4. Tipologii volumetrice

5. TIPOLOGII VOLUMETRICE

Acoperişurile

Acoperişurile, formate din învelitoare şi şarpantă, sunt atât elemente funcționale care servesc la protejarea de ploaie şi intemperii a construcţiilor, cât și elemente estetico-culturale, care formează o componentă majoră a limbajului plastic arhitectural și al evoluţiei tipologice și urbanistice locale.

Acoperişul iniţial, atât suprafaţa învelitoarei, cât şi elementele adăugate ei, timpanele, pinioanele, coșurile de fum, jgheaburile, lucarnele şi tabacherele istorice trebuie păstrate. Peisajul specific al acoperişurilor săsești se caracterizează prin alinierea și ritmul de volume a unor mari suprafeţe de învelitori.

Acoperișurile săsești specifice au două ape prezentând uneori înspre fațadă o mică teșitură. Acest tip de acoperiș susţine ritmul continuu al fronturilor străzii prin volumetria și culoarea cărămizie caracteristică, uneori estompată de vechime.

La cele mai multe case săsești zidul fațadei care continuă până în dreptul acoperișului este de obicei de formă triunghiulară și este denumit pinion, cunoscut în zona săsească și sub denumirea de ghibăl. La baza pinionului, apare o streașină care protejează zidul camerelor de locuit. Marginile pinionului, laturile acoperișului și streașina de sub pinion sunt de obicei ornamentate cu o cornișă profilată, pinionul insuși fiind deseori ornamentat cu medalioane si ancadramente ale ferestrelor de aerisire a podului.

Urloaiele (hornurile)

Coșurile de fum reprezintă atât elemente importante ale imaginii de ansamblu a acoperișurilor, contribuind la silueta satului, cât și elemente funcționale importante ale sistemului de încălzire al caselor săsești. În mod uzual, hornurile caselor pot avea secțiuni generoase, trecerea de la secțiunea mare, de pornire a hornului care poate ajunge și până la 2-3 mp la hornurile cu afumătoare, la cea mai mică facându-se cu bolți de cărămidă ieșite în consolă.

Hornul se termină cu un acoperiș de țigle ceramice iar orificiile de evacuare a fumului sunt fâcute în lateral pentru a împiedica păsările să cuibărească sau de asemeni, pentru a împiedica apa din ploi să pătrundă în horn. Acestea sunt tencuite la exterior cu tencuieli de var și uneori pot avea motive ornamentale pictate sau realizate în relief.

Fațadele

Una din caracteristicile definitorii a satului, și în principiu ale satelor săsești, este rezultatul funcțiunii de apărare specifice perioadei secolului XVIII, caracteristică ce se manifestă prin închiderea curților cu un front continuu la stradă. Zidurile fațadelor au goluri mici, funcționale, specifice structurii constructive de piatră și cărămidă, sunt tencuite cu mortare de var și sunt protejate de zugrăveli pe baza de var. Marea majoritate a tencuielilor au accentuate principalele elemente constructive ale unei fațade, chiar dacă aceste elemente nu-si găsesc decât un rol decorativ. Astfel putem distinge pe fațade următoarele elemente: soclu cu aerisiri ale pivniților, ferestre, aerisiri ale podului și goluri de acces în curte. Mai departe putem observa brâiele, ce delimitează limita de demarcație între nivelele clădirii, ancadramentele ferestrelor, elemente de colonadă precum pilaștri sau bosaje ce marchează colțurile clădirilor, iar alte ornamente variate sunt reprezentate de cornișe și medalioane. Sistemul constructiv cu ziduri permeabile, fără hidroizolații orizontale, tencuite cu mortar de var, permit atât apei subterane să se infliltreze în masa pereților cât și eliminarea umezelii într-un ritm care nu aduce deteriorări materialelor de construcție aflate în operă și care împiedică apariția igrasiei cu toate efectele ei secundare nedorite.

TIPOLOGII DE FAȚADE

Tipul 1 de fațade se caracterizează prin amplasarea singurului corp de casă adiacent liniei străzii, de-a lungul și în frontul acesteia, cu toate geamurile camerelor la stradă și acces în curte prin poarta zidului de incintă. Suprafața locuibilă este relativ mică.

Tipul 2 de fațade se caracterizează prin amplasarea singurului corp de casă adiacent liniei străzii, de-a lungul și în frontul acesteia, cu toate geamurile camerelor la stradă și

acces în curte prin poarta zidului de incintă. Suprafața locuibilă este mare, cu camere generoase și demisol înalt

Tipul 3 de fațade se caracterizează prin existența a două corpuri distincte de clădire, în frontul străzii, dispuse unul perpendicular pe linia străzii și adiacent limitei laterale ale lotului, iar celălalt de-a lungul și în frontul străzii, cu accesul în curte prin mijlocul fațadei, cu suprafețe medii ale camerelor din față, cu marea majoritate a geamurilor la stradă. Suprafețele locuibile sunt generoase iar casele au demisol înalt.

Tipul 4 de fațade se caracterizează prin amplasarea singurului corp de casă adiacent liniei străzii, de-a lungul și în frontul acesteia, cu toate geamurile camerelor la stradă și acces în curte prin poarta zidului de incintă. Suprafața locuibilă este mare, cu camere generoase și demisol înalt.

Tipul 5 de fațade se caracterizează prin amplasarea singurului corp de casă perpendicular pe linia străzii, în frontul acesteia, suprafața mare a camerei din față, cu 3 geamuri la stradă și acces în curte prin poarta zidului de incintă.

Tipul 6 de fațade se caracterizează prin amplasarea singurului corp al casei perpendicular pe linia străzii, în frontul acesteia, cu suprafața camerei din față mai mică decât la tipul 5, cu 3 geamuri la stradă însă unul reprezentând golul unei terase deschise. De obicei aceste case au zid de poartă și portiță.

Tipul 7 de fațade se caracterizează prin existența a două corpuri distincte de clădire, în frontul străzii, dispuse perpendicular pe linia străzii, adiacent limitelor laterale ale lotului, cu accesul în curte prin mijlocul fațadei, cu suprafețe medii ale camerelor din față, cu 2-3 geamuri la stradă.

Ferestrele sunt unele dintre elementele cele mai importante ale fațadelor atât pentru rolul lor funcțional cât și pentru ritmul vizual impus prin repetitivitate fațadelor săsești. Ele au o conformație adaptabilă fiecărui sezon fiind formate din două tocuri, unul pe exteriorul zidului și unul pe interiorul lui, pe care se pun două rânduri de geamuri pe timpul iernii sau un rând de obloane la exterior și un rând de geamuri la interior pe timpul verii.

Configurația adaptabilă la condițiile climatice aduc un plus de importanță ferestrelor ele având și rolul de a eficientiza termic întreaga casă. Variate ca dimensiuni și ornamente, atât obloanele cu clapete mobile cât și canatele cu sticlă și baghete ale ferestrelor impresionează prin calitatea meșteșugărească a lucrării, ingeniozitatea soluțiilor de asamblare, durabilitatea și frumusețea obiectului finit.

Ferestrele istorice au în general forme dreptunghiulare, cu supralumină, fiind montate vertical pe fațade. În general, tâmplăria ferestrei este în două canate, fiecare canat fiind împărțit in două de șprosuri. Obloanele ferestrelor trebuie păstrate și merită a fi refăcute acolo unde s-au pierdut sau au fost alterate. Atât obloanele cât și ferestrele au feronerii deosebit de valoroase, executate de meșteri fierari. Feroneria originală mai funcţionează de cele mai multe ori și trebuie recuperată, reparată, refolosită și refăcută, lucru care poate fi făcut chiar de către proprietari cu minime cheltuieli.

Ferestrele din zona demisolului înalt și din zona pivnițelor sunt de obicei ferestre de aerisire și sunt foarte importante pentru eliminarea umidității din beciuri pe timpul verii fiind important ca ele sa fie menținute deschise in acest sezon. Tot în acest regis

Tot în acest registru orizontal pot fi ferestre ale unor spații de locuire, amenajate recent, mult mai mari ca dimensiuni decât aerisirile și care trebuie tratate ca și ferestrele registrului superior: cu două tocuri care să permită montajul a două rânduri de geamuri pe timpul iernii și montajul obloanelor la exterior pe timpul verii.

Golurile din câmpul pinionulu (ghibălului) au de obicei rolul de control al temperaturii aerului asigurând recircularea aerului în pod. Este important ca ele sa fie menținute deschise mai ales în sezonul cald și de aceea marea majoritate a acestor goluri nu au canate și tocuri (foto2) fiind tratate doar din punct de vedere al decorației cu ancadramente, similar modului în care sunt tratate ferestrele. O mică parte din aceste goluri au însă obloane cu clapete mobile, similare celor folosite la ferestre ca și dulgherie și feronerie.

Soclurile

Parte integrantă a fațadei, soclul este elementul care trebuie să dea acesteia „greutate”, echilibrând vizual compoziția fațadei. Expus atât umezelii din sol, cât și aceleia provenite indirect din stropii de ploaie împroșcați de pavaj, soclul este locul în care tencuielile din mortare de var se distrug cel mai frecvent și necesită reparații. În cazul în care soclul nu este ornamentat, se folosesc tehnici și materiale tradiționale, și în cazul în care au mai fost executate astfel de reparații la tencuieli cu mortare de var sub îndrumarea unui meșter tencuitor, lucrările de reparații pe suprafețe mici pot fi executate de către proprietar.