Evoluția prematurului, influențată de starea mamei

Psih. Nina Sofian Psiholog și Vicepreședinte Asociația Prematurilor

Trecerea de la starea de graviditate, care este o călătorie minunată, cu multe emoţii, cu multe aşteptări, cu multe planuri de viitor, cu multă bucurie, la cea de mamă care tocmai a dat naştere unui copil prematur, nu este uşoară. Anxietatea părinţilor, în special a mamei apare frecvent ca un răspuns la evenimentul traumatic trăit, cu atât mai mult cu cât este un eveniment care apare total neaşteptat în viaţa cuplurilor care aşteaptă un nou membru al familiei.

Chiar şi în cazul unei naşteri fără probleme, anxietatea şi chiar depresia pot să apară după naştere datorită modificărilor hormonale asociate acesteia, a factorilor emoţionali implicaţi în naşterea unui copil şi a altor factori de stres din mediu.

Cu atât mai mult în cazul naşterii

premature, mamele nu sunt pregătite

pentru acest eveniment, de aceea este indicat ca ele să fie monitorizate psihologic şi să ceară suport în situaţiile în care apar semne de

depresie postpartum care includ:  Sentimente de vinovăţie  Tristeţe permanentă  Stări accentuate de tensiune, teamă şi nelinişte

 Critica foarte aspră la adresa propriei persoane  Instabilitate emoţională (plâns frecvent, iritabilitate declanşată de lucruri mărunte)  Senzaţie de epuizare  Sentimentul că sunt copleşite de ceea ce se întâmplă  Sentimentul că viaţa nu mai merită să fie trăită  Tulburări de somn – fie nu pot să doarmă, fie somnul nu e odihnitor sau dimpotrivă dorm excesiv de mult  Sentimente de vinovăţie pentru felul în care starea lor îi afectează pe cei din jur

Conform cercetărilor, se estimează ca una din trei persoane va avea la un moment dat în viaţă o problemă psihică. Foarte multe femei care devin

mame născând prematur luptă cu

o problemă emoţională. E un aspect îngrijorător dacă ne gândim că la noi, încă există o rezistenţă pentru a cere sprijinul unui psiholog, psihoterapeut sau psihiatru, iar majoritatea maternităţilor nu dispun de resurse pentru a angaja un specialist. Atunci când aceste mame se confruntă cu o problemă emoţională durează cel puţin câteva luni până când ajung să ceară ajutor de specialitate.

Prematuritatea = factor de risc în apariţia depresiei postpartum

1 din 7 mame dezvoltă depresie post partum 1 din 5 mame cu depresie post partum are gânduri suicidale 86% din mamele cu depresie post partum nu sunt diagnosticate şi nu primesc

tratament

20% din mamele care mor în primul an după naştere mor prin sinucidere 70% dintre mame dezvoltă baby blues – care durează maxim 2 săptămâni

E important ca mamele să conştientizeze că în depresia postpartum le sunt afectate în special gândurile – că atunci când sunt deprimate viaţa în ansamblul ei apare deformată iar ele văd doar aspectele negative, doar ceea ce nu funcţionează, doar situaţiile în care cei din jur nu sunt acolo, etc.

Prin intermediul Asociaţiei Unu şi Unu şi a voluntarilor săi, psihologul ajunge în maternitate, unde în cadrul şedinţelor individuale sau în grupurile de suport învaţă părinţii să “analizeze” aceste gânduri, să le recunoască pe cele iraţionale, să le păstreze pe cele corecte sau pe cele care îi ajută şi să le modifice pe cele care îi deprimă. Asta nu înseamnă să rupă contactul cu realitatea şi să “gândească pozitiv” indiferent de ceea ce li se întâmplă, ci înseamnă să se raporteze raţional la situaţia trăită.

De ce ar trebui ca părinţii de prematuri să aibă acces (încă din maternitate) la psiholog?

În primul rând pentru a reduce riscul de apariţie a depresiei postpartum. În cadrul terapiei mamele vor ajunge să înţeleagă situaţia prin care trec, să vorbească deschis despre ea, evitând astfel amplificarea problemelor.

În al doilea rând pentru că un psiholog îi poate ajuta pe părinţii de prematuri să găsească strategii eficiente de a face faţă emoţiilor negative, fie ca vorbim de frică, îngrijorare, furie sau tristeţe.

Strategiile pe care le vor învăţa împreună nu vor fi neapărat uşor sau plăcut de aplicat, dar folosite cu perseverenţă şi aplicate corect, pot deschide calea spre reducerea semnificativă şi chiar rezolvarea problemelor asociate acestui eveniment.

Resursele interioare pe care le avem sunt nelimitate, ele există în noi, indiferent de situaţiile grele prin care trecem, trebuie doar să fim învăţaţi să le accesăm.

“Viaţa e ca mersul pe bicicletă. Ca să-ţi păstrezi echilibrul trebuie să pedalezi”