Neoliberalism și locuire by Sandra Andrei

Teorii și metode contemporane Neoliberalism și locuire Andrei Sandra

I. Rezumat Ideologia neoliberală a schimbat drastic lumea noastră. Lucrarea prezintă setul de valori și idei politice, sociale și economice ale acesteia, punând-o față în față cu tendințele în arhitectura locuințelor din ultimii ani, studiind cum se reflectă această ideologie în arhitectură, cum influențează viețile celor care o habitează și, mai ales, ce rol ar putea juca arhitecții în adresarea problemei creșterii actuale a inegalității sociale, precum și a decalajului tot mai mare între calitatea mediului construit realizat din fonduri publice și cel privat. De la criticile aduse noilor tendințe și exercițiile teoretice prezentate de Jack Self prin seria Derivative Architecture, la tabăra opusă, în frunte cu afirmațiile controversate ale lui Patrik Schumacher, care susține eradicarea completă a locuințelor sociale și privatizarea tuturor spațiilor publice, lucrarea trece în revistă toate abordările curente, încercând, ca o concluzie, să ofere, măcar parțial, un răspuns întrebării: putem noi, ca arhitecți, să întrezărim o soluție la problemele locuirii, atât individuale cât și colective, cauzate de neoliberalism?

Cuvinte-cheie: neoliberalism, proprietate, locuire , inegalitate socială, spatial justice

II. Neoliberalism Termenul "neoliberalism" a apărut cu puțin înainte de cel de-al doilea război mondial, referindu-se la liberalizarea unor politici precum privatizarea, la austeritate fiscală, dereglementări, comerț liber și, în general, o mai mare implicare a sectorului privat în economie și societate, în detrimentul guvernelor. Este foarte interesantă frecvența utilizării termenului de-a lungul timpului. Dacă în anii 50, promotorii acestei ideologii precum Milton Friedman (economist, laureat al premiului Nobel în 1976 pentru studiile sale în științele economice) s-ar fi declarat fără ezitare ca fiind neoliberali, în prezent termenul are un sens peiorativ1 și ideologia desemnată este în general considerată ca fiind responsabilă pentru actualele probleme economice, politice și sociale, precum și a crizei prin care a trecut Europa recent. Având la bază finanțare din partea a multor oameni de afaceri (care adesea sponsorizau think tank-uri), jurnaliști, activiști și chiar sprijinul unor academicieni (cu noi departamente care studiau și încurajau ideologia, îndeosebi în Statele Unite ale Americii2, neoliberalismul a rămas totuși, până prin anii '70, în umbră, politicile keynesiene (de tip welfare state, care vizau noi servicii sociale și sprijinirea populației mai sărace) dictând regulile. Dar perioada de stagnare economică din anii '70 a dus la necesitatea unei noi paradigme. Neoliberalismul, ca ideologie deja bine definită încă din anii celui de-al doilea război mondial, aștepta doar aplicarea sa, ceea ce s-a și întâmplat o dată cu venirea lui Thatcher și a lui Reagan la putere. Politicile aplicate de Margaret Thatcher sunt cunoscute ca thatcherism și au reprezentat precursorii neoliberalismului în Europa, constând din respingerea sistematică a acordurilor postbelice, în care majoritatea entităților politice europene căzuseră de acord pe teme precum welfare state, industrie naționalizată, reglementarea atentă și relativ strictă a economiei. 1

JEINIĆ, A., et al, (2013), Is There (Anti-)Neoliberal Architecture?, seria Architektur + Analyse, Berlin, Jovis Verlag GmbH, p.6. 2

MONBIOT, G., (15.04.2016), Neoliberalism - the ideology at the root of all our problems, The Guardian, https://www.theguardian.com/books/2016/apr/15/neoliberalis m-ideology-problem-george-monbiot.

Fig.1: Tendințele economice în Anglia, implementarea politicilor neoliberaliste

dată

Thatcherism-ul se manifesta prin scăderea drastică a taxelor aplicate celor bogați și multinaționalelor, privatizări masive, încurajarea competiției în serviciile publice. Banca Mondială, Tratatul din Maastricht și Fondul Monetar Internațional (FMI) au început să impună politici neoliberale din ce în ce mai agresive, astfel încât această ideologie caracterizată de către promotorii săi ca urmărind libertatea și posibilitatea de a alege, a ajuns să reprezinte exact opusul pentru majoritatea populației. Libertatea promisă s-a tradus prin reduceri de taxe și reglementări mai puțin aspre aplicate celor care dețin puterea, deci capitalul (cu puternice consecințe asupra distribuției acestuia), impunerii de măsuri de austeritate exagerate în momente de criză economică, eliminării unor măsuri de protecție de mediu sau ale unor politici sociale. Setul de reguli impuse de Tratatul din Maastricht sunt contrare unor politici publice raționale, mizând pe reguli asimptotice, care implică faptul că un surplus

nu poate fi prea mare. Aceste reguli își au baza în ideologia neoliberală: "By their nature asymmetric economic rules are contrary to rational policy. They come from neoliberal ideology: 1) government policies and their outcomes explain poor performance of the private sector; 2) rules and regulations should focus on constraining not facilitating public policy; and 3) some public policy outcomes are per se bad, requiring no justification for their prohibition."3 Neoliberalismul a atras numeroase critici, inclusiv comentarii în legătura cu inegalitatea socială din ce în ce mai pronunțată pe care o atrage după sine și crearea iluziei de consimțământ al maselor la acest fenomen "a programmatic attempt to advance the cause of individual freedoms could appeal to a mass base and so disguise the drive to restore class power."4 Această ideologie a început să aibă un impact din ce în ce mai puternic asupra arhitecturii, îndeosebi asupra locuirii, fie aceasta individuală sau colectivă. Marile orașe din țări precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie se confruntă cu adevărate crize imobiliare cauzate de acest sistem și apare întrebarea: putem noi, arhitecții, face ceva pentru a remedia problema? Iar dacă răspunsul este afirmativ, ce anume putem face? Neil Brenner argumentează că dacă marii arhitecți ar începe dezbateri pe tema "destabilizării hegemoniei continue a ideologiei neoliberale, a distribuției capitalului, a democrației și a crizelor ecologice"5, am putea face cu adevărat primii pași spre a găsi soluții. Deși puterea arhitecților este foarte limitată în a schimba radical sistemul deja bine implementat și controlat, aceștia trebuie să devină conștienți de potențialul profesiei de a promova și de a susține forme diferite, adeseori radicale, de 3

WEEKS, J., (07.03.2016), Why We Need to Rewrite the Maastricht Rules, Social Europe, https://www.socialeurope.eu/2016/03/need-rewritemaastricht-rules/. 4

HARVEY, D., (2005), A Brief History of Neoliberalis, Oxford,

Oxford University Press, p. 40. 5

SELF, J., et al, (2014), Real Estates: Life without Debt, Londra, Bedford Press, Ediția Kindle, loc.189.

schimbare a societății, recurgând la spiritul lor antreprenorial și revoluționar. "As Henri Lefebvre recognised, unless you transform spatial organisation, no revolution can ever be possible."6

II. Architecture of use vs. architecture of property Hannes Meyer (al doilea decan Bauhaus, între 1927 și 1930) a propus în 1924 Co-op Zimmer, ca o provocare radicală adresată noțiunii de casă-ca-proprietate: camera pentru muncitorul nomad, redusă la esențial: un pat, un raft, o masă, un scaun pliabil. Meyer înainta ideea că, în afara unui spațiu minim (privat) care să ofere posibilitatea de introspecție și izolare, la scară mai mare - anume clădirea și orașul - lucrurile și spațiile trebuie să fie comune. Propunerea lui Meyer era mai mult decât o idee de amenajare interioară - Co-op Zimmer reprezenta interiorul anti-burghez, era un manifest pentru principii alternative de locuire.

Fig. 2: Co-op Zimmer, 1924

Pier Vittorio Aureli argumentează că propunerea lui Meyer era mai mult decât un simbol pentru locuirea conform unui existenzminimum, reprezentând o versiune contemporană a chiliei călugărului, unde "arhitectura de utilizat este împotriva arhitecturii ca proprietate. Pe când cea din urmă trebuie mereu să fie o reflexie a identității proprietarului, camera lui Meyer este radical de generică și anonimă."7 Aureli exemplifică cele două concepte prin cazul ordinului Mendicant al Franciscanilor, care 6 7

ibid.

ibid., loc. 348. Textul original: " Architecture of use against the architecture of property. While the latter must always be the reflection of the identity of the owner, Meyer’s room is radically generic and anonymous."

refuzau să intre în proprietatea oricărui obiect sau teren, respingând de fapt orice potențial economic pe care acesta l-ar putea simboliza sau atrage după sine, așadar refuzând exploatarea altora sau beneficierea de rezultatul muncii altcuiva. În schimb, ei le utilizau. "Aici, utilizarea [bunurilor] nu este înțeleasă ca o valoare, ci ca actul de a împărți lucrurile și deci forma supremă de a trăi împreună, în comun"8. Extrapolând, Aureli spune că o manieră de a refuza deținerea de proprietăți imobiliare, care pot genera profit, este de a le utiliza, pur și simplu. La polul opus se poziționează investitorii străini care achiziționează proprietăți imobiliare - adesea locuințe foarte scumpe - în anumite orașe, lasându-le neutilizate timp îndelungat (ocupând terenuri cu mare potențial economic în puncte strategice ale orașelor mari precum Londra, care trec printr-un fenomen de housing crisis) în timp ce un procent consistent din populație nu reușește să-și găsească un apartament, iar chiriile ating cifre record în timp ce salariile stagnează. Procesul prin care valoarea economică a unui obiect ajunge să domine toate celelalte folosințe ale acestuia se numește comodificare (sau obiectificare). Comodificarea locuințelor înseamnă că "funcția unei structuri ca proprietate imobiliară depășește utilitatea ei ca loc pentru locuit. Când acest lucru se întâmplă, rolul locuințelor ca investiții cântărește mai greu decât toate celelalte cerințe asupra ei, indiferent că sunt legate de drept, necesitate, tradiție, precedent legal, obicei cultural sau semnificația etică și afectivă a căminului."9 Printr-o serie de procese financiare, dereglementări și globalizare, ultimii ani au văzut comodificarea din ce în ce mai intensă a locuirii. Investitori care achiziționează apartamente luxoase în clădiri noi, înalte, cu forme gândite de starchitects să fure privirea (dar rămân adeseori neocupate în procente destul de ridicate), cei foarte bogați dețin extrem de multe proprietăți imobiliare, în mare parte folosite doar ca investiții imobiliare. Patrik Schumacher declara în

ibid., loc. 329.

MADDEN, D., MARCUSE, P., (2016), In Defense of Housing. The Politics of Crisis, Londra, Verso Publishing, p. 12.

cadrul conferinței de la World Architecture Festival, Berlin 2016: "I know a lot of people that have second homes in London and I'm so glad they do. Even if they're here only for a few weeks and throw some key parties, these are amazing multiplying events."10 Reversul medaliei este procesul de gentrificare, prin care numeroși chiriași ajung să părăsească centrele orașelor, fiind împinși de către investitori și proprietari dornici să câștige mai mult profit de pe urma clădirilor. Tot Patrik Schumacher militează pentru eradicarea spațiului public și a locuințelor sociale, precum și pentru reglementări urbane mai puțin dure, care, susține acesta, îngreunează procesul de proiectare și devin piedici în calea unor soluții creative.11 Pe de altă parte, comodificarea și scăderea interesului tinerilor în a cumpăra o locuință și de a se stabili (asociate și fenomenului de suspended adulthood12 tot mai frecvent în ultimele generații) începe să contureze și posibilitatea unui viitor în care tot mai mulți oameni încep să vadă locuirea ca un serviciu. "In the future we will all be homeless"13 De altfel, Anglia este subiectul a numeroase dezbateri pe toate aceste teme, atât datorită vizibilelor efecte ale politicilor lui Thatcher și ale neoliberalismului, precum și ale crizei imobiliare din prezent. Londra este subiectul multor studii de caz și una dintre țintele principale ale investitorilor privați, astfel că, în ciuda unei profesii bine reglementate (prin existența unor organizații 10

SCHMACHER, P., (18.11.2016), conferință în cadrul World Architecture Festival, Berlin, 16-18 noiembrie 2016. 11 ibid. 12

suspended adulthood desemnează trecerea mult mai lentă din adolescență spre maturitate, un fenomen întâlnit la generația tânără contemporană. Este caracterizat prin dorința de experimentare, de călătorii, de un stil de viață care alocă mai mult timp încercărilor de a găsi cariera potrivită și de o amânare în general a stabilirii și a responsabilităților specifice maturității. 13 MAIRS, J. (15.07.2016), "In the future we will all be homeless" says co-living entrepreneur, Dezeen, https://www.dezeen.com/2016/07/15/in-the-future-we-will-allbe-homeless-says-co-living-entrepreneur-the-collective-jamesscott-housing/. Original: "Home ownership is set to become a thing of the past, according to the entrepreneur behind London co-living start-up The Collective, because socially liberated millennials are more likely to choose "living as a service". The Collective's chief operating officer James Scott said that the changing housing needs of Generation Y – who are settling down later, if at all – is leading to a future where everyone is "homeless". "In the future we will all be homeless," he said."

profesionale prestigioase, precum Royal Institute of British Architects), arhitecții au ajuns să fie mai degrabă niște "prestatori de servicii", care proiectează obiecte din punct de vedere strict formal, procesul de planificare (urbană și nu numai) fiind controlat de către investitori. În acest context, "arhitectul a fost redus la doar cel care plasează cireșele ornamentale pe un tort deja terminat"14, iar produsul final de arhitectură devine un colaj straniu format din intențiile dezvoltatorilor și micile adaosuri de înfrumusețare gândite de arhitecți. Conceptul de arhitectură de utilizat, alături de viața în cooperativă și relevanța timpului, se regăsește și în cadrul Pavilionului Englez în Bienala de Arhitectură de la Veneția din 2016, în instalația camerei HOURS (ORE), al cărei curator este Jack Self. Self propune o cameră de zi, living comun pentru aproximativ douăsprezece persoane, ca o adiție la apartamentele private. Locuitorii pot alege dacă să utilizeze sau nu acest living și învață să împartă acest bun comun în timp. Self sugerează că "obsesia pentru proprietatea individuală produce o calitate a vieții mai slabă decât proprietatea colectivă"15 și încearcă să critice această poziție prin trilogia sa de proiecte Derivative Architecture, care a început cu The Ingot.

Fig. 3: Wealth is not ownership/ But the time to enjoy the world. Home Economics, HOURS, 2016

III. Form follows finance

Fig. 4: The Ingot

Pornind de la premisa că dezvoltatorii imobiliari țin cont de 3 factori în proiectele inițiate - anume timp, bani, suprafață, urmărind soluția cea mai densă, ieftină și rapid de implementat - asociația REAL Foundation (condusă de Self) ia în calcul variabilele economice importante dar introduce și factorul inegalității spațiale în ecuație, încercând să schimbe realitatea actuală din Londra - "the city as a ghetto for the rich"16. Sceptic în privința inițiativelor de tip crowdsourced, participative sau grass-roots, pe care le etichetează ca fiind încercări naive17, Self susține că singura arhitectură care poate rezolva problemele de inegalitate fără a recurge la filantropie sau la diverse portițe discutabile din legislație este cea care se bazează pe condițiile și reglementările actuale, insistând pe consistență în momentele-cheie în care sistemul caută să construiască noi planuri de salvare și micșorări în taxe pentru a-i scăpa pe cei care dețin puterea financiară. "Wherever the globalist system is forced to violate its own rules, there is an opportunity to insist that it follow those rules. To demand consistency at strategically selected points where the system cannot afford to be consistent is to put pressure on the entire system."18 16

MIESSEN, M., (2009), The Nightmare of Participation, Berlin, Sternberg Press, p.29. 15

SELF, J. (2016), Home Economics,

http://www.jackself.com/home#hide1.

SELF, J., et al, (2014), Real Estates: Life without Debt, Londra, Bedford Press, Ediție Kindle, loc. 820. 17 ibid., loc. 738. 18

ŽIŽEK, S., (18.06.2013), Trouble in Paradise, Londra, London Review of Books, p. 11.

Așadar, pe baza unui algoritm care ia în calcul toate variabilele pieței, Self propune construcția unui turn chiar în City, centrul Londrei, care nu doar să ofere apartamente la prețuri rezonabile pentru oameni cu venituri mici (cu condiția ca aceștia să renunțe la proprietatea acestora și să fie de acord să împartă anumite spații comune), ci să atace și Planul urbanistic S106 (faimoasa Section 106 a Londrei) care cuprinde prevederi speciale în cazul unor construcții foarte înalte în zona centrală și cât spațiu public trebuie să cedeze acestea (sau să finanțeze în proximitate) pentru a li se permite extinderea pe verticală, peste limita prevăzută în cazul cvartalului respectiv. Prin includerea acestor spații publice direct în The Ingot, dimensiunea acestuia pe verticală crește proporțional cu numărul acestor spații. Punctul forte al propunerii este faptul că, în urma îndeplinirii termenului de obligațiuni (estimat la 50 de ani), chiriile ar deveni și mai accesibile și surplusul de profit poate fi redirecționat către echiparea cu și mai multe facilități pentru rezidenți, sau chiar reinvestit în construcția altor Ingots.19 Toate aceste calcule se realizează ținând mereu cont de parametrii invarianți în care dezvoltatorii obișnuiesc să opereze. Conform sloganului The Ingot, form follows finance.

problemele actuale, culminând cu descrierea strategiei pentru The Ingot. În ciuda imaginii și a soluției fațadei aurite oarecum flamboiante, propunerea este bine documentată și se dorește a fi un icon al sistemului neoliberal, care reușește să ofere un spațiu în centrul Londrei și pentru oameni obișnuiți, atacând neoliberalismul cu propriile sale arme. Seria Derivative Architecture continuă cu Empire Hotel: Death on Credit, în care Self propune un fel de members club cooperativ. Fiecare membru cotizează anual o anumită sumă, care îi permite o ședere în câte o cameră în fiecare noapte a anului, în oricare din filialele deschise pe întreg globul. Empire Hotel încurajează la mobilitate și la subminarea ideii de proprietate, iar din punct de vedere estetic, "se află la granița dintre un lanț hotelier de lux și o mănăstire"20, cu interioarele simple și fațada de piatră gri, austeră. Default Grey: Autonomy and Anonymity, cel care încheie ciclul Derivative Architecture, se prezintă ca un bloc înalt similar cu Empire Hotel, și mizează pe anonimitate și heterogenitate ca "o metaforă pentru inutilitatea politicilor de identitate sub neocapitalism, [...] și că singura sarcină a arhitecturii domestice trebuie să fie cea de a restitui libertatea locatarilor"21

Fig. 5: Modelele economice studiate pentru The Ingot

Întreaga publicație Real Estates: Life without Debt conglomerează cercetători, teoreticieni și arhitecți (precum Shumi Bose, Urban Think-Tank, Eyal Weizman, Pier Vittorio Aureli ș.a.) care dezbat problema proprietății, a locuirii în neoliberalism și a rolului arhitecților de a oferi (sau nu) soluții la 20 19

SELF, J., et al, (2014), Real Estates: Life without Debt, Londra, Bedford Press, Ediție Kindle, loc. 860.

SELF, J. (2016), Pagina web personală

http://www.jackself.com/home#hide1. 21

ibid.

IV. Concluzii

Este, deci, locuirea în termeni rezonabili și calitativi pentru toată lumea un scop utopic? Este proprietatea unei locuințe un drept sau un privilegiu? Marcuse și Madden argumentează, pornind de la dreptul la oraș a lui Lefebvre, că, deși acest slogan a fost adoptat de mulți activiști și proteste în țările care se confruntă cu această problemă, acest drept nu trebuie luat în sensul său convențional legal, ci în sens politic și, mai ales, etic.22 Un drept radical la locuire (a radical right to housing) trebuie să se muleze pe politici care vizează democratizarea și decomodificarea locuințelor, precum și tratarea acestui subiect la o scară mai largă, cea a comunității, a cartierului și a orașului. Însă schimbarea sistemului este anevoioasă, dacă nu chiar aproape imposibilă în condițiile date. Marcuse și Madden revin la ideea promovată și de Self, anume la impunerea unor "reforme nonreformiste"23, care se mulează pe regulile actuale ale neoliberalismului, forțându-le până la extrem și atacând problema proprietății în economia globală, prin abordări radicale propuse de arhitecți. Deși soluțiile lui Self par mai degrabă exerciții teoretice decât proiecte implementabile, ele sunt un prim pas în încercarea de a soluționa criza imobiliară actuală, mizând și pe calitatea spațiului. Șirul nesfârșit de proiecte actuale de tip locuire individuală hiperflexibilă și în care un procent tot mai mare din spațiul privat este cedat funcțiunilor în comun pare să fie un posibil răspuns, însă în realitate este doar o altă consecință a politicilor neoliberale și a felului în care statul gestionează fondurile (tot mai reduse) alocate pentru construcția locuințelor sociale. Pe de altă parte, experiența țărilor esteuropene sub comunism arată ce probleme naște acest tip de locuire și că oamenii au nevoie de un spațiu privat, intim cât mai consistent și calitativ. Atenția atrasă de unele afirmații controversate precum cele ale lui Patrik Schumacher sunt un punct de plecare în 22

MADDEN, D., MARCUSE, P., (2016), In Defense of Housing. The Politics of Crisis, Londra, Verso Publishing, p.96. 23

ibid., p.97.

pornirea acelor dezbateri propuse de Neil Brenner, care momentan sunt singura armă a arhitecților împotriva problemei locuirii. Un punct de vedere mai optimist îl prezintă Peer Illner, tot în Real Estates: Life Without Debt. Illner ne îndeamnă la reconsiderarea practicii arhitecturale (building) ca fiind intrinsec legată de locuire (dwelling): ca rezultat al politicilor din ultimii ani și a rolului și poziției sociale a arhitecților, aceștia se regăsesc adeseori tocmai în situația de a ocupa ei înșiși astfel de locuințe problematice: "In this generalised state of precarity, the distance that once separated the architect (as provider of social housing) from the industrial worker (as patron of social housing) disappears. It is now the architect herself who, under constant threat of pauperisation, will most likely qualify for social housing at some point in her career."24 Astfel Illner speră că, arhitecții vor deveni mai conștienți (văzând în situație o șansă de prise de conscience) de ceea ce proiectează, experimentând direct acest tip de locuire, și vor începe o luptă acerbă pentru a adresa problemele sistemului.

SELF, J., et al, (2014), Real Estates: Life without Debt, Londra, Bedford Press, Ediție Kindle, loc. 381.

V. Bibliografie BORRA, B., (11.05.2013), Hannes Meyer: Co-op Architecture,The City as a Project. A Research Collective, http://thecityasaproject.org/2013/05/hannes-meyer-co-op-architecture/. Accesat 28.01.2017. HARVEY, D., (2005), A Brief History of Neoliberalis, Oxford, Oxford University Press. JEINIĆ, A., et al, (2013), Is There (Anti-)Neoliberal Architecture?, seria Architektur + Analyse, Berlin, Jovis Verlag GmbH. LE VERSHA, K. (17.05.2016), Jack Self on HOURS for Home Economics, Design, British Council, http://design.britishcouncil.org/blog/2016/may/17/jack-self-hours/. Accesat 28.01.2017. MADDEN, D., MARCUSE, P., (2016), In Defense of Housing. The Politics of Crisis, Londra, Verso Publishing. MAIRS, J. (15.07.2016), "In the future we will all be homeless" says co-living entrepreneur, Dezeen, https://www.dezeen.com/2016/07/15/in-the-future-we-will-all-be-homeless-says-co-livingentrepreneur-the-collective-james-scott-housing/. Accesat 29.01.2017. MIESSEN, M., (2009), The Nightmare of Participation, Berlin, Sternberg Press. MONBIOT, G., (15.04.2016), Neoliberalism - the ideology at the root of all our problems, The Guardian, https://www.theguardian.com/books/2016/apr/15/neoliberalism-ideology-problemgeorge-monbiot. Accesat 19.01.2017. SCHUMACHER, P., (18.11.2016), conferință în cadrul World Architecture Festival, Berlin, 16-18 noiembrie 2016. SELF, J. (2016), Home Economics, http://www.jackself.com/home#hide1. Accesat 19.01.2017. SELF, J., (17.07.2015), Interview with Anna Minton: Reading the Neoliberal City, Architectural Review, https://www.architectural-review.com/rethink/profiles-and-interviews/interview-with-anna-mintonreading-the-neoliberal-city/8686287.article. Accesat 19.01.2017. SELF, J. (2016), Pagina web personală http://www.jackself.com/home#hide1. Accesat 19.01.2017. SELF, J., et al, (2014), Real Estates: Life without Debt, Londra, Bedford Press, Ediția Kindle. [Tratatul din Maastricht], 07.02.1992, https://europa.eu/europeanunion/sites/europaeu/files/docs/body/treaty_on_european_union_en.pdf. Accesat 19.01.2017. WEEKS, J., (07.03.2016), Why We Need to Rewrite the Maastricht Rules, Social Europe, https://www.socialeurope.eu/2016/03/need-rewrite-maastricht-rules/. Accesat 28.01.2017. ŽIŽEK, S., (18.06.2013), Trouble in Paradise, London Review of Books, Londra. VI. Index fotografic Figura 1 Legendă: Tendințele economice în Anglia, o dată cu implementarea politicilor neoliberaliste Credit: Jack Self URL: http://www.jackself.com Figura 2 Legendă: Co-op Zimmer, 1924 Credit: Hannes Meyer URL:https://www.researchgate.net/profile/Hilde_Heynen/publication/272883044/figure/fig2/AS:294912194039819@1447323955165/Fig2-Co-op-Zimmer-Hannes-Meyer.png Figura 3 Legendă: Wealth is not ownership/ But the time to enjoy the world. Home Economics, HOURS, 2016 Credit: Jack Self URL: http://www.jackself.com Figura 4 Legendă: The Ingot Credit: Jack Self URL: http://www.jackself.com Figura 5 Legendă: Modelele economice studiate pentru The Ingot Credit: Jack Self URL: http://www.jackself.com