Slova Ortodoxa nr 11

SLOVĂ Revistă de spiritualitate ortodoxă a românilor din Republica Cehă

Sursa foto: http://www.http://liviudumitrescu.files.wordpress.com/2011/01/sf­imp­constantin­si­elena.jpg

Anul III Nr. 11 1/2013

Din acest număr: 2013 ­ Anul omagial al Sfinţilot Împăraţi Constantin şi Elena în România

♦ 2013 ­ Anul onagial al Sfinţilor Chiril şi Metodiu în Cehia & Slovacia ♦ Soţului ortodox ♦ Biserica vie ♦ Postul ♦ Din memoriile Pr. Valeriu Anania ♦ Sfântul Cuvios Antipa Atonitul

O R T O D O X Ă

Din acest număr: Actualitatea .............................3 Vieţile sfinţilor cehi ................5 Vieţile sfinţilor români ...........7

Catehism ortodox .................10 Artă şi literatură creştină ......13 Familiei ortodoxe ................17 Termeni bisericeşti: postul ...20

Calendar ortodox ..................21 Recomandare de carte...........23 Dacă aveţi propuneri de rubrici, doriţi să publicăm informaţii pe un anumit subiect sau răspunsuri la întrebări pe temă creştină sau să ajutaţi la traducerea în engheză/cehă, scrieţi­ne la adresa redacţiei.

Asteptăm şi materiale cu ştiri despre evenimente ale bisericii din Cehia pe adresa redacţiei.

Căsuţa de redacţie Preşedinte de onoare Pr. Cristian POPESCU Redactor şef Horaţiu TOMA

Secretar de redacţie

Dragoş HARAGA Echipa de redacţie Pr. Andrei DANCIU Ramona AIOANEI Traian BĂLAN Theodor Vlad FATU Alexandra GIOSANU Dragoş HARAGA Adina TOMA Horaţiu TOMA Cristian VELNIC Corector Valentina DIMA Grafică şi design Petra CÎMPEAN Adresa redacţiei Email: slovaortodoxa@ro­cz.com Yahoo: slovaortodoxa Web: slovaortodoxa.blogspot.com şi http://ro­cz.com/slova­ortodoxa http://www.facebook.com/slovaortodoxa

Publicaţia apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Simeon Arhiepiscop de Olomouc şi Brno

Pentru credincioşii din zona Brno, biserica cu slujire şi în limba română se află pe strada Vranovska nr. 48 http://parohiabrno.ro­cz.com Mulţumim celor care sprijină constant activităţile bisericii şi tipărirea revistei.

Publicaţia poate fi achiziţionată în variantă tipărită de la biserica mănăstirii ortodoxe Sf Ludmila din Brno sau contactând redacţia.

2

Slovă Ortodoxă • Nr. (11)1/2013

ACTUALITATEA

Proclamarea anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum, la 1 ianuarie 2013, în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod oficial anul 2013 ca an omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a elogiat viaţa deosebită a Sfinţilor Împăraţi şi a subliniat sprijinul deosebit acordat creştinismului. „Proclamarea anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este în primul rând motivată de împlinirea a 1700 de ani de când Sfântul Împărat Constantin a emis edictul de libertate religioasă de la Mediolan. Această libertate religioasă pentru toate religiile a făcut ca creştinii să nu mai fie persecutaţi.

Anul 313 este o piatră de hotar.

Aproape 300 de ani creştinii au fost persecutaţi că nu se închinau împăratului şi zeilor păgâni greco­ romani, de aceea mulţi dintre ei au fost ucişi în chinuri deosebite, episcopii şi preoţii au fost duşi în închisori, mutilaţi şi ucişi, astfel calendarul nostru, din primele trei veacuri, este plin de sfinţi martiri sau mucenici ca urmare a politicii mai multor împăraţi romani de a persecuta pe creştini”, a spus Preafericirea Sa. De asemenea, Preafericirea Sa a evidenţiat preocuparea Sfinţilor Împăraţi pentru o societate creştină, dar şi sprijinul acordat Bisericii.

Nr. • Slovă Ortodoxă Nr.1/2011 (11)1/2013 • Slovă Ortodoxă

În primul rând noi cinstim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pentru că au fost mărturisitori ai lui Hristos, Fiul Lui Dumnezeu care S­a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. De asemenea, îi cinstim ca fiind susţinători şi ajutători ai Bisericii. Nu numai că după ce a eliberat pe episcopi şi preoţi din închisoare, ci i­a şi chemat să ajute la formarea şi educarea unei societăţi noi creştine. De aceea, episcopii şi preoţii erau încurajaţi să propovăduiască eliberarea sclavilor din robie; Sfinţii Împăraţi au dăruit unele imobile publice împărăteşti numite basilica care erau folosite pentru judecată publică sau pentru a anunţa hotărârile imperiale. El a oferit astfel de basilici creştinilor pentru că multe biserici au fost dărâmate de împăraţii prigonitori romani şi ca o compensaţie pentru bisericile pierdute au fost oferite aceste locaşuri imperiale publice pentru a servi ca biserici”, a mai arătat părintele patriarh. „Sfinţii Împăraţi au fost nu numai apărători ai libertăţii religioase, ci şi buni creştini, apărători ai demnităţii umane, apărători ai omului creat după chipul Lui Dumnezeu, de aceea Sfântul Împărat Constantin a dat legi şi decrete imperiale prin care a modificat legislaţia romană păgână.

Astfel a interzis răstignirea, zdrobirea picioarelor şi arderea trupului cu fierul roşu. Deci, a interzis tortura care se practica foarte des în timpul împăraţilor păgâni. A pedepsit adulterul, a interzis avortul, deci o 3

ACTUALITATEA

mulţime din legile creştine de mai târziu au temelie în legislaţia din timpul Sfinţilor Împăraţi.

De asemenea, au încurajat ajutorarea săracilor, a văduvelor, a bătrânilor, a bolnavilor”, a mai precizat Preafericirea Sa. Totodată, părintele patriarh a arătat că Sfinţii Constantin şi Elena sunt modele de viaţă creştină: „Deci, avem în Sfinţii Împăraţi un model de viaţă creştină, de ajutorare a Bisericii, de respectarea libertăţii religioase, dar şi a demnităţii umane; în ei doi avem şi rugători în ceruri. Sfinţii Împăraţi sunt rugători pentru noi şi atunci când trebuie să dăm o educaţie aleasă

copiilor. Sfânta Elena este model de mamă care dăruieşte o educaţie luminată de credinţa în Hristos care are ca temelie iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni”. „Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în anul în care am intrat 2013, să săvârşim şi noi fapte bune pentru întărirea în credinţă, pentru ajutorarea Bisericii, pentru ajutorarea societăţii noastre româneşti”, a încheiat Preafericirea Sa. Sursa: www.basilica.ro

În acest an vor avea loc multe evenimente de comemorare a Sfinţilor Chiril şi Metodiu, atât în Cehia cât şi în Slovacia. Între 24­26 mai, data obişnuită pentru pelerinajul de la Mikulcice, va avea loc un eveniment de amploare, onorat şi de vizita Patriarhului Ecumenic de Constantinopol ­ Bartolomeu I. Evenimentul, care de obicei este onorat de reprezentanţii bisericii ortodoxe din Bulgaria dar şi a ambasadei Bulgariei, alături de ierarhi din alte biserici ortodoxe, anul acesta, va avea o amploare mult mai mare, având loc pe durata a trei zile, de vineri 24 mai până duminică 26 mai.

Activităţile vor fi diverse, cuprinzând conferinţe, concerte, expoziţii, participarea la evenimentele liturgice şi spectacole folclorice.

În data de 24 mai, va avea loc conferinţa „Odkaz svatých Cyrila a Metoda“ (”Moştenirea Sfinţilor Chiril şi Metodiu”) la Brno, iar în data de 25 mai, anul acesta, obişnuitul pelerinaj va fi onorat de prezenţa reprezentanţilor tuturor bisericilor slave, dar şi de reprezentanţii oficiali ai statelor creştine în Cehia. După pelerinajul obişnuit şi oficiarea sfintei liturghii, vor avea loc evenimente culturale. Detalii şi programul manifestărilor din zona Mikulcice poate fi consultat la http://www.mikulcice.pravoslavi.cz/pr ogram.htm.

Rubrică realizată de Ramona AIOANEI

2013 ­ Anul omagial al Sfinților Chiril și Metodiu în Biserica Ortodoxă din ţinuturile Cehiei și Slovaciei

4

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

În articolul următor puteţi citi detalii despre creştinarea Cehiei.

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (11)1/2013

VIEŢILE SFINŢILOR

Jubileul Sfântului Rostislav

Sfântul cneaz Rostislav, din dinastia Mojmir­ilor, nepotul lui Mojimir I, este al doilea cneaz al Moraviei Mari. Acest stat a existat pentru aproximativ 50 de ani şi mai bine, în secolul al IX­lea, după ce Mojmir I a unificat prin forţă, două principate vecine: Nitra şi Moravia.

Statul nou­format era vasal Franciei Răsăritene, cu plata unui tribut anual.

Denumirea de Moravia Mare apare pentru prima dată în lucrarea De Administrando Imperio, a împăratului bizantin Constantin VII, Porfirogenetul.

Pare­se că, pentru a scăpa de imixtiunile clericilor franci şi germani, care periclitau independenţa statului său, cneazul şi­a îndreptat privirea înspre Imperiul Bizantin, după ce la început a cerut acelaşi lucru Romei, dar fără rezultat şi a cerut împăratului Mihail al III­lea şi Patriarhului Fotie să trimită misionari pentru poporul morav.

Aceştia au trimis pe fraţii Constantin (Chiril) şi Metodiu, originari din Tesalonic, care au făcut misiune creştină aici, între anii 863­867. În vremea când a cerut trimiterea misionarilor, Rostislav era deja botezat creştin, însă nu se ştie cine l­a botezat.

Ca o curiozitate pentru noi, Constantin a activat ca predicator şi Nr. Nr.(7)2/2012 (11)1/2013 . Slovă • Slovă Ortodoxă Ortodoxă 1/2011 • Slovă Ortodoxă

Sfântul Rostislav

Sursa foto: http://kalendar.or.cz

în alte părţi, de exemplu la o populaţie de origine turcă, dar de credinţă mozaică, în nordul Mării Negre şi Crimeea.

Aceşti doi fraţi cunoşteau limba slavă veche şi, înainte de a pleca la moravi, au alcătuit alfabetul slav glagolitic, care nu este tot una cu cel chirilic. Au tradus de asemenea în slavă culegeri din Evanghelii, Apostol, precum şi Liturghierul şi Psaltirea. Alfabetul chirilic a fost alcătuit mai târziu, de către unul dintre discipolii Sfântului Chiril şi are la bază scrierea majusculă uncială a alfabetului grec.

Misionarii au adunat roade deosebite în numai 4 ani de activitate, dar au fost reclamaţi de către episcopii latino­germani Papei 5

VIEŢILE SFINŢILOR

Adrian II, că au introdus în cult o limbă nouă, neacceptată. Şi­au susţinut cauza cu succes în faţa Papei. Pe atunci Biserica Creştină era Una, nedespărţită încă prin Schismă.

Sfântul Chiril a murit în anul 869, la numai 48 de ani şi este înmormântat în Biserica Sfântului Clement din Roma. Metodiu a fost hirotonit episcop de către Papă, s­a întors şi, după o captivitate de 3 ani în Bavaria, şi­a continuat activitatea în Marea Moravie până la moartea sa, în 885. Din Moravia creştinismul de rit răsăritean s­a răspândit şi în Boemia, dar aici a fost înlocuit curând de către cel de rit latin. Mai apoi răsăritenii din Marea Moravie au fost alungaţi în Bulgaria, prin

anii 886, dar influenţele predicii celor doi fraţi s­au păstrat pe mai departe.

Aceasta este pe scurt activitatea patronată de către Sfântul Rostislav, care, în scrisoarea de răspuns a Patriarhului Fotie a fost numit de către acesta ca fiind asemeni Sfântului Constantin, ales de către Dumnezeu spre întărirea credinţei şi luminarea poporului său.

Anii 2012­2013 sunt închinaţi, printr­o serie de manifestări, cinstirii Sfântului cneaz Rostislav, odată cu comemorarea a 1150 de ani de la sosirea misionarilor Chiril şi Metodiu. Aceste manifestări vor culmina în luna mai 2013, prin vizita irenică în Cehia a Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic.

Resurse & recomandări: Istoria creştinării moravilor sub Sfântul cneaz Rostislav este narată mai pe larg de către Pr. Prof. Ioan Rămureanu în revista teologică Ortodoxia, numărul 1, din 1967.

Surse: Manual de Istorie Bisericească Universală www.wikipedia.org

Sfinţii Chiril & Metodiu

Sursa foto: http://www.11mai.ro

6

Rubrică realizată de Pr. Andrei DANCIU Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Slovă Ortodoxă Ortodoxă •• Nr. Nr. (11)1/2013 (6)1/2012 (7)2/2012

VIEŢILE SFINŢILOR

Sfântul Cuvios Antipa Atonitul de la Calapodestia

Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le­a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de al egumenului Pimen de la mănăstirea Valaam din nordul Rusiei. S­a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul.

Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei.

Dar pe când avea 20 de ani „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i­a umplut inima de o nespusă bucurie”, cum scria biograful său. Drept aceea, şi­a părăsit familia, îndreptându­se spre mănăstirea Neamţ, dar stareţul de aici nu l­a primit. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. Aici fratele Alexandru s­a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu­se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor Nr.1/2011 (7)2/2012 (11)1/2013 •• Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

folositoare de suflet, lucru pe care nu­l făcuse în copilărie. Stareţul de aici l­a tuns în monahism, dându­i numele de Alipie.

După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”.

S­a aşezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, fiind cunoscuţi de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea acolo. În acest schit s­a întărit sufleteşte, prin ascultările la care a fost rânduit, ca şi prin sfaturile pe care le primea cu dragoste şi smerenie de la părinţii cu învăţătură şi viaţă îmbunătăţită.

Vreo patru ani a trăit în mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte,

Sursa foto: http://www.crestinortodox.ro

continuare pe pagina 8 7

VIEŢILE SFINŢILOR

mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803­ 1842). Astfel, înmulţind ostenelile şi privegherile de toată noaptea, cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru şi lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă şi de darurile vindecării bolilor şi al înainte­ vederii. Acum a primit „schima cea mare” a călugăriei, care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot acum a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într­o chilie, pe care a refăcut­o. În anul 1860, Cuviosul Schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, începuseră zidirea schitului românesc Prodromu, care va fi terminat şi sfinţit în 1863. Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire. A stat la un metoc din Iaşi (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină.

Se îndreaptă apoi spre pravoslavnica Rusie, tot în vederea strângerii de ajutoare pentru schitul Prodromu. S­a oprit la Kiev, pentru a se închina moaştelor cuvioşilor părinţi din Lavra

8

Pecerska, după care a pornit spre Moscova, şi în cele din urmă spre Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi.

Chiar din primul an al venirii sale în Rusia, a vizitat mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l­a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s­a aşezat pentru totdeauna la mănăstirea Valaam, şi anume într­o chilie de la schitul cu hramul tuturor sfinţilor. Aici şi­a continuat nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştei care îl înfiase. De altfel, în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, căci unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ de la Neamţ.

Datorită vieţii sale alese a ajuns să fie cunoscut în părţile de nord ale Rusiei, încât era căutat de mulţi călugări şi credincioşi, pentru slujbe şi cuvânt de învăţătură.

S­au format, sub îndrumarea lui, mai mulţi ucenici care l­au urmat în cele duhovniceşti. În mănăstirea Valaam s­a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu­se de darul preoţiei şi "arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune şi în desăvârşită sărăcie". Cea mai mare nevoinţă a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gîndurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Slovă Ortodoxă Ortodoxă •• Nr. Nr. (11)1/2013 (7)2/2012

adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti.

Săvârşea încă adesea dumnezeiasca liturghie şi se ruga mult pentru lume şi pentru ţara în care s­a născut.

Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul Ieroschimonah Antipa Luchian dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al înaintevederii.

Căci cunoştea gândurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. Era de asemenea şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atât în Carelia cît şi în Rusia de nord, încât mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile. Avea şi în Mănăstirea Valaam câţiva ucenici aleşi, dintre care cel mai sporit era Ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios şi foarte învăţat.

După 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa Ieroschimonahul şi­a plătit obşteasca datorie, departe de ţara sa, dar mereu cu gândul la ea. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii Valaam. Pentru că era cunoscut şi cinstit de toţi pentru vrednicia sa, unul din ucenicii săi, Ieromonahul Pimen, i­a scris viaţa care s­a tipărit în anul următor la Petersburg, în ruseşte, sub titlul: Viaţa vrednică de pomenire a Ieroschimonahului Antipa. Cartea s­a răspândit repede, încât în 1893 a apărut din nou, tot la Petersburg.

Faima lui de „sfânt” s­a menţinut atât

Nr.1/2011 (11)1/2013 Nr. • Slovă Ortodoxă (7)2/2012 •• Slovă Ortodoxă

VIEŢILE SFINŢILOR

în Rusia, cât şi la Muntele Athos, fie prin aceia care l­au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici.

Aşa se face că în 1906, deci la 24 de ani de la mutarea lui către Domnul, monahii ruşi de la mănăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusicon, din Sfântul Munte Athos, l­au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s­a tipărit atunci în limba slavă. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei.

La noi în ţară, numele Schimonahului Antipa a fost mai puţin cunoscut, de vreme ce el şi­a petrecut cea mai mare parte a vieţii în afara hotarelor ei. Dar este o mândrie pentru noi că el a fost iubit şi preţuit de monahii ruşi, care l­ au trecut în Sinaxar ca „sfânt cuvios”, fiind singurul călugăr român athonit care s­a învrednicit de o asemenea cinstire.

Faptul acesta a constituit un temei şi pentru Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în 1992, de a­l introduce în calendarele noastre în ziua chemării sale la Domnul, adică la 10 ianuarie, şi de a­l cinsti ca pe un „vas ales” al lui Hristos şi a­i cere să se roage pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte­ne pe noi. Amin.

Surse: sfintiromani.mmb.ro paginiortodoxe.tripod.com Rubrică realizată de Theodor Vlad FATU 9

CATEHISM ORTODOX

Biserica Vie

Cu toţii cunoaştem biserica ca fiind casa Lui Dumnzeu, locul în care mergem pentru a ne închina Lui Dumnezeu, şi e de prisos să amintim că ori de câte ori intrăm în biserică, trebuie să facem lucrul acesta cu smerenie, în chip cuvincios şi conştienţi că mergem în prezenţa Lui Dumnezeu, care se manifestă în biserică prin Duhul Sfânt.

Dar Sfânta Scriptură şi Tradiţia ne învaţă, că Biserica este cladită cu "pietre vii", din fiecare credincios. Şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi­vă drept casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bine­plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. (1 Petru 2, 5) În următoarele pagini vom încerca să explicăm mai îndeaproape ce este Biserica, cum s­a format ea şi care este rolul ei.

Ce este Biserica?

Biserica este adunarea tuturor ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos, fie ei încă pe pământ sau sau deja plecaţi în casa Tatălui ceresc.

Termenul biserică este derivat din cuvântul grecesc ekklesia, folosit pentru a desemna adunarea cetăţenilor în Grecia antică; dar spre deosebire de adunarea cetăţenilor eleni, adunarea credincioşilor în Biserică se face în prezenţa Duhului Sfânt. Mântuitorul asigurând de acest lucru pe apostoli înainte de înălţarea Sa. Şi apropiindu­Se Iisus, le­a vorbit lor, zicând: Datu­Mi­s­a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea,

10

mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându­le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându­ le să păzească toate câte v­am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

Amin. (Matei 28, 18­20) În completare Sfântul Ciprian al Cartaginei explică: "Biserica este un întreg, cu toate că se extinde până departe într­o mulţime de biserici, care devin tot mai numeroase pe măsură ce rodesc. Sunt multe biserici şi totuşi numai o Biserică. " Cum s­a format Biserica?

Biserica s­a format în ziua Cinzecimii, cînd Duhul Sfânt s­a pogorât peste adunarea ucenicilor lui Hristos. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s­a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s­au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s­au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.

(Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 1­4) În urma pogorârii Duhului Sfânt peste ucenci, s­au făcut multe semne şi minuni prin ei, iar la văzul acelor minuni şi în auzul unei cuvântări ale Sfântului Apostol Petru în jur de trei mii de suflete au fost adăugate în rândul credincioşilor.

Deci cei ce au primit cuvântul lui s­au botezat şi în ziua aceea s­au adăugat ca la trei mii de suflete. (Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 41)

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Slovă Ortodoxă Ortodoxă •• Nr. Nr. (11)1/2013 (7)2/2012

Începând de la Cinzecime Sfântul Duh transformă adunarea credincioşilor într­un loc al prezenţei lui Hristos.

Rolul Bisericii În Sfânta Scriptură Biserica este descrisă în repetate rânduri ca fiind trupul Lui Hristos, dar şi ca mireasă a Lui. Privind mai în detaliu la aceste comparaţii, vom putea înţelege două roluri importante ale Bisericii, şi implicit ale credincioşilor, ca parte a Bisericii.

Biserica ­ mireasa Lui Hristos În două parabole din Evanghelii, Domnul nostru Iisus Hristos ne arată că prin Fiul Său, Dumnezeu se face Mirele poporului Său. În parabola nunţii fiului de împărat Împărăţia cerurilor este asemănată cu cina nunţii, pe care un împărat a făcut­ o pentru fiul său. Fiindcă invitaţii la nuntă nu au onorat invitaţia, împăratul a spus slugilor sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n­au fost vrednici.

Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi­i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i­au găsit, şi răi şi buni, şi s­a umplut casa nunţii cu oaspeţi. (Matei 22, 8­10) Nu mai sunt chemaţi la nuntă cei privilegiaţi, nu este poftit doar poporul ales, ci cei buni şi cei răi deopotrivă, arătând că Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoştinţa adevărului.

Dar cei care acceptă această invitaţie nu se pot prezenta oricum la nuntă, ci se cere să aibe "haina de nuntă".

Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi

Nr.(7)2/2012 (11)1/2013• •Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă Nr.

CATEHISM ORTODOX

i­a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.

Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi­l de picioare şi de mâini şi aruncaţi­l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 22, 11­13) Crezând din toată inima, având încredere totală în bunătatea plină de milă a Mântuitorului, primim de la El, oricare ar fi păcatele noastre trecute, Darul Duhului, care ne face membrii ai Bisericii şi ne ajută să pătrundem în intimitatea cămării de nuntă. În parabola celor zece fecioare Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n­au luat cu sine untdelemn. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. (Matei 25, 1­4) La miezul nopţii când s­a făcut strigare că vine mirele, s­au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor, dar iată că fecioarele neînţelepte au rămas fără ulei în candele lor, trebuind să meargă la cei ce vând pentru a cumpăra ulei.

Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s­a închis.

Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide­ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. (Matei 25, 10­12) Parabola aceasta ne face atenţi la faptul că la sfârşitul veacurilor va veni Hristos şi nu ştim nici ziua, nici ceasul 11

CATEHISM ORTODOX

când se va întâmpla aceasta, deaceea trebuie să fim gata în orice clipă pentru a­L primi pe Cel Drag, cu candela inimii noastre neîncetat aprinsă de prezenţa călăuzitoare a Sfântului Duh. Biserica ­ trupul Lui Hristos Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într­un Duh ne­ am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne­am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe. (1. Corinteni 12, 12­14) Iar Sfântul Apostol Pavel continuă accentuând cât de important este pentru funcţionarea buna a trupului, ca fiecare parte să îndeplinească rolul care i­a fost dat, indiferent de cinstea care îi este acordată.

Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup? Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, ­ pentru aceasta nu este ea din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul? (1. Corinteni 12, 15­17) Un alt aspect pe care Sfântul Apostolul Pavel nu îl trece cu vederea este faptul că dacă o parte a corpului suferă, întreg trupul este în suferinţă. [...] să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se

12

bucură împreună. (1. Corinteni 12, 25­26) Fiind creştini în Biserica Lui Hristos, avem responsabilitatea slujirii celor din jurul nostru, iar această slujire nu este rezervată doar preoţilor sau celor care îşi dăruiesc întreaga viaţă Lui Dumnezeu în monahism, ci fiecare dintre noi trebuie să slujim. Şi la fel cum în trup, mădularele nu au toate acelaşi rol, şi noi, mădulare în trupul Lui Hristos avem diferite daruri şi chemări, dar ceea ce trebuie să ne unească pe toţi în slujire este dragostea, pentru oricât de mari şi deosebite ar fi faptele noastre bune, dacă nu izvorăsc din dragoste, ele îşi pierd valoarea.

Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate: [...] de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu­mi foloseşte.

(1. Corinteni 12, 31; 13, 2­3) Să ne ajute Dumnezeu să conştientizăm în fiecare zi şi de fiecare dată când mergem la biserică, că noi, credincioşii, suntem Biserica vie a Lui Hristos, şi că învredniciţi de Sfântul Duh, trebuie să ne jertfim în slujire pentru celelate mădulare ale trupului Lui Hristos, dar şi să veghem şi să ne pregătim haina sufletului pentru nunta Mirelui. Amin.

Sursa: Viu este Dumnezeu. Catehism orto­ dox, Editura Reîntregirea, Alba­Iulia, 2009

Rubrică realizată de Traian BĂLAN & Petra CÎMPEAN

SlovăOrtodoxă Ortodoxă•• Nr. Nr. (11)1/2013 (7)2/2012 Slovă

ARTĂ ŞI LITERATURĂ CREŞTINĂ Memoriile Părintelui Valeriu Anania

Valeriu Anania s­a născut la data de 18 martie 1921 din părinţii Ana şi Vasile Anania, în comuna Glăvile­Piteşteana, judeţul Vâlcea. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursul secundar l­a făcut la Bucureşti. S­a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti ale cărui cursuri le­a urmat în perioada 1933­1941. A frecventat şi cursuri la liceele "Dimitrie Cantemir" şi "Mihai Viteazul din capitală, luându­şi bacalaureatul în urma examenului susţinut la liceul "Mihai Viteazul" (1943). În anul 1935, minor fiind, s­a înscris în organizaţia "Mănunchiul de prieteni", organizaţie legionară a tineretului şcolar. În anul 1936 era deja încadrat în "Frăţia de Cruce", organizaţie superioară celei dintâi. În anul 1941 a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. În anul 1942 a fost arestat şi condamnat din nou, la şase luni de închisoare, pentru că ar fi deţinut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare şi arme.

La 2 februarie 1942 s­a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, dându­i­se numele de Bartolomeu. În acelaşi an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. În toamna anului 1944 s­a înscris ca student la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administraţie românească. În

Nr.(7)2/2012 (11)1/2013• •Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă Nr.

calitate de preşedinte al studenţilor din Centrul Studenţesc "Petru Maior" a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticomunist, contra guvernului condus de Petru Groza la 6 martie 1946 şi totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România.

Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat în anul 1947, după care a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa, aflată pe atunci în judeţul Mureş (interbelic).

Ulterior şi­a continuat studiile la "Facultatea de Teologie" din Bucureşti şi la "Academia Andreiană" din Sibiu, obţinând titlul de "licenţiat în teologie" (1948). În primăvara anului 1990 a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.

La 21 ianuarie 1993, după moartea arhiepiscopului Teofil Herineanu, a fost ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea întru arhiereu şi instalarea în Catedrala Ortodoxă a Clujului a fost oficiată de Patriarhul Teoctist în data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi şi de o mare mulţime de credincioşi. În data de 2 martie 2006 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l­a ridicat pe Arhiepiscopul Bartolomeu la

13

ARTĂ ŞI LITERATURĂ CREŞTINĂ

rangul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. A fost instalat oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist.

Fragmente din volumul "Memorii" Nu aveam să cunosc niciodată în întregime această închisoare uriaşă, alcătuită din mai multe clădiri, curţi interioare, secţii. Legea secretului era strictă şi aici, nu era permisă nici o comunicare a deţinuţilor din secţii sau celule diferite; ochelari negri nu existau, dar trecerea osânditului dintr­ un loc în altul se făcea cu pătura sau mantaua pe cap. În cei aproape patru ani câţi i­am petrecut în Aiud nu mi­ am putut da seama nici măcar dacă puşcăria e departe sau aproape de oraş, cât e de largă, cum arată pe dinafară.

Ferestrele erau oblonite cu şipci de lemn, oblice în sus ­ şi numai în sus ­, printre care puteai să vezi un petic de cer, dar niciodată curtea.

Din camera de pe secţia unde am poposit întai am auzit, seara, celularul de alături ca pe un stup uriaş zumzăind prin cele trei sute de ferestre. Impresia a fost puternică.

Despre anii mei de la Aiud ar trebui să mai scriu cel putin încă pe atâtea pagini câte am scris până acum, dar timpul meu se scurtează şi, hărţuit de zilnicele treburi, mă văd silit nu numai să­mi grăbesc condeiul, ci şi să aleg din multele amintiri pe cele mai vrednice de luare aminte.

Mi­am declarat suferinţa şi am fost dus în faţa unei comisii de medici (deţinuţi care erau folosiţi profesional în închisoare); aceştia mi­au examinat

14

fistula şi au pus diagnosticul unei tuberculoze osoase în regiunea sacro­ coccigiană. În felul acesta m­am pomenit într­o cameră mare de bolnavi t.b.c. — vreo treizeci la număr — care aveau o hrană ceva mai consistentă şi o raţie zilnică de hidrazidă.

Acolo l­am găsit ­ şi cunoscut ­ pe Nicolae Porsenna, vestit prin romanele lui slabe şi prin cărţile despre spiritism (el îi spunea meta­psihică). Fusese avocat de meserie, avea o cultură bogată, cunoştea câteva limbi străine.

Era în vârstă acum, dar se ţinea bine, avea simţul umorului şi, mai ales, povestea frumos, seara, când gardienii se simţeau mai rar pe la uşă (coridoarele Aiudului nu aveau preşuri, dar gardienii, de cum intrau în serviciu, îşi îmbrăcau cizmele cu un fel de sandale de pâslă, cărora deţinuţii le spuneau „pisici"). Mi­a venit şi mie rândul să povestesc, am spus ce am ştiut, până când, într­o bună seară, am anunţat ceva nou, "Steaua Zimbrului", piesa de teatru încă nescrisă, dar construită ­ vreme de aproape trei ani ­ act cu act şi scenă cu scenă, până la amănunt. Aveam de gând să încep a lucra efectiv în ianuarie şi voiam ca mai întâi, povestind­o, să văd reacţia ascultătorilor ­ oameni de condiţii şi niveluri culturale foarte variate ­ şi, eventual, observaţiile lor. În prima seară nu am izbutit să povestesc decât jumătate din piesă; am sfârşit­o în cea urmatoare. Reacţia a fost atât de favorabilă ­ se putea spune entuziastă ­, încât nu am mai aşteptat să vină ianuarie şi am început să lucrez primele versuri chiar atunci, în

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012 (11)1/2013

ARTĂ ŞI LITERATURĂ CREŞTINĂ

noaptea aceea, 10 decembrie 1960. M­ a întărit Dumnezeu şi am lucrat cu mare îndărătnicie, zi de zi şi noapte de noapte, alcătuind şi lepădând mii şi mii de versuri, repetând la infinit forma definitivă şi recapitulând ­ o săptămână din cele patru ale lunii ­ tot ce lucrasem până aici. Am lucrat acolo, în secţia de bolnavi, am continuat să lucrez în celular, unde am fost mutat după două luni (bineînţeles, fără nici un semn de vindecare). Piesa a fost gata la 25 ianuarie 1961, după treisprezece luni de muncă neîntreruptă. În acelaşi timp se rotunjea proiectul unui "Meşterul Manole". Ideea îmi fusese sugerată în 1958 de către Ion Sahighian, care ar fi vrut să­i scriu un scenariu pentru un film românesc.

Inspiraţia centrală o avusesem într­un compartiment de tren, în drum spre Targovişte, dar mare lucru nu creştea împrejur. În ultimii doi ani gândisem piesa îndelung, fără să izbutesc a o închega mulţumitor; se repeta parcă drama însăşi a legendei: o scenă se prăbuşea aproape imediat ce fusese zidită. În celularul de la Aiud m­am aşezat pe proiect cu toată stăruinţa, l­ am închipuit în felurite ipostaze.

Trecuse mai mult de un an de când isprăvisem "Steaua Zimbrului", eram aproape descurajat; îmi mai trebuia o „cheie" şi nu o găseam. Prin luna aprilie a anului 1962 şedeam într­o celulă la parter, împreună cu Pit (porecla de alintare a doctorului Constantin Diaconescu). După câteva ore de tăcere (fiecare cu a lui) am exclamat: ­ Pit, acum s­a născut Meşterul

Nr.(7)2/2012 (11)1/2013 • Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

Manole!

Găsisem şi „cheia" care­mi mai lipsea.

Din ziua aceea m­am aşternut pe lucru, zi de zi şi noapte de noapte; în vara lui 1963 piesa era încheiată, dar câteva scene le­am înlocuit ceva mai tarziu, prin toamnă.

Lucrasem şi înmagazinasem în memorie peste zece mii de versuri ­ teatru şi poezie ­, repetarea îmi solicita mult mai mult timp, soliditatea memoriei îmi era deseori ameninţată de subnutriţie şi boală. În fapt, când mă gândesc la Aiud mă gândesc la aceste două piese. Munca aceasta ­ şi mai ales conştiinţa creaţiei ­ mi­au menţinut, de­a lungul acelor ani, un echilibru moral de care nu mulţi se bucurau. Acest univers interior al meu m­a făcut să îndur cu numai jumătate de suferinţă toate privaţiunile şi promiscuitatea vieţii de puşcărie: foamea, frigul, oboseala, murdăria, praful, spaima, percheziţiile, umilinţele de tot felul, turnătoriile, nervii camarazilor de celulă. Nu am cuvinte să­i dau mulţumită lui Dumnezeu pentru acel dar de a fi în stare să mă implic într­o asemenea muncă. Aproape că nici de boală nu­ mi mai aduc bine aminte. Rana continuă să supureze şi, până la urmă, soţii Bâlea ­ medicii şefi, oficiali, ai închisorii ­ au hotărât să fiu dus la spital (o secţie specială a penitenciarului) şi operat.

Operaţia mi­a făcut­o doctorul Gheorghe Sârbulescu (condamnat în lotul lui Radu Gyr), asistat de doctorul Aurel Marin (o somitate a medicinei româneşti, care fusese bătut crunt la Securitatea din Uranus şi încercase să

15

ARTĂ ŞI LITERATURĂ CREŞTINĂ

se sinucidă). Dar la cinci zile după operaţie am fost dus din nou la celulă, cu regim de „marginea patului" (nici la Aiud nu era voie să stai întins pe pat în timpul zilei), aşa încât la numai câteva săptămâni plaga s­a redeschis şi a reînceput să supureze. Numai după vreun an am fost mutat în secţia a Xl­ a, unde am găsit vreo două sute de condamnaţi bolnavi de toate felurile de tuberculoză: pulmonară, osoasă, ganglionară, testiculară, oameni care scuipau sânge, oameni în cârji, oameni pe targă, oameni cu gâturile umflate.

Acolo l­am regăsit pe Sandu Lăzărescu, pe Horia Nitulescu (fost gazetar la Sfarmă­Piatră, pe părintele Daniil Sandu Tudor, acolo l­am cunoscut pe Ernest Bernea. În acel timp, administraţia închisorii a hotărât construirea unei noi aripi a spitalului, vecină cu secţia a Xl­a, şi a repartizat la munca pe tuberculoşii cu forme mai uşoare. Pe acel şantier am învăţat meseria de dulgher (de la un meseriaş de prin Prahova) şi am lucrat efectiv dulgherie, ridicând nu numai schele, dar şi căpriorii acoperişului.

De acolo, de sus, puteam să mă uit în curtea secţiei­fabrică, de alături, şi să­l văd pe fratele meu, Mitică, în haine vărgate, traversând de la un atelier la altul, cu umerii uşor aduşi înainte. [...]

Cam o dată pe lună, celor din fabrică li se aducea câte un film. Vizionarea se făcea seara în curte (uneori puteam auzi şi noi muzică; secţia noastră era despărţită de fabrică printr­un zid masiv, înalt de patru metri). Se întampla însă că secţia­fabrică nu avea banci suficiente, şi atunci se făcea un împrumut de la secţia t.b.c.: cei de

16

dincolo veneau, doi câte doi, până­n poarta secţiei noastre; tot câte doi de­ ai noştri cărau băncile, fiecare de câte un capăt, şi le înmânau, în poartă, celorlalţi. Totul se făcea sub ochiul atent al şefului de secţie, care nu îngăduia ­ sub nici un motiv şi sub aspră ameninţare ­ vreun schimb de cuvinte sau semne, într­o asemenea seară eram în dormitor, poate că lucram, poate că şedeam pe gânduri, poate că vorbeam cu cineva, când câţiva colegi au năvălit pe mine şi m­ au împins afară: ­ Ia o banca, pune mâna pe o bancă... uite, pe asta... ia­o de capătul din faţă, fratele e­n poartă!...

Nici nu mă dezmeticisem bine când m­am pomenit în faţa lui Mitică.

Năpădit de emoţie, am scăpat banca şi am alergat în braţele lui. Ne strângeam şi ne îmbrăţişam şi nu ne venea să credem că suntem aievea. A avut timp să­mi spună în ureche: ­ Să ştii că mămica a murit. Şi iar am lăcrimat amândoi şi ne­am strâns, până ce gardianul, pesemne şi el mişcat de această întâlnire, a mormăit: ­ Gata, gata!

I­am simţit complicitatea şi ne­am dat seama că mai mult nu se cade să­1 expunem. Într­adevăr, nu ne­a raportat.

Biata maică­mea! Moartea ei nu­mi era chiar o noutate, ci mai mult o confirmare. Aflasem în celular, prin „Morse", de la deţinuţi care stătuseră împreună cu Mitică prin alte celule sau în fabrică. [...]

Rubrică realizată de Ramona AIOANEI

Slovă Ortodoxă •Nr. Nr. 1/2011 Slovă Slovă Ortodoxă Ortodoxă ••Nr. (11)1/2013 (7)2/2012

Soţului ortodox

„Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin.” În acest număr ne oprim asupra comportamentul soţului creştin ortodox, am adunat în acest articol rugăciunea pentru soţie şi câteva sfaturi care să îl ajute pe soţul creştin.

Prin comportamentul potrivit al soţilor unul faţă de altul căsnicia este fericită şi fiecare din soţi găseşte acasă locul unde este înţeles şi iubit.

Admiraţie şi îndemnuri acoperite „De face binele, lăudaţi­o, admiraţi­o, dacă săvârşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate întâmpla oricărei femei tinere, folosiţi sfaturile şi îndemnurile acoperite. Osândiţi cu putere bogăţia şi luxul, – învăţaţi­o să­şi facă podoabă din cinste şi din ruşine – şi cu orice prilej, arătaţi­i tot ceea ce poate fi spre binele ei.” Sf. Ioan Gură de Aur Cercetaţi soţia cu gingăşie „Nu cercetaţi pe soţia voastră oricum, ci cu bunăvoinţă, cu gingăşie.

Acordaţi­i multă atenţie şi ea nu va mai aştepta curtea altor bărbaţi.

Aşezaţi­o mai presus de orice, din orice punct de vedere, frumuseţe, înţelepciune – şi lăudaţi­o. Veţi ajunge astfel, ca ea să nu­şi dorească atenţia străinului – ba chiar să nesocotească pe toată lumea, învăţaţi­o să se teamă de Domnul. Toate celelalte vor curge ca dintr­un izvor şi casa voastră va fi doldora de bunătăţi…” Sf. Ioan Gură de Aur Sfaturi ale părintelui Efrem Vatopedinul pentru soţul ortodox cu privire la comportamentul acestuia faţă de soţie. „Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli.

Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii ­ este foarte important! Ceea

Nr.(7)2/2012 (11)1/2013• •Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă Nr.

FAMILIEI ORTODOXE

ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă.”

Tandreţe "Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte.

Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă, ci, din pricina dragostei ce i­o poartă soţului, doreşte ca acesta să­i aparţină în întregime.

Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l­a născut, l­a crescut, i­a fost alături atâţia ani!”, ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul Sfintei Spovedanii ne­ a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea, soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.” Înţelegere Niciodată nu trebuie ca soţul să­i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu­i răspundă răstit: „Lasă­mă, n­am timp acum!”, vorbindu­i cu asprime. Ci să­i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o

17

FAMILIEI ORTODOXE

iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

Sinceritate Soţiei nu trebuie să­i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să­i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume.

După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”.

Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.

Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu­i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie; ci seara, în camera voastră, când veţi fi singuri, să­i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m­ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe, îi va părea rău, va plânge şi îşi va cere iertare.

Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să­i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să­i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă.

Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la 18

mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.

Rugăciune, Spovedanie, Împărtăşanie Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi­vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.

E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sfântă Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.” Părintele Efrem Vatopedinul Rugăciunea soţului pentru soţia sa “Dumnezeul meu, Tu mi­ai dat soţie ca să îmi fie însoţitoare nedespărţită a vieţii mele şi să îmi fie părtaşă sorţii în vremea călătoriei mele pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredinţându­mi această făptură din mâinile Tale, mi­ai încredinţat­o ca să lucrăm împreună toată virtutea; că deşi florile frumuseţii, blândeţii şi bunătăţii sunt însuşirile firii sale, prin însăsi firea sa totdeauna este supusă la diferite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută­ mi să nu fiu asupritor şi nedrept cu ea.

Să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei şi împotriva poruncilor Tale. Căci dacă nu cerem de la strălucitorul trandafir să înflorească înainte de vremea sa şi de la frageda viorea să aibă tăria şi trăinicia copacilor, cum voi cere de la soţia mea lucruri mai presus de puterile ei?

Fă să mă port faţă de ea totdeauna cu dragoste şi blândeţe, şi când rătăceşte să o întorc cu bunătate din amăgirea ei. Alungă din inima mea mândria neomenească şi cruntul drept al celui mai tare, care m­ar îndemna a mă purta cu asprime şi a chinui o făptură pe care dragostea a adus­o lângă mine Slovă Ortodoxă •Nr. Nr. 1/2011 Slovă Slovă Ortodoxă Ortodoxă ••Nr. (11)1/2013 (7)2/2012

şi pe care Legea o ţine lângă mine când poate această dragoste se stinge.

Fă să înţeleg că este nedrept a asupri o făptură slabă şi fără nici o apărare, că este nevrednic a dispreţui si a călca în picioare o floare ce mi­a pricinuit bucurie în frumoasele zile ale primăverii vieţii mele.

Dreapta judecată îmi porunceşte, o, Dumnezeul meu, ca fiind şi eu însumi căzut în mii de greşeli şi neajunsuri, să le sufăr cu răbdare pe cele ale soţiei mele, şi­mi arată că omul este supus amăgirilor şi rătăcirii şi că fapta dragostei poruncite de Tine este a ierta şi a trece cu vederea greşelile aproapelui. Şi, numai astfel purcezând, Îţi cerem ca Tu să ne ierţi, precum iertăm şi noi.

Fă să cunosc că această făptură pe care mi­ai încredinţat­o, fiind supusă prin gingăşia şi neputinţa firii ei la multe feluri de boli şi slăbiciuni, se cuvine să mă port cu ea cu blândeţe şi iubire, să îi fiu sprijin în bolile şi slăbiciunile ce sunt legate de firea ei şi să nu uit niciodată că ea este mama acestor copii de care mă bucur şi care mă veselesc prin mângâierile lor; că aceştia sunt un dar al dragostei ei şi ar fi nedrept a dispreţui pomul care a dat aşa frumoase roade.

Păzeşte inima mea, Dumnezeule, de ucigătoarea otravă a geloziei şi bănuielilor, şi fă să cunosc că acestea nu fac decât a depărta dintre noi iubirea şi fericirea.

Ajută­mi ca prin vorbe şi fapte bune să­i dovedesc soţiei mele că are în mine cel mai bun şi mai iubitor însoţitor. Şi dacă nu voi reuşi în acest chip, să mă feresc a i­o dovedi întrebuinţând mijloacele cele nefolositoare. Asprimea şi purtarea rea întărâtă duhurile în loc să le apropie; iar purtării blânde şi înţelepte şi dragostei îndelung răbdătoare nici cea

Nr.(7)2/2012 (11)1/2013• •Slovă SlovăOrtodoxă Ortodoxă Nr.

FAMILIEI ORTODOXE

mai stricată inimă nu i se poate împotrivi până în sfârşit; căci gheaţa groasă ce acoperă râurile se topeşte când vântul cald al primăverii suflă fără oprire.

Dumnezeul meu, Tu care cârmuieşti inimile oamenilor spre cele bune, cârmuieşte asemenea şi pe ale noastre şi fă ca deplina întelegere să unească sufletele noastre.

Iar dacă Tu ai hotărât, Doamne, să cerci inima mea, dă­mi răbdare, ajută­ mi să nu mă port împotriva poruncilor răbdării, nici să fiu nedrept cu alţii pentru că ei s­au arătat nedrepţi faţă de mine.

Fă să cunosc că numai simţămintele de dragoste înrâuresc celelalte suflete. Întăreşte inima mea în bunele hotărâri, şi ajută­mi ca prin purtarea mea să nu fac nefericită făptura pe care bunătatea Ta mi­a încredinţat­o. Ci, printr­o înţeleaptă unire, bucurându­ne de fericire pe cât poate omul a se bucura pe pământ, să binecuvântăm totdeauna numele Tău. Amin.”

“De face binele, lăudaţi­o, admiraţi­o, dacă săvârşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate întâmpla oricărei femei tinere, folosiţi sfaturile şi îndemnurile acoperite. Osândiţi cu putere bogăţia şi luxul, – învăţaţi­o să­şi facă podoabă din cinste şi din ruşine – şi cu orice prilej, arătaţi­i tot ceea ce poate fi spre binele ei. Rugaţi­vă împreună, duceţi­ vă, fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să­i împărtăşească tot ceea ce s­a grăit sau s­a citit în faţa ei şi femeia, de asemenea, bărbatului.”

Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S­a dat pe Sine pentru ea. (Efeseni, 5;25) Rubrică realizată de

Adina TOMA

19

NOI ŞI B I S E R I C A

Termeni bisericeşti

Postul (sl. пост) este înţeles în general ca o practică de abţinere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea şi vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică (şi însemnate în calendarul bisericesc). Totuşi, postul este şi o practică de nevoinţă sufletească şi atenţie sporită, trezvie. Postul include reţinerea de la gânduri şi fapte rele şi de la relaţiile conjugale.

Postul se însoţeşte cu rugăciune, mulţumire pentru toate şi spovedanie, pregătind persoana în întregul ei pentru sărbătoarea care urmează, ca în cazul unui atlet care îşi pregăteşte corpul, mintea şi sufletul. Originea acestei practici se găseşte în tradiţia iudaică a postirii. Însuşi Iisus Mântuitorul a dat exemple de postire ucenicilor Săi, cel mai important exemplu fiind cele patruzeci de zile în deşert, la sfârşitul cărora a fost ispitit de diavol (Matei 4,1­11). Postul este similar felului în care creştinii ortodocşi speră să fie bine pregătiţi pentru cea de­a doua venire. Din acest motiv, în timpul perioadelor de post nu se fac nunţi. (Cf. Sfaturi Pastorale.)

Există două feluri de postire: postul ascetic şi postul total (distincţia este nuanţată de părintele Alexander Schmemann, în lucrarea "Postul Mare").

Postul ascetic reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substanţială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului. Aceste reguli nu au rolul de a fi "sarcini anevoie de purtat" (Luca 11,46), ci sunt un ideal spre care trebuie să 20

tindem. Urmarea regulilor postului ascetic nu sunt un scop în sine, ci sunt mijloace spre perfecţiunea spirituală, care este încununată cu dragoste şi ajutată de rugăciune.

Postul total, sau ajunarea ­ uneori numit, destul de nepotrivit, "post negru" este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi aşteptare. În acest sens, ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie. În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (luni­vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. (A se vedea articolul despre Postul mare şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite).

Perioadele de post Zile de post sunt toate zilele de miercuri şi vineri de peste an, în afara celor notate cu harţi. Zilele de miercuri pentru pomenirea vânzării lui Iisus Hristos de către Iuda Iscarioteanul. Zilele de vineri pentru pomenirea Răstignirii Mântuitorului.

• Ajunul Bobotezei (5 ian.)

• Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 aug.)

• Înălţarea Sfintei Cruci (14 sept.)

Mănăstirile şi unii creştini îi pomenesc pe îngeri în zilele de luni prin post.

Posturile de peste an • Postul mare (sau Postul Sfintelor Paşti) ­ este perioada de şase săptămâni care precede Săptămâna Patimilor şi care pregăteşte pentru Slovă Ortodoxă Ortodoxă • • Nr. Nr. (7)2/2012 (11)1/2013 Slovă

NOI ŞI B I S E R I C A marea sărbătoare a Sfintelor Paşti.

• Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ­ variază de la un an la altul în funcţie de ziua Cincizecimii: începe luni după Duminica Tuturor Sfinţilor şi se termină pe 28 iunie.

• Postul Adormirii Maicii Domnului: 1 august ­ 14 august.

• Postul Naşterii Domnului: 15 noiembrie ­ 24 decembrie (patruzeci de zile).

Rigoarea postului poate fi relaxată, dacă este necesar, atunci când creştinul este în călătorie. În plus, se pot face excepţii atunci când se merge în vizită, deoarece accentul nu trebuie pus pe aspectul exterior al pietăţii, ci mai degrabă pe acceptarea dragostei şi generozităţii celorlalţi.

Creştinii ortodocşi nu postesc în dauna sănătăţii

lor. Postul este un mijloc nu un scop în sine.

Săptămâni de Harţi După anumite sărbători, creştinii ortodocşi nu postesc miercurea şi vinerea, pentru a petrece cu bucurie acea sărbătoare.

• De la Naşterea Domnului până în Ajunul Bobotezei (din 25 decembrie până în 4 ianuarie) • Săptămâna de după Duminica Vameşului şi Fariseului (prima săptămână a Triodului) • Săptămâna luminată (săptămâna de după Sfintele Paşti) • Săptămâna Sfintei Treimi (săptămâna de după Pogorârea Duhului Sfânt) Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Calendar ortodox: Feb. – Mai 2013

Postul Sfintelor Paşti anul acesta durează din 18 martie până în 4 mai.

Sâmbătă, 2 februarie † Întâmpinarea Domnului Duminică, 3 februarie † Sfântul şi Dreptul Simeon şi Sfânta Prorociţă Ana Duminică, 10 februarie † Sfântul Haralambie Sâmbătă, 23 februarie † Sfântul Policarp, sfântul născut în temniţă Duminică, 24 februarie † Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Începutul Triodului) Miercuri, 27 februarie † Sfântul Procopie Decapolitul; Sfântul Talaleu; (harţi) Joi, 28 februarie † Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman; Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul Vineri, 1 martie † Sfânta Muceniţă Evdochia, Sfântul Mucenic Marcel şi Antonie (harţi) Duminică, 3 martie † Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc (Duminica întoarcerii fiului risipitor) Sâmbătă, 9 martie † 40 de mucenici; în Sevastia Armeniei: Pomenirea morţilor ­ Moşii de iarnă Duminică, 10 martie † Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent ­ Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (lăsatul secului de carne) Miercuri, 13 martie † Aducerea moaştelor Sfântului Nichifor, patriarhul Constantinopolului (zi aliturgică ­ dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte) Nr.(7)2/2012 (11)1/2013 • Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

21

NOI ŞI B I S E R I C A

Vineri, 15 martie † Sfântul Mucenic Agapie şi cei şapte mucenici (zi aliturgică ­ dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte) Duminică, 17 martie † Sfântul Alexie omul lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Teostirisc Imnograful ­ Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti) Luni, 18 martie † Sfântul Chiril al Ierusalimului; începutul Postului Mare (zi aliturgică) Marţi, 19 martie † Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria; Claudiu şi Ilaria (zi aliturgică) Duminică, 24 martie † Înainte prăznuirea Bunei Vestiri, Sfântul Ierarh Artemon, episcopul Seleuciei; Sfântul Cuvios Zaharia, Duminica Ortodoxiei – prima duminică din Postul Mare Luni, 25 martie – Buna Vestire (dezlegare la peşte) Joi, 28 martie † Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou Sâmbătă, 6 aprilie † Sfântul Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului; pomenirea morţilor Joi, 11 aprilie † Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Mucenic Antipa, Sfântului Farmutie Vineri, 12 aprilie † Sfântul Mucenic Sava de la Buzău Duminică, 14 aprilie † Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, Sfântul Ieromonah Martin Mărturisitorul Miercuri, 17 aprilie † Sfântul Simeon, episcopul Persiei (denie ­ Canonul cel mare) Vineri, 19 aprilie † Sfântul Cuvios loan Paleolavritul (denie ­ Acatistul Maicii Domnului) Sâmbătă, 20 aprilie † Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului; Sfântul Apostol Zaheu, Sfinţii Cuvioşi Teodor Trihina, Anastasie şi Ioasaf; pomenirea morţilor Miercuri, 23 aprilie † Sfântul Mucenic Gheorghe Miercuri, 24 aprilie † Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin de la Durostorum Joi, 25 aprilie † Sfântul Evanghelist Marcu; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului Duminică, 28 aprilie † Intrarea Domnului în Ierusalim; Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru (denie) Luni, 29 aprilie † Lunea Mare; Sfinţii Nouă Mucenici din Cizic (denie) Marţi, 30 aprilie † Marţea Mare; Sfântul Apostol Iacov (denie) Joi, 2 mai † Joia Mare; Aducerea moaştelor Sfântului Atanasie cel Mare; Sfântul Atanasie al III­lea (Denia celor 12 Evanghelii; post) Vineri, 3 mai † Vinerea Mare; Sfântul Irodion de la Lainici, Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra (denie ­ Prohodul Domnului; ajunare, zi aliturgică) Duminică, 5 mai † Învierea Domnului ­ Sfintele Paşti; Sfânta Irina 22

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (11)1/2013

Recomandare de carte

„Istoria Lausiacă“ a Sfântului Cuvios Paladie

Sfântul Cuvios Paladie, episcop al Elenopolisului din Bitinia, pomenit de biserica noastră la 28 ianuarie, a scris o lucrare cu un loc aparte în literatura patristică. Este vorba despre „Istoria Lausiacă”, sau „Lavsaiconul”, una dintre cărţile ziditoare de suflet, cu o largă circulaţie, atât la noi cât şi la alte popoare ortodoxe.

Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care a dăruit bisericii noastre „Filocalia” în limba română, ne­a oferit şi versiunea românească a acestei lucrări, scrisă la începutul secolului al V­lea şi considerată de către mulţi cel mai însemnat document pentru cunoaşterea monahismului răsăritean timpuriu.

Publicată la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, cartea are Nr.(7)2/2012 (11)1/2013 • Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

menirea de a ne aminti că vitalitatea Ortodoxiei a fost întotdeauna susţinută prin râvna sfântă a tuturor creştinilor care au ştiut să răspundă cu sinceritate chemării dumnezeieşti la desăvârşire.

Volumul poate fi cumpărat de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr.

Miron Cristea nr. 6), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul Vieţii”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro sau de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sursa: www.basilica.ro Rubrică realizată de Alexandra GIOSANU 23

Biserica ”Intrarea Maicii Domnului în Templu” din Brno

La data de 24 noiembire a fost sfinţită noua biserică.

Majoritatea lucrărilor au fost finalizate, urmând să înceapă lucrările de pictură. Toţi cei care doriţi să contribuiţi sub orice formă: muncă voluntară sau donaţii pentru finalizarea picturii şi a iconostasului, vă rugăm să luaţi legătura cu părintele Cristian Popescu. Datele de contact le puteţi găsi pe pagina de internet a parohiei http://parohiabrno.ro­cz.com.

Cei care doresc să contribuie financiar la construirea bisericii din Brno pot face donaţii în contul 181318594/0300, CSOB, variabilni symbol 333.

Dumnezeu să vă răsplătească!

Stadiul lucrărilor la biserica din Brno, la data de 24 noiembrie 2012

Foto Horaţiu Toma