Slova Ortodoxa numarul 7

Anul II Nr. 7 2/2012

SLOVĂ Revistă de spiritualitate ortodoxă a românilor din Moravia ­ Republica Cehă

Număr aniversar!

Redacţia Slovă Ortodoxă vă urează sărbători binecuvântate!

HRISTOS A ÎNVIAT!

O R T O D O X Ă

Din acest număr: Actualitatea .............................3 Extras din Pastorala Prea Fericitului Daniel ....................4 Vieţile Sfinţilor .......................8 Catehism ortodox .................11 Literatură şi artă creştină ......13 Mari duhovnici .....................16 Familiei ortodoxe.................19 Sfintele Taine ........................21 Noi şi biserica .......................25 Ştiri din viaţa comunităţii .....26 Recomandare de carte...........27 Dacă aveţi propuneri de rubrici, doriţi să publicăm informaţii pe un anumit subiect sau răspunsuri la întrebări pe temă creştină sau să ajutaţi la traducerea în engheză/cehă, scrieţi­ne la adresa redacţiei.

Asteptăm şi materiale cu ştiri despre evenimente ale bisericii din Cehia pe adresa redacţiei.

Căsuţa de redacţie Preşedinte de onoare Pr. Cristian POPESCU Redactor şef Horaţiu TOMA

Echipa de redacţie Ramona AIOANEI Traian BĂLAN Alexandra GIOSANU Dragoş HARAGA Cosmin MIHAI Adina TOMA Cristian VELNIC Corectori Petra CÎMPEAN Dragoş HARAGA Cristian VELNIC Grafică şi design Petra CÎMPEAN Horaţiu TOMA Adresa redacţiei Email: slovaortodoxa@ro­cz.com Yahoo: slovaortodoxa Web: slovaortodoxa.blogspot.com şi http://ro­cz.com/slova­ortodoxa http://www.facebook.com/slovaortodoxa

Publicaţia apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Simeon Arhiepiscop de Olomouc şi Brno

Pentru credincioşii din zona Brno, biserica cu slujire şi în limba română se află pe strada Vranovska nr. 48 http://parohiabrno.ro­cz.com Mulţumim celor care sprijină constant activităţile bisericii şi tipărirea revistei.

Publicaţia poate fi achiziţionată în variantă tipărită de la biserica mănăstirii ortodoxe Sf Ludmila din Brno sau contactând redacţia.

2

Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

ACTUALITATEA În ediţia de luna aceasta, revista "Slovă Ortodoxă" aniversează un an de la primul număr al publicaţiei cu apariţie din două în două luni.

Primul an e cel mai greu. Şi deşi suntem conştienţi că erorile sunt inevitabile am încercat să progresăm şi să învăţăm de la număr la număr.

Sperăm că ne­am descurcat destul de bine şi că articolele pe care le­ aţi citit v­au fost de folos.

Vrem să mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat în special celor care au scris la revistă, celor care au ajutat financiar la publicarea ei şi nu în ultimul rând celor ce ne citesc, fără de care această revistă nu şi­ar fi avut rostul.

Dumnezeu să vă apere şi să vă aibă în pază.

Redacţia, Slovă Ortodoxă

Nr. • Slovă Ortodoxă Nr.1/2011 (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

3

PASTORALA DE PAŞTE

Extras din Pastorala Prea Fericitului Daniel de Sfintele Paşti 2012

Hristos Cel răstignit şi înviat S­a arătat ucenicilor Săi în seara zilei Învierii Sale, pentru a­i încredinţa că El a trecut prin moarte şi a biruit­o. Trupul lui Hristos n­a cunoscut stricăciunea în mormânt, pentru că era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel veşnic. Iar sufletul lui Hristos n­a fost ţinut în iad, tot pentru că era unit cu Dumnezeirea Sa. Moartea, ca despărţire a sufletului de trup, fiind pentru om urmarea păcatului (cf. Romani 6, 23), prima lucrare a lui Hristos după biruinţa Sa asupra morţii a fost aceea de a împărtăşi ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele (cf. Ioan 20, 19­23). Însă, ucenicul Toma, nefiind prezent acolo cu ceilalţi, dar voind apoi să se încredinţeze de adevărul Învierii lui Hristos în chip material, prin simţuri, a zis: „dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). De aceea, peste opt zile, Hristos­Domnul S­a arătat şi lui Toma, zicându­i: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I­a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i­a zis: Pentru că M­ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n­au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 27­ 29). Cu alte cuvinte, fericiţi sunt cei care văd duhovniceşte, cu ochii credinţei, pe Dumnezeu Cel nevăzut, pentru că simt prezenţa Lui 4

dumnezeiască iubitoare şi vindecătoare. Înţelegem că Hristos­ Domnul Cel înviat din morţi, cu iubire şi înţelepciune, dojenind şi luminând pe ucenicul Său Toma, îl vindecă de îndoială sau de puţinătatea credinţei lui.

Când s­a atins de trupul omenesc al lui Iisus Cel înviat, Toma a mărturisit dumnezeirea Lui, zicând: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Toma s­a atins de trupul material, văzut şi limitat al lui Hristos, dar a mărturisit pe Dumnezeu Cel nematerial, nevăzut şi nemărginit.

El s­a atins de semnele Crucii şi a mărturisit slava Învierii. S­a atins de semnele suferinţei şi ale morţii trecătoare, dar a mărturisit puterea Învierii şi a vieţii veşnice. S­a atins de semnele lăsate în trupul lui Hristos de păcatele oamenilor (trădare, invidie, ură şi violenţă), dar a mărturisit puterea iubirii lui Dumnezeu mai tare decât păcatul şi moartea. S­a atins de semnele istoriei păcătoase care ucide, dar a mărturisit veşnicia iubirii milostive a lui Dumnezeu care dăruieşte viaţă.

S­a atins de semnele bolii păcatului omenesc, dar a mărturisit lumina vindecării dumnezeieşti, ca să se împlinească profeţia lui Isaia care, cu sute de ani înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt, a rezumat taina legăturii dintre Cruce şi Înviere, în cuvintele: „(...) prin rănile Lui noi toţi Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

ne­am vindecat”. (Isaia 53, 5) Rănile pătimirilor lui Hristos Cel răstignit s­au vindecat prin Înviere.

Deşi nu mai sângerează, ele totuşi însemnează ceva: sunt stigmate sau semne care confirmă şi comunică iubirea Lui smerită mai tare decât păcatul şi moartea. Urmele Crucii, deşi vindecate prin Înviere, rămân totuşi imprimate în trupul lui Hristos Cel preaslăvit, pentru a ne arăta că suferinţele şi nevoinţele omului în lupta sa cu păcatul în istorie nu sunt uitate de Dumnezeu în veşnicie, ci vindecate şi luminate sau transfigurate în semne de biruinţă ale iubirii răstignite asupra păcatului (egoismului), morţii şi iadului.

De asemenea, este semnificativ faptul că prima sărbătoare după Sfintele Paşti, Vinerea din Săptămâna luminată, este numită Izvorul Tămăduirii sau Izvorul cel de Viaţă purtător. Legătura dintre Vinerea Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Vinerea Izvorului Tămăduirii ne arată taina Bisericii lui Hristos ca spaţiu de vindecare de boală şi eliberare de păcate. De fapt, Maica Domnului care a stat lângă Crucea lui Hristos Cel răstignit şi a văzut rănile din mâinile şi picioarele Lui, precum şi rana din coasta Lui împunsă, din care a ieşit sânge şi apă (cf. Ioan 19, 34), simboluri ale Botezului şi Euharistiei, a devenit icoana vie a Bisericii lui Hristos plină de harul tămăduitor Nr. (7)2/2012 . SlovăOrtodoxă Ortodoxă 1/2011 • Slovă

PASTORALA DE PAŞTE

dăruit ei de Hristos Cel răstignit şi înviat.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii ne arată că harul vindecător al lui Hristos Cel răstignit şi înviat se revarsă în Biserică, prin Sfintele ei Taine şi rugăciuni, în mod deosebit, prin milostivirea şi rugăciunile Maicii Domnului, după cum se spune în slujba Vecerniei din Vinerea Izvorului Tămăduirii: „Lucruri minunate şi uimitoare a săvârşit Stăpânul cerurilor, dintru început prin tine, cea cu totul fără prihană. Că şi de sus a picurat (har) lămurit ca o ploaie, în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându­ te pe tine izvor din care curge toată bunătatea şi mulţimea de tămăduiri, izvorând din belşug faceri de bine tuturor celor ce au nevoie de întărirea sufletelor şi de sănătatea trupului prin apa harului” (Vineri, în Săptămâna luminată, Stihiră din slujba Vecerniei, vezi Penticostar, Bucureşti, 1973, p.

52). În toate Duminicile care urmează după Sărbătoarea Învierii Domnului până la Sărbătoarea Înălţării Domnului, se arată, într­un fel sau altul, puterea vindecătoare a lui Hristos, atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Astfel, Duminica femeilor mironosiţe ne arată că aceste femei au fost vindecate de teamă primind bucurie de la Hristos, Care le spune: „Bucuraţi­vă! (...) Nu vă temeţi!”

(Matei 28, 9­10).

Duminica Slăbănogului de la Vitezda continuare pe pagina 6 5

PASTORALA DE PAŞTE

ne arată că vindecarea acestuia de paralizie a fost în acelaşi timp o tămăduire sufletească şi trupească, o izbăvire de păcat şi de boală.

Duminica Samarinencei ne arată că această femeie, diferită de evrei ca neam şi credinţă, a fost vindecată de afecţiunea ei dezordonată şi de necunoaşterea adevăratei credinţe. Iar Duminica Orbului ne arată că vindecarea unui orb din naştere are ca scop preamărirea iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni, ca ei să înţeleagă că atât sănătatea (vederea normală), cât şi vindecarea de boală sunt daruri de la Dumnezeu. În timpul vieţii Sale pământeşti, de la Naşterea Sa în Betleem până la Înălţarea Sa la cer pe muntele măslinilor, Hristos­Domnul, prin tot ceea ce este El ca Dumnezeu­Om, prin tot ceea ce învaţă şi face, de fapt vindecă şi înnoieşte, sfinţeşte şi înalţă firea noastră omenească, pentru că uneşte voinţa umană cu voinţa divină, împlinind voia lui Dumnezeu­Tatăl prin smerită ascultare şi dăruire de Sine întru iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. În Persoana divino­umană a Mântuitorului Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, se află, aşadar, izvorul vindecării noastre de păcat şi de urmările lui: boala, suferinţa, moartea şi stricăciunea.

Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii şi iertării păcatelor, precum şi Taina Sfântului Maslu sunt izvoare 6

permanente de vindecare de păcate, de patimi, de boli şi de suferinţe. În toate Sfintele Taine ale Bisericii lucrează harul Preasfintei Treimi, care ne arată iubirea milostivă a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre (Slujba Sfântului Maslu) şi Izvorul tămăduirilor (Slujba sfinţirii apei).

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos „farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea” (Omilii la Ioan, II, 5, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 254).

Acelaşi Sfânt Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mântuire zicând: „Intraţi în biserică şi mărturisiţi­vă păcatele voastre, căindu­vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor” (Omilii despre pocăinţă, III, 4, cf.

Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 263). Însă iertarea păcatelor se arată duhovniceşte mai ales în vindecarea de ele. De aceea, cartea numită Constituţiile Apostolice (sec. IV) îndeamnă pe episcop, ca păstor de suflete, să fie un medic duhovnicesc: „Ca un doctor iubitor şi plin de milă, îngrijeşte­i pe cei păcătoşi, folosind doctoriile potrivite pentru a­i vindeca; Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

şi nu numai tăind, arzând şi prin leacuri usturătoare, ci şi legând şi oblojind, dând leacuri plăcute şi care închid repede rănile, răcorind şi îmbărbătând prin cuvinte blânde. Dar dacă rana este adâncă, spal­o şi leag­o bine, ca să nu se întindă şi la partea sănătoasă; dacă este infectată, curăţ­o cu leacuri usturătoare, adică dojeni; dacă s­a cangrenat, arde şi scoate afară partea rea, poruncind posturi şi ajunări” (Constituţiile Apostolice, II, 40, 5­8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 263); unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pe care ni le face lumea” (Omilii la Ioan, II, 5, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 254).

Acelaşi Sfânt Părinte cheamă la vindecare sufletească şi mântuire: „Intraţi în biserică şi mărturisiţi­vă păcatele voastre, căindu­vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor” (Omilii despre pocăinţă, III, 4, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 263).

Prin Taina Sfântului Maslu se dăruieşte bolnavilor vindecarea sufletească şi trupească, adică iertarea de păcate şi tămăduirea de boală sau alinarea suferinţei (cf. Marcu 6, 13 şi Iacob 5, 14­15). Însă pentru vindecarea şi mântuirea noastră sufletească şi trupească este nevoie de multă credinţă şi de multă stăruinţă în rugăciune, precum şi de iubire milostivă faţă de semeni. De Nr. (7)2/2012 . SlovăOrtodoxă Ortodoxă 1/2011 • Slovă

PASTORALA DE PAŞTE

aceea, Sfântul Macarie spune în această privinţă: „Dacă cineva nu se apropie de Domnul, împins de propria­i voinţă şi cu tot sufletul şi nu se roagă cu credinţă puternică, nu dobândeşte vindecarea (...). Noi n­am dobândit încă vindecarea duhovnicească şi mântuirea pentru că nu­L iubim din toată inima şi nici nu credem în El cu adevărat. Să credem deci în El, să ne apropiem cu adevărat de El, pentru ca să lucreze îndată adevărata tămăduire în noi” (Sf. Macarie, Omilii duhovniceşti (col. II), XX, 8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica..., p. 289). În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul nostru.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”

Al vostru către Hristos Domnul rugător, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Rubrică realizată de PR. Cristian POPESCU

7

VIEŢILE SFINŢILOR

Cuvioasa Maria Egipteanca

Sfânta Maica Noastră Maria Egipteanca (344­422) a fost o pustnică din deşert din a doua jumătate a secolului al IV­lea şi prima jumătate a secolul al V­lea, care s­a pocăit după o viaţă desfrânată. Ea a devenit un exemplu de pocăinţă, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într­ un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuieşte în ziua adormirii, adică în 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.

Ea şi­a început viaţa ca o tânără care­ şi urmează pasiunile trupeşti, fugind în Alexandria, departe de părinţii ei, la vârsta de 12 ani. Acolo a trăit o viaţă desfrânată vreme de 17 ani, cu toate că adesea refuza banii bărbaţilor cu care mergea, trăind mai degrabă din cerşit şi din torsul inului. Însă, într­o zi a întâlnit un grup de bărbaţi care vroiau să călătorească pe mare, spre Ierusalim, ca să se închine Sfintei Cruci. Maria a mers cu ei în această călătorie, seducându­i pe rând de dragul distracţiei. Dar când grupul a ajuns la Ierusalim şi au mers la biserică, Maria a fost oprită să intre în aceasta de o forţă nevăzută. După trei încercări nereuşite, ea a rămas afară, în curtea bisericii, unde a văzut o icoană a Maici Domnului. A început să plângă şi să se roage din toate puterile către Maica Domnului ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce; după aceea, a promis că va renunţa la dorinţele 8

lumeşti şi va merge oriunde îi va spune Maica Domnului.

După această convertire din inimă de la porţile bisericii, ea a mers în deşertul de lângă Iordan unde a început o viaţă de pustnică. A trăit mulţi ani doar cu trei pâini şi după aceea cu rarele verdeţuri ale pământului. Timp de 17 ani, Maria a fost chinuită de "fiare sălbatice ­ pasiuni şi dorinţe nebuneşti." După aceşti ani de tentaţii, totuşi, ea a depăşit tentaţiile şi a devenit ucenica Maicii Domnului. În acea vreme trăia un ascet care se numea Zosima. Era învăţat, dar diavolul i­a aruncat o idee. Zosima – i­ a spus – de ani de zile te nevoieşti în pustnicie, te rogi, studiezi, te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine. Ca tine nu mai există altul… Un gând mândru. Însă glasul lui Dumnezeu i­a răspuns: Zosima, greşeşti. Există un alt suflet mai înalt decât tine. A ieşit atunci ascetul în pustie şi în timp ce mergea, vede deodată ceva ca o fantomă. Nu era fantomă; era Maria Egipteanca care ajunsese numai piele şi oase. A căzut la picioarele lui Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

Zosima, i­a spus numele şi viaţa ei: "Ava Zosima, iartă­mă pentru Domnul, că nu pot să mă arăt ţie, căci sînt femeie goală, precum mă vezi, şi trupul îmi este neacoperit; ci, dacă voieşti să­mi dai mie, femeii celei păcătoase, rugăciunea şi binecuvîntarea ta, aruncă­mi ceva din hainele tale, ca să­mi acopăr goliciunea mea şi, întorcîndu­mă către tine, voi primi rugăciunea de la tine.

Atunci mare frică şi spaimă l­a cuprins pe Zosima, căci s­a auzit chemat pe nume de femeia aceea, care niciodată nu­l văzuse şi de care nici odinioară nu auzise, şi a zis în sine: "De n­ar fi fost aceasta înainte văzătoare, nu m­ar fi chemat pe nume". Deci, a făcut degrabă ce i se zisese lui; şi dezbrăcând de pe el o haină veche şi ruptă pe care o purta, a aruncat­o la dânsa, întorcându­se cu faţa de la ea. Iar ea, luând­o, şi­a acoperit partea trupului pe care se cădea s­o acopere, mai mult decât celelalte părţi. Încingându­se pe cât era cu putinţă, s­a întors spre Zosima şi a zis către el: "Pentru ce ai voit, părinte Zosima, a vedea pe femeia păcătoasă sau ce voieşti să auzi şi să înveţi de la mine, încât nu te­ai lenevit a suferi atâta osteneală?" Iar el, aruncându­se la pământ, cerea să ia binecuvântare de la dânsa. Asemenea s­a aruncat şi ea. Şi erau amândoi la pământ, cerând binecuvântare unul de la altul. Nimic nu puteai să auzi de la ei grăind, decât numai binecuvântări.

Apoi, după multă vreme, femeia a zis către Zosima: "Părinte Zosima, ţie ţi se cade să mă binecuvintezi şi să faci Nr. (7)2/2012 . SlovăOrtodoxă Ortodoxă 1/2011 • Slovă

VIEŢILE SFINŢILOR

rugăciune, pentru că tu eşti cinstit cu vrednicia preoţiei şi, stând de mulţi ani înaintea Sfântului Altar, aduci Domnului darurile dumnezeieştilor Taine".

Aceste cuvinte au pornit spre mai mare frică pe Zosima; şi, tremurând, bătrânul se uda cu lacrimi şi tremura şi suspina, însă a grăit către dânsa cu liniştită răsuflare: "O, maică duhovnicească, tu te­ai apropiat de Dumnezeu şi mai mult te­ai omorâît lumii, căci te arată cea mai mare dumnezeiască dăruire, care îţi este dată mai mult decât altora, că m­ai chemat pe nume şi m­ai numit preot pe mine, pe care niciodată nu m­ai văzut.

Drept aceea, tu singură binecuvintează­mă pentru Domnul şi­ mi dă rugăciunea ta, mie celui ce­mi trebuieşte de la a ta săvârşire". Deci, primind acea sârguinţă a bătrânului, a zis: "Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce voieşte mântuirea sufletelor omeneşti!" După ce Zosima a zis amin, s­au sculat amândoi de la pământ. Apoi ea a zis către bătrân: "Pentru ce ai venit la mine, păcătoasa, o, omule al lui Dumnezeu? Pentru ce ai voit să vezi o femeie goală, care n­ are nici o faptă bună? Ori darul Sfântului Duh te­a povăţuit să săvârşeşti oarecare slujbă pentru mine, la vreme de trebuinţă? Deci, spune­mi, părinte, cum vieţuiesc acum creştinii, cum vieţuiesc împăraţii şi cum sunt sfintele biserici?"

După ce s­a mărturisit de păcatele ei, l­a rugat pe Sfântul Zosima să­i aducă Dumnezeiasca Împărtăşanie. Într­ adevăr, Zosima i­a adus Preacuratele continuare pe pagina 10 9

VIEŢILE SFINŢILOR

Taine, şi când a împărtăşit­o lacrimile acesteia cădeau în Sfântul Potir.

Ea se împărtăşea mărturisită şi cu simţire. Apoi l­a rugat pe Zosima să revină.

"Iartă­mă, Părinte Zosima, dar te rog să împlineşti şi o altă dorinţă a mea.

Du­te acum la mănăstirea ta, fiind păzit cu pacea lui Dumnezeu, iar în anul viitor să vii iarăşi la acelaşi pârâu unde am vorbit cu tine întâi. Să vii, dar să vii pentru Domnul, şi iarăşi mă vei vedea, dacă va voi Domnul".

Iar el i­a răspuns: "Aş fi voit, dacă ar fi fost cu putinţă, să umblu în urma ta, să văd cinstita ta faţă, dar te rog să faci ceea ce voi cere eu de la tine, eu, bătrânul: Gustă puţin din hrana pe care am adus­o!" Zicând aceasta, i­a arătat cele ce adusese în coşniţă. Iar ea, atingându­se de linte cu vîrful degetelor, luând ca trei grăunţe, le­a dus la gură şi a zis: "Destul este aceasta darului celui duhovnicesc, care păzeşte neîntinată firea sufletului". Apoi a zis iarăşi către bătrân: "Roagă­te Domnului pentru mine, părinte al meu, roagă­te şi adu­ ţi aminte totdeauna de ticăloşia mea!"

Iar el s­a închinat înaintea picioarelor ei şi îi zicea să se roage lui Dumnezeu pentru biserici, pentru împăraţi şi pentru dânsul. Şi aceasta cerând­o cu lacrimi, a lăsat­o să se ducă [..]. Ea însemnând iarăşi Iordanul cu semnul crucii, l­a trecut pe deasupra, precum făcuse mai înainte. Iar bătrânul s­a întors, cuprins de frică şi de bucurie mare; însă se ocăra singur şi­i era jale că nu ştia numele cuvioasei, dar nădăjduia să cîştige aceasta anul 10

viitor.” Şi s­a dus bătrânul după un an acolo şi a căutat­o. Dar a găsit­o moartă, întinsă pe nisip. Era ca un înger.

Alături însemnase cuvintele: „Îngroapă, părinte Zosima, trupul păcătoasei Maria”. Sfântul Zosima a cântat slujba de înmormântare şi a venit clipa să o îngroape. În momentul acela, din pustie a venit un leu, a săpat cu ghearele, a făcut o groapă şi a fost el însuşi groparul. Acolo a fost îngropată cuvioasa.

"După aceea, Zosima s­a întors întru ale sale, binecuvântând şi lăudând pe Hristos, Dumnezeul nostru, despărţindu­se de leu în linişte ca de o oaie, iar leul s­a dus în pustia cea mai dinăuntru. Şi mergând în mănăstirea aceea, a spus tuturor monahilor despre Cuvioasa aceasta Maria, neascunzând nimic din cele ce a văzut şi a auzit de la dânsa, încât toţi cei ce au auzit măririle lui Dumnezeu, s­au minunat. Au început a­i face pomenirile cu frică, cu credinţă şi cu dragoste şi a cinsti ziua morţii acestei Cuvioase Maria. Iar Ioan egumenul a aflat nişte lucruri în mănăstire, cărora le trebuia îndreptare, după cuvântul cuvioasei, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le­a îndreptat. Iar Zosima, petrecând cu dumnezeiască plăcere, când era aproape de o sută de ani şi­a sfârşit întru acea mănăstire viaţa cea vremelnică şi s­a dus către cea veşnică la Domnul, şi a lăsat monahilor acelei mănăstiri nescris acolo cuvântul acesta, despre Cuvioasa Maria.”

Rubrică realizată de Ramona AIOANEI

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012 (7)2/2012

Sfânta Tradiţie

Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată (lăsată şi transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s­a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt (sau "viaţa Duhului Sfânt în Biserică" ­ Vladimir Lossky) şi curentul, fluviul viu al vieţii Bisericii.

Altfel definită, Tradiţia sfântă este "învăţătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceştia celor de după ei până astăzi, prezentă în definiţiile sinoadelor ecumenice, în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în cărţile de slujbă ale Bisericii" (Dicţionar religios).

După cum mai înainte de a se scrie cărţile Vechiului Testament lumea s­a povăţuit la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la calea mântuirii numai prin Sfânta Tradiţie (predania prin viu grai), tot astfel, mai înainte de a se scrie cărţile Noului Testament, Sfânta Tradiţie a fost dreptarul după care primii creştini s­au povăţuit la calea mântuirii. Primul care a semănat învăţăturile Noului Testament prin viu grai în urechile oamenilor a fost Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care, trei ani si jumătate cât a vestit Evanghelia Sa, nu a scris nimic, ci neîncetat în această vreme a învăţat poporul. Iar după ce Şi­ a împlinit ascultarea către Părintele Său, pe apostolii Săi nu i­a trimis să scrie, ci să propovăduiască la toată lumea Evanghelia, spunându­le: Drept

Nr.1/2011 (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

CATEHISM ORTODOX

aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându­le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându­le sa păzească toate câte v­ am poruncit vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin (Matei 28, 19­20).

Din ziua întemeierii ei, anul 33 d.Hr., şi până în anul 44 d.Hr., când Sfântul Matei a scris prima Evanghelie, Biserica s­a condus fără Scriptura Noului Testament, s­a condus prin Sfânta Tradiţie, din care o parte va fi consemnată mai târziu în scris. De asemenea, au fost multe scrieri despre care s­a pretins că sunt inspirate şi scrise de Sfinţii Apostoli, dar Biserica a fost aceea care le­a admis, le­a recunoscut sau nu ca fiind inspirate, deoarece ea trăia adevărul Evangheliei mai înainte ca el să fi fost scris, îl trăia prin Tradiţie.

Aşadar, iată ce este Sfânta Tradiţie: izvorul şi rădăcina ambelor Testamente ­ al celui Vechi şi al celui Nou ­ şi de aceea noi o numim al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi o socotim ca având aceeaşi autoritate şi însemnătate ca şi Sfânta Scriptură.

Tradiţie şi tradiţii Învăţătura ortodoxă face diferenţa între Sfânta Tradiţie, sau Tradiţia (cu majusculă) şi diferitele tradiţii bisericeşti care ar putea exista în istoria creştinismului. Un prim nivel al

continuare pe pagina 12 11

CATEHISM ORTODOX distincţiei dintre Tradiţie şi tradiţii este dat de Sfântul Vicenţiu de Lerins, în mica sa scriere Commonitorium, unde afirmă: "Quod ubique, quod semper, quod ab omnibus traditur est" ­ "Trebuie să primim ceea ce este crezut pretutindeni, dintotdeauna şi de către toţi".

Această "definire" a Tradiţiei, unanim apreciată de teologii Bisericii creştine, avea totuşi defectul că prin prisma ei Tradiţia ar putea fi interpretată ca ceva static, ca un tezaur care s­a dat o dată pentru totdeauna. Ori, lucrarea Duhului Sfânt în istorie şi în Biserică nu s­a oprit, după făgăduinţa Mântuitorului referitoare la Duhul Sfânt: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care­L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v­am spus Eu" (Ioan 14, 26).

Această lucrare a Duhului Sfânt în Biserică, în cazul explicitării, interpretării sau dezvoltării organice a învăţăturii de credinţă sau a Sfintei Scripturi, s­a făcut în istoria Bisericii prin Sfinţii Părinţi şi prin Sinoadele ecumenice. Pe de­o parte însă, această explicitare, interpretare sau dezvoltare organică se face în spiritul predicii Mântuitorului, a Apostolilor şi a urmaşilor lor; iar pe de altă parte, aceste dezvoltări organice, interpretări sau explicitări trebuie să primească girul Bisericii universale, să fie receptate de conştiinţa eclezială în timp.

Cât timp această validare a conştiinţei 12

Bisericii nu are loc, aceste învăţături, explicitări, interpretări sau dezvoltări organice rămân nişte păreri/opinii teologice, sau nişte tradiţii bisericeşti.

Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură De la moartea Mântuitorului Iisus Hristos şi până la compunerea primelor scrieri inspirate de către sfinţii Apostoli, învăţătura creştină s­a transmis prin viu grai. Din această transmisie orală s­au născut diferite scrieri, au constituit în timp ceea ce numim azi Noul Testament.

Evanghelistul Luca zice în prologul evangheliei sale că a studiat toate documentele despre Iisus pe care le­a putut găsi (Luca 1, 1­3).

Aşadar, Noul Testament s­a născut din această Tradiţie, în cadrul Bisericii (alte compoziţii care pretindeau a fi inspirate au circulat şi înainte şi după, în comunităţi creştine ne­ortodoxe). Noul Testament face deci parte din Tradiţie, din unul şi acelaşi fluviu al vieţii Duhului Sfânt în istorie.

De aceea, în Biserica Ortodoxă nu există propriu­zis diferenţă de "autoritate" între Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură.

Astfel, între ele e o legătură atât de strânsă, încât cu greu s­ar putea face o deosebire între cuprinsul uneia şi al celeilalte.

Mărturiile lor se sprijină unele pe altele şi amândouă alcătuiesc comoara unuia şi aceluiaşi aşezământ dumnezeiesc şi omenesc: Biserica.

Sf. Tradiţie întregeşte Sf. Scriptura prin tâlcuirea Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă adevărată. Numai tâlcuirea data de Sf. Tradiţie este adevărată, adică profetică şi apostolică şi primită de Biserica, pentru textul Sf. Scripturi. În al doilea rând, trebuie sa ne servim de Tradiţie, pentru că nu toate pot fi luate din Dumnezeiasca Scriptură. Sf. Apostoli ne­au transmis învăţătura Mântuitorului atât pe calea Sfintei Scripturi, cât şi pe calea Tradiţiei Apostolice (Sf. Epifaniu, Panarion, Contra Evreilor, 61, 6, Migne, P. G., XLI, col. 1047; Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia la Scrisoarea II­a către Tesaloniceni, 4, n.2, Migne, P. G., LXII, col. 488). Cuvintele Sf. Apostol

Pavel: “Aşadar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le­aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2, 15), Sf. Ioan Gură de Aur le tâlcuieşte astfel: "De aci e limpede că (Apostolul) nu le­a dat toate în scris, ci multe pe cale nescrisă. Şi cele scrise şi cele nescrise sunt deopotrivă vrednice de credinţă, încât socotim Tradiţia Bisericii vrednică de crezare. E tradiţia, nu cerceta mai mult."

Rubrică realizată de Traian BĂLAN

Mozaicul în Răsăritul creştin Se presupune că cel mai vechi exemplu de pictură murală în mozaic s­ar afla la biserica Sfântului Gheorghe din Salonic. Decorurile au fost probabil executate atunci când acest mausoleu imperial de pe vremea lui Galeriu a fost transformat în biserică sub Teodosie I (379­395). Avea drept scop preamărirea Puterii lui Dumnezeu (Dynamis), căreia îi era consacrat edificiul. Urmele mozaicului, distrus în mare parte, demonstrează că în centrul cupolei fusese reprezentat Hristos ca Biruitor, ridicând mâna dreaptă şi cu stânga ţinând crucea, în centrul unui medalion tivit cu stele, ghirlande şi un curcubeu susţinut de patru îngeri. Într­o zonă concentrică, peste cinsprezece personaje – apostoli şi prooroci – din care nu s­au mai păstrat decât picioarele, fuseseră reprezentaţi Nr. • Slovă Ortodoxă Nr.1/2011 (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

într­un peisaj paradisiac.

Zona următoare, destul de bine păstrată, care ocupa toată baza cupolei, era alcătuită din panouri cu fond de aur. Sfinţi martiri ai Bisericii răsăritene, tineri şi imberbi ori vârstnici cu barbă se înşiruie frontal în tradiţională atitudine de oranţi, cu braţele ridicate. Siluetele se profilează pe un fundal de arhitecturi de biserici.

Figurile martirilor sunt remarcabile prin frumuseţea lor armonioasă, totodată

continuare pe pagina 14 13

L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă vie şi solemnă. Mai jos, bolţile nişelor au fost decorate cu păsări şi fructe.

Tot la Salonic, în biserica numită în evul mediu – Hosios David, dar care, purtase la origine, în sec. V, când a fost târnosită, hramul proorocului Zaharia, conca absidei este ocupată de o teofanie, contemporană cu prima etapă a edificiului. Hristos apare aşezat pe un curcubeu, înconjurat de aureolă, între simbolurile celor patru evanghelişti. Tânăr, fără barbă, înveşmântat în purpură, aşa cum trebuie să fie Săpânul lumii, El ridică mâna dreaptă după gestul oratorului antic şi ţine în mâna stângă un volumen desfăşurat, cu un text inspirat din două versete de la Isaia (XXV, 9­ 10): „Şi se va zice în ziua aceea: Iată Dumnezeul nostru în Care nădăjduiam ca să fim mântuiţi. Iată Domnul, în care am nădăjduit, să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea Lui, Că mâna Domnului se va odihni pe acest munte”.

Dedesupt, o colină din care izvorăsc „cele patru fluvii ale Edenului” este înconjurată de Iordan. Identitatea celor două personaje care încadrează scena este incertă: cel din stânga, stă 14

încovoiat şi ţine mâinile ridicate într­ un gest de mirare; cel din dreapta stă aşezat, meditând. Despre primul se presupune că ar fi Iezechiel sau Isaia, iar al doilea Avacum sau Zaharia – patronul bisericii.

Comparaţia dintre acest mozaic şi cel din biserica Santa Pudenziana de la Roma (începutul sec. V) arată că Răsăritul bizantin şi Apusul latin au elaborat imagini deosebite ale slavei divine, care şi într­un caz şi în celălalt reprezenta tema privilegiată a absidei.

La Roma, Hristos este înfăţişat tronând între apostoli, totodată ca un filozof între discipolii săi, şi ca un împărat între demnitarii de la curte, pe un fundal de arhitectură în care monumentele Ierusalimului pământean simbolizează Ierusalimul ceresc: mintea omenească îşi imaginează Împărăţia cerească pornind de la datele terestre pe care le înobilează, urmând aceeaşi cale ca şi idealismul clasic. În schimb, la Salonic, subiectele sunt inspirate din descrierile consemnate de profeţii Vechiului Testament (Iezechiel şi Isaia) şi în Apocalipsă. Doar chipul Mântuitorului păstrează încă ceva din prospeţimea şi farmecul modelelor elenistice. În Mausoleul Gallei Placidia, de la Ravenna, edificiu de plan cruciform, ridicat de Galla Placidia în cursul celui de­al doilea pătrar din secolul V, pe latura de sud a nartexului bisericii Sfintei Cruci, mozaicurile cu fond albastru închis înviorat de reflexe Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă

gălbui sau azurii ocupă toate suprafeţele curbe: bolţi (în leagăn), lunete şi calote. Subiectele: în centrul calotei, o cruce latină aurită, imaginea Învierii străluceşte în mijlocul unui cer de noapte pe care sclipesc sute de stele.

Pe pandantivi simbolurile (întraripate) ale Evangheliştilor se înalţă din nori albi învrâstaţi cu galben şi verde. În fiecare concă (în număr de patru corespunzând braţelor crucii din plan) sunt figuraţi câte doi apostoli îmbrăcaţi cu togă şi clavis (o bandă verticală de culoare întunecată pe veşmântul deschis la culoare) şi în mantie. Ei ridică mâna dreaptă asemeni oratorilor antici, pentru a aclama Crucea centrală.

În iarba de la bază, porumbei se apropie de bazine spre a bea apă, reprezentând sufletele celor aleşi, chemaţi să guste prospeţimea vieţii veşnice.

Printre apostoli, doar Petru şi Pavel pot fi identificaţi, primul după cheia pe care o ţine în mâna stângă, al doilea după fruntea lui pleşuvă. De altfel, au fost aşezaţi la est, în partea privilegiată. Cei patru apostoli ce nu au avut loc pe feţele turlei au fost înfăţişaţi pe bolţile în leagăn ale

Nr. (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

braţelor de est şi vest în mijlocul unor împletituri de viţă de vie, imagine ce derivă, încărcându­se de un sens simbolic din cuvintele adresate de Hristos discipolilor săi (Ioan, XV, 5): „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”.

Pe lunetele din capătul braţelor est şi vest, cerbi care trec prin ghirlandele de acant vin şi ei să se adape la un izvor înconjurat de iederă. Este ilustrare Psalmului 41, 1: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine Dumnezeule!”. În luneta de sud, Sfântul Laurenţiu, cel mai popular sfânt din Italia acelor vremuri, după Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – ţinând crucea de procesiune şi cartea Psalmilor (atribuite ordinului diaconilor căruia îi aparţinea) se îndreaptă spre instrumentul martiriului său, grătarul cuprins de flăcări.

Luneta de la nord, deasupra intrării adăposteşte reprezentarea Bunului Păstor. Însă Hristos nu mai e îmbrăcat în tunica scurtă a ciobanului, ci în mantia de purpură şi tunica de aur cu clavis albăstrui. El a înlocuit toiagul şi naiul cu Crucea pe care o ţine ca pe un sceptru.

Este foarte posibil ca Galla Placidia să­şi fi rectrutat meşterii de la Constantinopol unde a petrecut ani de zile în surghiun (fiind alungată de fratele ei – împăratul).

Rubrică realizată de Cristian VELNIC

15

MARI DUHOVNICI

Părintele arhimandrit Teofil Părăian

Părintele arhimandrit Teofil Părăian a fost unul dintre duhovnicii­reper ai Ortodoxiei. La uşa chiliei sale băteau zilnic creştini veniţi din toate zonele României, fie pentru a fi spovediţi, fie pentru a primi un sfat de îndreptare pe calea credinţei în Dumnezeu. Cuvântul sfinţiei sale era sorbit cu nesaţ, şi din cele peste 30 de cărţi pe care le­a scris, şi în conferinţele pe care le­a ţinut în toată ţara.

Născut pe 3 martie 1929, în satul Topârcea din judeţul Sibiu, din părinţii Ioan şi Elisabeta, a primit la botez numele Ioan. A fost cel mai mare din cei patru fraţi ai familiei sale. De când era foarte mic a rămas fără vedere.

A fost licenţiat în Teologie la Sibiu (1952), iar din anul 1953, s­a aflat în obştea mănăstirii Brâncoveanu ­ Sâmbata de Sus, sub numele monahicesc de Teofil; I.P.S. Antonie Plămădeală l­a hirotonit preot pe 13 mai 1983, iar din anul 1988 a fost arhimandrit. Se întoarce în lumea celor drepţi la vârsta de 80 de ani, în dimineaţa zilei de 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj­Napoca, după o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi 16

Cluj­Napoca.

“Sfântul Marcu Ascetul spune: "Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să­şi aducă aminte de tine". M­am gândit de multe ori la cuvântul acesta şi fac o legătură între el şi ceea ce­mi spunea mama când mergeam la şcoală departe de casă: "Nu­ţi uita de Dumnezeu, nu­ţi uita de rugăciune". Parcă ar fi fost un cuvânt din Filocalie. În Scara Sfântului Ioan Scărarul se spune: "Rugăciunea este întărirea lumii", deci oamenii care se roagă, într­un fel susţin lumea aceasta.

Ei Îl fac pe Dumnezeu milostiv faţă de lumea aceasta. Numai la rugăciune putem să ştim ce legătură avem cu Dumnezeu, ce legătură avem cu oamenii. În rugăciune ne apar fel de fel de gânduri care arată cine suntem şi ce suntem. Rugăciunea nu e de fapt o simplă repetare a unei formule de rugăciune, ci este o atitudine de rugăciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, să simţi că eşti lipit de Dumnezeu cu gândurile tale, să simţi că atârni de El şi să ai nădejde în El şi să te încrezi în Dumnezeu în orice ai face şi ţi s­ar întâmpla, şi atunci această stare sufletească ţi se primeşte de Dumnezeu ca o rugăciune.

E foarte important cuvântul acesta: "Rugăciunea este oglinda sufletului".

Cel care se roagă îşi manifestă sufletul în rugăciune în raport cu Dumnezeu, în raport cu lumea, în raport cu oamenii, în raport cu binele lui, cu nădejdea pe care o are, pentru că rugăciunea, este "arătarea nădejdii şi Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

MARI DUHOVNICI secure împotriva deznădejdii". Cum ţi­ e rugăciunea aşa ţi­e şi sufletul. Cine nu are inima curată acela proiectează din necurăţia lui asupra Mântuitorului nostru Iisus Hristos propriile sale necurăţii. Mărturisesc mulţi dintre credincioşii noştri că la rugăciunile pe care le fac au imagini necuviincioase, şi că în rugăciunile pe care le fac nu se întâlnesc cu Domnul Hristos, ci se întâlnesc cu propriile lor necurăţii. De ce se întâmplă aşa ceva? Pentru că rugăciunea este oglinda sufletului, rugăciunea este măsura la care se găseşte sufletul.

Rugăciunea înainte de a ne face să ne întâlnim cu Dumnezeu, înainte de a ne aduce conştiinţa legăturii cu Dumnezeu, ne aduce întâlnirea cu noi înşine, ne descoperă pe noi înşine nouă înşine. Şi cum ne descoperă?

Răscoleşte adâncurile sufletului nostru. Sfântul Ioan Scărarul spune că rugăciunea poate fi întinată sau spurcată, poate fi furată, poate fi pierdută şi poate fi curată. La rugăciune curată ajung cei care au rezolvat în ei întinăciunile. Dar Sfântul Ioan Scărarul nu spune că dacă ai rugăciune spurcată să nu te mai rogi, ci prin rugăciune progresezi în rugăciune. Nu trebuie să te sperii niciodată de ce­ţi vine în minte, nici din cele ce le­ai văzut, nici din cele ce le­ai adus din străfunduri de existenţă, important este să vrei să nu îl ai. Şi atunci, pentru că noi nu suntem capabili prin noi înşine să ne facem rânduială, cerem ajutorul lui Dumnezeu. Şi cerem ajutorul Mântuitorului: "Doamne, Iisuse Nr. (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte­mă pe mine păcătosul".

Cum eşti, aşa ţi­e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi. Nu te rogi, scazi în rugăciune, te rogi, înaintezi în rugăciune. Chiar există un îndemn: "Roagă­te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!". Un cuvânt vrednic de a fi reţinut şi urmat este acela ca: "Rugându­te, înveţi să te rogi". Numai rugându­te mereu poţi înainta în rugăciune. Cine renunţă la rugăciune, renunţă la progresul în ea. Cine este în sfera recitărilor nu se roagă, ci doar spune rugăciuni, iar cel care vorbeşte cu Dumnezeu prin cuvintele rugăciunii, acela se roagă. Întâi este rugăciunea cu cuvântul, rugăciunea gurii, apoi vine rugăciunea minţii, când cele ce le rostim cu gura le înţelegem şi cu mintea, rugăciunea minţii putând fi detaşată de rugăciunea gurii, fiind mai înaintată decât rugăciunea gurii, rămâne la nivelul gândului, dar la nivelul gândului prin cuvinte, pentru că rugăciunea este prin cuvinte chiar când nu spunem cuvinte cu gura, spunem cuvinte cu gândul, tot cuvintele pe care le­am putea spune şi cu cuvântul vorbit. Şi există o rugăciune a inimii care este rugăciunea deplină, rugăciunea în care nu se roagă numai gura, nu se roagă numai mintea, ci se roagă şi inima, adică omul întreg se roagă, la idei adaugând şi simţirea. Aceasta este de fapt rugăciunea inimii când inima se roagă împreună cu mintea, când între inimă şi minte se face o legătură în aşa fel încat omul întreg se roagă,

continuare pe pagina 18 17

MARI DUHOVNICI adăugând la idei sentimente. Există şi o rugăciune a simţirii, o rugăciune în care se taie cuvântul de pe buze, o rugăciune a inimii care este o îndreptare a sufletului către Dumnezeu, o rugăciune fără cuvinte, dar la această rugăciune ajung puţini.

Rugăciunea este cuvântul omului către Dumnezeu.

Dumnezeu se descoperă nu tehnicii, nu faptului că faci închinăciuni sau că stai în genunchi sau că stai în picioare, nu faptului că pui degetul într­un loc pe inimă şi priveşti spre inimă. Astea sunt numai nişte lucruri prin care se angajează omul simplu ca să se poată concentra mai bine. Dar în realitate, lucrurile astea n­au nici o valoare pentru viaţa lăuntrică, pentru viaţa sufletească interioară. Important este să iei aminte la gânduri, important este să te simţi în legătură cu Domnul Hristos, să ştii că mântuirea vine prin Mântuitor, nu de la tine, să ocoleşti gândurile cele rele prin aşezarea aceasta de rugăciune, prin deprinderea aceasta de rugăciune.

Asta­i isihia, ăsta­i viitorul, pentru că viitorul nu începe peste ani şi ani, viitorul începe în fiecare clipă! Numai că viitorul noi nu­l trăim ca viitor şi n­ o să­l trăim niciodată ca viitor, ci totdeauna o să­l trăim ca prezent.

Din învăţăturile lui Teofil Părăian amintim urmatoarele: Părintele Teofil recomandă un program de viaţă duhovnicească în cinci puncte.

Despre acest program, Părintele Teofil spunea: „Viaţa duhovnicească nu se aşteaptă, ci se realizează. Cine 18

împlineşte programul acesta poate să împlinească şi alte lucruri, pentru că viaţa duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program."

1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare.

2. Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei.

3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

4. Să­ţi păzeşti mintea prin rugăciunea de toată vremea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte­mă pe mine păcătosul".

5. Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an.

Părintele Teofil completa programul său de viaţă duhovnicească cu alte cinci îndrumări sau recomandări ale Părintelui Arsenie Boca: 1. Oxigen ­ să trăieşti în aer cât mai curat.

2. Glicogen ­ să ai o hrană raţională şi echilibrată, nici prea multă, nici prea puţină.

3. Somn ­ cel puţin 6 ore de somn continuu zilnic.

4. Să­ţi păstrezi hormonii ­ să nu faci risipă de energie sexuală; poţi să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor şi a risipei de energie sexuală.

5. Să ai concepţie de viaţă creştină ­ adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă: yoga, zen ş.a.

Rubrică realizată de Dragoş HARAGA

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

FAMILIEI ORTODOXE

Naşii, împreună călători cu finii pe calea mântuirii

Naşii sunt consideraţi părinţii spirituali ai tinerilor căsătoriţi, ai pruncului botezat sau a persoanei care alege calea monahismului, avem deci naşi de cununie, de botez şi naşi de calugărie. Alegerea naşilor trebuie făcută cu multă atenţie deoarece ei ne sunt alături toată viaţa şi ne vor îndruma cu sfaturile lor.

“Părinte Teofil, cum se aleg naşii şi ce rol au ei?

Naşii în general se aleg... Hai să zicem altfel. Naşii în general nu se aleg, ci se oferă, se oferă în sensul acesta că dacă părinţii au fost cununaţi de nişte naşi, fiii de obicei sunt cununaţi de fiii naşilor. Aşa se obişnuieşte şi e bine când e aşa. Când nu poate fi aşa sau când s­ar găsi altă modalitate, atunci trebuie neapărat să fie o înţelegere ca nu cumva să fie cineva supărat că părăseşti "naşii de pe curte", cum se zice pe la noi pe la ţară. În cazul când naşii n­ar vrea să fie naşi, adică fiii naşilor, atunci e altceva. Dar dacă ei vor să fie şi pot să fie, în cazul acesta e bine să ţii seama de naşi, să ai respect faţă de naşii părinţilor, ca să ai şi tu în continuare naşii tăi în raport cu cei ai părinţilor. Dacă nu e aşa, şi nu e nici o supărare că nu e aşa, atunci naşii ţi­i alegi tot aşa: după simpatia pe care o ai faţă de ei, după viaţa morală pe care o duc, după ceea ce reprezintă ei din punct de vedere religios. Pentru că chestiunea naşilor este o chestiune care ţine de credinţă, de religie.“ Rudenia dintre fini şi naşi Potrivit canonului 53 al Sinodului VI Nr. (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

ecumenic între naşi şi fini se stabileşte o legătură mai puternică decât cea după trup. “Rudenia spirituală este mai puternică decât rudenia trupească (botezul propriilor copii ca naş e interzis). Deasemenea căsătoriile între copii naşilor şi fini sunt interzise, între aceştia stabilindu­se legătura de rudenie prin botez sau nuntă.

Sfântul Simeon al Tesalonicului recomandă ca naşii să fie mai în vârstă decât mirii, purtându­se faţă de miri ca nişte părinţi şi învăţători ai lor.

Astfel, naşii trebuie să fie oameni cumpătaţi, morali, blânzi, model în comunitatea creştină. Nu pot fi naşi la cununie sau botez creştinii de altă confesiune (catolici sau protestanţi) şi cei ce trăiesc în concubinaj (necununaţi).

Părinţii trupeşti, spune Dionisie Areopagitul, încredinţează copilul unui creştin botezat care este un bun educator în cele dumnezeieşti, încât copilul va rămâne pentru toată viaţa sub povăţuirea lui, ca la un tată duhovnicesc şi garant al vieţii lui după Dumnezeu. În ceea ce priveşte faptul 19

FAMILIEI ORTODOXE că pruncii nu pot să­şi mărturisească credinţa creştină, Biserica are ca garant pe naşii care­i primesc la botez, care mărturisesc pentru aceştia credinţa creştină rostind Crezul şi care îşi iau îndatorirea ca finii lor să fie crescuţi de ei în credinţa Bisericii.

Naşul trebuie să locuiască cât mai aproape de finul său pentru a­l supraveghea şi ajuta la învăţătura poruncilor lui Dumnezeu. Acesta are îndatorirea să se îngrijească de viaţa sufletească a finului său, învăţându­l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei noastre credinţe spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Pentru botez naşii trebuie să cumpere: crişma (materialul alb pe care este scos pruncul din cristelniţă), o fundă cu care preotul va şterge Marele Mir, hăinuţele cu care copilul este îmbrăcat după botez şi lumânarea, în funcţie de zonă naşii mai pot cumpăra şi alte obiecte sau podoabe.

Finul este dator cu ascultare şi cu respect faţă de naş, în aceeaşi măsură cum îi ascultă pe părinţii săi trupeşti.

“Iată pe scurt, cum se aleg naşii de la botez, de la cununie şi călugărie. Ei trebuie să fie cei mai buni din cei mai buni, ca cei ce trebuie să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru fiii lor sufleteşti. Putem spune că mulţi naşi credincioşi îşi mântuiesc sufletele prin finii lor, dacă îi cresc în frica Domnului; dar mai mulţi se osândesc pentru lenevirea şi nepăsarea faţă de fiii lor sufleteşti. La rândul lor şi finii au datoria să asculte pe naşii şi garanţii lor sufleteşti, să­i consulte în toate, să 20

primească sfaturile lor cele bune, să se roage zilnic pentru naşii lor.”

Rugăciunea naşilor pentru finul de Botez Doamne, Dumnezeul nostru, Tu Care ne­ai rânduit să fim părinţi duhovniceşti ai acestui copil, daruieşte­i lui darurile Tale cele bogate. Dăruieşte­i lui înţelepciune, dragoste, sănătate trupească şi sufletească.

Dăruieşte­i lui să sporească în virtute, să­şi iubească aproapele şi să săvârşească numai ce este bineplacut Ţie. Doamne, noi nu avem pricepere să­l călăuzim cum se cuvine pe drumul credinţei.

Călăuzeşte­l pe el ca un bun şi iubitor de oameni, iar pe noi luminează­ne să­ i putem da sfătuirea potrivită. Dă­ne, Doamne, să­l iubim cu dragoste curată şi sfântă. Să nu căutăm pentru el numai bucurii trupeşti, care sunt degrab trecătoare, ci să­l ajutăm să agonisească darurile duhovniceşti, care nu se vor lua de la el. Doamne, dacă din lucrarea vrajmaşului va fi biruit de păcat, atunci să ne luminezi pe noi ca să­l ajutăm să se ridice. Tu l­ai dat în grija noastră, Tu să ne călăuzeşti cum să­l ajutăm să îşi revină degrabă.

Slovă Ortodoxă Nr.(7)2/2012 1/2011 Slovă Ortodoxă • •Nr.

SFINTELE TAINE

Ajută­ne, Dumnezeule, ajută­ne. Că Tu eşti Cel ce rânduieşti mântuirea noastră şi Ţie slavă Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Surse:.http://www.crestinortodox.ro/ca

rti­ortodoxe/veniti­luati­bucurie/nasii­ 82892.html http://www.resurse­ortodoxe.ro http://biserica.org Rubrică realizată de Adina TOMA

Taina Sfântului Maslu

Taina Sfântului Maslu se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea bolnavilor. Ea se întemeiază pe învăţătura Sf. Apostol Iacov care spune: ”Este cineva în suferinţă? Să se roage...

Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el ungându­l cu untdelemn în numele Domnului şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 13­ 15) Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post cu trei, cu cinci sau cu şapte preoţi. Iar credincioşii bolnavi şi rudele lor, care participă la această taină şi doresc cu adevărat să­şi uşureze suferinţa trupului şi a sufletului, trebuie să vină la Sfântul Maslu cu mare credinţă în Dumnezeu, împăcaţi cu toţi, spovediţi, postiţi şi întăriţi cu multe rugăciuni.

Participanţii la Taina Sfântului Maslu trebuie să aducă la biserică puţină făină, ulei şi o haină sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi să asculte cu credinţă slujba Sfântului Maslu. Acasă să facă mici turtiţe din făina şi ulei sfinţit, pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură.

Nr. (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

Efectele harice ale Sfântului Maslu sunt mai multe, dintre care Sf. Apostol Iacov aminteşte două: vindecarea parţială sau integrală a suferinţelor trupeşti şi iertarea păcatelor. Iată ce zice în Epistola sa: “Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. (Iacob 5, 15) Astfel, taina Sfântului Maslu vindecă atât trupul de boli, cât şi sufletul de păcate, prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Alte efecte harice ale Sfântului Maslu sunt şi acestea: întăreşte credinţa în Dumnezeu şi nădejdea mântuirii, aduce pace şi smerenie în inimă, pregăteşte sufletul pentru marea călătorie spre cer şi primirea Sfintei Împărtăşanii, alungă frica de moarte, uneşte şi împacă pe credincioşi prin Harul Duhului Sfânt şi ne învredniceşte pe toţi de sfârşit creştinesc. De aceea, Sfântul Maslu se săvârşeşte săptămânal pentru cei bolnavi, în zilele de post.

Sfântul Maslu cu mai mulţi preoti, făcut cu credinţă şi post pentru cei bolnavi şi ungerea lor cu untdelemn sfinţit formează cea mai puternică slujbă şi rânduială de vindecare şi alinare a

continuare pe pagina 22 21

SFINTELE TAINE bolilor sufleteşti şi trupeşti în Biserica Ortodoxă. În unele cazuri se mai pot citi şi alte rugăciuni de sănătate pe capul bolnavilor. Iar celor posedaţi de duhuri rele, adică celor demonizaţi şi epileptici, li se pot citi după Sfântul Maslu şi molitfele Sf. Vasile cel Mare şi ale Sf. Ioan Gură de Aur, pentru izgonirea diavolilor şi a farmecelor din oameni. Aceste rugăciuni se citesc mai ales de preoţi batrâni, cu har, cu multă credinţă şi cu post. De asemenea, atât bolnavii cât şi rudele lor, trebuie să fie spovediţi din copilărie, să se roage cu mare evlavie şi să postească după putere, pentru a fi miluiţi şi vindecaţi de Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Fără aceste condiţii obligatorii – credinţa dreaptă, spovedanie generală, rugăciune multă cu lacrimi şi post, împăcare cu toţi şi părăsirea definitivă a păcatelor mari, de moarte, din partea celor bolnavi şi a rudelor lor ­ Sfântul Maslu şi rugăciunile de vindecare şi de izgonire a duhurilor rele nu­şi ating pe deplin scopul, iar bolnavii se întorc acasă doar uşuraţi.

Timpul cel mai potrivit pentru săvârşirea Sfântului Maslu este perioada postului, atât în cele patru posturi, cât şi în zilele de miercuri şi vineri. În aceste zile, creştinii care participă la Sfântul Maslu trebuie să postească până seara, să se roage mai mult şi să­şi mărturisească mai întâi păcatele la duhovnic.

22

În cazuri grele de boală şi primejdie de moarte, Sfântul Maslu se poate săvârşi în orice zi, ori de câte ori este nevoie, în casele celor suferinzi, după ce mai întâi bolnavii sunt spovediţi din copilărie şi împăcaţi cu toţi, spre a lor alinare şi iertare, ca să nu plece la Hristos fără această Sfântă Taină. La urmă, cei grav bolnavi trebuie împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Domnului, ca să fie pe deplin pregătiţi pentru marea călătorie la cer. Aceasta este cea mai bună şi cea mai completă pregătire pentru moarte, pe care o oferă Biserica Ortodoxă fiilor ei pe pământ. Adică, Spovedania, Sfântul Maslu şi Sfânta Împărtăşanie.

Cel mai solemn Sfânt Maslu în Biserica Ortodoxă se săvârşeşte în Sfânta şi Marea Miercuri din săptămâna Sfintelor Patimi, în amintirea femeii păcătoase, care a uns cu mir picioarele Domnului, înaintea Mântuitoarelor Sale patimi (Matei 26, 7­13; Luca 7, 37­38). În această zi se face Sfântul Maslu solemn şi în Biserica Sfântului Mormânt, cu şapte mitropoliţi, în frunte cu Patriarhul Ierusalimului, în prezenţa a zeci de mii de pelerini din toată lumea.

Cele mai multe vindecări de boli le­a făcut Însuşi Fiul lui Dumnezeu, cât a stat pe pământ, despre care se scrie pe larg în Sf. Evanghelie. După înălţarea Sa la cer şi după pogorârea Duhului Sfânt, a dat aceasta putere harismatică, de vindecare a bolilor şi de izgonire a diavolilor din oameni, Sfinţilor Slovă Ortodoxă Nr.(7)2/2012 1/2011 Slovă Ortodoxă • •Nr.

Apostoli şi, prin ei, episcopilor, preoţilor şi tuturor bărbaţilor sfinţi.

Iată cuvintele Domnului, adresate ucenicilor Săi înainte de Înălţare: “Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu vor izgoni demoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mâna şi de vor bea ceva de moarte, nu­i va vătăma; peste bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi”.

(Marcu 16, 15­18) Pe cine vindeca Hristos? În majoritatea cazurilor, Domnul vindeca numai pe cei bolnavi care cereau aceasta cu credinţă, atât ei, cât şi rudele sau însoţitorii lor. Cei care nu aveau credinţă puternică nu se făceau sănătoşi. Iată câteva exemple de vindecări.

Cel bolnav de lepră se ruga lui Dumnezeu, zicând: “Doamne dacă voieşti, poti să mă curăţeşti. Iar Mântuitorul i­a răspuns: Voiesc, curăţeşte­te! şi îndată s­a curăţit de lepra sa.” (Matei 8, 23) Doi orbi strigau şi cereau vindecare, iar Fiul lui Dumnezeu i­a întrebat: “Credeţi că pot sa fac Eu aceasta? Da, Doamne!, au răspuns ei. După credinţa voastră fie vouă, le­a zis Domnul” (Matei 9, 28­29) şi s­au vindecat ochii lor.

Tatăl unui copil demonizat cerea cu Nr. (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

SFINTELE TAINE

îndoială vindecarea fiului său. Iar Domnul i­a spus: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”. După ce tatăl a strigat cu lacrimi: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”, atunci Hristos a izgonit demonul din copil. (Marcu 9, 22­24) “Altădată, patru oameni au adus la Hristos un slăbănog. Dar, văzând că nu pot ajunge la El, au desfăcut acoperişul casei şi l­au pus înaintea Lui. Domnul, văzând credinţa lor, l­a vindecat pe cel bolnav”. (Marcu 2, 3­ 12) Deci, prima condiţie obligatorie a oricărei vindecări miraculoase în Biserica lui Hristos este credinţa tare şi statornică în harul şi mila lui Dumnezeu. Fără acestea, Sfântul Maslu nu vindecă deplin.

Observăm, de asemenea, că Mântuitorul a întrebat pe cel ce şi­a adus copilul bolnav ca să fie vindecat: “Câtă vreme este de când i­a ieşit aceasta? şi tatăl a răspuns: Din pruncie”. (Marcu 9, 21) Adică mai întâi Domnul l­a mărturisit pe cel bolnav şi apoi l­a vindecat, ştiind că o boală veche, sufletească sau trupească, mai greu se vindecă.

A doua condiţie obligatorie pentru cel ce vine la Sfântul Maslu şi doreşte să se vindece este ca mai întâi să­şi mărturisească toate păcatele şi să le părăsească, apoi să ceară sănătate şi iertare.

Cum îi vindecă Hristos pe cei bolnavi? continuare pe pagina 24 23

SFINTELE TAINE În cele mai multe cazuri îi vindecă prin atingerea cu mâna de trupul şi de rănile celor ce veneau la El cu credinţă. Aşa a vindecat Domnul pe soacra lui Petru. Numai s­a atins de mâna ei şi au lăsat­o frigurile şi s­a sculat şi Îi slujea Lui (Matei 8, 14­ 15). Iar când veneau la El bolnavi mulţi, Iisus Hristos, punându­şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi (Luca 4, 40).

Prin atingerea cu mâna de ochii celui orb din naştere şi prin ungerea cu tină şi spălare, l­a vindecat de întunericul orbirii (Ioan 9, 2­7). Prin atingerea cu mâna de veşmintele Domnului, s­a vindecat de curgerea sângelui femeia bolnavă de 12 ani.(Luca 8, 43­46) Aceeaşi putere a Duhului Sfânt iese din Hristos şi o primim tainic, când ne atingem cu credinţă de El, prin Sfânta Împărtăşanie, când ne atingem de Sfintele Icoane, de Sfintele Moaşte, de Sfânta Evanghelie, de untdelemnul sfinţit la Sfântul Maslu, de Sfântul Potir şi de mâinile si de veşmintele preoţilor care săvârşesc cele sfinte în Biserica lui Dumnezeu.

De aceea credincioşii se ating cu evlavie de toate cele sfinte şi le sărută, căci poartă în ele harul Duhului Sfânt. Iată pentru ce părinţii îşi duc copiii la Sfintele Slujbe sau cei sănătoşi îşi duc bolnavii sau măcar hainele lor la Sfântul Maslu, ca, prin atingerea de Evanghelie, de Cruce, de agheasmă şi de mâinile şi de veşmintele 24

preoţilor să­şi vindece bolile sufleteşti şi trupeşti, să se izbăvească de patimi, de diavoli, de vrăjitorie, de toată răutatea şi să se întoarcă sănătoşi şi mângâiaţi la casele lor.

Citind Evanghelia cu vindecarea slăbănogului de 38 de ani, vedem că el era bolnav din cauza păcatelor sale din tinereţe. De aceea, când zăcea bolnav, Domnul l­a întrebat: “Voieşti să te faci sănătos? Iar el a răspuns: Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare”. (Ioan 5, 6­7) Scăldătoarea bolnavilor este Sfânta Spovedanie, numită şi “al doilea botez”. Iar omul care poate spăla sufletul în această baie este preotul.

El este dator, ca duhovnic, să spovedească pe cei ce aşteaptă vindecarea şi, numai după mărturisire, să săvârşească slujba Sfântului Maslu, cu multa credinţă, evlavie şi post.

După vindecare l­a întâlnit Hristos în Biserică pe cel ce fusese slăbănog şi i­a spus: “Iată, te­ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu­ ţi fie ceva mai rău!” (Ioan 5, 14) Prin aceste cuvinte, Mântuitorul face atenţi pe toţi credincioşii, care iau parte la Sfântul Maslu să părăsească definitiv păcatele făcute până atunci, ca să nu se îmbolnăvească mai greu după vindecare sau să le fie “mai rău”, adică să moară în păcatele lor, fără pocăinţă.

Rubrică realizată de Cristian VELNIC

Slovă Ortodoxă • Nr. (7)2/2012

Termeni bisericeşti ?????

Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii.

Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare, care se termină după cincizeci de zile la Pogorârea Duhului Sfânt. În Săptămâna Luminată este interzis complet postul pentru toţi ortodocşii, credincioşii întremându­se astfel după cele opt săptămâni de post anterior Sfintelor Paşti. În Săptămâna Luminată şi până la Înălţarea Domnului în biserică nu se îngenunchează.

Slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise.

Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului dar şi ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morţii Mântuitorului. Vinerea din Săptămâna Luminată este numită Vinerea Izvorului Tămăduirii, când se face pomenire de asemenea la una din minunile Maicii Domnului. În unele locuri în această zi se face sfinţirea apei mici (aghiazma mică), în biserici sau la fântâni şi izvoare, iar în unele părţi preoţii fac şi „botezarea” generală a caselor credincioşilor, cu apă sfinţită.

Utrenia Învierii sau Utrenia Sfintelor Paşti se săvârşeşte în a doua parte a nopţii. Începe cu ritul aprinderii luminilor de către credincioşi, de la preotul care iese prin sfintele uşi, mergând împreună cu aceştia în afara bisericii, cântând „Învierea Ta Nr. (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

NOI ŞI B I S E R I C A

Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim.” După binecuvântare, se cântă Hristos a înviat, cu stihurile Paştilor, preotul cădind în acest timp masa, pe care se află Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, icoana Învierii şi sfeşnicele cu lumini.

După ectenia mare, slujba se continuă în biserică, unde se cântă Binecuvantările Învierii şi Canonul Învierii, compus de Sfântul Ioan Damaschin. La fiecare cântare preotul face cădire mare, purtând în mâna stangă o Sfantă Cruce şi o lumânare aprinsă.

Doxologia mare nu se cântă, fiind înlocuită de troparul Învierii, Hristos a înviat.

Vecernia de Luni din Săptămâna Luminată se săvârşeşte în Duminica Paştilor, de obicei la amiază şi este cunoscută în popor sub denumirea de „a doua Înviere” sau „Învierea mică”. Aminteşte de prima arătare a Mântuitorului de după Învierea Sa din morţi, în chiar ziua Învierii, înaintea ucenicilor. Preotul îmbracă de la început toate veşmintele şi dă binecuvântarea, iar apoi urmează începutul obişnuit al slujbelor după rânduiala de după Înviere, iar îndată după prochimen se citeşte pericopa evanghelică de la Ioan 20, 19­25, în mai multe limbi (dacă se poate în 12, după numărul celor 12 apostoli care au propovaduit în lume vestea Învierii lui Hristos Domnul). La finalul acestei Vecernii nu se cantă troparul Hristos a înviat, iar slujba se încheie cu otpustul special al Pastilor.

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

25

Ştiri din viaţa comunităţii

?????

2012 ­ An omagial al Sfântului Maslu

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Maslu şi al îngrijirii bolnavilor Ortodoxe Române privind declararea transmisă tuturor episcopilor eparhioţi anului 2012 ca An omagial al Sfântului din Patriarhia Română.

Omagierea părintelui arhimandrit Cleopa Ilie

La 10 aprilie 2012 s­au împlinit, 100 de ani de la naşterea cunoscutului duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, părintele arhimandrit Cleopa Ilie. Îndrăgit de credincioşii din toată ţara, părintele Cleopa a ajuns un model atât pentru monahi, cât şi pentru laici.

Părintele Cleopa a văzut lumina zilei în comuna Suliţa din judeţul Botoşani.

Devine ucenic al părintelui Paisie Olaru, duhovnic cu viaţă aleasă şi experimentat în practica rugăciunii inimii. Viaţa părintelui, marcată de numeroase retrageri în munţi şi

peregrinări pe la mai multe mănăstiri din ţară din cauza Securităţii care­l urmărea, este şi astăzi un exemplu.

Mărturiile copleşitoare despre trăirea sa duhovnicească alcătuiesc veritabile pagini de Pateric autohton.

TRINITAS TV a realizat un documentar despre părintele Cleopa.

Acesta va fi prezentat la finalul acestei luni, la Mănăstirea Sihăstria, în cadrul manifestărilor comemorative dedicate centenarului naşterii cunoscutului duhovnic.

Sursa: basilica.ro

Părintele Opre Crăciun a trecut la Domnul

Duminica trecută, Duminica Intrării în Ierusalim a Mântuitorului (Duminica Floriilor), a trecut la Domnul Părintele Opre Crăciun un mare duhovnic al Ardealului. Părintele Crăciun a fost arestat în anul 1948, fiind condamnat de Tribunalul Militar din Timişoara, pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”, cunoscând terorile din închisorile comuniste din Arad, Oradea, Timişoara, Gherla, Piteşti, Aiud, Jilava, iar mai apoi, la Canal. L­a cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca şi a fost duhovnicul 26

multor preoţi chiar şi a părintelui Ioan Sabău. Avea o dragoste greu de egalat şi slujea cu simplitate şi cu smerenie îndemnând pe toţi la smerenie şi rugăciune. La slujba de înmormântare au participat peste 1000 de pelerini din întreg judeţul Hunedoara şi din alte judeţe din Ardeal precum şi IPS Laurenţiu Streza Mitropolitul Ardealului, PS Gurie Episcopul Hunedoarei, PS Paisie Episcopul Vicar al Timişoarei şi zeci de preoţi dintre care mulţi ucenici ai părintelui.

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Slovă Ortodoxă Nr.(7)2/2012 1/2011 Slovă Ortodoxă • •Nr.

Recomandare de carte

Lumina Sfântă de?????

Paşte de la Ierusalim

În fiecare an, de peste douăzeci de veacuri, în Sâmbata Mare venirea Sfintei Lumini în mod suprafiresc la Mormântul Domnului din Ierusalim este — aşa cum spune arhimandritul Ioanichie Bălan — poate „cea mai mare minune din zilele noastre”. Este minunea care dovedeşte până la sfarşitul timpului Învierea Lui Hristos, Lumina lumii, şi ca „Ortodoxia este credinţa cea adevărată”. Cu toate acestea, despre ea s­a scris prea putin.

Această lacună vine să o umple stralucit cartea de faţă — un studiu de excepţie reprezentând teza de doctorat susţinută în California de un tânăr teolog american convertit la Ortodoxie, actualmente episcopul Auxentios al Foticeei.

Lucrare de autentică rigoare ştiinţifică, cartea de faţă prezintă în premieră o exhaustivă şi exemplară

analiză şi interpretare istorică, liturgică, dogmatică şi mistică a unui mult discutat fenomen care a marcat profund întreaga viaţă şi spiritualitate ortodoxă, imprimând­o cu sigiliul unei inconfundabile şi absolut unice „metafizici a luminii”.

Disertaţie solidă, lectură incitantă, abordare modernă (dincolo de fetişizare ori denigrare) a unei teme provocatoare, cartea Preasfinţitului Auxentios se recomandă de la sine oricărui cititor interesat în Ortodoxie.

Cuprinsul volumului: În loc de prolog: O mărturie românească despre Sfantul Mormânt şi Lumina Sfântă de Paşte (arhim.

Ioanichie Balan) Mulţumirile autorului Prefaţă (episcopul Chrysostomos) I. O retrospectivă istorică asupra fenomenului Luminii Sfinte II. Ritualurile focului, „focul nou” şi lumânarea pascală în Occident: comentarii asupra posibilei lor legături cu ritul Luminii Sfinte III. Evaluări contemporane ale fenomenului Luminii Sfinte IV. Fenomenul Luminii Sfinte privit dintr­o perspectivă teologică V. Ritul Luminii Sfinte aşa cum este celebrat astăzi la Ierusalim VI. Ritul Luminii Sfinte reflectat în imnografia Postului Mare şi cea pascală a Bisericii Ortodoxe şi în ceremoniile Bisericilor Ortodoxe contemporane VII. Observaţii finale Rubrică realizată de

Alexandra GIOSANU Nr. (7)2/2012 • Slovă Ortodoxă

27

Biserica din Brno în construcţie

La doar câteva luni de la începerea lucrărilor la viitoarea biserică din Brno se lucrează la instalaţia electrică, pereţi exteriori, coloanele de susţinere din interior şi o parte din acoperiş fiind deja terminată. Toţi cei care doriţi să contribuiţi sub orice formă: muncă voluntară, donaţii de hrană pentru muncitori sau orice altă contribuţie, vă rugăm să luaţi legătura cu părintele Cristian Popescu. Datele de contact le puteţi găsi pe pagina de internet a parohiei http://parohiabrno.ro­cz.com.

Cei care doresc să contribuie financiar la construirea bisericii din Brno pot face donaţii în contul 181318594/0300, CSOB, variabilni symbol 333.

Dumnezeu să vă răsplătească!

Stadiul lucrărilor la viitoarea biserică, la data de 8 aprilie 2011

Foto Horaţiu Toma