Cronica Studentului FEAA Craiova nr. 29

Page 1

NUMĂRUL 29 - Februarie 2018

Interviuri: Studenta

ALINA BELU despre veganism și un stil de viață sănătos

Președintele CECCAR TIMIȘ

OVIDIU CONSTANTIN BUNGET PROF. DR.

«Toată cariera mea universitară este un șir de momente emoționante!»

De vorbă cu

RADU BUZIERNESCU DL. CONF. DR.

despre activitatea de cadru didactic la FEAA Craiova

SESIUNE, CIOCOLATĂ, PE TREABĂ! Alexandra Popa vă provoacă să fiți SMART.


CRONICASTUDENTULUI STUDENTULUIFEAA FEAACRAIOVA CRAIOVA CRONICA

2


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

3


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

CUPRINS

Interviu cu dl conf. dr. RADU BUZIERNESCU

6

Interviu cu dl prof dr. OVIDIU CONSTANTIN BUNGET

13

Despre veganism cu ALINA BELU 4

5

Un fel de prefață 

6

Interviu cu dl conf. univ. dr. Radu Buziernescu

10

Poezie, Mădălina Dodoc

13

Interviu cu dl. prof. dr. Ovidiu Constantin Bunget

19

Despre veganism cu Alina Belu, studentă EAI engleză, anul III

22

Sesiune, ciocolată, pe treabă!, Alexandra Popa

25

La frați nu se pun hotare..., Daniel Șarbei

28

Tipuri de studenți înainte de sesiune, Georgiana Beliță

31

Bullying, Alexandru Dumitru

19 36

Alte chestii utile


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

UN FEL DE PREFAȚĂ  În acest număr, avem trei interviuri: cu dl conf.dr. Radu Buziernescu de la FEAA Craiova, dl prof. Dr. Ovidiu Constantin Bunget de la FEAA Timișoara, Președintele CECCAR Timișoara și cu studenta Alina Belu. Fiecare dintre colaboratorii acestui număr este un colaborator fidel revistei și activităților extracurriculare de la FEAA Craiova. Mădălina ne încântă în acest număr cu două interviuri și o poezie, câștigând și premiul acestei luni. Felicitări, Mădălina, pentru ideile de interviuri și concretizarea acestora. Avem, astfel, ocazia să cunoaștem oameni minunați. Andreea Geantă are numai idei bune și, când mi-a spus că vrea să o intervieveze pe Alina Belu, am acceptat imediat. Am fost surprinsă plăcut să văd că acest interviu diferă de celelalte, fiind axat pe o anumită temă – veganismul și stilul de viață sănătos. Daniel Șarbei de la Universitatea din Pitești scrie de 7 numere consecutiv și îl felicit pentru acest lucru. Dacă ajungi pe la Universitatea din Craiova, dai de veste: te așteaptă o carte cadou. Georgiana Beliță scrie frumos și comic, având mereu idei bune. Mi-ar plăcea să scrii mai des, o faci foarte bine. Ai un stil unic. Alexandru Dumitru este fanul FEAA Craiova, participând la foarte multe din activitățile extracurriculare desfășurate aici. A abordat o temă de actualitate, pe care sperăm să o dezvolți și în numerele următoare. Și am lăsat-o pe Alexandra ultima  Ți-am citit articolul și am rămas pusă pe gânduri... ceea ce e bine! Un titlu relaxant pentru o temă serioasă... Îți împărtășesc punctul de vedere și cred că educația trebuie regândită. Sunt mândră de tine, de ceea ce ai învățat, de evoluția ta și sunt sigură că vei evolua și mai mult. Ai nenumărate talente, pasiuni și am certitudinea că nu vor rămâne doar visuri. Îi felicit pe colaboratori și le mulțumesc lor, cititorilor revistei și graficianului Laurențiu Badea, care oferă și diplomele digitale pentru colaboratorii revistei și speakerii din cadrul Cercului de Marketing Craiovean. Ne vedem în luna martie la o nouă ediție a cercului, dar și la clubul de carte Vocea Cititorului Craiovean. Urmăriți paginile de Facebook pentru mai multe detalii. Orice feed-back cu privire la revistă este primit cu drag de mine și Laurențiu și ne ajută să vă oferim o experiență mai plăcută. Sharing is caring! Dacă vă place, dați mai departe!  Nu uitați: așteptăm materiale până pe 10 martie pe pagina de Facebook a revistei Cronica Studentului FEAA Craiova.

Lect. dr. Silvia PUIU Departamentul MMAA , FEAA Craiova 5


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Interviu cu dl conf. dr. RADU BUZIERNESCU Întrebări adresate de Mădălina-Maria Dodoc (CIG, anul III)

Î

n acest număr al revistei noastre dragi, am luat interviu domnului conf. univ. dr. Radu Buziernescu, putem să ne hrănim așadar curiozitățile noastre studențești și să deprindem niște învățături pe cinste din rândurile care urmează: Ce v-a determinat să alegeți cariera de profesor universitar? Radu Buziernescu: Dragostea pentru catedră mi-a insuflat-o probabil bunica mea, care a fost profesoară de limba germană și care a fost modelul meu în viață. Încă de pe vremea liceului și a facultății îmi doream o viață liniștită, fără agitație, mă imaginam un profesor de liceu sau un economist, cu o viață simplă. Nu a fost să fie așa, avea să se întâmple tocmai contrariul, a venit revoluția, au apărut noi provocări și oportunități pentru generația mea la care nu am putut să rezist și am trăit o viață extrem de tumultuoasă. Din păcate, în general, omul nu este niciodată mulțumit cu ceea ce are, vrea mai mult și mai 6

multe; întrebarea este: până unde? Ideea este că în anul 2000, după 10 ani de activitate în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, am încercat să-mi îndeplinesc unul din visele mele


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

și am ales în paralel și cariera de profesor. La început plata cu ora, urmând ca în ultimii 15 ani să fiu titular, și pot spune din tot sufletul că practic această profesie cu mare drag la o instituție de renume în ceea ce privește calitatea programelor de studiu, capacitatea instituțională și renumele corpului didactic. Cum a fost primul an de predare la FEEA Craiova? RB: A fost ca toți cei care au urmat, ca și 2018 de altfel, încărcat de emoție. Emoția de a reuși să pun pasiune în ceea ce predau, de a reuși să captez atenția studenților, de a inspira, de a nu plictisi, de a reuși să țin pasul cu dorințele studenților mei și cu disciplina pe care o predau. Ca și cadru didactic ce puteți oferi și ce așteptări aveți de la studenți? RB: Consider că am obligația legală și morală de a contribui la formarea tinerilor pentru a face față cu succes în viața reală, am obligația de a împărtăși cât pot mai bine din cunoștințele mele și din experiența mea, de a-l încuraja pe student și de a-i da încredere în sine, de a nu-l umili sub nici o formă pe student și de a nu-l pune niciodată într-o lumină proastă. Studentul trebuie să înțeleagă că perioada studenției nu este o distracție permanentă, că facultatea nu este doar locul unde se ia o diplomă, ci, în primul rând un stagiu obligatoriu în viața sa, poate ultima etapă de cizelare a lui ca om înainte de a da piept cu viața. La rândul său profesorul trebuie să înțeleagă că de felul cum pregătește studenții, de calitatea învățământului românesc depinde în mare măsură competitivitatea economiei românești și sănătatea morală a generațiilor viitoare.

Profesia de cadru didactic este una dinamică, cum puteți face față tuturor provocărilor? RB: Să predai fiscalitate în ziua de azi chiar este o adevărată provocare. Iată că în loc să trăim o revoluție industrială, culturală sau morală, noi trăim în fiecare an câte o revoluție fiscală. Suntem martorii celei mai confuze perioade din punct de vedere fiscal din anii ‚90 încoace. S-a ajuns până acolo încât companiile nu mai doresc nici măcar alte scăderi de impozite și taxe pentru că nu mai cred în sustenabilitatea lor; pentru că, deși pe termen scurt ar avea de câștigat, pe termen mediu și lung pot avea impact negativ asupra bugetului de stat și pot duce iarăși la creșterea presiunii fiscale. Contribuabilii vor doar liniște din punct de vedere fiscal, stabilitate și predictibilitate. Tocmai din aceste considerente un profesor de fiscalitate trebuie să fie la curent cu tot ceea ce este nou și relevant în legătură cu disciplina pe care o predă. Proverbul ”Omul cât trăiește învață” se potrivește din plin aici. Povestiți-ne despre o întâmplare amuzantă din studenție. RB: Am avut 4 ani de studenție foarte frumoși în care, chiar dacă nu aveam internet, telefoane mobile și săli de jocuri, știam să ne distrăm de minune mergând la discoteci, excursii, filme și teatru. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă petrecută în practica agricolă. Pe atunci eram obligați să facem practică agricolă câteva săptămâni în fiecare toamnă, la cules de cereale, cartofi, struguri etc. În anul II de facultate am mers la cules de struguri la Dăbuleni, îndrumați de un profesor celebru al facultății noastre pe vremea aceea, domnul profesor Ciobanu. Eram doar 6 băieți în seria noastră și am fost băgați într-o cramă pentru a spăla și îmbutelia 7


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

sticle de vin pentru partid (PCR), promițânduni-se drept răsplată câte o sticlă de vin de fiecare. Bineînțeles că am tot degustat și băut sticla de vin în cramă, iar când am ieșit afară și am dat de aer curat mi s-a rupt filmul și am căzut din picioare, spre amuzamentul tuturor. De altfel, toată perioada studenției a fost plină de clipe frumoase, uneori amuzante, petrecute fie la cursuri sau seminarii, fie în practica agricolă sau industrială, în excursii sau tabere studențești. Este adevărat că în acea perioada erau mai mulți studenți responsabili care luau facultatea mult mai în serios, erau mai preocupați de perfecționarea lor, dar și criteriile de admitere și selecție erau mult mai riguroase. Aveți un citat preferat? Care este acesta? RB: Nu am un citat preferat, nu m-am ghidat în viață după un citat. Dacă însă aș gândi o cugetare care să fie de folos tinerilor studenți, ea ar suna cam așa: ”Pentru a avea o șansă la o viață mai bună trebuie să te implici personal și să încerci să schimbi ceea ce nu îți face plăcere”. Aceasta este de actualitate mai ales în ultimul timp când mii și mii de absolvenți pleacă anual din țară scârbiți de cei ce ne conduc destinele în această țară, de o clasă politică ce pune interesul personal, de grup, în fața interesului general, național. Pe vremea studenției mele exista un aparat foarte represiv pentru cei ce încercau să atenteze la dictatura comunistă. Acum însă, fiind democrație, există numeroase forme de protest împotriva derapajelor democratice începând cu demonstrații până la atitudini 8

luate pe rețelele de socializare. Din păcate însă, tinerii preferă să părăsească țara, în loc să se implice și să ia atitudine. Ce sfaturi aveți pentru studenții cititori? RB: Să gândească în viitor, să nu se lase călcați în picioare, să ia decizii și să-și asume riscuri; să nu învețe mecanic, să nu memoreze pur și simplu un curs fără să îl înțeleagă (este o și mai mare greșeală ca un profesor să-i pretindă unui student așa ceva). Să reziste numeroaselor tentații care îi înconjoară (anturaje proaste, droguri, alcool etc.), să nu apuce pe drumuri greșite pentru că în final, când o să regrete, poate fi prea târziu. Să dea o șansă acestei țări și să-și dea o șansă lor, încercând să nu acutizeze și mai mult criza actuală de forță de muncă bine calificată, punând umărul la reformarea acestei țări, rămânând în România. Și un ultim sfat: să rămână copii la suflet, măcar până la 80 de ani... Vă mulțumim frumos pentru că ați acceptat să răspundeți interviului nostru, a fost o adevărată onoare și bucurie!


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

9


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Promisiune către primăvară Ce să fie? Ce să fie? Cum să fac când de astă dată, Lumea noastră parcă toată Dintr-o dat’ s-a preschimbat? Uite firul ierbii astăzi, este verde viguros, Cerul e mereu frumos, și mult soare e de fel, Ghiocelul mândru, pur și foarte sigur, Pe ce e și mai ales pe ce are de vestit Iată că a înflorit. Alte flori cu el surate, Mielușei, lalele, zambile, Infloresc de două zile, Gata, ce să mai?se stie! Primăvara-i la domnie! Energie, bucurie, zâmbete, natură vie Toate sunt sută la sută, Toată lumea să audă! Primăvară, sora mea Te invit la o cafea, Să fii trează și voiasă Ca mereu să fii pe fază Iarna-n caz că se întoarce, Tu, să nu o lași in pace. Că tare dor mi-era de tine, Vreau să stai aici cu mine Să îmi dai iubirea ta, căldura și voioșia. Eu, în semn de mulțumire, Promit mereu să zâmbesc Și mult să te prețuiesc. Să fiu mândră de renașterea din fiecare an, A naturii și totodată a sufletului nostru, Care mereu abia așteaptă, Bucurii la fiecare pas, De la firul ierbii, până la un dulce pupic pe obraz, Pe care mereu în Martie-l primim, Rămâi, rămâi, e așa bine când aici te știm! 10


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Mădălina-Maria Dodoc (CIG, anul III)

11


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

12


COMPANY NAME

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Interviu cu președintele

CECCAR Timiș dl. prof. dr. OVIDIU CONSTANTIN

BUNGET

Întrebări adresate de Mădălina-Maria Dodoc (CIG, anul III)

13


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

D

e această dată articolul meu reprezintă, așa cum cred că v-am obișnuit, dorința de împărtășire a frumosului, care acum a căpătat forma unei persoane, un amestec de bucurie și mult respect și o dovadă încă o dată a faptului că implicarea extracurriculară îți dăruiește mult mai mult decât crezi. În septembrie, 2016 am spus DA participării la YAA Bussiness School 2016, eveniment organizat de YAA - Young Accountants Association, Timișoara și așa am început să cunosc o nouă față a studenției, am cunoscut niște persoane minunate, de la studenți la profesori și mi-am promis că vreau să fiu mai mult decât un simplu student și că voi încerca să particip la tot ce pot și este necesar formării mele, așa cum de altfel am și făcut. Așa cum v-ați dat seama încă din titlu am avut plăcerea și onoarea de a cunoaște această persoană care este cu adevărat uimitoare, dl. prof.univ.dr. Ovidiu Constantin Bunget de la FEAA a Universitații de Vest din Timișoara. Nu vreau să vă dau foarte multe detalii, mai bine haideți să ne hrănim curiozitățile împreună cu interviul din următoarele rânduri: 14

Știu că sunteți oltean, ce v-a determinat să alegeți o facultate în Vest și nu în Craiova fiind mai aproape de casă? Ovidiu Constantin Bunget: Bună întrebare! Aș avea două răspunsuri: primul e legat de faptul că momentul deciziei a fost înainte de 1989, și chiar dacă acum lucrurile sunt evidente, din perspectiva valorilor ce călăuzesc primul oraș liber din România, atunci stările erau mai discrete, iar Timișoara reprezenta și reprezintă cu adevărat locul în care să poți să faci ceea ce gândești. Timișoara este un oraș cosmopolit care îți dă, prin atmosfera lui, o stare de bine. Oricum am riscat foarte mult pentru că m-am trezit a fi 17 pe un loc... în comparație cu Bucureștiul, Clujul sau Craiova (alternativele mele) unde concurența a fost mult mai mică. Cu toate acestea am intrat primul la specializarea Finanțe-Contabilitate (secțiunea – incorporabili); al doilea răspuns este oarecum legat de ceea ce am spus mai înainte vis a vis de opțiuni: m-am născut în Piscu Mare (comuna Stoenești), o localitate de moșneni vâlceni (oameni dârji ce nu au fost vreodată nici măcar „cooperativizați”), între Olănești și Govora. În această colectivitate, chiar dacă le spui olteni, nu prea se simt...ei sunt mai degrabă „mocani”, olteni adoptați prin vrerea celor din sudul Olteniei. Țin enorm la locurile mele natale (merg aproape lunar), dar spațiul a devenit aproape imperceptibil din perspectiva nevoii de confort emoțional. Așa că Timișoara a fost cea mai bună opțiune, mai ales prin prisma oamenilor. Omul care sfințește locul!


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Care ar fi după dvs. 3 atribute ce nu ar trebui să lipsească unui economist? OCB: Economist - este un termen destul de pretențios pentru vremurile noastre (din păcate). Probabil și pentru că universitățile de tip humboldian aproape că nu se găsesc în România. În contextul socio-economic actual, marile universități compozite românești (Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara) la care se adaugă o universitate de specialitate (Academia de Studii Economice) gestionează cu greu obiectivele strategice. Atâta timp cât nu există o strategie națională în domeniul educației cum aș putea să-i spun eu unui student ce anume să nu-i lipsească? Celui care va dori

să devină economist în sensul pur al cuvântului (ce ironie și cu diplomele românești pe care scrie „economist” și el a terminat o specializare care îi oferă un job de recepționist sau ospătar...), îi sugerez să fie răbdător, să studieze mult și să... gândească! Din păcate șansele lui de regăsire în aria macroeconomică din România sunt destul de reduse. Așa că mă voi referi la economistul de bussines (economie aplicată) căruia nu trebuie să-i lipsească din portofoliu cunoștințe de contabilitate, fiscalitate, drept, tehnologia informației și o limbă străină (pentru a fi clar, engleza nu mai este o limbă străină). Aici este baza, dar apoi, în funcție de domeniul de exercitare a domeniului se pot adăuga detaliile care de foarte multe ori fac diferența.

15


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Profesia de cadru didactic este una dinamică, mai ales că sunteți și Președintele CECCAR Timiș, cum puteți face față tuturor provocărilor? OCB: Profesorul de contabilitate trebuie să fie contabil (eu mă consider mai degrabă un contabil, probabil cea mai responsabilă profesie de pe mapamond)! Deși poziția de președinte este trecătoare, cei care m-au ales au mare încredere că îi reprezint și că pentru ei reprezint un model profesional și de conduită etică. Filiala Timiș a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este una din cele mai mari,

16

atât prin numărul membrilor, dar și al veniturilor ceea ce probează faptul că economia locală este una pe măsură. Colegii mei din filială sunt cei ce generează provocări profesionale care exprimă, într-un fel sau altul, starea de spirit a Timișoarei. Despre Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest este locul unde mă regăsesc in integrum: am colegi de departament deosebiți, iar cei care mă provoacă, în mod deosebit, zi de zi, sunt studenții mei (am eu și o teorie: ca dascăl, studentul te ridică, studentul te coboară!).


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Povesțiți-ne despre un moment important din viața dvs.profesională și cum v-ați gestionat emoțiile în acel moment. OCB: Toată cariera mea universitară este un șir de momente emoționante! Întotdeauna primul curs este o emoție inexplicabilă…poate că de regulă e primul curs al studenților de anul 1. Dar nu o să pot să uit primele mele experiențe, de asistent universitar, când am avut studenți de la Politehnică („recalificați”, acum fiind CFO în mari companii multinaționale). Acești studenți m-au convins să rămân în învățământul superior prin prisma faptului că spre deosebire de „țâncii” studenți (unii dintre ei îmi sunt acum colegi), aceștia mă provocau profesional în sens pozitiv. M-au convins să nu plec în cea mai mare companie de consultanță din lume în contextul în care, la acea dată, opțiunea salarială pe care aveam era de 1:40. Ce sfaturi aveți pentru viitorii economiști, ce să facem pentru a avea succes? OCB: Lucrurile durabile nu se generează pe termen scurt. Investește în educație, muncește, ai grijă de sănătatea ta, alege-ți cu grijă oamenii cu care mergi la drum, acordă respectul cuvenit și ai încredere în tine, asumându-ți și lucrurile bune dar și cele mai puțin bune... Vă mulțumim frumos pentru că ați acceptat să răspundeți interviului pentru revista noastră, Cronica Studentului Feaa-Craiova, a fost o adevărată onoare!

17


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Ai o afacere și oferi servicii sau produse pentru studenți? Ești în căutare de studenți economiști? Ești student și ai propria ta afacere? Îți oferim un spațiu pentru publicarea GRATUITĂ a unei reclame în paginile revistei noastre! Trimite-ne un mesaj pe pagina de

18


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Despre veganism cu

ALINA BELU studentă EAI engleză, anul III

A

lina este studentă FEAA Craiova, specializarea EAIengleză. În urmă cu ceva timp, a optat pentru un stil de viață vegan. Ce a presupus această alegere, ce schimbări au apărut... Să aflăm povestea! Care este povestea din spate, când a început și de unde provine această „atitudine”? Alina Belu: Heeei! În primul rand, mi-am dorit întotdeauna să trăiesc mai sănătos și să mă simt din nou bine în pielea mea. Totul a început brusc! Fiind o adeptă a deciziilor bruște și spontane, am decis să devin vegetariană și m-am provocat să adopt un stil de viață total necunoscut mie. M-am documentat pe parcurs ce presupune și asta m-a inspirat să descopăr noi preparate. În primele 3 luni am fost vegetariană și viața mi s-a îmbunătățit vizibil. Din persoana leneșă și fără energie, am evoluat la ceea ce numesc 19


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

astăzi cea mai bună variantă a mea. Veganismul a apărut în viața mea după 3 luni, ceea ce mi-a creat împrejurări în care să cunosc persoane cu același stil de viață. În concluzie, totul a pornit de la ideea de a trăi sănătos și să pot reuși prin alimentație să îmi mențin un tonus bun. Puțini sunt cei care cunosc exact ce înseamnă Veganismul. Aşadar, ce înseamnă să fii vegan? AB: Un vegan elimină toate produsele de proveniență animală. Veganismul presupune

un stil de viață și nu o dietă, este un mod de a trăi armonios cu tot ce ne înconjoară. Motivația oamenilor este convingerea morală în ceea ce privește dreptul animalelor, dar motivul principal al trecerii de la vegetarian la vegan a fost stilul sănătos de viață. În această trecere, am descoperit multe rețete delicioase și sănătoase. Chiar trebuie să fim atenți cu ceea ce îi dăm corpului nostru să consume, așa evităm riscul bolilor. Ce obstacole ai întâmpinat de când ai adoptat acest stil? AB: Nu mă pot plânge de un obstacol în particular, dar este dificil să găsești produse vegane în supermarketuri. Există câteva rafturi speciale pentru asemenea produse, dar sunt insuficiente. În rest, totul a decurs natural la mine și fără sa forțez corpul să accepte acest stil de viață. Care a fost reacția prietenilor, a familiei atunci când au aflat de alegerea ta? AB: M-am bucurat de sprijinul părinților, dar unii prieteni s-au îndoit de mine și m-au ironizat. A urmat veșnica întrebare: „Tu de unde iți iei proteinele”? Explicându-le că le poți obține din fasole, nuci, migdale, semințe de cânepă/in, dar cu toții au fost sceptici la ideea de veganism. Sfatul meu este să nu luați în seamă ce alții gândesc când vă doriți ceva indiferent că este vorba de schimbarea obiceiurilor alimentare sau alte dorințe.

20


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Te-ai gândit să colaborezi cu vreo organizație în acest sens? AB: Nu m-am gândit la asta, dar în online poți găsi grupuri unde împărtășim rețete, poți adresa diferite întrebări și te poți informa despre cum să trăiești sănătos și fără sa cauzezi un rău altor ființe. Ne poți împărtăși o rețetă vegană? AB: De când am devenit vegană am descoperit multe rețete noi, dar preferata mea este „cartofi dulci copți cu ulei de cocos și scorțișoară”. Ingredientele sunt:

1 cartof dulce/persoană 1 lingură ulei de cocos 1 lingură scorțișoară pudră puțină sare

Mod de preparare: Îi tăiem în felii subțiri și așezăm cartofii într-o tavă pe care am pus hârtie de copt. Punem uleiul de cocos, presărăm sare și scorțișoară și cu mâinile amestecăm în tavă. Așteptăm până se rumenesc și se înmoaie ușor, apoi îi servim cu un sos de legume proaspete. Întrebări adresate de Andreea Geantă (absolventă MCA)

21


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

, e n u i s e S ciocolată, ! ă b a e pe tr

22


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

O

ricât aș fi de prinsă până peste cap cu proiectele mele, nu pot să las pe ultimul loc revista. Am început să scriu pentru mine și am continuat pentru oamenii care o citesc și o ajută să existe. Scriu de fiecare dată cu drag și este singurul loc unde pot să îmi exprim în totalitate gândurile, fără să am senzația că voi fi blamată. Este o revistă cu studenți, pentru studenți și nu numai! Mă așez la locul de scris și îmi deschid inima către voi, viitori studenți, cei prezenți dar și celor care au fost. Vă destăinui că am descoperit o întreagă lume a miracolelor și a dezamăgirilor în anii de facultate. Pentru mine, facultatea este un întreg univers asemănător cu cel al copiilor de grădiniță, dar la nivelul unor presupuși adulți, care simulează ori cariera pe care o visaseră de mici copii, ori un un viitor job surd, fără urechi și gură, fără ”șoapte” care se mai vântură prin sălile examenelor,

fără scuze privitoare la întârzierea trenului, a caleștii, a Lamborghini-ului, a… Știți voi ce vreau sa zic. Și prin urmare, mă regăsesc în a-mi împărți cu voi câteva idei, dar și ciocolata. Când eram în clasa a VIII-a abia că făceam față cu capacitatea. Îmi amintesc că mi se spunea din toate părțile că de acest examen va depinde viitorul și

trebuie să mă dedic în totalitate. Emoții, stres, dezechilibru … S-a dus. Se pare că viața mea nu depindea atât de mult de succesul acelui examen. Astăzi mă zbat și dansez concomitent cu al cincilea an de facultate, un an în care am dat piept cu

realitatea, adică cu ce înseamnă viața de la sfârșitul facultății și anume: munca. De ce spun că dansez și mă zbat? Pentru că mă chinui să pun în practică tot ce nu m-a învățat facultatea, dar totodată mă bucur de un ritm sigur(propriu) de reușită. Și cu siguranță nu sunt ultimul om care are parte de experiențe. Nu sunt singurul om care realizează, compară, trage concluzii. Dar sunt omul care în cinci ani de facultate a făcut voluntariat patru, jumătate de an a studiat în Franța, iar abia în ultima jumătate a dat nas în nas cu aplicarea t u t u r o r cunoștințelor. Să mai menționez că am început o specializare de Administrație Publică, am continuat cu Dreptul, Economia și lucrez în Marketing? Cu toate astea, mă dedic în continuare proiectelor în care cred, pentru că mă dezvoltă poate mai mult decât am realizat în cei cinci ani. 23


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Sesiunea este apă de ploaie. Așa cum a fost și Bacalaureatul sau Capacitatea. Prezentul, este de fapt, singurul examen care contează. Nu vă lăsați pradă restanțelor. EXACT! Ciocolata nu mai poate să aștepte. Nici planurile alea pe care le-am schițat și eu și tu și oricine care așteaptă sfârșitul a ceva, pentru a începe să trăiască momentul.

24

Nimic nu te poate opri să înveți ceva nou, ORICAND, ORIUNDE. Nu lăsați să treacă timpul și să ajungeți în ultimul an fără să vă implicați și în alte activități. Ciocolata mâncată la timpul ei este cea mai bună, altminteri angajatorul va lua în calcul nu ce facultate ai terminat, ci cum știi să gestionezi situații,

să comunici eficient, să dai dovadă de abilități exersate. Dragilor, vă provoc să fiți SMART. Puneți-vă pe treabă! Iubiți prezentul și valorificați-l deoarece posibilitățile sunt infinite! Cu drag, Alexandra.

Alexandra Popa (MRU, anul II)


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

La frați nu se pun hotare...

T

e-ai întrebat vreodată cum s-ar simți o mamă dacă la naștere i-ar lua pruncul de lângă ea? E dureros nu? Parcă ai simți că îți pică cerul peste tine și nu ai putea nici măcar un minut să-ți închipui acest coșmar, nu te-ai putea împăca

cu acest gând urât toată viața, știind că tu trăiești pe acest pământ departe de sângele tău. Așa e și în situația noastră, în zilele în care trăim acum. Cum? Cum e posibil să desparți frații care au fost născuți de o mamă, care au supt același lapte până s-au pus pe picioare și au

început a face primii pași pe acest pământ și în această viață plină de surprize, care niciodată nu știi ce îți rezervă și la ce încercări te supune. Dar uite că ei au putut face acest lucru, au înstrăinat familiile, au pus granițe între frați și, mai nou, prin jocurile politice pe care le fac, încearcă tot mai mult să înstrăineze și să facă ca frații să se urască tot mai mult între ei. Ne-am dezvățat să mai râdem din cauza minciunii, a ridicolului, a prostiei, a hoție, a vorbelor voastre umflate cu care ne hrăniți zilnic și ne promiteți în fiecare an la 1 decembrie la marșurile unioniste că unirea va avea loc, iar după 25


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

încheierea discursurilor citite de pe foaie uitați cu toții acest lucru așteptând iar 1 decembrie pentru un nou discurs și un nou miting. NU, așa nu se mai poate trăi! Cum te-ai simți tu, dacă ai pleca la mama în vizită și la intrarea în casă ai fi supus unui control minuțios în care florile cu care ai venit să o vezi și torta care i-o aduci în dar ți-ar fi aruncate, spunându-ți-se că nu ai voie cu așa ceva? Uite așa e și în cazul nostru, celor din Basarabia, atunci când trecem Prutul și venim la conaționalii noștri și invers. Avem nevoie de o schimbare acum, acum când se fac 100 de ani de la marele eveniment. Centenarul Marii Uniri nu trebuie să vină anul asta doar cu evenimente frumoase, concerte grandioase și discursuri promițătoare, el trebuie să vină cu semnături de președinți de țară - semnături decisive care să schimbe soarta acestui popor, semnături despre care să se scrie noi file în paginile istoriei, dar și file în istoria vieții fiecăruia dintre noi. Avem nevoie acum de unire și asta o vor mulți, indiferent de interesele politice și afinitatea președintelui Dodon față de ruși. O să ne 26

descurcăm și fără sprijinul lor, pentru că vom fi un popor unit, o familie integră care ține la valorile și scopurile sale. Unirea înseamnă mult pentru noi, începând de la importurile și exporturile intrafrontaliere care au să sporească economia țării, până la festivaluri, schimb de experiențe realizate între noi ca popoare cu o mai mare

ușurință decât în acest moment, când pentru un simplu concurs realizat nu departe la Iași mulți dintre copiii noștri nu o pot face fiind minori și neavând pașaportul, care odată cu lipsa lui se spulberă și aspirațiile de viitor, talentul inhibându-se acolo undeva într-un adânc nedescris. O Românie unită va ajuta Republica Moldova în integrarea sa europeană.


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Un alt motiv ar fi punerea capăt unui stil de conducere conflictual, care nu a adus nimic bun în societate. Românii ne pot ajuta ca să punem punct dictaturii rusești care încă mai continuă la noi în Basarabia. De asemenea, alt motiv ar fi cel economic, unirea va aduce cu ea nivel de viață mai bun pentru cetățenii Republicii Moldova, salarii mai marii, pensii demne pentru un trai decent. Nici în România legile nu

lucrează excelent de bine însă unirea va schimba total clasa politică din Moldova, astfel oligarhii vor fi trimiși direct la pârnaie, legile actuale în România nu vor avea preferați, așa cum se întâmplă acum la noi, iar cumetrismul va dispărea. Unirea ne va impune unele reguli stricte și bine conturate cu scopuri de viitor, însă acest lucru nu vine ca să degradeze societatea, ci dimpotrivă să o facă mai puternică în forțele

proprii. Eu cred în unire și asta mă face să sper ca într-o bună zi copiii noștri nu vor mai fi obligați să treacă Prutul doar în baza acelui pașaport, iar sârma ghimpoasă care ne înțeapă sufletele va dispărea pentru totdeauna. Cu acest articol am participat la concursul: Unirea de care avem nevoie acum…

Daniel Șarbei (Universitatea din Pitești) 27


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

TIPURI DE STUDENȚI ÎNAINTE DE SESIUNE

28


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

B

ună, dragi cititori! Revin după multă vreme cu ceva funny și savuros despre sesiune. Sunt cuprinsă de o liniște profundă, furtuna și-a exteriorizat puterile, nu așa aprig ca altă dată, dar parcă mult mai vijelioasă și în grabă. A trecut și a treia sesiune. Asociez mereu sesiunea cu furtuna. De cele mai multe ori izbucnește pe neașteptate și face ravagii. De alte ori e o sursă neîncetată de energie ce ne hrănește pământurile gata să rodească. De obicei, dăm tot ce e mai bun; fie că învățăm pe rupte sau doar ne lăsăm treziți cu greu de alarmă în ziua examenului. Din propria experiență, căci am dat piept cu 3 sesiuni până acum, am deja experiență; pot spune că sesiunea nu e chiar cea mai apriga perioadă. Prima sesiune a fost un soi de teamă, neliniște și dezamăgire comprimate la un loc. Îmi amintesc că m-am ales cu multă dezamăgire, am obținut

prima mea restanță, ceea ce m-a demoralizat puțin... Bine, poate puțin mai mult.  Cu celelalte două a fost mult mai

de bun e el. Adoarme la ore rezonabile, mănâncă sănătos, merge la sală și nu depinde de cafele și de ciocolată.

simplu, parcă au trecut mai repede, mi-am gestionat timpul punând în balanță dificultatea examenelor și făcându-mi priorități clare. Altfel au mers lucrurile... Înaintea examenelor, printre colegii și prietenii mei am observat 6 tipuri de studenți:

Studentul leneș care abia se trezește în dimineața examenului, vine puțin mai devreme cu cafeaua în brațe aruncând cu zâmbete și voie bună. Începe să discute cu colegii despre orice altceva cu excepția examenului, iar toți se strâng în jurul lui să se încarce cu energie pozitivă.

1

Studentul organizat e studentul care are toate cursurile ordonate pe categorii, învață din timp, este relaxat și așteaptă sesiunea cu brațele deschise să demonstreze cât

2

3

Studentul credincios și care mizează pe noroc, s-a rugat la toți sfinții să-i pice și lui odată ce a învățat că de data viitoare chiar o să se pregătească 29


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

devreme și că o să fie la zi cu toate cursurile. Se așează la geam, își ia pixul norocos și își face cruce înainte să intre în sală.

4

Studentul ”prietenos” e persoana care se bagă în seamă cu toată lumea (inclusiv cu profesorii), e super de treabă și face avalanșă de complimente. Să nu te gândești că în preajma sesiunii chiar ”îți vine bine noul pulover” sau că „te prinde noua tunsoare”, dar defapt tu nu te-ai mai tuns de ceva timp. Totul e doar de fațadă. Nu se știe când va avea el nevoie de tine... sigur

Ionela Georgiana Beliță (EAI engleză, anul II)

30

nu vei uita cât de drăguț și amabil a fost cu tine.

5

Studentul inițial relaxat se bazează pe premiza: ”E timp destul, noi să fim sănătoși.” Se uită la serialul preferat, nu contează a câta oară, își amintește că i-a recomandat taică-său un film bun acum câteva luni, se uită gândindu-se ”ia uite ce gusturi proaste are tata”, își sună toate rudele să știe că e în sesiune, își face curat în cameră că doar mai are destul timp. Pe la ora 6 seara intră pe grupul de la facultate și vede cum se agită colegii. Se imaginează casier la

Mc și îl apucă groaza. Decide că timpul s-a scurs! Începe să caute cursurile în disperare, își face 2 cafele și începe să învețe de zor.

6

Studentul Grinch. El crede că n-are nicio șansă sa treacă examenul, totuși se agită pe grupul clasei să i se dea cursurile și pare că e destul de interesat. Nu face decât să împrăștie energie negativă. Pune întrebări și așteaptă răspuns imediat. E studentul aparent lipsit de speranță și pedepsit de soartă. Sigur va regăsiți și voi. 


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

BULLYING 31


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

C

e este bullying-ul? Bullying-ul este un comportament intenționat ostil, repetat de-a lungul timpului, care implică un dezechilibru de putere, mai precis este definit ca agresiune fizică, verbală sau emoțională,

manifestată online sau în prezența fizică a celui agresat, în mod repetat și cu intenția de a răni, exercitată asupra copiilor și adolescenților de către colegii lor de clasă ori de către alte vârste apropiate în condițiile existenței unui dezechilibru

perceput de putere fizică sau socială. Bullying-ul are patru forme de bază:

1

Bullying-ul fizic. Actele de violență reprezentau odinioară modelul standard al bullying-ului care i-au făcut pe adulții responsabilii să observe și să ia masuri. Acest tip de bullying include izolarea, loviturile cu pumnul, loviturile cu piciorul, ciupirea, scuiparea, punerea piedicii, trasul de păr, confiscarea sau distrugerea proprietăților unei persoane și multe comportamente care implică violență fizica.

2

Bullying-ul verbal. B atj o c u r a , i nsu lt a , comentariile cu tentă sexuală și amenințările sunt tipurile de bullying verbal pe care părinții își sfătuiesc copii să le ignore, pur și simplu. Acum știm că, în ciuda vechiului dicton, întradevăr, cuvintele ne pot răni și chiar pot provoca daune profunde și de lungă durată. Sfatul de a ignora bullying-ul verbal este considerat acum unul dintre cel mai ineficiente sfaturi.

3

Bullying-ul raţional. Este o formă de bullying

32


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

în care copii își folosesc prietenia - sau amenințarea de a pune capăt prieteniei pentru a răni pe cineva. Excluderea socială, ignorarea, terorizarea și răspândirea de zvonuri reprezintă forme ale acestui fenomen omniprezent, care poate fi deosebit de înșelător și de nimicitorii pentru copii.

4

Bullying-ul cibernetic. Bullying-ul cibernetic este o formă a agresiunii în care

este implicată tehnologia. Potrivit lui Hinduja și Patchin ( 2010) , de la Cyberbullying Research Center, acesta este ,,prejudicierea intenționată și repetată prin intermediul computerelor, al telefoanelor mobile sau al altor dispozitive electronice.’’ În concluzie, avem ocazia să schimbăm cultura agresiuni, răspândită în rândul tinerilor, dar şi că acest demers începe prin

acțiunile hotărâte ale oamenilor care trăiesc și lucrează cu copiii zi de zi. Nu există răspunsuri universale pentru o problemă atât de răspândită, dar știu totuși că schimbarea reală are loc prin interacțiunea dintre oameni , sper că schimbarea să vină mai întâi cu noi. Sunt multe de spus despre acest fenomen , dar voi scrie în următorul articol.

Alexandru Dumitru (Liceul Tehnologic Energetic Craiova) 33


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

34


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

35


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

CÂTEVA LINKURI INTERESANTE ȘI UTILE  Selecția vă este oferită de Silvia Puiu 1. Grupul de Management și Marketing Club https://www.facebook.com/groups/mgmkfeaa/ Acest grup oferă informații utile legate de orar, tutori, rezultate la admitere, sesiune, concursuri, știri, evenimente, sfaturi, etc. 2. Canalul de Youtube al Departamentului de Management, Marketing și Administrarea Afacerilor, care vă oferă informații despre studenții și profesorii MMAA în format video https://www.youtube.com/channel/UCBPmLiPjfLjJY5z3PuF7Vbw 3. Cercul de Marketing Craiovean, un grup care vă pune la dispoziție știri din domeniul marketingului, dar și alte oportunități oferite în acest domeniu https://www.facebook.com/groups/Cerculdemarketing/ 4. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Craiova, pagina de facebook a facultății https://www.facebook.com/FEAACraiova si site-ul http://feaa.ucv.ro 5. Universitatea din Craiova, pagina de facebook https://www.facebook.com/UniversitateaDinCraiovaPaginaOficiala 6. ASFEAA, pagina de facebook https://www.facebook.com/asfeaa 7. AIESEC Craiova, pagina de facebook https://www.facebook.com/aieseccraiova și site-ul http://www.aiesec-craiova.org/ 8. Grupul Teatrul Național Marin Sorescu, www.facebook.com/groups/130319718051 9. Blogul studentei Alexandra Călinoiu, https://www.facebook.com/olteancaindeplasare 10. FEAA Craiova Cariere, https://www.facebook.com/FEAACariere 11. Blogul studentei Alina Ivanovici, https://seetheworld437.wordpress.com, https:// www.facebook.com/See-the-world-1645061305727098 36


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

COLECTIVUL REVISTEI

Coordonator: Silvia PUIU

Grafică: Laurențiu Mihai BADEA

Colaboratori: Andreea GEANTĂ Mădălina Maria DODOC Alina BELU Elena Alexandra POPA Daniel ȘARBEI Georgiana BELIȚĂ Alexandru DUMITRU

 Ne puteți găsi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova Notă: Autorii materialelor publicate răspund de originalitatea și conținutul propriilor articole. În calitate de coordonator, încurajez creativitatea, dar revista Cronica Studentului FEAA Craiova este o revistă studențească și fiecare student își asumă responsabilitatea pentru ceea ce publică.

37


www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova

THANKS FOR READING... CRONICA STUDENTULUI

FEAA CRAIOVA


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.