2 minute read

Cum să dai “suflet” unui ONG, Teodora Trifu

Cum să dai “suflet” unui ONG

Advertisement

Mă numesc Teodora, iar în 2021, împreună cu două prietene foarte bune, Mirela și Gabriela, am înființat Asociația Drum Deschis către Educație. Am luat decizia de a înființa această asociație datorită pasiunii pentru lucrul cu copiii, dar și dorinței și voinței de a schimba în bine educația României.

În afară de pasiunea și dorința comună care ne-a unit, toate trei am terminat studiile, începând cu grădinița și terminând cu liceul, în zona rurală. Așadar, cunoaștem nevoile copiilor proveniți din zonele defavorizate, iar acesta considerăm că este avantajul nostru în încercarea de schimba ceva pentru acești copii.

Procesul de înființare nu a fost unul foarte dificil și nici unul foarte lung, dar am simțit că timpul a trecut destul de greu, deoarece așteptam cu nerăbdare să începem activitatea. Astfel, după două săptămâni de la înființarea asociației, am desfășurat prima activitate a acesteia.

Profitând de perioada în care ne aflam, perioada Crăciunului, am format o echipă de 4 persoane (din care 3 voluntari) și am mers la colindat . Neam colindat prietenii, familiile, profesorii liceului în care ne-am terminat studiile, dar și necunoscuți. Cu suma strânsă am reușit să ajutăm 6 familii provenite din medii defavorizate, să achiziționăm primele materiale care ne vor fi necesare în desfășurarea activității, dar și organizarea unei campanii de conștientizare și combatere a bullying-ului.

Campania se va desfășura timp de 6 săptămâni pentru elevii claselor a VI-a și a VII-a, din două școli provenite din zona rurală. Pe parcursul întâlnirilor, aceștia vor învăța ce înseamnă bullying-ul, cum îl pot identifica și prin ce metode îl pot combate. Totodată, pe parcursul întâlnirilor, participând la diverse activități în care își vor exprima sentimente și evenimente prin care au trecut, elevii se vor cunoaște mai bine, vor lega conexiuni mai puternice, iar toate acestea vor

sensibiliza agresorii și vor face elevii să înțeleagă că atât victimele, cât și agresorii au de suferit din cauza acestui fenomen.

Această campanie este doar una dintre problemele pentru care noi căutăm rezolvarea. De

asemenea, în viitor, vom încerca să rezolvăm probleme precum: excluziunea școlară și socială, lipsa reciclării, dezvoltarea emoțională și personală a copiilor proveniți din medii defavorizate.

Așadar, dându-i “suflet” prin puterea, valorile și dorințele noastre comune, Asociația Drum Deschis către Educație nu va fi doar un simplu ONG, va fi o părticică din sufletele celor pe care îi vom ajuta, și a celor care ni se vor alătura. Va fi “acel ceva” care, cândva, va schimba viețile unor copii care merită acest lucru, deoarece: “Fiecare copil merită un campion!”

Asociația Drum Deschis către Educație va fi campionul sufletelor care au nevoie de noi.

Teodora Trifu

This article is from: