Teama de viitor, Lavinia Bușe

Teama de viitor

Atât în ultimii 2 ani, cât și în ultimele luni, am simțit teama propriului meu viitor. Am ajuns într-un final să accept faptul că această frică venea din influențe exterioare, că nu tot ceea ce văd și simt trebuie luat de-a gata.

Văzând oameni de vârsta mea plini de succes și fericire, încep să mă întreb dacă nu cumva sunt eu de vină pentru că nu am început mai devreme această muncă pentru succes. Apoi mam întrebat dacă ceea ce vreau chiar e acest succes sclipitor pe care îl văd la un simplu scroll pe rețelele de socializare. Astfel am ajuns să cred că sunt singura care a rămas în urmă, în timp ce lumea merge mai departe.

Apoi situațiile socio-politice la care nu poți lua parte decât dintr-un colț al camerei nu îți oferă prea multe speranțe pentru planurile de viitor. De fiecare dată am așteptat să se liniștească apele ca să pot ieși din cochilia mea. Să fie vremea frumoasă, să nu fie vineri 13, să am cele mai bune oportunități, altfel nu se poate face nimic.

Dacă ar fi să mă întorc la omul de acum 2 ani, cu siguranță l-aș zgudui bine; nu aveam nevoie de o oportunitate ca să încerc. Nu ai nevoie de toate uneltele ”necesare” dacă nu ai pus mâna la treabă. Poate sunt tineri la fel de confuzi ca mine, probabil am primit și eu același sfat. Adevărul e că teama de prea mult succes nu este un mit, pentru că în ce fel ai putea gestiona ceva care apare peste noapte? Evident că nu poți, așa că de ce să te apuci, până la urmă?

Ieși din cochilie, pentru că poți mai mult. Chiar dacă o vei face încet, și lumea te va lăsa în urmă, vei avea primul loc în față la mersul vieții. Sunt atâtea lucruri de care să te bucuri în afara locului spațios, departe de pericolele pe care ți le imaginezi. Lumea poate fi cucerită și încet, fără să te audă cineva, fără să se vadă. E pânza pe care poți picta orice. A mea devine din ce în ce mai roz.

Lavinia Bușe

Kevin Gamba, Pexels