4 minute read

Interviu cu Amani Hamzeh, medic dentist generalist

m e d i c d e n t i s t g e n e r a l i s t

Advertisement

Întrebări adresate de Alexandra Popa, vicepreședinte Asociația Building Hopes

Bună, Alexandra! Apreciez tare mult invitația ta care a sosit precum o surpriză: neașteptată, dar binevenită!

Cum te-ai caracteriza în 5 cuvinte? Și dacă nu sunt doar 5, ce ai mai spune în plus?

Cabinetul este locul unde învăț “azi” să fiu mai bună la ceea ce fac decât am fost “ieri”.

Amani Hamzeh: Sarea, piperul, mierea și misterul :))

Puțin din fiecare. Glume - seci - cât cuprinde! Comunicativă, spontană, not the usual girl next door type.

Ce anume te-a determinat să urmezi cariera aceasta?

AH:Nu mi-am imaginat că o să ajung să lucrez în acest domeniu. Cine vreodată se trezește cu o dorință nebună de a se face dentist?! Nu eu, clar!! Știam doar că îmi place să simt că fac bine și că las bine în urma mea, știam că sunt creativă și îmi place să fac lucrurile personal. Voiam să lucrez într-un domeniu cu profil artistic. Cumva se face că stomatologia le combină pe toate și pentru asta le mulțumesc părinților că m-au îndrumat spre această profesie ce aveam să descopăr după multe provocări că, într-un final, mi se potrivește.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

AH: Sincer, în cazul meu nici măcar o zi nu seamănă cu alta. Îmi place și nu îmi place rutina, așa că încerc să mă țin de anumite obiceiuri de zi cu zi, dar în același timp să fac și tot felul de lucruri care să simt că îmi aduc un plus, că mă ajută și mă îmbogățesc atât spiritual, cât și intelectual.

Ce reprezintă pentru tine jobul pe care îl ai??

AH:O continuă provocare de a mă autodepăși, îmbunătăți și a evita plafonarea! Cabinetul este locul unde învăț “azi” să fiu mai bună la ceea ce fac decât am fost “ieri”.

Mai puțin la figurat și mai mult la propriu vorbind: efectiv locul în care pot sa iți scot dinții sau sa ți-i pun în funcție de situație!! :))

Spuneai că te împarți în mai multe domenii de activitate. Care sunt acelea și cum reușești să le îmbini pe toate?

AH: Pe lângă cabinet, îmi place clar să fac și multe alte lucruri. Unul dintre ele este fotografia. Fie că mă aflu în fața sau în spatele aparatului de fotografiat, plăcerea este mereu aceeași! Sunt de ceva timp fotomodel și am avut norocul printr-o serie de conjuncturi și întâmplări să cunosc oameni foarte interesanți și să pozez atât pentru brandurile lor, cât și pentru diverse proiecte.

Nu îmi vine deloc greu să le combin și asta pentru că efectiv tot ceea ce fac, fac cu plăcere, așa că totul se așează și vine de la sine fără efort.

Dar hobby-urile?

AH: De ele ne facem timp sau mai bine zis ar fi ideal sa le lăsăm și lor măcar un colțișor de “ a fi” și asta pentru că sunt cu adevărat hrană pentru suflet.

Iubesc să citesc și am făcut din acest lucru un ritual zilnic deoarece îmi antrenează mintea și sunt genul de persoană cu o sete foarte mare pentru a cunoaște și descoperi lucruri de tot felul.

Pictez și scriu de când mă știu așa că atunci când vreau să mă retrag și să fiu doar eu cu mine, acestea sunt lucrurile pe care prefer să le fac.

Cum a fost pentru tine experiența participării la workshopul ”Întreabă un specialist despre sănătatea dinților”?

AH: Unică! A venit la pachet cu puțin mai multe emoții la început, dar pe parcurs cu satisfacție și mulțumire.

În timpul facultății, am mai făcut proiecte similare în cadrul orelor de voluntariat, însă diferența era că în acele vremuri eram însoțită de alți colegi în școli și licee și vorbeam împreună elevilor… nu unor adulți în toata firea și clar nu pe cont propriu :))!

După ce mi-am imaginat că sunt la cabinet și explic efectiv pacientului ce este mai bine să facă pentru a avea o mai bună grija de sănătatea sa orală, clar m-am relaxat mai tare!

La final, te rog să le transmit cititorilor noștri câteva sfaturi, pe care ți-ai fi dorit să le primești și tu la început de drum.

AH: Sfatul principal ar fi să ai răbdare, să iți dorești cu adevărat și să muncești pentru ceea ce vrei.

Orice început poate fi ușor frustrant, dar nu este panică…!! Folosește acest lucru, această teamă/ angoasă/ frustrare pentru a sparge gheața! Nu ai nevoie să fii pe placul nimănui, la final de zi este important să știi că ai făcut tot ce a ținut de tine ca să fie bine și dacă nu ai făcut așa, să încerci să faci mai bine începând cu a doua zi, să începi fix cu lucrul care te scoate din zona de confort.

Totul începe de la noi așa că nu uita : “dreams don’t work until you do”.

Vă mulțumesc și eu foarte mult pentru oportunitatea oferită, dar mai ales pentru încurajare și susținere! U are truly amazing guys! Keep up the good work!!

This article is from: