Visuri în Culori, Maria-Silvia Micu

VISURI ÎN CULORI

1Introducere

Există anumite păreri, chiar studii conform cărora adolescența s-ar apropia de final în jurul vârstei de 23-24 de ani, lucru care nu face altceva decât să mă bucure… Asta înseamnă că mai am la dispoziție încă patru ani de trăit făcând ceea ce îmi place, creând, fără griji.

Oricum ar fi, cred că fiecare dintre noi și-ar dori să prelungească glorioasele zile ale studenției, pentru că da, acum avem cu adevărat timp și energie de investit în ce ne interesează, chiar dacă uneori e mult mai simplu de spus (de scris). Zic că e mai ușor de spus decât de făcut pentru că aproape de fiecare dată calea către visurile noastre NU e tocmai pavată cu marmură luxuriantă, indicată de banner-e uriașe și luminată feeric de un alai de licurici magici...și cred că suntem de acord. Ideea este că nimeni nu te va putea ajuta în mod direct în a-ți croi un drum, mai puțin tu. Al meu vis este ca într-o bună zi să ajung să bucur lumea prin ceea ce creez.

2Cum a început totul

Prima amintire care mă leagă de desen este mai mult un flashback de acum foarte mult timp. Cred că aveam mai puțin de cinci ani, sau pe acolo (sper să nu mint), când am dat pentru prima oară peste ceva de scris și am descoperit și o carte foarte veche, cu paginile îngălbenite de timp. Peste ani au rămas doar niște fragmente din ea. Cred că era o carte de rețete sau ceva de acest gen, în fine. Partea frumoasă și totodată șocantă pentru mine cea de atunci a venit când am realizat că acel instrument lăsa pe hârtie o

urmă pe care chiar eu o puteam controla! DA, chiar descopeream America! Și eram peste măsură de fericită.Voi lăsa aici o imagine din memorie a ceea ce am desenat pentru prima dată în viața mea, fie că veți crede sau nu.

Un alt episod care mă leagă de latura creativă este acela când am avut o problemă medicală și a trebuit să mă internez în spital cu mama. Îmi aduc aminte că lua pagini din avizierul din cameră iar pe verso desena portrete ca să mă înveselească.

3De ce desen/pictură

Arta are puterea de a călători în timp și reușește să vorbească oamenilor generații de-a rândul dacă este bine conservată. Să luăm un exemplu exclus din sfera artelor vizuale, scrisul. Prin creațiile sale literare, un autor își câștigă practic nemurirea, atât timp cât scrierile sunt transmise mai departe. Este ca în zicala care spune că mori cu adevărat doar atunci când moare ultima persoană care vorbește despre tine. Cred că acest tipar se aplică și artiștilor plastici.

Desenez și pictez în primul rând pentru că îmi place nemaipomenit, mă împlinește. În spatele a ceea ce fac stau dorința și nevoia de a crea ceva cu propriile mâini, iar cu fiecare goal pe care îl ating, îmi demonstrez mie că pot. Îmi place să asociez fiecare lucrare finalizată cu o mică victorie personală. Deseori amplific victoria în minte comparând-o cu realizarea unui viitor obiectiv mai mare din viața mea, pe principiul “chiar realizez ce îmi propun”. Cred că acest exercițiu poate constitui un bun tip din categoria tips&tricks pentru un boost de încredere în propriile forțe. De asemenea, creez din

dorința de a face ceva care să rămână intact peste ani, lucrări care să reprezinte un anumit moment, un fel de borne kilometrice ale progresului. De aceea, la finalul procesului de creație ador să scriu pe spatele, uneori și pe partea din față a desenului data, ora și semnătura. La

șasiuri scriu datele cu un fineliner negru pe una din bucățile de lemn de care e prinsă pânza.

Îmi imaginez cum va fi peste ani atunci când, dintr-o cutiuță (mașina timpului), voi scoate din nou la lumina zilei cartonașele cu ilustrațiile Inktober 2020, alături de rude, prieteni și nu numai...de ce nu?! Până la urmă aceasta e adevărata bucurie, cea de a împărtăși. Las mai jos câteva imagini cu unele din ilustrațiile de care vorbeam. Consider că nu există suficiente argumente pe care să le pot aduce întrebării “De ce faci ceea ce faci? De ce faci desen /pictură?. Fac asta din pură pasiune, pentru că VREAU să las

ceva frumos în urma mea. Mai multe cuvinte sunt oricum de prisos. Dăruința pentru un domeniu se demonstrează. Nu se argumentează.

Dintre toate posibilitățile, dorința de a crea s-a materializat mai întâi în desen tocmai pentru că în copilărie a fost facilitat și de școală într-o oarecare măsură. Rechizitele mele preferate au fost dintotdeauna acuarelele, creioanele colorate, blocurile de desen, plus încă alte câteva aparente mărunțișuri. Pot spune că acest soi de materiale îmi aduce și astăzi același nivel de bucurie ca și atunci, poate chiar mai mult.

4O parte din mine

Desenele și picturile pe care le realizez (poate suna pompos sau așa ceva) reprezintă pentru mine bucățele din propriul suflet. Așa că, fără a mai lungi vorba, iată doar câteva dintre creațiile mele prezentate (aproximativ) cronologic!

Cea de-a doua lucrare a fost pictată în timp ce ascultam, printre altele, Eminem �.

5“De ce real când e clar că partea umană e de mine?”

Mai sus tronează întrebarea care la un moment dat a ocupat un loc destul de important în viața mea.

Înscrierea la liceu, căci despre acest “ moment dat “ era vorba, a fost dintotdeauna despre ce profil va alege fiecare să urmeze. În cazul meu a fost o decizie grea (nu este ca și cum aveam toate posibilitățile din lume) până am ales să gândesc rațional, sau cum credeam eu că e mai rațional atunci. Îmi plăceau scrierea creativă, artele, partea umanistă...dar pe de altă parte eram total fascinată de științele exacte, în special de geometrie, pe care o îndrăgeam total. Decizia de a mă înscrie la un profil real, Mate-Info Bilingv Engleză în cadrul Colegiului Național “Ioniță Asan” Caracal, a survenit chiar în drum spre școala unde trebuia să completez formularul. A fost și va rămâne o decizie pe care n-am s-o regret, una dintre cele mai bune alegeri. Așa m-am disciplinat, m-am format.

Pe această cale țin să mulțumesc domnilor profesori din liceu. Pentru tot. Pentru uman nu mă simțeam încă suficient de pregătită și cum

interesul pentru real era infinit mai mare, așa a câștigat geometria.

Ulterior am înțeles pe propria piele că de fapt umanul și realul nu au fost niciodată contradictorii, ci că se completează ca două piese de puzzle perfecte. Atunci când una dintre ele devine solicitantă , cea de-a doua îmi reîncarcă bateriile. E ca și când aceste două laturi s-ar hrăni una pe alta. Asta se întâmplă și în cazul facultății. Deși am ales să urmez și o facultate de profil real (FEAA, EAI-E, UCV), asta nu înseamnă că nu pot schița câte ceva chiar și în sesiune �. Dimpotrivă, chiar ajută enorm. Conturi Social Media

Menționez aici și faptul că NU am participat vreodată la cursuri specializate în afara orelor de curs din școală și liceu! Mai multe lucrări pe conturile mele de Facebook, Sylvania Art, respectiv Instagram, sylvania_art. Enjoy! �

Maria-Silvia Micu (EAI-E anul 2)