2 minute read

Descoperind Grecia, Teodora Trifu

DESCOPERIND GRECIA

Advertisement

Două săptămâni ne-au fost suficiente pentru a ne hotărî în privința plecării către Grecia. Un grup de cinci prieteni și fără prea mult research, ne-am hotărât să plecăm în Corfu, Sidari mai exact. Deși, inițial, nu mi s-a părut că ar putea fi una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei, ajunsă la fața locului am descoperit o insulă cu peisaje care îți tăiau respirația, restaurante cu o atmosferă exuberantă, și spațiul perfect pentru a trăi momente memorabile.

Încă din primele ore petrecute în Grecia am avut grijă să nu pierd nimic din frumusețea locurilor respective. Pornind de la plimbarea cu feribotul și până când am ajuns în stațiunea Sidari, m-am bucurat de peisaje superbe.

Următoarea oprire a fost în Afionas, o stațiune micuță, situată pe coasta de nord-vest a insulei. Cu toate că este o stațiune micuță, frumusețea naturală și zonele sale te lăsau fără respirație. Sau, poate a fost și din cauza drumului pe care l-am parcurs pe jos :)))

Un alt loc superb în care am ajuns a fost Paleokastritsa, un sat din nordvestul Corfului. În acest sat am vizitat mănăstirea Paleokastritsa, care a fost construită în 1225, în urma unei minuni a Maicii Domnului.

De asemenea, orașul vechi se numără și el printre locurile în care am avut parte de multă culoare și peisaje minunate.

Așadar, cu toate că nu am știut la ce să mă aștept, Corfu s-a dovedit a fi unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat. Nenumărate atracții turistice, plaje excepționale, prețuri accesibile și restaurante invadate de atmosfera liberă și prietenoasă.

Teodora Trifu

This article is from: