Cronica studentului FEAA Craiova nr. 17

Page 1

NUMĂRUL 17 - Februarie 2017

Interviu cu CRISTINA ZARĂ Studentă la Managementul Afacerilor, anul II

Alin Muru Petrișor

EDUCAȚIE

«Când îți place ceva, o faci cu drag, soluțiile și metodele vin de la sine.»

HAI ÎN SUA Interviu cu

Anca Niță

FII CURIOS, CĂLĂTOREȘTE

ANDREI BALAIITA

«Studenții se întorc cu mai multă încredere, sunt mai sociabili, zâmbesc mai mult, îi schimbă foarte mult America»

Andra Constantina Safta

PRIMELE ZILE DE FACULTATE


2


3


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

CUPRINS

Interviu cu studenta CRISTINA ZARĂ

6

Interviu cu directorul regional AE Craiova ANDREI BALAIITA

11

Fii curios, călătorește de Anca Elena Niță

5

Un fel de prefață 

6

Interviu cu studenta Cristina Zară

11

Interviu cu Andrei Balaiita, directorul regional AE Craiova

18

Fii curios, călătorește, Anca Elena Niță

27

DEM!CRAȚIE, Cosmin Andrei Petcu

31

Educație, Petrișor Alin Muru

34

Primele zile de facultate, Andra Constantina Safta

38

Rețetă culinară, Andreea Mirela Buzatu

40

Poezie, Delia Ceaușu

41

Poezie, Mihaela Cristina Ciugulin

18 43 4

Alte chestii utile


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

UN FEL DE PREFAȚĂ  Acest număr este un pic atipic, din mai multe motive: avem un interviu luat de o studentă (Andreea Geantă) unei alte studente (Cristina Zară), un interviu înregistrat și apoi transcris, luat de o studentă (Mădălina Dodoc) directorului regional de la American Experience Craiova (Andrei Balaiita), un articol de la un absolvent al Universității din Craiova (Alin Muru Petrișor), care m-a inspirat și mi-a dat niște idei legate de procesul educațional, poezii parodie pregătite pentru disciplina Scriere Creativă pe blogurile special create de Cristina Ciugulin și Delia Ceaușu de la MCA, anul II. Anca Niță a revenit cu un articol despre frumusețea călătoriilor, Cosmin Petcu ne prezintă ideile sale despre democrație, folosind niște jocuri de cuvinte. Avem și o debutantă – Andra Safta, care scrie o poveste la persoana a III-a despre ea și primele zile de facultate. Interesantă perspectivă! Și desigur o rețetă a unei studente pasionate de gătit (Andreea Buzatu). Mulțumesc Cristinei Zară și Ancăi Niță pentru aprecieri, dar și studentului Cosmin Petcu pentru partea introductivă, care m-a amuzat (partea cu doamna căreia îi place democrația ) Mulțumesc tuturor pentru articole și vă felicit că v-ați făcut timp să scrieți, în această perioadă aglomerată! Sharing is caring! Dacă vă place, dați mai departe!  Nu uitați: așteptăm materiale până pe 10 martie pe pagina de Facebook a revistei Cronica Studentului FEAA Craiova. Lect. dr. Silvia PUIU Departamentul MMAA , FEAA Craiova

5


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Interviu cu CRISTINA ZARĂ studentă în anul II la specializarea Managementul Afacerilor Întrebări adresate de Andreea Geantă (MCA, anul II)

6


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

B

ună Cristina! Citeam acum câteva zile o prezentare a personalității tale. Acolo spuneai că ești o fire veselă, ambițioasă, sociabilă și foarte sensibilă. Îți plac și provocările, să înveți ceva nou și să folosești cunoștințele în folosul altora. Toate aceste trăsături ale tale le-am descoperit și eu de când suntem colege la FEAA Craiova. Iar în ceea ce privește provocările, te provoc să îmi răspunzi la acest interviu! 

Dragă Cristina, ce te-a motivat să aplici la FEAA Craiova? Cristina Zară: Bună Andreea şi bună tuturor cititorilor revistei Cronica studentului FEAA şi vreau să vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-aţi făcut-o de a mă intervieva. Revenind la întrebarea ta, pot spune că am avut de ales între Litere şi FEAA. M-am gândit să urmez Literele deoarece ştiam deja limba italiană şi mi-ar fi fost uşor, însă când am aflat că am intrat la ambele facultăţi, am realizat că nu-mi doream aşa de mult să urmez literele, mai ales că prespectivele erau limitate. În schimb, urmând economia aş fi avut mai multe posibilităţi de viitor. Am avut o noapte la dispoziţie să mă decid, m-am consultat cu prietenii şi familia, dar toţi îmi ziceau să urmez Literele. Ceva din interior îmi spunea totuşi că este mai bine să aleg economia... cred că am avut mereu o înclinaţie către economie, înclinaţie pe care mama mi-a insuflat-o de micuţă când mă învăţa cum să fac să mă încadrez în “buget”, să economisesc sau să cumpăr produse la un raport preţ-calitate bun. Una dintre vorbele mamei era: “Sunt prea sărac ca să mă îmbrac ieftin!” Mi-am zis: Voi urma primul gând cu care mă voi trezi de dimineaţă! De fapt toată noaptea am reflectat. Mi-era puţin teamă de matematică... trecuseră ani buni de când terminasem liceul şi mi-era teamă că nu mă voi descurca. Mi-am adus aminte că domnul Conf. univ. dr Bălună Radu Nicolae mi-a spus, în ziua în care m-am înscris la FEAA, că nu este deloc greu şi nu trebuie să îmi fie teamă. Aşa că am ales FEAA şi nu regret! În anul 2015 ai absolvit și modulul pedagogic. Te-ai gândit, pe viitor, să profesezi în acest domeniu? CZ: Deşi îmi place ideea de a-i învăţa pe alţii ceea ce ştiu, cred că m-aş vedea mai mult în postura de trainer decât în aceea de dascăl. 7


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Să vorbim și despre implicarea ta în activități extracurriculare, mai exact concursul „Vreau să fiu antreprenor”, unde ai obținut primul loc. Cât de mult te-au ajutat cunoștințele acumulate de-a lungul anilor de studiu? De unde ți-a venit ideea de afacere? Ai recomanda și altor studenți această experiență? CZ: Concursul “Vreau să fiu antreprenor” a fost o ocazie de a-mi testa mai degrabă abilităţile de antreprenor şi creativitatea decât cunoştinţele. Bineînţeles că în formularea, prezentarea şi testarea ideii mele de afacere m-au ajutat foarte mult cunoştinţele dobândite în facultate la Management, Marketing, Statistică, IMM-uri ş.a.m.d. Ideea mi-a venit pe loc, aş putea spune, deoarece o “testasem” deja cu câteva prietene dar sub forma unor surprize pentru amici. A fost o experienţă frumoasă, am cunoscut oameni deosebiţi, dispuşi să susţină ideile creative, şi cel mai mult am învăţat: că trebuie să îmi depăşesc limitele, că trebuie să nu renunţ chiar dacă dau greş, că trebuie să risc pentru a câştiga. Știu că în timpul studiilor de licență aveai și un job, personal am admirat asta din momentul în care am aflat. Cum ai reușit să îmbini activitățile de la job cu viața de student (mai ales în sesiune)? CZ: Aveam un program foarte strict, iar managerul mi-a permis să îmi organizez orele de lucru în funcţie de cursuri şi seminarii. Practic uneori dimineaţa mergeam la serviciu 3 ore, apoi la curs 6 sau 8 ore, apoi înapoi la serviciu 3 ore; în alte zile mergeam dimineaţa 6 sau 8 ore la facultate, apoi 6 ore la serviciu şi ajungeam în fiecare seară la ora 22:30 acasă. Mâncam şi mă apucam de teme. În weekend petreceam o parte din timp cu prietenii şi familia, mă ocupam de treburile pe care nu le puteam face în cursul săptămânii şi mai scriam sau citeam pentru facultate. În sesiune învăţam în fiecare zi 6-7 ore, iar cu o zi înainte de fiecare examen mai greu, îmi luam concediu şi revizuiam toată materia. M-a ajutat mult dorinţa de a învăţa, de a mă autodepăşi şi bineînţeles o bună organizare.

8


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

În prezent te numeri printre colaboratorii revistei Cronica Studentului FEAA Craiova și ai niște articole minunate. Citindu-le, am înteles că unul din hobby-urile tale este scrisul. Ce alte hobby-uri mai ai? CZ: Mulţumesc frumos! A fost o ocazie neaşteptată pentru mine aşa cum am mai spus, şi îi mulţumesc mult domnişoarei Silvia Puiu pentru această oportunitate. De-a lungul anilor am avut multe hobbyuri: desenul, cusutul, croşetatul, muzica, dansul, călătoriile şi mai nou schiatul pe care îl recomand cu mare drag tuturor celor care nu au încercat. Am învăţat anul trecut şi îmi pare rău că nu am încercat mai demult. Este un sport care mă face să mă simt bine, atât fizic cât şi psihic. Pentru minte este ca o terapie. De fiecare dată când urcam pe munte, admiram peisajul minunat şi parcă mă contopeam cu natura. Muntele îmi insipră încredere, tărie, putere... calităţi de care eu am nevoie. Este de asemenea şi o provocare, şi cum mie îmi plac provocările, anul acesta am urcat mai sus decât anul trecut. A fost aşa frumos... am urcat şi am coborât de zeci de ori şerpuind pe pârtia strălucitoare, în timp ce vântul îmi rumenea obrajii şi îmi aducea mai aproape mirosul proaspăt de zăpadă! Fiind absolventă de MG, în ce domeniu crezi că ar trebui să se investească mai mult în România? CZ: Cred că ar trebui susţinut antreprenoriatul, atât prin măsuri de relaxare fiscală, cât şi prin alocarea de fonduri nerambursabile pentru start-upuri mai ales în domeniul agricol, cererea de pe piaţă pentru produsele bio fiind în continuă creştere, precum şi în sectoare cum ar fi tehnologia informaţiei şi comunicare, comerţul online, turism şi ecoturism şi industrii creative. Și legat de cercul de marketing: Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de acest eveniment? (întrebare adresată de lect.dr. Silvia Puiu) CZ: Fiecare ediţie la care am participat a fost specială şi mi-a plăcut mult atmosfera destinsă. Nu voi uita ediţia în care ni s-a prezentat modul în care s-a desfăşurat concursul Simformer. Am fost uimită de implicarea studenţilor, dar mai ales de cea a domnişoarei Lector univ. dr. Silvia Puiu care s-a înscris la acest concurs cu scopul de a-şi susţine studenţii. Mi s-a părut un lucru extraordinar!! O ediţie memorabilă pentru mine este şi cea în care s-a discutat despre “Cancerul la sân”, dar şi cea în care l-am avut ca invitat pe Ciprian Ogarcă. În plus voi păstra în suflet amintirile momentelor în care am primit premiile şi diplomele pe care domnişoara Silvia Puiu ni le oferă cu atâta drag şi mândrie. Multumesc pentru timpul acordat și mult succes în continuare! Și te aștept și la cercurile de marketing! Nu uita de bombonele!  CZ: Mulţumesc frumos! Voi participa cu drag ori de câte ori îmi va fi posibil şi… da, nu o să uit de bombonele!  9


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

10


COMPANY NAME

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Interviu cu ANDREI BALAIITA director regional American Experience Craiova Întrebări adresate de Mădălina Dodoc (CIG, anul II)

11


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

(Există un birou chiar la noi in Universitate ;)

D

e mai multe zile, mă bătea gândul să scriu în revista noastră, insă am atâtea subiecte despre care mi-ar plăcea să vorbesc și mă hotarasc destul de greu, până la urmă că tot a trecut sesiunea, mă gândeam eu frumos așa cum ar fi să plec undeva departe..hmm poate chiar în AMERICA și așa mi-am amintit de bunul meu prieten Andrei Balaiita care este director regional al biroului American Experience din Craiova și l-am rugat să îmi raspundă la câteva întrebări. Așa că nu am stat pe gânduri, mi-am formulat un set de intrebari de acasa apoi am trecut pe la birou și asemeni unui reporter am venit pregatita să înregistrez tot, orice informație pentru a nu pierde nici un detaliu în legatură cu Visul American, informații pe care mai apoi m-am gândit să le împartășesc și cu voi, aveți mai jos setul de intrebări puse de mine și răspunsurile, bineînteles! 

12

Mădalina: Ce înseamnă AE? Andrei: AE înseamnă American Experience. Este o companie de Work and Travel, cea mai mare companie de Work and Travel din România și lider pe piața programelor de schimb cultural. O companie care în momentul de față are birouri în toate centrele universitare mari din România și nu numai. În fiecare an trimite peste 2000 de studenți în Statele Unite ale Americii prin intermediul programului Work and Travel. Mădalina: Ce oportunități oferă American Experience studenților? Andrei: Posibilitatea de a vedea America este o idee ce nu trebuie neglijată, fiind una dintre țările în care nu ajunge toată lumea, studenții au posibilități de dezvoltare atât pe plan profesional, socializând cu diverse persoane, cât și pe plan financiar dacă sunt hărnicuți.


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Mădalina: Care sunt cele mai căutate joburi de către studenți? Andrei: Încercăm să direcționăm studenții spre joburile care să se plieze pe calitățile și pe CV-ul lor. Niciodată nu o să îi împingem de la spate să-și aleagă un job care credem că nu li se potrivește , sunt mai multe criterii prin care îi ajutăm să-și aleagă un job-ul care este potrivit pentru ei.În primul rând, aceștia trebuie să cunoască limba engleză, sunt două tipuri de joburi in SUA: joburile front of the house unde trebuie să stii engleză ( de ex.: ospătarii, ajutorii de ospătari, recepționerii la hotel, joburi prin care interacționezi direct cu clienții) și joburile back of the house unde nu interacționezi foarte mult cu clienții, mai mult cu colegii tăi, cu managerii și acolo nu se solicită să spunem așa un nivel de engleză foarte avansat și experiență profesională. Așadar studenții iși aleg joburile în funcție de aptitudinile lor, dacă au experiență profesională, dacă știu engleză și multe altele. Mădalina: De cât timp există American Experience în Craiova? Andrei: American Experience și-a deschis un birou în Craiova în 2006, de atunci au plecat aproximativ 1000 studenți.

13


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Mădalina: Ce experiențe acumulează studenții in SUA? Cu ce aptitudini, atitudine s-au întors trăind visul american? Andrei: În primul rând au dobândit experiențe profesionale, au învățat ce înseamnă să lucreze, să nu uităm că sunt studenți care pleacă din primul an de studenție, unii au abia 19 ani și nu au mai lucrat nici măcar o zi in viața lor, odata ajunși acolo cunosc o altă cultură, felul de a lucra al oamenilor din SUA, americanii chiar lucreză, mai ales acei businessmeni cărora chiar le pasă de business-ul lor. Studentii iși lucreză atitudinea, in privința acesteia se întamplă o chestie foarte drăguță în sensul că se întorc cu mai multă încredere, sunt mai pozitivi, mai sociabili, zâmbesc mai mult, îi schimbă foarte mult America. Mădalina: Cam câți dintre studenți își doresc să retrăiască experiența visului american? Andrei: Procentul studenților care pleacă nu este unul extraordinar de mare pentru că în primul rând, sunt studenți și trebuie să aibă grijă de viața lor studențească, chiar și așa procentul este destul de mare și aici putem vorbi chiar de 30% din studenti, dacă au gustat o dată din viața americană sigur vor să retrăiască experiența. Eu, personal, am fost de trei ori in SUA. Mădalina: Chiar voiam să te întreb câte experiențe de acest gen ai trăit? Andrei: Am plecat în anul l de master, apoi în anul II, ulterior am mai început o facultate și am mai plecat o dată. 14


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Mădalina: Super! Am înțeles că aveți niște birouri și în State unde sunteți în permanent contact cu studenții? Andrei: Așa este, American Experience fiind cea mai mare companie de Work and Travel din România, este singura companie care are birouri peste ocean, avem patru birouri în State, divizia noastră din SUA se numește ALL FRIENDS și sunt localizate în Ocean City, în Wisconsin Dells, în Virginia Beach și în Colonial Williamsburg începând de anul trecut. Încercăm să ajutăm studenții din toate punctele de vedere, să le oferim asistență, să ii ajutăm cu transportul de la aeroport la cazare, le oferim excursii astfel încât să îmbunătățim foarte, foarte mult experiența pe care urmează să o aibă în America, adică nu o să se mai simtă niște străini acolo,pentru că o să fie niște oameni pe care sa îi poată suna, care le vor oferi asistență din orice punct de vedere. Mădalina: Ce doresti să le transmiți tu, personal, studenților? Andrei: Să încerce să călătorescă cât mai mult cât sunt studenți, cu orice ocazie, deoarece fiecare ocazie este o șansă de care ar fi avantajos pentru ei să se agațe, fie că merg cu burse Erasmus, programul Work and Travel, orice experiențe de genul acesta, de a călători, de a vedea lumea este o investiție in ei și o investiție în România pentru că oamenii respectivi se vor întoarce în România și vor pune în practică ce au văzut acolo. 15


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Mădalina: Unde vă pot gasi studenții? Andrei: La Universitatea din Craiova, Sala 139, de Luni pâna Vineri, în intervalul orar 10-17. Mădalina: Îți mulțumesc frumos pentru interviul acordat! Andrei: Cu mare drag!! Cam așa a decurs interviul, sper că v-a fost util și dacă vă interesează puteți merge chiar voi la biroul American Experience să vă informați mai în detaliu.

16


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Ai o afacere și oferi servicii sau produse pentru studenți? Ești în căutare de studenți economiști? Ești student și ai propria ta afacere? Îți oferim un spațiu pentru publicarea GRATUITĂ a unei reclame în paginile revistei noastre! Trimite-ne un mesaj pe pagina de

17


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

18


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Î

n acest număr al revistei am decis să scriu despre locurile frumoase pe care le-am vizitat în anul 2016, an plin de bucurii și fericire. Prima vizită din anul 2016 a fost la Sinaia, unde m-am bucurat de aerul curat si de peisajul minunat. Fiind în acea zonă am avut ocazia să vizitez Castelul Peles, Castelul Pelișor și Mausoleul de la Mateiaș. Castelul Peleș este un obiectiv turistic extrem de frumos cu un istoric deosebit. Castelul Peleș a fost construit

din initiațiva Regelui României, Carol I, pentru a-i servi drept reședință de vară. Construcția a început în anul 1873 și a fost finalizată în anul 1914, an în care a izbucnit Primul Război Mondial. La grandioasa clădire au fost arhitecți Wilhelm von Doderer, Johannes Schultz, Émile André, Lecomte du Noüy, Karel Liman, Jean Ernest. Atât interiorul cât și exteriorul este superb, iar de jur imprejur, Castelul Peleș are 7 terase decorate cu statui din piatră, vase ornamentale

din marmură și fântâni. După Castelul Bran, Castelul Peleș este considerat al doilea muzeu din țară căutat de turiști. Din punctul meu de vedere cuvintele sunt de prisos, atunci când imaginile vorbesc de la sine. Un alt obiectiv turistic vizitat la începutul anului a fost Mausoleul de la Mateiaș, cunoscut sub denumirea de Mausoleul Eroilor. Acesta a fost ridicat în memoria eroilor din Razboiul de Întregire Națională dintre anii 19161918. Mausoleul a fost ridicat

19


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

în 7 ani, dupa planurile arhitecților Dumitru Ionescu –Berechet și State Balosin, de către constructorul De Nicolo, construcția fiind finalizată în anul 1935. Cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut anul trecut au fost datorită Școlii de Vară care a avut loc la Suceava. O zonă frumoasă, plină de liniște, unde istoria noastră, a românilor și-a lăsat amprenta. Datorită domnișoarei Lect. Dr. Silvia Puiu am avut ocazia să descopăr acea parte a țării. Am fost fascinată de toate cele văzute, ca de exemplu: Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, Statuia ecvestrică a lui Ștefan cel Mare din Suceava, Mânăstirea Moldovița, Mânăstirea Sucevița, Vârful Palma, etc. Cetatea de Scaun a Sucevei este o cetate medievală, care a fost construită la inițiativa lui Petru Mușat I la sfârșitul secolului XIV-lea, a fost fortificată în secolul al XVlea de către Ștefan cel Mare și a fost distrusă în secolul XVII-lea de către Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent cetatea a suportat anumite îmbunătațiri, fiind introdusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava. Drumul 20


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

către această cetate a fost plin de peripeții, întrucât am traversat Parcul Șipote-Cetate până am ajuns la Cetatea de Scaun a Sucevei și la Muzeul Satului Bucovinean. În parcul Șipote Cetate am avut ocazia să vizitez și Statuia ecvestrica a lui Ștefan cel Mare, monument din bronz închinat voievodului Ștefan Cel Mare, care a fost realizat de către sculptorul Iftimie Bârleanu. Statuia este cea mai mare lucrare de acest gen din țară având o înălțime de 23 de metri, putând fî văzută din orice punct central al Sucevei.

Un alt obiectiv turistic vizitat în Suceava a fost Muzeul Satului Bucovinean. Acest muzeu în aer liber prezintă o serie de case, cu arhitectură diferită, specifică anumitor zone ale țării. Construcțiile expuse în acest muzeu sunt diverse, iar în interiorul anumitor case sunt prezentate secvențe din viața omului , spre exemplu, nașterea, nunta, îmnormântarea. De asemenea mai sunt expuse și case de locuit precum: Casa de locuit din Roșu, Casa de locuit din Cacica, Casa de locuit din Volovăț, Gospodaria

tradițională din Straja. Pe lângă acestea în interiorul Muzeului Bucovinean mai sunt expuse si biserica, fieraria, moara de apă și cârciuma satului. Alte obiective pe care le-am vizitat în zona Bucovinei au fost Mânăstirea Sucevița, Mânăstirea Moldovița, Vârful Palma, Muzeul Oului, Atelierul de ceramică de la Marginea. În incheiere, vă îndemn să vizitați cât mai multe zone geografice din România și nu numai. Fii curios, călatorește!

Anca Elena Niță (IE, anul II)

21


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

22


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

23


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

24


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

25


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

26


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

S

unt sigur că fiecare întâmpină dificultăți atunci când are ceva de spus, iar eu nu fac excepție. Îmi găsesc foarte greu cuvintele primordiale atunci când am ceva important de împărtășit cu ceilalți. Apropo de asta, se pare că mă aflu din nou în postura de a vorbi liber, ceea ce contrazice într-o oarecare măsură subiectul de azi, dar ajungem și acolo. Momentan, aș vrea să-mi rezerv următoarele cuvinte pentru a mulțumi doamnei profesor Silvia Puiu, care, din nou, îmi dă voie să spun ce vreau. Se pare ca doamnei îi place democrația foarte mult. Ne lasă pe toți să scriem pe aici despre ce vrem noi. La prima impresie cred că toți am fi tentați să spunem că democrația ajută oamenii să aleagă ce-și

doresc, să gândească liber și să aiba idei. Dar ideile nu determină cine are dreptate sau cine deține controlul. Puterea face asta. Înainte să apară democrația, toți cei care erau însetați de putere, știau cât de greu se obține aceasta, așa că a apărut democrația. Cea mai mare minciună și cea mai eficientă formă de manipulare a populației majoritar needucată, din istoria omenirii.

În opinia mea, democrația nu este ceea ce oamenii au nevoie și nici măcar ceea ce își doresc cu adevărat. Cel puțin, nu cea absolută. Ar funcționa într-o oarecare măsură cu niște ajustări. Eu sunt născut in 1996. M-am născut și am crescut într-o țară democrată și sunt într-o oarecare măsura recunoscător acestui regim, deoarece m-a inspirat să fiu autodidact. Dar problema e

27


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

că majoritatea oamenilor au o mentalitate socialistă. Se crede că toți oamenii sunt egali într-o societate. Dar ca să credem asta ar însemna să spunem că toți oamenii sunt la fel, ceea ce e total greșit. O asemenea societate cu o asemenea mentalitate nu are nevoie să i se înmâneze puterea, pentru ca nu știe ce sa facă cu ea. Noi nu vindem politică celor care ne conduc, noi vindem putere, sau și mai rău, o înmânăm sau ni se ia. Pentru ca până la urmă puterea nu se câstigă. Se ia. Lumea e plină de oameni cu idei, dar săracă în ceea ce priveste oamenii cu soluții.

28

Părerile oamenilor care oferă soluții sunt irelevante în fața mulțimii care își dă cu părerea. Chestiile mici precum: Trebuie să fim toleranți cu cei care nu sunt de acord, sau cu cei care au concepții religioase diferite, sau că oricine poate să contrazică președintele, ar fi valabile doar pentru o societate educată în care fiecare știe ce alege, care-i sunt opțiunile și care are ca obiectiv propria evoluție. Cred că putem fi de acord că nu este deloc așa. Deși excepții sunt, nu e suficient. Societatea e plină de oameni care au nevoie să li se spună ce să facă, unde și când sa

meargă și cel mai rău, cu cine să voteze. Chiar dacă toți se satură să fie conduși la un moment dat și se răzvrătesc asupra unui lider comunist, aruncă cu pietre în stânga și in dreapta iar la final înfig un steag în pământ pe care scrie “Libertate”, ajung inevitabil în același punct în care cer protecție, reguli și sprijin. Un lucru bun despre democrație ar fi că oricare dintre noi ne putem cățăra pe scara ierarhică și putem ajunge să deținem puterea daca ne dori asta. E adevărat ca sunt foarte puțini care sunt capabili de


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

așa ceva. Oricât de mare ar fi dorința de a face ceva pentru binele universal, drumul către putere este pavat cu ipocrizie si victime colaterale. Oricine pășeste pe aceasta ușă, nu poate ieși un om bun pe partea cealaltă. Războiul ce se poartă pentru putere, scoate ce e mai rău din noi, chiar daca la bază avem cele mai bune intenții. Totuși, pentru oamenii care vor să schimbe ceva și nu sunt interesați de putere, ci doar de o societate în care pot trăi linistiți, în care sunt tratați cu respect si onestitate și in care

pot prospera, ar trebui să existe o formă de democrație. Sau cum o numesc eu, demicrație. Cu toții suntem conștienți ca exista diferențe mari intre nivelurile de educație ale oamenilor. Eu sunt de părere că dreptul de a alege, ar trebui sa existe doar pentru oamenii care au o anumită educație și dorință pentru evoluție, încurajându-i in acelasi timp și pe ceilalți să fie autodidacți și să își dorească dreptul de a alege, iar dacă se poate realiza asta fără a crea discrepanțe prea mari intre clasele sociale, atunci conceptul demicratic ar funcționa. Este un

lucru greu de realizat, dar nu imposibil, iar daca schimbarea începe cu fiecare dintre noi, eventual vom putea alege oameni care să ne conducă cu demnitate și onestitate. Lideri adevărați. Lideri care nu apar la televizor doar ca să evite întrebări. Lideri care oferă soluții fără să fie nevoie să se pună întrebări. Sunt conștient ca ceea ce am avut de spus trezește spiritul contradictoriu din fiecare, dar sunt pregătit pentru asta. Nu sunt idei care susțin prea mult libera alegere a populației, dar

29


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

pot spune că având în vedere evenimentele recente din țara noastră, tot ceea ce au susținut oamenii a fost haosul, indiferent de intențiile bune și de faptul că au motiv să se revolte. Suntem în secolul 21. Ar trebui să ne ridicăm la nivelul civilizației pe care presupunem că o avem. Nu

30

putem să facem doar gălăgie și să ne manifestăm ca în epoca medievală. E nevoie de mult mai mult. E nevoie de soluții pe termen lung, nu de azi pe mâine. O balenă se poate devora doar mușcătură cu mușcătură. Un prieten drag îmi spune mereu că ceea ce oferi, aia și primești.

Atâta timp cât oferi haos, nu poți să ai pretenția să iasă ceva bun. Trebuie să începem să oferim soluții, nu păreri. Fiecare dintre noi. Ne construim singuri viitorul, nu ne este oferit, așa că haideți la treabă. Acum.

Cosmin Andrei Petcu (EAI, anul II)


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

EDUCAȚIE M

uru Petrișor Alin mă numesc, am 23 de ani și locuiesc în București. Vin din Craiova unde am terminat Facultatea de Istorie. Scriu pentru prima oară în această revistă și o fac cu mare bucurie. Aici de fiecare dată găsesc o lume minunată plină de povești cu personaje tare dragi mie. Am ales să vă introduc puțin în povestea mea despre educație. O învățătură ce nu are sfărșit, pe care o primești și vrei să o transmiți. Prima mea experiență la catedră a fost în cadrul orelor de practică, când visul de a preda și a pune note mi s-a îndeplinit. Tot atunci, m-am lovit și de unele greutăți. Însă am reușit să găsesc soluții optime doar la câteva, practica mea a ținut doar trei lecții.

Primele învățături pe care le-am transmis, poate cu asta trebuia să încep, a fost când am predat cursuri de arte marțiale (taekwondo), atât la clubul unde activam, cât și în programul ,,Școala de vară” ținut la Biblioteca Județeană Dolj. Dorind să transmit cunoștințele primite de-a lungul anilor de la profesorii mei, m-am implicat. Trebuia să las la o parte timiditatea, să devin sigur pe mine pentru a duce planul de antrenament la bun sfârșit. La sală existau persoane ce aveau o experiență mai bogată ca mine, unii erau și mai în vârstă, prichindeii de 5 ani erau prezenți și ei, toți aceștia trebuiau să îmi dea ascultare. Ce era de făcut? Foarte simplu, când îți place ceva o faci cu drag, soluțiile și metodele vin de la sine. Deși, sportul este mai mult practic și ține de educația

informală, artele marțiale unde trebuie să existe o disciplină și unde se aplică anumite reguli și tehnici, se apropie de o educație formală, ca și istoria. Important este să existe o îmbinare. Crearea unor obiective de la bun început este foarte importantă. Trebuie să știi ce vrei să faci și ce vrei să transmiți. În funție de feedback, trebuie să fii deschis la unele modificări și improvizări. Ce mi-am dat eu seama, este că învățarea se realizează și cu ajutorul modelelor. În acest sens, profesorul trebuie să fie un model, atât prin comportament, disciplină, aptitudini, cât și prin măsura în care răspunde și satisface nevoiele elevilor săi. Ca să afli nevoile, trebuie să observi comportamentul elevilor și cum răspund la cerințele date. Dar, în egală măsură sunt importante și relațiile de comunicare pe care ți le creezi 31


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

cu aceștia. Pentru că educația este corelația permanentă dintre educator și educat. În acest sens, am început să adresez întrebări copiilor la început de antrenament (Cum îți dorești să se desfășoare acesta?, Ce vreți să facem azi?), cât și după (Vați simțit bine?, Ce ați învățat azi? sau Ce vreți să facem data viitoare?). Este important să îți implici elevii în activități ce duc la cultivarea spiritului de leadership, să formezi echipe conduse de un lider ce se schimbă prin rotație sau fiecare să vină cu o idee, pe care este liber să ne-o împărtășească sau mai mult să o pună în aplicare cu noi. De exemplu: elevul să conducă un exercțiu de condiție fizică, de gimnastică, să spună o poezie, o pasiune sau chiar prezentarea unei experiențe personale. Atmosfera ușor, ușor devine una relaxantă și plăcută pentru copii. Prin implicare, se dobândesc calități de public speaking, încredere,satisfacție, bucurie, dispare timiditatea și cel mai important copiii învață să gândească, să lege ideile pentru a le transmite celorlalți. În prezent sunt masterand în anul II la Facultatea de Istorie din București, unde studiez Istorie și Politică Militară. Am continuat experieanța de 32

profesor la Școala Gimnazială 103, unde am un post din septembrie 2016. Aici m-am confruntat din nou cu problemele de la clasă. Copiii erau puțin diferiți, proveneau din familii sărace, unde trăiau într-un mediu defavorizat. Nu m-am lasăt descurajat și am continuat planul să devin un profesor ideal. Numai că, nu

a fost atât de ușor pe cât am sperat. Copiii pe cât de draguți, pe atât de neastâmpărați și neatenți erau. Se plictiseau foarte repede, atenția lor abia o puteam capta câteva minute. Aveau un comportamentul lipsit de respect. Nu îi învinovățeam, ținea de mediul în care au crescut. M-am adunat și am început să caut soluții.


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Cum vorba bună nu a mers, am abordat calea opusă, să fiu un profesor autoritar pentru a-i disciplina. Deveneam un om de care nu eram mândru, ridicam tonul, le dădeam teme suplimentare - ca pedepse, îi ascultam la fiecare lecție, plus numeroase lucrări de evaluare. Vedeam o schimbare, începuseră să fie mai civilizați, mai atenți și învățau ceva mai

mult, dar simțeam că o fac oarecum de frică și nu îmi doream asta. Apoi, am început să aplic soluția de la taekwondo. Numai că, aici eu trebuia să le predau totuși o lecție din manual și să respect un plan de lecție și o programă școlară. Modul lor de învățare era diferit, unii preferau prelegerea, alții dictarea, sau învățarea prin scheme, cert e că a trebuit

să găsesc o soluție care să îi satisfacă pe toți. Era important să plece cu lecția învățată din clasă. Zis și făcut, am trecut la treabă și am găsit o metodă, îmbinare. Lecția de azi învățăm cu ajutorul unei scheme, data viitoare propuneau ei metoda dorită. În tot acest timp, trebuie tu ca profesor să rămâi lider, să ai autoritate. Temele pentru acasă parcă veneau de la sine, începuseră să gândească, să fie pasionați și mai ales să fie curioși. Trebuia să le menții curiozitatea și să îi ,,păcălești”, lăsându-i singuri să găsească răspunsul la diferitele subiecte, pe care apoi să-l împortășească și celorlalți.. Deveneau nerăbdători să facă acest lucru. În concluzie, școala prin personalul său trebuie într-adevăr să respecte unele norme și planificări, dar cel mai important este ca aceasta să răspundă cerințelor elevului, transmise prin vocea părintelui sau descoperite de elev singur/ cu ajutorul îndrumătorului, a profesorului/educatorului. Elevul trebuie să capete încredere și interes care să-l conducă la obictive pentru a fi conștient de potențialul său în societate.

Petrișor Alin Muru (Absolvent UCV) 33


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

L

uni, Andra ajunge în Craiova, dornică şi entuziasmată să studieze la vestita Universitate din centrul oraşului.O dată ajunsă în faţă sălii în care trebuia să facă cunoştinţă cu toţi colegii şi câţiva profesori, zăreşte o mulţime de copii nedumeriţi de multitudinea etajelor şi a sălilor care îi bulversează. Se opreşte în faţa uşii şi vede că sunt şi alţi elevi care aşteaptă să păşească în sala aceea şi intră în vorba cu mai mulţi dintre ei, fac cunoştinţă şi realizează că toţi sunt cuprinşi de emoţia primului an de facultate, acceaşi emoţie care o cuprinsese şi pe ea. La scurt timp sosesc şi profesorii şi îi poftesc în sala pe toţi cei care aşteptau cu ardoare. Cu toţii intră mândri ca şi când ar susţine cel mai mare concert 34


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

pe scena de la Sala Palatului din Bucureşti. După ce au discutat cu cadrele didactice care i-au sfătuit şi le-au acordat multe informaţii pe care nu le ştiau, inclusiv orarul pentru început, care i-a bulversat şi mai tare cu zilele impare şi pare care se tot schimbau, a ieşit cu o parte din colegi la o prăjitură şi la un suc, la Amandina, cofetăria cea mai cunoscută din centrul Craiovei, unde s-au cunoscut mai bine, iar a doua zi au stabilit să se

vadă la cursuri. A două zi fiecare dintre ei cautau speriaţi sala 005 la care aveau primul curs şi despre care nu ştiau nici la ce etaj este şi cum se ajunge, însă într-un final au ajuns la subsolul universităţii unde se afla sala. Se aşează în bănci şi imediat după ei ajunge şi profesorul, se aşează la catedră şi începe a-şi descrie materia şi pretenţiile de rigoare la care se aşteaptă de la elevi. Cursul se termină în mai

puţin de o ora, iar Andra pleacă grăbită la serviciu, unde o aşteptau clienţii. Când termină treaba la birou, proaspăta studentă da o fugă pe site-ul facultăţii, unde surprinde faptul că se făcuse şi grupa de Finanţe şi Bănci în limba Engleză, secţiunea la care ea fusese admisă, însă din surse personale ea fusese informată că anul acesta nu s-au strâns studenţi care să completeze această specializare şi cei care

35


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

au intrat la Finanţe Bănci în Engleză se vor adauga la specializarea în Română, iar ea până acum în primele 2 zile de facultate, fusese la cursul de la Finanţe Bănci în Română, unde se integrase destul de bine, iar acum trebuia să o ia de la capăt cu noi colegi şi noi aşteptări. Următoarea zi îşi anunţă colegii de la Română că s-a produs o eroare şi se duce normal la cursurile stabilite pentru specializarea ei, cu teamă şi în accelasi timp cu speranţa că va fi la fel de bine ca şi până acum. Intră cu fior în sala de curs, zăreşte un loc liber între rânduri şi se aşează lângă 2 fete care o salută şi se prezintă, iar ea încântată le răspunde la salut şi vede că totul va fi bine şi se va integra. În zilele următoare, Andra prinde drag de colegi şi totul începe a fi ceva frumos şi ceva ce ea de mult aştepta, devine prietenă bună cu cele 2 fete, Georgiana şi Teo, dar şi cu ceilalţi colegi. Acum cu toţi colegii este deschisa, are o prietenie strânsă cu cele 2 fete care au susţinut-o de la început, ţine legătura şi cu ceilalţi, a strâns în palmares 3 restanțe URIAŞE, 36

fuge zilnic de la serviciu la facultate şi invers, dar promite să fie mai bună, are şi colegi pe măsură, ba chiar unii dintre cei mai buni din toată facultatea şi

este mândră de ceea ce a realizat până acum.

Andra Constantina Safta (FB engleză, anul I)


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

37


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

: Tort sărat 38


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

I

ngrediente:

250 grame de smântână sau iaurt 200 grame de salam de orice fel 200 grame de brânză sau caşcaval 4 ouă 3 linguri de făină 1 lingură de griş mărar Condimente după gust (sare, piper)

M

od de preparare:

Brânza se dă pe răzătoarea mare. Salamul se taie cubuleţe. Se amestecă într-un castron salamul, brânza, smântâna, ouăle, se adaugă făina puţin câte puţin, apoi grişul şi mărarul. Se amestecă bine și se pune compoziţia într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu făină. Se dă la cuptor la 150 de grade în jur de 30-40 de minute. Cuptorul să fie preîncălzit.

Andreea Mirela Buzatu (EAI, anul II) 39


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Salariul de sărbători Acum în prag de sărbători, Tot românul e vioi. Electrocasnice, fructe uscate Adaugă în coș de toate. Când la casă poposește, Nici măcar nu mai zâmbește. Atunci când aude suma, De necaz înghite guma. Imediat ce-ajunge acasă, Pune tot ce-a luat pe masă. Calculează, înmulțește, Dar salariul nu mai este ... Delia Ceaușu (MCA, anul II) Proiect pentru disciplina Scriere creativă, postat și pe blogul autoarei

40


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Goana după cumpărături (Somnoroase păsărele) Drăgălașe domnișoare Pe la magazine-apar, Mișună printre vitrine C-un ultim șfanț în buzunar. Doar băieții mai suspină Pe când mall-ul însuși tace, Afară numai e demult lumină, Ce va fi? Război sau pace? Trece-un ceas, trec două, trei, Se ridică mândra lună, Noi tot la cumpărături - Noapte bună. Mihaela Cristina Ciugulin (MCA, anul II) Proiect pentru disciplina Scriere creativă, postat și pe blogul autoarei

41


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

42


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

CÂTEVA LINKURI INTERESANTE ȘI UTILE  Selecția vă este oferită de Silvia Puiu 1. Grupul de Management și Marketing Club, un grup cu peste 1300 de membri https://www.facebook.com/groups/mgmkfeaa/ Acest grup oferă informații utile legate de orar, tutori, rezultate la admitere, sesiune, concursuri, știri, evenimente, sfaturi, etc. 2. Canalul de Youtube al Departamentului de Management, Marketing și Administrarea Afacerilor, care vă oferă informații despre studenții și profesorii MMAA în format video https://www.youtube.com/channel/UCBPmLiPjfLjJY5z3PuF7Vbw 3. Cercul de Marketing Craiovean, un grup care vă pune la dispoziție știri din domeniul marketingului, dar și alte oportunități oferite în acest domeniu https://www.facebook.com/groups/Cerculdemarketing/ 4. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Craiova, pagina de facebook a facultății https://www.facebook.com/FEAACraiova si site-ul http://feaa.ucv.ro 5. Universitatea din Craiova, pagina de facebook https://www.facebook.com/UniversitateaDinCraiovaPaginaOficiala 6. ASFEAA, pagina de facebook https://www.facebook.com/asfeaa 7. AIESEC Craiova, pagina de facebook https://www.facebook.com/aieseccraiova și site-ul http://www.aiesec-craiova.org/ 8. Grupul Teatrul Național Marin Sorescu, www.facebook.com/groups/130319718051 9. Blogul studentei Alexandra Călinoiu, https://www.facebook.com/olteancaindeplasare 10. FEAA Craiova Cariere, https://www.facebook.com/FEAACariere 11. Blogul studentei Alina Ivanovici, https://seetheworld437.wordpress.com, https:// www.facebook.com/See-the-world-1645061305727098 43


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Nicoleta Obretin Câștigătoarea premiului special Cronica Studentului FEAA Craiova, numărul 16 44


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

COLECTIVUL REVISTEI

Coordonator: Silvia PUIU Colaboratori: Andreea GEANTĂ Cristina ZARĂ Mădălina DODOC Anca Elena NIȚĂ Cosmin Andrei PETCU Petrișor Alin MURU Andra Constantina SAFTA Andreea Mirela BUZATU Delia CEAUȘU Mihaela Cristina CIUGULIN Grafică: Laurențiu Mihai BADEA

 Ne puteți găsi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova Notă: Autorii materialelor publicate răspund de originalitatea și conținutul propriilor articole. În calitate de coordonator, încurajez creativitatea, dar revista Cronica Studentului FEAA Craiova este o revistă studențească și fiecare student își asumă responsabilitatea pentru ceea ce publică. 45


www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova

THANKS FOR READING... CRONICA STUDENTULUI

FEAA CRAIOVA


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.