Cronica studentului feaa craiova nr7

Page 1

NUMĂRUL 7 - APRILIE 2016

Interviu cu conf. dr.

ANCA TĂNASIE

THINK OUTSIDE THE BOX de Aida-Denisa Dragă

Testimoniale SIMFORMER BUSINESS CUP Studenții de la Management, anul III

CÂND CITITUL TE TREZEȘTE de Adelina Marotinescu

SUPERBLOG - între marketing și blogging de Alexandra Călinoiu


CRONICASTUDENTULUI STUDENTULUIFEAA FEAACRAIOVA CRAIOVA CRONICA

CUPRINS

Interviu cu conf. dr. Anca Tănasie

10

Cum pot fi motivați studenții?!

26

Think outside the box

31

2

3

Un fel de prefață 

4

Testimoniale Simformer Business Cup, Cătălin Bodae, Diana Bobaru și echipa Alinei Țirei

10

Interviu cu prodecan conf.dr. Anca Tănasie

16

La revedere, facultate!, Cristiana Marica

18

Competiția Alege FEAA Craiova

23

Involuție și Pe culmi înalte, Bogdan Alexie

26

Cum pot fi motivați studenții?!, Cristina Zară

31

Think outside the Box, Aida-Denisa Dragă

35

Când cititul te trezește, Adelina Marotinescu

39

Desen și colaje, Gabriela Ciocănescu

46

Marketing pentru dezvoltare, Ana-Maria Borcoși

50

SuperBlog – între marketing și blogging, Alexandra Călinoiu

53

Contabilitatea – de la provocarea lui 10, la pasiune, Anca Elena Niță

55

Târgul de Turism al Olteniei, Larisa Mustață

59

Alte chestii utile


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

UN FEL DE PREFAȚĂ  Acest număr aduce mai multe noutăți. Pentru prima dată, avem și poezie (Bogdan Alexie și Cristiana Marica), dar și desen (Gabriela Ciocănescu). Este plăcut pentru mine să descopăr talentele ascunse ale studenților economiști. O altă noutate o reprezintă testimonialele studenților de la anul III Management, referitor la competiția internațională Simformer Business Cup 2016, unde am obținut primul loc în 5 categorii. Tot în acest număr regăsiți cele nouă clipuri înscrise în competiția Alege FEAA Craiova, un interviu cu dna prodecan conf.dr. Anca Tănasie, dar și o mică recenzie a cărții Viața ca o țeapă, pe care Adelina Marotinescu a primit-o pentru articolul din numărul trecut. Alte două studente au prezentat evenimente la care au participat, încurajându-i, astfel, și pe alți studenți să fie mai dinamici. Avem și studenți bloggeri, așa că un articol legat de marketing și blogging în cadrul unei competiții naționale ca SuperBlog nu putea fi ratat. Mai ales că studenta cu pricina m-a molipsit și pe mine de acest microb, așa că am revenit și eu în blogosferă și îi mulțumesc. Un alt articol foarte interesant este cel al Cristinei Zară, care ne povestește despre modul în care două cadre didactice FEAA au motivat-o și e îmbucurător când studenții își manifestă trăirile, la un mod atât de personal. Așa că, dragă Cristina, îți mulțumesc mult ție și tuturor celor care mi-au adresat aprecieri în acest număr. Pentru mine este o onoare să vă fi întâlnit! Am un mesaj și pentru studentul anonim, al cărui material l-am pus pe pagina de Facebook a revistei. Apreciez ce ai scris și aș vrea să ne revedem în numerele viitoare, într-un mod asumat. Îți respect opinia, dar schimbarea se face prin asumare și apoi prin atitudine pro-activă, cu adoptarea unor măsuri concrete. Mi-ar face plăcere să revii. Nu uitați: așteptăm materiale până pe 10 mai pe pagina de Facebook a revistei Cronica Studentului FEAA Craiova. Lect. dr. Silvia Puiu Departamentul MMAA , FEAA Craiova

3


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Testimoniale Simformer Business Cup Studenții de la Management, anul III

4


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

„Am jucat ca niște profesioniști într-o ligă a amatorilor” Cătălin Bodae

N

umele meu este Bodae Cătălin și sunt liderul unei echipe care a participat în prima etapă a concursului Simformer Business Cup 2016. Echipa mea a fost formată din următorii membri: Alecsa Răzvan, Belega Alexandru, Bărăgan Andreea, Costoiu Manuela și Jianu Alexandru. Chiar dacă nu am reușit să ne calificăm în etapa următoare a competiției, suntem fericiți că am avut ocazia să participăm într-un asemenea concurs important și că am putut juca alături de oameni din lumea întreagă. Am aflat de această aplicație la un curs de simulări manageriale unde doamna profesoară Silvia Puiu ne-a relatat oportunitățile participării în cadrul acestui concurs. Nu am ezitat prea mult și am fost entuziasmat să particip si eu. Așa că m-am decis să îmi fac o echipă formată din colegii mei și să încercăm să vedem până unde putem ajunge. În zilele pe care le-am avut

la dispoziție până la începerea concursului, am început să ne dăm seama cum se joacă acest joc. Fiecare dintre noi se ocupa de câte un office sau un store, cumpăram diferite produse la un preț cât mai mic și la o calitate cât mai mare. Încercam să vedem zonele cu probleme, măream salariile angajaților acolo unde era cazul, îi trimiteam la traininguri, creșteam capacitatea depozitelor. Ziua începerii concursului a fost mult așteptată de fie-

care dintre noi. Fiecare dintre noi și-a luat sarcinile în primire și am încercat să ne facem treaba cât mai bine. Întreaga zi am lucrat în aplicație, fiecare știa ce trebuie să facă, încercam să scoatem profit și să ne situăm pe un loc cât mai fruntaș. Dar lucrurile nu au mers cum am fi vrut noi să fie. Dacă la începutul primei zile, aveam speranța că totul o să fie bine, după câteva ore, afacerea a început să nu meargă foarte bine. Chiar dacă fiecare dintre noi și-a dedicat 5


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

destul timp pentru competiție, nu am reușit să ne gestionăm prea bine problemele și am început să scădem tot mai mult. Dacă în seara primei zile, credeam că mai avem o șansă să ne calificăm în etapa următoare, în dimineața celei de-a doua zile, lucrurile s-au complicat foarte mult, compania începuse să înregistreze pierdere. Deoarece nu am am avut o strategie bine pusă la punct încă din seara trecută și cum niciunul dintre noi nu a reușit să intre în miezul noapții și să mai lucreze la companie, lucrurile au degenerat și, din păcate, nu am reușit să ne mai redresăm. În cea de-a doua etapă a

6

competiției nu mai aveam emoții foarte mari deoarece reușisem să acumulăm experiența și știam că putem reuși să ajungem în top. Fiecare membru al echipei și-a luat sarcinile în serios și cu experiența dobândită anterior am reușit să ne descurcăm foarte bine. Ne-am situat în frunte la toate categoriile competiției, chiar am reușit să ocupăm locul 1 în categoria ‘’Assets’’, locul 3 la categoria ‘’Revenues’’ iar la categoria ‘’Performance’’ ne-am situat pe locul 5. Cred că echipa mea a reușit să se descurce destul de bine, am știut cum să ne gestionăm problemele și pot spune că am jucat ca niste profesioniști

într-o ligă a amatorilor. În concluzie, putem spune că a fost o experiență deosebită și interesantă să participăm în această competiție Simformer Business Cup 2016, ne-a ajutat să ne dezvoltăm capacitățile de manageri și a fost, de asemenea, o practică a lucrurilor pe care le-am învățat în facultate până în acest moment. Recomand tuturor studenților și colegilor mei să se înscrie în asemenea competiții de câte ori au ocazia, pentru că nu au nimic de pierdut, ci, dimpotrivă, îi va ajuta mai târziu când vor începe să lucreze.


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

„Prin această joacă de mici oameni de afaceri am învăţat să lucrăm că o echipă” Diana Bobaru

C

e înseamnă Simformer Business Cu p ? Simformer Business Cup este o oportunitate pe care fiecare dintre noi ar trebui să o trăiască. Simformer ne-a dat oportunitatea să vedem cu adevărat cum este cu adevărat în lumea afacerilor ,cum este să te trezeşti că se întâmplă să dai o comandă unui furnizor iar acea comandă să nu mai ajungă.

Ceea ce am învăţat jucându-ne este de fapt realitatea, o realitate dură cu multe obstacole pentru noi, tinerii aflaţi la început de drum în domeniul afacerior dar frumoasă când realizezi că ai ajuns unde ţi-ai propus. Prin această joacă de mici oameni de afaceri am învăţat să lucrăm ca o echipă, o echipă frumoasă alcătuită din şase membri (eu, Cristina Raicu, Adi

Voicu, Gabriela Tudor, Gabriel Pungaru și Ionuț Renghea), în care fiecare dintre noi a avut ocazia să aplice noțiunile teoretice în practică. Pe această cale dorim să mulţumim echipei Simformer dar nu în ultimul rând dragei noastre profesoare Silvia Puiu care, practic, a descoperit această oportunitate pe care ne-a oferit-o.

7


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Câștigătorii Simformer Business Cup la toate cele patru categorii: Profit, Revenues, Assets, Performance

„Experiența Simformer Business Cup ne-a trezit interesul ca pe viitor să pășim spre inițierea propriilor afaceri”

E

chipa Alina Ţirei Limited, formată din 6 membri (Ţirei Alina Maria, Raicea Mihaela, Radu Iuliana Alina, Bălă Alina Daniela, Iliescu Roxana Mădălina, Vînătoru Arnold Roland) a avut entuziasmul de a lua parte la această experienţă unică, cu prilejul căreia am avut ocazia să punem în aplicare, într-un mod real, cunoştinţele cumulate în decursul celor trei ani universitari. 8

Alina Țirei și echipa Simformer Bussiness Simulation ne-a unit ca echipă, ne-a învăţat să fim mai răbdători, mai responsabili, să socializăm cu partenerii din echipă pentru a avea o concepţie unitară în aplicarea strategiei, în acest fel descoperind noi calităţi de viitori antreprenori. Iniţial, totul a fost complicat, însă perseverenţa ne-a condus spre a descoperi noi căi de a dezvolta firma. Deşi nu am reuşit să ne calificăm în etapa

următoare, considerăm că experienţa Simformer Bussiness Simulation ne-a trezit interesul ca pe viitor să păşim spre iniţierea propriilor afaceri cu mai mult entuziasm. Am abordat strategia de a ne aproviziona cu produse de o calitate inferioară pentru a le vinde la un preţ cât mai mic, crezând că este cea mai bună alegere, însă ne-am înşelat, deoarece, ulterior am descoperit că nu era soluţia optimă.


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Aşadar, am cumpărat produse de o calitate superioară. Am descoperit, de asemenea, că după ce am stabilit preţul şi calitatea produsului, respectiv cantitatea, este foarte

importantă zona de vânzare a acestora, adică nu putem să vindem un produs cu un preţ ridicat într-o zonă slab dezvoltată, fără putere de cumpărare. A fost o reală provocare,

întrucât competiţia în sine ne-a oferit şansa de a ne depăşi propriile limite, descoperind faptul că mărimea riscului este proporţională cu cea a succesului.

Autori material : Bălă Alina Daniela Iliescu Roxana Mădălina Radu Iuliana Alina Raicea Mihaela Ţirei Alina Maria Vînătoru Arnold Roland

Concluziile reprezentanților Simformer

9


CRONICACOMPANY STUDENTULUI NAMEFEAA CRAIOVA

Interviu cu conf. dr.

ANCA TĂNASIE

Întrebări adresate de studenta Adelina Marotinescu

10


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Aş vrea întâi să le mulţumesc tuturor studenţilor mei. Voi mă faceţi de fiecare dată să merg mai departe, să zâmbesc, să fiu mandră de voi şi de realizările voastre. Voi îmi oferiţi permanent o făramă din tinereţea voastră… Sper că aceste rânduri să ajungă la voi aşa cum îmi doresc – simplu şi direct. Sper să vă motiveze şi să vă facă să vedeţi dincolo de cadrul didactic, omul de la catedră.

11


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

1. De ce aţi ales să fiţi profesor şi nu altceva? E posibil ca meseria asta să mă fi ales pe mine şi nu eu pe ea . E o glumă numai într-o anumită măsură. Principalul motiv pentru care am ajuns la catedră sunt oamenii din jurul meu. Drumul până aici a trecut prin mai multe etape. Liceul l-am absolvit la Nicolae Bălcescu (actualul colegiu Carol I din Craiova). Am un respect deosebit pentru foştii mei profesori. Merg mereu cu drag acolo şi cu un gol imens de emoţie în stomac. Şi acum, după atâţia ani, mă atrage locul ca un magnet. În clasa a IX-a, la o clasă specială de matematică, visam la un posibil viitor că ofiţer în marină militară, pentru care atunci, în anii ’90, existau doar câteva locuri pentru fete în invățământul superior de profil. În clasa a X-a studiam grafica pentru a deveni designer vestimentar, iar în clasa a XI-a când am dat peste disciplina Economie, am ştiut ce urma să fac. Am dat examen de admitere la facultate (ţin minte şi acum subiectele ), am absolvit ca șefă de promoţie specializarea Relaţii Economice Internaţionale, am continuat cu studii aprofundate şi doctorat în acelaşi domeniu. Valoarea şcolii şi a carierei didactice am descoperit-o în familie încă de copil. La bunica mea — profesor de matematică, vedeam în fiecare zi ce înseamnă un dascăl cu vocaţie, dar şi un om care marchează generaţii. Văd mereu bucuria pe care o trăiește când elevul X care a absolvit şcoala generală în 1970 şi care acum trăiește în Suedia îi spune la telefon: “Crăciun fericit, doamna dirigintă! Ce mai faceţi?”. Asta îmi doresc şi eu. Vreau să simt şi eu ce simte ea. Mereu le spun studenţilor mei faptul că undeva în viitor şcoala îşi va recăpăta adevărata valoare în conştiinţa acestei societății. Cred în asta şi ştiu că şcoala este singura care ne face să creştem. 2. Aţi avut un profesor care v-a inspirat/plăcut în mod deosebit în timpul facultăţii? Dacă da, care este motivul? Am construit ceea ce sunt acum, inclusiv pe eforturile făcute şi inspiraţia oferită de profesorii mei — atât cei cu experiență la catedră, dar şi cei tineri care azi mi-au devenit colegi şi cărora le port un respect deosebit. Dincolo de stricta informaţie economică, am “furat meserie” de la ei şi am descoperit mult mai mult. Ei m-au provocat, mi-au dat şanse şi mi-au încredinţat o parte din formarea copiilor care devin studenţi an de an. Inspiraţia a venit treptat descoperind micile secrete, dar dincolo de asta, inspiraţia vine din caracterele oamenilor cernute prin sita alegerilor de zi cu zi. Caracterele mari fac alegeri importante care pot părea la prima vedere extrem de diferite de ceea ce percepem noi azi ca fiind realizări. Aceste alegeri sunt dezvoltarea personală, obiectivele mari, locul în memoria colectivă a generaţiilor, nu recunoaşterea conjuncturală. Aceasta este latura profesorilor mei care m-au inspirat. Aici am învățat să fac diferenţa între oportunitățile de moment şi recunoaşterea științifică sau individuală de moment. Aşa am înţeles cum se construieşte o carieră şi personalitatea individuală. 3. Care a fost cea mai plăcută experienţă trăită ca profesor? Dar cea mai neplăcută? Ceea ce mă ţine la catedră, dincolo de studenţi, este creativitatea acestei meserii, noutatea permanentă, nevoia de a învăța permanent şi eu la rândul meu. Oamenii din acest domeniu au, sau ar trebui să aibă, altă percepţie asupra lumii, alte orizonturi şi altă mentalitate, chiar datorită acestei încăpățânări de a crede în valoarea cărții şi a şcolii. Sunt mândră să fac parte din categoria aceasta. E uimitor să con12


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

staţi cum şcoala transformă oamenii. Şi şcoala nu înseamnă doar informaţie. Înseamnă dorinţa de mai mult şi mai bine, înseamnă responsabilitate față de tot şi de toate, înseamnă perspectiva de a deveni un om superior. În momentul în care am bagatelizat valoarea şcolii sub povara degradării unei societăți încă dezorientate după 50 de ani de comunism, ne-am anulat nouă înşine şi copiilor noştri şansele. Am speranţa că începem să realizăm că am greşit. Nu pot să fac un clasament obiectiv al momentelor frumoase trăite ca şi cadru didactic, dar am să vă povestesc unul care mi-a rămas în suflet. Fiind de doar câţiva ani în învățământ, bate cineva la ușă — o fostă studentă cu un buchet de flori în mână. Salută timid, intră în birou, iar eu întreb: “Da, spuneţi, cu ce vă pot ajută?”. Fata începe să se fâstâcească şi spune: “Nu…Am trecut doar să vă salut. M-am angajat în alt oraş şi pentru că eram în Craiova, am vrut să vă salut …” Wow... făcusem probabil greşeala tipică societății actuale. Nu îmi venea să cred că am lăsat această urmă în mintea studenţilor mei şi că mai există cineva care îmi bate la ușă doar pentru că îşi aduce aminte de mine. E greu de explicat oricui din afara acestui sistem şi pe alocuri chiar şi de aici, ce satisfacţie îţi pot aduce astfel de gesturi aparent mici, dar enorme ca semnificaţie. Poate oare cineva din afară înţelege asta? Sau zice că exagerez? Momentele neplăcute, de cele mai multe ori, nu au legătură cu studenţii. Studenţii sunt cei care mă fac să trec peste ele. Nu să le uit. 4. Ce sfat le-aţi da studenţilor în privinţa alegerii carierei? E extrem de greu şi de periculos, deopotrivă, să încerci să te pui în locul tinerilor de azi şi să le dai sfaturi pentru ceva ce noi, cei născuți înainte de 1989 nu am trăit niciodată. Lumea e diferită, informaţia e enormă, omenirea evoluează amețitor… Poate cineva măcar intui ce le va rezerva viitorul? Poate că nu, dar trebuie să le arătăm valoarea binelui, a respectului şi a educaţiei. Ceea ce le cer însă studenţilor mei, dar şi băiatului meu, este să aibă pasiuni, să îşi dorească să fie altfel decât am fost noi, să nu creadă în şabloane, să fie critici cu argumente, să nu ia lumea de-a gata, să încerce să o descopere în modul lor subiectiv. Nu e nimic greșit în asta. Dacă ai pasiuni şi idealuri şi dacă vrei să fii competitiv, drumul spre carieră se va urzi singur. Şi încă ceva: nu există satisfacţie şi valoare adevărată fără muncă înzecită. Ceea ce se obţine superficial, valorează pe măsură, chiar dacă uneori mediul actual vrea să ne demonstreze contrariul. 13


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

“Carieră” e un cuvânt foarte important. La el trebuie să vă raportaţi, dragi studenţi, nu la ideea de job. Job-ul e un element temporar, cariera este un proces, unul evolutiv, care vă face să creşteţi. Nu alegeţi job-ul care vă poate aduce bani la un moment din timp, alegeţi cariera care nu vă aduce cele mai mari recompense financiare, dar vă poate face să vă simţiţi împliniţi. Sună ca din cărți, sună idealist, dar este real. 5. Care este cea mai mare temere pe care o aveţi? Temeri… Poate pentru alţii sunt constructive şi îi motivează. Pe mine nu. Nu ştiu dacă din cauza zodiei (Capricorn — cerebral, workaholic, încăpățânat şi ambiţios ) sau a felului de a fi, cred că o minte puternică e cheia echilibrului. Cred că ne cam facem destinul, iar teama de implacabil nu are ce să caute în viaţa omului modern şi educat. Tot la educaţie ajung… pentru că de aici se trag toate. Temerile la nivel social aveau rol de control şi îmi place să cred că am evoluat. Teama nu e constructivă şi nu e sănătoasă. E negativă. E consumatoare de energie şi energia ne trebuie pentru a face lucruri importante şi care să conteze. Mai crede oare cineva că se poate construi pe teamă? Evul mediu a trecut. Mai crede oare cineva că respectul celor din jur, al studenţilor, se câștigă semănând teamă sau ridicând vocea? Sper că nu. Vocea ridicată, în orice context, dar mai ales în cel educaţional, trădează slăbiciune şi teamă (a celui care apelează la ea). Mediul academic nu trebuie să mai ia în considerare astfel de variabile, iar dacă acestea apar în viaţa de zi cu zi ar trebui să tragă nişte semnale de alarmă. 6. Privind în trecut, aveţi vreun regret? Dacă da, care anume? Nu ştiu dacă regret. Nu cred. Poate există lucruri sau situaţii pe care mi-aş fi dorit să am puterea să le schimb. Dincolo de asta, cred că sunt norocoasă din multe puncte de vedere. Când spun norocoasă nu mă refer la un noroc ca la ruletă. Mă refer la binele de care am parte, la realizările şi împlinirile mele care sfidează reperele societății actuale şi pe care cred că le-am clădit prin felul meu de a fi, cu mine şi cu cei apropiaţi. Cred că drumul în viață ne este construit, sau răsplătit pe măsura faptelor noastre. Nimeni şi nimic nu este perfect. Evoluţia vine şi din recunoaşterea propriilor greşeli şi a dorinţei de a fi mai bun. Destinul individual trage o linie la un moment dat şi ne oferă proporţional cu binele pe care l-am oferit. Evident că sub linie poate fi plus sau minus: putem primi sau ne poate fi luat. Singurul lucru pe care îl putem regreta e binele pe care am fi putut să îl facem. În rest nimic… 7. Ce anume vă enervează cel mai repede? M-au văzut studenţii vreodată nervoasă?  Poate un pic supărată sau un pic mai severă… Dincolo de glumă, am, ca probabil fiecare dintre noi, o fixaţie aproape obsesivă legată de o minimă educaţie. Să mă explic: ce ne determină să aruncăm pe jos din mașină, sau pur şi simplu mergând pe stradă — chiştoace de țigări, recipienţi de plastic, pahare de hârtie sau ambalaje? Greşesc dacă spun că lipsa de educaţie e de vină? Sau respectul față de noi înşine? Cred că ne desconsiderăm pe noi înşine, la fel cum ne desconsiderăm când vorbim urât, când jignim, când nu arătăm respect celor din jur. 14


COMPANY NAME

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

8. Care este lucrul pe care dacă aţi avea posibilitatea, l-aţi face zilnic? Aş mai opri timpul din când în când. Aş vrea să am o telecomandă cu care să pot da fast-forward peste ce nu-mi place sau rewind pentru a retrăi unele momente.  Nu scopul de a fi cât mai mult prin preajmă , ci pentru a reuşi să mai domolesc iureşul vieţii de azi. Să pot vedea mai clar diferite episoade de viață, să mai am răgazul să mă bucur de momentele de linişte, să pot vedea în reluare amintiri frumoase, să pot reauzi lucruri care mi-au scăpat sau pe care nu le-am înţeles deplin. Aş vrea ca telecomanda aceasta să aibă şi delete, dar şi mute… 9. În opinia dumneavoastră, fericirea este.....? În primul rând este subiectivă… Ceea ce pentru mine este fericirea absolută (deşi Borges zicea că nu există aşa ceva ), pentru alţii este un moft de doi lei. La mine fericirea vine din lucrurile mici, de la familia mea… Sunt fericită pentru fiecare zi frumoasă. Sunt fericită când văd în jurul meu studenţi care visează frumos. Sunt fericită când văd dorinţă de bine… Fericirea trebuie însă şi exersată la nivel de așteptări. Dacă ne așteptăm ca fericirea să vină strict din sursele pe care le vedem elogiate prea des în jurul nostru, e posbil să nu o trăim sau să nu o identificăm măcar. Din acest motiv spuneam că fericirea e subiectivă. Aveţi colegi care trăiesc fericirea înrobitoare a rezultatelor la învățătură? Sau fericirea aparentă a popularității? Pe măsură ce trece timpul şi raportarea la nişte repere eronate generează nefericire prin neatingerea acestor obiective, se poate dezvolta fericirea negativă — în popor se spune ”fericirea că a murit capra vecinului”. Deci, dacă la asta ne așteptăm, la asta vom ajunge. Bucuraţi-vă şi fiţi fericiţi pentru ce aveţi, pentru faptul că sunteţi altfel, pentru felul diferit în care gândiţi, pentru faptul că nu terfeliţi ideea de bine şi pentru faptul că zilnic puteţi zâmbi sănătoși.

15


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Cristiana Marica (Absolventă FEAA)

16


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

La revedere facultate, Te duci şi tu, cum se duc toate... Mă văzui şi eu o dată, Studentă, la facultate, Mi-a plăcut gramatica, Dar m-am înscris la F.E.A.A., Din cum m-am visat – artist Ajunsăi economist! Deşi, e şi asta artă: Să ştii cum să faci o plată! Am să fac o încursiune Pe la cursuri, prin sesiune. Toate bune şi frumoase Până mă văzui la mate, Totuşi, cred că cea mai grea A fost tot statistica, La “monedă“, nici să mori, Nu iei 5-ul mai uşor, Ca să vorbim de probleme, Conta a cam dat migrene! Dar, staţi, nu vă speriaţi E şi bine, ascultaţi: Când trag linie şi – adun Nu mai am unde să pun La câte am învăţat Pot ajunge deputat! Ştiu cum funcţionează - o ţară De la scară planetară, Deci, nu e aşa de trist Să te faci economist Dacă vreţi, haideţi la noi Să vă convingeţi chiar voi! Ţara e-n necesitate, De economişti cu “carte “. În final, lumea să ştie: Cea mai mare bucurie E să fii student la economie, Nu la orice facultate, Cea mai buna-i în Cetate! 17


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

18


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Monica Muraru și Mirela Măruntu, studente la Management, anul I

Alina Ivanovici și Ana-Maria Stănoi, studente la IEBA, anul II

Miron Mardale, student la Marketing, anul III

19


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Andrada Branețu, studentă la EAI engleză, anul I

Elena Țurcan, studentă la Finanțe Bănci, anul II

Monica Logofătu, studentă la MOP, anul I

20


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Maria Florina Drăguț, studentă la EAI engleză, anul I

Adelina Marotinescu, studentă la Marketing, anul III

Andreea Mărăcine, studentă la EAI engleză, anul I și Beatrice Iovu, studentă la FB engleză, anul I

21


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

22


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Bogdan Alexie este student la FEAA, specializarea Finanțe și Bănci, anul 3 și pe lângă interesul către domeniul economic, manifestă și o altă pasiune, atipică poate pentru profesia de viitor economist și anume scrie poezii. Alături de acest hobby, îmi place să urmăresc filme de calitate, să practic activități sportive și să călătoresc. Consider că poezia, pe lângă libertatea pe care i-o conferă individului, îl ajută să evadeze din rutina omului modern și îi conferă o deschidere către contemplație și întelegerea vieții într-o altă manieră decât cea în care suntem obișnuiți. Pentru mine, poezia înseamnă mai mult decât niște cuvinte așezate în așa fel încât să rimeze, este o stare de spirit, un mod de exprimare a sinelui.

23


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Involuție Azi nu mai aruncăm cu piatra, Și nu mai scrijelim cu creta pe pereți Nu mai vânăm cu arcul și săgeata Țintim cu arma și împușcăm mistreți. Lumina nu mai vine azi din lumânare Condeiul l-am schimbat cu un stilou, Și ne visăm acum sub reflectoare Sau într-un scaun confortabil de birou. Ne îmbrăcăm cu haine pe alese Dar înăuntru suntem mult mai goi Avem în noi prea multe interese Coloane vertebrale mult prea moi. Nu ne mai spunem azi, tot ce gândim Suntem mai aroganți și mai obsceni, Mai avem zile când uităm și să zâmbim, Mult prea invidioși, prea lacomi și vicleni. Cu fiecare clipă ce acum se scurge Și cu orice moment spre care avansăm, Se pare că ceea ce știm să facem Este cu fiecare zi mai mult să involuăm.

24


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Pe culmi înalte Năvalnic se avântă către culme Un tânăr cerb, cu coarne ca-n povești, E sprinten, nesupus, fugind de turmă Galop înalt și salturi nebunești. Departe,aleargă,se zbate și ar vrea Să ajungă mai sus decat alții ar putea. Pe drumuri de munte ca vântul trecea, Pădurea de brazi la picioare-i cădea Mai sus vânătorul cumplit aștepta, Cu pușca în sus ca un steag flutura. Dar glonțul ratează, trofeul pierzând Și-l vede, ca trenul săgeată trecând. Pe pajiști ajuns, fiind lipsit de putere Se zbate să ajungă pe pisc în tăcere. Copitele-l dor iar trupu-i slăbit Călătoria lui azi pare, fără sfârșit Finalul zilei, acum e aproape. Iar soarele se afundă încet către noapte. Dar cerbul privește imensul întins In picioare, căci frica de culmi și-a învins.

25


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Cristina Zară (Studentă MAF, anul I)

26


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

M

otivare?! Bună întrebare… Este un subiect care a tot fost dezbătut în ultima vreme din diferite puncte de vedere şi sub diferite moduri de abordare. Luna aceasta credeam că nu voi reuşi să scriu un articol pentru revista noastră, dar ceva m-a motivat să scriu, chiar dacă este ora 23:00 şi cam într-o oră ar trebui ca articolul trebuie să fie gata... După trei ani de licenţă şi aproape unul de master, am realizat că profesorii nostri au o sarcină extrem de dificilă. Pe lângă faptul că trebuie să inventeze noi metode de a stârni interesul studenţilor pentru materia pe care o predau, foarte mulţi profesori pasionaţi de meseria pe care o fac, se confruntă cu provocarea de a-i face pe studenţi să se implice în diferite proiecte, concursuri, intership-uri, workshop-uri, conferinţe etc. De ce este aceasta o provocare? Deoarece mulţi studenţi, deşi au potenţial, nu sesizează oportunităţile, sau nu reacţionează cu promptitudine deoarece sunt neîncrezători şi le este teamă ca nu cumva să se facă de râs în cazul în care ar suferi un eşec, sau din cauza faptului că sunt mai timizi şi nu au curajul să spună că ar dori să participe,

sau poate se lasă influenţaţi de cei din jur care consideră că orice activitate extrauniversitară este o pierdere de timp. Părerea mea este că oricum timpul se “pierde”, atunci măcar să-l pierdem încercând! Vorba aceea: “Nu ştii ce poţi, până nu încerci!” Dar să revenim la motivare! Exceptând cazul celor care sunt avangardişti şi răspund prompt oricărei invitaţii sau provocări, şi care sunt destul de puţini la număr, majoritatea studenţilor au nevoie de ceva care să-i motiveze, să-i urnească. Iar această sarcină destul de dificilă le revine profesorilor. A le face studenţilor “teoria chibritului” cu siguranţă nu funcţionează. Aşadar ce strategii de motivare pot fi utilizate? În primul rând contează foarte mult modul în care este prezentată o activitate extrauniversitară. Dacă profesorul este entuziasmat de proiectul respectiv şi îl prezintă ca pe o oportunitate ce nu trebuie pierdută, transimţând ideea “Dacă aş fi fost student acum, eu aş fi participat, dar oricum vă voi susţine” cu siguranţă va capta interesul. Cel puţin unii vor pune întrebări în legătură cu unele detalii, iar implicarea în discuţie îi poate determina să accepte. Personal am fost

impresionată când, cu ocazia Cercului de Marketing am aflat că doamna Lector univ. dr. Puiu Silvia s-a înscris ca participant la concursul Simformer Business Cup doar pentru a fi alături de studenţi, pentru a-i sprijini şi a-i încuraja! Un exemplu excelent de motivare!  Însă uneori nu este suficient entuziasmul şi propriul exemplu. Ce-i de făcut? Perseverenţa este cheia! Aceasta este situaţia în care profesorul nu renunţă: revine de repetate ori cu propunerea! Îmi amintesc că atunci când ni s-a prezentat posibilitatea de a participa la concursul “Cea mai bună idee de afacere”, realizat în colaborare cu elevii de la liceele din Craiova, imedat m-am gândit că nu pot participa: lipsă de timp, teme de făcut, serviciu laic şi alte responsabilităţi. Ulterior însă, domnul profesor a “negociat cu noi”: cine urma să participe la concurs era degrevat de tema de la curs, având astfel timp să se dedice proiectului. Atunci am răspuns afirmativ la provocare şi mă bucur că am făcut acest lucru, deoarece am avut oportunitatea de a învăţa mai multe despre ce înseamnă o afacere şi lucrul în echipă. Aşadar am sesizat că dacă, în loc de a face un referat pentru 27


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

notă, li se propune studenţilor să participe la o activitate extrauniversitară, răspunsul este aproape întotdeauna afirmativ, rezultatele fiind de multe ori surprinzător de bune. Iar dacă pe lângă degrevarea de tema pentru acasă, li se acordă şi o notă bună pentru activitatea respectivă, răspunsul va fi garantat unul pozitiv. O altă sursă de motivare pentru studenţi pot fi premiile: cu toţii vrem ca munca să ne fie răsplătită. Premiile, fie ele cât de mici, pot fi o sursă de motivare, deoarece transmit ideea “Ceea ce ai făcut este foarte valoros şi merită premiat! Ne mândrim cu realizările tale!” De asemenea poate fi practic ca o parte din curs să 28

fie dedicată unor workshop-uri, conferinţe sau seminarii, fiind mult mai uşor în felul acesta să se implice mai mulţi studenţi, eventual formând echipe. O altă modalitate de a-i motiva pe studenţi este aceea de a fi cât mai aproape de ei. Cu cât relaţia profesor-student este mai strânsă, cu atât profesorul îi va cunoaşte mai bine pe studenţi şi îi va fi mai uşor să îi implice în proiecte, făcând chiar invitaţii directe. Cum? Nimic mai simplu: prin utilizarea reţelelor de socializare. Profesorii îi pot ţine la curent pe studenţi cu diferitele oportunităţi şi chiar le pot trimite link-uri celor despre care consideră că s-ar putea implica într-un anumit proiect. Acest lucru mi s-a întâmplat şi

mie de curând. Văzusem la un moment dat o postare cu titlul CEO for One Month, dar fiind grăbită nu i-am dat atenţie. După un timp, doamna Lector univ. dr. Puiu Silvia mi-a trimis link-ul cu pagina de înscriere. Am întrebat în ce constă, mi-a dat câteva detalii şi mi-a spus că este foarte simplu.. presupune doar parcurgerea unui test cu nişte întrebări foarte interesante şi scrierea unei scurte scrisori de intenţie, după care m-a încurajat să particip, întrucât nu am nimic de pierdut, ci doar de caştigat... sau „just for fun”. Aşa că m-am pus pe treabă, m-am înscris şi am făcut testul care chiar mi-a plăcut! Care va fi urmarea?! Vom vedea… vă voi povesti într-un alt număr al re-


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

COMPANY NAME

vistei!  Chiar şi faptul că am ajuns să scriu la această revistă ţine tot de motivare: în primul rând îi mulţumesc domnului Conf. univ. dr. Radu Ogarcă, deoarece a creat un grup dedicat special cursului de Etică şi ne-a propus să participăm pe tot parcursul semestrului cu comentarii în legătură cu diverse teme, ceea ce “m-a obligat” să mă înscriu şi eu pe reţeaua de socializare. Acest

lucru mi-a oferit posibilitatea de a fi la curent cu noutăţile din universitate. Şi în al doilea rând, îi mulţumesc doamnei Lector univ. dr. Puiu Silvia care m-a invitat să scriu în cel de-al doilea număr al revistei Cronica Studentului FEAA în care v-am povestit despre experienţa pe care am avut-o cu ocazia concursului: “Vreau să fiu antreprenor!” Dacă nu mi-ar fi făcut această invitaţie, cu siguranţă nu aş fi

scris pentru că nu am scris niciodată şi nu mi-aş fi imaginat că voi putea să scriu un articol pentru o revistă. În concluzie, pot spune că eforturile profesorilor noştri au dat şi continuă să dea rezultate! Important este să ne facem şi noi partea şi să fim mai deschişi la oportunităţile care ni se oferă! “Nu ştim de unde sare iepurele!”

„Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine şi te împinge la un nivel superior, înţepându-te uneori cu un băţ ascuţit numit „adevăr” Dan Rather

29


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

30


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Ai (S da-D tu de en nt isa ăM D an rag ag ă em en t,

an ul

III

)

31


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Bună! Numele meu este Dragă Aida-Denisa. Sunt studentă în anul 3, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Management. Am 22 de ani, dar uneori mă port ca un copil. Îmi place viața, îmi plac lucrurile frumoase, oamenii frumoși și încerc să mă agăț de fiecare mărunțiș care-mi poate înveseli ziua și sufletul. Îmi place să mă înconjor numai de oameni optimiști, calzi, generoși, visători, aidoma mie. Din dorința de a da sens vieții mele, din nevoia de a vorbi despre gândurile și sentimentele mele, am ales să scriu… Pentru mine și pentru tine…

A

uzim tot mai des acest îndemn: “Ieși din zona ta de confort! Trebuie să te dezvolți, îți va face bine!” și din ce în ce mai mulți oameni sunt de acord cu această idee. Și se pare că într-adevar, în afara zonei noastre de confort se află toate chestiile interesante. Cu ceva timp în urmă, am citit un experiment cu broaște, relevant pentru modul în care se comportă omul obișnuit... În cazul experimentului 32

s-a constatat că dacă introducem o broască într-un vas cu apă fierbinte, aceasta se mobilizează făcând un supraefort ca să sară afară, să se salveze de la moarte, însa, dacă broasca este pusă într-un vas cu apă rece, iar temperatura apei este crescută lent, în mod constant, broasca nu va mai sări afară. Ea face un efort continuu, adaptiv și se va obișnui treptat cu căldura excesiva, până la nivelul la care va muri fiartă.

Deseori pățim același lucru. Schimbările bruște si violente din mediul extrerior, ne mobilizează, în schimb solicitările lente care vin în exces, tind sa fie neglijate. Stăm si acceptam, ca și ciobanul din balada Miorița, să se întample inevitabilul, pe care l-am prevăzut și la care nu ne putem opune din lipsa energiei . Suntem obișnuiți să stăm în cutiuță și să nu interacționăm cu prea multe persone mai


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

pregătite decât noi, pentru că nu vrem să părem vulnerabili sau mai puțin interesanți. Cei care au însa curajul, reușesc să lege noi prietenii, să își creasca inteligența emoțională, să se dezvolte personal și în general să interacționeze mai usor cu oamenii. Recent, am avut ocazia sa particip la un workshop “Strategie în procesul de achiziții”, unde am cunoscut oameni frumoși, atât spiritual cât și intelectual. Speakerul Dan Enache ne-a împărtășit într-o manieră non-formală experiențele sale din cadrul comapaniei SIEGWERK. Acesta coordonează la nivel global achizitiile unei categorii de materii prime, pentru o firmă cu vânzări de un miliard de euro, din industria chimică (producție de cerneală pentru ambalaje si publicatii). Este responsabil pentru un portofoliu de aproximativ 40 de milioane de euro. Încă de la început, acesta și-a dorit să ne cunoască și să elimine barierele dintre noi, adresându-ne o intrebare cu un impact emoțional destul de puternic : “Care a fost cea mai dificilă perioadă din viața voastră?”. Răspunsurile au fost variate, dar și amuzante, de la

trezitul de dimineată, până la cererea în căsătorie în timp ce sărea de la 4000 m altitudine. Workshop-ul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, fiind structurat în trei module: - Strategie in afaceri - Strategie in procesul de achizitii - Abilități de negociere.

Principiile dupa care s-a ghidat pe tot parcursul workshopului au fost: “Greșeala este bine-venită”, doar încercand lucruri noi, având initiativă, poți să fii creativ. “Try walking in my shoes” – este refrenul uneia din melodiile lui preferate dar și un principiu foarte sănătos, nu doar in 33


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

afaceri. “Caută intrebari noi, nu răspunsuri pentru probleme vechi”. Creatorii de valoare au mereu incertitudini; îndoindu-te chiar de tine însuti e modul cel mai eficient de a avansa. Spre final ,am fost toți premiați cu diplome de participare ,dar cel mai important lucru a fost că am legat prietenii și am adus un “update” în dezvoltarea noastră persoanală și profesională. Care sunt până la urmă beneficiile ieșirii din zona de confort? În primul rând faptul ca e singurul lucru care ne asigură că evoluăm. Apoi, odata cu trecerea timpului, zona noastră de confort se va lărgi și vom descoperi că lucruri care în trecut ni se păreau imposibile au devenit rutină. Și un al treilea motiv este că provocările ne motivează și ne ajută să învățăm lucruri noi. Ne ajută sa ne adaptam mult mai rapid si cu mai puțin stres la situațiile dificile în care ne putem afla. Orice acţiune, orice schimbare, în această situaţie este infinit mai utilă decât AMÂNAREA, stagnarea, încremenirea în starea de blocaj mental, de non-acţiune. 34


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Adelina Marotinescu (Studentă la Marketing, anul III)

B

ună din nou. O să încep aşa: Mulţumesc Silvia Puiu! Mulţumesc Revista Cronica Studentului! De ce? Păi…mulțumesc Silvia Puiu pentru încurajare! Nu obişnuiesc să îmi expun punctele de vedere multor persoane. Nu sunt tocmai un om curajos. Pentru a depăşi momentul, am avut nevoie de susţinere şi încurajare. Iar pentru asta îi sunt recunoscătoare doamnei profesoare Silvia Puiu. M-a ajutat să prind curaj, să spun “De ce nu?” în faţa unor noi provocări. Să am mai multă încredere în mine. Mulţumesc Revista Cronica Studentului pentru oportunitatea

de a-mi exprima ideile şi pentru premiul “Viata ca o teapa”. În cele ce urmează, voi enumera câteva motive pentru care cartea este una ce merită citită. Cartea “Viata ca o teapa” este structurată pe motive. Fiecare capitol reprezintă un motiv. Eu nu voi enumera aici motivele, acelea le puteţi afla citind cartea. Voi spune în schimb ce impact a avut asupra mea. Cartea asta îţi ia convingerile, le agită, le aruncă în aer şi le lasă să cadă, făcându-le bu-

căţi. E ca o trezire la realitate. Te învaţă să ai îndoieli şi să nu ai. Nu, nu am greşit. Chiar asta te învaţă. Te învaţă să ai îndoieli referitor la ceea ce îţi spun ceilalţi şi să nu le ai în ceea ce priveşte propria persoană. “Ia ceea ce ai şi fă ceea ce vrei.” E ca o lecţie pentru dezvoltarea ta. Te învaţă a fi tu însuţi, să te accepţi şi să nu mai depui eforturi inutile pentru a te face plăcut. “Nu vei reuşi niciodată să-ţi corectezi defectele pentru că porneşti de la o premisă falsă: aceea că ai fi defect.” Îţi arată cum să depăşeşti evenimente din trecut, să nu te cramponezi în ele. Cum poţi ajunge să îţi atingi idealurile şi cât de simplu este în realitate 35


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

să faci asta. Să renunţi la a te compara cu alte persoane şi să ai încredere în ţine.“Este destul loc în vârf pentru toată lumea.” Aş putea continua cu o mulţime de alte motive, dar mai bine citiţi cartea. Şi pentru că tot am discutat despre încredere şi curaj, mai este ceva despre care o să va vorbesc. Mi-am făcut curaj şi am făcut clipul video pentru promovarea FEAA Craiova. O adevărată aventură amuzantă. Am început prin a rugă o prietenă să mă ajute şi să mă filmeze. Iniţial am vrut să fac asta în parcul Nicolae Romanescu. Imposibil! Parcul se află momentan în renovare, aşa că nu puteam face asta. Am renunţat, prietena mea venind cu ideea să încercăm la grădina botanică. Era o zi frumoasă, soare, era perfect. Ei bine, a fost o zi perfectă pentru multe alte persoane, care s-au gândit să se bucure de ea în acelaşi loc în care noi ne-am gândit să filmăm. Era foarte multă gălăgie, aşa că am renunţat din nou. Am plecat acasă. Dar nu renunţasem la idee. Aşa că m-am hotărât să încerc să fac asta singură, acasă. Toate încercările mele au fost un eşec total..Nu îmi plăcea cum se vede, cum se aude, iar după aproximativ 20 de încer36

cări, timp în care toţi vecinii au aflat ce facultate urmez, am renunţat pentru că cineva făcea renovări, iar zgomotul era atât de îngrozitor, încât abia îmi mai auzeam gândurile. Pentru că am învăţat că dacă renunţi singura şansa este să pierzi şi e nevoie de ambiţie, ziua următoare am pornit din nou în căutarea unui loc în care să ne desfăşurăm activitatea. Am ajuns astfel în parcul tineretului. Evident, o altă zi frumoasă, la fel de multe persoane îşi doreau să se bucure de ea. Era deja destul de târziu, aşa că am încercat să găsim o zonă mai retrasă, în care să putem filma. După toate încercările eşuate, în care fie vorbeam prea încet, fie prea repede, fie pronunţam greşit anumite cuvinte, am reuşit să ducem la bun sfârşit un clip. Ei, nu tocmai, pentru că înainte de ultima frază, se aude

un “Iuuhuuu!” şi apar în cadru 2 persoane care făceau o întrecere cu bicicleta. Era clar, nu exista nici cea mai mică şansă să reuşim acolo. Am plecat din parc. Imediat, a apărut şi ideea de a filma în faţa parcului. Imediat, au apărut şi alte persoane care se opreau să ne urmărească, intrau în cadru şi făceau cu mâna sau făceau diverse exclamaţii. Am fost aplaudate, am primit felicitări. Enervant pentru că ne doream să facem filmarea, amuzant pentru că nu ne aşteptam la multitudinea de reacţii. Am reuşit să înregistram clipul abia la ora 23, când toată lumea deja plecase, iar noi de puteam desfăşura liber. A fost o experienţă plăcută, frumoasă, amuzantă. Una pe care cu siguranţă mi-ar face plăcere să o repet şi de care m-aş bucura la fel de mult sau poate chiar mai mult.


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

37


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

38


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Bună! Numele meu este Gabriela Ciocănescu și sunt studentă în anul I la specializarea Finanțe și Bănci în engleză. La fel ca și voi, dragi colegi, am ales F.E.A.A. și am decis să vă împărtășesc una din pasiunile mele prin următoarele creații reprezentative pentru FEAA. 

39


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

40


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

41


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

42


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

43


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

44


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

45


Sursă foto: http://www.360view.ro/

CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Ana-Maria Borcoși (Studentă la Marketing, anul III)

E

ste destul de greu, în zille noastre, să adăugăm ceva nou în piaţă de comunicare prin audiovizual sau print. Numeroase campanii de publicitate desfăşurate în medii interactive şi inovatoare au demonstrat că eficienţa acestora depinde foarte mult de publicul ţintă. Însă pentru o comunicare directă a unui mesaj către un public larg, tot mijloacele convenţionale sunt cheia. Primăria Craiova deţine un număr fabulos de spaţii cu potenţial ridicat de afişare a publicităţii. De multe ori acestea rămân nefolosite sau folosite necorespunzător sau ineficient. Una dintre cele mai efici46

ente utilizări a fost promovarea campaniei Filarmonicii Oltenia Europa Season prin afişarea pe

suprafaţa exterioară a autobuzelor RAT Craiova a bannerelor care promovau campania.

Surse foto: http://tncms.ro/, http://www.rat-craiova.ro/, http://www.polivalentacraiova.ro/, http://www.filarmonica-oltenia.ro/, http://www.primariacraiova.ro/ro


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Fie că este vorba de Sala Polivalentă, Filarmonica Oltenia, Teatrul Naţional Marin Sorescu sau Stadionul Ion Oblemenco, orice întreprindere ce se află sub controlul municipalităţii poate să se folosească de mijloacele de promovare ale celorlalte organizaţii. Spre exemplu, Filarmonica Oltenia poate promova evenimente culturale ale Teatrului Naţional, Sala Polivalentă poate promova evenimente ale Stadionului Ion Oblemenco sau ale altor cluburi sportive din Craiova, prin imprimarea pe verso a biletelor cu dată, ora şi evenimentul promovat sau o broşură de evenimente viitoare la care cumpărătorul de bilet este invitat să participe, cu o eventuală reducere. În infrastructura RAT Craiova deja este delimitată o zona de amplasare a afişelor evenimentelor, lângă cabina şoferului de autobuz unde se lipesc frecvent afişe de către organizatorii de evenimente sportive ale Sălii Polivalente. Însă în autobuzele noi puse în circulaţie în anul 2015, pe afişajele electronice LCD sunt prezente doar reclame la firme mici şi mijlocii din oraş. Pe aceste suporturi LCD ar putea fi promovate evenimentele prin clipuri destul de simplu de rea-

Surse foto: http://blog.bijuteriateilor.ro/craiova-wedding-fever-2013/, http://transport-in-comun.ro/craiova/autobuze/ab_man_nl.htm, http://www.ghidsportiv.ro/baschet-craiova-a-invins-liderul-in-polivalenta/

lizat dar care ar fi captivante şi ar îndemna călătorul spectator să le frecventeze. Un alt element care ar fi important de urmărit este frecvenţa difuzării. În ziua evenimentului un călător ar trebui să vizioneze spotul cel puţin o dată între două staţii pentru a îi rămâne întipărit în memorie. Acelaş principiu ar trebui urmat şi la noul stadion sau în incinta Sălii Polivalente, unde se pot amplasa afişaje LCD care să promoveze alte evenimente în aceeaşi măsură. În viitor se pot instala astfel de afişaje în incinta

multora dintre spaţiile deţinute de Primărie, care ar putea afişa inclusiv spoturi publicitare pentru companii. Numărul ridicat al afişajelor ar oferi Primăriei un avantaj competitiv, permiţându-i acesteia să negocieze contracte de colaborare de care ar beneficia şi alte instituţii care nu permit, datorită naturii lor, promovarea, cum ar fi Universitatea din Craiova sau liceele şi şcolile din oraş. Un alt exemplu de colaborare ar putea fi un parteneriat mixt, între Sala Polivalentă, Sta47


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

dionul Ion Oblemenco, Universitatea din Craiova şi un retailer de articole sportive şi un retailer de materiale de construcţii şi bricolaj. Interesul retailerilor ar fi să îşi promoveze brand-ul iar interesul Universităţii ar fi să deschidă o sală de fitness cu acces pe bază de abonament, disponibil exclusiv studenţilor la preţuri modice, care ar trebui să acopere doar costurile de energie electrică şi personal de mentenanţă. Negocierea ar trebui purtată între Primărie şi retaileri astfel: retailerul de materiale de construcţii ar trebui să furnizeze tot necesarul de materiale pentru renovarea unui spaţiu aflat fie în patrimoniul Primăriei, fie în patrimoniul Universităţii iar comerciantul de echipamente de fitness ar oferi tot necesarul de aparatură precum şi accesorii pentru dotarea unei săli de sport moderne. În schimbul acestor sponsorizări, retailerii ar primi expunere de brand, precum şi de spoturi în mijloacele de promovare ale Primăriei pentru o perioadă determinată. Retailerul de articole şi echipamente sportive ar trebui motivat cu o concentrare eficientă a eforturilor sale de marketing pe o categorie interesată, care, prin prezenţa sa la evenimente 48

sportive, se declară interesată şi poate fi selectată cu uşurinţă. Teatrul Naţional ar putea beneficia şi el de o astfel de colaborare. Promovând atât prin mijloacele de publicitate menţionate anterior, cât şi prin vitrine speciale în spaţiul propriu, modele, creaţii dar şi concepte de articole vestimentare ale unei case de modă, ar putea impulsiona, astfel, confecţionarea de costume şi articole de recuzită contra unor sume de bani modice sau oferite gratuit de către sponsori. S-ar putea implementa programe de Design-ul lunii prin care creatorii sau casele de modă ar afișa creaţiile timp de o lună. Pentru început, Teatrul Naţional ar trebui să caute colaborări cu designeri începători, care ar beneficia de expunere şi, datorită dimensiunilor reduse ale afacerii ar pro-

duce cu un preţ mai mic decât cel actual. Avantajul ar urma să vină în viitor, când, atrase de oportunitate, casele de modă ar creea gratuit costumaţiile şi accesoriile de recuzită necesare Teatrului. Încă o posibilă colaborare ar putea uni interesele Universităţii din Craiova şi a unei instituţii bancare pentru crearea unei cafenele sau a unei cantine în incinta Universităţii, în spaţiul unde era amplasată înainte, şi anume la demisol în dreptul magazinului. O instituţie bancară ar putea sponsoriza reamenajarea acelui spaţiu, contra drepturilor de branding. Condiţia principala ar fi oferirea de produse la preţuri studenţeşti, întrucât scopul nu ar fi de a obţine profit. Un astfel de exemplu a fost implementat(1) în SUA de către ING.

Sursă foto: http://thefinancialbrand.com/15550/ing-direct-cafe-us-canada-photos/


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Acestea sunt doar câteva idei pentru dezvoltarea mediului sportiv şi cultural al societăţii craiovene. Astfel de sponsorizări sunt foarte populare(2) în occident şi. Consider că facem parte dintr-o comunitate europeană civilizată care poate beneficia atât de suportul instituţiilor Statului cât şi de sponsorizări din mediul privat.

(1) – http://thefinancialbrand.com/15550/ing-direct-cafe-us-canada-photos/ (2) – http://www.theguardian.com/culture/2015/mar/02/arts-corporate-sponsorship-tate-british-museum 49


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Alexandra Călinoiu (Studentă la MAF, anul I)

L

una trecută, am descoperit SuperBlog, o competiție pentru bloggeri. În ciuda faptului că aveam un program foarte încărcat, m-am înscris. În sinea mea, știam că e o oportunitate pe care nu o pot rata. Ca și blogger, am nevoie de notoriatate. Dacă, la început, stabilisem să postez articole doar marțea, am ajuns să scriu doar o dată pe lună. Mi-am revenit în sesiune, apoi am zis că o să îmi mențin ritmul. În SuperBlog, trebuia să am 3 articole pe săptămână. 16 firme din tară lansau diverse probe, iar juriile erau formate, în principal, din coordonatorii departamentelor de marketing ale acestora. În primul rând, am intrat în competiție cu mine. Așa mi-am dat seama că pot mult mai mult decât cred. Am ajuns să scriu minim 5 articole pe 50

săptămână și, ceea ce mă bucură foatre mult, am inspirat-o pe dna Silvia Puiu să își urmeze pasiunea pentru blogging. SuperBlog m-a șlefuit, mi-a alimentat ambiția, m-a învățat să fac față stresului și să mă con-

centrez din ce în ce mai bine contra timp. Mi-am trăit ultimele 6 săptămâni între deadline-uri, pe care m-am străduit să le respect cu sfințenie. O singură dată am încurcat zilele și am trimis un articol ziua următoare,


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

însă tot credeam că e bine până am realizat gafa, iar altădată am avut probleme tehnice și am încărcat articolul jumătate de oră mai târziu. Avea și un titlu sugestiv: „Când tehnologia te lasă la greu”. Mereu gândesc pozitiv pentru că mă ghidez după principiul „gândești ca să atragi” și așa atrag multe lucruri bune în viața mea. Dacă oamenii ar conștientiza puterea gândurilor, ar realiza lucruri mărețe. Deși articolele înscrise în competiție trebuiau să respecte anumite teme și cerințe tehnice, am încercat să redau aspecte reale. Sunt și unele povești inspirate din realitate, care reflectă dorințe mai mult sau mai puțin ascunse. Unele, chiar dacă încă nu s-au întâmplat, sunt convinsă că va veni o zi în care se vor împlini. Poate nu o să am o insulă a mea, dar o să vizitez cât mai multe. Nu știu dacă o să mă mut în București sau tot prin Craiova, dar etajul 9 să fie! Cât despre tapetul cu cerul înstelat, de pe tavan, la vară îl voi avea.

Am învățat să visez din nou și să am curajul să îmi urmez visurile, să cred în mine și în ceea ce sunt capabilă să fac. Uneori mă surprinde imaginația asta, dar nu mă îngrijorez pentru că dacă mi s-a dat un vis mi se vor da și șanse să se îndeplinească. De-a lungul concursului, am realizat că SuperBlog e mai mult de atât, e o stare de spirit.

51


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Și creează dependență. E destul de molipsitor și pentru cei din jur. Toți prietenii mei și părinții mă întrebau cum mai merge treaba pe acolo, ce articole mai trebuie să scriu, câte puncte am, pe ce loc sunt. Uneori mă certa mama că aștept să scriu pe ultima sută de metri, însă nu aveam timpul fizic necesar. Dacă de timp duceam lipsă, de creativitate niciodată. Am găsit, însă, o soluție: extra-multitasking. Mic dejun sau cină la pat, cu laptopul în brațe, în timp ce scriam articole, iar pe fundal melodia mea preferată ca să mă concentrez mai bine. Love me like you do pe repeat, seară de

52

seară. E melodia pe care mi-am scris lucrarea de licență. Mă ajută să rămân focusată. Laptopul devenise cel mai bun prieten al meu, îl căram cu mine peste tot. Scriam articole la cursuri, pe scările din universitate, pe lângă ușile sălilor cu wi-fi, în autobuz. Da, și în autobuz. În blogging se concentrează esența marketingului. Pentru că bloggingul e cu și despre marketing. De la creativitate, studiul nișei, gândirea conceptelor, promovarea în sine, imaginile care conving, content de calitate și până la distriburi pentru ca articolul să ajungă la cât mai mulți citi-

tori, totul se rezumă la principii și strategii. Cu ocazia acestei competiții, am reușit să pun în practică multe lucruri învățate la cursurile de marketing de la FEAA. De mare folos mi-au fost gândirea economică, planificarea, organizarea, dezvoltarea unei idei într-un mod cât mai creativ și mai ales promovarea brandului personal. Am devenit, fără să vreau, Olteancă în Deplasare. Acum îmi asum noul statut.


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Anca Elena Niță (Studentă la IE, anul I)

L

a începutul facultăţii mi-a fost greu, recunosc, dar este explicabil având în vedere că am terminat științe sociale, iar domeniul pe care mi l-am ales pentru viitor este cu totul diferit, dar asta nu m-a oprit să imi doresc să dau tot ce este mai bun din mine. Pe parcurs m-am acomodat și am realizat că atunci când pui suflet în ceea ce faci şi eşti pasionat, e imposibil să nu reuşești. Primul semestru din viaţa de student a reprezentat, fără îndoială, o schimbare semnificativă pentru fiecare dintre noi, aducând noi experienţe, provocări, agitaţie, dar şi multă curiozitate în ceea ce priveşte disciplinele de studiu. Dintre disciplinele studiate în primul semestru, m-a captivat şi mi-a plăcut în mod deosebit „Bazele contabilităţii”.

Cursurile le-am făcut cu domnul profesor Valeriu Brabete, iar seminariile cu domnişoara Cristina Drăgușin. Încă de la primul seminar domnişoara a ridicat ștafeta, spunându-ne că este curioasă cine va lua nota 10 la examenul de bazele contabilităţii. A pornit de la exemplul personal şi ne-a povestit cum, cu ceva ani în urmă, domnul profesor Marian Siminică lansase aceeaşi provocare studenţilor de la Contabilitate şi Informatică de Gestiune (specializarea pe care a urmat-o dânsa) la cursul de „Analiză economico-financiară”. Cu aceeaşi ocazie, ne-a asigurat că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca noi să înţelegem şi să îndrăgim materia. Treaba cu „10 la baze” am

luat-o ca pe o provocare. Deși nu știam mare lucru despre această materie, în condiţiile în care în liceu nu am făcut decât un an de economie, mi-am zis că trebuie să-mi demonstrez mie că pot să iau nota 10 la examen. Zis şi făcut. Ca să-mi ating obiectivul, m-am dus la fiecare curs şi am încercat să fiu pe cât posibil de 53


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

atentă astfel încât să înţeleg raţionamentul. După cele două ore de curs, urmau cele două ore de seminar, când noţiunile teoretice se împleteau cu aplicaţiile practice, iar “conta” începea să fie din ce în ce mai logică şi provocatoare. Săptămânile treceau, iar în tot acest timp mi-am dat seama că îmi place cu adevărat contabilitatea. Este o disciplină frumoasă şi deloc anostă, atunci când o înveţi de la oameni care pun suflet în ceea ce fac. La seminar, am avut două testări: una anunţată şi una

54

neanunţată. La prima lucrare, am luat nota 8,60, o notă care nu mă mulţumea suficient. De aceea, m-am ambiţionat şi mai mult, iar la lucrarea neanunţată am luat nota 10  Yes! Deci dacă vreau, pot, care va să zică! A urmat sesiunea şi ştiam că trebuie să fiu de 10 la “momentul final”, motiv pentru care, înainte de examen, am reluat, fără excepţie, toate problemele lucrate la curs şi la seminar. Ca să-mi asigur reuşita, mi-am făcut un plan pe zile, pe care l-am respectat cu sfinţenie. Şi ce e cel mai important: învăţam şi repetam. Şi iată-mă ajunsă repejor în “ziua cea mare” (căci ştim cu toţii că în sesiune zilele sunt mult mai scurte ). Aşteptarea de dinainte de examen îmi amplifica emoţiile, pentru că îmi doream să iese totul bine, aşa cum mi-am propus. După ce am primit

subiectul, emoţiile s-au mai risipit, dar nu m-au părăsit cu totul. Am rezolvat cu atenţie exercițiile, după care am citit și recitit lucrarea până am fost sigură pe mine. Câteva zile mai târziu, m-am dus la facultate să îmi aflu nota, iar când am auzit-o am fost extrem de fericită. Reușisem, aşa cum mi-am propus, să iau nota maximă! Până una alta, mi-am dat seama că de la provocare la pasiune nu a fost decât un pas! Am realizat că, de fapt, în tot acest timp, am învăţat de drag şi îmi place contabilitatea…chiar foarte mult! Cred că masterul o să-l fac pe conta… dar, până atunci, îmi propun să învăţ cât mai multe lucruri, să iau în continuare note mari, să fac voluntariat, să mă implic în cât mai multe proiecte şi să îmi fac prieteni noi, alături de care să particip la diferite competiţii. În încheiere, le mulțumesc domnilor profesori pentru răbdare, pentru că m-au motivat și m-au ambiționat pentru a da tot ce e mai bun din mine! “Niciodată să nu spui că un contabil aduce credit profesiei sale; un contabil bun aduce debite profesiei sale.” (Charles J.C. Lyall)


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Larisa Mustață (Studentă la ECTS, anul III)

55


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

Î

n februarie, în plină sesiune, mă uit pe internet și observ că în Craiova se va organiza prima ediție a Târgului de Turism. Timpul trece și astept cu nerăbdare ziua de 18 martie. Din cauza unor angajamente pe care a trebuit să le rezolv prima dată, ajung la Târg pe la ora 16. Intru, îmi iau biletul și încep „să cercetez”. Cei care erau prezenți la acest târg, fac parte din diverse ramuri ale turismului. La intrare, ești întâmpinat de reprezentanți de la Autoritatea Națională pentru Turism. Când începi să pătrunzi mai mult, vezi câteva fete care sunt costumate în Statuia Libertății împărțind pliante cu oferte pentru America. Alți expozanți care au fost se numără: agenții de turism, hoteluri, Traveller Magazine, agenții de asigurare, agenții rent-a-car, Mircea Dinescu a fost prezenți și mulți alți reprezentanți ai turismului. Au fost prezenți și reprezentanții de la site-ul 1tedjobs. Acesta este o platformă în care noi ne creăm profilul care este asemenea unui CV. După ce ne-am creat profilul, căutăm un job care ne interesează. Diferă de ejobs, bestjobs prin faptul că putem să intrăm mai ușor în contact cu angajatorii. Pentru angajatori este mai ușor și 56

mai productiv deoarece candidații vor trece prin niște teste on-line iar cei care iau testele trimit o filmare cu ei în care își evidențiază aptitudinile pentru postul care candidează. Având în vedere faptul că am ajuns târziu, prea multe nu am avut de văzut. M-am gândit să revin a doua zi mai devreme pentru a putea vedea lucruri mai interesante. Așa s-a și întâmplat. Am ajuns în jurul orei 12. M-am gândit ca de această dată să vorbesc cu cei de la Autoritatea Națională pentru Turism. Am cunoscut un domn, Gabriel Popescu, foarte deschis cu care am avut plăcere să schimb câteva idei despre turismul românesc și cum este el văzut de cei din alte țări. Noi, ca români nu știm să ne prețuim valorile culturale, ne place să stricăm, să distrugem. Nu se restaurează în domeniul turismului balnear, drumurile sunt tot timpul în reparații. Multe agenții de turism de la noi promovează foarte mult turismul

extern în loc să atragă turiștii români cu oferte în țară. Trebuie create oferte pentru turismul incoming. Sunt mulți oameni din străinătate care le-ar plăcea să viziteze România dar, ei nu cunosc ce are țara de oferit. Trebuie informați despre ce avem noi de oferit și cum își pot petrece vacanța la noi. Am mai aflat că bugetul de promovare al ANT pentru anul acesta este de 2 milioane de euro. Prima dată îți vine să zici că este mult dar, pentru Târgul Internațional care s-a organizat la Berlin(ITB – cel mai mare târg de turism din lume) s-a cheltuit 200 000 euro. Este o sumă mare, iar dacă nu parti-


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

cipi la astfel de târguri, nu existi pe piața turistică. Vor mai urma târguri importante în America, Japonia, Belgia, Canada, Dubai, iar România trebuie să se promoveze cât mai bine. O altă persoană pe care am cunoscut-o este domnul

Marian Constantinescu. Am avut plăcerea să îl cunosc exact când își lansa a 10 a carte intitulată: „În căutarea lupilor tineri – după 10 ani”. În ea sunt dialoguri între domnul Constantinescu și 11 oameni din domeniul turismului care după ‚89 au încercat și au reușit să creeze agenții de turism și hoteluri importante în România

pornind de zero. Este o dublă carte. În prima parte este „ În turism este vremea lupilor tineri” iar în a doua parte este „În căutarea lupilor tineri – după 10 ani”. Eu am început să o citesc, este interesantă, mai ales pentru cei care sunt interesați de domeniul turistic. Pot spune că am fost la locul și momentul potrivit. Dacă veneam mai târziu sau a doua zi nu puteam să aflu atât de multe lucruri dacă îl vedeam doar la stand. Printre invitații de la lansarea cărții a fost și Directorul de Marketing al Hotelului Ramada Plaza Craiova,Eduard Stanov. Domnul Constantin a avut prilejiul să viziteze subsolurile hotelului, care conform afirmației dânsului a spus: „Este fabulos, este ca un spital”. Ne-a povestit despre subsolurile hotelului, cu toate instalațiile de la purificatoarele de apă, până la conductele anti-fum.Tot dânsul, a mai spus că Hotelul Ramada are o expresie care va provoca piața hotelieră din Craiova. Tot în aceeași zi, i-am cu-

noscut și pe membrii de la ZigZag. Sunt un grup de tineri care au pornit din Iași să “cutreiere” țara și să împărtășească tuturor frumusețiile pe care la are România. Ceea ce fac ei mă impresionează și mă tentează să fac același lucru. Din punctul meu de vedere pentru Craiova, Târgul de Turism a fost foarte bine primit, deoarece orașul dar și întreaga Oltenie are foarte multe de oferit turiștilor români dar și străini. Noi ca și țară cu potential turistic avem multe de învățat despre ce înseamnă Indurstria Ospitalități. Potențial au multe țări dar important este cum să îi facem pe turiștii români dar și străini să ne viziteze țara. Prin aceste târguri putem afla ce putem vizita, cum să ne planificăm vacanța, de ce trebuie să ținem cont când dorim să călătorim, iar după ce revenim din vacanță să împărtășim și celorlalți ceea ce am văzut și să meargă și ei. Un sfat pe care îl putem da celor care doresc să plece undeva este să se informeze foarte bine despre zona care urmează a fi vizitată, tradițiile, oamenii locului etc. deoarece există riscul să fie dezamăgiți când ajung la destinație, să nu mai revină și nici alții să nu viziteze zona. 57


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

58


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

CÂTEVA LINKURI INTERESANTE ȘI UTILE  Selecția vă este oferită de Silvia Puiu 1. Grupul de Management și Marketing Club, un grup cu peste 1300 de membri https://www.facebook.com/groups/mgmkfeaa/ Acest grup oferă informații utile legate de orar, tutori, rezultate la admitere, sesiune, concursuri, știri, evenimente, sfaturi, etc. 2. Canalul de Youtube al Departamentului de Management, Marketing și Administrarea Afacerilor, care vă oferă informații despre studenții și profesorii MMAA în format video https://www.youtube.com/channel/UCBPmLiPjfLjJY5z3PuF7Vbw 3. Cercul de Marketing Craiovean, un grup care vă pune la dispoziție știri din domeniul marketingului, dar și alte oportunități oferite în acest domeniu https://www.facebook.com/groups/Cerculdemarketing/ 4. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Craiova, pagina de facebook a facultății https://www.facebook.com/FEAACraiova si site-ul http://feaa.ucv.ro 5. Universitatea din Craiova, pagina de facebook https://www.facebook.com/UniversitateaDinCraiovaPaginaOficiala 6. ASFEAA, pagina de facebook https://www.facebook.com/asfeaa 7. AIESEC Craiova, pagina de facebook https://www.facebook.com/aieseccraiova și site-ul http://www.aiesec-craiova.org/ 8. Grupul Teatrul Național Marin Sorescu, www.facebook.com/groups/130319718051 9. Blogul studentei Alexandra Călinoiu, https://www.facebook.com/olteancaindeplasare 10. FEAA Craiova Cariere, https://www.facebook.com/FEAACariere 11. Blogul studentei Alina Ivanovici, https://seetheworld437.wordpress.com, https:// www.facebook.com/See-the-world-1645061305727098 59


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

EVENIMENTE & OPORTUNITĂȚI APRILIE 15 Aprilie: CEO for One Month https://www.adeccowaytowork.com/apply-now/en/sign-up 18 Aprilie: EY Day https://www.facebook.com/events/1691008401147636/ 25 Aprilie: Career Talks http://www.cv30.co/evenimente/career-talks-universitatea-dincraiova/ Notă: Autorii materialelor publicate răspund de originalitatea și conținutul propriilor articole. În calitate de coordonator, încurajez creativitatea, dar revista Cronica Studentului FEAA Craiova este o revistă studențească și fiecare student își asumă responsabilitatea pentru ceea ce publică.

Adelina Marotinescu - câștigătoarea premiului Cronica Studentului FEAA Craiova din numărul 6 al revistei 60


CRONICA STUDENTULUI FEAA CRAIOVA

COLECTIVUL REVISTEI

Coordonator: Silvia PUIU Colaboratori: Cătălin BODAE Diana BOBARU Alina ȚIREI, Alina BĂLĂ, Roxana ILIESCU, Iuliana RADU, Mihaela RAICEA, Arnold VÎNĂTORU Bogdan ALEXIE Cristina ZARĂ Aida-Denisa DRAGĂ Adelina MAROTINESCU Gabriela CIOCĂNESCU Cristiana MARICA Alexandra CĂLINOIU Anca Elena NIȚĂ Ana-Maria BORCOȘI Larisa MUSTAȚĂ Grafică: Laurențiu Mihai BADEA  Ne puteți găsi pe Facebook la următoarele adrese: Pagina de Facebook: www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova Grupul colaboratorilor: www.facebook.com/groups/114321912247734

61


www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova

THANKS FOR READING... CRONICA STUDENTULUI

FEAA CRAIOVA


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.