1
2
De aproape 9 ani urmăm același cod „Să ne schimbăm pe noi pentru a înceta să schimbăm pământul!” În momentele de necesarã recreere, natura este cea care ne ia de mânã, ca pe nişte copii pierduţi, sã ne arate verdele pãdurii şi albastrul necuprins de deasupra şi ne dãm seama cã, de fapt, viaţa este mult mai frumoasã decât pare. Dacã ar fi numai atât, naturii i-ar fi bine. Uneori uitãm însã cã nimic nu se capãtã degeaba, cã natura nu mai poate da când noi doar luãm, fãrã sã oferim la rândul nostru. Uitãm, deci, cã nu natura aparţine omului, ci omul aparţine naturii. Omul, fiinţă efemerã, este obişnuit sã observe doar reacţiile instantanee, mãsurate într-un timp comparabil cu durata propriului ciclu vital. Dar natura, cu o viaţă numãratã în milenii, reacţionează într-un interval de zeci şi uneori sute de ani. Reacţiile ei însã sunt în lanţ, fiindcã în naturã toate sunt legate printr-o sensibilã reţea de relaţii trofice ce stau la baza funcţionarii oricãrui sistem. Sã ţinem seama, deci, de toate aceste legi ale naturii şi sã nu stricãm starea de echilibru atât de necesar supravieţuirii. Sã întindem credinciosului nostru prieten o mânã! În tomna anului 2013 am recâștigat STEAGUL VERDE și ne-am bucurat foarte mult. ECOfrunzărind paginile acestei reviste, sperăm să învățați distrându-vă. Și nu uitați: Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată. (Jerome Klapka Jerome)
Scoala Gimnaziala Nr. 29 Galati 3
4
Păstrarea STEAGULUI VERDE, cea mai înaltă distincţie a programului internaţional "Eco - Şcoala", în care şcoala este înscrisă din anul 2006, a oferit multiple beneficii atât școlii cât și comunitãții locale: identificarea principalelor categorii de deşeuri; reducerea cantităţilor de deşeuri şi eliminarea efectelor poluării asupra mediului; valorificarea deşeurilor; identificarea modalităţilor de îmbunătăţire a aspectului curţii şcolii şi zonei din jurul şcolii. crearea şi menţinerea unui climat sănătos, curat şi plăcut în şcoală, adecvat desfăşurării procesului instructiv-educativ; colectarea deşeurilor acumulate în şcoală şi în familiile elevilor şi valorificarea acestora; realizarea unor venituri pentru derularea programului, pentru stimularea elevilor şi cadrelor didactice care se evidenţiază în activităţile de colectare a deşeurilor, de ecologizare a şcolii; formarea şi dezvoltarea deprinderilor de economisire, curăţenie şi respect pentru mediu, prin punerea în aplicare în cadrul activităţilor desfăşurate a cunoştinţelor dobândite la diferite discipline de învăţământ; stimularea colaborării lucrului în echipă atât în rândul elevilor cât şi al cadrelor didactice; formarea unei imagini noi a şcolii în plan local şi naţional; stabilirea unor contacte cu şcoli din ţară sau străinătate participante la program. Prin implicarea în acest program scoala câstigã parteneri în rândul comunitãtii locale si a institutiilor ce au preocupãri în domeniul educatiei. Primirea Steagului Verde ne onorează, dar ne şi obligă să avem în continuare o conduită ecologica solidă. Ca în fiecare an, ne-am ales temele puse la dispoziție de CCDG (Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie) și ne-am 5
propus un plan de lucru. Temele alese pentru anul școlar 2013-2014: 1. 2.
Patrula ECO, ce a fost tot anul în acțiune, le-a reamintit elevilor școlii noastre regulile de colectare selectivă a deșeurilor. Toți elevii, cu mic, cu mare s-au afiliat entuziaști competiției frunzulițelor verzi, devenită o îndrăgită cutumă a școlii noastre ECO. Clasele ce au obținut ”frunzulița verde”: 3D/7D 1B/ 3B/7B 2C/6C 4D/8D 0C ȘI 0B 2B/6B 1C/
Cei mai destoinici colectori de maculatură și peturi au fost stimulați, primind câte o frunzuliță verde.
6
S-au desfășurat periodic acțiuni de ecologizare a curții școlii și împrejurimilor acesteia.
Sub deviza ”Voluntariatul nu e poveste, voluntariatul e de povestit” în perioada 711 aprilie în săptămâna ”Să știi mai multe, să fii mai bun” (Școala Altfel), elevii școlii au desfășurat ample acțiuni de ECOvoluntariat în Grădina Botanică a orașului Galați.
7
Căsuțe printre frunzulițe Copacii un rol foarte important în pastrarea biodiversității si echilibrului pe glob. Ei contribuie la improspatarea aerului, ofera adapost si hrana multor vietuitoare. A sadi un copac sau a plasa casute pentru pasari sunt lucruri foarte simple pentru noi, dar importante pentru mentinerea echilibrului ecologic. Prin aceste acțiuni am dorit să popularizăm şi un model de bună practică şi să readucem în prim-plan responsabilitatea dezvoltării şi îngrijirii mediului ce ne înconjoară.
ECOcurriculum, lecții cu rolul de înţelegere a naturii pentru a inspira un viitor mai optimist și mai curat. Lecțiile naturii pentru un viitor sustenabil aplicând cunoștințele la situații din viața reală și dezvoltând competențe relevante în carierele într-o societate și economie ecologice. La diverse discipline (matematică, literatura română, civică, chimie, fizică, științe, geografie, desen, tehnologie etc) ne-am dobândit competențe ce vor contribui la o societate și economie ecologică. ECOmpetiții La orele de literatură elevii pot să-și dovedească cretivitatea folosind ca sursă de inspirație natura participând la concursul de creație literară ”Prietenii naturii”. Câștigătorii concursului: Artene Teodora (clasa I B), Bichir Andreea (clasa a III-a B), Chiroșcă Diana (clasa a VII-a B), Burghelea Bogdan (clasa a VIII-a B). În cadrul orelor de lucru manual, am confectionat căsuțe pentru păsărele, pentru a fi apoi montate în curtea școlii. Astfel am implicat și comunitatea locală (părinți, frați mai mari, bunici). Campionii au fost elevii clasei a II-a C. 8
În timpul liber ne-am relaxat la cercul de artă, antrenându-ne mânuțele dibace prin munca de creaţie artistică: muzică, pictură, abilităţi practice. Competiția de machete ”Un colț de rai” a încântat privirile vizitatorilor din cadrul Simpozionului International susținut de Casa Corpului Didactic Galați pe 30 mai 2014.
Comunitatea locală s-a implicat activ în acțiunile școlii devenind un partener denădejde.
Material realizat de Giulia ANGELUȚĂ (clasa a VIII-a B și Miruna (clasa a IV-a B) 9
10
Ce este biodiversitatea? Biodiversitatea este definită ca întreaga gamă a genelor, a speciilor şi a relaţiilor de interdependenţă a acestora cu mediul natural. Fără îndoială, una din trăsăturile esenţiale ale lumii vii este diversitatea. Lumea vie evoluează neîntrerupt pentru că este diversă, iar diversitatea nu poate avea loc în afara evoluţiei. Diversitatea lumii vii a atins cote atât de înalte şi de perfecte, încât pentru a înţelege cauzele şi mecanismele biologice ale transformărilor, omul rămâne uimit de ceea ce observă la prima vedere: bogăţia, frumuseţea şi diversitatea formelor de viaţă. Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se bazează pe acest capital natural. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică serviciile pe care le oferă natură: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente. Aceasta este esenţială pentru menţinerea viabilităţii pe termen lung a agriculturii şi a pescuitului şi stă la baza multor procese industriale şi a producţiei de medicamente noi. Ca fiinţe, noi suntem complet dependenţi de biodiversitate pentru a supravieţui. Noi avem puterea sã schimbãm acest curs. Fiecare dintre noi putem sã acţionăm pentru a proteja propria biodiversitate şi sã ajutãm dezvoltarea în viitor a vieţii pe pãmânt. Deja, mii de specii au dispãrut pentru totdeauna. Dispariţia este un proces natural pe Pãmânt. Cauzele care duc la pierderea biodiversităţii sunt complexe: - Distrugerea habitatelor; - Poluarea; - Supra-exploatarea resurselor. Este biodiversitatea în pericol? Aceasta este întrebarea pe care ne-am pus-o când am ales această temă în anul școlar 2013-2014. Ce am aflat? … Lucruri uimitoare care ne-au pus să reflectăm mai mult asupra stilului de viață pe care îl avem, să găsim soluții și să informăm publicul gălățean și nu numai. Nu vă putem răspune la întrebare decât cu un vechi proverb indian: Doar după ce ultimul copac a fost doborât, Doar după ce ultimul râu a fost otrăvit, Doar după ce ultimul peşte a fost prins, Doar atunci veţi realiza că banii nu pot fi mâncaţi. 11
Astfel s-a adresat demult, întregii omeniri, prin glasul unui înțelept, un neam al pământului care a știut să respecte și să prețuiască fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, fiecare arbore. Din respect pentru ”plămânul verde” al planetei, am plantat de ziua ”Plant a tree for pace 2013” un arbust. Arborii adăpostesc peste jumătate din speciile care trăiesc pe pământ, ajută, de asemenea, la încetinirea încălzirii globale, prin stocarea şi reţinerea carbonului, sunt surse de produse lemnoase ajută la reglarea căderilor de precipitaţii, sunt surse esenţiale de hrană şi apă şi aduc în acelaşi timp enorme avantaje estetice, spirituale şi de agrement pentru milioane de oameni. Dorim să popularizăm şi un model de bună practică şi să readucem în prim-plan responsabilitatea dezvoltării şi îngrijirii spațiului verde al comunității locale.” ne declara un elev al clasei a IV-a C. Luna Plantării Arborilor este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Plantează un copac pentru sănătatea ta!
În concluzie natura este foarte importantă pentru fiecare persoană. Ea se găseşte pretutindeni, reprezintă frumuseţea, magia, farmecul Terrei. Din păcate, aceasta prezintă nenumărate „lipsuri”, deoarece pădurile sunt în număr foarte mic din cauza defrişărilor, animalele dispar din cauza vânatului excesiv, apele sunt murdare pentru că lumea „le-a confundat” cu coşurile de gunoi, iar aerul devine tot mai nociv din cauza gazelor toxice produse de uzine sau maşini. Există sute de probleme care pot fi rezolvate mai mult sau mai puţin, totul depinde de noi! Racoviță Oana, clasa a VII-a E 12
Sfaturi verzi oentru viața ta Cea de-a doua temă aleasă de noi în anul școlar 2013-2014 a fost Reciclarea deșeurilor. Având grijă de mediu, ajutăm și sănătatea, nu numai mediul înconjurător. In prezent, un român din mediul urban generează, în medie, aproximativ 346 kg de deșeuri menajere/an, în timp ce persoanele din mediul rural produc, în medie, de până la 3,5 ori mai puțin (aproximativ 95 kg de deșeuri menajere/an). Din acestea, deșeurile reciclabile reprezintă aproximativ 39% în urban și 52% în rural, din care aproximativ jumătate sunt ambalaje. Concluzia: Achizitioneaza “o punga verde” pentru a face cumparaturile! Mă bucur că pot să aduc un plus de valoare, şi o contribuţie mică la crearea mediului pe care mi-l doresc mai curat şi mai ecologic atât pentru mine cât şi pentru viitoarele generaţi. Haideţi să strivim, să zdrobim şi să reciclăm împreună! Reciclarea reprezinta o metoda excelenta pentru refolosirea obiectelor vechi, care protejeaza mediul inconjurator, dar in acelasi timp ii ajuta pe oameni sa economiseasca bani. Iata mai jos cateva sfaturi pentru refolosirea obiectelor casnice de care nu mai aveti nevoie. Stim cu totii ca plasticul se degradeaza foarte greu. Pungile de plastic se numara printre obiectele care pot fi reciclate. Daca acestea sunt impaturite in fasii subtiri, ele pot fi folosite drept fire care se pot croseta. Din pungile vechi se pot obtine unele noi. De asemenea, pungile pot fi folosite si la activitatile de lucru manual ale copiilor. In loc sa cumperi saci menajeri speciali pentru cosul de gunoi, mai bine foloseste pungile de plastic in care ai transportat cumparaturile. DVD-urile pot fi folosite drept mozaic pentru lucrari de arta sau decoratiuni. Puteti obtine aceste piese daca spargeti DVD-urile in mai multe bucati si le lipiti pe diferite suprafete, cum ar fi mesele, dulapurile sau sifonierele mai vechi. In acest fel, obiectele vechi de mobilier pot 13
arata din nou ca noi. De asemenea, bucatile sparte pot fi pictate in diferite culori sau ai putea să-ți faci globuri pentru bradl de Crăciun. Cu siguranță vei avea un brad original. Cutiile si conservele din metal pot fi utilizate pentru a realiza un suport pentru pixuri si creioane. Puteti decora aceste suporturi, lipind hartie colorata pe suprafata cutiilor. Apoi, tot din hartie colorata puteti taia diferite forme, pe care sa le lipiti peste hartia in care ati invelit cutia de metal. Cutiile de lapte sau de suc din carton, pot fi de asemenea reciclate si transformate in obiecte noi. Daca faceti o gaura pe o parte a cutiei, ii puneti un carlig sau o agatatoare si puneti niste seminte in ea, puteti sa obtineti o cutiuta pentru hranirea pasarilor. Daca vreti puteti chiar sa pictati cutia si astfel va arata si mai frumos. Colile de hartie folosite deja pot fi refolosite in diferite moduri. Ele pot fi decupate si taiate, apoi folosite pe post de servetele decorative. Tot din hartie se pot realiza diferite masti si coifuri pentru costumele de carnaval sau pentru alte ocazii. Copiii vor fi incantati sa realizeze mastile din hartie, sa le coloreze si apoi sa le poarte. Alte idei de reciclare: Cutiile metalice nereciclabile si alte cutii goale, pot fi transformate in ghivece pentru flori, creioane. Cutiile de plastic cu capac de la alimente pot fi reutilizate pentru depozitarea altor alimente Prosoapele, cearceafurile si tricourile vechi pot fi transformate in carpe de sters praful Pungile de plastic de la supermarket pot fi folosite pentru gunoi Cartile, revistele si alte materiale de citit care nu pot fi reciclate, pot fi donate la o scoala sau librarie locala sau cu putina imaginatie se pot folosi pentru a face diverse colaje pentru decoratiuni interioare. Din gresia si faianta data jos din baie sau bucatarie se pot face mozaicuri pentru decorarea curtilor betonate, ghivecelor de lut, masutelor pentru flori sau mobilierului vechi de gradina si chiar a fatadelor Pantofii vechi pot fi folositi in gradina, in ateliere, sau pentru activitatile in aer liber: campinguri, canoe, pescuit sau orice alte activitati in care nu ai vrea sa-ti murdaresti pantofii cei buni sau de ce nu o gradină mai specială. Exista o multime de alte materiale si obiecte care pot fi reciclate si pe care le folosim zi de zi. Totul este sa va puneti imaginatia la contributie si sa dati frau liber creativitatii. In loc sa aruncati aceste obiecte, ganditi-va cum ati putea sa le refolositi, astfel incat sa obtineti obiecte noi decorative sau care au o cu totul alta utilitate. Ana-Maria SUDITU, clasa a IV-a C 14
Sfaturi pentru a fi Mai jos cateva sfaturi despre cum putem reduce volumul de deseuri si cum putem ajuta la reciclarea lor: Recicleaza hartia de copiator, ziarele, revistele, cutiile de la bauturile racoritoare, echipamentele electronice cat si bateriile. Sunt multe firme mici care colecteaza si valorifica astfel de deseuri, asa incat poti ajuta la cresterea economiei prin sustinerea companiilor mici. Incearca pe cat posibil sa imprimi pe ambele fete ale hartiei, cumpara tonere pentru imprimanta umplute cu materiale reciclate si refoloseste-le ori de cate ori este posibil. Atunci cand decizi ca performanta computerului actual nu mai este suficienta, intereseaza-te daca nu cumva poti face un upgrade cu un minim de costuri si know-how, evitand astfel cumpararea unuia nou si aruncarea celui vechi. Dupa o petrecere, incearca pe cat posibil sa strangi mancarea ramasa si sa o donezi unui adăpost pentru animale abandonate. Cu siguranta cineva se va bucura de gestul tau! Cand cumperi produse noi, incearca pe cat posibil sa alegi varianta cea mai putin daunatoare mediului - mai putine substante chimice, mai putin ambalaj nefolositor etc. Alege sa cumperi calitate, in loc de cantitate. Nu mai cumpara apa minerala sau sucuri la PET. Ele sunt o sursa majora de poluare – alaturi de pungile de la piata/supermarket. Daca nu suporti apa de la robinet, cumpara un sistem de filtrare a ei care iti va oferi apa curata, fara chimicale. Este aberant sa dai o gramada de bani pe apa doar pentru ca e inchisa intr-o sticla de plastic. Daca e musai sa ai o sticluta cu tine, refoloseste de mai multe ori aceeasi sticla, umpland-o de acasa. Sucurile oricum sunt bombe pentru sanatatea ta, daca renunti macar la 50% din cantitatea de apa/suc pe care o iei la PET vei realiza o diminuare URIASA a poluarii cu plastic a mediului care te inconjoara. Cam cu 1 milion de sticle PE ZI! Nu mai accepta pungi de plastic la piata/magazin, ci ĂŽncearca sa folosesti o sacosa textila pentru piata, sau pune mai multe legume in aceeasi punga de plastic. Cumpara pungi de hartie reciclata in loc de pungi de plastic, sunt mai practice si polueaza mai putin. Colectivul clasei a II-a C Ce zici, poti fi
?!
15
Reciclează! Stiu, in Romania reciclarea este un moft. Totusi, daca te vei invata inca de acum sa sortezi gunoiul si sa duci sticla, PET-urile si hartia la containerele speciale care au inceput sa apara, in cele din urma reciclarea va deveni rentabila si in Romania si aplicabila la scara larga. E un efort mic, facut chiar in momentul in care arunci lucrurile de care te-ai folosit pe parcursul zilei. Dar are un efect major – daca am recicla macar 30% din ce aruncam, ar fi colosal! Mai sunt si altele. Dar cum ai vazut pana acum, niciunul dintre cele de mai sus nu iti cere sa te duci sa imbratisezi copaci sau sa devii ascet. Cer doar putina atentie – atentie in urma careia ai reduce impactul tau asupra resurselor si asupra mediului cu circa 30%. Un pas infim pentru tine, un pas enorm pentru natura care te inconjoara. Bradul de Craciun este elementul principal in timpul Sarbatorilor dar, dupa ce acestea trec, ce faci cu el? Iata cateva idei simple pentru reciclarea bradului de Craciun. Cea mai buna solutie ramane sa folosesti un brad in ghiveci pe care sa-l poti aduce in casa cativa ani la rand si pe care sa-l plantezi, apoi, definitiv la tine in curte. Solutia este cea mai inteleapta din toate punctele de vedere si merita din plin efortul. Dar daca inca folosesti brazi vii, taiati atunci cateva solutii pentru reciclarea bradului de Craciun sunt si morale si necesare. Taie tulpina si las-o sa se usuce. O poti pune pe foc la finele lui ianuarie. Foloseste ramurile bradului pentru a proteja unele din plantele din gradina. Azeaza pur si simplu ramurile peste rasaduri sau peste locul pe care il vrei protejat de ger sau inghet. Aduna acele de brad sau de pin si pune-le la macerat in alcool. O sa ai o buna solutie cu efect desinfectat si deodorant natural. Usuca acele de brad si fa ceai cu ele. Este foarte parfumat si eficient in gripe si raceli.Foloseste lemnul si acele de brad pentru a face compost sau multi pentru plantele din gradina. Daca incepi sa-l prepari in ianuarie pana in marie e gata. Foloseste bradul pentru a face ceva in casa din lemnul lui. Fie bricolezi tu ceva, fie apelezi la un tamplar. Lemnul de brad este excelent pantru a face din el cuburi, jucarii, linguri de lemn si alte mici obiecte care duc mai departe viata lemnului. Să știți că multe primarii au initiat campanii pentru reciclarea brazilor de Craciun si transformarea lor in combustibil sau in ingrasamant origanic. Sper că nu v-am plictist cu sfaturile și să vă fie de folosideile pe care vi le-am propus. Vă propunem un concurs ”10 sfaturi pentru a fi eco” despre cum putem proteja natura si economisi resursele naturale. Andreea CARAGEA, clasa a VII-a B 16
SIMFONIA NATURII Nu ştii ce sã admiri: culorile cerului sau văpăile ce par sã cuprindă munţii? Asta este toamna, o simfonie de culori, de arome, de sunete, de schimbãri şi de ….neprevãzut. Ce toamnã caldã! Ce toamnã ploioasã! Ce toamnã rece! Ce toamnã o fi anul acesta? Oricum ar fi, este un moment de triumf al naturii când totul este parcã numai mişcare cãci mugurul din primãvarã este acum în maturitatea deplinã, gata sã-şi arate puterea, pregãtit sã porneascã pe un drum din care nu are cum şi nici nu vrea sã se întoarcã. A cãutat soarele şi a aşteptat stropul de ploaie. A înfruntat arşiţa şi s-a ridicat din mâlul potopului de ploaie. A lãsat vântul sã-l rãsuceascã în goana lui nebunã şi a îndurat loviturile îngheţate cãzute din cer şi totul doar pentru cã ştia cã este un timp al încercãrilor peste care nu poate trece. Nimeni nu poate trece. Dar vine un alt timp în care, fiecare adunã şi scade, regretã sau se bucurã, sperã sã uite sau se roagã sã nu fie niciodatã altfel, oricare le-ar fi gândurile, este un timp în care nimeni şi nimic nu rãmâne neschimbat. Apoi se lasã liniştea şi tãcerea şi se adunã amintirile... sau spunem cã vine iarna. Diana CHIROȘCĂ, clasa a VII-a B ÎN ZBOR PE ARIPI DE TOAMNĂ Când spun cuvântul natură timpul se oprește-n loc si ajung intr-o alta lume. O lume magica, in care animalele zburda, pasarile canta, iar pomi danseaza. Adesea aud glasul naturii care-mi spune cu vocea sa suava: "Copilaria ta este nepretuita vino alaturi de mine si îți vei da seama cu ajutorul meu" De multe ori natura m-a leagana in ramurile ei si-mi cânta cantece de leagăn. 17
Toamna aduce cu sine culori ce-ţi taie respiraţia. În doar câteva zile observi cum totul se împodobeşte cu nuanţe pe care nu ai cum să nu le îndrăgeşti. Nimic nu se compară cu o plimbare prin pădurea acoperită de frunze. Acolo găseşti culoare; găseşti şi sunetul plăcut al frunzelor călcate, acel foşnet meditativ ce te poartă cu gândul la cât de trecători suntem şi noi. Bogdan BURGHELEA, clasa a VIII-a B ARŢARUL Un tânăr arţar crescuse la poalele unui munte. Era vesel şi fericit şi fiecare zi şi-o petrecea cu păsărelele care îi poposeau pe ramuri. Totul era minunat şi nimic nu părea să-l tulbure până când, într-o dimineaţă, un vânticel rece îi mişcă rămurelele. Ce să fie oare? - Bună dimineaţa, arţarule! ciripiră păsărelele. Am venit să ne luăm rămas bun. Plecăm în ţările calde. - De ce plecaţi? V-am supărat cu ceva? se miră copăcelul. - O, nu! Dar vine Toamna. Nu simţi adierea ei? - Am simţit eu ceva... Dar cine este Toamna? - Ai s-o cunoşti în curând. Ea e prinţesa belşugului, a roadelor bogate. Oamenii o iubesc foarte mult, pentru că le dăruieşte mere roşii ca focul, pere zemoase, gutui cu puf galben ca de pui şi multe alte legume şi fructe. - Da, dar mie ce-mi aduce? -Ţie îţi dăruieşte o haină nouă. Îţi pictează frunzele în culori minunate şi, după o vreme, le transformă în bărcuţe ce plutesc uşor, legănându-se spre pământ. - Pare minunat! Drum bun, păsărelelor! - Rămâi cu bine! Ne revedem anul viitor! Diana NOVAC, clasa a III-a B DOR DE PRIMĂVARĂ Așa cum cărţile sunt fluturi cu care zburăm prin propria noastră minte, sub bolta uriaşă a planetei noastre, tot așa eu voi încerca să vă plimb în lumea mea de poveste. Există un fior al primăverii pe care fiecare îl trăieşte în felul său unic. Nimic nu poate întrece bucuria pe care o simt, când după o iarnă grea, geroasă, cu multă zăpadă şi drumuri troienite, o rază de soare sfioasă îmi bate în geam. 18
Cum să nu tresari când vezi plăpândul ghiocel, mugurii somnoroşi, colţul fraged al ierbii mătăsoase, cărările de soare pline, oaspeţii înaripaţi ce străbat înălţimile albastre, crângul însufleţit de glasuri măiestre? Câtă frumuseţe, câtă viaţă, câtă culoare! Natura e în sărbătoare! Pomii plini de floare şi ciripit freamătă de viaţă. Dacă nu ai mers primăvara într-o livadă însorită, nu pierde ocazia să te îmbeţi cu parfumul florilor! Pictorul poate aşterne pe pânză feeria livezii, poetul poate scrie o poezie, muzicianul poate compune o piesă, iar tu, copile, vei simţi că nu poate fi pe pământ un colţ mai minunat. Pământul, în dorinţa lui de a renaşte, se încălzeşte sub ploaia razelor soarelui, care soarbe roua dimineţii. Cerul nu mai plânge, acum e senin şi fericit. Câmpiile sunt acoperite de covorul multicolor , o pată de culoare pe pânza Maestrului Creator. Primăvara e o prinţesă care coboară din caleaşca sa în culori de curcubeu, e un univers plin de zâmbete şi dorinţe care se împlinesc cât ai bate din palme. Aş vrea să fiu o pasăre măcar pentru o clipă… să zbor şi să admir de sus minunăţia cuprinsului. Cum aş putea să te înduplec, Primăvară, ca frumuseţea ta să devină veşnică? Teodora DEDIU, clasa a III-a B
19
20
chimie
Cu toții am învățat la școală că planeta noastră este formată în proporție de 70% din apă. Dacă procentul respectiv s-ar modifica, viața de pe Pământ ori ar dispărea, ori ar suferi anumite mutații care ar schimba pentru totdeauna planeta. Structurile lumii în care trăim par fixe, în realitate sunt rezultatul unor transformări permanente, care duc la stabilirea unor stări de echilibru. Cunoaşterea pH-ului, a caracterului acido bazic al substanţelor, ne ajută să stabilim stările de echilibru între toate procesele biochimice. Echilibrul acid-bază în corpul plantelor şi animalelor este un factor important pentru viaţă şi sănătate. Determinarea practică a pH-ului are o mare importantă. Toate procesele vitale din organism se desfasoara la valori exacte ale pH-ului. Caracterul acid sau bazic al unei solutii poate fi pus in evidenta folosind indicatori acido-bazici numiti si indicatori de pH. Un indicator de pH este o substanta care are o anumita culoare cand se gaseste in forma sa de acid, si o alta culoare, diferita, cand se gaseste in forma de baza conjugata. Caracterul acid sau bazic al unei soluţii poate fi pus in evidenţă folosind indicatorii acidobazici nu-miţi şi indicatori de pH. Un indicator de pH este o substanţă care are o anumită culoare când se gaseşte în forma sa de acid şi o altă culoare cand se gaseşte în forma de bază conjugată. În practică se folosesc hârtii indicatoare şi pH-metre. Culoarea roşie a macilor este dată de seva cu pH acid, în care o substanţă organică (pelargonidina) îşi schimbă culoarea. Aceeaşi substanţă dă si culoarea albăstrelelor dar la pH bazic. 21
Peştii preferă un pH≈6,9. Un pH prea ridicat sau prea mic poate produce iritaţii ale pielii, diminuarea culorii peştilor şi scurtatea duratei de viaţă. Printre cauzele scăderii pH-ului în acvarii se numără dioxidul de carbon dizolvat în apă, sau acidul humic provenit din descompunerea plantelor acvatice. Adăugarea NaHCO3 corectează pH-ul. În oceane, variaţiile pHului la topirea gheţarilor explică anumite migraţii sezoniere ale peştilor. Părul şi pielea sunt şi ele părţi ale organismului şi ar trebui să folosim produse cosmetice cu pH aproximativ 5,5 deci slab acide pentru a neutraliza alcalinitatea indusă de apă sau detergenţi. Dacă şamponul folosit este foarte acid (pH=1-2) punţile de hidrogen şi cele saline nu se mai formează, daca pH-ul este unul bazic dauneaza deasemenea parului. Sapunul cu un pH necorespunzător usucă tenul şi irită astfel glandele sebacee. Ploile acide (pH<5,6) conduc la distrugerea vegetaţiei şi a lumii animale, uneori au efecte fatale. Râurile sau lacurile care sunt prea acide nu sunt propice vieţii animale sau vegetale; apa potabilă prea acidă este nesănătoasă şi corodează ţevile de transport ale apei. Alex Cristian BÎRSAN Clasa a III-a B
Cât de ecologist ești? Apa este elementul care întreține viața pe Pământ. Toate organismele o conțin; unele trăiesc în ea; unele o consumă. Plantele şi animalele au nevoie de apă pură, şi nu pot supraviețui dacă apa este infectată cu chimicale toxice care dăunează microorganismmelor. Desi nu citisem, nu auzisem nimic despre efectele uleiului asupra apei, aveam totusi simtamantul ca nu e bine sa arunc in chiuveta… ca daca laș arunca pe sol, nu ar fi chiar atat de grav. Cred ca nu am fost singurul care s-a confruntat cu o situatie de acest gen. Problema este ca nici una din optiunile prezentate nu este buna, deoarece uleiul polueaza atat solul cat si apa. ONG-urile ne spun ca un litru de ulei de gătit aruncat in chiuveta contamineaza un milion de litri de apa. Totusi, uleiul vegetal este biodegradabil, asa ca problema vine din alta parte: pe teava se combina datorita apei fierbinti cu soda caustica si alte elemente chimice folosite la bucatarie si formeaza sapun (care blocheaza tevile), poluand apoi si apele din aval. 22
Chiar daca Uniunea Europeana ne impune sa reciclam uleiul alimentar, in Romania nu exista decat un singur centru pentru acest procedeu. Oricum, este mai usor de aruncat la chiuveta, fara sa pese cuiva ca un litru de ulei ars ar putea polua un lac intreg. Uleiul vegetal uzat afectează mediul şi sănătatea umană. Motivul pentru care aceasta activitate nu s-a dezvoltat precum colectarea hartiei (de exemplu) este dat de costurile mari impuse de colectare si transport. In tarile mai dezvoltate, costurile acestea sunt acoperite insa de la bugetul de stat. Ştiaţi că...? Uleiul vegetal uzat este considerat un reziduu toxic? Uleiul vegetal uzat poate polua solurile şi apa? Uleiul de floarea-soarelui este considerat cel mai puţin poluant, iar cel de măsline cel mai sănătos pentru om? Uleiul alimentar, prăjit în exces sau neînlocuit la timp, poate duce la apariţia unor boli fatale? Poate duce la dezvoltarea celulelor cangerigene sau la accidente vasculare cerebrale. Uleiul alimentar uzat poate fi reciclat în biodiesel sau în energie Vegawatt? Producătorii de bio-combustibil de tip diesel au început să observe de doar 67 ani uleiul vegetal uzat ca materie primă? Acesta este ieftin şi se găseşte în cantităţi mari. uleiul uzat are mai mult decat dublul valorii calorice a carbunelui si produce mai multa caldura decat combustibilul petrolier ? un litru de ulei uzat poate furniza 5 kWh de energie electrica ? 8 litri de ulei uzat pot produce suficienta energie electrica pentru a acoperi necesarul unei familii obisnuite pe 24 de ore sau … suficient ca sa gatesti 48 de mese la un cuptor cu microunde; sa te usuci cu un uscator de par de 216 ori; sa-ti cureti casa cu aspiratorul timp de 15 luni; sau sa te uiti la televizor timp de 180 de ore. un litru de ulei poate contamina un milion de litri de apa potabila un litru de ulei produce pe apa o pata cu suprafata de un hectar Atunci de ce sa ne miram ca romanii nu respecta mediul si varsa uleiul ars la chiuveta? De aici, prin sistemul de canalizare, intra in sol, care devine arid. In plus, un litru de ulei poate polua un milion de litri de apa: daca ajunge intr-un lac, se intinde ca o pelicula si omoara pestii si plantele. Un efort mic pentru tine, un efect mare pentru apă. Material realizat de Andra BOBEICĂ Clasa a VII-a D
23
Copacul cu vise Natura ne daruieste cu bucurie si simplitate, din plin, neconditionat, toate bunurile sale. Dar, de cele mai multe ori, omul n-a stiut sau a uitat sa protejeze aceste daruri pentru el si pentru generatiile urmatoare. atura ne daruieste cu bucurie si simplitate, din plin, neconditionat, toate bunurile sale. Dar, de cele mai multe ori, omul n-a stiut sau a uitat sa protejeze aceste daruri pentru el si pentru generatiile urmatoare. Noi, elevii trebuie sa devenim prieteni ai naturii, cu conditia sa respectÄ&#x192;m natura. Aceasta inseamna azi, mai mult ca oricand, s-o privim ca un adevarat ecolog-cetatean ce dorim nu o natura strivita, cu gandul refacerii ei, ci constient ca apara si conserva una dintre bogatiile cu care noi, romanii ne mandrim. Ce ne ofera natura in schimbul prieteniei noastre? Pe langa bucuria clorofilei, fosnetul arborilor, cantecul pasarilor, susurul apei, atat de poetice si fara de care n-am putea trai, ne da cel mai prozaic, dar de nelipsit bun, hrana cea de toate zilele. Credeti ca acest lucru ar fi posibil daca ar disparea Soarele, circuitul apei in natur. Noi, cadrele didactice, parintii, politicienii , elevii, trebuie sa intelegem si sa acceptam ca, oricata matematica, fizica, chimie ar sti un absolvent, orice talent economic si spirit de initiativa ar avea, toate devin inoperabile si inutile daca traim o viata precara intr-un mediu alterat, sau daca ne sufocam progresiv intr-un mediu caruia nu mai avem ce-i face.
24
Noi suntem elevi în clasa a III-a B. Poate nu avem vârsta necesară marilor descoperiri sau pentru a schimba lumea, dar împreună cu doamna învățătoare, îndrumați de cadre specializate şi având susținerea şi ajutorul parinților, am reuțit să demarăm un proiect european despre mediul înconjurător. Astfel, poate atragem atenția asupra importanței şi necesității protejării mediului în care trăim. Un element vital al mediului înconjurător este APA. Toate documentările, cercetările şi experimentele făcute ne-au demonstrat importanța apei în natură. Iată cum arată proiectul nostru: Studiul de caz al acestui proiect a fost apa Prutului. Deoarece Prutul străbate teritoriul județului nostru, Galați, ne-a fost la îndemană să facem cercetări asupra mediului dezvoltat de această graniță naturală a țării noastre. Să ştiți că nu a fost deloc uşor. Colectivul a fost împărțit în grupe de studiu. Toți copiii şi-au luat rolul de „mici cercetători” în serios. S-au documentat foarte bine iar planşele informative au redat diversitatea şi bogăția răspândite pe malul şi în apa râului Prut…
…iar rezultatul a fost magic !
…şi acum povestea noastră…
25
Într-o zi însorită de primăvară am decis să facem o expediție pe malul Prutului. Pregătirile au durat mult timp dar până la urmă totul era gata. Îmbrăcați cât mai sport, cu şepcile pe cap şi cu ghiozdanele în spate, am încărcat aparatele şi toate instrumentele pentru analiză în autocarul care urma să ne ducă “într-un tărâm magic”, aşa cum spunea doamna învățătoare. Și ca totul să fie ca la carte, ne-am luat și doi specialist: un biolog Gabriela Costea și un muzeograf Olga Mormocea. Drumul la început a fost liniştit, noi am cântat, am glumit. Toți ne uitam pe geam entuziasmați de ce o să vedem acolo. Deodată autocarul s-a oprit brusc. Nu era nici un semafor în zonă aşa că nu ne explicam gestul şoferului. După câteva clipe ne-am dat seama că de fapt ne-a oprit poliția de frontieră. Băieții au ridicat mâinile iar fetele s-au rezemat de scaun. După minute întregi de emoție şi întrebări ciudate am pornit din nou. Ofițerii ne-au lăsat să trecem şi ne-au făcut cu mâna în semn de distracție plăcută. Încă cinci minute de euforie şi emoție şi am ajuns la această graniță naturală numită râul Prut. În jur era linişte iar apa Prutului curgea limpede în lumina strălucitoare a soarelui. O broscuță mică a venit fericită la noi şi ne-a întâmpinat cu cântecul său acompaniat de sărituri înalte. Altă broască mai mare şi mai morocănoasă ne-a alungat cu un “Oaacc!” amenințător. Băieții au început să fugă în glumă de ea. Dar nici broscuța nu s-a lăsat mai prejos şi a început să-i fugărească peste tot. Din fericire mica vietate a văzut o muscă şi s-a luat după ea. Un pui de şarpe, deranjat de gălăgia noastră, a ieşit din vizuina şi cu un “Şssst!” prelung ne-a spus să facem linişte. Dar o fată l-a călcat pe coadă iar acesta s-a supărat. A început să scoată limba şi să se uite la noi ca la nişte delicioase feluri de mâncare. Noroc că şarpele a văzut un peşte în apă şi s-a târât până la el. Băieții s-au dovedit nişte buni pescari. Unul dintre ei era chiar foarte priceput. Atunci când era gata să prindă captura zilei a alunecat pe noroiul umed şi a căzut. L-am ajutat să se ridice iar după aceea am râs împreună cu el. Doamna învățătoare ne-a împărțit mănuşi pentru a scotoci lumea din adâncuri. Cu plasa noastră uriaşă am prins tot felul de vietăți: peşti micuți, crustacee, alge, scoici şi nu în cele din urmă gândăcei acvatici. Am avut grijă să le studiem cum trebuie. Aşa le-am aflat tuturor numele şi rolul şi importanța lor în mediul acvatic.
26
Una din cele mai interesante activități a fost să aflăm PH-ul apei care desparte două țări diferite dar care vorbesc aceeaşi limbă. PH-ul a ieşitpozitiv, ceea ce înseamnă că poluarea şi omul nu au putut să pună stăpânire pe acest meleag. Dar bineînteles că nu am gustat din apă pentru că ne era frică să nu ne sărute o broască şi să se transforme în prinț sau prințesă. Bucuroşi că ne-am încărcat cu atâtea cunoştiințe am început să ne jucăm cu baloane. Jocul nostru zglobiu se amesteca armonios cu zborul colorat al fluturilor şi trilul vesel al păsărelelor. Atunci când am aflat că trebuie să plecăm, cu toții ne-am întristat. Vroiam să rămânem acoloo eternitate, departe de orice grijă sau temă. Noi nu suntem mari oameni de ştiință dar ne-am dat seama că apa este unul din elementele esențiale ale Universului fără de care viața nu ar fi posibilă. De exemplu, râul Prut ne-a oferit imaginea vieții: mii de plante şi animale care trăiesc aici iar noi, copiii, ne-am integrat perfect în acest cadru natural. Poate că fiecare om ar trebui să aibă parte de o astfel de experiență pentru a-şi aminti că trebuie să protejeze natura. Andreea BICHIR Clasa a III-a B Cea mai interesantă exoeriență
Când doamna învățătoare ne-a întrebat care a fost lecția noastră preferată din acest an școlar, am răspuns fără să mă gândesc prea mult că mie îmi plac orele de matematică și explorare a mediului. La lecția „Apa și viața” doamna învățătoare ne-a adus mostre de sol din albia unui râu, pentru a studia viețuitoarele care se dezvoltă în condiții de umiditate. Noi am venit la școală îmbrăcați adecvat, cu șorțulețe, halate și mănuși. Ne-am simțit ca niște oameni de știință. Cred că astfel se simt exploratorii și medicii când intră în laboratoare. Ne-am echipat, apoi ne-am împărțit pe grupe. Fiecare elev a primit fișa exploratorului, pentru a o completa cu detaliile observate. Prima echipă s-a apropiat de masa de lucru. Nu au trecut nici trei secunde, că Sergiu a și exclamat: „Am văzut un gândăcel!”. Îmi era teamă că în momentul în care voi merge și eu să observ solul umed, nu voi găsi nimic. Dacă se vor ascunde toate vietățile? Dar am fost norocoasă. Cu ajutorul lupei am descoperit și eu doi gândăcei, o furnicuță și o mulțime de puncte albe, rotunde și ovale, despre care doamna învățătoare ne-a spus că sunt mici ouă și larve ale insectelor. Împreună cu colegii mei am completat fișa exploratorului. Suntem și acum mândri că în acea zi am descoperit singuri că apa este o sursă a vieții. Alessia CONSTANTIN clasa I E 27
Ce sunt fluturii și mnliile? a) Fluturi si moliile sunt considerati unele dintre cele mai frumoase si mai delicate insecte. Ca toate insectel, au sase picioare, ies din oua, trec prin stadii de dezvoltare, dupa care pot zbura. Au insa si trasaturi care ii deosebesc de alte insecte. Cea mai vizibila diferenta o ghicim chiar din numele lor stintific : fluturii si moliile se numesc lepidoptere, adica ,,aripi cu solzi". Aceasta denumire se refera la solzii prezentati pe corpul fluturilor, care sunt aranjati pe aripi in randuri suprapuse, intocmai tiglelor de pe acoperis. b) Fluturii sunt colorati si zboara cel mai mult pe timpul zilei , din floare in floare, in timp ce moliile sunt cafenii sau maro si zboara, de obicei, doar noaptea. Impreuna, formeaza cel mai lung grup de insecte existente pe planeta noastra . c) Ordinul lepidopterelor cuprinde peste 165.000 de speci, dintre care 20.000 sunt specii de fluturi , iar 145.000 sunt specii de molii. Fluturii si moliile sunt raspandite aproape pe tot globul. mai putin la Polul Nord si la Polul Sud . d) Ciclul lor de viata este: din oua ies larve, larvele devin pupe, care se transforma apoi în fluturi sau moli . Atat fluturi , cat si moliile sunt importanti pentru polenizare, un proces necesar pentru inmultirea plantelor. e) Fluturi sunt vietuitoare fragile, care pot fi afectate profund de conditiile meteorologice nefavorabile. Chiar daca au aparut pentru prima data acum aproape 200 de milioane de ani, in perioada Jurasica, au reusit, de-a lungul vremii, sa gaseasca mijloace inteligente de supravietuire . f) Fluturii si moliile nu inteapa si nu musca precum alte insecte, dar au adoptat alte medalitati de protectie. De exemplu, culorile aprinse ale aripilor pot fi un semn pentru pradatori ca nu sunt buni de mancat; multi fluturi au otrava in corp, provenita adesea din plantele cu care se hranesc. Casandra MUSTAȚĂ Clasa a III-a A 28
Misterioasele insecte Dintre toate insectele, albinele sunt printre putinele despre care s-ar putea spune ca au fost “domesticite” si de pe urma carora omul trage foloase insemnate. Aceste vietati harnice, care traiesc in comunitati bine organizate, sunt cunoscute inca din antichitate ca furnizori de miere, ceara si alte substante folositoare. Dar sunt oare albinele cunoscute cu adevarat? Se pare ca micutele insecte nu si-au dezvaluit inca toate tainele si ne rezerva, in continuare, multe surprize... Albina este o insecta himenoptera (ordin de insecte dotate cu doua perechi de aripi membranate, din care mai fac parte viespile si furnicile). Sunt sociabile si traiesc in comunitati mari (roiuri) numarand cateva zeci de mii de indivizi, alcatuite din trei “caste”: regina (numita si matca), trantorii si albinele lucratoare (acestea din urma constituind marea majoritate a grupului). Știati că … Albinele, precum furnicile, sunt insecte incredibile, cu o viata sociala complexa, care continua sa surprinda oamenii de stiinta. Sunt singurele insecte din lume care produc hrana pentru om. Iata cateva lucruri interesante despre albina de miere (Apis mellifera): Albinele sunt esentiale pentru natura. Ele sunt responsabile de polenizarea majoritatii plantelor. Fara albine nu am mai putea manca fructe sau legume. Intr-un stup locuieste un singur roi de albine. Roiul este alcatuit din trei tipuri de albine: regina (matca), lucratoarele si trantorii. Regina este mama tuturor albinelor, traind si cel mai mult (in jur de patru ani). Atunci cand devine matura si iese din fagurele in care a crescut, regina le ucide pe celelalte posibile rivale, dintre care majoritatea nu au iesit inca din celulele de ceara in care s-au dezvoltat. Pe masura ce acestea ies, se lupta cu matca, iar in final ramane una singura, care este intotdeauna cea mai puternica. In lunile primaverii, regina face intre 1500 si 3000 de oua pe zi! In acest timp, albinele lucratoare o ingrijesc, ii aduc hrana si se ocupa si de ouale depuse in fagurii de ceara. Regina este mai mare si mai zvelta decat celelalte albine, fiind astfel usor de recunoscut. Trantorii sunt albinele-mascul si traiesc doar vreo trei saptamani. Dupa ce si-au indeplinit rolul in perpetuarea speciei, ei sunt vanati de albinele lucratoare, care ii omoara. Ei nu se pot apara de acestea, caci nu pot intepa. Albinele lucratoare sunt albinele cele mai active si cele mai numeroase din stup. Vara traiesc doar o luna si jumatate, dar iarna, cand nu sunt active, ajung pana la varsta de sase luni. Ele sunt si “gardienii” stupului, contra oricarui intrus: viespi, furnici, albine din alta colonie (uneori albine salbatice) sau chiar pradatori mai mari, cum ar fi mici rozatoare sau mici reptile. Un soarece sau o soparla, omorati de albine, vor fi inveliti in propolis si conservati astfel, “mumificati”, neputrezind timp de cativa ani, desi uneori temperatura in stup ajunge la peste 300 C! Tot albinele lucratoare au grija si de larvele din stup, pana ce acestea ajung la varsta adulta, transformandu-se in albine. Desigur, 29
principala lor functie este insa aceea de a aduce nectarul si polenul florilor, precum si propolisul. Albinele “domestice”, cele cunoscute cel mai bine de om si crescute in stupi, fac parte din genul Apis si sunt singurele care construiesc faguri hexagonali din ceara, care sunt folositi apoi in mod repetat, pentru cresterea larvelor si pentru depozitarea mierii. O curiozitate o reprezinta modul in care albinele comunica intre ele. Pentru acestea, ele folosesc un fel de “limbaj”, exprimandu-se prin miscari diverse si printr-o vibratie a aripilor. De exemplu, atunci cand o albina lucratoare descopera o zona cu multe flori, le anunta astfel pe celelalte albine din stup. Albina executa atunci niste miscari asemanatoare unui dans, o rotire in forma cifrei opt, indicand prin pozitia corpului si directia spre care trebuie sa zboare celelalte albine. In acest timp, ea emite si niste sunete, care sunt auzite de suratele ei. Entomologii (adica zoologii care se ocupa cu studierea insectelor) au ajuns la concluzia ca si regina emite unele sunete, care reprezinta un fel de provocare la lupta pentru rivalele ei. Se pare ca aceste insecte folositoare omului au evoluat, in timpul a milioane de ani, din viespi salbatice si exista pe planeta noastra din Cretacic, atunci cand au aparut si primele flori, acum circa 100 de milioane de ani! Cea mai veche albina fosilizata dateaza de acum aproximativ 90 de milioane de ani si nu era diferita in nici un fel de albina de astazi. Albinele au un rol foarte important in viata plantelor, favorizand polenizarea florilor. Ele sunt utile si pentru om, apicultura (cresterea albinelor) fiind practicata de multe popoare inca din antichitate. Ceara era de pe atunci foarte folosita pentru fabricarea lumanarilor, iar mierea era consumata cu placere. De pilda, grecii obisnuiau sa bea vinul rosu amestecat cu miere. Si pe teritoriul tarii noastre, apicultura a fost o ocupatie practicata neintrerupt inca din vremea dacilor, pana in zilele noastre. Multa vreme, stupii au fost construiti rudimentar, din buturugi scobite in interior. Astazi, stupii sunt fabricati din tablii de lemn, iar apicultorul are un costum special de protectie, pentru a nu fi intepat de albine. Mierea si ceara au fost folosite in scopuri terapeutice inca din antichitate, ca si alte produse apicole: laptisorul de matca, polenul, propolisul (folosit si in industrie, la lacuirea celebrelor viori Stradivarius). Veninul de albine este foarte folositor, de asemenea, in tratarea unor boli (pentru obtinerea unui singur gram de venin este nevoie de cateva mii de albine).
Maria VRABIE, clasa a VII-a B 30
Omul pentru natură … Natura pentru om Se poate trăi starea de graţie în faţa naturii si artei, ele fiind izvoare de fericire de-a lungul vietii. Că natura a inspirat mereu şi încă mai inspiră creativitatea artistică, nu este o noutate, iar categoria care se bucură cel mai mult de efectul vizual pe care natura – cu vieţuitoarele, plantele, anotimpurile şi culorile ei – îl are, este cea a pictorilor. Unora le place pur şi simplu să picteze flori, alţii preferă pădurile şi copacii în timp ce artiştii iubitori de animale nu se sfiesc să îşi exprime preferinţa şi în lucrările lor, pictând, nici mai mult, nici mai puţin decât tablouri cu animale, fie ele sălbatice sau domestice. Oricare ar fi tema principală a unei lucrări de acest fel, peisajul este un punct de interes, în artă regâsindu-se atât peisaje urbane cât şi rurale. Am selectat în continuare câteva exemple de artişti internaţionali care, deşi nu sunt foarte cunoscuţi, reşesc să creeze în lucrările lor, mici universuri în care natura este explorată şi interpretată în stiluri şi abordări diferite, pline de nuanţe. Debby Kaspari, această pictoriţă pare să fie o mare iubitoare de păsări tropicale şi îşi însoţeşte ilustraţiile de scurte descrieri ce întregesc atmosfera surprinsă de artistă. Fie că foloseşte pasteluri sau pictează în ulei, Debby Kaspari surprinde o latură atractivă a naturii şi a vieţii sălbatice, inaccesibilă omului comod, lăsându-se purtată de curiozitatea
31
şi spiritul său de aventură. Kaspari nu se opreşte doar la a picta păsări, ci iniţiativa sa trece spre o lume puţin mai sălbatică de atât, populată de tigrii, şerpi, bizoni şi plante exotice. Artista îşi petrece mult timp în natură, cu şevaletul şi instrumentele sale de pictat, uneori în locuri în care se află şi animale sălbatice, încercând ca, în timp ce pictează, să nu se lase atât de dusă de val încât să îşi pună viaţa în pericol. Vigilenţa o ajută, însă, de fiecare dată. Joaquin Lopez-Rojas, acest ilustrator naturalist are o experienţă de peste 30 de ani şi de-a lungul timpului a trăit în Venezuela, Colombia şi Guinea Ecuatorială, punându-şi viaţa în slujba artei sale. Imaginile sale sunt redate prin tonuri puternice de
culoare, îmbinate armonios şi care amintesc de cărţile copilăriei. Uitându-mă la creațiile lui par ar fi inspirate din amintirile lui Creangă. Eleva, Cornelia TRÂMBIȚARU Clasa a VIII-a B
Natură și sănătate Lăsîndu-ne în voia sunetelor din natură, oferim trupului şi minţii o stare de relaxare şi echilibru care ţin departe bolile grave Natura ne vorbeşte, trebuie doar s-o ascultăm şi să ne încărcăm de energia tămăduitoare a sunetelor ei. Vuietul valurilor, ciripitul păsărilor din pădure, şuieratul vîntului, ropotul ploii, foşnetul frunzelor sînt doar cîteva dintre vibraţiile pe care ni le transmite natura. Odată asimilate, aceste sunete aduc armonie în trup şi suflet. Glasul naturii e o adevărată terapie de care ne putem folosi pentru a deveni mai relaxaţi, mai sănătoşi. Oriunde v-aţi afla în concediu, într-o cabană, la mare, într-un sat de munte sau de cîmpie, învăţaţi să ascultaţi mediul înconjurător, să profitaţi de puterea vindecătoare a sunetelor naturii, cel mai bun remediu pentru stresul acumulat peste an. O plimbare pe malul mării, într-o dimineaţă calmă, sau o drumeţie pe cărări de munte, la umbra copacilor foşnitori, este tot ce vă trebuie în această vacanţă pentru a vă recăpăta puterile. Magia naturii are efect terapeutic dacă ştim să-i ascultăm vibraţiile. Dacă însă ascultăm muzică dată la maxim în loc să lăsăm sufletul să intre pe frecvenţa naturii, ne vom întoarce din concediu mai stresaţi şi mai obosiţi decît am plecat. Aşadar, delectaţi-vă cu trilurile păsărilor sau vuietul valurilor, lăsaţi-vă înconjuraţi de sunete din 32
toate părţile, ascultaţi-le cu toată fiinţa. Nu există o metodă anume de a recepta aceste vibraţii, trebuie doar să vă relaxaţi, eventual să închideţi ochii şi să lăsaţi glasul naturii să vă vorbească. Veţi practica astfel ceea ce se numeşte de fapt terapie cu sunetele naturii, o direcţie a medicinii tradiţionale extrem de puţin cercetată în prezent. Se ştie însă că eliberarea de stres în mijlocul naturii a fost dintotdeauna benefică strămoşilor noştri, cu atît mai mult e absolut necesară azi, cînd căutăm să scăpăm de vacarmul oraşelor. Iar dacă nu plecați în acestă vară din Galați, vă propun să vă relaxați în Grădin Botanică din Galați. La Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi a fost inaugurată o zonă inedită, destinată publicului vizitator. Este vorba despre „Grădina Senzorială” care aduce natura mai aproape de vizitator. Pe o suprafaţă de 750 mp s-au construit cinci grădini verticale, cinci alveole cu plante aromatice şi utile, precum şi o alee terapeutica – pe care publicul poate umbla...desculţ. Aleea are mai multe suprafeţe: pietriş, piatră spartă, piatră de râu, fân, conuri, cărămidă, nisip, scoarţă de copac şi buşteni de lemn. Vizitatorul desculţ va păşi peste acestea, experimentând o adevărată terapie de relaxare prin simpla atingere a piciorului gol de elementele amintite. Terapia continuă prin intermediul celor zece scaune de exterior din lemn (tip şezlong), pe care iubitorii de natură se pot aşeza pentru a asculta natura sau a simţi mirosul plantelor aromatice din alveolele situate la intrarea în grădină. Eleny URSU, clasa a VII-a C Ştiaţi că? - În Egiptul antic cu ajutorul cîntecului unui cor erau vindecaţi cei care sufereau de insomnie, iar în Grecia antică cu sunetele de trompetă se tratau tulburările sistemului nervos. - Tăcerea e o stare de odihnă şi o terapie în sine. - Sunetele delfinului sau cele oceanice, redate de 64 de ori mai lent, sînt similare cu cele produse de vocea umană. Redate cu o viteză mai mare şi cu două octave mai sus, sînt asemănătoare celor produse de păsări. - Una dintre primele experienţe pe care le avem în stadiul de fetus, este de natură sonoră. Auzim de cinci ori mai puternic pentru că sunetele se propagă prin lichidul amniotic mai rapid decît prin aer. - O altă dovadă că întregul cosmos comunică este şi aceea că unele înregistrări trimise de Voyager de pe Jupiter sună foarte asemănător cu sunetele scoase de delfini. Altele, par coruri de voci umane. Rareș VASILE, clasa a II-a D 33
Portativul naturii O lume lipsita de sunete naturale, obisnuite, ne-ar fi total straina. Va puteti imagina niste anotimpuri lipsite de muzica vantului si de ritmul rapaitului de ploaie? Sau un mediu lipsit de sunetul valurilor marii, de murmurul raurilor ori de torentul cascadelor? Fara zumzetul albinelor sau taraitul greierilor? Toate acestea pot fi considerate sunete de o frumusete intrinseca, "muzica Gaiei\", dinitatea greaca a Pamantului. Gaia, cea invocata de miscarile moderne in favoarea naturii, a conservarii si cunoasterii. Stiinta moderna sustine si ea aceste fapte. Plantele cresc mai repede atunci cand muzica se "revarsă" peste campuri sau sere. Experiente minutioase dovedesc ca germinatia, cresterea, inflorirea, fructificarea si recolta de seminte sunt influentate de undele sonore, in special de sunetele muzicale situate in domeniul frecventelor joase, intre 100 si 600 Hz. Animalele domestice si cele de casa reactioneaza si ele fata de muzica; vacile dau mai mult lapte daca in timentul de muls se transmite muzica prin difuzoare; anumiti cai de curse den agitati daca tranzistorul este indepartat din grajd. Daca si animalele reactioneaza la muzica, de ce nu ar reactiona si omul? Sub lustrul aparent al cilizatiei moderne, adesea subtire si tocit, noi suntem produse ale evolutiei din natura. Nu exista nici un motiv de a ne considera niste fiinte aparte sau imune. Din ce in ce mai mult, ne dam seama ca ata de pe aceasta eta constituie o retea de interactiuni, fiecare parte fiind dependenta de cealalta. Putem incerca sa recuperam vechea intelepciune conform careia muzica simbolizeaza si exprima principiul comunicarii reciproce, inteleasa spiritual, muzica reprezinta veneratia pentru arta. Cand muzica si natura se intalnesc, artistul poate ajunge la inima ascultătorului. Asta s-a întâmplat după ce am ascultat pentru prima data cântecul Paulei Seling ”Ploaie în luna lui Marte” în care natura, muzica și iubirea artistei se imbina atat de armonios, încat intreaga experienta pare un vis. Versurile sunt scrise de Nichita Stănescu, iar linia melodică îi aparține lui Nicu Alifantis. Și nu m-a uimit când am citit un articol ”Culeg vise și le țin până vine cântecul potrivit” în care cântăreața declara: ”Aş vrea să nu pierd niciodată darul şi bucuria de a cânta, să fiu în stare şi în formă să cânt mult. Firea umană te face să îţi doreşti de multe ori ceea ce nu ai. Aş fi vrut să pot să văd Pământul din spaţiu cosmic. Uneori îmi doresc să am o căsuţă undeva, sub pădure, într-o zonă sălbatică, fără nici un drum asfaltat, să simt miros de brad, de muşchi de pădure şi de ciuperci, să cânte cucul şi să ascult pădurea şi depărtările ei, alteori mi-ar plăcea să stau într-un loc cu mare albastră, cu soare mult, cu zile lungi şi seri calde. Uneori, când sunt departe, abia aştept să ajung acasă, la lucrurile mele, la ceea ce ştiu eu că mi-e comod şi plăcut, confortabil şi liniştitor, alteori mi-e foarte dor de părinţi şi de casa de la Baia Mare. Nu există un loc al visurilor, mai degrabă are legătură cu persoanele pe care le iubeşti, şi, din păcate, niciodată ele nu vor fi toate în acelaşi loc. Mi-ar plăcea să călătoresc, să văd lumea, să observ misterile naturii.” Mă întorc la cel 34
care a compus melodia ”Ploaie în luna lui Marte”, Nicu Alifantis, și vă recomand să ascultați ”Emoție de toamnă” sigur o să vă placă. Știați că … tubul intestinal are frecvenţa de rezonanţă a notei Fa, aceasta contribuind la eliminarea din organism a substanţelor toxice. Nota Do ajută la tratarea psoriazisului, iar combinatia de note Si, Sol şi Do uşurează tratarea afecţiunilor oncologice. Astrologii contemporani au descoperit o strânsă interdependenţă şi între semnele zodiacale şi notele muzicale:
TAURUL rezonează cu Do diez
BALANȚA rezonează cu Fa diez
BERBECUL cu nota Do
SCORPIONUL cu nota La
SĂGETĂTORUL- Sol diez
GEMENII - nota Re
RACUL - Mi bemol
CAPRICONUL - nota La
VĂRSĂTORUL - La diez
LEUL - nota Mi
PEȘTII – nota Si
FECIOARA - nota FA
35
Reciclează inteligent! Acesta este sloganul copiilor de la cercul de artă. După ce vi s-a terminat șamponul nu arunați ambalajul ci realizați un suport de creioane original. Mai aveți nevoie de un foarfec, lipici, hârtie glase, buret dubluadeziv și un pic de imaginație. Sper să vă distrați așa cum am făcuto și noi la cercul de artă și să vă petreceți timpul cât mai plăcut!
Material prezentat de Raisa ANDREI Clasa a II-a D
36
Dintre toate materialele reciclabile, plasticul ne este cel mai la îndemână și poate fi reciclat cu cel mai puțin efort. Nu trebuie decât să știm câteva lucruri esențiale, ca să ne dăm seama cât de multe se pot realiza cu un efort atât de mic. Și dacă tot suntem la reciclare vă mai propun câteva idei de primavară.
Nu întotdeauna îți trebuie talent pentru a realiza lucruri deosebite, ci ai nevoie de răbdare și dorința de-a crea. Vă prezint cum puteți realiza cu un mic efort un tablou de primăvară (este o idee preluată de la partenerii nostri din Podstawowa School- Polonia). Aveți nevoie de o coală de hârtie, o sticlă de plastic, goaș. Desenați pe coala de hârtie o crenguță. Turnați puțină goaș într-o farfurie, înmuiați fundul sticlei în goaș și faceți câteva ștampile lângă crenguță ca în imagine. Și nu uitați: prin reciclare sunt economisite nu numai materialele şi resursele naturale, dar se economiseşte energia şi se reduce poluarea. Mult succes!!! Cristina UNGUREANU, clasa a VII-a B
CD creative Răsfoind revista cercului de artă ”Micul artist”, m-am gândit să împărtășesc câteva idei creative pe care le-am învățat de la partenerii nostril de la CEIP Jose María de la Fuente Ciudad Real Spania în cadrul proiectului ”Get up and Learn!”. Ce se poate face cu un CD stricat? Putem să le refolosim realizând lucrări interesante. Noi vă propunem câteva modele. 37
Materialele de care aveți nevoie: CD, carton, foarfec, lipici și ochișori. Imaginile vă pot ghida pas cu pas. Cu puțină imaginație putem creea foarte multe lucruri draguțe. Partea frumoasă în cultivarea creativității este aceea că nu necesită resurse materiale foarte mari, ci doar...ei bine, creativitate. Ceea ce dorim să obținem de la copii sunt idei originale. Să îi obișnuim să producă astfel de idei și să le împărtășească. Sigur că așteptăm și alte idei de la dumneavoastră. Daniela SOCIU - clasa a VI-a C
Animăluțe născute din … olictiseală Dacă te plictisești în recreație și afară este toamnă ruginie, ieși în curtea școlii, admiră copacii arămii și colectează câteva frunze uscate, de diferite culori. Nu îți va lua mai mult de cinci minute. Intră în clasă, apoi ia o coală de hârtie și lipici. Privește pentru câteva clipe frunzele adunate și aminteșteți ultima vizită la zoo. Dă frâu liber imaginației și vei fi uimit când vei vedea câtor animale năstrușnice le poți da viață. Iată ce animăluțe au luat naștere din... plictiseala noastră: Dacă CD-ul ce conține jocul tău preferat refuză să mai funcționeze, nu îl arunca! Sfătuiește-ți colegii să facă același lucru și să aducă CD-urile la școală. Când vă plictisiți și nu vă amintiți niciun joc amuzant, adunați toate CDurile, asamblați-le, desfășurați un joc de imaginație și... vedeți ce a ieșit din plictiseală! Noi am obținut Peștișorul Fermecat! Colectivul clasei I E
38
Stiați că… Pentru fabricarea unei tone de hârtie obisnuite se folosesc între 2 si 3,5 tone de lemn, adica sunt taiati aproximativ 20 de copaci. Din fibrele de celuloza din lemn, rezultate dintr-un proces de fierbere chimica, se obtine hârtia. Prin reciclarea a unei tone de hârtie se sunt salvati 17 copaci. Hartia ar fi mult mai scumpa daca aceasta nu ar fi colectata si reprelucrata ? Tona de chips-uri din cartofi alcatuieste 12 000 de pungi de chips-uri, ceea ce inseamna 12 000 de pungi goale de aruncat la gunoi ? La reciclarea hartiei se foloseste mai putina energie si apa decat la fabricarea hartiei din arbori ? Poluarea atmosferica este redusa cu 75% pentru fiecare tona de hartie produsa din hartie reciclabila si nu din lemn ? Nivelurile de reciclare a hartiei si cartonului in statele membre UE variaza de la 28% pana la 53% ? Recicland hartia salvam padurea… iar pentru fiecare tona de hartie reciclata se economisesc 30.000 litri apa, consumul de energie este redus cu aprox 25% iar poluarea atmosferica cu 80%, motiv pentru care reciclarea hartiei si a cartonului este foarte importanta. Scopurile în care este folosita hârtia sunt urmatoarele: 48% din consumul total de hârtie pentru ambalaje; 30% pentru tiparit si scris; 12% în presa; 6% în igiena si menaj. În urma activitatilor umane rezulta o cantitate enorma de deseuri, din care 40% sunt doar deseuri de hârtie. Toata aceasta cantitate de deseuri de hârtie poate fi reutilizata/reciclata pentru producerea altor produse din hârtie. Efectele dezvoltarii industriei celulozei si hârtiei sunt dezastroase asupra mediului înconjurator prin defrisari, poluarea aerului prin fabricile de celuloza, si incineratoarele de deseuri. În ceea ce priveste defrisarea, lumea pierde în prezent peste 14 milioane de hectare de padure în fiecare an, o suprafata mai mare decât Grecia, alte zone imense fiind afectate de efectele secundare ale defrisarii: fragmentarea si degradarea solului, alunecarile de teren, disparitia speciilor exotice si poluarea. 25% din ce aruncam fiecare este hartie sau carton. Ce zici, te-am convins că este mai eficient să reciclăm hârtia și că poți ajuta și tu PLANETA. Dacă da, te răsplătesc cu câteva idei creative: 1) flori din cartoanele de ouă, 2) suport pentru creioane sau personaje din tuburile de carton de la sulul de hârtie igienică sau prosoapele de bucătărie.
Roberta FLONDOR, clasa a II-a D 39
Mate în natură Într-o zi toridă de vară, când văzduhul zângăneşte de gâze, pe o pagişte mică şi verde cu aria 3.5 hectare pasc doi cai de aceeaşi culoare şi prăsilă, însă coada unuia dintre ei e legată. Pagiştea are formă de paralelogram şi un cal mănâncă iarbă, mişcându-se pe diagonala acestuia, iar celălalt – pe laturi. Care din aceşti cai va mânca mai multă iarbă într-o oră, dacă au poftă de mâncare egală şi pătura vegetală a pagiştei este la fel pe toată suprafaţa? (Așteptăm la avizierul ECO de la parterul școlii soluția problemei). Cosmin LIXANDRU, clasa a VII-a B
Un punct negru care urca pe alb: Un paianjen ascendent pe perete…
40
Coordonatori: Înv. Angela Chiroşcă Director adjunct, prof. Florin Andronic Tehnoredactori: Elevi: Cristina Ungureanu, Andreea Bichir, Diana Chiroșcă, Giulia Angheluță Cadre didactice: Prof. înv. primar Alina Buduleanu, Prof. Victoria Georgescu Prof. Artemiza Lovin, Prof. Gina Axente, Matei Rodica Foto elevii: Flavia Stanca, Diana Chiroșcă, Robert Zăulianu Coperţile revistei eleva: Diana Chiroşcă Colaboratori: ELEVII: Alessia Constantin, Teodora Artene, Dediu Teodora, Bogdan Burghelea, Casandra Mustață, Raisa Andrei, Cristina Ungureanu, Diana Chiroșcă, Andreea Bichir, Iulia Sociu, Alex Bîrsan, Teodora Tîrnovan, Alice Stanca, Irina Mocanu, Teodora Mălăescu, Andra Bobeică, Andreea Caragea, Ana-Maria Suditu, Lucaci Cosmina. CADRELE DIDACTICE ÎNDRUMĂTOARE: Prof. Ina Vizitiu-Oprea, prof. Florentina Nedelcu, înv. Aurelia Stoica, înv. Ghinița Boza, prof. Florentina Tocmag, p.î.p. Nela Corciovă, înv. Simona Avram, prof. Mariana Mihai, prof. Cătălina Caragea, înv. Mihaela Avram, prof. Cristina Stase, prof. Aurelian Micu, înv. Lorena Drăgoi. Parteneri: Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie Bucureşti Primăria Municipiului Galați Consiliul Județean Galați Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați Direcția Publică de Sănătate Galați Inspectoratul Școlar Județean Galați Casa Corpului Didactic Galați ISSN 2069 – 5578 41
ISSN-L = 2069 – 5578
42