PRIETENIA: ÎN CENTRUL ANTROPOLOGIEI POST-ATEE
Conferință ținută de Constantin SIGOV, la 19 iulie 2011, la Saint-Rémy Constantin SIGOV, doctor în filosofie, este director al Centrului european de cercetări în științe umane, al Universității Petru Movilă din Kiev. El este și director al editurii „Duh i Litera (Spiritul și Litera)” (adresa : str. Skovoroda, nr.2, Kiev, 254145 Ucraina, E-mail: litera@ukma.kiev.ua). Mai multe din articolele sale sunt publicate în limba franceză: „Pravda”, în Vocabulaire européen des philosophies. Dictionnaire des intraduisibles, Seuil/Le Robert, Paris 2004 ; „Spiritul și cuvântul în opera lui Serghei Averințev”, în Contacts, nr. 211, 2005, p. 236-250 ; „Experiența transmiterii familiale în Ucraina comunistă”, în A transmite : a împărtăși valori, a suscita libertăți, Semaines sociales de France, Bayard, Paris 2006, p. 130-134 ; „Frontierele culturii post-atee și ´transgresiunile´ sale”, în Cultures religieuses, Églises et Europe, Parole et Silence, Paris 2008, p. 3947. Revista Unité des chrétiens, nr. 161 (ian. 2011) prezintă Centrul Sfântul Clement de Kiev creat în urmă cu doisprezece ani de către C. Sigov, iar nr. 131 al aceleiași reviste îl prezintă pe C. Sigov însuși (p. 28-29).
Memoriei pr. Bernard DUPIRE, în semn de mărturie a fidelei noastre recunoștințe. Să ne alăturăm celor care dau exemplul păcii... Epistola I a Sfântului Clement al Romei către Corinteni „Atenție, nu trebuie să ne grăbim prea tare : deîndată ce deplinătatea unității va fi atinsă, eu îmi voi pierde slujba...”. Această idee a fost exprimată cu ocazia unei conversații private de către unul din principalii participanți la reuniunea consacrată celei de-a patruzecea aniversări a Unitatis redintegratio1. Zâmbetele pline de înțelegere care au însoțit aceste previziuni amenințătoare au adus lumină asupra acestora prin razele unei conversații animate între prieteni adevărați (niciun text scris nu poate recrea această atmosferă). Este greu să demonstrezi înțelepciunea acestei glume, adevărată vorbă de spirit, cu argumente distincte. Mă voi limita la a scoate în evidență trei puncte. a) Acest optimism paradoxal este legat de dificultățile dialogului întreprins timp de ani îndelungați : experiența celor mai buni participanți la toate nivelurile adeverește că necesitatea jobului lor nu va dispărea în curând, ci, dimpotrivă, există riscul ca importanța lucrării lor să crească. b) Participanții ortodocși la întrunirile din sec. XX nu au încetat să reamintească că virtutea principală a ecumenismului este răbdarea. Nu era vorba doar de capacitatea tradiționaliștilor de a măsura răbdarea celorlalți (precum și a loruși). Esențial este să se ia în serios ideile apostolului Pavel : „iubirea nu încetează niciodată...” (1 Cor 13,8). c) Orizontul deplinătății unității așteptate pretinde o virtute încă și mai importantă, umilința, căci humilitas înseamnă humus, acest teren care face o discuție fertilă. Deplinătatea dialogului este foarte posibilă între prieteni, dar nu între funcționari. 1
O puternică impresie s-a produs acolo prin raporturile cardinalului Walter Kasper, ale mitropolitului Ioannis Zizioulas, ale rev. Prof. Geoffrey Wainwright și discuția lor cu Mons. Gérard Daucourt ; cf. JeanPaul II, W. Kasper, I. Zizioulas, G. Wainwright, K. Koch, E.F. Fortino, B. Farrell, I. Dias, C. MurphyO’Connor, C. Lubich, E. Bianchi, Rechercher l’unité des chrétiens, Paris, 2006.
Funcțiile și joburile noastre pot să nu dispară : ceea ce ele trebuie să facă, în final, este să se împuțineze, să se dea deoparte din fața orizontului escatologic. Alfabetul acestei perspective depășește toate punctele noastre a), b), c). Deplinătatea unității poate fi atinsă, mai profund, prin cuvinte de înțelepciune și umor, posibile într-o atmosferă întrutotul prietenească. Fără acest oxigen, cuvintele cele mai elevate și cele mai importante își pierd suflul. Documente importante publicate după Unitatis redintegratio până la Orientale lumen se cer citite și aplicate într-o atmosferă esențialmente prietenească. Ele nu pot să rămână literă moartă. Pentru noile generații ale sec. XXI, experiența și practica participanților eroici ai odiseeii Tomos Agapis și a etapelor cheie următoare ale dialogului nu trebuie să se cantoneze în domeniul teoriei abstracte2. Studenții noștri ne amintesc cât de dificilă este transmiterea experienței de la o generație la alta. La fel cu evoluția mijloacelor de comunicare, reprezentările realității de ieri și de azi evoluează foarte rapid. Urgența transmiterii acestei experiențe este un imperativ care cheamă la luptă împotriva uitării, indiferenței, dar și la precauție împotriva precipitării, prin care noi am început discursul nostru. Actualizarea ideii din Unitatis redintegratio (UR) se realizează prin numeroase comentarii, dar și prin practică, sub forme diferite. Cele două litere ale abrevierii din Unitatis redintegratio – UR – au devenit, de mult timp, semnul solidarității și simbolul prin care se recunosc persoane din țări diferite. De o manieră mai laconică, am putea determina vectorul întâlnirii noastre cu ajutorul formulei simbolice : UR – UcRaina... La Kiev nu trăiesc doar barbari care au uitat că cuvântul grec philia (prietenie) era radicalul noțiunilor filo-logie, filo-sofie, dar și xeno-filie. Dar astăzi, în orice capitală a lumii, de la Roma la New York și de la Paris la București, ideea că științele umane s-au născut într-un cerc de prietenie și că dezvoltarea lor depinde astăzi, fundamental, de acest cerc va provoca uimire. Într-un cuvânt, cum s-ar putea considera că radicalul philo (în cuvintele filologie, filosofie și xenofilie) nu este decât un apendice, un organ rudimentar, pe când el constituie aparatul circulator de o importanță vitală pentru întregul organism. Referitor la întâlnirea evreilor, creștinilor și musulmanilor, Mons. Robert Ster a reamintit recent, foarte la subiect, un citat foarte cunoscut al lui George Bernard Show legat de englezi și americani, care constituie un popor divizat de către o limbă comună. Descendenții lui Avram utilizează nume diferite pentru același Dumnezeu și aceleași cuvinte pentru lucruri diferite. Această se aplică și cuvântului „prietenie”. Să comparăm evoluția cuvântului englezesc friend. Filologii americani caracterizează această evoluție în moduri diferite – ca „extensie” a sensului sau ca „devalorizare”, deplasarea de la „vertical” la „orizontal”, de la „profund” la „superficial”, de la „exclusiv” la „inclusiv”. Tendința generală se reflectă într-o noțiune apărută recent, cea de „close friend”, „prieten intim”. Această noțiune nu există la Shakespeare. În culegerea de citate clasice (Book of quotations), nici o expresie nu reține expresia „close friend”. Dat fiind că vechea denumire de friend1 s-a „slăbit”, a trebuit să i se adauge adjectivul 2
Cardinalul Johannes Willebrands și episcopul Pierre Duprey subliniază această idee în introducerea la cartea Tomos Agapis, publicată în traducere ucrainian la Kiev, în 2001 de către editura noastră „Spiritul și Litera”.
„apropiat” noii denumiri de friend2 precedente.
pentru a regăsi forța echivalentă a noțiunii
Cuvântul friendship păstrează ceva din vechea desemnare friend. În timp ce vechea desemnare prieteni (friends) era obligatoriu legată de raportul de prietenie (friendship), „în utilizarea modernă, constată filologul, omul poate avea mult mai mulți prieteni (friends) decât prietenii (friendships), iar acum, doar „prietenilor apropiați” (close friends) li se poate spune că sunt legați prin „prietenie” (friendship) 4.”. Prietenia era caracterizată, în desemnarea cea veche, prin noțiuni ca steady (stabilă, solidă), true (veritabilă), constant (fidelă). Același accent se regăsește în maxima lui Thomas Morus : „A friendship that like love is warm ; A love as friendship steady = O prietenie care este ca dragostea este fierbinte; o iubire care este ca o prietenie este solidă”. Antropologul american contemporan Robert Bellah confirmă ideea lui Tocqueville că democrația nu creează afecte puternice printre oameni, ci face relațiile lor obișnuite mai lesnicioase. Experiența din sec. XX îl duce pe R. Bellah la concluzia următoare : „în societatea dinamică și egalitară din Statele Unite, oamenii puteau să își facă cunoștințe mai lesne, iar conversația lor era mai deschisă, însă legăturile dintre ei erau, în cea mai mare parte, întâmplătoare și de scurtă durată”5. Acest model friend2 diferă de vechiul model friend1, care presupune stabilire lentă, răbdătoare și durabilă, „pentru totdeauna”. „A true friend is a forever friend = Prieten adevărat, prieten pe veci” (George MacDonald). Cuvintele friend și friendship, în utilizarea lor veche și în cea nouă, sunt însoțite de adjectivele true și constant pentru ale proteja de alterări și de banalizarea subînțeleasă. „Linguistic turn” (cotitura lingvistică) ne-a făcut mai atenți la hermeneutica noțiunilor cheie. Nu vom putea să nu ținem seama de schimbările istoriei culturale, în timpul discuției pe tema care ne-a reunit, prietenia, valoarea ecumenică. Să trecem acum la chestiune : ce probleme apar cu ocazia încercărilor de a traduce diferitele definiții ale cuvintelor friend și friendship din americană într-o limbă slavă și invers ? În limba ucrainiană și în cea rusă, cuvântul „prieten” păstrează semnificația puternică friend1, îninte de toate, pentru că dicționarul nostru diferențiază tipuri de contacte mai largi și sporadice, prin cuvintele „amic” și „cunoștință”. Traducerea în americană a celor trei noțiuni puțin asemănătoare „prieten”, „amic”, „cunoștință” prin singura noțiune friend șterge deosebirile importante care există între ele. Dar ar fi fals să emitem judecăți pripite despre superioritatea unui „model de prietenie” față de un altul, despre complemenatritatea sau despre contradicția reciprocă dintre schemele friend1/friend2. Factorul de consolidare lingvistică a cuvântului slav „prieten” este multiplicat de către factorul influenței cutărei sau cutărei culturi politice sau civile. Prietenia personală, cercul restrâns de prieteni au servit ca alternativă la regimul autocratic din Rusia, până la 4
Anna WEZGBICKAJA, Understending Cultures throught their Key Words : English, Russian, Polish, German, Japanese, Oxford University Press, 1997„Înțelegerea culturilor cu ajutorul cuvintelor-cheie”, Мoscova, 2001, p. 69. 5 Robert N BELLAH., Richard MADSEN, William M. SULLIVAN, Ann SWIDLER and Steven M. TIPTIN. Habits of the heart : Individualism and commitment in American life, Berkeley : University of California Press, 1985.
revoluția din anul 1917, iar apoi, de alternativă la sistemul sovietic. În sec. XX, exigența deosebită în alegerea și examinarea prieteniei, prudența deosebită în lărgirea cercului de prieteni au fost dictate de către riscul atenției KGB asupra „grupurilor dizidente”. Heterodoxia politică și religioasă nu era singura „bombă” pusă de către statul ateu. În URSS, într-un mare context istoric au apărut tendințe pe care C.S. Lewis le analiza, în Anglia : „șefilor nu le plac prieteniile. Fiecare prietenie întrupează trădarea, poate chiar o răzvrătire <…> prietenia crează stat în stat, o bază potențială de rezistență”3. Vom vorbi, pe scurt, despre cele două teme ale acestui fenomen : pro și contra. Prietenia, care a traversat încercările dure ale Gulagului, dădea mărturie despre calitățile cele mai stabile și cele mai rare, care depășeau măsura obișnuită a unui muritor. Spiritul de prietenie a fost descoperit, din nou, în sec. XX, de către cei care, pe drumul crucii, au răspuns la cuvântul lui Hristos : „V-am numit pe voi prieteni” (In 15,15). Chemarea la prietenie a devenit chemarea la martiriu, la victorie asupra marii sau micii trădări. Fidelitatea și bucuria prietenilor fideli lui Dumnezeu au explicat perspectiva și sensul prieteniei inseparabile și eterne. Dar, anii represiunii masive și atomizarea societății semănau, sistematic, suspiciunea cu privire la „alții”. Teama îi închidea pe oameni în singurătate. Ea îi forța să uite rădăcina comună slavă a cuvintelor „altul” și „prieten”. Ar fi fără sens și naiv să nu se ia în seamă influența istorică a acestor tendințe izolaționiste trecute, pentru înțelegerea modernă a terenului de lucru real și a căilor adevărate care duc la o sinceritate veritabilă. Lucrările recente ale deceniului precedent precum și noua experiență a colaborării libere ne permit să tindem cu speranță spre orizontul așteptărilor reciproce. Spațiul postsovietic a fost, timp îndelungat, privat în totalitate de toate publicațiile importante ale teologilor occidentali precum și de documente ecumenice esențiale. Mă voi limita la a reaminti, pe scurt, încercările modeste pe care le întreprindea, la Kiev, Centrul nostru universitar și editura „Spiritul și Litera”. 1) După lucrarea Tomos Agapis (2001), am publicat monografia fundamentală Isus Hristos a cardinalului Walter Kasper, în traducere ucrainiană. În 2002, prezentarea sa, cu participarea autorului, a avut loc la Kiev. Pentru prima dată, în Ucraina, conservatorii critici ai proiectelor ecumenice l-au întâlnit pe șeful Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor și... au găsit, în opera lui cristologia ortodoxă! Primirea publicațiilor noastre, traduceri ale operelor lui Henri de Lubac4 și Yves Congar5 și ale filosofilor catolici contemporani precum Charles Taylor6 și Alasdeir Macintyre7 a fost similară. Publicarea documentelor esențiale ecumenice ale sec. ХХ ale părții catolice, greco-catolice,
3
C.S. LEWIS, Four Loves, L., 1960. Henri de Lubac, Méditation sur l’Église, Kiev, НаУКМА, L’Esprit et la Lettre, 2010, 504 p. 5 Yves Congar, O.P. Neuf cents ans après. Notes sur le «Schisme oriental», Kiev, НаУКМА, L’Esprit et la Lettre, 2011, 168 p. 6 Charles TAYLOR, The sources of the self. The making of modern identity, Harvard University Press, Charles TAYLOR L’Éthique de l’authenticité, Les sources de soi. La création de l’identité contemporaine, Kiev, НаУКМА, L’Esprit et la Lettre, 2005, 696 p. 7 Alasdeir MACINTYRE, After virtue. A study in Moral Theory, University of Notre Dame Press,1984. Alasdeir MACINTYRE, Après la vertu. L’étude de la théorie de la morale, Kiev, L’Esprit et la Lettre, 2002, 436 p. 4
ortodoxe și protestante : „Semnele timpului”8, proiect comun cu Academia de Teologie din Lviv, a jucat un rol important. Aceste publicații au pregătit o bază fertilă pentru ținerea de conferințe cu participarea Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, a Academiei Teologice din Kiev, a Academiei Movilă din Kiev, a Centrului Sfântul Clement și a Institutului Sfântul Toma de Aquino, din Kiev. Aceste întâlniri porneau de la înțelegerea comună a faptului că epoca post-atee punea societatea în fața unei provocări, în domeniul social și civil, dar cu atingerea, mai ales, a naturii spirituale și morale a existenței umane. Această problemă globală s-a făcut auzită, mai ales, în Europa de Est, în sânul straturilor cu o populație văduvită, din punct de vedere social. 2) Temele și chestiunile rodnice propuse în discuție participanților la „Conferințele internaționale ale Adormirii Maicii Domnului” (Успенские чтения) au atras atenția marilor teologi, filosofi și istorici ai culturii. – Familia în societățile post-atee (2001) – Educația și familia în societățile post-atee (2202) – Căile de formare și mărturisitorii adevărului. Persoana. Familia. Societatea (2003) – Persoana și tradiția : întâlnirea generațiilor și legătura dintre vremi (2004) – Ființa umană. Istorie. Evanghelie (2005) – Unitatea ființei umane și întâlnirea culturilor (2006) - Prietenie și formele ei, încercări și haruri (2007) - Memorie și istorie : la răscrucea culturilor (2008) - Memorie și speranță : orizonturile și căile înțelegerii (2009) – Sărbătoarea creștină : mulțumire, eliberare, unitate (2010) Participarea academicianului Serghei Averințev și a părintelui Bernard Dupire și raporturile lor plenare din primele două conferințe au dat acestor întâlniri un nivel foarte înalt. Era o adevărată harismă de a uni persoane venite din lumi îndepărtate ale oikoumenê creștin contemporan. La aceste conferințe au participat cercetători remarcabili din Franța, Italia, Germania, Anglia, Statele Unite, România, Polonia, Rusia, Bielorusia, Ucraina. Documentele acestor colocvii creștine internaționale importante au fost publicate integral. 3) Iată încă un aspect pozitiv al acestei colaborări : Universitățile teologice de vară de la Kiev au fost organizate, succesiv, la Lavra din Kiev (2003) și la Universitatea Academie Movilă din Kiev, precum și în împrejurimile Kievului (2004-2010). Profesori de la școli și universități spirituale au ținut cursuri intensive despre studiul Bibliei, teologie dogmatică, istoria Bisericii, liturghie, patristică, istoria artelor creștine și alte discipline. Activitatea acestor universități a arătat că astfel de forme de instruire constituie un laborator fertil pentru căutarea de noi căi creative de dialog între clerul ucrainian și intelectualii ortodocși, între studenții la teologie și cei de la școlile superioare laice. Prietenia, în înțelesul ei profund și puternic, este o experiență vie a acestor școli de vară.
8
Des signes du temps. Au problème de la compréhension entre les Églises,, l’Academia Teologică din Lviv, Centrul de cercetări umane europene al Universității Movilă din Kiev, Kiev 1999, 504 p.
4) Sinteza acestor forme de activitate este în curs de a fi realizată de către Centrul Sfântul Clement : Comuniune și dialog al culturilor. Centrul Sfântul Clement are ca scop dezvoltarea dialogului ecumenic dintre ortodocșii și catolicii din Ucraina și dorește să contribuie astfel la apropierea celor două Biserici. Pentru atingerea acestui scop, Centrul lucrează pe următoarele direcții : a) Studierea documentelor fundamentale, elaborate pentru dialogul ecumenic dinre ortodocși și catolici, după Vatican II și transmiterea conținutului lor profesorilor și studenților de la școlile teologice și laice din Ucraina. b) Informarea mass-media asupra evenimentelor majore ale apropierii dintre creștinii din Est și cei din Vest și asupra dialogului dintre ortodocși și catolici. c) Crearea de expoziții itinerante pentru a face cunoscută tematica ecumenică straturilor largi ale populației țării, cu participarea școlilor, liceelor, universităților și diferitelor regiuni din Ucraina. d) Organizarea de seminarii și mese rotunde consacrate problemelor cu care se confruntă catolicii și ortodocșii din Europa secularizată contemporană (de ex., am organizat o masă rotundă despre „Europa și Decalogul” cu participarea nunțiului apostolic din Ucraina, arhiepiscopul Jean Jurkovič și cu rectorul Institutului Sfântul Toma de Aquino, pr. Pierre Octaba și mulți alți savanți catolici și ortodocși). e) Organizarea de universități teologice de vară la Kiev, cu participarea profesorilor și studenților ortodocși și catolici, în cursul cărora, în cadrul unui dialog ecumenic, se țin cursuri de istoria Bisericii, Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament, teologia liturgică, filosofia culturii creștine, problemele bioetice, direcțiile principale ale serviciului social, sociologie și psihologie, artă creștină. Noua perioadă a vieții noastre este marcată de un accent istoric dublu al chemării „Nu vă temeți !”. În ajunul căror evenimente se mai lansează astăzi acest apel percutant ? Pentru noi este mai important să reflectăm la această întrebare, să ne deschidem, mai repede, spre aploarea ei decât să întrevedem încercările viitoare. Ne vom limita la o idee simplă : acest apel nu este un „paragraf” al istoriei trecute ci, dimpotrivă, un apel la a ne îndrepta privirea spre viitor. A ne pregăti pentru dinamica neprevăzută a marilor și micilor evenimente înseamnă pentru noi a ieși din cercul vicios al obsesiei trecutului. Tinerețea le-a ajutat pe milioane de persoane să se elibereze de frică, în momentul cotiturii neașteptate a evenimentelor cărora lumea le-a dat numele de „Revoluția portocalie din Ucraina”. Oameni din diferite regiuni ale țării și din lume s-au întâlnit la Kiev și s-au uimit unii pe alții. Polis și agora (Maidan) au deschis noi orizonturi prieteniei prin experiența surprinzătoare trăită de către societatea noastră. Orizonturile victoriei xenofiliei asupra xenofobiei. În cursul zilelor celei de-a zecea aniversări a vizitei papei Ioan-Paul II la Kiev (iunie 2001-2011)9, o forță nouă a chemat la debarasarea de „fobii” și de frica de a-l mărturisi pe Hristos. Papa s-a asociat celor pe care el îi numea „protectorii Europei”: Sfântul Benedict, Chiril și Metodiu. Prin mărturia vieții sale, el controversa datele de necombătut ale expansiunii „deșertului” secularizat, în Europa. Analiștii „deșertului” post-secular subliniază necesitatea vitală a creării de noi „oaze de prietenie” despre care Fraternitatea Sfântul Ilie ne dă mărturia sa autentică!: „ We are
9
Părintele Bernard Dupire a concelebrat cu Papa o foarte frumoasă liturghie la Kiev.
waiting not for a Godot, but for another – doubtless very different – Sfânt Benedict”10. Astăzi, actualitatea acestei așteptări este evidentă... V-aș atrage atenția asupra actelor de iertare reciprocă asemănătoare celor prin care mitropolitul Kallistos Ware li s-a adresat greco-catolicilor și prin faptul că Pr. Andrei Cirovski i-a răspuns11. Aceste acțiuni se realizează și la Kiev. Din ce în ce mai mulți oameni sunt capabili să ceară iertare și să ierte. În pragul celui de-al treilea mileniu, în conferința sa de la Kiev, Mons. Kallistos Ware vorbește despre teologie ortodoxă în sec. XXI: „Studiile teologice vor evolua în cercetările lor de la ecleziologie la antropologie ; și, într-adevăr, există mai multe probe că această evoluție a început deja. Întrebarea cheie nu va mai deveni doar : „Ce este Biserica ?”... ci și de o manieră încă mai fondată : ´Ce este persoana umană ?´”12 Fiind îmbogățiți de experiența ecleziologiei din sec. XX (și neignorând-o câtuși de puțin), ne îndreptăm spre întrebările fundamentale ale antropologiei sec. XXI pentru a le regândi contextul. Aceasta ne permite să depășim abordarea reducționistă prin care un capitol final redus despre „dialogul dintre creștini” va fi publicat în manualele groase, iar în acest capitol, un scurt paragraf concacrat „prieteniei”. Noi preconizăm să acordăm un loc nelimitat acestor teme, într-un mod direct, în toate capitolele și pragrafele din manualele noastre. Pentru a încheia, îndrăznesc să fac un pariu : să le aplicăm participanților la această întâlnire aforismul demn de părintele Bernard Dupire : a fi capabil de prietenie stabilă și de dragoste durabilă sunt cele mai bune două dovezi nu numai ale bunătății inimii, ci și ale puterii spiritului.
10
Alasdeir MACINTYRE, After virtue. A study in Moral Theory, University of Notre Dame Press 1984. Alasdeir MACINTYRE, Après la vertu. L’étude de la théorie de la morale, Kiev, « L’Esprit et la Lettre », 2002, 390 p. 11 Biskop Kallistos (Ware) of Diocleia, The Church of God : Our Shared Vision, Logos 34 (1-2) (1993) 1029. A. CHIROVSKY, The Union of The Holy Churches of God : A Response to Bishop Kallistos (Ware) of Diocleia, Logos 34 (1-2) (1993) 31-42. Cf. Kovcheg. Le recueil scientifique de l’histoire écclésiastique. Institutul de Istorie a Bisericii al Academiei teologice din Lviv, Lviv 2000. 410-429. 12 Kallistos WARE, « La théologie orthodoxe au vingt-et-unième siècle », Irénikon 2004/2-3, p. 224.