PRIETENIA: ÎN CENTRUL ANTROPOLOGIEI POST-ATEE
Conferință ținută de Constantin SIGOV, la 19 iulie 2011, la Saint-Rémy Constantin SIGOV, doctor în filosofie, este director al Centrului european de cercetări în științe umane, al Universității Petru Movilă din Kiev. El este și director al editurii „Duh i Litera (Spiritul și Litera)” (adresa : str. Skovoroda, nr.2, Kiev, 254145 Ucraina, E-mail: litera@ukma.kiev.ua). Mai multe din articolele sale sunt publicate în limba franceză: „Pravda”, în Vocabulaire européen des philosophies. Dictionnaire des intraduisibles, Seuil/Le Robert, Paris 2004 ; „Spiritul și cuvântul în opera lui Serghei Averințev”, în Contacts, nr. 211, 2005, p. 236-250 ; „Experiența transmiterii familiale în Ucraina comunistă”, în A transmite : a împărtăși valori, a suscita libertăți, Semaines sociales de France, Bayard, Paris 2006, p. 130-134 ; „Frontierele culturii post-atee și ´transgresiunile´ sale”, în Cultures religieuses, Églises et Europe, Parole et Silence, Paris 2008, p. 3947. Revista Unité des chrétiens, nr. 161 (ian. 2011) prezintă Centrul Sfântul Clement de Kiev creat în urmă cu doisprezece ani de către C. Sigov, iar nr. 131 al aceleiași reviste îl prezintă pe C. Sigov însuși (p. 28-29).
Memoriei pr. Bernard DUPIRE, în semn de mărturie a fidelei noastre recunoștințe. Să ne alăturăm celor care dau exemplul păcii... Epistola I a Sfântului Clement al Romei către Corinteni „Atenție, nu trebuie să ne grăbim prea tare : deîndată ce deplinătatea unității va fi atinsă, eu îmi voi pierde slujba...”. Această idee a fost exprimată cu ocazia unei conversații private de către unul din principalii participanți la reuniunea consacrată celei de-a patruzecea aniversări a Unitatis redintegratio1. Zâmbetele pline de înțelegere care au însoțit aceste previziuni amenințătoare au adus lumină asupra acestora prin razele unei conversații animate între prieteni adevărați (niciun text scris nu poate recrea această atmosferă). Este greu să demonstrezi înțelepciunea acestei glume, adevărată vorbă de spirit, cu argumente distincte. Mă voi limita la a scoate în evidență trei puncte. a) Acest optimism paradoxal este legat de dificultățile dialogului întreprins timp de ani îndelungați : experiența celor mai buni participanți la toate nivelurile adeverește că necesitatea jobului lor nu va dispărea în curând, ci, dimpotrivă, există riscul ca importanța lucrării lor să crească. b) Participanții ortodocși la întrunirile din sec. XX nu au încetat să reamintească că virtutea principală a ecumenismului este răbdarea. Nu era vorba doar de capacitatea tradiționaliștilor de a măsura răbdarea celorlalți (precum și a loruși). Esențial este să se ia în serios ideile apostolului Pavel : „iubirea nu încetează niciodată...” (1 Cor 13,8). c) Orizontul deplinătății unității așteptate pretinde o virtute încă și mai importantă, umilința, căci humilitas înseamnă humus, acest teren care face o discuție fertilă. Deplinătatea dialogului este foarte posibilă între prieteni, dar nu între funcționari. 1
O puternică impresie s-a produs acolo prin raporturile cardinalului Walter Kasper, ale mitropolitului Ioannis Zizioulas, ale rev. Prof. Geoffrey Wainwright și discuția lor cu Mons. Gérard Daucourt ; cf. JeanPaul II, W. Kasper, I. Zizioulas, G. Wainwright, K. Koch, E.F. Fortino, B. Farrell, I. Dias, C. MurphyO’Connor, C. Lubich, E. Bianchi, Rechercher l’unité des chrétiens, Paris, 2006.