,,Când privesc zilele de-aur a scripturelor române...’’
EPIGONII Revistă de Literatură şi Educaţie Culturală Anul I * Nr 2 * Iunie 2016 * Bistriţa ISSN 2501-661X
EPIGONII Fondată la Bistrița de ing. prof. gr.I RODICA MORUȚAN - Mai 2016 Revistă de Literatură și Educație Culturală Apare lunar la Bistriţa
Cuprins :
ISSN 2501-661X Colectivul de redacție : Coordonator revistă, design şi grafică : Ștefan Radu Mușat Redactor - șef: Rodica Moruțan Colectivul de redacţie : prof. Mioara Dania Alexa prof. Raluca Roxana Mărginean prof. Ioana Popa Tehnoredactare: Raluca Lăcrămioara Moruțan
Ştefan Radu Muşat – Copilăria . . . . . . . . . . .
p3
Mioara Dania Alexa – Copilul şi adultul . . . .
p4
Ştefan Radu Muşat – Copilul şi norul . . . . . p5-6 Rodica Moruţan – Prietenia . . . . . . . . . . . . . .
p7
Haruța Roxana Irina – Poezia eminesciană . . p8 Redacţia – Însemnări despre Eminescu . . . . . . p8 Victor Tulbure – Ţării mele . . . . . . . . . . . . . . . p9 Rodica Moruţan - Poem . . . . . . . . . . . . . . . . . p10 Horoba Estera – Vis de copilărie . . . . . . . . .
p11
Medianca Patricia, Groșan Emanuela şi
În acest număr au colaborat elevii :
Pomană Patricia Letiția – Gânduri de copil . . p12
Arman Cristina, cl. a VIII-a ; Horoba Estera, clasa a IX-a; Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a; Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa. Haruța Roxana Irina, cl. VIII-a; Medianca Patricia cl. a VI-a; Groșan Emanuela, cl. a V-a Pomană Patricia Letiția, cl a V-a, Şc. Gimnazială-Livezile, BN Ilustrația copertei 1: (Luceafărul) Ani Daniela, cl. aX-a, Pedagogic, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa. Ilustrația copertei 2: (Floare-albstră) Bozbici Nicoleta, cl. aVII-a, Şcoala Gimnazială-Dorolea, BN.
Ştefan Radu Muşat – Eminescu şi istoria. . . . p13
Autorii răspund în mod direct de conținutul materialelor publicate. Materialele se pot trimite la adresa : rodicamorutan@yahoo.com Telefon - 0761-606-465
Ioana Popa – Desen de vacanţă . . . . . . . . . . . .p14 Mihai Eminescu – Floare-albastră . . . . . . . . . p15
EPIGONII
nr. 2 - iunie 2016
Începe duios ca o geană de soare şi curge albastru sub grinda cerului. E cântecul răsărit din bătăile inimii care sfidează furtunile, norii înneguraţi şi grei de ploaie; Inima visului neatins în care străluceşte cetatea adolescentă, cu basoreliefuri de eroi. Este un anotimp atât de simplu şi totuşi atât de complex. Târziu când zăpezile sunt albastre şi vatra satului se cufundă în poveşti, copilăria se întoarce în ecouri de oriunde, chiar şi din marginea unui gând răzleţ. Pentru că este fantezia nesfârşită care dă nastere celor mai curate visuri... Structura esenţială a maturizării fizice a omului constă în împlinirea procesului de creştere. Iar cea mentală aduce cu vremea înţelepciunea ca o ultimă menire a vieţii ; gradul de evoluţie e dat în mod constant de înţelepciune. Însă în adâncul sufletesc, omul rămâne acelaşi copil desăvârşit pe tot parcursul vieţii. Altfel spus, copilăria este inima tuturor vârstelor, aşa cum sublinia poetul Lucian Blaga. A fi copil înseamna a fi sincer cu tine însuţi între aparenţă şi adânc. Manifestarea emoţională devine una practică. Prin urmare, acest lucru îţi dă tăria de a face multe lucruri bune şi demne de ceea ce eşti prin cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că fapta te creează. De la copilărie porneşte sensul real al omului de a fi; copilăria reprezintă miracolul vieţii, şi mai mult de atât, adevărul care întregeşte viaţa dată de Dumnezeu. Copilăria este albastru infinit, zidit cu veşnicie... Ştefan Radu Muşat
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 Adultul şi copilul E minunat şi fascinant în acelaşi timp cum adulţii au ce învăţa de la copii! Amalgamul simţămintelor ne reliefează ce suntem ; încotro mergem şi, evident, de unde venim. Emoţiile ne furnizează informaţii foarte valoroase despre noi, în raport cu ce ni se întâmplă. Dacă ceea ce trăim este în conformitate cu aşteptările noastre, atunci, asemenea unui copil, suntem satisfăcuţi, veseli, relaxaţi şi bine dispuşi. Emoţiile noastre nu sunt bune sau rele, ele doar ne ajută la adaptare. De aceea, atunci când copilul încearcă simţăminte de frică, tristeţe sau furie, el nu face altceva decât să atragă un semnal de alarmă adulţilor. Astfel învaţă cum să îşi exprime şi să-şi gestioneze emoţiile în cadrul relaţiilor pe care le stabilesc cu părinţii, cu educatorii sau cu profesorii. Comportamentul copilului este o carte deschisă pentru adultul dornic de ''lectură''. Câţi dintre noi nu am asistat la o scenă în care copilul ia, fără permisiune, jucăria altui copil? O astfel de faptă testează şi dezvoltarea noastră, a adulţilor. Astfel, e uşor de perceput reacţiile care pot surveni. Aceste reacţii pot fi diferite chiar şi de la aceeaşi persoană; copilul poate fi catalogat ca egoist (rău), sau percepem pur şi simplu inabilitatea de a formula o cerere. De asemenea emoţia resimţită de adult poate fi una de enervare sau una de calm, ceea ce poate aduce pedeapsa (o catalogare, o ceartă), sau din contră o lecţie utilă (aceea de formulare a unei cereri). Aşadar, chiar dacă s-a întipărit în mintea noastră expresia ''copil cu copil", suntem noi în măsură să delimităm cele două galaxii - adultul de copil? Comportamentele inadecvate reprezintă de fapt un feedback. Pentru că transmite informaţii despre aspectele pe care "copilul" le mai are de învăţat, dar şi despre calitatea procesului de învăţare. prof. Mioara Dania Alexa
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 Copilul şi norul Dormitând în lună plină nori răzleţi la unison, tremură din rădăcină în oglinzi de lacuri negre. Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform, tresar glasuri ascuţite în frunzişul unui pom. Lunecă o rază moale din pământuri adormite.Răsar două, patru, nouă, şi ţâşni un râu de soare ; cerul creşte mai cu seamă urcând Luna printre stele pe drumeaguri de aramă. Apoi piere. Sfârşesc umbrele bizare în explozii de culoare. Soarele greoi şi rece largul cerului deschise. Dimineaţa se revarsă ca un vis în alte vise. Şi porni la drum să vadă câteva privighetori care nalţă-n depărtare glasuri line de viori. Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint ; se opri la alte două, limpezindu-şi faţa albă cu un bob de rouă-două într-un cuib adânc de flori. Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori, e mai falnică pe luncă. Apoi creşte şi tot urcă în mătasea cerului, dispărând ca o nălucă. Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate; cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar, cară roade aromate şi grăunţe pe jumate. Ba tocmiră lăutar să deschidă sărbătoarea în palatul de verdeaţă... Având guler de cleştar (ce e drept... un pic semeaţă)
se înalţă mândră floarea, fiind din neamul de cicoare. Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic... Iată, a început serbarea! Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure şi brăţări de sălcii sure ; cu polen la cingătoare şi conduri de aur moale. Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare ; trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare, pârjolind copaci şi ierburi, macii roşii din răzoare. În arşiţa singulară nuanţele s-au ofilit. Totul este încremenit de atâta zăpuşeală ; nu mai cântă pitpalacul, nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri vine-n valuri de argint ; E pârâul. Curge agale şi şopteşte printre maluri. Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată păsări mitice venind din adâncuri de-altădată. Se porni ca din senin vânt subţire către vale, răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând. Năvăleşte spre câmpie, se pogoară în rafale, flori mărunte încurcând într-un ghem de păpădie ; naltul cerului răsună. Zdruncinând pământu-adună peste floarea câmpului straie negre de furtună. Alte umbre întunecate au ieşit dintr-o cetate, care – iată - se destramă în schelete de aramă. Şi zburând în solzi de ape păsări valmeş adunate se reped către lumină. Aripile sfârtecate pe mirişti sunt aruncate. Într-un colt de luminiş, răsărită din verdeaţă, se zăreşte alergând către dulcea libertate o vioaie mogâldeaţă ;
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate. Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene. Două păsări grandioase stau în coama dealului. Una alba se aşterne pe deasupra grâului. Are trupul lung de scamă, de culoarea vântului. Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate şi fugi prin spice aspre, biciut pe obrăjori, către pasărea măiastră. O văpaie-n fir de ape o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori. Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus. Gust amar lăsat de clipă în privire-i necăjită după norul ce s-a dus. Cu suflarea chinuită, inocent rosti în sine : Unde-i pasărea măiastră ? Nu se vede... Nu mai vine ?! Dar în ochi cârpiţi cu vise se arată argintie, înălţându-se din fân o fantasmă însufleţită de o aripă de fum. Trecu dealul înspre vie, răsunând în glasuri stinse : ‘‘Unde eşti copilărie ?...‘‘
Ştefan Radu Muşat
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 Prietenia – parte componentă a existenţei noastre Cel mai frumos și nobil sentiment care completează existenţa omului este prietenia. Pitagora a fost primul gânditor care a încadrat cultul prieteniei într-o doctrină filosofică și morală. El considera că prietenul este un alter ego, un al doilea eu al nostru, două ființe care pot ajunge până la confundarea perfectă a modului lor de a gândi , de a fi și de a acționa în anumite situații date. Aristotel, pe baza principiului fundamental al concepției pitagorice, afirma că " prietenia e un singur suflet în două trupuri." Cicero a scris un tratat intitulat ,,Despre prietenie’’ la vârsta de 63 de ani. El a plecat de la principiul că " prietenul este un al doilea eu" și a ajuns la concluzia că "nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă ar stăpâni toate bunurile lumii" și "fără prietenie nu există viață." La începutul secolului al XIX-lea, Costache Conachi aducea un elogiu prieteniei : "Prieteşug, dar din ceruri, la om cu multă priință, Ce te naști dintr-o vedere și te-adaogi prin credință..." "O iubire nemărginită este mai obișnuită decât o prietenie perfectă" spunea La Bruyere. Iubirea poate să apară spontan la prima vedere, pe când prietenia adevărată se formează în timp prin respect, toleranță, încredere și afecțiune cu creșterea stimei de sine pentru dezvoltare personală reciprocă. Scriitorul spaniol Balthasar Gracian, îndemna: "Frecventarea prietenilor să-ți fie ca o școală și convorbirea cu ei învățătură. Fă-ți din prietenul tău un învățător și unește prin el foloasele instrucției cu plăcerea conversației." Înțelept sfat, nu ? Să-l urmăm cu toții, ce spuneți ? prof. Rodica Moruţan
desen: Arman Cristina, cl. a VIII - a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 Poezia eminesciană sub condeiul elevului Poezia "Pe lânga plopii fără soț" este una dintre multele poezii minunate ale poetului Mihai Eminescu. Aceasta surprinde dezamăgirea, durerea și rănile eului interior, provocate de finalizarea unei relații de iubire. Tristețea acestuia este evidențiată prin antiteza dintre modul în care iubita și lumea înțeleg iubirea : "O lume toată-nţelegea, Tu nu m-ai înțeles".
De asemenea, există o strânsă legătură între starea eului liric și transformările naturii, deoarece iubirea provoacă uneori suferință și durere;natura stingheră, plopii sunt desfrunziţi. Iubirea este tema fundamentală a poeziei, durerea sa echilibrând cu viața însăși : ,,O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici, O oră, şi să mor". După terminarea relației de iubire, eul liric devine metaforic "un rece ochi de mort" accentuând în finalul textului rolul iubitei care ar fi trebuit să aprindă pe pământ candele iubirii.
Haruța Roxana Irina, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Livezile, BN
Redacţia E P I G O N I I
„Era, scrie, Caragiale despre Eminescu, o figură clasică încadrată cu nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr’o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare“... Corneliu Botez -Viaţa poetului Mihail Eminescu (note biografice ) Viaţa lui externă e simplă de povestit şi nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare din afară, o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost şi ce a devenit Eminescu, este rezultatul geniului său înăscut… Titu Maiorescu - Personalitatea lui Eminescu
Ţării mele
Potecile mi se aştern în cale. Sub paşii mei noi drumuri se întind Mă-nalţ în piscul frumuseţii tale, O, ţara mea, adâncul să-ţi cuprind. De pieptul tău când îmi lipesc obrazul, Bătaia clipelor să o ascult, Auzul meu îţi desluşeşte glasul Ce din strămoşi ne vine de demult. Atâta soare e şi-atât de bine Sub cerul tău blajin, primenitor! În tine m-am născut, trăiesc în tine Şi pururea de tine mi-este dor. Te simt zvâcnind în ierburi şi în muguri, În fiecare sondă de ţiţei. Cu freamătul pădurilor mă bucuri, Ca pe un copil, de mână tu mă iei. Şi-mi dărui mie boarea primăverii, Pe câmp îmi faci să crească grâu-nalt. Tu pâinea-mi rumeneşti în ţestul verii, Pe prispă îmi aşterni culcuşul cald.
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 La praznicul culesului de struguri Îmbii cu cofe pline anii mei ; Te desluşesc şi-n plopii din amurguri, Şi-n părul dragei, şi în ochii ei. Când pleci din bărăganele arşiţei, Cu turmele spre munţi, cântând din nai. Unchieş mi-l dai pe baciul Mioriţei Şi-mi sui poemul p-un picior de plai. Aprinzi o stea de flăcări pe cupole, În orice cărămidă pui un cânt. Pe schele urci cu Meşteru’ Manole Şi zidul nu se surpă la pământ. Sub colţul ierbii m-oi culca odată, Cu holda ta m-oi contopi deplin. O viaţă doar pe lume ne e dată, Chiar viaţa de ţi-o dărui, e puţin. Oriunde-aş fi, te întâlnesc în cale, O, ţara mea, cu tâmple de argint ! Mă -nalţ în piscul frumuseţii tale, Te apăr, şi te laud, şi te cant.
Victor Tulbure
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 Chimia vieții Viața este o reacție chimică, fenomen ce se petrece în timp. Fericirea, produsul principal de reacție; Nu poate fi dobândită dacă Reactanții (tu şi eu) nu sunt ajutați de un catalizator Care mărește viteza de reacție, exprimată prin numărul de ispite, dorințe înăbușite, piedici ce reacționează în unitatea de timp pe unitatea de suflet. Catalizatorul se dezactivează în perioada de inducție; E nevoie de tine, de soare să-l reactivăm În credință și iubire… Dragul meu promotor, vei mări considerabil activitatea catalizatorului, partea mea de noroc; Dragostea (promotorul vieții), fără dăruire nu modifică viteza reacției chimice ; viața rămâne searbădă, trăind în întuneric ești doar o umbră goală pe pământ. Destinul este întors cu 180 grade dacă otrăvurile (substanțe fără suflet) urmăresc fatalitatea, sorbindu-ți și ultimele fărâme de oxigen, ultimele raze de soare. Inhibitorii micșorează viteza reacțiilor chimice, acționând asupra reactanților, tu, prietena mea cea mai buna care te-ai așezat nerugată, nedorită, ca un zid între mine și celălalt reactant, ai rupt firul iubirii, ai udat scânteia în motorul inimii. Te-ai erijat în apărătorul dreptății, acționând asupra noastră, a reactanților, „iubiți pe veci, soți-niciodată”. Și nu asupra catalizatorului, destinul care curge… Fără iubire, fără speranță, în bătaia vântului și înăbușit de lacrimi, Viața trece pe lângă mine, lăsând loc altor reactanți să reacționeze fericiți… Eu rămân observator, un învins fără învingător, O clipă în așteptarea somnului, Și ceasul s-a oprit…
prof. Rodica Moruţan, fondator revista ,,E P I G O N I I ’’ - Bistriţa
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 Vis de copilărie Așa cum spunea Lucian Blaga, "copilăria este inima tuturor vârstelor". O perioadă dulce din viața fiecărui om, lipsită de griji sau tristețe, dar umplută până la refuz de zâmbete și voie bună. Aceasta este, după mine, definiția copilăriei. Desigur, cuvintele nu pot exprima magia momentelor care fac parte din această perioadă a vieții, însă în următoarele rânduri voi încerca să descriu ceea ce înseamnă în viziunea mea copilăria. Atunci când mă gândesc la copilărie nu pot să nu îmi amintesc de duioşia mamei, de momentele frumoase petrecute împreună și de iubirea ei necontenită. Ea a fost cea care m-a îndrumat în viață și m-a educat, mi-a spus poveşti seară de seară cu glasul ei cel blând și m-a învățat ce înseamnă valorile morale.
Copilăria este acea perioadă în care bunătatea și inocența trec mână în mână peste orice obstacol. Însă odată cu trecerea timpului am observat că noi oamenii devenim din ce în ce mai răi și mi-aș dori să putem rămâne la același stadiu în care iertarea succede micile certuri și supărarea durează doar o clipă. Viața însă nu ne permite să ne bucurăm îndeajuns de momentele în care cea mai mare durere era cea provocată de o mică vănătaie sau când ne bosumflam pentru că nu avem voie să mâncăm toate prăjiturile bunicii. Întotdeauna îmi voi aduce aminte cu zâmbetul pe buze de minunatele momente din copilărie pe care le-am petrecut alături de familie, de prieteni deoarece "dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrăni niciodată" (Tom Stoppard).
Horoba Estera, clasa a IX-a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda", Bistrița
desen: Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda"
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
O carte pe care am citit-o în ultima vreme, și care m-a impresionat în mod deosebit, este " Matilda ", de Roald Dahl. Această carte mi-a dat sentimente de emotie și de admirație. In şirul povestirii este vorba despre o fetiţă pe nume Matilda, care s-a născut un geniu. Aşa că Matilda știa să scrie și să citească încă de la un an şi ceva; îi plăceau foarte mult cărțile . Din nefericire, Matilda ducea o viață grea; părinții ei nu erau interesați de a-i da o educaţie pe măsură. Ba mai mult, o batjocoreau și nu o lăsau să citească, iar ea se întrista foarte mult. Deseori era lasată singură acasă, încă de la 3 ani ; părinții nepăsători plecau să joace poker. Pentru a le atrage atenția părinților, copila a început să facă năzbâtii: i-a lipit tatălui său pălăria de cap; a schimbat șampoanele de păr ale părinților. În urma acestei isprave, tatăl s-a ales cu părul blond. Pe parcursul lecturii, Matilda află că are puteri supranaturale, și anume că poate muta lucrurile cu ajutorul minții… Dar pentru a afla ce s-a întâmplat mai departe, recomand această carte care e foarte captivantă, hazlie. Iar în final binele învinge răul. Medianca Patricia, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială – Livezile, BN
Copilaria mea este şi va fi un vis lung; cu drag îmi amintesc şi îmi voi aminti de ea întotdeauna… Eram la grădinită în grupa d-nei Luminița și când m-am mutat la d-na Rozi, am plâns pentru că mă ataşasem foarte mult de d-na Luminița... De-a lungul anilor am plans - am râs; m-am supărat - mi-a trecut. M-am jucat ca orice alt copil. Dar acum sunt elevă. Au apărut şi tezele, iar timp de joacă e mai puţin; Sunt în clasa a V-a și sunt tare fericită. Anii au trecut. Doar că noi, copiii, ne schimbăm mult de la o zi la alta. Au fost zile când m-am simțit singură și invizibilă, dar a fost mereu cineva lângă mine - MAMA, cea mai dulce și frumoasă ființă pe care aş putea să o am. Nu m-a lăsat singură niciodată ; nici pe fratele meu și nici pe sora mea... Aşa arată copilaria mea cea frumoasă. Pomană Patricia Letiția, clasa a V-a, Școala Gimnazială Livezile, BN
Copilăria mea este ca o curte mare cu flori, animale şi păsări unde soarele e în fiecare zi deasupra mea. Într-o zi m-am plimbat cu cățelușa, cea mai bună tovarăşe a mea de companie. După plimbarea lungă prin curte, în mijlocul florilor de tot felul, am ieşit la poartă. M-am așezat pe bancă sub cireșul bătrân. Apoi deodată m-a cuprins un gând ; aveam nevoie de un alt moment plăcut de joacă. Aşa că m-am gândit să ,,atac’’ cireşul încărcat cu mărgeluţe roşii, sclipitoare; arăta aşa de îmbietor. Şi după multe încercări, m-am urcat în vârf. Eram mai aproape de cer. Am admirat cireşele, am cules pe cele mai frumoase din care mi-am pus cercei şi brăţări. A fost o zi deosebită. Pentru că şi copilăria este un paradis în care eu îmi petrec momentele cele mai frumoase. Groșan Emanuela, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială-Livezile, BN
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016 Eminescu şi istoria neamului românesc În toamna anului 1870 a apărut în „Convorbiri Literare“ poezia „Epigonii“. În acest răstimp, Eminescu publică în aceeaşi revistă şi alte poezii de înaltă valoare literară. Poetul a studiat în profunzime istoria poporului român. Astfel în opera sa şi-au făcut loc eroi de rezonanţă istorică ai neamului. Versurile eminesciene cu caracter patriotic echivalează cu nenumărate prelegeri şi manuale de istorie, şi care au răsunet puternic şi azi în conştiinţa românilor. Se cuvine să consemnăm în acest sens binecunoscutele versuri din Scrisoarea a III-a care redau demnitatea şi personalitatea poporului român, în personajul domnitorului Mircea Cel Bătrân : ,,Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul… Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este, Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste. N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid !”
Paul Atanasiu – Lupta de la Rovine
Domnitorul Ţării Româneşti a înfrânt la Rovine oastea turcească a vestitului general Baiazid (Fulgerul). Lupta de la Rovine a fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria poporului nostru (oct. 1394 sau mai 1395). A fost prima victorie de larg răsunet a neamului românesc împotriva unui imperiu de temut şi foarte puternic la vremea de atunci – Imperiul Otoman. ,,Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare…” ,,Trecutul m-a fascinat intotdeauna. Cronicile şi cântecele populare formează, în clipa de faţă, un material din care culeg fondul inspiraţiunilor”. (Eminescu, despre Scrisoarea aIII-a) Niciun alt poet, niciun scriitor sau istoric nu a reuşit să surprindă mai măreţ, mai impresionant, momentele cruciale ale istoriei noastre…
**
Dacă România are nevoie de un paşaport cultural în lume, acela ar trebui numit simplu şi curat – EMINESCU… Ştefan Radu Muşat
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
E P I G O N I I nr. 2/iunie 2016
Floare-albastră -Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte ? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele.
Când prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ţinea de subsoară, Te-oi ţinea de după gât.
În zadar râuri de soare Grămădeşti-n a ta gândire Şi câmpiile asire, Şi întunecata mare;
Pe cărare-n bolţi de frunze, Apucând spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse.
Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare – Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite !
Şi sosind l-al porţii prag, Vom vorbi-n întunecime : Grija noastră n-aib-o nime, Cui ce-i pasă că-mi eşti drag ?
Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. Ah! Ea zise adevărul ; Eu am râs, n-am zis nimica.
Înc-o gură – şi dispare... Ca un stâlp eu stam în lună ! Ce frumoasă, ce nebună E albastră-mi, dulce floare ! ................... Şi te-ai dus, dulce minune, Ş-a murit iubirea noastră – Floare-albastră ! floare-albastră !... Totuşi este trist în lume !
-Hai în codrul cu verdeaţă, Und-izvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreaţă. Acolo-n ochi de pădure, Lângă balta cea senină Şi sub trestia cea lină Vom şedea în foi de mure. Şi mi-i spune-atunci poveşti, Şi minciuni cu-a ta guriţă, Eu pe-un fir de romaniţă Voi cerca de mă iubeşti. Şi de-a soarelui căldură Voi fi roşie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ţi astup cu dânsul gura. De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o ştie, Căci va fi sub pălărie – Ş-apoi cine treabă are !
Mihai Eminescu
ISSN 2501- 661X