Gazeta neoficială a festivalului Ideo Ideis. Realizată de echipa revistei SUB25.
pool party • TRIVIA • brainstorming • theatron • vava stefanescu • traineri • carmen avram oracol • aventura cu ciocolata • jocuri
Echipa SUB25: Karin Budrugeac Teona Galgoțiu Delia Marinescu Ioana Pelehatăi Diana Ioana Moraru Paul Petrache Larisa Baltă Noemi Gunea Bogdan Th. Olteanu Coperta: Ilustrație de Amalia Dulhan, pe o fotografie de Adi Bulboacă Colaboratori extraordinaire: Ana Cucu Adi Bulboacă Mihaela Michailov Disclaimer Conținutul gazetei nu reprezintă poziția oficială a organizatorilor Ideo Ideis. Responsabilitatea pentru materialele publicate aparține autorilor și redacției. *** COLAJ este un proiect al revistei SUB25 (sub25.ro).
foto: Vlad Catană
de Karin Budrugeac Este ora 00:36 și-n bazinul aproape- olimpic din Alexandria sunt 28 de grade Celsius. Puștii se bălăcesc și e vânzoleală, prin bruhaha-ul de țipete, râsete și pleosc-uri se mai aud din când în când fluierăturile salvamarului. Miroase a clor, ca-n copilărie. Party-ul de deschidere al Festivalului Ideo Ideis începe pe terenul de fotbal de la ștrandul Vedea, unde cântă The Amsterdams. E trecut de ora 23, lumea face și reface traseul de la concert la bar și retur. Un Cuba libre la bar e 8 lei și e și bun, deși e făcut cu Pepsi. Un grup de vreo 10 entuziaști tăbară pe scenă alături de formație și țopăie frenetic pe ultimele melodii. Cei mai leneși stau prăvăliți pe șezlongurile de lângă teren și se uită lung. Bazinul e încă închis și întunecat, dar pe sub hainele lălâi de vară toată lumea are costume de baie. Norocoșii au și prosoape, dar cei mai mulți se usucă à l’air libre. Se poartă costume de baie deux- pièces, cele mai multe bicolore, marinărești, dar și câteva cu sclipici de sirenă. Deși e noapte bine, temperatura la Alexandria nu e mult sub 30 de grade. Câțiva se plâng că de la clorul din apă îi ustură pișcăturile de țânțari. O fată iese din apă și-i tremură coapsele de la efort. „Dar câte bazine ai făcut?” o-ntreabă cineva empatic. „Unul, dar nu eram pregătită!”. După baie, endorfinele funcționează ca o beție plăcută. La mesele de lângă bar se discută intens. „Cum trebuie să iei un compliment? Taci, zâmbești, întorci complimentul, spui „Mulțumesc”? 2
foto: Vlad Catană
O fată își încearcă talentele de astrologie la bere, se joacă Ghicește-mi zodia: „Tu ești Berbec, că ești tunsă scurt.” Aici se aude muzică de radio, contemporană românească. „E melodia cu crenvurști și muștar! N-o știți, cum n-o știți?” se agită o fană. (n.r.: e vorba de Dincolo de cuvinte, Smiley feat. Alex Velea, versul „Mâncam crenvurști cu muștar și n-aveam habar”). „Unde e absintul ăla?”. E cam două dimineața și barmanii nu mai au de mult rom, dar se-nlocuiește cu whisky. That Couch Funk Collective pun muzică pe laterala bazinului. Deocamdată nu e foarte multă mișcare acolo. În jumătate de oră
însă, careul se umple cu ultimii rămași. Funk-ul remixat e perfect pentru picioare goale și haine trase peste pielea goală. Se dansează ritualic. Pe la patru suntem rugați de cei de la ștrand să plecăm, totuși, la casele noastre. „Două taxiuri la ștrand vă rugăm.” „Sigur, imediat.” La Alexandria nu e cu timp de așteptare, sau cu nr. de mașină. Taxiurile răsar imediat de după colț. Feelingul e lejer, sănătos: caloriile de la alcool s-au dus demult pe jumătățile de bazin și pe țopăiala extatică pe Relight my fire remixat. E bine la Alexandria.
E pe bonding. Hainele care se lipesc de tine (sau în caz de rochie, se umflă regal), muzica live pe care nici n-o mai conștientizezi și razele ascuțite ale lunii pe care n-a observat-o mai nimeni pentru că sunt atât de multe alte chestii de făcut, creează un mediu aproape poetic, perfect de bâjbâit povești dramatice despre îndrăgostelile de acasă/de la edițiile trecute, sau discuții deep în care încerci din răsputeri să te concentrezi și să pari non-stop vădit interesat și implicat.
Nimeni n-o să se uite ciudat la tine. Dacă pe bune vrei să te dai în spectacol la Ideo, ai nevoie de o doză considerabilă de creativitate și mai ales, de multe coaie. Așa că, să țopăi îmbrăcat în piscină în timp ce îți verifici din cinci în cinci secunde badge-ul, ca nu cumva (doamne ferește!) să intre la apă, nu e cine știe ce infracțiune.
Poți să fii libidinos fără să fii libidinos. Ești în apă, îți mai alunecă o mână, un picior, îți mai fug ochii din când în când, lumea din piscină e sumar îmbrăcată, poți să te iei la stropeală/bătaie și ups, unde e costumul de baie etc. Tu o să fii singura persoană dubioasă care stă îmbrăcată și cu ochii-n patru, dar se trece cu vederea, pentru că dacă s-a făcut ora la care te-ai băgat în piscină cu hainele pe tine, înseamnă că nimeni nu mai e foarte atent la detalii.
5
Să vină paznicul la tine și să-ți zică să ieși din apă că nu e voie o să-ți dea un aer de anarhist cool. Cel puțin pe moment. N-o să te împotrivești, pentru că you’re smarter than that, ba chiar o să zâmbești politicos și după o să crezi că fiecare privire îndreptată spre tine e una de încurajare și/ sau admirație. Apoi o să te îndrepți în slow motion spre bar, cu rânjetul mândru încă pe față, până când pufnitul în râs al barmanului o să-ți taie din elan. O să te simți un pic confuz dar o să treacă, pentru că o să dai berea pe gât cu o viteză la fel de impresionantă ca felul în care te înțelegi cu paznicul din priviri.
Să stai minute în șir cu fundul în sus sub uscătorul de mâini din baie crezând că ce faci chiar are sens e un mod glorios în care să-ți închei noaptea. Procesul tău de uscare e întrerupt din când în când de oameni care pică în baie și n-ajung în timp util, așa că vomită la picioarele tale, de oameni care se sperie de poziția ta de sub uscător și ies aproape împiedicându-se, și de oameni blazați, care se uită la tine, par că înțeleg ce se întâmplă și eventual îți urează un succes cu juma’ de gură.
foto: Adi Bulboacă
Art Director: Adriana Guță
de Teona Galgoțiu
Gazeta neoficială a festivalului Ideo Ideis. Realizată de echipa revistei SUB25.
5 motive să faci baie în piscină îmbrăcat
POOL PARTY
COLAJ
P.S.: Toropeala din cămin e mult mai suportabilă dacă folosești drept pijamale hainele ude leoarcă și îmbibate în clor, chiar dacă în dimineața următoare o să-i trezești cu noaptea-n cap pe toți colegii de cameră din cauza mirosurilor mixte și nu ușor de trecut cu vederea, fix la timp ca să se pregătească de înviorarea cu trainerii. 3
Care e exercițiul cu care ai avut cel mai mare succes la copii?
Care e trucul tău ca trainer? Iulia Samson: Mă cred de vârsta lor. Corina Moise: Există numeroase strategii prin care să te faci înțeles, respectat și poate chiar iubit. În ceea ce mă privește, îmi doresc să fiu una de-a lor, să creez o atmosferă în care să vrea și să poată să se deschidă, să fie egali și, nu în ultimul rând, liberi la creativitate. Bobi Pricop: N-am truc, am trac. Sabina Brândușe: Fac tot ce pot pentru a-i ajuta să se cunoască mai bine, personal, dar și ca trupă. Să fie atenți și generoși cu ceilalți, să nu arate cu degetul sau să ia în nume de râs ce fac ceilalți - pentru că de fiecare dată altcineva ajunge în această postură, deci va veni rândul fiecăruia. Să COMUNICE, să încerce - nu să se mulțumească să privească și să înțeleagă că nu există termenul greșit/greșeală în artă. Alin State: Încălzirea de dimineață, pe zâmbet și căscat copios.
Alin State: Împinsul peretelui la încălzirea de dimineață și spălatul podelei înainte de atelier. Ana Covalciuc: Ce m-a entuziasmat pe mine cel mai mult ca efecte și dezvăluiri e un exercițiu psihologic prin care fiecare descoperă cum se raportează la lume, la ceilalți și la el însuși. Cred că e bine întotdeauna să mai afli ceva despre tine, mai ales la vârsta adolescenței. Îi văd cum se deschid, înfloresc și ce efecte minunate are asta asupra grupului. Corina Moise: Am făcut un fel de Secret Santa, iar la ultima întâlnire și-au făcut cadouri între ei. Suma în care trebuia să se încadreze fiecare a fost de 2 lei. A fost emoționant ca acele mici daruri au fost, în mare parte, făcute de mâna lor și nu cumpărate. Mihai Prejban: Cred că mai important este contextul în care faci un exercițiu. Dacă sunt motivați îți joacă hep sau dârli da sau orice exercițiu relativ simplu în fața căminului cu orele. Îmi plac exercițiile de grup în care trebuie să atingă un scop extrem de migălos. Alexandra Fasolă: Nu a fost organizat de mine, ci de o întreagă echipă: bătaia cu apă din curtea scolii - la care a participat tot căminul. Improvizație liberă. Entuziasm uriaș.
Ce poreclă ți-au pus copiii? Adrian Nicolae: Copiii nu îndrăznesc să îmi dea porecle. În orice caz, niciun copil care mi-a dat o poreclă nu a trăit să spună povestea. Ana Covalciuc: La mine n-a ajuns. M-a trecut o trupă mother pe Facebook, dar nu cred că se pune, e mai degrabă un statut. Corina Moise: Nu am avut poreclă. Mă rog, în afară de clasicul COCO de la joculețul coco-mimi. Iulia Samson: Prima oară când am fost trainer mi s-a spus TIRANA dar nu mai e de actualitate. Mihai Prejban: Nu știu să am, mi se spune MIȚĂ de la prima ediție și așa a rămas. Sabina Brândușe: Nu a ajuns la urechile mele niciuna, însă, după prima zi de ateliere, dacă rătăcești pe lângă ușa sălii din care se pregătesc să iasă, cu siguranță vei auzi că sunt rea, dură. Asta până a 2-a zi… când le trece sperietura. Alexandra Fasolă : Dacă a existat, eu nu m-am bucurat de ea; dar cred că pleca de la latinescul faséolus. Alin State: Aceeași pe care o am de când mă cunoașteți: PUIU.
Sorina Ștefănescu: Da, cred că toți trainerii ne propunem ca atelierele să le facă plăcere și să simtă bucuria de a împărți o energie creatoare cu cei din jur. Nimeni nu vrea să vadă copii încrâncenați și setați doar pe ideea de a câștiga. Adrian Nicolae: Da. Bobi Pricop: Nici plânsul nu e exclus. Corina Moise: Cred că motivul este că ei vin la ateliere și la Ideo Ideis în general pentru că își doresc asta cu tot sufletul. Tot ce se întâmplă la acest eveniment e pentru ei: trainerii, spectacolele invitate, juriul, organizatorii ș.a.m.d. Cred că asta îi face să se simtă extrem de importanți, le dă curaj și încredere. Cum să nu fii cu zâmbetul pe buze toată ziua bună ziua? Sabina Brândușe: La ateliere se râde, se plânge, se dezumflă, se entuziasmează, se trece prin toate stările posibile. Dacă în prima zi sunt ușor reticenți, reținuți sau neîncrezători, în cea de-a patra, și ultima, nu vor să mai plece.
Adrian Nicolae: De veghe în lanul de secară - J. D. Salinger Ana Covalciuc: Orice, numai sincer să fie. Cât de sincer poți tu la vârsta asta. Sincer și simpli. Pentru complicat aveți tot timpul. Iulia Samson: Din Norway. Today, și pentru ea și pentru el. Mihai Prejban: I-aș recomanda să vizioneze filmografia lui O’Toole ca să înțeleagă ce înseamnă o tiradă și după… cred că se va descurca și fără recomandări! Sorina Ștefănescu: Le recomand Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade. Găsesc acolo destule monoloage. Alexandra Fasolă: Orice monolog care, la prima citire, le face pielea de gaină.
4
E un exercițiu despre gânduri parazitare. Participanții sunt într-un spațiu în care se mișcă haotic, mișcare browniană. Tot timpul ăsta au o singură interdicție: nu trebuie să se gândească în niciun moment la Maimuța șchioapă. În momentul în care cuiva îi vine în gând maimuța șchioapă trebuie să bată din palme. Ceea ce generează evident alte bătăi din palme, până ajunge să aplaude toată lumea. E un fel de lanț al slăbiciunilor: fiind o muncă de echipă, fiecare știe că trebuie să-i protejeze pe ceilalți, pentru că dacă aplaudă va trage și restul echipei după el. BOBI PRICOP
Exercițiul în care îți bați inima
E un joc care te provoacă să nu îți bați capul, pentru că deja îți bați inima. E un exercițiu de meditație, în care îți asculți bătăile inimii și te concentrezi asupra respirației. Odată ce-ai făcut asta, te conectezi cu ceilalți și se poate să rămâi pentru câteva minute doar să privești în ochi pe cineva. E un exercițiu în care devii conștient de încă un simț. Pe lângă cele 5 simțuri, oamenii mai au alte simțuri despre care nu se vorbește. Unul dintre acestea e simțul de a fi viu, care e o stare de fapt. Acesta e scopul jocului: conectarea la miracolul că ești viu. BOGDAN NECHIFOR
În pozele de la atelierele de teatru copiii râd tot timpul. Chiar se râde atâta la un atelier?
Un monolog de teatru pe care-l recomanzi unui puștan care vrea să facă teatru.
Maimuța șchioapă
Samurai
Chestionar cu traineri de la Atelierul de teatru tânăr de la Ideo Ideis realizat de Karin Budrugeac
E un exercițiu de impuls. Importantă e deschiderea față de grup, să primești și să dai mai departe, atenția, ritmul și postura (poziția 0). Se stă în cerc, o persoană pornește și transmite un impuls prin sunet, ha!, și mișcare: ține brațele ca și cum ar ține o sabie de samurai (palmele lipite) și o îndreaptă spre o altă persoană din cerc. Persoana căreia i s-a transmis impulsul trebuie să primească, prin același sunet ha! și mișcare de brațe, de jos în sus, de parcă ar ridica sabia deasupra capului. Cei din stânga și din dreapta persoanei care a primit impulsul trebuie să-l taie la mijloc prin aceeași mișcare și același sunet păstrând ritmul exercițiului. ha! - ha ! - ha!. MIRCEA POSTELNICU
Headers Exercițiul ăsta e o bucurie pentru toată lumea, din motive evidente. Fiecare persoană trebuie să prindă mijlocul unei alte persoane. Cine rămâne fără pereche, iese din joc. ADRIAN NICOLAE
Mașina de scris Se formează 2 linii, cu fața către tablă. Fiecărui participant îi revine un număr de litere și semne de punctuație, astfel încât cu toții să acopere alfabetul și toate semnele de punctuație. De exemplu, poate să aibă majusculă, literele g, m și virgulă. Împărțirea literelor se face în ordinea în care sunt așezați. Se alege o propoziție care să conțină cât mai multe litere diferite și semne de punctuație și care se scrie pe tablă. O citesc toți cu voce tare de 2-3 ori, se citesc inclusiv majusculele și semnele de punctuație. În momentul în care cineva spune litera/semnul, ridică ambele mâini, altfel se consideră greșeală și se ia de la început. SABINA BRÂNDUȘE
5
„Sunt psihologul sufletului meu, doar eu știu ce e bine și ce nu, și în caz de eșec am certitudinea că nu voi trage pe nimeni la răspundere pentru faptele și deciziile mele. Vezi tu, nu voi urma un drum drept, voi folosi toate scurtăturile pentru a ajunge în fața tuturor.” Liviana Diaconu „Nu ne gândim niciodată că s-ar putea să primim mai mult decât cerem - mai mult decât putem duce.” Diana Anghelache „Corpurile creează metafore.” Ilinca Prisăcariu, Atelierul de Teatru „Povestea spectacolului este simplă și generală. Un bărbat și o femeie se întâlnesc, iar din întâlnirea lor ies o mie de scântei.” Adrian Apotroșoaei „Clasica situație de tip el și ea se întâlnesc. Doar că e ironic. Și amuzant. Și uite că uneori chiar nu ai nevoie de cuvinte. E despre dragoste, despre cupluri. Apoi unul zice, altul zace, lucrurile evoluează. E despre suferință și emoții. Mai este și momentul în care el o ține în spate. Ea nu face nimic. Se gândește. Ea îl împinge, el se întoarce și îi întinde mâna. În final devine mai mult. E despre noi, despre viață și frică. Aplauze. O fată mică de lângă mine se apleacă spre scaunul din față: „Vreau așa mult să dansez acum!” Zozo „Da, poate îmi este prea puțin frică de prea mult. Poate că am impresia că din puținul meu nu pot face nimic. Cred că de asta îmi doresc mult. Dar, totuși, nu poți obține acest mult din nimic, îl obții încetul cu încetul din puținul pe care îl ai și de care depinzi în fiecare moment al vieții tale, a universului tău minuscul, în care doar aglomerarea multor lucruri e un ideal. Vreau mult, sunt însetat de mult, am puțin, sunt sătul de puțin, îmi e frică. ” Ionuț-Cosmin Bîțînă „Își au vorbele rostul într-un spectacol de dans ? Este mintea noastră programată să rețină sau să încurce proverbele populare la fel cum este corpul nostru obișnuit să reacționeze cvasi-involuntar la ritmuri care pot fi considerate de unii subcultură?” Alexandra Galupa
Autori: participanți ai Atelierului de dramaturgie al Mihaelei Michailov, după spectacolul Zic Zac, de Andreea Gavriliu.
Radiografie de Coregrafie
Brainstorming, Bucuresti Theatron, Vulcan Trupa s-a format în 2003 din mai mulți elevi din liceul Coșbuc din București, ajutați și încurajați de Ilinca Buciu, profesoară și pe- atunci directoare. La început mergeau numai la festivalul de teatru din Timișoara, T4T, și aveau ca trademark piese cu proiecții. Cinci ani mai târziu, au intrat în Brain Anghel Damian și Vlad Bălan, care au devenit seniorii noului Brain, care a prins curaj să meargă la orice festival prinde. E a cincea oară când participă la competiția de la Ideo Ideis. Cina cu prieteni le-a fost propusă de Sorina Ștefănescu, care este și regizorul spectacolului. Au ales textul pentru că seamănă destul de mult ca situație cu Carnage, „dar e mai colorat. Filmul e tare datorită actorilor, care sunt toți foarte mișto”. Cina cu prieteni, de Donald Marguiles Distribuție: Carol Ionescu, Ilinca Tuvene, Alexandra Zăuleț, Voicu Aaniței Regie: Sorina Ștefănescu
Coordonatorul trupei, Mihai Sima, a fondat trupa acum 2 ani, după ce soția lui, profesoară de geografie, i-a zis că elevii vor teatru. Fiind actor, a fost încântat de idee și a organizat imediat niște audiții la care a sărit toată lumea din liceu. Au ales piesa Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat pentru că Vișniec e de-al lor și e un text destul de greu pentru niște adolescenți, așa că e o provocare. Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat, de Matei Vișniec Distribuție: Bogdan Sălceanu, Denis Cercel, Liviana Diaconu, Andrada Hornea, Raluca Pleșan, Ionuț Bîțînă, Raul Stan, Iulian Pobirci, Diana Horvat, Giorgiana Coman, Alice Stoica, Alexandru Maracu, Alina Buzdugan Regie: Mihai Sima Asistent regie: Gabriela Sima - profesor Scenografie: Ileana Sîn-Lăscău - profesor Coregrafie: Alina Buzdugan - elev
ORACOL. • Dacă Brain ar fi un animal, ce ar fi? Un zimbru. E maaare, impunător, și pe cale de dispariție.
• În ce constă o audiție pentru trupă? E ca la audițiile de la UNATC. În prima zi facem tot felul de joculețe și exerciții, vorbim, ne cunoaștem. În a doua, participanții prezintă o fabulă, o poezie sau un monolog. • Cum v-ați cunoscut cu Sorina? Păi, Vlad și Ilinca lucrau la un spectacol la Comedie în care juca și Sorina și am rugat-o să vină să ne țină niște ateliere. Și după ne-a ajutat cu un text pe care voiam să-l jucăm, Central Park West de Woody Allen. Apoi cu ăsta pe care-l jucăm la Ideo. • Cu ce regizor ați vrea să lucrați cel mai mult și de ce? Kubrick. Pentru că he’s fucking Kubrick. • Dacă ar fi să alegeți un film în care să jucați toți din trupă, ce ați alege? Goodfellas. E fun, și noi oricum zicem des replici din film și ne jucăm de-a De Niro și Pesci. • Cu ce actor/actriță ați vrea să jucați? Jack Nicholson și Jodie Foster. • Dacă ar fi să îi adresați lui Ideo o replică dintrun film, care ar fi? I know what you did last summer.
cu Vava Ștefănescu
Cât de tare îți apeși pe degetele de la picioare atunci când pășești? Unde te frige aerul cald când treci prin el? Ce vezi prima dată când îți zâmbește cineva: genele care i se lipesc între ele, sau dinții? Sau cât de bine-ți cunoști, fără să privești: lungimea degetelor, grosimea gleznelor, ascuțimea coatelor, forma omoplaților, fiecare nod al coloanei vertebrale? Și mai departe, cum le faci pe toate să vorbească? Dansator cusut la un mijloc de picior, coregraf care scutură simțurile de praf, mamă care mai tare crede când e îmbrăcată în verde, om cu frică pe care reușește să o învingă, Vava Ștefănescu ne învăță să ne întrebăm mintea și corpul, folosindu-ne tot-ul. Atelierul de coregrafie condus de Vava Ștefănescu, în sala de sport a Școlii Nr. 2 din Alexandria, a fost mijlocul prin care 38 de copii au reușit să deschidă ochii mai larg, să fie mai prezenți și mai conștienți de ce se întâmplă în ei și în afara lor. Ca să ajungă aici, au dansat cu ei înșiși, au mers ghidați de câte o parte a corpului, și-au scris numele pe o foaie invizibilă mai înaltă decât ei sau și-au imaginat că își modelează corpul din lut. Și-au mai citit unii altora poveștile scrise doar din mișcări. Astfel, sala de sport a fost văzută de mai mulți ochi ca o pădure, un parc cu fântâni, o stradă aglomerată, unde ți-ai prins prietena cu alt băiat, ai fost urmărit sau ai avut gânduri de sinucidere. La sfârșit te miri. Te întrebi. Te bucuri. De câte litere știu genunchii, de câte semne de punctuație pune fruntea, de câte puncte de suspensie punem cu fiecare călcâi.
foto: Adi Bulboacă
Cronici foarte scurte
Să fii liber, să ai curaj, să îți învingi teama de penibil, să te descoperi, să te lași ghidat, să-ți folosești experiențele, să-ți găsești repere! Să lași să zboare când te doare. Dimineața, după workshop, o întreb pe Vava ce a învățat ieri. „Asta m-am întrebat și eu. Am învățat cum să-mi administrez spaima de necunoscut. Chiar dacă au fost 38 de oameni, am văzut că nu-i așa complicat.” Pentru că în prima zi ne-a văzut ea mai mult mișcările, am întrebat-o cum ar arăta ale ei în anumite situații. Mi-a spus că e începutul unui exercițiu din zilele următoare. Cum ai dansa să exprimi stările de: • Foame Foamea imensă arată concav, ca o spirală. Dansul ar avea o dinamică aparent haotică cu alternări foarte neașteptate, rapide și dilatări. • Cald (folosindu-ți genunchii) Mi i-aș sui în cap și i-aș întoarce pe dos. Genunchii sunt o parte a corpului extrem de expresivă. E una din părțile mele preferate din corp, cu toate că e cea mai proastă parte a corpului meu. Am trei operații la genunchiul stâng. De aceea îmi sunt cei mai dragi.
• Frig (folosindu-ți buricele degetelor) Aș contextualiza, aș da o sugestie de mediu: un ecran, un geam, o oglindă!, ceva imaginar. Și apoi m-aș retrage față de context. Ar fi două etape: una de retragere lineară și una ondulatorie, zig- zagată. Și mi-aș folosi și vârful nasului. Cum ai dansa să descrii viața de liceu? Dacă ar fi viața mea de liceu, aș sta sub un capac. Un foc sub un capac. Despre viața de liceu de azi am o imagine formată în fals, n-am copii la liceu, nu am prieteni care au copii la liceu; n-am traversat-o, nu cred că știu, pot doar să îmi imaginez. „Dansați cu voi înșivă și scrieți-vă numele cu diferite părți ale corpului. Habar n-aveți cât de bine o să vă cunoașteți.” Vava Vava Ștefănescu este dansator, coregraf, regizor și profesor. Din 2006 este director artistic al Centrului Național al Dansului, București.
• Cu ce regizor ați vrea să lucrați? Mihai Sima: Silviu Purcărete.
• Și cu ce actori/actrițe? Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, Mariana Mihuț, sunt mulți... • Cum decurge o audiție pentru Theatron? Am decis să fie numai 15 membri în trupă, că eu unul nu m-aș descurca cu mai mulți, nu știu cum reușește trupa din Botoșani (n.r. Atelierul de Teatru, Drama Club). Mi se pare tare greu să te ocupi de niște copii entuziaști și plini de energie, dar și foarte frumos, normal. Audiția constă în exerciții ritmice și vocale și recitarea unui monolog sau a unei fabule. • Care e atelierul preferat al trupei? Pe primul loc, atelierul care se ocupă de arta actorului. Apoi, cel de coregrafie și cel de muzică și ritm. • Ce are Theatron diferit în comparație cu celelalte trupe? Absolut nimic. Cred că toți participanții sunt la fel de doritori și talentați. Și oricum nu ținem foarte mult la competiție, mai degrabă la experiență, la oamenii noi pe care îi cunoaștem, la ateliere.. • Dacă trupa voastră ar fi un animal, ce ar fi? Un cal. Pentru că asemenea acestui animal, membrii trupei Theatron sunt frumoși, foarte muncitori și devotați.
tiu
de teona galgo
Carmen Avram a plâns în premieră în timp ce a primit aplauze minute în șir, după ce a vorbit în fața unor tineri pe care îi crede dintr-o generație care o depășește. La final, o mână de copii i-au mărturisit sincer cât de larg le-a deschis ochii. „Dacă n-aș fi făcut jurnalism, aș fi pierdut lumea” Cu bagajele nefăcute pentru vacanța care urma să-i înceapă dimineața următoare, Carmen Avram și-a despachetat, la Seara Povestitorilor, cel mai frumos bagaj: viața ei. Ce a fost inițial în el și cum a ajuns să cântărească atât de greu astăzi? „Oferă o stare! Fii memorabil”
Are 20 de ani de experiență în televiziune și crede că destinul ei a prins contur la 7 ani, o dată cu decizia unei mame care a dorit același lucru pentru cei 3 copii ai săi: școală în limba germană. În ochii ei, Germania era un curcubeu, o țară cu vitrine pline cu bomboane, o lume în care oamenii aveau drepturi. Era visul ei să cunoască această lume. După ce a dat cu banul să afle la ce facultate să dea admitere, Carmen Avram a studiat Inginerie Drumuri, Poduri și Căi Ferate. Nu a primit niciodată râvnita șapcă portocalie pe care o purtau inginerii pe șantier, a îndurat frigul într-un cămin de nefamiliști, a mâncat macaroane cu brânză timp de 8 luni și a jucat bridge, ca să își dea seama că se află pe un drum greșit. „Poți să te plângi, să te mulțumești cu asta, să zici, ghinion, asta mi-a fost dat, sau să schimbi. În viață cercurile se închid, te întorci undeva ca să închizi ceva”. A venit la București și, după ce și-a cumpărat o mașină de scris, a ajuns să fie corector la ziarul Expres Magazin. Într-o zi, în ușa biroului unde lucra, se aude o bătaie urmată de întrebarea „Știe cineva limba germană?”. Ridică mâna și traduce o zi întreagă pentru Evenimentul Zilei un material despre un român care a murit în Germania. După o noapte întreagă nedormită, după ce-și dă seama cât de mult i-a plăcut, își face curaj să bată ea la ușă de data aceasta și să spună, fără să știe ce înseamnă, că vrea să fie jurnalistă. Peste ani de zile, îl întâlnește în Germania pe fiul românului care murise cu ceva timp în urmă. Nu îndrăznește să-i spună că moartea tatălui său i-a schimbat destinul. Zâmbește și atunci își dă seama că a închis un cerc. La Antena 3, Carmen Avram lucrează într-o echipă de inventatori, despre care spune că și-au făcut singuri acasă aparatură ca la CNN, care costă sute de mii de euro. Iubesc ceea ce fac și au un scop simplu: „Dacă oamenii vor
vorbi a doua zi despre ce au învățat de la noi, dacă le-am creat o emoție, noi suntem fericiți. Trebuie să oferi o stare, să fii memorabil”. „Nu există noroc, există oportunitate și capacitatea ta de a o lua și de a face ceva cu ea” L-a descoperit pe Michael Jackson abia când a murit și vorbește despre cât de multe pierdem dacă suntem ignoranți și închidem ochii, dacă punem etichete oamenilor înainte să-i cunoaștem, dacă nu avem răbdare, dacă nu ne urmăm visurile, dacă nu încercăm să vedem mai mult decât ceea ce e în fața noastră: „Întotdeauna în spatele nostru se află ceva, poate mai interesant decât ce e în fața noastră. Cineva poate împachetează un cadou pe care urmează să ți-l dea, cineva te iubește sau cineva își ascute un cuțit să te înjunghie”. A fost trimisă la Los Angeles să transmită de la moartea lui Michael Jackson. Dacă din aeroport ar fi luat taxiul verde care să o ducă la un anumit hotel, nu ar fi ajuns să stea în același loc cu tatăl și frații lui Michael. Dar și-a deschis ochii și a văzut o oportunitate, și-a ascultat instinctul, a căutat și a avut răbdare. Să nu lăsăm să treacă nimic pe lângă noi, să ascultăm poveștile pe care le ascund colegii de compartiment, de avion, de autobuz, să ne oprim și să dăm importanță evenimentelor care ni se întâmplă. Ni se pot deschide drumuri care duc spre noi. Carmen Avram este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de televiziune din România. Împreună cu o echipă de profesioniști, Carmen realizează pentru Antena 3 emisiunea de reportaje În premieră. articole de Delia Marinescu
6
7
5 dintre cele mai controversate piese & spectacole Piese care au constituit obiect de controversă și cenzură, prin tema pe care o abordează sau prin forma în care au fost puse în scenă.
MICHAEL KEARNS primul actor gay
Michael KEARNS (n. ian. 1950, St. Louis, Missouri) este cunoscut ca fiind primul actor gay declarat și primul actor de la Hollywood care a anunțat că este seropozitiv. Actor, scriitor, regizor, producător, profesor și activist, Kearnes a studiat teatrul la Goodman School of Drama, iar în 1972 s-a mutat la Los Angeles. Mai bine de 25 de ani a făcut parte din comunitățile artistice și politice din Los Angeles, activând în teatru, film și televiziune. Activismul său se regăsește în proiectele sale de teatru. În 1984, împreună cu dramaturgul James Carroll Picket a co-fondat asociația Artists Confronting AIDS și în prezent este comisar al organizației Parents, Families and Friends of Lesbians and Gays. În 1997, Kearns a reușit să adopte un copil după 2 ani de când începuse procesul de adopție. În martie 2013, prezent la o emisiune radio, Kearns a declarat că a avut relații cu actorii Rock Hudson and Barry Manilow. Kearns și-a făcut debutul în teatru în Los Angeles, în The Dirtiest Show in Town, la Ivar Theatre. Între 2005 și 2006, Kearns a fost directorul artistic al Space At Fountain’s End, unde a fost curator și a produs, timp de un an și jumătate, spectacole de teatru, performance-uri, concerte de jazz sau expoziții foto. În 2006, Kearns a regizat Lan Tran’s Elevator Sex (Off Broadway). Cele mai celebre două opere de teatru ale lui Kearns, Intimacies și More Intimacies, în care portretizează oameni seropozitivi, cu background-uri culturale diferite, au fost produse în SUA, Australia și Anglia. Kearns a fost recompensat atât pentru activitatea în teatru și film, cât și pentru lupta pe care a dus-o pentru drepturile comunității gay și ale persoanelor cu HIV/SIDA. Michael Kearns a scris, în 1997, cartea Celule T și simpatia, care conține 34 de monologuri cu ton protestatar. Surse: http://gtt-vih.org/actualizate/lo_mas_ positivo/LMP_25_sida_sus_metaforas 8
The Rocky Horror Show Este un musical, cu text și muzică de englezul Richard O’Brien. Este povestea unui cuplu care, prins de furtună, e nevoit să-și petreacă o noapte în conacul unui om de știință nebun, travestit. Acesta își arată noua sa creație, un bărbat cu mușchi, numit Rocky Horror. The Rocky Horror Show este considerat a fi un tribut adus sciencefiction-ului de la sfârșitul anilor 1940, până la începutul anilor 1970. Musical-ul a avut premiera pe Broadway, la 10 martie 1975, unde a avut doar 45 de reprezentații.
Actrița și cântăreața de origine britanică, Jane Birkin, este considerată prima celebritate care și-a arătat pubisul într-o scenă frontală, în filmul Blow Up (1966) regizat de Michelangelo Antonioni.
Primul joc video dezvoltat pe platforma Virtual Theatre a fost Lure of the Temptress, produs de Revolution Software și lansat în 1992.
Primul nud frontal masculin a fost al modelului Joe Dallesandro, în filmul Flesh for Frankenstein (1974), regizat de Paul Morrissey și Antonio Margheriti. Primul actor de renume care a realizat un nud frontal, a fost Richard Gere în filmul American Gigolo (1980). Actrița germană Nastassja Kinski (1961) a cauzat polemici realizând un nud întreg frontal, fiind minoră, în filmul To the devil a daughter (1976). Avea 16 ani, și chiar dacă, potrivit standardelor europene avea discernământ, nu se încadra și în standardele americane.
primele piese de teatru și primul actor Primele piese de teatru își au originile în Atena și erau imnuri antice, cântate în cinstea lui Dionisos, zeul vinului și al fertilității. Aceste imnuri au fost mai târziu adaptate pentru procese corale în care participanții purtau costume și măști. În unele cazuri, unii membri ai corului aveau roluri speciale, însă aceștia nu erau actori în sensul pe care îl vom înțelege mai târziu. Evoluția termenului actor a venit mai târziu în sec 6 î.Ch, când tiranul Pisistratus, care a condus mai târziu orașul, a creat o serie de serbări publice. Una dintre acestea a fost City Dionysia, o festivitate organizată în cinstea zeului Dionisos, care conținea competiții de muzică, dans și poezie. Cel care s-a remarcat în cadrul concursurilor a fost Thespis, care, potrivit tradiției, a uimit audiențele (în 534- 535 î. Hr) recitând poezie și interpretând rolurile personajelor ale căror replici le citea. Astfel, Thespis a devenit primul actor din lume. În primele spectacole performa un singur actor, intitulat protagonist, și un cor care îl ajuta să spună povestea. De-a lungul secolului 5, piesele de teatru au evoluat. Dramaturgul Aeschylus a adăugat un al doilea rol, numit antagonist și a redus membrii corului de la 50, la 12. Piesa acestuia, The Persians, prima dată jucată în 472 î. Ch, este cea mai veche piesă care supraviețuit dintre toate piesele grecești. Sursă: http://www.pbs.org/empires/thegreeks/background/24b_p1.html
Actrița canadiană Sonja Bennett a trebuit să filmeze, la 22 de ani, o scenă nud foarte explicită pentru filmul Punch (2002), regizat de tatăl său, Guy Bennett. Pentru realizarea scenei, tatăl său a dirijat filmările printr-un monitor, dintr-o cameră alăturată. În anul 2003, actrița engleză Rosamund Pike, care refuzase până atunci să se dezbrace în filme, a realizat o scenă nud pentru piesa The Hitchcock Blonde a dramaturgului britanic Terry Johnson, care s-a jucat la Royal Court Theatre din Londra. În acea scenă, actrița juca, timp de 10 minute, încălțată doar cu o pereche de pantofi. Pentru a evita apariția a orice fel de imagini, accesul camerelor de filmat sau fotografiat a fost strict interzis. O curiozitate a nudului frontal, ca instrument filmic față de audiențele conservatoare ca cele din SUA, este utilizarea merkinului, nume dat unui protector genital care dă impresia de natural și care este inventat în anul 1617. Utilizarea lui creează impresia de falsă nuditate pentru care filmul poate fi ferit de restricții. Actrița britanică Kate Winslet a utilizat merkin în filmul The reader (2008).
„Cu o floare nu ai parte Cu o carte nu se face primăvară.”
Full Monty După ce a fost un succes cinematografic, Full Monty a fost adaptat de scenaristul Simon Beaufoy și pentru teatru. Spectacolul, care a avut premiera la Broadway în 2000, spune povestea a 6 muncitori șomeri, care se hotărăsc să realizeze un show de striptease. Spectacolul a avut turnee în mai multe țări.
Cabaret Povestea are loc în Germania, în anul 1930, când naziștii au ajuns la putere. Intriga se desfășoară în cabaretul Kit Kat Club, când o dansatoare și un doctorand la Cambridge se îndrăgostesc. Cabaret este un muzical, cu premiera pe Broadway în 1966, după un text scris de britanicul Christopher Isherwood. A fost un succes care a inspirit producții ulterioare din Londra sau New York, precum și filmul din 1972, cu același nume.
Hair Este o piesă despre cultura hippie a anilor ’60 din Statele Unite. Include teme precum iubirea, pacea, libertatea sexuală și consumul de droguri. Musical- ul a avut premierea în 1967 pe Broadway și a stârnit controverse prin numeroasele scene de nuditate. Spectacolul conține cântece celebre, precum Aquarius și Let the Sunshine in. Piesa de teatru a fost scrisă de James Rado și Gerome Ragni. Equus Piesa de teatru scrisă în 1973 de Peter Shaffer, spune povestea unui psihiatru, al cărui obiect de studiu îl constituie un adolescent cu o fascinație religioasă și sexuală pentru cai. Scenariul este inspirit de un caz real, după ce Shaffer a auzit de crima unui adolescent care a orbit șase cai. Fără să cunoască niciun detaliu al evenimentului, Shaffer a construit o poveste cu detectivi care utilizează mai multe principii de psihanaliză şi psihopatologie.
sursă text și foto: http://listas.20minutos.es/lista/las-obras-deteatro-mas-polemicas-de-la-historia-363112/ 9
utinta de a gasi ep n e d t ja ra cu es d care rar, Erou tragic; cartu etii, în ciuda vastei învataturi de e. vi n adevaratul sens al l singur, înstrainat, al epocii moder si de omu i, cât dispune. Reprezinta universal, marcat atât de slabiciun este a ceea ce nu îi Caracterul sau ta fa în a n a m u a itare merite, indica lim a. dat sa cunoasc
____T
AVENTURA CU CIOCOLATĂ de STEPHANIE ALISON WALKER • PERSONAJE: BEVERLY DL. GOODBAR M&M • DECOR: O cameră soioasă de motel. [Reflectoarele se aprind pe BEVERLY (33)—bine clădită, zveltă și îmbrăcată într-o ținută business măgulitoare și feminină. Ține în brațe un dovleac de Halloween plin cu bomboane.] [Se uită în jurul ei în cameră, iar apoi așază cu grijă
teatru de buzunar dovleacul pe pat. Se uită la el preț de-o clipă, apoi trage obloanele, tăind orice legătură cu lumea de afară.] [Se așază pe pat lângă dovleac.]
jocuri 10
Erou tragic vita nobila, , personaj-enigma; t âna înz din orice un ghi ar fi pr estrat cu o minte abila r de ivit , diferit înflacarat, cinic, bruta . Poate fi capricios, l, ura – diver sitatea star furios si macinat de i melancolie la lor sufletesti variind d e existentiali st, fascinat mânie. Este un spirit la si chinuit d e introsp si de îndoie ectie li.
__M___
BEVERLY: E-o nebunie. [Se uită la dovleac. Apoi în altă parte. Apoi la dovleac. Și în altă parte. La dovleac. În altă parte. Apoi se aruncă practic asupra lui, bagă mână în el și scoate o bomboană.] [Se uită la bomboana din fața ochilor. O adulmecă și îi inspiră adânc aroma. O scoate din ambalaj și mușcă cu grijă din ea. Încet. Savurează fiecare înghițitură. Icnește. Ăsta-i extazul.] [Bagă din nou mâna în dovleac și îi răstoarnă cu mare entuziasm tot conținutul pe pat. Se tăvălește în bomboane. Râzând. Devorând bomboană după bomboană după bomboană.] [Se îneacă. Apoi își revine. Tace preț de câteva clipe. Suficient timp cât să se instaleze tăcerea.] [Intră DL. GOODBAR și se așază lângă ea pe pat. Îi pune brațul pe după umăr.] DL. GOODBAR: Nu fi tristă, Bev. BEVERLY: Căcat! DL. GOODBAR: Hopa, hopa, hopa. E ok. BEVERLY: Tu cine ești? Ce cauți aici?! DL. GOODBAR: Tu m-ai adus aici. BEVERLY: Eu... DL. GOODBAR: Tu ne-ai adus pe toți aici. [Arată spre bomboanele de pe pat.] BEVERLY: Tu ești... DL. GOODBAR: Dl. Goodbar. BEVERLY: Am mâncat mult prea mult zahăr. DL. GOODBAR: Ești ok, Bev? BEVERLY: N-ar trebui să fiu aici. DL. GOODBAR: Tu ai vrut să fii singură cu noi aici. BEVERLY: Da. DL. GOODBAR: Mai ia o bomboană. BEVERLY: N-ar trebui. DL. GOODBAR: Dacă nici când ești singură într-o cameră soioasă de motel nu poți să mănânci bomboane, atunci când? [Îi oferă o bomboană. Beverly o mănâncă. O face fericită.]
DL. GOODBAR: A funcționat, nu? BEVERLY: Da. [Dl. Goodbar se întinde pe pat, cu picioarele întinse în față, și se sprijină de tăblia patului.] BEVERLY: Iubesc ciocolata și alunele. DL. GOODBAR: Ăsta-s eu. Dl. Goodbar. Ciocolată și alune. BEVERLY: Te iubesc. DL. GOODBAR: Vino-ncoa’. [Beverly se sprijină de el, cu dovleacul în poală.] DL. GOODBAR: Mai ia una. [Beverly bagă mâna înăuntru și scoate o punguță de M&Ms. Rupe ambalajul ca s-o desfacă și scoate un M&M.] M&M: Oprește-te! BEVERLY: Cine-a zis asta? [Intră un M&M uman.] M&M: Ce naiba crezi tu că faci? BEVERLY: Păi... eu... nimic. Nimic. DL. GOODBAR: Dacă vrei să știi, ia și ea o pauză. BEVERLY: Da. DL. GOODBAR: O pauză bine-meritată. BEVERLY: Bine-meritată. DL. GOODBAR: Muncită din greu. BEVERLY: Muncesc atât de greu. DL. GOODBAR: Și nu apucă niciodată să mănânce bomboane. BEVERLY: Niciodată. Niciodată n-apuc. M&M: Dar astea nu-s bomboanele tale. BEVERLY: Ba da, sunt. M&M: Nu, nu sunt. Sunt ale lui Sally. DL. GOODBAR: Sally? M&M: Sally. Știi tu. Zece ani. Codițe. Pirata. DL. GOODBAR: A, fetița-pirat. (către BEV) Așa e? BEVERLY: Nu. DL. GOODBAR: Bev? BEVERLY: Nu-i adevărat. M&M: E adevărat. Fetița ta, Sally, a câștigat bomboanele astea. A colindat pentru bomboanele astea. DL. GOODBAR: Ai furat bomboanele astea de la fetița ta? BEVERLY: Nu le-am furat. DL. GOODBAR: Și era așa o pirățică simpatică. BEVERLY: E pirat în fiecare an. [Bagă din nou mâna să mai scoată o bomboană și se luptă cu M&M pentru ea. Se luptă pe bomboane.] M&M: Nu sunt ale tale! BEVERLY: Dă-mi-le! M&M: Nu te las să-i mănânci bomboanele fiică-tii! BEVERLY: Dar o ajut! [BEV îi smulge lui M&M bomboanele și le mănâncă.] DL. GOODBAR: O ajuți? BEVERLY: Da. DL. GOODBAR: (către M&M)Vezi? O ajută. M&M: Cum anume o ajută? DL. GOODBAR: (către Bev) Cum anume o ajuți? BEVERLY: Sally n-are voie să mănânce bomboane. M&M: Hai, lasă-mă. BEVERLY: E-adevărat! M&M: E jenant. BEVERLY: Copiii de la școală... fac mișto de ea. Îi spun Miss Piggy. DL. GOODBAR: Vai, ce urât. Copiii sunt așa răutăcioși! BEVERLY: Vine acasă plângând în unele zile și nu vrea să-mi spună de ce. Dar eu știu de ce. M&M: Pentru că e grasă? BEVERLY: (șoptit) Da. M&M: Deci e-o dolofancă, hm? DL. GOODBAR: M&M, un pic de tact te rog. BEVERLY: Nu se poate abține. Atât de mult îi plac bomboanele. Și cartofii prăjiți. Și pizza și chipsurile. Ceilalți copii mănâncă aceleași lucruri în fiecare zi și nu se îngrașă. E corect? Nu e. Nu e deloc.
Deunăzi, am prins-o că topea brânză într-o farfurie. Ca s-o mănânce. Pe post de gustare. Brânză goală într-o farfurie. M&M: Dezgustător. BEVERLY: Și dintre toate bomboanele din lume, M&M, tu ești preferata ei. Pe tine te iubește cel mai mult. DL. GOODBAR: Ce drăguț. Nu sunt gelos. M&M: Deci Sally e-o micuță dolofănuță. Un porcușor pufos. DL. GOODBAR: Potolește-te! M&M: O pirățică grăsunică? DL. GOODBAR: Ia stai o clipă. Fetița pirat era slăbuță. M&M: Așa e. Era băț. Singura chestie de porcușor la ea erau codițele. DL. GOODBAR: Deci Sally nu e grasă? M&M: Sally, fiica lui Bev, fetița pirat, proprietarul de drept al bomboanelor aici de față, nu e grasă. DL. GOODBAR: Bev? E adevărat? [BEV ignoră întrebarea și mai mănâncă o bomboană.] DL. GOODBAR: Toate au fost o minciună? M&M: Să fii sigur că au fost minciuni. DL. GOODBAR: Nu înțeleg. Ce fel de om... M&M: Haide, Goodbar, hai să ne cărăm de-aici. DL. GOODBAR: Beverly... de ce? M&M: Nu mai vorbi cu ea. E jalnică! Ajută-mă cu bomboanele. [M&M începe să strângă. DL. GOODBAR nu se mișcă.] M&M: Haide, Goodbar! Ajută-mă. DL. GOODBAR: Bev?! M&M: Ia bomboanele. DL. GOODBAR: Bev, vorbește cu noi! M&M: Nu te obosi. Oricum o să mintă. BEVERLY: Nu mai suport!! [M&M se oprește. O pauză mai lungă. Se uită la Bev.] BEVERLY: Mă trezesc în fiecare zi la cinci. În fiecare zi. Mă scol la cinci, ies la jogging, fac un duș, o trezesc pe Sally, fac micul dejun - ceva sănătos omletă din albușuri, semințe de in, varză creață, cafea organică, germeni de grâu. Stau la masă cu Dave și Sally la micul dejun. Să mănânci o porție minusculă. Să te-asiguri că ai mai și lăsat în farfurie. Să lași mereu un pic în farfurie. Te-mbraci. Ceva feminin, care te pune în valoare. Îl pupi pe Dave de rămas-bun. Să te-asiguri că i-ai dat un mic motiv să se întoarcă acasă. Verific-o pe Sally. Piaptăn-o. Fă-i pachețelul de prânz. Așteaptă autobuzul cu ea. Îmbrățișeaz-o de rămas-bun. Te-asiguri c-o s-o țină îmbrățișarea aia toată ziua... că-ți simte brațele în jurul ei chiar și în pauză, când copiii răi se iau de ea pentru că mamele lor nu îi îmbrățișează destul. Apoi dă-i drumul. Privește-o în timp ce se îndepărtează, se suie în autobuz. Îneacă-te cu lacrimile. Simte gustul de sare cum îți alunecă pe fundul gâtlejului. Întoarce-te înăuntru. Verifică-te în oglindă. Ugh. Întoarce-te cu spatele. Întoarce-te înapoi, în speranța c-ai să vezi pe altcineva. Treci prin bucătărie. Oprește-te. Simte liniștea casei goale. Nu te vede nimeni. Ce poți să mănânci? Deschide cămara, uită-te înăuntru. Ia borcanul de unt de arahide. Scoate capacul. Adulmecă-l. Bagă-ți degetul în borcanul de unt de arahide. Linge-ți degetul. Simte că te privește cineva. Căcat. Întoarce-te să dai ochii cu cine-o fi. Nu e nimeni acolo. Pune untul de arahide la loc. Spală-te pe mâini, cu grijă să scapi de orice urmă de unt de arahide. Mai dă-te o dată cu ruj. Ieși pe ușă. Să te duci la muncă. Din nou. [O pauză lungă.] M&M: (a avut o revelație) Tu ai fost grasă. DL. GOODBAR: M&M! M&M: Hai, lasă-mă. Știu genul? (către BEVERLY) Cât? BEVERLY: Mă doare burta. M&M: Patrușcinci? Mm? Cât? 11
DL. GOODBAR: Patruzeci și cinci de ce? M&M: De kile. (către BEV) Haide. Cât ai slăbit? BEVERLY: Nu mai e amuzant. M&M: A furat bomboanele de Halloween câștigate din greu de fiica ei, a dat țeapă la muncă, s-a cazat la un motel soios să le mănânce. BEVERLY: E ceva greșit cu mine. DL. GOODBAR: Nu se poate abține. BEVERLY: Sunt o persoană îngrozitoare. M&M: Sunt sigur că cel puțin 50. Am dreptate? Ai slăbit 50 de kile? DL. GOODBAR: De ce 50? M&M: Mai e cel puțin înc-o altă persoană aici. (arată spre capul ei) Și merge de parcă s-ar fi legănat pe vremuri. [BEVERLY aruncă cu o bomboană în M&M și o lovește în cap.] M&M: Au! DL. GOODBAR: A fost urât din partea ta. BEVERLY: Trebuia să mă faci să mă simt mai bine. DL. GOODBAR: E ok. Poftim. Ia un Kit Kat. BEVERLY: Nu vreau Kit Kat. DL. GOODBAR: Ba sigur că vrei. Mereu te face să te simți mai bine. [Beverly ia Kit Kat-ul și îl desface. Mușcă din el și dispare în zona ei de confort.] M&M: N-o să-ți ajungă nicio cantitate de bomboane ca s-o îngropi de tot. Să te facă să uiți de fetița aia grăsunică pe care n-o iubește nimeni, care topește brânza în farfurie și mănâncă pe ascuns cartofi prăjiți când n-o vede nimeni și mănâncă bomboane M&M de parc-ar fi bucățele de fericire învelite-n ciocolată. DL. GOODBAR: Tu ești o bucățică de fericire învelită-n ciocolată. M&M: Mulțumesc. Ce să zic, ne străduim și noi. [Beverly termină de mâncat Kit Kat-ul. Înghite încet și se întinde după încă unul.] M&M: Mai bine nu. DL. GOODBAR: Da, probabil n-ar trebui să faci asta. BEVERLY: De ce? M&M: Ăă, pentru că o să te-ngrași. BEVERLY: Sunt deja grasă. DL. GOODBAR: Nu. BEVERLY: Ba da. M&M: E grasă pe dinăuntru. DL. GOODBAR: M&M! M&M: (către BEV) Poate ar trebui... (se uită spre baie) ...știi tu. (își bagă degetul pe gât.) BEVERLY: Nu fac așa ceva! DL. GOODBAR: Și-atunci ce-o să te faci? M&M: Ce-o să-i spui lui Sally? DL. GOODBAR: Probabil o să-i pară rău după bomboanele ei. M&M: Și Dave. DL. GOODBAR: O să trecuiască pur și simplu să te întorci și să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic. M&M: Să mai cumperi niște bomboane pentru Sally. DL. GOODBAR: Să umpli dovleacul ăla. Să-l pui la loc în camera ei. Să gătești ceva sănătos la cină. M&M: Supă cremă vegană de dovleac și salată de baby rucola. DL. GOODBAR: Cu muguri de pin. M&M: Cu muguri de pin. DL. GOODBAR: Pur și simplu prefă-te că nu s-a întâmplat nimic. Poți să faci asta. Te pricepi să te prefaci.
M&M: Să minți. BEVERLY: Am furat bomboane de la propria mea fiică. DL. GOODBAR: E ok. BEVERLY: Ea ar putea să mănânce tot ce e-n dovleacul ăsta și să nu se îngrașe un gram. M&M: Săraca Sally. BEVERLY: N-o să mai fac niciodată. DL. GOODBAR: Știu. BEVERLY: Supă cremă vegană de dovleac. DL. GOODBAR: Și salată de baby rucola. BEVERLY: Cu muguri de pin. DL. GOODBAR: O cină sănătoasă. BEVERLY: O să ne așezăm la masă. DL. GOODBAR: Ca în oricare altă zi. BEVERLY: Și-o să spunem rugăciunea. DL. GOODBAR: Și totul o să fie ok. BEVERLY: Ok. M&M: Și dacă nu... DL. GOODBAR: Noi o să fim mereu aici pentru tine. [O pauză lungă.] BEVERLY: (mi-aș dori să nu am nevoie de voi) Știu. [Luminile se sting ușor până la heblu, pe măsură ce BEVERLY se adună încet.]
SFÂRȘIT