Gazeta neoficială a festivalului Ideo Ideis 2013. Realizată de echipa revistei SUB25.
minunea de la alexandria • uta plate • protha • atelierul de teatru • oglinzi • theatron medeea marinescu • special cinema • povestea nuntii
Train the trainers Uta Plate
COLAJ
Gazeta neoficială a festivalului Ideo Ideis. Realizată de echipa revistei SUB25.
Art Director: Adriana Guță Echipa SUB25: Karin Budrugeac Teona Galgoțiu Delia Marinescu Ioana Pelehatăi Diana Ioana Moraru Paul Petrache Larisa Baltă Noemi Gunea Bogdan Th. Olteanu Coperta: Ilustrație de Amalia Dulhan, pe o fotografie de Adi Bulboacă Colaboratori extraordinaire: Ana Cucu Adi Bulboacă Mihaela Michailov Andrei Poamă Disclaimer Conținutul gazetei nu reprezintă poziția oficială a organizatorilor Ideo Ideis. Responsabilitatea pentru materialele publicate aparține autorilor și redacției. *** COLAJ este un proiect al revistei SUB25 (sub25.ro).
La Ideo Ideis a avut în permanență zâmbetul la ea. A vorbit în engleză și s-a jucat cu toți copiii care s-au apropiat de ea, când aștepta în fața Casei de Cultură să intre la spectacol. Uta Plate s-a aflat timp de 3 zile în Alexandria și a trainuit trainerii de la Ideo Ideis. Unul dintre ei este Sânziana Tarța, cea care ține workshopuri vizitatorilor la festival. Trei lucruri pe care le-a învățat Sânziana Tarța de la Uta: 1. Atenție la nevoi! „Cu Uta m-am relaxat foarte tare. Mi-am dat seama că trebuie să fii foarte atent la ce nevoi au copiii, atât individual, cât și la nivel de grup. Feedbackul lor e foarte important, pentru că atunci se vede cum intră experiențele în ei, ce le place și ce nu. E nevoie să-i întrebi și de viața lor, ce bucurii au. Aflând mai multe despre ei, am încercat să facem exerciții adaptate la ce au ei nevoie.” Una dintre nevoile pe care Sânziana le-a observat la copii, în timpul workshopurilor, e încrederea în ei înșiși: „Foarte mulți au o timiditate care li se citește în ochi. N-au curaj să mențină privirea. Așa că încercăm să-i facem cât mai încrezători.”
foto: Adi Tudose
2. Relaxează-te! Riscă! Un exercițiu de la trainingurile cu Uta, la care s-a relaxat și a riscat, este cel care folosește tehnica clustering. „Am scris fiecare câte un monolog și prin exercițiul ăsta, perfecționista din mine și-a dat seama că poate să riște. Am scris despre felul în care suntem judecați pur și simplu. Apropo de primul moment în care cunoaștem o persoană și s-ar putea să pierdem un tren acolo, dacă nu-i acordăm importanță. Asta povestește și Dustin Hoffman, care, abia după ce a jucat rolul de travesti în Tootsie, și-a dat seama câte femei interesante a pierdut pentru că nu le-a plăcut fizic. Trebuie să poți să accepți pe cineva fără să judeci. Dacă realizezi că e o barieră, poți să te cureți de gândurile astea.” 3. Continuă să te joci! „Ca trainer, am descoperit că, oricum ar trece anii peste tine, plăcerea de a te juca rămâne neschimbată. Trebuie doar să ai încredere, să înțelegi că se poate să mergi cu sufletul și mintea deschise, să fii relaxat. Ce mi se pare foarte important e că se integrează și copiii din Alexandria, că sunt curioși și interesați de ce se întâmplă în orașul lor în fiecare lună de august, de 8 ani încoace.”
E ora 10, în dimineața unei duminici fără sfârșit. Plouă mărunt și încălzirea obișnuită din curtea căminului nu pare o idee prea bună după alcoolul din noaptea de dinainte și lichidele fierbinți de dimineață. „Mi se părea stupid să facem încălzirea pe ploaie. Credeam că o să răcim. Ploua și eram cu ceaiul cald în burtă”, zâmbește frumos, cu strungăreața la vedere, Silvana, studentă în anul I la actorie, gândindu-se cumva la ce ar fi putut să piardă.
Uta Plate s-a născut în Schleswig, Germania, în 1968. Între 1996 şi 1999, a condus Teatrul Nordhausen şi a regizat proiectul Teatru în închisoare, desfăşurat la un centru de detenţie pentru minori. Începând cu sezonul 1999/2000 a devenit pedagog teatral la Teatrul Schaubühne din Berlin, unul dintre cele mai reputate teatre din Europa. Este, deasemenea, coordonatoarea unui proiect de teatru tânăr numit Dublul, destinat tinerilor care provin din medii dezavantajate social. Uta Plate ţine ateliere internaţionale de teatru şi mişcare, în locuri precum Santiago, Beijing, Istanbul, Helsinki şi la Teatrul Backa din Gothenburg, unde, la începutul anului 2013, a pus în scenă piesa Run For Your Life, distribuind zece tineri amatori şi cinci actori din Eritreea, Iran, Irak, Maroc şi Suedia. de Delia Marinescu
Se adună toți, încep încălzirea și tricourile li se îmbibă de un amestec de ploaie și de transpirație. Dansează pe ritmuri exotice, inițiate de Uta, și se stropesc unii pe alții, cu picături mici de apă și picuri mari de energie.
3 întrebări pentru Medeea Marinescu
„La un moment dat, Uta are o idee: ne pune să ascultăm bătăile inimilor celor pe care îi îmbrățișăm și să ne concentrăm toți într-un urlet tare care să spargă norii. Și chiar s-au spart!”, povestește Silvia, voluntar la Ideo Ideis.
foto: Vlad Catană
Medeea Marinescu este membră a juriului Ideo Ideis. Prima dată la teatru Prima dată pe care mi-o amintesc a fost la spectacolul Jocul de-a vacanța, o variantă muzicală, la care fusesem invitată cu ai mei de către Florin Piersic.
„Soarele a ieșit exact când ne-am îmbrățișat. Mi-am dat seama că n-a fost în zadar. S-a schimbat ceva. A fost o mică minune, cumva. Am fost ca o plastilină care s-a omogenizat”, spune Silvana. La workshop-ul de după încălzire, Alin State vorbește ca despre una dintre cele mai mari minuni care i s-au arătat. ,,A fost magie. Eu nu cred în Dumnezeu. Dar în astfel de momente, îmi pun întrebări. Dacă există Dumnezeu, ăsta e. Când zicem soare, ne dă soare.” Îi iese fericirea prin toate sunetele și vorbește despre unicitatea clipei, despre aici-ul și acum-ul pe care trebuie să le trăim cu tot sufletul.
Prima replică uitată Nu-mi amintesc prima replica uitată, în schimb n-o să uit niciodată prima intrare ratată. Vorbeam la cabină și nu am auzit că mi-a venit rândul să intru în scenă la Casandra, spectacolul de anul IV, Improvizația de la Paris de Giraudoux.
Dacă ai putea să mai joci un singur rol pe o scenă de teatru până la sfârșitul vieții, care ar fi? Mă gândesc doar la cele jucate până acum, și atunci poate Juliette din Străini în Noapte, deși cred că la un moment dat aș fi prea bătrână pentru rol.
foto: Adi Bulboacă
La Ideo Ideis se întâmplă minuni. Soarele e martor. de Delia Marinescu
2
3
Atelierul de teatru, botosani
yorick, Bucuresti
oglinzi, sinaia
protha, panciu
Trupa de teatru a Colegiului Național Mihai Eminescu din Botoșani a fost formată acum 18 ani, dar a luat numele pe care îl are acum în 2000. Coordonatorii ei sunt Lenuș Moraru și Gelu Rîșca (scenograf). Este al șaptelea Ideo Ideis la care participă.
A fost fondată acum doi ani, de către actorul și regizorul Ionuț Kivu. La început erau în trupă numai elevi din Școala Centrală, apoi au venit la audiții și câțiva din Hașdeu. Sunt 10 din 13 membri la festival și e prima dată când participă la Ideo Ideis.
Au ales să joace piesa Să nu mă părăsești, după ce Lenuș a citit romanul și l-a recomandat și celor din trupă. După ce toată lumea a fost de acord, Lenuș s-a ocupat de adaptare și au început repetițiile.
Ionuț Kivu l-a rugat pe un prieten de-al lui, Gabriel Pintilei (actor și scenarist), să scrie o piesă pentru trupa lui de teatru, și așa a ieșit Petrecerea.
Acum 8 ani, când s-au înființat și se pregăteau să meargă la un festival , aveau nevoie de un nume. Unul dintre ei s-a văzut într-o oglindă din sala în care repetau și s-a gândit „Hei, ce facem noi aici poate fi reflexia vieților spectatorilor. Hai să ne numim Oglinzi”. Oricare dintre ei ar putea să fie un coordonator, pentru că fiecare decizie e luată după îndelungi discuții în care fiecare se luptă pentru punctul lui de vedere. Dar pentru că cineva trebuie să-și asume răspunderea pentru membrii din trupă minori, el este Matei Purcaru. Împreună au ales și piesa Crize a lui Mihai Ignat, căreia i-au mai adăugat 4 personaje.
Trupa există încă din 1994. După o pauză de 7 ani și o perioadă în care au repetat în garsoniera unei voluntare din America care preda engleză la liceul din Panciu, au revenit și de-atunci se plimbă pe la majoritatea festivalurilor de teatru din țară. Piesa Prințesa și Porcarul a fost aleasă de ei dintre mai multe texte pe care le-a adus Cătălin Sfîrloagă, coordonatorul trupei încă de la început, pentru personajele diverse și complexe pe care le oferă.
Să nu mă părăsești, după Kazuo Ishiguro Distribuție: Raluca Viziteu, Aida Boca, Smaranda Piticari, Alexandru Acsinte, Șerban Mihai, Alexandru Afloarei, Roxana Chițanu, Eugenia Drobot, Claudiu Brînzei, Anuța Drobotă Regie: Lenuș-Teodora Moraru Scenografie: Gelu Rîșca
Petrecerea, de Gabriel Pintilei Distribuție: Andreea-Cătălina Croitoru, Corvin Petru Nae, Alexandru Tamazlicaru, Ana Gherlagiu, Bogdan Acatrinei, AndradaGeorgiana Lazăr, Adelina Mureșan, Mădălina Cotorceanu, Irina-Gabriela Dragomirescu. Regie: Ionuț Kivu Scenografie: Ionuț Kivu Sunet: Ana-Maria Copu Lumini: Andrei Atabay
ORACOL. • Dacă trupa voastră ar fi un animal, ce ar fi? O buburuză. Este un fel de simbol al trupei.
• Cum decurg audițiile pentru Atelierul de teatru? Au loc în toamnă și fiecare participant trebuie să spună un monolog sau o poezie. Toată lumea intră. După, facem niște workshopuri cu exerciții și jocuri asemănătoare celor de la Ideo, în care vedem cum ne înțelegem. Apoi discutăm despre ce spectacole să punem. • Cu ce actori/actrițe ați vrea să lucrați? Oana Pellea, Toma Caragiu, Marius Manole, Ion Caramitru.
• În ce film v-ar plăcea să jucați? Ne place foarte mult A Beautiful Mind, felul în care îți dă impresia că totul e real, până într-un punct când tot ce știam se destramă.
3. IVONA, PRINCIPESA BURGUNDIEI Decor: József Bartha Costume: Judit Dobre-Kóthay Regie: László Bocsárdi
3. FAUST Scenografie: Helmut Stürmer Regie: Silviu Purcărete Irina Moscu și Ana Cântăbine sunt traineri speciali la Atelierul de măiestrie - scenografie.
• Cu ce regizor v-ar plăcea să lucrați? Cu Radu Afrim și Tarantino. • Dacă trupa ar fi un animal, care ar fi? Un leu, pentru că luptăm foarte mult pentru ceea ce ne dorim. Așa am făcut până acum la toate festivalurile la care am fost și am reușit ceea ce ne-am propus.
• Cu ce actor v-ar plăcea să jucați? Cu Johnny Depp și Marius Manole.
a oz Gr
• Dacă Ideo Ideis ar fi o persoană, cum ați descrie-o? Înțeleaptă, prietenoasă și foarte deschisă.
• Cu ce actor ați vrea să jucați? Horațiu Mălăele.
2. CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ Decor: Tina Louise Jones Costume: Nina Brumuşilă Regie: Yuri Kordonsky
2. CONU LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA Scenografie: Dragoş Buhagiar Regie: Silviu Purcărete
na
• Ce vă place cel mai mult la Ideo? Atmosfera și oamenii sunt super-tari. În afară de asta, exercițiile, care sunt foarte intense.
vu
4
• Unde aveți repetițiile de obicei? În sala de sport de la Hașdeu, în amfiteatrul din Centrală și uneori la Odeon.
• Cum vă găsiți oameni noi? Când cei mai mari dintre noi pleacă și ne împuținăm, organizăm niște preselecții. Facem tot felul de joculețe, îi punem să citească niște poezii, facem exerciții de improvizație, dar cel mai important e să reușim să legăm o prietenie cu oamenii ăia.
1. DOUĂ LOTURI Regie: Alexandru Dabija Scenografie: Helmut Stürmer
An
• Ce ați învățat în ediția de anul ăsta? Am învățat să dăruim mai mult, să fim atenți la lucrurile din jurul nostru, că fericirea este lângă noi, să ieșim mereu din zona de confort, și că singurele lucruri care contează sunt amintirile, relațiile dintre noi și nu în ultimul rând, poveștile.
• Atelierul vostru preferat? Cel de teatru tânăr.
• Care e activitatea voastră preferată de la Ideo? Ne-au plăcut foarte mult atelierele de dimineață cu Adi Nicolae. Ne-au deschis ochii și la propriu și la figurat.
1. FAUST Decor & Light Design: Helmut Stürmer Costume: Lia Manţoc Regie: Silviu Purcărete
Ana Cântăbine Irina Moscu
: ție tra
• Atelierul preferat? Muzică și ritm.
• Dacă ar fi să lucrați cu orice actriță, pe cine ați alege? Irina Ungureanu.
• Dacă Oglinzi ar fi un animal, care ar fi? Ceva polimorf, cu cap de leu, multe tentacule, aripi. Sau un phoenix, care renaște din propria cenușă la fiecare reprezentație. Hă-hă.
3 spectacole recomandate de
s ilu
• Dacă Ideo ar fi o persoană, cum v-ați imagina-o? Exact cum sunt Alex Ion și Andreea Borțun.
• Dacă trupa voastră ar fi un animal, ce ar fi? O pumă. E silențioasă, cum suntem și noi, pentru că încă nu suntem cunoscuți, și rapidă, așa cum și noi avansăm destul de repede și prindem alte trupe de teatru mai vechi din urmă.
Crize, după Mihai Ignat Distribuție: Matei Purcaru, Mădălina Cazacu, Ștefan Toader, Ana Bunea, Adrian Piciorea, Patricia Cordoș, Ingrid Nicolau.
Prințesa și porcarul, de Dumitru Solomon Distribuție: Cătălina Mazăre, Iris Tiron, Elena Balaș, Simona Chirilă, Nicoleta Palade, Bianca Carabă, George Zbîrciog , Cristi Conache, Cosmin Dumitru, Eusebiu Isac, Marius Gîrleanu, Leonid Carabă, Vlad Steclaru, Bogdan Robu. Regie: Cătălin Sfîrloagă
3 spectacole recomandate de
tiu de teona galgo he si paul petrac
5
ilustrație: Marika Mihalache
Cronici foarte scurte
Suntem ceea ce iubim
1. Povești de familie de Biljana Srbljanović - un text emoționant despre copii care se joacă de-a mama și de-a tata într-o lume ca un puzzle din bombe; foto: Adi Bulboacă
Am rămas năucit, nu înțelegeam nimic.
Autori: participanți ai Atelierului de dramaturgie al Mihaelei Michailov, după spectacolele Suntem ceea ce iubim, Colibri și Femeia care și-a pierdut jartierele.
6
Femeia care și-a pierdut jartierele
Colibri „Dac-ar fi obiect, Colibri ar fi un mixer de bucătărie.” Bogdan Sălceanu „Este vorba despre cum noi, oamenii, suntem ușor influențabili sau, mai bine spus, ușor de manipulat și nu ne gândim la acțiunile noastre ca atare.” Alexandru Condurat „Mi s-a părut interesant momentul în care unul dintre ei i-a mărturisit celuilalt că este un fel de agent secret și că l-a urmărit crezând că este un terorist. Ce l-a făcut să creadă asta? Eu zic c-a fost „Eu ador teatrul absurd. Derutant și momentul în care colegul lui a superb în același timp.” întârziat la muncă din cauza unei Alexandra Nicoleta Fusea explozii care s-a petrecut la un bar de striptease în care era și el prezent.” Raul Stan „Sunt unele filme și spectacole care, cu cât ies mai mulți oameni din sală înainte de sfârșitul lor, cu atât îmi plac mai mult, devin cumva mai personale. (...) Și poate pentru că tema pieței muncii atât de constrictive și limitative uneori, cât și a vieții rutiniere de birou nu îmi este străină, prefer să râd mai discret, atât cât să pot continua de mâine cu același stil de viață...” Alexandra Galupa „Spectacolul în sine a fost plin de subînțelesuri, cu un text foarte plictisitor. Pe partea de regie a fost nemaipomenit, iar pe partea de actorie incredibil. Spre finalul spectacolului, tot textul plictisitor a început să prindă culoare, să răstoarne situații.” Ionuț Cosmin Bîțînă
„(...) textul a fost puțin plictisitor, ceea ce a făcut ca unii tineri să își piardă complet concentrarea și atenția.” Denis Cercel
„Oamenii se ridică, grăbiți să plece. Au privirile-n pământ. «O fost fain», aud din spate. Nu pot desluși prin întuneric cine e, dar tonul vocii sună diferit de înțelesul cuvintelor. Pot citi în gândurile tuturor din sală: «N-o fost fain, deloc.» Dar de ce? Horațiu Mălăele, George Mihăiță, nume mari, sonore, zdrobitoare. Dar e totuși foarte ciudat! N-am văzut nimic din ce se povestește despre marii actori. Poate s-au simțit rău, poate au fost obosiți, poate a fost textul. Dar jocul. Jocul care ar fi trebuit să ne prindă de scenă cu mintea și inima - n-a existat. Relația dintre actori e nulă. Erau înconjurați de ziduri, ziduri invizibile. Mai era tipul de la început, care cânta la fierăstrău. Mi-a plăcut, cânta fain. M-am scuturat de gândurile astea și, înainte de a părăsi sala, am mai tras o privire: Horațiu Mălăele tocmai ieșea încă o dată la aplauze, și atunci am împietrit cu gura căscată. Am văzut valul uriaș de așteptări ale spectatorilor zdrobindu-se de scenă în sute de priviri dezamăgite. M-am întristat, dar am scormonit în grămada de neuroni după o voce care să îmi spună de ce a meritat să vin. Da, a meritat. Partea bună este că dacă am să îmi răspund la toate întrebările care mă înăbușă, cum ar fi: «Cum ar fi trebuit să fie relația dintre actori?», «Cum se explică, nu, cum ar fi putut fi explicată prezența unui schelet într-un dulap, sunetele ciudate de Cartoon Network, și mai ales ce ar fi putut pune în loc?». Și, poate într-o zi, eu sau altă persoană care a văzut spectacolul și a scos răspunsuri o să vadă un alt spectacol care o să-i placă mult. Atunci o să spună satisfăcut doamnei din dreapta: «Eu am făcut-o.» Și amândoi au să zâmbească. Gabriel Zaharia
Îmi doresc ca toți cei care pleacă de la Atelierul de dramaturgie să aibă un singur gând: povestea mea contează, povestea mea merită să fie auzită.
2. Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya - piesa transformării seducției - joacă adolescentină într-o confruntare perversă cu maturizarea accidentată; 3. Plastilină de Vasili Sigarev - povestea unui puști careși cimentează fragilitatea, modelându-se ca să poată supraviețui. Toate cele trei texte au fost montate în România. BONUS: un text care nu este de teatru, dar pe care ar trebui să-l citească orice profesor, trainer, om care formează minți - Cum iubește un copil. Dreptul copilului la respect de Janusz Korczak, apărut la Editura Curtea Veche.
3 lucruri pe care le-ai învățat tu de la ei 1. Am învățat să ascult generos și să privesc un spectacol prin ochii unui puști de 16 ani. 2. Am învățat să am încredere în poveștile care n-au încredere să fie spuse și să le ajut să iasă la lumină. 3. Am învățat că fiecare cuvânt este prețios pentru că este valoros. ilustrație: Marika Mihalache
„Trei scaune pe o scenă, în fața unei perdele maronii lucitoare. O personalitate - trei persoane. Apoi cuvintele au început să curgă.
«Poezia este ochiul mâinii care plânge, poezia este ochiul călcâiului care plânge.» Ce înseamnă asta? Un joc de cuvinte, o metaforă? Cei trei oameni de pe scenă o dădeau înainte cu recitatul, iar eu încercam să țin pasul. Dar, ce ciudat! Chiar dacă nu înțelegeam ce se spune, eram copleșit de emoții: «Haita lupilor flămânzi, dorul meu mușcă din lună și din stele.» Hmm, hai că parcă are sens; însă înainte măcar să gândesc asta eram podidit de dor. Apoi am observat: acei trei oameni de pe scenă, cele trei scaune, se transformau continuu odată cu mesajul versurilor. Cei trei actori se uitau unul în ochiul celuilalt, gesticulau, comunicau, și asta trezea în mine emoția versurilor, și începeam să înțeleg. Apoi tonul lor m-a anunțat că urmează ceva special. O clipă de suspans și apoi a izbucnit: «A venit odată un înger la mine și m-a întrebat: nu vrei să cumperi un câine?» Am început să râd în hohote, poate nu era de râs, dar zâmbetul actorilor de pe scenă mi-a spus că e bine. Au început să cânte un cântec fără sens: «Mort e Gheorghe», ce înseamnă asta?, și eu râdeam, pentru că pe coordonatorul nostru îl chema Gheorghe. Piesa a fost un joc, o formă fără sens, care se umple de înțeles. Iar ultimul vers m-a pus pe gânduri: «Noi știm că 1 + 1 = 2, dar eu cu tine cât facem?». Bună întrebare, mi-am spus, oare cât facem?” Gabriel Zaharia
3 texte de teatru de citit pentru o minte tânără
Un exercițiu propus de tine care i-a entuziasmat foarte mult pe cursanți Un exercițiu pe care l-am propus anul trecut, de dramaturgie observațională. Echipa cu care am lucrat s-a împărțit în grupuri și am mers, timp de o oră, prin Alexandria. Fiecare grup a avut de documentat un loc dintr-o anumită perspectivă. Un grup și-a notat toate zgomotele pe care le-a perceput. Un alt grup a fost atent la felul în are arătau oameni, altul la ce își spuneau. Alt grup a avut de numărat toate păsările și direcția în care zburau. Am construit o arhivă mobilă a spațiilor prin care am trecut, iar la finalul atelierului am prezentat împreună cu Maria Drăghici artist vizual - o expoziție în care imaginile fotografiate erau însoțite de texte observaționale. Exercițiul te provoacă să privești o realitate din multiple unghiuri și să vezi cum ai putea interveni în dinamica ei, transformând-o, în așa fel încât să devină realitatea ta.
A scrie înseamnă a-ți căuta, a-ți pierde și a-ți regăsi vocea personală. Nu există rețete, există parcursuri individuale și curajul de a spune până la capăt ce ai de spus.
7
La ce lucrezi acum? La un film. N-am voie să-ți spun mare lucru, dar îți pot da un sinopsis, așa. Trei fete, care înainte de bac se duc la mare și se-ntâlnesc cu niște șmecherași și they do stuff together. Ăsta e singurul proiect final de până acum, care s-a filmat, se filmează și sunt sigură că o să iasă în martie anul viitor. În rest, mai am un serial care e în dezvoltare. Nu știu dacă puteți să băgați asta în revistă, dar e despre sex (râde). Și, de fapt, ăsta e copilul meu de suflet. Despre ăsta pot să-ți spun mai mult. La brief, mi s-a spus să fiu vocea femeii tinere urbane, din București. E Sex and the City, combinat cu Girls, cu Seinfeld un pic - pentru că e vorba de un grup de prieteni -, cu Bridget Jones și cu My Mad Fat Diary. Cum se petrece o zi normală din viața ta? Depinde de ce perioadă e, dacă e o perioadă intensă de lucru, lucrez și 48 de ore în continuu, poate și mai mult, până leșin, după aia mă trezesc și tot așa. Asta când am deadlineuri foarte strânse. Dar după, pot să am și o lună în care dorm. Dacă am noroc, muncesc tot timpul. E foarte haotic, n-am niciun program. Am încercat să mă trezesc la 4 dimineața, să scriu până la 10-11, după, să fac sport, să bag un somn, după aia să scriu iar, să mă culc și să mă trezesc iar la 4 dimineața. De fapt, ce se-ntâmplă e că mă trezesc la 1, stau pe net, pe la 7 seara mă apucă deprimarea că n-am scris nimic, mănânc foarte mult, mă duc în camera colegei mele de apartament, după care mergem în Control, ne îmbătăm, după care mă culc, sperând că data viitoare o să mă trezesc la 11, dar mă trezesc la trei. La Ideo Ideis cum ai ajuns? Prin Andreea, am fost colegă de clasă cu ea (n.r. la facultate). Când am început școala, toată lumea îi dădea importanță Andreei Borțun și nu știam ce a făcut asta, mă, nu
înțelegeam ce se întâmplă cu ea. Și am auzit că face un festival de teatru pe care l-a-nceput la 14 ani. O respectam pentru asta. Mi-am zis: mamă, ce tare, uite ce făcea la 14 ani, când noi o ardeam la colț de stradă cu Săniuța-n brațe. M-am împrietenit după aia cu ea și am lucrat împreună la școală, la un proiect care se numea Cabina de Probă. Eu făceam partea de scenografie. Și mi s-a părut un om serios, așa că am decis să mă duc la Ideo Ideis. Prima dată, acum doi ani, nu mi-a plăcut. În primele 3-4 zile, mi s-a părut foarte aiurea, pentru că, văzuți din exterior, ei sunt un cerc foarte închis. Dacă ești copil nou pe-aici, te simți destul de singurel. Ei deja au glumele lor, chestiile lor și te simți așa, pinguinul trist. Asta până când începe lumea să se relaxeze. Ce produce un producător? (n.r. Maria e producător la Ideo Ideis) La Ideo Ideis, producătorul se ocupă cam de orice material video. Tot ce e audio-vizual, ăla e departamentul meu. Că le produc eu, e cumva prost spus. Sunt oameni care filmează, montează, am grijă de ei și teoretic eu dau ștampila finală, dar ei oricum fac treabă bună, așa că nu prea e nevoie. Munca grea e făcută de o mână de oameni pe care nu îi vede nimeni pentru că stau închiși zi și noapte într-o cameră plină cu hard-uri și calculatoare. Georgiana Surugiu, Ciprian Cimpoi, Roxana Paraschiv, Răzvan Ilinca, Claudia Ciocan, Cristina Matei, Marius Mihalcea, vă mulțumesc! Am văzut că-n ultimele două nopți, te-ai dus în lounge-ul de la HQ. Ce cauți acolo? Păi, în prima zi, am fost să văd cum arată, să văd ce facem. Am stat puțin și am văzut niște puști care făceau beatbox și erau foarte tari. Erau mai mulți, făceau concursuri între ei, fiecare cu echipa lui de fani. În prima noapte am fost de curiozitate și-n a doua noapte, că ne-au dat afară de la Conciato și nu aveam chef să dormim.
Cum ar suna a 8-a ediție a Ideo Ideis în 3 replici de film? O să dau citate din ce-am auzit pe aici. E cool asta. Stai să-mi aduc aminte exact. Prima: Sunt total confuz, nu mai înțeleg nimic, credeam că sexul bun e dat de dragoste, înțelegere și respect reciproc. A doua, aia de-aseară. Vai, ce grosolănie!, la care altul răspunde: dar de lungime ce zici?. Și ultima, de la o vânzătoare din Alexandria care vorbea cu doi puști: Nu știu cum credeți voi, tinerii, dar mie Tudor Chirilă ăsta, mi se pare așa, cam... fals. Exercițiu de imaginație. Alege unul dintre organizatorii Ideo Ideis și un trainer. Compune un scenariu de film din 3 scene scurte. Cineva trebuie să moară la sfârșit. I-aș lua pe Adi Nicolae și pe Alex Ion. Prima scenă. Exterior, stradă. Zi. Adi Nicolae, un tânăr arătos cu ochii mari și privire naivă, merge entuziasmat pe străzile Alexandriei. E nou în oraș și salută politicos locuitorii, vorbindu-le articulat cu un accent pronunțat de Berceni. A doua. Interior, Conciato. Seară. Ajunge într-un bar și se așază lângă un tip mai mititel care are tricoul asortat cu pantofii. Adi se bagă în seamă cu el și îi oferă de băut. Îl cheamă Alex Ion și pare să știe cum funcționează lucrurile în Alexandria. Se oferă să îl ajute pe tânărul nostru să se descurce în noul oraș. Are el o combinație și îi dă un acoperiș în căminul unui liceu și o slujbă cât de cât, în care trebuie să ofere tot felul de servicii. Sar la ultima secvență. Interior. Autobuz în mișcare. Stradă. Se întorc împreună în București. Alex Ion e livid iar tusea i s-a înrăutățit. Își lipește capul de geam și tușește pentru ultima oră. Tânărul nostru își pune mâna după gâtul lui și privește în gol. Adi Nicolae și-a pierdut naivitatea din privire.
Maria Spirache e o poziție a corpului. Care? Fetus, pentru că mă simt cel mai bine în ea. Maria Spirache e o prepoziție. Care? Contra, pentru că e simplă. Maria Spirache e un decor de teatru. Care? Aș fi decorul de la România! Te pup, al lui Bogdan Georgescu. Era un decor modular, se spărgea, se rupea. Erau niște oameni care mutau bucățile. Mi s-a părut tare, avea și mirosuri și zgomote. Când s-a ajuns în gară, era un băiat care șpreia bere dintr-un fâs din ăla, altul care tăia ceapă. Maria Spirache e o sală de cinema. Care? Când eram mică, la mine la țară, la bunica-mea, era o încăpere unde veneau niște oameni și ne proiectau filme cu Iisus. Venea tot satul și erau aceleași filme cu Iisus pe care noi oricum le văzusem la TVR2. Și era super-petrecere, nimeni nu se uita la film. Eu mă duceam să mă joc cu ceilalți copii. Era Iisus-ul lui Franco Zeffirelli. Eu știam că înnebunise actorul și mă uitam la el și-mi ziceam : Băi, ce prost! Crede că e Iisus. Îmi plăcea. Sala n-avea scaune, erau doar câteva scaune de birou și-n rest toată lumea stătea pe jos. O grămadă de lume pe jos. Era tare, aia aș fi.
Maria a făcut un an de Politehnică, după care s-a răzgândit și a dat la UNATC. A terminat secția de scenaristică anul trecut și acum scrie pentru MediaPro.
Am început eu să mă uit la filme pe la 17 ani. Atunci am văzut Cidade de Deus și In the Mood for Love, unul după altul, și m-am hotărât că o să dau la imagine de film, ca să fac și eu filme frumoase și colorate. Rămân filmele mele preferate.
filmul preferat
Cel mai bun ever ever mi se pare Reconstituirea, pentru mai multe motive. Emil Botta și lichiorul de mandarine, de exemplu. Cel mai bun lately ar fi Aurora, pentru certitudinea cu care își duce Cristi Puiu discursul până la capăt.
cel mai bun film românesc
Holy Motors, regizat de Leos Carax. Că e o demență.
cel mai bun film din ultimul an
Pentru atmosfera cea apăsătoare și gri închis cu tente albăstrui, Paranoid Park (Gus Van Sant).
cel mai bun film cu adolescenți
chestionar cinema:
adi bulboacă
foto: Vlad Bîrdu
Hedwig and the Angry Inch, dar cel mai mult pentru coloana sonoră. Clar Je t'aime John Wayne (2001), regizat de Toby MacDonald. E un tribut adus nouvelle vague-ului franțuzesc, făcut de un britanic. În Londra, un actor, Kris Marshall, britanic și el, îi face un super portret lui Belmondo, parodiat și adorabil. Bonus, nelipsitul clișeu de franțuzoaică cu ochii mari și tunsă scurt.
cel mai bun scurt-metraj
Mi-a plăcut foarte mult Valuri, regizat de Adrian Sitaru. Se întâmplă pe o plajă aglomerată de pe litoralul românesc. E caniculă și e sufocant. Sunt multe familii tipic românești, comasate. Titieni e ceva fantastic acolo, cum fantastic e și în Colivia, tot a lui Sitaru.
cel mai bun scurt-metraj românesc
Cele mai multe sunt supraestimate. Mai mergeti și la teatru; acolo e mai pe bune. American History X. Aici, Freddy Mercury ar fi Derek Vinyard, adică ce face Edward Norton în original. Și cum se plimbă el pe stradă, avem în spatele lui mulți băieți în maieu, transpirați, evident. Și Freddy e rău și are o bâtă de baseball în mână și ridică octave spre cer, iar băieții din spate fac jeté, rond de jambe, tour en l'air, cabriole, coupe jeté, jeté, jeté, jeté, jeté. În sincron perfect. Nu ar ieși la fel, dar mi-ar plăcea să văd o Maria Dinulescu blondă si diafană.
interviu de Andrei Poamă Nu știu, ceva din Paris, Texas cu Maria Dinulescu. Wim Wenders. Ritmul din filmele lui este foarte pe sufletul meu; la fel și peisajele deșertuite. Denis Lavant în tot ce face cu Leos Carax. Cidade de Deus. Istoria funk-ului și a groove-ului. În portugheză. Tema principală din Pina. E obsesivă. (Jun Miyake) Star Wars. Inevitabil, Medeea Marinescu ar fi prințesa Leia și ar face cel mai frumos cuplu cu Marius Manole ca Luke Skywalker. Vasluianu - Chewbacca. Ștefănescu - R2-D2. Vlad Zamfirescu - Darth Vader, pentru că ar putea. 2046 (Wong Kar-wai), l-am văzut de vreo 7 ori și nici acum nu știu despre ce e vorba. Mă uit doar la imagini și adorm liniștit. foto: Andrei Spirache
8
cel mai bun film gay
citește mai multe chestionare cinema pe www.sub25.ro/film/
Film supraestimat ce film ai transforma într-un musical
dacă Paris, Texas ar fi fost făcut de români, pe cine ai vedea în rolul principal feminin? cea mai excitantă secvență. regizor preferat actor preferat coloana sonoră melodie dintr-un film la ce film ai face un remake
un cadru dintr-un film la care ai plâns de frumos ce era www.adibulboaca.ro 9
quiz acelasi personaj, doi actori: adolescent vs. actor 1. Cu mult timp înainte ca adaptările cinema ale comicsurilor să fie pe toate ecranele, cum se-ntâmplă acum, regizorul Richard Donner a dat pe spate audiența cu Superman: The Movie în 1978. Regretatul Christopher Reeve îl juca pe Superman/Clark Kent adult. Cine l-a jucat pe adolescentul Clark în serialul Smallville (2001)? •Aaron Smolinski •Tom Welling •Jeff East •Lee Quigley 2. Brad Renfro a jucat odată versiunea adolescentă a personajului care adult e jucat de Brad Pitt. Despre ce film e vorba? •A River Runs Through It •Sleepers •The Favor •Seven 3. În comedia off-beat Twins (1988), gemenii improbabili Julius și Vincent (Arnold Schwarzenegger și Danny DeVito) își căutau mama, pe Mary Ann Benedict, jucată de Bonnie Bartlett. Într-un flashback însă, Mary Ann la 20 de ani e jucată de o actriță greu de recunoscut pe atunci, dar care în 1999 o joacă pe Felicity Shagwell într-un film cu Mike Myers. Cine e actrița? •Courteney Cox •Anne Heche •Heather Graham •Sandra Bullock 4. Judi Dench și Kate Winslet au jucat la un moment dat personajul unei romanciere, la momente diferite din viața ei. Ce scriitoare au interpretat? •Iris Murdoch •Dorothy Parker •Joyce Carol Oates •Harper Lee 5. În ce film joacă River Phoenix și Harrison Ford același personaj, la vârste diferite? •The Mosquito Coast •Indiana Jones and the Last Crusade •Return of the Jedi •Blade Runner 6. Fratele mai mic al lui River Phoenix, Joaquin, și Cate Blanchett au jucat același personaj într-un film despre un muzician celebru. Care ? •Parenthood •I'm Not There. •Signs •The Thing Called Love 7. O mare parte din Big Fish (2003) e povestită în flashback-uri de către Ed Bloom (Albert Finney), care-i relateză fiului lui povestea vieții lui. Cine îl joacă pe tânărul Ed Bloom? •Billy Crudup •Ewan McGregor •Cary Elwes •Jim Caviezel 8. În ce film au jucat Jena Malone și Jodie Foster același personaj la vârste diferite? •The Accused •The Silence of the Lambs •Nell •Contact 09. Jude Law a reluat într-un film personajul tânăr jucat anterior de Michael Caine. În remake-ul cu Jude Law, Michael Caine joacă personajul mai în vârstă, interpretat prima oară de Sir Laurence Olivier. Despre ce film este vorba? •The Dark Knight •Sleuth •Children of men •Blood and Wine 10. Now and Then (1995) este povestea a patru prietene apropiate care se reîntâlnesc la vârsta adultă. Care dintre afirmațiile de mai jos e falsă? •Christina Ricci o juca pe Rosie O'Donnell copil. •Lauren Ambrose o juca pe Rita Wilson copil. •Thora Birch o juca pe Melanie Griffith copil. •Gaby Hoffman o juca pe Demi Moore copil.
de JULIANNE HOMOKAY
10 filme alb-ne gru pe care trebui e sa le vezi 1. Who’s Afraid of Virginia Woolf (1966) Martha și George te invită la o petrecere cu băutură și joculețe de societate, din care nimeni nu va ieși neșifonat. 2. Dr. Strangelove (1964) Niște politicieni încearcă să salveze lumea de holocaustul nuclear spre care se îndreaptă din cauza unui general nebun. 3. 12 Angry Men (1957) 12 jurați dintr-un proces se retrag pentru a dezbate o crimă. Doar că lucrurile nu sunt așa simple precum păreau la început. 4. Sunset Boulevard (1950) O fostă vedetă a filmului mut acceptă oferta unui scenarist de a o scoate din anonimat, iar cei doi încep o relație. Nu va ieși prea bine. 5. It’s A Wonderful Life (1946) Sau 5 motive pentru care ar trebui să-ți recuperezi viața, deși totul se duce dracului. 6. The Third Man (1949) Un thriller despre corupția de toate felurile, în Viena sumbră și decadentă de după război. 7. Psycho (1960) Ce se întâmplă când mama este cel mai apropiat prieten al unui băiat. 8. The Great Dictator (1940) Chaplin e Hitler. 9. Citizen Kane (1941) Rosebud e o săniuță. 10. The Apartment (1960) E despre tine.
geac de karin budru he si paul petrac
10. Lauren Ambrose o juca pe Rita Wilson copil. Răspunsuri : 1. Tom Welling 2. Sleepers 3. Heather Graham 4. Iris Murdoch 5. Indiana Jones and the last Crusade 7. Ewan McGregor 08. Contact 09. Sleuth 10
• PERSONAJE POVESTITORUL, un personaj care spune povești. O prezență liniștitoare. Masculin sau feminin, nu contează, atâta timp cât inspiră luat în brațe. MIREASA, mireasa „perfectă”. MIRELE, mirele „perfect” • DECOR Un tărâm unde iarba e mereu verde, soarele mereu strălucitor, iar gardurile sunt toa -te
teatru de buzunar din șipci albe. O zi însorită din însoritul iunie, în culmea sezonului de nunți de vis. În Vermont. [POVESTITORUL în spot, citind dintr-un tom îmbrăcat în piele, cu pagini aurite.] POVESTITORUL: [închizând cartea] Sfârșit. Noapte bună, somn ușor, șapte purici pe-un picior. De ce? Mai vreți să auziți încă una? Dar mâine e zi de școală. Ok, ok, numai de data asta. Sunt așa ușor de convins. Ce fel de poveste vreți să auziți? [improvizație, dacă spectatorii strigă propuneri] Cum v-ar plăcea o poveste pentru vremurile noastre? Un tărâm al viselor, împrejmuit de-un gard alb, povestea unui tânăr și a unei tinere așa cum sperăm să fim noi toți într-o zi? Din păcate, nu asta o să primiți. [POVESTITORUL deschide din nou cartea. Se aprind reflectoarele pe MIREASĂ și pe MIRE, îmbrăcați în hainele tradiționale de nuntă și așezați în vârful unui tort de nuntă.] A fost odată ca niciodată o tânără fată, frumoasă ca o zi de iunie. [MIREASA face salutul regal cu mâna.] Îi stătea alături un tânăr, isteț brici și frumos ca un armăsar de prăsilă. [MIRELE salută.] S-au cunoscut în liceu și s-au îndrăgostit într-o zi voioasă de mai. [MIREASA și MIRELE șușotesc între ei.] În scurt timp, tânărul s-a așezat în genunchi, a scos un diamant din buzunar și i-a cerut tinerei mâna. MIREASA: Ăă, scuze, d-le povestitor? [POVESTITORUL se uită confuz la ei. MIREASA și MIRELE zâmbesc și fac cu mâna. POVESTITORUL le face și el cu mâna.] POVESTITORUL: Să trecem mai departe. Cu binecuvântarea respectivilor lor MIREASA: Domnule Povestitor! POVESTITORUL: Mă scuzați o secundă. [către MIREASĂ] Da, ce este?
MIREASA: Nu ne-am cunoscut chiar în liceu. POVESTITORUL: Ba da, așa scrie aici. MIREASA: Ne-am cunoscut într-un bar. MIRELE: Și am fost împreună, cu pauze, timp de cinci ani, în timp ce ea experimenta cu străini. POVESTITORUL: Ce drăguț. În fine. De dragul scopurilor noastre, să zicem că v-ați cunoscut în liceu, bine? [se întoarce la copii] Așadar. Cu binecuvântarea familiilor lor compatibile, tânărul și tânăra aveau să devină mireasa și mirele. MIREASA: [către MIRE] Stai o clipă. Din ce-mi amintesc eu, tu erai ăla care o tot rupea. MIRELE: Poftim? MIREASA: Da. Și apoi mă voiai înapoi din secunda în care îmi făceam un prieten nou. MIRELE: Nici tu nu pierdeai timpul să tearunci în brațele primului tip cu orice fel de accent. POVESTITORUL: [către MIREASĂ și MIRE] Șșșș. Hai să nu ne certăm în fața copiilor impresionabili. [către copii] Mireasa a pornit curând pregătirile pentru nuntă. MIREASA: [către MIRE] Nu mi-am dat niciodată seama că ești rasist. MIRELE: Nu sunt, eram ok cu faptul că tu te culcai cu negri. MIREASA: Presupui că rasism se referă neapărat la afro-americani. Nu e asta o formă de rasism în sine? POVESTITORUL: Scuzați-mă, doamnă, domnule, cioculețul mic, ca să mă pot întoarce la povestea mea, mersi frumos. MIRELE: Chiar vă rugăm. Să nu cumva să vă jeneze vreo chestie insignifiantă, cum ar fi problemele noastre. POVESTITORUL: Uite ce e, intrați și voi în joc? Copiii or să aibă din plin șanse să fie dezamăgiți mai încolo, hai doar să avem o poveste frumoasă de noapte bună, ok? Ok. [către copii] DUPĂ CUM SPUNEAM, pregătirile. S-au căsătorit într-o biserică frumoasă— MIRELE: [pentru sine] O capelă drive-through în Las Vegas. POVESTITORUL: --urmată de o recepție elegantă la un han vechi din Vermont. MIREASA: [pentru sine] Sala din spate de la Star Dust Lounge. POVESTITORUL: Mireasa a făcut-o de rușine până și pe Martha Stewart, pentru că gândise seara până în cel mai mic detaliu MIRELE: [către mireasă] Ha! Exact despre tine e vorba. POVESTITORUL: --de la șervețele de pânză până la aranjamentele florale de frezii purpurii și ruscus italian. MIREASA: [către mire] Cred că a fost invitat la nunta altcuiva. MIRELE: Și de ce presupune că mireasa e întotdeuna aia care are bun-gust? Chiar nu-i trece nimănui prin cap că și mirele și-ar dori să se implice? În timp ce făceam dreptul, am lucrat ca designer de aranjamente florale și de-aia știu că frezia e complet greșită pentru un aranjament de nuntă, mai puțin ca floare de accent. MIREASA: Ai fost designer de aranjamente florale? MIRELE: Aranjamentul trebuie să se bazeze pe o inflorescență mai substanțială, cum ar fi crinul
sau orhideea. MIREASA: Brad, ai să-mi spui ceva? POVESTITORUL: De fapt, vreau eu să le spun ceva acestor tineri, ca să se poată duce la culcare la o oră decentă. POVESTEA. MIREASA: Ei, ce să-ți povestesc. POVESTITORUL: DECI, au avut o recepție impecabilă pentru trei sute de oaspeți, la un han de sfârșit de secol din VermontMIREASA: Știi, noi nu suntem din Vermont. Nici n-am fost vreodată în Vermont. POVESTITORUL: --la care toată lumea s-a distrat de minune. MIRELE: [către mireasă] Cum adică dacă am ceva să-ți spun? POVESTITORUL: Imediat după splendida recepțieMIREASA: Adică, ai ceva ce mi-ai ascuns mie? Sau ție însuți? MIRELE: Cum ar fi? POVESTITORUL: Mireasa, la frageda vârstă de douăzeci și patru de ani-[mirele râde în hohote] CE? CE-I AȘA AMUZANT? MIRELE: Nici măcar n-are în jur de 24. POVESTITORUL: Ia stai așa, măi băiatule, a cui e povestea asta? MIREASA/MIRELE: A noastră. POVESTITORUL: Greșit. Ăsta e un basm, deci caut prototipuri. MIREASA: Dar eu am 35 de ani. POVESTITORUL: În povestea asta ai 24. În medie, femeile din America se mărită la 24 de ani. MIREASA: Și ce vârstă are el atunci? POVESTITORUL: 27. De ce, ce vârstă are, de fapt? MIRELE: Eu sunt ăla care are 24 de ani. POVESTITORUL: Nu e cam devreme să te însori? MIREASA: De ce e ok ca el să aibă 24 și eu nu? POVESTITORUL: Tu ești femeia. Tu trebuie să fii aia mai tânără. MIREASA: O, doamne. POVESTITORUL: Așa, înainte să fiu întrerupt pentru a n-șpea oară, băieți și fetițe, vă spuneam că după recepție mireasa de douăzeci și patru de ani a fost luată pe sus într-o trăsură trasă de cai de Făt- Frumosul ei în vârstă de 27 de ani. MIREASA: Luată pe sus și dusă unde? POVESTITORUL: Nu știu. La... aeroport. MIREASA: Care dintre ele? POVESTITORUL: Aeroportul din... Vermont. MIREASA: E unul la Burlington și unul în Montpelier. MIRELE: De unde știi? MIREASA: Am făcut facultatea de geografie. MIRELE: Da? MIREASA: [către POVESTITOR] Deci - eleganța întruchipată, care dintre ele era? POVESTITORUL: Acela de unde ați luat avionul către luna voastră de miere din Hawaii. MIREASA: Povestea asta a deraiat complet. Toată lumea știe că nu există zboruri din Vermont în Hawaii. Trebuie să faci escală la Logan sau pe LAX. Sau pe ambele. Și oricum mă îndoiesc serios că le-ar fi dat voie cu caii în terminal. POVESTITORUL: Of, pentru numele lui Dumnezeu, are-i problema dacă le spunem copiilor o povestioară drăguță? MIREASA: Nimeni nu are o viață de genul ăsta. Câți dintre copiii ăia or să se ridice la înălțimea 11
variantei tale de poveste? Niciunul! N-au cum, e prea mare presiunea. E exact ca motivul pentru care femeile catolice sunt varză la cap. Nu poți să fii și fecioară ȘI mamă. Și, Brad, probabil nici n-ar fi trebuit să mă mărit cu tine de la bun început. MIRELE: Shayna, cum poți să spui așa ceva? MIREASA: Probabil ești gay. MIRELE: Poftim? MIREASA: Ei, hai, câți designeri hetero de aranjamente florale cunoști tu? MIRELE: Despre asta credeai tu că mint? MIREASA: Nici nu știai că am făcut geografie! Uite ce e, dacă tot vorbim despre medie, majoritatea oamenilor nici nu se căsătoresc în Vermont. Se căsătoresc în orășelele lor în care nu se întâmplă nimic, cu magazine WalMart și planuri proaste de urbanism. POVESTITORUL: Și care-i problema? MIREASA: NIMIC. ASTA ȘI SPUN. MAJORITATEA oamenilor se căsătorec la ei în oraș. MAJORITATEA oamenilor își înșală partenerii sau ajung la terapie sau vând tot ce au, ca să ajungă la un azil de tot rahatul. Pune și asta în basm la tine și dă-i foc. POVESTITORUL: Nu dăm foc la nimic. Sunt copii de față. MIREASA: Și nu cumva să le spunem cum e viața adevărată. MIRELE: Are și ea dreptate aici. Te expui la un proces colectiv major, domnule. POVESTITORUL: Bine. Mi-a ajuns. Vreți adevărul, întreg adevărul și numai adevărul, tot ce se poate, întreaga poveste? Departe de mine să le dau suflețelelor astea tinere ceva la care să aspire. MIREASA/MIRELE: Fă-o! Fă-o! [improvizație] POVESTITORUL: Vă avertizez, n-o să fie frumos. MIREASA/MIRELE: Am luat la cunoștință. POVESTITORUL: Sunt așa ușor de convins. [deschide din nou cartea] A fost odată ca niciodată, într-un parc de rulote din zonă, o femeie care se apropia de vârsta a doua, care bea mult whiskey, fuma un pachet pe zi și o ardea prin locuri unde cojile de alune se aruncă pe josMIREASA: Bine, ho, am înțeles. POVESTITORUL: --și un bărbat tânăr, ușor efeminat, care și-a luat-o odată în cur de la un coleg de cercetași, dar pentru că s-a întâmplat doar o dată, când avea 17 ani și se îmbătase cu Kahlua, el tot se considera hetero. MIRELE: Hei, hei, hei. POVESTITORUL: Femeia și bărbatul s-au întâlnit într-o noapte într-un bar, unde s-au îmbătat și apoi și-au tras-o la ea acasă. Pentru că femeia se simțea vinovată pentru one night stand, a simțit că e de datoria ei să transforme povestea într-o relație legitimă, ca să justifice sexul, deși, de fapt, preferă negrii. Ca să rămână bine ascuns în dulap, bărbatul a cerut-o pe femeie de nevastă și, din moment ce ea are 35 de ani și, să fim serioși, nu mai întinerește, i-a acceptat jalnica cerere pentru că i-a gâdilat bine orgoliul ideea că a pus laba pe un armăsar bunoc, cu unsprezece ani mai tânăr decât ea, chiar dacă îi e din când în când mai greu să i se scoale cu ea, fiindcă de fapt e gay. Deși bărbatul s-a
oferit să organizeze întreaga nuntă împreună cu prietenul lui cel mai bun, Steve, femeia a insistat să închirieze o trăsură cu cai, care să-i ducă la aeroportul din Vermont, de unde au zburat cu șase escale până în Las Vegas, unde i-a cununat o sosie de-ale lui Elvis. Ca să sărbătorească, s-au dus la Star Dust Lounge, unde le-au cumpărat clienților de la bar pufuleți cu brânză și bere Budweiser. Când s-au întors acasă, în Weehawken, New Jersey, mirele, care nu mai era în stare să-și ascundă adevărata orientare nicio secundă în plus, s-a combinat cu un travestit din SoHO, iar mireasa, care și-a dat seama că n-o să fie niciodată mamă, s-a consolat cu votcă și Xanax și a murit de o supradoză mai mult sau mai puțin întâmplătoare, trei ani mai târziu. Mirele, care are acum 27 de ani, s-a apucat să poarte pălării de cowboy și pantaloni de piele și a făcut nefericita greșeală de a pleca într-o călătorie de afaceri în Wyoming, unde un grup de țărănoi homofobi l-au legat de bara din spate a unui jeep și l-au târât așa până a murit. Travestitul a scris un spectacol despre ei trei, în care el juca toate rolurile, a luat un grant Genius și a primit propriul său show de televizune, la un post prin cablu din New York. [închide cartea și iese] Vă urez noapte bună și vise plăcute, copii. Sfârșit. MIREASA/MIRELE: [improvizație în timp ce îl urmează pe POVESTITOR în off] Ăăă, d-le povestitor, stai așa, e ok dacă spui cealaltă variantă, etc.. [se sting luminile.] SFÂRȘIT