INVAZIA

Publicaþie/Publication

Catalog editat de/Catalog published by:

ªtefan Rusu - curator independent

Proiect lansat de/project launched by:

Centrul pentru Arta Contemporanã [KSA:K], Chiºinãu

E-mail: ksak@art.md , Web site: http://www.art.md

Curator - ªtefan Rusu

E-mail: rusu@art.md

Proiect finanþat de/project supported by:

Centrul pentru Artã Contemporanã [KSA:K], Chiºinãu

Fundaþia SOROS Moldova/SOROS Foundation, Moldova

Co-finanþat de/co-financed by: OSI Budapesta, Cultural link program, Pro Helvetia/Arts Council of Switzerland Reseaux

Est–Ouest Under the Auspices of the Swiss Agency for Development and Cooperation

Coordonare tehnicã/Technical coordinator: Veaceslav Druþã

Suportul tehnic/Tehnical support: Marin Turea, Vitalie Stelea

Centrul “CONTACT”- Aliona Niculiþa, Slavian Scafaru

Publicaþie editatã cu suportul/Publication supported by:

Fundaþia PRO HELVETIA/ Arts Council of Switzerland

Reseaux Est-Ouest Under the auspices of the Swiss Agency for Development and Cooperation,

Fundaþia SOROS Moldova, programul Artã ºi Culturã/SOROS Foundation, Moldova, Arts &Culture program

Redactor/Editor: ªtefan Rusu

Traducere/Translation: Iulian Robu

Redactare texte/Copy editing: Iulian Robu

Fotografii/ Photo credits:

Evghenii Ivanov, ªtefan Rusu, Octavian Eºanu, Ron Sluik, Yerbossyn Meldibekov, Piotr Wyrzikovsky, Nenad Andric, Kisspal Szabolcs

Texte/Texts:

Natalia Abâzova, arheolog/archeologist

Pavel Parasca, doctor în istorie/PhD in history

Vladimir Bulat, critic de artã/art critic, e-mail:vbulat@k.ro

ªtefan Rusu, curator, e-mail: rusu@art.md

Emil Dragnev, doctor in istorie/PhD in history, e-mail: emildragnev@yahoo.com

Eugen Bâzgu, architect.

Octavian Eºanu, e-mail:o_e@art.md

Alexandru Antik, artist, e-mail: antik@idea.dntcj.ro

Mulþumiri/Thanks to: Complexul Muzeal Orheiul Vechi/Muzeum complex Orheiul Vechi, Muzeul Naþional de Istorie/National Museum of History, Ministerul Apãrãrii/Ministry of Defense, Muzeul de Arheologie ºi Etnografie/Muzeum of Archeology and Ethnography, Lilia Dragnev, Nicolae Avornic, Gabriela Colþea, Larisa Bârsa.

Concepþie graficã, editare/Layout, printing:

Eugen Coºorean, IDEA design&print Cluj adresa/address: str. Paris 5, Cluj, Romania

+40-260-194 634

invasia

Orheiul Vechi / Moldova 2002

Mai multe feluri de invazii

Societatea de consum este, prin însãºi politica sa de a se impune viguros, aproape ireversibil, o invazie. Chiar din start voiesc a clarifica termenii problemei luate în discuþie. Teza mea este urmãtoarea: “imperialismul multinaþional” (Frederick Jemison), care se extinde acum spre Est, îºi ”exportã” în regiunile pe care le controleazã ºi formele sale culturale, precum ºi discursurile instituþionale aferente; acestea reprezintã un efect al “hegemoniei capitalului” (Okwui Enwesor). Încerc sã descriu o schemã ºi lanþul de elemente care articuleazã ideea de invazie în materie de artã contemporanã, una din manifestãrile acestui “imperialism”.

O invazie armatã, din cele mai vechi timpuri, þintea ocuparea de teritorii, strivirea forþei militare inamice, înfrângerea (sau mutilarea) fizicã ºi moralã a stãpânitorului peste teritoriile jinduite. Când puterea simbolicã este rãpusã, pilonii pe care aceasta se sprijinã – se surpã fulgerãtor. Haosul este frate bun cu Thanatos. Aburii lui încep sã planeze imediat ce frica, oroarea ºi anxietatea pun stãpânire pe câmpul de luptã, în tabãra celor cãrora le-a fost hãrãzitã ruºinea, umilirea, defensiva ºi înfrângerea.

Ei, bine, numai unii sunt nãscuþi sã fie biruitori. Sau poate existã puteri nevãzute care “aranjeazã” de aºa manierã lucrurile? Privind înapoia noastrã, ajungem sã vedem mai mulþi învinºi decât biruitori. Mai multe cadavre decât monumente. Ruinele împânzesc lumea, sãrãcia este la ordinea zilei, în cele mai multe pãrþi ale planetei. Ruinelor li se adaugã altele, tot mai apãsãtoare, mai jenante. Lumea este plinã de contraste, diferenþele modeleazã ºi dicteazã politicile, discursurile, ideologiile.

Existã ºi invazii culturale, care funcþioneazã oarecum conform schemei de mai sus. “Performanþele democratice”, susþine Fukuyama, “depind nemijlocit de culturã”, referindu-se la soarta post-totalitarã a statelor din perimetrul ex-comunist. Valorile politice ale democraþiei occidentale se înrãdãcineazã cu multã dificultate în þãrile ortodoxe (Moldova, România, Bulgaria, Macedonia), precum ºi în cele musulmane (Kazahstan, Kirghistan, Uzbekistan, Turkmenia), care întâlnesc o rezistenþã adesea crâncenã din partea culturii tradiþionaliste dominante, matriciale, paternaliste, adesea – resentimentar reziduale. Un anume tip de “naþionalism” îºi aratã colþii la toate nivelele; existã o coeziune (ºi o conlucrare) tacitã între forþele conservatoare (de orice naturã: politicã, culturalã, socialã, instituþionalã) în a se opune oricãror forme de nou ºi noutate. Asta este o luptã cu mizã mare.

În cazul Moldovei, pânã ºi noile tehnologii sunt grupate pe criterii etnice; existã furnizori de internet care o fac numai pentru ruºi, care acceptã (interesat) cã existã ºi o limbã “moldoveneascã” (Moldova Cyber Community), iar publicitatea (extrem de firavã deocamdatã) pe WEB este, aproape exclusiv, în aceastã limbã. Iar televiziunea cu cea mai mare audienþã este tot cea “naþionalã”, centralã, care emite doar câteva ore pe zi, în condiþiile unei cenzuri penibile ºi a unui control total asupra informaþiei difuzate. Un câmp televizual independent, privat, capabil sã contracareze ponderea ºi supremaþia quasi totalã a celui oficial încã nu s-a articulat. Au existat câteva tentative, dar aceste eforturi au fost împinse repede spre faliment. Cazul Catalan TV este de notorietate. Oferta TV prin cablu este flagrant limitativã, în care televiziunile ruse deþin majoritatea; acest lucru este reglat în bunã mãsurã de cerere, situaþie pervers speculatã de ideologii deznaþionalizãrii, de falsificatorii actuali ai istoriei. Moldova are o situaþie extrem de delicatã din punctul de vedere al potenþialului uman: câteva sute de mii de oameni au plecat peste hotare (legal ºi, mai ales, ilegal) sã munceascã, sã jefuiascã, sã se prostituieze. Existã, fireºte, ºi exemple onorante. Mulþi tineri ºi-au luat diplome “Magna cum laude” în diverse universitãþi strãine, europene ºi americane. Totuºi, aceastã þarã are o societate scindatã, unde civismul militant este umbrit în mod jenant de lupta rudimentarã pentru supravieþuire. Normalitatea este trãitã aici de doar o micã clicã de nouveax riches

Pe Dealul Schinoasei, în partea de nord a Chiºinãului, avem imaginea idilicã a “raiului” moldovenesc, populat de câteva zeci de vile ºi mici “palate” ale acestei categorii sociale – apãrute peste noapte, în jungla “capitalismului” local. Cred cã peste tot în estul european au rãsãrit astfel de enclave suprapãzite, spilcuite, pseudoamericanizate. Emanaþii sfidãtoare ale acelui sclipitor “Beverly Hills” transoceanic. Avem de-a face în esenþã cu o “altoire” a esteticii specifice habitatului standardizat american pe trunchiul unui model local de vieþuire normatã, cum era în oraºele din ex-urss. Case cu mult spaþiu interior, cu nelipsitul living ºi poate jacuzzi, dar în exterior vedem mai multe turnuleþe, balcoane, lucarne ºi acoperiº din tablã zincatã, mai rar cu olane, au apãrut într-un numãr mare cam peste noapte. Casele ºi vilele din acest perimetru au dimensiuni faraonice, iar fiecare dintre ele îºi “vorbeºte propria limbã” arhitectonicã. Practic, nu gãseºti douã edificii la fel. Nu se aseamãnã. Dar toate sunt împrejmuite, bine pãzite, cu porþi metalice, cu feronerie bogatã, cu sisteme sofisticate de supraveghere, iar zidurile lor funcþioneazã aidoma unor veritabile fortãreþe. Interesant este faptul cã aici îºi au locaþia ºi câteva ambasade, precum ºi unele familii de diplomaþi, afaceriºti. Cum s-ar spune, “aristocraþii” autohtoni au o vecinãtate onorabilã, din “lumea bunã”. E greu de ºtiut cine a avut primul ideea de a popula / defriºa acest perimetru: strãinii sau localnicii. Oricum, ºi unii ºi ceilalþi, se comportã ca niºte indivizi aparþinând aceleiaºi categorii sociale: noua tagmã a “globalizaþilor”. Semnele specifice sunt, în toate, la vedere. Cert este cã acum convieþuiesc laolaltã, într-o “comunitate sigurã”, într-o enclavã în care pot fi (sau cel puþin se cred) apãraþi, protejaþi, ascunºi de ochii impuri ai “proletariatului”, nepoftiþilor, amãrâþilor ºi sãracilor. Este imaginea posibilã a “ghetoului voluntar” descris recent de Zygmunt Bauman, adicã a acelui loc care îþi oferã pe deplin “sentimentul cald” al siguranþei: “Siguranþa ºi securitatea condiþiilor existenþiale poate fi cu greu cumpãratã bazîndu-te pe contul bancar – dar siguranþa locului poate fi cumpãratã doar dacã contul este suficient de mare. “Conturile bancare ale “globalilor” sunt, de regulã, suficient de mari. Globalii îºi pot permite în industria siguranþei echivalentul unei haute couture”.

Arta contemporanã – nu e locul aici pentru a defini acest concept atât de prolix ºi confuz – de la debuturile sale s-a arãtat multora ca o “invazie”, ca o formã de aplomb public, ca o lepãdare ostentativã a lestului tradiþiei. “Negativitatea avangardei” (Thierry de Duve) corodeazã temeliile culturii “afirmative”, fãrã a o nega, pentru cã are nevoie, pentru a exista, de contraste, de tensiuni, de stãri conflictuale…Tocmai lipsa unui consens asupra artei contemporane o face pe aceasta posibilã, reperabilã, analizabilã. Tradiþia ca bornã, ca element de referinþã, ca punct de plecare.

Ei bine, arta contemporanã, sau cum i se mai spune greºit de avangardã, are relaþii tensionate cu acea tradiþie pe care o gãseºte în acel sol în care este “importatã” sau “plantatã”. Tradiþia are rãdãcini viguroase, bine pãzite. Ea s-a constituit ca rod al efortului depus de generaþii de indivizi pentru care “plãmada” existenþialã o constituia chiar ceea ce ei numeau (ºi numesc) “tradiþie”. Este acel ceva infailibil ºi indestructibil, pentru care arta este doar unul dintre suporturi. ªi poate nu cel mai important. “ªcoalã naþionalã de picturã” sau “ºcoalã moldoveneascã de tapiserie”, sunt construcþii teoretico-ideologice (deloc persuasive) edificate pe un suport al sensibilitãþii þãrãneºti; acestea constituie practic primul moment în care moºtenirea trecutului se conºtientizeazã mai mult sau mai puþin ºtiinþific. Sugestiv mi se pare faptul cã despre aceste lucruri au început a vorbi tocmai cei din prima generaþie de intelectuali basarabeni postbelici, ei fiind educaþi într-o culturã sovieticã cosmopolitã, impersonalã, unicefalã, heteroclitã, depersonalizatoare. Contactul lor cu bagajul trecutului istoric era aproape nul, sau în orice caz, puternic diluat ºi mediat. Se naºte aici o chestiune foarte complicatã: în ce mãsurã niºte indivizi ºcoliþi într-o culturã “internaþionalistã” (cum s-a declarat a fi cea societicã), fãrã o legãturã directã cu ºcoala

interbelicã, sunt capabili sã poarte ºi sã transmitã altor generaþii “genele” tradiþiei “ancestrale” locale?

Greu de spus unde anume s-a nãscut arta contemporanã, pentru cã este aproape imposibil sã stabileºti produsul cãrei culturi este. Pãrinþii ei au fost niºte emigranþi, niºte dezrãdãcinaþi prin definiþie (Duchamp, Tzara, Joyce, Kandinsky, Jarry, Brâncuºi). Ea e perceputã ca ceva dat, ºi aplicarea criteriilor de judecatã formulate de modernitate par improprii pentru analizarea acestui tip de opþiune artisticã / plasticã. Cred cã existã o legãturã structuralã între “invazia” formelor politice ºi de coabitare socialã pe care ºi le doreºte / însuºeºte o anume parte a Europei – cea de dincoace de fosta Cortinã de Fier – , ºi cultivarea oarecum forþatã, programaticã a artei contemporane aici. Altfel spus, fenomenul este un implant cu care organismul cultural alogen se împacã destul de greu. Iar coabitarea este tensionatã. Este perceputã ca un corp strãin, iluzoriu, bastard, efemer ca un mereu ultim sosit. Arta contemporanã, în varianta sa “moldoveneascã”, nu a devenit nici pânã astãzi un fenomen prea agreat, admis la masã ca un egal. Ea este privitã ca o rudã “bogatã” care-ºi cam face uneori de cap, în voie – “pentru cã are de unde !”. Întreaga reþea a Centrelor de Artã Contemporanã Soros a avut multã vreme un statut privelegiat în toate statele unde ºi-a avut “tentaculele”, a epatat prin posibilitãþi financiare nelimitate, orice proiect era realizabil, orice toanã curatorialã, posibilã. Lumea venea la începuturi sã mai vadã “þãcãnelile” celor “de la Soros”. În anumite spaþii culturale injecþia aceasta de capital în realizarea de proiecte de artã contemporanã a avut efecte benefice în procesul de modelare a unui nou tip de conºtiinþã artisticã. S-au topit gheþarele în relaþia dintre fluxurile artei occidentale, underground-ul estic de altã datã constituie acum un bun material documentar sau de arhivã doar. Artistul estic a început sã circule, sã se informeze cu dezinvolturã ºi sã-ºi însuºeascã configuraþiile design-ului apusean: aerisit, atractiv, spectaculos, aseptic, ce tinde spre o perfecþiune de dincolo de uman. Problema majorã care se pune însã în aceastã deschidere ºi permisivitate este chiar artistul, natura lui umanã, problematica lui interioarã, dacã vreþi. În ce mãsurã oportunitatea care i se deschide acestuia de a se exprima prin alte mijloace plastice decât cele pe care i le-a oferit un sistem de învãþãmânt prin care a trecut îl re-modeleazã ca entitate creatoare? Cãci, sã ne înþelegem: un artist care a folosit peniþa, pensula sau dalta, ca unelte prin care îºi exterioriza ideile, opþiunile plastice, mai greu ar decide / consimþi sã se aºeze în faþa unui calculator sau ar folosi un câmp (la propriu) sau o periferie a unui mare oraº pentru a produce o performance sau o intervenþie. Trebuie sã fii un anume tip de artist pentru astfel de exteriorizãri. Tipul acesta de “exhibiþionism” þine de natura ascunsã a lucrurilor, de o altã ordine a socialului ºi mentalului chiar. Dar ºi de diferenþa culturalã – adevãrat mãr al discordiei. Pe Joseph Beuys l-a putut “secretá” doar o þarã ca Germania, aºa cum pe sculptorul Robert Smithson doar America l-a putut însufleþi, ceea ce nu s-ar putea spune despre Pollock; el este din altã “poveste”. Brener ºi Kulik sunt copiii-anarhiºti ai Rusiei rãmase fãrã incomensurabilul imperiu, iar Miroslaw Balka ºi Tadeusz Kantor reprezintã “sevele” creatoare ale Poloniei sumbre. Mark Verlan este un produs specific al histrionismului superficial, dar atât de “metisat” chiºinãuean; dar el n-a avut nevoie de banii (sau logistica ideologicã a) lui George Soros pentru a sonda în “ºantierele arheologice” ale acestei sensibilitãþi particulare. CSAC doar l-a fãcut cunoscut. Recunoaºterea, însã, este doar cireaºa de pe tort, este, poate, doar partea vãzutã a icebergului. Problemele creaþiei rãmân mereu ascunse, aproape insondabile pentru spectatorul de circumstanþã cum este, de obicei, cel ce viziteazã spaþiile în care se expune arta contemporanã. Exhibiþionismul artistului este de datã foarte recentã. El þine, pânã la urmã, de impulsuri exterioare, provocate de circumstanþe, conjunctural.

Din toate epocile pe care le contabilizãm spre a articula o istorie a artei, a noastrã (“postumanã”?; Post Human – acesta era titlul unei expoziþii realizate de Jeffrey Deitch, deloc întâmplãtor itineratã la Lausanne, Turin, Athena, Hamburg, încã în 1992) este poate cea mai nãbãdãioasã; chiar publicul ºi amatorul de artã, “maºini” raþionale inventate de modernitate ºi educate de curatori, filozofi ºi directori de muzee, par a nu mai conta prea mult pentru artistul de datã recentã – el lucreazã parcã numai ºi doar pentru sine. A nu se înþelege însã, în acest context, cã este vorba despre acelaºi “mit al artistului singur ºi neînþeles” (varianta binecunoscutã, romanticã), pentru cã acesta chiar îºi punea realmente problema comunicãrii – de o manierã foarte, sau aproape, bolnãvicioasã. Artistul contemporan se autoînsingureazã, comunicarea lui devine mai repede una pretinsã ºi mimatã decât voitã ºi trãitã în mod expres. El nu vrea sã aparã în faþa publicului (arta video funcþioneazã ca un paravan protector, conceptualismul dicteazã bariere verbale, non-comunicative), el se prezerveazã de orice atingeri cu potenþialul sãu public. Lumile create, de pildã de Moriko Mori, sunt universuri nelocuite ºi nelocuibile, sterile, virtuale, transparente, fluide. “Carnea” ºi “secreþiile” artistului sunt cu grijã izolate, pitite, fãcute sul ºi “filtrate” pânã la indistincþie. De la Manzoni, cu a sa “Merda d’artista” pânã la Wim Delvoye, cu instalaþia “Caca-Cola”, producãtoare de excremente umane. Orice tip de flexibilitate ºi îndoiala par a fi excluse – ca reprezentînd un pericol permanent, destructiv. Tipul acesta de comportament þine de alte relaþii sociale, þine de timpul supermarketului, de era mastodonþilor comerciali. Erã care dureazã atât cât eºti acolo, înãuntru, în acele hale, unde ai de toate, dar eºti singur, abandonat în ghearele mãrfurilor. De ce oare acolo cântã mereu muzica? Spaþiile întunecate în care se “planteazã” arta video sunt oarecum similare cu acele hangare…

Arta ºi ea e o marfã, iar muzeele tind sã devinã hale de divertisment. Cafeneaua, shop-ul, videoteca completeazã miza vizitãrii unui muzeu; componentele acestea, cãrora le-am putea zice ºi “ingrediente” întregesc tipul de ofertã care se înfãþiºeazã spectatorului. Cartolinele, hãrþile, diapozitivele, ghidurile, cataloagele, ghidajele, ilustratele, ecusoanele – fac parte din expoziþie. Expunerea are o nevoie vitalã de aceste “cârje” ilustrativ-explicative. Subtil, vizitatorul trebuie cucerit, dãdãcit, educat, câºtigat de partea ta. El nu va fi lãsat sã plece cu nedumeriri sau angoase. Grija (maternã? a) instituþiei pentru spectator face parte din chiar releele sistemului artistic.

“Sistemul artei este un sistem al consumului demonstrativ, sistem care are, fireºte, multiple aspecte comune cu alte structuri ale societãþii de consum – turism, modã sau sport. Dar, fireºte, sistemul artei este incomparabil mai individualizat: dacã în alte sisteme consumul este în grup, în cel artistic, el este practic individual, original, personal. Sistemul artei propune spectatorului nu atât produsul, cât variante individuale ale metodelor de consum a acestui produs. Pe scurt: în sistemul artei se consumã însuºi consumul” (Boris Groys).

Ei bine, cultura tradiþionalã a þãrilor din Est are de înfruntat aceastã invazie a noului, cu toate formele pe care le aduce “imperialismul multinaþional”. Cum va arãta acest “hibrid” intelectual în anii imediat urmãtori?

Vladimir Bulat aprilie-iunie, 2002

Different Kinds of Invasion

The consumer society is, by its policy of imposing itself vigorously, an almost irreversible invasion. From the very start I would like to clarify the terms of the issue under discussion. My thesis is as follows: the “multinational imperialism” (Frederick Jemison), which now is expanding eastwards, “exports” to the areas under its control its cultural forms as well as the institutional discourses connected with them; they represent an effect of the “hegemony of capital” (Okwui Enwesor). I will try to describe a scheme and the chain of elements that define the idea of invasion in terms of contemporary art, which is one of the manifestations of this “imperialism.”

A military invasion, from the oldest times, aimed at occupying territories, crushing the enemy’s military force, and defeating (or mutilating) physically and morally the rulers of the coveted territory. When the symbolic power is defeated, the pillars on which it rests crumble instantly. Chaos is the close kin of Thanatos. Its vapors start hovering as soon as fear, horror and anxiety take over the battle field and the camp of those whose fate has been shame, humiliation, defense and defeat. Well, only some have been born to become victors. Or perhaps there are invisible powers that “arrange” things this way? Looking back, we see more vanquished than victors. More bodies than monuments. Ruins cover the entire world, poverty is the order of the day in most parts of the planet. More ruins are added to the already existing ones, which are increasingly heavier and more embarrassing. The world is full of contrasts and differences mold and dictate policies, discourses, and ideologies.

There are also cultural invasions, which work similarly to the scheme described above. Fukuyama argues that “democratic performance depends directly on a given culture”, referring to the post-totalitarian fate of the countries from the former communist world. The political values of Western democracy take root with much difficulty in Orthodox countries (Moldova, Romania, Bulgaria, Macedonia), as well as in Muslim ones (Kazakhstan, Kyrgyzstan, Uzbekistan, Turkmenistan), which oftentimes face a fierce resistance from the traditional culture which is dominant, clearly defined, paternalistic, and often grudgingly residual. A certain type of “nationalism” bares its fangs at all levels; there is a tacit cohesion (and collusion) of conservative forces (of any nature: political, cultural, social, institutional) by which they oppose any forms of novelty. This is a struggle of big stakes.

In the case of Moldova, even the new technologies are grouped along ethnic lines; there are Internet providers who work only for Russians, who accept (with partiality) that there exists a “Moldovan” language (Moldova Cyber Community), while advertising on the Web (which so far has been extremely weak) is almost exclusively in Russian. The television that has the largest audience is the “national”, central one, which broadcasts only several hours per day under a horrible censorship and total control over what’s being broadcast. No independent, private television community able to counteract the almost total supremacy of the official one has appeared yet. There have been several attempts, but such efforts have been quickly helped on to bankruptcy. The case of Catalan TV is a famous one. The offer of the cable operators is blatantly limitative, when Russian channels represent a majority; this is largely regulated by demand – a situation perversely speculated by the ideologists of denationalization and current falsifiers of history. Moldova is in an extremely delicate situation from the viewpoint of human potential: several hundred thousand people have left abroad (legally, but mostly illegally) to work, to rob, to prostitute themselves. To be sure, there are positive examples as well. Many young people have received “Magna cum laude” diplomas at various foreign universities in Europe and America. Nevertheless, this country has a divided society, in which the militant civility is embarrassingly overshadowed by the basic struggle for survival. Normality here is the privilege only of a small clique of nouveaux riches

In one of the northern districts of Chiºinãu one can see the idyllic image of the Moldovan “paradise”, populated by several dozen villas and small “palaces” of this social category – they appeared overnight in the jungle of local “capitalism.” I believe such overly protected, dressed-up and pseudo-Americanized enclaves appeared in the entire Eastern Europe. Defying emanations of the glittery transoceanic Beverly Hills. What we see essentially is a “grafting” of the esthetics characteristic of the standardized American living space onto the trunk of a local model of normal life, as it used to be in the ex-USSR cities. Houses with a lot of space inside, with the ubiquitous living room and perhaps Jacuzzi too, while outside we see multiple turrets, balconies, skylights and zinc roofs (sometimes tile roofs) that appeared in large numbers almost overnight. The houses and villas in this area have pharaonic sizes, and each of them “speaks” its own architectural language. Practically one can’t find

two similar constructions. They are not alike. But all of them are surrounded by fences, well-guarded, with metal gates, rich ironwork, sophisticated surveillance systems, while their walls function as true fortresses. It is interesting that several embassies are located here too, as well as several families of diplomats and business people. As they say, the local “aristocracy” have honorable, “good” neighbors. It is difficult to say whose idea it was to populate / deforest this area: the foreigners’ or the locals’. In any event, both groups behave as if they belonged to the same social category: the new caste of the “globalized.” The characteristic signs are quite visible. Now they all live together, in a “secure community”, in an enclave in which they can feel (or at least they think so) protected, guarded, hidden from the impure eyes of the “proletariat”, the undesired, the wretched and the poor. This is a possible image of the “voluntary ghetto” described recently by Zygmunt Bauman, that is the place that offers a full “warm sense” of security: “The security and certainty of existential conditions can be hardly bought by a bank account – but the security of the place can be bought only if the bank account is large enough.” The bank accounts of the “globals” are usually sufficiently large. The globals can afford, in the industry of security, the equivalent of haute couture

Contemporary art – this is not the place for a definition of this garrulous and confusing concept – from its very debut has seemed to many as an “invasion”, as a public self-assurance, as an ostentatious discharge of the ballast of tradition. “The negativity of avant-garde” (Thierry de Duve) corrodes the foundation of “positive” culture without denying it because, in order to exist, it needs contrasts, tension, states of conflict. It is the lack of consensus regarding contemporary art that makes it possible, identifiable, analyzable. Tradition as landmark, as reference element, as starting point.

So, contemporary art or, as it is mistakenly called, avant-garde art is in a relationship of tension with the tradition that it found on the ground to which it was “imported” or “planted.” Tradition has strong, well-kept roots. It was created by the effort of generations of individuals for whom the existential “dough” was what they themselves called (and still call) “tradition.” It is that infallible and indestructible something, for which art is just one of the supports. Perhaps not even the most important one. “The national school of painting” or “the Moldovan school of tapestry” are just ideological-theoretical constructions (not at all persuasive ones) built on a carrier of peasant sensibility; they represent practically the first instance when the heritage of the past is looked upon more or less scientifically. I think it important that these things were first mentioned by the first generation of post-WWII Moldovan intellectuals, who were educated in the Soviet cosmopolitan, impersonal, unicephalous, heterogeneous, depersonalizing culture. They had almost no contact with the historical past or, at least, such contact was strongly watered down and mediated. A very complicated issue emerges here: to what extent some individuals schooled in an “internationalist” culture (as the socialist culture used to be called), with no direct link to the interwar school, are able to carry and pass on to other generations the “genes” of the local “ancestral” tradition?

It is difficult to say where exactly contemporary art was born, since it is almost impossible to pinpoint the culture whose product it is. Its parents were emigrants, rootless people by definition (Duchamp, Tzara, Joyce, Kandinsky, Jarry, Brancusi). It is taken for granted, and the judging criteria formulated by the modern world seem inappropriate for an analysis of this kind of artistic option. I believe there is a structural link between the “invasion” of political forms and social cohabitation wanted / assumed by a part of Europe – the one on this side of the former Iron Curtain – and the somewhat forced, programmed cultivation of contemporary art here. In other words, the phenomenon is an implant accepted with difficulty by the alien cultural body. The cohabitation is tense. It is seen as an alien, illusory, bastard, ephemeral body, as an eternal last-come.

Contemporary art, in its “Moldovan” version, has not become a liked phenomenon to the present day and is not looked upon as an equal. It is seen as a “rich relative” who sometimes behaves nasty, at will –“because it’s got the means”! The entire network of Soros Centers for Contemporary Art had for a long time a privileged status in all the countries where it had its “tentacles;” it impressed by unlimited financial possibilities, any project was carried out, any curatorial prank was possible. People used to come at the beginning to see the “potty things” of those “Soros people.” In some countries this injection of capital into projects of contemporary art had beneficial effects in terms of modeling a new type of artistic consciousness. The ice melted between the different currents of Western art, and the erstwhile Eastern underground became good documentary or just archive material. The Eastern artist started to travel, to learn easily and assume the configurations of Western design: clear, attractive, spectacular, aseptic, tending towards a perfection beyond the human. The main problem that appeared in this openness and permissiveness was the artist himself, his human nature, his inner problematic if you will. To what extent does the new opportunity to express himself by other artistic means than the ones taught to him by the educational system he went through remodels the artist as a creative entity? Let’s clarify one thing: an artist who used the quill, the brush or the chisel as tools through which he expressed his ideas and artistic options, will have difficulties sitting in front of a computer or using a field (in the direct sense of the word) or the periphery of a large city to produce a performance or an intervention. One has to be a certain kind of artist for such expression. This type of “exhibitionism” is linked to the hidden nature of things, to a different order of society and even mentality. But also to a cultural difference – a true apple of discord. Joseph Beuys could be “secreted” only by such a country as Germany, just as a sculptor such as Robert Smithson could be given life only by America, which could not be said about Pollock; he is from a different “story.” Brener and Kulik are the anarchist children of a Russia left without the boundless empire, while Miroslaw Balka and Tadeusz Kantor represent the creative “pith” of a somber Poland. Mark Verlan is a specific product of superficial histrionism, but also so characteristic of the crossbreeds of Chiºinãu; he didn’t need the money (or the ideological logistics) of George Soros in order to dig at the “archeological site” of this peculiar sensibility. CSAC only made him known. Recognition, however, is only the cherry on top of the cake, or perhaps only the visible part of the iceberg. The problems of creativity are always hidden, almost unprobable for ccasional viewers as are those who usually visit exhibitions of contemporary art. Artistic exhibitionism is a quite recent phenomenon. It is tied, at the end of the day, to external impulses provoked by given circumstances.

Of all the eras usually listed to give body to a history of art, ours (“posthuman”?; Post Human – this was the title of an exhibition by Jeffrey Deitch, which traveled, by no accident, to Lausanne, Turin, Athens, Hamburg, back in 1992) is perhaps the most capricious; even the public and lovers of arts, rational “machines” invented by modernity and educated by curators, philosophers, and museum directors, seem not to count too much for the new artist – he seems to work only and exclusively for himself. One should not understand, however, this in the sense of “the myth of the lonely and misunderstood artist” (the well-known, romantic version), for this artist actually raised the issue of communication in a very, or perhaps almost sickly manner. The contemporary artist alienates himself, his communication is pretended and mimicked rather than willed and lived expressly. He does not want to face the public (video art works as a protective screen, conceptualism dictates verbal,

non-communicational barriers), he keeps away from any touch with a potential public. Created worlds, for instance those of Moriko Mori, are uninhabited and uninhabitable universes, sterile, virtual, transparent, fluid. The artist’s “flesh” and “secretions” are carefully isolated, hidden, rolled up and filtered to indistinction. From Manzoni and his “Merda d’artista” to Wim Delvoye and his “Coca-Cola” installation, which produced human excrement. Any kind of flexibility and doubt seem to be excluded as a permanent, destructive threat. This kind of behavior is linked to other social relations, to the time of the supermarket, to the era of commercial mastodons. An era that lasts for as long as you are there, inside, in those halls, where you have everything but feel alone, abandoned to the claws of merchandise. Why does music always play there? The dark spaces in which video art is “planted” are somewhat similar to those hangars...

Art is merchandise too, and museums tend to become entertainment halls. The café, the shop, the video parlor complement the bet of a museum visit; these components, which we may also call “ingredients”, complete the offer before the viewer. Cards, maps, slides, guides, catalogues, pointers, illustrations, badges – they are all part of the exhibition. The exhibition needs vitally these illustrative-explicative “walking sticks.” Subtly, the visitor must be conquered, doted, educated, won over to your side. He will not be permitted to leave puzzled or anxious. The (maternal?) concern of the institution for the viewer is part of the very relays of the art system.

“The art system is a system of ostentatious consumption, a system that has, naturally, many common aspects with other structures of the consumer society – tourism, fashion, or sports. But, naturally, the art system is incomparably more individualized: while in other systems consumption is performed in groups, in the artistic one it is practically individual, original, personal. The art system offers to viewers not so much the product, as individual versions of consumption methods of this product. In short: in the art system consumption itself is being consumed.” (Boris Groys)

Well, the traditional culture of Eastern countries has to face this invasion of the new, with all the forms brought along by the “multinational imperialism.” What will this intellectual “hybrid” look like in the near future?

Vladimir Bulat April-June, 2002

Invazia invaziilor

ªtefan Rusu, artist, curator al proiectului “Invasia”

Moldova se întinde în lãþime de la 44’ 54’’ pânã la 48’si 51’’. Lungimea ei este nedeterminatã, dar cei mai mulþi geografi aºeazã marginea ei apuseanã, care atinge Transilvania, la 45’39’’: capãtul ei dinspre rãsãrit, care face un unghi ascuþit la Akerman, numit de locuitori Cetatea Alba, îl socotesc la 53’ 22’’. D. Cantemir. Descrierea Moldovei. Chiºinãu,1992

Huseyin Bahri Alptekin

Proiectul Utopic Invasia

“Sea Elephant Travel Agency” (Istambul – Salonic – Orheiul Vechi / Moldova – Tirana -Istambul)

Post Scriptum pentru Invasia:

Kagan (ca ºi Han, un nume vechi din Asia Centralã) m-a sunat, spunând cã se þine un chef la Salonic pe 13 (septembrie 2001) ºi cã se va duce cu Cessna 340 a lui Korhan, ºi a mai spus cã putem sã ajungem ºi la Bienala de la Tirana pe 14-15, la deschidere, dupã cheful de la Salonic; tot atunci ieºea numãrul 4 al artist-ului (revistã de artã contemporanã din Istambul) ºi anunþurile fuseserã deja fãcute.

Mai ºtiam cã pe 16 în Moldova se þinea proiectul Invasia. Când ne-am hotãrât ce facem, ne-am zis, de ce sã nu mergem ºi în Moldova dupã deschiderea de la Tirana. Chiar dacã aveam probleme reciproce cu vizele între Turcia ºi Moldova, ne-am spus, sã încercãm sã obþinem viza în ultimul moment, iar dacã nu merge zburãm oricum ºi invadãm din cer ca un OZN.

Proiectul Invasia era ca o carte-blanche pentru noi ºi vroiam sã ajungem acolo oricum. Echipa avionului nostru TC-ART (Tango Charlie-Alpha Romeo Tango) se compunea din Korhan Abay, artist pilot, Kagan Gursel, artist de viaþã, Ahmet Senkart, designer, artist bucãtar, ºi eu. Cu Ahmet ºi Kagan fusesem la Odesa ºi Soci, cãutându-l pe Marea Neagrã pe eroul lui Jules Verne Keraban, în 1999 ºi 2000. Noi întotdeauna ne dorisem sã ajungem în Moldova. Aceasta era o sarcinã pe care ne-o pusesem încã în 1999. Totul era pregãtit, ºi eu eram gata sã termin o lucrare pentru o expoziþie, apoi sã mã întâlnesc cu Kagan, care pe atunci stãtea la Swiss Hotel, deci l-am sunat sã ne întâlnim, l-am gãsit, în mod straniu, la hotel, el m-a întrebat dacã ºtiam, nu, eram ocupat cu lucrul la capãtul lumii în afara oraºului. M-am dus la hotel sã vãd dezastrul: 11 septembrie. Vã puteþi închipui deci cum acel dezastru global a afectat chiar ºi lumea artei. O datã în viaþã aveam ºi noi la dispoziþie un avion de dragul artei ºi nu exista nici o posibilitate sã decolãm. Traficul aerian fusese închis deasupra Mãrii Egee, pentru încã cel puþin câteva zile în cazul avioanelor mici, particulare. În plus, nici nu poþi explica situaþia dacã eºti întrebat – patru turci merg cu avionul la Salonic la un chef apoi la Bienala de la Tirana ºi în Moldova la proiectul Invasia ºi retur la Bienala de la Istambul sã contribuie la aspectul conceptual: Ego Fugal. Cãile aeriene erau deci închise, iar noi nu ne puteam urma acel itinerar artistic. Dezastrul acela global ne-a afectat micile noastre vieþi de artiºti. Ce micã e lumea.

Huseyin Alptekin, 24 / 07 / 2002

Utopic Invasia project

“Sea Elephant Travel Agency” (Istanbul – Thessaloniki – Orheiul Vechi / Moldova - Tirana - Istanbul)

Post Scriptum for Invasia:

Kagan (like Khan, an old name from Central Asia) called me, saying that there was a party in Thessaloniki on the 13th (September 2001) and he would go there with Korhan’s Cessna 340, and he said we can make it to the Tirana Biennale as well on the 14-15 for the opening after the party in Thessaloniki; also the 4th issue of artist (contemporary art magazine in Istanbul) was about to be printed and they had put up the announcement already.

We also knew that the Invasia project in Moldova was going to be held on the 16th. When all was decided we said why not head to Moldova as well after the opening in Tirana. Even if we had reciprocal visa problems between Turkey and Moldova, we said, let’s try to get the visa at the last moment, or if that doesn’t work we just fly anyway and do the sky invasion as an UFO.

The Invasia project was a carte-blanche for us and we wanted to attempt it anyhow. The crew of our TC-ART (Tango Charlie-Alpha Romeo Tango) plane was Korhan Abay, pilot artist, Kagan Gursel, life artist, Ahmet Senkart, designer, artist cook, and me. With Kagan and Ahmet we had been to Odessa and Sochi, tracing the hero, Keraban of Jules Verne on the Black Sea, 1999 and 2000. We had always been attracted to go to Moldova. That had been our challenge since 1999. All was set and I was about to finish a piece for a show, I was going to meet Kagan, he was that time based in Swiss Hotel, I called him to meet, he was strangely in the hotel, he asked if I knew the thing, no, I was busy with work in the middle of nowhere out of the city. So I went to the hotel and watched the disaster: 11th September. You can then imagine how that global disaster affected even the art world. Once in life we had a plane for art’s sake and there was no way we could take off. The air traffic was closed in the Aegean sky, and at least for several more days for small, private planes. Besides, you can’t explain the situation if asked – four Turks are just flying for a party to Thessaloniki and Tirana Biennale and Moldova for the Invasia project and back for the Istanbul Biennale to contribute to the conceptual aspect: Ego Fugal. So the air was closed, we couldn’t do that artistic itinerary. That global disaster affected our small lives of artists. What a small world.

Huseyin

Alptekin, 24 / 07 / 2002

The Invasion of Invasions

Stefan Rusu, artist, curator of the “Invasia” project

Moldova stretches wide from 44’54” to 48’51”. Its length is indefinite, but most geographers have set its western edge, which touches on Transylvania, at 45’39”, and its eastern edge, which creates an acute angle at Akerman, named by locals Cetatea Alba (White Fortress), at53’22”.

D. Cantemir. Descrierea Moldovei. Chisinau,1992 (written in 1718)

Mongolia a emis timbre poºtale cu imaginea zgârie-norilor din New York [03.11.2001 18:20]

La oficiile poºtale din Mongolia au apãrut spre vânzare timbre noi cu imaginea celor douã clãdiri de 110 etaje fiecare ale World Trade Center din New York, distruse în urma actelor teroriste din 11 septembrie.

Dupã cum a informat conducerea societãþii mongole Mongol ªuudan (Poºta Mongoliei) agenþia RIA Novosti, în urma actelor teroriste din SUA în întreaga lume a crescut brusc cererea pentru timbre, cãrþi poºtale ºi afiºe cu imaginea acestor clãdiri. ªi societatea Mongol ªuudan a hotãrât sã emitã un tiraj de timbre reprezentând WTC. Pentru filateliºtii din strãinãtate noile miniaturi poºtale, emise cu un tiraj de 30 mii exemplare, vor fi vândute prin Internet.

Societatea Mongol ªuudan intenþioneazã sã transmitã mijloacele acumulate în urma vânzãrii noilor timbre poºtale autoritãþilor oraºului New York pentru lichidarea consecinþelor actelor teroriste. (RIA Novosti)

Mongolia issued stamps depicting the New York skyscrapers [03.11.2001 18:20]

The post offices in Mongolia started selling new stamps depicting the two 110-story buildings of the World Trade Center in New York, destroyed as a result of the terrorist acts of September 11.

The management of the Mongolian company Mongol Shuudan (Mongolian Post) told RIA Novosti that after the terrorist acts in the USA there was a sharp increase in demand all over the world for stamps, postcards and posters with the image of those buildings. The Mongol Shuudan company also decided to print stamps with WTC. For foreign philatelists the new post miniatures, printed in 30 thousand copied, will be sold also through the Internet. The Mongol Shuudan company plans to donate the revenues collected from the sale of the post stamps to the New York authorities as a contribution towards eliminating the consequences of the terrorist acts. (RIA Novosti)

Formarea statului Moldova a fost un rezultat al procesului îndelungat de dezvoltare istoricã a populaþiei romanice de est, mersul lent al cãruia se datoreazã, în mare mãsurã, dupã cum afirmã istoricii, situaþiei geografice a þãrii: la capãtul “coridorului” stepei euro-asiatice – calea miºcãrii permanente a nomazilor din Orient.

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Invasia hunilor, de la sfârºitul sec. IV e.n. a avut cele mai nefaste urmãri pentru populaþia din spaþiul dintre Nistru ºi Carpaþi. Ajungând la Nistru în anul 376, hunii au forþat râul, i-au înfrânt pe ostrogoþi, o parte din care, în frunte cu Athanaric, s-au retras spre Carpaþi. Puternica uniune tribalã a hunilor s-a constituit încã în sec. III î.e.n., în stepele Asiei Centrale

Istoria Republicii Moldova. Publicaþia Asociaþiei oamenilor de ºtiinþã din Moldova “N. Spãtarul Milescu”, Chiºinãu, 1997

Nenad Andric

Text fãrã titlu (privind proiectul Life Still)

Lucrarea cu calul alb a fost conceputã prima datã pentru evenimentul din Moldova din septembrie 2001. Îmi amintesc, cã fusesem invitat sã vin la acea întrunire “ciudatã” cu doar o zi înainte de începutul evenimentului.

Deci nu am avut prea mult timp sã mã gândesc.

Vroiam sã vãd acel tableau vivant / performance acolo, pe un deal, cu sunete ambiante ºi sunete de difuzoare, ºi cu ceva vânt. Însã din cauza unui(or) motiv(e) lucrarea nu a fost realizatã. Cal aveam, aveam ºi aproape tot echipamentul necesar, ºi oamenii, stimaþii noºtri spectatori, erau ºi ei prezenþi. Însã lipsea totuºi ceva sau cineva.

Oricum, lucrarea a fost dusã la capãt la sfârºitul aceluiaºi an, în noiembrie, la k / haus, dasKunstlerhaus Passagegalerie de la Viena.

Nu a fost uºor sã realizez aºa o lucrare acolo, deoarece primãria de la Viena are niºte regulamente destul de stricte privind evenimentele publice, mai ales cele “mai marginale” ºi nu prea obiºnuite. Au fost solicitate exact trei permisiuni diferite: prima a fost de la veterinar, care a examinat Calul ºi incinta galeriei. A doua a fost de la aºa-numita “TheaterPolizei”, ºi încã una de la autoritãþile oraºului.

Ideea era de a prezenta un corp “digitalizat” al unui cal alb viu, care sã stea nemiºcat în spaþiul galeriei. Utilizând simplul mijloc de proiectare a unei benzi video curate pe corpul Calului, se atingea iluzia unui “corp video”, creându-se o uºoarã confuzie însoþitã de un anumit suspans: corpul real se transforma într-o sculpturã video tridimensionalã.

Iar suspansul, acesta apãrea probabil deoarece Calul intrase în galerie printr-o deschizãturã în peretele lung de sticlã. Camera era destul de îngustã, ºi nici nu prea înaltã – urechile Calului aproape atingeau tavanul.

Poate ar trebui sã menþionez cã graþiosul animal a trebuit sã vinã prin staþia de metrou de la Karlsplatz, aceasta fiind singura cale pe care se putea evita aventura prea riscantã de a duce calul în jos pe scãrile ce duc spre galerie.

Publicul era destul de tãcut, sau poate precaut, deoarece deranjarea marelui actor alb putea sã ducã la... o situaþie neaºteptatã. O vienezã încântãtoare întreþinea buna purtare a Calului, stând discret lângã el în întuneric.

Aceastã lucrare nu are o “citire” sau “înþeles” ascuns, cu toate cã sugereazã totuºi ceva. Lucrarea a fost realizatã când mã mai interesau piesele legate de un loc concret. Acum probabil nu aº mai lua în considerare circumstanþele istorice sau geopolitice date ale locului concret.

Ideea unei lucrãri în plutire, autodefinitorii (self-specific, un termen pe care l-am inventat cu aceastã ocazie) mi se pare mai interesantã, cel puþin pentru un timp.

Nenad Andric, iulie 2002

Aº vrea sã le mulþumesc ºi urmãtoarelor persoane care au contribuit la lucrarea mea în diferite feluri: Andrej Vucenovic, Zagreb; Elke Krasny, Viena; Gerhard Leixl, Viena; Marin Turea, Chiºinãu; Octavian Eºanu, Chiºinãu; Paul Beekhuis, Eindhoven; Tina Bepperling, Viena; Thomas J. Jelinek, Viena; Veaceslav Druþã, Chiºinãu; Valie Goschl, Viena; ºi chiar lui ªtefan Rusu, Chiºinãu.

Untitled Statement (on the Life Still project)

The piece with a white horse was originally conceived for the September 2001 event in Moldova. I remember that I was invited to come to that “odd” gathering only one day before the thing started. So I did not have much time to think.

I wanted that tableau vivant / performance to be there, up on a hill, with sounds from the environment and sounds from the loudspeakers, with some wind as well. But for some reason(s) the work was not realized. The horse was there, almost all of the equipment was there, and the people, our respected spectators, were there too. But something or somebody was still missing.

Anyway, the work was finally completed later that year, in November, in Vienna’s k / haus, dasKunstlerhaus Passagegalerie.

It was not very easy to perform such a piece there, since the city of Vienna has some rather strict regulations regarding public events, particularly those “edgy,” not so very usual ones.

Precisely three different permissions were requested: first one was from the vet, who examined the Horse and the gallery venue. The second one was from the so-called “TheaterPolizei,” and then yet another one from the city authorities.

The idea was to present a “digitized” body of a real white horse standing still in the gallery space. By using the simple means of a blank video tape projected on the Horse’s body, the illusion of “video-body” was achieved, and a small confusion accompanied by a certain suspense was created: the real body became a threedimensional video sculpture.

And the suspense, it was probably because the Horse entered the gallery through the opening in the long glass wall. The room was rather narrow, and also not very high – the ears of the Horse were almost touching the ceiling.

Perhaps it should be mentioned that the gracious animal had to come via the metro station on Karlsplatz, as it was the only way to avoid the overly risky affair of the Horse walking down the stairs leading to the gallery.

The audience was rather quiet, cautious I guess, as the disturbance of the great white actor might have led to an... unexpected situation. A charming Viennese girl was maintaining the Horse’s good behavior, discretely standing next to him in the dark. There is no implied “reading” or “meaning” of this piece, although it does suggest something.

It was made in the time while I was still interested in site-specific works. Now I would probably not take into account the given historical, or geo-political circumstances of the place.

The idea of a floating, “self-specific” (a new term I coined for this occasion) work appears more appealing, at least for the time being.

Nenad

Andric, July 2002

I would also like to thank the following persons for contributing to the work in various ways: Andrej Vucenovic, Zagreb; Elke Krasny, Vienna; Gerhard Leixl, Vienna; Marin Turea, Chisinau; Octavian Esanu, Chisinau; Paul Beekhuis, Eindhoven; Tina Bepperling, Vienna; Thomas J. Jelinek, Vienna; Veaceslav Druta, Chisinau; Valie Goschl, Vienna; and even Stefan Rusu, Chisinau.

The formation of the Moldovan state was the result of a long process of historic development of the eastern Roman population, whose slow progress was due, as historians have shown, mainly to the country’s geographic situation: at the end of the “corridor” of the Euro-Asian steppe – the route of incessant movement of nomads from the east.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

The invasion of the Huns at the end of the 4th century A.D., had the most nefarious consequences for the population living between the Nistru river and the Carpathians. The Huns reached and crossed Nistru in 376, defeated the Ostrogoths, a part of whom, led by

Athanaric, retreated towards the Carpathians. The Huns’ strong tribal union had been created back in the 3rd century B.C. in the steppes of Central Asia.

Istoria Republicii Moldova. Publication of the Association of Scholars of Moldova “N. Spatarul Milescu”, Chisinau, 1997

During Attila’s time (445-454), the Hunic “empire” reached the peak of its development, including in its realm a vast territory in central and south-eastern Europe populated by Thracians, Germans, Alans and many other tribes. The devastating invasion by Huns in the second half of the 4th century A.D. lead to an almost complete destruction of the population from the Carpathian-Nistrian area.

Pe timpul lui Attila (445-454) ”imperiul” hunic atinge culmea dezvoltãrii sale, incluzând în componenþa sa ºi un vast teritoriu din Europa centralã ºi de sud-est, populat de traci, germani, alani ºi multe alte triburi. Invazia pustietoare a hunilor din a doua jumãtate a sec. IV e.n. a dus ºi la nimicirea aproape completã a populaþiei din spaþiul carpato-nistrean. Doar spre sfârºitul sec. VI în aceste teritorii încep sã pãtrundã triburile slave.

Istoria Republicii Moldova. Publicaþia Asociaþiei oamenilor de ºtiinþã din Moldova “N. Spãtarul Milescu”, Chiºinãu, 1997

Procesul de dezvoltare a societãþii nord-dunãrene este grav afectat la sfârºitul sec. IV de invazia hunilor. Aceste triburi de pãstori nomazi au nãvãlit în fosta Dacie, silindu-i pe goþi (triburi vizigote) sã se retragã spre sud, pe teritoriul Imperiului Roman.

Strãbãtând pãmânturile populate de daco-romani, hunii s-au stabilit în Panonia, de unde întreprindeau campanii de jaf pe teritoriile vecine, inclusiv Dacia. Dar dupã înfrângerea lor de cãtre romani în lupta de la Nedav ºi moartea cãpeteniei lor Attila în 454, acest conglomerat de popoare se destramã.

Confruntarea hunilor cu Imperiul Roman, luptele interne din confederaþia tribalã a lui Attila ºi campaniile de jaf au determinat populaþia autohtonã sã se strãmute în locuri mai adãpostite, mai depãrtate de cãile de comunicare ale invadatorilor.

Antik Alexandru

Macheta pomenirilor

Genul: machetã / instalaþie

Tehnica: mixtã (fotografie, carton, sfoarã, lemn, piatrã)

Dimensiunea:100x100cm

2001 Invasia, Tabãra Internaþionalã de Artã, Orheiul Vechi, ºi Simpozion Internaþional, Chiºinãu, Moldova

Expunere

O machetã este întotdeauna o construcþie în miniaturã, oarecum mai schematicã ºi anterioarã configuraþiei reale. Macheta unui obiect sau a unui mediu închipuit este un lucru mai obiºnuit. Mai neobiºnuitã este macheta unei acþiuni artistice, sau macheta unui demers artistic, ºi asta când macheta-schiþã nu se dovedeºte a fi un simplu prospect pentru redimensionarea construcþiei în miniaturã.

În câteva din ultimele mele lucrãri, cum ar fi ºi Macheta pomenirilor, am folosit acest tip de construcþie în miniaturã ca o schiþã tridimensionalã, dar ºi ca o diagramã a timpului ipotetic, substituind motivele declanºatoare ale inspiraþiei cu motivele configurãrii sub presiunea contextului prezent dat.

Requiem Mock-Up

Genre: mock-up / installation

Technique: mixed media (photo, cardboard, string, wood, gravel)

Dimension: 100x100 cm

2001-Invasia, International Art Camp, Orheiul Vechi; and Symposium, Chisinau, MD

Statement

A mock-up is always a miniature construction, which is in a way schematic and downgraded from the real configuration. The mock-up of an object or of an imagined environmental milieu is more usual. Less usual is the mock-up of an artistic action, or the mock-up of an artistic discourse, when the schematic mock-up turns out not to be a simple prospectus of a miniature downscaled construction.

In several of my latest pieces, and in the Requiem Mock-Up too, I used this type of miniature construction as a three-dimensional design but also as a diagram of hypothetical time, substituting for the triggering motives of inspiration the motives of configuring under the pressure of a given present context.

It was only towards the end of the 6th century that Slavic tribes started coming to this territory.

Istoria Republicii Moldova. Publication of the Association of Scholars of Moldova “N. Spatarul Milescu”, Chisinau, 1997

At the end of the 4th century the process of development of the north-Danubian society was seriously affected by the invasion of the Huns. These tribes of nomad shepherds invaded former Dacia and forced the Goths (Visigothic tribes) to retreat southwards to the territory of the Roman Empire.

Crossing the lands populated by Dacian-Romans, the Huns settled in Pannonia, whence they undertook pillaging campaigns against neighboring territories, including Dacia. But after they were defeated by the Romans at the battle of Nedav, and after the death of their leader Attila, this conglomeration of peoples fell apart in 454.

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

O nouã situaþie politicã se creeazã pe pãmânturile carpato-dunãrene în urma evenimentelor ce au avut loc între 558-568, când conglomeratul asiatic al avarilor, împreunã cu germanii-longobarzii îi înfrâng pe gepizi. Avarii invadeazã teritoriul Platoului Intercarpatic ºi creeazã o imensã uniune de triburi numitã Hanatul Avar. Situându-se în câmpiile Dunãrii de Mijloc ºi al Tisei, ei îºi exercitau dominaþia pe celelalte teritorii carpato-dunãrene prin intermediul altor popoare dependente (gepizi).

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Iurie Cibotaru

“Vama”

TAMGA (tavro)

Tamga (din mongolã), folosit la origine de mongoli ca semn (tavro, marcaj), cu care se marcau posesiunile cu turmele de animale. Mai târziu – sigiliu pe acte oficiale, documente sau acte cu semnãtura hanului. Termenul “T.” a fost rãspândit pe aria þãrilor care au fost afectate de invazia mongolã din sec. XIII. În Asia Mijlocie, în þãrile din Caucaz, in Orientul Apropiat si cel Îndepãrtat “T.” este denumirea impozitului în bani introdus de mongoli ºi perceput de la negustori, meºteºugari, diverºi producãtori. În aceastã formã a existat pânã în anii 70 ai sec. XVI (în Iran a fost abrogat în anul 565). În limba mongolã contemporanã “T.” înseamnã sigiliu, ºtampilã, as în jocurile de cãrþi.

În Rusia termenul “Tavro” a fost folosit in sec. XIII-XV referitor la impozitele asupra schimburilor comerciale. Micii comercianþi din oraºe fie nu plãteau de loc “T.”, ori achitau acest impozit într-o cantitate minimã comparativ cu cei din afarã. Începând cu mijlocul sec. XVI, în legãturã cu trecerea unor impozite în registrul perceput de pe costurile mãrfurilor (într-un fel raportate la valutã – rubla), a apãrut un nou impozit denumit “rubliovaia poºlina” (impozit în ruble)

Soveþkaia

“Customs”

TAMGA (tavro)

Tamga (in Mongolian), was originally used by Mongolians as a marking sign (tavro, marker), which was used to mark the herds. Later it denominated the seal on official acts, documents or papers containing the khan’s signature. The term T was used in the countries affected by the Mongolian invasion of the 13th century. In Central Asia, the Caucasus, in the Far and Near East T denominated the monetary tax introduced by the Mongolians and levied on tradesmen, craftsmen and various manufacturers. It existed in this form until the 70s of the 16th century (in Iran it was abolished in 565). In contemporary Mongolian language T means seal, stamp, and also ace in card games.

In Russia the term “Tavro” was used in the 13th-14th c.c. to refer to taxes on commercial exchanges. The small urban merchants either did not pay T at all or paid a modicum amount as compared to merchants from outside the city. Beginning in the mid-16th c., in connection with the transfer of some taxes into the register based on the cost of merchandise (tied in a way to currency – the ruble) a new tax appeared, which was named “rubliovaia poshlina” (ruble tax).

Enþiklopedia / Tamga (tavro)

Sovetskaia Entsiklopedia / Tamga (tavro)

The confrontation of the Huns with the Roman Empire, internal strife in Attila’s tribal confederation, and the pillaging campaigns forced the local population to move to more sheltered places, farther away from the invaders’ communication routes.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

A new political situation was established on the Carpatho-Danubian lands in the wake of the events that took place between 558 and 568, when the Asian conglomerate of the Avars, together with the Longobard Germans defeated the Gepids. The Avars invaded the Intercarpathian plateau to create an immense union of tribes named the Avar Khanate.

Settling on the Middle Danube’s and Tisa’s plains, they exercised their influence over a number of Carpathian-Danubian territories through other dependent peoples (the Gepids).

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

Towards the end of the 7th century, from the east, from the Azov Sea basin and towards the lower Danube a movement of proto-Bulgarian Turanic hordes started; they were led by Asparuh. After they invaded the sub-Carpathian territories, the hordes crossed the

Spre sfârºitul sec. al VII-lea dinspre rãsãrit, din bazinul Mãrii Azov spre cursul inferior al Dunãrii, se îndreaptã ºi hoardele turanice proto-bulgare, conduse de Asparuh. Invadând teritoriile subcarpatice, hoardele trec peste Dunãre ºi pun temelia unui stat nou – Primul Þarat Bulgar, care în anul 864-865 a adoptã creºtinismul.

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

În cronica veche rusã Povesti vremennîh let (înc. sec. al XII-lea) ”volohii” sunt menþionaþi prin anul 898 în legãturã cu invazia triburilor ungare dinspre est, prin partea de nord a litoralului Mãrii Negre spre ºesul Dunãrii de Mijloc. Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Vsevolod Demidov “Pomul vieþii”

Eu sunt rus de origine, însã pentru mine acest lucru înseamnã puþin. Eu locuiesc pe pãmântul Kazahstanului. Mã simt foarte comod aici. Ei bine, nu mã pot trece nici la neamul kazah, însã ca artist absorb mirosurile acestui pãmânt. Avem aici foarte mult spaþiu. Dar, dupã cum ºtim, am avut ºi mai mult. Popoarele care au locuit aici aveau o tradiþie de marcare a teritoriului lor legând cârpe de tufiºurile, copacii, pietrele din jur.

Deoarece Hoarda de Aur a ajuns ºi în Moldova, eu am hotãrât sã amintesc de vechea ei prezenþã prin obiectul “Pomul Vieþii”.

Acest obiect este remarcabil ºi prin faptul cã foiþele de aur reprezintã unul din materialele mele preferate, pe care le folosesc în lucrãrile mele grafice. Privitor la costumul meu, acesta nu este deloc un costum tradiþional, cu toate cã poartã urma mai multor culturi, fiind mai degrabã veºmântul festiv al artistului Vsevolod Iurievici Demidov, cetãþean al Universului.

The Tree of Life

I am Russian by blood, but for me this holds little meaning. I live on the land of Kazakhstan. I feel very comfortable here. Of course, I cannot say that I am a Kazakh either, but as an artist I imbibe the smell of this land.

We have a lot of space here. But there used to be, as we know, even more. The peoples who used to live here had a tradition of marking their territory by tying pieces of cloth to nearby bushes, trees, stones, etc. Since the Golden Horde made it all the way to Moldova, I decided to remind of its ancient presence by my object called The Tree of Life. This is important also because gold foil is a favorite material with me, which I use in my graphic work. Concerning my outfit, this is by no means a national costume, although it does have imprints of various cultures; this is rather the festive attire of the artist Vsevolod Iurievich Demidov, citizen of the Universe.

Danube and founded a new state – the first Bulgarian state, which adopted Christianity in 864-865.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

The old Russian chronicle Povesti vremennykh let (early 12th c.) mentions the “volokh” in 898 in connection with the invasion of Hungarian tribes from the east, from the northern coast of the Black Sea towards the Middle Danube plain.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

Eross Istvan

Loc marcat 1 ºi 2

Marked Place 1 & 2

In the late 10th c.-11th c., the largest part of the Carpathian-Nistrian territories were invaded by the Patzinaks. But their domination was short-lived, since in the early 11th c. the Patzinaks were taken over by other Turkic nomads. Under their pressure the Patzinaks had to cross the Danube into the Byzantine Empire.

During the 11th and the following centuries, the progressive process of development, especially in the extra-Carpathian space, stagnated just like at the turn of the 4th and 5th c.c., when a new wave of invasions by nomads (Patzinaks, then later Cumans, Tartars) destroyed a great part of local settlements. During the 12th-13th c.c. the population from

Începând cu sfârºitul sec. X-sec. XI, cea mai mare parte a teritoriilor carpato-nistrene a fost invadatã de pecenegi. Însã dominaþia n-a fost de lungã duratã, cãci în prima jumãtate a sec. XI asupra pecenegilor au venit alþi nomazi de origine turcicã – torcii. Sub presiunea torcilor pecenegii au fost nevoiþi sã forþeze Dunãrea ºi sã intre în posesiile Imperiului Bizantin.

În decursul sec. XI ºi al celui urmãtor, procesul progresiv de dezvoltare a societãþii, în special în spaþiul extracarpatic, stagneazã ca ºi la intersecþia sec. IV-V, când un nou val de invazii nomade (pecenegi, uzi, iar apoi ºi cumani, tãtari), distruge o mare parte a aºezãrilor bãºtinaºe. În secolele XII-XIII populaþia din zonele afectate de invaziile nomade se deplasase în mare mãsura din câmpie în preajma marilor masive forestiere, regiunilor deluroase ºi a

Text ºi imagini selectate de Octavian Eºanu

Text and Images selected by Octavian Esanu

depresiunilor submontane.

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Cãtre mijlocul sec. al XIII-lea o mare parte a pãmânturilor dintre Carpaþi ºi Nistrul au rãmas destul de slab populate în rezultatul multiplelor incursiuni ale nomazilor, care s-au încheiat cu invazia Hoardei de Aur din anii 1241-1242.

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

În sec. XII-prima jumãtate a sec. XIII Regatul Ungar ºi-a extins sfera de influenþã politicã ºi în partea de sud a Carpaþilor Rãsãriteni, însã cãtre mijlocul sec. XIII aceste teritorii au fost invadate de hoardele mongolo-tãtare. În 1241, în drum spre Europa Centralã, ele au

OTHER PEOPLE THINK

b y J o h n C a g e

T h i s e a r l i e s t o f C a g e ’ s e x t e n d e d w r i t i n g s w a s p r e s e n t e d i n 1 9 2 7 a t t h e H o l l y w o o d B o w l , w h e r e C a g e , r e p r e s e n t i n g L o s A n g e l e s H i g h S c h o o l , w o n t h e S o u t h e r n C a l i f o r n i a O r a t o r i c a l C o n t e s t

W

hen Washington was proclaimed President of the United States, our country possessed most of the territory between the Atlantic and the Mississippi River. After the Mexican War, the Stars and Stripes were flown from ocean to ocean, from the Gulf of Mexico to the Great Lakes. Today the United States is a world power. In the New World, she calls Alaska, Porto Rico, and the Virgin Islands territories. She exerts a strong influence over Haiti, Nicaragua, Panama, and the Dominican Republic. She has circulated her dollar throughout the Latin American countries until she is spoken of as the »Giant of the North« and thought of as the »Ruler of the American Continent.«5 6 7 3 4 8 2 MARTA

the areas affected by nomad invasions moved from plains closer to wooded areas, hilly regions and submountainous recessions.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

Towards the middle of the 13th c. a large part of the lands between the Carpathians and Nistru had become sparsely populated as a result of multiple incursions by nomads, which ended with the invasion of the Golden Horde of 1241-42.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

world’s manufactures. Without doubt Latin America will experience a Golden Age in the near future. To cultivate friendly relations between North and South America will be a greater advantage mutually than it is at present or has ever been in the past.

Because of Uncle Sam’s military power, Venezuela has been protected from Germany, Cuba from Spain, Mexico from France; we have defended all weak countries from European domination. We are governing Santo Domingo because the natives tried but failed. We are educating the Negroes of Haiti so that they may learn how to handle their own affairs. The United States has rid many countries of the curse of revolution. Many of the smaller republics have progressed in civilization because of American Finance. Panama is Panama because of our interests in the Canal. All in all, our intervention in Latin America has been actuated by altruistic motives.

Why, then, is there any misunderstanding between the Latins and the Anglo-Saxons of this continent?

There are two sides to every question. For other people think otherwise.

Concerning the question of American Intervention in Latin America, many people are thinking otherwise. The foremost literary men of the Southern Countries, led by Manuel Ugarte, are instructing their readers how to think. The professors of the great South American Universities are teaching the students what to think. The statesmen, guided by Dr. Honorio Pueyrredon, are thinking and beginning to make their countries think.

This thought, that has penetrated the intellectual life of the Latin Republics so effectively, has been influenced by the actions of certain citizens of the United States. The great majority of these are capitalists who have zealously invested money in the Southern Republics and eagerly exploited them. They have not the hope of progress of others, but only the desire for their own material advancement. They are of the family of the utterly selfish. They have not only been financially successful; they have succeeded in gaining for themselves the contempt and the aversion of men. They belong to a crazed congregation of Gold-Worshippers. And it is difficult to convict them of wrong-doings, for they are extremely sly and hypocritical. These are our Ambassadors to Latin America. In the eyes of the Southern People, these men are the United States. These are the books in which Latin Americans read our history, the pictures which portray for them Anglo-Saxon ideals.

Six years ago, three American Banking Companies loaned 26 million dollars to the Republic of Bolivia. It was provided in the contract that 10 per cent of the principal should be paid annually in monthly installments, with the interest at 8 per cent. In the case of a default on the part of the Country, the Bankers will be given complete control of the Bolivian National Bank, certain Bolivian railroads, and the Revenues of the Republic. According to this contract of 1922, the Government of Bolivia is forbidden to borrow other money without the consent of the American Bankers. For the administration of these provisions and the supervision of Bolivian Finances, a permanent Fiscal Commission was formed. It consists of three members appointed by the President of Bolivia, two of whom are recommended by the Americans. As a result, the economic future of Bolivia is subject to the will of a handful of Bankers. This is, however, but one instance of the actions of American Capitalists. There are ties that have fastened the hearts of every Latin American Country inveterately with the countinghouses of Wall Street.

Is Latin America correct in calling our altruism masked imperialism? Should we continue to intervene in Latin America? What would the great men of our history do in this dilemma? Would not Lincoln champion the cause of the weak? But would not Roosevelt justify American Intervention?

What are we going to do? What ought we to do?

One of the greatest blessings that the United States could receive in the near future would be to have her industries halted, her business discontinued, her people speechless, a great pause in her world of

In the 12th-early 13th c.c. the Hungarian kingdom expanded its sphere of political influence over lands south of the Eastern Carpathians, but towards the middle of the 13th c. those territories were invaded by the Mongolian Tartar hordes. In 1241, on their way to central Europe, they devastated the northern regions of the Carpathian-Nistrian space, and in 1242 Batu’s hordes, on their way back to the northern Pontic steppes, passed through the southern regions of that space, destroying everything in their way.

Istoria Republicii Moldova. Publication of the Association of Scholars of Moldova “N. Spatarul Milescu”, Chisinau, 1997

So funktioniert ein USFlugzeugträger

ge b Leiten-Flugzeug-Manöver an Deck grün arbeiten am Katapultund am Fngseil violett Betanken

blau bringen die Flugzeuge in Position braun koordinieren Arbeiten an einzelnen Flugzeugen

342 m

• Breite:40.80 m

• Tiefgabg: 11.30 m

• Besatzung: 4935 Mann

Pilot steuert Landebahn an

Pilot richtet sich nach Lichtsignalen, dieihm sagen, ob er richtige Flughöhe einhält Flugzeug setzt mit ca. 300 km-h auf

devastat regiunile de nord ale spaþiului carpato-nistrean, iar în 1242, întorcându-se în stepele nord-pontice, hoardele lui Batu, nimicind totul în calea lor, au trecut prin regiunile de sud ale spaþiului.

Istoria Republicii Moldova. Publicaþia Asociaþiei oamenilor de ºtiinþã din Moldova “N. Spãtarul Milescu”, Chiºinãu, 1997

În 1284-1285 Hoarda de Aur întreprinde o a doua invazie împotriva Regatului Ungar (prin Regatul Halici-Volîn) în frunte cu hanul Telebuga ºi emirul Nogai, ale cãror seminþii duceau o viaþã nomadã pe litoralul de nord-vest al Mãrii Negre. Dupã aceastã campanie devastatoare a hoardelor lui Nogai ºi Telebuga, primul, urmând drumul pe la Braºov, trecãtoarea Oituz

ªI ALÞII GÎNDESC*

(Acest text timpuriu al lui John Cage a fost prezentat în 1927 la Concursul Oratoric al Californiei de Sud, Cage reprezentând Liceul Los Angeles ºi câºtigând concursul.)

Cînd Washington a fost proclamat preºedinte al Statelor Unite, þara noastrã poseda cea mai mare parte din teritoriile dintre Oceanul Atlantic ºi rîul Mississippi. Dupã rãzboiul cu Mexic, steagul american fu arborat de la ocean la ocean, de la Golful Mexic pînã la Marile Lacuri. Astãzi, Statele Unite sînt o putere de rang mondial. În Lumea Nouã, þara noastrã numeºte Alaska, Porto Rico ºi Insulele Virgine teritorii. Þara noastrã exercitã o puternicã influenþã asupra insulei Haiti, asupra Nicaragua, Panamei ºi Republicii Dominicane. ªi-a circulat dolarul prin þãrile Americii Latine, fiind pomenitã drept „Gigantul nordului" , despre care se gîndeºte drept „Cîrmuitorul continentului american".

Privind problema intervenþiei Americii în America Latinã, pãrerea multora este de altã naturã. Bãrbaþii de primã însemnãtate ai literaturii Þãrilor Sudice, în frunte cu Manuel Ugarte, îºi instruiesc cititorii cum sã gîndeascã. Profesorii de la marile universitãþi ale Americii de Sud îºi învaþã studenþii ce sã gîndeascã. Bãrbaþii de stat, fiind ghidaþi de Dr. Honorio Puyerredon, gîndesc ºi încep sã-ºi facã þãrile lor sã gîndeascã.

Aceastã gîndire, care a penetrat cu atîta eficienþã viaþa intelectualã a republicilor latine, a fost influenþatã de acþiunile unor cetãþeni ai Statelor Unite. Marea majoritate a acestora sînt capitaliºtii care au investit stãruitor bani în republicile sudice, exploatîndu-le setos. Ei nu sînt conduºi de speranþa cã alþii vor realiza progrese, ci doar de dorinþa propriei avansãri materiale. Ei fac parte din familia egoiºtilor totali. Ei nu au realizat numai succese financiare; ei au reuºit sã capete dispreþul ºi aversiunea oamenilor. Ei fac parte din congregaþia înnebunitã a Adoratorilor Aurului. ªi este greu sã-i învinuieºti de nelegiuiri, deoarece ei sînt extrem de vicleni ºi prefãcuþi. Aceºtia sînt ambasadorii noºtri în America Latinã. În ochii populaþiilor sudice, aceºti oameni reprezintã Statele Unite. Aceºtia sînt cãrþile din care latino-americanii ne citesc istoria, imaginile care reprezintã pentru ei idealurile anglo-saxone.

Acum ºase ani, trei bãnci americane au dat Republicii Bolivia un împrumut de 26 milioane de dolari. În contract se stipula cã 10 la sutã din valoarea împrumutului trebuie achitate anual, în rate lunare, la o dobîndã de 8 la sutã. În cazul defaultului þãrii, bãncile obþin controlul deplin al Bãncii Naþionale a Boliviei, al unei pãrþi a Cãii Ferate naþionale, cît ºi al Veniturilor Republicii. Conform acestui contract semnat în 1922, guvernului Boliviei i se interzice sã împrumute bani din alte surse fãrã consimþãmîntul bancherilor americani. Pentru a administra aceste prevederi, cît ºi pentru a supraveghea Finanþele Boliviei, a fost formatã o Comisie Fiscalã permanentã. Aceasta constã din trei membri numiþi de preºedintele Boliviei, dintre care doi sînt recomandaþi de americani. În consecinþã, viitorul economic al Boliviei e la discreþia unei mîini de bancheri. Acesta însã este doar un exemplu al

dintre Carpaþii Orientali ºi Meridionali, ºi mai departe prin regiunile sudice de stepã dintre Nistru ºi Dunãre, s-a înapoiat la nomazii sãi.

Istoria RSS Moldoveneºti. Chiºinãu, 1968

Ungurii au invadat Moldova în rezultatul evenimentelor internaþionale, în care ea a fost implicatã în cea de-a doua jumãtate a sec. XIII ºi în prima jumãtate a sec. XIV dupã invazia Hoardei de Aur.

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

affairs created, and finally to have everything stopped that runs, until everyone should hear the last wheel go around and the last echo fade away . . . then, in that moment of complete intermission, of undisturbed calm, would be the hour most conducive to the birth of a Pan-American Conscience. Then we should be capable of answering the question, »What ought we to do?« For we should be hushed and silent, and we should have the opportunity to learn that other people think.

It is our task to consider Latin American thought and respect it. It is the produce of the mind of man, and in that it is truly great. With it, we must compare and contrast our thought. When the two are together –Latin and Anglo-Saxon – we must separate the just from the unjust. Our actions in the past have been neither continually praiseworthy, nor have they been constantly worthy of blame. And Latin Americans have not always been infallible in their thinking and comprehension of the present.

Our Southern Neighbors must learn to accept our help in making themselves fit for self-government. We must learn that the day is coming when no one will need our aid. That day will be one of great responsibility for the United States. That day will witness one of the greatest tests that practical Democracy has ever experienced. For, if we should, at that time, continue to interfere in the affairs of any Latin American Nation, other people would be convinced that the United States is imperialistic. On the other hand, if we should not do so, we, and all of our actions in Latin America would be hailed as altruistic.

Healed by the soothing rays of this sun, the Americans will prosper as never before. Economically, they will govern the world. Politically, they will prove that man can surpass misunderstanding. They will brilliantly prove that international life is not merely an ideal but a reality. Spiritually, the Americans will teach all mankind. They will not give lessons in self-applause, for it attracts destruction. They will tell men of the Science of Appreciating, Respecting, and Sympathizing with Others. Both Latin and Anglo-Saxon will have learned that Other People Think.

In 1284-85 the Golden Horde undertook the second invasion against the Hungarian Kingdom (across the Halich-Volynia Kingdom) led by Khan Telebuga and Emir Nogai, whose people led a nomad life on the north-western coast of the Black Sea. After this devastating campaign of Nogai’s and Telebuga’s hordes, the former returned to his nomads through Brasov, the Oituz pass between the Eastern and Middle Carpathians and on across the southern steppe regions between the Nistru and the Danube rivers. Istoria RSS Moldovenesti. Chisinau, 1968

The Hungarians invaded Moldova as a result of international events, in which it was involved in the second half of the 13th c. and the first half of the 14th c., after the invasion of the Golden Horde.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

Reaching the highest level of military strength during the reign of Khan Uzbek (1313-42), the Golden Horde undertook in the 20s and 30s a series of plunder campaigns in Transylvania, provoking retaliatory actions from the Hungarian king. The eastern sub-Carpathian region became the scene of armed invasions, which were concluded by a Hungarian victory in

acþiunilor capitaliºtilor americani. Existã noduri care au legat morþiº inimile tuturor þãrilor din America Latinã de casele bãneºti de pe Wall Street.

Are, oare, America Latinã dreptate atunci cînd numeºte altruismul nostru imperialism mascat? Trebuie oare sã ne continuãm intervenþiile în America Latinã? Ce ar face marii bãrbaþi ai istoriei noastre în faþa unei dileme de acest fel? Nu ar lua oare Lincoln partea celor slabi? Dar nu ar justifica oare Roosevelt intervenþia americanã?

Ce e de fãcut? Ce ar trebui sã facem?

Free 5 7

für anspruchsvolle Allrounder, optimale Anpassung und Komfort durch integrietes SkiWalk-System und Microschnallen

Damen: 22.5 - 27.5

Herren: 24 - 30.5

DM 329,95

Cazul cel mai fericit cu care ar putea fi binecuvîntate Statele Unite în viitorul apropiat ar fi oprirea industriilor sale, întreruperea afacerilor sale, amuþirea oamenilor sãi, crearea unei pauze în lumea de afaceri a ei ºi, în sfîrºit, oprirea tuturor elementelor în miºcare, cînd toatã lumea va auzi ultima rotiþã învîrtindu-se ºi ultimul ecou împrãºtiindu-se... ºi atunci, în acel moment de pauzã totalã, de calm netulburat, ar fi ora cea mai potrivitã pentru naºterea unei conºtiinþe pan-americane. Atunci ar trebui sã fim în stare sã gãsim rãspuns la întrebarea, „Ce ar trebui sã facem?" Pentru cã noi trebuie sã rãmînem tãcuþi, sã nu vorbim deloc, ºi ar trebui sã gãsim posibilitatea sã aflãm cã alþii gîndesc.

Este datoria noastrã sã ne aplecãm urechea la gîndurile Americii Latine ºi sã respectãm aceste gînduri. Ele reprezintã produsul minþii omeneºti ºi, în aceastã ipostazã, ele sînt cu adevãrat mãreþe. Trebuie sã ne comparãm propria gîndire cu cea a Americii Latine. Cînd cele douã moduri de a gîndi vor fi puse una lîngã alta - cea latinã ºi cea anglo-saxonã -, va trebui sã separãm ceea ce este drept de ceea ce este nedrept. Acþiunile noastre din trecut nu au fost întotdeauna demne de laudã, dar nici de învinuit nu au fost întotdeauna. Iar latinoamericanii nu au fost nici ei întotdeauna lipsiþi de greºeli în gîndirea lor ºi în înþelegerea prezentului.

Vecinii Noºtri Sudici trebuie sã înveþe sã ne accepte ajutorul, cît timp învaþã sã se autoguverneze. Noi trebuie sã conºtientizãm faptul cã va veni ziua în care nimeni nu va mai avea nevoie de ajutorul nostru. Acea zi va comporta o mare responsabilitate pentru Statele Unite. Acea zi va fi martorã la una dintre cele mai importante încercãri la care a fost supusã vreodatã democraþia practicã, deoarece, dacã în acel moment vom continua sã intervenim în afacerile oricãrei naþiuni latinoamericane, alþii se vor convinge de faptul cã Statele Unite se comportã în mod imperialist. Pe de altã parte, dacã ne vom abþine de la intervenþii, atunci noi, împreunã cu toate acþiunile noastre din America Latinã, vom fi salutaþi ca o þarã altruistã. Astfel fiind salutaþi de razele mîngîietoare ale acestui soare, americanii vor prospera ca niciodatã. În plan economic, vor guverna lumea. În plan politic, vor demonstra cã omul poate depãºi neînþelegerile. Vor demonstra cu brio cã viaþa internaþionalã nu este doar un ideal, ci o realitate. În plan spiritual, americanii vor avea de dat lecþii întregii omeniri. Ei nu vor da lecþii de laudã de sine, deoarece aceasta duce la distrugere. Ei le vor povesti oamenilor despre ºtiinþa aprecierii, respectãrii ºi înþelegerii altora. Atît latinii, cît ºi anglo-saxonii vor fi învãþaþi cã ºi alþii gîndesc.

John Cage

* În Richard Kostelanetz (red.), John Cage, An Anthology, edit. A De Capo Paperback, 1970.

Peshavar. 2001. Photo

Atingând nivelul cel mai înalt al forþei militare pe timpul hanului Uzbec (1313-1342), Hoarda de Aur întreprinde în anii 2030 un ºir de campanii prãdãtoare în Transilvania, provocând prin aceasta acþiuni de rãspuns din partea regelui Ungariei. Regiunea subcarpaticã de est devine scena invaziilor armate, care s-au încheiat cu victoria ungurilor aproximativ în anul 1345. Marea armatã a Hoardei, scrie cronicarul ungar, a fost distrusã, hanul Atlamos decapitat, “multe steaguri ºi mulþi tãtari prizonieri i-au fost trimiºi regelui în Visegrad... iar tãtarii au fugit la alþi tãtari departe înspre malul mãrii (Negre)”. Se pare cã în urma acestei expediþii regele maghiar a supus micul voievodat al Moldovei.

Istoria Moldovei. Publicaþia Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Evghenii Ivanov & Veaceslav Mizin

Slide show:

Artistul din Siberia

Modjahedinul din Siberia

Slide show: Siberian Artist Siberian Modjahed

approximately 1345. The great army of the Horde, according to a Hungarian chronicler, was destroyed, Khan Atlamos was beheaded, “many flags and prisoner Tartars were sent to the king in Visegrad, while the Tartars ran away to other Tartars to the (Black) sea coast.” It seems that during this expedition the Hungarian king subdued the small principality of Moldova.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

In 1362 three beys of the Golden Horde, who possessed lands in the northern part of Ulus Jiuch, suffered a total defeat at the battle of Sinie Vody (Siniuha river, tributary of the South

Bug river) from the Russo-Lithuanian army led by the great Knez of Lithuania Olgerd. According to some researchers, the lands to the south and east of the Nistru, which had belonged to the Tartars, were included into the Great Kingdom of Lithuania.

At the beginning of 1395, the Hungarian army invaded Moldova after defeating the resistance of fortifications at the border in the mountains and neutralizing the Moldovan defense in mountain passes.

Istoria RSS Moldovenesti. Chisinau, 1968

În anii 1362 trei bei ai Hoardei de Aur, care stãpâneau pãmânturi în partea de nord a Ulusului Jiuci, au suferit o înfrângere totalã din partea armatei ruso-lituaniene a marelui cneaz al Lituaniei Olgerd în lupta de la Sinie Vodî (râul Siniuha, afluent al Bugului de Sud). Dupã cum presupun unii cercetãtori, în urma acestei înfrângeri au fost incluse în componenþa Marelui Cnezat al Lituaniei pãmânturile de la sud ºi de la vest de Nistru, care mai înainte aparþinuserã tãtarilor.

La începutul anului 1395 armata ungarã, înfrângând rezistenþa fortificaþiilor din munþii de la frontierã ºi neutralizând paza moldovenilor de la trecãtorile montane, invadeazã Moldova. Istoria RSS Moldoveneºti. Chiºinãu. 1968

Szabolcs KissPál “REVER”

La începutul anului 1395 Sigismund II August, regele Ungariei, a invadat Moldova cu o puternicã armatã ºi a asediat fãrã succes Cetatea Neamþului.

I. Zavadschi. Dicþionar de istorie medie a Moldovei. Editura “Museum”, 1995

Un rol hotãrâtor în împingerea Hoardei de Aur din zonã îl juca continuarea confruntãrii acesteia la graniþa sa de vest cu Cnezatul Lituanian, Regatul Polon ºi cel Ungar. Se fãceau simþite ºi complicaþiile interne prin care trecea Hoarda de Aur pe la jumãtatea sec. XIV. Marele Cnezat al Lituaniei profitã de acest fapt ºi recucereºte de la hani un teritoriu considerabil din Rusia de sud-vest. În 1362 armata lituaniano-rusã a Marelui Cneaz Olgerd cauzeazã Hoardei o înfrângere zdrobitoare în bãtãlia de la Sinie Vodî din Podolia. Cãtre

Rever de obicei constã dintr-un obiect situat în afarã ºi o proiecþie video într-o incintã. Obiectul este un drapel, ciudat colorat, situat în afarã. O camerã video e fixatã asupra obiectului prin geam, într-o compoziþie de prim plan care sã arate drapelul împreunã cu o parte din mediul în care se aflã: detalii ale clãdirii, maºini, copaci, oameni. Semnalul video direct este proiectat pe peretele galeriei sau vizionat pe un monitor. Camera este fixatã în regimul în care inverseazã culorile tabloului, ºi noi vedem astfel o lume vie dar în negativ, conþinând imaginea steagului naþional în mijloc. Aceastã instalaþie face parte dintr-o serie în care steaguri naþionale cu culorile inversate sunt instalate în toatã lumea. Au fost realizate deja 7 proiecte de acest fel.

“REVER”

Rever usually consists of an outdoor object and an indoor video-projection. The object is a strangely colored banner placed outdoors. A videocamera is pointed through the window glass upon the object, in a large frame composition that shows the flag together with a part of the environment: details of the building, cars, trees, people. The live video signal is projected onto the gallery wall or screened on a monitor. The camera is set to invert the colors of the picture, so we see a live but negative world, with an image of the national flag in the middle. The installation is part of a series in which colour inverted national flags are installed all over the world. 7 projects have already been completed.

KissPál, Szabolcs

http: / / www.intermedia.c3.hu / ~kspal

phone: +36-1-352-2763 (H)

kspal@intermedia.c3.hu

kspal@aramszu.net

At the beginning of 1395, Sigismund II August of Hungary invaded Moldova with a strong army and set siege, unsuccessfully, to the Neamt Fortress.

I. Zavadschi, Dictionar de istorie medie a Moldovei. Museum, 1995

A decisive role in pushing back the Golden Horde from the area was played by the continuous confrontation at the western border between the Horde and the Lithuanian, Polish, and Hungarian kingdoms. The internal problems that the Golden Horde was having in the middle of the 14th c. had an effect too. The great Lithuanian Kingdom took advantage of this fact and took away from the khans a considerable territory in south-western Russia. In 1362 the Lithuanian-Russian army, led by the great Knez Olgerd, inflicted a total defeat on the Golden Horde at the battle of Sinie Vody in Podolia. Towards the late 60s and the early 70s they left the central part of the lands caught between rivers Prut and Nistru. Although some

sfârºitul anilor 60-începutul anilor 70 ei pãrãsesc partea centralã a pãmânturilor dintre Prut ºi Nistru. Deºi unele detaºamente ale Hoardei de Aur se mai aflau pe cursul inferior al Dunãrii, puterea lor în spaþiul carpato-nistrean fusese, totuºi, subminatã definitiv.

Istoria RSS Moldoveneºti. Chiºinãu. 1968

O datã cu depãºirea procesului de stagnare a societãþii, în spaþiul carpato-dunãrean începe, în urma invaziei ultimului val de migratori, încã o etapa de dezvoltare social-economicã, ce a dus de data aceasta la o nouã treaptã a consolidãrii politice ºi economice a populaþiei bãºtinaºe româneºti, care s-a încununat cu formarea statelor independente.

Istoria Moldovei. Publicaþie a Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Erbosin Meldibekov

POL POT

Pol Pot este un termen artistico-estetic, caracteristic popoarelor din Asia Mijlocie care trec prin perioada post-comunistã dupã naufragiul marelui “Titanic roºu”.

Pol Pot reprezintã estetica noului realism brutal, a unei noi sinceritãþi ºi a situaþiilor dezgolite.

Pol Pot reprezintã o modalitate de convieþuire a oamenilor, când mentalitatea primitivã ºi cea medievalã sunt amestecate cu modernitatea.

Pol Pot se aseamãnã cu mercurul ºi calitãþile lui, uneori “contopindu-se”, alteori “împrãºtiindu-se”, iar uneori unindu-se.

Pol Pot reprezintã sistemul în care comunistul KGB-ist de ieri, astãzi devine democrat, iar mâine va deveni fascist.

Pol Pot reprezintã un teritoriu asemãnãtor cu o gaurã mare de ozon.

Acesta este un spaþiu ºi mod de existenþã atemporal, unde sensul principal este cuprins în “anularea timpului”.

POL POT

Pol Pot is an artistic-esthetic term, characteristic of Central Asian nations that pass through the post-communist period after the crash of the great “Red Titanic.”

Pol Pot represents the esthetics of a new brutal realism, of a new sincerity and naked situations.

Pol Pot represents a way in which people live together, when the primitive and the medieval mentality mixes up with modernity.

Pol Pot resembles mercury and its qualities, sometimes merging together, sometimes spreading away, and sometimes uniting.

Pol Pot represents a system in which the erstwhile KGB communist becomes a democrat today, and tomorrow will become a fascist.

Pol Pot represents a territory similar to a big ozone hole. This is a timeless space and a way of existence, where the main meaning is contained in the “cancellation of time.”

detachments of the Golden Horde could still be found around the lower Danube, their power in the Carpathian-Nistrian space had been undermined definitively.

Istoria RSS Moldovenesti. Chisinau, 1968

After the stagnation of society – the result of invasions by the last wave of migrants – in the Carpathian-Danubian space had been overcome, a new stage of social-economic development started, which led to a new stage of political and economic consolidation of the local Romanian population, resulting in the creation of independent states.

Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

In the zear 1439 November 28 the Tartars came and plundered all the way to Botusani. And they came again in the year 1440 December 12 and burnt Vaslui and Birlad. Anonymous Moldovan chronicle, 15th c.

In 1475, the Rumelian beklerbey Suleiman-pasha headed an army of 120 thousand Turks and 17 thousand Vlachs to invade Moldova.

In the summer of 1476, the 100-thousand-strong Turkish army, led by Mohammed II, supported by the Crimean-Tartar and Vlach armies, invaded the country again in order to subdue it. Stefan the Great could put up an army of only 40 thousand, as he had to permit

În anul 1439 noiembrie 28, au venit tãtarii ºi au prãdat pânã la Botuºani. ªi iar au venit în anul 1440 decembrie 12 ºi au ars Vasluiul ºi Bârladul.

Letopiseþ moldovenesc anonim, sec XV

În 1475 beclerbeiul rumelic Suleiman-paºa, în fruntea unei armate de 120 mii de turci ºi 17 mii de valahi, a invadat Moldova. În vara anului 1476 armata turceascã de 100 mii, în frunte cu Mahomed II, susþinutã de tãtarii din Crimeea ºi oºtile valahe, din nou au invadat þara pentru a o supune. ªtefan cel Mare a putut sã-i opunã doar o armatã de 40 de mii, fiind nevoit sã permitã detaºamentelor þãrãneºti sã plece acasã (circa16 mii) pentru a apãra satele de incursiunile tãtarilor.

Istoria Republicii Moldova. Publicaþie a Asociaþiei oamenilor de ºtiinþa din Moldova “N. Spãtarul Milescu”, Chiºinãu, 1997

Lilia Dragneva & Lucia Macari

Invazia (instalaþie)

Lucrarea a fost realizatã pentru InvAsia (o tabãrã de artã dedicatã invaziei tãtaromongole din perioada Hoardei de Aur) ca o deconstrucþie a descrierii evenimentului fãcutã de curator. Lucrarea a fost prezentatã într-un stil tipic socialist al perioadei respective – “modul oficial”. Aceeaºi povestire, când este spusã sau scrisã, de obicei creeazã niºte imagini vizuale total diferite. Textul se combinã cu imagini vechi, în special ilustrând armata sau diferite manifestaþii naþionale, sãrbãtori, petreceri de pe timpurile sovietice. Ideea s-a inspirat de asemenea ºi dintr-o lucrare documentarã a ofiþerului sovietic Viktor Suvorov, în care autorul scrie cã Uniunea Sovieticã se pregãtea sã atace Germania prima. Drept dovadã în sprijinul acestei versiuni era prezentat un ghid de conversaþii rus-german (editat în mai 1941) destinat soldaþilor ºi distribuit lor împreunã cu cizmele soldãþeºti. Într-o altã sursã se spunea cã în 1943 a fost editat un volum mare de ghiduri rus-române pentru armata sovieticã cu destinaþie specialã, care se desfãºurase în Moldova (“editate special pentru conversaþiile cu populaþia localã”). Noi am creat aceastã lucrare în baza documentãrii date ºi am executat un ghid de conversaþie mongol-moldovenesc pentru o invazie artisticã. În acest ghid am folosit alfabetul chirilic pentru ambele limbi (care a fost utilizat în Moldova din 1940 pânã în 1989). Astfel, este vorba despre douã limbi inexistente din douã þãri care în perioada sovieticã reprezentau douã “fenomene” necunoscute (Moldavia ºi Mongolia), uneori fiind confundate una cu alta pânã în zilele noastre.

Invasion (installation)

This piece was made for InvAsia (an art-camp dedicated to the Tartar-Mongolian invasion during the Golden Horde), as a deconstruction of the curator’s description of the event. It was presented in a typically Socialist style – “the official way”. The same story, when written or told, usually creates in one’s mind absolutely different visual images. The text is combined with old pictures, especially from the army or different national celebrations, holidays, parties from the Soviet time. The idea was also inspired by one documentary story written by the Soviet officer Viktor Suvorov, where he said that the Soviet Union was preparing to attack Germany first. As proof for his theory he presented a Russian-German conversation guidebook (published in May 1941) for soldiers, which was given to them along with their army boots. Another source said that in 1943 a large run of Russian-Romanian guidebooks was printed for the special-destination wing of the Soviet army, deployed in Moldova (“published specially for conversations with the local population”). We used this documentation and made a Mongolian-Moldavian guidebook for an artistic invasion. In this guidebook we used the Cyrillic alphabet (which was used in Moldova from 1940 till 1989) for both languages. Thus we have two inexistent languages of two countries, which during the Soviet time were like two unknown “phenomena” (Moldavia and Mongolia); sometimes they continue to be confused for one another to the present day.

the peasant detachments (about 16 thousand) to go back home to defend their villages from Tartar incursions. Istoria Republicii Moldova. Publication of the Association of Scholars of Moldova “N. Spatarul Milescu”, Chisinau, 1997

In 1497 the Polish King Albert Jagello invaded Moldova under the pretext of liberating the Chilia and Alba fortresses from Turkish occupation. On 26 September the Polish started the siege of the Suceava Fortress. I. Zavadschi, Dictionar de istorie medie a Moldovei. Museum, 1995

În 1497, pretextând cã intenþioneazã sã elibereze cetãþile Chilia ºi Cetatea Albã ocupate de turci, regele Poloniei Ioan

Albert Jagello a invadat cu armata sa Moldova. La 26 septembrie polonii încep asediul cetãþii Sucevei.

I. Zavadschi, Dicþionar de istorie medie a Moldovei. Editura “Museum”, 1995

În vara anului 1538 o enormã armatã, în frunte cu însuºi Suleiman Magnificul (1520-1566), trece frontiera de sud a Moldovei ºi invadeazã þara. Puþin mai înainte, conform planului de acaparare a Moldovei, oºtile panilor polonezi trec frontiera de nord a þãrii, iar dinspre Nistru, asupra satelor ºi oraºelor moldoveneºti nãvãleºte cavaleria iute a tãtarilor din Crimeea.

Gh. Gonþa. Þara Moldovei ºi Imperiul Osman. Chiºinãu, 1990

ENGLISH -MONGOLIAN-MOLDOVAN PHRASE-BOOK specially adapted for the operation “INVASIA”

Dear Mr. Stefan Rusu

Àìðàã õîíãîð õàéðò (õàéðòàé; ýðõýì; víäýò; õàìãèéí äîòíî; íýòýé) ìèñòåð íî¸í (ãóàé) Øòåôàí Ðóñó. Ñòèìàò Äîìí Øòåôàí Ðóñó

I would like to know more information on Invasia

Áè ã õàp ìýäýõ òàíèõ (çvñ ìýäýõ; àäàõ; ëãàõ; àíèí ìýäýõ) èõ èëvv (àðâèí; ëàì; ýí; ëvv èõ; õ îëîí; äàõèí) ìýäýýëýë ìýäýý (øèíý ñîíèí þì; îíèí ìýäýý; ýäëýã ìýäýö; îìäîë; ðãeäeë) îð÷èì òóõàé (ýíä òýíä; ýðãýí òîéðîí; éðîëöîî; îëãvé; àâèàð; îéðõîí) Èíâàçèÿ

Åó î ñý ïëàê ñý øòèó ìàé ìóëò èíôîðìàöèå ïå Èíâàçèÿ

What are the facilities forparticipants – accommodation, help to install the artproject, transport?

Þó þóí (ÿìàð) áàéõ áîë (îëîí òîî) be-ã õàðàõ) äeõeì ÷àäâàð (àâüÿàñ ÷àäâàð; òààòàé íeõöeë áîëîìæ; òîíîã òeõeeðeìæ) òeëee eeä (—ä; eä; -ä; àãààä ãýâýë; ÷èð íü; þó ãýâýë; ó÷ðààñ) îðîëöîã÷ – áàéð áàéøèí (õàðààíû çîõèöîë) òóñ òóñëàìæ (àæèë÷èí; àâðàë; òóñëàã÷; çàðö; òóñëàõ; õàìæèõ) ñóóëãàõ òàâèõ (ýðõëvvëýõ; ñóóðèëóóëàõ; óãñðàõ) óðëàã õvìvvíëèãèéí óõààí (äàðõ; àð óðëàë; ð ÷àäâàð; òãàã ñàíàà) òeñeë òeëeâëeãee (áàðèëãà; áàðèëãà áàðèõ; òeñeë çîõèîõ; òeëeâëeõ; áîäîæ), òýýâýð çeeâeð (òýýâðèéí õýðýãñýë; çeeõ; òýýâýðëýõ; öeëeõ)?

Êàðå ñûíò ôà÷èëèòýöü ïåíòðó ïàðòè÷èïàíöü – êàçàðå, àæóòîð à èíñòàëà àðòýïðîåêò, òðàíñïîðò?

What kind of projects are welcome?(installation, video, performing art, computer art, painting?)

Þó þóí (ÿìàð) ñàéí ñàéí ñàíààòàé (òeðeë; àíãè; çvéë; vå; óãñàà; ÿçãóóð; øèíæ ÷àíàð; äóóëãàâàðòàé; ýåëäýã; ÿëäàì) óãòâàð vã òeñeë òeëeâëeãee (áàðèëãà; áàðèëãà áàðèõ; òeñeë çîõèîõ; òeëeâëeõ; áîäîæ) áàéõ áîë ìîðèëíî óó äóðààð (ìýíä÷èëãýý; äîòíî áàéäàë; àÿòàé; òàâòàé; òóõòàé; õàëóóí äîòíî õvëýýæ) ? Óãñðàõ ñóóðèëóóëàõ, âèäåî, óðëàãèéí òîãëîëò øèé (ævæèã; ãvéöýòãýë; áèåëvvëýëò; ãàâüÿà), êîìïüþòåð ÒÁÌ (öàõèì òîîöîîëóóð) óðëàã õvìvvíëèãèéí óõààí?

×å ôåë äå ïðîåêòå ñûíò áèíåâåíèòå? (èíñòàëàöèå, âèäåî, ïåðôîðìàíñ àðòý, êîìïüþòåð àðòý, ïèêòóðý?)

best regards àìãèéí ñàéí äýýä (ìýõëýõ; õóóðàõ; äàâàõ; äèéëýõ) ìýíä ìýäýõ àìàð ýðýõ ÷åëå ìàé áóíå óðýðü

Do you have any photos of the locations?

õèéõ àæèëëàõ òà ÷è (òà íàð) áàéõ àâàõ (-òàé; -òýé; -òîé;-òeé; áèé; áàéõ) àëü íýãýí õýí íýã (ÿìàð íýãýí; ÿìàðâàà íýã; õýäèé; àëèâàà õýä; õýäýí; æààõàí) ãýðýë çóðàã / óãòâàð vã / (-ûí -èéí; -ààð4; òàé; òóõàé) áàéãàà ãàçàð áàéðëàë (áàéðøèë; ñóóðüøèë; áàéðëàëò; îðøèí ñóóõ ãàçàð; íóòàã / î; áàéðøëûã îëîõ)?

Åøòü òó à àâÿ íèøòå ôîòîãðàôèé àëå ëîêàëèòýöèé?

Finding yourproject interesting

îëñîí þì îëç (íýýëò; ÷èã áàðèìæàà; øvvõèéí øèéäâýð) ÷èíèé òàíàé (òà íàðûí; Òàíû) òeñeë òeëeâëeãee (áàðèëãà; áàðèëãà áàðèõ; òeñeë çîõèîõ; òeëeâëeõ; áîäîæ) ñîíèðõîëòîé.

Ãýñåñê àë òýó ïðîåêò èíòåðåñàíò

I would wish to participate in Invasia.

áè ã õàp õvñýë åðeeë (õvñýõ; äóðëàõ; åðeeõ) îðîëöîõ õóâààëöàõ (àøèãëàõ) äîòîð Èíâàçèÿ.

Åó àøü äîðè à ïàðòè÷èïà ûí Èíâàçèÿ How could I do that?

õýðõýí ÿàæ (õýð çýðýã; àëü õýð; õýäýí; õè÷íýýí; ÿàãààä; ÿìàð ó÷ðààñ) èéã õàð áè õèéõ àæèëëàõ òýð?

Êóì ñå ïóòÿ åó ôà÷å à÷àñòà?

Here is my short c.v

ýíä íààøàà (ýíý) ã õàð áàéõ (áîëîõ) ìèíèéáîãèíî íàìõàí (òîâ÷; õîâîð; õîìñ; òàð÷èã; õóðö; øèðvví; õeíäèé; õýâðýã; ýíýò; øóóä) CV.

Àè÷ü åñòå àë ìåó ñêóðò CV

Thank you foryourinteresting proposal titled “Invasion”

òàëàðõàõ áàÿðëàõ (òàëàðõàë èëýðõèéëýõ) òà ÷è (òà íàð) òeëee eeä (—ä; eeä; -ä; ÿàãààä ãýâýë; ó÷èð íü; þó ãýâýë; ó÷ðààñ) ÷èíèé òàíàé (òà íàðûí; Òàíû)

ñîíèðõîëòîé ñàíàë òeñeâ òeëeâëeãee eðãeìæëeãäñeí Èíâàçèÿ. Ìóëöóìèðå öèå ïåíòðó èíòåðåñàíòà ïðîïóíåðå ûíòèòóëàòý “Èíâàçèÿ”

Please answerus forthe following questions: Áàÿðëóóëàõ äóðààð õèéõ (eãeeðýé; òààëàãäàõ; òààøààãäàõ; ñýòãýëä íèéövvëýõ; õàéðëàõ; àéëäàõ) õàðèóëò øèéä áèäýíä áèä (áèäíèéã) òeëee eeä (—ä; eeä; -ä; ÿàãààä ãýâýë; ó÷èð íü; þó ãýâýë; ó÷ðààñ) äàðàà äàðààãèéí (äàãàã÷; çàëãàìæëàã÷; çàìíàã÷; áàðàà áîëîã÷; äàðàà÷èéí; öààøäûí) àñóóëò àñóóäàë (ñýäýâ; ýðãýëçýý; äàìæèã; àñóóõ; àñóóëò òàâèõ; ñýæèãëýõ; áàéöààõ).

Ïîôòèì ðýñïóíäå íîóý ïåíòðó óðìýòîàðåëå ûíòðåáýðü

Do you support õèéõ àæèëëàõ òà ÷è (òà íàð) äýì äýìæëýã (òvøèã; òóëãóóð; eìeã òvøèã; äýìæèõ; òóñëàõ; äààõ; òýñýõ)

Åøòü òó ñóïîðò (...)

...tãtarii de altã parte umpluse þara, de robea ºi ardea, turcii trecea Dunãrea...

Grigore Ureche. Letopiseþul Þãrii Moldovei. Chiºinãu, 1988

Reluând operaþiunile militare, armatele ruseºti au invadat teritoriile din sudul Dunãrii, unde oºtirile turceºti au suferit noi înfrângeri. Rãmãºiþele armatelor, conduse de marele vizir, au fost încercuite, în mare parte, în Bulgaria. În aceastã situaþie Poarta a fost nevoitã sã semneze (la 21 iulie 1774) pacea de la Kuciuk Kainargi (Bulgaria).

Istoria Moldovei. Publicaþie a Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Khuyag-Ochir Mijid-Ochir

Invazie contra invaziei instalaþie (24x28x3 m), sfori, sãgeþi de arc, beþe, fum

Orice idee, orice gând conþine în sine o anumitã violenþã a invaziei, care poate cãpãta mai multe forme în funcþie de situaþia de moment.

Însã invazia împotriva invaziei apare indiferent de conºtiinþa noastrã sau de subconºtient, ca o miºcare cu un ritm clar într-un mediu fãrã formã.

Contrar aºteptãrilor, oºtirile ruseºti nu au intrat în Moldova în iarna anului 1787-1788. În schimb la cererile domnitorului ºi a mitropolitului, în aprilie 1788 capitala þãrii au invadat-o oºtile austriece. Stãpânirea austriacã de la Iaºi nu a fost de lungã duratã. În 1789 armata rusã ºi cea austriacã au obþinut o serie de victorii importante împotriva turcilor, ºi anume cea de la Focºani ºi Râmnic. G.A. Potiomkin cu armatele sale a cucerit în septembrie Cetatea Albã, iar în noiembrie – Bender (Tighina) ºi s-a stabilit cu cartierul sãu la Iaºi. Istoria Moldovei. Publicaþie a Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie, 1992

Invasion Against Invasion installation (24x28x3 m), ropes, bow arrows, sticks, smoke

Any idea, any thought contains an inherent violence of invasion, which can take on different forms depending on a given situation.

But the invasion against invasion appears regardless of our consciousness or the subconscious, as a movement with a clear rhythm in a shapeless environment.

Dacã sãgeþile sunt îndreptate în sus, aceasta simbolizeazã progresul, dacã în spaþiu –renaºterea. Sãgeþile amplasate orizontal determinã cãderea (eºecul). Orice invazie nu este altceva decât antagonismul ideilor într-o formã, ciocnirea existenþei cu inextistentul.

Dacã ideea este frecvenþa unei forme în conºtiinþã, atunci gândul reprezintã o formã în conºtiinþã. Pentru ca spectatorul sã simtã un oarecare miros, care sã simbolizeze prezenþa spiritului mongol, s-a fãcut uz de fum.

If the arrows are directed upwards, this symbolizes progress, if in space – rebirth. The arrows placed horizontally mean collapse (failure).

Any invasion is nothing else but the antagonism of ideas within one form, the clash between existence and the nonexistent.

If the idea represents the frequency of a form in consciousness, then the thought represents a form in consciousness. In order for the viewer to feel some kind of smell that would symbolize the presence of the Mongolian spirit, smoke was used.

The Russian army renewed its military action and invaded the territory to the south of the Danube, where the Turkish army suffered new defeats. The remains of the army, led by the grand vizier, were encircled, mainly in Bulgaria. Under the circumstances the Porte was forced to sign (on 21 July 1774) the Treaty of Kuchuk-Kainardji (in Bulgaria). Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

Numai tãtarii din Stepa Nogaicã, pe care turcii îi aºezaserã în Basarabia, au tulburat Moldova, chiar în vremuri de pace, cu desele lor nãvãliri ºi au adus-o la sãrãcia în care o vedem ºi astãzi. D. Cantemir. Descrierea Moldovei. Chiºinãu,1992

Tãtarii înainteazã cu multã insistenþa spre centrul teritoriului dintre Nistru ºi Prut. Centrul lor devine localitatea Cãuºeni, dar ei nu se opresc aici. Atunci sultanul e nevoit sã intervinã în conflictul dintre domnul Moldovei ºi tãtari, ºi în sec. XVIII este aprobat aºa-numitul hotar al lui Halil-paºa, care stabileºte frontiera moldo-tãtara, cu toate cã hanii locali o încalcã în continuare. Dupã cum menþioneazã cronicarul turc Evila Celebi, în a doua jumãtate a sec. XVIII creºte numãrul tãtarilor din sudul moldovei, numiþi cãtre acea vreme ºi tãtarii din Bugeac sau nogai, pânã la 45 de mii de oameni. Gh. Gonþa. Þara Moldovei ºi Imperiul Osman. Chiºinãu. 1990

Evghenii Ivanov & Veaceslav Mizin

Video serie: “Prietenii la Chiºinãu” ºi Slide Show: Cuceritorul

Video seriers: “Friends in Chisinau” & Slide Show: Conqueror

Contrary to expectations, the Russian army did not enter Moldova in the winter of 1787-88. However, the Austrian army invaded the capital of the country in April 1788 following a request from the hospodar and the metropolitan. The Austrians did not stay in Iaºi for a long time. In 1789 the Russian and Austrian armies scored important victories against Turks, i.e. at Focsani and Rimnic. G.A. Potyomkin conquered the Alba Fortress in September, and in November he conquered Bender (Tighina) and set up his headquarters in Iaºi. Istoria Moldovei. Publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History, 1992

Only the Tartars from the Nogai Steppe, who had been settled in Basarabia by the Turks, disturbed Moldova, even in times of peace, by their frequent invasions, thus creating the poverty that we can still see today.

D. Cantemir. Descrierea Moldovei. Chisinau,1992 (written in 1718)

The Tartars headed forcefully towards the center of the territory between the Prut and Nistru rivers. The town of Causeni became their center, but they did not stop there. The sultan had no choice but to intervene into the conflict between the Moldovan hospodar and the Tartars; in the 18th c. the so-called border of Halil Pasha was established – the border between Moldovan and Tartar lands – but the local khans continued to violate it. As the Turkish chronicler Evila

Influenþatã de Franþa ºi Austria, partea turceascã se strãduia pe toate cãile sã tãrãgãneze tratativele pânã la invazia armatei lui Napoleon în Rusia. Tãrãgãnarea de cãtre Poartã a tratativelor duce în cele din urmã la eºuarea lor. Operaþiunile militare sunt reluate, dupã care gruparea turceascã încercuitã la Slobozia capituleazã sub loviturile zdrobitoare ale oºtilor ruse. Turcia fu silitã sã accepte condiþiile de pace propuse de Kutuzov ºi sã încheie la 16 mai 1812 un tratat de pace cu Rusia.

E. Rusev. Lupta poporului moldovenesc împotriva jugului otoman. Chiºinãu, 1969

Cãtre mijlocul lunii martie 1918, Moldova de pe malul stâng al Nistrului ºi regiunea Odesa erau invadate de intervenþioniºtii austro-germani.

Igor Scerbina

Proiect: Mongolul ºi Eu (în rusã: Mongol i Ia = Mongolia)

Autor: Igor ªcerbina (FAZYA)

Întrebãrile:

De fapt...

Ce înseamnã Mongolia ºi invazia tãtaro-mongolã?

Ce înseamnã Noi înainte de invazia tãtaro-mongolã, în timpul ei ºi dupã ea?

ªi îndeobºte, ce legãturã avem Noi cu Mongolii?

Partea introductivã:

Mongolul ºi Eu - Mongolia.

Unde-s Eu?

Unde-i Mongolul?

Cine-i Mongol?

Mongol eºti tu!

Mongolul existã. Iatã-l, iatã - un Mongol adevãrat, viu, ºtim asta cu toþii, a spus-o chiar El.

Mongolul e aici. El a venit. El a adus.

Ce-a adus? Unde-a venit? Cine este El?

Vreau sã fiu alãturi de El:

1. sã mãnânc dintr-o farfurie cu El (sau nu din farfurie),

2. sã beau dintr-o canã cu El,

3. sã fac ceea ce face ºi El,

4. sã cânt la fel ca El,

5. sã gândesc ca El,

6. sã seamãn cu El,

7. sã devin El însuºi.

Cine este Mongol acuma? Eu sau El?

Mongolia nu existã în concepþia în care percepem noi de obicei aceastã combinaþie de sunete.

Mongolia poate exista oriunde: mongolii au una, noi - alta, voi - a treia.

Iatã cã ºi eu însumi sunt o Mongolie. O Mongolie cu munþi ºi pustiuri, cu buddhism ºi nomazi, stepe ºi iurte...

Caii aleargã pe mine, pãrul meu este colilie, pieptul - stepã, mai departe - în mãsura unei fantasme deja stricate, se poate gãsi un loc ºi curului, ºi pulei.

Pe mine aleargã oameni, tot felul de animale - microbi...

Eu am propria mea Mongolie. Una interioarã ºi alta exterioarã, stângã ºi dreaptã, de jos ºi de sus - multe Mongolii...

Esenþa acestei propuneri:

Sã pregãtesc ºi sã desfãºor un proiect - un studiu-transformare - o imersiune ... în MONGOLIA.

Proiectul poartã caracter empiric, se dezvoltã în mod imprevizibil ºi nu are sarcini concrete. Þinta principalã este sã mã identific cu Mongolul (sarcina minimum) ºi cu Mongolia (sarcina maximum).

Dupã desfãºurarea proiectului vor trebui documengate toate rezultatele - obþinutã o cronicãdefinitã MONGOLIA cea adevãratã.

Modul de realizare:

1. Sã trãiesc împreunã cu Mongolul un timp, sã-i studiez comportamentul, unele obiceiuri, unele cuvinte.

2. Sã produc ceva asemãnãtor cu ceea ce produce Mongolul.

3. Sã mã identific cu Mongolia prin intermediul Mongolului.

4. Sã documentez.

5. Sã expun formele finale de identificare ºi documentele obþinute.

Tactica de realizare:

1. Cunoºtinþa cu Mongolul

2. Îmbunarea Mongolului

3. Dragostea faþã de Mongol

4. Dragostea Mongolului

5. Identificarea cu Mongolul

6. Identificarea cu Mongolia

Materiale necesare:

1. Mongol - 1 pers.

2. Materialele Mongolului dublate în cantitatea ºi sortimentul definite de Mongol

3. Mâncarea ca ºi a Mongolului

4. Bãutura ca ºi a Mongolului

Conform credinþelor mongolilor ºi tibetanilor, nu trebuie pronunþatã denumirea unui loc în pustiu, pentru cã aceastã denumire va atrage ºi va supãra zeii. De aceea oamenii au înlocuit toate denumirile printr-un semn universal, care sunã “MNGL”, ceea ce în trecut a fost, probabil, numele vreunui legendar erou-strãom.

Mongolia nu existã în concepþia în care percepem noi de obicei aceastã combinaþie de sunete. Acum Mongolia se aflã acolo, unde lucrurile nu pot fi numite cu numele lor. “Gândul pronunþat este minciunã”.

Locuri, oameni, evenimente, idei erau numite Mongolia...

Dumnezeu l-a creat pe om din pãmânt, iar dupã aceea i-a insuflat în propria persoanã suflul vieþii. Pãmântul este corpul, Mongolia - doar material pentru mongol...

Mongolia se poate afla oriunde. La mongoli - acolo, la noi - aici. Eu am Mongolia mea. Exterioarã ºi interioarã, stângã ºi dreaptã, de jos ºi de sus - multe Mongolii... ªi eu pentru Mongolia sunt la fel, ºi toþi mongolii, ºi ne-mongolii, toþi-toþi oamenii sunt mongoli în Mongolia ºi fiecare poartã o Mongolie în sine - Mongolia sunt Eu, ºi Eu sunt Mongol - ºi - Eu - Mongol i Ia - Mongolia... Interioarã în esenþã, exterioarã conform direcþiilor.

Mongolia sunt Eu.

Mongolia cu munþi ºi pustiuri, cu buddhism ºi nomazi, stepe ºi iurte...

Eu nu mã cunosc, nu o cunosc, ea nu mã cunoaºte...

Caii aleargã pe mine, pãrul meu este colilie, pieptul - stepã, mai departe - în mãsura unei fantasme deja stricate, se poate gãsi un loc ºi curului, ºi pulei.

Invazia mongolilor din spaþiul adânc al cosmosului, din fundul fundului - vârful vârfului - din tartar, din rãdãcina rãdãcinii, din sfârºiturile ºi începuturile sfârºitului ºi începutului. Din cerul de josmongolii au venit ºi au devenit tãtaro-mongolo-tãtari - mongolii tartarului - oamenii cerului.

ªi mongolii Mongoliei, a celei care e aici - au devenit ºi ei mongolo-tãtari, s-au nãpustit asupra lor înºiºi, au devenit oameni...

Eu sunt Mongol, Eu sunt Mongolia cerului de jos - acolo. Aici Eu sunt Mongolia cerului.

ªi Tartarul, ºi Mongolia sunt aici, ºi peste tot, ºi nicãieri...

Celebi wrote, in the second half of the 18th c. the number of Tartars in the south of Moldova, who had gained by then the name of Bugeac or Nogai Tartars, had grown to 45 thousand.

G. Gonta.

Tara Moldovei si Imperiul Osman. Chisinau, 1990

Under French and Austrian influence the Turks tried all they could to procrastinate negotiations till Napoleon’s invasion of Russia. The procrastination of negotiations by the Porte led in the end to their failure. Military action resumed, and the Turkish army, encircled at Slobozia, capitulated under the might of Russian attacks. The Ottomans had no choice but to accept the peace conditions offered by Kutuzov and sign a peace treaty with Russia on 16 May 1812.

E. Rusev. Lupta poporului moldovenesc impotriva jugului otoman. Chisinau, 1969

By mid-March 1918 the part of Moldova which was on the left side of the Nistru river, along with the Odessa region were invaded by the Austrian-German interventionists.

Those events weakened the strength of Soviet defenders. They failed to oppose the superior strength of the Romanian army, which headed for Chisinau from two directions: from Straseni and from Hancesti. After a three-day battle (from January 10 to 12) employees of the Soviet administration and party members had to retreat towards Bender and Tiraspol. On 13 January 1918 the Romanian troops occupied Chisinau, and a state of siege was declared in the city.

Toate acestea au slãbit forþele apãrãtorilor Puterii Sovietice. Ei n-au putut rezista forþelor superioare ale trupelor române, ce înaintau spre Chiºinãu din douã direcþii: din partea Strãºenilor ºi din partea Hânceºtilor. Dupã lupte de trei zile (de la 10 pânã la 12 ianuarie), detaºamentele revoluþionare, iar împreunã cu ele mulþi lucrãtori ai organelor sovietice ºi membri ai organizaþiei de partid au fost nevoiþi sã se retragã spre Bender ºi Tiraspol. La 13 ianuarie 1918 trupele române au ocupat Chiºinãul, în oraº a fost declaratã starea de asediu.

La 28 iunie 1940, la orele douã dupã prânz, unitãþile Armatei Roºii au trecut pe teritoriul Basarabiei ºi Bucovinei de Nord. A doua zi ele au ajuns într-o serie de puncte importante la Prut; la 30 iunie, spre sfârºitul zilei, au eliberat de sub ocupanþi toatã Basarabia. Graniþa de

Project: The Mongolian and I (from Russian: Mongol i Ia = Mongolia)

Author: Igor Shcherbina (FAZYA)

The Questions:

In fact...

What do Mongolia and the Mongolian-Tartar invasion mean?

What does We mean before, during and after the Mongolian-Tartar invasion?

And after all, what do we have to do with Mongolians? ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...?

Introductory part:

The Mongol and I – Mongolia.

Where’s I?

Where’s the Mongol?

Who’s a Mongol?

Look who’s speaking!

stat a Uniunii RSS a fost restabilitã.

Dis-de-dimineaþã, mulþimea de oameni a invadat strãzile ºi pieþele oraºelor ºi satelor din þinut. Pretutindeni domnea bucuria ºi voia bunã. Oameni care nici nu se cunoºteau înainte se îmbrãþiºau, se felicitau cu prilejul eliberãrii. Chiºinãul avea un aspect solemn, de sãrbãtoare. Locuitorii oraºului au ieºit pe strãzi cu pancarte ºi steaguri roºii, fanfarele intonau ”Internaþionala” ºi cântecul sovietic popular “Katiuºa”.

The Mongol exists. There he is, there–alive, a real Mongol, everybody knows it, and He said it too.

The Mongol is here. He has come. He has brought.

Brought what? Come where? Who is He?

I want to be next to Him:

1. to eat from the same plate with him (or not from a plate),

2. to drink from the same cup,

3. to do what He does,

4. to sing as He does,

5. to think as He does,

6. to look like Him,

7. to become He himself.

Who’s a Mongol now? I or He?

Mongolia doesn’t exist as that notion which we usually invest into this combination of sounds. Mongolia may be anywhere: the Mongols have one, we have another, you have a third.

So I myself am a Mongolia. A Mongolia with mountains and deserts, with Buddhism and nomads, steppes and yurts...

Horses gallop all over me, my hair is grass, my chest is the steppe, and so on, according to an already spoiled phantasm, one can find a place for the ass, and for the dick.

People run al over me, all sorts of animals – microbes...

I have my own Mongolia. An inner and outer one, a left and right one, a lower and upper one –many Mongolias...

The essence of this proposal:

To prepare and carry out a project-study-transformation – an immersion... into MONGOLIA. The project has an empirical character, develops unpredictably and has no specified tasks. The main goal is to identify myself with the Mongol (the minimal task) and with Mongolia (the maximal task).

After the project all the results must be documented – resulting in a chronicle – in order to define the true MONGOLIA.

Ways of implementation:

1. Living together with the Mongol for some time, studying his ways, some customs, some words.

2. Producing something similar to what the Mongol will produce.

3. Identifying myself with Mongolia through the Mongol.

4. Documenting.

5. Exhibiting the ready forms of identification and documents obtained.

The tactic of implementation:

1. Acquaintance with the Mongol

2. Taming the Mongol

3. Loving the Mongol

4. Being loved by the Mongol

5. Identification with the Mongol

6. Identification with Mongolia

Necessary materials:

1. Mongol – 1 pers.

2. Duplicates of materials used by the Mongol in the amount and variety defined by the Mongol

3. Food as the Mongol’s

4. Drink as the Mongol’s

According to Mongolian and Tibetan beliefs, it is forbidden to pronounce names of places in the desert, lest the gods will be attracted by the name and will be angered. So people replaced all names with a universal sign, which sounds like “MNGL,” which in the past was, perhaps, the name of some legendary hero-protohuman.

Mongolia doesn’t exist as that notion which we usually invest into this combination of sounds. Now Mongolia is where one can’t name things with their names. “A thought uttered is a lie.”

The name of Mongolia started to be applied to places, people, events, ideas...

God created man from earth, then blew into him in his own person the breath of life. The earth is the body, Mongolia is only material for the Mongol...

Mongolia may exist anywhere. For the Mongols – there, for us – here. I have my own Mongolia. An inner and outer one, a left and right one, a lower and upper one – many Mongolias... And Mongolia has me in the same way, and all Mongols, and non-Mongols, all and every person is a Mongol in Mongolia and everyone has a Mongolia inside – Mongolia is Me, I am a Mongol too – Mongol I Ia – Mongolia... Inner in essence, outer in directions.

Mongolia is Me.

A Mongolia with mountains and deserts, with Buddhism and nomads, steppes and yurts... I don’t know myself, don’t know her, she doesn’t know me...

Horses gallop all over me, my hair is grass, my chest is the steppe, and so on, according to an already spoiled phantasm, one can find a place for the ass, and for the dick.

The Mongolian invasion from the depth of cosmic space, from the very bottom – the very peak –from Tartarus, from the very root, from the ends and the beginnings of the end and the beginning. From the lower sky – the Mongols came and became Mongolian-Tartar-Mongolians –Mongols of Tartarus – people of the sky.

And also the Mongols of Mongolia, of the one that is here – they too became Mongolian Tartars, came unto themselves, became people...

I am a Mongol, I am a Mongolia of the lower sky – there. Here I am a Mongolia of the sky. The Tartarus, and Mongolia – they are here, and everywhere, and nowhere…

On 28 June 1940, at 2 p.m., units of the Red Army crossed into Basarabia and northern Bucovina. On the second day they reached a number of important points on the Prut river: towards the evening of June 30 they had liberated from occupation the whole of Basarabia. The state border of the Union of SSR had been reestablished.

From the early morning people invaded the streets and squares of cities and villages throughout the region. Joy and happiness dominated everywhere. People who had not known each other before embraced each other, congratulated each other on the liberation. Chisinau had a solemn, festive look. The inhabitants of the city flooded the streets with banners and red flags; brass orchestras played L’Internationale and the popular Soviet song Katiusha

MarkVerlan

Proiect special al lui Marioka, Fiul Ploii

“Yaparsan el dyu ryu ryum”sau “Craniul fondatorului Muzeului de Arheologie”

Descrierea proiectului: acest proiect constã în demonstrarea fotografiilor ºi a unor foi cu descrieri ale esenþei ºi dinamicii evenimentelor din perioada timpurie a istoriei noastre. Pe un loc special se aflã craniul fondatorului Muzeului de Arheologie din Chiºinãu. O hartã ºi o schemã prezintã cum ºi de cine a fost fondat. Descrieri pe scurt ale biografiilor participanþilor. De asemenea, printre fotografii ºi descrieri se aflã diferite lucruri: craniul, fotografii, descrierea sãpãturilor arheologice, piese istorice, ºi fotografii din timpul vieþii fondatorului, a oraºului ºi a republicii în întregime. Astfel, scumpii mei prieteni, în baza doar a unui craniu vom descoperi o întreagã bazã istoricã, ºi astfel vom simþi pe propriile noastre cranii întreaga profunzime a procesului istoric.

Special project by Marioka, Son of Rain

“Yaparsan el dyu ryu ryum”

Description of project: this project consists of a demonstration of photographs and pages with descriptions of the essence and dynamics of events during the earlier parts of our history. On a special place stands the skull of the founder of the Chisinau Archeological Museum. A map and scheme showing by whom and how it was foundes. With a short description of the biographies of the participants. Also, among the photographs and descriptions there are various things, such as the skull, life photos, descriptions of archeological digs, historical pieces, and photographs from the life of the founder, the city, and the republic as a whole. So, my dear friends, on the basis of just the skull we will discover an entire historical base, and thus we will feel on our own skulls the entire depth of the historical process

La 22 iunie1941 Germania fascistã, încãlcând pactul sovieto-german de neagresiune din 1939, în mod perfid, fãrã a declara rãzboi, a nãvãlit asupra þãrii noastre. În conformitate cu planul “Barbarosa”, trupelor germano-române dislocate de-a lungul Prutului li s-a rezervat, la început, un rol auxiliar: sã paralizeze acþiunile oºtirilor sovietice, iar dupã ce operaþiunile militare în direcþia Kiev se vor desfãºura în mod favorabil, sã împiedice, în interacþiune cu aviaþia, retragerea organizatã a Armatei Roºii peste Nistru.

Istoria RSS Moldoveneºti. Academia de ªtiinþe a RSSM. Institutul de Istorie “I.S. Grosul”.

Redactor principal: V.I. Þaranov. Cartea Moldoveneascã, 1988

Peter Style (Piotr Wyrzykowski) Jocuri de bãieþi

Învingând rezistenþa inamicului, trupele sovietice au eliberat la 19 martie 1944 peste 40 de localitãþi, inclusiv Soroca, unul din centrele judeþene ale RSS Moldoveneºti.

La 26 martie 1944 trupele Frontului 2 Ucrainean au ajuns la râul Prut – graniþa de stat a Uniunii Sovietice cu România regalã. Au fost puse începuturile restabilirii graniþei de stat sovietice.

Istoria RSS Moldoveneºti. Academia de ªtiinþe a RSSM. Institutul de Istorie “I.S. Grosul”. Redactor principal: V.I. Þaranov. Cartea Moldoveneascã, 1988

Invasia este titlul unui proiect internaþional susþinut de Centrul pentru Arta Contemporanã [KSA:K], realizat în perioada 15-23 septembrie 2001, în colaborare cu Muzeul de Arheologie ºi Etnografie al Republicii Moldova ºi Muzeul Naþional de Istorie al Republicii Moldova.

Am petrecut cam 10 zile în câmpiile plate ale Moldovei. În locul unor excavãri arheologice ale unui fost oraº tãtar. Povestea acelor zile mi-a schimbat viaþa ºi m-a fãcut sã realizez acest proiect.

În prima zi când am sosit la capãtul lumii, am fost prezentaþi pazei noastre. Organizatorii taberei au hotãrât sã angajeze doi poliþiºti care sã ne apere pe noi ºi echipamentul nostru. Acest lucru era cam ciudat deoarece nu era nimeni în zonã, iar pânã la satul cel mai apropiat era cam o orã de mers pe jos. ªi mai surprinzãtor pentru toþi artiºtii invitaþi era sã descopere cã paza purta arme adevãrate — Baikal ºi Makarov. Cuvintele pe care am învãþat a le pronunþa mai târziu.

În chiar prima searã dupã petrecerea de bun-venit, în noaptea întunecoasã unul din paznici mi-a pus pistolul la cap. Am stat aºa cam o jumãtate de orã. Eu eram îngrozit, iar el se distra. Îmi tot punea întrebãri prosteºti de genul: sunt oare gata sã mor, ce simt în acest moment etc. Întrebãrile care apãreau în mintea mea erau: De ce poate cineva decide asupra vieþii altuia? De ce unor oameni li se permite sã poarte arme? Cine ºi de ce are permisiunea de a aproba uciderea oamenilor?

Boy’s Games

We spent around 10 days in the flat fields of Moldova. On the place of archeological excavations of former Tartar city. The story of those days changed my life and pushed me to create this project.

On the first day after arriving in the middle of nowhere we were introduced to our security. The organizers of the camp decided to hire two policemen to protect us and our equipment. This was a little bit strange because there was nobody around, to the nearest village it was about an hour’s walk. Even more unexpected for all of the invited artists was to recognize that our guards were wearing real guns – the Baikal and Makarov. The words that I learned properly later.

On the very first night after the welcoming party in the deep dark night one of the security guys decided to point his gun at my head. We were standing like that for about half an hour. I was terrified, he seemed to have a good time. He kept asking me stupid questions like: am I ready to die, what do I feel in this moment, etc. The questions which started rising in my mind were: Why one has the right to decide about someone else’s life? Why some people are allowed to carry guns? Who and why has a permission to give the license to kill?

On 22 June 1941 the Fascist Germany, in violation of the 1939 non-aggression Soviet-German pact, with perfidy and without declaration of war invaded our country. According to the “Barbarossa” plan, the German-Romanian troops deployed along the Prut were meant initially for an auxiliary role: to paralyze the actions of the Soviet army and, after the military operations towards Kiev would develop favorably, to prevent, in cooperation with aviation, the organized retreat of the Red Army across the Nistru.

Istoria RSS Moldovenesti. MSSR Academy of Sciences. Institute of History “I.S. Grosul”. Editor: V.I. Taranov. Cartea Moldoveneasca, 1988

Punctul de plecare ºi de inspiraþie îl constituie campaniile de cucerire ale Hoardei de Aur în Europa ºi Asia. Invasia a fost conceputã ca un proiect de colaborare culturalã, implicând artiºti ºi teoreticieni din þãrile care au fost cucerite de nomazi. Un grup de participanþi din Mongolia, Siberia (Rusia), republicile ex-sovietice din Asia Mijlocie, Þãrile din Caucaz, Europa Centralã ºi de Est au invadat una din aºezãrile istorice tãtaro-mongole (ªehr-al-Djedid) din Orheiul Vechi (Rep. Moldova).

Textul proiectului “Invasia”. Curator ªtefan Rusu

ªtefan Rusu

Mongolul necunoscut

Spaþiul din Moldova este extrem de electrizat de fenomene ºi anomalii. Astfel, pe malurile Rãutului pot fi remarcate anomalii psiho-fizice care se prezintã în plan fizic sub forma unor grãmezi de pietriº ºi moloz, amintind de curganele stepei asiatice. Fenomenul poate fi urmãrit în localitãþile Trebujeni ºi Butuceni.

În prezent, pe teritoriul Pruto-Nistrean sunt atestate numeroase “curgane” –monumente funerare ale unor nobili ºi militari din perioada invaziilor nomade. O parte din acestea aparþin unor importante cãpetenii ale Hoardei de Aur. În localitãþile de pe malurile Rãutului se pot observa un soi ciudat de micro-curgane plasate chiar în preajma gospodãriilor moldovenilor.

În viaþa politicã a Þãrii Româneºti este de asemenea atestatã prezenþa unor influenþe de tip cumanic, care de-a lungul secolelor au fost asimilate de elementul autohton. Existã numeroase mãrturii ce au marcat aceste prezenþe; astfel poate fi menþionatã piatra funerarã din Curtea de Argeº a domnitorului Vladislav amintit în sursele istorice ca Negru Vodã. Fenomenul nu este de loc strãin de realitate dacã ne amintim cã dominaþia Hoardei de Aur s-a extins peste câmpiile din preajma Carpaþilor.

Fenomenul curganelor este dublat ºi de niºte fenomene spectaculoase, care se petrec în localitãþile amintite, dupã toate probabilitãþile datoritã coabitãrii localnicilor în preajma acestora. Astfel “mongolul necunoscut”, întâlnit în Moldova, poate fi catalogat ca o entitate mai degrabã comunã decât una exoticã, manifestatã în plan fizic. Entitatea “mongolului necunoscut” coabiteazã astfel în corpul fizic al localnicilor iar uneori poate fi observatã ieºind la suprafaþã, în special în momente de relaxare ºi neatenþie. Acest fenomen poate fi extrem de dificil de surprins pentru a fi documentat cu mijloacele tehnice existente, de aceea urmeazã sã aprofundãm observãrile ºi cercetarea acestui fenomen în apropiatul viitor.

The Unknown Mongolian

The space in Moldova is extremely charged with phenomena and anomalies. Thus, on the banks of the Raut river one can notice psycho-physical anomalies that physically appear as piles of gravel and debris, which remind one of the kurgans of the Asian steppe. This phenomenon can be noticed in the communities of Trebujeni and Butuceni.

At present, many “kurgans” – funerary monuments for nobles and army men from the period of nomad invasions – can be seen on the Prut-Nistrian territory. Some of them belong to important leaders of the Golden Horde. In the communities by the Raut river one can notice a strange kind of micro-kurgans situated right next to Moldovan households.

In the political life of Romania there also have been Cumanic influences, which have been assimilated over centuries by the local element. There is considerable evidence concerning such influences; one can thus mention the funeral stone at Curtea de Arges, which was placed there to commemorate ruler Vladislav, mentioned in historical sources as Negru Voda (The Black Ruler). The phenomenon is not at all removed from reality if we are to remember that the domination of the Golden Horde stretched all the way to the plains adjacent to the Carpathian mountains.

The phenomenon of kurgans is accompanied by some other, spectacular phenomena, which take place in the communities mentioned above, most probably due to the presence of the locals in the vicinity of the kurgans. Thus, the “unknown Mongolian” seen in Moldova may be classified as a common rather than an exotic entity, which appears in physical form. The entity of the “unknown Mongolian” thus cohabitates in the physical body of the locals and sometimes can be noticed coming to the surface, especially in moments of relaxation and absent-mindedness. This phenomenon can be extremely difficult to notice and document with existing technical means, and therefore in the near future we should deepen the observation and study of this phenomenon.

Defeating the resistance of the enemy, the Soviet troops had freed by 19 March 1944 more than 40 localities, including Soroca, which was one of the district centers of the Moldovan SSR.

On 26 March 1944 the troops of the 2nd Ukrainian front reached the Prut river – the state border of the Soviet Union with royal Romania. This was the beginning of reestablishing the Soviet state border.

Istoria RSS Moldovenesti. MSSR Academy of Sciences. Institute of History “I.S. Grosul”.

Editor: V.I. Taranov. Cartea Moldoveneasca, 1988

Invasia is the name of an international project organized by the Center for Contemporary Art [KSA:K] between September 15-23, 2001, in collaboration with the Museum of Archeology and Ethnography of the Republic of Moldova and the National History Museum of the Republic of Moldova. The impetus and inspiration were found in the conquests the Golden Horde made in Europe and Asia. Invasia was conceived of as a project of cultural cooperation between artists and theoreticians from countries that had come under nomad conquests. A group of participants from Moldova, Siberia (Russia), ex-Soviet republics from Central Asia, the Caucasus, Central and Eastern Europe invaded one of the historical Mongolian-Tartar sites (Shehr-al-Djedid) at Orheiul Vechi (R. Moldova). The description of the Invasia project. Curator: Stefan Rusu

Surse:

1. D. Cantemir. Descrierea Moldovei. Chiºinãu. Editura Hiperion, 1992

2. G. Ureche. Letopiseþul Þãrii Moldovei, 1971

3. Istoria Moldovei. (Din cele mai vechi timpuri pânã în epoca modernã). Colegiul de redacþie: D. Dragnev, V. Gonþa, I. Eºanu. Publicaþie a Academiei de ªtiinþe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie. Chiºinãu, “ªtiinþa”, 1992

4. Þara Moldovei ºi Imperiul Osman. Gh. Gonþa. Chiºinãu. ”ªtiinþa”, 1990

5. E.M. Rusev. Lupta poporului moldovenesc împotriva jugului otoman. Editura “Cartea Moldoveneascã”. Chiºinãu, 1969

6. I. Zavadschi. Dicþionar de istorie medie a Moldovei. Editura “Museum”, 1995

7. Istoria Republicii Moldova. (Din cele mai vechi timpuri pânã în zilele noastre). Colegiul de redacþie: V.E. Andruºceac, P.P. Bârnea, P.A. Boico, N.A. Ceaplîghina. Publicaþie a Asociaþiei oamenilor de ºtiinþa din Moldova “N. Spãtarul Milescu”, Chiºinãu, 1997

8. Istoria RSS Moldoveneºti. Academia de ªtiinþe a RSSM. Institutul de Istorie “I.S. Grosul”. Redactor principal: V.I. Þaranov. Cartea Moldoveneascã, 1988

Tarancuta – ethno-folklore band, Chisinau, Moldova

Ansamblul studenþesc Þãrãncuþa a fost fondat de Gleb Ceaikovsky-Mereºanu în 1988 pe lângã Secþia Canto Popular de la Catedra Folclor a Conservatorului de atunci, actualmente Universitatea de Stat a Artelor din Moldova. La proiectul Invasia au participat patru membri ai ansamblului: Nadea Mereuþã, ªtefan Popescu, Marin Ganciu ºi actualul lider al ansamblului Victor Botnaru, ºeful Catedrei Folclor a USAM. Victor Botnaru e un “culegãtor” ºi interpret profesionist de muzicã popularã (folcloricã) româneascã. Dupã 1990 a organizat expediþii folcloristice în România. Posedã vioara, cobza, ocarina, fluierul, naiul, cavalul, cimpoiul. Membrii mai tineri ai grupului sunt absolvenþi ai Catedrei Folclor ºi au studiat, pe lângã Canto Popular, acompaniamentul la cobzã, fluier, caval º.a. Prin activitatea sa Ansamblul Þãrãncuþa pãstreazã ºi valorificã bogatul tezaur folcloric care a rezistat multor invazii de-a lungul secolelor.

The student band Tarancuta was founded by Gleb Ceaikovsky-Meresanu in 1988 as part of the Folk Canto Division of the then-Conservatory, currently the State University of Arts of Moldova (USAM). Four members of the band participated in the Invasia project: Nadea Mereuta, Stefan Popescu, Marin Ganciu and the current leader of the band Victor Botnaru, who is also the head of the Folklore Chair of USAM. Victor Botnaru is a professional “gatherer” and performer of Romanian folk music. After 1990 he organized folklore expeditions to Romania. He plays the violin, kobsa, ocarina, flute, pan-pipe, long pipe, and the bagpipe. The younger members of the band are graduates of the Folklore Chair; they studied, besides folk canto, the accompaniment by kobsa, flute, long pipe, etc. By its activity the Tarancuta band preserves and develops the rich folklore heritage, which for centuries has resisted to many invasions.

Þãrãncuþa – formaþie etno-folcloricã, Chiºinãu, Moldova

Sources:

1. D. Cantemir. Descrierea Moldovei. Chisinau: Hiperion, 1992

2. G. Ureche. Letopisetul tarii Moldovei, 1971

3. Istoria Moldovei. (Din cele mai vechi timpuri pina in epoca moderna). Editors: D. Dragnev, V. Gonta, I. Esanu. A publication of the Academy of Sciences of the Republic of Moldova, Institute of History. Chisinau: Stiinta, 1992

4. Gh. Gonta. Tara Moldovei si Imperiul Osman. Chisinau: Stiinta, 1990

5. E.M. Rusev. Lupta Poporului Moldovenesc impotriva Jugului otoman. Chisinau: Cartea Moldoveneasca, 1969

Grupul etno-folcloric “Temuujin”, Ulaanbaator, Mongolia

Participanþii: Yavgaan Gendenpil, Iderbat Luvsangombo, Munkhzaya Yagvaan

6. I. Zavadschi. Dictionar de istorie medie a Moldovei. Museum, 1995

7. Istoria Republicii Moldova.(Din cele mai vechi timpuri pina in zilele noastre). Editors: V.E Andrusceac, P.P. Barnea, P.A. Boico, N.A. Ceaplighina. A publication of the Association of Scholars of Moldova “N.Spatarul Milescu”, Chisinau, 1997

8. Istoria RSS Moldovenesti. Academy of Sciences of MSSR, Institute of History “I.S. Grosul”. Editor: V.I. Taranov. Cartea Moldoveneascã, 1988

Ethno-folklore band “Temuujin”, Ulaanbaator, Mongolia

Participants: Yavgaan Gendenpil, Iderbat Luvsangombo, Munkhzaya Yagvaan

Ansamblul folcloric de dans Temuujin a fost creat în 1990. Baza ºi numele ansamblului au fost preluate de la numele de copilãrie al lui Chengiz Han, care era cunoscut nu numai ca un luptãtor neînfricat ci ºi ca un patron al artelor. Din 1994 ansamblul colaboreazã cu Fundaþia Han Altai, care are aceleaºi obiective ºi interese.

Prin îndemânarea ºi talentul artiºtilor sãi, ansamblul a arãtat arta tradiþionalã folcloricã a Mongoliei în cadrul simpozioanelor ºi festivalurilor internaþionale în peste 40 de þãri din Asia, Europa ºi America: Rusia, Marea Britanie, Japonia, Franþa, Italia, India, SUA etc., obþinând multe premii mari ºi speciale.

Liderul ansamblului – Yavgaan Vocal (canto superior parþial), khun tov shuur (instrument cu coarde), hel huur (drâmbã).

The folk dance ensemble Temuujin was established in 1990. The foundation and the ensemble’s name are taken from the boyhood name of Chinghis Khan, who was known not only as a military hero, but also as a patron of the arts. Since 1994 the ensemble has been collaborating with the Khan Altai Foundation, which has the same goals and interests. By the skill and talent of its artists the ensemble has shown the traditional folk art of Mongolia at international symposiums and festivals in more than 40 countries of Asia, Europe and America: Russia, Great Britain, Japan, France, Italy, India, USA, etc., and has received many Grand and Special Prizes. Leader of the ensemble – Yavgaan

Vocal (upper partial singing), khun tov shuur (string instrument), hel huur (Jew’s harp).

invasia

Dorina Bohanþov, scriitor, redactor al revistei Art-hoc.

1. Ce este Invazia?

Tabãra Internaþionalã de Artã Contemporanã InvAsia a fãcut apel la o serie de “acþiuni” cu valoare de contaminare ºi transfer cultural diferite. Primul nivel de receptare a evenimentului a fost dat de memoria campaniilor de cucerire ale Hoardei de Aur în Europa ºi Asia din secolele XIII-XIV. Nu întâmplãtor, unul dintre obiectivele principale ale taberei l-a constituit analiza impactului lumii asiatice asupra arealului european. Cel de-al doilea nivel de receptare a fost asigurat de acþiunea “re-invadãrii” teritoriului apropriat al Orheiului Vechi, de astã datã culturalã ºi simbolicã, prin gesturile artiºtilor proveniþi din locurile care au fost cândva cucerite de nomazi. Prima invazie a fost realã ºi profundã, fãrã trucaje ºi morþi amânate. Ea a fost cea care a inspirat “marea naraþiune” a Invaziei Hoardei de Aur. Cel de-al doilea complex de secvenþe al taberei a întrunit “poveºtile” ºi “impresiile” artiºtilor începutului de secol XXI

ªehr al Djedid, Oraºul Nou, Orheiul Vechi

Ecaterina Abîzova

despre evenimentul medieval, gesturile lor definindu-se ca o pseudo-invazie. Pentru nivelul doi de receptare al taberei de la Orheiul Vechi, importante au fost ecourile, reflexele Invaziei istorice, artiºtii fiind folosiþi pe post de ºamani. Prima Invasie a fost “pe bune”. Secunda, fiind artisticã, prin urmare simbolicã ºi doar subliminal ºi indirect politicã – un eveniment “indus”, “jucat”, simulat, înscriindu-se (natural) în registrul ludic al gratuitãþii ºi cel confecþionat ºi neviolent al hiperrealitãþii. Invasia artisticã a tãinuit ºi a scos la suprafaþã (ca un adevãrat cal troian) campania de asimilare, prin efectul de “west-ernizare” al mondializãrii, a Estului de cãtre Vest. Cele trei feþe ale Invasiei ºi-au multiplicat, în plus, expresiile prin înglobarea mitologiilor personale ale artiºtilor. Evenimentul InvAsia s-a constituit, în definitiv, ca un puzzle, cu felii de conþinut diverse ºi neaºteptate.

2. Cine sau ce poate genera o Invazie?

O Invasie poate fi generatã de cineva sau ceva cu o identitate afirmatã, constituitã pentru a avea puterea

Un oraº al Hoardei de Aur numit astfel a apãrut în partea centralã a zonei dintre râurile Prut ºi Nistru, pe capul Peºterii creat de un meandru mai ciudat al râului Rãut. Malurile înalte ºi greu-accesibile creeazã o protecþie naturalã a oraºului, suprafaþa cãruia, conform datelor arheologice, nu depãºea 220 hectare.

De mai mult timp Orheiul Vechi atrage atenþia savanþilor, cãlãtorilor, amatorilor de istorie. Oraºul este menþionat de D. Cantemir, C. Stamati, ºi este studiat pentru prima oarã de V. Kurdinovskii. În perioada postbelicã, în 1947, la ruinele din Orheiul Vechi a lucrat G.D. Smirnov, iar din 1968 cercetãrile arheologice au fost continuate de P.P. Bârnea, care a studiat acest monument timp de mai bine de 20 de ani.

Sprijinindu-ne pe materialul vast acumulat în urma mai multor ani de cercetãri, se poate încerca, cu o dozã de îndoialã, de a reconstitui chipul ºi dezvoltarea topograficã de pe timpurile Hoardei de Aur a oraºului ªehr al Djedid.

Apariþia lui pe teritoriul dintre Nistru ºi Prut este direct legatã de politica de aºezare a hanilor Hoardei de Aur, ºi face referinþã la perioada când hotarele Hoardei de Aur se lãrgeau simþitor spre vest, ajungând pânã la Dunãrea de jos. ªehr al Djedid a apãrut într-un timp record datoritã eforturilor depuse de meºteºugarii aduºi aici cu forþa din diferitele þãri subjugate, fiind construit conform canoanelor orientale. Perioada de înflorire a oraºului este legatã de domnia lui Abdullah (1362-1369), când oraºul avea o monetãrie care a funcþionat timp de cinci ani.

Aici se ridicau construcþii monumentale din piatrã de calcar dobânditã în zonã. În centrul oraºului se înãlþau pereþii unei moschei cu un soclu hexagonal pentru minaret. Lângã moschee se construia un caravan-saray. Pe malul râului Rãut au fost ridicaþi pereþii pentru trei bãi, iar la marginea de nord-vest a oraºului se aflau cripte pentru diriguitorii de rang înalt ºi feþele bisericeºti, construite din cãrãmidã roºie pãtratã.

Construcþiile de locuit ale orãºenilor se situau pe întreg teritoriul ªehr al Djedid-ului. Au fost cercetate mai mult de 200 de construcþii. În funcþie de starea socialã a stãpânilor, ele variau ca dimensiune, formã, particularitãþi de construcþie ºi gama inventarului casnic.

Construcþiile de producere (atelierul giuvaerului, furnalele olarului, cuptoarele de ardere a cãrãmizii ºi a calcarului, fântânile-cisterne pentru pãstrarea apei) se aflau atât în partea centralã cât ºi la marginea esticã a oraºului, fiind organizate dupã cartiere meºteºugãreºti separate, în care erau incluse tot felul de încãperi auxiliare.

O mare rãspândire în oraº au obþinut-o meºteºugurile: giuvaiergeria, olãritul, tãierea pietrei, fierãritul etc. Pe teritoriul ªehr al Djedid-ului a fost gãsit în 1963 un depozit de unelte agricole. Depozitul conþinea 68 de lame de plug, piese de fixare a pãrþilor de lemn ale plugului, sãpãligi. A fost gãsit ºi al doilea depozit de lucruri, în 1988, care consta din 295 de obiecte întregi ºi fragmentare ce reprezentau în cea mai mare parte obiecte de echipare a cãlãreþilor ºi a cailor. Creºterea rapidã a oraºului se datora utilizãrii muncii meºteºugarilor sclavi, fapt ce se vede cel mai bine în domeniul ceramicii, unde au fost folosite un ºir întreg de tradiþii atât privind forma vaselor cât ºi motivele ornamentale ºi gama de culori.

În ciuda faptului cã ªehr al Djedid abia se forma, el reprezenta unul din punctele finale ale comerþului de caravanã în partea de vest a Hoardei de Aur, ºi întreþinea legãturi economice cu alte centre ale Hoardei, dovadã fiind obiectele arheologice aºa ca un lacãt de cupru în formã de animal, un platou de cupru ornamentat fin prin tehnica gravurii ºi conþinând inscripþia în arabã “viaþã-putere-succes”, piese de giuvaergie din turcoazã afganã, cât ºi o colecþie foarte bogatã de monede din perioada de la Uzbek (1313-1339) la Abdullah (1362-1369).

În legãturã cu slãbirea puterii Hoardei de Aur în zona dintre Prut ºi Nistru, oraºul ªehr al Djedid ºi-a încetat existenþa în a doua jumãtate a secolului XIV.

Dorina Bohantov, writer, editor of the Art-Hoc magazine

1. What is INVASION?

The International Summer Camp of Contemporary Art InvAsia contained a series of “actions” that carried the value of cultural contamination and transfer. The first level of perceiving the event was suggested by the memory of conquests conducted by the Golden Horde in Europe and Asia in the 13th-14th centuries. It was not by accident that one of the main objectives of the camp was to analyze the impact of the Asian world on the European lands. The second level of perception was generated by the action of “reinvading” the appropriated territory of Orheiul Vechi – the invasion this time was cultural and symbolic –by the works of artists who came from places that were conquered by nomads centuries ago. The first invasion was real and profound, with no tricks and delayed deaths. It was the one to inspire the “great narrative” of the Invasion of the Golden Horde. The second set of events at the summer camp compiled

Shehr al Djedid, New City, Orheiul Vechi (Old Orhei)

Ecaterina

Abizova

the “stories” and “impressions” of artists living at the beginning of the 21st century about that medieval event; the artists’ gestures thus became a pseudo-invasion. For the second level of perception of the camp at Orheiul Vechi the important elements were the echoes and reflexes of the historic invasion, while the artists were used as shamans. The first invasion was “for real.” The second one, as it was artistic and hence symbolic and only subliminally and indirectly political, was an “induced”, “played out”, simulated event which fit (naturally) the playful register of gratuity and the contrived and nonviolent register of hiperreality. The artistic invasion hid and then unveiled (like a true Trojan horse) the campaign of assimilation – by Westernizing the globalization – of the East by the West. Besides, the three faces of Invasia multiplied their expressions by including the artists’ personal mythologies. The event called InvAsia came out in the end as a puzzle game that contained diverse and unexpected slices of content.

The city so named was built by the Golden Horde in the central part of the territory between the Nistru and Prut rivers, on the Caves cape, which was formed by a bent of the Raut river. The high and inaccessible bank represented a natural defense of the city, whose area, according to archeological data, did not exceed 220 hectares.

Orheiul Vechi has been attracting scholars, travelers, fans of things old for a long time. The city was mentioned by D. Cantemir, C. Stamati, and was researched for the first time by V. Kurdinovskii. After the war, in 1947, G.D. Smirnov worked in the area of Orheiul Vechi, and since 1968 archeological research was continued there by P.P. Barnea, who studied the site for more than 20 years.

Using the amount of research conducted in the course of many years, one may, with a doze of doubt, try and reconstruct the appearance and topographic development of the Golden Horde city of Shehr al Djedid.

Its construction on the territory between the Nistru and Prut rivers was linked directly to the settlement policy of the Golden Horde khans and referred to the times when the borders of the Golden Horde expanded significantly westwards, reaching the lower Danube. Shehr al Djedid was built in a very short time, according to oriental principles, by craftsmen brought forcefully from various subdued countries. The city flourished during the rule of Abdullah (1362-1369); this is when the city had a mint and produced its own coins for five years.

Monumental constructions were built of local limestone. In the central part of the town there was a mosque and a hexagonal foundation for the minaret. A caravan-saray was built next to the mosque. On the bank of the Raut river the walls of three baths were built, and in the north-western part of the city there were burial vaults for high officials and clergy, built of square red brick.

Living quarters of the city dwellers could be found on the entire territory of Shehr al Djedid. More than 200 constructions have been studied. Depending on the owner’s social status, the constructions were different in size, form, construction particularities and the range of household items.

Production facilities (jewelry workshop, potter’s furnace, ovens to burn bricks, ovens to burn limestone, cistern-wells to store water) could be found both in the center of the city as well as at its eastern periphery, organized around separate neighborhoods of crafts that included various ancillary constructions.

Crafts were very widely spread in the city: jewelry, pottery, stone cutting, etc. A storage of agricultural tools was found on the territory of the city in 1963. The storage contained 68 plowshares, fasteners for the wooden parts of the plow, hoes. A second storage was found in 1988, which contained 295 whole and fragmentary objects representing horserider’s gear and horse harnesses. The city’s rapid erection could be supported by the labor of slave craftsmen, seen most clearly in the production of ceramics, which used various traditions regarding both the shape of earthenware as well as the use of ornaments and the range of colors.

Although Shehr al Djedid was at an initial stage of formation, it was one of the final points of caravan trade on the western fringes of the Golden Horde. The city maintained economic ties with the Horde’s centers, which is witnessed by such findings as a copper lock in the shape of an animal, a copper plate with fine engraved ornament and the Arabic inscription “life-power-success”, jewelry made of Afghan turquoise, as well as a very rich collection of coins from the rule of Uzbek (1313-1339) and Abdullah (1362-1369).

When the power of the Golden Horde weakened on the territory between Nistru and Prut, Shehr al Djedid ceased to exist in late 14th century.

de a influenþa ºi care, nu în ultimul rând, este miºcat de voinþa de putere, de dorinþa de a se impune. O Invazie este, de asemenea, produsã de o forþã care îºi poate asuma o anume conºtiinþã a culturii de masã. Orice imperiu se dezvoltã luându-se în calcul ºansa statornicirii unui stil de viaþã ºi a unei tradiþii. Relaþia dintre “invadatori” ºi “invadaþi” este pe cât de delicatã, pe atât de dinamicã. Prin procedeele de colaj, mixaj, metisaj (atât în plan artistic, cât ºi existenþial), reprezentanþi din ambele pãrþi ies transformaþi în urma acestei experienþe. Invazia islamicã a lumii occidentale a cutremurat temelia orgoliului rafinat, civilizator al pattern-ului european, în timp ce invazia vesticã a estului a subminat rigiditatea ºi conservatorismul tradiþiei, dinamizând-o ºi “tehnologizând-o”.

3. Care sunt consecinþele Invaziei?

O consecinþa naturalã, evidentã a Invaziei este vectorul evoluþiei istorice actuale. Mãrcii europene extrovertite, spectaculoase ºi pedante i s-au adãugat lentoarea, autenticitatea care nu exclude uneori

Alexandru Antik: Eurasia-cârjã

violenþa, caracterul mai introvertit al civilizaþiei islamice. Aceastã hibridizare a conþinuturilor a încurajat receptarea pluriperspectivistã a realitãþii, tratarea ei în termenii pluralismului estetic ºi cultural ºi a susþinut, de asemenea, atitudinea deschisã ºi tolerantã. În cadrul proiectului Invasia, arta contemporanã a funcþionat ca un indicator care a pus în relief o realitate istoricã “tratatã estetic”. Cât despre consecinþe, chiar dacã nu se vãd întotdeauna, acestea se simt, prin forþa subteranã a evenimentelor pe care le determinã.

4. Pot fi oare gãsite urmele Invaziei?

Instituþia Muzeului de Arheologie din Chiºinãu afirmã (cu argumente ºi exemple) cã urme ale campaniilor de cucerire ale Hoardei de Aur din sec. XIII-XIV existã! Concentrându-ne pe semnificaþia, mai cu seamã derrideeanã a termenului de “urmã”, observãm cã evenimentele se ordoneazã potrivit tehnicii

Înainte ca cititorul titlului sã cadã în eroare, aº dori sã-l asigur, cã articolul nu conþine nici o ºtire alarmantã, chit cã, dupã atacul terorist comis în 11 septembrie la New York ºi dupã lovitura americanã din Afganistan, un asemenea titlu nu-þi evocã neapãrat imaginea unui baston cultural. Or, eu despre asta aº dori sã scriu, chiar dacã evenimentele petrecute pot umbri orice fel de discuþie culturalã.

Eurasia-cârjã este motivul viziunilor artistice, al desenelor, ºi unul din accesoriile acþiunilor lui Joseph Beuys*. Ca ºi conþinut, este înfãþiºarea unei cârje spirituale, care i-a condus pe nomazii de odinioarã pe teritoriul imens, dar încã neînchegat al Eurasiei, care în viziunea lui Beuys nu au lãsat dupã ei numai un teren rezidual asediat, ci ºi urmele cârjei referitor la circulaþia energiilor istoriei – aºa cum dovedesc actualele descoperiri antropologice ale locurilor de strajã de odinioarã.

Joseph Beuys a devenit cunoscut prin viziunile sale speciale în anii 1960. Pentru opinia artisticã ºi pentru lume în general, poate era mai nesemnificativ, în acea perioadã, cã energiile ºi traumele Eurasiei sunt într-o strânsã legãturã, ºi cã ele traverseazã concomitent diferitele etape ale transformãrilor. Ele s-au încadrat în materia istoriei ca laturi contrastante. Dupã Caroline Tisdall*: “Cercetarea punctelor de intersecþie ale energiilor ºi traumelor europene, respectiv eurasiatice, este o temã permanentã în activitatea lui Beuys”. Dupã Beuys, principiul vestului a suferit o traumã. Aceastã spiritualitate, deºi are ambiþii global expansive, pericliteazã impulsurile revitalizãrii sale, izolându-se de izvoarele energiilor sale primare ºi naturale. Tot mai puþin este ea capabilã sã comunice cu alte tipuri de culturi, forme de viaþã, deoarece limbajul sãu comunicaþional este determinat de un cadru instituþional, bazat pe profit ºi pe un individualism egoist. Cu conferinþele, media show-urile ºi acþiunile sale artistice, Beuys a urgentat revizuirea “proiectului energetic” al lumii vestului. Pe lângã Proiectul Energetic al Omului din Vest, au devenit cunoscute Convorbire cu propria mea þarã Germania, Convorbire cu Jezuitul, Democraþie Veselã, etc. În Social Plastica lui (arspoeticã ºi, totodatã, denumirea genului de sculpturã pe care el îl practicã) încape Universitatea de Artã Internaþionalã, Organizaþia Electorilor fãrã ideologie ºi a Electoratului liber, acþiunile Partid politic pentru Animale sau participarea în acþiunile de întemeiere a Partidului Verzilor. Desenele, instalaþiile ºi acþiunile sale formeazã segmentul cel mai important al modelului sãu Social Plastica. Acestea poartã motivele ºi materialele sale specifice, care evocã culturi ºi forme de viaþã nomade stãvechi ºi pe care le confruntã cu anumite preconcepþii ale civilizaþiei vestice. Acþiunea Coiot (1974) este, poate, cea mai semnificativã dintre acestea, o convieþuire de o sãptãmânã cu un coiot (lup de stepã) în condiþii spartane în spaþiul închis al unei galerii new york-eze, un animal divin al populaþiei indigene din America încã nedescoperitã ºi pe care o anumitã concepþie americanã l-a transformat într-un paria prigonit ºi umilit pânã astãzi. Acþiunea a început în timpul cãlãtoriei pe calea aerului. Când Beuys a zãrit câmpurile de ghiaþã ale Labradorului – acest pãmânt al fanteziei nimãnui – s-a legat la ochi, comentând mai târziu: “Am vrut sã mã izolez de tot, lãsând câmpul meu de vedere în întuneric total, sã nu vãd nimic din America, decât coiotul”. Sosind la aeroportul Kennedy, corpul sãu a fost învelit în filþ, acesta fiind un izolator, dar furnizând ºi un înveliº de cãldurã pentru el. Cu o salvare a fost transportat imediat la acel loc predestinat ºi împãrþit cu coiotul. Timp de o sãptãmânã dialogul s-a purtat atât simbolic, cât ºi în realitate, câteodatã aceastã schimbare de roluri a creat situaþii pline de haz. S-a format un schimb de energii între natura lupului de stepã ºi natura atribuitã animalului totem de odinioarã ºi artistul sosit în America legat la ochi. Artistul a adus cu el Eurasia-cârjã, un balot de filþ, un teanc de Wall Street Journall, pãlãria sa din filþ ºi perechea de mãnuºi, ambele de culoare brunã, triangulum-ul purtat pe piept cu care scotea un sunet curat ºi rãsunãtor. Liniºte, convieþuire, comunicare între om ºi animal dupã gratii ºi un public atent dincoace de gratii.

Datoritã viziunilor ºi spiritului autocritic ale lui Beuys ºi ale semenilor sãi din vest, astãzi principiul civilizaþiei vestului a putut sã se schimbe într-o mare mãsurã, cu o cointeresare ºi preocupare mai deschisã faþã de opinia ºi forma de viaþã a Celuilalt; un proces lent între corifeii centrelor ºi periferiilor de odinioarã sau în formare, fiecare cu opinii pro ºi contra. În formarea acestui discurs, rolul modelului Social Plasticii reprezentat de Beuys este indiscutabil, aproape cã nu mai observãm cã noi zilnic executãm o modelare sculpturalã ºi o elasticizare a termenilor ºi definiþiilor “globalizare”, “sincronizare”, “integrare” etc. Totodatã, acest discurs nu se leagã numai de un unghi de vedere artistic, ci ºi de o necesitate politicã de a shimba cadrul izolãrii legat de un mapamond politic. Dupã un deceniu al dezmorþirii pentru noi, “este necesar ca pacientul, dupã o lungã comã, sã fie deconectat de la plãmânul artificial, pentru a prinde curajul sã respire singur” – scrie Lenka Lindaurova, critic de artã din Cehia.

Tocmai de aceea am avut nevoie, în ultimele decenii, de iniþiativele caritativ-culturale ale vestului, chiar dacã ele au tulburat sensibilitatea noastrã “provincialã”, sau nu întotdeauna au justificat aºteptãrile noastre atunci când au judecat “originalitatea” noastrã cam exoticã. Am avut nevoie, de asemenea, de instituþii alternative care, deºi funcþioneazã încã cu amintita respiraþie artificialã, devin din ce în ce mai mult unitãþi ale reþelei Fluxului cultural.

Astãzi, meritã sã evocãm umorul rustic al lui Beuys, privind activitatea sa: “Dacã aº face aici ceva cu un urs, partitura ar fi total alta”, sau afirmaþiile sale în legãturã cu acþiunea Coiot: “Eu iubesc America ºi America mã iubeºte pe mine”; “Am încercat sã redau Coiotului simþul libertãþii”. Acþiunea lui Beuys nu a fost un simplu show, unde rolurile s-au schimbat între ele: pe deoparte artistul (omul care a aruncat în joc instrumentele gândirii ºi creaþiei individuale ºi libere), pe de altã parte coiotul (care a putut evoca energiile primare ºi a întruchipat sufletul colectiv [conºtiinþa colectivã] al speciei animale). Beuys s-a achitat faþã de coiot, desemnând unul dintre punctele traumatice ale civilizaþiei americane. Cultura americanã a adoptat activitatea sa artisticã ºi ºi-a asumat spiritul sãu critic. Numai în acest fel rana a putut fi vindecatã.

Nu numai America îl iubeºte astãzi, ci ºi patria sa, Germania, l-a acceptat ºi este mândrã de el. În Darmstadt este o salã Eurasia ºi în proximitatea ei o imensã placã de oþel, care avanseazã câte cinci centimetri în fiecare jumãtate de an.

Cu lumea avansãm ºi noi, dar nu-i totuna cu ce în mânã, cu cârja Eurasia lui Beuys, acceptând-o ca pe o cârjã culturalã, sau cu un ciomag euro-asia.

* Joseph Beuys (1921-1986), artist german, poate cel mai universal creator din a doua jumãtate a secolului 20. Începând ca sculptor, apoi folosind pentru renumitele sale lucrãri untura, mierea, filþul etc. ca materiale, prin expuneri ºi acþiuni, prin experimentele de fondare ale diferitelor partide ºi antipartide, el ajunge la conceptul sãu de bazã Social Plastica (societatea ca operã de artã). Pornind de la ideile lui Rudolf Steiner, a elaborat o teorie socialã ºi de dezvoltare specialã, în care încearcã sã dezlege într-o unitate superioarã dualismul dintre materie ºi spirit, animalic ºi uman, est ºi vest, artã ºi ºtiinþã, teorie ºi practicã etc.

** Caroline Tisdall, istoric de artã englez, scrierile sale (1974) în care analizeazã activitatea artisticã a lui Beuys, furnizind importante puncte de vedere pentru autorul acestui articol.

2. Who or what can generate an INVASION?

An Invasion can be generated by somebody or something with an established identity, which has been created to influence and which, not least, is driven by the wish for power and self-assertion. An Invasion is also produced by a force that can take on a certain consciousness of mass culture. All empires develop by taking into account the chance of establishing a certain lifestyle and tradition. The relationship between the “invaders” and the “invaded” is as delicate as it is dynamic. Through collage, mixing, hybridization (both artistically and existentially) both parties emerge from this experience transformed. The Islamic invasion of the Western world shook the foundation of the refined, civilizing vanity of the European pattern, while the Western invasion of the East undermined the rigidity and conservatism of tradition by rendering it more dynamic and “technological.”

3. What are the consequences of an INVASION?

A natural and obvious consequence of Invasion is the current vector of evolution. To the extroverted, spectacular and pedantic European identity were added the slowness and authenticity of the Islamic civilization, which does not always exclude violence and its introverted character. This hybridization of contents encouraged the pluriperspectivist perception of reality and its examination in terms of esthetic and cultural pluralism; it also supported an open and tolerant attitude. During the Invasia project contemporary art functioned as an indicator that outlined a historic reality “approached esthetically.” Concerning consequences, even though they are not always visible, they can be felt through the subterraneous force of the events they define.

4. Can the traces of INVASION be found at present?

The institution of the Archeology Museum of Chiºinãu states (through arguments and examples) that

Alexandru Antik: Eurasian Staff

Before the reader of the title feels confused, I would like to assure him that this article contains no alarming news, although after the terrorist attack of September 11 in New York and after the American strike on Afghanistan such a title does not necessarily evoke the image of a cultural walking stick. But this is what I would like to write about, even though the events that took place may overshadow any cultural discussion.

The Eurasian Staff is the motif of Joseph Beuys’ artistic visions, drawings and one of his action accessories. Concerning content, this is the image of a spiritual staff that led the old nomads across the immense but still ununified territory of Eurasia. In Beuys’ vision the nomads left behind not only a land under siege but also the traces of the staff as concerns the circulation of the energies of history – as current anthropological discoveries of erstwhile watchplaces prove.

Joseph Beuys became known for his special visions in the 1960s. For the artistic opinion and for the world in general, in that period it was perhaps less significant that Eurasia’s energies and traumas were closely interlinked and traversed concomitantly different stages of transformation. They entered the matter of history as contrasting sides. According to Caroline Tisdall, “The research of the points of intersection of European, and respectively Eurasian, energies and traumas was a permanent topic in Beuys’ activity.” According to Beuys, the principle of the west suffered a trauma. This spirituality, although having global expansive ambitions, endangers the impulses of its own revitalization by isolating itself from the sources of its primary and natural energies. It is increasingly less capable of communicating with other types of cultures and forms of life since its communication language is defined by an institutional framework based on profit and selfish individualism. By his conferences, media shows and artistic actions Beuys sped up the revision of the western world’s “energy project.” Besides the Energy Plan for the Western Man, other pieces became known too: Conversations with My Own Country Germany, Discussions with the Jesuit, Happy Democracy, etc. His Social Plastic included the Free International College of Creativity, the Organization of Electors without Ideology and of Free Electorate, the actions Political Party for Animals or participating in founding actions of the Green Party. His drawings, installations and actions represent the most important segment of his Social Plastic model. They carry its specific motifs and materials, which evoke ancient nomad cultures and forms of life and compare them to certain preconceptions of the Western civilization. The Coyote action (1974) is perhaps the most significant of them – living together with a coyote for a week in Spartan conditions in the closed space of a New York gallery, the coyote being a divine animal for the indigenous American population before its discovery, which was turned by a certain American concept into a persecuted and humiliated pariah. The action started during a plane flight. When Beuys saw Labrador’s ice fields – a land of no one’s fantasy – he blindfolded himself, and later he commented: “I wanted to become completely isolated, to place my vision into total darkness, to see nothing of America but the coyote.” When he arrived at the Kennedy Airport, his body was wrapped in felt – an insulating material. He was transported by an ambulance to the place he was to share with the coyote. For a week the dialogue was conducted both symbolically as well as in reality, and sometimesin a change of roles – this produced funny situations. An exchange of energies took place between the nature of the steppe wolf and the nature attributed to the erstwhile totem animal, and the artist who arrived in America blindfolded. The artist brought along with him the Eurasian Staff, a bale of felt, a stack of Wall Street Journal, his brown felt hat and gloves, the triangle he wore around his neck and which he used to produce a clear and strong sound. Quiet, cohabitation, communication between man and animal in a cage and an attentive public outside the cage.

Thanks to Beuys’ and his Western peers’ visions and self-irony, the principle of western civilization has changed considerably towards a more open interest and concern for the opinion and life form of the Other; this has been a slow process among the leaders of erstwhile or developing centers and peripheries, each having pro and con opinions. Beuys’ Social Plastic model played a doubtless role in creating this discourse; we almost no longer notice that on a daily basis we perform a sculptural modeling and stretching of the terms and definitions of “globalization”, “synchronization”, “integration”, etc. However, this discourse is not tied only to an artistic viewpoint, but also to a political need to change the framework of isolation linked to a political world. After a decade of unfreezing, “it is necessary that the patient, after a long coma, be disconnected from the artificial lung to gain the courage to breathe on his own”, wrote Lenka Lindaurova, a Czech art critic. This is why in the last decades we needed the charitable-cultural initiatives of the West, even though they disturbed our “provincial” sensibility or failed to always meet our expectations when they judged our somewhat exotic “originality.” We also needed alternative institutions which, although they still work on the aforesaid artificial ventilation, become increasingly part of the Cultural Flux.

Today it is worth recalling Beuys’ rustic humor concerning his activity: “If I were to do something here with a bear, the music score would be totally different”, or his statement concerning the Coyote action: “I love America and America loves me”, or: “I tried to give back to the coyote the sense of freedom.” Beuys’ action was not a simple show in which the roles switched places: on the one hand the artist (the man who placed on the table the instruments of his free, individual thinking and creativity), and on the other hand the coyote (who evoked the primary energies and embodied the collective spirit [collective consciousness] of the animal world). Beuys rehabilitated the coyote by putting his finger on one of the traumatic spots of the American civilization. The American culture adopted his artistic activity and accepted his criticism. Only thus could the wound be healed.

It is not only America that loves him today, but also his home country, Germany, has accepted him and is proud of him. In Darmstadt there is an Eurasia hall and a huge steel plate in its vicinity, which advances five centimeters every half year.

We too advance along with the world, but it does matter what we hold in our hand while advancing – Beuys’ Eurasian staff, accepting it as a cultural staff, or an Euro-Asia bludgeon.

palimpsestului, iar acþiunile artistice actualizeazã retorica land-art-ului (modificarea unui loc prin intervenþia umanã) ºi, metaforic, a mail-art-ului încercând sa umple cu conþinut faliile temporale dintre cele douã Invazii ºi-n consecinþã descoperind un fond de identitate ºi sensibilitate comun participanþilor la eveniment. Locurile din situl arheologic Orheiul Vechi au purtat valoarea unor ready-made-uri istorice, tratate cu o atitudine 100% deconstructivistã, unde process art a devenit process history. Discreþia ºi, uneori, anonimatul istoric au fost însoþite în cadrul evenimentului InvAsia de calitatea spectacularã a artei contemporane, conferind urmelor istorice mai multã pregnanþã ºi determinându-le sã vorbeascã “cu voce tare” în cadrul unui proiect mai larg de “sculpturã socialã”, cum îl defineºte Beuys.

Emil Dragnev, (Catedra UNESCO Studii Sud-Est Europene, Universitatea de Stat din Moldova)

1. Ce este INVAZIA?

Invazia este ruperea unui echilibru, atât intern cât ºi extern, ceea ce face invazia, respectiv, “necesarã” ºi “posibilã”.

2. Cine sau ce poate genera o INVAZIE?

Sunt cunoscute invazii generate de “ce”, adicã de factori climaterici (de ex. cea a hunilor). Invazia poate fi provocatã de specificul economiei, în special a celei nomade. Deci, în ambele cazuri este vorba despre un fel de “invazie de nevoie”. Invazia poate fi generatã de ideologie, care la rândul ei se constituie ºi cu concursul factorilor expuºi mai sus. Invazia în ultima instanþã este generatã de surplusul forþei militare,

Invazia tãtarã din 1241 / 1242 ºi consecinþele ei pentru societatea româneascã / Pavel Parasca, dr. hab. în istorie /

Ca ºi în istoria altor þãri afectate, într-o mãsurã sau alta ºi la timpuri diferite, de factorul tãtãresc, tot aºa ºi în istoria spaþiului românesc problema tãtarã sau mongolotãtarã cuprinde douã laturi strâns legate între ele, dar totodatã se deosebeºte sub aspectul implicaþiilor factorului tãtãresc pentru istoria populaþiei indigene. Este vorba, în primul rând, de invazia hoardelor lui Batu-Han din 1241 / 1242, în al doilea rând, de dominarea ulterioarã a hanurilor în unele regiuni din spaþiul de vieþuire a românilor. Dupã devastarea din 1240 a cnezatului de Kiev, apoi ºi a celui de Halici (Halici / Volynia), enormele armate ale hanului Batu, asistat de o sumedenie de generali-þarevici cinghisizi sau gengisizi (descendenþi ai lui Cinghin-han sau Gengin-han), au fost lansate asupra Europei Centrale. Deosebit de mult a avut de suferit Regatul Ungariei. Câteva coloane tãtãreºti au pãtruns în Transilvania, prãdând, arzând ºi devastând totul ce le nimerea în cale, mai ales aºa oraºe înfloritoare cum erau Rodna, Bistriþa, Braºovul, Sibiul º.a.

Alte câteva coloane au strãbãtut dinspre nord spre sud teritoriul de la est de Carpaþi al viitoarei Þãri a Moldovei, învingându-i pe cei ce le opuneau rezistenþã, pentru ca apoi, prin pasul Oituzului sã pãtrundã în Transilvania sau sã înainteze spre apus prin teritoriul dintre Dunãre ºi Carpaþii Meridionali (unde se va constitui ceva mai târziu statul Þara Româneascã sau Muntenia).

Sã se judece despre efectele imediate ale invaziei hoardelor lui Batu se poate mai ales în baza mãrturisirilor canonicului de Oradea Rogerius, care a fost martor ocular al evenimentelor, aflându-se un timp chiar ºi în captivitatea tãtarã. Exterminarea în masã a locuitorilor, mai ales în cazurile când tãtarilor li se opunea rezistenþã, devastãri cumplite – unele aºezãri fiind lãsate în scrum ºi ruine, de fapt ºterse de pe faþa pãmântului, zeci de mii de bãrbaþi, femei, copii luaþi în captivitate, vitele ºi celelalte agoniseli fiind prãdate – iatã tabloul departe de a fi complet a ceea ce s-a petrecut în timpul acestei invazii. Pentru a-ºi reveni din urma dezastrului, Transilvania a avut nevoie de mai bine de o jumãtate de veac, iar sate rãmase pustii sunt menþionate documentar încã multe decenii dupã furtuna tãtarã. Un comportament similar au manifestat tãtarii peste tot pe unde au trecut. Ei acþionau în conformitate cu modul lor de viaþã nomad, incomparabil cu civilizaþia sedentarã.

În 1242, însã, încãrcate de pradã ºi mânând enorme turme de vite, nu fãrã a mai prãda ºi în unele teritorii la sud de Dunãre, precum ºi Chilia, la gura Dunãrii, ºi Cetatea Albã, la gura Nistrului, tãtarii s-au retras cãtre Volga de Jos, unde au întemeiat un nou stat al lor, Hoarda de Aur. De acolo, din Volga de Jos, hanii tãtari au purces la un nou val de cuceriri spre apus, de data aceasta însã nu doar în scopuri prãdalnice, ci urmãrind instituirea dominaþiei Hoardei de Aur asupra teritoriilor cucerite în 1241 / 1242. Valul acesta a ajuns, prin anii 1257-1265 pânã în Podolia, Galiþia, iar spre sud-vest pânã la Dunãrea de Jos ºi dincolo de ea – în Bulgaria. De data aceasta comportamentul tãtarilor faþã de populaþia bãºtinaºã era cu totul altul. Scopul principal al hanilor consta în a supune indigenii plãþii tributului. Ca verigã de legãturã între colectivitãþile tributare ºi hani erau cãpeteniile locale, care aveau grijã de repartiþia ºi strângerea tributului, ºi baºcacii împuterniciþi nemijlocit de autoritãþile Hoardei de Aur, care preluau tributul strâns de la localnici ºi-l transportau cãtre depozitele hanilor. Despre implicarea reprezentanþilor comunitãþilor indigene în funcþionarea acestui sistem mãrturiseºte numele de vataman (de la ataman) pentru deþinãtorii funcþiei de staroste sãtesc în mai multe localitãþi din partea de nord-est a Þãrii Moldovei. Tot aici, în imediata vecinãtate a Prutului Superior ºi Nistrului au apãrut câteva sate numele cãrora proveneau de la cuvântul baºcac – Bãºcãceni, Bãºcãuþi º.a. Este foarte posibil ca tot pe atunci sã-ºi fi fãcut apariþia þinuturile ca unitãþi administrativ-teritoriale cunoscute în Þara Moldovei. Ele ar putea reprezenta niºte regiuni tributare puse pe seama cãpeteniilor locale care exercitau colectarea tributului ºi depunerea lui la locul administrat de baºcaci. Din perioada dominaþiei tãtare îºi trage originea aºa dare ca iliºul –dijma din cereale, mai ales din grâu. De aceeaºi origine este ºi termenul tarhan – document de scutire de taxa vamalã. Existã pãrerea destul de convingãtoare cã dreptul suprem de stãpân asupra întregului pãmânt al þãrii (dominium emineus), de care se bucurau domnii Þãrii Româneºti ºi Þãrii Moldovei, ar fi fost nu altceva decât o preluare a practicii existente în timpul dominaþiei tãtare, de acest drept beneficiind hanul. Au mai fost probabil ºi alte elemente de ordin social, economic ºi politic preluate de societatea feudalã din Þara Româneascã ºi Moldova, dupã constituirea lor ca state independente, de la societatea dominatã de hanii tãtari.

Mai puþine, chiar aproape neobservate cu totul, sunt preluãrile din domeniul culturii, artelor, º.a. E ºi natural, cãci din acest punct de vedere cei ce dominau politic ºi economic se aflau pe o treaptã de dezvoltare mai inferioarã decât cei ce erau dominaþi. Unicele mãrturii în acest sens ar fi ruinele cercetate de arheologi ale unor aºezãri urbane, databile în temei cu deceniile de mijloc ale secolului al XIV-lea, descoperite în vecinãtatea comunei Costeºti, jud. Chiºinãu, ºi la Orheiul Vechi, vizavi de comuna Trebujeni. În ultimul caz au fost descoperite urmele unui caravan seray, ceea ce denotã evident o tradiþie arhitecturalã orientalã. Ceramica de diverse tipuri ºi calitate, descoperitã la Orheiul Vechi ºi pe locul aºezãrilor sãteºti mai apropiate ºi mai îndepãrtate de aceastã localitate, nu poate fi pusã pe seama tãtarilor, ea datorându-se fie importului din alte regiuni, fie olarilor strãmutaþi încoace cu forþa din alte þãri supuse dominaþiei aceleiaºi Hoarde de Aur (Crimeea, regiunea Caucazului). Astfel, admiterea unor influenþe sau chiar moºteniri de la tãtari în cultura ºi artele din Þara Româneascã ºi Þara Moldovei, ar însemna sã forþãm lucrurile. Chiar ºi construcþiile databile cu vremea dominaþiei tãtare n-au supravieþuit, ele fiind lãsate în ruine în urma îndepãrtãrii tãtarilor din regiunile vecine cu Þãrile Române, evenimentul producându-se cu începere de prin 1369 –data limitã a circulaþiei monedelor Hoardei de Aur în teritoriile de dincoace de Nistru. Ceea ce cu siguranþã s-a produs însã, a fost asimilarea tãtarilor rãmaºi pe loc (din motive diverse) de cãtre societatea româneascã. Documentele ulterioare, datorate cancelariei domneºti din Þara Moldovei, menþioneazã în repetate rânduri ºatre de tãtari, ca ºi de þigani, donate mai ales mãnãstirilor, ceea ce înseamnã cã tãtarii se aflau pe treapta socialã cea mai joasã, fiind lipsiþi de orice drepturi. Totodatã este cunoscut cazul tãtarului Oanã, aflat fugar din Moldova în Polonia. Pentru a-l face sã revinã în Þarã, ªtefan cel Mare, în 1470, îi promitea cã el va trãi dupã normele dreptului românesc ca ºi ceilalþi supuºi ai domnului. Este un exemplu, fie ºi singular, despre integrarea tãtarilor aflaþi în Moldova în societatea indigenã prin modelarea statutului lor juridic. Problema posibilelor interferenþe româno-tãtare, care nu se exclud, încã îºi aºteaptã cercetãtorii dacã o atare cercetare este în genere posibilã.

traces of the conquests conducted by the Golden Horde in the 13th-14th centuries exist! If we are to concentrate on the meaning – especially as defined by Derrida – of the term “trace”, we can notice that events arrange themselves according to the technique of palimpsest, while the artistic actions update the rhetoric of land art (changing a place by human intervention) and, metaphorically, of mail art, trying to fill with content the temporal fractures between the two Invasions and, consequently, discovering a background of identity and sensibility common to all the participants at the event. The places at the archeological site Orheiul Vechi had the value of historic ready mades, which were treated with a 100% deconstructivist attitude and where process art became process history. The historic discretion and, sometimes, anonymity were accompanied during the event called InvAsia by the spectacular quality of contemporary art, granting to historical traces more weight and making them speak “aloud” within a wider project of “social sculpture”, as Beuys defined it.

The Tartar Invasion of 1241 / 1242 and Its Consequences for the Romanian Society

/ Pavel Parasca, PhD in History /

Emil Dragnev (UNESCO Chair of South-East European Studies, State University of Moldova)

1. What is INVASION?

Invasion is the disturbance of an equilibrium, both internal and external, which thus makes an invasion “necessary” and “possible.”

2. Who or what can generate an INVASION?

Invasions have been known that were generated by “what”, i.e. by factors of climate (e.g. the invasion of the Huns). An invasion can be provoked by the characteristics of an economy, especially of a nomad one. So, in both cases we have a sort of “invasion by need.” An invasion can be generated by ideology, which

Just like the history of other countries that were affected by the Tartar factor in different degrees and at different times, so in the history of the Romanian space the Tartar, or Mongolian-Tartar issue includes two closely interconnected facets; however, in the Romanian space it is somewhat different in terms of the implications of the Tartar factor for the history of the local population. This refers first of all to the invasion of the hordes of Batu Khan in 1241 / 1242, and secondly to the subsequent domination of various khans in some regions of the space inhabited by Romanians.

After the Duchy of Kiev was devastated in 1240, and later the Duchy of Halicz (Halicz / Volhynia), the huge army of Batu Khan, helped by the myriad of genghisite or chingisite princes-generals (descendants of Chinghis Khan or Genghis Khan), was launched on Central Europe. The Hungarian Kingdom was to suffer the most. Several Tartar columns penetrated into Transylvania, where they plundered, burnt and devastated everything in their way, especially such flourishing cities as Rodna, Bistrita, Brasov, Sibiu, etc.

Several other columns crossed southwards the territory east of the Carpathians, which would later become the Principality of Moldova. They defeated those who opposed them and later they went through the Oituz pass into Transylvania or headed west across the territory caught between the Danube and the Middle Carpathians (where the Romanian Principality or Muntenia was to be created some time later).

One can judge about the immediate effects of the invasion of Batu’s hordes mainly on the basis of the writings left by Rogerius, Canon of Oradea, who witnessed the events and who even was, for a time, a captive to the Tartars. The mass extermination of the locals, especially when they tried to oppose the Tartars; horrible devastation, when some communities were turned into smoldering ruins, razed off the face of the earth; tens of thousands of man, women and children taken into captivity; plundered cattle and other goods – this is only a partial picture of what happened during the invasion. Transylvania needed more than half a century to recover from the disaster, while documentary mention of abandoned villages could be found decades after the Tartar tempest. The Tartars behaved in a similar way everywhere they passed. They acted according to their nomad lifestyle, which was radically different from that of a sedentary civilization.

In 1242, however, laden by spoils and driving huge herds of cattle, but not without continuing to plunder south of the Danube as well as in Chilia at Danube’s mouth and Cetatea Alba at the mouth of the Nistru river, the Tartars ebbed towards the Lower Volga where they founded another of their states, the Golden Horde. Thence, from the Lower Volga, the Tartar khans started a new wave of conquests in the west, but this time not only to plunder but also to institute the domination of the Golden Horde over the territories conquered in 1241 / 1242. This wave reached in about 1257-1265 Podolia, Galicia, while in the south-west it reached the lower Danube and beyond, all the way to Bulgaria. This time the Tartars behaved totally differently towards the local populations. The khans’ main goal was to make the locals pay tributes. Local chieftains served as links between the tributary communities and the khans, who distributed and collected the contributions; another link was the bashkak authorized directly by the Golden Horde to take the tribute and bring it to the khans. A witness to the involvement of representatives from local communities into this system is the title of vataman (from ataman), which identified the village superior in a number of communities in the north-east of Moldova. It was also here, in the immediate vicinity of the upper Prut and Nistru rivers, that several villages were recorded with names originating in the word bashkak: Bascaceni, Bascauti, etc. It is quite likely that it was back then that territorial administrative units appeared in the Principality of Moldova. They could represent tributary regions under local chieftains who collected the tributes and deposited them with the bashkak. It was in the period of Tartar domination that the ilis originated – a tax on cereals, especially grain. The term tarhan has a similar origin – a document of exemption from customs tax. There is a well-founded opinion that the supreme right of dominating the entire territory of a country ( dominium emineus), enjoyed by the Romanian and Moldovan princes, was nothing else than a vestige of the practice existing during the Tartar domination, when the khan had this right. There were perhaps other social, economic and political elements taken from the Tartar khan-dominated society by the feudal society of the Romanian and Moldovan principalities after they became independent states.

The take-overs in culture, arts, etc. are fewer and almost unnoticeable. This is only natural as the people who was dominating economically and politically was also on a lower level of development than the dominated population. The only testimony in this respect are the ruins studied by archeologists, which represent urban settlements dating back to the middle of the 14th century, discovered near the Costesti commune, Chisinau county, and in Orheiul Vechi, opposite from the Trebujeni commune. On the latter site a saray caravan was discovered, which obviously denotes an oriental architectural tradition. The ceramic items of various kinds and quality, discovered at Orheiul Vechi and in villages around it, cannot be accounted for by the Tartar domination as they were either imported from other regions or produced by potters forcefully moved here from other countries under the Golden Horde (Crimea, the Caucasus region). Hence, it would be pushing things a little too far if we admitted the existence of Tartar influences or even heritage in the culture and arts of the Romanian and Moldovan principalities. Constructions from the Tartar times haven’t survived, as they were left in ruins as a result of the Tartars’ retreat from the regions adjacent to the Romanian principalities; the retreat started in 1369, which was the temporal limit of the use of Golden Horde coins on the right bank of Nistru river. What certainly did take place, however, was the assimilation by the Romanian society of the Tartars who stayed behind (for various reasons). Subsequent documents, kept by the royal chancellery of the Principality of Moldova, mentioned repeatedly Tartar as well as Gypsy camps donated to monasteries, which means that the Tartars were on the very bottom of the ladder, having no rights whatsoever. However, a case is known, concerning a Tartar called Oana, who ran from Moldova to Poland. In order to make him come back, Stefan the Great promised him in 1470 to bestow on him the right to live according to the norms of Romanian law, as any other subject of the crown. This is an example, albeit a singular one, showing the integration of the Tartars living in Moldova into the local society by a transformation of their legal status. The issue of possible Romanian-Tartar interferences, which is not unthinkable, is still waiting for its researcher to be revealed it, should such research be possible at all.

care nu-ºi gãseºte aplicare pe plan intern. În acest sens, pot fi invocate nu numai invaziile orientale, dar ºi cea a cruciaþilor vest-europeni.

3. Care sunt consecinþele INVAZIEI?

Distrugerea catastrofalã, redimensionarea teritoriului supus INVAZIEI, coabitarea forþatã, constituirea unui nou univers de o relativã stabilitate (Pax hazarica, Pax mongolica, Pax otomana etc.) care oferã noi posibilitãþi pentru un schimb de valori materiale ºi spirituale, fapt ce duce la noi sinteze civilizaþionale ºi la noi consecinþe ale evoluþiei istorice.

4. Pot fi oare gãsite urmele INVAZIEI în prezent?

În sens direct urmele INVAZIEI sunt reflectate de vestigiile arheologice care ilustreazã etapele expuse mai sus: discontinuitãþi în evoluþia unor localitãþi, cu urme evidente de distrugeri, apariþia unor aºezãri noi

Influenþe orientale în arhitectura de piatrã a Orheiului Vechi

Eugen Bâzgu

(cazul Costeºtilor ºi al Orheiului Vechi, dacã ne referim la invazia tãtaro-mongolã), numeroase obiecte, monede de diversã provenienþã (foarte ilustrativã – casa chinezeascã de la Orheiul Vechi pentru acelaºi caz al invaziei tãtaro-mongole). Cât despre sinteze, în cazul invaziilor turanice ºi a celei tãtaro-mongole, considerãm cã cercetãrile speciale rãmân deocamdatã un deziderat. În acest sens, proiectul “InvAsia” este capabil sã stimuleze nu doar creaþia artisticã, ci ºi cercetãrile antropologice, culturologice, folcloristice etc.

Veaceslav Druþã, artist, coordonator tehnic proiect “Invasia”

1. Ce este INVAZIA? Invazia este o acþiune în timpul cãreia sar scântei, cioburi ºi praf. Atât “obiectul” asupra cãruia s-a produs invazia cât si autorul ei îºi schimbã forma dupã invazie.

Existenþa oraºului ªehr al Djedid în secolul al XIV-lea în locurile care veneau sã primeascã mai târziu numele de Orheiul Vechi, ºi constituirea aici a unei arhitecturi de piatrã remarcabile prin specificul ei apar într-o relaþie ipoteticã ce se impune a fi tratatã ca atare. Deºi domeniul a beneficiat de mai multe studii pe parcursul ultimei jumãtãþi de secol, numai cea mai recentã cercetare, teza de doctorat a Tamarei Nesterov, demonstreazã influenþa considerabilã a tradiþiei orientale atât în caravan seraiurile, cât ºi în palatul pârcãlabului ºi în cetatea medievalã.

Vom încerca sã argumentãm aceste influenþe. Primul argument este de ordin mental. În sistemul de reprezentãri al poporului român, piatra era consideratã un produs al Necuratului, Nefartatului în opoziþie cu lemnul ºi pãmântul, considerate ale lui Dumnezeu, ºi nu era folositã în construcþia de locuinþe. În Evul Mediu, singurele construcþii de piatrã din spaþiul romanesc erau cetãþile, bisericile domneºti ºi unele edificii orãºeneºti, pentru cã þãranii respectau aceastã interdicþie de a nu construi din piatrã.

Singura excepþie din oicumena româneascã a pãtrunderii pietrei în decorul arhitecturii populare este zona Orheiului. Un al doilea argument, dupã noi destul de sesizabil, este cã arhitectura de piatrã de la Orheiul Vechi pãstreazã ºi pânã în prezent motive care trimit foarte clar la cultura orientalã, chiar dacã acestea au fost trecute prin mai multe filtre ale culturii locale. Ne referim la capitelurile “cu ciucuri” de piatrã, reproduse de cãtre Alexandru Zaharov (1), David Goberman (2), Matuº Livºiþ (3), ºi Vitalie Maccoci (4) în lucrãrile lor despre tradiþiile acestei arhitecturi. Ciucurii sau canafurile sunt reprezentãri în piatrã ale unor elemente indispensabile vieþii nomade – cortul ºi iurta împodobite cu ciucuri. Analizând ºi alte piese de artã populatã din zonã, spre exemplu prosoapele, cuverturile pentru haine vom observa frecvenþa acestor motive, brodate într-o manierã vãdit arhitecturalã.

O înºiruire de franjuri apare reprezentatã în partea de sus a coloanelor de piatrã, uneori rezultând din încruciºarea a douã frânghii pe stâlpii de poartã sau parapet, crucifixe de lemn, motiv “bãtut în cuie metalice” sau chiar sculptat pe crucifixele de piatrã specifice zonei Orheiului. Acelaºi motiv, dar mai extins, apare pe parapetele dintre coloane, executat în tehnica scrijelãrii.

Cum poate fi explicatã aceastã rãspândire de motive într-un material marginalizat de cultura tradiþionalã precum este piatra? Printr-un contact direct al localnicilor cu orientalii veniþi ºi asimilarea unei pãrþi de cãtre bãºtinaºi. Existã mai multe mãrturisiri documentare cã o parte din tãtaro-mongoli au preferat sã rãmânã pentru trai în aceste locuri, acceptând schimbãri esenþiale în cultura lor. Astfel, ultimul han al tãtaro-mongolilor din oraºul ªehr al Djedid, cel care a pierdut bãtãlia de la Sinie Vodî cu lituanienii, avea nume creºtin – Dumitru. Dupã înfrângere el s-a retras cu armata sa în Dobrogea. Interesant apare în acest context faptul relatat de Elvira Celebi la mijlocul secolului XVII, precum cã acolo locuiau tãtarii numiþi “citaþi”(5), care erau creºtini ºi vorbeau o limbã curioasã de îmbinãri de cuvinte româneºti ºi tãtare. Tot aici, în Dobrogea, sunt rãspândite coloane de piatrã similare ca structurã ºi decor cu cele de la Orheiul Vechi, însã în forme mai puþin dezvoltate ( România pitoreascã, Leiptzig, 1930)

Aceºti citaþi creºtini sunt consemnaþi ºi de Grigore Ureche la 1583 ca trãind la un loc cu moldovenii în mai multe sate de dincolo de Nistru în împrejurimile actualelor raioane Dubãsaru ºi Grigoriopol, deci la doar cîteva zeci de km, de fosta reºedinþã Sehr-al-Djedid a Hoardei de Aur.

Prezenþa acestor elemente de decor inspirate de simbolismul vieþii nomade în formele evoluate ale arhitecturii de piatrã, însã nu ºi în cele primare, ne face sã rezumãm cã ele reprezintã o influenþã timpurie de secol XIV susþinutã de o supunere tardivã de secole XVII-XVIII, când pe teritoriul Moldovei s-au perindat campanii militare ºi rãzboaie turco-polone ºi ruso-otomane, armate care au utilizat frecvent cortul de campanie bogat decorat cu ciucuri, franjuri, mai ales în armatele otomane, deci tot de facturã orientalã.

În rezultatul celor expuse, vom aprecia cã o parte din tãtaro-mongolii ªehr al Djedid-ului, creºtinaþi, nu s-au retras din aceste locuri, ci au rãmas sã convieþuiascã cu populaþia localã, arhitectura în piatrã fiind o mãrturie a acestei acomodãri culturale. Un alt argument în acest sens este ºi toponimul Orhei, considerat de cercetãtorii N. Raevskii ºi Ion Dron cã provine din limbajul turanicilor ºi mongolilor turanofoni, de la cuvântul “orge” [iorghe], ceea ce înseamnã palat, castel, iurtã (ºi nu presupusul maghiarism Warhely neatestat nici de un dicþionar maghiar) dar ºi reºedinþã, ceea ce de fapt a ºi fost Orheiul Vechi la începuturile sale – reºedinþa hanului, reprezentant al Hoardei de Aur. T. Porucic, în anii 30 ai secolului al XX-lea, atestã cuvântul “orhei” în Basarabia cu sensul întãrit de cetãþuie sau curte boiereascã pãrãsitã.

A.I. ZAHAROV, Narodnaia arhitektura Moldavii, Chiºinãu 1960

D.N. GOBERMAN, Kamennîi þvetok Moldavii, Chiºinãu 1978

M.I. LIVªIÞ, Dekor v narodnoi arhitecturî Moldavii, Chiºinãu1971

VITALIE MALCOCI, Decorul arhitectural în piatrã din arta popularã moldoveneascã, Chiºinãu 2000

Cãlãtorii strãini despre þãrile române, vol VI, Bucureºti 1976, p.360, 371, 372, 379, 382, 383, 400

GRIGORE URECHE, Letopiseþul Þãrii Moldovei, Chiºinãu, 1971, p.206

N. RAEVSKII, Toponime de origine iranicã ºi turcicã în limba moldoveneascã, nr.1, Chiºinãu 1964

ION DRON, “Existã oare în Republica Moldova localitãþi cu nume de origine maghiarã”, în Ion Dron, Studii ºi cercetãri, Chiºinãu 2001, p.251

in turn may appear as a result of the factors mentioned above. An invasion, finally, is generated by a surplus of military strength that finds no application internally. In this sense, one can mention not only the Oriental invasions but also those of the west-European crusaders.

3. What are the consequences of an INVASION?

Catastrophic destruction, a redrawing of the territory subject to invasion, forced cohabitation, the appearance of a new universe of relative stability (Pax hazarica, Pax mongolica, Pax otomana, etc.), which offers new possibilities for material and spiritual exchanges; this leads to new civilizational syntheses and new consequences in the evolution of history.

4. Can the traces of INVASION be found at present?

In a direct sense the traces of INVASION are reflected by archeological vestiges, which illustrate the

Oriental Influences In The Stone Architecture Of Orheiul Vechi

Eugen Bazgu

stages explained above: discontinuities in the evolution of settlements, featuring clear signs of destruction, the appearance of new settlements (which is the case of Costesti and Orheiul Vechi if we should refer to the Mongolian Tartar invasion), numerous objects, coins of different origin (very illustrative – the Chinese house at Orheiul Vechi for the same case of the Mongolian Tartar invasion). Concerning syntheses, in the case of the Turanic and Mongolian Tartar invasions special research has yet to be done. In this respect, the INVASIA project is able to stimulate not only artistic creativity but also research in anthropology, cultural studies, folklore studies, etc.

Veaceslav Druþã, artist, technical coordinator of the “Invasia” project

1 What is INVASION?

Invasion is an action during which there is a bang of sparks, rubble and dust. Both the “object” against

The existence in the 14th century of the city Shehr al Djedid in the place that would later be called Orheiul Vechi, and the appearance here of a remarkably particular stone architecture are linked by a hypothetical relationship. Although this area was the subject of a number of studies in the last fifty years, only the latest research –Tamara Nesterov’s doctoral thesis – demonstrates a considerable influence of oriental tradition both in the caravan sarays and in the palace of the chief magistrate and in the medieval castle.

We shall try to interpret this influence. The first argument is a mental one. In the system of representations of the Romanian people, stone was seen as a product of the Devil, as opposed to wood and earth, which were seen as products of God. Stone was not used in building houses. In the Middle Ages the only stone constructions in the space between Prut and Nistru rivers were fortresses, royal churches and urban buildings, since peasants observed the interdiction of not using stone in construction. The only exception in the space populated by Romanians, where stone was used in popular architecture, was the current Orhei region.

The second argument, which we believe is quite important, is that the stone architecture at Orheiul Vechi retains to the present day motifs that contain clear references to the Oriental culture, even though they had passed through a number of filters of the local culture. We mean the stone “tassels”, reproduced by Alexandru Zaharov, David Goberman, Matus Livsit and Vitalie Maccoci in their works about the traditions of this architecture. The tassels are stone depictions of elements indispensable to nomad life – the tassel-embellished felt tent. By analyzing other pieces of popular art in the region, such as towels and covers for clothes we can notice the high frequency of these motifs that were embroidered in a clearly architectural manner.

A series of decorative fringes appears at the top of stone columns, which sometimes are the result of crossing two ropes on the gate poles, the parapet, wood crucifixes, a motif affixed with metal nails or even engraved into the stone crucifixes characteristic of the Orhei region. The same motif, but somewhat expanded, can be seen on the parapets between columns.

How can one explain this spread of motifs in a material that was marginalized by traditional culture – the stone? By direct contact of the locals with the Orientals. There is documentary evidence that a part of the Mongolian Tartars preferred to remain and live here, accepting essential changes to their culture. Thus, the last Mongolian Tartar khan from the city of Shehr al Djedid, who had lost the battle against Lithuanians at Sinie Vody, had a Christian name – Dumitru. After the defeat he and his army retreated to Dobrogea. It is interesting to note in this context the fact reported by Elvira Celebi in the middle of the 17th century, that in Dobrogea lived Tartars who were Christian by faith and who spoke a peculiar language that was a mixture of Romanian and Tartar words. In Dobrogea there are also stone columns which in structure and decoration are similar to the ones at Orheiul Vechi, but which contain less developed forms (Romania pitoreasca, Leipzig, 1930).

The presence of these elements of ornamentation inspired by the symbolism of nomad life in the evolved forms of stone architecture – but not in primary forms – makes us conclude that they represent an early influence originating in the 14th century, which was later supported in the 17th-18th centuries, when the territory of Moldova was crossed by armies during Turkish-Polish and Russian-Ottoman wars; those armies – especially the Ottoman army – used frequently military tents richly adorned by tassels and decorative fringes.

To conclude all of the above, we should mention that a part of the Shehr al Djedid Mongolian Tartars adopted Christianity and stayed on this land to live alongside the local population, and stone architecture is evidence to this cultural accommodation. Another argument in this respect is the geographical name of Orhei; researchers N.Raevskii and Ion Dron believe that the name originates in the Turanik languages and means palace, castle, felt tent, but also residence, and this is exactly what Orheiul Vechi was at the beginning of its existence – the residence of khans who represented the Golden Horde. In the 1930s T. Porucic identified the word “orhei” in Basarabia as meaning small fortress or an abandoned court of a landowner.

Bibliography:

A.I. ZAHAROV, Narodnaia arkhitektura Moldavii, Chisinau 1960

D.N. GOBERMAN, Kamennyi tsvetokMoldavii, Chisinau 1978

M.I. LIVSIT, Dekor v narodnoi arhitectury Moldavii, Chisinau 1971

VITALIE MALCOCI, Decorul arhitectural în piatrã din arta popularã moldoveneascã, Chisinau 2000

Cãlãtorii strãini despre þãrile române, vol VI, Bucharest 1976, pp.360, 371, 372, 379, 382, 383, 400

GRIGORE URECHE, Letopiseþul Þãrii Moldovei, Chisinau, 1971, p.206

N. RAEVSKII, Toponime de origine iranicã ºi turcicã în limba moldoveneascã, nr.1, Chisinau 1964

ION DRON, “Existã oare în Republica Moldova localitãþi cu nume de origine maghiarã?”, în Ion Dron, Studii ºi cercetãri, Chisinau 2001, p.251

2 Cine sau ce poate genera o INVAZIE?

O invazie poate fi generatã de dorinþa de schimbare, miºcare, transformare sau de insuficienþa (lipsa) unor valori.

3. Care sunt consecinþele INVAZIEI?

Consecinþele invaziei sunt schimbarea formei atât a “obiectului” invadat cât ºi a invadatorului.

4. Pot fi oare gãsite urmele INVAZIEI în prezent?

Dacã “privirea” (atenþia) este îndreptatã în direcþia acestor urme, ele sunt uºor de gãsit.

Evoluþii ºi interferenþe spirituale în “spaþiul mongol”

Emil Dragnev

Eross Istvan

1. Ce este INVAZIA?

INVAZIA este o fuzionare brutalã.

2. Cine sau ce poate genera o INVAZIE? O situaþie istoricã necesarã.

3. Care sunt consecinþele INVAZIEI? Intoleranþa.

Din punct de vedere etnic mongolii prezintã o ramificare a grupului lingvistic altaic, ce mai include kalmîcii ºi buriaþii, alte douã ramuri fiind popoarele turce ºi manciutunguºii. Iniþial doar un singur trib purta acest nume, care cãtre mijlocul secolului al XIII-lea desemna deja ºi triburile înrudite. Sãlaºul iniþial al mongolilor a fost zona din stânga râului Kerulen, care se întindea spre vest pânã la bazinul râului Onan ºi pe versantul muntelui Burqan Qaldun. Sunt atestaþi pentru prima datã sub forma Mêng-wu sau Mong-wa într-un text chinez Chiu T’ang-shu, de la finele secolului al X-lea, dar care vizeazã evenimentele ce s-au consumat cu douã secole înainte de aceastã datã. Se învecinau cu alte triburi înrudite dintre care se evidenþiazã tãtarii, ce nomadizau pe malul drept al Kerulenului, care sunt menþionaþi în inscripþiile vechi turcice de la Košo-Tsaidam (sec. VIII) în cadrul unor confederaþii tribale Otuz Tatar (“treizeci [triburi] de tãtari”) ºi Toquz Tatar (“nouã [triburi] de tãtari”). Sunt amintiþi ºi de izvoarele chineze, începând cu 842 (ca aliaþi ai ultimului chagan uigur), sub diverse forme: dada, dadan, tatan. Uneori, în izvoarele orientale tãtarii sunt desemnaþi drept turanici, fapt ce se explicã probabil prin convieþuirea lor cu populaþiile de neam turcic, de care au depins ºi politic.

Între râul Orhon ºi cursul superior al Irtîºului, la Nord de lanþul Munþilor Altai nomadizau naimanii – unul dintre cele mai civilizate triburi mongole, iar spre est, de-a lungul Orhonului ºi pe malul sãu sudic erau rãspândiþi keraiþii, în timp ce spre nord, pe râul Selenga, la sud de lacul Baikal – merkizii. La stadiul cel mai primitiv de dezvoltare se aflau oiraþii, ce locuiau pe þãrmul opus al Baikalului, la nord-est de naimani. În ce priveºte naimanii ºi keraiþii, unii savanþi presupun cã au fost de origine turcicã, mongolizaþi ulterior, sau mongoli având doar elita politicã turcicã, fapt ce se explicã prin îndelungata supremaþie a turanicilor pe care au suportat-o. Din punctul de vedere al nivelului de civilizaþie chinezii diferenþiau vecinii lor nordici în tãtari “albi” (aflaþi în vecinãtatea Marelui Zid Chinezesc, fiind mai evoluaþi decât confraþii lor nordici), “negri” (la un nivel de civilizaþie mai scãzut) ºi “sãlbatici”, pe care însãºi mongolii îi desemnau ca “popoare ale pãdurilor”. Dupã cum se vede, deºi tãtarii reprezentau doar o parte a conglomeratului etnic mongol, chinezii, ca ºi alte popoare asiatice, utilizeazã acest etnonim într-o formã extensivã, ca apelativ al întregului neam mongol. Se pare cã anume tãtarii dispuneau de cea mai mare reputaþie printre mongoli, o datã ce dupã incorporarea lor în anul 1202 în confederaþia tribalã a lui Genghis Han, al cãrui nucleu îl alcãtuiau mongolii propriu-ziºi, ultimii le-au preluat numele, astfel încât, în timpul campaniilor pe care le-au efectuat în Europa în sec. XIII-XIV, sunt cunoscuþi de cãtre europeni drept tãtari. Religia mongolã, pe care J.-P. Roux a definit-o drept “un monoteism cu zei multipli” (noþiune ce necesitã anumite precizãri), situeazã deasupra zeilor Cerul, Tengri, în care se concentreazã toate divinitãþile celelalte. La el se referã cel puþin clasa conducãtoare. Într-o primã serie de texte turceºti (tu-kiue) datând de la începutul secolului al VIIIlea, se pot citi formulãri precum: “Tengri dã Imperiul”, “Tengri m-a rânduit, pe mine, kaghan-ul [împãratul]”, sau: kaghan-ul “a venit din Cer, a fost desemnat de Cer, seamãnã cu Cerul”. Vechii turci dau numele de tengri, “Cer, Zeu-Cer, Zeu”, suveranului, poporului ºi þãrii, desigur sub o formã adjectivalã “divinul Bilge Kaghan” (716734), “poporul divin”, “Þara divinã”. A-l ucide sau a-l distruge pe suveran înseamnã a ucide sau a distruge poporul: “Sã-i ucid kaghan-ul”, a spus duºmanul, “iar poporul turc muri, fu nimicit”. El este divin sau ceresc, ceea ce vor mai repeta ºi uigurii din Xinjiang convertiþi la maniheism. În ciuda impreciziilor ºi a contradicþiilor lor aparente, asemenea fraze corespund celor ale chinezilor relative la populaþia hiong-nou din secolul I e. n.: “Regele lor guverneazã naþiunea prin voinþa divinã”. Acestor prinþi, Tengri le dã ordine, le trimite mesageri, le impune voinþa sa, uneori printr-o “presiune” care trebuie sã fie de naturã psihologicã. În caz de nesupunere, el nu-i mai iubeºte, îi pãrãseºte, îi pedepseºte cu moartea, o moarte ce o provoacã pe acea a poporului lor. În secolul al XIII-lea, în epoca expansiunii genghishanide, ºi când conceptele religioase sunt aceleaºi cu ale turcilor din secolul al VIII-lea, modul în care este imaginat regele pare sã fi evoluat. Ca ºi odinioarã, Tengri doreºte pentru poporul sãu dominaþia universalã ºi se aflã chiar la originea puterii. Viceregele Iranului Hülegü (1251-1265), declarã într-o scrisoare în latinã: “Vã înºtiinþãm cã vom îndeplini mesajul pe care ni l-a încredinþat Dumnezeul cel viu […]. Veþi vedea […] cã puterea ne-a fost încredinþatã de însuºi Cerul etern”. Dar suveranul nu mai este doar “asemãnãtor Cerului, venit din Cer”, el este ºi fiul sãu. Aspectul acesta a fost îndelung negat, însã o serie de descoperiri recente nu mai lasã loc de îndoialã. Ele confirmã aserþiunile controversate ale unui Simon de Saint-Quentin ºi ale altor câþiva. Un text mongol îl numeºte pe Genghis-Han, în latinã, Filius Dei. Rãmâne totuºi posibilitatea ca mongolii, foarte informaþi în privinþa creºtinismului, sã fi vrut sã foloseascã un limbaj creºtin vorbind unor creºtini.

Formidabilul impuls exercitat asupra popoarelor stepei de cãtre turci (Tu-kiue) a impus majoritãþii acestor popoare mitul lupului. Îl regãsim, într-un sistem de reprezentãri complexe, la mongolii secolului al XIII-lea care fac din lup unul dintre strãmoºii lui Genghis-Han. Mitul a cunoscut aici o mare popularitate ºi a fost relatat de mai mulþi informatori ai noºtri, cu mai multã sau mai puþinã fidelitate. Istoria secretã a mongolilor, redactatã puþin dupã moartea lui Genghis-Han, ne furnizeazã desigur versiunea mai fidelã. Mitul originii genghishanide cuprinde douã episoade. Primul este prezentat extrem de succint: “Genghis-Han se trage din lupul Albastru (Börte Èino), nãscut din Cerul cel deasupra, prin împuternicire. ªoþia sa a fost Ciuta Roºcatã (Qo’ai maral)”. Trebuie sã remarcãm cã aici nu este vorba de cãsãtoria unui animal cu un om, ci de unirea a douã animale, un prãdãtor ºi o pradã – douã animale care sunt totodatã ºi oameni. Acest cuplu este chiar cel reprezentat, cu diverse specii de animale, pe celebrele plãci zise de luptã (în realitate de copulaþie) ale artei stepelor. Al doilea episod este situat mai departe, atât în text cât ºi în timp. O urmaºã a lupului ºi a ciutei, Alan Qo’a, pierzându-ºi soþul, a fost vizitatã de mai multe ori de “un om galben, strãlucitor” care intra prin deschiderea superioarã a cortului, îºi freca pântecele, fãcea sã pãtrundã în ea aura sa luminoasã, apoi ieºea târându-se, “ca un câine galben, în razele soarelui ºi ale lunii”. De la acest vizitator care este deopotrivã om, animal ºi luminã, ea a avut trei fii ºi “este limpede cã erau niºte fii ai Cerului”, meniþi sã devinã “regi universali”. Mitul lui Alan Qo’a lasã sã aparã, fie ºi în filigran, paternitatea soarelui ºi a lunii. Ea este dintre cele mai curente (J.-P. Roux).

Tengri – stãpân al universului ºi tutelã a hanilor mongoli, este o realitate a universului spiritual al cãlãreþilor stepelor atât timp cât se menþine ideea universalismului monarhiei mongole. Se pare cã avalanºa declanºatã de Batu spre Occident a trasat primele limite ale acestui universalism în direcþia respectivã. Cu toate cã extensiile în

which the invasion occurs and its author change their form as a result of the invasion.

2 Who or what can generate an INVASION?

An invasion can be generated by a wish for change, movement, transformation, or by an insufficiency (lack) of some values.

3. What are the consequences of an INVASION?

The consequence of invasion is a change in the form of both the invaded “object” as well as the invader.

4. Can the traces of INVASION be found at present?

If the look (attention) is directed towards these traces, then they are easy to find.

Spiritual Evolution and Interferences in the “Mongolian Space”

Emil Dragnev

Eross Istvan

1. What is INVASION? INVASION is a brutal merge.

2. Who or what can generate an INVASION? A necessary historic situation.

3. What are the consequences of an INVASION? Intolerance.

From an ethnic point of view, Mongolians represent a branch of the Altaic linguistic group, which also includes the Kalmyks and Buriats; the other two branches of this group are the Turkic nations and the Manchu-Tungus. Initially there was only one tribe that had this name, which by the middle of the 13th century started to include other kindred tribes. Early Mongolians lived on the left side of the Kerulen river; their area stretched westwards to the Onan river and the slopes of the Burqan Qaldun mountain. This people was recorded for the first time in the form of Meng-wu or Mong-wa in a Chinese text Chiu T’ang-shu of the late 10th century, which described events of two centuries before the text was written.

This people neighbored on other tribes, the most prominent of which were the Tartars, who led a nomadic life on the right side of Kerulen and who were mentioned in the old Turkic writings of Koso-Tsaidam (8th c.) as being part of the tribal confederations Otuz Tatar (“thirty Tartar [tribes]”) and Toquz Tatar (“nine Tartar [tribes]”). They were also mentioned in Chinese sources starting in 842 (as allies of the last Chagan Uigur) by various names: dada, dadan, tatan. Sometimes, in Oriental sources the Tartars are identified with the Turanic peoples, which can be explained perhaps by their cohabitation with Turkic peoples, on which they also depended politically.

The Naimans, which were one of the most civilized Mongolian tribes, lived a nomadic life between the river of Orhon and the upper Irtysh, north of the Altay mountains, while in the east, along Orhon’s southern side, there were Kerait tribes, and to the north, along the Selenga river and south of Baikal, there were the Merkiz. The Oirat tribes were at the most primitive stage of development; they lived on the opposite side of Baikal, north-east of the Naimans. Some scientists suggest that the Naimans and the Kerat were of Turkic origin, and were later mongolized, or that they were Mongolians with a Turkic political elite, which can be explained by the long Turanic rule that they had to endure.

From the viewpoint of the level of civilization, the Chinese divided their northern neighbors into “white” Tartars (next to the Great Chinese Wall and more developed than their northern kin), “black” Tartars (at a lower stage of civilization), and “wild” Tartars, which even the Mongolians referred to as “peoples of the woods.” As one can see, although the Tartars were only a part of the ethnic Mongolian conglomerate, the Chinese – and other Asian peoples too – used this name extensively to the entire Mongolian population. It seems that the Tartars had the best reputation among Mongolians, since after their incorporation in 1202 into Genghis Khan’s tribal confederation – whose nucleus was formed by Mongolians proper – the latter adopted their name; thus, during the European campaigns of the 13th-14th centuries they were known as Tartars.

The Mongolian religion, which J.-P. Roux defined as “a monotheism with many gods” (this notion requires some clarification), places the Sky ( Tengri) above all gods; the Sky contains all the other deities. The ruling class, at least, referred to Tengri. In an early series of Turkish texts, dated early 8th c., the following formulations can be found:

“Tengri gives the Empire”, “Tengri has made me kaghan [king]”, or: the kaghan “came from the Sky, was named by the Sky, is like the Sky.” The old Turks gave the name of tengri – “Sky, Sky-God, God” – to their ruler, nation, and country, but in an adjectival form: “the divine Bilge Kaghan” (716-734), “divine nation”, “divine country.” To kill or destroy the ruler meant to kill or destroy the nation: “’To kill the kaghan,’ said the enemy, ‘and the Turkish nation was dead, was destroyed’.” He is divine or heavenly, and this will be repeated also by the Uigurs from Xinjiang who were converted to maniheism. Despite the imprecisions and apparent contradictions of such expressions, they correspond to the Chinese 1st c. A.D. expressions referring to the Hiong-nou population: “Their king governs the nation by divine will.” Tengri gave orders to those princes, sent to them messengers, imposed on them its will, which was done sometimes by a kind of “pressure” which was supposedly of psychological nature. If the princes disobeyed, Tengri no longer loved them, deserted them, punished them by death – a death that triggered the death of the entire nation. In the 13th c., during the expansion of Genghis Khan’s empire, when the religious concepts were similar to the 8th c. Turks’, the image of the king seemed to have evolved. As before, Tengri wanted for his people world domination and was at the origin of power itself. The Iranian viceroy Hülegü (1251-1265), declared the following in a letter in Latin: “We would like to inform you that we shall carry out the message entrusted to us by the living God. ... You shall see ... that power was entrusted to us by the eternal Sky itself.” The ruler is no longer “like the Sky, come from the Sky;” he is now the son of the Sky. This aspect has been denied for a long time, but a number of recent discoveries leave no more room for doubt. They have confirmed the controversial statements of Simon de Saint-Quentin and others. A Mongolian text refers to Genghis Khan in Latin as Filius Dei. However, it is likely that the Mongolians, who were quite well-informed about Christianity, wanted to use a Christian language when speaking to Christians.

The tremendous influence exercised by Turks ( Tu-kiue) on steppe peoples imposed on the majority of them the myth of the wolf. It can be found, in a system of complex representations, at the 13th c. Mongolians, who made the wolf into one of Genghis Khan’s ancestors. The myth enjoyed great popularity and was reported by a number of informers with various degrees of fidelity. The Secret History of the Mongolians, written shortly after Genghis Khan’s death, delivers the more faithful version. The myth of Genghis Khan’s origin contains two episodes. The first one is extremely succinct: “Genghis Khan was born of the Blue Wolf (Börte Cino), born of the Sky above, through empowerment. His wife was the Red Hind (Qo’ai maral).” One ought to remark that this was not a marriage between animal and man, but rather the unification of two animals, a prey-animal and prey – two animals that were also humans. This is the couple represented, along with various animal species, on the famous so-called battle plates (copulation plates in reality) of the steppe art. The second episode is located somewhat further on, both in the text as well as in time. When Alan Qo’a, a descendant from the hind and the wolf, lost her husband, she was visited several times by “a yellow, glowing man” who entered through the top opening of the tent, rubbed his belly, imbued her with his luminous aura, then left crawling “as a yellow dog in the rays of the sun and the moon.” From this visitor, who was equally man, animal and light, she had three sons and “it is clear that they were sons of the Sky”, meant to become “world kings.” The Alan Qo’a myth conveys, albeit subtly, the paternity of the sun and the moon. It is the most current one (J.-P. Roux).

Tengri – master of the universe and guardian of the Mongolian khans – was a reality of the spiritual universe of the steppe riders for as long as the idea of Mongolian monarchy’s universalism endured. It seems that the avalanche launched by Batu to the west outlined the first limits of this universalism. Although the eastern expansion

4. Pot fi oare gãsite urmele INVAZIEI în prezent?

Peste tot se gãsesc urmele INVAZIEI, chiar ºi în ziua de astãzi sunt INVAZII. Acestea se petrec mai ales în virtualitate, dar urmele lor sunt mai distrugãtoare.

Szabolcs KissPál

1. Ce este INVAZIA?

Este procesul în care o populaþie a unei specii – din motive inerente genezei sale – inundã teritoriul fizic sau cultural al unei alte populaþii, câteodatã a unei alte specii.

2. Cine sau ce poate genera o INVAZIE?

“Ce” nu poate genera o invazie, deoarece procesul presupune o acþiune mai mult sau mai puþin

conºtientã, organizatã la nivelul comunitãþii, atribut pe care lucrurile neînsufleþite nu îl posedã. Subiectul colectiv al invaziei poate fi orice grup de fiinþe, care:

– sunt capabile de-a se organiza într-un numãr îndeajuns de mare, încât energia de acþiune a comunitãþii

sã fie mai mare decât energia adunatã a indivizilor-componente. Surplusul de energie de regulã se materializeazã sub formã de tehnicã (de luptã, de ex.), culturã sau ideologie;

– sunt în stare sã susþinã un mod de viaþã adaptat miºcãrii continue;

– în caz cã posedã forme dezvoltate ale conºtiinþei (religie, filozofie), ele sunt într-atât de elastice, încât supravieþuiesc impactelor cu alte forme de acelaºi gen, ba chiar sunt capabile de-a profita din aceste impacte.

3. Care sunt consecinþele INVAZIEI?

Consecinþele sunt interacþiunile culturale ºi civilizatorice, efectele acestora fiind mai controlabile în istoria

Orient au continuat, în special pe vremea lui Tamerlan, totuºi, ºi-n aceastã direcþie imperialismul mongol a fost nevoit sã se conformeze cu existenþa unor limite ale posibilului. Pe plan intern, sistemul monoteist guvernat de Tengri, a fost dezagregat de factorul care a pus capãt mai multor “imperii” ale cãlãreþilor stepelor – lipsa unui sistem clar definit de succesiune a puterii hanilor. Binecunoscuta scindare progresivã a imperiului Mongol ºi, ca rezultat, apariþia mai multor formaþiuni politice mongole pe întinsul moºtenirii genghishanide, extinsã de urmaºii sãi, duce treptat nu la detronarea zeului universal, ci mai curând la “pensionarea” sa. Devenind inutil în postura sa de unicul zeu suprem, prin dispariþia proiecþiei sale pãmânteºti în persoana hanului – unicul suveran suprem al lumii – Tengri, conform cosmogoniei mongole, care divizeazã universul în trei niveluri, iar cel superior – al cerului – este rânduit de fapt în 17 ceruri, se refugiazã la nivelul suprem, distanþându-se progresiv de ceea ce se petrece la nivelul plasat între cer ºi infern ºi transformându-se în ceea ce savanþii obiºnuiesc sã defineascã ca deus otiosus – zeu care nu se mai implicã în afacerile umane, zeu care nu mai satisface rugãciunile ºi, ce este ºi mai important, nu pedepseºte. Însãºi terminologia evolueazã spre transformarea sa mai curând într-o categorie cu un conþinut universal, dar lipsitã de conþinut concret. Tengri, la mongoli întotdeauna a avut ºi sensul de zeu în sensul comun al noþiunii. Transformarea lui Tengri în deus otiosus duce ºi la deplasarea sensului noþiunii de la denumire personalã la cea comunã – tengri. Numãrul lor se multiplicã, fiind cunoscutã structura deja menþionatã a celor 17 ceruri în care dominã 33 tengri, fiecare având stãpânirea-hanatul sãu.

Impactul universului spiritual mongol în spaþiul românesc este destul de limitat. Legãtura directã între sistemul credinþelor ºi ideilor religioase ale mongolilor cu principiul dominaþiei politice l-a distanþat întotdeauna de viaþa spiritualã a popoarelor supuse. Este elocvent exemplul Primului Þarat Bulgar, unde cultul lui Tängri (versiunea turcicã a lui Tengri al mongolilor) nu a reuºit sã se impunã în faþa politeismului populaþiei slave sedentarizate, dominatã politic de cãtre bulgarii turanici. Dupã cum se ºtie, singura soluþie de consolidare spiritualã a statului gãsitã de hanul Boris, a fost calea a treia – creºtinismul, care abandona deopotrivã atât cultul lui Tängri, cât ºi panteonul zeilor slavi. Influenþa exercitatã de mongoli în universul mitologiei româneºti a fost calificatã de cãtre V. Kernbach ca fiind perifericã. Se invocã în acest context demonul Erlik, participant la opera cosmogonicã, dar locuind sub pãmânt. Ecoul lui mitologic poate fi regãsit parþial în personajul diavolesc – având ºi el “idei” cosmogonice –Cãþelul Pãmântului.

Imperiul mongol a circumscris un spaþiu extrem de vast în interiorul cãruia deplasãrile de populaþii ºi idei deveniserã totuºi mai realizabile decât pe timpurile separatismului politic. Pe acelaºi plan de confluenþe cultural-spirituale, trebuie sã þinem cont de faptul, cã atunci când vorbim despre înrâuriri, în permanenþã trebuie sã þinem în vizor posibilitatea unor influenþe intermediate. Astfel, în cazul nostru, influenþele venite din cadrul vastului imperiu al mongolilor puteau parveni mediate de cãtre þigani, care, fiind “difuzaþi” de cãlãreþii stepelor în zonele europene, au adoptat în cadrul sincretismului lor religios ºi anumite concepte mitologice ale cuceritorilor, “transportându-le” în noile medii etno-culturale.

Bibliografie selectivã

M. ELIADE, Istoria credinþelor ºi ideilor religioase, III, Bucureºti, 1991, p. 7-27

M. ELIADE, I. P. CULIANU Dicþionar al religiilor, Bucureºti, 1993, p. 252-253

A. GONÞA, Românii ºi Hoarda de Aur, (1241-1502). München, 1983.

Histoire secrete des Mongols (Mongghol-un ni’uca tobcyan). Cronique mongole du XIII-e siècle, ed. M.-D. Even ºi R. Pop, Paris, 1994.

V. KERNBACH, Dicþionar de mitologie generalã, Bucureºti, 1989, p. 172, 378-379, 571

V. KERNBACH, Universul mitic al românilor. Bucureºti, 1994, p. 126-127

D. MORGAN, The Mongols. Oxford / New York, 1987

J.-P. ROUX, Histoire de l’Empire Mongol. Paris, 1993.

J.-P. ROUX, Regele. Mituri ºi simboluri. Bucureºti, 1998, p. 48-49, 57, 94, 118-119

J. P. ROUX, La religion des Turcs et des Mongols, Paris, 1948

J.-P. ROUX, Tängri. Essai sur le ciel dieu des peuples altaïques, în Revues de l’Histoire des religions, t. 149, nr. 1-2, p. 211 ºi urm., t. 150, nr. 1-2, p. 47 ºi urm., Paris 1956.

V. SPINEI, Moldova în secolele XI-XIV. Chiºinãu, 1994, p. 195-306

V. SPINEI, Ultimile valuri migratoare de la Nordul Mãrii Negre ºi al Dunãrii de jos. Iaºi, 1996, p. 166-240

4. Can the traces of INVASION be found at present?

The traces of INVASION can be found everywhere, today too there are INVASIONS. They happen mostly in virtuality, but their consequences are more destructive.

Szabolcs KissPál

1. What is INVASION?

This is a process whereby a population of a species – for reasons inherent in its genesis – floods the physical or cultural territory of another population, and sometimes of another species.

2. Who or what can generate an INVASION?

“What” can’t generate an invasion, because the process takes a more or less conscious action organized at the community level, which is an attribute that inanimate things do not have. The collective subject of

an invasion may be any group of beings, which:

– are able to organize themselves in numbers large enough, so that the action energy of the community is bigger than the sum of individual energies. The surplus of energy usually materializes into technology (e.g. war machinery), culture or ideology; – are able to sustain a way of life adapted to continuous movement; – if they possess developed forms of consciousness (religion, philosophy), they are so elastic as to survive after impacts with other forms of the same kind, and are even able of profiting after such impacts.

3. What are the consequences of an INVASION? These are cultural and civilizational interactions, whose effects are more controllable in the history and behavior of stagnating populations since their linearity provides for a better-structured framework of interaction.

continued, especially during the times of Tamerlane, in this direction also the Mongolian imperialism had to conform to the existence of certain limits of the possible. Internally, the monotheistic system governed by Tengri was desegregated by the factor that had ended several “empires” of the steppe riders – the absence of a clear system of succession of the khans. The well-known progressive scission of the Mongolian empire, and the resulting different Mongolian political groups that appeared on Genghis Khan’s lands, expanded by his successors, led gradually not to the overturn of the universal god but rather to his “retirement”. Tengri became useless as supreme god after the disappearance of the khan as his projection on earth. According to the Mongolian cosmogony, the universe was divided into three levels, the upper one (the Sky) being arranged in 17 skies. Thus Tengri withdrew to the supreme level, becoming increasingly removed from events taking place at the level situated between the Sky and Hell, and turned into what scientists call deus otiosus – a god who no longer becomes involved in human activities, who does not answer to prayers and, most importantly, does not punish. Terminology too developed so as to transform the god into an entity with universal content and deprived of any specific content. Mongolians use the word Tengri also to mean god as a generic notion. The transformation of Tengri into deus otiosus led to a shift in the meaning of the word from a personal name to a general denomination – tengri. The number of gods grew, until the 17 skies were ruled by 33 tengri, each of them having his own domain-khanate.

There was very little impact of the Mongolian spiritual universe on the Romanian space. The direct link between the Mongolians’ system of faith and religious ideas, and the principle of political domination made them alien to the spiritual life of subdued peoples. An eloquent example was the First Bulgarian State, where the cult of Tängri (the Turkic version of the Mongolian Tengri) failed to override the polytheism of that settled Slav population, which was dominated politically by Turanic Bulgars. As it is well known, the only solution for the state’s spiritual consolidation, found by Khan Boris, was the third way – Christianity, whereby both the Tängri cult and the Slav pantheon of gods were abandoned. The influence exercised by Mongolians on the universe of Romanian mythology was qualified as marginal by V. Kernbach. In this context the demon Erlik was mentioned, who participated in the creation of the universe but who lived under the earth. His mythological echo can be found partially in the demonic character the Dog of the Earth, who also had cosmogonic “ideas.”

The Mongolian empire covered an extremely vast territory, within which the movement of peoples and ideas became more realizable than during times of political separation. Also concerning cultural-spiritual confluences, we have to keep in mind that when we speak about influences, we always have to keep an eye on mediated influences. Thus, in our case, the influences from the vast Mongolian empire could arrive on our lands through the mediation of Gypsies. As Gypsies were “scattered” by the steppe riders to European lands, they adopted into their religious syncretism certain mythological concepts of the conquerors and “transported” them to new ethnocultural environments.

Selective bibliography

M. ELIADE, Istoria credintelor si ideilor religioase, III, Bucharest, 1991, pp. 7-27

M. ELIADE, I. P. CULIANU. Dicþionar al religiilor, Bucharest, 1993, pp. 252-253

A. GONTA, Romanii si Hoarda de Aur, (1241-1502). München, 1983.

Histoire secrète des Mongols (Mongghol-un ni’uca tobcyan). Cronique mongole du XIII-e siècle, ed. M.-D. Even and R. Pop, Paris, 1994.

V. KERNBACH, Dictionar de mitologie generala, Bucharest, 1989, pp. 172, 378-379, 571

V. KERNBACH, Universul mitic al romanilor. Bucharest, 1994, pp. 126-127

D. MORGAN, The Mongols. Oxford / New York, 1987

J.P. ROUX, Histoire de l’Empire Mongol. Paris, 1993.

J.P. ROUX, Regele. Mituri si simboluri. Bucharest, 1998, pp. 48-49, 57, 94, 118-119

J.P. ROUX, La religion des Turcs et des Mongols, Paris, 1948

J.P. ROUX, Tängri. Essai sur le ciel dieu des peuples altaïques, in Revues de l’Histoire des religions, t. 149, no. 1-2, p. 211 and foll., t. 150, no. 1-2, p.47 and foll., Paris 1956.

V. SPINEI, Moldova in secolele XI-XIV. Chisinau, 1994, pp. 195-306

V. SPINEI, Ultimile valuri migratoare de la Nordul Marii Negre ºi al Dunarii de jos. Iasi, 1996, pp. 166-240

ºi conduita populaþiilor stagnante, deoarece linearitatea acestora asigurã un cadru mai bine structurat de relaþionare.

4. Pot fi oare gãsite urmele INVAZIEI în prezent?

Da, însã urmele INVAZIILOR istorice sunt pe cale de a se atenua la nivelul invizibilitãþii, iar ale celor prezente pot fi considerate mai degrabã “negativul” invaziei ºi se numesc “migraþie”, o formã dezorganizatã ºi inconºtientã a invaziei.

ªtefan Rusu, artist, curator al proiectului “Invasia”

1. Ce este INVAZIA?

Termenul semnificã un vector, o direcþie, în cazul nostru acesta este congruent unei invazii care nu poate

Nenad Andric/YU

fi confundatã, sub aspect psihosomatic, genetic, economic, geografic nemaivorbind de cel geopolitic.

2. Cine sau ce poate genera o INVAZIE?

Aceasta poate fi generatã de forþe care nu pot fi luate în calcul de mintea raþionalã, incontrolabile sub orice aspect. Asemenea forþe existã ºi în prezent, prin urmare pot fi localizate sub forma unor câmpuri. Aceste teritorii încãrcate sub aspect psiho-geo-magnetic, se pot declanºa în preajma furtunii ºi conþin energii teribile, capabile sã schimbe ordinea lucrurilor.

3. Care sunt consecinþele INVAZIEI?

Consecinþele unui astfel de torent-fluviu pot fi dezastruoase dar ºi extrem de fertile ºi necesare. De cele mai multe ori aceasta stã la baza unor schimbãri fundamentale, care nu pot fi asimilate cu uºurinþã de mase, în definitiv se profileazã o stagnare generalã care acutizeazã crizele interne.

Nãscut la 17 septembrie 1977 în Pancevo, Iugoslavia. Din 1996 practicã arta în mod independent.

Pânã în prezent a þinut cinci expoziþii personale ºi patruzeci de expoziþii de grup. Lucrãrile lui includ performance-uri / tableaux vivants, instalaþii video ºi de sunet / luminã, fotografie, obiecte ºi lucrãri de ambianþã.

Trãieºte ºi activeazã la Belgrad ºi Pancevo, Serbia.

E-mail: na11@ptt.yu, andnenad@hotmail.com

Antik Alexandru/RO

Artist vizual, trãieºte ºi lucreazã la Cluj, România.

Nãscut în 1950 la Reghin, România. Absolveºte in1971-1975 Institutul de Arte Cluj.

Între anii 1998-1999 este colaborator ºi redactor la TVR Cluj, din 1999 redactor la revista de artã contemporanã Balkon, Cluj, din 2001 redactor vizual al revistei de opinie politicã Provincia, Cluj.

Adresa: Str. Gh. Dima 43, Bl. II-U, Ap.17, 3400 Cluj, România

E-mail: antik@idea.dntcj.ro

Iurie Cebotaru/MD

Artist vizual.

Nãscut la 13 septembrie, 1967 in localitatea Vãscãuþi, Camenca, Moldova

Adresa domiciliu: str. Cuza Vodã 10 / 4 ap. 804

Chiºinãu, Moldova

E-mail: iucibotaru@yahoo.com

Lilia Dragneva/MD

Artist vizual.

Nãscutã în 1975, la Chiºinãu, Rep. Moldova. A studiat arta la ªcoala Republicanã de Picturã, muzica la ªcoala Muzicalã nr.5 din Chiºinãu ºi Design-ul Vestimentar la Institutul de Arte, Chiºinãu. Din 1995 activeazã ca artist ºi curator independent în cuplu cu Lucia Macari în domeniul artelor contemporane. Din 1999 face cercetãri pentru masterat la secþia Istoria Artelor a Academiei de ªtiinþe a Rep. Moldova. În prezent este director artistic la Centrul pentru Arta Contemporanã din Chiºinãu.

e-mail: dragneva@lycos.com

Eross Istvan/HU

Artist vizual.

Nãscut în 1964 localitatea Csikdanfalva/România.

În 1983 absolveºte Liceul de Arte Frumoase din Marosvasarhely, între anii 19931994 Academia de Arte Frumoase, Viena, Austria. În 1995 absolveºte Academia de Arte Frumoase din Ungaria, intre anii 1995-1996 face masteratul la Academia de Arte Frumoase din Ungaria, in 1996 post-diplomant la Ecole des beaux arts, Marseille, Franþa.

E-mail: ieros@dpg.hu

Huseyin Bahri Alptekin/TU

Huseyin Bahri Alptekin este scriitor, profesor, ºi artist. A studiat estetica, filosofia artei ºi sociologia la Istambul ºi Paris. A lucrat ca fotograf de presã ºi critic de artã, media ºi design. A mai prezentat ateliere ºi seminare de artã contemporanã ºi design în Turcia ºi peste hotare. A predat filosofia artei la Universitatea Bilkent din Ankara, 1990-94, ºi a coordonat expoziþii ºi acþiuni culturale la ONG-ul Habitat II din Istambul. În prezent predã la Universitatea Bilgi din Istambul, Facultatea de ªtiinþe ºi Literaturã. A participat la un ºir de expoziþii ºi simpozioane în SUA, Brazilia, Germania, Ungaria, Bulgaria, România, Olanda, Austria, Italia, Polonia, Elveþia, Franþa, Bosnia ºi Herzegovina, Rusia, Croaþia, Muntenegru, Serbia, ºi Turcia, cât ºi la bienalele internaþionale a 4-a din Istambul ºi a 24-a din Sao Paolo. În prezent desfãºoarã un proiect întitulat “Sea Elephant Travel Agency” (Agenþia de Turism Elefantul de Mare), care se bazeazã pe “Jules Verne ºi Marea Neagrã”. În prezent se aflã într-o reºedinþã Nifca (Institutul Nordic pentru Arta Contemporanã) la Helsinki.

Adresa: Defterdar Yokusu, No.68/14-B, 80060 Cihangir, Istanbul-TR

Tel/Fax: +90.212.293 39 08

Mob: +90.532.232 56 83

E-mail: huseyinalptekin@hotmail.com

Evghenii Lvovici Ivanov/RU

Artist foto.

Nãscut în 1958 la Novosibirsk. Membru al Uniunii Fotografilor din Rusia.

ªi-a fãcut studiile la NETI, a lucrat masor, schior profesionist, paznic, garderobier, paznic la portul fluvial (de unde a fost concediat pentru lipse nemotivate), fochist, þintaº într-o echipã de pazã, mãturãtor la scãrile blocurilor, serviciu de curãþenie în apartamente.

Urmând sfatul unui prieten, în ianuarie 1977 a început sã practice fotografia. De atunci nu s-a mai despãrþit de aparatul de fotografiat.

A fost unul dintre primii fotografi din Novosibirsk care a deschis un studio de fotografie profesionist, în 1986.

Din 1987 este fotograful angajat al Teatrului de Stat de Operã ºi Balet din Novosibirsk.

În 1991 a absolvit ªcoala Regionalã de Culturã din Leningrad, secþia cinema ºi fotografie.

E cunoscut drept unul dintre cei mai buni fotografi de jazz din Siberia. În ultimii trei ani a colaborat fructuos cu un grup de artiºti contemporani din Novosibirsk, în calitate de fotograf ºi model.

E-mail: elivanov@mail.ru

Szabolcs KissPál/HU

Nãscut in 1967 la Târgu Mureº/România.

Artist stabilit la Budapesta. În prezent învaþã într-un program de masterat DLA la Secþia Intermedia a Universitãþii de Arte Frumoase din Budapesta; a fost lector la Academia de Arte Vizuale din Cluj, România. KissPál a elaborat instalaþii ºi performance-uri spre o practicã bazatã pe utilizarea calculatorului; deºi foloseºte imagini ºi sunete electronice ºi tehnice, arta sa pãstreazã o atitudine “intermedia” faþã de elementele lucrãrilor sale, urmând mai degrabã o tradiþie “inductivã” ºi nu una “generativã”.

E-mail: Kspal@aramszu.net

4. Can the traces of INVASION be found at present?

Yes, but the traces of historic INVASIONS are about to wane to the level of invisibility, while the traces of present invasions can be seen rather as the “negative” of an invasion and are called “migration”, which is a disorganized and unconscious form of invasion.

Stefan Rusu, artist, curator of the “Invasia” project

1. What is INVASION?

This term signifies a vector, a direction; in our case it is congruent with an invasion outside of any confusion in its psychosomatic, genetic, economic, geographic aspects, not to speak about the geopolitical aspect.

2. Who or what can generate an INVASION?

It can be generated by forces that cannot be accounted for by the rational mind; they are outside of any control. Such forces exist at present too, hence they can be located in the form of fields. Such territories, which are psycho-geo-magnetically charged, can unleash themselves near a storm and contain formidable energies that are able to change the order of things.

3. What are the consequences of an INVASION?

The consequences of such a current can be disastrous, but also extremely fertile and necessary. Most often this lies at the bases of fundamental changes, which can’t be assimilated easily by the masses, and in the end a general stagnation takes shape, which sharpens the internal crises.

4. Can the traces of INVASION be found at present?

The consequences are most evident and visible. From the entire range of data concerning the

Nenad Andric/YU

Visual artist.

Born on September 17th, 1977 in Pancevo, Yugoslavia. Since 1996 involved in independent art practice.

So far he has held five one-man exhibitions and has taken part in forty group shows. His works comprise performances / tableaux vivants, video and sound / light installations, photography, objects and ambient works. Lives and works in Pancevo and Belgrade, Serbia.

E-mail: na11@ptt.yu, andnenad@hotmail.com

Alexandru Antik/RO

Visual artist, lives and works in Cluj, Romania.

Born in 1950 in Reghin, Romania. Graduated in 1975 from the Academy of Fine Arts, Cluj, Romania. Between 1998 and 1999 contributor and editor at TVR-Cluj, Romania, since 1999 editor at contemporary arts magazine Balkon, Cluj, Romania.

Since 2001 visual editor at political opinion magazine Provincia, Cluj, Romania

Home address: Str. Gh. Dima 43, Bl. 2U, Sc.2., Ap.17, 3400 Cluj, Romania

E-mail: antik@idea.dntcj.ro

Iurie Cebotaru/MD

Visual artist.

Born on September 13, 1967, in Vascauti, Camenca, Republic of Moldova.

Graduated in 1995 from the School of Fine Arts “I. Vieru”, Chisinau, Moldova. Master’s studies in Industrial Design between 2001-2002 at the Moldova Technical University.

Home address: str. Cuza Vodã 10 / 4 ap. 804, Chisinau, Moldova

E-mail: iucibotaru@yahoo.com

Lilia Dragneva/MD

Visual artist.

Born in 1975, in Chisinau, Rep. Moldova.

Studied Art at the Moldovan National School of Painting, Music at the Music School #5 in Chisinau and Fashion Design at the State Institute of Arts, Chisinau. Since 1995 she has worked as independent artist and curator in tandem with Lucia Macari in the field of Contemporary Arts. Since 1999 she has been making research for a Master’s program at the department of Art History at the Academy of Sciences, Rep. of Moldova. Currently she is the Artistic Director of the Center for Contemporary Art in Chisinau.

e-mail: dragneva@lycos.com

Eross Istvan/HU

Visual artist.

Born in 1964 in Csikdanfalva, Romania.

Since 1991 member of Young Artists Studio of Hungary, since 1992 Tulso P’Art group and since 1996 member of Fine Arts Foundation of Hungary

E-mail: ieros@dpg.hu

Huseyin Bahri Alptekin/TU

Huseyin Bahri Alptekin is a writer, educator and artist. He studied aesthetics, philosophy of art and sociology in Istanbul and Paris. He has worked as a press photographer and an art, media and design critic, also conducted workshops and seminars on contemporary art and design in Turkey and abroad. He taught philosophy of art at Bilkent University in Ankara, 1990-1994, and coordinated exhibitions and cultural activities of the Habitat II NGO-City Summit, Istanbul. He is currently teaching at Bilgi University, Istanbul, Faculty of Science and Literature. He has participated in several exhibitions and symposiums in USA, Brazil, Germany, Hungary, Bulgaria, Romania, Holland, Austria, Italy, Poland, Switzerland, France, Bosnia&Herzegovina, Russia, Croatia, Montenegro, Serbia, and Turkey, as well as at the 4th Istanbul and 24th Sao Paolo International Biennials. Currently he leads a project entitled “Sea Elephant Travel Agency” based on “Jules Verne and the Black Sea.” He is currently in a Nifca (Nordic Institute for Contemporary Art) residency in Helsinki.

Address: Defterdar Yokusu, No.68/14-B, 80060 Cihangir, Istanbul-TR

Tel/Fax: +90.212.293 39 08

Mob: +90.532.232 56 83

E-mail: huseyinalptekin@hotmail.com

Evghenii Lvovich Ivanov/RU

Artist (photographer).

Born 1958 in Novosibirsk.

Studied at NETI, worked as a masseur, professional skier, night guard, cloakroom assistant, guard at the river port (fired for missing work), stoker, member of armed guard, janitor in apartment blocks, apartment cleaning service.

Followed a friend’s advice and in January 1977 started practicing photography. Never left the camera since.

One of the first Novosibirsk photographers to open a professional photo parlor in 1986.

Since 1987—staff photographer of the Novosibirsk State Opera and Ballet Theater. In 1991 graduated from the St. Petersburg Regional Culture School, division of cinema and photography.

Had exhibitions in Russia and abroad. In the last three years has had a fruitful cooperation with a group of contemporary artists from Novosibirsk as photographer and model.

Member of the Photographers’ Union of Russia.

E-mail: elivanov@mail.ru

Szabolcs KissPál/HU

Visual artist.

Born in1967, Tirgu Mures, Romania. He is an artist based in Budapest. He is currently attending a DLA Master’s program at the Intermedia Department of Budapest Fine Arts University; he was a lecturer at the Academy of Visual Arts in Cluj (Romania). KissPál has developed installations and performances towards video and computer-based practice, and although he uses technical and electronic images and sounds, his art maintains an “intermedia” attitude towards the elements of his work, following an “inductive” rather than a “generative” tradition.

E-mail: Kspal@aramszu.net

4. Pot fi oare gãsite urmele INVAZIEI în prezent?

Consecinþele ºunt cele mai evidente ºi vizibile. Din tot spectrul de date care vizeazã fenomenul invaziei, atestate pânã în prezent de cercetãtori ºi fiind analizate de aceºtia ºi conceptualizate sub forma unor argumente întemeiate, acestea par a fi incomplete ºi se prezintã de a fi într-o realitate paralelã.

PETER WYRSIKOVSKY/ POLONIA

1. Ce este INVAZIA?

A ucide , a silui în adresa altor naþiuni, ºi culturi

Piotr Wyrzykowski aka Peter Style/PL

Artist vizual.

2. Cine sau ce poate genera INVAZIA?

Banii ºi religia.

3. Care sunt consecinþele INVAZIEI?

Eu oare nu le am suficiente ?

4. Putem oare sã regãsim aceste urme ale INVAZIE în present?

Se poat observa INVAZIA chiar ACUM! în minþile noastre, in viaþa noastrã, in þãrile noastre. Rãzboiul a început!

Mark Verlan aka [Marioka fiul ploii]/MD

Artist vizual.

Nãscut in 1968 la Gdansk, Polonia. Absolveºte Departamentul de Intermedia la Academia de Arte din Gdansk.

Locuieºte ºi activeazã la Gdansk, Polonia, ºi Kiev, Ucraina. Este preocupat de specificul extins al performance-ului multimedia, video si media art. Autor de programe experimentale TV, video proiecþii, CD-ROM, proiecte Web, performance audio visual, artã video ºi de manifestãri ºi acþiuni în spaþii libere.

E-mail: Peter_Style@cukt.ikp.pl

Web site: <http://cukt.art.pl>

Lucia Macari/MD

Artist vizual.

Nãscutã în 1974, la Chiºinãu, Rep. Moldova.

A studiat arta la ªcoala Republicanã de Picturã ºi Design-ul Vestimentar la Institutul de Arte, Chiºinãu. Din 1995 activeazã ca artist ºi curator independent în cuplu cu Lilia Dragnev în domeniul artei contemporane. A fost coordonator al programelor vizuale la Centrul pentru Arta Contemporanã, Chiºinãu (1999-2001). În prezent este înscrisã la departamentul Arte Frumoase al Academiei Jan van Eyck, Maastricht, Olanda.

e-mail: l_macari@lycos.com

Erbosin Meldibekov/KZ

Artist vizual.

Nãscut în 1964 la Simkent (Kazahstan).

În 1992 a absolvit Colegiul de Stat din Almata, Kazahstan, secþia sculpturã.

E-mail: erbol_myrsa@mail.ru

Khuyag-Ochir Mijid-Ochir/MNG

Artist vizual.

Nãscut in 1959 la Ulaanbaatar, Mongolia. Activeazã în domeniile: picturã, instalaþie, instalaþii video. Afiliat uniunii artistice oficiale MANA. Membru al grupului artistic SITA ART Group.

Între anii 1976-1980 studiazã la Institutul Mongol de Arte Frumoase din Ulaanbaatar, între anii 1983-1991 absolveºte Academia de Arte Frumoase din Kiev, Ucraina.

E-mail: ochir13@yahoo.com

Veaceslav Mizin/RU

Artist vizual.

Nãscut la 22 mai 1962, Novosibirsk (Rusia)

În 1984 absolveºte Institutul de Arhitecturã din Novosibirsk.

E-mail: mizin@drbit.ru

Igor Scerbina aka [Fazya]/MD

Artist vizual.

Nãscut la 27 iunie, 1966, în oraºul Izmail, Ucraina. Locuieºte ºi lucreazã la Chiºinãu, Moldova

E-mail: fazya@mail.ru

Nãscut la 7 aprilie, 1963, în localitatea Cocieri, Moldova.

E-mail: marioka@mail.md

ªtefan Rusu/MD

Artist vizual, curator independent. Locuieºte ºi activeazã la Bucuresti, România, ºi Chiºinãu, Rrepublica Moldova. Nãscut în 1964 în localitatea Kaiet/Comrat, Moldova. Studii la Academia de Arte din Sankt-Petersburg/Rusia între 1996-2000. Absolveºte Academia de Arte din Bucureºti în 1995. Din 2002 este membru al sectiei multimedia UAP, Bucureºti.

E-mail: winypuh@yahoo.com, rusu@art.md

phenomenon of invasion, which have been ascertained so far by researchers and analyzed by them and conceptualized in the form of founded arguments, they seem incomplete and existing in a parallel reality.

Peter Wyrsikovsky, Poland

1. What is INVASION?

To kill, to rape other nations or cultures.

2. Who or what can generate an INVASION?

Money & religion

Piotr Wyrzykowski aka Peter Style/PL

Visual artist.

3. What are the consequences of an INVASION? Haven’t I had enough of them?

4. Can the traces of INVASION be found at present? We can find the INVASION happenig right now! in our minds, in our lives, in our countries. The War is on!

Born in 1968 in Gdansk, Poland. Graduated from the Intermedia Department of the Academy of Fine Arts in Gdansk, prof. W. Czerwonka. Lives in Gdansk, Poland, and Kiev, Ukraine. He focuses on extended multimedia performance, video and media art. Author of experimental TV programs, video projections, CD-ROMs, Web projects, audio-visual performances, video art and mass actions in public spaces.

E-mail: Peter_Style@cukt.ikp.pl

Web site: <http://cukt.art.pl>

Lucia Macari/MD

Visual artist.

Born in 1974, in Chisinau, Rep. of Moldova.

Studied Art at the Moldovan Republican School of Painting and Fashion Design at the State Institute of Art, Chisinau. Since 1995 she has worked as independent artist and curator in tandem with Lilia Dragneva in the field of Contemporary Arts. Visual program coordinator at the Center for Contemporary Art, Chisinau (19992001). Currently she is registered at the Fine Arts department of the Jan van Eyck Academy, Maastricht, Netherlands.

e-mail: l_macari@lycos.com

Yerbossyn Meldibekov/KZ

Visual artist.

Born in 1964 Shimkent (Kazakhstan).

Graduated in 1992 from Almaty State College, Kazakhstan, sculpture department.

E-mail: erbol_myrsa@mail.ru

Khuyag-Ochir Mijid-Ochir/MNG

Visual artist.

Born in 1959 in Ulaanbaatar, Mongolia. His field of work: painting, installation, video installation. Affiliated to the official artistic union MANA. Member of SITA ART Group. In 1980 graduated from the Mongolian Institute of Fine Arts, Ulaanbaatar, Mongolia. In 1991 graduated from the Kiev Academy of Fine Arts, Ukraine.

E-mail: ochir13@yahoo.com

Veacheslav Y. Mizin/RU

Visual artist.

Born May 22, 1962 in Novosibirsk (Russia).

Graduated from the Architecture Institute of Novosibirsk, 1984.

E-mail: mizin@drbit.ru

Igor Scerbina aka [Fazya]/MD

Visual artist.

Born on June 27, 1966 in Izmail, Ukraine. Lives and works in Chisinau, Rep. of Moldova. In 1986 graduated from the School of Fine Arts “A. Plamadeala”, Chisinau, Republic of Moldova.

E-mail: fazya@mail.ru

Visual artist.

Born on April 7, 1963, in Cocieri, Republic of Moldova. Graduated in 1986 from the School of Fine Arts “A. Plamadeala”, Chisinau, Republic of Moldova.

E-mail: marioka@mail.md

Stefan Rusu/MD

Visual artist, curator.

Born in 1964, in Kaiet, Comrat, Moldova. Studied 1986-1990 at the Art Academy in St. Petersburg, Russia, and in 1995 graduated from the Bucharest Art Academy, Romania.

Lives and works in Bucharest, Romania, and Chisinau, Moldova.

E-mail: winypuh@yahoo.com, rusu@art.md

Mark Verlan aka [Marioka Sun of Rain]