RO-MD/Moldova in Two Scenarios

RO-MD / MOLDOVA ÎN DOUÃ SCENARII

RO_MD_remake_175_240.indd 1

12/8/2008 7:49:21 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 2

12/8/2008 7:49:22 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 3

12/8/2008 7:49:22 PM

[KSA:K]

Centrul pentru Artă Contemporană Chişinău, 2008

Cuprins / Contents

capitolul/ chapter

1

[8/11]

capitolul/ chapter

capitolul/ chapter

Ştefan Rusu - Scenarii de apropiere / Stefan Rusu - Approaching Scenarios

[14/16]

Matei Bejenaru - Despre similitudini şi diferenţe / Matei Bejenaru - On Similarities and Differences

[18/22]

Ştefan Rusu RO-MD/Moldova în două scenarii / Stefan Rusu RO-MD/Moldova in Two Scenarios

2

contextele: social, economic şi politic / the social, economic and political contexts

[28/39]

Igor Caşu - Modernizarea RSS Moldoveneşti după modelul sovietic: eșec sau succes? / Igor Casu - Modernization of the Moldovan SSR Following the Soviet Example: Failure or Success?

[49/55]

Petru Negură - Inginerii identităţii moldoveneşti: scriitorii moldoveni, de la stalinism la independenţă / Petru Negura - Engineers of Moldovan Identity: Moldovan Writers from Stalin Times up to Independence

[61/75]

Igor Caşu - Politici identitare în Moldova sovietică şi post-sovietică / Igor Casu - Identity Policies in the Soviet and Post-Soviet Moldova

[85/88]

Flavius Solomon - O paralelă posibilă: Identitatea naţională la ucraineni şi la români / Flavius Solomon - A Possible Comparison: National Identity of Ukrainians and of Romanians

[91/95]

Sorin Bocancea - Integrarea Europeană – final de tranziţie în România / Sorin Bocancea - European Integration – End of Transition in Romania

3

[108] [111] [113]

RO_MD_remake_175_240.indd 4

introducere / introduction

filme / films Aurelia Mihai - ... şi cel moldovean / Aurelia Mihai - ... and the Moldavian Veaceslav Druţă - La cumpărături / Veaceslav Druta - Shopping Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş, Denis Bartenev MALLdova / Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Tiganas, Denis Bartenev - MALLdova

12/8/2008 7:49:22 PM

capitolul/ chapter

4 [118/122]

Binna Choi - Societatea în devenire: Cum să transformăm non-cunoaşterea noastră privind Coreea de Nord? / Binna Choi - A Society to Come: How Should We Transform Our Non-knowledge of North Korea?

[126/127]

Tilmann Meyer-Faje - Imagini la schimb / Tilmann Meyer-Faje Exchangeable Images

[130/141]

Laura Schleussner - Valorile economice / Laura Schleussner - Economic Values

[137]

Iratxe Jaio & Klaas van Gorkum - Economia Neagră - Proiect în derulare / Iratxe Jaio & Klaas van Gorkum - Black Economy - Work in Progress

[146/150]

Cătălin Gheorghe - Miza practicilor artistice, ale politicilor instituţionale şi ale scenariilor de viitor în contextul relaţiilor RO-MD / Catalin Gheorghe - The Stake of Artistic Practices, Institutional Polices, and Future Scenarios in the Context of RO-MD (Romania – Moldova) Relations

[154/157] [160] [163/173] [168/170] [178] capitolul/ chapter

5

Bik Van der Pol - Studiu / Bik Van der Pol - Survey Lilia Dragneva - Colaborare regională inter-relaţională / Lilia Dragneva - Inter-relational Regional Collaboration Dan Acostioaei - Manual de istorie / Dan Acostioaei - History Text Book Ilya Rabinovich - Muzeotopia / Ilya Rabinovich - Museotopia

proiecte / projects Maxim Cuzmenco - Gaură de vierme / Maxim Cuzmenco - Wormhole

[190]

Tatiana Fiodorova - Крыша (krâşa - “acoperiș”, rus.) / Tatiana Fiodorova - The Roof

[202] [204] [208] [213] [216] [218]

RO_MD_remake_175_240.indd 5

Yu Yeon Kim - ZDM (Zonă demilitarizată) - Politici de izolare / Yu Yeon Kim - DMZ (Demilitarized Zone) - The Politics of Isolation

[188] [194] [196] [200]

anexă/ appendix

practici artistice şi curatoriale în contextul teritoriilor divizate / curatorial and artistic practices in the context of divided territories

[222]

Lavinia German - Exponate fictive şi reale / Lavinia German - Fictive and Real Artefacts Alex Grigoraş - Fără titlu / Alex Grigoras - Untitled Violeta Ioniţă - Călător / Violeta Ionita - Traveller Gülsün Karamustafa - Performance-uri nerăsplătite / Gulsun Karamustafa - Unawarded Performances Lucia Macari - Rinichiul / Lucia Macari - The Kidney Tilmann Meyer-Faje - Portretul unei ţări deosebite / Tilmann Meyer-Faje - Das Portrait eines lebendigen Landes / Portrait of an exciting country Dumitru Oboroc - Flashbulb memories / Dumitru Oboroc - Flashbulb Memories Ghenadie Popescu - Mămăliga / Ghenadie Popescu - Mamaliga Igor Scerbina - Moldovinii / Igor Scerbina - Moldovinii Date biografice / Biographies

12/8/2008 7:49:22 PM

chapter

capitolul

1

[introducere / introduction]

RO_MD_remake_175_240.indd 6

12/8/2008 7:49:26 PM

Ştefan Rusu Scenarii de apropiere Matei Bejenaru Despre similitudini şi diferenţe Ştefan Rusu RO-MD/Moldova în două scenarii

RO_MD_remake_175_240.indd 7

Stefan Rusu Approaching Scenarios Matei Bejenaru On Similarities and Differences Stefan Rusu RO-MD/Moldova in Two Scenarios

12/8/2008 7:49:29 PM

[8]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Deși practica colaborării între KSA:K și VECTOR are deja un istoric, în cazul acestui proiect au existat câteva chestiuni care s-au impus din capul locului: ce identitate ar putea avea un proiect de colaborare între două instituții promovatoare ale practicilor artei contemporane în situaţia în care, într-un caz piața artistică este practic inexistentă, iar, în altul, abia se conturează? și ce contribuție ar putea avea acest demers artistic în discursul privind relația dintre România și Republica Moldova?

Scenarii de apropiere

Astfel, acţiunile comune întreprinse de către echipele Centrului pentru Artă Contemporană–KSA:K de la Chişinău şi cea a Asociaţiei Vector de la Iaşi în cadrul proiectului „RO-MD/Moldova în două scenarii” nu au fost altceva decât o încercare de a tranșa aceste chestiuni şi, totodată, de a aborda cu alte mijloace problema relaţiilor dintre România şi Moldova, a identifica cauzele şi efectele unui parcurs istoric şi identitar în contextul politic și economic actual. În rezultatul colaborării dintre participanți la diferite etape de implementare a proiectului, deja realizate, s-a constatat că la ora actuală cele două regiuni ale Moldovei se află într-o situaţie diferită de cea a anilor 90 când unirea celor două state părea iminentă. Actualmente una este parte integrantă a României – proaspătă membră UE, iar cealaltă, un stat independent de factură post–sovietică, situată în afara graniţelor comunităţii europene. În aceste condiţii Republica Moldova se manifestă ca un stat slab dezvoltat, care suportă în continuare consecinţele unei conjuncturi geopolitice nefavorabile; anexarea și colonizarea Basarabiei începând cu anul 1812 de câtre Imperiul Rus, ocupaţia din 1940-41 şi, ulterior, din 1944 până în 1991 de către URSS, care a marcat și un alt tip de colonizare și o tranziție de la un sistem socialist la cel neoliberal ce pare să nu aibă sfârșit.

După cum au menționat experții, implicați în proiect, cele două Moldove după o scurtă reunificare între anii 1918 -1940/1941-44 au avut un parcurs diferit. După cel de-al doilea război mondial aceste două regiuni s-au modernizat în cadrul aceluiaşi sistem socialist, însă pe căi distincte. Astfel, regimul dictatorial ceauşist eauşist în România, caracterizat printr-un naţional-comunism protocronist, a abuzat de o societate care s-a fortificat din interior, care a fost adusă la limita extenuării prin înfometare și privațiuni. În celălalt caz, regimul sovietic, mai întâi stalinist şi extrem de represiv, o perioadă scurtă a trecut de la „dezgheţul hruşciovist” la un „soft stalinism” de tip brejnevist. rejnevist. Acesta a fost ulterior „democratizat” prin intermediul “perestroicăi” şi “glasnosti”-ului promovate de Gorbaciov, care în mod evident au declanşat schimbări profunde și în societatea din Moldova, dar abia spre sfârșitul anilor 80.

După colapsul Uniunii Sovietice, pe parcursul anilor 90, această situație se pare că nu s-a schimbat cu mult în ceea ce priveşte relaţiile dintre cele două regiuni. Totuși, ca un final al tranziției, odată cu aderarea la NATO şi accederea derea în Uniunea Europeană, România pare să fie în totalitate preocupată de aceste noi perspective şi mai puţin de apropierea de Republica Moldova. O privire de ansamblu asupra nivelului de dezvoltare demonstrează cu claritate că regiunea Moldovei și Iașul, ca și capitală, în raport cu alte regiuni ale României, sunt într-o situație ingrată, și asta dacă ne referim doar la creșterea nivelului investițional până la acest moment.

Pe de altă parte, Republica Moldova, în postura de stat independent, se aflâ într-o ipostază economică depășită, fără o clară orientare politică (spre Vest sau spre Est), nemaivorbind de o moştenire dezavantajoasă, lăsată de nomenclatura sovietică;

RO_MD_remake_175_240.indd 8

12/8/2008 7:49:29 PM

[9]

Ştefan Rusu Scenarii de apropiere

prezența militară rusească în zonă dublată de o regiune secesionistă (Transnistria).

Totodată, se observă că societatea din Republica Moldova se află într-un impas sub toate aspectele, marcată de o tranziţie fără sfârşit și contradicții de politică internă, cum ar fi: reactivarea proiectului identitar („moldovenesc”) de către ideologii PCRM1 și lipsa unei coeziuni sociale, atît în tabăra dispersată a forţelor democratice, cât și în societate. În realitate se atestă o adevărată polarizare în care este constant basculată societatea: xenofobia și nostalgia patologică (pentru regimul sovietic). În consecință, societatea este guvernată de aproape un deceniu de un partid de factură pseudo-comunistă (PCRM), orientată spre un capitalism corporatist şi mafiotizat, asezonat cu ideologie sovietofilă, care în cel de-al doilea mandat și-a creat o majoritate parlamentară confortabilă în alianță cu un partid de factură naționalistă (PPCD2), care a manipulat electoratul, speculând continuu ideea național-unionistă. Apropierea dintre cele două partide este prezentată de liderii lor ca o soluţie sugerată de Occident împotriva „pericolului rusesc”, dar ceea ce seamănă mai degrabă cu o monstruoasă coaliţie îndreptată împotriva partidelor democratice din RM. În urma acestei alianțe, respectiv elita politică a obținut o credibilitate internaţională și o oarecare acalmie pe plan intern. Însă, în urma acestui pact societatea s-a trezit fără un mecanism de guvernare transparent și democratic, într-un climat unde domină constrângerea presei libere, drepturile omului sunt încălcate constant, iar mass-media este un instrument eficient de manipulare ca în vremurile vechi.

O parte importantă a acestui proiect s-a desfăşurat în limitele teritoriului numit Basarabia, perceput și revendicat de elitele naționale din ambele societăți ca „pământ românesc” (referindu-se la un trecut glorios), totuși, aceste aspirații ca și pe vremea „podurilor peste Prut” par a fi doar declarații, proiecții și viziuni fără acoperire din ambele părți. Ceea ce putem constata astăzi este o stagnare a mecanismelor interne și externe (fiind vorba, în egală măsură, de capacitatea elitei politice din ambele sensuri: cea de pe malurile Dâmboviței, cât și cea de pe malurile Bâcului) și lipsa unor acțiuni clare ce ar fi putut accelera integrarea Basarabiei într-un spațiu economc și, eventual, politic comun, întreaga colaborare și apropiere rezumându-se deocamdată la un cadru cultural-religios, serbări literar-patriotice de factură pășunistă, dar și festivități etno-folclorice de mucava.

Parteneriatul KSA:K-VECTOR din cadrul acestui proiect s-a desfășurat în condițiile tatonării unor strategii de apropiere regională și trasării unor obiective și politici culturale de către Comunitatea Europeană și, concomitent, a unei noi logici de vecinătate în relațiile cu Moldova și alte țări aflate la frontiera cu UE. Noua politică de vecinătate lansată de Comunitatea Europeană ENP (European Neighborhood Policy) și Planul de acţiune Uniunea Europeană-Republica Moldova3 sunt considerate a fi mijloacele de relansare şi apropiere de UE. Totodată nu poate fi neglijat și faptul că pe lângă Moldova o serie de țări precum Ucraina, Belorus, Georgia, Armenia si Azerbaijan sunt disputate drept zone de tampon cu înghețarea prezentului status-quo de către Rusia în relațiile ei cu UE. Revenind la Planul lanul de acţiuni UE-Moldova este evident că acolo nu există o componentă culturală şi am putea spune că rolul culturii și a producătorilor culturali 1 PCRM- Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, titlul este un derivat de la Partidul Comunist, care a fost interzis pe teritoriul Republicii Moldova de către Parlament la începutul anilor 90 2 PPCD-Partidul Popular Creştin Democrat 3 Moldova-EU Action Plan. Planul de preaderare, anterior lansat de forțele de dreapta din Moldova a fost torpilat de PCRM odată cu venirea lor la putere încă în anul 2001.

RO_MD_remake_175_240.indd 9

12/8/2008 7:49:29 PM

[10]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

ca factori de schimbare nu sunt percepuţi la valoarea reală de către policy-makers ai UE şi cu atât mai puțin de elita politică locală. Cele 9 capitole din acest plan se referă la comerţ, frontieră, conflictul transnistrean, sărăcie, politică, chestiuni legate de vize ze etc., și doar la ultimul compartiment este menționată cultura.. Dar nici componenta politică și economică, aşa cum sunt formulate în Planul de acţiuni, nu par a fi cele care să influiențeze o schimbare de proporții.

Acest tip de mentalitate și strategie de apropiere nu poate crea și stimula o dezvoltare eficientă a relațiilor interregionale și, respectiv, produce schimbarea percepției populației din Republica Moldova vis-à-vis s-à-vis à-vis de integrarea în UE, care ar însemna o rezolvare a diferenței dintre cele două regiuni şi a delimitării teritoriale dintre cele două state. În cazul Republicii Moldova acest lucru ar însemna nu doar un final anticipat al tranziției, cum este perceput cel al României, ci ar fi o schimbare esențială sub toate aspectele.

Rolul societățtii civile și operatorilor culturali, ca factori ai schimbării, nu poate fi subestimat, iar platforma temporară cu caracter interdisciplinar din cadrul proiectului RO-MD/Moldova în două scenarii lansată de artişti care practică şi exersează în domeniul artei contemporane pe vectorul Chișinău – Iași, a reușit în pofida resurselor limitate de care dispun cele două instiuții. Totodată, artiștii și experții, în urma investigaţiilor comparate a contextelor în care se regăsesc cele două regiuni, au identificat o serie de situații și simptome de care suferă atât societățile, dar, în şi mai mare măsură, clasa politică din România și Moldova.

Deși acest set de diferențe de ordin economic și politic din ambele regiuni nu par a fi rezolvabile prin mijloacele și metodele de politici promovate astăzi, am putea, totuși, conchide că aceste evenimente organizate și mediatizate în Republica Moldova și în România sunt un cumul de experienţe și idei care ar putea oferi soluţii şi scenarii de viitor pentru cele două societăţi atât în plan cultural, economic, dar și politic. Rămâne, totuși, să vedem dacă eforturile participanților proiectului vor avea o dezvoltare durabilă sub această sau altă formă de parteneriat și dacă ele vor oferi un model credibil de apropiere și colaborare. Ştefan Rusu Artist vizual/curator [KSA:K] - Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău

RO_MD_remake_175_240.indd 10

12/8/2008 7:49:30 PM

[11]

Stefan Rusu Approaching Scenarios

Although the collaboration between KSA:K and VECTOR goes back long enough, in the case of this project there were several issues that imposed themselves from the very beginning: what identity could have a collaboration project between two institutions promoting contemporary art practices bearing in mind that the artistic market is almost missing in the first country, while in the second country such market is just emerging? And how could an artistic approach contribute to the discourse regarding the relationships between Romania and the Republic of Moldova?

Approaching Scenarios

Thus, the joint actions undertaken by the teams of Chisinau Center for Contemporary Art –KSA:K and of Vector Association from Iasi as part of the project „RO-MD/Moldova in Two Scenarios” constituted an attempt to settle out these issues and, at the same time, to use other means for approaching the issue of relationships between Romania and Moldova, to identify the causes and effects of a historic and identity route in the current political and economic context.

As a result of the interaction between the participants and of the project stages already implemented, it has been stated that currently, the situation in two regions of Moldova differ from the situation of 1990s, when the unification of the two states seemed imminent: one region is currently part of Romania – new UE member, while the second region is an independent state of post–soviet texture, situated outside the borders of the European Community. In these conditions, the Republic of Moldova appears as a weak state which continues to face the consequences of an unfavorable geo-political conjuncture; the annexation and colonization of Bessarabia by the Russian Empire starting in 1812, followed by occupation in 1940-41 and the further colonization from 1944 to 1991 by the USSR, which marked a different type of colonization, and finally an endless transition from the socialist system to the neo-liberal system.

According to project experts, after a short reunification in the intervals 1918 -1940/1941-44, the two regions of Moldova pursued different paths; after the World War II, these two regions evolved within the same socialist system, but in different ways. Thus, in the first case, Ceausescu’s dictatorship in Romania, characterized by a protochronist national-communism, abused of a society that strengthened itself from the inside, being driven to the limit of exhaustion by starvation and deprivations, while in the second case, the Soviet regime, which was of Stalinist type and extremely repressive, followed by a short period of „Khrushchev’s Thaw”, and then by Brezhnev’s type of “soft Stalinism”, was further „democratized” by the Perestroika and Glasnost promoted by Gorbachov, which in fact unleashed profound changes in the Moldovan society, but only by late 1980s.

After the break up of the Soviet Union, during the 1990s, this situation seemed to have changed little in terms of relationships between the two regions. However, at the end of transition, post accession to NATO and the European Union, Romania seemed to be totally wrapped up in these new perspectives and less concerned about getting closer to the Republic of Moldova. A developmental analysis clearly shows that to date, if compared to other regions of Romania, Moldova region and Iasi, as a capital city, are in an unfavorable situation in terms of recorded investment growth.

On the other hand, the Republic of Moldova, as an independent state, is economically lagging behind, without a clear political orientation (towards West or East), to say nothing about the unfavorable heritage left by the Soviet nomenclature and Russia’s military presence enhanced by a secessionist region (Transnistria). At the same time one could notice that the society in the Republic of Moldova is in a deadlock under every aspect, marked by an extended transition and domestic policy contradictions, such as: reactivation by the PCRM1 ideologists of the identity project („moldovenesc”) and the lack of a social cohesion, both within the dispersed camp of democratic forces, as well as in the society. There can be noticed a true polarization permanently tilting the society between the primitive xenophobia and pathologic nostalgia (for the Soviet regime). As a consequence, for almost a decade, the society has been ruled by a party of pseudo-communist texture (PCRM) oriented toward corporate and mafia capitalism, garnished 1 PCRM – Party of Communists from the Republic of Moldova, its name was derived from the Communist Party, which was prohibited in the Republic of Moldova by Parliament in the beginning of 1990s. .

RO_MD_remake_175_240.indd 11

12/8/2008 7:49:30 PM

[12]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

by Sovietophil ideology. During its second mandate, the latter has built itself a comfortable parliamentary majority in alliance with a party of nationalist texture (PPCD2) that manipulated the electorate by permanently speculating the national-unionist idea. The between the two parties is presented by their leaders as a solution suggested by the West against the „Russian danger”, which looks more of a monstrous coalition headed against the democratic parties of the RM. As a result of this alliance, that particular political elite obtained international credibility and a certain internal peace, but as a result of this pact, the society found itself without a transparent and democratic governance tool, in an environment dominated by constraints on the free press, permanent violation of human rights, an environment in which the media is an efficient manipulation tool, just like in the old times.

An important part of this project took part within the limits of the territory called Bessarabia, perceived and claimed by the national elites from two societies as “Romanian land” (referring to a glorious past), however, these aspirations, like the times of the „bridges over Prut” seem to be just unsecured statements, projections and visions of both parties. Today, one can only state a stagnation of internal and external mechanisms (to an equal extent speaking about the capacity of both political elites: one from the banks of the Dambovita River, and the other from the banks of the Bic River) and the lack of clear actions that could accelerate the integration of Bessarabia in a joint economic and eventually political space, the whole collaboration and approaching being limited so far to a cultural-religious framework, literary-patriotic celebrations of “pașunist” (pastoral) character, as well as pasteboard ethno-folkloric events.

The VECTOR - KSAK partnership under this project developed in the circumstances of regional approach strategies being sounded and cultural objectives and policies being set out by the European Community, and concurrently with the setting out of a new neighborhood logic in relations with Moldova and other countries bordering the EU. The new neighborhood policy set out by the European Community, ENP (European Neighborhood Policy) and Moldova –European Union Action Plan3 are regarded as tools for re-launching the approach to the European Union, however, one can’t neglect the fact that besides Moldova, there are other countries such as Ukraine, Belarus, Georgia, Armenia and Azerbaijan that are disputed as buffer zones, their present status in relation with the EU being frozen

by Russia.

Returning to the Moldova –EU Action Plan, it is obvious that there is no cultural component there, and one can state that the role of culture and cultural producers as factors of change is not perceived as a real dimension by the EU policy-makers, and even less by the local political elite. The 9 chapters of this Plan refer to trade, border, Transnistrian conflict, poverty, policy, visas related issues, etc., culture coming in as only the last section. At the same time, the political and economic component, as presented in the Action Plan, does not seem to influence extensive changes, either.

This type of approaching mentality and strategy cannot create and stimulate efficient development of interregional relations, and respectively, change the perception of the population of the Republic of Moldova vis-à-vis EU integration, which would mean the resolution of the dispute between the two regions and a territorial delimitation between the two states. In case of the Republic of Moldova, this would mean not just an anticipated finale of transition, as the case of Romania is commented, but rather an essential change in every aspect.

The role of civil society and cultural stakeholders as factors of change can not be underestimated, and the temporary platform of an interdisciplinary nature within the RO-MD/Moldova in Two Scenarios project launched by the contemporary art practitioners along the Chisinau – Iasi route was an important achievement, despite the limited resources available to the two institutions. As a result of comparative investigation of the contexts of both regions, artists and experts identified a number of situations and symptoms that both the societies and the Romanian and Moldovan political class (to a larger extent) suffer of.

2 PPCD- Popular Christian Democratic Party 3 EU-Moldova Action Plan. The pre-accession plan earlier launched by the right wing forces of Moldova was blocked by PCRM when the latter came to power in the year 2001

RO_MD_remake_175_240.indd 12

12/8/2008 7:49:30 PM

[13]

Stefan Rusu Approaching Scenarios

Although this set of economic and political differences between the two regions does not seem to be resolvable through the policy methods and tools currently promoted, we could conclude that these events organized and covered in media both in the Republic of Moldova and Romania constitute joint experiences and ideas that could offer future cultural, economic, and political solutions and scenarios for the societies in question. However, we have to see whether the project participants’efforts will enjoy a sustainable development under this or other form of partnership and whether they offer credible model of approach and collaboration.

Stefan Rusu Visual artist /curator [KSA:K] - Center for Contemporary Art, Chisinau

RO_MD_remake_175_240.indd 13

12/8/2008 7:49:30 PM

[14]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Astăzi, 11 august 2008, ziua în care scriu acest text despre un proiect artistic de cercetare a relaţiilor istorice, culturale, sociale şi politice dintre România şi Republica Moldova, este probabil momentul de vârf al războiului dintre Rusia şi Georgia: trupele ruseşti în ofensivă au intrat pe teritoriul georgian din republicile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. Legătura dintre subiectul cercetării artistice şi tragicele evenimente menţionate este una singura: politica expansionistă a Rusiei.

Despre similitudini şi diferenţe

Evident, subiectul proiectului artistic nu şi-ar mai fi găsit rostul dacă Moldova de peste Prut nu ar fi fost anexată prima dată, în 1812, de către Imperiul Ţarist şi a doua oară, în 1944, de către Stalin. Astfel, acum în anul 2008 suntem în faţa unei situaţii complexe care face ca Moldova din partea dreaptă a râului Prut, parte a României, să fie într-un proces complex şi dificil de modernizare şi integrare în Uniunea Europeană, iar Moldova din stânga Prutului, Republica Moldova, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, desprinsă din Uniunea Sovietică după puciul eşuat de la Moscova din august 1991, să fie guvernată de un regim comunist ambiguu atât în relaţiile cu Rusia cât şi în cele cu Uniunea Europeană. Chiar dacă aproape două treimi din populaţia Moldovei vorbeşte limba română, autorităţile comuniste de la Chişinău o numesc limbă moldovenească, pentru a o deosebi de limba română şi a găsi un motiv „serios” împotriva unei posibile uniri cu România într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Ca rezultat al politicii de sovietizare a Moldovei, cât şi al unei propagande anti-româneşti care a speculat cu abilitate toate slăbiciunile şi abuzurile administraţiei româneşti din perioada 1919-1941, când Moldova din dreapta Prutului a făcut parte din România, precum şi faptul că armata română a luptat pe frontul de Est împreună cu armata germană în cel de-al Doilea Război Mondial, astăzi majoritatea populaţiei vorbitoare de limbă română din Republica Moldova se declară moldovenească, o entitate diferită, în viziunea autorităţilor de la Chişinău, decât cea românească. Cealaltă treime, populaţia vorbitoare de limbă rusă sau ucraineană priveşte evident către Est, spre Rusia şi Ucraina. O situaţie extrem de complicată se găseşte la graniţa de Est, în Transnistria, unde separatiştii rusofoni au creat o republică secesionistă susţinută tacit de Moscova şi nerecunoscută pe plan internaţional.

Dacă în perioada comunistă relaţiile dintre România şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească erau foarte reduse şi se făceau doar sub controlul Moscovei, după destrămarea Uniunii Sovietice şi declararea independenţei Republicii Moldova în august 1991, acestea au cunoscut o dezvoltare semnificativă, însă, nu lipsită de paradoxuri şi controverse. Schimburile culturale şi facilitarea unui număr mare de burse de studiu în România pentru tinerii din Basarabia, denumirea provinciei istorice din stânga Prutului, au ajutat la crearea unei elite pro-româneşti şi pro-europene la Chişinău, însă care nu are putere economică sau influenţă politică majoră pe scena politică.

Dacă te plimbi pe străzile din Chişinău, constaţi că majoritatea presei scrise este în limba rusă, tinerii ascultă, în general, posturi de radio ce promovează cultura pop occidentală via Moscova. Prezenţa culturală românească este în continuare limitată.

RO_MD_remake_175_240.indd 14

12/8/2008 7:49:31 PM

[15]

Matei Bejenaru Despre similitudini şi diferenţe

În ultimii 15 ani, relaţiile economice dintre România şi Republica Moldova nu s-au dezvoltat semnificativ pe motiv că, economia României încă nu avea puterea de a susţine dezvoltarea Moldovei. Aceasta din urmă este în continuare dependentă energetic de Rusia, fapt care limitează indirect şi deciziile sale politice. Republica Moldova rămâne una din cele mai sărace ţări ale Europei. RM rezistă economic datorită fluxului de bani expediaţi de cetăţenii săi care muncesc legal sau ilegal în Occident. După aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, moldovenii au nevoie de viză pentru a călători în România, fapt ce a creat conflicte şi frustrări la Chişinău.

Guvernul comunist de la Chişinău, care a avut constant o atitudine ostilă faţă de aşa-zisele pretenţii hegemonice ale României, a acuzat de corupţie Consulatul Românesc, susţinând că există o reţea de facilitare a obţinerii ilegale a vizelor în care sunt implicaţi şi funcţionari români. În ciuda sincopelor menţionate, există un potenţial de dezvoltare a relaţiilor economice, tocmai datorită integrării României în Uniunea Europeană.

Proiectul RO-MD/Moldova în două scenarii a fost iniţiat de două instituţii artistice independente de la Iaşi şi Chişinău, Asociaţia Vector şi [KSA:K] – Centrul pentru Artă Contemporană şi are un caracter interdisciplinar.

Scopul principal este a oferi, prin studii comparative, o radiografie cât mai obiectivă a situaţiei din cele două Moldove, aflate în procese de schimbare.

Pe lângă artiştii vizuali, la simpozioane, workshop-uri sau la realizarea unor proiecte artistice au participat şi specialişti din domeniile istoriei, politologiei sau sociologiei. Alături de artiştii şi cercetătorii din Iaşi şi Chişinău, au fost prezenţi şi artişti din alte ţări europene, care au avut un aport creativ semnificativ asupra subiectelor analizate. Cu toţii au încercat să răspundă unor întrebări dificile, dar şi provocatoare, gen: care ar fi elementele comune ce caracterizează tranziţia post-comunistă din România şi Moldova? Care este situaţia actuală în relaţiile culturale din perspectiva politicilor culturale oficiale existente în cele două state? Care este rolul oraşului Iaşi, capitala istorică a Moldovei, în dialogul Bucureşti-Chişinău? Care sunt perspectivele de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană?

O parte din proiectele artistice realizate1, precum şi documentarea video a unui colocviu interdisciplinar de la Iaşi vor fi prezentate în cadrul Bienalei de Artă Contemporană Periferic 8, celelalte proiecte fiind prezentate sub forma unor expoziţii tematice la Chişinău în toamna anului 2008. Faptul că analizarea unor fenomene complexe din domeniul social şi politic a fost iniţiată de către artiştii din Iaşi şi Chişinău, este semnificativ pentru modul în care artele vizuale îşi pot găsi un rol vizibil şi activ în sfera publică, ele devenind astfel un fin „seismograf” al schimbărilor din România şi Republica Moldova.

Matei Bejenaru Artist vizual Asociaţia Vector, Iaşi

1 Este vorba de proiectele video realizate de artiştii Aurelia Mihai şi Veaceslav Druţă.

RO_MD_remake_175_240.indd 15

12/8/2008 7:49:31 PM

[16]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Today, August 11 2008, the day I write this text about an artistic project researching the historical, cultural, social and political relationships between Romania and the Republic of Moldova, is probably the climax of the RussiaGeorgia war, in which the Russian troops on the offensive have entered the Georgian territory in the separatist republics of South Ossetia and Abkhazia.

The connection between the topic of the artistic research and the tragic events mentioned above is Russia’s expansionist policy.

On Similarities and Differences

Obviously, the topic of the artistic project would have been futile if Moldova-across-the-Prut hadn’t been annexed first in 1812 by the Tsarist Empire and second in 1944 by Stalin. Thus nowadays, in 2008, we face a complex situation, in the Moldavia on the Western bank of the Prut, part of Romania, undergoes a complex and difficult process of modernisation and integration into the European Union, while the Moldavia on the Eastern bank, the Republic of Moldova, formerly the Moldavian Soviet Socialist Republic, a breakaway from the Soviet Union after the failed Moscow putsch in August 1991, is governed by a communist regime, whose relationship with Russia is as ambiguous as that with the European Union. Despite the fact that almost two thirds of the Republic’s population speak Romanian, the communist authorities in Chisinau call the language “Moldavian”, in order to make a distinction between it and the Romanian language and in order to find a “profound” rationale against any possible future union with Romania. A result of the sovietization policy for Moldavia, as well as of anti-Romanian propaganda skilfully speculating all the weaknesses of the Romanian administration from between the two World Wars and the abuses perpetrated by it while the Moldavia on the eastern bank of the Prut was a part of Romania, together with the fact that the Romanian army fought on the Eastern front on the side of the German army during World War II, is that today most of the Romanian-speaking population in the Republic of Moldova calls itself Moldavian, a separate entity – in the eyes of the authorities in Chisinau – from the Romanian population. The remaining third, the Russian- and Ukrainian-speaking population, looks clearly towards the East, towards, Russia and Ukraine. A very complicated situation can be found on the Republic’s Eastern border, in Transnistria (Trans-Dniester, Transdniestria), where the Russian-speaking separatists have created a secessionist republic supported tacitly by Moscow and without international recognition.

While during communist times the relationship between Romania and the Moldavia Soviet Socialist Republic were scarce and completely under Moscow’s control, after the Soviet Union fell and the Republic of Moldova declared its independence (in August 1991), they underwent significant development, not devoid of paradoxes and controversies. Cultural exchanges and the facilitation of a large number of scholarships in Romania for the youth from Bessarabia (the historical name of the province on the left bank of the Prut) helped create in Chisinau a pro-Romanian and pro-European elite, unfortunately without significant economic power or political influence. Walking down the streets of Chisinau one can notice that most of the printed press is in Russian, and that the youth listens mostly to radio stations promoting Western pop culture via Moscow. The Romanian cultural presence continues to be narrow.

RO_MD_remake_175_240.indd 16

12/8/2008 7:49:31 PM

[17]

Matei Bejenaru On Similarities and Differences

The economic ties between Romania and the Republic of Moldova have not developed significantly over the past 15 years, partly because Romania is frail, its economy not having the strength that would be necessary to support the development of Moldova as well. The latter continues to be dependent on Russia in terms of energy, fact that indirectly limits its political decisions. The Republic of Moldova remains one of the poorest countries in Europe, surviving economically due to the influx of cash sent into the country by its citizens working legally or illegally in the West. After Romania’s accession in to the European Union in 2007, Moldavian citizens require a visa in order to travel to Romania, and this has generated conflicts and frustrations in Chisinau. The communist government in Chisinau, with its constantly hostile attitude towards Romania’s so-called hegemonic claims, accused the Romanian Consulate, maintaining that a network was in place for illegally facilitating the issue of visas, and that Romanian Consulate officers were involved in it. Despite the above-mentioned disruptions, there is potential in developing economic ties, precisely due to Romania’s accession into the European Union.

The project RO-MD/Moldova in Two Scenarios was initiated by two independent art institutions from Iaşi and Chişinău, the Vector Association and KSAK – the Center for Contemporary Art and it has an interdisciplinary character.

The main purpose is to offer, with the help of comparative studies, an accurate radiography of the situation in the two Moldovas undergoing processes of change. Aside from visual artists, historians, politologists and sociologists took part in the symposia, workshops and artistic projects. The artists and researchers from Iasi and Chisinau, were joined by artists from other European countries, and their artistic contribution to the analysed issues was considerable. All of them tried to answer difficult and challenging questions, such as: what are the shared features of the post-communist transition in Romania and the Republic of Moldova? What is the present situation of the cultural relations in terms of the official cultural policies in the two states? What role does Iasi, Moldavia’s historical capital, play in the dialogue between Bucharest and Chisinau? What are the European integration perspectives for the Republic of Moldova?

Part of the artistic projects already finished1, as well as the video documentation of an interdisciplinary colloquium held in Iasi, will be presented during the Periferic 8 Contemporary Art Biennial, the rest of the projects being shown as part of an exhibition in Chisinau in autumn 2008. The fact that the analysis of complex social and political phenomena was initiated by artists from Iasi and Chisinau is significant in terms of the way visual arts can find a visible and active role in the public sphere, thus becoming a perceptive “seismograph” for the changes happening in Romania and in the Republic of Moldova.

Matei Bejenaru Visual artist Vector Association, Iasi

1 The video projects carried out by artists Aurelia Mihai and Viaceslav Druta.

RO_MD_remake_175_240.indd 17

12/8/2008 7:49:31 PM

[18]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Deoarece suntem pe finalul acestui parcurs, marcat de cele două benzi cu sensuri opuse, dorim să prezentăm logica proiectului şi aspectele abordate atât de experţi, cât şi de artiştii vizuali implicaţi în proiect.

De la bun început trebuie spus că „RO-MD/Moldova în două scenarii” a fost conceput şi orientat nu doar în ideea realizării unor proiecte vizuale ce ar oferi răspunsuri exacte şi exhaustive cu privire la problema relaţiilor dintre cele două regiuni şi cele două societăţi, ci pentru a genera un discurs critic în mediul artistic din Iaşi şi Chişinău referitor la acest subiect. Concomitent participanţii la proiect au fost invitaţi să analizeze şi să comenteze, pe de o parte, condiţia statelor post-socialiste privite din perspectiva istorică, iar, pe de alta, să elaboreze scenarii de viitor pentru societăţile în cauză. Totodată, acest angrenaj de acţiuni şi practici pot fi considerate drept o extensie a arsenalului artistic vizual prin care potenţialul artiştilor de a percepe critic realitatea a fost extins prin latura de cercetare şi investigare a aspectelor economice şi sociale, dar şi prin cea a dezbaterilor privind problemele cu care se confruntă ambele societăţi.

RO-MD/Moldova în două scenarii

Proiectul s-a ancorat pe cele două sesiuni de documentare, cercetare şi producţie artistică în cadrul atelierului interdisciplinar organizat de Centrul KSA:K cu participarea unui grup de artişti vizuali, experţi şi curatori din România, Moldova şi Olanda. În procesul de selectare a participanţilor s-a mizat pe artişti care sunt bine familiarizaţi, atât din interior cât şi din exterior, cu aspectele vieţii politice, sociale şi cunosc situaţia economică din ambele regiuni ale Moldovei.

Cele două sesiuni s-au ţinut la sediul Centrului KSA:K din Chişinău între 25 Iunie-10 Iulie şi 1-16 August, şi au fost structurate pe o componentă teoretică în care artiştii au colaborat cu experţii invitaţi (sociologi, politologi şi istorici) şi cea practică: în care artiştii s-au concentrat pe documentare şi producţie artistică. Logica celor două sesiuni a fost concepută astfel încât, în prima să existe o interacţiune dintre artiştii din Moldova (Chişinău) şi România (Iaşi), în timp ce în cea de-a doua s-a mizat pe colaborarea dintre artiştii din Moldova, România şi cei din Olanda. De fapt, participarea artiştilor olandezi nu a reprezentat doar o ţară sau o etnie: curatoarea Binna Choi vine cu experienţa sa din Coreea de Sud, Iratxe Jaio este originară din Ţara Bascilor, de unde provine şi subiectul proiectului şi cercetării sale (Economia Neagră- proiect realizat în colaborare cu Klaas van Gorkum), iar Tilmann Meyer-Faje este originar din Germania. O bună parte din proiectele sale explorează atât peisajul social german, cât şi pe cel olandez, în ultimă instanţă şi Ilya Rabinovich este un artist format în Israel (născut la Chişinău) şi doar recent stabilit în Olanda. Atât cei menţionaţi mai sus, cât şi ceilalţi artişti din echipa olandeză: cuplul artistic Bik Van der Pol şi Klaas van Gorkum, au fost extrem de interesaţi de problema relaţiilor dintre România şi Moldova.

Componenta teoretică din prima sesiune a atelierului a însemnat o serie de prelegeri şi prezentări prin care s-a dorit o aprofundare a cadrului de analiză şi dezbateri pe care s-a structurat întregul proiect. Astfel, sociologul Petru Negură s-a referit la inginerii identităţii moldoveneşti: scriitorii moldoveni, dar şi la mecanismul ideologic al statului sovietic care a contribuit la edificarea şi promovarea acestuia începând cu perioada stalinistă până în preajma independenţei. Negură s-a referit şi la maşinăria ideologică care a impus această identitate (localizată în RASSM între 1924-40) populaţiei din RSSM, care s-a produs odată cu ocupaţia sovietică din 1940 şi a luat amploare după 1944. În timp ce istoricul Igor Caşu în prelegerea sa s-a referit la contextul în care s-a modernizat Republica Moldova sub aspect politic şi economic, atât în perioada sovietică cât şi după 89. Totodată, Caşu a încercat să răspundă la o serie de întrebări: există oare o relaţie între modernizarea politico-economică şi conştiinţa naţională în Republica Moldova de după independenţă? Care sunt consecinţele modernizării politico-economice de tip sovietic în Moldova? Ce elemente persistă şi ce s-a schimbat în cele aproape două decenii de independenţă în sistemul politic şi economic al teritoriului de est al Moldovei istorice? Care ar fi soluţiile de ieşire din impasul creat? Acestea sunt doar câteva aspecte ale problemei pe care le-a expus în prelegerea sa Igor Caşu. Următoarea serie de prelegeri a pus în discuţie modelele de arhivare şi formele de reprezentare a istoriei cu referire la concepţia expoziţională localizată în MNEIN (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie naturală, Chişinău), realizată de directorul acestei instituţii Mihai Ursu-muzeolog.

Arhitectul Eugen Bâzgu a evidenţiat, procesele de urbanizare şi industrializare extensivă a oraşului Chişinău în perioada modernizării forţate a societăţii din RSS Moldova din anii 70-80.

RO_MD_remake_175_240.indd 18

12/8/2008 7:49:32 PM

[19]

Ştefan Rusu RO-MD/Moldova în două scenarii

Prelegerile prezentate în cea de a doua sesiune au vizat subiectul „Evoluţia proiectului identitar „moldovenesc” în Moldova de Est înainte şi după 1989”, prezentat de Igor Caşu, care a pus accentul pe mecanismele prin care a fost creat şi, mai târziu, a evoluat construcţia proiectului identitar, dar şi a conotaţiilor politice pe care le-a avut odată cu relansarea acestuia după declaraţia de independenţă a RSSM. Care ar fi explicaţiile acestor dileme identitare din RM din ultimele două decenii şi în ce direcţie va evolua proiectul naţional moldovenesc în următorii ani? Care este impactul factorului extern, mai ales al României şi al Uniunii Europene, pe de-o parte, şi al Rusiei, pe de alta, în politica identitară în RM? Acestea sunt întrebările la care a încercat să răspundă Igor Caşu. În timp ce Petru Negură în prelegerea sa „ Conflicte şi reprezentări identitare în realismul socialist moldovenesc din anii 1950-80” a pus în discuţie realismul socialist ca discurs identitar prin care s-a manifestat arta şi cultura în RSSM, care a impus şi un model cultural. Negură a încercat să pună în valoare principalele „locuri comune” ale literaturii (şi, parţial, ale artelor vizuale) din Moldova sovietică, explicându-le printr-o repunere în contextul social şi politic propriu.

După cum a specificat politologul Sorin Bocancea în prelegerea sa „Integrarea europeană – final de tranziţie în România” că dacă „tranziţia” este pentru specialiştii din domeniul socio-politic un concept ce indică trecerea spre post-capitalism sau spre societatea globală (cu sensuri pozitive şi negative, în funcţie de opţiunea ideologică a fiecăruia), pentru români aceasta are preponderent conotaţii negative. De asemenea, Bocancea a accentuat faptul că aderarea la UE reprezintă un final de tranziţie şi trecerea la o nouă etapă a competiţiei politice.

Binna Choi a fost unul din curatorii invitaţi la această sesiune a atelierului pentru a schimba polii dezbaterilor de la problema strict locală a relaţiei dintre români şi „moldoveni”. Choi a prezentat unele aspecte ale unui alt tip de relaţie; cea dintre coreenii din Sud şi din Nord, concentrându-se pe identificarea mecanismului de informare acolo unde cunoştinţele unuia despre celălalt (Coreea de Nord) sunt ori prea puţine sau lipsesc cu desăvârşire. În prezentarea sa Cătălin Gheorghe s-a axat pe practica curatorială şi formele de interacţiune a scenei locale din Iaşi şi Chişinău. El a pus în discuţie unele premize ale extinderii spre Est a preocupărilor Asociaţiei Vector, materializate prin proiectul VAD, dar şi proiectele de artă vizuală şi scenariile de viitor ce ar putea fortifica această strategie.

Să revenim la partea practică a celor două sesiuni ale atelierului; aceasta a însemnat o perioadă de documentare şi cercetare în care artiştii invitaţi şi-au definitivat proiectele, iar pe parcursul ambelor sesiuni au fost organizate prezentările realizate de artiştii vizuali: Matei Bejenaru/Iaşi, Ilya Rabinovich/Amsterdam, Dan Acostioaei/Iaşi, Bik Van der Pol/Roterdam, Tilmann Meyer-Faje/Amsterdam, Iratxe Jaio si Klaas van Gorkum/Roterdam, Veaceslav Druţă/ Paris-Chişinău, Lucia Macari/Amsterdam-Chișinău, care au abordat rolul, funcţia şi caracterul angajat al artistului în societatea contemporană. Pe finalul celor două sesiuni ale atelierului interdisciplinar au avut loc prezentări intermediare în care artiştii implicaţi în proiect au prezentat publicului stadiul de cercetare parcurs la această etapă a proiectului.

O altă secţiune a proiectului, care a evoluat concomitent cu atelierul interdisciplinar, a constituit-o producerea unor filme cu caracter documentar şi investigativ. Filmele examinează, din perspectiva artei vizuale, situaţia actuală şi condiţia societăţilor post-comuniste din cele două regiuni. Unul din aceste filme intitulat: “…şi cel moldovean”, autor Aurelia Mihai, abordează practica păstoritului şi a transhumanţei între cele două maluri ale Prutului şi supravieţuirea acestei meserii arhaice în noile condiţii, impuse de comunitatea europeană. Un alt film intitulat “La cumpărături”, realizat de Veaceslav Druţă (în colaborare cu Ioana Noveanu) prezintă câţiva comercianţi, din România şi Republica Moldova, care au acceptat să fie filmaţi în timpul cumpărării, transportării şi vânzării mărfurilor cu care aceştia îşi fac afacerile. În sfârşit, ultimul film întitulat “MALLdova” realizat de Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş şi Denis Barteniev este axat exclusiv pe situaţia din Republica Moldova. Starea în care se află spaţiului public, fenomenul caselor de cultură şi funcţia lor în contextul politic actual, relaţia dintre migraţia forţei de muncă, starea actuală în economie, dar şi practica cetăţeniilor multiple, corelată cu procesul dezintegrării statului sunt aspectele societăţii abordate de către artiştii vizuali în acest film.

Problematica abordată în cadrul proiectului s-a extins odată cu organizarea, de câtre Asociaţia Vector la Iaşi, a primului colocviu interdisciplinar (27-28 Iulie) cu participarea experţilor invitaţi şi artiştilor vizuali din România şi Moldova. Cele două întruniri de acest fel, la Iaşi şi la Chişinău, au fost concepute în ideea de a investiga situaţia şi contextualiza

RO_MD_remake_175_240.indd 19

12/8/2008 7:49:32 PM

[20]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Atelierul Interdisciplinar - prima sesiune, prezentarea sociologului Petru Negură, Chişinău / Interdisciplinary Workshop - First Session, presentation by sociologist Petru Negura, Chisinau

Atelierul Interdisciplinar - prima sesiune, prezentarea artistului vizual Dan Acostioaei, Iaşi / Interdisciplinary Workshop - First Session, presentation by visual artist Dan Acostioaei, Iasi

atitudinea participanţilor, referitor la statutul actual al celor două regiunii atât în contextul UE, cât şi în afara acestei structuri politice, inclusiv evoluţia de viitor a inter-relaţiilor dintre cele două regiuni şi societăţi.

Convulsiile “procesului identitar „moldovenesc”, manifestările naţionalismului, prin intermediul căruia au fost manipulate societăţile înainte şi după 89, diferenţele şi asemănările modelului cultural în cele două state, dar şi strategiile ce pot facilita colaborarea dincolo de frontierele şi diferenţele dintre cele două state şi regiuni, semnalate de participanţi; acestea sunt doar unele dintre aspectele comentate în cadrul colocviului cu participarea unor sociologi, politologi, istoricieni din Iaşi şi Chişinău (Flavius Solomon, Silviu Bocancea, Petru Negură, Igor Caşu) şi, pe de altă parte, curatorii şi artiştii vizuali implicaţi în proiect (Matei Bejenaru/Iaşi, Ştefan Rusu/Chişinău, Dan Acostioaei/ Iaşi, Violeta Ioniţă/Iaşi, Dumitru Oboroc/Iaşi, Lavinia German/Iaşi şi Alex Grigoraş/Iaşi).

Prezentarea rezultatelor proiectului a avut loc în luna octombrie la Chişinău. Expoziţia a fost concepută astfel ca proiectele de artă vizuală să fie expuse în incinta Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi Muzeului Literaturii Române M. Kogălniceanu.

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, ca, de altfel, şi alte câteva muzee importante din Chişinău, prezintă într-o formă absolut originală, dar şi contradictorie, etapele istorice şi evenimentele prin care a trecut societatea din Republica Moldova. Potrivit lui Benedict Anderson1 muzeele sunt considerate a fi o modalitate de a genera identităţi naţionale, iar în cazul Muzeelor din Chişinău asistăm la o întreagă suită de scenarii şi comentarii asupra identităţii naţionale, care, fiecare în felul său, oferă modele de reprezentare a istoriei naţionale, acesta fiind şi motivul pentru care am dorit să interacţionăm cu spaţiile muzeale şi nu cu unul convenţional. Corpul de bază al expoziţiei este conceput sub forma unei instalaţii complexe care încorporează o parte a proiectelor realizate de artiştii vizuali, dar şi prelegerile ţinute de experţi sub forma unor fişiere audio, ce pot fi ascultate odată cu parcurgerea expoziţiei.

O altă parte a proiectelor realizate de artiştii vizuali (Dan Acostioaei, Ilya Rabinovich, Violeta Ioniţă, Gulsun Karamustafa şi filmul realizat de Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş şi Denis Bartenev) au fost expuse în spaţiul Muzeului Literaturii Române, situat în incinta Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Prezentarea finală a proiectului va include rezultatele celor două sesiuni a atelierului interdisciplinar, cu participarea artiştilor din Moldova (Veaceslav Druţă, Tatiana Fiodorova, Ghenadie Popescu, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş, Igor Scerbina, Lucia Macari, Maxim Cuzmenco) şi celor din România ( Aurelia Mihai, Dan Acostioaei, Violeta Ioniţă, Dumitru 1 Benedict Anderson,1996. Imagined communities: Reflections on the origins and spread of Nationalism. Londra.

RO_MD_remake_175_240.indd 20

12/8/2008 7:49:33 PM

[21]

Ştefan Rusu RO-MD/Moldova în două scenarii

Oboroc, Lavinia German şi Alex Grigoraş). Extinderea percepţiei şi a analizei relaţiei între RO-MD s-a conturat prin participarea artiştilor vizuali din Olanda: Bik Van der Pol (Liesbeth Bik and Jos van der Pol), Tilmann Meyer-Faje, Iratxe Jaio şi Klaas van Gorkum, Ilya Rabinovich, contribuţia cărora se va regăsi în publicaţie şi expoziţie. Unele componente realizate în cadrul proiectului RO-MD/Moldova în două scenarii au fost prezentate la Bienala Periferic 8 (Art as Gift, 3-18 Octombrie, Iaşi)2.

Pentru etapa finală a proiectului a fost planificat un seminar interdisciplinar divizat în două sesiuni, care s-a desfăşurat la Chişinău (25-27 Octombrie). Prima sesiune s-a axat pe analiza contextului actual şi inter-relaţiilor dintre România şi Moldova. Această relaţie a fost privită şi comentată din Moldova, respectiv din afara frontierei UE cu participarea lui Matei Bejenaru/Iaşi, Sorin Bocancea/Iaşi, Flavius Solomon/Iaşi, Vitalie Ciobanu/Chişinău, Dumitru Crudu/Chişinău, Ştefan Rusu/Chişinău, Petru Negură/Chişinău, Igor Caşu/Chişinău. Iar cea de a doua sesiune a inclus prezentări ale practicilor curatoriale şi strategiilor artistice ce explorează contextele teritoriilor divizate. Această parte a seminarului a fost importantă nu doar sub aspectul mediatizării inter-relaţiei RO-MD şi localizării acesteia într-un context internaţional mai extins, dar şi prin prezentarea şi comentarea unor cazuri oarecum similare cum ar fi cel al Coreei de Nord şi de Sud, prezentat de Yu Yeon Kim/Seul-New York, abordarea contextului economic şi social din cele două ex-regiuni divizate (RDG și RFG) ale Germaniei unificate, prezentat de Laura Shleussner/Berlin, precum şi vizualizării unor scenarii de apropiere culturală a celor două Moldove într-un nou context geopolitic şi regional de Cătălin Gheorghe/Iaşi şi Lilia Dragneva/Chişinău. În cadrul seminarului au mai participat artistul şi curatorul Jay Koh/ Ulaanbaatar-Berlin şi artiştii vizuali din Chişinău implicaţi în proiect: Veaceslav Druţă, Tatiana Fiodorova, Ghenadie Popescu, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş, Igor Scerbina, Lucia Macari şi Maxim Cuzmenco.

Editarea materialelor proiectului într-o culegere separată reprezintă sensul acestei colaborări dintre artiştii vizuali şi experţii implicaţi în proiect, care a inclus şi rezultatele investigării şi cercetării unor aspecte ce au suscitat interes pentru practica artei contemporane. Ştefan Rusu Artist vizual/curator Chişinău Dezbateri din cadrul atelierul Interdisciplinar - prima sesiune, Chişinău / Debates during the First Session of Interdisciplinary workshop, Chisinau

Atelierul Interdisciplinar - prima sesiune, prezentarea artistului vizual Ilya Rabinovich, Amsterdam / Interdisciplinary Workshop - First Session, presentation by visual artist Ilya Rabinovich, Amsterdam

2 Filmele realizate de Veaceslav Druţă, Aurelia Mihai și un video material documentar al colocviului interdisciplinar de la Iaşi.

RO_MD_remake_175_240.indd 21

12/8/2008 7:49:35 PM

[22]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Since we are about to finish covering the high way marked by the two opposite directions, we would like to present the logic of this project, as well as the aspects addressed by both the experts and the visual artists involved in this project.

It should be stated from the very beginning that the project “RO-MD/Moldova in Two Scenarios” was conceived and focused not only on the idea of carrying out visual art projects that would provide exact and exhaustive answers to the issue concerning the relations between the two regions and societies, but specifically on generating a critical discourse in the artistic environment of Iasi and Chisinau regarding this issue. At the same time, the project participants were invited to analyze and comment upon the condition of post-socialist societies from a historical perspective, on the one hand, and to develop future scenarios for the given societies, on the other hand. Along with this, the combination of actions and practice can be considered as an extension of the visual arts arsenal through which the artists’ capacity to critically perceive the reality was extended through researching and investigating the social and economic aspects, as well as holding debates on problems faced by both societies.

RO-MD/Moldova in Two Scenarios

The project was based on those two sessions for artistic documentation, research, and production carried out within the interdisciplinary workshop organized by the KSA:K Center, with the participation of a group of visual artists, experts, and curators from Romania, the Republic of Moldova, and the Netherlands. While selecting the participants, the focus was on artists who were familiar with the aspects of political and social life, as well as with the economic situation in both regions of Moldova.

The two sessions were held at the KSA:K Center in Chisinau, in the intervals 25 June-10 July, and 1-16 August. The sessions included a theoretical component, within which the artists collaborated with experts invited for the sessions (sociologists, politologists, and historians), and a practical component, where the artists concentrated on documentation and production. The logic of the two sessions was conceived so that the first component ensured interaction between the artists from Moldova (Chisinau) and those from Romania (Iasi), while within the second component, the focus was on collaboration between artists from Moldova, Romania and the Netherlands. In fact, the Dutch participants did not just represent only a country: curator Binna Choi came to share her experience from South Korea, Iratxe Jaio comes from the Basque Country, where the project topic and her researches originate from (Black Economy - project carried out in collaboration with Klaas van Gorkum), Tilmann Meyer-Faje is German by origin, a great part of his projects exploring the social environment of both Germany and the Netherlands, and last, but not least Ilya Rabinovich whose formation as an artist took place in Israel (born in Chisinau), and who has just recently settled in the Netherlands. Both the above mentioned artists, and the rest of the Dutch team, including the artists Bik Van der Pol and Klaas van Gorkum, were extremely interested in the issues of inter-relations between Romania and Moldova.

The theoretical part of the first workshop session included a number of lectures aimed at ensuring a thorough analysis and discussions that were placed at the basis of the whole project structure. Thus, sociologist Petru Negura referred in his lecture to engineers of Moldovan identity, including Moldovan writers, and the ideological mechanism of the Soviet state that contributed to the formation and promotion of Moldovan identity from the Stalinist times up to the period close to independence. Petru Negura also referred to the ideological machinery imposing this identity (localized in the AMSSR between 1924-1940) to the population of the MSSR, which was established together with the Soviet occupation in 1940, and gained momentum after 1944. While the lecture of historian Igor Casu referred to the context in which the Republic of Moldova evolved in terms of politics and economy both in the Soviet period and after 1989, he also tried to answer a number of questions, and namely: Is there an intimate relation between the political and economic modernization and the national conscience in the Republic of Moldova after obtaining independence? What are the consequences of the Soviet type political and economic modernization in Moldova?

What are the elements persisting, and what happened in the political and economic system of the Eastern territory of historical Moldova in those almost two decades of independence? What would be the solutions for getting out of the situation created? These are just a few aspects explored by Mr. Casu. The following range of lectures and presen-

RO_MD_remake_175_240.indd 22

12/8/2008 7:49:36 PM

[23]

Stefan Rusu RO-MD/Moldova in Two Scenarios

tations aimed to discuss the archiving models and forms of representing history, with reference to the exhibition concept of the Chisinau National Museum of Ethnography and Natural History (MNEIN) implemented and presented by the Museum director Mihai Ursu. In the next presentation, architect Eugen Bazgu highlighted the intensive urbanization and industrialization processes taking place in Chisinau during the forced modernization of the society in the MSSR in the 1970s and the1980s.

During the second session, the range of lectures continued on the topic “Evolution of “Moldavian” Identity Project in Eastern Moldova Before and After 1989” presented

by Igor Casu who discussed the mechanisms through which the identity project was created and how its construction evolved further on, as well as the political connotations of its re-launching after the declaration of independence. What would be the explanations of these identity dilemmas in the Republic of Moldova over the past two decades, and what direction will the Moldavian national project pursue in its evolution in the fallowing years? What is the impact of foreign stakeholders on the identity policy of the Republic of Moldova, in particular that of Romania and European Union on the one hand, and of Russia, on the other hand? These are the questions that Igor Casu was trying to answer. In his lecture “Conflicts and Identity Representations in the Moldovan Socialist Realism Within 1950-1980”, Petru Negura revealed the socialist realism as an identity discourse through which art and culture, manifested themselves in the MSSR, imposing at the same time a cultural model. Mr. Negura tried to stress the main “common points” of literature (and partially visual arts) in the Soviet Moldova, explaining them through his own social and political context.

As politologist Sorin Bocancea specified in his lecture “European Integration – Transition Completion in Romania”, while for the specialists involved in social and political aspects the ‘transition” means a concept that indicates the stepping into post-capitalism or global society (with positive and negative meaning, depending on the ideological option of each of them), for Romanians, this has particularly negative connotations. Bocancea also highlighted the fact that the EU accession represents the end of the transition and stepping into a new stage of the political competition.

Atelierul Interdisciplinar - sesiunea a doua, prezentarea curatoarei Binna Choi, Utrecht/ Interdisciplinary Workshop - Second Session, presentation by curator Binna Choi, Utrecht

Binna Choi at this point was the only curator invited for this workshop session to change the poles of debates on the strictly local issue about relations between Romanians and “Moldovans”. Choi presented the political and social aspects of a different type of relations – those between the Koreans from the South and North Koreas, focusing on the identification of ignorance where the knowledge of ones about the others (North Korea) are either insufficient or fully missing. In his presentation, Catalin Gheorghe focused on curatorial practices and forms of interaction between the local art scenes of Iasi and Chisinau. He brought into discussion some of the prerequisites of expansion to the East of the concerns shared by Vector Association, which materialized through the VAD project, as well as through the visual art projects and future scenarios that could strengthen this strategy.

Let us return to the practical aspect of the two workshop sessions. These involved a documentation and research period in which the invited artists finalized their projects.

During both sessions, the visual artists presented their activities namely: Matei Bejenaru/Iasi, Ilya Rabinovich/Amsterdam, Dan Acostioaei/Iasi, Bik Van der Pol/Rotterdam, Tilmann Meyer-Faje/Amsterdam, Iratxe Jaio and Klaas Van Gorkum/Rotterdam, Veaceslav Druta/Paris-Chisinau, Lucia Macari/Amsterdam-Chisinau. During these presentations, the artists discussed the role, function and committed character of the artist in developing a contemporary society. By the end of the two inter-disciplinary

RO_MD_remake_175_240.indd 23

12/8/2008 7:49:37 PM

[24]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

workshop sessions, intermediary presentations were held in which the artists involved in the project presented to the public the research progress achieved as of this stage of the project.

Another project section took place in parallel with the interdisciplinary workshop related to production of some documentary and investigative films. The films examine the current situation and condition of the post-communist societies in the two regions, from the visual art perspective. One of these films, entitled “…and the Moldavian”, signed by Aurelia Mihai, addresses the practicing of shepherd trade and transhumance between the two banks of the Prut River, as well as the subsistence of this archaic trade under the new conditions imposed by the European Union. Another film, entitled: “Shopping” was signed by Veaceslav Druta (in collaboration with Ioana Noveanu). The film shows as main characters several traders from Romania and the Republic of Moldova who accepted to be filmed while purchasing, transporting, and selling the goods of their trade. And finally, the film entitled “MALLdova”

by Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Tiganas, and Denis Barteniev is exclusively focused on the situation in the Republic of Moldova. The state of public space, the phenomenon of “Cultural Houses” and their function in the current political context, the relation between labourforce migration and the current situation of the economy, as well as the practice of multiple citizenships, correlated with the state disintegration process are the topics addressed by visual artists in this film.

The problems addressed within the project extended with the organization by Vector Association of the first interdisciplinary colloquium (27-28 July), with the participation of invited experts and visual artists from Romania and Moldova. The two meetings of this type held in Iasi and Chisinau were conceived around the idea of exploring the situation and contextualizing the attitude of the participants regarding the current statute of the two regions in both the EU context, and outside this political structure, including the future evolution of inter-relations between the two regions and societies.

The strokes of the “moldovenesc” identity project, the nationalism manifestations through which the society used to be manipulated before and after 1989, the differences and similarities in the cultural models of the two states, and the strategies that can facilitate the collaboration beyond the frontiers and differences between the two states and regions, listed by the participants are just some of the aspects commented upon during the colloquium that was attended by several sociologists, politologists, and historians from Iasi and Chisinau (Flavius Solomon, Silviu Bocancea, Petru Negura, Igor Casu), as well as by the curators and visual artists involved in the project (Matei Bejenaru/Iasi, Stefan Rusu/Chisinau, Dan Acostioaei/Iasi, Violeta Ionita/Iasi, Dumitru Oboroc/Iasi, Lavinia German/Iasi and Alex Grigoras/Iasi).

The presentation of project results will take place in October, in Chisinau. The exhibition was conceived so that visual art projects are exhibited in the premises of the National Museum of Ethnography and Natural History, and of the Museum of Romanian Literature M. Kogalniceanu.

The National Museum of Ethnography and Natural History, as well as other important museums from Chisinau, present the events and stages undergone by the state and society of the Republic of Moldova, each of them in a unique and controversial form. According to Benedict Anderson1 , museums are considered to be a method for generating national identities, while in the case of Chisinau museums, we can see a whole range of scenarios and comments upon national identity, where each museum offers a different version of the national history representation models, and this is the reason we decided to interact with the museum space rather than with a conventional space. The main body of the exhibition is conceived in the form of a complex installation incorporating part of the projects carried out by visual artists and the lectures held by experts in audio format that can be heard while touring the exhibition.

Another part of the projects produced by the visual artists (Dan Acostioaei, Ilya Rabinovich, Violeta Ionita, Gulsun Karamustafa, the video material of the interdisciplinary colloquium held in Iasi and the film by Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Tiganas and Denis Bartenev) will be exhibited on the premises of the Museum of Romanian Literature M. Kogalniceanu, located within the WUM (Writers’ Union of Moldova).

1 Benedict Anderson. 1996. Imagined communities: Reflections on the origins and spread of Nationalism. London.

RO_MD_remake_175_240.indd 24

12/8/2008 7:49:37 PM

[25]

Stefan Rusu RO-MD/Moldova in Two Scenarios

The final presentation of the project will include the results of those two inter-disciplinary workshop sessions, with the participation of artists from Moldova (Veaceslav Druta, Tatiana Fiodorova, Ghenadie Popescu, Vladimir Us, Vadim Tiganas, Igor Scerbina, Lucia Macari, Maxim Cuzmenco) and of artists from Romania (Aurelia Mihai, Dan Acostioaei, Violeta Ionita, Dumitru Oboroc, Lavinia German, and Alex Grigoras). The extension of the perception and analysis of the relationship between Romania and Moldova has emerged through the participation of visual artists from the Netherlands, like Bik Van der Pol (Liesbeth Bik and Jos van der Pol), Tilmann Meyer-Faje, Iratxe Jaio, and Klaas van Gorkum, Ilya Rabinovich whose contribution will be revealed in this publication and in the exhibition. Some components carried out within the project RO-MD/Moldova in Two Scenarios took part in the Periferic 8 Biennial (Art as Gift, 3-18 October, held in Iasi)2.

For the final stage of the project, an inter-disciplinary seminar was organized by the KSAK Center in Chisinau (between 25 and 27 October). The seminar was divided into two sessions. The first session was focused on the analysis of the current context of inter-relation between Romania and Moldova. This relation was viewed and commented upon from within Moldova, as well as from outside the EU, through the participation of Matei Bejenaru/Iasi, Sorin Bocancea/Iasi, Flavius Solomon/Iasi, Stefan Rusu/Chisinau, Vitalie Ciobanu/Chisinau, Dumitru Crudu/Chisinau and Igor Casu/Chisinau. The second section was dedicated to the presentation of curatorial practices and artistic strategies exploring the contexts of divided (split up) territories. This part of the seminar is rather important from the point of view of media coverage of the RO-MD interrelation and placement of the latter in a wider international context, including through presenting and commenting on, similar cases, such as for example that of North Korea and South Korea, which was provided by Yu Yeon Kim/Seul-New York, the social and economic context of the two ex-divided, and now unified regions of Germany (DRG, and FRG), presented by Laura Schleussner/Berlin, as well as several scenarios on the cultural approximation of the two Moldova regions in a new regional geopolitical context produced

by Catalin Gheorghe/Iasi and Lilia Dragneva/Chisinau. In addition to the above mentioned participants, the seminar was attended by vizual artist and curator Jay Koh/Ulaanbaatar-Berlin and visual artists from Chisinau involved in the project: Veaceslav Druta, Tatiana Fiodorova, Ghenadie Popescu, Vladimir Us, Vadim Tiganas, Igor Scerbina, Lucia Macari and Maxim Cuzmenco.

The project publication summarizes the sense of interaction between artists and experts involved in the project, as well as the results of investigated and researched aspects that were in the focus of contemporary art practice.

Stefan Rusu, Visual artist/curatov, Chisinau Atelierul Interdisciplinar, sesiunea a doua, prezentarea cuplului artistic Bik Van der Pol (Liesbeth Bik and Jos van der Pol), Roterdam / Interdisciplinary Workshop, Second Session, presentation by Bik Van der Pol (Liesbeth Bik and Jos van der Pol), Rotterdam

Atelierul Interdisciplinar, sesiunea a doua, prezentarea artistului vizual Veaceslav Druță, Chișinău / Interdisciplinary Workshop, Second Session, presentation by visual artist Veaceslav Druta/Chisinau

2 Films produced by Veaceslav Druta, Aurelia Mihai and a documentary video material of the interdisciplinary colloquium held in Iasi.

RO_MD_remake_175_240.indd 25

12/8/2008 7:49:39 PM

chapter

capitolul

2

[contextele: social, economic Ĺ&#x;i politic / the social, economic and political contexts]

RO_MD_remake_175_240.indd 26

12/8/2008 7:49:43 PM

Igor Caşu Modernizarea RSS Moldoveneşti după modelul sovietic: eșec sau succes?

Igor Casu Modernization of the Moldovan SSR Following the Soviet Example: Failure or Success?

Petru Negură Inginerii identităţii moldoveneşti: scriitorii moldoveni, de la stalinism la independenţă

Petru Negura Engineers of Moldovan Identity: Moldovan Writers from Stalin Times up to Independence

Igor Caşu Politici identitare în Moldova sovietică şi post-sovietică

Igor Casu Identity Policies in the Soviet and Post-Soviet Moldova

Flavius Solomon O paralelă posibilă: identitatea naţională la ucraineni şi români

Flavius Solomon A Possible Comparison: National Identity of Ukrainians and of Romanians

Sorin Bocancea Integrarea Europeană – final de tranziţie în România

Sorin Bocancea European Integration – End of Transition in Romania

RO_MD_remake_175_240.indd 27

12/8/2008 7:49:46 PM

[28]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Modernizarea economică și politică a provocat multe probleme oriunde în lume.

Dincolo de progresul evident și cuantificabil în ceea ce privește alfabetizarea, consumul, participarea politică și altele, modernizarea a provocat frustrări, neîmpliniri sau drame, precum ar fi dispariția unor clase sociale, mentalități ancorate în tradiții de mii de ani, dezrădăcinarea unora care nu s-au mai putut adapta pe deplin la urbanitate niciodată etc. Modernizarea a fost, cu alte cuvinte, o ruptură, de multe ori brutală, cu trecutul. Acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când vorbim de modernizarea de tip sovietic, în care a fost utilizată pe larg violența și numeroase practici punitive pentru a disciplina, marginaliza sau chiar lichida fizic întregi pături sociale considerate a fi inamici implacabili ai proiectului de creare a unei societăți utopice, care se dorea a fi cea mai echitabilă, prosperă și lipsită de conflicte de orice natură, fie sociale, regionale, sau naționale.

Modernizarea RSS Moldoveneşti după modelul sovietic: eșec sau succes?

Până la 1940, când Basarabia și Bucovina de Nord sunt încadrate forțat în Uniunea Sovietică, modelul sovietic de modernizare, de tip stalinist, fusese deja experimentat în Rusia, Ucraina și celelalte republici unionale și autonome. În ce consta această versiune de modernizare și prin ce se deosebea de modelul occidental – experimentată și în România în a doua jumătate a secolului al 19-lea până în 1947? Mai întâi, modernizarea occidentală este un proces evolutiv, care se desfășoară timp de decenii sau chiar secole, pilonul acestui tip de modernizare fiind proprietatea privată, libera inițiativă și economia de piață.

Din punct de vedere politic, modernizarea de tip occidental se bazează pe un regim democratic pluripartidist. Prin contrast, modernizarea de tip sovietic este una rapidă, se vrea un antipod al capitalismului și se bazează pe ideea eradicării atașamentului pentru proprietatea privată, percepută ca sursă a alienării omului, neagă vehement mecanismele economiei de piață ca instrument de exploatare a omului de către om, a celor săraci de către cei bogați. În plus, este instituit monopolul partidului comunist asupra puterii în stat, sindicatele sunt subordonate dictaturii proletariatului incarnate de partid, poliția secretă terorizează populația și tinde să controleze totalmente viața privată a cetățenilor. În schimbul economiei de piață, comunismul propune o economie centralizată și planificată, bazată pe proprietatea colectivă sau de stat. Privat de dreptul la proprietate privată, individul este lipsit, prin urmare, de baza economică a libertății politice și devine total dependent de puterea politică, de voința partidului, ceea ce echivalează cu o nouă șerbie de tip medieval. Imediat după revoluția din octombrie 1917, bolșevicii încep realizarea acestor idei în practică. Astfel, între 1918 și 1921, asistăm la “comunismul de război”, când este introdus sistemul de colectare obligatorie a surplusului de produse alimentare de la țărani și este interzisă comercializarea pe piață a pâinii și a altor produse de primă necesitate; uzinele și fabricile sunt naționalizate; transportul și comerțul intră, de asemenea, sub controlul statului. În 1921, în urma rebeliunii de la Kronştadt, Lenin înțelege să renunțe la dogmatismul din perioada războiului civil și să reabiliteze anumite elemente ale economiei de piață și ale inițiativei private. Este introdus un impozit agricol fix. Ţăranii obţin dreptul de a comercializa pe piață surplusul care le rămâne după achitarea impozitului către stat.

Capitalul privat, inclusiv cel din exterior, este admis în anumite ramuri ale industriei.

Transportul și comerțul cu străinătatea rămâne, însă, un monopol exclusiv al statului sovietic. Datorită acestei reabilitări parțiale a capitalismului, economia sovietică cunoaște un avânt impresionant în următorii ani. Din anul 1928, însă, Stalin decide interzicerea Noii Politici Economice (NEP), lansează industrializarea pe scară largă a economiei și colectivizarea forțată a agriculturii. Proprietatea privată este abolită, capitalul individual și inițiativa privată sunt proscrise. Strategia stalinistă de modernizare

RO_MD_remake_175_240.indd 28

12/8/2008 7:49:46 PM

[29]

Igor Caşu Modernizarea RSS Moldoveneşti după modelul sovietic: eşec sau succes?

economică dă rezultate extraordinare în plan cantitativ, mai ales, dar prețul uman plătit este imens: peste 10 milioane de țărani mor în timpul foametei organizate din anii 1932-1933, alte câteva milioane sunt deportate în Siberia și Asia Centrală. În 1940 când, drept consecinţă a pactului Molotov-Ribbentrop, URSS anexează Țările Baltice, Ucraina de Vest și Belorusia de Vest, dar și Basarabia și Bucovina de Nord, modelul sovietic este impus și în aceste teritorii. Experimentul respectiv va fi continuat după 1944, când teritoriile românești de la Est de Prut sunt iarăși incluse forțat în cadrul Uniunii Sovietice.

Ce metode au fost utilizate, care este rolul elitelor în cadrul modernizării sovietice, inclusiv ponderea elitelor locale în raport cu cele trimise de la Centru? Cum au reacționat masele la acest proces de modernizare? Care sunt consecințele acestui experiment pentru prezent? Industria, comerțul și transportul sunt naționalizate imediat după operația Iași-Chișinău, din august 1944, când Moscova își restabilește controlul asupra provinciei dintre Prut și Nistru. Colectivizarea agriculturii nu este o prioritate a regimului sovietic în primii ani imediat postbelici. Din cauza lipsei de resurse (utilaj agricol, cadre) necesare sprijinirii colectivizării gospodăriilor agricole, Moscova preferă utilizarea unei politici impozitare discriminatorii în scopul încurajării țăranilor să intre în colhoz. Cu alte cuvinte, promovează colectivizarea zisă voluntară.

Foametea din anii 1946-1947 are menirea să terorizeze țăranii și să pregătească colectivizarea totală a agriculturii. După calcule estimative, de la 150 mii până la 200 mii de persoane își pierd viața din cauza a ceea ce documentele oficiale din epocă numesc eufemistic „cazuri de distrofie”. În cele din urmă, în contextul în care URSS înțelege că realitățile internaționale – începutul războiului rece – nu o mai constrâng să mimeze renunțarea la practicile represive din perioada interbelică, Stalin decide că momentul eliminării fizice a dușmanului de clasă din teritoriile nou achiziționate a sosit. Astfel, în perioada anilor 1948-1951 sunt operate o serie de valori de deportări masive a populației spre Siberia sau alte regiuni puțin ospitaliere ale Uniunii Sovietice.

Din RSS Moldovenească sunt astfel deportaţi cca. 35 mii persoane în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, printre care se numără țărani înstăriți, numiți peiorativ culaci, dar și din cei săraci, care se află prezumptiv sub influența ideologică a dușmanilor de clasă. În listele potențialilor inamici ai regimului sunt incluse și persoane care au desfășurat o anumită activitate politică în România interbelică sau în perioada războiului, foști legionari, cuziști, liberali sau țărăniști. Rezultatele acestei operații de deportare în masă – cea mai de amploare în comparație cu cea din 13-14 iunie 1941 (cca. 20 mii persoane) sau cea din 31 aprilie 1951 (cca. 3 mii persoane) sunt cele scontate de regim. Drept urmare, în doar câteva luni, din iulie până în decembrie 1949, ponderea gospodăriilor țărănești, care intră în colhoz, crește impresionant, de la 20 la 80 la sută. Teama de o operațiune similară acționează profund asupra țăranului basarabean. Amintirea despre foametea și deportările din 1949, când practic fiecare localitate a provinciei a fost lovită de aceste atrocităţi, a intrat „în oase”. Decenii la rând frica repetării acestor evenimente a descurajat exprimarea unor revolte deschise împotriva puterii sovietice. În primii ani postbelici, există câteva organizații antisovietice armate, numeroase acțiuni individuale de rezistență împotriva puterii sovietice. Sunt asasinați o serie de activiști de partid și de stat, președinți de colhozuri sau alte persoane percepute ca reprezentanți ai noii puteri. După deportările din anul 1949 acțiunile de rezistență devin din ce în ce mai rare, ultimele organizații armate fiind lichidate în 1952, pe timpul când prim-secretar al CC al PCM era Leonid Brejnev, viitor lider al URSS în perioada anilor 1964-1982.

Modernizarea economică, culturală și politică, conform modelului sovietic, în RSS Moldovenească debutează cu represiuni, foamete și execuții, cu acțiuni calificate

RO_MD_remake_175_240.indd 29

12/8/2008 7:49:46 PM

[30]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

astăzi de majoritatea istoricilor din lumea întreagă drept crime împotriva umanității.

După moartea lui Stalin, în martie 1953, regimul sovietic începe treptat să se umanizeze, renunțând la represiuni, deportări și înfometări în masă. Noul lider sovietic Nichita Hrușciov (1955-1964) condamnă practicile staliniste și cultul personalității la Congresul al 20-lea al PCUS, referindu-se, mai ales, la marea teroare din anii 19371938, deportarea în masă a unor popoare în timpul celui de-al doilea război mondial, deportările din anii postbelici și foametea anilor 1946-1947. Regimul sovietic încearcă să se legitimeze din nou, de data aceasta invocând promisiunea de a asigura poporului sovietic un mod de viață decent și respectarea legalității socialiste (eufemism care vrea să spună că arestările și condamnările arbitrare vor înceta). Dezghețul hrușciovist are consecințe pozitive în RSSM, majoritatea deportaților fiind reabilitați formal, dar fără dreptul de a revendica proprietățile confiscate anterior. În ciuda restricțiilor impuse privind revenirea în locurile natale, majoritatea deportaților se reîntorc în RSSM, stabilindu-se, de regulă, în alte localități decât cele de origine. Foștii deportați, însă, nu și-au recăpătat niciodată locul lor în societatea moldovenească sovietică. Dimpotrivă, copiii acestora vor fi în continuare discriminați ca odrasle ale „dușmanilor poporului”, fiind privați încă mult timp de posibilitatea de a face studii în instituții superioare de învățământ, de a deține funcții de răspundere și de a fi promovaţi pe scara ierarhiei sociale. Anume eliminarea din viața politică și marginalizarea din viața economică și socială a acestui segment al populației basarabene – majoritatea etnici români, dar și ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari sau evrei – va avea consecinţe grave şi de lungă durată asupra dezvoltării RSS Moldoveneşti în următoarele decenii și pentru prezent. Pe lângă cei care au murit pe fronturile celui de-al doilea război mondial și cei care au reușit să se evacueze în România, decimarea sau marginalizarea celor mai întreprinzătoare și educate pături sociale va avea repercusiuni dramatice pentru destinul societății basarabene postbelice, dar și post sovietice. Trebuie menţionat, de asemenea, că zeci de mii de moldoveni au fost recrutați forțat la munci în sectorul industrial sau agricol în alte republici unionale, mai ales în Rusia și Ucraina. Cei care refuzau să se supună mobilizărilor de acest fel erau condamnați la închisoare sau la ani grei de surghiun în “lagăre de corecţie prin muncă”.

Elitele vechi, interbelice, au fost practic eliminate din societatea moldovenească de la Est de Prut în anii imediat postbelici. Liberalizarea anunțată de Hrușciov la mijlocul anilor 1950 nu a schimbat starea de lucruri în mod fundamental. În orice tip de modernizare, rolul elitelor este unul determinant pentru succesul acesteia. Prin urmare, apare întrebarea: cine sunt promovați pe post de elite în Moldova sovietică? Cadrele noi au fost selectate nu atât după nivelul de competență profesională, cât după nivelul de loialitate și docilitate față de noul regim. Cei care aveau studii liceale sau universitare în România interbelică nu numai că au fost neglijați de regimul sovietic în procesul de selectare a cadrelor, dar au fost considerați mai periculoși decât cei cu puțină carte sau care erau complet analfabeți. Educația primită în România înainte de 1940 era un dezavantaj și era stigmatizată din două considerente de bază: era vorba de o educație de tip burghez și mai mult, una “anti-națională”, administrația românească interbelică, în Basarabia, fiind prezentată în discursul oficial sovietic drept incarnare a unui jug social, dar și național. Excepție de la regulă sunt unii intelectuali cu vederi de stânga încă înainte de 1940, precum Emilian Bucov, Andrei Lupan, Bogdan Istru, Liviu Deleanu etc., care sunt cooptați în elita culturală dat fiind solicitările regimului de a răspândi mesajul comunist în mase prin intermediul literaturii de limbă română, numită în epocă „limba moldovenească”. În rest, așa cum a precizat președintele Sovietului Suprem al RSSM în vara anului 1944, pentru a avea încredere în cadrele provenite din populația locală trebuia să treacă o perioadă de 25 de ani. Era vorba de exact o generație – adică doar după socializarea completă în sistemul sovietic, Moscova putea să promoveze

RO_MD_remake_175_240.indd 30

12/8/2008 7:49:47 PM

[31]

Igor Caşu Modernizarea RSS Moldoveneşti după modelul sovietic: eşec sau succes?

cadre selectate din rândul populației locale. De aceea, în primele decenii postbelice, cadrele locale au fost neglijate sau marginalizate, acest lucru referindu-se mai ales la basarabeni, inclusiv foști membri ai ilegalității comsomoliste sau comuniste din România interbelică. Pe primul loc în procesul de cooptare a elitelor erau reprezentanți din partea stângă a Nistrului, transnistreni socializați între cele două războaie mondiale în URSS, mai exact în RASSM, numit şi “primul stat sovietic al poporului moldovenesc” (1924-1940). Pe lângă faptul că erau sovietizați suficient pentru a reprezenta interesele regimului sovietic în regiune, transnistrenii – indiferent de originea lor etnică – erau avantajați și pentru că ei știau, chiar dacă deseori foarte sumar – limba română/ moldovenească și, prin urmare, creau impresia că sunt oameni din popor și vorbeau pe înțelesul acestuia. Rolul transnistrenilor era cu atât mai important cu cât ceilalți membri ai elitei politice și economice erau recrutați cu predilecție din reprezentanți ai altor republici unionale, în deosebi etnici ruși, ucraineni, beloruși, dar și evrei etc., care nu cunoașteau deloc limba localnicilor și, mai mult, nici nu aveau intenția de a o însuși.

Aceștia aveau un anumit complex de superioritate față de moldoveni, alimentat de mitul eliberării de sub “ocupanții români și germano-fasciști” și misiunea de civilizare a unei regiuni, preponderent agrare, și percepute cu o anumită aroganță, pe nedrept, ca fiind înapoiată din punct de vedere economic și cultural. Astfel, riscul ca regimul sovietic să fie perceput drept unul impus din exterior – de ruși mai exact – era foarte mare, rivalitate împotriva căreia conducerea de partid de la Chișinău luptă încontinuu, cel puțin la nivelul declarațiilor adoptate la numeroase întruniri republicane sau raionale. De aceea, elitele venite din alte republici sunt îndemnate să se naționalizeze, să învețe “limba moldovenească” și chiar să se autoidentifice cu moldovenii. Acest lucru însă nu se întâmplă, elitele trimise de Centru preferând să-i păstreze o identitate proprie, ruso-sovietică și să se distanțeze de populația locală.

De la începutul anilor 1960, elitele se naționalizează treptat, prin cooptarea basarabenilor socializați deja în sistemul sovietic. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce privește elitele politice, din aparatul de partid și de stat, unde cota moldovenilor crește. În nomenclatura CC al PCM, proporția națiunii titulare este de cca. 10% în 1950, ridicându-se la 42% în 1967 și la 54 la sută în 1987. În guvernul RSS Moldoveneşti se observă aceiași dinamică favorabilă moldovenilor, ei constituind 37% în 1965 și atingând 49% peste douăzeci de ani. Deși ponderea moldovenilor în nomenclatura partidului și structurile guvernamentale era mai mică decât proporția lor în totalul populației RSSM (64%), evoluția componenței etnice a elitelor politice rămâne destul de impresionantă. O dinamică pozitivă se atestă în acest sens și în rândurile elitelor economice, deși există diferențe majore dacă facem comparație între localitățile rurale și cele urbane, între agricultură și industrie. Cea mai importantă funcție în localitățile rurale era cea de președinte a gospodăriei agricole colective, de multe ori acesta având prerogative care amintesc de cele ale feudalului sau ale moșierului medieval.

Anume președintele de colhoz sau de sovhoz se numără printre cei mai prosperi oameni din provincie, cu legături bine puse la punct cu factorii de decizie de la raion, precum secretarul raional de partid sau procurorul. În 1965, de exemplu, cota parte a moldovenilor în rândurile președinților de colhozuri și sovhozuri este de cca. 35 la sută, adică unul din trei aparținea națiunii titulare. Ponderea moldovenilor în aceste funcții se dublează peste două decenii, atingând cca. 70 la sută în 1984. Situația este însă alta în ceea ce privește evoluția componenței etnice a elitelor din centrele urbane, mai ales din ramura industrială. Astfel, în 1964 etnicii români alcătuiau doar ceva mai mult de 2 % din directorii întreprinderilor industriale. În 1984, exact peste douăzeci de ani, acest indiciu se majorează de 5 ori, dar rămâne la fel de insignifiant – mai puțin de 10 % din posturile de conducere din industrie fiind deținute de etnici români.

RO_MD_remake_175_240.indd 31

12/8/2008 7:49:47 PM

La nivelul maselor, modernizarea de tip sovietic a adus o anumită îmbunătățire a calității vieții, mai ales în raport cu mizeria care domina în primii ani postbelici, provocată de consecințele dezastruoase ale războiului, de foametea organizată, de represiunile și deportările în masă. A crescut ponderea industriei în constituirea PIBului, de la 3 la sută în 1940 la 50 % în 1969. S-a încurajat, însă, cu predilecție industria alimentară și cea ușoară, partea care revenea industriei constructoare de mașini sau ramurii energetice, fiind dezvoltată insuficient raportat la nivelul altor republici unionale, mai ales Rusia sau Ucraina. Marile întreprinderi industriale, precum Mezon și Topaz din Chișinău, au fost create pentru a justifica aducerea de cadre de la Centru, acest proces făcând parte din ceea ce poate fi numit „colonizare internă“, practicat și de alte imperii în decursul istoriei. Pe de altă parte, dacă România a putut refuza, ca stat independent, celebrul plan de specializare în cadrul CAER-ului – planul Valev din 1962 – RSS Moldovenească a fost impusă să se specializeze în agricultură și a devenit o anexă agricolă a Uniunii Sovietice. În general, însă, modernizarea sovietică a oferit soluții de scurtă durată și a fost marcată de crize endemice care, până la urmă, a dus la erodarea ideologiei comuniste și la colapsul întregului edificiu politic, economic și cultural comunist sovietic. După o perioadă de relativă prosperitate, din 1960 până în 1975, economia sovietică, inclusiv cea din RSSM, s-a lovit de o stagnare și apoi o criză care nu a mai putut fi depășită. Deși nu a cunoscut penuria produselor alimentare şi reintroducerea cartelelor alimentare precum în România anilor 1980, populația din RSS Moldovenească a avut în permanență probleme privind aprovizionarea cu produse de primă necesitate în toată perioada postbelică – cozi nesfârșite la pâine etc.

RO_MD_remake_175_240.indd 32

[32] Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul Gloriei Muncii fondat de Regia de Transport Public din Chişinău / Glory of Labor Museum, founded by the Public Transport Administration from Chisinau

De ce s-a creat această situaţie în economia moldovenească la nivelul selectării cadrelor, mai ales în industrie? Una dintre explicaţiile care pot fi invocate constă în faptul că românii basarabeni n-au excelat tradițional în activităţi manageriale sau care implică mult risc şi responsabilitate. În 1939-1940, de exemplu, minoritarii deţineau 74% din întreprinderile şi firmele comerciale din Basarabia (majoritatea acestora fiind evrei), cu toate că administraţia românească a depus eforturi constante, prin acordarea de credite preferenţiale şi alte înlesniri, în vederea sprijinirii etnicilor români în activităţile economice industriale, comerciale şi agricole. Cota redusă a românilor pe post de conducere din cadrul sectorului industrial şi prezenţa disproporţionată a ruşilor şi a ucrainenilor poate fi explicată şi prin faptul că departamentele centrale dirijau activitatea celor mai importante domenii economice din republicile unionale, respectiv numeau persoane capabile să le reprezinte interesele în mod necondiţionat. Aceasta implica, prin extensie, promovarea unei politici de cadre care să ia în considerare interesele strategice ale Centrului, fără invocarea reprezentării proporţionale a etniilor din teritoriu, aşa cum puteau să revendice oameni proveniţi din rândul naționalității titulare. Moldovenii, însă, tind să recupereze restanţele lor educaționale și mulți vor absolvi insitituții superioare de învățământ, inclusiv în domenii tehnice și manageriale, dar ei vor fi repartizaţi la lucru cu predilecție în alte republici unionale. Absolvenţii Institutului Politehnic din Chişinău, de exemplu, erau repartizaţi la întreprinderi industriale din Zaporojie, Krivoi Rog, Rostov, Tula, Zelenograd etc. Conform acestui “algoritm al politicii naţionale sovietice”, în Moldova erau repartizaţi specialişti din Moscova, Kiev, Sverdlovsk, Celeabinsk, Tomsk, Lvov, Odesa, Berdicev etc. Pe de altă parte, de ce românii aveau o pondere mult mai mare în funcţiile de conducere din agricultură?

O explicaţie ar fi că majoritatea românilor erau locuitori ai satelor (75%, numai 25 % din etnicii români fiind urbanizați în 1989) şi regimul acorda astfel încredere cadrelor locale, pentru a crea impresia că moldovenii nu sunt discriminați. În realitate, sectorul agricol oferea posibilităţi reduse în comparaţie cu industria, atât în ceea ce priveşte manipularea unor fonduri şi influenţarea componenţei etnice a angajaţilor, cât şi în distribuirea spaţiului locativ de tip modern.

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Chişinău / The National Museum of Ethnography and Natural History, Chisinau

>RO-MD/Moldova în două scenarii

12/8/2008 7:49:47 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 33

12/8/2008 7:49:56 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 34

12/8/2008 7:50:04 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 35

12/8/2008 7:50:11 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 36

12/8/2008 7:50:19 PM

[37]

Igor Caşu Modernizarea RSS Moldoveneşti după modelul sovietic: eşec sau succes?

În loc de concluzie, se observă un efort constant din partea Centrului de a promova o politică îndreptată spre apropierea nivelului de dezvoltare economică al republicilor unionale, inclusiv al Moldovei, cu a celor mai dezvoltate regiuni sovietice. Dacă facem comparaţie cu principalii indici de dezvoltare a anului 1940, dezvoltarea economică a Moldovei pare impresionantă. Cu toate acestea, RSSM a rămas şi la 1990, o provincie cu o economie în care părţile ei componente constituiau “călcâiul lui Ahile” al economiei sovietice în general, în sensul că agricultura a demonstrat că era cel mai ineficient sector al economiei sovietice, al modului de dezvoltare sovietic în particular, aşa cum nu este cazul altor state, care şi-au asigurat un nivel avansat de dezvoltare, specializându-se preponderent în acest domeniu (spre exemplu – Danemarca, Olanda etc.) şi având condiţii climaterice şi o calitate a solului, care ceda de multe ori celor din Basarabia. Economia RSSM, de rând cu cea a republicilor caucaziene şi asiatice, a Kazahstanului şi a Bielorusiei, se specializa preponderent într-un domeniu – agricultură şi constituiau “grânarul”, un fel de anexă agricolă a Uniunii Sovietice şi era la un nivel de dezvoltare inferior altor republici europene ale URSS. Cu toate strădaniile regimului de a demonstra că a promovat o politică a “şanselor egale”, Moldova a rămas o periferie a marii Uniuni în sens literal, cu tot ce comportă această noţiune. Centrul și-a promovat nestingherit interesele proprii în detrimentul intereselor Chișinăului și ale moldovenilor. Cu excepţia republicilor baltice şi parţial a Ucrainei, Rusia a fost republica cu economia cea mai armonioasă din punct de vedere al sectoarelor componente, dar şi al ramurilor care depindeau mai puţin de capriciile naturii. Modernizarea a ceea ce s-a numit odată Moldova sovietică a fost una efemeră, nerațională, uneori foarte violentă, marcată de penurie și subordonată intereselor Moscovei.

Igor Caşu Doctor în istorie Chişinău

RO_MD_remake_175_240.indd 37

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul Armatei Naţionale, Chişinău / The National Army Museum, Chisinau

Din alt punct de vedere, preponderența elitelor din Transnistria în viața politică din RSSM a avut consecințe în planul repartizării investițiilor economice pe un mal și altul al Nistrului. Astfel, raioanele din stânga Nistrului, deși constituiau aproximativ 10 la sută din teritoriul și populația RSSM, au beneficiat de cca. 1/3 din totalul investițiilor economice în perioada anilor 1946-1989. Așa se explică faptul că la sfârșitul anilor 1980, când elitele basarabene preiau pârghiile puterii, elitele din Transnistria au reacționat vehement împotriva inițiativelor Chișinăului de dobândire a independenței față de Moscova. Separatismul transnistrean de după 1989 poate fi mai bine înțeles ca o reacție împotriva pierderii acestui statut preferențial de către Transnistria, care se voia în continuare un bastion industrial al RSSM și specializarea părții basarabene în producerea de materii prime pentru industria din teritoriul fostei republici autonome moldovenești.

12/8/2008 7:50:19 PM

[38]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Bibliografie selectivă: Katruk S. Moldova în complexul economic unic al Uniunii RSS, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1976.

Chircă, Sergiu. Tempy i proporcii ekonomičeskogo razvitija sojuznoj respubliki, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1973.

Chircă, Sergiu. Issledovanie urovnja razvitija i struktury promyšlennosti sojuznoj respubliki (na primere MSSR), Chişinău, Academia de Ştiinţe a RSSM, 1970. Țaranov, Vladimir. Po puti industrializatsii, Chişinău, Ştiinţa, 1975. Țaranov, Vladimir. K istorii promyšlennogo razvitija Moldovy (40-e - 50-e gody), în “Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3, 1992.

Cașu, Igor. Modernizarea economică a Basarabiei după modelul sovietic, 1944-1989 (nivelul şi particularităţile de dezvoltare în comparaţie cu republicile unionale), în “Revista de istorie a Moldovei”, nr. 3-4, 1998, p. 24-41.

Aron, Raymond. 18 Lectures on industrial society, New York, 1967.

Hollander, Paul. Soviet and American Society: a Comparison, Chicago & London, Chicago University Press, 1978.

John & Jean Comaroff (eds.), Modernity and its malcontents, Chicago, Chicago University Press, 1993.

Nove, Alec. An Economic History of the USSR, Harmondsworth, Penguin Books, 1978.

RO_MD_remake_175_240.indd 38

12/8/2008 7:50:20 PM

[39] Economic and political modernization raised many issues anywhere in the world. Besides the obvious and quantifiable progress in literacy, consumption, political participation and other areas, modernization generated frustration, non-fulfilment or dramas, such as the disappearance of certain social classes, mentalities rooted in millenarian traditions, the uprooting of many who couldn’t adapt to urban life etc. In other words, modernization was a break, many times a brutal one, from the past. This is even truer when speaking about the Soviet type of modernization, in which violence and numerous punitive practices were largely used to discipline, marginalize, or even physically liquidate entire social strata deemed to be implacable enemies for the project of building a utopian society that wished to be the most equitable, prosperous and free of any conflicts, social, regional, or national.

Modernization of the Moldovan SSR Following the Soviet Example: Failure or Success?

Until 1940, when Bessarabia and Northern Bukovina were forcedly annexed by the Soviet Union, the Soviet model of modernization, of Stalinist type, had been already experienced in Russia, Ukraine and other federal and autonomous republics. What was the essence of this version of modernization, also experimented in Romania in the second half of the 19th century until 1947, and how different was it from the Western model? First of all, Western modernization is an evolutional process lasting for decades, or even centuries, the pillar of this version of modernization being private ownership, free initiative and market economy. From the political point of view Western type modernization is based on a multiparty democracy. By contrast, soviet type modernization is a rapid one, aims at being an alternative to capitalism and is based on the idea of eradicating devotion to private ownership perceived as a source of alienation, vehemently rejects market economy mechanisms for being an instrument for exploitation of man by man, of the poor by the by the rich. In addition, the Communist party holds the monopoly over the state power, trade unions are subordinated to the dictatorship of the proletariat incarnated by the Party, and the secret police terrorizes the population and tends to totally control the private life of the people.

In contrast to market economy, Communism comes with a centralized and planned economy, based on collective or state property. Deprived of the right to private ownership, the individual is denied the economic basis of political freedom and becomes totally dependant on the political power, on the party’s will, which is equivalent to a new serfdom of medieval type. Immediately after the revolution of October 1917, the Bolsheviks began to implement these ideas into practice. So, between 1918 and 1921, one could witness what used to be called “war Communism”, where the system of mandatory collection of food surpluses from the peasants was introduced and commercialization of bread and other food products on the market was forbidden; plants and factories were nationalized; transport and trade were also controlled by the state. In 1921, as a result of the rebellion in Kronstadt, Lenin understood the need to give up the civil war time dogmatism and rehabilitate certain elements of market economy and private initiative. A fixed agricultural tax was introduced; peasants were allowed to sell the food surplus they were left with after they repaid the taxes to the state. Private capital, including the external one, was admitted in certain branches of industry. Transport and foreign trade, however, continued to remain the Soviet state’s monopoly. Due to this partial rehabilitation of capitalism, Soviet economy witnessed an impressive momentum in the next years. In 1928 however, Stalin decided to forbid the New Economic Policy (NEP), launched the large-scale industrialization of economy and the forced collectivization of agriculture. Private ownership was abolished; private capital and private initiative were outlawed. Stalin’s strategy of economic modernization yielded extraordinary quantitative results, while the human price paid for

RO_MD_remake_175_240.indd 39

12/8/2008 7:50:20 PM

[40]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

it was immense: over 10 million farmers died during the organized famine in 1932-1933, another several millions were deported to Siberia and Central Asia.

In 1940, when under the Nazi-Soviet Pact the USSR annexed the Baltic countries, Western Ukraine and Western Byelorussia, as well as Bessarabia and Northern Bukovina, the Soviet model of modernization was imposed there, too. The experiment continued later, when the Romanian lands to the East from Prut were again annexed by the Soviet Union.

What methods were used, what was the role of the elites during the Soviet modernization, what was the share of local elites versus those sent from the Centre? What was the response from the population at large to this process of modernization? What are the current consequences of this experiment? Industry, trade and transport were nationalized immediately after the Iasi-Chisinau operation in August 1944, when Moscow had re-gained control over the province located between Prut and Dniester. During the first immediately post-war years collectivization in agriculture was not a priority for the Soviet regime. Due to lack of resources (agricultural equipment, staff ) needed to support the collectivization of farms, Moscow preferred to enforce a discriminatory tax policy aimed at encouraging peasants to join kolkhozes, in other words, to promote the so-called voluntary collectivization. The famine in 1946-1947 was meant to terrorize the farmers and to prepare the total collectivization of agriculture. According to estimates, between 150 to 200 thousand people lost their lives in what the official documents of that time euphemistically called „cases of dystrophy”.

Ultimately, having understood that the international realities – the beginning of the Cold War– did not constrain the USSR to mimic giving up the repressive practices of the pre-war period, Stalin decided that the time had come to physically eliminate the class enemy from the newly acquired territories. Therefore during the period between 1948 and1951 a series of massive deportations were made to Siberia and to other less hospitable regions of the Soviet Union. So, during the night of July 5-6, 1949 circa 35 thousand persons were deported from the Moldovan SSR. Among those deported were the well-to-do farmers, pejoratively called kulaks, as well as poorer farmers who presumptively were under the ideological influence of class enemies. The lists of potential enemies of the regime also included individuals who were politically active in Romania during the interwar period and during the war, former legionnaires, cuzists, liberals or peasant party members. The results of this mass deportation operation– of the vastest proportion as compared to the one of June13-14, 1941 (circa 20 thousand people) or the one of April 31, 1951 (circa 3 thousand people) were those expected by the regime. Consequently, in just a few months, from July to December 1949, the share of peasant farms that had joined kolkhozes grew impressively, from 20 to 80 per cent. The fear for a similar operation is still very alive in the Bessarabian peasant’s mind.

Memories of famine and deportations of 1949, when practically every area of the province was hit by these disasters, has taken root „in their bones” so deeply that for decades fear of these events recurrence discouraged any openly expressed revolt against Soviet power.

In the first post-war years there were a few armed anti-Soviet organizations, as well as numerous individual resistance actions against the Soviet power. A number of party and state activists, chairmen of kolkhozes and other persons perceived as representatives of the new power, were murdered. Following the deportation of 1949, however, the resistance actions became increasingly more rare, with the last armed organizations liquidated in 1952, at the time when the First Secretary of the CP of the MCP was Leonid Brezhnev, future leader of the URSS during the period of 1964-1982.

Economic, cultural and political modernization according to the Soviet example of the Moldovan SSR started with repressions, famine, executions and actions currently qualified by the majority of historians worldwide as crimes against humanity. After Stalin’s death in March 1953, the Soviet regime gradually started to become more human, steering away

RO_MD_remake_175_240.indd 40

12/8/2008 7:50:20 PM

[41]

Igor Casu Modernization of the Moldovan SSR Following the Soviet Example: Failure or Success?

from repressions, deportations and mass starvation. At the 20th Congress of the CPSU, the new Soviet leader, Nikita Khrushchev (1955-1964) condemned Stalin’s time practices and cult of personality, particularly referring to the Great Terror of 1937-1938, the mass deportation of some peoples during the second world war, the post-war deportations and the famine of 1946-1947. The Soviet regime tried to legitimate itself again, this time by promising to assure a decent way of life to the Soviet people and to respect socialist legality (an euphemism implying that arrests and condemnations would stop). Khrushchev’s thaw had positive consequences in the MSSR, the majority of those deported having been formally rehabilitated, yet without the right to claim back previously confiscated property.

Despite the imposed restrictions on returning to their birthplace, the majority of those deported returned to the MSSR, usually settling in places other than their original birthplace. Yet, former deportees never re-gained their place in the Soviet Moldavian society.

On the contrary, their children were further discriminated as descendants of „enemies of the people”, for a long time after, that being deprived of the right to study in higher education institutions, to hold responsible offices and to advance in the social hierarchy. In particular, the elimination from political life and the marginalization in the economic and social life of this segment of Bessarabian population – mostly ethnical Romanians, but also Russians, Ukrainians, Gagauzes, Bulgarians or Jews – caused long time serious sequels in the Moldovan SSR’s development in the following decades and at the present. In addition to those who died on the fronts of the Second World War and those who managed to be evacuated to Romania, the decimation or marginalization of the most entrepreneurial and educated social layers had dramatic repercussions on the destiny of the post-war, and even post-Soviet Bessarabian society. Also it should be added that tens of thousands of Moldavians were forcedly recruited to work in the industrial or agricultural sector of other federal republics, especially Russia and Ukraine. Those who refused to be mobilized were punished by imprisonment or long years of work in labour camps.

In the years immediately after the war the old, interwar elites were practically eliminated from Moldavian society starting East of the Prut, and the liberalization announced by Khrushchev in mid 1950s didn’t change the state of things in a fundamental way. In any type of modernization the role of elites is decisive for its success. Thus, the question is: who was promoted as elite in the Soviet Moldova? New staff was recruited based on loyalty and submissiveness to the new regime rather than on level of professional competence. While recruiting staff, the Soviet regime not only neglected those who obtained high school or university education in Romania during the interwar period, but also regarded them as being even more dangerous than those poorly educated, or those totally illiterate. Education obtained in Romania before 1940 was a disadvantage and was stigmatized for two basic reasons: it was a bourgeois type education and moreover, an “anti-national” one, the official Soviet discourse presenting the Romanian interwar administration in Bessarabia as an incarnation of a social, as well as a national yoke. Exception to this rule were some intellectuals who had had leftist views even before 1940, such as Emilian Bucov, Andrei Lupan, Bogdan Istru, Liviu Deleanu etc., and who were co-opted in the cultural elite given the regime’s need to spread the Communist message in public by means of Romanian language literature, called at that time „ Moldovan language”. In rest, as specified by the Chairman of the Supreme Soviet of the MSSR in summer 1944, 25 years would have to pass before the personnel originating amongst the local population could be trusted. It meant exactly one generation – in other words only after full socialization into the Soviet system, Moscow could promote staff selected from local population. Therefore, in the first post-war decades national staff was neglected or marginalized, this being particularly true for the Bessarabians, including the former members of the Komsomol or Communist illegality in interwar Romania. The first to be co-opted as elites were the representatives from the left bank of Dniester, socialized between the two world wars in the USSR, more exactly

RO_MD_remake_175_240.indd 41

12/8/2008 7:50:20 PM

[42]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

in the MASSR, in what used to be called “the first Soviet state of the Moldavian people ” (1924-1940). Besides the fact that they were sufficiently “Soviet” to represent the interests of the Soviet regime, the Transnistrians – regardless of their ethnical origin – were favoured because they knew, sometimes quite superficially – the Romanian/Moldavian language and consequently, created the impression of being “common folk” and spoke the same language as the common people. The role of the Transnistrians was even more important bearing in mind that other members of the political and economic elite were preponderantly recruited from among the representatives of other federal republics, in particular ethnical Russians, Ukrainians, Byelorussians, also Jews etc., most of whom did not speak the local language and above all, did not intend to learn it either. They had a somewhat patronizing attitude towards Moldavians, fed by the myth of liberation from “Romanian and German-fascist occupation” and the mission they had been assigned of civilizing a preponderantly agrarian area perceived by them with certain arrogance and unfairly as being economically and culturally backward. So, the risk of perceiving the Soviet regime as externally imposed – more exactly, a Russian one – was quite high, a fact which was continuously opposed by the party leadership from Chisinau, at least at the level of declarations adopted at numerous republican or county-level meetings. Therefore, the elites coming from other republics were advised to nationally assimilate, learn the “Moldavian language” and even self-identify with the Moldavians. However, this did not happen, the elites sent from the Center preferred to keep their own, Russian-Soviet identity and to distance themselves from the local population.

Since the beginning of the 1960s, the elites started to gradually nationalize, by co-opting the Bessarabians already nationalized into the Soviet system. This was particularly true in respect of political elites in the party and state top management, where the share of Moldavians grew in a constantly. In 1950 the share of titular nation in the political establishment of the CC of the MCP was circa 10%, in 1967 it raised to 42% and to 54% in 1987. The same dynamics favourable to Moldavians is noticed in the Government of the MSSR, Moldavians accounting for 37% in 1965 and reaching 49% twenty years later.

Although the share of Moldavians in the party establishment and Government structures was smaller than their proportion in the total population of the MSSR (64%), the evolution of the ethnical composition of political elites was quite impressive. A positive dynamics in this sense was also observed among the economic elites, despite the existing major differences between agriculture and industry, expressed in the comparison between urban and rural areas. The most important position in the rural areas was that of a chairman of a collective farm, oftentimes associated with the prerogatives reminding those of a feudal or a medieval landowner. It was namely the chairman of a collective or state farm who was among the most prosperous people in the province, being very well connected with decision makers at county level, such as the county party secretary, or the district attorney.

In 1965, for example, the share of Moldavians among the chairmen of collective or state farms was about 35 per cent, this meaning that every third of them was a Moldavian. The share of Moldavians in this position became twice as higher as two decades, reaching circa 70 per cent in 1984. However, the situation of ethnical composition of elites in urban centers is quite different, in particular in industry. Thus, in 1964 ethnical Romanians accounted for as little as slightly more than 2% of directors of industrial enterprises. In 1984, exactly twenty years later, this figure grew 5 times, but still remained quite insignificant – less than 10% of leadership positions in industry were held by ethnical Romanians.

What were the reasons for this kind of staffing situation in the Moldavian economy, in particular, in industry? One of the explanations that can be drawn upon is the fact that the Romanians from Bessarabia traditionally did not excel in managerial activities involving much risk and responsibility. In 1939-1940, for example, despite the fact that the

RO_MD_remake_175_240.indd 42

12/8/2008 7:50:21 PM

[43]

Igor Casu Modernization of the Moldovan SSR Following the Soviet Example: Failure or Success?

Romanian administration made permanent efforts by providing preferential loans and other benefits to support ethnical Romanians in industrial, commercial and agricultural economic activities, the minority owned 74% of enterprises and commercial firms in Bessarabia (the majority of these being Jews). The small share of Romanians in leading positions in industrial sector and the disproportionate presence of Russians and Ukrainians can be explained by the fact that the activity of the most important economic sectors in the federal republics were managed from the Centre, and respectively, the appointees were persons able to unconditionally represent Moscow’s interests. By extension, it involves the promotion of a cadre policy that took into account the strategic interests of the Centre, without bothering to proportionally represent the local ethnic population, as people originating from titular nationalities could demand. Moldavians however tended to overcome their educational backwardness and many graduated from higher educational institutions, including in technical and managerial areas, yet they were assigned usually to other federal republics. The graduates of the Polytechnic Institute from Chisinau, for example, were assigned to industrial enterprises in Zaporojie, Krivoi Rog, Rostov, Tula, Zelenograd, etc. while specialists from Moscow, Kiev, Sverdlovsk, Cheleabinsk, Tomsk, Lvov, Odessa, Berdichev, etc were assigned to Moldova in exchange, according to the “algorithm of the Soviet nationality policy”. On the other hand, why did the Romanians hold a higher proportion in leading positions in agriculture? An explanation could be the fact that the majority of Romanians were rural inhabitants (75%, only 25% of ethnical Romanians were urban inhabitants in 1989) and the regime thus displayed trust in local personnel in order to create the impression that Moldavians were not discriminated against. In reality, the agricultural sector offered reduced opportunities in comparison with the industry, both in terms of manipulating funds and influencing ethnical composition of the staff, as well as in terms of distributing modern-type housing.

For the population at large, the Soviet type modernization resulted in an improvement to some extent of life quality, in particular if compared to the poverty of the first postwar years brought about by the disastrous consequences of war, organized famine, mass repressions and deportations. The share of industry in the GDP grew from 3% in 1940 to 50% in 1969. The food processing industry and the light industries were encouraged in a preferential manner while machine building and energy remained underdeveloped in comparison with other federal republics, especially Russia or Ukraine. Big industrial enterprises as Mezon and Topaz in Chisinau were built to justify the import of cadres from the Center, which was what could be called an internal colonization, also practiced by other empires in the past. On the other hand, if Romania, as an independent state, was able to refuse the famous specialization plan under the CMEA (Council for Mutual Economic Assistance) the Valev plan of 1962 – the Moldavian SSR was pushed to specialize in agriculture and became an agricultural appendix of the Soviet Union. More generally however, Soviet modernization offered short term solutions and was marked by endemic crises which ultimately entailed erosion of Communist ideology and the collapse of the entire Soviet political, economic and cultural Communist framework. After a period of relative prosperity, from 1960 to 1975, the Soviet economy, including the MSSR, entered into stagnation and then a crisis which it was unable to overcome. Though it did not see the food shortages and the re-introduction of food cards like in Romania in the 1980s, through the entire post-war period, the population of the Moldavian SSR had permanent problems in terms of provision with essentials – interminable queues for bread, etc.

From another point of view, the predominance of Transnistrian elites in the political life of MSSR had consequences in terms of distribution of economic investments on both banks of Dniester River. Thus, the counties on the left bank of Dniester, although accounting for just almost 10% of the MSSR’s territory and population, benefited of circa 1/3 of total

RO_MD_remake_175_240.indd 43

12/8/2008 7:50:21 PM

As a conclusion, the Center made permanent efforts to promote a policy aimed at bringing the level of economic development of the federal republics, including Moldavia’s, up to the level of the most developed Soviet regions. Compared to the main development indicators of 1940, Moldavia’s economic development seemed impressive. Nevertheless, even in the 1990s, the MSSR remained a province where the component parts of its economy were an “Achilles’s heel” of the Soviet economy in general, in the sense that agriculture showed itself as being the most inefficient sector of the Soviet economy, of the Soviet method of development in particular, which was not the case of other countries that were able to achieve a high level in their development, specializing preponderantly in this area (for example – Denmark, Holland, etc.) although having climatic conditions and quality of soil much inferior to those in Bessarabia. The economy of the MSSR, along with the Caucasian and Asiatic republics, Kazakhstan and Byelorussia, was specialized predominantly in one domain – agriculture, and represented the Union’s “breadbasket”, a kind of agricultural annex of the Soviet Union, being at a more inferior level of development compared to other European republics of the URSS. Despite all the efforts of the regime to demonstrate it was promoting a policy of “equal opportunities”, literally, Moldavia remained a periphery of the big Union, with everything what this notion implies. The Center, in an unhindered way, pursued its own interests to the disadvantage of Chisinau and to the Moldavians’ interests. Except the Baltic republics and partially Ukraine, Russia was a republic with the most harmoniously developed economy in terms of component sectors, as well as branches that less depended on the nature’s whims. Modernization of what used to be called Soviet Moldavia was ephemeral, irrational, sometimes very violent, marked by penury and subordination to Moscow’s interests in the region.

Igor Casu PhD in History Chisinau

[44] Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Primăria municipiului Chişinău. (fostul sediu al Muzeului Prieteniei Popoarelor), Chişinău / Chisinau Municipality (former location of Museum of International Friendship)

economic investments made during the period between 1946 and1989. This explains the fact that in late 1980s, when the Bessarabian elites took over the political power, the Transnistrian elites responded vehemently against Chisinau’s initiatives aiming at obtaining independence from Moscow. Therefore, Transnistrian separatism following 1989 can be better understood as a reaction against the loss of this preferential status by Transnistria, which wanted to go on with being an industrial bastion of the MSSR and maintain the specialization of the Bessarabian part in the production of raw materials for the industry concentrated mainly on the territory of the former Moldovan autonomous republic.

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Chişinău / The National Museum of Ethnography and Natural History, Chisinau

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Selected Bibliography: Katruk S. Moldova in the single economic complex of the Union of SSR, Chisinau, Cartea Moldoveneasca, 1976.

Chirca, Sergiu. Tempy i proporcii ekonomičeskogo razvitija sojuznoj respubliki, Chisinau, Cartea Moldoveneasca, 1973.

Chirca, Sergiu. Issledovanie urovnja razvitija i struktury promyљlennosti sojuznoj respubliki (na primere MSSR), Chisinau, Academy of Sciences of the MSSR, 1970.

Taranov, Vladimir. On the Way of Industrialization, Chisinau, Stiinta, 1975.

Taranov, Vladimir. K istorii promyshlennogo razvitija Moldovy (40-e - 50-e gody), in “Moldavian Historical Review”, no. 3, 1992.

Casu, Igor. Economic modernization of Bessarabia following the Soviet example, 1944-1989 (level and peculiarities of development in comparison with other Union republics), in “Moldavian Historical Review”, no. 3-4, 1998, p. 24-41.

Aron, Raymond. 18 Lectures on industrial society, New York, 1967.

Hollander, Paul. Soviet and American Society: a Comparison, Chicago & London, Chicago University Press, 1978.

John & Jean Comaroff (eds.), Modernity and its malcontents, Chicago, Chicago University Press, 1993.

Nove, Alec. An Economic History of the USSR, Harmondsworth, Penguin Books, 1978

RO_MD_remake_175_240.indd 44

12/8/2008 7:50:21 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 45

12/8/2008 7:50:28 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 46

12/8/2008 7:50:35 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 47

12/8/2008 7:50:41 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 48

12/8/2008 7:50:48 PM

[49] Conflicte identitare şi culturale. Una din sarcinile esenţiale atribuite scriitorilor şi „intelectualităţii de creaţie” din Moldova sovietică, de la formarea în 1928 a primei organizaţii literare din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM sau Transnistria) până la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, a fost crearea unor valori culturale considerate fundamentale ale „naţiunii socialiste” moldoveneşti, în special limba literară şi patrimoniul cultural. Spre deosebire de procesul de creare a majorităţii naţiunilor europene din secolul al XIX-lea, în Moldova sovietică elaborarea şi aplicarea proiectului naţional se desfăşoară într-un răstimp foarte scurt, pentru a recupera „întârzierea” faţă de naţiunile (inclusiv cele sovietice) mai avansate în acest sens. Scriitorii, savanţii şi artiştii moldoveni sunt puşi la cârma unei întreprinderi voluntariste de mare amploare, realizate prin intervenţia directă şi sub supravegherea atentă a autorităţilor republicii.

Inginerii identităţii moldoveneşti: scriitorii moldoveni, de la stalinism la independenţă

Divizarea între „moldovenişti” şi „românişti” continuă să scindeze mediul scriitorilor moldoveni, după formarea în 1940 a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi restructurarea Uniunii Scriitorilor Sovietici Moldoveni prin integrarea unui nou grup de scriitori basarabeni. După o fază critică a conflictului dintre cele două grupuri – „basarabenii” şi „transnistrenii” - în anii 1946-1949 (perioadă intrată ulterior în uz sub denumirea de „jdanovism”1), grupul scriitorilor basarabeni iese învingător din confruntarea cu grupul „transnistrean”, impunând, odată cu „dezgheţul” post-stalinist, o versiune „românizată” a limbii literare şi a patrimoniului cultural „moldovenesc”. Unica concesie acordată taberei „moldoveniste” este alfabetul chirilic, care va continua să marcheze simbolic specificitatea limbii „moldoveneşti”. Între anii 1924 şi 1956, în Moldova sovietică (RASSM şi RSSM) s-au succedat şapte „reforme” lingvistice (dublate de revizuiri ale politicii culturale), pendulând între o fază 1 Campanie promovată de Andrei Jdanov, înalt demnitar sovietic, cu scopul de a subordona intelectualitatea sovietică dezideratelor politice ale Kremlinului din acea vreme.

RO_MD_remake_175_240.indd 49

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul Gloriei Muncii fondat de Regia de Transport Public din Chişinău / Glory of Labor Museum founded by the Public Transport Administration from Chisinau

În RASSM, apoi în RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească), precum şi în alte republici sovietice, administraţia şi intelectualitatea locală este divizată în două grupuri antagonice, formate după criteriul originii geografice şi al carierei politice a membrilor acestora. De-a lungul anilor 1930, elita intelectuală şi administrativă din RASSM devine un teren de luptă tot mai aprig, în plan simbolic şi administrativ, între două tabere – „moldoveniştii” şi „româniştii” – etichetaţi astfel pe motivul opiniei acestora asupra limbii naţionale vorbite în această republică. „Moldoveniştii” erau adepţii unei limbi „moldoveneşti” de sine stătătoare, în ruptură totală cu normele limbii române literare.

Pe de altă parte, „româniştii” se poziţionau în favoarea unei limbi „moldoveneşti” literare pe care nimic, în afară de numele ei, n-o separa de limba vorbită şi scrisă în România.

Asemeni situaţiei altor republici sovietice, puterea centrală instrumentează diviziunile sociale şi politice din sânul administraţiei şi intelectualităţii locale, intervenind periodic pentru a determina raporturile de forţă şi sferele de influenţă dintre cele două grupuri.

Uneori, însă, cele două fracţiuni profită de pe urma schimbărilor din sânul puterii de la vârf, la Kiev sau Moscova, pentru a acapara puterea la nivel local şi a impune o anumită concepţie de politică lingvistică şi/sau culturală. Nici unul dintre aceste grupuri nu se menţine la putere mai mult de câţiva ani. Astfel, transferul de autoritate de la un grup la altul antrenează concomitent şi o răsturnare în planul politicii lingvistice, pe ruinele gramaticii şi ortografiei versiunii precedente a limbii „moldoveneşti”.

12/8/2008 7:50:48 PM

[50]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

„moldovenist㔺i una„românistă”. Oscilarea de mai bine de treizeci de ani a administraţiei şi intelectualităţii moldoveneşti între două concepţii culturale şi lingvistice opuse a dus în timp la o sciziune a identităţii etno-naţionale a populaţiei din Moldova. Nestatornicia politicii naţionale, lingvistice şi culturale promovate în Moldova sovietică de-a lungul a cel puţin trei decenii se datorează, de asemenea, indeciziei autorităţilor sovietice, centrale şi locale, în acest sens. Această indecizie se explică în parte şi prin faptul că Moldova a fost integrată în „marea familie a republicilor sovietice” după nişte modele de „sovietizare” diferite. În majoritatea situaţiilor, „cazul” moldovenesc era privit ca parte integrantă a grupului republicilor sovietice occidentale, anexate de URSS după 1940 (Ucraina şi Belorusia de Vest, Ţările Baltice). În alte situaţii, însă, Moldova era tratată în comun cu republicile sovietice din Asia mijlocie cu care RSSM se asemăna prin situaţia litigioasă a teritoriului său şi a preponderenţei componentei rurale a populaţiei sale.

De la mijlocul anilor 1950, în spatele faţadei oficiale a doctrinei unei limbi şi literaturi „moldoveneşti”, are loc o „românizare” tacită a „culturii înalte” din Republica Moldovenească, în urma presiunilor exercitate de către intelectualii basarabeni, cu susţinerea unor oameni de cultură de la Moscova şi nu fără complicitatea unei părţi a elitelor de origine „transnistreană” (care în privat recunoşteau superioritatea resurselor expresive a limbii române literare faţă de limba „moldovenească”). În acelaşi timp, politica promovată vreme de câteva decenii de către tabăra „moldovenistă” marchează profund limba şi identitatea scriitorilor moldoveni şi a publicului lor ţintă, după 1956.

Astăzi, majoritatea populaţiei românofone din Republica Moldova atribuie limbii lor materne glotonimul de „limbă moldovenească”. Spre marea decepţie a politicienilor şi intelectualilor pro-români din Moldova, denumirea de „limbă moldovenească” a fost ratificată de Constituţie, puţin timp după declaraţia de independenţă a RM. Valul „dezgheţului” hruşciovist, care le permite intelectualilor moldoveni să guste dintr-un început de libertate de exprimare, se retrage în scurt timp. Speranţa apărută în urma recunoaşterii oficiale a limbii şi patrimoniului cultural (într-o versiune puternic „românizată”) se vede brusc spulberată, începând cu anul 1959, de chemările la ordine, făcute tot mai des de către conducerea partidului la adresa scriitorilor ”naţionalişti”. În timp ce puterea atacă cu îndârjire „românizarea” culturii moldoveneşti, un proces generalizat de rusificare cuprinde toate sferele republicii. Din acest moment, cultura românească şi anumite manifestări calificate drept„naţionaliste” sunt eliminate complet din spaţiul public, devenind apanajul exclusiv al întâlnirilor şi „cenaclelor” pe care unii scriitori le organizează în privat pentru a se sustrage discursului oficial de propagandă pe care trebuie să-l cultive în operele lor.

Realismul socialist ca discurs identitar. Crearea identităţii moldoveneşti sovietice, începută în anii 1920-1930 în RASSM şi continuată în Basarabia după anul 1940, este reluată în forţă imediat după eliberarea / reocuparea fostei provincii româneşti în august 1944. Împreună cu presa şi sistemul de învăţământ, scriitorii moldoveni participă prin operele lor la un vast dispozitiv de persuasiune şi propagandă care urmăreşte difuzarea şi înrădăcinarea în mediul populaţiei din Basarabia şi Transnistria a unui mesaj ideologic şi identitar în conformitate cu interesele puterii sovietice în regiune. Literatura moldovenească din epoca stalinistă (dar şi, într-o formulare ceva mai „moale”, până la căderea Uniunii Sovietice) exprimă, la adresa publicului său ţintă, un mesaj identitar foarte tare, structurat după un model antagonic.

Pentru a neutraliza sentimentul românesc de apartenenţă al unei părţi considerabile a basarabenilor (dobândit între cele două războaie), ideologii sovietici încurajează în Moldova sovietică o identitate moldovenească ca entitate naţională de sine stătătoare.

RO_MD_remake_175_240.indd 50

12/8/2008 7:50:48 PM

[51]

Petru Negură Inginerii identităţii moldoveneşti: scriitorii moldoveni, de la stalinism la independenţă

În acelaşi timp, ceea ce dovedeşte caracterul esenţialmente contradictoriu al acestei întreprinderi de „construcţie naţională”, conducerea sovietică s-a opus cu fermitate (mai ales în unele perioade de radicalizare a regimului) emergenţei oricărei forme de naţionalism local, perceput ca dăunător pentru buna integrare a moldovenilor la „Patria” lor sovietică.

Literatura moldovenească construieşte, de-a lungul epocii staliniste, (cu certe repercusiuni asupra epocilor ulterioare), un discurs identitar antagonic, care valorifică pozitiv Moldova sovietică şi neagă tot ce ţine de administraţia românească. Polul pozitiv al acestui eşafodaj ideologic scoate în evidenţă caracterul agrar al Moldovei, asociată cu imagini caracteristice majorităţii rurale a locuitorilor săi (Moldova văzută sub chipul unei ţărance tinere, ca o casă părintească de ţară, ca un sat între văi etc.). „Trecutul glorios” şi „prezentul luminos” al Moldovei sunt strâns legate cu un alt aspect pozitiv al acestei construcţii identitare: Rusia. Imaginea idilică şi prosperă a Moldovei sovietice este cu atât mai puternică cu cât contrastează intens cu mizeria neagră în care ar fi trăit basarabenii în anii interbelici. În fine, moldovenii sunt prezentaţi ca nişte combatanţi neînfricaţi contra opresiunii în trecut şi ca nişte harnici edificatori ai socialismului în prezent.

Publicul: subiect şi obiect al violenţei simbolice. În ciuda pretenţiilor sale „populare”, literatura realist-socialistă din Moldova sovietică n-a devenit o literatură de masă, cel puţin în epoca stalinismului. Susţinuţi de stat, scriitorii au depus eforturi constante pentru a-şi lărgi publicul, organizând în acest scop „întâlniri cu cititorii” şi „serate literare” la locul de muncă, în colhozuri şi la întreprinderi. Puţin şcolit, dacă nu total analfabet, aşa-zisul public popular nu a fost foarte receptiv la campania de vulgarizare promovată de scriitori. Doar odată cu apariţia primelor promoţii de absolvenţi ai şcolilor normale, secundare şi profesionale, în anii 1930 în RASSM şi, mai ales, în RSSM de-a lungul anilor 1950, putem vorbi de un public literar activ, dar nu prea numeros. Acest public real reprezintă, totodată, o populaţie de potenţiali recruţi pentru instituţia literară, angajată într-o campanie susţinută de „formare a cadrelor”.

Angajaţi cel mai des ca pedagogi, aceşti tineri intelectuali, proaspeţi absolvenţi ai şcolilor normale şi medii, servesc ca şi mediatori între scriitorii moldoveni şi „publicul popular”. Astfel, departe de a reprezenta un public de masă, prima generaţie de cititori pune bazele unei literaturi de masă, prin intermediul şcolilor.

Cu ajutorul instituţiei şcolare şi a altor instituţii culturale de masă, literatura moldovenească din epoca sovietică participă la difuzarea unui sistem de valori etice şi culturale. Acest sistem de valori, proclamate legitime, va fi inculcat durabil în sânul populaţiei moldoveneşti într-un proces pe care Pierre Bourdieu l-a numit „violenţă simbolică”. Ne întrebăm totuşi: contribuind asiduu la propagarea unui sistem axiologic „de import”, au fost oare scriitorii înşişi obiectul (sau „victimele”) acestei „violenţe”?

Sau, pentru a pune altfel întrebarea: în ce măsură scriitorii moldoveni au crezut ei înşişi în veridicitatea mesajului pe care erau chemaţi să-l transmită publicului larg? O parte a scriitorilor basarabeni au aderat, în 1940, la puterea sovietică din convingere.

Totuşi, soarta şi angajarea ulterioară a unui număr considerabil din confraţii lor au fost hotărâte, în mod accidental, din clipa instaurării regimului sovietic în iunie 1940, apoi de restabilirea acestuia în 1944. Acceptând, de bine de rău, să colaboreze cu puterea sovietică, scriitorii basarabeni, primiţi în anii 1940 în rândurile Uniunii scriitorilor din Moldova sovietică, au fost constrânşi să-şi adapteze cunoştinţele şi competenţele la noile exigenţe politice. Acest lucru de adaptare nu s-a făcut fără dificultăţi şi rezistenţă mai mult sau mai puţin latente, şi nici fără un anumit grad de oportunism din partea

RO_MD_remake_175_240.indd 51

12/8/2008 7:50:48 PM

[52]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

acestora. Abia scriitorii din generaţiile ulterioare, educaţi în întregime în şcolile sovietice, pot fi consideraţi produsul şi vehiculul unui sistem sovietic de valori.

Scriitorii moldoveni, de la „destalinizare” până în zilele noastre. În a doua jumătate a anilor 1950, o nouă generaţie de scriitori moldoveni (ulterior numită „generaţia dezgheţului”) este primită în rândurile Uniunii scriitorilor moldoveni (USM) pe valul politicii de indigenizare2, aplicată de Hruşciov începând cu 1956. Cei mai mulţi dintre ei sunt absolvenţi ai liceelor româneşti şi formaţi ulterior în instituţii superioare de învăţământ sovietice.

Scriitorii admişi în sânul USM în anii 1960 („generaţia 1960”) sunt marcaţi, în schimb, de lacune semnificative în materie de cultură şi literatură română şi universală, eliminată până la mijlocul anilor 1950 din programele şcolare ale învăţământului moldovenesc secundar şi superior. Totuşi, aşa cum mărturisea Aureliu Busuioc, exponent al generaţiei „dezgheţului”, tinerii scriitori din anii 1960 „erau cel puţin setoşi de a şti, de a învăţa, de a cunoaşte”. Conştienţi de deficitul nivelului lor cultural, aceşti scriitori începători acceptă să fie iniţiaţi de confraţii lor vârstnici. Formaţi în această epocă de relativă liberalizare care urmează celui de al XX-lea congres al PCUS (care condamnă unele „crime” ale regimului stalinist), scriitorii generaţiei 1960 asimilează noile sloganuri sovietice (care încă mai sunt luate în serios la acea vreme) şi, totodată, o anumită formă de spirit critic.

Comunicarea între vechile generaţii de scriitori, formaţi sub administraţia românească, şi noile promoţii de scriitori, intraţi în USM pe la sfârşitul anilor 1950, oferă acestora din urmă o educaţie alternativă „monopolului violenţei simbolice legitime” (M. Weber / P. Bourdieu) exercitate de sistemul sovietic de învăţământ şi propagandă. Cu un parcurs şcolar ireproşabil din punct de vedere politic, unii scriitori din generaţia 1960 se simt legitimaţi să se chestioneze asupra justeţei unor norme impuse de regimul sovietic.

Fără să pună la îndoială legitimitatea însăşi a sistemului sovietic sau a ideologiei comuniste, luările de cuvânt ale scriitorilor moldoveni, calificate drept naţionaliste de autorităţi, sunt unicele manifestări de dezacord, adresate regimului sovietic. Astfel, în octombrie 1965, la cel de al III-lea Congres al USM, „generaţia dezgheţului” şi cea din anii 1960 fac front comun pentru a pune în mod deschis problema rusificării populaţiei moldoveneşti şi a revendica adoptarea alfabetului latin. Congresul scriitorilor, la care sunt prezenţi reprezentanţi de prim rang ai conducerii republicii, provoacă nemulţumirea acestor din urmă, servind drept prilej pentru lansarea unei noi campanii de chemare la ordine preventive a „intelectualităţii de creaţie” moldoveneşti (o „strângere a şuruburilor”, conform expresiei martorilor).

Perioada brejnevistă, numită a „stagnării”, a rămas în memoria mai multor scriitori moldoveni ca o epocă de delăsare a probităţii literare: „scriitorii s-au vândut, dornici de onoruri, funcţii, premii” (Vladimir Beşleagă). „Stagnarea” a fost de asemenea o perioadă marcată de o sociabilitate „anchilozată” de o teamă constantă a scriitorilor faţă de organele de ordine (Alexei Marinat). Câţiva scriitori din generaţiile 1950-1960, dintre care unii au manifestat o îndrăzneală remarcabilă la cel de al III-lea Congres al USM, au acceptat funcţii administrative în Uniunea scriitorilor şi alte instituţii culturale, cu preţul unei „domesticiri” a talentului lor literar sub presiunea cenzurii şi autocenzurii.

2 Politică de „discriminare pozitivă” aplicată de puterea sovietică începând cu anul 1924 pentru a încuraja grupurile etnice autohtone din republicile sovietice, prin formarea şi promovarea „cadrelor” locale. Această politică este suspendată la sfârşitul anilor 1930, în urma revirimentului prin care trece politica Kremlinului într-o direcţie puternic marcată de o concepţie naţionalistă pro-rusă.

RO_MD_remake_175_240.indd 52

12/8/2008 7:50:49 PM

[53]

Petru Negură Inginerii identităţii moldoveneşti: scriitorii moldoveni, de la stalinism la independenţă

În timp ce majoritatea scriitorilor se lasă absorbiţi de rutină sau dispar în anonimatul ierarhiilor administrative, o nouă generaţie de scriitori îşi face apariţia la începutul anilor 1980, anunţând efervescenţa literară şi „renaşterea naţională” care ia avânt sub imboldul politicii de perestroika şi glasnosti. În anii celui „de-al doilea dezgheţ”, revendicările cu caracter naţional, înaintate de scriitori în 1965, şi înăbuşite vreme de două decenii, îşi fac din nou - dar ceva mai zgomotos - apariţia. Scriitorii se postează în avangarda „revoluţiei cu cântece”, în timp ce USM devine epicentrul ei. Mânaţi de un elan în acelaşi timp democratic şi naţionalist, mai mulţi scriitori se angajează plenar în politică. Unii sunt aleşi deputaţi în ultimul Soviet suprem al RSSM şi primul Parlament al Republicii Moldova, declarată independentă în august 1991. Alţi scriitori aderă la începutul anilor 1990 la un partid naţionalist românesc3, care militează pentru restabilirea României Mari în frontierele ei dintre cele două războaie.

Ca în epoca „stagnării”, în anii 1990 scriitorii îşi pierd autonomia lor literară faţă de putere, cu singura diferenţă că, de această dată, ei o cedează de bună voie. De îndată ce expiră exaltarea „revoluţionară”, rolul scriitorilor „angajaţi” se vede marginalizat atât în spaţiul politic, cât şi în cel literar. De la mijlocul anilor 1990, o nouă generaţie de tineri scriitori îşi anunţă apariţia mai puţin prin opere literare originale, cât prin „manifeste” cu pretenţii post-moderniste şi critici vehemente la adresa scriitorilor din „vechea gardă”, adică cei ce s-au afirmat în anii 1960-1970. Absolvenţi, la sfârşitul anilor 1980, ai universităţilor moldoveneşti, iar începând cu mijlocul anilor 1990, şi ai universităţilor româneşti, aceşti noi scriitori se declară hotărâţi să o rupă cu trecutul sovietic şi totodată, cu patriotismul „vetust” al confraţilor lor mai vârstnici. Două figuri emblematice ale literaturii moldoveneşti din epoca sovietică, Grigore Vieru şi Ion Druţă, primul stabilit la Bucureşti, militant inveterat al reunificării Basarabiei cu România, celălalt, locuind vreme de câteva decenii la Moscova, partizan declarat al specificităţii moldoveneşti, devin ţinta unor atacuri repetate din partea tinerilor grupaţi în jurul redacţiilor revistelor Basarabia şi Contrafort, nu atât pentru „anacronismul” poziţiei lor politice sau pentru tradiţionalismul operelor lor, cât mai ales pentru amalgamul pe care aceştia îl fac între vocaţia literară şi misiunea lor politică. Dornici să compenseze izolarea la care literatura moldovenească ar fi fost condamnată faţă de cultura românească şi cea europeană, tinerii „post-modernişti” se complac într-o literatură a absurdului, a neînsemnatului, a jocului gratuit. Dar, astfel ei îşi atrag iritarea celor „vechi”, care profesează încă de la mijlocul anilor 1980 un model de literatură „edificatoare”.

Aceste polemici intergeneraţionale nu fac decât să accentueze absenţa unei reale comunicări între confraţi asupra obiectului însuşi care defineşte statutul şi rolul lor de scriitori. Victime ale liberalizării pieţei literare după 1990, „tinerii” şi cei „vârstnici” scriu şi publică deopotrivă foarte puţin. Un motiv în plus pentru unii dintre ei, „unionişti” sau „moldovenişti”, de a regreta anii în care se putea trăi din scris. În loc de concluzie. Elasticizarea intervenţiei statului în domeniul cultural de-a lungul anilor 1950 sunt o premisă puternică, care acţionează pe termen mediu şi lung, pentru o reorganizare a instituţiei scriitorilor moldoveni după nişte reguli proprii mediului literar. Acest fapt este însoţit – şi susţinut – de transformări sociale care se desfăşoară în sânul USM începând cu anii 1950. În anii 1940, criteriile care structurează mediul scriitorilor moldoveni au o puternică încărcătură politică: apartenenţă geografică (transnistreni vs. basarabeni) şi politică (comunişti vs. „fără de partid”). Începând cu 3 Este vorba de Partidul România Mare, de orientare ultra-naţionalistă, al cărui lider, Corneliu Vadim Tudor a fost el însuşi un scriitor român cunoscut în perioada comunistă, fiind un apropiat al familiei Ceauşescu. După 1991, câţiva scriitori moldoveni acceptă invitaţia de a adera la acest partid, devenind ulterior parlamentari pe listele PRM.

RO_MD_remake_175_240.indd 53

12/8/2008 7:50:49 PM

[54]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

anii 1950, în schimb, categoriile care determină într-o măsură mai mare ordinea socială a USM ţin mai degrabă de o logică proprie acestei instituţii: apartenenţa generaţională sau genul literar practicat (poezie, proză, critică etc.). Această dinamică socială animată în sânul USM se desfăşoară pe fundalul unor transformări care au loc în interiorul clasei intelectuale din această epocă, drept consecinţă a refugierii unei părţi importante a intelectualilor activi, sub administraţia românească, şi a şcolarizării masive a populaţiei civile sub egida „revoluţiei culturale” cu scopul de a suplini în parte nevoile republicii în materie de „cadre” şi profesiuni intelectuale. Efectele (şi efectele perverse), ale acestui proiect voluntarist de democratizare a sistemului de învăţământ – şcolarizare rapidă şi adesea parţială, ruralizare generalizată a intelectualilor – nu întârzie să pună amprenta pe structura socială a instituţiei scriitorilor şi pe producţia specifică a acestei instituţii: operele literare.

După tendinţele de „re-stalinizare” a administraţiei Republicii Moldoveneşti de la sfârşitul anilor 1950, chestiunea limbii şi „moştenirii culturale” fac periodic obiectul unor noi controverse şi interdicţii. Între timp, oamenii de cultură – mai ales cei „oficiali” – continuă să lucreze pentru educarea şi consolidarea unei identităţi moldoveneşti de conţinut „sovietic”. Astfel, disonanţa dintre discursul-de-faţadă şi discursul-pentru-sine al oamenilor de cultură moldoveni asupra elementelor constitutive ale identităţii moldoveneşti se suprapune cu o ruptură care se extinde, cu timpul, între sentimentul de apartenenţă, cultivat în mod privat de elitele culturale moldovene, care explodează odată cu perestroika, şi percepţia de sine a maselor de moldoveni sovietici, educaţi să se perceapă ca atare de către aceleaşi elite culturale.

Petru Negură Doctor în sociologie Chişinău

RO_MD_remake_175_240.indd 54

12/8/2008 7:50:49 PM

[55] Identity and Cultural Conflicts. One of the essential tasks attributed to writers and „intellectuality involved in creative work” in the soviet Moldova starting from the creation of the first literary organization in the Autonomous Moldovan Soviet Socialist Republic (MASSR or Transnistria) in 1928 up to the breakup of the Soviet Union in 1991 was to create cultural values considered as fundamental values of the Moldovan „socialist nation”, basically literary language and cultural property. If we compare it with the process of creating the majority of European nations in the 19th century, in Moldova, the national project was developed and implemented in a very short time, in order to “catch up” with the other nations (including the soviet ones) that were more advanced in this respect. Moldovan writers, scientists, and artists were designated to lead a voluntary enterprise of great magnitude, operated through the direct intervention and careful supervision of republic authorities.

Engineers of Moldovan Identity: Moldovan Writers from Stalin’s Times up to Independence

In the MASSR, and then in the MSSR (Moldovan Soviet Socialist Republic), just like in any other soviet republics, administration and local intellectuality were divided into two antagonistic groups, formed according to geographical origin criteria and to the political career of the members of each group. During the 1930s, a more fierce battle started between the two camps of the intellectual and administrative elite of MASSR – “pro-Moldovans”, and “pro-Romanians”, so called for their position regarding the national language in this republic. „Pro-Moldovans” supported an independent „Moldovan” language, fully separated from the literary norms of the Romanian language. On the other side, the „pro-Romanians” were in favor of a literary “Moldovan” language that would contain nothing different from spoken and written Romanian, except for its name. Like in the case of other soviet republics, the central power orchestrated the social and political divisions from within the local administration and intellectuality, periodically intervening in order to determine the power relations and areas of influence between the two groups. However, from time to time the two fractions would take advantage of the changes in power at the top level, i.e. in Kiev or Moscow in order to capture the power at local level and impose a certain linguistic and/or cultural policy concept. However, none of these groups would stay in power longer than a few years. Thus, the power transfer from one group to the other automatically involved an overturn in linguistic policy on the ruins of the previous version of the „Moldovan” language.

The dispute between „pro-Moldovans” and „pro-Romanians” continued dividing the Moldovan writers after the formation of the Moldovan Soviet Socialist Republic in 1940, and the restructuring of the Union of Moldovan Soviet Writers through the integration of a new group of Bessarabian writers. After a critical stage in the conflict between the two groups, i.e. “pro-Bessarabians” and „Transnistrians”, during 1946-1949 (subsequently called the “Zhdanovist” period1), the group of Bessarabian writers won the confrontation with the „Transnistrian” group, imposing a “Romanian” version of the literary language and of the “Moldovan” cultural heritage after the post-Stalinist “Thaw”. The only concession made to the “pro-Moldovan” group was the Cyrillic alphabet, which would continue to mark symbolically marking the “Moldovan” language specificity”.

1 The campaign was promoted by Andrei Zhdanov, high Soviet official, with the goal to subordinate the Soviet intellectuals to the political wishes of the Kremlin of those times.

RO_MD_remake_175_240.indd 55

12/8/2008 7:50:50 PM

[56]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Seven linguistic “reforms” followed between 1924 and 1956 in the soviet Moldova (MASSR and MSSR) (doubled by cultural policy revisions), oscillating between a “proMoldovan” stage, and a “pro-Romanian” one. The oscillation of the Moldovan administration and intellectuals throughout over 30 years between two opposite cultural and linguistic concepts led to a split in the ethnic and national identity of the population in Moldova. The inconsistency of the national linguistic and cultural policy promoted in the soviet Moldova over at least three decades was also due to the indecision of central and local authorities in this regard, which can be explained partly by the fact that Moldova was integrated in the „big family of soviet republics” according to different “sovietization” models. Most often, the Moldovan „case” was viewed as an integral part of the Western soviet republics attached to the USSR after 1940 (Ukraine and Western Byelorussia, Baltic countries). In other situations, however, Moldova was treated jointly with the soviet republics from Central Asia due to some resemblance to the latter as regards its disputable territory situation and preponderantly rural population.

Starting at the middle of 1950s, behind the official façade of the “Moldovan” language and literature doctrine, a tacit “Romanization” of “high culture” in the Moldovan Republic took place after the pressure exercised by the Bessarabian intellectuality, with the support of culture representatives from Moscow, and with the complicity of part of the elite of “Transnistrian” origin (who would privately recognize the superiority of expressive resources of the Romanian language compared to the „Moldovan” language).

At the same time, the policy promoted for several decades by the „Pro-Moldovan” group left a deep mark on the language and identity of Moldovan writers and target audiences after 1956. To date, the majority of Romanian speaking population in the Republic of Moldova calls their native language „Moldovan language”. To the great disappointment of pro-Romanian politicians and intellectuals in Moldova, the term „Moldovan language” was ratified in the Constitution, shortly after the declaration of independence in the Republic of Moldova (in 1991).

Shortly after, the Khrushchev pressure „thaw” wave allowing Moldovan intellectuals to attempt freedom and expression withdrew, and the hope stirred with the official recognition of the language and cultural property in a strongly “Romanized” version was suddenly dashed in 1959 by the calls to order of “nationalist” writers made by the party leadership more and more often. Along with a fierce attack against the “Romanization” of Moldovan culture, all life spheres of the republic were covered by a generalized process of promoting the use of Russian language. From that moment, the Moldovan culture and certain manifestations qualified as “nationalist” were completely eliminated from the public space, becoming the exclusive prerogative of meetings and literary clubs that some writers organized privately in order to avoid the official propaganda discourse they had to develop in their works.

Socialist realism as an Identity Discourse. The development of Soviet Moldovan identity started in the AMSSR in 1920-1930, and continued in Bessarabia after 1940, was fully resumed immediately after the liberation/reoccupation of the former Romanian province in August 1944. Along with the media and the education system, the Moldovan writers participated through their works in a vast persuasion and propaganda machine that pursued the goal of disseminating and embed an ideological and identity message compliant with the interests of the soviet power in the region among the population of Bessarabia and Transnistria. Moldovan literature in the Stalinist era (in a little bit “softer” formulation, before the break up of the Soviet Union) expressed a very strong identity message structured according to an antagonistic model for the public.

RO_MD_remake_175_240.indd 56

12/8/2008 7:50:50 PM

[57]

Petru Negura Engineers of Moldovan Identity: Moldovan Writers from Stalin Times up to Independence

In order to neutralize the feeling a considerable part of the Bessarabians had, of belonging to the Romanian nation (a feeling acquired between the two World Wars), the soviet ideologists encouraged a Moldovan identity as a separate national entity.

At the same time, what actually proved the essentially contradictory character of the „national development” enterprise was that the soviet leadership firmly opposed the emergence of any forms of local nationalism (particularly during the periods under radical regimes), the latter being perceived as dangerous for a good integration of Moldovans in their soviet “Motherland”.

During the Stalinist era, the Moldovan literature built up (with certain repercussions on the subsequent eras) an antagonistic identity discourse that put a positive value on soviet Moldova, disqualifying everything related to the Romanian administration.

The positive end of this ideological scaffolding highlighted the agrarian character of Moldova, associated with images familiar to the majority of its rural citizens (Moldova viewed as a young woman-peasant, a parents’ country-side house, a village nestled between valleys, etc.). The „glorious past” and the „bright present” of Moldova were closely linked with another positive aspect of such identity construction: Russia. The idyllic and prosperous image of the Soviet Moldova was even stronger when contrasted intensely with the miserable life the Bessarabians had during the interwar years.

Finally, the Moldovans were shown as fearless fighters against oppression in the past, and as hard working builders of socialism in the present.

The Public: Subject and Object of Symbolical Violence. In spite of its „popular” claims, the realist-socialist literature from soviet Moldova didn’t manage to become a mass literature, at least in the Stalinist period. Supported by state, the writers would make permanent efforts to extend the range of readers, organizing “meetings with the readers” and „literary parties” in the work place, in collective farms and enterprises for this purpose. Having low knowledge, if not fully illiterate, the so-called popular public was not very receptive to the vulgarization campaign promoted by the writers.

Only after the appearance of the first graduates of normal, secondary, and vocational schools in first in the AMSSR in 1930s, and then particularly in the MSSR throughout the 1950s we can talk about the emergence of an active literary public, although not a very numerous one. At the same time, this real public represented a potential population of recruits for the literary establishment involved in a supported campaign for „staff training”. Hired mainly as teachers, these young intellectuals, recent graduates of normal and secondary schools served as mediators between Moldovan writers and the “popular public”. Thus, the first generation of readers laid the foundation of a mass literature in schools, hardly representing a wide audience.

By means of school, and other cultural institutions, the Moldovan literature from the Soviet period participated in the dissemination of a system of ethical and cultural values. This system of values, proclaimed as legitimate, would be strongly embedded in the Moldovan population during a process called by Pierre Bourdieu „symbolical violence”. We can ask ourselves: while assiduously contributing to the propagation of an “imported” axiological system, were the writers the target (or „victims”) of such „violence”? Or maybe we should ask the question in a different way: to what extent did Moldovan writers themselves believe in the truthfulness of the message they had been called to deliver to the wide public? Part of Bessarabian writers accepted the Soviet power, following their belief. However, the fate and subsequent employment of a considerable number of fellow writers was decided accidentally, from the moment soviet power was instated in 1940, and then upon its re-instauration in 1944. When giving their consent to cooperate with the soviet power, whether willingly or unwillingly,

RO_MD_remake_175_240.indd 57

12/8/2008 7:50:50 PM

[58]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

the Bessarabian writers, accepted as members of Writers Union of the soviet Moldova in 1940s were constrained to adjust their knowledge and competences to the new political requirements. The adjustment didn’t take place without difficulties and more or less latent resistance, nor without a certain degree of opportunism on their behalf.

Only the subsequent generations of writers who were fully formed in soviet schools, can be considered the product and vehicle of the soviet system of values.

Moldovan Writers from ”De-Stalinization” to Today. During the second half of the 1950s, a new generation of Moldovan writers (subsequently called the „Thaw generation”) was enlisted among the members of the Moldovan Writers Union (MWU) riding the wave of the indigenization2 policy applied by Khrushchev starting 1956.

Most of them were graduates from Rumanian high-schools subsequently trained in soviet higher education institutions.

On the other hand, the writers admitted within the WUM in the 1960s („the generation of the 1960s”) were marked by significant drawbacks in culture, Romanian and world literature, subjects which had been eliminated from curricula of secondary and university education institutions until the middle of 1950s. For all that, as witnessed by Aureliu Busuioc, representative of the “Thaw generation”, the young writers of 1960s „were at least thirsty for knowledge and learning”. Being aware of the deficit in cultural knowledge, these beginner writers accepted to be initiated by their older fellow writers. Formed in this relative liberalization period that followed the 20th congress of the Communist Party of the Soviet Union (which condemned some „crimes” of the Stalinist regime), the writers of the 1960s generation assimilated the new soviet slogans (which were still taken seriously at that time), and a certain form of critical spirit.

The communication between old the generations of writers, formed under Romanian administration and the new generations that joined the WUM starting with the end of the 1950s offered to the latter an alternative education to the “monopoly of legitimate symbolic violence” (M. Weber/P. Bourdieu) exerted by the soviet education and propaganda system. Having an irreproachable political education, some writers from the 1960s generation felt legitimate to question the correctness of several norms imposed by the soviet regime.

Without casting doubt on the legitimacy of the soviet system itself or on the communist ideology, the speeches of Moldovan writers, qualified as nationalistic by the authorities, were the only manifestations of disagreement with the soviet regime. Thus, in October 1965, during the 3rd Congress of the WUM, the „Thaw generation”, and the 1960s’ generation made a common front for raising openly the issue of Moldovan population “russification” and demanding approval of the Latin alphabet. The writers’ congress, which was attended by representatives of the top leadership of the republic, caused indignation among the latter, and served as an occasion for launching a new preventive campaign for calling the Moldovan “intellectuals involved in creative work” to order (a kind of “tightening the screws”, as expressed by some witnesses).

The Brezhnev period, called the„stagnation period”, remained in the memory of several Moldovan writers as an era of decaying literary integrity: „the writers sold out, thirsting for honors, positions, and prizes” (Vladimir Besleaga). The „stagnation period” was also 2 The “affirmative action” policy implemented by the soviet power starting 1924 in order to encourage the local ethnic groups from the soviet republics, through training and promoting local „staff”. This policy was suspended at the end of the 1930s, as a result of a sudden change of the policy promoted by the Kremlin’ towards a direction strongly marked by a pro-Russian nationalistic concept.

RO_MD_remake_175_240.indd 58

12/8/2008 7:50:50 PM

[59]

Petru Negura Engineers of Moldovan Identity: Moldovan Writers from Stalin Times up to Independence

marked by an “ankylotic” sociability for a constant fear of writers before law enforcement bodies (Alexei Marinat). Several writers of the 1950s – 1960s generations who manifested a remarkable courage at the 3rd Congress of the WUM accepted administrative positions within the Writers Union and other cultural institutions for the price of “taming” their literary talent under the pressure of censorship, and self-censorship.

While the majority of writers allowed the routine to absorb them, disappearing under the anonymity of administrative hierarchy, there appeared a new generation of writers in the beginning of 1980s, heralding a literary effervescence and „a national rebirth”, which gained momentum under the policy impulses of perestroika and glasnost. During the years of the second „Thaw” period, the claims of national character forwarded by the writers in 1965 and suppressed throughout two decades emerged again, but this time more noisily. The writers took their stand in the avanguard of the „velvet revolution”, while the WUM became its epicenter. Driven by both a democratic and a nationalist impetus, many writers became directly involved in politics. Some of them were elected as members of the last Supreme Soviet of the MSSR and in the first Parliament of the Republic of Moldova, declared as an independent state in August 1991. At the beginning of 1990, other writers joined the Romanian nationalist party (RMP)3 militating in favor of reestablishing the Greater Romania within its frontiers of the period between the two wars (1918-1940).

Just an in the „stagnation” period, in the 1990s, the writers lost their powerless literary autonomy, but this time they gave it in voluntarily. As soon as the “revolutionary” exaltation expired, the role of “employed” writers turned out to be marginalized both in the political and the literary field. By the middle of the 1990s, a new generation of writers announced their appearance through “manifestoes” with post-modernist claims and critical remarks about the “old guard”, i.e. writers who had become successful in the 1960-1970s, but not through original literary works. Graduating from Moldovan universities by the end of the 1980’s, as well as Romanian universities starting the middle of the 1990s, these new writers declared themselves as being determined to break up with the soviet past, as well as with the “obsolete” patriotism or their older colleagues.

Two emblematic figures of Moldovan literature from the soviet period Grigore Vieru, and Ion Druta, the former established in Bucharest, a militant for reunification of Bessarabia with Romania, and the second one having lived for several decades in Moscow, a declared partisan of Moldovan specificity, became a target of repeated attacks on behalf of young writers grouped around the publishing houses of Bessarabia and the Contrafort magazines. The two writers would be attacked for the amalgam they made between their literary vocation and their political mission, rather than for the „anachronism” of their political views or for the traditionalism of their works. Wishing to compensate for the isolation that the Moldovan literature had been condemned to compared with the Romanian and European literature, the young „post-modernists” indulged themselves in a literature of the absurd, insignificance, and expressing plays.

By doing so, they attracted the irritation of the “older” colleagues who had been writing since the middle of 1980s, following an “edifying” model of literature. These intergeneration polemics did nothing but highlight the absence of a real communication between brother writers on the subject that directly defines their statute and role as writers. Becoming victims of the literary market liberalization after 1990, both “young”, 3 Here we mean the Romania Mare Party of ultra-nationalist orientation, whose leader Corneliu Vadim Tudor was a famous Romanian writer during the communist period, and a close friend of the Ceausescu’s family. After 1991, several Moldovan writers accepted the invitation to join this party, subsequently becoming parliament members on the RMP lists.

RO_MD_remake_175_240.indd 59

12/8/2008 7:50:51 PM

[60]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

and “mature” authors wrote and published very little. This is an additional reason for some of them, whether “unionists” or “pro-Moldovans”, to regret those years when they could make a living out of writing.

Conclusion. The elastication of government intervention in the cultural area throughout the 1950s constitute a strong prerequisite of medium and long term action for reorganizing the institution of Moldovan writers according to rules appropriate to the literary environment. This fact was accompanied and supported by the social transformations taking place within the WUM since 1950. During the 1940s, the criteria structuring the environment of Moldovan writers had a strong political load, and namely: geographic affiliation (Transnistrians versus Bessarabians), and political affiliation (communists versus „unaffiliated persons”). However, starting with 1950s, the categories determining the social order of the WUM to a larger extent preferred to stick to certain logic characteristic for this institution, and namely: affiliation by generation or by literary style practiced (poetry, fiction, critics, etc.). This social dynamics noticed within the WUM unfolded on the background of certain transformations occurring within the intellectual class of that period, as a result of the refuge of an important part of intellectuals active under Romanian administration and of the mass education of civil population under the auspice of the “cultural revolution” aimed at satisfying the needs of the republic for intellectual “staff” and professions, at least in part. The effects (including perverse ones) of this voluntarism project for the democratization of the education system, fast, and oftentimes partial education and generalized ruralizing of intellectuals did not fail to leave deep marks on the social structure of the writers’ institution, as well as on the specific production of this institution, i.e. literary works.

After the “re-Stalinization” trends of the administration of Moldovan republic at the end of the 1950s, the language and „cultural heritage” issue periodically became the object of new controversies and interdictions. In the meantime, the people of culture, particularly the “official” ones, continued working on education and on the strengthening of a Moldovan identity of “soviet” content. Thus, the dissonance between the façade-discourse and self-discourse of Moldovan people of culture regarding the constitutive elements of Moldovan identity overlapped with an increasingly gap between the identity feeling privately cultivated by the Moldovan cultural elites that emerged together with the perestroika, and the self-perception of the large masses of soviet Moldovans, educated to perceive thusly by the same cultural elites.

Petru Negura PhD in Sociology Chisinau

RO_MD_remake_175_240.indd 60

12/8/2008 7:50:51 PM

[61] Anexarea Basarabiei de către Imperiul țarist în 1812 a avut repercusiuni grave asupra destinului acestei provincii românești pentru următoarele două veacuri. În rezultatul unor colonizări masive și politici de rusificare culturală și lingvistică, spre sfârșitul secolului al 19-lea populația românească avea să ajungă la 50 % din total, în raport cu 90 % în momentul venirii rușilor. Cu toate acestea, majoritatea autorilor ruși din epocă, inclusiv cei care exprimau poziția oficială a Sankt Petersburgului, au susținut caracterul românesc al populației locale, puțini fiind cei care exprimau contrariul – anume ideea că moldovenii constituie un popor deosebit de cel român, așa cum vor spune sovieticii. Pentru autoritățile imperiale rusești, principiul de legitimare al stăpânirii provinciei dintre Prut și Nistru era cel al dreptului cuceritorului, dublat de solidaritatea ortodoxă și pretenția Rusiei de a avea o misiune de modernizare în regiune. La sfârșitul primului război mondial, pe fonul destrămării teritoriale a fostului imperiu rus, a revoluției bolșevice din Octombrie 1917, dar și a pretențiilor exprimate de Rada ucraineană de la Kiev, Basarabia cere mai întâi autonomie în cadrul noii Rusii, apoi independență (24 ianuarie 1918) și în cele din urmă are loc Unirea cu România (27 martie 1918). Votat de Sfatul Țării, organul legislativ suprem al provinciei, actul Unirii a fost susținut imediat de către Germania, dar și de Marea Britanie și Franța, chiar dacă la momentul respectiv aceste state se aflau în confruntare pe viață și pe moarte. Ulterior Marile Puteri vor recunoaște suveranitatea românească asupra Basarabiei prin Protocolul de la Paris din noiembrie 1920. Chiar dacă nu a fost ratificat de către toate statele semnatare (SUA și Japonia), documentul în cauză relevă unanimitatea Marilor Puteri europene în “problema basarabeană”.

URSS, în schimb, refuză cu obstinație să accepte administrația românească în Basarabia. Pretențiile formulate de sovietici față de Basarabia reflectă o combinație dintre diferite tipuri de discursuri, mai întâi cel care se inspiră nemijlocit din ideologia comunistă, de nevoia extinderii revoluției mondiale, de lichidarea exploatării economice a unei regiuni considerate a avea disensiuni sociale foarte acute. Al doilea argument era acela că Basarabia a fost o provincie a Rusiei țariste, deci se invocă un argument monarhic, imperial, conform căruia provincia pruto-nistreană ar trebui să revină, în virtutea dreptului de moștenitor, noului stat apărut pe ruinele Imperiului Ţarist – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

Politici identitare în Moldova sovietică și post-sovietică

În perioada interbelică, sovieticii n-au recunoscut deci legitimitatea administrației românești în Basarabia și, mai mult, au încercat, în repetate rânduri, să “recupereze” controlul în provincie, pierdut în ianuarie 1918. În 1919, o revoltă izbucnește la Hotin, inspirată și susținută de agenți sovietici de peste Nistru. O rebeliune similară, de o amploare mai mare, se declanșează la Tatarbunar în 1924. Aceste două eșecuri de a exporta revoluția bolșevică în Basarabia a determinat schimbarea strategiei sovietice în această privință. Un element nou al strategiei de recuperare a provinciei pe un termen mediu era cel referitor la identitatea populației majoritare din Basarabia, mai exact formularea pretenției că prin „ocupația” din 1918 România ar fi dezbinat “unitatea teritorială a poporului moldovenesc”. O politică identitară a Moscovei faţă de românii moldoveni, oarecum diferită față de cea promovată de către țarismul rusesc, a fost lansată la mijlocul deceniului al treilea, atunci când, după eşecul Conferinţei de la Viena şi a rebeliunii de la Tatarbunar XE “Tatarbunar” , este creată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM XE “RASSM” ) în cadrul Ucrainei XE “Ucraina” (12 octombrie 1924). Din punct de vedere istoric, aceste teritorii n-au făcut niciodată parte din Principatul Moldovei, iar populația românofonă de peste Nistru provenea din migranți, care s-au așezat acolo de-a lungul veacurilor. Etnic, însă, moldovenii constituiau doar cca.32 % din total, ceea ce denotă faptul că decizia de a crea o republică moldovenească nu era întemeiată decât din punct de vedere ideologico-propagandistic și geostrategic. Crearea RASSM reflectă intenţiile iredentiste ale Uniunii Sovietice faţă de România, aşa cum crearea RASS Karelă XE “Karelia RASS” şi a RASS Buriato-Mongolă XE “Buriato-Mongolă RASS” anticipau pretenţiile teritoriale sovietice faţă de Finlanda XE “Finlanda” şi, respectiv, Mongolia. Această măsura a fost îndreptată în egală măsură împotriva naţionalismului ucrainean, în plină ascensiune la mijlocul anilor 1920. Prin urmare,

RO_MD_remake_175_240.indd 61

12/8/2008 7:50:51 PM

[62]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

așa cum arată mai ales și exemplul karelian, Moscova a practicat în mai multe rânduri discursuri ideologice menite să legitimeze ocuparea unor teritorii aparținând, din punct de vedere etnic, țărilor vecine. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a numit principiul Piedmontului, de creare a unor capete de poduri pentru răspândirea ulterioară a revoluției mondiale dincolo de hotarele propriu-zis sovietice, sub motivul reunificării unui popor despărțit pe nedrept în două politici diferite.

Posibilitatea de a ocupa Basarabia s-a ivit în iunie 1940, când Germania abia încheiase marșul său triumfal prin statele Beneluxului și îngenunchease Franța. Revendicată de sovietici în sfera lor de influență prin Protocolul secret al Tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Stalin mai cere acum României, pe lângă Basarabia, și Bucovina de Nord – teritoriu al Moldovei medievale și provincie habsburgică între 1774-1918 – ca recompensă pentru cei 22 de ani de “exploatare” a fostei provincii Ţariste. În textul ultimatului din 26 iunie 1940 nu se invocă argumentul etnomoldovenist, care va fi prezent mai târziu în discursul sovietic – anume că moldovenii ar constitui o națiune aparte de cea românească. Din contră, Moscova revendică Basarabia de la România pe motiv că acolo majoritatea populației este ucraineană și astfel ea trebuie să revină Ucrainei Sovietice. Prin urmare, ca și în cazul teritoriilor revendicate de la Polonia, un an mai devreme, conform aceluiaș pact Molotov-Ribbentrop, și legitimarea ocupației teritoriilor românești la 1940 face parte din arsenalul discursului pan-slav, mai exact acela care se referă la reunirea tuturor ucrainenilor într-un singur stat, socialist și sovietic. În Basarabia primului an de ocupaţie sovietică (iunie 1940-iunie1941) începe implementarea modelului de societate de tip comunist, acela care prevedea eliminarea cu forța a fostelor clase exploatatoare și a celor aflați sub influența acestora, interzicerea proprietății private, naționalizarea industriei și colectivizarea agriculturii. Tot în acest răstimp, în februarie 1941, se decide trecerea de la alfabetul latin la cel chirilic, menit a servi drept unul dintre marcherii identitari ai moldovenilor în raport cu românii. După 1944, când România XE “România” a intrat în sfera de influenţă sovietică, iar din decembrie 1947 a devenit “democraţie populară” în stil sovietic, nevoia sovieticilor de a îngroșa argumentele de ordin etnic în cazul Basarabiei este resimțită mai acut. Justificarea în termenii ideologiei comuniste – în primul rând eliminarea exploatării sociale, care ar persista în România – a pretenţiilor sovietice asupra Basarabiei devine foarte șubredă după cel de-al doilea război mondial. Respectiv, interesului geostrategic al Moscovei în regiune, în primul rând accesul la gurile Dunării şi asigurarea securităţii portului Odesa XE “Odesa” , i se acordă o acoperire conceptuală aparent coerentă, potrivit căreia moldovenii ar constitui o naţiune aparte, mai apropiată prin destinul istoric şi prin cultură de poporul rus, ucrainean şi alte popoare sovietice decât de naţiunea română. Începe o politică de construcție lingvistică, care are menirea de a crea o limbă moldovenească diferită de cea românească, prin eliminarea din vocabular a unor cuvinte “burgheze”, “de salon” și altele venite în limba română pe filiera împrumuturilor din alte limbi neolatine, mai ales franceză. Pe de altă parte, s-a operat împrumutul unor cuvinte din limba rusă, considerată a avea un vocabular mult mai bogat – deci putea influența benefic și alte limbi – decât cel al “limbii moldovenești”. Această politică este abandonată treptat în anii 1950, mai ales datorită valului de destalinizare susținut de Nikita Hrușciov, noul lider sovietic. Pentru Basarabia, destinderea hruşcioviană a însemnat, într-o primă fază, încurajarea promovării cadrelor locale şi reabilitarea parţială a unor personalităţi marcante ale literaturii şi culturii româneşti, consideraţi a fi “reprezentanţi ai naţiunii burgheze moldoveneşti”, evoluată între timp la statutul de “naţiune socialistă moldovenească”. Printre scriitorii de seamă reabilitaţi menţionăm pe Mihai Eminescu XE “Eminescu M.” , Vasile Alecsandri XE “Alecsandri V.” , Ion Creangă XE “Creangă I.” , B. P. Hasdeu XE “Hasdeu B.P.” , Mihail Kogălniceanu XE “Kogălniceanu M.” , Alexe Mateevici XE “Mateevici Al.” , Zamfir Arbore Ralli XE “Arbore Ralli Z.” , Costachi Conachi XE “Conachi C.” , Dimitrie Cantemir XE “Cantemir D.” , Constantin Stamati XE “Stamati C.” , Constantin Negruzzi XE “Negruzzi C.” , Alecu Russo XE “Russo Al.” , Alexandru Donici XE “Donici Al.” , Alexandru Haşdeu XE “Haşdeu Al.” , precum şi Nicolae Milescu Spătaru XE “Milescu Spătaru N.” , Grigore Ureche XE “Ureche Gr.” , Miron Costin XE “Costin M.” etc. Personalităţile din secolul al 19-lea, care s-au născut sau au trăit în dreapta

RO_MD_remake_175_240.indd 62

12/8/2008 7:50:51 PM

[63]

Igor Caşu Politici identitare în Moldova sovietică şi post-sovietică

Prutului – Eminescu XE “Eminescu M.” , Creangă XE “Creangă I.” , Kogălniceanu XE “Kogălniceanu M.” , Negruzzi XE “Negruzzi C.” , Hasdeu XE “Hasdeu B.P.” – au fost recunoscute ca aparţinând, în acelaşi timp, şi naţiunii române, şi naţiunii ”moldoveneşti”. Din alt punct de vedere, în favoarea reabilitării scriitorilor care au împărtăşit atitudini antiruseşti s-a invocat caracterul progresist al poziţiilor lor, a lui Mihai Eminescu XE “Eminescu M.” în “Împărat şi proletar”, Ion Creangă XE “Creangă I.” în “Moş Ion Roată şi unirea”, amintindu-se şi de atitudinea ultimului împotriva bisericii etc. Prin urmare, construcția limbii moldovenești, un proiect care nu a fost abandonat în mod expres niciodată de către sovietici, a fost obstrucționată de reabilitarea clasicilor și urmările acestui act – punerea în circuit a vocabularului literar al limbii române. În altă ordine de idei, dacă anterior folosirea unui vocabular elevat al limbii române era pasibil de învinuiri precum ar fi cea de a fi agent al ideologiei capitalisto-moșierești, de la mijlocul anilor 1950 situația se schimbă treptat. Asistăm, cu alte cuvinte, la un fel de decriminalizare a vocabularului limbii române: dacă, anterior anului 1953, cineva care folosea un limbaj prea literar putea fi condamnat pentru naționalism sau antisovietism, după aceasta chiar regimul legiferează noul vocabular prin aprobarea publicării textelor clasicilor literaturii moldovenești, alias române.

O altă componentă a politicii lingvistice sovietice consta în impunerea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe tot întinsul Uniunii Sovietice. Limba rusă era menită astfel să devină o lingua franca a statului sovietic, un instrument de comunicare dintre diferite grupuri etnice și un vehicul de integrare în societatea sovietică multinațională. Datorită faptului că limba rusă oferă șanse mai mari pentru ascensiunea pe scara socială și facilitează mobilitatea geografică, tot mai mulţi români-moldoveni o îmbrățișează, mai întâi ca a doua limbă, iar apoi ca unica limbă de comunicare. Mulți din categoria din urmă au renunțat să se simtă parte a comunității moldovenilor, mai ales dacă s-au stabilit cu traiul departe de patria lor, iar copiii lor s-au identificat aproape automat ca şi ruși, grație educației ruse pe care o primeau în școală.

Procesul de asimilare era mai lent în Moldova, aici o parte însemnată a celor care adoptau rusa ca limbă principală de comunicare continuând să se identifice cu comunitatea din care proveneau, întrucât nu era de bon ton ca cineva să-și schimbe identitatea într-un mediu care cunoaștea originea etnică a membrilor săi. Alții – un număr destul de mare – nu vorbeau nici româna literară în limitele acceptate de regim, nici rusa în mod fluent, liber, ci un amalgam româno-rus, un idiom practicarea căruia a permis păstrarea unei identități regionale foarte puternice, atât diferită de cea românească din România, cât și față de identitatea rusă ca atare.

Pe lângă limbă și literatură, o naţiune are nevoie de un trecut propriu, simbolizat de eroi, în jurul cărora se conturează o conştiinţă colectivă. Aceste simboluri se situează, de regulă, la limita dintre istoria adevărată şi mitologie. În cazul Basarabiei, simbolurile inventate pentru a demonstra existenţa identităţii naţionale moldoveneşti au sfidat atât ceea ce se numeşte istorie ca atare, cât şi ideea de mitologie. Miturile istorice au şi ele o logică care transcede limitele raţionalului şi le face atractive pentru o colectivitate. În 1944, problema privind apartenenţa scriitorilor clasici rămânea încă deschisă. Totuşi, unele personalităţi istorice marcante sunt declarate neaoş moldoveneşti încă de acum. În acest sens, în octombrie 1944, cu prilejul aniversării a douăzeci de ani ai Republicii Autonome Moldoveneşti (RASSM XE “RASSM” ), a cărei continuatoare se considera Republica unională Moldovenească (RSSM), domnii Moldovei Ştefan XE “Ştefan Gheorghe, domn al Moldovei” cel Mare XE “Ştefan cel Mare” , Petru Rareş XE “Petru Rareş” , Vasile Lupu XE “Lupu Vasile” şi Dimitrie Cantemir XE “Cantemir D.” sunt invocaţi drept cei mai buni reprezentanţi ai poporului moldovenesc, întrucât ei ar fi dus o politică de apropiere de Rusia XE “Rusia” . Ulterior, panteonul eroilor poporului moldovenesc va fi completat cu alte personalități, mai ales din secolului XX. Aceștia proveneau preponderent din rândurile participanților la războiul civil rus din 1918-1920 – spre exemplu Serghei Lazo, Mihail Frunze, Grigori Kotovski, Iona Iakir etc. O altă categorie era cea a ilegaliștilor comuniști sau comsomoliști din Basarabia interbelică, cum ar fi Pavel Tkacenko, Haia Livșiț, Serghei Burlacenko ș.a. Alți eroi ai poporului moldovenesc au fost selectaţi din rândurile partizanilor și soldaților din cel de-al doilea război mondial, care și-au

RO_MD_remake_175_240.indd 63

12/8/2008 7:50:52 PM

[64]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Această politică “națională” sovietică a avut un anume impact în rândurile populației băştinaşe.

Deși era oficial încurajată asimilarea etnică și se urmărea crearea unei comunități istorice noi, numite poporul sovietic, dincolo de orice identificare tradițională, etnică, minoritățile naționale au putut să folosească un anumit cadru juridic care le permitea perpetuarea identităților lor etno-naționale. Pe de altă parte, sovieticii n-au inventat moldovenismul, ideea că moldovenii constituie o comunitate deosebită de cea românească. Mai degrabă, ei au speculat cu specificul regional moldovenesc (alteori doar basarabean) și au încercat să-l eleveze la nivelul de identitate de tip etno-național. A recunoaște că în RSSM majoritatea populației era română ar fi însemnat ca statul sovietic “să-i taie creanga pe de sub picioare”, adică să dea argumente iredentismului României față de provincia dintre Prut și Nistru, un subiect care este evocat mai mult sau mai puțin deschis în discursul autorităților comuniste românești de la mijlocul anilor 1960. Totodată, la nivelul anului 1940, conștiința românească a basarabenilor era destul de slabă și sovieticilor nu le-a fost foarte greu să oprească realizarea proiectului de construire a identității naționale românești moderne, începute în Basarabia abia două decenii mai devreme. De aceea, regimul sovietic le-a recunoscut dreptul de a se identifica ca atare numai românilor din Bucovina de Nord, întrucât aceştia aveau o conştiinţă naţională românească înaltă şi interiorizată la nivel de masă încă la 1918, datorită moştenirii imperiale habsburgice care a încurajat crearea identităţilor naţionale moderne pentru a le contrapune mai lesne una împotriva alteia. Pe de altă, prin includerea Bucovinei de Nord în componenţa Ucrainei, se considera că odată lipsiţi de instituţii naţionale proprii, asimilarea românilor se va produce de la sine. Prin comparaţie, basarabenii aveau o identitate modernă românească foarte scăzută la 1918, datorită realităţilor din imperiul ţarist, fiind vorba mai ales de lipsa unor marcheri identitari, precum religia, rusificarea clerului şi elitelor în general, nivelul redus de alfabetizare şi urbanizare al populaţiei etc. În acelaşi timp, anii interbelici, când în provincie a existat o stare aproape permanentă de asediu, datorată unor factori externi şi interni, n-a constituit cea mai favorabilă perioadă de inculcare a unui sentiment modern, trans-regional, de identificare naţională. Identificarea premodernă a basarabenilor drept moldoveni a fost exploatată de sovietici, şi nu inventată de ei.

O deosebire importantă faţă de România comunistă este că în Moldova sovietică cetăţenii puteau să se identifice drept ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari etc., dar în nici un caz drept români. Simplu fapt de a spune că eşti român era calificat drept acţiune împotriva statului sovietic, etichetată ca naţionalism, ca atentat împotriva integrităţii teritoriale a statului sovietic şi pedepsită conform articolului 71 al Codului Penal al RSS Moldoveneşti. În perioada stalinistă, simplu fapt de a-ţi asuma identitatea românească era sancţionată, de regulă, cu deportarea în Siberia. După moartea lui Stalin, a fi român în RSSM era considerat în continuare o crimă, dar susceptibilă de o pedeapsă mai puţin aspră – ostracizarea din societate. Chiar folosirea alfabetului latin, după cum se ştie, cădea sub incidenţa acţiunilor antisovietice, inclusiv după 1953. Cazul cel mai cunoscut este acela a lui Victor Stratan, când, în 1967, fiind doctorand la catedra comunismului ştiinţific la Universitatea din Chişinău şi membru al comisiei de stat de examinare, semnează din neatenţie câteva diplome cu litere latine. Drept urmare, este exmatriculat de la doctorat şi marginalizat pentru totdeauna din sistemul de învăţământ.

Politica identitară a Republicii Moldova după anul 1989 oscilează în linii mari, între tendința de a renunța la construcția națională de tip sovietic și tentativele de a reanima proiectul

RO_MD_remake_175_240.indd 64

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Faţada pavilionului expoziţional MOLDEXPO, Chişinău / The facade of the exhibition pavilion MOLDEXPO, Chisinau

dat viața sau și-au riscat-o, contribuind la “eliberarea RSSM de sub ocupația fascisto-germană”.

Unul dintre aceștia era Ion Soltâs, originar din raionul Drochia, care s-a jertfit prin aruncarea sa în ambrazura inamică, repetând actul de eroism săvârșit anterior de rusul Alexandru Matrosov, iar altul era Boris Glavan – tot originar din Basarabia, membru al Gărzii Tinere, o organizație de tineret care luptă sub ocupație împotriva germanilor. Nu toți eroii noului popor erau originari din Basarabia, unii provenind din alte republici sovietice, care au avut activități legate de Moldova sovietică (Basarabia plus RASS Moldovenească).

12/8/2008 7:50:52 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 65

12/8/2008 7:51:00 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 66

12/8/2008 7:51:09 PM

național abandonat în timpul Perestroikăi. Distingem în acest sens trei perioade. Prima este cea care coincide cu anii 1989-1994 și care poate fi numită perioada unui românism militant, pașoptist; cea de-a doua se referă la anii 1994-2001, când românismul militant este contracarat de ascensiunea etno-moldovenismului; iar a treia etapă, 2001-2008, reflectă tentativa de transformare a etno-moldovenismului din ideologie de partid în ideologie de stat. În prima perioadă, adică în răstimpul 1989-1994, se cristalizează mișcarea națională a moldovenilor din RSSM și desprinderea de Uniunea Sovietică este văzută ca un intermezzo care anticipează Unirea definitivă cu România. Se vorbește tot mai mult de paradigma celor două state românești, jaloanele acestui fenomen fiind adoptarea unor acte, mai mult la nivel simbolic, care au menirea să arate identitatea comună a majorității populației Republicii Moldova și România.

Unul dintre acestea este adoptarea deciziei de a declara româna limbă oficială la 31 august 1989, de către Sovietul Suprem al RSSM. Este adevărat că limba este numită oficial în continuare moldovenească, de teama că orice expresie care amintește de „român, România, românesc”, atât de combătute și cernite până atunci în discursul oficial sovietic, să nu neliniștească minoritățile de schimbarea bruscă a statutului lor de privilegiați. Alt eveniment care face parte din suita măsurilor menite să restabilească identitatea românească – încă o dată, la un nivel simbolic – în drepturile sale pierdute după 1944, este adoptarea tricolorului României ca drapel de stat al Republicii Moldova (27 aprilie 1990). Profitând de delegitimarea autorității Moscovei ca Centru în timpul puciului eșuat din 19-22 august 1991, Chișinăul își declară independența câteva zile mai târziu, în data de 27 august, după ce Ucraina făcuse acelaș lucru, pe 24 august. Tot în aceiași zi când Republica Moldova își declară neatârnarea politică deplină față de URSS, este adoptat și imnul de stat, care nu este altul decât imnul României, „Deșteaptă-te, române!”. Din anul de învățământ 1990-1991 s-a introdus cursul de istorie a românilor ca obiect obligatoriu în toate școlile, inclusiv cele cu predare în limba rusă. Tot din acest an academic, obiectul limba moldovenească este redenumit limba română, așa cum rămâne și astăzi (2008). Aceste recuperări la nivelul simbolisticii naționale n-au fost continuate, însă, când a început să fie vorba de schimbări rapide în noul statut obținut de Moldova la 1991. Mai exact, când era nevoie de adoptarea unor decizii concrete care să apropie cele două maluri ale Prutului din punct de vedere politic. Acest lucru s-a întâmplat deoarece elitele culturale și sentimentul popular, în majoritate favorabile Unirii, nu s-au tradus cu același entuziasm la nivelul clasei politice care, în ultimă instanță, a considerat de cuviință că prin menținerea independenței poate să-i realizeze mai lesne interesele proprii, mai ales dacă amintim că avantajele unirii cu România atunci nu apăreau atât de evidente cum au fost, poate, un deceniu mai târziu. Astfel, în parlamentul din 1990-1994, deputații și susținătorii Frontului Popular din Moldova, principala formațiune politică de orientare pro-românească, dețineau doar un sfert din totalul mandatelor. Pe lângă aceasta, președintele Mircea Snegur, inițial perceput ca reprezentant al curentului pro-românesc, a început să cocheteze cu forțele politice nostalgice după vremurile recent apuse, inclusiv în ceea ce privește reluarea proiectului de construcție națională moldovenească, menit a crea diferențe identitare față de România. Un argument în plus, invocat de către independenţi era cel referitor la apariția a două entități teritoriale separatiste, care se alimentau din discursul pro-unionist, Transnistria și Găgăuzia. De aceea, manevrele lui Snegur pot fi înțelese și în această logică, ca o repliere provizorie, în speranța ca ulterior să poată reveni în forță cu platforma inițială, unionistă. Pe urmă, însă, primul președinte a preferat se pare să rămână în funcție decât să riște cu implementarea unui plan în reușita căruia avea îndoieli.

A doua perioadă, distinctă în planul politicilor identitare în Republica independentă Moldova este cea dintre 1994 și 2001. În primii ani de separare față de Rusia și alte republici sovietice, economia este într-o situație deloc de invidiat, PIB-ul înjumătățindu-se între timp. Pe acest fon, moldovenii nu mai sunt preocupați de agenda anilor anteriori, alfabet latin, limbă, revenirea la identitatea românească, Unirea cu România, ci de subiecte de ordin economic, care țineau nemijlocit de existența lor cotidiană, de supraviețuire. Acest lucru s-a reflectat în rezultatul alegerilor parlamentare din februarie 1994, când partidele de orientare pro-românească obțin

RO_MD_remake_175_240.indd 67

[67] Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Catedrala Sf. Teodora de la Sihla, Chişinău (fostul sediu al Muzeului Ateismului Ştiinţific) / Cathedral St. Theodora de la Sihla (former location of The Museum of Scientific Atheism)

Igor Caşu Politici identitare în Moldova sovietică şi post-sovietică

12/8/2008 7:51:09 PM

[68]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

împreună doar cca. 20 la sută din preferințele electoratului (Frontul Popular Creștin și Democrat și Blocul Țăranilor și Intelectualilor, câte ceva mai mult de 9 % fiecare). Cele mai multe mandate (43 %) le câștigă Partidul Democrat Agrar din Moldova, un partid al președinților de colhoz, independiști convinși, care înțelegeau identitatea națională în termenii moldovenismului. PDAM era urmat de alianța dintre Partidul Socialist și Frontul Unitate-Edinstvo, reunind cele mai șovine elemente din rândurile minoritarilor rusofoni (22 % din sufragii). Guvernul format din aceste două partide a procedat, așa cum era și de așteptat, la anularea unor decizii luate de guvernările anteriore, mai ales în ceea ce privește politica identitară a Republicii Moldova. Astfel, a fost abrogat imnul de stat “Deșteaptă-te, române!” și introdus altul nou, “Limba noastră”, pe versurile lui Alexe Mateevici, cel mai frumos elogiu adus vreodată limbii române, dar fără a numi limba drept română (fiind scrisă în altă perioadă de tranziție identitară pentru basarabeni, 1917-1918).

O altă reușită a mișcării de eliberare națională de la sfârșitul anilor 1980 – obiectul de studiu istoria românilor – a fost pus în discuție și s-a decis anularea sa, pe motiv că acesta educă cetățeni pentru alt stat, nu pentru cel moldovenesc, independent și suveran. În ultimă instanță, însă, în urma unor demonstrații de masă ale studenților din Chișinău, coordonate de Asociația Istoricilor și Liga studenților, istoria românilor a rămas în continuare obiect de studiu obligatoriu în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova. Prin conivența celui de-al doilea președinte al Moldovei, Petru Lucinschi, Academia de Științe de la Chișinău publică, sub egida sa, o istorie a Republicii Moldova din cele mai vechi timpuri până astăzi (1997), în care sunt preluate cele mai retrograde teze ale istoriografiei sovietice, inclusiv ideea unui popor moldovenesc deosebit de cel român prin limbă, istorie, destin. Publicarea acestui volum a avut, însă, un impact contrar celui scontat de o minoritate de istorici, care au rămas pe pozițiile vechi, sovietice, întrucât publicul larg a fost convins să reziste în fața schimbării cursului de istorie a românilor, care, cu toate carențele inerente, este mai bun decât o istorie falsificată și extrem de ideologizată. În 1998, la un președinte indecis, fără viziune și mai corupt decât cel precedent, se adaugă un parlament care prefigurează și politica identitară pentru umătorii câțiva ani. În acel an, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) este la un pas de a obține majoritatea mandatelor în legislativ, cu 43 la sută din sufragiile electoratului, un partid care propune o platformă nostalgică, anti-liberală și anti-occidentală, și profund pro-rusească în planul identității. Grație coaliției dintre partidele democratice, are loc crearea unei Alianțe pentru Democrație și Reforme care îndepărtează temporar Partidul Comuniștilor de la guvernare. Acum Republica Moldova are unul dintre cele mai pro-românești și pro-europene guverne din întreaga istorie de independență, guvernul condus de Ion Sturza (februarie-noiembrie 1999). Acum se începe și colaborarea strânsă dintre două partide care promovează două proiecte identitare diametral opuse – PCRM, pro-rus, antioccidental și PPCD, pro-român și pro-european. În cea de-a treia perioadă, 2001-2008, raportul de forțe dintre partidele politice, care susțin cele două proiecte identitare, care se bat cap în cap, se schimbă dramatic. PCRM, care este adeptul fervent al proiectului național etno-moldovenist, anti-românesc și pro-rus obține majoritatea voturilor în parlament, 71 locuri din 101, ceea ce le oferă dreptul de a alege și președintele Republicii, după ce Constituția a fost schimbată în 2000 în acest sens (Snegur și Lucinschi fiind aleși direct de către alegători). Pe de altă parte, partidele de orientare românească, Alianța Moldova Noastră și PPCD obțin mai puțin de un sfert din sufragiile electoratului (13,36 și, respectiv, 8,24 %). PCRM câștigă mandatul din 2001 grație mai multor factori: efectele dezastruoase ale crizei financiare ruse asupra economiei moldovenești, compromiterea guvernărilor anterioare, ale partidelor zise democratice, exodul masiv al tineretului în străinătate, a acelui segment al societății care este de orientare pro-occidentală, dar care nu poate să participe la actul de vot.

Partidul lui Voronin promite electoratului reluarea legăturilor tradiționale cu partenerii din est, mai mult, chiar aderarea la Uniunea Belorus-Rusia. Este interesant că pentru acest partid au votat doar mai puțin de o treime din români/moldoveni (27 %), în raport cu minoritarii care votează în proporție de cca. 80 la sută cu un partid, care le promite refacerea statutului lor dominant din perioada sovietică, atât în plan economic și politic, dar și cultural și lingvistic. Deși limbii ruse

RO_MD_remake_175_240.indd 68

12/8/2008 7:51:10 PM

[69]

Igor Caşu Politici identitare în Moldova sovietică şi post-sovietică

nu i se acordă statutul promis de a doua limbă de stat printr-o lege specială, așa cum au dorit comuniștii, grație unor demonstrații de masă, animate de PPCD în centrul Chișinăului (ianuariemai 2002), rusa este stipulată ca limbă de comunicare interetnică în Concepția Politicii Naționale a Republicii Moldova din 2004. În 2005, la alegerile din acel an, comuniștii schimbă lozinca lor principală din scrutinul anterior, de la cea care exaltă solidaritatea Republicii Moldova cu Belorus și Rusia, la obiectul de integrare în Uniunea Europeană. De data aceasta românii/moldovenii votează cu PCRM în proporție de 41 %, dar minoritarii votează în linii mari tot așa cum au făcut-o în 2001 (probabil, considerând că mentalitatea lui Voronin și a anturajului său sunt atât de ancorate în trecutul sovietic încât orice critică la adresa Rusiei nu era decât o stratagemă electorală). Obținând mai puține mandate de data aceasta (46 %), PCRM are nevoie de aliați în noul parlament, cei mai receptivi pentru colaborare fiind, paradoxal, inamicii politici cei mai înverșunați de ieri, animați de idealurile pan românești și anti-rusești, PPCD-ul lui Iurie Roșca, un politician abil, dar fără scrupule. Datorită acestei noi majorități parlamentare roșii-oranj, deci prin convenția directă a PPCD, PCRM își promovează proiectul său identitar, etno-moldovenist și anti-românesc, prin invocarea pericolului pe care l-ar prezenta România la adresa statalității moldovenești și a identității moldovenilor (exact ca în propaganda oficială sovietică). Prima lovitură la adresa proiectului identitar, care a fost pus la îndoială de guvernările anterioare, dar n-a putut fi schimbat în mod radical, a coincis cu eliminarea cursului de istorie a românilor din curricula școlară și instituțiile superioare de învățământ și înlocuirea acestuia cu un curs numit de “istorie integrată”. Așa cum era și de așteptat, acesta operează interpretări radical opuse cursului anterior, prin reabilitarea unor teze ale istoriografiei sovietice, în speță referitor la identitatea moldovenilor și pericolul prezentat de România la acest capitol. În primăvara anului 2008, cu un an înaintea alegerilor parlamentare, PCRM încearcă să capteze voturile majorității românofone prin admiterea că limba moldovenească este în esență aceiași cu româna, dar trebuie păstrată denumirea tradițională deoarece este mai veche. În concluzie, în ciuda moştenirii contradictorii a anilor interbelici în componenţa statului român şi a tentativei sovietice de creare a unei naţiuni deosebite de cea românească, în ultimii ani ai puterii sovietice basarabenii, profitând de glastnost, îşi afirmă identitatea lor lingvistică, culturală şi istorică pan-românească. La sfârşitul anilor 1980, înainte de revoluţia română din decembrie 1989, când România era departe de a fi un model atractiv datorită dictaturii ceauşiste, basarabenii îşi exprimă în masă ataşamentul lor faţă de identitatea românească. Argument în acest sens sunt numeroasele manifestaţii, organizate în special de Frontul Popular din Moldova, condus la vremea respectivă de poetul Ion Hadârcă, care au întrunit uneori zeci, alteori sute de mii de persoane (cum este cazul Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989). În anii următori, însă, renaşterea naţională cunoaşte un recul şi perspectiva unirii cu România este îndepărtată prin concursul unei serii de factori externi şi interni, printre care problema Transnistriei şi perpetuarea ocupaţiei ruse a raioanelor de est ale Republicii Moldova, dezastrul economic, revenirea neocomuniştilor la putere, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, preocuparea ambilor preşedinţi – Mircea Snegur şi, respectiv, Ion Iliescu – fiind de a menţine status-quo-ul teritorial. Se observă, în altă ordine de idei, că există o anumită continuitate, dar și discontinuitate în politica identitară a Chișinăului înainte și după 1989. În ciuda experienței sovietice, când purtătorii tradiționali ai identității naționale, românești, au fost decimați – intelectuali, țărani înstăriți, funcționari de stat, preoți – în timpul Perestroikăi se constată că elitele fidele identității românești s-au reprodus (mai ales în rândurile scriitorilor, dar și a altor segmente ale intelighenției, inclusiv medici) și ele au o anumită priză în masele largi ale populației. Această intelectualitate creativă, însă, s-a dovedit a fi incapabilă de a concura cu nomenclatura de partid, care a excelat cu manipularea opiniei publice și a reabilitat parțial, din 2001 încoace, mai ales, unele elemente ale proiectului identitar moldovenesc din perioada sovietică. În vara lui 2008, cu toate acestea, sunt suficenți indici care arată faptul că proiectul identitar moldovenesc se orientează, mai degrabă, spre modelul de tip austriac („vorbim germana, dar suntem austrieci – respectiv vorbim română, dar suntem moldoveni

RO_MD_remake_175_240.indd 69

12/8/2008 7:51:10 PM

pentru că trăim în statul Moldova”) decât de tip sovietic, stalinist („vorbim moldovenește, suntem moldoveni și inamicii cei mai aprigi ai poporului nostru sunt românii, Ștefan cel Mare a fost moldovean și a luptat împotriva românilor”). Prin urmare, cazul Moldovei post-sovietice este unul care arată că proiectele identitare promovate de regimul totalitar sovietic poate fi reversibil, în comparație cu altele, care sunt ireversibile (cum este cazul macedonean). În altă ordine de idei, denumirea de moldovean și român tinde, în Republica Moldova, să fie acceptat – deocamdată doar de elitele culturale – ca două nivele ale uneia și aceleiași identități, primul palier fiind acela civic, iar al doilea – etnic.

Igor Caşu Doctor în istorie Chişinău

[70] Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Colegiul de coregrafie, Chişinău (fostul sediu al Muzeului S. Lazo şi G. Kotovschii) / The college of choreography (former location of the Museum S. Lazo and G. Kotovschii).

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, Chişinău / The National Museum of History and Archeology, Chisinau

Bibliografie selectivă: King, Charles. Moldovenii. România, Rusia și politica culturală, Chișinău, Editura ARC, 2002.

Cașu, Igor. “Politica națională” în Moldova Sovietică, 1944-1989, Chișinău, Editura Cartdidact, 2000.

Negru, Elena. Politica etnoculturală în RASS Moldovenească (1924-1940), Chișinău, Editura Prut Internațional, 2003.

Negru, Gheorghe. Politica etnolingvistică în RSS Moldovenească, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2000.

Martin, Terry. The Affirmative Action Empire. Nations and Nationalism in the Soviet Union, 1923-1939, Ithaca and London, Cornell University Press, 2001.

Cușco, Andrei. Recenzie la Elena Negru (2003) și Terry Martin (2001), în “Pontes. Review of South East European Studies”, vol. I, 2004.

RO_MD_remake_175_240.indd 70

12/8/2008 7:51:10 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 71

12/8/2008 7:51:18 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 72

12/8/2008 7:51:27 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 73

12/8/2008 7:51:35 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 74

12/8/2008 7:51:46 PM

[75] Bessarabia’s annexation by the Tsarist Empire in 1812 had deep repercussions on the destiny of this Romanian province throughout the next two centuries. As a result of mass colonization and of the policies imposing the Russian culture and language, by the end of the 19th century, the Romanian population constituted 50% of the total population, versus 90% upon the arrival of the Russians. Nevertheless, the majority of Russian authors of that period, including those expressing the official position of St. Petersburg, supported the Romanian character of the local population, with few expressing an opposite view, i.e. that the Moldovan people differs from Romanian people, as the Soviets will claim. For the Russian empire authorities, the principle of legitimating their domination of the province between the Prut and the Dniester rivers was that of a conqueror’s right, doubled by the orthodox solidarity and Russia’s claim to have a modernization mission in the region. At the end of World War I, on the background of territorial fragmentation of the former Russian empire and of the Bolshevik revolution of October 1917, as well as of claims expressed by the Ukrainian Rada from Kiev, Bessarabia would first request autonomy within the new Russia, then independence (24 January 1918), finally reaching Union with Romania (27 March 1918). Being voted by the National Council (Sfatul Tarii), the supreme legislative body of the province, the Act on Union was instantly supported by Germany, Great Britain, and France, even though at that moment these countries were themselves fighting a life-and-death battle.

Later on, the Great Powers would recognize Romanian sovereignty over Bessarabia through the Paris Protocol of November 1920. Although the Protocol was not ratified by all the signing states (USA and Japan), it revealed the unanimity of the European Great Powers in addressing the “Bessarabian issue”. The USSR, however, obstinately refused to accept the Romanian administration in Bessarabia. The claims formulated by the soviets regarding Bessarabia reflect a combination of three types of arguments, the first one being inspired from the Communist ideology, the need for expanding the world revolution, and liquidating the economic exploitation of a region considered to have rather acute social dissensions. The second argument was that Bessarabia had been a province of Tsarist Russia, invoking a monarchic, imperial argument, according to which, by virtue of inheritance right, the province between the Prut and Dniester rivers should revert to the state newly emerged on the ruins of the Tsarist Empire – the Union of Soviet Socialist Republics.

During the post-war period, the soviets never acknowledged the legitimacy of Romanian administration in Bessarabia; moreover, they repeatedly tried to “recover” control over the province they had lost in January 1918. An upraising broke out in Hotin in 1919, inspired and supported

by Soviet agents from the other bank of the Dniester River. Another similar rebellion of a higher magnitude erupted in Tatarbunar in 1924. These two failures to export the Bolshevik revolution in Bessarabia determined the soviets to change their strategy regarding this region. A new medium-term element of the province recovery strategy referred to the identity of the population majority in Basarabia or, more exactly, to the formulation of the claim that through the „occupation” of 1918, Romania had violated the “territorial integrity of the Moldavian people”. In the middle of the 1920s, after the failure at the Vienna Conference, and of the rebellion in Tatarbunar, Moscow launched an identity policy in regard to the Moldavian Romanians, which was somehow different from the policy promoted by the Tsarist regime. On 12 October 1924, an Autonomous Moldovan Soviet Socialist Republic (AMSSR) was created within Ukraine. From a historical point of view, these territories had never been part of the Moldavian Principality, while the Romanian speaking population from the other bank of the Dniester River consisted mainly of migrants, who had settled there over the centuries. From an ethnical point of view, however, the Moldavians constituted only approximately 32% of the total population, a fact revealing that the decision to create a Moldova Republic had only ideological, propagandistic, and geo-strategic grounds. The creation of AMSSR reflects the irredentist intentions of the Soviet Union towards

RO_MD_remake_175_240.indd 75

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Sediul redacţiei ziarului “Comunist”, Chişinău (fostul sediu al Muzeului ISKRA) / Editorial office of the “Communist” news paper, Chisinau (former location of ISKRA Museum)

Identity Policies in Soviet and Post-Soviet Moldova

12/8/2008 7:51:46 PM

[76]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Romania, the same way the creation of the ASSR of Karelia and of the ASSR of Buriato-Mongolia anticipated the territorial claims of the Soviets against Finland and Mongolia, respectively. This action was to an equal extent directed against Ukrainian nationalism, which was in full rise in middle of 1920s. Thus, similarly to the Karelian example, Moscow practiced delivering repeated ideological messages designed to legitimate the occupation of certain territories that belonged to neighboring countries from an ethnical point of view. In other words, the so-called Piedmont principle that envisioned creating certain bridge heads for further spreading the world revolution beyond the Soviet borders, motivating this by the reunification of a people that had been “unjustly” divided into two different parts.

The occasion for occupying Bessarabia emerged in June 1940, when Germany had just ended its triumphal march through the Benelux states and had brought France to its knees. Bessarabia was reclaimed by the Soviets in their area of influence through a secret Protocol to the SovietGerman Treaty of 23 August 1939, but in addition to it, Stalin demanded that Romania also give in Northern Bukovina – a territory of medieval Moldavia and a Habsburg province between 1774-1918 as a compensation for those 22 years of “exploiting” the former Tsarist province. The Moldavian-ethnic argument that would be further on present in the soviet message was not invoked in the text of the ultimatum delivered on 26 June 1940, i.e. that the Moldavians constitute a separate nation from the Romanian one. On the contrary, Moscow reclaimed Bessarabia from Romania for on the grounds that the majority of the population was of Ukrainian nationality and should be returned to Soviet Ukraine. Thus, like in the case of the territories reclaimed from Poland one year earlier, according to the same Molotov-Ribbentrop Pact, the legitimization of the occupation of Romanian territories in 1940 was part of the Pan-Slavic propaganda arsenal, in which the soviets referred to reuniting all the Ukrainians into one single Soviet, and socialist state.

During the first year under Soviet occupation (June 1940-June 1941), a Communist-type society started being implemented in Bessarabia. The latter included the forceful elimination of the former exploiting classes and of the individuals under the influence of the latter, the abolition of private property ownership, the nationalization of industry and the collectivization of agriculture. During the same period, in February 1941, the transition from the Latin to the Cyrillic alphabet was decided as one of the identity markers of Moldavians versus Romanians. After 1944, when Romania got in the area of Soviet influence, and then, beginning with 1947 became a Soviet-style “popular democracy”, the Soviets’ need for sustaining the ethnical arguments in the case of Bessarabia was felt more acutely. The justification in Communist ideology terms of the Soviets claims regarding Bessarabia, i.e. the elimination of social exploitation persisting in Romania, becomes very frail after World War II. Respectively, the geo-strategic interest of Moscow in the region, including first of all access to the Danube River and security of the Odessa port, was provided an apparently coherent conceptual coverage, according to which the Moldavians would constitute a separate nation, closer to the Russian, Ukrainian and other Soviet nations by historical and cultural destiny, rather than to the Romanian nation. This is why a linguistic policy started being promoted with the aim to create a Moldavian language that would be different from Romanian, through eliminating some “bourgeois”, “high society” or other words borrowed from other Neo-Latin languages, particularly from French. On the other hand, a number of words were borrowed from Russian, the vocabulary of which was considered much richer, and therefore could beneficially influence other languages, and the “Moldavian language” as well. This policy was gradually abandoned during the 1950s, particularly due to the de-Stalinization wave initiated by the new Soviet leader, Nikita Khrushchev. For Bessarabia, the détente that came with Khrushchev would mean encouraging the promotion of local specialists and partial rehabilitation of some remarkable personalities of Romanian literature and culture who used to be considered as “representatives of the Moldavian bourgeois nation”, which evolved meanwhile into the “Moldovan socialist nation”. Among the rehabilitated famous writers were Mihai Eminescu,

RO_MD_remake_175_240.indd 76

12/8/2008 7:51:47 PM

[77]

Igor Casu Identity Policies in the Soviet and Post-Soviet Moldova

Vasile Alecsandri, Ion Creanga, B. P. Hasdeu, Mihail Kogalniceanu, Alexei Mateevici, Zamfir Arbore Ralli, Costachi Conachi, Dimitrie Cantemir, Constantin Stamati, Constantin Negruzzi, Alecu Russo, Alexandru Donici, Alexandru Hasdeu, as well as Nicolae Milescu Spatarul, Grigore Ureche, Miron Costin, etc. Personalities of the 19th century, born on the right bank of the Prut River, such as Eminescu, Creanga, Kogalniceanu, Negruzzi, and Hasdeu (Bessarabian emigrated to Romania) were acknowledged as belonging to both the Romanian and the “Moldavian” nation. From another point of view, what was actually invoked in favor of the rehabilitation of writers sharing anti-Russian attitudes were their progressive views, such as that of Mihai Eminescu in “Emperor and Proletarian”, Ion Creanga in “Uncle Ion Roata and the Union”, particularly highlighting the attitude of the latter towards the church, etc. Thus, the construction of the Moldavian language – a project that was never expressly abandoned by the Soviets, was obstructed by the rehabilitation of classic writers, followed by the placement in circulation of the literary vocabulary of the Romanian language. In other words, if formerly the use of an elevated Romanian vocabulary subjected the user to accusations of being an agent of capitalist ideology, starting from the middle of 1950s, the situation gradually changed. A kind of decriminalization of the use of Romanian vocabulary was apparent in that period. So, if somebody used a highly literary language before the year 1953, such person could be convicted for nationalism or anti-Sovietizm, while afterwards, it was the regime that legalized the new vocabulary by passing the decree on publishing the works of Moldavian classic writers, alias Romanian writers.

Another component of the Soviet linguistic policy was imposing Russian as a language of inter-ethnic communication throughout the entire Soviet Union. Thus, Russian was designed to become a lingua franca of the Soviet state, a tool for communication between different ethnic groups, and a vehicle for integration in the multinational Soviet society. Due to the fact that the Russian language offered higher chances for climbing the social ladder and facilitated geographic mobility, more and more Moldavians would master it, initially as a second language, and later on as the only language of communication. Many of the latter category refused to feel part of the Moldavian community, particularly those who settled far from their motherland, while their children identified themselves almost automatically as Russians due to the education in the Russian language they received in school. In Moldavia, the assimilation process was going more slowly. Here, a large part of those who accepted Russian as the main language of communication continued identifying themselves with the community they originated from, as it was not of bon ton for somebody to change his/her own identity in an environment where the ethnical origin of its members would be known. Others – a rather impressive proportion – would speak neither a literary Romanian within the limits accepted by the regime, nor fluent Russian, but rather a mix of Romanian-Russian, an idiom, the practicing of which allowed preserving a very strong regional identity so different from both the Romanian identity, and the Russian one.

In addition to language and literature, a nation needs to have its own past, symbolized by heroes around whom a collective conscience would coalesce. These symbols would regularly stand between true history and mythology. In the case of Bessarabia, the symbols invented to demonstrate the existence of a Moldavian national identity defied both what is called history, and the idea of mythology itself. Historical myths also have a logic that tests the limits of rationality, making them more attractive to a collectivity. In 1944, however, the issue related to the belonging of Romanian classical writers remained open. A few remarkable historical personalities, though, were declared as being true Moldovans at that moment. In this sense, in October 1944, on the occasion of celebrating the 20th anniversary of the Autonomous Moldavian Soviet Socialist Republic (AMSSR), the follower of which was considered the Moldavian Soviet Socialist Republic (MSSR), Moldavia’s rulers Stephen the Great (Stefan cel Mare), Petru Rares, Vasile Lupu, and Dimitrie Cantemir were invoked as the best representatives of the Moldavian people, since they carried out a policy of rapprochement to Russia. Further on, other personalities particularly from the 20th century would be added to the pantheon of Moldavian heroes. These would es-

RO_MD_remake_175_240.indd 77

12/8/2008 7:51:47 PM

[78]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

This Soviet nationality policy had a certain impact on the local population. Although ethnical assimilation was officially encouraged, being aimed at creating a new historical community called the Soviet people, beyond any traditional ethnical identity, national minorities could use a certain legal framework allowing them to perpetuate their ethno-national identities. On the other hand, the Soviets didn’t invent the Moldavian specificity or the idea that the Moldavians constitute a community different from the Romanian one, but rather, they speculated with the regional Moldavian peculiarities (sometimes only Bessarabian) and tried to elevate them to the level of ethno-national identity. Acknowledging that the majority of the population is of Romanian nationality in the MSSR would have meant that the Soviet state would “cut the brunch from under”, i.e. provide arguments for Romania’s irredentism towards the province between the Prut and Dniester Rivers, a subject which was evoked more or less openly in the messages of the Romanian Communist authorities in the mid 1960s. At the same time, the Romanian conscience of the Bessarabians was still rather weak in 1940, and it wasn’t difficult for the Soviets to stop the implementation of a modern Romanian national identity development project that had started in Bessarabia only two decades earlier. This is why the Soviet regime acknowledged the right for identification only for the Romanians from Northern Bukovina, possibly for the fact that they had a higher national Romanian conscience interiorized at a mass level already in 1918, due to the Habsburg imperial legacy that encouraged the creation of modern national identities in order to play them one against the other. On the other hand, by including Northern Bukovina in Ukraine, it was considered that once the territory’s own national institutions were taken away, the assimilation of Romanians would take place by itself. In 1918, Bessarabians had a comparatively much lower modern Romanian identity due to the realities of the Tsarist Empire, particularly due to the lack of such identity markers, as religion, and the Russification of priests and of the elites in general, low education and urbanization of the population, etc. At the same time, the inter-war period, when there persisted almost a permanent state of siege due to certain external and internal factors, did not constitute the most favorable period for inculcating a modern trans-regional feeling of national identification. The pre-modern identification of Bessarabians as Moldavians was therefore used by the Soviets, rather than being invented by them.

An important distinction between Soviet Moldavia and Communist Romania was the fact that in the former, the citizens could identify themselves as Russians, Ukrainians, Jews, Gagauzians, Bulgarians, etc, but in no way as Romanians. Even simply saying one was Romanian was qualified as an action against the Soviet state, nationalism or attempt against the territorial integrity of the soviet state, being punished in compliance with article 71 of the Criminal Code of the Moldavian Soviet Socialist Republic. During Stalin’s rule, the simple fact of assuming the Romanian identity was usually sanctioned by deportation to Siberia. After Stalin’s death, being a Romanian in the MSSR was still considered a crime, which was however subject to a less severe punishment – banishament from society. Even the use of the Latin alphabet fell under the incidence

RO_MD_remake_175_240.indd 78

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, Chişinău / The National Museum of History and Archeology, Chisinau

pecially originate from among the participants in the Russian civil war of 1918-1920, such as, for example, Serghei Lazo, Mihail Frunze, Grigori Kotovski, Iona Iakir etc. Another category of heroes would come from the ranks of Communist or Komsomol illegal activists of inter-war Bessarabia, such as Pavel Tkachenko, Haia Livshitz, Sergey Burlachenko, and others. Other heroes of the Moldovan people were selected from among the partisans and soldiers fighting in World War II, who gave or risked their lives contributing to the “liberation of the MSSR from the occupation of fascist Germany”. One of these was Ion Soltys, born in the Drokia countryside, who sacrificed his life by covering the enemy’s embrasure with his body, thus repeating the act of heroism previously committed by the Russian soldier Alexandr Matrosov, and another one was Boris Glavan, also from Bessarabia, who was a member of the Young Guard, a youth organization fighting under occupation against the Germans. Not all the heroes of the new people originated from Bessarabia, some coming from other soviet republics that had activities related to Soviet Moldavia (Bessarabia plus MSSR).

12/8/2008 7:51:47 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 79

12/8/2008 7:51:55 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 80

12/8/2008 7:52:01 PM

[81]

Igor Casu Identity Policies in the Soviet and Post-Soviet Moldova

The identity policy of the Republic of Moldova after 1989 generally oscillated between the trend towards refusing to build a Soviet-type national identity and the attempts to revitalize the national project abandoned during Perestroika. In this regard, we can distinguish three stages. The first stage coincides with the period 1989-1994, and can be called the militant, ”forty-eightist” (pasoptist) Romanian period. The second stage refers to 1994-2001, when the militant Romanianism is counteracted by the ascension of ethnic Moldovenism, while the third stage covers the period 2001-2008, reflecting the attempt to transform the ethnic Moldovenism from a party ideology into a state ideology. During the first stage (1989-1994) the national movement of Moldavians from the MSSR was crystallized, and the separation from the Soviet Union was seen as an intermezzo that anticipated the definite Union with Romania. There was increasing talk to the paradigm of the two Romanian states, the results of this phenomenon being the adoption of some mainly symbolic pieces of legislation, designed to demonstrate the shared identity of the majority of the population of the Republic of Moldova and of Romania. One such act was the Resolution on Declaring Romanian as Official Language, approved by the Supreme Soviet of the MSSR on the 31st August 1989. As a matter of fact, the language was still officially called Moldavian for fear that any expression reminiscent of „Romanian, Romania” so much combated and defamed until then in official soviet messages would cause agitation among ethnic minorities because of the sudden change in their statute of privileged minorities. Another event included in the list of actions designed to also symbolically reestablish the Romanian identity lost after 1944 was the adoption of the Romanian three-colored flag as a state flag of the Republic of Moldova (27 April 1990). Taking advantage of the delegitimization of Moscow as a Center during the abortive putsch of 19-22 August 1991, Chisinau declared Moldavia’s independence a few days later, on 27 August, after Ukraine had done the same on 24 August. On the same day when the Republic of Moldova declared its full political independence from USSR, it adopted its state anthem, which was the same one as Romania’s anthem „Wake up, Romanians!” Starting with the school-year 1990-1991, a course of Romanian history was introduced as a compulsory subject in all schools, including in Russian ones. In that very year, the subject-matter Moldavian language was renamed Romanian language, the same it is still called today (2008). The changes achieved at national symbolic level were not continued when it came to making fast changes in the new statute obtained by Moldavia in 1991, or, more exactly, approving specific resolutions that would bring the two banks of the Prut River closer to each other from a political point of view. This happened because the cultural elites and people’s feelings mainly favoring the Union with Romania were not translated with the same enthusiasm to the political class, which finally considered it more appropriate to maintain Moldavia’s independence in order to meet their own interests more easily, particularly if one keeps in mind the fact that the advantages of becoming united with Romania were not so obvious at that moment as they became ten years later. Thus, the members and supporters of the Front Popular of Moldavia, the only pro-Romanian political party, held only one forth of the total number of mandates in Parliament. In addition, President Mircea Snegur, who was initially perceived as a representative of the pro-Romanian wave, started flirting with the political forces nostalgic for past times, including in regard re-launching of the national Moldavian development project designed to create identity differences as opposed to Romania. An additional argument invoked by those supporting Moldavia’s independence referred to the emergence of two separatist territorial entities opposing to the Union with Romania – Transnistria and Gagauzia. In this respect, Snegur’s policy can be therefore understood as a temporary setback, with the hope to subsequently regain his position with the initial unionist

RO_MD_remake_175_240.indd 81

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008.

Muzeul Educaţiei Publice, Chişinău / The Museum of Public Education, Chisinau

of anti-Soviet actions, including after 1953. The most famous case in this respect was that of Victor Stratan, PhD student at the Scientific Communism Department of Chisinau University and member of the State Examination Commission who carelessly signed a few diplomas in Latin letters in 1967, an act for which he was dismissed from the PhD program and prohibited from ever working in the education system again.

12/8/2008 7:52:01 PM

[82]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

platform. Further on, however, it seems that the President preferred to keep his position rather then risk it with the implementation of a plan the achievement of which he doubted.

The second distinctive period in the identity policy plan of independent Moldavia covers the years between 1994 and 2001. During the first years of separation from Russia and the other Soviet republics, the economy was in a rather bad situation, the GDP falling by 50% in the meantime. On such a background, the Moldavians were no longer concerned with the agenda of previous years, i.e. Latin alphabet, language, returning to Romanian identity, Union with Romania, but rather with economic issues directly related to their everyday life, and survival. This reflected in the results of the Parliament Elections of February 1994, when the pro-Romanian parties got only 20% of the votes (the Popular Christian and the Democratic Front, and the Block of Peasants and Intellectuals - a little over 9% each). The largest number of mandates in the Parliament was obtained by the Democratic Agrarian Party of Moldavia (43 %) – a party of collective farm directors, formed of staunch supporters of independence who understood the national identity in terms of Moldovenism. The DAPM was followed by the Socialist Party and the Unitate-Edinstvo Front, which reunited the most chauvinistic elements from among the Russian speaking minorities (22 % of the total mandates). Just as expected, the new Government formed by these two parties started abolishing the resolutions approved by previous governments, particularly those relating to the identity policy of the Republic of Moldova. Thus, the state anthem “Wake up, Romanians!” was replaced with a new one, “Our Language”, on lyrics by Alexei Mateevici. This is probably the most beautiful tribute to the Romanian language, which does not call it directly Romanian (as it was written in a different identity transition period for Bessarabians, i.e. in 1917).

Another success of the national liberation movement achieved at the end of the 1980s, the school subject “History of Romanians” was subject to debates and it was decided that it educated citizens for another state rather than for the independent and sovereign Moldavian State. But finally, as a result of mass student demonstrations in Chisinau, coordinated by the Association of Historians and the Students’ League, the History of Romanians remained a compulsory subject in all educational institutions of the Republic of Moldova. With the approval of the second President of Moldavia Petru Lucinschi, the Academy of Science of Moldavia published under its auspices a history of the Republic of Moldova from ancient times until the present times (1997), in which the most retrograde theses of the Soviet historiography were reprinted, including the idea of a Moldavian people different from the Romanian people in language, history, and destiny. However, the publication of this volume had an different impact than the one expected by a minority of historians who had held on to the old Soviet positions, as the wide public was determined to defend the History of Romanians course, which, for all its inherent drawbacks, was much better than a history that was falsified and based on an extreme ideology. In 1998, in addition to an irresolute and even more corrupted President than the previous, Moldova got a Parliament that foreshadowed the identity policy of the next couple of years. That very year, the Communist Party of the Republic of Moldova (CPRM) was just one step from obtaining the majority of mandates in Parliament, with 43 seats given by the electorate to a party proposing a nostalgic, anti-liberal, anti-Western, and highly pro-Russian platform with respect to identity.

Thanks to the coalition between democratic parties, an Alliance for Democracy and Reforms was created, which temporarily moved the Communist party away from ruling the country. Now, the Republic of Moldova had one of the most pro-Romanian and pro-European governments in its history of independence, led by Ion Sturza (February-November 1999). It was during this period that a close cooperation started between two parties promoting two opposite identity projects, i.e. the cooperation between the Communist Party of the Republic of Moldova, a pro-Russian and anti-Western party, and the Popular Christian Democratic Party, a pro-Romanian and proEuropean party.

During the third period, 2001-2008, the balance of forces between the political parties supporting the two opposed identity projects dramatically changed. The CPRM, a fervent supporter of

RO_MD_remake_175_240.indd 82

12/8/2008 7:52:01 PM

[83]

Igor Casu Identity Policies in the Soviet and Post-Soviet Moldova

the ethno-Moldavian, anti-Romanian, and pro-Russian national project, obtained the majority of votes in Parliament, i.e. 71 out 101 seats, which provided them the right to elect the President of the Republic of Moldova, after amending the Constitution in this regards in 2000 (Snegur and Lucinschi were elected directly by the people). On the other hand, the pro-Romanian parties, the Moldova Noastra Alliance and the PCDP obtained less than one fourth of the votes (13.36% and 8.24%, respectively).

The CPRM won the 2001elections due to several factors, and namely: the disastrous effects of the Russian financial crisis on the Moldavian economy, former mandates of the so-called democratic parties that had compromised themselves, a massive exodus of young people abroad, particularly of the pro-Western segment of the society, (which cannot vote during elections).

Voronin’s party promised to the electorate to re-establish the traditional relations with the Eastern partners, moreover, even to join the Belarus-Russia Union. It is interesting to note that only a little less than one third (27%) of Romanians/Moldavians voted for this party, versus the minority ethnics that voted in proportion of approximately 80% for a party that had promised to reestablish their dominant statute they used to have during the Soviet period, economically, politically, culturally, and linguistically. Although the Russian language was not granted the promised statute of second state language through a special law as the communists wanted to, due to mass demonstrations animated by the PCDP in the center of Chisinau (January-May 2002), Russian was declared as language of inter-ethnic communication within the National Policy Concept of the Republic of Moldova of 2004.

In 2005, during the elections, the Communists changed the main slogan they had used during the previous campaign, i.e. the one exalting the solidarity of the Republic of Moldova with Belarus and Russia, with that of integration in the European Union. This time, the Romanians/Moldavians voted for the CPRM in a proportion of 41%, while the minorities voted to a large extent in the same proportion as they did in 2001 (probably thinking that the mentality of Voronin and his entourage were so much anchored in the Soviet past, that any criticism directed at Russia were only an electoral stratagem). Obtaining fewer mandates (46%) this time, the CPRM needed allies in the new Parliament. Paradoxically, the most receptive to collaboration turned out to be most fierce former political enemy, the PCDP of Iurie Rosca, a skillful, but unscrupulous politician. Due to the new red-orange Parliament majority, with the direct complicity of the PCDP, the CPRM promoted its ethno-Moldovan and anti-Romanian identity project by invoking the threat that Romania would pose to the Moldavian state and Moldavian identity (just like in the official Soviet propaganda). The first attack on the identity project, which had been doubted by the previous governments but never radically changed, coincided with the withdrawal of the History of Romanians course from schools, and its being replaced by a so-called “integrated history” course. Naturally, the latter provided interpretations that were radically opposed to the previous course, through rehabilitating certain theses of the Soviet historiography, particularly those related to the identity of Moldavians and the threat coming from Romania in this regard. In the spring of 2008, just one year before the Parliament elections, the CPRM tried to capture the votes of Romanian majority by admitting that the Moldavian language is in essence the same as the Romanian language, but the traditional name of it should be preserved, as it is older.

In conclusion, we can state that in spite of the contradictory legacy of the inter-war period of being part of the Romanian state, and of the Soviets’ attempt to create a nation different from the Romanian one, over the last years of the Soviet power, the Bessarabians took advantage of glastnosti, and asserted their pan-Romanian linguistic, cultural, and historical identity. At the end of the 1980s, before the Romanian revolution of December 1989, when Romania was far from being an attractive model due to Ceausescu’s dictatorship, the Bessarabians expressed their attachment to Romanian identity at a mass level. As arguments in this sense serve the numerous manifestations, particularly organized by the Popular Front of Moldavia led by the poet

RO_MD_remake_175_240.indd 83

12/8/2008 7:52:01 PM

[84]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Ion Hadarca at that time, which gathered sometimes tens of thousands, other times hundreds of thousands of people (like in the case of the Great National Assembly of 27 August 1989).

However, during the following years, the national revival movement registered a backlash, and the perspective of joining Romania is drawn further through the contribution of a number of external and internal factors, among which the Transnistrian conflict and the perpetuation of Russian occupation of the Eastern counties of the Republic of Moldova, the economic disaster, the coming of neo-Communists to power, both in Chisinau, and in Bucharest, the main concern of both presidents Mircea Snegur, and Ion Iliescu being to maintain the territorial status-quo. On the other hand, a certain continuity, as well as a discontinuity in the identity policy of Chisinau was noticed before and after 1989. In spite of the Soviet experience, when the traditional Romanian national identity bearers were decimated, including intellectuals, well-off peasants, state officers, priests, during Perestroika, it turned out that the elites devoted to Romanian identity were reproduced (particularly among writers, as well as among other segments of intellectuals, including doctors), enjoying a certain popularity among the wide masses of the population.

However, this creative intellectuality proved incapable to compete with the party nomenclature, which excelled in manipulating the public opinion and partially rehabilitated some elements of the Moldavian identity project from the Soviet, especially starting from 2001. For all that, there were sufficient indicators in the summer of 2008 showing that the Moldavian identity project was oriented towards the Austrian model („we speak German, but we are Austrians – respectively we speak Romanian, but are Moldavians because we live in a Moldavian state”) rather than towards the Soviet, Stalinist model („we speak Moldavian, we are Moldavians, and the Romanians are the fiercest enemies of our people, Stephen the Great was Moldavian and he fought against the Romanians”). Thus, the case of post-Soviet Moldavia demonstrates that the identity projects promoted by the totalitarian Soviet regime can be reversible compared to other identity projects that are irreversible (as in the case of Macedonia). In other words, the names “Moldavian” and “Romanian” tend to be accepted only by the cultural elites as two levels of one and the same identity, the first level being the civic one, and the second – the ethnical one.

Igor Casu PhD in History Chisinau

Selective bibliography: King, Charles. Moldovenii. Romania, Rusia si politica culturala, Chisinau, Editura ARC, 2002.

Casu, Igor. “Politica nationala” in Moldova Sovietica, 1944-1989, Chisinau, Editura Cartdidact, 2000.

Negru, Elena. Politica etnoculturala in RASS Moldoveneasca (1924-1940), Chisinau, Editura Prut International, 2003.

Negru, Gheorghe. Politica etnolingvistica in RSS Moldoveneasca, Chisinau, Editura Prut International, 2000.

Martin, Terry. The Affirmative Action Empire. Nations and Nationalism in the Soviet Union, 1923-1939, Ithaca and London, Cornell University Press, 2001.

Cusco, Andrei. Recenzie la Elena Negru (2003) si Terry Martin (2001), in “Pontes. Review of South East European Studies”, vol. I, 2004.

RO_MD_remake_175_240.indd 84

12/8/2008 7:52:02 PM

[85] Prin ideologii săi, fiecare naţiune are cel puţin o tentaţie. Tentaţia de a se considera unică, de a vedea în propria devenire şi existenţă un lucru predestinat şi singular. În orice situaţie, istoricul militant (dar şi filologul sau literatul) plecat în căutarea originilor „naţiunii sale” va alege doar acele exemple care îi vor putea fi utile în construirea unui discurs cât de cât coerent. Cadrul geografic, limba şi obiceiurile, biografii (mai degrabă) modelate ale (unor) înaintaşi, evenimente desprinse de foarte multe ori din context, duşmani reali sau imaginari, iată doar câteva elemente care pot fi cu uşurinţă identificate în orice scriere naţională programatică. Indiferent de ideologie, de la romantismul secolului XIX şi exclusivismul naţional interbelic, până la (naţional) comunism şi populismul din timpurile mai noi, o altă caracteristică indispensabilă oricărui efort naţional formativ rămâne accentuarea aproape obsedantă a opoziţiei dintre propria naţiune şi vecini.

Expresia „România a avut în istorie doar un singur vecin bun – Marea Neagră” este doar o formulă locală, adaptată la realităţile geografice româneşti.

O paralelă posibilă: Identitatea naţională la ucraineni şi români

De câteva decenii, mai întâi în Occident, iar după 1989 şi în fostele „democraţii populare”, istorici, sociologi, antropologi (lista ar putea cuprinde desigur şi alte domenii ale ştiinţelor socio-umane) încearcă să pătrundă în tainele creşterii şi descreşterii1 naţiunilor europene. Faptul că de la an de an, numărul lucrărilor consacrate acestei tematici este în continuă creştere nu ar trebui să ne mire. Doar spaţiul est şi sud-est european oferă material pentru nenumărate studii de caz, de la controverse lingvistice, de pildă, existenţa sau inexistenţa unei limbi unitare comune sârbo-croate, până la încadrarea etnică a unor mici grupuri umane din Balcani, spre exemplu, a pomacilor.

De ceva timp, mai aproape de noi, se discută din nou foarte aprins despre identitatea ucrainenilor. Cu o periodicitate de invidiat, în Rusia, de pildă, se publică lucrări în care însuşi numele Ucraina şi ucraineni este luat între ghilimele. În acest sens, trebuie văzute mai ales, tipăriturile Centrului ortodox pentru studii politice imperiale2, cu titluri ca Boala „ucraineană” a naţiunii ruse. Iată ce scrie de pildă unul dintre activiştii acestei mişcări în cuvântul înainte la o nouă ediţie a cărţii lui Sergej Ščegolev, Ukrainskoe dviženie kak sovremennyj etap južnorusskogo separatizma3: „‘Ucrainitatea’ a fost până recent o maladie a naţiunii ruse, ascunsă de privirile noastre de microbul descompunerii, o imuno-deficienţă etnică ce slăbeşte structura naţională unică a organismului naţiunii”4.

Disputele actuale dintre susţinătorii (ucraineni) şi adversarii (ruşi) ai existenţei unei limbi şi naţiuni distincte ucrainene reprezintă o reluare a unor dezbateri mai vechi, dintr-o perioadă în care evoluarea „chestiunii naţionale ucrainene” era deschisă mai multor direcţii. Există destui istorici, inclusiv dintre acei „serioşi”, care afirmă că o altă desfăşurare a evenimentelor în partea centrală şi de răsărit a Europei, în prima parte a secolului XX, ar fi făcut posibilă atât apariţia şi afirmarea unei naţiuni moderne ucrainene, cât şi topirea vorbitorilor de dialecte est-slave din partea stângă şi dreapta Niprului în limba literară rusă sau asimilarea greco-catolicilor din fosta Galiţie habsburgică de către polonezi. Dacă, de pildă, experimentul bolşevic din Rusia ar fi eşuat şi dacă imperiul multinaţional de sub sceptrul Habsburgilor ar fi rezistat mişcărilor tectonice de după prima conflagraţie mondială, posteritatea ar fi văzut, spun unii, cu alţi ochi expresia folosită la 1863 de către ministrul de interne rus P. A. Valuev într-o circulară trimisă comitetelor de cenzură din Moscova şi St. Petersburg: „O limbă distinctă malorusă [ucraineană] nu a existat, nu există şi nici nu poate exista”5.

1 2 3 4 5

Parafrazăm aici titlul cunoscutei istorii a Imperiului otoman a lui Dimitrie Cantemir.

Parafrazăm aici titlul cunoscutei istorii a Imperiului otoman a lui Dimitrie Cantemir.

Ediţia originală: Kiev, 1912.

Istorija „ukrainskogo” separatizma, Moskva, 2004, p. 17.

Citat după: Zapadnye okrainy Rossijskoj Imperii. Naučnye redaktory M. Dolbilov, A. Miller, Moskva, 2007, p.

223. Pentru contextul istoric, vezi acelaşi volum.

RO_MD_remake_175_240.indd 85

12/8/2008 7:52:02 PM

[86]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Una din regulile de bază ale ştiinţei istorice spune, însă, că istoricul nu trebuie să pornească niciodată de la întrebarea „Ce-ar fi fost, dacă...?”. Totuşi, mai ales în cazul studiilor privind identitatea, acest mod de chestionare a trecutului revine (îndreptăţit) cu regularitate. Naţiunile contemporane, cu o dominantă culturală (Kulturnaţion) sau politică (Staatsnation) sunt rezultatul interacţiunii unui număr indefinit de factori interni şi externi, cu o finalitate mereu deschisă şi aflată în permanentă mişcare. Am invocat exemplul ucrainean nu doar pentru a atrage atenţia asupra complexităţii deosebite a fenomenului naţional, ci şi pentru a încerca o înţelegere din perspectivă comparatistă a disputelor legate de identitatea românofonilor din Republica Moldova. În epoca genezei şi afirmării identităţilor naţionale moderne, românii şi ucrainenii au fost divizaţi între mai multe entităţi statale, cu tradiţii şi realităţi politice, economice şi culturale foarte diferite.

Pentru asemănare, ar trebui amintit, mai ales, faptul că o parte a ucrainenilor şi românilor au fost cuprinşi mult timp în aceleaşi state supranaţionale: Imperiul rus, inclusiv continuatoarea acestuia URSS, şi Monarhia de Habsburg. În ceea ce priveşte diferenţele, se cuvine a fi subliniat faptul că statul naţional modern român are o istorie de o sută cincizeci de ani, în timp ce Ucraina, cu excepţia unui scurt intermezzo de după 1917, cunoaşte o experienţă adevărată a independenţei politice abia din 1991.

La o primă vedere, din perspectiva ideii naţionale, s-ar părea că istoria ultimelor două sute de ani a fost mult mai înţelegătoare cu românii. În mare parte acest lucru este şi adevărat. Încă înainte de a fi fost consacrată unitatea politică a românilor de la est şi sud de Carpaţi, discursul elitelor din Moldova şi Valahia a avut şi o substanţială componentă naţională. Apoi, după 1859, identitatea naţională românească a fost consolidată cu ajutorul unor importante instrumente aflate la dispoziţia oricărui stat modern, în primul rând şcoala, instituţiile culturale, armata, dar şi biserica. Beneficiind de înţelegerea autorităţilor de la Viena (afirmaţie valabilă mai ales pentru Bucovina) şi de sprijinul venit de peste Carpaţi, paşi importanţi spre o identitate modernă naţională au făcut până la 1918 şi românii din Austro-Ungaria. Chiar şi în Basarabia, unde un timp autorităţile ruse au păstrat elemente ale autonomiei (mai ales pentru nobilimea locală), ţarismul a fost mai degrabă spectator indiferent6. În acest sens, nu este lipsit de interes faptul că termenii român şi moldovean s-au suprapus nu doar în tipărituri cu caracter istoric sau etnografic7, dar şi în scrieri oficiale, de pildă în Primul recensământ din Imperiul rus din 1897. În sfârşit, după primul război mondial, cu excepţia unor mici grupuri din Serbia, Ungaria şi Bulgaria, toţi vorbitorii de limbă română din regiunea carpato-dunăreană au fost incluşi într-un stat unic, a cărui politică naţională a fost tocmai omogenizarea etnică sub marca românismului militant.

De cealaltă parte, mişcarea naţională a ucrainenilor a trebuit să se dezvolte în condiţii mult mai vitrege. Astfel, în Imperiul rus, ideea naţională ucraineană a rămas ca un apanaj a unui mic grup de intelectuali influenţaţi de romantismul european al epocii, rupţi de marea masă a ţărănimii analfabete. Chiar dacă autorităţile ruse au fost „obligate” să intervină de câteva ori energic pentru a zădărnici încercările unor cărturari de a impune, mai ales prin biserică, texte în limba ucraineană literară, în realitate ţarismul nu avea decât să aştepte până când cele câteva milioane de „maloruşi” s-ar fi topit firesc în naţiunea rusă. Şi nu era deloc o speranţă deşartă, dacă avem în vedere faptul că în partea Ucrainei intrată încă în secolul XVII sub ascultarea Casei Romanovilor rusificarea păşise pe un drum ireversibil. De fapt, pentru cenzura şi poliţia secretă rusă adevăratul 6 Excepţiile în acest sens (de pildă încercările de a scoate limba română din biserică) au fost mai degrabă expresia zelului unor clerici, funcţionari şi intelectuali românofobi locali.

7 Pentru exemplificare: Aleksandr Skal’kovskij, Opyt statističeskogo opisanija Novorossijskogo kraja. V dvuch čjastjach, Odesa 1850-1853; M. Daragan, Voenno-statističeskoe obozrenie Rossijskoj Imperii. Bessarabskaja Oblast’, St.-Peterburg, 1849, Zasščuk, Materialy dlja geografii i statistike Rossii. Bessarabskaja Oblast’, 1862; Lev S. Berg, Bessarabija. Strana. Ljudi. Hozjajstvo, Petrograd, 1918.

RO_MD_remake_175_240.indd 86

12/8/2008 7:52:02 PM

[87]

Flavius Solomon O paralelă posibilă: Identitatea naţională la ucraineni şi români

pericol nu venea din partea intelectualilor ucraineni de pe teritoriul imperiului ţarilor, ci dinspre Galiţia, considerată drept un autentic Piedmont ucrainean.

Stimulată şi ajutată de către autorităţile habsburgice, elita ucraineană din teritoriile care au făcut parte cândva din cnezatele ruse apusene a reuşit să impună pentru ucrainenii de acolo un model identitar compatibil cu cele dezvoltate de către alte popoare ale Austro-Ungariei. Pe măsură, însă, ce populaţia greco-catolică slavofonă din Galiţia era cuprinsă de ideea naţională ucraineană devenea tot mai iminent pericolul ruperii acesteia de ortodocşii din guberniile sud-vestice ale Imperiului rus.

Aproape nesperat, pentru proiectul naţional ucrainean salvarea avea să vină dinspre Moscova. Încă de la mijlocul anilor 1920, printr-un simplu ordin politic, în URSS au încetat orice discuţii despre existenţa sau inexistenţa unei limbi, respectiv a unei naţiuni ucrainene. Devenită dogmă, odată cu impunerea de către liderii sovietici a politicii „indigenizării”8 şi, nu mai puţin important, odată cu declanşarea unui vast program de alfabetizare, ideea naţională ucraineană a cuprins milioane de oameni, pentru care, până atunci, singurele repere de identificare erau religia ortodoxă şi micile comunităţi rurale. Nu mai puţin adevărat este, însă, şi faptul că politica deosebit de generoasă a comuniştilor sovietici faţă de naţiunea ucraineană, în haina socialistă a acesteia, a avut şi o pronunţată componentă de politică externă. După 1918, printr-un hazard al istoriei, în doar câţiva ani, cele două poluri ale ucrainităţii, Lvovul şi, respectiv, Kievul, aveau să-şi modifice radical rolurile, iar diplomaţia sovietică şi, în septembrie 1939, Armata Roşie au ştiut să pună capăt pentru mult timp unor dezbateri ce păreau fără sfârşit.

Tot interese şi strategii de politică externă au determinat atitudinea statutului sovietic faţă de un alt proiect naţional, aflat după 1918 în plină desfăşurare într-o altă fostă gubernie rusească, Basarabia. Un timp, nu fără influenţa unor emigranţi din România9, conducătorii statului sovietic au acceptat faptul că, din punct de vedere etnic, moldovenii din Basarabia sunt parte integrantă a naţiunii române, sperând că rezolvarea în favoarea URSS a disputei teritoriale cu Regatul român va veni firesc, în urma „revoluţiei mondiale”. Cu cât însă „flacăra revoluţiei” întârzia să se aprindă, cu atât mai evidentă a devenit şi nerăbdarea Kremlinului. Încă de la mijlocul anilor 1920, Republica Autonomă Moldovenească din componenţa Ucrainei Sovietice s-a transformat într-un autentic laborator lingvistic, în care elita sovietică spera să certifice naşterea unei noi limbi.

După 1944, o dată cu incorporarea definitivă a Basarabiei, experimentul avea să fie continuat la o scară mult mai mare. Timp de peste patru decenii, sub atenta supraveghere a regimului, filologii din Moldova Sovietică au încercat să dezvolte o limbă moldovenească distinctă, literaţii să construiască o literatură clasică fără poeţii şi scriitorii din Valahia şi Transilvania, iar istoricii au trudit la înălţarea unui panteon al eroilor naţionali în care cu greu îşi puteau găsi loc chiar şi Ştefan cel Mare sau Dimitrie Cantemir.

Faptul că politica moldovenizării, gândită în esenţă ca una a rusificării, a eşuat nu înseamnă, însă, că impunerea în Moldova dintre Prut şi Nistru a unei identităţi cu totul diferite de aceea a populaţiei din România ar fi fost sortită din start eşecului. Orice proiect de modelare identitară are nevoie de timp, iar situaţia actuală din Transnistria şi regiunile din partea de est ale Ucrainei, unde majoritatea absolută a „moldovenilor” şi, respectiv, „ucrainenilor” declară limba rusă drept limbă maternă, demonstrează cât se poate de clar acest lucru.

Flavius Solomon Doctor în istorie Iaşi 8 În limba rusă – korenizacija. Esenţa acesteia a fost încurajarea şi favorizarea elitelor locale de la periferia fostului imperiu al Romanovilor.

9 Cazul de referinţă în acest sens este cel al lui Cristian Rakovski.

RO_MD_remake_175_240.indd 87

12/8/2008 7:52:03 PM

[88]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Through its ideologists, each nation has at least one temptation – to consider itself unique, and to perceive its own development and existence as a predestined and singular phenomenon. In any such situation, the militant historian (as well as the philologist or the writer-intellectual) who embarks upon the search for the origins of „his nation” will select only those examples that are useful in the construction of a more or less coherent discourse. The geographic framework, the language and customs, the (mostly) ideal and constructed biographies of (certain) ancestors, events frequently detached from their context, real or imaginary enemies – these are just a few elements that can be easily identified in any programmatic statement of a national movement. Regardless of the dominant ideology, ranging from the romanticism of the 19th century and the inter-war doctrines of national exclusiveness to (national) Communism and the more recent populist currents, another indispensable feature of any effort of nation-formation was the almost obsessive emphasis on the opposition between one’s own nation and its neighbors. The famous quip that „throughout its history, Romania has had only one good neighbor – the Black Sea” is just a local formula adapted to Romanian geographical realities.

A Possible Comparison: the National Identity of Ukrainians and of Romanians.

For the last several decades, first in the West, and after 1989 also in the former „people’s democracies”, historians, sociologists, and anthropologists (the list could certainly include other fields of the social sciences and the humanities) have been trying to penetrate the mysterious logic of the European nations’ growth and decline11. The fact that the number of works on this topic is continually growing should not come as a surprise for us. The East and South-EastEuropean space alone offers us enough material for numerous case studies, starting from linguistic controversies, such as, for example, the polemics on the existence or non-existence of a common Serbo-Croatian language, and going all the way to the issue of ethnic identification of certain small groups living in the Balkans, such as the Pomaks.

For some time already, closer to our own region, heated discussions have been going on concerning the identity of the Ukrainians. For example, works in which the words Ukraine and Ukrainians are deliberately placed in quotation marks are periodically and systematically published in Russia. In this sense, one should mention, in particular, the publications of the „Orthodox Center for Imperial Political Studies”2, which have titles such as The “Ukrainian” Disease of the Russian Nation. Here is what one of the activists of this movement writes in his foreword to a new edition of Sergey Shchegolev’s book The Ukrainian Movement as a Modern Stage of South-Russian Separatism” (Ukrainskoe dviženie kak sovremennyj etap južnorusskogo separatizma3): “’Ukrainian-ness’ has been, until recently, a disease of the Russian nation, hidden from our sight by the microbe of decay, an ethnic immunity deficiency that weakens the unitary national structure of the nation’s organism”4.

The current disputes between the (Ukrainian) supporters and the (Russian) opponents of the existence of a distinct Ukrainian language and nation represent the re-launching of some older debates that took place in a period when the evolution of the “Ukrainian national question” was open to several outcomes. There are a number of historians, including „serious” ones, who argue that a different unfolding of the events in the central and eastern part of Europe in the first half of the 20th century would have made equally possible not only the emergence and the self-assertion of a modern Ukrainian nation, but also the “melting” of the speakers of East Slavic dialects from the left and the right bank of the Dnieper River into the literary Russian standard. Another likely scenario was the assimilation of the Greek Catholics from the former Habsburg Galicia by the Poles. If , for example, the Bolshevik experiment in Russia had failed and if the multinational empire ruled by the Habsburg dynasty had not succumbed to the tectonic movements which followed the first World War, the post-war generations would have probably viewed differently the following phrase used by the Russian Minister of the Interior, P. A. Valuev, in a circular letter he sent to the Moscow 1 2 3 4

We are paraphrasing here the title of the well known History of the Ottoman Empire by Dmitrie Cantemir Pravoslavnyj centr imperskih političeskih issledovanij.

Original issue: Kiev, 1912.

Istorija „ukrainskogo” separatizma, Moskva, 2004, p. 17.

RO_MD_remake_175_240.indd 88

12/8/2008 7:52:03 PM

[89]

Flavius Solomon A Possible Comparison: National Identity of Ukrainians and of Romanians

and St.-Petersburg censorship committees in 1863: „A distinct ‘Little Russian’ [Ukrainian] language did not exist, does not exist, and cannot ever exist.”5.

However, one of the basic rules of historical scholarship asserts that the historian should never have „What if...?” as a starting question for analysis. Still, particularly in the case of ‘identity studies’, this ’contra-factual’ mode of questioning the past is constantly (and justifiably) used. Modern nations, dominated either by a cultural (Kulturnation) or political (Staatsnation) identity, are a result of the interaction of an indefinite number of internal and external factors. The finality of ‘national development’ always remains open and is constantly shifting. We have invoked the Ukrainian example not only in order to point towards the special complexity of the national phenomenon, but also in order to suggest a new framework for understanding the disputes related to the identity of the Romanian speakers who live in the Republic of Moldova, from a comparative perspective.

During the period of the emergence and consolidation of modern national identities, the Romanians and the Ukrainians were divided among several state entities that were built on very different political, economic, and cultural traditions and realities. The similarity of the two cases rests especially on the fact that one part of the Ukrainians and the Romanians were for a long time subjects of the same imperial and supra-national states: the Russian Empire, including its successor state, the USSR, and the Habsburg Monarchy. By way of differences between the two nations, we should emphasize the fact that the modern Romanian nation-state has a history of a hundred and fifty years, while Ukraine only benefited from a genuine experience of political independence after 1991 (with the exception of the post-1917 intermezzo).

At first sight, if one follows the logic of the ‘national idea,’ it would appear that the historical experience of the last 200 years had been much more favorable for the Romanians. And this is true, to a large extent. Even before the political unity of the Romanians dwelling eastwards and southwards of the Carpathians was achieved, the discourse of the Moldavian and Walachian elites contained a substantial national component. Later, after 1859, Romanian national identity was consolidated through certain important means available to any modern state. First and foremost, this was accomplished through the school system, the cultural institutions, the army, and the church. Benefiting from the moderate and tolerant policy of the Viennese authorities (a statement particularly valid in the case of Bukovina) and from the support provided by the Romanian Kingdom, the Romanians of the Austro-Hungarian Empire took some important steps towards the emergence of a modern national identity before 1918. Even in Bessarabia, where the Russian authorities preserved some elements of autonomy for a while (particularly within the ranks of the local nobility), the tsarist regime was more an ‘indifferent onlooker’ than an interventionist force6. In this respect, it is interesting to note that the terms Romanian and Moldovan were interchangeable not only in specialized historical and ethnographic publications7, but also in officially sanctioned documents, for example, in the published version of the First Population Census of the Russian Empire of 1897. Finally, after World War I, all Romanian language speakers from the Carpathian – Danube region, except for some small groups living in Serbia, Hungary, and Bulgaria, were included in a single state. The new state’s nationality policy was based on the principle of ethnic homogenization, promoted under the banner of militant Romanian-ism.

On the other hand, the national movement of the Ukrainians had to develop under much more unfavorable circumstances. Thus, within the Russian Empire, the Ukrainian national idea remained the preserve of a small group of intellectuals, influenced by the European Romanticism of the time, and isolated from the great mass of the illiterate peasantry. Even though the Russian authorities were „forced” to actively intervene, on several occasions, in order to block the attempts of certain literati to propagate a number of texts written in standard Ukrainian, particularly through the church, in fact, the Tsarist regime had but to patiently wait until the few million “Little Russians” would 5 Cited from: Zapadnye okrainy Rossijskoj Imperii. Naučnye redaktory M. Dolbilov, A. Miller, Moskva, 2007, p. 223. For the historical context, see the same volume.

6 The exceptions in this regard (for example the attempts to remove the Romanian language from churches) constituted rather the will of some local clerical authorities, servants and intellectuals with anti-Romanian leanings.

7 For example: Aleksandr Skal’kovskij, Opyt statističeskogo opisanija Novorossijskogo kraja. V dvuch čjastjach, Odessa 1850-1853; M. Daragan, Voenno-statističeskoe obozrenie Rossijskoj Imperii. Bessarabskaja Oblast’, St.-Peterburg, 1849, Zasščuk, Materialy dlja geografii i statistike Rossii. Bessarabskaja Oblast’, 1862; Lev S. Berg, Bessarabija. Strana. Ljudi. Hozjajstvo, Petrograd, 1918.

RO_MD_remake_175_240.indd 89

12/8/2008 7:52:03 PM

[90]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

have naturally ’merged’ into the all-Russian nation. This prospect was far from being just an illusory hope, if one takes into account the fact that the Russification process was well-nigh irreversible in the part of Eastern Ukraine that came under the rule of the Romanov House during the 17th century. In fact, the real threat for the Russian censorship and secret police was never associated with the Ukrainian intellectuals residing on the territory of the Russian Empire.

This danger came instead from Habsburg Galicia, which was considered an authentic Ukrainian ‘Piedmont’.

Being stimulated and supported by the Habsburg authorities, the Ukrainian elite inhabiting the territories that were once a part of the Western Rus’ principalities managed to construct an identity model for the Galician Ukrainians that was compatible with the similar models of nation-building developed by the other Austro-Hungarian ethnic communities. However, once the Ukrainian national idea gained increasing popularity among the Slavic-speaking Greek-Catholic population of Galicia, the danger of its isolation and alienation from the Orthodox population dwelling in the South-Western provinces of the Russian Empire became more and more imminent.

Almost against any hope, the salvation for the Ukrainian national project would eventually come from Moscow.

Starting from the mid-1920s, any discussions about the existence or non-existence of a separate Ukrainian language, and respectively, of a Ukrainian nation, were halted in the USSR, as a result of a simple political decision. Having become a dogma, once the Soviet leaders embarked upon the policy of “indigenization” (korenizatsiia)8, and, just as significantly, once a vast program for the liquidation of illiteracy was implemented, the Ukrainian national idea started to be accepted by millions of people for whom the orthodox religion and the small rural communities had been the only identity landmarks in the past. Nonetheless, one could also claim that the rather generous policy pursued by the Soviet Communists towards the Ukrainian nation, in its socialist attire, also had a strong foreign policy component. After 1918, in the post-war context, within just a few years, the two competing poles of ‘Ukrainian-ness,’ Lviv (Lwow) and Kiev, would radically alter their respective roles. First the Soviet diplomacy, and then, in September 1939, the Red Army finally put an end to these seemingly endless debates.

The same foreign policy interests and strategies determined the attitude of the Soviet state towards another national project, which was fully underway in another former Russian province after 1918, i.e. in Bessarabia. For a while, partially under the influence of some emigrants from Romania9, the Soviet state leadership accepted the fact that, from an ethnic point of view, the Bessarabian Moldavians were an integral part of the Romanian nation. They hoped that the territorial dispute with the Romanian kingdom would be naturally settled in the USSR’s favor, as a result of the future “world revolution”. But the more the lighting of the „revolutionary flame” was delayed, the more obvious became the impatience in the Kremlin. As early as the mid-1920s, the Moldavian Autonomous Republic created within Soviet Ukraine was transformed into a genuine ‘linguistic laboratory’, within which the Soviet elite hoped to certify the birth of a new language. After 1944, when Bessarabia was definitively incorporated into the USSR, this experiment would be pursued on a much larger scale. Over the next four-and-a-half decades, under the close supervision of the regime, the philologists of Soviet Moldavia attempted to develop a separate Moldavian language.

Accordingly, the writers tried to construct a classical literature that left out the poets and writers from Walachia and Transylvania, while the historians worked hard to erect a Pantheon of national heroes where even Stephen the Great or Dimitrie Cantemir could hardly fit.

The fact that the ‘Moldavianization’ policy, essentially conceived as synonymous to Russification, failed does not mean that the consolidation, on the territory of the Prut –Dniester ‘Mesopotamia,’ of an identity totally different from that of the population of present-day Romania was doomed to failure from the outset. Any project of identity construction requires a certain time. The current situation in Transnistria and in the Eastern regions of Ukraine, where the absolute majority of „Moldavians” and „Ukrainians” declare Russian as their native language, clearly demonstrates this fact.

Flavius Solomon PhD in History Iasi 8 Its essence was the encouraging and favoring of the local elites from the borderlands of the former Romanov Empire.

9 The most revealing case in this sense is that of Cristian Rakovski.

RO_MD_remake_175_240.indd 90

12/8/2008 7:52:03 PM

[91] Dacă „tranziţia” este pentru specialiştii din domeniul socio-politic un concept ce indică trecerea spre post-capitalism sau spre societatea globală (cu sensuri pozitive şi negative, în funcţie de opţiunea ideologică a fiecăruia), pentru români el are îndeosebi conotaţii negative. Pentru majoritatea acestora, în anii ’90, tranziţia a însemnat perioada în care a fost lăsată liniştea comunistă pentru zgomotul democraţiei şi siguranţa locului de muncă pentru incertitudinile pieţei. Peste acestea, în imaginarul social şi-a făcut apariţia şi o întreagă mitologie despre Europa, generând tot felul de complexe, de la cel al inferiorităţii (generat de analizele asupra economiei) la cel al unei superiorităţi ţâfnoase (produs de o iluzorie distincţie între Occidentul îmbuibat şi incult şi Orientul sărac şi plin de spiritualitate).

Integrarea europeană – final de tranziţie în România

Anii ’90 au fost marcaţi de evenimente care au clasat România în categoria ţărilor postcomuniste cu evoluţie incertă. Evenimente precum „mineriadele”, conflictul interetnic de la Târgu Mureş, jocurile piramidale tip „Caritas” şi devalizarea băncilor au pus etichete pe care românii cu greu le-au dezlipit. Chiar dacă cererea pentru intrarea în Uniunea Europeană a fost depusă în 1995, autorităţile române nu au luat şi măsurile menite să dovedească faptul că doresc cu adevărat intrarea României în UE. Abia odată cu mult discutata decizie a preşedintelui Constantinescu de a permite survolarea spaţiului aerian românesc de către avioanele militare ale NATO, în timpul conflictului din fosta Iugoslavie, România a început să fie privită de către ţările occidentale ca un posibil partener. Iar în 1999, guvernul Isărescu a fost primul guvern al cărui program a primit avizul favorabil al Comisiei Europene. De aceea, putem afirma că abia după 1999 s-a putut remarca o orientare clară a autorităţilor române spre UE. În 1993, Consiliul de la Copenhaga a stabilit că, pentru a adera la UE, ţara ce dorea acest lucru trebuia să îndeplinească următoarele criterii: să aibă o economie de piaţă funcţională, să aibă o democraţie consolidată şi să-şi asume întregul bagaj juridic european. În 2000, România se afla departe de satisfacerea acestora: în domeniul economic, încă nu exista cadrul legal necesar unei economii de piaţă funcţionale; în domeniul politic, cu toate că avusese loc alternanţa la guvernare, nu se putea vorbi de o democraţie consolidată, iar acquis-ul comunitar fusese asumat într-o proporţie foarte redusă. Dar, orientarea din ce în ce mai clară spre UE a accelerat evoluţia situaţiei, astfel încât în 2007 graniţa UE s-a mutat pe Prut.

După 2000, putem reţine o serie de evenimente decisive pentru România. În 2003, a fost adoptată o nouă constituţie, în care se precizează că statul garantează proprietatea privată (conform Constituţiei din 1991, statul doar „proteja” proprietatea). În 2004, România a devenit membru NATO, iar în 2007, după ce ratase integrarea din 2005, a devenit membru al UE. Însă, traiectul acesta a fost însoţit şi de aspecte negative: fenomenul numit „baroniadă” ce a căpătat amploare în mandatul 2000-2004 şi cultul personalităţii premierului Adrian Năstase dovedeau faptul că România se afla mai curând într-un regim autoritar plin şi camuflat după ritualurile specifice democraţiei.

Toate acestea s-au petrecut pe fondul unei continue lamentări naţionale pe tema interminabilei tranziţii.

Dacă ar fi să urmăm discursul pesimist dominant în România, ar fi imposibil să explicăm cum de această ţară a devenit, totuşi, membru NATO şi UE, ajungând până la a susţine că, după intrarea României, nici aceste realităţi politice nu mai sunt ce erau odată.

Consider că un astfel de discurs ne îndepărtează de ceea ce s-a petrecut în România în cei optsprezece ani de maturizare a democraţiei. Susţin că tranziţia românească a

RO_MD_remake_175_240.indd 91

12/8/2008 7:52:04 PM

[92]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

căpătat un sens din momentul în care autorităţile româneşti au început parteneriatul structurat cu UE, de când rapoartele bianuale ale Comisiei Europene au ţinut loc de program de guvernare. Integrarea în structurile europene a anunţat finalul de tranziţie în România. În cele ce urmează, voi aduce în atenţie câteva elemente pe care le consider semne ale finalului de tranziţie. La nivel economic, s-a înregistrat de la an la an o creştere economică ce începe să se facă resimţită în traiul cotidian al fiecărui cetăţean. Conform Barometrul de Opinie Publică 1998-2007, realizat de Fundaţia SOROS, după 2000, rata sărăciei absolute a început să scadă. Astfel, dacă în primii ani ai tranziţiei aceasta a crescut de la 4 % în 1989 la 20 % în 1993, pentru a ajunge la 35.9 % în 2000, după acest an România a devenit o „poveste de succes”: până în 2006, rata sărăciei absolute s-a redus la 13.8 %, existând tendinţa de scădere în continuare. Veridicitatea acestor date este confirmată de un fenomen observabil fără prea mari eforturi: de la un sezon la altul, românii doboară recordul la cumpărături. Trebuie menţionat faptul că această creştere este datorată şi banilor pe care îi trimit acasă cei plecaţi la muncă în ţările occidentale (este vorba de peste trei milioane de emigranţi).

La nivel politic, există câteva evenimente pe care le consider reprezentative pentru finalul tranziţiei. În primul rând, sunt de remarcat rezultatele slabe de la alegerile europarlamentare înregistrate de către un partid extremist precum Partidul România Mare. În oglindă, trebuie reţinute şi rezultatele slabe ale unei formaţiuni politice cu caracter etnic, precum Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Cele două formaţiuni, PRM şi UDMR, s-au potenţat reciproc în toată perioada de tranziţie, menţinând în politica românească discursul centrat pe elementul etnic. Este ştiut faptul că UE nu agreează astfel de discursuri, chiar dacă apără drepturile minorităţilor. În prezent, UDMR nu prea mai are ce să ceară statului român (mai ales în condiţiile în care această formaţiune politică a stat la guvernare din 1996 fără întrerupere), iar electoratul său s-a diminuat. Este posibil ca la alegerile din toamnă să nu depăşească pragul electoral de 5% % (ultimul sondaj INSOMAR arată că UDMR ar obţine 4%). %).). Astfel că, după alegerile din toamnă, disputele pe teme etnice vor dispărea din viaţa politică odată cu agenţii lor1. În al doilea rând, se poate remarca o trecere de la un sistem politic cu partid dominant la unul cu partide de forţă comparabilă. Partidul Social Democrat (PSD), care a dominat viaţa politică postdecembristă, a scăzut în preferinţele electoratului ajungând să fie al doilea partid din România. În prezent, el este cotat mult sub Partidul Democrat-Liberal (PD-L)2. În al treilea rând, se constată o evoluţie a formaţiunilor politice de la partide de leader la formaţiuni sistemice. Remarcăm în acest sens pierderea alegerilor din partid de către Ion Iliescu, dizidenţele din PRM, căderea dramatică în preferinţe a acestui partid şi „tocirea” imaginii leader-ului acestuia, Corneliu Vadim Tudor. În prezent, se vorbeşte de PD L ca fiind partidul al cărui leader real ar fi Traian Băsescu. Totuşi, în acest partid nu este liniştea ce domina în PDSR-ul lui Ion Iliescu şi nici în PRM-ul lui Vadim Tudor.

1 Chiar dacă UDMR va deveni partid parlamentar prin obţinerea cel puţin a şase colegii de deputaţi şi două de senator, nu va mai avea aceeaşi forţă pe care a avut-o timp de optsprezece ani.

2 Sondajul INSOMAR, realizat între 22 şi 30 iulie 2008, arată că, în prezent, raportul de forţe este următorul: PDL: 38%, PSD: 26% şi PNL 16 %. Celelalte partide s-ar situa sub pragul electoral: UDMR ar obţine 4%, PRM şi PNG câte 3%, PC, PIN şi PNŢCD câte 2%, iar rivalul UDMR, Partidul Civic Maghiar 1%.

RO_MD_remake_175_240.indd 92

12/8/2008 7:52:04 PM

[93]

Sorin Bocancea Integrarea Europeană – final de tranziţie în România

În al patrulea rând, atrag atenţia asupra unui fenomen ce a primit deseori interpretări în notă negativă: conflictul dintre Preşedinte, pe de o parte, şi Premier şi o majoritate a parlamentarilor, de cealaltă parte. „Războiul dintre palate”, cum a fost numit în presă, a avut o importanţă decisivă în schimbarea percepţiei populaţiei faţă de instituţiile statului. Până în 2004, aceste instituţii erau percepute împreună, ca formând un tot, între persoanele ce le reprezentau existând o complicitate. Odată cu acest conflict, populaţia a perceput separaţia puterilor în stat. Românii au văzut că este posibil ca instituţiile să se blocheze reciproc şi mai ales au conştientizat faptul că nimeni nu deţine atâta putere încât să-l elimine pe celălalt. Tot în acest război au fost scoase în faţă instituţii care ani de zile s-au păstrat într-un cvasi-anonimat, dar care sunt responsabile de mersul reformelor din România. Este vorba de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Departamentul Naţional Anticorupţie. În al cincilea rând, este de remarcat faptul că, pentru prima dată, o lege organică este impusă de către o organizaţie non-guvernamentală. Este vorba de legea electorală3 adoptată în urma unei campanii a Asociaţiei Pro Democraţia. Chiar dacă forma acesteia a fost modificată, rămâne faptul că societatea civilă începe să-şi impună opiniile până la nivelul legislativ. În afară de această victorie a societăţii civile, un element pozitiv este şi implicarea unor personalităţi culturale de prim rang în activităţi cu caracter politic, fapt ce îngroapă mitul „virtuţilor apolitismului” ce a dominat tranziţia românească. În fine, consider de o mare importanţă faptul că Preşedintele României a condamnat în mod oficial comunismul. În toată perioada tranziţiei, majoritatea politicienilor români au practicat un discurs ambiguu faţă de istoria recentă, menţinând în opinia publică o anumită nostalgie după cea mai nefastă perioadă din istoria românilor şi încurajând respingerea valorilor societăţii capitaliste şi ale democraţiei. Condamnarea oficială a comunismului a fost un gest de asumare a unui trecut de care românii nu sunt străini şi eliminarea unei confuzii a valorilor întreţinute de către foştii comunişti convertiţi la democraţie.

Noul statut al României o determină să-şi regândească politica externă, îndeosebi în ceea ce priveşte abordarea relaţiilor cu Republica Moldova. Se poate remarca un final de tranziţie şi în acest domeniu. Autorităţile române nu mai afirmă în mod zgomotos dorinţa de unire a Basarabiei cu România, unica soluţie afirmată de către preşedintele Băsescu fiind „întâlnirea în UE”. Chiar dacă naţionaliştii sentimentali ar putea vedea în această schimbare de atitudine o abandonare a cauzei, poziţia actuală a României este de înţeles. Afirmarea cu emfază a acestui deziderat ar irita atât Rusia, care doreşte să-şi menţină influenţa în zonă, cât şi populaţia rusofonă din Moldova. De asemenea, există o rezistenţă faţă de această idee şi din partea majorităţii politicienilor din Republica Moldova, perspectiva unirii însemnând pentru ei pierderea privilegiilor. De aceea, o abordare pragmatică aduce mai multe servicii decât una la nivel declarativ.

3 Noua lege realizează trecerea de la votul în sistem proporţional, adică pe liste, la scrutinul majoritar prin vot în colegii uninominale. Iese acum la iveală faptul că partidele din România suferă de o lipsă de resurse umane, sistemul pe liste permiţând candidaturile aceloraşi politicieni, ale căror merite erau doar bunele relaţii cu şefii politici. Sistemul uninominal va permite o apropiere a candidaţilor de electorat, singura legitimare a acestora fiind voturile.

Alegerile din toamna lui 2008 vor aduce surprize, fiindcă politicieni ce au anunţat că vor ieşi din politică doar „cu picioarele înainte” (după expresia lui Ion Iliescu) se vor trezi eliminaţi din politica la nivel înalt. Acesta este şi motivul pentru care o mare parte dintre actualii parlamentari se opun votului uninominal şi speră că acesta să fie blocat de către PRM.

RO_MD_remake_175_240.indd 93

12/8/2008 7:52:04 PM

[94]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Relaţiile dintre comunităţile româneşti de pe ambele maluri ale Prutului nu pot fi concepute cu ignorarea politicii UE în ceea ce priveşte buna vecinătate şi perspectiva extinderii. De aceea, este necesară depăşirea perioadei romantice a afirmării patriotarde a idealului unionist şi abordarea pragmatică a acestui aspect. Programele puse la dispoziţie de UE sunt o bună ocazie de realizare a unei solidarităţi de fapt, astfel încât existenţa graniţei să devină o chestiune golită de conţinut. Să nu uităm, apoi, faptul că mulţi dintre tinerii de pe malul stâng al Prutului sunt bursieri ai statului român. Cu toate că în prezent acest fenomen şi-a pierdut din spectaculozitate, el există şi continuă să furnizeze o bună parte din viitoarele elite politico-administrative ale Republicii Moldova. În fine, acordarea cetăţeniei române românilor din Republica Moldova este un proces ce continuă, chiar dacă în ritm mai lent.

Este uşor de observat faptul că politicienii din Republica Moldova abordează periodic discursul proeuropean din motive electorale, iar în fapt duc o politică menită să izoleze Moldova de Europa. Şi politicienii din România au făcut la fel în anii ’90.

90. Nimic nou sub Soare. O mare parte din electoratul românesc îşi pierduse speranţa că integrarea României va deveni vreodată realitate. Cu toate acestea, integrarea s-a produs, ea punând capăt tranziţiei, fenomen care risca să nu se mai termine. Şi Republica Moldova ar putea avea acelaşi traiect. Important este ca societatea să-şi aibă propria evoluţie astfel încât, în scurt timp, politicienii să o aprecieze doar pozitiv. Parteneriatele structurate cu România sub egida UE sunt soluţia. Dacă românii din Moldova aşteaptă europenitatea de la politicieni, vor avea mult de aşteptat. Europenitatea nu va veni printr-un plan cincinal impus de la centru, în maniera comunistă, ci prin acţiuni constante, la diferite niveluri, în parteneriat cu românii din România. În timp, ceea ce astăzi pare o imposibilitate, se va produce în mod firesc şi tranziţia din Republica Moldova s-ar putea încheia la fel ca şi cea din România.

Sorin Bocancea Doctorand în Ştiinţe Politice Iaşi

RO_MD_remake_175_240.indd 94

12/8/2008 7:52:05 PM

[95] If socio-politicians regard „transition” as a concept indicating a move towards post capitalism or towards the global society (in both positive and negative sense, depending on the ideological option of each), for Romanians it has a particularly negative connotation. In the 1990s, for the majority of Romanian population, transition meant a period when communist tranquility was replaced by the noise of democracy, and employment security by market uncertainty. Above all, social imagination made place for a lot of mythology about Europe, generating all kinds of complexes, from that of inferiority (generated by economic analysis) to the one of some contemptuous superiority (a product of illusory distinction between the surfeited and rude West and poor and highly spiritual East).

European Integration – End of Transition in Romania

The 1990s were marked by events that placed Romania in the category of post-communist countries with uncertain evolution. Such developments as „mineriads”, inter-ethnic conflicts at Targu Mures, ponzi schemes such as the „Caritas” and the ransacking of several banks stuck labels which Romanians had a hard time removing. Despite the fact that the request to adhere to the European Union had been made back in 1995, Romanian authorities did not take any measures to prove that they really wanted Romania to join the EU. It was only after the much disputed decision of President Constantinescu to allow surveillance of the Romanian air area by NATO’s military aviation, during the conflict in the former Yugoslavia, that the Western countries began to look at Romania as to a possible partner.

In 1999, Isarescu’s Government was the first Government to be given positive marks noted by the European Commission. Therefore, we can say that only after 1999 it became possible to notice a clear orientation towards the EU from the part of Romanian authorities.

In 1993, the Copenhagen Council stated that a country wishing to adhere to the EU had to meet the following criteria: to have a functional market economy, a strengthened democracy, and to take on the entire European legal baggage. In 2000, Romania was still far from meeting these criteria: in the economic area still there was no legal framework for a functional market economy; in the political area, despite the Government having changed, no sign of a strengthened democracy, while the Community Acquis had been assumed to rather small extent. However, an increasingly clear orientation towards the EU accelerated the developments, and in 2007 the EU border moved on the Prut.

After 2000, one can recall a series of events, that were decisive for Romania. In 2003, a new Constitution was adopted clearly stating that private ownership was guaranteed by the state (according to the 1991 Constitution, the state just „protected” ownership). In 2004 Romania obtained NATO membership, and in 2007, after it missed the integration opportunity in 2005, became a EU member. However, this trajectory was accompanied by negative issues: a phenomenon called „baroniade” that took full swing during the 2000-2004 mandate and the cult of personality of the Prime-Minister Adrian Nastase, proved the fact that Romania was living a totally authoritarian regime disguised in rites specific to democracy. All this took place on the background of a continuous national lamentation about the interminable transition.

If we were to follow the pessimist discourse dominant in Romania, it would be impossible to explain how this country has ultimately obtained membership of NATO and the EU, going so far as to assert that after Romania’s accession, these political realities are not any more what they once had been. I believe that such a discourse moves us

RO_MD_remake_175_240.indd 95

12/8/2008 7:52:05 PM

[96]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

further away from what has happened in Romania in the eighteen years of maturing democracy. I sustain that Romanian transition acquired some sense meaning the moment when Romanian authorities started a structural partnership with the EU, the moment the biannual reports of the European Commission started to serve as a governance program. Integration into European structures heralded the end of transition in Romania.

Further I will focus on some elements which I believe are signs of the end of transition.

At economic level there is a continuous economic growth that starts to be felt in the day to day life of each citizen. According to the 1998-2007 Public Opinion Barometer, conducted by the SOROS Foundation, since 2000 the rate of absolute poverty started to drop. Thus, if in the first years of transition it raised from 4% in 1989 to 20% in 1993, to further reach 35.9 % in 2000, after this year Romania became a „success story”: until 2006, the absolute poverty rate dropped to 13.8%, showing a tendency to further decrease. The veracity of this data is proved by a phenomenon observable without much effort: from season to season Romanians beat shopping records. It has to be mentioned that this growth is also due to the money sent home by those who went to work in Western countries (more than three million emigrants).

Secondly, one can notice a move from a political system with a dominant party to a system with a range of parties with comparable force. The Social Democratic Party (PSD), which dominated the post-December political life, has dropped in the electoral preferences, being ranked as the second party in Romania. Currently it is ranked much lower than the Democratic-Liberal Party (PD-L)2.

Thirdly, political formations tend to evolve from leading parties to systemic formations.

In this sense failure at party elections by Ion Iliescu, the factionalism in the PRM, the dramatic drop in preferences for this party and the „blunting” the image of its leader, Corneliu Vadim Tudor should be mentioned. Currently the PD-L is being talked about 1 Even though the UDMR will become a parliamentary party by obtaining of at least six collegiums of deputies and two of senators, it will not have the same power it had for eighteen years.

2 The INSOMAR survey, conducted between July 22 – 30, 2008, indicates that currently the power is distributed as follows: PDL: 38%, PSD: 26% and PNL 16%. Other parties would find themselves under the electoral threshold: UDMR would obtain 4%, PRM and PNG 3% each, PC, PIN and PNŢCD 2% each, and the rival UDMR, the Hungarian Civil Party 1%.

RO_MD_remake_175_240.indd 96

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008.

Muzeul de Istorie Naturală, Iaşi / Natural History Museum, Iasi

At political level, there are several events which I considered as being representative for the end of the transition. Firstly, the remarkably poor results in the elections for the European Parliament, registered by an extremist party such as the Greater Romania Party (PRM). Conversely, one should recall the poor results of a political formation of ethnical character, such as the Democratic Union of Hungarians from Romania (UDMR). Both formations, PRM and UDMR, have strengthened each other during the whole period of transition, maintaining the political discourse focused on the ethnical element. It is well known that the EU dislikes such discourses, even though they protect the rights of minorities. Currently UDMR does not have much to ask for from the Romanian state (especially under the circumstances when this political formation has constantly been part of the government since 1996), and its electorate has diminished. It is possible that in the autumn elections it will not cross the 5% electoral threshold (the recent INSOMAR survey shows that UDMR is likely to get 4%). So, after the autumn elections, ethnical disputes will disappear from the political life along with their agents1.

12/8/2008 7:52:05 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 97

12/8/2008 7:52:12 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 98

12/8/2008 7:52:20 PM

[99]

Sorin Bocancea European Integration – End of Transition in Romania

as a party whose real leader would be Traian Basescu. However, this party can not boast the tranquillity that dominates Ion Iliescu’s PDSR, nor Vadim Tudor’s PRM. Fourthly, I would like to emphasize a phenomenon often interpreted in a negative way: the conflict between the President on the one hand, and the Prime Minister and the parliamentary majority, on the other. „The war between the palaces”, as it was called by the press had a decisive importance in changing the population’s perception of state institutions. Until 2004, these institutions were perceived together, as a whole, and there was a complicity among persons the representing them. Since the conflict, people sensed a separation of powers within the state. Romanians saw that it was possible for institutions to mutually block each other, and in particular they became aware that neither was powerful enough to eliminate the other. The same war brought to light institutions that for years had been quasi-anonymous, but which were responsible for the course of reforms in Romania. Here I mean the Supreme Council of Magistrates and the National Anticorruption Department.

Fifthly, it should be noted that for the first time an organic law was imposed by a nongovernmental organization. This is the law on elections3 adopted following the campaign of the Pro Democratia Association. Although the form of the law was changed, the fact that the civil society was able to impose its judgment up to legislative level, stands. Besides this victory of the civil society, another positive element is the involvement of some top level cultural personalities in political activities, a fact that buries the myth about the „virtues of political indifference” that dominated the Romanian transition.

The new status of Romania determined it to re-think its external policy, in particular in terms of its approach to the relationships with the Republic of Moldova. The end of transition can be felt in this area, too. The Romanian authorities do not any more loudly assert their desire for the unification of Bessarabia and Romania, the only solution, as asserted by President Basescu, being „to be joined the EU”. Even though sentimental nationalists could see this change of attitude as a desertion of the cause, the current position of Romania is understandable. Emphasizing this desire would irritate both Russia, who wants to maintain its influence in the area, and the Russian-speaking 3

The new law accomplishes the move from the proportional system poll, that is by lists, to majority poll by voting in uninominal collegiums. Now it comes to light that Romanian parties experience scarcity in human resources, as the system using lists allows to have the candidatures of the same politicians whose merits were just good connections with political bosses. The uninominal system will allow the candidates whose only legitimation was the votes, to get closer to the electorate. The elections in autumn 2008 will bring surprises, because the politicians who announced that they would leave politics only „with their feet foremost” (i.e. carried in a coffin according to Ion Iliescu’s expression), will find themselves eliminated from high-level politics. This is a reason for numerous current parliamentarians to oppose uninominal voting and hope that it will ultimately be blocked by the PRM.

RO_MD_remake_175_240.indd 99

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008.

Muzeul de Istorie Naturală, Iaşi / Natural History Museum, Iasi

In the end, I believe it very important that the President of Romania has officially condemned communism. During the entire period of transition, the majority of Romanian politicians talked quite ambiguously about the recent history, maintaining a somewhat nostalgic public opinion about the least fortunate period in Romanian history and encouraging the rejection of the values of capitalist and democracy. Official condemnation of communism was a gesture of assuming a past which is not foreign to Romanians and eliminating a confusion of values maintained by the former communists converted to democracy.

12/8/2008 7:52:20 PM

The relationships between the Romanian communities on both banks of the Prut is inconceivable if the EU good vicinity policy and extension perspective is ignored.

Therefore, it is necessary to overcome the romantic period of patriotard assertion of the unionist ideal and take a pragmatic approach to this aspect. The programs provided by the EU are a good opportunity to accomplish actual solidarity, so that the existence of a border should become meaningless. Further, we should not forget that many young people from the left bank of Prut study using scholarships granted by the Romanian state. Although at present this phenomenon has lost its momentousness, it exists and continues to supply many of the future political-administrative elite of the Republic of Moldova. Finally, granting Romanian citizenship to Romanians from the Republic of Moldova is a continuous process, albeit with a slower pace.

It is easy to notice that the politicians from the Republic of Moldova periodically tackle the pro-European discourse for electoral reasons, while in fact they promote a policy aiming to isolate Moldova from Europe. Romanian politicians did the same in the 1990s. Nothing new under the Sun. An important part of the Romanian electorate had lost hope that Romania’s integration would ever become a reality. Nevertheless integration took place, putting an end to a transition that was at risk of never ending.

The Republic of Moldova could also have the same trajectory. The point is that society should evolve in its own way, so that shortly politicians would not have the opinion not to go along with it. The solution is to have structural partnerships with Romania under the auspices of the EU. If the Romanians from Moldova wait for europeanity to come from politicians, they will have to wait for a long time. Europeanity will not come by five-year plan imposed from the centre, in a communist way, but by permanent action at a different level, in partnership with Romanians from Romania. Over time, what now seems impossible will take place naturally and the transition of the Republic of Moldova could come to an end the same way as the one in Romania.

Sorin Bocancea PhD candidate in Political Science Iasi

RO_MD_remake_175_240.indd 100

[100] Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Casa Muzeu Mihail Sadoveanu, Iaşi / The House Museum of Mihail Sadovenau, Iasi

population in Moldova. Also, this idea is resisted by the majority of politicians in the Republic of Moldova, because the perspective of unification for them would mean a loss of privileges. Therefore, a pragmatic approach is more useful than one made at statement level.

Muzeotopia, Ilya Rabinovich. 2008. Muzeul de Istorie Naturală, Iaşi / Natural History Museum, Iasi

>RO-MD/Moldova în două scenarii

12/8/2008 7:52:20 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 101

12/8/2008 7:52:26 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 102

12/8/2008 7:52:32 PM

[103] Referindu-ne la semnificaţia aspectului grafic al publicaţiei RO-MD/Moldova în două scenarii trebuie specificat că atât logica interdisciplinară a proiectului, cât şi cele două sesiuni din această vară (2008) s-au sincronizat cu evenimentele sportive intens mediatizate - Campionatul Mondial de Fotbal din Austria şi Elveţia şi Jocurile Olimpice din China. Încărcătura competiţională, dar şi tensiunea psihologică a evenimentelor nu putea să nu capteze atenţia participanţilor şi a echipei de proiect care, în final, a influenţat şi identitatea grafică a proiectului (vezi afişul atelierului interdisciplinar, cărţile poştale şi parţial unele secţiuni din această publicaţie). Concomitent CMF a creat o foarte bună vizibilitate echipei naţionale a României, care a consolidat sentimentul de comuniune între participanţii de la Iaşi şi Chişinău, depăşind o solidaritate competitivă. În aceste circumstanţe imaginea jumătăţii de teren de fotbal cu o singură poartă în cazul interacţiunilor dintre cele două echipe a proiectului a căpătat multiple conotaţii în contextul aspectelor de ordin politic, economic şi social, abordate pe parcursul sesiunilor atelierului interdisciplinar.

Totodată, spectacolul de încheiere a Jocurilor Olimpice din Beijing a însemnat un motiv în plus pentru evocarea ediţiei JO din Seul de către curatoarea Binna Choi (Utrecht) atunci când s-a referit în textul său la mecanismele de manipulare în masă şi crearea unor manifestări şi spectacole de amploare pentru acumularea capitalului politic. Totodată, şi curatoarea Yu Yeon Kim (Seul) a comentat contextul Jocurilor Olimpice din Beijing, atunci când s-a referit în textul său la companiile Google, Yahoo şi Skype, care au compromis angajamentul lor de libertate a cuvântului prin acceptarea monitorizării comunicaţiilor ca o condiţie a activităţii lor în China. În acest mod poporul chinez, este “protejat” de un gen de informaţie critică care vine din afara teritoriului ţării – de aşa-numitul “Marele Zid de Foc”1. Alte naţiuni represive folosesc blocuri similare. Dacă poţi controla accesul la informaţie, poţi controla masele – cel puţin pentru un timp2.

Anterior, în urma mediatizării itinerariului parcurs de flacăra Olimpică peste continente cu destinaţia finală Beijing, au avut loc manifestări şi proteste vehemente în legătură cu ocuparea Tibetului de către China încă din 1950-51. Incidentele ce s-au produs în vara anului 2008 în Tibet, Franţa, Marea Britanie, SUA şi în alte ţări au amplificat aceste proteste şi au lansat o critică deschisă în adresa oficialităţilor de la Beijing referitor la politica promovată în această regiune şi a formelor compromise de mediatizare a Jocurilor Olimpice.

Itinerariul torţei olimpice care a traversat România şi Republica Moldova în 1980 / The itinerary of the Olympic torch, which crossed Romania and Republic of Moldova in 1980.

Nota editorului:

În aceste circumstanţe capătă o semnificaţie aparte şi evocarea traseului torţei olimpice ce a traversat Moldova acum câteva decenii în preajma jocurilor Olimpice de la Moscova (1980), un parcurs care a legat pentru scurt timp cele două ţări: actuala Republica Moldova (pe atunci RSSM) şi România. Evident că referindu-ne la acel itinerariu, la fel de bine mediatizat de agenţiile mass-media din URSS, care a conectat într-un fel cele două regiuni ale Moldovei nu se putea pune problema solidarităţii transfrontaliere şi a unui protest privind ocuparea şi sovietizarea forţată a regiunii reieşind doar din divergenţele ideologice, ce-i drept de suprafaţă existente pe atunci între regimul ceauşist şi cel brejnevist. Drept dovadă a acestui parcurs lipsit de orice încărcătură simbolică, a pasivităţii politice şi, respectiv, a unei false solidarităţi încă mai putem contempla monumentul amplasat pe traseul flăcării olimpice, la frontiera cu România (loc. Leușeni, Republica Moldova) şi torţa Olimpiadei-80, păstrată în colecţia Muzeului de Istorie şi Etnografie din Edineț. Ştefan Rusu Artist vizual/curator Chişinău 1 Informaţie reconfirmată de jurnaliştii care au mediatizat Jocurile Olimpice 2008 de la Beijing 2 DMZ(Demilitarised zone)-The Politics of Izolation, Yu Yeon Kim, 2008

RO_MD_remake_175_240.indd 103

12/8/2008 7:52:34 PM

[104]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Monument dedicat flăcării olimpice situat pe traseul internaţional Leuşeni-Chişinău la frontiera cu România / The Monument dedicated to the Olympic flame located on the road Leuseni-Chisiunau at the border with Romania. Photo by Stefan Rusu

Editor’s note: When we refer to the significance of the graphic design of the RO-MD/Moldova in two scenarios publication, we must remind that the project’s interdisciplinary logic and the two summer sessions (2008) have synchronized with two highly publicized sport events - the World Football Championship in Austria and Switzerland and the Olympic Games in China. The competitive charge and the psychological tension of the events have also attracted the project crew and participants’ attention, a situation that finally came up to influence the project’s graphic appearance (see the interdisciplinary workshop poster, the postcards and partly this publication). The World Football Championship generated a very good visibility of the national Romanian team, a fact which strengthened the feeling of communion between the participants from Iasi and Chisinau, transcending the feeling of a simple competitive solidarity. In these circumstances, the image of the half of football field with a single goal where two teams would interact, has gained multiple significances in the context of the political, social and economic aspects of the societies that have been discussed during the interdisciplinary workshop sessions.

In the same time, the Beijing Olympics closing ceremony has served as a reminder for the curator Binna Choi (Utrecht) to refer in her text to the Seoul Olympic Games in the context of mass manipulation, where she mentioned the creation of mass events and spectacles as means to gain political assets. So the curator Yu Yeon Kim commented on Beijing Olympics when she mention in her written contribution about Google, Yahoo and Skype companies that have made compromises with their freedom of speech standards by accepting to be under monitoring by the state authorities as a condition for their activity in China. This way, the Chinese people are “protected” from the critical information coming from outside by the so-called “Great Firewall”1. Some other nations make use of similar blocking systems. If you can control access to information, you can control the society, at least for some time2.

Previously, due to the media coverage of the Olympic torch route over the continents on the way to Beijing, many protest actions took place against the Chinese occupation of Tibet (1950-1951). Incidents from the summer of 2008 that took place in Tibet, France, Great Britain, USA and other countries have amplified the protests and launched an open criticism of the Beijing authorities’ regional politics and the deficient Olympic Games coverage.

In these circumstances, the Olympic torch that crossed Moldova a few decades ago with the occasion of the Moscow-80 Olympic Games receives a special meaning - the itinerary relating for a short period of time the two countries: the actual Republic of Moldova (then a Soviet republic) and Romania. It is obvious that in that cross-country itinerary, also well covered by the Soviet media agencies, one cannot talk about cross border solidarity or about a protest against the occupation and forced sovietization of the region, building the argument on the superficial ideological divergences between the Brezhnev and Ceausescu regimes of the era. As a proof of this historical event lacking any symbolic meaning, an example of political impotence and false solidarity, can serve the monument dedicated to the Olympic flame route located near the MoldoRomanian border (Leuseni, Republic of Moldova) and the torch of the 1980 Moscow Olympics from the collection of the Museum of History and Ethnography from Edinet.

Stefan Rusu Vizual artist/curator Chisinau 1 Information confirmed by the journalists who covered the 2008 Beijing Olympic games.

2 DMZ (Demilitarized zone) - The Politics of Isolation, Yu Yeon Kim, 2008

RO_MD_remake_175_240.indd 104

12/8/2008 7:52:37 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 105

12/8/2008 7:52:42 PM

Torţa Jocurilor Olimpice Moscova-80 din colecţia Muzeului de Istorie şi Etnografie din Edineţ, Republica Moldova / The torch of the Moscow-80 Olympic Games from the collection of the Museum of History and Ethnography from Edinet, Republic of Moldova

chapter

capitolul

3

[filme / films]

RO_MD_remake_175_240.indd 106

12/8/2008 7:52:45 PM

Aurelia Mihai ... şi cel moldovean Veaceslav Druţă La cumpărături Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş, Denis Bartenev MALLdova

RO_MD_remake_175_240.indd 107

Aurelia Mihai ... and the Moldavian Veaceslav Druta Shopping Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Tiganas, Denis Bartenev MALLdova

12/8/2008 7:52:48 PM

[108]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

“... şi cel moldovean” Aurelia Mihai Video, HD, format 16: 9, stereo, 31’47”, 2008

... and the Moldavian” Aurelia Mihai Video, HD, format 16: 9, stereo, 31’47”, 2008

Subiectul filmului “...şi cel moldovean” pare să fie ciobanul moldovean, care îşi practică meşteşugul transmis din tată în fiu, astăzi ca şi întotdeauna, chiar dacă e nevoit să arunce lâna, sau să vândă brânza cu dificultate. Gândit ca un dialog fictiv, peste graniţa teritorială a României, (mai exact spus a regiunii Moldova) şi a Republicii Moldova, două ţări despărţite de râul Prut şi de istorie. Nu doar limba e aceeaşi, şi multe din satele de pe ambele maluri ale Prutului poartă aceleaşi nume, iar brânza se face după aceeaşi reţetă. Am ales motivul ciobanului, atât pentru conotaţia lui legendară în cultura românească, cât şi pentru faptul că în Comunitatea Europeană această formă tradiţională a oieritului nu are şanse de supravieţuire.

The topic of the film “...and the Moldavian” seems to be the Moldavian shepherd who plies his trade handed down from father to son, today just like in any time, even if he has to throw the wool away or sell the cheese with difficulty. The film is thought out as a fictional dialogue, across the territorial border of Romania (more exactly of the Moldova region) and of the Republic of Moldova – two countries divided by the Prut River and by history.

Not only the language spoken is the same, but many villages from both banks of the Prut River have the same name, and the sheep cheese is made according to the same recipe. I chose the motif of shepherd both for its legendary connotation in the Romanian culture and for the fact that this traditional form of sheep breeding has no chance to survive.

Filmul meu prezintă viaţa ciobanilor de pe malurile Prutului în două straturi narative, unul vizual şi unul sonor. Imaginile arată cultura arhaică a oieritului românesc, meşteşugul tradiţional - oaia se tunde manual, la fel şi mulsul, jupuirea pielii, sau tehnologia de preparare a brânzei. Sunetul prezintă în off protagoniştii filmului. Aceştia au lucrat printre altele ca turnători la Timpuri Noi în Bucureşti, ca mineri în Valea Jiului sau au părăsit institutul la Chişinău, au fost şoferi de autocar în Siberia, şi au luat credit să cumpere oi.

My film presents the life of shepherds from both banks of the Prut River in two narrative layers: the visual layer, and the sound layer. The images show the archaic culture of Romanian sheep breeding, the traditional trade – sheep shearing is done manually, and so is the milking, skinning or cheese making process. The sound presents the film protagonists speaking off-camera. They used to work, among others as iron casters at the Timpuri Noi factory in Bucharest, as miners in Valea Jiului, or left the university in Chisinau, worked as bus drivers in Siberia, and took out Ioans to buy sheep.

Pentru ochiul european occidental aceste imagini par a fi din alte timpuri. În comunitatea europeană totul e reglementat şi industrializat, subvenţii se oferă de la 50 de oi în sus, iar piaţa de desfacere pentru lâna şi piei în România nu mai există. Brânza concurentă cu cea olandeză şi franceză, iar carnea de miel cu cea din Noua Zelandă.

For a western European eye, these images seem to hail from other times. Everything is regulated and industrialized in the European community, subsidies are provided for upwards of 50 sheep, while the wool and skins market no longer exists in Romania. Sheep cheese competes with Dutch or French cheese, while lamb has to complete with the lamb – produced in New Zeeland.

Din relatările oamenilor de pe malurile Prutului se formează, în filmul meu, contextul istoric, prin povestiri trăite de ei înşişi, dar şi de străbunicii lor.

Prin acest subiect nu abordez numai un anacronism al zilelor noastre, ci descriu în imagini arhaice şi perspective multiple, contextul economic, social şi istoric actual.

The accounts of the people from both banks of the Prut Rivers form the historical context of my film, through stories experienced by them and by their great grandparents. Not only do I address an anachronism of today, but I also describe the current economic, social, and historical context in archaic images and from multiple perspectives.

RO_MD_remake_175_240.indd 108

12/8/2008 7:52:48 PM

[109]

Aurelia Mihai ... şi cel moldovean / ... and the Moldavian

Aurelia Mihai. Imagini din filmul “... şi cel moldovean”, 2008 / Stills from the film “... and the Moldavian“

RO_MD_remake_175_240.indd 109

12/8/2008 7:53:01 PM

[110]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Veaceslav Druţă. Imagini din filmul „La cumpărături”, 2008 / Veaceslav Druta, Stills from the film “Shopping”

RO_MD_remake_175_240.indd 110

12/8/2008 7:53:04 PM

La cumpărături Veaceslav Druţă (în colaborare cu Ioana Noveanu), Video, 51’ , 2008

[111]

Veaceslav Druţă La cumpărături / Shopping

Shopping Veaceslav Druta (in cooperation with Ioana Noveanu), Video, 51’ , 2008

Protagoniştii filmului sunt câţiva comercianţi, din România şi Republica Moldova, care au acceptat sa fie filmaţi în timpul cumpărării, transportării şi vânzării mărfurilor cu care îşi fac afacerile. Sunt persoane care provin din medii diverse, care, de regulă nu au studii în acest domeniu şi care au găsit în comerţ o sursă de venit, după anii 1990. Comerţul privat era deseori calificat drept speculaţie şi era pedepsit de autorităţi în timpurile sovietice. Astăzi este o activitate legală în aceste ţări, dar destul de dependentă de regimul politic şi relaţiile externe ale statelor respective.

Oamenii încearcă să se adapteze şi să se tot readapteze la condiţiile care se schimbă în permanenţă în regiune. În dependenţă de preţuri şi de libertatea de a circula dintr-o ţară în alta s-au creat sensuri, (drumuri) de circulaţie a mărfurilor. De exemplu, până în 2007, ţigările erau transportate din Moldova spre România, iar unele mărfuri textile – din România spre Moldova. De multe ori produsele care vin în Moldova din România sau Ucraina sunt fabricate în China şi sunt cumpărate de către negustori la pieţe mari în Bucureşti sau Odesa, unde sunt vândute chiar de chinezi. După aderarea României la UE, circulaţia mărfurilor a scăzut foarte mult, între Moldova şi România. Cei care mai fac comerţ, merg acum la cumpărături la Odesa. Se simt tot mai mult hăituiţi de vameşi sau poliţie.

The movie protagonists are several merchants from Romania and the Republic of Moldova, who allowed themselves to be filmed while buying, transporting and selling the goods of their trade. These are people from various backgrounds, usually with no training in the domain, who discovered commerce as a source of income after the ‘90s. Private trading was often seen as profiteering and punished by the authorities during the Soviet era. Today, this is a legal activity in the countries of Eastern Europe, but rather dependent on the political regimes and the foreign relations of the states in the area. People try to adapt and constantly re-adapt to the ever-changing circumstances. Depending on prices and on the freedom to cross borders from one country into another, several routes have been established for the circulation of goods. For example, cigarettes usually go from Moldova towards Romania, and certain clothing items – from Romania towards Moldova. Oftentimes, the products coming into Moldova from Romania or Ukraine are made in China and purchased by the merchants in large bulk markets in Bucharest or Odessa, where they are sold by Chinese vendors. After Romania joined the EU, traffic decreased significantly between Moldova and Romania. Those who are still practicing this trade now go “shopping” to Odessa and they feel increasingly hassled by the customs and police officers.

Extrase din contextul lor, acţiunile acestor oameni ar putea părea absurde. Camera de luat vederi “urmăreşte” aceste acţiuni, lăsându-i pe „actori” să contribuie la construirea diegezei filmului.

Pulled out of their context, these people’s actions may seem absurd. The camera will try to follow these actions, allowing the merchants to contribute to the construction of the film’s diegesis.

RO_MD_remake_175_240.indd 111

12/8/2008 7:53:04 PM

[112]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş, Denis Bartenev.

Imagini din filmul “MALLdova”, 2008 / Stills from the film “MALLdova”

RO_MD_remake_175_240.indd 112

12/8/2008 7:53:09 PM

[113]

Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş, Denis Bartenev MALLdova

MALLdova, Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Țigănaș, Denis Bartenev, Video, 36’ 33’’ , 2008 Filmul „MALLdova” este compus din trei părţi şi a fost realizat în colaborare de Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Ţigănaş şi Denis Bartenev, care a pornit ca o serie de cronici (cu o continuitate şi după finalizarea proiectului), prin care să fie prezentată, într-o formă specifică “contra document“, situaţia actuală în care se află economia, cultura, sfera publică şi alte aspecte ale societăţii din Republica Moldova.

Prima parte a filmului, cu titlul „Statul Fantoma”, realizat de Tatiana Fiodorova, are ca subiect cetăţenia şi procesul de dezintegrare a statalităţii Republicii Moldova.

După dispariţia URSS - ului cea mai mare parte din statele post-sovietice nu s-au realizat ca state în principiu. Aceste state ori nu au reuşit să controleze teritoriul său, ori sunt dirijate din exterior şi reprezintă o democraţie de tip asediată, iar guvernarea este menţinută prin infuzii din afară. Republica Moldova, în acest caz, nu pare a fi o excepţie. Moldova nu posedă nici una din caracteristicile unui stat: teritoriul său este divizat, nu există nici o guvernare care ar fi putut controla acest stat în limitele graniţelor sale, un popor omogen din punct de vedere etnic nu a existat niciodată şi nu va mai exista, iar o naţiune, în sensul politic şi civic, nu s-a constituit. În cea de-a doua parte a filmului este investigat fenomenul caselor de cultură atât de specific statelor din arealul post-sovietic. Acesta a fost cunoscut în România ca şi Cămin Cultural şi practic este pe cale de dispariţie, în timp ce reţeaua Caselor de Cultură din Republica Moldova există şi astăzi prin efortul nomenclaturii noi, preocupată de menţinerea lor. Fenomenul este revăzut astăzi atât prin experienţa foştilor activişti şi colaboratori ce au lucrat în una din casele de cultură din zona rurală a Moldovei, dar şi prin opinia unor culturologi implicaţi în proiect.

Cea de-a doua parte a filmului se numeşte „Localitatea cu un singur monument” şi este realizată de Vladimir Us şi Vadim Ţigănaş şi abordează faţetele controversate a spaţiului public. Odată cu prăbuşirea blocului socialist, acesta trece printr-un nou tip de transformare, modificându-se rapid. Dacă până în ‘89 acesta a fost politizat şi ideologizat excesiv, fiind dominat de sculpturi şi elemente de arhitectură cu un caracter monumental pronunţat, atunci după proclamarea independenţei Republicii Moldova noţiunea de spaţiu public, precum şi instituţia sau funcţia publică este pusă în discuţie abia foarte recent. Este evident că noul cadru liberal este net superior regimurilor anterioare şi reuşeşte să încorporeze majoritatea tipurilor de discursuri, inclusiv discursuri noi, care au circulat până în prezent în acest spaţiu. Întrepătrunderea elementelor ce aparţin ideologiei comuniste cu simbolurile capitaliste, convieţuirea propagandei patriotice cu cea a pieţii libere, eliberarea omului de un regim represiv, dublată de condiţionarea libertăţii acestuia prin limitarea puterii sale de cumpărare etc. caracterizează literalmente perioada de tranziţie prin care trecem cu toţii.

RO_MD_remake_175_240.indd 113

12/8/2008 7:53:09 PM

[114]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

MALLdova, Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Tiganas and Denis Bartenev, Video, 36’ 33’’ , 2008 “MALLdova” consists of tree parts, constituting a collaboration between Tatiana Fiodorova, Vladimir Us, Vadim Tiganas and Denis Bartenev. It started as a series of chronicles (which will be continued after the project completion) through which the authors intend to present the current state of the economy, culture, public sphere, and of other aspects of the society in the Republic of Moldova in a form specific to the counter-documentary style.

The first part of the film, entitled „Phantom State”, was produced by Tatiana Fiodorova.

Its topic is citizenship and state disintegration in the Republic of Moldova. After the disappearance of the USSR, the majority of states from the post-soviet space didn’t manage to become successful as states. These states either failed to control their territory or are ruled from the outside, representing a besieged democracy, while power is held through outside infusions. The Republic of Moldova doesn’t seem to be an exception in this case. Moldova possesses none of the traits of a state: its territory is divided; there is no government that could control this state within its borders; there never was, and never will be a homogeneous people from an ethnical point of view here; and a nation in the political and civic sense failed to be constituted.

In the second part of the film the phenomenon of “culture houses” , which was so common in the socialist era was investigated. In Romania it was known as „Caminul Cultural”, and that actually almost ceased to exist, where in case of the network of Culture Houses in the Republic of Moldova, the situation is the other way around; they still exist and moreover, the local bureaucrats are looking to maintain their function. The phenomenon is seen today through the eyes of former activists that worked previously in one of this Cultural Houses in the rural part of Moldova, and is also commented by the experts invited to collaborate in this project.

The third part of the film is entitled „The Township with a Single Monument”, and is produced by Vladimir Us and Vadim Tiganas. The film addresses the controversial facets of the public space. With the break-up of the socialist block, the latter underwent a new type of transformation, being subject to changes day by day. If before 1989, the public space used to be excessively politicized and ideology-based, being dominated by sculptures and architectural elements of strong monumental character, after the Republic of Moldova became independent, the notion of ‘public space’, as well as that of public institution or function has been put to discussion only recently. It is obvious that the new liberal framework is much superior to the previous regimes and manages to incorporate most discourse types, including the new discourses that used to circulate in this space until currently. The intertwining of elements belonging to the communist ideology with capitalist symbols, the cohabitation of patriotic propaganda with free market propaganda, the people’s liberation from a repressive regime doubled by their liberty conditioning through the limitation of their purchasing power, etc. – all these literally characterize the transition period that we are now all going through.

RO_MD_remake_175_240.indd 114

12/8/2008 7:53:09 PM

[115] RO_MD_remake_175_240.indd 115

12/8/2008 7:53:09 PM

chapter

capitolul

4

[practici artistice Ĺ&#x;i curatoriale ĂŽn contextul teritoriilor divizate / curatorial and artistic practices in the context of divided territories]

RO_MD_remake_175_240.indd 116

12/8/2008 7:53:13 PM

Binna Choi Societatea în devenire: Cum să transformăm non-cunoaşterea noastră privind Coreea de Nord?

Tilmann Meyer-Faje Imagini la schimb Laura Schleussner Valorile economice Iratxe Jaio & Klaas van Gorkum Economia neagră - Proiect în derulare

Binna Choi A Society to Come: How Should We Transform Our Non-knowledge of North Korea?

Tilmann Meyer-Faje Exchangeable Images Laura Schleussner Economic Values Iratxe Jaio & Klaas van Gorkum Black Economy - Work in Progress

Cătălin Gheorghe Miza practicilor artistice, ale politicilor instituţionale şi ale scenariilor de viitor în contextul relaţiilor RO-MD

Catalin Gheorghe The Stake of Artistic Practices, Institutional Polices, and Future Scenarios in the Context of RO-MD (Romania – Moldova) Relations

Yu Yeon Kim ZDM (Zonă demilitarizată) – Politici de izolare

Yu Yeon Kim DMZ (Demilitarized Zone) - The Politics of Isolation

Bik Van der Pol Studiu Lilia Dragneva Colaborare regională inter-relaţională

RO_MD_remake_175_240.indd 117

Bik Van der Pol Survey Lilia Dragneva Inter-relational Regional Collaboration

Dan Acostioaei Manual de istorie

Dan Acostioaei History Textbook

Ilya Rabinovich Muzeotopia

Ilya Rabinovich Museotopia

12/8/2008 7:53:16 PM

[118]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Două decoruri cu focuri de artificii Ceremonia de deschidere a jocurilor Olimpice a avut loc în a doua zi a seminarului nostru. De abia aflam despre dilema politică a Moldovei, cu implicarea României, UE şi Rusiei, relaţiile culturale şi politice complicate în regiunea Moldovei din România şi Transnistria autonomă, pro-rusă, când am auzit ştirea, cumva întârziată, că în Georgia a izbucnit războiul. Pe drum acasă, spre Olanda, la Aeroportul Internaţional Ferihegy din Budapesta, am cumpărat ziarul The Guardian. Pagina de titlu afişa proeminent două imagini reprezentând “focuri de artificii”: prima, festivă, la Stadionul Olimpic din Beijing, iar cealaltă, tragică, undeva în Osetia de Sud. Efectul a fost aproape de kitsch, o imagine cliché de co-existenţă a realităţilor contradictorii, la fel ca în fotografiile Magnum. În pofida faptului că a fost un adevărat kitsch, această juxtapunere a fotografiilor m-a făcut să deplâng situaţia curentă pe care o trăim şi gradul în care este mediată. Astăzi, când am recapitulat prezentarea mea din Chişinău, scriind acest articol, până la urmă am reuşit să urmăresc unele secvenţe din ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. Într-o secvenţă, Turnul Memoriei, arătând aproape ca Turnul Internaţional Constructivist renovat, a fost acoperit cu corpuri umane ale gimnaştilor în încercarea de a crea diferite modele şi forme, în timp ce steagul Olimpic, în sunetele fanfarei şi a spectacolului muzical, era ceremonios transmis primarului Londrei. Toate aceste ritualuri politice, manifestări glorioase ale unui secol de naţionalism înrădăcinat, reducerea “poporului” la un set de elemente minuscule de reprezentare a imaginii, aşa numitele “războaie culturale”, care se bazează, în mod extensiv, pe exploatarea simbolurilor, icoanelor şi manipularea maselor, s-au fixat cu greu în mintea mea. Aceste gânduri au evocat memorii ale Jocurilor Olimpice de la Seul din 1988, sau, mai curând, a Seulului în timpul acelei olimpiade, punându-mi întrebarea: avem noi, indivizii ca fiinţe umane, un loc în structura ierarhică a situaţiei sociale actuale?

Gardul de demarcaţie văzut din zona de frontieră a Coreei de Sud. Fotografie de Binna Choi / Dividing fence seen at the border area of South Korea.

Photo by Binna Choi

Societatea în devenire: Cum să transformăm non-cunoaşterea noastră privind Coreea de Nord?

Înainte şi după 1988 Anul 1988 este un an “simbolic” în istoria modernă a Coreei de Sud. Ţara nu doar a găzduit Jocurile Olimpice, dar a fost martoră a schimbărilor care au avut loc în acel

RO_MD_remake_175_240.indd 118

12/8/2008 7:53:17 PM

[119]

Binna Choi Societatea în devenire: Cum să transformăm non-cunoaşterea noastră privind Coreea de Nord?

timp în peisajul politic. În anul precedent, poporul, coreean a fost martorul ocular al proceselor judiciare asupra fostului preşedinte Du Hwan Cheon pentru ordonarea neruşinată a loviturii de stat, masacru şi corupţie, procese transmise de posturile TV. De asemenea, pentru prima dată în istoria Coreei, ţara a participat la alegerile directe a următorului preşedinte, care în permanenţă se referea la propria imagine ca cea a unei persoane obişnuite, de rând. Aceste evenimente şi viitoarele Jocuri Olimpice erau destul de semnificative pentru a anunţa triumful societăţii sud coreene asupra situaţiei de război din perioada post-colonială, dictaturii de aproape douăzeci de ani şi a regimului militar. Jocurile Olimpice au marcat, în afară de progresul politic, şi un progres economic, care a contribuit la liberalizarea călătoriilor sud-coreenilor peste hotare, la redresarea situaţiei adverse cu veniturile în turism. Bineînţeles, această avansare a fost accelerată şi de căderea zidului berlinez, care despărţea Germania şi transformarea lumii în condiţiile globalizării, determinată de victoria aparentă a capitalismului asupra socialismului. Anii 1990 au marcat un deceniu de transformări, şi nu doar pentru “estul” Europei, ci şi pentru coreeni, iar începutul deceniului, în special, a fost mai mult decât optimist privind urmările Jocurilor Olimpice spectaculoase şi auto-mulţumitoare. Călătoria noastră, ca naţiune, spre grandiosul stadion Olimpic, a fost foarte palpitantă. Fiecare clasă avea voie sa urmărească cele mai importante jocuri la televizor în timpul orelor!

Două Corei Această eră de mărşăluire spre “democraţie”, trăită de Coreea de Sud, de asemenea a avut rezonanţă în relaţiile dintre Nord şi Sud. Deşi peninsula coreeană a păstrat “istoria de o jumătate de milion de ani” de coexistenţă teritorială, cu utilizarea aceleiaşi limbi, ea a fost divizată în două ţări în 1953 şi de atunci există într-o stare “de sistare a focului” (conflict îngheţat). După trei ani de război, a fost încheiat un armistiţiu între guvernul comunist de la Nord şi cel capitalist de la Sud, stabilit pe fundalul de “independenţă” de la ocupaţia japoneză (1919-1945). Trebuie de menţionat, că această “eliberare,” nu a fost obţinută din interior, ci, mai curând, oferită ca şi o consecinţă a politicii mondiale. Începând din momentul de regenerare a Coreei de Sud şi în continuare, în perioada de dictatură şi regimuri militare, ideologia anticomunistă a fost fortificată mereu, încorporată în identitatea naţională şi explicată în toate faţetele societăţii. Aceasta a inclus şi instituţiile de învăţământ unde elevii erau instruiţi să deseneze placarde anticomuniste şi să scrie slogane frapante în fiecare an înainte de sosirea Zilei de Comemorare a Războiului. Legea securităţii naţionale a fost atât de rampantă, încât aşa-numitele “ştampile roşii” aveau puterea de a oprima fără cruţare disidenţii politici şi în umbra sferei publice. În situaţia în care Sudul era în permanenţă ameninţat de atacul inerent din partea Nordului, orice comunicare între populaţia civilă din Nord şi din Sud era strict interzisă. În timp ce Nordul integra ideologia “Juche” (de încredere în sine) în mitologia Generalului Kim, Coreea de Sud îşi formula istoria modernă ca unul dintre cele mai neîndemânatice state, o insulă izolată, în realitate situată în interiorul geografic al peninsulei, trăind fantezia unui rău ascuns undeva acolo! Începând cu anul 1997, când pentru prima dată guvernul de stânga a devenit partid de frunte, cu alegerea Preşedintelui Kim Dae Jung, care era “notoriu” pentru faptul că era “roşu,” situaţia a început să se schimbe vizibil. Politica acceptată drept “Politica Căldurii Soarelui ” a fost adoptată în calitate de directivă în abordarea de către Coreea de Sud a relaţiilor cu Coreea de Nord. Fiind asociată cu o fabulă cunoscută, care exprimă ideea că nu crivăţul, ci căldura soarelui face ca o persoană să-şi scoată haina, această politică intenţiona să adopte o atitudine mai pozitivă şi binevoitoare faţă de Nord, care se aştepta să rezulte într-o eventuală reunificare. Într-adevăr, prima întâlnire istorică a şefilor celor “două ţări”, după crearea celor două guverne, a devenit posibilă abia în anul 2000, a doua având loc în 2007. Vorbind sincer, nu este un schimb în ambele direcţii,

RO_MD_remake_175_240.indd 119

12/8/2008 7:53:17 PM

ci mai mult se produc “schimburi culturale”, când artiştii sud-coreeni sunt invitaţi să viziteze Nordul în cadrul unui program aprobat în prealabil, cu îndrumare din partea oficialităţilor nord-coreeni, sau ocazional, când un grup cultural numit “corul oficial” din Coreea de Nord vizitează Sudul pentru a prezenta un spectacol. Numărul acestor programe este tot mai mare. În Coreea de Nord a fost creat un sector economic special în cadrul căruia companiile sud-coreene îşi pot deschide filiale şi fabrici şi un program turistic pentru grupuri organizate, care include vizitarea unei zone limitate a munţilor Gumgangsan. În afară de aceasta, prin intermediul unui program televizat de ştiri din Coreea de Nord, prin diseminarea filmelor şi prin Internet, Sudului i-au devenit accesibile mai multe informaţii despre Coreea de Nord. Prin piaţa neagră via China, produsele culturale populare ale Coreei de Sud circulă şi în Nord. Aşa cum încă se mai învaţă la şcoală, Peninsula Coreeană numără o istorie de jumătate de milion de ani şi are aceiaşi limbă. Divizarea ei în două ţări a fost percepută nu doar ca o ameninţare, ci, de asemenea, ca o “tragedie etnică”, un sentiment care a fost rostit cu voce tare de ambele guverne. Timp de aproape două decenii ultimele, aparent se credea că Peninsula Coreeană este pe calea corectă spre procesul de reunificare. Totodată, deoarece guvernul actual, condus de Preşedintele neo-liberal recent ales (februarie 2008) pledează pentru o abordare “practică” (determinată de interesul Coreei de Sud) a relaţiilor cu Nordul şi relevă o atitudine îngrijorătoare a evocării politicilor nejustificate, pentru unii, ale “erei întunecate ” în politica coreeana, exista îngrijorări privind dezvoltarea în continuare a relaţiilor dintre Nord şi Sud. Pentru a înţelege această realitate este necesar de a observa cu atenţie schimbările politicii globale, semnalizate de cazul cu Georgia.

[120]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Reprezentanţii Coreei de Nord şi SUA trasează linia de demarcaţie (paralela 38) dintre Coreea de Nord şi de Sud conform armistiţiului din 1953 (imaginea alăturată prezintă un fragment) sursa: internet, neidentificată / Representative of North Korea and the one of USA is drawing the divide-line (38th parallel) between North and South in the Korean peninsula in the armistice agreement in 1953 (the image shows the detail) image source: internet, unidentifiable

Cunoaşterea şi non-cunoaşterea Coreei de Nord Pe acest fundal, schiţat în linii mari şi parţial, merită de menţionat că numărul de proiecte culturale, care tratează problema divizării Coreei, s-a mărit. Cele mai remarcabile tendinţe par a fi de trei dimensiuni. Prima abordare este concepută ca un al “treilea spaţiu” imaginar, dincolo de cele două state polare în conflict (e.g. Coreea de Mijloc prezentată la Kunstverein Sttutgart), în timp cea de a doua strategie priveşte “în interior” cu scopul de a determina cum această realitate mal-politică a structurat societatea sud-coreeană într-un mod represiv şi tragic (e.g. Proiectul Dongdoochoen prezentat la New Museum în New York şi Insa Art Space în Seul; filmul Repatrierea).

Finalmente, a treia metodă este o abordare de o manieră documentaristă a realităţii nord-coreene, indiferent de gradul în care este reglementată şi controlată (e.g. filmul Coreea de Nord : O zi din viaţă de Peter Fluery; A State of Mind de Daniel Gordon).

RO_MD_remake_175_240.indd 120

12/8/2008 7:53:17 PM

[121]

Binna Choi Societatea în devenire: Cum să transformăm non-cunoaşterea noastră privind Coreea de Nord?

Date fiind astfel de încercări, ceea ce mă îngrijorează, este situaţia privind cunoştinţele generale despre Coreea de Nord. Între încercările de “a imagina” şi eforturile de “a realiza” o cercetare critică, orientată spre interior, există un gol care găseşte loc pentru un amalgam straniu de cunoaştere şi non-cunoaşterea noastră privind Coreea de Nord. În consecinţă, ţara este deseori prezentată fie ca una usturător de amuzantă, sinistră şi bizară sau ca o metaforă a absurdităţii, reprezentând ignoranţa impusă şi inaccesibilitatea în diferite mijloace media şi forme de producţie artistică. În toată lumea Coreea de Nord continuă să rămână cel mai închis, inaccesibil şi înţeles greşit stat-naţiune comunist. Deşi, în plan global, media abundă necontenit în ştiri legate de problemele nucleare ale Coreei de Nord şi necazurile politice şi economice, aceste informaţii asigură doar o stare de cunoaştere parţială. Non-cunoaşterea acestei ţări pare să rezulte din imposibilitatea totală de a înţelege şi imprevizibilitatea idealurilor dogmatice doar a Coreei de Nord, a regimului ei naţionalist, şi a manifestării ei, a “intervenţiei ” pe arena politică globală. Cu toate acestea, în loc să fiu satisfăcută de valoarea distractivă (foarte capitalistă) a Coreei de Nord în calitate de “străin absolut ” sau parte a “axei răului” (pe hârtie), doresc să recunosc că aceste invenţii sunt, de fapt, o parte a unei istorii dure şi dureroase pentru unii. Mă interesează transformarea şi, mai mult decât atât, utilizarea status quo-ului existent în încercarea de a re-vizualiza Coreea de Nord în calitate de una dintre cele două direcţii de dezvoltare, care de fapt, se pot completa reciproc. Deşi, imaginea necunoscută a Coreei de Nord (care nu are nimic comun cu non-cunoaşterea eliberatoare recunoscută de George Bataille) pare să fie în ofertă excesivă, cred că este posibil ca aceste informaţii de stoc să fie transformate.

Două axe de coordonate pentru o societate alternativă (nici bună, nici rea) O axă a acestui proiect presupune înmagazinarea atâtor informaţii despre Coreea de Nord, cât va fi posibil, astfel încât să poată fi puse la dispoziţia unui grup de artişti şi producători culturali pentru interpretare, rezultând în accesibilitate şi posibilităţi mai mari pentru crearea unei noi descrieri a Coreei de Nord. Punctul de pornire pentru această investigaţie interpretativă va fi Centrul Informaţional privind Coreea de Nord, creat de Ministerul Unificării al Guvernului Coreei de Sud în 1989, anul ce a urmat Jocurilor Olimpice. Deşi această organizaţie există deja de douăzeci de ani, prezenţa ei este tot atât de obscură ca şi a înseşi Coreei de Nord. În afară de aceasta, anchetele personale şi diferite arhive private şi publice cu locaţie în Coreea de Sud de asemenea vor servi drept surse de informaţii. Această explorare este primul pas în încercarea de a transforma non-cunoaşterea sau simple informaţii într-un set de cunoştinţe utile.

Acest proces de transformare va fi facilitat de o combinaţie de imaginaţie artistică şi unelte formale, rezultând într-un “parc cu sculpturi de cunoştinţe”, o bancă de cunoştinţe exhaustive despre Coreea de Nord. Atâta timp cât fundamentul proiectului se va sprijini pe această cercetare, materialele colectate vor pregăti scena pentru intervenţia celei de a doua axe care va dirija şi va pune semnele de punctuaţie în procesul interpretativ. Această axă va include organizarea activităţilor discursive, de exemplu seminare şi simpozioane pentru a compara şi discuta condiţiile socialiste şi post-socialiste în lume după prăbuşirea fostului bloc de Est şi a ideologiilor politice Nord Coreene. Prin aceste eforturi, dorim să facem uz atât de cunoştinţele noastre despre Coreea de Nord, dar şi de partea cea necunoscută nouă (care până în prezent s-a folosit în moduri stereotipice), pentru a schimba percepția globală şi ca să ne imaginăm un sistem social şi politic alternativ, diferit de modelul actual dominant, creat pe principiile capitalismului global. Cele două axe ale proiectului sunt complementare şi se intersectează într-un punct care marchează începutul unei idei, unei idei noi de colaborare, care, aşa cum propun, este esenţial să fie elaborată şi să avanseze.

Binna Choi Curator Utrecht

RO_MD_remake_175_240.indd 121

12/8/2008 7:53:17 PM

[122]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Two Sets of Fireworks The opening ceremony of the Olympics took place on the second day of our workshop. We were just learning about the Moldovan political dilemma involving Romania, the EU, and Russia, and the complicated cultural and political relations within the Moldovan region of Romania and the pro-Russian, autonomous Transnistria, when we heard the news, somewhat belated, that war had broken out in Georgia. On the way back home to the Netherlands, I bought a copy of The Guardian at Budapest Ferihegy International Airport. The front page prominently displayed two images of “fireworks,” one on top of the other: the first, a celebratory one in the Beijing Olympic Stadium, and the other, a tragic one somewhere in South Ossetia. The effect was almost kitsch, a clichéd picture of the co-existence of contradictory realities like in Magnum photos.

Despite how truly kitsch it was, this juxtaposition of the photos made me mourn for the current state in which we live and the degree to which it is mediated. Today, as I revisited my presentation in Chisinau through the writing of this piece, it finally happened to me watch a bit of the closing ceremony of the Olympics. In this segment, the Memory Tower, looking almost like a revamped Constructivist International Tower, was covered with human gymnastic troops to create various patterns and shapes as the Olympic flag was ceremoniously handed over to the London mayor with musical fanfare and performance. All these political rituals, glorious manifestations of a century of ingrained nationalism, the reduction of “people” to a set of representational pixels, and the so-called “culture wars” that rely extensively on the exploitation of symbols, icons, and mass manipulations, weighed heavily on my mind. These thoughts evoked memories of the 24th Olympic Games in Seoul in 1988, or rather Seoul under that Olympics, raising the question: is there a place for us individual human beings within the top-down structure of the current social condition?

A Society to Come: How Should We Transform Our Non-knowledge of North Korea?

Before and After 1988 The year 1988 is a “symbolic” year in South Korean modern history. Not only did the country host the Olympic Games, but at that time the political landscape was also changing. In the previous year, the Korean people had witnessed the trials of the former president Du Hwan Cheon for his shameless commandment of a coup d’etat, whose massacre and corruption had been broadcast on television. The country also participated in a direct election for the first time in Korean history, electing the succeeding president, who constantly referred to himself as “a common, ordinary person,” his election campaign catchphrase. These events and the ensuing Olympics were significant enough to announce South Korean society’s triumph over its post-colonial war condition, an approximately twenty year dictatorship, and the military regime.

The Games marked, in addition to a political progression toward a vague notion of “democracy,” an economic breakthrough as well, which contributed to the liberalization of South Koreans’ travel abroad and the current adverse balance period of revenue in tourism. Certainly, this advancement was also accelerated by the “fall of Berlin wall” and the reshaping of the world under the heading of globalization, driven by the seeming victory of capitalism over socialism. The 90s were a decade of transformation, not only for the “East” in Europe but also for Koreans, and the beginning of the decade in particular felt more than optimistic in the aftermath of the spectacular and self-congratulatory Olympic Games. Our trip as a nation to a grandiose Olympic stadium was full of excitement. Every classroom was allowed to watch some of the major games on television during class!

RO_MD_remake_175_240.indd 122

12/8/2008 7:53:17 PM

[123]

Binna Choi A Society to Come: How Should We Transform Our Non-knowledge of North Korea?

Militar Nord Coreean (Zona Securizată Unificată).

Fotografie de Binna Choi / NK soldier at JSA (Joint Security Area). Photo by Binna Choi

Two Koreas This era of marching toward “democracy” experienced by South Korea also had resonance in the relationship between North and South. Although the Korean peninsula had maintained a “half million year old history” of territorial co-existence with the use of the same language, it was divided into two countries in 1953, and since then it has existed in a frozen state of cease-fire. After three years of war, an armistice was made between the North communist government and the South capitalist government, which had been established against the backdrop of “independence” from Japanese occupation (1919-1945). This “liberation,” it should be noted, was not gained from within but rather offered as a consequence of world politics. Starting from the moment of the regeneration of South Korea and continuing through the period of dictatorship and military regimes, anti-communist ideology was reinforced time and again, incorporated into the national identity, and explicated in all facets of society.

This included educational institutions, where school children were instructed to draw anti-communist posters and write catchy slogans each year as War Memorial Day approached. The rule of national security was so rampant that the so-called “red stamps” were given the power to ruthlessly oppress political dissenters in the shadow of the public sphere as well. With the South under the permanent threat of immanent attack by the North, any exchange or communication between North and South civilians was strictly forbidden. While the North was integrating its “Juche” (self-reliance) ideology into General Kim’s mythology, South Korea was shaping its modern history as one of the most awkward states, an isolated island located within the real geography of the peninsula, operating under the fantasy of a lurking evil somewhere up there!

RO_MD_remake_175_240.indd 123

12/8/2008 7:53:18 PM

[124]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Beginning approximately in 1997, when the left-wing government became the ruling party for the first time, with the election of president Kim Dae Jung who was “notorious” for being “red,” the situation started to noticeably shift. The policy known as the “Sunshine Policy” was adopted as the guideline for the South Korean approach to North Korean relations. Associated with a well-known fable that conveyed the idea that it is not an aggressive wind but positive sunshine that makes a person take off his clothes, this policy aimed to be more positive and benevolent toward the North, which was expected to result in eventual reunification. Indeed, the historic first meeting between the heads of the “two countries” after the establishment of the two governments was only made possible in the year 2000, with a second meeting held in 2007. Strictly speaking, it’s not a two-way exchange, but the number of so-called “cultural exchanges,” where South Korean artists are invited to visit the North under a pre-defined program with guidance by North Korean officials, or occasionally, where a cultural group such as North Korean “official chore” visit the South to present a performance, have increased. A special economic sector has been created in North Korea where South Korean companies can set up branches and factories, and a guided group tourist package, which covers a limited area of the mountain Gumgangsan, has been offered to the South Koreans. In addition, much more information about North Korea has become available in the South through a special television program on the news in North Korea, through the dissemination of films, and on the Internet.

Through the black market via China, South Korean popular cultural products are also circulating in the North. As it is still taught in school, the Korean peninsula shares a half million-year history and speaks the same language. The division into two countries has been perceived not only as a threat, but also, as an “ethnic tragedy,” a sentiment which has been voiced loudly by both governments. For about the last two decades, it has become generally apparent that the Korean peninsula is on the right track for the process of reunification. However, since the current government, under the newly elected neo-liberalist president (February 2008), advocates a “practical” (South Korean interest driven) approach to the North and reveals a worrisome manifestation of the frivolous policies reminiscent, for some, of the “dark era” of Korean politics, there is concern about how the relationship between North and South can be further developed.

Understanding this also requires careful observation of the movements of global politics, which was signaled by the Georgian case.

Knowledge and Non-knowledge of North Korea Against this backdrop, roughly and partially sketched, it is noteworthy that the number of cultural projects dealing with the issue of Korea’s division has increased as well.

Most conspicuous tendencies seem to be tri-fold. The first approach conceives an imaginary “third space” beyond the two conflicting polar states (e.g. Middle Korea presented at Kunstverein Stuttgart), while a second strategy looks “inside” to determine how this mal-political reality structured South Korean society in a repressive and tragic way (e.g. Dongdoochoen Project presented at the New Museum in New York and Insa Art Space in Seoul; the film Repatriation). Finally, the third method is a straightforward documentary approach to the North Korean reality, regardless of the degree to which it is regulated and controlled (e.g. the film North Korea: A Day In The Life by Peter Fluery; A State of Mind by Daniel Gordon).

Premised on such attempts, what I am concerned about is the status of global knowledge of North Korea. Between attempts to envision the imaginary and efforts towards critical inward investigation, there exists a hole hosting a strange amalgam of both knowing and not-knowing about North Korea. Consequently, the country is often presented as either poignantly amusing, eerie and bizarre, or as a metaphor for absurdity, depicting forced ignorance and the inaccessibility in various media and forms of

RO_MD_remake_175_240.indd 124

12/8/2008 7:53:18 PM

[125]

Binna Choi A Society to Come: How Should We Transform Our Non-knowledge of North Korea?

Two Axes for an Alternative Society (Neither Good nor Bad) One axis of the project will be the garnering of as much information as possible on North Korea so that it can be made available for interpretation by a group of artists and cultural producers, resulting in greater accessibility and possibilities for developing a new narrative of North Korea. The starting point for this interpretive investigation will be the Information Center on North Korea, established by the Ministry of Unification of the South Korean Government in 1989, the year after the Olympic Games. Although this organization has been in existence for almost twenty years, its presence is almost as obscure as North Korea itself. In addition, personal inquiries and the various private and public archives in South Korea will be sources of information as well. This exploration is the first step in an attempt to transform non-knowledge, or mere information, into the sphere of productive knowledge. This process of transformation will be facilitated by a combination of artistic imagination and formal tools, resulting in a “knowledge-sculpture-park,” a comprehensive knowledge bank, on North Korea. While the foundation of the project will be based on this research, the material gathered will set the stage for intervention by a second axis which will direct and punctuate the interpretive process. This axis will include organizing discursive activities such as seminars and symposiums to compare and discuss socialist and post-socialist conditions in the world since the collapse of the former-Eastern bloc and North Korean political ideologies. Through these endeavors, we aim to use both knowledge and non-knowledge of North Korea (which up to now has only been employed in rather stereotypical ways) in order to transform global thinking and to imagine an alternative social and political system, different from the current dominant model, which has been created on the principles of global capitalism. The two axes of the project are complementary and intersect at a point that marks the very beginning of an idea, a new collaborative venture that, I propose, is essential to dwell on and put forward.

Binna Choi Curator Utrecht

RO_MD_remake_175_240.indd 125

Coperta manualului de instruire în jocuri pe calculator, editat în Coreea de Nord. Fotografie de Binna Choi / Front cover of a North Korean textbook on computer games. Photo by Binna Choi

artistic production. Worldwide, North Korea still remains the most closed, opaque, and misunderstood communist nation-state. While an unceasing amount of news is reported in the global media on North-Korean nuclear issues and political and economic distress, this information only yields a partial state of knowing. Not-knowing seems to result from the utter incomprehensibility and unpredictability of North Korea’s solely dogmatic ideals, its nationalist regime, and its manifestation of and “intervention” into the global political arena. However, instead of being satisfied by the (highly capitalist) entertainment value of North Korea as an “absolute other” or as part of the “axis of evil” (on paper), I wish to acknowledge that these inventions are, in reality, part of a tough and painful history for some. I am interested in transforming and, furthermore, utilizing the existing status quo in an attempt to re-envision North Korea as one of two strands of development, which may in fact be fertilizing each other. While non-knowledge of North Korea (which has nothing to do with the liberating non-knowledge acknowledged by George Bataille) seems to be in excessive supply, I believe it is possible to turn this stock information into more constructive and useful knowledge.

12/8/2008 7:53:18 PM

[126]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Imagini la schimb Tilmann Meyer-Faje Proiect foto, 2008 Bulevard cu clădiri în stilul unui tort de nuntă. Garduri din oţel atrăgătoare, vopsite cu măiestrie şi ornamente folcloristice pe casele de locuit construite din blocuri, împrăştiate prin tot oraşul. Microbuze, luminile de neon ale cazinourilor, oameni care vând pe stradă pepeni verzi sau kvas din cisterne. Iată ce ilustrează galeria mea de fotografii făcute în urma călătoriei la Chişinău. Am descoperit că nu am fost foarte original, cum am crezut, făcând aceste fotografii. Captivat de experienţa mea post-sovietică, la întoarcerea acasă m-am îmbarcat într-un turneu virtual al fotografiilor din toată fosta URSS prin Google, Flickr şi co. Spre stupefacţia mea, am găsit multe imagini care păreau identice cu pozele mele din Moldova, deşi erau făcute în Bishkek, Tashkent sau Ulan-Bator. Şi acolo era acest bulevard central drept, cu palatul prezidenţial, o altă clădire rotundă impresionantă a circului, iarăşi schimbul gărzii de onoare la memorialul eroilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial, menţinut în stare perfectă. Am aflat că în Moldova există exact acelaşi standard de mărime al căii ferate ca şi în restul fostei Uniuni Sovietice. Aceste analogii izbitoare încă rămân nişte semne foarte vizibile ale unei istorii comune, când aceiaşi iconografie urbană era imprimată în oraşele din întregul imperiu sovietic. Diferenţele se observă doar în detalii, în formă de elemente folclorice decorative. Se pare că tuturor cetăţenilor sovietici li se oferea un meniu de identitate a patriei comune pregătit după o singură reţetă.

Anume aceste clişee de înscenare mă fascinează în mod deosebit. Această abordare apare destul de frecvent în lucrările mele. Mă interesează golul dintre retorica producătorilor şi ceea ce poţi percepe atunci când ajungi într-un loc oarecare. În excursiile cu ghid, spre exemplu, am evidenţiat cele mai mari orori arhitecturale ale unui oraş, citând articolele din ziarele istorice şi textele promoţionale care le laudă ca fiind mari realizări ale contemporaneităţii. Acesta nu este doar un comentariu ironic, simt si eu un fel de nostalgie după trecutul inocent, când iluzia unui progres era încă nespulberată. Clişeele sunt, de asemenea, un mijloc foarte frecvent de reclamă turistică şi marketing orăşenesc. Folosind tipul corect de instrumente poţi vinde orice site, indiferent de calitatea actuală a acestuia. În acest spirit, am asamblat setul de instrumente propriu. Am colectat fraze care au fost folosite pentru a face reclamă oraşelor germane şi am omis denumirile locurilor. Le-am asamblat într-un scenariu de film, care acum se potriveşte oricărei regiuni din lume. Acest scenariu a fost deja aplicat la Maastricht, în Olanda, şi la Mönchengladbach, în Germania.

Dacă ai un scenariu propriu elaborat, poţi produce un film promoţional destul de repede, fără informaţii suplimentare despre locaţie.

Am început acum să fac acelaşi experiment în Moldova. M-am inspirat din cărţile cu imagini ce ilustrau frumuseţile Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

Acestea accentuau imaginea-clişeu a republicii ca regiune agrară pitorească, cu multe flori şi timp frumos. Prin felul în care promovau Moldova, acestea se asemănau foarte mult cu cărţile germane din colecţia mea. Este interesant faptul că aceleaşi clişee apăreau într-un context destul de diferit. În filmul meu, în postura mea de turist, aflat în Moldova, contrapun cele două fundaluri diferite. Iată cum Chişinăul devine“ comparabil cu o mozaică organic crescută, cu o imagine care, în creşterea sa, a fost iluminată şi edificată. Eforturile artistice strălucitoare ale trecutului au apărut din numărul mare al clădirilor istorice care se încadrează impresionant în tabloul general.”

RO_MD_remake_175_240.indd 126

12/8/2008 7:53:18 PM

[127]

Tilmann Meyer-Faje Imagini la schimb / Exchangeable Images

Se pare că întrebarea referitoare la Identitatea naţională încă mai rămâne astăzi o problemă importantă pentru moldoveni. Se pare că mai persistă necesitatea acută de a exprima particularitatea proprie. În timpul vizitei am observat panouri publicitare mari asamblate prin tot Chişinăul, care anunţau apropierea Zilei Independenţei cu lozinca “Moldova, patria mea” şi conţineau imagini cu vin, grâu, şi eroul naţional Ştefan cel Mare. Bine aţi revenit în lumea clişeelor! Paradoxal, dar în căutarea unei identităţi adevărate, moldovenii au foarte multe lucruri în comun cu popoarele din alte republici sovietice. Similarităţile încă mai sunt evidente chiar şi în evenimentele zilelor de azi. Cel puţin aşa mă face să suspectez căutarea mea pe internet a imaginilor. Pretutindeni poţi găsi aceleaşi afaceri stradale tipice, până la bătrâna care pune un cântar de baie pe trotuar pentru a face ceva bani. Blocuri de tip turn principial noi, cu faţade din sticlă strălucitoare, care pot găzdui atât biserici, cât şi centre comerciale sau o clinică stomatologică se înalţă începând cu Moldova şi terminând cu Mongolia. Încercarea de a evita imagistica socialistă a creat, aparent, locuri comune noi.

Nimeni nu poate nega faptul că moştenirea sovietică încă mai este o realitate dominantă în Moldova. Aceasta a definit, de voie sau de nevoie, direct sau indirect, evenimentele trecutului recent al ţării. Şi dacă nu există salvare de moştenirea sovietică omniprezentă, atunci care este cea mai bună cale de abordare a acesteia?

Trebuie să fie aceasta respinsă sau readusă la viaţă? Pe un site publicitar, dedicat Chişinăului, putem citi următoarele: “Ca orice oraş sudic, Chişinăul nocturn este deosebit de frumos primăvara. Aerul este plin de parfumul copacilor ce dau în floare unul după altul: cireşul, caisul, mărul, liliacul şi multe altele. Spre ziuă, dantela luxoasă a florii acestora este adoraţia străzilor şi scuarelor, iar când noaptea se lasă peste oraşul nostru sclipitor, acesta practic se scufundă în arome, făcând să trăiască inima oricui.” www.Chisinau.info

Exchangeable Images Tilmann Meyer-Faje Photo project, 2008 A boulevard with wedding cake style buildings. Handsome brushed construction steel fences and folkloristic ornaments on the prefabricated flat buildings that are spread all over the city. Minibusses, the neon lights of the casinos, people selling watermelons on the street or kvass from the tank trailer. This is what my photo gallery from my Chisinau trip shows. I discovered I have not been as original as I thought by taking those pictures. Captivated by my post-soviet experience, back home I started a virtual picture tour across the former USSR via Google, Flickr and co. To my surprise I found a lot of photos that looked almost the same as mine from Moldova, although they where taken in Bishkek, Tashkent or Ulan Bator. There it was as well, this straight main boulevard with the presidential palace, another of those impressive circular circus buildings, again a changing of guards at the perfectly maintained World War II memorial. I even found out that they have exactly the same type of ferris wheel in Moldova as in the rest of the former Soviet Union. These striking analogies are the still very visible signs of a common history, when the same urban iconography was imprinted on cities around the whole Soviet empire. The differences show up only in detail, in the shape of decorative folkloristic elements. It seems that all Soviet citizens were served a common homeland-identity-menu prepared of one recipe.

RO_MD_remake_175_240.indd 127

12/8/2008 7:53:18 PM

[128]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

This way of staging clichés is what particularly fascinates me. In my work this is an issue that appears quite often. I am interested in the gap between the rhetoric of the makers and what you can actually perceive when you come to a place. For example in guided tours I highlighted the biggest architectural eyesores of a city by quoting historical newspaper articles and promotional texts which are praising them as great achievements of the modern times. This is not only an ironic comment; I also feel a kind of nostalgia for that innocent past when the belief in progress was still unbroken.

Clichés are also a very common means of tourist advertising and city marketing. With the right kind of tools you can sell any site independently from its actual qualities. In this spirit I have put together my own tool kit. I collected phrases that were used to advertise German cities and left out the place names. I assembled them into a film script that now fits to any exchangeable region in the world. It has already been applied on Maastricht in the Netherlands and on Mönchengladbach in Germany. If you have your scenario ready, you can produce a promotional film extremely fast without any particular knowledge about the location itself.

It looks as if the question of National Identity today is still an important issue for Moldovans. There seems to be a strong need to express their own particularity. During my visit, I noticed billboards that were spread all over Chisinau. They announced the upcoming Independence Day with the slogan “Moldova, my fatherland” and showed images of wine, grain and the national hero Stephen the great. Welcome back to the world of clichés! But, paradoxically, in their search for a genuine identity, Moldovans have very much in common with the people from the other former Soviet Republics.

The similarities are still obvious even in the developments of today. At least this is what my internet image research makes me suspect. Everywhere you can find the same typical small scale businesses on the streets, down to the elderly woman who puts a bathroom scale on the pavement to collect some money. Uniform brand-new tower blocks with super shiny glass facades they may house churches as well as shopping malls or a dental clinic arise from Moldova to Mongolia. The attempt to avoid socialist imagery has seemingly created new common places.

One cannot deny that the Soviet heritage still a very dominating reality in Moldova.

It has, willingly or not, directly or indirectly, defined the developments of the recent past of the country. If there is no escape from the omni-present Soviet heritage, then what is the best way to deal with it? Should it be rejected or revived? On an advertising site for Chisinau we can read the following: “As any southern city, the Kishinev by night is particularly beautiful in spring. Fragrant air is full of scents of blooming trees, which blossom one after the other: cherry-tree, apricot, apple tree, lilac and many others. By day, the luxurious lace of their blossom is the adornment of streets and squares, and when the night is falling on our sparkling city, it virtually sinks in scents, making any heart melt.” www.Kishinev.info

RO_MD_remake_175_240.indd 128

Tilmann Meyer-Faje, Imagini la schimb, proiect foto, 2008 / Tilmann Meyer-Faje, Exchangeable images, photo project

Now I started the same experiment in Moldova. I got inspired by illustrated books showing the beauties of the Moldavian Soviet Socialist Republic. They were stressing the cliché image of the Republic as a picturesque agricultural region with plenty of flowers and good weather. In their way of promoting Moldova they looked very much like the German books from my collection. Interestingly, the same clichés showed up in a quite different context. In my video, I as a Moldova tourist confront the two different backgrounds. That is how Chisinau becomes “. comparable with an organically grown mosaic, an image that has been illuminated and enlightened in its growth.

The bright artistic efforts of the past emerged from the high amount of historical buildings which impressively fit into the overall picture.”

12/8/2008 7:53:19 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 129

[129]

Tilmann Meyer-Faje Imagini la schimb / Exchangeable Images

12/8/2008 7:53:36 PM

[130]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Socialiştii sperau nu doar să ridice blestemul genezei legat de muncă, ci să şi găsească împlinire colectivă şi creativă în muncă. Şi dacă flacăra care a aprins această speranţă pare să lumineze slab la locul de muncă, lumina ei discretă poate fi reaprinsă în literatură şi în operele de artă care rămân.

–Charity Scribner Recviem Comunismului

Pe măsură ce ne apropiem de cea de-a 20-a aniversare de la căderea Zidului de la Berlin, a apărut o generaţie a germanilor care n-au cunoscut niciodată existenţa separată a RDG şi RFG. Cu toate acestea, mai persistă încă percepţia celor două Germanii, a divizării culturale dintre “Ossis” şi “Wessis”, precum şi a celor care au avut de câştigat şi de pierdut de pe urma consecinţelor de reunificare a economiei. În realitate, disparitatea economică dintre aşa-numitele state “vechi” şi “nou” ale Germaniei nu poate fi ignorată. În pofida faţadelor proaspete şi centrelor comerciale noi, care au înviorat fostul veşmânt cenuşiu al oraşelor Germaniei de Est, mulţi simt că peisajul înfloritor, promis de Helmut Kohl Germaniei de Est la începutul reunificării, încă nu a ajuns să dea roade, iar generaţia mai tânără a nemţilor din Est, fiind pusă în faţa unei astfel de inegalităţi, este forţată să se împace cu moştenirea părinţilor săi. Spre exemplu, după cum demonstrează unele studii, de fapt, vor trece generaţii întregi până când gospodăriile casnice din aşa-zisele state “noi“ vor atinge acelaşi nivel al bunăstării de care se bucură omologii lor din Occident.1

Valorile economice

În cealaltă parte a ţării, germanii din Vest încă se mai indignează când văd cum aşa-numitul impozit de “solidaritate” se varsă în ceea ce pare a fi o groapă fără fund a proiectului Aufbau Ost (reconstrucţia părţii de Est). Aceasta i-a lăsat adeseori pe nemţii a căror istorie îşi trage rădăcinile din RDG, să se lupte cu stabilirea surselor pozitive de identitate şi indignându-se faţă de stereotipurile negative extrase din titlurile de fond despre rata înaltă a şomajului, atacurile neonaziştilor asupra străinilor, oraşelor depopulate sau beneficiarilor de asistenţă socială.

Multe s-au scris despre fenomenul socio-cultural Ostalgie - neologism format din cuvintele Ost (est) şi Nostalgie (nostalgie), pe care sociologul Thomas Ahbe îl descrie drept răspuns la deziluziile Germaniei de Est în privinţa procesului de reunificare—şi, finalmente – drept simptom al integrării. Ceea ce a început a se construi ca partide şi evenimente de bază, organizate în mod privat la sfârşitul anilor 1990, s-a contopit în scheme de afaceri bazate pe profit, variind de la reintroducerea produselor RDG pe piaţă până la o serie de show-uri televizate dedicate memoriei Germaniei socialiste. În anul 2003, Ostalgia se pare că a atins punctul culminant cu filmul popular Adio Lenin, aparenţa controversată a Katarinei Witt în uniformă de tânăr pioner în Show-ul DDR, RTL şi marea expoziţie retrospectivă Kunst in der DDR (Arta în RDG), organizată la Neue Nationalgalerie din Berlin.

După cum sugerează unii, Ostalgia este un rezultat al lipsei forurilor publice pentru germanii din Est, unde aceştia şi-ar vocifera experienţele în reunificare prin care au trecut în anii 1990, şi, desigur, ar putea fi trasate similitudini în domeniul artei contemporane.

Cea mai mare expoziţie dedicată privirii retrospective asupra artei germane din secolul trecut, Deutschlandbilder, care a avut loc la Berlin, în anul 2001, a eşuat, în cea mai mare parte, în intenţia de a arunca o privire serioasă asupra operelor create în RDG sau să ridice problematica artei oficiale faţă de cea neoficială din perioada celor 45 ani de guvernare a SED, precum s-a întâmplat şi în cazul expoziţiei Depozit Adânc (Deep 1

Statisticile din 1996 indicau că familiile din „noile“ state germane se bucurau doar de o treime din bunăstarea familiilor din ţările „vechi“, în mediu. Ahbe p. 37

RO_MD_remake_175_240.indd 130

12/8/2008 7:53:36 PM

[131]

Laura Schleussner Valorile economice

Storage), care a făcut înconjurul Germaniei în 1997, fiind dedicat temelor de arhivă şi memorie, care a ignorat de asemenea cu succes tema RDG, în pofida stivelor de mobilă, îmbrăcăminte, mărfuri industriale, etc., care au umplut dintr-odată depozitele la începutul anilor 1990. În afară de aceasta, s-au făcut surprinzător de puţine eforturi pentru a examina cum a fost reflectată problema reunificării în cultura contemporană a anilor 1990. Este interesant faptul că două lucrări semnificative, publicate în acest subiect au fost scrise de savanţi din exteriorul Germaniei. Acestea sunt Recviem Comunismului de Charity Schribner, care reprezintă o examinare social-culturală a sfârşitului epocii respective din punct de vedere al teoriei psiho-analitice şi lucrarea lui Paul Cooke Reprezentarea Germaniei de Est din momentul unificării: de la colonizare la nostalgie, care utilizează teoria post-colonizării pentru a sugera că germanii din vest au colonizat şi orientalizat Estul.

Regrete, pierdere, pustietate, nostalgie, viaţă în ruine – toate aceste teme sunt luate din imaginile evocative ale reprezentanţilor şcolii artiştilor plastici din Leipzig, care a căpătat faimă la începutul anilor 2000. O generaţie mai tânără decât deja faimosul Neo Rauch, maestru al pastişei în imaginea sa ireală, provenită din inconştienţa colectivă a muncitorului şi visul socialist utopic, aceşti pictori şi fotografi, precum Rebecca Wilton, Ricarda Roggan şi Thomas Neumann, atât din Est, cât şi din Vest, sunt adeseori preocupaţi de sensul pierderii omniprezent în atâtea opere de artă în care abordează sfârşitul modernismului şi idealurilor moderniste. Însă spre deosebire de începutul anilor 1990, astăzi RDG este probabil mai puţin o ruină, şi mai degrabă o fantomă, fiind, exact ca şi fenomenul Ostalgie, predominată de opere ce ne bântuie cu imagistica lor a acţiunilor incoerente, spaţiilor abandonate şi interioarelor întunecate ce reprezintă în mod esenţial un proces emoţional, un proces neistoric, sau, după cum scrie Scribner – o “negare“ a istoriei. Dar ce putem spune despre cealaltă Germanie, foarte reală? Sau Germanii? Despre oraşele şi vieţile omeneşti care au trecut în ultimii douăzeci de ani prin transformări social-economice dramatice? Operele pictorilor care îşi expun lucrările pe plan internaţional şi care au examinat în mod critic noţiunea dezvoltării economice propagată de Vest pentru Est includ: Hito Steyrl’s Die Leere Mitte – privire asupra Pieţei Potsdam din Berlin şi Sophie Calles – documentarea simbolurilor, semnelor şi statuilor demontate în RDG. Expoziţii dedicate imaginii contemporane a reunificării sau a RDG au fost în general organizate de institutele regionale amplasate în noile state germane, cum ar fi Überreichweiten – Zur Wahrnehmung der DDR in der aktuellen Kunst (Propagarea – percepţia RDG în arta contemporană) la ACC Galerie din Weimar în anul 2004 şi Verpasste Gelegenheiten (Oportunităţi Pierdute) la Kunstverein Brandenburg în 2005. Aici aş vrea să acordăm atenţie câtorva opere produse de artişti plastici sau instituţii, care provin din RDG, şi care aruncă o privire asupra elementelor uneori destul de fantastice ale transformărilor economice traumatice în societăţile post-comuniste.

Mai întâi, vom oferi câteva statistici succinte pentru a ilustra ce a reprezentat imprevizibilitatea şi radicalitatea schimbărilor care au avut loc pentru germanii din Est cu subsumarea fostei RDG în RFG şi tranziţia, peste noapte, la o economie capitalistă. În iulie 1990, odată cu introducerea mărcii germane de vest, pe întreg teritoriul statelor noi, produsele de consum, de obicei disponibile în RDG, practic au dispărut de pe tejghele, fiind instantaneu înlocuite cu produse din Vest.2 Cu introducerea mărcii din vest, exporturile întreprinderilor industriale din RDG au devenit costisitoare pentru alte ţări din Europa de Est care anterior constituiau 50% din piaţa de export a RDG, 2

Ahbe p.16

RO_MD_remake_175_240.indd 131

12/8/2008 7:53:36 PM

[132]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

iar companiile se ruinau la stânga şi la dreapta. Rata şomajului, care era practic 0% în anul 1990, a crescut până la 30% în Germania de Est. Şi, odată cu pierderea locurilor de muncă, a venit şi pierderea structurilor sociale, instituţiilor cu îngrijire de zi, cluburilor şi a rutinei vieţii de zi cu zi. După descrierea sociologului Thomas Ahbe, “Paradoxul transformării ce a avut loc în Est constă în faptul că outsiderii - i.e. germanii din Vest care ajutau la reconstrucţie - au fost acei care cunoşteau regulile scrise şi nescrise, pe când nativii ştiau doar ce era exclusiv, pe de o parte, şi ce era complet inutil în această cultură nouă, pe de altă parte”3.

Valorile economice În anul 1980, i.e. în acelaşi an în care a cofinanţat Partidul celor Verzi (Green Party), Joseph Beuys a instalat opera sa Wirtschaftswerte (Valorile Economice) creată cu ocazia expoziţiei Arta Europeană după 1969 de la Muzeul Hedendaagse Kunst din Ghent. Pe rafturi metalice erau expuse produse fabricate în RDG, Rusia şi din alte ţări ale fostului bloc sovietic. Pe fundalul pereţilor atârnau picturi istorice din colecţia muzeului. Beuys a fost aparent fascinat de etichetarea răzleţită — un contrast izbitor cu lumea intenscolorată a marketingului occidental — dar şi de deteriorarea “naturală” a produselor, care aparent nu aveau conservanţi. Astfel, ambalajele, fiecare din ele etichetate de Beuys “1 Wirtschaftswert” (Valoare Economică 1) au fost reumplute de pictor cu un amestec de cretă şi nisip când conţinutul acestora a început să se altereze. Pe de o parte, Beuys credea în puterea subversivă a însăşi prezenţei obiectelor din RDG, însă, pe de altă parte, lucrarea sa are un efect de critică, cu aglomerarea produselor prăfuite şi în proces de putrefacţie, retrogradate pe rafturile unei arhive metafizice.

Wirtschaftswerte reprezintă cu certitudine o viziune, chiar dacă şi complet antipatică, a Germanie de Vest faţă de cea de Est. Un fel de imagine în oglindă a realizării lui Beuys o constituie lucrarea efectuată de Peggy Meinfelder, întitulată Begrüssungsgeld (Bine aţi venit, Bani). Începând cu anul 1987, în timpul guvernării lui Helmut Kohl, guvernul Germaniei de Vest a creat un program în cadrul căruia fiecare vizitator din Germania de Est primea o sumă de 100 DM pentru o vizită pe an. În 1989, când au fost deschise hotarele dintre cele două Germanii, această primă Begrüssungsgeld a fost iniţial unica cale prin care germanii din Est puteau obţine mărci germane din Vest, deoarece RDG redusese recent valuta maximală schimbată în mărci din Vest până la 15 DM pe an. În toamna anului 1989, băncile din apropierea hotarelor, care au fost autorizate să elibereze cele 100 DM, se confruntau cu un deficit financiar dramatic atunci când la case se formau cozi lungi.4 Pentru germanii din Est, primirea sumei Begrüssungsgeld se asocia deseori cu prima călătorie în Germania de Vest şi cu primul lor acces la mărfurile occidentale dorite.

Producând atât efectul de arhivă on-line (www.100westmark.de), cât şi de realizare, şirul de obiecte oferă o viziune atât personală, cât şi colectivă a primei întâlniri a consumatorului cu Vestul. Muzica, echipamentul stereo, un pulover – sunt toate însoţite de comentariile succinte ale cumpărătorului. Iată cumpărătorul de maiouri polo deziluzionat de cineva: “În acelaşi timp, am crezut că o ofertă de două bucăţi trebuie să fie o cumpărătură deosebit de avantajoasă” Altcineva a cumpărat pentru unica dată în viaţă trei concerte: John Cale, Rezidenţii şi “fenomenalul” Sugar Cubes.

Un alt bărbat a cumpărat un perforator Black and Decker, care e “util pentru întreaga familie.” Banalitatea şi elementarul practicism al unor articole constituie o reflecţie a mărfurilor deficitare în RDG şi un portret al modestiei multor dorinţe iniţiale.

3 4

Ahbe p.35 Vezi Süddeutsche Zeitung, luni, 13 noiembrie1989, pagina 6.

RO_MD_remake_175_240.indd 132

12/8/2008 7:53:36 PM

[133]

Laura Schleussner Valorile economice

Corinna T. (n.1975) “În 1989 serialul “Janna” a fost în vogă la TV şi am fost total captivată. Ulterior am folosit banii de “bine aţi venit” pentru a cumpăra cartea ca un supliment al serialului, care a devenit cartea mea favorită la acea vreme”/ “In 1989 the series “Janna” ran on TV, and I was totally enthralled.

I then used the welcome money to buy the book that went with the series, and it became one of my favorite books at the time.”

Horst G. (n.1952) “Cu nişte bani de “bine aţi venit” ai soţiei şi fiului meu am cumpărat această bormaşină. Este un instrument folositor pentru întreaga familie, care bineînţeles funcţionează până astăzi” / “I was given some of my wife and son’s welcome money in order to by this drill. It is a tool that is useful for the entire family, and of course it is still in use today.”

Sabine E. (n.1965) “La acea vreme aveam nevoie de bani.

Astfel lângă Checkpoint Charlie am schimbat 100 de DM pe piaţa neagră pe 600 Mărci Est Germane” / ”At the time I needed money. So near Checkpoint Charlie I exchanged the 100.00 DM on the black market for 600.00 East German Marks.”

Peggy Meinfelder/Bani de “Bine aţi venit”/ Begrüssungsgeld (Welcome Money), 2004. Images courtesy of the artist.

RO_MD_remake_175_240.indd 133

12/8/2008 7:53:38 PM

Judith Siegmund/Imagini din “Annelie Kubicek - Creatoarea Dirijabilului” / Stills from “Annelie Kubicek - Mother of the Airship” 2005, DVD, 28 min. Images courtesy of the artist.

RO_MD_remake_175_240.indd 134

12/8/2008 7:53:40 PM

[135]

Laura Schleussner Valorile economice

Oraşe în descreştere - Halle Neustadt Marele proiect de construcţie a locuinţelor Halle Silberhöhe, implementat între 1979 – 1989, şi anume finisarea ultimului bloc de zgârie nori, a coincis cu căderea Zidului. Din anul 1990, regiunea a pierdut jumătate din populaţia sa. În vara anului 2003, la iniţiativa teatrului Thalia Theater din Halle, un bloc locativ pustiu a fost transformat temporar în hotel. Directorul artistic şi “arhitectul de spectacol“ Benjamin Baldenius a transformat coridoarele şi puţul scării în piste de ciclism montan, grupurile teatrale inventând spectacole spontane, iar locatarii şi actorii devenind aceleaşi persoane antrenate într-o activitate semi-orchestrată festivă de vară.

Alergând cu lupii Sven Johne, născut în anul 1976 pe Insula Baltică Rügen, este un artist care a reuşit să transmită impactul psihologic al dispariţiei RDG cu o elocvenţă critică unică. Lucrările sale — fie o combinaţie de fotografie şi text sau lucrări video — deseori ilustrează aspectele mai ireale şi mai fantastice ale experienţei de pierdere şi eşec. O serie din cinci episoade, întitulate Wanderung durch die Lausitz (O plimbare în Lutasia) sunt filmate cu camera infra-roşie. Urmând calea a ceea ce ziarele locale au declarat a fi o haită de lupi, care au intrat în Germania prin Polonia, Johne a mers pe jos în total 80 kilometri prin sălbătăcia regiunii din sudul Berlinului, aproape de hotarul cu Polonia. În loc să întâlnească animale sălbatice, el a filmat imagini de locuri stranii şi abandonate pe unde trecea în timpul rătăcirilor sale nocturne.

Un text scurt adăposteşte istoria locurilor pe care el mai apoi le-a studiat.

Acestea includ Satul din Pădure (Forest Village), unde toţi cei 34 locuitori cu 5

Judith Siegmund/Imagini din “Annelie Kubicek - Creatoarea Dirijabilului” / Stills from “Annelie Kubicek - Mother of the Airship” 2005, DVD, 28 min.

Castele din nisip / Navă aeriană pusă pe uscat (eşuată) Premiat pentru expoziţia Verpasste Gelegenheiten, filmul lui Judith Siegmund „Annelie Kubicek“ este o privire fictivă, din interior, asupra scopului aproape incredibil al unei idei de afaceri conform căreia se intenţiona a ridica marca State O’ Brandenburg de la pământ, proiectul de dezvoltare a navelor aeriene CargoLifter AG. Prevăzut de carismaticul Carl von Gablenz, Cargo Lifter a primit subvenţii în valoare de 42 milioane DM de la guvernul german pentru a dezvolta o navă aeriană masivă, care ar fi folosită drept mijloc eficient din punct de vedere al consumului de energie pentru transportarea cargourilor grele, fără a utiliza piste de decolare mari. Filmul lui Siegmund este un amestec de succes enorm al personajului imaginar Annelie Kubicek – inginer instruit în Rusia şi reprezentant în marketing, căreia faptele îi sunt uneori puse la dispoziţie în mod secret de către persoanele implicate în organizarea încurcată a companiei CargoLifter. Ca şi grupul principal al acţionarilor, care au creat organizaţia Zukunft in Brand (Viitorul în Brand, oraşul din aproprierea locului unde este amplasată compania CargoLifter), Annelie aduce argumente în favoarea continuării dezvoltării proiectului, deşi compania a eşuat şi a ars odată cu declararea falimentului, în anul 2002, luând cu sine peste 350 milioane de euro. În anul 2004, hangarul mare, construit pentru proiectul planificat de dezvoltare a aeronavelor, a fost cumpărat de o companie britanică - malaieziană şi transformat în parcul de distracţii Tropical Island, care a generat de asemenea pierderi dramatice, în pofida subvenţiilor din partea statului: 10 - 20 milioane euro în primele 10 luni5.

Neues Deutschland 12 noiembrie 2005

RO_MD_remake_175_240.indd 135

12/8/2008 7:53:42 PM

[136]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

drept de vot ai unui mic orăşel, care au pierdut locurile de muncă la o mină locală au hotărât să transforme satul lor într-un sat occidental, în care să existe oficiul şerifului, să se desfăşoare concerte de muzică country şi sesiuni de săpături pentru căutarea aurului în lacul orăşelului. Fiind iniţial o atracţie a turiştilor, numărul vizitatorilor oraşului s-a redus la zero. Cu toate acestea “Ei se plimbă jur împrejur, purtând pălării de cowboy, chiar şi locuitorii mai în vârstă.”

Mai apoi, urmează Trunke, fosta staţie de alimentare militară, unde în anul 1992, a fost efectuată o evacuare majoră pentru parcul industrial Trunke, din care au fost construite doar un depozit pentru aparate electrice şi fundaţia unei staţii de epurare a apei, care au fost mai apoi demolate în anul 1998. “Nu demult, cineva a vopsit cele trei ţevi de petrol, redându-le un aspect proaspăt.” Or mai există şi povestea cu Vierchen, o parcare, unde anterior fusese o fabrică de producere a materialelor de construcţii, care, în anul 2004, a fost cărată bucată cu bucată tocmai nu departe de Moscova, unde proprietarul, un mare producător european de ciment, a hotărât să-şi transfere afacerea.

Laura Schleussner Curator Berlin

Sven Johne, O plimbare în Lausitz (numele localităţii), Imagini foto în infra-roşu / A walk in Lausitz (name of place), 2006, diptych, infrared photography, each 46 x 60 cm. The images courtesy of KLEMM’s, Berlin and the artist.

RO_MD_remake_175_240.indd 136

12/8/2008 7:53:44 PM

Economia neagră – Proiect în derulare Un proiect de Iratxe Jaio & Klass van Gorkum “Economia neagră – Proiect în derulare” este titlul unui proiect elaborat de pictorii Iratxe Jaio şi Klaas van Gorkum, care studiază valoarea muncii în economia subterană a regiunii Lea-Artibai din Ţara Bascilor.

Punctul de pornire pentru acest proiect este o ladă cu obiecte din cauciuc pe care pictorii au reuşit să le procure de la o fabrică, înainte ca acestea să fie transportate la unul din numeroasele ateliere clandestine în care lucrează femeile casnice şi emigrante din Lea-Artibai.

[137]

Iratxe Jaio & Klaas van Gorkum Economia neagră - Proiect în derulare / Black Economy - Work in progress

Black Economy - Work in Progress A project bz Iratxe Jaio and Klaas van Gorkum ‘Black economy – Work in progress’ is the working title of a project designed by the artists Iratxe Jaio and Klaas van Gorkum, which takes a look at the value of labour within the informal economy of Lea-Artibai, a region in Basque Country.

The starting point for this project is a crate of rubber objects that the artists were able to procure from a factory, before it was transported to one of the many unofficial workshops in which the housewives and immigrant women of Lea-Artibai are working.

Obiectele din cauciuc vor fi folosite ca artefacte în dezvoltarea unei descrieri a economiei subterane, a legăturilor acesteia cu industrializarea, piaţa globală, emigrare şi rolurile genului.

The rubber objects will be used as artefacts in the development of a narrative of the underground economy, with its links to industrialization, the global market, immigration and gender roles.

Primul polimer din cauciuc sintetic a fost creat de chimistul Serghei Vasiljevich Lebedev în Rusia. Producţia cauciucului sintetic era foarte importantă pentru sovietici care nu aveau acces sigur la cauciucul natural. Primele trei fabrici au fost puse în funcţie în Uniunea Sovietică în anii 1932-33, folosind etanol din grâu sau cartof ca materie primă, fapt care a provocat un şir de bancuri despre felul ruşilor de a face anvelope din cartofi.

Cauciucul sintetic este utilizat extensiv în multe aplicaţii şi produse, spre exemplu la fabricarea anvelopelor, bandajelor de roată, articolelor impermeabile şi de izolare.

Acesta este elastic şi rezistă la substanţe cu acizi şi alcaline. Este impermeabil la apă şi bun izolant pentru temperatură şi curent electric.

Producţia cauciucului sintetic în întreaga lume a luat avânt în anii ce au precedat cel de-al doilea război mondial. Multe naţiuni şi-au dat seama că, în eventualitatea unui război, li s-ar tăia calea spre plantaţiile de cauciuc controlate de imperiul britanic şi au încercat să înlăture dependenţa de cauciucul natural.

După război, producţia cauciucului sintetic a jucat de asemenea un rol important în goana dezvoltării industriei cosmice şi în goana înarmării cu armament nuclear, deoarece constituia o parte componentă a combustibilului solid pentru rachete.

The first synthetic rubber polymer was created by the chemist Sergei Vasiljevich Lebedev in Russia. The production of synthetic rubber was very important to the Soviets, who lacked reliable access to natural rubber. The first three plants were launched in 1932-33 in the Soviet Union, using grain or potato ethanol as feedstock, leading to a number of jokes about the Russian way of making tires out of potatoes.

Synthetic rubber is used extensively in many applications and products, for example for making tires, wheel rims, waterproof and insulating articles. It is elastic and resistant to acid and alkaline substances. It is waterproof and insulates temperature and electricity.

Worldwide production of synthetic rubber boomed in the years leading up to World War II. Many nations realized that in the event of war they would be cut off from the rubber plantations controlled by the British Empire, and sought to remove their dependency on natural rubber.

After the war, the production of synthetic rubber also played an important part in the space race and the nuclear arms race, as it was used as a component in solid rocket fuel.

RO_MD_remake_175_240.indd 137

12/8/2008 7:53:48 PM

[138]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Lea-Artibai este o regiune în partea de nord-est a provinciei Biscay din comunitatea autonomă a Ţării Bascilor în Spania. Este un teritoriu montan, care se întinde pe văile râurilor Lea şi Artibai, pe o suprafaţă totală de 206 km2. Cel mai înalt pisc este muntele Oiz, care are 1026 metri înălţime.

Lea Artibai este o regiune preponderent rurală, însă industria are o prezenţă importantă aici. Aproape 50% din populaţia aptă de muncă îşi câştigă existenţa muncind la fabrici.

Lea-Artibai is a region in the north-eastern part of the Biscay province, in the autonomous community of Basque Country in Spain. It is a mountainous territory, lying on peak the valleys of the Lea River and the Artibai River, and covering a total area of 206 km2. The highest is the 1026 meter high mountain called Oiz. Lea Artibai is mainly a rural area, but industry is also an important here. Almost 50% of the active working population makes a living in the factories.

În anul 1971, în regiune a fost deschisă o fabrică de producere a cauciucului sintetic. Statele acesteia au constituit 1315 persoane în anul 2006. Fabrica are astfel de clienţi, cum ar fi companiile Volvo, Volkswagen şi Audi.

Fabrica constituie una din cele mai mari grupuri cooperative de muncitori şi serveşte drept exemplu important de autoadministrare a muncitorilor. Cooperativa de muncitori este o cooperativă deţinută şi controlată în mod democratic de către angajaţii săi. Cooperativa de muncitori nu are proprietari din afară sau din rândurile consumatorilor – doar muncitorii deţin acţiunile întreprinderii. La începutul anilor 80, s-a luat decizia de a spori producţia ca răspuns la presiunea pieţii. Dar în loc să deschidă o fabrică nouă, aceasta a început să sub-contracteze ateliere satelit din afara sistemului cooperativei. Persoanele care lucrează în aceste ateliere câştigă pe jumătate mai puţin decât membrii cooperativei pentru acelaşi lucru.

A synthetic rubber plant was opened in the region of Lea-Artibai in 1971. Its regulated workforce was of 1315 people in 2006. The factory has clients such as Volvo, Volkswagen and Audi.

The plant is part of one of the world’s largest worker cooperative groups and an important example of workers’ self-management. A worker cooperative is a cooperative owned and democratically controlled by its employees. There are no outside or consumer owners in a worker cooperative - only the workers own shares in the business.

In the early 80s, the plant decided to increase production in answer to market pressure. But instead of opening a new factory, it started to subcontract satellite workshops outside the cooperative system. People working in these workshops earn less than half of what the members of the cooperative do, for the same job.

RO_MD_remake_175_240.indd 138

12/8/2008 7:53:54 PM

[139]

Iratxe Jaio & Klaas van Gorkum Economia neagră - Proiect în derulare / Black Economy - Work in Progress

Activităţile acestor ateliere nu sunt reglementate, constituind parte a economiei subterane. Spre exemplu, sarcina de a tăia cauciucul în exces de pe unităţile ce ies din formele industriale este de obicei executată de femeile casnice din Lea-Artibai în timpul lor liber. Orele de lucru flexibile au făcut din această activitate o cale atractivă de suplimentare a veniturilor lor. Femeile se adună de obicei pe la casele lor, în garaje sau în antreurile blocurilor lor de locuit pentru a prelucra cauciucul împreună.

The activities of these workshops are unregulated, and they are part of an informal economy. The task of cutting away excess rubber from the pieces that come out of the industrial moulds, for example, has traditionally been performed by the housewives of Lea-Artibai in their free time. The flexible working hours made this an attractive way to supplement their incomes. The women would gather together in their homes, garages or in the hallways of their apartment blocks to collectively process the rubber.

În anul 2000, a crescut semnificativ rata emigranţilor în întreaga regiune, iar procentajul străinilor în numărul total al populaţiei a crescut de la 1,54 % în anul 2000 până la 4% în 2003. Aceasta se reflectă în atelierele de cauciuc, unde femeile casnice sunt înlocuite de muncitorii emigranţi. Cel mai mare număr de emigranţi din regiune vin din Senegal, urmaţi de emigranţii din America de sud, România şi Moldova.

In 2000, there was a big increase in the rate of immigration in the whole region, and the percentage of foreigners in the population rose from 1.54 % in 2000 to 4% in 2003. This is reflected in the rubber workshops, where the original housewives are being replaced by an immigrant workforce.

The highest number of immigrants in the region come from Senegal, followed by South Americans, then Romanians and Moldovans.

RO_MD_remake_175_240.indd 139

12/8/2008 7:54:01 PM

Moldova rămâne una din cele mai sărace ţări în Europa, în pofida progresului realizat recent din baza sa economică mică. Actualmente, estimările neoficiale arată că unul din fiecare patru moldoveni locuieşte peste hotare. Emigranţii constituie de asemenea o sursă de venit majoră pentru economia naţională, remitenţele persoanelor plecate la muncă peste hotare fiind estimate la $300 milioane pe an.

Moldova remains one of the poorest countries in Europe despite recent progress from its small economic base.

Nowadays unofficial estimates show that one out of four Moldovans live abroad, Migrants are also a major source of income for the national economy, with remittances from those abroad estimated at $300 million per year.

RO_MD_remake_175_240.indd 140

[140]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

12/8/2008 7:54:04 PM

[141]

Laura Schleussner Economic Values

Socialists aspired not only to lift the Genesis curse of labor, but rather to find collective and creative fulfillment in work. If the spark that ignited this hope seems to dim in the workplace, its glow can be rekindled in the literature and artworks that remain.

–Charity Scribner A Requiemfor Communism

As we near the 20th anniversary of the fall of the Berlin Wall, a generation of Germans has come of age that never knew the divided existence of the GDR and BRD, and yet the ongoing perception of two Germanys, of a cultural divide between “Ossis” and “Wessis” and of winners and losers in the economics of reunification still persists. De facto the economic disparity between the so-called “old” and “new” states of Germany cannot be ignored. Despite the fresh façades and new shopping centers that have brighted the former grayness of East German cities, many feel that the blühende Landschaften (blossoming landscapes) that Helmut Kohl promised East Germany at the beginning of the reunification have not come into full flower, and in the face of such inequities a younger generation of Germans from the East is forced to come to terms with the legacy of their parents. For example, as some studies have suggested, it will, in fact, take generations before households in the so-called “new” states achieve the same level of wealth as their western counterparts.1 On the other side of the country, West Germans still resent seeing their so-called “Solidarity” tax being poured into what seems like the bottomless pit of the Aufbau Ost project (the reconstruction of the East). This has often left Germans whose histories are rooted in the GDR grappling with establishing positive sources of identity and feeling resentment towards the negative stereotypes drawn from headlines about high unemployment, neo-Nazi attacks on foreigners, depopulated towns or social welfare recipients.

Economic Values

Much has been written about the socio-cultural phenomenon of Ostalgie, neologism coined from the words Ost (east) and Nostalgie (nostalgia), which the sociologist Thomas Ahbe describes as a response to East German disillusionment with the process of reunification—and ultimately a symptom of integration. What started as privately organized GDR theme parties and events in the late 1990s coalesced into profit-driven business schemes ranging from the reintroduction of GDR products to the market to a series of television shows dedicated to the memory of socialist Germany. In 2003 Ostalgie seemed to reach a peak with the popular film Goodbye Lenin, the controversial appearance of Katarina Witt in a Young Pioneer shirt on RTL’s DDR Show, and the large retrospective art exhibition Kunst in der DDR (Art in the GDR) at the Neue Nationalgalerie in Berlin.

As some have suggested, Ostalgie is a result of a lack of public forums for East Germans to voice their experiences on reunification during the 1990s, and certainly parallels can be drawn in the field of contemporary art. The major exhibition dedicated to a look back at a century of German art, Deutschlandbilder, which took place in Berlin in 2001 for the most part failed to take a serious look at works produced in the GDR or to raise the problematics of official vs. unofficial art during the 45 years of SED rule, and in the exhibition Deep Storage, which toured Germany in 1997 and was dedicated to the themes of the archive and memory also successfully ignored the topic of the GDR, despite the piles of East German furniture, clothing, manufactured goods...etc that suddenly filled the dumps in the early 1990s. In addition, surprisingly little work has been 1

In 1996 statistics indicated that on average households in the “new” German states possessed one third of the wealth of those in the “old” ones. Ahbe p. 37

RO_MD_remake_175_240.indd 141

12/8/2008 7:54:04 PM

[142]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

done to examine how the issues of reunification were reflected in the contemporary culture in the 1990s. Interestingly, two significant works published on this theme were written by scholars from outside Germany. There is Charity Schribner’s A Requiem for Communism, which is a socio-cultural review of the demise from the viewpoint of psychoanalytic theory and Paul Cooke’s Representing East Germany since Unification: from Colonization to Nostalgia, which uses post-colonization theory to suggest that West Germans colonized and orientalized the East.

Mourning, loss, emptiness, nostalgia, living in the ruins—these are all themes taken up by the suggestive images of representatives of the so-called Leipzig School of painters which came to fame in the early 2000s. A generation younger than the already famous Neo Rauch, the master of pastiche in his surreal image drawn from the collective unconscious of the worker and the socialist utopian dream, these painters and photographers like Rebecca Wilton, Ricarda Roggan and Thomas Neumann, from East and West, are often concerned with the sense of loss pervading so many artworks dealing with the end of modernism and modernist ideals.

But in contrast to the early 1990s, today the GDR exists perhaps less as a ruin and more as a ghost—and just like the phenomenon of Ostalgie, works that haunt us with their imagery of disjointed actions, abandoned spaces and dusky interiors essentially represent an emotional process, an ahistorical process, or a Scribner writes, “a disawol“ of history. But what about the other very real Germany? Or Germanies? The sites and lives that have undergone dramatic social and economic transformation over the past twenty years? Works by internationally exhibited artists who have critically examined the notion of economic development propagated by the West fort the East include Hito Steyrl’s Die Leere Mitte, a look at the construction of Potsdamer Platz in Berlin, Sophie Calles documentation of dismantled GDR symbols, signs and statues. Exhibitions dedicated to the contemporary view of reunification or the GDR have generally been organized by regional art institutions located in the new German states, such as Überreichweiten – Zur Wahrnehmung der DDR in der aktuellen Kunst (Propogation – On the Perception of the GDR in Contemporary Art) at the ACC Galerie in Weimar in 2004 and Verpasste Gelegenheiten (Missed Opportunities) at Kunstverein Brandenburg in 2005.

Here I would like to cast an eye over at several works produced by artists or institutions rooted in the GDR and who take a look at sometimes quite surreal elements of the often traumatic economic transformation of a post-communist society.

Peggy Meinfelder/Bani de “Bine aţi venit”/ Begrüssungsgeld (Welcome Money), 2004. Images courtesy of the artist.

First, a few brief statistics to illustrate the suddenness and radicality of the changes that took place for East Germans with the subsumation of the former GDR into the BRD represented and the overnight transition to a capitalist economy. In July 1990, with the introduction of the West German mark throughout the new states, the consumer products typically available in the GDR virtually disappeared from the shelves and were instantly replaced by western goods.2 With the introduction of the West Mark the exports of GDR industries became too expensive for other East European countries, which had formerly been the market for 50% of the GDR export market, and companies folded left and right. The unemployment rate, which was virtually 0% in 1990 rose to 30% in Eastern Germany. And the loss of jobs brought the loss of the social structures, the day care facilities, the clubs, and the routines of everyday life.

As sociologist Thomas Ahbe describes, it was “Paradoxical about the transformation taking place in the East was that now the outsiders - i.e. the West Germans who were helping to rebuild - were the ones who had the key knowledge of the written and 2

Ahbe p.16

RO_MD_remake_175_240.indd 142

12/8/2008 7:54:04 PM

[143]

Laura Schleussner Economic Values

unwritten rules, while the native insiders had knowledge that was on the one hand exclusive, but on the other completely worthless within this new culture.”3 Economic Values In 1980, the same year he co-founded the Green party, Joseph Beuys installed his work Wirtschaftswerte (Economic Values) created for the occasion of the Art in Europe after `69 at the Meuseum for Hedendaagse Kunst, Ghent. Sparse metal shelves were lined with products from the GDR, Russia other Soviet Block countries. In the background on the walls hung historical paintings from the museum’s collection. Apparently Beuys was fascinated by the sparse labeling—a striking contrast to the color-intense world of western marketing—and also by the “natural” decay of the products, which apparently lacked preservatives. And so the packages, each labeled by Beuys as “1 Wirtschaftswert” (1 Economic Value) were refilled by the artist with a mixture of chalk and sand once the contents had started to spoil. On the one hand, Beuys believed in the subversive power of the mere presence of objects from the GDR, but on the other hand the work art functions as a critique, with the agglomeration of dusty and decaying goods relegated to the shelves of a metaphysical archive.

Susanne W. (n.1961) “Am cumpărat radioul pentru bucătărie.

Lothar R. (n.1927) “La acea vreme aveam nevoie de o pereche După aceia a fost mutat în camera copiilor, iar astăzi stă în de bretele noi.“ / “At the time I needed a new pair of suspenders.” şopronul din grădină, bineînţeles că încă mai este folosit” / “I bought the radio for the kitchen. Then it moved to the children’s room, and today it is in the garden shed. Of course it is still being used.

Wirtschaftswerte certainly represents a West Germany, albeit still uttery

unsympathetic, view to the East A kind of mirror image of Beuys installation is a work by Peggy Meinfelder named Begrüssungsgeld (Welcome Money). Starting in 1987 under Helmut Kohl the West German government established a program to pay each visitor from East Germany 100 DM per annual visit. When the borders were opened between the two Germanys in 1989, this Begrüssungsgeld was initially the only way that East Germans could obtain West German marks, since the DDR had recently reduced the maximum exchange into West Mark to 15 DM per year. In the fall of 1989 banks near the border 3

Ahbe p.35

RO_MD_remake_175_240.indd 143

12/8/2008 7:54:06 PM

[144]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

that were authorized to pay out the 100 DM experienced dramatic shortfalls as long lines formed.4 For East Germans the receipt of Begrüssungsgeld was often coupled with their initial trip to West Germany and their first access to desired western goods. Functioning both as an online archive (www.100westmark.de) and installation the series of objects offers both a personal and collective view of an intitial consumer encounter with the West. Music, stereo equipment, a sweater are all accompanied by brief comments of the purchaser. This is the somewhat disillusioned buyer of two polo shirts: “At the time, I thought an offer of a two-pack must be a particularly good purchase.” Someone else bought the “once-in-a-lifetime” experience of three concerts: John Cale, The Residents and the “phenomenal” Sugar Cubes. Another man purchased a Black and Decker Drill, which was “useful for the entire family.” The very banality and practicality of some of many items is a reflection of the GDR Mangelware (hard-to-get items) and a portrait of the modesty of many initial desires.

Castles in the Air / An Airship Runs Aground Commissioned for the exhibition Verpasste GelegenheitenJudith Siegmund’s film Annelie Kubicek is a fictional insider’s look at the almost unbelievable scope of a business idea intended to get the State of Brandenburg off the ground, the CargoLifter AG airship development project. Envisioned by the charismatic Carl von Gablenz, Cargo Lifter received subsidies to the tune of 42 million DM from the German government to develop a massive airship that would be used as an energy efficient means to transport heavy cargo without the use of large runways. Siegmund’s film is a highly successful blend of the fictional persona of Annelie Kubicek, an engineer trained in Russia and a marketing representative, with facts sometimes secretly provided to her by individuals involved in the labyrinthal organization of the CargoLifter company. Like a core group of shareholders who have set up the organization Zukunft in Brand (Future in Brand, the town near the CargoLifter site), Annelie supports a continuation of the project development, although the company crashed and burned with its bankrupcy declaration in 2002, taking over 350 million euro with it. In 2004 the huge hanger built fort he designed airship project was purchased by a British Malaya company and turned into the amusement park Tropical Island, which also accumulated dramatic losses despite state subsidies: 10 to 20 million euros in the first 10 months. 5 Shrinking Cities - Halle Neustadt The large housing development Halle Silberhöhe was built in 1979 to 1989 and just as the last block of highrises was finished, the Wall fell. Since 1990 the area has lost ½ of ist population. In the summer of 2003, at the initiative of the Thalia Theater in Halle, an empty housing block was turned into a temporary hotel. Art director and “performance architect“ Benjamin Baldenius turned hallways and stairwells into mountain bike tracks, theatre groups staged spontaneous performances, residents and actors became one and the same in a celebratory summer of semi-orchestrated activity.

Running with the Wolves Sven Johne, born in 1976 on the Baltic Island of Rügen is an artist who has been able to convey the psychological impact of the disappearance of the GDR with a unique critical eloquence. His works—either combination of photography and text or videos—often portray the more surreal and fantastical aspects of the experience of loss 4 See Süddeutsche Zeitung, Monday November 13, 1989, p. 6.

5 Neues Deutschland 12. November 2005

RO_MD_remake_175_240.indd 144

12/8/2008 7:54:07 PM

[145]

Laura Schleussner Economic Values

and failure. A series of five dyptychs titled Wanderung durch die Lausitz (A Walk in Lutasia) are shot with an infra-red camera. Following the path of what local newspapers claimed to be a pack of wolves that had entered Germany through Poland, Johne walked a total of 80 kilometers through the wilderness of a region in the south of Berlin near the Polish border. Instead of an encounter with wild animals, he shot images of strange and derelict sites he passed in his nightly wanderings. Short texts tell the history of the sites, which he then researched. They include Forest Village, where all 34 voting citizens of a tiny town who had lost their jobs at a local mine decided to turn their village into a complete Western village with a sherrif’s house, country music concerts and gold digging sessions in the town pond. Initially a tourist attraction, the number of visitors to the town have decreased. Nevertheless, “They all go around wearing cowboy hats, even the senior citizens.”

Then there is Trunke, the former site of a military filling station, where a large clearing was made in 1992 for the Trunke industrial estate, of which only an electrical storage house and foundations for a sewage plant were built and then torn down again in 1998. “Not long ago, someone gave the three petrol pumps a fresh coat of paint.” Or there is the story of Vierchen, a parking lot where a building material plant had stood, which was carted part and parcel to site just outside of Moscow in 2004 - when the owners, a large European cement producer, decided to shift production.

Laura Schleussner Curator Berlin

Sven Johne, O plimbare prin Lausitz (denumirea localităţii), Imagini foto în infra-roşu, / A walk in Lausitz (name of place), 2006, diptych, infra-red photography, each 46 x 60 cm. The images courtesy of KLEMM’s, Berlin and the artist.

RO_MD_remake_175_240.indd 145

12/8/2008 7:54:07 PM

[146]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Din perspectiva geopoliticii actuale este destul de dificil de stabilit colaborări inter-regionale care să satisfacă iniţiative diferite de cercetare, producţie artistică şi expunere. Negocierile şi ajustările ar complica procesele de creare a unui discurs care să reprezinte, în mod pertinent, puncte de vedere precaut diferite. În raport cu instituţiile de artă contemporană din Republica Moldova, cele din România au mai multe oportunităţi de a deschide programe comune cu ţările învecinate. Acest lucru nu este neapărat influenţat de poziţia „europeană” a României, dacă ar trebui să ţinem cont de faptul că aceasta se învecinează doar cu o singură ţară „europeană”, Ungaria. În acest context, e interesant totuşi faptul că multe dintre proiectele în care se regăsesc participanţi din ţări vecine, catalogate drept „balcanice”, sunt organizate de ţări din Europa Occidentală.

Miza practicilor artistice, ale politicilor instituţionale şi ale scenariilor de viitor în contextul relaţiilor RO-MD

Vidul de coagulare al forţelor reunite de a produce proiecte relevante în domeniul culturii vizuale într-o regiune ca cea a Republicii Moldova se formează nu neapărat din inerţia generată de situaţia geopolitică istorică, ci şi ca rezultat al interesului scăzut al publicului pentru discursuri critice prezentate sub diferite forme experimentale.

Paradoxal, însă, această lipsă de interes din partea unui public educat şi obişnuit cu un anumit tip de discurs conservator şi tradiţionalist şi cu o anumită estetică contemplativă, mobilizează iniţiativele critice de instrumentalizare a artei contemporane în scopul reflectării, analizării şi judecării unor situaţii de fapt. În aceeaşi serie a paradoxurilor, în pofida folosirii în trecut a artei ca instrument de reprezentare a subiectelor realismului socialist, separarea ideologică dintre cultură şi politică în diferite efuziuni estetice de rememorare a avangardelor (de la impresionism la suprarealism), considerate a fi „de rezistenţă”, a proliferat un anumit tip de detaşare poetică şi distanţare estetică faţă de posibilitatea artei de a transmite un mesaj de interes social. În ceea ce priveşte puterea de penetrare a discursului şi practicii artei contemporane la nivelul reconsiderării participării publicului, nu se poate vorbi despre un decalaj instituţional evident între posibilităţile organizatorice ale iniţiativelor care promovează artele vizuale contemporane în cele două teritorii moldovene. Anumite diferenţe s-ar putea sesiza, chiar după reacţia anumitor artişti din Republica Moldova, mai curând la nivelul capacităţilor instituţionale educaţionale. Dacă scena din Iaşi, ca spaţiu reprezentativ pentru activităţile culturale din regiunea moldoveană a României, e dinamizată de exerciţiul formelor de învăţământ universitar, desfăşurat în cadrul Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design, scena din Chişinău, ca loc reprezentativ pentru manifestările artistice contemporane din Republica Moldova, este mai puţin susţinută de şcoala de artă moldovenească.

La nivelul acţiunii culturale mai largi, însă, cel puţin două instituţii de arte vizuale din Chişinău (KSA:K - Centrul pentru Artă Contemporană şi Asociaţia Oberliht) sunt interesate să asigure un cadru al dezbaterii şi creativităţii, precum şi un flux al evenimentelor care să ţină publicul în priză, conectat la discursul şi practicile artei contemporane. Organizând mese rotunde, colocvii, ateliere de lucru, expoziţii colective şi prezentări artistice, cele două instituţii activează într-un context dificil, însă destul de provocativ.

RO_MD_remake_175_240.indd 146

12/8/2008 7:54:07 PM

[147]

Cătălin Gheorghe Miza practicilor artistice, ale politicilor instituţionale şi ale scenariilor de viitor în contextul relaţiilor RO-MD

Atât KSA:K - Centrul pentru Artă Contemporană, cât şi Asociaţia Oberliht operează într-un câmp cultural striat, cu multe iregularităţi ideologice, şi ca atare de poziţie, care influenţează cu siguranţă şi capacităţile de reformare a sistemului de învăţământ superior artistic din Republica Moldova, faţă de care cele două instituţii de promovare a artei contemporane ar putea lua o atitudine alternativă. În privinţa independenţei dezvoltării proiectelor alternative la discursurile (şi nu neapărat la practicile) artistice exercitate de organizaţii artistice retrograde, atât KSA: K, cât şi Vector au realizat evenimente de alternativă discursivă şi expoziţională, autogenerată în afara sistemului de privilegii şi de piaţă controlat de vechea uniune a artiştilor plastici, deschizând un spaţiu de expresie liberă şi comunicare pentru tinerii artişti.

Ca exemplificare a interesului pentru inter-conectarea regională în scopul de a se situa cât mai adecvat într-un context geo-cultural construit pe o cercetare şi o cunoaştere cât mai realistă a vecinătăţilor, ar fi de menţionat două proiecte, organizate de cele două instituţii reprezentative din Republica Moldova şi România. În 2001, KSA:K - Centrul pentru Artă Contemporană din Chişinău a conceput şi organizat, din perspectiva curatorială a lui Ştefan Rusu, proiectul INVASIA, speculând rolul componentei psiho-geografice a invaziilor istorice în raport cu evoluţia mediului social-politic şi cultural din Moldova. Invitând artişti din regiunile Asiei Centrale şi Estului îndepărtat, dar şi din ţările Est-europene marcate de invaziile tătaro-mongole, acest proiect a constituit, potrivit curatorului său, o adevărată provocare ce a urmărit structurarea conceptuală a unei noi ordini privind opţiunile ideologice în politica curatorială şi implicit a mediului artistic din Moldova. Începând cu 2006, Asociaţia Vector din Iaşi a iniţiat proiectul VAD (Vector Art Data Bank) propunându-şi colectarea unor proiecte artistice care reflectă aspecte relevante ale tranziţiei social-politice şi culturale regionale, documentarea politicilor de interconectare a instituţiilor cu cele similare din regiune şi din spaţiul occidental, precum şi studierea comparativă a scenelor artistice regionale.

RO_MD_remake_175_240.indd 147

VAD (Vector Art Databank), instalaţie, Periferic 7-Focusing Iaşi, Expoziţia Procese Sociale, 2006 / VAD (Vector Art Databank), Installation view, Periferic 7 - Focusing Iasi, exhibition Social Processes, 2006

Proiectul INVASIA, Chişinău, 2001. Conferinţă, Muzeul Naţional de Istorie / INVASIA project, Chisinau, 2001. Conference, National History Museum.

12/8/2008 7:54:08 PM

[148]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Dincolo de efectul cultural al unor astfel de proiecte curatoriale, care ar putea orienta politica regională a unor instituţii interesate de analiza contextului prin intermediul artei contemporane, s-ar putea ţine cont şi de relevanţa auto-conştientizării şi dezvoltării contextului în funcţie de relaţia dintre practica artistică independentă locală şi sprijinul logistic oferit de astfel de instituţii.

Făcând abstracţie de mecanismul clasic al contextualizării generalizate, în pofida reflecţiei asupra mesajelor personale ale celor care trăiesc în acel context şi poate chiar îl influenţează, într-o anumită măsură, s-ar putea gândi un studiu asupra rezultatelor producţiei artei contemporane, iniţiind analiza pornind de la persoană mai curând dinspre context. În aceste condiţii s-ar putea remarca utilizarea instituţiei ca instrument de exprimare a opiniei artistice şi nu ca un scop al reprezentabilităţii. Evitând transformarea instituţiei într-o scenă, instrumentalizarea sa ar deveni mai curând un mijloc/un canal de comunicare pentru nevoile şi dorinţele, opiniile şi cunoştinţele personale şi colective. Prin conştientizarea nevoii de prevenire a birocratizării artei, instituţiile şi-ar putea focaliza interesul asupra asigurării logisticii şi publicului, devenind mai curând un punct de întâlnire decât o fabrică de producţie şi ideologie artistică. La rândul său, artistul (nu în mod necesar văzut ca activist) ar trebui să evite să devină vocea unei instituţii. Paradoxal, însă, artistul şi instituţia ar putea forma un corp coerent de cunoştinţe şi expuneri, exprimând negocierea semnificaţiilor. Atât artistul, cât şi instituţia ar trebui să contribuie la activarea publicului prin medierea participării. Ideal ar fi ca schimbarea discursului să vină dinspre artist, mai curând decât dinspre instituţie. Aici, instituţia trebuie să faciliteze vizibilitatea lucrărilor artistului şi să devină caleidoscopică în pofida trend-ului principal de a reflecta şi respecta o anumită agendă. Într-un posibil scenariu de viitor al dezvoltării unei colaborări, ale cărei rezultate să reflecte nu neapărat poziţii comune, ci în primul rând o cunoaştere critică a situaţiilor cu care se confruntă cele două comunităţi, nu doar la nivelul unei suprastructuri culturale reîncălzite, ci chiar la nivelul vieţii cotidiene, atât instituţiile existente, cât şi cele care e posibil să apară pe fondul unei (auto)solicitări politice, ar trebui să identifice principii similare de acţiune pe baza unui plan motivaţional mai flexibil.

Un prim pas important a fost deja realizat prin iniţierea de către KSA:K şi Vector a proiectului curatorial, colaborativ RO-MD/Moldova în două scenarii, care a survolat chestiuni istorice, politice, sociologice, etnografice, economice şi artistice specifice celor două teritorii vecine cu un trecut identitar traumatizat prin diferite reconsiderări ideologice, intervenţii în plan geo-politic şi operaţii în ţesutul social.

Pentru aprofundarea cercetării deschise s-ar putea lua în considerare conceperea şi punerea în aplicare a unui program de rezidenţe între diferite instituţii culturale, dintre care cele artistice ar putea chiar să asigure condiţiile de lucru pentru scriitori şi jurnalişti. În prealabil, în lipsa resurselor economice care să permită constituirea urgentă a unei astfel de rezidenţe reciproce, s-ar putea extinde sistemul de alertă şi schimb informaţional deja pus în aplicare de Asociaţia Oberliht, preluând şi redistribuind informaţii relevante dinspre comunitatea politică, economică, istorică, culturală şi altele. În acelaşi cadru de informare culturală, importantă ar fi şi iniţierea unor colaborări editoriale, care să asigure mediul unor schimburi de reflecţii asupra celor două contexte

RO_MD_remake_175_240.indd 148

12/8/2008 7:54:08 PM

[149]

Cătălin Gheorghe Miza practicilor artistice, ale politicilor instituţionale şi ale scenariilor de viitor în contextul relaţiilor RO-MD

socio-politice. De curând s-a lansat în Chişinău o nouă publicaţie, Starea de urgenţă, o revistă bilunară de literatură, artă şi atitudine care încearcă să rescrie viaţa culturală a oraşului. În măsura identificării unei piste de colaborare cu o revistă culturală care ar activa după o strategie asemănătoare, cum ar fi, de pildă, Suplimentul de cultură, editat în Iaşi, s-ar putea crea şi un mediu al dezbaterii necesare.

Punctele forte ale unei dezvoltări a celor două scene culturale din Republica Moldova şi România ar fi atât posibilitatea experimentării colaborative a practicilor curatoriale independente şi instituţionale, cât şi exersarea alternativă a unor politici educaţionale artistice (respectiv, propunerea de către organizaţiile culturale non-guvernamentale a unor programe educaţionale alternative) care să surmonteze dificultăţile academice cu care se confruntă sistemul de învăţământ superior artistic de stat. În măsura în care, la ora actuală, în Republica Moldova, sunt mai dificil de exercitat atât curatoriatul independent, cât şi programele educaţionale alternative (cu excepţia KSA: K-ului, unde a fost deja demarată o astfel de iniţiativă), scena de artă contemporană s-ar putea dezvolta pornind de la iniţiative personalizate ale artiştilor sprijinite de cele două instituţii care promovează arta contemporană, adresându-se, în primul rând, tinerilor interesaţi de identificarea unor oportunităţi de studiu şi rezidenţă, precum şi de exercitare a practicii lor artistice în spirit critic. În fine, dacă ar fi să ne întrebăm ce ar putea motiva colaborarea dintre cele două scene artistice, din România şi Republica Moldova, dincolo de cadrele instituţionale deja trasate, s-ar putea ţine cont de un anumit interes pentru schimbul de informaţii generale şi schimbul de experienţă în conceperea mesajelor artistice şi realizarea proiectelor, precum şi de oportunitatea reflectării şi analizei asupra situaţiilor de expresie identitară.

Cătălin Gheorghe Curator Iaşi

RO_MD_remake_175_240.indd 149

12/8/2008 7:54:09 PM

[150]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

The current geopolitical perspective shows that it is rather difficult to establish interregional collaborations that would satisfy different research initiatives, artistic production and exhibitions. Negotiations and adjustments can aggravate the processes of establishing a discourse that would pertinently represent the different points of view in a warily manner. Compared to contemporary art institutions from the Republic of Moldova, those from Romania have a greater opportunity to open joint programs with the neighboring countries. This thing is not necessarily influenced by Romania’s “European” position, if we take into account the fact that it borders just one single “European” country, i.e. Hungary. In this context, it is still interesting to note that many of the projects supporting the participants from the so-called “Balkanic” neighboring countries to be rediscovered are organized

by West European countries.

The Stake of Artistic Practices, Institutional Polices, and Future Scenarios in the Context of RO-MD (Romania – Moldova) Relations

The vacuum for coagulating the forces reunited to produce relevant projects in the area of visual culture in a region, such as the Republic of Moldova is not necessarily formed out of the inertia generated by the historical geopolitical situation, but rather, as a result of low public interest in critical discourses presented in various experimental forms. Paradoxically, the lack of interest on behalf of an educated public used to a certain type of conservative and traditionalist discourse and a certain contemplating esthetics mobilizes the critical initiatives of contemporary art instrumentation for the purpose of reflecting, analyzing and judging some factual situations. To continue the same range of paradoxes, in spite of the fact that art was in the past used as an instrument for representing socialist realism themes, the ideological friction between culture and politics in different esthetical outpourings of commemorating the vanguards (from impressionism to surrealism) considered to be „of resistance” proliferated a certain type of poetical detachment and esthetical outstripping from art’s possibility to deliver a message of social interest.

Regarding the power of contemporary art’s discourse penetration and practice at the level of reconsidering public participation, we cannot talk about an obvious institutional disparity between the organizational possibilities of initiatives promoting contemporary visual arts on both Moldovan territories. Of course, certain differences could be noted, particularly at the level of educational institutional capacities, even judging by the reaction of some artists from the Republic of Moldova. If the Iasi stage, as a representative space for cultural activity in the Moldovan region of Romania is stimulated by the exercise of university education forms carried out within the Department for Plastic, Decorative, and Design Art, the Chisinau stage, as a representative place for contemporary artistic manifestations in the Republic of Moldova is less supported by Moldovan art school.

At the level of broader cultural actions, there are at least two visual arts institutions in Chisinau, which are interested in providing a debating and creativity framework, as well as a flow of events that would keep the public engaged (KSA:K – Center for Contemporary Arts and Oberliht Association) and connected to the contemporary art discourse and practices. The two institutions operate in a difficult, but rather challenging context, organizing round-table discussions, colloquia, workshops, collective exhibitions and artistic presentations.

RO_MD_remake_175_240.indd 150

12/8/2008 7:54:09 PM

[151]

Catalin Gheorghe The Stake of Artistic Practices, Institutional Polices, and Future Scenarios in the Context of RO-MD (Romania – Moldova) Relations

Both KSA:K – The Center for Contemporary Art, and The Oberliht Association operate in a striated cultural environment, with many ideological and position related irregularities that certainly influence the reforming capacities of the artistic higher education system in the Republic of Moldova, towards which the two institutions promoting contemporary art could assume an alternative attitude.

As regards the independence in developing alternative projects on artistic discourses (and not necessarily on practices) carried out by retrograde artistic organizations, both KSA:K, and Vector organized alternative discursive and expositional events, auto-generated outside the system of privileges and market controlled by the old union of plastic artists, opening a free expression and communication space for young artists.

As an example of interest in regional inter-connection for the purpose of placing itself as adequately as possible in a geo-cultural context built on realistic research and knowledge of neighboring counterparts, we can mention two projects organized by the two representative institutions from the Republic of Moldova and Romania.

In 2001, KSA:K – The Center for Contemporary Art from Chisinau developed and implemented a project entitled INVASION, under the curatorial vision of Stefan Rusu, speculating the role of the psychological - geographic component of historical invasions in relation to the evolution of the social-political environment in Moldova. Artists from Central Asia and the Far East, as well as from East European countries marked by Tartar-Mongolian invasions were invited to participate in this project. According to curator Stefan Rusu, the project represented a real challenge pursuing a conceptual structuring of a new order ideological options in curatorial policy, and implicitly on the artistic environment of Moldova.

Starting in 2006, The Vector Association from Iasi initiated a project entitled VAD (Vector Art Data Bank), which undertook to collect artistic projects reflecting relevant aspects of regional social, political, and cultural transition, to ensure documentation of policies for interconnecting institutions with counterparts from the region, as well as from the Western space, and to carry out a comparative analysis of regional artistic stages.

RO_MD_remake_175_240.indd 151

VAD (Vector Art Databank), instalaţie, Periferic 7-Focusing Iaşi, Expoziţia Procese Sociale, 2006 / VAD (Vector Art Databank), Installation view, Periferic 7 - Focusing Iasi, exhibition Social Processes, 2006

INVASIA,Trebujeni, 2001.

Proiect in-situ, situl arheologic Orheiul Vechi / INVASIA,Trebujeni, 2001. Site specific project, archeological site, Orheiul Vechi.

12/8/2008 7:54:10 PM

[152]

>RO-MD/Moldova ĂŽn două scenarii

Beyond the cultural effect of some of these curatorial projects that could streamline the regional policy of some institutions interested in context analysis through contemporary art, the relevance of context self-realization and development according to the relation between the local independent artistic practice and logistical support provided by such institutions could be taken into account.

Regardless the classical mechanism of generalized contextualization, in spite of the reflection on personal messages of those who live in that context and may be even influenced by it to a certain extent, there could be envisaged out a study of contemporary art production results starting from the person rather than the context. Under these conditions, we could notice the use of an institution as a tool for expressing artistic opinion, and not as a goal of representation capability. Avoiding the transformation of an institution into a stage, its instrumentation would rather become a communication means/channel for personal and collective needs and wishes, opinions and knowledges. By realizing the need of preventing art bureaucratization, institutions could focus their interest on providing logistics and public, becoming a meeting point rather than a factory of artistic production and ideology. The artist, in his turn (not necessarily viewed as an activist) should avoid becoming the voice of an institution. Paradoxically, the artist and the institution could form a coherent body of knowledge and narrations, expressing the negotiation of meanings. Both the artist and the institution should contribute to public enlivenment through mediating participation.

An ideal option would be to see to it that the change of discourse comes from the artist rather than from the institution. In such case, the institution should facilitate the visibility of the artist’s works and become kaleidoscopic despite of the main trend of reflecting and observing a certain agenda.

In a potential future scenario for developing collaboration, the results of which would not necessarily reflect common positions, but rather critical awareness of situations faced by the two communities at the level of everyday life, and not only of a re-warmed cultural superstructure, both the current institutions, and those that might emerge on the background of a political (self ) request should identify similar principles of activity according to a more flexible motivation plan.

A first step towards this has already been made through the initiation by KSA:K and Vector of the collaborative curatorial project RO-MD/Moldova in two scenarios, which covered historical, political, sociological, ethnographic, economic, and artistic issues specific to the two neighboring territories with an identity past traumatized through different ideological reconsiderations, geo-political interventions, and operations in the social structure.

To carry out a thorough open research, consideration should be given to developing and implementing a resident program between different cultural institutions, in which artistic institutions could ensure working conditions for writers and journalists.

Preliminarily, due to the lack of financial resources that would allow to instantly establish such mutual resident programs, the alert and information exchange system applied by the Oberliht Association could be extended, undertaking and disseminating relevant information about the political, economic, historical, cultural community, and others.

Within the same cultural information framework, it would be important to initiate some editorial collaboration to ensure the framework for some exchange of reflec-

RO_MD_remake_175_240.indd 152

12/8/2008 7:54:10 PM

[153]

Catalin Gheorghe The Stake of Artistic Practices, Institutional Polices, and Future Scenarios in the Context of RO-MD (Romania – Moldova) Relations

tions over the two social – political contexts. A new publication has been recently launched in Chisinau, which is entitled State of Emergency. This is a bimonthly magazine of literature, art, and attitude trying to re-write the cultural life of the town. As far as it is identified a change of collaboration with a cultural magazine operating based on a similar strategy, such as, for example Cultural Supplement (Suplimentul de cultura) issued in Iasi there could also be set up a framework for the necessary debate.

The development of the two cultural stages from the Republic of Moldova and Romania would enable carrying out collaborative experimentation of independent and institutional curatorial practices, and exercising the implementation of some alternative artistic education policies (and proposal of some alternative education programs by cultural non-government organizations) that could help overcome the academic difficulties that the artistic education of the state university system is faced with.

Since, currently, it is more difficult to carry out independent curatorial and alternative education programs (except for KSA:K, which has already launched such an initiative) in the Republic of Moldova, the contemporary art stage could be developed starting with the personalized initiatives of artists supported by the two institutions promoting contemporary arts, and calling upon young people who are interested in identifying some opportunities for studies and residence, as well as in carrying out artistic practice in a critical manner.

In conclusion, if we asked ourselves what can motivate the collaboration between the two artistic stages, i.e. from Romania and the Republic of Moldova, beyond the institutional staff already established, we could take into account a certain interest towards exchanging general information and experience in conceiving artistic messages and implementing projects, as well as the opportunity to reflect and analyze the situations of identity expression.

Catalin Gheorghe Curator Iasi

RO_MD_remake_175_240.indd 153

12/8/2008 7:54:10 PM

[154]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Pe parcursul ultimilor ani, am organizat şi implementat un şir de proiecte şi expoziţii care s-au axat pe zonele demilitarizate (ZDM). Deşi aceste evenimente s-au referit în mod specific la Zona Demilitarizată Coreeană, iar expoziţiile au fost desfăşurate în zona de control civil şi lângă locaţie, intenţia mea a fost să examinez conceptul şi implicaţiile ZDM în alte teritorii, precum şi în Coreea. Astăzi, acestea includ DMZ_2005, Pyongyang Report (Raportul Pyongyang) (2006) şi Counterpoint (Contrapunctul) (2007).

ZDM (Zonă demilitarizată) – Politici de izolare

În Coreea de Sud, oamenii au sperat totdeauna la reunificarea care ar întregi familiile separate în timpul războiului coreean (1950 – 1953) [din punct de vedere tehnic, Coreea încă mai rămâne în stare de război] şi restaurarea Regatului Unit pe peninsula Coreeană. Timp de peste jumătate de secol de la Armistiţiu, cele două armate stau faţă-n faţă pe ambele părţi ale teritoriului separat cu o suprafaţă de 4km, care a fost cândva teren rural populat, iar acum este domeniul unui şir extraordinar de faună şi floră ce a ocupat locuinţele şi satele abandonate. Este ironic faptul că acest teritoriu, confirmând ca atare scindarea dureroasă a Coreei, după războiul fratricid din această ţară, din coincidenţă a contribuit la înnoirea naturii, asigurând sanctuar cocorilor tărcaţi (Grus vipio), precum şi plantelor rare, unele dintre care erau considerate dispărute. Cert este faptul că nici una din aceste specii n-ar supravieţui uşor în mediile industriale moderne nici în partea de nord, şi nici în cea de sud, deşi la început în această zonă se cultiva orez, ecosistemul s-a restabilit de la sine, revitalizând chiar şi pădurile - toate acestea datorită faptului că omul nu s-a implicat.

Pentru poporul din partea de Nord şi de Sud, ZMD reprezintă divizarea cu brutalitate a ţării, pierderea patriei, amintiri irecuperabile, despărţire de membrii familiei şi, mai mult ca orice - teamă. Teama că într-o zi trupele şi tancurile invadatoare de pe fiecare din părţi s-ar putea năpusti prin zonă, provocând distrugere, moarte şi teroare – poate chiar un holocaust nuclear.

Cu toate acestea, în pofida paranoii prelungite de retorica războiului rece, precum şi a pericolului real de invazie, coreenii de pe ambele părţi ale ZMD tânjesc după reunificare, abolirea şi restituirea teritoriului ZMD. Ei investesc imaginaţie, speranţă şi dorinţa puternică pentru reconstituirea integrităţii naţiunii lor pe această fâşie de sălbătăcie, unde în ultimii 50 de ani n-a călcat picior de om.

De fapt, această zonă de prag dintre cele două Corei, fiecare din ele reprezentând o societate contradictorie celeilalte, poate fi evaluată doar prin imaginaţie şi proiectarea dorinţei. Am putea presupune, eventual, că soldaţii au fugit pe furiş prin locul acesta sub acoperirea întunericului, sau poate că au săpat un labirint din tuneluri pentru a facilita o invazie pe neaşteptate. Probabil, zi şi noapte, tigrii, bufniţele şi alte vietăţi se opresc din când în când pentru a-i privi cu atenţie pe soldaţii care se uită unii la alţii, cercetând persistent teritoriul vast, scindat. Probabil aceste vietăţi se miră de absurditatea acestuia, de lipsa de legătură cu umanitatea, sau poate ascultă cu agitaţie nervoasă dacă nu înaintează vre-un tanc care aduce distrugerea refugiului lor. Probabil, soldaţii se întreabă la ce se gândesc omologii lor de pe cealaltă parte atunci când privesc unii la alţii prin ochelarii de câmp cu capacitate optică mare. Aduşi la o asemenea apropiere de mare puterea optică, încât să desluşească picăturile de sudoare de pe faţă, care se formează în timpul verii umede din Coreea, sau degetele înţepenite de ger în jurul binoclului când gerul iernii severe din Siberia bate peste peninsulă. Probabil ei se întreabă dacă persoana care stă la post de cealaltă parte, e la fel ca ei. Sau poate se miră, în momentele de reverie sau de plictiseală, că se află acolo, în secret, în mijlocul Zonei – că sunt parte a sălbătăciei acestui teritoriu interzis. În era accesului global, schimbului cultural şi Internetului, o situaţie de acest fel este rară, dacă mai există, în general.

Este, în special, tragic faptul că o ţară, care a existat ca ţară unificată timp de 1 200 ani, trebuie să sufere în continuare o astfel de separare fizică şi ideologică. Istoria ce a condus la această calamitate este, desigur, bine cunoscută. Coreea a fost divizată la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când Japonia, care a ocupat cu forţa Coreea din anul 1910, a capitulat în faţa forţelor aliate. Divizarea nedreaptă şi artificială a fost impusă ţării de sovietici, care susţineau partea de nord, iar SUA ocupase partea de sud de la paralela a 38-a. Semnarea Acordului de Armistiţiu în anul 1953 a trasat o barieră de 250 kilometri de-a lungul ţării de la Kyodang, insula Kanghwado până la Myongho-ri, Kosong-ul de nord.

Această barieră este traversată într-un punct de un pod, numit cu amărăciune (şi oficial) “Podul Neântoarcerii”.

RO_MD_remake_175_240.indd 154

12/8/2008 7:54:10 PM

[155]

Yu Yeon Kim ZDM (Zonă demilitarizată) – Politici de izolare

Probabil, în anticiparea unificării sau spre încurajarea procesului de unificare, pe ambele părţi ale Zonei se restabilesc regiunile de dezvoltare economică. În anul 2000, Hyundai Corporation din Coreea de Sud a încheiat o afacere cu Pyongyang-ul pentru crearea unui parc industrial gigantic lângă oraşul istoric Kaesong. Oraşul a fost selectat nu doar din cauza că a fost capitala antică a regatului Koryo, ci şi pentru proximitatea acestuia de pieţele din Coreea de Sud şi de portul Incheon care înregistrează creştere. Această decizie a constituit o victorie mică, deoarece Kim Jong Il (liderul Coreei de Nord) dorea iniţial ca acest proiect să fie realizat în Sinuiju – oraş industrial situat pe malul râului Yalu, la hotar cu China. În partea de sud a ZMD, a fost creată o zonă cultural-economică la Paju, provincial Gyeonggi (cunoscută, de asemenea, ca Paju Book City şi Heyri Art Valley). În anul 2008, Rep. Yim Tae-hee, politician de rang superior din rândurile Marelui Partid Naţional (GNP), aflat la putere, a anunţat că planifică să introducă o lege care va contribui la facilitarea cooperării economice inter-coreene în regiune. Conform schemei propuse, muncitorii din Coreea de Nord vor fi invitaţi să lucreze în cadrul zonei economice libere, mărimea şi funcţia căreia va fi similară cu cea a Complexului Industrial Kaseong din Coreea de Nord. Rep. Yim Tae-hee a încercat iniţial să obţină aprobarea conceptului respectiv în anul 2006, dar acesta rămâne încă în aşteptarea răspunsului de la Pyongyang. Deşi a avut loc un dialog intermitent dintre Nord şi Sud, care a avut succes într-o măsură oarecare, luând în considerare obstacolele, eforturile au fost blocate de programul nuclear al Coreei de Nord pe care aceasta l-a reluat recent. La dificultăţile de comunicare cu regimul contribuie şi incertitudinea, aflarea şi starea sănătăţii lui Kim Jong-Il, care n-a fost văzut în public ani în şir.

Deşi artiştii şi jurnaliştii, care au participat în Proiectul I axat pe ZMD (în particular, “Pyongyang Report”) au vizitat Pyongyangul în Coreea de Nord, organizarea unei expoziţii în acest teritoriu rămâne problematică. Mai concret, problema constă în publicul cu care urmează să comunici. Acest lucru, cred eu, a fost exemplificat prin turneul orchestrei Filarmonicii din New York la Pyongyang în februarie 2008. Acest turneu a fost important prin simbolismul său – concertul a fost deschis cu interpretarea cântecului popular “Arirang”, preferat atât în Nord, cât şi în Sud – şi a inclus evoluarea unui violonist de origine coreeană (Michelle Kim, al cărui părinţi s-au mutat cu traiul din Coreea de Nord în Coreea de Sud în timpul războiului coreean). Cu toate acestea, publicul a fost alcătuit doar din oficialităţi. În ultimii ani, am vizitat Coreea de Nord, China şi Cuba şi am organizat un proiect în Cuba. Deşi există un nivel de cenzură atât în China, cât şi în Cuba, dialogul dintre intelectuali şi artişti cu colegii lor din alte ţări există. În Coreea de Nord, însă, un vizitator este însoţit de la bun început şi până la sfârşitul călătoriei. Nu se permite nici un contact inteligibil cu populaţia obişnuită, decât doar cu îngrijitorul desemnat. Poţi vedea cetăţeni nord-coreeni – pe cealaltă parte a pieţii oraşului, spre exemplu, însă ai senzaţia că aceştia sunt într-un balon de săpun, iar tu – în altul. Aceştia se pot de asemenea afla la mii de mile. Aceasta nu pentru a sugera că schimbul cultural cu naţiunile ce practică

Tian Yibin, “Seria Arirang - Pyongyang”, proiect foto, 2004 / “Arirang - Pyongyang series”, photo project, 2004

RO_MD_remake_175_240.indd 155

12/8/2008 7:54:12 PM

[156]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

astfel de izolare protectoare este inutilă – orice încercare de contact cultural este un pas spre înţelegere reciprocă şi deschidere a unei portiţe pentru dialog dintre naţiuni. Însă, realitatea de azi a Coreei de Nord este izolarea totală şi îngrădirea populaţiei generale.

Aşa cum multe din democraţiile lumii iau de bun accesul aparent la informaţie, tot aşa alte societăţi au doar o experienţă parţială sau iluzorie în acest domeniu. Poporul chinez, spre exemplu (precum au reconfirmat jurnaliştii care au mediatizat Jocurile Olimpice 2008 de la Beijing) sunt “protejaţi” de anumită informaţie critică care vine din afara teritoriului ţării – de aşa-numitul “Marele Zid de Foc”. Companii, precum Google, Yahoo şi Skype au compromis angajamentul lor de libertate a cuvântului prin monitorizarea comunicaţiilor ca o condiţie a activităţii lor continue în China. Alte naţiuni represive folosesc blocuri similare. Dacă poţi controla accesul la informaţie, poţi controla masele – cel puţin pentru un timp. Pe de altă parte, bănuiesc că multe persoane din Vest, care au acces la informaţie nu se folosesc de acest beneficiu, preferând în schimb ştirile locale ajustate pentru agrement şi tendinţe politice. Alte societăţi – cum ar fi Coreea de Nord – duc informarea şi îngrădirea maselor spre extremă. Deşi în prezent, în anumite regiuni ale Coreei de Nord există acces limitat la informaţia din exteriorul ţării, mişcarea vizitatorilor şi interacţiunea lor cu populaţia este controlată minuţios. Unicul lucru ce poate face un vizitator pentru a realiza care este realitatea de acolo este să maximizeze informaţia disponibilă la periferia unui câmp de viziune interzis. Doar cunoscând contradicţiile sociale şi psihologice putem spera că vom înţelege starea umană în aceste circumstanţe. În timp ce ţările lumii accelerează schimbul sporit de informaţie şi valori, alte regiuni rămân încă închise sau sunt în proces de limitare a disponibilităţii informaţiei din afara hotarelor lor. În sectoarele din Estul Mijlociu au fost de asemenea impuse constrângeri severe asupra acceptării valorilor din vest şi comunicării cu alte ţări. În comparaţie cu deschiderea dramatică a hotarelor în Germania, fosta Uniune Sovietică, Cehoslovacia, Ungaria, etc – evenimentele ce au urmat după ziua de 11 septembrie 2001 au rezultat în monitorizarea mai strictă, fortificarea hotarelor şi supravegherea sporită a populaţiilor civile. În acelaşi timp, din motive politice şi economice, a avut loc o migraţie sporită a forţei de muncă în toată lumea. Condiţiile politice, care par a oferi mai multă libertate personală în altă ţară, poate fi un stimulent al migraţiei într-acolo a persoanelor care fug de regimurile opresive. Spre exemplu, sute de mii de refugiaţi şi muncitori au emigrat din Tibet în India şi din Myanmar în Thailanda. De la sfârşitul războiului din Vietnam în 1975, 80 000 de vietnamezi au emigrat în SUA şi încă un milion – în alte ţări, cum ar fi Thailanda, Hong Kong, Malaysia şi Europa.

Zonele de frontieră sunt zone fierbinţi – populaţia de acolo doreşte să plece, pe când cei din ţările mai bogate tranzitează liber hotarele ţărilor mai sărace în calitate de turişti, cu dorinţa de a savura cultura unică, dar pe cale de dispariţie a celorlalte naţiuni. Probabil, cel mai notabil exemplu de acest fel este hotarul SUA cu Mexic unde NAFTA a avut ca rezultat crearea satelor industriale în zona frontierei, care facilitau producerea monitoarelor, calculatoarelor şi altor produse electronice ieftine pentru vânzare în SUA. Cultura “globală” modernă este un discurs pluralist de culturi în care transportarea ideilor culturale a fost accelerată, probabil, peste limita capacităţii noastre de a le asimila în mod rezonabil. Cu toate acestea, datele respective sunt totdeauna traduse la întoarcere conform relevanţei localităţii. Deşi în acest mediu putem găsi anumite lucruri comune, complexitatea interacţiunii ţărilor noastre va rezulta totdeauna în dificultăţi nenumărate. Dezvoltarea culturii ţărilor a constituit întotdeauna o problemă ce ţine de interschimbare, şi nu de păstrarea integrităţii locale.

Yu Yeon Kim Curator Seul

RO_MD_remake_175_240.indd 156

12/8/2008 7:54:12 PM

[157] Over the past several years – I have organized a series of projects and exhibitions that focused on the DMZ. Although the specific reference is to the Korean Demilitarized Zone and the exhibitions were held at civilian controlling zones and near the location, the intent was to consider the concept and implications of DMZ’s in other territories as well as in Korea. To date they have included DMZ_2005, Pyongyang Report (2006) and Counterpoint (2007).

DMZ (Demilitarized Zone) - The Politics of Isolation

South Korea has always hoped of a reunification that would reunite families separated during the Korean War (1950 – 53 [technically Korea is still at war]) and restore the Korean Peninsula to a united kingdom. In the more than half a century since the Armistice, the two armies have faced off on either side of a 4km divide of once populated rural land that is now the domain of an extraordinary range of fauna and flora which has reclaimed the abandoned dwellings and countryside. It is ironical that this territory, enforcing as it does the painful schism of Korea after the fratricidal Korean War, has coincidentally supported a renewal of nature by providing a sanctuary to white-napped cranes as well as rare plants, some of which were thought extinct. Certainly, none of these would survive easily in the modern industrial environs of either the North or the South, yet in this land, originally a rice farming area, the eco-system has restored itself, even rebuilding the forests - all owing to the absence and non-interference of humankind.

To the people of the North and South, the DMZ represents the cruel severance of the country, the loss of homeland, irrecoverable memories, the separation of family members, and above all fear. Fear that one-day the invading troops and tanks of either side might storm through the zone, bringing destruction, death, and terror - perhaps even a nuclear holocaust.

Yet, and in spite of the paranoia spun out of Cold War rhetoric, and the very real threat of invasion, Koreans on both sides of the DMZ long for the reunification and the abolition and reclamation of the DMZ territory. They invest their imagination, hope, and longing for the reconstitution of the entirety of their nation in this stretch of wilderness where no one has set foot for the last 50 years.

Indeed, this liminal Zone between the two Koreas, each of them a society in contradiction to the other, can only be accessed via the imagination, and by the projection of desire. We might conjecture, perhaps, that soldiers have furtively scurried across the terrain under cover of darkness, or that they have dug a labyrinth of tunnels to facilitate a surprise invasion. More likely, the tigers, owls, and other wild creatures, by day and night, pause once in a while to peer cautiously at the soldiers watching each other in ceaseless surveillance across the wide divide. Perhaps these creatures wonder about the absurdity of it, this disconnection of humanity, or listen, with nervous trepidation, to an advancing tank bringing destruction to their refuge. Perhaps the soldiers wonder what their counterparts on the other side are thinking as they view each other through high-powered field glasses. Brought to such close proximity by the magnification, they can distinguish beads of facial sweat in the humid Korean summer, or the frost chapped fingers clamped around binoculars when the severe winter cold blows from Siberia across the peninsula. Perhaps they wonder if that person on the other side is the same as them. Perhaps they think, in moments of reverie or ennui, that they are there, secretly in the midst of the Zone that they are a part of the wilderness of this forbidden territory.

In an era of global access, cultural exchange, and the Internet, a situation like this does not exist at all. It is especially tragic that a country, which had existed as a unified country for 1,200 years, should continue to suffer such a physical and ideological separation. Of course, the history that has led to this calamity is well known. Korea was divided at the end of World War II when, Japan, who had forcibly occupied Korea since 1910, surrendered to the Allied Forces. An unjust and artificial division was imposed on the country with the Soviets supporting the North, and the US occupying the south of the 38th Parallel. The signing of the 1953 Armistice Treaty drew a 250-kilometer barrier across the country from Kyodang, Kanghwado Island, to Myongho-ri, northern Kosong. It is crossed at one point by a bridge, poignantly (and officially) named “The Bridge of No Return”.

RO_MD_remake_175_240.indd 157

12/8/2008 7:54:12 PM

[158]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Perhaps in anticipation of a reunification – or towards an encouragement of the process, economic development areas are being established on either side of the Zone. In 2000, the South Korean Hyundai Corporation struck a deal with Pyongyang to create a giant industrial park near the historical city of Kaesong. The city was chosen not only because it was the ancient capital of the Koryo kingdom – but also for its proximity to South Korean markets and to the growing port of Incheon. The decision represented a small victory as Kim Jong Il (the N. Korean leader) initially wanted the project to be built in Sinuiju, an industrial city on the Yalu River at the border with China. On the South’s side of the DMZ an economic and cultural zone has been established at Paju, Gyeonggi Province (also known as Paju Book City and Heyri Art Valley). In 2008 Rep. Yim Tae-hee, a chief policy maker of the ruling Grand National Party (GNP), announced that he planned to introduce a bill to help facilitate inter-Korean economic cooperation in the region. Under the proposed scheme, North Korean workers will be invited to work within the free economic zone, the size and function of which will be similar to that of the Kaseong Industrial Complex in North Korea. Rep. Yim Tae-hee originally touted the concept in 2006 but it still awaits a response from Pyongyang. While there has been a constant dialogue between the North and South which has been successful to a degree considering the obstacles the efforts have been hampered by North Korea’s nuclear program, which it has recently resumed. The current uncertainty as to the whereabouts and health of Kim Jong-Il who has not been seen publicly for years is contributing to the difficulties in communication with the regime.

Although artists and journalists who have participated in the project I organized, focused on the DMZ (particularly, “Pyongyang Report”) have visited Pyongyang in North Korea – organizing an exhibition inside the territory is problematic. Specifically there is a problem of the audience to which you will communicate. This, I think was exemplified by the visit of the New York Philharmonic to Pyongyang February, 2008. It was important for its symbolism – it opened with a rendition of, “Arirang”, a beloved folk song resonant to both the North and the South – and included a violinist of Korean origin (Michelle Kim, whose parents moved from the North to South Korea, during the Korean War). However, the immediate physical audience were official people.

In recent years I have visited North Korea, China and Cuba and organized a project in Cuba. While some degree of censorship is exercised in both China and Cuba there is dialogue amongst intellectuals and artists and their visiting colleagues from other nations. A visitor to North Korea, however, is chaperoned from the beginning to the end of the trip. No meaningful contact with the general population is allowed other than with the keeper assigned to you. One can see North Korean citizens - across a city square, for instance – but it is as if they are contained in one bubble and you in another. They may as well be a thousand miles away. This is not to imply that cultural exchange with nations who practice this protective isolation is futile – any attempt at cultural contact is a step towards mutual

Cho Duck Hyun, Confruntare.

Instalaţie sculpturală in–situ din cadrul proiectului DMZ, 2005 / Confrontation. Site specific sculpture installation in the frame of DMZ Project, 2005

RO_MD_remake_175_240.indd 158

12/8/2008 7:54:13 PM

[159]

Yu Yeon Kim DMZ (Demilitarized Zone) - The Politics of Isolation

understanding and holds the door open even a little for the possibility of dialogue between nations. The current reality of North Korea, however, is of total isolation and containment of the general population.

Just as many of the World’s democracies now take apparent information access for granted – other societies have only a partial or illusory experience of this. The people of China, for instance (as journalists covering the 2008 Beijing Olympics reconfirmed) are “protected” from certain critical information originating beyond its territory – by the so-called, “Great Firewall”. Companies such as Google, Yahoo and Skype have compromised their commitment to free speech by monitoring communications as a condition of their continued operation in China. Other repressive nations employ similar blocks. If you can control the access to information you can control the population – at least for a while. On the other hand, I suspect that many people in the West who have free access to information do not avail themselves of it – preferring instead a domestic news feed tailored for entertainment and political bias. Other societies – such as North Korea – take information and population containment to the extreme. Although limited access is now allowed from the outside to certain areas in the North Korea, movement of visitors and their interaction with the population is carefully controlled. The most a visitor can do to glean an insight of what is the social reality there - is to maximize the information available on the periphery of a restricted field of vision. Only by being aware of the social and psychological contradictions can one hope to understand the human condition under these circumstances.

While parts of the world speed up towards an increased sharing of information and values, other sections are still enclosed or are in the process of limiting the availability of information from beyond their borders. In parts of the Middle East there have also been severe constraints placed on the adoption of Western values and communication with other countries.

In contrast to the dramatic opening of borders in Germany, the former Soviet Union, Czechoslovakia, Hungary, etc – the events following September 11 2001 have resulted in stricter monitoring and enforcement of borders and increased surveillance of civilian populations. Simultaneously, there has been an increase in the migration of workers worldwide for both political and economic reasons. Political conditions that appear to grant more personal liberty in another country may be an incentive to the migration there of people fleeing oppressive regimes . For example, more than a hundred thousand war refugees and workers immigrated from Tibet to India and from Myanmar to Thailand. Since the end of the Vietnam in 1975, 80,000 Vietnamese to USA and one million in other countries such as Thailand, Hong Kong, Malaysia and Europe.

Border areas are hot zones – the contained populations desire to leave, whereas those in the richer nations transit freely as tourists to the poorer ones across the border in their desire to savor the unique but disappearing culture of the other. Perhaps the most notable example of this is the US border with Mexico where the NAFTA has resulted in the creation of industrial villages in the border zone that facilitate the manufacture of cheap monitors, computers and electronics for sale in the US. Modern “global” culture is a pluralistic discourse of cultures in which the transport of cultural ideas has been accelerated perhaps beyond our ability to reasonably assimilate them. However, this data are always translated on the arrival according to its relevance to the locality. Although within this milieu we may find certain things in common, the complexity of the interaction of our cultures will always result in myriad differences. The development of cultures has always been an issue of interchange rather than a preservation of local integrity.

Yu Yeon Kim Curator Seul

RO_MD_remake_175_240.indd 159

12/8/2008 7:54:13 PM

[160]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Studiu

Survey Bik Van der Pol, 2008

Bik Van der Pol, 2008

Care sunt principiile de bază ce au un rol în lupta de zi cu zi a “apartenenţei”, luptă, care produce în lumea contemporană cu mişcările migraţionale, cu probleme de identitate şi identificare, acces şi negare, înţelegerea împărtăşită şi interpretările eronate?

Ce este apartenenţa? Cetăţenia? Recunoaşterea diferenţei? Respectul?

What are the underlying issues that play a role in the daily struggle of ‘belonging’, that is going on in the today word, - with its migrational moves, its identity and identification problems, its access and denial, its shared understanding and its misinterpretations? What is belonging? Is it citizenship? Is it acknowledging difference? Is it respect?

Pe 2 octombrie 2003, agenţia BBC a difuzat o informaţie privind studiul organizaţiei World Survey, efectuat în peste 65 ţări şi publicat în revista New Scientist. World Survey este o investigaţie pe plan mondial a schimbărilor sociale, culturale şi politice, care se efectuează odată în 4 ani de către o reţea internaţională de savanţi în domeniul social. Conform studiului anilor 1999-2001, locuitorii din America Latină, Europa de Vest şi America de Nord sunt mai fericiţi decât omologilor din Europa de Est şi Rusia.

Surprinzător, dar în topul celor mai fericite cinci popoare de pe planetă sunt (pe locul 1-i) Nigeria, urmată de Mexic, Venezuela, El Salvador şi Puerto Rico.

The BBC report sed on October 2, 2003 a study by World Survey, carried out in more than 65 countries and published in the New Scientist magazine. World Survey is a worldwide enquiry on social, cultural and political changes, conducted every four years by an international network of social scientists. According to the survey of 1999-2001, people in Latin America, Western Europe and North America are happier than their counterparts in Eastern Europe and Russia. Surprisingly, in the Top Five of happiest people on the planet are (ranking first) Nigeria, followed by Mexico, Venezuela, El Salvador and Puerto Rico.

Studiul arată ca factorii ce îi fac pe oameni fericiţi variază de la o ţară la alta. Succesul personal şi auto-exprimarea sunt cei mai importanţi factori în SUA, iar în Japonia aşteptările familiei şi societăţii sunt cu mult mai importante. Aspiraţiile genetice spre fericire, căsnicie, spre a-şi face prieteni şi pune valoare pe ei, a dori mai puţine lucruri sunt factorii care influenţează simţul fericirii. A-i face cuiva o favoare, a avea credinţă (religioasă sau de alt gen), a înceta să compari exteriorul tău cu al altora, a câştiga mai mulţi bani, a îmbătrâni elegant, şi a nu-ti face griji dacă nu eşti un geniu…,iată toţi factorii ce califică crearea fericirii.

Intrigant este faptul că cercetătorii observă că dorinţa de a avea bunuri materiale are un efect “depresiv asupra fericirii”. În pofida creşterii veniturilor în ţările industrializate, nivelul fericirii a rămas aceleaşi, care a fost atins încă în timpul celui de-al doilea război mondial, deşi veniturile au crescut considerabil.

Acest raport demonstrează clar că sunt mai multe “căi ce conduc spre fericire”: auto-aprecierea şi celebrarea valorii unei persoane constituie căile de realizare a scopului în acest proces.

RO_MD_remake_175_240.indd 160

The survey shows that factors that, make people happy vary from one country to another. Personal success and self-expression are the most important in the US, while in Japan, the expectations of family and society are far more important. Genetic inclinations to happiness, marriage, making friends and valuing them, to desiring less are factors that influence the sense of happiness. To do someone a good turn, to have faith (religious or not), to stop comparing your looks with others, to earn more money, to grow old gracefully, and to not worry if you’re not a genius…,they are all factors that qualify creating happiness.

It is intriguing as well that the researchers notice that the desire for material goods is ‘a happiness suppressant’.

Despite the rise of income in the industrialized countries, happiness levels have been the same since World War II, although incomes have risen considerably.

What this report makes clear is that many routes lead to happiness: self-esteem and celebrating ones’ assets are the stepping stones in this process.

12/8/2008 7:54:14 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 161

12/8/2008 7:54:19 PM

Bik Van der Pol. Fără titlu. Tricouri pentru Volksgarten, Kunsthaus Graz, 2007 / Untitled. T-shirts for Volksgarten, Kunsthaus Graz, 2007

[162]

>RO-MD/Moldova ĂŽn două scenarii

Bik Van der Pol. 52% fericire, Un proiect pentru Bienala din Puerto Rico, 2004 / 52% happy, 2004. A project for the Puerto Rico Biennale, 2004.

RO_MD_remake_175_240.indd 162

12/8/2008 7:54:34 PM

[163]

Lilia Dragneva Colaborare regională inter-relaţională

După 90, o parte din studenţii basarabeni de la facultăţile de arte pleacă să-şi continue studiile în România, mulţi dintre care se stabilesc acolo cu traiul, continuându-şi cariera artistică peste hotarele Rep. Moldova, dar referindu-se în proiectele sale la contextul „moldovenesc”. În această ordine de idei vreau să menţionez romanul lui Alex Vakulovski, “Pizdet”, apărut în 2002 la Bucureşti, care în stil punk, prezintă viaţa studentului basarabean, aflat în mediul universitar românesc. Vasile Ernu, născut la Odesa, în 1971 (din 1990 stabilit cu traiul în România) înregistrează experienţa comunismului, prin care a trecut, într-o carte apărută în 2007, cu titlul “Născut în URSS”. O realizare reuşită în acest sens este proiectul “Planeta Moldova”, iniţiat de un grup artistic (Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş – cetăţeni ai Republicii Moldova), format în România. Grupul este cunoscut pentru ironia şi sarcasmul pe care-l promovează, cât şi pentru scenetele, animaţiile şi muzica în care utilizează un argou ce poate fi numit „moldovenesc”, însă doar ca aspect al comunicării - limbaj vulgar creat dintr-un amalgam de româna şi rusă.

Grupul a debutat cu un site internet destinat moldovenilor, dar paradoxal, devenit popular şi în România. Din 23 septembrie 2006, pe TVR2, Planeta Moldova prezintă Planeta România, în fiecare vineri, la 22:30. Emisiunea a fost o conversaţie între cei doi membri ai trupei pe teme din cele mai diverse - discuţii filosofice, sofiste, absurde, care adesea apar sub formă de animaţie. Publicarea piesei Nicoletei Esinencu „Fuck You, Eu.ro.Pa!” în reader-ul Pavilionului României la cea de a 51-a ediţie a Bienalei de la Veneţia (2005) a stârnit controverse pe scena politică atât în Republica Moldova, cât şi în România. În 2006 Esinencu participă la Periferic 7 – Bienala Internaţională de Artă Contemporană din Iaşi, iar în 2007 este invitată să participe în proiectul„Spaţiul Public Bucureşti”, lansat de Marius Babias. Proiectul Nicoletei Esinencu A(II)Rh+ invită la o incursiune în cartierele Bucureştiului printr-o piesă de teatru despre realitatea discriminării, pe traseele de fiecare dimineaţă ale romilor, antrenaţi în căutare de fier vechi.

Colaborare regională inter-relaţională

Acestea sunt câteva exemple care, în pofida reuşitei vădite a realizărilor artistice, sunt direcţionate pe un singur vector – Rep. Moldova – România şi într-un mod direct sau indirect (după caz) se reduc la prezentarea contextului local (moldovenesc) în România. Fluxul invers, însă, lipseşte cu desăvârşire.

Primele tentative de colaborare regională în cadrul proiectelor promovate de Centrul pentru Artă Contemporană de la Chişinău au avut loc chiar la începutul activităţii acestuia. Atunci s-a mizat pe generaţia tânără de artişti, invitaţi să participe la taberele de vară organizate de KSA:K (atunci CSAC)1. Astfel, la cea de-a doua ediţie a taberei CarbonArt au fost invitaţi să participe artişti din Ucraina (Odesa) şi România. Au fost prezenţi artişti, critici de artă şi teoreticieni de peste Prut, Ucraina şi Rusia şi la alte evenimente de acest gen (Expoziţia şi simpozionul Kilometrul 6, Expoziţia Mesaje de la Tzara, Festivalul de performance Surâsul Giocondei, etc.).

Bineînţeles, că o colaborare cu ţările vecine era o cale mai firească în definirea unei identităţi culturale comune şi în sincronizarea procedeelor de evoluţie a discursului artistic contemporan autohton prin identificarea unor similitudini de ordin social, 1 Centrul Soros pentru Artă Contemporană (CSAC) a apărut în 1996, în cadrul Fundaţiei SOROS, Moldova. În martie 2000, Centrul iese din componenţa Fundaţiei şi este înregistrat ca ONG, instituţie independentă, non-profit cu denumirea Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău KSA:K..

RO_MD_remake_175_240.indd 163

12/8/2008 7:54:34 PM

[164]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

geo-politic, economic şi cultural. Aria de interes era orientată pe două direcţii, una ar fi fost spre România şi cealaltă spre Ucraina şi Rusia.

Cu toate că Centrul de Artă de la Chişinău făcea parte din reţeaua Centrelor Soros pentru Artă Contemporană2, şi schimbul de informaţii avea o circulaţie continuă, colaborările regionale se produc cazual şi mai mult din iniţiativa unor „emisari” veniţi în Moldova să adune informaţie despre realitatea artistică locală sau din contacte individuale ale artiştilor sau curatorilor de aici.

Posibil că interesul centrelor SOROS din Europa de Est era orientat, în special, spre realizarea unor proiecte cu instituţiile şi iniţiativele din Vest şi nu cu ţările vecine. Avantajoasă a fost colaborarea cu ţările vecine în reţeaua Ţărilor Balcanice (BAN), de altfel şi Balcanii în sine prezintă o alteritate tentantă pentru curatorii din Vest. Cu toate acestea, colaborarea regională mai intensă se produce în interior, în special între ţările fostei Yugoslavii, unde, după caz, în deosebi în evenimentele organizate de curatorii din Vest, mai apar şi alte Ţări Balcanice (România, Bulgaria, Turcia, etc.)3. În dihotomia Europa-Balcani, Republica Moldova apare şi mai rar, cu unele excepţii sau deloc. De altfel, nici „Estul” (Rusia, Ucraina…) nu este îndeajuns interesat în colaborarea cu o ţară vecină, fiind mai tentaţi de o relaţie cu Europa de Vest.

Bunăoară, colaborarea cu artiştii din Ucraina (în special din Odesa) are o continuitate datorită contactelor directe între artişti, create în timpul taberelor de artă vizuală.

Prima relaţie cu Rusia s-a produs prin intermediul Tatyanei Mogilevskaya (critic independent de artă media, stabilită atunci la Moscova), care a sosit la Chişinău secundată de Gilles Morel pentru a investiga producţia video locală pentru colecţia de artă video “Vent d’est” din Rusia, Ucraina şi Moldova.

Tatyana Mogilevskaya a făcut naveta Moscova-Chişinău de mai multe ori, participând la evenimentele Centrului şi prezentând publicului local compilaţii din colecţia “Vent d’est”. În vara anului 1998, în colaborare cu Octavian Eşanu şi Vladimir Bulat, realizează un proiect în ideea participării artiştilor din Moldova la Expoziţia “Staţia de testare a simţirilor” (curator Gheorghi Nichici) în cadrul Forului Internaţional al Iniţiativelor Artistice de la Moscova. Acest eveniment a fost o acţiune, care a întrunit proiecte de artă contemporană din Moscova, de la periferiile Rusiei, din Ţările Baltice şi Moldova. Expoziţia a fost organizată de Comitetul pentru Cultură al Municipiului Moscova, Centrul Soros pentru Artă Contemporană din Rusia, Centrul internaţional muzeistico-expoziţional “Olimp”.

O altă direcţie este explorată prin colaborarea dintre Centrul KSA:K (atunci – CSAC) şi IDEA Design & Print, Cluj în editarea publicaţiilor Centrului. De aici rezultă realizarea unui proiect care a presupus o colaborare între KSA:K, Fundaţia IDEA şi Fundaţia TRANZIT, cu genericul „Basarabenii în tranzit la Cluj”, şi a însumat o serie de expoziţii şi prezentări, în mai multe locaţii ale Clujului, (Cluj, 1999).

Mediul social din Republica Moldova a fost şi este suprasaturat de o multitudine de semne şi simboluri locale, care au creat aşa-numitul topos, perceput şi interpretat atât de băştinaşi, cât şi de vecini în mai multe moduri (diferite unul de celălalt), transformându-se treptat în nişte banalităţi, atavisme lipsite de încărcătură semantică.

Un moment de autoidentificare în relaţia Moldova-România şi Moldova-Rusia, organizat de KSA: K, în anul 2001, a fost lansarea proiectului Semne Identitare –“Semnul Moldovenesc” (organizat în colaborare de curatorii: Lucia Macari, Lilia Dragneva (Moldova), Oleg Petrenko (Russia)). Acest 2 Din 2000 – Reţeaua Internaţională de Artă Contemporană I_CAN 3 IN SEARCH OF BALKANIA (2002), BLOOD AND HONEY (2003), IN THE GORGES OF THE BALKANS (2003), IN THE CITIES OF THE BALKANS (2003), BEYOND THE BALKANS (2004)

RO_MD_remake_175_240.indd 164

12/8/2008 7:54:34 PM

[165]

Lilia Dragneva Colaborare regională inter-relaţională

CarbonArt, Rădenii Vechi, 1997 (Ecaterina Orbulescu, Starea Copacilor / The condition of Trees)

proiect a fost o încercare de colaborare între artişti invitaţi din România, Rusia şi Moldova4. Tematica – problema identităţii spaţiului dintre Nistru şi Prut şi impactul simbolurilor naţionale asupra artei actuale. Astfel, la eveniment au participat atât “gazdele” (Moldova), cât şi “musafirii” (România, Rusia), ceea ce a creat un fel de “tensiune ideologică” privind abordarea totalităţii de semne şi mituri văzute cu “ochii proprii” şi cu “ochi străin”.

CarbonArt, Rădenii Vechi, 1997 (Eugen Stănculescu, Eseu asupra claustrării / Essay about seclusion)

Expoziţia a evoluat pe marginea discutării sintagmei „specific locale”, încercând să fie analizate, din perspectivă culturală, fundamentele numitei „specificităţi”5.

Cu toate acestea Centrul de Artă de la Chişinău a menţinut o relaţie cu caracter colegial, ca între instituţii, cu Centrele vecine din reţeaua CSAC din Odesa, Kiev şi cel de la Bucureşti, dar care a rezumat la un schimb informaţional şi s-a redus la vizite de scurtă durată şi nişte prezentări ocazionale. Dar şi exemplele unor colaborări enumerate mai sus nu au avut o continuitate, periodicitate sau o relaţie de durată. Totuşi, au existat unele realizări singulare, dar care, din anumite considerente, n-au mai evoluat.

Chiar de la apariţia Centrului s-a pus problema mediatizării procedeelor artistice noi şi iniţierea unui discurs critic al mediului/contextului artistic autohton. Aceasta s-a făcut prin intermediul revistei ART-hoc, editate şi difuzate de Centru. Primul număr al revistei ART-hoc a apărut în toamna anului 1996. Scopul propus a fost de a explora reperele discursului teoretic local, de a stimula atitudinea critică în arta contemporană, precum şi apariţia noilor idei, concepţii şi proiecte în peisajul artistic local. De asemenea, pentru 4 Pagina web a Centrului pentru Artă Contemporană, Chişinău, http://www.art.md/mznak/ ro.html 5 Catalogul Semne identitare, Editura Civitas, Chişinău, Rep. Moldova, 2002

RO_MD_remake_175_240.indd 165

12/8/2008 7:54:38 PM

[166]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

a ridica nivelul cunoaşterii artei contemporane internaţionale, s-a pus accent pe informarea publicului asupra scenei artistice din Moldova şi din exterior, la fel şi asupra diverselor discursuri, construcţii teoretice, texte de specialitate şi interviuri cu teoreticieni şi artişti consacraţi.

Deoarece revista apărea în limba română, distribuţia se făcea preponderent în Moldova şi România. De altfel, şi redactorul şef al revistei, criticul de artă Vladimir Bulat, era stabilit la Bucureşti. În aceste circumstanţe, revista capătă o identitate dublă, ce deosebeşte o strategie editorială confuză. În unele cazuri vectorul reprezentativ şi informaţional era îndreptat în sens opus faţă de punctul de referinţă. Unda „adresării spre public/cititor” şi conţinutul nu venea din Moldova, ci din România, şi nu neapărat era adresat spre Moldova, astfel depăşind proporţia informaţională între Moldova şi România în cazul unei reviste editate la Chişinău şi pentru mediul artistic şi cultural din Moldova. În 2004, în parteneriat cu proiectul relations, Berlin, Centrul KSAK lansează proiectul TV ALTE ARTE – o emisiune cu o durată de jumătate de oră, despre arta contemporană, şi care a rulat pe postul TVM de două ori pe lună. Acesta, chiar de la apariţie, a încercat să creeze un spaţiu public în care să fie puse în discuţie varii aspecte din sfera culturală şi artistică a ţării. Ţinând cont de faptul că în cadrul emisiunii erau invitaţi să participe şi artişti din străinătate, expunând propriile lucrări, acest lucru a stimulat în mare măsură un dialog cultural şi o ţinută artistică adecvată, în ritmul fluxului de idei internaţional.

Reportajele din emisiunea ALTE ARTE îmbinau evenimentele locale, regionale şi internaţionale.

Aici erau prezentate diverse instituţii, galerii, evenimente, interviuri cu artişti; au fost realizate reportaje care oglindeau în profunzime subiecte sociale relevante pentru Republica Moldova.

De regulă, pentru realizarea reportajelor regionale jurnaliştii emisiunii ALTE ARTE plecau în deplasări în România, Ucraina şi Rusia. Prin aceste contacte directe şi omniprezenţă a fost creată o platformă regională comună şi autentică de ordin informativ, dar şi analitic.

Ca şi în situaţia cu revista ART-hoc, nici programul ALTE ARTE nu a reuşit să obţină o continuitate precum ar fi fost normal în cadrul şi contextul unor proiecte mass-media. Revista ART-hoc a fost lansată la apariţia Centrului (CSAC), şi a fost finanţată integral de Fundaţia SOROS, iar Programul TV a fost un proiect iniţiat în colaborare cu relations şi finanţat de Fundaţia Federală Culturală Germană. Ambele au fost proiecte cu o durată limitată şi odată cu finalizarea termenului este foarte dificil să fie menţinute cu suportul unui alt finanţator. Fără nici o şansă de a obţine sprijin financiar local, este, de asemenea, complicat de găsit o finanţate durabilă pentru un proiect deja demarat în acest caz. Practic ar fi imposibil de obţinut finanţare de la o altă fundaţie sau donator.

O şansă de a continua aceste două proiecte ar fi prin intermediul unei colaborări între Moldova şi România, dar într-o cu totul altă formulă şi format. În pofida unor colaborări de lungă durată dintre România şi Moldova în cadrul expoziţiei „Saloanele Moldovei”, organizate de UAP la Bacău şi Chişinău, din iniţiativa pictorului Ilie Boca şi muzeografului Geta Barbu, cu scopul de a reuni artiştii plastici de pe cele două maluri ale Prutului, acestea au fost reduse în mare măsură la nişte relaţii formale: artiştii produc şi îşi expun lucrările, iar juriul ca în vremurile bune, împarte premiile… S-a considerat că este o modalitate de a prezenta nişte realizări individuale, însă nu este vorba despre nici un demers artistic şi nici o analiză critică a unui sau altui context sau a unor relaţii inter-regionale. Mesajul artistic este lipsit de articulare, nemaivorbind despre modul de expunere, care este doar o prezentare a lucrărilor, străin de un concept curatorial articulat.

La începutul anilor 2000, la Chişinău, a apărut încă o iniţiativă artistică – Asociaţia Tinerilor Plasticieni din Moldova OBERLIHT. Grupul realizează o serie de proiecte la Chişinău, implicând

RO_MD_remake_175_240.indd 166

12/8/2008 7:54:38 PM

[167]

Lilia Dragneva Colaborare regională inter-relaţională

artiştii tineri, în marea majoritate studenţi de la facultăţile de arte. Optând pentru o decentralizare şi escapadă din limitele geografice a capitalei, asociaţia iniţiază câteva proiecte care implică zonele rurale şi regiunile din Moldova. Astfel, în 2003 este organizat proiectul – Al 9-lea pod – care se lansează în Pinacoteca din Tighina, Galeria de Arte din Dubăsari, Galeria de Arte şi Şcoala de Arte Plastice pentru copii din Râbniţa.

De asemenea, în 2005 este organizată o tabără de creaţie, cu genericul „Ruta Măcăreşti”, în care sunt implicaţi, artiştii din Chişinău şi cei din comunitatea locală, inclusiv copii şi elevi din satul Măcăreşti. Scopul organizării acestei tabere este de a explora contextul local, dar şi cel de natură post-conflictuală (Transnistria).

O continuitate a iniţiativelor Oberliht a fost proiectul cu genericul din . A in . B (din punctul A in punctul B), care a avut ca scop colaborarea între artiştii din România şi cei din Moldova. În 2006 Asociaţia lansează proiectul de lungă durată INTERVENŢII „conceput să exploreze forma, dimensiunea ideatică/conceptuală, contextele în care poate fi degajat, vizibilitatea/invizibilitatea, temporalitatea actului de intervenţie”6.

Proiectul este realizat în mai multe etape. În special Intervenţii 2 aduce în prim-plan substratul social. În una din aceste intervenţii un grup de artişti tineri, ghidaţi de Iosif Kiraly, redescoperă numeroase zone mai puţin vizibile ale Chişinăului (Stadionul Republican (în reconstrucţie), Lacul Morilor, Cimitirul Evreiesc, Închisoarea Centrală din Chişinău, cartierul Pieţei Centrale, Uzina de Televizoare (actualmente abandonată), zonele industriale, etc.). Etapa a III-a a proiectului INTERVENŢII vizează cunoaşterea şi valorificarea spaţiului public. Această etapă se extinde şi implică o colaborare cu artiştii şi teoreticienii din Ţările Balcanice, în special cu cei din România. Etapa finală încă aşteaptă să fie prezentată în spaţiile publice din Chişinău şi Bucureşti. În 2004, la Chişinău apare o altă grupare artistica - „IZM”, formată din 7 artişti tineri, care elaborează proiecte de grup. Este o formaţie autodidactă şi productivă. În marea parte, aceştia produc acţiuni şi performance, orientate spre analiza şi critica situaţiei actuale din societate. Fiind toţi vorbitori de limbă rusă, vectorul este orientat preponderent spre Rusia şi Ucraina. Astfel ei participă la mai multe proiecte din Moscova (Bienala de Tineret), Ecaterinburg, Odesa, etc.

Expoziţia Semne Identitare/ The Exhibition Identity Signs, Chişinău, 2001, Grupul Rostopasca, Valahia şi Duşmănia, Transilvania şi Duşmănia, Moldova şi Duşmănia, Basarabia şi Duşmănia / Rostopasca Group, Walachia and Enmity, Transylvania and Enmity, Moldova and Enmity, Bessarabia and Enmity

Colaborarea Centului cu Asociaţia Vector a pornit încă din anii 90. Astfel, artiştii din Moldova participă la festivalul Periferic 2 (în 1998) şi Periferic 3 (în 1999). Ulterior, festivalul se transformă în bienală, iar curatorii vin cu regularitate la Chişinău pentru a selecta artişti din Moldova. Artiştii de la Iaşi participă la evenimentele lansate de KSAK. Respectiv, de multe ori artiştii şi curatorii din Moldova sunt invitaţi pentru a face prezentări şi pentru a ţine prelegeri la Iaşi. Dacă aici e vorba mai mult de un schimb informaţional la modul general şi artistic, dar cu un caracter individual, proiectul RO-MD/Moldova în două scenarii, realizat de Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău în parteneriat cu Asociaţia Vector de la Iaşi îşi propune o incursiune artistică bine determinată în contextele socio-politico-economic din două Moldove: regiunea Moldova din România şi Republica Moldova. Pentru moment, această iniţiativă poate fi considerată drept o colaborare bilaterală de perspectivă, având un caracter de cercetare, aceasta implică mai multe practici şi discipline şi are toate şansele să capete un caracter dinamic şi o continuitate.

Lilia Dragneva Artist, curator Chişinău 6

http://www.oberliht.org.md/interventii3.html

RO_MD_remake_175_240.indd 167

12/8/2008 7:54:42 PM

[168]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Manual de istorie Un proiect de Dan Acostioaei „Unirea de la 1859 nu a fost rezultatul unei mişcări consensuale fără rest, cum lasă să se înţeleagă manualele şi o parte a istoriografiei. Dimpotrivă, a fost o decizie politică luată după lungi şi tensionate dezbateri. Ideea unirii a stârnit entuziasme, dar şi aprehensiuni. A coagulat forţe însemnate, dar şi o opoziţie consistentă.” ... „De la un moment dat, naţiunea română nu a mai fost dispusă să-şi amintească de perioada în care nu era atât de coezivă şi uniformă pe cât îşi imaginează astăzi. Informaţii obiective despre rezistenţa faţă de proiectul unirii a unei părţi din elita moldoveană se găsesc cu greu chiar şi în studiile de specialitate, ca să nu mai vorbim de muzee, manuale sau alte surse de (in)formare publice. Evocarea separatismului stârneşte inconfort până şi în mediile cultivate, semn că naţionalismul şi-a pus apăsat amprenta asupra culturii politice româneşti.”

Adrian CIOFLÂNCĂ, Ziarul de Iaşi, 24/01/2008

Actul de la 24 ianuarie 1859 nu a încheiat unirea Principatelor, ci abia a început-o. Aceasta pentru că, pe plan intern unirea era o uniune personală, cele două ţări româneşti având acelaşi domnitor, iar in plan extern alegerea aceluiaşi domnitor crease o situaţie juridică nouă, care venea în contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei de la Paris, din 1858.

La acestea se adaugă activitatea reformatoare ce trebuia susţinută pentru ca Unirea să reprezinte într-adevăr un factor de coeziune politică, socială şi economică a celor două Principate.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza poate fi privită ca având două etape: cea a realizării unirii definitive (1859 – 1862) şi cea reformatoare, pentru consolidarea noului Stat român. Dubla alegere a lui Cuza a pus Puterile europene în faţa unui fapt împlinit, dar nu neapărat şi acceptat imediat.

Cortegiul domnesc Alexandru Ioan Cuza pe sub turnul mitropoliei, Bucureşti, 29 Februarie, 1860 / The royal procession of Alexandru Ioan Cuza near metropolitan tower, Bucharest, 29 of February, 1860

RO_MD_remake_175_240.indd 168

12/8/2008 7:54:43 PM

[169]

Dan Acostioaei Manual de istorie

Imediat după alegere, Austria îşi manifestase ostilitatea fată de acest act, iar Turcia ceruse convocarea unei noi conferinţe a Puterilor europene, pentru a lua în discuţie noua situaţie creată în Principate. În aceste condiţii a început o susţinută activitate diplomatică românească pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a stării de fapt. În capitalele Puterilor europene domnitorul a trimis emisari pentru a purta tratative cu cercurile conducătoare. [...]

Problema dublei alegeri a lui Cuza a fost luată în dezbaterea Conferinţei de la Paris, ale cărei lucrări au început pe 26 martie 1859. După două şedinţe ale acesteia Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere (la 1 aprilie 1859), Turcia şi Austria tergiversând recunoaşterea până la 1 august 1859. Pentru a fi de acord cu investitura lui Cuza, Poarta a formulat condiţii inacceptabile, la care însă a renunţat în final. La 21 si 26 septembrie 1859, sultanul a trimis firmanele de investitură a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor principate.

Consolidarea actului de unire a principatelor depindea însă de măsurile adoptate pe plan intern. [...] În afară de problema recunoaşterii dublei alegeri, era aceea a unificării administrative, cea a reorganizării şi completării aparatului de stat, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Paris, cea a adoptării unei noi legi electorale, apoi problema mănăstirilor închinate - spre a opri scurgerea unei bune părţi din venitul naţional peste hotare, în sfârşit problema agrară, de o deosebită însemnătate şi gravitate, rămasă nerezolvată la 1848. [...] Conform convenţiei de la Paris s-a creat Comisia Centrală de la Focşani ce avea ca scop adoptarea de legi comune în cele două Principate. În cei trei ani cât şi-a desfăşurat activitatea (1859-1862), comisia a elaborat un proiect de Constituţie şi de lege electorală, a adoptat dispoziţii şi legi privind funcţionarea justiţiei, organizarea serviciului de statistică, impozitul funciar (căpitănia) şi organizarea judecătoriilor săteşti.

Erau legi care deschideau drumul marilor reforme din anii următori. În condiţiile stabilite prin Convenţia de la Paris aceste legi nu puteau deveni eficiente, iar administrarea ţării era greoaie. Existenţa celor două guverne şi adunări legiuitoare întârzia aplicarea legislaţiei adoptate. Domnitorul era nevoit să se deplaseze continuu de la Iaşi la Bucureşti, conlucrând cu fiecare adunare şi guvern în parte. [...] La 22 noiembrie 1861 Poarta emitea “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care Puterile suzerane şi garante erau de acord cu schimbarea Convenţiei şi admiteau unificarea instituţiilor legislative şi administrative ale celor două principate.

Rezerva asupra noului statut venea tot din partea Turciei, aceasta acceptând schimbarea numai pentru perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Grup din monumentul lui Cuza-Vodă din Iaşi: Negri, Kogălniceanu, Creţulescu, Florescu / Group from the monument dedicated to Cuza-Voda: Negri, Kogalniceanu, Cretulescu, Florescu

La 11 decembrie 1861, Cuza adresează naţiunii o proclamaţie, anunţând mesajul său: “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”.

Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor şi a Camerelor celor două Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu; Parlamentul unic îşi va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, în care Al. I. Cuza proclama Unirea definitivă a Principatelor, iar oraşul Iaşi devenea capitala acestora. Comisia Centrală de la Focşani îşi va înceta activitatea.

Manual de Istorie pentru clasa a XII-a, 2008

RO_MD_remake_175_240.indd 169

12/8/2008 7:54:44 PM

[170]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

History Textbook A project by Dan Acostioaei “The Unification of 1859 was not the result of a consensual movement with no change, as the textbooks and some historiographers let it to be understood. On the contrary, it was a political decision taken after long and tense debates. The idea of unification caused enthusiasm, and apprehensions. It clotted significant forces, and a consistent opposition, at the same time”... „Starting from a certain moment, the Romanian nation was no longer willing to remember about the period when it wasn’t that cohesive and uniform as they imagine today. Objective information about the resistance opposed to the unification project by part of the Moldovan elite can be hardly found even in specialized studies, say nothing about museums, manuals or other public information sources.

The invoking of separatism causes unease even in cultivated environments, which fact shows that nationalism left mark on the Romanian political culture.”

Adrian CIOFLÂNCĂ, Iasi Newspaper (Ziarul de Iaşi), 24/01/2008

The Act of 24 January 1859 would only start the unification of principalities, rather than finish it, as, internally, the unification was a personal union, the two Romanian countries having the same ruler, while externally, the election of the same ruler created a new legal situation that came into contradiction with the Paris Convention of 1858.

Harta principatelor Unite, 1859 / The map of the United principalities, 1859

RO_MD_remake_175_240.indd 170

12/8/2008 7:54:45 PM

[171]

Dan Acostioaei History Textbook

These would add to the reforming activity that had to be supported for the Union to truly represent a factor of political, social, and economic cohesion of the two principalities.

The reign of Alexandru Ioan Cuza can be viewed as consisting of two stages: the stage of final unification (1859 – 1862) and the reforming stage or the stage of consolidating the new Romanian state. The double election of Ioan Cuza had put the European powers before a fait accompli, which was not necessarily accepted straight away.

Immediately after elections, Austria showed hostility towards this act, while Turkey requested the convening of a new conference of the European powers to discuss the newly created situation in the Principalities. Under these conditions, Romanians started a supported diplomatic activity for obtaining international recognition of the fait accompli. The ruler sent emissaries to European states to carry out negotiations with the leadership circles. [...] The issue of Cuza’s double election was put to debates at the Paris Conference that began its works on 26 March 1859. After two sessions, France, Russia, England, Prussia and Sardinia acknowledged the double election of Ioan Cuza (on April 1, 1859), while Turkey and Austria delayed acknowledging it until August1, 1859. To accept the election of Ioan Cuza, the Ottoman Porte drafted unacceptable conditions, which the latter finally gave in. On 21 and 26 September 1859, the Sultan sent the firmans investing Alexandru Ioan Cuza as ruler of both principalities.

However, reinforcing of the unification of principalities depended on the actions approved internally. [...] In addition to the issue of acknowledging the double election, there was a need for administrative unification and the reorganization of the government office in compliance with the provisions of Paris Conference, the approval of a new Law on Elections, the problem of subdued monasteries – in order to stop the leakage of a good part of the national revenues abroad, and finally – the agrarian problems, which were particularly important and grave, remaining unsolved in 1848. [...] Pursuant to the Paris Convention, a Central Commission was created in Focşani the aim of which was to approve common laws in the two Principalities. During three years of its operation (1859-1862), the Commission developed a draft Constitution and a draft Law on Elections, endorsed orders and laws on the functioning of justice, the organization of the statistics service, the land tax (capitania), and organization of village courts. These were the laws opening the road to big reforms in the upcoming years. However, under the conditions established by the Paris Convention, these laws could not become efficient and the country administration was clumsy. The existence of two governments and legislative assemblies delayed the enforcement of the laws approved. The ruler had to travel constantly from Iasi to Bucharest, cooperating with each assembly and government separately. [...] On 22 November 1861, the Porte issued the “Firman on the Administrative Organization of Moldova and Walachia”, through which the suzerain and guarantor powers agreed upon amending the Convention and admitted the unification of the legislative and administrative institutions of the two principalities. And again, Turkey was also reserved regarding, the latter accepting the change only for the period of Alexandru Ioan Cuza’s ruling.

RO_MD_remake_175_240.indd 171

Alexandru Ioan Cuza/ The portrait of Alexandru Ioan Cuza

12/8/2008 7:54:48 PM

[172]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

On 11 December 1861, Cuza issued a statement to the nation, delivering his message: “The Unification has been completed, and the Romanian nationality has been founded “.

As a result, the process of unifying the Governments and the Chambers of the two Principalities started. The first common Government of the Unified Principalities was formed on 22 January 1862, headed by Barbu Catargiu; while the common Parliament would start its works on 24 January 1862.

During the session, Alexandru Ioan Cuza proclaimed the Final Unification of the Principalities, and Iaşi as the capital of both. From now on, the Central Commission in Focsani would cease its activity.

History textbook for grade XII, 2008

Statuia lui Mihail Kogălniceanu, Iaşi / The statue of Mihail Kogalniceanu, Iasi

RO_MD_remake_175_240.indd 172

12/8/2008 7:54:51 PM

[173] After the 1990s, some Bessarabian art students went to Romania to continue their education. Many of them settled there and continued their artistic career outside the Republic of Moldova, referring, however, to the „Moldovan” context in their works. In this respect, I would like to mention Alex Vakulovski’s novel, “Fuck”“Pizdet”, published in 2002 in Bucharest. The novel is written in punk style, revealing the life of a Bessarabian student in the university environment of Romania. Vasile Ernu, born in Odessa, in 1971 (he has been living in Romania since 1990) records his communist experience in a book published in 2007, and entitled “Born in the USSR”. A successful accomplishment in this respect can be considered the project Planet Moldova, initiated by a group of artists (Mitosh Micleushanu and Florin Braghish – citizens of the Republic of Moldova) formed in Romania.

The group is known for its irony and sarcasm, as well as for the sketches, animation spots and music where they use a slang that can be called „Moldavian”, but only as an aspect of the profane verbal culture, created as a mixture of Romanian and Russian languages. The group made their debut on a website addressed to Moldovans, however, by way of a paradox, it became popular in Romania. Since September 23, 2006, Moldovan Planet has been presenting Romanian Planet on TVR2 channel every Friday, at 10:30 P.M. The show represents a conversation between the two members of the group on most diverse topics, including philosophic, sophistic, and absurd discussions, many times in the form of animation spots. The publication of Nicoleta Esinencu’s play „Fuck You, Eu.ro.Pa!” in Romania’s Pavilion reader at the 51st Venice Biennale (held in 2005) caused political controversy both in the Republic of Moldova and in Romania. In 2006, Esinencu participated in “Periferic 7” – International Biennale of Contemporary Art in Iasi, while in 2007, she was invited to participate in a project launched by Marius Babias „Public Space of Bucharest”. Nicoleta Esinencu’s project A(II)Rh+ invites to a foray in Bucharest’s quarters through a play about discrimination reality, on every morning routes of the gypsies looking for scrap metal. These are a few examples which, despite obvious successful artistic accomplishments, are targeted along one single vector – the Republic of Moldova – Romania, being directly or indirectly (as the case may be) limited to revealing the local (Moldovan) context in Romania. The feedback, however, is almost totally missing. The first attempts of regional collaboration in the framework of projects promoted by the Chisinau Center for Contemporary Art were made at the very start of the Center’s activity. The stake was then on the young generation of artists invited to participate in summer camps organized by KSAK (at that time CSAC)1. So, artists from Ukraine (Odessa) and Romania were invited to participate in the second summer camp CarbonArt. Artists, art critics and theorists from over the Prut River, Ukraine and Russia were present at other similar events as well (Exhibition and Symposium “The 6th Kilometer”, Exhibition “Messages from the Countryside”, Performance Festival Gioconda’s smile, etc). The collaboration with the neighboring countries was certainly a more natural way for defining a common cultural identity and synchronizing the techniques of the domestic contemporary artistic discourse by identifying social, geopolitical, economic and cultural similarities. The scope of interest was aligned along two directions; one would be towards Romania and the other one - towards Ukraine and Russia. Despite the fact that the Chisinau Art Center was part of the Soros Network of Contemporary Art Centers2, and there has been a continuous exchange of informa-

Inter-relational Regional Collaboration

1 Soros Center for Contemporary Art (CSAC) was founded in 1996, within SOROS Foundation, Moldova. In March 2000, the Center withdrew from the Foundation and was registered as an NGO, an independent, non-profit institution called the Center for Contemporary Art, Chisinau KSA:K. 2 Since 2000 – International Contemporary Art Network I_CAN

RO_MD_remake_175_240.indd 173

12/8/2008 7:54:51 PM

[174]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

tion, regional collaboration occurred occasionally and mostly at the initiative of some „emissaries” who would come to Moldova to collect information about the local artistic stage or through private contacts of local artists or curators. Possibly, the interest of SOROS Centers in Eastern Europe was oriented in particular towards the implementation of projects jointly with Western institutions and initiatives rather than with the neighboring countries. The collaboration with the neighboring countries within the Balkan states network (BAN) was quite favorable, as the Balkan region per se represents a tempting “alterity” (otherness) for Western curators. However, a more intense regional collaboration took place inside the region, particularly between the countries of former Yugoslavia, where other Balkan countries (Romania, Bulgaria, Turkey, etc. 3) would show up occasionally, especially in events organized by Western curators. The Republic of Moldova would appear in Europe-Balkans dichotomy even less frequently, if at all. On the other hand, the „East” (Russia, Ukraine …) was not very much interested in the collaboration with a neighboring country either, being more tempted by a relationship with Western Europe.

For example, relationships with the Ukrainian artists (in particular those from Odessa) continue due to the direct contacts between artists, established during the visual art summer camps.

The first relation with Russia was established through Tatyana Mogilevskaya (independent media art critic residing in Moscow at that time) who came to Chisinau with Gilles Morel to review the local video production for a video art collection from Russia, Ukraine and Moldova entitled “Vent d’est”. Tatyana Mogilevskaya shuttled between Moscow and Chisinau several times participating in the events organized by the Center and presenting compilations from the “Vent d’est” collections to the local public. In the summer of 1998, in collaboration with Octavian Esanu and Vladimir Bulat, she carried out a project which aimed at ensuring the participation of Moldovan artists in the Exhibition “Senses test station” (curator Gheorghi Nichici) within the International Forum of Artistic Initiatives in Moscow. This event gathered contemporary art projects from Moscow, the outskirts of Russia, the Baltic Countries, and Moldova. The exhibition was organized by the Culture Committee of Moscow Municipality, the Soros Center for Contemporary Art in Russia, and Museum–Exhibition International Center “Olimp”.

Another direction was explored at the time of collaboration between the KSAK Center (at that time – CSAC) and IDEA Design & Print, Cluj, in publishing the Center’s publications. Its outcome was a project which involved the collaboration between KSA:K, IDEA Foundation and TRANZIT Foundation, resulting in a series of exhibitions and presentations held in a number of locations in Cluj, entitled „Bessarabians in Transit to Cluj” (Cluj, 1999).

The social environment of the Republic of Moldova was and still remains oversaturated with a multitude of local signs and symbols that created a so-called topos perceived and interpreted in different ways both by locals and, and neighbors, and gradually turning into platitudes, atavisms deprived of their semantic meaning.

As a point of self-identification in Moldova-Romania and Moldova-Russia relationships, in 2001, KSAK launched the project Identity Signs –“Moldovan Sign” (jointly organized by curators Lucia Macari, Lilia Dragneva (Moldova), and Oleg Petrenko (Russia)). This project was an attempt at collaboration between artists invited from Romania, Russia, and Moldova4 on the topic of identity-related issues within the space between the Dniester and the Prut Rivers and the impact of national symbols on the art of today. So, the event was attended by both the “hosts” (Moldova), and the “guests” (Romania, Russia), creating a sort of “ideological tension” regarding the approach 3 IN SEARCH OF BALKANIA (2002), BLOOD AND HONEY (2003), IN THE GORGES OF THE BALKANS (2003), IN THE CITIES OF THE BALKANS (2003), BEYOND THE BALKANS (2004) 4 Chisinau Contemporary Art Center’s web page, http://www.art.md/mznak/ro.html

RO_MD_remake_175_240.indd 174

12/8/2008 7:54:51 PM

of the totality of signs and myths seen by own eyes, as well as by outsiders’ eyes. The exhibition evolved under the much discussed „local specifics”, trying to analyze the bases of the so-called “specifics”, from a cultural perspective.5.

For all that, the Chisinau Center had a collegial relationship with the neighboring Centers from within the CSAC network located in Odessa, Kiev and Bucharest that were limited to information exchange and short-term visits and occasional presentations.

Even the above-mentioned examples of collaboration didn’t succeed in their continuity, periodicity or long term relationship either. However, there were some singular accomplishments that never evolved, for certain reasons.

The need of ensuring media coverage of new artistic techniques and a critical discourse of the local artistic environment/context was highlighted from the very foundation of the Center. This was achieved through “ART-hoc” magazine, published and disseminated by the Center. The first issue of ART-hoc magazine appeared in the fall of 1996. The goal was to explore the milestones of the local theoretical discourse, to stimulate a critical attitude towards Contemporary Art, as well as to foster new ideas, concepts and projects on the local artistic landscape. To improve the knowledge of international Contemporary Art, a special emphasis was also put on informing the public about the artistic stage in Moldova and abroad, as well as about various discourses, theoretical constructions, specialized texts and interviews with well known theoreticians and artists.

[175]

Lilia Dragneva Inter-relational Regional Collaboration

Expoziţia Obiect în cadrul Festivalului de Performance Surâsul Giocondei de la ritul mitic la tehno-ritual / Exhibition Object within the Performance Festival Gioconda’s Smile from mythic to techno-ritual, Chişinău, 1998

Expoziţia Semne Identitare Grupul Rostopasca, Valahia şi Duşmănia, Transilvania şi Duşmănia, Moldova şi Duşmănia, Basarabia şi Duşmănia, Chişinău, 2001/ Identity Signs Exhibition, Rostopasca Group, Walachia and Enmity, Transylvania and Enmity, Moldova and Enmity, Basarabia and Enmity, Chisinau, 2001

As the magazine was published in Romanian, it was disseminated mainly in Moldova and Romania. Moreover, the chief editor of the magazine, the art critic Vladimir Bulat, was living in Bucharest. Under these circumstances, the magazine acquired a twofold identity, emphasizing a confusing editorial strategy. In some cases the representative and informational vector was directed backwards from the reference point. The wave of „addressing the public/reader” and the content came from Romania rather than from Moldova, and was not necessarily addressed to Moldova, thus exceeding the informational ratio between Moldova and Romania as a magazine published in Chisinau and addressed to the artistic and cultural community in Moldova.

5

Catalogue Identity signs, Civitas Publishing House, Chisinau, Rep. Moldova, 2002

RO_MD_remake_175_240.indd 175

12/8/2008 7:55:00 PM

[176]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

In 2004, KSAK Center, in partnership with the relations project, Berlin, launched a TV project entitled ALTE ARTE, which was a 30 minute program dedicated to Contemporary Art, broadcast twice a month on TVM channel. From the very start, it made an attempt at creating a public space for discussing various aspects of the country’s cultural and artistic life. The fact that one of the program’s components was focused on contributions and works of foreign artists stimulated to a great extent a cultural dialogue and an appropriate artistic appearance, according to the international flow of mind. The reports of ALTE ARTE program combined local, regional and international events, presenting various institutions, galleries, events, interviews with the artists; some reports reflecting the insight on social issues relevant to the Republic of Moldova were also carried out. As a rule, for regional coverage, the reporters of ALTE ARTE had to travel to Romania, Ukraine and Russia. These direct contacts and omnipresence created a joint and authentic regional informative and analytical platform.

Like in the case of ART-hoc magazine, the ALTE ARTE program failed to develop a continuity expected from some mass media projects. The first was launched upon the foundation of the CSAC Center, being wholly financed by the SOROS Foundation, while the TV Program was a project initiated in collaboration with relations and financed by the German Federal Cultural Foundation. Both were projects of limited duration and once completed, it was very difficult to continue them with the support of other donors. Having no chance to get local support, it is also complicated to get long term funding for an already commenced project from a different foundation or donor, and to keep the project’s former identity. A chance to continue these two projects could be the collaboration between Moldova and Romania, but under a totally different formula and format.

Despite a long term collaboration between Romania and Moldova within “Moldova’s Salons” organized by UAP (Union of Artists) in Bacau and Chisinau upon the initiative of artist Ilie Boca and museographer Geta Barbu, with the aim to reunite the artists from the two banks of the Prut River, the latter was limited to a great extent to some formal relations: artists produced and exhibited their works and the jury, like in “the good old times”, distributed the awards… It was thought to be a way of presenting some individual accomplishments; however, it was not about some artistic intervention or critical analysis of any context, or some inter-regional relations. The artistic message is not enough articulated, not much to say about the way of exhibiting, just as a display of works, far from an articulated curatorial concept.

In the early 2000, another artistic initiative appeared in Chisinau – the Association of Young Artists of Moldova OBERLIHT. The group runs a series of projects in Chisinau, involving young artists, mostly art students. Being committed to decentralization and trying to escape from the geographical limits of the capital city, the association initiated a few projects involving rural areas and regions of Moldova. So, in 2003 the project “The 9th Bridge” was initiated and launched in Tighina Pinacotheca, Art Gallery in Dubasari, Art Gallery and Art School for children in Ribnita. In 2005, a creation camp under the name „Ruta Macaresti” was organized, involving the local community, including children and students from Macaresti village in addition to artists who came from Chisinau. All these correspond to the concern for feeling out the local context, as well as the post-conflict context (Transnistria).

The project “From .A to .B” (from point A to point B) was a continuation of Oberliht initiatives and implied the collaboration between Romanian and Moldovan artists. In 2006, the Association launched a long term project entitled “INTERVENTIONS”, “conceived to explore the ideated/ conceptual form, dimension, contexts in which it can be delivered, the visibility/invisibility, the temporality of the intervention act”6. The project was implemented in several stages. In particular, 6 http://www.oberliht.org.md/interventii3.html

RO_MD_remake_175_240.indd 176

12/8/2008 7:55:00 PM

[177]

Lilia Dragneva Inter-relational Regional Collaboration

INTERVENTIONS phase 2 emphasized the social sub-stratum. In one of such interventions, a group of young artists led by Iosif Kiraly re-discovered numerous less visible areas of Chisinau (the Republican Stadium (under reconstruction), Lacul Morilor, the Jewish Cemetery, Chisinau Central Prison, Central Market area, Television Plant (currently abandoned), industrial zones, etc.). The 3rd phase of the INTERVENTIONS project aimed at learning about the public space and putting it into value. This phase was conceived as an international project implying collaboration with artists and theoreticians from the Balkan countries, in particular, with those from Romania. The final stage is to be presented in the public spaces of Chisinau and Bucharest.

In 2004, another artistic grouping called “IZM“ was set up in Chisinau. It comprised 7 young artists who developed group projects, becoming a self made and productive training. It mostly produced actions and performance focused on analysis and criticism of the current situation in the society. Being Russian language speakers, the group members mainly targeted towards Russia and Ukraine. Thus, they participated in a number of projects in Moscow (Youth Biennale), Yekaterinburg, Odessa, etc.

The collaboration of the Center with Vector Association started as early as the 1990s.

Moldovan artists took part in Periferic Festival 2 (in 1998) and Periferic Festival 3 (in 1999). Further on, the festival became a biennale, and curators started coming to Chisinau regularly to select artists from Moldova. Artists from Iasi participated in the events launched by KSAK. Respectively, many times, artists and curators from Moldova were invited for presentations and lectures to Iasi. Since this involved the general and artistic information exchange, though individual by nature, the RO-MD/Moldova in Two Scenarios project, accomplished by the Chisinau Center for Contemporary Art in partnership with Vector Association from Iasi proposed a well determined artistic incursion in the social, political, and economic contexts of both Moldovas: the region of Moldova in Romania and the Republic of Moldova. For the time being, it can be regarded as a bilateral perspective collaboration with a research character, involving many practices and disciplines and having all the chances of becoming dynamic and continuous.

Lilia Dragneva Artist, curator Chisinau

CarbonArt, Rădenii Vechi, 1997 (Cosmin Păulescu, Hoţul de pământ / CarbonArt, Radenii Vechi, 1997 (Cosmin Paulescu, Land Thief )

RO_MD_remake_175_240.indd 177

12/8/2008 7:55:04 PM

[178]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Muzeotopia (Chişinău - Iaşi ), 2008 Un proiect de Ilya Rabinovich Proiectul elaborat în timpul verii anului 2008, a rezultat într-o investigaţie şi o documentare asupra formelor de arhivare şi reprezentare a istoriei recente în sfera publică.

Cercetarea mea a constat în fotografierea colecţiilor expuse şi juxtapunerea acestora cu imagini găsite în arhivele muzeelor. Mai mult decât atât, am căutat informaţii scrise care puteau face lumină asupra schimbărilor survenite în acele instituţii după 1989.

Cercetările mele au inclus şi fotografierea unor documente din: Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, Muzeul Naţional de Arte Plastice, Muzeul de Pedagogie, Muzeul Militar, Muzeul Uniunii Scriitorilor, Muzeul Gloriei Muncii al Sindicatului Lucrătorilor din Transportul public.

De asemenea am fotografiat în vechile clădiri ale unor muzee legate direct de fostul regim sovietic. Desigur că acestea din urmă şi-au încheiat activitatea la inceputul anilor 90.

Ca rezultat al cercetărilor, mi-am dezvoltat o reflecţie clară şi deranjantă: am urmărit procesul de omitere a istoriei recente în acele instituţii publice. Fiecare instituţie a încercat să recreeze propriul său concept şi propria strategie de reprezentare a continuităţii şi existenţei Statului Moldovenesc. Relicve legate de istoria antică a statului au fost recontextualizate, în timp ce relicvele şi alte exponate arheologice legate de istoria recentă a secolelor XIX-XX au fost înlăturate şi înlocuite cu altele, care susţin noul discurs naţional.

Reflectând asupra conceptului de “muzeu ca maşină culturală care produce conţinutul identităţii colective”, a apărut o întrebare ce predispune spre meditaţie: cum poate fi formată identitatea naţională dacă diversele narative prezentate nu corespund unul cu altul?

Pentru a cunoaşte situaţia din Moldova de pe partea românească, am făcut o călătorie la Iaşi în scopul de a fotografia instituţii similare. Muzee de Istorie, Artă şi Ştiinţă - Palatul Culturii din Iaşi au fost închise pentru renovări şi eu am reuşit să fotografiez cinci case ale scriitorilor, Muzeul de Istorie Naturală şi casa Kogălniceanu.

Analiza situaţiei din Iaşi mi-a provocat concluzii similare cu privire la rolul muzeelor în reprezentarea şi recrearea discursului naţional.

Prin acest proces, doresc să pun unele întrebări referitoare la adevărurile politice care s-au perindat, în regiunea Moldova, în ultimele decenii. O întrebare mi-a fost inspirată de gravitatea dramei naţionale care face ca societatea din Moldova să şteargă şi să respingă orice referinţă obiectivă la atmosfera socială şi culturală a istoriei recente. Rolurile şi responsabilităţile instituţiilor ce conservă moştenirea culturală, cum sunt muzeele, de exemplu, pare ambiguu în lumina ideologiei negării pe care acestea le-o prezintă publicului. În cele din urmă, se poate lansa o discuţie mai generală privind intersecția dintre politică, istorie, cultură şi participare socială într-o perioadă a schimbărilor rapide.

RO_MD_remake_175_240.indd 178

12/8/2008 7:55:04 PM

[179]

Ilya Rabinovich Muzeotopia (ChiĹ&#x;inău - IaĹ&#x;i) / Museotopia (Chisinau - Iasi)

Museotopia (Chisinau - Iasi), 2008 A project by Ilya Rabinovich The project, on which I was working during the summer of 2008, resulted in an enguiry and documentation, regarding the forms of archiving and representing recent history in the public sphere.

My research consisted in taking photos of collections on display and juxtaposing them with found footage from the archives of those museums. Furthermore I searched for written information, which could shed light on the changes that those institutes were going through after 1989.

Within the scope of my research I took photos in the following museums: The National Museum of Ethnography and Natural History, the National Museum of History and Archeology, The National Museum of Fine Arts, The Pedagogical Museum, The Military Museum, The Union of the Writers Museum, The Glory of Lobour Museum.

I also took pictures in the former buildings where some other museums directly linked to the former regime were located. Obviously those institutes ceased to exist after the Moldavian independence in 1991.

As a result of my research, a clear and disturbing reflection evolved: I traced the process of omitting recent history that is present in those public institutes. Each institute tried to re-create its own concept and strategy of re-presenting the continuity and existence of the Moldavian state. Artifacts related to ancient history of the state were re-contextualized, while the artifacts and other archeological exhibits dealing with recent history of XXI-XX century were removed and replaced with the other artifacts which support the new national discourse. Thinking over the idea of the museum as a cultural machine that produces the content for the collective identity, a thought provoking question emerged: how can national identity be formed if the different presented narratives do not correspond one with the other?

To get a glimpse of the situation in Moldova from a Romanian perspective, I traveled to Iasi to take pictures of similar institutions. The main History, Art and Science museums The Palace of Culture in Iasi were closed for renovations and I managed to take photos of five houses of writers, the Museum of natural History and The Kogalniceanu House. The analysis of the situation in Iasi led me to similar conclusions regarding the role of the museums in re-presenting the national discourse.

Through this process, I wish to raise question marks regarding the political truths that were shifting the Moldavia region in the last decades. A question is being raised to the extent of the reoccurring national trauma that causes the Moldavian society to erase and reject any objective reference to the cultural and social atmosphere of the recent history. The role and responsibilities of cultural heritage institutions like the museums seem ambiguous in the light of the denial ideology they present to the public. Finally, a more general discussion is opened regarding the intersection of politics, history, culture and social participation in a period of rapid changes.

RO_MD_remake_175_240.indd 179

12/8/2008 7:55:04 PM

[180]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

În 1898, autorităţile provinciei Basarabia au organizat prima expoziţie agricolă. După încheierea expoziţiei, o parte din exponate au folosit la formarea colecţiei Muzeului. Acesta se numea la început Muzeul Zoologic, Agricol şi de Meşteşugărit al regiunii Basarabia, fiind amplasat pe strada Liovski, redenumită mai apoi strada Şciusev.

Scopul muzeului era să-i familiarizeze pe ţărani cu cele mai bune soiuri de seminţe, modele de construcţie, noi tehnologii, noi instrumente şi materiale, alt scop fiind educarea poporului în materie de istorie naturală şi ştiinţe ale naturii. Muzeul a fost susţinut prin donaţii din partea cetăţenilor şi autorităţilor regionale ale Basarabiei. Curând Muzeul a devenit faimos pentru varietatea expoziţiilor şi seriozitatea cercetărilor ştiinţifice. Acest succes li se datora mai multor oameni printre care se numără F. Osterman, A.F. Stewartt, A. Brauner. În 1901, muzeul a fost recunoscut ca având una dintre cele mai dezvoltate colecţii ştiinţifice din Europa.

Colecţia a fost deschisă publicului din Aprilie 1906, „comitetul director” fiind compus din 120 de savanţi din următoarele domenii: anatomie, psihologie, filosofie, agronomie, matematică, chimie, etnografie şi medicină.

Secţia de lucrări manuale basarabene a fost creată în 1912, şi a slujit ca bază a secţiei etnografice . În timpul războiului, nemţii au jefuit o mare parte a colecţiei şi numai 12 mii de exponate au rămas în muzeu. În procesul de renovare s-a pus accentul pe studierea exponatelor legate de natură, istorie şi cultură. În procesul restaurării colecţiilor muzeului s-au implicat muzee, ca cel din Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa şi Lvov. În rezultat colecţia a crescut până la 120 de mii de exponate, mare parte din ele fiind unice, ca de exemplu enormul schelet al dinoterisului descoperit în 1961 în zona Karbinski. În 1957, după investigarea colecţiei muzeului a fost deschisă o expoziţie reflectând viaţa din Basarabia. Aceasta include 700 de exponate de artă ca de exemplu: ceramică, haine, covoare, obiecte împletite din viţă de vie, obiecte din lemn, opere de arhitectură realizate din lemn şi metal şi instrumente muzicale. În 1983, la Chişinău a fost fondat muzeul de Istorie iar muzeul etnografic a devenit chiar şi mai apropiat de ştiinţă, agricultură şi etnografie. Colecţia muzeului s-a mărit în perioada 19831988 cu încă 21 de mii de exponate. Suprafaţa totală a sălilor de expoziţie ale muzeului este de peste 2300 de metri pătraţi. În 1994 a fost inaugurată expoziţia permanentă „Natura. Omul. Cultura”. Spectatorul poate vedea aici evoluţia lumii organice începând cu cele mai primitive organisme şi terminând cu ultimele etape ale antropogenezei, urmări dezvoltarea sofisticată a istoriei din regiunea dintre Prut şi Nistru, examina dinamica utilizării resurselor naturale şi modurile în care îmbunătăţirea situaţiei ecologice poate influenţa dialectica corelării om-natură în civilizaţia contemporană.

Sursa: UNESCO OFFICE Art Collections in the Republic of Moldova http://www.unesco.ru/files/cd/clt-museums-mold/EN/mneinm%2001.html

Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Prima expoziţie care prezenta flora şi fauna din Basarabia, 1906 / The first exhibition showing the flora and fauna from Bessarabia,1906.

RO_MD_remake_175_240.indd 180

Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Sală de expoziţie cu prezentarea producţiei agricole din RSS Moldovenească, 1956 / Exhibition hall with displays about agricultural products from Moldavian SSR,1956.

12/8/2008 7:55:12 PM

[181] Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, 2008 / The National Museum of Ethnography and Natural History, 2008

In 1898 the Bessarabian provincial authority organized the first agricultural exhibition. After the end of the exhibition, part of the exponents where used to establish the collection of the Museum. Its first name was Zoological Agricultural and Handy craft Museum of Bessarbia region. It was located in Liovski street which later was renamed Schusev street.

The museum’s goal was to make the farmers acquainted with the best seeds, models of building construction, new technology, new instruments , the newest pest control techniques and materials, another goal to educate the people on themes of natural history and natural science.

The Museum was sustained by donations of local citizenship and the Bessarabian regional authorities. Soon the Museum became very well known for the variety and seriousness of its scientific research and exhibitions. Several people were responsible for the success of that project, as of among others F. Osterman, A.F. Stewartt, A. Brauner.

In 1901 the Museum collection was acknowledged in Europe as one of the most developed science collections.

The collection was opened to the public April 1906, and the board of ‘directors’ consisted of 120 scientists from the following fields: anatomy, psychology, philosophy, agronomy, mathematics, chemistry, ethnography and medicine.

The Bessarbian Home craft department was established in 1912, and functioned as the foundation for the Ethnographical department.

During the WWII the Germans robed a significant part of the collection and only 12 thousand exhibits stayed in their possession.

In the renovation process an emphasis was set on studying the exhibits related to nature, history and culture. The program for restoring the Museum’s collections involved similar museums like from Moscow, Leningrad, Kiev, Odessa and Lvov. As a result the collection grew up to 120 thousands exhibits, many of them are unique for example the huge skeleton of the dinothere, which was discovered in 1961 at the Karbinski area.

In 1957, after intense investigation of the collection, a historical exhibition about life in Bessarabia was opened. It included about 700 exhibits of folk art like: ceramics, clothes, carpets, woven objects from wine rods, wood works, architectural works made from wood and metal and musical instruments. In 1983 The Historical Museum in Kishniev was founded and the Ethnographical Museum got even more related to science agriculture and ethnography. The museum’s collection was enlarged in the period of 1983-1988 with another 21 thousand exhibits. The total area of the exposition halls of the Museum is over 2300 square meters.

In 1994 a permanent exposition was inaugurated “Nature. Man. Culture”. The visitor can see here the evolution of the organic world starting with the most primitive organisms and until the last stages of the anthropogenesis, can follow the sinuous development of history in the region between the Prut and Dniester, can examine the dynamics of natural resources use and ways of improvement of the ecologic situation, can ponder over the dialectics of the correlation man – nature in the contemporary civilization.

Source: UNESCO OFFICE Art Collections in the Republic of Moldova http://www.unesco.ru/files/cd/clt-museums-mold/EN/mneinm%2001.html

RO_MD_remake_175_240.indd 181

Exponatele din această sală rezonează cu atitudinea din articolul “Să ne restructurăm prin acţiuni concrete” (Moldova Socialistă, 11 noiembrie 1988, 1-3). Text publicat de Partidul Comunist în care erau recunoscute greşelile făcute între anii 1960 şi 1980, multe dintre acestea cauzând degradarea mediului înconjurător, eşecuri în agricultură, ateism militant şi demoralizare socială. Un rezultat al proceselor din societate de la acea vreme a fost recunoaşterea limbii moldoveneşti drept limbă de stat cu schimbarea ulterioară a caracterului acesteia în cel latin. Aceste procese au stat la baza independenţei Moldovei, obţinute în 1991. / This hall is reinforced by the approach that was called ‘Let Us Affirm Restructuring through Concrete Actions’ (Moldova Socialista, 11 November 1988, 1–3).

The text published by the Communist party, acknowledged the mistakes made between the 1960’s and the 1980’s, many of which had resulted in environmental degradation, agricultural failures, enforced atheism and social demoralization. The result of the process was acknowledgment of the Moldavian language as an official language and later changing the Moldavian alphabet to Latin. This process was a corner stone in getting the independence to Moldavia in 1991.

12/8/2008 7:55:22 PM

[182]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Iniţial s-a numit Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei şi a fost fondat în 1983 pe baza fondurilor transferate de la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei şi Muzeul Gloriei Militare. Sediul Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie al Moldovei se afla în fostul liceu de băieţi din Basarabia. În perioada 1991- 1992 colecţia muzeului a fost îmbogăţită prin includerea în fondurile acesteia a câteva foste colecţii din muzee ca: Muzeul “G. I. Kotovsky şi S. Lazo”, Muzeul de Istorie al Partidului Comunist al Moldovei, Muzeul Prieteniei Internaţionale, Muzeul Ateismului şi Muzeul tipografiei ilegale a ziarului “Iskra”. Conform unei hotărâri de Guvern, în 2005, Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei a fost reorganizat şi transformat în Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie al Moldovei.

Patrimoniul muzeului numără peste 300 000 de exponate. Muzeul deţine colecţie arheologică reflectând evoluţia culturii materiale a regiunii începând cu Paleoliticul timpuriu şi terminând cu jumătatea perioadei medievale. Colecţia numismatică a muzeului include peste 40 de mii de monete vechi, medievale şi moderne.

Colecţia de armurărie include şi arme albe şi arme de foc împreună cu uniformele de epocă din secţia militară a fondurilor muzeului.

Colecţia de carte veche, fie manuscrise sau tipărite care include adevărate rarităţi bibliografice ale secolelor XVII – XIX includ lucrări ştiinţifice şi literare publicate în editurile din Chişinău, Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Lvov, Moscova, Kiev, St. Petersburg, Viena, Paris şi Berlin. Această colecţie de documente se referă la evenimente sociale şi culturale care au avut loc pe teritoriul Moldovei şi care prezintă viaţa şi activitatea oamenilor remarcabili din regiune. Colecţia de documente se referă la perioada medievală a istoriei statului feudal moldovenesc, perioada dintre 1812-1918, când Basarabia a fost sub ocupaţia Imperiului Ţarist Rus, perioada interbelică când regiunea a făcut parte din România, perioada sovietică şi perioada primului deceniu de independenţă în 1991. Acele zeci de mii de fotografii din colecţia muzeului adaugă dimensiune vizuală limbii seci a documentelor de epocă.

Expoziţia permanentă a muzeului prezintă publicului istoria religiilor în ordine cronologică şi ocupă 11 camere de mărimi considerabile cu o suprafaţă totală de circa 2000 de metri pătraţi, fiind împărţit în următoarele secţii: arheologie şi istorie antică, istoria Evului Mediu, istoria Basarabiei, istorie modernă, comori şi numismatice, diorame şi expoziţii periodice.

Sursa: OFICIUL UNESCO Colecţii de Artă din Republica Moldova http://www.unesco.ru/files/cd/clt-museums-mold/EN/mnaim.html

Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie / The National Museum of History and Archeology, 2008

RO_MD_remake_175_240.indd 182

Sală dedicată perioadei anilor 1900-1940: constituirea Sfatului Ţării şi Unirea cu România. În vitrine sunt expuse obiecte personale ale soldaţilor din armata ţaristă, documente referitoare la Sfatul Ţării, documente din 1918 în limba română şi fotografii ale cântăreţei de operă Maria Cebotari (1910-1949) din Viena, Berlin, Bucureşti. / The hall is dedicated to the 1900-1940 period: establishment of the parliament - Sfatul Tarii and the unification with Romania. In the show cases are exposed personal belongings of soldiers from Russian Tzarist Army, documents regarding the Sfatul Tarii, documents from 1918 in Romanian and photographs of the opera singer Maraia Cebotari (1910-1949) from Vienna, Berlin, Bucharest.

12/8/2008 7:55:31 PM

[183]

Ilya Rabinovich Muzeotopia (Chişinău - Iaşi) / Museotopia (Chisinau - Iasi)

Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie / The National Museum of History and Archeology, 2008

Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Arhiva Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie / The archive of National Museum of History and Archeology, 2008

Secţie dedicată perioadei 1940-1950. În mod surprinzător, nu sunt prezentate momente importante legate de Moldova în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Alături de uniformă şi o serie de obiecte personale ale soldaţilor din Armata Roşie sunt expuse obiecte ale soldaţilor din armata română. În ultima vitrină sunt expuse obiecte care au aparţinut unor prizonieri din Auswitz-Birkenau, expuse împreună cu hainele şi obiectele unei persoane trimise în lagărele staliniste. În partea opusă a sălii pot fi văzute haine şi obiecte personale ale unor deportaţi în Siberia în anii 1950. / This section is dedicated to 1940-1950 period. Surprisingly the major facts regarding Moldavia’s past in WWII are not presented.

Next to Red army soldiers personal belonging and his uniform stands a Romanian soldiers personal belonging and a uniform. Next window exhibits objects of the prisoners from Auswitz-Birkinau together with personal belongings and clothes of a Moldavian person sent to a Stalinist repression camp. The other side of the wall present the personal belongings of people sent to exile in Siberia in the 1950’s.

Colecţia muzeului creează o comparaţie vizuală şi pune un semn de egalitate morală între mai multe evenimente istorice din trecut. Obiectele expuse reprezintă o perspectivă controversată asupra proceselor istorice recente. Percepţia generală a acestei expoziţii, cu un design interior moştenit din perioada sovietică, care funcţionează ca o fantomă a faptului că destinaţia iniţială a acestei clădiri a fost cea de Muzeu al Gloriei Militare. Dacă în perioada sovietică obiectele reflectau monocultura comunistă, astăzi, situaţia nu diferă cu mult, prezentând istoria dintr-o singură perspectivă. Auto-victimizarea pune societatea moldovenească într-o poziţie pasivă cu şanse mici de influenţă asupra propriului viitor. / The museum collection creates a visual comparison and a moral equality between the main historical events of the past. The objects present in a controversial way the perspectives regarding recent historical processes. As a whole, looking at this exhibition halls with an inherited interior design form from the Soviet times functions as a phantom of the fact that the initial designation of the building was used as the Museum of the Military Glory. In the soviet times, the exhibited artifacts reflected a communist monoculture and the present situation hardly manages to escape the effect of a single perspective on looking at history. Self-victimization locates the Moldavian society in a passive position having little influence over their future.

Initially named the Moldova National History Museum, it was founded in 1983 with funds transferred from the National Museum of Ethnography and Natural History of Moldova and the Museum of Military Glory. The building of the museum is the building of the first Regional High school for boys in Besssarabia.

Between 1991- 1992 the collection of the Museum was enriched by means of including the funds of several former Museum collections: Museum “G. I. Kotovsky and S. Lazo”, Museum of the History of the Communist Party of Moldova, Museum of International Friendship, Museum of Scientific Atheism and Museum of underground printing-house of the newspaper “Iskra”. According to a Government decision in 2005 the Moldova National History Museum has been reorganized and transformed into the National Museum of Archaeology and History of Moldova.

The patrimony of the Museum numbers over 300 000 of exhibits. The Museum owns an archaeological collection, which reflects the evolution of the material culture of the region starting with the early Palaeolithic period and finishing with the middle of the medieval period. The Museum’s numismatic collection includes over 40 thousand of antique coins, medieval and modern.

The armoury collection includes – both cold steel and fire-arms – which together with the uniforms of the epoch form military section of the museum stock.

The collection of old books, either manuscripts or printed, which include real bibliographic rarities of the XVII – XIXth centuries includes literary and scientific works published in publishing houses in Chisinau, Bucharest, Sibiu, Iasi, Lvov, Moscow, Kiev, St. Petersburg, Vienna, Paris and Berlin. This collection of documents refers to political, social and cultural events, which took place on the territory of Moldova, and shows the life and activity of the outstanding people of the region. The documents collection refers to the medieval period of the history of the Moldovan feudal state, a period between 1812 – 1918, when Bessarabia was occupied by Tzarist Russian Empire, the inter-war period when the region was a part of Royal Romania, the Soviet period and the period of the first decade after the republic obtained independence in 1991. Those tens of thousands photos from the collection of the Museum add the visual dimension to the dry language of the epoch documents.

The permanent exhibition of the Museum presents to the public the history of the region in chronological order and occupies 11 sizeable rooms with the total area of about 2000 square meters; it is divided into the following sections: archaeology and ancient history, Middle Age history, Bessarabia history, modern history, treasures and numismatics, diorama and temporary exhibitions.

Source: UNESCO OFFICE Art Collections in the Republic of Moldova http://www.unesco.ru/files/cd/clt-museums-mold/EN/mnaim.html

RO_MD_remake_175_240.indd 183

12/8/2008 7:55:38 PM

[184]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Muzeul Naţional de Artă al Republicii Moldova este situat pe strada „31 august 1989”, în două clădiri frumoase construite la sfârşitul secolului XIX. O clădire este realizată în stilul baroc veneţian cu numeroase ornamente pe faţada principală, a doua, ridicată în 1897conţine elemente de clasicism. Cu toate acestea, exteriorul clădirilor contrastează cu interioarele decorate luxuriant. La mijlocul anilor 70 a fost construită o galerie care a unit cele două edificii pentru a forma un ansamblu unic dedicat găzduirii expoziţiei permanente ale muzeului.

Constituirea colecţiei a început în 1939, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial majoritatea acesteia a fost prădată.

Spre sfârşitul anului 1944, muzeul a primit câteva lucrări de la galeria Tretiakov şi muzeul Ermitaj din Moscova şi a deschis o expoziţie permanentă cu lucrări ale artiştilor Vest-europeni şi sovietici. Colecţia muzeului a fost completată pe parcurs cu icoane vechi, lucrări ale artiştilor basarabeni şi din Rusia, Europa Occidentală, Japonia, India şi China. Spre sfârşitul anului 1972 fuseseră acumulate peste opt mii de exponate. Colecţia muzeului conţine lucrări de B. Luini, A. Dürer, P. Bruegel cel bătrân, P. Gobert, I. Jordaens, A. Renoir, I. Grabari, P. Koncialovsky, S. Gherasimov şi alţii.

Muzeul are următoarele subdiviziuni:Arta medievală naţională, care conţine icoane şi obiecte de cult din secolele XVI-XIX. Arta modernă naţională, care conţine lucrări de pictură, grafică, artă decorativă şi sculptură, realizate în perioada 1944-2005.

Artă rusă din secolele XVII-XX şi artă orientală, predominant japoneză, din secolele XVII-XIX. Sursa: Oficiul UNESCO Colecţii de artă din Republica Moldova http://www.unesco.ru/files/cd/clt-museums-mold/EN/mnam%20001.html

Muzeul Partidului Comunist s-a aflat în această clădire până în 1991. Acesta a fost inaugurat 1976 cu prezentarea activităţii Partidului Comunist din RSSM şi conţinea materiale de propagandă: foi volante, ziare, cărţi, imagini, sculpturi şi obiecte personale ale activiştilor de partid. Acestea aparţinuseră tipografiei ziarului Iskra, aflat iniţial în ilegalitate. O secţiune separată a muzeului prezenta lupta activiştilor comunişti împotriva autorităţilor române în perioada 1918-1940.

Sursa: Cartea “Bine aţi venit la muzee!”, Editura “Timpul”, Chişinău 1987

Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Muzeul Partidului Comunist. Sală dedicată modernizării RSSMoldoveneşti, 1986 / The Museum of Communist Party. The hall dedicated to the development of the Moldavian SSR, 1986

RO_MD_remake_175_240.indd 184

Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Muzeul Partidului Comunist din Moldova. Sală dedicată artei şi culturii din RSSMoldovenească, 1986 / The Museum of Communist Party.

The hall dedicated to art and culture from Moldavian RSS, 1986

12/8/2008 7:55:47 PM

[185] Muzeotopia, Ilya Rabinovich, 2008. Muzeul Naţional de Artă, 2008. Expoziţie temporară, Alexandru Plămădeală (1889-1940) / The National Fine Arts Museum, 2008. Temporary Exhibition, Alexandru Plamadeala (1889-1940).

The National Art Museum of the Republic of Moldova is situated in 31 August 1989 street. It is located in two beautiful edifices erected at the end of the 19th century. One building represents a sample of Venetian Baroque with numerous ornaments on the main facade. The second edifice, built in 1897, reveals imprints of classicism. However the exterior of the building is in contrast with luxuriously decorated interiors. A gallery was built in the mid-70’s, which joined the two edifices to form an integral ensemble dedicated to the permanent exhibition of the museum.

-The collection started in 1939, though most of the collection was looted during WWII. By the end of 1944, the museum received some art works from Tretyakov Gallery and the Hermitage in Moscow, and opened a permanent exhibition that included works of West European and Soviet artists. The museum collection has been completed with ancient icons, works by Bessarabian artists and other outstanding masters from Russia, Western Europe, Japan, India and China. By the end of 1972 over eight thousand exhibitions had taken place. The museum collection contains works by B. Luini, A. Dürer, P. Bruegel the Elder, P. Gobert, I. Jordaens, A. Renoir, I. Grabari, P. Koncialovsky, S. Gherasimov and others.

The Museum comprises the following subdivisions: The National Medieval Art, which includes icons and cult objects of the 16th 19th centuries. The National Modern Art, which represents exhibits of painting, graphic art, applied arts and sculpture created between 1944 – 2005. Russian art of the 17th –20th century and Oriental Art mostly Japanese print of 17th – 19th centuries.

Source: UNESCO Office Art Collections in Republic of Moldova http://www.unesco.ru/files/cd/clt-museums-mold/EN/mnam%20001.html The Communist Party Museum was located in this building until 1991. It was inaugurated in 1976 presenting the activities of the Moldovan Communist Party. The Museum contained propaganda materials in the form of leaflets, newspapers, books, pictures, sculptures and personal belongings of party activists. This material belonged to the underground print-shop of the newspaper Iskra. A separate section of the museum displayed the struggle of the Communist activists against the Romanian authorities between 1918-1940.

Source: ”Welcome to the Museums” Book printed in ‘Timpul’ Publishers Kisheniev 1987

RO_MD_remake_175_240.indd 185

12/8/2008 7:55:59 PM

chapter

capitolul

5

[proiecte/projects]

RO_MD_remake_175_240.indd 186

12/8/2008 7:56:02 PM

Maxim Cuzmenco Gaură de vierme

Maxim Cuzmenco Wormhole

Tatiana Fiodorova Крыша (krâşa - “acoperiș”, rus.)

Tatiana Fiodorova The Roof

Lavinia German Exponate fictive şi reale Alex Grigoraş Fără titlu

Alex Grigoras Untitled

Violeta Ioniţă Călător

Violeta Ionita Traveller

Gülsün Karamustafa Performance-uri nerăsplătite Lucia Macari Rinichiul Tilmann Meyer-Faje Portretul unei ţări deosebite

Gülsün Karamustafa Unawarded Performances Lucia Macari The Kidney Tilmann Meyer-Faje Das Portrait eines lebendigen Landes / Portrait of an exciting country

Dumitru Oboroc Flashbulb memories

Dumitru Oboroc Flashbulb Memories

Ghenadie Popescu Mămăliga

Ghenadie Popescu Mamaliga

Igor Scerbina Moldovinii

RO_MD_remake_175_240.indd 187

Lavinia German Fictive and Real Artefacts

Igor Scerbina Moldovinii

12/8/2008 7:56:05 PM

[188]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Gaură de vierme

Wormhole

Maxim Cuzmenco Instalaţie interactivă

Maxim Cuzmenco Interactive installation

“De acum încolo vom trăi superb, Şura, Eu îmi voi pune dinţi de aur şi mă voi căsători, pe cuvântul meu mă voi căsători!”

“From now on we will live like gods Shura, I will have gold teeth and will get married, I swear I will!”

“72% din moldoveni, consideră că intrarea RM în UE le va influenţa vieţile în mod pozitiv.”

“According to 72% of Moldovans, European integration will have a positive influence on their lives.”

Ilf şi Petrov, «Viţelul de Aur »

După datele “Barometrului opinei publice”, anul 2008.

Integrarea în Uniunea Europeană este văzută de concetăţenii noştri ca un panaceu universal pentru toate problemele: economice, sociale, demografice. Însă pentru integrare, ţările candidate trebuie să se descurce singure cu problemele pe care le au. Se observă o încurcătură logică (sau de tip cauză-efect). Noi avem impresia că DUPĂ intrarea RM în UE ne vom rezolva problemele, de fapt noi nu ar trebui să avem aceste problem încă PÂNĂ LA intrare.

Deci îmbunătăţirea nu trebuie să se producă în rezultatul integrării, ci ca o pre-condiție a procesului de aderare. Proiectul reprezintă o tentativă de analiză a dorinţei de a realiza scopurile dorite fără a depune o cantitate proporțională de eforturi. O asemenea abordare a rezolvării problemei, în conformitate cu modul de gândire instaurat în cadrul culturii date, îşi găseşte expresia în acţiuni magice. Există situaţii care par atât de disperate sau imprevizibile încât oamenii sunt gata să apeleze la forţe supranaturale, la magie.

Luând în considerare cea de-a treia lege a lui Clarke, care spune: Orice tehnologie dezvoltată suficient nu se deosebeşte de magie, proiectul de faţă propune o asemenea soluţie.

O instalaţie interactivă vizualizează teleportarea spectatorului (participantului) din Moldova în Uniunea Europeană. Persoana intră în câmpul de vedere al unei camere web care îi arată imaginea pe monitor, televizor, proiector. Pentru teleportare (adică pentru schimbarea fundalului) este nevoie să începem să pilim haltera din faţa camerei web.

Haltera simbolizează moştenirea rămasă nouă după prăbuşirea URSS. La timpul său, URSS a reuşit în termen foarte scurt şi cu preţul unor mari sacrificii şi eforturi să se ridice la un nivel industrial, însă nu a reuşit să treacă la cel post-industrial. Noi nu am găsit nici o modalitate pentru a folosi moştenirea lăsată, astfel am putut doar s-o irosim. Pilirea halterei reprezintă situaţia din celebra operă literară „Viţelul de Aur” a scriitorilor sovietici Ilf şi Petrov.

RO_MD_remake_175_240.indd 188

Ilf and Petrov, «The Golden Calf»

According to the data of the “Barometer of Public Opinion”, 2008.

The integration into the European Union is seen by our fellow citizens as a universal cure for all our problems: economic, social, demographic. Yet, in order to integrate, the candidate countries must deal by themselves with the problems they have. Here we can notice a logical (or cause and effect) misunderstanding. We think that AFTER entering the EU, we will solve all our problems, while they actually have to be solved BEFORE the entry.

Thus, the improvement must not happen as a result of the integration but as a pre-requisite for the accession into the EU. The project is an attempt to analyse the wish to achieve desired goals without making the proportional amount of effort. Such an approach to the solution of the problem according to the way of thinking of the given culture finds its answer in magical actions. There are situations which seem so desperate or unpredictable that people are ready to resort to surreal forces. According to the third law of Clarke: Any sufficiently advanced technology is indistinguishable from magic, this project offering such a solution.

An interactive installation visualises the teleportation of the viewer (participant) from Moldova to the EU. The person enters the focus of a webcam which shows his image on the screen, television set, projector.

In order to perform the teleportation (namely in order to change the background), we need to start to file the dumb-bell in front of the web-camera.

The dumb-bell is the symbol of the legacy that we have preserved after the fall of the USSR. In its time the USSR has managed to make a giant leap forward to the industrial level in a very short period of time with the price of great sacrifice and effort, but it didn’t make it to the post-industrial level. Not knowing of ways to use the legacy left to us, we only managed to waste it.

The filing of the dumb-bell conveys the situation from the famous novel „The Golden Calf” by the Soviet writers Ilf and Petrov.

12/8/2008 7:56:06 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 189

[189]

Maxim Cuzmenco Gaură de vierme / Wormhole

12/8/2008 7:56:12 PM

[190]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Крыша (krâşa - “acoperiș”, rus.)

Tatiana Fiodorova Texte, imagini, obiect (300 x 180 x 180) Scopul proiectului este de a investiga etimologia cuvântului Крыша (krâşa “acoperiș”, rus.). În ultimii ani vocabularul limbii ruse se dezvoltă, apar multe cuvinte care sunt completate cu sensuri noi datorită schimbărilor radicale intervenite în viaţa socială, economică şi culturală a ţării. O parte din neologisme au apărut odată cu introducerea activă atât în lexicul informal, cât şi în cel oficial a cuvintelor şi expresiilor preluate din argoul lumii interlope. În cazul de faţă, cuvântul Крыша (krâşa - în sens tradiţional: acoperiş al casei) a căpătat un nou sens – acoperire, protecţie. Astfel este numită structura ilegală, care prestează, contra plată, „protecţie şi sprijin” unei persoane sau firme. Uneori în calitate de Krâşa, figurează funcţionari de stat influenţi, alteori - grupări criminale.

Este simptomatic că asemenea practici au devenit populare pe întreg teritoriul fostului lagăr socialist, în condiţii economice precare, apărute începând din a doua jumătate a anilor 80 şi terminând cu începutul anilor 90, atât în CSI, cât şi în Balcani. În ultimul timp s-a răspândit modelul de „protecţie” în cadrul căruia grupările criminale şi funcţionarii influenţi au format un întreg. În limba engleză, având în vedere etimologia acestui cuvânt, este dificil să găseşti un echivalent, de aceea, termenul poate fi redat în engleză ca „protection racket”.

Dacă ar fi să vorbim de sensul tradiţional al cuvântului - cel al acoperişului, atunci trebuie să menţionăm că acesta nu a fost întotdeauna un element arhitectural.

Cortul poate fi considerat primul exemplu de locuinţă creată de om, în special la nomazi. Ulterior, din cort a derivat acoperişul piramidal (acesta prezintă câteva triunghiuri echilaterale, cu unghiuri care au punct comun în vârf, asemeni unei piramide), al acestea pot fi întâlnite în arhitectura tradiţională rusă și la unele edificii religioase. Drept exemplu poate servi catedrala Vasili Blajennâi - imaginea căreia a început să fie, într-un mod straniu, tirajată sub formă de tatuaj în rândul puşcăriaşilor.

Studiul în cauză investighează specificul formei piramidale a acoperişului şi analogia acestuia cu piramida puterii în vârful căreia se află şeful statului. Din acest motiv sunt atât de dezvoltate protecţionismul și cumătrismul în politică, fapt care dovedeşte natura autocratică a conducerii ce poate fi observată în statele pseudodemocrate de astăzi. Rolul reminiscenţelor tradiţionale, de trib şi rubedenie este unul important în tipul de conducere a statului, împrumutat de la nomazi. În consecință, tipul de guvernare bazat pe clanuri, hegemonia şi uzurparea puterii fiind legate direct de regimurile politice și tradiţiile Asiei Centrale.

RO_MD_remake_175_240.indd 190

12/8/2008 7:56:13 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 191

[191]

Tatiana Fiodorova Крыша / The Roof

12/8/2008 7:56:15 PM

[192]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

The Roof Tatiana Fiodorova Texts, images, object (300 x 180 x 180) The project investigates the etymology of the Russian word Крыша (krysha - “roof” rus.). Many words have periodically been renewed and completed with new meanings over the past years, thanks to the radical changes in the social, economical and cultural life of the country. A part of the Russian neologisms emerged in connection to the active introduction of words and expressions into the informal as well as the official speech from the criminal jargon.

In this case, the word Крыша (krysha - its traditional meaning being the roof of a house) has acquired a new meaning - security, protection. It’s the name of the illegal structure which provides paid “protection and security” to a person or company. Sometimes the function of Krysha is performed by influent state officials or by criminal groups.

A symptom is that such practices have become popular all over the territory of the ex-socialist camp under the conditions of the specific economical situation created between the mid eighties and the early nineties in the CIS as well as in the Balkans.

Lately the model of “protection” in which criminal movements and influential officials are united has become increasingly popular. It is hard to translate this word into English, having in view its etymology, most often it is rendered into English as “protection racket”.

If we were to talk about the traditional meaning of the word Крыша (krysha - “roof” rus.), we should mention that it wasn’t always an independent element in architecture.

The bell tent can be considered the first example of man made housing. Later, from the bell tent derived the triangular roof (it looks like an equilateral triangle, with corners meeting at the top like a pyramid), which were frequently used when designing and building Russian churches and other works of traditional architecture. One of the most famous traditional architecture buildings of this kind is Vasili Blazhennyi cathedral – the image of which has strangely spread as a tattoo among the con men.

The given research investigates the specificity of the pyramid shape of the triangular roof and its analogy with the pyramid of power, where at the top there is the head of state. That’s why protectionism and nepotism in politics are so developed, a situation that speaks about the autocratic nature of management, which can be noticed in the pseudo-democratic states. The role of the traditional tribe remains a very important one in the type of state leadership borrowed from the nomadic cultures. The type of governance based on clans, hegemony and usurpation of power is directly linked to Central Asian political regimes and traditions.

RO_MD_remake_175_240.indd 192

12/8/2008 7:56:15 PM

[193] RO_MD_remake_175_240.indd 193

12/8/2008 7:56:21 PM

[194]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Exponate fictive şi reale Un proiect de Lavinia German.

It is not the consciousness of men that determines their existence, but their social existence that determines their consciousness.”

Fictional and Real Artefacts A project by Lavinia German.

It is not the consciousness of men that determines their existence, but their social existence that determines their consciousness.”

Karl Marx Preface to A Contribution to the Critique of Political Economy

Cum poţi crea o cultură în mod artificial, fără ca falsul să devină evident?

How can one artificially create a culture avoiding that fiction become reality?

Interacţiunea România - Moldova s-a dovedit, în timp, a fi un joc în care poarta adversarului oscilează frecvent între asumarea identităţii naţionale şi urmele unui naţionalism eşuat, favorizând formarea concepţiilor individuale despre sine şi comunitate sub forma unor interogaţii.

The interaction Romania - Moldova proved to be, in time, a game, in which the opponent’s gate frequently oscillates between assuming the national identity and the trails of a failed nationalism, favoring the emergence of individual concepts about oneself and the community in the shape of some interrogations.

Proiectul propus funcţionează ca un catalizator, prin importarea de exponate fictive în spaţiul muzeal, sub formă de donaţie cu scopul de a contraface o identitate etnică incertă. Vizitatorul are de urmat un parcurs dat de o hartă abstractă ce conectează elementele cheie.

The proposed project serves as a catalyzer, by importing fictional exhibits in the museum space in the form of donations destined to counterfeit an uncertain ethnical identity. The visitor has to follow a route shown by an abstract map connecting the key elements.

Lavinia German. Exponate fictive şi reale. Imagine manipulată digital/ Fictive and real artefacts. Digitally manipulated image

Karl Marx Preface to A Contribution to the Critique of Political Economy

RO_MD_remake_175_240.indd 194

12/8/2008 7:56:21 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 195

12/8/2008 7:56:27 PM

[196]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Fără titlu Un proiect de Alex Grigoraş

Untitled A project by Alex Grigoraş

Cum să interpretăm lucrurile...

How stuff works...

Legitimare instituţională, resurse, context local / context global, trambulină, bani privaţi / bani publici, discurs critic, consum cultural, identitate, interes politic, circuit cultural

Institutional legitimation, resources, local context / global context, jumping board, private funds / public money, critical message, cultural consumption, identity, political interest, cultural circuit

Producţia artistică este o industrie în continuă expansiune ce se supune legilor pieţii şi a concurenţei. Fiecare lucrare necesită o investiţie de capital ce se amortizează un timp anume prin expunerea lucrării în expoziţii, în cataloage sau vânzarea acesteia la târguri de artă. Lucrările circulă dintr-o expoziţie în alta, activând ca piese în puzzle-urile curatoriale, fiind pentru industrie o materie primă perfectă care nu se consumă atât timp cât pot fi puse în noi chei de lectură. O modalitate de creştere economică este extinderea ariei în care o industrie îşi desface produsele (deschiderea de centre culturale, finanţarea de expoziţii, bienale şi trienale în cele mai exotice colţuri ale pământului). Deschiderea de noi pieţe duce, pe de o parte, la creşterea consumului cultural. Pe de altă, la apariţia de noi contexte pentru cei ce activează în industrie. Aceste contexte funcţionează ca materie primă pentru noi lucrări. Subiecte predilecte pentru lucrări de artă: de exemplu, consumismul sau etica clonării pot fi astfel înlocuite de problemele identitare ale ţărilor ieşite din lagărul comunist sau dispariţia obiceiului tăierii porcului de Crăciun ca rezultat al introducerii normelor europene. Atunci când o lucrare este introdusă pe o nouă piaţă ea suferă un proces de schimbare referenţială, trecând de la un context global la un context local. Din acest motiv produsele trebuie să satisfacă cerinţele şi aşteptările noului tip de consumator (aşa cum băutura Fanta, din portocale, produsă în Europa de Est este mai puţin dulce decât cea din Europa de Vest pentru a se integra mai bine în gastronomia locală). Regula funcţionează şi reciproc, produsele locale trebuie să îndeplinească cerinţele contextului global pentru a putea fi exportate.

Schimbul între cele două pieţe aduce beneficii în mod reciproc. Importul de produse de pe piaţa globală de către întreprinzătorii locali atrage după sine capital în timp ce piaţa globală beneficiază de o creştere economică ca rezultat al exotismului produselor exportate din diferite contexte locale.

Artistic production is a continuously expanding industry that is subject to market rules and competition. Each work requires a capital investment that would pay back in a certain period through exhibiting it in galleries, posting it in catalogues or selling it at art fairs. Paintings circulate from one exhibition to another, acting as pieces of curatorial puzzles, and constituting a perfect raw material for the industry that would not be consumed as long as they can be put in to new reading keys. One way of ensuring economic growth would be to extend the area in which an industry is trade marketing its products (opening cultural centers, providing funding for exhibitions, biannual and triennial festivals in the most exotic parts of the world). The opening of new markets leads to a growth in cultural consumption, as well as to the emergence of new contexts for those operating in the industry. These contexts serve as raw material for creating new works. The favorite subjects for works of art, such as consumption or cloning ethics, can be thus substituted by the identity problems of countries that left the communist block or by the disappearance of the habit of slaughtering a pig at Christmas due to the introduction of European standards. When a work is introduced on a new market it is subject to a referential change process, moving from a global context to a local context. For this reason, the products should meet the requirements and expectations of the new type of consumers (like orange Fanta from Eastern Europe is less sweet than the one produced in Western Europe in order to better integrate in the local gastronomy). The rule works reciprocally, local products have to meet the global context requirements in order to be exported.

The exchange between the two markets brings mutual benefits. The import of products on the global market by local entrepreneurs attracts capital, while the global market benefits from the economic growth due to the exotic products exported from various local contexts.

Lucrarea prezintă într-o formă documentară mai multe lucrări ale unor artişti celebrii, lucruri relevante atât pentru un context global cât şi pentru un context local.

RO_MD_remake_175_240.indd 196

The work constitutes a documentary description of several works of famous artists that are relevant to both global and local contexts.

12/8/2008 7:56:27 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 197

12/8/2008 7:56:29 PM

This little piggy went to market, this little piggy stayed at home, Oţel, compuşi GRP , sticlă, pământ, formaldehida soluţie, motor electric 2 acvarii fiecare de cate 120 x 210 x 60 cm Damien Hirst în instalaţiile, sculpturile, picturile şi desenele sale jonglează cu limita între artă, ştiinţă şi cultură populară. Acesta explorează, în esenţă, trairile umane prin relaţia dintre viaţă, boală şi moarte. Lucrări ca The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living (1991) sau and Child Divided (1993) sunt eseuri pe tema fragilităţii existenţei umane. This little piggy went to market, this little piggy stayed at home aduce în discuţie atitudinea oamenilor faţă de animale în cele două ipostaze ale existenţei acestora: organisme vii şi alimente de consum.

Damien Hirst

This little piggy went to market, this little piggy stayed at home, Steal, GRP compounds, glass, soil, formic aldehyde, electric engine 2 aquariums of 120 x 210 x 60 cm each In his installations, sculptures, paintings, and drawings, Damien Hirst juggles with the limit between art, science, and folk culture. He keeps exploring in the essence of human feelings through the relationship between life, sickness, and death. His works, such as ‘Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living’ (1991) or ‘Child Divided’ (1993) are essays revealing the fragility of human existence. „This Little Piggy Went to Market, This Little Piggy Stayed at Home” brings up the people’s attitude towards animals their two states of existence: living organisms (creatures) and foodstuffs for consumption.

Damien Hirst

[197]

[198]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Jack & Dionis Chapman

Jack & Dionis Chapman

Zygotic Acceleration, Biogenetic, De-Sublimated Historical Model (Mărit x 1000), 2008, Fibră de sticlă, raşini, vopsea, păr artificial, coronă de carton

Zygotic Acceleration, Biogenetic, De-Sublimated Historical Model (Enlarged x 1000), 2008, Glass fiber, epoxy resin, paint, artificial pole, cardboard crown

Lucrările fraţilor Chapman par realiste la o primă vedere. O privire mai atentă însă, dezvăluie o serie întreagă de anomalii de la hermafroditism şi modificări genetice până la combinări absurde de membri şi capete. Construcţiile fantastice dincolo de repulsie stârnesc totuşi fascinaţia în mulţi dintre noi. Obscene şi neverosimile, acestea sunt produsul unei convulsii interne ce are loc în urma unei lipse acute.

Zygotic Acceleration, Biogenetic, De-Sublimated Historical Model (Mărit x 1000) desenează un proces scăpat de sub control. Inocenţa copilărească cu care sunt realizate aceste construcţii le conferă şi mai multă credibilitate.

At first sight, the works of Chapman brothers seem to be realistic. A more careful look, however, reveals a whole range of anomalies, from hermaphroditic and genetic modifications to absurd combinations of limbs and heads. Beyond repulsion, the fantastic constructions are anyway arousing fascination in many of us. Obscene and incredible, these are the products of an internal convulsion occurring as a result of an acute shortage. His works “Zygotic Acceleration”, and “Biogenetic, De-Sublimated Historical Model” (Enlarged x 1000) draw a process that got out of hand. The childish innocence with which these constructions are build by grant them even more credibility.

RO_MD_remake_175_240.indd 198

12/8/2008 7:56:32 PM

[199]

Alex Grigoras Fără titlu / Untitled

Rirkrit Tiravanija

Rirkrit Tiravanija

Untitled, 2008 (Maxi-Taxi Bălţi - Iaşi), Instalaţie, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Str. Kogălniceanu 82, Chişinău, 2008.

Untitled, 2008 (Maxi-Taxi Balti - Iasi), Installation, National Museum of Ethnography and Natural History, 28, Kogalniceanu Street, Chisinau, 2008.

În acţiunile şi instalaţiile sale artistul decepţionează aşteptările unui public pasiv.

Acesta înlocuieşte lucrarea de artă obiect cu un setting ce are ca scop facilitarea interacţiunii între cei ce intră în spaţiul expoziţional. Publicul şi acţiunile acestuia devin lucrarea însăşi. În “Untitled (Maxi-Taxi Balţi - Iaşi)” artistul aduce în expoziţie autobuzul ce face zilnic legătură între oraşele Bălţi şi Iaşi. Vizitatorii expoziţiei pot urca în acesta şi simulă călătoria între cele două ţări, trecerea frontierei în prezenţa sau absenţa actelor necesare sau chiar traficul ilegal de stupefiante, arme sau carne vie.

In his actions and installations, the artist flouts the expectations of a passive audience. He substitutes the work of art as an object with a setting aimed at facilitating the interaction between those entering the exhibition space. The audience and its actions become the work itself. In “Untitled (Maxi-Taxi Balti - Iasi)”, the artist exhibits the bus that ensures the daily connection between the towns of Balti and Iasi. The exhibition visitors can get into it and simulate the trip between the two countries, crossing the border with or without having the necessary documents or even emphasizing illegal drugs, arms or human beings trafficking.

RO_MD_remake_175_240.indd 199

12/8/2008 7:56:34 PM

[200]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Călător Violeta Ioniţă Video, 3’ 32’’ , 2008 În proiectul video Călător, vorbesc despre pierderea identităţii cetăţenilor din Moldova şi România, în favoarea consumismului şi a unui stil de viaţă decent (mai bun), manifestat printr-un “exod” al forţei de muncă spre Occident. Dincolo de o istorie ambiguizată sau falsificată, românul, respectiv moldoveanul, este preocupat în primul rând de propria supravieţuire, de bunul material, ideea de apartenenţă la un loc fiind un aspect secundar în era globalizării. Patriotismul, limba de origine, tradiţiile, propria identitate, într-o lume în care graniţele par să se dizolve, sunt înlocuite cu o existenţă standardizată si uniformizată.

Românii şi moldovenii, îşi caută cu disperare prosperitatea financiară în ţări mai dezvoltate economic. Identitatea s-a rezumat la un procedeu birocratic de a obţine o viză, respectiv dreptul la liberă circulaţie. Ideea de identitate în sensul ei real şi profund, este modelată în funcţie de conjuctură, de interese şi avantaje financiare.

Călător, se concentrează în jurul stării de plutire, de desprindere de spaţiu, suspendare în aer, pentru că acest dute-vino, inn-out, dintre ţara originară şi alte ţări mai bogate, au creat o stare de confuzie, de nestatornicie, “graniţele” Moldovei şi României reconfigurându-se în permanenţă. Astfel, noul stil de viaţă românesc şi moldovenesc se desfăşoară între două bilete de călătorie, între tensiuni şi crize existenţialiste.

Implicit, filmul vorbeşte despre deleted memory (memorie anulată), despre confusion (confuzie) şi denied access (acces interzis) în raport cu spaţiul şi nevoia de a călători. În film sunt amintite destinaţii de mare interes pentru exodul forţei de muncă din România şi Moldova, precum Italia, Spania, SUA, Franţa şi Anglia. Bancnotele de 1 Leu românesc şi 1 Leu moldovenesc, care plutesc în aer, sunt simbolul transferului economic odată cu exodul forţei de muncă. Călător, descrie bruiajul cotidian la care este supus individul prin mobilitatea teritorială accentuată şi confuzia legată de identitate ce afectează mentalitatea, respectiv, atitudinea civică şi stilul de viaţă al omului de rând.

RO_MD_remake_175_240.indd 200

Traveller Violeta Ionita Video, 3’ 32’’ , 2008 In the Traveller video project, I talk about the loss of identity in Moldova and Romania in favor of consumptionism and a decent (better) life style, manifested through labour force “exodus” to the West. Beyond an ambiguous or falsified history, Romanians and Moldovans, respectively, are first of all concerned about their own subsistence, material values, the idea of belonging to a face being a secondary aspect in the globalization era. In a world where the borders seem to dissolve, patriotism, native language, traditions, and own identity are substituted by a standardized and uniform existence.

Romanians and Moldovans are desperately looking for their financial prosperity in countries with a higher economic development. The identity was limited to a bureaucratic procedure of obtaining a visa, and respectively of the right to travel freely. The idea of identity in its real and full meaning is shaped depending on the conjuncture, the financial interests and advantages.

The Traveller focuses around the state of floating, detaching from the space, suspending in the air so that this go-come, in-out between the country of origin and other richer countries create a state of confusion, instability, the “border” of Moldova and Romania being permanently reconfigured. Thus, the new Romanian and Moldovan life style unfolds between two travel tickets, between existential tensions and crises.

The film implicitly speaks about deleted memory, confusion, and denied access connected to the space and need for traveling. The film reminds of widely sought destinations for labor force exodus from Romania and Moldova, as Italy, Spain, USA, France, and England. Romanian and Moldovan 1 leu banknotes floating in the air are the symbol of the economic transfer along with the labor force exodus. The Traveller describes the daily jamming to which an individual is subject through the highlighted territorial mobility and identity related confusion that affects the mentality, and the civic attitude and lifestyle of ordinary people, respectively.

12/8/2008 7:56:34 PM

Violeta Ioniță. Imagini din video „Călător”, 2008 / Stills from the film “Traveller”

RO_MD_remake_175_240.indd 201

[201]

Violeta Ioniţă Călător / Traveller

12/8/2008 7:56:37 PM

[202]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Performance-uri nerăsplătite Gülsün Karamustafa Video, 24’ 33’’ , 2005 Înainte de 1990 puțini oameni din Istambul auziseră de găgăuzi, comunitatea creștin-ortodoxă din Sudul Republicii Moldova, de origine turcă, etnogeneza căreia se trage din triburile care au populat câmpiile Asiei Centrale și care vorbesc limba turcă balcanică.

Trăind de-a lungul istoriei sub dominație Bizantină, Seljucă, Otomană, Bulgară, Română și Rusă, găgăuzii au fost nevoiți să reziste presiunilor lingvistice religioase și culturale externe. În ultimul deceniu al secolului XX, schimbările politice radicale survenite au cauzat noi valuri de imigrație, iar faptul că găgăuzii cunosc limba turcă, a servit drept privilegiu pentru femeile găgăuze să-și găsească un loc de muncă ilegal în Turcia în calitate de servitoare.

La începutul anului 2005, aproape fiecare familie din orașele moldovenești Comrat, Ceadâr-Lunga sau Vulcănești avea câte un membru al familiei, de obicei cineva dintre femei, aflat la muncă în Istambul, în condiții ilegale.

RO_MD_remake_175_240.indd 202

Unawarded Performances Gülsün Karamustafa Video, 24’ 33’’ , 2005 Before 1990 not many people in Istanbul were aware of the Gagauz people, the Orthodox Christian community that lives in Southern Moldavia who are of Turkish descent, whose ethno-genesis lies with the tribes that inhabited the plains of Central Asia and who speak pure Balkan Turkish.

Having lived under the dominion of the Byzantines, Seljuks, Ottomans, Bulgarians, Romanians and Russians during their history, they were obliged to resist linguistic, religious and cultural externalisations and pressures.

In the last decade of the 20th Century radical changes in political regimes caused new waves of immigration and these people’s knowledge of language became a privilege for their women, in finding illegal jobs in Turkey as maidservants.

By the beginning of 2005 nearly every family coming from Moldovan cities like Comrat, Ceadar-Lunga or Vulcanesti has one female member working illegally in Istanbul.

12/8/2008 7:56:38 PM

[203]

Gülsün Karamustafa Performance-uri nerăsplătite / Unawarded Performances

Gülsün Karamustafa. Imagini din video „Performanceuri nerăsplătite”, 2005 / Stills from the video “Unawarded Performances”

RO_MD_remake_175_240.indd 203

12/8/2008 7:56:40 PM

[204]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Rinichiul Lucia Macari Instalaţie multimedia Deoarece circumstanţele m-au făcut să părăsesc ţara mea natală Republica Moldova, subiectul principal pe care îl explorez în creaţia mea a devenit identitatea mea personală. Punctul de vedere romantic, plus interesul faţă de faptele extreme şi episoadele existenţei moderne constituie baza metodei mele. În lucrările mele, de obicei, folosesc şi sintetizez diferite medii din arta vizuală, inclusiv muzica, literatura, teatrul pentru a experimenta angajamentul emoţional şi fizic al artistului în munca sa.

Recent, căutând noutăţi prin sursele mass media, am fost şocată de volumul de informaţie despre traficul ilegal al organelor umane din Moldova. Mulţi dintre compatrioţii mei din satele sărace îşi vând rinichii pentru a câştiga o sumă infimă de bani (2000-3000 euro). Principala tragedie pe care am simţit-o a fost senzaţia disperării şi deznădejdii unui număr mare de oameni săraci pe un fundal al ipocriziei social-politice. Simţindu-mă identificată cu aceste persoane, m-am întrebat ce ar putea să mă forţeze să acţionez în mod similar când o operă de artă care îmi aparţine costă aproximativ aceiaşi sumă?! Soluţia a venit de la sine – am hotărât să transform Rinichiul meu într-o operă de artă. Rinichiul meu, al unui artist format în Moldova, putea căpăta un sens simbolic în cazul în care voi aplica potenţialul meu artistic la acest subiect. Folosind principiul produsului finisat (ready made), pot transfera acest fenomen de care am fost şocată, iar mai apoi inspirată atât de mult într-un context artistic.

Instituţia de artă din Moldova (precum şi din alte regiuni sărace), dat fiind faptul că acestea pot supravieţui doar prin intermediul granturilor şi altor forme de susţinere financiară/investiţii, ar putea fi comparată cu afacerea de comercializare a organelor după schema structurii sale: ceva bani vin din vest pentru a crea o situaţie în care un lucru de o valoare anume s-ar putea cumpăra la un preţ mic, simbolic. Una din căile obişnuite de determinare a preţului unor bunuri, precum şi al unei opere de artă este de a compara articolele similare de pe piaţă: a vedea cât cer alţi pictori/ galerii din aceiaşi zonă geografică, lucrări în care se foloseşte acelaşi mediu, care se vând prin intermediul localurilor similare, sau care se axează pe subiecte de fond similare. Un alt moment foarte important este rezume-ul şi reputaţia artistului care trebuie să fie comparabile cu rezume-ul şi reputaţia artistului care trebuie să aprecieze opera de artă şi să stabilească valoarea ei în bani.

După cum am menţionat mai sus, intenţia principală a acestui proiect este de a încheia un acord cu o instituţie de artă contemporană (galerie, muzeu, etc.) care ar fi interesată să obţină un Rinichi moldovenesc ca Objet d’Art şi să-l expună în formele pe care practicienii şi expozanţii de artă contemporană le execută de la începutul perioadei modernismului, când domeniul artei vizuale s-a extins pentru a include fotografia (în special fotografia artistică), arta de performanţă, arta conceptuală, arta video, etc.

RO_MD_remake_175_240.indd 204

12/8/2008 7:56:40 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 205

12/8/2008 7:56:47 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 206

12/8/2008 7:56:50 PM

RINICHIUL Lucia Macari 33 de ani, organism sănătos, genul feminin 11 cm în diametru De vânzare pentru o instituție de artă care ar dori să procure rinichiul ca Objet d Art - înzestrat cu o valoare artistică și a-l expune printre alte obiecte de artă exclusiv pentru satisfacția aestetică și plăcerea consumatorului de artă 3 000 Euro

Titlul lucrării: Numele artistului: Mediu: Dimensiuni: Specificări:

Preț: CUMPĂRĂ ACUM – kidney@mail.md

[207]

Lucia Macari Rinichiul / The Kidney

The Kidney Lucia Macari Multimedia installation Since circumstances made me leave my native country of Moldova Republic, the main topic I explore in my creation became my personal identity. Romantic point of view plus interest for extreme facts and episodes of the contemporary being are the basis of my method. In my work I employ and synthesize various media of visual arts (performance, installation, video, etc.), music and literature, searching my way of combining and intermixing in parallel characteristics of investigated phenomena, in order to experiment with the emotional and physical involvement of the artist in his work.

Recently, looking for news through mass-media sources, I was shocked by the amount of information on illegal human body parts traffic in Moldova. Many of my compatriots from the poor villages are selling their kidneys to make a small amount of money (2000-3000 euro). The main tragedy I felt was a sensation of desperation and hopelessness for the huge amount of poor people on a background of social-political hypocrisy. Feeling identified with those individuals I asked myself, what could force me to act in a similar way when an artwork of mine costs about the same?! The solution came by itself – I decided to transform my kidney into an artwork. My kidney, an artist raised in Moldova, could acquire a symbolic meaning in case I will apply my artistic potency to this subject. Using the principle of ready made I can transfer this phenomenon by which I was struck and then inspired so much into an artistic context.

The Art-Institution in Moldova (as well in other poor regions) as it can survive only through grants and other forms of western financial support/investment could be compared with the organ-trade business by its structure schema: some money are coming from the west to create a situation where something of a certain value could be bought for a cheap, rather symbolical amount.

One of the ordinary ways to determine the price of some goods, as well as of an artwork, is to compare themes to similar pieces on the market: looking at what other artists/galleries are charging in the same geographical location, works which are using the same medium, that are selling via similar venues, or are focusing on similar subject matters. Another very important point is the artist’s resume and reputation that has to be comparable with the resume and reputation of artist for whom the artwork has to be appreciated in money value.

My main intention would be to drive a bargain with a contemporary art-institution (gallery, museum, etc.) that would be interested in detaining my kidney as an Objet d’Art and to exhibit it in forms that practitioners and exhibitors of contemporary art do since modernism, when the field of fine art has expanded to include photography (and fine art photography in particular), film (and art film in particular), performance art, conceptual art, video art, etc.

RO_MD_remake_175_240.indd 207

12/8/2008 7:56:50 PM

[208]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Portretul unei ţări deosebite Tilmann Meyer-Faje Video, 10’ 12’’ , 2008 Colaj de fraze publicitare în analogie cu cărţile ilustrate ce promovează o ţară.

Scenariul este un colaj alcătuit din secvenţe din filme publicitare şi cărţi ilustrate despre diverse oraşe secundare din Elveţia şi Germania. Frazele pe care le-am folosit sunt pasibile schimbării, de aceea pot fi folosite şi pentru Moldova. Am scris acest scenariu independent de imaginile pe care le-aş fi obţinut acolo.

Filmarea la faţa locului a constituit doar o completare a listei selectate în goana unei producţii TV. Am împrumutat de asemenea şi muzica şi dramaturgia din spoturile publicitare. (Am descoperit că diferite oraşe au folosit chiar şi aceleaşi coloane sonore!)

Putem găsi cărţi cu imagini colorate aproape în orice colţ al lumii, acestea având, în principiu, un singur scop: de a confirma locuitorilor atractivitatea oraşului lor natal. Prin urmare, aceştia folosesc clişee despre cum mediul nostru contemporan ar trebui să arate, echilibrat între orientarea din viitor şi calităţile istorice, cu prezentarea facilităţilor în domeniul educaţiei, angajării în câmpul muncii şi petrecerii timpului liber.

Lucrarea mea poate fi concepută drept schiţă de bază despre mecanismul promovării patriei. Am aplicat deja acelaşi concept pentru Maastricht (iniţiativa artistului Hedah, 2004) şi Mönchengladbach (Muzeul Abteiberg 2007).

RO_MD_remake_175_240.indd 208

Das Portrait eines lebendigen Landes / Portrait of an exciting country Tilmann Meyer-Faje Video, 10’ 12’’ , 2008 Potpourri of advertising phrases in analogy to illustrated books promoting the country.

The script is a collage designed together with excerpts from advertising films and illustrated books about various secondary cities in Switzerland and Germany. The phrases I used are exchangeable, so they can also be used for Moldova. I wrote this script independently from the images I would haven obtained there. Filming at the site was just a completion of my prefabricated shot list in the speed of a TV-production. I copied music and dramaturgy from city advertisings as well. (I discovered that different cities had even used the same soundtracks!)

We can find shiny coloured photo books in almost any place in the world, they mainly have one goal: to confirm to the inhabitants the appeal of their hometown.

Therefore they use clichés about how our contemporary environment should look like, balanced between future orientation and historical qualities, with proud presentations of education-, employment- and leisure facilities. My work can be seen as a basic blueprint about the mechanisms of homeland promotion. I have already applied the same concept for Maastricht (Hedah artist initiative 2004) and Mönchengladbach (Museum Abteiberg 2007).

12/8/2008 7:56:51 PM

[209]

Tilmann Meyer-Faje. Imagini din video „ Portretul unei țări deosebite”, 2008 / Stills from the video “Portrait of an exciting country”

Tilmann Meyer-Faje Portretul unei ţări deosebite / Das Portrait eines lebendigen Landes / Portrait of an exciting country

RO_MD_remake_175_240.indd 209

12/8/2008 7:56:55 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 210

12/8/2008 7:56:55 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 211

12/8/2008 7:57:01 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 212

12/8/2008 7:57:05 PM

[213] Flashbulb Memories

Flashbulb Memories

Dumitru Oboroc Instalaţie foto

Dumitru Oboroc Photo installation

Situarea faţă în faţă a două tabere de portrete ale unor oameni de pe cele două maluri ale Prutului, care îşi arată reciproc atitudinea una faţă de cealaltă, conturează conceptul de bază al lucrării, acela de atitudine reciprocă a două colective. Astfel, prin observarea acestor două imaginare, proiectul încearcă să analizeze rezultatul acţiunii istoriei dihotomice a Moldovei asupra felului reciproc de raportare a indivizilor din cele două părţi.

Elaborând astfel lucrarea şi adăugându-i o supratensionare cromatică, şi anume piunezele colorate diferit (albastru şi grena) de pe cele două panouri, încerc să discut constructul politic care defineşte această stare de fapt. În acest caz, indivizii sunt efectiv prinşi în acest joc politic de către o formă birocratică, formă ce le modifică memoria şi imaginarul colectiv. Aceste forme birocratice care închistează existenţe umane reuşesc, într-un final, să modifice atitudini care, la rândul lor, vor transforma formele de comunicare inter-colective. În forma de expunere a lucrării, situându-se între cele două panouri, lectorul lucrării este obligat să întoarcă spatele, pe rând, fiecărei tabere, pentru a le privi. Doar ieşind în afara acestui spaţiu, poate să observe simultan ambele tabere. În acest fel, lectorul reconstituie şi retrăieşte o realitate de fapt a unei separaţii între două imaginare colective diferite.

The face to face placing of two camps of portraits of people from both banks of the Prut River who show their attitude towards each other outlines the main concept of the work - reciprocal attitude of two collective imageries. Thus, through observing the two imageries, the project tries to analyze the impact of the dichotomist history of Moldova on the mutual relations of individuals from both sides.

Developing thus the work, and adding a chromatic super tension, and namely drawing pins of various color (blue and green) on the two stands, I try to discuss the political construct that defines this state of fact. In this case, the individuals are effectively caught in this political game by a bureaucratic entity that modifies their collective memory and imagery. These bureaucratic forms secluding human existence finally manage to modify the attitudes, which, in their turn, would transform the inter-collective communication forms.

In the form of exhibiting the work, while standing between the two boards, the lecturer is forced to turn his back to each of the sides in order to watch them. And only when leaving this space can he simultaneously observe both sides. In this way, the lecturer reconstitutes and experiences again a factual reality of a separation between two different collective imageries.

Dumitru Oboroc, Descriptio Moldavie, 2008. Autoportret Imagine prelucrată digital. Print digital (300 cm/ 175cm) Acest proiect este o scurtă şi ironică analiză descriptivă a situaţiei personale, prinsă într-un mediu ce s-a constituit în urma unei aberaţii istorice./ Selfportrait. Digitaly alterated image. Digital print (300cm/175cm). This project is a short ironic and descriptive analysis of a personal situation, caught in a medium that was created by an historical aberration.

RO_MD_remake_175_240.indd 213

12/8/2008 7:57:05 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 214 “75.8% - Moldovans, 8.4% - Ukrainians, 5.9% - Russians, 4.4% - Gagauzians, 2.2% - Romanians, 1.9% - Bulgarians, 1.0% - other nationalities, 0.4% - unstated nationality” 84 persons from the Republic of Moldova were asked to express their opinion about Romania while taking pictures of them. Gray photos are persons who did not wish to participate in the project.

„75,8% - moldoveni, 8,4% - ucraineni, 5,9% - ruşi, 4,4% - găgăuzi, 2,2% - români, 1,9% - bulgari, 1,0% - alte naţionalităţi, 0,4% - nedeclarată”

84 de persoane din Rep. Moldova au fost rugate să îşi exprime, în momentul fotografierii, părerea lor despre România. Pozele gri sunt persoanele care nu au vrut să participe la proiect.

[214]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

12/8/2008 7:57:11 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 215

12/8/2008 7:57:18 PM

“„89.5% - Romanians, 6.6% - Magyars, 2.5% - Gypsies, 0.3% - Germans, 0.3% - Ukrainians, 0.1% - Serbians, 0.67% - other nationalities, 0.03% - unstated nationality” 84 persons from Romania were asked to express their opinion about the Republic of Moldova while taking pictures of them. Gray photos are persons who did not wish to participate in the project.

„89,5% - români, 6,6% - maghiari, 2,5% - ţigani, 0,3% - germani, 0,3% - ucraineni, 0,1% - sârbi, 0,67% - alte naţionalităţi, 0,03% - nedeclarată”

84 de persoane din România au fost rugate să îşi exprime, în momentul fotografierii, părerea lor despre Rep. Moldova. Pozele gri sunt persoanele care nu au vrut sa participe la proiect.

[215]

[216]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Mâmăliga Ghenadie Popescu Acţiune/Video, 30’ , 2008 Dacă nu a mers cu florile, poate merge cu „mămăliga”.

Cum arată o mămăligă pe un pod, care uneşte două maluri cu acelaşi nume? Mămăliga e o unitate identificatoare pentru ambele teritorii, mai comună decât chiar limba vorbită (care e aceiaşi). Însă mămăliga nu a suferit careva schimbări în comparaţie cu limba, care a fost metodic mutilată de maşinăria sovietică.

Oare de ce sistemul sovietic nu a făcut experimente pe mămăligă (totuşi e mai mult decât un produs alimentar, ce conţine în sine o valoare simbolică spirituală naţională)? Răspuns: mămăliga conţine aur, dar prea puţin în echivalent bănesc, motiv pentru care fraţii îşi scot ochii reciproc. În schimb, suficient aur pentru un produs alimentar de bază, care susţine capacitatea de a rezista la mişcările de aplecare – ridicare. Într-un cuvânt, mămăliga circulă de multă vreme prin venele noastre. Venele sunt drumurile ce ne leagă. Traseul Chişinău–Iaşi e un drum (venă) bun pentru o mămăligă ceva mai măşcată ca dimensiune.

Acţiunea propriu-zisă este o călătorie pe jos cu o mămăligă butaforică de dimensiunile 1,5-2m de la Chişinău prin localităţile Străşeni, Călăraşi, Bahmut, Corneşti, Pârliţa, Sculeni, Iaşi. Punctul final: gara auto Iaşi. Drumul parcurs de grupul cu mămăliga se face într-un ritm firesc 30-35km/zi, fără lozinci sau declaraţii de orice gen, calmi cu atenţie şi respect faţă de mediul înconjurător, colectând reacţiile, atitudinile ce pot să apară în mod firesc pe acest parcurs. Acţiunea este documentată în întregime, iar produsul final este un film.

RO_MD_remake_175_240.indd 216

Mamaliga Ghenadie Popescu Action/Video, 30’ , 2008 If it didn’t work with the flowers, it can work with a „mamaliga” (polenta). How does a mamaliga look on a bridge connecting the two banks with the same name?

Mamaliga is an identification unit for both territories, being even more common than the spoken language (which is also the same). However, mamaliga has not suffered any changes compared to the language, which was methodically mutilated by the Soviet machinery.

Why didn’t the soviet system make experiments on mamaliga (it’s anyway more than a food product, having in itself a national spiritual symbolic value)? The answer is as follows: mamaliga contains gold, but too little in money equivalent, for which reason brothers would scratch each other’s eyes. But it contains sufficient gold for a basic food product that supports the capacity of resisting to bowing down and rising movements. In one word, mamaliga has been circulating through our veins for a long time. The veins are the roads that link us. The route Chisinau - Iasi is a good road (vein) for some bigger mamaliga as a dimension.

The action itself is walking with a butaforic mamaliga of 1.5-2 m from Chisinau trough Straseni, Calarasi, Bahmut, Cornesti, Parlita, Sculeni, and finally to Iasi. The final point is Iasi bus station. The distance that the group with mamaliga would normally cover is 30-35km/day, the latter walking without yelling slogans or statements of any type, calm, attentive and respectful towards the environment, and collecting feedback, and attitudes that can naturally arise in the walking process. The action is shot on camera throughout the entire walking process.

And the final product is a film.

12/8/2008 7:57:18 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 217

12/8/2008 7:57:24 PM

Ghenadie Popescu. Imagini din video „Mămăliga”, 2008 / Stills from the video “Mamaliga”

[217]

[218]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Moldovinii Igor Scerbina Video, 19’ 30’’ , 2008

Moldovinii Igor Scerbina Video, 19’ 30’’ , 2008

Esenţa întregului proiect constă în faptul că doresc să-l prezint ca pe un artefact, un “obiect de artă”.

Prezentarea este făcută într-un mod similar cu lansarea unui nou produs pe piaţă... Având în vedere starea contemporană a societăţii de consum, putem spune, cu siguranţă, că arta poate fi tot ceea ce este legat, într-un fel sau altul, de piață și de mărfurile care se vând pe piaţă.

The essence of the whole project is the fact that I am presenting it as an artefact, as an „art object”. The presentation is done in the way information is provided when a new brand is launched on the market... Keeping in view the current state of the society - a consumer based one, we can surely say that everything more or less connected with the market or its products can be considered art.

După formă, această lucrare este un film video. Însă numai după formă. În esenţă se vizează cercetarea transformărilor suferite de imaginea Moldovei în Rusia: din vremurile sovietice până azi prin istoria vinului moldovenesc. Este cercetată influenţa vinului moldovenesc asupra senzualităţii societăţii de consum şi influenţa unor modele tradiţionale moldoveneşti asupra realităţii ruse.

The project as medium is a video film. We’re talking about the research of the transformations suffered by Moldova’s image in Russia: from soviet times to the contemporary period through the image of Moldovan wine.

The influence of Moldovan wine on the sexuality of consumer society and the influence of traditional Moldovan models on Russian reality is also researched.

Ideea cercetării a apărut în anul 2006, atunci când Rusia a pus embargo pentru importul de vinuri moldoveneşti. Cantitatea impunătoare de vin, un produs tipic al oricărei petreceri de pe întreg teritoriul Rusiei, a fost interzis brusc. Însă cererea pentru aceste produse nu a scăzut, dimpotrivă, a continuat să crească. Oamenii au început să consume vinuri mult mai scumpe din alte ţări, iar cei cărora nu le ajungeau banii au început să cumpere vinurile ieftine produse local. Mai erau şi oameni care nu doreau să plătească mult, dar în acelaşi timp nu îşi imaginau viaţa fără un vin veritabil, vinul fiind nu doar un simplu lichid alcoolic, ci băutura dragostei! În timpul embargoului, vinificaţia de fabricaţie în condiţii casnice a început să fie tot mai cântată. Acum acest fenomen a devenit unul destul de popular.

Aceste cercetări devin cu atât mai interesante astăzi, când vinurile moldoveneşti se întorc pe piaţa rusă.

Vom vedea mai departe cum se vor comporta cetăţenii atunci când vinurile Moldovei îşi vor ocupa din nou locurile obişnuite pe poliţele magazinelor ruse.

RO_MD_remake_175_240.indd 218

The idea of the research came up in 2006, when Russia placed an embargo on Moldovan wine imports. The enormous flow of wine, a typical accessory of any party all over Russia has suddenly ceased. Yet the demand for wine did not drop, but, on the contrary continued to rise. People had stated drinking more expensive wines from other countries, while the people who hadn’t enough money started buying cheap local wines. But there were also people who did not wish to pay a lot and did not imagine living without good wine, the wine being not only an alcoholic liquid, but the drink of love!

During the embargo, domestic wine manufacturing started gaining weight, at the moment the phenomenon becoming pretty popular.

This research has become very interesting today when Moldovan wines return to the Russian markets. We will see how the citizens behave when Moldovan wines will return on the shelves of Russian shops.

12/8/2008 7:57:24 PM

[219]

Igor Scerbina Moldovinii

Igor Scerbina, Imagini din video „Moldovinii”, 2008/ Stills from the video “Moldovinii”

RO_MD_remake_175_240.indd 219

12/8/2008 7:57:49 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 220

[220]

>RO-MD/Moldova în două scenarii

12/8/2008 7:58:09 PM

RO_MD_remake_175_240.indd 221

[221]

Igor Scerbina Moldovinii

12/8/2008 7:58:23 PM

[222]

Biographies en

Date biografice ro

>RO-MD/Moldova în două scenarii

DAN ACOSTIOAEI Născut în 1974, stabilit la Iaşi, România.

A făcut studiile la Universitatea de Arte “George Enescu” (1992-2001) şi este doctorand în Estetică la Universitatea “Al. I. Cuza” (din 2002), Iaşi. A fost asistent universitar, Universitatea de Arte “George Enescu” - Iaşi, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design (1999-2004), apoi a devenit lector la aceeaşi facultate (din 2004). Recentele expoziţii, din cele peste 40 în care a participat, sunt: “Illuminations”, Level 2 Gallery, Tate Modern, Londra, Marea Britanie (2007); “...not figments of a madman’s imagination...” the Uncanny in Contemporary Romanian Video”, Florence Lynch Gallery, New York, S.U.A. (2007); “[dé]placements - un proiect colaborativ, expoziţional şi de cercetare în cultura contemporană, realizat de un grup de artişti şi studenţi ai departamentelor de jurnalistică, sociologie şi arhitectură din mediul academic ieşean, Centrul Cultural Francez (Iaşi) (2007); “The Other City”, Trafó Gallery, Budapesta, Ungaria (2006); “Hot/Cold - Summer Loving”, Zacheta National Gallery of Art // Galeria Naţională de Artă, Varşovia, Polonia (2006). De asemenea, a avut expoziţii personale: Atelier 35, Bucureşti (2003); “Puncte de fugă”, Galeria Vector, Iaşi (2005); “Pod Bereosinkoy”, Platform Gallery, Vaasa, Finlanda (2006); “Vaasa by Night”, Platform Gallery, Vaasa, Finlanda (2006). A fost membru al colectivului de organizare al Bienalei de Artă Contemporană Periferic, Iaşi (2006) şi a participat la proiectele realizate de Asociaţia Culturală Vector în colaborare cu Programul Cultural Elveţian în România - Pro Helvetia SDC.

DAN ACOSTIOAEI Born in 1974, lives in Iasi, Romania.

Painting studies in Iasi at the “George Enescu” Art University (1992-2001), since 2002 he has been a Ph. D. candidate in Aesthetics at the “Al. I. Cuza” University.

Between 1999-2004, he worked as assistant at the Fine Arts, Decorative Arts and Design faculty at the “George Enescu” Art University in Iasi. In 2004 he became lecturer at the same faculty. Most recent exhibitions (from the total of 40 in which he participated) are: “Illuminations”, Level 2 Gallery, Tate Modern, London, UK (2007); “...not figments of a madman’s imagination...” the Uncanny in Contemporary Romanian Video”, Florence Lynch Gallery, New York, U.S.A. (2007); “[dé]placements - a collaborative exhibition and contemporary culture research project, made by a group of artists and students at the Journalism, Sociology and architecture departments form Iasi, French Cultural Center (2007); “The Other City”, Trafó Gallery, Budapest, Hungary (2006); “Hot/Cold - Summer Loving”, Zacheta National Gallery of Art, Warsaw, Poland (2006). Personal exhibitions: Atelier 35, Bucharest (2003); “Running points”, Vector Gallery, Iasi (2005); “Bereosinkoy bridge”, Platform Gallery, Vaasa, Finland (2006); “Vaasa

by Night”, Platform Gallery, Vaasa, Finland (2006). He has been a member of the organizational team of the Periferic Contemporary Art Biennial, Iasi (2006), he has participated in the projects carried out by the Vector Cultural Association in collaboration with the Pro Helvetia SDC Swiss Cultural Program in Romania.

DENIS BARTENEV Născut în 1975, stabilit la Chişinău, Republica Moldova.

Artist multimedia, editor, designer. Din 1994 participă ideatic la dezvoltarea culturii rave din Moldova. Realizează decorul pentru cluburi underground, precum: Hypnotic, Bodyart, Graffiti. Din 2003 face VJ-ing; în colaborare cu Adel Idris iniţiază proiectul aka ViJu şi aka VJ Kubota.

Participă la tabăra de creaţie CarbonArt - 2003, organizată în comuna Bahmut de KSAK, cu lucrarea “UTOP I JA”.

Realizează câteva filme documentare pentru taberele CarbonArt 2003, 2004. În 2003 participă la atelierele de editare şi reporter TV, organizate de KSAK, Chişinău. Din 2004-2006 este editor la emisiunea TV ALTE ARTE, produsă de KSAK, pentru care realizează o serie de reportaje, inclusiv şi în calitate de reporter/autor. Este curatorul proiectului video NON-EU. www.non-eu.info Editează mai multe filme video şi documentare, printre care: „Defragmentarea” de Igor Scerbina, „Baron’s Hill”, autor Pavel Braila, „San Sanych”, regizor Gheorghii Agadjanean, etc. filme menţionate şi premiate la mai multe expoziţii şi festivaluri internaţionale de artă video şi film documentar din Moldova şi din străinătate. În perioada 2006-2008 se stabileşte la Moscova unde lucrează în calitate de editor la Studioul KINO BURO, Cursuri Superioare de Regie şi Scenaristică şi la Studioul PERVOE KINO. În 2008 revine la Chişinău şi lucrează ca regizor de editare şi sunet la Moldova Film şi la KSAK.

DENIS BARTENEV Born in 1975, lives in Chisinau.

Since 1994, he has supported the development of the rave culture in Moldova. He makes stage design for underground clubs (Hypnotic, Bodyart, Graffiti). From 2003 he has been a VJ; together with Adel Idris starts the aka ViJu and aka VJ Kubota project.

He participates with the work “Utopija” in the CarbonArt 2003 art camp, organized by the KSA:K. Also, he has made the documentary films for the 2003 and 2004 editions of CarbonArt. In 2003 he takes part in the TV editing and reporting organized by the KSA:K in Chisinau.

From 2004 to 2006 he works as an editor for the AlteArte TV program (produced by KSA: K), he also makes reports for the program. Curator of the NON-EU project (http://www. non-eu.info). Editor of many video works and documentaries, including: “Defragmentation”

by Igor Scerbina, „Baron’s Hill” by Pavel Braila, „San Sanych” by Gheorghii Agadjanean, etc.

- awarded at local and international documentary film and video festivals. Between 20062008 he settles in Moscow, where he works as video editor at the Kino Buro Studio, High Directing and Scriptwriting Courses and Pervoye Kino Studio.

In 2008 he returns to Chisinau, where he works as video and sound editor at the Modova Film Studio and KSA:K.

MATEI BEJENARU Artist, inițiator al Bienalei Periferic din Iași, România (www.periferic.org).

Iniţial în 1997, a demarat ca festival de performance, Periferic s-a transformat într-o bienală internațională de artă contemporană concepută ca o platformă pentru discutarea contextului istoric, socio-politic și cultural din Iași. Împreună cu un grup de artiști și filosofi din Iași, Matei Bejenaru a fondat în 2001 Asociația Vector, instituție de artă contemporană care a promovat noua artă locală atât în țară, cât și peste hotare. Membru al colectivului editorial al revistei Vector - arta și cultura în context, publicație de analiză a situației cultural-artistice regionale din Europa de Sud-Est - zonă aflată în proces de tranziție și din regiunea Asiei Mijlocii - spațiu subjugat de conflicte. În calitatea sa de artist, este preocupat de analiza felului cum afectează globalizarea, forța de muncă, mentalitatea și stilurile de viață din statele post-comuniste. În 2003, în cadrul celei de-a doua ediții a Bienalei din Tirana, a instalat un rezervor de apă în centrul orașului, oferind localnicilor apă pe gratis. În 2004 a inițiat proiectul cARTier cu scopul de a da un suflu nou unui cartier muncitoresc din Iași.

BIK VAN DER POL ( Liebeth Bik şi Jos van der Pol) Lucrează împreună din 1995 sub numele de Bik Van der Pol. Stabiliți la Roterdam.

Bik Van der Pol explorează modalităţile şi posibilităţile artei de a produce și transmite cunoștințe. Cercetează metode de activare a situațiilor și de creare a platformelor pentru diverse feluri de activități comunicative, creând astfel Climatul necesar pentru dialog și un discurs aflat în continuă schimbare prin care ei își dezvoltă capacitatea de înțelegere a situațiilor care ne înconjoară. Lucrările şi proiectele lor au fost pe larg prezentate, cum ar fi în cadrul Associates, Londra; Art in General, New York; Kunsthaus Graz, Modellle fur Morgen, European Kunsthalle; Trans(cient) City, Luxemburg; Differentiated Neighborhoods, Belgrad (2007), INSA Art Space, Seul; Fly Me To The Moon, proiect pentru Noul Rijksmuseum, din Amsterdam; Periferic 7, Strategii ale învăţării, Bienala din Iaşi, România (2006); Secession, Viena; Witte de With, Roterdam (2005).

SORIN BOCANCEA Născut în1970, stabilit la Iaşi.

Este lector la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, doctor în Filosofie (2006) şi doctorand în Ştiinţe Politice. Din anul 2000, este preşedinte al Asociaţiei Mathesis din Iaşi, iar din 2006 este vicepreşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia Clubul Iaşi. În 2001, a fost printre fondatorii revistei de cultură Contrast, iar din 2007, este redactor la revista Timpul şi co-realizator al emisiunii Polemici cordiale la Radio Iaşi. A publicat studii şi eseuri în filosofie şi ştiinţe politice. Este autorul lucrării Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană (Editura Cantes, Iaşi, 2004).

IGOR CAŞU Născut în1973, stabilit la Chişinău.

Licențiat și doctor în istorie al Universității “Al. Ioan Cuza” din Iași (în anul 1995 și 2000).

Este lector, apoi lector superior și conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova (1998-2004), predând cursuri de istorie contemporană universală la diferite facultăți, inclusiv și în limba engleză la Centrul de Studii Americane. Din 2004 este angajat al Institutului de Istorie, Stat și Drept al Academiei de Științe a Moldovei în calitate

RO_MD_remake_175_240.indd 222

MATEI BEJENARU Artist and initiator of Periferic Biennial in Iasi, Romania (www.periferic.org).

Established in 1997 as a performance festival, Periferic turned into an international contemporary art biennial defined as a platform for discussions on the historical, socio-political and cultural context of Iasi. Together with a group of artists and philosophers from Iasi, Matei Bejenaru founded in 2001 the Vector Association, a contemporary art institution that supported the local emerging art scene to become locally and internationally visible. He is also member of the editorial stuff of Vector – an art and culture in context magazine, a publication that mainly analyses the regional artistic and cultural situation of the South Eastern European countries, in the process of transition, and the Middle East region, subdued to the pressures of conflicts.

As an artist, he is socially engaged in analyzing the way globalization affects post communist countries labor force and rapidly changes in mentalities and lifestyles. In 2003, for the second edition of Tirana Biennial he installed a water post in the center of the city offering a free water supply for Albanian inhabitants. In 2004, he initiated the cARTier project, a socio-cultural project aiming to regenerate a workers district from Iasi.

BIK VAN DER POL Liesbeth Bik and Jos van der Pol have been working collectively since 1995 as Bik Van der Pol. They live and work in Rotterdam.

Bik Van der Pol explores the potential of art to produce and transmit knowledge. Their working method is based on co-operation and research methods of how to activate situations as to create a platform for various kinds of communicative activities. They explore the potential of art to produce and transmit knowledge and research methods of how to activate situations as to create a platform for various kinds of communicative activities, thus creating the necessary potential for a dialogue and an ever reforming discourse through which they develop an understanding of situations that surround us.

Furthermore, their work has been shown widely, for instance in Associates, london; Art in General, New York; Kunsthaus Graz, Modellle fur Morgen, European Kunsthalle; Trans(cient) City, Luxemburg; Differentiated Neighborhoods, Belgrade (2007), INSA Art Space, Seul; Fly Me To The Moon, a project for the New Rijksmuseum, Amsterdam; Periferic 7, Strategies of Learning, Biennale Iasi, Romania (2006); Secession, Vienna; Witte de With, Rotterdam (2005).

SORIN BOCANCEA Born in 1970, lives in Iasi.

Lecturer at the Faculty of the Political and Administrative Sciences of the “Petre Andrei” University in Iasi. Ph. D. in Philosophy and Ph. D. candidate in Political Sciences. From 2000 is the president of the Mathesis Association in Iasi and from 2006 is the vice-president of the Pro Democratia Association, Iasi branch. In 2001 was one of the founders of the Contrast cultural magazine. Since 2007 he has been editor at the Timpul magazine and co-author of the Cordial polemics program at Radio Iasi. He has published studies and essays on philosophy and political sciences. He is the author of the Institutions and public policies in the European Union (Cantes publishing, Iasi, 2004).

IGOR CASU Born in 1973, lives in Chisinau.

Graduate and Ph. D. in history at the “Al. I. Cuza” from Iasi (1995 and 2000). Lecturer and later superior lecturer at the Faculty of History at the State University of Moldova (19982004), teaches contemporary universal history at various faculties, including in English at the Center for American Studies of the Moldova State University. From 2004 he has been

12/8/2008 7:58:23 PM

[223]

ro

en

Date biografice / Biographies

de cercetător științific coordonator, iar din 2007 predă la Facultatea de Istorie, Etnografie și Pedagogie a Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă”. A participat la numeroase conferințe naționale și internaționale. Bursier Fulbright la Colegiul Lenoir-Rhyne, Hickory, în Statele Unite (2000) și bursier al guvernului elvețian (cercetare, 2005-2007, la Universitățile din Fribourg și Geneva). Expert în cadrul Comisiei de Analiză a Dictaturii Comuniste din România (2007). Printre domeniile principale de cercetare sunt: politici identitare în Moldova sovietică și post-sovietică, politica sovietică față de naționalități, politici represive sovietice, naționalism și crearea identităților colective moderne.

Publicații principale: Comunismul sovietic și “omul nou” în Basarabia, în “Xenopoliana”, Buletin al Fundaţiei Academice “A. D. Xenopol” Iași, vol. V, nr. 1-4, 1997; Modernizarea economică a Basarabiei după modelul sovietic, 1944-1989, în “Revista de istorie a Moldovei”, nr. 3-4, 1998; “Politica națională” în Moldova Sovietică, 1944-1989, Chișinău, Cartdidact, 2000, 216 p.; Gulagul basarabean, în Ruxandra Cesereanu, ed., “Comunism și represiune în România”, Iași, Polirom, 2006; Nation Building in the Era of Integration: The case of Moldova, in Konrad Jarausch and Thomas Lindenberger (eds.), “Conflicting Memories in European History”, Oxford, Berghan Books, 2007; Represiuni politice în Moldova sovietică, de Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Vasile Cristian, eds., Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport Final, București, Humanitas, 2007; Le Goulag Bessarabien: Deportations, Repressions, Famine, 1940-1941, 1944-1956, în revista “Communisme” (Paris), no. 91-92, 2007.

employed at the Institute of History, State and Law of the Academy of Science of Moldova as a scientific researcher. From 2007 he teaches at the Faculty of History, Ethnography and Pedagogy of the “Ion Creanga” State Pedagogic University. Participant in numerous national and international conferences.

Fulbright scholar at the Lenoir-Rhyne College, Hickory, USA (2000) and Swiss government scholar (research at the Fribourg and Geneva Universities, 2005-2007). Expert in the Commission of the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania (2007). Among his main research domains are: identity politics in the Soviet and post-Soviet Moldova, the Soviet policy towards nationalities, Soviet repression policies, nationalism and the creation of the modern collective identities.

Main publications: The Soviet communism and the “new man” in Bessarabia, in “Xenopoliana” - the bulletin of the “A. D. Xenopol” Academic Foundation, Iasi, tome V, nr. 1-4, 1997; Soviet economic modernization of the Bessarabia, 1944-1989, in “Moldovan History Magazine”, nr. 3-4, 1998; “National policy” in Soviet Moldova, 1944-1989, Chisinau, Cartdidact, 2000, 216 p.; Bessarabian GULAG, Ruxandra Cesereanu “Communism and repression in Romania”, Iasi, Polirom, 2006; Nation Building in the Era of Integration: The case of Moldova, in Konrad Jarausch and Thomas Lindenberger (eds.), “Conflicting Memories in European History”, Oxford, Berghan Books, 2007; Political repressions in Soviet Moldova, in Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Vasile Cristian, eds., Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania. Final report, Bucharest, Humanitas, 2007; Le Goulag Bessarabien: Deportations, Repressions, Famine, 1940-1941, 1944-1956, in “Communisme” magazine (Paris), no. 91-92, 2007.

BINNA CHOI Curator, stabilită la Utrecht.

Din 2004 până în primăvara anului 2008 a fost implicată în programul și inițiativele BAK (basis voor actuelle kunst) în Utrecht, Olanda. Recent a fost numită în funcția de director al Casco, Oficiul pentru Artă, Design și Teorie. Prin practicile sale curatoriale, care includ expunerea proiectelor, textelor și platformelor discursive de artă contemporană critică, interesele principale ale lui Choi sunt legate de noțiunea și modurile de coexistență comunitară sau (im)posibilitățile comunității în timpurile globalizării și de modurile alternative ale criticii socio-culturale și ale autorității. Și-a susținut masteratul în filosofie europeană, estetică și teorie a artei și a urmat programul de training curatorial la Stichting De Appel în Amsterdam (2003-2004). Începând cu 2008, împreună cu Kyongfa Che și Cosmin Costinaş a fondat și condus organizația Electric Palm Tree, care promovează un mod nou de circulație a practicii artistice contemporane și de schimb cultural critic.

MAXIM CUZMENCO Născut în1978, stabilit la Chişinău.

A făcut studiile la Şcoala de Artă „Al. Şciusev”, Chişinău (1988-1992) şi Universitatea Politehnică din Moldova (1995-2000), curs de stagiu în arhiva şi Centrul Media, Festivalul IMPAKT, Utrecht, Olanda (2008). În 2005 debutează în cadrul grupului de creaţie IZM, cu acţiunea “Votează klIZMa!” şi participă în acţiunea publică, în cadrul festivalului Television Show (2006). Realizează proiecte personale în cadrul atelierelor .edu (dot edu) – New-media workshop (2006) şi Found Footage Work shop (2007), organizate de Centrul pentru Artă Contemporană [KSA:K], Chişinău. Participă la diverse expoziţii, printre care: “Intervenţii 1” şi “Intervenţii 2” (2006, 2007), organizate de Asociaţia Oberliht, la Alianţa Franceză din Moldova şi Centrul Expoziţional “Constantin Brâncuşi”, expoziţiile .edu (dot edu) (2006) şi Found Footage (2008) organizate de KSAK în Spaţiul Expoziţional al Colegiului de Arte Plastice „Al. Plămădeală”. În 2007, împreună cu grupul IZM organizează expoziţia “06.02.2007 -16.00”, Centrul Expoziţional “Constantin Brâncuşi”. Participă la Prima Bienală Internaţională de Artă Tânără “Qui Vive?” de la Moscova (2008), în două proiecte curatoriale: «Red Line» - curator Tatiana Fiodorova, la Centrul Naţional de Artă Contemporană şi în programul video «95’ 49’» - curator Irina Lighinova, la Centru Cultural Art-Strelka, Moscova?

LILIA DRAGNEVA Născută în 1975. Artist și curator stabilit la Chișinău, Republica Moldova. Și-a început activitatea artistică prin implicarea în experimente audio-vizuale, care au început din interesul ei pentru mixajul diverselor manifestări artistice din secolul XX (printre acestea: muzica de avangardă, Dadaismul, tehnologiile electronice), ceea ce a rezultat întro serie de instalații, lucrări video și performance-uri. A participat la mai multe expoziții de grup, printre care: Senses Test Station, Moscova, Rusia (1997), Body and the East, Moderna Galerija Ljubljana, Slovenia (1997), After the Wall, Moderna Museet, Stocholm, Suedia (1999), “Unfortunately last Sunday afternoon somebody left the door open…”, Sittard, Olanda (2000), “INVASIA”, Chişinău, Moldova (2001).

A fost curatorul unui proiect care a durat doi ani - “Kinovari (imitatzia)” (2001). De la “apropriere” s-a deplasat spre “sintetizare” cu scopul de a crea o opinie despre subiectele fie uitate sau interzise ale vieții contemporane, prezentând astfel, apariția unei mitologii actuale noi a țării și influențele psihologice reciproce ale diferitelor grupuri din societate. Începând cu anul 2004, a participat în calitate de curator la crearea programului Alte Arte - magazin TV lunar, (durata 30 min.) dedicat artei și culturii, difuzat pe postului național de televiziune Moldova-1 (proiect KSAK în cadrul “Relations”).

VEACESLAV DRUŢĂ Născut în 1972, stabilit la Chişinău. Are unele proiecte în desfăşurare la Paris.

Urmează studiile la Universitatea de Arte, Chişinău, Moldova (1992-1998), Le Fresnoy, studio national des arts contemporains, Tourcoing, Franţa (2002-2005), Programul La Seine, École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, Paris, Franţa (2004-2006).

Participant la Prima Expoziţie Anuală - KSAK: Kilometrul 6, Chişinău, Moldova, “Picup-ul lui Foucault”, instalaţie (1996); Expoziţia Forumului Internaţional al Iniţiativelor de Arte Senses test station, Moscova, Rusia, “Picup-ul lui Foucault”, instalaţie (1998); Festivalul Internaţional de Artă Video Trieste Contemporanea - Dialogues avec l’Art (2001); The Music in me 1, Bremen, Germania, “Portretul lui L. I. Brejnev”, video - Festivalul Internaţional de Artă Video şi Film , Kiev, Ucraina, “Portretul lui L. I. Brejnev”, Premiu - Selecţie video (2002); Blood and Honey - Future’s in the Balkans, Austria, “Portretele buneilor mei”, video (2003); Festivalul de film de scurt metraj, 5 jours tout court, Caen, Franţa, “Grăunţe de porumb”, film, 16mm; Audioframes, Lille 2004, “Scrânciob”, instalaţie interactivă (2004); Au Centre Pompidou, 11 artişti invitaţi de Pawel Althamer pentru a expune în Espace 315 la Centrul Pompidou, Paris, Franţa (2006); Festival Les Nuits électroniques de l’Ososphère à la Laiterie, Strasbourg, Franţa, “Scrânciob”, instalaţie interactivă (2007);

RO_MD_remake_175_240.indd 223

BINNA CHOI – curator, based in Utrecht.

She had been engaged in the program and various activities of BAK, basis voor actuele kunst, in Utrecht, the Netherlands from 2004 to Spring 2008. Choi is recently appointed as director of Casco, office for Art, Design and Theory. Through her curatorial practices, which include exhibition projects of, writings on and discursive platforms for contemporary critical art practices, Choi’s main interests lie in the notion and modes of co-existence or the (im) possibility of community in times of expanding globalization and alternative modes of socio-cultural critique and empowerment. She did her MA in European philosophy and aesthetics & art theory and took part in the curatorial training programme at Stichting De Appel in Amsterdam (2003-4). Since 2008 Choi also, together with Kyongfa Che and Cosmin Costinas, has set up and run a complementary organization for new mode of circulation of contemporary artistic practice and critical cultural exchange entitled Electric Palm Tree.

MAXIM CUZMENCO Born in 1978, lives in Chisinau.

He studied at the “Al. Sciusev” Art School (1988-1992), Polytechnic University of Moldova (1995-2000), probation course at the Archive and Media Center at the IMPAKT Fesival, Utrecht, Netherlands (2008).

In 2005 debuts in the IZM artistic group with the “Vote for the klIZMa!”, participates in the Television Show festival (2006). Personal projects in the “.edu (dot edu)” (2006) and Found Footage (2007) workshops, organized by the [KSA:K] Center for Contemporary Art, Chisinau.

Participation in various exhibitions: “Interventions 1 & 2” (2006, 2007), organized by the Oberlicht Association at the French Alliance in Moldova and at the “Constantin Brancusi” expositional centre.

In 2007, together with the IZM group he organizes the “06.02.2007 -16.00” at the “Constantin Brancusi” expositional center. He participates in the first Young Art Biennial “Qui Vive?”, Moscow, Russia (2008) and in two curatorial projects: “Red line”, curated by Tatiana Fiodorova at the [KSA:K] Center for Contemporary Art and in the “95’49’” video program, curated by Irina Loghinova at the Art-Strelka cultural center, Moscow.

LILIA DRAGNEVA Born in 1975. Artist and curator, based in Chisinau, Republic of Moldova Lilia Dragneva started her artistic activity from an involvement into sound-and-image experimentation. This was a result of her interest in the cross-pollination of various sources of the 20th century art (among which avant-garde music, Dada manifestations, electronic technologies), which resulted in a series of installations, video pieces and performances.

She participated at several group exhibitions include eg Senses Test Station, Moscow, Russia (1997), Body and the East, Moderna Galerija Ljubljana, Slovenia (1997), After the Wall, Moderna Museet, Stockholm, Sweden (1999), “Unfortunately last Sunday afternoon somebody left the door open…”, Sittard, Netherlands (2000), “INVASIA”, Chisinau, Moldova (2001).

She curated a two-year long appropriation project, called “Kinovari (imitatzia)” (2001).

From appropriation she moved on to synthesis, in order to create an opinion about either forgotten or forbidden subjects of contemporary life and thus show the emergence of a new, actual mythology of the country and the mutual influence of psychological energies of various societal groups.

Since 2004 Dragneva has participated as a curator in setting up of ALTE ARTE TV Program – bimonthly, half an hour, art and culture TV magazine, broadcasted at national Moldovan TV channel (in the framework of “relations”).

VEACESLAV DRUTA Born in 1972, lives in Chisinau and Paris.

He studies: Fine Arts University, Chisinau, Moldova (1992-1998); Le Fresnoy, studio national des arts contemporains, Tourcoing, France (2002-2005); La Seine program, École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, Paris, France (2004-2006).

Participant: first annual exhibition of the [KSA:K] Center for Contemporary Art: Kilometrul 6, with “Foucault’s electrophone” installation, Chisinau (1996); Senses test station exhibition, “Foucault’s electrophone” installation, Moscow, Russia (1998); International video art festival Trieste Contemporanea - Dialogues avec l’Art (2001); The Music in me 1, Bremen, Germany; “L. I. Brezhnev’s portrait” video, awarded at the Dreamcatcher International Film and Video Festival, Kiev, Ukraine (2002); Blood and Honey - Future’s in the Balkans, “My grandparent’s portraits” video, Austria (2003); “Corn seeds” film 16 mm, 5 jours tout court Short film festival, Caen, France; “See-saw” interactive installation, Audioframes, Lille, France (2004); 11 artists invited by Pawel Althamer to exhibit at Espace 315 at the Pompidou Centre, Paris, France (2006); “See-saw” interactive installation, Les Nu-

12/8/2008 7:58:23 PM

[224]

ro

en

>RO-MD/Moldova în două scenarii

Ukrainian Citizens, Neighbors, and Strangers, Outpost for Contemporary Art, Los Angeles, USA, “Portretul lui L. I. Brejnev” şi “Grăunţe de porumb”, video (2008).

its électroniques de l’Ososphère festival, Strasbourg, France (2007); “L. I. Brezhnev’s portrait” and “Corn seeds” at Ukrainian Citizens, Neighbors, and Strangers, Outpost for Contemporary Art, Los Angeles, USA (2008).

TATIANA FIODOROVA Născută în1976, stabilită la Chişinău.

A făcut studiile la Industria confecţiilor, Tehnicumul de deservire comunală, Tiraspol (1993 – 1997), Şcoala profesională a SA “Brăţara de aur” (1997 – 1998), Academia Internaţională de Arte Audio-Vizuale, Chişinău (1998 – 1999), Şcoala Privată de Design (1998 – 1999), Grafician, Facultatea Arte Plastice, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creanga, Chişinău (1999 - 2004), Cursurile Video-Reporter, organizate de Centrul de Artă Contemporană [KSA: K], Chişinău (2004), Institut Interstudio, Managementul în sfera culturii, Sankt Petersburg (2004). Reporter, pentru programul TV « Alte Arte », Centrul de Artă Contemporană (KSA : K), Chişinău (2004); Membru junior în Uniunea Artiştilor Plastici din R. Moldova (2005).

Participă la diverse concursuri şi expoziţii, printre care: Fashion, Festival Internaţional, Palatul Naţional, Chişinău (2001,2002,2003), PremioMittelModa, Gorizia, Italia (2002,2003), Bursa Tânărul Creator 2005, Fundaţia SOROS Moldova (2004), 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi UAP, Chişinău (2001,2002,2003), Acţiune Anonimă expoziţie de grup în Spaţiul Expoziţional al Colegiului de Arte Plastice “Al. Plămădeală” (2005), expoziţiile .edu (dot edu) (2006) şi Found Footage (2008) organizate de KSAK, în Spaţiul Expoziţional al Colegiului de Arte Plastice „Al. Plămădeală”. Salonul ZDH, sovremenniki Moscova (2007).

Realizează proiectul său curatorial Red Line, expus la Centrul Naţional de Artă Contemporană, în cadrul Primei Bienale Internaţionale de Artă Tânără Qui Vive?, Moscova (2008) LAVINIA GERMAN Născută în 1983, Baia Mare, stabilită la Iaşi. Absolventă a Universităţii George Enescu, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi – Secţia Grafică, Specializare foto - video – multimedia (2006), În prezent masterand în arte plastice la aceeaşi facultate (din 2006). Bursieră BA(Hons) la Manchester Metropolitan University, Manchester, Marea Britanie, secţia Interactive Arts (2005). În aprilie 2007 are loc expoziţia personala Replacing Space, instalaţie, Galeria Vector, Iaşi, în cadrul proiectului Personal Local Settings. Young Artists in Context, curator Cătălin Gheorghe.

A participat la expoziţii de grup: Simptome de vocabular, Centrul Cultural Francez, Iaşi, în cadrul Carte Blanche aux Jeunes Createurs, expoziţie curată de Cristian Nae (2006); Balaklava, Ukraina – Balaklava Odissey, curatori: Sebastian Kaiser şi Roman Markholia (2006); Centrul Cultural Francez, Iaşi – FABRICA, proiecţii video, expoziţie de grup în cadrul Carte Blanche aux Jeunes Createurs, curatori: Cristian Nae şi Cătălin Gheorghe (10 martie 2007) ; [de]placements, Centrul Cultural Francez, Iaşi, instalaţie sunet, intervenţie în spaţiul public, expoziţie curată de Cristian Nae şi Cătălin Gheorghe (iunie 2007).

CĂTĂLIN GHEORGHE Critic de artă și [contra] teoretician, stabilit la Iași, România.

Doctor, lector de Estetică și Semiotică vizuală la Universitatea de Artă din Iași și editor coordonator al revistei Vector - arta și cultura în context - platformă pentru practici ale artei contemporane, teorie, critică și cercetare. În 2007, publicația a fost invitată să facă parte din proiectul documenta 12 magazine. Coordonator de proiect în cadrul Studioului pentru practici artistice și dezbateri, care dezvoltă Proiectul Medierii Creative (Art as Gift Economy) pentru Bienala Periferic 8 de la Iași (www.periferic.org). Studioul reprezintă o platformă educațională pentru cercetarea critică și producția artistică dirijată de către Asociația Vector în colaborare cu Centrul de Cercetare din cadrul Facultății de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iași. Una dintre preocupările principale ale acestui studiou este cea de a lucra asupra ideii de “artă ca jurnalism experimental”. Activând la limita dintre mediul academic și spațiul public, Studioul este deschis pentru colaborare cu centrele de cercetare și practicile comunitare.

ALEX GRIGORAŞ Născut în 1983, stabilit la Iaşi, România.

Fost absolvent al Colegiului Naţional, Iaşi, clasa mate-fizică bilingv engleză (1998-2002); din 2006 pană în prezent este preparator la Universitatea George Enescu, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi – Secţia Foto-Video, şi masterand în arte plastice la aceeaşi facultate (din 2006). Pe parcursul anilor, şi-a demonstrat experienţa profesională la PAT studio - editare video, Galaxy Media - modelare 3D (2002 - 2003); Content development şi web design pentru www.elancenet.org (2003 – 2006). Expoziţia personală ” 24H Cyber-Crusing” a fost organizată la Iaşi, în martie 2007. A participat la expoziţiile de grup: „Balaklava Odissy”, Expoziţie Internaţională, Balaklava, Ucraina (2006); Between two bath, Expoziţie de grup cu artişti români şi bulgari, Plovdiv, Bulgaria (2006); Fabrica, video instalaţie Centrul Cultural Francez, Iaşi, România (2007). Recentele lucrări video sunt “Arhitect”, film documentar, dvd, 10:00 min (2006), “Dincolo”, film documentar, dvd 9:00 min (2005), The Flower animaţie, dvd, 5:20 min (2005), „Pegas”, film experimental, dvd, 5:01 min (2004) proiectat în cadrul CINEMAIUBIT. VIOLETA IONIŢĂ Născută în 1984, stabilită la Iaşi, România. În perioada 2004-2008 face studiile la Universitatea G. Enescu, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Secţia GRAFICA, Specializare FOTOGRAFIE ŞI VIDEO, Iaşi. Se lansează cu o serie de expoziţii personale, în special de grafică, organizate la Focşani (2002-2005). În 2007, participă în cadrul atelierului coordonat de Delia Keller, cu proiectul video ALIENATION, (1min, 42 sec.) şi la atelierul coordonat de Aurelia Mihai, „Poveste de familie” (2008). Participă la expoziţii de grup: Expoziţia studenţilor Erasmus, BE ABROAD, din cadrul PHL College, Hasselt, Belgia, cu o serie de serigrafii, scurt-metrajul Open your package and see who you are (2007); Expoziţia de grup Hate&Love cu scurt-metrajul Message, Gallery L5, P.Cuypersstraat 1,Hoek Stedelijk Museum, 604 (2008). În 2007 scurt-metrajul MESSAGE este selectat şi expus la deschiderea festivalului de film FILOFEST, Slovenia; http://www.filofest.com. Proiectele Violetei Ioniţă sunt o sinteză a trăirilor personale, a realităţii social-politice şi economice naţionale şi internaţionale, o reflexie a sănătăţii mentale umane, o critică a deviaţiilor, o analiză subtilă sau directă a individului uman, în general, şi a societăţii construite de el. Imaginea video se sincronizează cu sunetul, o dimensiune ce completează mesajul sau povestea actului artistic care, în general, are direcţie in-out, în ideea că abia cunoscându-te pe tine însuţi poţi accede să pătrunzi şi-n alte spaţii.

RO_MD_remake_175_240.indd 224

TATIANA FIODOROVA Born in 1976, lives in Chisinau.

She studies: clothing industry at the Household Service School, Tiraspol (1993 – 1997); The Vocational School of the “Bratara de Aur” Joint stock company (1997 – 1998) : International Audio-Visual Academy, Chisinau (1998-1999), The Private Design School (1998-1999); Graphic art, Faculty of Fine Arts, “Ion Creanga” pedagogic University, Chisinau (1999-2004); video reporter courses organized by the [KSA:K] Center for Contemporary Art, Chisinau (2004); Cultural management, Interstudio Institute, St. Petersburg, Russia (2004); reporter for the “Alte arte” TV broadcast, [KSA:K] Center for Contemporary Art, Chisinau (2004); Juniormember in the Painter’s Union of the Republic of Moldova (2005).

Participant in many exhibitions, among which: Fashion, National Palace, Chisinau (2001, 2002, 2003); PremioMittelModa, Gorizia, Italia (2002,2003), Young creator’s stipend 2005, SOROS Foundation Moldova (2004); 1st December - Romania’s National Day, “Constantin Brancusi” Exhibiting Center, Chisinau (2001, 2002, 2003); Anonymous Action, group exhibition at the “Alexandru Plamadeala” Fine Arts College (2005); dot edu (2006) and Found Footage exhibitions organized by the [KSA:K] Center for Contemporary Art at the “Alexandru Plamadeala” Fine Arts College; Contemporaries exhibition, Moscow, Russia (2008).

LAVINIA GERMAN Born in 1983 in Baia Mare, lives in Iasi.

Graduated from the “George Enescu” University, Fine Arts, Decorative Arts and Design faculty, Graphic Art department, photo-video-multimedia specialty (2006). From 2006 is master’s student at the same faculty.

She receives a BA (Hons) stipend at the Interactive Arts department, Manchester Metropolitan University, UK (2005). First personal exhibition in 2007 - Replacing Space, installation, Vector Gallery, Iasi, in the “Personal Local Settings. Young Artists in Context” project, curated

by Catalin Gheorghe.

Group exhibitions: Simptome de vocabular,(Vocabulary Symptoms) in the Carte Blanche aux Jeunes Createurs exhibition, curated by Cristian Nae, French Cultural Center, Iasi (2006); Balaklava Odyssey, curators: Sebastian Kaiser and Roman Markholia, Balaklava, Ukraine (2006); Fabrica,(The factory) video projections, in Carte Blanche aux Jeunes Createurs exhibition, curated by Cristian Nae, French Cultural Center, Iasi (2007); [de]placements, sound installation, intervention in the public space, curated by Cristian Nae and Catalin Gheorghe, French Cultural Center, Iasi (June 2007).

CATALIN GHEORGHE Art critic and [counter] theoretician, based in IaSi, Romania.

He is PhD Lecturer in Aesthetics and Visual Semiotics at the Art University in Iasi and he is coordinating editor for Vector – art and culture in context publication which is a platform for contemporary art practices, theory, criticism and research. The publication was invited to be part of the documenta12 magazine project in 2007. He is also project coordinator of the studio for art practices and debates which is developing a Creative Mediation Project (Art as Gift Economy) for Periferic 8 Biennial, Iasi (www.periferic.org). The studio is an educational platform for critical research and art production run by Vector Association in collaboration with the Research Center organized within the Faculty of Fine Arts, Decorative Arts and Design, Iasi. One of the main focus of this studio is to work on the idea of „art as experimental journalism”. Being activated at the borderline between the academic environment and the public space, the studio is opened to collaborations with research centers and community practices.

ALEX GRIGORAS Born in 1983, lives in Iasi, Romania.

Graduated from National College, Iasi, math-physics bilingual class (1998-2002); since 2006, he has been tutor at the “George Enescu” University, Fine Arts, Decorative Arts and Design, Iasi - Photo-Video department; from 2006 is master’s student at the same faculty.

Over the years he has worked as a video editor at the PAT studio, in 3D modeling at Galaxy Media (2002-2003); made content development and web design for www.elancenet.org (2003 – 2006).

His personal exhibition “24h Cyber Cruising” was organized in March 2007 in Iasi. He participated in the following exhibitions: “Balaklava Odyssey” international exhibition, Balaklava, Ukraine (2006); “Between two baths”, group exhibitions with Romanian and Bulgarian artists, Plovdiv, Bulgaria (2006); “Factory”, video installation at the French Cultural Center, Iasi, Romania.

His recent works are: “Architect”, documentary film, 10 min. DVD, (2006); “On the other side”, documentary film, 9 min. DVD, (2005); “The flower”, animation, 5:20 min. DVD, (2005); „Pegasus”, experimental film, 5:01 min. DVD (2004) projected in the CINEMAIUBIT festival.

VIOLETA IONITA Born in 1984, lives in Iasi, Romania.

Between 2004 and 2008 she studies Video and Photography at the Faculty of Fine Arts, Decorative Arts and Design, “George Enescu” University, Iasi. Starts with a series of personal exhibitions of graphic art in Focsani (2002-2005).

In 2007 participates with the video project Alienation (1min. 42 sec.) in the workshop coordinated by Delia Keller and in the “Poveste de familie” (2008) workshop by Aurelia Mihai.

Participates in group exhibitions as: Erasmus students exhibition, BE ABROAD, in the PHL College, Hasselt, Belgium, with serigraphs and the short film “Open your package and see who you are” (2007); group exhibition „Hate&Love” with short film “Message”, gallery L5, P.Cuypersstraat 1,Hoek Stedelijk Museum, 604 (2008).

In 2007 the short film Message is selected and projected at the opening of the Filofest Festival, Slovenia (http://www.filofest.com). Her projects are a synthesis of personal feelings, of the national and international social-political and economical reality, a reflection on the human mental health, a critique of the deviations, a subtle or direct analysis of the human in general or, of the society built by him. The video image synchronizes with the sound, a dimension

12/8/2008 7:58:24 PM

[225]

ro

en

Date biografice / Biographies

IRATXE JAIO și KLAAS VAN GORKUM Iratxe Jaio s-a născut în Țara Bascilor, actualmente stabilită în Olanda. Klaas van Gorkum este olandez, cea mai mare parte a tinereții sale a locuit în Africa.

Ca parteneri cu backgroung geografic și social diferit, doar au un interes puternic pentru ceea ce formează o identitate culturală. Practicile lor artistice sunt preocupate de vizualizarea relației dintre oameni și ambianța în care trăiesc. Lucrările lor deseori au fost calificate drept politice pentru că scot la iveală contradicțiile și conflictele care pot exista între experiența individuală și cea colectivă.

Recent au terminat lucrarea Meanwhile, in the Living Room... (2006-2007), proiect care a fost realizat în timp de doi ani, în care cei doi au analizat noțiunile de casă și familie în contextul expansiunii urbane. Proiectul a culminat cu o expoziție solo în Centrul Cultural Montehermoso din Vitoria-Gasteiz (Spania). Lucrările lor au fost expuse în expoziții precum Radiodays la Centrul pentru Artă Contemporană De Appel din Amsterdam, Entornos Próximos la Muzeul de Artă Contemporană Artium din Vitoria-Gasteiz (Spania), Conflict / Pluralism / Community în Gabinete Abstracto de la Sala Rekalde din Bilbao (Spania) și la O.K. Centrum für Gegenwartskunst of Linz, (Austria). Pentru mai multă informație despre lucrările lui Iratxe Jaio și Klaas van Gorkum - www.parallelports.org.

that completes the message or the artistic deed story, that generally starts in-out because only after knowing yourself you can reach to know other spaces.

GÜLSÜN KARAMUSTAFA Născută în 1946 în Turcia, stabilită la Istambul.

De-a lungul carierei, a abordat o serie vastă de subiecte cu puternică încărcătură socială.

Printre acestea: elementele culturale aduse de către persoanele provenite din provinciile Anatoliei şi ajunse în zonele metropolitane ale Turciei, exprimate în kitsch-ul folcloric şi noul gen muzical – „arabesc”; coabitarea cosmopolitană a comunităţilor şi claselor sociale; circuitul comercial mărunt care s-a dezvoltat în ultimul deceniu în ţările din bazinul Mării Negre; moştenirea istorică şi deconstrucţia Orientalismului istoric în pictura europeană; folosirea imaginilor fotografice din arhiva personală şi efectul terapeutic asociat reamintirii.

Gülsün Karamustafa reflectează asupra schimbărilor sociopolitice şi economice din ultimul deceniu şi mişcarea către o economie globală care le acompaniază. Ca artist, abordează temele dezrădăcinării culturale şi nomadismul economic într-un limbaj estetic universal care permite o lecturare multivalentă a operei sale. Mystic transport (1992), expusă pentru prima dată acum zece ani, îşi păstrează actualitatea şi forţa. Prin evocarea atât a prezenţei cât şi a absenţei, a mişcării şi captivităţii, lucrarea cuprinde natura conflictuală a societăţii hipermobile în care trăim. Muncitorii călători şi refugiaţii politici care se deplasează dintr-un loc în altul simulând libertatea, sunt, de fapt, prizonierii necesităţilor politice şi economice.

Karamustafa a participat în mai multe expoziţii, printre care: Bienala Gwangju (2002), Coreea de Sud; Becoming a Place, Proje4L Muzeul de Artă Contemporană din Istambul, Turcia (2001); Bienala din Istambul (1992, 1989). A expus în galerii şi muzee din Europa.

YU YEON KIM Născută în 1956 în Coreea de Sud, curator independent, stabilit la Seul și New York.

Este fondatoarea DMZ-KOREA (2004) și co-fondator al PLEXUS Art & Communication, din 1994.

A fost curator al unui șir de bienale, printre care: a 2-a bienală de la Iohannesburg, Africa de Sud (1997-1998), prima expoziție Cinco Continentes y Una Ciudad, Mexic (1998), A 3-a Gwangju Biennale, Coreea de Sud (2000), a 3-a bienală de la Liverpool, Marea Britanie (2004) și prima Polish Mediation Biennale, Polonia 2008.

A fost curator al mai multor expoziții, inclusiv: PLEXUS Inaugural Net Art project, @ Café, New York (1994), Transversions, Museum Africa, Iohannesburg, Africa de Sud (1997-8), DMZ-2000; Demilitarized Zone between North and South Korea, Consulatul Coreean/ Centrul Cultural Coreean, New York (2000), Translated Acts; Performance și Body Art din Asia de Est, la Museo de Arte Carillo Gil, Mexico City (2003), Translated Acts; Performance și Body Art din Asia de Est la Haus der Kulturen der Welt, Berlin, Germania (2001), Identifying the Monitor; A Crisis of Individuality in the 21st Century, Tate Liverpool Museum și The Fact Museum, Liverpool, Marea Britanie (2004), Counterpoint la Coreana Museum of Art and Space, Seul (2007), Counterpoint la Bund 18 în Shanghai, China (2008), The Sonic Palimpsest, Arta Contemporană din America Latină la Muzeul Rodin (în colaborare cu Leeum Samsung Museum of Art), Seul (iunie 2008).

A făcut parte din numeroase jurii și consilii, inclusiv: Tijuana Biennale din Mexic, Asian Art Weeks (organizat de Asia Society Museum și MOMA) în New York, Young Korean American Artist Award, Pan Art Festival (Heyri Art Valley) și Art Omi International Artists Residence, New York. A ținut numeroase prelegeri în muzee și universități de pe tot globul.

A fost numită Director artistic al Săptămânilor de Artă Asia-Pacific (Berlin, 2009), este curator al primei ediții a Polish Mediation Biennale (2008).

LUCIA MACARI Născută în 1974 la Chișinău, stabilită la Amsterdam.

A studiat desenul și pictura la Liceul Republican de Arte Plastice din Chișinău și Designul Vestimentar la Universitatea de Stat a Artelor din Chișinău. Începând cu 1996, este artist independent. Între 1999 și 2002 a fost coordonator de programe vizuale în cadrul Centrului pentru Artă Contemporană [KSA:K] din Chișinău, unde a acumulat experiență curatorială și de design de publicații. În 2003 studiază în cadrul Departamentului de Arte Frumoase al Academiei Jan van Eyck din Maastricht, Olanda, iar mai târziu își susține masteratul la Sandberg Instituut, Amsterdam. Împreună cu Lilia Dragneva inițiază proiectul Kinovari (imitatzia), http://www.art.md/kinovari/ și elaborează conceptele publicațiilor Kinovari (imitatzia) și Semne identitare; a realizat un proiect - prezentare radiofonică Hip Hop on Bones în cadrul Salonului Mediamatic Suicide op 11 (Fundația Mediamatic; Amsterdam, Olanda); începând cu luna martie 2000 este implicată cu regularitate în colaborări cu Stichting Window To Europe – KidNap Records (http://www.kidnaprecords.nl) - un grup de producători, artiști și muzicieni care organizează evenimente precum Moskow Diskow (teatrul de noapte Sugar Factory), Woman in Paradise (Paradiso), Molotov Cocktail Lounge (Pakhouse Wilhelmina). În cadrul acestora, Lucia Macari este responsabilă de producția și designul tipăriturilor, decor, design, elaborarea conceptului evenimentelor. În paralel, realizează performance-uri și este VJ.

RO_MD_remake_175_240.indd 225

IRATXE JAIO and KLAAS VAN GORKUM Iratxe Jaio was born in the Basque Country, but lives currently in the Netherlands. Klaas is Dutch, but has lived in Africa for most of his youth.

As partners from different geographical and social backgrounds, they share between them a keen interest in what makes up cultural identity. Their artistic practice revolves around the visualization of the relation between people and their environment. Their work is often said to be political, as it brings to the surface contradictions and conflicts that may exist between individual and collective experience.

They recently finished “Meanwhile, in the Living Room...” (2006-2007) a two year long project that culminated in a solo exhibition in the Montehermoso Cultural Centre of Vitoria-Gasteiz (Spain) in which they analysed the notion of home and family in the context of the urban expansion of the city. Their work has been on show in exhibitions such as “Radiodays” at De Appel Centre for Contemporary Art in Amsterdam, “Entornos Próximos” at Artium Museum for Contemporary Art of Vitoria-Gasteiz (Spain), “Conflict / Pluralism / Community” in the Gabinete Abstracto of Sala Rekalde in Bilbao (Spain) and at the O.K. Centrum für Gegenwartskunst of Linz, (Austria). Please find more information about their work at http://www. parallelports.org GÜLSÜN ÜLSÜN LSÜN ÜN N KARAMUSTAFA Born in 1946 (Turkey), lives and works in Istanbul, Turkey.

In her productive career, Gülsün Karamustafa has touched on a variety of issues with strong social repercussions on content. Just to name some of these: the cultural interstices brought by the newcomers from the Anatolian provinces to the metropolitan cities of Turkey, as expressed in their folkloric kitsch and the new musical genre of „arabesque”; the cosmopolitan cohabitation of communities and classes; the low-budget trade circulation which emerged around the Black Sea in the last decade; historical accounts and the deconstruction of historical Orientalism in European painting; the use of photographic images from the personal archive and the corresponding therapeutic effect of remembering. Gülsün Karamustafa reflects on the socio-political and economic shifts of the past ten years and the accompanying move toward a global economy. As an artist she addresses cultural displacement and economic nomadism in a universal aesthetic language that allows for a multivalent reading of her work. Mystic Transport (1992), first exhibited a decade ago, remains timely and powerful. An evocation of both presence and absence, movement and entrapment, the work encapsulates the conflicted nature of our hyper mobile society. Itinerant workers and political refugees who travel from place to place in a simulation of freedom are in fact entrapped by economic and governmental necessity. Karamustafa has participated in a number of group exhibitions, including the 2002 Gwangju Biennale, South Korea; Becoming a Place, Proje4L Istanbul Museum of Contemporary Art, Turkey (2001); and the Istanbul Biennial (1992, 1989).

In addition she has shown in galleries and museums throughout Europe.

YU YEON KIM Born in 1956, in South Korea, is an independent curator based in Seoul and New York.

She is the founder of DMZ-KOREA (2004-) and co-founder of PLEXUS Art & Communication, since 1994.

She was a Commissioner/Curator of several biennales as: The 2nd Johannesburg Biennale, South Africa 1997-8, The 1st Cinco Continentes y Una Ciudad expositions, Mexico 1998, The 3rd Gwangju Biennale, South Korea 2000, The 3rd Liverpool Biennial, England 2004 and The 1st Polish Mediation Biennale, Poland 2008.

She has curated numerous exhibitions in museums around the world including: ”PLEXUS” Inaugural Net Art project, @ Café, New York (1994), ”Transversions”, Museum Africa, Johannesburg, South Africa (1997-8), ”DMZ-2000; Demilitarized Zone between North and South Korea”, Korean Consulate/Korean Cultural Service, New York (2000), ”Translated Acts”; Performance and Body Art from East Asia at the Museo de Arte Carillo Gil, Mexico City (2003), ”Translated Acts”; Performance and Body Art from East Asia at the Haus der Kulturen der Welt, Berlin, Germany (2001), ”Identifying the Monitor; A Crisis of Individuality in the 21st Century”, Tate Liverpool Museum and The Fact Museum, Liverpool, UK (2004), ”Counterpoint” at the Korean Museum of Art and Space*C in Seoul (2007), ”Counterpoint” at the Bund 18 in Shanghai, China (2008), “The Sonic Palimpsest”, Latin American Contemporary Art at the Rodin museum (in collaboration with Leeum Samsung Museum of Art), Seoul (June, 2008).

She has served on numerous jury and advisory bodies including; Tijuana Biennale in Mexico, Asian Art Weeks (organized by Asia Society Museum and MOMA) in New York, Young Korean American Artist Award, Pan Art Festival (Heyri Art Valley) and Art Omi International Artists Residence in New York.

Kim has lectured extensively in museums and universities in the world.

Currently, she is appointed as Artistic Director of the Asia-Pacific Art Weeks (2009) in Berlin, Germany and Curator for the 1st Polish Mediation Biennale (2008) in Poland.

LUCIA MACARI Born in 1974, Chisinau, based in Amsterdam.

She studied drawing and painting at the Moldavian Republican Fine Arts School in Chisinau and Fashion Design at the State University of Arts, Chisinau, R. of Moldova.

Since 1996 she has worked as an independent artist in the field of Contemporary Art. For the period of 1999 to 2002 she worked as visual program coordinator in Center for Contemporary Arts KSA:K in Chisinau, Moldavia where she got also knowledge of curating and designing publications.

In 2003 she was a researcher at Fine Art Department of Jan van Eyck Academie in Maastricht, Netherlands and later completed MFA course at Sandberg Instituut, Amsterdam, Netherlands.

With Lilia Dragneva she initiated the project “Kinovari (imatazia)” /http://www.art.md/kinovari/ and elaborated concept of publications “Kinovari (imitazia) and “Identity Signs”; During Mediamatic Salon “Suicide op 11” (Foundation Mediamatic; Amsterdam, Netherlands) she did a radiobroadcast presentation of HIP HOP ON BONES project; from march 2000 she is regularly involved in collaboration with Stichting Window To Europe – KidNap Records (www.kidnaprecords.nl) - a group of producers, artists and musicians, which run musical

12/8/2008 7:58:24 PM

[226]

ro

en

>RO-MD/Moldova în două scenarii

TILMANN MEYER-FAJE Născut în 1971 în Germania, stabilit la Amsterdam.

A studiat arta audiovizuală la Academia Gerrit Rietveld și arta vizuală la Sandberg Institute.

Iluziile utopice funcționează ca factori stimulatori în viața noastră. Planificarea orașelor, politica, publicitatea și știința sunt ghidate de obiective ambițioase. Tilmann Meyer-Faje examinează măsura în care acestea corespund ambițiilor și materializează aceste vise în lucrările sale, străbătute de ironie care se datorează discrepanței dintre limbajul marketingului și experiența reală. Artistul șterge intenționat limitele dintre ficțiune și realitate. Prezintă felii ale investigațiilor sale detaliate, realizate în arhive sau pe internet. În amestecul de real și fals, există mai puțină ficțiune decât ar putea spectatorul crede. Deseori artistul se face parte a propriilor sale instalații, iar publicul devine el însuși implicat. A editat o revistă de bulevard despre dramaturgul Friedrich Schiller, iar recent a realizat proiectul unui butic de suveniruri în cel mai mare magazin din Utrecht. Mai multe detalii despre lucrările lui Tilmann Meyer-Faje la www.buurtkroket.nl.

events such as Moskow Diskow (night theatre Sugar Factory), Woman in Paradise (Paradiso), Molotov Cocktail Lounge (Pakhouse Wilhelmina) – where she is busy with printing design and production, stage set up style, design and decoration, elaborating event concept. In parallel she is doing performances and VJ-ing.

AURELIA MIHAI Născută în 1968, stabilită la Hamburg, Germania şi Bucureşti, România.

A făcut studiile la Academia de Arte Plastice la Bucureşti (1988- 1994), ia o bursă D.A.A.D. la Academia de Arte Plastice la Düsseldorf (1994 -1996) şi face studiile la Academia de Arte Media, Cologne (1997- 2001). A participat la expoziţii de grup, printre care: Art Public Calaf 99, Barcelona, Spania (1999); Brooklyn EUphoria cultural fertival, Brooklyn, New York, USA (2004); VIAGGIO LEGGERO. NIENTE DA PERDERE, Chiesa di San Paolo, Modena, Italia; Traveling light.

Nothing to lose, Chelsea Art Museum, New York, USA; VIDEOEX Experimental. Im & Video Festival Zurich, Elveţia; Wallraf-Richartz-Museum Köln (2006); FORO ARTISTICO MedienKunstForum, Hannover; Tryingtoland 2, MACRO - Museo d’Arte Contemporanea Roma, Italia; PAN SCREENING - Giardini della Biennale, Veneţia, Italia; Social Cooking România, NGBK Berlin (2007).

De asemenea a avut expoziţii personale, printre care: Kunsthalle Bremen (1998), Kunstraum Düsseldorf (2001), Kunstverein Hildesheim, Ferens Gallery, Hull, UK (2004), Museum Goch, Marstall am Schoß Ahrensburg (2007), Galerie Anita Beckers Frankfurt (2008). A fost premiată în 1997 – Video Art Awards Bremen, Premiul Special la 8th Marler Video Art Awards (1998), Premiul pentru Artiştii Tineri din Düsseldorf (2001) şi Premiul Spiridon-Never-DuMont (2002). A obţinut burse E STAR, Institut for Electronic Arts, Alfred, New York, (Villa Aurora) KunstSalon , Los Angeles (2001), bursă pentru proiect, Kunststiftung NRW (2002), bursă pentru proiect, Werkleitz Gesellschaft (2003), EMARE Hull Time Based Arts, UK (2004), Schloss Ringenberg (2005), Villa Massimo, Roma, Italia (2007).

PETRU NEGURĂ Născut în1974, stabilit la Chişinău.

Doctor în sociologie la E.H.E.S.S. (Paris) şi lector superior la USM (Chişinău). Ia licenţa, apoi diploma de masterat în litere (1995, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi). Între 1995-1999, este lector la Universitatea de Stat din Moldova, unde predă un curs de istoria literaturii franceze. După un an de studii la Şcoala Doctorală în Ştiinţe Sociale din Bucureşti, obţine în 2000 Diplomă de Studii Aprofundate (DEA / M.phil.) în sociologie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS, Paris), în urma căreia este admis la doctorat la aceeaşi Universitate cu o teză întitulată: “Naţională prin formă, socialistă după conţinut”. Literatură şi politică în Basarabia românească şi Moldova sovietică în epoca stalinistă (1918-1956). În septembrie 2007 obţine titlul de doctor în ştiinţe sociale (sociologie), cu „felicitările juriului”. În perioada 2006-2007, P.N. este bursier al Colegiului Noua Europă, Bucureşti (dir. Andrei Pleşu). A publicat mai multe articole în domeniul istoriei sociale şi al sociologiei culturii în Basarabia şi Moldova sovietică în reviste de specialitate şi în volume colective (Moldova, România, Franţa, Spania). A participat la câteva colocvii regionale şi internaţionale la Chişinău, Bucureşti, Paris, Moscova.

DUMITRU OBOROC Născut la 15 iulie 1981, stabilit la Chişinău, Moldova.

A făcut studiile la Liceului de Artă „O. Băncilă”, laşi (1997-2001), Universitatea „Al. I. Cuza” laşi, Facultatea de Filosofie, secţia Sociologie (2001-2005), Universitatea de Arte „G. Enescu” laşi, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, secţia Sculptură (2003-2007), Master în Filosofia Artei şi Management Cultural, Universitatea „Al. I. Cuza” laşi; Master în Arte Plastice, Universitatea de Arte „G. Enescu”, Iaşi (2007-prezent).

Participant la diverse expoziţii: Eurobarometru vizual „Vecinătatea - exerciţiul cotidian de aplicare a valorilor sociale”; Galeria etaj 3/4, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; Muzeul de Artă, Complexul Muzeal Naţional “Moldova” laşi; Muzeul de Artă, Cluj Napoca; „Artis” - Galeria de Artă Word Trade Center, laşi; “Oraşul” - Galeriile de Artă Ateneul Tătăraşi, laşi; „Valenţe spirituale” - Galeria de Artă „Cupola”, laşi; „Atelier 35” - Galeria de Artă “Tonitza”, laşi; “Zoomorfe” - Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău (2007), „Artis” - Galeria de Artă „Tonitza”, laşi; „Atelier 35” - Galeria de Artă World Trade Center, laşi (2006), „Ion Irimescu” - Galeria de Artă „Ion Irimescu”, Fălticeni (2005). De asemenea a avut şi o expoziţie personală “revin în 5 minute” - Centrul Cultural Francez, laşi (2008).

GHENADIE POPESCU Născut în 1971, stabilit la Chişinău.

A frecventat Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova, Facultatea Arte Plastice, specialitatea Pictură, în calitate de asistent liber în atelierul profesorului Veaceslav Fisticanu (1998 – 2003). În prezent este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova (din 2005). Expoziţiile personale au fost organizate pe Internet la Galeria Mobilă, Moldova (2001) şi Biblioteca Municipală B.P. Haşdău, Chişinău, Moldova (2002). A participat la expoziţii internaţionale, cele mai recente fiind 500 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Centro Internazionale Amici Scuola, Roma, Italia (2004), Albastru European – Tânără Generaţie, Biblioteca Naţională / Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi , UAP, Chişinău, Moldova (2004), Un pas de cote, Die / Grenoble, Franţa (2006), Saloanele Moldovei (2006).

Participant la Tabăra de creaţie “Ruta Măcăreşti” (2005), Simpozionul Internaţional de Artă Contemporană “Din . A în . B”, Centrul pentru Artă Contemporană, Chişinău (2004). A fost premiat în 2003 - Premiul pentru Rezistenţă, oferit de ATP Oberliht în cadrul proiectului Al 9-lea Pod, cu suportul Companiei VITANTA, Tighina, Moldova; 2004 - Premiul pentru tineret oferit de Uniunea Artiştilor Plastici; 2004 - Bursa de Excelenţă a Fundaţiei SOROS – Moldova pe anul 2005; 2005 - Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor din România.

RO_MD_remake_175_240.indd 226

TILMANN MEYER-FAJE, born 1971 in Germany, lives and works in Amsterdam.

There he studied audiovisual art at the Gerrit Rietveld Academy and fine arts at Sandberg Institute.

Utopian illusions work as stimulating factors in our daily lives. City planning, politics, advertising, and science are driven by ambitious objectives. Tilmann Meyer-Faje examines the extent to which they comply with their promises as he lets these dreams take form in his performances. His work reveals an irony arising through the discrepancy between marketing language and actual experience. He is consciously blurring fiction and reality. He presents the fillet pieces of his detailed investigations from archives or internet. Among his mix between real and fake finally there is less fiction than the spectator might expected. Often he performs in his own installations and his public becomes part of the performance as well.

Further he edited a yellow press magazine about the dramatis Friedrich Schiller, and recently he designed a small store for concrete souvenirs in the biggest shopping mal of the Netherlands. In this lecture, the artist will present a number of his “utopian illusions” as they have appeared in his projects. Some of his projects can be visited at: www.buurtkroket.nl AURELIA MIHAI Born in 1968, lives in Hamburg and Bucharest.

Studied at the Bucharest Fine Arts Academy (1988-1994); received a D.A.A.D scholarship at the Fine Arts Academy in Dusseldorf, Germany (1994-1996); studies at the Media Arts Academy in Cologne (1997-2001).

Participated in group exhibitions, including: Art Public Calaf 99, Barcelona, Spain (1999); “Brooklyn EUphoria cultural festival“, Brooklyn, New York, USA (2004); “VIAGGIO LEGGERO. NIENTE DA PERDERE”, Chiesa di San Paolo, Modena, Italy; “Traveling light. Nothing to lose”, Chelsea Art Museum, New York, USA; “VIDEOEX” Experimental film & Video Festival, Zurich, Switzerland; Wallraf-Richartz-Museum Köln (2006); FORO ARTISTICO MedienKunstForum, Hannover; “Tryingtoland 2”, MACRO - Museo d’Arte Contemporanea Rome, Italy; PAN SCREENING - Giardini della Biennale, Venice, Italy; Social Cooking Romania, NGBK Berlin (2007).

Personal exhibitions: Kunsthalle Bremen (1998), Kunstraum Düsseldorf (2001), Kunstverein Hildesheim, Ferens Gallery, Hull, UK (2004), Museum Goch, Marstall am Schoß Ahrensburg (2007), Galerie Anita Beckers Frankfurt (2008).

Awards: 1997 – Video Art Awards Bremen; Special award, 8th Marler Video Art Awards (1998); Award for Young Artists, Düsseldorf (2001) and Spiridon-Never-DuMont prize (2002).

Scholarships: E STAR, Institute for Electronic Arts, Alfred, New York, (Villa Aurora) KunstSalon, Los Angeles (2001); project scholarship, Kunststiftung NRW (2002); project scholarship, Werkleitz Gesellschaft (2003); EMARE Hull Time Based Arts, UK (2004); Schloss Ringenberg (2005), Villa Massimo, Rome, Italy (2007).

PETRU NEGURA Born in 1974, lives in Chisinau.

Ph. D. in sociology at E.H.E.S.S. (Paris), superior lecturer at the Moldovan State University, Chisinau. Licentiate and master’s degree in philology, “Al. I. Cuza” University, Iasi (1995). Between 1995-1999, lecturer in History of the French literature at the Moldovan State University. After one year of studies at the Social Sciences Doctorate School in Bucharest, in 2000 he receives a diploma in sociology from Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS, Paris), which leads to his admission at this university with a thesis entitled National by form, socialist by content. Literature and politics in the Romanian Bessarabia and Soviet Moldova in the Stalinist period (1918-1956).

In September 2007 was awarded the Ph. D. in social sciences (sociology) with the “congratulations from the jury”. Between 2006-2007 is following a scholarship at the New Europe College in Bucharest (director Andrei Plesu).

Published articles on social history and sociology of culture from the Bessarabia and Soviet Moldova in specialized magazines and collective volumes (Moldova, Romania, France, Spain). Participated in regional and international discussions in Chisinau, Bucharest, Paris, Moscow.

DUMITRU OBOROC Born in 1981, Chisinau.

Studies: “O. Bancila” Art College, Iasi, Romania (1997-2001); Sociology department, Philosophy faculty at “Al. I. Cuza” University, Iasi (2001-2005); “George Enescu” Art University, Fine Arts, Decorative Arts and Design faculty, Sculpture department (2003-2007); Master in Art Philosophy and Cultural Management, “Al. I. Cuza” University, Iasi; from 2007 Master’s studies in Fine arts, “G. Enescu” Art University, Iasi.

Participant in various exhibitions, including: Visual eurobarometer “The neighbouring state everyday exercise of applying social values”; 3/4 level gallery, MNAC, Bucharest; The museum of art, “Moldova” national museum complex, Iasi; The museum of art, Cluj-Napoca; “Artis”World Trade Center Art Gallery, Iasi; “The city”, Tatarasi Atheneum art galleries, Iasi; “Spiritual valencies”, “Cupola” art gallery, Iasi; “Atelier 35”, “Tonitza” art gallery, Iasi; “Zoomorfe”, “Iulian Antonescu” museum complex, Bacau (2007); “Artis”, “Tonitza” art gallery, Iasi; “Atelier 35”, World Trade Center Art Gallery, Iasi (2006); “Ion Irimescu”, “Ion Irimescu” art gallery, Falticeni (2005).

Personal exhibition “back in 5 minutes”, French Cultural Center, Iasi (2008).

GHENADIE POPESCU Born in 1971, lives in Chisinau.

Attended Painting department at the Moldovan Fine Arts Academy as a free assistant in the Veaceslav Fisticanu workshop (1998-2003). Since 2005, member of the Painters Union of the Republic of Moldova.

Personal exhibitions at the Internet gallery Galeria Mobila (Mobile Gallery), Moldova (2001) and the Municipal Library “B. P. Hasdeu”, Chisinau, Moldova (2002). Participant in international exhibitions, most recent of which are: 500 years since the death of Stefan the Great, Centro Internazionale Amici Scuola, Rome, Italy (2004), European Blue - New Generation, National Library/ Brancusi expositional centre, UAP, Chisinau, Moldova (2004), Un pas de

12/8/2008 7:58:24 PM

[227]

ro

en

Date biografice / Biographies

ILYA RABINOVICH Născut la Chişinău în 1965, stabilit la Amsterdam.

După absolvirea departamentului de fotografie de la Academia de Artă Bezalel din Ierusalim (1994), a realizat câteva proiecte topologice, fotografiind interioare ale instituţiilor publice şi peisaje. http://www.ilyarabinovich.com/pages/000003.html Prima serie (1994) a fost despre şcoli, a doua serie - despre spitalele pentru bolnavii mintali. Aceste două proiecte au servit drept referinţă pentru lucrările sale ulterioare. Importanţa lor rezidă în faptul că, împreună, formulează o posibilitate de comparaţie dintre două structuri ierarhice. Al treilea proiect a constat în fotografierea hotelurilor din Tel Aviv (1995). În 1996 artistul a fotografiat o serie de interioare ale muzeelor de istorie şi cultură din Israel. Cu această serie Ilya Rabinovich a investigat maniera în care conţinutul fabricii de mituri moderne din Israel este prezentat vizitatorilor muzeelor. A realizat câteva proiecte fotografiind faţadele caselor aparţinând reprezentanţilor clasei de mijloc în oraşele Tel Aviv, Ierusalim şi Berlin între anii 1997-2000. În 1998, Rabinovich este admis la Rijksakademie Van Beeldende Kunsten din Amsterdam, Olanda. În 1999 a realizat un proiect călătorind în Moldova şi vizitând locurile unde a copilărit până la emigrarea sa în Israel (în 1973).

Printre proiectele realizate de când este stabilit la Amsterdam se numără: Parking places Berlin 2001 (http://www.ilyarabinovich.com/pages/000076.html). Locul de parcare ca o metaforă a “cubului alb”. Lucrarea video lelijk is het niet – (ugly it is not in Dutch) 2004. În septembrie 2005, călătoreşte la Moscova pentru a fotografia hotelul “Rossia” (înainte de a fi demolat).

Lucrul asupra lelijk is het niet și Hotel Rossia l-a provocat să se întrebe rolul arhitecturii în formarea conştiinţei maselor.

Un alt proiect, realizat anul trecut, reprezintă o serie de fotografii ale interioarelor unor spaţii populate de imigranţii din Amsterdam. Subiectul acestei lucrări vizează procesul complex al transformării identitare.

cote, Die / Grenoble, France (2006), Saloanele Moldovei (2006). Participant in the Macaresti route art camp (2005), The International Contemporary Art Symposium From . A to B, Center for Contemporary Art, Chisinau (2004).

He received the following awards: in 2003, The prize for resistance, offered by the Oberliht association, in the frame of the 9-th bridge project, supported by the Vitanta company, Tighina, Moldova; 2004, The youth prize offered by The Painters Union; 2004, The excellence stipend for the year 2005, by the Soros Foundation Moldova; 2005 - The prize of the Romanian Ministry of Culture.

ȘTEFAN RUSU Născut în 1964, Kâietu, Moldova, stabilit la Chișinău și București. Agenda sa artistică și curatorială este strâns legată de procesele și schimbările survenite în societățile post-socialiste de după 1989. În zona de interes intră şi tehnicile de manipulare în masă, strategiile şi metodologia ingineriei sociale, aspectele colonizării şi culturalizării forţate ce au culminat cu crearea unor entităţi politice şi sociale, printre care se numără şi Republica Moldova. Rusu a pornit de la practica de artist vizual, extinsă mai târziu prin practica curatorială, managementul proiectelor, editarea programelor TV, producerea de filme experimentale, reportaje TV și filme documentare.

Proiectele sale curatoriale recente includ: Found Footage Workshop(2007) – un proiect de explorare în profunzime a re-folosirii materialelor vizuale arhivate, a esteticii aproprierii, sampling-ului, deturnării şi transferului limbajului cinematic în formă digitală; Campania Culturală (2006-2009) - proiect pe termen lung care tratează subiectele rezolvării situaţiei post-conflictuale și decontaminării mediului cultural din regiunile Moldovei: Transnistria (teritoriu controlat, începând cu 1991, de către armata şi securitatea rusă FSB) și UTA Găgăuză (Unitate Teritorial Administrativă locuită de comunitatea turcă de religie creștin ortodoxă).

Proiecte recente mediatizate pe plan internațional includ Mold-Golia - selecţie de artă video din Moldova prezentată în cadrul Czechpoint - expoziție şi festival de artă politică la Galeria NOD din Praga și Muzeul de Artă Zilina (Slovacia); New Old Routes - selecţie de artă video din Asia Centrală prezentată la Galeria Arsenal (Bialystok, Polonia) și BizArt Center (Shanghai, China).

Din anul 2000 este implicat în evoluţia Centrului KSAK în cadrul căruia dezvoltă proiecte curatoriale şi iniţiative artistice. Începând cu anul 2005, este editor-șef al proiectului AlteArteTV. În 2005/2006 a fost participant al Programului de Training Curatorial în cadrul Institutului de artă contemporană Stichting De Appel din Amsterdam, unde a co-produs proiectul Mercury in Retrograde (www.mercuryinretrograde.org).

LAURA SCHLEUSSNER Curator independent, scriitor și traducător, locuiește la Berlin începând cu anul 1995. A absolvit Universitatea Brown (SUA) și Universitatea de Artă din Berlin. După ce a inițiat și susținut timp de patru ani proiectul Rocket shop, a urmat, la Amsterdam, Programul Curatorial de Appel (2005/2006). A editat o serie de publicații de artă, inclusiv catalogul Mercury in Retrograde, 12.560 al artistei Susanne Kriemann (Bienala de la Berlin 05), iar recent a scris pentru Into Me/Out of Me (KunstWerke). Are contribuții regulate pentru Flash Art și alte reviste internaționale de artă, colaborează de mai multă vreme ca traducător pentru editura de carte de artă Hatje Cantz. Cel mai recent proiect expozițional al său, Nothing of North Unknown (Galerie Alexandra Saheb, 2008), prezintă imagini ale Nordului în perioada schimbărilor climatice. Actualmente lucrează asupra publicației legate de acest proiect.

IGOR SCERBINA Născut în 1966, stabilit la Chişinău şi Moscova. În perioada 1989-91 este membrul grupului artistic FANTOM. Se lansează ca pictor, participă la numeroase expoziţii de grup, printre care: “FANTOM”, Izmail, Ucraina/ Chişinău, Moldova (1990), Expoziţia - târg de artă Art Myth, Galeria Manejului, Moscova, Rusia (1993). Scenograf de teatru şi film. În 1994 organizează happening-ul “Tydurynda”. Din 2005 produce filme video.

Participă la expoziţii şi festivaluri internaţionale, precum: Festivalul TripleX, Olanda (1997), Proiectul INTERSECTION, Mongolia şi Bienala Internaţională Gyumry, Armenia (2002); Expoziţiile: Blood and honey, Vena, Austria, curator Harold Szeemann (2003), The Memory (W)hole Continental Breakfast Ljubljana, Slovenia (2005) şi “Recuperarea Memoriei”, Muzeul KUMU, Tallinn, Estonia, din proiectul “Nostalgia progresivă”, curator Victor Misiano (2007).

Realizează câteva proiecte curatoriale: Expoziţia „Banii”, Chişinău (1999), tabăra Carbon ART’7 „ZONA DE TRECERE”, Ţâpova, Moldova (2002). În lucrările sale, artistul încearcă să conceptualizeze raportul propriului eu cu acel organism uman şi social care e societatea contemporană. E o chestiune dificilă, deloc nouă, dar pe care Scerbina o înfruntă de o manieră personală. O altă componentă a demersului său vizează raportul artistului cu propriul trecut, cu anii copilăriei, în efortul de a retrăi nişte emoţii de altă dată, considerându-le pe acestea ca un act artistic.

FLAVIUS SOLOMON Născut în1967, stabilit la Iaşi.

A făcut studiile la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău, (198485, 1987-91), Doctorand la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1991-

RO_MD_remake_175_240.indd 227

ILYA RABINOVICH Born in Chisinau in 1965, lives and works in Amsterdam.

Since the end of his studies in the photography department - Bezalel Art academy Jerusalem 1994, he did several Typological projects photographing interiors of public institutes and urban landscapes. http://www.ilyarabinovich.com/pages/000003.html The first series were (1994) a series of Schools, the second series was Mental hospitals. Those two projects were the corner stone to the later works. The importance of those two projects lies in the fact that they together formulate a possibility of comparison between two hierarchical structures. Third project was photographing Hotels in Tel Aviv 1995. In 1996 he photographed a series of interiors of historical and cultural museums in Israel. In this series he was investigating the manner in which the content of the main stream Israeli myth making was presented to a museum visitor. He did several projects photographing facades of middle class buildings in Tel Aviv, Jerusalem and Berlin in the years 1997-2000.

Year 1998 Rabinovich was admitted to Rijksakademie Van Beeldende Kunsten Amsterdam, The Netherlands. Year 1999 he did a project traveling to Chisinau, Moldova, to visit the places from childhood, before his immigration to Israel (in 1973).

Some projects he realized since he is living in Amsterdam are: ‘Parking places Berlin 2001’ (http://www.ilyarabinovich.com/pages/000076.html). The parking place as a metaphor for the ‘white cube’. A video work ‘lelijk is het niet’ –(ugly it is not in Dutch) 2004. http://www. smartvideoserver.org/wm_player.php?moId=2150&meId=1354.

In September 2005 he travels to Moscow to photograph the ‘ Hotel Rossiya’ (before its demolition). Working on the ‘lelijk is het niet’ and ‘Hotel Rossiya’ project, led him to query upon the role architecture has in shaping mass consciousness.

Another project that he photographed last year was a series of interiors of immigrants in Amsterdam. The subject of this work is to deal with the complex process of identity transformation.

STEFAN RUSU Born in 1964, Kaietu, Moldova, based in Chisinau and Bucharest.

His artistic and curatorial agenda is closely connected to undergoing processes and changes occurred in the post-socialist societies after 1989. Among his preoccupations are the aspects of mass-manipulation techniques, social engineering strategies, aspects of colonization and forced cultularization that culminates in some cases with the construction of artificial entities, as it is the case of Republic of Moldova. Rusu was trained as visual artist and later extended his practice to curating, managing and fundraising projects, editing TV programs, production of experimental films, TV reports and documentaries.

His recent curatorial projects includes: Found Footage Workshop (2007) - in-depth exploration of the use of archival material, the aesthetics of appropriation, sampling and detournement, and the transfer of cinematic language to digital forms, Cultural Campaign (2006-09)- a long term project dealing with the post-conflict resolution situation and decontamination of cultural environment in Moldovan regions: Transnistria (controlled since 1991 by Russian army and intelligent service FSB) and UTA Gagauzia (territorial administrative unite populated Turkish Christian Orthodox community). His latest internationally known projects include MOLDGOLIA- video art from Moldova in the frame of Czechpoint - Exhibition of Political Art at NOD Gallery from Prague and Museum of Art Zilina/Slovakia and New Old Routes – Central Asian Video Art presented at Arsenal Gallery, Bialystok, Poland and at BizArt Center, Shanghai, China.

Starting from the year 2000 he is involved in the evolution of KSAK Center in the frame of which he is developing curatorial and art initiatives. Since 2005 he was involved in the production of AlteArteTV project where he was appointed as editor-in-chief. In 2005/2006 he attended the Curatorial Training Program at Stichting De Appel from Amsterdam where he co-curated Mercury in Retrograde (www.mercuryinretrograde.org) LAURA SCHLEUSSNER Independent curator, based in Berlin, Germany. She is an independent curator, writer and translator, who has been living in Berlin since 1995.

She is a graduate of Brown University (USA) and the University of the Arts, Berlin. After initiating and running the project space Rocket Shop for four years in Germany’s capital, she was a fellow at the de Appel Curatorial Program, Amsterdam (2005/2006). She has since edited a number of art publications, including the Mercury in Retrograde catalogue and artist Susanne Kriemann’s 12,650 (Berlin Biennale 05), and she has most recently written for Into Me/Out of Me (KunstWerke). She is a regular contributor to Flash Art and other international art magazines as well as a longstanding translator fort he art book publisher Hatje Cantz. Her most recent exhibition project Nothing of North Unknown (Gallery Alexandra Saheb, 2008) dealt with images of the north in an era of climate change. She is currently working on a publication in conjunction with this project.

IGOR SCERBINA (FAZYA) Born in 1966, lives in Chisinau and Moscow.

Member of the FANTOM group between 1989-1991.

Starts his art career as a painter, participates in numerous group exhibitions, among which: “FANTOM”, Izmail, Ukraine/ Chisinau, Moldova (1990), Art-fair “Art Myth”, Manezh Gallery, Moscow, Russia (1993). Makes film and theatre scenography. In 1994 organizes the “Tydurynda” happening. From 2005 makes video works.

Participates in such international festivals as: “TripleX”, Netherlands (1997), “INTERSECTION” project, Mongolia and International Gyumry Biennial, Armenia (2002). Exhibitions: “BLOOD AND HONEY”, Vienna, Austria, curator Harald Szeemann (2003), “The Memory (W)hole Continental Breakfast” Ljubljana, Slovenia (2005) and “Memory recovery”, KUMU Museum, Tallinn, Estonia, from the “Progressive Nostalgia”, curated by Victor Misiano (2007).

12/8/2008 7:58:25 PM

[228]

ro

en

>RO-MD/Moldova în două scenarii

94), Stagiu de doctorat la Südost-Institut din München (1993-94). A fost profesor invitat la Catedra UNESCO de Studii Sud-Est Europene, Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova (1998-2001), profesor invitat la Universitatea Ludwig Maximilian din München, Institut Student und Arbeitsmarkt (2005-2007). A obţinut burse: Bursă de doctorat a Guvernului României (1991-93), Bursă Deutscher Akademischer Austauschdienst, DAAD (1993-94), Union der Deutschen Akademien der Wissenschaften, Mainz (1996-96), Südosteuropa-Gesellschaft, München (1998), Alexander von Humboldt-Stiftung (2005-06). A fost premiat cu Premiul „Alexandru Xenopol” al Academiei Române. A publicat cărţi de autor: Politică şi confesiune la început de ev mediu moldovenesc, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” 2004, 285 p. şi Identitate etnică şi minorităţi în Republica Moldova. O bibliografie, Iaşi, Fundaţia Academică „A. D. Xenopol” 2001, 200 p. Editează o serie de volume, printre care: Ethnic Contacts and Cultural Exchanges North and West of the Black Sea. From the Ottoman Conquest to the Present, editat de Flavius Solomon şi Alexandru Zub, Iaşi, Trinitas 2005, 315 p., Punţi în istorie. Studii româno-germane, volum editat de Cătălin Turliuc şi Flavius Solomon, Iaşi, Editura Cantes 2001, 179 p., Basarabia. Dilemele identităţii, volum editat de Flavius Solomon şi Alexandru Zub, Iaşi, Fundaţia Academică „A. D. Xenopol” 2001, 329 p. Publică peste 50 de articole în reviste de specialitate, în culegeri de studii şi online.

Este cercetător ştiinţific principal gr. II, profesor la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iaşi.

Curator of the exhibitions: „Money”, Chisinau (1999), Carbon ART’7 camp - „Tresspassing zone”, Tipova, Moldova (2002).

In his works the artist attempts the conceptualization of the relationship of his own ego with the social and human organism that is the contemporary society. It’s a difficult task, it’s not new, but Scerbina tries to find his path on this road. Another component of his demarche aims at the relationship of the artist with his own past, the childhood years, in an attempt to live again the emotions from the past, considering this an artistic act.

VADIM ŢIGĂNAŞ Născut în 1985, stabilit la Chişinău.

A făcut studiile la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Chişinău, facultatea de Arte Plastice (2003-2006), din 2006 student la aceiaşi Academie, Facultatea de Artă şi Management. Participă la atelierul şi expoziţia Found Footage, organizată de Centrul pentru Artă Contemporană [KSA:K], Chişinău (2007). Colaborează la revistele de artă Tricou, Chişinău (2006) şi Stare de Urgenţă, Chişinău (2008). Este coordonatorul proiectelor Cronicile lui Popescu, Tactics of resistance X Global Police, INTERVENŢII 2, Organizate de Asociaţia Oberliht, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuş” Chişinău (2007) şi curatorul proiectului Galeria Mobilă lansat de Asociaţia Oberliht, Chişinău (2008) VLADIMIR US Născut în 1980, stabilit la Chişinău.

Absolvent al Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova, Facultatea Arte Plastice (1998 – 2003), Colegiului Invizibil Moldova, Universitatea de Arte din Belgrad, Masterat în Managementul Culturii şi Politici Culturale în Balcani, Serbia şi Muntenegru 2005 – 2006 şi Ecole du Magasin, Program Internaţional de Studii Curatoriale, Grenoble, Franţa (2004 – 2005). Participă la expoziţii de grup şi personale, tabere şi simpozioane din: Chişinău, Tighina, Dubăsari, Râbniţa, Bălţi, Văsieni, Măcăreşti, Hârtopul Mare, Stejăriş, Bahmut, Tâpova (Moldova), Iaşi, Bucureşti, Bacău, Humor, Oradea (România), Kiev (Ucraina), Istambul (Turcia), Pierias (Grecia), Roma (Italia), Varşovia (Polonia), Lyon, Strasbourg, Cerilly (Franţa), Ljubljana (Slovenia), Vilnius (Lituania), Trondheim (Norvegia), Berlin, Regensburg (Germania), Novi Sad (Muntenegru), Erevan (Armenia). Membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Plasticieni din Moldova Oberliht (2000 – 2007). Începând cu 2000 organizează expoziţii şi proiecte de artă contemporană la Chişinău, Tighina, Dubăsari, Râbniţa, Bălţi, Butuceni, Măcăreşti (regiunea transnistreană/Moldova) marea lor parte abordând probleme specifice zonei sud-est europene şi dialogul intercultural, cultura tinerilor, cooperare regională, explorarea locurilor alternative pentru creaţie, proiecte educaţionale, comunicare transfrontalieră, schimb informaţional, promovarea creaţiei contemporane în Moldova etc.; Roma (Italia) – proiect de schimb organizat în colaborare cu Centrul Internaţional Amici Scuola din Roma şi în oraşele Grenoble şi Die (Franţa) în cadrul Sesiunii a 15-a a Şcolii Magasin. Din 2005 – Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, Chişinău şi din 2006 – şef direcţie Proiecte, UAP. Din 2007 – Coordonator pentru proiectul de schimb şi cooperare culturală între UAP din RM şi ţările germanofone, susţinut de Fundaţia Robert-Bosch.

RO_MD_remake_175_240.indd 228

FLAVIUS SOLOMON Born in 1967, lives in Iasi.

He studied at the Faculty of History, State University of Moldova, Chisinau (1984-85, 198791). Ph. D. at the Faculty of History of the “Al. I. Cuza” University, Iasi (1991-1994). Ph. D. Fellowship at the Südost-Institut, Munich (1993-94). Invited professor at the UNESCO Cathedra of South-Eastern European Studies, Faculty of History of the State University of Moldova (19982001), invited professor at the Ludwig Maximilian University, Munich, Institut Student und Arbeitsmarkt (2005-2007).

Scholarships: Doctorate scholarship of the Romanian Government (1991-1993), Deutscher Akademischer Austauschdienst, DAAD (1993-94), Union der Deutschen Akademien der Wissenschaften, Mainz (1996-96), Südosteuropa-Gesellschaft, Munich(1998), Alexander von Humboldt-Stiftung (2005-06).

Awarded with the “Alexandru Xenopol” prize by the Romanian Academy. Author of Politic and confession at the beginning of the Moldovan middle age, Iasi, “Al. I. Cuza” University Press, 2004, 285 p. and Ethnic identity and minorities in the Republic of Moldova. A bibliography, Iasi, Academic Foundation “A. D. Xenopol” 2001, 200 p.

Publishes a series of books among which: Ethnic Contacts and Cultural Exchanges North and West of the Black Sea. From the Ottoman Conquest to the Present, edited by Flavius Solomon and Alexandru Zub, Iasi, Trinitas 2005, 315 p., Bridges into history. Romanian-German studies, edited by Catalin Turliuc and Flavius Solomon, Iasi, Cantes, 2001, 179 p., Bessarabia.

The Identity dilemmas. edited by Flavius Solomon and Alexandru Zub, Iasi, Academic Foundation “A. D. Xenopol” 2001, 329 p.

Published over 50 articles in specialized magazines and online collection of studies.

Scientific principal researcher of second degree, professor at the Institute of History “A. D. Xenopol”, Romanian Academy, Iasi branch.

VADIM TIGANAS Born in 1985, lives in Chisinau.

Studied painting at the Academy of Music, Theatre and Fine Arts, Chisinau (2003-2006). From 2006 studies Art management in the same institution.

Participant at the Found footage workshop and exhibition, organized by the [KSA:K] Center for Contemporary Art, Chisinau (2007). Collaborations with the Tricou and Stare de urgenta magazines from Chisinau. Co-ordinator of the projects Popescu’s chronicles, Tactics of resistance X Global Police, INTERVENTII 2, organized by the Oberliht association at the “Constantin Brancusi” Exhibition Center, Chisinau (2007).

Curator of the Mobile Gallery, Oberliht Association, Chisinau (2008).

VLADIMIR US Born in 1980, lives in Chisinau.

Graduate of the Fine Arts Academy (1998-2003); the Invisible College Moldova, the Laboratory (2001-2003); Belgrade Art University – master’s degree in Culture Management and Cultural Policies in Balkans, Serbia and Montenegro (2005 – 2006); Ecole du Magasin, International Curatorial Studies Program, Grenoble, France (2004 – 2005).

Participates in group and personal exhibitions, art camps and symposiums in Chisinau, Tighina, Dubasari, Rybnitsa, Balti, Vasieni, Macaresti, Hartopul Mare, Stejaris, Bahmut, Tipova, (Moldova); Iasi, Bucharest, Bacau, Humor, Oradea (România); Kiev (Ukraine); Istanbul (Turkey); Pierias (Greece); Rome (Italy); Warsaw (Poland); Lyon, Strasbourg, Cerilly (France); Ljubljana (Slovenia); Vilnius (Lithuania); Trondheim (Norway); Berlin, Regensburg (Germany); Novi Sad (Montenegro); Yerevan (Armenia).

Founding member and president of the “Oberliht “- Moldova Young Artists Association (2000-2007). From 2000 organizes exhibitions and contemporary art projects in Chisinau, Tighina, Dubasari, Rabnitsa, Balti, Butuceni, Macaresti (Moldova’s Transdniester region) - the majority of which deal with problems that are specific for the South-Eastern Europe, with the intercultural dialogue, youth’s culture, regional co-operation, exploring alternative places for creation, educational projects, trans-border communication informational exchange, contemporary art promotion in Moldova, etc. Exchange projects in Rome, Italy, organized in collaboration with the International Centre Amici Scuola and in Grenoble and Die, France, in the framework of the 15th Session of the Magasin School.

As of 2005—member of the Artists Union (AU) of the Republic of Moldova, Chisinau and as of 2006—head of projects department, AU of the Republic of Moldova. As of 2007, Coordinator for the cultural cooperation and exchange project between AU of the Republic of Moldova and German speaking countries, supported by the Robert Bosch fund.

12/8/2008 7:58:25 PM

RO-MD/Moldova în două scenarii / RO-MD/Moldova in Two Scenarios Proiectul RO-MD/Moldova în două scenarii a constat dintr-o serie de ateliere interdisciplinare organizate de Centrul KSA:K la Chișinău; producerea a 3 filme documentare (1 film a fost produs de Asociaţia VECTOR și alte două de Centrul KSA:K); colocviul și seminarul interdisciplinar, ce au avut loc la Iaşi și Chișinău; publicația proiectului și expoziția finală, produsă de Centrul KSA:K la Chișinău. / RO-MD/Moldova in Two Scenarios project consisted in a series of interdisciplinary workshops organised by KSA:K Center in Chisinau; production of 3 films (1 film produced by VECTOR Association and 2 films by KSA:K Center), colloquium and interdisciplinary seminar, that took place in Iasi and Chisinau; project publication and final exhibition, produced by KSA:K Center in Chisinau.

Producătorul proiectului/Project producer: Centrul pentru Artă Contemporană - [KSA:K], Chișinău (www.art.md) Director de proiect, Curator /Project Director, Curator: Ştefan Rusu Coordonator de proiect, Director KSA:K/Project coordinator, Director KSA:K: Lilia Dragneva Co-producător al proiectului/Project co-producer: Asociaţia VECTOR, Iaşi (www.periferic.org) Co-organizator al proiectului, Director Asociaţia Vector/ Project co-organizer, Director of Vector Association: Matei Bejenaru Partenerii proiectului/project partners: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Chișinău, Muzeul Literaturii Române M. Kogălniceanu, Chișinău, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Chișinău, Colegiul de Arte Plastice Al. Plămădeală, Chișinău / The National Museum of Ethnography and Natural History, Chisinau, The Museum of Romanian Literature M. Kogalniceanu, Chisinau, The National Museum of History and Archeology, Chisinau, Fine Arts College Al. Plamadeala, Chisinau.

Parteneri media/media partners: Revista Stare de Urgență, Revista Contrafort / Magazine Stare de Urgenta, Magazine Contrafort.

Mulțumiri/Thanks to: Centrul KSA:K aduce mulţumiri următoarelor persoane care au contribuit la realizarea proiectului: Mihai Ursu,Tatiana Tihmanovschi şi echipa de colaboratori a Muzeului Naţonal de Etnografie şi Istorie Naturală, Demir Dragnev, Maria Dragnev, Marin Turea, Victor Gruşevan, Nicoleta Esinencu, Angela Soltan, Vanja Savich, Aliona Niculiţă, Igor Caşu, Igor Svernei, Alina Popa, Mihai Fusu, Eleonora Antohi, Olga Radu, Gheorghe Zugravu, Dumitru Oboroc, Alexandru Bounegru. / KSA:K Center would like to thank to the following persons who contributed in the production of the project: Mihai Ursu, Tatiana Tihmanivschi and the team of collaborators of the National Museum of Ethnography and Natural History, Demir Dragnev, Maria Dragnev, Marin Turea, Victor Grusevan, Nicoleta Esinencu, Angela Soltan, Vanja Savich, Aliona Niculita, Igor Casu, Igor Svernei, Alina Popa, Mihai Fusu, Eleonora Antohi, Olga Radu, Gheorghe Zugravu, Dumitru Oboroc, Alexandru Bounegru.

Secţiunea filme/Films section: Aurelia Mihai aduce mulţumiri pentru sprijinul şi ajutorul acordat la realizarea filmului “ …şi cel moldovean”, 2008: familiei Niculiţă: Constantin Niculiță, Nina Niculiță, Sergiu Niculiță, Igor Bodean, precum şi altor participanţi la proiect care nu au fost menţionaţi. / Aurelia Mihai would like to thank to the following persons for the support in the production of the film „ ...and the Moldavian”, 2008: the family Niculita: Constantin Niculita, Nina Niculita, Sergiu Niculita, Igor Bodean, including other participants that wasn’t mentined.

Veaceslav Druţă şi Ioana Noveanu aduc mulţumiri tuturor participanţilor filmului pentru ajutorul generos, fără care nu ar fi fost posibilă realizarea filmului „La cumpărături”, 2008. Conform preferinţelor acestor persoane numele lor au rămas anonime. / Veaceslav Druta and Ioana Noveanu would like to thank to all the film participants for the generous support in the production of the film „Shop-

RO_MD_remake_175_240.indd 229

ping”, 2008. Following the request of this persons their names remains anonymous.

Tatiana Fiodorova, Vladimir US, Vadim Ţigănaş, Denis Bartenev aduc mulţumiri pentru ajutorul acordat în realizarea filmului „MALLdova”, 2008: echipei tehnice a Centrului KSA:K: Igor Bodean, Ion Niţă, Ruben Agadjanean, precum şi lui Victor Ciobanu pentru contribuţie în realizarea materialului referitor la Casa de Cultură Măcăreşti / Tatiana Fiodorova, Vladimir US, Vadim Tiganas, Denis Bartenev would like to thank for the support in the production of the film „MALLdova”, 2008: to the technical team of the KSA:K Center: Igor Bodean, Ion Nita, Ruben Agadjanean, also to Victor Ciobanu for the contribution in the production of the subject related to cultural house Macaresti.

Secţiunea proiecte de artă vizuală/visual art projects section: Ghenadie Popescu aduce mulţumiri pentru suport la realizarea proiectului „Mămăliga”, 2008, următoarelor organizaţii şi persoane: Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Asociaţia de Etnologie a RM, Serviciul Vamal al RM, Internatul or. Ungheni, Tabăra de vară s. Corneşti. / Ghenadie Popescu would like to thank for the support in the production of the „Mamaliga” project, 2008, to the following organizations and persons: National Museum of Ethnography and Natural History, Association of Ethnologists from RM, Dowane Department of RM, the Internat from Ungheni, Summer camp from Cornesti.

Ilya Rabinovich aduce mulţumiri pentru suport următoarelor persoane: Ştefan Rusu – curatorul proiectului RO-MD/Moldova în două scenarii, Lilia Dragneva – Director KSA:K, Maxim Cuzmenco – asistent de proiect şi coordonator KSA:K, Mihai Ursu – Directorul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală/ Chişinău, Eugen Sava – Director al Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie/Chişinău, Tu-

dor Zbârnea – Director al Muzeului Naţional de Arte Plastice/Chişinău, Vitalie Ciobanu – Directorul Muzeului Naţional al Armatei/ Chişinău, Valerii Volkov – Directorul Muzeului Pedagogic/Chişinău, Kira Maximova – Directoarea Muzeului Gloriei, Muncii înfiinţat de Regia Transportului Public, Chişinău, Protoiereului Ioan Plămădeală – paroh al Bisericii Sf. Constantin şi Elena/Chişinău, Alexandr Isaev – Redactor şef al ziarului “Comunist”, Natalia Ciocan – Director MOLDEXPO, Protoiereului Ioan Ciuntu – Paroh al Catedralei Sf. Teodora de la Sihla/Chişinău, Iurii Gorşkov – Director al Colegiului de Coreografie, Nicolae Mănăstârli – Administrator-şef al Primăriei Chişinău, Matei Bejenaru – Directorul Asociaţiei Vector/ Iaşi, Cătălin Gheorghe – curator şi membru al Asociaţiei Vector/Iaşi. / Ilya Rabinovich would like to thank for the support in the production of his project to the following persons: Stefan Rusu – curator of RO-MD/Moldova in Two Scenarios project, Lilia Dragneva – Director KSA:K, Maxim Cuzmenco – project assistant and KSA:K coordinator, Mihai Ursu – Director of the National Museum of Ethnography and Natural History/Chisinau, Eugen Sava – Director of National Museum of History and Archeology/Chisinau, Tudor Zbarnea – Director of the National Museum of Fine Arts/Chisinau, Vitalie Ciobanu – Director of National Army Museum/ Chisinau, Valerii Volkov – Director of Pedagogic Museum/Chisinau, Kira Maximova – Director of the Glory of Labor Museum of the Department of Public Transport, Archpriest Ioan Plamadeala - Vicar of St. Constantin and Elena Church, Chisinau, Alexandr Isaev – Editor of the news paper “Communist”, Natalia Ciocan – Director of MOLDEXPO, archpriest Ioan Ciuntu – Vicar of Theodora de la Sihla Church, Iurii Gorshcov – Director of the Ballet College, Nicolae Manastarli – Chief Administrator of Chisinau Municipality, Mathei Bejenaru – Director of Vector Association/Iasi, Catalin Gheorghe-curator and member of Vector Association/Iasi

12/8/2008 7:58:25 PM

Publicaţia proiectului RO-MD/Moldova în două scenarii / RO-MD/Moldova in Two Scenarios project publication Editor / Editor: Ştefan Rusu Design / Layout: Andrei Ichim Corectura / Proof-reading: Antonina Sârbu, Sorana Lupu Asistent corectură / asistent proof-reading: Regina Ciumac Traduceri / Translation: Svetlana Chiriță, Natalia Vindereu, Marin Turea Publicat de / Published by: Centrul pentu Artă Contemporană-[KSA:K], Chişinău Tipar / Print: BONS OFFICES, Bul. Gagarin 10, Chișinău Ediție / edition: 500 copii/copies © artiştii, autorii, Centrul KSA:K, 2008 / the artists, the authors, Center KSA:K, 2008

Proiect şi publicaţie produse cu sprijinul financiar / Project and publication produced with the support from:

Proiect finanţat de Institutul Cultural Român în cadrul Programului

Filmele realizate de Veaceslav Druţă şi Aurelia Mihai, şi video documentaţia colocviului de la Iaşi au fost prezentate la Bienala Periferic 8 (Art as Gift, 3-18 Octombrie, Iaşi). / The films by Veaceslav Druta and Aurelia Mihai, and video documentation of the colloquium from Iasi were presented in the frame of 8 Periferic Biennale (Art as Gift, 3-18 of October)

Filmul “ …şi cel moldovean”, 2008, de Aurelia Mihai a fost realizat prin sprijinul financiar al Goethe Zentrum, Iași / The film “ …and the Moldavian”, 2008 by Aurelia Mihai was possible with the support from: Goethe Zentrum, Iasi.

Documentația video a colocviului de la Iași a fost posibilă cu suportul Universității de Arte “George Enescu”, Iași / Video documentation of the colloquium from Iasi was supported by Art University “George Enescu”, Iasi.

RO_MD_remake_175_240.indd 230

Proiectul Muzeotopia realizat de Ilya Rabinovich a fost finanţat de / The project Museotopia by Ilya Rabinovich was supported by: The Netherlands Foundation for Visual Arts, Design and Architecture and co-supported by Lokaal 01 Breda The Netherlands.

Participarea artistului și curatorului Jay Koh la seminarul interdisciplinar din Chişinău a fost posibilă cu sprijinul – IFIMA, Internaţional Forum for InterMedia Art, Singapore / Participation in the interdisciplinary seminar from Chisinau of Jay Koh – artist and curator was posible with the support from – IFIMA, International Forum for InterMedia Art, Singapore.

UNIVERSITATEA DE ARTE “GEORGE ENESCU” IAŞI

12/8/2008 7:58:30 PM