Studiu - fenomenul de bullying, Prof. Mihaela MARINCA 110

Cei mai mulți dintre copiii care au declarat că au fost țintă a bullyingului în școală au spus că in urma agresiunii nu au facut nimic, ignorând comportamentul agresorului. Doar 32% dintre victime au vorbit despre aceasta fie cu un coleg/prieten, fie cu părinții. La întrebarea: Cine ar trebui să se implice mai mult în prevenirea și combaterea bullyingului, 35,8% dintre copii au spus că școala, prin activități școlare și extrașcolare specifice, 23,5% au considerat că familia ar trebui sa se implice mai mult și 13,2% au ales psihologul școlar.

Concluzii:

Bullyingul este o problema gravă și reală a zilelor noastre, efectele sale fiind dezastruoase pentru cei mici, atât din punct de vedere emoțional, cât și educațional. Din fericire, bullyingul este acum interzis în România prin Legea Educației Naționale, care a fost completată cu o secțiune care prevede definirea și prevenirea bullyingului, asistența psihologică, precum și formarea și informarea cadrelor didactice cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament. Pornind de la rezultatele studiului se impun următoarele măsuri:  Elaborarea unui set de recomandări, destinate cadrelor didactice și părinților, psihologilor, consilierilor, cu scopul de ameliorare și prevenire a fenomenului bullying în școală și familie;  Responsabilizarea cadrelor didactice în scopul intervenției imediate în cazurile de bullying semnalate sau identificate;  Abordarea temelor privind prevenirea violenţei în cadrul orelor de consiliere cu elevii, dar şi cu părinţii;  Desfăşurarea unor acţiuni extraşcolare şi a unor proiecte educative care să conducă la dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos, de reducere a surselor de stres;  Formarea la elevi a deprinderilor de rezolvare paşnică a conflictelor;  Activități de mediere și consiliere, ajutând copiii să realizeze abordări nonviolente în rezolvarea conflictelor;  Consilierea de către profesorul psihopedagog a elevilor violenţi, cu comportamente şi atitudini ce pot conduce la acte de violenţă şi agresivitate;  Promovarea unor strategii de intervenție, a unei culturi organizaţionale în şcoală/familie/comunitate în care violenţa/ bullying-ul să fie intolerate;  Ajustarea Planului operațional al Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, pentru ameliorarea unor aspecte menționate în feed-back-ul oferit de elevi.

Delincvența juvenilă

Prof. Cristina TEODOROVICI Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava

Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din societate. Această incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social. Marele gânditor al antichităţii, Platon, anticipa în reflecţiile sale cu privire la funcţiile pedepsei, un scop generos dar, în acelaşi timp, de mare actualitate, şi anume acela că „pedeapsa nu poate fi justificată prin ea însăşi, ca reacţie la răul produs prin fapta prohibită, ci ea are rolul de a preveni la săvârşirea altor crime în viitor”. Această idee este preluată de eminenţii jurişti romani, care au făcut din normele juridice precepte şi modele de viaţă ce au dăinuit timp de două milenii, arătând că „nemo censetur ignorare legem”, iar cel ce a comis o faptă rea este pedepsit pentru ca ea să nu fie repetată. În ceea ce priveşte combaterea delincvenţei juvenile, modelele de politică penală aplicate în societatea contemporană sunt puternic influenţate de contextul economic, politic şi social, care este diferit de la o etapă la alta, şi care va trebui să abordeze această problematică într-o perspectivă nouă.

INDICATORI privind delincvența copiilor:  absențe frecvente de la școală;  atitudine indiferentă față de școală;  atitudine rebelă față de autoritățile școlare și reprezentanț Delincvența juvenilă desemnează ii ordinii; ansamblul  reacții disproporționate față de diferite situații și față de colegi; abaterilor și  tendința de a se asocia cu elemente; încălcărilor de  utilizarea precoce a unui limbaj obscen și violent; norme sociale,  minciuni și furturi frecvente chiar sancționate juridic, înainte de vârsta de 9 ani; săvârșite de minorii   preocupări sexuale precoce; «consum» de literatură pornografică; de până la 18 ani.  vizionarea frecventă a filmelor cu conținut necorespunzător din punct de vedere educativ.

Cauze ale delincvenței juvenile:

 situația financiară precară a unor familii;  deficiențe la nivelul familiei (lipsa de supraveghere, necunoașterea anturajului, lipsa legăturii cu școala);  mediul familial dezorganizat; prezența modelului infracțional în familie;  tentațiile tot mai numeroase pe care societatea le oferă frecvent;  influența persoanelor majore;  convingerea greșită că „dacă esti minor nu pățești nimic”;  tendința de bravură de a fi „grozav”, „cool”; consumul de alcool (inclusiv în familie);  abandonul școlar și lipsa de ocupație a minorilor;  vulnerabilitatea victimelor (neglijența, starea de ebrietate, vârsta).