În oglinzile lui Victor Teleucă
„Prima şi cea mai importantă calitate a lui Victor Teleucă, a fost omenia. Din cele scrise de dânsul despre neamul din care făcea parte, omenia lui venea de departe, din moşistrămoşi, din afundul sufletesc al ciobanului mioritic. Omenia l-a făcut puternic, demn, cu vocaţia prieteniei”. Eliza Botezatu, autorul volumului În oglinzile lui Victor Teleucă. Victor Teleucă a fost poet, eseist, traducător şi publicist. Născut la 19 ianuarie 1932 la Cepeleuţi, judeţul Hotin (azi, raionul Donduşeni, absolvent al Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău (1958). A optat pentru o limbă îngrijită şi pentru o literatură de înaltă ţinută artistică. Principalele sale volume de poezii sunt: „La ruptul apelor” - 1960, „Nelinişti” - 1963, „Din patru vânturi” - 1964, „Insula cerbilor” - 1966, „Îmblânzirea focului” - 1971, „Momentul inimii” - 1975, „Încercarea de a nu muri” - 1980, „Întoarcerea dramaticului Eu” - 1983, „Scrieri alese”, vol. I-II - 1985 şi „Ciclul Italian sau criza de timp” - 1987. Victor Teleucă a creat cele mai trainice monumente ale poeziei noastre, care încă n-au fost descoperite. O bună parte dintre cărţile sale sunt ale viitorului, fiindcă tocmai ele reprezintă o adevărată renaştere naţională. Victor Teleucă este omul care a învins timpul prin minunatele sale poezii, prin care cititorul îl aşteaptă să renască din nou. Vă invităm, cu mult drag, să deschideţi una câte una, cărţile lui Victor Teleucă, să gustaţi din „spiritul montan al devenirii noastre pe nişte scări făcute din oasele strămoşilor noştri.”
Lectură plăcută!