MASTER MANAGEMENT URBAN PENTRU COMPETITIVE | ANUL II/SEMESTRUL I SOCIOLOGICE PRIVIND ORAȘUL | ORAȘE STRUCTURALISM SOCIOLOGIC. CONTEXT RELAȚIONAL 1 TEORII
TEORII SOCIOLOGICE PRIVIND ORAȘUL COMENTARIU SINTETIC
STRUCTURALISM SOCIOLOGIC. CONTEXT RELAȚIONAL: STRUCTURĂ URBANĂ, STRUCTURĂ SOCIALĂ.
Cristina ŞTEFAN S9.cristina@gmail.com
2 TEORII SOCIOLOGICE PRIVIND ORAȘUL | STRUCTURALISM SOCIOLOGIC. CONTEXT RELAȚIONAL
ABSTRACT: Intenția acestui comentariu este de a evidenția valențele dintre structura urbană și cea socială, pornind de la întrebarea ”Care sunt aspectele de bază în cadrul relaționării dintre structura urbană și cea socială?”. Cuvinte cheie: structuralism, structură urbană, structură socială, context relațional, activități umane Ca metodă de studiu, am sintetizat informațiile din documentele studiate, pentru a defini fiecare dintre termeni. Am urmărit expunerea sintetică a fiecărui aspect identificat, în scopul de a contura cât mai clar cadrul relațional, având la bază noțiuni de teorie a structurării sociale.
INTRODUCERE: Societățile din cadrul țărilor dezvoltate, devin din ce în ce mai avansate, suportând diverse schimbări în materie de valori, cunoaștere și sistem fizic. Prin domeniul sociologiei, se încearcă o categorisire a acestor schimbări ca rezultat al acțiunilor diverselor entități asupra actorilor (oamenilor), instituțiilor sau claselor. Concomitent, mediul construit evoluează în acord cu schimbările survenite la nivel de mod de viaţă. STRUCTURA URBANĂ ca organism urban reprezentat printr-un sistem complex, este constituită din mai multe subsisteme complexe sau simple, relaționate între ele. Reprezintă cadrul de existență a omului și a societății, în general, deci se manifestă ca formă de existență socială. Este, implicit, un sistem complex de activități umane, având la bază o aglomerare de interese. Elementele fundamentale ce-l definesc sunt: mobilul uman, activitatea umană și spațiul aferent, toate acestea aflate într-o relație de
intercondiționare, în același proces de schimbare continuă, ce tinde spre o anumită finalitate. Mobilul uman este factorul structurant esențial prin care omul/societatea își organizează spațiul urban în mod intuitiv sau deliberat, conform necesităților, dorințelor și concepțiilor aferente culturii, contextului spațio-temporal. Mobilul uman poate genera în mod direct activități umane, sau survine ca necesitate a anumitor activități umane. Sistemul de activități urbane reprezintă totalitatea activităților ce se desfășoară în cadrul organismului urban. Aceste activități sunt alcătuite în sisteme și subsisteme. Activitatea umană redă în spațiul urban o anumită dimensiune calitativ-cantitativă, asigurând transpunerea, în organizarea orașului, a mobilului uman. STRUCTURĂ SOCIALĂ: Termenul se referă la modul de organizare a societății, de constituire a contextului în care actorii se identifică în spațiul social, își conturează comportamentele și interacționează între ei. Reprezintă un concept fundamental în sociologie și se referă la o realitate colectivă abstractă. Structura socială este definită prin intermediul celor cinci elemente de bază: statusuri sociale (pozițiile indivizilor în cadrul unui grup, a unei organizații sau în cadrul societății, în genereal), roluri sociale (comportamente prevăzute conform poziției sociale aferente indivizilor), grupuri (formate dintr-un anumit număr de oameni care interacționează, reprezentând o identitate comună), organizații (grupuri mari, cu norme și reguli de interacțiune cu un grad mai mare de formalizare) și instituții sociale (tipare de comportament, reguli și valori care servesc funcții de bază ale societății). Ca entități separate, cele cinci elemente de bază nu pot defini modul cum acestea intervin în formarea
3 TEORII SOCIOLOGICE PRIVIND ORAȘUL | STRUCTURALISM SOCIOLOGIC. CONTEXT RELAȚIONAL
structurii sociale, ci necesită abordarea acestora, exclusiv, sub formă de sistem. Conform studiilor lui Sanders1, cele cinci concepte se află într-o relație de subordine. Structura socială a unei societăți este formată din câteva sfere instituționale de bază: politica, economia, religia, familia și educația. Fiecare sferă poate fi, la rândul său, compusă din mai multe organizații și grupuri. În cadrul acestora din urmă, fiecare individ ocupă o anumită poziție (statut social), care este asociată cu un set de roluri sociale. Instituțiile sociale reprezintă răspunsuri generate de anumite nevoi de bază ale societății, constituindu-se ca tipare de comportament, sisteme de reguli, norme și valori ce servesc acestor nevoi de bază (ex.: politica răspunde nevoilor de organizare și guvernare). De altfel, sistemul sanitar și massmedia reprezintă alte instituții sociale constituite pe baza nevoilor societății. Grupurile sunt constituite din indivizi cu anumite elemente în comun (norme de ghidare a comportamentului, valori, așteptari, etc). Pentru constituirea și menținerea unui grup, membrii acestuia trebuie să interacționeze regulat în scopul realizării unor obiective comune. Astfel de grupări pot construi organizațiile, diferența dintre cele două entități fiind independentă de mărimea ce le caracterizează. Organizațiile au o structură formală bine definită, axată pe obiective explicit definite. Grupurile posedă, de obicei, structuri informale fluide, fără obiective stabilite explicit. O persoană poate deține mai multe statusuri sociale în același timp, prin apartenența multiplă, simultană a acestuia la grupuri sociale, organizații și prin caracteristici socioeconomice și demografice (gen, etnie, vârstă, religie, ocupație, mediu rezidențial). Pentru fiecare status social există 1
SANDERS, J. M., ”Relating Social Structural Abstractions to Sociological Research”, Teaching Sociology, 19(2), 1991, p. 270-271
așteptări la nivelul societății cu privire la comportamentele și obligațiile aferente statusului. Însă, acestea nu sunt o bază pentru predicția comportamentului, ci un tip ideal de comportament presupus în baza statusului deținut. CONTEXT RELAȚIONAL: Baza teoriei structurării sociale implică identificarea relației dintre indivizi și forțele sociale ce acționează asupra acestora. Relatia reciprocă între individ și mediul social poate fi exprimată prin următoarea afirmație: individul singur este influențat de societate, însă, pe de altă parte, societatea este formată din indivizi și din relațiile dintre ei. Aceste două elemente produc schimbările sociale (Craib, 1992, p. 33). Conceptul pur structuralist omite natura complexă a societății. Problematica privind modul în care structura și acțiunea socială se influențează reciproc, este rezolvată doar în favoarea uneia dintre cele două categorii. În schimb, gândirea în termeni de complexitate și cauzalitate multidimensională, aferentă noilor studii asupra auto-organizării sociale, implică o dialectică a structurilor și acțiunilor, a sistemului social și ființa umană în sine. Există o dualitate a spațiului, menționată de Giddens, ce exprimă faptul că structura socială și acțiunea umană nu pot fi considerate ca entități separate, ci sunt legate din punct de vedere cauzal. Actorii umani, prin mobilul uman, sunt elementele ce permit crearea structurii sociale, în termeni de valori și norme, consolidate prin acceptare socială. Mobilul uman este elementul fundamental în ceea ce privește producerea oricărui tip de schimbare. Spațiul este un produs social (Lefebre, 1991). Prin spațiu ne referim la ordonarea conform relațiilor dezvoltate între oameni și valori sociale. Prin termenul ordonare, am în vedere două aspecte: condiția de ordine creată
4 TEORII SOCIOLOGICE PRIVIND ORAȘUL | STRUCTURALISM SOCIOLOGIC. CONTEXT RELAȚIONAL
prin spațiu și ordonare procesuală, dimensiunea acțiunii. Prin urmare, imanente ordonării pe baza relațiilor sunt dimensiunile acțiunii și structurală. Structura spațială nu poate fi diferențiată de structura socială, deoarece este o formă a existenței sociale. Structurile spațiale, ca structurile temporale, sunt forme de existență socială. Prin efectul combinat al conduitei, imaginației și capacității/aptitudinii de judecare, angrenarea construită în timp, de către factorul uman aparținând diverselor contexte determinate spațial-temporal- ca sisteme de acțiuni, produce și transformă acele structuri conform răspunsului interactiv la problemele puse de situațiile istorice în continuă schimbare (Mische și Emirbayer, 1998, p. 970). Dintr-o perspectivă globală, spațiul pe care orașele globale îl formează prin cooperare, este constituit pe baza procesului de delimitare în spațiu, în mod particular ca și colaborare în rețea (mediul digital) prin flux permanent de informații și transfer de date, cât și prin procesul de sintetizare între actorii implicați (Sassen, 1994).
Forma spațială în cadrul căreia se manifestă societatea este în strânsă relaționare cu mecanismul general de dezvoltare adoptat. Pentru a înțelege modul de formare a orașului, trebuie să avem în vedere procesele prin care formele spațiale sunt create și transformate. Configurația și caracteristicile arhitecturale ale orașului, și implicit ale cartierelor, exprimă conflicte și presiuni între diferite grupuri ale societății. Cu alte cuvinte, mediul urban reprezintă manifestarea simbolică și spațială a forței sociale în general.
REFERINȚE BURKE, Peter J., STETS, Jan E., ”Identity Theory and Social Identity Theory”, Social Psychology Quarterly, Vol. 63, nr. 3 [2000], 224-237 FREEMAN, Walter J., ”Chaotic state transitions in brains as a basis for the formation of social groups”, Chaos and Society, 20 [1995], 119-132 FUCHS, Christian, ”Structuration Theory and Self-Organization”, Systemic Practice and Action Research, Vol. 16, Nr. 2 (2003), 133-163
CONCLUZII În concluzie, spațiul nu poate fi conceptualizat doar ca resursă de teren, ca bază pentru procesele sociale. Spațiul devine un rezultat al acțiunii umane și localizare a acestor acțiuni. Din perspectiva teoriei activităților umane, putem înțelege spațiul ca entitate trecută prin filtrul percepției fiecărui individ ce interacționează cu acesta. În genere, nu doar obiectele în sine sunt percepute, ci și relațiile dezvoltate între acestea. Astfel putem defini efectul extern, atmosfera, ca instanță a percepției, reprezentând entitatea socială în a sa localizare spațială organizată.
GIDDENS, A., ”Sociology”, Polity press, Cambridge, 2006 GIDDENS, A., ”The Constitution of Society”, Oxford: Blackwell Publishers, 1984 LOW, Martina, ”The Constitution of Space. The Structuration of Spaces Through the Simultaneity of Effect and Perception”, European Journal of Social Theory, Vol. 11, Nr. 1 (2008), 25-49 ROBINSON, William I., ”Social Theory and Globalization: The Rise of a Transnational State”, Theory and Society, Vol. 30, Nr. 2 [2001], 157-200
5 TEORII SOCIOLOGICE PRIVIND ORAȘUL | STRUCTURALISM SOCIOLOGIC. CONTEXT RELAȚIONAL
SANDU, Al., ”Teoria structurilor urbane”, Biblioteca UAUIM, București SCOTT, J., ”Oxford Dictionary of Sociology”, Oxford: Oxford University Press, 2005