Arhitect Nicolae Porumbescu - Studiu de caz SM - stud Vaida Andrei by Vaida Andrei

Studiu de caz Arhitect Nicolae Porumbescu modernismul socialist de esteticÄ&#x192; brutalistÄ&#x192; Ansamblul Centrului Nou din municipiul Satu Mare

stud. arh. anul V 2019-2020 Vaida Andrei seminar exercitarea profesiei

3 1. Context Arhitectura perioadei socialiste și orientările acelor ani ai realismului și modernismului socialist este o abordare specifică țărilor din fostul bloc socialist în perioada 1955-1991. Este o perioadă insuficient tratată în lucrările de istoria arhitecturii. O perioadă a arhitecturii în care se pot găsi multiple stiluri și orientări arhitecturale (utilitară, brutalistă, minimalistă ș.a.m.d.). Ar fi dificil să ne asumăm întru totul definirea ei ca stil, credem mai curând că „fenomen” este o caracterizare mai potrivită. Se înfățișează prin accente de volum, utilizarea materialelor industriale, produse în masă, lipsa ornamentelor și a detaliilor, formele modulare repetitive și utilizarea suprafețelor plate, alternate de obicei cu zone de sticlă. Se dorește a se dovedi că arhitectura acelor vremuri este valoroasă, fără a fi partizani ai respectivului sistem politic. Majoritatea se disting prin elemente, de multe ori originale, care sintetizează cultura și tradiția locală. Continuitatea Şcolii Superioare de Arhitectură, care i-a păstrat printre profesori pe marii arhitecți interbelici, a creat premisele formării unor tineri arhitecți foarte talentați care au marcat cu operele lor această perioadă, precum Cezar Lăzărescu, Nicolae Porumbescu, Hans Fackelmann, Șerban Manolescu, Nicolae Vlădescu, Gheorghe Dorin, Constantin Săvescu, Gheorghe Leahu, Gheorghe Nadrag. “Nu tot ce s-a făcut în perioada comunistă a fost prost. Există câteva propuneri de clădiri de perioadă modernă din țară care au fost deja propuse să fie monumente de arhitectură modernă” susține Dan Sandu, arhitect sef al municipiului Botoșani. Brutalism este numele generic al unui stil arhitectural care a derivat din modernism, „înflorind” în anii 1950 și 1970. Deși a fost (probabil neintenționat) inaugurat de Le Corbusier cu Unite d'Habitation din 1952, brutalismul nu poate fi pe deplin asimilat cu modernismul. Poate că ar putea fi descris ca o alternanță, o arhitectură modernă, cu un caracter mai viu. Brutalismul este asemănător, până la un anumit punct, atât cu modernismul cât și cu stilul internațional din arhitectură. Nu întâmplător, acesta este unul din motivele esențiale ale confuziei dintre aceste stiluri arhitecturale. Toate aceste stiluri utilizează masiv repetiția și regularitatea ca procedee standard, dar brutalismul se detașează prin folosirea obsesivă a repetiției și prin încorporarea unor neregularități (deseori unghiulare) care se vor a fi șocante. În robustețea și lipsa îngrijorării de a arăta confortabil sau ușor, brutalismul poate fi văzut ca o reacție a unei generații mai tinere la ușurința, optimismul și frivolitatea unor arhitecturi din anii 1930 și 1940. Termenul „brutalism” este derivat din expresia franceză “béton brut", adică beton nefinisat. Clădirile brutaliste sunt de obicei realizate în forme șocant de geometrice, repetitive, amintind de blocuri de beton armat nefinisat, relevând adeseori textura lemnului folosit la realizarea cofrajelor turnării betonului brut. Brutalismul nu are nimic de a face cu brutalitatea ca atare, cel puțin nu intenționat. Termenul a fost de asemenea folosit de criticul englez Reyner Banham, care a scris cartea New Brutalism - Etică sau estetică. Clădirile brutale devin victime ale societății datorită mentalului colectiv din perioada respectivă. Astfel, mulțumită tuturor conotațiilor politice și societale neinvitate, brutalismul a suferit consecințele transformării comunismului în totalitarism, ceea ce a făcut ca cultura populară să reprezinte în mod diferit brutul. Spațiile comune au devenit motive periculoase, clădirile "sincere" devin monstruozități concrete, iar înainte de a le cunoaște, brutalismul este asociat cu violența. Dincolo de structurile impunătoare a fost o idee a creării în masă a unor locuințe decente și viabile pentru cetățeni, dar deseori calitatea proastă a brutalizării locuințelor, produsă adesea din cauza lipsei de fonduri și a dificultăților tehnice, a condus la asocierea cu sărăcia și dezintegrarea socială. Indiferent dacă acest lucru lasă o relicvă frumoasă sau o structură tristă de mult trecută, este o chestiune demnă pentru dezbatere.

4 2. CV profesional Arhitectul Nicolae Porumbescu – numit de cei apropiati încă din studenţie Gipsy – s-a născut în Bucureşti, în 1919. Provine dintr-o familie de oameni simpli, care a crescut şi educat 5 copii, toţi băieţi. Copil fiind şi-a dorit să fie sculptor modelând cu talent lemnul. Urmează ca bursier liceul „Mihai Viteazul”, după care se înscrie la Facultatea de Arhitectură devenind diplomat în 1958. Din anii studenţiei lucrează în atelierele unor arhitecţi recunoscuţi, cel mai apropiat fiind de Gh. Simotta, discipol al manierei neo-românești. Îndrumat de dascăli valoroşi, se formează în spirit clasic cu aspiraţii moderniste. Admirator al lui Brunelleschi şi Palladio, dar şi Le Corbusier, îşi trage esenţa talentului său din arhitectura tradițională românească. A prins profesorii din perioada interbelică și a cunoscut regulile arhitecturii clasice, a lucrat o perioadă și în stil stalinist (clasicism prost proporționat) ca pe urmă să fie reprezentativ pentru arhitectura cu specific național realism socialistă. Descoperă chemarea pentru un stil popular, studiază arhitectura traditională din Oltenia și în special zona Transilvaniei, caută elemente de arhitectură vernaculară pe care să le contextualizeze în manieră modernă locului. Într-un context personal și profesional alege să plece în Nordul Moldovei zona Bucovinei și pe urmă în Maramureș, fiind două bazine etnografice extraordinar de bogate, ce i-au oferit formarea unei noi viziuni dezvoltată, ce astăzi numim Regionalism Critic, a fost atras de acest univers al arhitecturii tradiționale ce a interpretat-o în fel si chip, i-a pătruns spiritul și astfel a reușit să facă o arhitectură moderna în esență dar cu resorturi în arhitectura tradițională. Asta este frumusețea operei sale așa cum spunea chiar Porumbescu: “Arhitectura populara este demnă, simplă și mult superioară oricărei alte arhitecturi contemporane” Lucrul cu forme geometrice mari, cu betonul turnat în lemn, adică lemnul modelează betonul, genereaza un fel de brutalism, dar mai interesant e conceptul regionalismului critic, care nu se referă neaparat la vernacular, ci se exprimă prin experiența directă, prin tactil, generând o adevărată experientă a parcurgerii spațiului în opera lui Porumbescu. A reușit să descopere acel lirism sculptural al planului, al descompunerii în elemente componente volumul final. Figură proeminentă al urbanismului și funcționalismului contemporan, N. Porumbescu și-a materializat activitatea într-un număr impresionant de opere, variate și originale ca soluții de un echilibru funcțional - estetic remarcabil, curentul fiind supranumit și functionalism liric. Numele a zeci de orașe din întreaga țară sunt legate de numele maestrului Porumbescu. Zeci de opere au fost gândite de mintea sa, o mare parte ajungând să vadă lumina zilei. Ca arhitect lucrează la instituţii de profil din Bucureşti până în 1965 când pleacă la Suceava. Descoperă ulterior fabulosul tezaur arhaic din Bucovina şi Maramureş şi are o revelaţie asupra destinului său arhitectural care de acum va fi strâns legat de influențele estetice ale artei tradiţionale, aplicând-o la scări diferite. A activat în frumoasa profesie o jumătate de secol, în care s-a impus ca arhitect complet, în 1970 se înfiinţează Secţia de Arhitectură a Facultăţii de Construcţii din Iaşi la cârma căreia vine secondat de soţia sa Maria Porumbescu şi o serie de tineri profesori care dau acestei şcoli un specific probat de generaţiile de absolvenţi până în 1983 când se desfiinţează. În perioada didactică participă la numeroase concursuri în care îşi etalează crezul identitar – “Dreptul la arhitectură”. Este, de altfel, perioada cea mai fertilă în care proiectează şi construieşte cele mai importante lucrări care îi definesc stilul – un regionalism critic izvorât din datele locale şi mai puţin din cele teoretice la care regimul oficial era opac. Se mută la Satu Mare pentru a-şi definitiva opera – Ansamblul Central care va deveni în opinia sa un „spaţiu al veneraţiei”. În ultimii ani de viaţă rămâne o perioadă la Satu Mare, pe urmă se retrage la Suceava – tărâmul împlinirii sale – unde îşi proiectează ultima destinaţie în care se va retrage. Extraordinara sa energie s-a stins la 80 de ani, în data de 30 noiembrie 1999, după o viață consacrată neclintitei credințe în arhitectură.

5 BIOGRAFIE (București, 19 octombrie 1919 - Suceava, 30 ianuarie 1999) Studii academice/de specialitate 1938 - Devine student al Facultăţii de Arhitectură, Bucureşti. 1958 - Îşi susţine diploma cu lucrarea „Circul de stat”, pe care îl va construi 2 ani mai târziu. Activitate profesională 1947 - Absolvent al Facultăţii de Arhitectură începe să lucreze în atelierul lui Gh. Simotta şi în diverse instituţii: Ministerul Artei şi Informaţiei, I.C.S.O.R, Bucureşti ca proiectant principal. 1962-1965 - Arhitect specialist la proiect Bucureşti. 1965 - Director tehnic la IPJ Suceava. 1970 - Şef de catedră la arhitectură Iaşi, predă „Proiectare – atelier” şi Teoria arhitecturii”. 1971-1989 - Vicepreședinte al Uniunii Arhitecților din România. 1983 - Se desființează Secția de Arhitectură, Iași și se pensionează. 1984-1993 - Lucrează pe perioade determinate la ICPROM Iași, IPJ Satu Mare și C.J. Suceava. Alte informații relevante 1942-1944 - Concentrat la Bucureşti în timpul războiului. 1986 - Premiul UAR pentru întreaga activitate. 1996 - Cetățean de onoare al municipiului Suceava. PROIECTE REALIZATE/NEREALIZATE - Peste 50 proiecte de dotări social-culturale Proiecte de arhitectură și urbanism ●: 1949 - Cantonament sportiv la Cluj; 1950-1970 - Locuințe individuale și colective; 1951-1953 - Hotel sportiv Poiana Brașov; 1954 - Ansamblul scolar Zărnești; 1954 - Cinematograful „Înfrățirea între popoare”, București; 1957 - Teatru Hunedoara; 1960 - Circul de stat; 1960 - Sediul Politico-Administrativ din Botoșani; 1966 - Duplex familial în Suceava - singura vilă în cei 50 de ani de activitate; 1969 - Casa de cultură din Suceava; 1969 - Sediul Politico-Administrativ de la Suceava; 1970 - Casa de cultură din Baia Mare; 1974 - Facultatea de Construcții din Iași; 1979 - Magazin Universal la Satu Mare: 1979 - Filiala Academiei Române de la Iași; 1979 - Facultatea de Arhitectură din Iași; 1980 - Casa de cultură a Sindicatelor din Satu Mare; 1980 - Centrul Civic București, Muzeul Național de Istorie (neexecutat) 1988 - Sediul Politico-Administrativ de la Satu Mare. ● Sistematizări urbane - București, Suceava, Botoșani, Hunedoara, Iași; ● Sistematizări rurale - județele Suceava și Botoșani; ● Studii urbanistice de detaliu - Balta Alba, Baia Mare, Satu Mare, Iași, Brăila. Concursuri. Premii și distincții - Centrul Civic București. - Centrul ALGER.

7 3. CV personal – mărturii ale cunoscuțiilor În ceea ce privește dimensiunea, valoarea și căldura umană, profesorul Porumbescu a fost evocat de personalități de marcă ce l-au cunoscut, dintre care doreasc să prezint următoarele memorii: Domnul Teodor Curpaş îi aducea un omagiu acestei mari personalităţi a Sătmarului printr-un articol intitulat “N.Porumbescu - 15 ani de la moartea sa!” “Există oameni pe care, atunci când îi întâlneşti, pentru prima oară, ai impresia că, de fapt, îi cunoşti de când lumea! Acest sentiment m-a încercat în urmă cu ceva ani buni, când se lucra la proiectarea Centrului Nou al municipiului nostru drag, perioadă când conduceam destinul clubului ,,Olimpia”. Atunci, seară de seară, stăteam ,,în poveşti” cu distinsul prof. univ. arhitect Nicolae Porumbescu. Asociez numele acestei personalităţi de cel al arhitectului sătmprean Gyüre Ludovic, astăzi directorul Casei de cultură cu care ne mândrim, atât prin existenţa ei, cât şi pentru multiplele activităţi de aici. Respect, preţuire şi drag, deopotrivă, pentru omul N. Porumbescu şi pentru arhitectul N. Porumbescu. Îmi era drag să-i ascult explicaţiile privitoare la ciornele din faţa lui, îmi este drag să descos sentimentele de apreciere ale locuitorilor din judeţ, care rămân profund impresionaţi când păşesc spre Centrul Nou, cu Palatul politico-administrativ, Primăria, Casa de cultură, piaţa, blocurile ce se impun, scările ce leagă Palatul de Casa de cultură, absolut totul, luminat aparte şi cu o destinaţie precisă, gândită cu chibzuială.” Gyüre Ludovic: “Când mă gândesc și când vorbesc despre Porumbescu în primul rând am emoții. Eu am avut o sanșă unică în viață să lucrez 15 ani cu arhitectul Porumbescu care înainte să fie arhitect a fost un om, un om adevărat. Eu m-aș referi la Porumbescu ca sătmărean, el a dorit să vină la Satu Mare să-și petreacă bătrânețea, am reusit să-l conving să stea 7 ani, a locuit în blocurile din Centrul Nou, un apartament unit din 2 apartamente cu 2 camere cu vedere spre Centru. Spunându-i domnului profesor că aici dimineața când vă treziti veți vedea opera, așa am reușit să-l conving să vină la Satu Mare. Domnului profesor îi plăcea spațiul total, fără ziduri și uși, noi din mers am reușit să tot sectorizăm și separăm spațiul creat la executarea lucrărilor.” "Mi-e groază de închidere. Nu accept închiderea. Pentru ca dacă există Universul și Pământul și Viața, este pentru ca Marele Anonim a creat deschiderea", declara maestrul Nicolae Porumbescu, unui coleg jurnalist care fusese mirat de faptul că în locuința arhitectului nu existau pereți despărțitori și nici uși. Omul care a proiectat centrele a zeci de asezări urbane făcea această afirmație fără a se gândi, probabil, la faptul că nemilosul timp care, în opinia sa "curge extrem de repede" va face ca trupul său să stea închis în adâncul pământului mult mai repede decât s-ar fi așteptat. Au venit pentru a se închina la catafalc, precum în fața unei icoane, generații întregi de foști studenti ai maestrului Porumbescu, prieteni, colegi, cunoscuți, curtea micii biserici unde se află și cimitirul părând aproape neîncăpătoare. Circa 100 de oameni au luat parte la înmormintare ca dovadă a prețuirii de care s-a bucurat maestrul în cei 80 de ani de viața. A fost remarcant, în primul rând, numărul mare de oameni de cultura care au dorit să-i aducă un ultim și pios omagiu. Într-o liniște desăvârșită, cântările bisericești au pogorit peste întreaga biserică și peste cimitir, încercând parcă să-i dea de veste soției maestrului că acesta i se va alătura și trupește, nu doar spiritual. "A avut un adevărat cult față de soția sa, căreia, ca alint, ii spunea Vichita, deși se numea Maria Vaida, de origine maghiara din Cluj. Respectul pe care și l-au purtat unul altuia și dragostea pe care au avut-o i-a ținut legați o viață întreagă. Soții Porumbescu la Suceava, au reușit în a doua perioadă a anilor ‘60 să cuaguleze un limbaj de arhitectură original, modern, dar și cu specific național, un stil inconfundabil în arhitectura românească, ce are o relație adâncă cu tradiția arhitecturală românească, atât cea populară cât și cea cultă", a spus Liviu Ianași.

8 Însă, în afara faptului că a fost un adevarat maestru în domeniul arhitecturii, Nicolae Porumbescu a fost un om cu o inima mare. Omul pentru care arhitectura a fost o credință s-a închinat mereu în fața semenilor săi pe care i-a iubit, i-a prețuit și a încercat să-i facă să se simtă mai bine, să învețe să iubească frumosul, ceea ce a făcut ca fiecare persoană care l-a cunoscut să-i devină prieten. Studenții săi au fost cei mai buni prieteni, i-au fost mereu alături și, așa după cum afirmă chiar el, l-au ajutat să rămână mereu tânăr. "A fost un om de o cultură extraordinară, care acoperea nu doar teoria arhitecturii și istoria artei, ci se întindea de la filozofie până la cele mai moderne teorii ale fizicii, ceea ce făcea ca toate cursurile sale sa fie aproape de neuitat. A avut o influență fantastică asupra noastră. Era un amestec copleșitor și cuceritor în același timp de dragoste și smerenie față de studenți, plin de dorința de a le transmite ceea ce știa, dar și de intransigență și intoleranță față de ipocrizie, de minciună", a adăugat lectorul Liviu Ianași, lector la Institutul de Arhitectură din București, unul dintre foștii săi studenți care a luat parte la înmormântare. Dan Hanganu despre Gipsy Porumbescu: "apucat, emotiv, dedicat, absent, prezent," discuție în jurul unei opere complexe, puternice, idolate dar și controversate. Atent la context, materialitatea, lumina, oamenii, timpul, scara urbană și cea a detaliului obsesiv. Acuratețea lucrărilor la roșu era incredibilă încât îl intrebau daca le va lăsa așa aparente, el spunea “nu le voi îmbraca precum o mireasa” din care rezultă bucuria de a lucra cu forme și de a nu crea o îmbrăcăminte formală, nunta în sine mai importantă decât făldoșenia miserei. “Altă poveste veche şi plină de sentiment, pe care ne-a descris-o Şerban Sturza, este cea a mult discutatului arh. Nicolae Porumbescu (Gipsy) şi a soţiei sale Vicky Vaida, care au pus pe picioare şcoala din Iaşi. Împreună, acest minunat cuplu de dascăli au generat un anumit tip de arhitectură în anii 60-80 care a fost motivul unui şir lung de discuţii, dar şi de admiraţie, aşa cum suţine d-l arh. Şerban Sturza în discursul său. Ne mai spune că acest stil de arhitectură, indiferent dacă ne place sau nu, a constituit un important reper pentru multe generaţii de studenţi. Nu pot să nu-i dau dreptate, deoarece şi eu personal, în cei trei ani de început ai formării mele ca şi arhitect la Iaşi, am am avut imensa şansă să îi am profesori. Chiar şi astăzi, după 40 de ani, pot spune fără pic de ezitare că trebuie să le fiu recunoscător pentru felul în care mi-au călăuzit paşii, şi mai ales pentru faptul că au avut darul să mă facă să devin cu adevărat pasionat de această minunată meserie. La vremea când eram ,,un boţ de lut”, neformat profesional şi fără să îmi dau seama, prindeam formă în mâinile lor de maeştri. În opinia mea această familie de arhitecţi şi mai ales mari şi pasionaţi dascăli ,,totdeauna cu studenţii şi totdeauna pentru comunitate”, aşa cum bine spunea Şerban, ar trebui să aibă câte o casă memorială în cel puţin cele 3 mari oraşe, în care au profesat şi au lăsat obiective de mare valoare. Mă refer la Suceava, Iaşi şi Satu Mare.” "Nicolae Porumbescu a fost, fără doar şi poate, unul dintre cei mai mari arhitecţi contemporani. Memoria sa este vie în familia noastră. Împreună cu soţia a locuit, de altfel, mereu, în imaginarul nostru, împreună cu noi”, ne-a mai spus Sanda-Maria Ardeleanu, moștenitoare al singurei vile dintre toate operele maestrului în cei 50 de ani de activitate. “Prin cuvinte și prin imaginile proiectate cu această ocazie, a fost reînviată figura copleșitoare a profesorului impetuos, imprevizibil, uneori capricios, ușor spectaculos, iubitor de formulări metaforice memorabile, savant și ludic, filozof și rebel în aceeași măsură. Prin firea lui de a fi, a primit mult respect din partea studențiilor dar și meșterilor care au avut norocul de a lucra în preajma și sub îndrumarea marelui arhitect, cel care a impus în arhitectura românească o școală de arhitectură, cu lucrări inconfundabile și seducătoare, cu jocuri savante de spații și lumină, cu detalii care transpun lemnul în piatră.”

10 4. Ansamblul Centrului Nou din Satu Mare Cel mai remarcant element din ansamblu este clădirea turn al Palatului Administrativ care are 96,5m, 15 etaje din care 12 sunt utile. Clădirea este una din beton masiv, are 12.000 de metri pătraţi, iar deasupra este amenajat un amfiteatru în aer liber de unde se poate admira panorama oraşului. A început în 1972 și s-a terminat în 1984 (12 ani), pentru realizare au lucrat aproximativ 1000 de persoane iar costul acesteia s-a ridicat la 54 miliarde de lei adică aproximativ 3 miliarde de dolari la cursul din vremea respectivă din 1985 (aproximativ 7 miliarde în 2019) Este cea mai înaltă clădire din Transilvania și pe locul 7 în topul celor mai înalte clădiri din țară, primele 6 fiind toate localizate la București. La momentul edificării era a doua cea mai înaltă clădire social - culturală - administrativă din țară, pe primul loc fiind Casa Scânteii din 1957 și cu înălțimea de 104m. Nu e corectă comparația cu turnuriile de biserici și antene. Palatul Administrativ este considerat primul “zgârie-nor” al perioadei ceaușiste. S-a dorit, atunci când a fost construit, să fie replica “zgârie norilor” pe care Ceauşescu îi vedea în serialul american “Dallas” din 1978. De la ultimul nivel se vede întreg orașul și chiar până în Ungaria. În 1972 începe construcția având ca arhitect principal pe Nicolae Porumbescu din Iași, asistat de Ludovic Gyüre din Satu Mare. Constructorii s-au confruntat încă de la început cu probleme. Zona în care urma să fie construită clădirea era una nisipoasă şi trebuia consolidată. După ce au fost rezolvate toate aceste probleme, s-a trecut la turnarea fundaţiei. Aceasta s-a încheiat după doi ani de zile. Proiectul a continuat cu înălţarea clădirii propriu-zise, care trebuia să reflecte armonia în care trăiesc pe meleagurile sătmărene etnicii români, maghiari, și germani. Lucru de altfel simbolizat de cele trei turnuri ale palatului. Ansamblul clădirii este realizat din 3 parți mai mici și un turn mare principal. Cele 3 zone mai mici reprezină cele 3 grupuri etnice prezente în Satu Mare, iar turnul principal reprezintă legătura și uniunea dintre ele.

11 “Proiectul sediului a fost obiectivul central ce domină tot ansamblul arhitectural, realizând, în final, un peisaj urban ce aduce noul în silueta Sătmarului. Este ceva nou, dar păstrează mult din arhitectura cu specific naţional. Un obiectiv de reală importanţă este Casa de cultură prin masivitatea ei, prin aşezare şi prin eleganţă, urmată de o privire atât de îmbietoare. Această construcţie nu se aseamănă cu cele ştiute până atunci, doar prin denumire, ea fiind organizată din cu totul alte criterii, armonizânduse cu întregul ansamblu arhitectural. Unii care n-au făcut nimic la viaţa lor pentru o comunitate îşi arătă ,,colţii” vorbind de funcţionalitatea specifică perioadei comuniste. Cunoscându-l aproape bine pe arhitectul în suman maro şi cu fular căzând pe un umăr, alături de ajutorul său credincios Gyüre Ludovic, daţi-mi voie să am un pic de mândrie că aceste obiective au fost realizate şi înseamnă mult pentru oraşul nostru, ridicând, din acest punct de vedere, prestanţa unui centru de judeţ. Frumoasă şi utilă se dovedeşte construcţia din Centrul Nou a Magazinului Universal, construcţie realizată între 1975-1979, unde astăzi îşi desfăşoară activitatea o serie de oameni de afaceri, sper prosperi. Păcat că acest centru, cu piaţă, cu lampadarele, cu spaţiile verzi, cu scările, cu fântâna arteziană, nu este folosit pentru altfel de activităţi. Oricum, ea n-a fost concepută pentru comerţ de mici şi bere şi nici pentru a desfiinţa oaza de linişte de care poate beneficia un oraş cultural prin tradiţie.” Afirmă domnul profesor Teodor Curpaş, scriitor și om de cultură. Magazinul Universal (actualmente Centrul Comercial Someșul) vedere dinspre Casa de Cultură. Macheta de ansamblu cu blocurile turn și cu șirul de locuințe colective ce delimitează Centrul.

12 Ultima parte din acest studiu de caz dorește să prezinte detalii aparte cu punerea în operă al ansamblului și amintiri personale, fiind extrase fragmente din interviuri cu domnul arhitect Gyüre Ludovic, directorul Casei de Cultură din Satu Mare, apropiat al familiei Porumbescu. "Când mă gandesc și vorbesc despre Porumbescu în primul rând am emotii. Un arhitect deosebit care mi-a fost profesor și care soarta mi-a dat o șansă unică în viață să lucrez împreună 15 ani, perioada Satu Mare cum s-ar zice în activitatea domnului Porumbescu. Fiind student la Arhitectură în Iași am participat chiar și la elaborarea proiectului Centrului Nou din Satu Mare sub conducerea domnului profesor. Terminând facultatea, am fost repartizat la Satu Mare unde domnul Porumbescu lucra la realizarea sediului politico-administrativ, casa de cultură, magazinul universal și ansamblul de locuințe din noul centru. Prima lucrare mai deosebita la Centrul de Proiectare a fost realizarea Casei de Cultura a Sindicatelor cu domn profesor și înca un coleg, tot conductor arhitect care a terminat la Timisoara. Noi doi și domnul profesor în doi ani am lucrat la proiectare și când a fost gata domnul profesor zice hai tu la șantier și devin-o diriginte. Viața face că am proiectat, am construit și am ajuns director al Casei de Cultură după revoluție, unde sunt de 25 de ani, astfel că văd toate deficiențele dar și părțiile bune. Domnului profesor îi plăcea să spună doar "Casa Culturii", scurt, care e defapt casa tuturor sătmărenilor fiind finanțată în perioada respectivă de sindicaliștii sătmăreni. Împreună cu sătmărenii care apreciază ansamblul Centrului Nou am decis ca numele Casei de Cultura să-l poarte pe arhitect Nicolae Porumbescu din 2011, la 15 ani de la moartea sa. Consider că ar merita și un bust în Centrul Nou omul acesta care totuși a trăit la Satu Mare unde a făcut multe. Avem multe busturi în oraș, se spune ca e istorie bogată acolo unde vezi multe statui. Eu m-aș referi la Porumbescu ca sătmărean, el a dorit să vină la Satu Mare să-și petreacă bătrânețea, am reusit să-l conving să stea 7 ani, a locuit în blocurile din Centrul Nou, un apartament unit din două apartamente cu câte două camere cu vedere spre Centru, spunându-i domn profesor aici dimineața când vă treziti vedeți opera, așa am reușit să-l conving să vină la Satu Mare. Ca om a fost deosebit, ajuta oamenii, pe șantier muncitorii îl iubeau deosebit de mult, stătea de vorbă cu ei și învăța și de la muncitori diferite faze, diferite detalii, era o plăcere să lucrezi cu Porumbescu. După schimbare în anii 90 a fost atacat în presa vremii că a fost comunist, că a servit puterea. Porumbescu urmărea prin toate metodele ca operele sale, să poată promova arhitectura, crezul său fiind “Dreptul la Arhitectură”. Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, zona de access în prezent și o fotografie din 1982.

13 Satu Mare este poarta de intrare dinspre Vest în România zona de Nord, iar când a fost rugat să gândească un sediu aici a zis haideti așa să facem un semn de intrare în România astfel încât să se vadă că aici trăiesc în pace 3 naționalități: români, maghiari și germani, de aici s-au conceput cele 3 turnuri care să se vadă dincolo de vama de la Petea. Porumbescu era un umanist deosebil, îi plăcea zona, vacanțele și le făcea în Maramureș de unde și-a extras sursa inspirației. Când eram student se discuta de poziționarea Centrului Nou peste cel Vechi. O primă variantă era ca sediul să fie amplasat în zona Parcului Central în locul actualei Biblioteci Județene, a doua era lângă catedrala catolică iar a treia variantă în mijlocul parcului unde este actual statuia lui Vasile Lucaciu în locul căreia era inițial obeliscul rusesc, dar politicul a hotărât că il lăsăm în pace fiind în relații bune cu Rusia. Porumbescu a constatat la vremea respectivă că orașul Satu Mare, cu fostele străzi și case de lângă Someș arăta ca și un oraș orientat cu spatele la acest râu în jurul căruia și-a format existența. Astfel că a propus atunci să se întoarcă Satu Mare cu capul spre Someș fiind un râu frumos, să-l punem la punct și să construim și faleza, întindem centrul peste râu, era prevăzut chiar și o trecere pe partea cealaltă unde erau fabricile și cartierele de locuit moderne microraioane. Important este gestul păstrării Centrului Vechi istoric cu Parcul Central, din care pornește traseul cu Centru Nou - Someș - cartierele de locuit. Porumbescu a avut și ideea ca la Podul Galben de la ieșire din oraș să amplaseze un fel de stăvilar care să țină nivelul Someșului mai ridicat ca în zona centrală să fie ca un lac de agrement cu ambarcațiuni, să participe populația. S-a pierdut din păcate în final această comunicare al centrului cu râul Someș. Ansamblul Centrului Nou inițial nu avea forma actuală, Casa de Cultură era undeva pe lângă cazarmă având 120m față de clădirea turn, în comparație cu cei 66m cât e acuma. Schimbarea s-a întâmplat când fost macheta Centrului Nou prezentată la Ceauseșcu care spre final nu mai era așa darnic la bani cu provinciile, s-a uitat pe macheta și a zis de ce le trebuie așa piață mare și a luat în mână macheta clădirii Casei de Cultură și a mutat-o mai aproape spunând că atâta le va ajunge o piață așa de mare, după care tovarășii din jur au măsurat și a rezultat cei 66m după ochi, înseamnând că politicianul era cel mai mare arhitect. A suferit Porumbescu întrucât a generat schimbări ulterioare la proiectul turnului când și-a dat seama că în fața balconului oficial nu era suficient spațiu pentru adunarea mulțimii de oameni. În forma actuală Centrul Nou nu are suficiente locuri de parcare, dar în proiectul inițial când a fost conceput, circulația între cele 2 poduri era subterană și erau rezolvate și parcăriile subterane pentru centru, și de la dig până la blocuri să rămână pietonal liber pentru a forma o piată cu digul Someșului care să curgă spre platoul Centrului Nou, iar partea de sus supraterană cu cele 2 pasarele să reprezinte doar curgerea dinspre piață spre Someș. Lipsa de bani principalul motiv pentru care s-a renunțat pentru că fiind teren nisipos ar fi fost dificil acel subteran, dar existau soluții precum clădirea mare a sediului care practic stă pe niște piloni de beton armați ce au fost bătuți în nisip la 12m. Clădirea turn era prevăzută și ea inițial cu 2 niveluri subterane pentru comandament în caz de război, dar a fost modificat până ce s-a abandonat să fie în același loc cu sediul partidului. Alt exemplu de restrângere al bugetului este Casa de Cultură calculată la 800 de locuri la început și făcută la sub 600 de locuri pentru a nu mai fi necesară cortina metalică ce era investiție de 12-15% din valoarea clădirii, s-a economisit și acolo astfel că a trebuit reproiectată în numai 3 săptămâni pentru mai puține locuri. În timpul executării lucrărilor au intervenit câteva modificari, astfel că la cota 66 de metri trebuia construit un amfiteatru cu 400 de locuri, lucru care nu s-a realizat. O altă nerealizare a fost Muzeul PCR, care urma să fie amplasat la ultimul nivel al clădirii. Specialiştii au declarat că, în cazul în care în anul 1989 nu ar fi existat Revoluţia, atunci acest muzeu ar fi fost cel mai frumos din ţara noastră. Iniţial în proiect era prevăzut ca în vârful Palatului Administrativ, sprijinit de patru grinzi, să existe un clopot. Dar nici acest lucru nu s-a mai realizat tot din cauza căderii regimului comunist.

14 Cu toate că s-a dat o tema de proiectare concretă, cu cerinte tehnice și administrative, în timpul aniilor cât a durat construcția sediul a fost reorganizat de mai multe ori împărțirea birourilor, astfel că a rezultat 2 birouri care au în mijloc un stâlp de beton pentru că nu a fost gândit de Porumbescu, doar de conjuctura vremii care cerea birouri în plus că s-au înmulțit secretarii de partid și nu conta dacă are și stâlp, doar să aibă birou. Permanent a fost readaptat proiectul directivelor venite de sus de la partid și nu au avut încotro decât “Să trăiti, am înțeles”. A fost un proiect în permanentă mișcare, cu nenumărate dispoziții de șantier date. Până ce s-a terminat construcția și orientarea politică s-a schimbat. Din nefericire Satu Mare cu Centrul Nou, a prins partea mai grea a comunismului. În același timp a fost planul de locuințe foarte important care livra 2000 de apartamente pe an la Satu Mare, recepții peste recepții la blocuri, pe bandă rulantă, se ajunsese la strada principală Ganea din Carpați II. Pe urmă s-au oprit când au început lucrăriile la Palatul Poporului (parlamentul) toată lumea ducea muncitorii la București și au fost perioade de 5-6 luni în care nu a lucrat nimeni. E o perioadă ușor de criticat acuma “că sunt multe betoane”, dar puțini știu că atunci când a fost construit acest centru n-au fost materiale și unelte, era clasica faianță de 15x15, ba mai mult, când a trebuit să montăm marmura în sediu, conducerea țării a facut o afacere cu marmura ce era pentru uz intern să o vândă la Mohamed el Kadafi în Libia socialistă, astfel că primeam de la Simeria doar căzături de marmură, a fost mult efort și minune să obținem bucăți de 30x30 pentru scăriile pe care urcăm acum la prefectură, și aia cu aprobări deosebite. Practic am avut la dispoziție beton, lemn, fier și lui Porumbescu îi placea să mai spună că pe lângă materiale aveau și muncitori extrem de talentați și buni. Orice puteau să facă, cofraje bune, fierărie foarte bună, zidari deosebiți, din tot județul veneau aduși dar erau angajați. Domnul arhitect Nicolae Porumbescu a trebuit să se ocupe și de mobilier pentru partea reprezentativă, și a creat specific arhitecturii lui, nu era mobilier produs în serie. A creat fotoliile, masa, garderoba, rafturile din bibliotecă, mese de protocol încrustate pe modelul clădiriilor. Puțini sunt arhitecții care fac de la A la Z o construcție precum Gaudi în casa de la Barcelona. Acesta era stilul, acuma că unii atacă, alții nu, în schimb, în acea perioadă adevărul e că mai mult nu se putea face, n-aveai cum.”

Fotografii cu interiorul Casei de Cultură

16 5. Bibliografie -

Dictionarul Arh romani ISSUU

e-arhitectura.ro fisă Dragoș Ciolacu 2017

Foto arhivă proprie + asociația B.A.C.U – Birou pentru Artă și Cercetare Urbană

,,N. Porumbescu-omul şi arhitectul”- Editura ,,Dana Art”, Iaşi 2014.

În slujba comunității – interviu Ludovic Gyüre 16.09.2015

expoziția E L E M E N T E uitate - interviu curator prof. univ. arh. Dragos Ciolacu

Moldova Reper 2030 - interviu Ludovic Gyüre Expozitie Iasi Porumbescu 2015

Colocviul Nicolae Porumbescu - 14.11.2014

articol “N.Porumbescu – 15 ani de la moartea sa!” - Teodor Curpaş Gazeta de Nord-Vest

articol “S-a stins un om pentru care timpul a curs extrem de repede” - Ziarul de iasi 1999

articol ziar Informatia de duminica 07.07.2019

http://www.uarsibiu.ro/wp-content/uploads/2016/05/Buletin-informativ-1-MAI-2014.pdf

http://intelart.blogspot.com/2005/05/nu-exista-arhitectura-romaneasca.html

https://www.crainou.ro/2009/10/24/in-memoriam-arhitect-nicolae-porumbescu

Wikiperia, adevarul.ro, World wide web.