Monografia Ilustrata a Județului Bihor

Ovi D. Pop

VII

ORADEA 2019

Judeţul Bihor - Bihor county Bihar megye - România Autori: Ovidiu D. Pop (dtp, layout, foto) Aurel Chiriac (Coordonator) Colaboratori: dr. Rodica Petrea, dr. Aurelia Dumiter, dr. Dumitru Sim Traducere şi corectură: Larisa Fofiu, Ecaterina Hanţiu, Teleki Enikő, Pop Catalina, Felicia Duma, Mihaela Duma, Bokor Ágota, Deltrad Oradea, Antonia Pop Foto: Ovi D. Pop, Tudor Croitoru, Cristian Davidovici, Patrick Pop Imaginile cu Oradea de altădată aparţin fototecii Muzeului Ţării Crişurilor şi colecţiei de ilustrate ale dlui Doru Sicoe.

Duran`s 410174 - Oradea, Str. Iuliu Maniu nr. 48, Tel./Fax: 00 4 0359 401 562 www.durans.ro, www.oradea-bihor.ro

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin editurii Duran’s.

All rights reserved to Duran’s Puiblishing House.

A kiadványal kapcsolatos összes jog a Duran’s Kiadót illeti.

Reproducerea integrală sau parţială, precum şi folosirea unor materiale din prezentul volum se poate face numai cu acordul scris al editurii Duran’s.

Any partial or integral reproduction, as well as the use of some materials (from this volume), can be made only with the written approval of Duran’s Publishing House.

A könyv teljes vagy részleges kiadása, valamint egyéb, a monográfiában megjelenő adatok felhasználása kizárólag a Duran’s kiadóval kötött írásos szerződés alapján valósulhat meg.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POP, OVIDIU Judeţul Bihor / Pop Ovidiu; coord.: dr. Aurel Chiriac, dr. Rodica Petrea, dr. Aurelia Dumiter; cu contribuţia: dr. Sim Dumitru.

Ed. a 7-a, rev. - Oradea: Duran’s, 2018 ISBN 978-606-8787-43-5 I. Chiriac, Aurel (coord.)

II. Petrea, Rodica III. Sim, Dumitru IV. Dumiter, Aurelia

913(498-35 Bihor)(084)

2

Situarea teritoriului Bihorului în apropierea unor rute comerciale importante pentru acest colţ de lume, încă din antichitate, şi, apoi, la confluenţa unor mari civilizaţii – ale Occidentului şi ale Răsăritului Europei – din a doua jumătate a mileniului I şi-a pus amprenta asupra evoluţiei societăţii omeneşti trăind pe aceste meleaguri. Una dintre consecinţele acestui ultim statut a fost că după anul 1000 s-au consacrat coordonatele care personalizează realitatea umană circumscrisă arealului administrativ de-a lungul timpului: pluralismul etnic, confesional şi cultural.

Mărturiile materiale scoase la iveală de arheologi au demonstrat că dacii, care au format ramura nord-dunăreană a tracilor, s-au impus, din mileniul I î. Hr. ca şi populaţie autohtonă în interiorul arcului carpatic, dar şi că cimerienii, ilyrii, celţii, hunii, avarii şi gepizii – între secolele VI î.Hr. şi VII/VIII – au avut o contribuţie de luat în seamă la maturizarea civilizaţiei din această parte a Europei Centrale şi de Sud-Est. De la dacii “bihoreni” au rămas cetăţi şi tezaure – Tăşad, Sacalasăul Nou, Şuşturogi (secolele I î. Hr. – I d. Hr.) – care atestă nu numai stabilitatea lor în acest areal geografic, ci şi nivelul de dezvoltare atins de civilizaţia acestora în epoca clasică. În timpul existenţei Daciei romane (secolele II–III), dacii liberi, rămaşi în afara graniţelor provinciei romane, au derulat în continuare relaţii economice şi nu numai cu populaţia acesteia. Pentru ca, după retragerea administraţiei romane, în vremea împăratului Aurelian (271), o parte dintre coloniştii romani să trăiască în continuare alături de dacii liberi, contribuind la procesul de romanizare, ce a culminat cu apariţia poporului român spre sfârşitul mileniului I (sec. VIII).

Din veacul al VI-lea şi până în cel de-al IX-lea, slavii se vor constitui în populaţia cu rol determinant asupra destinului religios al românilor, orientaţi de acum înainte spre relaţia cu biserica Răsăritului. Din secolul al Xlea, ungurii, aşezaţi în Câmpia Pannoniei, îşi vor îndrepta interesul special spre Bihor şi Transilvania deopotrivă, pe care le vor include treptat Regatului Ungariei, între secolele XI – XIII. Rămânerea acestora în noua realitate politico – administrativă va avea drept consecinţă, pe termen lung, convieţuirea românilor şi maghiarilor, cei dintâi aparţinând cultului ortodox, iar ceilalţi celui catolic, ambele rezultate în urma schismei bisericii creştine, din 1054. Această situaţie a generat complexe transformări în istoria regiunii şi a contribuit la afirmarea unei civilizaţii specifice, personalizate prin contribuţia fiecărui grup etnic ce a trăit în acest areal geografic.

Din veacul al XII-lea şi până în secolul al XVI-lea, Comitatul Bihor a devenit o unitate administrativ-teritorială în componenţa Regatului Ungariei, apoi, din 1567 şi până în 1660, în aceea a Principatului Transilvaniei.

Au urmat 32 de ani de apartenenţă la Paşalâcul de Oradea (1660–1692), iar, de la sfârşitul secolului al XVII-lea (1692), la Imperiul Habsburgic, respectiv din 1867, la Imperiul AustroUngar. De la 1 decembrie 1918 Bihorul este integrat Regatului României, din care va face parte până la 30 septembrie 1940 când, prin cel de al doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena), din 30 august 1940, o parte este redată vechiului stăpân, parte care, însă, va reveni între graniţele României, de la 12 octombrie 1944. În toată această lungă perioadă de istorie, românii şi maghiarii vor fi naţionalităţile stabile şi principale ca număr, în Bihor, în ordinea menţionată. Este, însă, tot atât de adevărat că pentru o durată mai lungă sau

mai scurtă de timp se vor regăsi aici şi alte naţionalităţi – italieni, turci, germani, evrei, slovaci, ruteni, sârbi, polonezi, rromi etc. – care au avut un rol semnificativ în progresul economic şi cultural-artistic al Bihorului. Întemeierea Capitlului romano-catolic şi a Episcopiei romano-catolice de Oradea, la sfârşitul secolului al XI-lea, în vremea lui Ladislau I (1040-1095), regele Ungariei, a determinat decăderea Bihariei ducelui Menumorut - după ce mai multe secole aceasta a deţinut o poziţie primordială în vestul României (sec.

VIII – X)-, din calitatea de centru politic şi religios al părţii de vest, incluse voievodatului în fruntea căruia se afla. Datorită noului stăpân feudal, relaţiile cu Apusul se vor intensifica, iar cele cu Răsăritul vor fi tot mai greu de întreţinut de către ortodocşi, a căror existenţă este însă demonstrată prin scrisoarea papei Inocenţiu III, de la 1204. Complexele monastice, lăcaşurile de cult, aşezările rurale şi cele urbane existente în evul mediu central şi sudest european confirmă însă forţa celor două culte istorice de a se exprima şi de a-şi consolida individualitatea etnică şi confesională.

Pe plan artistic, regăsirea stilurilor bizantin, romanic, gotic, renascentist, baroc şi, mai aproape de vremurile noastre, secession, neoromânesc, neobizantin, modern în regiune, confirmă dinamismul unei societăţi care şi-a manifestat mereu orgoliul de a fi în pas cu vremurile. Ansamblul de cult ortodox de la Voivozi (secolele XII-XIV), datorat unor arhitecţi locali, catedralele romanică şi gotică ale Episcopiei romano-catolice din Oradea (secolele XII-XVI), donjonul romanic de la Cheresig, cetatea de la Adrian (secolul XIII), lăcaşurile de cult romanice şi gotice din Bihor ridicate între secolele XII-XVI (Cacuciul Vechi, Abram, Tămaşda, Parhida, Tileagd, Şişterea, Săcuieni etc.), Cetatea Oradiei, un reper al renaşterii transilvane şi chiar dintr-un areal geografic mai larg (secolele XVI–XVII), bisericile de zid ortodoxe de la Seghişte (secolul al XV-lea), aceasta perpetuând un plan încununat cu o absidă definitorie Răsăritului, şi Tinăud (secolul al XVII-lea), de plan triconc, ambele reprezentative pentru arhitectura de cult românească medievală, lăcaşurile de cult aparţinătoare barocului din Oradea, Beiuş, Salonta, Aleşd etc., atât romano-catolice, cât şi ortodoxe sau reformate (secolul XVIII-XIX), edificiile destinate instituţiilor publice, neoclasice şi eclectice (secolul XIX), construcţiile aparţinătoare curentului secession, de la începutul veacului XX, care dau un farmec aparte centrului Oradiei şi celor din oraşe precum Salonta, Aleşd, Valea lui Mihai etc., edificiile neoromâneşti din anii interbelici -, şcolare şi civile -, alături de bisericile de zid neobizantine realizate în acelaşi răstimp la Oradea, Beiuş, Aleşd, Tilecuş, Tinca, Holod etc., sunt doar câteva pilde care conving asupra permanenţei dialogului înfiripat între civilizaţiile Apusului şi Răsăritului în acest teritoriu, într-o durată lungă de timp, precum şi asupra importanţei patrimoniului construit datorate acestora.

Pe parcursul mileniului al II-lea Bihorul, cu oraşele, târgurile şi satele sale, a devenit un teritoriu unde, pe de o parte, comunităţile circumscrise acestora s-au străduit să îşi păstreze tradiţiile specifice, transmise de la o generaţie la alta, iar, pe de altă parte, au urmărit să fie în pas cu realizările culturalartistice şi nu numai ale diverselor epoci, asigurându-şi în acest fel şansa progresului. Aşa s-a ajuns ca în secolul al XV-lea aici să fie un observator astronomic şi ca fizicianul Georg Puerbach sa calculeze eclipsele de soare şi lună pe baza aşa numitelor Tabulae Varadiensis, făcând din Oradea gazda meridianului 0 în Europa, pentru cca. 200 de ani. Mai mult decât atât, Oradea a reuşit să se impună ca o urbe de seamă a umanismului central şi sudest european, datorită unor episcopi romanocatolici erudiţi (Andrea Scolari, János Vitéz de Zredna, Sigismund Thurzó etc.); să promoveze o şcoală capitulară romano-catolică de renume în regiune, unde au studiat Nicolae Olahus, ajuns apoi arhiepiscop al Ungariei, dar şi Ianus Pannonius; să ridice, în perioada când

principii reformaţi ai Transilvaniei au controlat oraşul Cetatea Oradiei, unul dintre monumentele de arhitectură reprezentative pentru renaşterea din această parte a Europei. Acestora din urmă se datorează şi înfiinţarea unei tipografii (1565) care a funcţionat mult timp aici, precum şi a unei şcoli superioare de ştiinţe umane (secolul XVII). În acelaşi timp, în Bihor, biserica din lemn - remarcabilă prin armonia proporţiilor, decorul cioplit şi pictura interioară de factură ortodoxă - devine emblematică pentru lumea românească. Remarcabilă este circulaţia cărţii vechi româneşti tipărite la Iaşi, Bucureşti, Târgovişte, Braşov, Orăştie, Alba Iulia etc., care se transformă într-un fenomen firesc, ce va atinge o amploare unică între secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, şi practicarea în continuare a obiceiurilor româneşti populare de străveche origine, aspecte care contribuie la consolidarea conştiinţei de neam.

Târgurile Bihorului medieval au coagulat o activitate economico–comercială de mare dinamism şi diversitate. Funcţionarea târgului anual al Oradiei, unde ajungeau produse provenite din Europa, Asia, Orient, dar şi activitatea breslelor urbei, va motiva populaţia rurală în a dezvolta economii complementare ocupaţiilor principale, agricultura şi creşterea animalelor. La rândul lor, târgurile Beiuşului, Aleşdului, Salontei, Marghitei, Tileagdului, Cefei, Vadului Crişului etc. au fost în timp pieţe de desfacere, atât pentru marfa oferită de breslaşii orădeni, cât şi pentru cea datorată satelor cu meşteşugari specializaţi din Bihor, care vor cunoaşte însă o remarcabilă afirmare mai cu seamă după 1700 şi în lumea românească din depresiunea Beiuşului, când fierarii, lemnarii, olarii, spătării, sumănării, tăbăcarii vor fi cu prioritate apreciaţi pentru realizările lor.

Pentru comunitatea omenească din Bihor şi Oradea deopotrivă, epoca cuprinsă între 1692–1918 s-a dovedit a fi decisivă din punctul de vedere al promovării modernităţii pe plan economic, social–politic, confesional, urbanistic şi cultural-artistic. Curtea de la Viena, prin aplicarea reformelor curentului iluminist austriac, a căutat să consacre o formulă de viaţă îndestulătoare pentru traiul cotidian şi să asigure un cadru oficial de exprimare a drepturilor specifice fiecărei naţionalităţi din Imperiul Habsburgic. Românii, cu componenta macedoromână, maghiarii, germanii, evreii, slovacii, rutenii, sârbii etc., datorită politicii împăraţilor luminaţi austrieci, au obţinut rezultate semnificative în afirmarea iniţiativelor economice private, a individualităţii etnice, toate acestea determinând trecerea treptată a societăţii bihorene şi orădene de la o mentalitate de tip medieval la una modernă, datorită căreia şansa maturizării conştiinţei naţionale a fost deplină.

Episcopi importanţi din secolele al XVIIIlea şi al XIX-lea au readus Oradea şi Bihorul în rândul regiunilor dinamice din punctul de vedere al vieţii spirituale şi naţionale. Ignatie Darabant, Samuil Vulcan, români greco-catolici, Csáky Imre, Patachich Adam, romano-catolici, au avut un rol de luat în seamă pe acest plan, repunând cartea şi şcoala în drepturi. La fel membrii Consistoriului ortodox din Oradea, de la 1792 începând, au militat pentru şcoală proprie şi pentru emanciparea culturală a propriilor enoriaşi.

Fără îndoială, prin implicarea reprezentanţilor bisericilor ortodoxe, greco-catolice, aceasta din urmă creată la începutul veacului al XVIII-lea, romano-catolice, reformate, mozaice, respectiv a celor ce au susţinut ideile iluministe, fie ei români, fie maghiari sau de alte etnii – Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Ioan Corneli, Ignatie Darabant, Samuil Vulcan sau Pray György, Katona István, Granoczy Antal etc. - şi în Bihor s-a reuşit un salt spectaculos în ceea ce priveşte modernizarea mecanismelor de funcţionare a vieţii sociale, economice, confesionale, culturale şi, în egală măsură, a concepţiei de dezvoltare urbanistică a aşezărilor în general. Totodată, este de remarcat climatul de efervescenţă ne-

maiîntâlnit până atunci în domeniul instrucţiei primare, gimnaziale şi superioare – acum, spre exemplu, se pun bazele Academiei Regale (1780), cu specializările filozofie şi, apoi, drept (1788), iar la 1828 a Gimnaziului românesc greco-catolic de băieţi din Beiuş, important pentru destinul românilor din Bihor şi nu numai. În cazul şcolilor primare şi gimnaziale limbile de predare sunt specifice fiecărei naţionalităţi, cum tipărirea de cărţi maghiare, germane şi române devine o obişnuinţă, iar viaţa muzicală – să nu uităm că la Oradea au dirijat corul catedralei romano-catolice stat Michael Haydn şi Ditter von Dittersdorf (secolul XVIII) cunoaşte o înflorire aparte, de asemenea.

Un impact deosebit asupra modului de existenţă, în general, asupra cadrului construit în special, l-a avut programul de sistematizare a aşezărilor rurale şi urbane promovat în întreg Imperiul. “Tragerea la linie” (1772–1774) a afectat majoritatea satelor Bihorului, aducând modificări de esenţă în ceea ce priveşte habitatul tradiţional de până atunci, dominat de aşezările de tip risipit şi arhitectura lemnului,acesta din urmă dominând în satul tradiţional în evul mediu şi epoca modernă deopotrivă. De atunci înainte, aşa cum se poate vedea şi astăzi, aşezările rurale s-au concentrat de-a lungul căilor de comunicaţie existente. Un alt efect al sistematizării rurale a fost ctitorirea, în secolele respective, de noi lăcaşuri de cult (Boianu Mare, Marginea, Hotar, Rieni, Brădet, Botean, Borşa, Fînaţe etc.) care s-au alăturat celor existente sau refăcute deja. În cazul lumii româneşti au fost pictate şi multe biserici de lemn de către zugravi români localnici sau veniţi din Ţările române, cum a fost cazul lui David Zugravu de la Curtea de Argeş. În acelaşi timp, Oradea şi târgurile prospere din Bihor (Beiuş, Salonta, Aleşd, Marghita, Tileagd, Ceica, Tinca, Vadu Crişului, Valea lui Mihai) încep, între secolele al XVIII-lea şi prima jumătate a celui de al XX-lea, să îşi desăvârşească planurile urbanistice, prin conturarea centrelor moderne şi prin îmbogăţirea zestrei de clădiri cu destinaţie instituţională, socială, culturală şi de locuinţe. Este răstimpul când, de pildă, Oradea îşi definitivează trama stradală principală şi când îşi dobândeşte o personalitate aparte, datorită stilurilor arhitecturale adoptate în secolele modernităţii.

Bunăoară, între 1700-1800 barocul, promovat de contrareforma catolică, se generalizează în Oraşul Nou, ce devine centrul nou al urbei, dar şi în Olosig, cartier aflat pe malul drept al Crişului Repede, Biserica Sf. Ladislau (romano-catolică), Biserica cu Lună (ortodoxă), Biserica Sf. Nicolae (greco-catolică) şi impunătorul complex baroc romano-catolic format din Palatul Episcopal, Bazilică şi Şirul Canonicilor.

De-a lungul veacului al XIX-lea, zestrea edilitară a Oradiei moderne se îmbogăţeşte cu construcţii neoclasice şi eclectice, iar la debutul secolului al XX-lea, cu casele de raport sau Palatul Vulturul Negru. În anii modernităţii, când oamenii locului îşi vor promova interesele culturii cărora le aparţin prin remarcabile personalităţi ale perioadei (Ioan Munteanu, Alexandru Cmeciu, Nicolae Oncu, Alexandru Roman, Emanuil Gojdu, Nicolae Jiga sau Arany János, Márki Sándor, Rómer Flóris, Bunyitay Vincze, Karácsonyi János etc.), iar la cumpăna dintre secolele XIX-XX Iosif Vulcan,

creatorul revistei „Familia”, şi Ady Endre, unul dintre iniţiatorii revistei „A Holnap”, vor deveni exemple ale ataşamentului faţă de naţiunea căreia le aparţin şi ale dorinţei acestora de a colabora pe plan cultural, în ciuda unor legi restrictive în domeniul limbii şi al instrucţiei.

Modernitate înseamnă în Bihor şi trecerea, în a doua jumătate a secolului al XIXlea, spre industria de fabrică, chiar dacă micii meseriaşi sunt în continuare numeroşi, dar şi introducerea treptată a mijloacelor de comunicaţie (căi ferate, poştă, telegraf, telefon), serviciilor publice (spital) şi de siguranţă publică (poliţia, pompierii). Se afirmă acum un număr mare de asociaţii, societăţi şi fundaţii cu scop caritabil, cultural şi de asistenţă socială, reprezentând fie interesele etniei proprii, fie ale comunităţii.

Nu este mai puţin adevărat că mutaţiile relevate deja s-au produs într-o etapă istorică în care naţionalităţile din Imperiu îşi fac publice documentele programatice încă de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, cum a fost Supplex Libellus Valachorum,pentru români, în care sunt aduse în atenţie argumente de la care pornind pot emite speranţe cu privire la împlinirea dorinţelor naţionale ale acestora; când s-au derulat revoluţiile de la 1848-1849, având scopuri distincte pentru românii şi maghiarii ardeleni, când s-au intensificat mişcările naţionale din recent creatul Imperiu AustroUngar (1867), care au pus în discuţie inclusiv regândirea graniţelor Europei Centrale.

Sfârşitul primului război mondial aduce cu sine apariţia Regatului României, a Cehoslovaciei, Serbiei etc., cea dintâi dintre acestea născută în formula României Mari la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, eveniment la care au luat parte şi românii bihoreni, cu delegaţia cea mai numeroasă. Începând din 20 aprilie 1919, data intrării armatei regale, conduse de generalul Traian Moşoiu, în Oradea, românii, maghiarii, evreii, slovacii, germanii, sârbii, rutenii, rromii etc. din judeţul Bihor vor fi implicaţi în procesul de integrare în Regatul României, pe plan politic, social, religios, economic, financiar, industrial, agricol, urbanistic şi cultural-artistic. În acelaşi timp, se recreează Episcopia ortodoxă a Bihorului, după veacuri de aşteptări, şi se organizează Episcopia greco-catolică a Bihorului, Episcopia romano-catolică de Oradea, Episcopia reformată de Piatra Craiului şi Biserica baptistă, română şi maghiară,dar apare şi biserica penticostală, astfel că Oradea şi Bihorul îşi consolidează statutul model, valabil şi astăzi, de spaţiu multiconfesional.

Este ştiut faptul că anii interbelici fiecare grup etnic trăind în Bihor şi-a continuat existenţa firească în noile graniţe. Românii au militat, ca de altfel şi conlocuitorii acestora, pentru promovarea tradiţiilor prin formarea unor asociaţii, reviste ce aveau un program în acest sens, iar, pe de altă parte, pentru a constitui instituţii de sine stătătoare, de stat şi nu numai, în domeniul teatrului, datorită cărora au putut avea loc spectacole în limba română şi maghiară, dar şi a muzicii - concertele marelui George Enescu s-au organizat periodic în Oradea – sau muzeelor, în acest caz insistându-se mai cu seamă pe dezvoltarea patrimoniului etnografic, dar şi prin iniţierea unor saloane de artă la care au participat plasticieni români şi maghiari din Oradea, Beiuş etc.

Nu mai puţin importantă a fost menţinerea,

Salonta

Beiuş

încă o vreme, a Facultăţii de Drept (până în 1936) când se transferă la Cluj, după aproape un veac şi jumătate de existenţă în Oradea.

Firesc, la finalizarea celor propuse în epocă, un rol de seamă l-au avut numeroşi oameni de cultură ai Bihorului (Teodor Neş, George Bacaloglu, Nicolae Firu, Francisc Hubic, M.G. Samarineanu, George A. Petre, Petru E. Papp, Constantin Pavel, Angela Selegian-Buteanu, Vioara Ignat Ciordaş, Ioan Buşiţia, Niculiţă Papp, Nicolae Irimie, Fehér Dezső, Tabéry Géza, Andrássy Ede, Réte Sándor, Király József, Török Gyula, Székely Ármin, Faragó Dezső, Macalik Alfréd, Tibor Ernő, Balogh István, Leon Alex, Román Páll etc.), ce au consacrat în regiune un climat de efervescenţă spirituală exemplar.

La sfârşitul anilor interbelici, când s-au acutizat conflictele politice ce au stat la baza declanşării celei de-a doua conflagraţii mondiale, a avut loc impunerea celui de al doilea Arbitraj de la Viena (30 august 1940), în urma căruia Bihorul este împărţit, o parte revenind Regatului Ungariei, inclusiv Oradea. Zona rămasă în România şi-a avut centrul la Beiuş, de unde s-au apărat interesele statului român. În teritoriul ocupat au urmat peste patru ani ce au marcat dramatic existenţa unei părţi dintre membrii societăţii civile, a românilor şi evreilor, aceştia din urmă deportaţi şi ucişi între 1944-1945 în lagărele de concentrare naziste). Începând cu 12 octombrie 1944 Bihorul s-a reîntregit, datorită ofensivei victorioase a armatelor române şi sovietice. Anii care au urmat s-au distins prin insinuarea în structurile de conducere ale ţării a reprezentanţilor comuniştilor, care au construit scenariul de abdicare forţată a regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947. Judeţul Bihor, cu oraşele (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuş, Dr. Petru Groza - Ştei, Nucet, Vaşcău) şi cele 448 de aşezări rurale (86 comune şi 362 sate), respectiv oamenii locuind în acestea au aflat, treptat, ce a însemnat controlul instaurat de partidul unic asupra existenţei de zi cu zi, asupra vieţii economice, sociale, politice, religioase şi culturale în general, precum şi anularea, de către ideologii comunismului, a ierarhiei valorilor.

Revoluţia declanşată la 22 decembrie 1989 a pus capăt unei ere ce s-a dovedit a fi ostilă omului şi drepturilor fundamentale ale acestuia. Eliberarea energiilor interioare, încătuşate până atunci, a stat la baza iniţiativelor private şi la afirmarea a numeroase personalităţi creatoare în toate domeniile de activitate. Remarcăm, în acest sens, evoluţia Institutului Pedagogic din Oradea, care după 1989 s-a transformat în Universitatea Oradea, dar şi a unor instituţii culturale ce şi-au revigorat activitatea.

Deşi tranziţia prelungită a generat şi generează stări de incertitudine şi în Bihor, la toate nivelurile de manifestare ale societăţii locului, totuşi mereu au fost depăşite situaţiile de criză, reuşind să se menţină liniştea în zonă. De altfel, Bihorul multiconfesional şi multicultural a demonstrat, prin toate naţionalităţile trăind aici, cât de important este să trăieşti în respectul celuilalt şi cât de important este să îţi respecţi istoria trecută şi prezentă, proprie şi comună, deopotrivă.

Dr. Aurel CHIRIAC

Valea lui Mihai

5

The positioning of Bihor county close to important trade routes for this corner of the world since ancient times, and then at the crossroads of great civilisations - Western and Eastern European - of the first half of the first millennium has certainly had a say on the evolution of the local society.

One of the consequences of the latter situation was that, after year 1000, coordinates have been established to personalise human reality belonging to the administrative realm over time: ethnic, confessional and cultural pluralism.

Material evidence unearthed by archaeologists proved that Dacians, the Tracian population branch just North of Danube, established themselves since the first millennium BC as local population inside the Carpathian mountain archway. The same evidence showed that Cymerians, Illyrs, Celts, Gepidaes, Avars - between the VI BC and VII/VIII centuries - contributed a lot to the growth of the civilisation this side of Central and Eastern Europe. From the Dacian population settled in the Bihor area we discovered strongholds and treasures Tăşad, Sacalasăul Nou, Şuşturogi (1st century BC - 1st century AD) proving not only their stability in the area but also the development level reached by their civilisation in that classic era.

During the existence of the Roman province of Dacia (1st - 2nd centuries AD), the free Dacians outside of the borders of the Roman province, maintained trade relationships with the people within the province. After the Roman administration left, during the rule of emperor Aurelianus (year 271 AD), a part of the Roman colonists continued to live in the area together with free Dacians and therefore contributed to the Romanisation process which ended up in the birth of the Romanian population, towards the end of the 1st millennium (8th century AD).

Between the 6th and 9th centuries, the Slavs will be the population that dominated the religious destine of the Romanians, turning them towards a relationship with the Eastern church. As of the 10th century the Hungarians, which settled in the Pannonia Plains, will exhibit a particular interest in Bihor and Transylvania, provinces they will gradually include in the Hungarian Kingdom between the 11th and 13th centuries. Their inclusion in the new political and administrative reality shall result in a long term cohabitation of Romanians and Hungarians, the first ones Christian Orthodox and the latter Catholics, both religious branches being a result of the Christian church splitting in 1054. This situation generated complex transformations in the history of the region and contributed to the rise of a specific civilisation, personalised by the contribution of every ethnic group which lived in this geographical area.

From the 7th century to the 16th, the Bihor County became an administrative unit part of the Kingdom of Hungary; then, from 1567 to 1660 part of the Transylvania Principate. Then 32 years followed of being a part of the Eyalet of Oradea (1660 - 1692) and, since the end of the 17th century it belonged to the Habsburgic Empire while since 1867 it was a part of the AustrianHungarian Empire. As of December 1, 1918, Bihor is integrated in the Kingdom of Romania. It will belong to it until September 30, 1940 when a part of it will be

given back to its old master by the second Vienna Arbitrage (The Vienna Dictate). That part will return to Romania on October 12, 1944. All across this long historical period, Romanians and Hungarians will constitute the steadfast, main nationalities of Bihor.

It is also true that for a longer or shorter period of time other nationalities will be found here - Italians, Turks, Germans, Jews, Slovaks, Polish, Serbians, Gypsies, etc. - who also played a significant role in the economical, cultural and artistic progress of Bihor.

The establishment of the Roman Catholic chapter and of the Oradea Roman Catholic Diocese in the end of the 11th century under the reign of Ladislau, king of Hungary (1040 - 1095), determined the fall of the Duke Menumorut’s Biharia, after it has enjoyed for several centuries a main position in the Western part of Romania (8th - 10th centuries), from its statute of political and religious centre of the Western territories. Due to its new feudal master, relationships with the Western Europe will intensify and those with the East will become tougher and tougher to maintain by the Orthodox people, whose existence is however demonstrated by the letter of Pope Innocent the IIIrd from 1204.

Monastery complexes, religious locations, rural and urban settlements of the Central and South-East European Middle Age confirm the force of the two historical cults in expressing themselves and consolidating their ethnic and confessional individuality.

On the artistic side, byzantine, romantic, gothic renaissance, baroque and, closer to out times, secession, neo-Romanian, neo-Byzantine, modern styles confirm the dynamism of a society which always manifested its self-pride of always being up to date. The Orthodox religious site in Voivozi (12th - 14th centuries) built by local architects, the Romanic and Gothic cathedrals of the Oradea Roman-Catholic Archdiocese (12th - 14th centuries), the Cheresig Romanic dungeon, the Adrian citadel (13th century), the Bihor Romanic and Gothic religious sites erected between the 12th and 16th centuries (Cacuciul Vechi, Abram, Tămaşda, Parhida, Tileagd, Şişterea, Săcuieni etc.), The Oradea Citadel - landmark of the wider Transylvanian area Renaissance (16th to 17th centuries), the Orthodox brick churches in Seghiste (15th century) - carrying on a typical Eastern apse plan - and Tinăud (17th century) - of a triconch plan - both representative for the Middle Age Romanian religious architecture, the religious baroque sites in Oradea, Beiuş, Salonta, Aleşd etc., both RomanCatholic and Orthodox or Reformed (18th 19th centuries), public administration neoclassical and eclectic style buildings (19th century), the secession style buildings of the early 20th century bringing a particular flavour to downtown Oradea and cities like Salonta, Aleşd, Valea lui Mihai etc., neoRomanian buildings between the two world wars, both educational and civilian - together with brick neo-Byzantine churches built in the same time in Oradea, Beiuş, Aleşd, Tilecuş, Tinca, Holod etc. - all these are some examples convincing us of the continuity of the dialogue between Western and Eastern civilisations in the area over a long period of time as well as on the importance of the built patrimony.

Over the course of the 2nd millennium, Bihor with its cities and villages has become a land where communities of these settlements strived to preserve their specific traditions passed on from one generation to another and aimed at being up to date with cultural achievements of various historical periods, thus ensuring their own chance to progress. This made it possible for an astronomical observatory to be established here and that physicist Georg

Puerbach calculate Sun and Moon eclipses based on the so-called Tabulae Varadiensis, thus turning Oradea into the host of the prime meridian for Europe for almost 200 years. More than this, Oradea managed to advertise itself as an important city for the Central and South-European humanities, due to several Roman Catholic scholar bishops (Andrea Scolari, Janos Vitez de Zredna, Sigismund Thurzo, etc.), to promote a well-known Roman Catholic school in the region, attended by the likes of Nicolaus Olahus, later on Archbishop of Hungary, and Ianus Pannonius, to erect one of the architectural monuments representative for the Renaissance in this part of Europe while Transylvanian Reformed princes held control of the Citadel of Oradea. The later are also to be credited for the establishment of a printing house (1565) which functioned for a long period of time, and of a superior school of humanities (17th century).

In the same time, in Bihor, the wooden church - with exquisite harmonious proportions, carved decor and interior Orthodox painting - becomes characteristic for the Romanian world. One has to also note the circulation of old Romanian books printed in Iasi, Bucharest, Targoviste, Brasov, Orastie, Alba Iulia, etc., which turns into a normal phenomenon of unique size between the 18th and the 19th centuries, together with practising ancient Romanian rituals, both aspects contributing to the consolidation of the ethnicity self-awareness.

The medieval Bihor fairs also started highly dynamic and diverse trade and economical activities. The annual Oradea fair, selling produce from Europe, Asia, Middle East, as well as the activities of local guilds, will motivate the locals to develop economical activities complementary to agriculture and raising cattle. In their turn, fairs in Beius, Alesd, Marghita, Tileagd, Ceafa, Vadul Crisului etc. also served as markets both for the goods produced by Oradea guilds and by the village craftsmen across all Bihor region. The latter will flourish after the year 1700 in the Brius region when blacksmiths, carpenters, potters, tanners, etc. will be appreciated for their achievements.

For the community of Bihor, the period between 1692 and 1918 proved to be decisive from the point of view of economically, socially, politically, religiously, urbanistically and culturally promoting modernity.

By implementing reforms of the Austrian Enlightenment, the Vienna royal court tried to establish a satisfying living formula for everyday life and provide an official framework for the expression of rights specific to each nationality within the Habsburgic Empire. Due to the policies implemented

by Austrian emperors Romanians, Hungarians, Germans. Jews, Slovaks, Serbians, etc., obtained significant results in promoting private economic initiatives, ethnic individuality, all of them gradually making the society in Bihor a modern one, with a full national awareness.

Important bishops of the 18th and 19th centuries brought Oradea and Bihor back among the spiritually and nationally dynamic regions. Greek Catholic Romanians Ignatie Darabant and Samuil Vulcan, along with Roman Catholics Csaky Imre, Patachich Adam, played an important role in this respect and restored teaching and school to their rights. As of 1792, members of the Oradea Orthodox Consistory advocated the idea of school and cultural emancipation of their own parishioners.

There is no doubt that representatives of the Orthodox, Greek Catholic (created in the beginning of the 18th century), Roman Catholic, Reformed, Mosaic churches, together with those who supported enlight-

enment ideas (be them Romanians, Hungarians or of other nationalities - Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Ioan Corneli, Ignatie Darabant, Samuil Vulcan or Pray György, Katona István, Granoczy Antal etc) managed by their involvement to advance social, economic, confessional and cultural mechanisms along with the urban development ideas for settlements.

One also has to note the extremely vivid climate in primary, secondary and superior education - the Royal Academy is established (1780) with the Philosophy department and Law (1788), while in 1828 the Boys’ Romanian Greek Catholic Gymnasium is established, an important institution for Romanians in Bihor. In primary and secondary schools, teaching was done in the languages of various nationalities, as printing books in Hungarian, German and Romanian becomes habitual. Musical life also flourishes - we have to mention that Michael Haydn and Ditter von Dittersdorf directed the choir of the Roman Catholic Cathedral (18th century).

The urban and rural planning program played a considerable role in the living and building conditions. The “alignment” (1772 - 1774) affected most of the villages in Bihor by bringing essential changes in the traditional habitat dominated by scattered settlements and wood architecture.

Wood also played an important part in the traditional village of Middle Ages and also modern times. From that point on, rural settlements concentrated along existing communication paths. Another effect of rural planning was building new churches (Boianu Mare, Marginea, Hotar, Rieni, Brădet, Botean, Borşa, Fînaţe etc.) to join the already existing ones. As for the Romanian society, lots of wooden churches have been painted by Romanian or foreign painters, such as David Zugravu from Curtea de Argeş.

Between the 18th and 20th century, Oradea and prosper fairs in Bihor (Beiuş, Salonta, Aleşd, Marghita, Tileagd, Ceica, Tinca, Vadu Crişului, Valea lui Mihai) start implementing their own urban planning by shaping modern centres and enriching their buildings which served as institutional headquarters, cultural, social places and homes. This was the time when Oradea closes its main street trauma and gets a particular personality due to architectural styles adopted thanks to modernity. For instance, the Baroque style promoted by the Catholic counter-reform, generalises within the New City which becomes the new downtown, but also in Olosig, hood situated on the right bank of Crisul Repede river the church of St. Ladislau (Roman Catholic), The Moon Church (Orthodox), church of St. Nicholas (Greek Catholic) and the imposing Roman Catholic Baroque complex of the Bishopric Palace, Basilica and the Canonical String.

Oradea’s urban inheritance enriches along the 19th century with Neoclassical and eclectic buildings and during the 20th century with raport houses and the Black Eagle Palace. In modern times, locals would promote the interests of their culture thanks to remarkable personalities of the time (Ioan Munteanu, Alexandru Cmeciu, Nicolae Oncu, Alexandru Roman, Emanuil Gojdu, Nicolae Jiga or Arany János, Márki Sándor, Rómer Flóris, Bunyitay Vincze, Karácsonyi János etc.). Upon the beginning of the 20th century, Iosif Vulcan, publisher of the “Familia” magazine, along with Ady Endre, one of the founders of the “A Holnap” magazine, would become examples of their affection for the nation they belong to and for their will for cultural cooperation despite restrictive laws in the fields of language and schooling.

Modernity is, in Bihor, the second half of the 20th century switch to factory indus-

try, even if craftsmen are still a large category, and also the gradual introduction of communication means (railroads), postal services, telegraph, telephone), public services (hospital) and public safety (police, fire brigade). A large number of associations, charitable, cultural and social care societies representing either the interests of their own ethnicity or of the community.

Not less true is that relevant mutations happened in a historical moment when ethnicities within the Empire public their programmatic documents since the end of the 18th century, such was the case of Supplex Libellus Valachorum for the Romanians, document which provides reasons that Romanians can hope for about the fulfilment of their national wishes when the 1848 revolutions moment came with distinct reasons for the Romanians and Hungarians in Ardeal, when the national movements intensified within the recently created Austrian-Hungarian Empire (1867) to even question the rethinking of the Central European borders.

The end of the First World War brings the establishment of the Kingdom of Romania, Czechoslovakia, Serbia, etc., the first born as the Greater Romania on December 1, 1918 in Alba Iulia, event which also gathered Romanians from Bihor as the most numerous delegation. As of April 20, 1919, the date the Romanian Army led by general Traian Mosoiu entered Oradea, Romanians, Hungarians, Jews, Slovaks, Germans, Serbians, Gypsies, etc. from the Bihor county will all be politically, religiously, socially, economically, financially, industrially, agriculturally and culturally involved in the integration process within the Kingdom of Romania. The Orthodox Bishopric of Bihor is then recreated after a century of waiting and the Bihor Greek Catholic Bishopric is also organised together with the Roman Catholic one and Piatra Craiului Reformed one and the Romanian and Hungarian Baptist Church along with the Pentecostal Church; therefore, Oradea and the Bihor country consolidate their landmark statute they still hold to this day as a multi-confessional area.

It is a known fact that in the years between wars every ethnic group in Bihor continued to live normally between the new borders. Romanians and their conational advocated for the promotion of traditions by establishing associations and magazines and for the establishment of theatrical institutions, thanks to which plays in both Romanian and Hungarian languages were played, and musical institutions - the concerts of George Enescu regularly took place in Oradea - or museums, insisting especially on the development of the ethnographic heritage, but also art galleries which featured Romanian and Hungarian artists from Oradea, Beius, etc. Equally important was the functioning of the Faculty of Law (up until 1936) until it got transferred to Cluj after almost a century and a half since its establishment in Oradea.

An important role was obviously played by countless artists (Teodor Neş, George Bacaloglu, Nicolae Firu, Francisc Hubic, M.G. Samarineanu, George A. Petre, Petru E. Diosig

Papp, Constantin Pavel, Angela SelegianButeanu, Vioara Ignat Ciordaş, Ioan Buşiţia, Niculiţă Papp, Nicolae Irimie, Fehér Dezső, Tabéry Géza, Andrássy Ede, Réte Sándor, Király József, Török Gyula, Székely Ármin, Faragó Dezső, Macalik Alfréd, Tibor Ernő, Balogh István, Leon Alex, Román Páll etc.) who created a sparkling spiritual climate in the region.

When political conflicts got worse at the end of the inter-war period and started the Second World War, the second Vienna Arbitrage took place (August 30, 1940) and Bihor was split and a large part of it including Oradea was claimed by the Kingdom of Hungary. The area left to Romania was centred around Beius, where the interests of the Romanian country were protected from. The occupied territories witnessed more than four years which dramatically marked the existence of some part of the civil society, Romanians and Jews alike, the latter being deported and killed between 19944 - 1945 in the Nazi concentration camps.

As of October 12, 1944, Bihor was recreated due to the successful offensive of the Romanian and Soviet armies. The years that followed saw Communist representatives slowly climbing the administrative ladder and building the forced abdication scenario for King Michael I on December 30, 1947. Bihor county, with its cities (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuş, Dr. Petru Groza - Ştei, Nucet, Vaşcău) and all its 448 rural settlements (86 communes and 362 villages) and all their inhabitants gradually found out what the control of the unique party means on their everyday lives, on the economy, social life, politics, religion and culture, as well as what the cancellation of the true values actually looked like.

The December 22, 1989, revolution ended an era which proved itself to be hostile to human existence and to the fundamental rights of people. The release of inner energies imprisoned until then was the foundation of private initiatives and of the rise of countless creative personalities in all fields of activity. We note the evolution of the Oradea Pedagogical Institute which, after 1989, evolved into being the University of Oradea, and also the evolution of several cultural institutions whose activities were reborn.

Although an extended transition generated and continues to generate uncertainties in Bihor county at all levels of society, crises were always overcome and the region was a peaceful one. The multiconfessional and multicultural Bihor region proved, thanks to all the coexisting ethnic groups, how important it is to respect the people around you and your history.

Dr. Aurel CHIRIAC

Voivozi

7

Bihar fekvése olyan kereskedelmi útvonalak mentén, amelyek fontosak voltak már az ókorban is ebben a régióban, valamint civilizációk érintővonala mentén – Nyugat és Kelet Európa között – már az I-ső évezred második felétől rányomta bélyegét az emberi társadalmak fejlődésére ezeken a területeken. Ennek az utóbbi állapotnak az egyik következménye az volt hogy K.u. 1000 után szentesültek azok a koordináták amelyek az idők folyamán e térség jellegét adják, nevezetesen: az etnikai, vallási és kulturális pluralizmus.

A régészek által feltárt tárgyi bizonyítékok, azt mutatják hogy a dákok, akik a trákoknak a Dunától északra élő ága, már K.e. 1000-től úgy jellennek meg mint őslakosság a Kárpátok belső ívében, de azt is hogy a kimmerek, illirek, kelták, hunok, avarok és gepidák – a K.e.

VI-ik és a VII/VIII-ik századokban – jelentősen hozzájárultak a civilizáció felemelkedéséhez Közép- és Kelet Európának ezen a részén. A „bihari” dákoktól maradtak ránk várak és kincsek – Tasádfő, Újsástelek, Sitervölgy (K.e. I-ik század – K.u. I-ik század) – nem csak ezeknek az állandóságát bizonyítja, de kimutatja az e népesség által elért fejlődési fokot a klasszikus korszakban.

A római Dácia fennállásának idejében (IIIII-ik század), a római provincia határain kívül maradt szabad dákok, folytatták kereskedelmi kapcsolataikat, amelyek nem csak a provincia lakosságára korlátozódtak. Ennek eredményeként, a római közigazgatás visszavonulása után, Aureliánusz császár idejében (K.u. 271), a római telepesek egy része visszamaradt és folytatta életét a szabad dákok mellet, így részt vettek a romanizálás folymatában, amelynek kimagasló eredménye a román nép kialakulása az évezred vége felé (K.u. VIII-ik század).

A VI-ik századtól kezdve a IX-ik századig, a szlávok azok akiknek döntő befolyásuk lesz a románok vallási sorsának alakulásában, amely innentől fogva a Keleti Egyház felé irányul. A X-ik századtól, a Pannóniában letelepült magyarok, érdeklődése különösen Bihar és Erdély felé irányult, amelyeket a XI-ik és XIII-ik század között, fokozatosan bevonnak majd a Magyar Királyságba. Ezeknek bevonása az új politikaiközigazgatási valóságba, a románok és a magyarok eggyüttéléséhez vezetett, a románok az ortodox, míg a magyarok a katolikus egyházhoz tartoztak; mindkét egyház a keresztény egyház 1054-ben történt szétvállása után keletkezett.

Ez a helyzet összetett átalakulásokhoz vezetett a térség történelmében és hozzájárult egy jellegzetes civilizáció kialakulásához, és ehez minden eggyes a térségben élő etnikai csoport hozzájárult.

Kezdve a XII-ik századtól és a XVI-ik századig, Bihar Vármegye a Magyar Királyság egyik területi-közigazgatási egysége volt, azután, 1567-től egészen 1660-ig, mint az Erdélyi Fejedelemség létezett. Következett a török fennhatóság mely alatt a váradi basasághoz (1660- 1692), majd a XVII-ik század végétől (1692), a Habsburg Császársághoz, illetve 1867-től az Osztrák-Magyar Császársághoz tartozott. 1918 decembe 1-i egyesülést követően, Bihar Románia része lett, egészen 1940 augusztus 30-ig amikor, az 1940 augusztus 30-i második bécsi Döntés (bécsi Diktátum), egy részét visszadta a régi gazdájának, de 1944 október 12-én visszatér Románia határai közzé.

8

Ebben a hosszú történelmi időszakban , a románok és a magyarok állandó és számbelileg a legfontosabb nemzetiségek Biharban, a felsorolási sorrendnek megfelelően. Az is igaz ellenben hogy hosszabb vagy rövidebb időre más nemzetiségek is megtalálhatóak itt – olaszok, törökök, németek, zsidók, szlovákok, ruténok, szerbek, lengyelek, rromák stb. - amelyek szintén nagyban hozzájárultak bihar gazdasági és kulturális-művészeti fejlődéséhez.

A római-katólikus Káptalan Testület és a római-katólikus Püspökség megallapítása Nagyváradon, a IX-ik század végén, I László (1040-1095) magyar király idejében, maga után vonta Ménmarót herceg tulajdonában lévő Bihar hanyatlását – annak ellenére hogy ez a helység több századon át kulcsfontosságú szerpet töltött be Románia nyugati részén (VIIIik századtól a X-ik századig) -, mint politikai és vallási központja a nyugati részeknek, amelyek a fennhatósága alá lévő vajdasághoz tartoztak.

Az új feudális hatalomnak köszönhetően, a nyugati kapcsolatok felerősődnek, míg a keletiek mind nehezebben lesznek fenntarthatóak az ortodoxok által, de akiknek a létezésüket bizonyítja egy III Ince pápa 1204-ből származó levelév. A szerzetesi létesítmények, kegyhelyek, falusi és városi helységek létezése a középkorban Európa dél-keleti részén közepén, pedig bizonyságot tesz e két történelmi vallás erejéről és arról ahogy igyekeztek megszilárdítani etnikai és vallási azonosságukat.

Művészeti téren, a bizánci, római, gótikus, reneszánsz, barokk, és az hozzánk közelebb lévő időben, szecesszion, újromán, újbizánci és modern stílusok létezése a térségben, bizonyítja az itt élő tarsadalom dinamikáját amelyik mindig gőgösen hangoztatta hogy lépést tart az időkkel. Az Érkenézen található kultikus építmények (XII – XIV-ik század), helybéli építészek alkotása, a nagyváradi Római - katólikus Püspökség román és gót stilusú katedrálisa (XII – XVI-ik század), a keresztszegi római kastélytorony, Hadriánus vára (XIII-ik század), Biharban a XII – XVI-ik században épített román és gótikus kegyhelyek (Kiskakucs, Érábrány, Tamásd, Pelbárthida, Telegd, Siter, Székelyhíd, stb.), a nagyváradi Vár, az erdélyi reneszánsz egyik fontos mérföldköve, de egy tágabb földrajzi térben is (XVI – XVII-ik század). Meg kell említeni a szegyesdi ortodox templomokat , ez egy Keletet jellemző apszissal tetőzik. a tinódi ortodox templomot (XVII-ik század), amely trikonikus terv alapú, mindkettő jellegzetes középkori román vallási építmény, a nagyváradi, belényesi, szalontai, élesdi, stb., úgy római-katólikus mind ortodox vagy református barokk kegyhelyeket (XVIII – XIX-ik század). A felsorolásból nem hiányozhatnak a közintézmények neoklasszikus és ekletikus stilusú épületei (XIX-ik század), a XX-ik század elejei szecessziós épületek, amelyek külön varázst biztosítanak Nagyvárad központjának, valamint más városokban is fellelhető szecessziós épületek, mint Szalonta, Élesd, Mihalyfalva, stb., a két világháború között épített újromán stilusú épületek – tanintézmények és polgári rendeltetésű épületek -, az ugyanabban az időszakban neobizánci stilusban épült templomok Nagyváradon, Belényesben, Élesden, Telkesd, Holod, stb., csak egy pár meggyőző példa a Nyugat és Kelet közötti dialogusról ebben a térségben, egy hosszú történelmi időszakban, és méltatják az ebből a dialógusból eredő történelmi műemlékeket.

A II-ik évezred folyamán Bihar a városaival, vásárhelyeivel és falvaival, egy olyan térség lett amelyben az itt élő közösségek egyrészt igyekeztek jellegzetes hagyományaikat megőrizni és tovább adni egyik generációtól a másiknak, másrészt igyekeztek lépést tartani nem csak a különböző korok kulturális – művészeti vívmányival, biztosítva ezáltal a fejlődés

esélyét. Így érték el hogy a XV-ik században itt létrjöjjön egy csillagászati megfigyelő és hogy Georg Puerbach fizikus a Nap- és holdfogyatkozások idejét a Tabulae Varadiensis név alatt ismerté vált táblázatok alapján állapítsa meg, ezek következményként kb. 200 évig a referenciameridián (nulladik hosszúsági vonal) Európában, a nagyváradi váron haladt át.

Mi több, Nagyvárad mint a közép- és dél-kelet európai humanizmus fontos várossa is ismerté vált, ez eggyes művelt római-katolikus püspököknek köszönhetően (Andrea Scolari, Zrednai Vitéz János, Thurzó Zsigmond stb.,); Nagyvárad előmozdította egy káptalani római-katolikus iskola megalapítását amely nagy hírnévre tett szert a térségben és ahol olyan neves emberek tanultak mint Oláh Miklós és Ianus Pannonius; abban az időkben amikor Erdély református fejedelmei uralták a várost lett felépítve a Vártadi Vár, az európai reneszánsz egyik fontos műemléke. Ezeknek a fejdelmeknek köszönhető az is hogy itt megalapult egy nyomda (1565), amely sok ideig működött, valamint egy humanista tudományegyetem is (XVII század).

Egyidejűleg, Biharban, a fából épült templom – figyelemre méltó az arányok harmóniája, a fargott díszítések és az jellegzetes ortodox belső festmények – jelképes lesz a románság számára. Figyelemre méltó a Jászvásáron, Bukarestben, Targovisteben, Brassóban, Szászvárosban, Gyulafehérváron, stb., nyomtatott régi román könyvek elterjedése, amely egy természetes jelenségé válik, és amely egyedi mértéket ér el a XVIII és a XIX-ik században, és az ősrégi eredetű román népi hagyományok folytatólagos gyakorlása, ezek mind hozzájárultak a nemzeti öntudat megszilárdításához.

A középkori Bihar vásárai fontos tényezői voltak egy dinamikus és változatos gazdaságikereskedelmi tevékenység kialakulásának. A nagyváradi évi vásár működése, ahova elértek az Európából, Azsiából, Keletről származó termékek, de a céhek tevékenysége is, motiválja a vidéki lakosságot abban hogy a fő tevékenységek mellet, mint a mezőgazdaság és a az állattenyésztés, kiegészítő gazdasági tevékenységeket fejleszenek ki. A belényesi, élesdi, szalontai, margitai, telegdi, cséfai, körösrévi stb., vásárok az időben fontos értékesítési piacok voltak, úgy a váradi céhek termékeinek, mint a bihari falusi szakosodott kézművesek termékeinek is, amelyek különösen az 1700as évek után nagy jelentőségre tesznek szert a belényes medencei románság körében is, amikor a kovácsok, fazekasok, fafeldolgozók, cserzők nagyon fel voltak értékelve elsősorban termékeik miatt.

A bihari és váradi emberi közösségek számára egyaránt, az 1692 és 1918 közötti időszak döntő jelentőségü volt a modernitás előremozdításában gazdasági, szociális, politikai, vallási, városrendészeti és kulturális-művészeti téren.

A bécsi udvar, az osztrák felvilágosodási áramlat alkalmazása által, igyekezett egy kielégítő életmódot megszilárdítani a midennapi életben és biztosítani minden a Habsburg Birodalomban élő nemzetiség számára egy hivatalos keretet amelyben kifejezhette a sajátos jogait.

A románok, makedonromán alkotóelemmel együtt, a magyarok, a németek, a zsidól, a szlovákok, a ruténok, aszerbek stb., az osztrák felvilágosodott uralkodóknak köszönhetően, komoly eredményeket értek el a magángazdasági kezdeményezésekben, a nemzeti individualitás kinyilvánításában, mindezek meghatározták a bihari és nagyváradi társadalom fokozatos áttérését a középkori gondolkodásmódról egy modern gondolkodásmódra, aminek köszönhetően teljesülhetett a nemzeti öntudat kifejlődésének esélye.

A XVIII-ik és a XIX-ik század nagy püspökei újból bevonták Váradot és Bihart azokba a tartományokba ahol a lelki- és nemzeti élet

dinamikus volt. Darabant Ignác, Vulcan Sámuel, görög-katolikus, Csáky Imre, Patachich Ádám, római-katolikusoknak, fontos szerepük volt ezen a téren, visszaállítva a könyv és az iskola jogait. Ugyanígy a nagyváradi ortodox Egyháztanács tagjai 1792-től kezdve küzdöttek saját iskoláért és a saját egyházuk tagjainak egyenjoguságáért. Kétségtelen, hogy az ortodox, görög-katolikus, az utóbbi a XVIII-ik század elején alakult meg, a római-katolikus, a református, a mozaik, egyházi személyek közbelépésevel, valamint azoknak a közbelépésével akik támogatták a felvilágosulás eszméit, lehettek azok románok, magyarok, vagy més nemzetiségüek – Petru Major, Gheorghe Sincai, Samuil Micu, Ioan Corneli, Ignatie darabant, Samuil Vulcan vagy Pray György, Katona István, Granoczy Antal, stb., - Biharban is sikerült elérni egy látványos ugrást a társadalmi, gazdasági, felekezeti, kulturális élet mechanizmusának modernizálása terén, és ezzel egyformán a helységek általános városodási fejlődésének nézetében. Ugyanakkor, egy eddig soha nem tapasztalt pezsgés figyelhető meg az általános, közép- és felsőfokú oktatás terén – például most alakul meg a Királyi Akadémia (1780), elsőre bölcsészet szakkal, és később jogi szakkal bővül (1788), 1828-ban pedig megalakul a belényesi görög-katolikus fiúgimnázium, amelynek fontos szerepe lesz nem csak a Biharban élő románok sorsának alakulásában. Az általános és közép- iskolákban az oktatási nyelv tanulók anyanyelve., és ahogy a magyar, német és román nyelvű könyvek nyomtatása megszokottá válik, a zenei élet pedig – ne felejtsük hogy Nagyváradon a római-katolikus katedrális énekkarát Michael Haydn és Ditter von Dittersdorf és vezényelték (XVIII-ik század) - szintén különösen felvirágzik.

A életmódnak számottevő befolyása volt, általában, az építészetre különösen, a városi és falusi helységek rendezésének programja, amely az egész Birodalomra vonatkozott. „A vonalhuzás” (1772 - 1774) érintette Bihar legtöbb vidéki helységét, lényeges változásokat vonva maga után az addigi hagyományos élőhelyekre vonatkozóan, amelyet szétszórt helységek, fa alapú épitmények uraltak, az utóbbi megszokott volt a hagyományos falvakban a közép- és modern korban is. Attól kezdve, mint ahogy ma is látható, a falvak a meglévő közlekedési útvonalak mentén keztek kiépülni. Egy másik hatása a vidék rendezésnek az új kegyhelyek építése volt, az illető századokban, (Nagybajom, Széltalló, Izsópallaga, Rény, Biharfenyves, Bottyán, Borostelek, Fonóháza stb.) a már meglévő vagy újjáépített kegyhelyek mellet. A románság esetében ezek festvényekkel lettek díszítve így több fatemplomot helybeli vagy a román fejedelemségekből jött román festők által, mint például David Zugravu Curtea de Arges -ból.

Ugyanakkor, Nagyvárad és a többi sikeres bihari vásárhely (Belényes, Szalonta, Élesd, Margita, Telegd, Cséke, Tenke, Körösrév, Mihályfalva), a XVIII-ik század és a XX-ik század első fele között, megvalósitják városrendészeti terveiket, kiépitve a modern helységközpontok körvonalait, új intézményes, társadalmi, kulturális épületekkel és lakóházakkal gazdagítva ezeket a helységeket. Ebben az időszakban, például, Nagyvárad véglegesíti a fő utca szerkezetét, amely különleges jellemvonásokat biztosítanak számára, a modernítási századokban alkalmazott műépítészeti stilusoknak köszönhetöen. Így például, 1700 és 1800 között a barokk stilus amelyet a katólikus ellenreform támogatott, általánossá válik az Újvárosban, amely a város új központja lesz, de Olasziban is, ez a városrész a Sebes Körös jobb partján terül el, Szent László Templom (római-katolikus), a Holdas Templom (ortodox), Szent Mik-

lós Templon (görög-katolikus) és az impozáns római-katólikus barokk stilusú Püspöki Palota, Bazilika és a Kanonok Sorából álló épületcsoport.

A XIX-ik század folyamán, a modern Nagyvárad urbanisztikai adottsága neoklasszikus és eklektikus stilusú épületekkel gazdagszik meg, XX század elején pedig bérházakkal és a Fekete Sas Palotával. A modernítás éveiben, a helybéliek a saját kulturájukat támogatták a kor kiemelkedő személyiségei által (Ioan Munteanu, Alexandru Cmeciu, Nicolae Oncu, Alexandru Roman, Emanuil Gojdu, Nicolae Jiga, vagy Arany János, Márki Sándor, Fómer Félóris, Bunyitay Vincze, Karácsonyi János stb.), a XIX – XX századváltó éveiben pedig Iosif Vulcan, a „Familia” folyóirat megalkotója, és Ady Endre, a Holnap folyóirat egyik kezdeményezője, példaképei lesznek a nemzeti hovatartozásnak és a kulturális együttműködésnek, a nyelvhasználatot és az oktatást korlátozó törvények ellenére is.

Biharban a modernítás az áttérést is jelent a gyári alapú ipar felé, a XIX-ik század második felében, még akkor is ha továbbra is sok kisiparos van, de jelenti még a moder kommunikációs eszközök fokozatos bevezetését is (vasutak, posta, telegraf, telefon), a közszolgálati (kórházak), közbiztonsági (rendőrség, tűzoltóság) rendszerek fejlődését is. Számos társulat, társaság és jótékonysági, kulturális, társadalmi alapítvány szerveződik, amelyek vagy a saját nemzeti érdekeket vagy a közösség érdekeit képviselik.

Nem kevésbé igaz hogy a már felsorolt változások egy olyan korban történtek amelyikben a Birodalom nemzetei már a XVIII-ik század vége felé nyilvánosságra hozzák programadó dokumtumaikat, mint a románok Supplex Libellus Valachorum-ja, amelyben felhívják a figyelmet olyan érvekre, melyek majd reményeket keltenek a nemzeti érdekeik beteljesülésére; amikor lefolytak a 1848-1849-es forradalmak, ezek eltérő célokat követtek az erdélyi románok és magyarok esetében, amikor felerősödtek a nemzeti mozgalmak a nemrég megalakult Osztrák-Magyar Monarchiában (1867), ezek a mozgalmak vita tárgyává tették a Közép Európában létező határokat is.

Az első világháború vége után új államok jelennek meg: a Román Királyság, Cseszlokvákia, a Szerb Királyság stb., ezek között az első a Román Királyság 1818 december 1-jén, Gyulafehérváron, ezen az eseményen a bihari románok is részt vettek, mégpedig a legnagyobb számú küldöttséggel. 1919 április 20-tól, amikor a román királyi hadsereg Traian Mosoiu tábornok vezetése alatt bevonult Nagyváradra, a Biharban élő románok, magyarok, zsidók, szlovákok, németek, szerbek, ruténok, rromák stb., alanyai lesznek a Román Királyságba való beilleszkedési folyamatnak, politikai, társadalmi, vallási, gazdasági, pénzügyi, ipari, mezőgazdasági, városrendészeti és kulturáli-művészeti szinten. Ugyanakkor, újból létrehozzák Bihar Ortodox Püspökségét, századokon át tartó várakozás után, megszervezik Bihar görög-katolikus Püspökségét, Nagyvárad római-katolikus Püspökségét, Királyerdő református Püspökségét, a Baptista román és magyar Egyházat, de megjelenik a pünkösdista egyház is, így Nagyvárad és Bihar megerősődik mint a többfelekezeti model státuszát, amely ma is érvényben van.

Köztudott hogy a két világháború között mindegyik Biharban élő etnikai csoport folytatta normális életmódját az új határok között. Úgy a románok, mint a velük együttélők, arra törekedtek hogy hagyományaikat elősegítsék különböző egyesületek, folyóiratok révén, amelyeknek a programjai ezt előírták, másrészt, ennek érdekében önnálló nem csak állami intézményeket szerveztek, színházi szinten is,

ezeknek köszönhetően román és magyar nyelvű előadásokat tartottak, zenei téren – a nagy George Enescu koncertjeit többször megrendezték Nagyváradon – valamint a múzeumok szervezésével, ezen a téren ragaszkodtak az etnográfiai hagyományok fejlesztéséhez, de nem kevésbé a művészeti tárlatok szervezésével, amelyeken román és magyar nagyváradi, belényesi,stb., plasztikai művészek vett részt.

Nem kevésbé fontos hogy fenntartották a Jogi Egyetemet (egészen 1936-ig), amikor Kolozsvárra helyezték át, másfél évszázados nagyváradi működés után. Természetes, ezeknk a kitűzött feladatoknak a megvalósításában sok bihari kulturális személyiség közreműködött (Teodor Nes, George Bacaloglu, Nicolae Firu, Francisc Hubic, M.G. Samarineanu, George A. Petre, Petru E. Papp, Constantin Pavel, Angela Selegian-Buteanu, Vioara Ignat Ciordaş, Ioan Buşiţia, Niculiţă Papp, Nicolae Irimie, Fehér Dezső, Tabéry Géza, Andrássy Ede, Réte Sándor, Király József, Török Gyula, Székely Ármin, Faragó Dezső, Macalik Alfréd, Tibor Ernő, Balogh István, Leon Alex, Román Páll stb.), akik ebben a térségben egy példamutató pezsgő spirituális légkört honosítottak meg.

A két vilagháború közötti időszak végén, amikor kiéleződtek azok a politikai ellentétek amelyek a második világháború kitőréséhez vezettek, megtörtént a második bécsi Döntés (1940 augusztus 30), melynek következtében Bihar kettőbe lett osztva, egy részt a Magyar Királysághoz csatoltak, beleértve Nagyváradot is. A Romániában maradt rész Belényes központtal, ahonnan a román állam érdekeit védték. Az elcsatolt területeken olyan 4 év következett amely drámaian rányomta bélyegét a civil társadalom egy részére, a románokra és a zsidókra, az utóbbiakat tetemes számban deportálták és sokan közülük életüket vesztették a náci haláltáborokban.

1944 október 12-től Bihar megint kiegészült, a román és szovjet hadseregek győzelmes offenzívájának köszönhetően. A elkövetkező évekek jellemezte a kommunisták képviselőinek beszivbárgása az ország vezető szerveibe, akik megrendezték 1947 december 30-án I Mihály király erőszakos lemondását a trónról. Bihar megye, várossaival (Nagyvárad, Szalonta, Margita, Belényes, Dr. Petru GrozaStei, Nucet, Vaskoh) és a 488 vidéki telpülés (86 község és 362 falú), illetve az itt élő emberek megismerhették mit jelentett a mindennapi élet, a gazdasági, társadalmi, politikai, vallási, kulturális élet ellenőrzése az egypárt rendszer által, valamint azt is hogy mit jelentett az értékek hierarchiájának érvénytelenítése.

Az 1989 december 22-én kitört forradalom véget vetett egy olyan korszaknak amely ellenséges volt az emberekkel és az alapvető emberi jogokkal szemben. Az addig gúzsbakötött belső energiák felszabadulása, lett az alapja a magán kezdeményezésnek és számos alkotó személyiség tevékenységének az élet minden területén. Figyelemre méltó, a nagyváradi Pedagogikus Liceum fejlődése, amelyből 1989 után alakult meg a Nagyvárad Egyetem, de több más kulturális intézmény fejlődése is melyeknek a tevékenysége felélénkült.

Bár, a hosszú átmeneti időszak sok bizonytalanságot kelt Biharszerte is, az itteni társadalom minden szintjén, mégis a kriziseket átvészelte, és sikerült megőrizni a társadalmi békét a térségben. Egyebként, a többfelekezetű és multikulturális Bihar már bizonyította, az összes itt élő nemzetiségek által, milyen fontos úgy élni hogy tiszteld a másikat és milyen fontos hogy tiszteld történelmedet, jelenedet, de ugyanakkor tiszteld a másokét és a közös történelmet is.

Dr. Aurel CHIRIAC 9

10

Abram

75

Abrămuţ

76

Boiu

101

Adoni

153

Borod

84

Albeşti

133

Borozel

84

Albiş

89

Borş

85

Aleşd

54

Borşa

138

Almaşu Mare

80

Borumlaca

148

Almaşu Mic (Balc)

80

Borz

151

Almaşu Mic (Sârbi)

146

Botean

118

Alparea

127

Bratca

86

Ant

79

Brădet

91

Brăteşti

133

Apateu

125

Arpăşel

81

Briheni

122

Aştileu

77

Brusturi

87

Ateaş

96

Brusturi (Finiş)

112

Auşeu

78

Bucium

97

Avram Iancu

79

Bucuroaia

103

Balc

80

Budeşti

133

Batăr

81

Budoi

132

Băile Felix

144

Budureasa

88

Băiţa

60

Buduslău

89

Băiţa Plai

60

Bulz

90

Bălaia

157

Bunteşti

91

Băleni

119

Burda

88

Bălnaca

152

Burzuc

146

Bălnaca-Groşi

152

Butani

124

Bâlc

104

Cacuciu Nou

124

Cacuciu Vechi

78

Beiuş

56

Beiuşele

105

Cadea

64

Belejeni

110

Calea Mare

120

Belfir

158

Cărăsău

102

Berechiu

143

Cauaceu

82

Betfia

144

Căbeşti

92

Beznea

86

Călacea

126

Bicaci

113

Călăţani

157

Bicăcel

120

Călăţea

77

Biharia

82

Călugări

94

Birtin

162

Căpâlna

93

Bistra

132

Cărăndeni

120

Bogei

156

Cărănzel

120

Boianu Mare

83

Cărpinet

94

Index

Căuaşd

160

Corboaia

83

Câmp

70

Cordău

144

Câmp-Moţi

70

Cornişeşti

109

Câmpani

95

Corniţel

84

Câmpani de Pomezeu

131

Coşdeni

131

Cefa

96

Cotiglet

97

Ceica

97

Crânceşti

109

Ceişoara

97

Crestur

76

Cenaloş

142

Cresuia

105

Cetariu

98

Criştioru de Jos

104

Cetea

84

Criştioru de Sus

104

Cherechiu

99

Cubulcut

64

Cheresig

159

Cucuceni

135

Cheriu

127

Cuieşd

87

Cheşa

102

Curăţele

105

Cheşereu

99

Curtuişeni

106

Cheţ

58

Cusuiuş

119

Chijic

103

Cuzap

132

Chioag

146

Damiş

86

Chiraleu

100

Delani

56

Chiribiş

156

Derna

107

Chistag

77

Dernişoara

107

Chişcău

129

Dicăneşti

111

Chişirid

125

Dijir

75

Chişlaz

100

Diosig

108

Cihei

144

Dobreşti

109

Ciocaia

64

Dobricioneşti

124

Ciuhoi

142

Dolea

148

Ciuleşti

147

Drăgăneşti

110

Ciumeghiu

101

Drăgeşti

111

Ciutelec

156

Drăgoteni

134

Cociuba Mare

102

Dumbrava

116

Cociuba Mică

129

Dumbrăvani

91

Codru

151

Dumbrăviţa

116

Codrişoru

78

Dumbrăviţa de Codru

151

Cohani

75

Duşeşti

97

Coleşti

70

Fânaţe

95

Copăcel

103

Făncica

76

Copăceni

141

Fâşca

164

Corbeşti

97

Fegernic

146

11

Index

12

Fegernicu Nou

146

Felcheriu

127

Feneriş

130

Ferice

91

Finiş

112

Fiziş

112

Fogaş

148

Fonău

117

Forău

162

Forosig

116

Fughiu

127

Galoşpetreu

153

Gălăşeni

124

Gepiş

120

Gepiu

113

Gheghie

78

Ghenetea

58

Ghida

80

Ghighişeni

135

Ghiorac

101

Ginta

93

Girişu de Criş

114

Girişu Negru

158

Giuleşti

129

Goila

92

Grădinari

110

Groşi

78

Gruilung

120

Gurani

129

Gurbediu

158

Gurbeşti (Căbeşti)

92

Gurbeşti (Spinuş)

147

Haieu

144

Hăuceşti

100

Hârseşti

95

Hidiş

131

Hidişel

109

Hidişelu de Jos

115

Hidişelu de Sus

115

Hinchiriş

119

Păuleşti

87

58

Păuşa

125

75

Peştere

77

123

Peştiş

54

Măgeşti

124

Petid

102

161

Măgura

129

Petrani

130

Hotărel

122

Mărţihaz

123

Petreasa

134

Husasău de Criş

118

Meziad

134

Petreu

76

Husasău de Tinca

117

Mierag

155

Petrileni

135

Huta

83

Mierlău

115

Picleu

87

Huta Voivozi

150

Miersig

117

Pietroasa

129

Ianca

108

Mihai Bravu

137

Pociovelişte

105

Ianoşda

123

Miheleu

120

Pocluşa de Barcău

100

Inand

96

Mişca

100

Pocluşa de Beiuş

151

Inceşti

97

Mizieş

110

Pocola

130

Ineu

118

Moteşti

129

Poiana Cornetu

77

Ioaniş

112

Munteni

90

Poiana (Criştioru de Jos)

104

Iteu

75

Nădar

147

Poiana Tăşad

103

Iteu Nou

75

Nimăieşti

105

Poiana (Tăuteu)

156

Izbuc

94

Niuved

154

Poienii de Jos

91

Izvoarele

165

Nojorid

125

Poienii de Sus

91

Josani (Căbeşti)

92

Nucet

60

Poieţari

130

Josani (Măgeşti)

124

Ogeşti

141

Pomezeu

131

Lacu Sărat

131

Olcea

126

Ponoară

86

Lazuri

136

Olosig

64

Popeşti

132

Lazuri de Beiuş

119

Oradea

29

Poşoloaca

157 163

Hodiş

117

Lupoaia

116

Hodişel

126

Marghita

Hodoş

140

Margine

Holod

116

Mădăras

Homorog

123

Hotar

Lăzăreni

120

Ortiteag

124

Prisaca

Leheceni

94

Orvişele

87

Răbăgani

133

Leleşti

91

Oşand

117

Răcaş

109

Leş

125

Oşorhei

127

Râpa

158

Livada Beiuşului

110

Otomani

139

Reghea

165

Livada de Bihor

125

Paleu

128

Remetea

134

Loranta

87

Palota

145

Remeţi

90

Lorău

86

Parhida

154

Rieni

135 141

Lugaşu de Jos

121

Păcăleşti

110

Rogoz

Lugaşu de Sus

121

Pădurea Neagră

54

Rohani

93

Lunca

122

Pădureni

164

Roit

143

Luncasprie

109

Păgaia

83

Rontău

144

78

Păntăşeşti

110

Roşia

136

Luncşoara

Index

Roşiori

137

Sântion

85

Talpoş

81

Vaida

137

Rotăreşti

141

Sârbeşti

122

Tarcea

153

Valea Cerului

148

Rugea

83

Sârbi

146

Tămaşda

79

Valea Crişului

86

Saca

88

Sebiş

110

Tămăşeu

154

Valea de Jos

135

Sacalasău

107

Secătura

86

Tărcaia

155

Valea de Sus

95

Sacalasăul Nou

107

Seghişte

122

Tărcăiţa

155

Valea lui Mihai

68 116

Salonta

64

Sighiştel

95

Târguşor

99

Valea Mare de Codru

Santăul Mare

85

Sfârnaş

142

Tărian

114

Valea Mare de Criş

84

Santăul Mic

85

Sitani

131

Tăşad

111

Valea Târnei

150

Sarcău

146

Sititelec

117

Tăut

81

Varasău

87 132

Satu Barbă

75

Socet

150

Tăutelec

98

Varviz

Satu Nou

154

Sohodol

92

Tăuteu

156

Vaşcău

70

Săbolciu

138

Spinuş

147

Teleac

88

Vălani de Pomezeu

131

Săcădat

138

Spinuş de Pomezeu

131

Telechiu

161

Vălanii de Beiuş

161

Săcuieni

64

Stracoş

111

Tileagd

157

Vărăşeni

133

Sălacea

139

Stânceşti

91

Tilecuş

157

Vărzari

132

Sălard

140

Subpiatră

161

Tinăud

54

Vărzarii de Jos

70

Tinca

158

Vărzarii de Sus

70

Săldăbagiu de Barcău

80

Sudrigiu

135

Săldăbagiu de Munte

128

Suplacu de Barcău

148

Toboliu

159

Văşad

106

Săldăbagiu Mic

93

Suplacu de Tinca

93

Tomnatic

163

Vâlcele

148

Sălişte

147

Surduc

103

Topa de Criş

163

Vârciorog

164

Sălişte de Beiuş

88

Surducel

164

Topa de Jos

109

Viişoara

165

Sălişte de Pomezeu

133

Şauaieu

125

Topa de Sus

109

Vintere

116

Sălişte de Vaşcău

104

Şerani

84

Topeşti

111

Voivozi (Popeşti)

132

Sărand

103

Şerghiş

164

Totoreni

155

Voivozi (Şimian)

149

Sărsig

100

Şilindru

149

Tria

107

Zăvoiu

141

Săucani

Zece Hotare

152

133

Şimian

149

Tulca

160

Săud

91

Şinteu

150

Ţeţchea

161

Sâmbăta

141

Şişterea

98

Ţigăneştii de Beiuş

110

Sâniob

101

Şoimi

151

Ţigăneştii de Criş

87

Sânlazăr

100

Şoimuş

134

Ucuriş

126

Sânicolau de Beiuş

151

Ştei

66

Uileacu de Beiuş

162

Sânnicolau de Munte

64

Şuiug

75

Uileacu de Criş

157

Sânicolau Român

143

Şumugiu

115

Uileacu de Munte

128

Sânmartin

144

Şuncuiş

112

Ursad

151

Sânmartin de Beiuş

130

Şuncuiuş

152

Urseşti

122

Sântandrei

145

Şuştiu

122

Urvind

121

Sântelec

115

Şuşturogi

98

Urviş de Beiuş

151

Sântimreu

140

Talpe

110

Vadu Crişului

163

13

ORADEA ORADEA CITY N A G Y V Á R A D

1600-1919 / 1940-1944

1920-1940

1965-1989

1990-

Oradea www.oradea.ro Atestare documentară 1113 episcopus Waradiensis

Municipiul Oradea este reşedinţa judeţului Bihor şi este unul din cele mai semnificative centre economice, sociale şi culturale din nord-vestul României.

Număr de locuitori: 221.861* Scurt istoric: Arealul orădean a fost, prin poziţia sa geografică de excepţie, un loc propice locuirii încă din perioada neolitică. Cercetările arheologice desfăşurate de-a lungul anilor au delimitat aşezări aparţinând acestei perioade, dar şi epocii bronzului, a primei vârste a fierului la Oradea “Salca”, “Parcul Petőfi” şi Oradea “Sere”. Este demn de amintit, funcţionarea pe Dealul Viilor a unei fortificaţii dacice, dezafectată în momentul cuceririi Daciei de către oştile romane.

Piese arheologice de excepţie, provenind din amintitele aşezări, stau astăzi la loc de cinste între colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor.

Evul de mijloc este marcat de stabilirea la Oradea a unei episcopii romano-catolice, în anul 1092, moment de debut şi al primei cetăţi medievale din localitate, ridicată prin strădania regelui Ladislau I. Toponimul Oradea (Varadinum) a fost atestat documentar în anul 1113, când a fost pomenit, într-o diplomă a abaţiei de Zobor şi primul episcope local, Syxtus alături de Saul, primul comite de Bihor atestat în regiune. O mănăstire purtând hramul Sfintei Fecioare Maria a înnobilat austera cetate ridicată aici de pomenitul rege. Unul dintre cele mai dramatice momente din lunga istorie a oraşului de pe Crişul Repede a fost marcat de marea invazie tătară din anul 1241, primăvara acelui an marcând în fapt distrugerea completă a oraşului dar şi a cetăţii. Călugărul Rogerius, peregrin prin părţile transilvane în acel moment, ne-a lăsat prin a sa Carmen Miserabile, una dintre cele mai veridice descrieri a tragediei care a marcat Oradea în amintitul an. În ciuda distrugerilor oraşul şi-a revenit rapid, secolul al XV-lea marcând, prin activitatea câtorva episcopi, dintre care s-a remarcat umanistul Andrea Scolari, perioada sa de glorie. O nouă cetate, dar mai ales o nouă catedrală ridicată în stil gotic, au transformat oraşul în loc de pelerinaj, mulţimile închinându-se la moaştele Sfântului Ladislau, ocrotitorul urbei, care avea o capelă aparte în catedrală. Miniaturile care apar pe Cronica Pictată de la Viena ne arată monumentul, cu un fronton impozant, străjuit de două turnuri, alături de detalii legate de momentele construcţiei. Un amănunt interesant, dar care mărturiseşte importanţa oraşului, este legat de persoana astronomului Georg Peuerbach care la mijlocul veacului al XV-lea a socotit că meridianul zero trecea tocmai pe la Oradea. În cetate a funcţionat în acel timp şi un observator astronomic, de unde erau calculate eclipsele solare şi de Lună.

Mijlocul secolului al XVI-lea a reprezentat pentru Creştinătate o mare încercare în confruntarea cu Semiluna. Nici oraşul Oradea nu a făcut excepţie de la acest efort, dovadă fiind asediul din vara anului 1598, când oştile otomane au fost respinse de la porţile cetăţii.

Acesta este momentul în care principii ardeleni hotărăsc redefinirea fortificaţiei orădene după modelul italian bastionar, cel mai bun, din punct de vedere strategic pentru acele vremuri. Lucrările au fost demarcate de către Ioan Sigismund, principele Ardealului, cu sprijinul material al întregii ţări. În final, rodul acestor eforturi s-a materializat într-una dintre cele mai mari fortificaţii din centrul Europei, care a rezistat cu succes înfruntărilor vremii. Cetatea Oradiei dispunea de un ansamblu de cinci bastioane unghiulare care acopereau toate direcţiile de foc ale artileriei de asediu, ajutată de un şanţ inundat în scopul contracarării oricărui atac al infanteriei inamice.

Cele două mari asedii, cel turcesc, soldat cu ocuparea cetăţii în 1660, respectiv ocupaţia habsburgică începută în 1692, au marcat profund realităţile de ordin etnic, confesional şi social ale urbei. Perioada de pace care urmează va aduce în peisajul orădean un aflux de populaţie activă, atât în plan economic, cât şi în plan spiritual, fenomen care îşi va pune amprenta în plan urbanistic printr-o serie de clădiri monumentale: Palatul Baroc, Catedrala RomanoCatolică, Claustrul Ursulinelor, Ansamblul Mănăstirii Mizericordienilor, Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae, Biserica cu Lună, Palatul Episcopiei Greco-Catolice şi altele. În plan economic, secolul al XIX-lea aduce cu sine un progres susţinut de avântul tehnologic, care în Oradea se va contura prin reţeaua de transport în comun, electrificarea stradală, alimentarea cu apă potabilă şi canalizare, dotări care vor deservi ansamblurile monumentale noi construite: Clădirea Primăriei Oradiei Mari, Complexul “Vulturul Negru”, Teatrul de Stat, Cafeneaua “Astoria”, Hotelul “Transilvania”, Palatul de Justiţie, Gara Centrală etc. Populaţia oraşului număra în acel moment peste 70 mii de locuitori, români, maghiari, evrei, nemţi şi slovaci, care puneau umărul deopotrivă la prosperitatea urbei de pe Crişul Repede.

Primul Război Mondial aduce cu sine schimbări majore de ordin politic, teritorial şi naţional. Oraşul începe să înregistreze un aflux de populaţie românească venită din lumea rurală, alături de intelectualitatea naţională şcolită la Colegiul Premonstratens (Colegiul Naţional “M. Eminescu”), la Liceul Regal-Real (Colegiul Naţional “E. Gojdu”) şi Academia Tereziană de Drept. Cultura românească, alături de cea maghiară, dar şi a lumii evreilor va înregistra un vector ascendent până în momentul Dictatului de la Viena, eveniment în urma căruia oraşul, ca şi partea de nord a judeţului vor fi supuse unui nemilos proces de epurare etnică, soldat cu expulzări în masă (1940-1944).

Prima jumătate a anului 1945 va conduce la reinstaurarea administraţiei româneşti, iar după mai puţin de trei ani la cea comunistă, de import, prin care toate valorile autohtone au fost înlocuite cu cele marxist-leniniste. Acum oraşul va beneficia de ridicarea unor cartiere de blocuri de locuinţe standardidizate, acele cuburi bine cunoscute, fără personalitate şi fără pic de stil, iar viaţa cultu-

rală şi spirituală vor fi supuse ideologiei socialiste.

După 22 decembrie 1989, redobândirea dreptului la liberă exprimare aduce cu sine apariţia unor noi construcţii moderne, dezvoltarea vieţii culturale şi spirituale care va ţine cont de respectul faţă de celălalt, într-un municipiu multietnic şi multiconfesional.

16

*Institutului Naţional de Statistică (noiembrie 2017)

cca. 1903