Veterinarul 30 31_SUMAR

știință și practică

nr. 30-31 * anul VII * 2017

Special Animale exotice

Succesul... cu Dr. Willi Glaser

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

Cuprins

Veterinar de SUCCES 66

Succesul: ...o viață salvată

special animale animale exotice de companie

animale de rentă

Bolile cardiace la dihor

10

Hernia perineală

26

Bolile metabolice la vaci în perioada periparturientă

46

Papagalul african gri, un pacient exotic

14

Rotirea capului la iepuri

30

Boli bacteriene de piele la bovine: foliculita și furunculoza

52

5 Urgențe comune la reptile

18

Patologia cutanată indusă de stările de hipersensibilitate

36

Anestezia locală pentru intervenții oculare la rumegătoare

54

Protocolul de anestezie pentru Chinchilla

22

Colangita felină

40

Protocolul de anestezie la arici

17

5 Ponturi pentru colectarea sângelui pentru diagnostic

44

„O revistă indepententă, non-profit, liberi să informăm și să inovăm fără compromisuri.

Pasiunea noastră: medicii veterinari români și minunata lor profesie.“

Veterinarul Adresă corespondență: OP 8 CP 1733 Iași Office: 0733 969 091 Fax: 0332 819 688 Email: office@veterinarul.ro Web: www.veterinarul.ro www.plus.veterinarul.ro Director Executiv: Iulia Crețu DTP: Bogdan Gavril Distribuție și abonamente: Radu Andrei Crețu Ana Maria Crețu

Editorii Veterinarul: Dr. Monica Niță Dr. Ștefan Alexandru

Editorii contributori: Dr. Lautențiu Leica Dr. Septimiu Borbil Dr. Ilie Gheorghiță Dr. Ștefan Bogdan Dr. Radu Ciprian

Fondator: Dr. Iulian Vieru ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Euroveterinarian

EDITORIAL Ce părere aveți despre o reglementare mai strictă a profesiei de veterinar?

Sună ciudat nu?

Poate veți spune: „Nu e reglementată destul? Și așa e prea mult”. În această “minunată” țară, care ne consumă zilnic ca o lumânare în plină atmosferă de oxigen este că, reglemenDr. IulIan vIeru tările se fac, parcă pentru alții. Nu pentru locuitorii ei, adică nu pentru noi cei de aici. Și când spun noi nu mă refer la „noi” cei care suportăm ce au reglementat alții ci toți de „noi”, inclusiv cei care au reglementat. Imediat după ce s-a „emanat” o lege sau o reglementare se constată că ori nu e aplicabilă, ori nu are nici un efect ori îi afectează și pe „ei“ în mare măsură. Și atunci trebuie o nouă, o alta. Și tot așa din reglementare în reglementare până la înmormântare.

Peste toată povestea nemuritoare avem și o mare problemă, Parlamentul European. Ca un frate grijuliu ce s-a gândit el, Parlamentul? Să reglementăm mai bine profesiile liberale. Astfel că fără să știți, la data de 28 decembrie 2006 a intrat în vigoare Directiva 2006/123/CE privind serviciile pe Piaţa Internă („Directiva Servicii”).

Preocupați de #rezistența zilnică în această junglă am uitat să ne mai uităm și dincolo de orizont să vedem dacă cerul este roșu și cu fum sau este albastru și liniștit.

Păi să vă spun ce ați pierdut. Data de 28 decembrie 2006, a reprezentat începutul perioadei de 3 ani pentru punerea în aplicare a Directivei, ceea ce presupune transpunerea acesteia în legislaţia naţională până la data de 27 decembrie 2009, dată la care România, ca stat membru, trebuia să poată garanta aplicarea corespunzătoare a tuturor dispoziţiilor acestui act comunitar. Obiectivul Directivei este liberalizarea pieţei serviciilor în Uniunea Europeană, prin stabilirea unui cadru juridic care să elimine obstacolele în calea liberei circulaţii a serviciilor şi a libertăţii de stabilire a furnizorilor de servicii între statele membre ale UE. Unii ar spune „și ce dacă, pe noi nu ne afectează” sau mai rău „adică medicii veterinari români vor putea practica nestingheriți oriunde în spațiul european” (în visele noastre).

Un lucru însă este cert. Nu suntem pe deplin conștienți de problemele care sunt gene-

4 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

rate de o astfel de Directivă. Să o analizăm doar așa un pic, de suprafață. Nu se va duce niodată un medic veterinar german să vaccineze găini la Cioca Boca (sat real în județul Iași). Dar cu siguranță poate să ofere servicii către fermele potente financiar luând astfel o importantă sursă de venituri pentru un medic autohton.

Orașele mici nu se pot aștepta la o invazie de cabinete din partea austriecilor sau francezilor.

Dar Bucureștiul, Timișoara, Clujul, etc nu sunt de loc de neglijat dacă un medic polonez sau ungur are de gând să se extindă. Românilor le vor rămâne cu siguranță doar firmiturile, de genul: vaccinatul găinilor la Cioca Boca.

Dar aceasta nu e „bomboana de pe colivă”.

Federația Veternarilor Europeni a luat atitudine. Aici e adevărata provocare. FVE impune la nivelul Europei adoptarea unor principii, de altfel foarte bune, dar practic imposibile pentru sistemul veterinar autohton. Astfel că în domeniul veterinar aceste servicii vor fi reglementate suplimentar prin limitarea accesului la a profesa doar a celor care sunt calificați corespunzător, care respectă standarde reglementate privind comportamentul și practica și aplică reguli de buna practică veterinară. Și vă spun sigur că aceste reglementări nu se referă la ceea ce vă imaginați. Sunt mult mai drastice și mai periculoase. Doar un singur exemplu înspăimântător: FVE a acreditat conform standardelor sale o singură facultate de medicină veterinară din România, fără condiții suplimentare. Ce poate însemna asta în acest context al „persoanelor calificate”?

Practica veterinară în #Românica este un haos organizat. Astfel, viitorul medicinii veterinare nu este nici măcar gri. Puteți fi liniștiți că nu va dispărea sistemul, nu se va schimba radical nimic. Totul va ramâne la fel. Cu medici veterinari la limita sărăciei, cu dotări doar pentru a supraviețui, cu concesiuni controlate pe șpăgi, cu bani de la stat aruncați în vaccinări inutile, cu fermieri și proprietari de animele nemulțumiți și tot așa. Totul fără nici o speranță. La aceasta se mai adaugă și faptul că, după liberalizarea pieței serviciilor, crema afacerilor veterinare va fi luată tot de cei potenți și care vor veni ca investitori strategici de prin Polonia, Ungaria Slovacia sau de prin alte astfel de cotloane ale Europei, că nemții nu vin ei la noi.

Sau poate mă înșel și medicii veterinari vor conștientiza rolul și importanța implicării lor în politicile veterinare și vor schimba ceva în tot acest amalgam de balcanism mediocru de pe piața serviciilor veterinare. #Rezist să cred că va fi mai bine.

relații publice & comunicare

etapele publicității pe Facebook Când te pregătești să folosești instrumentele oferite de Facebook, folosește ghidul de mai jos pentru a-ți face o idee generală despre ce presupune procesul de publicitate pe Facebook de la început și până la sfârșit.

Reclama trece printr-un proces de revizuire din partea echipei Reclame Facebook pentru a fi aprobată. De regulă revizuirea durează aproximativ 15 minute, dar nu te îngrijora dacă nu primești un răspuns în acest interval de timp. De îndată ce reclama va fi revizuită, vei fi notificat pe contul tău de Facebook despre răspunsul Facebook-ului și motivul pentru care reclama a fost respinsă, în cazul în care s-a întâmplat acest lucru.

Dacă este aprobată, reclama rulează și se încearcă livrarea sa către audiența pe care ai ales-o. Odată ce reclama începe să se livreze, bugetul stabilit va începe să se consume.

Măsori rezultatele în „Statisticile Paginii” în Pagina ta și/sau în Administrare reclame. Toate reclamele pot fi vizualizate în „Administrare reclame”, indiferent dacă ai creat reclame din Pagină, în instrumentul de creare a reclamelor sau în Power Editor.

Poți alege să editezi imaginea, textul, audiența sau bugetul reclamei și așa mai departe. Unii promotori pot face acest lucru în cazul în care reclamele lor nu înregistrează livrarea dorită.

Editările pe care le faci în reclamă vor trece prin alt proces de revizuire.

Poți opri oricând reclama.

Bine de reținut: 1. Poți promova pe Facebook Pagina cabinetului, pagina web a cabinetului, servicii sau articole pe care le ai publicate pe website-ul tău, postări pe care le publici direct pe Facebook, promoții pe care le ai în cabinet la servicii sau la produsele pe care le vinzi în petshop/farmacie. Atenție la vânzarea de medicamente pe internet. Deși legislația e oarecum obscură în ceea ce privește metodele de depistare a celor ce fac comerț de medicamente supuse unui regim special pe internet, parcă totuși nu ți-ai dori să afli că cineva, te-a raportat la Colegiul Medicilor Veterinari din acest motiv.

2. Promovează-ți afacerea pe Facebook în mod inteligent. Nu investi sume mari de bani în promovarea unor articole de pe website-ul tău, dacă acele ar-

ticole nu conțin informații despre servicii pe care le oferi în cabinet și care te diferențiază pe tine de ceilalți. Oferă acea informație care să facă clientul să te aleagă pe tine în detrimentul altcuiva.

3. Nu oferi prețuri de dumping în promoții pe Facebook dacă nu le poți susține.

Te poți trezi că vei fi asaltat de cereri cărora nu le vei putea face față - de exemplu castrări sau sterilizări gratuite pentru câini comunitari - iar comentariile negative îți vor face mai mul rău imaginii, decât bine.

Există o vorbă care spune că „o faptă bună nu trece niciodată nepedepsită”. Nu fi tu cel care demonstrează zicala.

4. Atunci când folosești Facebook-ul pentru a oferi informații despre cabinetul tău, include în descrierea paginii serviciile, programul, adresa, numărul de telefon fix și mobil, dacă iei cazuri în urgențe sau nu și încearcă să fii transparent în privința prețurilor la servicii. N-ai vrea să te trezești că ai pe pagina de Facebook un preț, în cabinet unul cu 30% mai mare și reclamațiile curg gârlă pe pagina ta de Facebook.

5. O minciună are întotdeauna picioare scurte. Laudă-te cu cazurile reu-

șite, fă-ți reclamă alături de câinii, pisicile, animalele din ferma, pe care o supraveghezi. Cea mai simplă și la îndemână metodă de comunicare pe internet este sinceritatea. Nu dă niciodată greș.

6. Pentru a-ți da seama dacă reclama pe Facebook a funcționat sau nu, platforma îți pune la dispoziție câteva instrumente de măsurare a succesului fiecărei campanii.

Vei vedea exact ce obții pentru banii cheltuiți. Trebuie să ai în vedere următoarele lucruri: ca să ai succesul pe care îl dorești, acesta trebuie să fie cuantificabil: definește ce înseamnă succes pentru tine și apoi construiește reclama în jurul conceptului. Trebuie să te adresezi persoanelor potrivite, să cheltui suficienți bani ca să ajungi la un număr semnificativ din acestea și să oferi ceea ce este cerut de către clienți.

IulIa Crețu 5

ediția 30-31 anul 2017

promovăm experiența practicienilor români

Veterinari pentru Veterinari

Editorii Veterinarul mulțumirile și aprecierile noastre contribuției aduse științei și practicii medicale veterinare românești

Dr. laurenȚiu leica

Dr. septimiu BorBil

Dr. ilie GheorGhiȚă

medic veterinar

medic veterinar

medic veterinar

Dr. Monica niȚă

Dr. Ștefan alexanDru

Dr. Ștefan BogDan

medic veterinar editor Veterinarul

medic veterinar editor Veterinarul

medic veterinar editor Veterinarul

DIRECTORUL VETERINAR )

Disponibil ,si pe Mobil sau Tableta, îl puteti , accesa gratuit pe www.director.veterinarul.ro

Microbiomul din fecalele de câine sugerează existenţa bolii intestinale inflamatorii La câine a fost identificat un tipar al microorganismelor care indică prezenţa inflamaţiei intestinale. Cu o acurateţe de peste 90%, echipa de specialişti a folosit aceste informaţii pentru a depista ce câini sunt afectaţi de boala intestinală inflamatorie. Totuşi, această echipă a determinat şi faptul că microflora intestinală a câinilor şi oamenilor nu se aseamănă îndeajuns încât să poată permite utilizarea câinilor pentru teste ce privesc analizarea acestei boli la om.

Microbiomul nostru intestinal – varietatea de microorganisme ce trăieşte în intestinele noastre – poate juca un rol important în apariţia bolii intestinale inflamatorii (BII). Deoarece câinii pot suferi, de asemenea, de BII, cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii San Diego din California au analizat probele de fecale provenite de la câini ce sufereau sau nu de această boală. Aceştia au descoperit faptul că există un tipar al microorganismelor ce indică prezenţa BII la câine. Cu o acurateţe de mai mult de 90%, echipa de specialişti a folosit aceste informaţii pentru a aprecia ce câini sunt afectaţi de boala intestinală inflamatorie. Totuşi, această echipă a determinat şi faptul că microflora intestinală a câinilor şi oamenilor nu se aseamănă îndeajuns încât să poată permite utilizarea câinilor pentru teste ce privesc analizarea acestei boli la om.

Studiul a fost publicat pe data de 3 octombrie în Revista Nature Microbiology. „Unul dintre cele mai frustrante lucruri legate de BII la om este acela că este foarte dificil de diagnosticat; de obicei necesită biopsie intestinală, care nu numai că poate să nu fie concludentă, dar este şi invazivă şi costisitoare”, susţine autorul lucrării, Dr. Rob Knight, profesor la departamentul de pediatrie din cadrul Universităţii UC San Diego de Medicină şi de Ştiinţă şi Inginerie Computerizată, precum şi director al Centrului pentru Inovaţie a Microbiomului din cadrul UC San Diego.

Conform dr. Knight, majoritatea oamenilor cu BII prezintă modificări similare ale tipurilor de microorganisme intestinale, comparativ cu cele ale oamenilor sănătoşi. Este încă dificilă diferenţierea persoanelor sănătoase de cele cu BII doar pe baza microorganismelor prezente în fecalele acestora. În plus, dr.Knight susţine că încă nu se cunoaşte sigur dacă aceste modificări ale florei intestinale asociate bolii intestinale inflamatorii contribuie la apariţia bolii sau reprezintă o urmare a acesteia. Într-un studiu separat, animalele de companie par să reprezinte un mijloc de diseminare a acestor microorganisme într-o gospodărie. Dr. Knight şi colaboratorii săi au descoperit în prealabil faptul că anumite colonii bacteriene existente pe pielea adulţilor au fost în medie mai asemănătoare celor existente şi pe pielea propriilor câini decât pe pielea altor animale.

Păstrând o oarecare precizie, aceşti cercetători pot depista un anumit câine dintr-o mulţime doar pe baza microbiomului prezent pe pielea proprietarului său. În cadrul acestui ultim studiu, dr. Knight şi echipa sa au colectat mostre de fecale de la 85 câini sănătoşi şi de la 65 câini cu siptome ale afecţiunilor gastrointestinale cronice şi cu modificări inflamatorii intestinale confirmate prin examen anatomopatologic. Pentru a determina ce specii microbiene s-au dezvoltat în fiecare mostră de fecale, cercetătorii au folosit o tehnică care ulterior a devenit cunoscută, numită secvenţiere 16SrRNA, pentru a identifica rapid milioane de specii bacteriene existente într-o probă mixtă, pe baza unor gene unice pe care le-au recoltat.

Folosind aceste informaţii, cercetătorii au fost capabili să caute similitudini şi diferenţe între speciile microbiene prezente la câinii bolnavi de BII şi, respectiv, la cei sănătoşi. Aceste diferenţe au fost suficient de semnificative încât au putut duce la diferenţierea fecalelor câinilor cu BII faţă de cele provenite de la câini sănătoşi, cu o acurateţe mai mare de 90%.

Cercetătorii au mai comparat şi informaţiile obţinute pe câini cu cele obţinute în paralel pe om, în 2014. Echipa a descoperit câteva similitudini între interacţiunile microbiene din probele obţinute de la câini şi oameni afectaţi de BII, însă acestea au fost doar parţiale. De exemplu, bacteriile din genul Fusobacterium sunt asociate cu această boală la om, însă în cazul câinilor, acestea au fost prezente în intestinele animalelor sănătoase.

Autorul principal al studiului, Yoshiki Vázquez-Baeza, un absolvent al Facultăţii de Inginerie din cadrul UC San Diego Jacobs, Departamentul de Ştiinţă şi Inginerie Computerizată, membru al echipei de cercetători întocmită de dr. Knight, a remarcat o posibilă limitare a relevanţei studiului prin faptul că au existat mai puţine probe provenite de la oameni sănătoşi decât de la oameni afectaţi de BII în cadrul studiului derulat în 2014. Dar, din cunoştinţele sale, acesta a susţinut faptul că mijloacele lor statistice nu ar trebui să afecteze rezultatele studiului. „Unul dintre avantajele studiului este acela că toate programele software de analiză statistică pe care le-am folosit pentru a analiza informaţiile obţinute sunt disponibile online, iar calculele efectuate de noi sunt publice”, a afirmat Vázquez-Baeza. „Adesea, citim studii ce susţin concluzii interesante, al căror raţionament nu este întotdeauna clar. Metoda noastră este mult mai clară şi mai transparentă”.

Vázquez-Baeza susţine că această metodă de abordare pentru diagnosticul BII la câine nu este încă disponibilă medicilor veterinari sau proprietarilor de câini. Continuând cercetările, spelialiştii şi-ar dori să studieze asemănările dintre flora intestinală sănătoasă şi cea afectată de BII în seria animală. Animalele sălbatice din grădinile zoologice, de exemplu, sunt afectate de BII mult mai des decât cele libere, iar studierea acestora iar putea ajuta pe Knight, Vázquez-Baeza şi pe echipa acestora să descopere componente microbiene cheie asociate cu boala intestinală inflamatorie la diverse animale.

BII reuneşte un grup de boli care includ colita ulcerativă şi sindromul Crohn. BII este caracterizată prin inflamaţie cronică a tractului digestiv, care poate declanşa durere, diaree severă şi scădere în greutate. BII poate debilita organismul şi uneori poate duce la complicaţii ce pun viaţa animalului în pericol.

Centrele de Control şi Prevenire a Bolilor (CCPB) estimează că mai mult de un milion de americani sunt afectaţi de BII.

8 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

știri

și noutăți veterinare Potenţialul maxim al filogeniei tulpinii 321 a virusului rabic (RABV) se formează din secvenţa a cinci gene înlănţuite. Principalele încrengături ale RABV sunt indicate în chenare. Numele sub-încrengăturilor şi liniilor genetice cu răspândire arctică, asiatică şi respectiv mondială, sunt detaliate în Tabelul S1, fiind însoţite de valorile aproximative ce corespund diviziunilor mai importante. Rădăcina copacului se află în mijloc pentru a permite o vizualizare mai clară a schemei, şi evidenţiază divizarea tulpinilor virale asociate prezenţei liliecilor, inclusiv încrengătura RAC-SK şi cea provenită de la lilieci, precum şi încrengăturile virale provenite de la câine, inclusiv Africa-2, Africa-3, ramurile arctică, asiatică şi indiană, precum şi cea a tulpinilor existente la nivel mondial.

Poze ale speciilor-gazdă principale sunt redate în schemă, alături de încrengăturile pe care le reprezintă.

Mulţumiri: Troupin et al. (2016).

Două serotipuri mari ale virusului rabic manifestă tendinţe evolutive diferite Datele genomice evidenţiază tenţinţe evolutive ce stau la baza transmiterii virusului între specii.

Folosind sute de secvenţe genomice virale, cercetătorii au demonstrat faptul că două grupuri virale importante prezintă tendinţe evolutive unice. Descoperirile acestora sunt prezentate într-un nou studiu publicat în PLOS Pathogens.

Tulpinile care se transmit de la alte vertebrate la om reprezintă o ameninţare importantă la adresa sănătăţii publice, însă mecanismele evolutive aflate la baza saltului interspecific nu sunt complet înţelese. Având un lung istoric al transmiterii între specii, virusul rabic oferă o bună oportunitate pentru identificarea tendinţei evolutive asociate cu aceste schimbări.

Cécile Troupin de la Institutul Pasteur din Paris, împreună cu colegii săi,

au comparat secvenţele genomice ale tulpinii virale 321 colectate pe parcursul a 65 ani din 66 ţări.

Informaţiile sugerează faptul că subgrupuri diferite ale tulpinilor virale caracteristice liliecilor nu evoluează în mod uniform, însă cele asociate cu câinii evoluează în general într-un ritm constant. În cazul tulpinilor virale asociate câinilor, capacitatea de transmitere între specii a fost asociată cu mai multe tipare evolutive, precum modificări paralele ale secvenţei aminoacizilor la diverse specii de animale. Informaţiile sugerează, de asemenea, faptul că tulpinile rabice asociate câinilor nu necesită modificări majore pentru a putea deveni capabile să se transmită altor carnivore.

Analizând mai în profunzime informaţiile legate de tulpinile rabice ce evoluează la câini, cercetătorii au descoperit dovezi care sugerează faptul că, după începerea schimburilor comerciale între

continente, şi anume în sec. XV, tulpinile rabice ce evoluau la câine au început să se răspândească rapid în întreaga lume.

Autorii susţin că această grupare aparte a speciilor care pot fi în prezent infectate de tulpini rabice specifice câinilor a apărut probabil ca urmare a combinării capacităţii de răspândire favorizată de istorie cu cea de transmitere la alte specii. „Informaţiile indică faptul că diferitele tulpini rabice ce evoluează la lilieci nu au evoluat uniform, însă cele specifice câinilor au evoluat într-un ritm constant”, explică autorii. „În cazul tulpinilor specifice câinilor, transmiterea între specii a fost asociată cu o multitudine de tendinţe evolutive, precum modificări în paralel ale secvenţelor genomice de aminoacizi la diverse specii-gazdă, ceea ce sugerează faptul că tulpinile rabice specifice câinilor nu necesită modificări majore pentru a putea deveni capabile să se transmită altor carnivore.”

9

special

animale exotice

Bolile cardiace la dihori Alături de insulinom, bolile cardiace reprezintă un diagnostic diferențial pentru stările de slăbiciune generală și letargie la dihori. Cardiomiopatia dilatativă este cea mai frecventă afecțiune cardiacă a dihorilor de vârstă medie și înaintată.

D

iagnosticul de insuficiență cardiacă congestivă ar trebui să fie folosit cu prudență la dihorii cu efuziuni pleurale severe. Fluidul pleural poate masca prezența unei mase mediastinale cauzată de limfom, mai ales la dihorii în vârstă de doi ani sau mai puțin. Gestionarea bolilor cardiace ale dihorilor urmează în general aceleași repere terapeutice folosite pentru câini și pisici, însă dihorii sunt foarte sensibili la tratamentul cu enalapril și devin letargici datorită hipotensiunii secundare.

Prognosticul pe termen lung al cardiopatiilor dihorilor este de la rezervat spre grav.

Introducere Boala cardiacă este frecventă la dihorii (Mustela putorius furo) de vârstă medie și înaintată. Cardiomiopatia dilatativă este cea mai frecventă, însă cardiomiopatia hipertrofică și boala valvulară dobândită pot fi de asemenea problematice.

tablou clInIc

dIagnostIc dIferențIal

Boala cardiacă este frecvent întâlnită la dihorii cu vârstă mai mare de patru ani. Unii dihori sunt asimptomatici, mai ales în stadiul incipient al bolii. Suflul cardiac sau tahiaritmiile pot reprezenta descoperiri întâmplătoare în timpul examinării clinice.

Dihorii ce prezintă probleme cardiace în stadiu avansat se prezintă cu anorexie și slăbiciune generală care poate lua inițial forma de slăbiciune a membrelor posterioare sau ataxie. A nu se confunda slăbiciunea generală sau letargia cu insulinomul înainte ca testele de diagnostic să fie făcute! Simptomele obișnuite de insuficiență cardiac congestive (ICC) mai pot include și dispnee sau tahipnee, în special dacă sunt prezente efuziuni toracale.

Mucoasele palide sau cianotice ce prezintă timp de reumplere capilară mărit pot fi de asemenea semnalate.

Tusea este rară, dar poate apărea secundar edemului pulmonar, infestației cu viermi cardiaci sau compresiunii bronhiilor principale. Suflurile cardiace sunt obișnuite în cardiomiopatia dilatativă.

Tahiaritmiile (peste 250 de bătăi pe minut) pot fi observate în orice formă de cardiomiopatie, totuși o aritmie sinusală accentuată este prezentă frecvent la dihorii sănătoși.

Cardiomiopatia dilalativă Cardiomiopatia dilatativă (CMD) este cea mai frecvent întâlnită afecțiune cardiacă la dihorii în vârstă. Cordul își pierde forma normală, devenind mai mare și mai rotunjit (Fig. 1), iar miocardul devine mai slăbit în mod progresiv, până când nu mai poate asigura nevoia de sânge bine oxigenată organismului.

Dihorii afectați pot să nu prezinte semne clinice inițial, dar pe măsură ce edemul se accentuează în plămâni, respirația devine din ce în ce mai dificilă. Cu diagnosticul și tratamentul adecvat, dihorii afectați mai pot trăi încă un an sau doi de la momentul diagnosticului inițial.

10 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

Boala valvulară dobândită Boala valvulară dobândită, cauzată de endocardioză, este a doua cea mai frecventă afecțiune cardiacă întâlnită la dihori. Murmurul cardiac este frecvent și poate fi holosistolic datorită regurgitării valvulare. Suflurile stângi apicale sunt de obicei cauzate de către deteriorarea valvei mitrale, iar suflurile parasternale de pe partea dreaptă pot fi cauzate de insuficiența tricuspidă.

Cardiomiopatia hipertrofică Cardiomiopatia hipertrofică (CMH)

special

animale exotice

Informații importante pentru medicul veterinar practician: pacientul exotic papagalul African Gri Papagalii africani gri sunt printre papagalii cei mai familiari. Originari din Africa Centrală, multe orașe africane au acum populații sălbatice. Papagalul Gri Timneh este localizat pe Coasta de Fildeș și Sierra Leone. Habitatele pentru papagalii gri include savanele, vegetația de coastă de la limita apelor, pădurile și limitile pădurilor.

A

fricanii gri sunt enumerați în Apendixul II ai Convenției Internaționale pentru Speciile aflate în pericol (CITES), care înseamnă că aceste specii nu sunt în special amenințate cu extincția, dar pot deveni dacă nu este controlat strict comerțul acestora.

14 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

TAXONOMIE Clasa: Aves Ordin: Psittaciformes Familie: Psittacidae Psittacus erithacus P. e. erithacus – papagalul african gri Congo P. e. timneh – papagalul african gri

Timneh Două subspecii ale papagalului gri sunt cea mare, mai populară, papagalul gri Congo și cea mică Timneh.

Descriere fizică Africanul gri este un papagal de talie medie cu o zonă facială descoperită.

Culoarea irisului este neagră pentru primele patru luni de viață, dar se schimbă în galben complet până la patru ani. Papagalul gri Timneh are un cioc în culoarea unui corn, cu corpul gri închis, coadă maronie și alb în jurul ochilor. Papagalul gri de Congo are un cioc negru, un corp gri-argintiu care este mai ușor în jurul ochilor și a posteriorului, coadă roșie și alb în jurul ochilor.

Papagalii africani gri sunt monomorfici sexual.

AlimentAție Papagalii gri sunt granivori și frugivori. Păsările libere se hrănesc cu semințe, smochine și fructe.

Cunoscuți pentru alimentația capricioasă, papagalii africani gri preferă semințele, care pot duce la deficiențe nutriționale, inclusiv deficiențele de calciu.

Din moment ce păsările psittacine decojesc semințele înainte de ingestie, acestea nu necesită pietriș. De fapt, unii indivizi vor mânca prea mult pietriș când sunt bolnavi, expunându-i unui risc major. Toate dietele bazate pe semințe sunt deficiente în proteine, vitamine și minerale, inclusiv calciu și vitamina A.

VALORILE FIZIOLOGICE NORMALE Temperatura (medie)* Ritm cardiac (bătăi/min) Respirație (respirații/min) aproximativ Greutate corporală(g) Media speranței de viață (ani) Maturitatea sexuală (ani) Vârsta de înțărcare (zile)

41°C 340-600 25-45 300-400 30-40 papagalul gri Congo 4-6 100-120 75-90 crescut de părinți.

Vârsta de înțărcare variază cu individul și nu ar trebui niciodată să se bazeze pe perioada de timp predeterminată.

50-65 26-28 2-4

Vârsta la care se dezvoltă penajul (zile) Media zilelor de incubație Numărul mediu de ouă depuse

Temperatura mediului ambiant – mediu natural mimic. Temperaturi ale adăpostului de 21-27°C sunt în general acceptabile, totuși animalele sănătoase pot tolera temperaturi înalte și scăzute. *Examenul de turină aviar nu include măsurarea temperaturii corporale

creștere Papagalii gri produc multe pene. Oferiți băi zilnice sau dușuri.

Oferiți o lumină cu spectru mare pentru păsările care nu sunt expuse la iluminarea naturală.

Spațierea cuștii ar trebui să fie de 1.92.5 cm cu un diametru de aproximativ 2.5 cm. Introduceți obiecte noi mai lent pentru a reduce stresul.

comportAment Papagalii gri sunt păsări foarte inteligente. Acestea sunt adesea capabile să mimeze multe sunete și să vorbească.

Aceste păsări inteligente necesită multă stimulare fizică și mentală.

Dacă nu sunt realizate eforturi speciale, papagalii gri pot să devină cu ușurință păsări solitare.

Comportamentul de rănire al penelor este o problemă comună a papagalilor

Figura 1. Hife Aspergillus din secreția nazală a unui papagal african gri gri, în particular pentru indivizii cărora nu le este oferită atenția de care au nevoie sau la cei cu schimbări bruște în rutină.

Căutarea hranei este o parte importantă a activității zilnice normale. Învățați și încurajați păsările de companie să se joace și să caute hrană.

AnAtomie și fiziologie

l Papagalii africani gri produc multe pene. l Culoarea irisului este neagră în pri-

mele 4 luni de viață, dar se schimbă complet în galben până la vârsta de 4 ani. l Trăsăturile anatomice ale ordinului 15

special

animale exotice

Cinci urgențe comune la reptile Termenul de „urgență” este evident că înseamnă un lucru diferit pentru fiecare om. Definiția pentru o urgență este aceea că este o problemă ce necesită o intervenție imediată pentru a preveni moartea, boala ireversibilă/progresul leziunilor sau durerea.

Î

nsă, definiția unui client pentru termenul de urgență include adesea: ei „tocmai au observat problema”, „acesta a fost momentul potrivit pentru a se prezenta”, ei „încep să se simtă vinovați cu privire la pro-

blemă”, ei „au crezut că se va duce de la sine și nu s-a dus” și, bineînțeles, tot ce implică sângele. O altă posibilitate de luat în considerare este apariția unui lucru normal pentru un individ care nu este conștient că asemenea lucruri sunt normale la o anumită specie. Încercarea de a sumariza toate urgențele care pot fi văzute, este peste posibilitățile unei lecturi de o oră, însă, cinci din cele mai frecvente aspecte pentru reptilele de companie vor fi discutate, inclusiv diagnosticul diferențial, stabilizarea, prognosticul și tratamentele pe termen lung. În ceea ce privește animalele exotice, problemele pot fi prezentate într-un sta-

18 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

diu foarte avansat sau clienții nu au posibilitățile financiare sau dorința de a plăti pentru mai multe teste de diagnostic și terapii care pot fi asigurate raportat la ceea ce ei consideră a fi un animal de unică folosință. Prin urmare, medicul veterinar ar putea fi nevoit să poarte discuția despre calitatea vieții mai devreme decât ne-am putea aștepta. Deși proprietarul ar trebui să ofere cel mai înalt nivel de îngrijire, de multe ori acesta este primul moment când a adus un șarpe sau o șopârlă gecko la un medic veterinar și ei se așteaptă la un cost de îngrijire care să fie proporțional cu mărimea animalului. În cazul tuturor animalelor, urgențele adesea îl pun pe client într-o stare foarte emoțională.

Ca și echipă de medici veterinari, primul nostru lucru de făcut este să avem grijă de bunăstarea pacienților noștri, însă, noi trebuie de asemenea să fim foarte atenți cu privire la scontare sau la neprimirea plății adecvate pentru serviciile noastre. Odată stabilizat, clienților ar trebui să li se ofere o imagine pe termen scurt și un prognostic dar și o imagine pe termen lung pentru direcția în care evoluează lucrurile. O întrebare comună pusă atât medicului veterinar, cât și tehnicianului sau asistentului este „dacă ar fi al dumneavoastră...”. Este de preferat să răspundem întotdeauna cu sinceritate și adesea să oferim două tipuri de răspuns: „dacă acest animal înseamnă totul pentru mine (sau copilul meu)...” și „dacă îmi pasă de bunăstarea animalului și nu vreau ca el să sufere, dar sunt anumite limite până unde vreau să merg...”.

Din păcate, eutanasia ca opțiune devine soluția evidentă, dar ar trebui discutată încă de la început dacă este o opțiune viabilă. În astfel de situații, oferirea îndrumării pentru client în vederea stabilirii punctelor de plecare poate fi de ajutor, împreună cu oferirea opțiunilor de îngrijire la domiciliu contra celei spitalizate sau doar a eutanasiei. O ultimă provocare cu multe animale exotice sunt proprietarii – prezentarea eutanasiei. De multe ori, injecția finală va fi realizată intracardiac, astfel încât pregătirea clientului pentru aceasta este decisivă. Este de la sine înțeles că injecția intracardiacă fără o prealabilă anestezie generală, este considerată inumană la orice animal. Ca și mamiferele, reptilele pot prezenta dintr-o serie de motive, din păcate, boli cronice, incurabile, adesea acestea fiind cap de listă.

TRAUMATISMUL Traumatismul poate să apară de la celelalte animale din cușcă, de la câini sau pisici, elementele alimentare dacă sunt hrănite cu animale vii (chiar și nevertebrate), de la oameni sau din cauza mode-

lulului nepotrivit de cușcă. Rănile provocate de mușcături și corpii străini pot să nu se manifeste decât în momentul în care apar mai multe pierderi. Traumatismele orale/faciale pot să apară ca urmare a încercărilor repetate de a trece prin sticlă și ar putea fi necesară plasarea unei bariere vizuale precum folosirea unei hârtii negre de construcție în afara cuștii.

Acestea pot produce malformații permanente ale suprafeței maxilei/mandibulei și pot să creeze abcese sterile.

Pierderea degetelelor se manifestă, de obicei, la sau în timpul năpârlirii (ecdysis). Unghiile rupte/scoase din teacă pot să apară la șopârlele de greutate mare prin atârnarea de cuști din sârmă cu cabluri orizontale ce permit cățărarea. Șerpii prezintă adesea traumatisme sau rămân agățați undeva în încercările de evadare.

Administrarea depinde de cauză și de severitate, dar poate include antibiotice și intervenții chirurgicale. Managementul durerii ar trebui luat întotdeauna în considerare, dar dozajul și eficacitatea medicamentelor împotriva durerii la reptile sunt cu siguranță slab înțelese. În etiologia fracturilor trebuie să luăm în considerare bolile metabolice osoase.

PIERDEREA COZII Anumite specii de șopârle se bazează pe autonomia cozii pentru a se lupta cu viața de zi cu zi în sălbăticie. În captivitate, prinderea acelorași specii de coadă poate induce separarea acesteia de corp, o oarecare cantitate de sânge și o isterie generală de la un proprietar necultivat (sau a medicului veterinar ghinionist).

Pentru speciile care suferă în mod natural acest proces, este importantă presiunea unui bandaj până la oprirea sângerării. Pașii ulteriori includ de obicei refacerea tendinoasă. În cele mai multe cazuri, coada va crește la loc, cu cartilajul care înlocuiește osul, tipul ascuțit de coadă fiind înlocuit cu unul rotunjit, o tocire a spinilor dorsali dacă este cazul și o uniformizare gri/maronie a culorii. Într-un timp ce variază de la specie la specie, coada va crește cu cea mai mare autonomie dacă este rămasă mai mult de 25% din lungimea totală. Dacă este mai puțin decât atât, se recomandă, în general, închiderea chirurgicală a locului, utilizând pregătirile și tehnicile specifice.

De asemenea, închiderea chirurgicală este recomandată în pierderea cozii la speciile care nu au autonomie caudală.

19

Protocolul de anestezie la arici l Intubația este foarte dificilă și nu este recomandată decât dacă procedurile chirurgicale pot compromite căile respiratorii sau pacientul este compromis semnificativ. l Dacă este necesară intubația (în cazul sistemului respirator compromis, chirurgia care va compromite căile respiratorii, timpul de anestezie așteptat mai mare de 30 minute), trimiteți pacientul la un practician priceput pe animale exotice. l Asigurați oxigen suplimentar pe parcursul inducției, anesteziei și recuperării l Problemele generale de sănătate includ bolile cavității bucale (inclusiv masele care compromit respirația), cardiomiopatia dilatativă, lipidoza hepatică, obezitatea, boala renală și mai multe tipuri de neoplazie. l Asigurați oxigen suplimentar pe parcursul inducției, anesteziei și recuperării l Administrați sc medicamente. Pielea de dedesubtul acelor poate avea o absorbție lentă

Echipament și consumabile: mască facială, circuit nerespirator, 0.9% NaCl, sursă de căldură suplimentară, echipament de monitorizare.

Evaluare Anamneză, examen fizic, starea sănătății, determinarea necesității intubației, educarea clientului.

Pregătirea preanestezică Rețineți hrana pentru două până la patru ore, apa pentru două ore, începeți administrarea de fluid la 5-10 ml/kg/h sc.

Premedicație 30-60 de minute înainte de inducție Pacient sănătos sau compromis: l Butorfanol 0.1 mg/kg im cel mai bine dacă se poate administra fără să cauzăm traumatizarea pacientului, în caz contrar sc. Premedicația poate fi diluată în prima doză de fluide sc, atât timp cât fluidele sunt administrate sub piele.

Inducția: Preoxigenați (înainte de inducție) dacă este posibil fără cauzarea stresului, apoi: Pacientul sănătos sau compromis:

24 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

l Administrați sevofluran (2-4%)/O2 prin intermediul măștii. O2 la 3L/min inițial, apoi 2L/min pentru menținere.

Dacă se zbate foarte tare, administrați sedative – ketamină/diazepam (ketamină 5mg/kg + diazepam 0.5 mg/kg, în seringi separate) im, sc (sub piele), așteptați 20 de minute și apoi puneți masca din nou. Întreținere l O2 /sevofluran prin intermediul măștii/sondei endotraheale până la producerea efectului, mențineți temperatura corporală, monitorizați, asigurați sprijinul cu fluide și suplimentarea cu oxigen.

Recuperare

Mențineți căldura și sprijinul cu fluide.

Controlul durerii: l Butorfanol 0.2 mg/kg sc, im pentru 68 ore sau l Buprenorfină 0.01 – 0.5 mg/kg sc, im pentru 6-12 ore Dozajele sunt recomandate doar prin prospect – adaptați cantitățile la nevoile individuale ale pacientului.

chirurgie

Hernia perineală dr. laurențiu leiCa medic veterinar Editor contributor Revista Veterinarul

Hernia reprezintă prin definitie ieșirea unui organ din cavitatea în care se găsește în mod normal. Dacă ne referim la masa intestinală, cavitatea în care aceasta se regăsește în mod normal este cea peritoneală, ca atare hernia se va produce într-un punct slab de la nivelul peretelui abdominal.

C

âinii, ca și oamenii, pot suferi hernii. Unele pot fi evidente încă de la naștere, altele pot apărea ca urmare a unor traumatisme, sau pot surveni în timpul vieții datorită afectării din diverse motive a masei musculare.

De fapt, hernia reprezintă o slăbire (deșirare) a fibrei musculare la nivelul peretelui abdominal, fapt ce duce la prolabarea țesutului adipos (al grăsimii) și în final, al organelor interne printr-o breșă a peretelui abdominal. În funcție de tipul de hernie, starea clinică a animalului poate fi afectată, fiind necesară intervenția medicului veterinar. Lăsate netratate, herniile pot pune în pericol viața animalului.

Dintre cele mai întâlnite tipuri de hernii ce survin la nivelul peritoneului putem indentifica cinci tipuri: l

Ombilicală Inghinală l Diafragmatică l Hiatală l Perineală l

Hernia perineală, apare atunci când mușchii în diafragma pelviană a unui animal nu reușesc să ofere sprijinul necesar. O hernie se poate dezvolta provocând o mare cantitate de durere și disconfort. Este întâlnită cu predilecție la câinii masculi cu vârsta cuprinsă între 8 și 13 ani și apare după deteriorarea

funcției de suport a diafragmei pelvine între mușchiul ridicător al anusului și sfincterul anal extern sau între mușchiul ridicător al anusului și mușchiul coccigian.

Evoluția acestei categorii de hernie este corelată cu complicații variate, între care retroflexia vezicii urinare, peritonită, depilații, eroziuni, plăgi și ulcere cutanate, dilatații tegumentare în regiunea

26 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

perineală, incontinență de fecale, incontinență urinară etc. Hernia poate fi unilaterală sau bilaterală, iar partea pe care apare hernia poate fi legată în special de rata și gradul de deteriorare a țesuturilor diafragmei pelvine, decât de cauze care să afecteze vreuna dintre părți.

Deși hernierea este diagnosticată unilateral, partea opusă este adeseori slăbită,

iar în timp cedează din cauza presiunii crescute de lungă durată. În numeroase cazuri, hernia perianală este cauzată de „creșterea” exagerată în dimensiuni ale prostatei (chiști, inflamații, abcese, tumori) ce vor crește presiunea asupra organelor din pelvis și abdomenului inferior. În urma forțărilor repetate și dimensiunilor mari, prostata poate să ajungă mult mai în spate, în apropierea anusului, deviind traseul colonului și rectului. În acest fel este produsă îngreunarea eliminării fecalelor ce se acumulează în flexurile colonului, dând la exterior senzația unei tumori imense lângă anus.

Pentru un diagnostic corect al acestei afecțiuni, este recomandată examinarea radiologică cu tranzit baritat, care relevă zona de distensie la nivelul tractusului digestiv Pentru remedierea herniei, tratamen-

tul este exclusiv chirurgical, dublat de castrarea animalului în vederea scăderii riscului de recidivă, prin înlăturarea stimulului hormonal asupra prostatei câinelui.

Manopera chirurgicală constă în evidențierea și repunerea în poziție anatomică a anselor intestinale.

Susținerea acestora se face prin inserția unui suport sintetic non absorbabil (plasa medicală) și sutura acesteia la nivelul musculaturii perineale.

Tratamentul postoperator constă în antibioterapie pentru profilaxia infecțiilor, tratamentul antiinflamator și antialgic. Pacientul va fi ținut sub observație și se vor face controale medicale regulate pentru evitarea eventualelor recidive.

Animalele supuse intervenției vor fi supuse unei diete alimentare adecvate care să faciliteze tranzitul intestinal.

27

boli medicale Diagnostic diferențial pentru lipsa apetitului la iepure

Nu sunt prezente fecale

Fecale moi, mari

Fecale normale

Abdomen normal

Stomac palpabil mare

Stomac normal

Încearcă să mănânce, scapă mâncarea din gură

Verifică Giardia sau coccidia

Deprimat Stare subfebrilă

Diaree cecală (poate fi intermitentă)

Examinare orală Dacă este legat de dieta bazată numai pe peleți, de exemplu, încercați să adăugați fân și legume proaspete treptat

Normală

Puncte molare

RADIOGRAFII

Trichobezoar

Stomac mărit (1/3 abdomen cranian)

Gaze în cecum Gaze în intestinul subțite Enterită

TRATAMENT Suc ananas Enzima papaima Antibiotice Intervenție chirugicală dacă este necesară, după 3-4 zile de tratament fără rezultate Reevaluați diagnosticul mai întâi

TRATAMENT Antibiotice Hrăniți forțat, dacă este necesar.

Fără răspuns; (Reevaluați diagnosticul) Fluide

NB: Iepurii trebuie să mănânce. Anorexia prelungită induce lipidoza hepatică.

28 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

Analize sânge

Verificați alte boli

neurologie

Problema prezentată: înclinarea și rotirea capului la iepuri

Înțelegerea înclinării și rotirii capului la iepuri Î

nclinarea capului sau torticolisul, condiție cunoscută și sub denumirea de „gât strâmb” și rotirea episodică sau necontrolată a capului sunt probleme comune pentru iepurii de companie (Oryctolagus cuniculus) (Fig. 1).

Există două cauze comune pentru înclinarea și rotirea capului la iepuri: otita medie/internă cauzată de o infecție bacteriană. Bacteriile izolate în mod obișnuit de la iepuri cu otită includ Pasteurella multocida, Staphylococcus aureus, Pseu-

30 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

domonas aeruginosa și Streptococcus spp. (Fisher și Carpenter 2012).

Encefalomielita cauzată de Encephalitozoon cuniculi, un parazit obligat, intracelular, microsporidian întâlnit adesea la iepuri de companie.

Acest articol de prezentare a problemei se va concentra pe aceste două aspecte diferențiale importante, deși există multe alte cauze potențiale a înclinării capului, inclusiv: sindromul larva migrans cauzat de Baylisascaris procyonis (Furuoka et al 2003, Deeb și DiGiacomo 1994), listerioză, toxoplasmoză, infectarea cu virusul rabic (Karp 1999) sau alte condiții care afectează sistemul nervos central cum este trauma, intoxicația cu plumb și neoplazia (Sato et al 2011, Muller et al 2009, Paul-Murphy 2007, Morgan 1994).

Puncte cheie în îngrijirea de urgență Iepurii sunt adesea extrem de stresați la examinare și aceștia se pot bucura din plin de mediul calm și liniștit recomandat întotdeauna speciilor de animale de pradă. Așezarea iepurelui într-o cuvă sau o cutie de dimensiune adecvată într-o zonă slab iluminată va minimaliza rotirea capului și va scădea nivelul de stres.

Mișcările bruște sau manevrarea animalului îl pot speria și pot induce o criză de rotire a capului. De asemenea, protejați iepurele prin utilizarea unei cuști care este bine căptușită și ferită de pericole.

La iepurii cu capul înclinat, ochiul orientat spre pământ este expus unui risc mai mare de rănire.

Pentru a minimaliza nivelul de stres, realizați examinarea fizică, un tratament de susținere cum este terapia cu fluide, dar și sprijin nutrițional, realizați teste de diagnosticare în etape.

SimPtomatologie și iStoric l Ce rasă este iepurele? Mulți iepuri de

companie sunt metiși, cu toate acestea există zvonuri că infecția cu E. cuniculi este mult mai des întâlnită la iepurii pitici (Fig. 2). Iepurilor cu urechile lăsate le lipsește sistemul de drenaj normal al urechii și prezintă un grad de risc mai mare de dezvoltare a otitei (Fig. 3). l Au fost introduse recent noi rase de ie-

puri? l Mai sunt și alți iepuri cu probleme de sănătate îngrijorătoare? Au unul dintre acești iepuri un istoric medical care implică infecția cu E. cuniculi? l Au existat antecedente de infecții ale tractusului respirator superior? Iepurii cu otită ar putea avea antecedente ale infecției tractusului respirator superior, datorită faptului că infecția se poate răspândi din cavitatea nazală către ure-

Fig. 1 Înclinarea capului la un iepure olandez chea medie sau internă prin canalul lui Eutachio. l Iepurele trebuie crescut obligatoriu în interior? Iepurii crescuți în mediul extern sau în contact direct cu diverse animale sălbatice, riscă să fie expuși la Baylisascaris, un diagnostic diferențial mai puțin comun pentru torticolis.

(Karp et al 1999, Deeb and DiGiacomo 1994, CDC 1981). l Din nefericire, iepurii pot intra în contact cu materiile fecale produse de alte animale prin fân sau material utilizat pentru așternut. l Există o potențială expunere la toxine?

Iepurii crescuți în interiorul caselor mai vechi prezintă riscul de ingerare a vopselelor pe bază de plumb. l Este cineva din casă bolnav? Infecția cu herpesvirus este o altă cauză rară dar

posibilă pentru declanșarea bolii neurologice la iepure. Într-un raport, un proprietar de iepure a raportat infecția severă labială și facială produsă de un herpesvirus cu 5 zile înainte de declanșarea semnelor clinice (Müller et al 2009).

examenul fizic Realizați un examen fizic complet, inclusiv o evaluare neurologică și otoscopică, atât cât vă permite starea clinică a animalului. Diagnosticul ar putea fi stabilit treptat pentru a minimaliza stresul. Iepurii cu o boală severă sau cei care nu tolerează manipularea ar putea avea nevoie de o sedare, cu substanțe precum butorfanol (0.20.5 mg/kg i.m., s.c.) și midazolam (0.5-2.0 mg/kg i.m.) (Fiorello și colab. 2005).

31

STRESUL LA ANIMALE Stresul indică un sindrom rezultat din expunerea unui organism, om sau animal, la influențele unui mediu neprielnic, ostil bunăstării lui. În limba engleză, stres înseamnă tensiune, presiune, încordare, apăsare. Factorii de stres sunt în primul rând, componentele fizice ale mediului ambiant: temperatura aerului (frig, cald), umiditatea, curenții de aer, dar pot fi și lumina, pulberile, zgomotul, emoțiile. Dacă un organism este bolnav sau predispus la îmbolnăvire, un stresor chiar moderat și de durată scurtă poate induce îmbolnavirea, atunci când capacitatea de adaptare a organismului este învinsă de acel stresor.

StreSul de frig Expunerea la frig micșorează rezistența generală a organismului. La purcei (specie mai sensibilă la frig), temperatura scazută le mărește receptivitatea față de virusul gastroenteritei transmisibile și/sau infecției cu Escherichia coli. Frigul reduce absorbția intestinală a imunoglobulinelor și scade răspunsul imun mediat umoral, ceea ce duce la scăderea rezistenței generale a animalelor. La ani-

malele tinere, stresul “a frigore” întârzie dezvoltarea corporală, le scade sporul ponderal zilnic și rata de valorificare a hranei.

StreSul de caldură Acesta solicită intens, chiar pâna la epuizare, mecanismele de termoreglare ale organismului. Pe masură ce temperatura ambientală crește, trebuie să sporească și eliminarea de căldură prin radiație, conducție sau convecție. În timpul zilelor călduroase, însorite, animalele trebuie tinuțe la umbră pentru evitarea suprasolicitărilor și instalarea stresului de căldură. Stresul caloric influențează negativ producția și reproducția animalelor de fermă.

StreSul locomotor Efortul locomotor asociat cu contracțiile musculare violente pentru a scăpa de constrângeri (contenție, vaccinări), goana sau alergarea provoacă acumularea crescută de acid lactic în mușchi, apărând o acidoză metabolică care intensifică oboseala musculară (“febra musculară”). Efortul fizic excesiv constituie o agresiune majoră care deseori se poate încheia cu moartea animalelor. Există, totuși, un stres motor binefăcător: mișcarea zilnică la scroafele gestante (câte 2 km/zi) pe pășune a condus la o parturiție mai ușoară cu un ritm sporit al fătării

purceilor și o rată mai mică a mortalității purceilor. La cai, efortul fizic moderat a stimulat “starea de bine”.

StreSul de tranSport Apare mai ales, la vițeii și purceii obisnuiți cu o viață sedentară si un tratament blajin, prietenos, din partea proprietarilor. Brutalitatea îmbarcării și/sau aglomerării au efecte nefavorabile asupra organismului și psihicului lor.

StreSul pSihic Animalele (în special tineretul) supuse izolării devin neliniștite și țipă (guițat, zbierat, muget) după parteneri, mai ales după mamă (când este sugar), nu se hrănesc și nu se odihnesc bine. Înțărcarea este realmente o stare psihică, iar momentul dureros al despărțirii de mamă (impus hormonal acestora) înseamnă un stres major provocat atât de schimbarea bruscă a alimentației (lapte), cât și de însingurarea psihică a tânărului animal. Printre altele, înțărcarea pe o vreme friguroasă conduce la o rezistență imună mult diminuată, iar greutatea corporală scade cu 10%.

StreSul la păSări Păsările sunt cele mai sensibile la numeroșii factori de stres: temperatura (atât frigul, cât și căldura excesivă, zona de comfort termic fiind cuprinsă între 12 - 25°C), umiditatea, curenții de aer, pulberile, amoniacul, dioxidul de carbon, H2S, alimentația etc.. În combaterea și prevenirea stesului se va evita aplicarea brutală a măsurilor tehnologice sau gospodărești care implică o agresiune asupra păsărilor.

Profilactic se administrează periodic, vitamine (COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL), hepatoprotectoare (HEPATOPROTECT pulbere hidrosolubilă), antioxidanți (ROMSELEVIT = Vitamina E + Seleniu) și antiinflamatoare nesteroidiene (Acesal 40% - acid acetilsalicilic).

AUToR: DR. CăTăLIN TUDoRAN RoMvAC CoMpANy S.A.

imunodermatologie

Patologie cutanată indusă de stările de hipersensibilitate dr. SEPTIMIU BOrBIL Medic Veterinar Editor Contributor Revista Veterinarul

Animalele de companie dezvoltă o gamă largă de reacţii de hipersensibilitate. Dintre tipurile de reacţii de hipersensibilitate descrise la câine, incidenţa cea mai mare o au reacţiile de hipersensibilitate de tip I, alături de acestea fiind însă implicate, în anumite condiţii şi restul mecanismelor hipersensibilităţii. Deşi anafilaxia acută constituie o formă dramatică de exprimare a hipersensibilităţii de tipul I adesea, reacţiile nu se manifestă sistemic ci evoluează localizat, corelate cu calea de pătrundere a alergenului în organism.

A

lergenii inhalaţi inflamează căile respiratorii superioare, instituindu-se exsudaţia la nivelul mucoasei şi constricţia traheobronşică (astm). Ag ce vin în contact, sub formă de aerosoli, cu mucoasa conjunctivală, provoacă conjunctivită şi lăcrimare intensă. Ingestia Ag poate conduce la descărcări diareice severe (hemoragice), spasm intestinal şi în anumite situaţii, colică. Alergenii ce iau contact cu pielea cauzează dermatite localizate, de tip eritematos/edematos - sindroame urticariforme. În continuarea materialului vom prezenta cele mai frecvente manifestări ale alergiei, la câine/pisică.

URTICARIA ŞI ANGIOEDEMUL Urticaria este un sindrom cutaneomucos, caracterizat prin prezenţa unor papule, înconjurate de o zonă eritematoasă şi însoţite, de obicei, de prurit. Angioedemul (AE) (edemul angioneurotic,

edem Quincke) este echivalentul clinic/histopatologic al urticariei, fiind o extensie, în suprafaţă/profunzime a elementului urticarian.

La om, sunt bine-cunoscute asociate LES, sindromului Sjögren, crioglobulinemiei sau vasculitei. Totodată, se înregistrează o incidenţă crescută a tiroiditei autoimune printre pacienţii cu urticarie cronică, în special la cei cu „urticarie autoimună”, caracterizată prin prezenţa AAc eliberatori de histamină. Vasculita urticariană poate evolua, uneori, pe fondul unor afecţiuni limfoproliferative.

ETIOPATOGENIE. Cele două entităţi sunt descrise la câine/pisică. Scott şi col. (2001) afirmă că la cea de a doua specie, au întâlnit doar un singur caz care să nu fie asociat muşcăturilor de şarpe sau vasculitei. Episoadele urticariene acute evoluează, pe parcursul câtorva ore, iar dacă fenomenul eruptiv trenează mai mult de 24 ore, ne referim la urticarie cronică, mai frecventă în situaţia în care cele două entităţi se dez-

36 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

voltă simultan. Ambele tipuri lezionale manifestă o reversibilitate totală, uneori rapidă, având o distribuţie, fie localizată, fie generalizată. La nivelul mucoaselor cu rol de barieră, enantemul urticarian poate fi sursa manifestărilor respiratorii (edem glotic) şi digestive (edem lingual, esofagian, gastric, intestinal).

Vasculita urticariană este un sindrom ce evoluează sub forma unor episoade recurente ale urticariei, adesea în asociere cu manifestări de altralgie, dureri abdominale şi mult mai rar, cu glomerulonefrită/sindrom obstructiv pulmonar.

Vasculita urticariană poate evolua pe fond normo- şi hipocomplementic (30% dintre cazuri), implicarea viscerală constituind, de regulă, apanajul celei de a doua forme. Este demonstrat serologic faptul că vasculitele urticariene pot antedata manifestările unor colagenoze vasculare.

Angioedemul este o formă profundă a urticariei, în care edemul este apreciabil/nedelimitat şi extins, implicând pielea

boli interne

Colangita felină dr. Ștefan alexandru medic veterinar Editor Revista Veterinarul

Colangita felină este o boală relativ comună la pisici și este foarte diferită de boala hepatică de la câini. Tratamentul poate fi puțin perplex, în special dacă nu suntem siguri de cauza care stă la baza bolii.

A

cest articol asigură o imagine de ansamblu a clasificării colangitei feline, luând în considerare semnele clinice și opțiunile de diagnostic disponibile, privind o abordare practică pentru tratarea pisicii cu colangită.

Definiția și clasificarea histopatologică a colagiohepatitei feline a fost recent redenumită în colangita felină de către WSAVA Liver Standardization Group și subclasificată în trei grupe histopatologice: 1. Colangita neutrofilică (anterior denumită colangita/colangiohepatita supurativă sau exudativă); 2. Colangita limfocitară (anterior denumită colangiohepatita limfocitară, colangita limfocitară portală sau colangita nonsupurativă); 3. Colangita cronică asociată cu trematode hepatice (Opisthorchiidae). În plus față de bolile hepatice, pisicile cu colangită pot de asemenea să prezinte concomitent pancreatită și tulburări gastrointestinale, în concordanță cu triaditisul (boala felină triadă). Un studiu american din anul 1996 a arătat că 80% din pisicile cu boală hepatică au avut de asemenea concomitent boala inflamatorie intestinală și 50% au avut semne de pancreatită. Pentru scopul acestui articol, vom considera colangita ca fiind o condiție izolată. În orice caz, medicul ar trebui să aibă în vedere implicarea frecventă a

acestor organe și să facă referire la articolele relevante pentru tratamentul compus.

Colangita neutrofiliCă Colangita neutrofilică se presupune că apare după infecția ascendentă a tractusului gastrointestinal. Prin urmare, aceasta poate fi frecvent asociată cu pancreatita. Este mai comună la pisicile în vârstă. Histologic, neutrofilele sunt observate în lumenul biliar și/sau în epiteliul biliar. Edemul și inflamația neutrofilică pot să afecteze de asemenea

Figura 1. Pisică icterică cu un tub de alimentare nazoesofagiană. Icterul se vede pe suprafața interioară auriculară și conjunctivală

40 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

zonele portale. În forma acută, boala se poate răspândi în parenchim și să cauzeze abcedarea; în forma cronică, se poate observa în zonele portale un infiltrat inflamator mixt, ocazional cu fibroză și proliferare biliară ductală. Boala este de asemenea adesea asociată cu staza biliară (și, prin urmare, cu icterul) mai degrabă datorită inflamației decât obstrucției.

Semnele clinice includ: letargie, pirexie, anorexie și icter (variabil)(Figura 1).

Ocazional, pisicile pot exprima durere abdominală. Indicatorii de diagnostic includ: un nivel crescut al fosfatazei alcaline, alanin transferazei și gama glutamyl transferazei; hiperbilirubinemie și niveluri crescute ale acizilor serici biliari.

Examinarea cu ultrasunete poate dezvălui o vezică biliară îngroșată și sludge biliar („nămol biliar”), dar uneori nu se observă nici o modifcare ultrasonografică față de normal (Figura 2).

Ocazional, ficatul poate fi hiperecogen. Dacă este stază biliară, ductul biliar comun poate fi proeminent sau destins.

Colelitiaza poate să apară concomitent ca o cauză sau o consecință a obstrucției biliare. Diagnosticul ar trebui să se bazeze pe aspirația biliară (ultrasonografic ghidată) și cultură. O biopsie hepatică ajută la confirmarea diagnosticului. De obicei

top utile

Top 5 ponturi colectarea sângelui pentru diagnostic dr. monica niȚĂ medic veterinar Editor Revista Veterinarul

Experiența în prelevarea sângelui este esențială pentru ca medicul veterinar sau asistentul veterinar să pună un diagnostic corect și să monitorizeze în mod adecvat evoluția unui pacient.

C

olectarea nu începe și nu se încheie cu venipuncția și aspirația sângelui în seringă; probele de sânge trebuie prelevate în condiții de siguranță și cu integritate, în timp ce se asigură o calitate maximă a serviciilor.

1. Plănuiți cu atenție manopera și alegeți instrumentele potrivite Recoltarea reușită a sângelui se asigură prin pregătirea și plănuirea manoperei în funcție de volumul de sânge, de locul de puncție, de metoda folosită și de scopul analizelor. Este necesar un ac subțire pentru venele subțiri și fragile; acele mai groase asigură un flux de sânge optim pentru dozarea rapidă a unui volum mare de sânge, dacă mărimea vasului permite acest lucru. Volumul probei dictează mărimea seringii. Seringile mai mari necesită mânuirea atentă a pistonului pentru a controla presiunea negativă și pentru a preveni colapsul venei.

Cateterele de tip fluture permit transferul sângelui în seringi mai mici, fiind necesare pentru prevenirea colapsului venei și pentru asigurarea unui comfort mai mare pacientului, în timp ce vă oferă o manevrabilitate mai mare.

2. Aveți în vedere locul puncției Selectarea locului de venipuncție se bazează pe temperamentul pacientului,

pe accesibilitatea și pe mărimea vasului de sânge (raportată la volumul necesar) și pe simptomele prezente la animal. Se preferă vena jugulară, cu condiția ca pacientul să nu experimenteze stres provocat de contenție sau să nu posede pliuri groase de piele sau blană excesivă la nivelul gâtului. Vena safenă laterală sau medială și vena cefalică sunt recomandate dacă capacitatea de coagulare a sângelui pacientului nu este cunoscută sau dacă pacientul a suferit un traumatism cranial, este compromis din punct de vedere respirator sau dacă prezintă plăgi infectate la nivelul gâtului. Venele periferice sunt mai puțin pretabile pentru recoltarea unui volum mai mare de sânge sau în cazul pacienților ce prezintă durere la nivelul membrelor posterioare (de ex., artrită). Venele podale sunt adesea mai accesibile la rasele cu pliuri de piele groase și proeminente.

3. Înțelegeți condițiile specifice de prelevare a probei Diverse eprubete de colectare sunt necesare pentru teste specifice, iar o or-

44 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

dine corectă de utilizare trebuie pusă la punct înainte de a începe manopera, pentru a preveni rezultatele eronate datorate contaminării cu aditivii din recipient.

Probele de sânge ce necesită o aseptizare locală riguroasă, precum și testele de coagulare ce necesită venipuncție directă într-un loc steril, reprezintă exemple de condiții specifice de prelevare. Minimalizați stresul pacientului și maximizați șansele de succes recoltând sânge într-un spațiu liniștit și în care toate ustensilele necesare sunt la îndemână. Dacă prelevarea necesită mai multe seringi, un alt asistent trebuie să ajute la contenția animalului și la umplerea eprubetelor.

Dacă niciun ajutor nu este posibil, mânuirea adițională a mai multor eprubete poate fi ușurată prin așezarea eprubetelor deschise în poziție verticală, într-un suport pentru eprubete sau într-o rolă de leucoplast. Un set de ace pentru recoltare în vid poate înlătura necesitatea seringilor, însă astfel se pierde abilitatea de a controla presiunea negativă. Înainte de venipuncție, asigurați-vă că toți membrii echipei implicați în manoperă cunosc toți pașii și scopul procedurii.

boli interne

Epidemiologia și prevenția bolilor metabolice în perioada periparturientă la vaci Aspecte ale epidemiologiei bolilor metabolice ale vacilor în perioada periparturintă și a prevenţiei lor

Î

n această prezentare am urmărit să punem accentul pe epidemiologia bolilor metabolice, în scopul de a sublinia complexitatea și importanţa lor pentru patologia vacilor de lapte. De asemenea, am prezentat câteva mecanisme de prevenţie pentru principalele tulburări metabolice ce apar în perioada periparturientă la vacile de lapte, în special. După cum este cunoscut dezechilibrele metabolice ce apar la vacile de o înaltă valoare genetică sunt dificil de corectat și de obicei au consecinţe grave asupra stării de sănătate și a vieţii productive ulterioare a animalelor, si astfel prevenţia lor ar trebui să fie o prioritate. Ca și metodă de evaluare a nivelului de întreţinere al vacilor de lapte, în scopul de a corecta raţiile acestora în funcţie de necesitate, am optat pentru scorul de condiţie corporală, datorită accesibilităţii și ușurinţei în a fi utilizată atât de către medicul veterinar cât și de fermier.

în lactaţiile ulterioare. (2) Atât sindromul vacii căzute cât și edemul ugerului par să fie capete de linie ale schemei noastre de interelaţie, chiar dacă ele apar timpuriu în perioada periparturientă. Asociaţia sugerată între te-

tania hipomagnezică și DSC este numai pentru tetania externă (nu și pentru cea internă). Cetoza poate fi atât un factor de risc cât și o consecinţă a deplasării abomasului (săgeata dublă, Figura nr. 1). (2)

Figura nr.1. Relaţiile dintre tulburările metabolice în perioada periparturientă la vacă. LP – Lactaţia precedentă; DCS – Deplasarea cheagului la stânga.(după Erb și Grohn, 1987)v

Într-un studiu realizat de Grohn și Erb (2) epidemiologia descriptivă și factorii de risc au fost revăzute pentru șase tulburări clinice: febra laptelui, sindromul vacii căzute, tetania hipomagnezică, edemul ugerului, deplasarea spre stânga a abomasului, și cetoză. (2) Niciuna din cele șase tulburări metabolice periparturiente nu apare izolată faţă de altele (Figura nr.1). În opinia autorilor, febra laptelui joacă un rol central care se leagă de celelalte tulburări. Singura tulburare metabolică care este un factor de risc pentru tulburări multiple în lactaţia ulterioară este cetoza. Totuși, febra laptelui și edemul ugerului sunt repetabile; există prea puţini supravieţuitori ai sindromului vacii căzute pentru a permite detectarea efectelor în lactaţia următoare; și deplasarea abomasului și tetania hipomagnezică nu au fost investigate destul de bine pentru a elimina efectele tulburărilor 46 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

FACTORI DE RISC PENTRU MULTIPLE BOLI METABOLICE Producţiile din lactaţia precedentă ale vacii și fermei implică riscuri mai mari ale câtorva tulburări (cetoză, febra laptelui, DSC, tetanie, edemul ugerului) printre vacile și fermele înalt productive.

Interesant, deși tulburările reproductive realizează legături între tulburările metabolice, acestea nu sunt predispuse de producţia înaltă de lapte a vacii în lactaţia precedentă în acord cu studiile publicate la zi.

Totuși, producţia mare de lapte a fermei ar putea predispune la tulburări reproductive. (Grohn și Erb, 1987). (2) Factorii legaţi de viţel sunt termeni foarte nespecifici, și includerea în Figura nr.2 arată numai că o varietate de factori legaţi de viţel au fost corelaţi cu tulburările. Efectele specifice ale sexului viţelului, mărimii viţelului, și viţeii gemeni necesită să fie evaluaţi simultan, pentru efectele asupra mai multor tulburări în serii de seturi de date. (2) Influenţa atât a concentratelor cât și a silozului porumb în perioada de repaus mamar sunt reprezentate în Figura nr.2.

Dacă cresc ambele în furajare ar putea avea efect protectiv (simbolizat prin semnul minus) asupra cetozei (singurul efect protectiv din schemă). Altfel, silozul de porumb și concentratele au fost corelate cu diferite seturi de tulburări. (2) Vârsta și paritatea, rasa, și sezonul de fătare nu au fost introduse în diagrama noastră. Riscul legat de vârstă și paritate este cel mai mare pentru febra laptelui la vacile în vârstă, este necunoscut pentru sindromul vacii căzute, și este cel mai mare pentru edemul ugerului la prima fătare. Pentru tetania hipomagnezică, DSC, și cetoză riscul crește cu vârsta mijlocie, și apoi scade.

Rasele de vaci islandeze sunt la un risc mai mare pentru febra laptelui și ar putea fi la un risc mai mare pentru DSC; altfel, riscurile legate de rasă nu sunt bine documentate. Vara este sezonul cu riscul cel mai mare pentru tetanie și poate pentru febra laptelui; nu este cunoscută o predispoziţie sezonieră pentru edemul ugerului; și iarna este sezonul cu riscul mare al fătărilor pentru sindromul vacii căzute, DSC, și cetoza. (2) În unele studii perioada de repaus mamar este divizată în far off dry period (primele șase săptămâni de la intrarea în repaus mamar) și close up dry period (ultimele trei săptămâni de gestaţie). Această prezentare este justificată de adaptările fiziologice și cerinţele diferite de nutrienţi prezentate în tabelul nr.2. (6, 9)

Figura nr. 2. Factorii de risc (exclusiv cei legaţi de rasă, vârstă, și sezon) pentru tulburările metabolice în perioada periparturientă la vaci. LP – Lactaţia precedentă; DP – Dry period; DSC – Deplasarea la stânga a cheagului. (după Erb și Grohn, 1987) Complexul de tulburări

Rata incidenţei (%)

Parezia de parturiţie Retenţia placentară Deplasarea abomasului Cetoza clinică Metrite Mastita clinică Leziunile ongloanelor Sindromul vacii căzute (2) Tetania de iarbă(2)

7 8.9 1.1 1.7 23.6 21.6 19.5 2 2

Media zilei de diagnostic postpartum 1 1 18 27 24 54 76 30

TABELUL NR.1 Rata incidenţei și media zilei de diagnostic postpartum a unor tulburări de sănătate la vaci (după P. Fleisher, 2001)

EvaluarEa stării dE întrEţinErE a vacilor Factori implicaţi

perioada de repaus mamar Far off dry period Close up dry period

Capacitatea de ingestie % SU fibroase în raţie Concentrate 7Microorganisme ruminale predominante Cerinţele de întreţinere și creștere Cerinţele pentru fetus și uter

80-88 Minim Flora ruminală celulozolitică

Scade cu 35% faţă de prima parte a perioadei de repaus mamar 70-79 Creștere Flora ruminală aminolitică; creșterea lungimii papilelor ruminale sub acţiunea AGV

Sunt relativ constante pe toată perioada de repaus mamar Cresc foarte mult

BCS iniţial +- 0.25-0.50 TABELUL NR.2 Principalele diferenţe dintre cele două perioade ale repausului mamar (6)

Veterinarul Pet Ghidul de sănătate al animalelor tale de companie

cele mai noi și cele mai bune informaţii pentru cei mai buni prieteni ai noștri

dermatologie

FOLICULITA ȘI FURUNCULOZA Boli bacteriene de piele la bovine CaraCteristiCi generale Foliculita (inflamația foliculului pilos) și furunculoza (degradarea foliculului pilos) apar rar, indiferent de zona geografică și sunt cauzate de bine-cunoscutul Staphylococcus aureus sau, mai puțin cunoscutul, S. hyicus, iar factorii favorizanți includ traumatismele și umezeala. Nu pare să existe o predilecție în funcție de rasă, sex sau vârstă.

Leziunile pot apărea oriunde pe corpul animalului, cel mai adesea la nivelul crupei, cozii, perineului, membrelor posterioare, gâtului și capului (Fig. 1 și 4).

Grupările de papule formeză cruste, apoi devin zone alopecice. Pustulele intacte

sunt rareori observate.

Furunculii sunt caracterizați de noduli, fistule și ulcere. Leziunile sunt rareori pruriginoase, iar furunculii pot fi dureroși.

Animalele afectate nu manifestă și alte simptome. În funcție de etiologie, boala poate afecta un singur animal sau mai multe.

DiagnostiC Diferențial Dermatofiloză, dermatofitoză, demodicoză, stefanofilarioză, foliculită eozinofilică aseptică și furunculoză.

DiagnostiC 1. Examen microscopic (frotiu direct) inflamație supurativă cu neutrofile degenerate, degenerare a nucleilor și coci fagocitați (Gram-pozitivi, de aprox. 1 μm diametru, adesea agregați în pereche sau în grupuri), foliculită (vezi Fig.5 și 6). Furunculoza se caracterizează, suplimentar față de foliculită, prin numeroase macrofage, limfocite, eozinofile și celule plasmatice (Fig. 7).

2. Cultură bacteriană (aerobă).

3. Examen dermatohistopatologic foliculită laminară supurativă cu neutrofile degenerate și coci intracelulari; furunculoză piogranulomatoasă.

extras din Cursul Boli Bacteriene de piele la Bovine acreditat 10 puncte CMVRo, disponibil pe www.cursuri.veterinarul.ro

52 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

oftalmologie

Anestezia locală pentru intervențiile oculare la rumegătoare I. Tehnicile de anestezie topice și regionale se folosesc pentru intervențiile chirurgicale la nivelul ochiului și al structurilor sale anexe; paralizia pleoapelor (fără analgezie) este realizată prin desensibilizarea selectivă a ramurii auriculo-palpebrale a nervului facial (provocând akinezie); anestezia ochiului și orbitei și imobilizarea globului ocular se realizează în general prin tehnica Peterson (Fig. 1, A).

A. Zonă desensibiliZAtă: ochiul și orbita, mușchiul orbicular al ochiului (cu excepția pleoapelor). b. nervi blocAți: nv. oculomotor, nv. trohlear, nv. abducens și cele trei ramuri ale nv. trigeamăn (oftalmică, maxilară, mandibulară). c. locuri de elecție: punctele în

care acești nervi ies din fisura orbitală (foramen orbitorotundum). d. Ace necesAre: un ac de 14 gauge și de 2,5 cm lungime cu rol de canulă și un ac de 18 gauge și 10,2-12,7 cm lungime. e. AnesteZic: 7-15 ml lidocaină 2% la nivelul fisurii orbitale; 5-10 ml lidocaină 2% pentru desensibilizarea nv. auriculo-palpebral.

F. Metodă: 1. Extindeți la maxim capul animalului aflat în poziție patrupodală, până când osul frontal și cele nazale devin paralele cu solul; 2. Pregătiți chirurgical zonele posterioară și ventrală a ochiului.

3. Injectați câțiva ml de anestezic cu

54 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

un ac subțire în piele și în țesutul subcutanat, în șanțul format de procesele zigomatic și temporal ale osului zigomatic (unde procesul supraorbital al osului frontal se unește cu arcul zigomatic) (Fig. 1, B).

4. Străpungeți pielea cu acul de 14 gauge și 1,3-2,54 cm lungime (cu rol de canulă), cât mai anterior și ventral posibil în acest șanț.

5. Direcționați un ac drept, de 18 gauge și 12,7 cm lungime, fără seringă (pentru a simți reperele osoase), prin canulă în direcție orizontală și ușor posterioară, până când atinge procesul coronoid al mandibulei.

6. Redirecționați vârful acului anterior, până când ocolește medial acest os.

cursurile veterinarul.ro 27 cursuri acreditate

animale de rentă

r 1. Proceduri clinice la vaci I; 2. Proceduri clinice la vaci II; 3. Bolile

bacteriene de piele la bovine; 4. Anestezia locală la rumegătoare și porci; 5. Protocoale veterinare pentru practicienii pe ecvine I; 6. Protocoale veterinare pentru practicienii pe ecvine II; 7. Proceduri clinice la cai I; 8. Proceduri clinice la cai II; 9. Proceduri clinice la cai III; 10. Realizarea manoperelor chirurgicale la cai, pe teren; 11. Anestezia pentru intervenția chirugicală a colicii la cal

animale de companie

1. Anestezia la animalele de companie - Managementul durerii; 2. Anestezia la animalele de companie - Condiții generale pentru anestezie; 3. Medicina preventivă la dihori - Abordări în practica curentă; 4. Anestezia la animalele exotice I; 5.

Anestezia la animalele exotice II; 6. ABC-ul bolilor la porumbei

business

1. Managementul de personal în cabinetul veterinar; 2. Programe de marketing dinamice pentru cabinetele veterinare; 3. Marketing în sala de recepție-așteptare; 4. Relații publice - abordări creative - Facebook pentru cabinetele veterinare; 5. Internetul în campaniile de advertising; 6. Campanii de advertising pentru medicii și cabinetele veterinare; 7. Promovarea directă pentru medicii veterinari și cabinetele veterinare; 8. Introducere în advertisingul pentru medicii veterinari; 9. Branding personal în social media; 10. Protocoale veterinare pentru clinicile veterinare - discuții și modele

Cursuri online acreditate de către CMVRO cu test final de 10 puncte SNEC. Detalii pe www.cursuri.veterinarul.ro, sau la telefon 0733.96.90.91

55

top utile Introducere în raționamentul clinic axat pe problemele existente

De ce unele probleme medicale sunt mai degrabă frustrante decât interesante?

Reflectați asupra unui caz medical cu care v-ați confruntat recent și care v-a provocat frustrare sau care a fost dificil de diagnosticat și tratat. Puteți identifica motivul pentru care acest caz vi s-a părut dificil?

E

xistă o multitudine de motive pentru care cazurile clinice sunt mai degrabă frustrante decât interesante. l Acest lucru s-a datorat clientului (ex.: Cu așteptări nerealiste conform cărora să rezolvați problema fără costuri?

Nu a fost dispus sau capabil să achite testele de diagnostic necesare pentru a stabili diagnosticul cert? Nu a fost dispus sau capabil să ofere un istoric coerent al pacientului?) l Afecțiunea a fost complexă și nu a putut fi integrată într-un tablou clinic specific? l Nu ați fost capabili să vă amintiți toate detaliile legate de boală iar acest lucru v-a influențat decizia în mod gresit? l Semnalmentele animalului, în special rasa și vârsta, v-au influențat în mod negativ capacitatea de a lua decizii, făcându-vă să apelați la un diagnostic diferențial greșit? l Afecțiunea părea să se încadreze într-un tablou clinic specific, însă testele ulterioare v-au infirmat diagnosticul inițial? l Vi s-a părut că ați apelat la teste costisitoare pentru client, care nu v-au oferit în cele din urmă informații suficient de relevante?

Puteți adăuga în listă și alți factori care ar fi putut contribui la frustrările și dificultățile experimentate odată cu aceste cazuri? Pe lângă problemele legate de clienți (și după cum se va menționa ulterior, poate vă vom putea ajuta și în această privință), sperăm că până la sfârșitul acestei cărți vom face câteva progrese în ceea ce privește înlăturarea barierelor obișnuite, pentru a corecta și

a favoriza obținerea unui diagnostic rapid și eficient al cazurilor clinice, și că vom transforma rezolvarea misterelor medicale în experiențe mai plăcute.

RezolvaRea cazuRiloR clinice Atunci când pacientul se prezintă la clinica cu una sau mai multe probleme, există mai multe metode pe care le putem folosi pentru a rezolva cazul și pentru a formula o listă de diagnosticuri diferențiale. Una dintre metode implică recunoașterea tiparelor: observarea tabloului clinic și potrivirea acestuia cu tipare cunoscute de boală. Această tehnică mai este numită și elaborarea unui scenariu de boală. O altă metodă poate implica teste de sânge care să ne arate ce este în neregulă cu pacientul și care să reprezinte o listă minimă de parametri. Sau putem recurge la raționamentul clinic axat pe problemele existente. De multe ori putem folosi toate cele trei metode.

RecunoașteRea tipaReloR Recunoașterea tiparelor implică încercarea de a vă aminti de toate bolile

58 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

care se potrivesc „tiparului” de simptome/anormalități patologice pe care le manifestă animalul. Această metodă poate fi relativ simplă (dar poate duce și la erori prin omitere) și funcționează cel mai bine: l În cazul bolilor frecvente cu manifestare tipică; l În cazul în care boala prezintă un tipar unic de simptome; l În situația în care toate simptomele au fost descoperite și luate în considerare, iar diagnosticul diferențial nu se bazează numai pe un singur simptom principal și pe semnalementele pacientului; l În cazul în care există numai câteva variante de diagnostic posibile, care sunt ușor de reținut sau de inclus sau de exclus prin testele obișnuite; l În situația în care medicul veterinar prezintă multă experiență, este bine documentat și are cunoștințe actualizate, ia în calcul toate afecțiunile întâlnite în mod regulat și în situații critice și are o memorie foarte bună.

Recunoașterea tiparelor funcționează bine în cazul multor afecțiuni frecvente și prezintă avantajul de a fi o metodă rapidă

top utile

Protocoale veterinare pentru clinicile veterinare discuții și modele Unul din ingredientele unei afaceri veterinare de succes sunt protocoale veterinare și implementarea acestora în cabinetele veterinare. Iată de ce am inițiat acest curs, pentru a veni în ajutorul practicienilor cu câteva modele care se pot implementa cu succes în orice cabinet veterinar din țară.

P

rotocoalele setează standardele așteptate care trebuie urmate de membrii cabinetului. Personalul cabinetului trebuie să aibă o anumită formă de procedură formală dacă se

dorește consecvență în îngrijirea clientului și tratamentul pacientului. Protocoalele trebuie să fie stabilite, înțelese și convenite de către toți membrii personalului și apoi, cel mai important dintre toate, urmate, dacă dorim să avem vreo speranță în a îmbunătăți activitatea cabinetului. Ceea ce este important este că toată lumea știe cum se fac lucrurile și le face în conformitate cu procesul verbal. Protocoalele pot fi simple sau complexe, cursul de față nu își propune să impună un anumit tip de procedură care să nu poată fi modificat, ci doar să ofere un punct de plecare pentru practicienii care doresc să implementeze astfel de protocoale în cabinetele lor.

62 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

Deci, de exemplu, când cineva vede un cățeluș pentru prima oară, trebuie să existe un protocol care să fie urmat - astfel încât toți clienții să primească același ajutor și informații și sunt oferite cele mai bune șanse de a se conforma cu sfaturile primite. În același mod, atunci când personalul se confruntă cu boli cronice, trebuie să urmeze un protocol care să garanteze că le-au explicat pe deplin clientului implicațiile bolii, motivele pentru care este nevoie de tratament, implicațiile opririi tratamentului și necesitatea regulată a controalelor de sănătate. Urmarea protocoalelor înseamnă că toate informațiile

Succes... ... înseamnă o viață salvată Pentru medicul veterinar Willi Glaser, singura metodă de a cuantifica succesul este numărul vieților salvate. Și spune despre sine că se consideră un medic veterinar de succes, mai ales datorită aprecierii pe care o are din partea colegilor și a clienților.

N-ar schimba nimic, dacă ar fi să o ia de la capăt pentru că se ghidează mereu după principiul „Îndrăznește să îndrăznești”!. Nouă ne-a făcut mare plăcere colaborarea cu medicul veterinar Willi Glaser, de la Clinica Veterinară Playdog din Arad, pe care vă invităm să îl cunoașteți în acest număr al revistei.

Când ați început cariera de medic veterinar și care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca medic?

Am terminat facultatea în 1995 şi imediat m-am angajat la un lanţ de farmacii şi cabinete veterinare, „Vidu”, unde am lucrat din start singur, alături de o farmacistă.

Nu-mi mai amintesc primele cazuri, dar îmi amintesc din perioada „Vidu” două cazuri, o torsiune gastrică la un Mastiff englez, de fapt singurul Mastiff englez din ţară şi o cezariană la un Dog german care a avut 18 pui. Îmi amintesc de acestea două pentru că aveam o măsuţă de cca 1 m lungime aşa că, în ambele cazuri, proprietarii au luat parte la operaţii şi ţineau capul câinilor. După doi ani m-am mutat la cabinetul Asociaţiei Chinologice şi am rămas acolo până am plecat în Israel.

Deoarece multă lume mă cunoştea din perioada dinainte de '99, Clinica Veterinară Playdog a început în forță încă din primele zile, iar cazuistica a fost specifică unei clinici, adică mai grea, colegii care mă cunoșteau trimiteau cazurile grele și ne-am bătut pentru fiecare viață. Oricum, pe măsură ce ne-am înmulţit și pe măsură ce colegii au căpătat experiență satisfacţiile din salvarea vieților au început să fie tot mai mari.

Ați deschis în 2010 prima bancă de sânge pentru animale de companie din România. Cum a fost primită aceasta inițiativă de care proprietarii de animale și de către colegii medici veterinari?

Ați plecat din România în 1999, la patru ani de la absolvirea facultății. Cum a fost întâlnirea cu sistemul veterinar din Israel? Întâlnirea cu sistemul veterinar din Israel a fost destul de dură. Deşi am luat examenul repede, n-am găsit niciun loc de muncă. Toţi îmi ziceau să mai încerc după ce ştiu limba. Aşa că am învăţat şi după opt luni am fost angajat la cea mai mare clinică din nordul Israelului, unde făceam totuşi numai operaţii, am ajuns să fac şi 12 operaţii pe zi. A fost destul de greu, dar am învăţat foarte mult. După un an şi jumătate mi-am deschis propriul cabinet, dar am continuat să fac operaţii şi pe la alte cabinete, dar după vreun an am renunţat pentru că aveam deja destul de lucru. În paralel am făcut cursuri de specializare în chirurgie şi ortopedie pe animale mici la Facultatea Ebraică din Ierusalim, ceea ce a însemnat o experienţă grozavă.

V-ați întors în România după 7 ani. Ați simțit/constatat vreo diferență de mentalitate, realități sociale dintre momentul plecării și cel al întoarcerii?

Mi-am dorit să mă întorc după cinci ani, dar a durat şapte, mai ales datorită cursurilor de specializare. Cunoşteam foarte bine situaţia din România deoarece am venit acasă cât am putut de des, uneori şi de şase ori pe an, aşa că nu a fost o surpriză să mă lovesc de greutăţile de aici.

Cum a fost începutul clinicii veterinare Playdog, care au fost primele cazuri cu care v-ați confruntat când ați deschis clinica?

Am deschis prima bancă de sânge pe baza experienței avute cu o bancă de sânge din Israel și pe modelul lor.

Inițiativa a fost bine venită verbal, dar, din păcate, rezultatele au fost sub așteptări, la început a fost hei-rup, dar apoi tot mai puțini au venit să doneze, așa că până la urmă am rămas cu câinele meu, Toto, ciobănesc de Berna, care a fost donatorul ideal. Abia aștepta să vină la clinică să doneze și stătea fără să se miște în perioada în care recoltam sângele. Din păcate acum are mastocitom.

Câte ore munciți pe săptămână și cum arată o zi tipică de lucru din viața dvoastră?

Nu muncesc foarte mult, îi las pe colegii mei mai tineri să o facă, dar programul meu este intens. În general de la ora 10 începem operațiile, când le termin plec la masă, iar după-masa vin consultațiile care durează până pe la 19-20. Urgențele sunt făcute de colegii mei, pe mine mă cheamă doar dacă sunt cazuri extrem de grave.

Aveți un soft de evidență a clienților?

Am un soft inspirat din softul pe care l-am avut în Israel, pe care l-am tradus și un prieten IT-ist mi l-a creat pentru necesitățile noastre.

Cât la sută din timpul dvoastră acordați pregătirii continue?

Acord pregătirii continue cât de mult timp pot. Așa că particip la cât mai multe workshop-uri, congrese și întotdeauna iau cu mine și pe unul dintre colegi. De asemenea, toți colegii mei participă la seminarii sau congrese atât în țară cât și în străinătate, în funcție de specializările pe care și le-au ales.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră?

Succes pentru mine înseamnă o viață salvată. Fiecare viață salvată e un succes, fiecare caz rezolvat e un succes.

Vă considerați un medic veterinar de succes?

Da, mă consider un medic veterinar de succes. Atunci când

68 Veterinarul Știință și Practică l nr. 30-31 l www.veterinarul.ro

vezi că ești apreciat atât de clienți cât și de colegi înseamnă că ești un medic de succes. Și impresia mea este că sunt apreciat.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face la fel? Ce ați schimba?

Dacă ar fi s-o iau de la început probabil că aș face la fel. Am construit totul încet, cu răbdare și am crescut an de an, trend care se păstrează. Mi-am propus de la început ca în fiecare an să achiziționez un aparat important și am reușit. Uneori am luat și două, astfel că acum, după aproape 10 ani, dotarea noastră este completă.

Care ar fi primele 5 lucruri pe care ar trebui să le știe un proaspăt absolvent de facultate care dorește să își deschidă un cabinet veterinar?

Motto-ul meu a fost „îndrăzneşte să îndrăzneşti”. Chiar dacă îţi deschizi un cabinet şi eşti începător, important e să fi atent la detalii şi să nu te arunci în ceva ce te depăşeşte. Nu te jena să trimiţi la un coleg mai experimentat sau cu o dotare superioară a cabinetului. Participă la cursurile de educaţie continuă şi când te simţi destul de pregătit pentru o intervenţie, doar atunci fă-o.

Meseria noastră este grea, dar îţi dă satisfacţii inegalabile, în permanenţă apare ceva nou, nu apuci să te plictiseşti. Merită fiecare clipă pe care o trăieşti în clinică.

IulIa Crețu Director Revista Veterinarul

69

Talon de Abonare Suntem o organizație independentă, non-profit și liberi să inovăm fără compromisuri

Acumulează 60 puncte în Sistemul Național de Educație Continuă astfel: + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Știință și Practică + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Business + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Pet + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Fermă.

AVANTAJE MAXIME 1. 6 numere de revistă, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Știință și Practică 2. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Business.

3. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul PET 4. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Fermă.

5. Unicul Catalog INDEX VETERINAR în format CD 6. Accesul GRATUIT pentru abonați la unele CURSURI organizate online pe veterinarul.ro. sau participarea la cursuri cu prețuri speciale pentru abonați.

7. Accesul la peste 3000 de articole indexate și catalogate pe spe-

cii, specializări și cuvinte cheie publicate pe www.veterinarul.ro.

8. Posibilitatea de a-ți prezenta afacerea veterinară în Directorul Veterinar cu informații complete, imagini, text și film, alături de peste 2500 de cabinete medicale veterinare.

9. Realizare website profesional, cărți de vizită sau materiale promoționale, suportând doar costurile de hosting sau de tipărire.

10. Primești 10 puncte SNEC la fiecare articol publicat pe www.veterinarul.ro și 20 puncte la fiecare articol publicat in REVISTA ediția tipărită.

11. Vei fi conectat permanent la informația veterinară de ultimă oră primind prin serviciul de Newsletter săptămânal sau ori de câte ori este nevoie informații proaspete iar prin serviciul de Vet Alert vei primi prin SMS cele mai fierbinți informații necesare în practică.

Colecția Veterinarul: nr. 21 * anul IV * 2013 nr. 19 * anul IV * 2012

știință și practică

nr. 20 * anul IV * 2013

știință și practică

știință și practică

știință și practică

nr. 18 * anul IV * 2012

știință și practică

nr. 17 * anul IV * 2012

Special Exotice Osteodistrofia metabolică la iguane Piometrul la hamsteri Alimentația la peruși Informații practice - Iguana verde, Cameleonul, Monitorul de savană, Agama cu barbă (Pogona vitticeps)

Special Câini Dilatația și torsiunea gastrică Ancilostomoza canină Informații practice Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

Succesul...

cu Dr. Iancu Morar

Un an bun !

Echipa Veterinarul

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

Succesul...

cu Dr. Iana Alecsandri

Special Marketing și Management

Special Animale Sălbatice

Managementul veterinar - Partea I Marketingul veterinar - Partea a III-a De ce trebuie să am opinie? - Relații Publice

Patologii specifice animalelor sălbatice Loris cu ulcerații cutanate Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

Succesul...

cu Dr. Florin Grosu

www.veterinarul.ro

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania

Succesul...

cu Dr. Viorel Andronie

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

www.veterinarul.ro

www.veterinarul.ro

www.veterinarul.ro

Special Igienă

Succesul...

cu Dr. Andrei Timen

Special ATI/Laborator

Siguranța personalului în cabinet Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

Succesul...

cu Prof.Dr. Gheorghe Solcan

nr. 26-27 * anul VI * 2015

www.veterinarul.ro

Succesul...

cu Dr. Livioara Rotariu

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

Succesul...

cu dr. Violeta Elena Simion

știință și practică Special

Special Animale de companie

Recomandări privind anestezia generală la animale Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

nr. 28-29 * anul VI * 2016

știință și practică

știință și practică Special Laborator Insuficiența renală -diagnostic și tratament Microbiologia rumenului

nr. 24-25 * anul V * 2014

știință și practică

știință și practică

nr. 23 * anul V * 2014 nr. 22 * anul IV * 2013

Iepurii -tot ce trebuie să știm despre ei

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România t i

Succesul...

cu Dr. Leica Laurențiu

l

CUM POT SĂ MĂ ABONEZ LA REVISTE 0733.96.90.91 Sună sau trimite SMS la

între orele 09:00 - 17:00 și primești asistență telefonică gratuită 70 Veterinarul Știință și Practică l nr.

30-31 www.veterinarul.ro de la personal specializat în relații publice pentru a alege cel l mai bun plan de abonare și pentru a beneficia de toate avantajele abonării

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

Te-ai săturat de căutat medicamente, echipamente, consumabile?

INDEXUL VETERINAR

versiunea 2.1

tot ce este necesar pentru un cabinet veterinar într-un catalog interactiv cu peste 5.000 de pagini/8.000 produse Disponibil pe CD versiunea 2.1 GRATUIT la reabonare sau prin comandă contra cost la telefon 0733.96.90.91