Revista Veterinarul Stiinta si Practica seria II nr. 1

„De curând am auzit niște povești cu iz mitologic despre cai care aleargă oameni până îi fac să sară peste garduri ca să își salveze...“ Valentin VasilesCu

lProcedura de examinare a membrelor „După anamneză și o scurtă observare a stării generale a calului, începem examinarea propriu-zisă a picioarelor calului...“ dr. DRagoȘ PetRaChe

01

„Fertilitatea armăsarilor de reproducţie este un factor major de care depinde reuşita actului montei, instalarea gestaţiei...“ conf. dr. aDRian ianCu MoRaR

lCushing-ul la ecvine PPiD „Cushing“ este un termen utilizat frecvent în caracterizarea unor variate afecţiuni reprezentate prin exprimarea clinică...“ drd. alexanDRa PăVăloiu

știință și practică

Veterinarul

levaluarea fertilității armăsarilor de reproducție

O voce l O comunitate l O viață

foto: www.slawik.com

anul iii, 2011

Special Cai

lComportamentul cailor, motivație și mecanisme

nr.

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

Veterinarul No. 1 Anul III 2011

PMVPR 06 >> Identificarea, o vacă de muls dedicată unor interese de grup SPecial cai 08 >> Comportamentul cailor 10 >> Proceduri de examinare a membrelor - partea a treia 12 >> Evaluarea fertilității armăsarilor de reproducție 14 >> Cushing-ul la ecvine PPID - prima parte aliMentație 16 >> Medicul veterinar Expertul-în etapele cheie din viața animalului 18 >> Alimentația la câine în condiții de efort fizic - partea I O alimentaţie corespunzătoare influenţează pozitiv sănătatea și calitatea vieţii animalului

42 WILDLIFE

44 MANAGEMENT

46 SUCCES

Ce face ca un animal sălbatic să fie sălbatic? Am putea spune că a fi sălbatic poate fi caracterizat de independența față de om, dar interdependența față de habitatul speciei respective.

Medicii veterinari, prin natura meseriei lor au o misiune foarte grea: aceea de comunica cu animalele dar în primul rând cu proprietarii acestora.

Cine vrea să se apuce de medicină veterinară și cine vrea să o și practice, trebuie să fie familiarizat cu ideea de a-și pune și de a-și răspunde cât mai sincer la intrebările sale.

nutRiție 20 >> Cercetări făcute de Affinity Petcare cu privire la implicarea polifenolilor din plante în dietele canine DeRMatoloGie 26 >> Bolile fungice la carnivorele domestice partea a doua iMaGiStică 28 >> Diagnostic imagistic și tratament chirurgical în boala degenerativă discală oncoloGie 30 >> Sindroame paraneoplazice la câine și pisică ineDit 39 >> Salvări inedite. Un piton și un crocodil al unui circ au fost vindecate de o echipă de medici entuziaști aniMale Sălbatice 40 >> Wildlife, Zoo, Exotics 42 >> Imobilizarea și anestezia animalelor sălbatice PRezentăRi 48 >> Facultatea de medicină veterinară Timișoara

04 Golgota veterinarilor „De ceva timp, adică mai bine de 2 ani am avut curajul să combin pasiunea, visul, realitatea și am acționat. Nici nu prea aveam multe variante de a ieși din propria mea criză. În toată această perioadă, cumulat și cu experiența de peste 15 ani petrecuți în sistemul veterinar din România am avut și o mai am încă, o mare întrebare la care nu găsesc nici un răspuns. De ce medicii veterinari din România nu își păzesc și de ce nu luptă pentru afacerea care, în fapt, este viața lor?“

Veterinarul Lunii: dr. Fănică Lefter O avalanșă de telefoane și emailuri de felicitare a venit pe adresa redacției după seminarul ținut de Patronatul Medicilor Veterinari Privați din România la Sinaia pe tema Clinică și Patologie Bovină. Doctorul Fănică Lefter, cu „Deplasarea abomasiumului la bovine: diagnostic, prevenție și remediere" a avut cele mai multe cuvinte de laudă pentru informațiile pe care lea furnizat și modul de prezentare. Întreaga redacție l-a votat, fără multă filosofie, veterinarul lunii. z dr. Bogdan Novenschi

EDITORIAL

Golgota veterinarilor sau ce trebuie să se întâmple pentru ca veterinarii să reacționeze

dr. Iulian Vieru

Opinii?

Există un vid de opinii la veterinari?

Sau este o lipsă de practică? Îi este greu unui veterinar să exprime o opinie?

Este opinia o povară?

O liniște deplină străbate sistemul veterinar chiar și atunci când este dezmembrat.

Tu ai un răspuns. dialog pe veterinarul.ro

04 Veterinarul

n

ianuarie 2011

www.veterinarul.ro

De ceva timp, adică mai bine de 2 ani, am avut curajul să combin pasiunea, visul, realitatea și am acționat. Nici nu prea aveam multe variante de a ieși din propria mea criză. În toată această perioadă, cumulat și cu experiența de peste 15 ani petrecuți în sistemul veterinar din România am avut și o mai am încă, o mare întrebare la care nu găsesc nici un răspuns. De ce medicii veterinari din România nu își păzesc și de ce nu luptă pentru afacerea care, în fapt, este viața lor? Marea majoritate așteaptă de parcă cineva, demiurgic ar trebui să apară pe dealul Golgotei veterinarilor și să deschidă cerurile. Restul, se adâncesc în munca de medic și se închid în propria clinică sau în propriile vise. Am crezut că anii și experiența europeană vor deschide ochii veterinarilor. Am crezut că unele organizații prin acțiunile lor vor incita veterinarii la un dialog, la o expunere de principii și la dispute aprinse despre profesie și viitor.

Văd că există colegi care încearcă să tragă de sistem, încearcă chiar să împingă căruța la deal. Ei cred că reușesc, dar eu sunt convins că nu. Pur și simplu nu înțeleg de ce există acest vid de opinii și de acțiune. Nu pot să găsesc răspunsul la inerția veterinarilor și la complacerea în această amorțelă. Oare chiar nu vede nimeni că sistemul veterinar se prăbușește? Oare nu este nimeni conștient că viitorul lui ca profesie este inexistent în România? Crede oare cineva că dacă are o super clinică sau super specializări a rezolvat propria problemă în timp ce un sistem este în colaps?

Am încercat în toate editorialele să fiu optimist și să prezint idei, concepte și puncte de plecare în discuții despre și pentru profesie. Până la urmă, nu conta ce scriam eu, ci doream doar să incit la dezbatere, la discuții, la găsirea de soluții. Nu mă așteptam la o reacție prea vehementă, dar să nu fie nici o reacție la plecarea identificării către o altă instituție care nu are nici o legătură cu trasabilitatea

și principiile identificării? Un clinician de animale mici ar spune … „și ce mă afectează pe mine?“. Dar eu întreb: dacă ar fi parte la procesul legislativ de punere în aplicare a unei ințiative privind identificarea obligatorie a animalelor de companie care să fie gestionată de același sistem național i-ar conveni plecarea bazei de date din curtea veterinarilor?

Sistemul veterinar, indiferent că este de stat sau privat, indiferent că este de animale mici sau de animale mari, că este cercetare sau laborator este unitar. Trebuie să înțelegem că bolile la animale și zoonozele, nu țin cont de natura profesiei de veterinar sau de vreo altă barieră. Animalele domestice sau sălbatice, bolile lor, proprietarii și crescătorii de animale și medicii veterinari fac parte din același sistem indiferent de locul ocupat în sistem.

Fiecare element al sistemului este esențial în această ecuație, iar fiecare perturbare a unui element duce la perturbarea întregului sistem. Orice se întâmplă în acest sistem afectează atât viața veterinarului cât și câștigurile sale. În plus, veterinarii sunt interfața dintre acest sistem și restul omenirii. Din această cauză este esențial să luptăm pentru echilibrul acestui sistem, să fim factorul esențial de dinamizare a sistemului și menținere în parametrii naturali, optimi. Aceasta nu va veni niciodată de la sine și nu va fi niciodată responsabilitatea altora.

Fiecare trebuie să avem curajul să avem propria opinie despre propria viață, despre propriul viitor și să o exprimăm. Profesia este chiar viața unui medic veterinar. Nici un medic veterinar nu scoate utilajul din priză când se termină programul pentru a-l conecta a doua zi și a continua lucrul. Este chiar așa de greu să luptăm pentru viitorul nostru, să avem opinii, puncte de vedere și să ne întâlnim pentru a le pune în aplicare împreună? Până la urmă, vrei ca viitorul tău să fie dictat de alții?

IdentIfIcarea, o vacă de muls dedicată unor interese obscure de grup După ani de cheltuire a multor milioane de euro din banii publici pentru a realiza un sistem de identificare a animalelor funcțional, din interese pur politice și de grup, fără nici o logică privind funcționalitatea, onor Comisia de Agricultură din Parlamentul României pur și simplu mută întregul sistem la o instituție moartă din structura Ministerului Agriculturii.

Care sunt interesele? Ce are de câștigat acea instituție sau anumiți oameni din ea? Ce se dorește de fapt?

Este dificil să răspundem noi la toate aceste întrebări. Vă lăsăm pe voi să vedeți clar adevărul. Trebuie doar să specificăm faptul, zguduitor de altfel și cunoscut de toată lumea: A.N.A.R.Z. a „păpat“ milioane de euro din banii publici pentru identificarea cailor, acțiune care s-a făcut până la ei de către medicii veterinari pe banii proprietarilor iar după ce a fost preluată acțiunea la minunata instituție, microciparea cailor a fost făcută tot de medicii veterinari și tot pe banii oamenilor. Angajații A.N.A.R.Z. au știut să ia doar banii pblici și desigur și bani „extra“ de la proprietari pe emiterea de documente. Cine a luat banii care trebuiau să

asigure gratuitatea identificării cabalinelor în România? Cine s-a înfruptat din banii publici? De ce medicii veterinari au trebuit să identifice caii cu banii proprietarilor pentru a putea executa acțiunile de vaccinare obligatorii dispuse de A.N.S.V. în Programul Strategic Național?

Noi nu vom căuta răspunsul la aceste întrebări, dar promitem că vom prezenta toate dovezile și argumentele noastre organelor în drept să efectueze astfel de anchete. Este vorba de mulți bani „păpați“ de această instituție despre care nu spune nimeni nimic. Desigur că au terminat de identificat caii din România și acum vor să identifice și restul animelelor.

05

Desigur, alți bani de muls. Chestiunea nu ar fi deosebită pentru România actuală, dar ce vom face noi, medicii veterinari care trebuie să vaccinăm obligatoriu animalele din raza noastră de responsabilitate doar dacă sunt identificate? Cel mai plauzibil scenariu este următorul: medicul veterinar nu va putea să vaccineze animalele care nu vor fi identificate cu siguranță de A.N.A.R.Z. în noua structură; veterinarii vor fi pasibili de amendă din partea autorității veterinare că nu au vaccinat, nu vor putea să deconteze banii pentru manoperele veterinare efectuate; inspectorii D.S.V.S.A. nu vor avea „chef “ sau nu vor dori să pună zeci și sute de amenzi proprietarilor de animale care nu efectuează identificarea corect și la termenele stabilite, comerțul cu animale va fi serios perturbat, oamenii nu vor mai crește animale că se vor umple de birocrație și de șmecheri care să facă identificarea și în final... medicul veterinar se va muta în altă țară sau în altă profesie. Vă asigurăm că P.M.V.P.R. nu va tolera aceast scenariu având deja pregătit acțiuni pentru apărarea intereselor membrilor săi, dar să avem răbdare căci poate rațiunea va învinge.

Pe baza experienței practice acumulate în toți acești ani de către membrii P.M.V.P.R. care au aplicat practic identificarea am formulat o serie de principii care au fost propuse atât A.N.S.V.S.A. cât și Comisiei de Agricultură a Parlamentului României, principii de care, credem noi, este important să se țină seama în procesul legislativ.

La nivel instituțional, A.N.A.R.Z., în această formulă, poate avea acces la Baza de date și se poate implica în coordonarea activității de identificare la nivelul asociațiilor de profil și la nivelul fermierilor. Astfel, va exista o singură structură care să administreze ferm și eficient, A.N.S.V.S.A. putând lua măsurile ce se impun în timp real și favorabil atât pentru apărarea sănătății oamenilor și animalelor cât și pentru buna asigurare a trasabilității produselor alimentare. Activitatea de identificare nu se rezumă la a „pune crotalii“ și a completa înregistrări într-o bază de date. Cu toate că și aceste operațiuni sunt deosebit de importante, ele reprezintă doar o mică parte din întreaga activitate de gestionare, monitorizare și implementare a identificării animalelor ca parte integrantă a procesului trasabilității produselor alimentare și apărare a sănătății oamenilor și animalelor.

Uniunea Europeană are nevoie de o structură stabilă și bine închegată, cu experiență care să implementeze și să efectueze identificarea. Această structură de abia s-a creat și de abia a câștigat

06 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Principiile propuse 1. Administrarea unitară de către A.N.S.V.S.A. a identificării animalelor ca parte a procesului trasabilitații, a Bazei de Date cu toate animale identificate, emiterea de documente necesare în procesul de identificare înseriate și unitar distribuite la nivel national.

2. Efectuarea identificării propriu-zise de către oricine are pregătire medicală veterinară medie sau superioară pe bază de contract ferm cu responsabilități clare în caz de fraudă, acțiuni desfășurate pe cheltuiala proprietarilor de exploatații în cazul exploatațiilor profesionale și subvenționate de stat pentru exploatațiile neprofesionale. Achiziția de crotalii și documente să se poată realiza de către orice proprietar înregistrat cu exploatație doar de la D.S.V.S.A. județene după ce face dovada clară a existenței sau a posibilelor fătări în propria exploatație conform registrului de fermă și a registrului de montă și fătări. Asociațiile profesionale să poată realiza același lucru în numele membrilor asociați cu prezentarea unei sinteze clare a acelorași documente doveditoare. Realizarea de către proprietari sau asociațiile acestora a unor comenzi previzionate de crotalii și documente.

Proprietarii sau asociațiile acestora vor putea face contract cu personal autorizat să efectueze manopere medicale veterinare și vor putea executa crotalierea și completarea documentelor care vor fi prezentate spre introducere în Baza Națională de Date, medicilor veterinari concesionari sau cu contract.

3. Introducerea în Baza Națională de date a informațiilor doar de către medici veterinari concesionari sau cu contract, instruiți în acest sens. Introducerea în baza de date să nu se realizeze decât sub stricta monitorizare și control a medicului veterinar responsabil. Stabilirea de sancțiuni pentru medicii veterinari care aduc prejudicii bazei naționale de date prin neintroducerea sau introducerea defectuoasă a datelor.

4. Extragerea din baza de date să se efectueze doar de către medicii veterinari din abatoare, centrele de adunare a animalelor autorizate expres în acest sens. Corecțiile să se poată realiza de către medicii veterinari pe cheltuiala celui care a generat eroarea - fermierul dacă a completat documentele neconform sau medicul veterinar dacă a introdus greșit în baza de date.

experiența necesară. Circulația animalelor în spațiul european se realizează după reguli bine stabilite și monitorizate la nivelul întregii Europe. Sistemul veterinar din România este conectat la acest sistem de monitorizare și realizare a circulației animalelor care este obligatoriu de respectat.

Totodată apreciem și susținem amendamentele aduse de Colegiul Medicilor Veterinari din România prin adresele 2857/ 24.11.2010 și 3128/10.12.2010 către Camera Deputaților, Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice, prin care se aduc argumente fundamentale necesității corectării amendamentelor la O.U.G. 23/2010. Considerăm că forma propusă de A.N.S.V.S.A. este bună alături de com-

www.veterinarul.ro

pletările privind identificarea cabalinelor.

Toate principiile, propunerile și amendamente formulate de P.M.V.P.R. către Camera Deputaților, Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice privind O.U.G. 23/2010 sunt expuse pentru consultare si analiză tuturor medicilor veterinari pe website-ul www.pmvpr.ro

Dr. Bogdan Novenschi Președinte PMVPR

special

Cai

Deși stau împreună de peste 6 ani, gesturile de legătură sunt permanente între acești doi cai

Comportamentul cailor - motivații și mecanisme de Valentin Vasilescu www.stunts.ro

De curând am auzit niște povești cu iz mitologic despre cai care aleargă oameni până îi fac să sară peste garduri ca să își salveze viața, sau despre cai care trebuie struniți de jumătate de sat pentru a li se aplica tratamentul veterinar strict necesar. Aceste povești mi-au întărit convingerea că modul cum interacționăm cu aceste animale este greșit. Nu mă refer aici la „obiceiul pământului“, cu porția de o găleată de porumb pe zi de cal sau cel cu uitatul calului în grajd din toamnă până-n primăvară, obiceiuri ale căror urmări sunt evidente și au fost semnalate și discutate în repetate rânduri atât în reviste cât și de medicii veterinari în practica

08 Veterinarul

n

ianuarie 2011

lor zilnică, ci mă refer la lucruri un pic mai delicate, cum este efortul depus de aceste animale pentru a se adapta la lumea oamenilor și modul cum sunt acestea înțelese și apreciate de noi.

Am convingerea că acest gen de comportament violent „la limită“ este alimentat de noi și de modul cum interacționăm cu caii noștri, și este deci corectabil sau evitabil prin adaptarea comportamentului nostru în lucrul cu aceste animale. Atât pentru binele nostru, cât și al lor.

Aducerea calului în mediul uman, ca și orice interacțiune pe care o avem cu el, poate fi caracterizată ca dresaj. Dresajul este în esență aplicarea psihologiei umane în relația cu un animal. Pentru a înțelege mai bine natura problemelor care apar în aplicarea incorectă a dresajului (și nu mă refer aici la cai de înaltă școală, ci la dresajul de zi cu zi ce presupune legatul în grajd, înhă-

www.veterinarul.ro

matul, acceptarea curățării calului și a boxei, acceptarea potcovitului și a tratamentelor veterinare), trebuie să analizăm mai întâi psihologia cabalină, întrucât comportamentul, ca sumă a reacțiilor obișnuite ale unui animal este în ultimă instanță rezultatul unui proces psihologic. Studiile din ultima decadă asupra hergheliilor de cai liberi au năruit trei mituri principale. (Abigail Hogg, Horse Behaviour) Mitul Armăsarului Dominant - concluzia este că rolul acestuia sau a acestora este mai mult unul de apărare decât de conducere, și nu au nici măcar exclusivitate în reproducere, ca în cazul masculului alfa la canide Mitul Iepei Dominante - în cazul acesteia s-a observat că influența pe care o are asupra vieții celorlalți membri ai hergheliei este similară cu cea pe care o are vocea de la GPS-ul mașinii asupra vieții dumneavoastră.

Mitul Individului Alfa – în societatea cailor nu există un individ dominant în toate situațiile și în toate momentele.

Aceste concluzii au fost trase observând două lucruri: unu - există situații când indivizii aparent alfa se supun unor indivizi de rang inferior și doi - la cabaline nu există limbajul de „supunere“, nu există echivalentul gesturilor de supunere de la canide, întregul limbaj social al cailor fiind ori dominant ori „de legătură“ (gesturi întotdeauna reciproce care au menirea să marească coeziunea grupului prin întărirea apropierii între membri). (F. Hempfling) Se pare că societatea cailor e una foarte prietenoasă și cooperativă, în care singura ierarhie observată este una bazată pe vârstă, și chiar în prezența acestei ierarhii fiecare cal este stăpânul absolut al spațiului personal. Mai mult decât atât, se pare că membrii unei herghelii sunt bucuroși să

urmeze orice individ care are un scop bine definit (F. Hempfling).

Exemplu - dacă un cal tânăr, deci de rang inferior, pleacă spre locul de adăpare pentru că i s-a făcut sete, întreaga herghelie îl va urma, deși nu este individ alfa. În libertate, un cal care afișează o mimică amenințătoare sau este violent, nu are nimic de câștigat, ba mai mult, va fi probabil marginalizat sau exclus din grupul ce reprezintă garanția securității sale. Odată aceste observații făcute, ne dăm seama că omul este cel care strică această dinamică și atunci cade în sarcina noastră să orientăm modul cum se adaptează caii noilor cerințe sociale necesare conviețuirii cu noi.

Dacă admitem că dominația în societatea cailor este prost înțeleasă (toți caii evită conflictul și chiar în cazul armăsarilor, 98% din conflicte prin adoptarea de posturi amenințătoare de la distanță sau prin mutarea grupului) și că implicit agresiunea la cai nu implică neapărat dominația, atunci vom ajunge la concluzia că am judecat caii prin prisma unor concepte greșite și că trebuie să căutăm sursa comportamentului violent în altă parte.

După ce am analizat viața cailor în lipsa interacțiunii cu omul, vom trece în revistă eforturile pe care le face acest animal pentru a trăi în prezența omului. Primul lucru la care calul renunță odată cu aducerea în mediul uman este suveranitatea asupra spațiului personal. Renunțarea la această suveranitate are caracter permanent în sensul în care lipsește în grajd – mai ales dacă animalul stă „la stănoagă“ și nu în boxă, lipsește la muncă, unde calul trage în atelaj alături de alți cai, etc.

Alt lucru la care renunță sunt relațiile sociale frecvente cu alți cai (motiv suficient de altfel pentru crearea unei instabilități psihice).

Nu în ultimul rând, calului i se cere (nu întotdeauna cu succes) să renunțe la instinctul lui de ierbivor și la instinctul care i-a asigurat supraviețuirea de-a lungul mileniilor - instinctul de fugă. Dacă ar da curs acestui instinct, ar însemna că la fiecare stimul necunoscut (pungă de plastic, claxon, lumina electrică, sunetul unei drujbe în pădure)

calul ar fugi la o distanță sigură, după care s-ar opri să evalueze situația - punga, claxonul sau drujba sunt periculoase pentru el? Ori, nu o poate face, pentru că este fie legat în boxă, fie înhămat la căruță, fie în alte situații în slujba noastră.

Spre norocul nostru însă, exact natura socială a calului îl condiționează să ne adopte ca și „colegi de herghelie“ și să decidă să împartă aceste pericole și lipsuri cu noi. Ajung chiar să se ghideze după atitudinea noastră. Ba mai mult, au învățat să se simtă confortabil în lumea noastră.

Studiile au dovedit că în ciuda bombardamentului cu stimuli negativi, condițiile pentru o relație bună cu caii sunt foarte simple: încredere, cereri clare, tratament consecvent și, foarte important, limite bine definite. Încrederea îi face să se simtă confortabil în mediul lor și are câteva condiții, pe cât de clare pe atât de simple: să știe ce se asteaptă de la ei, să știe la ce să se aștepte de la noi, și să nu fie puși în posturi dificile.

O sa spuneți: „Dacă e atât de simplu, de unde comportamentul violent?“ Aceleași studii efectuate pe caii liberi ce ne-au făcut să înțelegem natura societății lor, ne dau și răspunsul: STRESUL PE DURATĂ EXTINSĂ.

Aceste studii au arătat că, supuși la stresul micșorării resurselor după o perioadă de lipsuri, caii au manifestat violență, atât între ei cât și între specii. Mai concret, iarna, când sursa de apă îngheța, caii manifestau violență atât între ei, pentru a stabili ordinea de adăpare la „copci“, cât și împotriva altor specii - turme de ciute care veneau și ele la adăpat. În concluzie, agresiunea la cabaline este datorată stresului sau frustrărilor de lungă durată iar o dată cu dispariția stimulilor de stres, dispare și agresiunea.

Dar cum transpunem asta în relația noastră cu caii (sunt convins că nimeni nu își însetează sau înfometează caii)? La calul din societatea umană, stresul și frustrările pot avea nuanțe mult mai subtile, și de aici dificultatea observării lor înainte ca situația să degenereze.

Cel mai comun stres este cel generat de lipsa posibilității de exprimare. Caii trebuie lăsați

Scenariu clasic pentru observarea ierarhiei. După ce au fost călărite preț de 4 ore, iepele din acest grup se apropie de adăpătoare într-un mod organizat. Iapa neagră este cea mai bătrână, deci va bea prima. O acceptă lângă ea pe cea dereșă, cu care e prietenă. Iapa murg închis, care e tânără, și calul de 4 ani vor bea ultimii. Nici chiar în această situație tensionată nu există violență, caii preferând să se evite unul pe altul.

să-și exprime sentimentele iar noi trebuie să învățăm să recunoaștem semne de stres, discomfort sau efort de adaptare.

De căte ori nu ați auzit un nechezat al unui cal către un semen de-al lui, taxat cu o lovitură de bici? Poate părea surprinzător, dar energia acumulată prin reținerea acelui nechezat se va acumula în timp și va duce la urmări grave, pe când admiterea exprimării lui nu va

avea nici un fel de urmări.

Calul va necheza, dar va trage căruța mai departe, având însă satisfacția unui contact social.

De asemenea, agresiunea poate fi generată de faptul că animalul nu înțelege ce i se cere (în mod repetat), nu îi place cum sau ce i se cere.

Continuarea online, pe www.veterinarul.ro

09

special

Cai După anamneză și o scurtă observare a stării generale a calului, începem examinarea propriu-zisă a picioarelor calului.

Cu mare atenție inspectăm vizual picioarele calului (nu ne îndreptăm atenția spre un singur membru ce are o afecțiune evidentă sau membrul sugerat de proprietar din anamneză, ci inspectăm toate cele patru picioare ale calului) uitându-ne în special după umflături (edeme, de lichid, exostoze, etc.) și/sau atrofii musculare, întotdeauna prin comparație cu membrul congener

Examinarea Membrelor Anterioare l Inspecția vizuală l Palparea piciorului l Manipularea acestuia prin poziții și

exerciții speciale Examinarea va începe întotdeauna de jos în sus, adică de la copită.

Examinatorul se va uita după crăpături, creșteri anormale potcovirii defectuoase (unghie boantă, unghie fără călcâie, unghie încastelată), leziuni sau umflături la nivelul coroanei. Se va observa asimetria dintre cele două copite pentru că, în general, piciorul cu o unghie boantă sau tocită defectuos este piciorul afectat. De exemplu, inelele peretelui proeminent crescute pe copită pot fi unilaterale (provenite de la un traumatism) sau bilaterale (rezultate din furbură, intoxicație cu Seleniu sau alte boli cu condiții generale).

Luăm sus piciorul, curățăm talpa cu un scobitor și observam tavanul copitei care trebuie să fie ușor concav, la furcuță ne uităm dacă e putredă, atrofiată, tăiată prea mult sau crescută excesiv; călcâiele pot fi închise, contractate (presiune mare pe osul navicular).

Testul final al copitei este reprezentat de încercarea sensibilității unghiei prin presiune cu cleștele încercător (vezi poza).

La palparea coroanei căutăm următoarele: inflamația și creșterea temperaturii locale în acea zonă ne indică o posibilă furbură dacă este bilaterală (la ambele membre) sau o posibilă infecție la cartilajele laterale ale falangei 3 dacă este prezentă la un singur membru. Dacă apare o umflătură dură, nedurerosă la

10 Veterinarul

n

ianuarie 2011

PROCEDURI

de examinare a membrelor partea a treia coroană, fară să simțim la mână creșterea temperaturii locale, poate fi începutul sau chiar o creștere osoasă (ringbone) pe suprafața articulară a falangei a doua.

Palparea zonei călcâielor pentru a identifica eventualele inflamații („rubor et tumor cum calor et dolor“) ce ne oferă date despre un eventual abces subsolar chiar de la o înțepătură în talpă.

Chișiță. Palpăm zona chișiței, mai exact articulația interfalangiană 2 și 3

www.veterinarul.ro

pentru că aici apare adesea acel ringbone, o exostoză circulară a falangei a doua.

Ridicăm piciorul de la pământ și palpăm mai profund ligamentele distale sesamoidiene, flexor digital superficial și flexor digital profund.

Buletul. Articulația metacarpofalangiană va fi palpată cu răbdare pe părțile laterale pentru a descoperi eventuale acumulări de lichid (moleți) care indică sinovita. Apoi se aplică presiune pe ligamentele suspensoare, exact pe prinderea lor la nivelul marilor sesamoizi.

Palparea flexorilor, superficial și profund, pentru eventualele inflamații, dureri sau creșteri locale de temperatură. Se mai poate aplica o presiune digitală și pe marii sesamoizi după ce am ridicat piciorul calului de la sol.

Metacarpul. În zona metacarpiană sau a fluierului examinatorul va palpa baza osoasă iar apoi ligamentele sus-

pensoare și ligamentele: flexor digital superficial și flexor digital profund.

Palparea se face pe membrul în stațiune forțată pe sol dar și pe membrul flexat. Când palpăm flexorii, mai ales în treimea mijlocie a metacarpului, vom încerca să introducem vârfurile degetelor între flexorul superficial și cel profund, pentru că într-o stare fiziologică normală aceste tendoane se pot separa. Într-o stare patologică însă, pot apărea aderențe care ne duc spre o posibilă tendință sau tenosinovită.

Carpul. Zona genunchiului se va inspecta pe părțile laterale și dorsal pentru eventualele inflamații sau efuzii de lichid (hematom, serom), higrome, exostoze.

Palparea structurilor osoase și a articulațiilor din zona genunchiului se face cel mai bine cu carpul flexat. Inițial, se evaluează gradul de flexare al regiunii. La un cal sănătos, când se flexează carpul, zona metacarpiană se apropie foarte mult de antebraț.

Atenție! În cazul unor afecțiuni articulare cu inflamație evidentă, atunci când flexați carpul brusc, calul sare în sus de durere și se poate răni pe el sau pe examinator. O flexare îngreunată și limitată, asociată cu inflamația și durerea se poate explica prin sinovită, artrită sau chiar fractură (fracturi), în timp ce o imposibilitate de flexare completă neînsoțită de durere ne duce cu gândul la o artroză cronică degenerativă și/sau exostoze. După flexare, carpul se poate testa și prin mișcări laterale.

Antebrațul. Țesuturile moi situate între genunchi și articulația cotului vor fi evaluate pentru eventualele inflamații.

Se mai pot descoperi zone umflate, întă-

rite la nivel muscular, ce pot fi miozite.

Cotul. Țesuturile moi din regiunea humeroradioulnară se vor palpa. Aici putem găsi o formațiune de consistență semisolidă, fermă, nedureroasă, fluctuantă în zona olecranului - așa numita higroma cotului (întâlnită mai ales la Trăpași, PSE și Semigrei).

Dacă în această regiune apare o inflamație puternică, dureroasă, cu imposibilitatea (refuzul) extensiei, suspectăm o fractură de proces olecranian.

Umărul. Țesuturile moi din regiunea scapulohumerală vor fi examinate și palpate pentru eventualele inflamații sau atrofii musculare.

O atenție specială trebuie acordată zonei bursei bicipitale care trebuie palpată profund pentru o exprimare durerosă a calului în caz de bursită sau

osificarea tendonului bicepsului. Un test pentru evaluare se poate face astfel: cu palma mâinii drepte fixată, așezată pe olecran iar cu mâna stângă pe chisită se va trage caudal, menținându-se în această poziție un minut, după care calul se va plimba la trap pentru evaluarea gravității șchiopăturii.

NB. Circulă o expresie care pe mine personal mă distrează uneori, dar în același timp, mă supără foarte tare: Calul este șoldit De ce mă deranjează? Pentru că este o aberație. În 90% din situații, această expresie este folosită când un cal șchioapătă și nu este vizibilă nicio umflătura la nivel de bulet, chișiță sau altă regiune. Medicul face o consultație sumară după care concluzionează că este șoldit. În aceste situații, după cum am spus la începutul prezentării, trebuie să ne aducem aminte că 90% din șchiopături își află cauza de la genunchi în jos, sau chiar de la bulet în jos. Atenție! fracturi sau fisuri pe diferite structuri osoase (os navicular, falange, metacarp, etc.) exprimă șchiopături grave sau mai puțin grave, fără un semn extern clar pe structurile vizibile ale piciorului. Mai ales când calul șchioapătă de câteva săptămâni (luni) cu intermitențe, este o problemă gravă și cronică dar NU ESTE ȘOLDIT.

dr. Dragoș Petrache Clinica Equine Vet

11

special

Cai

Evaluarea fertilităţii armăsarilor de reproducţie Fertilitatea armăsarilor de reproducţie este un factor major de care depinde reuşita actului montei, instalarea gestaţiei.

Fertilitatea armăsarilor de reproducţie poate fi influenţată de mai mulţi factori cum ar fi individul, nutriţia, vârsta, starea de sănătate, sezonul, comportamentul sexual, modul de utilizare la montă sau inseminare artificială.

Mulţi dintre armăsarii utilizaţi la montă sunt selectaţi pe criterii de performanţă, conformaţie sau constituţie, fără a ţine cont de potenţialul lor fertil.

Studii de profil efectuate în SUA de către Rossdale şi Ricketts în anul 1980 arată că cel puţin 11% dintre armăsarii de reproducţie sunt subfertili sau infertili, contribuind la o rată generală a concepţiei de 60-65% .

Stabilirea condiţiei de fertilitate, subfertilitate sau infertilitate se poate face, conform Dr. Robert Kinney şi col.

(1983), calculând fertilitatea efectivelor de iepe montate sau inseminate artificial într-un sezon de reproducţie. Un armăsar este considerat fertil când rata de concepţie este în jur de 75% la un număr de peste 40 de iepe montate natural sau 120 de iepe inseminate artificial într-un sezon de reproducţie. Rata de concepţie a unui armăsar subfertil este mai scăzută iar un armăsar infertil are rata de concepţie aproape de zero. Metoda poate fi utilizată, însă este tardivă şi destul de păguboasă. Mult mai utilă este evaluarea stării de sănătate a aparatului genital al armăsarilor de reproducţie, aşa numita evaluare a fertilităţii.

Este necesar a face o diferenţiere clară între potenţă şi fertilitate. Prin potenţă se înţelege abilitatea armăsarului de a atinge şi menţine timp suficient o erecţie, în cursul căreia penisul este sufient de rigid pentru a realiza intromisiunea. Nu există întotdeauna o relaţie directă între potenţă şi fertilitate, fapt care poate deruta la prima vedere. Un armăsar impotent poate fi fertil, iar un armăsar infertil sau subfertil poate fi

12 Veterinarul

n

ianuarie 2011

potent, adică realizează actul sexual. Situaţia din urmă este mai paguboasă, deoarece scade mult fertilitatea iepelor montate cu armăsari infertili sau subfertili şi justifică o evaluare clinică minuţioasă şi obiectivă a armăsarilor de reproducţie.

Fertilitatea armăsarilor trebuie evaluată în diferite situaţii, cum ar fi: la începutul sezonului de montă sau oricând în timpul sezonului când e suspectată scăderea fertilităţii (afecţiuni febrile, stări inflamatorii sau edeme, traumatisme cu localizare inghinoscrotală), înainte de vânzare, când se observă un comportament sexual anormal. Examinarea trebuie să fie metodică şi include anamneza, examenul clinic extern (inspecţia, palpaţia), măsurarea volumului testicular, evaluarea comportamentului sexual, examenul intern (transrectal), examenul bacteriologic, recoltarea şi evaluarea materialului seminal.

Anamneza trebuie să cuprindă antecedentele armăsarului în ceea ce priveşte utilizarea acestuia la reproducţie, frecvenţa ejaculatelor, numărul de iepe gestante din sezonul trecut/actual. Sunt importante datele referitoare la factori care pot influenţa libidoul şi calitatea materialului seminal, cum ar fi expe-

www.veterinarul.ro

rienţele negative legate de actul montei (durere), afecţiuni generale sau cu localizare la nivelul aparatului genital (penis, furou, scrot, testicule, regiunea inghinală), tratamente efectuate şi rezultatul lor, regimul de furajare, programul de vaccinare şi deparazitare.

Examenul clinic extern debutează cu aprecierea stării generale, a conformaţiei, constituţiei. O atenţie deosebită se va acorda defectelor cum ar fi orbirea, șchiopăturile datorate unor afecţiuni osoase sau ale copitei, articulaţiilor, tendoanelor, muşchilor, localizate în special la nivelul membrelor posterioare.

Aparatul genital se examinează prin inspecţie, unde se urmăresc modificările de formă, culoare sau volum cu localizare la nivelul furoului, penisului sau a scrotului.

La palpaţia testiculelor şi a epididimului se urmăresc modificările de temperatură (mai scăzută decât temperatura corporală), consistenţă (densă, uşor tensionată), sensibilitate (moderată), mobilitatea testiculelor în pungile testiculare (prezentă).

Creşterea temperaturii locale, a sensibilităţii sau lipsa de mobilitate a testiculelor în pungile testiculare sunt indicii ale unor

Recoltarea materialului seminal

posibile tulburări de gametogeneză (producerea de spermatozoizi).

Aprecierea volumului testicular oferă posibilitatea evaluării producţiei spermatice, cunoscând faptul că un gram de ţesut testicular normal produce 20 mil. spermatozoizi pe zi. Necorelarea numărul total de spermatozoizi cu volumului testicular constituie un indicator al degenerării testiculare.

Evaluarea comportamentului sexual al armăsarilor de reproducţie se face cu ocazia efectuării montei sau cu ocazia recoltării materialului seminal, prin evaluarea reflexelor sexuale (apropierea, erecţia, saltul, intromisiunea, ejacularea), a duratei, ordinii şi intensităţii de exprimare a fiecărui reflex.

Examenul bacteriologic constă din prelevarea de probe de la nivelul uretrei, fosei uretrale şi a furoului, cu ajutorul unor tampoane sterile, pe mediu de transport sau apă distilată.

Recoltarea şi evaluarea materialului seminal Recoltarea materialului seminal se poate realiza prin mai multe metode, cum ar fi recoltarea picăturilor de material seminal după retragerea penisului (rezultate neconcludente), aspiratul de la nivel vaginal anterior imediat după montă (imposibilă evaluarea volumului iar pH-ul, mobilitatea, încărcătura bacteriană sunt alterate), utilzarea prezervativelor, de construcţie specială (posibile accidente). Metoda optimă de recoltare a materialului seminal este cu ajutorul vaginei artificiale, (există mai multe modele), saltul putându-se realiza pe iapa în călduri sau pe iapa fantomă. Cei mai

Evaluarea macroscopică

Determinarea concentrației

Evaluarea mobilităţii

mulţi armăsari pot fi „învăţaţi“ cu această metodă, iar materialul seminal obţinut este de calitate bună.

Evaluarea materialului seminal se face din punct de vedere macroscopic şi microscopic sau de laborator. Evaluarea macroscopică constă în aprecierea volumului, culorii şi vâscozităţii. În condiţii normale volumul este cuprins între 50 şi 100 ml, cu variaţii individuale, culoarea este alb-lăptoasă, tulbure, lipsită de sedimente sau epanşamente, fără mirosuri anormale.

Mobilitatea. Materialul seminal se examinează la microscop, pe o lamă încălzită, apreciind procentul de spermatozoizi cu mişcări de înaintare (subiectivă, tributară experienţei examinatorului).

Există metode computerizate (Spermvision, CASA), mai exacte, dar foarte costisitoare.

Evaluarea viabilităţii se face microscopic, în urma colorării cu eozină/nigrozină (>60%).

Concentraţia poate fi determinată prin metode electronice (spectrofotometru) sau manuale (camera de numă-

Colorarea cu eozină

rat). La majoritatea armăsarilor este cuprinsă între 100 şi 350 mil/ml. şi este dependentă de sezon, frecvenţa ejaculatelor, individ.

Longevitatea. Materialul seminal trebuie evaluat la microscop, pe o lamă încălzită, la interval de 5 minute, timp de 30 minute. În acest interval modificările trebuie să fie minime. Dacă materialul seminal este păstrat la temperatura camerei, modificările apar după 15 min. pHul materialului seminal este cuprins între 7,3 şi 7,7 Examenul citologic. În materialul seminal pot fi prezente până la 1500 leucocite/ml, fără eritrocite. Armăsarii cu hemospermie sunt constant infertili.

Conf. Dr. Adrian Morar Iancu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca

13

special

Cai „Cushing“ este un termen utilizat frecvent în caracterizarea unor variate afecţiuni reprezentate prin exprimarea clinică atribuită unui exces de glucocorticoizi, de la administrarea de către medici ale acestora, la tumori ale glandei pituitare (adenoame pituitare, foarte rar carcinoame).

Repere anatomice şi cronobiologia cortisolului

În cazul cailor, afecţiunea datorată unui adenom pituitar (cauza aproape exclusivă a bolii la ecvine, aproape niciodată, ca la alte specii, hiperadrenocorticism primar) nu se denumeşte propriu zis boala Cushing, ci PPID (Pituitary Pars Intermedia Dysfunction)- disfuncţia părţii intermediare ale glandei pituitare. Termenii de lob posterior şi anterior sunt incorecţi din punct de vedere anatomic, deoarece neurohipofiza (echivalentă lobului posterior la primate), este încrustată în şi se găseşte dorsal de adenohipofiză (echivalenta lobului anterior al primatelor), compusă din: pars distalis, pars intermedia şi pars tuberalis. La câine, cea mai frecventă cauză a bolii Cushing este legată de cancere sau alte disfuncţionalităţi ale glandei adrenale (hiperadrenocorticism). Hiperadrenocorticismul în sens clasic de boală Cushing tradiţională apare la cal doar secundar PPID sau iatrogen (foarte rar).

Partea intermediară a hipofizei este importantă la ierbivore datorită pregătirii animalelor pentru iarnă: creşterea părului, depozitarea crescută de ţesut adipos, creşterea apetitului etc.

Aceste procese apar datorită creşterii activităţii pituitare între lunile septembrie şi ianuarie. Se pare că odată cu vârsta (incidenţa creşte spectaculos peste vârsta de 14 ani, boala apărând la mai mult de 50% dintre aceşti cai), activitatea crescută a glandei nu mai este supresată la timp, rămânând practic permanentă.

Glandele adrenale perechi conţin două părţi complet distincte - corticala şi medulara. Corticala suprarenalei produce trei tipuri majore de hormoni steoizi: mineralocorticoizi, glucocorticoizi şi hormonii androgeni. Aldosteronul este răspunzător de reglarea balanţei sodiului şi a potasiului şi se găseşte sub controlul sistemului renină - angiotensină. Cortisolul şi androgenii adrenali au ca mecanism important

14 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Cushing-ul la ecvine - PPID - prima partecunoscut ACTH-ul, care reglează creşterea adrenocorticală şi mediază rata biosintezei de steroizi.

Cortisolul şi corticosteronul sunt principalii glucocorticoizi ai cailor. Precum şi la multe alte specii, există un ritm circadian al activităţii adrenale, datorat în principal corticotropinei din partea distală a neurohipofizei. Creşterea ACTH plasmatic duce la creşterea concentraţiei de cortisol în circulaţie. Apare un model diurn al eliberării de ACTH şi cortisol, în care apare un val de cortisol ce durează între 2 şi 4 ore, rezultând astfel un nivel plasmatic de cortisol maxim între orele 06:00 AM şi 09:00 AM. Nivelele de cortisol pot fi crescute datorită stress-ului (ca de exemplu în cazul unui transport sau a unei intervenţii chirurgicale), a efortului, sau a stress-ului cronic.

Patogeneză şi inidenţă În cadrul adenomului părţii intermediare a glandei pituitare, aceasta cântăreşte de 2-3 ori mai mult decât cea normală. Tumora iniţiază grade diferite

de compresie asupra părţii distale şi poate infiltra ocazional neuro hipofiza.

Este posibil ca extinderea dorsală a tumorii să afecteze şi chiasma optică sau hipotalamusul, cu consecinţe precum orbirea sau alte deficite neurologice. Glanda pituitară afectată de tumoră secretă nivele crescute de ACTH care duc la hiperplazia corticalei suprarenalelor. Este o boală cu specific geriatric, în principal apărând

www.veterinarul.ro

la poneii şi caii cu vârste cuprinse între 10 şi 23 de ani. Toate rasele şi toate tipurile de ecvine (inclusiv măgarii) pot fi afectate de PPID, dar poneii şi rasa Morgan prezintă cel mai mare risc. Se pare că nu există o predispoziţie de sex.

Diagnostic Simptomul clasic al bolii este considerat a fi hirsutismul (roba lungă, ondulată, ce nu năpârleşte)- care însă în practică poate să nu fie atât de pronunţat precum descrierea sa teoreticăşi aspectul ‘cushingoid’ , pus adeseori de proprietari pe seama procesului de îmbătrânire. În timpul primilor ani de boală, roba anormală se poate limita la mandibulă, baza gâtului şi aspectele palmare sau plantare ale extremităţii distale a membrelor. Mai târziu se poate dezvolta hirsutismul generalizat, iar în unele cazuri, roba se poate decolora Marea majoritate a semnelor clinice în PPID sunt explicate de prezenţa crescută a cortisolului în plasmă. Infecţiile cronice, refractare la tratament, precum cele cutanate, abcesele subsoleare recurente, conjuctivitele, sinuzitele, gingivita, periostita alveolară, sunt consecinţa imunosupresiei prelungite. Laminita, la rândul ei, apare datorită efectelor cortisolului en-

Depozite supraorbitale de grăsime

dogen asupra lamelor copitei. Laminita cronică cu debut insidios este prezentă la mai mult de jumătate dintre cazurile cu PPID şi este unul dintre motivele cele mai întâlnite pentru eutanasie în cazul bolii. Nivelele crescute de cortisol stimulează şi catabolismul proteic, rezultând în pierderea greutăţii corporale.

De obicei, acest fenomen este mai pronunţat în cazul musculaturii epaxiale şi lombare. Astfel, animalele prezintă aspectele de lordoză şi ptoză abdominală.

Cu toate că scad în greutate, animalele îşi menţin sau chiar îşi cresc apetitul. Totuşi, anormalităţile dentare sunt frecvente şi pot duce la o masticaţie dureroasă, astfel că reducerea consumului va contribui şi ea la pierderea în greutate. Alte efecte ale cortisolului sunt ulceraţiile bucale şi redistribuirea grăsimii supraorbitale.

Poliuria şi polidipsia (PU/PD) apar şi ele ca simptome frecvente la aproximativ o treime dintre animalele cu PPID. Partea intermediară mărită în volum poate distruge neurohipofiza, rezultând într-un diabet insipid parţial neurogen. Hiperglicemia din PPID apare datorită inhibării acţiunii insulinei. Astfel PU/PD în PPID pot fi consecinte ale diabetului zaharat secundar şi al celui insipid pe acelaşi animal.

O mare majoritate a cailor diagnosticati cu PPID au ca şi complicaţie sindromul metabolic ecvin (Equine metabolic syndrome, EMS), care se traduce în principal printr-o totală rezistenţă la insulină.

O altă posibilă complicaţie a PPID la nivelul tractusului urinar este infecţia tractusului urinar inferior, care duce de obicei la disurie. La un număr mai mic de cazuri, există alte efecte clinice datorate

Ulceraţii bucale

expansiunii glandei pituitare neoplastice, aşa cum ar fi ataxia, crize convulsive sau chiar orbire, cauzată de presiune asupra nervului optic. Deşi interpretarea simptomelor de tipul abaterii şi letargiei este oarecum subiectivă, nu este infrecvent ca aceste animale să fie anormal de docile, cu un comportament stoic şi somnolente. În foarte multe cazuri, aspectele clinice şi anamneza sunt practic patognomonice pentru boala Cushing ecvină.

Există însă şi cazuri care nu prezintă simptome tipice, astfel că diagnosticul trebuie confirmat.

Rezultatele de laborator caracteristice sunt hiperglicemie (glicemia normală ecvine 50 – 90 mg/dl), glucozurie, enzime hepatice crescute, anemie uşoară, neutrofilie absolută sau relativă, sau limfopenie. Neutrofilele sunt hipersegmentate. În anumite cazuri, probele par

a fi lipemice, datorită nivelelor crescute de trigliceride plasmatice şi colesterol. În principiu, evaluarea funcţiei endocrine este suficientă pentru definitivarea diagnosticului şi începerea tratamentului.

Disfuncţia corticalei adrenale poate fi măsurată cu ajutorul a mai multor teste dar testul de supresie cu dexametazonă (DST) este Golden Standardul actual înceea ce priveşte diagnosticarea bolii Cushing. În cazul unui cal normal, cortisolul plasmatic va scădea la 1 µg/dl sau chiar mai puţin timp de 19-24 de ore de la administrarea de dexametazonă. În cazul cailor afectaţi de boală, scăderea este mică faţă de nivelele bazale. Protocolul standard implică administrearea de dexametazonp (40 µg/kg im), se măsoară nivelul de cortisol la recoltare la ora 24:00, apoi din nou la 08:00, 12:00, 16:00, 20:00, 24:00.

Alte metode de a determina diagnosticul de PPID sunt demonstrarea rezistenţei la insulină şi punerea în evidenţă a disfuncţiei glandei pituitare.

Continuarea acestui articol o puteți citi în numărul din februarie al revistei

Veterinarul.

Alexandra Păvăloiu, DVM, MVSc & PhD Student Specializare: Semiologie și medicină internă

15

AlimentAȚie

MEDICUL VETERINAR expertul în etapele-cheie din viaţa animalului Animalele sănătoase reprezintă preocuparea comună atât a medicului veterinar, cât și a proprietarului. Cu alte cuvinte, atunci când animalul de companie este sănătos, toată lumea este fericită!

T

oate acţiunile medicului veterinar sunt îndreptate către restabilirea și menţinerea stării de sănătate, precum și către prevenirea diverselor afecţiuni.

Ciclul de viaţă al animalelor de companie se poate asemui cu cel al omului, diferenţiindu-se o perioadă a „copilăriei“, o perioadă de „adult“ și respectiv o perioadă de „seniorat“. Această abordare ajută în orientarea actului medical și a recomandării astfel încât pacientul să beneficieze de cea mai bună îngrijire, pe tot parcursul vieții. „Copilăria“ câinelui presupune o atenţie sporită; acum are nevoie de medicul veterinar ca „pediatru“, acesta fiind specialistul pe parcursul perioadei critice prin care trece animalul. Este perioada de creștere; dacă discutăm de rase de talie mare, acestea își cresc masa corporală exponențial. Nutriţioniștii recomandă o hrănire adaptată, cu anumite caracteristici. Organismul tânăr are nevoie de anumite resurse, cu proporţii specifice dacă ne gândim la importanţa raportului fosfo-calcic pentru dezvoltarea armonioasă a sistemului locomotor. Aparatul digestiv tânăr este echipat cu un sistem enzimatic imatur, ceea ce se traduce prin sensibilitate sporită și apariţia fenomenelor de digestie incompletă.

Prin urmare, o hrană potrivită care conţine ingrediente cu digestibilitate crescută va reduce riscul celor menţionate mai sus. Nu trebuie

16 Veterinarul

n

ianuarie 2011

uitat sistemul imunitar; este perioada din viaţă când acesta este supus „educării“, urmând ca acesta să vegheze la sănătatea animalului pentru tot restul vieţii. Hrana joacă din nou un rol cheie, prin furnizarea unor nutrimente menite să susţină procesele imunologice care se desfășoară în organismul tânăr și care sunt atât de importante pentru viitor.

Perioada de adult se axează pe consolidarea și întreţinerea stării de sănătate, prin consulturi și recomandări periodice, în funcţie de specificul activităţii și statusul fiziologic al animalului. Deparazitarea, vaccinarea, precum și recomandările nutriţionale sau tratamentele izolate fac parte din serviciul medical de care un animal sănătos beneficiază pe parcursul unui an. În perioada de seniorat, câinele are nevoie din nou de o atenţie sporită și de recomandări speciale. Sunt binevenite controalele care au în vedere problemele și riscurile specifice animalelor vârstnice.

Seniorul are nevoie de o abordare diferită; este sensibil și trebuie tratat cu afecţiune și blândeţe. Recomandarea nutriţională este și în acest caz menită să susţină actul medical, să ajute medicul în menajarea animalului.

www.veterinarul.ro

Funcţiile organismului sunt protejate printr-o hrană echilibrată și adaptată în sensul nevoilor câinelui vârstnic; un conţinut scăzut de fosfor, aport de anumiţi aminoacizi capabili să susţină funcţiile vitale sau să întreţină masa musculară.

Medicul veterinar este expertul în ceea ce privește animalul, pe toată durata vieţii. Abordarea adaptată la vârsta și statusul fiziologic al animalului nu va face decât să întărească acest statut. Controalele și recomandările dedicate sunt privite cu „ochi buni“ de proprietar, cresc încrederea și susţin legătura medic-proprietar, având ca element central bunăstarea animalului. Şi cum până la urmă „suntem ceea ce mâncăm“, același lucru se poate aplica și în cazul pacienţilor noștri necuvântători.

Dr. Alexandra Manasia Royal Canin România

AlimEntAȚiE

ALIMENTAȚIA LA CÂINE în condiții de efort fizic - partea I Alimentaţia joacă un rol mult mai complex în viaţa de zi cu zi decât ca simplă cerinţă pentru supravieţuire (Michel, 2006). Alimentaţia la animalele de companie, în speţă câine și pisică trebuie să asigure atât necesarul de substanţe nutritive condiţionat de stilul de viaţă și etapa fiziologică de dezvoltare cât și să ofere plăcere animalului prin caracteristicile de palatabilitate. Prin urmare, o hrană a cărei compoziţie în substanţe nutritive este corespunzătoare animalului respectiv însă nu este consumată de acesta, devine inutilă din punct de vedere nutritiv.

E

ste recunoscut în prezent că o alimentaţie corespunzătoare influenţează pozitiv sănătatea, longevitatea și calitatea vieţii animalului. Este posibil să se obţină același echilibru nutriţional cu un aliment menajer ca și cu unul comercial în măsura în care veterinarul sau nutriţionistul formulează corespunzător raţia sau reţeta alimentară. În plus, prepararea unui aliment menajer necesită cunoaștere, motivaţie, resurse financiare și observarea strictă a detaliilor reţetei pentru asigurarea unui aport nutriţional echilibrat. Câinii, ca și pisicile, asemănător oamenilor, au preferinţe alimentare specifice pentru care orice proprietar este dispus să facă deseori compromisuri în alimentaţia acestora.

Exerciţiul fizic necesită o creștere a activităţii multor sisteme organice și căi de metabolism energetic.

Modificările majore survin în timpul exerciţiilor fizice Câine în repaus, în timpul monitorizării cu podometrul precum și după terminarea acestora. Tipul și intensitatea exerciţiilor fizice acţionează la nivelul substraturilor metabolice specifice, determină modificări fiziologice și densitatea capilarelor, în toate tipurile de fibre. influenţează astfel, inclusiv profilul nutriţional al animalului.

Prin exerciţiu fizic, energia chimică este convertită în Fibrele musculare implicate în activitatea fizică sunt: muncă fizică. Energia chimică stocată sub formă de legături l Fibre de tip I, specifice contracţiilor lente și care au o cafosfat în ATP (adenozintrifosfat) este unica sursă permanentă pacitate oxidativă mare, sunt de dimensiuni mai mici compa- de energie a contracţiei musculare. În timpul exerciţiilor fizice rativ cu celelalte fibre, au o densitate capilară mare și un număr energia poate proveni pe lângă această sursă și din altele. ATP crescut de mitocondrii; capacitatea glicolitică este redusă și se este descompus în ADP (adenozindifosfat) în timpul concolorează puţin pentru ATP-aza miofibrilară, o enzimă aso- tracţiei musculare astfel că, ATP utilizat este direct proporţiociată cu o mare viteză de contracţie și relaxare. nal cu cantitatea de efort (efectul Fenn). ATP este important l Fibrele de tip II sunt specifice contracţiei rapide și sunt atât pentru contracţie cât și pentru relaxare și menţinerea grade două feluri: de tip II a care au o capacitate oxidativă mai dientului ionic. mare și de tip II b cu o capacitate oxidativă mai redusă. Fibrele ATP printr-un metabolism anaerob este folosit ca și carbude tip II sunt bogate în ATP-ază miofibrilară, sunt de dimen- rant metabolic primar pentru procesul de sinteză, pompele iosiuni mari, puternice și conţin multe enzime glicolitice. Trebuie nice și contracţia musculară. Această sursă de energie asigură remarcat aspectul că, proporţia de fibre de tip II a și II b poate doar pentru câteva secunde contracţia musculară astfel că trefi modificată ca răspuns la antrenament. buie regenerat; este stocat regulat în celulele musculare însă în Tipul de fibre din aparatul muscular al unui animal este concentraţie redusă. condiţionat genetic însă antrenamentul, în special cel de anFosfocreatina prin metabolism anaerob participă la regeduranţă, poate crește numărul și volumul mitocondriilor ca și nerarea rapidă a ATP și poate astfel să asigure un efort de

18 Veterinarul

n

ianuarie 2011

www.veterinarul.ro

5 până la 15 secunde. Este stocată în concentraţie redusă în celulele musculare.

Pe lângă aceste surse de ,,carburanţi“, participă prin metabolism anaerob și aerob și glucoza, acizii grași și aminoacizii.

Materialul biologic folosit pentru cercetare a fost constituit din câini de serviciu și pază, rasa Ciobănesc German cu vârsta cuprinsă între 1,6 și 9 ani, majoritatea având între 2 și 5 ani. Aceștia au fost observaţi și monitorizati în timpul efectuării serviciilor comunitare specifice, fără a fi scoși din mediul în care habituează și își desfășoară activitatea.

Metodele de analiză au vizat:

Evaluarea din punct de vedere al analizei chimice, a hranei administrate, prin: l Compararea analizei chimice din fișa tehnică a produsului cu normele specifice categoriei câinilor de serviciu; l Calcularea cantităţii de hrană comercială uscată, necesară pentru întreţinere la câine; Podometru DistaT300 l Calcularea cantităţii de hrană necesară la câine, în funcţie de efortul fizic efectuat; Podometrul folosit a înregistrat distanţa parcursă exprimată în metri și pași l Calcularea consumului de calorii al aniși consumul de calorii efectuat în timpul efortului fizic respectiv. malului în funcţie de distanţa parcursă (expriPodometrul a fost fixat în zona antebraţului la câine mată în metri și pași) în timpul exerciţiilor fizice.

Condiţiile de cazare și de microclimat au importanţă maAnalizele de laborator nu sunt în general necesare pentru joră în menţinerea stării de sănătate a animalului și exprimarea evaluarea de rutină a câinilor sportivi. Exerciţiile fizice antrepotenţialul genetic. Factorii importanţi care trebuie evaluaţi în nează modificări pasagere ale parametrilor hematologici și biosituaţia câinilor sportivi și de serviciu, privesc: chimici. Cantitatea de glucoză și acizi grași vehiculată de sânge l Mediul (temperatura ambiantă, umiditatea, zona geograpoate crește sau scadea în relaţie cu exerciţiile fizice efectuate. fică) și locul de cazare al animalelor (tipul de adăpost, dimen- Cantitatea de proteine totale și electroliţi poate să crească în siunea, oportunităţile de practicare spontană a exercitiilor urma pierderii de lichide din organism. De asemenea, confizice, tipul de suprafaţă de cazare, numărul de animale cazate tracţia splenică și dezechilibrul hidric poate antrena o creștere împreună, accesul la alimente și apă). Stresul fiziologic asociat a valorii hematocritului în timp ce odată cu acumularea acianumitor activităţi crește temperatura corporală și activitatea dului lactic în plasmă, pH-ul se reduce la efort crescut. Aceste respiratorie ceea ce conduce la o creștere a necesarului de ener- modificări sunt legate de fiziologia normală la efort și pot dura gie, apă și electroliţi. În situaţii deosebite, stresul poate afecta până la două ore după exerciţiul fizic efectuat. O ușoară creșconsumul alimentar. tere a creatinfosfokinazei este considerată un răspuns la un l Medicamente administrate, inclusiv medicamente speefort fizic regulat în timp ce valori crescute ale acesteia pot incifice activităţii de efort; dica leziuni musculare importante. l Alimentaţia administrată; Câinii luaţi în studiu au participat la un antrenament zilnic l Tipul, cantitatea și frecvenţa exerciţiilor fizice efectuate; cuprins între 2 și 5 ore pentru disciplinizare și competente spel Performanţele obţinute. ciale și odată/lună au efectuat un antrenament de 8 ore/zi.

Exerciţiile fizice sunt divizate în trei categorii: sprint - actiActivitatea câinilor de serviciu presupune parcurgerea unei vitate fizică de înaltă intensitate care poate fi exersata mai puţin distanţe de 4-5 km, la pas, pentru crearea unor aptitudini speciale de două minute; intermediară - activitate care durează de la (preluarea umei, de exemplu) sau patrularea de 1 - 3 ori/săptăcâteva minute la câteva ore; anduranţă - activitate care durează mână care se efectuează la pas sau alergare, după caz. mai multe ore.

Calcularea consumului de calorii prin exerciţiile fizice efecCantitatea de exerciţii fizice efectuate poate fi cuantificată tuate s-a făcut cu ajutorul unui podometru. în ore/zi sau ore/săptămână. Frecvenţa corespunde numărului de activităţi fizice efectuate de către animal (cotidiene, săptămânale, doar în anumite zile, sezoniere etc.) Câinii monitorizaţi în această Simion Violeta-Elena, Mortu Fănel, cercetare au participat la o activitate intermediară.

Nogy Ana-Maria Examenul clinic al animalului relevă starea de sănătate, condiţia aparatului musculo-scheletic, nivelul de hidratare, Facultatea de Medicină Veterinară, funcţia cardiorespiratorie și condiţia fizică. Totodată se apreUniversitatea „Spiru Haret“ ciază indicele de masă corporal în vederea stabilirii aportului Str. Mașina de Pâine Nr.47, București nutriţional. Un indice de 3/5 este considerat normal pentru cavioleta@zoonutritie.ro tegoria câinilor sportivi sau de serviciu.

19

NUTRIȚIE

Cercetări făcute de Affinity Petcare cu privire la implicarea polifenolilor din plante în dietele canine INTRODUCERE Polifenolii sunt metaboliţi sintetizaţi din plante în timpul dezvoltării normale a acestora, precum și ca răspuns la condiţii dificile (infecţii, ultaviolete, radiaţii etc.). Mai mult de 5000 de compuși diferiţi sunt responsabili pentru proprietăţile senzoriale ale produselor alimentare de origine vegetală, precum și de culoarea lor, datorită pigmenţilor naturali. Polifenolii pot fi împărţiți în mai multe subgrupuri în funcţie de structura lor de bază: flavonoide (antocianina, avonoles fl, Avon fl, avanonas fl, isoflavone Avon), stilbene (resveratrol), derivaţi de acid benzoic (acid galic).

Alimentele și băuturile bogate în polifenoli au fost asociate în studii epidemiologice ca substanţe care micșorează riscul de contactare a unei boli. Lucrările efectuate în vivo și în vitro confirmă faptul că polifenolii sunt în mare parte responsabili pentru efectele terapeutice, pentru acţiunile sale antivirale și efectul său antioxidant, printre altele. Activitatea antioxidantă a flavonoidelor se justifică prin capacitatea lor de a capta substanţe reactive de oxigen și de ioni metalici.

Studiile in vivo arată, deasemenea, o scădere a peroxidarii lipidice și oxidarea ADN-ului prin aportul de alimente bogate în polifenoli. În prezent, nu au fost testate doar pentru activitatea lor antioxidantă,de asemenea au și capacitatea de modulare a metabolismului celular: creșterea, diferenţierea și moartea.

Testul 1 Inhibarea eliberării de PGD2, histamina TNF - mastocite canine cu extracte naturale de polifenoli

OBIECTIVE Scopul acestui studiu este de a evalua potenţialul extractelor din plante și din fructe care conţin cantităţi variabile de naringin, hesperidină, rutin, quercetin şi antociani pentru a inhiba eliberarea de mediatori ai inflamaţiei într-o linie de celule canine.

MATERIALE ȘI METODE Culturi de celule,activare de celule și analize: eliberarea de histamină (ELISA, Immunotech, Franţa) a fost evaluată din celule canine izolate din piele şi eliberarea de PGD2 imunoenzimatice (EIA, Cayman Chemical Company, MI, SUA) şi TNF (biologică citotoxică) în linie celulară de mastocite (C2).

20 Veterinarul

n

ianuarie 2011

www.veterinarul.ro

Eliberarea mediatorilor inflamaţiei a fost studiată prin stimularea celulelor cu calciu ionofor A23187.

REZULTATE Rezultatele au aratat că quercetina şi extractele naturale de polifenoli (Naringina, hesperidina şi rutina) produc inhibarea (dependentă de doză) și eliberarea de histamină din celulele mastocitare care produc o reducere semnificativă pentru cea mai mare doză de 59, 34, 44, 32 % de quercetină, extract bogat în hesperidină (HRE), în naringină(NRE), extract mixt (MCF). Eliberarea de PGD2 a fost redusă semnificativ (p <0,05) pentru quercetin (de la 3576% la 3,4-34 mg / ml) şi pentru TNF a fost redus semnificativ (p <0,05)-pentru extractul bogat în hesperidină (de la 52-81% la 3.4- 34 mg / ml) pentru quercetina şi 50-66% la 0.58 - 5.8 mg / ml de HRE).

CONCLUZII Putem concluziona că extractele naturale de polifenoli (quercetin, naringin, hesperidina, antociani) sunt compuşi capabili de inhibarea celulelor inflamatorii canine. Aceste rezultate sugerează că adăugarea unor polifenoli în dietele canine pot ajuta la prevenirea simptomelor de boli alergice şi cronice inflamatorii, iar acest efect trebuie să fie testat în vivo.

Un studiu prezentat în conferinta de la „Congreso Experimental Biology“ din 2006,San Diego (California)

Testul 2 Efectele suplimentării de polifenoli naturali în dietele câinilor adulți ca „statut“ de antioxidant

OBIECTIVE Scopul acestui studiu este de a evalua efectele diferitelor extracte din plante bogate în polifenoli, care au statutul de antioxidanți, măsurat prin markeri sanguini.

MATERIALE ȘI METODE Se testează un total de 20 de caini din rasa Beagle femele, împărţit în 5 grupe: un grup de control (C), un grup la care aportul alimentar este redus (IR) şi 3 grupe cărora s-au dat diferite extracte naturale: Citrice (CE), ceai verde(GTE) şi struguri (GSE).

După 3 luni, a fost analizat sângele pentru a evalua starea antioxidanților: capacitatea antioxidantă a fazei solubile (CATH) şi a lipidelor (CATL) din sânge a fost testat cu fotoluminiscenţă (PHOTOCHEM, AnalytikJenaAG, Jena, Germania). Oxidatul de glutationa (GSSG) şi reducerea (GSH), a fost analizată cu un test colorimetric (kit Bioxytech, OxisResearch, Portland OR) şi peroxizi lipidici prin spectrofotometrie cu kit oxysat (Biomedica, Viena, Austria).

REZULTATE Nivelul total al glutationei (GSHT) a fost semnificativ mai mică (p <0,05) la câinii la care a fost redusă alimentația, dar nu a fost afectată de ingestia de extracte. Nivelul de glutationă oxidată a scăzut la (p <0.08) în grupul GTE. Raportul GSHT / GSSG a fost mai mare decât în grupul GTE şi decât în grupul IR (figura 1). Nivelul de peroxizi din sânge scade odată

21

cu suplimentarea GTE (figura 2). Ingestia extractului de CE a crescut în mod semnificativ capacitatea antioxidantă din fracţiunea solubilă de sânge (CATH) (Figura 3), deşi nu au existat diferenţe între capacitatea de antioxidare a fracţiunilor lipidice.

CONCLUZII Acest studiu arată că admistrarea pe cale orală de extracte din plante bogate în polifenoli, cum sunt catechinele din ceaiul verde şi naringinul din grapefruit poate reduce în mod semnificativ markerii de oxidare din sângele câinilor.

Articol publicat în revista „Compendium on continuing education for practising veterinarian” (2006)

Testul 3 Biodisponibilitatea câinilor la plante care conțin polifenoli şi analiza metaboliţilor din plasmă

OBIECTIVE Scopul acestui studiu a fost de a evalua pentru prima data principalii flavanoizi și flavonoide din plasma şi urina la câini, după administrarea de extracte din plante bogate în naringine şi catechine (EPGG). De asemenea, s-a evaluat cinetica ambilor compuşi şi biotransformarea lor.

MATERIALE ȘI METODE La 20 de femele din rasa Beagle le-au fost administrate extracte din plante bogate în polifenoli şi au fost luate probe de sânge la intervale de 30, 45, 60, 75 şi 90 minute și la 2, 4,8 şi 24 ore. Plasma a fost obţinută după centrifugarea sângelui. Urina a fost luată înainte şi după următoarele intervale: 0-2, 2-6, 6-8 şi 8-24 ore.

Metaboliţii de polifenoli au fost identificați şi cuantificați în plasmă şi urină cu analiza LC-MS/MS (Perkin-Elmer seria 200 (Norwalk, CT, USA).

CONCLUZII Acest studiu identifică pentru prima dată la câini, metaboliţii polifenolilor din plante prezenti în sânge, ale căror forme active sunt cele care acționează asupra celulelor-ţintă. Timpul mediu de viață al polifenolilor şi al metaboliţilor lor, cu extracte bogate de Naringin, este de 2-8 ore şi al catechinelor de 1-10 ore. Biodisponibilitatea catechinelor evaluate la câini este de 12%.

Articol publicat în revista „ British Journal of Nutrition” (2007, 2008).

Bibliografie:

„Journal of Nutrigenetics & Nutrigenomics“ (2009); „British Journal of Nutrition“ (2007, 2008); „Compendium on continuing education for practising veterinarian“ (2006); „Congreso Experimental Biology“ din 2006, San Diego (California)

22 Veterinarul

n

ianuarie 2011

www.veterinarul.ro

ETOLOGIE

Geneticatemperamentului Când vorbim despre un câine de vânătoare și mai ales de aret, vorbim despre o utilitate. Această utilitate este rezultatul unei genetici selecţionate ani de-a rândul cu anume scopuri foarte bine definite.

A

ceastă selecţie practicată în ani a generat actualele tipuri de câini, la care instinctul de a areta a fost principala ţintă urmărită.

Ce este de fapt instinctul de aret?

Explicaţia este foarte simplă și o putem culege foarte ușor din natură, urmărind comportamentul de atac al lupilor, șacalilor si al vulpilor. Să luam de exemplu un lup sau o vulpe înfometată în căutarea prăzii. Primul moment al acestei vânători/comportament este de a căuta, urmează momentul în care prada este simţită/văzută și apoi pregătirea atacului. Acest moment de pregătire a atacului generează de multe ori, dar mai ales în prezenţa unor prăzi mai mici ca dimensiuni un moment în care animalul se oprește. Această oprire este determinată după cum am mai spus, de simţirea mirosului prăzii, ori de vederea ei. Imediat după acest moment de oprire în care de obicei sunt analizate șansele și strategia atacului, urmează atacul propriu-zis asupra prăzii.

Un exemplu pe care sunt convins că toată lumea îl vizualizează este vulpea la șoricărit. Suntem deja obișnuiţi cu clasica imagine a vulpii pe zăpadă care stă încremenită câteva momente după care brusc sare în aer, ca apoi să aterizeze asupra șoarecelui. Acest timp de oprire este tocmai aretul. Revenind

la câini, selecţia de care vorbim s-a concentrat tocmai asupra acestui moment. Într-o populaţie de câini, mai bine zis rasă, diferenţele de caracter și temperament sunt enorme, existând o definiţie care susţine teoretic toate acestea: O GENĂ = UN COMPORTAMENT. Astfel, acest comportament de aret (aici trebuie făcută o menţiune- determinat de vedere și miros) variază de la individ la individ, la unii este mai lung, la alţii este mai scurt, la unii este culcat sau semi-culcat, la alţii este în picioare, ori cu capul sus, ori în prelungirea trunchiului, iar la unii jos aproape de nivelul solului. Toate aceste caracteristici enumerate au făcut studiul selecţiei diverselor rase de câini de aret și au dus la crearea conceptului de stil, tipicitate caracteristică fiecărei rase în parte.

Cu timpul, pe lângă selecţia exercitată vis-à-vis de aret la anumite rase, s-a observat și s-a dorit, spre o diferenţiere cât mai clară a raselor și cultivarea cu îmbunătăţirea altor calităţi pe care în general câinii le au. Instinctul de a aporta, de a lua o urmă mai mult sau mai puţin proaspătă, scotocirea în apă, combaterea dăunătorilor cu păr și pene, au devenit ţinte în selecţia determinată de diferenţierea raselor de câini de aret, însă tot timpul și fără echivoc instinctul de a areta a fost permanent urmărit spre a nu se altera, ci chiar ameliora.

Un experiment interesant a fost făcut de o echipa de cercetători de la Universitatea din Arkansas, care a selecţionat o familie de pointeri care rămâneau imobili la auzul unui claxon și care la atingerea umană își încetineau extrem de mult ritmul cardiac. Partea interesantă a fost că după prezentarea experimentului, cercetătorii au fost întrebaţi cât timp le-a trebuit să obţină această familie.

Răspunsul a fost cu adevărat șocant: 5 generaţii dar din ge-

PREZENTARE CARTE

CÂINII DE ARET: NOȚIUNI DE ISTORIE, DRESAJ ȘI VÂNĂTOARE recenzie de ing. Emeric Bogdan, arbitru chinolog internațional Cu peste 230 de pagini bogat ilustrate, cartea lui Mihai Burcescu tratează subiectul vast al câinilor de aret dintr-o perspectivă experimentată, de la istorie și tradiție la rase și aspecte practice ale dresajului de vânătoare.

Tipărită pe hârtie de calitate excepțională, cartea este un document esențial care nu poate lipsi din biblioteca personală a împătimiților de vânătoare și a iubitorilor raselor de câini de aret.

24 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Despre autor Mihai Burcescu este doctor medic veterinar, vânează de 20 de ani și de 14 ani crește brac german cu păr scurt.

A fost asistent de arbitru al d-lui Claus Kieffer, președintele federației cluburilor mondiale de brac german cu păr scurt și elevul celebrului Klaus Bommers, unul dintre cei doi „titani ai dresajului“ de vânătoare. Mihai Burcescu este de 6 ani membru al Kurzhaar Klub Rheinland din Germania, fondat în 1904.

www.veterinarul.ro

Autorul cărții „CÂINII DE ARET: NOȚIUNI DE ISTORIE, DRESAJ ȘI VÂNĂTOARE“ a studiat foarte temeinic istoria apariției acestor rase și raționamentele ce

neraţia a-4-a deja se vedeau modificări fundamentale și erau siguri că acest comportament se va transmite genetic fără îndoială mai departe.

Alt experiment celebru este cel al geneticienilor Scott și Fuller între 1940-1950 care au obţinut transmiterea genetică la o familie de beagle a lipsei de pasiune și agresivitate vis-à-vis de vulpe. Concluzia celor 2 oameni de știinţă a fost că în cadrul unei singure rase de câini există o mare variabilitate genetică care permite în doar câteva generaţii să semene cu alta care are cu totul altă utilitate. Oricum, deja ca o teoremă, temperamentul este determinat de influenţa conjugată a zestrei genetice și al factorilor externi.

Toate acestea au fost enumerate într-un mod cât se poate de simplist pentru a înţelege de fapt cât de fragilă este toată această structură. La acest moment, conștientizând acest lucru, trebuie să înţelegem că munca în a crea toate aceste rase de câini poate fi foarte ușor zdruncinată prin cultivarea unor caractere nedorite, variabilitatea substratului genetic al câinelui permiţând rapid absorbţia oricărui caracter nou, în detrimentul scopului pentru care acești câini au apărut.

De ce aceste noţiuni într-o carte care de fapt urmărește modul de lucru, de dresaj, al unui câine de aret în condiţiile vânătorii?

Răspunsul este cât se poate de simplu. Ca să putem lucra, să dresăm un câine pentru vânătoare - cu toate că mie îmi pare impropriu verbul „a dresa“- trebuie înainte de toate să avem acel câine pe care să îl putem modela, care să se preteze formării, mai exact, care să se „preteze“ vânătorii în sine. Ori, dacă avem un câine care nu manifestă agresivitate faţă de prădători, sau nu are „nas“, sau are frică faţă de focul de armă, sau timiditate în lucrul la apă, practic nu avem „obiectul muncii“ și oricât ne-am chinui să îi îndreptăm anumite „metehne“ nu vom reuși niciodată să avem de la el, cu toată priceperea și munca depusă, decât poate o prestaţie submediocră/mediocră, în cel mai fericit caz. În al doilea rând, din experienţele acumulate de-a lungul timpului de către vânători s-a demonstrat că pentru a avea un câine cu calităţile de vânătoare dorite, pe lângă zestrea genetică

au stat la baza formării lor. Totodată, dl. dr. med. vet. Mihai Dragoș Burcescu este unul dintre cei mai pasionați și mai experimentați vânători de pană pe care i-am cunoscut până acum, fiind și un cunoscut crescător de deutsch-kurzhaar. Împărțirea pe capitole a acestei cărți este făcută într-o manieră mai mult decât inspirată, fiind tratate inclusiv cele două sisteme clasice de dresaj și selecție, cel german și cel englez, cu explicații amănunțite și studii comparative, cu exemplificări foarte la obiect în ceea ce privește dresajul diferențiat pe rasele de pontatori britanici, cât și pe cele de pontatori continentali.

Foarte interesantă și utilă este și abordarea dresajului de vânătoare, luând ca schelet celebra examinare

moștenită de la strămoșii vânători se adaugă și experienţa de vânătoare a părinţilor. Și ea contribuie într-un anume procentaj la formarea substratului genetic cu care puiul vine în întâmpinarea așteptărilor noastre. Nu degeaba prima întrebare a oricărui pasionat de câini de aret pentru vânătoare este: „...dar părinţii lui vânează?“

germană VERBANDS GEBRAUCHSPRUEFUNG (VGP), poate cea mai dură și complexă examinare pe care un câine de aret o poate absolvi, numită între vânători și cunoscători Meisterpruehfung (examinarea maeștrilor).

Fără discuții, este evidentă tendința filogermană a autorului, mai ales dacă luăm în considerare faptul că a fost un apropiat al regretatului președinte al Weltverband Deutsch-Kurzhaar, dl. Claus Kiefer, și un discipol al celebrului Klaus Bommers, unul din cei mai buni dresori și conducători de câini de aret din Germania, precum și din întreaga lume. Elaborarea și editarea acestei cărți de către dl. dr. Mihai Dragoș Burcescu umple o lacună mult simțită în chinologia de vânătoare din țara noastră de la epuizarea cărții d-lui ing. Nico-

dr. Dragoș Mihai Burcescu Specialist medicină internă Clinică veterinară Trivetorex

lae Stravoiu, care avea totuși un caracter mult mai general, ocupându-se nu numai de rasele de câini pontatori.

Mulțumim autorului pentru serioasa muncă și oboseala depusă în scrierea acestei carți și ne bucurăm totodată de apariția acestui neprețuit ajutor, atât informațional, cultural, cât și practic în formarea câinelui de aret pentru vânătoare.

La acest moment, personal, consider că este cea mai elaborată și mai completă lucrare scrisă până acum în țara noastră ce tratează rasele de câini pontatori și singura care a tratat și explicat cât se poate de clar și pe înțelesul oricui istoria acestora.

Cartea poate fi achiziționată de pe www.veterinarul.ro, de la secțiunea VetShop.

25

DERMATOLOGIE

Bolile fungice la carnivorele domestice - partea a doua

A

namneza este foarte importantă, astfel carnivorele adoptate din adăposturi, animale de companie expuse la contactul cu pisici vagaboande și chiar pacienţii care sunt duși frecvent la saloanele de toaletaj, prezintă un risc crescut pentru dezvoltarea acestei îmbolnăviri. Nu trebuie uitat că microsporoza este o zoonoză, iar prezenţa unor leziuni caracteristice la persoanele care au intrat în contact cu pacientul pot fi folositoare pentru stabilirea diagnosticului, dar ele în sine nu reprezintă un diagnostic cert (Garfield, 2007).

Ca un diagnostic de screening, se poate folosi și examinarea cu lampa Wood. Astfel, apariţia unei zone cu fluorescenţă galben-verzuie de-a lungul fire-

lor de păr, pot fi considerate suspecte.

Pot să apară rezultate fals pozitive în cazul unor scuoame foliculare aderente la firul de păr, dar și în cazul utilizării unor terapii topice (ex. Rivanol). Din acest motiv, întotdeauna firele de păr fluorescente trebuie recoltate și examinate la microscop și introduse în culturi specifice. Nu trebuie uitat că sunt prezente și frecvente rezultate fals negative, deoarece mai mult de 50% dintre tulpinile de Microsporum canis și majoritatea coloniilor de Microsporum gypseum nu sunt fluorescente.

Examenul microscopic al firelor de păr nu este recomandat ca examen de rutină. El se efectuează cu obiectiv de 100X, iar firele de păr care indică suspici-

uni se examinează cu obiectiv de 400X. Artrosporii apar ca niște mici „boabe de sticlă“ care se dezvoltă pe exteriorul tijei firelor de păr, trimiţându-și hifele în interiorul acestuia (Garfield, 2007). Pentru a spori specificitatea acestui test, firele de păr cu scoame se supun iniţial unei „digestii“ cu hidroxid de potasiu (KOH) sau clorfenolac, care curăţă firele de păr de detritusurile celulare (De Boer, 2010).

Cea mai bună metodă pentru diagnosticarea acestei afecţiuni este cultura fungică (Garfield, 2007; De Boer, 2010).

Aceasta trebuit efectuată corespunzător, de aceea trebuie recoltat părul de pe marginea leziunilor sau și mai corect, prin perierea corpului întregului animal cu ajutorul unei periuţe de dinţi sterile.

Foto 1

Leziune dermatofitică subcutanată

26 Veterinarul

n

ianuarie 2011

www.veterinarul.ro

Foto 2

Periuţa se presează ușor pe suprafaţa mediului de cultură specific (DTM) pentru inocularea acestuia.

După inoculare plăcile sau tuburile se incubează la temperatura camerei (27 - 28°C) timp de 7 - 14 zile. Probele se păstrează timp de 3 săptămâni, pentru siguranţă. Incubarea în camere cu temperatură scăzută încetinește creșterea coloniilor (frecvent ele nu sporulează).

Un mod foarte ușor pentru verificarea temperaturii este plasarea în incintă a unui termometru de acvariu. Nu este necesară incubarea la întuneric. De asemenea, adâncimea mediului în placă trebuie să fie suficientă pentru a nu se usca prematur. Culturile trebuie verificate zilnic, deoarece dermatofiţii utilizează proteinele din mediu, producând metaboliţi alcalini, care schimbă mediul din galben (vezi foto nr. 1) în roșu.

Colorarea mediului nu este singurul indicator, trebuind examinate și tipurile de colonii, care în cazul dermatofiţilor (Microsporum) sunt albe și pufoase (vezi foto nr. 2) și nu dezvoltă colonii verzi, albastre, gri (vezi foto nr.3) sau negre (vezi foto nr. 4).

Trebuie știut faptul că și saprofiţii, după ce utilizează carbohidraţii din mediu, pot consuma și proteinele, producând schimbarea culorii.

Din acest motiv, pentru confirmarea diagnosticului, se efectuează un test cu bandă scotch lipită ușor de colonii care apoi este plasată cu partea lipicioasă peste o picătură de lactofenol cotton blue și examinată la microscop (100x și 400x). În general, se observă șiraguri lungi de hife fungice și cel puţin câteva macroconidii (sporii). Întotdeauna terapia trebuie să urmeze trei puncte importante: l Terapia topică. Sunt indicate băile generale cu Enilconazol, cu rezultate foarte bune la câine, dar uneori cu efecte secundare la pisică. De aceea se recomandă utilizarea unui colier elisabetan, până la uscarea completă a pacientului.

Nu se recomandă tunderea animalului dacă infestaţia este slabă, dar, la pacienţii puternic infectaţi sau care provin din efective numeroase, tunderea este indicată, pentru reducerea presiunii infecţioase din mediu. Atenţie la tuns, se folosesc lame de 10 (6mm) și nu de 40, pentru a nu se produce leziuni cutanate, care pot deveni porţi de intrare pentru miceţi. Terapia se efectuează cu Enilconazol 0,2 % pe întregul corp, o dată la 35 zile (Fondati, 2007)

Examinare lampă Wood

Foto 3 l Terapia sistemică. Este necesară la toţi pacienţii (De Boer, 2010). Ea se poate efectua cu griseofulvină (pisică 25 mg/kg/zi, câine 50-100mg/kg/zi), Itraconazol (5mg/kg/zi, săptămâni alternative; dacă nu răspunde după 4 săptămâni se crește doza la 10 mg/kg/zi), Ketoconazol (10-20mg/kg/zi, la câine, la pisică nu este recomandat fiind hepatotoxic), Fluconazol. Terapia sistemică trebuie efectuată cel mai bine până când cultura fungică devine negativă (6-7 săptămâni). l Terapia mediului. Se recomandă aspirarea frecventă pentru îndepărtarea sporilor din zone care nu pot fi ușor dezinfectate. Se va restrânge accesul pacienților, pe cât este posibil, în zone care pot fi ușor igienizate (băi, suprafeţe cu gresie). Suprafeţele sau lucrurile pe care animalul se odihnește vor fi acoperite cu prosoape care vor fi înlocuite la fiecare 3-4 zile. Pentru suprafeţe se pot folosi soluţii de înălbitori cu clor diluate 1 :101 :30, care, apoi se vor spăla frecvent cu

Foto 4

apă curată. Pentru terapia mediului se pot utiliza de asemenea soluţii de enilconazol.

Bibliografie 1. De Boer D. J.(2010), „Dermatophtyosis: Tips, Tricks and updates for Practitioner“ Proceedings Book of 24th annual congress of ESVD-ECVD, september 23-24, Florence, Italy, pag 113-121 2. Fondati A. (2007) „Dermatophytosis in Cats“ 3. Garfield R.A.(2007) „Dermatophytosis: over and under“ Proceedings of the NVAC Congress, Orlando, Florida; .org

Dr. Cristian Popovici Pet Life www.petlife.ro

27

IMAGISTICĂ

DiagnosTic imagisTic și tratament chirurgical în boala degenerativă discală

D

iscopatia degenerativă este o problemă comună la câini dar puțin frecventă la pisici. Sunt două tipuri de bază (degenerare condroidă și fibroidă), cauzând două patologii discale distincte.

Degenerarea condroidă constă în deshidratarea conținutului gelatinos al nucleului pulpos, acesta devenind o structură calcificată. Inelul fibros dorsal de obicei este slăbit iar conținutul nucleului pulpos extrudează prin acesta în canalul vertebral (degenerare Hansen tip 1 sau extruzie discală tip 1). În continuare, severitatea leziunilor pe măduvă depind de: forța de impact, durata compresiei și cantitatea de material discal extrudat.

Degenerarea fibroidă constă în îngroșarea progresivă a inelului fibros ce produce o protruzie dorsală în canalul vertebral. Este denumită degenerare Hansen tip 2 sau protruzie discală tip 2.

Extruzia discală tip 1 de obicei apare la câinii de talie mică, în particular la rasele condrodistrofice (Teckel, Peckingese, Shith-Tzu, Bassett, Beagle, etc.) cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani (dar poate să apară și după această vârstă). Are o dezvoltare clinică rapidă (minute - zile).

Fragmentele discale pot migra cranial și /sau caudal în canalul vertebral.

Protruzia discală de tip 2 de obicei apare la rasele non-condrodistrofice, rasele mari (Ciobănesc German, Labrador Retrievers, Doberman, Rottweiler, etc.).

Poate să apară la câinii de 5 ani și peste această vârstă, cu o dezvoltare clinică cronică (săptămâni, luni, uneori ani).

Sunt raportate studii în care ambele tipuri de degenerare discală pot să apară la oricare talie de câini, dar și la pisici și pot afecta discurile din regiunile cervicală, toracică caudală și lombară. Particular, protruzia de tip 2 se poate asocia sindromului wobbler (spondilomielopatia cervicală caudală) și poate fi componentă a stenozei lombosacrale degenerative.

Diagnosticul imagistic „tradițional“ constă în radiografierea regiunilor suspecte urmate de mielografiere sub anestezie generală. Tomografia computerizată

28 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Modificări degenerative disco-vertebrale – stenoza lombosacrală degenerativă, spondiloza ventrală L2-L3, modificare degenerativă a proceselor articulare L2-L3 (original).

(CT) și Rezonanța magnetică (RM) sunt modalitațile actuale în diagnosticarea imagistică a patologiei discale, iar dintre acestea, imagistica prin rezonanța magnetică reprezintă metoda „gold standard“.

Tratamentul chirurgical în patologia discală Fenestrarea în stenozele cervicale, constă într-un abord cervical anterior, urmat de disectomie și rahisinteză, fiind cea mai frecventă intervenție în acestă zonă. Se practică o incizie la nivelul gâtului punându-se în evidență partea anterioara a coloanei vertebrale, apoi se reperează discul afectat care se rezecă împreună cu ciocurile osoase din jur. În final se practică rahisinteza coloanei cu un paralelipiped osos recoltat din creasta iliacă, placuța cu șuruburi sau plăcuța cu șuruburi și ciment.

Dacă elementele compresiunii canalului osos sunt localizate predominant în zona posterioara a coloanei (fațetele arti-

www.veterinarul.ro

culare și ligament) atunci decompresiunea se face pe cale posterioară înlăturându-se parțial lamele vertebrale și ligamentele sau fațetele articulare modificate. Dacă sunt necesare decompresiuni pe mai multe nivele osoase, poate fi necesară o stabilizare a coloanei cu ajutorul unor dispositive specializate (plăci, șuruburi, tije metalice, broșe, ciment, etc.)

Laminectomie L2 , L3, eliberarea rădăcinilor nervoase, extragerea materialului discal migrat (original)

Multiple degenerări discale fără îngustarea spațiilor intervertebrale. Extruzie discală L4-L5 fără migrare caudală sau cranială și sechestrare a materialului discal (original)

Mielografie a regiunii toracolombare. Multiple protruzii discale, mai importante la nivelele T13-L1-L2-L3. Spondiloza ventrală (original)

Hemilaminectomia sau foramenotomia constă în lărgirea spațiului fo-

ramenal în vederea decompresării rădăcinilor nervoase afectate. În cazul extruziilor discale cu migrări pe rădăcinile nervoase, obligatoriu se practică și extragerea materialului discal migrat.

Rm Modificari degenerative discale L4-L5, migrare în canalul vertebral L5 caudal a unui fragment discal cu sechestreare a acestuia, stenoză a recesului drept lateral, compresie a sacului dural și stenoza canalului spinal. (Original)

Dr. Florin Eugen Grosu, DVM, doctorand FMVB

Laminectomia lombară decompresivă constă în ridicarea porțiunii poste-

rioare din lama vertebrală, ablația ligamentelor și lărgirea găurilor intervertebrale (foramene prin care ies rădăcinile nervoase) pentru a creea mai mult spațiu pentru sacul dural și rădăcini. Când stenoza se asociază cu alunecări vertebrale sunt necesare operații mai ample de stabilizare osoasă cu ajutorul unor dispozitive metalice (tije, șuruburi, placuțe) și grefe osoase. În boala degenerativă discală laminectomia lombară decompresivă se recomandă în cazul pacienților cu stenoze de canal vertebral, protruzie mediană și paramediană, extruzie cu migrare cranială și/sau caudală.

Radiodensitate pe spațiul intervertebral L4-L5 și foraminal adiacent ce pare să-l îngusteze în proporție de 20-30 %. În canalul medular al vertebrei L5 cranial, se observă o radioopacitate cu suprafața de aprox. 0,8/0,5 cm. Degenerare discală L4-L5 și migrarea unui fragment discal în canalul medular caudal L5. (original)

Prolaps discal T13-L1 și L1-L2

Modificări degenerative discale intervertebrale T13-L1 și L1-L2

Dr. Laurențiu Bălan, doctorand FMVB Modificări degenerative discale intervertebrale T13-L1 și L1-L2.

Prolaps discal T12-T13, T13-L1 și L1-L2

Secțiuni în cele trei planuri perpendiculare: sagital, vorizontal, transversal (original)

Prolaps discal median (cu protuzie) și paramedian dreapta cu îngustarea resului lateral dreapta

29

ONCOLOGIE

Sindroame paraneoplazice la câine și pisică Cancerul afectează bolnavii în primul rând în locul în care se dezvoltă o tumoră sau, în formele diseminate, la nivelul aparatului sau sistemului în care proliferează celulele canceroase.

C

ancerul modifică local forma, aspectul, calitatea biologică a țesutului tumorizat și a țesuturilor sau organelor învecinate – anatomic sau funcțional. Diagnosticul de certitudine și principalele obiective terapeutice se stabilesc în relație cu aceste efecte directe, locale, ale celulelor sau țesutului canceros.

Dar există și efecte ale cancerului asupra întregului organism.

Homeostazia generală este uneori perturbată și pot apărea, chiar înainte de manifestările locale sesizabile, tulburări cardiovasculare, metabolice, hormonale, neuromusculare, musculo-scheletale, dermatologice, renale sau gastro -intestinale.

Efectele sistemice ale bolii canceroase sunt numite sindroame paraneoplazice (în limba engleză

paraneoplastic syndromes - PNS).

Principalele PNS raportate în literatură sunt sistematizate mai jos.

PNS reprezintă o piatră de încercare, atât în diagnosticul cât și în tratamentul cancerului. În primul rând, ele nu sunt specifice bolii canceroase, tabloul lor se poate datora fie cancerului, fie altei afecțiuni pre-existente, fie, în unele cazuri, terapiei antitumorale. Medicul confruntat cu un astfel de sindrom are deseori de făcut un exercițiu delicat de investigație clinică și paraclinică combinat cu tentative de terapie re-evaluate la intervale scurte. Diminuarea sau chiar pierderea apetitului, instalarea și progresul inexorabil al cahexiei sunt exemple tipice în care instrumentele terapeutice sunt introduse, de regulă progresiv, re-evaluate des, iar posibilitatea unor cauze concurente, independente de cancer, nu poate fi exclusă în niciun moment. În același timp, PNS pot să se manifeste cu o intensitate care pune mai mult în pericol viața pacientului decât efectul local al tumorii. Ca urmare, în terapia

Sindroamele paraneoplazice (PNS) la câine și pisică și tumorile asociate Sindroame paraneoplazice

Boala neoplazică asociată

Metabolice

febră

Endocrine

anorexie, cahexie hipertiroidism

limfoame; leucemii; histiocitoză; sarcoame; tumori hepatice, renale, intestinale; altele multe tumori adenom/hiperplazie tiroidiană la pisică, 20% dintre carcinoamele tiroidiene la câine adenom de glandă pituitară (câine), carcinom de glande suprarenale

hiperadenocorticism, sindrom Cushing producție ectopică de ACTH sau echivalenți, sindrom Cushing hipercalcemie

acromegalie hipoglicemie

hipertensiune hipersecreție de gastrină, sindrom Zollinger-Ellison hiperaldosteronism, sindrom Conn

30 Veterinarul

n

ianuarie 2011

www.veterinarul.ro

tumori pulmonare primare limfoame, adenocarcinomul glandelor apocrine ale sacului anal, tumori benigne/maligne ale paratiroidelor, mielom multiplu, carcinoame mamare, carcinoame tiroidiene, timom, alte tumori adenoame pituitare la pisică insulinom, tumori hepatice, leiomiom/leiomiosarcom, tumori de glande salivare, limfoame, plasmocitoame, alte tumori tumori testiculare feocromocitom, mastocitom gastrinom

Hematologice

Sindroame paraneoplazice

Boala neoplazică asociată

anemie anemie aplastică eritrocitoză

multe tumori hiperestrogenism în tumori de gonade tumori în rinichi, pulmon, ficat, limfoame, fibrosarcoame nazale, Sticker tumori hematopoietice, histiocitare tomori în pulmon, glandă mamară, intestine, gonade limfoame, tumori în pulmon, glande mamare, intestin, rinichi limfoame, mastocitoame, timom, granulomatoză limfomatoidă mastocitom mastocitom, tumori histiocitare, faza terminală pentru multe tipuri de tumori mielom multiplu, limfoame, leucemii adenocarcinom pancreatic (pisică), carcinom biliar timom felin adenocarcinomatoză chistică renală la câinele ciobănesc german mastocitom, feocromocitom, hemangiosarcom tumori testiculare insulinom limfoame, sarcoame

trombocitopenie trombocitoză neutrofilie eozinofilie

Dermatologice

bazofilie diateză hemoragipară, coagulopatii, CID hipervâscozitate alopecie dermatită exfoliativă dermatofibroză nodulară eritem

Renale

sindrom de feminizare hipertricoză pemphigus necroza cutanată a membrelor posterioare dermatită necrolitică superficială, migratoare glomerulonefrită/sindrom nefrotic pierdere renală de proteină

Neuro-musculo-scheletale

miastenia gravis neuropatie periferică osteopatie hipertrofică poiartropatie polimiozită

cancerului, definirea și prioritizarea urgențelor trebuie să nu piardă din vedere imaginea de ansamblu, care include PNS. Coagulopatiile, hipertensiunea ne-puse sub control pot, de exemplu, să genereze accidente vasculare care să aducă un deznodământ fatal mult înainte ca tumora să afecteze direct o funcție vitală.

Uneori, PNS pot interfera major cu modul în care boala canceroasă răs-

limfom la pisică glugaconom mielom, limfom, leucemie limfocitică, policitemia vera, carcinom renal limfoame, leucemii, melanom, tumori de pulmon, tiroidă, intestin, glandă mamară, pancreas timom, osteosarcom, carcinom biliar insulinom tumori în torace (pulmon, esofag), rabdomiosarcom în vezica urinară limfoame, leucemii, tumori histiocitare, mezenchimale, tumori în intestin, prostată limfoame, tumori în stomac, pulmon, glandă mamară, uter

punde la terapie și cu modul în care pacientul suportă tratamentul sau chiar examinările sau internarea. De pildă riscul complicațiilor anestezice în cazul terapiei chirurgicale anticanceroase poate fi mărit major de PNS precum coagulopatiile, anemia sau hipoglicemia.

De aici rezultă exigențe suplimentare în pregătirea și desfășurarea actului chirurgical atunci când pacientul este bolnav sau suspectat de cancer. În sfârșit, PNS au o dinamică care deseori se corelează cu fazele bolii canceroase. Când sunt prezente, PNS pot fi folosite ca adevărate markere ale obținerii remisiei și, eventual, ulterior, ca indicii premonitoare ale relapsului. Pe lângă dificultățile medicale pe care le ridică, PNS ridică medicului veterinar și provocări suplimentare privind comunicarea cu însoțitorii animalelor bolnave. Tabloul

polimorf al simptomelor, caracterul nespecific al semnelor clinice, care unori sunt prezente și în afecțiuni benigne, pot șubrezi încrederea oamenilor că medicul știe ce spune și ce face. De fapt, lupta cu cancerul obligă de multe ori la asumarea unor decizii bazate pe informații incomplete, cu deznodământ incert.

Vom detalia, în câteva materiale ce urmează, diagnosticul și tratamentul celor mai frecvente sindroame paraneoplazice la câine și pisică Dr. Liviu Gaita, liviu.gaita@ortovet.ro www.ortovet.ro

31

CARDIOLOGIE

Pacemaker cardiac la câini partea a doua

I

mplantul de pacemaker epicardiac se face transdiafragmatic cu animalul în decubit dorsal și sub anestezie generală cu ventilație asistată. După incizarea straturilor anatomice se recurge la o incizie diafragmatică până la evidențierea pericardului care va fi și el incizat.

Se face fixarea cu puncte de sutură a electrodului sau înșurubarea lui prin două rotații și jumătate. Sonda fixată cu ajutorul electrodului se aduce la nivelul pielii printr-o tunelizare subcostală și este conectată la generator care va fi fixat între mușchii abdominali. Pericardul nu se suturează. Se asigură hemostază pe toată perioada operației pentru a evita apariția hemotoraxului și se închide diafragma evitând pneumotoraxul.

Cazul este reprezentat de o femelă din rasa Boxer în vârstă de 12 ani, care s-a prezentat la un consult în urma unei sincope și a unei dureri de origine necunoscută care s-a petrecut în timpul somnului.

După un consult general s-a constatat că prezintă tulburări de ritm cardiac, decelate la ascultația obișnuită.

S-a recurs imediat la o evaluare de funcționalitate a cordului cu ajutorul unui aparat ECG unde s-a înregistrat un bloc atrio ventricular de grad 2 spre 3 Mobitz. La patru bătai atriale ventriculul prezenta o singură bătaie. În urma investigației s-a completat fișa pacientului cu o confirmare imagistică prin ecocardiografie. După stabilirea diagnosticului de certitudine s-a stabilit că singura variantă de tratament pe termen lung este un implant de pacemaker cardiac.

Intervenția chirurgicală s-a făcut sub anestezie generală prin administrare de Atropină 0,02 – 0.04 mg/kg i.m. și Butorphanol 0,2 – 0,4 mg/kg i.m. ca premedicatie. Inducția a fost realizată cu Propofol 4 – 6 mg/kg i.v. iar menținerea s-a realizat cu anestezie inhalatorie cu sevofluran. Pacientul a fost ventilat mecanic pe toată durata operației și a fost intens monitorizat cardiac.

După instalarea anesteziei și pregătirea pacientului din punct de vedere al asepsiei și antisepsiei pentru intervenție, s-a recurs la incizarea tuturor planurilor anatomice din apropierea cicatricii ombilicale până la procesul xifoid iar în cazul de față s-a recurs și la osteotomie

32 Veterinarul

n

ianuarie 2011

În urma fixării electrodului sonda atașată acestuia se trece prin tunelizare subcostală către exteriorul cavității toracice la nivelul musculaturii abdominale unde este amplasat generatorul de stimuli cardiaci care este setat la ritmul cardiac cerut de specie, rasă și vârstă, 80–120 de bătăi pe minut.

sternală datorită faptului că fiind prima intervenție de acest fel era necesară o vizualizare cât mai bună a cordului.

După osteotomia sternală s-a incizat diafragmul pentru a lăsa liber pericardul care a fost și el incizat.

Pericardul se trage către exterior cu ajutorul penselor atraumatice și se recurge la fixarea electrodului de peretele exterior al ventricului drept cu ajutorul a trei puncte de sutură.

www.veterinarul.ro

Imediat ce sonda a fost atașată generatorului, pe monitorul cardiac apare imediat reglarea ritmului cardiac la un ritm normal setat cum am spus mai sus.

Se închide plaga care asigură fixarea generatorului în musculatură cardiacă imediat sub piele pentru a fi ușor accesibil în cazul în care este nevoie de alte modificări ale ritmului cardiac.

Se monitorizează poziționarea generatorului prin examen radiologic și funcționalitatea generatorului timp de 48 de ore postoperator. În zilele următoare a fost făcut un ECG de control și se are în vedere monitorizarea pacientului la 3-6 luni până la sfârșitul vieții.

Dr. Nicolae Bercaru, Facultatea de Medicină Veterinară „Spiru Haret“

REPRODUCȚIE Puerperiumul, la vacă, reprezintă perioada cuprinsă între parturiţie și revenirea uterului la dimensiunile dinaintea gestaţiei.

G

estaţia și parturiţia determină în organismul femelei numeroase transformări și în același timp o supun unor eforturi de-

osebite.

Aceste modificări sunt inaparente clinic în prima jumătate a gestaţiei, apoi devin din ce în ce mai evidente și ajung la valoarea maximă în momentul parturiţiei. În timpul perioadei puerperale, capacitatea de apărare și de adaptare a organismului este redusă, ceea ce va determina apariţia complicaţiilor puerperale, mai ales a bolilor aparatului genital și afecţiunilor metabolice, care vor determina reducerea fecundităţii după fătare.

La nivelul aparatului genital sunt întâlnite leziuni produse în timpul parturiţiei (mai mult sau mai puţin grave), iar la nivel uterin se află lichide, ţesuturi distruse (provenite de la nivelul endometrului sau învelitorilor fetale) și sânge. Acest amestec lichid aflat într-o cavitate închisă și cu temperatură optimă, constantă vor constitui un mediu deosebit de favorabil pentru dezvoltarea florei bacteriene, floră care își poate exacerba patogenitatea.

Secreţia lactată contribuie și ea la suprasolicitarea organismului modificând homeostazia organismului. Din punct de vedere endocrin, la majoritatea speciilor, lactaţia este defavorabilă involuţiei uterine.

La toate aceste modificări se pot adăuga distociile (apărute în timpul parturiţiei), care pot agrava modificările genitale și perturba activitatea sistemului nervos precum și alte maladii care se pot acutiza în timpul acestor perioade.Datorită acestor considerente perioada puerperală este considerată o perioadă critică în viaţa reproductivă a femelelor, aflânduse la hotarul dintre fiziologic și patologic.

La nivelul aparatului genital femel au loc următoarele procese fiziologice: l Involuţia uterină; l Închiderea cervixului; l Eliminarea loșiilor și resorbţia infiltratelor de la nivelul bazinului și a căilor genitale; l Refacerea epiteliului uterin; l Reluarea activităţii ovariene.

Orice modificare în evoluţia acestor fenomene pot determina apariţia afecţiunilor puerperale, care vor determina apariţia stărilor de infecunditate/sterilitate sau mai rău, chiar moartea femelei.

34 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Monitorizarea puerperiumului la vacă Această perioadă poate fi împărţită în următoarele faze: Puerperium timpuriu - primele 9 zile l Dominat de involuţia uterină l Risc de infecţie Puerperium clinic - primele 3-4 săptămâni l Uterul și căile genitale ajung la dimensiunile dinaintea gestaţiei; Puerperium total - 6 săptămâni l Realizarea completă a involuţiei și refacerii histologice a aparatului genital Monitorizarea completă a puerperiumului poate fi realizată prin următoarele analize și examene: q Controlul furajării; q Estimarea condiţiilor de întreţinere; q Examenul femelelor q Examen clinic general q Examene de laborator (când este cazul) q Examen clinic al aparatului genital q Inspecţie q Examen vaginal q Examen transrectal q Examenul ecografic al aparatului genital q Examenul bacteriologic și executarea antibiogramei la vacile cu infecţii genitale

www.veterinarul.ro

q Analiza activităţii de reproducţie Monitorizarea completă, pe baza acestor analize este necesară, în cazul unei frecvenţe mari a infecţiilor puerperale și mai ales dacă se corelează cu indici de reproducţie reduși.

Controlul furajării se execută prin: Examen cantitativ al raţiei - efectuat per total raţie (inclusiv volumul raţiei și al substanţei uscate), pe componente ale raţiei (categorii de nutreţuri) și pe categorii de principii nutritivi, urmărindu-se cantitatea și proporţia principiilor nutritivi.

Acest examen trebuie corelat cu cu greutatea animalelor, producţiile acestora și momentul puerperiumului.

Un factor extrem de important în cadrul acestei analize îl reprezintă examenul de laborator al nutreţurilor, deoarece conţinutul și proporţiile diferitelor substanţe nutritive diferă în funcţie de condiţiile climatice, tehnologia de cultură, modul de conservare, etc.

Examenul calitativ al nutreţurilor determinarea contaminanţilor, a fungilor și micotoxinelor.

Examenul frontului de furajare apreciindu-se: lungimea, înălţimea, posibilitatea accesului tuturor vacilor la furaje.

Estimarea condiţiilor de întreţinere urmărește: Temperatura - cunoscându-se faptul că temperaturile ridicate au o influenţă decisivă asupra activităţii de reproducţie la vacă, inclusiv asupra evoluţiei puerperiumului.

Umiditatea - crescută, corelată cu temperaturile ridicate pot influenţa negativ evoluţia puerperiumului.

Curenţii de aer - ventilaţia nu trebuie să inducă formarea curenţilor.

Prezenţa gazelor nocive (NH3, H2S, etc.)

Caracteristicile pardoselilor - acestea nu trebuie să fie rugoase, dure dar nici să nu permită alunecarea vacilor. De asemenea nu trebuie să prezinte muchii ascuţite.

Așternutul - trebuie să fie absorbant, uscat, elastic iar când este format din fibre vegetale (paie, etc.) să fie schimbat frecvent.

Prin aceste examene pot fi identificate: q Cetoza subclinică; q Acidoza rumenală subacută; q Hipocalcemia (subclinică); q Hipofosforemia (subclinică); q Hipovitaminoze (hipobetacarotenemia, hipovitaminoza A și/sau E).

Pentru activitatea de reproducţie trebuie analizate cu atenţie deosebită aceste valori deoarece valori situate la limita inferioară sau imediat sub aceasta pentru calcemie, fosforemie și vitamine pot semnifica prezenţa subclinică a acestor afecţiuni, cu influenţă deosebită pentru activitatea sexuală, inclusiv pentru realizarea involuţiei uterine și epitelizarea endometrului.

Examenele pentru identificarea unor boli infecţioase și/sau parazitare care

Examenul clinic al femelelor se realizează prin: l Examen clinic general (se execută zilnic) și are ca domenii de interes: l Examenul stării generale și a scorului corporal (Body condition) fiind cunoscut faptul că vacile cu producţii mari pot prezenta imediat după fătare o balanţă energetică negativă care determină slăbirea animalelor cu influenţă deosebită asupra perioadei puerperale.

Prezenţa unor afecţiuni la nivelul diferitelor aparate și sisteme cu atenţionare specială asupra aparatului locomotor și a glandei mamare.

Identificarea unor posibile boli metabolice (cetoza, acidoza), care se confirmă prin examene specifice. O atenţie deosebită în această perioadă trebuie acordată diagnosticării deplasării de abomas.

Examenele de laborator - se pot realiza: l Periodic - pe efectiv; l Când este cazul - pe grupe de indivizi sau de producţie.

Examenele biochimice sanguine și hematologice sunt extrem de importante pentru identificarea unor boli metabolice, deoarece există multe interferenţe în absorbţia și punerea la dispoziţia organismului a diferiţilor nutrienţi, boli metabolice care pot evolua subclinic și insidios dar cu consecinţe extrem de grave pentru evoluţia puerperiumului.

evoluează în efectiv și care pot influenţa atât direct cât și indirect atât activitatea de reproducţie în general cât și puerperiumul (IBR, BVD-MD, etc.).

Examenul aparatului genital femel se realizează prin metodele semiologice de bază.

Inspecţia se realizează zilnic în puerperiumul precoce (primele 9 zile) pentru identificarea și monitorizarea afecţiunilor uterine, cervicale, vaginale și vulvare.

Se vor examina: l Secreţiile: q Aspect; q Cantitate; q Consistenţă; q Miros: l Vulva și regiunea perivulvară: q Prezenţa leziunilor; q Prezenţa edemelor. În puerperiumul precoce, loșiile sunt roșii-brune cu tendinţă de clarificare în

timp, pe măsura creșterii proporţiei de mucus, de aspect și consistenţă mucoasă, în cantitate descrescătoare pe măsura evoluţiei puerperiumului, aproape fără miros.

Orice modificare a caracteristicilor acestora poate indica prezenţa unor infecţii genitale. În ceea ce privește edemul vulvar, acesta este fiziologic în primele zile ale puerperiumului, dar dispare, în mod normal, în 48-72 ore după fătare. Persistenţa sau accentuarea acestuia poate indica prezenţa unor afecţiuni genitale grave (endometrite sau vaginite necrotice sau gangrenoase, rupturi vaginale, etc.).

Examenul vaginal se execută cel mai frecvent, cu speculumul vaginal.

Elementele de interes sunt reprezentate de: culoarea, integritatea, pliurile mucoasei vestibulo-vaginale, grosimea pereţilor vaginali, starea glandelor vestibulare și a canalelor Gärtner. De asemenea se apreciază porţiunea vaginală a cervixului, mărimea acesteia, forma și aspectul florii involte. Floarea involtă este situată central, în fundul vaginului, uneori putând fi deviată lateral, așa cum se întâmplă în cazul colecţiilor uterine mari. Cu această ocazie se poate decela sediul secreţiilor genitale puerperale. În cazul cervicitelor și metritelor se poate observa, la nivelul ostiumului cervical vaginal, puroi sau secreţii mucopurulente. Dacă acest orificiu este întredeschis dar fără a prezenta secreţii patologice, sediul inflamaţiei se află la nivel vestibular sau vaginal.

Examenul transrectal poate evidenţia stadiul involuţiei uterine, dimensiunile uterului, consistenţa și grosimea pereţilor uterini, dimensiunile și consistenţa cervixului, iar în urma masajului ușor se pot exterioriza secreţiile uterine fiziologice sau patologice.

Acest examen se poate executa la 4,7,14 și 21 zile p.p. În primele patru zile p.p. executarea examenului transrectal este contraindicată deoarece peretele uterin este foarte sensibil și pot apărea foarte ușor perimetrita sau diferite aderenţe utero-ovariene. Totuși în caz de absolută necesitate poate fi executată această manoperă, cu multă blândeţe.

Prof. univ. dr.

Alin Bîrţoiu Clinica de ObstericăGinecologie Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti

35

LABORATOR

Leziunile nevraxiale şi viscerale în septicemia acută cu Erysipelothrix rhusiopathiae la porc

R

ujetul este o boală infecţioasă transmisibilă, specifică suinelor, rar întălnită la alte specii de mamifere și păsări și accidental la om sub formă de pseudo - erizipel („Erizipelul Rosenbach“), septicemică, caracterizată prin hipertermie, tulburări generale grave și prin leziuni de dermatită eritematoasă, urticariformă sau gangrenoasă (Perianu,T)(11).

Agentul etiologic principal al rujetului, Erysipelothrix rhusiopathiae (cunoscut în trecut și sub denumirile de Erysipelothrix insidiosa, Bacterium rhusiopathiae etc.) este un bacil fin, scurt, subţire, drept sau încurbat. Evoluția bolii la porc, are forme evolutive: fulgerătoare (rujetul alb), acute (erizipelul septicemic), subacute și cronice cu localizări. Factori favorizanţi sunt: aflatoxinele, stres termic, oboseala, etc. (Paul I.). În lucrarea de faţă sunt prezentate observaţiile asupra unui episod de boală acută, manifestat microscopic prin leziuni vasculare, dominante, care sunt reprezentate de hiperemie, tromboze septice, hemoragii, CID, leucocitoză masivă cu monocitoză, embolii capilare cu germeni liberi și fagocitați și leziuni secundare degenerative-necrotice ale celulelor parenchimatoase, creșterea indicelului apoptotic, tumefierea și vacuolizarea endoteliului, degenerarea și necroza fibrinoidă a arterelor musculare mici și a arteriolelor, invazia pereților de către lecocite, dispersarea macrofagelor cu germeni în țesutul nervos perivascular caracterizează evoluția panarteritei nodoase. Iar leziunile inflamatorii ale SNC sunt atipice prin absența manșoanelor limfohistiocitare perivasculare.

MATERIAL ŞI METODĂ Investigaţiile au fost efectuate pe 39 de porci la care s-au efectuat examene bacteriologice, histopatologice, micologice, parazitologice, toxicologice și bioproba pe șoareci. Pentru examenul histopatologic, s-au prelevat fragmente din rinichi, pulmon, splină, ficat și fragmente din diferite segmente ale SNC. Fragmentele din

36 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Fig. 1. Pete cutanate mari, de culoare roşie difuze, imprecis delimitate.

organele interne au fost fixate în formaldehidă 10%, iar fragmentele de SNC au fost fixate in formol salin 10%, incluse în parafină, secţionate la 5-6 μm și colorate prin metoda HE, HEA, PAS. REZULTATE ŞI DISCUŢII Examenele necropsice au relevat următoarele leziuni : cianoza pielii, extremităților și abdomenului, conjunctivita catarală. Ţesutul conjunctiv subcutanat în aceste regiuni și grăsimea erau de asemenea de culoare roșietică. Mucoasa gastrică, mai ales în zona fundică și pilorică, apărea roșie-închisă, congestionată, uneori chiar hemoragică. Enterita era catarală, iar limfonodurile și plăcile Payer apareau congestionate și tumefiate sau asociat cu congestia splinei, cu consistența crescută și a ficatului. Rinichii erau congestionaţi, de culoare roșie - brună, cu puncte hemoragice în zonele corticală și medulară, iar pulmonii congestionaţi și edemaţiaţi cu hemoragii miliare diseminate în toţi lobii.

Examenul virusologic prin testul de imunofluorescenţă directă pe frotiuri din măduva sternală pentru detecţia antigenului specific Pestei porcine clasice a fost negativ.

Examenul micologic din intestin si stomac efectuat pe mediul de cultura special Sabouraud a evidenţiat rare levuri de Candida spp.

www.veterinarul.ro

Examenul bacteriologic efectuat pe medii uzuale au relevat bacili fini diplo, in V, și grămezi neregulate, Gram pozitive. Acești bacili au fost cultivaţi pe medii speciale selective, ca geloza - sânge și Drigalski, care au fost pozitive. Testele biochimice au fost: TSI + - +; MIU + + - .

Examenul histologic al unor fragmente de SNC relevă grave leziuni endoteliale exprimate prin tumefierea și/sau vacuolizarea celulelor endoteliale, exfo-

Fig.2. Scoarța cerebrală. Tromboză, edem, perivascular și pericelular, macrofagie. HEA x 200.

lierea lor sau ruperea stratului endotelial.

Consecutiv acestor modificări și expunerii colagenului subendotelial, în arterele musculare mici și în arteriole este facilitată insudarea plasmei în peretele vascular, polimerizarea fibrinei și formarea fibrinoidului determinând degenerarea fibrinoidă caracterizată prin apariţia în

LABORATOR perete a unui material proteic fibrilar sau omogen, colorat în roz sau bleu cu HEA, intens PAS pozitiv. Procesul continuă cu necroza fibrinoidă. Lezarea endoteliului permite aderarea, multiplicarea bacteriilor, iniţierea trombozei septice și declanșarea unei reacţii inflamatorii. Şocul septicemic este cauza hiperemiei în capilare și a coagulării intravasculare difuze care se recunoaște prin prezenţa mulajelor proteice omogene acidofile și bazofile, intens PAS pozitive, obliterante, în lumenul capilarelor - microtrombii fibrinohialini. (Fig.2).

Prezenţa bacteriilor în sângele circulant exercită un chimiotactism pozitiv asupra leucocitelor cu acumularea macro- și microfagelor în vasele infectate și în teritoriile perivasculare. Spre deosebire de listerioză, monocitele-macrofage predomină numeric asupra neutrofilelor, iar activitatea lor endocitantă și digestivă se exercită atât asupra bacteriilor, cât și asupra eritrocitelor și corpilor apoptotici.

Microtrombozele septic măresc permeabilitatea pereţilor vasculari permiţând exoseroza și formarea edemului perivascular vasogenic concomitent cu cel pericelular toxiemic (Fig.3, Fig. 4).

Difuzarea eritrocitelor împreună cu monocitele-macrofage generează hemoragiile plasate în apropierea vaselor (Fig.5.) sau la distanţă, în substanţa nervoasă (Fig. 6), baza pichetajului miliar diseminat observat macroscopic.

Fig. 10. Trunchi cerebral. Vacuolizarea neuronilor și neuropilului. HEA x 200.

Fig. 6. Scoarţa cerebrală. Hemoragie, infiltrat leucocitar, eritrofagocitoză, focare de ramolisment. HEA x 200

Macrofagele și neutrofilele din masele fibrinoeritrocitare, migrează în substanţa nervoasă (Fig. 7)

Fig. 7. Scoarţa cerebrală. Microtromboză, edem, infiltrat inflamator polimorf. HEA x 200

Fig.3. Trunchi cerebral. Edem vasogen, glioză. HEA x 200

mată, obligă la diagnostic diferenţial cu alte afecţiuni componente ale sindromului „status spongious“.

Reacţia inflamatorie impune activarea, proliferarea și migrarea celulelor gliale care se alătură celulelor imigrate în faza exsudativă. În substanţa albă, oligodendrogliile se dispun în lungul axonilor degeneraţi („dendroglioză fasciculară“) (Fig.11) , iar în substanţa cenușie aspect de satelitoză, neuronofagie și mici noduli limfomonocitari (Fig.12).

Fig. 11. Scoarţa cerebrală. Coagulare intravasculară diseminată(CID), oligodendroglioză fasciculată. HEAx100

Tulburările circulatorii și toxinele bacteriene afectează neuronii ale căror leziuni constau în: cromatoliză centrală (Fig. 8), necroză ischemică în trunchiul cerebral (Fig.9) și cerebel și vacuolizarea celulelor gliale, neuronilor și neuropilului (Fig. 10); ultima leziune, bine expriFig.12. Trunchi cerebral. Necroza ischemică a neuronilor, micronoduli gliali. HEAx200.

Fig.4. Scoarța cerebrală. Congestie, edem. HEA x 200

Fig.8. Trunchi cerebral. Cromatoliză centrală. HEA x 200.

Fig.13. Scoarţa cerebrală. Hemoragie parenchimatoasă cu eritrofagocitoză și corpi apoptotici în macrofage. HEAx400

Sunt vizibile aspecte de apoptoză, („indicele apoptotic“) fiind semnificativ crescut; precum și de fagocitarea corpilor apoptotici și a eritrocitelor extravazate de către macrofage (Fig. 13).

Fig. 5. Cerebel. Hemoragie, infiltrat inflamator polimorf. HEA x 200

38 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Fig.9. Porc. Trunchi cerebral. Necroză ischemică neuronală. HEAx200

www.veterinarul.ro

de Ștefania Merticariu-Anderco - LSVS Iași și Otilia Coțofan - FMV Iași

inedit

Î

n primăvara anului 2004, într-una din zile am fost contactat telefonic de către o persoană care nu vorbea bine românește și care mi-a spus că are un shar pei cu probleme.

Ajuns la cabinet, proprietarul avea un coș acoperit, de dimensiuni mari.

Am întrebat ce probleme are câinele și mi-a răspuns că este vorba de un șarpe – înțelesesem greșit. În coș se afla încolăcit un piton de aproximativ 4 metri lungime, care aparținea unui circ ce se afla în acea perioda la Craiova și care prezenta în zona capului un abces destul de mare.Am luat hotărârea să intervin chirurgical.

Problema nu era intervenția chirurgicală în sine, ci contenția acelui piton care, după cum se știe, nu se anesteziază. La avertizarea proprietarului, am apelat la patru oameni pentru a imobiliza șarpele și a preveni astfel o eventuală încolătăcire a sa.

Deoarece abcesul era în zona capului, a trebuit să țin cont că în cazul în care șarpele m-ar fi mușcat de mână, cel mai indicat era să nu reacționez în niciun fel. Pentru a rezolva problema, a trebuit să intervin atât din exteriorul caviații bucale cât și din interior.

Intervenția chirurgicală a durat aproximativ cincizeci de minute și a decurs fără incidente iar recuperarea s-a facut destul de bine, într-un timp relativ scurt.

La câteva zile de la această intervenție chirurgicală, am fost solicitat de același proprietar să operez un alt pacient, care apar-

ținea tot circului – de data aceasta era vorba de un aligator în vârstă de 12 ani și aproximativ 70-80 kg. Aligatorul fusese mușcat în urmă cu mai mult timp, sângerând de fiecare dată când era prezentat pe scenă. La piciorul drept față, în urma mușcăturii, se formase un țesut tumoral care sângera. I-am făcut mai multe radiografii pentru a diagnostica dacă și țesutul osos este afectat.

Ca și în cazul șarpelui, aligatorul nu a putut fi anesteziat și deci intervenția chirurgicală a fost facută pe viu, pacientul fiind contenționat cu o bandă adezivă în jurul botului și ținut de mai multe persone. În urma extirpării țesutului tumoral, am observat o zonă cu un țesut de protecție de consistența cauciucului, de culoare alb sidefiu, nemaintâlnit la alte specii de animale.

Partea cea mai anevoioasă a intervenției a reprezentat-o însă sutura, pentru că pielea aligatorului era foarte tare și nu reușeam să trec acul prin ea.

Dupa intervenție, aligatorul nu a mai sângerat iar proprietarii circului au fost foarte mulțumiți că cele 2 animale sunt bine.

Drept recompensă, Dr. Doru Safta toată echipa medicală a Clinica cabinetului a fost invitată veterinară Clinypet la circ.

39

ANIMALE SĂLBATICE În ultimii ani s-a putut observa un real avânt al medicinei veterinare în România și acesta este un fapt îmbucurător pentru toți cei care țin de această profesie, începând cu medicii veterinari, oamenii de știință și terminând cu pacienții noștri. Acest progres este însă mult mai mare (sau cel puțin așa îl remarc eu) în cazul îngrijirii animalelor de companie. Vor urma desigur și celelalte ramuri, însă există în România acestui moment un domeniu complet necunoscut.

M

edicina animalelor sălbatice, exotice și de gradină zoologică cere o

pregătire complexă și o abordare a cazurilor într-un mod cu totul diferit de cel pentru un animal domestic „obișnuit“. Aceste trei domenii sunt ușor diferite între ele, însă pot fi încadrate întro singura categorie de sine stătătoare, separată de medicina veterinară clasică.

Vi le prezint simplu și pe scurt pe fiecare în parte: Medicina animalelor exotice este probabil cea mai apropiată de medicina animalelor mici de companie. Animalele sălbatice capturate, reproduse în captivitate sau domesticite relativ recent, cum ar fi diverse specii de păsări, reptile, amphibieni, rozătoare, sau în cazuri extreme carnivore și primate; toate intră în această categorie. Aceste animale au ca proprietar o persoană particulară care în general (în afară de crescători) nu urmăresc reproducția lor și nu sunt puțini printre dumneavoastră cei care au avut surpriza să se trezească cu o chincilla, un dihor, o iguană sau un ara în sala de consultație. În multe țări există clinici specializate în aceste animale, ba chiar în unele locuri s-a ajuns la un asemenea grad de specializare, încât se ocupă cu o singură specie precum „Rabbit referral clinic“ în Anglia sau Clinca pt amphibieni din Germania. Bunul simț ne spune tuturor că tratarea unui astfel de caz presupune o aprofundare a fiziologiei tipice a speciei, și o cunoaștere foarte bună a patologiei sale. Dar nu este suficient.

Medicul veterinar trebuie să fie familiarizat cu metodele de întreținere a speciei respective, particularitațile de nutriție și comportament.

Mai mult de jumatate din cazurile de îmbolnavire la animalele exotice pot fi

40 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Wildlife, Zoo, Exotics prevenite printr-o îngrijire adecvata speciei, lucru ce este adesea ignorat. De multe ori, două specii asemănătoare pot avea nevoie de parametri de mediu complet diferiți sau de tratamente, doze, metode de aplicare diferite. În prezent, în Europa autoritățile în domeniu activează sub egida European College of Zoological Medicine (ECZM) prin specializările Avian Medicine, Herpetological medicine, Small Mammal medicine. Sub îngrijirea colegiului sunt publicate un mare număr de

www.veterinarul.ro

jurnale de specialitate: Avian Pathology, ExoticDVM, Seminars in Avian and Exotic Pet Medicine.

Medicina animalelor de zoo Există desigur printre dumneavoastră, doctori care oferă consultanța unei grădini zoologice din apropiere. V-ați confruntat probabil cu probleme la care la un animal de companie nu ar fi prezentat nici un fel de problemă.

De exemplu, o fătare la o leoaică tre-

buie privită altfel decât o fătare la o pisică, examinarea unei plăgi la o gazelă va trebui abordată altfel decît în cazul unei oi domestice, și exemplele pot continua.

Trebuie luate în considerare întotdeauna problemele de siguranță, pentru ca aceste animale sunt în general izolate iar contactul fizic cu ele este restrâns. Ele sunt imprevizibile, pot deveni agresive și implicit periculoase.

Imobilizarea lor este diferită de cea a câinilor și a pisicilor și nu mai există stăpân care să ajute la contenție, iar medicul veterinar trebuie să cunoască folosirea unei sarbacane sau a unei puști cu aer comprimat pentru imobilizare la distanță. În plus, multe dintre ele prezintă un potențial zoonotic.

Sunt necesare cunoștințe asupra bolilor infecțioase și parazitare tropicale, măsurilor de carantină, metodelor de prelevare de probe și alegerea testelor potrivite. Multă cerneală a curs despre diagnosticul tuberculozei la primatele mari. De altfel, majoritatea primatelor (și în special cele africane) pot transmite o multitudine de boli oamenilor, dar și reciproca este valabilă: banalul herpes simplex uman este mortal la primate.

Un medic veterinar de grădină zoologică trebuie să ia decizii legate de reproducție sau contracepție, de formarea de grupuri sau perechi de animale, și cunoștințele sale în biologie, zoologie, management , enrichment și comportament trebuie să fie peste media unui veterinar de aminale domestice. European, respectiv American Asociation of Zoo and Wildlife Veterinarians publică „The Journal of Zoo and Wildlife Medicine“ și anual se organizează o conferință ce combină specialiști din toate cele trei domenii enumerate, dar este frecventată mai ales de medici veterinari de grădini și parcuri zoologice. European Association of Zoos and Aquaria (EAZA) este o organizație similară, însă membrii săi nu sunt restrânși doar la veterinari, ci este formată de toți profesioniștii care se ocupă de grădini zoologice și acvarii.

Medicina animalelor sălbatice este probabil meseria cea mai spectaculoasă dar în același timp cea mai îndepărtată

de medicina clinică așa cum suntem obișnuiți cu ea într-un cabinet sau spital veterinar. Un medic veterinar specializat în acest domeniu trebuie în primul rând sa fie un om activ, rezistent la munca în

condiții exterioare extreme, deoarece „camera sa de consultație“ cât și „sala de operație“ sunt de multe ori improvizate sau pur și simplu afară, în aer liber, în cele mai diverse zone ale planetei: în junglă, deșert, creste muntoase, păduri.

Această muncă constă în principal în proiecte de cercetare sau proiecte de conservare. Se presupune renunțarea la gândirea pur medicală de a salva individul, în favoarea conservației populației.

Acest domeniu face trecerea între medicină și cercetare și este nevoie de o gândire analitică, deschisă către mai

multe domenii. Astfel se naște așa numita conservation medicine, medicina de conservare, care combină sănătatea umană, sănătatea animală și sănătatea mediului. De exemplu, multe din aceste proiecte în teren se desfășoară în medii și tări slab dezvoltate economic sau labile politic.

Oamenii depind de animalele sălbatice pentru a supraviețui, însă contactul prea strâns între om și animal poate duce la răspândirea zoonozelor, la dispariția de specii, la dezechilibre în ecosistem.

Medicul veterinar poate participa la proiecte ce încearcă analizarea problemelor sau chiar restabilirea echilibrului inițial.

Sunt necesare în mod special cunoștinte de imobilizare chimică și anestezie, patologie, telemetrie, proceduri de laborator, epidemiologie, și chiar statistică.

ECZM are o specialitate Wildlife Population Healthm iar European Wildlife Diseases Association (EWDA) prin publicația sa The Journal of Wildlife Diseases domină științific această specialitate.

Aceste trei domenii de activitate, pe cât sunt de interesante, neobișnuite și chiar nonconformiste pentru medicina clasică, pe atât oferă satisfacții mai mari.

Ele promovează o gândire deschisă, îndeamnă la căutare, la cercetare și inovație.

Dacă aveți întrebări referitoare la aspecte legate de acest articol, puteți să mă contactați la outdoorvets@gmail.com.

Ioana Popescu outdoorvets.wordpress.com

41

ANIMALE SĂLBATICE M-am surprins blocat mai bine de o oră în fața computerului încercând să scriu primele rânduri introductive ale acestei noi secțiuni a revistei. Am tot răsfoit carți de specialitate și am analizat care ar fi abordarea cea mai pragmatică și mai holistică a acestui subiect.

Î

nșiruirea unor substanțe chimice, clasificări ale diferitelor niveluri de nocicepție sau metode și tipuri mai puțin obișnuite de administrare a anestezicelor ar părea a fi cea mai didactică și directă modalitate de a începe.

Dar, de fiecare dată când porneam cu un exemplu, conștientizam că îmi pot găsi cu ușurință excepții în seria animală care l-ar infirma. Așa că am decis să pornesc de la animalul sălbatic ca atare.

Ce face ca un animal sălbatic să fie sălbatic?

Aici răspunsurile pot apărea cu ușurință: am putea spune că a fi sălbatic poate fi caracterizat de independența totală față de om, dar interdependența față de habitatul endemic speciei respective.

Deasemena prin excitabilitatea ridicată (frica, temerea) la diferiți stimuli auditivi, olfactivi, optici, etc., sau prin comportamentul retiv, agresiv, de fugă, de autoapărare sau de atac în anumite condiții.

Pe lângă binecunoscutele răspunsuri de fugă sau luptă (flee or fight response), există un al treilea răspuns fiziologic primar mai puțin discutat, acela de imobilitate, de „inghețare“. Acesta se instalează la unele specii în momentul în care pericolul este prea mare și iminent.

Evoluția a dezvoltat acest răspuns de imobilitate din două motive esențiale: primul, acela de a „păcăli“ prădătorul într-un ultim efort de a scăpa, iar al doilea, s-a demonstrat că odată intrat în această stare, animalul percepe stimulii dureroși la un nivel mult scăzut (o analgezie fiziologică). Un exemplu clasic este cel al impalei atacată de ghepard. În cazul în care impala este surprinsă de către atacator și nu are nici o posibilitate de scăpare, ea intră în această stare de imobilitate, de nemișcare. De multe ori ghepardul preferă să nu mănânce prada pe loc și să o ducă spre un loc ferit de alți prădători. Într-un moment de neatenție al ghepardului, impala își poate reveni din această stare și are șansa de a scăpa.

Dar poate și mai important este faptul că

42 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Imobilizarea și anestezia animalelor sălbatice odată ce ghepardul începe să-și devoreze prada, aceasta nu simte durerea provocată de sfâșiere.

Cu toate aceste adaptări înnăscute de protecție împotiva diferiților stimuli periculoși, actul medical este perceput de animalele sălbatice ca și un act „nefiresc“, nefiziologic. „Vânătoarea“ în scopul imobilizării mecanice sau chimice, manualitățile medicale în sine, transportul, eventual adăpostirea pentru o perioadă de timp, și apoi eliberarea în același mediu sau unul diferit, declanșează stimuli cu care animalul sălbatic nu este adaptat evolutiv.

www.veterinarul.ro

În funcție de intensitatea și durata acestora, ei pot reprezenta un stres cu implicații psihosomatice negative imediate sau care se pot instala după o perioadă de timp. Încercarea de a trata zilnic o vrabie care și-a fracturat o aripă este în sine o traumă ce poate duce la moartea animalului. Vrabia devine copleșită de noii stimuli și de neputința ei în fața acestora.

Ca urmare, medicul veterinar trebuie să țină cont de foarte mulți factori atunci când dorește să abordeze un animal sălbatic.Trebuie să țină cont de habitatul animalului (topografie, condiții meteo etc.),

de comportamentul și fiziologia acestuia, de statutul său social, de prădătorii lui, de particularitațile corporale și nu în ultimul rând de capacitățile acestuia de autoapărare și de atac.

Cu excepția unor specii precum hipopotamii, ce prezintă un reflex de plutire, animalele nu trebuie niciodată anesteziate în vecinătatea unor cursuri de apă sau lacuri. Până la instalarea completă a anesteziei, acestea pot ajunge la apă și datorită incoordonării și nivelului scăzut de conștiență se pot îneca. Similar, trebuiesc luate în considerație zonele abrupte sau speciile arboricole, existând riscul căderii acestora de la înălțime odată cu instalarea efectului anestezicelor.

Trebuie ținut cont și de pradătorii animalelor pe care le anesteziați sau le treziți din anestezie. Animalul trebuie protejat și atent supravegheat până când toate funcțiile vitale sunt reluate și este conștient de mediul înconjurător. Un animal somnolent nesupravegheat este o pradă ușoară pentru alte animale sălbatice din vecinătate.

Comportamentul specific speciei este detrimențial în abordarea unui animal sălbatic. Există animale care sunt capabile să suporte mai bine stresul datorită energiei eliminate prin agresivitate (diavolul tasmanian), pe cand altele se „închid în sine“ (unele răpitoare nocturne precum buha). Deși par a fi mai ușor de abordat, prin inhibarea energiei, acestea din urmă pot suferi traume psihologice de neremediat.

Este nevoie să se știe despre metodele specifice de apărare și atac ale animalelor.

Vulturii spre exemplu se apără și atacă cu ghearele, pe când grifonii își folosesc ciocul. Masculii de porc mistreț atacă cu colții printr-o mișcare de secerare verticală, pe când femelele seceră orizontal.

Unele specii sunt mai periculoase în anumite perioade ale anului, care de obicei coincid cu perioada de împerechere.

Sunt binecunoscute atacurile masculilor de elefant și cerb în perioada de rut.

Există și specii cu metode de apărare mai puțin obișnuite dar cu un grad ridicat de periculozitate. Lorisul, un prosiminan asiatic, prezintă o secreție axilară pe care o linge în cazul unei amenințări și o administrează prin mușcătura. Au fost raportate cazuri de oameni care au intrat în șoc anafilactic ulterior unor astfel de mușcături.

Statusul social este deasemenea foarte important când se încearcă capturarea unor animale de grup. Imobilizarea unui animal submisiv implică mai puține probleme decăt a unuia cu un rang ierarhic ridicat. Spre exemplu încercarea de a captura o femelă alfa sau a unui pui într-o comunitate de macaci stârnește o reacție protectivă și agresivă considerabil mărita din partea membrilor grupului, spre deosebire de încercarea capturării unui membru de rang inferior.

De asemeni, înlăturarea unui mascul alfa va provoaca un mare dezechilibru grupului, fiind urmată de lupte sângeroase între ceilalți masculi pentru revendicarea rangului rămas liber. În cazul reintroducerii după o perioadă de timp a masculului capturat, acesta nu va mai fi considerat de către grup având rang de alfa, și din nou se vor crea lupte pentru supremație.Deși la prima vedere toate aceste amănunte nu fac scopul meseriei de medic veterinar, ele sunt la fel de importante ca actul medical în sine și trebuiesc studiate și aplicate specific fiecărei specii și situații în parte. În numărul următor voi încerca să abordez câteva dintre metodele și sistemele de imobilizare mecanică și chimică mai des utilizate la animalele sălbatice.

Dr. Ovidiu Roșu outdoorvets. wordpress.com

43

MANAGEMENT Medicii veterinari, prin natura meseriei lor au o misiune foarte grea: aceea de comunica cu animalele dar în primul rând cu proprietarii acestora. Cele două metode de comunicare, verbală și nonverbală, se impun a fi utilizate în măsură egală de către medicul veterinar mult mai pregnant decât în cadrul altor profesii. Pentru a înţelege mai bine importanţa comunicării în relaţionarea cu toate organismele cu care venim în contact, voi prezenta componenta teoretică a comunicării punând accent pe comunicarea nonverbală.

Comunicare verbală Comunicare nonverbală dr. Liviu Harbuz

C

omunicarea există ori de câte ori o entitate socială poate afecta o alta și modifică reacţiile acesteia prin transmiterea unei informaţii, și nu printr-o acţiune directă. Prin comunicare înţelegem orice „acţiune din partea unui organism care schimbă modelul de probabilitate a comportamentului într-un alt organism, într-o manieră adaptativă“. Definiţia propusă de către fondatorul sociobiologiei merită să fie reţinută, pentru că include și exclude în același timp. Include atât actele de comunicare intenţionate, cât și pe cele neintenţionate; include schimbul de informaţii uman și infrauman, dar exclude comunicarea în care nu sunt implicate două organisme. Cercetatorii susţin că numai metaforic se poate vorbi despre o comunicare intrapersonală, „diferită de comunicarea cu alţii prin aceea că este mută, are loc în mintea noastră, este mai deconectată (disconnected), mai repetitivă și mai puţin logică decât alte forme de comunicare“. În orice act comunicaţional există un emiţător, un receptor, un mesaj, un canal de comunicare și un efect asociat comunicării. În timp ce comunicarea verbală uzează de facilităţile limbajului, ca formă de relaţionare specific umană, comunicarea nonverbală uzează de mișcări faciale, posturale, corporale mai mult sau mai puţin conștiente, comune relaţionării în lumea umană și animală.

Distincţiile dintre „comunicarea vocală“ și „comunicarea nonvocală“, pe de o parte, și „comunicarea verbală“ și „comunicarea nonverbală“, pe de altă parte , ne pot ajuta să înţelegem mai bine natura comunicării verbale și nonverbale. Pe baza acestor distincţii, Ronald B. Adler și George Rodman (1994/1996, 149) au imaginat un tabel cu dublă intrare care ne permite să identificăm tipurile de comunicare umană.

44 Veterinarul

n

ianuarie 2011

Ansamblul elementelor nonverbale – mimică, privire, gesturi, postură etc. – întreţine conversaţia și dă semnificaţie mesajului verbal, îl reanimă. În relaţia de comunicare, elementele nonverbale sunt percepute simultan cu cele verbale și decodificate împreună. Comunicării non-

verbale îi este specific un paradox: din punctul de vedere al emiţătorului, semnalele emise au un caracter involuntar (dacă este vorba de reacţii naturale, spontane), însă din punctul de vedere al receptorului, informaţia primită nu este eliberată de intenţie, emiţătorul purtând responsabilitatea celor transmise.

Comunicarea prin intermediul limbajului este considerată un aspect care diferenţiază specia umană în raporturile cu alte specii. K. J. Hayes și C. Hayes (1953) au încercat să înveţe un cimpanzeu să vorbească, nereușind decât pronunţia stâlcită a câtorva cuvinte monosilabice. Primatele nu au un aparat vocal suficient de dezvoltat, similar cu cel uman, și de aceea însușirea limbajului articulat este foarte dificilă. Totuși, maimuţele superioare sunt capabile să imite cu ușurinţă gesturi ale oamenilor și s-au înregistrat succese remarcabile în deprinderea acestora cu limbajul gestual al surdo-muţilor.

Modalităţile nonverbale de comunicare apropie specia umană de reprezentanţii altor specii infraumane . Identificăm, în cadrul fiecărei specii, declanșatori sociali de semnalare care se articulează și coordonează comportamente: forme, culori, mirosuri, mișcări, determinând un anume răspuns din partea indivizilor din cadrul aceleiași specii. De asemenea, uzăm de declanșatorii sociali cu funcţie expresivă ca și în lumea animală: femeile poartă tocuri pentru a ieși în evidenţă, iar bărbaţii aleg haine care le accentuează mărimea pieptului și a umerilor. În plus, la toate speciile de animale la care raporturile sociale sunt diferenţiate există un sistem de semnale rituale care permit fiecăruia să stabilească și să menţină relaţii între membrii grupului și să evite con-

Tipuri de comunicare

Comunicarea vocală

Comunicarea nonvocală

Comunicarea verbală

Limbajul oral

Limbajul scris

Comunicarea nonverbală

Tonul vocii, pauzele în rostirea cuvintelor, caracteristicile vocale

Gesturile, mișcările, prezenţa fizică, expresiile faciale etc.

www.veterinarul.ro

flictele - gesturi, posturi, mimici care sunt utilizate pentru a declanșa supunerea sau oponenţa faţă de congeneri .

Comunicarea verbală este strâns legată de manifestările existente la nivelul creierului. Antropologul francez Paul Broca (1865) a localizat limbajul la nivelul emisferei cerebrale stângi, arătând că afectarea acestei zone determină grave tulburări de vorbire. C. Wernicke (1874) localizează limbajul la nivelul părţii posterioare a emisferei stângi, prima circumvoluţiune temporală. În ceea ce privește emisfera cerebrală dreaptă, aceasta poate juca un rol în comprehensiunea verbală dacă răspunsurile sunt date prin mijloace nonverbale. Emisfera cerebrală dreaptă este, de asemenea, implicată în înţelegerea mesajelor scrise și în special a celor grafice.

Prin comunicarea nonverbală se înţelege, așa cum am mai spus, transmiterea de informaţii și exercitarea influenţei prin intermediul elementelor comportamentale și prin prezenţa fizică a individului sau a altor unităţi sociale (grupuri și comunităţi umane), precum și percepţia și utilizarea spaţiului și a timpului, ca și a artefactelor. În sens restrâns, unii autori înţeleg prin „comportamentul comunicativ“ doar acel comportament orientat sau intenţional care are o semnificaţie universală.

Din punct de vedere teoretic și metodologic, analiza comunicării nonverbale s-a dezvoltat pe trei mari dimensiuni: a) analiza indicatorilor (studierea aparenţei fizice, a artefactelor); b) factorii determinanţi ai comunicării nonverbale (ereditatea, cultura, apartenenţa la gen, contextul etc.); c) funcţiile comunicării nonverbale. În toate aceste direcţii s-au acumulat observaţii dintre cele mai interesante cum ar fi teoria care susţine că influenţa genetică își aduce contribuţia la patru mari tendinţe în comunicarea nonverbală: codificarea și decodificarea reacţiilor expresive, atenţia, monitorizarea vizuală a semenilor și diferenţierea de gen în decodificare.

Pe de altă parte, perspectiva culturală scoate în evidenţă faptul că forma și semnificaţia gesturilor care însoţesc sau nu vorbirea sunt diferite de la un cadru cultural la altul. Diferenţa culturală explică și preferinţele diferite ale indivizilor și grupurilor de a interacţiona cu partenerii lor.

După Judith A. Hall (1984), persoanele de sex feminin au o capacitate expresivă (de codificare) și una receptivă (de deco-

dificare) mai mari în comparaţie cu persoanele de sex masculin. Această diferenţă de gen este, în opinia autorului, determinată de influenţele biologice și sociale.

Stilul personal de comunicare nonverbală este legat de personalitatea individului. Astfel, cercetările au scos în evidenţă că persoanele anxioase, introvertite, au tendinţa de a folosi la nivel scăzut comunicarea nonverbală, faţă de cei extravertiţi.

Nu în ultimul rând, factorii situaţionali și așteptările conduc individul la o gestionare atentă a comunicării nonverbale (de exemplu, în timpul unui interviu).

Axiome ale comunicării nonverbale: 1. Comunicarea nonverbală este filogenetic și ontogenetic primordială.

2. În relaţiile interpersonale directe este imposibil să nu comunicăm nonverbal.

3. Comunicarea nonverbală reprezintă un element în sistemul comunicării umane și trebuie analizată ca atare, nu independent de comunicarea verbală.

4. Comunicarea nonverbală se realizează printr-un sistem de semne și semnale (discrete și analogice), de coduri și de canale de transmitere a informaţiei și trebuie analizată ca atare, nu fiecare element separat.

5. În comunicarea nonverbală, semnificaţia semnelor transmise prin multiple canale trebuie stabilită în termenii probabilităţilor și în funcţie de contextul socio-cultural concret.

Axiomele comunicării nonverbale: 1. Este imposibil să nu comunicăm.

2. Orice comunicare prezintă două aspecte: conţinut și relaţie, cel de-al doilea aspect înglobându-l pe primul, prin aceasta realizându-se o metacomunicare.

3. Natura relaţiilor depinde de punctuaţia secvenţelor de comunicare dintre parteneri.

4. Oamenii utilizează două moduri de comunicare: digital și analogic.

5. Schimbul de comunicare este simetric sau complementar, după cum se bazează pe egalitate sau pe diferenţă.

Structura comunicării nonverbale Clasificarea comportamentelor nonverbale: Tipuri de comportamente nonverbale 1. Embleme: mișcări care substituie cuvintele.

2. Ilustratori: mișcări care acompaniază vorbirea și o accentuează, o modifică, o punctează etc.

3. Reglatori: mișcări ce menţin sau semnalează o schimbare a rolurilor de

ascultător/vorbitor.

4. Expresii faciale (Affect displays).

5. Adaptori: automanipulări sau manipulări ale obiectelor legate de nevoile individuale sau de starea emoţională a persoanelor.

Caracteristici ale comportamentelor nonverbale 1. Utilizarea Condiţii externe Relaţia cu comportamentul verbal Conștient/Intenţionalitate Feedback extern Tipul de informaţie transmisă codificată idiosincretic; sens; informativă; comunicativă; interactivă.

2.Originea Răspuns înnăscut Învăţat în mod special Învăţat social și cultural 3. Codificarea Acte codificate extrinsec Acte codificate arbitrar Acte codificate iconic Acte codificate intrinse Toate mesajele pot varia în funcţie de: A. Emiţător sau codificator: Mesajele pot varia în ceea ce privește controlul intenţionat, cât de mult controlează emiţătorul transmiterea mesajului.

B. Receptor sau decodificator: Conștientizarea mesajului: mesajul poate fi subliminal (deci neconștientizat) sau poate fi perceput în mod conștient.

C. Canalul de comunicare: Continuumul specificităţii comunicative Comunivativ- Expresiv Limbaj- Expresii faciale -Vocalizare Mișcări corporale D. Valoarea informativă a mesajului Limbajul- Expresii faciale -Vocalizare - Mișcări corporale Discret - Continuu Necesitatea celei mai mari capacităţi de transmisie a canalului (valoarea informativă cea mai mare a mesajului și atenţia cea mai înaltă a decodificatorului) Necesitatea unei capacităţi de transmisie a canalului mai redusă (valoarea informativă a mesajului mai redusă și atenţia decodificatorului mai slabă)

45

VETERINAR DE SUCCES

Succes... înseamnă să faci ce îți place, ce te pasionează Dedicat profesiei pe care o practică cu ambiție și dăruire, doctorul Mihai Burcescu a îmbinat perfect pasiunea pentru medicina veterinară cu vânătoarea și creșterea câinilor de aret de-a lungul întregii sale cariere.

Nu s-a oprit aici însă, două cățele din primul său cuib primind cel mai înalt titlu pe care un câine din această rasă îl poate obține- KURZHAAR SIEGER. 1. Când ați început cariera ca doctor medic veterinar și care erau pasiunile cu care ați intrat în lumea medicinii veterinare?

Facultatea am terminat-o in 1991, iar pasiunea mea au fost câinii.Mi-au placut toți, de rasă sau nu , dar fascinația a fost și va rămâne față de câinii de aret .

Totodată, istoria a fost cea de-a doua pasiune a mea și probabil scânteia care mi-a aprins fitilul spre pasiunea numită câinii de vânătoare. Istoria lor foarte veche, genul lor de muncă și comunicare m-au absorbit cu totul și la acest moment chiar intenționez să mă ocup mai îndeaproape de evoluția și genetica temperamentului la aceste rase cu precădere câinii de aret. Având astfel de câini și practicând mult pe aceste rase, am reușit să identific și o anume fațetă a patologiei cu care se confruntă aceștia, aspect extrem de interesant din punct de vedere medical.

2. Sunteți un iubitor recunoscut al raselor de câini de vânătoare și un vânător experimentat, așa cum vă descriu cei care vă cunosc. Cum ați reușit să îmbinați cele două pasiuni cu medicina veterinară și ce realizări ați reușit să aveți în acest sens?

Medicina veterinară, vânătoarea, creșterea și dresajul căinilor de aret sunt surori și fac parte din aceeași familie, anume biologia - viața, metafizic vorbind. Viața și moartea fac parte din același ciclu și trebuie privite într-un ansamblu, nicidecum separat. Medicina m-a ajutat să înteleg mai bine „viul“, vânătoarea mai bine moartea iar cânii au

46 Veterinarul

n

ianuarie 2011

fost interfața între acestea două.

Câinele m-a ajutat să pricep evoluția; a funcționat și funcționează exact ca un monitor care revelează încet, încet, informația. Important este să înveți să o citești. Toate le-am privit împreună și în evoluție, niciodată separat.

Am avut șansa în ultimul an de facultate, și imediat după, să obțin două burse în Franța, unde am reușit să mă specializez în Boli de nutriție și metabolism și în Medicină Internă. Apoi în Germania, unde am reușit să încep să descifrez o parte din misterul transmiterii genetice a diverselor caractere la canide. În ceea ce privește creșterea câinilor, m-am axat pe rasa brac german cu păr scurt și am reușit anul trecut să obțin în Germania, țara natală a acestei rase, un mare succes. Două cățele din primul meu cuib au primit cel mai înalt titlu pe care un câine din această rasă îl poate obține- KURZHAAR SIEGER, prin absolvirea examinării Dr. Kleemann Auslesezuchtpruehfung, fiind primii câini născuți în România care au reușit o astfel de performanță.

www.veterinarul.ro

3. Sunteți membru în asociații cu greutate în ceea ce privește chinologia din afara României. Cum este privită creșterea și reproducerea acestor animale acolo și care ar trebui să fie perspectiva abordării medicilor veterinari din România în aceste privințe?

Sunt membru în Germania în „Rheinland Kurzhaar Klub“, unul din cele mai puternice cluburi de rasă din lume, club infiintat in 1904. În acest club îmi desfășor activitatea chinologică și chinotehnică în mod curent.

Mai sunt membru în Clubul maghiar de brac german și în Wurttemberg Kurzhaar Klub unde merg doar ocazional, la diverse manifestații. Perspectiva din care este privită creșterea în Germania este absolut diferită de cea din România. În clubul unde în mod normal activez, cuvintele de ordine care reies din tot ce se desfășoară sunt responsabilitatea și tradiția! Oamenii activează conform unui protocol bine însușit, decent și civilizat, totul desfășurându-se în interesul câinelui, deschis și transparent. Din păcate, în România

toată atmosfera este una de etern început, diletantism și de ardere permanentă a etapelor.

Medicii veterinari conlucrează strâns cu crescătorii iar traiectoria de evoluție este comună, nu paralela - în centrul atenției fiind, repet, interesul câinelui din toate punctele de vedere. Automat, medicul este permanent informat asupra celor mai mici detalii în ceea ce privește orice element nou apărut și care frizează patologicul, iar crescătorul semnalează, la rându-i, fără nici cea mai mică reținere, aceste aspecte. În țara noastră, din păcate, crescătorii ascund anumite elemente de natură patologică, mai ales în ceea ce privește eredopatiile, de frica pierderii reputației. Medicul, de multe ori neinformat, este pus în tot felul de situații penibile, nereușind să fie în pas cu evoluția acestor aspecte din necunoștință de cauză. Trebuie înțeles că binele animalului trebuie să constituie principalul interes, iar munca medicului și a crescătorului trebuie să fie sinergică și sinceră, doar așa putându-se identifica și rezolva multe din bolile genetice de care sunt afectați mulți câini din țara noastră, indiferent de rasă.

4. Câte ore munciți pe săptămână și cum arată o zi tipică de lucru din viața dumneavoastră?

Primăvara, începand din martie, două ore dimineața devreme sunt cu câinii în terenul de vânătoare, fără armă, doar la antrenament. Apoi la clinică unde, de multe ori mă prinde și ora 20. Vara, din cauza căldurii, mă trezesc curent la ora 4 dimineața și scot câinii până în jurul orei 8, după care încep programul la clinică.

Toamna și iarna este sezon de vânătoare și ies mai puțin: de două, uneori trei ori pe săptămână iar în rest timpul îmi este ocupat cu clinica.

Vacanțele, în general, le petrec în Germania, cu câinii pe la diverse competiții sau fără câini, doar ca simplu spectator.

5. Care a fost cel mai dificil caz cu care v-ați confruntat din perspectivă clinică și care a fost cel mai puțin obișnuit pentru activitatea veterinară curentă?

Un ciobănesc german venit de la școala de poliție, mascul, în vârstă de 1,4 ani și pentru care, singura informație obținută în urma anamnezei era faptul că nu avea apetit de aproximativ 5 zile.

Pe scurt tot cazul: în urma examinării clinice, câinele nu prezenta niciun fel de problemă vizibilă și de aceea am apelat la examene paraclinice, analize de biochimie și hemoleocogramă. Apoi examen ecografic. Abolut nimic anormal,

doar glicemia era ușor scăzută, dar în context nu era anormal.

Eram total confuz neștiind din ce parte să încep, bineînțeles având în vedere faptul că nu mâncase, l-am hidratat și administrat complexe de vitamine. După trei zile tot nimic, nici nu se uita la mâncare, o evita cu obstinație. A mai urmat o săptămână în același fel, eram disperat și am cerut părerea mai multor profesori din cadrul Facultății de Medicină Veterinară. Toată lumea era la fel de confuză ca și mine și totodată contrariată. În toată această perioadă câinele a fost hidro-electrolitic, i s-au administrat soluții cu aminoacizi, vitamine etc. Îmbiat cu toate bunătățile posibile, câinele era în continuare neinteresat. Într-una din zile, stând de vorbă cu sergentul care venea cu el l-am întrebat, nici acum nu știu de ce, când încep ședințele de dresaj specific cu câinii în cadrul școlii de poliție. Mi-a răspuns că în jurul vârstei de un an încep lucrul cu câinii și că îi pare așa de rău de acesta pentru că era un exemplar extrem de docil și de promițător. Tot făra să știu de ce, l-am întrebat în continuare la ce nivel ajunsese cu câinele și mi-a răspuns: refuzul de hrană !

Abia atunci mi-am dat seama de unde provenea toată această istorie. L-am întrebat imediat cum au procedat și mi-a spus că legau câinii de un gard și le aruncau în față tot felul de cărnuri, iar apoi puneau soldații să oprească câinii să mănânce, aruncând cu pietre sau bețe în ei.

Atunci am fost sigur, mai ales că subliniase de-a lungul timpului cât de docil fusese câinele pe tot parcursul dresajului!

A urmat apoi recuperarea câinelui pe care l-am păstrat în clinică două săptămâni, prioritar fiind să nu mai aibă nici un fel de contact cu persoanele și cu mediul în care s-a întâmplat totul. Ușor, ușor a început să se recupereze iar reintroducerea în vechiul mediu a fost făcută gradat, în decursul a două săptămâni.

6. Cum definiți succesul din perspectiva dumneavoastră?

Totdeauna trebuie să faci exact ce îți place, ce te pasionează, altfel niciodată nu vei munci cu plăcere și nu vei avea suficientă ambiție să insiști. Plăcerea și pasiunea generează totul, inclusiv munca, chiar și în cazul celor mai leneși. Succes este mult spus, mai repede pot spune că mă bucur de plăcerile și pasiunile mele.

7. Vă considerați un medic veterinar de succes?

Nu, sunt doar un om care face ce îi place și nimic mai mult. Termenul medic

veterinar de succes îmi pare unul anacronic!

8. Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face?

Exact la fel !

9. Ce sfaturi ați acorda colegilor veterinari pentru a reuși să se specializeze și să fie recunoscuți ca specialiști și ce sfaturi ați da tinerilor absolvenți aflați la început de carieră?

Cine vrea să se apuce de medicină veterinară și cine vrea să o și practice, tre-

buie în primul rând să fie familiarizat cu ideea de a-și pune și de a-și răspunde cât mai sincer la intrebările sale. Și, mai ales, să petreacă mult timp cu el insuși!

Fără pasiune nimic nu se va întâmpla. Medicina veterinară este un drum foarte complicat, presărat cu multe situații grele și ingrate de cele mai multe ori.

Să faci medicină înseamnă, în paralel, să încerci să îți ridici nivelul de cultură generală, să înveți să ai răbdare și să asculți, să nu arzi etapele, să nu încerci să te cocoți imediat - altfel nu vei mai înțelege nimic și totul va fi inutil.

interviu de Iulia Crețu, Director Revista „Veterinarul - Știință și Practică“ iulia@veterinarul.ro

47

PREZENTĂRI

Facultatea de medicină veterinară Timișoara Istoria facultăţii noastre a început din momentul în care, la 31 decembrie 1944, s-a emis Decretul Regal nr. 660, publicat În Monitorul Oficial nr.

302, de înfiinţare a Universităţii de Vest cu șapte facultăţi: drept, litere și filosofie, știinţe, medicină umană, medicină veterinară, farmacie și teologie.

D

in considerente subiective, Facultatea de Medicină Veterinară și-a început activitatea de abia în 1948 la Arad, unde a funcţionat până în 1957, când intră în lichidare. Zbuciumatele și dureroasele transformări în orientarea agriculturii, care s-au dovedit a fi total greșite, au determinat creșterea șeptelului de animale și, consecutiv, necesitatea dezvoltării învăţământului veterinar. În aceste condiţii, s-a impus înfiinţarea și în vestul României a unei facultăţi de medicină veterinară.

Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 428 din 23 mai 1962 s-a înfiinţat Facultatea de Medicină Veterinară, care facea parte din Institutul Agronomic Timișoara, astăzi fiind integrată în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara.

Universitatea din care facem parte a primit la evaluarea instituțională un „grad înalt de încredere“. Facultatea noastră a fost reacreditată național în anul 2009. Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara face parte, cu drepturi depline, încă din 1998, din Asociația Facultăților de Medicină Veterinară din Europa (EAEVE). În anul 2010, facultatea a primit vizita de evaluare a EAEVE+FVE (Federația Veterinarilor Europeni). Cu acest prilej au fost scoase în evidență părțile pozitive, calitatea cadrelor didactice și studenților, coeziunea ce există în formarea medicului veterinar, baza materială modernă, implicarea în proiecte europene și părțile distinctive ale facultății noastre, dar și ce mai avem de făcut pe viitor.

Curicula facultății noastre cuprinde studii de licență, master și doctorat. Înce-

48 Veterinarul

n

ianuarie 2011

pând cu anul școlar viitor, pentru profesiile reglementate, așa cum este medicina veterinară, se prevede licența și masterul să fie oferite comasat în cei șase ani de studiu. Astfel, absolventul facultății de medicină veterinară va avea diploma de licență+master. Pe parcursul anilor, curicula a suferit modificări, în concordanță cu evoluția învățământului pe plan național și mondial. Cea mai radicală schimbare a fost făcută în urma participării la Programul PHARE RO 2000/IB/OT/01„Recunoașterea reciprocă a diplomelor în scopuri profesionale“, curicula facultăţii noastre fiind compatibilizată cu celelalte facultăți din România, fără a pierde specificul local, dar și cu cele din Uniunea Europeană. La ora actuală, împreună cu celelalte facultăți de medicină veterinară din țară, suntem integrați într-un proiect POSDRU/86/1.2./S/63654 „Educaţie Universitară la nivel European în domeniul Medicinii Veterinare“, ce vizează, de asemenea, aria curiculară. În domeniul doctoratelor, facultatea este parteneră la un alt proiect european POSDRU care are ca obiectiv ridicarea nivelului școlilor doctorale. Un alt proiect european POSDRU,

www.veterinarul.ro

al cărei coordonator este universitatea noastră, și în care este parteneră și facultatea, urmărește dezvoltarea studiilor postdoctorale.

Facultatea are un plan strategic de dezvoltare instituțională pe perioada 2008-2012, care este, în mare parte, programul cu care am ajuns decan. În acest plan sunt cuprinse obiectivele didactice, științifice și administrative, cele de formare practică profesională și de dezvoltare a resurselor umane, modalitățile de atragere de fonduri pentru modernizarea facultății și strategia privind relația cu comunitatea universitară națională și internațională, cât și cu organismele profesionale. În toate domeniile mai sus menționate, facultatea a avut, în ultimii ani, evoluții deosebit de pozitive. În domeniul didactic, întreg procesul de învățământ a fost subordonat realizării standardelor naționale și europene. Obiectivul primordial l-a reprezentat calitatea activității didactice la nivelul fiecărei discipline de învățământ, în parte, cât și la nivelul departamentelor.

Fiecare acțiune a avut în vedere faptul că studenții trebuie să fie în centrul procesului de învățământ. „Studenţii, ca parteneri competenţi, activi și constructivi, trebuie consideraţi ca forţă generatoare de schimbare în domeniul educaţiei. Participarea studenţilor în Procesul Bologna este unul dintre pașii cheie spre o implicare permanentă și oficializată a studenţilor în toate discuţiile decisive ce privesc învăţământul superior la nivel european“. (Declaraţia studenţilor de la Goteborg, 2001).

Facultatea a urmărit, în permanență, creșterea calității candidaților la admitere(prin acțiuni la nivelul facultății și al universității) și aplicarea, în continuare a Sistemului European de Credite Transfe-

rabile și creșterea calității procesului de învățământ.

Cadrele didactice au un rol hotărâtor în asigurarea calităţii în învăţământul superior medical veterinar. Din acest motiv standardele privind personalul didactic au fost menținute la nivel înalt, conform legislației în vigoare, corelat cu standardele din Metodologia ARACIS. Prestigiul unei facultăţi se cucerește greu și numai prin competitivitate, dar se poate pierde foarte ușor. De aceea, succesiunea universitară, respectiv asigurarea resurselor umane de bună calitate reprezintă o preocupare permanentă, o prioritate, pornind de la ideea că numai tinerii competenţi, bine pregătiţi și, astfel, competitivi pot asigura succesul facultăţii noastre. În scopul diversificării activităţilor cu studenţii și a legării teoriei de practică, în orarul studenţilor, mai ales la anii terminali, este rezervat un spaţiu dedicat conferinţelor susţinute de profesori de prestigiu din ţară și străinătate, cât și de specialiști recunoscuţi în anumite domenii ale practicii veterinare. În acelați sens, al formării unui medic veterinar bun practician, se înscriu activitățile din clinicile veterinară, din Stațiunea Didactică a universității, din deplasările în județ cu clinica mobilă, din practica anuală desfășurată de studenți în cabinete veterinare, ferme de producție și abatoare, și nu în ultimul rând prin serviciul de gardă efectuat în cadrul Spitalului Veterinar Universitar care asigură o permanență de 24 de ore.

Cercetarea știinţifică va rămâne, și în continuare, în aria învăţământului superior veterinar, ca forţă motrice în dezvoltarea activităţilor universitare, inclusiv a celei didactice. Acest lucru este cu atât mai important cu cât tendinţa europeană este ca „învăţământul și cercetarea în universităţi trebuie să fie inseparabile..“ iar „liber-

tatea de cercetare și instruire“ se constituie în „principiu fundamental al vieţii universitare“ (Magna Charta Universitatum, Bologna, 1998).

Cercetarea știinţifică se constituie în facultatea noastră ca un mijloc de formare a cadrelor didactice, dar și un criteriu de bază pentru evaluarea performanţelor profesionale. Dotarea actuală a multora din disciplinele și laboratoarele facultăţii noastre este realizată prin finanţarea de la proiectele de cercetare, granturi cu Banca Mondială, Programul laboratoare de licenţă, Platforma de cercetare etc., oferind posibilitatea desfășurării unei cercetări de vârf. Cercetarea știnţifică antrenează, pe lângă cadrele didactice, și studenţii și doctoranzii cu frecvenţă și fără frecvenţă, contribuind astfel la formarea și dezvoltarea lor profesională. Simpozionul științific anual al facultăţii se constituie într-o tribună de afirmare a tinerilor cercetători și, în același timp, într-o reuniune în care este prezentată de către maeștri excelenţa în cercetare. În ultimii câțiva ani, toate spațiile de învățământ și cercetare din facultatea noastră au fost modernizate prin fonduri de la ministerul educației și atragerea de resurse extrabugetare prin sponsorizări, proiecte europene, etc. În continuare prin proiectul european IMPACT, în valoarea de aproximativ 12 milioane de euro, se va dezvolta baza materială respectiv spații noi de învățământ și cercetare (clinici noi pentru animalele de companie, laboratoarelor de cercetare, construirea unei biobaze moderne etc.), dar și aparatură și echipamente la standarde internaționale. În același context se înscriu modernizarea spațiilor de locuit, construirea de spații noi pentru cazarea studenților și personalului didactic, modernizarea can-

tinei restaurant și a spațiilor de recreere (sală de sport acoperită, terenuri de handbal, footbal, baschet, tenis de câmp în aer liber, cu nocturnă). O particularitate aparte o constituie faptul că atât spațiile de învățământ cât și cele de cazare, recreere și masă se găsesc în același campus.

Apoi, universitatea noastră este printre puținele care, an de an, a asigurat spații de locuit pentru toți studenții doritori.

Facultatea noastră și-a dezvoltat, de-a lungul timpului, relaţiile de colaborare cu organismele de conducere ale profesiei, respectiv Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România, Colegiul Medicilor Veterinari din România și Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor, dar și cu Direcţiile Sanitare Veterinare din judeţele de influenţă.

Facultatea are bune relații cu facultăți de medicină veterinară din: Marea Britanie; Franţa; Portugalia; Ungaria; Serbia; Republica Moldova; Italia; Austria; Turcia; Germania; dar și cu alte instituții internaționale precum: Institutul Naţional de Cercetări în Reproducţie și Nutriţie Animală Olsztyn, Polonia; European Association of Establishment for Veterinary Education; Hipra Laboratorios, Spania; Smithfield Food. Inc. USA; Intervet Olanda; Dopharma International Olanda; International League for the Protection of Horse Anglia; Purina International; Ceva Sante Animale etc.

Decan Prof. Univ. dr.

Gheorghe Dărăbuș

49

Talon de abonament Doresc să mă abonez la revista

Veterinarul - Știință și Practică Abonament 6 luni - 6 numere - 90 lei Abonament 12 luni - 12 numere - 180 lei Plata abonamentului se va efectua prin mandat poștal sau prin ordin de plată pe următoarele coordonate: ASOCIAȚIA EUROVETERINARIAN cu sediul în Iași, Oancea 22, județul Iași, Codul de Înregistrare Fiscală 27376180 cont bancar: RO38 BACX 0000 0005 2606 4001 - cont RON, deschis la UNICREDIT ȚIRIAC BANK – Sucursala Ștefan cel Mare Iași

Nume.....................................................................................

Prenume..............................................................................

CNP.........................................................................................

Adresă domiciliu ..............................................................

Localitate ............................................................................

Sector/Județ ......................................................................

Cod poștal ...........................................................................

Telefon.................................................................................

E-mail ....................................................................................

Nume Societate...............................................................

CIF ...........................................................................................

ORC.........................................................................................

Adresa fiscală....................................................................

Localitate ............................................................................

Sector/Județ ......................................................................

Cod poștal ...........................................................................

Telefon.................................................................................

Fax ..........................................................................................

E-mail ....................................................................................

Adresa unde doriți să primiți revista Domiciliu .............................................................................. ..................................................................................................

Firmă...................................................................................... ..................................................................................................

IMPORTANT! După completare, vă rugăm să trimiteți talonul însoțit de dovada plății la adresa: OP 11 CP 2429 Iași, prin fax la +40 332 819 688 sau scanate pe adresa de email: abonamente@veterinarul.ro.

Mulțumim

Editori:

Adresa redacției: Iași, Oancea 22 Fax: 0332 819 688 Mobil: 0740 763 716 Email: office@veterinarul.ro Web: www.veterinarul.ro Director: Iulia Crețu Redactor-șef: Iulia Blănaru DTP: Bogdan Gavril

dr. Florin Grosu dr. Alexandra Păvăloiu dr. Alin Bîrțoiu dr. Mihai Burcescu dr. Cristian Popovici dr. Doru Safta

Consiliul Director PMVPR Președinte: dr. Bogdan Novenschi Vicepreședinte: dr. Ilie Muscalu Fondator: dr. Iulian Vieru

dr. Liviu Gaiță dr. Dragoș Petrache dr. Iancu Morar dr. Liviu Harbuz dr. Nicolae Bercaru dr. Violeta Simion dr. Ioana Popescu dr. Ovidiu Roșu ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Euroveterinarian Publicație oficială a Patronatului Medicilor Veterinari Privați din România