Revista Veterinarul Stiinta si Practica seria II nr. 5

„Identificarea momentului optim pentru montă/I.A. la cățea reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ...“ dr. ALIN BÎRȚOIU

l Epilepsia canină „Epilepsia face parte din grupul neuropatiilor funcţionale, alături de afecţiuni precum: coreea, mioclonia, parapsihozele...“ dr. DANIELA ENACHE

anul III, 2011

05

l Sindroame paraneoplazice: cahexia în cancer „Unul dintre cele mai frecvente efecte al cancerului la nivelul întregului organism este cahexia, exprimată în esenţă ...” dr. LIVIU GAIȚĂ

l Dermatite primare pruriginoase ale câinelui „În urma examinării atente a leziunilor și a localizărilor acestora, reiese faptul că 80% din localizări sunt comune ...” dr. ATTILA HORVATH

O voce l O comunitate l O viață

știință și practică

Veterinarul

Special câini

lDeterminarea momentului optim pentru montă

nr.

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

Veterinarul No. 5 Anul III 2011

P.M.V.P.R. 06 >> Concluziile congresului P.M.V.P.R. ȘTIRI LEGISLAȚIE 08 >> Noi restricții și reglementări SPECIAL CÂINI 18 >> Determinarea momentului optim pentru montă la cățea 22 >> Cheratoconjunctivita SICCA NEUROLOGIE 26 >> Epilepsia canină ONCOLOGIE 28 >> Cahexia în cancer

12 SPECIAL CÂINI

24 ORL

33 FIZIOPATOLOGIE

Dermatite primare pruriginoase ale câinelui: Există localizări cutanate patognomonice în dermatitele primare? În cazul în care există, ce rol le revin în stabilirea disgnosticului corect

Metoda potenţialelor evocate auditive precoce se bazează pe înregistrarea influxului nervos indus de o stimulare auditivă, de la urechea internă până la structurile din trunchiul cerebral.

Poate una dintre cele mai frecvente și serioase probleme a clinicianului de ecvine din prezent este managementul infecţiei și al răspunsului sistemic pe care aceasta îl induce.

ANATOMIE PATOLOGICĂ 30 >> Anatomia patologică a păsărilor GINECOLOGIE 35 >> Plastia zonei perineale la iapă ANIMALE SĂLBATICE 40 >> Animalul sălbatic ca pacient 42 >> Imobilizarea și anestezia animalelor sălbatice IGIENĂ 44 >> Listeria monocytogenes și Challange test PREZENTARE 46 >> Facultatea de medicină veterinară București MANAGEMENT 48 >> Concepte moderne în medicina veterinară

04 Frica îngroapă sistemul în propriile dorințe Aș fi vrut să scriu în editorial despre ce ar trebui, ce este necesar și ce este urgent. Puțin optimism ar fi fost de bun augur. Dar întâmplările văzute și nevăzute din spațiul veterinar românesc m-au lăsat fără cuvinte. Nu înțeleg ce ne lipsește. Capul, mâinile sau picioarele?

Despre ce vorbesc?! Păi să recapitulez. Un medic veterinar omoară peste 230 câini, care de fapt erau peste 200 și în realitate nu știe nimeni câți erau, ce aveau și de ce și cine a decis să fie omorâți.

Veterinarul lunii dr. Aurelian Ștefan alături de colegii săi de la „Maratonul Sterilizărilor“, Craiova

Pentru imaginea pozitivă creată în urma unui efort supraomenesc, de sterilizare a peste 1000 de animale în cel mai mare maraton de acest gen din România, noi, cei de la echipa Revistei Veterinarul, felicităm inițiativa Asociației „Speranța pentru animale“. Dr. Aurelian Ștefan, împreună cu colegii medici veterinari care au participat la acest proiect au muncit peste 12 ore pe zi, la sfârșitul lunii mai pe aerodromul sportiv „Balta Verde“ din Craiova. Mulțumim tuturor medicilor veterinari participanți pentru exemplul dat și credem că, împreună cu echipa din care a făcut parte, dr. Aurelian Ștefan merită nominalizarea la „Veterinarul lunii”.

editorial

Trebuie, sau mai este necesar?

Frica îngroapă sistemul în propriile dorințe

dr. Iulian Vieru

Dacă nu te implici, crezi că este liniște în jurul tău? Este greșit a avea speranțe? Este rău să-ți dorești succes în cariera de veterinar? Aștept răspunsuri pe www.veterinarul.ro.

04 Veterinarul

n

mai 2011

www.veterinarul.ro

Aș fi vrut să scriu în editorial despre ce ar trebui, ce este necesar și ce este urgent. Puțin optimism ar fi fost de bun augur. Dar întâmplările văzute și nevăzute din spațiul veterinar românesc m-au lăsat fără cuvinte. Nu înțeleg ce ne lipsește. Capul, mâinile sau picioarele? Despre ce vorbesc?! Păi să recapitulez. Un medic veterinar omoară peste 230 câini, care de fapt erau peste 200 și în realitate nu știe nimeni câți erau, ce aveau și de ce și cine a decis să fie omorâți. Un alt medic veterinar, în celălalt capăt al țării emite un fel de acte și aprobă un transport de cai în camion de vaci, care se îmbarcă 47 pe picioare și coboară 52 și vreo doi morți, iar unii cu picioarele și coastele rupte. Stați liniștiți, că ancheta este în curs de desfășurare și până găsește vinovatul mai durează. E greu să vezi care și cum e rudă sau prieten cu care și de unde și cât dă sau cât a dat și pentru ce a dat și dacă dă și nouă ce ne iese. Unul săracu’ de la căpatul acestui șir ilogic tot o să încaseze toate păcatele sociale sau organizatorice ale sistemului.

Unii ar spune „ei și ce? cu ce ma afectează?“ Drept să fiu, nici pe mine nu mă afectează dacă stau în fața tastaturii, bat câmpii împreună cu tastele și după aia mă duc la o bere cu prietenii. Întorc spatele la astfel de probleme și deci ele pentru mine nu există.

Simplu și practic. Totul va merge bine în continuare până ce sistemul și mecanismele acestuia mă vor ajunge, inevitabil și pe mine.

Toți suntem supuși greșelii și mai devreme sau mai târziu ne vom aduce aminte. Atunci când sistemul acesta ne va pune la zid, vom revedea în fracțiuni de secundă toate aceste imagini cu colegi executați care au avut doar vina de a

executa niște sarcini trasate de oameni care nu își vor recunoaște niciodată neputința, incapacitatea sau lipsa totală de comportament deontologic medical sau profesional. Frica i-a îndemnat pe colegii care au executat astfel de comenzi și tot frica îi va îngropa în nesimțirea celor care împing sistemul înspre propriile lor dorințe. Dar, să fim răbdători căci răzbunarea vine tot de la acest copil al lor. Istoria mi-a arătat de fiecare dată că ei, acești manipulatori ai sistemului au devenit victimele propriilor lor acțiuni. Dar aceasta după ce viețile medicale ale unor colegi au fost profund zdruncinate.

Dar ce importanță va mai avea atunci? Doar una sentimentală, căci faptele vor fi istorie și noi vom fi trecut de mult prin furcile mecanismului uitându-ne cu regret în spate și visând că luptătorul din noi va renaște și ne va răzbuna.

Dar până atunci să stăm și să privim neputincioși sau să întoarcem spatele? Nu cred că este soluția cea mai bună, cum de altfel nici revolta guralivă nu ne va ajuta prea mult. Cred totuși că fiecare trebuie să avem curajul să luăm atitudine. În primul rând față de inerția și neputința de a reacționa din noi înșine. Din școală am fost îndoctrinați să așteptăm să ni se dea, să luăm ce ni se oferă. Greșit fundamental. Trebuie să luăm ce avem nevoie, să cautăm ce ne trebuie, iar ce ne face rău să eliminăm din viața și activitatea noastră. Este necesar să avem o atitudine pozitivă dar nu umilă, constructivă dar nu manipulatoare. Să cerem și să luăm ce este al nostru: dreptul de a fi verticali și mândri că suntem medici veterinari guvernați de legi și principii deontologice profunde.

EVENIMENT

Prezentare Posatex la Iași – Intervet România Seminar susținut de dr. Robert Popa, vicepreședinte A.M.V.A.C. Evoluţia profesională a medicilor veterinari este, fără doar și poate, într-o relaţie de proporţionalitate directă cu interesul manifestat pentru pregătirea continuă și cu dorinţa de actualizare permanentă a informaţiilor însușite de-a lungul vremii.

P

articiparea la conferinţe, seminarii și prezentări de produse ar trebui, așadar, să fie printre priorităţile tuturor medicilor veterinari. În încercarea de a elimina pe cât posibil inconvenientele legate de distanţă, Intervet România organizează periodic seminarii în toată ţara. „Suntem pentru a doua oară la Iași în decursul a două luni, iar la nivel naţional avem în jur de cinci prezentări lunar. Încercăm acum să ne focusăm atenţia și spre orașe mai mici, unde informaţia ajunge mai greu. În luna iunie, spre exemplu, vom fi la Bacău“ a spus dr. Constantin Goșu, Marketing Manager Intervet România în cadrul întâlnirii cu medicii veterinari ieșeni.

Prezentarea revoluţionarului produs Posatex a avut loc la Iași pe 27 mai, la hotel Ramada în prezenţa a 25 de medici veterinari. Introducerea susţinută de domnul doctor Robert Popa a punctat principalele probleme cu care se confruntă orice medic veterinar în practica zilnică. Specializat în

dermatologie și autor a numeroase articole publicate în Revista Veterinarul Ştiinţă și Practică, dr. Popa a susținut o prezentare structurată în două părţi: „Anatomia și structura urechii externe“ și „Otitele externe“. Aceasta a adus informaţii utile pentru diagnosticarea și tratarea otitei externe, una dintre cele mai întâlnite afecţiuni în cabinetele de animale mici.

Ca soluţie de tratament a otitelor externe, Intervet România a propus medicilor veterinari produsul de ultimă generaţie Posatex, medicament adus în

ţara noastră concomitent cu lansarea lui în restul Europei. „Ne mândrim cu faptul că am reușit să aducem și să lansăm Posatex pe piaţa românească în luna martie a acestui an, odată cu apariţia lui la nivel european“, a declarat dr. Goșu.

Posatex se diferenţiază de restul produselor similare aflate pe piaţă prin prisma substanţelor de ultimă generaţie conţinute, având în compoziţie unii dintre cei mai puternici agenţi ce luptă împotriva durerii, inflamaţiei și infecţiei.

Două dintre substanţele active din Posatex, orbifloxacin și posaconazol, acţionează împotriva cauzei infecţiei, în timp ce a treia, monohidrat de furoat de mometazon, acţionează asupra inflamaţiei.

Produsul Posatex a fost prezentat ca un antibacterian, antifungic și antiinflamator eficient, medicament de ultimă generație pentru tratamentul otitetelor externe severe.

Iulia Blănaru Redactor șef Revista Veterinarul Știință și Practică

05

P.M.V.P.R. În cadrul congresului P.M.V.P.R. s-au prezentat și dezbătut următoarele teme : > Regulile de bune practici pentru animalele mici > Regulile de bune practici pentru animalele mari > Politicile veterinare > Circulaţia medicamentului de uz veterinar > Programul Strategic și sistemul concesiunilor veterinare > Microciparea și comercializarea animalelor de companie > Finanţări veterinare prin F.E.A.D.R. În urma dezbaterilor s-au creionat următoarele concluzii: 1. Regulile de bune practici pentru animalele mici - Participanţii prezenţi la

congres, în special reprezentanţii A.M.V.A.C., au acreditat ideea introducerii unui pachet de reguli de bune practici pentru toate manoperele și procedurile medicale executate în cabinetele de animale de companie. Deși fiecare cabinet are un set de reguli pe care le respectă, acestea nu sunt universale și nu pot fi folosite pentru justificarea actului medical din punct de vedere deontologic atunci când sunt reclamaţii referitoare la unele proceduri de tratament sau intervenţii chirurgicale la adresa medicilor veterinari înaintate la comisia de deontologie din cadrul C.M.V.R.O.. În ultimul timp, numărul sesizărilor la Comisia de Deontologie a crescut, și din ce în ce mai mulţi proprietari apelează la această comisie, motivat sau nu, fiind adesea însoţiţi de avocaţi si aducând acuze grave medicilor veterinari. Un cod de bune practici corect făcut și legiferat de C.M.V.R.O. ar da posibilitatea medicului veterinar să demonstreze că a respectat un protocol standard întrun anumit caz. De asemenea, lipsa unui astfel de cod face aproape imposibilă asigurarea completă de malpraxis.

2. Regulile de bune practici pentru animalele mari - în cazul cabinetelor

care lucrează preponderent cu animale mari, pe lângă regulile de la animalele de companie, s-a sugerat necesitatea introducerii obligatorie a „Fișei de Sănătate a animalului“ , fișă care să conţină date despre: sex, vârstă, rasă, părinţi, proprietar, cod de exploataţie, localitate, etc. și să conţină rezultatele acţiunilor obligatorii efectuate, precum și alte date pe care medicul veterinar le consideră relevante

06 Veterinarul

n

mai 2011

Concluziile Congresului P.M.V.P.R., Sovata, aprilie 2011 pentru a fi completate. Această fișă trebuie să însoţească animalul pe toată durata vieţii (împreună cu Pașaportul în cazul bovinelor), va fi completată periodic de către medicul veterinar și va fi eliberată concomitent cu certificatul de mișcare în momentul înstrăinării animalului. S-a acreditat ideea că această fișă să poată fi listată din calculatorul IQM și să poată fi vizualizată și de către medicul noului proprietar.

3. Politici veterinare - în cadrul acestui subiect au fost prezentate politica veterinară pe care P.M.V.P.R. intenţionează să o promoveze în cadrul organizaţiei. Participanţii au agreat existenţa și necesitatea unei astfel de Politici veteri-

www.veterinarul.ro

nare și au considerat că existenţa unor reguli clare de conlucrare în interiorul unei organizaţii, alături de Regulile de bună Practică nu ar duce decât la îmbunătăţirea imaginii medicului veterinar.

4. Circulaţia medicamentului de uz veterinar - la acest puct s-a prezentat

un scurt filmuleţ ce a demonstrat modul fraudulos prin care medicamentul de uz veterinar circulă prin punctele farmaceutice și farmaciile din România. Deasemenea, s-a prezentat poziţia FVE si O.M.S. vis a vis de medicamentele veterinare care produc reziduuri și generează antibiorezistenţă, precum și actele normative care reglementează circulaţia medicamentului în România și UE.

putea aduce câștiguri substanţiale; l Reglementarea relaţiei contractuale dintre exploataţiile noncomerciale și cabinetele veterinare, pentru o mai bună și mai sigură planificare a afacerii, a eficientizării realizării acţiunilor veterinare obligatorii. Acest lucru, pe lângă libera concurenţă, ar duce la creșterea calităţii actului medical și eliminarea în timp a celor care nu au o strategie coerentă de dezvoltare, atât profesională cât și investiţională.

6. Microciparea și comercializarea animalelor de companie - la acest punct

În urma dezbaterilor aprinse pe acest subiect s-au creionat următoarele concluzii: l Medicamentul de uz veterinar trebuie să fie apanajul exclusiv al medicului veterinar; l Comercializarea trebuie să se facă numai de la producător sau distribuitor la cabinetul veterinar sau farmacia veterinară; l Punctele farmaceutice trebuie să coexiste numai în cadrul cabinetului veterinar; l Medicamentele injectabile trebuie să fie utilizate și administrate numai prin intermediul cabinetului veterinar; l Toate exploataţiile comerciale trebuie să aibă încheiate contracte cu un ca-

binet veterinar organizat conform legii și să achiziţioneze medicamente fie prin intermediul cabinetului veterinar contractual, fie pe baza prescripţiei acestuia; l Colegiul Medicilor Veterinari ar trebui să-și înăsprească sancţiunile disciplinare, inclusiv cu retragerea atestatului de liberă practică pentru acei medici veterinari care încalcă deontologia cu privire la comercializarea medicamentului de uz veterinar; l A.N.S.V.S.A. trebuie să înăsprească sancţiunile pentru cei care încalcă legislaţia în vigoare cu privire la comercializarea medicamentului de uz veterinar, prin mărirea cuantumului amenzilor aplicate și suspendarea activităţii acelor unităţi care nu respectă prevederile legale.

5. Programul strategic și sistemul Concesiunilor Veterinare - în cadrul

acestui punct s-a prezentat evoluţia veniturilor unui cabinet veterinar din 2008 până în prezent și s-a evidenţiat scăderea progresivă a acestora în balanţă cu creșterea cheltuielilor cabinetului. S-au analizat posibilităţile de afaceri colaterale aducătoare de venit și s-au tras următoarele concluzii: l Necesitatea reglementării circulaţiei medicamentului de uz veterinar, lucru ce ar aduce din consultaţii și comercializare, o creștere a veniturilor cabinetului cu aproximativ 40%; l Necesitatea implicării medicului veterinar în sistemul însămânţărilor artificiale, lucru care de asemenea care ar

s-au prezentat propunerile legislative ale P.M.V.P.R. referitoare la microcipare și comerţ cu animale de companie. Propunerile și concluziile au fost următoarele: l Microciparea să se facă exclusiv de către medicul veterinar; l Pașapoartele să aibă serii centralizate și să se aloce pe fiecare cabinet veterinar; l Existenţa unei baze de date care să conţină toate datele despre animalele microcipate și care să fie legată la Baza Europeană de Date; l Pentru mediul rural s-a propus găsirea unor soluţii mai ieftine întrucât proprietarii de câini din mediul rural vor refuza în masă acţiunea de microcipare.

S-a sugerat posibilitatea introducerii ca mijloc alternativ de identificare crotalia electronică. l O altă propunere a fost studierea posibilităţii atragerii de către autorităţile române a unor fonduri europene pentru acoperirea costurilor identificării câinilor în mediul rural, după modelul Ungariei; l Comercializarea animalelor de companie trebuie să se facă numai prin magazine specializate și care au încheiate contracte de asistenţă cu un cabinet veterinar.

7. Finanţări veterinare - s-a prezentat cadrul legal pentru accesarea măsurii 312 din cadrul FEADR. De asemnenea, s-au prezentat propunerile P.M.V.P.R. pentru dotarea cabinetelor veterinare, a ambulanţelor veterinare precum și de construcţie sau renovare a cabinetelor veterinare.

dr. Bogdan Novenschi președinte P.M.V.P.R.

07

LEGISLAȚIE Ordinul 187 din 2007 care aprobă Norma Sanitară Veterinară din 31 octombrie 2007 privind Codul produselor medicinale veterinare a suferit o serie de modificări aduse de Ordinul 22 din aprilie 2001. Modificările aliniază Codul produselor medicinale veterinare la regulamentele și normele europene. Vestea bună pentru practicieni este că noul Cod reglementează exact practicile referitoare la circulația medicamentului de uz veterinar. Vestea proastă este că trebuie să întocmească documente suplimentare.

Art. 5 pct (1)Un produs medicinal veterinar poate fi comercializat în România numai în baza unei autorizaţii de comercializare emise de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, conform Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Art. 9 definește clar faptul că pct (1)Produsele medicinale veterinare pot fi administrate animalelor doar dacă au autorizaţie de comercializare și conform pct (2)substanţele active ale acestora și care sunt destinate administrării la specii de la care se obţin alimente trebuie să se regăsească în tabelul nr. 1 „Substanţe autorizate“ din anexa la Regulamentul (UE) nr. 37/2010. În cazul în care pentru a vă conforma noilor reglementări doriți să consultați lista publică a produselor medicinale veterinare autorizate pentru comercializare o puteți face în Registrul naţional al produselor medicinale veterinare autorizate în România şi în Nomenclatorul produselor medicinale veterinare autorizate în România. Copie a acestei liste o veți găsi și pe www.veterinarul.ro Ce este deosebit de important a fi reținut și a ne conforma în ceea ce privește vânzarea medicamentelor se referă la etichetarea acestora care conform Art 62 lit l este obligatoriu a se aplica menţiunea „Numai pentru uz veterinar“ sau, în cazul produselor medicinale menţionate la art. 71, menţiunea „Numai pentru uz veterinar - se va elibera numai cu prescripţie medicală veterinară“. Art 71 regle-

08 Veterinarul

n

mai 2011

Noi restricții și reglemeNtări Codului produselor medicinale veterinare este aliniat la normele europene Noile reglementări restricționează producerea, comercializarea și utilizarea produselor medicinale conform regulamentelor și deciziior europene mentează că (1) Fără a se aduce atingere prevederilor comunitare sau naţionale referitoare la eliberarea produselor medicinale veterinare, care servesc protecţiei sănătăţii publice şi a animalelor, trebuie solicitată o prescripţie medicală veterinară pentru eliberare. Aceste prevederi alături de specificarea de la art 72 pct (1) prin care se precizează clar faptul că "(1)Numai persoanele autorizate conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare pot deţine sau utiliza produse medicinale veterinare sau substanţe care au proprietăţi anabolizante, antiinfecţioase, antiparazitare, antiinflama-

www.veterinarul.ro

toare, hormonale sau psihotrope, creează mari semne de întrebare cu privire la respectarea legii în ceea ce privește comercializarea și utilizarea medicamentelor de uz veterinar.

Atenție deci la modificările care au fost aduse legislației privind circulația medicamentului, la documentele ce trebuiesc a fi întocmite deoarece și sancțiunile sunt foarte dure și neplăcute.

Referitor la aceste aspecte vom detalia atât în numerele viitoare cât și pe website la adresa www.veterinarul.ro. dr. Iulian Vieru

De ce sunt importanți acizii grași Omega-3 pentru sănătatea câinelui și pisicii?

Ce sunt acizii grași Omega-3?

Acizii grași Omega-3 sunt o formă de grăsimi polinesaturate, unul dintre cele patru tipuri de bază de grăsimi animale și umane care provin din alimente (celelalte trei tipuri sunt următoarele: colesterolul, grăsimile saturate, grăsimile mononesaturate). Toate grăsimile polinesaturate, inclusiv Omega-3, sunt tot mai mult recunoscute ca fiind foarte importante pentru întreținerea sănătății.

Anumiți medici și oameni de știință sunt de părere că un consum ridicat de alimente bogate în grăsimi saturate contribuie la dezvoltarea bolilor degenerative, inclusiv bolilor de inimă și chiar cancer. Cu toate acestea, acizii grași polinesaturați, sunt sănătoși pentru organismul animalelor și oamenilor. Acizii grași Omega-3, care se găsesc în principal în carnea de pește de apă rece, se încadrează în această categorie, împreună cu acizii grași Omega-6, care se găsesc în cereale, în cele mai multe uleiuri pe bază de plante, în carnea de pasăre de curte și în ouăle acestora.

De ce sunt importanți acizii grași Omega-3 ?

Omega-3 (și unul dintre Omega-6) sunt considerați foarte importanți pentru o sănătate bună. Aceștia reprezintă elemente esențiale de care câinele și pisica au nevoie pentru o inimă sănătoasă și un sistem imunitar puternic. Grizzly Salmon Oil furnizează o diversitate de acizi grași Omega-3, inclusiv DHA și EPA, fiind astfel cea mai bună sursă suplimentară de substanțe nutritive.

câinilor, iar la pisici lipsește enzima metabolică ce utilizează ALA. La unii câini, apar chiar cantități extrem de sărace de ALA, în special în cazul în care doze mari de acizi grași metabolici competititivi Omega-6 sunt prezente. Acești câini suferă în mod constant de probleme de piele, cu excepția cazului în care în hrana lor zilnică, lipsa ALA este completată cu EPA, de exemplu din uleiul de somon.

Cei mai indicați acizi grași Omega-3 sunt extrași din carnea de pește!

Uleiul de somon „Grizzly Salmon Oil” furnizează suplimentul zilnic necesar de EPA și DHA (acizii grași Omega-3 benefici pentru sănătate) în dieta câinelui sau pisicii. Doza zilnică recomandată din uleiul de somon Grizzly oferă aproximativ între 500- 2500 mg din acești acizi grași atât de importanți- dozarea se efectuează în funcție de greutatea câinelui sau pisicii.

Organismul animalului va asimila imediat acești nutrienți fără nici un fel de transformare sau prelucrare prealabilă, spre deosebire de acizii grași Omega-3 extrași din uleiul de plante, acizi care trec printr-un proces de conversie în momentul în care interacționează cu organismul pacientului. Această conversie face ca doar 5-15% din acizii grași destinați să fie cu adevarat metabolizați în organism. In următoarele numere vom analiza beneficiile utilizării acizilor grași Omega-3 și Omega-6 în alimentația câinilor și pisicilor.

Dr. Iulius Toma

Tipuri de acizi grași Omega-3 Cheia acizilor grași Omega-3 include acid eicosapentaenoic (EPA) și acid docosahexanoic (DHA), ambele extrase în special din uleiul de pește de apă rece, cum ar fi somonul, macroul și tonul. În afară de algele marine proaspete, alimentele vegetale conțin în rare cazuri EPA sau DHA. Al treilea tip Omega-3, denumit și acid alfa-linolenic (ALA), se găsește în principal în legumele cu frunze verde- închis, în uleiul de in și în anumite uleiuri vegetale. ALA nu este ușor de asimilat pentru organismul animal, care trebuie să parcurgă mai multe etape enzimatice în metabolismul lor, pentru a-l transforma întro configurație utilă ca EPA. Astfel, oamenii de știință estimează că doar o mică parte din ALA aduce beneficii

Importator în România al produselor Grizzly

Contact: Tel/fax: 031/ 436.7915/ 6 Mobil: 0735/ 105 706 allpetd@yahoo.com www.allpet.ro

special

Câini

Dermatite primare pruriginoase ale câinelui doar

2

>> Există localizari cutanate patognomonice în dermatitele primare de mai jos? >> În cazul în care există, ce rol le revin în stabilirea diagnosticului corect?

înTREBĂRI

Cazul 1 Amadeus, 9 ani, M, Pudel mijlociu

A. Colorația ocracee a falangelor și a spațiului interdigital, în urma linsului

C. Colorație ocracee a regiunii inghinale, fața internă a coapselor și prepuț

12 Veterinarul

n

mai 2011

www.veterinarul.ro

B. Colorație ocracee – regiunea subaxilară

D. Colorație ocracee a blănii din regiunea peribucală

Cazul 2 Santo, 2 ani, M, Ciobănesc de Bucovina

A. Colorație ocracee a blănii din regiunea olecraniană în urma linsului

C. Colorație ocracee a blănii în regiunea interdigitală a membrelor anterioare

B. Colorație ocracee a blănii din regiunea peribucală și gât

D. Colorație ocracee a blănii în regiunea interdigitală a membrelor posterioare

Cazul 3 Jackie, 4 luni, M, Bulldog francez

A. Leziuni ale pielii din regiunea subaxilară și fața internă antebrahială

B. Alopecia în regiunea periauriculară

C. Alopecie în regiunea perioculară

13

special

Câini Cazul 4 Adolf, 2 ani ½, M, Bulldog englez A. Leziune clar demarcată, profundă în urma autotraumatizării pielii în zona periauriculară și a feței. Decolorarea ocracee a blănii între faldurile cutanate ale feței și nasului precum și în zona unghiul intern al ochiului.

Eritem pe fața internă a pavilionului auricular

Cazul 5 Rex, 9 ani, M, Pudel mijlociu

14 Veterinarul

n

mai 2011

www.veterinarul.ro

special

Câinit Cazul 6 Leyla, 3 luni, F, Bichon frise

Alte urmări ale pruritului

Cazul 7 A. Leziune a pielii clar demarcată, profundă, în urma autotraumatizării în zona frontală.

Kida, 4 ½ ani, F, Dog argentinian

Consecința linsului insistent a pielii din reg. metacarpiană mediană - picior stâng

Decoloarea ocracee a blănii din spațiile interdigitale și în jurul perinițelor palmare și plantare, consecință a linsului

16 Veterinarul

n

mai 2011

www.veterinarul.ro

Amadeus

Santo

Jackie

Rex

Leyla

Kida

În urma examinării atente a leziunilor și a localizărilor acestora, reiese faptul că 80% din localizări sunt comune în cazul dermatitelor primare luate în discuție însă, aceleași localizări se pot întâlni și în dermatitele secundare precum dermatita cu Malassezia sau dermatita piotraumatica.

Din cauza faptului că simptomul principal și de debut în dermatitele mai sus amintite este pruritul (vezi schema 1), care determină autotraumatizarea (prin lins insistent, grataj, scărpinat) face ca localizările leziunilor să fie comune în procent de 80%.

Astfel ajungem la concluzia că dispunerea topografică a leziunilor nu poate fi patognomonică în stabilirea diagnosticului precis, dar ne poate fi de mare ajutor împreună cu anamneza (ancheta nutrițională, alergologică) la stabilirea unui protocol terapeutic de început.

Idealul ar fi ca după examinarea clinică atentă și anamneza să putem începe imediat un protocol terapeutic care să nu fie doar medicația efectului (protocol terapeutic simptomatic) ci să se orienteze și asupra cauzei, dar pentru aceasta este nevoie să convingem proprietarii să accepte investigații mai scumpe (de-

î

Dr. Atilla Horvath www.doctor-horvath.ro

ALERGIE PARAZITARĂ

PRURIT

AUTOMUTILARE (Scărpinat, lins)

BACTERIANĂ MICOTICĂ

î

SUPRAINFECTARE

Prezentarea schematică a leziunilor comparativ în cele 7 situații

terminări de antigeni, antibiograma, însămânțări pe diferite medii de cultură în vederea stabilirii diagnosticului, ex. histopatologic, ex. bacteriologic etc.) cu care din păcate, doar puțini sunt de acord (cauza obiectivă ar fi cea de natură financiară).

De aceea ajungerea cât mai rapid la „adevăr“ prin abilitatea noastră de a judeca un caz pe baza localizărilor leziunilor cutanate, coroborate cu anchete nutriționale și alergologice făcute minuțios, în final vor duce la alegerea unor investigații suplimentare eficiente acceptate până la urmă de proprietari dacă acestea sunt atent „servite“.

Astfel se ajunge la stabilirea unui protocol terapeutic care ia în considerare nu numai tratarea efectului ci și a cauzei.

Beneficiile unei abordări corecte sunt triple: cățelul scapă de suferință, proprietarul este mulțumit iar noi ne-am făcut treaba.

INTOLERANȚĂ ALIMENTARĂ

ATOPIE

Adolf

PIODERMITĂ

î

ALERGIE DE CONTACT

ALERGII MEDICAMENTOASE

î

- Antipruriginos - Antibacterian - Antiparazitar - Antimicotic - Keratolitic/Keratoplastic

SUPERFICIALĂ MEDIE PROFUNDĂ

TRATAMENT Guler de protecție (Guler elisabetan)

17

special

Câinit Identificarea momentului optim pentru montă/I.A. la cățea reprezintă unul dintre cele mai importante elemente pentru instalarea gestației.

P

erioada în care cățelele acceptă monta naturală se poate întinde până la șapte zile. Cu toate acestea momentul ovulației este diferit în funcție de individ, perioada în care aceasta, poate începe fiind cuprinsă între ziua a 7-a și ziua a 22-a de la debutul proestrului.

Indicațiile pentru determinarea momentului ovulației, la cățea sunt reprezentate de: l Însămânțarea artificială cu material seminal proaspăt, refrigerat sau congelat; l Managementul montelor la cățele care au rămas negestante chiar dacă au prezentat comportament sexual normal, cățele cu prolificitate redusă la montele anterioare sau monte cu masculi care au material seminal slab calitativ; l Monte naturale dificile/scumpe sau când se dorește obținerea unei rate de concepție înalte după o singură montă; l Evitarea stresului de deplasare și staționarea proprietarului împreună cu cățeaua în altă țară în cazul montelor internaționale.

Toate metodele de determinare a momentului optim pentru montă au ca bază modificările survenite la nivelul aparatului genital femel în timpul ciclului sexual.

Cățeaua prezintă, de regulă două cicluri sexuale pe an, unele exemplare sau anumite rase prezentând doar un ciclu sexual/an. Stadiile ciclului sexual sunt și la cățea reprezentate de cele patru faze: proestrus (9 zile; 0-27 zile), estrus (9 zile; 4-24 zile), metestrus/diestrus (2 luni) și anestrus (4 luni).

Importante pentru determinarea momentului optim pentru montă sunt modificările aparatului genital survenite în primele două faze ale ciclului sexual.

Proestrul se caracterizează prin prezența secrețiilor vaginale serosangvinolente, apariția și dezvoltarea edemului vulvar.

Comportamentul sexual este reprezentat de atracția masculilor dar fără acceptarea montei, cățelele mârâind când masculul explorează posteriorul femelei sau așezându-se pentru a preveni copulația. Atracția masculilor, în proestru, este datorată prezenței feromonilor sexuali în secrețiile vaginale, glandele perianale sau urină.

18 Veterinarul

n

mai 2011

Determinarea momentului optim pentru montă la cățea

În această fază debutează și pot fi observate trei reflexe sexuale: l Mișcări de ridicare a vulvei în momentul apăsării pielii din regiunea perineală a acesteia, cu degetul sau mâna; l Flexarea membrului posterior de pe partea pe care se apasă pielea din regiunea laterală a vulvei; l Ridicarea cozii sau devierea contralaterală a acesteia în momentul apăsării cu mâna a pielii din regiunea vulvară.

Aceste reflexe sunt absente în anestru, cresc în timpul proestrului și ating un vârf între debutul și mijlocul estrului.

Citologia vaginală la începutul și mijlocul proestrului se caracterizează prin prezența eritrocitelor și a unei mixturi de tipuri de celule epiteliale (parabazale, intermediare și superficiale), bacterii și leucocite. Către sfârșitul proestrului scade procentul celulelor parabazale și intermediare mici, crescând procentul celor superficiale și intermediare mari.

www.veterinarul.ro

Estrul este stadiul ciclului sexual caracterizat prin acceptarea masculului pentru montă. Vulva rămâne edemațiată dar ușor mai flască decât în timpul proestrului. Secrețiile vaginale conțin mai puțin sânge decât în proestru, datorită acestui fapt sunt mai decolorate sau pot ajunge la o culoare galben pai. Există cățele la care secrețiile vaginale sunt serosangvinolente atât în timpul proestrului cât și al estrului.

Cățelele devin receptive la mascul după momentul în care începe reducerea concentrațiilor hormonilor estrogeni și creșterea celor de progesteron. De asemenea hormonii estrogeni induc comportamentul sexual, la femele, iar progesteronul intensifică și sincronizează acest comportament. Declinul concentrației serice de estrogeni precede și influențează apariția vârfului preovulator de LH care începe în apropierea debutului estrului și sub influența căruia se realizează toate modificările

foliculare care vor determina ovulația.

Durata vârfului preovulator de LH variază între 24 -96 ore, după care concentrațiile acestui hormon sunt reduse până la sfârșitul estrului, diestrului, anestrului și proestrului timpuriu.

Ovulația la cățea începe la aproximativ 2-3 zile după vârful preovulator de LH. Ovocitele, la această specie, sunt ovulate ca ovocite primare, neprezentând capacitate fecundantă.

Pentru a se putea realiza fecundarea, acestea trebuie să sufere prima diviziune meiotică devenind ovocite secundare.

Acest proces durează în medie 48-72 ore post ovulator, în urma căruia capacitatea fecundantă a ovocitelor este deplină, perioadă în care ovocitele străbat două treimi din lungimea oviductelor. Ovulația nu este întotdeauna în strânsă corelație cu debutul receptivității sexuale și variază în funcție de rasă. De asemenea există cățele fiziologic normale care nu devin receptive la mascul în timpul ovulației, datorită altor motive.

Citologia vaginală relevă la începutul estrului un procent de 90 % celule epiteliale vaginale superficiale, keratinizate.

Debutul citologic al estrului nu este întotdeauna corelat cu debutul receptivității sexuale sau al vârfului preovulator de LH. Metodele pentru estimarea momentului ovulației și a celui optim pentru montă sunt reprezentate de: l Examinarea comportamentului sexual și a modificărilor aparatului genital; l Vaginoscopia; l Citologia vaginală; l Determinările hormonale (progesteron, estrogeni, LH); l Examenul ecografic.

Examinarea

comportamentului

Celule superficiale (keratinizate) ob. 20x

STADIUL CICLULUI SEXUAL ȘI POPULAȚIILE CELULARE DIN FROTIUL VAGINAL

Stadiul ciclului Celule epiteliale sexual

Eritrocite

Neutrofile

Proestru timpuriu

parabazale, intermediare, rare celule superficiale

frecvente

frecvente

Proestru târziu

intermediare, superficiale

frecvente

% redus sau absente

Estru

>80-90% superficiale

% redus sau absente absente

Diestru

parabazale, intermediare, se reduce dramatic % celulelor superficiale

sexual și a modificărilor aparatului genital poate fi folosită pentru aprecierea

momentului optim pentru montă/I.A. dar există o corelație redusă între evenimentele endocrine și cele comportamentale.

Foarte important în acest caz este identificarea debutului comportamentului de acceptare a masculului (receptivitatea cățelelor la mascul). Acest comportament apare în medie odată cu debutul vârfului preovulator de LH sau la o zi după acesta. Ținând cont de aceste date corelate cu momentul ovulației și perioada necesară maturării ovocitelor, monta sau I.A. cu material seminal proaspăt pot fi realizate la 3-4 zile după debutul comportamentului de acceptare, la majoritatea cățelelor. În această perioadă vulva cățelei rămâne mărită în volum, dar mai puțin turgescentă decât în timpul estrului. Secrețiile vaginale încep să se decoloreze deoarece diminuează cantitatea de sânge, uneori căpătând culoare ușor gălbuie. Datorită faptului că unele cățele pot prezenta secreții sangvinolente atât în timpul proestrului cât și al estrului, delimitarea celor

absente

% redus sau mare

două perioade ale ciclului sexual este imposibil de realizat numai pe seama modificărilor aparatului genital.

Vaginoscopia poate contribui la depistarea momentului optim pentru montă/I.A. la această specie. Modificările mucoasei vaginale pot fi decelate în urma examenului cu speculumul vaginal sau prin endoscopie vaginală. În timpul proestrului timpuriu mucoasa vaginală este congestionată, iar faldurile acesteia sunt edemațiate. În proestrul târziu faldurile mucoasei se micșorează datorită reducerii edemului acestora. În timpul estrului reducerea faldurilor mucoasei continuă, iar la sfârșitul acestuia marginea superioară a faldurilor devine angulată, încrețită și capătă un aspect crenelat.

Acest ultim aspect al faldurilor mucoasei vaginale corespunde cu vârful preovulator de LH. Aspectul crenelat al mucoasei vaginale persistă 5-6 zile. Monta naturală sau I.A. cu material seminal prospăt/refrigerat se recomandă a începe în momentul în care se decelează aspectul crenelat al faldurilor mucoasei vaginale.

Frotiu vaginal estru ob. 10x

19

Citologia vaginală relevă modificările mucoasei vaginale și ale celulelor epiteliale sub influența steroizilor ovarieni. Recoltarea secrețiilor vaginale se realizează cu ajutorul unui tampon de vată (pe o pensă, tampon de recoltare probe secreții, etc) ușor umectat care se introduce în vagin cât mai profund, orientat dorsal. Materialul biologic obținut se etalează pe o lamă de microscop și se colorează prin una din următoarele colorații: May Grumwald Giemsa, Giemsa simplă, Harris Shorr, Diff-Quick sau Papanicolau.

O colorație simplă care poate fi executată în orice cabinet veterinar constă în fixarea preparatului la flacără urmată de colorarea cu Giemsa simplă care constă în aplicarea soluției Giemsa mamă peste preparat, se lasă ½ ore, se spală, se lasă să se usuce și apoi se examinează la microscop. Dezavantajul acestei metode rapide constă în faptul că nu se poate decela procentul de eozinofilie al celulelor epiteliale din preparat. În frotiul vaginal putem întâlni următoarele tipuri de celule: Celule epiteliale l Celule bazale – mici, rotunde. Deoarece sunt situate imediat deasupra membranei bazale, nu suferă procesul de exfoliere, fiind rar întâlnite în frotiul vaginal. l Celule parabazale – celule mici rotunde sau ovale, cu nucleu ușor evidențiabil. Prezintă un nucleu mare și citoplasmă redusă cantitativ. l Celule intermediare – celule mai mari decât cele parabazale, formă ovală sau rotundă, cu margini netede sau neregulate. Nucleul este mai mic decât al celulelor parabazale. Celulele intermediare pot fi mici sau mari. l Celule superficiale (keratinizate)– celule specifice fazei estrale, sunt cele mai mari celule prezente în frotiul vaginal. Prezintă margini ascuțite, angulare, cu nuclei mici, picnotici sau pot fi fără nuclei (aspect de solzi de pește sau fulgi de porumb).

Leucocite – reprezentate în principal de neutrofile. Sunt prezente în diestrul timpuriu dar absente în estrus la cățelele sănătoase. Prezența unui procent mare de neutrofile în frotiul vaginal executat în estrus poate fi un semn al prezenței inflamației vaginale sau uterine.

Eritrocite - sunt prezente în frotiul vaginal în proporție mare în proestrus și în proporție redusă în estrus și diestrus.

Monitorizarea citologică a secrețiilor

20 Veterinarul

n

mai 2011

CORELAȚII ÎNTRE CONCENTRAȚIA SERICĂ A PROGESTERONULUI evenimentele fiziologice din timpul estrului și momentul optim al montei/i.a. (S. Johnston și colab., 1995) concentrația progesteronului seric (ng/ml)

ziua estimată a ovulației

ziua recomandată pentru debutul montei naturale sau i.a. cu material seminal proaspăt

1,0-1,9 2,0-3,9 4,0-10,0

+2 zile +4 zile +1 zi +3 zile 0

(3-6) (2-5) + 2 zile (1-4)

vaginale trebuie să înceapă din primele două, trei zile de la debutul proestrului (debutul secrețiilor vaginale sangvinolente), pentru a urmări dinamica acestora și pentru a putea începe monta sau I.A. la momentul optim.

Monta naturală sau I.A. cu material seminal proaspăt sau refrigerat se recomandă a începe atunci când în frotiul vaginal procentul celulelor superficiale (cornificate) este mai mare de 80%, lipsesc neutrofilele iar fondul frotiului este clar.

Determinările hormonale reprezintă modalitatea cea mai precisă de determinare a momentului ovulației și de stabilire a celui optim pentru montă. Pot fi determinați următorii hormoni: progesteron, estrogeni și LH, dar frecvent se practică determinarea progesteronului.

Există, în prezent pe piața românească, kituri rapide pentru determinarea acestui hormon precum și kituri ELISA pentru determinarea cantitativă. Se recomandă ca determinarea progesteronului să înceapă la 3-4 zile după observarea scurgerilor vaginale sangvinolente sau la 1-2 zile după ce se observă în frotiul vaginal un procent mai mare de 60% celule superficiale keratinizate. Ideal este ca la prima determinare, concentrația progesteronului seric (P4) să fie mai mică de 1ng/ml, ceea ce înseamnă că determinarea acestui hormon a început la momentul optim. În continuare determinările se vor realiza zilnic până când concentrația acestui hormon ajunge la valori mai mari de 1ng/ml iar apoi de două ori/zi. Valorile mai mari de 1 ng/ml ale concentrației serice a progesteronului indică faptul că vârful preovulator de LH a apărut.

Determinarea progesteronului seric are o importanță deosebită în stabilirea momentului optim pentru montă/I.A. dar este extrem de importantă pentru stabilirea acestui moment în cazul însămânțării artificiale cu spermă congelată,

www.veterinarul.ro

deoarece durata de supraviețuire a spermatozoizilor după reanimare este mult redusă (câteva ore), iar inocularea spermei trebuie realizată în cele mai multe cazuri la nivel uterin, ceea ce face să nu se poată realiza decât o singură inoculare. Datorită acestui fapt, pentru obținerea unor rate ridicate de gestație, se recomandă ca I.A. cu material seminal congelat să se realizeze la 3-4 zile după apariția vârfului preovulator de LH sau 2-3 zile după ovulație, ovocitele fiind acum apte de fecundație.

Examenul ecografic se realizează pentru monitorizarea dezvoltării foliculilor ovarieni. Acesta se execută destul de greu deoarece ovarele se identifică foarte dificil la cățea, de regulă putând fi examinate la cățele slabe și folosind sonde cu frecvențe înalte (7,5-10-12 MHz). Foliculii ovarieni cavitari apar pe ecogramă ca formațiuni anecogene (negre), sferice, cu tendință de creștere în mărime în timpul proestrului. Diametrul acestora este de 2-3mm în proestrul timpuriu, 5 mm în proestrul târziu și ajung la un diametru maxim de 7-10 mm în intervalul dintre vârful preovulator de LH și ovulație.

Ovulația poate fi detectată prin dispariția acestor structuri anecogene sau reducerea numărului acestora.

Momentul optim al montei poate fi stabilit cât mai corect prin coroborarea tuturor datelor obținute prin examenele prezentate mai sus, în scopul obținerii unei rate cât mai bune de gestație.

Prof. univ. dr.

Alin Bîrțoiu Clinica de ObstetricăGinecologie Facultatea de Medicină Veterinară București

special

Câini

Cheratoconjunctivita SICCA Cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirea de ,,ochi uscat,, cheratoconjunctivita sicca este foarte frecvent întâlnită la câine.

A

fecţiunea are etiologie variată, dar la noi în ţară poate fi considerată iatropatie pentru că, într-o proporţie covârşitoare apare secundar chirurgiei pleoapei a treia.

Cheratoconjunctivita sicca poate fi: l Indusă chirurgical (după excizia glandei anexe a pleoapei a III-a în cazul hiperplaziei şi prolapsului acesteia sau după excizia pleoapei a III-a în întregime, în cazul eversiei cartilajului tars) l Senilă - odată cu vârsta, se produce atrofia senilă a glandei lacrimale şi a glandei anexe a pleoapei a III-a l Traumatică – în cazul traumatismelor orbitare şi supraorbitare când glanda lacrimală sau inervaţia acesteia sunt afectate l Simptom al bolilor infecţioase – în maladia Carre la câine, virusul afectează temporar sau permanent funcţia glandei lacrimale şi a glandei anexe a pleoapei a III-a

Figura 1 – OD Cheratoconjunctivita sicca (secreţie conjunctivală mucoasă, aderentă la marginea pleoapelor)

l Simptom al bolilor metabolice

(diabet zaharat, hipotiroidism, hipoadrenocorticism, boli autoimune) Important de menţionat este faptul că deficitul de vitamina A la câine nu produce cheratoconjunctivita sicca, aşa cum se întâmplă la om.

Există la câine predispoziţie de rasă, afecţiunea fiind mai frecventă, în ţara noastră la: Pekinez, Teckel, Mastino Napoletano, Beagle, Chow-Chow, Shar Pei, Shi Tzu, Caniche, Bulldog englez, Bulldog francez, Boxer, Cocker.

Din punct de vedere fiziopatologic modificarea cantitativă şi calitativă a secreţiei lacrimale determină uscarea conjunctivei şi a corneei. Cantitatea insuficientă de lacrimi nu reuşeşte să îndepărteze celulele epiteliului anterior corneean acestea transformându-se în celule epiteliale cheratinizate. Ochiul percepe aceste celule transformate ca pe

22 Veterinarul

n

mai 2011

Figura 2 – OS Cheratoconjunctivita sicca (corneea este opacizată, prezintă neovascularizaţie şi pigmentaţie melanică discretă)

un corp străin de care trebuie să se debaraseze prin edem şi neovascularizaţie.

Corneea devine opacă, acoperită cu se-

www.veterinarul.ro

creţie mucoasă, aderentă, cu neovascularizaţie şi pigmentaţie. În cheratoconjunctivita sicca indusă

chirurgical, debutul bolii se produce într-un interval de timp variabil, de la 6 luni până la 2 ani.

Clinic Cheratoconjunctivita sicca se caracterizează din punct de vedere clinic prin blefarospasm şi enoftalmie, determinate de durerea şi disconfortul ce apar datorită lipsei de film lacrimal precorneean. În cheratoconjunctivita sicca clipitul devine foarte dureros şi animalul preferă să ţină ochii întredeschişi.

Cantitatea de lacrimi fiind insuficientă şi cu compoziţie modificată nu aderă la suprafaţa corneei şi se deshidratează foarte repede. Astfel, secreţia conjunctivală are un caracter mucos sau muco-purulent, se acumulează la unghiul intern al ochiului, (figura 1) se deshidratează şi formează cruste pe marginea liberă a pleoapei. Îndepărtarea secreţiilor conjunctivale din fundul de sac sau de la nivelul unghiului intern al ochiului se realizează cu dificultate.

Figura 3 – OD Cheratoconjunctivita sicca (corneea este opacizată cu pigmentaţie melanică evidentă)

Corneea este uscată, opacifiată, fără luciu, cu neovascularizaţie (figura 2) şi pigmentaţie (figura 3), acuitatea vizuală fiind absentă.

Nara de aceeaşi parte cu ochiul afectat este uscată. Foarte important de menţionat este faptul că netratată boala evoluează, corneea se pigmentează în totalitate şi animalul nu mai vede (figura 4).

Diagnosticul În cheratoconjunctivita sicca diagnosticul se stabileşte prin examen oftalmologic, testul Schirmer (valorile normale 15-20 mm/minut) şi testul cu fluoresceină. Diagnosticul cert se stabileşte când valoarea testului Schirmer este sub 10 mm/minut.

Cel mai frecvent cheratoconjunctivita sicca se confundă cu conjunctivita bacteriană. Acest diagnostic incorect are explicaţie plauzibilă, datorită evoluţiei sale cronice şi rebele la terapia topică şi generală cu antibiotice, medicul veterinar curant indică un examen bacteriologic din secreţia conjunctivală. Examenul bacteriologic este pozitiv, frecvent izolându-se Stafilococcus spp. care nu este implicat în patologia afecţiunii. Astfel nici tratamentul efectuat conform antibiogramei nu dă rezultate.

Figura 4 – OS Cheratoconjunctivita sicca fază de pigmentaţie (corneea este pigmentată şi animalul nu vede)

Tratament În cheratoconjunctivita sicca tratamentul este continuu (toată viaţa animalului).

Foarte importantă în evoluţia favorabilă a bolii este efectuarea toaletei locale înaintea administrării medicaţiei topice.

Tratamentul eficient în cheratoconjunctivita sicca se realizează cu ciclosporină-gel 0,2% (produsul comercial Optimmune) care determină practic creşterea cantităţii de lacrimi. Gelul se administrează de 2-3 ori pe zi. În cazurile cronice de cheratoconjunctivită sicca cu pigmentarea în totalitate a corneei, tratamentul este eficient, într-un interval de timp cuprins între 4

luni şi 1 an, corneea recăpătându-şi transparenţa şi strălucirea, acuitatea vizuală fiind prezentă.

Afecţiunea fiind cronică, progresivă, tratamentul cu Optimmune trebuie realizat toată viaţa animalului. Întreruperea tratamentului va determina apariţia recidivei.

Dr.Iuliana Ionaşcu Șef lucrări Clinica Chirurgie, Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti

23

O.R.L.

Aplicaţii clinice ale studiului potenţialelor evocate ale trunchiului cerebral Testarea BAER Metoda potenţialelor evocate auditive precoce (BAER – brainstem auditory evoked responses) se bazează pe înregistrarea influxului nervos indus de o stimulare auditivă, de la urechea internă până la structurile din trunchiul cerebral. Noi am utilizat sistemul de electrodiagnostic Neuropack S, MEB 9400K (NIHON KOHDEN), incluzând un electromiograf şi electroencefalograf, cu programul ABR.

P

ractic, aplicarea unui stimul sonor la nivelul urechii este urmată de tranformarea lui în potenţiale electrice ce vor fi conduse ulterior prin intermediul neuronilor către cortexul auditiv (pornind prin nervul vestibulocohlear, traversând rostral trunchiul cerebral şi proiectându-se ulterior în manieră difuză pe aria autidivă a cortexului cererbral). Respectând sinaptizarea, trecerea impulsului electric prin fiecare structură nucleară determină apariţia unui potenţial evocat, emis de către aceasta şi recoltat la nivelul scalpului cu ajutorul electrozilor.

Traseele obţinute, la un individ sănătos, trebuie să conţină 4-5 unde. Unda I este generată de porțiunea distală, extracraniană, a nervului acustico-vestibular ipsilateral. Unda II, după unii autori, este generată de porţiunea proximală, intracraniană, a nervului acustico-vestibular ipsilateral în timp ce alţii susţin ipoteza implicării nucleilor cohleari bulbari ipsilaterali. Se consideră că undele următoare au generatori ipsi şi contralaterali.

Unda III îşi are originea fie în nucleul dorsal al corpului trapezoid fie în nucleii cohleari şi proiecţiile lor. Generatorul undei IV nu a fost încă identificat cu certitudine, dar se consideră că ar fi nucleii din complexul olivar superior, iar unda

24 Veterinarul

n

mai 2011

Fig. 1 – Traseu BAER normal la un câine în vârstă de o lună. Traseul A1 este obţinut prin stimularea urechii stângi, B2 – urechea dreaptă iar C1 prin stimularea ambelor urechi în acelaşi timp. Se observă prezenţa undelor I, II, III şi V

V este dată de coliculii caudali sau de nucleii lemniscului lateral. În general unda IV nu este identificată separat ea fuzionând ori cu unda III ori cu unda V. În medicina veterinară, testarea BAER îşi găseşte o aplicabilitate dublă: l În stabilirea neurolocalizării unor procese cantonate la nivelul sistemului vestibular dar care au o semiotică incertă ce nu permite discriminarea între leziuni cu componentă periferică sau centrală. În astfel de cazuri testarea BAER este cea care va hotărî metodologia investigaţiilor ulterioare (CT în principal pentru structurile osoase ale bulei timpanice din sindromul vestibular periferic, sau RMN

www.veterinarul.ro

pentru trunchiul cerebral în sindromul vestibular central). Totodată testarea BAER se constituie ca o metodă deosebit de fidelă în decelarea anomaliilor de la nivelul trunchiului cerebral (bineînţeles în principal al acelor structuri implicare în transmiterea informaţiei auditive), anomalii care scapă chiar şi investigaţiilor de neuroimagistică avansată (RMN de ex.). Aceste descoperiri pot fi valoroase pentru diagnostic, pentru a urmări evoluţia unor afecţiuni neurologice, sau pentru a determina gradul de extindere a unei patologii. Anomalii subclinice în traseul BAER pot fi detectate într-o varietate de tulburări neurologice. Anoma-

liile electrofiziologice trebuie deci interpretate întotdeauna în contextul clinic în care sunt obţinute. l În stabilirea diagnosticului cert de surditate. În acest caz, testul BAER a găsit cea mai mare utilitate în medicina veterinară. Surditatea la câini este diagnosticată cu o frecvenţă din ce în ce mai mare, aceasta atât datorită creşterii numărului de rase testate (în prezent sunt peste 90 de rase de câini şi pisici la care s-a demonstrat transmiterea congenitală a surdităţii; Strain G.M, 1999, 2003, 2004) cât şi datorită cererii acestui test de un număr din ce în ce mai mare de crescători de câini şi pisici. În prezent, pentru anumite rase de câini şi pisici (în special cele cu blana de culoare albă şi/sau irisul de culoare albastră, dar aceasta nu e o regulă universal valabilă) vânzarea puilor este condiţionată de testarea BAER la vârsta de o lună şi obţinerea avizului prin care se atestă că puiul nu este surd uni/bilateral. În afara cazurilor de surditate congenitală, surditatea poate fi de conducere asociată în diverse stadii de evoluţie a otitei externe şi/sau medii sau neurosenzorială asociată cu otite interne, otite medii cronice, ototoxicitate (dată de gentamicină de ex.) sau cauzată de zgomote puternice (ambient zgomotos, focuri de armă, etc.). În această ultimă categorie intră şi surditatea întâlnită la pacienţii geriatrici. În prezent, singurul centru de testare BAER din România funcţionează din 2008 în cadrul Clinicii Medicale a Facul-

Fig 2 – Traseul obţinut prin stimularea urechii drepte la 90 si 100 dB (A1, C1) şi a urechii drepte la 90 şi 100 dB (B2 şi D2) la un câine în vârstă de 1 lună. Traseele se caracterizează prin absenţa undelor. Diagnostic – surditate bilaterală

tăţii de Medicină Veterinară Iaşi. Începând din acest an Laboratorul de electrodiagnostic din cadrul clinicii FMV Iaşi a fost inclus în lista Louisiana State University, Centrul de studiu al surdităţii. Lista Centrelor din lume recunoscute de LSU poate fi consultată la http://www.lsu.edu/deafness/baersite.htm.

Bibliografie selectivă 1. Batra R, Fitzpatrick D.C., 2002– Monaural and binaural processing in the

Fig. 3 – Trasee obţinute la stimularea urechii stângi (A1), drepte (B2) şi biauricular (C1) cu un stimul de intensitate 90 dB. Se constată absenţa undelor la traseul corespondent urechii drepte. Diagnostic – surditate unilaterală

ventral nucleus of the lateral lemniscus: a major source of inhibition to the inferior colliculus, Hearing Research 168(1-2), 90-7.

2. BESALTI O., SIRIN Y.S., PEKCAN Z., 2008, The effect of chronic otitis externamedia on brainstem auditory evoked potentials in dogs, Acta Vet Brno, 77:615-624; doi: 10.2754/avb200877040615 3. Caird D.M., Klinke R., 1987 – The effect of inferior colliculus lesions on auditory evoked potentials Electroencephalography and Clinical Neurophysiology/Evoked Potentials Section, 68(3), 237-240.

4. Cauzinille L., 1997,– La mesure des potentiels évoqués auditifs du tronc cérébral: une méthode objective pour tester l’audition.

Le Point Vétérinaire, 28, 1065-1068.

5. PONCELET L., 2004, Electrophysiology. In PLATT S., OLBY N.J. BSAVA Manual of Canine and Feline Neurology 3rd ed., BSAVA, Gloucester, p. 64-66 6. SIMS MH, 1988, Electrodiagnostic evaluation of auditory function., Vet. Clinics of North Am: Small Anim Pract 18(4): 913-944 7. Wilson, J.W., Mills P.C., 2005 - Brainstem auditory-evoked response in dogs, American Journal of Veterinary Research, 66(12), 2177-2187.

Dr. Mihai Musteaţă, Prof. dr. Gheorghe Solcan Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi

25

NEUROLOGIE

Epilepsia canină Epilepsia face parte din grupul neuropatiilor funcţionale, alături de afecţiuni precum: coreea, mioclonia, parapsihozele, boala fricii și altele. Se consideră că neuropatiile funcţionale includ tulburări nervoase lipsite de un substrat lezional nervos care să fie direct corelat cu manifestarea clinică foarte evidentă. Predominanţa manifestărilor senzitivomotorii este denumită nevroză sau paranevroză, iar când primează tulburările funcţiei de asociaţie se folosește drept terminologie psihoza sau parapsihoza.

D

upă etimologia cuvântului epilepsie, de origine latină, acesta semnifică „surpriză”. Epilepsia se definește ca o perturbare a activităţii electrice excesive sau hipersincrone, bruscă, tranzitorie, dar recidivantă a neuronilor cerebrali. Crizele epileptiforme se consideră că sunt rezultatul „descărcării“ rapide a neuronilor.

Epilepsia poate fi adevărată (idiopatică sau esenţială), genetică și simptomatică sau secundară. Termenul de idiopatic se folosește pentru a descrie epilepsia în care nu s-a diagnosticat nici o leziune clinică sau morfologică. Frecvenţa cea mai mare este descrisă la câine, fiind posibilă și la alte specii.

Epilepsia ereditară este descrisă cu predilecţie la rasele: Setter irlandez, Beagle, Cocker spaniol, Labrador retriever, Schnauzer pitic, Husky siberian, Ciobănesc german, Fox terrier.

Cu privire la sexul animalului, se cunoaște faptul că incidenţa este mai mare în rândul masculilor, atacul epileptic fiind favorizat de vârsta cuprinsă între 9 luni și 36 de luni, dar posibil și la vârsta de 6 luni, până la 10 ani. La femelele în cazul cărora estrul se corelează cu atacul epileptic generalizat, tratamentul constă în ovariohisterectomie.

Etiopatogeneza Există două ipoteze care pot sta la baza explicaţiei modului în care se declanșează marele atac epileptic: l Tulburarea pompei sodice presupune pătrunderea ionului de sodiu în ne-

26 Veterinarul

n

mai 2011

uron și favorizează depolarizarea consecutivă și permanentă a membranei celulare. În acest mod se instalează hiperexcitabilitatea neuronului. Odată modificată permeabilitatea membranei neuronale pentru electroliţi apar și variaţii ale concentraţiei intra- și perineuronale ale potasiului, clorului și calciului ce pot conduce ca și în cazul sodiului la afectarea excitabilităţii neuronale. Când un astfel de neuron determină o hiperreactivitate sincronă a unui număr suficient de neuroni normali se formează un focar epileptogen. Stimularea permanentă a neuronilor învecinaţi conduc la mărirea focarului epileptic sau pot genera focare epileptice multiple. l Tulburarea mecanismului sinaptic apărut ca urmare a unui dezechilibru dintre neurotransmiţători excitanţi (creșterea concentraţiei mediatorilor chimici, de tipul acetilcolinei, la nivelul sinapselor) și inhibitori (acidul gamaaminobutiric).

Crizele epileptiforme pot fi declanșate de excitanţi puternici cum ar fi: frica, stările emotive, lumina, zgomotele, însă pot fi produse deopotrivă și de afecţiuni craniene de origine exogenă (intoxicaţii cu organofosforice, organoclorurate, tutun, plumb, consum de antigel – etilen glicol, ciocolată – teobromină,) și endogene (afecţiuni metabolice – hipoglicemie, insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, hiperestrogenemie, autointoxicaţii renale, hepatice, intestinale, encefalite). Şi afecţiunile intracraniene reprezentate de

www.veterinarul.ro

perturbările structurale și funcţionale pot genera crizele epileptiforme, la fel cum pe cale reflexă, de la nivelul pielii sau al mucoaselor: otitele, sinuzitele, parazitismul masiv, paradontozele, infecţiile de focar pot genera micul atac epileptic (crizele epileptiforme).

Tabloul clinic Convulsiile epileptiforme pot fi focale (parţiale) când activitatea neuronală este anormală într-o anumită regiune a emisferei cerebrale sau pot fi generalizate când activitatea neuronală este anormală în ambele emisfere cerebrale. Manifestările clinice ale epilepsiei se concretizează în „Petit mal“ (micul rău epileptic), „Grand mal“ (marele rău epileptic), „Epilepsia Jacksoniană“ (de focar) și Status epilepticus.

Crizele micului atac epileptic includ pierderea cunoștinţei de scurtă durată (13 minute), fără apariţia stărilor convulsivante și nici ale tulburărilor neuro vegetative (incontinenţă de urină și de fecale). Când animalul nu își pierde cunoștinţa se vorbește despre epilepsia Jacksoniană: crizele încep cu tremurături localizate pe anumite regiuni (zona capului, zona unui membru), în funcţie de centrul cortical afectat și se pot generaliza.

Simptomele unui atac epileptic generalizat (marele atac epileptic) diferă în

funcţie de tipul crizei pe care animalul o experimentează. De cele mai multe ori, crizele epileptice generalizate cunosc trei faze: l Prodromală sau faza de aură cu durată de la câteva secunde până la câteva minute, ce se caracterizează prin schimbarea evidentă a comportamentului câinelui (neliniște, delir, isterie, anxietate, masticaţie în gol, salivaţie, vânarea cozii);

Diagnosticul

l Ictală sau de atac epileptic propriuzis, manifestându-se prin pierderea cunoștinţei, căderea în decubit lateral cu opistotonus, contracţii tonico-clonice, pedalare, incontinenţă de urină și de fecale. Simptomele postictale au durată de la câteva ore la câteva zile și sunt anomalii clinice pasagere ale funcţiei cerebrale;

Stabilirea diagnosticului de epilepsie este vitală pentru instituirea ulterioară a unei terapii în vederea combaterii crizelor epileptiforme.

Diagnosticul simptomatic se stabilește pe baza anamnezei (obţinerea datelor privitoare la rasa, vârsta și sexul animalului, momentul primei manifestări, frecvenţa și durata atacurilor, regimul alimentar, eventuala expunere la anumite toxice, vaccinarea animalului, tulburările comportamentale, locomotorii, ale apetitului, ale somnului, ale greutăţii corporale), examenului neurologic (fizic și funcţional), analizelor sanguine (BUN, ALT, ALP, GLU, Ca), urinare, computer tomografiei, rezonanţei magnetice.

Diagnosticul diferenţial se va face între marele atac epileptic și micul atac epileptic.

Tratamentul

l Stertoroasă manifestată cu respiraţie bucală, zgomotoasă, reducerea în intensitate a contracţiilor tonice, posibil și emisiile involuntare de urină și fecale, animalul revenind treptat la starea de veghe, însă după criză este epuizat.

Status epilepticus (crize mai lungi de 5 minute) este forma cea mai gravă și se concretizează prin crize care se succed la intervale scurte de timp. În status epilepticus pot exista 5-10-20 de crize succesive, iar pentru a scoate animalul din această stare este necesară o intervenţie terapeutică.

Tratamentul medicamentos al epilepsiei idiopatice la câine este dificil de realizat din cauza greutăţii cu care se stabilește doza, respectiv a concentraţiei serice eficiente a anticonvulsivantelor, precum și datorită efectelor secundare nedorite atât imediate, cât și de durată. Tratamentul medicamentos este recomandat câinilor care au manifestat unul sau mai multe atacuri epileptice într-o singură lună. Trebuit știut faptul că medicaţia administrată pentru accesele epileptice nu au scopul de a vindeca epilepsia, ci de a o controla.

Dintre medicamentele utilizate în combaterea crizelor epileptice, cu cele mai bune rezultate, sunt fenobarbitalul (5-20 mg/kg greutate corporală) și Primidon (15-70 mg/kg greutate corporală) care suferă o oxidare hepatică, rezultând fenobarbital și acid fenil metil malonic.

Aproximativ 250 mg de Primidon sunt echivalente cu 60 mg de fenobarbital.

Despre primidon se cunoaște faptul că este hepatotoxic, iar administrarea lui pe termen lung și în concentraţie mare con-

duce la creșterea enzimelor hepatice și la tulburări de comportament.

Fenobarbitalul este medicamentul cel mai des utilizat în terapia epilepsiei. Câinii manifestă rapid toleranţă la efectele sedative și hipnotice ale fenobarbitalului, însă la doze crescute toleranţa la fenobarbital este pierdută și se instalează starea de depresie. Ulterior tratamentului cu fenobarbital, câinii vor manifesta apetit crescut, iar referitor la funcţia hepatică aceasta trebuie protejată cu protectoare hepatice pentru a nu se ajunge în faza de insuficienţă. La încetarea tratamentului cu fenobarbital pot apărea semne ale dependenţei fizice (tremor, convulsii, mișcări necontrolate) și datorită acestor efecte dozele de fenobarbital trebuie reduse treptat înaintea perioadei în care se dorește a nu se mai administra medicamentul.

Dacă atacurile sunt rare (o singură dată pe lună sau mai des), fenobarbitalul se va administra pe cale orală în doză de 2-4 mg/kg greutate corporală, la interval de 12 ore.

Diazepamul (Valium) este utilizat în combaterea stării de status epilepticus, în timp ce bromura de potasiu este folosită în terapia epilepsiei la câinii cu afecţiuni hepatice. Bromura de potasiu poate fi folosită ca terapie primară de întreţinere pentru accesele epileptice, dar cu toate acestea este mai des folosit în combinaţie cu fenobarbitalul. Diazepamul se recomandă a fi administrat imediat după criză (0.5-1 mg/kg greutate corporală) în supozitor sau injectabil (administrat în perfuzie nu trebuie să depășească 20 mg/animal), el nefiind indicat pentru terapia de menţinere la câine, deoarece efectul are o durată scurtă.

Concentraţia serică a fenobarbitalului conduce la efecte terapeutice și toxice și nu cantitatea de medicament administrată oral. De aceea, se impune monitorizarea nivelurilor serice tocmai pentru a se evalua dacă au fost atinse nivelurile terapeutice sanguine, fără a induce efecte toxice. Concentraţia terapeutică a fenobarbitalului la câine trebuie să se încadreze între 15 - 45 mg/l (65 – 194 μmol/l), iar aceste analize se pot efectua la 15 zile după începerea tratamentului.

Dr. Daniela Enache Clinica Vetzone

27

ONCOLOGIE Am început să prezentăm în materialele anterioare panoplia bogată a modificărilor pe care boala canceroasă, chiar locală, le induce la nivelul întregului organism. Am prezentat asocierea care a fost constatată între aceste modificări sistemice, numite sindroame paraneoplazice și diverse tipuri de cancer.

U

nul dintre cele mai frecvente efecte al cancerului la nivelul întregului organism este cahexia, exprimată în esenţă prin stare de malnutriţie și scădere accentuată a masei corporale. Masa corporală scade prin diminuarea până la dispariţie a ţesutului gras, deshidratare cu pierderea elasticităţii ţesutului conjunctiv și prin atrofie musculară.

Cahexia în cancer nu este întotdeauna sau de la început însoţită de anorexie (reducerea până la dispariţie a apetitului). În medicina umană, statistica indică o incidenţă a cahexiei de 40-90 % între pacienţii cu cancer spitalizaţi. În general, 20 % dintre decesele oamenilor bolnavi de cancer sunt atribuite cahexiei. Între câinii și pisicile bolnave de cancer însă, cahexia se estimează că intervine într-un sfert dintre cazuri.

Cahexia neoplazică se explică prin modificări metabolice care generează un bilanţ negativ energetic și proteic. Fără a fi fost identificate mecanismele de detaliu, se pare că în boala canceroasă sunt semnificativ perturbate atât ciclurile metabolice ale acizilor grași, carbohidraţilor și proteinelor cât și modul în care sunt produse, puse în circulaţie și recepţionate citochinele proinflamatorii: IL-6, IL-1, TNF α și IFN α.

Cahexia neoplazică este totdeauna însoţită de reducerea capacităţii de efort, apatie – până la letargie, depresie neurologică. La un timp după debut, cahexia induce imunosupresie, alterarea ireversibilă a funcţiei digestive și capacitate diminuată de vindecare a plăgilor sau a oricăror altor leziuni. Ceea ce se numește calitatea vieţii se depreciază rapid odată cu instalarea și progresul cahexiei. În boala neoplazică, tratamentul poate deseori să inducă el însuși o balanţă energetică negativă. Traumatismul anestezic și chirurgical, chimioterapia, radioterapia, toate au un impact negativ asupra apetitului, ratei de absorbţie și a celei de utilizare a nutrienţilor. Din acest motiv, cahexia neoplazică este dificil de separat de cea iatrogenă și reduce capacitatea organismului de a suporta terapia antitumorală.

28 Veterinarul

n

mai 2011

Sindroame paraneoplazice: cahexia în cancer Funcţia prognostică a cahexiei este consacrată în oncologia umană. Şi în oncologia veterinară, cahexia este un indicator de malignitate (inclusiv al malignităţii oculte) și un factor de prognostic negativ privind atât răspunsul la tratament cât și durata de supravieţuire. Scăderea rapidă în greutate, mai ales după vârsta adultă târzie, aduce mereu în discuţie posibilitaea unei boli tumorale și de aici, necesitatea unor investigaţii clarificatoare. În cele mai multe cazuri, cahexia neoplazică nu poate fi corectată prin stimulente de apetit, suplimente nutritive sau modulatoare de digestie. În relaţie cu faza terminală a bolii se instalează disgeusia (alterarea gustului), greaţa, voma sau vomituriţia, anorexia.

Principalele căi de corectare a cahexiei neoplazice sunt: Ajustarea dietei prin echilibrarea a două principii: l Orice hrană este mai bună decât nimic (dacă nu există contraindicaţii explicite din funcţii fiziologice decompensate); l Hrana trebuie să aibă nu numai palabilitate foarte bună dar și nivel ridicat de proteine ușor digerabile și un conţinut energetic mărit (40 -50% dintre calorii sub formă de grăsimi, între care recomandate sunt cele bogate în acizi grași Ω3), nivel scăzut de carbohidraţi simpli l Hrănire forţată enterală, prin sondă nazo-gastrică sau esofago-gastrică l Administrare de glucocorticoizi, cu asumarea efectelor adverse pe care aceștia le au

www.veterinarul.ro

l Administrare de steroizi anabolizanţi, cu monitorizarea retenţiei de sodiu și apă l Administrare de antiemetice (ondansetron, metoclopramid, maropitant) l Administrare de antihistaminice (peritol) sau diazepam în doze minime pentru rezolvarea punctuală a unor episoade acute de anorexie.

Tratamentul intensiv al cahexiei, mai ales prin hrănire pe sondă, ridică deseori, în practică, problema momentului în care poate fi luată decizia eutanasiei active sau pasive (prin întreruperea susţinerii funcţiilor vitale) pentru pacienţii cu cancer în fază terminală. Chestiunile etice și problemele de comunicare cu însoţitorii animalelor cu cancer vor fi abordate întrun material viitor.

Bibliografie: 1. Decision making in small animal oncology, David J. Argyle, Malcom J. Brearley, Michelle M. Turek, Wiley-Blackwell, 2008 2. Withrow and Macewen’s Small Animal Clinical Oncology, Saunders 2007 Liviu Gaiţă www.ortovet.ro

PATOLOGIA PăsărILOr Fig. 1 Hemoragii subcutane generalizate (BIA, anemie infecţioasă, gripă, intoxicaţii, asfixie)

Anatomia patologică a păsărilor - partea a II-a Bursita sternală Este o leziune cutanată, la nivelul sternului şi apare la păsările întreţinute în baterii. Se manifestă prin apariţia unei inflamaţii mai mari sau mai mici, direct proporţionale cu talia păsării, cu greutatea şi vârsta lor.

Când este mai veche, bursita sternală se poate complica cu infecţii, necroză, uneori luând aspect granulomatos (în aspergiloză la curcă).

pect sangvinolent şi chiar hemoragic.

Este vizibilă în formele acute şi supraacute de pseudopestă, gripă şi anemie infecţioasă.

Edemul zonei cervico-cefalice apare în urma vaccinărilor cu vaccinuri inactivate uleioase când acele nu au fost dezinfectate. Mai apare în infecţiile cu

Edemul ţesutului conjunctiv subcutan Edemul feţei inclusiv al sinusurilor apare în boala cronică respiratorie (infecţiile cu micoplasme şi/sau E.coli), în corizele afrigore, ca şi în cele infecţioase (produse de Haemophillus). Ele mai pot însoţi avitaminoza A. Secreţia oculară şi nazală, împreună cu edemul şi congestia feţei pot să ia as-

30 Veterinarul

n

mai 2011

www.veterinarul.ro

Fig. 2 Hemoragii subcutane şi periostale (rujet-fazan)

Cl.Novy la broileri sau cu streptococi la raţe.

Edemul generalizat este prezent în intoxicaţii cu sare, în avitaminoza E şi hiposelenoze, în diatezele exsudative la pui şi la boboci.

Sindrom congestivo-hemoragic generalizat însoţeşte stările toxice, bursita

PATOLOGIA PăsăRILOR infecţioasă aviară, anemia infecţioasă aviară şi infecţiile gripale supraacute.

Aspectul exterior al ochiului Conjunctivitele

Inflamaţiile conjunctivei pot fi seroase, când sunt produse de condiţii afrigore sau de atmosfera viciată din adăposturi (aminiac, formol, gaze de eşapament etc.).

Conjunctivitele catarale, care prin cronicizare se transformă în fibrinoase.

Ele însoţesc sindroamele respiratorii, infecţiile cu Microplasme, Haemophillus şi E.coli, Pasteurele, în bronşita infecţioasă, difterovariola şi laringotraheita infecţioasă. La porumbei poate fi una din modificările din aspergiloză şi din trichomonoză.

Depigmentarea irisului

Este o leziune care însoţeşte carenţele în vitamina A. Poate fi întâlnită atât la puii mici cât şi la găinile ouătoare. Când depigmentarea este uni sau bilaterală, iar irisul este deformat (oval sau colţuros) se suspicionează boala Marek.

Fig.4 Artrită hemoragică

Fig.5 Artrită seroasă

Gangrena vârfului limbii

Apare în micotoxicoze şi în carenţele vitaminice. Este foarte frecventă la păsările de colivie, iar în anii sau în zonele cu multă poluare micotică a materiilor prime furajere, este foarte des observată la păsările de fermă. Se asociază cu alte semne cum sunt: oprire în creştere, lipsa sporului, etc.

sul bursitei infecţioase şi/sau al anemiei infecţioase. La efectivele mari, diagnosticul diferenţial se face cu intoxicaţiile (sulfamide, micotoxine, unele raticide), cu avitaminoza K şi formele supraacute de pseudopestă şi holeră. Când este prezentă în cazuri izolate, leziunea hemoragică subcutană poate fi datorată unor traumatisme.

Leziunile hemoragice subcutane

Leziunile articulaţiilor

Leziunile hemoragice subcutane din zona gambelor şi a articulaţiilor tibio-femurale sunt caracteristice sindroamelor hemoragice. Este frecvent în ultima vreme şi este datorat infecţiilor cu viru-

Articulaţiile se examinează la examenul clinic al păsărilor şi/sau la inspecţia generală a cadavrului. Se observă deformările, aspectul sinoviei şi al capetelor articulare.

Artrite traumatice

La păsările crescute în baterii sau la păsările de agrement ţinute în colivii incomode, pot să apară artrite traumatice, care pot îmbrăca toate formele de evoluţie. Cea mai cunoscută este pododermatita necrotico-purulentă care este complicată cu artrita tibio-tarsienă.

Artrite seroase

Fig.3 Hemoragii subcutane bărbiţe (anemie infecţioasă)

32 Veterinarul

n

mai 2011

Sunt diagnosticate în urma inspectării şi palpării articulaţiilor. Ele sunt diagnosticate mai mult la păsările în viaţă, fiind din punct de vedere evolutiv, prima formă de manifestare a artritelor. Sunt prezente

www.veterinarul.ro

în sinovita infecţioasă, în artritele virale şi foarte des, în infecţiile salmonelice şi tuberculoza incipientă la porumbei.

Artrite serohemoragice

Articulaţiile sunt mărite în volum şi la secţionare eliberează un lichid serosanguinolent. Apar în urma infecţiilor stafilococice. Este necesar un examen bacteriologic pentru izolarea agentului cauzal.

Artrite purulente

Infecţiile articulaţiilor produc mărirea în volum, şi indurarea sinoviei. Pe secţiune se scurge un lichid vâscos, albcenuşiu. Ele pot fi produse de infecţiile salmonelice, streptococice, colibacilare, de holera aviară cronică, rujet (la curci şi la fazani) şi micoplasmoză.

Artrite proliferative

Cele mai răspândite artrite proliferative sunt cele întâlnite în TBC şi în gută. În ambele cazuri articulaţiile sunt deformate, mărite, şi pe secţiune în camera articulară este prezent un conţinut dens de culoare galbenă.

Conf. Eugenia Avram Consultant ştiinţific INTERVET România

FIZIOPATOLOGIE

Sindromul răspunsului inflamator sistemic prin prisma endotoxemiei la cabalinele adulte Partea I- introducere, scurtă fiziopatologie și diagostic clinic și paraclinic Poate una dintre cele mai frecvente și serioase probleme a clinicianului de ecvine din prezent este managementul infecţiei și al răspunsului sistemic pe care aceasta îl induce.

Sindromul răspunsului inflamator sistemic (SRIS) se traduce printr-o reacţie inflamatorie masivă indusă de hipercitokinemie (fie din cauza unei endotoxemii de obicei, dar și din alte cauze) în care mecanismele de apărare ale gazdei se activează și duc la daune colaterale, care progresează cu timpul spre sindromul disfuncţiei organice multiple (MODS) iar mai apoi către sindromul de șoc. Se poate afirma că deși orice stare de endotoxemie netratată va duce inevitabil către SRIS, nu orice stare de SRIS este cauzată de endotoxemie, astfel că cei doi termeni nu se confundă. În figura 1 se poate observa relaţia dintre sepsis, SRIS și infecţie. Se mai poate observa că bacteriemia poate să determine sau nu sepsis. În medicina umană există o tendinţă de a clasifica SRIS, sepsis și alte manifestări clinice legate de sepsis, tendinţă urmată recent de medicina animalelor de companie și de abia foarte recent de medicina ecvină, în care părerile rămân încă împărţite, un congres pentru clarificarea termenilor așa cum a avut loc în celelalte două situaţii enumerate mai sus lăsându-se încă așteptat.

Totuși, pentru o mai bună înţelegere a fenomenului SRIS trebuie realizat faptul că termenul de SRIS s-a dezvoltat în ideea de a sugera un răspuns clinic provocat de o insultă nespecifică și include două sau mai multe variabile (vezi tabelul 1). Sepsis-ul se definește ca SRIS combinat cu o infecţie dovedită, iar urmarea SRIS este sindromul disfuncţiei organice multiple (MODS), definit ca imposibilitatea de a menţine homeostazia organismului fără a se interveni medical. Este important să se

Fig. 1. Interrelaţia între sepsis, SRIS și infecţie (clasificarea ACCP și SCCM).

SRIS

Trebuie îndeplinite minim două criterii: temperatura rectală peste 38,5C sau sub 36C, rata cardiacă peste 60 bpm, rata respiratorie peste 30 resp/min, leucocitoză sau leucopenie, sau peste 10% celule imature

Sepsis

SRIS combinat cu o infecţie dovedită

Sepsis sever

SRIS combinat cu o infecţie dovedită și disfuncţie hemodinamică (hipoperfuzie, hipotensiune)

MODS

Homeostazia nu se mai poate menţine în mod fiziologic.

Tabelul 1. Criterii pentru clasificarea SRIS, sepsis și MODS (adaptare din medicina umană luându-se în considerare parametrii fiziologici la cal)

înţeleagă faptul că existenţa bacteriemiei nu duce neapărat la SRIS sau sepsis.

Fiziopatologie SRIS are, indiferent de etiologie, aceleași proprietăţi fiziopatologice, cu dife-

renţe minore în ceea ce privește declanșarea diverselor cascade. Acest sindrom este practic un mecanism de autoapărare fiziologic până la un anumit punct. Pe lângă mecanismele normale ale inflamaţiei care sunt practic exacerbate în cadrul acestui sindrom, mai există și teoria

33

FIZIOPATOLOGIE „multi-hit“. Această teorie susţine că injuria primară care iniţiază cascada SRIS este urmată de multiple evenimente injurioase, care induc un răspuns exagerat și duc la manifestarea bolii. Şi vagul eferent pare a fi implicat în procesele antiinflamatorii din sepsis și șoc.

Activarea cascadei inflamatorii se face prin intermediul traumei, inflamaţiei sau a infecţiei. Cercetări extensive din medicina umană susţin că există trei stadii ale SRIS, descrise mai jos pe scurt. În stadiul 1 se produc citokine locale pentru a provoca răspunsul inflamator. În stadiul 2 se eliberează cantităţi mici de citokine în circulaţie, pentru a îmbunătăţi răspunsul local. Astfel, se stimulează factorii de creștere precum și recrutarea macrofagelor și a plachetelor.

Răspunsul acesta de fază acută este de obicei controlabil pentru a menţine homeostazia. În Stadiul 3, care apare în urma nereușirii menţinerii homeostaziei, apare o reacţie sistemică importantă. Citokinele nu mai protejează, ci distrug, activânduse numeroase cascade umorale dar și sistemul endotelial reticular, cu pierderea integrităţii circulatorii. Stadiul 3 este practic sinonim cu SRIS. Odată cu pierderea homeostaziei, apare o masivă reacţie sistemică. Totuși, SRIS nu este doar o acumulare de citokine și cascade proinflamatorii scăpate de sub control, ci poate fi caracterizat mai degrabă ca un dezechilibru între cascadele pro și antiinflamatorii

Diagnostic clinic și paraclinic SRIS este un sindrom cu etiologie posibilă multiplă, de la infecţioasă la traumatică. Totuși, nu este de tăgăduit faptul că la cal, SRIS are de obicei ca și cauză endotoxemia apărută ca urmare a bolilor gastro intestinale strangulante, astfel că mai jos, după simptomele generale ale SRIS, se vor detalia simptomele specifice ale endotoxemiei care se pot suprapune peste tabloul SRIS, complicându-l. Simptomele cu ajutorul cărora se stabilește diagnosticul de SRIS sunt împrumutate din medicina umană, dar trebuiesc luate în considerare parametrii adecvaţi cailor.

Este clar că aceste valorile din tabelul 2 trebuie reinterpretate prin prisma speciei ecvine, dar încă nu există studii aprofundate în acest domeniu la cai.

Desigur că în stabilirea unui diagnostic și evaluarea daunelor produse, trebuiesc luate în discuţie pe lângă SRIS și sindroamele discutate mai sus, astfel că

34 Veterinarul

n

mai 2011

PARAMETRU

CABALINE DOMESTICE

OM

Temperatura rectală

37,5-38,2C

37C (36,1C-37,8C)

Rata cardiacă (bpm)

28-40 bpm

60-80 bpm

Rata respiraţiei (resp/min)

8-16 resp/min

12-20 resp/min

Număr leucocite

5,500- 12,500 /mm cub, 0-2% celule imature

5,000-10,000/mm cub, 0-8% celule imature

Mucoase normale

Roz palid

În funcţie de origine, roz închis-roșu palid

Tabel 2 Valorile normale la cabaline, versus om

practicianul trebuie să fie conștient de existenţa răspunsului la SRIS, CARS (sindromul răspunsului anti-inflamator compensator), și a sindroamelor rezultante (MARS- răspunsul antagonist mixt și MODS- disfuncţia organică multiplă).

Din interacţiunea acestor sindroame rezultă daunele principale, sub forma acronimului CHAOS (haos), care explică și simptomele apărute: C = Compromis Cardiovascular (șoc—dominaţie SRIS).

H = Homeostazie (SIRS/CARS echilibrate).

A = Apoptoză (domină SIRS).

O = Disfuncţia Organică (MODS – SIRS domină).

S = Supresia sistemului imun (CARS domină).

Este mai ușoară diagnosticarea SRIS atunci când se suprapun simptomele endotoxemiei și a bolii primare ce o induce, responsabilă pentru eliberarea de endotoxine.

Ischemia sau edemul indus de obstrucţiile strangulante, infarctele tromboembolice, sau colita severă permit endotoxinelor luminale să fie absorbite la o rată care depășește capacitatea de clearance a celulelor Kupffer, răspunzătoare de acest proces.

La administrarea de endotoxină i.v., simptomele produse sunt: febră, durere abdominală, depresie, anorexie, mucoase hiperemice, TRC prelungit, sunete gastrointestinale diminuate, tahicardie, tahipnee, hiperhidroză, fecale ușor diareice și deshidratare. Poate cel mai sigur semn al endotoxemiei este inelul toxic de la nivelul mucoasei bucale - o linie cianotică la periferia gingivală de la nivelul incisivilor care este mai aparentă la caii adulţi decât la mânji. În cazul endotoxemiei prelungite sau severe, predomină simptomele de colaps cardiovascular și MODS. Pacienţii respectivi prezintă o stare de stupoare, extremităţi reci, transpiraţii profuze, mucoase aparente purpurii, timpul de reumplere jugulară după

www.veterinarul.ro

stază prelungit, oligurie/anurie, distensie abdominală (datorată ileusului) și pot apărea și simptome de CID. Aceste simptome se asociază de obicei cu un prognostic rezervat sau grav.

Leucopenia caracterizată prin neutropenie și prezenţa corpusculilor Doehle și a vacuolizării- semne clare ale intoxicaţiei sunt modificările hematologice clasice observate în cadrul unei endotoxemii sau septicemii acute. Alte modificări patologice ale tabloului sanguin care acompaniază endotoxemia sunt hemoconcentraţia, azotemia, acidoza metabolică, hipoglicemia (în special la neonaţi), lacuna anionică crescută, hipocalcemia și hipoxemia. Trombocitopenia, prelungirea apTT și PT, precum și creșterea concentraţiei produșilor de degradare a fibrinei sunt semnele negreșite ale CID. Diagnosticul SRIS nu este o misiune ușoară pentru clinician. Prezenţa tahicardiei sau bradicardiei, a tahi sau bradipneei, a hipo sau hipertermiei, leucocitozei/leucopeniei și starea generala a animalului sunt semne vagi, insuficiente pentru a diagnostica acest sindrom. Certitudine totală nu există decât odată cu rezultatele de laborator, dar deoarece pentru diagnosticarea paraclinică a SRIS nu există încă kituri, practicianul trebuie să se bazeze pe simţul clinic. Tocmai de aceea, un algoritm asemănător cu cele din medicina umană sau cea a animalelor de companie ar fi binevenit.

Continuarea online, pe www.veterinarul.ro

Alexandra Păvăloiu, DVM, MVSc & PhD Student FMV Cluj Specializare: Semiologie și medicină internă

GINECOLOGIE Deși de multe ori trecută cu vederea la examinarea clinică de rutină, zona perineală la iapă poate fi sediul unor modificări topografice care, deși discrete, pot cauza subfertilitate sau infertilitate.

Plastia zonei perineale la iapă

T

raumatismele care implică zona perineală induc alterarea zonelor de protecţie asigurate de mușchiul constrictor vulvar, sfincterul vestibular și cervix. Imperfecţiunile induse la aceste niveluri produc contaminarea bacteriană a tractului genital anterior. Iniţial are loc aspirarea de aer la nivel vaginal (pneumovagin), care va facilita stagnarea urinei la nivel vaginal (urovagin) sau chiar uterin. Prin efectul toxic și iritativ, asupra mucoasei vaginale, cervicale sau chiar uterine, urina va induce subfertilitate sau infertilitate.

Modificările topografice ale zonei perineale au fost descrise iniţial de Caslick în anul 1937, care a arătat faptul că acestea pot cauza pneumovagin, cervicită, endometrită la iapă. De asemenea a fost stabilită conformaţia optimă și modificările posibile de conformaţie a zonei perineale, ca și patogeneza indusă și unele metode de remediere.

Conformaţia normală a zonei perineale la iapă implică o închidere ermetică realizată de către buzele vulvei, care formează prima barieră între mediul extern și uter. Comisura superioară a vulvei se situează la cel mult 4 cm. deasupra simfizei ischiatice (fig 1), cu alte cuvinte, mai mult de 2/3 din fanta vulvară trebuie să fie situate sub simfiza ischiatică.

Orientarea vulvei trebuie să fie verticală sau cu o înclinaţie cranio-caudală de sub 10 grade. Pascoe R.R. (1979) a clasificat iepele din acest punct de vedere, utilizând ca metodă obiectivă de calcul indicele Caslick (produsul distanţei simfiză-comisura superioară și unghiul înclinaţiei), în trei categorii: Tipul 1. Normal. Mai puţin de 2-3 cm între comisura superioară și simfiza pubiană, poziţia vulvei verticală. Aceste iepe rar necesită intervenţia chirurgicală chiar la vârsta înaintată.

Tipul 2. Între comisura superioară și simfiza pubiană poate fi o distanţă de 67 cm cu indicele Caslick peste 50. La aceste iepe, distanţa va crește cu timpul, odată cu înclinaţia vulvei rezultând un indice Caslick de peste 150.

Tipul 3. Între comisura superioară și simfiza pubiană, sunt 5-9 cm. Aceste

Fig. 1. Conformaţia zonei perineale la iapă

Fig 2 a,b,c. Conformaţia normală a zonei perineale (a); Conformaţia defectuoasă a zonei perineale la iapă (b,c) (original)

iepe necesită operaţia Caslick precoce.

Cu timpul, orientarea vulvei devine din oblică în orizontală, uneori comisura vulvei fiind în întregime deasupra simfizei ischiatică. Aceste iepe au serioase probleme de fertilitate, de multe ori plastia zonei rămâne ineficientă.

Cauzele proastei conformaţii pot fi congenitale sau dobândite. Crupa plată, coada sus prinsă, buzele vulvei subdezvoltate, anusul deplasat anterior dar și starea proastă de întreţinere, furajarea cu grosiere în exces contribuie la agravarea conformaţiei perineului.

Starea de întreţinere necorespunzătoare intensifică/agravează afecţiunea, chiar la iepele cu conformaţie normală.

Dintre cauzele dobândite se pot aminti:

traumatismele care însoţesc fătările laborioase, traumatismele externe ale labiilor vulvare, la iepele supraponderale, splanchnoptoza (deplasarea anterioară a uterului datorată atrofiei endometriale, atoniei miometriale) la animalele bătrâne multipare duce la deplasarea abdominală a uterului și modificarea regiunii perineale, modificarea poziţiei și dimensiunii clitorisului, edemul clitorisului estrogenodependent, supradezvoltarea lui în urma terapiei cu estrogeni sau cu steroizi anabolizanţi.

Patogeneza este dată de consecinţele lezionării primei bariere de protecţie a tractului genital asigurată de buzele vulvei, care asigură ermetizarea accesului în vestibulul vaginal. Nemaifiind etanș, va-

35

GINECOLOGIE ginul aspiră aer din mediul exterior și fecale (pneumovagin). Datorită stării de plenitudine a vaginului, se modifică poziţia meatului urinar, care va fi tras spre anterior, favorizând stagnarea urinei la nivel vaginal anterior (urovagin).

Pneumo/uro vaginul duce la instalarea vaginitei, cervicitei, endometritei. Iritarea cronică cu aer, urină, materii fecale alterează microbismul local, pH-ul, scăzând în final viabilitatea spermatozoizilor, induce mortalitatea embrionară și prin urmare in/sub fertilitate.

Fig.3. Endometrită (original)

Fig. 4. Pneumovagin(original)

Diagnosticul se pune pe baza: l Anamnezei, care poate relata sta-

rea de in/sub fertilitate, zgomote aerice la trap sau obstacole. l Examenul clinic extern, unde se va evalua indicele Caslick (distanţa dintre simfiza ischiaticăXgradul înclinaţiei faţă de verticală. l Examenul clinic intern (vaginal și transrectal). La examenul vaginal manual sau cu speculum se constată prezenţa aerului sau urinii uneori împreună cu materii fecale la nivel vaginal iar la examenul ecografic se constată aer în exces la nivel vaginal, uneori endometrită consecutivă (fig 3, 4).

Fig. 5, 6, 7 Timpi operatori în vulvoplastia Caslick (original) Tratamentul. Remedierea pneumo-

vaginului se realizează prin plastie vaginală, operaţie denumită Caslick. Este o intervenţie simplă, care poate fi efectuată cu un minim de instrumentar si fără condiţii speciale, pe iapa în picioare. Este nevoie ca iapa sa fie plasată în standul de contenţie, pentru ca operatorul să fie ferit de posibilele lovituri. Anestezia prin infiltraţie locală pe marginea buzelor vulvei. (Fig.5). Se practică o incizie a marginii buzelor vulvei (8-10 mm.), care pornește de la nivelul simfizei ischiatice până la nivelul comisurii superioare.

Lamboul se îndepărtează iar marginile plăgii se suturează continuu sau în puncte separate, cu material sintetic resorbabil de 0 sau 00 (Fig. 5,6,7). Închiderea prea strâmtă a fantei vulvare va duce la imposibilitatea micţiunii cu urovagin consecutiv.

La parturiţie se poate efectua episiotomia (incizia perineului), urmată de refacerea suturilor la retragerea edemelor.

Episioplastia, numită și operaţia Caslick profundă, se realizează în cazul în care atât bariera vulvară cât și cea vestibulară sunt ineficiente.

Anestezia epidurală completată cu cea locală este de obicei suficientă, dar uneori este necesară sedarea generală

36 Veterinarul

n

mai 2011

Fig. 9, 10.

Efectuarea inciziilor și a suturii (după Angus.O. Mc Kinnon, Equine Reproduction)

Fig. 11,12 Incizia cu îndepărtarea lamboului mucoasei vaginale și sutura marginilor vulvei (original)

(detomidină). Intervenţia chirurgicală constă în îndepărtarea unui lambou al mucoasei, de formă triunghiulară, de la nivelul plafonului vaginal (fig.9, 10) Iapa poate fi folosită la reproducţie după 4-6 săptămâni iar la parturiţie poate fi necesară episiotomia.

www.veterinarul.ro

Conf. Dr. Iancu Adrian Morar Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca

COMPORTAMENT

Unele din cele mai răspândite și frecvente probleme, atât la noi în ţară cât și în restul lumii, sunt cele legate de „managementul“ armăsarilor. Așa cum văd eu situaţia, la noi în ţară dificultăţile au două surse: lipsa discernământului în folosirea armăsarilor la montă și incapacitatea handlerilor – fie ei proprietari, călăreţi, antrenori sau îngrijitori – de a găsi tonul potrivit pentru a păstra relaţia om-cal în parametrii doriţi.

D

acă așa cum am spus în articolele precedente, pentru iepe simpla înaintare în vârstă asigură avansarea ierarhică, pentru armăsarii maturi fizic, avansarea ierarhică spre poziţia de „armăsar reproducător“ devine doar o chestiune de îndemânare. Această îndemânare constă în metode de câștigare a „disputelor“, metode descoperite și dezvoltate în perioada copilăriei în jocurile cu alţi mânji sau în perioada convieţuirii din grupurile de tineret mascul și așa cum am menţionat anterior, variază de la adoptarea de posturi agresive până la folosirea propriuzisă a forţei – mușcături, lovituri etc.

Chiar dacă majoritatea covârșitoare a conflictelor între cai este rezolvată prin adoptarea de posturi agresive, rolul de protector al hergheliei aduce două modificări psihologice majore la armăsari spre deosebire de iepe. Prima și cea mai im-

ArmăsArul expansiv și „violent“ portantă este mărimea spaţiului personal - din punctul de vedere al unui armăsar reproducător, spaţiul personal incluzând întreaga herghelie. A doua modificare este marja de toleranţă a invadării spaţiului personal, mult mai mică.

Haideţi să analizăm un pic evantaiul de soluţii ale conflictelor. Cea mai drastică – aplicată prădătorilor și „concurenţilor“ insistenţi este, bineînţeles, violenţa fizică – lovituri, mușcături. Cea de-a doua, cea mai des utilizată în conflictele dintre doi armăsari, este adoptarea de poziţii ameninţătoare – își înfruntă adversarul într-o poziţie cât mai mândră, bate din picioarele din faţă, mișcă capul în aer, ridică coada, etalarea finalizându-se de obicei cu armăsarul mai impresionant alergându-l pe celălalt fără ca neapărat să-l ajungă. Ultima și cea mai simplă dintre toate este mutarea hergheliei – aplicată atât la observarea timpurie a apropierii unui prădător cât și la apropierea unui alt armăsar

cunoscut dar nedorit (un armăsar cu care au existat conflicte anterioare ce l-au stabilit ca inferior, dar care dă târcoale hergheliei în speranţa, fie a împerecherii cu o iapă dornică cât timp armăsarul dominant nu este atent sau este angajat în alte dispute, fie a separării de herghelie a unei iepe nedoritoare și violarea acesteia după epuizarea fizică).

Acum că am vazut ce se întâmplă în libertate, haideţi să vedem cum alterează convieţuirea cu oamenii direcţia dezvoltării instinctuale a armăsarilor. În primul rând, mânz fiind și lipsindu-i în majoritatea cazurilor compania altor mânji, va căuta să se joace și să se antrezeze cu membrii hergheliei lui adoptive, oamenii – și rezultă acel comportament foarte plăcut și aplaudat în care mânzul vine la noi, ne linge sau mușcă finuţ de mână (încercând să substituie bondingul pe care mânjii îl fac între ei), se împinge în noi, am văzut chiar și cazuri în care oa-

37

COMPORTAMENT menii îi lăsau să li se suie cu picioarele din faţă pe umeri. Totul este foarte drăguţ și frumos atât timp cât căluţul nu are decât câteva zeci de kilograme. Etapa a doua, calul are vreo doi ani, deja stă legat în grajd de ceva timp, întrucât linsul s-a transformat în ciupituri dureroase, când aleargă spre noi uită să se oprească și ne dărâmă, iar dacă își pune picioarele pe umerii nostrii, resimţim o săptămână dureri de spate. Toată această atitudine a calului ni se pare foarte deranjantă și nu ne putem explica cum de a devenit așa de bădăran din caluţul drăguţ cu care ne jucam. Nimic mai simplu, instinctul lui îi spune că jocurile evoluează și el se pregătește pentru ceva – în natură, încearcă să-și determine semenii să fugă de el, îi mușcă de picioare pentru a-i determina să îngenuncheze, iar aici nu reușește să antreneze pe nimeni în joaca lui. Mai trece un an, timp în care este scos din grajd foarte puţin și când este scos nechează și se agită un pic ca să-și consume energia, iar proprietarul se ferește de el când face lucrurile astea. Atunci, tânărul cal crede că jocurile s-au întors și el este cel care câștigă, dominându-și stăpânul.

Ca să fie treaba treabă, după ce a fost pus la căruţă cu eforturi supraomenești din partea proprietarului și, eventual cu ajutorul a jumătate de sat – care mai de care mai specialist, cineva îl vede în sat și plăcându-i de el îi spune proprietarului că ar vrea să-și monteze iapa cu el, că e tare frumos. Măgulit de propunere, proprietarul acceptă și soarta calului este pecetluită.

După încă o perioadă când lucrurile degenerează și mai rău – calul devine din ce în ce mai energic din cauza statului prelungit în boxă și din ce în ce mai frustrat, eventual începe să muște stăpânul care îi întoarce favorul cu dărnicie, bătându-l până la epuizare, apoi eventual aplică metode „verificate“, gen nu mai hrănește calul o perioadă decât cu coceni, ca să nu mai aibă atâta energie, iar când îl scoate în sfârșit din grajd, calul nechează și face un întreg spectacol când trece pe lângă un alt cal, fie el castrat, armăsar sau iapă – se aplică soluţia magică, soluţia finală – castrarea.

Am scris acestă mică poveste întrucât din observaţiile mele este una foarte frecventă în România de azi. Scopul ei este să exemplific convingerea mea că un armăsar nu poate fi ţinut de oricine și nici în orice loc. Lucrul cu armăsarii și creșterea acestora, cu atât mai mult, trebuie să ni-l asumăm în deplină cunoștiinţă de cauză și trebuie făcut respectând anumite reguli.

Atâta timp cât ne dorim un armăsar destul

38 Veterinarul

n

mai 2011

de mult încât să îl cumpărăm, atunci ar trebui să fim pregătiţi să depunem și efortul necesar pentru a-l păstra armăsar.

Printre cele mai importante reguli – grajdul în care stau trebuie să fie unul care găzduiește exclusiv masculi. Cunosc argumentul problemelor de spaţiu, atât la ţăranul român cât și în fermele cu pretenţii de pe lângă București, dar acest argument denotă doar lipsa de organizare (mai ales la fermele proaspăt construite) și nu justifică după părerea mea periclitarea eforturilor de menţinere a unei bune atitudini a calului. Armăsarul ţinut în același grajd cu iepele, chiar dacă nu sunt în boxa alăturată, va simţi oricum mirosul acestora când intră în călduri, va fi frustrat permanent, iar frustarea permanentă este echivalentă cu stresul permanent care, așa cum am mai zis, duce la comportament violent.

NU în ultimul rând, persoanele care lucrează cu armăsari trebuie să fie pregătite în acest sens. Repet, în rândul cailor nu există indivizi alfa, deci postul este vacant și ocupabil de către noi. Caii învaţă pe toată durata vieţii, deci chiar și cei mai înrăiţi armăsari sunt recuperabili. Fiecare interacţiune pe care o avem cu armăsarii este însă o parte din jocul de dominare, care nu se termină niciodată.

Dacă alegem să fim individ alfa pentru un armăsar, acesta este un job permanent. Ca să nu fiu greșit înţeles, dominarea este o chestiune de postură corporală și nu de restricţionare sau violenţă faţă de animal. Calmul este foarte necesar atât în felul cum ne purtăm noi cu el, cât și în modul cum se poartă calul cu noi, dar este treaba noastră să îi cerem acest lucru. Aud foarte des ideea că nu se lucrează din faţa armăsarilor. Greșit. În natură, așa cum am mai spus, când își măsoara puterile, armăsarii stau faţă în faţă. Evitarea acestei poziţii este echivalentul unei predări și această predare ne pune într-o poziţie de inferioritate faţă de armăsar. Calmul din partea armăsarului trebuie să fie prezent permanent – când i se curăţă boxa, când este hrănit, când este ţesălat, etc. În cazurile extreme, când armăsarul este deja nărăvit, rămâne valabilă premisa că dominant este cel care controlează mâncarea și atâta timp cât hrănim calul numai după ce se calmează, ne vom asigura poziţia dominantă. Bineînţeles că soluţiile în cazurile extreme ar trebui aplicate numai de către profesioniști, dar ce încerc eu să argumentez este că atât timp cât ţinem armăsarul într-un grajd și într-o atmosferă propice, situaţia nu ar trebui să degenereze. Un armăsar calm poate lucra lângă

www.veterinarul.ro

iepe, chiar și încălecat de “neavizaţi”.

Bineînţeles, o să spuneţi că există și excepţii, că sunt armăsari care stau în grajd lângă iepe fără să prezinte comportamente reprobabile. Asta ne aduce la ultimul argument. NU orice armăsar trebuie să se reproducă. Decizia că un armăsar prezintă calităţi care trebuiesc perpetuate se ia când acesta este destul de înaintat în vârstă ca să aibă rezultate în ramura lui de activitate și, foarte important, să se numere printre excepţiile enumerate mai sus. Caracterul este cel mai important criteriu în alegerea armăsarilor reproducători, criteriu care a fost ignorat foarte mulţi ani în reproducerea cailor la noi în ţară. Să nu mă înţelegeţi greșit, nu sunt pro castrare. Spre deosebire de canide, la cai nu există urmări negative asupra sănătăţii dacă nu se reproduc, deci grija pentru sănătatea lui nu poate fi un argument. În același timp, în practica personală am observat o degradare o atitudinii cailor castraţi vis-a-vis de lucru, lipsește un plus de dorinţă, se simte dispariţia unui „ceva“ în personalitatea calului. Acel „ceva“ este în general exact latura personalităţii lui care ne-a impresionat cel mai mult și care ne-a determinat să îl cumpărăm. Și atunci, vă spun din nou, este mai bine să cântărim bine situaţia și să decidem dacă suntem persoana potrivită și avem condiţii să lucrăm cu un armăsar înainte să facem pasul decisiv și să îl cumpărăm. Dacă situaţia va degenera și va deveni periculos, obligându-ne să îl castram și să îi răpim frumuseţea și personalitatea, noi vom fi singurii vinovaţi!

Valentin Vasilescu www.stunts.ro

ANIMALE SĂLBATICE

AnimAlul SălbAtic ca pacient Se poate întâmpla să ni se ceară sfatul medical despre animale sălbatice găsite bolnave sau despre pui pierduţi, răniţi, ori presupuși abandonaţi. Cum reacţionăm în aceste cazuri? În limita spaţiului restrâns, iată câteva sfaturi practice care trebuie luate în considerare, însă trebuie reţinut că despre acest subiect se poate discuta foarte pe larg și diferiţi specialiști au puncte de vedere diferite. În primul rând, odată capturat, trebuie luată o decizie imediată în ceea ce privește cea mai bună opţiune pentru animal. El poate fi: a) eliberat, b) ţinut în întreţinere permanentă sau c) eutanasiat. a) Dacă se optează pentru prima variantă, eliberarea trebuie făcută cât mai rapid posibil; sunt, de exemplu, frecvente cazurile în care sunt capturaţi pui sau nou născuţi cu falsa impresie că sunt abandonaţi, însă aceștia trebuie duși imediat în locul de unde au fost luaţi.

Animalele capturate și luate în grijă din cauza unor răni (de ex. leziuni provocate de capcane), trebuie eliberate imediat ce se constată însănătoșirea. b) Ţinerea în captivitate a unui animal sălbatic este justificată numai în cazuri extreme și numai când acesta nu mai poate fi eliberat (amputarea unei aripi, condiţionarea mult prea puternică cu oamenii, leziuni sau sechele marcante). De menţionat aici sunt cazurile de creștere în captivitate a unor pui de animale sălbatice. Trebuie să subliniez: un pui nu trebuie luat în grijă decât dacă se cunoaște sigur faptul că este abandonat, vizibil lezat sau în pericol imediat!!

Este necesar un minim de cunoștinţe despre comportamentul diferitelor specii pentru a face diferenţa între un individ abandonat și unul lăsat în mod normal mult timp singur. Nu rare sunt cazurile de pui de căprioară „salvaţi“, crezânduse că mama i-a abandonat sau i-a pierdut, când ei de fapt sunt lăsaţi la adăpost să aștepte. În plus, cel care își asumă răs-

40 Veterinarul

n

mai 2011

punderea creșterii unui astfel de nou născut se angajează la un efort substanţial, și trebuie să se aștepte la o investiţie mare de timp și resurse și trebuie să fie conștient că scopul final este ELIBERAREA animalului, pe cât este posibil. c) Eutanasierea sau uciderea de urgenţă se practică când animalul suferă de răni sau leziuni mult prea puternice SAU dacă viaţa în captivitate după recuperare este imposibilă: dacă sunt animale gregare sau dacă particularităţi ale speciei nu permit (spre deosebire de femele, un pui mascul de căprior sau cerb nu poate fi ţinut în condiţii de siguranţă de o persoană privată, devenind cu timpul mult prea agresiv).

Metode acceptate pentru mamifere sunt împușcarea sau administrarea unei supradoze de fenobarbital, urmată sau nu de T61, sau asomare urmată de uciderea efectivă a animalului, odată asigurată inconștienţa. Pentru păsări, reptile și amfibieni se recomandă metode asemănătoare

www.veterinarul.ro

și NU se practică decapitarea, îngheţarea, exanguinarea sau înecarea!

Voi încerca să abordez câteva probleme medicale cu care ne putem confrunta: l Un animal sălbatic capturat este extrem de susceptibil la șoc. Starea de șoc poate fi provocată de diverse boli deja existente, răni, hipotermie sau stres.

Tratamentul se începe cu fluidoterapie de urgenţă și corticosteroizi cu acţiune rapidă. Mediul liniștit, întunecat și manipularea atentă sunt esenţiale pentru a evita stresul și miopatia post-capturare. l Orice hemoragie, oricât ar părea de mică, trebuie ţinută sub control, mai ales în cazul indivizilor foarte mici, unde, procentual, chiar și o cantitate infimă de sânge poate reprezenta o hemoragie masivă. Ca exemplu, un pui de pasăre de 50g are un volum de sânge total de aproximativ 4,5 ml deci o pierdere de 30-35 de picături de sânge reprezintă 1,8 ml sau 40% din total.

l În caz de hipoxie trebuie verificate căile respiratorii, găsite eventualele obstrucţii și administrat oxigen suplimentar, printr-o cameră de oxigenare, mască sau tub de intubare. l Hipotermia este insoţită de: output cardiac scăzut, frecvenţă cardiacă redusă, presiune sanguină scăzută, rată de filtrare glomerulară scăzută, vâscozitate crescută a sângelui, hematocrit crescut. Când hipotermia este severă, sub 32° C la mamifere, se poate instala coma și animalul încetează să răspundă la orice stimul. Sub 30°C încep respiraţiile superficiale și lente, acidoza metabolică, sludge în patul capilar, fibrilaţii ventriculare, coagulopatii. Atenţie!! Animalele nu trebuie încălzite prea repede, pentru că o dilatare iniţială prea rapidă și masivă a capilarelor periferice îndepărtează sângele din organele vitale și duce la o hipovolemie relativă și șoc. l Simptomele deshidratării sunt la mamifere pierderea elasticităţii pielii, ochi înfundaţi în orbite, mucoase uscate, blană ternă, anurie, acidoză metabolică, șoc; la păsări se observă mucoase uscate, pielea de pe picioare și gheare se ridează și ochii sunt înfundaţi. La mamifere necesarul fiziologic de lichide este de aproximativ 2ml/g/oră (40-50ml/kg zilnic).

Exerciţiul fizic, febra, diareea, voma, toate măresc enorm (până la de 5 ori) necesarul de fluide al corpului. Ca o regulă generală, se consideră necesară o administrare de lichide de 10% din greutatea corpului. În plus se calculează necesarul energetic zilnic în kilocalorii după formula 250 x greutatea în kilograme 0.83. Pentru hidratarea pe cale orală se folosesc soluţii speciale sau, dacă nu există, se pot dizolva o lingură de zahăr și o linguriţă de sare într-un litru de apă.

Iată câteva detalii despre primul ajutor pe care trebuie sa îl primească un nou născut.

În general, cu cât este mai mic/tânăr un animal, cu atât: - va trebui hrănit mai des, - șansele de supravieţuire scad, - este mai facil „imprinting-ul“ pe oameni, fapt care îl face imposibil de eliberat înapoi în sălbăticie. În primul rând, dacă puiul nu are o problemă urgentă trebuie lăsat să se aclimatizeze cu noul mediu captiv, și trebuie plasat într-o zonă întunecată, liniștită și caldă. Se știe cât de dificilă este reproducerea unei diete apropiate de una naturală, indiferent de specia puiului, dar trebuie reţinut că un înlocuitor de lapte nepotrivit poate produce diaree, întârzierea creșterii și chiar

moarte. Mai departe, o dietă de înţărcare necorespunzătoare poate duce la dezechilibre vitaminice și minerale și rezultă în malformaţii musculoscheletale. Contactul cu pământul/solul este deosebit de important pentru aportul de minerale (fier), iar puii din unele specii, cum ar fi căprioarele, pot mânca pământ în cantităţi apreciabile dacă li se oferă ocazia. La fel de importantă ca și nutriţia este menţinerea puiului la o temperatură corespunzătoare, mai ales în cazurile animalelor extrem de tinere sau a celor care nu au blană/penajul suficient de dezvoltate.

Iată câteva din problemele la care să vă așteptaţi din partea unui pui de animal sălbatic prezentat ca pacient: l Hipotermie și hipertermie l Hipogamaglobulinemie (nivel scăzut de anticorpi) l Pneumonie ab ingestis l Diaree nutriţională: consum de lapte în exces, înlocuitori de lapte neadecvaţi, schimbări bruște în formula de înlocuitor; diaree de natură infecţioasă: bacterială, virală, parazitară l Constipaţie și retentive de urină l Balonare l „Imprinting“ incorect, fixat pe oameni l Răni provocate de alţi pui.

Dr. Ioana Popescu outdoorvets. wordpress.com

41

ANIMALE SĂLBATICE În numărul precedent am discutat despre componentele seringilor pe bază de aer comprimat, urmând să vedem cum putem folosi aceste dispozitive în condiţii de maximă siguranţă.

Pentru început trebuie precizat că atât seringile de tranchilizare cât și modul de propulsie a acestora (sarbacană, pistol/pușcă cu aer comprimat) reprezintă un risc real de accidentare atât pentru animal cât și pentru cel care le folosește și pentru persoanele din vecinătate. De asemeni, datorită dispozitivului oarecum complex și fragil (din plastic) al seringilor și a presiunii exercitate în compartimentul acestora, există deseori posibilitatea malfuncţionării lor. Ele se pot descărca accidental sau chiar să nu se descarce la impact, pot rămâne blocate pe ţeavă, pot devia sau ricoșa.

Pentru a limita la maxim riscurile de accidentare și pentru a prelungi utilizarea aceleiași seringi recomand să se respecte următorii pași :

Imobilizarea și anestezia animalelor sălbatice

1. Depresurizare

3. Introducerea substanței

1. Verificarea componenteor seringii de tranchilizare

Înainte de a fi umplute cu substanţele medicamentoase, se recomandă inspecţia atentă a fiecărei părţi componente în parte.

Găurile laterale ale acelor pot fi astupate de reziduri crisitalizate dacă nu au fost curăţate după folosirea anterioară.

Spre exemplu, combinaţia Xilazină + Ketamină, depinzând de temperatura ambientală, poate cristaliza blocând acele chiar și într-o oră. Pentru a împiedica acest proces, este bine ca după fiecare utilizare a seringilor, acele să fie montate la o seringă normală ce conţine soluţie fiziologică și curăţate sub jetul acesteia.

Este important să se observe cu atenţie cum este eliminat jetul de soluţie prin găurile acelor; cu cât acesta se dispersează mai ușor cu atât acul este mai curat.

Obturatorul de silicon se recomandă să fie înlocuit după fiecare folosire. Aceștia au tendinţa să se crape odată ce sunt împinse brusc când acul perforează pielea animalului. Dacă totuși sunt refolosite, trebuie avută mare grijă deoarece pot ceda iar substanţa din seringă , fiind sub presiune, poate ajunge în contact cu mucoasele orale sau nazale ale celui care o manipulează sau a persoanelor din preajmă.

Corpul seringilor de tranchilizare trebuie deasemeni verificat cu atenţie în caz că există găuri, zone cu proeminenţe sau defecte de uzură. Seringile pot suferi

42 Veterinarul

n

mai 2011

2. Împingerea pistonului

4. Introducerea acului

deformări din cauza căldurii ridicate sau a presiunii neevacuate din interior. Un test simplu pentru a verifica eficacitatea lor este să se rotească pe un plan plat și să se observe modul de rotire. O seringă bună trebuie să se rotească cu foarte mare ușurinţă, fără stagnări. Totodată, prin simpla introducere în ţeava sarbacanei sau a pistolului/puștii se poate observa dacă seringa este în regulă; cele bune alunecă cu ușurinţă.

Datorită transparenţei seringilor, se poate evalua și starea celor două compartimente. Pentru o etanșeizare corectă este important ca în compartimentul pentru presiune să nu existe umezeală

www.veterinarul.ro

sau să fie introdusă orice altă substanţă, iar bucata conică de cauciuc să se miste în voie. Compartimentul pentru anestezic trebuie deasemeni să nu conţină niciun reziduu, iar pistonul, sub presiune, să alunece corespunzător.

Stabilizatoarele trebuie să fie de fiecare dată uscate și lipsite de praf sau alte mizerii. Se pot trece degetele prin materialul textil pentru a omogeniza fibrele acestuia.

Unele stabilizatoare comerciale tind să fie prea lungi pentru a fi folosite la sarbacană, îngreunând, datorită frecării, expulzarea seringii din ţeavă. Acest inconvenient se poate remedia prin simpla tăiere a materialului textil la mărimea dorită.

2. Pregătirea seringii pentru introducerea substanţelor

Pentru a putea umple seringa cu anestezic, la început trebuie să se verifice dacă există presiune în aceasta. În caz că există, se folosește stiletul de metal și se împinge încet bucata de cauciuc conic până când acesta se mișcă în voie. Al doilea pas este să se mute pistonul seringii la gradaţia dorită. Aceasta se poate face cu ajutorul seringii cu adaptor, comprimând la capătul compartimentului de anestezic ori sucţionând la capătul celui de presiune. Se poate întâmpla ca pistonul să alunece greu. În acest caz se recomandă introducerea unei picături de ulei de instrumente fine pe peretele interior al compartimentul de substanţe iar apoi să se miște pistonul de câteva ori pe toată distanţa camerei. De fiecare dată când cauciucul conic din camera de presiune se blochează, acesta trebuie împins pentru a se mișca liber.

5. Introducerea obturatorului

6. Introducerea presiunii

3.Umplerea seringii cu substanţe

Substanţa sau combinaţiile de substanţe anestezice vor fi introduse în compartimentul destinat acestora cu ajutorul unei seringi cu ac normal, lăsând să se scurgă încet pe peretele compartimentului pentru a nu angrena bule de aer.

Seringa de tranchilizare trebuie ținută vertical când se face acest lucru. Pentru un comportament balistic superior, producătorii recomandă ca toate seringile de tranchilizare să fie umplute până la nivelul maxim al acestora. Când cantitatea în ml a substanței folosite nu atinge acest nivel, se poate suplini prin simpla introducere de ser fiziologic.

7.Eliminarea substanței sub presiune

4. Introducerea presiunii în seringă

Pentru început se atașează acul de vârful compartimentului destinat substanţelor. La unele modele, acele se pot înfileta pe când la altele acestea trebuie împinse cu un clește mic. Imediat după atașarea acului este montat obturatorul de silicon. Marea majoritatea a lor prezintă o gaură în mijloc prin care se introduce vârful acului. Obturatorul va fi tras deasupra găurilor laterale ale acului. Pentru o bună funcţionare se recomandă ca acul să fie uns cu puţin ulei fin, iar obturatorul să se culiseze de câteva ori pe ac pentru a vedea ce rezistenţă depune. Dacă obturatorul este prea strâns sau depune prea puţină rezistenţă, acesta trebuie înlocuit. După fixarea obturatorului, acul trebuie acoperit cu un capac de protecţie.

Următorul pas este să se introducă presiune în compartimentul destinat presiunii, ceea ce se face cu ajutorul unei seringi normale (cele mai uzitate sunt cele de 20ml), la care este atașat un adaptor care etanșeizează gura seringii cu gura compartimentului de presiune al seringii de tranchilizare.

Tehnica de introducere a presiunii în seringa de tranchilizare este următorea: - întâi se trage pistonul seringii cu adaptor la gradaţia de 15-20ml, - apoi adaptorul se fixează de seringa de tranchilizare, - se poziţionează seringile vertical, cu vârful celei de tranchilizare depărtat de capul celui care o manipulează

-cu o mână se fixează bine seringa de tranchilizare iar cu cealaltă se împinge ferm pistonul seringii normale - se încearcă introducerea de cel puţin 12-15 ml de aer - la final se îndepărtează seringa cu adaptorul și se montează stabilizatorul Odată introdus aerul, cauciucul conic din compartimentul de presiune ar trebui să fie fixat la baza compartimentului.

Ca o modalitate de asigurare, încercaţi să introduceţi ușor stiletul de metal în gura acestui compartiment. Dacă simţiţi că depune rezistenţă înseamnă că a fost comprimat corect aer iar compartimentul este sub presiune. Nu împingeţi stiletul prea mult pentru că riscaţi să depresurizaţi seringa.

Din acest moment seringa poate fi folosită pentru anestezierea la distanţă.

Se recomandă să fie lăsat capacul de protecţie până în momentul introducerii seringii pe ţeava sarbacanei sau a pistolului/puștii. În caz că nu este folosită seringa pentru o periodă de timp, este bine ca ea să fie scoasă de pe ţeavă și depresurizată.

Nu se recomandă ţinerea substanţelor în seringă pentru o periodă lungă de timp.

Principiul de funcţionare al seringii de tranchilizare este simplu. Odată ce seringa este proiectată într-un animal, acul perforează pielea dar obturatorul, fiind mai mare, este împins spre bază, lăsând libere găurile laterale ale acului, iar datorită presiunii din compartimentul de presiune și a faptului că există comunicare între acesta și compartimentul destinat substanţelor, aerul comprimat va împinge pistonul, iar pistonul la rândul lui va împinge soluţia în ţesutul animalului.

După fiecare utilizare se recomandă depresurizarea și clătirea lor în apă, uscarea lor, iar apoi sterilizate la rece.

La această adresă puteţi viziona cum se poate improviza o seringă de tranchilizare, cum se încarcă și principiul ei de funcţionare: http://outdoorvets.wordpress.com/2011/02/03/how-to-makeimmobilisation-dart-syringe/ În numărul următor vom discuta despre mecanismele de propulsie a săgeţilor (ex: sarbacană, pistol și pușcă) și tehnicile folosite.

Dr. Ovidiu Roșu outdoorvets. wordpress.com

43

IGIENĂ

Listeria monocytogenes și Challenge test Un challenge test valabil trebuie să considere diversele aspecte ale ecologiei microbiene, raportul care se creează între microorganism, în cazul nostru Listeria monocytogenes și alimentul de analizat. Despre aceste aspecte am vorbit deja în articolele precedente.

P

rimul pas în realizarea unui challenge test este alegerea unei tulpini de Listeria monocytogenes. Giaccone (2010) consideră necesară folosirea unei tulpini de referinţă standard pentru ca proba experimentală să aibă valoare (în cazul în care se cere părerea autorităţii competente).

După americani, Scott et al. (2005), pentru un challenge test ar trebui să fie folosite 3-5 tulpini ale aceluiași microorganism, pentru a echilibra diferitele comportamente ale acestora. Tulpinele bacteriene pot fi inoculate împreună sau separat în același aliment. O altă alternativă este aceea de a efectua probe experimentale care să stabilească care dintre tulpinile analizate este mai rezistentă în condiţii ambientale prestabilite, folosind apoi pentru challenge test acestă unică tulpină. În consecinţă, rezultatele obţinute au valoare și pentru celelalte tulpini. Înainte de a începe prepararea suspensiei pentru inocularea probelor (se amestecă mai multe tulpini bacteriene) este necesar să se efectueze probe preliminare pentru a verifica dacă tulpinile nu se vor elida producând bacteriocine care pot fi direcţionate către adversari. În momentul în care se pregătește suspensia microbiană compusă din mai multe tulpini, se amestecă diverse medii de cultură unde tulpinile au crescut în mod separat. Amestecând aceste tulpini ar trebui, teoretic, să amestecăm același număr de UFC/ml dar acest lucru nu este automat valabil. Deci, ar fi indicată efectuarea de probe preliminare pentru a putea calcula numărul de UFC/ml înainte de a prepara suspensia microbiană.

După Scott et al. (2005), tulpina sau tulpinile microbiene care sunt folosite pentru realizarea unui challenge test tre-

44 Veterinarul

n

mai 2011

buie, pe cât posibil, să fie adecvate produsului alimentar supus probei.

Spre exemplu, dacă se dorește să se studieze comportamentul microorganismului într-un produs pe bază de carne, ar fi necesar ca tulpina folosită să provină de la un caz de listerioză umană provocat de consumul de carne sau produse derivate sau să fie o tulpină izolată din carne sau produse similare. Pe cât posibil, când sunt folosite mai multe tulpini pentru prepararea suspensiei, cel puţin una dintre tulpini ar trebui să fi fost izolată din același aliment sau dintr-un aliment similar cu cel supus probei.

Folosirea tulpinilor patogene de Listeria monocytogenes complică realizarea probelor de inoculare întrucât acestea nu

www.veterinarul.ro

pot fi realizate în industria alimentară. În consecinţă, sunt probe care în general se realizează în laborator, reproducând procesul tehnologic unde microorganismul poate fi controlat cu ușurinţă.

Acest pericol forţează cercetătorii să folosească un alt microorganism care aparţine genului Listeria dar care nu are patogenicitatea Listeriei monocytogenes.

Specia cea mai folosită este Listeria innocua care, după unii cercetători, manifestă același comportament ca și Listeria monocytogenes.

Scott et al. (2005) și Giaccone (2010) nu recomandă folosirea unui „surogat“ deoarece cercetări recente au demonstrat că sunt diferenţe de comportament semnificative între Listeria monocytogenes

și alte specii de Listeria.

Așa cum a fost ilustrat într-un articol precedent, numărul de germeni inoculat într-un aliment depinde de tipul de challenge test care trebuie condus: 1. MCT de proces – pentru a verifica efectul unui anumit tratament asupra supravieţuirii sau eliminării microorganismului inoculat (de exemplu: tratamentul termic, efectul antimicrobian al unui aditiv, ambalarea sub vid sau în atmosfera protectivă, etc.). În acest caz, inocularea se face cu un număr de germeni ridicat (nu mai puţin de 105 sau 106 ufc/g sau ml) pentru a putea stabili reducerea gradelor logaritmice ale microorganismului determinate de acel tratament.

2. MCT de produs – pentru a determina capacitatea alimentului de a susţine dezvoltarea microorganismului (produs alimentar care nu va fi supus altor tratamente ce pot reduce numărul total de germeni iniţiali). În acest caz, inocularea se va face cu un număr de germeni redus, simulând contaminarea reală a alimentului.

După unele cercetări recente (Bartholomew et al., 2005; Francois et al., 2007; Hwang și Marmer, 2007) numărul total de Listeria monocytogenes care ajunge să contamineze un aliment este foarte redus, între 1-0,01 celule/g de aliment, cu o medie estimată de 0,04 celule/g de produs.

Giaccone (2010) consilia prepararea unui inoculum în care numărul total de Listeria monocytogenes să oscileze în jurul a 1-10 ufc/g sau, mai bine, 10-100 ufc/g. În acest ultim caz se realizează condiţii care pot fi definite worst case scenario, condiţii care în realitate constituie situaţia cea mai rea în care se poate găsi un aliment.

Microorganismele care ajung să contamineze un produs alimentar se pot găsi în unul din cele două stadii: l Unul vital, în care microorganismul e viu și se găsește în fază de proliferare mai mult sau mai puţin activă, în funcţie de natura substratului; l Unul nevital, în care microorganismul este viu, dar nu reușește să prolifereze deoarece condiţiile nu sunt favorabile. În momentul în care Listeria monocytogenes ajunge să contamineze un aliment, se găsește în cea de a doua fază, pentru că bacteriile au fost supuse deja unor faze de stres și au trecut prin condiţii nefavorabile, de aceea microorganismul se găsește într-o fază staţionară (denumită și VBNC Viable But Not Cul-

turable cell) și sunt mult mai rezistente la condiţii subletale de pH, Aw și/sau temperatură ambientală.

Inocularea suspensiei microbiene poate fi efectuată fie pe suprafaţa produsului alimentar fie în interiorul acestuia.

Un alt factor care nu trebuie neglijat în momentul în care este preparată suspensia este valoarea Aw a acesteia. Suspensia trebuie să aibă o valoare Aw pe cât posibil asemănătoare cu a produsului alimentar în care va fi inoculată. În cazul alimentelor în stadiu solid, inocularea poate fi efectuată doar pe suprafaţa acestora prin diseminare mecanică a unei mici cantităţi de inoculum pe întreaga suprafaţă, folosind o spatulă sau un burete steril (sponge bag) sau prin imergerea acestora într-o anumită cantitate de inoculum. În cazul alimentelor care au o structură variabilă, inocularea suspensiei poate fi facută cu ajutorul unui dispozitiv de tip atomizor.

La sfârșitul inoculării este importantă determinarea numărului total de germeni. Scott et al. (2005) sunt de părere că determinarea numărului total de germeni se face din suspensia folosită pentru inoculare și nu direct din produsul alimentar, deoarece prima este mult mai exactă.

Bibliografie

1. Bartholomew M.J., Vose D.J., Tollefson L.R., Travis C.C. (2005) „A linear model for managing the risk of antimicrobial resistance originating in food animals“. Risk Analysis, 25, 99-107.

2. Borucki M.K., Peppin J.D., White D., Loge F., Call D.R. (2003) „Variation in biofilm formation among strains of Listeria monocytogenes“. Appl. Environm.

Microbiol., 69, 7336-7342.

3. Francois K., Valero A., Geeraerd A.H., Van Impe J.F., Debevere J., Gardia-Gimeno R.M., Zurera G., Devlieghere F. (2007) „Effect of preincubation temperature and pH on the individual cell lag phase of Listeria monocytogenes cultured at refrigeration temperatures“. Food Microbiol., 24, 32-43.

4. Gahan C.G.M. e Hill C. (1999) „The relationship between acid stress responses and virulence in Salmonella typhimurium and Listeria monocytogenes“. J. Bacteriol., 180, 3650-3656.

5. Gandhi M., Chikindas M.L. (2007) „Listeria: a foodborne pathogen that knows how to survive“. Int. J. Food Microbiol., 113, 1-15.

6. Giaccone V.,(2008) „I challenge test

nel Regolamento CE n. 2073/05“, - acte congres 03.07.08, Legnaro (PD), Italia.

6. Giaccone V., (2010) „Storage test e challenge test dei prodotti alimentari: impostazione per l’OSA e interpretazione per l’Autorità sanitaria“, acte conferință 05.11.2010, Ivrea (TO), Italia.

7. Girardin H., Morris C.E., Albagnac C., Dreux N., Glaux C., NguyenThe C. (2005) „Behavior of the pathogen surrogates Listeria innocua and Clostridium sporogenes during production of parsley in fields fertilized with contaminated amendments“. FEMS Microbiol.

Ecol., 54, 287-295.

8. Hof H. (2003) „History and epidemiology of listeriosis“ FEMS Immunology and Microbiology, 35, 199-202.

9. Hwang C.-A., Marmer B.S. (2007) „Growth of Listeria monocytogenes in egg salad and pasta salad formulated with mayonnaise of various pH and stored at refrigerated and abused temperatures“.

Food Microbiol., 24, 211-218.

10. Koutsoumanis K., Sofos J.N. (2005) “Effect of inoculum size on the combined temperature, pH and aw limits for growth of Listeria monocytogenes“. Int. J. Food Microbiol., 104, 83-91.

11. McLauchlin J., Mitchell R.T., Smerdon W.J., Jewell K. (2004) „Listeria monocytogenes and listeriosis: a review of hazard characterization for use in microbiological risk assessment of foods“. Int. J. Food Microbiol., 92, 15-33.

12. Nicholson F.A., Groves S.J., Chambers B.J. (2005) „Pathogen survival during livestock manure storage and following land application“. Bioresour. Technol., 96, 135–143.

13. O’Driscoll B., Gahan C.G., Hill C. (1996) „Adaptive acid tolerance response in Listeria monocytogenes: isolation of an acid-tolerant mutant which demonstrated increased virulence“. Appl.

Environm. Microbiol., 62, 1693-1698.

14. Scott V.N., Swanson K.M.J., Freier T.A., Pruett P. Jr., Svelim V.H., Hall P.A., Smoot L.A., Brown D.G. (2005) „Guidelines for conducting Listeria monocytogenes challenge testing of foods“. Food Protection Trends, 25, 818-825

Dr. Gabriela Agheorghiesei Responsabil asigurarea calității Gruppo Fres.Co

45

PREZENTARE

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI - 150 de ani de învăţământ medical veterinar românesc Ne aflăm la ceas aniversar. Facultatea de Medicină Veterinară din București omagiază cei 150 de ani de învăţământ medical veterinar românesc și aduce recunoștinţă și preţuire înaintașilor, a personalităţilor care au depus eforturi remarcabile, întâi de toate, pentru înfiinţarea „învăţăturii de medicină veterinară“ în ţara noastră și apoi pentru evoluţia și dezvoltarea acesteia. Într-un moment aniversar de referinţă din trecut, în anul 1931, prof. dr.

Ion D. Poenaru, Decan al Facultăţii de Medicină Veterinară din București și autorul în fapt al primei lucrări omagiale: „75 DE ANI DE LA ÎNTEMEIEREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MEDICINEI VETERINARE DIN ROMÂNIA” (1856-1931), prezintă și omagiază momentul nașterii învăţământului medical veterinar românesc, care a avut loc în anul 1856, așadar, la aproape 100 de ani de la crearea primei școli veterinare din lume, în anul 1762, la Lyon, în Franţa. În anul 1855, apare primul document oficial despre intenţia înfiinţării unei școli veterinare și anume decretul publicat în Monitorul oficial nr. 70 din 23 septembrie, dat de către Comitetul sanitar și semnat de șeful comitetului N. Gusti. Decretul prevedea deschiderea la 1 octombrie 1855 a „Școlii pentru învăţătura veterinară” sub conducerea lui Vasile Lucaci.

Din anul 1856 s-au predat cursuri regulate de cunoștinţe veterinare la Școala de subchirurgi (din 1856, devenită Școală de Chirurgie) de pe lângă Spitalul de la Mihai-Vodă iar ulterior la Școala Naţională de Medicină și Farmacie înfiinţată de Carol Davila în 1857. Începând cu anul 1860, situaţia epizootologică din Ţara Românească și nevoia unei instruiri organizate, constante și de calitate au constituit factorii determinanţi care au impus ideea înfiinţării unei școli veterinare propriu zise. În

46 Veterinarul

n

mai 2011

acest context doctorul Carol Davila având o opinie profundă și realistă asupra problemelor sanitare din Ţara Românească, prezintă Domnitorului Alexandru I. Cuza un raport și propuneri concrete asupra măsurilor necesare din punct de vedere sanitar-veterinar. La 1 Decembrie 1860, Monitorul Oficial publică din partea serviciului sanitar Decretul prin care se înfiinţează în Principatele Române prima Școală Veterinară, cu începere de la 1 Ianuarie 1861. În acest fel ia naștere în România învăţământul veterinar oficializat, ca o școală specială încadrată la Școala Naţională de Medicină și Farmacie. Școala de Medicină Veterinară începe să funcţioneze la 15 Mai 1861 (la Școala de Medicină subordonată Ministerului de Război) la acea dată școala veterinară fiind adăpostită în clădirea Spitalului Militar Central.

La 2 noiembrie 1868 ia fiinţă Facultatea de Medicină ca urmare a transformării Școlii Naţionale de Medicină și Farmacie

Actul de fundare a Școlii Superioare de Medicină Veterinară

www.veterinarul.ro

și își transferă activitatea în Palatul Universităţii. Școala Veterinară rămâne în continuare sub tutela Facultăţii de Medicină și își desfășoară activitatea la Spitalul Militar Central până în anul 1871, când se mută în casele Pencovici aflate în proprietatea Ministerului de Război dar cedate provizoriu Ministerului Instrucţiunii.

La începutul anului 1883, Școala de Medicină Veterinară trece de la Ministerul Instrucţiunii la Ministerul Agriculturii unde va beneficia de anumite avantaje finaciare. Atunci ministrul agriculturii I. Câmpineanu alocă Școlii Veterinare la insistenţele directorului Alexandru Locusteanu, suma de 300.000 de lei pentru cumpărarea terenului de 3 ha dintre Splaiul Independenţei și strada Izvor (actuala platformă a facultăţii) pe care se va ridica clădirea pricipală a școlii în anul 1885 și apoi celelalte pavilioane.

La 28 Martie 1883, Ministrul Agriculturii emite decretul prin care se aprobă un nou regulament pentru Școala de Medicină Veterinară care se reorganizează temeinic și se transformă în Școală Superioară de Medicină Veterinară (5 ani de studii cu 5 examene și se reînfiinţează teza de medic veterinar).

Actul de fundare a Școlii Superioare de Medicină Veterinară a fost elaborat la 25 Martie 1886 și conţine semnăturile regale, ale demnitarilor acelei vremi dar și semnăturile arhitectului Nicolae Cerkez, profesorului Alexandru Locusteanu și directorului de atunci al școlii, Ioan Popescu. Au fost întocmite trei asemenea acte, dintre care unul s-a așezat la temelia clădirii școlii noastre, al doilea a fost depus spre păstrare la Arhivele Statutului și al treilea la arhiva Ministerului de Agricultură, Industrie, Comerţ și Domenii.

După terminarea Primului Război Mondial s-a simţit nevoia imperioasă ca și învăţământul veterinar să ia o amploare mai mare și să fie investit cu autoritatea universitară binemeritată. Acest fapt s-a realizat la 22 Iulie 1921, când Ministru la Instrucţia publică era C. Argetoianu, sub domnia Regelui Ferdinand. Acest nou sta-

De la stânga la dreapta: Pavilionul A, din Splaiul Independenţei – trecut; Pavilionul A, din Splaiul Independentei – 2009; Spitalul de animale mici, în construcţie – platforma din Splaiul Independenţei

tut al școlii acordă absolvenţilor săi diploma de doctor în medicină veterinară conform normelor sistemului universitar în care a fost asimilată și în baza Regulamentului Facultăţii de Medicină Veterinară aprobat în ianuarie 1929, sub domnia Regelui Mihai I. Perioada interbelică și cea de după al Doilea Război Mondial au adus stabiltate, dezvoltare și o evoluţie armonioasă Facultăţii de Medicină Veterinară din București. În cadrul acestui regim facultatea funcţionează până în anul 1948, anul Reformei învăţământului superior. „Reforma învăţământului“ din 1948, publicată prin Decretul 175, în Monitorul Oficial din 3 august 1948, a fost doar începutul aplicării ideologiei comuniste în domeniul învăţământului românesc. Astfel, în urma acestei reforme și la Facultatea de Medicină Veterinară din București s-au produs metamorfoze care au avut efecte discutabile în evoluţia, structura, și conţinutul procesului de învăţământ.

Legea privind reforma învăţământului din 1948 prevedea înfiinţarea a două institute: Institutul de Zootehnie și Medicină Veterinară și Institutul Agronomic. În anul 1948, Facultatea de Medicină Veterinară (care fusese arondată până atunci Universităţii București) este asimilată de Institutul de Zootehnie și Medicină Veterinară, care va avea în componenţă două facultăţi: Facultatea de Zootehnie (nou înfiinţată) și Facultatea de Medicină Veterinară. În anul 1952 are loc prima mutare forţată a Facultăţii de Medicină Veterinară pe platforma Băneasa (Bulevardul Agronomilor), pentru ca în anul următor, 1953, prin demersurile și eforturile remarcabile ale profesorului Alexandru Niculescu (decan al facultăţii în acea perioadă) facultatea să revină pe amplasamentul din Splaiul Independenţei 105.

Perioada 1985 -1989 („de pribegie“) a marcat dislocarea facultăţii de pe platforma Splai și dispersarea ei. Preconizata intenţie de construire a unei noi facultăţi de medicină veterinară nu a fost realizată

Recunoaştere naţională: Facultatea a fost supusă evaluării periodice a programelor de studii şi a obţinut în mai 2010 Avizul ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior): menţinerea acreditării.

Recunoaştere europeană: Din aprilie 2002, Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti a fost înscrisă de către EAEVE (European Association of Establishments for Veterinary Education) pe lista aşezămintelor de învăţământ superior veterinar, vizitate şi aprobate. Astfel, FMV Bucureşti a devenit prima unitate de învăţământ superior din România recunoscută la nivel european. În iunie 2011 va avea loc o nouă vizită de evaluare a facultaţii de către EAEVE. Absolvenţi: Facultatea asigură instruirea în regim de zi a studenţilor pentru ciclul licenţă, master şi doctorat. Pentru ciclul licenţă, în perioada 2005 – 2010 au finalizat facultatea în medie 180 absolvenţi/an.

Dotări: Dotările actuale asigură derularea activităţilor principale din cadrul facultăţii: activitatea didactică, activitatea de cercetare şi activitatea din cadrul serviciului clinic şi de diagnostic. Printre dotările cele mai importante pentru activităţile desfăşurate în clinica universitară amintim: ecografe, endoscoape, echipament integrat de laborator - uz veterinar, aparatură modernă pentru serviciul de radiologie, aparatură modernă pentru anestezie şi intervenţii chirurgicale. În cadrul facultăţii s-au dezvoltat o serie de laboratoare de cercetare, finanţate în principal prin eforturile cadrelor didactice care desfăşoară activităţi de cercetare. În ultima perioadă, pe platforma facultăţii s-a finalizat construcţia unei staţii de epurare a apelor uzate şi sunt în plină desfăşurare lucrările de investiţii ce vizează clădirile şi dotările pentru un spital de animale mici, o biobază şi un fânar.

Proiecte finanţate de instituţii din ţară şi din străinătate: În anul 2010 cadrele didactice din facultate au derulat 10 proiecte de cercetare cu finanţare naţională din cadrul Planului Naţional CDI şi alte surse de la bugetul de stat cu valoarea totală de 1.074.713,24 RON şi un proiect de cercetare vizând calitatea în învăţământul superior din cardul unui program EU gestionat de instituţii din străinătate, în valoare de 34.302,00 RON. Tot în anul 2010, au fost finanţate două proiecte POSDRU, câştigate prin competiţie şi coordonate de USAMVB FMV, în valoare totală de 33.656.467,85 RON. Parteneri la cele două proiecte sunt facultăţile surori de medicină veterinară din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

până la finele anului 1989, în schimb, pe platforma Splai au fost demolate mai multe pavilioane, iar cele rămase s-au deteriorat continuu.

După anul 1990, în urma reconstruirii și reamenajării pavilioanelor rămase în campusul F.M.V., în conformitate cu Legea respectării patrimoniului arhitectural și istoric, în care a fost încadrată și platforma Splai, începe acţiunea de revenire a facultăţii la locul ei de origine.

Noi, cei ce slujim astăzi la Facultatea de Medicină Veterinară din București ne

exprimăm încă o dată recunoștinţa profundă pentru înaintașii noștri, cei care au înfiinţat învăţământul medical veterinar românesc, cei care au înfiinţat Școala de Medicină Veterinară și apoi Facultatea de Medicină Veterinară și aducem mulţumirile noastre tuturor celor care prin strădanie și iubire faţă de această profesie au contribuit la progresul ei.

Decan, Prof. univ. Dr. Gabriel Predoi

47

MANAGEMENT

CONCEPTE MODERNE ÎN MEDICINA VETERINARĂ Prima parte I. Agreere, declamare și implementare Esenţa oricărui organism viu și chiar a oricărei forme de organizare, de orice sorginte-socială, politică, culturală, educaţională, militară ori religioasă este supravieţuirea.

S

upravieţuirea are drept regulă generală perfecţionarea sau îmbunătăţirea continuă sau orice sinonim al acestei formulări.

Eu prefer să utilizez cuvântul îmbunătăţire, deoarece cuvântul perfecţionare redă o îmbunătăţire peste un anumit nivel calitativ, unanim acceptat. Îmbunătăţirea are ca principiu bazal, în special în această perioadă de reflux economic, aserţiunea că dacă nu putem face ce se știe, măcar să știm tot ceea ce se face.

Adaptat la competenţele serviciilor sanitare veterinare și pentru siguranţa alimentelor din România, principiul îmbunătăţirii continue implică, în primul rând, agreerea, atât sub forma transpoziţiei sau a transpunerii legislaţiei comunitare, completarea acesteia, acolo unde este necesar, cu legislaţie naţională, respectând principiul subsidiarităţii dar și cel definit acronimic SLIM (Simplification of Legislation for Internal Market), cât și a reglementărilor elaborate de instituţii sau organizaţii internaţionale de profil sau cu incidenţă în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranţa alimentelor.

Când mă refer la reglementări, mă refer nu în primul rând la aspecte punctuale de ordin juridic, ci la concepte ce definesc orientări strategice ale serviciilor sanitare veterinare și pentru siguranţa alimentelor la nivel global, într-o lume în plin proces de globalizare. Aș putea defini aici concepte noi în medicina veterinară precum analiza de risc, trasabilitatea sau mai neacademic spus „from stable to table“ ori „de la fourche à la fourchette“, regionalizare/zonare și compartimentali-

48 Veterinarul

n

mai 2011

zare, plan de contingenţă, sistem rapid de alertă, sistem de reacţie precoce/rapidă, epidemiologie spaţială, calificarea statusului de sănătăte a animalelor, certificare și etica certificării, biostatistică corelaţională, modulare și evaluare ponderativă, sisteme de salvgardare a infrastructurilor critice sau a activităţilor comerciale, sistem de biosiguranţă antibioterorism și altele.

O estimare critică a agreerii de către serviciile sanitare veterinare și pentru siguranţa alimentelor din România a acestor concepte poziţionează ţara noastră în rândul statelor avansate, alături de celelalte State Membre ale Uniunii Europene, cu care trebuie să-și coordoneze politicile și strategiile, atât pentru aspectele privind domeniul sănătăţii animalelor și a aspectelor corelative acestuia, cât și cel al siguranţei alimentelor și aspectelor asociate acestuia. Într-adevăr, în vocabularul celor ce reprezintă autorităţile veterinare și pentru siguranţa alimentelor, atât la nivel central (A.N.S.V.S.A. și institutele veterinare centrale) și la nivel teritorial (D.S.V.S.A.), cât și în documentele tehnice și cele de raportare sau notificare oficială elaborate de aceste autorităţi, se utilizează, uneori prea frecvent, aceste sintagme ce se referă la unele din conceptele enumerate, fără a avea pretenţia că aceasta ar reprezenta lista exhaustivă a acestora.

Aceeași situaţie o regăsim și în ceea ce privește aspectul declamativ privind aceste concepte. Cu ocazia diferitelor întâlniri cu subiect tehnic, periodice sau impuse de soluţionarea unor aspecte noi sau de urgenţă, dar și la diferite întâlniri știinţifice ale celor ce activează în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranţa alimentelor, se fac trimiteri la aceste concepte.

Situaţia este diferită când ne referim la cunoașterea conţinutului acestor concepte noi și mai ales la implementarea de facto a acestora. În privinţa planurilor de contingenţă, a sistemului rapid de alertă,

www.veterinarul.ro

a calificării statusului de sănătăte a animalelor, a certificării și etica certificării, a regionalizării/zonării și compartimentalizării, aspectele cognoscibile pot fi evaluate ca acceptabile, bune și foarte bune. Situaţia este însă diferită în ceea ce privește analiza de risc, trasabilitatea, sistemul de reacţie precoce/rapidă, epidemiologia spaţială sau biostatistică corelaţională (exceptând unele realizări ale secţiei de epidemiologie din Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală), modulare și evaluare ponderativă, sistemele de salvgardare a infrastructurilor critice sau a activităţilor comerciale, sistemul de biosiguranţă antibioterorism și altele.

Acesta este și motivul pentru care, din poziţia de singur medic veterinar membru al Societăţii Mondiale pentru Analiza de Risc și membru în grupul de lucru „Identificarea și Analiza de Risc“ al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor, cu modestie și fără să ofensez pe nimeni, în baza cunoștinţelor și experienţei acumulate, doresc să prezint medicilor veterinari din România aspectele teoretice, dar mai ales practice, ale esenţei acestor concepte, sub forma unui serial ce va apărea în revista „Veterinarul - Ştiinţă și Practică“, mulţumind conducerii și staff-ului redacţional pentru oportunitatea ce mi-au oferit-o pentru a mă exprima profesional și profesionist, sper, în paginile acestei pubicaţii.

Continuarea acestui articol o puteţi citi în numărul următor al revistei.

Prof.univ.dr.

Gheorghe Onţanu Institutul de Diagnositc și Sănătate Animală

Concursurile Veterinarul și Royal Canin În luna mai, Revista Veterinarul, împreună cu Royal Canin România au lansat concursul „Fă-ți cățelul vedetă“, concurs derulat pe parcursul a două săptămâni atât pe webiste-ul www.veterinarul.ro cât și pe pagina de Facebook a Revistei Veterinarul. Concursul a constat în trimiterea formularului de concurs însoțit de două poze pe adresa redacției, care să îndeplinească cerințele tehnice necesare publicării acestora pe coperta Revistei Veterinarul și adunarea a cât mai multe voturi pentru pozele trimise pe pagina de facebook a publicației. Între 12 – 22 mai, participanții au trimis în total 133 de poze, pozele acestora fiind votate pe facebook de peste 2200 de susținători. Dintre cele 80 de per-

Aky, Rotweiller 1,4 ani

soane înscrise, trei au fost alese câștigătoare în funcție de numărul de voturi pe care l-au primit în perioada 22 - 29 mai.

7 ani, proprietar Ilinca Condrea, medic veterinar curant dr. Paul Bertea.

Louis și Aty, ceilalți doi câștigători ai concursului au adunat 231, respectiv 155 de voturi, primul fiind un Bulldog Francez de 3 luni și jumătate, al cărui medic veterinar curant este dr. Andrei Timen, iar al doilea fiind Aty, un ciobănesc carpatin de

La începutul lunii iunie, am lansat concursul „Fă-ți pisica vedetă“, concurs în urma căruia vom alege poza pentru coperta numărului 6 al Revistei Veterinarul, ediție dedicată pisicilor. Pozele participanților vor putea fi votate până pe 19 iunie pe pagina de facebook a Revistei, mecanismul șii regulile de desfășurare ale concursului fiind aceleași. Cele mai votate trei poze vor fi desemnate câștigătoare, toate fiind premiate de Royal Canin România, poza pentru coperta numărului 6 al publicației fiind aleasă de către Echipa Veterinarul dintre acestea, în funcție de îndeplinirea condițiilor tehhnice.

Aty, Ciobănesc Carpatin, 7 ani

Louis Bulldog francez, 3,5 luni

Primul, cel a cărui poză a fost aleasă coperta acestui număr al Revistei Veterinarul se numește Alex Baciu, câinele Aky fiind un Rotweiller de 1,4 ani care a strâns 435 de voturi. Aky a fost premiat de către Royal Canin România cu hrană pentru două luni, ceilalți doi câștigători primind hrană adaptată rasei pentru o lună.

Talon de abonament Doresc să mă abonez la revista

Veterinarul - Știință și Practică Abonament 6 luni - 6 numere - 90 lei Abonament 12 luni - 12 numere - 180 lei Plata abonamentului se va efectua prin mandat poștal sau prin ordin de plată pe următoarele coordonate: ASOCIAȚIA EUROVETERINARIAN cu sediul în Iași, Oancea 22, județul Iași, Codul de Înregistrare Fiscală 27376180 cont bancar: RO38 BACX 0000 0005 2606 4001 - cont RON, deschis la UNICREDIT ȚIRIAC BANK – Sucursala Ștefan cel Mare Iași

Nume.....................................................................................

Prenume..............................................................................

CNP.........................................................................................

Adresă domiciliu ..............................................................

Localitate ............................................................................

Sector/Județ ......................................................................

Cod poștal ...........................................................................

Telefon.................................................................................

E-mail ....................................................................................

Nume Societate...............................................................

CIF ...........................................................................................

ORC.........................................................................................

Adresa fiscală....................................................................

Localitate ............................................................................

Sector/Județ ......................................................................

Cod poștal ...........................................................................

Telefon.................................................................................

Fax ..........................................................................................

E-mail ....................................................................................

Adresa unde doriți să primiți revista Domiciliu .............................................................................. ..................................................................................................

Firmă...................................................................................... ..................................................................................................

IMPORTANT! După completare, vă rugăm să trimiteți talonul însoțit de dovada plății la adresa: OP 11 CP 2429 Iași, prin fax la +40 332 819 688 sau scanate pe adresa de email: abonamente@veterinarul.ro.

Mulțumim

Editori:

Adresa redacției: Iași, Oancea 22 Fax: 0332 819 688 Mobil: 0740 763 716 Email: office@veterinarul.ro Web: www.veterinarul.ro Director: Iulia Crețu Redactor-șef: Iulia Blănaru DTP: Bogdan Gavril

Dr. Gabriela Agheorghiesei Dr. Eugenia Avram Dr. Alin Bîrțoiu Dr. Daniela Enache Dr. Liviu Gaiță Dr. Atilla Horvath Dr. Iuliana Ionașcu

Consiliul Director PMVPR Președinte: dr. Bogdan Novenschi Vicepreședinte: dr. Ilie Muscalu Fondator: dr. Iulian Vieru

Dr. Iancu Morar Dr. Gheorghe Onțanu Dr. Alexandra Păvăloiu Dr. Ioana Popescu Dr. Gabriel Predoiu Dr. Ovidiu Roșu Dr. Gheorghe Solcanu Valentin Vasilescu ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Euroveterinarian Publicație oficială a Patronatului Medicilor Veterinari Privați din România