Revista Veterinarul Stiinta si Practica seria II nr. 6

„Modelele de reacție ale pielii feline sunt limitate și o mare gamă de entități morbide pot dezvolta același tablou clinic...” dr. ROBERT POPA

lLeptina și rolul ei în obezitatea la pisică

„Dintre mijloacele de evaluare a obezității - indicele de masă corporală, statusul corporal, greutatea relativă a corpului...“ dr. VIOLETA SIMION

anul III, 2011

06

l Giardioza la câini și pisici „Giardia este un protozoar flagelat cu localizare intestinală la om și animale.

Infecţiile cu acest…“ prof. dr. VASILE COZMA, conf. dr. VIORICA MIRCEAN

l Agenezia radială la pisică „Simptomatologia prezentă la puii de pisică născuți cu agenezie radială este reprezentată de deformările în lungime și liniaritate...“ dr. ANDREI CĂLOIU

O voce l O comunitate l O viață

știință și practică

Veterinarul

Special pisici

l Afecțiuni alergice ale pielii la pisică

nr.

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România

Veterinarul No. 6 Anul III 2011

P.M.V.P.R. 05 >> Cine se teme de schimbare SPECIAL PISICI 08 >> Afecțiuni alergice ale pielii la pisică 16 >> Giardioza la câini și pisici 18 >> Agenazia radială la pisică CARDIOLOGIE 20 >> Remodelarea cardiacă și decompensarea hemodinamică GINECOLOGIE 24 >> Complicații ale intervențiilor chirurgicale pe aparatul genital femel la carnivore

34 PNEUMOLOGIE

36 PATOLOGIE

46 SUCCES

În condiţii de teren, lavajul bronhoalveolar poate fi realizat utilizând un endoscop cu fibră optică sau simplu, cu ajutorul unui tub naso-traheal cu un diametru exterior de 8 mm.

Fanta laringeană poate fi văzută prin deschiderea ciocului și aducerea ei în câmpul de vizibilitate, prin apăsarea exercitată asupra larinxului, cu policele, din exterior spre fantă.

Succesul în exercitarea profesiei medicale este salvarea a cât mai multor vieți dar și participarea activă la realizarea dezideratului de bunăstare a animalelor.

PSIHOLOGIE CANINĂ 26 >> Pledoarie pentru necesitatea studierii psihologiei animalelor de companie IMAGISTICĂ 30 >> Imagistica prin rezonanță magnetică ANIMALE SĂLBATICE 40 >> Primatele ce trebuie să știm despre ele?

42 >> Sterilizarea la caii sălbatici IGIENĂ 44 >> Listeria monocytogenes și Challange test MANAGEMENT 48 >> Analiza de risc

04 Index, Director, Enciclopedie Voi face un anunț atipic pentru vremurile aceastea. Au fost lansate cele mai importante instrumente de marketing pentru veterinari; importante pentru practician sau pentru teoretician, pentru student sau pentru doctorand. Umplute cu inteligență, voluntariat și pline de lipsuri date de fondurile insuficiente, aceste proiecte vor deveni instrumente puternice în mâna celui care le va folosi.

Veterinarul lunii dr. Ovidiu Roșu

Pentru pasiunea cu care știe să aplice tehnicile medicale dobândite la Facultatea de Medicină Veterinară din Austria într-o acțiune mai mult voluntară și a cărui contribuție a spălat fața medicii veterinare din România, dr. Ovidiu Roșu este veterinarul lunii. Dedicat conservării animalelor sălbatice, dr. Ovidiu Roșu a reușit, împreună cu apropiata sa colegă Ioana Popescu, să aducă medicilor veterinari din România informații prețioase despre medicina specifică acestora, pentru care, noi, Revista Veterinarul, le mulțumim.

editOrial

Index, Director, Enciclopedie Singurele inStrumente de marketing pentru veterinari Voi face un anunț atipic pentru vremurile aceastea. Au fost lansate cele mai importante instrumente de marketing pentru veterinari; importante pentru practician sau pentru teoretician, pentru student sau pentru doctorand. Umplute cu inteligență, voluntariat și pline de lipsuri date de fondurile insuficiente, aceste proiecte vor deveni instrumente puternice în mâna celui care le va folosi. De la început trebuie să reamintesc faptul că întreaga platformă Veterinarul.Ro, inclusiv „Revista Veterinarul - Știință și Practică“ sunt non-profit. Fondurile obținute din abonamente, vânzarea pachetelor de reclamă, donațiile și munca voluntarilor sunt folosite exclusiv pentru întreținerea și dezvoltarea întregii platforme. Nu există nici o firmă, nici o organizație mamut sau vreun interes stupid ascuns pe undeva prin spate. Sunt doar puține fonduri, multă muncă depusă de cei câțiva voluntari inimoși cărora le mulțumim și pe această cale. De aceea am reușit și de aceea vom reuși în continuare să construim aceste minunate instrumente:

dr. Iulian Vieru

Acum putem spune cu mândrie că prin tot ceea ce am făcut și facem am reușit să ajutăm medicina veterinară din România să facă un pas înainte. Și indiferent ce spun gurile rele sau cei cu adevărat plini de interese noi vom continua.

indeXul veterinar - singurul și cel mai mare index imparțial și echidistant de produse, echipamente și servicii pentru veterinari. Acum sunt peste 2200 de produse și continuă procesarea și uploadarea intensă a informațiilor. Noutatea absolută este faptul că aceste produse sunt indexate după zeci de cuvinte cheie și interconectate cu toate celelalte componente ale platformei. Veți putea să vedeți produsele aprobate sau nu, prezentările lor, indicațiile terapeutice; veți putea accesa producătorul sau distribuitorul; veți putea realiza comenzi online; veți compara produsele, prețul, substanțele active și rezultatele; veți putea să faceți mult mai multe lucruri cu această unealtă performantă. Ce este și mai interesant decât toate aceastea? Puteți să scrieți sau să citiți comentarii dar și recenzii și chiar să dați note produsului după 3-4 criterii.

Aceasta vă va ajuta pe dvs, colegii de breaslă cât și producătorii care vor putea să își ajuseteze politica de producție. direCtOrul veterinar, o noutate absolută în domeniul promovării

04 Veterinarul

n

iunie 2011

www.veterinarul.ro

afacerilor veterinare. Am refăcut complet vechiul director, dar la standarde 2014. O componentă mai mult decât interesantă. Cu posibilitatea de a-ți realiza chiar o mini pagină web cu text, imagini și film realizându-se o interconectare profesională cu sistemul Google Maps.

Un client al dvs se poate orienta după harta clasică sau după imaginile tridimensionale ale străzii puse la dispoziție de Google de pe laptop, iPad sau telefonul mobil. Aveți posibilitatea să vă prezentați afacerea la cele mai înalte standarde și chiar mult mai mult.

COmunitatea de aFaCeri. Desigur că există multe rețele de socializare în spațiul virtual. Dar o rețea de afaceri și strict de afaceri care să gestioneze întreaga dvs apariție publică pe Internet, care să indexeze cu cele mai performante motoare toate informațiile furnizate de dvs clienților și partenerilor, care să fie o carte de vizită profesională și o prezentare completă a afacerii dvs nu a existat până astăzi. Componenta de afaceri pe care am dezvoltat-o este mult peste așteptările dvs. Are inclusă în ea cele mai înalte componente web inventate până la această dată, cu o prezență grafică de invidiat și cu mii de facilități.

Vă lasăm să o descoperiți singuri și să vă bucurați de asemenea facilități. enCiClOpedia veterinarĂ sau WikiVeterinarul care este „bijuteria coroanei“. Din această lună aveți acces la ceea ce va crește alături de dumneavoastră. O mare enciclopedie liberă veterinară. Liberă și independentă de interese, manifestări egoiste și răutățile specifice nouă. Va crește încet și sigur, ajutată de fiecare dintre noi și de către zecile de voluntari. Vom aduna în paginile ei tot ce este scris despre și din medicina veterinară din România și nu numai. Este o enciclopedie wiki și face parte din această mare familie de enciclopedii libere.

Utilizați aceste facilități și participați alături de noi la dezvoltarea celor mai practice și inteligente instrumente destinate medicului veterinar în complexa sa activitate zilnică.

P.M.V.P.R. Fiinţa umană, în general este dominată de o teamă genetică de orice înseamnă modificare, o schimbare a modului de viaţă, a serviciului, a locuinţei etc. Cei mai mulţi încearcă un sentiment de teamă atunci când trebuie să-și schimbe, de exemplu locul de muncă. Chiar dacă noul loc de muncă îi poate aduce beneficii materiale suplimentare, o poziţie socială importantă, cei mai mulţi se tem să schimbe obișnuinţa cu noul și provocarea, chiar dacă asta înseamnă progres.

U

nii se tem din inerţie, alţii însă se tem în mod real și au și motive. Pentru unii schimbarea înseamnă în mod real progres, pentru alţii însă înseamnă eșec.

Situaţia aceasta poate fi extrapolată cu succes în cadrul profesiei noastre.

Foarte mulţi dintre noi ne-am obișnuit cu un sistem și luptăm cu disperare ca acesta să nu se schimbe deoarece ne este frică de ce ar putea fi în viitor. Preferăm siguranţa în locul progresului. Îmi aduc aminte că prin 2005, cînd sa introdus sistemul de identificare al animalelor, cei mai mulţi dintre noi au reclamat că nu vor putea să-l facă, că este greoi, că nu ne trebuie, că nu știm să operăm în calculator etc. După doar șase ani, acum, în 2011, ţinem cu dinţii de el și îl considerăm indispensabil. La fel s-a întâmplat și cu concesiunile. Când s-au realizat, foarte mulţi au ţipat că vom da faliment, că nu vor putea să supravieţuiască și multe alte câte s-au mai spus. Acum nimeni nu mai vrea ca acestea să se schimbe. Istoria a arătat că, în ambele cazuri, schimbarea a adus progres și bunăstare materială. În acest moment, consider că a venit momentul ca sistemul să se schimbe din nou. Sistemul concesiunilor veterinare, care a fost soluția bună la acel moment, nu mai pare la fel de bună, la condițiile de acum. Pe lângă avantajele pe care le-a adus, anume independenţă, posibilitatea de a fi propriul stăpân, câștiguri importante, a produs din păcate și multe efecte negative.

Foarte mulţi colegi au făcut din activitatea de concesiune unicul obiectiv.

Mulţi au uitat să se mai pregătească profesional, au uitat de nevoile reale ale proprietarului de animale, acelea de asistenţă și consultanţă. Mulţi dintre noi uităm să mai trecem pe la Dispensar cu zilele lă-

Cine se teme de schimbare? sând treaba în grija unor asistenţi mai mult sau mai puţin pregătiţi. Trebuie să fim corecţi și să spunem, fără să jignim pe nimeni, că unii dintre noi nu mai fac asistenţă veterinară de ani buni decât ocazional. Acest lucru se vede în nenumăratele plângeri ale proprietarior adresate atât politicului, Direcţiilor Veterinare, Colegiului Medicilor Veterinari, iar imaginea medicului veterinar din mediul rural a suferit mult în ultimii ani. Este adevărat că foarte multe acuzaţii se aduc nefondat de către persoane neavizate sau rău intenţionate, dar oare chiar nu există astfel de cazuri?

Dacă mâine Statul ar decide să nu mai plătească acţiunile veterinare obligatorii, oare câţi dintre noi suntem capabili să rămânem pe piaţă prin forţe proprii?

Din acest motiv cred că sistemul veterinar concesionar ar trebui regândit.

Nu cred că impunerea unui medic veterinar anume proprietarului cu care acesta să-și efectueze acţiunile obligatorii pe animalele proprietate personală este un lucru ortodox. Şi pentru a înţelege mai bine fenomenul, încercaţi să faceţi un exercițiu de imaginaţie: cum ar fi dacă Statul v-ar obliga să vă faceţi consultaţiile și tratamentele la un medic uman, care nu este de găsit când aveţi nevoie sau este mai tot timpul “euforic”? Cum ar fi dacă aţi avea copilul bolnav și doctorul dumneavoastră nu s-ar deplasa să-l consulte? Nu cred că v-ar conveni. Din păcate așa se întâmplă în foarte multe situaţii în cazul proprietarilor de animale.

Cred că s-a facut un lucru foarte bun și firesc atunci când proprietarii exploataţiilor comerciale și-au putut alege singuri cabinetul veterinar cu care să încheie un contract de prestări de servicii veterinare și care apoi a efectuat și acţinile din Programul Strategic.

prin lege să încheie un contract cu un cabinet veterinar organizat în condiţiile legii și acesta să alegă cu cine dorește să colaboreze pentru acţiunile executate pe animalele proprietate personală?!

Cum spuneam și în deschiderea articolului, teama de schimbare ne afectează pe toţi. În cazul nostru, consider că noul sistem ar aduce beneficii acelor colegi serioși, marea majoritate dintre noi, care nu ar avea o problemă să-și ofere serviciile proprietarilor, și care vor fi solicitați fără doar și poate de proprietari. În același timp, sunt sigur că acest sistem va constitui o problemă pentru cei care fentează profesia, pe care îi interesează numai acţiunile decontate de Stat și care vor avea probabil de suferit. Cred că acest sistem ar cerne real clasa medicilor privați, ar da posibilitatea celor profesioniști să se dezvolte și să practice meseria la standardele dorite iar prestigiul profesional ar crește exponenţial. Așa cum nu poate exista dragoste cu forţa, sper că sunteți de acord că nici o relaţie forţată medic – proprietar - pacient nu este sănătoasă.

Desigur că această schimbare trebuie să vină în paralel cu reglementarea circulaţiei medicamentului veterinar care trebuie să ajungă exclusiv la medicul veterinar, cu schimbarea opticii privind autorizarea și înregistrarea Cabinetelor Veterinare, precum și schimbarea modului de efectuare a pregătirii profesionale care trebuie să devină o prioritate constantă a medicului și nu o obligaţie cum este în acest moment pentru unii.

Aștept părerile și comentariile voastre pe www.pmvpr.ro și www. veterinarul.ro

Dr. Bogdan Novenschi Președinte PMVPR

Oare nu ar trebui ca această prevedere să fie extinsă și exploataţiilor nonprofesionale? Oare nu ar fi normal ca proprietarul să fie cel care să fie obligat

05

special

Pisici

Afecțiuni alergice ale pielii la pisică: câteva manifestări clinice-multiple cause

M

odelele de reacție ale pielii feline sunt limitate și o mare gamă de entități morbide pot dezvolta același tablou clinic.

Următoarele manifestări clinice pot fi întâlnite singure sau în diverse combinații.

dimensiuni mai mari pot să se asemene cu pemfingusul foliaceu.

Etiologie, multiple cauze pot fi incluse: dermatita atopică, alergia alimentară, dermatite parazitare (păduchi, pureci, cheiletiela), foliculita bacteriană, dermatofiți și idiopatică.

Dermatita miliară Leziunea primară este o papulă eritematoasă care se sparge rapid și devine o crustă. Multiple leziuni pot fi găsite pe oricare din zonele corporale. Acestea pot fi identificate foarte ușor la palpare.

Diagnostic diferențial: leziunile sunt foarte tipice pentru această manifestare clinică doar atunci când apar cruste de

8 Veterinarul

n

iunie 2011

www.veterinarul.ro

Leziuni de prurit la nivelul capului și gâtului Sunt leziuni realizate de un prurit automutilant, acoperite uneori de cruste și sunt localizate în jurul capului și gâtului.

Etiolologie, pentru acest model de manifestare clinică alergia alimentară este cel mai frecvent incriminată, mai rar dermatita atopică. Dermatita parazitară cu Notoedres sau pemfingusul foliaceu pot avea uneori asemenea manifestări.

Complexul granulomatos eozinofilic Din păcate aceste manifestări clinice

special

Pisici sunt incluse la acest capitol cu toate că nu toate sunt eozinofilice și nici granulomatoase, dar aceasta este standardizarea actuală. Trei manifestări clinice separate sunt descrise la această categorie care pot apărea individual sau în diverse asocieri.

1.Placa eozinofilică

Se prezintă ca o zonă bine demarcată, ușor proeminentă, supurativă și ulceroasă. Pot apărea pe orice zonă corporală dar mai frecvent sunt întâlnite pe abdomen și pe fața internă a coapselor. Leziunile sunt de obicei foarte pruriginoase și pot fi însoțite de limfadenopatie regională. Există o eozinofilie marcantă atât periferică cât și în țesut.

Diagnostic diferențial: granuloame micotice și bacteriene, mastocitoame, limfoame cutanate și alte tumori cutanate.

Etiologie, dermatita alergică la pureci, dermatita atopică, dermatita alimentară, infecții bacteriene, idiopatică și orice altă cauză care determină linsul în exces.

Recent, s-a propus și un mecanism autoimun în patogeneza acestei manifestări clinice. S-a sugerat că linsul în exces și timp îndelungat sensibilizează pisica la alergeni prezenți în salivă și induce un răspuns autoimun.

2. Granulomul linear (granulom colagenolitic)

Sunt trei forme de prezentare clinică care histologic sunt similare și manifestă colagenoliză. l Leziuni lineare ce afectează mai frecvent partea posterioară a coapsei. l Leziuni nodulare cu un aspect verucos în cavitatea bucală. l Leziuni cu aspect nodular la nivelul bărbiei. În toate cele trei forme există o eozinofilie tisulară accentuată și uneori periferică.

Diagnostic diferențial: în forma orală diverse procese tumorale, în localizarea la bărbie se poate confunda cu o piodermită profundă iar în cazul leziunilor lineare diagnosticul diferențial este greu de stabilit.

Etiologie, este frecvent asociat cu diverse alergii (la pureci, alimentare) dar în multe cazuri cauzele primare sunt greu de determinat.

3. Ulcerul eozinofilic

Animalele prezintă leziuni ulcerative pe buza superioară și ocazional pe alte părți ale corpului. Nu este prezentă eozinofilia periferică și tisulară.

Diagnostic diferențial: trebuie deosebite aceste ulcere de carcinomul scuamocelular, mastocitoame .

Etiologie, acestea sunt frecvent asociate cu alergiile - în special alergia la pureci. S-a făcut un studiu pe un grup de pisici predispuse la ulcerul eozinofilic si s-a constatat că această leziune apărea atunci când erau infestate cu pureci și se remiteau spontan când primeau un tratament antiparazitar extern. Unele forme pot avea și o componentă bacteriană iar altele sunt idiopatice.

terminal retezat, uneori în trepte și nu subțiat ca la un fir de păr normal.

Diagnostic diferențial: trebuie să avem în vedere alopecia psihogenă, care apare mai frecvent la pisicile din rasa Birmaneză și Siameză, alopeciile de origine endocrină.

Etiologie: Această manifestare poate fi rezultatul oricărei forme de alergie.

Dermatita generalizată alopecică și crustoasă Unele forme de alergii și alte afecțiuni cutanate nu se încadrează în modelele prezentate anterior și se prezintă mai degrabă cu leziunile prezentate în cadrul titlului acestui capitol.

Multe din modelele prezentate mai sus atunci când sunt într-o formă gravă pot să se manifeste prin alopecie generalizată și cu numeroase cruste. În speranța că aceste lucruri sunt doar un mic stimul pentru a vă deschide apetitul pentru dermatologia felinelor, vă urez la toți o vacanță plăcută.

Alopecia autoindusă Aceasta este de obicei simetrică, afectând zonele laterale ale corpului și abdomenul. În zonele lezionate vom găsi la trihograma fire de păr scurte, cu capătul

10 Veterinarul

n

iunie 2011

www.veterinarul.ro

Dr. Robert Popa CMVI dr. Robert Popa Timișoara

10

special

Pisici

Leptina şi rolul ei în obezitatea la pisică Studiile publicate abundă în statistici privind incidenţa obezităţii la animalele de companie, în special câini și pisici; în egală măsură, obezitatea a devenit în ultimii ani una dintre problemele grave de sănătate cu care se confruntă omul, mai ales prin prisma efectelor acesteia asupra organismului: hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip II, infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale.

D

intre mijloacele de evaluare ale obezităţii – indicele de masă corporală, statusul corporal, greutatea relativă a corpului, estimarea cantităţii de ţesut adipos – în practica veterinară, cel mai adesea conduita terapeutică se rezumă la aprecierea greutăţii corporale a animalului și recomandarea fie a unei diete specifice, fie reducerea cantităţii de hrană administrată zilnic; de asemenea, exerciţiile fizice sunt recomandate de către mulţi colegi însă proprietarii, deseori și aceștia având un comportament sedentar, ignoră aceste sfaturi sau nu le efectuează corect.

Cercetările efectuate de către colectivul nostru au vizat evaluarea cantitativă a leptinei în organismul animal și corelarea acesteia cu obezitatea la pisică. Leptina (gr. leptos = subţire) este o peptidă având 16-kDa, compusă din 167 de aminoacizi, sintetizată și secretată în principal de adipocite (Friedman, 1994) și care se corelează cu cantitatea de ţesut adipos din organism și cu metabolismul energetic. În afară de ţesutul adipos, surse importante de leptină sunt și placenta, ovarele, mușchii scheletici, stomacul, celulele epiteliale mamare, măduva osoasă, hipofiza și ficatul. Nivelurile leptinei în organism sunt legate de cele ale insulinei. Eliberarea unor cantităţi crescute de leptină din țesutul adipos și creșterea nivelului plasmatic al acesteia determină o creștere a rezistenţei în ţesuturile periferice, a insulinei. Pe lângă insulină, sinteza și secreţia leptinei este reglată și de către alţi factori neuroendocrini, precum glucocorticoizii și catecolaminele.

12 Veterinarul

n

iunie 2011

Foto 1. Structura leptinei (sursa: Wikipedia.org)

Acţionând asupra receptorilor din hipotalamus, leptina contracarează efectele neuropeptidei Y (NPY) și ale anandamidei (ambele stimulente puternice pentru nevoia de hrănire) și promovează sinteza de alfa-MSH (Alpha-Melanocyte Stimulating Hormone) – hormon de stimulare a melanocitelor și mediator important de saţietate, reducând pofta de mâncare. Această inhibiţie se manifestă pe termen lung, în

contrast cu inhibarea rapidă a stării de a mânca, provocată de colecistochinină.

Lipsa leptinei sau a receptorilor ei conduce la ingestia necontrolată de alimente și toate consecinţele care derivă din aceasta. Numeroase studii au arătat că o alimentaţie scăzută în calorii, pe termen lung, scade nivelul leptinei, iar pe termen scurt acesta se manifestă doar ca un indicator de echilibru energetic.

Cazul 1 - Felină, femelă, castrată, 6 luni, Albastru de Rusia, 4 kg GV, analize biochimice în parametrii normali, status corporal 3

www.veterinarul.ro

special

Pisici Sunt prezentate în continuare trei cazuri de evaluare a concentraţiei serice de leptină, la pisici cu status corporal diferit.

Animalele au fost prezentate la cabinet pentru consultaţii și diferite intervenţii, fără legătură cu starea de obezitate. Totodată au fost notate informaţii detaliate privind identificarea animalului (rasă, nume, vârstă, sex), starea fiziologică, numărul de tainuri/zi și istoria medicală a pacientului.

Concentraţia de leptină din sânge a fost determinată prin tehn i c a ELISA folosind kituri de diagnostic Concentraţia leptinei plasde uz matice la 01.11.2010 a fost u m a n . de 2.9 ng/ml (3.8 kg) în Eșantioa- timp ce la 01.02.2011 a nele de crescut la 3.1 ng/ml plasmă sanguină au fost colectate în două etape (noiembrie 2010 și martie 2011) și analizate luând în calcul cercetările anterioare privind creșterea concentraţiei leptinei după 2-10 ore de la administrarea hranei și influenţa insulinei asupra concentraţiei leptinei.

Rezultatele prezentate în graficul anterior relevă o creștere concomitentă atât a concentraţiei de leptină cât și a greutăţii animalului, deși valorile sunt Concentraţia leptinei plasaproape la matice la 01.11.2010 a fost limita nor- de 13 ng/ml (7,25 kg) în mală. Tre- timp ce la 01.02.2011 a b u i e crescut la 12,8 ng/ml. re marcat că acest caz a fost o pisică având status corporal normal, prin urmare și cantitatea de leptină plasmatică a înregistrat valori apropiate de valoarea de referinţă (2 ng/ml).

Cazul prezentat anterior este o pisică obeză și rezultatele prezentate în grafic

14 Veterinarul

n

iunie 2011

Cazul 2 - Felină, femelă, Rasă europeană, 5 ani, castrată, 7 kg GV, analize biochimice în parametrii normali, status corporal 5

Cazul 3 - Felină, mascul, castrat, Rasa birmaneză, 5 ani, 6 kg GV, analize biochimice în parametrii normali, status corporal 4

relevă o c orel aţ i e între creșterea cantităţii de leptină plasmatică și cea a g re ut ăţ i i animalului precum și valori cu mult mărite peste limita de referinţă.

Concentraţia leptinei plasmatice la 01.11.2010 a fost de 8,7 ng/ml (5,8 kg) în timp ce la 01.02.2011 a crescut la 9 ng/ml.

În acest caz se observă așa cum sunt prezentate rezultatele în grafic că se păstrează corelaţia între concentraţia de leptină și greutatea animalului, aceste valori crescând în paralel.

Rezultatele obţinute la analizele efectuate atât la câini cât și la pisici au evi-

www.veterinarul.ro

denţiat pe parcursul celor trei luni de investigaţie, o slabă dar pozitivă corelaţie între concentraţia de leptină plasmatică și vârsta animalelor, cele tinere având o cantitate mai redusă de ţesut adipos.

Totodată, corelaţia între greutatea animalului și cocentraţia leptinei a fost evidentă la toate cazurile analizate. În plus, nu au fost constatate diferenţe între masculi și femele sau între subiecţi castraţi sau nu, valorile leptinei depinzând doar de încadrarea în statusul corporal și nefiind influenţate de ovariohisterectomie la pisică, de exemplu. În urma cercetării efectuate considerăm leptina un marker de încredere în aprecierea ţesutului adipos, indiferent de vârstă, sex sau rasă și astfel, de o utilitate maximă ca test biochimic sanguin în evaluarea și tratamentul obezităţii la animale. dr. Violeta-Elena Simion Student IACOB Roxana Mihaela FMV „Spiru Haret“

special

Pisici Giardia este un protozoar flagelat cu localizare intestinală la om și animale. Infecţiile cu acest parazit se manifestă din punct de vedere clinic foarte variat, de la infecţii asimptomatice până la afecţiuni cronice, asociate cu diaree severă, malabsorbţie și slăbire(1).

R

olul animalelor, în transmiterea infecţiei cu Giardia la om este încă neclar. Pe baza rezultatelor de epidemiologie moleculară se consideră însă că animalele și în special animalele de companie reprezintă rezervoare de infecţie pentru om(2).

Etiologie. Genul Giardia, se încadrează în regnul Protista, încrengătura Sarcomastigophora, subîncrengătura Mastigophora, ordinul Diplomonarida, familia Diplomonadidae(3). Pe baza caracterelor morfologice și ultrastructurale genul Giardia încadrează șase specii: G. duodenalis, G. agilis, G. ardeae, G. microti, G. muris și G. psittaci(4).

Actualmente, grupul morfologic G. duodenalis este considerat o specie complexă care încadrează mai multe specii cu specificitate de gazdă. Pe baza caracteristicilor moleculare, în cadrul speciei G. duodenalis, au fost descrise până în prezent șase asamblaje (genotipuri) notate de la A la F. Unele dintre aceste ansamblaje au preferinţe pentru o anumită specie gazdă (asamblajele A și B pentru om, C și D pentru câini, F pentru pisici și G pentru șobolani) sau pentru o categorie limitată de specii gazdă (asamblajul E pentru artiodactile)(5). Monis și col (2009)(6) consideră că după cunoștinţele actuale ar trebui recunoscute 11 specii de Giardia (vezi tabel 1.).

Morfologie. Giardia duodenalis este un protozoar care se prezintă sub două forme morfologice: trofozoit și chist.

Chistul este responsabil de transmiterea și supravieţuirea parazitului în mediu iar trofozoiţii reprezintă faza endogenă.

Trofozoiţii au aspect piriform și dimensiuni cuprinse între 9-20/4-8 μm. Mobilitatea trofozoitului este asigurată de patru perechi de flageli, care pornesc de la nivelul a opt kinetoplaști (corpi bazali).

Chistul are formă ovală și dimensiuni de 7-12/4-6 µm. La exterior este delimitat de un perete subţire și cu aspect refringent, iar în interior prezintă 2-4 nuclei și un mănunchi de flageli dispuși sub forma literei „S”.

Ciclul biologic. Contaminarea speciilor receptive se realizează obișnuit pe cale orală, prin ingestia de chisturi. Doza infectantă este cuprinsă între 10 și 100 de chisturi(7) .

După ingestie, în porţiunea anterioară

16 Veterinarul

n

iunie 2011

Giardioza la câini şi pisici Specii

Specii/asamblaje

Gazde

G. duodenalis

G. duodenalis (A)

G. agilis G. muris G . psittaci G. ardeae G. microti

G. enterica (B) G. canis (C şi D) G. cati (F) G. bovis (E) G. simondi (G) G. agilis G. muris G . psittaci G. ardeae G. microti

Om, câine, pisică, bovine, cabaline, rozătoare, mamifere sălbatice Om, câine, mamifere sălbatice Câini şi alte canide Pisici Bovine, ovine, caprine Şobolani Amfibieni Rozătoare Păsări Păsări Rozătoare

Tabel 1. Speciile/asamblajele de Giardia (după Monis P.T., și col., 2009) (6)

a intestinului subţire are loc deschistarea.

Exchizoiţii se divid binar rezultând trofozoiţii, care populează intestinul subţire și de obicei nu invadează celulele epiteliale.

Faza de închistare se realizează în intestinul gros. După o perioadă de prepatenţă de 8-10 zile, prin fecale sunt eliminate chisturile. Eliminarea acestora este intermitentă iar uneori, pe parcursul episoadelor de diaree, pot fi excretaţi și trofozoiţi.

La pacienţii umani s-a stabilit că eliminările de chisturi prin fecale durează mai multe luni, sunt intermitente și pot prezenta perioade de latenţă cuprinse între 10 și 25 de zile. Tot la oamenii infectaţi, numărul chisturilor eliminate poate ajunge la 14x109/mm3 de fecale. Rata de eliminare a chisturilor la animale este considerată mai moderată(8).

Epidemiologie. G. duodenalis este considerat parazitul enteric izolat cel mai frecvent din fecale de la câini și pisici. În România, rata prevalenţei semnalată la câini are valori cuprinse între 1,6%(9) și 51,1%(10) , iar la pisici, între 0,6%(11) și 27,9 %(12). Nivelul prevalenţei este mai ridicat la animalele tinere și la cele întreţinute în colectivităţi(13).

Studii de epidemiologice moleculară au relevat că atât câinii cât și pisicile pot fi infectate atât cu genotiputile specifice (C și D la câini respectiv F la pisici), precum și cu genotipurile umane (A și B), constituind astfel veritabile rezervoare de infecţie pentru om(14).

Semne clinice și patogeneză. La carnivorele domestice, infecţia cu Giardia este rar asociată cu manifestări clinice, ex-

www.veterinarul.ro

cepţie fac căţeii din canise sau din adăposturi, unde stresul indus de aglomerare poate exacerba efectele infecţiei(15).

La căţei, începând de la vârsta de 12 luni, giardioza se poate manifesta prin diaree cronică, recidivantă, aso- Figura 1. Chist de Giarciată cu dia spp. - flotaţie cu closlăbire, cifo- rură de sodiu (original) zarea anima- (x400) lelor și tenesme(16). La unii pacienţi infecţia cu Giardia poate evolua asociat cu Isospora spp., situaţie în care atât Figura 2. Trofozoit de evoluţia cli- Giardia spp. - flotaţie cu nică cât și clorură de sodiu (origiprognosticul nal) (x400) devin mai grave. La pisici, manifestările clinice (diaree, slăbire) sunt foarte rar semnalate(17).

Mecanismele patogenetice implicate în inducerea giardiozei sunt considerate foarte complexe și prin urmare puţin înţelese(18). În prezent se consideră că patogeneza acestei afecţiuni este multifactorială, astfel că atât substratul patologic cât

și intensitatea manifestărilor clinice reprezintă rezultanta interacţiunii dintre factorii de virulenţă legaţi de parazit, factori legaţi de gazdă (statusul imunologic și nutriţional) și condiţiile de mediu(1).

Diagnostic. La pacienţii cu sindrom diareic la care se suspectează evoluţia giardiozei, confirmarea diagnosticului se bazează pe evidenţierea chisturilor (figura 1) și/sau mai rar a trofozoiţilor (figura 2).

Tehnicile de microscopie utilizate frecvent sunt: flotaţia cu soluţii suprasaturate de sulfat de zinc, de zahăr, de clorură de sodiu; metoda Blagg modificată de Șuteu, etc.). Datorită eliminării intermitente a chisturilor este recomndabil ca acest examen să fie efectuat din mai multe probe de fecale, recoltate timp de 3-5 zile consecutiv(19).

Utilizarea kiturilor comerciale ELISA (ProSpecT® [Alexon-Trend]; Giardia CELISA [TechLab]; SNAP® Giardia [IDEXX Laboratories Inc., Westbrook, ME]) pentru detectarea coproantigenelor de Giardia, reprezintă o alternativă de diagnostic, mult mai rapidă și sensibilă. De asemenea, tehnica de imunofluorescenţa (MeriFluor® [Meridian Diagnostics]) este considerată metoda cea mai sensibilă pentru detectarea chisturilor de Giardia(20).

Identificarea genotipurilor de Giardia necesită utilizarea unor metode de diagnostic sensibile și specifice cum sunt cele de biologie moleculară(17).

Tratament și prevenţie. La carnivorele domestice infectate fie de manieră simptomatică fie asimptomatică se recomandă efectuarea terapiei specifice datorită potenţialului zoonotic.

Medicatia utilizată la câini și pisici include un număr redus de substanţe: 1) Metronidazol (Flagyl® [Aventis]), 10-25 mg/kg x 2/zi, per os, 5 zile consecutiv. Utilizarea la câini prezintă următoarele dezavantaje: eficienţă 67%, poate cauza neurotoxicoze și este suspectat că ar avea efect teratogen(21).

2) Febantel (Drontal® Plus [Bayer]); poate fi utilizat la câini, în doză de 5 mg/kg/zi, per os, 3 zile consecutiv,(22).

3) Fenbendazol (Panacur® [Intervet]) 50 mg/kg/zi, per os, timp de 3 zile consecutiv(23).

5) Quinacrina (Atabrine® [Sanofi]) se administrează numai la câini, în doză de 6.6 mg/kgx2/zi, timp de 5 zile consecutiv.

Efectele secundare constau în anorexie, letargie și febră. Avantajul utilizării acestui medicament constă în capacitatea de a inactiva chisturile de Giardia(21).

Tratamentul se efectuează la toate animalele infectate (simptomatice sau asimptomatice), deoarece acestea reprezintă surse de infecţie pentru mediu, favorizând transmiterea infecţiei la alte animale sau pot constitui surse de infecţie pentru om în cazul infecţiilor cu genotipurile zoonotice.

Eficienţa terapiei este condiţionată de o serie de factori cum ar fi: răspunsul imun al gazdei, eficienţa produsului utilizat, respectarea posologiei (doză, durata tratamentului), reinfestarea după terapie etc. În Statele Unite, a fost licenţiat un vaccin comercial pentru câini și pisici (GiardiaVaxTM, Fort Dodge Animal Health) pe bază de trofozoiţi inactivaţi chimic. Studiile au relevat că numărul de căţei și pisici la care a apărut diareea a fost mult mai redus la lotul la care s-a făcut vaccinarea comparativ cu lotul martor. În plus, s-a observat reducerea perioadei de coproeliminare și a numărului de chisturi. Concluzia acestor studii a fost că vaccinul se poate utiliza în scop de imunoterapie însă numai în asociere cu medicaţia specifică(24).

Profilaxie și combatere. În canise, în adăposturile pentru câini sau în crescătoriile de pisci se impune asigurarea condiţiilor de microclimat și igienă cât și calitatea apei de băut. În unităţile în care a fost diagnosticată boala (în special în canise) se impune izolarea și tratarea animalelor bolnave sau cu infecţii asimptomatice. Se efectuează curăţenia mecanică, după care pardoselile vor fi dezinfectate cu soluţii pe bază de săruri cuternare de amoniu.

Adăposturile astfel igienizate vor fi lăsate câteva zile goale, pentru uscare.

Bibliografie 1. LINDQUIST K. R., PALM D., REINER D., RINGQVIST E., SVA S.G., Immunoparasitology series Giardia immunity – an update Trends Parasitol., 22 (1); 26-31, 2006.

2. THOMPSON R.C.A., The zoonotic significance and molecular epidemiology of Giardia and giardiasis, Vet Parasitol, 126, 15–35, 2004.

3. TAYLOR MA., COOP RL., WALL RL., Parasite Taxonomy and Morfology, In Veterinary Parasitology. 3rd Edit. Blakwell Publishing Ltd. Iowa, 2007.

4. ADAM RD., Biology of Giardia lamblia, Clin. Microbiol. Rev. 14, 447–475, 2001.

5. LALLEA M., POZIOA E., GIOIA CAPELLIB, BRUSCHIC F., DANIELE CROTTID, SIMONE M. CACCIO., Genetic heterogeneity at the b-giardin locus among human and animal isolates of Giardia duodenalis and identification of potentially zoonotic subgenotypes. Int J Parasitol, 35, 207–213, 2005.

6. MONIS P.T, CACCIO SM, THOMPSON R.C.A.,Variation in Giardia: towards a taxonomic revision of the genus, Trends Parasitol, 25(2):93100, 2009.

7. FARTHING M.J., The molecular pathogenesis of giardiasis, J. Pediatr. Gastroenterol. Nutr.

24, 79–88, 1997.

8. BERNANDER R., PALM J. E. D., SVÄRD S.G., Genome ploidy in different stages of the Giardia lamblia life cycle, Cell Microbiol, 3, 55–62, 2001.

9. MAGDAȘ C., ȘUTEU E., COZMA V., MIRCEAN VIORICA Epidemiological and diagnostical researches in the intestinal sarcocystiosis in dogs. Actualităţi în creșterea și patologia anima-

lelor domestice: al XXVI-lea simpozion: Cluj-Napoca, Ed. AcademicPress,. 178-184, 2000.

10. JARCA A., MIRCEAN V., POP R., TITILINCU A., AVRAM A., COZMA V., (2008).

Comparative value of some diagnostic methods in giardiosis of dogs, Lucrări știintifice, medicină veterinară Timișoara, Edit. Imprimeria Mirton vol XLI,: 379-384, 2008.

11. MIRCEAN V., TITILINCU A., COZMA V.. Prevalence of endoparasites in household cat (Felis catus) populations from Transylvania (Romania) and association with risk factors, Vet Parasitol, 171, 163-166, 2010.

12. MIRCEAN V., GYÖRKE A., JARCA A., COZMA V.. Prevalence of Giardia species in stool samples by ELISA in household cats from Romania and risk factors, J Feline Med Surg,13 (6):479482, 2011.

13. PAPINI R., GORINI G., SPAZIANI A., CARDINI G.. Survey on giardiosis in shelter dog populations, Vet Parasitol, 128: 333-339, 2005.

14. TRAUB R.J., MONIS P., ROBERTSON I., IRWIN P., MENCKE, N., THOMPSON R.C.A., Epidemiological and molecular evidence supports the zoonotic transmission of Giardia among humans and dogs living in the same community, Parasitology, 128, 253–262, 2004.

15. ROBERTSON I.D., IRWIN P.J., LYMBERY A.J., THOMPSON R.C.A., The role of companion animals in the emergence of parasitic zoonoses, Int J Parasitol, 30, 1369–1377, 2000.

16. ROSA L.A.G., GOMES M.A., MUNDIM AV., MUNDIM MJS., POZZER EL., FARIA ESM., VIANA JC., CURY MC., Infection of dogs by experimental inoculation with human isolates of Giardia duodenalis: Clinical and laboratory manifestations, Vet Parasitol, 145, 37–44, 2007.

17. MCGLADE T.R., ROBERTSON I.D., ELLIOTT A.D., THOMPSON R.C.A., High prevalence of Giardia detected in cats by PCR, Vet Parasitol, 110, 197–205, 2003.

18. SAVIOLI L., SMITH H., THOMPSON A., Giardia and Cryptosporidium join the ‘Neglected Diseases Initiative’. Trends Parasitol, 22(5):203-8, 2006.

19. ȘUTEU I., COZMA V.. Giardioza. În:Parazitologie clinică veterinară, Edit. Risoprint, ClujNapoca.: 84-89, 2007.

20. RIMHANEN-FINNE R., ENEMARK H.L., KOLEHMAINEN J., TOROPAINEN P., HANNINEN M.L., Evaluation of immunofluorescence microscopy and enzyme-linked immunosorbent assay in detection of Cryptosporidium and Giardia infections in asymptomatic dogs. Vet Parasitol, 145, 345–348, 2007.

21. ZIMMER J.F., BURRINGTON D.B..

Comparison of four protocols for the treatment of canine giardiasis. JAAHA, 22:168–172, 1986.

22. OLSON M.E., Giardia and Giardiasis: A Zoonotic Threat. Suppl Compend Contin Educ Pract Vet, 24, (5A): 10–15, 2002.

23. BARR SC., BOWMAN DD., HELLER RL., Efficacy of fenbendazole against giardiasis in dogs, Am J Vet Res, 55:988–990, 1994.

24. OLSON M.E., CERI H., MORCK D.W., Giardia vaccination, Parasitol Today, 16, 213–217, 2000.

Conf. Dr. Viorica Mircean Prof. Dr. Cozma Vasile Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca

17

special

Pisici Hipoplazia radială sau agenezia radiusului este o boală congenitală autosomală dominantă a pisicilor.

S

imptomatologia prezentă la puii de pisică născuți cu agenezie radială este reprezentată de deformările în lungime și linearitate a radiusului și a ulnei. (Fig nr. 1).

Deși etiologia ageneziei radiale este necunoscută, deficiențele de minerale din viața intrauterină (magneziu, zinc, cupru), traumele în dezvoltarea scheletului, medicamentele cu efect toxic (cum ar fi insulina, talidomida, imipramina, etc), procesele inflamatorii sau vaccinarea sunt cauze probabile. Cauzele genetice sunt însă cele mai posibile. La câine, în special la rasa Chihuahua, cauza acestei afecțiuni se pare că o reprezintă o genă autosomală recesivă.

Majoritatea pisoilor prezintă la fătare deformații vizibile ale membrelor caracterizate prin scurtarea și curbarea unuia sau a ambelor membre anterioare (Fig 2 și 3). Pisoii prezintă o gamă de mișcare redusă a articulației carpale și a cotului.

Deformitățile de la nivelul articulației carpale sunt cel mai des raportate. Semnele clinice depind de gradul de deformitate.

Această afecțiune poate fi unilaterală sau bilaterală. În cazul în care este bilaterală, prognosticul pentru mers este rezervat.

Agenezia radială a fost descrisă și în medicina umană fiind legată de alte anomalii congenitale (scolioze, diplazii, anomalii ale coloanei cervicale). La animalele mici nu s-a observat și altă anomalie cu excepția polidactiliei. În cazurile severe de agenezie bilaterală sau radius curvus, pisicile adoptă o poziție de „cangur“ trenul posterior susținând întreaga greutate.

Pentru a confirma diagnosticul prezumtiv și pentru a detecta și alte anomalii este necesară examinarea radiologică.

Radiologic se observă frecvent subluxații și luxații ale articulației cotului, iar la examinare se pot observa modificări de tip compensator din cauza absenței radiusului (Fig 2 și 3) și a funcționalității reduse a musculaturii anormale (atrofie musculară), limitarea mișcărilor de flexie și extensie, eroziuni cutanate pe fața dorsală a carpului și durere.

Ca și metodă de tratament se recomandă amputarea membrului doar în cazul în care agenezia este unilaterală și sterilizarea animalelor diagnosticate cu agenezie radială.

18 Veterinarul

n

iunie 2011

Fig 1. Pisica cu agenezie radială aspect caracteristic

Agenezia radială la pisică Fig 3. RX lateral agenazie radială

Fig 2. RX lateral agenezie radială

www.veterinarul.ro

Dr. Andrei Căloiu Centrul de diagnostic și tratament TIOVET

medical

Cele mai moderne sisteme pentru radiodiagnostic R Radiografie adiografie digitală

3 costuri reduse

Sisteme CR Sisteme

CR C Computed omputed R Radiography adiography

Examion CR 3X-PRO 9 Design

compact 9 Simplu

de utilizat și ușor de întreţinut 9 Fiabil

și robust

Kodak CR PoC 360/ Vita 45/Vita 25 9 Accesibil

9 Design compact

9 Imagini de înaltă calitate

Sist Sisteme eme R RX X portabile portabile

Sistem RX digital cu detector flat-panel 9 Direct

Conversion Technology 9 Imagine

la câteva secunde după expunere 9 Calitate

excelentă a imaginii și valori monocrome dinamice 9 Control

integrat al generatorului și al detectorului 9 EXAMION

AQS Software

CARDIOLOGIE

Remodelarea cardiacă şi decompensarea hemodinamică

Fig. 1. Ecocardiografie ax scurt parasternal dreapta

Evoluţia bolii cardiace este un proces de lungă durată, caracterizat prin modificări adaptative (fiziologice iniţial) mediate neuro-endocrino-umoral. Fie că este vorba de afectarea miocardului, endocardului, a pericardului, a sistemului excitoconducător sau a vaselor sanguine, în urma apariţiei tulburării de hemodinamică, organismul răspunde etapizat, prin intermediul mecanismelor de reglare cardiacă intrinseci și extrinseci.

M

ecanismele compensatorii intrinseci, declanșate de modificările de presarcină sau postsarcină, cu creșterea volumului telediastolic, au ca răspuns la alungirea fibrelor miocardice creșterea forţei de contracţie fără mărirea frecvenţei cardiace.

Mecanismele compensatorii extrinseci, caracterizate prin activarea Sistemului Nervos Vegetativ Simpatic și a Sistemului Renină-Angiotensină-Aldosteron-Vasopresină, care pe termen lung devin patogene, agravând boala cardiacă, reprezintă modificările maladaptative.

Durata în care se desfășoară aceste modificări fiziopatologice depinde de mai mulţi factori și anume: momentul

20 Veterinarul

n

iunie 2011

Fig. 2. Ecocardiografie ax lung parasternal dreapta

declanșării bolii cardiace (congenital sau dobândit), etiologia bolii cardiace (miocardite, endocardite etc), tipul de evoluţie al bolii cardiace (acut/cronic), coexistenţa patologiei extracardiace (în special bolile renale, hepatice, pulmonare), momentul instaurării terapiei și gradul de aplicabilitate a medicaţiei ș.a.m.d.

Datorită multitudinilor de factori care influenţează funcţia cardio-vasculară, și implicit hemodinamica, clinicianul este, de cele mai multe ori, surprins de instalarea decompensării bolii cardiace. Semnele clinice premergătoare decompensării pot fi șterse, în special la animalele bătrâne sau care suferă și de alte afecţiuni care produc dispnee, fatigabilitate etc. Diagnosticarea concomitentă cu producerea sindromului de insuficienţă cardiacă este ușor de efectuat, dar stadiul tardiv în care se găsește boala duce la reducerea dramatică a plajei terapeutice și implicit a duratei de supravieţuire.

Remodelarea cardiacă consecutivă evoluţiei cronice a bolii, este un proces subtil, de durată, greu de depistat și monitorizat fără ajutorul investigaţiilor paraclinice, ecocardiografia fiind cea mai fidelă metodă de diagnosticare precoce a remodelării cardiace. Măsurătorile ecocardiografice, efectuate în modul M, se corelează în mare măsură cu măsurătorile 2D și interesează în special diametrele telediastolice și telesistolice

www.veterinarul.ro

ventriculare, grosimea pereţilor ventriculari, îngroșarea sistolică a pereţilor ventriculari, cinetica regională și globală cardiacă, fracţia de scurtare a ventriculului stâng, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng ( fig. 1, 2). Cuantificarea remodelării cardiace, care debutează cu hipertrofia miocitară și duce la modificarea volumului și geometriei cordului cu depresia contractilităţii sau scăderea complianţei miocardice (fig.3, 4), se poate realiza prin metoda ecocardiografică repetată periodic. Substratul citologic al modificărilor miocardice, reprezentate de sinteza de noi proteine contractile și asamblarea sarcomerelor seriat sau în paralel, este explicat prin intervenţia factorilor care promovează remodelarea: angiotensina, endotelina, epinefrina și norepinefrina, stresul oxidativ.

Alături de metoda ecocardiografică, remodelarea cardiacă se poate evalua și prin depistarea tulburărilor de ritm sinusal, și anume apariţia tahicardiei sinusale sau a fibrilaţiei atriale (fig. 5). De cele mai multe ori, fibrilaţia atrială se produce tardiv, odată cu dilataţiile masive ale atriilor, situaţie în care sindromul de insuficienţă cardiacă este aproape întotdeauna prezent. Premergător aritmiilor, modificările morfologice ale undelor electrice sunt utile în stabilirea debutului remodelării cardiace, și pot fi verificate periodic prin examinarea neinvazivă re-

CARDIOLOGIE

Fig. 3. Remodelare cardiacă în cardiomiopatia dilatativă la câine

prezentată de electrocardiogramă.

Indicatorii biochimici ai remodelării cardiace sunt reprezentaţi de creatinfosfokinază, lactatdehidrogenază, care au totuși o specificitate redusă datorită metabolizării rapide. Troponinele cardiace și peptidele natriuretice reprezintă o modalitate sigură de evaluare a stresului miocardic, dar sunt greu accesibile în clinicile de la noi din ţară.

Din punct de vedere strict al modificărilor cardiace subtile, examenul radiologic nu reușește să depisteze debutul bolii, și de obicei nici etiologia acesteia, modificările radiologice frecvente depistate vizează în special aspectul general al cordului și al vaselor sanguine, fiind caracteristice decompensării cardiace. De asemenea, examinarea radiologică necesită confirmarea ecocardiografică și electrocardiografică a modificărilor decelate (fig.6, 7, 8). Radiografia cord pulmon își regăsește utilitatea în depistarea afecţiunilor extracardiace care agravează boala cardiacă, leziuni pulmonare, mediastinale, vasculare, cât și în faptul că este singura investigaţie care oferă o imagine de ansamblu a dimensiunilor cardiace, superioară ecocardiografiei. stabilește diagnosticul de tamponadă cardiacă Datorită acestor considerente, a complexităţii procesului de remodelare cardiacă, cu particularităţile ce derivă din etiologia bolii cardiace și a substratului pe care se produce, determinarea precoce a remodelării cardiace prin folosirea tehnicilor de imagistică neinvazive sau a examenelor biochimice reprezintă cele mai sigure metode de a urmări evoluţia bolii cardiace, cât și de a adopta conduita terapeutică potrivită pentru fiecare caz în parte. Un alt aspect important de reţinut este acela că majoritatea pacienţilor cu care lucrăm în mod frecvent sunt mixtbreed sau metiși, acurateţea diagnosticului

22 Veterinarul

n

iunie 2011

Fig. 4. Remodelare cardiacă aspect ecografic la câine

Fig. 5. Fibrilaţie atrială la câine

Fig. 6. Cardiomegalie la câine

Fig. 7. Hidropericard la câine

Fig. 8. Alternanţa electrică şi microvoltaj la acelaşi câine

de remodelare cardiacă fiind îngreunat de multitudinea tipologiilor anatomice investigate, corelaţia cu datele de referinţă făcându-se deobicei cu talia animalului, greutatea și constituţia morfologică (brahicefalic, mesocefalic, dolicocefalic). Astfel, stabilirea individuală a caracteristicilor performanţei cardiace este indicat să se facă de timpuriu, la vârsta de 1,6-2 ani, datele obţinute având o mare valoare comparativă ulterior.

www.veterinarul.ro

dr. Florin Leca Cabinet veterinar Doctor's Vet Univers

Beneficiile utilizării acizilor grași Omega-3 în alimentația câinelui și pisicii Pe măsură ce câinele sau pisica îmbătrânesc, se observă o creștere a riscului apariției bolilor cardiace și articulare și o scădere a vitalității, a nivelului de energie și a poftei de mâncare. Aceste riscuri pot fi prevenite cu ajutorul unei diete bogat suplimentate în acizi grași Omega-3, componenți esențiali ce reprezintă baza menținerii unui metabolism echilibrat și a unui sistem imunitar puternic.

Acizii grași Omega-3 și bolile cardiace Oamenii de știință au demonstrat că acizii grași Omega-3 ajută la scăderea nivelului de colesterol din sânge, la stabilizarea aritmiei (bătăilor neregulate ale inimii) și la reducerea tensiunii arteriale. De asemenea au un rol important în menținerea vâscozității sangvine, prevenind astfel producerea cheagurilor de sânge sau a atacurilor cerebrale.

Acizii grași Omega-3 și bolile articulare Odată cu înaintarea în vârstă a câinelui sau pisicii se observă clar o mobilitate foarte redusă, dureri la nivelul articulațiilor și apariția simptomelor de artrită. Aceste afecțiuni limitează în foarte mare măsură gradul de confortabilitate și mobilitate al animalului. Un raport optim de acizi grași Omega-3 reduce inflamațiile, rigiditatea și sensibilitatea articulară și nivelul de oboseală al organismului.

Testele au demonstrat eficacitatea lor și în combaterea simptomelor artritei.

Acizii grași Omega-3 și gradul de vitalitate Un studiu efectuat în laboratoarele de cercetare farmacologică de la Universitatea Harvard a demonstrat că acizii grași extrași din carnea de pește sălbatic, cum ar fi somonul, funcționează ca anti- depresivi naturali datorită abilității de creștere a nivelului de serotonină din creier. Astfel se regenerează receptorii cerebrali șise stimulează activitățile neurotransmițătorilor.

Acizii grași Omega-3 și sistemul imunitar În anii 1970 s-au făcut primele asocieri între acizii grași Omega-3 și un sistem imunitar puternic. Atunci oamenii de știință au observat că populația Inuită (eschimoșii) ca și grup suferă de mult mai puține afecțiuni ale inimii, artrită reumatică, diabet sau psoriazis, în comparație cu populația de pe continent, cu toate că dieta lor conținea cantități foarte mari de grăsimi din carnea de balenă, focă, somon sau alți pești. Până în prezent s-a demonstrat prin diverse studii că răspunzători de acest grad ridicat de imunitate al organismului sunt acizii grași Omega-3 prezenți în carnea de pește consumată frecvent.

Acizii grași Omega-3 și calitatea vieții Este notabil faptul că artrita reumatică, lupusul, afecțiunea Raynaud și alte afecțiuni ale sistemului autoimunitar scad dramatic calitatea vieții câinelui sau pisicii. O alimentație bogată în acizi grași Omega-3, în mod special cei extrași din uleiurile de pește, stimulează sistemul imunitar și reprezintă modul cel mai natural de a sprijini bunăstarea animalului de-a lungul unei vieți lungi și sănătoase. Acest lucru este posibil deoarece EPA și DHA, conținuți de acizii grași Omega-3, în momentul în care interacționează cu organismul, sunt transformați în antiinflamatori naturali - Postglandine, Leucotrine, Tromboxane și Hidroacizi, care încurajează procesul de răspundere imunologică și în consecință ajută la reducerea inflamațiilor și a durerilor în general. În mod particular dietele bazate pe un aport crescut de acizi grași Omega-3, alături de Omega-6 sunt utilizate pentru a descuraja reacțiile inflamatorii cauzate de piele pruritică, atopie, alergii la hrană sau alergii combinate.

Încercați Benzile și Plasturii Anti-Lins pentru a preveni lingerea, mușcarea sau chiar roaderea în următoarele situații: z Zone sensibile (iritații, dermatite) z Granuloame (nodule sau răni deschise) z Răni chirurgicale z Zone afectate ca: labe, picioare, coada, piept, stomac, coate, posterior.

Compoziția Plasturilor/Benzilor: amestec natural de piper roșu, oregano, pudră de lămâie și ulei de cuișoare - descurajează într-un mod sigur și efectiv animalul care dorește să deranjeze rana sau iritația, creând astfel oportunitatea unei vindecări mai rapide.

NU AFECTEAZĂ MOBILITATEA ȘI COMPORTAMENTUL! POT FI APLICATE PE ORICE ZONĂ A CORPULUI!

Importator în România al produselor Nurtured PETS UK

SC ALLPET DISTRIBUTION SRL Str. Justiției, Nr. 47-49, București Tel: 031/ 436.7915; 0733/ 598.562 0735/ 105.706 Dr. Vet. Iulius Toma allpetd@yahoo.com; www.allpet.ro

GINECOLOGIE

Complicaţii ale intervenţiilor chirurgicale pe aparatul genital femel la carnivore Există tendinţa, din partea multor proprietari de animale de companie, de a banaliza intervenţia chirurgicală de sterilizare, considerând-o ca pe ceva extrem de simplu, care nu implică niciun fel de riscuri și care, în consecinţă, nici nu ar trebui să coste prea mult.

D

in păcate, de această atitudine a proprietarilor suntem vinovaţi în primul rând noi, medicii veterinari, deoarece nu știm să ne valorizăm actul medical. Nu doresc să intru în detalii de management, îi las această plăcere colegului și prietenului meu, doctorul Cristi Mătură, dar îmi voi permite în cele ce urmează să atrag atenţia asupra consecinţelor pe care le poate avea asupra reușitei intervenţiei, asupra sănătăţii animalului și, în ultimă instanţă, asupra renumelui nostru profesional, nerespectarea (sau mai rău, necunoașterea) unor timpi operatori de bază, a asepsiei și antisepsiei, precum și utilizarea de materiale de sutură cel puţin dubioase.

Fac precizarea că articolul de faţă își propune să ia în discuţie doar complicaţiile legate de actul chirurgical propriu-zis, nu și pe acelea ce pot surveni din cauza anesteziei.

Ca în orice altă intervenţie chirurgicală abdominală, complicaţiile ce pot apărea pot fi: intraoperatorii, precoce și tardive. În categoria complicaţiilor intraoperatorii pot fi încadrate hemoragiile, precum și puncţionarea sau secţionarea accidentală a unor viscere.

Una dintre situaţiile frecvente în care se produce hemoragie intraoperatorie este alunecarea (sau desfacerea) ligaturii pediculului ovarian. Aceasta poate avea mai multe cauze: nodul nu a fost strâns suficient (poliglactina, ca să nu se desfacă, are nevoie ca primul nod să fie triplu, nu dublu), firul utilizat a fost prea subţire și a secţionat pediculul, sau pur și simplu mâna a doua nu a știut să evidenţieze pediculul ovarian, ligatura fiind pusă „în orb“.

24 Veterinarul

n

iunie 2011

Fig. 1 Fistulă în flanc apărută la 2 ani de la ovariohisterectomie

De asemenea, o altă sursă de hemoragie gravă intraoperatorie, o poate constitui aplicarea ligaturii pe colul uterin.

Acesta fiind ușor ovoid, permite ligaturii să alunece relativ ușor. Pentru evitarea unei astfel de situaţii, recomandăm plasarea ligaturii fie deasupra cervixului (ovariohisterectomie subtotală), fie dedesubtul lui (OH totală), iar strângerea acesteia să se efectueze cu moderaţie deoarece, în cazul unui uter friabil (gestaţie avansată sau piometru), firul poate secţiona peretele uterin și implicit, arterele uterine medii.

La capitolul lezionări de viscere, aș menţiona pe primul loc puncţionarea accidentală a splinei, cu sonda canelată, la deschiderea liniei albe. Situaţia poate fi evitată dacă ne amintim faptul că, o serie de anestezice, printre care și ketamina, induc splenomegalie, astfel încât este foarte probabil să întâlnim splina imediat dedesubtul liniei albe. Cel mai corect este să ridicăm musculatura abdominală cu ajutorul a două pense Kocher, apoi să executăm butoniera prin care vom introduce sonda canelată.

www.veterinarul.ro

La categoria complicaţii precoce pot fi încadrate dehiscenţa parţială sau totală a plăgii chirurgicale și peritonita.

Desfacerea sau ruperea firelor de sutură poate fi cauzată de o tehnică defectuoasă a executării nodurilor, de utilizarea unui fir prea subţire în raport cu greutatea animalului, dar și de animalul însuși, dacă nu s-a aplicat o cămașă tip Alfort sau un guler elisabetan. Pentru începători, ar fi de preferat suturile în puncte separate, la care riscul de a se desface este în mod evident, mai mic.

Peritonita postoperatorie poate avea mai multe cauze. În primul rând, lipsa unei asepsii riguroase în timpul intervenţiei. Apoi, în cazul unui piometru, toaletarea incorectă a bontului uterin poate, de asemenea, genera o peritonită. În fine, uitarea unei comprese de tifon în cavitatea abdominală (așa-numitul „textilom” din chirurgia umană), poate, de asemenea, să fie la originea unui proces septic peritoneal. Pentru a evita astfel de situaţii, este util să se numere compresele, atât înainte, cât și după terminarea intervenţiei, dar, obligatoriu, ÎNAINTE de închiderea cavităţii abdominale.

Fig.2 Traiectul fistulos după rezecţie

Fig. 3 Granuloame de corp străin și firele de sutură care le-au cauzat

Complicaţiile tardive, ce rămas (ceea ce poate fi o apar după luni, uneori ani de adevărată aventură la fezile de la intervenţie, sunt cele melele obeze). mai grave și denotă adesea defiIată deci, stimaţi cocienţe grave de tehnică operatolegi, câteva motive de rerie. În această categorie pot fi flexie pe care vi le-am încadrate fistulele în flancuri oferit sub formă ultrasau în regiunea abdominală condensată. Sper ca pe ventrală, sindroamele aderenţiale viitor, aceia care considece duc la ocluzii sau subocluzii rau încă că se poate face intestinale, hidronefroza și ureo ovariohisterectomie cu terohidronefroza iatrogenă. un metru de aţă chirurgiO complicaţie care, fără a fi cală și cu instrumentarul gravă, este supărătoare pentru „sterilizat“ prin pulveriFig. 4 Hidronefroză bilaterală la o pisică – aspect ecografic proprietar și de rău augur penzare cu alcool sanitar, se tru faima medicului veterinar vor gândi de două ori respectiv este „sindromul ovarului re- darea aderenţelor și în executarea unei dacă, sub aspect deontologic, dar și umamanent“, caracterizat prin revenirea fe- enterectomii, urmată de o enteroanasto- nitar, este corect ceea ce fac. melei în călduri, din cauza unui rest de moză termino-terminală.

Hidronefroza (fig.4, 5) ţesut ovarian rămas neextirpat.

Fistulele ce apar cel mai adesea bila- sau ureterohidronefroza sunt teral în flancuri (fig.1), uneori asociate și și ele consecinţa granuloaunei fistule pe linia de sutură, se dato- melor de fir (fig.3) ce se dezrează practic întotdeauna utilizării pen- voltă lent la polul posterior tru ligaturarea pediculului ovarian și al rinichilor și prind în ţesupentru închiderea cavităţii abdominale a tul inflamator ureterul.

Rezolvarea o reprezintă firelor neresorbabile, cu precădere a „aţei chirurgicale“ (pe care unii colegi o denu- efectuarea nefrectomiei rinimesc în mod pretenţios, dar nejustificat chiului afectat. Dacă situaţia „mătase“). Tratamentul acestor fistule este bilaterală, unica soluţie este întotdeauna fastidios, neplăcut pen- este eutanasia. În sfârșit, în cazul sindrotru animal, dar și pentru proprietar, și de multe ori cu rezultate incerte. Metoda mului ovarului remanent, care dă rezultatele cele mai bune, după cauza este cel mai adesea o Fig. 5 Hidronefroză de gradul IV consecutivă opinia noastră, este colorarea traiectului insuficientă expunere a pediligaturării pediculului ovarian cu fir neresorbabil fistulos cu albastru de metilen și apoi re- culului ovarian, în special la zecarea tuturor ţesuturilor care s-au co- căţelele grase, cu ligamente scurte. În acest context, este util de realorat în albastru.(fig.2) Aderenţele pe anse intestinale, ce pot mintit faptul că structura care nu permite duce la ocluzii intestinale mai mult sau alungirea pediculului ovarian, și anume mai puţin complete, sunt cauzate și ele ligamentul costo-ovarian (sau frenico-gede aceeași aţă chirurgicală neresorbabilă, nital), poate fi deșirată manual, secţionată Conf. univ. dr. dar și de greșeli tehnice la aplicarea liga- cu o foarfecă boantă, sau, pur și simplu, Alexandru turilor pe pediculul ovarian, în ligatură anesteziată prin aplicarea unei comprese Diaconescu prinzându-se, din greșeală, sau din pri- de tifon umectată cu anestezic local.

Clinica de Ginecologie, Obstetrică și Dacă totuși răul s-a produs, singura cina tenesmelor animalului, cauzate de o Andrologie anestezie insuficientă, o porţiune de me- soluţie rezonabilă este redeschiderea pe FMV București zenter. Soluţia constă, evident, în debri- abdomen și căutarea restului de ovar

25

PSIHOLOGIE CANINĂ

Pledoarie pentru necesitatea studierii psihologiei animalelor de companie Din ce în ce mai mulţi specialişti consideră, în ultima vreme, că trăirile psihice ale animalelor sunt complexe, identificând, mai ales la speciile crescute ca animale de casă, trăiri similare celor de la om. Totodată, specialiştii veterinari din țările în care cunoștințele referitoare la psihologia și psihopatologia animală sunt avansate analizează trăirile psihice ale animalelor de companie şi în relaţie cu exprimările clinice de factură psihocomportamentală pe care acestea le au faţă de proprietarii lor, exprimarea sentimentelor canine concretizându-se în conduita comportamentală a animalelor. Datorită acestui aspect, aşteptările pe care proprietarii de animale de companie le au faţă de atitudinea acestora sunt mai aproape de comportamentul uman, decât de cel animal.

iască în societate - fie în cea umană, fie în tovărăşia altor animale - de aceea, probabil, afinităţile interspecifice om–câine sunt aşa de profunde.

Coabitarea cu un animal de companie, mai ales cu un câine, nu este însă lejeră atunci când proprietarul nu posedă nici un fel de cunoştinţe nici despre comportamentul specific, nici despre psihologia canină. Despre cea din urmă, putem afirma că este una aparte de a altor animale domestice, formându-se şi instalându-se în timp, în funcţie de mulţi factori favorizanţi (afinităţile cu proprietarul, modul în care acesta îl tratează pe câine, timpul petrecut alături de animalul de companie, permisivitatea proprietarului, chiar priceperea lui în a manipula psihicul canin şi de a gestiona situaţiile de criză apărute în cadrul “cuplului” proprietar-câine etc), astfel încât

Î

ntr-o societate din ce în ce mai mai stresată sau mai grăbită, în care lipsa de consideraţie faţă de semeni devine un mod obişnuit de viaţă, oamenii creditează animalele cu care convieţuiesc cu calităţi pe care acestea nu le posedă în realitate, dar alienarea indusă de o societate în perpetuă schimbare, frustrările diverse şi lipsa de încredere în semeni îi fac pe oameni să atribuie sentimente şi calităţi specific umane animalelor de lângă ei.

Câinii ocupă, de departe, preferinţele crescătorilor de animale de casă, deoarece sunt fiinţe superioare, înzestrate cu inteligenţă şi capacitate superioară de percepţie. În plus, la fel ca fiinţele umane, câinii sunt fiinţe sociale, preferând să tră-

26 Veterinarul

n

iunie 2011

www.veterinarul.ro

necesită o aprofundare a problematicii şi o reconsiderare a capacităţilor cognitive şi interpretative ale individului canin. În multe cazuri, proprietarii de căţei caută ajutor la crescători, la dresori sau în manualele de creştere a câinilor disponibile pe piaţă, în speranţa că vor ajunge să înţeleagă mai bine atitudinea animalului în situaţii problemă. Din păcate, de multe ori, informaţiile se dovedesc a fi inexacte, uneori chiar prejudiciante pentru proprietar sau pentru animalul său.

Un dresor de câini are tendinţa de a-l instrui pe proprietar după anumite şabloane, el nefiind psiholog, ci doar o persoană care, la rândul ei, s-a informat studiind alte şabloane.

Să luăm un exemplu: majoritatea dresorilor îi sfătuiesc pe proprietari să iasă întotdeauna pe uşă înaintea câinelui, pentru a-i dovedi acestuia cine este con-

PSIHOLOGIE CANINĂ

ducătorul în grupul proprietar-câine.

Mulți câini acceptă acest lucru, alţii însă nu, şi nu sunt de condamnat în această atitudine, aspectul depinzând şi de deprinderile animalului. Un câine ciobănesc se va conforma acestui fapt datorită mai ales deprinderilor ancestrale de a merge în spatele turmei şi de a se asigura că nici un animal nu rămâne în urmă, pe când la câinii de vânătoare acest lucru se deprinde mai greu, câinii fiind cei care o iau primii înainte să scotocească sau să găsească vânatul. Prin urmare, unele informaţii trebuie filtrate în funcție de rasa și temperamentul animalului, nefiind universal valabile.

Totodată, traiul în strânsă relaţie cu omul, le-a obligat pe animalele de companie să-şi modifice comportamentul în funcţie de cerinţele proprietarului şi a

28 Veterinarul

n

iunie 2011

noului mediu de viaţă, ceea ce a impus o adaptare continuă a animalului şi o dezvoltare a anumitor abilităţi pe care câinii de stradă sau de curte nu le au. În acest context, putem spune că psihologia câinelui se referă la trăirile proprii individului, la atitudinile pe care acesta le adoptă faţă de anumite evenimente la care asistă, atât în familia de adopţie, cât şi atunci când vine în contact cu indivizii speciei sale. Iată de ce, considerăm necesară studierea mai aprofundată a personalităţii canine, acest lucru fiind posibil în cadrul organizat al psihologiei şi al psihopatologiei canine.

Pornind de la aceste considerente, în practica veterinară pe animale de companie, în special câini, trebuie avute în vedere psihologia şi fiziologia activităţii nervoase superioare, conceptele de dezvoltare şi normalitate psihică a vieţii câinilor, procesele biologice ale percepţiei (senzaţii, reprezentări, memorie şi gândire, capacitatea de imaginaţie, exprimările intra- şi interspecifice ce alcătuiesc limbajul canin) şi procesele ce duc la exprimarea afectivităţii, ale personalităţii canine şi ale temperamentului.

Cunoştinţele privind psihologia socială a câinilor şi, în special, etapele socializării animalelor tinere, au importanţă enormă în interpretarea corectă a comportamentului canin, psihologia câinelui “adolescent”, fiind deosebită ca influenţă asupra psihicului viitorului adult.

www.veterinarul.ro

La polul opus, medicul veterinar trebuie să fie bine informat în ceea ce priveşte psihopatologia canină, pentru a fi capabil să identifice şi să delimiteze manifestările fireşti ale speciei, de manifestările ce ţin de psihopatologie. Trebuie însă evitată tendinţa occidentală de exagerare a manifestărilor psihopatologice şi să nu se caute, cu orice preţ, o similaritate cu manifestările psihopatologice de la om. Întrucât nu este acceptată unanim existenţa conştiinţei la animale, nu putem vorbi în acest cadru de boli psihice adevărate la specia canină, acestea presupunând perturbări anume ale activităţii asociative; putem însă aborda, fără a greşi, tulburările de personalitate, tulburările nevrotice, psihonevrotice sau parapsihotice, tulburările induse de vârsta înaintată şi, mai ales, tulburările instinctuale, mai ales ale celor de bază: maternal, alimentar, de apărare etc.

Pe viitor vom aborda subiecte legate de vorbirea pe care am facut-o în acest prim articol.

dr. Maria Mihăiță

IMAGISTICĂ Începutul dezvoltării metodei de diagnostic imagistic prin Rezonanţă Magnetică este corelat cu Premiul Nobel pentru Fizică din 1952 acordat savanţilor Felix Bloch și Edward Purcell care au descoperit independent unul de altul fenomenul de rezonanţă magnetică. Descoperirea lor a demonstrat o proprietate a nucleului atomic ce are un număr impar de nucleoni care se rotesc la o frecvenţă radio în jurul nucleului atomic într-un câmp magnetic, frecvenţa radio fiind dependentă de puterea câmpului magnetic. Astfel, acești doi savanţi au propus utilizarea rezonanţei magnetice în domeniul imagisticii medicale.

IMAGISTICA

prin rezonanță magnetică

P

rimele prototipuri de Rezonanţă Magnetică au fost asamblate în anii 60 ai secolului trecut. În anul 1973, savantul american Paul Lauterbur a demonstrat primele imagini obţinute prin Rezonanţa Magnetică. În anul 1977, Sir Peter Mansfield a fost primul savant care a demonstrat imagini clinice prin Rezonanţa Magnetică folosind gradienţii de câmp magnetic și a elaborat tehnica de imagistică EPI (echo-planar imaging) care este prima metodă ultrarapidă de Rezonanţă Magnetică folosită până în prezent. Pentru aportul lor în domeniul Imagisticii prin RMN a organelor interne a organismului uman Paul Lauterbur și Sir Peter Mansfield au primit în anul 2003 Premiul Nobel în Medicină și Fiziologie.

A fost utilizată în medicina veterinară în special ca un instrument de cercetare din 1980 până la începutul anilor 1990.

La mijlocul anilor 1990, câteva specializări au început să folosească MR ca metodă clinică obișnuită. Procedura a fost folosită câţiva ani mai târziu pentru animalele mari. Ca urmare a trecerii la noul mileniu, MR a devenit metoda preferată pentru neurologii veterinari, pentru examinarea proceselor de îmbolnăvire a creierului și măduvei spinării. Eforturile de a extinde folosirea metodei, au inclus sponsorizări ale corporaţiilor acordate centrelor de diagnosticare.

Aplicaţiile clinice curente se bazează pe vizualizarea nucleelor atomilor de hidrogen. Proprietatea fizică fusese cunoscută anterior ca Rezonanţă Magnetică Nucleară. Cuvântul nuclear nu se referă la

30 Veterinarul

n

iunie 2011

radioactivitatea, ci la nucleele atomilor. Pentru o denumire nepărtinitoare a devenit cunoscută ca IRM (imagistica prin rezonanţă magnetică).

Principiul fizic de bază este că o sarcină electrică în mișcare produce un câmp magnetic. Dimensiunea câmpului magnetic este dependentă de viteza de mișcare (mișcare magnetică) și dimensiunea sarcinii. În timp ce nucleul de hidrogen are o sarcină electrică mică, se rotește foarte repede. Aceste atribute fizice împreună cu abundenţa de nuclei de hidrogen în corp, produce un câmp magnetic detectabil.

Intensitatea câmpului magnetic este măsurată în unităţi gauss (G) și tesla (T).

Un tesla este egal cu 10000 gauss. Câmpul magnetic al pământului este de aproxima-

Secvență T2

www.veterinarul.ro

tiv 0,5G. Intensitatea câmpului la MRI este similară cu cea a electromagneţilor folosiţi pentru a ridica corpuri metalice mari.

Structurile anatomice și/sau patologice apar în imaginile RM ca nuanţe de gri pe o scală de la alb la negru și sunt caracterizate ca hipersemnal, hiposemnal sau semnal intermediar în funcţie de secventele achiziţionate (T2, T1, T1 post-contrast, STIR, FLAIR, etc). De exemplu, structura normală a coloanei vertebrale se descrie astfel: în imaginile ponderate T1, grăsimea are aspect deschis strălucitor (hipersemnal), iar celelalte structuri (corpii vertebrali, nucleul pulpos, inelul fibros, măduva spinării, LCR, mușchii, ligamentele) apar de nuanţă închisă (hiposemnal). În imaginile ponderate T2, nuanţele sunt aceleași cu excepţia LCR-ului și nucleului pulpos

Secvență T1

Repulsiv contra insectelor [i c=pu[elor

T2 orizontal

Pentru c`ini [i pisici

100% natural

T1 transversal

u Fără clasificare toxicologică u Extract natural din plante

T1 post-contrast sagital

care apar ușor hiposemnal faţă de grăsime dar hipersemnal în comparaţie cu celelalte structuri.

Este o metodă de diagnostic modernă, non-invazivă, ce oferă detalii anatomostructurale fidele și foarte important, are capacitatea de a achiziţiona imagini multiplanare (transversal, orizintal, sagital) dar și reconstrucţia acestora în trei dimensiuni. Se folosește în special pentru regiunile capului și coloanei vertebrale însă se aplică foarte bine pe cavitatea abdominală, pelvină și musculo-scheletal. Pe cavitatea toracică și în special pe pulmon este restrânsă folosirea acestei tehnici în principal din cauza mișcărilor respiratorii.

animalului și câte 2 pulverizări pe fiecare labuță și pe tot capul, înainte de fiecare plimbare

Soluție cu efect repulsiv ce îndepărtează căpușele, puricii și muștele de pe și din preajma câinilor și pisicilor. Se aplică direct pe blana animalului.

DOzAj Pentru pisici: două, trei pulverizări, o dată pe săptămână Pentru câini: câte 8-15 pulverizări, pe tot corpul, o dată pe săptămână, funcție de talia

C=pu[=

REmANENȚă Purici și căpușe: 5 - 10 zile Țânțari: efectiv repulsiv pe durata unei zile Durata eficacității depinde de cantitatea de produs utilizată și gradul de proliferare a insectelor.

Cu cât aplicați mai mult produs, cu atât eficacitatea crește.

Eficacitatea produsului se reduce după spălarea animalului.

Purice

Musc=

Produs BIO Utilizabil în agricultura ecologică, conform Directivei CE 834/2007 Dr. Florin Eugen Grosu DVM PhD Stud FMV București

Producător: PROTECTA FRANȚA Distribuitor în România: SERVICII PUBLICE

nutRiție

Afecțiunile hepatice și abordarea nutrițională Ficatul este un organ-cheie al organismului, fiind implicat în procese multiple care includ detoxifiere, digestie, metabolism, sinteză sau stocare. Organ voluminos, acesta reprezintă 34% din greutatea corporală a animalului, având o capacitate de regenerare extraordinară.

D

upă cum știm deja, câinii si pisicile sunt diferiţi; câinii mici nu sunt pisici! Există diferenţe între aceste două specii, nu numai comportamental, ci și morfoanatomic. Dacă discutăm despre caracteristici anatomice, există diferenţă în ceea ce privește deschiderea canalelor biliar și pancreatic. La nivelul dodenului canin cele două canale se deschid individual, separat, iar la pisică acestea se unesc având o deschidere unică.

Trecând în revistă patologia ficatului, principalele categorii de afecţiuni pot apărea la nivelul parenchimului sau al canalului biliar. O a treia categorie importantă o reprezintă șunturile și respectiv encefalita hepatică, apărută ca urmare a detoxifierii incomplete.

Caracteristici diferite vor determina patologii diferite; la pisică se descrie o entitate patologică denumită triadită. Acest sindrom presupune inflamaţia tuturor celor trei elemente implicate în producerea/eliminarea sucurilor

32 Veterinarul

n

iunie 2011

digestive la nivelul duodenului: canalul biliar, pancreas/canalul pancreatic și duodenul. Ca urmare a diverselor tulburări poate apărea fenomenul de autodigestie manifestat morfopatologic prin inflamaţie. Astfel, la pisică apar concomitent colangita, pancreatita și boala inflamatorie intestinală. De asemenea, o incidenţă ridicată o au hepatolipidoza și procesele neoplazice. La câine, mai frecvent apar hepatitele, ciroza și șunturile portosistemice.

www.veterinarul.ro

În abordarea terapeutică o importanţă mare o are suportul nutriţional.

Astfel, ca obiective nutriţionale discutăm despre demersuri care să combată și să limiteze rezultatele afectării hepatice.

Corectarea malnutriţiei, regenerare hepato-celulară, minimizarea leziunilor la nivelul parenchimului hepatic sunt efectele urmărite prin suport nutriţional.

După cum spuneam și mai sus, câinii sunt diferiţi de pisici și de aceea și abordarea acestor afecţiuni este diferită. La ambele specii se recomandă o hrană cu un conţinut scăzut de cupru și care să conţină antioxidanţi; de asemenea, este foarte important ca hrana să aducă un aport energetic crescut și să fie foarte ușor digestibilă în așa fel încât să răspundă nevoilor organismului. La pisică un factor foarte important este reprezentat de palatabilitate, pisicile fiind mai pretenţioase.

O sursă de proteină foarte digestibilă fie de origine animală fie de origine vegetală este binevenită, astfel încât să se evite efortul digestiv și în același timp asimilarea să fie foarte bună. În afecţiunile hepatice suportul nutriţional este în acest fel de mare ajutor medicului în managementul terapeutic al acestora; astfel calitatea viaţii animalului este ameliorată și suferinţa redusă.

Dr. Alexandra Manasia Royal Canin România

PNEUMOLOGIE

Lavajul bronhoalveolar (LBA) LBA este realizat pe animalul tranchilizat, în poziţie patrupedală. Tranchilizarea se poate face folosind un α2-agonist cum este xilazina hidroclorică (0,3-0,5 mg/kg GC, IV), romifidină (0,03-0,05 mg/kg GC, IV) sau detomidină (10-20 mcg/kg GC, IV). Administrarea concomitentă de butorfanol (0,01-0,03 mg/kg GC, IV) este adesea utilă la caii cu semne clinice severe de ORCR și hipersensibilitate marcată a căilor respiratorii, pentru a diminua reflexul de tuse în timpul pasajului bronhoscopului.

Este recomandată și contenţia prin folosirea iavașalei mai ales în momentul pasajului endoscopului prin nazofaringe. Curăţarea narinelor cu un tifon umed, anterior procedurii, reduce contaminarea bronhoscopului.

Î

n condiţii de teren, lavajul bronhoalveolar poate fi realizat utilizând un endoscop cu fibră optică sau simplu, cu ajutorul unui tub naso-traheal cu un diametru exterior de 8 mm. În multe clinici veterinare, video-endoscopia este preferată deoarece permite înregistrarea video sau a imaginilor digitale pentru o documentare cât mai detaliată în registrul medical al pacientului (Hewson și Viel, 2002).

Bronhoscopul trebuie să aibă o lungime utilizabilă de cel puţin 160-180 cm pentru a permite lavajul pulmonar în profunzime la caii maturi. Adâncimea maximă de lavaj a pulmonului depinde de diametrul exterior al bronhoscopului utilizat. La majoritatea cailor maturi, un diametru exterior de 10-13 mm permite colectarea probei de la nivelul bronhiilor de generaţia a 4-a până la a 6-a.

Endoscopia oferă avantajul inspecţiei căilor respiratorii anterior procedurii de lavaj bronhoalveolar. Se poate evalua astfel nazofarinxul pentru a sesiza eventualele modificări sau eventualul jetaj. Trahea trebuie inspectată pentru a detecta hiperemia, precum și calitatea sau cantitatea secreţiilor.

La joncţiunea laringo-traheală și la bifurcaţia traheei există receptori multipli ai tusei. Astfel, un cal sănătos va tuși de obicei de 2-3 ori în timpul pasajului bronhoscopului, spre deosebire de caii cu hipersensibilitate a căilor respiratorii, la care tusea este

34 Veterinarul

n

iunie 2011

accentuată. Anestezia topică ajută la reducerea tusei la caii sănătoși, mai ales când se realizează la nivelul bifurcaţiei traheei, după ce s-a recoltat proba pentru cultura bacteriană. O soluţie diluată de anestezic (0,4% lidocaină în ser fiziologic steril, fără adrenalină) este adesea eficientă când 60-120 ml sunt instilaţi la nivelul bifurcaţiei traheale înaintea avansării endoscopului. Aplicarea anestezicului local la nivel laringian în fazele iniţiale ale endoscopiei nu este recomandată, deoarece fluidul de la nivelul faringelui va curge în jos pe trahee, spălând căile respiratorii superioare de bacterii contaminante și contaminând căile respiratorii profunde înaintea recoltării probelor pentru bacteriologie și citologie. Orice acumulare a secreţiilor sau hemoragiile în trahee trebuie înregistrate și descrise în funcţie de localizare (în regiunea superioară, mijlocie sau inferioară), cantitate, caracter/culoare.

O regiune a traheei, dispusă aproape orizontal, este localizată la nivelul intrării în torace și adesea secreţiile pot fi detectate doar în acest loc. Secreţii pot fi observate de-a lungul întregii trahei în afecţiuni inflamatorii avansate sau infecţii bacteriene pulmonare severe. Dacă este suspectat un abces pulmonar, trebuie încercată identificarea segmentului bronhial al pulmonului de unde își are originea secreţia maronie, mucopurulentă (de ex. stânga, dreapta sau amândouă). În general bronhia cea mai afectată este în segmentul cranial al lobilor pulmonari caudali (Hewson și Viel, 2002).

Prezenţa edemului trebuie detectată prin evaluarea grosimii bifurcaţiei traheale precum și a diviziunilor bronhiilor mari, care apar îngroșate și bombate în cazul prezenţei edemului.

Concomitent cu apariţia edemului mucoasei, bronhospasmul devine evident în timpul bronhoscopiei, caracterizat prin protruzia inelelor cartilaginoase în lumenul căilor respiratorii și o reducere semnificativă a diametrului acestuia. În cazul căilor cu obstrucţie recurentă a căilor respiratorii (ORCR), acest ultim aspect este foarte evident. Evaluarea căilor respiratorii pentru modificările enunţate anterior este foarte subiectivă și dependentă de experienţa examinatorului. De aceea, au fost realizate sisteme semicantitative de apreciere pentru a standardiza raportarea rezultatelor examenului clinic și modificările căilor respiratorii observate prin endoscopie (Hare și Viel, 1998).

Odată ce bronhoscopul sau tubul a

www.veterinarul.ro

fost fixat, lavajul bronhoalveolar poate fi realizat folosind ser fiziologic steril. Dacă soluţia este în prealabil încălzită la 37ºC, bronhospasmul este mai redus, permiţând recuperarea unei cantităţi mai mari de fluid. Soluţia introdusă prin canalul de biopsie al endoscopului este ulterior aspirată ușor cu o seringă de 60 ml sau cu un aparat de aspiraţie setat la o presiune de -5 până la -15 cm H2O (-30 - 100 mm Hg). Presiunea negativă excesivă trebuie evitată mai ales în căile respiratorii inflamate, deoarece aceasta va cauza colapsul lumenului căilor respiratorii limitând volumul fluidului recuperat. Pe lângă aceasta are loc traumatizarea epiteliului respirator, ducând la prezenţa unui număr semnificativ de hematii în fluidul de LBA (Hewson și Viel, 2002).

Volumul soluţiei saline introduse se răsfrânge asupra numărului total de celule diferenţiate din proba de LBA rezultată.

Volumele mai mici furnizează o probă de lavaj bronhial fără recuperarea celulelor de la nivelul alveolelor și de aceea au un procent mai mare de neutrofile. Aceasta, în comparaţie cu volumele mai mari utilizate, care furnizează probe mai reprezentative ale surfactantului pulmonar.

Deoarece în ultimii 20 de ani volumul soluţiei utilizate în LBA variază în diferite studii efectuate, se recomandă să se utilizeze un volum standard de 250-500ml, pentru a permite comparaţii între viitoarele studii asupra LBA (Robinson, 2000).

Volumul este introdus în două sau trei reprize, cu aspiraţie între reprize. În general, aproximativ 40-60% din volumul introdus poate fi recuperat, deși este foarte normal să se obţină doar volume mici din căile respiratorii obstruate (de exemplu în exacerbări în ORCR) deoarece edemul căilor respiratorii și bronhospasmul determină colapsul lumenului în timpul aspiraţiei.

Complicaţiile tehnicii de LBA sunt minime. În pulmonul evaluat prin LBA are loc un răspuns neutrofilic inflamator, detectabil la operaţiunile următoare de LBA realizate în 48 de ore de la procedura iniţială. Acest răspuns este limitat la bronhia și segmentul pulmonar care a fost investigat și nu este detectat în bronhiile adiacente sau în pulmonul opus. O ușoară creștere a temperaturii rectale a fost observată la cai pentru mai puţin de 24 de ore după LBA, fără efecte clinice adverse. Orice febră persistentă sau exagerată trebuie să determine evaluări ulterioare ale acestor

pacienţi, din moment ce aceste simptome pot indica răspândirea unei infecţii preexistente, ca o consecinţă a procedurii de LBA. Astfel, proprietarii sunt sfătuiţi să monitorizeze apetitul și temperatura rectală a cailor și să semnaleze orice deteriorare a funcţiei respiratorii în primele 24 de ore după LBA (Hewson și Viel, 2002).

O altă metodă de LBA: folosind un tub nazo-traheal, cu un diametru exterior de 9 mm va furniza rezultate similare metodei bronhoscopice anterioare. Tehnica „blind” (engl. blind = orb) este o alternativă la utilizarea bronhoscopului, când nu este necesară o inspecţie specială a pulmonului. Cu capul și gâtul calului în extensie, tubul nazo-traheal este trecut prin nazo-farinx în trahee până este obţinut un răspuns prin tuse, sugerând stimularea receptorilor de la nivelul bifurcaţiei traheale. Se introduce la acest nivel o cantitate de 60-120 ml de lidocaină 0,4%.

Tubul este apoi avansat în pulmon până când se percepe o fixare adecvată, bazată pe rezistenţa opusă la încercarea ușoară de a avansa tubul. În majoritatea cazurilor, tubul va avansa spre lobii dorsocaudali ai pulmonului. Balonul este apoi umflat folosind 5-10 ml de aer. Acest balon asigură o fixare completă pentru a preveni refluxul fluidului introdus. Aproximativ 200300 de ml de soluţie salină sterilă (5 x 60 ml) este introdusă și apoi aspirată. La sfârșitul operaţiunii, toate probele se colectează într-un singur recipient formând o probă unică (Hewson și Viel, 2002).

Bibliografie: 1. Hare, J.E., L. Viel (1998) – Pulmonary eosinophilia associated with increased airway responsiveness in young racing horse, J Vet Intern Med 12: 163-170.

2. Hewson, J., L. Viel (2002) – Sampling, Microbiology and Cytology of the Respiratory Tract, In: Equine Respiratory Diseases, P. Lekeux (Ed.), Publisher: International Veterinary Information Service (www.ivis.org), Ithaca, New York, USA. 3. Robinson, N. E. (2000) – International workshop on equine chronic airway disease: Michigan State University, Equine Vet J 33: 5-19.

Protejeaz= animalele \mpotriva mu[telor [i ]`n]`rilor 100% natural

Preparat repulsiv gata de utilizare, destinat reducerii deranjului produs cabalinelor și bovinelor de către insectele zbrurătoare specifice.

Insecte vizate: muște, musculițe, țânțari, tăuni.

AvAntAje: Produs 100% natural, pe bază de extracte de plante Polivalent: respinge insectele zbruătoare și este excelent preentiv comtra căpușelor Gata de utilizare, parfumat: jet

T=un

Musc=

lung sau prin nebulizare Remanență de la 1 la 2 zile pentru animalele în repaos, pentru animalele de muncă (plimbare ecvestră), aceasta va fi mai redusă, între 2 și 4 ore, în funcție de nivelul transpirației Fără clasificare toxicologică Produsul se aplică pe urechi, pe crupe sau în zonele ce trebuie protejate. novaclac R1 are în compoziție Geraniol, extrat de Neem (liliac indian), parfumuri de plante și glicerină în soluție apoasă.

}`n]ar

Musculi]=

Produs BIO Utilizabil în agricultura ecologică, conform Directivei CE 834/2007 Dr. Cristian Molnar Clinica „The Barn Equine & Large Animal Practice”

Producător: PROteCtA FRAnȚA Distribuitor în România: SeRvICII PUBLICe

PATOLOGIE AVIARĂ

Examenul interior, leziunile cavităţii toracoabdominale După îndepărtarea pielii din regiunea cervicală, se poate observa prin transparenţă, traheea.

Fanta laringeană poate fi văzută prin deschiderea ciocului și aducerea ei în câmpul de vizibilitate, prin apăsarea exercitată asupra larinxului, cu policele, din exterior spre fantă. Sunt situaţii când aceasta poate fi plină cu resturi alimentare, dar în cazuri patologice poate fi obstruată cu dopuri de fibrină (difterovariolă, micoplasmoză, avitaminoză A).

Î

n funcţie de situaţie și de mărimea lotului examinat se poate face o secţiune la comisura ciocului, paralelă cu traheea și esofagul, în urma căreia se pot vedea ambele organe (extremitatea anterioară). Acest mod de lucru este foarte util în cazul examinărilor efectuate în ferme.

Examinarea plastronului sternal

După îndepărtarea plastronului sternal, se examinează aspectul carenei sternale. Devierea carenei în forma S se întâlnește în toate formele de rahitism.

Tot în rahitism apare și tumefierea cartilajului articulaţiei sterno-costale, intercostale și/sau costovertebrale.

Se examinează aspectul și culoarea: poate fi palid în hiposelenoze și avitaminoză E; poate fi cu zone congestive și hemoragice în intoxicaţii, bursită infecţioasă și anemie infecţioasă.

Mușchii pectorali și mușchii gambei

Artrofia sau cahexia se întâlnește în sindroamele marasmatice datorate lipsei de aport alimentar, stresului de diferite intensităţi. Poate cel mai spectaculos este aspectul artrofiei și marasmului din boala Marek.

Hialinoza musculară este vizibilă în avitaminoza E și/sau hiposelenoză. Mușchii sunt cenușii gălbui, fibrele musculare sunt palide, omogene și friabile.Boala mușchilor albi de la curci și găini este produsă de dezechilibre vitamino-minerale.

După îndepărtarea pielii și a plastronului sternal sunt vizibile, prin transparenţă, blocul organelor abdominale și cele toracale. La prima inspecţie se pot

36 Veterinarul

n

iunie 2011

observa deformările prin mărire sau micșorare și culorile normale sau modificate ale ficatului, anselor intestinale, cordului și sacului pericardic.

Ascita (hidroperitoneul)

Ascita este acumularea de lichid în cavitatea abdominală. Se observă relativ ușor. Pasărea are o poziţie „de pinguin“ iar la palpare se simte fluctuaţia lichidului. Se face dignostic diferenţial cu: l tumorile abdominale, l cu retenţiile de ou și l cu peritonotele viteline la puii până la vârsta de 14 zile .

Este frecventă la puii de găină, curcă, raţă și de fazan, când însoţește intoxicaţiile cu cloruri (în limbajul curent intoxicaţiile cu sare). Ascita sau sindromul ascitic a fost descris prima dată la pui broiler Ross din zonele tropicale. Iniţial s-a incriminat o sensibilitate a liniei. Ulterior, a fost semnalat și la alte categorii de pui, și în alte zone ale globului, fiind produs de dezechilibre alimentare în care sunt implicate microelemente. Uneori, și mai ales în Europa, poate să aibă o componentă virală.

La pui se mai întâlnește o diateză exsudativă produsă de avitaminoza E și carenţa în seleniu. Cantitatea de lichid este mai mică decât în sindromul ascitic și nu

www.veterinarul.ro

are aspectul gelatinos, ficatul este puţin mărit în volum și apare întotdeauna cu edemele generalizate din ţesutul conjunctiv. Concomitent apar hemoragii în musculatură, ectazie venoasă, tromboze și hialinizări ale vaselor.

Diateza hemoragică

Diateza hemoragică însoţește uneori leziunile hemoragice subcutane. Mai apare însoţind hemoragiile produse prin traumatizarea organelor interne. Frapează culoarea roșie, datorată cantităţii mari de sânge care scaldă cavitatea abdominală sau/și toracală. Sângele poate fi roșu „viu“ și, dacă este dublat de o docimazie pozitivă, poate fi cauza unei asfixii. Dacă sângele are culoare închisă, vișiniu, brun sau chiar negru, se poate datora unor intoxicaţii cu micotoxine, chimioterapice, raticide sau unor toxine prezente în furaje, destul de greu de identificat.

Hemoragiile interne prin ruptură hepatică

Aceste hemoragii sunt vizibile imediat după ridicarea plastronului sternal și uneori chiar prin transparenţa seroaselor și mușchilor abdominali. Este ușor de identificat locul de unde pornește he-

moragia. De cele mai multe ori sângele este coagulat. Lipsa coagulabilităţii se poate datora prezenţei unor toxine, sau supradozajului unor medicamente.

Diateza urică

Diateza urică este o leziune foarte ușor de recunoscut, prin depunerile de uraţi de pe seroase și de pe organele interne. De obicei, aceleași depuneri de uraţi se găsesc pe rinichi și în uretere.

Asupra cauzei hiperproteice există încă controverse. O altă cauză sunt micotoxinele (ochratoxinele), carenţele în vitamina A și unele viroze: bronșita infecţioasă și boala Marek. Diateza urică apare la găinile adulte, la pui și chiar la embrioni (aceleași cauze cu adultele, dar și deficienţele de incubaţie-temperatură, umiditate).

Ascită la pui de 7 zile

PERITONITELE Peritonita vitelină

Este prezentă la găinile adulte, apare pe fondul unui ovar congestiv. Cavitatea abdominală este plină cu vitelus (gălbenuș, unii din spirit scolastic numind-o peritonită de gălbenuș). Este una din leziunile care apar în infecţiile salmonelice, în holera aviară și în bronșita infecţioasă.

Vitelosaculita sau peritonita vitelină

Este o leziune vizibilă din prima zi de viaţă până la vârsta de 12- 14 zile, în special la puii de găină, curcă, fazan, porumbei și la boboci. Se caracterizează prin ramolirea și/sau revărsarea vitelusului în cavitatea abdominală. Datorită infectării cu bacterii ca E.coli, Staphilococus, Pseudomonas și Proteus, culoarea este galben murdar până la verde.

neală a unor formaţiuni granulare de dimensiuni mici (de la câţiva microni până la 1-3 mm.). Cel mai des aceste formaţiuni apar și pe intestin și pe seroase.

Sunt leziuni care pot fi întâlnite în coligranulomatoză, TBC și în micozele sistemice (aspergiloza, mucormicoza).

POLIsEROzITE: PERIhEPaTITE, PERIcaRDITE, PERITONITE Poliserozitele se clasifică după organul pe care apar, iar din punct de vedere morfologic și biochimic pot fi: seroase, serofibrinoase și fibrinoase.

Poliserozitele seroase sau gelatinoase sunt observate în primele stadii ale inflamaţiei seroaselor. Ele se întâlnesc în unele viroze cum sunt parvoviroza acută a gâștelor.

sub forma unor depozite de fibrină în sacii aerieni toracali și abdominali, pe seroasele hepatice și ale cordului: perihepatite și pericardite fibrinoase. În fazele incipiente are culoarea alb-cenușie, pentru ca ulterior să se organizeze și să ia aspectul unor „jumări de ouă“, aspect foarte cunoscut în patologia aviară, dar cu dublă etiologie: E. coli și micoplasme.

Poliserozita fibrinoasă este întâlnită și la embrioni, în ultima parte a perioadei de incubaţie, când îngroșarea seroaselor pulmonare și abdominale, cu apariţia depozitelor foarte fine de fibrină, sunt dovada prezenţei micoplasmelor în efectivul matcă.

Continuarea textului o puteți citi online pe www.veterinarul.ro

Poliserozita fibrinoasă Peritonita fibrinoasă

Peritonita fibrinoasă se prezintă sub forma unor depozite de fibrină în cavitatea abdominală, pe seroase și pe capsula hepatică. În faza iniţială fibrina, în cantitate foarte mică, uneori greu vizibilă, este foarte fin răspândită la suprafaţa organelor sau/și pe seroase, pentru ca în formele cronice să formeze adevărate depozite.

Fibrina are culoare alb-cenușie și se datorează infecţiilor cu E.coli. Când sunt suprapuse și alte infecţii (Pseudomonas, Proteus) poate căpăta tente galbene și/sau verzui. Peritonita fibrinoasă este patognomonică în colibaciloza cronică și în streptococie, dar de cele mai multe ori este asociată și cu poliserozita, respectiv aerosaculita fibrinoasă.

Este leziune patognomonică în micoplasmoza aviară forma cronică. Ea apare

conf.dr. Eugenia Avram consultant științific Intervet

Peritonita granulomatoasă

Peritonita granulomatoasă se caracterizează prin apariţia pe seroasa perito-

38 Veterinarul

n

iunie 2011

www.veterinarul.ro

38

ANIMALE SĂLBATICE

Primatele – ce trebuie să știm despre ele?

Primatele sunt probabil printre cei mai dificili pacienți pe care îi poate avea un medic veterinar.

Sunt animale care ne seamănă, de aceea putem deveni mult mai sensibili la problemele lor, dar nu trebuie uitat că pot fi deosebit de periculoase din foarte multe multe punct de vedere.

S

copul acestui articol este de a reaminti aceste surse de pericol atât pentru medicul veterinar cât și pentru proprietar sau îngrijitor și de a puncta câteva particularități privind întreținerea unei primate, amănunte pe care un medic veterinar trebuie să le cunoască pentru a putea îndruma mai departe.

Probleme de siguranță și zoonoze Primatele sunt vectori ai multor zoonoze, de aceea trebuie în permanență respectate stricte reguli de igienă și securitate (mănuși, mască și ochelari de protecție, carantină strictă, îndepărtarea specială a deșeurilor medicale): - Herpes B virus (Herpesvirus simiae) – transmisă de așa numitele old world primates (maimuțe din lumea veche, primate Africane), dar nu și de primatele antropoide – infecția la oameni este letală!

- Simian retrovirus: Simian Immunodeficiency Virus=SIV, Simian T Lymphotrophic Virus=SLTV, Foamy virus, Simian retrovirus tip D=SRV; - Alte virusuri: Flavovirus (Marburg, Ebola); Poxvirus, Flaviviridae (febra galbenă, dengue), Lymphocytic Choriomeningitis Virus =LCV (vectori sunt rozătoarele), rabie, virusul simian 40 (care este un oncovirus), virusul hepatitei A și B; - Bacterii: mycobacterium tuberculosis, Shigella, Salmonella, Campylobacter, Burkholderia pseudomallei (melioidoza), Mycobacterium leprae, infecții ulterioare unei mușcături; - Protozoare: Entamoeba, Balantidium, Cryptosporidium, Giardia, Plas-

40 Veterinarul

n

iunie 2011

modium (malaria), Toxoplasma gondii, Trypanosoma spp; -Paraziți: Hymenolepsis, Oesophagostomum, oxiuri, Strongyloides, Trichuris.

Pe de altă parte și noi, oamenii, putem transmite primatelor diverse boli: gripa comună, rujeola, varicela, tuberculoza, herpesvirus uman (HSV), acesta din urmă fiind asociat cu mortalitate crescută la primatele din lumea nouă (așa-numitele New World primates)

Achiziția și transportul unei primate Primul lucru care trebuie menționat, deși este de la sine înțeles, este că trebuie vehement descurajată ținerea unei primate pe post de animal de companie.

Maimuțele nu sunt sub nici o formă potrivite pentru a fi ținute în casă sau de către persoane private, oricât ar fi de bine intenționate. Modul complicat de întreținere și hrănire, legile naționale și inter-

www.veterinarul.ro

naționale, pericolul de zoonoze și faptul că puiul, inițial mic și jucăuș, crește pentru a deveni un individ puternic și agresiv, toate acestea trebuie prezentate de către medicul veterinar (potențialilor) proprietari particulari de primate.

Conform CITES (Convention on International Trade of Endangered Species) toate primatele sunt incluse în Appendix I (specii amenințate cu dispariția) sau în Appendix II (specii ce pot deveni amenințate fără control al comerțului). Acest lucru presupune citirea cu atenție a regulamentelor prevăzute de această convenție înainte de achiziționarea sau realizarea oricărei tranzacții al cărui obiect este o primată, deoarece se impun foarte multe restricții. Puteți citi mai multe aici: www.cites.org Cât despre transportul primatelor, este bine să se țină cont de câteva principii pentru reducerea stresului: l Animalele trebuie obișnuite în prealabil cu oamenii care vor efectua transportul, cu containerele și cu proce-

durile de manipulare, pentru ca în ziua transportului să nu mai existe elemente noi care să pună animalul într-o stare de nesiguranță. l Primatele pot fi extrem de selective în ceea ce privește mâncarea. De aceea, împreună cu ele trebuie expediată și o cantitate suficientă din mâncarea lor preferată (neperisabilă) pentru a putea face tranziția la noua dietă cât mai lin. l Cel mai bine este ca transportul să fie făcut în perechi sau în grupuri mici.

Primatele sunt animale sociabile și prin această măsură se asigură o integrare mai bună în mediul de la destinație.

IATA (International Air Transport Association) impune containere cu dimensiuni și structură standard (CR31, CR32, CR33, CR34); în plus, femelele gestante și cele care alăptează nu sunt acceptate pentru transportul aerian. În general, înainte de orice transport (aerian sau nu), femelele de vârstă fertilă trebuie supuse unui examen ecografic pentru a exclude eventuale gestații.

Carantina Carantina este obligatorie pentru primatele de orice vârstă, de orice proveniență, transportate într-un mediu nou, fie el grădină zoologică, colecție de animale, adăpost de protecție. l În Marea Britanie, sub “Ordinul privind Rabia” din 1974 – este impusă carantina de 6 luni; l Pentru a determina infecția cu flavovirus – minimum 31 de zile; l Pentru evaluarea riscului de infecție cu simian herpes virus și TB – 3 luni.

Mediul de viață/parametri de întreținere Primatele sunt în general animale foarte specific adaptate mediului de viață și au necesități destul de stricte în ceea ce privește mediul în care trăiesc. În captivitate, de multe ori este foarte greu de re-

produs acest mediu (încă un motiv pentru care ar trebui să li se permită ținerea unei primate numai instituțiilor cu facilități speciale și angajați cu experiență).

Speciile din genul Macaca, de pildă, deși originare din Africa, s-au răspândit până în Asia de SE. Au o dispersie formidabilă și sunt adaptate unor tipuri variate de teren: între o latitudine de 42°N până la 9°S, între 0 și 3000m altitudine, de la zone înzăpezite la stepe și deșerturi cu temperaturi de +50°C, de la păduri tropicale până la zone intens urbanizate. Doar specia umană are un areal mai răspândit.

Pe de altă parte, maimuțe care pot părea similare au de fapt cerințe de întreținere complet diferite. De exemplu, maimuțele Titi (Callicebus moloch) și maimuțele veveriță (Saimiri sciureus).

Ambele sunt primate originare din America de Sud, au capacități cognitive similare, nutriție similară. DAR: maimuțele Titi sunt monogame, trăiesc în perechi, sunt teritoriale, au stil de viață pasiv. Din punct de vedere fiziologic întâlnim o dominantă a parasimpaticului ce se manifestă prin boli ale tractului digestiv; necesită rutină în nutriție și un program predictibil. Pe de altă parte, maimuțele veveriță trăiesc în grupuri mari mixte, nu își apără teritoriul, sunt foarte active.

Acest lucru se manifestă fiziologic printrun nivel bazal crescut al axei adreno-pituitare, au un puls crescut; ca patologie se întâlnesc frecvent cazurile de ateroscleroză. Acestea preferă spațiile mari și apreciază varietatea. În concluzie, trebuie mare atenție în amenajarea spațiului de viață al unei maimuțe și ce factori de mediu și enrichment îi oferim.

Factori de mediu importanți sunt: temperatura, ventilația (10-15 volume/h), umiditatea relativă (40-70%), nivelul sunetelor, iluminarea (12h/12h – în special importantă pentru primatele Americii de S, unde se presupune existent unei predispoziții pentru maladii metabolice osoase (Wolfesohn 2003). Trebuie asigurată lumina UV (atenție, lumina artifi-

cială nu conține componenta UV!), sau suplimente cu vitamina D3.

Un alt punct important: într-o colonie sănătoasă nu este necesar să se spele și să se sterilizeze cuștile zilnic, deoarece astfel se îndepărtează semnalele olfactive care sunt vitale în păstrarea ierarhiei sociale.

Nutriție Primatele sunt animale deosebit de dificil de întreținut corect din punct de vedere al alimentației. „Didactic“ sunt considerate 4 tipuri principale de hrănire: l Faunivore: maimuțe ce mănâncă animale mici sau insecte faunivorous (Tarsius spp) l Gumivore: se hrănesc cu gumă naturală secretată de unii copaci (unele marmosete) l Frugivore: hrana este compusă în principal din fructe l Folivore: celuloza din frunze este fermentată de bacterii simbionte – localizate fie în partea proximală a tractului digestiv (așa-numiții „foregut fermenters“ – maimuțele colobine, care posedă compartimente speciale în stomac) sau în partea distală a tractului digestiv, în colon și cecum („hindgut fermenters“Lepilemur spp., maimuțe urlător, cercopitecine, rhesus, maimuțe vervet).

Cunoscând aceste principii și știind cum să se documenteze, un medic veterinar poate să dea sfaturi pertinente privind întreținerea unei primate, luând în considerare pericolul pe care acestea îl prezintă.

Dr. Ioana Popescu outdoorvets. wordpress.com

41

ANIMALE SĂLBATICE

C

ei 8 armăsari supuși intervențiilor chirurgicale fac parte dintrun total de 41 de cai sălbatici transportați din Delta Dunării, care în momentul sterilizării au fost adăpostiți liberi într-un padoc dreptunghiular de cca 3500 m2. Din motive ce țin de siguranță, agresivitate și fenotipism s-a decis sterilizarea lor.

Considerente fiziologice și comportamentale Deși caii preferă să formeze grupuri de câte 5-6 indivizi, la apariția unui factor perturbator aceștia se adună, devin foarte precauți și încep să galopeze în turmă. Spre deosebire de caii domesticiți, la acești cai se poate observa o tendință de mascare a diferitelor probleme medicale existente și o capacitate crescută de a face față durerii.

Considerente ce țin de imobilizarea medicamentoasă/anestezie Datorită comportamentului natural al acestor cai de a evita contactul uman a fost exclus de la început orice tip de injectare directă a substanțelor tranchilizante. Prin urmare, a trebuit să luăm în considerare celelalte tipuri de tranchilizare la distanță. Având în vedere că folosirea puștii sau pistolului cu CO2 prezintă un potențial mai crescut de a traumatiza și faptul că acești cai se simt în oarecare siguranță în prezența oamenilor la cel mult 5-10 m, am decis că cea mai bună variantă de tranchilizare este prin intermediul sarbacanei.

Din punct de vedere tehnic, cea mai bună balistică pentru sarbacana de 11 mm sunt seringile de tranchilizare ușoare de 3ml. În consecință, am reușit să improvizăm astfel de seringi din seringi normale de 3ml cu ambou înfiletabil.

Un al doilea aspect de natură tehnică important este că a trebuit să alegem combinația de substanțe care oferă cea mai mare concentrație pe ml și poate anestezia un cal de 300 kg (+/-50 kg) în cel mai scurt timp, cu cele mai puține efecte secundare.

Disponibilitatea substanțelor anestezice sigure cu concentrații ridicate pe piața românească a reprezentat cel de-al treilea important aspect de care a trebuit să se țină cont. Literatura (Walzer, Zoo Animal & Wildlife Immobilization and Anesthesia, 2007) sugerează folosirea etorfinei în combinație cu tiletamina/zo-

42 Veterinarul

n

iunie 2011

Sterilizarea la caii sălbatici Studiu privind tehnica și logistica folosită în sterilizarea a 8 armăsari din grupul cailor sălbatici proveniți din Delta Dunării lazepam, acepromazina, detomidina sau butorfanol pentru imobilizarea chimică la ecvinele nedomestice (calul Przewalski, asinul sălbatic, zebra). Din păcate în România nu se comercializează etorfina (Immobilon) așa că a trebuit să ne folosim de ceea ce există pe piață: tiletamină/zolazepam (Zoletil 50), detomidină (Domosedan), butorfanol (Butomidor) ketamină (Vetased), acepromazinaă(Calmivet) și xilazină (Narcoxyl 2).

Cea mai mare concentrație pe ml o are Domosedanul, urmat de Zoletil după care Butomidorul. Toate acestea au un efect rapid de inducție, un nivel sigur de toxicitate, nu prezintă nici o incompatibilitate între ele și lucrează fiecare pe centri nervoși diferiți. Datorită acestor motive am decis să le folosim conform următorului protocol: Zoletilul se prezintă ca o pudră albă și cu solventul acesteia. Am renunțat la solvent și am diluat pudra cu un flacon întreg de 5 ml de Domosedan și 2 ml de Butomidor. Combinația rezultată va avea

www.veterinarul.ro

7 ml de 125 mg tiletamină/125mg zolazepam (TZ), 50 mg detomidină și 20 mg de butorfanol. Prospectele substanțelor recomandă pentru cai următoarea posologie: 3-8 mg/kg TZ, 40-80 ug/kg detomidină și 10 mg butorfanol pe animal.

Teoretic, întregul cocktail de substanțe ar trebui să acopere cu ușurință anestezia la 2 armăsari adulți de 300 kg, dar aceasta numai în condițiile injectării intravenoase, care în cazul de față este imposibilă. Farmacodinamica aceleiași substanțe administrate intravenos sau intramuscular diferă. Efectul injecțiilor intramusculare durează mai mult până se instalează (515 min) comparativ cu cele intravenoase (max 30 sec) și foarte important, este nevoie de mai multă cantitate de substanță pentru injecțiile intramusculare ca să aibă efecte similare cu cele intravenoase.

Tehnica de imobilizare După ce seringile de tranchilizare (capacitate de max 3 ml) au fost umplute

cu combinația de substanțe menționată anterior, de fiecare dată când un cal se află îndeajuns de aproape și într-o oarecare stare de relaxare, săgețile au fost proiectate cu ajutorul sarbacanei în musculatura fesieră a membrelor posterioare. În cazul unui armăsar, injectarea unei singure seringi s-a demonstrat a fi îndeajuns ca animalul să cadă în decubit. Efectul s-a instalat în 10 minute. În cazul altor doi cai, a fost nevoie de patru seringi ca efectul să se instaleze și aceștia să se așeze (atunci efectul anestezicului s-a instalat în 30-40 de minute). Media pentru toți armăsarii a fost de 3-4 seringi de 3 ml descărcate în întregime în musculatură și de 15-20 de minute pentru ca anestezicul să-și facă efectul și să confere un bun status operator.

de minute pentru a asigura vasotripsie, după care testiculele au fost excizate. În acest timp, a fost administrat antibiotic (1m/25kg penicilină/streptomicină, Pen&Strep), analgezic/antiinflamator (20ml metamizol, Nosasul) și ser antitetanic (1500 UAI). La sfârșitul operației au fost pulverizați agenți de cicatrizare (Germostop/Terramycin) în plaga operatorie și o substanță repelentă de insecte în jurul acesteia.

După operație, caii au fost ținuți încă 15-20 de minute cu capul pe pământ iar apoi a fost îndepărtată pătura. În cele mai multe cazuri, caii s-au ridicat imediat ce pătura a fost îndepărtată sau a fost nevoie să se aștepte câteva minute. Intervenția, din momentul căderii în decubit până când caii s-au ridicat a durat în jur de o oră.

Factori ce pot influența procesul de imobilizare

Considerente post operatorii

Folosirea unei metode de anestezie la distanță cum este sarbacana și săgețile de tranchilizare ridică unele dificultăți tehnice ce pot afecta procesul de imobilizare. Țintirea corectă a unui animal este un proces deseori problematic. În cazul ideal, calul trebuie să se afle în vecinătate (undeva la 5 m), fără să se miște și să fie relaxat. De multe ori, animalele se mișcă sau fug din calea omului odată ce sarbacana este ridicată. Dacă săgeata este proiectată în timp ce calul se mișcă, aceasta poate ricoșa și se poate pierde și substanța din seringă. Întodeauna există șansa să nu se nimerească ținta, iar cu fiecare săgeată proiectată, animalele devin din ce în ce mai nervoase și mai greu de țintit.

O altă problemă poate apărea datorită săgeților de tranchilizare. În timpul manipulării lor, acestea pot pierde presiune, pistoanele se pot bloca sau chiar să se înțepenească în sarbacană, etc. Toți acești factori sunt greu de limitat și trebuie considerați o sursă de pierderi generale.

Pentru a estima aceste pierderi, am observat că pentru un cal am folosit maximum 5 săgeți, cu 25% șanse ca săgeata să nu nimerească ținta sau să nu se descarce adecvat. Vremea, oboseala, presiuni exterioare sau echipamentul de proastă calitate pot influența direct această rată de pierdere.

Tehnica de sterilizare Odată ce calul a căzut în decubit datorită efectului tranchilizării, o persoană apucă capul animalului și-și pune greu-

La toate operațiile de castrare la armăsări apare în mod normal inflamația pungilor scrotale și a furoului care durează câteva zile. Datorită faptului că nu s-a putut aborda medical zona de inflamație fără o altă tranchilizare, caii au fost ținuți sub atentă observație. De câteva ori pe zi caii au fost făcuți să alerge prin padoc pentru a ajuta la scăderea inflamației. În decursul a 5-7 zile, inflamația a dispărut iar caii nu au mai prezentat nici o altă complicație.

Concluzii

tatea pe gât și pe maxilă pentru a-l imo-biliza. Pentru a limita excitarea cu alți stimuli, capul a fost acoperit cu o pătură. În caz că armăsarul nu a fost sedat îndeajuns, s-a suplinit cu de la 5 până la 10 ml de ketamină 10% intravenos.

Pentru a oferi un bun spațiu operator, membrul superior posterior a fost legat cu o frânghie de chișiță și extins anterior.

A fost făcută toaleta locală cu alcool și betadină iar apoi au fost injectate 10 ml de procaină 2% în fiecare testicul.

Două incizii au fost făcute pe scrot de-a lungul fiecărui testicul, paralel cu rafeul median. Odată ce testiculele au fost dilacerate din pungile scrotale și evidențiate, cordoanele au fost clampate cât mai adânc, fiecare cu câte o pensă Raimers. Pensele au fost lăsate timp de 30

Castrarea la cai sălbatici în teren necesită cunoștințe de comportament animal, logistică specială și experiență în folosirea metodelor de imobilizare la distanță. Aceste cunoștințe reduc la minimum stresul provocat de aceste intervenții. Pentru că nu poate fi comparată cu anestezia la un cal domestic, unde substanțele sunt administrate direct intravenos, anestezia la caii sălbatici este mai dificilă, durează mai mult, este mai costisitoare și prezintă unele riscuri. După operație procesul de vindecare al plăgii operatorii durează până la o săptămână fără a fi nevoie de nici o altă intervenție medicală suplimentară.

Dr. Ovidiu Roșu Vier Pfoten România outdoorvets. wordpress.com

43

IGIENĂ

Listeria monocytogenes și Challenge test - partea a treia Regulamentele CE prevăd că operatorii din sectorul alimentar trebuie să mențină lanțul frigorific al produselor alimentare, în special al produselor alimentare perisabile, pe toată perioada de conservare a acestora și își asumă propriile responsabilități prevăzute de Regulamentul CE nr. 2073/05 când alimentele au fost menținute în condițiile de el stabilite.

Î

n mod ocazional, condițiile de conservare ale alimentelor de-a lungul vieții comerciale a acestora nu sunt cele prevăzute și pot întâlni condiții de abuz termic pe timp mai mult sau mai puțin îndelungat. E de ajuns să ne gândim pe timpul verii când facem cumpărăturile la supermarket. Dacă am face un calcul sumar al timpului care trece de când cumpărăm un produs perisabil până când acest produs alimentar este depozitat în frigiderul de acasă am putea constata că timpul mediu calculat este de circa 2 ore. Exemplele ar putea continua. În consecință, în programarea probelor de challenge test, operatorii din sectorul alimentar decid dacă probele vor fi menținute doar la temperatura de refrigerare sau vor fi executate un alt set de probe care vor fi conservate în condiții de abuz termic (8-10°C), în așa fel încât să fie simulat comportamentul microrganismului și în aceste condiții.

Un alt factor care trebuie stabilit este durata probelor de challenge test. Acestea trebuie să coincidă cu durata comercială a produselor, ținând cont de faptul că operatorii din sectorul alimentar trebuie să respecte criteriile de siguranță ale alimentelor pe toată perioada de conservare a acestora, așa cum prevede Regulamentul nr. 2073/05.

Un alt factor de care trebuie ținut cont în momentul în care se stabilește durata probelor de challenge test este faptul că, deseori alimentul este consumat și după termenul de valabilitate indicat de producător. Giaccone (2010) consilia extinderea duratei probelor și

44 Veterinarul

n

iunie 2011

după shelf life stabilită a produselor (de exemplu, înmulțirea numărului de zile de shelf life cu un 1,3) pentru a verifica comportamentul bacteriilor după termenul de valabilitate în special în cazul alimentelor perisabile. În sfârșit, trebuie să ținem cont de modul de conservare al alimentelor în conducerea probelor de challenge test (vid, atmosferă modificată).

Rezumatul unui test de challenge test în ceea ce privește Listeria monocytogenes pentru alimentele gata pentru consum care permit dezvoltarea microorganismului:

www.veterinarul.ro

1. Folosirea unei tulpini de referință standard; 2. Folosirea pentru probele de inoculare o tulpină de Listeria monocytogenes și nu o altă tulpină care aparține genului, de exemplu Listeria innocua; 3. Folosirea unei tulpini pe cât posibil adecvată produsului alimentar supus probei; 4. Stabilirea numărului total de germeni pentru inoculare; 5. Considerarea stadiului vital al microorganismului; 6. Considerarea modului de inoculare; 7. Stabilirea temperaturii de conservare a probelor (doar temperatura de refrigerare sau și temperatura de abuz termic); 8. Prelungirea de câteva zile a probelor de shelf life; 9. Stabilirea modului de am-

balare al alimentelor (vid, atmosferă modificată etc.). În concluzie, putem spune că alegerea de a urma această cale care necesită importante resurse umane și financiare, trebuie să țină cont de două principale considerente și anume: activitățile operative, resursele umane și instrumentale folosite de controlul calității pentru a verifica corecta aplicare a procedurilor de autocontrol trebuie astăzi nu doar să verifice, dar și să studieze caracteristicile structurale, caracteristicile produselor alimentare pentru a putea demonstra autorității competențe propria capacitate de a se adapta noilor cerințe legislative; Regulamentele CE sublinează importanța de a demonstra, autorității competente și consumatorului, că produsele alimentare introduse pe piață respectă criteriile de siguranță stabilite pe întreaga perioadă de conservare, prin investiții în materiale, instrumente și resurse umane. În acest articol aș vrea să atrag atenția asupra unui produs comercializat cel puțin în Europa și în America care conține un bacteriofag selecționat pentru a inactiva Listeria monocytogens în proporție de 99%. FDA, agenția pentru siguranța alimentelor americană, a aprobat folosirea acestui preparat de bacteriofagi deja din 2006 pentru alimentele gata pentru consum pe bază de pește și carne.

Preparatul intră în categoria aditivilor alimentari și poate fi folosit atât direct în alimente pe bază de carne, pește, brânză, fructe, etc cât și direct pe suprafețele de lucru ca și „dezinfectant”. Acțiunea sa este rapidă de circa 1-2 ore, nu are efect asupra proprietăților organoleptice ale produselor și asupra bacteriilor „utile“ (este specie specific).

Preparatul purificat nu trebuie să conțină Listeria monocytogenes sau toxina acesteia listeriolizina O, acestea nu trebuie să fie prezente în cantitate relevantă la testele de laborator, așa cum specifică FDA. Este o noutate în siguranța alimentelor folosirea virușilor pentru a elimina un microorganism patogen. Este un pas important care duce spre folosirea sistemelor „naturale“ (bacteriofagii fiind prezenți la nivelul intestinului uman și în alimentele consumate zi de zi) și „abandonarea“ sistemelor chimice și fizice.

Din punctul meu de vedere, folosirea acestui produs trebuie făcută după o analiză a riscului și după o consultare a legi-

slației în vigoare. Sunt câteva întrebări la care nu am găsit încă răspuns.

Cum trebuie declarat pe etichetă și ce efect (citind că produsul alimentar conține viruși) poate avea asupra consumatorului?

Deși în ultimul timp atenția asupra microorganismului, Listeria monocytogenes, a fost subliniată (prin măsuri legale și sanitare) numărul de cazuri de listerioză în rândul populaţiei nu a avut o fluctuație semnificativă. În SUA, CDC estimează că 2500 de persoane se îmbolnăvesc în mod grav de listerioză, iar dintre acestea câteva sute nu ajung să depășească acestă boală. Ultimele informații de la CDC preconizează mărirea procentului de cazuri de listerioză cu 19%. Ştirile din UE sunt coerente cu cele din SUA, EFSA confirmă Listeria monocytogenes ca fiind o amenințare pentru sănătatea publică.

Bibliografie 1. Bartholomew M.J., Vose D.J., Tollefson L.R., Travis C.C. (2005) „A linear model formanaging the risk of antimicrobial resistance originating in food animals“. Risk Analysis, 25, 99-107.

2. Borucki M.K., Peppin J.D., White D., Loge F., Call D.R. (2003) „Variation in biofilm formation among strains of Listeria monocytogenes“. Appl. Environm. Microbiol., 69, 7336-7342.

3. Francois K., Valero A., Geeraerd A.H., Van Impe J.F., Debevere J., Gardia-Gimeno R.M., Zurera G., Devlieghere F. (2007) „Effect of preincubation temperature and pH on the individual cell lag phase of Listeria monocytogenes cultured at refrigeration temperatures“.

Food Microbiol., 24, 32-43.

4. Gahan C.G.M. e Hill C. (1999) „The relationship between acid stress responses and virulence in Salmonella typhimurium and Listeria monocytogenes“. J. Bacteriol., 180, 3650-3656.

5. Gandhi M., Chikindas M.L. (2007) „Listeria: a foodborne pathogen that knows how to survive“. Int. J. Food Microbiol., 113, 1-15.

6. Giaccone V. (2008) „I challenge test nel Regolamento CE n. 2073/05“, - acte congres 03.07.08, Legnaro (PD), Italia.

7. Giaccone V., (2010) „Storage test e challenge test dei prodotti alimentari: impostazione per l’OSA e interpretazione per l’Autorità sanitaria“, acte conferința 05.11.2010, Ivrea (TO), Italia.

8. Girardin H., Morris C.E., Albagnac C., Dreux N., Glaux C., NguyenThe C. (2005) „Behavior of the pathogen surrogates Listeria innocua and Clostridium sporogenes during production of parsley in fields fertilized with contaminated amendments“. FEMS Microbiol.

Ecol., 54, 287-295.

9. Hof H. (2003) „History and epidemiology of listeriosis“ FEMS Immunology and Microbiology, 35, 199-202.

10. Hwang C.-A., Marmer B.S. (2007) „Growth of Listeria monocytogenes in egg salad and pasta salad formulated with mayonnaise of various pH and stored at refrigerated and abused temperatures“. Food Microbiol., 24, 211-218.

11. Koutsoumanis K., Sofos J.N. (2005) „Effect of inoculum size on the combined temperature, pH and aw limits for growth of Listeria monocytogenes“. Int. J. Food Microbiol., 104, 83-91.

12. McLauchlin J., Mitchell R.T., Smerdon W.J., Jewell K. (2004) „Listeria monocytogenes and listeriosis: a review of hazard characterization for use in microbiological risk assessment of foods“.

Int. J. Food Microbiol., 92, 15-33.

13. Nicholson F.A., Groves S.J., Chambers B.J. (2005) „Pathogen survival during livestock manure storage and following land application“. Bioresour.

Technol., 96, 135–143.

14. O’Driscoll B., Gahan C.G., Hill C. (1996) „Adaptive acid tolerance response in Listeria monocytogenes: isolation of an acid-tolerant mutant which demonstrated increased virulence“. Appl.

Environm. Microbiol., 62, 1693-1698.

15. Scott V.N., Swanson K.M.J., Freier T.A., Pruett P. Jr., Svelim V.H., Hall P.A., Smoot L.A., Brown D.G. (2005) „Guidelines for conducting Listeria monocytogenes challenge testing of foods“.

Food Protection Trends, 25, 818-825 Webgrafia http://www.accessdata.fda.gov/scripts/fcn/ gras_notices/612853A.PDF http://www.micreosfoodsafety.com/ http://www.cdc.gov/

Dr. Gabriela Agheorghiesei Responsabil asigurarea calității Gruppo Fres.Co

45

VETERINAR DE SUCCES

Succesul...

Să participi activ la modernizarea unei profesii liberale Dacă vorbești de istoria medicinii veterinare în România de după 1989, este imposibil să nu menționezi numele dr. Liviu Harbuz. Un personaj cheie, controversat prin realizările sale în domeniul medicinii veterinare și fără doar și poate un medic veterinar de succes, în toată deplinătatea cuvântului. Un interviu mai mult decât interesant, cu domnul doctor Harbuz, veterinarul de succes al lunii iulie.

Când v-ați început cariera de doctor medic veterinar și dacă vă amintiți, care erau planurile dvs în privința viitoarei cariere în domeniu?

Am intrat la Facultatea de Medicină Veterinară fără a ști foarte bine ce înseamnă această profesie. Aș minți să spun că am ales această facultate din pasiune. În acele vremuri medicii veterinari nu aveau o viață foarte ușoară, activitatea lor reducându-se doar la sfera animalelor de interes economic, noțiunea de animal de companie fiind aproape absentă. Primii ani de facultate au constituit un soi de acomodare pe care eu personal am depășit-o cu o anumită dificultate. Ulterior, in anii 4, 5 si 6 descoperind disciplinele clinice, mi-am dat seama ce provocare complexă este medicina veterinară. Am avut șansa să termin facultatea într-un moment în care România a trecut de la un regim comunist totalitar la un stat și democratic. Oportunitățile erau imense și atunci am realizat că generația mea are o mare responsabilitate pentru promovarea profesiei de medic veterinar într-un stat democratic bazat pe competiție loială, piață liberă și profesionalism, dar lucrurile nu s-au derulat pe măsura speranțelor.

Când ați deschis primul cabinet?

Care erau obstacolele pe care a trebuit să le depășiți? În 1992, împreună cu prietenul și colegul meu Viorel Andronie, am deschis primul cabinet veterinar, Salvavet. La început eram doar noi doi, fără asistenți, fără ajutoare, iar numărul de cazuri ajungea uneori la 100 pe zi. Eu acopeream

46 Veterinarul

n

iunie 2011

partea de chirurgie iar Viorel se ocupa de partea de medicală și infecțioase, de altfel, eu îl consider poate cel mai bun internist pe care îl are medicina veterinară din România. Atunci am realizat cât de importanți au fost cei 3 ani în care am stat lângă profesorul Ion Miclăuș și cât de multe am învățat, rezultatul fiind trezirea unei pasiuni pentru medicina veterinară și chirurgie în mod special. Aș putea spune că am la activ peste 23.000 de intervenții chirurgicale. Operam uneori 8-9 ore pe zi și plecam din cabinet la 3-4 dimineața. De ce să mint, satisfacția era dublă: atât cea profesională, cât și cea materială. A fost poate cea mai frumoasă perioadă din viața mea profesională. În ani, compania Salvavet s-a dezvoltat, desfășurând în afara activității de asistență (în 3 și apoi în 2 clinici) și un segment foarte important reprezentat de o rețea de distribuție pentru pet food și medicamente de uz veterinar. Desigur, astăzi nu mai pare mare lucru, dar la vre-

www.veterinarul.ro

mea aceea, am creat prima ambulanță veterinară și servicii conexe activității de asistență (cosmetică canină, dresaj, pensiune și nu în ultimul rând spitalizare pentru animalele bolnave). În primii doi ani după ce am deschis cabinetul (1992 1994), medicii veterinari pentru animale de companie erau adorați de către proprietarii de animale și disprețuiți de cei care nu înțelegeau, marcați de o mentalitate comunistă, locul animalului de companie într-o societate în plină transformare. Colegii medici veterinari care lucrau la autoritatea de stat ne considerau niște nebuni dar ne vedeau și ca pe o sursă de „sponsorizări”. În 20 de ani lucrurile s-au schimbat, lumea a evoluat și pioneratul nostru a adus progres în profesia de medic veterinar. Din păcate, la un moment dat, traiectoria mea a fost schimbată în direcția administrației publice. În 1995 am înființat în cadrul primăriei capitalei Administrația pentru Supravegherea Animalelor, o instituție

modernă, foarte apreciată la acel moment pe plan internațional dar care nu și-a îndeplinit scopul propus inițial nici astăzi, problema animalelor fără stăpân rămânând de actualitate.

Care a fost primul succes în domeniul veterinar pe care l-ați avut? Dintre toate realizările pe care le-ați avut de-a lungul carierei de medic veterinar care considerați că este cea mai plăcută sufletului dvoastră și care considerați că este cea mai bună pentru medicina veterinară?

Am regretat întotdeauna reducerea timpului alocat activității din clinică în favoarea activității de manager în administrație. Astfel, din anul 2000 am fost consilier al primului ministru, consilier general în Consiliul General al Municipiului București, ulterior subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, primul președinte al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și acum, în speranța că pot face ceva mai mult pentru locul de baștină, județul Neamț, candidat pentru Camera Deputaților la alegerile parțiale din august 2011. Politica nu m-a atras niciodată, dar în schimb, am considerat că politicienii autentici au nevoie de tehnicieni care să îi mai tragă de mânecă din când în când. Consider că cel mai mare succes în activitatea mea de medic veterinar a fost înființarea Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ca autoritate independentă și suverană în domeniul veterinar și al siguranței alimentelor. Reforma în administrația veterinară a finalizat procesul de privatizare completă a asistenței veterinare, procesul de identificare și înregistrare a animalelor, a permis vânzarea dispensarelor către medicii veterinari de liberă practică, concesiunea activităților din programul strategic către medicii veterinari de liberă practică.

Ce impact a avut media și relația pe care dvoastră ați susținut-o de-a lungul vremii cu aceasta, asupra carierei dvoastră? În urmă cu 13 ani, am realizat cât de importantă este media pentru promovarea unei profesii, ca instrument în informarea și educarea proprietarilor de animale de companie. Așa a început activitatea mea în media: prima dată la Radio România Actualități – matinalul de duminică, iar din 1999, timp de 11 ani, realizator al emisiunii „Prieteni fără cuvinte“ la Radio Europa FM, emisiune cu o audiență foarte ridicată.

Chiar dacă am avut activități care mă solicitau extrem de mult, nu am renunțat niciodată la această emisiune pentru că ea a făcut pentru medicii veterinari și pentru posesorii de animale de companie mai mult decât aș fi crezut. Nu este ușor să faci emi-

siune în la direct Ascită pui în fiecare duminică dimineață; weekendul meu începea dude 7 practic, zile minica la ora 12:00. Am avut și am foarte multe colaborări cu reviste și ziare, scriind peste 600 de articole de specialitate. Ba mai mult, în anul 2007 am cumpărat dreptul de publicare de la celebra editura americană Bowtie pentru Dog Fancy și Cat Fancy, pe care le-am editat în România pe parcursul a 2 ani în tiraj de 10.000 de exemplare. Colaborările mele cu diverse organizații pentru protecția animalelor m-au ajutat foarte mult și mi-au deschis noi orizonturi și posibilități, astfel am fost director al World Society for the Protection of Animals pentru România, am lucrat și încă lucrez cu Vier Pfoten, BMT, RSPCA. Un proiect similar este cel al urșilor bruni din Carpați, proiect inițiat de WSPA și Asociația Milioane de prieteni din Zărnești, unde a fost construit un sanctuar de 75 de hectare de pădure în care astăzi trăiesc 69 de urși. Acest proiect a trezit și interesul postului de televiziune Animal Planet care a realizat un film în 6 episoade care rulează de 1 an de zile pe acest post de televiziune.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră?

Desigur, succesul în exercitarea profesiei medicale este salvarea a cât mai multor vieți dar și participarea activă la realizarea dezideratului de bunăstare a animalelor care are o puternică componentă medicală. O statistică pozitivă în acest sens, pe o perioadă lungă de timp poate constitui un succes. Consider că succesul real profesional este acela în care participi activ la modernizarea mecanismului de funcționare a unei profesii liberale și la promovarea profesiei într-o societate europeană. Succesul profesional implică obligatoriu și o promovare corespunzătoare, pe când doar o promovare agresivă nu asigură neapărat și succesul profesional; asta pentru că tot m-ați întrebat despre importanța me-

diatizării și promovării profesionale. Dacă în urma ta vor rămâne elemente de referință pentru generațiile care urmează, înseamnă că ai fost un om de succes.

Vă considerați un medic veterinar de succes?

Da, mă consider un medic de succes.

Dar asta pentru că am avut șansa și accesul la pârghiile puterii de a lua decizii care cred că au produs efecte pozitive asupra profesiei. Dacă mă întrebați dacă sunt un medic de succes raportat la activitatea clinică vă voi spune că am fost și că mă bucur când în jurul meu apar doctori tineri cu succese răsunătoare. Succesul fiecărui medic veterinar este un succes pentru întreaga profesie.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați face la fel? Ce ați schimba?

Dacă ar fi să o iau de la capăt aș face doar clinică și nu m-aș mai implica în activități administrative. Șansa și responsabilitatea de a fi președintele forului profesional suprem, Colegiul Medicilor Veterinari, m-a motivat pentru o luptă continuă în folosul profesiei fără a-mi satisface așteptările întotdeauna.

Dacă mâine ați termina Facultatea de Medicină Veterinară, ce sfat v-ați da?

Dacă mâine aș termina Facultatea de Medicină Veterinară, aș face Dreptul. Glumesc, desigur! Maș implica mai mult în activitatea clinică pe animale mari, în special în domeniul patologiei ecvine și cu siguranță maș stabili în mediul rural. Cu cât mai mulți profesioniști vor lucra în mediul rural, cu atât mai repede țara asta va progresa. Asta le recomand tinerilor absolvenți, să-și clădească structuri de asistență veterinară moderne în mediul rural, satul românesc fiind un dar de la Dumnezeu care trebuie păstrat. Satul și țăranii au nevoie de medicii veterinari iar absolvenții trebuie să înțeleagă că și componenta socială a exercitării profesiei este foarte importantă.

Iulia Crețu Director Revista Veterinarul

47

MANAGEMENT

ANALIZA DE RISC

II. Istoric

După articolul iniţial, în care am expus care este motivaţia prezentării, în serial, a principalelor aspecte corelate cu analiza de risc, în acest de-al doilea material referitor la domeniul propus, intenţionăm să supunem atenţiei colegilor, aspectele pregătitoare privind elaborarea analizei de risc.

Î

n acest context, trebuie să facem o disjuncţie între istoricul analizei de risc şi istoricul riscului.

Referindu-ne la primul aspect, este de remarcat că, în fapt, conceptul de analiză de risc nu are o istorie relevantă, ca durată, impresionantă fiind evoluţia conceptului într-o perioadă relativ scurtă de timp.

Istoria primordială a conceptului de analiză de risc este corelată cu evoluţiile din domeniul astronauticii, mai precis cu tentativele omului de a trimite în spaţiu vehicule spaţiale care să exceadă forţei gravitaţionale şi să pătrundă în spaţiul cosmic, în special în perioada în care se încerca trimiterea în spaţiu, iniţial de animale, apoi, odată cu Iuri Gagarin, penetrarea spaţiului cosmic de navete spaţiale cu oameni la bord. Problema esenţială care trebuia soluţionată era găsirea unei metodologii prin care să se estimeze menţinerea sterilităţii cabinei spaţiale şi, în mod deosebit a hranei echipajului, precum şi estimarea probabilităţii aducerii pe Pământ a unor contaminanţi biotici necunoscuţi.

Starr publică pentru prima dată, în anul 1969, în periodicul Science, un concept vizând rezolvarea acestor probleme, sub denumirea de „Analiza estimării riscurilor misiunilor spaţiale”. Prin acel articol, Starr propunea conceptul de „estimare cantitativă a riscului” Faptul că articolul lui Starr a apărut în 1969, ca o premieră de identificare şi estimare a riscurilor, a fost receptat ca punctul de origine a unui nou domeniu ce avea să cunoască, într-o perioadă scurtă de

48 Veterinarul

n

iunie 2011

timp, o dezvoltare exponenţială, fiind preluat şi aplicat extensiv, cu modificările necesare fiecărui domeniu de aplicare.

Deşi începuturile medicinii veterinare pot fi documentate cu 2500 ani IC, iar serviciile veterinare, în organizarea lor primordială şi apoi din ce în ce mai bine structurate ca servicii publice naţionale, au identificat riscuri privind sănătatea efectivelor de animale şi au gestionat, prin procedee din ce în ce mai eficiente, aceste riscuri, încă din Evul Mediu, conceptul de analiză de risc, în sine, şi apoi aplicabil domeniilor de competenţă ale serviciilor veterinare şi/sau

www.veterinarul.ro

pentru siguranţa alimentelor s-a conturat destul de târziu, în a doua parte a secolului al XX-lea.

Iniţial, cantonat doar pentru soluţionarea problemelor din domeniul astronautic, conceptul analizei de risc a fost extins de Lowrence, în 1980, la nouă domenii de activitate, implicit pentru domeniul medical şi medical veterinar, astfel: catastrofe naturale, perturbări sociopolitice, boli infecţioase, boli degenerative, boli de stres, afecţiuni cardiovasculare, importul de animale şi psihopatii (sinucideri). Încă din 1975, analiza de risc s-a impus ca o disciplină formală, de sine

stătătoare, instituindu-se şi publicaţia proprie „Risk Analysis” urmată de înfiinţarea Societăţii Internaţionale pentru Analiza de Risc, în 1981. Se resimţea necesitatea ca noua disciplină, evaluată de mulţi specialişti în domeniu ca o nouă ştiinţă, să-şi formuleze propriul vocabular şi să-şi definească mai precis cadrul metodologic, separâdu-se de epidemiolgie, din care s-a desprins.

Definirea terminologiei şi a structurii analizei de risc au fost îmbunătăţite prin contribuţia lui Kumming – 1981, în primul număr al editorialului „Risk Analysis”, Hatway, în 1991. În lucrarea „The application of risk assessment methods in making veterinary public health and animal health decisions”, secondat de Doyle, în acelaşi an, prin lucrarea „The application of risk management in quarantine import assessmen”, precum şi de Darmid, în 1994 şi 2000 şi Ahl, în 1995 şi 2002. În 1995, Ahl & co. defineşte, pentru prima dată într-un sistem ordonat şi coerent, standardizarea nomenclaturii pentru utilizarea analizei de risc în domeniul sănătăţii animalelor, realizând în acelaşi timp şi prima structurare a acestui concept, pentru a fi utilizat în domeniul sănătăţii animalelor, propunând ca etape principale ale analizei de risc: estimarea riscului, managementul riscului şi comunicarea riscului. În anul 2000, Mac Darmid lansează, în cadrul Conferinţei Internaţionale privind Aplicarea Analizei de Risc pentru Sănătatea Animalelor Acvatice, un concept mai elaborat privind structura analizei de risc, astfel: identificarea riscului, estimarea riscului, managementul şi gestiunea riscului şi comunicarea riscului.

Un aport deosebit în dezvoltarea conceptului de analiză de risc l-a avut Vose, cel care a reuşit, în premieră să perfecteze un program informatic pentru realizarea analizei cantitative a riscului, realizare ce a scurtat considerabil timpul unei astfel de analize, toate calculele fiind modulate. Şcoala franceză de medicină veterinară de la Alfort, Franţa şi specialişti din cadrul fostei Agenţii Franceze pentru Securitatea Sanitară a Alimentelor (AFSSA) au adus contribuţii remarcabile la dezvoltarea analizei de risc, prin dezvoltarea structurării capitolului estimării riscului, a calculului probabilităţilor în analiza cantitativă a riscului şi introducerea principiului precauţiei în analiza de risc.

Grupul de specialişti ce activează în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (prof. univ. dr. Gheorghe Oţanu şi drd. Clara Vasilescu) au adus contribuţii, prin lucrări susţinute la diferite congrese internaţionale (Teheran, Sydney, Bangkok, Salt Lake City-USA) şi naţionale, în principal la structurarea etapei de identificare a riscurilor şi prin elaborarea, în premieră mondială, a analizei de risc integrală privind laboratoarele medicale şi implicit laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Istoricul analizei de risc trebuie tratat separat de istoricul riscului.

Evoluţia riscului are aceleaşi origini ca şi religia, încă la începuturile organizării sociale primordiale a omului erect Homo erectus, devansând fazele de evoluţie ale oamenilor până la Homo sapiens. În societatea primitivă şi în sclavagism, riscul a cunoscut elemente individuale - corelate cu nevoia de integritate personală (nevoia de a-şi asigura hrana în relaţie cu vânătoarea animalelor sălbatice şi necesitatea de stabilire a ierarhiei de grup) protecţia faţă de factorii climaterici cu efect malefic, protecţia faţă de anumite îmbolnăviri, protecţia faţă de elemente ale naturii care prezentau un risc, protecţia faţă de competitivitatea celorlalţi oameni în stabilirea ierarhiilor de familie sau de grup ori de trib, precum şi elemente de grup ce rezidă din nevoia de procurare a hranei. În perioada preantică, postată înaintea lui Hristos, precum şi în perioada antică, iniţial riscul a evoluat de la nivelul de grup la nivel de regiune teritorială, dar care implica concurenţa pentru materii prime, precum şi iniţierea riscului la nivel naţional, odată cu procesul de formare a naţiunilor care aveau deja un centru administrativ bine apărat, sub formă de cetăţi, fortăreţe sau oraşe fortăreţe.

De asemenea, tot în această perioadă în care se cristalizau primele naţiuni, a apărut şi riscul de natură religioasă, concretizat iniţial prin contactul între marile religii, dezvoltarea creştinismului şi expansiunea acestei religii, odată cu dezvoltarea modalităţilor de deplasare şi cu formarea eşalonată a celor şase imperii: imperiul persan, imperiul babilonean, imperiul macedonian, imperiul roman, imperiul mongol şi imperiul chinez, iar ulterior imperiul otoman. În perioada evului mediu mijlociu, odată cu dezvoltarea papalităţii şi iniţierea inchiziţiei, se dezvoltă riscul corelat

religios intern în relaţie cu apartenenţa sau manifestarea unei credinţe sau chiar a unor opinii ştiinţifice despre lume şi societate (vezi cazurile Copernic, Galileo Galilei, Ordinul Cavalerilor Templieri, etc). În perioada evului mediu de mijloc şi târziu şi a iniţierii epocii moderne, riscul a căpătat nivel masal, odată cu dezvoltarea armelor de foc și al celor convenţionale (vezi războiul de 100 de ani, războiul de 30 de ani, războaiele maurice, războaiele franco–engleze, războaiele franco–prusace, expansiunea otomană, căderea imperiului Roman de Apus şi apoi a celui de răsărit).

După anul 1900, riscul a căpătat alte niveluri, luând caracteristica de risc de sistem, odată cu formarea celor două lagăre: socialist şi capitalist, de risc economic şi risc politic, odată cu formarea societăţilor precapitaliste şi capitaliste şi a apariţiei şi manifestările primelor crize economice şi sociale şi de risc global, în special după cel de-al doilea război mondial, odată cu dezvoltarea armelor de distrugere în masă şi a armelor atomice, ori de manifestările concrete ale efectelor poluării, ale reducerii biodiversităţii, a superindustrializării şi a dezvoltării societăţilor tehnologice si informaţionale. În mileniul al treilea, riscul a cunoscut alte valențe, de risc cosmic, dezvoltat după păşirea omului în cosmos şi cercetările astronomice intra şi extragalactice şi de asemenea, risc extramaterial ca risc energetic, după descoperirile pericolelor exploziilor solare, ale centurii fotonice şi ale coliziunii potenţiale cu un asteroid ori cu modificarea frecventei galactice şi a Pământului şi ulterior de risc spiritual, urmare a identificării unor alte dimensiuni ale existenţei şi în special ale descoperirilor la nivelul sistemului nervos, exprimate prin abordarea nouă a psihologiei, psihiatriei, parapsihologiei, metempsihozei, telepatiei şi psihotronicii.

Acestea sunt asociate cu riscul hiperindustrializării şi a dominaţei sistemelor bancare, cu riscul ecologic, cu riscurile globalizării sau riscurile alimentare.

Autori: Prof. univ. dr. Gheorghe onţanu - institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, membru al Societăţii Mondiale de Analiză de risc Drd. Clara Vasilescu - institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală; responsabil pentru analiza de risc pentru laboratoarele medicale

49

Abonează-te și câștigă unul din premiile verii „Veterinarul“!

END WEEK

ITE WEBS

LEU COMP

O PROM

CĂNI

U CADO

Comandă acum un abonament pentru un an, primești 2 luni cadou și poți câștiga unul din numeroasele premii.

Detalii despre premii pe www.veterinarul.ro.

Doresc să mă abonez la revista Veterinarul - Știință și Practică Abonament 6 luni - 6 numere - 90 lei Abonament 12 luni - 12 numere - 180 lei Plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal, ordin de plată sau direct la adresa dvoastră prin Fancourier. Pentru detalii legate de serviciul de abonare prin Fan Courier vă rugăm să ne sunați la 0763.296.455, 0729.463.047 sau 0747.897.703.

150 lei/an

Plata prin mandat poștal sau prin ordin de plată se va efectua către: ASOCIAȚIA EUROVETERINARIAN, Iași, Oancea 22, județul Iași, Codul de Înregistrare Fiscală 27376180 cont bancar: RO38 BACX 0000 0005 2606 4001 - cont RON, deschis la UNICREDIT ȚIRIAC BANK – Sucursala Ștefan cel Mare Iași

Nume.........................................................................................................

Prenume..................................................................................................

CNP.............................................................................................................

Adresă domiciliu ..................................................................................

Localitate................................................................................................

Sector/Județ ..........................................................................................

Cod poștal ...............................................................................................

Telefon.....................................................................................................

E-mail........................................................................................................

Nume Societate...................................................................................

CIF ...............................................................................................................

ORC.............................................................................................................

Adresa fiscală .......................................................................................

Localitate................................................................................................

Sector/Județ..........................................................................................

Cod poștal ...............................................................................................

Telefon.....................................................................................................

Fax..............................................................................................................

E-mail........................................................................................................

Adresa unde doriți să primiți revista Domiciliu.................................................................................................. ......................................................................................................................

Firmă ......................................................................................................... ......................................................................................................................

IMPORTANT! După completare, vă rugăm să trimiteți talonul însoțit de dovada plății la adresa: OP 11 CP 2429 Iași, prin fax la +40 332 819 688 sau scanate pe adresa de email: abonamente@veterinarul.ro. Mulțumim

Editorii ediției:

Adresa redacției: Iași, Oancea 22 Fax: 0332 819 688 Mobil: 0740 763 716 Email: office@veterinarul.ro Web: www.veterinarul.ro Director: Iulia Crețu Redactor-șef: Iulia Blănaru DTP: Bogdan Gavril

dr. Gabriela Agheorghiesei dr. Eugenia Avram dr. Andrei Căloiu dr. Vasile Cozma dr. Alexandru Diaconescu dr. Florin Grosu dr. Maria Mihăiță

Consiliul Director PMVPR Președinte: dr. Bogdan Novenschi Vicepreședinte: dr. Ilie Muscalu Fondator: dr. Iulian Vieru

dr. Viorica Mircean dr. Alexandra Mănăsia dr. Cristian Molnar dr. Gheorghe Onțanu dr. Robert Popa dr. Ioana Popescu dr. Ovidiu Roșu dr. Violeta Simion ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Euroveterinarian Publicație oficială a Patronatului Medicilor Veterinari Privați din România