Revista Veterinarul Stiinta si Practica seria IV nr. 24-25 by Revista Veterinarul

știință și practică

nr. 24-25 * anul V * 2014

Special ATI/Laborator Recomandări privind anestezia generală la animale

Succesul...

cu Dr. Livioara Rotariu

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

b UGET

instalat în 24 ore 3 pagini galerie 10 imagini upgrade planuri administrare suport și asistență

s tart

hosting inclus instalat în 24 ore 4 pagini galerie 20 imagini upgrade planuri administrare suport și asistență

P remium

instalat în 24 ore pagini nelimitat galerie nelimitat host profesional upgrade planuri administrare suport și asistență

s hop

instalat în 24 ore pagini nelimitat galerie nelimitat magazin virtual host profesional upgrade planuri administrare suport și asistență

EXCLUSIV PENTRU MEDICII VETERINARI

prețuri de la 1 EURO 0733.96.90.91 între orele 09:00 - 17:00 detalii și asistență telefonică gratuită

UN SERVICIU GARANTAT VETERINARUL.RO. Simplu, elegant, la pachet cu asistență tehnică și hosting, poți să ai propriul tau website profesional cu doar 1 Euro. Accesibil pe desktop, laptop, tabletă sau smartphone, cu imagini excepționale, texte elaborate de specialiști în comunicare, monitorizat și administrat de specialiști, poți ține legătura directă cu actualii sau viitorii tăi clienți. Ai la dispoziție website-uri demo, prezentări profesionale realizate exclusiv pentru medici veterinari, cabinete medicale veterinare, pet-shop și farmacii veterinare, activități independente sau alte afaceri veterinare. Totul este organizat modular putând începe cu ce ai urgentă nevoie și să adaugi apoi noi facilități. Un serviciu de blog excepțional, posibilitatea de a face campanii de informare a clienților prin email sau campanii de promovare a produselor și serviciilor oferite. Poți alege o multitudine de facilități utile pentru promovarea și marketingul cabinetului tău menite a crește semnificativ veniturile. Serviciul este destinat exclusiv medicilor veterinari și este supus unor termeni și condiții.

Cuprins

special

animale de companie

ATI / Laborator

animale de rentă

Recomandări privind anestezia generală la animale

Luxația de rotulă tratament chirurgical

Hiponatremia - diagnostic diferențial

Stres şi imunitate

Osteodistrofia hipertrofică

Niveluri ridicate de acizi biliari și amoniac

Niveluri ridicate de creatinină și uree

Diabetul zaharat felin de tip II

Imunofluorescență indirectă

Contracepția la lei

Paramixoviroza porumbeilor

Ruptura ligamentelor încrucișate

Determinarea sexului descendenților

Tehnica însămânţării artificiale

Tetanosul la cabaline și suine

Website, cărți de vizită, flyere și broșuri, afișe, formulare, programe de marketing, programe de promovare pentru afaceri veterinare

Veterinar de SUCCES Succesul: ...suma tuturor realizărilor profesionale

47 3

Veterinarul Adresă corespondență: OP 8 CP 1733 Iași

EDITORIAL

Legi anapoda

Office: 0733 969 091 Fax: 0332 819 688 Email: office@veterinarul.ro Web: www.veterinarul.ro www.plus.veterinarul.ro Director Executiv: Iulia Crețu DTP: Bogdan Gavril

DR. IULIAN VIERU

Distribuție și abonamente: Radu Andrei Crețu Ana Maria Crețu Editorii ediției: Dr. Cosmin Peștean Dr. Adrian Dumitru Dr. Septimu Borbil Dr. Cristina Șerban Dr. Mădălina Roșca Dr. Cristi Moscu Dr. Cornel Stoenescu Dr. Ovidiu Roșu Dr. Cătălin Tudoran Dr. Willi Glaser Dr. Gabriel Frățilă Dr. Novenschi Bogdan Dr. Ana Tudose Dr. Andrei Tudose Fondator: Dr. Iulian Vieru ISSN: 2068-5017 Revistă editată de Asociația Euroveterinarian

4 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Personal, am o mare nedumerire. De ce facem lucrurile de-a îndoaselea? În toate țările europene există legi care reglementează obligativitatea microcipării carnivorelor. De mult mai mult timp decât în România (în unele). Și ai noștri au făcut o lege. Acum nu discut despre interesele financiare din spatele acestei legi care se văd de la o poștă, indiferent ce argumente para-științifice aduc unii sau alții dintre inițiatori sau cei 2-3 importatori de microcipuri "agreați". Este până la urmă o lege interesantă care totuși poate să aducă ceva bani în plus în buzunarele medicilor veterinari privați. Asta cu o condiție. Ca oamenii să plătească microciparea câinilor. Deci, finaciar, câștigă toată lumea. Și inițiatorii și cei care trebuie să o pună în practică (dar mai ales importatorii, asta ca o paranteză). Doar că... Peste 90% din câinii din România nu vor fi microcipați. Și sunt perfect convins că este o cifră reală. Păi să ne gândim unde sunt cei mai mulți câini. În mediul rural și prin orașele patriei sub formă de maidanezi. Crede cineva din cei care au inițiat legea că o bătrână cu o pensie de 370 de lei (așa cum a amenințat guvernul că e cea mai mică pensie) care are în fundul curții o potaie va vrea ea vreodată să plătească "chestia aia cum îi zice" adică microcipul. "Da ce e aia maică, că nu înțeleg?". Este o glumă bună, o asemenea idee. Dar dacă nu vrea să microcipeze atunci medicul veterinar nu mai poate să vaccineze antirabic câinele. Deci vaccinăm antirabic să protejăm populația și încălcăm legea nefăcând microciparea sau respectăm legea și nu facem vaccinarea fără să microcipăm și ne doare "în fundul curții" de rabie? Și aici mai este o completare. Medicii concesionari, care sunt altă specie decât medicii cu cabinete pentru vaccinarea antirabică ar trebui să primească bani de la stat prin concesiunea circumscripției unde activează. Deci nu vor lua banii de vaccinare. Dar banii de vaccinare nu acoperă și microcipul. Așă că revenim la "fundul curții". Ce este de făcut? Unii deja au spus: "nu se face vacinarea fără microcipare, nu se face vacinarea nu dăm banii de la stat." Este o dilemă excelentă. Sunt curios cum se va rezolva. Probabil în stilul românesc autentic. Să lăsăm să treacă și anul astă și mai vedem. Și dacă apare rabie? Și dacă cineva se contaminează cu acest virus luându-l de la un câine care nu a fost vaccinat deoarece nu avea bani proprietarul de microcip? Dacă s-ar fi vrut cu adevărat să se realizeze microciparea poate ar fi trebuit să se lase piața liberă, să apară microcipuri care costă cu mult mai puțin decât acestea "agreate"; poate ar fi trebuit să nu mai fie diferențele de genul concesionar/cabinet privat când e vorba de manopere plătite de la buget; și în final poate ar trebui totuși inițiatorii de legi în domeniul veterinar să se facă sesiuni de consultare cu practicienii și poate așa vor apărea și în România legi ușor de aplicat nu ușor de scris de la birou negociind avantaje. Oare greșesc?

Relații publiCe & ComuniCaRe

Strategia de conținut social media pentru cabinetele veterinare Ce transmitem vis-a-vis de noi și serviciile noastre ? Continuăm seria articolelor legate de social media și discutăm, așa cum rămăsese din numărul trecut, despre strategia de conținut. Vom aborda problema elaborării unui plan editorial și despre resursele necesare generării unui conținut de calitate.

Crearea unui plan editorial Planul editorial vă va ajuta să aveți o viziune de ansamblu asupra strategiei dvoastră de comunicare prin canalele social media. De asemenea, veți reuși să generați un conținut de calitate, armonios cu un impact pe o perioadă mai mare de timp. Pe lângă obținerea de rezultate imediate, veți reuși, prin intermediul conținutului, să transmiteți informații utile pentru publicul dvoastră țintă. Gândiți-vă la subiectele pe care doriți să le abordați în ansamblul lor și luați în considerare relațiile dintre acestea, astfel încât conținutul să fie abordat gradual. Dacă este iarnă, abordați subiecte legate de îngrijirea câinilor pe timp de iarnă, dacă este sezonul cald abordați problemele medicale specifice acestui sezon. Integrați articolele în calendarul sărbătorilor, luând în considerare modul în care comportamentul alimentar din anumite perioade al stăpânilor, poate afecta sănătatea animalelor de companie. Tot ceea ce publicați pe website-ul dvoastră, veți putea programa ca postare în social media, astfel încât, la final, totul să se lege ca într-o rețea complexă. Mesajele vor avea un nucleu comun, vor transmite același valori și vor trebui să fie redactate în același stil. Un exemplu de plan editorial pentru cabinetele veterinare va fi disponibil în cursul de utilizare a facebookului pentru cabinetele veterinare de pe website-ul veterinarul.ro.

Resursele pe care le aveți Înainte de a crea conținut nou, luați în considerare conținutul pe care deja îl aveți în cadrul cabinetului pe care îl re-

prezentați. Mă refer aici la articole publicate pe website, la pozele cazurilor pe care le-ați avut în cabinet, filmulețele pe care le-ați realizat, broșurile sau articolele publicate pe website-uri sau în reviste de specialitate. Exploatarea și valorificarea resurselor disponibile vă vor ajuta în procesul de creare de conținut. Veți reuși să aveți consistență în mesaje și, mai mult de atât, veți contribui la generarea de subiecte de discuție, fără a vă îndepărta de la strategia pe care ați stabilit-o. Puteți folosi, ca resurse pentru comunicarea în social media, orice descriere a unui serviciu pe care îl aveți în cabinet, orice explicare a unor termeni medicali veterinari, avantajele sau dezavantajele unei anumite proceduri medicale, recomandările privind noi tehnici de diagnosticare, rezultatele unor studii despre care ați citit sau pe care le-ați realizat

dvoastră în cabinet. Nu trebuie să omiteți faptul că pagina de social media nu este un site de prezentare al cabinetului. Este un spațiu comun, unde mii de oameni așteaptă să găsească lucruri de interes pentru ei. A vorbi majoritatea timpului despre tine și despre ce faci tu nu este cea mai eficientă cale de a atrage fani/clienți/simpatizanți. În numărul viitor vom vorbi despre munca pe care o implică mesajele publicate în social media, precum și despre metodele de măsurare, analiză și evaluare ale rezultatelor.

IulIa Crețu

mulțumirile și aprecierile noastre contribuției aduse științei și practicii medicale veterinare românești

promovăm experți și practicieni români

veterinari pentru veterinari

Editorii Veterinarul

Dr. Septimiu BorBil

Dr. BogDan novenSChi

Dr. mĂDĂlina rOșCa

Dr. Cristian mOsCu

medic veterinar

Dr. tuDOse ana

Dr. tuDOse anDrei

Dr.aDrian Dumitru

Dr. COsmin Peștean

medic veterinar

Dr. willi glaser

Dr. OviDiu rOșu

Dr. COrnel stOenesCu

Dr. Cătălin tuDoran

medic veterinar

Iuliana Tudor recomandÄ&#x192; produsele Romvac!

Studiu privind sănătatea purceilor - o mai bună înțelegere a răspunsului imun la paraziții intestinali

detectate la unsprezece zile de la infectare. Acestea sunt responsabile pentru moartea celulară a celulelor infectate și par să aibă o funcție de memorie imunologică în ceea ce privește coccidiozei porcine neonatale. Ambele tipuri de celule T au fost detectate în mod semnificativ mai devreme la purceii infectați decât la cei neinfectați. La purceii sănătoși, celulele T încep să se stabilească în intestin de la aproximativ a treia săptămână de viață. “Înainte de acest studiu, nu știam care celule T au jucat un rol în cursul sau în dezvoltare a bolii. Rolul lor exact în intestine de animale, cu toate acestea, rămâne neclar”, spune Gabner. “Cystoisospora suis afectează celulele epiteliale în intestin și distruge bariera naturală împotriva agenților patogeni. Acest lucru provoacă infecții secundare, probabil. Noi încă nu știm dacă celulele T reduc daunele la nivelul mucoasei intestinale sau dacă ele provoacă daune celulelor intestinale”.

SiStemul imunitar înnăScut activat

Parazitologii de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena sunt mai aproape de înțelegerea procesului din spatele coccidiozei neonatale porcine. Boala afectează purceii în primele zile de viață și poate provoca diaree severă. Parazitul Cystoisospora suis afectează mucoasa intestinale de așa natură încât amenință creșterea și supraviețuirea porcilor. Cercetătorii au analizat acum răspunsul imun la infecție. Rezultatele au fost publicate în Jurnalul de Imunologie Parazitologică. Coccidioza neonatală porcină este o infecție parazitară gravă a purceilor care afectează grav mucoasa intestinală, ceea ce duce la diaree și la reducerea aportului nutrițional. Infecția reduce creșterea animalului și iar infecțiile secundare pot duce la creșterea mortalității, boala este astfel responsabilă pentru pierderile economice substanțiale în fermele de porci afectate. Dezvoltarea sistemului imunitar la purceii nou-născuți nu este suficientă pentru a face față paraziților. Din acest motiv, o infecție la scurt timp după fătare dă naștere unui țesut intestinal slăbit, cu consecințele corespunzătoare. Prin comparație, Cystoisospora suisis este absolut inofensivă pentru porcii adulți și sistemul lor imunitar, explică autorul Simone Gabner. Celulele imune ale sistemului imunitar cresc mai repede în intestinele purceilor afectați decât în cele ale purceilor sănătoși. Oamenii de știință de la Institutul de Parazitologie de la Vetmeduni Viena au investigat cum sistemul imunitar în curs de dezvoltare al purceilor răspunde la o infecție cu Cystoisospora Suis. Au fost infectate, pentru studiu, 25 de animale cu vârsta de trei zile și au fost studiate, comparativ, cu 26 de animale sănătoase. Cercetătorii au analizat mai multe tipuri de celule ale sistemului imunitar din intestine de la ambele grupuri pe parcursul primelor zile de viață. Niveluri ridicate de celule delta gamma T, un tip de celule ce recunosc leziunile tisulare și activează sistemul imunitar au fost descoperite la purceii infectați, la doar patru zile după infectare. Celulele T citotoxice au fost 8 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Gabner și colegii ei au cercetat de asemenea diferiți receptori ai sistemului imunitar înnăscut în purcei precum și substanțe de semnalizare care joacă un rol în răspunsul inflamator. La doar patru zile de la infectare, cercetătorii au descoperit expresii crescute ale anumitor receptori patogeni TLR-2 și NOD2 și molecule semnalizare implicate în reacții inflamatorii TNFα în intestinul animalelor infectate. Parazitul declanșează astfel activarea sistemului imunitar. “Cercetarea noastră arată care căi de semnalizare ar putea fi implicate. Răspunsul imun începe chiar mai devreme. Acesta este un lucru care trebuie investigat în studiile viitoare. Suntem cu un pas mai aproape de o mai bună înțelegere a bolii “, spune Gabner.

laptele matern, o SurSă de protecție Studii anterioare efectuate de grupul de cercetare au arătat că anticorpii de protecție împotriva coccidiozei neonatale procine sunt transferați la purceii de lapte prin laptele matern direct după fătare. Scroafele care au fost expuse la agentul patogen produc anticorpii respectivi de care purceii ar putea beneficia mai apoi. În cadrul studiului următor, cercetătorii au mers chiar mai departe. Au infectat în mod deliberat scroafe cu paraziți în timpul gestației, în scopul de a crește nivelul de anticorpi la animalele materne. Scopul a fost de a furniza purceilor pe cât de mulți anticorpi posibil din laptele matern, în primele zile de viață. Această vaccinare a laptelui a fost un succes. Purceii de la scroafe infestate au prezentat o evoluție mai puțin severă decât purceii de la scroafe neinfectate. Cu cât o scroafă a tranferat purceilor săi mai mulți anticorpi, cu atât simptomele prezentate de purcei au fost mai slabe. Journal Reference: Simone Gabner, Hanna Lucia Worliczek, Kirsti Witter, Florian R. L. Meyer, Wilhelm Gerner, Anja Joachim. Immune response to Cystoisospora suis in piglets: local and systemic changes in T-cell subsets and selected mRNA transcripts in the small intestine. Parasite Immunology, 2014; DOI: 10.1111/pim.12116

știri

noutăți veterinare FVE - 10 Principii de certificare veterinară meni simpli, pentru a fi ușor de înțeles. 5. Certificatele nu trebuie să utilizeze cuvinte sau fraze care sunt capabile de mai multe interpretări. 6. Certificatele trebuie să fie:

Certificatul veterinar, fiind o declarație oficială a medicului veterinar, joacă un rol important în prevenirea și controlul sănătății animalelor, în problemele sociale și în problemele legate de sănătatea publică. Certificatele trebuie să fie clare și de încredere. Din acest motiv, FVE a întocmit un document ce reprezentă principiile de bază ale certificării veterinare. Lucrarea a fost publicată în 1998. Acum, 15 ani mai târziu, a venit timpul ca organizația să revizuiască și să actualizeze documentul orginal. Grupul de lucru statuar al FVE a propus următoarele 10 principii pentru certificarea veterinară. Aceste 10 principii reprezintă cele mai bune practici în certificarea veterinară. 1. Medicii veterinari trebuie să certifice numai acel aspecte pe care le cunosc, care pot fi determinate sau atestate, fie personal, fie de către un alt medic veterinar, care are cunoștințe personale în aspectelor în discuție și este autorizat să furnizeze certificatul. 2. Medicii veterinari nu trebuie să emită un certificat care ar putea ridica probleme legate de un posibil conflict de interes. 3. Medicii veterinari nu trebuie să lase presiunile comerciale, financiare sau de orice altă natură să intervină pentru a compromite imparțialitatea lor. 4. Certificatele trebuie scrise în ter-

a. Produse pe o coală de hârtie, sau, în cazul în care este nevoie de mai mult de o pagină, într-o formă în care paginile să facă parte dintr-un tot integrat și indivizibil. b. Având un număr unic, precum și o înregistrare într-un registru, certificatele trebuie păstrate de către persoana emitentă sau de către instituția sau organizația la care medicul lucrează. 7. Veterinarii ar trebui să semneze doar certificate scrise într-o limbă pe care o înțeleg. 8. Certificatele trebuie să identifice în mod clar subiectele de certificare. 9. Medici veterinari trebuie să semneze doar certificate originale. Acolo unde este legal sau atunci când există o cerere oficială pentru o copie a certificatului, marcată ca atare, aceasta poate fi oferită. 10. Atunci când semnează un certificat, medicii veterinari trebuie să se asigure că: a. Semnătura este lizibilă. b. Certificatul poartă nu numai semnătura, dar, în scris cu litere de tipar, numele, calificarea, adresa, dacă este necesară și ștampila oficială sau ștampila cabinetului. c. Certificatul poartă data la care a fost semnat și emis și, în cazul în care este cazul, perioada pentru care certificatul va rămâne valabil. d. Nici o parte a certificatului nu este lăsată albă, astfel încât să poată fi completată de orice altă persoană decât medicul veterinar. e. Certificatul nu conține ștergeri sau modificări, decât cele parafate și apoi ștampilate de către medicul veterinar de certificare.

nt a t r o imp

CURSURI ONLINE

Lista Cursurilor Online Acreditate de CMVRO cu 10 puncte pe www.veterinarul.ro: 1. Identificarea și diagnosticarea șchiopăturii 2. Principalele afecțiuni podale la bovine 3. Consultația cabalinelor partea I-a 4. Operația cezariană la carnivorele domestice 5. Operația cezariană la capra in condiții de teren 6. Operația cezariană la oaie în condiții de teren 7. Operația cezariană la scroafă în condiții de teren 8. Operația cezariană la vacă în condiții de teren 9. Cardiologie - noțiuni introductive 10. Principiile glucocorticoterapiei la câine și pisică 11. Afecţiuni ale capsulei onglonului asociate cu laminita 12. Ovariectomia la scroafă 13. Abordare și Anestezie Animale Sălbatice 14. Curs Managementul veterinar pentru Start Up 15. Curs Marketing -modul întâi 16. Ajustarea ongloanelor 17. Tetanosul la suine 18. Răspunsul imun 19. Inflamația 20. Stările de hipersensibilitate 21. Stările de hipersensibilitate 22. Ecografia la iapă 23. Ecografie vacă 24. Ovariohisterectomia la cățea 25. Însămânțarea artificială 26. Castrarea la armăsar 27. Trichineloza 28. Stomatologie pentru animalele de companie 29. Relații Publice - abordări creative

Detalii puteți afla accesând pagina www.veterinarul.ro, secțiunea cursuri. Contactați-ne pentru ajutor utilizând sistemul de asistență și suport online sau la 0733 96 90 91

Succes! 9

special

ATI

Recomandări privind anestezia generală la animale "There are no safe anesthetic agents, there are no safe anesthetic procedures. There are only safe anesthetists" Robert Smith

nestezia generală nu se reduce doar la un calcul matematic în care înmulţim doza de anestezic recomandată de producător cu masa corporală a pacientului. Din punct de vedere clinic, anestezia generală prezintă:

Trei obiective majore: l combaterea durerii, l asigurarea condiţiilor optime pentru asigurarea intervenţiilor chirurgicale sau a altor manopere, l supravieţuirea şi siguranţa pacientului.

Şase etape: l evaluarea stării de sănătate, l stabilirea protocolului de anestezie, asigurarea echipamentelor şi a mate10 Veterinarul

nr. 24 și 25

rialelor necesare, l preanestezia, l inducţia anesteziei, l menţinerea anesteziei, l revenirea din anestezie. Evaluarea pacientului identifică factorii de risc individuali cu influenţă majoră asupra stabilirii protocolului anestezic. l anamneza: reacţii adverse la anestezice sau alte produse medicamentoase, afecţiuni majore cunoscute, tratamente curente, l specia, l rasa, l vârsta, l temperamentul, l examenul clinic, l investigaţii paraclinice (hematologie, biochimie, imagistică, ECG, etc.). Realizarea unor investigaţii paraclinice poate fi limitată de posibilităţile tehnice şi condiţionată de gravitatea şi urgenţa fiecărui caz în parte. În urma evaluării stării de sănătate a pacientului, stabilim gradul de risc anesteziologic (ASA 1-5) care este şi un element foarte important în prezentarea către proprietar a diagnosticului, prognosticului, protocolului anestezic şi teh-

www.veterinarul.ro

nicii operatorii pe care dorim să le efectuăm. Anestezia se realizează doar după acordul scris al proprietarului cu referire la elementele prezentate anterior. Întocmirea protocolului de anestezie se bazează pe rezultatele evaluării preanestezice şi este influenţat de substanţele anestezice şi echipamentele de care dispunem dar şi de mărimea şi pregătirea echipei medicale. Acest protocol este unul personalizat pentru nevoile fiecărui pacient şi este dinamic deoarece poate fi modificat pentru a se adapta imediat la modificările fiziologice care apar pe parcursul anesteziei.

Pregătirile pentru anestezia generală includ: l asigurarea substanţelor anestezice conform protocolului stabilit, l verificarea funcţionării corecte a echipamentelor şi aparaturii necesare, l pregătirea medicaţiei şi echipamentelor necesare resuscitării cardiorespiratorii, l asigurarea unei fişe pentru înregistrarea tuturor etapelor anesteziei, substanţelor administrate şi evoluţiei parametrilor fiziologici.

Preanestezia l realizează liniștirea/calmarea animalului, l reduce stările de hiperexcitabilitate şi agitație psihomotorie, l înlătură agresivitatea, l reduce dozele pentru inducţie, l optimizează menţinerea anesteziei, l favorizează revenirea din anestezie, l reduce tonusul muscular, l analgezie preemtivă. Între preanestezie şi inducţia anesteziei se pot efectua cîteva manopere care câteodată nu se pot realiza la unii pacienţi vigili: l plasarea unui cateter intravenos, l stabilizare hemodinamică, l preoxigenare. După stabilizarea pacientului şi evaluarea efectelor preanesteziei, se realizează inducţia anesteziei generale prin următoarele metode: l administrarea anestezicelor pe cale injectabilă, l administrarea unor anestezice inhalatorii (mască facială, cutie de in-

ducţie)

Menţinerea anesteziei generale se poate face: l pe cale inhalatorie, l pe cale injectabilă, l mixt (inhalatorie şi injectabilă) Monitorizarea începută în faza de pregătire a pacientului se continuă în etapa de menţinere a anesteziei, suplimentar adăugându-se câteva elemente noi (pulsoximetrie, ventilaţie, analgezie, etc.). O monitorizare atentă şi corectă presupune coroborarea tuturor datelor existente şi luarea unor măsuri precoce pentru normalizarea parametrilor fiziologici urmăriţi. Revenirea din anestezie este o etapă critică şi presupune o monitorizare atentă pentru recunoaşterea unor posibile complicaţii. Unele studii statistice spun că 47% din mortalităţile înregistrate la câine şi corelate cu anestezia generală şi 60% din mortalităţile înregistrate la pisici corelate cu anestezia generală se înregistrează în perioada postchirurgicală. Cele mai frecvente complicaţii şi efecte secundare observate pe perioada de revenire sunt: hipotensiu-

nea, aritmiile, depresia respiratorie, hipotermia, halucinaţiile şi durerea. Externarea pacientului se face doar după ce pacientul este conştient, stabil hemodinamic, normoterm iar proprietarul a fost informat asupra posibilelor efecte secundare ale analgezicelor şi a altor produse medicamentoase care urmează a fi administrate postanestezic. Anestezia este o specialitate care evoluează în mod continuu în strînsă legătură cu progresele în farmacologie şi tehnică. Cred că acest scurt material argumentează conceptul conform căruia nu putem recomanda sau utiliza doar un protocol standard pentru o anumită specie sau o anumită tehnică chirurgicală.

Dr. PeșteaN cosmiN FMV Cluj

Noutăți cursuri pe veterinarul.ro din luna decembrie Curs online word pentru înCepători Un nou curs va fi publicat pe website-ul veterinarul.ro pentru abonații revistei din luna decembrie. Cursul de Word pentru începători vă va permite să creați și să editați documente pe computer în cel mai ușor mod. Cursul este însoțit de fotografii pentru a fi ușor să fianlizați cu ușurință documente de afaceri, articole sau rapoarte în care să inserați fotografii, figuri, hărți, tabele etc.

Curs de faCebook pentru mediCii veterinari În era în care social media este un canal de comunicare din ce în ce mai important, să știi să îți prezinți afacerea este un lucru esențial pentru un cabinet veterinar. Acest curs va arăta elementele de bază în crearea unui cont de Facebook exclusiv pentru uz profesional și construirea unei pagini care să identifice în mod clar cabinetul veterinar. De asemenea veți afla cum să postați mesaje interesante și actualizări ale paginii, precum și o mică strategie pentru construirea și menținerea unui comunități înfloritoare.

Curs engleză pentru mediCi veterinari - modul înCepători Cursul de limbă engleză pentru medicii veterinari dorește să pună bazele unui vocabular pentru a ajuta medicii veterinari în conversațiile clinice. Dotat cu informații de vocabular, fișiere audio de pronunție, precum și instrumente de conversație, acest prim curs dorește să devină un instrument de lucru pentru medicii veterinari ce comunică în limba engleză. Primele lecții din curs vor fi disponibile după jumătatea lunii decembrie.

Curs relații publiCe - instrumente de luCru Studiul relațiilor publice vă permite realizarea cu succes a unor instrumente de comunicare eficientă. Acest curs își dorește să vă familiarizeze cu crearea și folosirea broșurilor și newsletterelor, căi de comunicare indispensabile unei afaceri de succes. Cursul va fi disponibil abonaților începând cu luna ianuarie a anului 2015.

special

Laborator

Hiponatremia diagnostic diferențial

Hiponatremia este definită ca nivel seric al concentrației de sodiu sub 140 mEq/L.

eDem sau ascită

ulte afecțiuni pot scădea sodiul seric. Condițiile care cresc aportul, cresc excreția și cauzează suprahidratarea scad concentrația sodiului seric. Testul cheie pentru diagnostic este raportul Na:K. Aldosteronul din cortexul suprarenal controlează resorbția sodiului și excreția potasiului în tubulii renali. Deficiențele cauzează un raport scăzut Na:K și sugerează insuficiență suprarenală. Atunci când nivelul sodiului este scăzut dar raportul Na:K este normal, cauzele probabile sunt schimbările la mișcarea fluidelor sau a substanțelor care diluează sângele. Fluidele se mișcă în spațiul celui de-al treilea compartiment cu edem, ascită sau exudat. Fluidele corporale care conțin sodiu se pierd cu diaree, vomă poliurie sau arsuri. Nivelurile de sodiu seric sunt diluate cu apă în exces, glucoză sau grăsimi în sânge.

proteine albumină

Dg: ciroză hepatică

Dg glomerulonefrită

proteine normal

Dg. insuficiență carDiacă

Diagnostic Diferențial: l Insuficiență renală cronică l Diabet l Glomerulonefrită l Ciroză hepatică l Hiperlipidemie l Hipoadrenocorticism primar l Polidipsia psihogenă

12 Veterinarul

nr. 24 și 25

Dg. Diaree

www.veterinarul.ro

fără eDeM sau ascită

raport na:K < 23

raport na:K > 29

hipoVoLeMie DiLuare

↓acth raspuns stiMuLare ↑ gLucoză sânge

Dg. hipoaDrenocroticisM priMar

gLucoză sânge norMaLă

LipeMie

fără poLiurie urină norMaL spgr

fără LipeMie

poLiurie ↓urină spgr

Dg. VoMă

Dg. Diabet

Dg. perfuzie gLucoză

Dg. poLiDipsie psihogenă

↑excreție fracționată na ↑coLesteroL

Dg. insuficiență renaLă acută

Dg. pancreatită acută

Dg. LipiDeMie priMară

Dg. Masă recentă

special

Laborator

Niveluri ridicate de acizi biliari și amoniac .

ivelurile ridicate de acizi biliari și amoniac serici sunt folosite în primul rând pentru diagnosticarea convulsiilor de la șunturile portosistemice vasculare. La animalele tinere ce au convulsii, dar care nu suferă de o boală hepatică evidentă, acizii biliari sunt folosiți pentru a verifica de șunturi vasculare congenitale macroscopice și microscopice. Nivelurile de acizi biliari sunt de asemenea ridicate la animalele cu șunturi vasculare, în subsidiar afecțiunii hepatice. Creșterea temporară apare și în cazul leziunilor acute. Nivelurile în scădere sugerează vindecarea, în timp ce nivelurile persistente sugerează formarea șunturilor și în subsidiar a fibrozei hepatice. Animalele cu niveluri ridicate de acizi biliari serici și amoniac trebuie testate pentru boli hepatice active. Animalele tinere cu o problemă congenitală nu arată semne a unei boli active la nivelul ficatului. Animalele adulte cu șunturi dobândite sunt susceptibile de a avea activitate crescută a AST seric, ceea ce indică o boală activă la nivelul ficatului parenchimal sau ar putea avea niveluri crescute de fosfatază alcalină serică GGT si valori ale bilirubinei care indică afecțiune portală. Niveluri scăzute de acizi biliari împreună cu niveluri ridicate de fosfatază alcalină pot sugera mai degrabă o hepatopatie steroidiană decât colangită.

Diagnostic Diferențial: l Hepatopatie corticosteroidiană indusă l Ciroză hepatică l Colangită limfocitară l Șunturi portosistemice l Colangită supurativă

14 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

aFecțiune hepatică activă

↑ ast ↑ alt

Fără aFecțiuni hepatice

↑ alk phos, ↑ ggt ↑ bilirubină

Dg. Șunt congenital sistemic portal

necroză Ficat

Dg. aFecțiune a parenchimului Ficatului

animal tânăr

animal aDult

Dg. Șunt sistemic portal DobânDit

aFecțiune a zonei hepatice portale

Dg. colangită

Dg. colangiohepatită

special

Laborator

Niveluri ridicate de creatinină și uree .

ivelul ureei este crescut atunci când nivelul serului este mai mare de 30 mg/dl. Nivelul creatininei este crescut atunci când nivelul srului este mai mare de 2 mg/dl. Semnele uremiei apar de regulă atunci când ureea depășește 100 md/dl. Valori crescute persistente de două ori peste valorile normale ale ureei si creatininei indică o pieredere semnificativă a țesutului renal funcțional. O analiză a urinei poate indica dacă nivelul crescut al ureei se datorează problemelor renale, prerenale sau postrenale. Volumul urinei este scăzut atunci când apare blocajul rinichilor, ruptura vezicii urinare sau obstrucția uretrală. Cantități normal de urină cu greutate specifică mare și sedimente normale apar la problemele prerenale cum ar fi insuficiența cardiacă și deshidratare.

Fără Urină

Vezică Urinară mare

Vezică Urinară mică

Dg. oBstrUcție renală

Dg. Blocaj renal Cantități normale de urină cu o greutate specifică mare și sedimente active apar cu probleme renale precum glomerulonefrita si pielonefrita. Sedimentele din urină indică o boală renală activă. Un volum crescut de urină cu o greutate specifică scăzută, fără sedimente, sugerează o insuficiență renală cronică. Un volum crescut de urină cu o greutate specifică scăzută cu sedimente sugerează faza diuretică a insuficienței renale acute.

Diagnostic DiFerențial: l Insuficiență renală anurie l Insuficiență renală cronică l Insuficiență renală diuretică l Sindrom urologic felin l Glomerulonefrită l Infecție dirofilarioză l Hipoadrenocorticism l Boli renale juvenile l Insuficiență renală l Nefrotoxicoză l Boală renală indusă de antiinflamatoare nonsteroidiene l Obstrucție postrenală l Pielonefrită l Ischemie renală l Uroabdomen 16 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Dg. UroaBDomen

↑ uRină gReutate sPecifică ↓ Volum uRină ↑ PRoteine Plasmatice, ↓ PcV, ↑WBc, ↓ limfocite, ↓ eozinofile

↓ uRină gReutate sPecifică ↑ Volum uRină

↑ PRoteine Plasmatice noRmale ↑ PcV, WBc noRmal, ↑ limfocite, ↑ eozinofile, RaPoRt ↓na:K Dg. hiPoaDRenocoRticism

seDimente uRină noRmale

uRemie PReRenală

Dg. VeRifică hiDRataRea

Dg. VeRifică inima

PRoteine Plasmatice noRmale

↓ PcV

PcV noRmal

seDimente noRmale uRină

PRoteine în uRină

Dg. Rinichi cRonici, în staDiul final

Dg. insuficiență Renală DiuRetică acută

seDimente anoRmale uRină (PRoteine)

Boală Renală actiVă

Dg. glomeRulonefRită

Dg. PielonefRită

artrologie

Luxația de rotulă tratament chirurgical Dr. ADriAn Dumitru DVM,MRCVS

Rotula este un os sesamoid care este situat la nivelul tendonului mușchilor cvadriceps si care se mișcă pasiv în același timp cu tendonul rotulian. Mișcarea rotulei în troclea femurala este dependentă de structura oaselor membrului pelvin și de direcția impusă de musculatura cvadricepșilor.

uxația rotulei este una din problemele ortopedice cel mai des întâlnite la câini (Johnson 1994, Ness 1996). Se datorează în primul rând anormalităților de creștere, luxația traumatică fiind foarte rar întâlnită. Etiopatogenia luxației rotulei la câine a fost analizată extensiv dar rămâne în continuare puțin înțeleasă (DeAngelis și Hohn 1970, Robins 1990, Hulse 1993, Roush 1993, Tomlinson și Constantinescu 1994, Brinker 1997). O bază genetică a fost sugerată pentru această condiție și a fost confirmată de predispoziția unor rase care au fost reprezentate cel mai des de multe ori prezentând luxație de rotulă la ambele picioare (LaFond 2002). Rotula se poate luxa medial sau lateral.elea şi musculatura subiecţilor afectaţi. Luxația rotulei a fost tradițional recunoscută ca fiind cel mai des întâlnită la câinii de talie mică, dar prevalența luxației rotulei la câinii de talie mare pare a fi în creștere. While Priester (1972) a găsit doar 48 de câini de talie mare (peste 18.2kg) cu luxație de rotulă din 542 câini (9%), Hayes (1994) a descoperit 48 câini de talie mare din 124 (39%) cu luxație patelară. Marea majoritate a literaturii asociază câinii de talie mare cu luxația laterală de rotulă (Olmstead 1993, 18 Veterinarul

nr. 24 și 25

Brinker 1997), oricum luxația medială de rotulă este mai des întâlnită la toate mărimile de câini în comparație cu luxația laterală de rotulă ( Hayes 1994 ). A fost sugerat că luxația medială de rotulă crește presiunea la nivelul ligamentului cruciat cranial conducând la predispoziția acestuia către degenerare și rupere ( DeAngelis si Hohn 1970, DeAngelis 1971, Willauer și Vasseur 1987) . Oricum Hayes ( 1994 ) a descoperit că prevalența degenerării ligamentului cruciat cranial la câinii cu luxație medială de rotulă nu a fost diferită de cei care aveau alte probleme ortopedice la nivelul membrului respectiv. Multe tehnici chirurgicale au fost descrise pentru stabilizarea articulației femuro-rotuliene (Singleton 1969, DeAngelis 1971, Trotter 1980, Tomlinson si Constantinescu 1984). Osteoartrita este una din sechelele comune asociate cu luxația rotulei (Roy 1992). Nu există nici o evidență în ceea ce privește influențarea dezvoltării și progresiei osteoartritei de către metoda de tratament chirurgical aleasă (Willauer și Vasseur 1987, Roy 1992).

ECHIPAMENT NECESAR: l pensa chirurgicală l foarfeca Metzenbaum l foarfeca Mayo l pense hemostatice Mosquito l portac chirurgical l agrafe câmp

www.veterinarul.ro

l câmpuri sterile l bandaj elastic steril l comprese sterile l fierăstrău chirurgical l broșe diferite grosimi 1.2-1.8mm l sarma serclaj diferite grosimi 0.81.2mm l 2 metric (3/0) polydioxanona l 3 metric (2/0) polydioxanona l 2 metric ( 3/0 ) poliglecaprone 25 l 1.5 metric (4/0) poliglecaprone 25

ANESTEZICE NECESARE Premedicația cu acepromazină și morfină sau metadonă este de preferat dacă nu sunt contraindicații. Adițional se vor administra antiinflamatorii nonsteroidiene pre operator. Inducția se realizează cu propofol sau alfaxalone și pacientul este menținut sub anestezie inhalatorie pe tot parcursul operației. Perfuzia cu soluție salină sau ringer este necesară pe tot parcursul anesteziei. Adițional, pentru analgezie, se mai adaugă în perfuzie ketamină (100mg în 500ml soluție perfuzabilă) și lidocaină (120mg in 500 ml soluție perfuzabilă). Anestezia locală postoperatorie se va efectua folosind una din următoarele anestezice locale (lidocaina, bupivacaina, mepivacaina sau ropivacaina) Tab:1. Atenție: trebuie acordată doza corectă de anestezic local pentru a nu se depăși doza toxică. Personal, prefer să folosesc bupivacaina, care are o durată de instalare mai

Tabel 1 lungă 10-20 minute, dar acțiunea ei este 2.5-6 ore, în combinație cu morfina, această combinație asigurând o analgezie local superioară folosirii bupivacainei singure și de durată mai lungă.

AntibioterApiA peri operAtivă Se recomandă folosirea amoxicilinei potentate intravenos la fiecare 1.5 ore pe parcursul operației în cantitate de 20mg/kg sau a unei cefalosporine de gradul 3 precum cefotaxim, folosită intravenos pe tot parcursul operației la fiecare 2 ore în cantitate de 20mg/kg. Injectarea antibioticului intravenos se recomandă să se efectueze mediat după inducție, 30 minute înainte de a se începe operația. Intervenția la nivelul articulației genunchiului este considerată o plagă curată și nu este necesară să se efectueze o cultură bacteriană de la nivelul acesteia pentru a stabili antibioterapia post operatorie.

tunsul Și poziționAreA pAcientului Pentru acest tip de intervenție chirurgicală este necesar să se tundă piciorul de la nivelul bazinului pe partea laterală cranial 3-5cm de creasta iliacă, caudal până la nivelul cozii, iar dorsal până la nivelul proceselor spinoase ale vertebrelor lombare. Pe partea medială se folosesc aceleași repere cranio-caudal, iar medial până la nivelul pubisului, distal se tunde până la nivelul jaretului. Regiunea distală jaretului se acoperă cu o mănușă de unică folosință și un bandaj elastic adeziv pentru a reduce riscul contaminării intra-operatorie. Poziționarea pacientului se face într-un jgheab, pacientul fiind poziționat ventro-dorsal. (Fig:1)

pregătireA pre operAtorie Pre-operator se efectuează o radiografie medio-laterală a genunchiului pentru a se evalua gradul de artroză, dacă este prezent și poziționarea rotulei, care în cazul nostru este poziționată în

proporție de 10-15% în trocleea femurală. (fig:33). Pacientul este așezat într un jgheab în poziție ventro-dorsală pentru pregătirea pre-operatorie și pentru procedura chirurgicală. Dezinfectarea plăgii operatorii se realizează în 2 etape separate, prima etapă fiind efectuată în pre-operator cu o soluție de chlorhexidină 5% diluată cu apă în cantități egale timp de 5 minute (fig:2). După aceea, pacientul va fi mutat în sala de operație unde va fi așezat în aceeași poziție ventro-dorsal într-un jgheab, iar piciorul respectiv va fi suspendat legându-se de un stativ de perfuzie pentru a se realiza cea de-a doua etapă a dezinfectării (fig:3). Cea de-a doua etapă a dezinfectării se realizează cu o soluție de chlorhexidină 5% pură timp de încă 5 minute, după aceasta tot piciorul va fi pulverizat cu spirt (fig:4). După dezinfectarea piciorului, chirurgul începe să pregătească câmpul operator prin așezarea câmpurilor sterile, se recomandă a se folosi pentru orice tip de intervenție chirurgicală 2 rânduri de câmpuri sterile și cel puțin unul dintre rânduri să fie dintr-un material impermeabil pentru a reduce riscul contaminării. Primul rând de câmpuri trebuie să fie constituit din 4 câmpuri sterile suficient de mari ca să acopere pacientul și masa chirurgicală (fig:5). După așezarea primului rând de câmpuri sterile, partea distală a piciorului care a fost suspendată și care nu este sterilă se va acoperi cu un câmp de unică folosință, impermeabil (fig:6) iar acesta, la rândul lui, va fi acoperit cu un bandaj elastic steril care va fixa câmpul respectiv pentru a reduce contaminarea (fig:7). Următorul pas va fi reprezentat de aplicarea celui de-al doilea strat de câmpuri sterile confecționate dintr–un material impermeabil, în acest moment pacientul aste pregătit pentru procedura chirurgicală (fig:8).

procedurA chirurgicAlă Incizia la nivelul pielii se realizează pe partea laterală a piciorului, incizia se începe proximal 3-5 cm deasupra rotulei

și se continuă distal 2-3 cm sub creasta tibială, pentru oprirea sângerării la nivelul inciziei se folosește electrocauterul bipolar (fig:9). După completarea inciziei la nivelul pielii se va inciza țesutul subcutanat pe aceeași lungime ca și pielea, eventualele sângerări fiind oprite cu ajutorul electrocauterului bipolar, țesutul subcutanat se incizează până se expune fascia musculară (fig:10). Incizia fasciei musculare se începe 2-3 cm proximal rotulei și se continuă distal inițial până la nivelul tuberozității tibiale, fascia incizându-se 2-3mm caudal de rotulă pentru a lăsa îndeajuns țesut care va fi necesar pentru suturarea inciziei (fig:11). După ce se completează incizia fasciei musculare se evidențiază capsula articulară, care, în mod obișnuit la pacienții fără afecțiuni articulare este reprezentată de o foiță subțire, la pacienții cu probleme articulare capsula articulară este îngroșată în același timp pacienții prezentând efuzie articulară, după incizarea capsulei articulare, rotula se luxează medial pentru a avea acces la nivelul trochleei (fig:12). La câinii cu luxație de rotulă, trochleea este superficială și trebuie adâncită pentru a permite rotulei să culiseze în aceasta, fără a se mai luxa, este de preferat ca 50% din rotulă să stea în trochlea femurală, astfel riscul luxației rotulei se reduce substanțial (fig:13). Pentru adâncirea trochleei se va scoate o bucată de os și cartilaj în formă de pană după care se va mai scoate încă o foiță de os și cartilaj în grosime de 1-2mm. Pentru realizarea acestei proceduri prima dată se vor marca liniile de incizie la nivelul cartilajului articular, se vor marca toate cele 3 linii de incizie pentru a se realiza un plan corespunzător înainte de a se efectua incizia la nivelul trochleei (fig:14). Incizia la nivelul trochleei se începe la nivelul condilului lateral inițial perpendicular pe condil după care incizia se va orienta către mijlocul trochleei pentru a se realiza respectiva pană de os (fig:15). A doua incizie la nivelul trochleei se face medial, lăsându-se 1-2mm de la nivelul crestei condilului medial, incizia se începe perpendiculardupă 2-3mm se 19

orientează către mijlocul trochleei pentru a se forma pana de os (fig:16). Ultima incizie la nivelul trochleei este reprezentată de cea de-a treia incizie care se realizează la nivelul condilului medial, prin această incizie se îndepărtează o foiță de os 1-2mm grosime pentru a permite adâncirea trochleei cu 2-3mm(fig:17). După adâncirea trochleei se poate observa păstrarea condililor medial și lateral care vor reduce riscul reluxării rotulei (fig:18). În momentul în care s-a obținut adâncimea necesară se va repune respectiva pană de os pentru a se evalua adâncimea trochleei, de obicei trochleea trebuie adâncită cu 2-3mm pentru a permite ca aproape 50% din rotulă să culiseze în trochlee (fig:19). După aceasta, capsula articulară va fi suturată cu podioxanona numărul 2 (3/0) în fir continuu (fig:25). Următorul pas chirurgical constă în transpoziția crestei tibiale pentru aceasta se realizează o incizie în fascia mușchiului tibial cranial cât mai aproape de creasta tibială, după care se decolează mușchiul tibial cranial. O a doua incizie se va efectua medial pentru a nu traumatiza țesutul moale, tăierea crestei tibiale se începe la nivelul tuberozității tibiale și se efectuează cu o lamă de fierăstrău specială care se orientează paralel cu diafiza tibială, incizia continuându-se până în momentul în care se ajunge la nivelul cortexului distal, cortexul distal se va menține intact pentru a reduce riscul de avulsie al crestei tibiale post operator (fig:20). Următorul pas chirurgical este reprezentat de transpoziția crestei tibial pentru a alinia mușchii cvadriceps, rotula, tendonul rotulian și inserția tendonului rotulian în același plan, după ce se realizează alinierea acestora în același plan creasta tibială se fixează cu 1 broșă (fig:21). Broșa respectivă este îndoită după aceea în poziția dorită astfel încât să nu interfereze cu țesuturile moi (fig:22). După îndoirea broșei în poziția dorită, se efectuează o gaură în diafiza tibială la aproximativ 1cm distal de creasta tibială pentru a se trece sârma de serclaj prin ea ( fig:23). Serclajul respectiv se introduce prin gaura efectuată în diafiza tibială și apoi va înconjura broșa respectivă în formă de 8 (fig:24). După efectuarea transpoziției crestei tibiale și fixarea acesteia, se va sutura fascia musculară cu 3 metric (2/0 ) polidioxanona în fir continuu (fig:26). Pentru stabilizarea rotulei, în partea opusă luxației rotulei se vor efectua 2-3 suturi în formă de U care vor reduce instabilitatea la nivelul rotulei. Atenție trebuie acor20 Veterinarul

nr. 24 și 25

dată când se fac respectivele suturi pentru a nu se luxa rotula în partea opusă luxației inițiale (fig:27-28). Înainte de a se sutura țesutul subcutanat și pielea, se vor face infiltrații locale în articulație și la nivelul țesutului moale în jurul articulației cu un anestezic local. Personal, prefer să folosesc o combinație de bupivacaină și morfină care produce o analgezie locală de până la 20 de ore (fig:29). Țesutul subcutanat se va sutura în fir continuu cu 2metric ( 3/0) poliglecaprone 25 (fig:30), iar pielea se va sutura tot în fir continuu intradermic cu 1.5 metric (4/0) poliglecaprone 25. La final, se va aplica un plasture peste linia de incizie care va fi îndepărtat în 2 zile. Post operator se realizează o altă expunere radiologică medio-laterală a genunchiului în care se poate observa rotula care este poziționată în proporție de 30-40% în trochleea femurală și se evaluează în același timp și poziția implanturilor. Post operator se recomandă antiinflamatorii nonsteroidiene pentru o perioadă de 3 până la 4 săptămâni, limitarea plimbărilor în lesă, în primele 6 săptămâni 5 până la 10 minute de 2 ori pe zi după care se vor mări treptat în următoarele 6 săptămâni, la sfârșitul celor 3 luni de recuperare câinele ar trebui să se reîntoarcă la același nivel de activitate pe care l-a avut înainte de a prezenta semnele clinice. Complicațiile post operatorii se întâlnesc în 18-29% din cazuri și sunt mai des întâlnite la câinii mai mari de 20 kg. Reluxarea rotulei reprezintă 30-48% din complicațiile postoperatorii și 65-86% din complicațiile majore după intervenția chirurgicală, în marea majoritate a cazurilor luxația rotulei va fi de gradul 1 ceea ce nu va afecta foarte mult din punct de vedere clinic pacientul pentru că va fi simptomatic foarte rar și în momentul în care pacientul prezintă semne clinice se poate folosi managementul medical. Alte complicații majore întâlnite mai pot fi infecțiile care reprezintă în general 1-2% din complicații și sunt destul de rar întâlnite, ruperea sau migrarea implanturilor care sunt întâlnite foarte rar și de obicei pot fi o consecință a alegerii greșite a mărimii implanturilor, de obicei broșe prea subțiri sau serclajul de sârmp prea subțire, sau ca urmare a ne-restricționării plimbărilor pacientului în lesă, de obicei se întâmplă când acesta sare sau aleargă. Una din complicațiile minore care este întâlnită mai des este formarea seromului în jurul implanturilor, care de obicei apare după aproximativ 6-8 săptămâni post operator. Pentru remiterea seromului se recomandă extracția implanturilor,

www.veterinarul.ro

nu întotdeauna fiind necesară îndepărtarea serclajului, de multe ori fiind îndeajuns să se îndepărteze doar broșa sau broșele respective care produc iritația. Rata de succes a acestei proceduri este de 90%, succesul fiind definit ca și reîntoarcerea la o bună funcționare a piciorului respectiv ceea ce implică lipsa șchiopăturii. Din nefericire, prin procedura chirurgicală nu se va îndepărta și osteoartrita care este deja prezentă în articulație si care va afecta pacientul, provocându-i șchiopătură în general dimineața si după plimbări mai lungi decât cele obișnuite. Ca rezultat al osteoartritei, pacienții vor șchiopăta ocazional, cu cât procedura se efectuează la o vârstă mai mică, cu atât riscul dezvoltării osteoartritei este redus și calitatea vieții pacientului pe termen lung este îmbunătățită. Câinii care prezintă inițial un grad mai mare de luxație a rotulei au un risc crescut al reluxării rotulei post operator deoarece cu cât gradul luxației este mai mare, cu atât este mai frecventă deformarea femurului distal și tibiei proximal care va crește riscul reluxării postoperatorie. Recuperarea completă durează aproximativ 3 luni.

CONCLUZII: Cazurile prezentate cu luxație de rotulă au o evoluție mai bună dacă sunt tratate chirurgical decât tratate medical ținând cont de evoluția pe termen lung mai degrabă decât de evoluția pe termen scurt. În vederea limitării complicațiilor post operator se recomandă ca toți pacienții cu luxație de rotulă care vor beneficia de corecție chirurgicală să aibă următoarele proceduri chirurgicale efectuate: adâncirea trochleei femurale, transpoziție de creastă tibială stabilizată cu broșă și serclaj și fixarea fasciei musculare din partea opusă luxației prin suprapunere cu fire în formă de U. Bibliografie selectivă: ANDERSON, J. (1994) The stifle. In: Manual of Small Animal Arthrology. Eds J. Houlton and R. Collinson. British Small Animal Veterinary Association, Cheltenham, UK. pp 267-300 ARNOCZKY,S.P.&TARVIN, G. B. (1998) Surgical repair of patellar luxations and fractures. In: Current Techniquesin Small Animal Surgery. 4th edn. Eds M. J. Bojrab, G. W. Ellison and B. Slocum. Lippincott Williams & Wilkins, Baltimore, MD, USA. Pp 12371244 BRINKER, W. O., PIERMATTEI,D.L.&FLO, G. L. (1997)The stifle joint. In: Handbook of Small Animal Orthopaedics and Fracture Repair. 3rd edn. EdD. L. Piermattei and G. L. Flo. W. B. Saunders, Philadelphia, PA, USA. pp 516-580

Fig:1 Pregătirea pacientului pentru operație, se tunde tot părul de la nivelul jaretului până la nivelul bazinului, lateral 3-5cm cranial de creasta iliacă și până la nivelul cozii caudal, pe partea medială se tunde până la nivelul pubisului. Partea distală a piciorului este acoperită cu o mânușă de examinare și bandaj elastic.

Fig:4 A doua etapă a dezinfectării se realizează cu soluție pură de clorhexidina 5% timp de încă 5 minute după care toată suprafața dezinfectată este pulverizată cu spirt.

Fig:2 Dezinfectarea piciorului se realizează în 2 etape, prima etapa efectuându-se în pre operator cu o soluție de clorhexidină 5% diluată cu apă în cantități egale timp de 5 minute, câinele fiind poziționat în poziție ventro-dorsală pentru această procedură.

Fig:5 Pentru prepararea câmpului operator se folosesc 4 câmpuri sterile suficient de mari pentru a acoperi tot pacientul și masa operatorie. Piciorul se ține în continuare suspendat partea distală nefiind sterilă.

Fig:3 După aceea, câinele este mutat în sala de operație unde este așezat într-un jgheab în poziție ventro-dorsală cu piciorul respectiv suspendat pentru a se realiza a doua etapă a dezinfectării.

DEANGELIS, M. (1971) Patellar luxation in dogs. Veterinary Clinics of North America 1, 403-415 DEANGELIS,M.&HOHN, R. B. (1970) Evaluation of surgical correction of canine patellar luxation in 142 cases. Journal of the American Veterinary Medical Association 156, 587-594 Journal of Small Animal Practice_ Vol 47 January 2006 Patellar luxation in large breed dogs DENNY,H.R.&MINTER, H. M. (1973) The long term results of surgery of canine stifle disorders. Journal of Small Animal Practice 14, 695-713 HAYES, A. G., BOUDRIEAU,R.J.&HUNGERFORD,L.L.(1994) Frequency and distribution of medial and lateral patellar luxation in dogs: 124 cases (1982–1992). Journal of the American Veterinary Medical Association 205, 716-720

Fig:6 Partea distală a piciorului se acoperă intr-un câmp de unică folosință impermeabil steril pentru a proteja câmpul operator de posibila contaminare.

Fig:9 Incizia la nivelul pielii se realizează pe partea laterală a piciorului și începe proximal 35cm deasupra rotulei și se continuă distal pe toată lungimea crestei tibiale, pentru oprirea sângerării se folosește electrocauterul bipolar.

Fig:7 Peste câmpul impermeabil steril se aplică un bandaj elastic steril pentru a menține câmpul respectiv in poziția corectă, astfel piciorul respectiv se poate manipula foarte ușor fără a exista riscul de contaminare al câmpului operator.

Fig:10 După incizia pielii se incizează țesutul subcutanat pe aceeași lungime, până se ajunge la nivelul fasciei musculare.

Fig:8 Se recomandă să se folosească tot timpul 2 rânduri de câmpuri sterile, al doilea rând întotdeauna fiind dintr-un material impermeabil pentru a reduce riscul contaminării câmpului operator.

Fig:11 Incizia fasciei musculare se începe 2-3 cm proximal rotulei și se continuă distal până la nivelul tuberozității tibiale, fascia incizându-se 2-3mm caudal de rotulă.

22 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Fig:12 Ultimul strat este reprezentat de capsula articulară care de obicei este foarte subțire dar la pacienții cu probleme cronice poate fi îngroșată.

Fig:15 Incizia trochleei femurale este începută la nivelul condilului lateral inițial perpendicular pe condil după câțiva mm se va redirecționa incizia către mijlocul trochleei pentru a se obține la final o pană de os.

Fig:13 Trohleea femurală la câinii cu luxație de rotulă este superficială și trebuie adâncită, pentru a aloca îndeajuns spațiu rotulei să rămână poziționată tot timpul în aceasta.

Fig:16 A doua incizie este făcută medial lăsând 1-2mm până la nivelul crestei condilului medial, incizia este începută inițial perpendicular pe condil după care se redirecționează către mijlocul trochleei pentru a se obține respectiva pană de os.

Fig:14 Înainte de a se începe incizia la nivelul trohleei se marchează linia de incizie la nivelul cartilajului cu ajutorul bisturiului.

Fig:17 După aceea se începe a treia incizie prin care se îndepărtează o foiță subțire de os cu o grosime de 1-2 mm din condilul medial pentru a permite adâncirea trochleei cu 2-3 mm.

Fig:18 Trochleea după ce a fost adâncită, se poate observa păstrarea crestei condilului medial și lateral care vor ajuta la reducerea riscului luxației.

Fig:21 După efectuarea transpoziției, creasta tibiala se fixează în poziția dorită cu 1-2 broșe.

Fig:19 Pana de os este repusă la nivelul trochleei, se poate observa adâncirea trochleei cu 23mm, ceea ce va permite ca aproape jumătate din grosimea rotulei să stea in trochleea femurală.

Fig:22 După inserarea broșei în poziția dorită aceasta se îndoaie.

Fig:20 Creasta tibială este tăiată proximo-distal, cortexul distal este păstrat intact pentru a evita avulsia crestei tibiale post operator.

Fig:23 Efectuarea unei găuri în diafiza tibială pentru a se introduce serclajul de sârmă prin ea.

24 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Fig:24 Aplicarea serclajului de sârmă în jurul broșei după ce aceasta a fost tăiată.

Fig:27 Fixarea fasciei musculare în partea opusă luxației rotulei.

Fig:25 Închiderea capsulei articulare în fir continuu cu 2 metric(3/0) polydioxanona

Fig:28 Fixarea fasciei se realizează prin suprapunerea acesteia până în momentul în care se obține poziționarea dorită, folosindu-se un nod în formă de U.

Fig:26 Suturarea fasciei musculare cu 3 metric( 2/0) polydioxanona în fir continu.

Fig:29 Introducerea anestezicului local în articulație și în jurul acesteia, personal prefer să folosesc o combinație de bupivacaină cu morfină ceea ce oferă o analgezie locală foarte bună până la 20 ore.

Fig:30 Țesutul subcutanat se închide în fir continu cu 2 metric (3/0) poliglecaprone 25.

Fig. 33: Expunere radiologică laterală a genunchiului pre operator în care se poate observa rotula care este poziționată în trochleea femurală în proporție de 10-15%.

Fig:31 Pielea se coase în fir continuu intradermic cu 1.5 metric (4/0) poliglecaprone 25.

Fig:32 Post operator se aplică un plasture pentru a acoperi linia de incizie care va fi îndepărtat în 2 zile.

26 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Fig:34 Expunere radiologică laterală a genunchiului post operatorie în care se poate observa rotula care este poziționată în trochleea femurală în proporție de 30-40%.

artrologie

ruptura ligamentelor încrucișate Operaţie recomandată numai specialiştilor

Dr. WILI GLASEr medic veterinar

Ruptura ligamentului încrucișat cranial este o afecţiune de natură ortopedică care apare în special la câinii de talie mare (mai ales la rasele rottweiler, bullmastiff și chow chow care au o predispoziţie mai mare spre aceasta afecţiune), dar poate să apară și la câinii de talie mică.

xistă mai multe metode chirurgicale prin care se poate remedia această problemă (O.T.T, lateral suture, T.P.L.O closing wedge sau T.P.L.O radical cut, T.T.A, T.T.O, thight rope). Noi o să ne axăm în principal pe metoda suturii laterale (lateral suture). Am ales acest subiect deoarece ne sunt trimise foarte multe cazuri de la colegii din judeţ şi din ţară, ceea ce demonstrează că mulţi nu au curajul să abordeze acest tip de operaţie. Vreau să vă demonstrez că această operaţie se poate face în orice cabinet. Această intervenţie necesită un instrumentar destul de minimalist și bunăvoinţă. Hai să începem cu ce ne interesează la această intervenţie: l Tibia l Creasta tibială l Patela l Ligamentul patelar l Fabela l Ligamentul încrucișat cranial și caudal.

AnAtomiA ArticulAţiei genunchiului Articulaţia genunchiului este o arti28 Veterinarul

nr. 24 și 25

culaţie complexă care este formată din articulaţia femuro-tibială (condilii femurului și a tibiei), articulaţia femuro-patelară (troclea femurală și patela), și articulaţia tibio-fibulară proximală. Articulaţia este stabilizată de o pereche de ligamente colaterale, care previn adbucţia și adducţia articulaţiei, dar mai este stabilizată si de o pereche de ligamente încrucișate. Ligamentul incrucișat cranial și ligamentul încrucișat caudal restricţionează mișcarea cranială și caudală a tibiei și a femurului. Ligamentul încrucișat cranial mai rezistă mișcarilor de supra extindere dar și a rotaţiei spre interior a articulaţiei și este ligamentul la care apar cele mai multe probleme la câini. Meniscurile sunt structuri fibrocartilaginoase în formă de semilună care sunt poziţionate între condilii mediali și laterali a platoului femural distal și a platou-

www.veterinarul.ro

lui tibial. Principala funcţie biomecanică a meniscurilor este să împartă articulaţia în două unităţi funcţionale: l articulaţia femuro-meniscală, pentru mișcările de flexie și de extensie l articulaţia menisco-tibială , pentru mișcările de rotaţie. Meniscurile mai au rolul de a absorbi energia chinetică și transferul stresului prin articulaţie. Ele mai ajută la lubrifierea articulaţiei și la prevenirea impingementului sinovial între suprafeţele articulare a femurului și a tibiei. De asemenea, meniscurile au terminaţii nervoase care contribuie la propriocepţie. Există între unu și patru oase sesamoide asociate cu articulaţia genunchiului. Aceste oase sesamoide ajută la formarea unei mișcări line a mușchilor și a tendoanelor peste articulaţie. Cel mai cunoscut os sesamoid este

patela sau rotula. Patela este localizată cranial faţă de articulaţie și este așezată în șanţul troclear al femurului. Caudal de articulaţia genunchiului, există două oase sesamoide denumite fabele.

ExaminarEa fizică a paciEntului De obicei, ne vine un câine relativ tânăr și jucăuș, care nu mai poate să își folosească un membru posterior. După observarea câinelui în repaus, proprietarul câinelui trebuie să îl plimbe pentru a putea observa conformaţia și modul de mers a câinelui. Ruperea ligamentului încrucișat cranial duce la o alterare a mișcări articulaţiei pe întregul ciclu de mers. Câini compensează pentru ruperea ligamentului încrucișat cranial prin reducerea încărcăturii externe pe membrul afectat și printr-o mișcare de flexie mai mare pe tot parcursul ciclului de mers. Musculatura membrului sau a membrelor afectate este sever atrofiată. Există două teste care ne pot ajuta în punerea unui diagnostic. Anamneza câinilor cu ruptură de ligament încrucișat cranial poate să conţină șchiopături cronice care pot data și în urmă cu un an, șchiopăturile pot varia de la moderate la severe. Primul teste: proba sertarului. Evident că proba sertarului este cea mai uzitată metodă de diagnostic. Aceasta trebuie încercată în diferite poziţii. Încercaţi să calmaţi câinele, pentru că, din cauza durerii se va încorda și s-ar putea să nu fie pozitivă proba sertarului. Dacă ruptura este nouă și atrofia musculară nu s-a produs încă, va fi și mai greu de realizat această probă. Deci câinele trebuie să fie cât mai relaxat și trebuie încercat atât în poziţia patrupodală, cât și în cea latero-laterală. Dacă testul este pozitiv, atunci avem un diagnostic. La câinii tineri există o mișcare de sertar de 1-3mm care este normală. Doar prin compararea cu membru opus putem fi siguri dacă mișcarea de sertar este patologică. Testul sertarului poate cauza de cele mai multe ori dureri și la câinii sănătoși, deci trebuie să fim atenţi la interpretarea acestei dureri, să nu confundăm o durere normală cu un semn patologic la nivelul articulaţiei. Cel de-al doilea, este testul de compresie tibială. Acest test poate fi realizat cu câinele în poziţie patrupodală sau poziţionat latero-lateral.

ExaminarEa radiografică Este necesară realizarea unei radiografii latero-laterală a articulaţiei genun-

chiului, dar și o radiografie de displazie. Fără a face aceste investigaţii suplimentare putem avea surpriza de a fi o fractură distală de femur, iar mișcarea de

sertar să fie dată de acesta și să ne confruntăm cu acest lucru în timpul intervenţiei chirurgicale. Radiografiile sunt foarte importante pentru a pune un diagnostic bun La câinii cu ruptură parţială a ligamentului încrucișat cranial mișcarea de sertar este greu de detectat iar o radiografie realizată corespunzător ne poate prezenta efusiunea articulaţiei și semne timpurii a unei boli degenerative a articulaţiei. Este foarte important să includem ambele articulaţii ale genunchilor în radiografie, pentru a le putea compara.

INSTRUMENTAR

Sunt numeroase metode de rezolvare a rupturi ligamentului încrucișat cranial: l O.T.T. l Lateral suture l T.P.L.O. closing wedge l T.P.L.O radical cut l T.T.A l T.T.O l Thight rope Noi o să ne concentrăm pe metoda suturii laterale. Aceasta este o metodă care, pe lângă faptul că nu necesită implanturi costisitoare și tehnici extrem de sofisticate, ea este o metodă extrem de sigură și care oferă rezultate mai mult decât satisfăcătoare.

Instrumentarul de care avem nevoie este cel obișnuit, folosit și la sterilizări. În plus, pe lângă acest instrumentar avem nevoie de un burghiu, un gelpi sau un elevator și un fir de sutură special cu crimpii. Dacă avem toate acestea (și bunăvoinţă) hai să și punem diagnosticul. La radiografia latero-laterală putem vedea diferitele modificări care pot apărea la nivelul articulaţiei genunchiului: artroze, artrite, diferiţi osteofiţi. Acum avem diagnosticul. Putem să începem operaţia. 30 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

TIMPII OPERATORI Poziţionăm câinele ventro-dorsal și îl pregătim pentru intervenţia chirurgicală. Sterilizarea și antisepsia câmpului operator este foarte importantă și trebuie făcută corespunzător. Membru la care urmează să lucrăm poate fi lăsat liber, nu este necesar ca acesta să fie legat de masa chirurgicală. După ce trecem de etapele premergătoare operaţiei, putem începe. Incizăm pielea, incizia începe deasupra patelei și ajunge ușor lateral sub creasta tibiei. După aceea, incizăm mușchiul tensor al fasciei lata, decolăm și încercăm să identificăm fabela.

Incizăm articulaţia genunchiului și îndepărtăm medial patela. Flexăm ușor genunchiul și identificăm ligamentul încrucișat cranial, dacă este rupt atunci facem bine ceea ce facem, dacă nu, atunci închidem repede și căutăm o versiune plauzibilă. După incizarea articulaţiei încercăm să identificăm fragmentele ligamentului încrucișat cranial și încercăm să le înde-

părtăm cât mai bine. Acest lucru este foarte important deoarece, dacă nu se îndepărtează corespunzător, aceste fragmente pot să se necrozeze, astfel pot apărea complicaţiile post operatorii. Un lucru foarte important care trebuie făcut este să verificăm meniscurile, acestea putând fi o cauza a insuccesului. Dacă observaţi că acestea sunt afectate, trebuie îndepărtată porţiunea pliată

a meniscurilor (meniscotomia parţială este de mare ajutor). După verificarea meniscurilor și îndepărtarea fragmentelor ligamentului încrucișat cranial, trebuie să verificăm articulaţia genunchiului, dacă sunt prezenţi diferiţi osteofiţi acestea din urmă trebuie să fie îndepărtaţi. După ce am curăţat articulaţia genunchiului o închidem folosind

nylon/vicryl în puncte separate. Identificaţi tuberozitatea tibiei și faceţi o gaură cu burghiul la mijlocul ei. Verificaţi dacă este solidă gaura și scoateţi burghiul dar lăsaţi un reper ( o tijă

32 Veterinarul

nr. 24 și 25

sau ceva) cu ajutorul căruia puteţi să găsiţi mai repede locul unde aţi făcut gaura. După aceasta, identificăm fabela și trecem firul special pe sub ea. Acest

www.veterinarul.ro

lucru poate fi mai dificil la început dar după câteva operaţii o să vă obișnuiţi cu procedura. Trebuie să verificăm firul dacă nu se mișcă și dacă este solid. Treceţi firul pe sub ligamentul patelar ieșiţi

medial și apoi medio-lateral intrând prin gaura făcută în tibie. Puneţi crimpii, ajutorul ţine firele și cu ajutorul unui clește strângeţi crimpii, prima dată pe mijlocul acestora, apoi ve-

rificaţi dacă mai trebuie strâns firul, după care mai strângeţi ferm încă de două ori crimpii. Este foarte important să verificaţi dacă mișcarea de sertar este încă pre-

zentă. În mod normal, nu ar trebui să mai fie. După închiderea articulaţiei genunchiului, puteţi inocula intra-articular acid hialuronic.

Spălaţi bine articulaţia cu ser fiziologic și închideţi mușchiul tensor al fasciei lata. Puteţi folosi și P.R.F. Acesta poate fi folosit si la fracturi, de fapt la orice.

Ponturi Pentru evitarea eșecurilor. 1. Radiografia de displazie. Dacă nu o aveţi și câinele începe iar să șchioapăte o să fiţi certaţi după operaţie de către proprietarii câinelui, că după operaţie iarăși schioapătă câinele și cu această radiografie puteţi preveni acest lucru. 2. Specificaţi în fișă la care membru s-a realizat intervenţia chirurgicală. Am

34 Veterinarul

nr. 24 și 25

După suturarea mușchiului, suturaţi pielea subcutanat și după aceea în puncte separate. După operaţie administraţi antibiotice pe cale subcutanată, iar acasă puteţi

prescrie Clindamicină, Rymadil și Nutradil. Unii nu vor prescrie analgezice deoarece câinele va face sprijin pe membru operat ceea ce înseamnă că nu au destulă încredere în reușita operaţiei.

păţit cu un câine trimis de la un alt coleg din Timișoara, care la 6 luni după intervenţie m-a sunat indignat că iar șchioapătă câinele. M-am speriat și l-am chemat la recontrol. Într-adevăr șchiopăta și avea ligamentele încrucișate rupte, doar că au fost rupte la celălat membru pelvin. I-am prezentat fișa medicală și l-am operat din nou. Proprietarii trebuie neapărat preveniţi că dacă caţelul lor are ruptură de ligamente în-

crucișate la un membru, șansele sunt foarte mari să facă și la celălalt membru. Mai ales că trendul actual susţine că această afecţiune este una de tip degenerativ și nu una traumatică.

www.veterinarul.ro

Bibliografie: 1.Dogkneeinjury.com/extracapsular 2.DOUGLAS SLATER,TEXTBOOK OF SMALL ANIMAL SURGERY-SLATER 3.Orchardroadvetsurgery.com/pdf/cruciate_lateral_suture_brochure.pdf 4.www.michiganveterinarysurgeons.com/AboutUs/Lateral-Suture 5.www.cruciateguide.com/CRUCIATE/surgery.php 6.www.ovra.com/home/ovr/page_179/cranial_cruciate_injury_in_the_dog.html 7.www.securos.com/ProductInstructions/CranialCruciateRepairInstructions.aspx 8.www.securos.com/ProductOffering/CruciateLigamentRepair.aspx 9.www.acvs.org/small-animal/cranial-cruciate-ligament-disease 10.www.lucernevet.com/cruciate.html

Un nou biomarker a bolilor renale la pisică Sumar: A fost dezvoltat un nou biomarker denumit SDMA care poate oferi identificarea timpurie a bolii renale cronice la pisice, una din principalale cauze de deces ale acestora. Când testul va fi comercializat ar putea ajuta proprietarii de animale de companie să adauge luni sau ani de viață pisicii lor. Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Oregon și alte câteva instituții au dezvoltat un ou biomarker numit SDMA care poate oferi identificarea timpurie a bolii renale cronice la pisică. Când va fi comercializat acest nou test, bazat pe noul biomarker ar putea să ajute medicii veterinari precum și proprietarii de animale de companie să monitorizeze această problemă prin controale regulate și să o trateze cu dietă sau alte metode de tratament, ceea ce ar putea salva viața pisici. Dietele speciale s-au dovedit a fi de ajutor în încetinirea progresului bolii, o dată ce a fost diagnosticată. Descoperirile au fost făcute în cadrul unui studiu controlat pe 32 de pisici sănătoase, dar în vârstă și au fost publicate în Jurnalul Veterinar de către cercetătorii din cadrul universității și cei din cadrul Laboratoarelor Idexx. Aceștia au demonstrat eficacitatea biomarkerului care ar putea fi baza pentru un nou test de diagnosticare. "Boala renală cronică este comună pisicilor bătrâne și de multe ori cauzează moartea acestora”, a arătat Jean Hall, expert în medicină veterinară de animale de companie și profesor la Universitatea de Stat din Oregon (OSU). “Răul provocat este ireversibil, dar descoperirea este un pas uriaș înainte pentru că vom fi în stare să identificăm problema mai devreme și vom putea folosi dietele speciale pentru a încetini boala”. Multe din aceste probleme de sănătate se regăsesc de asemenea și la câinii în vârstă iar oamenii de știință speră în

aflarea unor rezultate similiare și în aceste cazuri în cercetările viitoare.

derea funcției renale, chiar dacă masa musculară a scăzut.

Declinul renal este normal la majoritatea pisicilor, spun experții, de îndată ce ating 12-18 ani și, alături de alte probleme de sănătate precum cancerul și afecțiunile gastrointestinale, este una din cele mai comune cauze ale decesului. Studiile au arătat însă că această problemă poate fi ținută sub control cu ajutorul dietelor speciale care reduc proteinele și fosforul, adaugând totodată ulei de pește, antioxidanți, L-carniină și trigliceride.

Primele simptome ale acestei boli sunt destul de nespecifice - pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate sau vărsăturile.

Acest biomarker a fost capabil să identifice debutul bolii renale, în medie, cu 17 luni mai devreme decât orice altă abodare existentă, în cel puțin un caz, cu patru ani mai devreme. Cu diete și îngrijire specială, unele pisici au trăit mai mulți ani după ce boala a fost diagnosticată. Singurul test existent pentru această afecțiune, care a fost folosit zeci de ani, este un test de sânge care verifică nivelul de creatinină, un marker de defalcare a proteinelor musculare. Cu toate acestea, pisicile pierd din masa musculară o dată cu înaintarea în vârstă, astfel încât nivelul de creatinină poate fi normal. SDMA nu este influențat de masa corporală și astfel poate diagnostica mai exact pier-

Pisicile din acest studiu au fost găzduite la Centrul de Știință și Tehnologie Hil Pet Nutrition INC . Compania a oferit informații și probe pentru analize pentru o mai bună înțelegere a nevoilor nutriționale ale pisicilor cu boli renale și a inițiat studiul pentru a investiga modul cel mai bun de a prelungi și îmbogăți viețile pisicilor cu această afecțiune. Journal Reference: J.A. Hall, M. Yerramilli, E. Obare, M. Yerramilli, S. Yu, D.E. Jewell. Comparison of serum concentrations of symmetric dimethylarginine and creatinine as kidney function biomarkers in healthy geriatric cats fed reduced protein foods enriched with fish oil, L-carnitine, and medium-chain triglycerides. The Veterinary Journal, 2014; DOI: 10.1016/j.tvjl.2014.10.021

radiologie

Osteodistrofia hipertrofică (Osteopatia metafizară)

Dr. Cristina serban medic veterinar

Reprezintă o entitate patologică sistemică pe care o întâlnim relativ rar la tineretul canin cu vârste cuprinse între 2 și 7 luni. Patologia se caracterizează prin afectarea sistemului osos la nivelul metafizelor oaselor lungi.

onform literaturii de specialitate, cele mai afectate sunt rasele gigant –Dog, Mastiff, Setter etc.

Deși etiologia este încă neelucidată, se speculează pe seama rolului pe care îl joacă nutriția – rațiile dezechilibrate și hipovitaminoza C; ca și cauze au mai fost

propuse și inflamațiile suprative aseptice. Pacientul tip în osteodistrofia hipertrofică este reprezentat de cățelul de rasă mare/gigant, cu vârsta sub un an, care acuză șchiopătură pe toate cele patru membre, hipertermie, anorexie, durere generalizată și ocazional diaree. Extremitățile membrelor apar tume-

fiate, calde, iar pacientul manifestă o reacție dureroasă în special la presiunea exercitată în mod direct asupra metafizelor osoase. Durerea este absentă la mișcările pasive de flexie sau extensie ale membrelor iar mobilitatea articulară nu suferă modificări. Trebuie spus că uneori, datorită fap-

Fig. 1 – Osteodistrofie hipertrofică. A, B fază acută, linie neregulată radiotransparentă în regiunea metafizară distală a tibiei (A), distală a femurului și proximală a tibiei (B). Formă severă (C) cu necroză și colaps al țesutului osos trabeculat distal de radius. Începutul reacției periostale. 36 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

tului că leziunile osoase cuprind zone corporale extinse (tren anterior, posterior, cutie toracică), pacientul recționează dureros la aproape orice stimul, astfel încât inițial localizarea precisă a leziunii poate fi dificilă, iar alteori durerea este atât de intensă încât pacientul este epuizat, astenic, reușind cu greu să adopte și să mențină stațiunea patrupodală. Diagnosticul se stabilește (după excluderea patologiilor sistemice de natură infecțioasă, a factorilor traumatici și a altor tulburări de creștere posibil asociate) prin efectuarea examenului radiologic al membrelor. Semnele radiologice timpurii includ apariția unor linii radiotransparente transversale în grosimea metafizelor, adiacente și mai ales paralele cu cartilajele de creștere, corespunzătoare unor zone de necroză. Ele se întâlnesc în special la nivelul extremitățior distale ale radiusului, ulnei și tibiei, dar pot să apară și proximal pe acestea iar mai rar pe humerus sau femur. Această imagine dă

senzația unui cartilaj de creștere dublu. În unele cazuri se poate observa o margine subțire de scleroză subcondrală paralelă cu cartilajul de creștere și cu linia radiotransparentă. Ulterior, perimetafizar poate să apară o reacție periostală care proliferează treptat, de regulă distinctă de cortex, cu o linie netă de demarcație față de acesta și diferită de structura trabeculată osoasă normală. Dimensiunea țesutului de neoformație depinde direct de severitatea și durata bolii și poate să se extindă la diafizele osoase. Leziunile osoase tind să apară simetric bilateral. Același tip de imagine poate fi uneori observat și la nivelul coastelor. Din punct de vedere histologic, leziunile de la nivel metafizar constau în inflamație neutrofilică asociată cu necroză, hemoragie și creșterea numărului de osteoclaste. Deși tabloul clinic este acut iar leziunile osoase severe, ele au un caracter autolimitant și de regulă se remit în interval de câteva săptămâni.

Pacientul poate beneficia de un tratament simptomatic, antialgic, antiinflamator și antipiretic. Statistic s-a constatat însă că nu există diferențe semnificative între evoluția pacienților care au avut parte de tratament și cea a pacienților care nu au beneficiat de nici un fel de terapie. Dintre complicațiile acestei patologii menționăm închiderea fizară prematură cu deformarea scheletului apendicular și defecte de aplomb. Foarte rar această patologie poate îmbrăca o formă supraacută evoluând spre deces, dar în general prognosticul este favorabil. Un alt aspect foarte important este legat de posibilitatea coexistenței mai multor patologii distincte pe același pacient. Cu alte cuvinte, este esențială examinarea atentă și mai ales completă a pacientului pentru a exclude existența în paralel a altor patologii - OCD, reținerea cartilajului de creștere, închiderea prematură a acestuia, panosteita, displaziile și bolile metabolice.

Fig. 2 – Osteodistrofie hipertrofică. A, B – fază cronică, cu apariția reacției periostale, închiderea parțială a cartilajelor de creștere tibiale (A) și modificarea razelor osoase. C – Osteodistrofie hipertrofică cronică, scleroză osoasă în aspectul radial proximal, reținerea cartilajului de creștere ulnar distal, scurtarea ulnei și început de radius curvus. 37

imunologie

Stres şi imunitate Dr. Septimiu BorBil medic veterinar

Stresul reprezintă o stare ce afectează homeostazia unui organism, iar agenţii stresori sunt acţiunile mediului ce conduc la instituirea acesteia. În funcţie de agentul stresor, pentru organism, rezultatul poate fi neutru/pozitiv (stimulator) – eustres, ori negativ, soldat cu modificări patologice – distres.

ecanismele ce se derulează pe parcursul sindromului Fig.1. Reglarea neurală a imunităţii înnăscute general de adaptare sunt Legenda: ACTH – hormonul adrenocorticotrop; CRH – corticotropin-releasing hormone; PNS – sistemul nervos periferic; SNC numeroase, iar efectele di- sistemul nervos central; SNS – sistemul nervos simpatic verse. În continuare ne vom referi, în special, la modul în care stresul influenţează şi LTh2, la cele două categorii. substanţa P. În principiu, activitatea hirăspunsul imun (RI). În stres, poziţia centrală o deţine axul pofizei influenţează SI (ex. timusul). hipotalamo-pituitaro-adrenocortical şi Multe componente ale SI pot fi supliSistemul nervos central (SNC) şi sis- cel medulo-simpato-adrenal. Astfel, cor- nite de nervi. În piele, nervii sunt legaţi temul imun (SI) sunt interdependente, texul adrenal este stimulat de ACTH-ul de celulele Langerhans, iar prin eliberaprimul semnalizând neurohormonal, iar hipofizar, sub influenţa CRH produs de rea neuropeptidelor le pot deprima actial doilea, prin citokine. Stresul deprimă hipotalamus, urmarea fiind secreţia de vitatea celulelor prezentatoare de antigen răspunsul LT la mitogeni, activitatea ce- glucocorticoizi (fig.1). Aceştia acţio- (APC). Fibrele nervoase noradrenergice lulelor NK, producţia IL-2 şi expresia IL- nează intens supresiv, prin intermediul ce inervează timusul, pulpa albă splenică 2R pe limfocite, iar diminuarea căii NF-κB, asupra funcţiilor LT. Alte şi limfonodulii influenţează fluxul sanmanifestărilor sindromului general de mecanisme se fundamentează pe semna- gvin, permeabilitatea vasculară, migraadaptare are un efect contrar. Stresul este lul indus NF-κB de către noradrenalină rea/diferenţierea limfocitelor. Activitatea un element important în structura so- sau pe semnalele directe, transmise pe celulelor NK este modulată direct, prin cială a mamiferelor, stabilită prin domi- cale nervoasă, în organele limfoide. nervul splenic, de către nucleul preoptic nanţă socială, existând o relaţie între Celulele apartenente SI posedă recep- din hipotalamus. În pielea denervată, instatutul social şi susceptibilitatea la îm- tori pentru peptidele opioide, iar neuro- flamaţia posttraumatică/vindecarea evobolnăviri. În linii mari, populaţiile de peptidele (encefaline/endorfine) sunt luează mai lent. mamifere sunt alcătuite din indivizi eliberate pe parcursul stării de stres. Factorii de mediu (ex. modificările agresivi şi pasivi (supuşi stresului). Între Acestea se pot fixa pe receptorii limfoci- fotoperioadei) exercită o acţiune moducele două categorii există diferenţe com- telor, influenţându-le activitatea. Astfel, latorie asupra RI, iar reducerea acesteia portamentale, fiziologice şi de reacţia la metencefalina şi β-endorfina intensifică se soldează cu intensificarea reactivităţii agenţii stresori. Studii efectuate pe suine generarea LTc, iar α-endorfina inhibă imune, procesul fiind mediat de melatoau evidenţiat faptul că indivizii agresivi anticorpogeneza (contracarată de β-en- nină. La rândul său, SI înnăscut, poate exprimă un RI celular intens şi un RI dorfină). Alături de neuropeptidele enu- influenţa funcţia nervoasă. Astfel, anuumoral mai scăzut, comparativ cu ani- merate, SI mai poate fi influenţat de mite citokine (ex. IL-1, IL-6, TNF-α), în malele pasive. Acest fenomen sugerează ACTH, oxitocină, peptidele vasoactive condiţiile unor infecţii induc „comporcă există diferenţe între activitatea LTh1 intestinale, somatostatină, prolactină şi tamentul” specific bolii, transpus clinic 38 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Fig.2. Relaţia dintre stres, funcţia imună şi efectul asupra stării de sănătate prin sindromul febril. Deşi stresul deprimă funcţiile imune şi măreşte susceptibilitatea la infecţii şi cancer, paradoxal, acesta exacerbează astmul şi agravează evoluţia bolilor alergice/autoimune sau inflamatorii, rezultând că în funcţie de tipul de RI (imunoprotector, imunoreglator/inhibitor, imunopatologic) pe care îl afectează, stresul poate fi benefic sau nociv. Animalele stresate manifestă, în punctul de expunere antigenică primară, intensificarea activităţii MCP-1, MIP-3α, IL-1α, IL-1β, IL-6, TNF-α, IFN-γ, dar nu şi a expresiei genice a IL-4. Totodată, acestea exprimă o intensificare a maturării/traficului celulelor dendritice (DC) din piele spre limfonoduli şi a activării LT la nivel limfonodal. În paralel, la această categorie se înregistrează sporirea numărului de macrofage activate din piele şi limfonoduli şi intensificarea supravegherii LT a pielii. Aceste manifestări denotă faptul că intensificarea RI primar, sub acţiunea stresului, este susţinută de elemente ale imunităţii înnăscute (DC, macrofage), dar şi ale celei adaptative (supraveghere LT). În concluzie, există câţiva factori critici ce influenţează direcţia (intensificare/supresie) în care se orientează

funcţia imună, influenţată de stres sau de hormonii specifici: 1. durata (acut/cronic) – stresul acut/de scurtă durată, suportat pe perioada activării imune, poate intensifica RI înnăscut/adaptativ, iar cel cronic/îndelungat deprimă imunitatea, diminuând numărul/funcţionalitatea celulelor imune sau intensificând activarea mecanismelor imunosupresive (ex. LTreg), respectiv dereglând funcţia imună prin promovarea unor răspunsuri proinflamatoare, coordonate de citokinele de tip 2; 2. efectele asupra distribuţiei leucocitelor – pe parcursul stresului acut, compartimentele bogate în celule imune manifestă o intensificare a reacţiilor imune, iar cele în care leucocitele sunt rare exprimă imunosupresie; 3. diferenţele între efectele fiziologice ale glucocorticoizilor endogeni şi cele induse de concentraţiile farmacologice ale glucocorticoizilor sintetici – în concentraţii fiziologice, hormonii endogeni pot avea efect imunostimulator, însă aceiaşi hormoni, la concentraţii farmacologice sau analogii sintetici sunt imunosupresori; 4. efectul stresului sau a expunerii la hormonii specifici raportate la intervalul de timp necesar activării/desfăşurării RI –în stadiile timpurii ale activării imune, stresul acut induce intensificarea

reacţiilor imune, în timp ce în stadiile tardive ale RI induce imunosupresie (fig.2). Bibliografie 1.Borbil S. - (2004) Imunopatiile la câine - Teză de doctorat - USAMV Cluj-Napoca. 2.Borbil S. - (2006) Imunologie clinică la câine şi pisică - Ed. Risoprint, Cluj-Napoca. 3.Borbil S. - (2011) Imunodermatologia la câine şi pisică - Ed. Risoprint, Cluj-Napoca 4.Squires J.E. – (2010) Applied animal endocrinology, 2nd ed. – CABI, Cambridge University Press.

endocrinologie

Diabetul zaharat felin de tip ii Protocolul terapeutic și complicațiile aferente patologiei

Dr. MăDălina roșca medic veterinar

Diabetul zaharat este una din cele mai importante endocrinopatii diagnosticate la felinele de companie, incidența bolii înregistrând o creștere aproape liniară de la un an la altul.

orma cea mai întâlnită la pisici este diabetul de tipul II, reprezentând până la 85% din cazurile diagnosticate cu această patologie. Fiziopatologic, diabetul de tip II se caracterizează printr-o hiperglicemie susținută, indusă de insulinorezistență, apariția depozitelor insulare de amiloid, reducerea secreției de insulină și apoptoza progresivă a celulelor β pancreatice. Hiperglicemia se poate instala secundar insulinorezistenței tisulare periferice, cauzată de obezitate, procese inflamatorii și/sau datorită unei concentrații ridicate de hormoni antagoniști ai insulinei (Caney 2013). Trăsăturile de individ și de mediu sunt factori contributori importanți în incidența diabetului zaharat, cu o predispoziție mai înaltă la indivizii cu vârste peste șapte ani, sterilizați, din rasa birmaneză, cu greutate corporală peste 5 kg (Hrițcu, Roșca et al. 2011) și care au primit o medicație cu potențial diabetogen (progestageni sintetici și/sau anti-inflamatoare steroidiene) (Falcă, Solcan et al. 2011).

SCOPUL PROTOCOLULUI TERAPEUTIC Scopul protocolului terapeutic este de remediere a hiperglicemiei susținute, rezolute a glucotoxicității, întoarcere la starea subclinică, reluare a capacității secretorii a celulelor β rămase intacte și în cele din urmă remiterea patologiei. Remisia diabetului zaharat se traduce prin refacerea capacitatății de autoreglare endogene a glicemiei și eliminarea 40 Veterinarul

nr. 24 și 25

Figura 1: Curba glicemică. necesității administrării insulinei exogene pe o perioadă de două până la patru lunii, cu posibilitatea recăderii în cazul intervenției factorilor favorizanți (Zini, Hafner et al. 2010, Gottlieb and Rand 2013).

1. Insulinoterapia în diabetul zaharat forma necomplicată: Abordarea terapeutică pentru pacienții cu o stare clinică stabilă, non-acidotici și apetit prezent, constă în stabilizarea glicemică prin administrarea insulinelor cu acțiune intermediară, mixtă sau lentă (Caney 2013). Aceste tipuri de insulină permit administrarea de două ori pe zi, unui protocol prin care se obține ușor un control glicemic adecvat (Ettinger and Feldman 2005). O doză de start pentru majoritatea tipurilor de insulină este de 0.25UI/kg/administrare, urmată de construcția și interpretarea curbei glicemice (Figura 1).

Puncte cheie în interpretarea curbei glicemice: a. Glicemia inițială, înainte de administrarea insulinei și greutatea pacientului; b. Nadirul - cel mai jos punct post-insulină al glicemiei, exprimat în mg/dl sau mmol/l; c. Vârful de acțiune al insulinei; d. Durata de acțiune a insulinei, estimată de la administrare, prin vârful de acțiune și până la depășirea din nou a pragului de 270mg/dl (Roșca, Hrițcu et al. 2013). Curba ideală (Figura 1 a.) înregistrează

www.veterinarul.ro

vârful de acțiune al insulinei la 6 ore de la administrare, iar nadirul glicemic se păstrează în intervalul 100 – 170 mg/dl, în aceste condiții riscul apariției hipoglicemiei fiind minim (Tabel 1). Un nadir sub 100 mg/dl (Figura 1 b) deși în limitele de referință pentru feline, prezintă un grad de risc mai ridicat de instalare a hipoglicemiei și apare de obicei în supradozajul insulinic, consum redus de alimente și/sau datorită suprapunerii și potențării timpului de acțiune al celor două doze de insulină administrate într-o zi. Scăderea glicemiei sub 65 mg/dl, urmată de o creștere bruscă înapoi până la valoarea inițială sau chiar depășirea acesteia, poartă numele de efect Somogyi (Figura 1 c) și reprezintă o contareglare glicemică față de supradozarea insulinei. Creșterea bruscă a glicemiei este dată de intensificarea glicogenolizei, gluconeogeneza hepatică, eliberare de catecolamine și stimularea axului hipotalamus-hipofiză-suprarenale și o descărcare puternică de hormoni glucocorticoizi. Un nivel al glucozei peste 170 mg/dl (Figura 1 d) poate să apară ca urmare a unei doze reduse de insulină, a unui aport caloric prea mare, administrării greșite a insulinei sau pe fondul insulinorezistenței. Curba glicemică se poate efectua când semnele clinice persistă și se consideră necesară modificarea dozei sau a tipului de insulină, sau ca metodă de monitorizare, în condiții clinice normale. Aceasta poate evidenția cu o precizie înaltă eventuale motive pentru care insulinoterapia eșuează în reechilibrarea glicemică (Hoenig, Thomaseth et

Tabel 1: Interpretarea valorilor indicate de curba glicemică al. 2007, Reusch 2011). l Creșterea dozei de insulină se realizează gradual, cu variații de 0.25UI/administrare și menținerea dozei nealterate pe o perioadă de trei până la șapte zile (Jacquie Rand 2004), pentru echilibrarea acțiunii insulinei în raport cu glicemia. În cazurile în care pentru reglarea glicemiei, doza de insulină ajunge să depășească 1.5UI/kg/ se recomandă investigații suplimentare pentru patologii asociate care evoluează cu insulinorezistență; din cele mai importante amintim: acromegalia, hipertiroidismul, sindromul Cushing etc (Scott-Moncrieff 2010). l Reducerea dozei de insulină se poate realiza în funcție de iminența crizelor de hipoglicemie, cu 1UI/administrare sau chiar sistarea acesteia până la stabilizarea pacientului. Insulina cu cele mai bune rezultate raportate în literatura de specialitate, este insulina glargin, cu acțiune de lungă durată. Aceasta are un efect terapeutic superior dovedit în cazul felinelor deoarece implică un risc mult mai scăzut de instalare a hipoglicemiei și oferă posibilitatea remiterii patologiei în 84% chiar 90% din cazuri (Roomp and Rand 2013). Perioada de stabilire a dozei de insulină poate fi de două săptămâni până la o lună (Jacquie Rand 2004, Ettinger and Feldman 2005, Fabrice Hebert 2010, Caney 2013). Când nu este posibilă dozarea glicemiei după administrarea insulinei, pentru a evita hipoTabel 2: Insulinoterapia în diabetul zaharat complicat

glicemia, este important să nu se depășească doza de 1UI/pisică/administrare/zi (Jacquie Rand 2004), până la remedierea tehnicii de monitorizare.

2. Insulinoterapia în diabetul zaharat complicat și remedierea patologiilor asociate Insulinoterapia în formele complicate ale diabetului zaharat (acidoza metabolică, lipidoză hepatică) se instituie în regim intensiv și urmărește un panou complex de administrare (Tabel 2). La indivizii cu o stare clinică gravă și modificări majore ale conșienței, riscul de agravare a patologiilor secundare este foarte ridicat, astfel că pentru reducerea glicemiei se preferă insulina cu acțiune rapidă administrată pe cale iv, până la dispariția semnelor clinice și stabilizarea pacientului.

2.1. Acidoza metabolică Acidoza metabolică este o complicație a diabetului zaharat diagnosticat tardiv și se instalează ca rezultat al creșterii nivelului corpilor cetonici (β-hidroxibutirat, acetoacetat și acetonă). Aceștia se formează prin trecerea de la faza de sinteză, la cea de oxidare a acizilor grași liberi sau non-esterificați (Hoenig, Thomaseth et al. 2007), în scopul utilizării acestora ca suport energetic, în absența sau imposibilitatea utilizării glucozei (Rand 2013). Clinic, acidoza metabolică se recunoaște prin prezența halenei cetonice, letar-

gie, anorexie, vomă, deshidratare severă și respirație Kussmaul. Paraclinic, confirmarea se obține prin dozarea unei concentrații plasmatice de bicarbonat (HCO-3) sub 12 mEq/L sau o concentrație totală de dioxid de carbon (CO2) venos sau arterial sub 12 mmol/l (Ettinger and Feldman 2005). Corectarea specifică a pH-ului sangvin se realizează în funcție de concentrația plasmatică a HCO-3 sau CO2 (Ettinger and Feldman 2005). Corectarea acidozei se instituie în regim intensiv și se bazează pe administrarea de soluții saline 0.9%, administrate cu o rată de 60-100 ml/kg/24h (în funcție de gradul de deshidratare) completate cu HCO-3 și K (Ettinger and Feldman 2005). Se pot administra de asemenea soluții Ringer sau Ringer lactat, exceptând cazurile care evoluează cu lipidoză hepatică. Soluțiile de bicarbonat se administrează numai când rezerva alkalină scade sub limita de 12 mEq/L și sunt prezente semne clinice caracteristice clare. Formula de calcul pentru necesarul de bicarbonat: HCO-3 (mEq)= greutate corporală(kg)x0.4 x (12-bicarbonatul determinat) x 0.5 Când nivelul bicarbonatului din sânge este necunoscut: HCO-3 (mEq)= greutate corporală(kg) x2 Pentru a evita alkaloza, bicarbonatul se

Figura 2: Hipokaliemie - 2.7 mEq/L manifestat clinic prin slăbiciune musculară severă, ataxie și astazie. administrează împreună cu fluidele obișnuite pe parcursul a cel puțin 6 ore, niciodată sub formă bolus. 2.2. Hipokaliemia Hipokaliemia reprezintă o complicație frecventă a diabetului zaharat și impune dificultăți majore în instituirea tratamentului specific. Aceasta se traduce printr-un nivel scăzut al potasiului (K) seric sub nivelul de 3.5 mEq/L și se poate manifesta clinic prin tulburări cardiace și neurologice, polimiopatie hipokaliemică (Figura 2), la pisică ventroflexia gâtului fiind un semn patognomonic (Fabrice Hebert 2010) și în cazuri mai severe, paralizia mușchilor respiratori. Nivelul seric scade în primă fază datorită vomei, aportului exogen redus și pierderii elecroliților pe cale renală datorită sindromului de poliurie-polidipsie. Ulterior, hipokaliemia este agravată de terapia specifică diabetului zaharat, prin rehidratare și diluție, preluarea insulinomediată împreună cu glucoza și corectarea acidozei. Suplimentarea cu K a fluidelor de perfuzat se realizează în funcție de concentrația serică (Tabel 3)(Ettinger and Feldman 2005). Pentru a calcula necesarul exogen de K se ia în considerare greutatea atomică (K=39) și valența (K = 1) substanței: mg=(mEqgreutatea atomică)/valența Suplimentarea pe cale orală este indicată în cazurile în care conștiența pacientului nu este afectată, iar hipokaliemia este moderată (Fabrice Hebert 2010). Pentru normalizarea potasiemiei se poate administra o doză de 13 mEq/kg în trei prize pe zi, iar după reintrarea în limitele normale și se continuă cu

Tabel 4: Protocolul terapeutic în lipidoza hepatică 1-2 mEq/pacient în două prize pe zi, până la două săptămâni. Hipokaliemia iatrogenă este frecvent întâlnită la pacienții diabetici, în special în perioada de terapie intensivă, însă poate fi evitată cu ușurință prin suplimentarea și monitorizarea adecvată a electroliților pe toată perioada terapiei specifice (Ettinger and Feldman 2005, Fabrice Hebert 2010) 2.3. Lipidoza hepatică Se traduce print-o acumulare masivă de lipide în parenchimul hepatic, ca urmare a anorexiei prelungite și lipolizei. În absența terapiei specifice, această patologie evoluează cu o rată a mortalității de până la 90%. Manifestări clinice ca vomă, anorexie, icter de diferite intensități sunt semne nespecifice și apar abia cand leziunile morfologice sunt severe. Cel mai important aspect în remedierea lipidozei hepatice este inițierea alimentației enterale asistate și stoparea desfacerii depozitelor de grăsime. Alimentele administrate trebuie să aibă o digestibilitate înaltă, să fie bogate în proteine și cu un conținut caloric redus. Aportul caloric divizat în 4-6 mese pe zi, se crește progresiv, plecând de la 5 kcal/kg/zi, ajungând la 50 de kcal/kg/zi abia în a 9-a, a 10-a zi de hrănire asistată. Realimentarea progresivă urmărește evitarea sindromului de rehrănire, când se produc o serie de dezechilibre electrolitice, cu scăderea fosforului și agravarea celor deja prezente (hipokaliemie și hipocloremie). Terapia me-

Tabel 3: Suplimentarea perfuziilor cu potasiu (după Hebert și Bulliot, 2010)

42 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

dicală se bazează pe fluidoterapie specifică, înlocuirea pierderilor de potasiu, antiemetice și antihemoragice (Tabel 4).

3. Stabilirea panoului nutrițional Pe lângă normalizarea glicemică, protocolul terapeutic trebuie să se adreseze și controlului greutății corporale la pacienții obezi. Un efect dovedit în îmbunătățirea indicelui glicemic au dietele bogate în proteine (energie metabolizabilă din proteină >45%) (Reusch 2011) și carbohidrați complecși, sărace în carbohidrați simpli și grăsimi (Zoran and Rand 2013). Necesarul caloric pentru indivizii normoponderali sau integri este de 60 respectiv 70 kcal/kg/24h, iar pentru cei la care este necesară pierderea în greutate sau sunt sterilizați, numărul de calorii se reduce cu 5 respectiv 10 kcal/kg/24h. Urmarea unei diete adecvate este vitală chiar și după remiterea diabetului zaharat, pentru menținerea unui indice glicemic normal și pentru o solicitare minimală a celulelor β (Zoran and Rand 2013).

4. Prognosticul Felinele diagnosticate cu diabet zaharat insulinodependent au un prognostic influențat în mod direct de gradul de avansare al patologiei până la stabilirea diagnosticului, de corectitudinea instituirii tratamentului specific, precum și de posibilitatea remedierii acestor patologii. Corectarea complicațiilor diabetului zaharat și recuperarea apetitului sunt manopere care se pot desfășura pe parcursul a patru săptămâni până la șase luni, astfel încât gradul de cooperare al proprietarului este la fel de important în recuperarea pacientului ca și tratamentul complet. Este imperios ca fiecare pacient să beneficieze de terapia specifică, administrarea unor substanțe destinate altor complicații decât cele prezente scăzând considerabil șansele de recuperare ale pacientului.

290 puncte

Cursuri online acreditate de către CMVRO cu test final de 10 puncte SNEC. Detalii pe www.veterinarul.ro, meniul cursuri sau la telefon 0733.96.90.91

cursurile veterinarul.ro încă 29 de cursuri pregătite pentru dumneavoastră

cursuri realizate de practicieni pentru practicieni pe cea mai apreciată platformă de cursuri online pentru veterinari 43

laborator

imunofluorescență indirectă în diagnosticul bolilor infecțioase, parazitare și autoimune

Dr. Moscu cristi DVM, MSC

Un diagnostic corect este baza unui tratament eficient. Științele medicale și biologice au evoluat extrem de mult, descoperindu-se noi și eficiente metode de diagnostic, dar care, din motive tehnice, de costuri sau acceptanță a clinicianului sunt greu de implementat.

etodele clasice cunoscute și larg acceptate, sunt permanent îmbunătățite, în sensul creșterii sensibilității și specificității lor, acești parametri statistici caracterizând acuratețea testelor de laborator. În alegerea unei metode de diagnostic, clinicianul trebuie să țină cont de aceste variabile. Sensibilitatea exprimă procentul de cazuri depistate pozitive din numărul total de cazuri pozitive, sau altfel spus, test pozitiv la un animal bolnav. Specificitatea exprimă procentul de cazuri depistate negative din numărul total de cazuri negative, sau altfel spus, test negativ la un animal fără boală. O largă utilizare în laboratorul clinic o au reacțiile imunochimice- precipitarea, aglutinarea, neutralizarea, cele care utilizează complementul, reacțiile cu reactivi marcați, tehnica Western Blot. Cele mai utilizate metode se bazează pe reacția Ag-Ac. J. F. Bach definește antigenele ca fiind molecule care, consecutiv introducerii în organism pe o cale adecvată, induc un răspuns imun materializat prin proliferarea celulelor limfoide și sinteza moleculelor de recunoaștere (anticorpi și receptori celulari), cu care se combină in vivo și in vitro. Anticorpii sunt imunoglobuline care

44 Veterinarul

nr. 24 și 25

se sintetizează în organism după pătrunderea unui antigen și au proprietatea de a se cupla specific cu antigenul inductor și de a-i anihila acțiunea nocivă. Există mai multe clase de imunoglobuline-G, M, A, E și D. Imunoglobulinele reprezintă circa 20% din totalul proteinelor serice. IgG este dominantă cantitativ în serul normal, reprezentând 70-75% din cantitatea totală de imunoglobuline. IgG se sintetizează tardiv în răspunsul imun primar, dar este imunoglobulina predominantă a răspunsului imun secundar și se distribuie uniform în compartimentele intra și extravasculare. Este sintetizată după remisia fazei acute a bolii și in anumite cazuri, persistă toată viața pacientului, având rol protector. Nu toate bolile produc imunitate permanentă, în cazul lor, timpul de înjumătățire al IgG fiind de 21 de zile, acest fapt fiind un indicator al asanării procesului infecțios. IgG este singura imunoglobulină care traversează placenta, asigurând astfel protecția fetusului și a puiului în prima lună de viață. Ig M este receptorul major de antigen pe suprafața limfocitelor B mature, reprezentând 5-10% din cantitatea totală de anticorpi serici, fiind principala opsonina imunoglobulinică a serului, sintetizându-se în primele faze ale răspunsului imun primar față de un antigen, ca rezultat al activării policlonale

www.veterinarul.ro

Borrelia burgdorferi nespecifice a limfocitelor B și leagă o varietate de antigene: virusuri, bacterii, fungi, protozoare și paraziți. IgM trece greu sau nu trece în lichidele interstițiale și nici prin bariera placentară. Pentru determinarea diferențiată de IgG și IgM, cele mai adecvate sunt testele ELISA, imunofluorescența și Western Blot. Imunofluorescența are o sensibilitate de 100 de ori mai mare decât reacția de fixare a complementului, o mare specificitate, posibilitatea determinării calitative și cantitative. Este o metodă care îmbină microscopia cu tehnicile serologice de decelare a anticorpilor, fiind folosită cu succes în determinarea precoce a bolilor virale, a unor boli bacteriene, parazitare și chiar autoimune. Are cel mai scurt timp de lucru, prelucrarea și examinarea unui set de probe durând ceva mai mult de o oră. Metoda imunofluorescenței prezintă aceleași erori ca și celelalte reacții imunologice: prezența antigenelor comune, responsabile de reacțiile încrucișate, adică reacții fals pozitive, ca si ne-apariția sau apariția slabă de anticorpi, respectiv reacții fals negative. În reacția de imunofluorescență, unul dintre reactanți (Ac sau ag de cercetat) trebuie să constituie o parte dintro structură biologică (țesut sau celulă), reactivul marcat cu fluorocrom relevând

reacția Ag-Ac. Imunofluorescența poate fi directă, indirectă sau cu fixarea complementului. Metoda directă se folosește numai în scop de seroidentificare. Metoda indirectă poate fi utilizată pentru seroidentificare și serodiagnostic. În cazul imunofluorescenței indirecte, proba de analizat este reprezentată de plasmă sau ser. Personal prefer prelucrarea probei din plasmă, proba trimisă fiind reprezentată de sânge recoltat pe EDTA, cu respectarea tehnicii de venopuncție și recoltarea în vacutainer vidat, prin fluturaș. Proba recoltată pe EDTA îmi permite, dacă este cazul, verificări suplimentare prin efectuarea de frotiuri colorate panoptic sau microscopie în câmp întunecat. În laborator am pus un accent deosebit pe diagnosticarea bolilor zoonotice precum boala de Lyme, chlamidioza, bartoneloza, toxoplasmoza. În acest sens, putem diagnostica, cu maximă acuratețe boala de Lyme la câine și pisică, cu precizarea tulpinii borreliene implicate - Borrelia burgdorferi sensu stricto, B. afzelii, B. garinii. În cazul bolii de Lyme se aproximează că doar 5% dintre animalele seropozitive dezvoltă simptome, însă consider necesar ca proprietarii să fie informați asupra stării de sănătate a animalelor lor și a măsurilor de precauție pe care să le ia pentru propria protecție, aici referindu-mă în primul rând la deparazitarea externă coBorrelia garinii

Borrelia afzelii rectă a animalelor deținute, pentru a preveni o eventuală transmitere a acestei boli de la animal prin insecte hematofage. În cazul animalelor simptomatice, confirmate serologic, eficacitatea tratamentului se poate urmări prin verificarea titrului de anticorpi, care trebuie să scadă progresiv. Borrelioza, nefiind o boală care să producă imunitate durabilă, un animal vindecat total este acela care nu pozitivează nici un test serologic, fie IgM, fie IgG. Acest deziderat este însă, extrem de greu de realizat, în parte datorită rezistenței bacteriene, agresivității tratamentului și posibilității de reinfectare, scopul principal fiind amendarea simptomelor. Chlamidioza este o boală care afectează multe specii de animale și omul. În general ne axăm pe diagnosticarea ei la pisici cu simptome respiratorii și oculare, însă ea poate afecta și câinii. La câinii sănătoși seroprevalența poate ajunge chiar la 50%. Câinii bolnavi pot manifesta simptome asemănătoare bolii Carre, putând evolua ca o infecție sistemică acută, subacută sau cronică, tineretul fiind afectat mai sever. Semnele clinice includ febră, bronhopneumonie, peritonită, inapetență, vomă, diaree și leziuni cutanate. Titruri înalte de anticorpi antichlamidia sunt prezente, în lipsa pozitivării testelor pentru boala Carre. Alte simptome pot fi reprezentate de conjunctivită, encefalite, artrite septice, ate-

roscleroză. Genul Bartonella include 22 de specii, din care 13 specii interesează predominant medicina veterinară. Cea mai importantă specie este B. henselae, descoperită în 1990, semnificația ei crescând continuu, fiind cauzatoarea “bolii zgârâieturii de pisică”. Sunt izolate două serotipuri, coinfecțiile fiind rare. În Germania, nivelul infecției la pisicile de apartament este de 13%, pe când la cele de stradă depășește 70%. B. henselae se presupune că se transmite de la o pisică la alta prin intermediul puricilor. Câinii prezintă simptome și anomalii patologice mai pronunțate decât pisicile, incluzând febra, endocardita și miocardita, limfadenita granulomatoasă, encefalita, aritmii cardiace, rinita granulomatoasă și epistaxis. La câini și oameni, endocardita asociată bartonelozei implică de obicei valvele aortice și este caracterizată de leziuni vegetative masive. Testele pentru decelarea anticorpilor anti Bartonella henselae pot da reacții încrucișate cu B. quintana, B. clarridgeiae, B. bacilliformis și Afipia felis. Protozoarul Toxoplasma gondii este agentul cauzal al toxoplasmozei, zoonoza răspândită în toată lumea. Gazda finală animală este pisica sau alte felide, parazitul trăind în celulele intestinale și generând oochiști în faza de dezvoltare sexuată. Contaminarea altor mamifere și a omului se realizează pe cale fecal-orală, prin ingestia de apă sau alimente contaminate cu materii fecale care conțin oochiști sau prin consum de carne crudă provenită de la animale infectate (carnea crudă a animalelor infectate conține chiști cu trofozoiți viabili). De obicei, la pisică infecția evoluează asimptomatic, excepție făcând puii infectați perinatal, care pot dezvolta simptome severe și pot muri. Proliferarea intestinală a parazitului poate cauza diaree. Infecția extraintestinală afectează frecvent plămânii, ficatul, SNC, pancreasul și ochii, pisicile prezentând letargie, anorexie, febră, icter, dispnee, ataxie sau uveită. Diagnosticul este dificil deoarece simptomatologia nu este foarte caracteristică, oochiștii sunt rareori detectați în fecale, iar perioada de excreție este scurtă. Morfologic, ei seamănă cu oochiștii de Hammondia sau Besnoitia. Detecția anticorpilor specifici în plasmă sau ser utilizând imunofluorescența indirectă este o metodă importantă de diagnostic. Capitolul bolilor autoimune la animalele de companie începe să fie foarte 45

Chlamydia psittaci

Bartonella henselae

Toxoplasma

studiat, în activitatea clinică întâlnind din ce în ce mai multe cazuri de lupus eritematos sistemic (LES) sau boli asociate, în special la câini. Simptomele LES la câine includ poliartrita nonerozivă, leziuni cutanate, febra de origine necunoscută, glomerulonefrită, anemie hemolitică, trombocitopenie, polimiozită și manifestări neurologice. Anticorpii antinucleari (ANA), adică autoanticorpi împotriva nucleilor celulari apar la 97-100% din câinii cu LES, adesea cu titruri înalte. Animalele sănătoase și câinii cu infecții precum cele cu Bartonella vinsonii, Ehrlichia canis sau Leishmania infantum pot determina titruri scăzute de ANA. În formele ușoare de lupus discoid sau în cele cutanate de LES, fără afectări sistemice, detecția ANA este negativă în majoritatea cazurilor. Ciobănescul german are o predispoziție de rasă evidentă, “furnizând” 3247,6% din cazuri. La câini și la oameni, rezultatele ANA pozitive, ca și simptomele de LES pot fi reversibile după tratamentul cu anticonvulsivante (fenitoin), antiaritmice (procainamida), antihipertensive (hidralazina), antimicotice (griseofulvina) și unele antibiotice (de exemplu tetraciclina). În prezent, imunofluorescența indirectă care utilizează celule HEp-2 este metoda de ales pentru detecția ANA la câini. Line-blot-urile utilizate în diagnosticul uman nu pozitivează multe probe canine care sunt ANA pozitive la imunofluorescența indirectă, ceea ce indică diferența de țintă antigenică. Aplicațiile imunofluorescenței indirecte în medicina veterinară sunt extrem de generoase, prin această tehnică putându-se diagnostica și anaplasmozele, ehrlichiozele, bruceloza, boala Carre, herpesvirozele, coxiella, parvoviroza, criptococoza, encefalitozoonoza, leptospiroza, diverse rickettsioze, tularemia, panleucopenia, caliciviroza etc. Important de menționat este diagnosticul encefalitei virale transmise de căpușă (TBEV) și posibilitatea confirmării diagnosticului babesiozei cu Babesia gibsoni. Bibliografie: 1, Mihaescu Gr., Chifiriuc C., Ditu L Imunobiologie Ed. EUB, București, 2009, pag 25-93 Sursa foto toxoplasma: Megacor Sursa foto: Caulton S Sursa foto Borrelia, Chlamydia, Bartonella-din lucrările proprii

Imagine ANA pozitiv 46 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

cursurile veterinarul.ro

29 cursuri acreditate animaledecompanie

animalederentă 1. Identificarea și diagnosticarea șchiopăturii; 2. Principalele afecțiuni podale la bovine; 3. Consultația cabalinelor partea I-a ; 4. Operația cezariană la capră în condiții de teren; 5. Operația cezariană la oaie în condiții de teren; 6. Operația cezariană la scroafă în condiții de teren; 7. Operația cezariană la vacă în condiții de teren; 8 . Afecţiuni ale capsulei onglonului asociate cu laminita; 9. Ovariectomia la scroafă ; 10. Ajustarea ongloanelor; 11. Tetanosul la cabaline și suine; 12. Ecografia la iapă; 13. Ecografie la vacă; 14 Însămânțarea artificială; 15. Castrare armăsar; 16. Trichineloza

1. Operația cezariană la carnivorele domestice; 2. Cardiologie 1 noțiuni introductive; 3. Principiile glucocorticoterapiei la câine și pisică; 4. Anestezia la animalele sălbatice;5 . Raspunsul imun; 6. Inflamația; 7. Stările de hipersensibilitate 1; 8. Stările de hipersensibilitate curs 2 ; 9. Ovariohisterectomia la cățea; 10. Stomatologie

business 1. Curs Managementul veterinar pentru Start Up; 2. Marketingul în cabinetele medicale veterinare; 3. Relații Publice - abordări creative Cursuri online acreditate de către CMVRO cu test final de 10 puncte SNEC. Detalii pe www.veterinarul.ro, meniul cursuri sau la telefon 0733.96.90.91

infecțioase

Paramixoviroza porumbeilor strategii de vaccinare dr. CĂtĂlin tudoran medic veterinar

Având în vedere creșterea alarmantă a incidenței bolilor cu potențial imunosupresor (circoviroza, adenoviroza, “sindrom adenocoli”, micotoxicoze etc.) se constată scăderea potențialului imunitar (imunologic) al tineretului columbar.

atorită faptului că, în special, infecțiile cu circovirus interferează cu imunitatea postvaccinală, trebuie evitată imunizarea în timpul episoadelor de boală, iar vaccinarea contra paramixovirozei la tineret se recomandă a se efectua precoce la vârsta de 21-30 de zile și a se realiza supravegherea eficienței vaccinării prin teste serologice de laborator (RIHA) pentru a evita accidentele vaccinale, organismului porumbeilor nefiind capabil să-și formeze anticorpi antiparamixovirali. În profilaxia specifică a paramixovirozei se utilizează: l vaccinuri inactivate l vaccinuri vii atenuate Vaccinurile inactivate Vaccinurile inactivate pot fi încorporate în apă (COLUMBOVAC, CHEVIVAC PMV, COLUMBOPOLIVAC) sau în emulsie uleioasă (NOBILIS PARAMIXO, PARAMIXOVACOL) și sunt preparate din tulpini Lasota sau/și tulpini de paramixovirus izolate de la porumbei. Toate vaccinurile inactivate, indiferent de producător, sunt preparate pe ouă embrionate de găină. Avantaje: l sunt bine suportate de păsări și nu induc reacții severe postvaccinale; l se pot doza corect și uniform; l nu este obligatorie utilizarea imediată a întregului flacon de vaccin de îndată ce a fost deschis (imunogeneza nu e inhibată de imunitatea preexistentă); 48 Veterinarul

nr. 24 și 25

l conferă o imunitate care este de lungă durată (aproximativ 12 luni), dar care se instalează lent, în decurs de 2 – 3 chiar 4 săptămâni. Dezavantaje: l sunt mai scumpe; l conferă o imunitate care se instalează lent l se pot administra numai individual (prin injectare subcutanată) sau intramuscular (mai rar). Vaccinuri vii atenuate. La porumbei s-a utilizat tulpina Lasota ca vaccinare de pregătire (ulterior se administrează vaccinuri inactivate) sau în cazuri de iminentă apariție a paramixovirozei (vaccinare de necesitate când imunitatea se instalează rapid). Avantaje: l imunitate instalată mult mai rapid și de obicei solidă; l se administrează oculonazal, nefiind necesară o pregătire de specialitate a operatorului. Dezavantaje: l imunitatea instalată este de scurtă durată la porumbei (față de găini). La porumbel (și nu numai) se preferă vaccinarea oculoconjunctivală/nazală cu vaccin tulpina Lasota (vaccin AVIPESTISOTA), deoarece determină imunitate celulară locală în 12-24 de ore, deci deja a 2-a zi după vaccinare, putem considera că porumbeii sunt protejați. De aceea, se preferă vaccinarea oculoconjunctivală la porumbel față de vaccinarea intramusculară sau subcutanată.

www.veterinarul.ro

Imunitatea conferită e de doar 2-3 săptămâni și din această cauză este considerată ca o imunitate pregătitoare pentru vaccinările ulterioare, recomandându-se după 2-3 săptămâni vaccinarea cu vaccin inactivat (apos/ uleios). Specific porumbeilor e doza de vaccin viu Lasota optimă pentru imunizare: 1 doză porumbel = 5 (chiar 10) doze găină. La porumbel, de altfel și la găini și curci, este preferată calea de administrare oculoconjunctivală/nazală a vaccinurilor vii Lasota, deoarece conferă o imunitate bună și uniformă, fără a induce reacții postvaccinale severe. Din păcate, imunitatea conferită e de scurtă durată. Vaccinarea oculoconjunctivală/ nazală are și avantajul că, în afară de imunitatea sistemică umorală, induce și imunitate locală, exact la nivelul principalei porți de pătrundere a virusului, în cazul infecției naturale.

PROGRAME DE VACCINARE CONTRA PARAMIXOVIROZEI LA PORUMBEI Pe cât posibil ar trebui să țină cont de situația epidemiologică a evoluției paramixovirozei (implicit a bolilor imunosupresoare, circoviroza, adenoviroza, micotoxine etc.) într-o comună, județ, regiune, țară.

La tineret: Varianta I: În situația favorabilă (“lipsa” amenințării paramixovirozei), se

vaccinează la 21-28 de zile cu vaccin inactivat, apos sau uleios (indiferent de tipul vaccinului sau producătorul de vaccin). Varianta II: În situații nefavorabile (posibila apariție a paramixovirozei), se vaccinează la 21-28 de zile și rapel după 3-4 săptămâni, tot cu vaccin inactivat (indiferent de tip sau producător). Varianta III: În situația apariției paramixovirozei (cea mai dramatică), se vaccinează cu vaccin viu tulpina Lasota (AVIPESTISOTA), administrat oculoconjunctival la vârsta de 3 săptămâni, urmat de administrarea de vaccin inactivat (posibil simultan sau după 2 săptămâni), care poate fi repetat la 6 luni în cazuri grave de epizootie cu paramixoviroză. Notă: În prezent, în Germania se recomandă chiar 3 vaccinări antiparamixoviroză în cazul existenței paramixovirozei, într-un anumit areal geografic (vezi pag. 56 din “Sănătatea porumbeilor” de Dr. Ludwig Schrag) cu orice fel de vaccin inactivat, indiferent de categoria de vârstă sau rasă.

La adulți La adulții multivaccinați (deci cu vaccinări multiple), de obicei e necesară o singură vaccinare anuală contra paramixovirozei (cu orice tip de vaccin inactivat, apos sau uleios, indiferent de producător). Teoretic, ideal ar fi să se facă determinări serologice ale titrului antiparamixoviroză, iar când titrul scade sub pragul de protecție, să se facă vaccinarea, în special la tineret (indiferent de vaccin). În caz de apariție a paramixovirozei se vaccinează de necesitate porumbeii cu vaccin Avipestisota viu, tulpina Lasota, oculoconjunctival /nazal (atenție, 1 doză porumbel = 5 doze de găină), astfel: 1 flacon de 100 doze găină (adică 20 doze porumbei) se diluează cu 4 ml apă distilată și se administrează câte o picătură de vaccin diluat în fiecare ochi și nară, adică 4 picături/porumbel. În preziua și ziua vaccinării se administrează antiinflamatoare (de tipul acidului acetilsalicilic–aspirină, 1 comprimat/12 porumbei sau ACESAL) sau tranchilizante (Prometazină: Romergan sau Alergotrat, 1 linguriță/litru de apă sau PERITOL, 3 ml/litru de apă/zi), în scopul sedării porumbeilor emotivi (pot apare accidente grave, chiar stop cardiac, din cauza stresului de manipulare și vaccinare). Citat din ENCICLOPEDIA PRACTICĂ COLUMBOFILĂ (Autor Dr. Igor Severeanu s.a.) pagina 386 – La efectuarea vaccinărilor trebuie avut în vedere că porumbeii suferă acțiunea agresoare, stresantă a mai multor

factori care, împreună, afectează rezistența organismului sperietura pricinuită de manipulări (prinderea, contenția etc.) și de prezența unor persoane străine (personalul care vaccinează, ajutoarele etc), introducerea în coș, șocul înțepăturii, apoi inocularea vaccinului, adică pătrunderea în organism a unui corp străin, care produce o reacție dureroasă, locală, eventual urmată de o reacție generală. Pentru a reduce cât mai mult posibil acțiunea stresantă asupra organismului se cere acordarea unei deosebite griji modului de efectuare a vaccinărilor. Citat pagina 387 – Accidentele post vaccinale sunt destul de rare. Cele mortale se produc fie din cauza unui stop cardiac ca urmare a fricii puternice la unii porumbei prea emotivi, fie ca urmare a pătrunderii întâmplătoare a acului de injecție într-un vas de sânge și a injectării unei cantități mici de vaccin uleios/apos care intră în torentul sanguin și produce o embolie urmată de sincopa cardiacă. Alteori, porumbeii pot să moară a 2-a zi, a 3-a zi de la vaccinare, aceasta se întâmplă la indivizii cu afecțiuni grave, ascunse ale ficatului (degenerescență), ale rinichilor (nefrita) declanșate ca urmare a acțiunilor stresante mai sus arătate. Din păcate, asemenea afecțiuni se întâlnesc la porumbeii mari performeri, la care organismul a fost solicitat deseori la maximum și care, pentru a face față eforturilor, au consumat prea multe leguminoase. Se întâlnesc destul de rar șocuri anafilactice, sensibilizare provocată de o vaccinare precedentă. Pentru a preîntâmpina complicațiile, necazurile post-vaccinale se recomandă înainte de a efectua vaccinările în crescătorie, să se verifice starea de sănătate a porumbeilor prin examene de laborator și întregul efectiv va fi supus unor tratamente de rutină – deparazitare (dacă este cazul), dehelmintizare, tratament antitrichomonozic, contra eimeriozei etc. Înainte de vaccinare, după ce se constată un microbism mai accentuat în adăpost, se pot administra, în apa de băut, timp de 3-5 zile, antibiotic. Dacă aceste tratamente nu s-au făcut de curând, cel puțin tratamentul contra trichomonozei se face cu 3 zile înainte și 3 zile după vaccinare, pentru a preveni șocul anafilactic și a atenua șocul emotiv, se va administra, în preziua, ziua vaccinării și a 2-a zi după vaccinare, aspirină în apa de băut, în doza de 1 comprimat/ 10-12 porumbei. Se poate adăuga în apa de băut Romergan, 1 linguriță/1 litru de apă în perioada prevaccinării și 2-3 zile după vaccinare, se vor administra complex polivitaminic, în special vitaminele C și complex B (drojdie de bere) și săruri minerale – închei citatul.

Pentru combaterea stresului se vor administra vitamine, în special Vitamina C (care e necesară pentru sinteza glucocorticoizilor). De asemenea, și vitaminele A, E, B, “îmbunătățesc” apărarea sistemului imun. Vitaminele utilizate ca antistres, vor fi administrate cu 24 de ore înaintea vaccinării (posibilului stres) și pe întreaga durată a stresului (ziua vaccinării). Se va utiliza întotdeauna apă de băut proaspată. Vitamina C 99% se administrează în doza de 1 gram/litru de apă, iar celelalte vitamine (A, D3, E + B complex) în doza de “atac” (mai mare decât doza uzuală, nutrițională). Uneori, se pot administra antiinfecțioase pe perioada de stres pentru a impiedica bacteriile oportuniste de a infecta păsările imunosupresate sau debilitate de stres. Se va utiliza în special Eritromicina (ex.: Eritrom 6 %), care stimulează secreția de interleukine de către leucocite, care este expresia acțiunii de imunostimulare. Utilizarea antiinfecțioaselor e necesară în cazul riscului apariției infecțiilor bacteriene (inclusiv micoplasmoza). Antiinfecțioasele (Eritromicina) pot fi administrate 2 zile înainte de vaccinare, în ziua vaccinării după administrarea vaccinului și încă 2 zile după vaccinare. De asemenea, vor fi utilizate imunostimulatoare din extracte naturale vegetale, care stimulează sinteza de interferon (KING HERBS) sau de sinteză: LEVAMISOL (¼ din doza antihelmintica, adica 2,5 mg s.a. LEVAMISOL / porumbel/zi, 3 zile, repetat periodic) sau DIMETILGLICINA, care pot “crește” titrul anticorpilor antiparamixoviroză. CONCLUZII: Nu există noi tipuri de paramixovirusuri în România. Recrudescența apariției manifestărilor clinice de paramixoviroză e legata strict de interferență cu “noile” boli apărute în țară. Statusul epidemiologic relativ “calm” din trecutul columbofiliei autohtone e supus astăzi unei continue presiuni infectțioase majore. Evoluția dramatică a circovirozei, adenovirozei, micotoxicozelor asupra stării de sănătate a porumbeilor (în special a tineretului columbar) impune o mai atentă strategie de supraveghere a bunăstării acestora. Bibliografie selectivă: MEULEMANS G. - 1992 – Maladie de Newcastle et infections a paramixovirus, Un Manuel de pathologie aviare. Eds. BRUGERE – PICOUX; SEVEREANU I. 1999 – Enciclopedia Practică Columbofilă – Ed. Lider MOGA MANZAT R. – 2005 – Boli virotice si prionice ale animalelor, Editura BRUMAR; TUDORAN C. 2011 – Compendium columbofil Romvac. Editia a IIIa; Nomenclatorul produselor de uz veterinar Romvac

endocrinologie

Contracepția la lei implant hormonal și vasectomie dr. COrnel StOeneSCu medic veterinar

dr. Ovidiu rOȘu medic veterinar

Pentru a înțelege mai bine necesitatea contracepției la lei vom discuta pe scurt câteva aspecte ce țin de fiziologia lor de reproducție.

acă în sălbăticie leii nu ating mai mult de 10-14 ani de viață, într-o grădină zoo, ei pot ajunge la peste 20 de ani, existând femele care au avut pui și la 19 ani. Atât femelele cât și masculii pot ajunge la maturitate sexuală în jurul vârstei de 2-3 ani, deși în sălbăticie rareori se împerechează înainte de vârsta de 4 ani. Perioada de gestație este de aproximativ 100-120 de zile, ponta este între unu și șase pui, lactația este de 6-7 luni, dar puii rămân lângă mamă până la vârsta de 24-30 de luni. Având un ciclu poliestru indus nesezonier, dacă femelele își pierd puii în această perioadă, ele pot reintra în călduri. În sălbăticie, mortalitatea infantilă este ridicată, 80% dintre neajungând la vârsta de 2 ani [1]. Totuși, datorită lipsei de activitate, a pericolelor întâlnite în sălbăticie și a fiziologiei lor, leii sunt printre cele mai prolifice animale în captivitate. Acest lucru duce la o suprapopulare a grădinilor zoologice, puii ajungând de multe ori să fie vânduți pe piața neagră și/sau li se oferă spații necorespunzătoare bunăstării 50 Veterinarul

nr. 24 și 25

lor. De asemenea, în multe locuri, indivizii din același grup de lei sunt de multe ori apropiați genetic, dând naștere la produși de concepție consagvinizați, cu diferite probleme de sănătate (sindrom Down, nanism hipofizar, mortalitate infantilă, fecunditate redusă, supresie imunitară etc.) În astfel de situații cea mai umană și etică soluție devine contracepția animalelor. Contracepția la animalele din captivitate este o practică din ce în ce mai folosită, iar recent a fost introdusă și în câteva grădini zoo din România. Cele mai des întâlnite metode de contracepție la lei sunt implantarea unui produs progestinic la femele, iar la masculi vasectomia.

ContraCepȚia la leoaiCe Sub anestezie sau într-o cușcă de contenție (nerecomandat) se injectează subcutan un implant cu deslorelin (Suprelorin®) ce are efect contraceptiv temporar. După o stimulare inițială, acest implant, ce este un analog GnRH, reglează și scade producția de LH și FSH. Efectul general va fi prin scăderea temporară a funcției ovariene și dispariția estrusului.

www.veterinarul.ro

În prima săptămână de la administrare, femelele pot intra în scurte stări de estru dar fără a exista posibilitatea de concepție. Explicația este faptul că odată administrat deslorelinul apare o creștere inițială de estradiol urmând o mică producție de progesteron. În funcție de protocolul și concentrația produsului, se poate aștepta ca leoaica tratată să aibă o infertilitate de la 6 luni la 24 luni. O practică curentă în grădini zoo este administrarea anuală a acestui implant [2].

ContraCepȚia la lei (masCuli) Vasectomia la lei este o procedură chirurgicală prin care se dorește controlul reproducției unui grup de lei captiv, fără a suprima funcțiile și însușirile sexuale secundare ale masculului. Castrarea (orhidectomia) și implanturile hormonale provoacă la lei căderea coamei și modificări comportamentale nespecifice masculilor precum pierderea abruptă a interesului pentru statusul social în grup și o scădere a virilității. Aceste reacții post-castrare sunt de nedorit într-o colecție care încearcă să mențină un echilibru cât mai natural în grupul de lei. Vasectomia este procedura prin care

o parte (1-2 cm) din vasul deferent al cordonului spermatic este ligaturat și îndepărtat [3]. Această intervenție se face sub o bună anestezie generală și în mod normal durează mai puțin de o oră.

Protocoale anestezice și chirurgicale În continuare vom discuta protocoalele anestezice și chirurgicale folosite de echipa VIER PFOTEN pentru contracepția a 3 lei și 2 leoaice din fosta grădină zoologică din Baia Mare. Cei trei masculi cu greutăți de 150, 170 și respectiv 200kg, cu vârste între 11 și 14 ani, clinic sănătoși, au fost tranchilizați de la distanță cu sarbacana (săgeți de 3ml), după ce în prealabil au fost separați individual de către ceilalți lei.

Anestezia Combinația standard de anestezic la acești masculi a fost de 0,04-0,047 mg/kg medetomidină cu 1,25-1,66 mg/kg zolazepam/tiletamină (Zoletil®) [4]. Săgețile de tranchilizare au fost pro-

iectate cu sarbacana în zona crupei, anestezicul începând să-și facă efectul după aproximativ 5 minute de la injectare. La cel puțin 10 minute de la injectare, înainte de a pătrunde în incinta leului, un medic, cu ajutorul unei țevi lungi a testat reacția urechilor și a buzelor. Odată intrat la lei au fost acoperiți ochii cu un prosop și s-au astupat urechile cu vată. A urmat amplasarea unei linii venoase cu ajutorul unei branule la nivelul safenei mediale și a fost pornită hidratarea la picătură cu ser Ringer. Leii au fost pozitionați în decubit lateral pe o targă, li s-a administrat oxigen intranazal (2L pe minut) iar ochii au fost protejați de uscare cu o cremă oftalmică. Anestezia a fost monitorizată cu ajutorul unui puloximetru portabil (Nonin® PalSat 2300) și cu stetoscopul, iar datele (Oxigenare, Puls, Respirație) au fost notate într-o foaie de anestezie la fiecare 10 min.

Procedura chirugicală

Leii au fost pozitionați în decubit lateral, iar membrul posterior superior a fost ridicat și legat, oferind un acces bun la zona inghinală. Zona inghinală (20 cm în jurul testiculelor și penisului) a fost rasă și dezinfectată cu o soluție pe bază de iod și a fost amplasat un câmp de operație. La 57 cm de testicul, lateral de penis a fost identificat fiecare cordon spermatic prin piele, imobilizat între degete și secționat cu bisturiul de-a lungul lui aproximativ 2-3 cm. S-a dilacerat până când s-a identificat și scos în plagă cordonul spermatic. A fost secționată cu grijă membrana cordonului și identificat vasul deferent. Vasul deferent a fost apoi ligaturat în două puncte la o distanță de aproximativ 2 cm și excizată partea dintre ligaturi. Sau reintrodus vasele cordonului în membrană, a fost suturată membrana și apoi pielea în puncte separate. Operația a fost repetată pentru fiecare cordon în parte [3]. Actul chirugical a durat în medie 35 de minute, prima incizie având loc la aproximativ 34 minute de la injectarea cu săgeata de tranchilizare. Anestezia a fost antagonizată la aproximativ 10-15 minute de la finalul operației chirurgicale cu aprox. 0,17 mg/kg atipamezol (Antisedan®) intramuscular. Leii au început să prezinte semne de trezire după 15 minute de la antagonizare și au fost în picioare după circa încă 20-30 de minute. Protocolul anestezic a oferit o liniște operatorie corespunzătoare, cu o musculorelaxare adecvată neexistând complicații, parametrii vitali fiind stabili pe parcursul tuturor operațiilor: Oxigenarea 90-100, Pulsul între 50-60 bătăi/min, Respirațiile între 14-20/min. La leul de 200 de kg a avut loc un moment de reactivitate cu creșterea parametrilor vitali la prima incizie la nivelul pielii, ca urmare a fost suplimentat intravenos 100 mg ke51

tamină cu 5 mg diazepam, lucru ce ce a oferit liniștea operatorie necesară. Media de timp de la prima injectare cu săgeata până la ridicarea leilor în picioare a fost de 2 ore. Leilor le-a fost administrat antibiotic retard (Shotapen®), antiinflamator nestereoidinan (Rycarfa®), un complex vitaminic (Beforvel®), au fost microcipați și vaccinați antirabic. Post operator, în zilele următoare, nu a fost înregistrată nicio reacție sau lingere excesivă în zona operației. Cele două leoaice, în vârstă de 11 și 14 ani au fost evaluate ca având 120 și respectiv 130 de kilograme.

52 Veterinarul

nr. 24 și 25

Pentru implantarea deslorelinului a fost ales un protocol anestezic mai ușor: 0,03 mg/kg medetomidina cu 2,5 mg/kg ketamină. După 10 minute de la injectarea cu săgeata, s-a intrat la femele și a fost administrat subcutan 3 implanturi cu deslorelin 4,7 mg (Suprelorin® 4,7 mg). Efectul contraceptiv se preconizează a dura până la 2 ani, dar pentru a nu a avea surprize se va repeta la un an, după care poate fi refăcut din doi în doi ani. La aproximativ 30 de minute de la injectarea cu săgeata de tranchilizare, leoaicele au fost antagonizate cu 0,16 mg/kg antipamezol. S-au ridicat în picioare după aproximativ 20-30 de minute.

www.veterinarul.ro

De asemenea, leoaicele au fost vaccinate antirabic și microcipate. Bibliografie: [1] http://www.lionalert.org/page/reproduction-andoffspring [2] Proceedings of the 6th International Symposium on Canine and Feline Reproduction & 6th Biannual European Veterinary Society for Small Animal Reproduction Congress 2008 - Vienna, Austria [3] Operationsbeschreibung der Vasektomie bei 2 Loewen. HAHN B Tieraerztliche Umschau. 1977 Feb 1; 32(2):59-60. [4] ZOO ANIMAL AND WILDLIFE IMMOBILIZATION AND ANESTHESIA Felids Conny Gunkel and Maud Lafortune , 2007, 39: 443-457

Bronhoscopie terapeutică efectuată la un delfin Sumar: Printr-o colaborare între medici veterinari și medici umani, un delfin de 29 de ani a suferit o bronhoscopie terapeutică pentru tratatea îngustării căilor respiratorii sau stenoza, care interfera cu respirația ei. Delfinul, un animal de terapie pentru copii cu probleme fizice și mentale la Island Dolphin Care din Key Largo, Florida, o duce bine la un an de la procedură. "Multe din tratamentele medicale și procedurile utilizate pe om au fost dezvoltate și testate pe animale și multe sunt folosite în îngrijirea ambilor", a spus autorul principal Andrew R. Haas, MD, PhD, Director de Operațiuni Clinice, Secția Pneumologie Intervențională și Oncologie Toracică de la Spitalul Universității din Pennsylvania. "Cazul nostru este notabil nu numai datorită animalului care a fost implicat, ci și colaborării trans-disciplinare în rândul specialiștilor din cadrul disciplinelor variate”. Raportul a fost publicat în analele Societății Toracice Americane. Delfinul a dezvoltat inițial o tuse care

a răspuns inițial la tratament antifungic, dar apoi s-a observat că timpul de deschiderii a nării din partea de sus a capului s-a mărit în timpul înotului. Delfinul a fost transportat la un spital local pentru diagnostic, unde o tomografie computerizată și o bronhoscopie cu fibre optice au confirmat prezența stenozelor focale ale bronhiilor principale dreapta și ale bromhiilor traheale. Echipa veterinară a consultat o echipă de specialiști în pneumologie intervențională cu experiență în tulburările complexe ale căilor respiratorii umane. Cum un bronhoscop de uz uman flexibil era prea scurt pentru a fi folosit în căile respiratorii ale delfinului, a fost folosit un gastroscop pentru vizualizarea stenozelor. A fost efectuată o dilatare cu balon iar ciclul respirator al delfinului s-a îmbunătățit și s-a întors la comportamentul ei normal. În afară de echipa veterinară specializată pe mamifere marine care a inclus un medic veterinar generalist, un medic veterinar radiolog și un medic veterinar anestezist și de echipa de specialiști în pneumologie intervențională umană, grupul de tratament a inclus și un antrenor pentru a menține calm delfinul precum și pe îngrijitorii delfinului care l-au menținut în poziția corectă și i-au păstrat pielea umedă în timpul procedurii.

caz", a spus Dr. Haas. "Schimbul de cunoștințe, tehnici și tehnologii utilizate pentru îngrijirea oamenilor și animalelor în acest caz ar putea deschide ușa unor noi metode de tratament pentru ambele”. Materialul se bazează pe materiale furnizate de către American Thoracic Society. Andrew R. Haas, Marina Ivančić, Kassem Harris, Michael Renner. Too Narrow to Swim? Annals of the American Thoracic Society, 2014; 11 (9): 1494 DOI: 10.1513/AnnalsATS.201405226CC

"Deși utilizarea bronhoscopiei la animalele marine a fost deja raportată, al nostru este primul caz de bronhoscopie terapeutică efectuată într-un astfel de 53

reproducție

Determinarea sexului descendenților prin utilizarea spermatozoizilor purtători ai cromozomilor X sau Y

e parcursul transportului spermatozoizilor prin tractul genital femel, aceştia parcurg procesul de capacitare în vederea dobândirii potenţialului fecundant. Spermatozoizii eliberează sau înmagazinează diferite micro- sau macromolecule pe suprafaţa plasmalemei, pe măsură ce înaintează prin secrețile vaginale, mucusul cervical, secreţiile endometriale, lichidul oviductal sau peritoneal. Gradul maturării precum şi vârsta spermatozoizilor dintr-un ejaculat pot influența densitatea. Volumul celular al spermatozoizilor de taur este afectat de osmolaritatea mediului. Spermatozoizii vii introduşi într-o solutie salină hipoosmotică îşi măresc dimensiunile de trei ori, pe când cei morţi nu parcurg acest fenomen, nereacționând din punct de vedere osmotic. Există multe diferențe între spermatozoizii care conțin cromozomul X şi cei

54 Veterinarul

nr. 24 și 25

care conţin cromozomul Y, precum continutul în ADN sau dimensiunile spermatozoizilor. Cromozomii sexului sunt integral responsabili de variaţiile continutului de ADN. Prezența cromozomilor X sau Y poate influenţa caracteristicile spermei, precum greutatea, densitatea, mobilitatea, sarcina electrică de suprafaţă, parametrii biochimici de interior sau exterior. Plasmalema exprimă diferenţe caracteristice în diferite segmente ale ejaculatului. Spermatozoizii purtători ai cromozomilor X sau Y posedă la momentul spermiației caracteristici diferite, care însă nu se vor mai regăsi în ejaculat, fiind mascate de diferitele componente absorbite din plasma seminală. Tehnicile utilizate pentru separarea cromozomilor purtători ai spermatozoizilor X sau Y sunt: 1. Sedimentarea pe mediu special a spermatozoizilor imobilizați - inseminarea cu spermatozoizii care au sedi-

www.veterinarul.ro

mentat la cea mai mare distanţă generează femele în proporţie de 70%; 2. Utilizarea unui amestec de lapte praf degresat, glicind, citrat de sodiu şi glicerol - numărul descendenţilor mascului creşte atunci când sunt întrebuinţaţi spermatozoizii din stratul superior; 3. Coloane de separare pe bază de albumind - rezultate încurajatoare obținute cu spermă de taur congelată, preselectată pe coloană de albumină înaintea congelării; 4. Sedimentarea în funcţie de motilitate - rata de sedimentare depinde de dimensiuni, densitate şi forma spermatozoizilor. Diferențierea între dimensiunile celulelor reprezintă factorul predominant în procesul de separare. Forma spermatozoizilor deţine cea mai redusă importanță în acest proces; 5. Centrifugarea în gradient de concentraţie - permite o separare rapidă, care nu afectează gradul de rezoluţie al separării, deoarece procesul de difuziune este nesemnificativ; 6. Mobilitatea şi separarea electroforetică - diferențele de potențial fac posi-

bilă separarea spermatozoizilor imobilizati în câmpul electroforetic; 7. Concentrarea izoelectrică - separarea se produce în coloane cu lichid stabilizat, utilizând gradiente de densitate. Spermatozoizii vor migra pe baza fenomenului electroforetic, până la atingerea unui punct izoelectric; 8. Antigenii Y - spermatozoizii sunt tratați în prealabil cu antiser H-Y. Inseminarea cu spermatozoizi de şoarece în prealabil tratati cu antiser generat fată de antigenul de histocompatibilitate legat de cromozomul Y, a determinat producerea a 45,4% masculi, faţă de 53% în cazul lotului martor (Hafez, 1993); 9. Sortarea în mişcare, pe baza conţinutului de ADN - sortarea cromozomilor Y se face în proporţie de 7280%. Utilizarea „flow-citometriei" permite măsurarea în suspensie a componentelor şi proprietăţilor individuale ale celulelor. Dezavantajele acestei metode rezidă în durata lungă a procesului şi lipsa viabilităţii spermatozoizilor în urma sortării; 10. Separarea pe coloană de Sephadex - permite separarea cu succes a 6585% dintre spermatozoizii purtători ai cromozomului X, în funcție de condiţiile utilizate. Conform opiniei lui Johnson şi col. (1997), separarea spermatozoizilor purtători ai cromozomilor X sau Y, cu ajutorul flow-citometriei pe baza conţinutului de ADN al spermatozoizilor reprezintă o metodă eficace de preselectare a sexului descendenţilor, cu aplicabilitate atât în medicina umană, cât şi în creşterea animalelor. Cele două variabile care influenţează procesul de sortare a spermatozoizilor sunt reprezentate de calibrarea instrumentului şi de variaţiile înregistrate în cuantificarea conţinutului de ADN în cazul aceleiaşi probe. Prestabilirea sexului mieilor a fost posibilă doar în cazul utilizării injectării intracitoplasmatice a spermatozoidului (ICSI). Factorii limitativi în utilizarea spermei sortate sunt reprezentaţi de viteza scăzută de sortare (de până la 1 x 106 pe oră), precum şi de slaba corelare a inseminării în raport cu momentul producerii ovulaţiei. Cran şi col. (1997) au demonstrat că este posibilă prestabilirea sexului mieilor cu ajutorul unei doze reduse de spermatozoizi, depusă în apropierea joncţiunii uterotubale. Spermatozoizii au fost sortați cu ajutorul flow-citometriei (cu o viteză de 0,9 x 106 pentru purtătorii cromozomului X şi de 0,5 x 106 pentru Y, respectiv), iar sincronizarea ciclului femelelor a fost realizată

cu ajutorul implantelor cu norgestomet (păstrate timp de 12 zile), urmate de o doză de 400 UI PMSG, administrată la extragerea implantelor. Zeyhan şi col. (1998) semnalează aspecte interesante relevate consecutiv sortării spermatozoizilor cu ajutorul unui flow-citometru de mare viteză. Astfel, reanalizarea spermatozoizilor sortaţi a evidențiat rate ale acurateții de 90,1 % şi de 92,1 % pentru spermatozoizii purtători ai cromozomilor X, respectiv Y. Au fost raportate şi rate reduse ale fecundaţiei şi dezvoltării ulterioare, în cazul utilizării spermatozoizilor sortați, comparativ cu rezultatele obținute consecutiv întrebuinţării spermei proaspete sau a celei congelate. Realizarea fecundației în vitro a evidențiat rate ale penetrării la 12 ore post inseminare de 39,5%, 44,7%, 55,9%, 79,0% şi rate ale formării blastociştilor la 8 zile de 26,7%, 26,5%, 31,7% şi 40,7% pentru cazurile utilizării spermatozoizilor purtători ai cromozomului X, ai cromozomului Y, pentru cazul utilizării spermei congelate respectiv pentru cel al spermei proaspete. Studiul menționat a relevat şi o posibilă relaţie între statusul dezvoltării ovocitei şi cromozomul sexual al spermatozoidului. Rezultate superioare în procesul de sortare a spermei sunt obținute de Johnson şi col. (1998), prin utilizarea unei duze de orientare a spermatozoizilor în flow-citometrul de înaltă viteză. Noua tehnică a permis orientarea a 65-75% dintre spermatozoizi spre orificiul de sortare (cormparativ cu doar 25-35% în cazul tehnicii anterioare), o rată a sortării de 1500 spermatozoizi/secundă, fiind astfel posibilă colectarea simultană a 4-5 milioane de spermatozoizi sexaţi/oră. Modul de pregătire a spermei precum şi tehnica utilizată au permis creşterea de 10 ori a ratei de sortare a spermatozoizilor, comparativ cu rezultatele obținute anterior (Johnson şi col., 1997). Reanalizarea continutului de ADN la spermatozoizii sortaţi a evidențiat o acuratețe de 91,4%. Utilizarea acestei tehnici permite obtinerea unui volum suficient de spermatozoizi pentru realizarea însămânţărilor artificiale. În 1999, Seidel şi col. obțin la vițele o rată a gestaţiei de 41% şi de 70%, comparativ cu martorul, în cazul utilizării spermei sexate proaspete, respectiv congelate; această diferenţă a fost semnificativă în cazul spermei sexate proaspete. Materialul seminal congelat utilizat la lotul martor a avut în medie de 40 - 80 de ori mai mulți spermatozoizi faţă de sperma sexată. 97% din descendenţă au fost femele în cazul utilizării spermei se-

xate. Şi în cazul ecvinelor a fost demonstrată posibilitatea utilizării spermei sexate în vederea obținerii unor descendenți de sex prestabilit (Buchanan şi col., 2000). Actualmente este posibilă sortarea spermatozoizilor la o rată de 1000/secundă, pentru fiecare compoziţie a cromozomului sexului cu ajutorul flow-citometriei, rezultând o acuratețe de 90%. Din păcate, pentru a obține o doză de 100 x 106 spermatozoizi (doza minimă ideală care ar permite obținerea gestaţiei), ar fi nevoie de mai mult de 24 de ore. Utilizarea unor doze reduse de spermatozoizi sexați (între 5 şi 25 x 106) a permis obţinerea unor rate ale gestaţiei cuprinse între 30 şi 50%, fiind evidenţiată o corelare perfectă între sexul evidențiat ultrasonografic la 60-70 de zile de gestaţie şi cel prestabilit prin utilizarea spematozoizilor sexaţi. Începând cu anul 2000 (www.xyinc.com), compania americană specializată „XY", care deține exclusivitatea pe plan mondial asupra sortării prin flow-citometrie a spermatozoizilor aparţinând tuturor speciilor de mamifere (cu excepţia omului), pune la dispoziţia crescătorilor de bovine din UK spermă sexată pentru uz comercial. Investigaţiile efectuate pe teren au demonstrat o rată de 93% femele în descendenţă, dezideratul major al crescătorilor britanici. În anul 2001, compania „XY.inc" semnalează obținerea în Elveția a primei vitele al cărei sex a fost determinat înaintea concepţiei. Utilizarea spermei sexate permite înlocuirea mai rapidă a femelelor din efectiv, precum şi un management superior al producţiei de lapte.

dr. Gabriel Frățilă medic veterinar

I.A.

Tehnica însămânţării artificiale notă din curs Tehnica recto-vaginală este cea mai frecvent utilizată metodă de însămânţare artificială (IA). Competenţele de bază necesare pentru a efectuarea aceastei tehnici pot fi obţinute în aproximativ 3 zile de practică sub instruire profesională. Indiferent dacă operatorul este dreptaci sau stângaci, se recomandă ca mâna stângă fie cea utilizată în rect pentru a manipula tractul reproductiv şi mâna dreaptă să fie utilizată pentru a manipula pistoletul de inseminare. Aceasta datorită faptului că rumenul se află pe partea stângă a cavităţii abdominale, iar acest lucru face ca tractul reproductiv să fie deplasat uşor spre dreapta. Astfel, este mai uşor pentru a localiza şi manipula tractul cu mâna stângă (Fig.60).

la nivelul încheieturii mâini.

PASUL 3 Ştergeţi uşor vulva cu un prosop de hârtie pentru a se elimina excesul de material fecal, fără a apăsa foarte tare astfel încât să evitaţi pătrunderea acestuia în interiorul vulvei. Cu mâna stângă în rect apăsaţi uşor pe vagin astfel încât buzele vulvei să se desfacă pentru a facilita in-

PASUL 1 Există mai multe lucruri pe care operatorul trebuie să le aibă în vedere atunci când se pregăteşte să efectueze o însămânţare. În primul rând este vorba de siguranţă sa în timpul însămânţării, locul unde se efectuează însămânţarea, caracterul animalului etc. De cele mai multe ori simpla mângâiere sau vorbitul cu animalul, îi creează acestuia o linişte de care operatorul are nevoie în timpul lucrului. Un animal speriat, retiv va creea întodeauna probleme, care pot culmina cu accidente produse în timpul examinării sau în timpul introducerii pistoletului în cavitatea vaginală.

PASUL 2 Coada se ridică cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă se masează uşor rectul, după ce aceasta a fost lubrifiată în prealabil cu gel. Degetele de la mână se ţin apropiate formând un trigon ascuţit, apoi mâna se intoduce uşor în rect până 56 Veterinarul

nr. 24 și 25

Fig. 60

www.veterinarul.ro

troducerea pistoletului.

PASUL 4 Introduceţi pistoletul în unghi de 30 grade astfel încât să se evite pătrunderea pistoletului în uretra care se află în acea zonă a vaginului. După ce se introduce în acest unghi 6-8 cm, se ridică partea din spate până într-o poziţie aproximativ paralelă cu coloana vertebrală şi se glisează înainte. Pentru a deveni un operator de success, este foarte important ca acesta să ştie în permanenţă unde este vârful pistoletului de inseminare. Pereţii vaginului

sunt formaţi din straturi musculare acoperite cu ţesut conjuctiv. Pistoletul de inseminare poate fi uşor simţit şi palpat cu mâna stângă în rect. Când pistoletul este introdus în vagin acesta poate fi ghidat cu mâna stângă din rect (Fig. 61). Cum este aproape imposibil să eliminăm toată cantitatea de material fecal din rect, se recomandă ca mâna stângă din rect să fie apăsată spre planşeul cavităţii pelvine astefl încât eventualele resturi de material fecal să fie eliminate pe deasupra mâinii (Fig. 62) .

Fig. 61

Cu mâna în rect, operatorul poate simţi contracțiile colonului, sub formă de inele. Acestea apar în încercarea de a elimina “corpul străin” introdus în rect, respectiv mâna operatorului. Pentru a relaxa aceste inele este suficient că, cu două degete să masăm uşor zona de contracţie (Fig 63). Astefel putem continua procesul de inseminare. Deoarece tractusul reproductiv este foarte mobil, odată cu contracțiile colonului şi abdomenului, tractusul reproductiv poate fi împins în cavitatea pelvină, fapt ce va genera apariţia de falduri în vagin şi va împiedica avansarea pistoletului. În acest caz este necesar ca, colul uterin să fie prins cu mâna stângă şi împuns în faţă. În acest fel vaginul se va îndrepta, faldurile vor dispărea iar pistoletul va putea avansa până în zona cervixului. ( Fig 64).

Fig. 62

Contactul pistoletului cu cervixul poate fi uşor sesizat de operator întrucât acesta este mai dur faţă de pereţii vaginali. Cervixul este format din ţesut muscular şi ţesut conjuctiv dens, şi este reperul inseminării artificiale la vacă (Fig. 65). Acesta a fost descris adesesea că având consistenţa şi dimensiunea unui “gât de curcan”. Mărimea acestuia variază cu vârsta animalului. Cervixul are trei sau patru inele sau falduri. La majoritatea vacilor, cervixul este localizat pe planşeul cavităţii pelvine, în partea anterioară (fața) marginii pelvine. La vacile mai în vârstă acesta poate coborî uşor în cavitatea abdominală.

PASUL 5

Fig. 63

Odată ce pistoletul a luat contact cu suprafaţa cervuxului, operatorul este gata să traverseze cu acesta cervixul până la capătul lui. Plasaţi cervixul în sau deasupra pistoletului. Excesul de mişcări 57

în această fază nu este productiv. Cheia succesul în inseminarea artificială este în acest punct şi constă în cum să manipulezi cervixul cu mâna stângă din rect, nu cu cea cu care se ţine pistoletul. De obicei, pistoletul ajunge în partea de sus a deschiderii cervixului. În acest caz se presează între degetul mare şi cel arătător vârful cervixului. Este foarte important ca în permanenţă să se ştie unde este poziţionat vârful pistoletului (Fig. 66). Se eliberează uşor vârful pistoletului iar cu ajutorul celorlalte degete şi a palmei se ghidează vârful spre cel de-al doilea inel.

PASUL 6 Menţineţi o presiune uşoară şi constantă pe pistolet şi glisaţi înainte pistoletul ghidat de degetul mare. Deoarece cervixul are o structură mai dură, este greu de palpat vârful pistoletului în această fază.

Fig. 64

Cu toate acestea, operatorul poate determina poziţia aproximativă prin îndoirea uşoară a cervixului. Folsind flexibilitatea încheieturii mâinii răsuciţi şi îndoiţi uşor cervixul peste vârful pistoletului până la al doilea inel (Fig. 67). Repetaţi procedeul până treceţi toate inelele peste vârful pistoletului. Ţineţi minte: cervixul se rulează peste pistolet şi nu invers. Presiunea uşoară spre înainte este singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi cu mâna dreaptă. Atunci când s-au trecut toate inelele, pistoletul trebuie să alunece uşor înainte fără a simţi rezistenţa. Peretele uterin este de asemenea foarte subțire, iar operatorul va simţi din nou vârful pistoletului.

Fig. 65

PASUL 7 Acesta este momentul în care se verifică cu degetul mare de la mâna stângă dacă vă aflaţi în colul uterin, prin palparea vârfului pistoletului (Fig. 68).

Extras din cursul Tehnica însămânțării artificiale - cursul complet pe www.veterinarul.ro

DR. BOGDAN NOVENSCHI medic veterinar

Fig. 67

58 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

BUSINESS

Veterinarul

“Vinde valoarea,

nu vinde preţul.” Philip Kotler

abonare la 0733.96.90.91 între orele 09:00 - 17:00 15 puncte la abonamentul pentru 1 an in Programul de Pregătire continuă CMVRO

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

infecțioase

Tetanosul la cabaline și suine notă din curs Tetanosul, cunoscut în limbajul popular sub numele de falcarită, înțepeneală, boala cerbului, este o boală toxiinfecțioasă, comună omului și mai multor specii de animale domestice și sălbatice, fiind caracterizată printr-o excitabilitate exagerată a centrilor nervoși motorii, însoțită de contracții spasmodice, tonice, ale întregii musculaturi striate.

eceptivitatea animalelor diferă în funcție de specie. Astfel receptivitatea maximă o prezintă ecvinele, urmate de suine, ovine, taurine, carnasiere. Tetanosul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri datorită simptomatologiei dramatice, caracteristice, așa cum se va putea observa și din filmele dar și pozele din cadrul acestui curs. Au fost găsite însemnări referitoare la tetanos datând din anul 600 i.d.H. Natura infecțioasă a bolii și modul de transmitere au fost stabilite abia în anul 1884 de Carle și Ratlone, care au reprodus boala experimental cu material purulent recoltat dintr-o plagă tetanigenă de la om. Ulterior, Nicolaiev, inoculând pământ de gradină, a reprodus boala la șoareci, cobai și iepuri și a găsit bacilii sporulați la animalele bolnave. Cultivarea ,,in vitro” a germenului a fost realizată de Kitasato (1889), care a descris caracterele morfologice și tinctoriale ale germenului. În 1890, Faber demonstrează existența unei exotoxine tetanice în filtratele din culturi și rolul ei în patogeneza bolii. În același an Behring și Kitasato obțin serul antitetanic (antitoxina) care are proprietăți neutralizante și preventive. În 1924 Ramon demonstrează ca adăugând unui filtrat de culturi de bacili tetanici aldehidă formică, în proporție de 0,4%, și ținând acest filtrat la termostat la 37ºC și întuneric se obține o atenuare progresivă a toxicității filtratului 60 Veterinarul

nr. 24 și 25

așa fel încât după 30 de zile acesta își pierde complet toxicitatea, păstrându-și însă însușirile antigenice. Această toxină astfel obținută a primit denumirea de ,,anatoxina” sau ,,toxoid”, produs utilizat astăzi în imunoprofilaxia la om și animale.

RĂspÂndiRe și impoRtanȚĂ Tetanosul a fost semnalat pe toată suprafața globului, cu incidență variabilă în raport cu gradul de răspândire al sporilor tetanici în sol. Este mult mai frecventă în regiunile tropicale, unde apare enzootic și chiar epidemic. În nord, boala se întâlnește foarte rar, iar în țările cu climă temperată se semnalează frecvent. Noi credem că schimbările climaterice din țara noastră au contribuit la o creștere a incidenței acestei afecțiuni, în ultimii 3 ani de practică întâlnind 5 cazuri la cal și alte 7 cazuri la porc. Importanța economică a tetanosului este relativ redusă, dat fiind caracterul sporadic al bolii. Dacă însă se are în vedere procentul mare de mortalitate înregistrat în această afecțiune, posibilitățile

www.veterinarul.ro

multiple de contaminare existente în zonele considerate tetanigene, boala poate evolua enzootic, mai ales la mânji, miei sau porci, pierderile economice putând fi uneori însemnate. Un aspect extrem de important de subliniat, mai ales pentru situațiile ce pot să fie litigioase îl reprezintă operațiile de castrare în special la vier de către persoane neautorizate în urma cărora există riscul instalării tetanosului, în principal din cauza instrumentarului nesterilzat și în unele situații rudimentar. În practică, am întâlnit cazuri de tetanos la vier în urma unei castrări cu un cuțit de bucătărie. Din aceste considerente, atragem atenția unei examinări atente a animalului atunci când suntem solicitați să examinăm un animal cu semne de tetanos, prezența plăgii de castrare fiind edificatoare.

etiologie Agentul cauzal este toxina elaborată de Clostridium tetani, o bacterie sporulată, mobilă, anaerobă și Gram pozitivă. Bacteria este larg răspândită în natură și trăiește în tubul digestiv la om și animale unde se înmulțește. Fiind strict anaerob, nu se înmulțește în mediul extern, unde se găsește numai sub formă de spori. Prin multiplicare produce o exotoxină de natură proteică solubilă în apă, care are două componente: tetanospasmina, cu acțiune asupra sistemului nervos, respo-

sabilă de contracția tonică a mușchilor striați și tetanolizina, cu acțiune hemolitică. Clostridium tetanii posedă antigen ,,O”, comun tuturor tulpinilor și antigen ,,H” specific pe baza căruia până în prezent s-au identificat alte 10 tipuri serologice. Sporul bacilului tetanosului își are habitatul obișnuit în sol unde practic persistă. Sporii au o rezistență remarcabilă la acțiunea factorilor fizici și chimici. Uscăciunea îl conservă foarte bine. Antibioticele, ca și numeroase antiseptice au o actiune redusă sau nulă asupra sporilor de Clostridium tetani.

PATOGENEZA După pătrunderea în țesuturi, dacă se găsesc condiții favorabile, sporii se transformă în forme vegetative. În majoritatea cazurilor infecția tetanică rămâne cantonată la nivelul plăgii tetanigene. În condiții de anaerobioză și la adăpost de acțiunea fagocitelor, are loc multiplicarea formei vegetative și implicit elaborarea toxinei. Acțiunea directă a bacilului este neglijabilă, elementul principal al patogenezei fiind exotoxina prin cele două componente: tetanospasmina și tetanolizina. Tetanospasmina reprezintă toxina

propriu-zisă, în sensul că este responsabilă de acțiunea asupra neuronilor motori, implicit de contracțiile musculaturii. De la locul de formare (plaga tetanigenă), toxina ajunge în sânge, unde poate fi decelată prin mijloace bilogice (șoarece sau cobai) și serologice (seroneutralizare). Răspândirea toxinei spre sistemul nervos central se face în special pe calea nervilor periferici. Vehicularea toxinei pe cale sangvină și limfatică este probabil secundară. Între sistemul nervos și toxină există un tactism pozitiv. Ipoteza absorbției toxinei de către nervii periferici pare a explica cel mai bine evoluția clinică a tetanosului. Încă din 1934, Abel și colaboratorii au demonstrat că toxina tetanică exercită pe lângă o acțiune centrală și una periferică. Aceasta din urmă justifică existența tetanosului localizat (la unele specii), consecința acțiunii directe a toxinei, absorbită de filetele nervoase motorii (nervii motori periferici). Forma de boală care debutează prin contractura mușchilor dn regiunea porții de intrare a toxinei, contractură care fie rămâne localizată, fie ulterior se extinde progresiv și la alte regiuni, iar în final poate interesa, chiar toată musculatura striată, purtând denumirea de tetanos ascendent.

Când însă indiferent de locul de pătrundere a toxinei în organism, contracțiile apar inițial la mușchii capului de unde difuzează progresiv spre membrele posterioare, este cunoscut sub denumirea de tetanos descendent. Se pare că mecanismul intim prin care toxina tetanică acționează asupra celululei nervoase pentru declanșarea simptomatologiei bolii ar fi inhibarea acțiunii colinesterazei, ceea ce ar duce la o acumulare de acetilcolină în sinapsele neuromusculare și apariția contracțiilor musculare. Ca atare, toxina tetanică, prin paralizia mecanismelor de ihibiție, intensifică conductibilitatea sinaptică. Cu toate acestea, la nivelul celulelor nervoase toxina nu produce modificări anatomopatologice. În tetanos moartea este datorată în mod obișnuit asfixiei în urma tetaniei mușchilor diafragmei, sau a spasmului glotic. La producerea morții pot concura pneumoniile prin aspirație, epuizarea, paralizia cordului etc.

TABLOUL CLINIC Perioada de incubație în infecția naturală este de 1-3 săptămâni, fiind influențată mai ales de însușirile toxigene ale tulpinii de Clostridium tetani, de posibi61

litățile de multiplicare a germenilor la nivelul porții de intrare și de receptivitatea organismului. La cabaline, tetanosul evoluează întodeauna sub formă generalizată. Boala începe printr-o jenă progresivă a mișcărilor de masticație, deglutiție și locomoție. Flexarea membrelor, a gâtului, întoarcerea pe loc, devin din ce în ce mai dificile (vezi fim 1), iar mersul înapoi este aproape imposibil. Jena în masticație și deglutiție este prezentă la început numai față de furajele grosiere, apoi și față de cele moi, iar la urmă deglutiția devine imposibilă, chiar și pentru apă. Contracțiile musculare se generalizează și se agravează treptat, astfel că după 2-3 zile de la debut este cuprinsă întreaga musculatură striată a corpului (Figurile 3, 4, 8, 9, 12, 13), dând animalelor tetanice o fizionomie cu totul caracteristică. Acestea rămân imobile, cu capul întins (Figurile 12, 13), nările dilatate – în trompetă- (Figurile 10, 11), mușchii ma-

seteri contractați (trismus), urechile drepte apropiate și rigide (Figura 10), globii oculari retractați în orbite (Figura 5) și în parte acoperiți de pleoapa a 3-a (Figurile 5 si 7). Gâtul este imobil, iar mușchii cervicali ca și cei dorsolombari sunt puternic contractați, iar coarda flancului este evidentă (Figurile 3, 9, 12, 13). Membrele sunt rigide și îndepărtate. Animalele cu tetanos au un facies speriat și se află într-o stare de excitabilitate exagerată. Lumina, zgomotul, o atingere neașteptată sau o mișcare bruscă, declanșează așa numitele crize tetanice, în cursul cărora animalul tresare, devine neliniștit, scrâșnește din dinți, transpiră (Figura 1), tremură, mușchii se contractă la maximum, atingând duritatea lemnului, iar respirația devine accelerată, scurtă și dispneică. Aceste crize pot apărea și spontan din timp în timp fără nici un stimul extern. Pe măsură ce boala evoluează, simptomele se agravează. Imposibilitatea deglutiției face ca saliva, filantă să se scurgă pe la comisurile buzelor (Figura 14).

Adeseori în cursul unei crize animalul cade (Figurile 3, 4, 8, 9), execută mișcări de pedalare (Figura 8), face eforturi zadarnice de a se ridica (Figura 8 se observă groapa făcută în jur, în încercarea de a se ridica), transpiră abundent, este permanent agitat, iar acest lucru declanșează alte crize în cascadă, ceea ce grăbește sfârșitul letal al bolii. Moartea se produce prin asfixie, sau epuizare nervoasă. La suine tetanosul este destul de frecvent și apare în urma castrărilor mai ales când acestea sunt executate fără măsuri corespunzătoare de profilaxie, în operațiile de cezariană, fiind prototipul tetanosului chirurgical. Din aceste considerente administrarea preventivă a serului antitetanic, după aceste intervenții noi o considerăm obligatorie și extrem de benefică pentru prevenirea apariției bolii. Indiferent de forma de tetanos (ascendent sau descendent), la porc contracțiile se generalizează rapid (Figura 15). Contracțiile musculare încep simultan în mai multe părți ale corpului. Animalele se deplasează cu greutate, au membrele rigide (Figura 16), ochii retractați în orbite (Figura 17), capul și gâtul rigide, trismusul de obicei complet, coada rigidă (Figura 18). În ultima fază a bolii rămân în decubit permanent, execută mișcări de pedalare și eforturi zadarnice de redresare (Film 2). Hiperestezia este mult accentuată, iar animalul intră în criză la cei mai discreți stimuli excitanți. Tetanosul la porc, mai ales cel de castrare, are o evoluție foarte gravă, cu sfârșit letal în 98- 100% din cazuri, durata medie a bolii fiind de 6-10 zile.

Extras din cursul Tetanosul la cabaline și suine - cursul complet pe www.veterinarul.ro

DR. ANA TUDOSE medic veterinar

DR. ANDREI TUDOSE medic veterinar

62 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

BUSINESS

un nou concept

Veterinarul

o nouă revistă

format ușor accesibil design inovator

informații business de excepție

abonare la 0733.96.90.91 între orele 09:00 - 17:00 15 puncte la abonamentul pentru 1 an in Programul de Pregătire continuă CMVRO

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro

MANAGEMENT Eficiența stoarsă din munca în echipă Cum să împingi un bolovan pe marginea prăpastiei

MARKETING Strategii de succes pentru cabinete Planul de marketing și strategii de implementare

între orele 09:00 - 17:00

BUSINESS

Veterinarul

abonare la 0733.96.90.91

15 puncte la abonamentul pentru 1 an in Programul de Pregătire continuă CMVRO

Revistă acreditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România www.veterinarul.ro65

Succes... ...suma tuturor realizărilor profesionale A căpătat respectul proprietarilor de animale și ale celor care apără drepturile câinilor fără stăpân. Este extrem de populară în mediile de socializare, sute de oameni interacționând cu postările pentru care își face timp zilnic. Livioara Rotariu este un medic veterinar de succes, care, fără îndoială stăpânește arta comunicării cu oamenii care o înconjoară. Un interviu despre cariera medicului Livioara Rotariu, despre provocările pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului și despre ce înseamnă succesul în medicina veterinară. Când ați început cariera de doctor medic veterinar și care au fost primele cazuri pe care le-ați avut de tratat ca și medic? Am început să practic cu adevărat profesia de medic veterinar în anul 2004, când m-am angajat la S.C Salubris Iași , ca medic pentru adăpostul de stat, aflat pe vremea aceea la Miroslava. Până atunci, deși absolvisem facultatea încă din anul 1992 nu avusesem ocazia să lucrez în domeniu, deși mi-am dorit mereu acest lucru. Locurile de muncă avute anterior (respectiv în învățământ, apoi într-o farmacie veterinară cu cabinet), chiar dacă nu m-au făcut să mă simt împlinită din punct de vedere profesional, au reprezentat totuși o etapă importantă din viața mea, dezvoltându-mi abilitățile de a relaționa cu oamenii, acele abilități legate de psihicul uman, de latura pedagogică, pentru care am descoperit că am o reală înclinație. Toate acestea mi-au fost de folos mai târziu, când, lucrând într-un adăpost de câini, de stat, a trebuit să lucrez cu publicul să fac față numeroaselor provocări, să încerc să mulțumesc pe cât posibil pe toată lumea, să lupt cu prejudecăți și mai ales să încerc să schimb mentalități. Misiunea mea ca medic veterinar în adăpostul de stat, în momentul angajării, trebuia să se limiteze strict la operațiile de sterilizare/castrare, act medical care avea ca scop primordial, reducerea treptată a numărului de câini fără stăpân de pe străzile Iașiului. Provocările (medicale) însă, n-au întârziat să apară. Astfel, într-o dimineață, la nici o lună de la demararea proiectului inițiat de autorități, de sterilizare în masă a câinilor, m-am confruntat cu primul caz dramatic care m-a marcat pozitiv, m-a determinat să-mi depășesc limitele și totodată mi-a întărit încrederea în aptitudinile mele profesionale. Este vorba despre o cățelușă care la câteva zile de la sterilizare, în timpul nopții și-a scos firele de la operație provocându-și eventrație și, ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, s-a automutilat, mâncându-și o porțiune de cca 50 cm din intestinul subțire. Nu știu de unde mi-a venit puterea, inspirația, stăpânirea de sine, cert este că toate simțurile mele s-au mobilizat spre un singur țel, acela de a salva acea ființă care se uita în ochii mei cu o privire pentru care nu există cuvinte în a o descrie. A fost prima și ultima operație de enteroanastomoză pe care am făcut-o, reușind să salvez cățelusa aceea. Nu mai făcusem asta niciodată, dar în astfel de situații, nimeni nu te poate ajuta mai mult decât flerul, intuiția proprie, dar fără îndoială și cunoștințele teoretice, care în situații de criză ies parcă la suprafață din străfundurile memoriei, unde erau bine "conservate"! Au urmat multe și variate alte provocări, cazuri inedite, care rând pe rând au contribuit la cumularea unei experiențe medicale veterinare, la care acum 10-12 ani nici nu îndrăzneam să visez măcar.

2. Câte ore munciți pe săptămână și cum arată o zi tipică de lucru din viața dvoastră? Teoretic, regimul săptămânal de lucru conform CCM, este de 40 de ore. Practic, o zi din viața mea arată cam așa: - trezirea la ora 4:30 - ieșirea din casă la 6, ședință operativă cu directorii (la care participăm toți șefii de servicii din Salubris - un fel de raport de activitate din ziua anterioară), la 7, la sediul Salubris (birouri) cu referate, 67

ceți față în cadrul serviciului? Cum am specificat încă de la început, lucrez la S.C Salubris din anul 2004, moment la care s-a dat în folosință Adăpostul public cu locația în comuna Miroslava, unde ne-am desfășurat activitatea timp de nouă ani. Până în martie 2014, când ne-am mutat (împreună cu 250 de câini) din vechea locație, în noul și mai modernul Adăpost municipal, pus la dispoziție de Primăria Iași, situat la intrarea în Tomești. În cei 9 ani petrecuți la Miroslava m-am confruntat cu multe situații dificile atât de natură medicală cât și de natură administrativă. Eu personal reprezint instituția Salubris, ca șef de adăpost doar din anul 2009, până la acel moment adăpostul fiind coordonat de alți doi colegi de breaslă care între timp s-au orientat spre alte domenii. Ca instituție care deservește populația, a trebuit mereu să căutăm și să găsim o cale care să ”împace" cumva pe toată lumea. Am fost pe rând blamați de unii și lăudați de alții, asta deoarece problema gestionării câinilor fără stăpân este una foarte delicată, iar diplomația a fost și va fi mereu singurul nostru aliat. Aprecierile pozitive la adresa mea ca medic, sunt fără îndoială rezultatul, cum vă spuneam mai înainte, a zeci de ore pe săptămână, mii de ore pe an, din timpul meu liber, alocate informării populației despre ceea ce înseamnă Adăpostul public al municipiului Iași. Am încercat și în mare, am reușit zic eu, să demonstrez că se poate și altfel, că poți fi medic veterinar devotat profesiei chiar și atunci când pacienții tăi nu sunt doar animăluțe cu pedigree, crescute în puf și alintate, că poți și că trebuie să fii OM înainte de a fi medic și de ce nu, că satisfacțiile reușitelor profesionale se pot măsura și altfel decît în conturi uriașe în bănci.

Sunteți unul din cei mai apreciați medici veterinari din sistemul de stat. Cum combinați activitatea veterinară cu cea de de administrare a padocului? Vrând, nevrând, cele două aspecte ale activității mele, cea de coordonare/administrare a adăpostului și cea de medic se întrepătrund în fiecare oră, fiindu-mi imposibil să fac o delimitare și să spun "astăzi, sau acum sunt doar șef de adăpost!, mâine o să fiu doar medic!", - aceasta deoarece "neprăvăzutul" este un factor important care-mi "guvernează" activitatea în fiecare zi. Încerc să aloc timpul cuvenit și pregătirii profesionale continue, însă n-aș putea să cuantific exact acest aspect, științele exacte n-au fost niciodată printre preferatele mele. facturi și alte treburi administrative, la cel târziu ora 9 ajung la adăpost unde rămân până la sfârșitul programului - teoretic până la ora 15, pentru că practic, de multe ori mă prinde ora 16-17 la padoc. În acest răstimp lucrurile se succed cu o viteză amețitoare- fac de toate, de la coordonarea angajaților, operații, dialog cu zeci de persoane, telefonic sau direct cu vizitatorii, până la munca de jos, de hrănire, șters, strâns dupa câini. Ajunsă acasă, prima mea grijă este să descarc și să distribui în rețelele de socializare, pozele făcute peste zi, pentru promovarea la adopție a cățeilor, pentru informare, sau pentru prezentarea celor mai deosebite cazuri medicale, apoi pregătirea pentru ziua următoare - la ora 19 legătura telefonică la padoc cu medicul de serviciu, pentru raport, întocmirea la calculator a diverselor situații, referate, necesaruri etc. De cele mai multe ori mă prinde ora 23 în fața monitorului. Timpul alocat somnului - 5 ore din 24.

Sunteți cunoscută ca fiind un adevărat avocat al animalelor. De cât timp lucrați în cadrul Salubris Iași și care au fost cele mai mari provocări cărora a trebuit să le fa68 Veterinarul

nr. 24 și 25

www.veterinarul.ro

Ați deschis de curând un cabinet veterinar de liberă practică. Care este primul echipament pe care l-ați achiziționat sau care este primul pe care doriți să îl achiziționați? La cabinetul meu privat primul lucru achiziționat a fost masa de operații. În acest moment cel mai mult mi-aș dori un electrocauter profesional.

Cum definiți succesul din perspectiva dvoastră? Succesul ?- suma tuturor realizărilor profesionale, gândul că misiunea pentru care ai venit pe lume a fost îndeplinită!

Vă considerați un medic veterinar de succes? Îi las pe alții să decidă dacă sunt sau nu un medic veterinar de succes, eu spun doar că sunt mulțumită de ceea ce am realizat până acum.

Care este primul lucru pe care ați dori să îl știe un medic veterinar proaspăt ieșit din facultate? Care ar fi cele 5 "reguli" fundamentale pe care ar trebui să le știe atunci când se gândește să înceapă să practice medicina veterinara?

compasiune, empatie și dragoste față de viitorii lor pacienți. Aș reduce cele 5 "reguli" fundamentale după care să se ghideze tinerii viitori medici veterinari, la 5 cuvinte simple: conștiință, omenie, tenacitate, demnitate și corolarul celor patru atribute la un loc- Profesionalism!

Tinerii absolventi de medicină veterinară, ar trebui să știe că profesia de medic veterinar este incompatibilă cu lipsa de

IulIa Crețu Director Revista Veterinarul

Talon de Abonare Suntem o organizație independentă, non-profit și liberi să inovăm fără compromisuri

Acumulează 30 puncte în Sistemul Național de Educație Continuă astfel: 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Știință și Practică + 15 puncte din abonarea la Revista Veterinarul Business. AVANTAJE MAXIME: 1. 8 reviste, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Știință și Practică 2. 4 reviste interactive, la abonamentul pe un an pentru Revista Veterinarul Business. 3. primești Unicul Catalog INDEX VETERINAR în format CD 4. Accesul GRATUIT pentru abonați la unele CURSURI organizate online pe veterinarul.ro. sau participarea la cursuri cu prețuri speciale pentru abonați. 5. Conexiunea și partajarea de informații veterinare cu peste 2500 de medici veterinari, in Clubul Veterinarul - componenta socialmedia a secțiunii online a revistei www.veterinarul.ro. 6. Accesul la peste 3000 de articole indexate și catalogate pe specii, specializări și cuvinte cheie publicate pe www.veterinarul.ro. 7. Posibilitatea de a-ți prezenta afacerea veterinară în Directorul Veterinar cu informații complete, imagini, text și film, alături de

peste 2500 de cabinete medicale veterinare. 8. Realizare website profesional, cărți de vizită sau materiale promoționale, suportând doar costurile de hosting sau de tipărire. 9. Primești 10 puncte SNEC la fiecare articol publicat pe www.veterinarul.ro și 20 puncte la fiecare articol publicat in REVISTA ediția tipărită. 10. Accesul la Veterinarul TV, program de marketing profesional doar pentru abonați - instalare gratuită în cabinet a unui monitor pe care rulează filme pentru proprietarii de animale. (ofertă valabilă în limita stocului disponibil). 11. Vei fi conectat permanent la informația veterinară de ultimă oră primind prin serviciul de Newsletter săptămânal sau ori de câte ori este nevoie informații proaspete iar prin serviciul de Vet Alert vei primi prin sms cele mai fierbinți informații necesare în practică. 12. Partener în programul SENSA, care vă pune în directă legătură cu proprietarii de animale, prin serviciul de asistență și suport pentru aceștia pe veterinarul.ro.

Colecția Veterinarul la zi:

Veterinarul - Știință și Practică

CUM POT SĂ MĂ ABONEZ LA REVISTELE:

Sună sau trimite SMS la

și

Veterinarul Business

0733.96.90.91

între orele 09:00 - 17:00 și primești asistență telefonică gratuită de la personal specializat în relații publice pentru a alege cel mai bun plan de abonare și pentru a beneficia de toate avantajele abonării

Te-ai săturat de căutat medicamente, echipamente, consumabile?

INDEXUL VETERINAR

versiunea 2.1

tot ce este necesar pentru un cabinet veterinar într-un catalog interactiv cu peste 5.000 de pagini/8.000 produse Disponibil pe CD versiunea 2.1 GRATUIT la reabonare sau prin comandă contra cost la telefon 0733.96.90.91

cursurile veterinarul.ro 29 cursuri acreditate

animalede rentă

animaledecompanie

1. Identificarea și diagnosticarea șchiopăturii; 2. Principalele afecțiuni podale la bovine; 3. Consultația cabalinelor partea I-a ; 4. Operația de cezariană la capră în condiții de teren; 5. Operația cezariană la oaie în condiții de teren; 6. Operația cezariană la scroafă în condiții de teren; 7. Operația cezariană la vacă în condiții de teren; 8 . Afecţiuni ale capsulei onglonului asociate cu laminita; 9. Curs Ovariectomia la scroafă; 10. Ajustarea ongloanelor; 11. Tetanosul la cabaline și suine; 12. Ecografia la iapă; 13. Ecografie vacă; 14 Însămânțarea artificială; 15. Castrare armăsar; 16. Trichineloza

1. Operația cezariană la carnivorele domestice; 2. Cardiologie 1 noțiuni introductive; 3. Principiile glucocorticoterapiei la câine și pisică; 4. Anestezia la animalele sălbatice; 5. Răspunsul imun; 6. Inflamația; 7. Stările de hipersensibilitate 1; 8. Stările de hipersensibilitate curs 2 ; 9. Ovariohisterectomia la cățea; 10. Stomatologie

business

1. Curs Managementul veterinar pentru Start Up; 2. Marketingul în cabinetele medicale veterinare; 3. Relatii Publice - abordări creative 72 Veterinarul

Cursuri online acreditate de către CMVRO cu test final de 10 puncte SNEC. nr. 24 și 25 n www.veterinarul.ro Detalii pe www.veterinarul.ro, meniul cursuri sau la telefon 0733.96.90.91