RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
1
www.rogrup.net
2
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
3
www.rogrup.net
4
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
A
ne sfâşia sufletul, aducând ceva din lumea boierilor intelectuali ai lui C. Stere. Avea o cultură profundă, clădită pe lecturi temeinice, o cultură pe care, însă, nu o etala, ci te lăsa să i-o descoperi puţin câte puţin, iar atunci când te primea în sufletul ei îţi împărtăşea tot ceea ce ştia, fără rezerve, cu bucuriacă încredinţează un dar de preţ unei fiinţe pe care o iubeşte. Am avut această şansă greu de descris în cuvinte de a fi acceptată, de a primi un loc în sufletul ei şi, cu timpul, între noi s-a ţesut o prietenie caldă, o afecţiune reciprocă, pe care le-am cultivat cu pioşenie mult, mult timp. Dacă aş folosi un stil melodramatic, aş spune că această prietenie a durat până când moartea ne-a despărţit... De atunci, nu încetez să mă gândesc la cât de copleşitoare poate să fie importanţa unei prietenii şi cât sunt de variate, uneori insolite, căile prin care o fiinţă îţi intră irevocabil în suflet. Ce poate declanşa mecanismul sufletesc care face ca această fiinţă să-ţi devină apropiată, să cadă toate barierele, să simţi nevoia imperioasă de a i te adresa pe orice cale, la bucurie şi la durere, în viu grai sau în scris… O astfel de prietenie se legase între noi, în ciuda
m avut mireasma de rozmarin în
suflet încă din anii adolescenţei… Nu ştiu prin ce alchimie specială, nu ştiu prin ce alcătuire tainică şi misterioasă am perceput aerul îmbălsămat al sudului Franţei cu mult, cu foarte mult timp înainte ca destinul, norocul să mă poarte într-acolo. …Cred că la început au fost orele de franceză pe care începusem să le iau „în particular” de la profesoara mea din liceu, o doamnă distinsă, cu părul alb şi cu nişte ochi negri, vii, plini de căldură. Limba franceză am început-o destul de târziu, în clasa a şaptea, după ce făcusem câţiva ani buni de limbă rusă cu aceeaşi profesoară. Acum îmi dau seama că tot ea m-a făcut să îndrăgesc această limbă, să-i stăpânesc complicatul angrenaj gramatical, să mă pot bucura de frumuseţea unei poezii de Lermontov şi Ahmatova, să nu amestec frumuseţea unei limbi, bogăţia spirituală şi cultura unui popor cu raţionamentele de ordin politic. Profesoara mea, Natalia Alexandrovna îi spuneam noi, venea de undeva de pe malul Nistrului, din acea Basarabie care 5
www.rogrup.net
faptului că era mult mai în vârstă chiar decât mama, era deja la ceas de crepuscul al vieţii, dar tinereţea sufletului îi rămăsese neatinsă. Locuia împreună cu sora ei într-o casă modestă, undeva la capătul unei străzi în pantă de la poalele Cetăţii. Avea acolo o cămăruţă ca o chilie, cu pereţii acoperiţi cu cărţi din tavan până în podea, cărţi pe care, aveam să constat de-a lungul zeci-lor de ore petrecute acolo, le citise din scoarţă în scoarţă.
ore, romanele autobiografice ale lui Marcel Pagnol. Mă asculta, mă corecta şi uneori mă punea să repet pasajele care îi plăceau ei cel mai mult, trăgea adânc din ţigaret şi râdea cu o poftă contagioasă, savura fiecare expresie, o încânta umorul delicat al lui Pagnol. O simţeam că este şi ea acolo în Provence, lângă Marsilia, că se plimbă pe colinele acoperite cu rozmarin, cimbrişor şi lavandă, că ascultă de undeva de departe cântatul greierilor, că inspiră cu sete în piept adierea mistralului, că vede coamele cailor sălbatici din Camargue… Şi atunci, cămăruţa ei ca o chilie devenea un colţ al Sudului şi nu se mai simţea mirosul de lemne ude, aerul căpăta arome de păduri de pin şi măslin, rafturile se acopereau cu salcâm violet care îşi trimitea florile prin toată încăperea, în vază nu mai erau florile de la mine, ci un mănunchi uriaş de rozmarin a cărui aromă am luat-o cu mine pentru viaţa întreagă… Timpul trecea, admiterea la facultate se apropia, textele pe care i le aduceam la corectat pierdeau tot mai mult atingerea cu creionul roşu, iar când a venit ziua plecării mele la Bucureşti nu am primit îmbrăţişarea caldă şi afectuoasă a
În ultimul an de liceu am avut intenţia să dau admitere la facultatea de comerţ exterior unde se cerea matematică şi o limbă străină şi atunci am rugat-o să mă mediteze la limba franceză. A acceptat cu bucurie şi întâlnirile noastre deveniseră prilejul unor lungi şi fermecătoare conversaţii, a unui dialog care depăşea rigiditatea unei simple şi formale relaţii profesor-elev. După ce treceam de proba de foc a dictării, după ce primeam o retroversiune care îmi dădea sudori reci, după ce se încheia partea didactică şi ora oficială se terminase demult, atunci mă antrena în lecturi pe care, discret şi delicat, mi le sugera fără a mi le impune. Aşa am citit cu voce tare, de-a lungul a mai multe 6
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
profesoarei de franceză, ci pe aceea a unei prietene care mi-a făcut pentru totdeauna un loc în sufletul ei.
a trecut şi ea prin asta demult, demult, când era studentă, să am răbdare, foarte multă răbdare şi să mă uit bine în jurul meu, să descopăr viaţa culturală a oraşului şi să mă bucur de minunile toamnei care în Bucureşti este unică… După ani, prietenilor mei foarte, foarte dragi din Bucureşti am început să le fac urarea de a se bucura de soarele toamnei, de ruginiul parcurilor, de umbrele prelungi ale amurgurilor bacoviene… Am început să descopăr un Bucureşti care îmi devenea pe zi ce trecea tot mai drag, am început să-i scriu profesoarei mele scrisori din ce în ce mai senine şi să-i răspund la noianul de întrebări pe care mi le adresa, ca să mă facă să-mi schimb starea sufletească, ştiu, dar la care îi răspundeam cu mare plăcere. Mă ruga să trec pe la Biblioteca franceză de pe Bulevardul Dacia, să văd ce noutăţi au intrat, să caut cărţile lui Henri Troyat, sau Maurice Druon, să citesc pentru ea Le Monde şi să văd „ce se mai întâmplă la Paris” …Într-una din scrisori m-a întrebat dacă am fost la operă şi atunci am văzut prima mea Traviata pe care apoi i-am descris-o cu foarte mult entuziasm pentru că văzusem un spectacol cu Magda Ianculescu, aria
…Primele săptămâni de studenţie miau adus un sentiment sfâşietor de dezrădăcinare, de dor aproape fizic de tot ceea ce lăsasem în urma mea. Închideam ochii (înlăcrimaţi, aş spune dacă aş folosi acelaşi stil melodramatic) şi vedeam curgerea domoală a Mureşului, vedeam dealurile care întotdeauna mi-au lipsit, chiar şi atunci când n-am mai putut trăi fără atmosfera Bucureştiului, vedeam străzile din oraşul meu, cu chipuri cunoscute care treceau şi de care îmi era la fel de dor. Toate acestea mi se perindau pe retina memoriei şi aş fi dat orice să mă pot întoarce acasă. Şi atunci i-am scris profesoarei mele de franceză, i-am scris o scrisoare lungă, tristă, disperată, pe care dacă aş vedea-o acum cred că aş zâmbi îngăduitor citind suferinţele unei tinere de nici douăzeci de ani… Şi ea mi-a răspuns imediat, plină de îngrijorare faţă de chinurile mele sufleteşti, pentru că asta a fost: o ne adaptare dureroasă la viaţa din oraşul care mă asalta. Şi mi-a spus că îi este foarte cunoscut acest proces sufletesc, 7
www.rogrup.net
tatălui mă fermecare iar muzica de operă începea să-mi ocupe încet, dar definitiv sufletul. După foarte mulţi ani, când am primit de ziua mea un Brindisi înregistrat, în timp ce îl ascultam aproape încremenită de surpriză şi de bucurie, mi-am adus aminte dintr-odată de scrisoarea trimisă profesoarei mele, scrisoare în care îi făceam cronica primului meu spectacol de operă…
de acreală, de blazare, de veşnică nemulţumire aşa cum aveam să constat la persoane care aveau jumătate din vârsta ei. Se mutase acum într-un apartament mai mare în care locuia împreună cu familia, cu nepoţii şi, în special, cu madame la bru, cum îşi gratula atât de îngăduitor-ironic nora. Citea la fel de mult, la cei peste şaptezeci de ani era îngrijorată că nu va mai apuca să citească toată opera lui Balzac şi Tolstoi pe care îi adora şi îi citea în original. De la ea ştiu cât de importantă este citirea unei opere în limba în care a fost scrisă aşa cum de la ea mi s-a transmis plăcerea de a relua iar şi iar prima frază din Anna Karenina: „familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. Po svoemu, cum sună în ruseşte… Dar oricât de mult am fi vorbit despre cărţi, despre autori, numele lui Marcel Pagnol revenea de fiecare dată în discuţiile noastre şi mereu găsea câte un pasaj care să ne aducă un zâmbet duios pe chipuri. În ziua în care mi-a dăruit câteva dintre cărţile la care ştiu că ţinea cel mai mult am simţit o strângere de inimă şi, în timp ce o priveam cum îmi scrie dedicaţiile pe Caracterele lui La
O interesa tot ceea ce învăţam la facultate, cursurile pe care le aveam, în special cursul de limba franceză la care era obligatoriu să iau întotdeauna nota zece. Bucuria mea cea mai mare nu a fost însă nota zece pe care o primeam, ci faptul că de fiecare dată eram întrebată cu cine am făcut franceza în liceu. Iar eu îi pronunţam numele cu drag, deşi eram conştientă că nimeni nu i-l cunoştea aici, la sute de kilometri de casă… …Mergeam la ea în fiecare vacanţă, apoi în fiecare concediu şi descopeream că timpul trecea neîndurător peste chipul ei, numai privirea îi rămăsese caldă, vie şi senină, zâmbetul îi era la fel de deschis iar simţul umorului îi rămăsese aşa cum i-l ştiam din totdeauna. Nici urmă nu era 8
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
Bruyère şi pe Livre de mon ami a lui Anatole France, aş fi vrut să am puterea de a da timpul înapoi ca să fiu din nou eleva care urca strada Aurel Vlaicu spre cămăruţa ca o chilie a profesoarei de franceză…
aveam de tradus despre nefericita căpriţă a lui Monsieur Séguin… Am avut senzaţia că timpul şi-a oprit curgerea şi fluieram uşor farandola din Arleziana lui Bizet. Pedalam cu o voluptate greu de descris, inspiram aerul acela unic şi aş fi vrut să am puterea de a sorbi toate miresmele ce mă înconjurau. Când s-a lăsat înserarea şi cerul devenise sângeriu am oprit bicicleta în faţa unui debit şi am cumpărat mai multe ilustrate. Toate reflectau frumuseţile sudului aşa cum le văzusem şi eu în plimbarea pe care tocmai o încheiasem. Privirea mi-a zăbovit asupra unei imagini ce reprezenta o turmă de oi care cobora de pe coline printr-un pâlc de măslini cu frunzele argintii, poate chiar aceiaşi pe care tocmai îi văzusem eu, cine ştie: era ilustrarea celebrului fragment din Lettres de mon moulin: la rentrée des troupeaux. M-am aşezat la o masă lângă un petit café, am luat ilustrata, am privit-o îndelung şi am dat să scriu adresa. Mi-am dat seama că nu mai aveam cui s-o trimit…
…După mulţi ani am ajuns în sudul Franţei, în patria lui Daudet şi a lui Pagnol, a lui Giono şi Merimée, chiar lângă Marsilia, într-o primăvară cu mult soare, cu mireasmă de lavandă şi de ierburi mistuite de aerul fierbinte al Sudului. Prietenii mei care locuiau întrun sat provensal mi-au dat într-o zi bicicleta lor ca să fac o plimbare prin împrejurimi, să văd celebrele bastides, să trec pe sub măslinii cu frunze argintii, să văd portocalii încărcaţi de fructe. Nu mai pedalasem din copilărie, dar când am pornit, am simţit că zbor şi atunci fericirea pe care am avut-o în suflet privind colinele din zare, viile aliniate pe mari întinderi, câmpurile acoperite de cimbrişor şi rozmarin aş fi vrut s-o împărtăşesc de îndată bătrânei mele profesoare de odinioară. În urechi îmi răsuna râsul ei atunci când îi citeam La gloire de mon père cu celebrele vânători de prepeliţe, îi simţeam din nou emoţia ce o încerca atunci când 9
www.rogrup.net
1
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
D
asemănătoare cu cea a copilului bolnav, care agreează sau respinge medicamentul binefăcător, în funcţie de culoarea sau gustul acestuia, nu pentru efectul său curativ sau profilactic. Medicamentele, se ştie, sunt în general amare sau greţoase. Dar dacă sunt introduse în capsule colorate sau dulci, copiii înghit capsulele şi, odată cu ele, medicamentul. „Capsula” unei ştiri se constituie din mai multe elemente: titlu, forma de redactare, aşezarea în pagină etc. Prelungind analogia, se poate spune despre un ziar că e imoral sau nociv atunci când a devenit o simplă capsulă goală sau, mai rău, o capsulă umplută cu otravă.
espre femeia ambalaj sau
teoria ofertei iluzorii Intr-o referire la opera pictorului flamand Peter Bruegel cel Bătrân, regretatul scriitor A. E. Baconski, mort la cutremurul din 1977, făcea o analogie uluitoare. Astfel, el compara pictura lui Bruegel cu văduva frumoasă dintr-una din povestirilor lui Boccaccio. Respectiva văduvă, asaltată până la hărţuire de avansurile unui curtezan bogat, dar indezirabil, ajunsese să trimită noaptea, în patul acestuia, o slujnică bătrână şi hidoasă. Sensul analogiei era următorul: opera lui Bruegel avea (are) ironia supremă de a se oferi iluzoriu privitorului grobian, infirm la solicitările frumosului, ignorant şi nepăsător la mesajul artistic, dar care poate încerca totuşi plăcerea epidermică a glumei îndoielnice, a unui prohab descheiat sau a cine ştie cărui detaliu amuzant. În acelaşi timp, oferă satisfacţii depline privitorului calificat, instruit, degustătorului rafinat de artă. Cititorul de ziar are, în momentul anterior lecturii, o psihologie
În accepţia strictă a unei posibile teorii a ambalajului (pe care încercăm să o sugerăm aici), chipul şi trupul femeii reprezintă, ele însele, componentele unui ambalaj complex, polivalent şi multifuncţional, constituindu-se în cea mai fabulosă lecţie de advertising pe care ne-o dă natura. Este clar că trupul femeii, armonia liniilor şi a formelor, ascund (sau exprimă) un mesaj erotic, o trimitere subliminală spre triunghiul misterios al voluptăţii finale: sexul. Care, cantitativ, este insignifiant în 11
www.rogrup.net
economia ansamblului. Şi totuşi, câtă bogăţie estetică, ce belşug de forme, ce ambalaj sofisticat învăluie acest liman până mai ieri secret, aflat la intersecţia liniilor de forţă ale trupului, la capătul căutărilor, iscodirilor, explorărilor minţii şi privirii masculine.
puţin inspirate, ale aceleiaşi teorii a ambalajului, pe care am mai putea-o denumi, într-o formă nuanţată, teoria ofertei iluzorii. Căci de multe ori, într-un ambalaj atrăgător (fie el tablou, ziar sau femeie), nu găsim ceea ce ni se induce că ar fi. Uneori nu găsim nimic. O femeie, de pildă, care este superbă şi atât (adică doar formă fără fond, cum ar zice Titu Maiorescu) nu e decât un ambalaj în stare pură.
Un specialist în marketing ar rezuma toate acestea la un concept vulgar care, în economia de piaţă, se numeşte aspect comercial. Puterea de sugestie a acestui ambalaj, concret şi inefabil în acelaşi timp, este atât de puternică încât, de-a lungul timpurilor moderne, i s-a dedicat o adevărată industrie, inepuizabilă ca resurse şi extraordinar de prosperă: modelingul. Domeniul s-a prefecţionat (s-a „perversionat”, am putea spune) atât de mult, încât ambalajul a devenit suport al altor ambalaje - produsele vestimentare. Care, dincolo de aspectul lor strict utilitar, dezvăluie segmente, suprafeţe, porţiuni din ambalajul de dedesubt. Iar acesta, la rândul lui, exprimă acelaşi irezistibil mesaj sexual.
Din cartea "DE CE URÂM FEMEILE?", în curs de apariţie
Toate cele trei domenii semnalate (operele de artă, ziarele şi corpul femeii) sunt exemple, mai mult sau mai 1
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
1
www.rogrup.net
1
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
P
ăşeam
cu
grijă
pe
lor, te lipeai uşor de fluxul cu irizaţii de argint viu... Un tărâm de basm, în care izvoarele vorbeau, îmi şopteau cu blândeţe că iubirea există aici, în locul acesta mirific ...iubirea pură, fără de păcat, iubirea pentru Creaţie... Iubiţi-L pe Dumnezeu!
treptele
înguste, într-un labirint îngemănat cu labirintul gândurilor mele... Valurile mării ajungeau cu şoaptele până la mine, pe aleile ascunse în pădurea în care, pe după un copac sau altul mai intuiam o urmă a reginei Maria...
El nu trădează, nu jigneşte, nu urăşte şi nu loveşte pe la spate... Eu L-am întâlnit la Balcic, ieri, pe Domeniul regal din Bulgaria, al reginei Maria...
Cuibul liniştii, colţul de Rai mi se dezvăluia cu totala-i magie şi frumuseţe... nimic nu era nelalocul lui... o perfecţiune cum numai natura poate să aibă... Liniştea era atât de profundă, încât am început să plâng uşor... starea de euforie mă copleşea... am îngenunchiat şi m-am rugat copacilor şi umbrei lor binefăcătoare să îmi dea puţin din tăcerea şi înţelepciunea lor... frunzele au început să foşnească şi un murmur de izvoare mi-a atras atenţia pierdută pe cărările dragostei de frumos care se împrăştia peste tot fără vreo regulă anume... Erau multe... izvorau de nu ştiu unde şi curgeau, formând cascade de cleştar... dacă urmăreai cu privirea alunecarea 1
www.rogrup.net
1
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
N
mi le pun de fiecare dată când sunt eu cu mine... şi îmi răspund cum îmi convine...
u voi ajunge niciodată la mine,
dacă nu voi face eforturi să mă iubesc, să mă accept aşa cum sunt, să mă bucur de tot ceea ce am în fiinţa mea, în sufletul meu... trebuie să fac exerciţii de apropiere şi întâlnire cu bucuria şi cu tristeţea din mine... să accept mâhnirea şi nu să o evit... tot ce sunt, bun şi rău sunt eu şi nu pot nega nimic, chiar dacă nu vreau să accept...
Şi totuşi, mă simt neîmplintă, debusolată, în nesiguranţă... poate că nici nu exist şi sunt o simplă hologramă proiectată acum câteva mii de ani şi ajunsă abia acum 57 de ani pe pământ... cine sunt eu?... dar sunt?
V-aţi întâlnit vreodată cu voi înşivă? Mie mi-e frică de mine... nu mă cunosc îndeajuns şi nu cred că mă voi cunoaşte vreodată... Mi-e teamă de ceea ce aş putea să descopăr despre mine... Eu-l meu este un cumul infinit de ipostaze, de trăiri, de intenţii, de sentimente... Eu mă cunosc frumoasă pe dinăuntru şi pe dinafară... dar asta, pentru că aşa vreau, nu pentru că aşa sunt... Realitatea poate fi cu totul alta şi nu voi şti niciodată adevărul... Cine suntem, cum suntem, care este adevărul despre percepţia realităţii, care este realitatea?... întrebări pe care 1
www.rogrup.net
1
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
M
un sfârşit şi un nou început... de data aceasta, toamna mi-a adus bucuria şi fericirea, alungându-mi melancolia unei iubiri deşarte şi nefireşti... Îţi mulţumesc, Doamnă-Toamnă!
ă culcasem cu aşteptarea în
gînd... un sentiment nedefinit, nu ştiam ce aştept, pusese stăpanire pe mintea mea si umbrele de pe pereti schimonosite de vantul de afară imi dădeau un sentiment de teamă de singurătate, de pădure cu pomi uscaţi... frunze scâncind a desprindere de crengi mă acopereau cu galbenul lor trist, lacrimile cerului se auzeau ropotind pe geamuri... îmi pierdeam amintirile pline de bucurii... le luau locul tristeţea şi amintirea iubirii pierdute la început de vară... un sentiment de inutilitate a existenţei mele m-a învăluit pentru o clipă... o rafală de vânt mi-a trântit fereastra deschisă şi m-a trezit din visări... m-am ridicat, m-am apropiat de ferestră şi picăturile de ploaie mi-au atins faţa... prospeţimea lor mi-a adus pe buze un zâmbet uitat şi dorinţa de viaţă... ştiam că a venit clipa uitării definitive... am simţit aproape fizic că am pierdut ceva dar care nu imi trebuia, ceva care ma ţinea pe loc şi mă conducea spre disperare... Se încheia un episod din viaţa mea... prima zi de toamnă a venit la mine cu 1
www.rogrup.net
2
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
M
mănînc decăt cer şi verdele ierbii... mă îmbrac în mângâieri şi iubire nestinsă de ploi... sufletul se hrăneşte cu frisoanele plăcerii, cu fluturaşii din stomac, cu zborul spre neunde... Visul orange îmi cuprinde şi îmi scurtcircuitează circumvoluţiunile materiei cenuşii invadate de amintiri... flacăra îmi arde amintirile... cenuşa se împrăştie şi se scurge ca un fluviu rebel peste viaţa mea... Îmi pierd amintirile! Ce mă fac eu fără amintiri? Eu din ele şi pentru ele trăiesc... şi pentru vise, din vise... Coocky mă trezeşte la timp... adormisem în cadă şi visam ruginiu... mi-ar fi ars toate amintirile... apa curge curată, cristalină şi caldă... spuma gelului de crin alb îmi curăţă pielea de ruginiul toamnei... ochii zâmbesc a curat şi a vară... afară plouă a toamnă... eu plutesc între anotimpuri... Şi este abia luni... până vineri... dar, nu! timpul trece ca un nebun angajat într-un maraton nesfârşit... ziua are numai 16 ore... e deja aproape de orele 15.00... parcă acum am venit la servici... e un dans dureros al timpului care îşi scurge lacrimile prin noi... fiecare trecere a lui lasă urme, răni, doruri neîmplinite... Acum şi-a pierdut verticalitatea... răul
-am adunat de pe jos, frunză
ruginie, plimbată de vârtejul vieţii prin cotloane părăsite de viaţă... Cine sunt eu? De ce mă doare dimineaţa toamnei, răzvrătirea ei, lacrima din mine? Baia s-a umplut de apă... apă ruginie... Murată ca de ploi de lavă, intru în cadă... toamna, ruginiul ei îmi pictează pielea încă tânără... Coocky latră a jale... nu mă recunoaşte, aşa ruginie... Câtă mizerie! De unde vine atâta? Din adânc, din cer? Şuvoiul de apă colorată în toamne se scurge ca timpul în clepsidră... visul orange pune stăpânire pe mintea mea şi aşa dusă dincolo de prezent... eu mereu am trăit în trecut sau în viitor... niciodată în prezent... mi-am apărat sufletul de lovitura pe la spate a prezentului... eu trăiesc în vise şi realitatea mă ucide uşor, cu biciuirea sensibilităţii mele şi a trăirilor în nori... fiecare se apără cum poate... eu mă cufund în iarba deasă a pădurii din vis, mă ascund cu cine mi-e drag, fac dragoste ca o nebună dăruindu-mă astral, total, ireversibil... acolo nu 2
www.rogrup.net
din noi a modificat tot ce am primit de la Dumnezeu... ce feedback dureros, dar atât de bine meritat! Mintea o ia razna, iar mă pierd între realitate şi vis... nu-mi pot controla alunecarea spre irealitate... nu doare şi mă refugiez mereu în verde şi albastru... Mă pregătesc să mă întorc acasă, unde, normal, ar trebui să fie oaza mea de linişte... aşa plec mereu, cu graba de a afugi de tot şi a mă ascunde acolo... dar, nici acolo nu mă primeşte ceea ce sper în fiecare zi... liniştea, pacea, înţelegerea au evadat... au spart geamuri, au rupt lanţuri, au dezlănţuit cascade de cuvinte care abia aşteptau să rănească... iadul s-a dezlănţuit şi mia adus focul pârjolind puţina linişte pe care o aveam în casa mea... unde să mă duc? Depindem de bani... nişte hârtii jalnice care declanşează crime, războaie, despărţiri, sinucideri... da, sinucideri mai ales...
2
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
2
www.rogrup.net
2
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
M
primăvară aburind pe-o eternă ceaş-că de cafea... irosul toamnei se-adună-n mine,
pic cu pic... Pe tâmple, albe-mi sunt prelinse aromele multelor iubiri – primăvăratice, pârguite-n vara cândva blondă – zâmbete maro tremură-n lacrimi grăbite-n golicinea trupului scăldat de bucuria dragostei în aşternuturi de nisip ori lanuri de petale, taine sărutate se ghemuiesc buzelor tremurând pe-alei cu muze şi miresme spulberate de-amintiri nebune, sătulenesăturate de forme însetate de dor... Amintiri dezbrăcate de hainele verii, calde, blânde socotesc mângâieri pierdute pe trupuri goale, glasuri tresaltă feeric în palme arcuite peste foşnetul picurilor în extaz, sărut culori mistuite, inspir nesaţul frunzelorveşmânt pierdut... În plină toamnă m-afundă emoţii liceene, mă cufund înconjurat de singurătăţi în fumul pastramelor înecate-n parfum de must, sorb iubirile trecute, respir, încă, ceasurile îniernirii... Şi pulsez în gând în ritm de-o 2
www.rogrup.net
2
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
C
simţul umorului: suntem în primul rând, democraţi. ine suntem noi, teocraţii, pentru a ~ fragment din cartea „Alex Amoq – Lumea concavă”, apărută la Editura MJM, Craiova, 2006 ~
ne permite să imaginăm noi universuri, noi direcţii de dezvoltare, noi reforme pe care, culmea, adepţii noştri le aplică după câteva decenii? Suntem nişte visători neadaptaţi societăţilor în care trăim, nu pentru că nu am putea - am încercat şi am reuşit, parţial - ci pentru că nu dorim să reproducem un sistem care nu mai merge... Suntem nişte gânditori - independenţi (acesta este atributul nostru esenţial) care am refuzat să ne înregimentăm, cândva, într-o structură existentă cum ar fi o universitate, un minister, un comitet executiv sau un consiliu, ducându-ne existenţa, fiecare cu meseria noastră iniţială de pescari, vameşi, retori, medici de ţară, dar având încredinţarea absolută a materializării adevărurilor pe care noi, deja, le-am văzut. Prietenii noştri ne iau în râs dar ne aplică descoperirile, iar noi nu ne supărăm pentru că avem 2
www.rogrup.net
2
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
D
toamnă. Pare atipic, dar este adevărat. O ploaie de toamnă de câteva ore bune. Este rece, mult prea rece. Norii, ce au purtat-o, se disipă cu greutate, însă cerul nu prea se luminează. Întunericul aparent al zilei este inghiţit parţial. După o oră, scutul gri al norilor îşi face din nou apariţia şi ploaia reîncepe.
eschid fereastra şi las adierea să
imi risipească gândurile, să culeg liniştea, să inspir speranţa.... Dar gândurile mă scaldă în culori. Să fie linişte şi să mă las purtată de fiori, de vise şi doruri. Să prind în braţe tot zbuciumul din mine şi să îl revărs spre zările senine, să poposesc o clipă departe... Să ascult gândul care se împleteşte cu vântul, să alung taina care se poartă pe cărări cu paşi stingheri. Şi eu voi fi acolo doar o frunză, ce va şopti... e toamnă... în inimă... melancolie. Aş vrea să fiu o pică-tură de ploaie. Dar iată că deodată a început să plouă. Cerul plânge, parcă de fericire. Micile picături se contopesc cu oglinda cristalină a bălţilor din stradă, unde sfioase se răsfrâng de-a lungul suprafeţei diafane. Pulsul bălţilor se întrepătrunde cu acele mici unde, formând astfel mici insuliţe închipuite. Ramurile copacilor, căzute par intr-o lungă îmbrăţişare, sincronizându-se perfect într-o bătaie regulată. În aparenţă îţi poţi imagina o ploaie nesfârşită, infinit de monotonă. Însă, în esenţă, este o ploaie fugară de
Contrast intens între culori... Şi diferenţe între nori Bătăi adânci de aripă Şi zgomot de rândunică Clipociri de ploaie Şi zumzet în odaie Miros de iarbă udă Şi frunză verde crudă Tresăriri inocente..... Şi toate-s doar momente...
2
www.rogrup.net
3
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
D
noastră internă.... momente de linişte sunt urmate de răscoliri intense, trăiri liniare, banal cotidian întrerupt de maxime şi minime; tristeţi şi bucurii tinzând spre echilibru. Simţiţi respiraţia aurie a aerului răsfăţîndu-vă simţurile? Rămâneţi nemişcaţi, timpul chiar a stat în loc.
e cele mai multe ori am fost eu
cea care s-a aplecat asupra filelor presărate cu cerneală. Întreaga mea fiinţă a căutat să se strecoare acolo, în acele pagini. Oriunde, între pauzele cuvintelor îmi făceam un loc de cuibăreala. Oriunde cuvintele mele ieşeau la lumină prin cuvintele altuia, eram eu. Oriunde o virgulă lăsa loc de o scurtă respiraţie adâncă eram eu. Oriunde punctele nu ştiau ce să mai zică eram eu. Şi-acum stau şi mă întreb: cărţile se proiectează asupra noastră sau noi, cu straturile noastre sufleteşti infăşurate unul într-altul ne desfăşurăm deasupra, prin, pe sub... rânduri? Zile fără nici o undă de adiere. O linişte densă. Dimineţi înnorate. Câţiva pui de nori se adună fugar. Deodată, izbucneşte vântul, şi mii de stropi acoperă pământul. O ploaie rece curge în cascade sclipitoare. Apoi linişte, iar în răcoarea serii mii de miresme îşi fac prezenţa. Cât de mult se aseamănă fenomenele meteorologice cu starea 3
www.rogrup.net
3
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
I
Eternul. Este evident, nu necesită descriere. mi plac parfumurile! Asta e ceea ce a
determinat încercarea mea amesteca esenţele preferate!
de
Parfumul creat e parfumul cerului senin.
a Mi-am picurat puţin din amestec pe deget. Mi-am parfumat gâtul şi încheietura mâinilor...
Am luat puţin trandafir alb şi liliac mov, lemn de santal şi levănţică, crin şi lăcrămioară, zambilă şi floare de tei. Nota de bază e întotdeauna o floare, pentru că florile sunt purtătoare celeste ale mirosului bun. De acord? Am adăugat nişte praf de cacao şi un strop de vară. Din cartea mea preferată am rupt fila cu numărul 1. O boabă de ca-fea. O cireaşă. O stea. Şi un acord din cântecul meu preferat. Puţină credinţă. Vânt din belşug. Mi-ar fi plăcut să adaug marea şi munţii, dar eprubeta în care îmi realizam amestecul, nu le-a cuprins. Şi deja am ajuns la nota de vârf: 3
www.rogrup.net
3
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
principiului feminin cu cel masculin.
C
La fel ca muzica, dansul sugerează sensibilitate şi ritm, dar mai ales, acesta a simbolizat mereu o formă de eliberare de constrângeri. Felul în care un om dansează spune foarte multe despre el, motiv pentru care dansul este folosit şi în scop terapeutic. Dansul are o puternică funcţie creatoare, întrucât dă liber imaginaţiei şi îţi oferă la nesfârşit posibilitatea să improvizezi mişcări corelativ cu emoţiile trăite. Prin urmare, dansul este manifestarea liberă a energiei vitale şi identificarea omului cu ceea ce este nemuritor în el. Libertatea pe care ne-o poate oferi dansul este asemănătoare cu libertatea copilului care nu este încă angrenat în normele sociale şi se bucură de viaţă ca de un joc. Dansul este, înainte de toate, un joc care uneşte oamenii (exemplu hora) indiferent de criteriile care îi separă.
ând spunem „dans” ne gândim la
celebrare, la eliberare, dar mai ales la armonia dintre mişcare şi emoţie. Dansul şi muzica par să existe de la începutul lumii, aproape că nu există triburi cu ritualuri din care să lipsească dansul. Aces-ta este prezent de la naştere, în toate etapele importante ale vieţii şi până la moarte. Dar înainte de orice, dansul este o artă, o formă de exprimare şi un mijloc de comunicare. Acesta exprimă comunicarea dintre tine şi corpul tău prin armonia mişcărilor şi totodată comunicarea ta cu ceilalţi. Altfel spus, dansul este o formă de comunicare non-verbală, o legătură între social şi ritmul muzicii, iar dacă este dus la un alt nivel, exprimă armonia om-cos-mos. Totul în Univers are la bază mişcarea (planetele, atomii, electronii, etc.), iar o armonia dintre mişcări creează dansul. Aşa cum Platon vorbea de muzica sferelor, putem vorbi şi de un dans al sferelor. Putem spune atunci că dansul în pereche reprezintă de fapt o armonie între două sfere, îmbinarea perfectă a
Astfel, dansul oferă acea posibilitate de deschidere, de împăcare, de celebrare a unirii spiritelor. 3
www.rogrup.net
3
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
M
urletul violent al animalului prins în noi, a demonului ce pune stăpânire pe ultimele redute ale omeniei, ale bunătății dezinteresate, dezarmând îngerul pur din fiecare.
-am născut ca și tine pe acest
pământ, rod al iubirii sau al greșelii a doi oameni, materie cu suflet în care se luptă îngeri și demoni. Am trecut poate ca și tine pe aceleași străzi, prin aceleași parcuri. Poate ne-am privit în ochi preț de o secundă sau poate neam lovit accidental pe trotuarele aglomerate. Dar am mers mai departe, ca toți acești oameni care străbat pământul, cu propriile gânduri, cu măști meschine, cu zâmbete afabile, gonind spre nicăieriul propriu, spre ideea lor de casă și de fericire.
În ecoul surd al singurătății mele îți strig și ție ca și tuturor, trezește-te, dezvelește chipul obosit, aprinde flacăra sufletului, desfă-ți aripile și zboară spre cer. Acum te las, să te gândești, la ce înseamnă înger, la ce înseamnă a fi om și cum putem învinge. M-am închinat acestei lupte și poate-am să câștig, măcar un suflet dintr-o mie să poată zbura liber, să putem clădi ziduri, inexpugnabile cetăți, ce vor servi în lupta noastră contra indiferenței.
M-am întrebat de multe ori, ca și tine poate, ce gândesc toți acești oameni ce trec pe lângă mine, ce se grăbesc mereu de parcă timpul lor s-ar sfârși crunt abandonându-i în neant. Ca și tine, poate, am încercat să strig, să le sparg acele măști de cristal, dar pare o lume fără ecou, egoistă și crudă, o lume care a uitat ce este omenia. Cu toții părem că ne-am întors la timpul preistoric, din toate gâtlejele se aude 3
www.rogrup.net
3
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
-
C
Nu domnule, el a uitat complet de noi, că de, e băiat de oraș. Ce e cu mormanul ăsta de cărți, te ajută cu ceva? -Să nu rămân prost. -Mai bine te-ai duce și ai căuta ceva de muncă, ți-ai lua și o fată lângă tine și te-ai aranja și tu. Ai 23 de ani! Cât ai să mai stai degeaba pe banii mamei? Știi și tu prea bine că e bolnavă, dar se osândește să te facă pe tine om. Dacă te-ar vedea acum, s-ar rupe inima-n ea de supărare. Primea cu ușurință aceste vorbe din partea fratelui. Se obișnuise cu ura asta ce ardea mocnit între ei. Știa foarte bine că aveau un dram de adevăr, dar asta îl înverșuna și mai tare în abandonul de sine. Dacă ar fi putut și-ar fi ars buletinul, orice dovadă că el a fost vreodată Mihai Maxim. S-ar fi prezentat la poliție, degajat, spunând simplu: ”Domnilor, m-am născut azi, vreau să mă cheme Nicolas sau Alain, în orice caz, ceva franțuzesc, cu rezonanță”. Dar banii pe care îi primea de acasă îl împiedicau să facă acest gest rebel. -Acum că m-ai văzut, află că sunt
rapă un pic geamul ăla, nu poți
să respiri aici, deja mă ustură nasul. Se ridică mecanic de pe patul cu lenjeria șifonată și pe alocuri cu stropi uscați de noroi. Nu mai ieșise din cameră de o săptămână; stătea cât era ziua de lungă cu ochii pironiți în tavan, fumând anost, urmărind distrat fumul ce se ridica legănat spre tavan. Mânca doar când era absolut necesar, când din cauza foamei îl apucau amețelile și durerea de cap. În rest, citea o carte ce și-o cumpărase cu banii de tren. Nu mai ajunsese în ziua aceea la gară, nu simțea nicio chemare, iar coperta nouă a cărții, mirosul acela de tipăritură proaspătă îi ispiti dorința de a citi. -Ce e mă cu tine? De ce nu răspunzi la telefon? -L-am pierdut. -L-ai pierdut, tu știi de unde vin eu mă? Vin de la mama naibii de la 500 km ca să văd și eu ce face frate-meu aici, de ce nu dă un semn de viață. Atât să zică: ”Bă, sunt bine. La revedere”. 3
www.rogrup.net
bine, sănătos, spuse Mihai plictisit, trosnindu-și toate oasele. -Spune-mi și mie, ce ai tu de gând să faci cu viața ta? întrebă Sandu mângâindu-și barba roșcovană. -O să devin scriitor, sau poate un ilustru filozof. Ceva așa, grandios, mănțelegi, îi replică Mihai zeflemitor. -Da? I-auzi domnule! Și ce filozofii știi tu mă ? întrebă frate-su mimând un interes pentru visele absurde ale lui Mihai. -Multe măi, Sandule, dragă. În orice caz nu ai fi în stare să înțelegi, răspunse Mihai înțepând vanitatea fratelui mai mare. -Da? Te pomenești că ai înțeles rostul nostru pe pământ sau ce e sufletul. Mihăiță, Mihăiță, ți le zic eu, să nu-ți mai bați capul degeaba cu ele. Ești ca și mine, țărână, vierme ce se târăște pe nenorocitul ăsta de pământ după mâncare și apă, nimic mai mult. Iar sufletul, ehei, o frunză, se usu-că și se înverzește mereu, după cum îți vin supărările și bucuriile, spuse Sandu în timp ce se ridica și-și îndesa fesul pe cap. -Eu acum plec, nu te mai țin, că
poate îți duce patul dorul. Mai trimite-i și tu lu mama o vedere, dă-i un telefon, că de mine oricum nu te interesează. Și lasă prostiile și fumurile, bagă-ți mințile în cap Mișule, că ai să mori de foame și nimeni nu o să te ajute. Cărțile alea nu țin de foame decât dacă întinzi gem pe ele, zise Sandu sub tocul ușii de la intrare, coșcovită și scârțâind mereu sinistru. -Mergi cu bine frate, nu-mi duce dorul. Mihai se aruncă cu brațele deschise în pat. Salteaua veche tuși un nor de praf după care totul se liniști. Asculta ecoul pașilor lui Sandu pe treptele vechi de lemn, își aprinse o țigară și dădu drumul la radio. Închise ochii și se lăsă pradă reveriei.
4
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
4
www.rogrup.net
4
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
A
Ceaşca aburind timid e deja pe masă, pachetul de ţigări proaspăt desfăcut şi bricheta preferată deasupra lui. Auzi cum foşneşte staniolul de la ciocolată şi freamătul obişnuit de cola rece. Cafea neagră, dar dulce. Cu puţin lapte. Un pahar de cola rece. Tigări şi ciocolată. Tabloul ar trebui terminat aici…
m plăcerea sublimă să fiu eu
acela ce redactează răspunsul spre continuitatea demersului ce mi-a fost încredinţat de Alice. Ceştile de cafea ale Moravului… Mai multe, da. Nu doar una, pentru că fiecare dintre ele reprezintă mai mult decât un obiect, mai degrabă o etapă a unui proces. Unul de cunoaştere. De dimineaţă. De trezi-re. De cafea! Aerul e dens şi în încăpere miroase a somn. Faţa ţi-e umflată asimetric. Zaci pe spate cu privirea în tavan aşteptând să se dezumfle. Ochii sunt mici, ai zice că ai pleoapele lipite una de cealaltă. “Cafeaua e gata!”, se aude o Voce. Te ridici şi păşeşti mecanic spre bucătărie…
Mai întâi doar ceaşca de cafea şi tăcere. Liniştea privirilor, liniştea dimineţilor de vară răcoroase. Apoi lumina. Lumina orbitoare a soarelui dolofan, lumina ce spulberă culorile şi face să-ţi apară rochia albă, virginală, strâmtă pe talie. O rochiţă lejer transparentă ce descoperă o coapsă, chiar şi aureola sânilor tăi. Sensibil lipită de corp din pricina transpiraţiei soarelui asurzitor sau de sudoarea pasiunii şi a corpului ce a făcut dragoste în spatele ferestrei. O fereastră ca o uşă deschisă, o invitaţie la prospeţimea din interior sau la secretul unei camera răcoroase, a unui pat de adolescent şi briza lejeră ce face draperia de culoare gri să danseze. O invitaţie la o ceaşcă de cafea. O cafea rece, da. Asta am zis mereu, mi-am dorit Femeia cu care să nu apuc să beau cafeaua fierbinte, nici măcar
Sunt înnebunit de aroma şi gustul cafelei! Chiar şi cu ochii întredeschişi, nu există imagine mai liniştitoare decât o dimineaţă în care razele de soare emoţionate traversează galbenul perdelelor de la geamul din bucătărie. 4
www.rogrup.net
calduţă! Conţinutul ceştilor din virtualul acţiunii colective este mai mult decât o băutură – remediu – natural – la – îndemâna – oricui, are ceva în plus decât proprietăţile date de vreo acţiune psiho – stimulatoare ca rezultat al cercetării experţilor de nicăieri.
interesantă! Chimie şi romantism carnal. Un tablou călduţ colorat şi încărcat cu o senzualitate supraomenească din mai multe motive, dar esenţa stă tocmai într-o invitaţie la… o ceaşcă de cafea. O tentaţie! Chimia Tentaţiei, la fel cum opusul Triunghiului Divin al-cătuit din Tată, Fiu şi Sfântul Duh, aproape o geometrie sacră, este îndeobşte o altă triadă: Diavol, Anticrist şi Falsul Profet. Pentru că aşa e cafeaua, zicea şi Talleyrand, neagră ca un Diavol, fierbinte ca un Infern, pură asemenea unui Înger şi dulce ca dragostea. Nu, nu sentimentul nobil, ci carnalul aromat.
Strămoşi de-ai noştri, fără a-i cunoaşte existenţa ştiinţifică, utilizau cafeaua în scopul natural de a atrage sexul opus. În Brazilia (ce nu e ţara originară a cafelei!!!) femeile de la ţară filtrau cafeaua pentru amanţii lor printr-o pereche de chiloţi deja purtaţi. Eu am să-i «judec» proprietăţiile metafizice din perspectiva timpului pe care-l trăim, mai uman şi subiectiv. Asemenea privirilor dintre patru ochi şi atât, priviri ce se întâlnesc şi, deodată, aroma ei loveşte! Pentru că e Ea, pentru că sunt eu. Nimeni nu e la adăpost de această bulversare de trăiri ce poate, la orice vârstă şi în orice moment să transforme viaţa sau măcar o dimineaţă obişnuită de miercuri când un cerc restrâns format din doi iniţiaţi în jurul unei băuturi aromate şi misterioase îşi povestesc despre satisfacţii. Romantism poate, dar cu siguranţă o chimie. Una
Lumea este şi a fost dintotdeauna plină de oameni gata să creadă tot ceea ce e mai rău când văd o fată părăsind apartamentul unui băiat în oricare dimineaţă de miercuri. Pentru că se ştie, totul a început cu o cafea bună! Pssssst! Linişte! Simt o aromă de… cafea…
4
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
4
www.rogrup.net
4
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
O
cu sare. Acum, de câte ori beau cafea cu sare, îmi amintesc de copilărie, de oraşul meu natal…îmi lipseşte aşa de mult oraşul meu, mi-e dor de părinţii mei care locuiesc acolo.” În timp ce vorbea, au început să-i curgă lacrimile. Fata s-a emoţionat foarte mult auzindu-i cuvintele spuse din adâncul inimii. Un bărbat care vorbeşte despre dorul de casă e un om care iubeşte familia, se îngrijeşte de familie, este res-ponsabil de soarta familiei…Atunci a început şi ea să vorbească, i-a povestit despre oraşul ei, copilărie, familie.
poveste frumoasă de dragoste
care incepe aşa: A fost odată ca niciodată un băiat … A întâlnit-o la o petrecere. Era aşa de strşlucitoare că toţi băieţii se uitau după ea, în timp ce el era aşa de obişnuit că nimeni nu-i dădea atenţie. La sfârşitul petrecerii, şi-a luat inima în dinţi şi a invitat-o la o cafea. Deşi a fost surprinsă, pentru că era politicoasă i-a acceptat invitaţia. Au intrat într-o cafenea foarte drăguţă, au comandat cafeaua… El era aşa de emoţionat că nu putea să spună aproape nimic şi nuşi găsea locul… dupa un timp, fata i-a spus că ar vrea să plece acasă. Deodată, băiatul l-a chemat pe chelner şi l-a rugat să-i aducă puţină sare. ”Îmi place să beau cafea cu sare. ”Toţi l-au privit ca pe un ciudat. Băiatul a simţit că se inroşeşte, dar a pus sarea in cafea şi a băut. Fata l-a întrebat curioasă: ”De ce ai această plăcere?” ”Când eram mic locuiam lângă mare şi-mi plăcea să mă joc în apa marii, îmi plăcea să simt gustul mării care e acelaşi cu al cafelei
Au povestit multe amândoi şi aşa a început o prietenie frumoasă. Au început să se întâlnească şi să se cunoască mai bine. Fata a văzut că el e un om care-i indeplineşte dorinţele, e tolerant, are o inimă bună, caldă, e grijuliu. Era un om aşa de bun că fata îi simţea lipsa, îi era dor de el. Povestea lor continuă ca toate poveştile frumoase de dragoste – prinţesa se mărită cu prin-ţul şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Şi, de câte ori făcea cafea, ea îi punea întotdeauna puţină sare, deoarece ştia că aşa-i place lui. Au trecut anii si ei erau fericiţi. După vreo 40 de ani de când erau împreună, 4
www.rogrup.net
el i-a scris o scrisoare în care spunea: ”Draga mea, te rog iartă-mă, iartă-mi minciuna vieţii mele. E singura minciună pe care ţi-am spus-o – cafeaua cu sare. Îţi aminteşti prima noastră întâlnire? Am fost aşa de emoţionat atunci că, deşi îmi trebuia zahăr, am cerut sare. Mi-a fost jenă sămi corectez greşeala, aşa că am mers mai departe. Nu m-am gândit nici un moment că ar putea fi începutul conversaţiei noastre. Am încercat să-ţi spun adevărul de mai multe ori, dar mia fost aşa de tea-mă s-o fac. Îţi promisesem să nu te mint niciodată… Acum mi-e tea-mă să nu mor înainte de a-ţi spune adevărul – nu-mi place cafeaua cu sare – ce gust neplăcut are… Dar am băut toată viaţa cafea cu sare. De când te-am cunoscut nu mi-a părut rău de nimic din ce am făcut pentru tine. Avându-te lângă mine este cea mai mare fericire din viaţa mea. Dacă m-aş mai naşte odată, tot pe tine te vreau în viaţa mea, chiar dacă va trebui să beau din nou cafea cu sare.” Femeia a început să plângă udând scrisoarea cu lacrimile ei. Dacă ar întreba-o cineva: ”Ce gust are cafeaua cu sare?” răspunsul ei ar fi: ”Este dulce.”
Reţineţi că dragostea nu e uitare ci iertare, nu se vede dar se simte, nu se aude, dar se ascultă, nu trebuie lăsată să plece ci se păstrează!
4
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
4
www.rogrup.net
5
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
S
Mesajele lui Steo către domniţa de la Tecuceni-Buciumeni, Ly, Lia, Lilian- cum o mângâia el, converg într-un patetic epitaf: ,,În cuibul tău de la Tecuceni visez eu să muncesc alâturi de tine…” Nunta lor a fost o feerie în podgoria de la Tecuceni, cuibul lor de nebunii, unde au participat N. Iorga, D. Anghel, Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, etc. După nuntă, Lyly îi dăruieşte poetului şi o fiică, care şi ea, ca un făcut, moare în 1916.
T. O. IOSIF - NATALIA NEGRU SI
DIMITRIE ANGHEL.
Există în istoria noastră literară poveşti de dragoste incredibile ce au rămas să fie repovestite şi pentru generaţiile actuale. O astfel de poveste este şi iubirea dintre St. O. Iosif, Natalia Negru şi Dimitrie Anghel.
Pâna aici toate bune şi la locul lor. Numai că St. O. Iosif si-a ales ca prieten pe Dimintrie Anghel, ,,poetul florilor” – cum a fost catalogat de critici. Stând zilnic în casa lui Steo şi scriind literatură, Anghel se îndrăgosteşte de Natalia, o seduce, şi după un timp, femeia îşi părăseşte soţul şi se mută la Dimitrie Anghel.
ST. O. Iosif se întâlneşte cu Natalia Negru prin 1885 pe coridoarele Faculţăţii de litere din Bucureşti şi se îndrăgosteşte de ea nebuneşte. Pentru ea frecventează cursurile Facultăţii de litere şi se prezintă cu Natalia Negru cu teza ,,Influenţe strâine asupra literaturii române foloasele si relele lor” la examenul de licenţă. Lucrarea este notată cu ,,bilă neagră”, un semn divin al dramei ce avea să vină în viaţa lor.
Faptul acesta a avut efectul unei lovituri distrugătoare. Prin 1910 dezastrul moral se agravează. Lirismul patetic din 5
www.rogrup.net
,,Cântece” reflectând etapa în care Helianta (Natalia) devine soţia lui Anghel, relevă un suflet devastat. Pierzând-o pe Natalia, pe care o cântase în atâtea poezii, divinizând-o, blândul Steo, a cărei constituţie nervoasă nu a putut să suporte şocul, cade greu la boala şi pe 22 iunie 1913 moare, în urma unei congestii cerebrale.
descărcat un foc în piept şi, după două săptămâni de chinuri, a murit în spital. În ziua înmormântării, la cimitir, o necunoscută i-ar fi strigat Nataliei, care participa la înmormântare:
Nici Dimitrie Anghel n-a fost fericit cu ea.
Prietenul povesteşte:
Ca om, Dimitrie Anghel era din toate punctele de vedere opusul lui Iosif, ceea ce dovedeşte că… extremele se atrag. În timp ce Iosif era blând, sfios, delicat, Anghel era un om incomod, deprins cu zeflemeaua, maliţios şi irascibil, căruia îi sărea ţandăra din orice şi care, nu rareori ameninţa cu revolverul.
,,Înmormântarea lui a fost una din cele mai triste pe care le-am văzut. Lume puţină la urmat până la cimitirul din marginea Iaşului. Doi-trei prie-teni mai de-aproape, câteva rude, câţiva admiratori necunos-cuţi. În faţa sicriului descoperit pentru ultima oară am ascultat cu fruntile plecate improvizaţia vibrantă a d-lui Sadoveanu care-şi saluta prietenul în pragul veşniciei. Pe faţa şi mâinile crispate ale mortului cădeau fulgi de zăpadă…” După moartea celor doi, Natalia Negru a trăit până la adânci bătrâneţe, fără regrete, povestind
,,Mizerabilo, care omori pe toţi oamenii mari ai ţării!”
Dar trădarea prietenului s-a răzbunat. În urma unei scene vio-lente cu Natalia Negru, nemulţumit de noua mezalianţă, la 13 noiembrie 1914 şi-a 5
lui
Topârceanu
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
scene din viaţa celor doi poeţi.
5
www.rogrup.net
5
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
S
supravieţuim, în loc să ne bucurăm de fiecare clipă trăită alături de semeni şi tot ceea ce ne înconjoară. Aşa cum noi oamenii avem o medie de viaţă, la fel şi plantele, animalele, planetele – se nasc, trăiesc şi mor, după care o iau de la capăt, într-un ciclu nesfârşit!
untem diferiţi, dar totuşi, atât de
asemănători! Avem sex diferit, avem înălţimi diferite, suntem de rase diferite, avem caractere şi fizionomii diferite, nivel de trai diferit. Valori şi credinţe diferite. Dar cu toţii suntem creaţi din energie şi materie (corpul material acoperă alte corpuri energetice!). Chiar dacă teoretic – unii au ’’sânge albastru’’, în realitate, sângele tuturor e roşu! Cu toţii avem un suflet şi o karma de îndeplinit, o cruce de purtat – spuneţi-i cum vreţi – e acelaşi lucru!
O dată la 60-70 milioane de ani, modificările de pe Terra sunt atât de radicale încât, "până şi istoria nu poate fi considerată o observaţie continuă" după cum afirmă unii cercetători. A venit iar rândul Terrei să se schimbe şi noi avem privilegiul să trăim asta! Trebuie să avem grijă la ce spunem, ce simţim, ce gân-dim şi ce facem. Trăirile şi sentimentele negative creează energia negativă, nefastă, iar gândurile se pot chiar şi materializa (vezi proiectul Montauk).
Am primit fiecare un loc pe această planetă pentru a învăţa ceva, pentru a evolua spiritual. Până acum, au fost prea puţini aceia care au înţeles asta şi iată, aproape ne-am distrus planeta cu toată această goană nebună pentru a aduna materie. Dragilor, noi nu avem nevoie de atâtea lucruri! În Univers au loc schimbări majore, de care aproape că nu suntem conştienţi, pentru că am ajuns doar să
Ca orice energie, sentimentele, trăirile şi gândurile umane au o anumită vibraţie. O energie negativă nu poate avea, evident, decât o vibraţie joasă, pe principiul universal al evoluţiei. Cu atât mai mult, primim ceea ce oferim(deşi nu e o regulă general valabilă) şi dacă oferim energie negativă, primim tot asta, ba chiar 5
www.rogrup.net
înzecit!
respect. 5. Nu fura ceea ce nu este al tău, nici de la altă persoană, nici de la o comunitate, nici din natură. Dacă nu ţi-a fost oferit sau dacă nu ai muncit pentru el, atunci nu-ţi aparţine. 6. Respectă toate lucrurile care se află pe acest pământ – toţi oamenii, fiinţele, toate plantele. 7. Onorează gândurile, dorinţele şi cuvintele oamenilor cu care intri în contact. Niciodată să nu întrerupi pe altul care vorbeşte, nici să nu râzi de el şi nici să nu îi copiezi comportamentul în batjocură. Permite fiecărui om dreptul la exprimare personală. 8. Nu vorbi niciodată de rău pe alţii. Energia răutăţii pe care o emiţi către Univers va veni înapoi către tine multiplicată. 9. Toţi oamenii fac greşeli. Şi toate greşelile pot fi iertate. 10. Gândurile rele produc îmbolnăvirea minţii, a trupului şi a spiritului. Practică Optimismul. 11. Natura nu este aici Pentru noi, ci este Parte din noi. Toţi facem parte din Familia Planetară. 12. Copiii sunt seminţele viitorului nostru. Plantează iubirea în inimile lor, şi udă această iubire cu înţelepciunea
Acum, mai mult ca oricând, va trebui să ne schimbăm: să ne continuăm drumul, înarmaţi cu acele valori, norme şi credinţe ce ne pot ajuta să evoluăm. Am putea urma exemplul Amerindienilor, care se ghidau după următorul cod etic şi care ne-ar fi de mare ajutor: 1. Trezeşte-te împreună cu Soarele şi fă-ţi rugăciunea. Roagă-te singur. Roagă-te des. Marele Spirit te va asculta, trebuie doar să-i vorbeşti. 2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoră Înşelătoria, Mânia, Invidia/Gelozia şi Lăcomia, acestea izvorăsc din înstrăinarea de Suflet. Roagă-te pentru aceşti oameni, ca şi ei să-şi găsească îndrumare. 3. Caută-te pe tine, prin tine. Nu lăsa ca alţii să-ţi impună pe ce cale ăa mergi. Este calea ta, şi tu mergi pe ea. Alţii pot să meargă eventual alături de tine, însă nimeni altcineva nu poate să trăiască viaţa ta. 4. Poartă-te cu oaspeţii care îţi intră în casă cu multă consideraţie. Serveşte-le mâncarea cea mai bună, dă-le patul cel mai bun şi onorează-i cu bunăvoinţa şi 5
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
şi lecţiile vieţii. Copiii au nevoie de spaţiu ca să crească, asigură-le acest spaţiu. 13. Evită să răneşti inimile altora, fii conştient că rănind pe altul, otrava durerii se va întoarce înapoi la tine. 14. Fii cinstit întotdeauna. Corectitudinea este un test de Voinţă în acest Univers. 15. Păstrează-te echilibrat; sinele tău mental, sinele tău spiritual, sinele tău emoţional, sinele tău fizic, încearcă să le păstrezi puternice, pure şi sănătoase. Activitatea fizică dă forţă minţii. Bogăţia spirituală vindecă problemele emoţionale. 16. Ia decizii conştiente legate de cine intenţionezi să fii şi cum intenţionezi să reacţionezi. Asumă-ţi responsabilitatea pentru propriile acţiuni. 17. Respectă spaţiul personal al celorlalţi. Nu te atinge de proprietatea altora, în special de obiectele de cult religios. Aşa ceva este un lucru interzis. 18. Fii cinstit întâi cu tine însuţi. Nu poţi să îngrijeşti sau să ajuţi pe altul, dacă întâi nu te îngrijeşti şi ajuţi pe tine însuţi. 19. Respectă alte credinţe religioase. Nu-ţi forţa credinţa ta asupra altora. 20. Împarte din ceea ce ai. Participă la
lucrul de Caritate. Oare se potrivesc cele de mai sus cu vremurile agitate în care trăim? Eu cred că da! E un efort minim pe care ar trebui să-l depunem pentru a evolua!
5
www.rogrup.net
5
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
CUPRINS:
Denisa Lidia Toma.........................
Lecţia de franceza ...............Pag.04
Miron Manega................................
De ce urâm femeile
Violetta Petre................................
Cuibul liniştii
Violetta Petre................................
Mi-e teamă să mă descopăr Pag .16
Violetta Petre................................
A venit toamna
....................Pag.18
Violetta Petre................................
Fundul de ochi
....................Pag.20
Ioan Muntean................................
Emoţii în plină toamnă ........Pag.24
Alex Amoq.....................................
Lumea Concavă ...................Pag.26
Lenuş.............................................
Cerul plânge de fericire .......Pag.28
Lenuş.............................................
Stări sufleteşti
Lenuş.............................................
Amestec de arome ..............Pag.32
Lenuş.............................................
O cafea în ritm de dans .......Pag.34
Bercea Valentin.............................
Ecoul
Bercea Valentin.............................
Fratele
Păun Mariana.................................
Cafedomanţia ......................Pag.42
Păun Mariana.................................
Cafea cu sare ......................Pag.46
Ion Ionescu Bucovu.......................
Un triunghi al dragostei otrăvite ...
.............Pag.10
.......................Pag.14
....................Pag.30
...................................Pag.36 ................................Pag.38
.......................................... Pag.50
.
Acelaşi suflet un alt drum ...Pag.54
Cristina Stoian............................... 5
www.rogrup.net REDACTOR-ŞEF ART-DIRECTOR REDACTOR BRAND-MANAGER PR
Viorel Cristian Pavelescu Bumbara Ştefania Elena Ion Cătălin Trandafir Ioan Muntean
COPERŢI ÎNGRIJIRE TEXT
Viorel Cristian Pavelescu Ion Elena
EDITURA PAGINA WEB email
RoGrup www.rogrup.net catalin@barcelona.ro
Viorel Cristian Pavelescu vio © design creative view design © cvd vioartdesign@gmail.com
SUPORT IT DESIGN CONCEPT email
RoGrup este marcă înregistrată. Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau imaginilor din această revistă este posibilă numai cu acordul prealabil scris. Doar revista in formatul ei actual poate fi preluată şi repostată fără acord prealabil.
COPYRIGHT
6
RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni
6
www.rogrup.net
6