Holocaustul

quotas for the reception of professionals, more places are offered for foreign students and illegal refugee camps are being abolished. In France, most immigrants come from Europe, the Maghreb, Turkey and Africa, including the former French colonies. A good example of this situation is Zinedine Zidane, a French footballer and personality who is originally the son of a family of French immigrants. Immigrants, especially those belonging to "visible minorities" (by skin color, for example) are unfortunately often victims of discrimination in France. Regarding jobs and their pay, it has been observed through various studies that an immigrant earns on average three times less than a non-immigrant; they are also twice as likely to earn well below average and live below the poverty line. And employers prefer to choose a candidate of French origin than a candidate from Africa or North Africa. However, the phenomenon of migration is a present one, and the Europe of the 21st century is experiencing a permanent population movement, its causes being complex.

Bibliography: History of Immigration in France from the Late Nineteenth Century to the Present, Ralph Schor, 1996 History of foreigners and immigration in France, Yves Lequin, 1992

Prof. Felicia Năpîrcă, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”Săveni

Holocaustul în România denumește prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român în anii 1937-1944, adică de la primele legi anti-evreiești ale guvernului Goga-Cuza și până la lovitura de stat din 23 august 1944. Potrivit istoricului Raul Hilberg, includerea soartei evreilor din teritorii foste românești înainte de 1940, dar care nu se aflau sub control românesc în momentul faptelor, constitue o definiție eronată a Holocaustului în România. Mai precis aceasta privește evreii care, indiferent de cetățenia lor, au fost fie persecutați sau uciși de agenți ai statului român (sau de particulari precum Legionarii) în teritoriile controlate de acest stat la momentul faptelor (inclusiv și mai ales Transnistria), fie predați Germaniei naziste. Exterminarea a şase milioane de evrei, realizată de statul german sub Adolf Hitler în timpul celui de-al doilea război mondial, nu a putut fi înţeleasă. Întrebarea persistă: cum s-a putut întâmpla aşa ceva....? Termenul de Holocaust s-a impus în cultura istorică europeană şi nord americană abia la sfârşitul anilor 1970, când, în mod convenţional, cei mai mulţi dintre istorici au decis să folosească

acest termen pentru a desemna distrugerea evreilor europeni. Cuvânt ebraic de origine greacă ˝holocauston˝ însemnând ˝sacrificiu˝ este folosit alături de ˝Shoah˝ care are înţelesul de ˝catastrofă˝ pentru a desemna ansamblul genocidurilor şi crimelor comise de nazişti şi aliaţii acestora împotriva mai multor categorii de victime: evrei, ţigani, homosexuali, handicapaţi, opozanţi politici şi religioşi (martorii lui Iehova) dar şi împotriva elitei poloneze, a populaţiei ruse şi sârbe şi a prizonierilor de război.55 Atât termenul de Holocaust cât şi cel de Shoah s-au impus în ultimele decenii în conştiinţa istorică a lumii întrucât reflectă conştientizarea naturii şi magnitudinii fără precedent a tragediei evreilor europeni de la mijlocul secolului XX. Exterminarea fizică, la scară şi cu ajutorul mijloacelor industriale, a evreilor din Europa, gândită de nazişti în termenii genocidului total, rămâne cel mai important aspect al Holocaustului. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că Holocaustul înseamnă, totodată, suma tuturor acţiunilor antievreieşti coordonate şi implementate de regimul nazist din Germania şi aliaţii săi europeni între anii 1933 şi 1945: privarea evreilor de drepturile lor civile şi economice, segregarea şi înfometarea, deportarea şi ghetoizarea. În Europa, evreii au constituit din cele mai îndepărtate timpuri o minoritate care se diferenţia clar prin credinţă, cultură şi mod de viaţă de majoritatea creştină. Atitudinea creştinilor europeni în ceea ce îi priveşte pe evrei a fost întotdeauna ambivalentă. Au existat perioade în care se poate vorbi de relaţii cordiale şi chiar de solidaritate între creştini şi evrei, dar şi manifestări de ură şi izbucniri de violenţă împotriva evreilor, ca parte a acestei lungi şi complexe istorii. Dacă la începutul Evului Mediu, până în secolul XII evreii din Europa deţineau o poziţie privilegiată, începând cu secolul al XIII-lea istoriografia occidentală consemnează primele manifestări ale antiiudaismului popular. Această ostilitate se baza pe două învinuiri ce au alimentat antiiudaismul până târziu în secolul al XVII-lea. Astfel, din partea oamenilor de rând şi a mediilor negustoreşti venea acuzaţia de camătă, în timp ce din partea Bisericii venea acuzaţia ˝deicidului˝. Se conturează astfel în secolul XIII o nouă situaţie pentru evrei, ei reprezentând ˝imaginea celuilalt, a străinului neînţeles, păstrător îndărătnic al religiei sale, cu comportări şi un stil de viaţă total deosebite de cele ale comunităţii gazdă˝.56 În aceste condiţii evreilor din Europa occidentală încep să li se acorde ultimatumuri ce îi sileau să aleagă între convertire şi expulzare. Şi dacă la început expulzarea a reprezentat o alternativă la convertire, treptat ea va deveni alături de excludere un obiectiv clar al militantismului antievreiesc modern. Despre o relativă îmbunătăţire a situaţiei evreilor europeni putem vorbi abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în perioada Revoluţiei franceze, când, pe baza ˝Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului˝ începe un proces de emancipare prin care evreii sunt văzuţi mai puţin prin prisma religioasă şi încep să primească drepturi civile egale.57 Ulterior, în secolul XIX, a apărut şi s-a dezvoltat un concept nou, antisemitismul, care a adăugat antiiudaismului medieval o nouă componentă, cea rasială. Antisemitismul german a atins cota cea mai înaltă în perioada interbelică prin ideologia nazistă care, descria istoria umană ca o luptă între rase. ˝Rasa ariană˝ urma să ocupe poziţia cuvenită, cea de rasă superioară, să subjuge ˝rasele

55 Chioveanu, M., ˝Holocaustul, un avertisment al istoriei˝, IRIR, Bucureşti, 2005, p. 1 56 Delumeau, J., ˝Frica în Occident˝, vol. 2, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p. 138 57 Dawidowicz, L., ˝Războiul împotriva evreilor˝, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 49

inferioare˝ şi să pornească războiul împotriva evreilor. Naziştii îi calificau pe evrei ca fiind o periculoasă anti-rasă care ameninţa bunăstarea lumii. Această ideologie a devenit un stimulent important în procesul ce a condus la anihilarea evreilor din Europa între anii 1938 şi 1945. Antisemitismul. Ideologia nazistă Ideologia nazistă s-a născut odată cu primul război mondial când, Germania a cunoscut o triplă criză – politică, economică şi morală, iar evreii ˝începeau să devină o explicaţie pentru tot ce mergea prost˝. Această creştere a antisemitismului Hitler a consemnat-o succint în ˝Mein Kampf˝: ˝situaţia era şi mai rea, din punct de vedere economic. Poporul evreu devenise realmente ˝indispensabil˝. Păianjenul începuse să sugă încetişor sângele poporului german.... În acest fel, din iarna 1916-1917, aproape toată producţia se afla în realitate sub controlul finanţei evreieşti˝. 58 Direcţiile de acţiune au fost stabilite prin programul Partidului Nazist (NSDAP) din 24 februarie 1920. Idealul nazist este dominaţia totală asupra unei lumi din care au fost eliminate ˝rasele inferioare˝, religiile şi bolşevismul şi în care, dintre ˝rasele ariene˝, ˝rasa germană˝ ar urma să deţină o putere nelimitată. Nici una dintre aceste afirmaţii nu are de fapt bază ştiinţifică sau teoretică şi nu sunt de fapt o doctrină, ci au o funcţie de propagandă, de îndoctrinare a maselor. În ianuarie 1933, după o luptă politică strânsă întinsă pe o perioadă de 10 ani, Adolf Hitler a fost numit de preşedintele Paul von Hindenburg, Cancelar al Germaniei. În tot acest timp, Hitler îi blamase constant pe evrei, pe care îi făcea responsabili de înfrângerea Germaniei în primul război mondial, cât şi de greutăţile economice pe care le întâmpina naţiunea germană, multe apărute pe fondul acestei înfrângeri. Dictatura naţional-socialistă a început prin aşa numita ˝preluare a puterii˝ de către Hitler, urmată imediat de monstruosul său abuz de putere, de agresiune împotriva vecinilor Germaniei, de război şi crime îngrozitoare. Nefiind mulţumiţi doar cu acapararea puterii politice, juridice şi cu deţinerea controlului asupra multora dintre instituţiile statului, naziştii au vrut să schimbe integral structura socială în acord cu propria viziune. Aceasta a fost implementată prin preluarea organizaţiilor de tineret, a sindicatelor şi a diferitelor asociaţii profesionale, prin propagandă desfăşurată în instituţiile culturale şi în cadrul sistemului educaţional, dar, şi prin teroare şi violenţă instituţionalizată. În ciuda contribuţiei şi integrării lor în societatea germană, începând cu 1933 evreii au fost gradual excluşi prin intermediul unei lungi serii de legi şi decrete, care au culminat cu Legile rasiale de la Nürnberg din 1935, legi care i-au deposedat de cetăţenia germană şi le-au interzis căsătoria cu persoane având o altă etnie şi religie decât cea evreiască. Au fost excluşi din şcolile de stat, li s-a interzis accesul în funcţiile plătite de stat, satisfacerea serviciului militar, ajungându-se până la interdicţia de a frecventa magazinele germane sau de a ocupa un loc în mijloacele de transport în comun. A doua jumătate a anului 1938 a cunoscut o radicalizare a politicii antisemite a Reichului german şi o intensificare a acţiunii de confiscare a proprietăţilor evreieşti ˝arianizare˝. Acest lanţ de evenimente a culminat cu Noaptea de cristal – 9 / 10 noiembrie 1938 – în urma căreia au murit 99 de evrei iar alţi peste 33.000 au fost arestaţi şi internaţi în lagăre de concentrare.

58 Hitler, A., ˝Mein Kampf˝, vol. 1, Ed. Beladi, Bucureşti, p. 179

După Noaptea de cristal presiunea pentru emigrare - o intrigă secundară în planurile lui Hitler – se intensifică însă evreii din Germania devin ostatici ai Reichului căci majoritatea statelor îşi închiseseră porţile în faţa lor. Pe 30 ianuarie 1939, Hitler a lansat declaraţia de război împotriva evreilor promiţând ˝exterminarea rasei evreieşti din Europa˝. Din acest moment, ˝Soluţia Finală˝ a intrat în faza de programare operaţională. În timp ce realizau planurile pentru invazia din Polonia, Hitler, Himmler şi Heydrich au finalizat şi prima etapă a ˝Soluţiei Finale˝ - concentrarea evreilor pe măsură ce erau consolidate cuceririle din Polonia. Etapa a doua, şi ultima, a ˝Soluţiei Finale˝ - exterminarea sistematică – trebuia să se sincronizeze cu atacul asupra Rusiei, când, ˝iudeo-bolşevismul˝ urma să fie distrus. Procesul anihilării evreilor europeni în lagărele de exterminare a început cu deportarea lor în masă la sfârşitul anului 1941. Artizanul ˝Soluţiei Finale˝, cel puţin în privinţa primei părţi a procesului adică numărarea, arestarea şi transportul evreilor spre locurile de exterminare, a fost Adolf Eichmann. Pe întreg parcursul anului 1941 s-au desfăşurat testări şi experimente privind tehnicile de ucidere în masă la care s-a adăugat şi Acţiunea T-4 în cadrul căreia se estimează că au fost ucise între 800.000 şi 1.000.000 de persoane. În aceste circumstanţe s-a desfăşurat pe 20 ianuarie 1942 Conferinţa de la Wansee (într-o vilă de recreere a SS-ului din suburbiile Berlinului) la care au participat un număr restrâns de oficiali ai partidului nazist, ofiţeri SS şi reprezentanţi ai principalelor instituţii ale statului pentru a stabilii ultimele detalii privind aplicarea ˝Soluţiei Finale˝. Secretul unei reuniuni determinative pentru viitorul imediat al evreilor din cel de-al Treilea Reich, a fost atât de bine păstrat, încât abia în 1947 a fost găsit Protocolul încheiat cu această ocazie. La Conferinţa de la Wansee au fost stabilite direcţiile principale de acţiune în cadrul Soluţiei Finale. Prima etapă prevedea selectarea evreilor apţi de muncă şi deportarea lor în teritoriile din Est. Celor care supravieţuiau ˝selecţiei naturale˝ (foamete, frig, boli) urma să li se aplice în final un ˝tratament special˝. Aceştia nu puteau fi lăsaţi în viaţă pentru că reprezentau elementul cel mai rezistent al rasei evreieşti şi ar putea duce în timp ˝la renaşterea acesteia aşa cum o făcuse de atâtea ori în istorie˝. Apoi a fost prezentată situaţia statistică a evreilor din Europa care, departe de a fi foarte exactă era foarte cuprinzătoare. Erau persoane vii în toată Europa care în acel moment nici nu bănuiau că soarta le-a fost hotărâtă, că trebuiau să moară, să dispară de pe pământ...... Deportările au demarat în martie 1942 când, primul lot de evrei slovaci a sosit la Auschwitz şi când, evreii din ghetoul Lublin au început să fie deportaţi către Belzec. La 27 martie 1942, Goebbels nota în jurnalul său: ˝Începând cu evreii din Lublin toţi evreii din Guvernântul General sunt pe cale să fie deportaţi către est. Procesul este destul de barbar şi nu face să fie descris mai detaliat. Nu va mai rămâne mare lucru de evrei˝.59 Peste tot deportările au fost realizate prin stratageme, teroare şi forţă, ˝strămutarea pentru muncă în est˝ reprezenta principala minciună folosită pentru a ascunde evreilor adevărata soartă care îi aştepta. Majoritatea victimelor Holocaustului şi-au găsit moartea în lagărele de concentrare şi exterminare naziste create strict în acest scop. Primele lagăre de concentrare organizate în Germania au fost înfiinţate în 1933 (în jur de 50) şi nu reprezentau încă tipul pus ulterior la punct de SS.

59 Dawidowicz, L., Op. cit., p. 140