Impactul Holocaustului asupra societății

We can talk about physical, verbal, sexual or mental bullying. Manipulation, gossip, coercion, criticism, lies, exaggerated comic addressed to a person or a group of people, the differences they present (height, weight, eye color, hair color, cognitive level, learning potential, race, ethnicity, religion , disability, type of family, level of culture, etc.) is bullying behavior, behavior because of which we all suffered and especially a behavior that we all manifested. We have all been offended and we have been offended and we want social inclusion. The genius Albert Einstein considered that: The world is not threatened by the wicked, but by those who allow evil.

Profesor: Daniela Bălțatu Palatul Copiilor, Piatra Neamț

Mărturia arhitectului Simion Simion, unul din martorii Pogromului împotriva evreilor din Iași, din 1941: ”Era cam la 400-500 de metri de Prefectură. Și ce să fac, mi-am zis? Aveam totuși un ausweis (permis) nemțesc pentru mașină și am zis cu ăsta poate o să pot trece. Și am plecat... Am ajuns la vreo 100-150 de metri de Prefectură și am fost opriți de un cordon de soldați români toți erau români și din camioanele din față și din cele din spate. M-am oprit acolo. Nu ne-au mai dat voie să înaintăm. După vreo jumătate de oră, trei-sferturi de oră, era un grup mare de cetățeni, înconjurați de armată, care veneau; intraseră prin curți, dinaintea Prefecturii, și au scos evreii... Erau femei, copii, care urlau, țipau, și cordonul din armata română îi dădea la o parte și pe aceia (pe bărbați) îi înghesuia pe șosea, ca să-i bage în Prefectură. La un moment dat s-au oprit, am auzit un răpăit de mitralieră de vreo zece-cinsprezece minute și s-a făcut liniște... A mai durat cam jumătate de oră pînă am putut să plec înainte. Înainte de Prefectură, am văzut că erau cadavre pe caldarîm, pe trotuare, și niște oameni trăgînd de aceste cadavre să le ducă spre margine... Iar pe șanț curgea sîngele celor care erau împușcați. Erau și în curtea Prefecturii - unde se adunau cadavre - dar erau și oameni vii... Am trecut mai departe, să merg spre Vaslui. Mi s-a spus că spre Vaslui este unitatea respectivă. Înainte pe drum, la vreo 400-500 de metri, cînd trebuia să o iau pe șosea la dreapta, în față era un magazin cu obloanele trase. Noi mergeam foarte încet și la un moment dat un cetățean, civil, mergea înainte și în spate era un soldat neamț pe care nu l-am mai văzut de atunci. Ajunsese în fața magazinului, iar în față era un cetățean care vroia să ridice oblonul. Celălalt, care venea cu neamțul, la un moment dat i l-a arătat și a spus: „ăla este...”. Neamțul a scos revolverul și l-a împușcat în fața magazinului. Era singurul neamț pe care l-am văzut și am plecat mai departe. Am trecut destul de greu și, cînd am ajuns la Prut, unitatea îl trecuse deja. Și nu ne-au mai dat voie, nu am mai putut să trec. Cu chiu, cu vai, m-am întors la Bacău... Asta este ceea ce am văzut acolo.”

În groapa cu morți:” În drum spre Transnistria, execuțiile sumare ale evreilor, începute în iulie –august 1941, au continuat, iar unii au scăpat ca prin minune, ca de pildă Shabs Roif. Am fost îndreptați spre Nistru, în județul Soroca, într-o pădure pe malul râului. Era o ploaie mocănească și acolo am fost în groapa cu morți timp de o noapte. Erau acolo niște gropi care fuseseră deja astupate până să venim noi, iar o a treia groapă nu era chiar plină. Eu aveam pe atunci 11 ani și alergam pe acolo cu alți copii, la vârsta aceea nu înțelegeam chiar tot ce se întâmplă. Ei căutau de acum oameni să umple groapa. I-au aliniat pe marginea gropii și au deschis focul. Am căzut cu toții în groapă, iar eu eram plin de sânge, dar nu era al meu, ci al unui bărbat cu care căzusem în groapă. Țin minte că i se adresau ofițerului “Domnule locotenent”. Ulterior am citit că era vorba de Roșca și încă unul care au declarat că au împușcat 500 de evrei.” își amintește Shabs Roif. În cele două exemple de mai sus, am încercat să redau doar o infimă parte din crimele comise împotriva umanității și în speță asupra evreilor din România și nu numai. Holocaustul din România a fost recunoscut oficial de statul român în anul 2004, cînd a fost publicat Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, raport elaborat de o comisie prezidată de Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului originar din Sighetul Marmației și laureat al Premiului Nobel pentru Pace 1986. Raportul, care are 424 de pagini, a ajuns la concluzia că statul român se face responsabil de moartea a 280 – 380 .000.000 de evrei și 11 mii de rromi în perioada 1940 – 1944. Dar, după 16 ani de la publicare, acest raport este fie foarte puțin cunoscut, fie concluziile sale sânt contestate. Sondajele de opinie arată că doar în jur de o treime dintre români acceptă faptul că în România a avut loc un Holocaust, adică genocidul populației evreiești. Ignoranță – în bună măsură, dar și rea credință – mai ales în zona naționalistă a opiniei publice, care nu acceptă că Ion Antonescu și regimul său, alături de legionari în mai mică măsură, au avut un rol activ în inițierea și punerea în practică a Holocaustului din România. În afară de Pogromul de la Iași și Trenurile Morții (iunie – iulie 1941) – episod parțial cunoscut din perioada comunistă, dar al cărui bilanț real (peste 13 mii de morți) este fie minimalizat, fie pus pe seama militarilor germani aflați în oraș la începutul războiului împotriva URSS – alte masacre și pogromuri comise în teritoriile sub administrație românească sunt practic necunoscute. În această lucrare, vreau să mă refer exclusiv asupra evenimentelor petrecute pe teritoriul României și anume, Pogromul de la Iași. Se estimează că au fost masacrați între 1000 și 14.000 de evrei din Iași, iar alți 2713 au pierit în trenurile morții; rapoartele oficiale, nu pot preciza numărul exact al victimelor și împiedică formarea unei imagini clare asupra comportamentului criminal al forțelor germane și a incompetenței autorităților militare române. Evreii din Moldova au fost ținta măsurilor luate de Generalul Antonescu, pe fondul îndoielilor armatei asupra atașamentului evreilor față de statul român.

Orașul a fost traversat în două rânduri de două raiduri aeriene (25 și 26 iunie). Evenimentele sângeroase au pornit de la faptul că, anumite persoane au transmis semnale avioanelor rusești cu

ajutorul radiourilor (ulterior au fost confiscate radiourile evreilor și aceștia persecutați, deoarece ei erau cei bănuiți). Trei evrei au fost executați prin împușcare pe 26 iunie, de către sergentul Mocanu, la locul de retragere al garnizoanei. Poliția a primit ordin să marcheze locurile unde se aflau bombele neexplodate în urma raidurilor aeriene sovietice; pirotehniștii chemați să se ocupe de acest lucru au fost arestați mai apoi, sub acuzația că marcau cu var alb bombele neexplodate. Același sergent Mocanu, i-a executat pe cei 5 pirotehniști fără să fi primit vreun ordin de undeva, ci doar pentru că așa a considerat el. Un alt incident petrecut în oraș, erau focurile de armă care s-au auzit în 28 iunie, în urma cărora tot evreii erau bănuiți ;în realitate, focurile proveneau de la un avion german. Patrulele germane au încolonat evreii și i-au dus la sediul Poliției. Câteva sute de evrei au fost atunci împușcați în curtea sediului Poliției; masacrul a continuat în după- amiaza acelei zile și doar la intervenția generalului Stavrescu, germanii s-au înduplecat și au încetat focul asupra evreilor. Rapoartele arată că, erau implicați atât soldați români cât și soldați germani. Generalul Antonescu a cerut atunci îndepărtarea evreilor din Iași cu trenul, într-un lagăr din Călărași; în drum spre Călărași (40 de vagoane sigilate cu 2530 de evrei), au murit cca 1400 de persoane care au fost expuse la condiții severe în timpul transportului, căldura, canicula, lipsa aerului și a apei, i-au obligat la gesturi extreme și disperate la care mulți nu au rezistat. Au supravițuit 1011 evrei în cele 6 zile de chin; acestea au fost denumite trenurile morții. Tratamentul aplicat evreilor de generalul Antonescu este diferit de cel al lui Hitler. În 1941 forțele armate germane și române, au contribuit la uciderea în masă a evreilor din Basarabia și Bucovina, apoi autoritățile române au acționat independent; discriminarea a fost urmată de deportări, doar că, în cazul României, acestea nu s-au terminat în camerele de gazare, ci prin împușcare. Evreii din Transnistria au avut o moarte lentă din cauza tifosului și a foametei; evreii nu au fost singurii persecutați, ci și rromii, au fost deportați 11.441 de rromi și apoi uciși. Din atâta omenire deportată, a rămas o listă de nume, victime ale unor interese, ale urii și discriminării rasiale.

Bibliografie: Martiriul evreilor din România, 1940- 1944. Documente și mărturii, documentul nr. 27, p. 89. Matatias Carp, Cartea neagră, Suferințele evreilor din România, 1940- 1944, vol. IIA, Pogromul de la Iași, București, 1948. Dilema veche, Holocaustul din România - acest mare necunoscut și iritant, Petru Clej. www.wordpress.com , Războiul pentru trecut