Toplitera Anul VI, Nr. 4, 2021 by Viorica Lazar

Revista apare o dată la două luni. Următorul număr va apărea în noiembrie. Fotografie: Viorica-Macrina Lazăr Anul VI, Nr. 4, 2021

topLitera r e vi s tă l i te r ar ă

în acest număr Coja Ana-Maria Păpădia ● Darius Manea Vis în doi ● Gabriela Raluca Cerghi Întâlniri în stele…● Înv. Colceriu Gheorghiță „Dura lex...sed lex”*● Geta Lupoiu Ogoarele tale ● Ligia Dalila Ghinea De-a copilăria ● Tatiana Scurtu O carte-document – „Fire din caierul amintirilor”, de Ilie Șandru ● Bodnari Diana Alexandra Un văzduh mai puțin încărcat ● Arhitectură-n mișcare ● Gherghina Alexia O COPILĂRIE ALTFEL... ●

Fotografie: Rosario Janza

Poezie Păpădia

- Uite, mamă, vântul adie, A furat puful de la păpădie Și l-a urcat pân' la cer sus! Dar, oare, unde l-a ascuns? Cred că acum e printre stele, Se joacă v-ați ascunselea cu ele…

- O, nu, drăguța mea, Marie, Știi, puful de la păpădie, Ce-i luat de vântul călător, Ajunge pe un norișor! Privește spre pământ de sus, Din zori și până la apus, Iar noaptea doarme obosit. Când soarele a răsărit, Privește iar de sus, pământul, De unde l-a luat și dus vântul Și îl apucă-un dor de moarte, De ale lui mândre surate. Se tânguie atunci de dor, Încât sărmanul norișor, Începe a plânge stropi de ploaie. Cu picurii ce cad șiroaie, Pufu-i adus din nou acasă. Unde se așează, o să crească, O altă frumușică floare, Galbenă ca Sfântul Soare. Coja Ana-Maria Liceul O.C.Tăslăuanu, Toplița, prof. coordonator Luminița Csiki

NR. 4/2021

Vis în doi Raza zorilor curate, Prin ferestrele-adormite, Se strecoară să ne-atingă Tiptil, frunțile lipite. Gândurile-s prinse-n vise, Sunt plecate pe-alt tărâm, Un deșert plin de iluzii, Cânt și păsări dor compun. Triluri blânde ne deșteaptă, Coborând din vârf de deal, Cu drag să ne-ncepem ziua, Revenind în timp real. Desculți să pășim prin iarbă, Sub rozalbi cireși în floare, Ce petale tot presară Să ne scaldă-n dulcea boare. Mai apoi, pe câmpul plin, De-albăstrele și trifoi, Întinși să privim spre ceruri, Bolți privindu-ne pe noi. Nori ce trec spre depărtări, Duși de vânt tot în neștire, Ne vegheze alergând, Liberi, cu aripi de Iubire. În amurg

Blând, în zarea purpurie, Ca o pânză de pasteluri, Doruri vagi se mistuie, Reverii și-nalte țeluri. În a timpului fântână Înc-un picur cade lin, Calm și ziua se îngână Cu-ntunericul deplin. În nostalgicul amurg, Ea răsare ca un soare, Și visările ce curg, Cu noi doi încep să zboare... ale

Darius Manea Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” PROFESOR COORDONATOR: LIGIA DALILA GHINEA

Tandru astrul se scufundă Prea curând, iarăși plecând, Și văzduhu-ntreg inundă De culori, lumini arzând.

topLitera

Fotografie: Milan Popovic

Întâlniri în stele… Mă uit cu dor, acum, la cer Sperând că și tu, tot la el… Ne dăm în stele, întâlniri Cu ale noastre, sincere priviri… Te întâlnesc și-mi este greu Căci doar tu răscolești sufletul meu… În suflet vei rămâne amintire C-ai fost o veche, sinceră iubire… În stele, în lună și în nori, Ne întâlnim doar noi, adeseori… Ne întâlnim și-l dominăm și ne iubim, Și vechile-amintiri le răscolim…

Gabriela Raluca Cerghi Colegiul Mihai Eminescu, Toplița, prof. Hîngan Anca Maria

Fotografie: Klemen Vrankar

* Fotografie: Augustine Wong

* NR. 4/2021

Calibri / Regular

„Dura lex...sed lex”* E anul înspre ... spre sfârşit Iar altul...vrea să-nceapă... O „dura lex” de neclintit, Ce vine...şi-o să treacă... Al nostru timp e trecător, Prin ieri, prin azi şi... mâine, El ne-atinge-ncetişor... De amintiri ne este dor... Falnic trecut, dar şi ruine !

Când la „hotar” noi cumpănim Ce-a fost frumos sau rău ori bine, Să nu uităm să ne iubim... Şi eu şi tu şi noi si voi, ei, ele Pe toţi...mereu...pe orişicine... „*Legea e dură, dar e lege” Înv. Colceriu Gheorghiță

Font Size 14 Line Height 10 Letter Spaceing 0

topLitera

Fotografie: Henry Be

NR. 4/2021 Fotografie: Andrew Seaman

Fotografie: Augustine Wong

Cronică literară Ogoarele tale- Geta Lupoiu

Să înțelegem din capul locului că poezia se menține tânără numai prin oameni. Deși începe prin a deplânge starea efemeră a omului, în poemul: „Nu vrei să fii un bob”( care pare a fi o confesiune de credință), totuși ...d-na Geta Lupoiu, fără a ne înșira podoabe ori bogății materiale, ne aduce în vizor cea mai de preț comoară: curățenia spirituală manifestată într-o carte plină de lumina credinței. „A nins din greu pe sub năframă Și ochii s-au încețoșat Ne viscolește că e iarnă, Picioarele s-au îngreunat...” Versurile din această carte, ”Ogoarele tale”, se înscriu în patru direcții principale care sunt menite să reveleze patru puncte cardinale, căci cartea ar fi scrisă nu cu sacrificiu uman, ci parcă ar atinge chemarea din răstignirea lui Iisus. Unul din aceste puncte cardinale însemnate în carte arată un punct mai înalt, care ne duce la geneză: este acela al imprecației, al rugăciunii, al contemplării, dăruirii și divinizării. Exemple aflăm în toate cele 210 pagini. Noi vom lua spre exemplificare un singur catren: „O Doamne, toarnă untdelemn în vas Cât mai e timp de har, căci poate Puțină-i vremea ce-a rămas Și vei veni Iisus la noapte.” Înglobând multe versuri sau catrene din această carte, un alt punct cardinal se referă la ființa poetei. Este polul acela al credinței, al urmării ascultate, al îndemnului creștinesc, al bunei conduceri a păstorului, al săvârșirii, al închinării, al dragostei, dar și al înțelegerii și al oferirii de căutate și bine căutate răspunsuri: ”Duceți-vă în lume-n sus și-n jos Și faceți martori vii pentru Hristos Nu peste mult, am să mă-nalț la cer Gătesc un loc unde necazuri pier” Al treilea registru în care se înscriu strofele Getei Lupoiu, sau cum i-am spus, un al treilea punct cardinal este despre lumea toată și imaginarul ei: povești, locuri, evenimente reper pentru omenire, semnificații, personaje religioase, scene biblice întunecate sau luminoase, ființe și întâmplări mitologice și chiar mistice. Desfășurarea și portretele acestora ne apare ca o galerie de picturi asemeni acelora pe care le arată lumii Vaticanul: „Stă Iuda-ascuns într-un ungher Că l-a vândut și-acuma e stingher Părerile de rău îl copleșesc Iar stelele pe cer nu mai lucesc.” Un al patrulea punct reper este un specific al poeziei este puternicul caracter dramatic, dat de un scenariu mediat de un izvor cântător și În-Cântător...Semn că poemele acestea nu sunt versuri pur si simplu, ci sunt imnuri închinate lui Dumnezeu.

topLitera

Fotografie: Michelangelo

Aici exemplificăm prin versurile: „De ce v-ați tulburat? Le zise-ncetișor Sunt eu, Iisus în carne și în oase Primiți profund la semnele ce dor Și rănile din coaste- O ce priviri duioase!” Așa cum se observă mai sus, poeta pare că este cea mai vie printre toate a aceste ființe biblice. Ea caută să le citească gândurile, le urmărește, caută să le-nțeleagă, le iubește, ori le critică etc. Panoplia imaginarului religios nu doar că reprezintă un instrument liric deosebit de bine mânuit și desăvârșit în cadrul ceremoniilor religioase, cum spune poeta, „în adunări”, ci reprezintă o înălțătoare colecție de psalmi limpezi și foarte simpli, o dovadă a „nașterii” spirituale și ritualice a ființei. Versurile prezentate la acest al 4 –lea punct sunt țâșnite din forța și dragostea sa de oameni, nefiind deloc o copie a unor versuri seci, care zac uitate „într-o gară”. Prin aceste versuri curge o anumită sevă care pare că traversează limita între cele două lumi, a vieții de zi cu zi și a celestului. Multe din poemele din „Ogoarele tale” eu le-aș numi tablouri ale sfințeniei îmbogățite de roua credinței. Iată un alt poem care ilustrează la fel de bine dramatismul atât de evident din poeziile Getei Lupoiu: „S-au dus dar era prea târziu Nunta era în toi, cu cele pregătite Odaia era închisă, e bocet și pustiu Doamne, îndură-te! Deschide!” În ce privește construcția versurilor, pe lângă metafore (deloc puerile), catrenele sunt impregnate de gânduri și cuvinte de înțelepciune unele mai pline de spirit decât altele: „Nu cârti când greul vieții Te străfulgeră din plin Ci gândește-te cum alții Au avut un crunt destin.” Versurile oferă nu doar emoție, ci și o schemă a salvării minții acaparate de neîncredere și îndoială, frustrare, nemulțumire. Ele au poate tăria a 100 de ședințe la psiholog.

Și aici ilustrăm: „Dacă valuri se ridică Și-ți răstoarnă barca ta Tu mărește-l fără frică Căci la cârmă el va sta.” Ce soluție stilistică ingenioasă a descoperit aici poeta. O dovadă a măiestriei sale în scris. Un al treilea catren, subliniază încă o dată cele arătate mai sus: „Deci ridică-ți sus privirea Către cerul luminos Că-ți trimite izbăvirea Și vei fi pe veci salvat” Versurile bine cuvântătoare, aduse în față nouă parcă de triumful dragostei care inundă sufletul poetei sunt ca o salvă de slavă închinată unei veșnici sărbători a existenței lui Dumnezeu. Registrul stilistic este unul al vieții creștinești, fiind cu atât mai bogat și mai plin de patima credinței cu cât pătrunzi în meditația la care te invită această carte. Din timp în timp, resemnată în fața deșertăciunii acestei vieții poeta, vorbește cu glas domolit: „Mai e puțin din nopțile de jale De așteptări, ca Domnul iar să vină Mai e puțin să bată vântu-n cale Dar Doamne, fă să am candela plină” Cea mai de preț valoare care se desprinde din poeziile d-nei Geta Lupoiu, una care nu ne poate face decât să-i dăm și noi binecuvântarea este modestia cu care se deschide înspre noi. Căci poeta, deși în continuă contemplare, nu uită de recunoașterea slabei puteri omenești în comparație cu slava divină: „De vei veni la noapte sau poate cine știe, Cum vom răspunde? De ce nu am vegheat? Eu știu că leneșii nu sunt în veșnicie Mă rușinez de rodul puțin ce-am adunat.”

NR. 4/2021 Fotografie: Augustine Wong

Sau... „Eu sunt un om, o mână de țărână Un trecător pe-acest pământ Un abur presărat din a ta mână O rouă picurată la al tău cuvânt.” Tulburătoarele versuri din catrenele de mai sus de mai sus ne fac să ne dorim și noi la rândul nostru modestia, ne fac să ne deschidem brațele spre a ne îmbrățișa și a ne sprijini în tot procesul acesta de purificare și purgatoriu al vieții. Mai semnalăm un lucru de luat în seamă, faptul că, citind aceste versuri din cartea Ogoarele tale, ai impresia că viața este de fapt o necontenită sărbătoare, sau mă rog, că așa este menit să fie: „Trezește-te mireasă, căci mirele apare Verifică-ți candela, unei dacă mai are Și cu credință multă, privește sus în zare Și slavă și mărire în veci de veci să dai. Este frumos să citești orice versuri, dar este cu adevărat înălțător să citești versuri pline de dor și admirație. A le citi înseamnă să răspunzi chemării pe care ne-o face poeta, aceasta fiind o activitate de culegere a rodului și împărțire împreună a acestuia, așa cum bine ilustrează titlul cărții. Ne îndreptăm spre final în cadența unor versuri care descriu atât de bine calea pe care ne aflăm toți semenii astăzi: „Și focul încercării, ce mistuie ființa Se-aprinde tot mai tare, se încinge Doar geamătul din noapte și credința Că norii grei vor trece și iarăși vom învinge.” Atunci când apare cortina, catifeaua care ar trebui să ne întrerupă show-ul și povestea, în poezia Getei Lupoiu, aceasta de fapt se transformă într-un imens tablou renascentist, într-o „icoană” extinsă a omului, una din cele mai bine pictate vreodată: „Și peste ani rămâne icoana vieții tale Cu fapte gânduri bune O salbă de petale Din florile iubirii Picurate din Rai Iar roua fericirii, la alții să o deie”

Lazăr Viorica Macrina

topLitera

O carte-document – „Fire din caierul amintirilor”, de Ilie Șandru

Unii oameni, dincolo de devenirea lor, au grijă și de evoluția altora, de bunul mers al lucrurilor din societate, prin cumsecădenie, onestitate, altruism, profesionalism și dăruire necondiționată. Aceasta este și povestea de viață a profesorului, scriitorului, publicistului și omului de cultură Ilie Șandru, evocată cu blândețe, asemenea lui Creangă, în volumul de memorii „Fire din caierul amintirilor”, apărut la editura Vatra veche din Târgu-Mureș în 2021 și lansat la Toplița, pe 19 martie, cu ocazia aniversării autorului. Blajinătatea nu poate fi mimată, așa cum nici talentul, înțelepciunea sau iubirea nu pot fi ascunse după vreo mască, iar domnul Ilie Șandru a trăit cu aceste bucurii cerești și cei 86 de ani, pe care i-a împlinit, au fost încununați, dincolo de toate greutățile vieții, cu cea mai simplă și mai curată formă a seninătății, făcându-ne să ne întoarcem în leagănul copilăriei și să purcedem fiecare pe propria cale a amintirilor, cu demnitate și statornicie. Cartea se deschide cu un Cuvânt nostalgic și metaforic al autorului, intitulat „Inima Timpului”: „Zboară vremea în fâlfâitul neauzit de aripi al șirului alb-negru, neîntrerupt, de zile și nopți, îngropând în urmă ani, decenii și veacuri, generații după generații. Doar cerul singur, cu tăria sa albastră, cu Soarele și Luna, cu Ursa Mare și Ursa Mică, cu Fecioara și Steaua Polară, cu stele și luceferi, rămâne în eternitatea mileniilor. În rest, în urma noastră, timpul înseamnă viață și moarte. Doar Inima Timpului bate întruna, neobosită, împingând omenirea în cel de-al treilea Mileniu al Erei Creștine. Noi, buchetul de generații de azi – unele abia îmbobocite, altele înflorite, ofilite sau chiar și veștejite! – am pășit în noul Mileniu, scrutându-i orizonturile, încercând să ghicim dacă acestea vor fi sau nu „capăt al osiei lumii”.” Limita unui secol sau, poate, mult mai puțin de atât, îi este, parcă, insuficientă unui om și, mai ales, unui om de cultură, pentru realizările sale, pentru tot ce ar vrea să spună, să facă, să gândească… Astfel, Inima Timpului bate și în penița scriitorului, numărându-i anii și volumele. Dar Ilie Șandru se poate mândri cu o bogată activitate scriitoricească, semnând, de-a lungul timpului, mii de articole și „vreo 25 de cărți”. Primul capitol, „Sub zodia muțeniei”, trezește cele mai fragede amintiri, din perioada prunciei autorului, care s-a născut în satul Săcalu de Pădure, comuna Brâncovenești, din județul Mureș: „Peste Săcal se lăsase primăvara. Coborâse parcă din pădurile de pe Glodoșel, cu brațele încărcate de flori, răspândind nu numai parfumurile lor, însoțite de ciripitul vesel al păsărelelor, dar și de renașterea naturii”. Aici scriitorul vede lumina zilei și rostește, târziu, îngrijorându-și părinții, primele sale cuvinte: „Erau cele dintâi cuvinte care și-au luat zborul dinăuntrul ființei mele, unde s-au tot acumulat, ca într-un fel de rezervor”.

NR. 4/2021 Fotografie: Pat Whelen

topLitera

Prof. Tatiana Scurtu

Fotografie: Spencer Russell

Anii de școală primară sunt ilustrați în cel de-al doilea capitol, „Sub zodia întunecaților ani 40”, perioadă în care Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei: „Badea Istrate îi spunea învățătorului cum se numea copilul, acesta stătea câteva momente și se gândea, apoi îi trecea numele în catalog după cum își închipuia că s-ar traduce în limba maghiară. (...) Deveniseră cu toții unguri!”. Mai târziu, protagonistul urmează „Școala de apostolat” (Pedagogică) la Reghin și devine dascăl, fiind repartizat învățător-director la Școala de 4 ani din satul Platonești, comuna Sărmaș. Nu zăbovește aici nici cât să înceapă anul școlar, căci este transferat la Bilbor, pentru că îndrăznește să dea afară din școală un tovarăș de la partid: „transferul acesta este un fel de exil. Fiindcă Bilborul este localitatea în care ajung toți cei care, într-un fel sau altul, intră în conflict cu autoritățile. (...) De jur-împrejur numai munți, purtând pe spinările lor întinse păduri de conifere. Pe culmile și văile de la poalele acestora, case împrăștiate, lăsate, parcă, cu parașuta dintr-un avion”. La Bilbor o cunoaște pe colega sa, Lia (Paula Tănase), care era și ea învățătoare: „Nu știu de ce, însă în acel moment am simțit așa, un fel de fior, o căldură plăcută, ce mi s-a transmis prin palma ei, ce mi-a cuprins întraga ființă.” Se căsătoresc aici, peste un an, iar în anul următor, se naște primul lor fiu, Dan. La scurt timp, primește ordin de încorporare și ajunge la Târgu Jiu, ca militar în termen, la un regiment de artilerie grea, unde urma să-și slujească patria în următorii doi ani. Este admis apoi la Facultatea de Istorie-Filozofie, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași.

Dascăl, om de cultură și jurnalist, Ilie Șandru trăiește momente istorice, ba chiar și participă la ele. Construiește, adună oameni în jurul său, îi susține, îi promovează, are performanțe, deși anii se anunță tot mai grei... Evenimentele istorice, pentru unii, salvatoare, iar pentru alții, ca o piatră de moară, își pun inevitabil amprenta pe destinul scriitorilor: „Într-o bună zi – era vinerea, când mergeam la redacție și făceam ziarul – m-am pomenit cu redactorul-șef în birou. Avea un vraf de hârtii în mână, nu știam ce sunt. Mi le-a aruncat pe masă, spunându-mi: - Bune pentru „Europa Liberă”! Erau articolele mele care nu apăruseră. ” Timpul trece frumos și inevitabil peste Săcal, Bilbor, Toplița, așa cum trece și peste autorul acestui volum, iar din caierul amintirilor se toarce o poveste a poveștilor, pe care v-o recomand, deoarece Ilie Șandru știe să istorisească precum naratorii sadovenieni, la Hanul Ancuței. Să ne adunăm, deci, lângă focul întâmplărilor de odinioară, ca în jurul unei sobe, căci, așa cum semnează poetul Nicolae Băciuț, pe coperta a patra a cărții: „Am crezut, de la bun început, în harul scriitoricesc al lui Ilie Șandru, dincolo de traseul său profesional labirintic, dar întotdeauna intersectat cu drumurile lumii scrisului. Șansa i-a surâs și i-a dat destulă sănătate și lungime de zile, încât să reușească, în ultimele trei decenii, să dea substanță destinului său literar, să adune carte după carte, rezultatul unui preaplin existențial. Ceea ce-i aduce note de originalitate este arta cu care a restituit istoria unor locuri și a unor oameni, în care s-a regăsit adesea, cu propria-i biografie.”

Eseu

De-a copilăria De-a copilăria

Motto: Dor de soare și culoare de petale de pe floare cu candoare...

GHERGHEL ALESSANDRO

Copilăria...un tărâm fără hotare, un topos parcă atemporal, în care inocența, ingenuitatea, naivitatea ne dădeau puteri nebănuite, fabuloase… visam cu ochii deschiși, străbăteam orizonturi necunoscute, tărâmuri exotice, când răsfoiam povești, mituri, legende și cărți cu benzi desenate sau romane de aventuri. Unde este, astăzi, Șeherezada, Ahile sau Batman? Dar Harry Potter? Robinson Crusoe?... Și Tom, Tom Sawyer, fratele meu de cruce… ? Azi, toți stau tăcuți… pe raftul de sus, din bibliotecă. Copilărie, unde ești? Tu, care reușeai să transformi supărarea în bucurie, tu, care metamorfozai lacrimile în zâmbete până la urechi și necunoscuții... în cei mai buni prieteni, fără formalități, fără suspiciuni. Unde sunt vremurile în care părinții erau olimpieni colosali, iar mama, ființa supranaturală, care alunga, cu o tandră îmbrățișare, cele mai întunecate coșmaruri și cu un sărut, doar un sărut, cele mai dureroase răni? Copilăria, însoritul anotimp al reveriilor, în care nimic nu părea anost, monoton, cenușiu, complicat sau insurmontabil... Odată cu trecerea anilor, tărâmul acesta magic, idilic, mereu feeric, începea să sufere transformări. Supărările de moment deveneau grele tăceri, conflicte de durată, crize adolescentine, zâmbetele ascundeau lacrimi și dureri nerostite, neostoite... necunoscutul se identifica, tot mai pregnant, cu suspiciunea, teama, neîncrederea... orizonturile deveneau bacoviene, de plumb..., iar noi, albatroși cu aripile frânte de marinari. Cu toate acestea, copilăria va rămâne mereu refugiul în care ne putem întoarce cu gândul, în orice clipă... va fi lăcașul nostru ascuns într-un ungher al sufletului, izvorul nesecat și regenerator, paliativul care va atenua efectele pandemiei, solitudinii, debusolării noastre, în circuitul amețitor al vremurilor nebune, nebune, care parcă nu mai au răbdare. Copilăria... ca o carte preferată, recitită care, de fiecare dată când o răsfoim, ne transpune în ipostaza eroilor preferați, ale căror aventuri le retrăim, străbătând lumi necunoscute... iar și iar, chiar dacă foile s-au îngălbenit deja de mult, iar rândurile au devenit aproape de nedescifrat. Da, ne amintim, retrăim lumina aceea, ne hrănim cu seninul din ochii copilăriei noastre fericite, ne bucurăm... Pentru că memoria nu vrea să șteargă nimic, ea nu se pierde în cenușa vremurilor, ci devine cheia cu care deschidem sipetul cu amintiri, ca să intrăm pe tărâmul magic și însorit, ca să ne regăsim la vârsta inocenței, ca să putem visa, ca să ne putem juca... de-a copilăria, nu-i așa? De-a copilăria... COLEGIUL NAȚIONAL ,,MIHAI VITEAZUL”, Sf. Gheorghe PROFESOR COORDONATOR: LIGIA DALILA GHINEA

Fotografie: Josh Nuttall NR. 4/2021

Traduceri

Much clearer skies (Un văzduh mai puțin încărcat) de Ana Blandiana

Sometimes I try to imagine Much clearer skies, But with no succes, Because Neither the eye that sees the myths, Nor the eye that watches the cars, Will give up. Look,

Just now, An airplane And Nike, the winged goddess, Crashed into each other, falling Under my astonished eyes, That are shocked for contrary reasons: One eye cannot explain The malfunction of the airplane, The other one cannot justify the death of the goddess of Victory. And tired, They both fall asleep and dream about Much clearer skies, Barely crossed By clouds and birds.

Fotografie: Tom Barrett topLitera

Dynamic architecture

(Arhitectură-n mișcare) de Ana Blandiana

Who and what could ever stop This dynamic architecture That is constantly rising and dying, This monastery that is coming towards me, It is getting closer, it is expanding, it is growing and, behold, With its arches and domes made of sea foam, fancy like hanging crown - achies, It is blowing up, it is slowly scattering and overturning, and then it is crumbling into a cloud made of jellyfish, algae and crabs That's draining on the ground? Who could ever turn into a stone This too vibrant movement, not to die And not to revive like a mortal, Who could shout to the waves "Stop!" And also to the waters to stop being a sea, And in the air turned around its columns like an egg, who could incubate the ossified pillars of this monastery, that's forever fallen echoing into itself ? BODNARI DIANA ALEXANDRA - traducere CLASA a XI-a, COL. NAȚ. ,,MIHAI VITEAZUL” PROFESOR GHINEA LIGIA

Fotografie: Domagoj Cosic NR. 4/2021

O COPILĂRIE ALTFEL... În vacanță de primăvară care s-a prelungit datorită pandemiei, am avut timp să citesc mai mult decât de obicei și am scris câteva pagini în jurnalul meu de lectură. Cel mai mult mi-a plăcut volumul ,,Eu sunt Malala”, o carte despre curajul, voința, ambiția de care a dat dovadă Malala, pentru a face lumea un loc mai bun, unde fetele au dreptul la educație ca și băieții. Iată, spre exemplu, ce gânduri luminoase ne împărtășește această copilă: „Pace în fiecare casă, pe fiecare stradă, în fiecare sat și în fiecare țară – acesta este visul meu. Educație pentru fiecare băiat și fată din lume. E dreptul meu să stau în bancă la școală și să citesc împreună cu prietenele mele. Dorința mea este să văd un zâmbet de fericire pe fața fiecărui om.” Dar să vedem cine este Malala: Malala este o fată paștună, membră a unui trib și simplă, căreia îi place să-și trosnească degetele și să mănânce prăjiturele, ca oricărui copil. Malala nu este o fetișcană, nu o interesează prea mult cosmeticele sau bijuteriile, însă îi place foarte mult să citească, să învețe, fiind premiantă, și, în primul rând, îi place să meargă la școală. „Școala era lumea mea și lumea mea era școala.” M-a impresionat în mod special relația tată-fiică. Tatăl Malalei, Ziauddin Yousafzai și directorul Școlii Kushal, școala la care învață Malala, a crezut în fiica lui de când s-a născut. În ciuda faptului că, în tradiția paștunilor, bucuria este dată de nașterea unui băiat, tatăl ei a considerat-o un miracol, Malala fiind feblețea lui. „Tata nu a băgat în seamă aceste obiceiuri. Mi-am văzut numele scris, cu o cerneală albastră strălucitoare, chiar lângă numele bărbaților din familia noastră. Numele meu e primul nume de femeie care apărea acolo în trei sute de ani.” Cu ajutorul Malalei, am reușit să pătrund în „lumea ei”, o societate cu legi ipocrite, în care femeile nu au voie să iasă din case fără un însoțitor bărbat, în care singurul scop al lor este să gătească și să aibă grijă de copii. Dreptul la educație le este luat, fiind considerat inutil pentru ele. Însă, uneori, se găsește o eroină, precum Malala, care folosindu-și o singură armă, inteligența, luptă pentru drepturile femeilor. Mi-a plăcut foarte mult faptul că, de la o vârstă fragedă, decide să lupte pentru pace și să procedeze cum îi dictează inima. „În timp ce toată lumea din jurul meu plângea, eu păstrăm acest secret. «O să continui să lupt pentru pace și democrație în țara mea» mi-am spus. Aveam doar zece ani, dar știam pe-atunci că o să fac asta cumva.” Am „asistat” împreună cu Malala la o manipulare în masă, realizată de un taliban pe nume Fazlullah, prin intermediul unei emisiuni radio. Acesta ajunge să îi facă pe oameni să creadă în tot ceea ce spune el. Oamenii devin supușii lui! Campania lui Fazlullah merge mai departe, fiind luate măsuri drastice împotriva școlilor de fete. Acestea sunt închise! Însă, acest lucru nu o oprește pe Malala. Aceasta continuă să meargă la școală pe ascuns și, alături de tatăl ei, inițiază campanii pentru apărarea drepturilor femeilor și pentru pace.

Recenzii

Astfel, ajunge să țină conferințe, interviuri pentru diferite emisiuni cunoscute, vocea ei fiind auzită de toți oamenii din întreaga lume. „Vocea mea era vocea celor mulți care voiau să vorbească, dar nu puteau. Microfoanele mă făceau să mă simt de parcă aș fi vorbit întregii lumi. Vorbisem numai cu posturi TV locale sau cu ziare, dar atunci simțeam că vântul mi-ar putea purta cuvintele, așa cum poartă polenul florilor primăvara, ducându-le semințele pe tot pământul.” Scopul ei este să facă dreptate și pace în lume. Totuși, talibanii îi pun piedici... o împușcă, punând, astfel, toată țara în alertă. Malala este la un pas de moarte! Cât timp se recuperează la spital, mii de oameni îi trimit mesaje pozitive și o susțin, vorbind în locul ei. „Cineva a încercat să mă facă să tac. Și milioane au vorbit în locul meu.” Printre persoanele care îi urează însănătoșire grabnică, se numără și persoane cunoscute în toată lumea. Numele ei devenise cunoscut în întreaga lume! „Erau mesaje de la lideri guvernamentali, diplomați și vedete de cinema. Selena Gomez scrisese pe Twitter despre mine, Beyoncé îmi trimisese urări de bine pe Facebook și Madonna îmi dedicase un cântec. Primisem un mesaj și de la Angelina Jolie. Era interesant, copleșitor și - pentru că creierul meu nu funcționa încă cum trebuie - derutant.” La doar 15 ani, este nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, urmând ca la 17 ani să îl câștige și să fie cel mai tânăr câștigător al acestui premiu. Lucrurile au început să se schimbe, iar toate acestea datorită unei fete tinere care a continuat să creadă în puterile ei de a schimba lumea. Malala, pentru mine, este o eroină asemeni Ecaterinei Teodoroiu, care mi-a arătat că, dacă îți dorești cu adevărat, poți obține orice. Puterea, dorința arzătoare de a schimba ceva în lumea aceasta, în care răutatea este o calitate, și inteligența ei, m-au inspirat. Personal, cartea m-a impresionat și m-a făcut să realizez cât sunt de norocoasă că pot avea parte de o educație bună. „Eu sunt Malala” oferă un mesaj de impact: luptă pentru drepturile tale, nu-ți fie frică să ai încredere în tine, fii unic, pentru că schimbarea începe de la tine! „Eu sunt Malala. Lumea mea s-a schimbat, dar eu nu.” La fel ne schimbă și pe noi cărțile citite, nu-i așa?! Cel puțin eu așa cred. GHERGHINA ALEXIA COLEGIUL NAȚIONAL ,,MIHAI VITEAZUL”, Sf. Gheorghe PROFESOR COORDONATOR: LIGIA GHINEA

Fotografie: Henrik Donnestad topLitera

Echipa

Contribuție tehnoredactare Aurora Pașcan Aurica Uijcă Lung Georgeta Maria

Fotografie: Valentin Muller

grafică Pop Marius Andrei

Fotografii Rosario Janza Milan Popovic Klemen Vrankar Jon Tyson Augustine Wong Josh Nuttall Andrew Seaman Michelangelo

Henry Be Pat Whelen Spencer Russell Valentin Muller Viorica-Macrina Lazăr

REALIZATOR Biblioteca Municipală „George Sbârcea”

SpoNsor Romaqua Group Lăzăroiu Radu ISSN 2537 - 1606 ISSN-L 2537 - 1606

Contact

ECHIPA EDITORIALă Viorica-Macrina Lazăr Hîngan Țifrea Anca Maria Ligia Dalila Ghinea Tatiana Scurtu Luminița Csiki

Vă așteptăm cu drag lucrările la adresa de e-mail: vioricamail@yahoo. com