Urban Report 2012 by zeppelin magazine

Ur cr ban o te ss‑ Rep de orii cult ort co spr și di ure est Ce nteme fen scu car e un Ac ntra po om rsur e re pro 20 est lă, ran enu i cri une gra ICR 10 d pro de E din l ur tice ște m În pr e z iect st ș Eur ban Ur co 201 in p epp a fo i de opa pr ban o we nsta 1, U rogr elin st in Sud an gra Rep În bsi t di rba amu cu a iţia . co d cr m, g ort i t n n t 2 j e l u 0 co Re Ca to în 1 și 3 in ntem itica ath s a c tu ntin 2 ac 3 D pub por nte rul e C l r E ra V l m t u u en po dis rin oss ir. re at ș est p D‑u icaţ a ate rope tral, rary cou g th ‑cu vis i i ro ri. ii, r un su d b . Th Eas urba ses eorie lture te nte ie y p te i. i n p abo s gr ct v C u po ze s p rn at a Ca ltur rted ppel rojec and heno ut th în fi str In ntem al In by t in in t w Sou me e uc of 201 ir P stitu he R 201 as in the na 3 D e 3 1 Ur rog te t oma 0 a iti- rn be VDs publ ban ram hrou nia nd gh n th con . In icat Rep . th e s tin 20 ion or e tru ue 12 s, t c ctu d a th a w on s re nd is p eb ist of int ro sit ed th eg jec e a e m ra t w nd ag ted ill az in ine .

94 Cicatrizare Scar tissue (Raluca Mihalache) Operaţiunile de demolare (primăvara lui 2011) Demolitions (spring of 2011)

Voluntariat și alternative.

Un proiect de reparaţii pentru București.

Volunteering and alternatives.

A repair project for Bucharest.

Text: Ștefan Ghenciulescu

Reacţii de urgenţă

Emergency reactions

O nouă axă nord‑sud taie Bucureștiul. În 2011 și în cadrul unei operaţiuni extrem de controversate, o bucată din centrul orașului a dispărut sub ochii noștri: peisajul apocaliptic agrementat cu buldozere din zona Berzei – Buzești evoca, pentru mulţi, brutalitatea intervenţiilor din anii ’80. Zeci de organizaţii s‑au mobilizat, amendând absenţa consultărilor publice și anacronismul unei operaţii în dezacord cu principiile urbanismului actual, care privilegiază sustenabilitatea, pietonii și bicicliștii (Carta de la Leipzig, 2007 și Declaraţia de la Toldedo, 2010, asumate și de ţara noastră). Operaţiunea este simbolică nu doar prin distrugerile construcţiilor – în acești 20 de an de haos au dispărut mii de clădiri valoroase. Însă aici actorul este municipalitatea și nu investitorii individuali; apoi (și în legătură directă cu primul element) nu e vorba doar despre înlocuirea unor clădiri, ci despre raderea unei bucăţi masive de ţesut urban istoric, cu tot cu străzi și parcele. Reacţia societăţii civile a fost ce‑i drept întârziată, însă extrem de puternică. Și nu s‑a limitat doar la proteste, ci a folosit din plin atacul în instanţă, reușind, cel puţin temporar, stoparea operaţiei. Sigur, dacă te plimbi astăzi prin ceea ce a fost un cartier foarte problematic urbanistic și social, însă cu multă personalitate și a ajuns azi o rană în plină zonă centrală sau observi cum monumentul istoric Hala Matache este distrus lent și pe ascuns, riști să fii cuprins de un pesimism funebru.

A new Noth‑South axis crosses Bucharest. In 2011, under an extremely controversial operation, a part of the city centre disappeared under our eyes: the apocalyptic scenery accompanied by bulldozers in Berzei – Buzești area reminded, to many, the brutality of interventions in the ‘80s. Tens of organizations were mobilized, criticizing the lack of public consultation and the anachronism of an intervention in conflict with the principles of current urban planning who favours sustainability, the pedestrians and the cyclists (the Leipzig Charter, 2007 and the Toledo Declaration, 2010, also committed by our country). The intervention is symbolical not only through the destruction of buildings – in those 20 years of chaos, thousand of valuable buildings disappeared in Bucharest. Yet the actor in this case is the municipality, and not individual investors; then (and in direct connection with the first element), this is not about replacing certain buildings, but pulling down a massive part of the historical urban fabric, with its streets and plots of land. The reaction of the civil society was delayed indeed, yet extremely powerful. And it was not only about protests, but used the appeal in the court at full, managing,

Planificare alternativă Motive de optimism găsești în schimb nu doar în determinarea constantă a coaliţiei de asociaţii grupate sub numele „Platforma pentru București” sau în implicarea Ordinului, ci și în faptul că

at least temporarily, to stop the intervention. Of course, if one walks through what used to be a truly difficult neighbourhood in terms of urban planning and social issues, but with a strong character, turned today into a wound in the very heart of the city, or notices how Matache Open Market is slowly and hiddenly torn down, he/she may fall under a morbid pessimism. Alternative planning

One could find reasons of optimism not only in the permanent determination of the coalition of associations grouped under the “Platform for Bucharest” name, or the involvement of the Order, but also in the fact that this intervention made the professionals organize themselves. The group called “Voluntary Architects” is exactly that: an interdisciplinary association wich, in the last year, developed strategies and alternative projects for the area. No, this is not about nostalgic or idealistic visions, but of careful analyses (including cross‑disciplinary ones) of the current circumstances and the official project and the drawing up of an alternative urban project (not only the urban planning one) to comply with natural principles. There is absolutely no question about a commission. Aesthetic or stylistic debates,

această operaţie a generat o organizare a profesioniștilor. Grupul numit „Arhitecţii Voluntari” chiar asta este: o asociere interdisciplinară, care, de un an încoace, dezvoltă strategii și proiecte alternative pentru zonă. Nu, nu e vorba deloc de viziuni nostalgice și idealiste, ci de analize atente (și pluridisciplinare) ale situaţiei actuale și ale proiectului oficial și de construirea unui proiect urban (și nu doar urbanistic) alternativ care să respecte niște principii firești. Nu există comandă aici. Discuţiile estetice sau stilistice, precum și orgoliile autoriale lipsesc aici cu desăvârșire. Sistemul de propunere al echipei se vrea mai degrabă o demonstraţie a posibilităţii și pertinenţei unei alternative, și pornește de la situaţia actuală și nu de la una ideală. E interesant cum problema unui cartier rupt în două ajunge să fie privită în contextul orașului, dar și al zonei: propunerea privește și acţiuni asupra Gării de Nord (un element urban central și un teritoriu acum antiurban) sau asupra domesticirii unor axe de circulaţie importante. Desenele și schemele sunt un cadru pentru un program de regenerare; nu trebuie luate drept soluţii definitive, ci drept o bază de pornire pentru un parteneriat între autorităţi, profesioniști și societatea civilă. Stadiul actual al proiectului alternativ face obiectul unei publicaţii apărute chiar acum: Cui i‑e frică de cartierul Matache? Principii de regenerare urbană pentru zona Matache – Gara de Nord din București. Cartea, apărută sub egida asociaţiei Pro Patrimonio, este ușor de înţeles și pentru publicul neprofesionist și are un rezumat în engleză. Dincolo de problema în sine a acestui cartier, este probabil cea mai solidă demonstraţie de „activism urban pozitiv”, care reușește să treacă de proteste, pentru a pune pe masă o propunere de cum lucrurile se pot face altfel. În această parte a Europei (și nu doar) ne tot plângem de urbanismul de investitori, de lipsa concursurilor și a a consultărilor veritabile, de inerţia, ineficienţa sau dimpotrivă entuziasmul ignorant și distructiv al administraţiei. Încet‑încet, începem să ne dăm seama că, pentru a schimba lucrurile, e mai bine să începem să propunem lucruri, să încercăm proiecte și nu doar să așteptăm comenzi. Dacă putem accepta că arhitectul și urbanistul trebuie să coboare astăzi de pe piedestal pentru a‑și asuma rolul de mediatori și de partneri ai societăţii civile, fostul Est ar putea fi unul dintre cele mai potrivite terenuri pentru o astfel de schimbare. Programul și activitatea „Arhitecţilor Voluntari” construiesc un exemplu foarte potrivit în acest sens.

Macheta propunerii de principiu. În centru, Hala Matache; în fundal, Gara de Nord și piaţa reamenajată din faţa acesteia. Parcelele demolate sunt ocupate cu construcţii ce se articulează în raport cu ţesutul vechi și adăpostesc și funcţiuni publice. Traficul auto lasă loc și transportului public, și căilor pentru pietoni și bicicliști.

The model of the proposition principles. In the center, Matache Hall; in the background, the North Railway Station and the redesigned square in front of it. The demolished plots are occupied with constructions that articulate the reamining fabric and also house public functions. Car traffic leaves some space for pedestrian and bicycle lanes.

Coperta cărţii. Conecpt editorial: Mirela Duculescu Cover of the book. Editorial concept: Mirela Duculescu

Hala Matache. Distrugeri discrete, martie 2012 Matache Market hall. Discreet destruction, March 2012 (Raluca Munteanu)

97 http://www.arhiforum.ro/arhitecti/arhitectii‑voluntari http://www.propatrimonio.org/

as well as authorial pride are not to be found there at all. The way of proposing the team actually stands for a demonstration of the opportunity and the pertinence of an alternative, and starts from the current circumstance, and not the ideal one. Actually, it is interesting that the problem of a torn neighbourhood gets to be considered in the context of the city, but also of the wider district: the proposition also regards actions around the North Railway Station (both a central urban point and a presently anti‑urban ground) and about taming some important circulation axes. The drawings and the plans are a framework for a regeneration programme; they should not be taken for final solutions, but a starting point for a partnership between the authorities, the professionals and the civil society.

These days a book about the current stage of the alternative project was published: Who’s Afraid of the Matache district? Principles of urban regeneration for the Matache – Northern Station area in Bucharest. The book, assumed by Pro Patrimonio Association, is also easily understandable for he non‑professional audience, and has a summary in English. Beyond the issue of that neighbourhood as per se, it is probably the most solid demonstration of “positive urban activism” that manages to overcome the protests, to place on the table a proposal of how things could be differently made. In this part of Europe (well, not only here) we always complain about investors’ urbanism, the lack of competitions, about the people not being asked, about the inertia, the inefficiency, or, quite the

contrary, about the often ignorant and destructive enthusiasm of the administration. Now, we begin to realize that, in order to change things, we should rather propose things, try projects and not just wait for commissions. If we can accept that the architect and the planner could come down from their pedestal and try to act as coordinators and mediators, in the frame of civil society, the former East could become one of the most fertile grounds for such a change. The program and the actions of the “Voluntary Architects” build up quite a good example in this direction.

98 Staţii de autobuz Bus Stops FOTO / PHOTO, Text: Mihaela Ghiţă

Izvoru

Mierea

Milostea, 2008

99 Scornicești, 2009

Acum câţiva ani, călătoream foarte mult prin ţară. Împreună cu un prieten, făceam o documentare a bisericilor de lemn pictate. Călătoriile ne‑au purtat prin România profundă, aceste biserici de secol XVIII–XIX se află în sate izolate, departe de lumea dezlănţuită. Fără mașină, acolo ajungi cu „rata”, cu căruţa sau, în cel mai rău caz, pe jos, de la ultima oprire a autobuzului. Atunci am observat prima dată aceste construcţii de lemn sau de tablă, menite, la originea lor, să adăpostească oameni și care stăteau într‑o rână, ruginite și dărăpănate. Totul a început într‑o doară, cu un astfel de șopron care funcţiona pe post de staţie, apoi am observat că nu toate „șoproanele” sunt la fel și astfel mi‑a încolţit aroganţa de a colecţiona staţii de autobuz așa cum Ed. Ruscha a făcut cu staţiile de benzină de pe legendarul drum transamerican Route 66. Ruscha a fotografiat benzinăriile cu prilejul unei călătorii pe care a făcut‑o, plecând din Los Angeles, unde locuia, către Oklahoma City, orașul natal, să își viziteze mama, și a denumit seria „Twentysix gasoline stations”. În ceea ce privește abordarea lor strict frontală, îi pot cita pe Bernd și Hilla Becher și seria lor de castele de apă. Ei au ales din raţiunile lor de grafism această abordare frontală a subiectului. Dar să nu îl uităm pe Walker Evans, care prin anii ’30 avea același gen de cadrări frontale pentru fotografile citadine și chiar pentru portrete.

A few years ago I used to travel a lot in the country. Together with a friend I worked on a documentary of painted wood churches. During our travels we had access to a profound level of Romania, as the churches dating from the 18–19th century are located in isolated villages, far from the madding crowd. If you do not have a car, you can get there by bus, by cart or in the worst case scenario on foot, from the last bus stop. It was then when I first noticed these constructions made of wood or plate, which were initially meant to shelter people and which just lay there aslant all rusty and dilapidated. Everything started on a whim, with a shed which was used as a bus stop and then I noticed that not all the “sheds” are alike and thus an arrogant idea started to arise in my mind: to collect bus stops just like Ed Ruscha collected gas stations on the legendary Trans‑American road Route 66.

Ruscha took photos of gas stations while travelling from Los Angeles, where he lived, to Oklahoma City, his native city, to visit his mother and he called this series “Twentysix gasoline stations”. As for their strictly frontal approach, I can quote Berns and Hilla Becher and their series of water towers. For graphic reasons they chose this frontal approach of the topic. And let’s not forget Walker Evans, who in the 30’s used the same frontal frames for his city photos and even for portraits. I can say I have made a series of “portraits” of bus stops in their natural environment, the way they were when they charmed me. Minimalist bus stops (just a metallic pole) or huge ones (such as for instance the bus stop at Scornicesti), sculptured in wood, like the one in Ciorobesti, covered in blue plexiglass, built, made of rusty plate or wood, abandoned in the face of bad weather or decorated with pictures.

Pot spune că am făcut o serie de „portrete” ale staţiilor de autobuz, în mediul lor natural, așa cum m‑au vrăjit. Staţii minimaliste (doar un stâlp metalic) sau uriașe (precum cea de la Scornicești), sculptate în lemn ca la Ciorobești, „moderne” acoperite cu plexiglas albastru, zidite, din tablă ruginită sau din lemn, abandonate intemperiilor sau decorate cu picturi. Primele fotografii nu conţineau personaje, pentru că nu era ţipenie de om prin locurile alea. Apoi am căutat cu bună știinţă să nu fie populate, pentru că ele însele sunt personaje principale. Multe dintre ele habar nu mai am pe unde le‑am fotografiat. Cele mai multe sunt pe ruta Vâlcea, Dolj (în Oltenia), dar sunt și din Covasna, Brăila, Ialomiţa, Buzău. Uneori, sunt destul de greu de localizat, pentru că se află între două sate. Unele dintre ele, cele mai noi, au tăbliţă indicatoare. Staţia din localitatea Izvoru are și un fel de „pisanie” scrisă pe „fronton”: „Această staţie a fost construită în anii 1990–1991 cu locuitorii satelor Izvoru și …. (ilizibil) sub conducerea învăţătorilor Ilie Zugrăvescu și Puican Dumitru”. E trist? E amuzant? Ești indignat? Sunt o realitate antropologică a anilor 2008–2011. Cu siguranţă, le‑aţi observat și dumneavoastră în călătorii.

100

Radu Negru, Jud. Brăila, 2011

Turia, Jud. Covasna, 2008

2008

Ciorobești

The first photos did not have any people in them because there was nobody there. Then I purposefully looked for bus stops where there was no one around, because the bus stops themselves were the main character of the picture. I have no idea where I took many of them. Most of them have been taken in Valcea, Dolj (in Oltenia), but also in Covasna, Braila, Ialomita, Buzau. Sometimes they can be quite difficult to locate because they are in between two villages. Some of them, the new ones have a name plate. The bus stop of Izvoru also has a sort of “inscription” written on its “pediment”: “This bus stop was built in 1990–1991 with the help of the people of Izvoru village and… (illegible) under the leading of teachers Ilie Zugravescu and Puican Dumitru”. Is it sad? Is it funny? Are you indignant? They represent an anthropological reality of the period 2008 – 2011. You must have noticed them too in your journeys.

101 Mihaela Ghiţă a absolvit Facultatea de Geologie și Geofizică în anul 1985 și a profesat 10 ani în acest domeniu. Din 1998, practică jurnalismul de știinţă la Radio România Cultural. Cu cinci ani în urmă, a început cursurile la Universitatea Naţională de Arte din București, secţia Foto‑Video și este pe cale să absolve masteratul.

Mihaela Ghita graduated the Faculty of Geology and Geophysics in 1985 and she worked for 10 years in this field. Since 1998 she has been working as a scientific journalist at Radio Romania Cultural. Five years ago she started to attend the National University of Arts, Bucharest, the Photo‑Video Department and now she is about to graduate a master programme.

Domografia Un vehicul pentru implicarea urbanÄ&#x192;. A vehicle for urban involvement.

85 Text: Peter Lényi proiect / Project: Peter Lényi, Ondej Kurek, Lenka Zábovská Foto / Photo: Ondrej Kurek, Matej Kurek, Marián Lacza

Domografia este un proiect iniţiat de Peter Lényi, Ondej Kurek, Lenka Zábovská, promovat prin PBlog.sk, care caută să abordeze problemele urbane din Slovacia, angajându-i pe locuitori și percepţiile lor asupra realităţii.

SCENARIU Echipa PBlog a călătorit de‑a lungul Slovaciei, de la est la vest. Am înregistrat cinci documentare‑povești despre proprietarii de locuinţe care au îndrăznit să‑și realizeze casele într‑un mod diferit, fapt care se întâmplă în mod frecvent în Slovacia. SCOP Am oferit marelui public o perspectivă nouă asupra arhitecturii. Construirea unei case nu se referă doar la acoperișul de deasupra capului, ci și la aventură și la conștientizarea modului în care dorim să locuim. Noi am înfăţișat această alternativă prin povești adevărate despre oameni în situaţii concrete.

Credite / Credits ONG & blog / NGO & blog: PBlog.sk Echipa / Team: Peter Lényi, Ondrej Kurek, Lenka Zábovská, Pavla Lényiová, Marián Lacza, Slávka Bulíková

METODĂ În loc să aducem oamenii la expoziţie, am făcut ca expoziţia să vină către oameni. Am prezentat filmele noastre pe trei monitoare amplasate într‑un pavilion‑remorcă. Acesta și‑a făcut apariţia peste tot pe unde orașele sunt pline de viaţă: prin târguri, în faţa bisericilor, în pieţe.

Domografia is a project initiated by Peter Lényi, Ondej Kurek, Lenka Zábovská, promoted by PBlog.sk, which seeks to address urban problems in Slovakia, engaging people and their perceptions of reality. SCENARIO The team of PBlog travelled through whole Slovakia from east to the west. We shot five documentaries – stories of householders, which dared to build their homes in different way, that is common in Slovakia. AIM We offered the general public fresh view on architecture. The building of house is not only about the roof above head, but also about adventure and realizing how I want to live. We showed this alternative by telling real stories of real people. METHOD Instead of people coming to exhibition, the exhibition came to people. We presented our movies in three screens placed on our sidecar – pavilion. It appeared on every place, where the city life is bustling: at fair, in front of a church, at square.

Terenul înainte de intervenţie. Mai 2010. Foto: Obrat The site before the intervention. May 2010. Photo: Obrat

Dincolo de șantier. Martie 2011. Foto: Suzana Kajba Beyond a Construction Site. March 2011. Photo: Suzana Kajba

Constituirea lotizărilor. Aprilie 2011. Foto: Suzana Kajba Making allotments. April 2011. Photo: Suzana Kajba

Dincolo de șantier O intervenţie comunitară într‑un spaţiu degradat din Ljubljana, Slovenia, revigorează ideea de grădinărit ecologic urban.

Text: Obrat Foto / Photo: Obrat, Suzana Kajba, Drago Kos, Gregor Gobec

Folosinţă alternativă În colaborare cu locuitorii din vecinătate și cu alte persoane interesate, am transformat o zonă aflată în construcţie, închisă de mult timp, de pe Strada Resljeva din Ljubljana, într‑un spaţiu comunitar destinat grădinilor aculturii. Realizăm astfel ţelul proiectului numit „Dincolo de șantier”, și anume examinarea și indicarea potenţialului zonelor urbane degradate, în scopul revalorizării printr‑o folosinţă temporară și intervenţii ale comunităţii. În paralel, se recunoaște planificarea spaţială și dezvoltarea unui mod participativ și procesual, alături de creșterea și promovarea posibilităţilor pentru grădinărit ecologic urban. Șantierul de construcţie, mult timp izolat în mijlocul unei zone rezidenţiale și nu departe de principala staţie de cale ferată și de Orașul Vechi, a devenit un loc aglomerat de sălcii și mesteceni, acoperit de gunoaie, după ani de nefolosinţă. Fiind o zonă degradată, dar și un simptom al speculaţiilor imobiliare și al producţiei capitaliste de spaţiu, ni s‑a părut că poate deveni spaţiul ideal pentru iniţiativa noastră care subliniază nevoia unei revitalizări urbane „de jos în sus”, în care spaţiul se manifestă ca o dimensiune constitutivă a acţiunii sociale.

Beyond a Construction Site A community‑based intervention in a degraded urban space in Ljubljana, Slovenia, revives the idea of urban ecological gardening.

Alternative use In collaboration with neighbourhood residents and other interested people, we have been transforming a long‑closed construction site at Resljeva Street in Ljubljana into a community space intended for urban gardens, socializing, ecological projects, education, and culture. In this way we are realizing the goal of the project “Beyond a Construction Site”, which is to examine and show the potential of degraded urban areas and the possibility of their receiving new value through temporary use and community‑based interventions. Parallel to this the goal of the project is to enable spatial planning and developing in a participatory and processual way as well as enhancing and promoting possibilities for urban ecological gardening. The long fenced‑off construction site, in the middle of a residential neighbourhood and not far from the main railway station and the Old Town, is a place that had become overgrown with willows and birches and covered in rubbish over years of sitting idle. As a degraded site as well as a symptom of real estate speculations and the capitalist production of space it seemed to us to be an ideal space for initiative, which highlights the need for a “bottom‑up” driven urban revitalization and in which space is the constitutive dimension of social action. Temporary public access After determining the ownership of the plot (the Municipality of Ljubljana) and its official status (as a fenced site, it is not regarded as public space), we invited anyone who was interested and, in particular, the residents of the neighbourhood to be part of the planning, design, and use of the site. Through informal conversations with people who lived and worked in area – especially at our first meeting with interested

participants in front of the still‑closed construction site – we tried to find out if our proposal to transform the site into a green space for the community made sense and to listen to the desires, needs, and ideas of the people who were most directly affected by the site in their day‑to‑day lives. With the permission of the Municipality of Ljubljana we opened the site for the duration of the festival “Garden By the Way” organized by the Bunker Institute (second half of August 2010) within which we started the project. At the same time we asked the municipality to grant us an extension on the permit for the use of the plot without charge until the start of the anticipated construction. After installing a door to allow access to the land, cleaning up the site, learning about and preserving the trees and wild plants that had taken root there, and carting in the first cubic meters of soil, we faced the question of whether or not we needed a plan for organizing the space.

Participative practice The role of the public and its more active inclusion in decisions about the development and organization of the space have been significant aspects of the project. Within the project we use a planning process based on the active engagement of the neighbourhood residents and other interested people. But instead of searching for general instruments that would introduce a sort of a dialogue into architectural and urban planning, we strive to formulate a participative practice as an engaged altering practice (a term coined by Doina Petrescu) – a critical spatial practice that is aware of power relations, asks ethical questions, takes social responsibility, supports building knowledge through community action, is committed in time and reinvents itself with every new project in a different context.

Acces public temporar După identificarea dreptului de proprietate asupra terenului (municipalitatea din Ljubljana) și a statutului său oficial (ca zonă îngrădită, considerată nonpublică), am invitat pe oricine interesat, în special pe localnici, să ia parte la planificarea, concepţia și folosirea zonei. Pe baza unor discuţii libere cu cei care trăiesc și lucrează în zonă – în special la prima întâlnire cu participanţii interesaţi, în faţa șantierului încă închis – am încercat să aflăm dacă propunerea noastră de a transforma șantierul într‑un spaţiu verde avea sens și să ascultăm dorinţele, nevoile și ideile oamenilor care erau direct afectaţi de șantier în viaţa zilnică. Cu permisiunea municipalităţii din Ljubljana am deschis șantierul pe durata festivalului Garden By the Way organizat de Institutul Bunker (în a doua jumătate a lunii august, 2010) în cadrul căruia am iniţiat proiectul. În același timp, am cerut municipalităţii să ne ofere extinderea permisiunii de folosire gratuită a terenului până la începerea construcţiei anticipate. După instalarea unei uși pentru a permite accesul pe teren, curăţarea locului, cunoașterea arborilor și plantelor sălbatice crescute acolo, în scopul protecţiei lor, încărcarea primilor metri cubi de sol, ne‑am întrebat dacă avem sau nu nevoie de fapt de un plan de organizare a spaţiului. Spaţiu comunitar Practică participativă Rolul publicului și al incluziunii sale mai active în deciziile privind dezvoltarea și organizarea spaţiului au constituit aspecte semnificative ale proiectului. În cadrul lui, iniţiem un proces de planificare bazat pe angajamentul activ al localnicilor și altor persoane interesate. Dar, în loc să căutăm instrumentele generale care să introducă un tip de dialog în architectură și urbanism, ne străduim să formulăm o practică participativă în calitate de practică transformatoare angajată (un termen inventat de Doina Petrescu) – în sensul unei practici spaţiale critice care este conștientă de relaţiile de putere, pune întrebări etice, adoptă responsabilitatea socială, sprijină acumularea cunoștinţelor prin acţiune comunitară, fiind angajată în timp și reinventată cu fiecare nou proiect, într‑un context diferit. Lunile de vară, toamnă și iarnă din 2010 au trecut cu un număr redus de participanţi. Primăvara 2011 a adus o nouă energie proiectului, când localnicii au răspuns invitaţiei noastre „Fă‑ţi propria grădină”, care anticipa dorinţa de grădinărit la scară mică, bazată pe o bogată tradiţie locală în Slovenia. Peste douăzeci de persoane au venit atunci la întâlnire, iar acea zi a început entuziast cu aranjarea substraturilor vegetale în pregătirea cărora am urmat principiul reciclării și folosirii majoritare a materialelor disponibile la locul respectiv, cum ar fi resturi de cherestea și pietre.

Workshop de grădinărit ecologic. Mai 2011. Foto: Suzana Kajba Ecological gardening workshop. May 2011. Photo: Suzana Kajba

În calitate de iniţiatori ai proiectului, am definit trei reguli de bază pentru folosirea în comun a terenului: fiecare persoană trebuie să‑și construiască propriul substrat vegetal și nici un fel de chimicale nu vor fi folosite la grădinărit; în plus faţă de îngrijirea propriei grădini, fiecare participant a trebuit să‑și asume îngrijirea unei părţi din zona comună. Am discutat regulile în grup și, după semnarea declaraţiei de aderare, noii membri au primit cheile de la poarta din faţă și umbrarul cu unelte comune. În acest fel, locul a devenit un spaţiu comunitar și toţi cei care erau acum parte a proiectului „Dincolo de șantier” – venind din contexte și cu intenţii diferite, cu imprevizibilitatea, eterogenitatea și creativitatea specifice participării într‑un astfel de proiect – s‑au alăturat unei comunităţi experimentale temporare. Stabilirea unei grădini comunitare urbane în centrul Ljubljanei pe un teren public reprezintă o formulă critică și o alternativă necesară la noua politică a orașului de organizare și arendare a terenurilor mici pentru cultivare. Politica actuală a orașului implică o abordare rigidă, standardizată și excesiv de formalistă, care a atribuit grădinile suburbiilor urbane și, mai mult, chiar se prevede că se va reduce drastic terenul pentru grădinile comunitare. Un model de regândire a spaţiului verde urban Într‑o perioadă când apar toate semnele că o criză generală – economică, financiară, de mediu și socială – urmează să se intensifice, când măsurile decisive de stimulare a autogospodăririi hranei și dezvoltării durabile sunt de neevitat și când e clar că finanţarea publică din Ljubljana nu va permite continuarea organizării grădinilor pe terenuri mici în măsura și în ritmul concepute iniţial, este esenţial să regândim politica actuală a orașului cu privire la grădinăritul urban. În legătură cu aceasta, este necesar să regândim categoriile noastre estetice de frumuseţe (deoarece zonele cu grădini autoconcepute au fost adeseori criticate ca fiind inestetice), să respingem trivializarea minigrădinilor ca o reclivă a trecutului rural și să fim deschiși către noi înţelesuri ale spaţiului verde public și comunitar și să includem mai activ publicul în planificarea, conceperea și administrarea acestui spaţiu. Astăzi, peste 80 de persoane cultivă în jur de 40 de mici grădini și iau parte la diferite situaţţii cu caracter public în cadrul proiectului „Dincolo de șantier”. Proiectul e în plină desfășurare, deși se află încă la început. Totuși, putem spune că, dacă îl considerăm drept exemplu de organizare „de jos în sus” a unui spaţiu urban degradat, capabil să susţină eterogenitatea și pluralitatea practicilor și esteticilor spaţiale, sociale, culturale și de viaţă, proiectul nostru poate fi aplicat ca metodă sau punct de pornire și altor amplasamente similare din Ljubljana.

Dincolo de șantier. Vara 2011. Foto: Drago Kos Beyond a Construction Site. Summer 2011. Photo: Drago Kos

The summer, autumn, and winter months 2010 went by with just a small number of participants. The spring of 2011 brought new energy to the project, when local residents responded to our invitation to “Make Your Own Garden”, which anticipated the desire for small‑plot gardening based on rich local tradition of that practice in Slovenia. More than twenty people came to the meeting and that very day began enthusiastically setting up their vegetable beds in constructing of which we followed the principle of recycling and for the most part used materials found on the site, such as discarded lumber and stones. Shared space As the initiators of the project we defined three basic rules for the shared use of the site: each person would construct their own vegetable bed or; no chemicals were allowed to be used in gardening; and in addition to taking care of their own garden, each participant also had to assume part of the care for the common area. As a group we discussed the rules and after signing the membership statement, the new members received keys to the front gate and the common tool shed. In this way, the space became a shared space, and all of us who were now part of “Beyond a Construction Site” – with our varied backgrounds and intentions as well as with the unpredictability, heterogeneity, and creativity that come from shared participation in such a project – were joined together in a temporary experimental community. The establishment of an urban community garden in the centre of Ljubljana on publicly owned land also represents a critique of and a much‑needed alternative to the city’s new policy of organizing and leasing small garden plots. The city’s current policy represent a rigid, standardized, and overly formalistic approach, it relegated gardens to the city outskirts; and what is more, it is predicted that there will be a drastic reduction in the amount of land allotted to community gardens.

89 A model for rethinking urban green space

Credite / Credits Amplasament / Location: str. Resljeva, Ljubljana, Slovenia / Resljeva Street, Ljubljana, Slovenia Autori / Authors: Obrat (Stefan Doepner, Urška Jurman, Polonca Lovšin, and Apolonija Šušteršič) Colaboratori / Collaborators: Nina Vidić Ivančič and the participants of the “Beyond a Construction Site” project / Nina Vidić Ivančič și participanţii la proiectul “Dincolo de șantier” Coproducţie / Co‑production: Obrat, Bunker Institute Proprietarul terenului / Plot owner: Municipalitatea din Ljubljana / The Municipality of Ljubljana Perioada de desfășurare / Duration: august 2010 – prezent / August 2010 – present web‑site: http://onkrajgradbisca.wordpress.com/

At a time when everything indicates that the general crisis – economic, financial, environmental, and social – will only intensify, when decisive measures for increasing food self‑sufficiency and sustainable development are inescapable, and when it is clear that public funding in Ljubljana will not allow for the continuation of organized municipal small‑plot gardens to the extent and at the pace as was originally conceived, it is essential to rethink the city’s current policy on urban gardening. In connection to this it is necessarily to rethink our categories of beauty (self‑designed gardening areas are often criticized for being ugly), to reject

the trivialization of small‑plot gardening as a holdover from the rural past, and to be open to new understandings of public and community green space – and to include the public more actively in the planning, design, and management of such space. Today more than 80 people are cultivating around 40 small gardens and taking part in different, also public, situations at “Beyond a Construction Site”. The project is in full swing, although it is just at its beginning. Still, we can say that, as a bottom‑up example of organizing a degraded urban area which advocates for heterogeneity and plurality of spatial, social, cultural, and living practices and aesthetics, the project could be transferred, as a method or a seed, to other similar locations in Ljubljana.

Cinema în aer liber. Iulie 2011. Foto: Suzana Kajba Open air cinema. July 2011. Photo: Suzana Kajba

Grădinărit. Vara 2011. Foto: Gregor Gobec Gardening. Summer 2011. Photo: Gregor Gobec

PiaĹŁa verde Green Square

Zona aferentă unui terminal autobuz de sub Noul Pod din Bratislava a fost transformată prin cea mai ieftină metodă de intervenţie, în încercarea de a schimba atmosfera unui mediu disfuncţional. Calitatea ambientului din zona terminalului pentru autobuze de sub Noul Pod din Bratislava lasă mult de dorit de foarte multă vreme. Oamenii sunt nevoiţi să‑și aștepte mijloacele de transport într‑o zonă cu totul nepotrivită și, după părerea noastră, este rușinos că orașul Bratislava își lasă cetăţenii și contribuabilii să‑și desfășoare activitatea într‑un mediu atât de necorespunzător. Caracteristicile acestui spaţiu afectează direct starea de spirit și comportamentul utilizatorilor săi și există mai multe exemple de incidente și conflicte care s‑au produs aici în trecut. Este greu de înţeles cum este posibil ca un astfel de spaţiu, aflat numai la câţiva metri de o piaţă istorică a orașului, să rămână neobservat de edilii orașului și ignorat în această stare o perioadă atât de îndelungată. Deși se constituie ca o „intervenţie” imediată, folosindu‑se soluţia cea mai ieftină, Piaţa Verde se dovedește a fi prin „stridenţa” sa atât o provocare, cât și o invitaţie la o abordare mai serioasă a acestui amplasament problematic. Nu implică doar metoda cea mai puţin costisitoare, ci și încercarea cea mai vizibilă de a schimba atmosfera de sub pod și de a scoate în evidenţă acest mediu disfuncţional pe care toţi îl acceptă din pură obișnuinţă. Am vopsit o suprafaţă de aproximativ 1.000 m2 cu vopsea verde pentru marcaj rutier. Vopseaua combină de fapt materialul standard pentru marcaje cu un adaos de microperle din sticlă pentru asigurarea capacităţii reflectorizante și prevenirea alunecării. A doua parte a conceptului de proiectare a implicat creativitatea designerului grafic Ondrej Gavalda care a folosit șabloane temporare din bandă adezivă pentru aplicarea vopselei.

Text & proiect / Project: Urban Interventions + Vallo Sadovský Architects foto / Photo: Pato Safko

A bus terminal area under the New Bridge in Bratislava was transformed through the cheapest method of intervention, in an attempt to change the atmosphere of a dysfunctional environment. The environment quality at the bus terminal under the New Bridge in Bratislava has been bad for a long time. People have to wait for their bus connections in a very unsuitable area, and we consider it a disgrace that the city of Bratislava lets its citizens and tax‑payers function in such an inadequate environment. The characteristics of this place directly affect the mood and behaviour of its users, and several disturbances and conflicts have happened here in the past. It is difficult to understand how such an area, only a few metres away from a historic square, has remained unnoticed by city officials and for a long time practically unchanged. Although Green Square is an instant “intervention”, the cheapest solution, it is also by its “loudness” both a provocation and a call for a more serious approach to this

problematic site. It is not only the cheapest method but also, at the same time, the most visible attempt to change the atmosphere under the bridge, and to highlight the dysfunctional environment that everyone accepts out of habit. We painted an area of about 1,000 m2 with green road paint. The painting was made of standard material used for road surface markings, and road safety glass beads were applied to the surface to provide reflectivity and prevent slipping. The second part of the design concept was created by graphic designer Ondrej Gavalda using adhesive tape that was painted over and then peeled off.

Credite / Credits Amplasament / Location: Noul Pod din Bratislava, Slovacia / New Bridge in Bratislava, Slovakia Echipa de proiectare / Project team: Matúš Vallo, Oliver Sadovský, Dušan Chupáč Perioada de proiectare și realizare / Design and realisation period: 2011

Fiare vechi sau locuri pentru oraČ&#x2122; Scrap iron or places for aÂ city

Atelierul organizat la Cluj de platforma pentru arhitectură europeană Wonderland și asociaţia AREA3 a condensat o serie de principii de intervenţie pentru revitalizarea platformelor industriale din perioada socialistă. The workshop organized in Cluj by Wonderland, the plaform for European architecture, and AREA3, condensed a series of intervention principles to revitalize industrial platforms from the socialist era.

95 Text & Foto: AREA3

Workshop‑ul ca resursă

The workshop as a resource

În ultima vreme, s‑au înmulţit studiile despre potenţialul zonelor industriale din România. Cea mai mare atenţie o trezesc încă (evident) ansamblurile de dinainte de 1940, înscrise ca monumente sau cu potenţial de a ajunge astfel. Moștenirea industrială socia‑ listă s‑a bucurat de mult mai puţină atenţie, fiind considerată de aproape toată lumea ca neavând valoare arhitecturală (ceea ce de multe ori nu este deloc adevărat). Dincolo de aceasta, vorbim totuși despre un ansamblu uriaș de teritorii, aflate în oraș și cu un potenţial urban uriaș. Workshop‑urile nu înlocuiesc în mod evident studiile de lungă durată. Însă, atunci când merg bine, componenţa interdisciplinară și, de obicei, cea internaţională, termenul scurt și concentrarea intensivă asupra unor probleme reușesc să definească principii și să aducă idei remarcabile. Este și cazul acestui atelier organizat la Cluj. Asociaţia AREA3 studiază această problemă de mai multă vreme, iar acest atelier este acum integrat într‑o lucrare de mai mari proporţii. O colaborare din 2010 cu reţeaua Wonderland a dus la realizarea evenimentului prin integrarea programului Project Space1. Atelierul s‑a referit la Cluj, însă concluziile sale generale sunt perfect valabile pentru întreaga Românie și, în mare măsură, pentru Europa post‑socialistă.

There are numerous studies, lately, about the potential of the industrial areas in Romania. Most notable are (obviously) still the compounds before 1940, registered as monuments or with the potential for that. The socialist industrial heritage had less attention, being seen by mostly everyone as of no architectural value (which is many times not true). Beyond that, we do speak of a huge set of territories, located in the city and of a huge urban potential. Workshops cannot replace, clearly, the long term studies. However, when they go well, the cross‑disciplinary element, usually an international one, and the short term and intensive focus on certain issues manage to define principles and bring remarkable ideas. This is the case of this workshop organized at Cluj. The AREA3 Association studies this issue for some time, and this workshop is now integrated in a wider context. A cooperation in 2010 with the Wonderland network resulted in the “Project Space”1 programme integrated event. The workshop is about Cluj, but its general conclusions are perfectly applicable to the whole Romania and, to a great extent, to post‑socialist Europe.

Context. O logică a abandonului, înlocuirii și fragmentării Oportunităţile și oportunismul regimului economic capitalist au năvălit peste structura urbană sistematizată în regimul comunist, fragmentând, pe alocuri în mod extrem proprietăţile industriale. Unele mai sunt încă utilizate permanent ca locaţii pentru producţie

The only specific East‑European element is the generalized fragmentation of the property.

Singurul aspect cu adevărat specific est‑european este fragmentarea generalizată a proprietăţii.

Exemplul Clujului. Dincolo de valoarea arhitecturală și de uz al clădirilor, aceste teritorii dezarticulate sunt extrem de importante la scara orașului

The example of Cluj. Beyond architectural and usage value, these destructured territories are extremely important at the scale of the city

la diverse scări, logistică, depozitare, activităţi comerciale, servicii, chiar cazare sau organizare de evenimente. Altele au fost utilizate temporar sau alternant, dar o parte însemnată este pur și simplu neutilizată, eventual traficată pe piaţa imobiliară, cu un istoric greu de urmărit de transferuri, dezmembrări etc. Legat de fondul construit din cadrul acestor proprietăţi, abordarea cel mai des întâl‑ nită a fost cea a comercializării elementelor de dotare, structurale și infrastructurale, pe piaţa utilajelor tehnologice și a materialelor de construcţie uzate, respectiv ca material feros reciclabil. S‑a ajuns astfel la peisajul postindustrial dominat de platforme betonate și schelete de beton armat ocupate în proporţie tot mai mare de vege‑ taţie, garduri, porţi mai mult sau mai puţin improvizate și accesibile. Persistă totuși forfota activităţii pe unele proprietăţi, cu eventuale investiţii în extinderi, reabilitări, modernizări de calitate suspicioasă, drumurile de acces și parcajele fiind totdeauna neîntreţinute. Există propuneri de reabilitare sau noi investiţii (proiect de idei, P.U.Z., P.U.D. sau masterplan) proporţia de realizări coerente la nivelul ţării este însă foarte redusă, majoritatea intervenţiilor fiind paradoxal, abordări „greenfield”: noi hale pentru retail etc.

Context. The logic of abandon, replacement and fragmentation The opportunities and the opportunism of capitalism invade the standardized urban fabric of the communist regime, splitting, sometimes to the extreme, the huge indus‑ trial properties. Some are still permanently used, as locations for production at various scales, logistics, deposits, trade, services, even accommodation or event organiza‑ tion. Others have been used temporarily or alternatively, but some are simply unused, perhaps traded on the estate market, with a history difficult to follow of transfers, dismantling etc. For constructions, the most common approach was to trade their facili‑ ties, structure and infrastructure, on the market of used technology and construction materials, or as recyclable iron. One reached thus the post‑industrial landscape domi‑ nated by concrete platforms and reinforced concrete structures mostly covered in vege‑ tation, fences, gates more or less improvised and accessible. There is some activity on some properties though, with possible investments in extensions, rehabilitation, rather doubtful quality modernization, the access and the parking being badly main‑ tained. There are proposals to rehabilitate

Tema atelierului, formulată prealabil, a atras atenţia asupra structurii fragmentate a proprietăţii. Cu ocazia vizitării zonei industriale s‑a ajuns la concluzia că tocmai caracterul fragmentat al proprietăţii asigură șansa de dezvoltare în condiţiile crizei economice: cu cât unităţile închiriate sunt mai mici, cu atât mai degrabă sunt utilizate ca birou, ateliere de producţie, service auto, spălătorie, depozit și anexele aferente (magazin, plăcintărie, restaurant‑cantină etc.). Aspectul lor dezolant relevă dezinteresul faţă de spaţiile publice, semipublice / semiprivate, caracterul improvizat și la nivel minim al investiţiei în imobilele închiriate sau menţinute în proprietate cu scop speculativ, și este dominat de întinse zone inactive. S‑a ajuns rapid la părerea că planul urbanistic general și planuri urbanis‑ tice zonale și de detaliu, realizate cu implicarea proprietarilor și a chriașilor, ar putea clarifica situaţia proprietăţilor și a caracterului public/privat al spaţiilor. Interdicţiile de demolare a clădirilor valo‑ roase sau cu potenţial însemnat de reutilizare, cuplate cu reglemen‑ tări administrative financiare de stimulare a investiţiei, ar putea soluţiona pe termen mediu și lung o parte dintre probleme.

• gradarea spaţiului public: implementarea spaţiului semipublic și semiprivat, prin regulamentul urbanistic; îngrădirea va fi restrânsă cazurilor justificate, parcelele private cu destinaţie publică și semipublică consistentă vor fi în măsură să negocieze beneficii cu administraţia. S‑a convenit asupra faptului că potenţialul de dezvoltare în cadrul economiei bazate pe cunoaștere, asigurată de reţeaua de educaţie universitară, precum și colapsul activităţilor industriale pot favoriza relansarea tradiţiei locale de producţie, dezvoltare tehnologică și concepţie de articole noi. Aceste lumi pot împărţi clădiri neutilizate și pot lansa germene de organizare microeconomică și dezvoltare comunitară, în structurile spaţiale specifice, cu ateliere la parter și

Cu ocazia primului „Blind Date”2, de la Viena, s‑a ajuns la concluzia că situaţii similare sunt și în vestul Europei: doar scara problemei diferă. Singurul aspect specific est‑european este tocmai fragmen‑ tarea generalizată a proprietăţii. O serie de idei și instrumente S‑au formulat o serie de posibile reglementări urbane care ar putea contribui la reintegrarea în complexitatea urbană a zonei industriale și exploatarea la nivelul potenţialului pe care îl oferă. Aceste instru‑ mente pot fi implementate și în alte cazuri, unele fiind utilizate în orașe din Europa, pentru consolidarea încrederii în autorităţi și a interesului comunitar asupra divergenţei intereselor individuale. Un scenariu pentru acest tip de zone ar prevedea: • ocuparea prioritară a nodurilor de patrimoniu istoric, listate sau nu: clădirile neutilizate la nivelul valorii lor vor fi ocupate și puse în valoare în primul rând, cu o proporţie însemnată de funcţiuni publice, preferabil de către administraţie și organizaţii nonguver‑ namentale, în parteneriate public‑private; • competiţia pentru ocuparea imobilelor: proprietarii privaţi și publici sunt nevoiţi să subînchirieze/valorifice imobilele spre a fi dezvoltate chiriașului care propune planul de dezvoltare mai viabil, cu cantitatea mai mare de funcţiuni și spaţii publice, în echilibru cu cele destinate locuirii; investiţiile ce depășesc un anumit volum vor organiza un concurs de soluţii, jurizat de specialiști și reprezen‑ tanţii administraţiei; • gradarea scării construcţiilor: scara coeficienţilor de ocupare și utilizare a terenului va crește dinspre zonele centrale către perife‑ riile urbane, atât pe plan orizontal, cât și pe cel vertical; totuși, se asigură peste tot densitate relativ mare; • impozitarea incrementală a proprietăţii: impozitul terenu‑ rilor nedezvoltate va crește de la an la an; după 3 ani, admi‑ nistraţia propune un chiriaș sau impune comercializarea dezmembrată conform planului urbanistic în parcele mai mici, adaptate cerinţei de pe piaţă; impozitul poate fi reinvestit în decontaminarea terenului; • reutilizarea obligatorie: nu numai clădirile cu valoare de patri‑ moniu, ci toate structurile existente vor fi reutilizate atât timp cât starea acestora permite utilizarea și transformarea; reutilizarea va fi subvenţionată din fonduri locale și naţionale, iar pentru inves‑ tiţiile mari în reutilizarea administraţiei, vor avea loc negocieri cu investitorul; acest punct corespunde unei logici normale – și aplicate în multe locuri din Occident – conform căreia un teren neutilizat, nici măcar decontaminat timp de două decenii, este act de speculă imobiliară nocivă faţă de proprietăţile învecinate și comunitate, dar și semn al dezinteresului, complicităţii sau incapa‑ cităţii administraţiei; • garanţia de demolare și decontaminare: se va depune în momentul solicitării autorizării construcţiei în zona industrială pentru evitarea renunţării la investiţii;

or invest (ideas projects, Local Development Plan, Specific Detail Plan or masterplan), the ratio of coherent achievements in the country is very low though, most of the interventions being, “greenfield” ones: new retails spaces etc. The topic of the workshop, defined beforehand, drew the attention on the fragmented structure of the property. Visiting the industrial area, we concluded that, in these times of crisis, the very fragmented character of the property provides the opportunity for develop‑ ment: the smaller the rented units are, the more they are used – for office, production space, car service, laundry, warehouse and connected appendices (shop, pie shop, canteen‑restaurant etc.) Their upsetting image indicates the lack of interest to the public, semi‑public / semi‑private spaces, the improvised character and the minimum investment in the rent spaces or kept as property for speculations, and is dominated by wide inactive areas. We quickly reached the opinion that the Development Plan document and the Zonal Development plans or Specific Development plans, carried out with the involvement of owners or tenants may clarify the case of properties and the public / private character of spaces. The interdictions to demolish valuable buildings or those with a remarkable reusage poten‑ tial, in addition with financial administrative regulations to stimulate investment may be the medium and long term solution for some of the issues. For the first “Blind date”2 in Vienna, the conclusion was that there are similar cases Western Europe: only the scale of the issue is different. The only specific East‑European

element is the very generalized fragmenta‑ tion of the property.

A series of ideas and tools

Certain possible urban regulations were defined, which could contribute to reinte‑ grating the industrial area in the urban complexity and making use of it at the potential it offers. Those instruments could be applied in other cases as well, some of them in European cities, to consolidate the trust in authorities and the community interest over individual divergent interests.

A scenario for that type of areas would cover: • a first step occupation of historical heritage knots, listed or not: unused buildings at their value will be occu‑ pied and first of all capitalized, with a major share of public functions, preferably by the administration and nongovernmental organizations, in public‑private partnerships; • a competition to occupy the buildings: the private or public owners have to sub‑rent / capitalize the buildings to be developed for the tenant who comes up with the most viable development plan, with the maximum public function and spaces, in balance with those meant for housing; investments over a certain volume will go into a solutions competi‑ tion, evaluated by experts and members of the administration; • the gradual scale of constructions: the scale of plot ocupation and use will rise from the centre to the margins, both hori‑ zontally, as well as vertically; however, a relatively high density will be covered all over;

Este necesară o strategie economică și administrativă, destinată implementării investiţiilor în locuinţe. Evocând modelul apreciat și azi al orașului medieval autosuficient la nivel comunitar, este timpul reinterpretării ţesutului consacrat, realizat cu tipologia locuinţei urbane multifuncţionale: atelier public, depozitare, locuinţă privată, individuală sau colectivă, cu sau fără curte interioară, în funcţie de densitatea urmărită. În mod similar, modul de organizare comunitară existentă până la secolul XX peste tot în Europa, bazată pe vecinătăţi, ce mai persistă pe alocuri în orașele mediteraneene, poate netezi excesele individuale prin aportul reprezentării mult mai directe al interesului comun în cadrul administraţiei. Structurarea comuni‑ tară a spaţiului și a activităţilor urbane va implementa ierarhizarea semiprivată/semipublică a spaţiului și va crea condiţiile eliminării tensiunii dintre interesul privat/individual și responsabilitatea asupra proprietăţii publice.

În final, s‑a menţionat faptul că inovaţia și pionieratul în utilizarea spaţiului sunt atât de importante, încât cei care ocupă și utilizează un teren sau o clădire (squatters) în Olanda, au dreptul de a negocia cu proprietarii imobilului vacant. Rezultatele atelierului au fost formulate de către două echipe. O echipă a procesat imagini realizate cu ocazia turului zonei indus‑ triale în trei serii de cărţi poștale colectibile, material de campanie și promoţie. Prima serie formulează problemele orașului legate de zona industrială „vacantă”, a doua serie identifică potenţialul, iar a treia prezintă soluţii posibile. Cealaltă echipă a realizat conceptul unui atelier de aprofundare a spiritului și cunoștinţelor antreprenoriale, intitulat SpringLab, eveniment „ancorat” turnului fabricii Clujana, cel mai important punct de reper al zonei industriale, gol la rândul său. Materialul de promovare realizat descrie acest nou proiect, la realizarea căruia participanţii au consimţit să colaboreze în 2012 și anii următori.

• the incremental taxation of property: the tax on undeveloped areas will rise from one year to the next one; after 3 years, the administration suggests a tenant or imposes the separate trading, according to the urban plan, in smaller areas, adjusted to the market needs; the tax can be rein‑ vested in land decontamination; • compulsory re‑usage: not only the listed buildings, but all existing structure are to be re‑used as long as their state allows the usage and transformation; the re‑usage will be subsidized by local and national funding, and for great invest‑ ments in re‑usage, the administration will negotiate with the investor; that point follows a normal logic – applied in many areas in the West – according to which an unused land, non‑decontaminated for two decades, stands for toxic estate speculation to the neighbouring proper‑ ties and the community, and also for a sign of apathy, complicity or incapacity of administration • the guarantee for demolition and decon‑ tamination: will be submitted when the construction permit is asked for in the industrial area, to avoid giving up investments; • grading the public space: the implemen‑ tation of semi‑public and semi‑private space, through urban planning regula‑ tions; the restriction will be limited to applicable cases, private lots with a consistent public or semi‑public destina‑ tion will be able to negotiate benefits with the administration. We agreed on the fact that the develop‑ ment potential in the knowledge‑based

A community and antipeculative strategy, that would combine financial, legal and planning measures.

Malurile Someșului pot fi transformate într‑o fâșie verde de recreere, destinată traficului pietonal și de biciclete, conectată reţelei de transport public și auto, cu locaţii dezvoltate în apropiere ce pot include hale pentru sport amenajabile cu costuri reduse și în timp relativ scurt. Trasee tematice de explorare industrială, ecolo‑ gică, de agricultură urbană pot fi amenajate în relaţie cu nodurile perimetrale și cele din interior.

O strategie comunitară și antispeculativă, care să îmbine măsurile financiare, legale și urbanistice.

birouri la etaj. Semne ale acestui proces pot fi identificate deja și pot fi amplificate printr‑o strategie bazată pe reglementări urbanistice, cooperarea între administraţie și proprietari, sistem de subvenţii și finanţări, realizarea unor funcţiuni de suport și îmbunătăţirea infrastructurii.

economy, covered by the higher education network, as well as the collapse of industrial activities may be work for re‑launching the local production tradition, the technological development and design of new goods. Those areas could share unused buildings and may launch seeds for micro‑economic organization and community development in specific spatial structures, with work‑ shops at the ground floor and offices at the upper ones. The signs of that process may already be found out, and may increase through a strategy based on urban planning regulations, the cooperation between the administration and the owners, a system of subsidies and funding, carrying out support functions and improving the infrastructure. In Cluj specifically, the Someș river banks can be turned into a green area for recrea‑ tion, meant for pedestrian and bike lanes, connected to the public and car transport network, with areas developed close by which may include gym halls that can be set up with low costs and in a relatively short while. Thematic routes for industrial, envi‑ ronmental usage or urban agriculture could be arranged in relation with perimetric knots and those inside. An economic and administrative strategy is required, meant to implement the invest‑ ments in housings. Referring to the model, valued today as well, of the medieval self‑sustainable city as a community, it is time to reinterpret the established fabric, based on the typology of a multifunctional urban house: a public workshop, a storage area, a private housing, individual or collec‑ tive, with or without a inner yard, depending

At the end, it was mentioned that innova‑ tion and pioneering in using the space are so important, that those who occupy and use an area or a building (squatters) have the right to negotiate with the owner a stagnant building in the Netherlands. The results of the workshop were expressed by two teams. One team worked out images taken after the tour of the indus‑ trial area in three series of collectible post‑ cards, a campaign and promotion material. The first series defines the issues of the city connected to the “vacant” industrial area, the second identifies the potential, and the third presents possible solutions. The other team developed the concept of a workshop to further explore entrepreneurial spirit and knowledge, called SpringLab, an event “linked” with the tower of Chiajna factory, the top reference point of the industrial area, yet void as well. The resulted promotion material features that kind of new project, for which participants agreed to cooperate in 2012 and the coming years.

A possible model: a mix of workshops (inclusding for creative industries), offices and dwellings.

Un posibil model: amestecul de ateliere (inclusiv pentru industrii creative), birouri și locuire. on aimed density. Similarly, the way to organize a community until the 20th century, all over Europe, based on neighbourhoods, which still persists in Mediterranean cities, may smoothen individual excesses through the contribution of a more direct representa‑ tion of the common interest in the admin‑ istration. The communitarian structuring of space and urban activities will implement the semi‑private / semi‑public hierarchy of the space and will create the conditions of elimi‑ nating the tensions between the private / individual interest and the responsibility over the public property.

1 Project Space – o serie de ateliere organizate de Wonderland pentru studierea unor probleme la nivel european, în cadrul unor echipe internaţionale, multidisciplinare, participarea fiind legată de concurs internaţional de justificare a interesului faţă de temele și locaţiile propuse anual. Tema generală a anului 2011 adresa „Spaţiile golite” (Vacancy). 2 Blind Date – alt program al platformei Wonderland, ce a dus la cuplarea asociaţiei AREA3 cu asociaţia Umbauwerkstatt.atw, preocupată de salvarea Fabricii de Tabac (proiectată de atelierul lui Peter Behrens) din Linz. CREDITE Atelier Wonderland: Blind Date + PROJECT SPACE Organizat de: wonderland – platform for european architecture, AREA3 Finanţat de: arch+ing, Bm.U.K.K., U.A.R. – fondul cultural asigurat din timbrul pentru arhitectură, Forumul Cultural Austriac, București, Planwerk, blipsz! www.wonderland.cx www.area3.ro Participanţii la atelierul Project Space Cluj: Ronald Boer și Jonmar van Vlijmen / placemakers (NL), Roland Krebs / urban issues (AT), Levente Polyák (HU), Erika Barth / coop pe stradă (RO). Lydia Wissa (AT), din partea Wonderland și membrii umbauwerkstatt.atw, Lorenz Potocnik și Gunar Wilhelm, tinerii arhitecţi din Cluj Camelia și Tamás Sisak, Marius Moga / Atelier MASS, Sebastian Ionescu și organizatorii locali István Benedek, Zsolt Szénási, István Pásztor / AREA3, blipsz! s‑au alăturat procesului de studiu condus de Bahanur Nasya / wonderland (AT). Procesul a fost documentat de Yilmaz Vurucu (CAN) și Ákos Kún (RO). Aventura a durat 3 zile și 4 nopţi, între 31 august și 4 septembrie, fiind lansată printr‑un Blind Date tematic. La conferinţa de lansare a atelierului la Fabrica de Pensule, au participat: Irina Iamandescu, președinte al A.I.R. – Asociaţia pentru Arheologie Industrială, Corina Bucea / Fabrica de Pensule, Eugen Pănescu / Planwerk, O.A.R. Transilvania, A.C.E., Szabolcs Guttmann, O.A.R. Transilvania. Atelierul, organizat în spaţiul Ș.P.A.C. / Atelier Protokoll a durat două zile, cu prezentarea finală în seara zilei de 3 septembrie.

1 Project Space – a series of workshops organized by wonderland to explore certain issues at European level, in international, cross‑disciplinary teams, the participation being connected by the international competition to ground the interest for the themes and the locations proposed annually. The overall theme of 2011 was “Vacant spaces”.

2 Blind Date – another programme of wonderland platform, leading to the connection of AREA3 association with umbauwerkstatt.atw, preoccupied by saving the Tobacco Factory (designed in Peter Behrens’s workshop) in Linz .

CREDITS Atelier Wonderland: Blind Date + PROJECT SPACE Organized by: wonderland – platform for European architecture, AREA3 Funded by: arch+ing, Bm.U.K.K., Union of Romanian Architects – a cultural fund covered by the architecture stamp, Austrian Cultural Forum, Bucharest, Planwerk, blipsz! www.wonderland.cx www.area3.ro Participants to Project Space Cluj workshop: Ronald Boer and Jonmar van Vlijmen / placemakers (NL), Roland Krebs / urban issues (AT), Levente Polyák (HU), Erika Barth / coop on street (RO). Lydia Wissa (AT), from Wonderland and members of umbauwerkstatt.atw, Lorenz Potocnik and Gunar Wilhelm, young Cluj architects, Camelia and Tamás Sisak, Marius Moga / Atelier MASS, Sebastian Ionescu and local organizers, István Benedek, Zsolt Szénási, István Pásztor / AREA3, blipsz! Joined the study lead by Bahanur Nasya / wonderland (AT). The process was documented by Yilmaz Vurucu (CAN) and Ákos Kún (RO). The adventure lasted 3 days and 4 nights, between 31 August – 4 September, being launched in a thematic Blind Date. At the launch taking place at The Paintbrush Factory, the following participated: Irina Iamandescu, chair of Association for Industrial Archaeology, Corina Bucea / Fabrica de Pensule, Eugen Pănescu / Planwerk, O.A.R. Transilvania, A.C.E., Szabolcs Guttmann, O.A.R. Transilvania. The workshop, organized at Ș.P.A.C. / Atelier Protokoll lasted two days, with a final presentation on 3 September.

Ur cr ban o te ss‑ Rep de orii cult ort co spr și di ure est Ce nteme fen scu car e un Ac ntra po om rsur e re pro 20 est lă, ran enu i cri une gra ICR 10 d pro de E din l ur tice ște m În pr e z iect st ș Eur ban Ur co 201 in p epp a fo i de opa pr ban o we nsta 1, U rogr elin st in Sud an gra Rep În bsi t di rba amu cu a iţia . co d cr m, g ort i t n n t 2 j e l u 0 co Re Ca to în 1 și 3 in ntem itica ath s a c tu ntin 2 ac 3 DVDpub por nte rul e C l r E ra l m t u u en po dis rin oss ir. re at ș est p ‑u icaţ a ate rope tral, rary cou g th ‑cu vis i i ro ri. ii, r un su d b . Th Eas urba ses eorie lture te nte ie y p te i. i n p abo s gr ct v C u po ze s p rn at a Ca ltur rted ppel rojec and heno ut th în fi str In ntem al In by t in in t w Sou me e uc of 201 ir P stitu he R 201 as in the na 3 D e 3 1 Ur rog te t oma 0 a iti- rn be VDs publ ban ram hrou nia nd gh n th con . In icat Rep . th e s tin 20 ion or e tru ue 12 s, t c ctu d a th a w on s re nd is p eb ist of int ro sit ed th eg jec e a e m ra t w nd ag ted ill az in ine .

Text: Ştefan Ghenciulescu

Mai mult decât un festival – un program urban

După ştiinţa mea, Street Delivery e singurul festival urban independent din această parte a Europei, legat în mod direct de un proiect de regenerare urbană. Scopul principal al acestuia este transformarea porţiunii de est a străzii Artur Verona (unde are loc festivalul) într-un spaţiu pietonal şi crearea unei legături pietonale mai puternice cu partea de vest a străzii: o axă urbană culturală între partea de est şi cea de vest a centrului. Dincolo de PUZ-ul aprobat (şi oarecum îngheţat), prima acţiune oficială a avut loc sub forma amenajării unei mici piaţete în zona Bisericii Anglicane.

europaleţi şi un banner publicitar cu harta Bucureştiului a celor de la studioBASAR) au avut un mesaj clar şi puternic. • Operaţiile concrete în acel loc sunt în impas, însă se încearcă o întărire a proiectului comunitar. Mi-a plăcut cum încă un proprietar (societatea TIAB) şi-a dat jos tabla de după gard şi a deschis curtea către stradă (vizual cel puţin, iar în cele trei zile ale Festivalului, şi fizic, prin găzduirea unor activităţi). Principalii iniţiatori ai proiectului, librăria Cărtureşti şi OAR i-au invitat pe ceilalţi vecini de pe stradă la o discuţie şi un prânz; nu au venit mulţi, iar dialogul la care au participat – lucru rarissim - şi doi arhitecţi-şefi), dar e un început bun. E nevoie de mai mulţi parteneri şi de o relansare susţinută a proiectului, mai ales în condiţiile în care, din nou, toată lumea vorbeşte în mod obsesiv despre autostrăzi, maşini, fluidizări şi aşa mai departe.

More than a festival – an urban program

Proiectul Verona a fost iniţiat de un grup de arhitecţi şi asumat între timp de Ordinul Arhitecţilor şi este printre foarte puţinele acţiuni de activism urban din România care au şi înregistrat primele rezultate concrete şi permanente. Aici e şi miza, de fapt: să îţi asumi un proiect de lungă durată şi să nu rămâi doar proiectant, ci şi administrator, comunicator, negociator, partener într-un proces. Festivalul e o parte esenţială a acestui proiect pe termen lung: arată ce bine e ca strada să devină pietonală, dar a devenit şi o platformă pentru proiecte şi luări de poziţie înrudite: de la proiecte ecologice la asociaţii promovând mersul pe biciclete, de la expunerea de proiecte urbane alternative la salvarea patrimoniului, promovarea meşteşugurilor etc. Între timp, pe stradă a apărut nu doar scuarul amintit, ci şi vreo trei terase noi (permanente), iar evenimentul a devenit din ce în ce mai popular. Poate prea popular, zic unii care au criticat aprig evoluţia trendy şi comercială a ultimelor ediţii. 2012 – din nou un party cu atitudine Eu zic că e bine că se întâmplă o superpetrecere acolo timp de 3 zile. Petrecerile inteligente şi haioase produc uneori mai multă comunitate decât un milion de simpozioane. Sunt două lucruri care mi-au plăcut în mod special la această ediţie: • În primul rând, tonetele cu hand-made-uri au dispărut, iar festivalul şi-a recâştigat caracterul bazat pe ateliere, pe performance-uri şi pe exprimarea unor poziţii (uneori, virulente): Roşia Montană, de exemplu, a fost foarte prezentă în acest an. Majoritatea intervenţiilor (cum a fost şi spectaculoasa piscină din

To my knowledge, Street Delivery is the only independent urban festival in this part of Europe, directly linked to an urban regeneration project. The key aim is to turn a part of Artur Verona Street (where the festival takes place) in a pedestrian area and the setting of a stronger pedestrian connection with the Western side of the street: a cultural urban axis between the East and the West of the centre. Beyond the approved Local Development Plan (somehow in a deadlock), the first official action included the setting of a small square in the area of the Anglican Church. The “Verona” project was initiated by a group of architects and meanwhile adopted by the Order of Romanian Architects, and is one of the very few actions of urban activism which recorded the first real and permanent results. This is where the stakes are, actually: to take responsibility for a long term project and be more than a mere designer, but also administrator, communicator, negotiator, partner in a process. The festival is an essential part of this long term project: it shows how good is when the street becomes a pedestrian space, and also becomes a platform for related projects and positions: from environmental projects to associations promoting the use of bikes, from the display of alternative urban projects heritage saving to the promotion of crafts etc. Meanwhile, on the street, there were more than the small square mentioned, that is about three new (permanent) cafes with terraces; the event becomes increasingly popular. Perhaps too popular, some say, which criticized fiercely the “trendy” and commercial progress of the last editions.

2012 – once again, a party with attitude

I think it’s good for a super-party to take place there for 3 days. Smart and fun parties generate sometimes a better community than a million symposia. There are to things which I appreciated especially to this edition: • firstly, the hand-made product stands disappeared, and the festival reclaimed its workshop character, performances and the expression of positions (sometimes rather forceful): the Roșia Montană ecological and heritage scandal was very present this year. Most of the interventions (including the spectacular pool studioBASAR made of euro pallets and a promotional banner with the map of Bucharest) had a clear and strong message • real interventions there are in a deadlock, but the community project seems to be strengthened. I liked the way an owner (TIAB) took off the iron behind the fence and opened the courtyard to the street (at least visually, and, for the three days of the festival, also physically, by hosting certain activities). The key initiators of the projects, Cărturești Bookshop and the Order of Architects in Romania invited the other neighbours on the street to a lunch and a debate ; not many came, yet the dialogue they engaged in – extremely rare – included two head-architects), but this is a good start. Several partners are needed, as well as a sustained relaunch of the project, especially given the conditions in which, once again, everybody now talks about obsessively about highways, cars, fluent traffic, and so on.

100 Un pavilion comunitar în Bochum, Germania, devine platformă pentru stimularea imaginaţiei în ceea ce privește viitorul unui cartier suburban și locuitorii acestuia.

Proiect, Text & Foto: Apolonija Šušteršič Amplasament, Brunnenplatz

Site, Brunnenplatz

A community pavilion in Bochum, Germany becomes a platform for stimulating the imagination about the future of a suburban neighbourhood and its inhabitants.

Workshop cu locuitorii din Hustadt, 01.2009

Workshop with Hustadt inhabitants, 01.2009

Grădinărit pe zona verde publică

Gardening on public green

Lectură publică

Public reading

Context

Hustadt este un cartier suburban situat la limita sud-estică a orașului Bochum. Acesta a fost construit spre sfârșitul anilor ’60 (’68), ca un model de cartier care urmează standardele urbane generale, pentru a satisface necesităţile unui număr de aproximativ 6.000 de locuitori. Hustadt a fost planificat cu o varietate de unităţi de locuit astfel încât să asigure locuri adaptate diferitelor necesităţi și condiţiilor de trai complexe. Zona a fost gândită pentru a constitui așa-numita Universitätsrahmenstadt – centura rezidenţială din jurul campusului Universităţii Bochum – în dorinţa de a oferi profesorilor, studenţilor, cadrelor universitare și angajaţilor publici posibilitatea locuirii în vecinătate. Oricum, în timp, Hustadt a suferit mai multe transformări ca rezultat al diferitelor dezvoltări sociale, economice și politice relaţionate cu situaţia globală actuală, aflată în permanentă schimbare. A trecut prin schimbări dramatice în ceea ce privește locuitorii săi, iar cei aflaţi în prezent în Hustadt au venit din toate colţurile lumii. Aproximativ 56 de naţionalităţi diferite coexistă în acest cartier, reprezentând diferite culturi, moduri de viaţă și obiceiuri, generând astfel un microcosmos multinaţional la bine și la rău. Nu mai este necesar să spunem că, în afara cartierului în sine, Hustadt are reputaţia de a fi un ghetou. A dobândit un renume negativ, care a stigmatizat zona vreme îndelungată. Rata ridicată de șomaj, durata extinsă a procesului de integrare și comunitatea aflată în continuă schimbare limitează posibilitatea locuitorilor săi de a se raporta la acest loc ca la o casă a lor.

Hustadt is a suburban neighbourhood on the south-east edge of the city of Bochum. It was built in the late 1960s (1968), as a model neighbourhood following general urban standards, to fulfil the needs of approximately 6000 inhabitants. Hustadt was planned with a variety of housing units in order to provide a place for different needs and a complex living situation. The area was intended to be the so-called Universitätsrahmenstadt – a residential area framing the campus of the Bochum University – intended to offer professors, students, academics, and public employees the possibility to live in the vicinity. However, along the way Hustadt has undergone several changes as a result of various social, economic, and political developments related to today’s changing global situation. It has seen dramatic changes in its population and the people living in Hustadt today come from all over the world. Approximately 56 different nationalities live in the neighbourhood, with many different cultures, lifestyles, and habits coexisting every day in close proximity to each other, creating a microcosm of the world for good and for bad. It goes without saying that outside of the neighbourhood itself Hustadt has the reputation of being a ghetto. It has gained a bad name, which has stigmatized the area for quite some time. The high unemployment, lengthy integration processes, and constantly changing community limit the possibility of its inhabitants beginning to relate to the place as their home.

Intenţii În 2008, am primit o invitaţie din partea primăriei orașului Bochum de a realiza un proiect de artă pentru Hustadt, cartierul suburban cu un început interesant și o istorie recentă turbulentă. Proiectul planificat să dureze nouă luni s-a transformat într-un proces de negocieri, discuţii și acţiuni de-a lungul a trei ani. Comandat mai întâi de către municipalitatea orașului Bochum ca un proiect de artă publică convenţională, a devenit apoi o iniţiativă autoorganizată, cu sprijinul militanţilor locali (Aktionsteam), și a fost acceptat în cele din urmă în planul de regenerare urbană pentru „Innere Hustadt”, constituind o parte din „Stadtumbau West” – Programul de Regenerare Urbană pentru Hustadt, Bochum. Am realizat diferite activităţi pentru această zonă cu scopul de a testa amplasamentul, pentru a folosi rezultatele ca argumente în discuţiile politice și pentru a pune în practică în cele din urmă ideea noastră referitoare la Pavilionul Comunităţii – Brunnenplatz 1 – infrastructură multifuncţională pentru piaţa principală din Hustadt.

Workshop pentru reparaţii de biciclete Bicycle repair workshops

101

Intentions In 2008, I received an invitation from the city of Bochum to make an art project for Hustadt, a suburban neighbourhood with an interesting beginning and turbulent recent history. The project, which was planned to last nine months, turned into a three-year process of negotiations, discussions, and actions. First commissioned by the City of Bochum as a conventional public art project, it became a self-organized initiative together with local activists (Aktionsteam) and was finally accepted in the urban regeneration plan for “Innere Hustadt” as part of “Stadtumbau West” – Urban Regeneration Program for Hustadt, Bochum. We developed different activities for the neighbourhood in order to test the location, use the results as arguments in political discussions, and finally realize our idea for the Community Pavilion – Brunnenplatz 1 – multifunctional infrastructure for the main square in Hustadt.

102 1

Pavilionul comunitar, acţiune cu inscripţii pe tablă, 09.2011

Community Pavilion, blackboard action, 09.2011

Intervention 5

Plan parter Ground floor plan 1. 2.

Scenă – ecran Stage – screen Scări – locuri de ședere Stairs – seating

3. 4. 5. 6.

Punct de întâlnire Meeting point Bucătărie Kitchen Perete de afișaj Info wall Grădină de ierburi Herb garden

Secţiune caracteristică Characteristic section

The Hustadt Project is not only an architectural object or urban infrastructure but mainly a process composed of several parts, which was concluded with the opening of the Community Pavilion – Brunnenplatz 1. Parts of the process: research of then existing situation, including many formal and informal meetings, discussions, and workshops with people living in Hustadt. The aim of this research was to create the conditions for unofficial public participation and, together with a group of inhabitants, make a proposal that could influence and would definitely shift the official urban regeneration process in Hustadt. Public participation was realized through various actions taking place on the main square – Brunnenplatz: Sunday brunch, flea market events, bicycle repair workshops, dance workshops, storytelling and public readings, gardening on public greens, lectures and presentations, exhibitions, festivals, and building a temporary pavilion as part of the trial project.

Intervenţie

Construcţia pavilionului temporar, vară 2009

Building Temporary Pavilion, summer 2009

Proiectul Hustadt nu este numai un obiect arhitectural sau o infrastructură urbană, ci în principal un proces format din mai multe părţi, care s-a încheiat cu deschiderea Pavilionului Comunităţii – Brunnenplatz 1. Părţile acestui proces au fost constituite de cercetarea situaţiei existente la momentul respectiv, inclusiv de multe întâlniri oficiale și neoficiale, prin discuţii și ateliere cu oameni care locuiesc în Hustadt. Scopul acestei cercetări a fost acela de a crea condiţii pentru o participare publică neoficială și, împreună cu un grup de locuitori, de a face o propunere capabilă să influenţeze și să schimbe categoric procesul oficial de regenerare urbană din Hustadt. Participarea publică s-a realizat prin diferite acţiuni care au avut loc în piaţa principală – Brunnenplatz: gustarea de duminică, organizarea de târguri de vechituri, ateliere de reparare a bicicletelor, cursuri de dans, lecturi publice și depănare de povești, grădinărit pe pajiștile publice, conferinţe și prezentări, expoziţii, festivaluri și construirea unui pavilion temporar ca parte din proiectul de probă. Proiectul Hustadt se bazează pe acţiune și negociere între autorităţile orașului și iniţiativa locală. Întregul proces a dus la schiţarea unei propuneri pentru Pavilionul Comunităţii – Brunnenplatz 1 – un loc de întâlnire pentru oamenii care locuiesc în Hustadt; pentru a-i încuraja să acţioneze și să reacţioneze la condiţiile actuale independent de instituţiile sociale oficiale, să creeze ei înșiși un loc pentru ei înșiși. Evaluare

Pavilionul comunitar, autoorganizare la faţa locului, vară 2011

Community Pavilion, self-organized building site, summer 2011

Pavilionul comunitar, cinema, vara 2011

Community Pavilion, cinema, summer 2011

Proiectul Hustadt a devenit o platformă care a stimulat imaginaţia privind viitorul locului și al locuitorilor săi. El se axează și se referă la distribuirea puterii în spaţiul public, la rolul artistului / arhitectului în cadrul proiectelor de regenerare urbană, la ideea de „echitate spaţială”, și abordarea spaţiului public în funcţie de felul în care acesta este înţeles de diferiţi actori. Pavilionul Comunităţii – Brunnenplatz 1 reprezintă o reţea de activităţi sugerată de locuitorii înșiși: o bucătărie de vară, un loc de așezat, o mică scenă de spectacol, un cinematograf în aer liber, un atelier de reparat biciclete și multe altele. Scopul a fost acela de a crea un loc care să stimuleze și să-i inspire pe toţi cei care locuiesc în zonă. Pavilionul Comunităţii – Brunnenplatz 1 a devenit o miniinstituţie culturală autoorganizată, care va continua să lucreze pe viitor în strânsă legătură cu locuitorii săi (Festivalul de Film al Verii – Hustadt 2012). Custodele Pavilionului Comunităţii a devenit UmQ e.V. – Universitatea întâlnește Querenburg, Asociaţia pentru Cultura Străzii, care se va ocupa de Pavilion și pe viitor. Proiectul Hustadt a dat naștere unei discuţii de amploare în cadrul comisiei legislative a orașului. Nu a fost un proces ușor. Am reușit să mărim bugetul iniţial cu 500% și am transformat o comandă de artă publică convenţională într-un proces participativ sustenabil.

The Hustadt Project is based on action and negotiation between the city authorities and the local initiative. The entire process has been leading to the drafting of a proposal for the Community Pavilion – Brunnenplatz 1 – a meeting place for people living in Hustadt; to encourage them to act on and react to present conditions, outside of official social institutions, to create a place by themselves and for themselves. Evaluation The Hustadt Project has become a platform that has stimulated the imagination about the future of the place and its inhabitants. The project is focused on and addresses distributions of power in public space, the role of the artist/architect within urban regeneration projects, the issue of “spatial justice”, and the appropriation of public space as understood by different actors. The Community Pavilion – Brunnenplatz 1 is a network of activities suggested by the inhabitants themselves: a summer kitchen, a sitting place, a small performance stage, an outdoor cinema, a bicycle repair workshop, and much more. The goal was to create a place that would stimulate and inspire everyone living in the neighborhood. The Community Pavilion – Brunnenplatz 1 became a self-organized mini cultural institution that will continue in the future to work closely together with its inhabitants (Summer Film Festival – Hustadt 2012). The custodian for the Community Pavilion has become the UmQ e.V. – University meets Querenburg, Association for Street Culture, which will also care for the Pavilion in the future. The Hustadt Project has provoked a huge discussion within the city legislature. It has not been an easy process. We managed to expand the initial budget by 500% and turned a conventional public art commission into a sustainable participatory project.

103

Credite & info / Credits & info:

Pavilionul comunitar, 2011

Community Pavilion, 2011

Titlu / Title: Proiectul HU_stadt, Pavilion comunitar, Brunnenplatz 1 / HU_stadt Project, Community Pavilion, Brunnenplatz 1 Amplasament / Location: Hustadt, Bochum, Germania / Hustadt, Bochum, Germany Autor / Author: Apolonija Šušteršič Colaborare / Collaboration: Aktionsteam – o reţea informală de activiști din Hustadt / Aktionsteam – an informal network of Hustadt activists Arhitect peisagist / Landscape architect: Christine Wolf, Landscape architects wbp GmbH, Bochum Structură / Structural engineers: MEYER & PARTNER Bauingenieure, Bochum Sprijin financiar / Finances: Programul „Stadtumbau West”, Municipalitatea din Bochum,

Fondurile BKVB Olanda, Ministerul Culturii RS, Fundaţia IKEA și muncă individuală voluntară / “Stadtumbau West” Program, Bochum City Council, Fonds BKVB The Netherlands, Ministry of Culture RS, IKEA Foundation and hours of individual voluntary work Suprafaţa amenajată / Floor surface: 106 m2 Materiale de construcţie / Construction materials: pereţi de beton, structuri de lemn (molid), panouri acrilice / concrete walls, wooden construction (spruce), acryl-glass plates Mobilier / Furniture: lemn de molid + lemn de esenţă tare recuperat de la o pergolă veche / spruce wood + recycled hardwood from an old pergola Grădină / Garden: grădină de ierburi replantate / herb garden re-planted

Ur cr ban o te ss‑ Rep de orii cult ort co spr și di ure est Ce nteme fen scu car e un Ac ntra po om rsur e re pro 20 est lă, ran enu i cri une gra ICR 10 d pro de E din l ur tice ște m În pr e z iect st ș Eur ban Ur co 201 in p epp a fo i de opa pr ban o we nsta 1, U rogr elin st in Sud an gra Rep În bsi t di rba amu cu a iţia . co d cr m, g ort i t n n t 2 j e l u 0 co Re Ca to în 1 și 3 in ntem itica ath s a c tu ntin 2 ac 3 D pub por nte rul e C l r E ra V l m t u u en po dis rin oss ir. re at ș est p D‑u icaţ a ate rope tral, rary cou g th ‑cu vis i i ro ri. ii, r un su d b . Th Eas urba ses eorie lture te nte ie y p te i. i n p abo s gr ct v C u po ze s p rn at a Ca ltur rted ppel rojec and heno ut th în fi str In ntem al In by t in in t w Sou me e uc of 201 ir P stitu he R 201 as in the na 3 D 3 pu 1 Ur rog te t oma 0 a iti- rn be VDs blic ban ram hrou nia nd gh n th con . In atio Rep . th e s tin 20 ns or e tru ue 12 , a t c ctu d a th we on s re nd is p bsi ist of int ro te ed th eg jec an e m ra t w d ag ted ill az in ine .

Micro-intervenţii urbane cu ready‑mades

Urban Micro‑intervention with Ready-mades

LIKEarchitects is an award-winning practice focused on the design of ephemeral architectural objects and on socialy relevant international competitions. The collective of architects, of an experimental, provocative and innovative nature, is formed by the young Portuguese architects Diogo Aguiar, João Jesus and Teresa Otto and seeks to combine their basilar architectural knowledge acquired in the renowned Faculty of Architecture of Oporto with other more radical architectural experiences they have had in worldwide reference studios such as UNStudio and OMA in The Netherlands and RCR Arquitectes, in Spain. The proposed projects, which are attentive to the current socio-economic scenario, aim to boost places and involve the community in a critical participation of urban space, having Installation, Happening and Urban Art as references. LIKEarchitects’ work has been awarded several prizes and been published both in national and international specialized magazines and books.

„Frozen Trees” – ephemeral Installation for the Christmas Lighting

Mult-premiatul birou de arhitectură LIKEarchitects se axează pe proiectarea obiectelor arhitecturale temporare și pe participarea la competiţiile internaţionale axate pe aspecte sociale. Animată de un spirit explorator, stimulator și inovator, echipa este alcătuită din tinerii arhitecţi portughezi Diogo Aguiar, João Jesus și Teresa Otto, căutând să îmbine cunoștinţele de bază dobândite în renumita Facultate de Arhitectură din Porto cu experienţele arhitecturale mai radicale câștigate în birouri internaţionale de referinţă, precum UNStudio și OMA din Olanda și RCR Arquitectes, din Spania. Urmărind scenariile socio-economice actuale, proiectele propuse au drept scop dezvoltarea locurilor, implicând comunitatea prin raportarea critică la spaţiul urban, având ca puncte de referinţă instalaţia, evenimentul și arta urbană. Lucrările elaborate de LIKEarchitects au primit o serie de premii, fiind publicate în cărţi și reviste de specialitate, atât naţionale, cât și internaţionale.

„Copacii îngheţaţi” – instalaţie temporară de iluminat pentru Crăciun „Copacii îngheţaţi” reprezintă o instalaţie temporară pentru perioada Crăciunului, situată în piaţa D. Pedro IV din Lisabona, alcătuind un peisaj îngheţat de iarnă, iluminat, cu aspect fractalic, menit să influenţeze trecătorii. Treizeci de cilindri – lămpi stradale structurate, autonome – sunt desfășurate în toată piaţa, desenând un alt fel de peisaj și context ce propune trecătorilor noi experienţe spaţiale.

“Frozen Trees” is a temporary installation for Christmas in D. Pedro IV square in Lisbon, creating an illuminated, frozen and fractal landscape that affects and the passers by. Thirty cylinders – structured, self-sufficient streetlights – are placed throughout the square, drawing a new landscape and context and inviting the visitors to new spatial experiences. Designed from the creative association of “Rationell Variera” piece by K. Hagberg / M. Hagberg (IKEA – 1,5 €), and taking advantage from its shape, “Frozen Trees” brings a domestic object to the scale of the town – thus dissociating it from its original function and leading to the loss of its identity as a single element, making a general call for creativity in the current socio-economic conjecture. These volumes made of polypropylene plastic, flexible and non-inflammable, define an ethereal presence in the square. By day, the trees make surprising shadows and the ensemble makes an abstract, white and tracery landscape; by night, illuminated from inside by LEDs, the elements, as street lamps, explode with white light, creating a Christmas ambience with variable intensity. The plastic piece dimension (160 x 450 mm) defines the structural module. Each of the 30 trees is the same height (3,6 m), although three different diameters coexist (5, 10 or 15 pieces in the bottom) totalling ten units on each of the three sizes. The light metal structure is made of vertical profiles and horizontal triangular rings; the first receive the IKEA pieces, the latter the illumination network made of monochromatic LEDs.

Având la origine o asociere creativă a piesei de mobilier „Rationell Variera” a lui K. Hagberg / M. Hagberg (IKEA – 1,5 €) și exploatându-i forma, instalaţia „Copacii îngheţaţi” reușește să aducă un obiect casnic la scara orașului – disociindu-l astfel de funcţia inţială și având ca rezultat pierderea identităţii ca element individual, fiind totodată un apel la creativitate în actuala conjunctură socio-economică. Volumele alcătuite din plastic polipropilenic flexibil și ignifug ajung să definească o prezenţă eterică în piaţă. Ziua, copacii desenează umbre surprinzătoare, iar ansamblul alcătuiește un peisaj abstract, cu model decorativ alb; noaptea, iluminat din interior cu LED-uri, elementele explodează într-o lumină albă, creând ambianţa specifică de Crăciun, la diferite intensităţi. Dimensiunea piesei de plastic (160 x 450) mm definește modulul structural. Toţi cei 30 de copaci au aceeași înălţime (3,6 m), dar diametrele diferă în trei dimensiuni (5, 10 sau 15 piese la bază) însumând câte zece componente la fiecare dintre cele trei dimensiuni. Structura metalică ușoară este realizată din profile verticale și inele triunghiulare orizontale; primele găzduiesc piesele de mobilier IKEA, iar ultimele, reţeaua de iluminare realizată din leduri monocromatice. „Copacii îngheţaţi” constituie o instalaţie ușor de produs și asamblat, care apare pe neașteptate și dispare la fel de rapid dintr-un oraș, fără să producă nicio pagubă. În privinţa raportului efect obţinut – costuri, alegerea unui obiect standard s-a dovedit a fi o soluţie eficientă cu un rezultat estetic unic, la un preţ foarte competitiv. Pe de altă parte, elementele din plastic polipropilenic oferă avantajul unui material refolosibil și ușor de reciclat.

Credite & info / Credits & info: Plan și secţiune prin amplasament Site plan and section

„Copacii îngheţaţi” / „Frozen Trees” (2011) Amplasament / Location: Praça de D. Pedro IV, Lisabona, Portugalia / Lisbon, Portugal Autori / Authors: LIKEarchitects (Diogo Aguiar + Teresa Otto) Beneficiar / Client: Câmara Municipal de Lisboa; MUDE – Museu do Design e da Moda Constructor / Construction: OutrosMercadus

Detaliu instalaţie Installation detail

Credite & info / Credits & info: Axonometrie Axonometric drawing

„Stivuiește și clădește” / “Stack n’ Build” (2012)

Amplasament / Location: Jardim de Serralves, Porto Portugalia / Oporto, Portugal Autori / Authors: LIKEarchitects (Diogo Aguiar + Teresa Otto + João Jesus) Curator / Curatorship: Brand New Box – United Talents Beneficiar / Client: Unicer / SuperBock Producţie / Production: Francisco Andrade, Metalomecânica Suprafaţa construită / Floor area: 44 m2

„Stivuiește și clădește” – pavilion temporar pentru „Serralves em Festa 2012” „Un fel de Lego” este pavilionul temporar creat pentru grădina Muzeului Serralves. Realizat din combinarea multor navete de bere SuperBock, acest element își propune să marcheze prezenţa iconică a „Premiului pentru industrii creative” din cadrul festivalului „Serralves em Festa” printr-un obiect artistic distinct. Utilizând calităţile oferite de forma grătarului iniţial din plastic, am creat un perete curbat, dantelat, construit pe principiul jocului „Lego”, prin adăugarea unei bucăţi din metal, special proiectată și produsă în acest scop. Noul element care adaugă o abordare high-tech esteticii low-cost, permite asamblarea și demontarea pavilionului fără deteriorarea grilajelor existente. În plus, realizarea unui sistem de construcţie discret, precum și rezistenţa considerabilă a elementelor utilizate, sugerează posibilitatea reutilizării acestuia și în alte locuri, cu multiple configurări. Forma curbată a pavilionului facilitează efortul structural, în aceeași măsură în care își uimește vizitatorii prin geometria surprinzătoare. Culoarea roșie, caracteristică pentru acest brand, reprezentativă pentru navetele din plastic care creează pavilionul, marchează prezenţa acestui element în grădinile înverzite din Serralves, profitând de caracterul complementar culorilor.

“Frozen Trees” is a fast production and easy set-up installation, able to pop-up and disappear without destroying or damaging anything. Regarding the effect/cost ratio, choosing a standard object proved to be an effective solution, allowing for a unique aesthetic result for a very competitive price. On the other hand, polypropylene plastic pieces are reusable and highly recyclable. “Stack n’ Build” – temporary pavilion for “Serralves em Festa 2012” “Stack and Build” is a temporary pavilion created for the garden of the Serralves Museum. Designed by combining multiple crates of beer SuperBock, this element seeks to mark the iconic presence of the “Creative Industries Award” at the event “Serralves em Festa” with an artistic and distinct object. Taking advantage of the formal qualities of the original plastic grate,

we designed a laced curved wall, which is built in a very simple system, Lego-type mounting, by the addition of a metal piece, designed and produced for this purpose. This new element, that adds an high-tech approach to a low-cost aesthetic, enables the assembly and disassembly of the pavilion without damaging the existing grids. Moreover, the development of a building system which is non-intrusive and the high strength of the elements used, suggest the possibility of re-use of this system in other places with new multiple configurations. The curved shape of the pavilion facilitates the structural effort at the same time that surprises visitors by its unexpected geometry. The red color, characteristic of this brand strongly present on the plastic crates that design the pavilion, mark the presence of this element in the green gardens of Serralves, taking advantage of the complementarity of these colors.

Credite & info / Credits & info: „Party Animal!” (2011)

Amplasament / Location: Praça de S. Paulo, Lisabona, Portugalia / Lisbon, Portugal Autori și design iluminare / Authors and lightning design: LIKEarchitects (Diogo Aguiar + Teresa Otto) Beneficiar / Client: Ordem dos Arquitectos Organizator de eveniment / Event Organization: Ordem dos Arquitectos + Associação Parafernália Structură / Structure: OutrosMercadus Constructor / Construction: Burkhardt Leitner constructive Suprafaţa construită / Floor area: 80m2

„Party Animal!” – o cutie pentru artiști

“Party Animal!” – a box for artists

În ciuda evidentei valori arhitectonice și istorice, precum și a amplasării sale în centrul Lisabonei, piaţa S. Paulo a fost întotdeauna un loc de tranziţie spre cluburile și barurile subterane din zona centrală – paradoxal izolată și pustie, deși amplasată în inima orașului. Profitând de sărbătorirea patronului orașului – Sf. António – care are loc pe tot parcursul lunii iunie, asociaţia culturală Parafernália și-a unit forţele cu cele ale Ordinului Arhitecţilor pentru a revitaliza și reactiva acest sit, reașezându-l în rândul itinerariilor orașului. Am pornit de la ideea unei intervenţii concentrate în special asupra unei scene atractive care să devină platforma pentru spectacole a artiștilor invitaţi. Trebuia să fie un singur obiect temporar realizat cu costuri reduse, capabil să dinamizeze acest nou centru destinat evenimentelor culturale. În ciuda resurselor limitate și a scării volumetrice mari necesare pentru scenă, această structură ușoară (realizată din prefabricate modulare) a fost proiectată să se impună drept catalizator urban iconic, totodată menţinând și respectând ierarhia spaţială a pieţei. Faţada scenei seamănă cu clădirea istorică din apropiere „Casa dos Bicos” și cu obișnuitele baloane ale manifestărilor de Sf. António. Formele sale pitorești au fost obţinute prin suprapunerea structurilor standard îmbrăcate în material textil, vopsit în culoarea roșie. Simplu adăpost contra ploii, din plastic transparent, scena-cutie nu obturează vederea spre monumentul istoric din fundal – Biserica St. Pauls – parte integrantă a intervenţiei și perfect vizibilă din orice parte a pieţei.

Regardless of its obvious architectonic and historic value and its central location in the city of Lisbon, the square of S. Paulo has been merely a passage site on the way to the underground clubs and bars on the downtown area – paradoxically marginal and desert in the centre of the city. Taking advantage of the celebrations of the patron saint of the city – St. António – that take place during the whole month of June, the cultural association Parafernália joined forces with Ordem dos Arquitectos in order to revitalize and reactivate this site placing it again on the city routes. The idea was that the intervention would focus mainly on an attractive stage to be the platform for the invited artists to act. It should be a single low-cost object with

Diagramă conceptuală Conceptual diagram

the ability to be the engine of this new centre of cultural events. Despite the scarce resources and the large volumetric scale desired for the stage, this lightweight structure (made out of prefabricated modular parts) was designed to impose itself as an iconic urban catalyser while retaining and respecting the consolidated spatial hierarchy of the square. The front of the stage resembles the historic building of “Casa dos Bicos”, just nearby, and also the typical balloons of the St. António festivities. Its picturesque forms were attained by the superimposition of standard structures coated of textile material dyed in red. As it is just a cover for the rain, it is transparent (plastic), letting the historical monument behind it – St. Pauls Church – to be part of the intervention and fully visible from all over the square.

ÂŠ Francisco Nogueira

Bar provizoriu

Temporary Bar

Barul a apărut ca rezultat al unui concurs având drept scop reprezentarea Facultăţii de Arhitectură din Porto. Amplasamentul (Parque da Cidade, Porto), construcţia rapidă și bugetul redus au reprezentat câteva dintre premizele pe care a trebuit să le luăm în considerare la proiectarea acestei structuri provizorii care trebuia ridicată într-o săptămână, cu ajutorul studenţilor. Pornind de la conceptul IKEA „construiește-ţi singur”, proiectul constă într-un paralelipiped realizat din cutii cu diferite adâncimi, care în final s-au întruchipat într-o construcţie modulară cu înveliș texturat, alcătuind o referinţă vizuală. Dimensiunile cutiei (300 x 420 mm) reprezintă modulul structural al întregului proiect. În afara calităţilor compoziţionale evidente, cutiile din plastic polipropilenic translucid servesc și ca fundament al logicii structurale a proiectului, devenind un înveliș structural în sine. Proiectul este împărţit în patru tipuri de module (grupuri de cutii fixate pe cadre structurale din lemn) asamblate în ateliere și apoi transportate la locul de amplasare: 16 module a câte 4 x 3 cutii (168 cm x 90 cm); 20 de module a câte 3 x 3 cutii (126 cm x 90 cm); 6 module a câte 2x3 cutii (84 cm x 90 cm) și 4 module a câte 1x3 cutii (42 cm x 90 cm). Cutiile au fost aplicate pe structura primară din cadre de oţel (302 cm x 302 cm x 480 cm) deja amplasată pe sit. Forma convexă a cutiilor și implicit a modulelor, plus dorinţa de menţinere a spaţiului interior complet gol au obligat la un detaliu personalizat, și-anume utilizarea articulaţiilor „întinse”. Reţeaua de LED-uri din spaţiile interioare concave alcătuiește un tipar de lumină exterioară care modifică semnificativ aspectul barului: ziua apare ca un volum alb, abstract și închis, iar noaptea devine o cutie cu jocuri de lumini reglate de DJ. Noapte de noapte, stocul de băuturi a fost epuizat.

This bar was a result of a competition aiming to represent the Faculty of Architecture in Porto. The given implantation (Parque da Cidade, Oporto), the fast construction and the low budget were some of the premises which had to be considered for designing this temporary structure that should be built in just one week with the help of students. Departing from IKEA’s concept “build-byyour-own”, the project is a parallelepiped made out of different depth storage boxes resulting in a modular building with a textured skin, standing as a visual reference. The dimensions of the applied storage box (300 x 420 mm) are the structural module of the entire project. In addition to the fact of its evident compositional qualities, the boxes, made of a resistant polypropylene translucent plastic, serve as well as basis of the structural logic of the project, therefore assuming as structural membrane.

The project is divided in four types of modules (groups of boxes fixed to wooden structural frames) applied in workshops and then transported to the implantation site. Thus, the 420 boxes are organized in a total of 46 modules with considerably reduced weight and size: 16 modules of 4 x 3 boxes (168 cm x 90cm); 20 modules of 3 x 3 boxes (126 cm x 90 cm); 6 modules of 2 x 3 boxes (84 cm x 90 cm) and 4 modules of 1 x 3 boxes (42 cm x 90 cm). The boxes were applied to the primary steel frame structure (302 cm x 302 cm x 480 cm) already implanted on the site. The convex shape of the boxes and therefore of the modules, plus the aim to maintain the interior space completely empty, obliged a custom detail of the “stretched” hinges. The LED network in the concave interior spaces results in an exterior pattern of light, dramatically changing the bar appearance: by day a white abstract and closed volume; and by night a box of changing light following the DJ set. Night over night, drinks were sold out.

Diagramă constructivă Constructive diagram

Plan și secţiune Plan and section

Credite & info / Credits & info: Bar provizoriu / Temporary Bar (2008)

Amplasament / Location: Parque da Cidade, Porto, Portugalia / Oporto, Portugal Autori & design grafic / Authors & graphic design: LIKEarchitects (Diogo Aguiar +Teresa Otto) Beneficiar / Client: Associação de Estudantes da Faculdade de Arquitectura (AEFAUP)

Structură și instalaţii / Structure and installations: Acústica F.E.S., Lda – Estruturas, Iluminação e Som, în colaborare cu studenţii de la AEFAUP / with the colaboration of students of AEFAUP Suprafaţa construită / Floor area: 9m2

ÂŠ Sandra Neto, Diogo Aguiar

Credite & info / Credits & info: „Ecranul colorat” / “Chromatic Screen” (2012) Amplasament / Location: Edifício da Alfândega, Porto, Portugalia / Oporto, Portugal Autori / Authors: LIKEarchitects (Diogo Aguiar +Teresa Otto+ João Jesus) Curator / Curatorship: design factory* Producţie / Production: Francisco Andrade, Metalomecânica

“Chromatic Screen” – ephemeral installation for OportoShow '12

Chromatic Screen states LIKEarchitects’ presence in the space called “Point of View” in Oporto Show' 12, by invitation of “design factory*”. For this annual design show, we designed an intervention representative of our (ephemeral) work that lies on the border between architecture, design, urban installation and art. Starting from the (re) interpretation of a common object of daily use, Chromatic Screen builds a distinct element, spatial organizer, that involves all who visit it into a chromatic experience with different moments of opacity and transparency. Designed from 2000 hangers for children's clothes from IKEA – “Bagis” –, in four different colours – blue, green, pink and orange – that merge into multiple tonalities, Chromatic Screen results in a kinetic and very joyful experience.

„Ecranul colorat” – instalaţie temporară pentru PortoShow '12

„Atacul fântânilor” – un proiect pentru „Guimarães 2012 – Capitală Culturală Europeană”

„Ecranul colorat” indică prezenţa echipei LIKEarchitects în spaţiul numit „Punct de vedere” de la Porto Show' 12, prin invitaţia „fabricii de design*”. Am pregătit pentru expoziţia de design din acest an o intervenţie reprezentativă din cadrul lucrărilor noastre (provizorii), care se situează la graniţa dintre arhitectură, design, instalaţie urbană și artă. Pornind de la (re)interpretarea unui obiect obișnuit de uz cotidian, „Ecranul colorat” realizează un element distinct, un organizator de spaţiu care îi implică pe toţi cei care-l vizitează într-o experienţă cromatică cu diferite momente de opacitate și transparenţă. Realizat din 2000 de umerașe pentru haine de copii de la IKEA – „Bagis” –, în patru culori diferite – albastru, verde, roz și portocaliu – contopite în multiple tonuri, „Ecranul colorat” oferă o experienţă cinetică și foarte veselă.

Situat pe interiorul Portugaliei, Guimarães prezintă un număr mare de fântâni, în încercarea de a reduce într-o anumită măsură căldura din timpul verii. Propunerea noastră, prevăzută a fi implementată în lunile cele mai călduroase, este aceea de a interveni asupra acestor fântâni, îmbunătăţind folosirea lor prin crearea unor noi zone acvatice cu oportunităţi urbane. Extinzând noţiunile actuale de spaţiu public, locuitorii din Guimarães sunt invitaţi să profite la maxim de aceste mo(nu)mente (acvatice). Ideea este aceea de a promova o ocupare a spaţiilor publice cu apă prin redefinirea limitelor fizice ale orașului și înlăturarea frontierelor sociale predefinite. Acest proiect nu se referă la frumuseţe, ci la reinventare și actualizare.

“Fountain Hacks” – a project for “Guimarães 2012 – European Capital of Culture” Located in the interior of Portugal, Guimarães presents a high number of fountains with the quest to reduce somehow the summertime heat. Our proposal, to be implemented during the hottest months, is to intervene on these fountains, enhancing their use by creating a new (water)land of urban opportunities. Extending the current notions of public space, the inhabitants of Guimarães are invited to take the maximum profit of these (waterful) mo(nu)ments. The concept is to promote an occupation of the water public spaces by redefining city’s physical limits and deleting the social predefined boundaries. This project is not about beauty, but reinvention and upgrade. “Fountain Hacks” is an interventive system that takes advantage of the dichotomy between traditional and newadding new elements to valorise the preexistence. (Re)Using standard pool stairs,

typical waterslides or domestic showers, “Fountain Hacks” is far away of being a project pentru an average place. Like Anita Ekberg's scene at Fontana di Trevi in Federico Fellini’s La dolce vita (1960), Guimarães inhabitants will be free to experience the city fountains in a real, uninhibited, way. Taking advantage of the fountains centrality in public spaces, this project seeks to promote these daily actions as a freshly (!) social happening – fountains will become the stage where citizens and tourists are the real-time actors. Quick and simple to implement, low-tech urban hacks shows city-users they must be part of the city urban planning, calling for a use of public space where hacking becomes an energetic, optimistic design approach. “Fountain Hacks” is a bizarre strategy for extraordinary gathering that goes beyond the long-time established, surprising people with the unexpected and inviting to unforeseen actions. Calling for the contribution of passers-by, “Fountain Hacks” (re)creates the contemporary use of the public space in a constant dynamic of surprise.

96 © Dinis Sottomayor

„Atacul Fântânilor” este un sistem de intervenţie care profită de dihotomia între elementele tradiţionale și cele nou adăugate, pentru a valorifica ceea ce este preexistent. (Re)folosind scări standard de piscină, tobogane acvatice tipice sau dușuri de uz casnic, „Atacul Fântânilor” este departe de a fi un proiect pentru un loc obișnuit. Precum în scena cu Anita Ekberg la Fontana di Trevi, din filmul lui Federico Fellini, La dolce vita (1960), locuitorii din Guimarães vor fi liberi să experimenteze fântânile orașului în mod concret, fără rezerve. Profitând de amplasamentul central al fântânilor în spaţiul public, acest proiect încearcă să promoveze aceste activităţi zilnice ca noi evenimente sociale – fântânile vor deveni scene unde cetăţenii și turiștii sunt actori în timp real. Rapid și ușor de implementat, intervenţiile urbane low-tech arată utilizatorilor orașului că trebuie să ia parte la planificarea urbanistică a orașului, îndemnând la utilizarea spaţiului public, unde intervenţia devine o abordare energică și optimistă a proiectării. „Atacul fântânilor” este o strategie bizară pentru adunări extraordinare care merg dincolo de ceea ce a fost dintotdeauna stabilit, surprinzând oamenii prin neprevăzut și invitându-i la acţiuni neașteptate. Apelând la contribuţia trecătorilor, proiectul (re) creează utilizarea contemporană a spaţiului public, într-o constantă dinamică a neprevăzutului.

Diagrame constructive Constructive diagrams

97 © Nuno Alves

Credite & info / Credits & info: „Atacul fântânilor” / “Fountain Hacks” (2012) Autori / Authors: LIKEarchitects + Ricardo Dourado Amplasament / Location: Guimarães, Portugalia / Guimarães, Portugal Credite & info / Credits & info: „Logo locuibil” / “LiveableLOGO” (2012) Amplasament / Location: Jardim da Associação Nacional de Jovens Empresários, Porto, Portugalia / Oporto, Portugal Autori / Authors: LIKEarchitects (Diogo Aguiar + Teresa Otto) Beneficiar / Client: Canal 180 Suprafaţa construită / Floor area: 44 m2

„Logo locuibil” – pavilion demontabil pentru Canal 180 Echipa LIKEarchitects a răspuns provocării de a proiecta o instalaţie ieftină cu prilejul comemorării a zece luni de existenţă a postului TV portughez de cultură și creativitate Canal 180. Inspiraţi de logo-ul original la postului, liveableLOGO este o scenă multifuncţională pentru manifestările artiștilor vizuali și muzicienilor. Asemănător ecranelor TV goale, dar gata să fie activate prin creativitate, întregul logo devine o platformă spaţială de tip open-source, care preţuiește spiritul liber promovat de postul TV. Manifestările artistice pot avea loc în toate cele patru spaţii încadrate, sugestive pentru diferitele feluri prin care pot fi însușite creativ și folosite pentru happening‑uri. Atunci când spectacolele nu au loc, instalaţia vopsită în culorile primare RGB încadrează priveliștile împrejurimilor.

“LiveableLOGO” – temporary pavilion for Canal 180 LIKEarchitects were challenged to create a low-cost installation for Canal 180 tenth month commemoration. Inspired by the original logo of the TV channel, liveableLOGO is a multi-performative stage for artists and musicians. Assuming the full logo as TV blank screens, ready to be filled with creativity, liveableLOGO is an open-source spatial platform that values the open spirit of the channel. The performances can take place in all different four spaces that are suggestive of different kinds of creative appropriations and happenings. When the performances do not happen, the liveableLOGO painted in RGB colors frames different views of the surroundings.

Pulska Grupa Praksa este o cooperativă de natură tehnică, orientată pe proiectare, urbanism și arhitectură, având un caracter socio‑economic. Aplică principiile democratice în toate activităţile desfășurate, inclusiv în proiectele realizate prin cooperare. Organizaţia are la bază principii directoare precum solidaritatea, ajutorul reciproc, integrarea impli‑ cării culturale și politice în sfera producţiei, educaţia, schimbul de cunoștinţe și competenţe. Praksa a fost fondată de membri ai Pulska Grupa în mai 2011 ca prima cooperativă tehnică din Croaţia, membrii acesteia având experienţa multor ani de lucru în domeniul arhitecturii, fotografiei, designului și jurnalismului. Pulska Grupa este un grup informal de arhitecţi din orașul croat Pula. În prezent, 8 persoane lucrează în interiorul grupului – Ivana Debeljuh, Vjekoslav Gasparovic, Emil Jurcan, Jerolim Mladinov, Marko Percic, Sara Perovic, Helena Sterpin și Edna Jurcan. Grupul e activ din anul 2006, când a organizat un workshop zona demilitari‑ zată Katarina, din orașul Pula. De atunci, grupul a produs publicaţii, a organizat demonstraţii și expoziţii pe tema urbanismului autoor‑ ganizat și a problemelor specifice litoralului Adriatic.

Praksa is an engineering cooperative for design, urbanism and architecture. As socio‑economic association Praksa employs direct democracy regarding all activities, including collaborative work projects. Solidarity, mutual help, integration of cultural and political engagement in the sphere of production, education, exchange of knowledge and skills are some of the cooperative’s guiding principles. Praksa was founded by members of Pulska Grupa in May 2011 as the first engineering cooperative in Croatia. It has members with several years of experience working in domain of architecture, photog‑ raphy, design and journalism. Pulska Grupa is an informal group of architects from Pula, Croatia. Currently 8 persons work inside the group – Ivana Debeljuh, Vjekoslav Gašparović, Emil Jurcan, Jerolim Mladinov, Marko Perčić, Sara Perović, Helena Sterpin and Edna Jurcan. Group acts since 2006. when it

Pulska grupa, „Mecanism de luptă concentrat” (2012) Pulska grupa, “Struggle machine assembled” (2012)

organized student workshop in ex mili‑ tary zone Katarina in Pula. Since then the group has produced publications, organ‑ ized demonstrations and exhibitions for self‑organized urbanism regarding current Adriatic coastline problems. Urban activism – a matter that leads to heated debate Text: Cosmin Caciuc Urban activism is something new in Romania. We do not have a tradition in this regard, on the contrary, public opinion seems rather suspicious about this topic and sees in activists some „brakemen” (annoying, of course) in the way of progress. False progress is defectively associated with the aggressive expansion of the private in the public space, with individual interest in contempt to the collective one and with the indifference to the idea of social solidarity. I think that the

67 8

Activismul urban – o chestiune care se lasă cu dezbateri aprinse Text: Cosmin Caciuc Activismul urban este ceva nou în România. Nu avem vreo tradiţie în acest sens, dimpotrivă, opinia publică pare mai degrabă suspicioasă cu privire la acest subiect și vede în activiști niște „frânari” (ener‑ vanţi, bineînţeles) în calea progresului. Falsul progres se asociază defectuos cu extinderea agresivă a privatului în spaţiul public, cu interesul individual în dispreţul celui colectiv și cu indiferenţa faţă de ideea de solidaritate socială. Cred că expoziţia „Activări urbane în Romania” organizată la MNAC, în București, anul trecut, a avut un rol benefic în clarificarea acestor probleme adesea ignorate de main‑ stream‑ul nostru. De vreme ce devastarea meticuloasă a spaţiilor publice urbane (dar și a celor naturale) se extinde progresiv, între‑ bările esenţiale ar fi (1) cine apără în mod legitim aceste spaţii? (2) cum se gândește / teoretizează responsabil această rezistenţă? (3) cum se organizează ea la nivel practic, prin strategii și tactici? (4) ce propunem în urma activismului? La toate aceste întrebări, Cooperativa Praksa oferă răspun‑ suri pertinente în contextul specific al coastei adriatice. Sunt mai radicali decât expozanţii români de la „Activări urbane”, atrăgând atenţia vizitatorilor și multe controverse în pavilionul Croaţiei la Bienala de la Veneţia din acest an. Grupul exemplifică cu rigoare o serie de practici urbane bazate pe „cartografierea cognitivă” și pe „buzunarele de rezistenţă” (gândindu‑mă în primul rând la Fredric Jameson, dar și la situaţioniști), cuplate la o robustă „practică

exhibition „Urban Activations in Romania” organized last year at MNAC, in Bucharest, played a beneficial role in clarifying these issues often ignored by our mainstream. Since the meticulous devastation of urban public spaces (and of the natural ones, too) is progressively expanding, the essential questions would be (1) who legitimately protects these spaces? (2) how to respon‑ sibly think / theorize this resistance? (3) how to organize it on a practical level, by strategies and tactics? (4) what do we propose following the activism? To all these questions, Pulska Grupa offers relevant answers in the specific context of the Adriatic coast. They are more radical than the Romanian exhibitors from “urban Activations”, drawing visitors’ attention and many controversies in the Croatian pavilion at the Venice Biennale this year. The group rigorously exemplifies some urban practices based on “cognitive mapping” and “pockets of resistance” (I’m

Înţelegem noţiunea de komunal drept teritoriul unde valoarea comună, odată ce este transformată din valoare non‑materială în valoare de utilizare, nu poate fi exploatată și transformată în valoare de schimb. We understand komunal as the land where common value, once it is transformed from non‑material to use value cannot be exploited and turned into exchange value.

teoretică” (în sensul descris de Louis Althusser). Acest tip de acti‑ vism are drept ţintă nedreptăţile legate de statutul locurilor urbane și atitudinile ignorante sau iresponsabile ale politicienilor, adminis‑ tratorilor și proiectanţilor care reduc arhitectura sau urbanismul la servilism comercial, individualism furibund și sectarism arogant. Pe de altă parte, tradiţia gândirii de stânga ca sursă a practicii teoretice a ridicat multe întrebări fără răspuns și controverse justifi‑ cate de‑a lungul istoriei postbelice a teoriei de arhitectură. În acest număr al revistei noastre, noi sperăm că publicarea „Declaraţiei komunal” și a proiectelor de cartografiere a rezistenţei / conflictelor urbane, realizate de Pulska Grupa, va fi urmată de mai multe dezba‑ teri captivante la secţiunea „Urban report”, capabile să lărgească orizontul critic și din „stânga” și din „dreapta”. Eu cred că, pentru a energiza un dialog autentic și democratic, lectura „Declaraţiei komunal” trebuie însoţită și de alte discursuri teoretice precum fenomenologia (Henri Lefebvre și Kenneth Frampton), teoria acţiunii comunicative (Jürgen Habermas) sau de studiile asupra societăţii informaţionale și globalizării (Manuel Castells). Apoi, aș fi deosebit de interesat să înţeleg cum s‑ar putea articula noţiunea de komunal a grupul Praksa cu importantul conceptul transdisciplinar de thirdspace al urbanistului Edward William Soja. „Urban report” rămâne deschis clarificării temelor dezideologizării culturale, dezvoltării post‑capitaliste a orașelor, criticii sociale și formulării unui cod civil al însușirii urbane, în care privatul și publicul se pot totuși echilibra, sub valori comune, responsabile și pluraliste.

thinking primarily about Fredric Jameson, and the Situationists), coupled to a robust “theoretical practice” (in the meaning described by Louis Althusser). This type of activism aims at injustices related to the status of urban locations and at ignorant or irresponsible attitudes of politicians, administrators and designers, who reduce architecture or urbanism to commercial servility, furious individualism and arrogant sectarianism. On the other hand, left‑thinking tradi‑ tion as a source of theoretical practice has raised many unanswered questions and justified controversies during the post‑war history of architectural theory. In this issue of our magazine, we hope that the publica‑ tion of the “Declaration of Komunal” and of the projects of mapping urban resistance / conflicts, accomplished by Pulska Grupa, will be followed by several exciting debates in the “Urban report” section, capable to broaden the critical horizon from the “left” and from the “right”. I believe that in order to energize a genuine and democratic

dialogue, the reading of the “Declaration of Komunal” has to be accompanied by other theoretical discourses like phenomenology (Henri Lefebvre and Kenneth Frampton), by the theory of communicative action (Jürgen Habermas) or by the studies on information society and globalization (Manuel Castells). Thereafter, I would be very interested to understand how the notion of komunal of the Praksa group could be articulated with the important transdisciplinary concept of thirdspace of the urban planner Edward William Soja. “Urban report” remains open to clarifying the issues of cultural de‑ideol‑ ogization, post‑capitalist development of cities, social criticism and formulation of a civil code of urban acquirement, wherein the private and the public sector can still be balanced under common, responsible and pluralist values.

Să ne imaginăm un alt fel de a administra resursele spaţiale, distribuind plus‑valoarea și generând propriile noastre instituţii. Let us try then to imagine a different way of operating spatial resources, distributing surplus value and creating our own institutions. Mecanism de luptă concentrat. Teritoriu unit prin lupta comună (2012) Text: Pulska Grupa Interconexiunile dintre diferitele confruntări între muncă și spaţiu public liber sunt reprezentate printr‑un ansamblu de orașe în care aceste conflicte au loc, anulând, prin urmare, distanţa lor geografică reală. Rezistenţa care conectează teritoriile creează un oraș imaginar constituit dintr‑o reţea de confruntări numită apoi „Mecanism de luptă concentrat”. Greva studenţilor începută în 2009 a cuprins aproape toate universităţile din Croaţia, legitimând ocuparea clădirilor universi‑ tare prin practicarea formelor democratice directe de luare a decizi‑ ilor, manifestate prin adunări cotidiene deschise tuturor cetăţenilor. Această blocadă a câștigat o largă susţinere publică, în primul rând din partea celor care au luptau deja pentru locuri de muncă și pentru resurse materiale, și a dezvoltat o platformă prin care ideea de democraţie directă ar putea fi realizată și în alte puncte focale de luptă împotriva capitalismului. În același an, în orașul Pula a avut loc o conferinţă intitulată „Orașul post‑capitalist”, ocazie cu care diferite grupuri de lucru au redactat împreună „Declaraţia komunal” care fixa liniile directoare ale redobândirii orașului de către cetăţenii săi. Un an mai târziu, în 2010, a fost atins punctul culminant prin conflictul de la Zagreb, din strada Varšavska, ocazie cu care mai multe grupări care se confruntau cu aceeași problemă a privatizării terenurilor s‑au relaţionat, ulterior transformându‑se într‑o reţea mai largă numită „Forumul pentru spaţiu”, care include acum iniţia‑ tive civice în diferite orașe.

Struggle machine assembled. Territory connected by common fight (2012) Text: Pulska grupa Interconnections between different labor and free public space struggles, are repre‑ sented by an assemblage of the cities where these conflicts are taking place, therefore negating their real geographical distance. This resistance which connects territories creates an imaginary city, constituted by this network of struggles, which we can then call “Struggle machine assembled”. Student strike which started in 2009 included almost all of the universities in Croatia, and legitimized the occupation of the university buildings by practicing direct democratic forms of decision making through daily assemblies opened to all citi‑ zens. This blockade gained a broad public support, in the first place from those who were already fighting for their workplaces and material resources, and developed a platform through which the idea of direct democracy could be realized in other focal points of struggle against capitalism. In the same year a conference „Post‑capitalist Ciy“ was held in Pula where different collectives co‑wrote a „Declaration of Komunal“ – consisting of guidelines for re‑appropriation of the city by its citizens.

Pulska grupa, „Panul roșu” pentru orașul Pula – o hartă a activităţilor nereglementate în oraș (2008) Pulska grupa, “Red plan” of Pula – a map of informal activities in the city (2008)

Astăzi, după trei ani de interconectare intensă a multora dintre confruntări, reţeaua prin care se comunică diferite proteste și se răspândesc informaţii, indiferent de blocajul politic și mediatic aplicat de regim, este intensificată prin susţinere reciprocă, schimb de experienţă, tactici și strategii, și prin conectarea de așa manieră încât să se realizeze o punte între acestea și să se comprime punc‑ tele focale ale luptelor într‑un spaţiu unic de apariţie – spaţiul acţi‑ unii politice. Informaţiile cuprinse pe harta „Mecanismului de luptă concentrat” sunt coroborate printr‑o serie de interviuri cu unii dintre protagoniștii conflictelor actuale din Croaţia. Această hartă este însoţită de un material vizual creat de regizorii de film Igor Bezinović și Hrvoslava Brkušić și reproduce atmosfera acestor lupte colective, în timp ce revendicările acestor grupări privind modul alternativ de gestionare, distribuire a valorii și spaţiului liber sunt testate pe teritoriul orașului Pula prin intermediul unor dispozitive spaţiale.

A year after, in 2010, conflict in Varšavska Street in Zagreb culminated. Through this conflict many collectives, faced with the same problem of land privati‑ zation, connected. This later became a wider network called “Forum for space” which now includes civic initiatives in different cities. Today, after three years of intense interconnecting of many of the confron‑ tations, the network through which different protests communicate and spread information regardless of political and media blocking by the regime is intensi‑ fied by supporting each other, exchanging experiences, tactics and strategies and by connecting in such a way, bridge the distance between them and compress focal points of struggles into unique space of appearance – space of political action. Informations shown on the map “Struggle machine assembled” are gathered through a series of interviews with some of the protagonists of current conflicts in Croatia. This map is accompanied by a

visual material created, by film makers Igor Bezinović and Hrvoslava Brkušić, and reproduces the atmosphere of these collec‑ tive struggles, while demands coming from those collectives for alternative kind of managing, distribution of value and free space are tested within the territory of the city of Pula through spatial devices.

Redobândirea instrumentelor pentru menţinerea unei comunicări open source, poate dezvolta autovalorizarea. Re‑appropriating the tools to maintain open source communication can develop self‑valorization.

Declaraţia komunal: democraţia nemijlocită solicită un spaţiu nemijlocit (2009) Text: Pulska Grupa, Hackitectura.net (Sevilla), Observatorio Metropolitano (Madrid) Ne imaginăm orașul ca un spaţiu colectiv al celor care trăiesc în el, care au dreptul să găsească acolo condiţii de realizare pe plan politic, social, economic și ecologic, în același timp asumându‑și îndatoririle solidarităţii. Acest concept al orașului este blocat de dialectica de sorginte capitalistă, bazată pe distincţia dintre propri‑ etatea publică și cea privată. Din acești doi poli ies la iveală Statul și Piaţa drept subiecte unice. Ne dorim să scăpăm de această dialec‑ tică, nu să ne concentrăm pe un „al treilea subiect”, ci pe un grup de subiectivităţi colective și pe aspectele comune pe care le produc. Aspectul comun este înţeles ca valoare nonmaterială produsă prin diferenţe, comunicare și experienţă socială. Numai dacă aceste valori comune reușesc să nu fie acaparate de dialectica public‑privat de tip capitalist, valoarea lor nonmaterială rămâne deschisă, și astfel ele au potenţialul necesar pentru a deveni productive, pentru a deveni mijloace de producţie. Înţelegem noţiunea de komunal drept teritoriul unde valoarea comună, odată ce este transformată din valoare nonmaterială în valoare de utilizare, nu poate fi exploatată și transformată în valoare de schimb. În consecinţă, acest teritoriu comun există în afara formelor actuale de exploatare a orașului bazate pe proprietate și speculaţii imobiliare. Acesta își întemeiază valorile sale generale pe acces, utilizare, activitate sau asistenţă. Cuvântul komunal a fost utilizat în accepţiune clasică pentru a denumi resursele naturale gestionate de către utilizatori indepen‑ denţi. Acest tip de gestionare a spaţiului este tot mai mult întâlnit în cazul spaţiilor abandonate din oraș, unde apar diferite zone autonome. Deși aceste zone există astăzi la extremităţile sociale, le considerăm locuri potenţiale pentru apariţia de noi utopii și imagi‑ naţie colectivă. Să încercăm atunci să ne imaginăm un alt fel de a administra resursele spaţiale, distribuind plusvaloarea și generând propriile instituţii. Komunal, teritoriul comun, zona autonomă, locul unor noi utopii ar putea fi dezvoltat într‑un nou concept de oraș bazat pe patru principii: 1) Dreptul la mobilitate: toate persoanele au dreptul egal de a accesa beneficiile potenţiale pe care orașul le oferă. Dreptul la mobilitate nu este doar un drept de a accesa ceea ce există deja în oraș, ci reprezintă și dreptul de a ocupa și de a folosi spaţiul, precum și de a crea alte spaţii noi. 2) Flexibilitate în organizare: spaţiile cu activitate și utilizare flexibilă din orașe sunt în prezent cele mai incriminate, deoarece nu respectă urbanismul administrativ oficial bazat pe previziuni pe termen lung. Recunoașterea acestor activităţi flexibile ar putea fi primul pas în procesul ieșirii de sub monopolul urbanismului actual.

Dreptul la mobilitate nu este doar un drept de a accesa ceea ce există deja în oraș, ci reprezintă dreptul de a ocupa și de a folosi spaţiul, precum și de a crea alte spaţii noi. Right to mobility is not merely a right to access what already exists in the city, but a right to occupy and use space as well as create new ones.

Declaration of Komunal: Unmediated Democracy Demands Unmediated Space (2009) Text: Pulska grupa, Hackitectura.net (Sevilla), Observatorio metropolitano (Madrid) We imagine city as a collective space which belongs to all those who live in it and who have the right to find there condi‑ tions for their political, social, economic and ecological fulfillment at the same time assuming duties and solidarity. This concept of the city is blocked by capitalist dialectic based on public and private ownership. From these two poles, State and Market emerge as the only two subjects. We want to escape this dialectic, not to focus on the “third subject”, but on a group of collective subjectivities and the common they produce. We understand common as non‑material value produced through differences, communication and social interaction. Only if these common values manage to escape being captured by the capitalist public‑private dialectic they keep their non‑material value open and they have the potential to become productive, to become means of production. We understand komunal as the land where common value, once it is trans‑ formed from non‑material to use value cannot be exploited and turned into exchange value. Therefore, this common territory exists outside current forms of city exploitation based on property and land speculation. It bases its general values in the field of access, use, activity or care. Word komunal was traditionally used for natural resources which were managed by self‑organized users. This kind of space managing is more and more frequent in the abandoned spaces in the city where different autonomous zones are emerging. Although these zones exist today on the social margins we consider them potential places for appearance of new utopias and collective imagination. Let us try then to imagine a different way of operating spatial resources, distributing surplus value and creating our own institutions. Komunal, common territory, autono‑ mous zone, place of new utopias could be developed into a new concept of the city guided by 4 principles: 1. Right to mobility: all persons have equal right to access potential benefits offered by the city. Right to mobility is not merely a right to access what already exists in the city, but a right to occupy and use space as well as create new ones. 2. Flexibility of organizing: spaces which practice flexible activity and usage in cities are currently mostly being crimi‑ nalized because they don’t follow official

administrative urbanism which is based on long term projections. Recognitions of these flexible activities could become the first step in building freedom from urbanism of today. 3. Re‑appropriation of tools: re‑appropriating the tools for constructing our own physical space so that we can develop self‑construction, re‑appropri‑ ating the tools for constructing our own social networks so that we can develop self‑organization and re‑appropriating the tools to maintain open source communication so that we can develop self‑valorization. 4. City of many ecologies: basic thesis of ecology is that more diverse the system the more stable it is. This thesis can extend to other spheres which are still not consid‑ ered as part of ecology – mental ecology can express human subjectivities, social ecology can build new social relations, environmental ecology can develop diverse form of life, ecology of knowledge can avoid ignorance… Komunal, imagined this way, doesn’t have a form but a matrix, founded on common set of values. We want to imple‑ ment these values in the cities where we live and act, but also on new territories, new settlements and new places. We hope that, by doing so, we will be able to exit current capitalist blocking of social development.

Pulska Grupa: Zoran Angeleski Šizo, Ivana Debeljuh, Vjekoslav Gašparović, Edna Jurcan, Emil Jurcan, Ida Križaj, Iva Marčetić, Jerolim Mladinov, Marko Perčić, Sara Perović, Helena Sterpin, Dejan Štifanić „Declaration of Komunal” este un document elaborat în timpul și după congresul „Orașul postcapitalist”, fiind un joint‑venture între Hackitectura.net (Sevilla), Observatorio metropolitano (Madrid) și Pulska grupa “Declaration of Komunal” is a document made during and shortly after the congress of “Postcapitalyst City” and it was a joint venture of Hackitectura.net (Sevilla), Observatorio metropolitano (Madrid) and Pulska grupa. „Mecanism de luptă concentrat” și „Spaţiul public trebuie să fie accesibil, lipsit de bariere comerciale” fac parte din cercetarea în curs „Unmediated democracy demands unmediated space”, desfășurată de Pulska grupa în colaborare cu Igor Bezinović, Jovica Lončar, Jelena Miloš, Igor Livada, MASA și Mreža solidarnosti (Network of Solidarity) “Struggle machine assembled” and “Public space has to be accessible without commercial barriers” are made as part of an ongoing resarch “Unmediated democracy demands unmediated space” by Pulska grupa in collaboration with Igor Bezinović, Jovica Lončar, Jelena Miloš, Igor Livada, MASA and Mreža solidarnosti (Network of Solidarity) www.praksa.hr

Pulska grupa, „ Aceasta este lumea mea” – reconstrucţia unui pod între zona civilă și cea cea militară în orașul Pula, 2010

3) Redobândirea instrumentelor de lucru: redobândirea instru‑ mentelor necesare construirii propriului spaţiu fizic, astfel încât să putem dezvolta autoconstrucţia, redobândirea instrumentelor pentru construirea propriilor reţele sociale, astfel încât să putem dezvolta autoorganizarea, și redobândirea instrumentelor pentru menţinerea unei comunicări open source, astfel încât să putem dezvolta autovalorizarea. 4) Orașul multiecologic: conform unui principiu de bază al ecologiei, cu cât este mai divers sistemul, cu atât este mai stabil. Acest principiu poate fi extins la alte domenii care încă nu sunt considerate ca făcând parte din ecologie – ecologia mentală poate exprima subiectivităţile omului, ecologia socială poate construi noi relaţii sociale, ecologia mediului poate dezvolta diverse forme de viaţă, ecologia cunoașterii poate evita ignoranţa... Komunal, imaginat în această manieră, nu are o formă, ci doar o matrice, fondată pe un set comun de valori. Dorim să imple‑ mentăm aceste valori în orașele în care trăim și acţionăm, dar și în alte teritorii, așezări și locuri. Sperăm că prin aceasta vom fi capabili să ieșim din actualul blocaj capitalist al dezvoltării sociale.

Recunoașterea activităţilor flexibile în orașe ar putea fi primul pas în procesul ieșirii de sub monopolul urbanismului actual. Recognitions of flexible activities could become the first step in building freedom from urbanism of today.

Lemn, ca liant social. Hellowood 2012 – un experiment în desfășurare Wood as a Social Bond. Hellowood 2012 – an Experiment Under Progress

84 Endre Ványolós

Proiecte mici, dar ingenioase, 1 km de șipci de lemn și design motivat de o atitudine responsabilă, receptivitate și implicare socială. Small projects, but ingenious, 1 km of wooden slats and a design motivated by a responsible attitude, perceptiveness, and social participation.

„Dragonul pentru rufe” “Clothes‑Dragon” Arhitecţi / Architects: Péter Borbás, AndrásCseh, Endre Ványolós Foto / Photo: András Cseh

„Tigrul de lemn” “Wooden Tiger” Artist plastic‑sculptor / Artist‑sculptor: Gábor Szőke Foto / Photo: Botond Márton

„Loc de joacă” “Playground” Arhitect / Architect: Kay Srasser Foto / Photo: Erzsébet Gulyás

1 Septembrie 2012. Localnicii din Szakácsi, un sat dintr‑o zonă izolată și defavorizată din nordul Ungariei, reprimesc o sculptură împru‑ mutată ca exponat la Festivalul Sziget din Budapesta. Sculptura, un „Tigru de lemn”, fusese creată de către un grup de studenţi, arhitecţi și artiști plastici și donată apoi satului. Contrastul nu putea fi mai mare: una dintre cele mai sărace comunităţi rurale s‑a aflat faţă‑n faţă cu organizatorii unui festival urban renumit. Întâlnirea redă cu o precizie extremă, printr‑un amestec absurd de seriozitate pragmatică și zâmbet senin, esenţa nebănuită a unui experiment social, Hellowood 2012. 2 Iarna 2009 – primăvara 2010. La școala de arhitectură MOME (Universitatea de Artă și Design Moholy‑Nagy Budapesta), tânărul arhitect Péter Pozsár, cadru didactic, în urma anulării unui festival de artă și arhitectură de lemn din Danemarca, la care urma să parti‑ cipe împreună cu un grup de studenţi, iniţiază organizarea unui eveniment alternativ, care primește denumirea de Woodfest 2010. Atelierul MOMEline afiliat universităţii a asigurat cadrul organiza‑ toric și instituţional încă de la prima ediţie de la Csongrád, în sudul Ungariei. Tabăra de creaţie pentru studenţi și tineri artiști, arhitecţi, peisagiști va fi precedată de una destinată familiarizării copiilor cu lemnul. După cea de‑a doua ediţie, odată cu creșterea numărului de participanţi și simultan a vizibilităţii mediatice prin asocierea cu festivalul de artă Kapolcs, dar și cu festivalul Sziget, se produce o metamorfoză identitară. Festivalul devine un experiment cu un pronunţat caracter social‑comunitar prin participarea celor de la Reflekt Stúdió, un birou specializat pe astfel de proiecte, intervenţii, îndeosebi în zone defavorizate cu comunităţi de rromi. În paralel sunt invitate școli de artă și arhitectură și din afara Ungariei, din ţări învecinate, dar și din colţuri mai îndepărtate ale continentului. 3 Iulie 2012. Promovarea responsabilităţii, a importanţei implicării sociale prin instalaţii, obiecte de design confecţionate din lemn pentru șapte comunităţi sărace, a reprezentat ideea centrală a celei de‑a treia ediţii, desfășurată la Dédéstapolcsány, localitate la graniţa cu Slovacia, cu participarea concomitentă a mai multor ateliere: de arhitectură, peisagisitică, tipografie, upcycling, film, new media, literatură. Obiectele din lemn rezultate au fost montate împreună cu localnici în puncte‑cheie ale spaţiului public din fiecare sat.

1 September 2012. People from Szakacsi, a village in a poor remote area of northern Hungary have taken back a sculpture lent as an exhibit for Sziget Festival in Budapest. The sculpture, a “Wooden Tiger”, had been carved by a group of students, architects and artists, and then it was donated to the village. The contrast could not be greater: one of the poorest rural communities had met the organizers themselves of a renowned urban festival. The meeting accurately renders through an absurd mixture of pragmatic seriousness and serene smile, the unsuspected gist of a social experiment, Hellowood 2012 2 Winter 2009 – Spring 2010. At MOME archi‑ tecture school (Moholy‑Nagy University of Art and Design in Budapest), the young architect Peter Pozsár, also a teacher, further to the cancellation of a wood art and architecture festival in Denmark, which he should have attended along with a group of students, has initiated an alternate event called Woodfest2010. MOMEline workshop affiliated to the university has provided the organizational and institutional frame‑ work since the first edition in Csongrád, in

southern Hungary. The Creative Camp for students and young artists, architects, and landscape architects has been preceded by another one aiming at getting children acquainted with the wood. After the second edition, an iden‑ tity metamorphosis occurs along with an increase in participants’ number and media visibility, associating it with Kapolcs art festival, and also with Sziget festival. Thus, the festival turns into an experiment of a strong social and community nature due to Reflekt Studio participation – a studio specialized on such projects and interven‑ tions, particularly in poor areas inhabited by Roma communities. Simultaneously, schools of art and architecture based in the neighboring countries outside Hungary, and also in more remote corners of the conti‑ nent are invited. 3 July 2012. The key theme of the third edition, held in Dédéstapolcsány, a village on the Slovakian border, consisted in promoting responsibility and the impor‑ tance of social involvement through instal‑ lations along with design objects made of wood for seven poor communities.

86 Nouă obiecte semnal ce redescoperă și marchează nouă locuri dife‑ rite ale celor șapte comunităţi: (1) „Dragonul pentru rufe”, inspirat de festivalul dragonului din satul Bódvalenke, a fost montat în jurul fântânii comunitare, unde se întâlnesc femeile și copii la spălatul și uscatul rufelor, și facilitează această rutină zilnică; (2) „Tigrul de lemn” din Szakácsi este o sculptură totem, întruchiparea puterii, menit să ofere protecţie spirituală comunităţii; (3) „Locul de joacă” din Beret a venit în completarea casei de cultură redeschise în sat după 15 ani de pauză, ca spaţiu public în aer liber, ca un nou loc de întâlnire pentru diferitele generaţii, de întărire a legăturilor fami‑ liale, comunitare; (4) „Norii‑pâlnie” din Bátonyterenye deservesc școla alternativă, constituindu‑se într‑o scenă acoperită pentru reprezentaţiile de teatru ale elevilor; (5) „Pontonul” de la Lázbérc, un pavilion extrem de fin configurat, propune prin acel bazin inte‑ rior o nouă legătură cu lacul de acumulare, reconectarea cu apa, cu tradiţia băilor publice; (6) „Turnul de observare” de la Uppony e finalizarea, materializarea unui proiect comunitar început și neterminat, ce marchează locul poziţionat privilegiat în apropierea satului și‑l individualizează prin texturi, culori, jocul de lumini și umbre; (7) „Landscape box” e o cutie de lemn așezată pe malul lacului Lázbérc, funcţionând ca pavilion‑refugiu; (8) „Bóta‑net” este o structură spaţială modulară flexibilă din elemente de lemn ce mobilează peisager o poiană de lângă comuna Borsodbóta, reţea care va putea fi completată treptat de către localnici prin „inserţia” în această structură a propriilor obiecte, instalaţii, evenimente; (9) „Banca uriașă” din Uppony particularizează o staţie pe un traseu cicloturistic de importanţă naţională (linia albastră), devenind un loc de întâlnire preferat al bătrânilor din sat.

„Nori‑pâlnie” “Funnel Clouds” Arhitecţi / Architects: Oliver Sales, Bence Pap Foto / Photo: Márk Péter Vargha

„Ponton” “Pier” Arhitecţi / Architects: András Huszár, Nándor Nagy, Bulcsú Szabó Foto / Photo: Csaba Lázár

„Landscape box” Arhitecţi / Architects: Béla Gál, Zsolt Frikker, Áron Vass‑Eysen Foto / Photo: Áron Vass‑Eysen

„Turn de observare” / “Outlook Tower” Peisagiști / Landscape architects: Csaba Rohoska, Norbert Vasváry‑Nádor Foto / Photo: Anna Lugbauer

A number of workshops attended the event: architecture, landscape architecture, typography, upcycling, film, new media, and literature. The wooden objects that came out were fitted along with the aid of local people in key areas of the public space, in each village. Nine signal objects that rediscover and mark nine different locations of the seven communities: (1) The “Clothes‑Dragon” inspired by the Dragon Festival in Bódvalenke village has been installed around the community fountain where women and children meet to wash and dry laundry, and facilitates this daily routine; (2) The “Tiger” in Szakacs is a wooden totem sculpture, the symbol of power meant to provide spiritual defense to the community; (3) The “Playground” in Beret complemented the Culture House reopened in the village after a 15–year break as an outdoor public space, a new meeting place for different generations aiming at strengthening family and community relationships; (4) The “Funnel Clouds” in Bátonyterenye serves the alternative school and represents a covered stage for students’ theatre performances; (5)

„Bóta‑net” Arhitecţi / Architects: Áron Losonczi, Bence Turányi Foto / Photo: Anna Lugbauer

Enunţul iniţial, de start, este unul clar: cu resurse puţine, mini‑ male (1 km de șipci de lemn de 4 x 4 x 400 cm), să faci un design de bună calitate, care nu fie atributul exclusiv al elitelor (sociale, culturale, profesionale etc) și care să devină accesibil, deschis unui public mai larg. Obiectele de lemn sunt simple, dar inovatoare sub aspect tehnic‑tehnologic, limbaj formal, de utilizare funcţională. Amplasate, montate în spaţii publice din mediul rural, rămân în grija localnicilor pentru a‑i servi, pentru a le îmbogăţi viaţa cotidiană. Sunt intervenţii punctuale, cu efect imediat, dar cu promisiunea intrinsecă de a a produce efecte pe termen mediu, ca generatoare de evenimente, de viitoare proiecte comunitare.

https://www.facebook.com/HelloWood

„Roata Demowood” “Demowood wheel” Arhitecţi / Architects: András Huszár, Sándor Erőss, Barna Berta

Demowood, secţiunea pentru copii a taberei de creaţie Demowood, children section of creative camp Foto / Photo: Hellowood MOMEline

„Banca uriașă” “Huge bench” Arhitecţi / Architects: Dia Harcsa, Tibor Dékány, Ádám Hatvani Foto / Photo: Anna Lugbauer

„Cristal – Glocal REV” Demowood, atelierul de peisagistică Demowood, landscape workshop Peisagiști / Landscape architects / Peisagiști: Tamás Sándor, Tamás Dömötör, Anna Borbála Lenkai Foto / Photo: Márk Péter Vargha

The “Pier” in Lázbérc, a finely configured pavilion proposes through that interior pool a new link with the reservoir, a recon‑ nection with water and old public baths; (6) The “Outlook Tower” in Uppony is the completion, the substantiation of a started, though unfinished, community project which marks the privileged located place near the village and customizes it through textures, colors and a play of lights and shadows; (7 ) The “Landscape box” is a wooden box located on the shore of Lázbérc Lake and used as a shelter lodge; (8) The “Bota‑net” is a self‑supporting modular structure made of wooden elements that fits up the landscape of a clearing nearby the village of Borsodbóta, a network to be gradually filled up by the local community by “inserting” their own objects, instal‑ lations and events into this structure; (9) The huge bench in Uppony custom‑ izes a station on a tourist‑cycling route of a national importance (the blue line), serving as a favorite meeting spot for the village elderly. The original starting statement is clear: with few minimal resources (1 km of 4 x 4 x 400 cm wooden slats), some high quality design which is no more the exclu‑ sive attribute of elites (social, cultural, professional, etc.), can be accessible and open to a wider audience. The wooden objects are simple, though innovative in technical and technological terms, a formal language of functional use. Located and installed in public spaces in rural areas, they will be looked after by local people; they will serve and enrich the residents’ everyday life. There are specific interven‑ tions with immediate effect, yet holding an intrinsic promise to produce medium‑term effects as sources of events and future community projects.

SOMARO O iniţiativă socială și implicaţiile sale urbane A social initiative and its urban implications Despre risipă, demnitate și importanţa de-a fi client SOMARO vine de la SOcial MArket România. După modelul organi‑ zaţiei SOMA Austria, e vorba despre o reţea de magazine sociale care vinde persoanelor cu venituri mici produse obţinute prin spon‑ sorizare. Ideea principală nu e de a oferi acestor persoane donaţii, „ajutoare”, ci de-a le permite să meargă cu adevărat la cumpărături. Preţul e subvenţionat, însă cei vizaţi achită, aleg, devin clienţi; importanţa pentru demnitatea personală este enormă. Sustenabilitatea este un alt principiu fundamental: produsele sunt donate de producători, retaileri etc. Ele nu mai pot fi vândute în sistemele obișnuite, fiindcă nu (mai) respectă standardele – de la etichete greșite la mărimi sau aspecte necorespunzătoare (fructe și legume) etc., însă nu sunt alterate în vreun fel. În loc să fie arun‑ cate, pot servi societăţii. Sumele obţinute prin vânzarea preferenţială acoperă costurile de funcţionare SOMARO. Clienţii sunt selectaţi în urma unor criterii obiective (situaţie financiară, număr de membri ai familiei etc.) prin colaborări cu serviciile sociale locale. Există până acum magazine la București (sectorul 1), Satu Mare și Sibiu. Locuri (și) pentru oraș Evident, dincolo de cerinţe funcţionale, de spaţiu și protecţie, criteriul fundamental de alegere a unui spaţiu este cel al oferirii lui gratuite. Însă echipa se bucură când primește un loc în centru: nu doar că în centru ajungi mult mai ușor și mai ieftin (preţul unui bilet nu este neglijabil pentru mulţi dintre clienţi), însă centralitatea favorizează și imaginea de normalitate dorită. În plus, localizarea în centru poate aduce avantaje nebănuite pentru vecinătate. La București, magazinul este situat în Piaţa Matache, în noua hală acoperită. Cei peste 600 de clienţi înre‑ gistraţi vin aici din tot orașul; mulţi dintre ei nu se mărginesc la vizita la SOMARO, ci profită de situaţie pentru a mai cumpăra câte ceva de la o tarabă sau alta. Astfel prezenţa magazinului social devine profitabilă pentru ceilalţi comercianţi. O funcţiune pe care, din păcate, mulţi oameni încă și-ar dori-o cât mai depărtată de ei și cât mai ascunsă devine aici un factor urban pozitiv: pentru arhitecţi și urbaniști, o lecţie despre mixitate, dincolo de ideologii de planificare. Arhitecţii? Că tot vorbeam despre ei – ar fi bineveniţi. Echipa SOMARO își dă perfect seama că începe să aibă nevoie de ei. Să amenajezi magazine (care devin locuri de întâlnire) cu un buget 0, să recuperezi, să rein‑ ventezi, să aduni forţă de muncă…. O temă foarte tare.

Ștefan Ghenciulescu SOMARO

About waste, dignity and the importance of being a customer SOMARO stands for the SOcial MArket Romania. Following the model of SOMA Austria, this is about a network of social shops selling to people with low incomes products coming from sponsorship. The main idea is not to offer those people dona‑ tions, “aids”, but to allow them to really go shopping. The price is subsidized, but those targetted pay, choose, turn into customers; the importance for personal dignity is huge. Sustainability is another basic prin‑ ciple: products are donated by producers, retailers etc. they can no longer be sold in the usual systems since they do not (longer) comply with standards – from the wrong labels or sizes to an inappropriate look (fruits and vegetables) etc. but they are not damaged in any way. Instead of throwing them, they can serve the society. The amounts coming from the prefer‑ rential trade covers the operational costs of SOMARO. The customers are selected following objective criteria (financial situ‑ ation, number of members in a family etc.) through the cooperation with local social services. So far there are shops in Bucharest (1st district), Satu Mare and Sibiu. Places for the city (as well) Obviously, beyond the functional require‑ ments, related to space and protection, the key criterion to select a space is that to offer it for free. But the team is glad when they get a place in the centre: not only that one gets in the centre easier and cheaper

(the price of ticket is not to be ignored for many customers), but also a central loca‑ tion favors the wished image of normality. Moreover, being in the centre may bring unsuspected advantages to the neigh‑ bourhood. In Bucharest, the shop is placed in Matache Market, in the new covered hall. Over 600 registered customers come here from all over the city; many of them do not simply visit SOMARO but make use of the case to buy something from one stand or another. Thus, the presence of the social shop turns profitable for the other traders. A function which, unfortunately, many people would like to see being as far and as hidden as possible becomes here a posi‑ tive urban factor: for architects and urban planners, a lesson about blending, beyond planning ideologies.

Architects? As we talk about them – they would be welcome. The SOMARO team real‑ izes perfectly that they start to need them. To organise a shop (turning into a meeting place) with a 0 budget, to recover, to reinvent, to get labour force... A very hot topic.

Finanţatori ai proiectului: Fundaţia Privată Katharina Turnauer, ERSTE Foundation Parteneri: Autorităţi locale (primării și servicii sociale) din sectorul 1, Satu Mare și Sibiu, Confederaţia Caritas Satu Mare, Isovolta AG, Ambasada Austriei, furnizorii produselor. Project funders: Katharina Turnauer Foundation, ERSTE Foundation Partners: Local authorities (town halls and social services) in Sector 1, Satu Mare and Sibiu, Satu Mare Caritas Confederation, Isovolta AG, Embassy of Austria, products suppliers. www.somaro.org

102

O expoziţie de artă în cartierul Husby din Stockholm explorează manifestările sociale în sfera publică și procesele democratice care modelează urbanitatea și identitatea colectivă. An art exhibition in the Husby district of Stockholm explores social manifestations in the public sphere and the democratic processes modeling urban nature and the collective identity.

„Husby Channel” (Nomeda & Gediminas Urbonas + Giacomo Castagnola, Daniela Lazoroska, Mirko Lempert, Nathalie Wuerth, Rut Karin Zettergren, Ami Kohara, Valentin Brutaru, Jacquelyn Davis) Foto / Photo: Bjorn Larsson

Performing the Common

ARTA PUBLICĂ NU ESTE DOAR O „DECORAŢIE” CONVENABILĂ!

PUBLIC ART IS NOT JUST A CONVENIENT „ORNAMENT”!

TEXT: Cosmin Caciuc, Cosmina Goagea TEXT: Cosmin Caciuc, Cosmina Goagea Sfera privată și cea publică sunt în continuă transformare, producând din ce în ce mai multe zone „gri” în contextul diversificării practicilor culturale, sociale și economice. Noile generaţii de artiști cartografiază aceste zone și activează în zona ambiguă (și poate nu prea bine înţeleasă încă de publicul larg de la noi), dar foarte fertilă din punct de vedere conceptual, situată între artă, activism, design, arhitectură și urbanism. Mizele acestor investigaţii sunt chiar democraţia și modernizarea, din ce în ce mai mult puse la îndoială pe fondul dificultăţilor economice europene. Legitimitatea intervenţiilor arhitecturale și urbanistice depinde acum în mod esenţial de participarea efectivă și constantă a locuitorilor la acţiunile de modernizare urbană, nu doar de votul democratic, de alegerea reprezentării la conducerea orașului sau de dezbaterile publice. Un eveniment precum „Performing the Common”, focalizat pe locuire, artă și relaţiile de putere administrativă, atinge aceste chestiuni și chiar chestionează delimitările locale sau naţionale ale democraţiei: în acest punct critic al intereselor globale, explorarea relaţionărilor transnaţionale devine inevitabilă, în contextul supraexpunerii mediatice. Cartierul modernist Husby (Rinkeby-Kista) din Stockholm, construit la începutul anilor ’70, caracterizat acum de o mare diversitate culturală și etnică, a fost în această vară scena unei serii de acţiuni iniţiate de un grup mai larg artiști dintre care menţionăm doar pe Anna Hasselgren („Open Space”), Shiva Anoushirvani („Edge City Talkshow”), Nomeda & Gediminas

The private and the public spheres are constantly changing, creating increasingly more „grey” areas on the background of diversified cultural, social and economic practices. The new generations of artists survey these areas and are active in an ambiguous territory (which perhaps is not very well understood by the Romanian public yet), which proves however very potent in conceptual terms, a territory at the border between art, design, architecture and urban planning. What is at stake here is the very essence of democracy and modernization, which are increasingly questioned on account of the European economic crisis. The legitimacy of the architectural and urban interventions essentially depends now on the actual and constant participation of the inhabitants to the urban modernization actions, on the election of representatives in the city council and on public debates and not just on the democratic vote.

103

An event such as „Performing the Common” focused on dwelling, art and administrative power relations tackles these issues and even questions the local or national delimitations of democracy: in this critical context of global interests, the exploring of transnational relations becomes unavoidable, given the media overexposure. This summer, Husby (Rinkeby-Kista), a modernist district of Stockholm built at the beginning of the ’70s, characterized now by a great cultural and ethnic diversity, was the scene of a series of actions initiated by a large group of artists, out of we will only mention a few: Anna Hasselgren („Open Space”), Shiva Anoushirvani („Edge City Talkshow”), Nomeda & Gediminas Urbonas + Giacomo Castagnola, Daniela Lazoroska, Mirko Lempert, Nathalie Wuerth, Rut Karin Zettergren, Ami Kohara, Valentin Brutaru, Jacquelyn Davis („Husby Channel”), Shakir Attiyah („A Place for All”), Per Hasselberg („Husby Neighborhood Council”), Åsa Andersson Broms („Potemkin’s Façade”), Siri Tolander („Self-Portret”) and Ștefan Rusu („Floating Balcony”). For more details about their work please consult the event dedicated site: http://performingthecommon.se/public/.

Urbonas + Giacomo Castagnola, Daniela Lazoroska, Mirko Lempert, Nathalie Wuerth, Rut Karin Zettergren, Ami Kohara, Valentin Brutaru, Jacquelyn Davis („Husby Channel”), Shakir Attiyah („A Place for All”), Per Hasselberg („Husby Neighborhood Council”), Åsa Andersson Broms („Potemkin’s Façade”), Siri Tolander („Self-Portret”) și Ștefan Rusu („Floating Balcony”), pe care vă invităm să-i urmăriţi în detaliu pe website-ul dedicat evenimentului: http://performingthecommon.se/public/. „Performing the Common” este iniţiat de Karin Hansson, doctorand la Universitatea din Stockholm în Kista / Institutul Regal de Arte Frumoase, în prelungirea cercetării acesteia asupra conceptului de e-democracy, desfășurată la Departamentul de Informatică al Universităţii din Stockholm și la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Institutului Regal de Tehnologie. Acest proiect urmărește cultivarea unor modele de cetăţenie activă și cuprinde o platformă de cercetare, o expoziţie, programe media, o serie de seminarii, un website și un blog, instalaţii contextuale și happening-uri propuse de artiști și activiști urbani. Ștefan Rusu (1964, Kâietu, Moldova) este artist vizual, curator, editor și cineast stabilit la Chișinău și București. Agenda sa artistică și curatorială este strâns legată de procesele și schimbările survenite în societăţile post-socialiste de după 89 încoace. Instalaţia „Floating Balcony” ar fi trebuit să activeze conceptul social de empowerment, cu referire la constituirea imaginii de sine a comunităţii urbane din Husby, încercând să catalizeze spiritul civic și evenimentele spontane, specifice locului de amplasare.

Seminar „Art & Society as Material” 26/8/2012 Foto / Photo: Åsa Andersson Broms

104 BALCONUL ALCONUL FLOTANT

TEXT XT ȘI INTERVENŢIA INT SITE-SPECIFIC SITE-SPECIFIC: E-SPEC : Ștefan fa Rusu R LOCAŢIE: C Cartierul Husby (Rinkeby-Kista), Stockholm DIMENSIUNI MENSIUNI PRELIMINARE: PRELIMINA 3800 mm (h)) x 220 2 mm x 2150 mm „Balconul flotant” este o structură mobilă, ușor de instalat, care refolosește / își însușește tipologia specifică a blocurilor de locuinţe din cartierul Husby. Acest „balcon” e destinat instalării în sfera publică pentru a fi folosit ca o platformă și drept invitaţie pentru ca cetăţenii să-și poată exprima ideile, dorinţele și de unde să poată face declaraţii cu caracter politic. Această structură poate fi interpretată în două moduri și deservește două funcţii: este pe de o parte un instrument prin care publicul dobândește autonomie, iar pe de altă parte servește ca platformă de pe care poziţiile artiștilor să poată fi exprimate într-un spaţiu public. Structura este o instalaţie temporară și o invitaţie la activism civic sau implicare, un instrument de modelare a atitudinilor politice și sociale ale oamenilor. De fapt sfera politică nu este pe undeva, ci este exact în bucătăriile și balcoanele noastre.

EX POST-FACTO

COSMINA GOAGEA: Care a fost impactul instalaţiei asupra publicului vizat (respectiv locuitorii din Husby) în general? ȘTEFAN RUSU: Aș începe prin a menţiona că amplasamentul iniţial pentru „balconul flotant” urma să fie centrul civic al cartierului Husby, al cărui specific este marcat de blocurile de locuit interconectate cu o reţea de căi pietonale și câteva „enclave” – scuaruri

Procesul de gentrificare se face vizibil prin câteva zone de blocuri aflate în reabilitare The gentrification process is especially visible in several areas where the blocks are being renovated Foto / Photo: Ștefan Rusu

Modernizarea cartierului Husby – designul balconului transparent (sticla cu imprimeu) Refurbishment of Husby district – the design of the transparent balcony (printed glass) Foto / Photo: Ștefan Rusu

5 „Floating Balcony” (Ștefan Rusu) Foto / Photo: Åsa Andersson Broms

“Performing the Common” is initiated by Karin Hansson, PhD candidate at Stockholm University in Kista / Royal Institute of Fine Arts, continuing her research on e-democracy at the Department for Computer and System Science at Stockholm University and the School of Architecture and Urban Planning at the Royal Institute of Technology. This project aims at cultivating active citizenship models and includes a research platform, exhibition, media programs, a series of seminars, a website and a blog, contextual installations and happenings proposed by urban artists and activists. Ștefan Rusu (b. 1964 in Kâietu, Moldova) is a visual artist, curator, editor, and filmmaker based in Chisinau and Bucharest. His artistic/curatorial agenda is geared towards the processes of transformation and changes in post-socialist societies after 1989. The “Floating Balcony” installation was meant to activate the social concept of empowerment with focus on the creation of the self image of the

urban community of Husby, in an attempt to facilitate the manifestation of the civic spirit and spontaneous events, specific to the location of the installation.

FLOATING BALCONY

TEXT AND SITE-SPECIFIC INTERVENTION: Ștefan Rusu LOCATION: Husby (Rinkeby-Kista) neighbourhood, Stockholm PRELIMINARY DIMENSIONS: 3.800 mm(h) x 220 mm x 2.150 mm “Floating balcony” is a portable, easy to install structure that recycles the aesthetic expression of the buildings in Husby. This “balcony” is installed centrally in the public sphere in order to function as a platform and an invitation to express and stage protest, ideas, desires and political statements.

The structure has two functions: it is a tool to support public empowerment and self-expression, but also a space for artistic activities. The structure is a temporary call, a way to remind us about peoples potentially civic positions and the ubiquitous involvement with the everyday political. The political sphere is not somewhere else; it is here in our kitchens and at our balconies.

EX POST-FACTO

COSMINA GOAGEA: What was the general impact of the installation on the target audience (the people of Husby)? ȘTEFAN RUSU: I would like to start by saying that the initial location of the “floating balcony” was to be the civic centre of the Husby district, characterized

verzi minimaliste inserate în zonele dintre blocurile construite în anii ’70-’80, populate acum de imigranţi din Africa, Iran, Turcia (Kurdistan), Mongolia etc. „Balconul flotant” conceput iniţial ca o platformă adresată locuitorilor din Husby, pe de o parte afectaţi de procesul de gentrificare a zonei, iar pe de alta segregaţi în această zonă a orașului, în final și-a găsit o altă destinaţie. Procesul de gentrificare se face vizibil prin câteva zone de blocuri aflate în reabilitare, în timp ce locuitorii acestor blocuri de familiști sunt relocaţi temporar, pentru a se reîntoarce ulterior în apartamentele renovate, evident urmând să achite de-acum încolo un preţ ceva mai mare decât cel anterior. În timp ce segregarea presupune plasarea imigranţilor preponderent în cartierul Husby, alături de cartierul Kista – un fel de „Silicon Valley” suedez, asistăm la un proces instrumentat de autorităţile locale și un discurs care nu se regăsește deocamdată în sfera publică. Instalaţia urma să creeze un loc de articulare a opiniei publice pentru imigranţii stabiliţi în Husby și să funcţioneze ca o platformă ce ar stimula activismul civic, lucru care nu s-a întâmplat, deoarece strategia curatorială s-a axat pe logica evitării zonei conflictuale. Prin urmare, balconul-tribună a eșuat în „zona verde” din preajma Centrului comunitar de artă „Husby Guard”. CG: Dintre toate reacţiile obţinute, poţi să ne redai una anume, caracteristică pentru contextul respectiv sau pentru că a fost neașteptată? ȘR: Reacţiile au fost diverse; unii au recunoscut tipologia balconului, iar alţii se întrebau retoric: Care Ca Car ar fi destinaţia piesei? Printre tre cei care au recunoscut că este o replică-balcon a faţadei din anii ’70-’80, s-au numărat totuși locuitorii care se bucură to mai mult de modernizarea cartierului cartierulu și de faptul că designul balconului le convine mai conului transparent (sticla cu imprimeu) impr mult, t, adică exact în spiritul reabilitării. reabilităr Doar unul dintre trecători a presupus o posibilă relaţionare relaţionar cu problema statutului „zonei verzi” care se afla în dezbatere publică de ceva timp. „Zona verde” a fost proiectată în anii ’70 ca o zonă-tampon între cartierele adiacente, iar în prezent urmează a fi absorbită de o mână de dezvoltatori în ideea extinderii cartierelor de locuit, diminuând astfel spaţiile vezi și micșorând parcul natural la doar câteva insule minuscule. Orientat către această problemă, balconul-tribună este deschis unor interpretări ce ţin de critica proiectului de lichidare a „zonei verzi”, dar și de potenţialităţile legate de revendecarea zonei de către locuitorii din Husby.

106

CG: În ce măsură cei care de regulă nu au voce (publică) au reușit să-și formuleze explicit probleme / idei relevante, odată ce acest lucru a devenit posibil? ȘR: Activarea balconului-tribună a rămas o proiecţie virtuală, deoarece nu și-a găsit locul în zona civică din cartierul Husby și astfel a rămas în afara atenţiei publice (a locuitorilor, activiștilor urbani). Un alt feedback din partea publicului a fost o intervenţie oarecum neașteptată pentru societatea suedeză: într-o dimineaţă, „balconul” a fost găsit demolat de necunoscuţi, fiind reinstalat în aceeași zi. Ulterior „balconul„ a rezistat în „zona verde” și după finalizarea expoziţiei nefiind tulburat de nimeni.

„Open Space” (Anna Hasselgren) Foto / Photo: Bjorn Larsson

„Edge City Talkshow” (Shiva Anoushirvani)

by blocks of flats interconnected by a network of pedestrian routes and a number of “enclaves” – minimalist green squares inserted in the areas between the blocks built in the ’70s and ’80s and now inhabited by immigrants from Africa, Iran, Kurdistan, Mongolia etc. The “Floating balcony”, which was initially conceived as a platform addressed to the people of Husby, on the one hand affected by the gentrification of the area and on the other segregated in this part of the city, came in the end to serve a different purpose. The gentrification process is especially visible in several areas where the blocks are being renovated, while the inhabiting families are temporarily relocated, to later return in the refurbished apartments, for which they will obviously start paying a higher price. While segregation implies the placement of immigrants mainly in the Husby district – next to Kista – a sort of Swedish “Silicon Valley”, we witness a process managed by the local authorities and a discourse which has so far been absent from the public sphere. The installation was to create a space where the immigrants settled in Husby could voice their public opinion and to serve as a platform aimed at

Foto / Photo: Martin Hulten

stimulating civic activism, which did not happen because the curatorial strategy was focused on the logic of avoiding the conflict area. As a result, the balcony-stand was forlorn in the “green line” near the Art Community Center – “Husby Guard”. CG: Out of all the reactions brought about by this installation, can you think of one that was characteristic of the respective context or that was unexpected? ȘR: The reactions were quite varied; some recognized the balcony typology, while others would ask rhetorically: What is the purpose of this thing? Among those who recognized the balcony-replica of the façade specific to the ’70s and ’80s, there were however people who enjoyed the refurbishment of the district and who were rather keen on the design of the transparent balcony (printed glass), which matched exactly the spirit imposed by the rehabilitation process. There was one passer-by who assumed a possible connection with the problem of the “green line” status, on public debate for some time. The “green line” was designed in the ’70s as a tampon space between neighboring districts and currently it is to be absorbed by a bunch of

„Open Space” (Anna Hasselgren) Foto / Photo: Bjorn Larsson

107 „Potemkin’s Façade” (Åsa Andersson Broms) Foto / Photo: Bjorn Larsson

developers who want to extend the blocks of flats to the detriment of the green areas and to reduce the natural park to just a few minuscule islands. As far as this issue is concerned, the balcony-stand is open to interpretations related to the critique brought to the project aimed at putting an end to the “green area”, but also to the potential reclaiming of this area by the Husby citizens. CG: To what extent people who usually do not have a (public) voice, managed to explicitly formulate relevant issues/ ideas once this option became available?

ȘR: The activation of the balcony-stand remained a virtual projection since it failed to appropriate a place in the civic area of the Husby district and thus it was not the focus of public attention (it failed to capture the attention of the citizens or of the urban activists). Another feedback received from the public was a somewhat unexpected intervention for the Swedish society: one morning the “balcony” was found demolished by unknown persons, being reinstalled on the same day. Later the “balcony” remained in the “green line” after the exhibition was closed, where it’s stayed untouched up to the end of November.

Perioada / Period: 25.08.2012–23.09.2012 Locuri / Places: Galeria de Artă din Husby (Rinkeby-Kista, Stockholm), Muzeul de Artă Modernă din Stockholm, Institutul Cultural Român / Husby Konsthall (Rinkeby-Kista, Stockholm), The Studio at Moderna Museet, the Romanian Cultural Institute Artiști / Artists: Ștefan Rusu, Anna Hasselgren, Shiva Anoushirvani, Thomas Liljenberg, Johanna Gustafsson Fürst, Shakir Attiyah, Nils Claesson, Per Hasselberg, Åsa Andersson Broms, Karin Hansson, Shida Shahabi, Siri Tolander, Ingrid Jansson, Nomeda & Gediminas Urbonas + Giacomo Castagnola, Daniela Lazoroska, Mirko Lempert, Nathalie Wuerth, Rut Karin Zettergren, Ami Kohara, Valentin Brutaru, Jacquelyn Davis, Greta Weibull, Patricia & Natalia Aramburu

Expoziţia este realizată de Departamentul de Informatică al Universităţii din Stockholm și Institutul Regal de Artă din Stockholm, sprijinită de Formas și în colaborare cu Association for Temporary Art, Institutul Regal pentru tehnologie, Institutul Cultural Român, Centrum för gestaltning, Academia de Arte Dramatice din Stockholm, Husby Gård și Muzeul de Artă Modernă din Stockholm The exhibition is made by the Department of Computer and System Sciences (DSV) at Stockholm University and The Royal Institute of Art in Stockholm, supported by Formas and in collaboration with Association for Temporary Art, KTH Royal Institute of Technology, the Romanian Cultural Institute, Centrum för gestaltning, Stockholm Academy of Dramatic Arts, Husby Gård and Moderna Museet www.performingthecommon.se