Zile și Nopți | Aprilie_2025

editorial

ÎIoan BIG, publisher

Gânduri de primăvară, de un discutabiloptimism...

n 2020, aniversarea a două decenii de existenţă a Zile şi Nopţi ca publicaţie de Pop culture s-a petrecut într-un context global caracterizat de escaladarea demersurilor de revizuire a creaţiilor deja validate de trecerea timpului în concordanţă cu trendurile şi conceptele asociate rasei, identităţii şi genului care au definit noua corectitudine politică. Titlul Zece negri mititei al Agathei Christie a fost modificat, capodopere cinematografice s-au “îmbogăţit” cu disclaimere, bietul Harry Potter era să fie boicotat din cauza “transfobiei” autoarei, animaţia Mica sirenă devenise brusc ofensatoare rasial, editurile au intervenit în poveştile lui Roald Dahl, James Bond era văzut ca simbol al masculinităţii toxice, iar Ofelia lui Shakespeare nu s-a mai sinucis, de fapt, ci s-a înecat accidental... se ajunsese la ceva aproape de Ferma animalelor, un mediu în care toţi suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alţii. Din fericire, reverberaţiile nu au ajuns în România în asemenea forme extreme, dar asta nu schimbă fondul problemei.

Iată că, în 2025, ni se arată brusc cealaltă faţă a monedei, dar asta nu ne facem să ţopăim de fericire. Era previzibilă manifestarea la un moment dat a unei contra-reacţii foarte puternice la fenomenul woke, dar violenţa celei venite din partea administraţiei americane recent instalate nu face decât să mute dezechilibrul în partea cealaltă a balanţei, întrucât este argumentată într-un mod primitiv şi sumar, fiind justificată doar de combaterea ideologiei... “improprii”. Criteriile raţionale în baza cărora se stabileşte ce este şi ce nu este “impropriu” nu au fost

până acum enunţate sau explicate, ceea ce e absolut înfricoşător prin subiectivismul extrem pe care-l implică luarea deciziilor şi ne trimite din nou cu gândul la Orwell, la funcţionari dintr-un Minister al Adevărului, precum în 1984, care ar pleca însă de la interpretarea principiului din Fermă, că unii sunt nu doar ‘mai egali’, ci ‘mult mai egali’ decât alţii. Ce se va întâmpla în Smithsonian sau Kennedy Center, trecute sub controlul direct a Casei Albe, sau cu strategiile companiilor din industriile creative, precum Disney, anchetată în prezent pentru că n-ar respecta reglementările federale împotriva practicilor DEI? Rămâne de văzut, dar întreg spectrul Pop culture de pe continentul nostru va fi afectat inevitabil, la rândul său, de această cruciadă politică pornită peste Atlantic, iar pericolul major îl reprezintă instalarea fricii în gândire şi exprimare ca urmare a practicării unui nou soi de McCarthysm, ce va produce inevitabil victime colaterale în spaţiul cultural, prin care valorile sau referinţele sunt impuse discreţionar, iar creativităţii i se trasează noi frontiere.

Teoretic, această inversare radicală de perspectivă şi abordare culturală nu reprezintă un subiect care să ne preocupe excesiv şi ne-am putea vedea liniştiţi de aniversarea a 25 de ani de Zile şi Nopţi, doar că avem destui politicieni, inclusiv candidaţi la preşedinţie, pentru care ceea ce se petrece acum în America e un model de imitat întru totul, inclusiv cultural, deci nu mai pare chiar de neconceput ideea că multe cărţi, filme, spectacole sau lucrări de artă ar putea fi considerate în viitorul apropiat... “improprii”. În fine, sperăm că vom evita ca naţiune să se întâmple asta şi, pentru moment, să ne bucurăm fiecare de experienţele culturale pe care ni le oferă oraşul în plină primăvară.

Aprilie 2025

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 4 (582) - Aprilie 2025

Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro

Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CRAIOVA: craiova@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

Autori & contributori

iOAN

BiG pUBliSHer

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al Brașov Jazz & Blues Festival.

AliN GĂlĂȚeSCU SeNiOr eDiTOr

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.

GrUiA DrAGOMir SeNiOr eDiTOr

Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...

AleX MUȘAT reDACTOr

Alex Mușat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.

HOriA GHiBUȚiU reDACTOr ClAUDiA AlDeA reDACTOr

MĂDĂliNA leFTer reDACTOr

Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

DeliA MiTrACHe reDACTOr TeODOrA BrATU reDACTOr iUliANA CiOCÎrlAN reDACTOr

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Alexandra Bujeniță Ștefan Iancu

Adina Barbălată

Răzvan Sădean

Cosmin Dragomir

Mădălina C.Diaconu

Cezar Deli-Iorga

Anca Lupeș

Andrada Dincă Ștefan Iancu

Laura Cozmîncă

Bianca Roiu

Monica Felea Ștefan Chirițescu

Liviu Mereuță

POP-UP STORiEs:

PAGINA 11-13

CARTIER - O poveste despre eleganță și tradiție

POVEŞTI DE SUCCES

PAGINA 70-71

Clandestin Beer

Capitolul FILM

PAGINA 15

IULIANA CIOCÎRLAN:

Premiile GOPO 2025

Cine sunt marii favoriți ai cinematografiei românești?

PAGINA 17-19

Premierele lunii

PAGINA 20

BAMBI

PAGINA 21

INTERVIU: Dana Rogoz despre BAMBI

PAGINA 23

Jocul terorii

PAGINA 25

Amatorul

PAGINA 27

TWST / Things We Said Today

PAGINA 28-29

INTERVIU: Andrei Ujică despre TWST

PAGINA 31

Until Dawn

PAGINA 32-33

THUNDERBOLTS*

PAGINA 34-35

EXCLUSIV INTERVIU: DANNY TREJO

PAGINA 37

POINT OF VIEW: Mickey 17

Capitolul ARTĂ

SUSȚINUT DE

PAGINA 39

TEODORA BRATU: Primăvară „florală” la Saatchi Gallery

PAGINA 40-41

PERFORMING ARTS: Interviu MARA DOBRESCU

PAGINA 43

BD: Benzi desenate cu subiect religios

PAGINA44-45

ARTIȘTI URBANI

PAGINA 46-47

TEATRU: Interviu

ALEXANDRA BADEA

PAGINA 48-49

ART (Hi)STORIES: DAVID

HOCKNEY 25

PAGINA 50-51

PERFORMING ARTS: Corul Madrigal în turneul „Săptămâna Patimilor”

Capitolul MUZICĂ

PAGINA 53

„Mastering The Music Business” la a 10-a ediție

PAGINA 54

INDIE STAR MIYA FOLICK

PAGINA 55

MUZICĂ NOUĂ

PAGINA 56-57

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: ANDREW McCORMACK

PAGINA 58-59

IN MEMORIAM: JOSEPHINE BAKER

PAGINA 60

ALBUM: ELTON JOHN & BRANDI CARLILE

PAGINA 61

OMUL CU DISCURILE

MARA DOBRESCU: “Am ajuns la un anumit moment unde îndrăznesc să fiu eu însămi”

EXCLUSIV INTERVIU: Faţă în faţă cu un om al misterelor - DANNY TREJO

ALEXANDRA BADEA “Într-un fel, teatrul este un ultim loc al dialecticii”

ANDREW McCORMACK: „„Surprizele apar când îți lași degetele să hoinărească pe clape””

Capitolul EAT & DRINK

PAGINA 63

ȘTEFAN CHIRIȚESCU: Gastronomia ca brand de țară

PAGINA 64

GURMAND: Bunătăți de Paști

PAGINA 65

TOP Eat: 6 locuri din țară unde poți să iei un brunch deosebit

PAGINA 66-67

SERGIANA: Bunătăţuri, un strop de soare şi... La Stână vin iarăşi Zile de Sărbătoare!!

PAGINA 69

PE GUSTUL NOSTRU: Cum să supralegiferăm gastronomia

PAGINA 72

Drink: Zile de băut în aprilie

PAGINA 73

TOP Drink: 6 locuri unde să bei un smoothie de primăvară

PAGINA 74-75

MIXOLOGY: Arome de aprilie

Capitolul LIFESTYLE

PAGINA 77

IOAN BIG: Fashion-ul privit ca artă... primăvara la Paris

PAGINA 78-79

DESTINAȚII: Cipru, insula vacanțelor de vis

PAGINA 80-81

AWARDS: Parfumul lunii aprilie & Spirits award, maaprilie 2025

PAGINA 82-83

DESIGN: Interviu cu ANA MARIA LECUŞESCU

PAGINA 84-86

FASHION: „LOST HUGS”

PAGINA 87-89

ARHITECTURĂ:

PAGINA 90-91

Casa ca și cămin: Mima în Odorheiu Secuiesc

TRENDS: Nostalgie printre materiale: Trenduri ale anilor ’80 revin în 2025

PAGINA 93-97

FASHION EVENT: SOIREES

DE LA MODE #37:„Fashion Icons” - Eleganță și inspirație pe podiumul modei românești

PAGINA 98

VIDEO GAMES: Ce jocuri video ne așteaptă primăvara aceasta?

Bunătăţuri, un strop de soare şi... La Stână vin iarăşi Zile de Sărbătoare!!

GURMAND: Bunătăți de Paști

FASHION: „LOST HUGS”

ARHITECTURĂ: Casa ca și cămin: Mima în Odorheiu Secuiesc

SUSȚINUT DE

SUSȚINUT DE

pOp-Up STOries pOp-Up STOries

CARTIER

O poveste despre eleganță și tradiție

Casa Cartier, un simbol al rafinamentului și inovației în domeniul bijuteriilor de lux, are o istorie de aproape două secole, marcată de realizări și personalități remarcabile. Fondat în 1847, brandul a evoluat rapid într-o reprezentare a eleganței și exclusivității, atrăgând oameni din toate colțurile lumii.

De la creații emblematice, precum brățările

Love și ceasurile Tank, până la bijuterii create pentru regi și regine, casa a devenit un punct de referință în industrie, reușind să îmbine perfect tradiția și inovația. Începând cu data de 12 aprilie, admiratorii vor avea oportunitatea de a vizita prima expoziție majoră Cartier din ultimii 30 de ani, organizată la Muzeul V&A din Londra. Cu o colecție de peste 350 de obiecte, unde regăsim ceasuri, bijuterii și pietre prețioase care au marcat istoria, evenimentul celebrează evoluția moștenirii și măiestriei Cartier în artă, design și Popular culture. Fondată în 1847 de Louis-François Cartier, casa a debutat ca un mic magazin de bijuterii în inima Parisului, pe 29 rue Montorgueil. Preluând afacerea mentorului său, Adolphe Picard, ideea lui Louis-François a captat rapid atenția elitelor pariziene datorită calității

remarcabile a pieselor. În 1856, Prințesa Mathilde, verișoara lui Napoleon, a achiziționat prima sa bijuterie Cartier. Doi ani mai târziu, fondatorul a început să creeze piese pentru familia regală franceză și alți aristocrați europeni, consolidându-și statutul de bijutier de lux.

În 1874, Louis-François și-a lăsat afacerea celor trei fii ai săi, care au continuat să extindă și să diversifice brandul. Louis, Pierre și Jacques au transformat mica afacere de familie într-un imperiu global, deschizând magazine în orașe importante din lume, cum ar fi Londra și New York. Odată cu moartea lui Louis-François Cartier din 1904, alături de o echipă de designeri vizionari, precum Charles Jacqueau, Pierre Lemarch și noul director creativ, Jeanne Toussaint, designurile Cartier au abordat o gamă largă de influențe printr-o serie de bijuterii originale, definind astfel diferite momente ale secolului XX.

Una dintre cele mai cunoscute și apreciate colecții, Tutti Frutti, a fost creată în anii ‘20. Având în centrul său o combinație vibrantă de pietre prețioase colorate, inspirate din stilul indian și ornamentica orientală, designurile reprezintă un amestec de smaralde, rubine, safire și diamante, adesea tăiate în forme neobișnuite. Utilizând motive vegetale, cum ar fi flori și frunze, creatorii au adăugat o notă naturală fiecărei bijuterii. Cele mai reprezentative piese au locuit alături de colecționari legendari, precum Barbara Hutton, moștenitoarea americană care a popularizat fraza „Poor Little Rich Girl”, și Ducesa de Windsor. Un exemplu excepțional al acestui stil a fost vândut în aprilie 2020, la o licitație din New York, pentru 1.340.000 de dolari. În 1913, Louis Cartier l-a rugat pe ilustratorul francez George Barbier să creeze o campanie care să reflecte imaginea femeii moderne. Rezultatul, Dame à la Panthère, reprezintă tranziția brandului către stilul Art Deco: un model elegant, împodobit cu lungi

coliere sautoir și perle, având la picioare prima legătură dintre Cartier și mascota brandului: pantera neagră. Potrivit legendei, Louis a ales pantera ca un omagiu pentru Jeanne Toussaint, pe care o numea „Petite Pantheré” (purtând un faimos palton lung, din blană de panteră).

Casa s-a distanțat de stilul Art Deco în anii ‘40, când Toussaint a devenit pasionată de creații sculpturale și tridimensionale, de obicei încrustate cu diamante albe sau galbene, smaralde și onix. Prima bijuterie din colecția Panthère, o broșă din aur în formă de panteră, montată cu un smarald, a fost realizată pentru Wallace Simpson, Ducesa de Windsor, în 1948. Succesul său a transformat colecția într-un simbol al grației și puterii, fiecare piesă fiind construită pentru a reflecta privirea și mișcările captivante ale animalului. Inelele, cerceii candelabru și pandantivele Panthère s-au transformat la scurt timp în elemente statement pentru elitele europene și americane.

de spiritul newyorkez al momentului, colecția

Lansată în anii ‘70, colecția Juste Un Clou a devenit o emblemă a minimalismului îndrăzneț, punând în evidență abilitatea Cartier de a transforma obiecte de zi cu zi în lucrări extraordinare de artă. Prezentată publicului într-o perioadă de schimbări sociale și inspirată de spiritul newyorkez al momentului, colecția provoacă noțiunile tradiționale de design. Confecționate din metale prețioase precum aur sau aur roz, liniile elegante și forma simplă reprezintă o rebeliune împotriva creațiilor ornamentale și complicate care dominau bijuteriile de generații, susținând eleganța subtilă și exprimarea autentică. Ideea a fost continuată prin colecția Love, un simbol al iubirii eterne, angajamentului și emoțiilor profunde. Având la bază un mecanism de închidere unic, care necesită o cheie specială pentru a fi închis și deschis, piesele vorbesc despre puterea și exclusivitatea legăturii pe care o reprezintă.

PAGINA

În ceea ce privește ceasurile, fiecare piesă spune o poveste despre măiestrie tehnică și inovație estetică. Colecția Santos, introdusă în 1904, a revoluționat designul prin lansarea primului ceas de mână, ilustrând moștenirea aviatorului

Alberto Santos-Dumont, care, având nevoie să verifice ora în timpul zborurilor, a apelat la prietenul său, Louis. Colecția Tank, cunoscută pentru eleganța geometrică, este inspirată din silueta unui tanc, rezultând piese atemporale, care leagă istoria și modernitatea. Ballon Bleu se remarcă prin forma sferică distinctivă, Calibre evidențiază excelența mecanică a brandului, iar Drive de Cartier pasionații de mașini vintage.

se remarcă Calibre atrage

La sfârșitul anilor ‘60, Cartier a început să achiziționeze piese importante Art Deco din colecții americane datorită unei renașteri culturale a stilului anilor ‘20. În acest context, pelicula Marele Gatsby, din 1974, a integrat o serie de bijuterii vintage, în special cele cu diamante, smaralde și perle. În aceeași perioadă, Richard Burton i-a oferit lui Elizabeth Taylor un diamant de 69 de carate, achiziționat de la Cartier și transformat într-un colier cu pandantiv. Piesa a costat peste un milion de dolari, iar Taylor a vândut diamantul în iunie 1979 pentru a finanța construcția unui spital în Botswana.

În universul Pop culture regăsim casa într-o serie de momente definitorii. Printre ele se numără prezența bijuteriilor pe marele ecran. Pentru început, în High Society (1956) putem observa inelul de logodnă primit de Grace Kelly din partea Prințului Rainier al III-lea de Monaco. O altă piesă Cartier apare și în The Las Vegas Story, la gâtul lui Jane Russell, colierul valorând, în 1952, aproximativ 150.000 de dolari. Cutia roșie, o semnătură personală a casei, este un obiect de colecție care își face debutul pe Broadway, în producția Gentlemen Prefer Blondes din 1926, în timp ce ceasul Tank este purtat de Steve McQueen în The Thomas Crown Affair (1968).

Brandul era preferat și de personalități precum Andy Warhol, care vedea accesoriul ca pe un obiect de design, Prințesa Diana, Jackie și John F. Kennedy, Regina Elisabeta a II-a, Muhammad Ali, Truman Capote, Ingrid Bergman și celebrități contemporane, precum Elle Fanning sau Jisoo. În ceea ce privește istoria României, Regina Maria a purtat un safir Cartier transformat într-un colier din diamante cu pandantiv la ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand.

Istoria Cartier este marcată de inovație, eleganță și dedicare față de meșteșug și calitate, influențând profund lumea bijuteriilor prin piese care vor rămâne actuale, indiferent de perioada în care ne aflăm.

Premiile GOPO 2025 Cine sunt marii favoriți ai cinematografiei românești?

Cea de-a 19-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care celebrează excelența în cinematografia românească, va avea loc pe 29 aprilie, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Anul acesta, 122 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje lansate în 2024 au intrat în cursa pentru nominalizări. Dar cine sunt finaliștii acestei ediții?

Dintre cele 42 de lungmetraje eligibile pentru titlul de „Cel mai bun film”, în cursa finală a intrat Anul Nou care n-a fost, premiat în secțiunea Orizzonti la Veneția, dar și la Cairo, și Palm Springs, debutul lui Bogdan Mureșanu captivând atât critica internațională, cât și publicul românesc. O altă producție este Trei kilometri până la capătul lumii (r: Emanuel Pârvu), selecționată în competiția oficială de la Cannes, unde a primit premiul Queer Palm. Filmul s-a impus și la Festivalul de la Sarajevo, unde a obținut marele premiu, iar România l-a propus la Oscaruri pentru Cel mai bun film străin. Pe listă se află și Săptămâna Mare (r: Andrei Cohn), care și-a făcut debutul internațional în secțiunea Forum de la Berlinale, precum și Moromeții 3, ultima parte a trilogiei semnate de Stere Gulea. Pentru „Cea mai bună regie”, au fost nominalizați Isabela Tent (Alice ON & OFF), Bogdan Mureșanu (Anul Nou care n-a fost), Stere Gulea (Moromeții 3), Andrei Cohn (Săptămâna Mare) și Emanuel Pârvu

(Trei kilometri până la capătul lumii). În ceea ce privește „Cea mai bună actriță într-un rol principal”, printre finaliste se numără Nicoleta Hâncu (Anul Nou care n-a fost), Olga Török (Clara), Rodica Lazăr (Ext. Mașină. Noapte), Olimpia Melinte (Moromeții 3) și Nicoleta Lefter (Săptămâna Mare). La categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, în competiție se află Adrian Văncică (Anul Nou care n-a fost), Yann Verburgh (Captura), Emanuel Pârvu (Familiar), Alex Călin (Moromeții 3) și Doru Bem (Săptămâna Mare).

Titlurile nominalizate la categoria „Cel mai bun film documentar” sunt Alice ON & OFF, Leo Records: Strictly For Our Friends (r: Ioana Grigore), Maia - Portret cu mâini (r: Alexandra Gulea), Moartea lui Iosif Zagor (r: Adi Dohotaru) și Opt Ilustrate din lumea ideală (r: Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz), iar cel mai bun film de debut se va alege dintre Alice On & Off, Anul Nou care n-a fost, Captura, Clara și Horia. În acest moment, Anul Nou care n-a fost și Moromeții 3 domină lista nominalizărilor, cu câte 13 desemnări, urmate de Săptămâna Mare, cu 12, și Trei kilometri până la capătul lumii, cu 9. Cu atâtea filme remarcabile în competiție, rămâne de văzut cine va pleca acasă cu trofeele Gopo, pe 29 aprilie.

Diamant Brut  PREMIERA 4 APRILIE

Titlu original: Diamant brut

Regia: Agathe Riedinger

Cu: Idir Azougli, Andréa Bescond, Alexis Manenti, Malou Khebizi, Ashley

Romano

Gen: Dramă

Durata: 103 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 4 aprilie 2025

Bambi

PREMIERA 11 APRILIE

Titlu original: Bambi: A Tale of Life in the Woods

Regia: Michel Fessler

Cu: Mylène Farmer

Gen: Aventuri

Durata: 77 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 11 aprilie 2025

Drop: Jocul terorii

 PREMIERA 11 APRILIE

Titlu original: Drop

Regia: Christopher Landon

Cu: Brandon Tyles, Violett Beane, Meghann Fahy, Je ery Self

Gen: Dramă, Mister

Durata: 133 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 11 aprilie 2025

Amatorul

Titlu original: The Amateur

Regia: James Hawes

Gen: Acțiune

Durata: 123 de minute

PREMIERA 11 APRILIE

Cu: Caitriona Balfe, Julianne Nicholson, Rami Malek, Laurence Fishburne

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 11 aprilie 2025

Un panda pe nume Moon

PREMIERA 11 APRILIE

Atmos

Titlu original: Moon the Panda

Regia: Gilles de Maistre

Cu: Alexandra Lamy, Sylvia Chang, Ye Liu, Nina Liu Martane, Noé Liu Martane

Gen: Animație, Comedie

Durata: 100 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 11 aprilie 2025

Buzz House: The Movie 2  PREMIERA 18 APRILIE

Titlu original: Buzz House: The Movie 2

Regia: Florin Babei

Cu: Andrei Șelaru, Costi Max, Tina Duceac, Marius Neagu, Alex Ghinea

Gen: Comedie, Horror

Durata: 100 de minute

Distribuit de: Vidra Distribution

Premieră în România: 18 aprilie 2025

Dolby

Descoperiţi aventura extraordinară a puiului de căprioară Bambi alături de Dana Rogoz

din 11 aprilie 2025 doar în cinematografe

TWST / Things We Said Today

PREMIERA 25 APRILIE

Titlu original: TWST - Things We Said Today

Regia: Andrei Ujică

Cu: Shea Grant, Thérèse Azzara, Tommy McCabe, Sarah McCluskey

Gen: Documentar

Durata: 91 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 25 aprilie 2025

în zori

PREMIERA 25 APRILIE

Titlu original: Dogs at the Opera

Regia: Vasiliy Rovenskiy

Cu: Anna Starshenbaum, Diomid Vinogradov, Garik Kharlamov, Alin

Ciupercă, Amalia Uruc, Ștefan Radu

Gen: Animație, Aventuri

Durata: 75 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 14 martie 2025

Thunderbolts*

PREMIERA 2 MAI

Titlu original: Thunderbolts*

Regia: Jake Schreier

Cu: Florence Pugh, Lewis Pullman, Sebastian Stan, Rachel Weisz

Gen: Acțiune, Aventuri

Durata: 84 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 2 mai 2025

Titlu original: Holy Cow

Regia: Louise Courvoisier

Cu: Maïwene Barthelemy, Dimitri Baudry, Mathis Bernard, Luna Garret, Clément Faveau

Gen: Comedie

Durata: 90 de minute

Distribuit de: Independența Film Premieră în România: 25 aprilie 2025

Atmos

BAMBI

O poveste clasică spusă cu animale reale

Bambi: O poveste din pădure aduce pe marele ecrane din România una dintre cele mai cunoscute povești ale copilăriei: îndrăgitul pui de căprioară Bambi revine în cinematografe, într-un film ce lasă animalele și natura să-și spună povestea. Bazat pe nuvela scrisă de Felix Salten și narat în România de actrița Dana Rogoz, Bambi: O poveste din pădure ne prezintă viața lui Bambi, de la nașterea sa până la maturizare. Michel Fessler, regizorul filmului, și-a propus un lucru incredibil pentru acest proiect: să filmeze întreaga poveste cu

animale reale din inima naturii, într-o pădure care pulsează de viață și diversitate. Filmat într-un stil observațional, fără intervenții exterioare, animalele au fost surprinse în mediul lor natural din Valea Loarei, ducându-și obiceiurile și urmându-și instinctele, iar naratoarea împletește cu blândețe și tandrețe evenimentele ce se petrec în film.

„În orice moment, a fost fundamental pentru echipa noastră să asculte de bunăstarea animalelor și de ritmul lor biologic”, a mărturisit Fessler într-un interviu. „Prezența animalelor în mijlocul echipei noastre de filmare ne-a oferit o experiență absolut unică. Am fost cuprinși de o liniște poetică în mijlocul naturii. Și cred că am reușit să surprindem această frumusețe magică a sălbăticiei în film”.

Cineastul a avut o echipă

restrânsă la parcul Animal Contact, pentru a nu deranja sau stresa animalele cu prezența lor, și au urmat trei reguli de bază în timpul filmărilor: să nu constrângă animalele, să aibă multă răbdare și să fie înțelegători cu ele. „Dacă am fi forțat animalele să reacționeze într-un anumit fel, s-ar fi simțit pe cameră. Și nu doar asta, dar am fi furat din realismul întregii povești. A fost mult mai important pentru mine să păstrăm această verosimilitate, decât să o compromitem pentru câteva momente fabricate”, a continuat Michel Fessler.

Farmecul filmul vine din prezentarea speranței, a bucuriei de a trăi, uimirii de a descoperi lumea în care exiști și frumusețea de a forma prietenii puternice și pline de respect. Această îmbinare armonioasă între inocența copilăriei și seriozitatea maturității așterne pentru Bambi un drum inițiatic realistic, dar poetic, în această adaptare cinematografică scrisă ca un imn al naturii. Distribuit de Bad Unicorn, filmul ajunge în cinematografe din 11 aprilie. Nu rata această poveste clasică, spusă acum în cel mai tandru, emoționant și verosimil mod, numai la cinema!

Actrița

DANA ROGOZ

despre povestea lui Bambi

Venirea primăverii aduce în cinematografele din România unul dintre cele mai așteptate titluri de familie - Bambi: O poveste din pădure ajunge pe ecranele din România pe 11 aprilie! În regia lui Michel Fessler și bazat pe clasica poveste de Felix Salten, filmul îl urmărește pe simpaticul pui de căprioară Bambi în aventurile sale și totodată ne oferă o lecție prețioasă despre prietenie și maturizare, care ne arată că trebuie să ne păstrăm mereu speranța. Un titlu pentru toate generațiile. Actrița DANA ROGOZ și-a împrumutat vocea pentru a spune această frumoasă poveste despre animale și natură.

Dana, care este sentimentul cu care ai rămas după vizionarea Bambi, o poveste din pădure? Am fost pur și simplu copleșită de la primele cadre. Modul în care este prezentă natura, cu toate frumusețile ei, toate detaliile surprinse de sunet și imagine mi-au lăsat un sentiment copleșitor. M-am lăsat repede dusă de poveste și, deși cumva o știam, am fost continuu surprinsă, nu-mi venea să cred că lucrurile se întâmplă live în fața ochilor mei, că e adevărat și emoționant, în același timp. Și foarte uman.

pentru că oricum e foarte diferit de ce te așteptai. Este multă empatie acolo, multă grijă și o foarte foarte mare iubire pentru natură. În timp ce urmăream filmul, mă gândeam la copiii mei și știu deja că acest film îi va schimba. Și că vor păși altfel într-o pădure. Și că vor interacționa altfel cu animalele, deși noi suntem genul de părinți care îi creștem în natură, cu grijă și respect pentru natură. Dar cred că filmul ăsta îi va schimba așa cum o animație nu reușește întotdeauna să o facă.

Cui crezi că se adresează povestea lui Bambi?

Asta a fost și surpriza pentru mine: că tot ce se întâmplă acolo e foarte uman, foarte ușor de relaționat și de empatizat. E ca o lecție de viață pe care o urmărești și care funcționează atât la nivelul nostru de părinți, cât și la nivelul copiilor.

Cum vezi filmul cu ochii de adult?

Cred că e foarte important să privești filmul cu ochi proaspeți,

Cred că e pentru copii puțin mai mari, în sensul că nu știu cât vor înțelege cei mici din poveste și din relații la un nivel foarte profund. Probabil că aceştia se vor bucura pur și simplu de natură și atât. Ca să înțelegi exact relațiile - ce înseamnă frica, ce înseamnă bucuria, ce înseamnă cunoașterea, descoperirea și așa mai departe… cred că trebuie să fii puțin mai mare. Dar e un film și pentru părinți. Cred că e, așa, o întoarcere în timp, pentru că există sigur și această nostalgie a copilăriei cu care urmărim povestea lui Bambi. E o reevaluare a emoțiilor noastre și a felului în care ne raportăm acum ca adulți la povestea asta, care pare schimbată radical. Și este un film care trebuie neapărat văzut în cinema, este atât de frumos! [...]

„Jocul terorii”

Cum se transformă o întâlnire romantică într-un joc pe viață și pe moarte?

După Zi de naștere mortală și Freaky, regizorul Christopher Landon își demonstrează încă o dată măiestria de a pune cap la cap momente de tensiune maximă, elemente de groază psihologică și acțiune alertă, în cel mai nou thriller al său, Drop / Jocul terorii, care ajunge în cinematografe din 11 aprilie. Cu o carieră remarcabilă în domeniul horror-ului, Landon explorează tema fricii în fața necunoscutului, subliniind cum tehnologia poate deveni o armă cu dublu tăiș.

Ce poate merge rău la o întâlnire romantică?

Aceasta este întrebarea pe care și-o pune Violet (Meghann Fahy), o mamă văduvă cu răni emoționale adânci, înainte de prima întâlnire, după ani de singurătate, cu Henry (Brandon Sklenar), un bărbat cunoscut pe o aplicație de dating. Totul pare perfect la început: un restaurant elegant situat la etajul superior al unui zgârie-nori din Chicago, un cadru promițător. Însă atmosfera de liniște și romantism se destramă rapid când Violet primește un mesaj înfricoșător pe telefonul mobil, care spune simplu: „Plănuiesc cea mai groaznică seară din viața ta”.

Tensiunea crește atunci când „omul fără chip” din spatele mesajelor anonime o forțează pe Violet să continue întâlnirea. Ceea ce începe ca o seară obișnuită se transformă într-un coșmar, când mesajele continuă și încep să sugereze o conspirație politică în care ar putea fi implicat chiar Henry, care lucrează pentru primarul orașului. În fața unei amenințări constante, Violet este nevoită să ia decizii rapid, nu doar pentru a-și salva propria viață, ci și pentru a-i proteja pe cei dragi. În acest sens, un flacon de fentanil lichid devine cheia unui plan periculos, iar

Violet trebuie să se asigure că substanța ajunge în băutura lui Henry.

Pe măsură ce povestea se desfășoară, Violet se adâncește într-o capcană mortală din care nu pare să aibă scăpare. Tehnologia joacă un rol crucial în întreaga poveste, alimentând teama, incertitudinea și paranoia. Violet înțelege rapid că totul este urmărit, că fiecare pas pe care îl face este monitorizat cu ajutorul camerelor de securitate din restaurant. Jocul devine cu adevărat o luptă pe viață și pe moarte când, dintr-o dată, în imaginile de la camerele de securitate din propria sa casă apare un bărbat mascat și înarmat, amenințând viața copilului ei. Aceste răsturnări de situație ilustrează tehnologia ca pe o armă cu două tăișuri: pe de o parte, o formă de protecție, iar pe de altă parte, un instrument de control și manipulare.

PREMIERĂ

„Amatorul” În căutarea dreptății, într-o lume plină de secrete

După ce a impresionat publicul cu One Life și a captat atenția tuturor prin episoadele sale regizate din celebra serie Black Mirror, regizorul James Hawes revine cu o nouă producție de amploare. Filmul de acţiune Amatorul promite să fie o experiență cinematografică palpitantă, ce va ține spectatorii cu sufletul la gură timp de două ore, mai ales că-l aduce în rolul principal pe Rami Malek.

Povestea îl urmărește pe Charles Heller (Rami Malek), un criptograf al CIA care își pierde soția într-un atac terorist devastator în Londra. Confruntându-se cu indiferența agenției față de tragedia sa personală, Heller recurge la șantaj pentru a obține instruirea necesară în vederea răzbunării. Astfel, el pornește într-o misiune pe cont propriu, cu scopul de a captura și pedepsi responsabilii pentru moartea soției sale. Însă, pe măsură ce se adâncește în această căutare, el este nevoit să navigheze între loialitatea față de instituția care l-a format și dorința de a face dreptate

personală. Heller se confruntă cu dileme morale și etice complexe care îl pun în fața unor alegeri dificile, punându-i în joc atât viața, cât și valorile sale fundamentale.

Inițial, proiectul Amatorul a fost anunțat în 2006, cu Hugh Jackman în rolul principal și cu scenariul scris de Evan Katz, cunoscut pentru realizările sale în domeniul filmelor de suspans. După mai bine de 15 ani de stagnare, producția a prins viață în 2023, atunci când James Hawes a preluat regia. Rami Malek l-a succedat pe Hugh Jackman în rolul principal, iar alegerea sa a revitalizat proiectul, mai ales

că actorul tocmai câștigase un Oscar pentru interpretarea din Bohemian Rhapsody și își consolidase statutul de star internațional.

Distribuția filmului include și alte nume mari din cinematografie. Laurence Fishburne, actor legendar și câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur și Emmy, îl va interpreta pe Henderson, superiorul lui Heller, personajul care va avea un rol crucial în conflictele interne ale protagonistului. Caitríona Balfe, celebră din Outlander, va juca rolul unei agente CIA cu abilități de teren, care îl ajută pe Heller să navigheze prin lumea secretă a agenției. Jon Bernthal va da viață unui fost agent CIA, Jack, care deține informații esențiale despre rețeaua teroristă pe care Heller o investighează, iar Rachel Brosnahan a fost aleasă pentru a juca rolul unei colege a lui Heller, ce devine aliata acestuia în căutarea răzbunării. Premiera filmului este programată pe 11 aprilie.

Filmul

„TWST / Things We Said Today”, de Andrei Ujică, în cinematografele din România

TWST / Things We Said Today, filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a început să lucreze în 2012, ajunge și în cinematografele din România, după premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, în selecția oficialăOut of Competition - Non Fiction.

Filmul este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraș şi de primul ei concert pe Shea Stadium și este narat din perspectiva a doi adolescenţi ale căror voci sunt interpretate de tinerii actori americani Tommy McCabe și Therese Azzara. Personajul principal masculin este Geoffrey, fiul lui Joe O’Brien, un DJ în vogă din epocă, amfitrionul emisiunii matinale la WMCA, primul post de radio care a transmis piese de Beatles la New York. Pe-atunci un tânăr scriitor, Geoffrey O’Brien a devenit între timp un poet și eseist cunoscut. Judith Kristen, persoana din spatele protagonistei feminine a filmului, este o cunoscută fană Beatles, care a participat la nouă dintre concertele americane ale trupei, inclusiv cel de la Shea Stadium, în 1965.

TWST / Things We Said Today este în întregime compus din materiale de arhivă din epocă (ABC, CBS, NBC etc.), filme de 8 mm din arhive personale și imagini ale concertului, care a fost înregistrat cu 14 camere de 35 mm, dar scos ulterior pe piața de home movies de către ABC, în copii de 16mm. Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi și integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, include informații biografice din jurnalul lui Judith Kristen, extrase dintr-o relatare autoficțională a lui Geoffrey O’Brien, precum și fragmente din povestirea Isabela, prietena fluturilor, de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh.

ANDREI UJICĂ

Scriitor, regizor de film şi profesor, apreciat reprezentant al Noului Cinema Nonficţional este cunoscut pentru Videograme dintr-o revoluție (1992), co-regizat cu Harun Farocki, un documentar care devine film de referință asupra legăturii dintre puterea politică și mass-media în Europa la finalul Războiul Rece. Al doilea său film, Out of the Present (1995), spune povestea cosmonautului Sergei Krikalev, care a petrecut 10 luni la bordul stației spațiale Mir, în timp ce Uniunea Sovietică se destrăma. Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010) încheie trilogia filmelor dedicate ultimilor ani ai comunismului.

ANDREI UJICĂ:

“Intenția a fost de a prinde, în spiritul epocii, esența proiectului Beatles”

La prima vedere, titlul intrigă deopotrivă prin trimiterea la unul dintre cântecele mai puțin populare din portofoliul The Beatles și alăturarea cu acronimul TWST. Care este semnificația acestei alegeri?

A fost un drum mai lung. De la început am vrut să aleg drept titlu una dintre melodiile lor din perioada de până la jumătatea anilor ’60. Prima opțiune a fost Tomorrow Never Knows, la care am renunțat însă, la un moment dat, în favoarea lui Things We Said Today, o compoziție a lui Paul McCartney despre care el însuși a formulat foarte bine într-un interviu că este o piesă despre “o nostalgie viitoare”. Iar asta mi s-a părut că descrie cel mai bine

Premiera TWST / Things We Said Today, mult așteptata “capsulă a timpului” creată de reputatul scriitor și cineast Andrei Ujică în jurul faimosului concert susţinut de The Beatles, în august 1965, pe stadionul Shea, din New York, reprezintă, fără îndoială, cel mai important eveniment cinematografic al acestei luni pentru iubitorii de Pop culture, pentru că ne întoarce cu 60 de ani în urmă în acel spaţiu urban efervescent prin diversitate, ale cărui vibraţii intense au ajuns să influenţeze la nivel global perspectiva oamenilor asupra societăţii, politicii, culturii și, nu în ultimul rând, a esteticii. Trăitor al acelei epoci de (r)evoluţie Pop ca adolescent în spatele Cortinei de Fier, ANDREI UJICĂ priveşte acum retrospectiv deopotrivă cu optimism și melancolie, lăsându-se inspirat în crearea acestei lucrări de artă contemporană - pentru că experimentalul TWST, prin mixul inedit de forme de expresie (cinema, grafică, animaţie, muzică și literatură), este inclasificabil ca simplu documentar - de ideea pe care Beatleșii au exprimat-o prin intermediul lui Paul McCartney: „Someday when we’re dreaming... Then we will remember, things we said today”. Dialogul cu realizatorul filmului s-a născut din nevoia firească de a afla detalii despre geneza și parcursul TWST / Things We Said Today până la forma în care îl vom vedea zilele acestea pe marile ecrane.

dispozitivul memorialistic al filmului. Things We Said Today se referă la un prezent ce anticipează deja nostalgia pe care i-o rezervă viitorul, captând astfel ceva din esența epocii. În ceea ce priveşte acronimul TWST, l-am adăugat ulterior, în timp ce lucram la film, când tot trebuia să-i scriu titlul pe diverse fișiere. Am început să-l prescurtez amuzându-mă, fiindcă, atunci când pronunți acronimul TWST, spui “twist”, ceea ce exprimă exact momentul de răsucire a spiralei rock and roll-ului clasic, din anii ’50, în noua muzică pop creată de Beatles. De aceea, Twist and Shout, cover-ul lor la piesa lui Isley Brothers, a fost nu doar unul dintre primele lor mari hit-uri de dans, ci și o declarație de program.

Polaroid New York Film Festival, 2024 Foto - Arhiva personală Andrei Ujică

Descrierea filmului

disponibilă în spaţiul public poate da impresia că TWST e un documentar despre concertul Beatles de la New York, din ‘65, dar, de fapt, nu avem de-a face cu un demers biografic. Cum ați caracteriza dumneavoastră Things

We Said Today?

Prezentarea filmului, așa cum a circulat o vreme, are de-a face în mare parte cu istoria proiectului. Inițial, intenția era să fac un film mai simplu. În orice caz, mai ușor de încadrat ca gen cinematografic. Ar fi fost un documentar narativ de arhivă, care să reconstituie un weekend newyorkez în care patru adolescenți se pregătesc să meargă la primul mare concert Beatles de pe Shea Stadium, ceea și fac, iar sfârșitul filmului ar fi redat o parte din acel concert. Adolescenții ar fi fost jucați de tineri actori filmați pe green screen și inserați apoi în imaginile de epocă. Întregul film ar fi fost atunci un pretext pentru ca spectatorii să ajungă pe stadion împreună cu personajele și să retrăiască acea seară. Eh, proiectul ăsta a murit în momentul în care n-am obținut licența pentru imaginile și muzica din concert de la Apple Corps, compania din Londra ce gestionează în continuare toate drepturile pentru aparițiile live ale Beatleșilor. Am avut negocieri îndelungi, la un moment dat am fost chiar foarte aproape să obținem acele drepturi, dar până la urmă, discuțiile s-au blocat. Ca atare, neputând include nici

măcar frânturi din concert, am fost obligat să-mi fac vizibile intențiile reale, anume de a prinde, în spiritul epocii, esența proiectului Beatles, care a fost unul estetic. Filonul ficțional introdus în film prin dezvoltarea caracterului tânărului scriitor a devenit preponderent, iar decizia ca tinerii actori să nu mai apară în carne și oase, ci să fie

reprezentați prin desene cărora le auzim însă vocile, a transformat întregul întrun cu totul alt film. L-am ales pe Geoffrey O’Brien ca personaj masculin principal și pentru că putea fi un alter ego al meu. El era un tânăr scriitor îndrăgostit de Beatles în 1965, așa cum am fost eu câțiva ani mai târziu, când am scris în toamna dinaintea bacalaureatului povestirea Isabela, prietena fluturilor, ascultând întruna The White Album. În TWST, Geoffrey încearcă „să scrie această povestire”, iar în plimbările lui prin New York din weekendul cu concertul își aude (și noi împreună cu el) vocea auctorială care începe să i-o dicteze și care, în metafora filmului, încearcă să prindă esența “efectului Beatles”. Pentru că Things We Said Today, aşa cum frumos a scris J. Hoberman în The New York Review, nu este atât despre Beatles, cât e despre „The Beatles Effect”. [...]

Ai jucat? Acum privește!

Until Dawn, filmul horror inspirat din jocul-fenomen

Până în zori / Until Dawn, horror psihologic ce îmbină elemente de thriller și supranatural, reprezentând o adaptare a jocului video de succes lansat în 2015, va avea premiera pe 25 aprilie, iar la cârma acestei producții se află regizorul David F. Sandberg, care a captivat deja publicul prin filme precum Lights Out, Shazam! și Annabelle: Creation.

Distribuția filmului reunește o serie de actori tineri și talentați: Ella Rubin o interpretează pe Clover, protagonista curajoasă care pornește în căutarea surorii sale dispărute, Melanie, interpretată de Maia Mitchell. Alături de ele, Michael Cimino îl întruchipează pe Max, un prieten loial gata să înfrunte orice pericol, Ji-young Yoo este în rolul lui Megan, o tânără sceptică ce caută explicații raționale pentru evenimentele supranaturale, iar lista continuă cu Odessa A’zion și Belmont Cameli. De asemenea, Peter Stormare, cunoscut pentru rolul său din VG, revine în universul Until Dawn, conferind astfel o notă de continuitate pentru fanii jocului.

Un aspect inovator al filmului este introducerea

unui mecanism de tip „time loop”, unde personajele reiau aceeași noapte de coșmar de fiecare dată când sunt ucise, dar cu variații ce țin de natura amenințării. În centrul acțiunii este Clover și grupul său de prieteni, care, la un an după dispariția misterioasă a lui Melanie, se aventurează în valea izolată unde aceasta a fost văzută ultima dată. Captivi în acest ciclu temporal repretitiv, ei trebuie să supraviețuiască până în zori pentru a scăpa cu viață, fiecare reluare a nopții aducând noi provocări și dezvăluind aspecte ascunse ale personalității lor.

David F. Sandberg utilizează abordări vizuale menite să intensifice senzația

de claustrofobie și anxietate. Jocul de lumini și umbre, cadrele strânse și unghiurile de filmare neconvenționale contribuie la crearea unei atmosfere opresive. Lansarea trailerelor a stârnit reacții mixte. Unii critici au lăudat abordarea inovatoare a filmului și fidelitatea față de atmosfera jocului original, în timp ce alții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la diferențele narative față de sursa de inspirație, însă ecranizarea nu este o reproducere fidelă, ci o extindere a universului jocului. Pe platformele de discuții online, fanii și-au exprimat atât entuziasmul, cât și scepticismul, așteptând cu nerăbdare lansarea filmului pentru a-și forma o părere validă, dar, indiferent dacă sunteți un fan al jocului original sau un iubitor al genului horror, acest film pare să să ofere o poveste plină de suspans care merită să fie vizionată în cinematograf.

THUNDERBOLTS*

Inadaptați cu super puteri, dar (oarecum) bine

Regizat de Jake Schreier (Paper Towns, Beef), cu un scenariu de Eric Pearson (Black Widow), Lee Sung Jin (Beef) și Joanna Calo (The Bear), Thunderbolts* va pune pe marele ecran un grup de inadaptați cu super puteri care sunt forțați să lucreze împreună într-o misiune extrem de periculoasă. Filmul defilează cu o distribuție de excepție, formată din Florence Pugh, Sebastian Stan, David Harbour, Wyatt Russell, Olga Kurylenko, Lewis Pullman, Geraldine Viswanathan, Chris Bauer, Wendell Pierce, Hannah JohnKamen și Julia Louis-Dreyfus.

În benzile desenate Marvel, Thunderbolts au apărut pentru prima dată în The Incredible Hulk #449 (1997) și au fost prezentați inițial ca o nouă echipă de supereroi care interveneau atunci când The Avengers erau prinși cu alte treburi. Cu toate acestea, s-a dovedit curând că, de fapt, grupul era format din răufăcători deghizați în eroi, conduși de Baronul Zemo. De-a lungul timpului, echipa a evoluat într-o echipă de antieroi și răufăcători reformați, sancționată de guvern, adesea comparată cu Suicide Squad din DC. Versiunea MCU a Thunderbolts pare să se inspire din acest concept, prezentând personaje

cu un trecut discutabil care au fost recrutate pentru o misiune secretă. În timp ce Marvel a pregătit terenul pentru acest film încă din 2021, cu indicii lăsate în The Falcon and the Winter Soldier, Black Widow și Ant-Man and the Wasp: Quantumania, abia acum, în 2025, în Thunderbolts* se vor reuni oficial aceste personaje sub un singur stindard.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale „Thunderbolts*” este distribuția sa diversă și convingătoare de personaje. Yelena Belova (Florence Pugh) este văzută ultima dată în Hawkeye și Black Widow, „sora” mai mică a Natashei Romanoff și un asasin foarte bine antrenat. Aici ea va prelua rolul de lider în cadrul

găștii Thunderbolts. Al nostru Bucky Barnes / The Winter Soldier (Sebastian Stan) a fost cândva un asasin cu creierul spălat. Dar Bucky a muncit din greu pentru a-și ispăși crimele din trecut. Includerea sa în echipă sugerează că el ar putea fi busola morală a acesteia.

Alexei Shostakov, a.k.a Red Guardian (David Harbour) este răspunsul Uniunii Sovietice la Căpitanul America. Acesta s-a întors și este gata de acțiune, iar atuul său nu este doar forța brută, dar și umorul caracteristic, uneori dezarmant, care va juca un rol important în coagularea noii echipe. Asta mai ales că îl avem aici și pe John Walker / Agentul american (Wyatt Russell). El a fost prezentat mai pe larg în The Falcon and the Winter Soldier. Walker este un supersoldat căzut în dizgrație, care caută izbăvirea (sau cel puțin o altă șansă de a se dovedi folositor Patriei). Taskmaster (Olga Kurylenko) este o luptătoare mortală, care poate imita stilul de luptă al oricărui adversar. Taskmaster a fost văzută ultima dată în Black

Widow. Ghost (Hannah JohnKamen) a apărut în Ant-Man and the Wasp, iar Ava Starr are abilități de fază cuantică ce s-ar putea dovedi esențiale pentru supraviețuirea echipei. Contesa Valentina Allegra de Fontaine (Julia LouisDreyfus) este deja misterioasa și manipulatoarea Val, care a recrutat antieroi în MCU, iar aici va servi, cel mai probabil, drept manipulator al echipei.

De obicei, MCU s-a concentrat pe supereroi bine definiți, dar Thunderbolts* marchează o schimbare către un stil de poveste mai dur, ambiguu din punct de vedere moral, cu mai multă profunzime și mult mai impredictibil din cauza naturii schimbătoare a antieroilor. Acest lucru ar

putea reprezenta un punct de cotitură major, deoarece va duce și la extinderea listei antieroilor din MCU, dar și la dezvoltarea în continuare a unor personaje precum Yelena, Bucky și U.S. Agent, oferindu-le mai multă profunzime decât rolurile secundare din filmele anterioare. Spre deosebire de The Avengers,

cei din gașca Thunderbolts nu au încredere unii în alții, ceea ce ar putea duce la interacțiuni de echipă mai imprevizibile, mai explozive și surprinzătoare.

Pe lângă faptul că acest film ar putea introduce noi amenințări care ar putea juca un rol și în Avengers: The Kang Dynasty (2026) sau Avengers: Secret Wars (2027), el ar putea genera și noi seriale, create în jurul antieroilor mai carismatici. De asemenea, cu Thunderbolt Ross (prezentat pe larg în Captain America: Brave New World) și influența Valentinei, filmul ar putea remodela modul în care guvernele interacționează cu supraoamenii și cu supereroii. Însă, un lucru e clar: pe măsură ce Thunderbolts* se pregătește pentru lansarea de pe 2 mai, speculațiile și tensiunea continuă să crească. Iar cu amestecul său de acțiune, umor și personaje complexe, filmul are potențialul de a deveni o producție remarcabilă în MCU.

DANNY TREJO

La 80 de ani, DANNY TREJO manifestă o vitalitate absolut incredibilă, având nu mai puţin de 25 de filme în diverse faze de finalizare, care se adaugă celor aproape 450 de roluri jucate într-o carieră ce a debutat cu patru decenii în urmă, în 1985, cu Runaway Train, al lui Andrei Konchalovsky. Cel mai recognoscibil actor latino de pe planetă, care şi-a petrecut tinereţea în dure închisori

californiene, precum San Quentin ori Soledad, înainte de a-şi regăsi credinţa în plan spiritual şi vocaţia în cel profesional, devenind un icon în cinema datorită unor personaje ca Machete, din filmele lui Robert Rodriguez, Danny 23 din Con Air sau Trejo din Heat, al lui Michael Mann, în video games prin vocile înregistrate pentru Grand Theft Auto şi în TV prin simpaticele cameo-uri din Breaking Bad sau... Tânăr şi neliniştit, pare a fi, dincolo de lumina reflectoarelor, un om al contrastelor puternice şi, prin urmare, al misterelor. Pentru că, deşi s-ar putea comporta ca o vedetă, DANNY TREJO (n. 1944) are mereu şosete şi articole de lenjerie în portbagajul maşinii sale pentru a ajuta nevoiaşii, deşi îi are ca prieteni pe Rob Zombie sau Marilyn Manson, este fan Beatles şi a mers în Anglia special pentru a vizita Abbey Road, deşi are plin calendarul de filmări, îşi face timp să supervizeze Trejo’s Cofee and Donuts, unde publicaţia LA Weekly zice că se găsesc cele mai bune gogoşi din Los Angeles, iar lista “misterelor” care definesc această personalitate fascinantă a culturii Pop(ulare) contemporane poate continua mult şi bine. Despre unele dintre acestea am avut ocazia să schimbăm cu el câteva vorbe din postura de host al serialului documentar Mysteries Unearthed, produs de HISTORY Channel, difuzat săptămânal şi la noi sub titlul Mistere dezgropate cu Danny Trejo, fiindcă interlocutorul nu e doar un om a cărui biografie are părţi misterioase, dar el însuşi e un pasionat de varii mistere şi, evident, de aici am plecat în dialog.

Danny, de ce ar trebui să urmăresc acest nou serial pe care îl prezinţi, Mistere dezgropate, pentru a afla ceva despre istorie sau pentru aventurile de căutare a comorilor?

Cred că unul dintre motivele pentru care mie mi-a plăcut foarte mult acest proiect este acela că istoria a fost cam singura materie la care eram bun în şcoală, fiindcă îmi plăcea să citesc despre descoperiri arheologice, ale căror poveşti mă fascinau. N-am strălucit ca elev la nimic altceva, în afară de istorie şi, din motivul ăsta, n-am stat să mă gândesc prea mult atunci când mi s-a făcut propunerea de a prezenta serialul [Mysteries Unearthed]. La asta s-a adăugat şi faptul că

Dan Aykroyd [celebru pentru rolurile din Blues Brothers şi Ghostbusters - n.r.] şi William Shatner - Căpitanul Kirk însuşi! - fac şi ei parte din acest proiect, aşa că am zis ‘Da!’ imediat. Chiar îmi place mult istoria şi mă pasionează să aflu lucruri despre trecut, pentru că, având cunoştinţe despre istorie, înţelegi într-o anume măsură şi cum ar putea să arate viitorul.

De ce crezi că oamenii sunt atraşi de mistere, de ceea ce nu cunosc, nu ştiu sau nu văd?

Părerea mea este că oamenii sunt fascinaţi într-un fel sau altul de surprize, de ceea ce au parte în viaţă în mod neaşteptat şi de asta serialul nostru este diferit, pentru că aici nu vedem nimic planificat, doar poveşti care ne arată că se pot petrece în realitate lucruri aparent de neînchipuit. Precum cea

cu puştii din Irlanda care jucau fotbal, de exemplu, când unul dintre ei, încercând să şuteze mingea, a lovit ceva tare cu piciorul şi, după ce copiii s-au uitat şi au săpat acolo din curiozitate, au dat peste o comoară, care i-a făcut fericiţi inclusiv pe părinţii lor! Aşa că, dragi copii, jucaţi fotbal... în general, jucaţi-vă mai mult! Una peste alta, asta e ce-mi place şi mie să aflu, adică întâmplări surprinzătoare, cu final neaşteptat, care se termină cu un diamant găsit sau ceva de genul ăsta.

Fiindcă ai adus vorba de tine, să dezgropăm unele mistere din viaţa ta de dincolo de set. Care este, de exemplu, secretul deciziei tale de a avea propriile restaurante? Faci filme pe bandă rulantă, deci, teoretic, n-ai mai avea nevoie de altceva...

Toate lucrurile bune din viaţa mea mi s-au întâmplat ca rezultat al faptului că i-am ajutat pe alţii. În cazul ăsta, l-am susţinut pe regizorul Craig Moss, care căuta pentru filmul său un actor cu nume care să aibă impact la public şi astfel am

ajuns să fiu în Bad Ass, unde n-am câştigat cine ştie ce mulţi bani, dar în timpul filmărilor l-am cunoscut pe Ash Shah, unul dintre producători, care avea ceva experienţă în domeniul restaurantelor. Acesta a observat repede că eu nu mănânc mâncare proastă, ceea ce e adevărat, fiindcă nu consum alimente procesate şi nu frecventez McDonald’s sau Jack in the Box... eu merg la un restaurant de calitate sau îmi gătesc singur, iar la filmări îmi aduceam de-acasă câte-o salată de pui sau de ton. Într-o pauză, la un moment dat, Ash mi-a sugerat să deschid un restaurant şi-atunci eu am zis în glumă că s-ar putea numi Trejo’s Tacos. [...]

FotoTrejo’s Tacos FB

FotoHistory Channel

Danny Trejo în ‘Bad Ass’ (2012)

„Mickey 17” Pattinson Showtime

Țin minte că atunci când am văzut Parasite (2019), am avut strania senzație că nu îl pot compara cu nimic. Era un film atât de original și autentic, încât nu era nici măcar oarecum apropiat de ce mai văzusem înainte.

Șase ani a trebuit să așteptăm cu toții un nou film din partea lui Bong Joon Ho (cea mai lungă pauză între filme pe care a făcut-o până acum de la debutul său, din 1994). Când s-a aflat că filmul va fi produs de Warner Bros și va fi în limba engleză, au început să apară și primele semne de întrebare. De ce? De ce acum, imediat după Parasite? Apoi au început să fie vehiculate și niște cifre apropo de bugetul filmului, aproximativ 118 de milioane de dolari, iar lumea chiar a început să chestioneze alegerea lui.

Deși dacă a lucrat chiar el la scenariul bazat pe cartea cu același nume, scrisă de Edward Ashton, cel mai mare minus al filmului e însăși povestea în sine. Undeva într-un viitor semi-apropiat, Mickey (Robert Pattinson, la care voi reveni

imediat) alege să plece într-o expediție foarte periculoasă de colonizare a unei planete în plină eră glaciară din cauză că e urmărit pe pământ de niște recuperatori. Se înscrie în programul condus de către Kenneth Marshall (Mark Ruffalo) și soția acestuia, Ylfa (Toni Colette), în rol de expandable, adică un om însărcinat cu cele mai periculoase misiuni de recunoaștere în care, dacă moare, va fi automat readus la viață într-un alt corp, dar cu aceleași amintiri.

Chiar dacă nu pleacă de la o premisă rea, filmul se pierde în prea multe detalii și, din punctul meu de vedere, alege să se concentreze pe niște personaje și situații mult prea puțin ofertante în cadrul poveștii. Spre exemplu, deși este personajul ce dă numele filmului, Pattinson pică undeva în planul doi, lăsând loc acestei girl boss, bună la toate, soldat în cadrul aceleași misiuni, pe nume Nasha (Naomi Ackie). E un trope, din păcate, din ce în ce mai

familiar în ultima vreme, pe care însă nu mă așteptam să-l văd într-un film de Bong Joon Ho. Mark Ruffalo și Toni Colette pare că sunt două caricaturi ale lui Trump și soției sale, însă deloc subtile și nu prea reușite. Anamaria Vartolomei, actrița de origine română care o joacă pe Kai, e o surpriză plăcută, însă la fel cum apare, așa de brusc și dispare din film, de parcă regizorul a uitat de personajul ei. Lumea de pe navă e prea puțin conturată și, de multe ori, personajele apar strict ca să servească poveștii, dar nimic mai mult.

Unul dintre puținele plusuri e Pattinson, care mi se pare că e unul dintre actorii de la Hollywood care la momentul ăsta are cel mai variat portofoliu. Se vede că se distrează și e pe departe cea mai bună parte din film, mai ales că joacă două personaje total diferite. Una peste alta, aștept următorul film al lui Bong Joon Ho. Poate să fie tot cu Pattinson, dar să aibă alt scenariu.

zilesinopti.ro/arta-cultura

Vodafone sustine capitolul

Artă & Cultură din Zile și Nopti. În print și online.

perFOrMiNG ArTS

MARA DOBRESCO “Am ajuns la un anumit moment unde îndrăznesc să u eu însămi”

Capitolul Artă & Cultură este susținut de TeATrU ALEXANDRA BADEA “Într-un fel, teatrul este un ultim loc al dialecticii”

Primăvară „florală” la Saatchi Gallery

Florile au captivat oamenii timp de secole prin frumusețea, simbolismul și influența pe care o au asupra emoțiilor. În lumea artei, unde te afli mereu în căutarea unei surse de inspirație, florile au alimentat imaginația, adăugând profunzime și semnificație expresiei artistice. În afară de studiul frumuseții și dramatismului lor, florile sunt folosite și ca simboluri, expresii sau metafore pentru emoțiile și impulsurile umane. Flowers – Flora in Contemporary Art & Culture, expoziția de la Saatchi Gallery din Londra, deschisă publicului până pe 5 mai, dezvăluie multitudinea de moduri în care florile continuă să fie descrise de artiști și prezența lor în cultura contemporană. Peste 500 de lucrări de artă și obiecte unice sunt expuse pe parcursul expoziției, împărțite în nouă secțiuni, precum Roots, In Bloom, Flowers and Fashion, Science: Life & Death sau New Shoots

„Roots”, prima sală, analizează istoria florilor în artă pornind de la epoca romantică și Art Nouveau. Sunt evidențiați artiști precum Alphonse Mucha, cunoscut pentru iconicele sale postere Art Nouveau, și William Morris, ale cărui lucrări, tapiserii și plăci din Galeria William Morris, sunt expuse alături de poezia lui John Keats și ceramica lui William De Morgan. O alegere curatorială surprinzătoare asociază lucrări clasice și contemporane. Lucrarea Still Life with Flowers, a lui John Baptiste Bosschaert, este plasată lângă lucrarea Transforming Flowers in a Vase, a lui Rob și Nick Carter, un film de 70 de minute care imită o pictură a naturii moarte.

A doua sală, „In Full Bloom”, prezintă lucrări de artă contemporană realizate de artiști internaționali. Anne Von Freyburg, alături de piesa sa Floral Arrangement 1, subliniază modul în care florile și textilele revendică identitatea și puterea feminină. O altă abordare care nu trebuie ratată se află în a treia cameră, care explorează relația modei cu florile, prezentând modele ale unor personalități precum Vivienne

Westwood și Mary Quant. Tot aici se găsește și o analiză a influenței florale în arta corporală, cum ar fi tatuajele lui Daniel the Gardener, care transformă pielea într-o pânză pentru exprimarea botanică. Cea mai impresionantă cameră rămâne însă cea care deține instalația realizată de Rebecca Louise Law, La Fleur Morte, care explorează spațiul dintre viață și moarte. Un spațiu imersiv în care peste 100.000 de flori uscate atârnă de tavan, ocupând întreaga suprafață a camerei.

Creatoare a unor memorabile experienţe performative în care muzica își dă întâlnire cu teatrul, literatura, dansul contemporan şi fotografia, strălucitoarea pianistă franco-română Mara Dobresco, frecvent comparată cu Martha Argerich sau Claudio Arrau, și-a rafinat un vocabular artistic foarte personal, prin care transmite emoţie publicului plecând deseori de la profunda influenţă a unor personalităţi ale culturii române, precum George Enescu, Eugène Ionesco, Constantin Brâncuși, Anatol Vieru, Emil Cioran sau Marin Sorescu, iar aceste calităţi care îi conferă unicitate sunt definitorii pentru includerea sa în Top 25 al personalităţilor feminine din secolul XXI, realizat recent prin votul cititorilor Zile şi Nopţi. Invitată cu regularitate să susţină recitaluri pe cele mai importante scene sau festivaluri de muzică cultă, indiferent că am avea în vedere Concertgebouw, Pleyel, Festival d’Aix en Provence, Bozar sau Musée d’Orsay, MARA DOBRESCO face parte din categoria muzicienilor care doresc mereu să își îmbogăţească repertoriul și aria de expresie, iar publicul devine astfel beneficiarul colaborărilor sale

MARA DOBRESCU

“Am ajuns la un anumit moment unde îndrăznesc să fiu eu însămi”

creative cu artiști precum actorul Dénis Lavant și coregrafa Béatrice Massin, realizatorii de film Claus Drexel și Radu Mihăileanu, fotograful Éric Sanger Monteros sau dirijoarea Simone Menezes, fondatoarea Ensemble K. Actorul francez Volodia Serre îi este partener Marei Dobresco în această primăvară pe scenele noastre, pentru că, după premiera din 2024 de la Théâtre Scala din Paris, urmată de una la Iași, spectacolul-concert Bach chez Cioran, une tragédie angélique, este prezentat într-un turneu unic în România, ce mai are programate reprezentaţii în perioada 14-19 mai în Sibiu, Cluj și Brașov. Am profitat de prezenţa apreciatei pianiste pentru concertul de la București și i-am propus un dialog retrospectiv, în care am plecat de la momentul revelaţiei pe care au reprezentat-o textele despre muzică scrise de Emil Cioran, reunite în antologia primită cadou de la fratele filosofului cu ani în urmă.

Foto

© Patrick Kedzia

Foto © Anna Bălan

Prin ce anume v-a “vorbit” atât de seducător această carte, Cioran şi muzica, încât să vă inspire conceptul performativ care s-a materializat apoi în spectacolul Bach chez Cioran? În primii mei ani la Paris, la studii, am făcut un curs opțional foarte interesant, care era pentru muzicieni în general, nu doar pentru pianiști, ce îmbina gestul teatral cu gestul muzical şi învățam cumva să punem aceste două gesturi în comun, iar la sfârșitul anului ni s-a propus să facem un mic spectacol, ca să punem în scenă tot ce înțelesesem din acel curs. Am luat atunci cartea cu scrierile lui Cioran - deci a trecut ceva vreme de când s-a întâmplat asta, fiindcă aveam doar 20-21 de ani - și mi-am scos de-acolo toate textele care vorbeau despre timp, precum “Muzica este timp sonor”, fiindcă pe mine asta m-a interesat foarte mult la început... trecerea timpului, iar ideea din spatele improvizațiilor muzicale făcute la acel curs era să nu alegem neapărat o muzică existentă - şi ăsta era un punct nou pentru mine -, ci să creăm ceva inspiraţi de anumite referinţe, cum au fost în cazul meu acele citate. Deci ăsta a fost primul contact... o creație de studiu pentru care bază mi-au fost textele lui Emil Cioran despre timp, evident, cu o anumită nuanțare a muzicii. Acea antologie, pe care am tot citit-o, am tot răsfoit-o după aia, mi-a deschis cumva apetitul de

a-l aprofunda pe Cioran, după care, evident, am citit și altele, dar cartea aia a rămas cumva în mintea mea și n-a mai părăsit locul în care aveam pianul, adică a devenit o nouă partitură pentru mine, să spunem așa, la care tot reveneam şi din care mă tot inspiram.

Într-adevăr, a trecut ceva vreme de-atunci...

Da, ani de zile... acest proiect s-a născut însă, până la urmă, atunci când un director de festival mi-a cerut să fac un recital Bach 100%, ceea ce e greu de explicat ca pianist publicului care, poate, nu e de specialitate, dar este o muzică pe care noi o punem cumva pe un altar, adică e atât de multă ordine și lumină în ea, încât încercăm să fim noi înșine cât mai perfecți. Publicul poate are impresia că suntem ca niște zei sau supraoameni, dar, de fapt, și noi, în

culise, avem aceste căutări, avem dubiile noastre, încercăm să ne perfecționăm cât putem de mult ca să ducem mai departe mesajul artistic al compozitorilor... în fond, eu sunt doar interpret, nu sunt creator. Atunci, iniţial, mi-am spus: ‘Bun, nu pot să urc pe scenă fără să fie ceva deosebit, fiindcă muzica e mai măreață decât mine şi nu îndrăznesc’, dar am acceptat totuşi această provocare de a cânta un recital 100% Bach și l-am luat pe Cioran cu mine în acea zi... am citit două fragmente publicului și m-am simțit foarte bine, pentru că se crease deja un cadru un pic teatral în jurul muzicii, iar oamenii au venit imediat la mine după aceea să afle din ce cărți le citisem şi acela a fost momentul în care mi-am dat seama că este un proiect de dus mai departe. [...]

Citiţi interviul complet cu MARA DOBRESCU pe www.zilesinopti.ro

Foto - Patrick Wack

Benzi desenate cu subiect religios

„Biblia a inspirat arta și literatura de secole, așa că nu este surprinzător faptul că iconografia creștină, personajele și poveștile din Biblie au apărut și în multe publicații de benzi desenate. Acestea includ cărți de la edituri creștine, precum și benzi desenate underground cu teme religioase și o gamă largă de titluri DC, Marvel și Dark Horse, de la Hellboy la Preacher. Totodată, benzile desenate populare precum Daredevil, The Sandman, Ghost Rider și Batman sunt impregnate cu teme și imagini creștine” , aflăm dintr-o recenzie publicată de editura Rutgers University Press. După 1990 a apărut și în

România acest gen de bandă desenată, de cele mai multe ori traduceri preluate de diferite edituri, dar și reviste autohtone, cum este Cartea Cărților Du-te și spune povestea, apărută în 1994, sau Media Kinder Magazine, o revistă educativă de bandă desenată cu 50 de pagini, publicată între anii 2008 - 2010.

În 2017 apare la editura Viață și sănătate traducerea romanului grafic Biblia cu benzi desenate - Viața lui Isus, autor Ben Alex, ilustrator Jose Perez Montero, iar apoi la Cluj, în 2024, traducerea albumului BIBLIA cu benzi desenate, editura Biblos, cu texte de Michael Pearl, care a colaborat cu mai mulți artiști la realizarea benzilor desenate, deci două volume de succes în zona benzilor desenate cu subiect religios, cel din urmă titlu

așteptând o nouă ediție, după ce prima s-a epuizat la scurt timp după apariție. Tot în 2024 apare, la editura Stephanus, o nouă ediție a albumului Biblia în acțiune: Povestea răscumpărării lui Dumnezeu, benzi desenate de Sergio Cariello, artist care a colaborat cu Marvel Comics și DC Comics.

Crucea și cerbul. Viața minunată a Sfântului Eustație este un alt volum de benzi desenate cu subiect religios apărut în 2020 la editura

Doxologia, autor Gabriel

Wilson, traducere Dragoș Dâscă, urmat în 2022 de Învierea Domnului. Biruința asupra iadului, cu texte de Reda Fayek, traducere Stela Anca Radu, ilustrator Michael Elgamal, și în 2024 de volumul Singur în Constantinopol, dar în suflet cu Hristos, autor Hristos Gousidis, traducere Dragoș Coman. Volumul Vladimir Ghika, peregrinul apostolic, autor Louis-Bernard Koch, traducere Dodo Niță, ilustrator Gaetan Evrard, apare la editura Cartea Copiilor în 2021, o poveste care pentru unii se înscrie în tema benzilor desenate religioase, pentru alții mai puțin, dar acest lucru nu ia din farmecul realizării grafice și a firului narativ.

PAGINA

Culori și povești pe zidurile orașelor:

Scena street art-ului din România este în plină ascensiune, cu artiști care continuă să redefinească spațiul public prin culori, forme și mesaje puternice. De asemenea, de ceva timp, street art-ul a început să nu mai fie perceput ca un act de vandalism, ci ca un mod creativ și eficient de a pune în valoare locurile goale sau gri ale orașelor. În loc să încerce să elimine graffiti-ul, autoritățile au realizat că este mult mai avantajos să transforme pereții în adevărate expoziții de artă urbană. Așa au și început să apară mai multe festivaluri dedicate picturilor murale, cum ar fi Outline Street Art (București), ZIDART (Bacău), Artown (Ploiești), SISAF (Sibiu), PeWall (Constanța) etc. Așadar, în cele ce urmează, îți prezentăm câțiva dintre artiștii care au contribuit în ultimii ani la transformarea orașelor din România în locuri mai vii și mai expresive. Fie că te plimbi prin București, Sibiu, Timișoara sau Brașov, fii atent la pereții care spun povești – pentru că arta urbană nu este doar decor, ci și un manifest vizual al generației noastre.

irlO

IRLO este unul dintre cei mai cunoscuți artiști urbani din România, apreciat pentru stilul său unic, psihedelic și plin de simbolism. Lucrările sale, inspirate de folclor, spiritualitate și cultura urbană, pot fi admirate pe pereții orașelor din toată țara, dar și în proiecte internaționale. IRLO a fost unul dintre fondatorii grupului Nom Crew, alături de alți artiști consacrați.

Cristian Scutaru

Cristian Scutaru este unul dintre artiștii urbani din România care reușește să îmbine estetica puternică a street art-ului cu mesaje care provoacă privitorul să reflecteze. Inspirat de realitățile sociale, culturale și istorice, el creează lucrări de mari dimensiuni ce transformă pereții gri în povești vizuale pline de emoție. Lucrările sale pot fi admirate în mai multe orașe din România, cum ar fi București, Târgu Jiu, Galați, Bacău etc.

Wanda Hutira

Artista bucureșteană

Wanda Hutira

îmbină stilul

ilustrației grafice cu intervenții urbane puternice. Lucrările ei, deseori inspirate de teme sociale și de drepturile omului, au fost expuse pe străzi și în proiecte culturale de anvergură.

Sweet Damage

Crew

Sweet Damage

Crew este unul dintre cele mai cunoscute colective de artiști urbani din România. Grupul, format din artiști precum Biex, Cage, Recis, Pandele și Lost Optics, a realizat unele dintre cele mai impresionante murale din țară. Prin lucrările lor, aceștia transformă clădirile gri în adevărate opere de artă, explorând teme sociale, portrete expresive și stiluri diverse.

pisica pătrată

Alexandru Ciubotariu, cunoscut drept Pisica Pătrată, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de street art din România. Personajele sale inconfundabile, cu forme geometrice și expresii intense, sunt prezente pe numeroase clădiri din București și alte orașe. De asemenea, Pisica Pătrată a contribuit la promovarea benzii desenate în România și a fost implicat în proiecte culturale importante.

Meri the Zu

Maria Zurbagiu, a.k.a. Meri the Zu, e născută și crescută în Colentina, iar în urmă cu șase ani s-a mutat în Brașov, pentru liniște și pace. A terminat „toată grafica de șevalet, de la liceu la master”. Este ilustratoare de afișe, cărți, ambalaje, dezvoltă identități vizuale și „se ocupă cu frumosul”. A cochetat și cu scenografia, și cu designul de interior, iar în ultimii ani s-a îndrăgostit de picturi murale. Este o artistă remarcabilă pe scena street art-ului din România, cunoscută pentru stilul său unic, colorat și plin de expresivitate.

robert Obert

Robert Obert este un artist foarte activ, cu un stil inconfundabil și a cărui artă este prezentă în foarte multe medii și sub la fel de multe forme: pe pereții din București și din alte orașe din România, pe copertele albumelor muzicale (Inna, Damian & Brothers), în benzi desenate („Profeția Urbană”), pe posterele de evenimente, stickere, sculpturi sau instalații. Este peste tot, atât în mainstream, cât și în underground și poate și din acest motiv este unul dintre cei mai recognoscibili artiști vizuali autohtoni ai momentului.

Alexa lincu

Alexa Lincu este un artist vizual care trăiește și lucrează în prezent în București. Desenează de când se știe, este absolventă a Departamentului de Artă Murală din cadrul Universității

Naționale de Arte din București și este curioasă să experimenteze atât mediile tradiționale, cât și cele digitale, așteptând cu nerăbdare să reflecteze la o mai bună înțelegere a practicii artistice în materie de artă contemporană. Lucrările sale reflectă o călătorie de introspecție profundă, folosind ca sursă de inspirație sentimente care își au rădăcinile în evenimente actuale sau amintiri din copilărie, dezvoltând contextul vizual al unei noi lumi a posibilităților. Lucrările ei sunt prezente pe zidurile orașelor Bacău, București, Tirana, Constanța etc.

ALEXANDRA BADEA

“Într-un fel, teatrul este un ultim loc al dialecticii”

Una dintre cele mai puternice voci din dramaturgia europeană contemporană, ALEXANDRA BADEA (n. 1980), care îşi desfăşoară activitatea în Franţa din 2003, a revenit de curând la noi cu Secundar, al doilea spectacol scris şi regizat de ea la Teatrul Naţional din Bucureşti, după succesul repurtat cu Exil, drama familiei ai cărei membri se confruntă cu neputinţa de a-şi asuma identitatea şi a se desprinde de trecut, care a amintit într-o anume măsură de prima sa piesă scrisă în limba română, Perfect compus, tot un text despre asumare în raport cu propria istorie, pe care a pus-o în scenă în 2018, cu actorii Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu. Dat fiind faptul că autoarea explorează în Secundar resorturile intime ale unei comunităţi profesionale de care aparţine, cea a teatrului, ni s-a părut oportun un dialog menit a ne duce în spatele cortinei, şi nu doar a celei de pe scena de spectacol, mai ales că multe dintre reuşitele dramaturgice din spaţiul occidental ale Alexandrei Badea, actualmente regizor asociat al reputatului Théâtre National de la Colline din Paris, rămân încă inedite pentru publicul român. Despre trilogia Points de non-retour, dar şi despre road-trip-ul teatral De cealaltă parte a lumii, despre premiata Pulvérisés, dar şi despre Complexul România, câştigătoare UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2006, pe care a montat-o tot la TNB, am ajuns să discutam plecând de la modul în care ALEXANDRA BADEA se raportează la această nouă realizare profesională, care, după propriile spuse, “marchează o ruptură în modul meu de a scrie teatru”.

Alexandra, noua ta piesă, la fel ca precedenta Exil, are titlul format dintr-un singur cuvânt, Secundar. Prin definiție, acesta poate avea o dublă semnificație, de a fi al doilea într-o succesiune sau pe locul doi ca importanță. Care este, de fapt, semnificaţia? Titlul întotdeauna vine ultimul, adică, pentru mine, important este conceptul spectacolului. În funcție de el și de ceea ce simt că e nevoie să articulez, încep să lucrez pe dispozitivul dramaturgic, pe structură, pe personaje, pe relații, pe documentare și destul de târziu, scriind, îmi dau seama că ar trebui să pun și un titlu. Întotdeauna mi-a fost greu în privinţa asta, fiindcă, întradevăr, oamenii caută deja un răspuns din titlu, dar, pe de altă parte, acesta trebuie să și atragă fără să spună prea multe, fără să închidă porțile către un anume tip de public. De fapt, Secundar se referă la poziția de care nouă ne e teamă, pentru că întotdeauna ni se spune că locul doi este, într-un fel, rușinos... cel puțin, eu asta am simțit încă din școală, pentru că n-am luat niciodată premiul I, n-am primit coroniţă, iar chestia asta m-a urmărit și cred că, în lumea în

„Exil”, Foto - Florin Ghioca

care trăim, avem din ce în ce mai mult presiunea asta a reușitei. [...] Mi-am dat seama că piesa mea despre asta vorbește, despre faptul că niște indivizi care au luptat întotdeauna să fie în centru și să fie vizibili înțeleg de nevoie faptul că nu pot continua să lucreze împreună decât dacă pun mai mult accent pe rolul lor principal în grup. De aici a pornit totul, dar este o piesă care s-a născut și din întâlnirea mea cu o parte dintre actorii din trupă...

Referitor la geneza conceptului

Secundar, a fost mai întâi ideea de comunitate generică aflată în criză, pe care ai particularizat-o apoi la actori, sau ai avut în minte de la bun început teatrul ca mediu, în care ai declinat apoi subtemele general valabile?

Pe mine m-a interesat de la început să vorbesc despre relații de muncă, plecând însă de la experienţa lucrului meu la Exil cu acei actori. Atunci a fost un proces foarte lung de lucruca și la Secundar, de altfel - și s-a vorbit foarte mult despre muncă, despre problemele cu care ei s-au confruntat în timpul pregătirii unui spectacol sau chiar în trupele de teatru în care au fost. Mi s-a părut interesant să vorbesc despre asta, pentru că, de fapt, acolo ne petrecem cel mai mult timp din viață... şi pe asta am mers. Mie nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre artiști, m-am ferit să am asemenea personaje, dar, la un moment dat, trebuia să mă decid asupra mediului, aşa că m-am întrebat: ‘Vreau să vorbesc despre muncă

într-o multinațională sau în învățământ sau, poate, întrun spital?’. Erau mai multe uși deschise, dar mi-am zis că nu putem fi atât de ipocriți încât să ne referim tot timpul la alții și să nu vorbim despre ce se întâmplă și la noi, pentru că lumea, în general, ne idealizează. Alegând să facem niște meserii din pasiune, poate că, privit din exterior, totul pare mai simplu la noi, mai pașnic și mai armonios, dar nu e întotdeauna așa... suntem la fel ca toți ceilalți şi, din acest motiv, nu cred că Secundar e un spectacol despre

o anume breaslă, ci despre relațiile dintr-un grup. Chiar dacă povestea se întâmplă în cadrul în care se întâmplă, am încercat să fac totul încât oamenii să treacă dincolo de specificitățile meseriei noastre şi să ajungă la lucrurile cu care oricine s-ar putea identifica, şi, din primele feedback-uri pe care le am de la oameni diferiți, cred că funcționează, pentru că mulți spectatori mi-au spus că nu se gândeau că și noi putem avea aceleași preocupări, aceleași obstacole și aceleași limite în relațiile profesionale.

PAGINA

„Secundar”, Foto - Adi Bulboacă

„Secundar”, Foto - Florin Ghioca

DDAVID HOCKNEY 25

upă o carieră de aproximativ 65 de ani, în care a devenit unul dintre cei mai influenți artiști contemporani, David Hockney revine în atenția publicului începând cu data de 9 aprilie datorită Fundaţiei Louis Vuitton din Paris. Până pe 31 august, vizitatorii vor putea explora retrospectiva dedicată artistului, care poartă numele de David Hockney 25.

Excepțională atât prin amploare, cât și prin originalitate, expoziția va reuni mai mult de 400 dintre lucrările lui din perioada 1955-2025, incluzând atât picturi din colecții internaționale, instituționale și private, cât și din propriul studio. Imaginile expuse vor prezenta diversele medii folosite de Hockney de-a lungul timpului, precum pictura în ulei și acrilic, desene cu cerneală, creion și cărbune, artă digitală (inclusiv creată pe iPhone sau iPad), desene fotografice și instalații video imersive.

Fiind implicat în fiecare aspect al expoziției alături de partenerul și managerul său, JeanPierre Gonçalves de Lima, artistul a ales să se concentreze pe ultimii 25 de ani de carieră, incluzând, totuși, și lucrări iconice de început pentru a oferi vizitatorilor o retrospectivă rară în universul său creativ: „Expoziția înseamnă enorm pentru mine, este cea mai mare pe care am realizat-o vreodată. Vor fi expuse chiar și tablouri la care lucrez acum”.

Călătoria începe cu o selecție de lucrări emblematice din 1950 până în 1970, ilustrând

începuturile lui Hockney în Bradford (Portrait of My Father). Piscina, devenită semnătură personală, apare în A Bigger Splash și Pool with Two Figures, în timp ce seria de portrete este reprezentată de două lucrări importante: Mr. and Mrs. Clark and Percy și Christopher Isherwood and Don Bachardy. Vizitatorii vor pătrunde într-un spațiu unde sunt expuse aproximativ 60 de lucrări, printre care se numără și portretele florale ale artistului. Realizate pe o tabletă digitală și prezentate în rame tradiționale, acestea creează un efect spectaculos, amintind de dorința pictorului de a explora atât culori vii și texturi, cât și emoții și stări generate de frumusețea și efemeritatea naturii.

Primul etaj este dedicat în întregime Normandiei și peisajelor sale, temă urmată de o zonă în care este explorat jocul de lumini prezent în tablourile lui Hockney, în timp ce finalul aparține influențelor sale, cu accent pe pictura europeană, și celor mai recente proiecte, inspirate de Edvard Munch și William Blake. Descrise ca un ultim autoportret, lucrările ne poartă prin astronomie, istorie, geografie și spiritualitate, toate sub sloganul „Do remember they can’t cancel the spring!”

DAVID HOCKNEY: Bigger & Closer

Folosind proiecții de mari dimensiuni într-un nou spațiu remarcabil, David Hockney ne poartă într-o călătorie personală prin 60 de ani de artă. Începând cu data de 30 aprilie, până pe 29 iunie, spațiul Lightroom, din Londra, va găzdui expoziția-documentar David Hockney: Bigger & Closer

Într-un ciclu de șase capitole tematice, alături de o coloană sonoră special compusă de Nico Muhly, Hockney ne dezvăluie procesul său creativ folosindu-se de propriile cuvinte. Considerat astăzi unul dintre cei mai influenți artiști britanici ai secolului XX, el a debutat în lumea artei la începutul anilor ‘60, când, în timpul studiilor la Royal College of Art, a fost expus unei varietăți de stiluri, intrând în contact cu artiștii contemporani. Devenind fascinat de mișcarea Pop Art, lucrările sale sunt caracterizate prin folosirea culorilor intense și explorarea temelor din viața cotidiană. Pornind de la începuturi, vizitatorii vor parcurge fiecare etapă din cariera artistului. În anul 1964, Hockney a decis să se mute în Los Angeles, unde, inspirat de stilul de viață relaxat din California, a realizat una dintre cele mai cunoscute picturi ale sale, A Bigger Splash. Fiind o reprezentare a influențelor Pop Art, artistul reinterpretează tema apei și a luminii printr-un joc de culori intense și forme geometrice clare, absența figurilor umane aflându-se în contrast cu dinamismul peisajului.

În anii ‘70, el a început să experimenteze cu aparatele foto Polaroid, realizând colaje care îmbină o multitudine de imagini pentru a crea fragmente din viața de zi cu zi. Hockney fotografia diferite părți ale unei scene, adesea din unghiuri diferite, iar apoi le asambla pentru a obține o ilustrație expresivă, jucându-se astfel cu perspectiva.

Explorând o gamă largă de medii și stiluri, artistul este un susținător al utilizării tehnologiei moderne în artă. Începând cu anul 2010, a început să testeze aplicații de desen pe iPad, fiind fascinat de posibilitățile pe care le oferă dispozitivele digitale. Funcționând ca o extensie a interesului său pentru artă și contemporaneitate, s-a folosit de iPad nu doar pentru a explora noi tehnici, dar și pentru a surprinde în timp real diverse peisaje.

Prin explicarea jocului de perspectivă, a fotografiei ca metodă de „a desena cu o cameră”, a trecerii timpului în secvențe Polaroid și a desenelor digitale ce îmbină tradiția cu tehnologia, expoziția oferă o nouă viziune asupra universului său: „Prefer să trăiesc în culori!”

ÎCorul Madrigal în turneul „Săptămâna Patimilor”

n 2025, Corul Madrigal sărbătorește 100 de ani de la nașterea fondatorului său, Marin Constantin (1925-2011), printr-o serie amplă de proiecte și evenimente culturale, programate pe tot parcursul anului, iar în cadrul turneului de Paște, susţinut în perioada 1-24 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, se întâlnește cu publicul din Câmpina, Bacău, Chișinău, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, București și Sfântu Gheorghe, în Spectacolul Extraordinar Săptămâna Patimilor. De la bucuria intrării în cetate la momentele de agonie petrecute pe Cruce, celebrul ansamblu invită spectatorii să fie martorii ultimei săptămâni a lui Iisus pe pământ, într-un concert-spectacol, conceput pentru a reda prin muzică, artă dramatică și scenografie simbolismul zilelor din săptămâna premergătoare Învierii Mântuitorului.

Cu un repertoriu de lucrări de muzică sacră românească și universală, programul muzical al evenimentului pus în scenă de către Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal, include fragmente din celebrul Florilegiu bizantinimpresionanta colecție de muzică pascală structurată de regretatul Marin Constantin

-, Prohodul Domnului, în aranjamentul lui Nicolae Lungu, sau fragmentul Credo din Missa în do minor de W. A. Mozart, precum și multe alte compoziții spirituale emblematice, semnate, printre alții, de Anton Pann, Gheorghe Cucu, Grigore Cudalbu, György Deak-Bárdos, Krzystof Penderecki sau Christopher Tin. Ca în fiecare an la marile spectacole ale

ansamblului, copiii din corurile Cantus Mundi din regiunile gazdă se vor alătura Corului Madrigal în două dintre cele mai emoționante momente, la Prohodul Domnului și la Hristos Anesti, fragment din Florilegiul bizantin

Structurat ca o propunere de introspecție și de redescoperire prin sunet, cuvânt și emoție a tainelor Săptămânii Mari, evenimentul oferă publicului și întâlnirea cu doi valoroși actori ai scenei românești, Marius Turdeanu și Theo Marton, care aduc în spectacol fragmente din Evangheliile Noului Testament. Referitor la relaţia specială pe care o are cu reputatul ansamblu, în spectacolele căruia a fost deseori invitat în ultimii ani, Marius Turdeanu, multiplu nominalizat la Premiile UNITER pentru rolurile jucate pe scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu, actualmente parte a echipei Teatrului Excelsior din Bucureşti, ne-a declarat: „De fiecare dată când colaborez cu Corul Madrigal și cu cei din Cantus Mundi, simt că intru într-o lume aparte. Nu e doar un spectacol, nu e doar un proiect artistic, e ceva mai mult. E un fel de călătorie care mă reconectează cu partea cea mai autentică a artei. Prima dată când am lucrat alături de Madrigal, am fost complet captivat de energia pe care o aduc în scenă. Muzica lor nu e doar sunet, e emoție pură. Iar

www.zilesinopti.ro

când adaugi la asta teatrul, poezia, scenografia, se creează un univers magic. Un exemplu clar a fost spectacolul Pe drumul Crăciunului, unde am avut ocazia să fiu pe scenă alături de Ofelia Popii și să spunem împreună o poveste despre speranță și despre lumină. Nu era doar un concert de colinde - era o experiență în care fiecare sunet și fiecare cuvânt construiau ceva cu adevărat special. Apoi, Turneul de Paște Săptămâna Patimilor a fost o altă experiență care mi-a rămas în suflet. Alături de Theo Marton, am încercat să aducem mai aproape de public acele momente puternice, pline de emoție, din ultimele zile ale lui Iisus. Când vocea Madrigalului umple spațiul, iar copiii din Cantus Mundi cântă din toată inima, știi că ești parte din ceva mai mare decât tine. Ce mă face să mă implic iar și iar? Poate faptul că, în haosul lumii de azi, Madrigalul și Cantus Mundi reușesc să creeze momente de liniște și frumusețe pură. Poate pentru că, pe scenă cu ei, simt

că arta chiar are puterea de a schimba oameni. Sau poate pur și simplu pentru că, de fiecare dată când urc pe scenă cu ei, mă simt acasă. Și cum ai putea să spui ‘Nu’ la asta?”. Despre nevoia noastră, a tuturor, de a crede şi a ne emoţiona într-o lume în care metafora şi poezia adusă de artele spectacolului par a-şi găsi tot mai greu locul, Theo Marton, apreciatul actor al Naţionalului din Târgu Mureş, ne-a spus:

„Mi-e greu să-mi închipui viața fără emoție. Toate amintirile sunt legate într-un fel de emoție. E ceva fundamental, care ne definește ca oameni. Ca actor, am fost tot timpul fascinat de simplitatea cu care muzicienii reușesc să se conecteze cu publicul și de ușurința cu care trezesc emoția în spectator. Cred că spectacolul Săptămâna Patimilor al Corului Madrigal oferă publicului prilejul de a medita, de a se apropia de dimensiunea profundă a credinței. Poezia a fost dintotdeauna un fel de

condiment care nu poate fi consumat ca atare. Are nevoie de context. :) Fără un astfel de cadru, poezia rămâne abstractă sau chiar inaccesibilă. Dar atunci când este «presărată» peste momentele potrivite din viață, poate schimba totul. Îmi amintesc cu mult drag de întâlnirile de anul trecut, de oamenii deschiși pe care i-am cunoscut și despre cât de ușor e să fii actor într-un spectacol susținut de Corul Madrigal, un spațiu în care teatrul și muzica nu s-au luptat pentru atenția publicului, ci s-au împletit firesc. Așa că, purtați de energia corului, timp de două ore am fost cu toții acolo în Săptămâna Patimilor”.

Prin urmare, nu putem decât să ne bucurăm că, în cadrul acestui turneu de Paşte, Corul Madrigal va fi prezent și în orașe în care nu a mai ajuns de mulţi ani, împreună cu spectatorii care vor avea posibilitatea să se lase fermecaţi pe viu de înalta calitate a acestui colectiv legendar.

PAGINA

Theo Marton

Anna Ungureanu

Marius Turdeanu

foto

© Arhiva Corului Național de Cameră „Madrigal –Marin Constantin”

„Mastering The Music Business”, la a 10-a ediție

Desfășurat pentru prima oară în 2016, Mastering The Music Business (MMB) s-a conturat rapid ca un reper esențial în peisajul industriei muzicale din România. A fost inițial o inițiativă de tip conferință dedicată profesioniștilor din domeniu — o zonă aproape inexistentă la acea vreme în spațiul autohton.

Într-un context dominat de lipsa de dialog între actorii industriei și de absența unei culturi a profesionalizării în managementul artistic, MMB a venit să acopere o nevoie clară: aceea de informare, formare și conectare a muzicienilor cu specialiștii din domenii complementarelegal, marketing, publishing, new media, tech. De-a lungul anilor, MMB a evoluat atât cantitativ (prin creșterea numărului de participanți, speakeri internaționali și parteneri), cât și calitativ, devenind o platformă complexă de educație, networking și promovare. A reușit să atragă un public mixtde la artiști independenți la reprezentanți ai caselor de discuri, editori muzicali, producători, manageri, agenți de booking, avocați specializați în drepturi de autor sau antreprenori în tech muzical - și să stimuleze o conversație trans-sectorială despre sustenabilitatea industriei.

Un element definitoriu al MMB este accentul constant pe internaționalizare. Conferința a facilitat contactul dintre profesioniștii români și rețele globale, prin participarea unor speakeri din organizații majore (IMPALA, EMEE, IMMF, YouTube Music, Merlin, Music Ally etc.) și

prin conectarea scenei românești la trendurile globale. Totodată, a devenit primul eveniment din România inclus în circuitul Keychange, pledând activ pentru egalitatea de gen în industria muzicală.

MMB a fost și rămâne un spațiu de incubare pentru idei și colaborări, dar și un barometru al transformărilor din industrie. În jurul său s-au conturat inițiative precum RAW Music Export Romania, s-au consolidat alianțe și s-au construit strategii pentru promovarea artiștilor români în afara țării. A devenit, practic, un catalizator al profesionalizării industriei muzicale din România. În prezent, MMB nu mai este doar o conferință, ci un hub de cunoaștere și dezvoltare în plină expansiune, cu un rol incontestabil în articularea unei industrii muzicale moderne, conectate la realitățile globale.

MMB 2025 marchează 10 ani de existență în perioada 9-11 septembrie, la Hotel Caro și Club Expirat din București. Conferința va aduce împreună zeci de speakeri de excepţie din întreaga lume, inclusiv artista britanică KATIE MELUA, prezentă într-o sesiune specială HerStory by Women in Music România.

Foto © Anca Coleasa

MIYA FOLICK

O artistă care și-a descoperit locul în viață și muzică

Erotica Veronica, al treilea album de studio al cantautoarei americane de Indie-Rock Miya Folick, vine în trena visceralului Roach din 2023, un ghid muzical de supravieţuire a tinerilor adulţi pentru care îşi transformă vulnerabilitatea în instrument de navigare printre vicisitudinile cotidiene, însă urmează după o perioadă în care artista pe jumătate niponă, obsedată de perfecţiune în adolescenţă, nu a mai fost foarte convinsă că ar mai avea ceva de spus în muzică. Din fericire, avem cu Veronica dovada că îndoielile ei nu erau justificate şi, probabil, Los Angeles-ul ca mediu urban efervescent, a fost cel care a scos-o din amorţeala creativă, pentru că, după cum spune chiar Miya, “fiecare melodie pe care o compun

PAGINA 54

este o scrisoare de dragoste adresată acestui oraş”. Cu alte cuvinte, spre deosebire de compoziţiile precedente, a ajuns de această dată în căutările ei lăuntrice dinspre exteriorul sinelui şi nu invers, după cum lăsa senzaţia pe Roach, muzică scrisă, în mare parte, în timpul pandemiei, în care se simţea pe alocuri spiritul formării în spirit budist din copilărie.

Mai este un aspect care trebuie punctat pentru a diferenţia acest nou album în puzzle-ul creativ al Miyei. Erotica Veronica este primul LP produs de ea însăşi, asta neînsemnând că ar fi fost o neştiutoare, deoarece, până la albumul său de debut, Premonitions (2018), din care am rămas cu acea tonalitate Synth-Pop accentuată de calitatea vocii sale cristaline, şi-a produs singură combo-ul de EPuri care l-au precedat, Strange Darling şi Give It to Me, care i-au confirmat atunci cu repeziciune aspiraţia de stea emergentă a scenei Indie, datorită unor statement-uri muzicale precum God Is a Woman sau Stop Talking. Scurta privire în urmă era necesară, iar cameleonismul artistei merită descoperit şi savurat din această perspectivă, întrucât pe Erotica Veronica renunţă în parte la sintetizatoare în favoarea chitarei, iar textele, deşi conservă precauţia care o caracterizează în analizele psihosexuale, sunt mult mai directe în esenţa lor, indiferent că ne raportăm la “mondenele”

ori la piese precum doesn’t have it to happen at night, experience in nature

Leave the Party şi Stop Talking ori la piese precum Love Wants Me Dead sau la Fist, în care se referă la traumele generaţionale. Pentru Miya Folick, „the erotic doesn’t have it to happen at night, I think that the erotic can also just be this, like, sweet sensual experience in nature”. Captivant şi accesibil prin tuşele Pop, credibil datorită sonorităţilor Indie-Rock şi insightful prin abordarea personală a conceptului de intimitate în textele ei, acest autoportret multifaţetat reprezintă una dintre realizările remarcabile din această primăvară în spaţiul muzical Indie. Un must listen!

www.zilesinopti.ro

Ce ascultăm în luna aprilie

Luna aceasta ascultăm punk și rock progresiv, dar și lansări muzicale surprinzătoare venite de la Hollywood.

Billy Idol Dream Into It

„Am avut multe momente în care am fost autodistructiv, dar ceea ce m-a făcut să merg mai departe a fost acea credință neclintită în muzică. Acesta a fost cel mai mare dar dintre toate”, spune Billy Idol, care își lansează luna aceasta cel de-al nouălea material de studio. Dacă în anii ’80, Idol domina topurile new wave cu hituri precum Rebel Yell și Eyes Without a Face, astăzi se înconjoară de artiștii puțin mai tineri ai punkului, precum Avril Lavigne, pentru a da naștere unui album modern, dar care nu se distanțează de originile rebele ale punk-rock-ului. Însoțit și de alte colaboratoare, printre care se numără cantautoarea americană Alison Mosshart și „regina rock’n’roll-ului” Joan Jett, Billy Idol se întoarce la origini, la fel de tânăr și dornic de explorări muzicale punk.

Steven Wilson

The Overview

Cele două piese a câte 20 de minute încadrează perfect noul album al lui Wilson în zona rock-ului progresiv, deși acesta ne-a obișnuit cu abilitatea sa bizară de a jongla nestingherit cu genuri muzicale diverse, pornind de la heavy metal și ajungând la disco sau muzică electronică. Plecând de la efectul Overview, o schimbare cognitivă ce are loc atunci când un individ privește pământul din spațiu, The Overview meditează asupra vieții de pe Terra în raport cu imensitatea Universului, prezentându-ne comentarii sociale și povești sciencefiction cu găuri negre, galaxii și explozii nebuloase. Așadar, The Overview trebuie ascultat cap-coadă, pentru a putea simți cu adevărat călătoria prog-rock prin mintea mereu creativă a lui Steven Wilson.

Jeff Goldblum & The Mildred Snitzer Orchestra

Still Blooming

Deși cultura pop ni l-a păstrat pe Jeff Goldblum în rolurile din Jurassic Park (1993), The Fly (1986) sau Independence Day (2001), acesta și-a demonstrat adesea dragostea pentru jazz, lansând multiple materiale discografice alături de the Mildred Snitzer Orchestra. „Jeff, ești regele cool al momentului”, spune un comentariu de pe YouTube și ar cam trebui să îi dăm dreptate utilizatorului, mai ales că Jeff ne introduce într-o lume interesantă a cocktailurilor și a deșerturilor vaste ale Nevadei, amintindu-ne de coloanele sonore ale Panterei Roz sau ale filmelor cu James Bond din anii ’60. Astfel, înconjurat de muzicieni de excepție, Jeff Goldblum își etalează cu brio talentul de pianist plin de muzicalitate și abilități improvizatorice.

ANDREW McCORMACK

„Surprizele apar când îți lași degetele să hoinărească pe clape”

În cadrul seriei speciale de concerte de pian solo organizate sub egida Jazz Fan Rising, la jumătatea lunii aprilie, apreciatul compozitor

şi pianist britanic Andrew McCormack va susţine trei recitaluri, la Constanța, București

şi Cluj-Napoca. La 20 de ani după debutul discografic şi un parcurs artistic remarcabil prin multiplele arii muzicale explorate, indiferent că au fost colaborări cu muzicieni de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului, precum Jean Toussaint, Kyle Eastwood sau Denys Baptiste, proiecte personale, ca Terra Firma şi Graviton, ori compoziţii create pentru London Symphony Orchestra sau felurite OST-uri de filme, ANDREW McCORMACK se relevă ca o personalitate singulară prin modul original în care întreţese creativ multiplele inspiraţii venite deopotrivă dinspre Jazz şi muzica clasică, ceea ce face orice concert solo al său o experienţă memorabilă pentru melomani. Am purtat dialogul cu Andrew curios fiind în privinţa modului în care contactul cu scena newyorkeză i-a nuanţat cu un deceniu în urmă relaţia cu pianul ca instrument, cât de importante mai sunt pentru el modele precum Keith Jarrett sau cum balansează libertatea improvizaţiei cu rigiditatea structurilor din muzica cultă.

Andrew, proiectele solo în jazz sunt tot mai rare, poate fiindcă muzicienii consideră prea riscant să se expună doar pe ei înşişi sau poate din cauza limitării spectrului improvizațional. Pentru tine, ce înseamnă acest tip de performance?

Cred că este interesant tocmai prin faptul că provocările sunt diferite față de cele derivate din postura de membru al unui grup, pentru că astfel, devii unicul responsabil de a ține închegată şi a da o formă coerentă şi personală unei compoziţii. Nu e ceva foarte simplu şi, cu toate că lucrez la asta de câțiva ani, încă nu pot afirma că am ajuns să stăpânesc absolut toate aspectele ce ţin de tehnica interpretatului solo, dar pentru mine este ceva foarte eliberator. De exemplu, unul dintre lucrurile care îmi plac foarte mult acum, ca muzician solo, este capacitatea de a extinde puțin formele, pentru că, atunci când cânți într-un grup, dacă te-ai decis asupra unei forme pe care o vei cânta, vrând-nevrând, devine un soi de repetiție. Eu

www.zilesinopti.ro

foto

©

Arhiva personala

Andrew McCormack

ascult multă muzică clasică și chiar dacă acolo există o anume formă care se repetă, nu este întotdeauna aceeași, adică una de opt măsuri ar putea fi, următoarea dată când se aude, de nouă sau de șapte. [Gustav] Mahler, de exemplu, este unul dintre compozitorii mei preferați şi, în special în mișcarea scherzo, frazele pe care le repetă au de fiecare dată lungimi diferite, iar acest lucru o face pentru tine, ca ascultător, ceva mai captivantă într-un fel, pentru că o urmărești, te laşi dusă de ea, dar nu ajunge întotdeauna exact unde îţi imaginezi tu, deci te surprinde. Prin urmare, te joci cu așteptările publicului, îţi poți permite să te rătăceşti puțin de acesta, iar atunci când se ajunge la climaxul formei, îl ai din nou alături de tine. Asta e ceva cu care eu experimentez la concertele mele de pian solo, care, în ce mă priveşte, reprezintă provocarea supremă, deoarece mereu am încercat să mă forțez, să încerc să mă autodepăşesc. Mereu studiez muzică, mereu ascult muzică, mereu încerc să merg mai departe şi cred că a cânta doar eu, singur cu pianul, îmi oferă posibilitatea să merg mai în profunzime în căutările mele... pentru că sunt încă atât de multe de descoperit în muzică, iar eu sunt conştient că povestea e fără sfârşit. [...]

Să vorbim atunci de începutul poveştii tale, pentru că faza de formare, încheiată în 2005 cu albumul de debut, Telescope, care ţi-a adus un BBC Jazz Award, este asociată cu

Guildhall School of Music, unde ai studiat atât pianul clasic, cu Andrew Ball, cât și cel de jazz, cu Simon Purcell, două nume foarte rezonante în zona artelor performative. Până la urmă, ce te-a făcut să alegi calea Jazz-ului?

Sincer, nu cred că aveam ceea ce trebuia pentru a deveni un solist de muzică clasică, dar, dincolo de asta, în acei ani, eu eram mult mai interesat de Jazz și de ideea de improvizație. Și da, Jazz-ul a fost calea pe care am ales-o pentru a mă exprima, însă muzica clasică mi-a rămas întotdeauna aproape. Mă refer mai degrabă la fascinaţia pentru compoziţii şi compozitori, decât la interpretarea propriu-zisă a muzicii clasice... atracția mea e mai mult pentru modul în care este alcătuită muzica clasică, meșteșugul și abilitatea de a compune, pentru că și eu sunt compozitor, plus că, în calitate de improvizator, sunt foarte interesat să aflu cum pot lucra mai bine pe materialul muzical, or, pentru asta, îmi e de folos să cunosc modul în care diverşi compozitori îl abordează, fiindcă poți învăța multe despre ce să faci cu materialul de la cineva precum Mahler sau Stravinsky sau Prokofiev.

Se manifestă o dualitate în tine, ai de gestionat uneori un conflict între compozitor şi performer?

Categoric! Și este foarte greu să dedic timp egal fiecăruia, pentru că, dacă mă apuc să compun, timpul trece foarte repede, iar eu uit să-mi fac exercițiile pentru a mă asigura că îndemânarea în interpretarea

pieselor pe care le voi cânta în concertele care urmează

și pe care le am deja marcate în agendă rămâne la un nivel performativ bun... deci, practic, este un flux și reflux între cele două, în funcție de proiectele concrete care se prefigurează. [...]

Citiţi interviul complet cu ANDREW McCORMACK pe www.zilesinopti.ro

Show, spionaj și revoluție în pași de Jazz JOSEPHINE BAKER

Au trecut 50 de ani de la dispariția

Josephinei Baker, o personalitate

emblematică a secolului XX, cunoscută pentru talentul său artistic, activismul fervent și contribuțiile semnificative în lupta pentru egalitate și dreptate socială. Scriem despre Josephine Baker pentru că a fost imposibil de ignorat atunci – și imposibil de uitat acum. Pentru că o poveste ca a ei nu se învechește. Dimpotrivă, într-o lume care redescoperă femeile curajoase, vocile care au sfidat prejudecăți și au pus pe primul loc libertatea, Josephine este mai actuală ca niciodată. A fost superstar înainte ca termenul să existe, fashion icon fără Instagram, activistă fără hashtag-uri și prima femeie de culoare care a spart zidurile cinematografiei europene. Cariera ei? Scenă, film, activism, modă și... spionaj.

Josephine Baker s-a născut într-o familie săracă, fiind fiica lui Carrie McDonald, o spălătoreasă afro-americană, și a lui Eddie Carson, toboșar. Tatăl ei a părăsit familia la scurt timp după nașterea ei, lăsând-o pe Josephine să crească în condiții de sărăcie extremă. La vârsta de 8 ani a început să muncească pentru a contribui la veniturile familiei, lucrând ca menajeră și babysitter. La 13 ani, Josephine a fugit de acasă și s-a angajat ca ospătăriță, unde l-a întâlnit pe primul ei soț, de care a și divorțat în același an. S-a alăturat unui grup de teatru ambulant, The Jones Family Band, unde și-a început cariera de dansatoare. În 1921 era deja stabilită în New York, unde a participat la mișcarea culturală cunoscută sub numele de Harlem Renaissance, apărând în spectacole de pe Broadway precum Shuffle Along. Aici l-a cunoscut pe cel de-al doilea soț, William Howard Baker. Mariajul nu a durat mult, însă a ales să păstreze numele de Baker.

Când Josephine a ajuns în Paris, în 1925, avea doar 19 ani, dar știa exact ce vrea: să fie liberă. Nu doar liberă să danseze, ci voia să trăiască

într-o lume lipsită de rasism, de limitări, de roluri impuse. A dansat în La Revue Nègre la Théâtre des Champs-Élysées, unde a introdus „danse sauvage” în Franța. A devenit rapid una dintre cele mai populare artiste de Music-Hall din Europa și a obținut roluri principale la Folies-Bergère. A pășit pe scena Théatre des Champs-Élysées cu o energie care a șocat și a fascinat deopotrivă. Dansa aproape goală într-o fustă din banane (da, cea iconică) și cu un colier de mărgele la gât, cu un zâmbet magnetic și o forță care sfida convențiile. Europa o adora. America o judeca. Ea continua să urce pe scenă, tot mai îndrăzneață. Spectacolele ei erau un mix între cabaret, jazz, erotism artistic și teatralitate. Într-o epocă în care femeile de culoare erau marginalizate, ea devenea muza Parisului, aplaudată de Picasso, Hemingway, Cocteau sau Christian Dior.

În 1927 devine prima femeie de culoare care a jucat într-un film major – Siren of the Tropics, regizat de Mario Nalpas și Henri Étiévant. De aici, cariera ei cinematografică continuă cu Zouzou (1934) și Princesse Tam-Tam (1935).

Filmele nu aduceau doar un element „exotic”, ci și comentarii subtile despre rasă, apartenență și libertate. Performanțele sale actoricești au fost apreciate de artiști și intelectuali ai vremii, care au supranumit-o „Venus de culoare", „Perla neagră", „Venus de bronz” și „Zeița creolă". Dar Josephine n-a fost doar spectacol. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a devenit spion pentru Rezistența Franceză. Își ascundea mesaje în partiturile muzicale sau în lenjerie, călătorea sub acoperire și oferea informații cruciale pentru Aliați. A contribuit activ la eliberarea Franței, iar pentru asta a fost decorată cu Croix de Guerre și Medalia Rezistenței.

După război, Josephine a refuzat să susțină spectacole în săli segregate în America. A vorbit deschis despre rasism, a adoptat 12 copii din etnii diferite (Tribul Curcubeu) pentru a demonstra că o familie multiculturală este posibilă. În 1963, a fost singura femeie care a ținut un discurs la Marșul de la Washington, alături de Martin Luther

King Jr. – îmbrăcată într-o uniformă militară franceză, cu toate decorațiile la piept. Cât despre influențele pe care le-a adus în lumea modei, cine a spus că activismul nu se face și în paiete? Josephine a fost un style legend, adorată de casele de modă franceze. De la fusta de banane, la rochiile couture, ea a inspirat designeri și a apărut în pictoriale, reclame și reviste.

Cântăreață cu o voce caldă, jucăușă, profundă – Josephine a fost una dintre cele mai importante interprete de Jazz din Europa. Piese ca J’ai deux amours (dedicată Franței și Americii) au rămas în memoria colectivă. A avut o viață amoroasă tumultuoasă, cu relații controversate (femei și bărbați), dar niciodată plictisitoare. Iubea cu intensitate, trăia cu pasiune, iar publicul o adora tocmai pentru că nu simțea nevoia să se conformeze.

Josephine Baker a murit pe 12 aprilie 1975, la vârsta de 68 de ani, în Paris. Cu doar câteva zile înainte, susținuse un spectacol aniversar intitulat „Josephine”, la Théâtre Bobino din Paris – un show grandios menit să celebreze 50 de ani de carieră artistică. La 30 noiembrie 2021, Josephine Baker a devenit prima femeie de culoare și a șasea femeie din lume care a fost înmormântată în Panthéonul din Paris, cea mai înaltă recunoaștere postmortem în Franța, subliniind impactul său durabil asupra culturii și societății franceze.

Josephine Baker a trăit într-o lume care nu era pregătită pentru ea. Și totuși, ea a pășit înainte – cu capul sus. A fost pionieră într-un moment în care visurile femeilor de culoare erau frânte înainte de a prinde contur. Într-o eră în care ne luptăm din nou cu discursuri ale urii, discriminare și stereotipuri, povestea ei e un reminder că arta poate schimba lumea.

Elton John & Brandi Carlile „Niciodată prea târziu”

să crezi în îngeri

În 1967, un anunț postat în revista britanică New Musical Express îi aducea împreună pe Elton John și... Bernie Taupin, un tânăr crescut în fermele din nordul Angliei, dar care își petrecea timpul visând la Hollywood, filme western și Elvis. Din teancul de plicuri pline cu versuri trimise de poeți din întreaga țară, Elton a primit plicul cu poemele inocente ale lui Taupin, iar trei ani mai târziu, cei doi vor lua prin surpriză, întreaga industrie muzicală, odată cu lansarea romanticului Your Song.

La aproape 60 de ani de la debut, John și Taupin revin luna aceasta cu Who Believes in Angels?, un album compus și înregistrat în doar 20 de zile. Produs de Andrew Watt, materialul discografic îl unește cu brio pe Elton, aflat în mijlocul unei lupte cu o bizară infecție oculară, cu Brandi Carlile, cantautoarea americană care a inovat și popularizat muzica country autohtonă, câștigătoare a 11 premii Grammy. Cu riscul de a dezamăgi fanii obișnuiți cu baladele lui Elton, Watt, care a revitalizat carierele unor artiști precum The Rolling Stones și Ozzy Osbourne, i-a transformat în muzicieni de studio pe Chad Smith, Josh Klinghoffer (Red Hot Chili Peppers) și Pino Palladino (The Who), înconjurându-i pe Elton și Brandi cu sunete moderne și producții muzicale puternic înfipte în estetica lui 2025. De la meditații asupra morții până la refrene cu chitare electrice à la Brian May și imnuri pop pline de speranță, Who Believes in Angels? e proaspăt și mult mai prietenos cu consumatorii muzicii mainstream, contrastând puternic cu

albumele lui Elton din ultimii 25 de ani.

Ce-i drept, a trecut ceva timp de când Elton și Bernie scriau piese despre orașe din Vestul Sălbatic, femei din Los Angeles-ul hipiot al anilor ’70, personaje din benzi desenate și drumuri din cărămidă galbenă, însă se pare că nimeni nu rămâne imun la schimbările inevitabile ale industriei muzicale. De data aceasta, John, Carlile, Taupin și Watt se distanțează de moștenirea muzicală Taupin/John a ultimilor 50 de ani, abandonând versurile cinematice în favoarea pieselor radio friendly, iar Brandi, care are în palmares șapte albume de studio bine primite de critici și public, oferă un sunet proaspăt întregului album, mutându-l adesea pe Elton în postura de solist de sprijin. „Nu este niciodată prea târziu pentru un nou început”, cântă Elton și Brandi pe piesa Never Too Late și adevărul este că noul material discografic aduce împreună muzicieni ecletici, gata să iasă din zona de confort și să își unească forțele pentru a îmbina predilecția către melodii molipsitoare a lui Elton cu dorința de experimentare a lui Watt și livrările vocale surprinzătoare ale lui Brandi.

Julian lage Speak To Me

Ne reîntâlnim cu Julian Lage, strălucitul chitarist american al cărui album apărut anul trecut, Speak To Me, ne oferă o nouă serie de narațiuni dincolo de cuvinte, colorate și sofisticate, în maniera marilor muzicieni ai momentului. Intim în ton și generos în intenție, albumul reprezintă una dintre cele mai profunde

basistul Jorge Roeder

incursiuni în muzica americană, cu intersecții între blues, gospel, jazz și tonul cantautorilor californieni din anii ’70. Chitaristul și compozitorul se exprimă într-o varitate de formule, solo cu chitara acustică, în duet și în trio, alături de obișnuiții lui colegi, basistul Jorge Roeder și bateristul Dave King, precum și un ansamblu mai larg completat de claviaturiștii Kris Davis și Patrick Warren sau saxofonistul Levon Henry. Lage nu se desparte de celelalte albume ale lui, ci le continuă într-un flux de idei genial transpuse prin chitară. Speak To Me este abundent în melodie și emoție, chiar dacă a fost înregistrat în două zile. Și așa cum ne-am obişnuit, intră rapid pe lista noastră de preferințe, la fel ca toate producțiile semnate de Julian Lage.

TEXT

GUrMAND

HORIA GHIBUȚIU | Bunătăți de Paști

Capitolul Eat & Drink este susținut de pe GUSTUl NOSTrU COSMIN DRAGOMIR | Cum să supralegiferăm gastronomia

Gastronomia ca brand de țară: O oportunitate de a ne redescoperi și a ne promova

astronomia și vinurile românești au un potențial enorm, dar rămân adesea în umbră, promovate doar în publicații de nișă sau evenimente limitate. Pentru a transforma acest domeniu într-un brand de țară, avem nevoie de mai mult entuziasm și sprijin din partea tuturor. Este momentul să ne dăm seama că mâncarea și vinurile noastre nu sunt doar despre nutriție sau desfătare, ci despre identitate, istorie și conexiune culturală.

De ce gastronomia contează?

Pentru turiștii străini, experiențele culinare autentice sunt un magnet puternic. Ei nu caută doar să mănânce, ci să descopere culturi, să învețe despre tradiții și să creeze amintiri unice. Și aici intrăm noi, cu sarmalele noastre, mămăliga, zacuscă sau vinurile de la Murfatlar, Dealu Mare sau Recaș. Acestea sunt oportunități de a oferi ceva diferit, ceva care să facă turiștii să revină sau să ne recomande prietenilor.

Turismul gastronomic nu este doar despre mâncare. El creează sinergii economice la nivel local și național, sprijinind fermieri, producători, restaurante și alte afaceri conexe. Un turist care vine să guste mâncare românească poate descoperi și meșteșuguri locale, peisaje spectaculoase sau evenimente culturale. Este un lanț care poate aduce beneficii multiple, dacă este bine orchestrat.

Cum le vindem gastronomia noastră străinilor?

Una dintre provocări este percepția că mâncarea românească este grea și consistentă. Da, sarmalele și ciorba de burtă sunt savuroase, dar trebuie să le prezentăm într-un context mai larg. De ce să nu integrăm aceste preparate în experiențe complexe?

De exemplu, un turist poate învăța să facă sarmale

într-un sat tradițional, să participe la culesul strugurilor sau să deguste vinuri alături de producători locali. Astfel, mâncarea devine doar o piesă din puzzle-ul unei experiențe memorabile.

Avem dish-uri unice care pot fascina: ciorba de perișoare, papanași, mici sau plăcinte cu brânză de oi. Și nu uităm de vinuri – România este un teritoriu viticol cu o istorie de peste 2.000 de ani. Vinurile noastre, de la Fetească Neagră la Tămâioasă Românească, sunt pe măsura celor din Franța sau Italia, dar trebuie să le promovăm și să le potrivim mai bine.

Ce poveste spunem?

România are nevoie de o platformă de brand care să unească elementele de unicitate gastroculturală. Trebuie să spunem o poveste coerentă și atractivă. De exemplu, putem evidenția cum mâncarea noastră reflectă diversitatea geografică și culturală a țării: de la mici în Banat la borș în Moldova sau papanași în Transilvania. Fiecare regiune are o identitate culinară distinctă, care poate fi explorată și valorificată.

Bunătăți de Paști

Cu non plus ultra am crescut. Le duc dorul la fiecare masă festivă și, mai ales, între mesele de sărbători. Par latinești, dar sunt ungurești.

Datorită bunicii materne și mamei, gusturile mele au fost modelate și fixate în primii 15-16 ani de viață (știința susține că gusturile nu se opresc din creștere, drept dovadă, azi, mă împac de minune și cu umami, nu doar cu dulce, sărat, acru și amar). Bunica și mama erau educate la o școală culinară care putea produce preparate de numai două tipuri: bune și indelebil/ incredibil/ inegalabil de bune. Iar ceea ce găteau ieșea așa întrucât am crescut într-o perioadă în care nu era musai ca gustos să rimeze cu sănătos. Probabil că asta a însemnat să fiu expus din primii ani la o dietă bogată în zahăr și grăsimi, însă până în al cincilea deceniu de viață, nici nu s-a văzut pe mine și nici n-am simțit că - e un exemplu la întâmplare - îl pot bate pe Mihai Bobonete în 10 din 10 meciuri de măsurat colesterolul.

Bunătățile care m-au făcut să deschid ochii la lumea gastronomică și la greu finita ei diversitate mai aveau un atribut: erau ungurești. Tipice peste Tisa, dar și dincoace, în Ardeal. Unele bazate pe rețete vechi, altele, de dată mai recentă, specifice secolului XX, când au existat tot soiul de penurii.

Un desert pe care vi-l recomand la aceste Paști - sărbătoarea coincide anul acesta pentru ortodocși, catolici și protestanți - e destul de tânăr, deși denumirea e antică: non plus ultra! Sunt fursecuri de bezea, lipite între ele cu dulceață, pomenite prima dată într-o carte de rețete semnată Ilona Horváth și apărută cam în urmă cu șase decenii. La noi erau un deliciu

pascal care se consuma cu bolul, unde erau puse după ce fuseseră scoase din cuptor - e drept, nu erau lipite cu dulceață, nici nu știam că așa era rețeta originală. Le mâncam împreună, aluat + bezea, când citeam. Le mâncam și separat, mai întâi, rondelele din aluat fraged în interior și crocant în exterior, decupate înainte de coacere cu păhărele colorate de lichior, din cristal de Boemia, aduse de ai mei de la Praga. Apoi, „lacrimile” de fericire din bezea, pe care le mestecam ca pe gumă, căci aveau zahăr, nu glumă! Le mâncam ascultând în buclă șlagărul „Hajmási Péter, Hajmási Pál”, desprins din opereta „Regina Ceardașului (sau Trăiască dragostea)”, de Kálmán Imre. Le mâncam cu gândul la alte bunătăți festive, care putea juca liniștite rolul de protagoniste pascale.

Peste toate, regina, favorita mea, mézes tészta - a cărei savoare nu stătea doar în straturile de cremă de unt, miere și griș, ci și în faptul că trebuia lăsată peste noapte, o veșnicie, în frigider, apoi se înmuia și era perfectă de consumat. Dar și vaníliás kifli (cornulețe cu vanilie), szilvás lepény (plăcintă de prune), csöröge fánk (surcele), diós és mákos bejgli (cozonac cu nucă și cu mac), hájas tészta (foetaj cu dulceață), rétes palacsinta (un soi de scovergi ardelenești). Un univers culinar bilingv, pe care l-aș caracteriza cu un termen simplu, împrumutat dintr-un film, „Mary Poppins”frumos, nu se mai fac așa! - la care mă uitam în acei ani: supercalifragilisticexpialidocious!

6 locuri din țară unde poți să iei un brunch deosebit

Brunch-ul nu mai este doar o masă între micul dejun și prânz, ci un adevărat ritual de weekend sau un moment de răsfăț oricând ai nevoie de ceva bun. Fie că îți plac preparatele clasice sau preferi reinterpretări creative, am ales șase locuri din țară unde poți savura un brunch delicios, într-o atmosferă plăcută.

București

Hygge Social Kitchen

 Calea Victoriei 21

 0771.114.875

Un bistro modern și cozy, perfect pentru un brunch savuros în inima Bucureștiului. La Hygge Social Kitchen vei găsi preparate delicioase, de la ouă Benedict la pancakes pufoase sau burgeri, toate servite întrun decor cu influențe scandinave.

Brașov

Brunch House

 Piața Sfatului 27

 0368.402.077

Situat chiar în centrul

Brașovului, Brunch House

este locul ideal pentru o dimineață leneșă cu un mic dejun târziu. Aici poți savura preparate fresh, de la toasturi creative la smoothie bowls pline de vitamine.

Cluj

Eggcetera

 Napoca 13

 0751.932.744

Dacă îți plac ouăle în toate formele lor, Eggcetera este locul perfect pentru tine. Cu un meniu variat și o abordare creativă, acest brunch spot din Cluj reușește să transforme preparatele clasice în adevărate delicii.

Timișoara

Neața Omlette Bistro

 Vasile Alecsandri 2

Un bistro mic, dar plin de savoare, unde omletele sunt vedetele meniului (dar vei găsi și multe alte preparate).

Fie că preferi o variantă clasică sau una reinterpretată, aici vei găsi combinații delicioase cu care să-ți începi perfect ziua. Ține minte că nu se fac rezervări.

Iași

Toujours

 Gându 2

 0232.708.811

Un loc sofisticat, unde brunch-ul devine o experiență gastronomică. Toujours îmbină bucătăria internațională cu un concept fine dining, oferind preparate atent gândite și plating-uri spectaculoase. Fie că vrei un brunch sau ceva mai extravagant, aici vei găsi combinații de arome care te vor surprinde.

Constanța

PlantEat / it /

 Unirii 25

 0770.431.742

Dacă ești în căutarea unui brunch sănătos și creativ, PlantEat /it/ este locul potrivit.

Cu preparate bazate pe ingrediente naturale și opțiuni vegane delicioase, acest loc te va cuceri prin prospețimea și savoarea fiecărui dish.

Bunătățuri, un strop de soare

și... la Stână vin iarăși Zile de Sărbătoare!

Primăvara conduce fiecare an care trece pe la Stâna din Poiana Braşov. Asta-i regula de la început, de acum șase Ani. Atunci, în A Doua Zi de Paşti, la ora 12.00, în faţa porţilor aşteptau câteva perechi şi vreo două, trei familii mai numeroase. Am deschis şi în mai puţin de două ore, Stâna s-a umplut de oaspeţi. După alte 60 de minute, cu greu mai găseai o masă, chiar şi în Grădină. Plite, grătare, cuptoarele electrice din bucătărie, cele pe cărbuni de afară, ceaunele de lângă ele, toate şi totul clocoteau, sfârâiau, iar aerul mirosea a Sărbătoare. Nu vedeai decât mese-mbelşugate, oaspeţi veseli şi muzicanţii care ţineau petrecerea în toi.

Aşa a fost până la ora închiderii, iar a doua zi, la ora 12.00, în faţa porţilor erau mult mai mulţi oameni decât în ziua precedentă. Aşa a pornit Stâna. Au apărut apoi focurile de tabără, iarna a adus ţuica fiartă, vinul fiert şi Zilele de Ignat, cu colindători şi oaspeţi adunaţi în jurul focului. Dar astăzi vom vorbi doar despre sezonul care începe cu Aniversarea din Aprilie.

Totuşi, mai întâi, vă propun să ne amintim cum sunau invitaţiile pe care vi le lansam la fiecare început de weekeend: „Când intraţi la Stână, nu zăboviţi prea mult în Tindă, chiar dacă din capăt vă fac cu ochiu’ nişte minunăţii de afumături şi cârnaţuri, toate-n înşirate parcă-n ciuda pohtelor grele.

Intraţi în Casa Mare, puneţi-vă la masă ş-alegeţi Bunătăţuri. Îţi găsi bucate ţărăneşti, poate chiar zvonite de păstori - o plăcintă cu brânză şi ceapă ori nişte piperchii ţăgârşiţi de-ai fraţilor armâni - da’ nu lipsesc nici mâncăruri domneşti… rotocoale de porcşor coperite cu pară şi brânze ori căprioara cu arpagic murat şi ciupeci. Iară de ţine vremea cu noi, mai pe sară am vre’s-aprindem focu’ sub proţap”.

Câteva lucruri s-au schimbat de atunci. Acum, încă din Tindă puteţi alege ce Bunătăţuri v-ar plăcea să duceţi acasă, iar cât staţi la masă, feciorii şi jupâniţele noastre vă pun la pachet tot ce comandaţi, afumături, cărnuri nobile de Angus maturate, cârnaţi, brânze faine... ce, cum şi cât vă doriţi. Asta nu-i tot. Cam pe la vremea asta, Terasa din Faţă devine Terasa cu Flori şi se umple de mese. Aşa e gata şi ea să primească oaspeţi, iar Potcoava din Grădină e acum mai mare, o putem închide şi încălzi atunci când se lasă frigul. Astfel vă puteţi bucura de pădure şi munţii din zare tot anu’.

Pentru că aţi răspuns întotdeauna la fiecare propunere pe care v-am făcut-o, am învăţat ce vă place. De pildă, în fiecare sezon, la Stână vin podgoreni să se mândrească cu vinurile lor. Îi primim cu drag, mai ales pentru că vă bucuraţi de fiecare dată. Sau am descoperit cât de interesaţi sunteţi de pregătirile petrecerilor din Grădină, aşa că nu ne ferim să ne vedeţi în culise. Totul, chiar şi opinteala de la aducerea ceaunelor, poate fi un moment spectaculos, derulat printre îndemnuri şi poveţe glumeţe. Ca între prieteni.

SERGIANA & ZILE

La patru ani de la inaugurare, în 2023, la Galele Horeca Awards, organizatorii au acordat restaurantului nostru Premiul Publicului pentru Cel Mai Bun Restaurant cu Specific Românesc Tradiţional. E o distincţie onorantă, fiind situată dincolo de standardele obişnuite ale competiţiei, dar mai ales pentru că venea din partea voastră, a oaspeţilor noştri.

Am spus că aţi răspuns

propunerilor noastre şi ne-aţi susţinut în tot ce am întreprins. Asta a făcut ca Stâna să urce mai rapid decât oricare restaurant din Sergiana Horeca în topurile ospitalităţii româneşti.

Un an mai târziu, Stâna a ajuns în clasamentul realizat de specialiştii din industria de profil, ocupând locul al doilea la aceeaşi categorie. Astfel, Stâna a devenit cel mai bine clasat restaurant din Grup în clasamentele Horeca Awards 2024.

În aprilie, vor veni din nou Zile de Sărbătoare la Stâna cu Bunătăţuri, aşa că vă poftim sus, în Poiană, şi mai spunem doar atât: ca de fiecare dată, ne vom bucura de fiecare clipă petrecută împreună!

Paşte Fericit Tuturor!

Cum să supralegiferăm gastronomia

În aprilie anul trecut, mai mulți deputați au depus un proiect pentru modificarea legii nr. 79/2019, mai precis amendează un articol din legea Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului Românesc, care a pornit de la o inițiativă a jurnalistului Cezar Ioan, chefului Nico Lontras și subsemnatului.

Modificarea solicitată se referă la extinderea celebrării acestei zile naționale și de către misiunile țării noastre în străinătate (ambasade, consulate), iar proiectul a primit de curând aviz favorabil în Comisia de

Noua modificare, pe care noi, inițiatorii, o salutăm, este totuși o supralegiferare, pe care nu o înțelegem. Deși nu sunt expert în legi, nu pot pricepe de ce misiunile diplomatice ale României ar avea nevoie de un articol explicit de lege pentru a celebra gastronomia și vinurile din România. Treaba asta face parte chiar din rolul acestor instituții care se ocupă și cu promovarea identității naționale, din care gastronomia este parte importantă. În plus, articolul 3 al legii din 2019 prevede explicit cine poate sărbători această zi: „Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc poate fi sărbătorită de către autoritățile administrației publice centrale și locale și celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social sau științific, în scopul

Agricultură, după ce primise undă verde și de la Guvern (după cum se arată în proiectul depus la Camera Deputaților). Menționez că inclusiv legea inițială a fost modificată pe parcursul procesului legislativ. Spre exemplu deputații au modificat formularea „Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România” în

„Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului Românesc”, care fie conține un dezacord, fie o nedreptate. Noi ne dorim să sărbătorim gastronomia românească alături de vinurile noastre, nu gastronomia în general. În fine.

de a aprecia și promova obiceiurile și produsele tradiționale românești”. Adică, toată lumea, fie că vorbim de Guvern, Primăria din Văscăuți, ICR Londra sau Terasa Obor. Nu e obligatoriu să se aloce fonduri, dar pot fi cerute.

În calitate de co-inițiatori al legii, dar și de specialiști în domeniu, alături de colegii mei, subliniem din nou disponibilitatea noastră de cooperare pentru

promovarea țării noastre prin gastronomie și faptul că suntem deschiși discuțiilor și consultanței pentru organizarea unei campanii internaționale de branding a țării prin gastronomie. Sper că prin acest recent demers, autoritățile vor reuși să nu mai ignore o lege care împlinește deja șase ani și care poate contribui la dezvoltarea identității românești și că o pot face firesc și legal și fără această supralegiferare.

POVEȘTI DE SUCCES

Clandestin Beer

Unul dintre cele mai creative branduri de bere artizanală

În spatele fiecărei beri artizanale de la Clandestin nu se află doar o rețetă bine pusă la punct, ci și o filozofie de viață. Proprietarii acestei berării nu se consideră antreprenori sau maeștri berari, ci pur și simplu niște oameni pasionați, care fac bere cu respect pentru ceilalți. Într-o lume a marketingului exagerat și a etichetelor pretențioase, Clandestin mizează pe autenticitate: fără artificii, fără declarații pompoase, doar bere bună și oameni care se adună în jurul ei. Am stat de vorbă cu Matei Manta pentru a afla mai multe despre acest brand creativ de bere artizanală, care experimentează și amestecă berea cu tot felul de ingrediente neobișnuitecăpșune, ananas, înghețată etc.

Cum a apărut Clandestin Beer? Și cine sunt oamenii din spatele acestui brand?

Clandestin Beer a plecat de la un hobby, homebrewing, dar a apărut ca un manifest anticorporate. Oamenii din spatele brandului s-au schimbat la un moment dat, dar Clandestin și-a păstrat pedigree-ul și și-a clarificat discursul. Acum suntem un mic grup de prieteni care se bucură de ceea ce fac și transmit mai departe această bucurie.

Cum se face că au prins așa de bine berile voastre? Cu ce se deosebesc față de restul berilor românești craft de pe piață?

E complicat să vorbești despre o rețetă a

succesului când ești într-o piață care e încă în formare. Dar, cu siguranță, curiozitatea e unul dintre motivele pentru care suntem aici. Vrem să-i propunem băutorului de bere să fie curios. Să se întrebe ce ar trebui să fie și ce ar putea fi berea în lumea actuală.

Cât de greu este pentru berea artizanală românească să se impună pe o piață dominată de marii jucători din industria berii?

Foarte greu! Ne luptăm cu bugetele lor uriașe și cu o infrastructură de business mult mai dezvoltată decât a noastră. Ei au puterea de a influența piața, modelând felul de gândire al oamenilor.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit?

Cu siguranță, birocrația! Apoi preconcepțiile. Oamenii se raportează la bere într-un mod eronat. Marii producători de bere industrială i-au obișnuit cu produse ieftine, din toate punctele de vedere, produse care, deși au etichete variate, sunt aproape identice, cu același gust, același miros, același aspect. Aceste produse limitează potențialul berii.

Care este impactul pe care vă doriți ca business-ul vostru să-l aibă?

Vrem să-i facem pe oameni să fie mai curioși. Dacă ești curios, pui întrebări și astfel devii mai greu de manipulat.

Ce vă place vs. ce nu vă place la berea artizanală din România?

Ne place comunitatea din jurul berii artizanale. Pe de altă parte, nu poate fi vorba de ceva ce nu ne place. Toată lumea are loc pe piață, atâta timp cât oferă un produs onest.

Ce vă place vs. ce nu vă place la consumatorul de bere din România? Și de ce credeți că atât de mulți români au început să-și schimbe gusturile și să prefere berea artizanală în detrimentul celei industriale?

Ne place că oamenii sunt tot mai deschiși spre produse locale și mai ales spre nou, e una dintre condițiile evoluției unei societăți. Ne place că oamenii au început să înțeleagă faptul ca berea industrială și berea artizanală, în ciuda denumirii, sunt produse total diferite.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada de activitate?

E important să ai o identitate bine definită, altfel va fi mult mai greu să vezi direcția în care trebuie să mergi mai departe.

Ce ne puteți spune despre produsele voastre?

Portofoliul Clandestin variază de la stiluri clasice (Herr Kolonel, un lager) la stiluri care intrigă (The Chicken, un New England IPA) sau beri experimentale (Don Bongiovi, un sour cu piersică și petale de trandafiri), beri unde ne jucăm cu diverse ingredientele neobișnuite (cum ar fi Dead Zeppelin, un sour cu piersică, plus căpșune, caramel și înghețată de vanilie). Ne place să provocăm, asta e baza evoluției noastre și va fi mereu centrul nostru de interes.

Ce urmează pentru Clandestin Beer? Ceva nou, cu siguranță!

Zile de băut în aprilie

Alte prilejuri strașnice

de a

da pe

gât în această primăvară. Sunt zile de sărbătorire a băuturii!

Luna aceasta continuăm trecerea în revistă a zilelor de sărbătoare alcoolică, după metoda brevetată în paginile acestei îndrăgite rubrici: cum să bei cu calendarul. Am cules zilele de băut din aprilie dintr-o sursă americană, Drink Days, așa se explică termenul „național” din titulatura zilelor de băut.

iată programul de băut din aprilie:



7 aprilie

 9 aprilie

 17 aprilie

 19 aprilie

Ziua națională a berii.

Ziua națională a ginului cu apă tonică.

Ziua mondială Malbec.

Ziua națională Amaretto.

lumea era criță de trează. FDR a lansat faimosul panseu „cred că ar fi un moment bun pentru o bere”. În seara dinaintea intrării în vigoare a legislației relaxate, zeci de mii de oameni din toată țara s-au strâns în jurul fabricilor de bere, crezând cu tărie fix același lucru.

o

au umezit tiranicul amendament 18 la prieteni ai halbei, prohibiția făcea ravagii, iar

Să le luăm pe rând. Pe 7 aprilie, în SUA, e National Beer Day, o celebrare precedată de 6 aprilie, cunoscută ca New Beer’s Eve. 7 aprilie marchează intrarea în vigoare a Actului CullenHarrison, promulgat de președintele Franklin D. Roosevelt pe 22 martie 1933. Asta a însemnat o victorie în războiul de neatârnare al gâtlejurilor uscate, care au umezit tiranicul amendament 18 la Constituția SUA, potrivit căruia erau interzise „băuturile alcoolice toxice”. Din noaptea de 6 spre 7 aprilie au fost permise berile cu 4,05% alcool. Erau vremuri grele, prieteni ai halbei, prohibiția făcea ravagii, iar

Pe 9 aprilie, în America e National Gin & Tonic Day, dar, zău, nu văd niciun motiv să nu ridicăm un pahar și-n partea asta de lume, chit că păstrăm sau ba raportul de 1:1 sau 1:3 între gin și apă tonică. Interesant, la noi, ca în Japonia, s-a încetățenit denumirea gin tonic. Cel mai bun gin din lume pe care încă nu l-am gustat apare în sezonul 4 al serialului „Peaky Blinders”, unde vedem că pe etichetă scrie: „Compania cu răspundere limitată Shelby. Gin. Distilat pentru eradicarea aparent incurabilei tristeți”. Pe 17 aprilie, e liber să se bea în toată lumea vinul cu aromă de cireșe negre, tabacioc și ciocolată originar din Franța și ajuns celebru în Argentina, de unde provine în prezent cam 70% din producția de vin roșu Malbec. Ciorchinile sud-americane de Malbec diferă un strop de cele europene, sunt mai mici, iar boabele, aidomapare că în Lumea Nouă n-ar fi ajuns chiar butașii soiului original, greu încercat de filoxera de pe Bătrânul Continent. Totuși, cel argentinian rămâne un soi fabulos, prea bun, prea ca în Franța. Încheiem luna de băut pe 19 aprilie, dar recomandăm degustarea cu responsabilitate și-n afara zilelor din calendar, cu Amaretto, un lichior puțin amar, ceea ce îmi amintește de o expresie excepțională a gânditorului

afara zilelor din calendar, cu Amaretto, un excepțională obosit”)

Bănel Nicoliță („am dat totul. Sunt puțin . Sunt persoane care caută neobosit aroma de migdale amare. Să nu uit, ca posibilă explicație a popularității globale a prăjiturii Tiramisu: e aromată cu Amaretto.

Tiramisu:

PBucurești

Rio Juice Bar

 Calea Victoriei 100

Situat în inima Capitalei, Rio Juice Bar este destinația perfectă pentru iubitorii de sucuri naturale și smoothie-uri preparate pe loc. Aici vei găsi combinații echilibrate, pline de vitamine, din fructe și superfoods, numai bune pentru un boost de energie.

Brașov

Cafenea Dallmayr

Brașov

 Richter 1

 0747.049.823

Cafeneaua Dallmayr din

Brașov îmbină eleganța unui spațiu cozy cu prospețimea băuturilor naturale. Pe lângă cafeaua premium, meniul include smoothie-uri delicioase, pregătite din fructe proaspete și ingrediente naturale, perfecte pentru o pauză sănătoasă.

Cluj

Fresgo

 Emil Isac 8

Dacă ești prin Cluj și ai chef de ceva răcoritor și sănătos, Fresgo este locul ideal. Aici găsești smoothieuri din fructe și legume proaspete, atent selecționate, fără adaosuri artificiale. Un loc unde sănătatea întâlnește gustul autentic!

www.zilesinopti.ro

6 locuri unde să bei un smoothie de primăvară

rimăvara aduce nu doar zile mai lungi și mai mult soare, ci și poftă de arome proaspete și vitamine din plin. Dacă ești în căutarea unui smoothie sănătos, delicios și plin de culoare, îți recomandăm câteva locuri din țară unde te poți bucura de mixuri fresh și energizante.

Timișoara

BioFresh

 Griselinni 2

 0724.637.374

Un loc bine cunoscut de comunitatea vegană din

Timișoara, BioFresh oferă un meniu variat, cu preparate sănătoase și smoothie-uri hrănitoare. Indiferent dacă ești localnic sau turist, aici vei găsi băuturi naturale, preparate din ingrediente organice.

Iași

ants’n bees

 Palas 5C

Un juice station din Iași unde poți savura smoothieuri revigorante, realizate din ingrediente proaspete și naturale. ants’n bees este locul ideal pentru o pauză sănătoasă, fie că ești în oraș la o plimbare sau ai nevoie de energie pentru restul zilei.

Constanța

Tucano Coffee

 Lăpușneanu 116C

 0743.139.873

Tucano Coffee este un loc care combină aromele exotice și atmosfera relaxată, în încercarea de a te cuceri din prima.

Pe lângă cafea bună, aici găsești și smoothie-uri răcoritoare, numai bune pentru a te bucura de o zi însorită pe malul mării.

PAGINA

Arome de aprilie...

Cocktailuri cu iz floral

„Acolo unde florile înfloresc, așa și speranța.” Lady Bird Johnson

Deși începutul acestui anotimp pare mai degrabă desprins dintr-o scenă de toamnă, cu nori plumburii și vânt nu prea jucăuș, natura își urmează cursul. Mugurii se deschid timid, iar cireșii și magnoliile încep să-și arate delicat frumusețea... şi, parcă, privind aceste mici semne de renaștere, uităm de vremea aceasta imprevizibilă. Așa cum natura se transformă treptat, la fel o fac și preferințele noastre - de la culori și texturi la arome și gusturi. E momentul să ne bucurăm de prospețimea primăverii nu doar vizual, ci și în pahare! Am pregătit pentru voi cinci mixuri înfloritoare, ideale pentru a celebra acest sezon al reînnoirii.

lAVeNDer COlliNS

Inspirat de peisajele parfumate din Provence, acest cocktail aduce un mix răcoritor și sofisticat, numai bun pentru zilele de primăvară. Lavander Collins combină plăcut ginul cu sucul proaspăt de lămâie și siropul de lavandă, evocând câmpiile nesfârșite de lavandă din sudul Franței. Apa minerală adaugă o efervescență delicată, iar pentru un plus de culoare, se poate decora cu flori de lavandă și felii subțiri de lămâie. O băutură rafinată, potrivită pentru momentele de relaxare după o zi intensă, aducând un strop din farmecul provensal în fiecare pahar.

HiBiSCUS rOYAle

În această perioadă, un cocktail care merită cu siguranță o șansă este Hibiscus Royale, o băutură ce îmbină bunul gust cu prospețimea florii de hibiscus. Lichiorul de hibiscus se întâlnește cu șampania sau vinul spucocktaimant, creând o infuzie vibrantă și florală care vă va cuceri simțurile. Notele gingașe ale florii sunt echilibrate de un strop de lime, aducând aciditate băuturii. Cu o culoare jucăușă și seducătoare, care variază de la un roz intens la un violet subtil, aceasta evocă o senzație de primăvară into every sip. Este genul de cocktail care transformă orice ocazie într-un moment intim de celebrare, o băutură sweet and warm, numai bună pentru a însoți zilele mai calde ce urmează.

GArDeN MUle

Acest cocktail demn de savurat în zilele nehotărâte ale lui aprilie este o băutură tonifiantă care combină echilibrat arome naturale din fructe, dar și legume, un gust care te va transporta într-o secundă în grădina plină de amintiri a bunicii. Vodka stă la baza băuturii, iar adăugarea unui amestec din sucul de lime, castravete și afine îi conferă un gust fructat și dulce-acrișor. Berea de ghimbir adaugă efervescență, completând ideal acest mélange intens. Pentru un garnish de efect, decorează băutura cu bucăți de afine suculente, felii de lime și cireșe proaspete. Este ideală pentru a încheia ziua cu un plus de energie și vitamine. O băutură ușor de realizat, dar cu o compoziție aparte, Garden Mule te va cuceri de la prima înghițitură!

Bee’S KNeeS

CHerrY BlOSSOM

Un mix colorat și în ton cu acest sezon, dorit în momentele în care natura înflorește și zilele devin mai lungi, este Cherry Blossom. Acesta aduce un amestec subtil de cireșe, lichior de flori de soc și un strop de gin, care evocă finețea și parfumul florilor de cireș. Sucul proaspăt de lime adaugă un contrast plăcut și fresh, iar un strop de apă de trandafir îmbogățește aroma băuturii. Pentru un decor cu note florale, adăugați câteva petale din flori comestibile sau fructe de pădure pe marginea paharului. Este un alcool tentant pentru o zi însorită, când vă relaxați pe terasă, înconjurat de culorile primăverii.

Bee’s Knees este un cocktail din era Prohibiției care combină ginul, sucul de lămâie și mierea. Numele său face parte din convențiile vremii: expresia „bee’s knee” era un termen argotic popular folosit pentru a descrie ceva excelent sau deosebit. Se crede că băutura a fost creată de Frank Meier, un barman născut în Austria, care își desfășura activitatea la Hôtel Ritz din Parisul anilor ‘20. Este o reinterpretare simplă a clasicului Gin Sour (gin, lămâie, zahăr), înlocuind zahărul cu miere. Aceasta îi dă savoare și ar fi fost folosită pentru a masca gustul de gin mai puțin calitativ, care era destul de frecvent în acea perioadă. Pentru un gust de senzație clasică, adăugați o felie de lămâie suculentă. Poate fi adăugată și o crenguță de rozmarin sau o felie subțire de ghimbir pentru un plus de aromă.

Pe lângă mixurile delicioase și ușor de preparat de mai sus, puteți încerca și alte drinks-uri ce vă vor duce cu gândul la parfumul primăverii, și anume: Elderflower Champagne Mimosa, Orange Blossom Coladas, Rose Lemon Drop Martini, Floral Old Fashioned, Iced Hibiscus Tea

Karpaten susține capitolul LIFESTYLE din Zile și Nopți.

VIAȚA CA VACANȚĂ!O

karpaten.ro

DeSiGN INTERVIU: ANA MARIA LECUȘESCU

Bijuteria ca formă de artă și renaștere interioară

Capitolul Lifestyle este susținut de

FASHiON eVeNTS

SOIREES DE LA MODE #37:„Fashion Icons” | Eleganță și inspirație pe podiumul modei românești

Fashion-ul privit ca artă... primăvara la Paris

Parisul ne reaminteşte primăvara că nu e doar capitala Franţei, dar şi a Fashion-ului european, inclusiv din perspectiva moştenirii culturale, dincolo de strălucirea de care se lasă cuprinsă metropola în perioada efemerelor evenimente ce compun Paris Fashion Week. Nu că cele de anul ăsta ar fi fost lipsite de memorabilitate, dacă ne gândim la impresionantul debut la Givenchy al designerului Sarah Burton, plecată de la Alexander McQueen după 13 ani, sau cum Anthony Vaccarello a redefinit simplitatea pentru Saint Laurent, doar că e bine să păstrăm în atenţie şi acele multe decenii de evoluţie creativă care le-au precedat, iar un city break pe malurile Senei poate funcţiona excelent ca aide-memoire prin expoziţiile centrate pe modă.

Dacă tot am amintit de YSL, aprilie oferă ultima şansă de a mai participa la un tur poetic al expoziţiei The Flowers of Yves Saint Laurent de la Musée YSL, ce ne arată cum celebrul designer s-a înconjurat de flori întreaga sa viaţă, iar acestea i-au jalonat ca motiv creaţiile. La fel, doar luna aceasta mai puteţi prinde deschisă la Galerie Dior expoziția Dior / Lindbergh, care explică relaţia apropiată dintre Christian Dior şi artistul fotograf Peter Lindbergh, prin intermediul a circa 100 de imagini surprinse între 1988 şi 2018, în combinaţie cu ţinute ale Casei Dior.

Manifestări speciale dedicate designerilor ce rămân deschise toată primăvara şi merită a fi vizitate sunt şi Azzedine Alaia, Thierry Mugler, 19801990, two decades of artistic complicity, la Fundaţia Azzedine Alaia, plus The House of Worth: Inventing haute couture, la Petit Palais. După cum sugerează titlul, prima expoziţie reprezintă un omagiu adus strânsei prietenii dintre cei doi creatori care s-au admirat reciproc, prin intermediul unui dialog născut din “oglindirea” creaţiilor acestora, iar a doua este dedicată

inventatorului profesiei de

inventatorului profesiei de couturiercréateur, Charles Frederick Worth, care a îmbrăcat cele mai renumite femei ale epocii, odată cu relocarea sa din Anglia la Paris, în 1845.

femei ale epocii, odată cu relocarea sa din Anglia la Paris, în 1845.

Louvre Couture, objets d’art, objets

pe care ar fi păcat să le ratăm. În principiu, ar fi timp de vizitat măcar

în să retrospectivei

Ca anvergură şi complexitate, două sunt însă expoziţiile tematice centrate pe Fashion cu caracter de must-see, ale căror titluri sunt explicite - Au fil de l’or. The art of dressing form the Orient to the Rising Sun, de la Musée du Quai Branly, şi, evident, Louvre Couture, objets d’art, objets de mode, de la Luvru -, acestea purtându-ne pe firul istoriei prin toată lumea, în călătorii fantastice pe care ar fi păcat să le ratăm. În principiu, ar fi timp de vizitat măcar trei dintre ele în timpul unui weekend la Paris, dar cu siguranţă le-aţi putea acoperi pe toate dacă mai staţi o zi-două în plus, ba chiar v-aţi putea gândi să daţi o fugă cu Eurostar-ul şi până la Londra ca să prindeţi, pe 12 aprilie, vernisajul megaretrospectivei Cartier de la V&A Museum.

(Foto - Musee du Quai BranlyJacques Chirac)

Foto - Adrien Dirand (Peter Lindbergh Foundation)

Yves Saint Laurent Foto - YSL Museum

The Flowers of

Dior & Lindbergh

VCipru, insula vacanțelor de vis

ara aceasta spune DA unei vacanțe memorabile! Fie că ești pasionat de istorie, sporturi nautice, vinuri sau pur și simplu îți dorești o vacanță relaxantă pe plajă, Cipru este destinația ideală. Poți vizita castele medievale, situri din perioada neolitică, să pornești în drumeții pentru a admira frumusețea naturii, să practici kitesurfing și windsurfing, să deguști preparate culinare inedite și „nectarul zeilor” sau să navighezi în largul mării.

Descoperă 5 motive pentru care să alegi Cipru!

1.Vacanță cu cei mici

Insula Cipru a fost casa a numeroase civilizații pentru 11.000 de ani, astfel, alături de cei mici puteți să descoperiți peisaje și povești mistice, care vă vor purta în diferite ere ale istoriei.

Vizitați castele medievale și aflați legendele vechilor cavaleri și ale prințeselor, descoperiți ruinele neolitice și învățați cum trăiau oamenii în Epoca de piatră, faceți drumeții în munți și admirați cascade impresionante. Dacă sunteți în căutarea aventurii și vreți să dați dovadă de curaj, încercați toboganele din cadrul parcurilor acvatice sau traseele de tiroliană din parcurile de aventură. În cazul în care cei mici sunt iubitori de animale, puteți opta pentru o vizită la grădina zoologică sau la o fermă locală. Indiferent de activitatea aleasă, vă veți bucura de o aventură memorabilă pe insulă!

www.karpaten.ro

2.Vacanță în doi

Zeița iubirii, Afrodita, este simbolul acestei insule. Din acest motiv, anual, mii de cupluri din întreaga lume aleg să-și petreacă luna de miere în Cipru. Pe insulă există numeroase locații unde pot fi oficializate ceremonii simbolice sau de reînnoire a jurămintelor. Hotelurile cu pachete speciale pentru cei proaspăt căsătoriți, plajele cu nisip fin, apusurile pline de culoare pe malul mării și numeroasele celebrări ale iubirii sunt doar câteva motive pentru a sărbători iubirea alături de persoana dragă în Cipru.

 Nissi

 Cipru

www.karpaten.ro

3.Trasee culturale

Cu o istorie impresionantă și vizitată de numeroase civilizații, insula Cipru este un muzeu în aer liber. În zona munților Troodos pot fi vizitate 10 biserici bizantine incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, în zona Paphos poți descoperi istoria și misticul creat în jurul zeiței iubirii, Afrodita, sau poți descoperi cum trăiau oamenii în Epoca de piatră. Turul istoric al insulei include: cetăți fortificate, biserici, mănăstiri, temple, teatre romane și lista poate continua.

4.Gastronomia locală

Aflată la granița dintre Grecia și Orientul Mijlociu, Cipru s-a bucurat de cunoștințele și influența a numeroase popoare, iar gastronomia locală este modul ideal de a experimenta stilul de viață al celor de pe insulă. Atunci când vorbim despre gastronomia cipriotă trebuie să amintim de „meze” – o varietate de preparate care, combinate, oferă o experiență culinară inedită. Principalele preparate culinare pe care trebuie să le încerci sunt: brânză halloumi la grătar, koupepia (asemănătoare cu sarmalele în viță-de-vie), keftedes (chifteluțe din carne), loukoumades (bile dulci cu miere) și multe altele. De asemenea, poți încerca și cafeaua tradițională cipriotă, vinurile locale sau zivania.

foto: karpaten.ro

5.Relaxare pe malul mării sau aventură

Plaje cu nisip fin și auriu, golfulețe ascunse de stânci abrupte și ape turcoaz ce te vor fermeca din primele momente. Aici poți alege să te relaxezi sub razele calde ale soarelui sau să te aventurezi în mare și să încerci sporturi nautice precum kitesurfing sau windsurfing. Pentru mai multă aventură, pe insulă sunt numeroase trasee montane, trasee cu bicicleta, dar și baze sportive cu terenuri de tenis și terenuri de fotbal.

Insula Cipru este destinația ideală atât pentru iubitorii de natură și liniște, cât și pentru cei aflați în căutarea aventurii și senzațiilor tari. Alături de Karpaten Turism, poți descoperi această destinație cu zbor direct din opt orașe din România: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Sibiu, Craiova, Suceava și Iași. Pachetele includ cazare 7 nopți cu regimul de masă ales, transport cu avionul, transferuri locale și asistență turistică, cu prețuri ce pornesc de la 399 euro/ persoană.

https://www.karpaten.ro/oferte-vacante-sejururi/cipru/

 Limassol

 Cipru

 Cipru

Parfumul lunii APRILIE: MONTABACO Series: CUBA / ARUBA / RIO

de la Ormonde Jayne prin ELYSEE Perfumery

Pentru cea de-a doua lună de primăvară am ales ca parfum emblematic un triptic de arome exotice ale renumitei case londoneze ORMONDE JAYNE, toate create în 2025. Au fost alese trei destinaţii magice de călătorie, încărcate cu multe surse de inspiraţie - CUBA, ARUBA şi RIO -, din care s-a născut apoi această triplă extensie a seriei excentrice de arome MONTABACO, fiecare destinaţie dând numele unui parfum cu caracter cu totul aparte.

MONTABACO – CUBA:

Mandarină & Vanilie - o poveste fără sfârşit despre

America Centrală şi misterul ei senzual şi incitant, inegalabil

Nota de vârf: Portocală / Bergamotă / Ienupăr / Mandarină / Frezie

Nota de mijloc: Magnolie / Ceai / Iasomie / Lemn

Nota de bază: Tabac / Vanilie / Tonka / Lemn de santal / Piele întoarsă / Ambră

MONTABACO – ARUBA:

Grapefruit & Sandalore (sintetic) – o armonie insulară perfectă între lux şi armonia naturii, într-un echilibru desăvârşit

Nota de vârf: Bergamotă / Portocală / Grapefruit

Nota de mijloc: Magnolie / Iasomie / Trandafir / Violete

Nota de bază: Tabac / Piele / Cardamon / Sandalore

MONTABACO – RIO:

Mango & Caramel – un autentic „carnaval” al aromelor, exuberant, strălucitor şi exploziv

Nota de vârf: Fructe de pădure / Caramel / Rubarbă / Ananas / Bergamotă / Cardamon

Nota de mijloc: Ceai / Mango / Ambroxan / Cashmir

Nota de bază: Tabac / Piele

întoarsă / Lemn de santal / Muşchi / Tonka / Vanilie

Ne bucurăm astfel, în premieră mondială – tripticul fiind lansat pe 8 martie 2025 -, de cele mai exotice şi moderne arome ale lumii parfumurilor, acum acestea fiind disponibile şi la noi prin Elysee Perfumery. Remarcabil şi încântător, acest trio vesteşte parcă viitoarele vacanţe la care visăm fiecare dintre noi.

Spirits Award, aprilie:

„GINSANITY White Truffle” prin ROBESCU 14

Pentru a doua lună a primăverii am ales unul dintre cele mai speciale şi multipremiate ginuri din lume: GINSANITY White Truffle. Acesta combină în mod absolut surprinzător accentele de ienupăr ale ginului cu rafinamentul trufelor albe de ALBA, numite astfel după oraşul italian din singura regiune unde se găsesc aceste specialităţi. Alături de ele găsim aromele picante de lime, piper, ghimbir, coriandru şi chili.

GINSANITY White Truffle este distilat după metode tradiţionale, în alambic de cupru, la o distilerie din inima istoricului oraş Köln, combinate cu tehnici inovative şi surprinzătoare de învechire şi re-distilare - exclusiv din materiale naturale -, ajungând până la patru ani de tratare pentru fiecare recoltă mixată. Rezultatul este o călătorie pe un tărâm inedit de arome şi stări de graţie ce potenţează ginul spre o licoare de înaltă ţinută. Mai mult, creatorii şi-au dorit şi au obţinut un gin care să fie la fel de interesant de consumat cu clasica apă tonică, dar şi simplu, sec, ceea ce îl face un tip rar în categoria ginurilor speciale.

ANA MARIA LECUŞESCU

Bijuteria ca formă de artă și renaștere interioară

Ana Maria Lecușescu este un designer de bijuterii care a transformat un parcurs profesional în domeniul finanțelor într-o carieră dedicată artei și expresiei autentice. Prin creațiile sale, Ana Maria îmbină măiestria tehnică cu simbolismul profund, oferind piese care sunt mai mult decât simple accesorii – sunt povești despre transformare, evoluție interioară și autenticitate. Colecția sa, „Renașterea Sinelui Interior”, reflectă această călătorie personală, fiecare bijuterie devenind o etapă în procesul descoperirii de sine. Cu o abordare artistică influențată de pictură, terapii holistice și o moștenire de familie în meșteșug, Ana Maria reușește să creeze piese unice, care îmbină frumusețea vizuală cu energia și emoția fiecărui material. INTERVIU DE

Ce a determinat schimbarea de la finanțe la bijuterie și cum ți-a influențat cariera anterioară munca actuală de designer de bijuterii?

Când lucram ca economist, rutina zilnică și activitățile repetitive mă epuizau emoțional și mă făceau să simt că mediul nu se potrivea cu aspirațiile mele, trezindu-mi astfel o dorință tot mai puternică de a crea lucruri autentice cu propriile mâini. Astfel, am pornit într-o călătorie de autodescoperire, explorând modalități de a-mi exprima latura artistică. Tranziția către designul de bijuterii a fost o adevărată eliberare – nu doar pe plan profesional, ci și personal. Bijuteriile mele devin punți între pasiunea pentru artă și dorința

de a transmite emoții autentice, fiecare piesă purtând amprenta unei transformări interioare profunde. Această schimbare mi-a redat energia creativă pe care o simțeam latentă și mi-a permis să mă regăsesc într-un domeniu care îmi hrănește sufletul.

Ne poți povesti despre călătoria care te-a condus la crearea colecției „Renașterea Sinelui Interior”?

Colecția „Renașterea Sinelui Interior” a fost inspirată de un proces personal profund de evoluție și transformare. A venit dintr-o nevoie interioară de a înțelege cine sunt cu adevărat, dincolo de tiparele impuse de societate și

reflectă o treaptă a acestui proces de

la haos la echilibru, de la limitare la

de credințele care ne sunt insuflate încă din copilărie. Am început să mă întreb: Cine sunt eu, dincolo de aceste condiționări? Ce îmi doresc cu adevărat? Aceste întrebări au declanșat un proces de descoperire de sine care a devenit nucleul acestei colecții. Conceptul colecției urmărește cinci etape esențiale ale transformării interioare, fiecare reprezentată printr-o piesă de bijuterie. De la momentul în care nu suntem conștienți de imperfecțiunile noastre până la atingerea unei stări de conștientizare deplină și exprimarea autentică a sinelui, fiecare piesă reflectă o treaptă a acestui proces de renaștere. Pentru a reda această evoluție, am ales să lucrez cu trei metale – argint, cupru și alamă – fiecare având o semnificație simbolică în procesul de transformare. Formele și texturile bijuteriilor exprimă vizual trecerea de la haos la echilibru, de la limitare la eliberare. Această colecție este mai mult decât un ansamblu de bijuterii, este un manifest artistic despre evoluția umană și autenticitate.

Pasiunea pentru lucru manual s-a transformat ulterior în antreprenoriat, el deschizând un atelier tehnico-mecanic, unde realiza atât piese industriale, cât și elemente decorative din metal pentru casă și grădină. Fratele meu, un inginer talentat, a dus mai departe această moștenire, dezvoltând o linie de scări și balustrade din inox și fier, care astăzi îmbogățesc multe case din România și din afara țării. Crescând într-un astfel de mediu, creativitatea și precizia tehnică se împleteau, a fost firesc să îmi găsesc propriul drum în lumea designului de bijuterie.

Cum te-au influențat experiențele din copilărie în abordarea ta de design, în special în cazul bijuteriilor?

Copilăria mea a fost marcată de creativitate și meșteșug datorită familiei mele. Bunica mea, o croitoreasă iscusită, confecționa haine pentru consăteni, iar eu mă jucam cu resturile de materiale, creând hăinuțe pentru păpușile mele. Tatăl meu a fost un artist autodidact, pasionat de sculptură, iar casa noastră era plină de obiecte realizate manual de el – de la lustre și galerii pentru draperii sculptate în lemn la un șemineu electric scluptat în gips.

Ai studiat atât pictura, cât și terapii

Ai studiat atât pictura, cât și terapii holistice. Cum au influențat aceste discipline procesul tău de design al bijuteriilor, mai ales în termeni de creativitate și materialele cu care

discipline procesul tău de design al creativitate și materialele cu care lucrezi?

Am studiat pictura timp de trei ani la Școala Populară de Arte „Carmen

Piatra

despre compoziție, echilibru cromatic și expresivitate, aspecte pe care le aplic acum în

dezvoltării personale mi-a oferit o perspectivă

Am studiat pictura timp de trei ani la Școala Populară de Arte „Carmen Saeculare” din Piatra Neamț, o experiență care mi-a lărgit enorm orizonturile artistice. Aici am învățat despre compoziție, echilibru cromatic și expresivitate, aspecte pe care le aplic acum în crearea bijuteriilor mele. Pe de altă parte, călătoria mea în lumea terapiilor holistice și dezvoltării personale mi-a oferit o perspectivă profundă asupra procesului creativ. Am participat la numeroase cursuri și ateliere, unde am învățat să mă conectez mai bine cu intuiția și să îmi eliberez creativitatea de limitările impuse de minte. Acest parcurs m-a ajutat să creez piese care nu sunt doar obiecte de design, ci adevărate simboluri ale evoluției și transformării interioare. [...]

Citiţi interviul complet cu ANA MARIA LECUŞESCU pe www.zilesinopti.ro

„Ţinuta

este ceea ce prezinţi lumii, în special în prezent, când contactul uman este atât de scurt. Moda reprezintă un limbaj instantaneu”.

- Miuccia Prada

FASHION

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

LOST HUGS

Căutăm, o dată în plus, să demonstrăm că moda este artă şi are legătură directă cu dispoziţia, trăirile şi sentimentele celor care le poartă. Ca orice operă de artă, veşmântul făcut cu har poate trezi sentimente puternice şi reacţii polisenzoriale. Vestimentaţia poate schimba starea şi gândurile purtătorului, dar şi pe cele ale privitorului. Hainele pot reprezenta un mod de exprimare personală, se pot adapta dispoziţiei, pot exprima trăirile, dar pot fi şi o modalitate de a controla sau de a masca sentimentele.

Creaţii: MAAM WITH LOVE by Alexandra Sandu / Foto: Daliana Anghel Imagine: Meg Mihăiţă şi Alexandra Sandu

„Moda nu este ceva ce există numai în rochii. Moda este în aer, pe stradă, moda are de-a face cu idei, modul în care trăim şi ceea ce se întâmplă”.

- Coco Chanel

Casa ca şi cămin: Mima în Odorheiu Secuiesc

Din perspectivă arhitecturală, intervenţiile asupra spaţiului locativ se manifestă printr-o varietate de forme, de la extinderea locuinţelor existente şi construcţia de noi edificii până la revitalizarea celor vechi. Aceste demersuri nu se limitează la asigurarea confortului individual, ci modelează profund ţesutul urban şi dinamica socială.

Locuințele, în ansamblul lor, definesc și modelează orașul, influențând structura urbană și dinamica socială. Clădirile multifamiliale favorizează densitatea urbană și interacțiunea socială, în timp ce casele unifamiliale promovează un stil de viață mai izolat. Arhitectura locuințelor trebuie să integreze funcționalitatea urbană, asigurând accesibilitatea, mobilitatea și siguranța. Arhitecții au responsabilitatea de a crea soluții inovatoare care să răspundă provocărilor urbane contemporane.

Extinderea unei locuințe existente reprezintă o strategie frecvent adoptată în contextul urban contemporan, caracterizat prin

dezvoltare rapidă și schimbări socio-economice constante. Această practică permite adaptarea spațiului locativ la nevoile evolutive ale familiilor, oferind flexibilitate și posibilitatea de a integra facilități moderne. Din punct de vedere arhitectural, este imperativ ca extinderea să se realizeze în armonie cu stilul original al clădirii și cu contextul urban, asigurând coerența estetică și funcțională. Mai mult, o extindere bine concepută poate spori semnificativ valoarea de piață a locuinței, răspunzând unui spectru larg de cerințe și preferințe.

Dezbaterea dintre construcția unei locuințe noi și renovarea uneia vechi rămâne un subiect central în arhitectură. Locuințele noi beneficiază

DESIGN/ ARHITECTURĂ

de tehnologii avansate, eficiență energetică sporită și posibilitatea de a fi adaptate specific nevoilor contemporane, utilizând soluții sustenabile și materiale ecologice. Pe de altă parte, locuințele vechi poartă amprenta istoriei și identității locului, iar conservarea lor reprezintă o prioritate din perspectiva patrimoniului cultural și a sustenabilității.

În centrul conceptului de locuire se află ideea de „cămin”, un spațiu intim unde se construiesc amintiri și se definește identitatea familială. Arhitectura locuinței influențează interacțiunile sociale și stilul de viață, iar designul inteligent al spațiilor interioare și exterioare consolidează legăturile familiale și comunitare. Conceptul de „cămin” implică și responsabilitatea față de mediu, iar arhitecții și dezvoltatorii se concentrează din ce în ce mai mult pe construirea de locuințe sustenabile, care minimizează impactul ecologic.

Menținerea unui fond construit de calitate este esențială pentru asigurarea unui mediu locativ sănătos, sigur și durabil. Un fond construit de calitate contribuie la creșterea

PAGINA

calității vieții, la dezvoltarea durabilă a orașelor și la transmiterea valorilor culturale și istorice către generațiile viitoare.

Printre exemplele de bună practică în ceea ce privește extinderea unei locuințe în mediul urban se regăsește și proiectul arhitecților

Varday Kinga și Varday Zsolt, Mima House din Odorheiu Secuiesc.

Demolarea construcțiilor parazitare, reconfigurarea casei construite în anii ’60 și extinderea ei cu zona de zi, toate în regim parter, a rezultat într-un ansamblu spațial potrivit pentru cuplul tocmai ajuns la vârsta a treia. Astfel, tema de proiectare prevedea o casă care să fie pe placul nepoților: circuite multiple interior-exterior pentru alergat, copac pentru cățărat, iarbă pentru a fi tunsă, struguri și peri pentru a fi culese, iar beciul, podul și șopronul pentru ascunziș. Casa originală, scutită de intervenții structurale majore, integrează spațiile unui mic apartament autosuficient. Corpul nou este rezervat spectacolului arhitectural, iar prispa continuă ce înconjoară curtea devine cameră în aer liber, adăpostind și nelipistul „loc pentru prăjit” la umbră.

AUTORI:

• arh. VÁRDAY KINGA

• arh. VÁRDAY ZSOLT

4ZET ARCHITECTS

Miercurea-Ciuc/ Odorheiu Secuiesc

Nostalgie printre materiale

Trenduri ale anilor ’80 revin în 2025

Oh, dar cât de impresionant arăta acea jachetă de tweed marca Chanel la prezentările celebrei Gabrielle, ale lui Karl Lagerfeld și iat-o că revine în lumina reflectoarelor în prezent. Aceeași poveste poate fi spusă și în cazul costumelor prin care Yves Saint Laurent a revoluționat lumea modei și, firește, cele două piese nu sunt singurele care ies dintr-un cufăr cu amintiri și se așează din nou pe raftul marilor case de modă. Pare-se că pentru colecțiile din 2025 există o puternică nostalgie, o reorientare spre trecut – de care am avea nevoie pe mai multe paliere ale cotidianului.

Revenim, așadar, în trecut reîmprospătându-l. Să fie din nevoia de a evada din prezent? Sau din aprecierea pentru piesele emblematice ale industriei modei, despre care am observat că au câștigat de-a lungul decadelor lupta cu timpul? Ciclicitatea în industrie și dorința de a recicla să fie și ele motive solide? Se prea poate ca toate de mai sus să fie puncte cheie pentru revenirea trendurilor. Iată-ne, așadar, printre reinterpretări îndrăznețe ale croielilor ce au marcat anii ’50, ’90, materiale vaporoase, broderii fine sau imprimeuri.

Nostalgia propusă de industria fashion se arată nu ca o stagnare, ci precum o gură de aer proaspăt, o conexiune emoțională cu trecutul și o modalitate de a ne reinventa. Pentru astăzi, ne-am propus să vă aducem în atenție câteva dintre elementele ce revin în atenția publicului într-o manieră duală: nostalgică și modernă în același timp.

Buline? Buline!

Știm deja că imprimeul cu dungi și-a câștigat locul printre piesele clasice, acele must-have din garderobă. Imprimeul, indiferent de natura lui, completează cu ușurință ținutele, oferindu-le un element asupra căruia să se oprească privirea. Sezonul acesta, elementul vedetă îl reprezintă bulinele - mai mari, mai mici, colorate, albe, negre, de toate felurile. Printre designerii care au reintrodus acest imprimeu în colecția Primăvară/ Vară 2025 se numără Carolina Herrera, Altuzarra, Jaquemus. Le vedem, astfel, pe tricouri, bluze, rochii, fuste sau chiar jachete, bucurându-se de popularitatea pe care o recapătă.

Metalic să fie

În acest sezon, designerii au

prezentărilor de modă din 2025. Un brand precum Yves Saint Laurent, promotor de altfel al acestor piese, preia elemente ale croielilor costumelor din trecut și le readuce în actualitate. Culorilor sau imprimeurilor clasice pe care le vedem adesea pe costume li s-au adăugat culorile metalice. Costume argintii cu o croială elegantă semnate de Dior sau cele combinate cu plasă prezentate de Fendi sunt doar câteva dintre reinterpretările oferite acestei piese.

Câte printuri încap pe un tricou?

Deși piesele în aceste nuanțe

Hei, Siri, play ABBA „ înapoi în timp, când țesăturile metalice deveneau populare. Asociate întotdeauna cu petrecerea, piesele metalice revin și ele într-o manieră la fel de îndrăzneață. În acest sezon, designerii au revigorat această tendință printr-o gamă largă de stiluri și de combinații. Le vedem la McQueen, care le duce într-o zonă de tip avangarde, în timp ce Fendi le asociază cu o natură ludică, dar chic, îmbinând șosete în culori metalice, asortate cu pantofi ce urmează același stil. În plus, remarcăm o revenire a nuanțelor metalice nu doar la nivelul hainelor, ci și în cadrul accesoriilor sau machiajelor. Deși piesele în aceste nuanțe pot părea intimidante, stilizate corect, într-o manieră echilibrată, pot aduce un plus ținutei.

Costume

Anii ’80 reprezintă o perioadă în care femeile încep să ocupe poziții în roluri ocupate până atunci de către bărbați. Acum intră în scenă și costumul, care se îndepărtează de liniile fine și diafane, devenind o nouă modalitate de exprimare în rândul femeilor. Astăzi, piesa emblematică își are un loc bine stabilit în șirul revoluțiilor în modă. bucurându-se de o reinterpretare în cadrul

„I love NY”, „Dolce Vita”, „Paris, je t’aime” sunt doar câteva dintre mesajele ce au apărut pe tricouri de-a lungul decadelor. Lor li se adaugă printuri cu artiști, trupe, locuri, animații sau chiar picturi. Dacă până acum am vorbit de piese clasice, despre importanța deținerii unui tricou alb sau cu dungi în garderobă, se pare că tricourile cu print se regăsesc în topul preferințelor pentru colecțiile acestui sezon. Colecția semnată de Loewe a prezentat opere celebre ale lui Van Gogh sau Monet reimaginate pe tricouri. Și cei de la Coach au readus în atenția publicului un astfel de trend, Ella Emhoff defilând în timp ce purta un tricou „I love NY”. Pare-se, deci, că și printurile se alătură noilor preferințe în materie de fashion.

de pe tricouri. Și cei de la Coach publicului de

Pare-se, că și printurile se alătură noilor la culturală.

Fie ea o formă de reciclare, de nostalgie sau de apreciere, revenirea la trecut poate fi o ancoră emoțională și culturală. Avem nevoie de trecut pentru a înțelege prezentul, iar industria modei pare că a înțeles cel mai bine acest aspect. Cu o dualitate remarcabilă, de la croieli diafane la piese care strigă „Hei, privește-mă!”, colecția din acest sezon reprezintă o formă de introspecție, un nou joc creativ. În definitiv, Justin Timberlake pare că avea dreptate cu al său „What goes around comes around”.

Și iată-ne

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

SOIREES DE LA MODE #37:

„Fashion Icons”

Eleganţă şi inspiraţie pe podiumul modei

româneşti

Ediţia cu numărul 37 a celui mai longeviv eveniment de fashion din România, SOIREES DE LA MODE, primul mare show de fashion al anului 2025, a avut loc în aceeaşi minunată sală Art Nouveau, Le Diplomate, din Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest, partenerul nostru de peste 14 ani. Tema acestei ediţii a fost „FASHION ICONS”, reflectând influenţa renăscută a icon-urilor din muzică, film, lifestyle, red carpet şi mass media, aceste embleme ale stilului şi culturii estetice din toate timpurile, asupra lumii modei. Au fost selectaţi să-şi prezinte colecţiile capsulă pe tema ediţiei 15 designeri români talentaţi, fiecare alegându-şi un astfel de FASHION ICON.

Aceştia sunt, în ordine alfabetică şi în asociere cu Fashion Icon-ul ales:

ALEHA TONCEA – Rihanna / ALEXANDRA

CALAFETEANU – Charlize Theron / ALINA

MĂRGINEANU – Elie Saab / „THE BLACK SHEEP” by CRISTINA DIACONU – Roisin

Murphy / „BADDEATELIER” by VALENTINA BADEA – Rosie Huntington-Whiteley / CARMER by CARMEN ROATĂ – Cate

Blanchett / DENIS PREDESCU – Lady Gaga / IDYLLIC by CORINA GHELIUC – J.Lo / KATI

SZALAI – Audrey Hepburn / LIA ARAM by ANEMONA STANCHI – Tilda Swinton / „MAAM WITH LOVE” by ALEXANDRA SANDU – Dolce & Gabbana Universe / DE LUCIA Atelier –Zendaya / OANA MANOLIU – Madonna / PUER by CĂTĂLINA GRAURE – Björk / RALUCA SOARE – Iris Apfel.

Au fost prezenţi pe podium, ca invitaţi speciali în show: Corina Sucarov / Lina / Xenia / Elena Boncea, fiica Loredanei Groza / Crina Abrudan / Ioana Casetti (80 ani) / Adina Cotiga (Cardinalia) / Giulia Anghelescu.

Într-o sală arhiplină, cu peste 400 de locuri, printre invitaţii speciali remarcaţi s-au numărat: Andreea Marin / Rita Mureşan / Oana Roman / Irina Margareta Nistor / Andreea şi Alexandra Chiriţescu (actriţe) / Ioana Picoş (actriţă) / Dalina Terzi (avocat) / Virgil Niţulescu, directorul Muzeului

Ţăranului Român, gazda câtorva ediţii ale evenimentului SOIREES DE LA MODE.

Muzica, realizată special pentru eveniment, a fost interpretată live de către ZUM Music, care pregăteşte împreună cu creatorul SOIREES DE LA MODE, Alin Gălăţescu, o premieră naţională sonoră, primul disc Music for Fashion.

Un rol esenţial în spectacol l-au avut şi partenerii de styling: Accesorii – Atelier

Danessa / Hair - Echipa Erika Gonczi / Make-up - Echipa Paulina Buldumea.

Foto: Remus Nicolaescu / Eliza Matei. Video: Remus Nicolaescu / Stelian Popa.

În final, premiul AVANPREMIERE-ELYSEE al acestei ediţii pentru „Colecţia cea mai apropiată de temă” a fost acordat RALUCĂI SOARE, având icon-ul IRIS APFEL.

Parteneri: InterContinental Athénée

Palace Bucharest / Cardinalia / Ave Hive / Nazzuro Aqua / Artesana / Sculptor: Giulian Dumitriu

Revenirea jocurilor Pixel Art:

Industria jocurilor video a avansat atât de mult, încât ne este aproape imposibil să diferențiem ecranele noastre de realitatea concretă. Cu toate acestea, de ce jocurile

Pixel Art par să urce tot mai mult în tendințe?

Iată o scurtă incursiune în acest univers.

Pixel Art este un stil vizual inspirat de cel al consolelor 8-bit și 16-bit. Ultimii doi termeni se referă la capacitatea de procesare a consolelor și calculatoarelor din anii ‘80-’90, fapt pentru care stilul este considerat retro.

Printre primele jocuri de acest fel putem numi Space Invaders (1978), dar și alte titluri celebre ale anilor ’80-’90, precum: Super Mario Bros., The Legend of Zelda și Sonic the Hedgehog, care au devenit, de asemenea, pionierii industriei jocurilor video.

Dacă în trecut era vorba despre o limitare tehnologică, jocurile actuale ce folosesc imagini construite din pixeli mari, culori vii și personaje minuscule au devenit o alegere estetică. Astfel, vine întrebarea principală: de ce ne e dor de 8-bit și 16-bit?

Trendurile se „reciclează” o dată la 20-30 de ani datorită nostalgiei. De luat în calcul sunt atât generațiile ce au experimentat jocurile menționate în anii apariției lor, cât și generațiile recente, ce descoperă un sentiment de apartenență la așa-numita epocă de aur a jocurilor video, era arcade (anii ‘70-’90). De asemenea, Pixel Art este accesibilă dezvoltatorilor mici, permițândule să creeze jocuri cu resurse financiare și tehnologice mult mai reduse. Acestea fiind spuse, pe lângă posibilitatea de a juca titlurile celebre menționate, multe dintre lansările recente adoptă acest stil.

Câteva recomandări de jocuri Pixel Art lansate după 2023:

Cult of the Lamb - Jucătorii preiau rolul unui miel care devine lider de sectă, înfruntând inamici cu scopul de a-și crea o comunitate de adepți loiali.

Sea of Stars - Un RPG cu lupte pe ture, cu o poveste impresionantă despre curaj și prietenie.

Blasphemous 2 - Are un stil Pixel Art gotic, ce descrie povestea unui cavaler care înfruntă chinuri într-un univers religios.

Chained Echoes - RPG inspirat de Final Fantasy, în care un grup de eroi se luptă pentru pace.

Guns of Fury - Oferă o experiență arcade, întrucât se concentrează pe lupte rapide și oferirea de arme variate.

În concluzie, Pixel Art a trecut de la o restricție cauzată de resursele anilor ’80 la o alegere estetică și o declarație de autenticitate, jocurile remarcându-se prin personaje inedite, moduri de explorare unice și povești memorabile, pline de farmec.

Cult of the Lamb

Guns of Fury

r. Miloš Forman, 1984