ARTIȘTI URBANI: ERPS� � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

foto © Ciprian Caluti Photography

Interviu cu ERPS,, pionierul artei stradale românești artei stradale românești

Graffi ti-ul ca stil de viață

Trebuie să fi i omul potrivit, la locul potrivit ca să poți vedea un graff er cum creează. Totuși, mulțumită unui vernisaj de graffi ti pe pânză, găzduit în spațiul artistic Footshop, am reușit să fi m mai mulți oameni potriviți, la momentul potrivit, în care ERPS aka OGE (Original Gipsy Erps) aka o legendă a artei stradale aka unul dintre pionierii graffi ti-ului românesc, își lăsa amprenta prin semnătura specifi că, chiar în fața ochilor noștri. Omul potrivit a fost și doamna locatară, care era măcinată de două întrebări: cine e omul pentru care s-a adunat atâta lume și dacă respectivul a făcut facultatea de arte? Răspunsul meu a fost că nu, nici nu ar avea nevoie și e și adevărat, pentru că la vremea la care ERPS se familiariza cu spray-urile, nu putea fi decât autodidact. Și totuși, am zis să iau exemplul doamnei și să mă macine curiozitatea, așa că m-am dus să afl u de la ERPS ce poveste are, ce îl motivează să fi e super activ de atâta vreme și vă las și vouă, bineînțeles, discuția:

Cum ai deprins tehnica graffi ti-ului, având în vedere că ai fost printre primii graff eri din București și din România probabil? Care a fost punctul tău de plecare?

Punctul meu de plecare în a desena, nu știu, cred că Ferentari. De când eram la grădiniță îmi plăcea să desenez, făceam tot felul de povești, cu pirați, cu corăbii. Pirații din Caraibe - cred că eu am făcut scenariul pentru ei și nu și-au dat ei seama. Țin minte că desenam pe asfalt cu cretă, tot felul, și mi-a plăcut chestia asta, să devastez sau să mă exprim așa în stradă. Cred că doar acolo puteam să desenez, acasă poate nu aveam atât de multe foi, ai mei fi ind mai altfel. De acolo m-am mutat într-un cartier mai în centru și aici am aprofundat, nu știu de unde mi-a venit asta cu graffi ti, mi-a plăcut să mă iscălesc, să desenez pereții, nu știam că fenomenul se numește graffi ti, la noi mai greu a venit. Plus internetul, cine avea calculator pe timpul ăla? Prin ’94 m-am apucat și de acolo a pornit totul.

De unde vine pseudonimul tău?

Înainte dădeam cu OG, de la numele meu, Oprea George, dar am format mai multe litere, am

amestecat ca la 6 din 49 și de acolo am format EARPS. De acolo am mai tăiat din ele și a ieșit ERPS. E un nume foarte... cred că nu are niciun înțeles la noi în țară sau în altă limbă. Totul pornește pentru a crește un nume. Și m-am jucat: și ERPS invers e spre, spre rai, OGE invers, ego. M-am jucat mult sudoku când eram mic, cred.

Când și cum te-ai decis să îți transformi numele într-un brand? Știu că ai colecția ta de haine, Gipsy ERPS Wear, și un magazin de spray-uri.

Și de la desenat, dar îmi plac și hainele. Era foarte greu în perioada 2000 să îți procuri, să găsești niște haine pe măsură, largi, erau luate cu o măsură mai mare, de obicei, și diferite firme. Și m-am gândit de ce nu avem și noi așa ceva, la noi? Poate nu aveam nici bani să dau atâta pe ele și le luam tot secondhand, purtate de la alții, și am zis să-mi fac eu propriul brand. Mi-am făcut niște căciuli, niște tricouri, pantaloni, mama fiind și croitoreasă, m-a ajutat foarte mult, respect pentru ea!

Cum ar arăta orașul fără graffiti, în viziunea ta, cel puțin?

Fără graffiti ar fi viața cea mai... dacă am avea fiecare salariul de 7000 de euro pe lună, cred că n-ar mai face nimeni graffiti, dar într-o țară coruptă, crede-mă, cred că de acolo și pornește elementul ăsta de graffiti. A fost atunci pana aia de curent, greva aia a omenilor în New York și de acolo a venit defularea și cred că graffiti e la fel, o defulare, un mod de a te exprima. Street art acum e plătit, nu mai e un mod de a defula când te pune proprietarul să-i desenezi un lan de maci sau de flori. E doar faza de mâncare, câți bani ies. Dar eu când desenez, trebuie să mă confrunt și cu riscul meseriei față de poliție, jandarmerie, proprietari și după, vine chestia asta de artist, dacă te consideri artist, unii nu prea se consideră, simpli grafferi, unii nu prea își dezvăluie identitatea. Ce artist e Banksy, dacă nu știe nimeni cum arată? Eu știu că un artist îl știam la față, Leonardo Da Vinci.

Cum ți se pare că s-a schimbat Bucureștiul? Cred că îl cunoști ca în palmă.

Stai să mă uit în palmă. S-a schimbat foarte mult, din anii ’90 și până acum, de la construcții, clădiri și până la graffiti, foarte mult. Stăm bine la capitolul ăsta, cu graffiti, street art, Sweet Damage Crew desenează majoritatea proiectelor urbane în tot felul de cartiere. Eu sunt pe partea de real graffiti, metrouri, street și să duc steagul sus mai departe în lume. Nu cred că vorbesc alții din afară cât câștigă și ce a mai făcut un partid politic și cât a dat să deseneze nu știu cine o centrală. Nu cred că interesează pe nimeni, până la urmă, tot aceeași boschetari sau săraci dorm acolo lângă centrala aia, nu se face nimic. Am văzut unele centrale desenate frumos, dar fațadele erau căzute, nu au putut să le repare în față, au desenat prin spate. Trebuie să fie și o d-asta de mascaradă, de fațadă, așa un pic. [...]

Citiţi interviul complet cu ERPS pe www.zilesinopti.ro

Film

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/

Insula postmodernă a Ancăi Damian

Când vine vorba de arta animației românești l-am tot menționat pe Ion Popescu Gopo în și cu „Scurta istorie” a acestei arte, dar cam acolo am rămas. Asta pentru că animația cere multe lucruri care, din punct de vedere tehnic, sunt greu de realizat în țara noastră. Asta nu înseamnă că nu avem oameni talentați, care ar putea duce cu brio la capăt un astfel de proiect laborios.

Anca Damian este omul care a deschis şi jalonat acest drum artistic, în primul rând prin realizarea documentarului animat Crulic, în anul 2011, care a câștigat competiții majore ale cinematografi ei de gen, precum Annecy International Animated Film Festival sau Milwaukee Film Festival. Şi pentru că tot l-am amintit pe Gopo, Crulic a reușit să plece atunci acasă cu două trofee, pentru cel mai bun sunet și cea mai bună muzică. Între timp, Anca Damian a continuat să realizeze animații, (co)produse în străinătate şi la fel de bine primite, precum Muntele Magic sau Călătoria fantastică a Maronei.

Insula, noul proiect al Ancăi Damian, ne pune pe harta comorilor animate din aceste vremuri. Povestea acestei producții este inspirată de celebrul roman Robinson Crusoe, al lui Daniel Defoe, dar în versiunea suprealistului Gellu Naum, transpusă muzical de Ada Milea, împreună cu Alexander Bălănescu. Anca Damian spunea despre Insula că este „povestea lui Robinson Crusoe cu susu-n jos”. Scenariul, scris de Damian și Augusto Zanovello, îl împrumută pe personajul Robinson Crusoe, și-l transpune ca fi ind un medic care se izolează voluntar pe o insulă, urmând ca liniștea lui să fi e întreruptă de migranți, paznici și ONG-iști. Oamenii care dau voci în animația/ musical Insula sunt Alexandru Bălănescu, Lucian Ionescu, Cristina Juncu și Ada Milea. Dacă nu mai aveți răbdare până la al doilea weekend din luna noiembrie, atunci când va apărea Insula în cinematografe, vă invit să puneți pe repeat trailer-ul, dar și să căutați interviurile pe care Anca Damian le-a dat în ultimii ani. Modul său de a vedea lucrurile în industria cinematografi că în industria cinematografi că actuală vă va produce un actuală vă va produce un ușor cutremur... ideologic. ușor cutremur... ideologic.

Animația muzicală

Insula poate fi unul dintre poate fi unul dintre proiectele românești care au posibilitatea să schimbe structura cinematografi că autohtonă. Anca Damian