Toamna patriarhului ENZO MARI

TEXT DE IOAN BIG Artă

Arta Actorului: Alexandru Papadopol. Banda Desenată are viitor în România. Cinci spectacole altfel. Arta Actorului: Medeea Marinescu. Artiști urbani: Cristian Scutaru. Performing Arts: Mircea Tiberian.

Una dintre marile personalităţi ale designului mondial, Enzo Mari, pe care colegul său de breaslă Alessandro Mendini îl caracteriza drept “conştiinţa critică a designului”, s-a stins la Milano pe 19 octombrie, la vârsta de 88 de ani, răpus de coronavirus. O zi mai târziu, a murit şi soţia lui, Lea Vergine, expertă în Performance Art şi în istoria artei, autoarea esenţialului volum Body Art and Performance: The Body as Language. Lumea artei îl omagiază pe Enzo Mari prin două expoziţii-eveniment, prima fiind o reconstituire la Galleria Milano a celebrei sale expoziţii personale din 1973, “Secera şi ciocanul. Trei moduri în care artistul poate contribui la lupta de clasă” (Falce e martello), studiul lui Mari asupra arhicunoscutului simbol prin intermediul designului, care îşi conservă potenţialul de problematizare şi după cele aproape 5 decenii trecute de la prima expunere.

Expoziţia care se constituie însă într-un must-see, mai ales că rămâne deschisă la Triennale Design Museum din Milano până pe 18 aprilie 2021, este ENZO MARI curated by Hans Ulrich Obrist întruct secţiunea cu caracter retrospectiv conţine peste 250 de proiecte ale designerului, selecţionate chiar de el, parte inedite, scoase din arhiva personală, expuse în ordine cronologică - fără separare pe medii sau discipline - de la modelele kinetice din anii ’50 până la instalaţii din expoziţiile sale ‘alegorice’ din 2009-2010. Complementar cu acestea, 19 platforme de cercetare prezintă proiecte individuale care dezvoltă teme-cheie din viziunea şi practica lui Mari (standardele, producţia de masă şi cea experimentală etc). O baleiere a proiectelor sale având doar timpul ca fir călăuzitor poate da o imagine mai limpede a viziunii unui designer excepţional, notoriu altfel pentru caracterul său extrem de dificil.

În Appunti per una guerriglia, manifestul fondator al Arte Povera, criticul de artă Germano Celant îl dădea de exemplu pe Enzo Mari, alături de Andy Warhol şi Jerzy Grotowsky, pentru ignorarea ‘coerenţei vizuale’ idolatrizată de obicei de artişti în favoarea a ceea ce el numea ‘coerenţă interioară’. Prin design, Mari a încercat în

permanenţă să schimbe lumea dându-i o formă mai

bună fiind convins că esenţa oricărui produs intelectual pleacă de la capacitatea de a spune ‘Nu!’... că doar prin acumularea de erori, alternative şi negaţii se poate naşte o idee bună şi o formă frumoasă. Iar obstinaţia lui în a dezvolta proiecte menite să crească gradul de conştientizare individual nu l-a făcut întotdeauna bine receptat de către publicul larg. În ‘67, Enzo Mari invita vizitatorul instalaţiei sale Modulo să se privească într-o oglindă pentru a-şi răspunde singur la câteva întrebări concepute de Umberto Eco: ‘Ce este asta?’ ‘Îţi place?’ ‘Ce înseamnă?’. Provocarea la adresa iubitorilor de artă contemporană rămâne şi acum la fel de actuală... deci Enzo Mari n-a plecat de fapt din(tre) noi.