Zile și Nopți Cluj-Napoca, Decembrie 2020 - Ianuarie 2021

Page 29

ART EXPO

TEXT DE IOAN BIG

Artă

Arta Actorului: Alexandru Papadopol. Banda Desenată are viitor în România. Cinci spectacole altfel. Arta Actorului: Medeea Marinescu. Artiști urbani: Cristian Scutaru. Performing Arts: Mircea Tiberian.

Toamna patriarhului ENZO MARI

U

na dintre marile personalităţi ale designului mondial, Enzo Mari, pe care colegul său de breaslă Alessandro Mendini îl caracteriza drept “conştiinţa critică a designului”, s-a stins la Milano pe 19 octombrie, la vârsta de 88 de ani, răpus de coronavirus. O zi mai târziu, a murit şi soţia lui, Lea Vergine, expertă în Performance Art şi în istoria artei, autoarea esenţialului volum Body Art and Performance: The Body as Language. Lumea artei îl omagiază pe Enzo Mari prin două expoziţii-eveniment, prima fiind o reconstituire la Galleria Milano a celebrei sale expoziţii personale din 1973, “Secera şi ciocanul. Trei moduri în care artistul poate contribui la lupta de clasă” (Falce e martello), studiul lui Mari asupra arhicunoscutului simbol prin intermediul designului, care îşi conservă potenţialul de problematizare şi după cele aproape 5 decenii trecute de la prima expunere. Expoziţia care se constituie însă într-un must-see, mai ales că rămâne deschisă la Triennale Design Museum din Milano până pe 18 aprilie 2021, este ENZO MARI curated by Hans Ulrich Obrist întruct secţiunea cu caracter retrospectiv conţine peste 250 de proiecte ale designerului, selecţionate chiar de el, parte inedite, scoase din arhiva personală, expuse în ordine cronologică - fără separare pe medii sau discipline - de la modelele kinetice din anii ’50 până la instalaţii din expoziţiile sale ‘alegorice’ din 2009-2010. Complementar cu acestea, 19 platforme de cercetare prezintă proiecte individuale care dezvoltă teme-cheie din viziunea şi practica lui Mari (standardele, producţia de masă şi cea experimentală etc). O baleiere a proiectelor sale având doar timpul ca

www.zilesinopti.ro

fir călăuzitor poate da o imagine mai limpede a viziunii unui designer excepţional, notoriu altfel pentru caracterul său extrem de dificil. În Appunti per una guerriglia, manifestul fondator al Arte Povera, criticul de artă Germano Celant îl dădea de exemplu pe Enzo Mari, alături de Andy Warhol şi Jerzy Grotowsky, pentru ignorarea ‘coerenţei vizuale’ idolatrizată de obicei de artişti în favoarea a ceea ce el numea ‘coerenţă interioară’. Prin design, Mari a încercat în permanenţă să schimbe lumea dându-i o formă mai bună fiind convins că esenţa oricărui produs intelectual pleacă de la capacitatea de a spune ‘Nu!’... că doar prin acumularea de erori, alternative şi negaţii se poate naşte o idee bună şi o formă frumoasă. Iar obstinaţia lui în a dezvolta proiecte menite să crească gradul de conştientizare individual nu l-a făcut întotdeauna bine receptat de către publicul larg. În ‘67, Enzo Mari invita vizitatorul instalaţiei sale Modulo să se privească într-o oglindă pentru a-şi răspunde singur la câteva întrebări concepute de Umberto Eco: ‘Ce este asta?’ ‘Îţi place?’ ‘Ce înseamnă?’. Provocarea la adresa iubitorilor de artă contemporană rămâne şi acum la fel de actuală... deci Enzo Mari n-a plecat de fapt din(tre) noi. PAGINA

29


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

5 locuri din țară unde poți bea un vin fiert în această iarnă

13min
pages 61-68

Mango, kiwi și ananas? De ce nu mere, pere și gutui?

2min
page 57

Tendințe culinare în 2021

2min
page 58

Să curgă șampania

2min
page 60

medicament

5min
pages 50-51

Binging în lunile decembrie - ianuarie

4min
pages 48-49

Cele mai reușite anime-uri ale lui 2020

2min
page 56

De la primul la ultimul Bond JAMES BOND

9min
pages 52-55

Serialul 30 COINS

5min
pages 46-47

Geniul, mogulul şi MANK

2min
page 45

Avem nevoie de experiența mersului la cinema

2min
page 43

MANK: O scrisoare de dragoste către un Hollywood de mult apus

2min
page 44

MIRCEA TIBERIAN: „Trebuie să ai o dramaturgie a propriului recital

5min
pages 40-42

Cristian Scutaru: „Cumva, peretele își alege pictura, nu invers

4min
pages 38-39

mea și a funcționat

5min
pages 36-37

CINCI SPECTACOLE ALTFEL

4min
pages 34-35

Banda Desenată are viitor în România

2min
page 33

Nine Inch Nails sau cum să asculți un first-person shooter pe vinil

4min
pages 27-28

doar reflexele

4min
pages 30-32

Toamna patriarhului ENZO MARI

2min
page 29

MĂRUL DISCOrdiei - a fi sau a nu fi disco

2min
page 20

Muzeul Rock din România

2min
page 19

ALEXANDRU ANDRIEŞ Despre [câţiva] oameni şi [unele] discuri

5min
pages 24-26

CLASĂ CLASICĂ CLASICE

2min
page 21

JUMĂTATE DE SECOL FĂRĂ BEATLES

4min
pages 22-23
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.