2 minute read

Banda Desenată are viitor în România

Pe Mihai Ionuţ Grăjdeanu îl întâlnim adesea într-un muzeu organizând un atelier sau o expoziție de benzi desenate, într-o şcoală sau un festival unde copiii nu mai vor să iasă în pauză pentru că nu şi-au terminat povestea în benzi desenate alături de “profu’ de BD” cum îl numesc ei pe Mihai, sau la o facultate unde se întâlneşte cu studenții, viitori profesori, care se gândesc cum să-şi atragă elevii prin intermediul benzii desenate, fie ea istorică sau inspirată din literatura română.

Mihai nu vorbeşte mult, sau mai bine spus nu vorbeşte mult cu adulții pentru că atunci când este încojurat de cei mici, vorbeşte într-una şi pleacă cu ei într-o adevărată călătorie în universul benzilor desenate, acolo unde imaginația nu are limite, aşa cum bine zice chiar el! Am vrut să aflu cum a început această călătorie în lumea celei de a 9-a arte şi cum a reuşit să-şi facă o carieră în domeniul benzilor desenate şi să trăiască practic din această meserie, un lucru mai puțin obişnuit in domeniul artistic.

Advertisement

“Începutul îl păstrez viu în tot ceea ce fac şi în ceea ce voi face, pentru că are la bază mai multe principii frumoase şi importante care m-au ajutat să evoluez, ca stare interioară, dar şi în expresia artistică” spune Mihai Grăjdeanu. “Influențele pot apărea din orice loc, dar un rol crucial l-au avut părinții care m-au educat pe mine şi fratele meu. Am avut profesori de desen şi activități artistice desfăşurate atât la şcoală cât şi la clubul de arte plastice precum şi participări la diferite concursuri de desen din Mangalia, oraşul unde m-am născut şi am crescut. Practic, traseul meu artistic a început de la desenul cu creta pe asfalt la malul Mării Negre şi a continuat până la desenele pe care le fac acum la tablă, în şcolile şi clasele unde predau banda desenată.”

A demarat, în ultimii 10 ani,

trei proiecte editoriale: Legendele Dacilor, Comics

Didactic, BD Historia, o metodă de predare în şcoli, a inventat un muzeu (Muzeul Cosmic în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti) şi a inițiat şi organizat o serie de Saloane BD în câteva oraşe din țară, pe lângă numeroasele romane grafice, reviste şi albume de bandă desenată publicate. În Capitală organizează aproape lunar expoziții BD la Palatul Suțu, sediul Muzeului Municipiului Bucureşti, unde susține si o serie de ateliere de benzi desenate. În luna decembrie a acestui an aduce iubitorilor BD şi prima ediţie a

Olimpiadei de benzi

desenate, organizată sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică Română filiala Caraş Severin.

This article is from: