Zile și Nopți Cluj-Napoca, Decembrie 2020 - Ianuarie 2021

Page 33

TEXT DE MĂDĂLINA C. DIACONU

B.D.

Banda Desenată are viitor în România să-şi facă o carieră în domeniul benzilor desenate şi să trăiască practic din această meserie, un lucru mai puțin obişnuit in domeniul artistic. “Începutul îl păstrez viu în tot ceea ce fac şi în ceea ce voi face, pentru că are la bază mai multe principii frumoase şi importante care m-au ajutat să evoluez, ca stare interioară, dar şi în expresia artistică” spune Mihai Grăjdeanu. “Influențele pot apărea din orice loc, dar un rol crucial l-au avut părinții care m-au educat pe mine şi fratele meu. Am avut profesori de desen şi activități artistice desfăşurate atât la şcoală cât şi la clubul de arte plastice precum şi participări la diferite concursuri de desen din Mangalia, oraşul unde m-am născut şi am crescut. Practic, Mihai nu vorbeşte mult, sau traseul meu artistic a început de mai bine spus nu vorbeşte mult la desenul cu creta pe asfalt la cu adulții pentru că atunci malul Mării Negre şi a continuat când este încojurat de cei mici, până la desenele pe vorbeşte într-una şi pleacă cu ei care le fac acum la într-o adevărată călătorie în tablă, în şcolile şi universul benzilor desenate, clasele unde predau acolo unde imaginația nu are banda desenată.” limite, aşa cum bine zice chiar A demarat, în el! Am vrut să aflu cum a început ultimii 10 ani, această călătorie în lumea celei trei proiecte de a 9-a arte şi cum a reuşit

Pe Mihai Ionuţ Grăjdeanu îl întâlnim adesea într-un muzeu organizând un atelier sau o expoziție de benzi desenate, într-o şcoală sau un festival unde copiii nu mai vor să iasă în pauză pentru că nu şi-au terminat povestea în benzi desenate alături de “profu’ de BD” cum îl numesc ei pe Mihai, sau la o facultate unde se întâlneşte cu studenții, viitori profesori, care se gândesc cum să-şi atragă elevii prin intermediul benzii desenate, fie ea istorică sau inspirată din literatura română.

www.zilesinopti.ro

editoriale: Legendele Dacilor, Comics Didactic, BD Historia, o metodă de predare în şcoli, a inventat un muzeu (Muzeul Cosmic în cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti) şi a inițiat şi organizat o serie de Saloane BD în câteva oraşe din țară, pe lângă numeroasele romane grafice, reviste şi albume de bandă desenată publicate. În Capitală organizează aproape lunar expoziții BD la Palatul Suțu, sediul Muzeului Municipiului Bucureşti, unde susține si o serie de ateliere de benzi desenate. În luna decembrie a acestui an aduce iubitorilor BD şi prima ediţie a Olimpiadei de benzi desenate, organizată sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică Română filiala Caraş Severin. PAGINA

33


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

5 locuri din țară unde poți bea un vin fiert în această iarnă

13min
pages 61-68

Mango, kiwi și ananas? De ce nu mere, pere și gutui?

2min
page 57

Tendințe culinare în 2021

2min
page 58

Să curgă șampania

2min
page 60

medicament

5min
pages 50-51

Binging în lunile decembrie - ianuarie

4min
pages 48-49

Cele mai reușite anime-uri ale lui 2020

2min
page 56

De la primul la ultimul Bond JAMES BOND

9min
pages 52-55

Serialul 30 COINS

5min
pages 46-47

Geniul, mogulul şi MANK

2min
page 45

Avem nevoie de experiența mersului la cinema

2min
page 43

MANK: O scrisoare de dragoste către un Hollywood de mult apus

2min
page 44

MIRCEA TIBERIAN: „Trebuie să ai o dramaturgie a propriului recital

5min
pages 40-42

Cristian Scutaru: „Cumva, peretele își alege pictura, nu invers

4min
pages 38-39

mea și a funcționat

5min
pages 36-37

CINCI SPECTACOLE ALTFEL

4min
pages 34-35

Banda Desenată are viitor în România

2min
page 33

Nine Inch Nails sau cum să asculți un first-person shooter pe vinil

4min
pages 27-28

doar reflexele

4min
pages 30-32

Toamna patriarhului ENZO MARI

2min
page 29

MĂRUL DISCOrdiei - a fi sau a nu fi disco

2min
page 20

Muzeul Rock din România

2min
page 19

ALEXANDRU ANDRIEŞ Despre [câţiva] oameni şi [unele] discuri

5min
pages 24-26

CLASĂ CLASICĂ CLASICE

2min
page 21

JUMĂTATE DE SECOL FĂRĂ BEATLES

4min
pages 22-23
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.