2 minute read

EXPO

Next Article
medicină

medicină

Viziune și virtuozitate

150 de ani de istorie Tiffany & Co

Advertisement

Un ambalaj sofisticat într-un albastru-verzui, culoare selectată de Charles Lewis pentru a îmbrăca fiecare catalog, un pandantiv în formă de inimă conceput de Elsa Peretti, care a devenit gestul de devotament al multor îndrăgostiți, și actrița Audrey Hepburn... privind în vitrina cea mai strălucitoare din Fifth Avenue și spunându-ne că aici „nimic foarte rău nu se întâmplă vreodată”. Desigur, nu putem uita de diamante, unele dintre cele mai strălucitoare. Există nenumărate povești, amănunte și detalii, care puse laolaltă, dau naștere istoriei Tiffany & Co, faimosul brand specializat în bijuterii de lux. Câteva dintre bucățile de istorie ne vor fi dezvăluite la Galeria Saatchi din Londra, până pe data de 19 august a acestui an, prin expoziția intitulată Vision & Virtuosity, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la apariția Tiffany & Co în capitala Regatului Unit.

Blue Book - Paloma Picasso „Breakfast at Tiffany”- scenariul original Saatchi Gallery pictură de Christopher Young

Expoziția este împărțită în șapte capitole, fiecare abordând teme diferite, esențiale pentru identitatea mărcii, moștenirea și influența creativă a lui Tiffany. Încă de la intrare, vei putea explora moștenirea fondatorului Charles Lewis Tiffany, urmată de lucrările unora dintre

cele mai creative forțe ale mărcii, cum ar

fi Jean Schlumberger sau Elsa Peretti. Al treilea capitol este dedicat colecției anuale de bijuterii Blue Book, în timp ce a patra cameră este centrată pe moștenirea lui Tiffany în lumea dragostei, după ce a introdus faimosul inel de logodnă în 1886. Desigur, din acest periplu nu putea lipsi nici „Breakfast at Tiffany’s”, cu o cameră tematică în care se poate găsi scenariul original al filmului. Penultimul capitol este un spectacol al diamantelor, dedicat renumitelor creații marca

PAGINA 98 Tiffany Diamond de 128,54 carate

Tiffany, spațiu ce ne pregătește pentru punctul culminant al expoziției, unde publicul va avea ocazia să vadă legendarul Tiffany Diamond, de 128,54 carate.

O cronică vizuală, alcătuită din peste 400 de obiecte de arhivă, spun povestea faimoaselor bijuterii, încă de la apariția lor în New York, în 1837. Expoziția îi duce pe vizitatori într-o călătorie prin toate, de la modele de arhivă, faimoasele vitrine Tiffany și recent achiziționatul Empire Diamond, de peste 80 de carate, și până la obiecte iconice, de popular culture. Este o celebrare a autorității Tiffany în calitate de furnizor al celor mai bune diamante din lume și o demonstrație a modului în care două valori fundamentale, viziunea și virtuozitatea, au fost un punct de reper timp de 185 de ani.

This article is from: