Zile și Nopți | Septembrie 2024

Ioan BIG, publisher

Live is life, deşi a venit toamna

Repede a mai trecut şi vara! Ar fi putut să ţină (mult) mai mult, că ne-a prins bine. Cât de bine? Doar noi ştim. Ce contează e că am putut reîntâlni bucuroşi prieteni de care, poate, ne înstrăinasem, că, în pofida valurilor de căldură excesivă, ne-am relaxat cum şi cât am putut pe munte, la mare sau prin Deltă, în metropole pline de viaţă sau în cătune uitate de timp, prin livada bunicilor sau în bnb-uri, în fine, că am mai scos nasul din mediul cotidian. Acum însă, gata vacanţa, ne-am întors la casele noastre, în urbea noastră, la treaba noastră. A venit toamna şi sigur nu-i ca vara, cel puţin în ce priveşte experienţele culturale şi de entertainment de masă, care, deşi nu lipsesc nici în septembrie - East European Comic Con la Bucureşti sau Oktoberfest la Braşov, de exemplu -, nu mai au intensitatea care să determine migraţii turistice.

Începe deja să ne macine nostalgia, în detrimentul stării de bine dobândite în sezonul estival, şi nu doar fiindcă vremea devine mohorâtă, că traficul ne accentuează stresul odată cu începerea şcolilor sau din cauza alegerilor, căci, în privinţa asta, cu certitudine nu se schimbă nimic, ci pentru că, odată cu venirea toamnei, opţiunile de exterior pentru experienţele live încep treptat să dispară şi ne vedem obligați să ne refugiem între nişte pereţi pentru a asista la spectacole. Suntem invitaţi să intrăm în săli, de concert sau de operă, de cinema sau de club, de teatru sau de dans, la adăpost de vânt şi ploi autumnale, fiindcă furnizorii de experienţe destinate timpului liber au revenit şi ei din vacanţă şi, odată cu începerea stagiunii, reiau lupta pentru (re)dobândirea publicului din comunităţile urbane în care performează.

Nu trebuie să disperăm însă, pentru că, în plus faţă de oferta (pop) culturală curentă la nivel local, încă firavă din ce s-a anunţat până acum, luna aceasta avem suficiente festivaluri cu profiluri diverse - de la Concursul George Enescu la Festivalul de Carte Transilvania - încât să ne putem asezona calendarul de going out cu propuneri atractive, ce pregătesc terenul pentru evenimentele de anvergură naţională ale toamnei, precum FNT, Les Films de Cannes, FILIT, Iridescent sau Photofest. Revenind la cele din septembrie, filmul este cel mai bine reprezentat, datorită unor festivaluri tematice deja tradiţionale (Bucharest International Dance Film Festival, DokStation şi BIEFF la Bucureşti, BUZZ la Buzău, Eva FilmMakers Fest la Sfântu Gheorghe, Alpin la Braşov), la care se adaugă un new entry important, prima ediţie TIFF organizată la Timişoara.

În privinţa artelor spectacolului, Capitala celebrează teatrul în cadrul apreciatelor Undercloud şi, respectiv, Bucharest Fringe –maratonul teatrului independent, dar pasionaţii nu trebuie să piardă din vedere Comic 7 B, din cadrul Buzău International Arts Festival, ori Festivalul de regie “Cătălina Buzoianu” de la Iaşi. Apropo de muzică, ne cultivăm nostalgia, pentru că, în fond, “Live is life, come on stand up and dance”, după cum cântau cu exact 40 de ani în urmă Opus, şi pentru asta există Unforgettable la Bucureşti, Discoteca ‘80/’90 la Cluj şi Diskoteka Festival la Iaşi. Altfel, manifestările din spectrul stilistic larg al artei sunetelor sunt prea numeroase pentru a fi baleiate aici, dar important este că pofta de viaţă, exuberanţa şi cheful de... chef (re)vin cu muzica live, iar în septembrie constatăm că avem, totuşi, de unde alege.

SepteMbRie

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 9 (575) - Septembrie 2024

Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro

Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

Autori & contributori

iOAN biG pUbLiSHeR

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Senior Advisor al Brasov Jazz & Blues Festival.

ALiN GĂLĂȚeSCU SeNiOR eDitOR

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.

GRUiA DRAGOMiR SeNiOR eDitOR

Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.

E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...

ALeX MUȘAt ReDACtOR

Alex Musat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.

HORiA GHibUȚiU ReDACtOR CLAUDiA ALDeA ReDACtOR

Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.

Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

MĂDĂLiNA LeFteR ReDACtOR

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

DeLiA MitRACHe ReDACtOR teODORA bRAtU

ReDACtOR iULiANA CiOCÎRLAN ReDACtOR

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și ‘pop-up’ stories.

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Alexandra Bujeniță

Cezar Deli-Iorga

Adina Barbălată

Andrada Dincă

Cosmin Dragomir

Madalina C. Diaconu Ștefan Iancu

Laura Cozmîncă

Adriana Sohodoleanu

Monica Felea

Ștefan Chirițescu

Liviu Mereuță

POP-UP STORiEs:

PAGINA 11-13

Manga: Arta japoneză care a cucerit lumea

POVEŞTI DE SUCCES

Sumar

PAGINA 92-93

„DEPLIN”

Capitolul FILM

PAGINA 15

Capitolul ARTĂ

IOAN BIG: XAVIER GENS, un maestru al Horror-ului modern, la DRACULA FILM FESTIVAL

PAGINA 17-19

Premierele lunii

PAGINA 21

Forme de bunătate

PAGINA 23

EXT. MAȘINĂ. NOAPTE

PAGINA 25

Nu vorbi de rău

PAGINA 27

Dincolo de granițe

PAGINA 28

TRANSFORMERS ONE

PAGINA 33

Never Let Go

PAGINA 30

INTERVIU: KARIM

LEKLOU („Să moară Vincent!”)

PAGINA 34

INTERVIU: ADRIAN

VĂNCICĂ („Anul Nou care n-a fost”)

PAGINA 37

POINT OF VIEW: X-Men ’97

SUSȚINUT DE

PAGINA 39

TEODORA BRATU: Moda ca artă și Viviane Sassen

PAGINA 40-41

ARTELE SPECTACOLULUI: Interviu cu regizorul GÁBOR

TOMPA

PAGINA 42-43

PAGINA 6

LITERATURĂ: 100 de ani de Truman Capote

PAGINA 44-45

ARTE VIZUALE: Interviu cu FERNANDO DAGNINO

PAGINA 47

B.D.

PAGINA 48-49

PERFORMING ARTS: Interviu cu ROBERTO ALAGNA

PAGINA 50-51

ART (Hi)STORIES

PAGINA 48-49

ARTIȘTI URBANI: Nadine Kseibi

Capitolul MUZICĂ

PAGINA 55

IOAN BIG: MASTERING THE MUSIC BUSINESS

PAGINA 56

LIVE

PAGINA 59

Trendul nostalgic în festivalurile din septembrie

PAGINA 60-61

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: RUSTY ZINN

PAGINA 62-63

ANIVERSARE

PAGINA 64

OMUL CU DISCURILE

PREMIERE: TRANSFORMERS ONE

ARTELE SPECTACOLULUI: Interviu cu GÁBOR TOMPA

EXLUSIV - Interviu cu ROBERTO ALAGNA „Îmi place să descopăr muzica, îmi place să mi-o însușesc””

INTERVIU: RUSTY ZINN

Capitolul EAT & DRINK

SUSȚINUT

PAGINA 67

ȘTEFAN CHIRIȚESCU:

Lumea nouă a vinului

PAGINA 68

PE GUSTUL NOSTRU: Noua Ospitalitate Românească

PAGINA 69

TOP Eat: 6 gelaterii artizanale din țară

PAGINA 70-71

SERGIANA: Sărbătoare în Bucătării şi Podgorii!

PAGINA 72

GURMAND: Bucate gătite de podium

PAGINA 73

TOP Drink: 6 cafenele child friendly

PAGINA 74-75

MIXOLOGY: Toamna exotică: Nostalgia verii în cocktailuri cu cocos

PAGINA 76

Drink: Cocktailuri cu castraveți

Capitolul LIFESTYLE

PAGINA 79

ALIN GĂLĂȚESCU: SEPTEMBRIE, luna ieșirilor la rampă!

PAGINA 80-81

AWARDS: Parfumul lunii august: „SEXYCRUSH” / Spirits Award, septembrie: „LE TRIBUTE”

PAGINA 82-83

DESIGN: Interviu cu

MICHAEL BERGER:

PAGINA 84-85

TIPS & TRICKS: „Pliuri, materiale, nuanțe și trenduri de toamnă

PAGINA 86-88

FASHION: „SEPTEMBRIE este noul AUGUST”

PAGINA 89-91

ARHITECTURĂ: ȘURĂ CULTURALĂ în Harghita

PAGINA 94-98

FASHION EVENT: „CRUISE POOL FASHION SHOW” 2024

SERGIANA: Sărbătoare în Bucătării şi Podgorii!

GURMAND: Bucate gătite de podium

DESIGN: MICHAEL BERGER:

FASHION: „SEPTEMBRIE este noul AUGUST”

Uimitor de ușor, pentru orice antreprenor.

Peste 110.000 de afaceri folosesc deja e-Factura de la SmartBill.

pOp-Up StORies

CManga: Arta japoneză

care a cucerit lumea

u 25 de ani în urmă, dorind să creeze o poveste a războinicilor ninja cu o abordare mai comică și accesibilă decât alte proiecte similare ale momentului, Masashi Kishimoto a început să publice, în revista japoneză Weekly Shōnen Jump, seria Naruto, care urmărește aventurile lui Naruto Uzumaki în încercarea lui de a deveni Hokage (liderul satului Konohagakure). Printr-o combinație unică de acțiune, umor și personaje memorabile (precum Sasuke și Sakura), Kishimoto a cucerit inimile cititorilor din întreaga lume, istorisirea sa rămânând una dintre cele mai iubite și influente din toate timpurile.

Generând noi trenduri și subculturi, estetica manga, devenită, începând cu anii ‘80 și ‘90, un fenomen cultural global, are o prezență puternică în istoria spațiului nipon. Astfel, dacă ne întoarcem la Hokusai și la seria Fugaku Sanjūrokkei (în care punctele, liniile și spațiile goale erau folosite cu scopul de a crea efecte vizuale) pentru a o combina cu arta de portret specifică maeștrilor Zen, în care imagini în alb și negru erau însoțite pe margini de replicile rostite de personaje, ne putem apropia de o primă formă a ilustrațiilor narative cunoscute astăzi sub denumirea de manga („desen improvizat” sau „desen al mâinii”).

În cultura vizuală japoneză, în timpul Perioadei Edo (1603-1868) au devenit populare gravurile ukiyo-e sub forma caricaturilor celebrităților vremii, vândute vizitatorilor din Yoshiwara ca suveniruri ale gheișelor, luptătorilor de sumo și actorilor kabuki, imortalizați de cele mai multe ori în mișcare, cele mai vechi narațiuni grafice imprimate evoluând din parodiile și printurile erotice colectate și vândute în seturi. Pasul următor în evoluția esteticii a fost reprezentat de istorisiri originale lungi, denumite kibyoshi („cărți galbene”), publicate în serii de volume care prezintă acțiuni

secvențiale strâns legate între ele. Apărând pentru prima dată în 1775, datorită jocurilor de cuvinte și ilustrațiilor sugestive (care ironizau tot ce era considerat măreț sau important), lucrările au avut un succes uriaș înainte de a fi suprimate, un deceniu mai târziu, de cenzura guvernamentală.

Ulterior, în grafica kibyoshi, ilustrațiile au început să fie invadate de text, artiștii utilizând conceptul chinez al balonului sau norului care se desprinde dintr-o figură pentru a simboliza vise și fantezii (nu sunete sau voci). Secvența inițială din interiorul formei permite poveștii să stabilească o premisă prin care toate scenele ulterioare sunt înțelese ca provenind din imaginarul autorului, creatorii reușind astfel să exploreze o lume fictivă, liberă, separată de realitatea puternic cenzurată. În 1814, Hokusai a publicat primul volum din seria lui de parodii și studii din viața cotidiană, denumită Hokusai Manga, care urma să fie folosită de artiștii începători ca sursă de inspirație pentru propriile lucrări. Volumele cuprindeau o varietate impresionantă de subiecte, printre care se numără animale, oameni implicați în agricultură, vânătoare, sporturi sau jocuri și elemente din folclorul japonez, cum ar fi zei, demoni, fantome și creaturi mitologice.

Termenul manga a fost adoptat în universul nipon al benzilor desenate abia în anul 1920, când Kitazawa Rakuten a creat primele serii, care acopereau o gamă largă de subiecte, cum ar fi viața urbană agitată sau peisajele rurale idilice, ilustrate printr-un stil liber și expresiv. Pe fondul popularizării tendințelor americane și intensificării cenzurii discursului politic (în urma unei legi din 1925, mulți artiști și editori au fost închiși, torturați și chiar uciși pentru exprimarea ideilor critice față de guvern), în anii ‘30, benzile desenate japoneze, tipărite deja color, pe hârtie de calitate, publicate în ediții cartonate de aproximativ 150 de pagini, au început să se îndrepte tot mai mult către tematicile destinate copiilor.

După ce guvernul a început să limiteze consumul de hârtie în 1943, un an mai târziu, toate benzile desenate au fost interzise din ziare, care au primit ordin să publice doar știri „esențiale”. În această perioadă, japonezii au început să aibă o afinitate pentru kamishibai, o formă tradițională de povestire vizuală, în care un narator (care își transportă ilustrațiile, alături de un mic podium, cu ajutorul unei biciclete)prezintă istorisiri desenate pe cartoane de mari dimensiuni, fiecare imagine având propria scenă. Desenele îndrăznețe, pictate manual, folosite în spectacole, aveau un vocabular cinematografic bogat, incluzând cadre și linii care evidențiau direcția acțiunii. Performerii închiriau seturi de șase sau opt imagini de la editorii care angajau scriitori și artiști pentru a compune poveștile într-o varietate de stiluri și genuri (care ajungeau astfel și în zone rurale izolate).

Odată cu încheierea războiului, majoritatea artiștilor kamishibai s-au orientat către industria în creștere a benzilor desenate. Fiind adresate unei audiențe urbane mai în vârstă, romanele grafice au dezvoltat un nou gen de povești mature: gekiga. Artiștii din perioada postbelică (mangaka) erau interesați de explorarea unui stil cinematografic care să surprindă acțiuni și personaje reale, apropiate de viața urbană. Ei au decis să reducă numărul de cuvinte și detalii de fundal pentru a permite citirea rapidă a acțiunii (în mare parte pentru că își scriau și desenau singuri lucrările), abordând subiecte precum mistere, crime, povești de aventură sau secvențe horror. În această perioadă au început să apară și manga accesibile, numite akabon („cărți roșii”, care foloseau cerneală ieftină), produse de mici editori în căutarea unui loc pe piață sau de tineri artiști care încercau să se facă remarcați în lumea benzilor desenate. Osamu Tezuka a început ca unul dintre acești graficieni, introducând în arta sa tehnici de regie și elemente cinematografice, precum ochii supradimensionați, strălucitori, definitorii pentru estetica zilelor noastre.

În perioada postbelică s-a conturat un alt gen important, destinat în special femeilor, shōjo manga. Dacă inițial, personajele feminine erau desenate în estetica kawaii (deloc amenințătoare și cu expresii inocente), când femeile au început să deseneze volumele pe care fetele le citeau, au apărut și eroine dinamice, curajoase și puternice. Genul a fost cu adevărat redefinit de o grupare artistică numită Year 24 Group,

www.zilesinopti.ro

alcătuită din figuri precum Moto Hagio, Riyoko Ikeda, Yasuko Aoike și Toshie Kihara. La începutul anilor ‘70, artistele au început să publice lucrări care reflectau transformările tumultuoase ale societății japoneze, examinând noi roluri de gen și explorând o gamă largă de relații care implică elemente de sexualitate și intimitate, oferind personajelor feminine un rol activ în definirea propriilor vieți.

În deceniile următoare, artistele au început să introducă grafică manga destinată femeilor în vârstă (josei), extinzând astfel piața și menținând cititorii implicați și în viața adultă. Alături de ele, o forță semnificativă în dezvoltarea genului a fost popularizarea lucrărilor self-published, prin care fanii au putut să construiască atât variante proprii ale lucrărilor cunoscute, cât și materiale experimentale, diferite de cele ale editurilor mainstream. Fenomenul a adus o diversitate și mai mare în domeniul artelor vizuale și a facilitat exprimarea liberă a creativității iubitorilor de manga, estetica devenind, așa cum spunea Osamu Tezuka, o formă de artă vie, care evoluează și se adaptează în permanență schimbărilor culturale și sociale.

. Fenomenul

Film

WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/ ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

XAVIER GENS, un maestru al Horror-ului modern, la DRACULA FILM FESTIVAL

Acordarea în fiecare an, pentru realizări memorabile în spaţiul filmului fantastic, a cel puţin unui titlu onorific de Conte Dracula a devenit o tradiție la Dracula Film Festival, iar printre cei care au primit trofeul se numără personalităţi marcante asociate cinematografiei Horror/SF, precum regizorii Enzo G. Castellari, Ruggero Deodato, Lamberto Bava şi Sergio Martino, actriţa Debbie Rochon, producătorul şi directorul de imagine Vlad Păunescu, actorul Armand Assante şi maestrul efectelor speciale Sergio Stivaletti.

În 2024, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a DFF, care se va desfăşura la Braşov între 30 octombrie şi 3 noiembrie, titlul de Conte Dracula va fi oferit unui maestru al Horrorului modern, cineastul francez XAVIER

GENS, a cărui cotă de popularitate a explodat anul acesta datorită filmului său cu rechinii ucigaşi din Sena, Sub Paris, un captivant

Thriller eco-satiric produs de Netflix şi lansat, inspirat, în perioada premergătoare Olimpiadei pariziene.

Xavier Gens, atras dintotdeauna de cinematografie, a intrat în acest univers profesional în a doua parte a anilor ’90, ca asistent al unor super-regizori precum Ringo Lam, Tsui Hark şi John Frankenheimer, asociindu-şi astfel numele cu Actionere de succes (Maximum Risk, Double Team,

Ronin), iar know-how-ul dobândit a definit ulterior dinamica specială a mixurilor adulte de acţiune, suspans, fantezie şi horror ce-i caracterizează punerile în scenă, indiferent că ne gândim la producţiile de cinema (Hitman, Mayhem!) sau TV (Gangs of London, The Last Panthers).

Primul jalon memorabil în zona Horror îl reprezintă chiar debutul său în lungmetraj, Frontière(s), din 2007, iniţiator al unui traseu pe care Xavier Gens nu avea să îl mai abandoneze niciodată, nici ca scenarist şi regizor (The Divide - 2011, The ABCs of Death - 2012, The Crucifi xion - 2017, Cold Skin - 2018, serialul Mortel - 2019), nici ca producător, francezul girând filme precum Cell, din 2016, adaptarea după Stephen King, sau originalul Hostile (2017), al tânărului

Matthieu Turi, nominalizat în 2020 la DFF pentru Dracula Trophy cu al său Meander. Toate aceste repere conturează portretul unui cineast foarte creativ şi realmente pasionat de filmul fantastic în diversele sale declinări, motiv pentru care anul acesta, XAVIER GENS este omagiat în cadrul Dracula Film Festival. Chapeau M. Gens!

DinDim, prietenul meu pinguin

 PREMIERA 6 SEPTEMBRIE

Titlu original: My Penguin Friend

Regia: David Schurmann

Cu: Jean Reno, Adriana Barraza, Rocío

Hernández, Nicolás Francella, Alexia Moyano

Gen: Dramă, Familie

Durata: 97 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 6 septembrie 2024

PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania 

Forme de bunătate

 PREMIERA 13 SEPTEMBRIE

Titlu original: Kinds of Kindness

Regia: Yorgos Lanthimos

Cu: Emma Stone, Margaret Qualley, Jesse Plemons, Willem Dafoe, Hong Chau

Gen: Comedie, Dramă

Durata: 164 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 13 septembrie 2024

Nu vorbi de rău

 PREMIERA 13 SEPTEMBRIE

Titlu original: Speak No Evil

Regia: James Watkins

Cu: Mackenzie Davis, James McAvoy, Scoot McNairy

Gen: Dramă, Horror, Thriller

Durata: 110 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 13 septembrie 2024

PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania

Când Yorgos Lanthimos se apucă de un film, cu siguranță va ieși ceva extrem de ciudat și intrigant, poate chiar revoltător. Să ne amintim de „Dogtooth”, „The Lobster”, „The Killing of a Sacred Deer” sau recentul „Poor Things”, care a și câștigat patru Premii Oscar. Noul său film, „Kinds of Kindness”, nu face excepție de la această regulă.

PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania  PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania

EXT. MAȘINĂ. NOAPTE

 PREMIERA 13 SEPTEMBRIE

Titlu original: Ext. Mașină. Noapte

Regia: Andrei Crețulescu

Cu: Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu

Gen: Comedie

Durata: 73 de minute

Distribuit de: Kinosseur

Premieră în România: 13 septembrie 2024

Dincolo de granițe

 PREMIERA 20 SEPTEMBRIE

Titlu original: Crossing

Regia: Levan Akin

Cu: Mzia Arabuli, Lucas Kankava, Deniz Dumanli

Gen: Dramă

Durata: 105 minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 20 septembrie 2024

Să moară Vincent!

 PREMIERA 20 SEPTEMBRIE

Titlu original: Vincent doit mourir

Regia: Stéphan Castang

Cu: Karim Leklou, Vimala Pons, François

Chattot, Jean-Rémi Chaize, Ulysse Genevrey

Gen: Comedie, Dramă, Fantastic, Thriller

Durata: 108 minute

Distribuit de: Independența Film

Premieră în România: 20 septembrie 2024

Never Let Go  PREMIERA 27 SEPTEMBRIE

Titlu original: Never Let Go

Regia: Alexandre Aja

Cu: Halle Berry, Percy Daggs IV, Anthony B. Jenkins

Gen: Horror, Thriller

Durata: 101 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 27 septembrie 2024

PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania  PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania

Transformers One

 PREMIERA 20 SEPTEMBRIE

Titlu original: Transformers One

Regia: Josh Cooley

Cu: Scarlett Johansson, Chris Hemsworth, Keegan-Michael Key, Laurence Fishburne, Brian Tyree Henry

Gen: Acțiune, Animație, Fantastic

Durata: 122 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 20 septembrie 2024

„Transformers One” este un viitor film american ce-i are în distribuție pe Chris Hemsworth, Brian Tyree Henry, Scarlett Johansson, Keegan-Michael Key, Steve Buscemi, Laurence Fishburne și Jon Hamm. Însă doar cu vocile, căci de această dată este vorba despre o animație din universul Transformers, regizată de Josh Cooley, după un scenariu scris de Eric Pearson.

PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania  PROGRAM FILME ROMÂNIA  zilesinopti.ro/program-cinema-romania

Anul Nou care n-a fost

 PREMIERA 27 SEPTEMBRIE

Titlu original: Anul Nou care n-a fost

Regia: Bogdan Mureșanu

Cu: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia

Dobrin, Mihai Călin, Ioana Flora, Ada Galeș

Gen: Comedie, Dramă

Durata: 138 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 27 septembrie 2024

www.zilesinopti.ro

Luna septembrie aduce în premieră pe marile ecrane unul dintre cel mai aşteptate filme româneşti din 2024, Anul Nou care n-a fost, scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, lungmetraj de ficțiune selecționat la prestigiosul Festival de la Veneția, în cadrul secțiunii Orizzonti, dedicată celor mai noi și expresive tendințe din cinematografia internațională.

„Forme de bunătate” în accepțiunea lui

Yorgos Lanthimos

Dacă ne amintim de Dogtooth, The Lobster, The Killing of a Sacred Deer sau mai recentul Poor Things, care a și câștigat patru premii Oscar, ne dăm seama că atunci când Yorgos Lanthimos se apucă de un film, cu siguranță va ieși ceva extrem de ciudat și de neconvenţional, poate chiar revoltător. Noul său lungmetraj, Kinds of Kindness/ Forme de bunătate, nu face excepție de la această regulă. Și, chiar dacă reunește o mare parte din distribuția din Poor Things, de această dată este o reîntoarcere la origini pentru cineastul grec și nu vom mai avea o poveste la fel de închegată, ci o absurditate captivantă și presărată cu multă violență, în stilul Dogtooth..

Kinds of Kindness este o fabulă-triptic, ce urmărește un bărbat fără opțiuni care încearcă să preia controlul asupra propriei vieți, apoi un polițist care este alarmat de faptul că soția sa, care a dispărut pe mare, s-a întors și pare o persoană diferită și, nu în ultimul rând, o femeie hotărâtă să găsească o persoană anume cu o abilitate specială, care este destinată să devină liderul unui cult. Ca să

www.zilesinopti.ro

ne bage și mai mult în ceață și să ne provoace și mai mult la introspecție, la analiză și tot felul de presupuneri, Yorgos folosește în toate cele trei capitole ale acestui film, care (aparent) nu au legătură între ele, același grup de actori din repertoriu, dar în roluri diferite: Emma Stone, Jesse Plemons, Margaret Qualley, Willem Dafoe, Hong Chau, Mamoudou Athie și Joe Alwyn.

Cu Forme de bunătate, un titlu înșelător, pentru că nu avem nicio „formă de bunătate” în film, ba dimpotrivă, Yorgos se întoarce la cruzimea suprarealistă și logica bizară a filmelor anterioare succesului înregistrat la Oscaruri. Dogtooth este o referință evidentă, dar există trimiteri la relațiile întortocheate din The Lobster. Fanii vor fi cu siguranță mulțumiți, dar cei care au apreciat mai mult filmele ceva mai așezate ale lui Yorgos, precum The Favourite sau Poor Things, s-ar putea să şi digere mai greu această nouă propunere. Reîntoarcerea la origini este și mai evidentă din moment ce, după colaborarea cu scenaristul Tony McNamara la cele mai recente și de succes două filme ale sale (Favorita și Sărmane creaturi), aici Lanthimos se reunește cu partenerul său de creație pe termen lung (co-scenarist la toate filmele sale, de la Dogtooth până la Killing Of A Sacred Deer), Efthimis Filippou. Pe marile ecrane îl vedem în România din 13 septembrie, iar cei care-l vor viziona nu vor rămâne indiferenți.

PAGINA

Yorgos Lanthimos

EXT. MAȘINĂ. NOAPTE

EMaking-of-ul unui film care nu există

cel de-al

XT. MAȘINĂ. NOAPTE,cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Crețulescu (care semnează și scenariul), are în distribuție patru actori ce joacă mai multe roluri: Rodica Lazăr, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu și Dorian Boguță din trei părți, filmate în planuri-secvență, EXT. MAȘINĂ. NOAPTE combină mai multe genuri și stiluri, construind o poveste despre cum (NU) se face un film - „ making-of cu aer de cronică absurd/ postmodernă”, după cum notează regizorul.

O echipă de producție se chinuie să pună pe picioare un film de gen care să rupă gura târgului: twisturi șocante, filmări într-o zonă izolată din munți, actori mulți și faimoși, o haită de lupi, efecte speciale complexe și multe cascadorii periculoase. Dar socoteala de acasă chiar nu se potrivește cu cea din platou, fiindcă pe măsură ce filmarea propriu-zisă se apropie, nimic nu iese cum ar trebui. Regizorul umblă pe coclauri, maestrul cascador e de negăsit, starleta

. Compus Un

cu sute de mii de urmăritori pe Instagram face turul Europei și e indisponibilă în zilele în care e nevoie de ea, iar actorii principali par căzuți în butoiul cu melancolie și încep să caute sensul vieții. Cu atâtea vești „bune”, lucrurile o iau rapid la vale. La propriu.

Filmul are puține minute (73) și multe personaje (12, mai precis). Construit din scene foarte lungi, filmate în stiluri și formate diferite și montate în ordine non-cronologică,

devine o conversație despre film, despre frică, despre ficțiune și un „making of”, cu dialoguri lungi, al unui posibil thriller care nu există. „Filme despre film s-au mai făcut. Regizori careau venit și-au făcut filme despre filmele altora s-au mai văzut. Dar regizori care să-și «reviziteze» un film în timpul filmării(!) și să-l și satirizeze, asta e ceva mai rar. Nu e un film obișnuit, sunt mai multe într-unul singur. Și fiecare spectator îl va citi, probabil, diferit, în funcție de cum o să aibă el chef și o să reacționeze la el așa cum o să simtă, iar asta mie mi se pare foarte bine. Am știut de la început că acest lungmetraj nu se poate face decât cu acești patru actori, care mi-au fost aproape de la primul film și au venit în primul rând din prietenie. Dar nici fără directorul de imagine, Andrei Butică, fără Mălina Ionescu la scenografie, fără Cătălin Cristuțiu la montaj și, evident, fără Codruța Crețulescu și partenerii și prietenii noștri care ne-au susținut”, spune regizorul Andrei Crețulescu.

Codruța Crețulescu, Vlad Rădulescu și Claudiu Mitcu sunt producătorii filmului, din partea Kinosseur, Avanpost Media și Wearebasca. EXT. MAȘINĂ. NOAPTE va putea fi urmărit în cinematografe din 13 septembrie, distribuit de Kinosseur.

de a petrece un weekend la casa lor de vacanță din mediul rural. Ceea ce începe ca o escapadă idilică se transformă rapid întrun coșmar, pe măsură ce tensiunile cresc, iar secretele întunecate ale gazdelor

încep să iasă la iveală. Filmul explorează teme profunde, precum vulnerabilitatea

în fața necunoscutului și dinamica puterii în relațiile interpersonale.

„Nu vorbi de rău”

Secretele Horror ale englezilor

față

Sde americani

eptembrie este o lună plină de premiere interesante în cinema, dar dacă ești un fan al filmelor de groază psihologice, care te țin cu sufletul la gură, Speak No Evil (Nu vorbi de rău) este alegerea perfectă, mai ales că este un remake al aclamatului thriller danez din 2022, semnat de James Watkins, cunoscut în lumea genului Horror pentru regia unor filme renumite, cum ar fi The Woman in Black și Eden Lake, iar așteptările sunt foarte mari. Watkins este recunoscut pentru capacitatea sa de a construi tensiune și de a explora zonele cele mai întunecate ale psihicului uman.

Distribuția este un cocktail de talente, cu James McAvoy în rolul principal, remarcat pentru rolurile de excepție în filme precum Split și It Chapter Two. Alături de el, Mackenzie Davis aduce un plus de intensitate în rolul lui Louise Dalton, iar Scott McNairy completează trio-ul principal cu o interpretare

plină de subtilitate. Alix West Lefler, tânăra actriță care joacă rolul fiicei lor, adaugă un aer inocent, dar și terifiant în această producție.

Povestea filmului este simplă la suprafață, dar extrem de complexă în profunzime. Un cuplu american, împreună cu fiica lor, Agnes, acceptă invitația unei familii britanice

Speak No Evil nu este doar un remake, este o reinterpretare a unei povești deja renumită și apreciată de adepții genului, adaptată pentru un public internațional, dar păstrându-și esența culturală și tematică.

Regizorul James Watkins aduce un stil vizual distinct, combinat cu un scenariu care nu doar traduce, ci și amplifică tensiunile și suspansul din filmul original.

De asemenea, pelicula se distinge prin abilitatea sa de a combina multiplele straturi ale poveștii rezultând un scenariu ce te va face să-ți pui întrebări despre natura umană și limitele empatiei.

Un film ca acesta merită văzut pe un ecran mare, unde efectele vizuale și sonore sunt puse pe deplin în valoare.

Așa că dacă ești în căutarea unei experiențe intense la cinema, Speak No Evil este filmul pe care nu trebuie să-l ratezi în această toamnă.

Notează-ți data premierei, 13 septembrie, în calendar!

DE LA REGIZORUL AND THEN WE DANCED

dincolo de granițe

crossing

UN FILM DE LEVAN AKIN

Dincolo de granițe

Despre eliberare, iubire

și acceptare – de la Berlin, pe marile ecrane din

România

Regizorul suedez Levan Akin, cunoscut iubitorilor de cinema pentru mult-premiatul film And Then We Danced, revine pe scena cinema-ului mondial cu un nou film, Crossing, care a deschis anul acesta secțiunea Panorama de la Berlin și care a fost primit cu entuziasm în toată Europa.

Dacă And Then We Danced este un film ce explorează maturizarea, Crossing, adus pe ecranele din România cu titlul Dincolo de granițe, își propune să răspundă la întrebarea cum continuă viața atunci când nu mai ai pentru ce să trăiești, așa cum își descrie Lia, personajul principal, existența.

Nu noi ne alegem familiile în care ne naștem, dar poate avem șansa să ne alegem persoanele care se simt ca o familie pentru noi.

Lia este o profesoară din Georgia, ieșită la pensie, care a făcut promisiunea de a-și găsi nepoata de mult pierdută, pe Tekla. Căutarea o aduce în Istanbul, alături de tânărul Aki. Aflată pentru prima dată

în afara granițelor în care a crescut, descoperă un oraș frumos, care pare a fi plin de conexiuni și posibilități. Acolo face cunoștință cu Evrim, avocat care luptă pentru drepturile

trans, iar Tekla pare a fi mai aproape ca niciodată… Dar cum găsești pe cineva într-un oraș în care oamenii pentru a deveni de negăsit?

Istanbulul devine în sine un personaj, un loc special, în care la o aruncătură de băț poți pătrunde dintr-o lume în alta. Un cartier este foarte religios și dacă mergi două străzi mai jos, ajungi într-un refugiu al persoanelor queer, unde doi bărbați pot să se țină de mână.

„Am vrut să fie o adevărată scrisoare de dragoste pentru diversitatea Istanbulului. Aici toată lumea trăiește înghesuită și una peste cealaltă, oameni de diverse religii și etnii care trăiesc alături de pisicile și câinii orașului”, spune regizorul Levan Akin.

Nici în acest film, Levan Akin nu ocolește dezbaterea LGBT, asumându-și, încă de la începutul lui, o poziție caldă și incluzivă: nici Georgia și nici Turcia, cele două țări ale căror culturi le regăsim pe marele ecran, nu au genul feminin și genul masculin în gramatică. „Sper ca acest film să-i sensibilizeze pe oameni și să ajute în acceptarea intergenerațională a persoanelor LGBTQI+ din această zonă și de peste tot în lume. Sper să găsească un spațiu de solidaritate, de care cred că este mare nevoie în aceste vremuri”.

Crossing/Dincolo de granițe se vede în cinematografe din 20 septembrie, distribuit de Bad Unicorn.

LPentru că nu aveai destui roboți acasă

ansată cu 40 de ani în urmă, linia de jucării Transformers a fost promovată atât printr-o serie de benzi desenate, de către Marvel Comics, cât și printr-un serial animat de televiziune și a fost o strategie de marketing bine gândită. În 2008, cu Transformers

Animated, Hasbro a preluat din nou controlul asupra francizei prin colaborarea cu Cartoon Network şi cam așa a ajuns desenul animat inclusiv în casele românilor, prin anii ‘90. Deci, mai întâi a fost roboțelul, apoi animația. De atunci, casele părinților din lumea largă se umple cu roboței de fiecare dată când se anunță un nou film Transformers. Nu cred că există vreun copil al anilor ‘80-’90 care să fi crescut fără să aibă un astfel de roboțel sau să nu urmărească desenele animate.

Apoi, în 2007, Michael Bay a transformat povestea „roboților deghizați” în a 13-a cea mai de succes franciză din istoria cinematografiei, cu încasări de 5,3 miliarde de dolari. Bay a regizat primele cinci filme live action - Transformers (2007), Revenge of the Fallen (2009), of the Moon (2011), Age of Extinction (2014) și The Last Knight (2017) - și a fost producător pentru filmele ulterioare. Un al șaselea film, Bumblebee, al lui Travis Knight, a fost lansat în 2018, în timp ce un al șaptelea, Rise of the Beasts, regizat de Steven Caple Jr., a avut premiera în 2023. Majoritatea filmelor Transformers au avut succes la box office, Dark of the Moon și Extinction având încasări de peste 1 miliard de dolari fiecare.

Age of Extinction

Dark

este, de asemenea, în curs de pregătire, regizată

Buscemi, Laurence Fishburne și Jon Hamm. Doar cu vocile, pentru că, de această dată, este vorba despre o animație din universul Transformers, regizată de Josh Cooley, după un scenariu scris de Eric Pearson (care

Age of având încasări de peste 1

O producţie crossover cu G.I. Joe este, de asemenea, în curs de pregătire, însă, până la concretizarea acesteia, avem acum Transformers One, film american ce-i are în distribuție pe Chris Hemsworth, Brian Tyree Henry, Scarlett Johansson, Keegan-Michael Key, Steve

a scris scenarii și pentru câteva filme din MCU), împreună cu duo-ul de scenariști

Andrew Barrer și Gabriel Ferrari. Este primul lungmetraj de animație al francizei, de la The Transformers: The Movie (1986). Noua poveste prezintă originile și primele relații dintre Optimus Prime și Megatron, precum și modul în care aceștia au schimbat pentru totdeauna soarta Cybertronului, planeta de origine a Transformerilor.

Acest proiect a început încă din 2015, după lansarea filmului Transformers: Age of Extinction (2014), atunci când Paramount Pictures l-a însărcinat pe Akiva Goldsman să înființeze o echipă de scenariști care să creeze idei pentru potențiale viitoare filme cu Transformers. În același an, Barrer și Ferrari au semnat în calitate de scenariști și au venit cu ideea unui prequel animat plasat pe Cybertron.

Filmul a fost anunțat în august 2017, iar până în aprilie 2020, Cooley (care s-a mai ocupat și de Toy Story 4) a fost angajat pentru regie.

Revenind la poveste, aceasta este plasată pe planeta Cybertron și se concentrează în jurul istoriei rasei extraterestre de Transformeri și a relației dintre doi muncitori Cybertronieni, pe nume Orion Pax și D-16. Într-un scurt timp, aceștia vor ajunge să treacă de la statutul de frați de arme la cel de dușmani de moarte și vor deveni Optimus Prime și Megatron. Ce i-a uimit pe fani este că trailerul Transformers One adoptă un ton extrem de diferit față de filmele din

franciza pusă pe picioare de Michael Bay. Mai mult, Peter Cullen a fost înlocuit cu Chris Hemsworth ca voce a lui Optimus Prime.

Cu toate acestea, povestea va fi plasată atât de departe în trecut (cu 3 miliarde de ani în urmă) încât ar fi imposibil să o faci relevantă pentru celelalte filme, așa că este o șansă excelentă de a o lua de la capăt, dar și de a crea noi oportunități. În plus, cei care n-au mai avut contact cu universul Transformers vor fi la fel de fericiți să vizioneze filmul precum vor fi și fanii francizei. Este și punctul de plecare pentru o nouă serie în franciza Transformers, pentru că în aprilie 2023, producătorul Lorenzo di Bonaventura a declarat că există discuții pentru ca Transformers: One să devină o trilogie. În iunie, el a confirmat că povestea este trasată pentru a progresa pe parcursul a trei filme, detaliind evoluția personajelor în felul în care ele sunt reprezentate în seria de filme live-action. Producătorul a explicat că personajul lui Chris Hemsworth va crește și se va transforma în liderul din episoadele anterioare, afirmând că tranziția de la vocea lui Hemsworth la cea a lui Cullen va avea sens în contextul poveștii.

Transformers One este programat să fie lansat în cinematografe pe 20 septembrie şi, bineînțeles, odată cu noul film de animație, va fi lansată și o nouă colecție de jucării

Transformers ONE, ce va fi disponibilă (dacă nu este deja) în majoritatea raioanelor și magazinelor de jucării.

„Să moară Vincent!”

Interviu exclusiv cu actorul

KARIM LEKLOU

Să moară Vincent!, film nominalizat la César, selectat în Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes şi dublu premiat la Sitges, reprezintă, fără îndoială, una dintre cele mai originale poveşti pe care le putem vedea toamna asta pe marile ecrane, începând din 20 septembrie. Vincent este o persoană care-şi duce viaţa într-o deplină normalitate, prins în mediul urban între jobul relativ anost într-o agenţie de publicitate şi tabieturile de burlac un pic asocial. Asta până când, într-o bună zi, constată pe pielea lui că în toţi cei care ajung să-l privească, accidental sau nu, se naşte o acută şi instantanee dorinţă de a-l căsăpi... pare că întreaga lume şi-a fixat ca obiectiv să-l extermine pe Vincent! Acesta nu înţelege nimic din ce i se întâmplă, cel puţin până când îşi schimbă, de nevoie, modul de viață şi se trezeşte implicat conjunctural într-o inedită relaţie sentimentală... ce transformă filmul lui Stéphan Castang, unul extrem de original ca tonalitate, dintr-o comedie

absurdă, cu accente Noir, într-o epopee romantic-survivalistă consumată într-o lume pre-apocaliptică.

În pofida aparenţelor, Să moară Vincent! nu insistă pe brutalitatea fizică, punând în discuţie - într-un mod inteligent, inedit şi, într-adevăr, extrem, ca metaforizareraporturile societăţii contemporane cu variile forme de violenţă, indiferent că aceasta se naşte la colţul străzii, într-un loc îndepărtat de pe planetă sau pe reţelele sociale, precum şi modul exploziv în care se propagă, asemenea unui virus deosebit de periculos. Despre subtextul acestui film inclasificabil şi despre personajul pe care îl întrupează într-un mod memorabil am avut ocazia să stăm pe îndelete de vorbă, în cadrul Festivalului Filmului Francez, cu talentatul actor KARIM LEKLOU (n. 1982), care a fost nominalizat pentru întâia oară la César în 2019, pentru rolul din Le monde a toi, în care mamă îi este Isabelle Adjani. Cariera lui Karim a început cu apariţia din Profetul lui Jacques Audiard, din 2009, iar parcursul lui a fost mereu ascendent, indiferent că ne raportăm la La source des femmes, al lui Radu Mihăileanu, Les Anarchistes, prezentat în 2015 la Cannes, sau la Coup de chaud, care i-a adus premiul de interpretare la Torino Film Festival. Până să ajungem însă la detalii despre celelalte roluri, ne-a interesat să aflăm cine este, de fapt, Vincent şi... de ce vrea toată lumea să-l omoare.

Karim, ai fost în pielea lui

Vincent suficient de mult timp încât să-l cunoşti în profunzime. Pictează-mi un portret al său, folosindu-te de cuvinte, ca să-l putem înţelege şi noi mai bine.

Vincent este un “cineva” care nu-și pune prea multe întrebări despre lumea din jurul său, o persoană destul de mulțumită de sine la început, convinsă că şi-a găsit locul în această lume, pentru că are o slujbă bună și o viaţă personală care nu-l obligă să se îndoiască de el însuşi sau de ceilalți. Pe scurt, nu e neapărat un personaj simpatic sau antipatic, ci un om obișnuit, completamente luat prin suprindere de apariţia acestui fenomen, în care cei din jur au impulsul de a-l ataca atunci când îl privesc. Totul începe cu acea glumă proastă pe care Vincent o face, care, în opinia mea, reprezintă primul act de violență, unul comis de personajul meu, atunci când îi adresează stagiarului întrebarea: ‘Ei bine, atunci unde este cafeaua mea?’, o replică destul de violentă, dat fiind contextul. Odată cu

declanşarea acestui fenomen, personajul suferă o mutaţie intelectuală și socială, începând să privească oamenii cum nu o mai făcuse niciodată până atunci. De fapt, acest Vincent care ajunge să o întâlnească apoi pe Margaux, interpretată de Vimala Pons, este o persoană căreia, probabil, nu i-ar fi acordat niciodată atenție dacă ar fi cunoscut-o în viaţa lui ternă de dinainte, dar acum, dintr-o dată, pe fondul izolării sale, personajul îşi dezvoltă un soi de umanitate ce i se pare chiar lui ciudată, în primele momente, devenind gradual mai empatic față de ceilalți, din cauza situației nefireşti. Tocmai acest aspect mi s-a părut interesant în călătoria personajului, dincolo de toate situațiile prin care trece fizic, modul în care Vincent începe să pună sub semnul întrebării tot ce-l înconjoară, ca victimă a acestei crize. Dacă nu ar fi trăit-o, la propriu, pe pielea lui, nu cred că ar fi ajuns vreodată să reflecteze în acest mod profund.

Prin natura poveştii, translatezi aceste diverse nuanţe ale personalităţii personajului în comportamentul acestuia apelând, în principal, la forme de limbaj non-verbal. Din această pespectivă, cum ai abordat construcţia rolului?

Într-adevăr, am apelat foarte mult la limbajul corporal şi pentru asta am repetat extraordinar de mult scenele de luptă. Au fost mai mult de 12 scene care presupuneau ca personajul meu să înfrunte pe cineva, să se lupte cu agresorii, așa că a trebuit să le coregrafiem și să le punem în scenă cu o foarte mare atenţie la detalii, deoarece am vrut să ne concentrăm pe redarea iminenţei şi nu să avem o abordare psihologizantă, care ar fi luat-o înaintea spectatorului, ba chiar ar fi devansat inteligența actorului în raport cu scenariul. [...]

Citiţi interviul complet cu KARIM LEKLOU pe www.zilesinopti.ro

„Never Let Go”,

poate unul dintre cele mai intense lme Horror ale anului

Never Let Go, regizat de Alexandre Aja, cunoscut pentru filme de groază precum The Hills Have Eyes

și Crawl, aduce pe ecran o poveste intensă și terifiantă. Filmul o urmărește pe o mamă, interpretată de Halle Berry, care luptă să își protejeze gemenii de un spirit malefic ce le terorizează familia de ani de zile. Totuși, când unul dintre băieți începe să pună la îndoială existența răului, legătura familială este pusă la încercare, declanșând o luptă disperată pentru supraviețuire.

În ceea ce privește distribuția, în centrul atenției este Halle Berry, una dintre cele mai versatile actrițe de la Hollywood. Berry a dovedit de-a lungul anilor că poate străluci în orice producție, indiferent de gen, de la acțiune și dramă la science-fiction, iar acum își îndreaptă atenția către un rol extrem de solicitant în Never Let Go. Ea joacă rolul unei mame care trebuie să navigheze printr-un univers distorsionat, plin de capcane psihologice și terori ascunse, pentru a-și proteja copiii de o forță malefică ce amenință să-i distrugă.

Filmul explorează o viziune unică asupra terorii psihologice, analizând fricile profunde și traumele ascunse în subconștientul uman.

Aja, cu experiență în regizarea filmelor horror, a creat un univers vizual care combină realismul cu elemente onirice, făcându-te să te întrebi ce este real și ce este doar o halucinație. Acest stil vizual contribuie la crearea unei atmosfere apăsătoare și imprevizibile, care te va ține într-o stare constantă de alertă.

Criticii au lăudat deja filmul pentru modul în care îmbină elementele de horror psihologic cu drama profund emoțională. Performanța lui

Halle Berry a fost descrisă ca fiind una dintre cele mai bune din cariera sa, iar regia lui Aja este considerată o operă de artă în gestionarea tensiunii și a groazei. Fanii sunt, de asemenea, extrem de entuziasmați de lansarea filmului. Trailerul a generat deja un val de speculații și așteptări în rândul comunității horror, iar mulți se așteaptă ca Never Let Go să devină unul dintre cele mai memorabile filme de groază ale anului.

Prin urmare, filmul este o explorare profundă a legăturilor de familie, a sacrificiului și a cât de departe poate merge o mamă pentru a-și proteja copilul. Această poveste, combinată cu talentul regizoral al lui Aja și performanța excepțională a actorilor, face din Never Let Go un film de neratat... din 27 septembrie.

„Anul Nou care n-a fost”

Interviu

cu ADRIAN VĂNCICĂ

Anul Nou care n-a fost lungmetraj de ficțiune

selecționat la prestigiosul Festival de la Veneția şi care va avea premiera la noi pe 27 septembrie, se anunţă ca o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranță, iubire, libertate și sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică. Scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, Anul Nou care n-a fost continuă și completează povestea din Cadoul de Crăciun

(2018), cel mai premiat scurtmetraj din istoria filmului românesc, cu Adrian Văncică și Ioana Flora în rolurile principale. Cadoul vorbea despre tensiunea și frica generate în urma dezvăluirii făcute de un copil părinților săi referitoare la conținutul periculos al scrisorii pentru „Moș Gerilă”, pe care o trimisese prin poștă, iar acea întâmplare devine acum o piesă din complexul puzzle narativ din Anul Nou care n-a fost, care ne antrenează într-o inspirată (şi necesară) călătorie de rememorare a sfârşitului unei epoci „de aur” pentru unii şi a disperării, fricii şi neputinței pentru aproape toţi ceilalţi. Indiferent de modul în care ne raportăm la trecut din perspectiva propriei experienţe de viaţă, Anul Nou care n-a fost reprezintă cu must-see al acestei toamne, astfel încât am simţit nevoia unui dialog pe marginea acestuia cu talentatul şi versatilul ADRIAN VĂNCICĂ, ultrapopular datorită serialului Las Fierbinţi, dar, de asemenea, dublu nominalizat la premiile Gopo în carieră (Boogie, Ultima zi), cu un parcurs în cinematografie jalonat de colaborări memorabile cu regizori precum Radu Muntean, Nae Caranfil, Cristian Mungiu, Radu Jude, Călin Peter Netzer şi, nu în ultimul rând, Bogdan Mureșanu.

certitudine un

nevoia unui dialog pe marginea actorul ,

Adrian, din sinopsisul filmului aflăm că este o tragicomedie ce se petrece într-o singură zi, înainte de Revoluție, deci, în esență, ne vorbeşte despre comunism... doar că o poveste se poate spune din multe perspective. Cum ai caracteriza tu Anul Nou care n-a fost?

Este un film despre cum reacționează oamenii la presiune. Este un film despre niște oameni care nu mai pot. Este un film despre oameni care caută soluții punctuale la problemele pe care le au. Ei nu încearcă să rezolve o problemă a unui sistem, o problemă a unei țări, ei încearcă să își rezolve, fiecare, problemele lor - unul o scrisoare de la un copil, altul că e pus să zică o poezie, celălalt cu fii-su şi aşa mai departe -, ei neștiind că rezolvarea vine de la schimbarea destinului unei țări. Să spunem așa, ar fi ca într-o colonie de furnici: dacă fiecare furnică ar încerca să-și rezolve treaba, colonia ar supraviețui. Asta s-a întâmplat și cu țara

noastră, fiecare a încercat să își rezolve treaba cumva și apoi, nu știu cum, dintr-o efuziune spontană sau pregătită, a venit această revoluție. Habar n-am cum, dar schimbarea a venit. Ei, filmul despre asta e, despre niște oameni care se raportează, pur și simplu, la rezolvarea propriilor probleme și, cumva, rezolvările astea iau o turnură complet diferită... de unde ei puteau fi împușcați și băgați în pușcărie au mari șanse ca, într-o săptămână, să fie priviţi ca mari eroi, disidenți și așa mai departe. Filmul despre asta este, despre cum reacționezi la presiune.

Dar ce nu este, ca film, Anul Nou care n-a fost? Fiindcă, în general, lumea te identifică cu Celentano din Las Fierbinţi, deci s-ar putea aştepta la un rol tot din registrul comic. Cu siguranţă nu e Las Fierbinți. Personajul Gelu nu are nicio legătură cu Celentano, cu o singură excepţie... barba. Eu am avut barbă în Cadoul de Crăciun, pentru că eram în perioada în care filmam la serial și am avut discuția asta cu Bogdan: ‘Băi, vin, facem, filmăm când vrei tu, îmi găsesc timp liber, dar nu pot să-mi dau barba jos. Mie, ca să-mi crească o barbă de Celentano, trebuie să stau șapte zile și să aștept atâta timp nu e productiv deloc, dau peste cap niște oameni.’. Iar el a zis: ‘Ok, nicio problemă, filmezi cu barbă.’. Altfel, ce nu este Anul Nou care n-a fost... nu este un film cu proști, adică e un film cu oameni deștepți, care caută soluții. Este un film care este jucat cu totul altfel decât serialul. În Las Fierbinți

avem niște personaje care nu învață nimic din greșelile lor, pe când cei din film, fiind oameni inteligenți, învață să se adapteze la vremuri. Plus că se joacă altfel, ca la film, nu ca la un serial, ritmul fiind cu totul altul... e o altă mâncare. [...]

Anul Nou care n-a fost poate fi privit şi ca un film despre fricile noastre, dintre care unele se perpetuează și acum, precum frica de a ne pierde casa sau pe cei apropiați nouă. Asta conferă relevanță subiectului, indiferent ce a trăit sau nu publicul... Da, e un film și despre frică, dar vezi tu, fricile astea de care ai vorbit, adică teama că îți pierzi un părinte, teama că îți pierzi casa, pe astea le poți gestiona, dar teama de a-ți pierde libertatea e foarte cumplită, nu știu cum să-ți zic. Cu toate că libertatea vine la pachet inclusiv cu libertatea de a muri de foame, totuși, nu trebuie pierdută. [...]

Citiţi interviul complet cu ADRIAN VĂNCICĂ pe www.zilesinopti.ro

X-Men ’97

Nostalgie la pachet cu un „upgrade”

Ca majoritatea celor care au crescut în anii 2000, desenele animate au reprezentat una dintre principalele surse de entertainment de-a lungul timpului. Fie că era vorba de Fox Kids, Jetix sau Cartoon Network, o bună parte din amintirile mele sunt strâns legate de aceste programe, care, norocul meu, aveau chiar un conținut de calitate și nu se loveau de zidul implacabil de azi, care este cenzura extremă. Nu e niciun secret că majoritatea desenelor la care mă uitam erau cu supereroi sau variațiuni pe aceeași temă. Pe scurt, niște lupte, niște lasere, bine vs. rău. Și poate cel mai reprezentativ dintre ele era X-Men.

Povestea o știe toată lumea: profesorul X a adunat un grup de indivizi cu abilități speciale (mutanți) și a format o școală care să îi învețe cum să își folosească aceste puteri, condusă de cei mai experimentați, care sunt recunoscuți ca X-Men. Uite că 26 de ani mai târziu, după ce serialul s-a terminat brusc, cei de la Marvel, odată cu achiziționarea studioului

POINT OF VIEW

este audiența țintă: tinerii adulți de azi care au crescut în anii 2000. M-au prins direct pe subiect. Grupul principal în jurul căruia se învârte acțiunea a rămas mai mult sau mai puțin același, cu Cyclops, Jean, Gambit, Rogue, Storm și, bineînțeles, Wolverine (care se bucură de un succes uriaș la box-office împreună cu Deadpool). Fiecare episod e de sine stătător și spune câte o poveste, centrată pe unul sau două personaje, chiar dacă pe larg, acțiunea se derulează pe parcursul întregului sezon și sunt multe elemente care se leagă.

21st Century Fox, au decis să îl continue. Cu același stil de animație (bineînțeles, îmbunătățit pentru 2024), aceeași actori pentru dublaj și, cel mai important (pentru cei care știu), același intro memorabil care răsuna în casele tuturor copiilor la maxim și care ne-a rămas tuturor întipărit în minte.

Noul sezon e unul mult mai matur, care știe foarte bine care

Probabil efectul de nostalgie pe care l-a trezit în mine în momentul în care am văzut serialul pe Amazon Prime mă face să fiu puțin subiectiv cu privire la calitatea lui. Dar, și dacă mă dau la o parte și încerc să privesc ca un om care vede pentru prima dată un serial animat cu supereroi, tot pot să spun sus și tare că X-Men ’97 e un succes și una dintre cele mai mari victorii pe segmentul de animații al celor de la Marvel, acolo unde au avut de suferit în ultimii ani împotriva rivalilor de la DC.

În încheiere, mă bucur să spun că încă apar seriale animate care reușesc să triumfe în peisajul ăsta atât de supra-saturat de liveaction-uri. Poate că pe unele le ajută și efectul nostalgiei, dar, până la urmă… nu-i interzis. Iar X-Men ’97 a bifat toate căsuțele.

zilesinopti.ro/arta-cultura

Vodafone sustine capitolul

Artă & Cultură din Zile și Nopti. În print și online.

Artă &Cultură

Moda ca artă și Viviane Sassen

Născută în Amsterdam, dar petrecându-și primii trei ani din copilărie în Africa, Viviane Sassen a studiat mai întâi design vestimentar, înainte de a se îndrepta spre fotografie. Recunoscută pentru arta sa plastică, dar și pentru imaginile sale inovatoare din domeniul modei, și-a conturat propriul stil inconfundabil, folosind adesea umbra, formele geometrice și abstractizarea corpurilor, pe care le atribuie influenței amintirilor din copilărie despre Africa. Viviane își readuce arta acasă cu o primă retrospectivă la scară largă în Olanda - în perioada 21 septembrie

2024 - 12 ianuarie 2025, Muzeul Foam,din Amsterdam,prezintă expoziția

PHOSPHOR: Art & Fashion, care cuprinde mai mult de 200 de lucrări ale artistei olandeze ce dezvăluie peste treizeci de ani din cariera sa multifațetată și reunește fotografie, colaj, pictură și video.

Lucrările hipnotizante ale lui Sassen pătrund în complexitatea emoțiilor umane și forțează limitele expresiei artistice. Teme precum moartea, sexualitatea, dorința și legătura cu celălalt sunt obiective centrale ale operelor sale. Stilul său fotografic unic se caracterizează prin culori saturate, un joc grafic de lumini și umbre și o portretizare suprarealistă a corpului uman. Sassen vede fotografia ca pe un mediu magic - o oglindă care reflectă ceea ce se ascunde în noi și un portal către un univers alternativ plin de posibilități nelimitate. Toate aceste posibilități nelimitate înseamnă lumi care trebuie să fie explorate. De aceea,

„Phosphor” evidențiază două teme centrale: intimitatea profundă din opera lui Sassen și căutarea neîncetată de noi forme fotografice. Expoziția prezintă unele dintre cele mai iconice serii ale artistei, inclusiv „Flamboya” (2008), „Umbra” (2014) și „Parasomnia” (2011). Fotografiile sale de modă pentru mărci prestigioase precum Louis Vuitton și Dior sunt, de asemenea, prezentate într-o instalație impresionantă de mari dimensiuni. Primele experimente cu obiecte de arhivă personale, autoportretele și proiectul său de absolvire oferă o privire asupra originilor limbajului vizual distinctiv al lui Sassen, multe dintre aceste imagini fiind prezentate pentru prima dată.

CAPITOLUL ARTĂ & CULTURĂ DIN ZILE ȘI NOPTI ESTE SUSȚINUT DE

GÁBOR TOMPA

Otentativă de a defini în puţine cuvinte complexitatea şi originalitatea aportului creativ al reputatului regizor GÁBOR TOMPA la artele spectacolului folosind numai repere disparate din consistenta sa carieră, indiferent de criteriul de selecţie şi de spaţiul performativ în care s-a manifestat în întreaga lume, ar fi lipsită de relevanţă, dată fiind extraordinara varietate a acestora, iar misiunea de a o face aşa cum trebuie le revine enciclopediştilor şi biografilor domniei sale. Explorarea noastră prin intermediul dialogului s-a centrat pe profunda şi perena poveste de dragoste pe care apreciatul artist o trăieşte cu muzica încă din primii ani de viaţă, aceasta fiind omniprezentă apoi în punerile sale scenice, în varii forme, posturi şi reprezentări, iar punctul de plecare l-a reprezentat cel mai recent spectacol semnat de către

Gábor Tompa, opera mozartiană La Clemenza di Tito, ce a avut premiera în ultimele zile ale stagiunii trecute şi va intra în repertoriul curent al Operei Naţionale Bucureşti din această toamnă, pregătită în paralel cu montarea de la Teatrul Naţional din Cluj a textului lui Eugène Ionesco, Pietonul aerului, selecţionată în FNT, în care, de asemenea, muzica, de această dată a lui Vasile Şirli, joacă un rol principal.

„Consider muzica cea mai desăvârșită artă”

Domnule Tompa, spectacolul La Clemenza di Tito de la Opera Naţională Bucureşti vine după Flautul fermecat din 2020, de la Opera Maghiară din Cluj. Este o coincidență că cele mai recente montări ale dumneavoastră în operă sunt ale lui Mozart?

Da, este o coincidență, cu toate că eu iubesc operele lui Mozart, pentru că sunt foarte dramatice, foarte teatrale, şi nu spun asta neapărat din punct de vedere al spectaculozităţii, ci a relațiilor foarte precise și foarte complexe între personaje. Primul Mozart

Pietonul aerului

Foto © Teatrul Național Cluj (Nicu Cherciu)

pe care l-am montat, Don Giovanni [în 2010, la Opera Naţională Română Cluj-Napoca - n.r.], nu a fost însă prima mea operă, ci a doua, pentru că am făcut un spectacol-coupé acum 15 ani, cu Dido și Aeneas a lui

Henry Purcell și Barbă albastră a lui Bartók în același decor, la Opera din San Diego. Pentru mine, care am făcut câteva piese de Molière, dar nu şi Don Juan - nu știu de ce, pentru că făcusem Tartuffe, Mizantropul și ideea era să fac Don Juan cu același actor -, muzica din Don Giovanni este ceva foarte profund și adânc față de textul lui Molière. La acest Don Juanism s-a referit foarte mult şi Kierkegaard, care scrie că Don Juan este “cavalerul resemnării”, dar eu cred că muzica lui Mozart spune mai mult decât orice text, orice dramă, orice piesă de teatru, orice libret... de aceea e și greu să scrii libret. Cel de la Don Giovanni nu mi se pare unul prost, dar a fost aspru criticat de Wagner, de exemplu, că ar fi un libret slab. Revenind la întrebare, până la urmă, am ajuns la Flautul fermecat ca o idee a dirijorului cu care am lucrat pe două opere mai scurte ale lui Ravel, L’Heure espagnole şi L’Enfant et le Sortilèges, de a

reface la Opera Maghiară din

ultimele două opere compuse de Mozart... Aceste ultime două opere mi se par foarte importante, fiindcă eu cred că ambele sunt opere creștine, în sensul căutării adevărului, chiar prin proba de foc la Flautul fermecat și prin cea, foarte grea, a iertării, din La Clemenza de Tito, unde tensiunea se naște din faptul că acest domnitor descoperă în urma evenimentelor că, de fapt, bunătatea utopică pe care o prezintă îl face incompatibil cu cariera de politician. Exact ca Danton, care, la un moment dat, vrea să se lase de politică, dar odată băgat în politică, e foarte greu să mai ieşi... aici vorbesc de piesa lui Büchner, de Moartea lui Danton, unde, odată plecat din politică, acesta va fi măturat de concurență. Tito are un fel de deziluzie în umanitate, pentru că cei mai apropiați îl trădează, ba, mai mult, aceştia comit atentat, de fapt îl ucid, pentru că este acțiune directă. Sesto, cel mai fidel și mai apropiat, comite atentat împotriva lui și, totuși, Tito îl iartă, dar această deziluzie îl face să aibă această revelație de a ieși din politică. [...] Citiţi interviul complet cu GÁBOR TOMPA pe www.zilesinopti.ro

Cluj un Flaut fermecat care era destul de învechit, ca spectacol. Atât repetițiile, cât și premiera, s-au nimerit exact în timpul pandemiei şi ceea ce s-a dovedit a fi greu era că muzica a fost scrisă pe textul german, foarte, foarte potrivit în sensul acesta, iar directorul Operei Maghiare dorea ca opera să se cânte în limba maghiară. Eu regret că s-a facut aşa, dar, dacă tot am acceptat, am făcut o retraducere a libretului, ceea ce e foarte dificil, pentru că libretul în limba maghiară era foarte infantil, ca un basm din acela naiv, cum ar fi, nu știu, Hänsel și Gretel... dar nu opera, pentru că opera e mai frumoasă. Atunci, ca să poată fi cântat acest libret în limba maghiară, a fost nevoie de o muncă destul de lungă și asiduă, chinuitoare pentru mulți. Eu nu cred în traduceri, în afara micilor excepții, pentru că libretul este cum este, iar muzica a fost compusă pe libret şi oricum e greu ca spectatorul să înțeleagă fiecare cuvânt în parte, de asta practica titrajului este una obișnuită...

Mai e un aspect interesant, şi anume că Flautul fermecat şi La Clemenza di Tito sunt

Flautul fermecat

Foto © Opera Maghiară Cluj

La Clemenza di Tito Foto © ONB

Amintit în prezent ca unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai mișcării New Journalism (alături de personalități precum Joan Didion sau Tom Wolfe), Truman Capote a redefinit romanul american datorită stilului său inconfundabil, combinând elemente de ficțiune cu tehnici tradiționale ale jurnalismului, precum precizia și prezența detaliilor reale, pentru a stabili noi standarde de non-ficțiune. Astfel, cele mai importante opere ale sale se remarcă prin explorarea temelor universale și prin prezența personajelor atât memorabile, cât și autentice.

La începutul carierei, în jurul anului 1942, Capote a lucratîn departamentul de artă al publicației The New Yorker pentru doi ani, înainte de a fi concediat în urma unei discuții aprinse cu poetul Robert Frost, episodul devenind celebru: „Nu era un job grandios. Tot ce implica, de fapt, era să sortezi benzi desenate și să decupezi articole din ziare.” Șase ani mai târziu, el a publicatprimul său roman, Other Voices, Other Rooms, care urmărește călătoria lui Joel Knox, un băiat de 13 ani. După moartea mamei, eroul este trimis să locuiască cu tatăl lui, pe care nu l-a cunoscut niciodată, într-o imensă și

100 de ani de Truman Capote

Cu un secol în urmă, pe 30 septembrie 1924, Truman Persons se năștea într-o familie modestă din New Orleans, petrecânduși, după divorțul părinților, o parte din copilărie în Alabama și New Georgia, unde a devenit prieten cu scriitoarea Harper Lee. Adoptat de José Garcia Capote în 1935, el și-a petrecut restul anilor formativi în New York și Connecticut, unde a urmat școli private, finalizându-și studiile în cadrul Greenwich High School.

înfricoșătoare reședință din sudul Statelor Unite, lucrarea generând controverse la momentul apariției prin abordarea temelor legate de sexualitate și identitate (mulți critici considerând că romanul este parțial autobiografic, reflectând experiențele lui Capote). Următoarea carte, The Grass Harp (1951), explorează motive precum copilăria și căutarea unui refugiu într-o lume adultă adesea confuză, urmărind aventurile unui grup de personaje excentrice, care decid să-și creeze, ca formă de protest față de convențiile sociale, propria lume într-un copac.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Breakfast at Tiffany’s, a apărut în 1958, devenind rapid un clasic al literaturii americane și captivând cititorii prin Holly Golightly (adusă la viață de Audrey Hepburn, în 1961), o tânără

excentrică și misterioasă care încearcă să scape de trecutul său dureros pentru a-și găsi locul în lumea superficială din New York. Vorbind despre realități sociale specifice anilor ‘50 (multe dintre ele relevante și în prezent) printr-un stil narativ elegant și aproape cinematografic, romanul explorează teme precum singurătatea, căutarea identității sau impactul societății asupra sufletului uman, construind o lume care, deși strălucește la suprafață, ascunde adesea o profundă singurătate și goliciune interioară.

Lucrarea a fost urmată de faimoasa

In Cold Blood (1965), considerată una dintre cele mai importante opere ale secolului XX, unde sunt prezentate în detaliu ancheta și execuția a doi criminali care au ucis în mod brutal o familie de fermieri din Kansas. Deoarece Capote a petrecut ani de zile documentând cazul, reconstruind scena crimei și intervievând martori și familiile victimelor, deși se bazează pe fapte reale, asigurând autenticitatea și credibilitatea acțiunilor, istorisirea devine un studiu despre violență, natura răului și impactul tragediilor asupra micilor comunități.

Alături de lucrările scrise, autorul este amintit și pentru relațiile complexe cu presa, mediul literar și înalta societate newyorkeză, care au alimentat o serie de legende despre imaginea sa. Fiind unul dintre primii scriitori care au descris în detaliu viața elitelor din New York, Capote s-a folosit de satiră pentru a explora superficialitatea, materialismul și izolarea emoțională a lumii în care trăia. El a cultivat prietenii cu multe dintre personalitățile vremii, precum Lee Radziwill, C. Z. Guest sau Babe Paley (care au făcut parte din grupul de socialites amintit astăzi sub

denumirea „Lebedele lui Truman Capote”), împărtășind publicului, în povestiri precum La Côte Basque, secrete și detalii picante din viața lor privată. Ca urmare, chiar dacă a realizat un tablou al unei realități care pune accent pe aparențe și uită de valorile umane fundamentale, el a fost exclus din cercurile sociale newyorkeze, multe dintre relații deteriorându-se iremediabil. Intoxicat de alcool și substanțe, fără a termina Answered Prayers (o variantă completă a povestirii despre societatea americană), acesta a plecat dintre noi pe 25 august 1984, la vârsta de 60 de ani.

De la micile orașe în care și-a petrecut copilăria până la strălucitoarele saloane populate de elitele newyorkeze ale anilor ‘60 și ‘70, viața lui Capote a reprezentat o călătorie fascinantă, marcată de o dorință nemărginită de a transpune complexitatea experiențelor în cuvinte. Astfel, în acest centenar redescoperim un scriitor care a reușit să surprindă esența condiției umane într-un mod unic și atemporal, moștenirea sa continuând să ne inspire și să ne provoace, invitându-ne să privim lumea în care trăim și personajele pe care le întâlnim dincolo de aparențe.TXT

Tom Hollander în rolul lui Truman Capote (Feud)

INTERVIU

FERNANDO DAGNINO

P„Arta mea are întotdeauna un punct de plecare narativ”

Fernando, dragostea ta pentru benzile desenate s-a născut încă din copilărie și nu s-a alterat în niciun fel cu trecerea timpului. Cum se explică această fidelitate pentru crearea de comics-uri?

ersonalitate marcantă în spaţiul occidental al artei benzilor desenate, FERNANDO DAGNINO (n. 1973) va fi prezent în toamna aceasta la Brașov pentru vernisajul expoziţiei sale de Comic Book & Fantasy Art, din cadrul Dracula Film Festival (30 octombrie-3 noiembrie), eveniment pentru care, de altfel, a creat vizualul oficial al ediţiei. Multipremiatul artist spaniol, care a început prin a lucra, la finele anilor ’90, ca Guest Imagineer pentru compania Walt Disney și a publicat în 1999 prima sa creaţie B.D., Tales of the Black Spain, a devenit, începând din 2007, colaborator exclusiv al DC Comics pentru serii celebre precum Superman, Wonder Woman, Suicide Squad sau Justice League. Refuzând să se cantoneze însă în mitologiile care îi limitau narativ creativitatea, Fernando Dagnino și-a manifestat originalitatea în ultimii ani, constant, deopotrivă prin declinările unor personaje din portofoliul câtorva reputate label-uri Indie (Tarzan la Dark Horse, Blade Runner la Titan Comics, Killers la Valiant), dar mai ales prin propriile romane grafice şi comics-uri: Smart Girl, L’Agent, Kasandra y la rebelion, Winter Queen. Am fost curioși să aflăm ce stă la baza dedicării sale pentru această formă de expresie, în condiţiile în care tentaţiile pentru a experimenta în artele vizuale sunt tot mai numeroase în secolul XXI, de la clasica pictură până la dezvoltările asociate digitalului şi New Media.

În cazul meu, este o poveste aparte, întrucât, la numai 5 ani - și îmi amintesc foarte bine momentul și banda desenată pe care o citeam -, m-am îndrăgostit, pur și simplu, de B.D.-uri. Mai mult, atunci mi-am spus mie însumi, dar și familiei mele, că îmi doresc să devin artist de comics-uri, cu toate că, evident, habar n-aveam ce înseamnă

cu adevărat asta... nu puteam decât să-mi imaginez. Ideea mea s-a fixat complet însă din acea clipă și nu s-a mai schimbat apoi niciodată. Unii oameni vorbesc de benzile desenate ca fiind cinema pentru oamenii săraci, o definiție discutabilă, însă ceea ce este adevărat e că fantezia ta primeşte acces la o poveste nu doar prin intermediul unui text scris, ca în cărți, ci beneficiază și de componenta de imagine, cu propriul limbaj, cu onomatopee, cu diferite mișcări și toate celelalte resorturi ale narațiunii secvențiale, ceea ce este uimitor, pentru că experiența devine o lectură creativă.

În esenţă, e o altă formă de storytelling... Da, se diferențiază clar față de alte surse de comunicare vizuală, precum filmul, unde ai muzică, ai animație, iar dinamica și timpul sunt altfel definite. Cinema-ul este ceva care vine el spre tine prin poveste, în timp ce, în cazul comics-urilor, este vorba mai mult ca tu să mergi înspre acestea. Sunt multe benzi desenate în care îmi amintesc povestea în culori, cu toate că era desenată alb-negru sau, alt exemplu, în mintea mea, unele scene au devenit animate, în condițiile în care, evident, în paginile albumului erau descrise prin imagini bidimensionale, statice. Ce vreau să spun e că, până la urmă, ajung să-mi creez propria imagine asupra acelei povești, iar asta îmi place și mă atrage cu adevărat, mai ales că există un copil în fiecare dintre noi, iar comics-urile sunt accesibile oricui. Sigur că pot fi privite și numai ca o formă de comunicare puțin costisitoare, dar mi se pare mai important faptul că fiecare om, în felul său, își poate implica propria creativitate în finalizarea poveștii, prin completarea acesteia cu informațiile care lipsesc. În benzile desenate, acțiunea se întâmplă, de fapt, în spațiile albe dintre casetele desenate, da, acolo fiecare dintre noi întregește povestea, iar eu cred că asta e ceva magic.

Dorința ta a fost din start foarte puternică, dar asta nu era suficient pentru a face o carieră în arta benzilor desenate. Care au fost circumstanțele în care ai început realmente să crezi că ai talentul pentru a reuși?

Îmi vine greu să explic, tocmai pentru că habar n-am cum, eu am știut de la bun început că aș putea deveni un asemenea artist. Dincolo de asta, bineînțeles, stă realitatea în sine. M-am născut în 1973, în Spania, într-o dictatură, iar mentalitatea în societate nu era una chiar foarte modernă, așa că m-am confruntat cu opoziția familiei mele, care susținea că arta este acceptabilă doar ca hobby, ceva care poate fi făcut în calitate de fan, eventual, dar nu ca o profesie. Din acest motiv, a fost nevoie de un proces constant de reafirmare a vocației și pasiunii mele și, desigur, de luptă împotriva societății și a dorințelor celorlalți, până la urmă, de găsire a propriului drum. Evident, a trebuit să fac, încetul cu încetul, unele concesii, cum ar fi cea de a începe să studiez ceva total diferit pentru a-mi face familia fericită, dar am știut dintotdeauna că scopul meu fundamental este să devin un artist de benzi desenate. [...]

Citiţi interviul complet cu FERNANDO DAGNINO pe www.zilesinopti.ro

PAGINA

Benzile desenate educative

Folosirea benzilor desenate în educație se bazează pe ideea de a crea angajament și motivație pentru elevi. Utilizarea unei forme narative, și ne referim aici strict la benzi desenate, „poate stimula interesul elevilor pentru știință”, notează Negrete Aquiles și Cecilia Lartigue, în volumul „Învățarea din educație pentru a comunica știința ca o poveste bună”, îi poate ajuta pe elevi să-și amintească ceea ce au învățat (Nagata Ryoichi - „Învățarea biochimiei la termenul următor prin manga”), dar oferă și un mijloc de a stimula discuția (Versaci Rocco - „Cum benzile desenate pot schimba modul în care elevii noștri văd literatura: perspectiva unui profesor”).

În timp, benzile desenate s-au dovedit a fi un instrument educațional puternic care poate îmbunătăți învățarea, poate implica elevii și poate promova gândirea analitică, discuția și creativitatea. Astfel au apărut o serie de proiecte naționale și internaționale menite să vină în ajutorul educatorilor și profesorilor, în primul rând, dar având ca scop principal implicarea elevilor într-un proces atractiv de petrecere a timpului liber citind o carte, răsfoind un ghid sau dicționar, fie el și în mediul online, dar totul în limbajul benzilor desenate, ce pare a acapara mai ușor atenția generațiilor actuale.

În sensul acesta, o serie de 12 povești inspirate din viața reală, prin care o familie întreagă învață despre înșelătoriile online, a fost publicată în limba română, în print și online, ambele gratuite, cu sprijinul Oficiului Federal elvețian de Comunicații, al Ambasadei Elveției la București, al Centrului de training Swiss Webacademy

din Sibiu, al Poliției Române, al Directoratului Național de Securitate Cibernetică, al Ministerului Educației, al Asociației Române a Băncilor, al Microsoft, al Camerei de Comerț Elveția-România și al Swiss Sponsors’ Fund. Poveștile sunt reunite în trei volume ce abordează „problemele pe care oricare dintre membrii unei familii le poate întâmpina în lumea digitală: escrocherii online, tentative de șantaj, teorii ale conspirației, site-uri cu conținut neplăcut, dependență de ecran și diverse tipuri de înșelătorii online”, subliniază autorii seriei. Tot în categoria instrumentelor educaționale se încadrează „Ghid inteligent de descurajare a violenței verbale, cu idei inteligente”, benzi desenate realizate de Alex Talambă, o carte electronică, gratuită, ce descrie unele dintre cele mai frecvente situații legate de violența verbală. Totodată, publicația oferă și soluții propuse de specialiștii psihologi și experți în comunicare.

ROBERTO ALAGNA

„Îmi place să descopăr muzica, îmi place să mi-o însușesc”

Recitalul celebrului tenor Roberto Alagna din cadrul festivalulului Masters of Classic (1-15 septembrie) de la Bucureşti, construit ca un omagiu adus lui Puccini, precede cu doar câteva zile lansarea noului său album, Roberto Alagna 60, menit a celebra deopotrivă 60 de ani de viaţă şi 40 de carieră de succes. Faptul că la aceste evenimente se adaugă şi aniversarea a trei decenii de la memorabila sa apariţie pe scena de la Covent Garden, în Roméo et Juliette, de Charles Gounod, care i-a adus premiul Laurence Olivier şi l-a propulsat spre stardom, ne-a motivat să folosim prilejul pentru a încerca să aflăm câteva detalii despre modul în care ROBERTO ALAGNA (n. 1963) se raportează la muzică din perspectiva unor alegeri inedite făcute de-a lungul timpului (Le Dernier jour d’un condamné, Mediterraneo), dar şi a prieteniei cu oameni care au creat special pentru el, precum faimoşii compozitori Vladimir Cosma (opera Marius et Fanny) sau Jean-Félix Lalanne (musical-ul Al Capone). Ca să privim în urmă, am plecat însă în dialog de la viitor.

Albumul Roberto Alagna 60 va apărea pe 20 septembrie, iar playlist-ul este realmente eclectic. Cu siguranţă, fiecare piesă are o poveste, doar că nu toate alegerile sunt ușor de înţeles, de exemplu, ariile din opere puțin auzite, precum Le postillon de Lonjumeau, a lui Adam, sau Martha lui Von Flotow. Schiţat în cuvinte, cum arată acest portret muzical al dumneavoastră?

Din perspectiva carierei, acest album este unul aproape istoric pentru mine, o retrospectivă a ceea ce am făcut în muzică pe parcursul a 40 de ani. Fie şi din faptul că albumul se

numește Roberto Alagna 60, iar eu, în clipa de faţă, am deja 61 de ani, ne putem da seama cât de repede zboară timpul. În acest album aniversar am vrut să arăt publicului ceva din caracterul meu, din preferinţele mele, din felul meu de a aborda fiecare stil muzical în parte și, nu în ultimul rând, din respectul meu pentru muzică, în general. Desigur, avem multă operă, reprezentată însă adesea de lucrări necunoscute. De ce? Pentru că asta am făcut toată viața mea, am interpretat lucrări ca Fiesque sau Le jongleur de Notre-Dame, aşa cum am fost Ulysse în Pénélope, să zicem, toate opere mai puțin cunoscute, dar pe care am ţinut să le readuc în actualitate, fiindcă sunt convins că atunci când iubești cu-adevărat muzica, este important să descoperi mereu ceva nou... şi chiar dacă eu iubesc, bineînțeles, marile standarde şi pe marii compozitori, pe marele Puccini şi pe marele Verdi, continui să fiu atras şi de partea asta de explorare. Așa se face că pe acest album există un amestec de arii cunoscute, precum cea din Faust, cu unele inedite, precum Polyeucte, ambele de Gounod, de exemplu, iar în cazul unor alegeri pe care le-am făcut, am vrut să-mi asum şi provocarea pe care acestea o reprezentau. Îmi plac provocările din când în când, fiindcă e adevărat că nu este chiar ceva obișnuit să cânți la vârsta de 60 de ani Le postillon de Lonjumeau, e un pic istoric, mai degrabă, chiar dacă o fac cu vocea mea din prezent. În afară de asta, nu trebuie să uiți că a face un album în zilele noastre se dovedeşte a fi foarte dificil. Deşi te-ai gândi că ai tot timpul din lume ca să refaci anumite părţi, lucrurile nu stau așa. Acest disc a fost făcut în 15 ore, adică în cinci sesiuni de trei ore... întregul disc, 20 de piese, îţi dai seama? A fost destul de complicat de făcut. În

același timp, am vrut să arăt pe album și o altă faţetă a mea prin unele cântece, mă refer la cea creativă. Întotdeauna mi-a plăcut să creez si de aceea am inclus şi o piesă compusă de mine [Sognare], dar şi un cântec pe care l-au scris frații mei, David şi Frédérico [L’Andalouse], pentru că întotdeauna am avut, ca familie, o relație foarte apropiată. De fapt, ei au compus chiar şi o întreagă operă special pentru mine. Revenind la disc, acesta e, prin urmare, unul retrospectiv, este un portret al gusturilor mele, al pasiunii mele, al temperamentului și al curiozității mele, dar și al focului sacru care încă arde în mine.

Pentru că ați menționat Fiesque, de Édouard Lalo, operă rămasă în obscuritate, pe care ați cântat-o în premieră la Festival de Radio France et Montpellier, ce trebuie să aibă o lucrare pentru a declanșa dorinţa de a o interpreta?

În ce mă priveşte, e foarte simplu. Trebuie să mă îndrăgostesc de acea operă, deopotrivă de poveste și de muzică. De multe ori, când mi s-au propus opere, primul meu instinct a fost să refuz, pentru că sunt, dintotdeauna, o persoană care se îndoiește enorm de sine. Cred mereu că sunt incapabil să fac un rol sau altul, după care citesc partitura, mă îndrăgostesc de ea și, hop!, îmi vine dorinţa să o fac, cum a fost cazul cu Cyrano de Bergerac sau Lohengrin, lucrări despre care credeam că nu le pot interpreta. Dragostea de muzică, dragostea și pasiunea îmi ghidează întotdeauna pașii. [...]

Citiţi

Foto creditSimon Fowler

Roberto Alagna by Gregor Hohenberg (c) Sony Music Entertainment

ART (HI)STORIES

„Ballet Mécanique”

O pictură cinematografică a timpului

Cu 100 de ani în urmă, pe 24 septembrie 1924, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de Noi Tehnici Teatrale de la Viena, avea loc premiera versiunii mute a filmului conceput şi co-regizat de către artistul Fernand Léger, împreună cu cineastul american Dudley Murphy, Ballet Mécanique, considerat actualmente una dintre capodoperele cinematografiei experimentale, care poate fi vizionat, inclusiv pe YouTube, într-o versiune restaurată, cu muzica originală compusă de avangardistul George Antheil şi cu titlul inițial: Charlot présente le ballet mécanique, pentru că imaginea unui cut-out Cubist animat ce-l înfăţişează pe Chaplin apare de mai multe ori pe parcursul filmului.

Cu toate că originea Baletului Mecanic poate fi identificată în schimbarea de optică artistică a lui Fernand Léger în urma experienţelor trăite în WWI, perioada lui “mecanică”, şi în pasiunea pentru cinema - în 1923, de exemplu, crease scenografia pentru

L’Inhumaine, controversatul

SF experimental al lui Marcel L’Herbier -, dar fără legătură cu sculptura cu acelaşi titlu a cărei fotografie apăruse cu ani înainte în 391, publicaţia Dadaistă creată de Francis Picabia, acest film este, în fapt, rodul colaborării a trei viziuni artistice complementare: Fernand Léger, Dudley Murphy, autor în 1922 al scurtmetrajului pe muzica lui Saint-Saëns, Danse Macabre, cu

balerinul Adolph Bolm ca protagonist, şi, nu în ultimul rând, Antheil, a cărui poveste e una aparte, deoarece el a fost, practic, iniţiatorul proiectului.

Ultra-modernistul George Antheil, format ca pianist în Philadelphia cu Constantine von Sternberg, o fostă elevă a lui Liszt, a devenit pasionat încă de la 18-19 ani de muzica “mecanică”, folosind pianul exclusiv ca instrument de percuţie, iar în 1921, în preajma relocării în Europa, a scris prima dintr-o serie de piese bazate pe tehnologie, precum Death of Machines sau Mechanisms. La Paris a compus apoi o lucrare numită Ballet Mécanique, care simula sunete industriale şi urbane pe un ritm ce evoca mişcarea automată a maşinăriilor dintr-o uzină.

Cu gândul că s-ar putea realiza un film pe muzica lui, i-a implicat în demers pe Dudley Murphy, dar şi pe Man Ray, doar că artistul Suprarealist s-a retras de timpuriu - a convins-o, totuşi, pe Kiki de Montparnasse să apară în cadru -, iar locul i-a fost luat de Léger, care a făcut rost inclusiv de finanţare. La scurt timp, datorită diferenţelor de viziune, Antheil însuşi s-a retras din combinaţie, iar Ballet Mécanique nu a fost proiectat niciodată în asociere cu muzica lui pe parcursul vieţii sale.

George Antheil

Trecând frontiera dincolo de interpretarea operei de artă, despre care există o bibliografie îndestulătoare, şi privindu-o din perspectiva contextului în care a fost realizat, Ballet Mécanique se relevă a fi, în esenţă, o reflectare caleidoscopică a unei schimbări de epocă, definită prin trăsături remarcabil de apropiate celor care ne creionează prezentul, fiindcă are în centru erupţia tehnologiei şi modul în care s-a modificat raportul nostru cu timpul în urma înmulţirii “scurtăturilor” accesibile la nivel de masă.

Dacă acum suntem în postura de a asimila consecinţele pătrunderii în conştiinţa publică a IoT (Internet of Things) şi AI (Artificial Intelligence), a arhitecturii 5/6G şi a mobilităţii electrice, la fel, în primii ani ai secolului XX, modernitatea se definea, în principal, tehnologic, iar comportamentul uman, la nivel individual şi comunitar, suferise nuanţări semnificative datorită radioului, telefonului, becului, fermoarului, maşinii de scris electrice, avionului ş.a.m.d., pe fondul unui cumul de frici înrădăcinate de război.

Acea lume nouă, post-WWI, în care migraţia între diversele spaţii se accelerase, iar timpul îşi schimbase locul pe scara valorilor, avea nevoie de idei şi forme proaspete. Toţi au înţeles asta, de la Albert Einstein până la Marcel Duchamp. Artistic, mişcările post-Impresioniste au rejectat categoric ideea de a reproduce natura, raportările la realitate s-au făcut din perspectiva incompatibilităţii cu aceasta, iar pentru Fernand Léger, artist cu o creativitate singulară, rămas în istorie deopotrivă pentru crearea unei forme personale de Cubism şi ca pionier al Pop Art, cinema-ul reprezenta mediul ideal pentru un manifest prin care să schimbe radical sistemul de filtrare a percepţiilor acestei noi lumi. Cât despre Antheil, simplu, acesta era convins că muzica modernă trebuie să fie structurată fundamental pe timp, şi nu pe melos. Ballet Mécanique începe cu imaginea realistă a unei femei care se dă în leagăn, dar secvenţa este menită doar pentru a stabili ritmul care uneşte toate componentele filmului şi care aici, la fel ca substructurile geometrice din picturile lui Léger, Les disques şi Éléments mécaniques, reprezintă un “metronom” ce integrează variile tipuri de forme generate de lentilele transformatoare ale lui Murphy, care, alternând geometria cu diversele tipuri de “realităţi”, reuşesc să creeze o pictură dinamică a timpului. După 100 de ani, Ballet Mécanique ne reaminteşte în final cât este de important modul în care ne raportăm la propriul timp.

PAGINA

Fernand Leger foto © Ida Kar

Leger Fernand - Element Mecanique

NADiNe KSeibi:

„Pentru mine, ca artist, este foarte important să pot transmite un mesaj de bucurie”

Nadine Kseibi are 28 de ani, s-a născut în Arabia Saudită, tatăl ei fiind sirian, iar mama este româncă. În 2012, datorită pasiunii

sale pentru artă, a venit în București la facultate, la UNARTE, departamentul

Artă Murală - pe care a absolvit-o și la care a urmat și un masterat în arta murală, în anul 2019. Inspirată de visele sale și subconștientul uman, ea a avut o serie de lucrări (expuse la Castelul Cantacuzino din Bușteni, în anul 2018), care au fost foarte bine primite de public.

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscută și apreciată în România?

Stilul meu s-a definit printr-o continuă muncă, având la bază bagajul emoțional și legătura dintre emoții și subconștientul uman. Primele mele lucrări au avut ca sursă de inspirație visele mele, care îmi transmiteau un bagaj emoțional pe care nu îl înțelegeam. Am încercat să pun pe pânză toate aceste emoții sub diferite forme și simboluri, inițial folosind doar culorile alb și negru. În timp, m-am lăsat ghidată de inocența copilăriei, descoperind jocul culorilor și al simplității. În lucrările mele ulterioare am redat bucuria,

simplitatea și unicitatea a ceea ce suntem ca umanitate. Lucrarea de licență a deschis drumul spre public.

Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?

Sursa mea de inspirație o reprezintă copilăria și inocența copiilor. Când lucrez, mintea se oprește și mă las în jocul culorilor, care pentru mine este un univers nevăzut, univers pe care îl transpun într-o formă vizuală vie.

Cum ți-a schimbat street artul felul în care percepi arta și lumea, în general?

Street art, pentru mine, este o scenă deschisă tuturor, este un

mod de comunicare directă a unui mesaj artistic fără bariere.

Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?

Nu am avut un suport suficient din partea mass-mediei sau social media, dar recunosc că nu am avut o corespondență susținută cu această zonă

de publicitate. Pot spune doar că lucrările mele m-au reprezentat de la sine.

Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România.

Lucrarea mea preferată este lucrarea de masterat, care este pe un perete exterior al Facultății UNARTE din București, fiind realizată în anul 2019. Această lucrare este un omagiu adus facultății în care am studiat, un omagiu profesorilor și prietenelor mei. Lucrarea este până în prezent accesibilă, publică și este inclusă în turul turistic din București de Un-hidden România.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

Nu cred că este vorba despre o lucrare anume, pentru că fiecare lucrare a venit cu provocări, emoții și trăiri noi.

Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?

Pentru mine, ca artist, este foarte important să pot transmite un mesaj de

bucurie, frumusețe, echilibru și recunoștință.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?

Bucurie, curiozitate, stare de bine și introspecție. De asemenea, aici am și o poveste frumoasă.

Unul dintre cumpărătorii lucrărilor expuse la Castelul Cantacuzino din Bușteni, în anul 2018, s-a regăsit într-o ilustrație făcută de mine și m-a întrebat dacă ar putea să primească și un tatuaj cu tema lucrării cumpărate de

el. Lucrarea respectivă a avut un impact psihologic major pentru el, deoarece se regăsea în poveste, amintindu-i de fratele pe care l-a pierdut.

Acest lucru, pentru mine, a fost începutul unui drum în care am înțeles că pot ajuta oamenii prin arta mea.

Ce urmează pentru Nadine Kseibi?

Urmează noi proiecte murale și în domeniul ceramicii, pentru că am deschis un atelier de ceramică, Clay Bakery, care este în plin proces de dezvoltare.

Muzică

PȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ FESTIVALURI

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

MASTERING THE MUSIC BUSINESS

Mult mai mult decât o conferinţă

rimul și cel mai mare eveniment din industria muzicală organizat în România, Mastering the Music Business (MMB), ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție,reprezintă cadrul în care, în perioada 3-5 septembrie, se întâlnesc la Hotel Caro din Bucureşti și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, sunetiști, profesori de canto, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai.

Având pe agendă teme precum sustenabilitatea în industria muzicală, traiectoria unui artist de la talent local la trend global sau povești de succes ale marilor festivaluri,MMB beneficiază de prezenţa a peste 100 de speakeri, printre care se numără Lisa Nasta de la Glastonburycel mai renumit festival din lume, Ivone Lesan - una dintre cele mai recunoscute susținătoare ale egalității de gen din industrie, reprezentantă a festivalului Primavera Sound, Selly - content creator și antreprenor, Paul Cioc - marketing manager la HaHaHa Production, Mark Garfield - sync agent la Pop-Up Music, Ioana Chereji - Head of Communication la UNTOLD Universe, Oskar Strajn, booking agent la Eurosonic, Adam Dobie de la Electric Castle, Emil Ionescu, organizator de evenimente și fondatorul iabilet.ro, artiştii Deliric şi Dan Byron. Festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, MMB Showcase, aduce pe scena clubului Expirat formații

www.zilesinopti.ro

în ascensiune din toată lumea, cuprinzând artiști din toate genurile muzicale, de la industrial, dream pop și jazz fusion până la trip-hop, indie și punk rock. Acestea vor concerta atât în fața profesioniștilor domeniului de pe plan local și european, prezenți la conferința MMBoportunitate care le-ar putea aduce viitoare colaborări -, cât și în fața publicului dornic să descopere voci și acorduri fresh. Printre primele nume confirmate la MMB Showcase Festival se numără: Alanaire (Spania), Alone at Parties (România), Immortal Onion (Polonia), Michelle & Les Garçons (Franța), WOOMB (Bulgaria), Roadkillsoda (România) VEiiLA (Armenia), Kadjavsi (România), shishi (Lituania), GØK2 (Estonia). Detalii suplimentare despre întregul program sunt disponibile pe site-ul oficial MMB, iar biletele pentru conferinţă s-au pus în vânzare pe iabilet.ro. Intrarea la MMB Showcase Festival este liberă, în limita locurilor disponibile.

Concerte (ne)obișnuite în următoarele luni mai puțin însorite

Toamna nu aduce doar schimbări de temperatură, ci și concerte care mai de care mai interesante. Fie că suntem fani ai rock-ului, ai muzicii folk sau doar vrem să încercăm ceva nou, toamna aceasta sunt anunțate mai multe concerte de-a dreptul (ne)obișnuite.

În perioada 1-12 octombrie, artistul Alexandru Andrieș aniversează 70 de ani de viață cu un turneu special. Dacă sunteți pasionați de muzica folk sau jazz, aflați că Andrieș este recunoscut pentru contribuția sa muzicală în aceste genuri, dar și pentru maniera originală pe care o propune în toate aparițiile sale. Totuși, cei 70 de ani de viață nu reprezintă singurul motiv de sărbătoare al acestui concert, „Andrieș 70”, artistul aniversând și 50 de ani de la debutul său solistic, în 1974, la Club A, precum și 40 de ani de la debutul discografic, cu albumul Interioare, la Electrecord, în 1984. Alături de Andrieș, vor fi pe scenă nume precum Maria Ioana Mîntulescu, Berti Barbera, Sorin Romanescu și Vlady Săteanu.

foto © Ștefan Tivodar

Pe 25 octombrie, celebrul actor Jared Leto (cunoscut pentru pelicule precum Fight Club, Suicide Squad sau House of Gucci) va concerta alături de trupa sa, Thirty Seconds to Mars, la Hala Laminor, cu ocazia turneului „Seasons World Tour”. Acesta vine la pachet cu promovarea celui mai nou album al trupei, It’s the End of the World, But It’s a Beautiful Day, însă vor fi cântate și majoritatea pieselor care i-au făcut celebri. Pentru cei care nu au idee cine sunt Thirty Seconds to Mars, dar și-ar dori să afle ce gen muzical cântă, stilul lor poate fi încadrat la rock progresiv cu influențe de space rock, la care se adaugă elemente de muzică electronică.

Fani Apocalyptica, nu veți fi dezamăgiți în această toamnă, întrucât celebra trupă de symphonic metal revine în România pe 26 noiembrie, la Form Space (Cluj-Napoca) și pe 27 noiembrie, la Sala Palatului (București), pentru a prezenta publicului un tribut simfonic adus unora dintre cele mai apreciate piese rock ale celebrei trupe Metallica, cu ocazia turneului

„Plays Metallica vol. 2”. În premieră în cadrul acestui concert, Apocalyptica va reinterpreta piese celebre precum Battery, Nothing Else Matters și Seek and Destroy. Dacă erați curioși care este legătura dintre cele două trupe celebre, aflați că Apocalyptica a devenit cunoscută inițial pentru interpretarea pieselor Metallica în stilul lor unic, folosind doar violoncele, iar succesul lor a fost atât de mare, încât Apocalyptica a continuat să colaboreze și să fie asociată cu Metallica.

Deși vara doar ce s-a terminat, evenimentele interesante la care putem participa nu au luat o pauză și, cu așa opțiuni, toamna aceasta se anunță a fi de-a dreptul spectaculoasă. www.zilesinopti.ro

Ce ascultăm în luna septembrie

Luna asta ascultăm rock alternativ, rock and roll și country. În plus, descoperim un album misterios, gata să ne fascineze, în contextul în care muzica este lansată și ascultată cu precădere în online.

Crowded House Gravity Stairs

În anii ’90, Crowded House acaparau playlist-ul MTVului cu piese precum Don’t Dream It’s Over sau Take The Weather With You. 30 de ani mai târziu, cântecele australienilor nu mai adună atât de multe vizualizări pe YouTube, însă solistulcompozitor Neil Finn nu se îndepărtează de stilul ce a consacrat grupul, oferindu-ne un album coerent, gata să satisfacă fanii rockului alternativ ce făcea furori acum mai bine de trei decenii. Cu un prim single influențat de munca lui Finn alături de fundațiile care construiesc școli în Africa, Gravity Stairs merită ascultat capcoadă, căci după multiple despărțiri și reuniuni, nici nu știm când vom avea șansa de a asculta un nou material discografic din partea australienilor.

Bill Wyman

Drive My Car

Dacă am butona radioul și ne-am împiedica de un octogenar care cântă o piesă rock and roll, cu siguranță nu ne-am gândi că solistul cântecului este chiar Bill Wyman, basistul formației

The Rolling Stones din perioada 1962 – 1993. Cel de-al șaselea album solo al muzicianului în vârstă de 86 de ani nu surprinde, ci poate chiar să ne șocheze printr-o oarecare banalitate a selecțiilor de compoziții country pe care avem impresia că le-am mai auzit de mii de ori, însă sinceritatea și asumarea interpretării transformă LP-ul într-un must have al fanilor genului. Alcătuit din compoziții proprii îmbinate cu coveruri de la Bob Dylan sau Taj Mahal, Drive My Car ni-l prezintă pe Wyman cu chef de cântat, însoțit de un dezinteres clar față de faimă sau succes comercial.

Jack White

No Name

Pe data de 19 iulie, magazinele casei de discuri

Third Man din Detroit, Londra și Nashville au oferit gratuit un disc de vinil la orice cumpărătură, fără însă a le oferi clienților detalii despre misteriosul obiect. Internauții au comentat faptul că albumul seamănă izbitor cu compozițiile americanului Jack White și se pare că nu s-au înșelat, căci la scurt timp, managementul artistului a confirmat faptul că misteriosul LP era, de fapt, un nou material discografic al rockerului ce s-a făcut cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al duo-ului

The White Stripes. Bineînțeles că acum putem găsi întregul album pe platformele de streaming, însă decizia lui

White de a-și promova noua creație în acest fel este una lăudabilă, în contextul în care muzica pare că își pierde din misterul de altădată.

Trendul nostalgic în festivalurile din septembrie

În ultimii ani, România a fost martora unei veritabile renașteri a nostalgiei, trend cultural care

își găsește expresia printr-o serie de festivaluri dedicate muzicii retro.

Deși construite pe același sentiment puternic resimțit de oameni, este remarcabil faptul că în peisajul festivalier autohton pot coexista, armonios chiar, numeroase derivate ale aceluiași trend.

UNFORGETTABLE Symphonic Experience

Unforgettable aduce în vibranta Capitală, la ROMEXPO, o fuziune impresionantă dintre genurile artei clasice și celei moderne, cu un line-up format din artiști unici, a căror muzică este nemuritoare și fără vârstă. Festivalul de la București promite astfel o călătorie printr-un portal spațio-temporal inedit: în perioada 13-15 septembrie, iubitorii de muzică vor putea explora Seara Internațională, cu nume precum Havasi, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, Montserrat Marti Caballé, urmată de Seara Franceză și Seara Britanică, unde vor urca pe scenă Lara Fabian, Garou, Daniel Lavoie, Jessie J, Gypsy Kings și mulți alții.

DISKOteka Festival

De la București luăm trenul până la Iași pentru o iterație nostalgică cu un twist: DISKOteka, cel mai mare festival retro din Europa dedicat muzicii anilor ’80 și ’90. Așadar, în perioada 20-22 septembrie, Parcul Palas Mall va fi animat de sound-uri retro, iar toată lumea e invitată să retrăiască magia epocii trecute alături de artiști care și-au lăsat amprenta asupra generațiilor viitoare: La Bouche, Tehnotronic ft. Eric Martin, No Mercy, Boney M. XP, Cătălin Crișan, Gabriel Dorobanțu, Daniel Iordăchioaie, Mirabela Dauer, Silvia Dumitrescu și multe alte nume îndrăgite.

DISCOTECA ‘80 și DISCOTECA ‘90

Pe 20 și 21 septembrie se anunță două seri de neuitat pentru iubitorii de muzică retro din Ardeal, în principal, care sunt așteptați la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca cu numeroase surprize... în timp ce

DISCOTECA ‘90 propune o incursiune în discotecile energice de pe vremuri alături de artiști precum

ADDAWAY, No Mercy, Five, Culture Beat, Captain Jack, Alice DJ, Groove Coverage, A.S.I.A., seara de 21 septembrie te invită să te reîntorci în anii ‘80 prin cinci concerte live alături de Thomas Anders, Sandra, Alphaville, LONDONBEAT și Ottawa.

www.zilesinopti.ro

RUSTY ZINN

CLa răscrucea dintre Blues și Reggae

Rusty, în copilărie ai început prin a bate la tobe, dar după un timp, ai trecut la chitară. Care au fost circumstanțele în care s-a produs această comutare a interesului tău?

Dorinţa de a mă apuca de chitară a venit din cea de a cânta Blues, în mod categoric. Chiar dacă am început să cânt la un instrument de pe la 5 ani, de fapt, îmi amintesc de muzica ce mă înconjura încă de la vârsta de 3 ani, când auzeam Stylistics și

onsiderat unul dintre cei mai talentaţi chitariști din Blues-ul contemporan, Rusty Zinn (n. 1970) a fost unul dintre starurile care au cântat în premieră în România, în cadrul ediţiei de anul acesta a Braşov Jazz & Blues Festival. Lansat în anii ’80, în circuitul cluburilor din Bay Area, californianul avea să dobândească notorietatea internaţională datorită lui Kim Wilson, ce i-a produs LP-ul de debut, Sittin’ & Waitin’, pentru care

Rusty a fost nominalizat la un Blues Music Award. Prima surpriză în parcursul său continuu ascendent, jalonat de colaborări cu muzicieni precum Elvin Bishop sau label-uri ca Alligator, a venit din virajul pe care chitaristul l-a făcut înspre Soul, la începutul anilor 2000, când a renunţat la înţelegerea cu legendarul producător de Blues din Chicago, Bruce Iglauer, considerând-o prea restrictivă creativ. La scurtă vreme, călătoria lui de autodescoperire a luat o nouă turnură odată cu imersiunea profundă în cultura jamaicană și transferul interesului său în spaţiul de expresie sonor specific acesteia, indiferent că ne gândim la Reggae, Rocksteady sau Ska. Înregistrat în 2006, albumul său ReggaBlue a avut un succes uriaș, inclusiv în America de Sud, unde RUSTY ZINN a decis să se stabilească definitiv și să-și continue explorarea, dar asta nu înseamnă că a renunţat la Blues, ba dimpotrivă, l-a cercetat până în profunzimea rădăcinilor sale africane. Despre toate răscrucile din viaţa acestui hoinar cultural am stat de vorbă pe îndelete la Brașov, după concertul absolut memorabil susţinut cu Sugar Ray Norcia și ai săi fideli The Bluetones.

The Spinners la radio. La scurt timp după aceea, am început să scormonesc în colecţia de discuri single a mamei, care avea o mulțime de înregistrări cu Fats Domino și Elvis. Într-un fel, poate că ascultam Blues, dar eu nu știam atunci că acea muzică

Rusty Zinn, 1988 Foto © Rusty Zinn FB

provine din Blues. Mai târziu, când eram deja adolescent, fratele meu a început să aducă acasă discuri de Blues adevărat...

Muddy Waters, Howlin’ Wolf, John Lee Hooker. Muzica aia, cu toate chitarele alea grozave, chiar m-a uns pe suflet şi cred că ea este cea care m-a făcut să vreau să cânt la chitară. Atunci s-a produs trecerea de la tobe la chitară.

Dar ascultatul discurilor, precum și exersatul pe cont propriu la chitară nu înseamnă neapărat că există şi dorința de a cânta live în fața publicului...

Când aveam 17 ani, deja eram în prima mea formație, cu toate că nu cântam la chitară de nici un an... dar învățam foarte repede. Am început să cânt atunci cu niște băieți mai în vârstă şi ne-am făcut o trupă, numită Stone Crazy - pe care am numit-o astfel după un cântec al lui Buddy Guy -, alături de care mai mult repetam în particular, aşa că, sincer, nu-mi amintesc decât de o cântare la o petrecere pe care am avut-o, asta până

www.zilesinopti.ro

când, în cele din urmă, am început să susţinem concerte în deschiderea trupelor de Blues aflate în turneu, care ajungeau prin oraș. Când aveam 17 ani, un mare spectacol de Blues, organizat sub egida Antone’s [locanta istorică din Austin, fondată de Clifford Antone în 1975, un leagăn al Blues-ului live - n.r.] a trecut pe la noi, prin Santa Cruz, şi am tinut morţiş să-l văd pe Jimmy Rogers, pe care îl idolatrizam deja, dar şi pe Buddy Guy, James Cotton şi Kim Wilson. Tipul care mi-a schimbat însă realmente viața în acea seară a fost Luther Tucker, deşi atunci doar i-a acompaniat pe Jimmy Rogers și pe Cotton... dar nu mai auzisem pe absolut nimeni să cânte într-un stil ca al lui! Era atât de deosebit încât m-a dat pe spate, mi-a schimbat viața. Am știut atunci, în acele clipe, că vreau şi eu să cânt în fața oamenilor, cu alte cuvinte, acela a fost, pentru mine,

punctul de cotitură. Din păcate, el a rămas mai puţin cunoscut, fiindcă avea, cred, doar 58 de ani când a murit [în 1993] şi a înregistrat destul de puţin. Îi plăcea enorm să cânte, îşi avea propriile lui proiecte, dar toţi ceilalţi vroiau ca Tucker să cânte la chitară în spatele lor, pentru că, ăsta e adevărul, te făcea şi pe tine să suni mai bine atunci când el te susţinea muzical. A fost, pe bune, un muzician cu totul aparte.

De fapt, când ai început să te gândești că ai putea trăi din muzică?

dolari pentru că eram acolo toată

Ce vreau să zic este că am din

Așa cum spuneam, probabil că primul concert pe care l-am avut cu trupa a fost o petrecere de Halloween sau ceva de genul ăsta, după care au urmat concerte locale, în Santa Cruz, orașul nostru natal, în care am deschis pentru alţi artişti, deci nu câştigam cine ştie ce bani. Tot în acea perioadă mai găzduiam un Blues jam în fiecare sâmbătă, unde noi cântam primul set, apoi lăsam locul jammer-ilor şi încheiam seara cu un alt set. Aveam 17 ani şi făceam 25 de dolari în fiecare sâmbătă, pentru că eram acolo toată noaptea, iar 25 de dolari în anii ’80 erau mulți, crede-mă. Ce vreau să zic este că am sperat de la bun început că voi putea trăi din muzică... dorința era acolo. [...] încheiam seara cu un alt set.

Citiţi interviul complet cu RUSTY ZINN pe www.zilesinopti.ro

Jimmy Rogers & Rusty Zinn, 1992 Foto © Rusty Zinn FB

Rusty Zinn, 2024

Foto © Florin Ghioca

ZiLe Și NOpȚi

The Rock and Roll Hall of Fame, la aproape 30 de ani

Samuel L. Jackson, Tom Cruise, Scarlett Johansson și Ian McKellen sunt doar câțiva dintre actorii care nu au primit vreodată un Oscar. Pe de altă parte, Blue Osyter Cult, Lenny Kravitz, Boston, Phil Collins și Brian Eno sunt doar câțiva dintr-o listă interminabilă de artiști care încă nu au fost primiți în Rock and Roll Hall Of Fame, muzeul care și-a construit de-a lungul anilor o reputație cât se poate de bizară în ceea ce privește deciziile de acordare a râvnitelor distincții.

Înființată în 1983, de Ahmet Ertegun, fondatorul casei de discuri Atlantic, fundația Rock and Roll Hall of Fame și-a deschis muzeul din Cleveland în data de 1 septembrie 1995, panglica fiind tăiată de un ansamblu din care făceau parte Yoko Ono și Little Richard. În plus, Chuck Berry, Bob Dylan, Aretha Franklin, Jerry Lee Lewis, Bruce Springsteen, Iggy Pop, John Fogerty și John Mellencamp au fost artiștii care au cântat a doua zi pe stadionul din Cleveland, sărbătorind deschiderea noului muzeu.

Ahmet Ertegun

Springsteen complet hipnozat de faimosul duck walk al lui Berry (preluat și popularizat ulterior de Angus Young de la AC/DC) are astăzi mai mult de 83 de milioane de vizualizări pe YouTube, fascinația lui Springsteen simbolizând imensa influență a unuia dintre părinții incontenstabili ai muzicii americane.

De altfel, un videoclip înfățișându-l pe

La prima vedere, Rock and Roll Hall of Fame a debutat cu o selecție eclectică, deoarece nu am crede că putem găsi puncte comune între avangarda zgomotoasă a lui Yoko Ono și balansul pianului lui Little Richard și nici nu am putea spune că soul-ul Arethei Franklin ar

avea ceva în comun cu energia distrugătoare a lui Bruce Springsteen. Cu toate acestea, se pare că toți acești artiști s-au influențat reciproc în feluri nebănuite, căci între Yoko și Little

Richard îl putem plasa lejer pe John Lennon cu a sa obsesie față de rock and roll-ul american, în timp ce luptele de zi cu zi ale clasei de mijloc i-au fascinat deopotrivă pe Dylan, Mellencamp sau Springsteen.

Cu toate acestea, momentele în care muzeul a stârnit controverse nu au încetat să apară. Procesul de nominalizare controlat de un grup mic de indivizi care nu sunt muzicieni, tendința de a alege artiștii în funcție de propriile gusturi, dar și dorința acerbă de a face profit în urma show-ului de decernare a premiilor sunt doar câteva dintre criticile aduse instituției care se mândrește cu păstrarea și popularizarea muzicii ce a schimbat secolul XX.. ,,Fondatoarea

Suzan Evans a remarcat faptul că nu existau

nume suficient de puternice pentru a vinde bilete la ceremonia de decernare a premiilor, așa că un grup de doo-wop a fost eliminat în favoarea unui artist de renume. Am văzut cum mulți artiști pionieri ai anilor ’50 – ’60 au fost neglijați, ceea ce a făcut ca multe superstaruri ale anilor ’70 să fie acceptate înaintea oamenilor care au făcut acest lucru posibile pentru ele”, spunea un fost membru al comitetului de nominalizare, în timp ce Maureen Tucker, percuționista grupului

The Velvet Underground, crede că numele instituției ar trebui schimbat în ,,Muzeul Jalnic” (Hall of Lame). ,,Este ceva foarte ciudat legat de premiile astea”, observă Liam Gallagher pe platforma X, în timp ce Elton

John remarcă ,,talentul de mâna a doua” acceptat în rândul premianților.

În plus, o scurtă căutare pe YouTube ne oferă momente spumoase de la cina ce însoțește show-ul de decernare a premiilor: privirile plictisite ale publicului în timp ce formația americană Phish interpretează un cover al complexei piese Watcher of The Skies, lansată de Genesis în 1972, glumele despre alcoolism și examenele de prostată oferite într-un surprinzător moment de stand-up comedy de pianistul Rick Wakeman, dar și remarca lui Ringo Starr din 2015: ,,După câte am îndurat în seara asta!”. Desigur, Ringo s-a fi putut referi la momentele interminabile de ovații și coveruri, iar faptul că o bună parte din public s-a ridicat în picioare ne sugerează faptul că nu doar Ringo se gândea la banalitatea ceremoniei.

ca mulți dintre artiștii

Oricare ar fi adevărul, poate că n-ar fi rău să nu asociem valoarea unui film cu numărul de Oscaruri primite și nici să ne alegem artiștii favoriți în funcție de numărul de trofee din bibliotecă. Nu de alta, dar dacă Ozzy a fost acceptat abia anul acesta în Rock and Roll Hall of Fame, e foarte posibil ca mulți dintre artiștii noștri preferați să stea încă la coada interminabilă a controversatului muzeu. de trofee din bibliotecă. Nu de alta, dar dacă Ozzy a fost

PAGINA

Maureen Tucker

Ozzy Osbourne

The Rock and Roll Hall of Fame, Cleveland, 1 septembrie 1995

CHRiS pOtteR

„Eagle’s Point”

Dacă m-ar întreba cineva cum sună jazz-ul zilelor noastre, reprezentat de muzicieni de cel mai înalt nivel, i-aș recomanda să

asculte „Eagle’s Point”, albumul saxofonistului Chris

Potter, lansat în 2024 alături de pianistul Brad Mehldau, basistul John Patitucci și bateristul Brian Blade. Evident, mai sunt destule exemple bune, dar cum să nu răspunzi la această formulă? Un supergrup al zilelor noastre, cu opt compoziții originale, pe albumul „Eagle’s Point”. Chris Potter

a scris aceste piese special pentru această întâlnire programată

într-unul dintre

puținele momente

în care planetele sau agendele lor s-au aliniat. Deși nu au cântat niciodată împreună pe scenă, au reușit să producă acest album esențial pentru jazz-ul modern. Fiecare muzician, o forță dominantă în ce privește instrumentul pe care-l

reprezintă contribuie la fiecare piesă cu generozitate și respect reciproc. Pianul lui Mehldau e virtuoz și elocvent, liniile de bas formează modele complexe

în stilul unic al lui Patitucci, iar finețea percusivă a lui

Blade creează baza rimtică a acestui dream team. Compozițiile lui Potter arată excepționale calități de autor care

înțelege perfect rolul fiecărui instrument, fără excese personale.

Narațiunile lui muzicale sunt fluent transpuse prin melodii și ritmuri memorabile, reflectând confluența unor talente inegalabile. ”Eagle’s Point” ne prezintă cea mai clară formă de geniu colectiv.

eat&Drink

susținut de

Lumea nouă a vinului

De fapt, a comunicării vinului. Un subiect mereu spinos și un subiect mereu complicat de abordat, căci această categorie este atipică. Ironic de atipică, căci vinul în sine este o poveste, și atunci întrebarea oricărui om de marketing este „cum spun povestea vinului meu?”, „cum o fac diferită”, „cum o fac unică”? Dar cea mai mare întrebare este „cum fac accesibilă lumea vinului unui consumator care nu știe nimic despre acest produs?” Aceasta este principala barieră ce trebuie trecută: majoritatea oamenilor nu știe cum să se raporteze la această categorie, care a fost, pentru o lungă perioadă de timp, rezervată specialiștilor.

Evident, la toate aceste întrebări complicate, nici răspunsurile nu pot fi simple, dar punctul de plecare este mereu același: să încerci să fii prezent acolo unde produsul tău ar putea face o diferență. De exemplu, festivalurile (de muzică, de film, de haine) sunt un excelent punct de intrare, pentru că aici oamenii au timp, au deschidere să încerce și să descopere experiențe noi.

Cu o prezență corectă, cu un discurs simplu, cu o experiență corectă de servire, ai o șansă bună să-i ajuți pe oameni să interacționeze cu lumea vinului.

Petrecerile de zi sunt un alt context în care vinul își poate face simțită prezența și să-și aducă valoarea. Mai ales vinurile spumante își găsesc locul aici, dar nici vinurile ușoare, cu nivel scăzut de alcool, nu sunt nepotrivite.

Petrecerile de zi au această caracteristică -

durează mai puțin, oamenii vin mai devreme și își doresc să deguste ceva bun, un ceva bun care să le permită să fie „sobri” și seara. Un pahar de vin bun sau un spumant zglobiu exact asta poate face: te simți bine și te bucuri și de restul zilei. Nu aș ignora deloc lumea Tik Tok. Da, desigur, e un loc ca un turn Babel al distracției fără sens, de multe ori, dar în același timp, e o rețea care nu pune presiune pe useri. Și exact asta este și tema vinului, să nu pună presiune pe consumatori. Tik Tok este un loc de explorare, un loc foarte bun din care mulți oameni pot începe o legătură cu vinul. Noua lume a vinului în comunicare înseamnă mai puțină etichetă și mai multă relevanță. Nu e o excursie ușoară, dar e necesară pentru ca acest produs plin de poveste să ajungă la cât mai multă lume.

Noua Ospitalitate Românească

La începutul lunii august m-am plimbat câteva zile prin țară. ghidat de România Atractivă (romania-atractiva.ro, dar și excelenta aplicație de mobil). România Atractivă este cel mai amplu și ambițios proiect de promovare a turismului cultural de la noi & spre marea mea bucurie, inițiatorii au introdus gastronomia între obiectivele turistice. Cumva, până acum nu ne-a păsat că indiferent de tipul de turism practicat, fie ecumenic, fie de festival de muzică electronică, turistul trebuie să și mănânce și e preferabil să nu se ghiftuiască cu sendvișuri de la benzinării, chiar dacă la noi traseele se opintesc în ambuteiaje de tot soiul.

Depășind (sic!) frustrările de călător blocat în trafic, ai șansa să descoperi o altă ospitalitate românească, modernă și afabilă, mai îndreptată către client. Adevărat e și că încă nu ne-am dezbărat de tot de vechi metehne și mai întâlnim reminiscențe ale vremurilor când ți se făcea o favoarea să ți se servească mâncarea sau să ți schimbe prosoapele, așa cum și, invers, sunt destui clienți care nu vor să fie serviți, ci slugăriți. Fie că a existat un training serios, fie că au fost alese cu grijă, multe dintre obiectivele din România Atractivă vin la pachet cu ghizi documentați și poligloți, cu cărți de turism și gastronomie, cu broșuri moderne, cu mâncăruri locale. Am găsit mai mulți

oameni decât angajați și sper ca acesta să fie trendul.

Noua Ospitalitate Românească depășește simbolistica pâinii și sării de la întâmpinare și se preocupă și de restul. Sub această umbrelă extrem de încăpătoare intră colecția de PGL-uri (Puncte de Gastronomie Locale) apărute în ultimii ani, dezvoltarea unităților de cazare la crame, ghizi bine pregătiți, pachete turistice pentru orice fel de interes sau hobby, animații virtuale care dau viață cetăților ruinate, dezlipirea afișelor cu fotografiatul interzis, călcatul ierbii, meniuri de degustare & sharing, farm to table, deconturi pe firmă, semnalistică rutieră, spa-uri ultramoderne, resorturi de 5 stele ș.a.m.d. Vorbim de normalitate, dar, de fapt, înregistrăm un mare succes intrând în normalitate.

Încercați să vă aduceți aminte de cum arăta peisajul în urmă cu câțiva ani. Trebuie să mai lucrăm la prețuri și la infrastructură și să mai luăm la pilă servicii pe ici, colo.

Când nu faci turism urban, mâncarea simplă, rețetele locale, produsele din proximitate (adică fix ce ți se oferă la PGL-uri) sunt nu doar delicioase, ci și interesante, și atractive. De multe ori, aici apare bariera limbii, însă după o vișinată sau o pălincă și o ciorbă fierbinte, impedimentul dispare mistuit de sucurile gastrice și apare satisfacția descoperirii unui nou fel de mâncare și a îndestulării cu beneficii. Iar o mâncare bună ne poate face să trecem cu mai multă răbdare peste aglomerația de pe drumurile județene, că până la autostrăzi, ne mănâncă hârtoapele.

6 locuri unde mănânci

cele mai bune paste

București Sardin

 Bulevardul Mircea

Vodă nr. 39H

 0729.520.111

Sardin este o destinație ce nu trebuie ratată de iubitorii de pește și fructe de mare, însă și pastele sunt un dish special aici. Dacă mai și combini fructele de mare cu pastele, atunci vei pleca mai mult decât mulțumit și vei ști că vei reveni cu plăcere cu proxima ocazie.

Brașov Dei Frati

 P-ța George Enescu 16

Tel: 0724.216.028

E deja un lucru bine știut că dacă ești în Brașov și vrei să mănânci la un italienesc bun, te duci țintă la Dei Frati. Pastele sunt excelente, dar nu sunt de neglijat nici celelalte preparate din meniu. E necesară rezervare, ca să prinzi loc, căci e la mare căutare!

Cluj

Tortelli Pasta Bar

 Virgil Fulicea 2

Tortelli Pasta Bar e locul unde pastele proaspăt frământate sunt în elementul lor, atmosfera e vie și prietenoasă, iar spectacolul din bucătăria deschisă e un adevărat deliciu. Vii, mănânci bine, te distrezi pe cinste și e posibil să nu vrei să mai pleci.

După italieni, probabil că românii sunt unii dintre cei mai mari consumatori de paste din Europa. Nu mă bazez pe nicio statistică atunci când spun asta, ci pe simplul fapt că sunt extrem de puține restaurantele din România care nu au în meniu acest preparat. Așadar, iată 6 locuri unde poți să dai fuga atunci când te lovește pofta de paste:

Iași

Il Pellicano

 Costache Negruzzi 3

 0730.514.000

La Il Pellicano gătește

Chef Massimo Amoriello, iar de-a lungul timpului se poate spune că a adus un mic colț din Italia în Iași și și-a educat clientela fidelă în ceea ce privește adevărata bucătărie italienească, arome, gusturi și texturi.

Timișoara

August Pasta Bar

 Florimund Mercy 4

August Pasta Bar e un mic restaurant cu paste delicioase, iar atmosfera intimă de aici n-are cum să nu-ți aducă aminte de micile trattorii ascunse pe străzile înguste ale orașelor din Italia. Au și o selecție impresionantă de vinuri.

Constanța

Mangia Mangia

 Bulevardul Tomis

105

 0733.797.973

Mangia Mangia a adus Italia în Constanța. Te convingi de asta imediat ce iei masa la ei, iar pastele de aici sunt printre cele mai bune din oraș. În serile călduroase, la terasa de aici o să te simți fix ca la o trattorie din Italia.

Sărbătoare în bucătării și podgorii!

Din 2019, prin lege, prima duminică din octombrie este dedicată Gastronomiei şi Vinurilor din România, iar dacă luăm în considerare apetitul oaspeţilor noştri pentru mâncărurile tradiţionale şi băuturile autohtone, putem zice că iniţiativa de a genera o astfel de sărbătoare nu este gratuită. Pentru că avem cu ce ne mândri atât în bucătării, cât şi în podgorii.

Pregătirea unei mese româneşti poate fi un spectacol gastronomic.

Noi preţuim toate tradiţiile valoroase şi zestrea moştenită de la înaintași, odată cu acestea, de aceea Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinurilor din România este specială pentru Sergiana, iar oaspeţii noştri sunt martori că în magazinele şi restaurantele noastre, fiecare zi este o sărbătoare cu gust românesc. Aşa că nu veţi fi surprinşi când anunţăm că vom dedica acestei sărbători un întreg sfârşit de săptămână, de vineri până duminică, în restaurantele din Sergiana Horeca. Ca de fiecare dată, ne vor fi parteneri prietenii din mai multe podgorii româneşti, iar invitaţii de onoare veţi fi voi, oaspeţii noştri de zi cu zi.

Sărbătoarea va începe în paginile noastre de social media. Aici vom lansa primele concursuri cu premii şi vom prezenta tot ce pregătim în fiecare locaţie. Apoi ne vom muta în restaurante, unde vom avea meniuri speciale şi oferte surpriză, iar de data asta sperăm că vom avea şi o suită de prezentări de vinuri. Pentru că ne-aţi arătat că apreciaţi aceste acţiuni, la care, în calitate de gazde, ni se alătură şi case de vinuri.

Degustările şi prezentările de vinuri au intrat în Calendarul Sergiana.

Cu Sergiana, fiecare zi e o sărbătoare cu gusturi româneşti!

Urmăriţi paginile noastre de Facebook şi Instagram, alături de secţiunea NOUTĂŢI pe www.sergiana.ro şi veţi afla la timp tot ce pregătim pentru aceste zile speciale, dar mai ales... preţuiţi ce este valoros şi românesc şi haideţi să ne bucurăm împreună de bogăţia din Bucătăriile şi Podgoriile noastre. Din 4 până în 6 octombrie va fi din nou sărbătoare în restaurantele din Sergiana Horeca!

Bucate gătite de podium

Dacă breakdance-ul a ajuns disciplină de concurs sub cele cinci cercuri, de ce n-ar fi și gastronomia sport olimpic?

Inedita propunere, neoficială, a fost formulată de jurnalistul Hugo McCafferty, de la publicația Fine Dining Lovers, în pledoaria „De ce ar trebui să fie gătitul sport olimpic?”. „Gătitul poate fi descris ca un sport, cel puțin gătitul competitiv. Competiții precum Bocuse d’Or, pe care mulți o numesc «Olimpiada gătitului», sau IKA/Olimpiada culinară atrag un interes internațional enorm din partea bucătarilor și a publicului. Bocuse d’Or este o competiție de notorietate, solicitantă mental și fizic. Pentru a ajunge pe podium, concurenții trebuie să se antreneze ca sportivii olimpici pentru performanța vieții lor. Gătitul la acest nivel necesită disciplină, concentrare, măiestrie fizică, îndemânare, condiție fizică și

talent, toate aspectele unui sport de înaltă performanță”, observă omul de presă.

Ca jurnalist, am avut ocazia de a participa, în exclusivitate pentru România, la mai multe ediții ale Olimpiadelor gătitului, cum ar putea fi considerate reuniunile S.Pellegrino Young Chef Academy Competition (la Milano, unde se ține finala și anul viitor, dar și la calificări zonale, la Varșovia). Am consemnat cu nesaț etapele acestui proiect global de recrutare având ca scop găsirea celui mai bun tânăr Chef din lume, o inițiativă unică ce a împărțit lumea în mai multe arii geografice și a implicat cei mai buni bucătari internaționali ca jurați, zeci de finaliști, mentori și un juriu bine selectat - România n-a avut calificați în

competiție, doar mentori, Adi Hădean fiind unul dintre cei mari.

Am devorat cina pe care mi-a pregătit-o la Milano ilustrul Massimo Bottura. Nu doar mie, ci și altor 399 de oaspeți prezenți la recepția de după una dintre finalele în care a fost ales Cel Mai Bun Bucătar Tânăr din lume. I-am acordat aur „Frumosului și psihedelicului vițel pictat prin învârtire și făcut la grătar fără flacără” - așa se face grătarul în zona toscană, fără flacără, ca să-și păstreze carnea proteinele esențiale. Chef-ul a tăvălit falsa friptană în cărbune vegetal, pentru a da iluzia afumăturii. Apoi, a măscărit-o în culori provenite din clorofilă, piure de cartofi, ardei portocalii și galbeni, emulsie de sfeclă roșie și oțet de pe vremea lui Pazvante, adică extra-old Villa Manodori Balsamic Vinegar.

La Varșovia, am aplaudat performanțele din procedurile de gătire sofisticate, din reducțiile, infuziile și afumările la care sunt supuse preparatele înainte de a fi montate în farfurii – mici opere de artă ce ar merita fiecare câte o medalie. Și am savurat roadele unor eforturi de echipă, contracronometru, demne de podium: păstrăv de mare cu sorb și polen, în formă de fagure, varză călită, în frunză de șofran și sos de alune, somn cu țelină și nap-porcesc, căprioară cu ienupăr și măcrișul iepurelui sau vinete cu soc american și halva.

6 cafenele child friendly

Găsirea unei cafenele ideale unde părinții să se poată relaxa în timp ce copiii se distrează în siguranță poate fi o adevărată provocare. Din fericire, tot mai multe localuri își deschid porțile cu facilități speciale pentru cei mici, transformând ieșirile la cafea într-o experiență plăcută pentru întreaga familie.

București

Olandia PlayCafe

 Cărămidarii de Jos 4  0741.228.633

Olandia PlayCafe a luat viață din dorința proprietarilor de a construi o cafenea cu loc de joacă, un loc în care, indiferent de vârsta la care te afli, te poți simți bine într-un mediu confortabil și vesel. Accentul e pus mai mult pe locul de joacă, abia apoi pe cafea.

Brașov

Shakespeare Coffee & Poetry

 Grigoraș Dinicu 1

 0771.056.762

O opțiune bună pentru părinții cu copii care vizitează Brașovul și care-și doresc să bea o cafea este Shakespeare Coffee & Poetry. Nu există un loc de joacă, dar este destul spațiu și vei găsi de fiecare dată mulți copii cu care cei mici se pot împrieteni.

Cluj

Wanderlust

 Ion Meșter 12  0737.915.312

O cafenea spațioasă, cu grădină gândită să găzduiască micuții dornici de joacă, însă și un loc de recreere unde mămicile își pot bea liniștite cafeaua. Wanderlust este cu siguranță locul ideal pentru micile ieșiri cu copiii. Se organizează ocazional și evenimente din cele mai diverse, dedicate părinților și copiilor.

Iași

Harmony Cafe

 Bld. Carol I 37  0753.817.519

La Harmony Cafe le ai pe toate: mâncare excelentă, cafea bună și o atmosferă plăcută, toate într-un decor foarte frumos și simplu, indiferent că este vorba despre terasă sau interior. Tot aici au loc ocazional și concerte de jazz, iar localnicii mai ies aici și pentru a se lungi la un board game.

Timișoara

La Pisici

 Mihail Jora 3

În Timișoara există cafeneaua La Pisici, cu o terasă generoasă și plină de… pisici. Este locul în care cu siguranță cei mici se vor simți bine și vor avea ocazia să se joace și să se împrietenească cu animăluțele de aici.

Constanța

Cuib

 Ștefan cel Mare 66  0766.479.011

Cuib este o cafenea baby-friendly, care a fost mult timp așteptată de comunitatea de mămici de aici. Este un loc ce le este dedicat pentru socializarea cu prietenii, iar copiii se bucură de spațiul special conceput pentru ei.

Toamna exotică: Nostalgia verii în cocktailuri cu cocos

Dacă ne gândim la cocktailuri cu cocos, categoric o să ne apară în minte și niște imagini cu plaje exotice sau cu un șezlong la o piscină. Chiar dacă vara doar ce s-a terminat, mirosul de nucă de cocos din următoarele băuturi poate să ne ajute să retrăim cu nostalgie atmosfera sezonului estival și să ne bucurăm de arome exotice oricând. TEXT

Roberto Cofresi a creat acest cocktail special

Pentru cei mai sceptici dintre noi, am pregătit un cocktail clasic cu nucă de cocos, Piña Colada. Rețeta, de altfel simplă și arhicunoscută, presupune rom alb, cremă de nucă de cocos, suc de ananas și pentru ornare, felii de ananas sau cireșe Maraschino. Originile sunt cu adevărat interesante la acest cocktail, pe lângă gustul tropical. Astfel, se spune că piratul portorican Roberto Cofresi a creat acest cocktail special pentru a ridica moralul echipajului său, în secolul al XIX-lea.

Cu siguranță mai sunt printre noi și persoane care visează încă la plaje exotice și vreme caldă, iar pentru ei, un Bahama Mama este alegerea perfectă, căci numai numele ne trimite cu gândul la frumoasele plaje din Bahamas. Pentru preparare avem nevoie de gheață zdrobită, suc de portocale, suc de ananas, rom clasic, rom cu aromă de cocos și sirop grenadine, iar pentru ornat vom avea nevoie de cireșe Maraschino. Amatorii de cocktailuri pe bază de rom care își doresc o băutură asemănătoare cu Bahama Mama, dar nu la fel de dulce, nu au fost uitați - puteți comanda un Mai Tai autentic, iar problema voastră a fost rezolvată.

Batida este un cocktail foarte popular în Portugalia, iar numele tradus al acestei băuturi ar fi milkshake, tocmai pentru textura pe care o are. Pentru o Batida autentică avem nevoie de cachaça (rom obținut cu trestie de zahăr pură), sirop de fructul pasiunii, lapte de cocos, suc de lime și pentru ornat, felii de ananas și nucșoară. Pentru a da acestui cocktail textura de milkshake, toate ingredientele trebuie puse într-un blender, iar mai apoi, într-un pahar înalt.

Vă asigur de faptul că următorul cocktail nu conține homar decât în nume. Astfel, Rock Lobster este un cocktail fructat cu două tipuri de rom care, servit în pahar, ne aduce doar aminte de culoarea unui homar gătit. Pentru preparare avem nevoie de rom cu aromă de cocos, lichior de banane, sirop grenadine, banane coapte, suc de ananas și de portocale și rom negru. Ceea ce este interesant la acest cocktail este faptul că romul negru nu este mixat, alături de celalte ingrediente, ci adăugat la final, după ce se pune cocktailul în pahar.

Sunt foarte puține cocktailuri cunoscute care au ca ingredient Jägermeister, iar California este unul dintre ele. Pentru preparare avem nevoie de rom cu aromă de cocos și suc de ananas. Poate că nu vă inspiră multe această combinație, dar culoarea acestui cocktail vă va reaminti categoric de apusurile de vară de

pe plajă.

Amatorii de gin s-ar putea să prefere Groovy Gimlet. Acest cocktail este unul interesant, chiar din cauza ginului, care trebuie să fie cu extract de floarea de mazăre a fluturilor și care dă o nuanță de albastru ginului, care în contact cu sucul de lamâie, îl transformă în culoarea mov, nuanța fiind diferită în funcție de cât de mult suc de lămâie se adaugă. Pe lângă aceste două ingrediente vom mai avea nevoie și de sirop de cocos, iar cocktailul nostru este gata de a fi savurat.

Încheiem cu un cocktail pe bază de vodka, Coconut Cosmo. Pentru preparare ne trebuie: vodka cu aromă de cocos, lichior de cocos, suc de merișoare, vermut și apă de cocos. Asemeni unui cocktail Cosmopolitan veritabil, nici acesta nu este foarte dulce, pentru a ne putea bucura de toate aromele din el.

Pe măsură ce serile devin din ce în ce mai răcoroase, aceste cocktailuri ne dau ocazia perfectă de a păstra un strop din vara ce tocmai a trecut în suflete și, de ce nu, în pahare, mai ales că Ziua Mondială a Nucii de Cocos este sărbătorită pe 2 septembrie

Surfer

Cocktailuri cu castraveți

3 mixuri, cum se spune acum, care contrabalansează focul tăriei cu răcoarea castraveților

Știm de la nenea Iancu, mai precis din prelegerea populară „Despre cometă”, că „D. Mariu Chicoş Rostogan, distinsul nostru pedagog şi director al şcoalei model «Ulpiu Traian», coboară la tablă, ia tibişirul şi desinează, nu tocmai exact, o elipsă cu focarele foarte departate. No, acuma, Bîrsăscule, tu carele ai mai multă aplicăţiune la machemachică, spune-ne doară ce am vrut eu să prezent aici? Şcolarul Bîrsescu: Un... castravete, domnule. Profesorul (stăpânindu-şi un zâmbet simpatic): Mâncă-l cu mumă-ta! (Schimbând repede tonul:) Tot la foale ţi-i gândul, să le-ndopi!... Nu-i castraveche, mâncăule!”. Iar din adaptarea lui Octavian Sava după I.L. Caragiale știm și definiția: „Crastavetele este un fruct dicotiledonat de culoarea galben-verzuie, face parte din familia curcubitaceelor, are tulpina în formă de vrej, se înmulțește prin semințe și are peste 98% apă”. Acuma, chiar dacă ni-i gândul la foale - ce bine ar merge niște castraveți covăsiți, delicioșii murați la soare, ideali și în septembrie! - să ne concentrăm pe cocktailurile care includ acest „fruct dicotiledonat”. Sigur că în acest ev digital există milioane de propuneri pe care să le urmăm și să le preparăm acasă, ca adepți ai curentului „Do It Yourself” ce ne aflăm, de parcă să lași un mixolog care chiar se pricepe să te servească ar fi ceva desuet. Eu m-am oprit la trei propuneri (are mult mai multe, citiți și savurați!) documentate de Prairie Rose, cronicăreasă și senior editor la Liquor, pare că știe ce spune!

el pepino. Un cocktail care aduce cu sine prospețime, răcorire și mai mulți stropi de gusturi latino. A fost făcut celebru de Justin Timberlake într-un interviu acordat acum o duzină de ani (în anul căsătoriei cu Jessica Biel, dacă găsiți relevant detaliul). Conține tequila blanco, nectar de agave, suc proaspăt de limete, castravete, jalapeño și gheață cât încape.

Green beast. Această bestie verde (vă veți prinde imediat cum voi dezvălui compoziția de ce e bestie, fiindcă verde e clar!) se simte în elementul său dacă e preparată direct

în pahar, însă nu tușește nici în bolul de punci în care să-și tot vâre lingura invitații la o petrecere în curte, în lumina de miere a lui septembrie.

Nu vă mai fierb: are absint de înaltă concentrație, castraveți proaspeți amestecați, suc de limete, sirop simplu și apă chioară, dar rece. E momentul să lămuresc și cel mai prost ținut secret din bar: siropul simplu e amestecul de zahăr și apă, în cantități egale!

Maxwell. Acest cocktail de șampanie vine de la o legendă vie, H. Joseph Ehrmann, ambasador

de marcă și președinte al juriului unui prestigios concurs de specialitate, care a pornit drumul spre glorie moștenind un bar cu șapte sticle mari și late, din care cinci erau Jameson. Efervescența Sa Maxwell conține vodcă de castraveți, Cointreau, suc de castraveți și lămâi proaspăt stoarse, nectar de agave și șampanie. Cheers!

Karpaten susține capitolul LIFESTYLE din Zile și Nopți.

VIAȚA CA VACANȚĂ!O

karpaten.ro

Lifestyle SEPTEMBRIE, luna ieșirilor la rampă!

powered by

nceputul toamnei nu este doar lansarea – deseori explozivă și inspirată – a colecțiilor

pentru noul sezon în Fashion, dar și o perioadă ultra-dinamică de evenimente, care așteaptă doar revenirea publicului din vacanțe pentru a-i acapara atenția, de obicei odată cu redeschiderea școlilor.

Dacă vara este perioada marilor festivaluri de muzică din spațiul pop(ular), finalizată pe 1 septembrie cu „JAZZ IN THE PARK” la Cluj, prima lună a toamnei aparține muzical, total, Concursului GEORGE ENESCU, cu renume internațional, un fel de „UNTOLD” pentru iubitorii de muzică cultă.

Totul se mută apoi pe lifestyle-ul de Fashion. Septembrie demarează cu „BLOOM” Fashion Gala – la Snagov – pe 5 ale lunii - un conglomerat tânăr de evenimente de modă și domenii conexe. Urmează imediat, în perioada 6-8 septembrie, importantul set de manifestări reunite sub titulatura „TRANSILVANIA FASHION FESTIVAL”, la Cluj, reprezentând cel mai complex eveniment multibrand de modă al lunii.

Cea mai importantă aniversare din septembrie este însă, fără îndoială, cea de 565 de ani de la prima atestare oficială a BUCUREȘTIULUI. ARCUB anunță multe evenimente legate de această aniversare, dintre care eu realizez două dintre ele, fiecare având un caracter inedit. Unul este programat în jurul datelor de 17-18 septembrie, „FALL TWENTY FOUR”, un show de tendințe pentru finalul lui 2024 și începutul lui 2025, în Complexul „CARO”, și altul, intitulat chiar „BUCUREȘTI 565”, însă abia pe 28 octombrie, la Athénée Palace.

Finalul lunii înseamnă celebrarea de toamnă a comunității CARDINALIA, prin evenimentul de modă REGINĂ PENTRU O ZI, sub deviza „Modele în viață, modele

pe podium”, pe 27 septembrie, la Kronwell Hotel din Brașov, iar pe 28-29 septembrie are loc a doua ediție a sărbătorii complexe a unei comunități prin „Dorobanți Street Art Festival”, amestec de Fashion / Food / Teatru / Magie cu activități comunitare de înaltă valoare... ceva ce merită degustat.

Septembrie este astfel, poate cea mai dinamică și interesantă în activități creative lună din an, iar pentru 2024 promite a fi chiar una de elită. Să o trăim împreună cu deschidere și dragoste de valoare, frumos și lifestyle de înalt nivel.

Parfumul lunii septembrie:

„SEXYCRUSH” de la J.U.S., prin ELYSEE Perfumery

Noile case de parfumuri J.U.S amintesc constant că luxul nu este efemer, ci este făcut să reziste.

„Consumă mai puțin, refolosește mai mult”. Produsele sunt durabile, dar întotdeauna pline de frumuseţe, eleganţă şi prospeţime. Ambiția este de a integra parfumeria de lux într-un mediu mult mai durabil - pur și simplu, reciclarea nu este suficientă, refolosim tot ce putem... cutiile de cadouri sunt reutilizabile, iar sticlele pot fi reîncărcate din rezerve. Se reutilizează matriţe vechi pentru a fabrica sticlele, iar mobilierul parfumeriei este mai degrabă de epocă, decât făcut la comandă.

SEXYCRUSH este un parfum cu sensibilitate artistică. O aromă plină de forţă şi personalitate. O doză de dulceață, cu note balsamice, calde, captivante, care, pur şi simplu, îi va îmbăta pe cei din urma ta. Senzualitatea trandafirilor, opulența oudului, delicatețea vaniliei, notele balsamice, profunzimea labdanumului, emoțiile condimentelor – întrun mix oriental-lemnos irezistibil.

O partitură senzuală și captivantă compusă pentru a-și lăsa amprenta în inimile noastre, dar nu și pe planetă.

Fiecare materie primă din care este compus SEXYCRUSH a fost aleasă pentru impactul redus asupra mediului (89% carbon regenerabil). O compoziţie extrem de generoasă.

NOTE

Trandafir, oud indian, vanilie, labdanum, esenţe lemnoase, smirnă, citrice, mosc, boabe de Tonka, răşină Gurjan, paciuli

Spirits Award, septembrie:

„LE TRIBUTE”, prin ROBESCU 14

Acest gin face parte dintr-o categorie aparte de „modern spirits” premium. El este produs de casa spaniolă „LE TRIBUTE”, cunoscută pentru atenția sa la detalii și pentru folosirea ingredientelor de cea mai înaltă calitate încă din 1855. Este un Dry Gin cu accente mediteraneene.

Cu arome proaspete de ienupăr, semințe de coriandru, kumquat, lemongrass, note subtile de citrice – lămâie, portocală, mandarine, trei tipuri de grapefruit și lime, alături de intervenții florale delicate – cu accent pe lavandă, „LE TRIBUTE” Gin oferă o experiență gustativă vibrantă și revigorantă. În plus, este îmbogățit cu plante botanice exotice și ierburi aromatice, care adaugă profunzime și complexitate gustului.

Acest gin este apreciat inclusiv pentru puritatea sa și caracterul echilibrat, aducând o notă de rafinament și prospețime. „LE TRIBUTE” Gin este o alegere populară în rândul iubitorilor de gin care apreciază calitatea și inovația în băuturile fine.

Inedit este că acesta are propria sa apă tonică, „LE TRIBUTE”, unică, la rândul ei. Ea folosește exclusiv chinină din Ecuador, considerată cea mai bună din lume, iar în apa tonică este pre-distilat lemongrass, totul creat într-o sticlă cu design special pentru menținerea accentului frizzant, îmbuteliat modern la două grade Celsius. Rezultatul este remarcabil. Ginul și apa sa tonică formează un duo modern, surprinzător și irezistibil.

Rețeta lunii: „Paharul TIKI” by ROBESCU 14

Paharul plin de gheață / 50ml „Le Tribute” Gin / 1 lime stors / 3 picături bitter de grapefruit / 100 ml bere de ghimbir / Garnisire cu coajă de portocală www.zilesinopti.ro

Artistul care a revoluționat bijuteriile kinetice MICHAEL BERGER:

Michael Berger este un artist renumit în lumea bijuteriei contemporane pentru abordarea sa inovatoare și creativă. În primii ani ai carierei sale a explorat diverse designuri, inclusiv cele non-kinetice. Cu toate acestea, datorită interesului deosebit pe care l-au generat piesele sale în mișcare, el a decis să se concentreze exclusiv pe bijuteriile kinetice. Recunoașterea talentului său a venit odată cu primirea Premiului de Stat pentru Arte și Meșteșuguri din Renania de Nord-Westfalia în 2009, o confirmare importantă că se află pe drumul cel bun. În acest an a adăugat încă o onoare, primind Premiul de Stat Bavarez pentru o piesă din grupul său actual de lucrări cu sticlă dicroică. Michael Berger va fi prezent la ediția aniversară Romanian Jewelry Week, în perioada 2-6 octombrie, la Biblioteca Națională a României.

Ce te-a atras inițial la arta designului de bijuterii și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru bijuteriile kinetice? Poți să ne descrii prima ta experiență cu bijuteriile kinetice și impactul pe care l-a avut asupra carierei tale? Drumul meu către designul de bijuterii a venit prin intermediul meșteșugului. În căutarea mea de a face ceva creativ cu mâinile mele, am descoperit profesia de bijutier. Am intrat în contact pentru prima dată cu bijuteriile kinetice în perioada în care am lucrat pentru Friedrich Becker. Cu cunoștințele și tehnicile sale, mi-a deschis un domeniu complet nou de design de bijuterii și mi-a îndreptat atenția spre o abordare mai artistică a acestui domeniu. Am dezvoltat primele mele piese kinetice pentru competiții. Desigur, nu era previzibil în primii ani că arta kinetică va domina mai târziu lucrările mele.

designul

Cum ți-a influențat ucenicia și formarea ca bijutier în Münster abordarea designului de bijuterii? Ce abilități și tehnici ai învățat în această perioadă pe care le folosești și astăzi?

Formarea mea în Münster mi-a oferit o bază

sofisticat. O bază solidă în meșteșug

foarte solidă în stăpânirea celor mai importante tehnici de bijuterie, baza pentru orice design de bijuterii sofisticat. O bază solidă în meșteșug îți oferă multe posibilități în realizarea ideilor și o înțelegere bună a ceea ce este fezabil.

Lucrul cu Friedrich Becker trebuie să fi fost o experiență transformatoare. Cum ți-a modelat mentoratul său viziunea creativă și abilitățile tehnice? Poți împărtăși o lecție sau un sfat specific de la Becker care ți-a rămas în minte?

Friedrich Becker a fost o personalitate impresionantă și formativă pentru mine. În multe conversații, chiar și dincolo de muncă, mi-a deschis lumea designului contemporan de bijuterii și a artei, în general. Relatările și anecdotele sale dintr-o perioadă în care Düsseldorf era un centru al lumii artistice și el se întâlnea cu multe nume celebre ale vremii ar fi meritat o carte. Faptul că trebuie să-ți formezi propria opinie asupra pozițiilor în artă și poate chiar să le reprezinți împotriva tendințelor predominante era o preocupare importantă pentru el. Tehnic,

prelucrarea oțelului inoxidabil ca material pentru bijuterii a fost un teritoriu nou pentru mine. Am reușit, de asemenea, să includ utilizarea strungurilor și fabricarea de unelte în repertoriul meu ca mijloc de realizare a construcțiilor complicate.

Bijuteriile kinetice introduc mișcarea ca a patra dimensiune în design. Ce inspiră mișcarea în piesele tale și cum o realizezi tehnic? Poți să ne povestești despre procesul de proiectare a unei piese de bijuterie kinetică, de la concept la finalizare? Descrierea completă a procesului ar depăși cadrul acestui articol, dar în principiu, procesul constă întotdeauna în următorii pași: ideea de bază schițată manual, transferul într-un desen 3D CAD urmat de o revizuire și variație a proporțiilor pentru optimizare. Urmează construirea unui prototip și testarea secvențelor de mișcare. Adesea urmează o altă revizuire - în special a distribuției greutății pentru optimizarea mișcărilor și, în final, producția versiunii finale. Aceasta este adesea variată ulterior în ceea ce privește materialele utilizate.

Există provocări particulare în echilibrarea formei și funcționalității în designurile kinetice?

Anumite volume sunt necesare pentru a găzdui componentele tehnice astfel încât piesele să poată rezista uzurii. Planificarea acestora în procesul de design este întotdeauna o provocare și a făcut ca multe designuri să dispară în adâncurile sertarului meu.

Ce materiale preferi să folosești atunci când creezi bijuterii kinetice și de ce?

Cum contribuie aceste materiale la mișcarea și durabilitatea pieselor tale?

astfel design creezi contribuie meu este de necesară pentru anumite mișcări trebuie,

Materialul meu preferat este oțelul inoxidabil. Se potrivește perfect cu modul meu destul de tehnic de a proiecta bijuterii. Distribuția unilaterală a greutății necesară pentru anumite mișcări trebuie, de asemenea, luată în considerare atunci când aleg materialul. Aurul este, desigur, un material fascinant și mai ușor de lucrat. Cu toate acestea, creșterea vertiginoasă a prețului aurului îl face mai puțin atractiv pentru lucrări noi. În ultimii ani, lucrul cu sticlă dicroică m-a condus către un grup complet nou de lucrări, care include majoritatea pieselor recente. [...]

fascinant și mai ușor de lucrat. Cu toate acestea, unui

Citiţi interviul complet cu MICHAEL

pe www.zilesinopti.ro

PAGINA

BERGER

Pliuri, materiale, nuanțe și trenduri de toamnă

câteva idei de luat în seamnă, dacă vă doriți

iecare anotimp are propria personalitate, propriile capricii – ce paletă cromatică îi se potrivește, ce alimente preferă, ce-i place să-și toarne-n ceașcă dimineța sau seara-n pahar și ce trenduri aduce odată cu el. Deși, în ceea ce privește vremea, toamna pare să-și intre mai greu în drepturi în ultima perioadă, colecțiile și piesele cheie acestui anotimp se impun din timp. Astfel, pentru zilele acestea, ne-am propus să vă aducem în atenție câteva dintre favoritele sezonului în materie de fashion. De sunteți pasionate de ceea ce e nou în fiecare sezon sau nu, vă propunem câteva idei de luat în seamnă, dacă vă doriți să ieșiți din tipare.

Adesea, avem tendința de a asocia toamna cu nuanțe de maro, crem, poate portocaliu pe alocuri, combinate, firește, cu alb sau cu negru. Pentru sezonul acesta, designerii și-au propus să aducă o pată de culoare în garderobă și declară burgundyul drept una dintre vedetele sezonului. Astfel, geanta bordo începe să ocupe un loc în mai multe garderobe, fiind o piesă care poate funcționa cu o varietate de ținute – completarea

perfectă a paletelor cromatice

Layers and cardigans

Sezonul acesta include o varietate, de texturi, lungimi, materiale și forme, iar cardiganele revin în lumina soarelui de toamnă. De-a lungul timpului, aspectul piesei a trecut de la preppy la conservator, ajungând să fie cool, chiar elegant. Cardiganul, ce concentrează confortul și căldura unui pulover, alături de versalitatea unui sacou, poate fi purtat atât în zile reci – grație layeringului sau chiar în zile în care frigul încă nu își intră în grații.

Khaki is making a comeback

Deși tindem să-l asociem cu uniformele militare și cu camuflajul, khakiul se infiltează tot mai mult în ținutele din această toamnă. Este o culoare versatilă, clasică și neutră, care poate fi purtată într-o varietate de combinații. Una dintre cele mai uzuale variante de a purta khaki este împreună cu alb – o piesă albă în partea de sus, o pereche de pantaloni sau o fustă khaki în cea de jos and that’s it. Trecând, totuși, de acest duo, poți combina khaki cu denim, cu printuri, cu alte nuanțe de khaki sau poti opta pentru o ținută monocromă – an all khaki way through the day.

Check patterns

Carourile ocupă o poziție fruntașă în clasamentul imprimeurilor clasice, ușor recognoscibile și de efect. Modelul poate să fie declinat în diverse forme – în culori ce contrastează, cu dungi, fie ele verticale sau orizonale, spre exemplu. Carourile au o unicitate aparte și pot fi încadrate atât în ținute casual, cât și formale. Fie că alegem carourile drept element principal, în direcția căruia dorim ca privirea să fie orientată – o jachetă, fustă sau o rochie cu acest imprimeu sau le purtăm sub formă de accesoriu – o eșarfă în carouri, o cravată, mereu vor aduce un plus ținutei.

Skirts look good in autumn too

Hai să demontăm credința conform căreia fustele se poartă doar vara și primăvara! În funcție de materialul ales și de artificiile fashionistice pe care le putem face – dresurile groase fiind un bun aliat, fustele reprezintă o piesă potrivită chiar și în anotimpul rece. În cazul de față, vorbim despre fustele lungi, pe care le putem purta cu o cămașă albă (și nu numai), împreună cu un top și o jachetă de piele, cu o vestă sau cu un pulover sau, de ce nu, putem opta pentru o fustă din denim alături de o jachetă din același material. Sunt versatile și confortabile, dar atenție la proporții – alegeți întotdeauna o fustă ale cărei pliuri și a cărei lungime vă avantajează.

Ca de fiecare dată atunci când vine vorba de haine, noi vă încurajăm să încercați lucruri noi, să ieșiți din marea de confort în care tuturor ne place să ne scăldăm și să îmbrățișați deschiderea spre noutate. Trendurile, firește, vin și pleacă la fel de repede, dar piesele pe care le putem descoperi încercând rămân cu noi.

Vouă ce vă face cu ochiul toamna asta?

PAGINA

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

„SEPTEMBRIE este noul AUGUST”

Cu noile transformări ale vremii, luna septembrie a redevenit „Noul AUGUST”. Surprinzător este că aşa era şi acum 40 de ani, dar... asta e realitatea zilei! Ca atare, am optat pentru un editorial „POOL FASHION” Mood, în care cele mai recente creaţii de Cruise ale designerilor români sunt exprimate optim în universul aparte al celei mai noi piscine de factură premium a Capitalei, NAMI Beach Club.

Art Director: Alin Gălăţescu / Creaţii: Aleha Toncea şi Raluca Soare

Modele: Loredana Salanta şi Valentina Stănculescu / Foto: Laurenţiu Dumitru

Make-up: Ciprian Mitran / Locaţie: “NAMI” Beach Club

ȘURĂ CULTURALĂ în Harghita

Autorii unuia dintre proiectele biroului de arhitectură DPDAstudio din Miercurea Ciuc prezintă unul dintre proiectele prin care propun refuncționalizarea uneia dintre cele mai întâlnite construcții din spațiul rural românesc - șura culturală din județul Harghita.

Clădirea situată în preajma unei mori de apă în curs de reabilitare este gândită pentru a servi ca loc de întrunire pentru evenimente culturale, workshopuri pentru promovarea meșteșugurilor tradiționale, expoziții, prezentări de meșteșuguri și materiale tradiționale. Însăși clădirea este un obiect de expoziție cu rolul de a prezenta metode tradiționale de construire, detalii de îmbinări, mod de folosire tradițională a materialelor.

Din exterior, clădirea refolosește materialul vechi din bârne de lemn, ceea ce a rămas

din șură, completată cu material lemnos vechi din alte surse. Învelișul clădirii este dublat pe interior cu un placaj de lemn, cu un limbaj reținut, punând accentul pe spațialitate și pe dialogul dintre cele două coji: una exterioară, tradițională, și cea interioară, contemporană. Aceste coji se ating sau se desprind, dând prilejul de a vedea sau a intra în spațiul dintre ele.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Proiectul de reabilitare a șurii din satul Sub Cetate, comuna Zetea, va participa la concursul de arhitectură „Nature Paths”, din cadrul celei de-a 7 ediții a Bienalei de arhitectură Arhitectura.6 2024.

Deschiderea Bienalei Arhitectura.6, cu tema Human Nature, are loc în perioada 6-8 septembrie și cuprinde evenimente multidisciplinare dedicate atât specialiștilor, cât și publicului larg. Adunăm laolaltă experți și artiști locali, parteneri și colaboratori care prin implicare interdisciplinară fac trecerea de la cuvinte la fapte.

Vineri, publicul este așteptat la vernisajul celor trei expoziții cheie ale Bienalei: „Nature Paths”, concurs dedicat arhitecților înscriși în Ordinul Arhitecților, „Nature Spotting”, concurs dedicat arhitecților stagiari și „Nature Brake”, concurs dedicat liceenilor care vor să modeleze spațiile semipublice din instituțiile de învățământ. De asemenea, invităm publicul la un alt vernisaj, al expoziției „The Art of Urban Design”, care ilustrează proiecte relevante din experiența de lucru a urbanistului profesor emerit Marcel Smets, urmat de vizită de lucru și masă rotundă cu invitați din domeniul urbanismului și arhitecturii. Alături de acestea vernisăm expoziția itinerantă a „Bienalei Naționale de Arhitectură 2024”, iar seara se încheie cu proiecție de film documentar și dezbatere realizată de către partenerii de la Portret Vertical din Timișoara. Sâmbătă va avea loc conferința Talks a6out Human Nature și Gala de premiere în sala Europa a Hotelului Aro, eveniment deschis publicului larg, în baza înscrierii.

Duminică găzduim la cafeneaua CH9 vernisajul de fotografie „Nature in Focus”, urmat de vernisajul

PAGINA

DESIGN/ ARHITECTURĂ

expoziției „Best Diploma in Time 2002-2022 UAUIM Faculty of Architecture”, lansarea de carte Arhitectool și dezbaterea la Banca de Cultură Apollonia, alături de inițiatorii proiectului și cadre didactice din cadrul liceelor vocaționale, arhitecți, părinți și public interesat de acest domeniu, urmând ca pe Aleea Tiberiu Brediceanu să se desfășoare Picnic with a view, eveniment care cuprinde o serie de activități dedicate publicului larg: workshop minimal shelter, scenă cu DJ, amplasare mobilier urban realizat în cadrul concursului Nature Spotting și alte activități interdisciplinare.

Calendar și detalii pe site-ul evenimentului: www.arhitectura6.ro

Autori | LŐRINCZ Barna, DÉNES PéterDPDAstudio Fotografii | BUJNOVSZKY Tamás

prezintă

Povești de succes

DDEPLIN

Un brand născut din fascinația pentru inteligența naturii

Cum a apărut Deplin? Cine sunt oamenii din spatele acestui brand și cum ați ajuns la acest concept?

Deplin a apărut din pasiunea mea pentru skincare și natură. În 2019, odată cu obținerea unei finanțări prin programul Startup Plus, am decis să îmi transform visul în realitate. Însă, povestea Deplin a început cu mult înainte, fiind un vis pe care l-am avut și l-am cultivat de-a lungul anilor. Nu aveam experiență în afaceri, dar pasiunea mea m-a ghidat și m-a ajutat să acumulez rapid informațiile necesare pentru a pune această afacere pe picioare.

eplin este un brand românesc de cosmetice realizate din ingrediente naturale și organice, certificate Ecocert, de cea mai bună calitate. De asemenea, fondatoarea Gabriela Oprescu a ales să folosească cu preponderență produse locale: ulei de șofrănel, arnică, mușețel, coacăze negre, cânepă, rozmarin, iederă, cătină, extract din struguri roșii. Acestea sunt doar câteva dintre ingredientele locale bio care se regăsesc în produsele Deplin. Ea ne-a povestit mai multe despre acest brand deosebit de cosmetice.

Produsele sunt create de mine, alături de o echipă restrânsă, care mă ajută cu tot procesul, de la achiziționarea plantelor și ingredientelor naturale de la cei mai buni producători locali până la ambalare și operarea comenzilor. Procesul de fabricație este manual. Colaborăm și cu laboratoare cosmetice pentru realizarea analizelor fizico-chimice, bacteriologice și de stabilitate, precum și cu medici și farmaciști cu experiență. Familia mea: soțul și cele două fiice au fost alături de mine în această călătorie, chiar dacă niciunul dintre noi nu avea experiență în afaceri. Cred că nu puteam avea o echipă mai bună alături de mine.

Am lucrat la dezvoltarea produselor timp de peste 12 ani, înainte de a lansa brandul.

Fiind inginer chimist și cadru didactic, am fost mereu atrasă de natura și efectele vindecătoare ale plantelor. În 2011 am urmat un curs de formare la Facultatea de Farmacie din Barcelona, unde am studiat biodiversitatea plantelor și secretele fabricării manuale a cosmeticelor naturale. Orele de practică ale acestor cursuri au completat experiența mea de laborator și studiile proprii. Am conceput brandul ca pe unul de lifestyle și ne dorim să ne dezvoltăm mai mult în această direcție, iar fiica mea, Ioana, m-a ajutat mult pe acest plan.

Spuneți-ne un lucru mai puțin știut despre brandul Deplin. Laboratorul unde sunt create produsele Deplin se află în orașul Urlați, care este înconjurat de dealuri cu viță de vie. Am vrut să profit de beneficiile pe care strugurii le oferă și am introdus în produsele noastre extractul de struguri roșii, o neprețuită resursă de antioxidanți care protejează pielea de efectele negative ale radicalilor liberi.

Povestiți-ne un pic despre produsele voastre și prin ce se deosebesc de celelalte de pe piață.

Produsele Deplin sunt formulate pentru a fi complete pe segmentul lor. Rețetele sunt elaborate după studii îndelungate, în colaborare cu farmaciști și dermatologi cu experiență, ținând cont de ultimele descoperiri în domeniu. Folosim ingrediente de cea mai bună calitate, certificate Bio (peste 90%), atent selecționate atât de noi, cât și de partenerii noștri. Produsele Deplin sunt produse de nișă, create în loturi mici, cu ingrediente de cea mai bună calitate, fără compromisuri. Pielea reacționează imediat, de la primele aplicări, și acest lucru se vede. Procesul de producție pune accent pe sustenabilitate și respect pentru mediu. Avem un program de reciclare a borcanelor noastre, pe care ne dorim să îl promovăm mai mult în viitor. În acest moment, recipientele pot fi reciclate la magazinele OTOTO din București și la toate târgurile unde suntem prezenți. Fiecare produs este rezultatul a ani de cercetare și teste riguroase pentru a asigura

www.zilesinopti.ro

eficiență și siguranță. Pentru mine, cel mai important lucru este ca toată lumea să aibă oportunitatea să încerce produsele noastre măcar o dată, pentru că atunci știu că oamenii se vor reîntoarce.

Cât de greu a fost să ajungeți la publicul țintă?

Aspectul vizual al brandului ne-a ajutat mult în atragerea publicului țintă, dar mai avem de lucru. Am fost încântată și motivată să descopăr cât de mulți oameni informați am întâlnit, care știu ce vor și au găsit ceea ce căutau în produsele noastre. Clientul ideal pentru Deplin este acela care cunoaște beneficiile pe termen lung ale cosmeticelor fără substanțe sintetizate chimic și care dorește să păstreze frumusețea și tinerețea pielii într-un mod sănătos. Cred că trebuie să investim mai mult în educarea consumatorilor despre beneficiile produselor naturale și să ne axăm pe găsirea celor mai bune modalități de a promova produsele pentru generația Z.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă brandul Deplin?

Ne dorim ca Deplin să inspire un stil de viață simplu, liniștit, sănătos și echilibrat. Îngrijirea tenului nu trebuie să fie complicată, scumpă și de lungă durată. Avem o abordare holistică și dorim să contribuim la o schimbare pozitivă în industria cosmetică, prin promovarea eticii și responsabilității față de mediu.

Interviu de Gruia Dragomir

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

„CRUISE POOL FASHION SHOW” 2024

Marţi, 13 august , la eleganta piscină Daimon din Bucureşti, a avut loc cel din urmă mare eveniment de modă al verii: „CRUISE POOL FASHION SHOW” 2024. Pe muzică originală siciliană tradiţională, veche în acest show, au fost prezentate de către cele peste 30 de modele şi persoane publice colecţiile capsula - special pentru inter-sezonul de CRUISE – ale designerilor ALEHA TONCEA / ALEXANDRA CALAFETEANU / CERA MIHĂILESCU / IDYLLIC by CorinaElena Gheliuc / IZA VAN DEE / RALUCA SOARE.

Accesorii: Atelier DANESSA / PALARIOTII / Bijuterii: GABRIELLE

Hair: Echipa ERIKA GONCZI / Make-up: Echipa LAURA PERIAN

Această locaţie specială a fost aleasă ca suport optim al colecţiilor de CRUISE selecţionate, ele fiind în general dedicate vacanţelor, călătoriilor şi explorărilor din sezoanele iunie - august/ decembrie - ianuarie. Noi am fost axaţi acum pe sezonul de vară 2024, care se anunţă lungă, până spre octombrie.

Colecţiile de Cruise au câteva specificităţi: sunt colorate intens sau au imprimeuri excentrice / sunt uşor de purtat şi de adaptat / sunt interşanjabile - pot să se asorteze uşor produsele unele cu altele / sunt greu şifonabile / senzuale, fresh, feminine, rafinate, dar şi simple simultan, puternic accesorizate. Toate aceste caracteristici s-au putut regăsi în CRUISE POOL FASHION SHOW 2024, în faţa unui public numeros şi entuziast, de peste 300 de persoane - printre care multe vedete –, sub camerele a cinci televiziuni şi numeroşi fotografi.

Finalul a fost dedicat „Sirenelor”! Șase modele - câte una din fiecare colecţie prezentată - au parcurs înot marea piscină, asemenea unor superbe fiinţe ale apelor, încheind spectaculos o seară memorabilă.

BRASOV, TRANSILVANIA October 30 - November 3, 2024 draculafilm.ro