POINT OF VIEW: Mainstream & Night of Kings

Mainstream & Night of Kings

- De pe la Veneția adunate -

Cu cinematografele închise și cu producții de tip blockbuster care suprapopulează rețelele de streaming, devine din ce în ce mai dificil să ai acces la producțiile străine care s-au plimbat prin circuitul festivalier anul trecut. Totuși, am avut ocazia să văd două dintre filmele prezente în cadrul festivalului de film de la Veneția de anul trecut: Mainstream și Night of Kings.

Primul film, a cărui regie și scenariu sunt semnate de Gia Coppola, este o satiră modernă la adresa “generației Youtube” și la felul în care idolii falși din online apar și dispar peste noapte. Link (Andrew Garfield), ajutat de doi prieteni, ajunge o senzație a internetului printr-o serie de clipuri în care face lucruri cât se poate de stupide și lipsite de însemnătate. Își crează un alter-ego pe nume “No One Special” și câștigă treptat simpatia multor tineri, atrași de firea sa liberă și felul în care alege să se opună normelor societății noastre. Această persona ajunge însă să îl transforme, iar Link devine o prezență din ce în ce mai toxică, atât față de fani cât și față de prietenii lui. Gia Coppola atrage atenția asupra unei probleme recurente din mediul online: faima dobândită atât de ușor poate să schimbe un om cu totul și să îl facă dispus de orice pentru a obține niște vizualizări în plus. Deși filmul are lacunele lui (care nu sunt puține), Andrew Garfield este excelent în cel mai antagonic rol al său de până acum și spectacolul pe care acesta îl crează îți ia ochii de la unele neajunsuri tematice sau regizorale.

Al doilea film, Night of Kings, în regia lui Phillipe Lacôte, este o combinație perfectă între Cidade de Deus și Arabian Nights. MACA este o închisoare din Coasta de Fildeș guvernată de proprii ei deținuți. Într-o noapte în care luna este roșie, obiceiul închisorii este ca cineva să fie ales drept griot (un povestitor/orator din vestul Africii) sub titulatura de Roman, pentru a spune povești celorlalți deținuți până se face din nou ziuă. Cel ales este un tânăr deținut nou venit care începe să vorbească despre prietenul său, Zama King. Deși începe ezitant, povestea capată un caracter mistic iar Roman ajunge să construiască o întreagă legendă în jurul lui Zama, implicând rebeli, magie, prinți și prințese în încercarea sa de a ține publicul captivat. Ceilalți deținuți iau activ parte la cele auzite, adesea dedublând acțiunea poveștii prin mișcare corporală sau chiar cântând anumite pasaje și astfel construind un univers sonor. Lacôte reușește însă să construiască un film-

spectacol într-o cheie suprarealistă, cu multe

note teatrale și imagini puternice pentru a-l lua cu el pe spectator în poveste. De-a dreptul. Deși foarte diferite, cele două producții mi-au adus aminte de ce îmi e așa de dor de așa-zisele “filme de festival”.