Ce ascultăm la începutul primăverii � � � � � � � � � � � � � �

Synth-pop-ul, new wave-ul (sau, mai degrabă, old wave-ul) și pop-ul cu influențe latino reprezintă câteva dintre esteticile ce se regăsesc în albumele începutului primăverii. Remarcăm profunzimea creativă și dorința de explorare a artiștilor din garda veche, dar și deschiderea către trecut a liderilor pop-ului mainstream.

The Weeknd – Dawn FM

„Imaginați-vă că ascultătorul acestui album e mort”, spunea recent The Weeknd, „prins într-un purgatoriu, la fel cum ar fi prins în trafic, așteptând să ajungă la lumina de la capătul tunelului; iar cât așteaptă, acesta descoperă un post de radio, cu un DJ care îl ajută în drumul către lumea de dincolo”. Ce-i drept, nu cred că am petrecut prea mult timp gândindu-ne la ce post de radio am asculta prinși între viață și moarte, dar, cel mai probabil, intervențiile DJ-ului Jim Carrey (căci el devine, pe bune, Dumnezeu pentru o zi – sau pentru un album?) ne-ar scădea considerabil anxietatea. Cum bine spun versurile piesei ce deschide LP-ul: „Care-i graba? Relaxează-te și bucură-te de încă o oră de muzică, pe 103.5 Dawn FM”.

Elvis Costello & The Imposters – The Boy Named If

Regele neîncoronat al new wave-ului (se pare că prenumele împrumutat l-a ajutat cât se poate de mult) revine în 2022 cu un album surprinzător de proaspăt și dezordonat, scos, parcă, dintr-un soundtrack ce ar însoți bătăi în pub-uri britanice și lungi plimbări cu motocicleta. Tributar moștenirii șapteceziste a lui Costello, The Boy Named If nu șochează doar prin calitatea compozițiilor, ci și prin talentul de storyteller al cantautorului, care plonjează în relatarea unor vignette răzbunătoare, sentimentale și, uneori, de-a dreptul obraznice. Jos pălăria, Elvis Costello, căci nu mulți interpreți reușesc să rămână la fel de fresh în abordarea creativă, la aproape jumătate de deceniu de la debut!

Christina Aguilera – La Fuerza [EP]

„Nu e limba mea nativă, dar odată ce te pătrunde, nu te mai părăsește vreodată”, declara Christina despre dragostea ei față de limba și cultura latino-americană. De altfel, mini-albumul reprezintă prima din cele trei părți ale aventurii sale în lumea muzicii latino, lansat la 22 de ani de la materialul discografic care a servit drept spațiu de explorare a genului, Mi Reflejo. Totuși, dacă ar fi să îmbrăcăm hainele avocatului diavolului, ne-am întreba următorul lucru: reprezintă această schimbare de macaz o tentativă de (re)intrare în spațiul public dominat de raggaeton? Oricare ar fi motivul îmbrățișării esteticii, muzica EP-ului se încadrează perfect în zona genului, chiar dacă, la final, nu ne spune foarte multe (și poate nici n-ar trebui s-o facă).