OPINIE: Manele & trapanele… ce facem cu ele?� � � �

Manele & trapanele… ce facem cu ele? Alex Velea

Un fenomen cât se poate de interesant a luat cu asalt internetul în perioada pandemică, timp în care publicul a rămas din ce în ce mai țintuit în fața laptopului și a telefonului mobil: o ciudată uniune între est și vest, adică între estetica manelelor și muzica trap, un subgen al hip hop-ului, ce și are originile în sudul Statelor Unite. De fapt, manelele au tot bătut la ușa mainstream-ului timp de ani buni, dar nimeni nu le-a și deschis-o… asta până acum. YouTube-ul a devenit spațiul de joacă al manelelor cvasi-pop, orice altă tentativă muzicală ajungând să piară definitiv în fața popularității noului gen, iar vizualizarea s-a metamorfozat într-un marker al succesului, aproape imposibil de atins.

Înghesuite în debaraua culturii pop, manelele par că își cer, într-un final, drepturile, bucurându-se de succesul în care ar fi trebuit să se scalde încă de la începutul mileniului. Și totuși, această pătrundere în cultura mainstream s-a realizat prin mici operații de cosmetizare a genului - dispărute sunt videoclipurile cu buget redus, filmate prin cluburi sau sufragerii. Maneaua pop este bine produsă, stilizată, împachetată și țintită către un public care n-ar cunoaște legătura dintre o casetă audio nederulată și un creion. Astfel, putem spune fără niciun dubiu că Generația Z iubește trapanelele la fel cum iubeau milenialii piesele Simplu, la începutul anilor 2000. Și totuși, noua abordare prezice un trend destul de bizar: îmbrățișarea manelelor de către figuri ale pop-ului, nu din vreo dorință puternică de explorare a genului sau de cunoaștere a implicațiilor culturale, ci din aspirația de a (re)deveni relevanți. Manelerock? Manele-jazz? Maneletrap sau, de ce nu, chiar disco? Viitorul abia așteaptă dominația acestor veritabile struțocămile, pentru că renunțând la idealul romantic al artistului care își caută adevărata voce creativă, trend-ul trapanelelor prezice un model de afacere ce nu ia în calcul posteritatea și onestitatea artistică, ci stăpânirea imediată a paginii de trending.

Una peste alta, trăim vremuri în care elefantul din cameră își pierde din masivitate și este asimilat fără probleme, fie că vorbim despre ascultarea din plăcere sau despre cea ironică (ce servește drept scut împotriva unor eventuale ridicări de sprâncene). Viitorul se arată cât se poate de luminos pentru genul-paria, care nu doar că își scoate capul prin cortina mainstream-ului, dar joacă, astăzi, rolul principal.