Zile și Nopți București | Mai 2024

mai 2024

www.zilesinopti.ro conține supliment

Pop Up Stories: Subculturi din spațiul

japonez | Premiere cinema | Arta scenogra că: Interviu Nick Ormerod | Animație: Aniversare Donald Duck | Muzică | Dialoguri fără note: interviu Mircea Vintilă | Cum să mănânci sănătos și corect | Lifestyle: Trenduri de vară | Arhitectură | Povești de succes: Parfumul Miraj | Fashion

DIN 10 MAI LA CINEMA

DIN 10 MAI LA CINEMA

CALENDAR PROIECȚII

EURO ZONE ARTICOLE & MORE CALENDAR PROIECȚII

UNDE VEDEM MECIURILE

LOCAȚII

LOCAȚII

EURO ZONE

Editorial

Mai, o lună a surprizelor în ceea ce priveşte oferta festivalieră

Ioan BIG, publisher

Luând în considerare experienţa anilor precedenţi, luna aceasta nu ar trebui să fie una extrem de bogată în evenimente (pop) culturale ieşite din comun, pentru că organizatorii dau prioritate finalizarii planurilor legate de marile reuniuni festivaliere estivale, iar publicul larg este mai degrabă preocupat de relaxare, în condiţiile prelungirii conjuncturale a vacanţei de început de mai. Cu toate acestea, aproape în orice oraş am locui, sunt marcate în calendar experienţe inedite cărora merită să le acordăm timp în săptămânile ce urmează.

Primele care ies în evidenţă sunt, firesc, brandurile reputate, iar notorietatea cea mai mare o are, probabil, Festivalul Internaţional Shakespeare (16-26 mai) de la Craiova, a cărui ediţie aniversară, a XXX-a, a fost comunicată printr-o caravană ce a străbătut întreaga ţară. TEATRUL este însă prezent într-un mod incitant şi în evenimente din alte oraşe: Festivalul Internaţional de Teatru Nou (1117 mai) din Arad, Zilele Teatrului Matei Vişniec (11-18 mai) din Suceava, Festivalul Internaţional de Teatru “Poveşti” (19-25 mai) de la Alba Iulia, sau festivalul Bacău Fest Monodrame (9-13 mai), ajuns la acelaşi număr impresionant de ediţii ca cel de la Craiova. În ceea ce priveşte CARTEA, sigur că vârful îl reprezintă tradiţionalul Bookfest (29 mai-2 iunie) de la Bucureşti, dar cei aflaţi în Ardeal în acea perioadă pot ajunge la Sfântu Gheorghe, la festivalul de literatură contemporană SepsiBook (23-26 mai). Dacă tot am menţionat Capitala, pe parcursul lunii se anuntă o veritabilă inflaţie de festivaluri destinate pofticioşilor: Bucharest

Coffee Festival, Revino Bucharest Wine Show şi GrillFest (10-12 mai), Burgerfest (17-19 mai), RO-Wine Sping Edition (24-26 mai) şi Slow Cofee Festival (31 mai-2 iunie). În restul ţării, de festivaluri din zona FOOD & DRINK avem parte, prin Festival du Bonheur – Pour Les Gourmands (1-6 mai), pe litoral, la Mamaia, dar se întâmplă şi Street Food Festival, ediţiile de la Cluj (23-26 mai) şi Galaţi (30 mai-2 iunie).

Iubitorii de ARTĂ & DESIGN aşteaptă cu interes cele două mari festivaluri ale primăverii, Romanian Creative Week (18-23 mai), de la Iaşi, şi Romanian Design Week (24 mai-2 iunie), de la Bucureşti, summit-uri ale industriilor creative autohtone în care sunt prezente arhitectura, grafica, designul şi fashion-ul deopotrivă, iar FILMUL îşi atrage publicul prin intermediul Festivalul Filmului European (09 mai-8 iunie), care programează vizionări în opt oraşe, printre care Botoşani, Chişinău, Braşov şi Târgu Mureş. Evident, cea mai variată ofertă o prezintă festivalurile de MUZICĂ, răspândite prin toată România, de la Constelaţiile Rock (17-18 mai) din Râmnicu Vâlcea până la Summer Break Festival (29 mai-2 iunie) de la Sibiu, dar cel mai atractiv, cel puţin pentru melomanii veterani, rămâne Festivalul Internaţional “Timişoara muzicală”, care se desfăşoară pe parcursul întregii luni, reunind sute de artişti de operă şi muzică simfonică.

Fie şi doar din aceste exemple ne dăm seama că, indiferent de gusturi, în luna mai avem posibilitatea unui warm-up agreabil şi consistent la sezonul festivalier estival, despre care, de altfel, puteţi afla mai multe detalii din Ghidul festivalurilor din România pe care îl vom lansa în zilele ce urmează sau, evident, din secţiunea dedicată acestor evenimente, în permanenţă adusă la zi, de pe site-ul Zile şi Nopţi.

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 5 (571) - Mai 2024

Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

Autori & contributori

iOaN BiG PUBLiSHER

GRUia DRaGOMiR SENiOR EDiTOR

HORia GHiBUȚiU REDaCTOR

CLaUDia aLDEa REDaCTOR

MĂDĂLiNa LEFTER REDaCTOR

aLiN GĂLĂȚESCU SENiOR EDiTOR

aLEX MUȘaT REDaCTOR

DELia MiTRaCHE REDaCTOR

TEODORa BRaTU REDaCTOR

iULiaNa CiOCÎRLaN REDaCTOR

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Alexandra Bujeniță

Sabina Belu

Cezar Deli-Iorga

Andrada Dincă

Cosmin Dragomir

Madalina C. Diaconu

Ștefan Iancu

Silvia Trașcă

Adriana Sohodoleanu

Ioana Marghita Ștefan Chirițescu

POP-UP STORIEs/ pag. 19

POP-UP STORiEs:

În căutarea identității: Subculturi din spațiul japonez

POVEŞTI DE SUCCES: MIRAJ: Emoția unei amintiri într-un parfum contemporan

MUZICĂ/ pag. 65

Timpurile se schimbă: BOB DYLAN, la 83 de ani

MUZICĂ NOUĂ: Ce ascultăm în luna

FILM/ pag. 23

Filme de Cannes pe care,poate, le vom vedea şi (la) noi

PREMIERE:

PREMIERELE LUNII MAI

„Planeta maimuțelor: Noul regat” ... 26 |

„Distrugătorul lumii”...29 | „The Strangers: Chapter 1”... 31| „În inima Naționalei –Din vestiar până în Germania”...32 | „Garfield”...36 | „Tarot” ... 39 | „IF” ... 41

PREMIERĂ: Cineastul OVIDIU GEORGESCU despre al său „Weekend de vis”

POINT OF VIEW: Andrew Scott

ARTĂ/ pag. 47

„Fragile Beauty” - Cum se vede lumea prin ochii lui Sir Elton John și

David Furnish

PERFORMING ARTS: CHRISTIAN FRIEDEL

SoNoRo Conac

ARTĂ SCENOGRAFICĂ: Interviu cu NICK

B.D.: Expoziție aniversară VALI IVAN

DE ARTĂ: SRAD ART FAIR

Nominalizările

.23

.23

detașabil/ Festivalul Internațional Shakespeare 2024... pag. 14

EAT&DRINK/ pag. 79

Cum ne povestim despre vin?

6 terase din România, perfecte pentru luna mai

PRIN LUME: Cazul cozonacului:

Se mănâncă și prin alte părți?

Cum să mănânci sănătos şi corect?

DRINK: La o băută cu AI

LIFESTYLE/ pag. 90

MAI, luna evenimentelor de elită

AWARDs: Parfumul lunii mai

Awards mai

DESIGN: Bijuteriile Human APJ

FASHION: „NEO-LIFE-FUTURE”

TIPS & TRICKS: Trenduri estivale

FASHION EVENT: „„FII REGINĂ PENTRU O ZI”, Ediţia a II-a” .

ANIVERSARE: Cubul Rubik

DESIGN & ARHITECTURĂ: „Școala romano-catolică de fete” Odorheiu Secuiesc

2024 este anul în care la Craiova sărbătorim 30 de ani de Festival Shakespeare. Născut în 1994, la inițiativa marelui Emil Boroghină, de către Fundația Shakespeare și Teatrul Național Craiova, festivalul a adunat an de an companii de teatru din zeci de țări de pe toate continentele ce au venit la Craiova și au construit împreună cu noi un festival elogiat în unele dintre cele mai importante publicații, atrăgând atenția cu grație multor jurnaliști și multor specialiști. Printre cei care au pășit pe scena festivalului nostru se regăsesc cei mai importanți regizori de teatru ai planetei: Peter Brook, Eugenio Barba, Robert Wilson, Lev Dodin, Richard Schechner, Declan Donnellan, Robert Lepage, Elisabeth Lecompte, Eimuntas Nekrosius, Rimas Tuminas, Omry Nitzan, Lee Yun Taek, Thomas Ostermeier, Oskaras Korsunovas, Yuri Butusov, Krzysztof Warlikowski, Yukio Ninagawa, Silviu Purcărete și mulți alții.

Din acest an, evenimentele se vor desfășura sub deviza COMUNITĂȚILE CONSTRUIESC FESTIVALURI. Astfel ne dorim să atragem alături de noi parteneri de drum pentru ce înseamnă construcția sănătoasă a unui festival contemporan ancorat serios în realitățile momentului. Din acest motiv atragem alături locuitorii care vor contribui efectiv la crearea a peste 50 dintre evenimentele ce se vor răspândi pe toată suprafața orașului.

Odată cu această ediție avem un nou partener în organizare, și anume Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București, care va aduce la Craiova peste 200 de studenți și cadre didactice care vor desfășura aproximativ 100 de evenimente artistice și educaționale, extinzând în acest festival componenta tinerească și educațională a festivalului.

În total vor fi peste 300 de evenimente – spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții, concerte, parade, conferințe, congrese și lansări de carte, realizate cu ajutorul a peste 1000 de artiști, din peste 20 de țări. Festivalul se va desfășura în peste 30 de locații din Craiova, pe o transversală între trecut, reprezentat de „Shakespeare Village”, un loc în care oamenii vor experimenta stilul de viață din Epoca Elisabetană, și viitor, reprezentat de instalația Shakespeare Dimensions, un cub imersiv creat cu ajutorul celor mai noi tehnologii disponibile.

Așadar, vă invităm cu inima deschisă la unul dintre cele mai mari evenimente teatrale ale lumii din anul 2024! YES WE WILL!

Vlad Drăgulescu

Directorul Festivalului Internațional Shakespeare Craiova

Cei mai mari regizori ai lumii vin la Craiova

La 30 de ani de la prima ediție, Festivalul Internațional

Shakespeare aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei internaționale de teatru.

Având o binemeritată notorietate naţională şi internaţională, considerat a fi unul dintre cele mai importante festivaluri tematice ale Europei şi printre cele mai importante festivaluri Shakespeare ale lumii, Festivalul Internațional Shakespeare vă așteaptă la Craiova, în perioada 16-26 mai 2024, să ne bucurăm împreună de ediția cu numărul 30 a evenimentului.

Spectacole de Robert Wilson, Peter Brook, Declan Donnellan, Robert Lepage și alți regizori de renume mondial se vor juca în șapte săli din Craiova, în timp ce în peste 30 de spații convenționale și neconvenționale, pe străzile din cartiere, piețe și parcuri se va simți spiritul shakespearian.

Peste 300 de evenimente - spectacole, concerte, expoziții, parade, sesiuni de comunicări, conferințe, lansări de carte, ateliere teatrale studențești - vor prilejui o călătorie în spațiu și timp, din anul 1600, prin Shakespeare Village, până în viitor, prin Shakespeare Dimensions: o incursiune în realitatea virtuală într-un cub multimedia bazat pe inteligență artificială, sprijinit de

NEPI Rockcastle și găzduit de Promenada Mall.

Ediția de anul acesta a Festivalului

Internațional Shakespeare va debuta joi, 16 mai, în Sala Amza Pellea a Teatrului Național „Marin Sorescu”, cu spectacolul „Furtuna / The Tempest”, regizat de Robert Wilson și prezentat de Teatrul Național „Ivan Vazov” din Sofia, Bulgaria.

Pe aceeași scenă a teatrului se vor juca spectacolele: „Hamlet”, în regia lui Declan Donnellan, produs de Naționalul craiovean, „Proiectul Furtuna / Tempest project”, în regia Peter Brook și Marie-Hélène Estienne, de la Théâtre des Bouffes du Nord din Paris, Franța, „Hamlet, dansul melancolicului / Hamlet, the dance of the melancholic”, un spectacol de flamenco din Sevilla, Spania, în regia lui Jesús Herrera.

Festivalul se va încheia pe 26 mai , cu „Hamlet, Prințul Danemarcei / Hamlet, Prince of Denmark” , în regia Robert Lepage , produs de Ex Machina în Quebec, Canada.

FURTUNA, DE WILLIAM SHAKESPEARE

Locație: Sala Amza Pellea, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Data: 16 și 17 mai, ora 19:00

Traducător: Valeri Petrov

Nume companie: Teatrul Național „Ivan Vazov”, Bulgaria

Regizor: Robert Wilson

Nominalizări și/sau premii spectacol: Premiul Icarus în 2022

pentru Cel mai bun spectacol

Durată spectacol: 1h 30 minute (fără pauză)

Născut la Waco, Texas, Robert Wilson este unul dintre cei mai importanți artiști de teatru și vizuali la nivel mondial. Operele sale scenice integrează cu neconvenționalitate diverse medii artistice, precum dansul, mișcarea, lumina, sculptura, muzica și textul. Imaginile pe care le creează au o estetică frapantă și încărcată emoțional, iar producțiile sale au câștigat aprecierea criticilor și publicului din întreaga lume.

Marca principală a lui Robert Wilson este reprezentată de controlul asupra luminii, pe care o utilizează în trasarea de pânze teatrale. Producția „Furtunii”, realizată cu trupa Teatrului Național „Ivan Vazov”, reprezintă cea mai recentă demonstrație a acestei abordări. În interpretarea sa, opera lui Shakespeare se transformă într-un basm extraordinar, descris cu ajutorul designului elaborat de sunet, vizualurilor impresionante, mișcării scenice stilizate și al umorului.

Proiectul Furtuna

Furtuna

PROIECTUL FURTUNA

Locație: Sala Amza Pellea, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Data: 21 mai, ora: 21:30

Traducători: Peter Brook și Marie-Hélène Estienne

Nume companie: Théâtre des Bouffes du Nord, Franța Regizori: Peter Brook și Marie-Hélène Estienne

Durată spectacol: 1h 20 minute (fără pauză)

Mențiuni speciale: pentru audiențe de peste 14 ani

Peter Brook a regizat o serie de spectacole la Royal Shakespeare Company înainte de a-și stabili propriul centru teatral la Paris (1974). Odată cu venirea sa, Teatrul Bouffes du Nord a devenit Centre International de Créations Théâtrales (C.I.C.T.). Abordarea sa inovatoare constă în deschiderea către toate formele și stilurile de teatru. Pentru a construi un repertoriu, și-a recrutat trupa din întreaga lume. „Furtuna” este o enigmă. Există un cuvânt ce reverberează pe parcursul piesei - „Liber”.

de William Shakespeare

Hamlet de William Shakespeare

HAMLET, DE WILLIAM SHAKESPEARE

Locație: Sala Amza Pellea, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Data: 18 mai, ora 20:00 / 19 mai, ora 12:00 & 20:00

Traducător: George Volceanov

Adaptare text: Declan Donnellan

Nume companie: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Regizor: Declan Donnellan

Durată spectacol: 2 h (fără pauză)

Mențiuni speciale: Pentru audiențe de peste 12 ani

Declan Donnellan, scriitor, regizor de film și teatru, s-a născut pe 4 august 1953, în Manchester, Anglia. În 1981, Donnellan, împreună cu Nick Ormerod au pus bazele renumitei companii de teatru Cheek by Jowl. Pe parcursul carierei sale, Donnellan a regizat producții de teatru pe scene renumite din întreaga lume, inclusiv Teatrul Național Regal din Londra, Festivalul de la Avignon și Festivalul de la Salzburg. Contribuțiile sale literare se extind dincolo de scenă, cartea sa „Actorul și ținta” fiind tradusă în 15 limbi. Noul său volum, „Actorul și spațiul”, va fi publicat în acest an.

HAMLET, DANSUL MELANCOLICULUI, DE JESÚS HERRERA

Locație: Sala Amza Pellea,

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Data: 22 mai, ora 21:00

Nume companie: Jesús Herrera Flamenco Ballet, Spania

Regizor: Jesús Herrera

Durată spectacol: 1h 30 minute (fără pauză)

Pentru prima dată în istorie, una dintre cele mai marcante tragedii ale lui Shakespeare devine o producție flamenco. Hamlet este o poveste despre familie, răzbunare, putere și crimă, iar acestea sunt aspectele care, prin intensitatea și pasiunea lor, o fac o poveste perfectă pentru flamenco. Aici nu doar dansul flamenco dă farmec poveștii, ci și colaborarea cu corul local.

Jesús Herrera este regizor artistic, coregraf și dansator flamenco. Scriitorul Juan Vergillos l-a descris astfel: „Jesús Herrera este un dansator cu o stranie figură. Atât chipul, cât și expresia corporală au acel ceva unic și recognoscibil al dansatorului masculin modern de flamenco. Dansul său este expresionist, îndrăzneț și puternic, susținut de un curent lăuntric.”

Hamlet, dansulmelancolicului

de Jesús Herrera

HAMLET, PRINȚUL DANEMARCEI

BAZAT PE OPERA LUI WILLIAM SHAKESPEARE

Locație: Sala Amza Pellea, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Data: 25 mai, ora 20:00 / 26 mai, ora 21:00

Nume companie: Ex Machina - Robert Lepage și Côté DanseGuillaume Côté, Canada

Regizor: Robert Lepage

Durată spectacol: 1h 45 minute (fără pauză)

Creat în colaborare de către coregraful Guillaume Côté și regizorul Robert Lepage, Hamlet, Prințul Danemarcei îmbie privitorul într-o lume a aparențelor înșelătoare, unde fantomele și oamenii se întâlnesc într-o scenografie minimalistă. Luminile, umbrele și transparența joacă un rol central. Această reinterpretare metaforică a narativei lui Shakespeare trasează o linie fină între ceea ce este și ceea ce nu este în capriciile minții și mișcările corpului.

Hamlet, prințulDanemarcei

REGELE LEAR. ADAPTARE NON-VERBALĂ BAZATĂ PE REGELE LEAR DE SHAKESPEARE

Locație: Sala Amza Pellea, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Data: 17 mai, ora 20:00

Nume companie: Tang Shu-wing Theatre Studio, Hong Kong

Regizor: Tang Shu-wing

Durată spectacol: 1h 30 minute (fără pauză)

Mențiuni speciale spectacol: Pentru audiențe de peste 6 ani

Reprezentația lui Tang Shu-wing, „Regele Lear” este un teatru nonverbal care transcende limitele pieselor lui Shakespeare, dar rămâne fundamental shakesperian. O distribuție internațională, formată exclusiv din femei din Hong Kong, la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, promite să ofere o interpretare rară și provocatoare a acestui clasic, construită pe o estetică extrem de minimalistă și stilizată, creată de o echipă de artiști vizionari din orașul Hong Kong. Premiul pentru Regizorul Anului (Tang Shu-wing) și Premiul pentru Performerul Anului (Yip Tung), IATC (HK) Premiul Criticilor 2021.

Program spectacole indoor

joi, 16 mai @ 19:00

vineri, 17 mai @ 19:00 FURTUNA

Regia: Robert Wilson

Teatrul Național „Ivan Vazov” –Bulgaria

TNCMS - sala Amza Pellea

vineri, 17 mai @ 17:00

sâmbătă, 18 mai @ 18:00

OTHELLO (teatru de păpuși)

Youth Theatre Georgia

Casa de Cultură a Studenților

vineri, 17 mai @ 18:00

sâmbătă, 18 mai @ 11:00

sâmbătă, 18 mai @ 18:00

CALIBAN ȘI VRĂJITOAREA

Regia: Mihaela Drăgan GIUVLIPEN & TNC

Hotel Ramada Plaza

vineri, 17 mai @ 20:00

sâmbătă, 18 mai @ 17:00

REGELE LEAR

Regia: Tang Shu

Wing Theatre Studio – Hong Kong

Teatrul „Colibri”

sâmbătă, 18 mai @ 17:00 RICHARD II

Regia: Kochi Yamato

G. GARAGE SHAKESPEARE – DO COMPANY – Japonia

TNCMS - sala I.D.Sîrbu

sâmbătă, 18 mai @ 20:00

duminică, 19 mai @ 12:00

duminică, 19 mai @ 20:00 HAMLET

Regia: Declan Donnellan

Teatrul Național Craiova

TNCMS - sala Amza Pellea

duminică, 19 mai @ 18:00

luni, 20 mai @ 18:00

FEAST: A PLAY IN ONE COOKING

Regia: Philip Parr

Parrabbola – Marea Britanie

Hotel Ramada Plaza

duminică, 19 mai @ 19:00

MACBETH

Regia: Mike Tweddle

Out Of Chaos – Marea Britanie

Casa de Cultură a Studenților

luni, 20 mai @ 17:00

CYBERWILL

Regia: Zuzanna Kasprzyk & Andrzej Molenda - Polonia

Casa de Cultură a Studenților

luni, 20 mai @ 17:00 HAMLET

Regia: Abrahamse & Meyer

Production - Africa De Sud

TNCMS - sala I.D.Sîrbu

luni, 20 mai @ 18:00 SCORPIA NEÎMBLÂNZITĂ

Regia: Leta Popescu

Teatrul Național Cluj

Teatrul „Colibri”

marți, 21 mai @ 13:00

marți, 21 mai @ 19:00

QUE CON QUIQUE QUINTO?

Regia: Andres Carreno

Efe Tres Teatro – Mexic Hotel Ramada Plaza

marți, 21 mai @ 17:00

REGELE LEAR

Regia: Mihai Țărnă

Teatrul Eugen Ionesco Chișinău

Teatrul „Colibri”

marți, 21 mai @ 20:00 ATENA 5

Regia: Laurențiu Tudor Tipografia HUB

marți, 21 mai @ 21:30

PROIECTUL FURTUNA

Regia: Peter Brook & MarieHelene Estienne – Franța

TNCMS - sala Amza Pellea

miercuri, 22 mai @ 15:00

MACBETH

Regia: Mihai Țărnă

Teatrul Fără Nume – Chișinău

Casa de Cultură a Studenților

miercuri, 22 mai @ 18:00 A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

Regia: Andrei Șerban

Teatrul de Stat Constanța Hotel Ramada Plaza

miercuri, 22 mai @ 20:00 ATENA 5

Regia: Laurențiu Tudor Tipografia HUB

miercuri, 22 mai @ 21:00

HAMLETDANSUL MELANCOLICULUI

Jesus Herrera Flamenco Ballet – Spania

TNCMS - sala Amza Pellea

joi, 23 mai @ 20:00

ROMEO ȘI JULIETA

Regia: Luminița Țâcu

Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Chișinău

Teatrul „Colibri”

joi, 23 mai @ 17:00

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

Regia: Kelly Hunter

Flute Theatre – Marea Britanie TNCMS - sala I.D.Sîrbu

joi, 23 mai @ 19:00

vineri, 24 mai @ 19:00

HAMLET DOUBLE BILL

La Ribalta Teatro – Italia

Hotel Ramada Plaza

joi, 23 mai @ 19:00

CONCERT MUTTIS KINDER

Germania

joi, 23 mai @ 21:00

vineri, 24 mai @ 20:00

ECHOES OF THE FEMININE

Regia: Laurențiu Tudor

Tipografia HUB

vineri, 24 mai @ 19:00

A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

SAU NOAPTEA MAGILOR

Regia: A. Mâzgăreanu

Nottara

Teatrul „Colibri”

vineri, 24 mai @ 19:00

ROMEO & JULIA.COM

Regia: FREN_AK – M STUDIO

Casa de Cultură a Studenților

sâmbătă, 25 mai @ 18:00 L’AMMORE NUN’È AMMORE

Regia: Lino Musella

Elledieffe – Italia

Hotel Ramada Plaza

sâmbătă, 25 mai @ 20:00

duminică, 26 mai @ 21:00

HAMLET, PRINȚUL DANEMARCEI

Regia: Robert Lepage

EX MACHINA – Canada

TNCMS - sala Amza Pellea

duminică, 26 mai @ 17:00

ROMEO ȘI JULIETA

Regia: Rostyslav Derzhypilskyi –Ucraina

Casa de Cultură a Studenților

Un Shakespeare pentru fiecare: Shakespeare Village

Zona: Hipodromul Craiova

La 30 de ani de la prima ediție, Festivalul Internațional Shakespeare Craiova prilejuiește o călătorie în spațiu și timp, până în anul 1600, în Epoca Elisabetană.

Construit de la zero pe Hipodromul Craiova,

Shakespeare Village va fi o replică a unui sat tradițional englezesc de la 1600, care va găzdui spectacole de teatru, ateliere, activități pentru copii și activări pe timpul zilei, în tip ce serile vor fi dedicate concertelor și petrecerilor.

Shakespeare Village va replica un sat din Epoca Elisabetană, organizatorii fiind sprijiniți în acest demers de către Griffin

Historical din UK, o echipă de specialiști în servicii istorice pentru industriile de

patrimoniu și divertisment. Vom regăsi aici echipe de fierari, croitori, cizmari și artizani din Marea Britanie, dar și meșteri artizani din România, care vor veni cu propriile produse.

Conceptul Shakespeare Village a fost dezvoltat la inițiativa lui Vlad Drăgulescu, președintele Festivalului, alături de regizorul britanic Philip Parr.

Implementarea proiectului este realizată de către o echipă de arhitecți profesioniști de la Getrix Comunitate.

Jarl Flamar

Shakespeare Village își propune să îi transpună pe vizitatori în epoca marelui dramaturg, dar va fi totodată un spațiu neconvențional de spectacole și concerte, găzduind peste 70 de evenimente în 11 zile.

În prima zi a Festivalului, pe 16 mai, intrarea va fi liberă, iar pe scena Shakespeare Village va urca compania germană Woods of Birnam, cu Macbeth in concert, un concept de Christian Friedel, actorul principal din „The Zone of Interest”, filmul nominalizat anul acesta la cinci premii Oscar și câștigător al Marelui Premiu de la Cannes.

Concertele vor continua în fiecare zi a festivalului, iar pe scenă vor urca trupe precum Carla’s Dreams, Robin and the Backstabbers, om la lună, Vița de Vie, Jarl Flamar, Byron, Timpuri Noi sau Vama, dar și trupe și Dj locali.

Accesul în Shakespeare Village se va face pe baza biletelor sau a abonamentelor, care încep de la 34 de lei/zi

DJ și instrumentist polivalent, Jarl Flamar navighează de pe scenă pe scenă pentru a-și propovădui lumea imaginară. Capacitatea sa de a cânta la aproape orice instrument din Orientul Mijlociu, alături de aptitudinile sale de sound engineering l-au ajutat să creeze un sound de muzică house hipnotic și puternic, eficient atât în cluburi underground, cât și la petreceri de zi, în grădină.

Jarl Flamar, un maestru al sunetului și al ritmului, străbate scenele lumii pentru a împărtăși universul său muzical inovator. Cu abilități uimitoare de a cânta la o gamă variată de instrumente din Orientul Mijlociu, alături de aptitudinile sale de sound engineering, el creează o experiență sonoră captivantă.

De la atmosfera intensă a cluburilor underground până la bucuria petrecerilor de zi în aer liber, muzica sa house, hipnotică, răscolește inimile ascultătorilor. Cu fiecare notă, Jarl Flamar își îndeamnă publicul să călătorească într-o lume imaginară, unde sunetul devine o poveste vie, iar emoțiile dansează liber.

Program Shakespeare Village Zona: Hipodromul Craiova

Ziua 1, joi, 16 mai - INTRARE LIBERĂ

22:00 CONCERT & SPECTACOL - Woods of Birnam Company: Macbeth in concert (GE)

24:00 spring night’s dreams: Andrei YC | DJ set

Ziua 2, vineri, 17 mai

11:00 SPECTACOL: Flabbergast Theater - Romeo și Julieta (UK)

17:00 SPECTACOL: Flabbergast Theater - Visul unei nopți de vară (UK)

21:00 SPECTACOL: Asociația RISC CULTURALDrunken Lords (RO)

22:00 CONCERT: Carla’s Dreams (RO)

23:00 spring night’s dreams: CAMILșiAT T | DJ set

Ziua 3, sâmbătă, 18 mai

11:00 SPECTACOL: Flabbergast Theater - Visul unei nopți de vară (UK)

17:00 SPECTACOL: Flabbergast Theater - Romeo și Julieta (UK)

20:00 CONCERT & SPECTACOL: Stow Pipe BandPipes & Drums (Scoția)

21:00 CONCERT: Etheria (RO)

22:00 CONCERT: Byron (RO)

23:00 spring night’s dreams: Andrei Krypton | DJ set

Ziua 4, duminică, 19 mai

11:00 SPECTACOL: Independent Artists - Miss Shakespeare (RO)

17:00 SPECTACOL: Los Macocos Theater BandKill Hamlet (Argentina)

21:00 CONCERT: Jet Black (RO)

22:00 CONCERT: om la lună (RO)

23.00 spring night’s dreams: Lucian Vlăsceanu | DJ set

Ziua 5, luni, 20 mai

11:00 SPECTACOL: Los Macocos Theater BandKill Hamlet (Argentina)

17:00 SPECTACOL: Out of Chaos - Visul unei nopți de vară (UK)

21:00 CONCERT: Bălănescu Trio (RO)

22:00 CONCERT: The Southern Cockroaches (RO)

23:00 spring night’s dreams: Valiano | DJ set

Ziua 6, marți, 21 mai

11:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - Twelfth Night (UK)

13:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - Macbeth (UK)

17:00 SPECTACOL: Tac o Tac - Special Conquests (Franța)

21:00 SPECTACOL: Asociația RISC CULTURALDrunken Lords (RO)

22:00 CONCERT: Vița de Vie (RO)

23:00 spring night’s dreams: Andrei YC | DJ set

Ziua 7, miercuri, 22 mai

11:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - As you like it (UK)

17:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - Macbeth (UK)

Ziua 8, joi, 23 mai

11:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - Twelfth Night (UK)

17:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - Macbeth (UK)

21:00 CONCERT - Muzică Medievală: Maria Chivu și Taraful Florili-n crâng (RO)

22:00 spring night’s dreams: Jarl Flamar | DJ set (Franța)

23:00 spring night’s dreams: Gully | DJ set

Ziua 9, vineri, 24 mai

11:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - As you like it (UK)

17:00 SPECTACOL: Parrabbola - Short Shakespeare - Macbeth (UK)

21:00 CONCERT: No Antidote (RO)

22:00 CONCERT: Robin and the Backstabbers (RO)

23:00 spring night’s dreams: The Bards | Darko x tobitză - Darbuka Sessions

Ziua 10, sâmbătă, 25 mai

12.00 SPECTACOL: Facultatea de LitereUniversitatea din Craiova - Bal Elisabetan - Bal la Sat (RO)

17:00 SPECTACOL: Footsbarn Theatre - Twelfth Night (Franța)

21:00 SPECTACOL: Asociația RISC CULTURALDrunken Lords (RO)

22:00 CONCERT: Timpuri Noi (RO)

23:00 spring night’s dreams: Corina Sucarov | DJ set Disko Anksyete

Ziua 11, duminică, 26 mai

11:00, 17:00 SPECTACOL: Tortive TheatreThe Whirligig of Time (UK)

21:00 CONCERT: Your Midwife On Ice | concert

22:00 CONCERT: Vama (RO)

23:00 spring night’s dreams: Andrei YC | DJ set

Panoramic Night

Zion Gardens - Zona dealul Bucovăț

Pe lângă evenimentele din Shakespeare Village, secțiunea de concerte a Festivalului Internațional Shakespeare va cuprinde o seară specială: miercuri, 22 mai, concertele și petrecerea se mută pe dealul Bucovăț, pentru Panoramic Night. Pe scena de la Zion Gardens vor urca trupele Gândul

Mâței și Alternosfera , urmate de un DJ set semnat de Andrei YC .

Gândul Mâței este o trupă de muzică rock din Chișinău, fondată în 1996, care s-a remarcat prin fuziunea dintre elemente de rock alternativ, folk și influențe din muzica tradițională românească.

De-a lungul timpului, Gândul Mâței a lansat mai multe albume, iar versurile melodiilor sunt adesea caracterizate de un conținut profund și introspectiv, abordând teme precum identitatea, condiția umană și relațiile interpersonale. Gândul Mâței este una dintre trupele de rock de marcă din peisajul muzical moldovenesc contemporan.

Gândul Mâței nu e doar o formație, Gândul Mâței e o stare, o altă dimensiune!

Seara de 22 mai continuă cu un concert de rock alternativ cu Alternosfera. Originari tot din Chișinău, Alternosfera a devenit una dintre cele mai iubite trupe nu doar din Republica Moldova, ci și din România, concertele lor fiind aproape întotdeuna sold-out.

Alternosfera este cunoscută pentru versurile lor introspective și filozofice, care abordează teme precum identitatea, existențialismul și problemele sociale. Sunetul lor muzical este o combinație de rock alternativ, post-rock și elemente de muzică tradițională moldovenească.

UNATC Fringe

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai).

La 30 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, care aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei internaționale de teatru, UNATC „I.L. Caragiale” București se alătură Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova cu o secțiune specială – „UNATC Fringe – Shakespeare Unleashes Students”. În perioada 16-26 mai, profesori-regizori de marcă și studenți ai UNATC propun publicului variante noi și moderne ale creațiilor shakesperiene: „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Comedia erorilor”, „Controverse. 1961. Cum vă place?”, spectacolul de animație „Handlet”, după William Shakespeare sau „Tunelul pasiunilor lui Shakespeare”, spectacol de teatru imersiv.

„VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ” DE WILLIAM SHAKESPEARE

Locație: Scena UNATC (str. M. Kogălniceanu)

20 mai - 21:00 / 21 mai - 21:00 / 22 mai - 21:00

Coordonator: prof. univ. dr. Mihaela Sîrbu

Durată spectacol: 2 h (fără pauză)

Într-o noapte din miezul verii, în piesa lui

Shakespeare, patru tineri se aventurează

într-o pădure pentru a-şi salva sau găsi dragostea adevărată.

„A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” DE WILLIAM SHAKESPEARE

Locație: Scena UNATC (str. M. Kogălniceanu)

Data: 16 mai, ora 21:00 / 17 mai, ora 21:00 / 18 mai, ora 21:00

Coordonator proiect: prof. univ. dr. Valeria

Sitaru, lect. univ. dr. Vlad Logigan

Durată spectacol: 2 h 30min (cu pauză)

Spațiul și timpul își pierd granițele, iar totul pare că se află într-o plină curgere în „A douăsprezecea noapte”. Pe un fundal de petrecere continuă, cea mai frumoasă comedie a lui Shakespeare își propune să râdă de iubire, ironizând toate fațetele ei.

„COMEDIA ERORILOR” DE WILLIAM SHAKESPEARE

Locație: Teatrul de Vară - Parcul Romanescu

Data: 23 mai, ora 21:00 / 24 mai, ora 21:00 / 25 mai, ora 21:00

Coordonator proiect: lect. univ. dr. Vlad

Logigan, lect. univ. dr. Alexandru Pavel

Durată spectacol: 1 h 45 min

Una dintre primele comedii scrise de Shakespeare, Comedia Erorilor spune povestea a două perechi de frați gemeni despărțiți de o furtună pe mare.

„CONTROVERSE. 1961. CUM VĂ PLACE?”

EUGEN GYEMANT ȘI MIHAELA MICHAILOV

Locație: Sala Studio - Departamentul de Teatru

Data: 18 mai, ora 19:00

Coordonator proiect: lect. univ. dr. Eugen Gyemant

Regia: Eugen Gyemant

Dramaturgie spectacol: Eugen Gyemant și Mihaela Michailov

Scenografia: Maria Constantin

Durată spectacol: 1 h 45 min

Spectacolul-studiu performativ CONTROVERSE. 1961. CUM VĂ PLACE? pornește de la dezbaterea găzduită de Revista Teatrul în 1962 – „Valorificarea contemporană a dramaturgiei clasice –discuție pe marginea spectacolului Cum vă place, de W. Shakespeare“.

Scanează pentru programul complet UNATC Fringe

Pop-Up Shakespeare

Festivalul Internațional Shakespeare împânzește Craiova și cheamă publicul să fie parte din spectacolele de stradă. Reprezentațiile outdoor debutează cu un concert gratuit The Tiger Lillies pe 16 mai.

La 30 de ani de existență, Festivalul Internațional Shakespeare Craiova transformă orașul într-o imensă scenă în aer liber și prilejuiește participarea intrinsecă a publicului la spectacolul shakesperian, în cadrul spectacolelor outdoor și al celor construite de scena independentă din oraș în jurul conceptului de pop-up.

Seria de evenimente outdoor debutează joi, 16 mai, de la ora 20:45, în Piața Willian Shakespeare, cu un concert The Tiger Lillies. Între 16 și 26 mai, orașul Craiova devine o imensă scenă, unde la fiecare pas, oamenii vor găsi instalații, parade, spectacole de improvizație și scene faimoase din opera lui William Shakespeare. Celor peste 100 de spectacole în aer liber li se adaugă alte peste 50 de reprezentații pop-up, în care comunitatea va fi parte din spectacole, chiar în proximitatea casei:

„Pop-up Shakespeare provoacă artiștii independenți din Craiova și din întreaga lume, creând o scenă independentă foarte puternică și foarte aproape de comunitățile craiovene, desfășurându-se atât în piețele publice, parcuri, străzi, trotuare, până în case și curți de blocuri. Este un mod prin care publicul din comunitate se implică în organizarea spectacolelor, începând de la construcția lor - oamenii pot contribui cu piese de mobilier sau recuzită – și mergând până la implicare artistică în reprezentații” – a declarat Vlad Drăgulescu, președintele Festivalului

Internațional Shakespeare.

Pop-Up Shakespeare are la bază conceptul de teatru comunitar, iar echipa festivalului și-a asumat misiunea de a cartografia orașul pentru identificarea a nu mai puțin de 50 de puncte urbane. Dacă și la edițiile precedente ale Festivalului Shakespeare, teatrul a ajuns și în cartierele orașului cu reprezentații, de această dată, oamenii sunt invitați să construiască alături de artiști spectacolul. Printre reprezentațiile din cadrul Pop-Up Shakespeare se regăsesc „Romeo și Julieta”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Jesters’s Fools”, „Socoteala de acasă nu se potrivește... după noaptea de la spartul târgului” sau „Tragica poveste a lui Prius și a Timpeei”.

Din programul outdoor nu lipsesc spectacolele „Visul unei nopți de vară”, de la Teatrul Stela Popescu din București – un spectacol în care Shakespeare este contemporanul nostru, „Romeo și Julieta” – o reinterpretare a celebrei povești de dragoste, de la trupa MedACT a studenților Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, „Și dacă n-a fost vis? Alternativă urbană la clasicul Vis de Vară”, de la compania ALT EU, Teatru Comunitar – o adaptare modernă și vibrantă pentru teatrul comunitar, „Smashed” al companiei britanice Dandini Juggling cu jongleri și o coloană sonoră inspirată de tanztheater-ul Pinei Bausch, „Maclownbeth de la Projecte Longànime”, Spania, o tragicomedie viscerală văzută prin ochii a patru clovni, „Las horas negras, Shakespeare en miniatura (Orele întunecate, Shakespeare în miniatură)”, producție Chile/ Spania a companiei La Roma Teatre sau „Stow Pipe Band” – o trupă care folosește cimpoaie, chitară bas, tobe din Stow, Scoția, sau Kraken Orchestra al companiei Systeme Paprika din Franța, o combinație între teatru și muzică, un moment strălucitor, cu mult umor.

CONCERT THE TIGER LILLIES

Data: Joi, 16 mai, ora 20:45

Locație: Piața William Shakespeare

The Tiger Lillies este o trupă muzicală britanică recunoscută pentru stilul distinctiv și eclectic, care îmbină elemente de cabaret, circ și teatru muzical. Fondată în 1989, în Londra, de către vocalistul și acordeonistul Martyn Jacques, trupa s-a consacrat prin versurile ce întruchipează adesea teme întunecate și macabre. Muzica lor este un amestec de diverse influențe, inclusiv muzică de cabaret, punk, teatru muzical și muzică clasică. Instrumentația este neconvențională, cu utilizarea frecventă a acordeonului, a pianului și a instrumentelor de percuție.

STOW

PIPE

BAND

Nume companie: Stow Pipe Band, Scoția Regizor: Stuart Robinson

Durată spectacol: 1h 30 minute (cu pauză)

Prim-cimpoierul Stuart Robinson a condus trupa Stow Pipe Band în ultimii 30 de ani. În această perioadă, trupa a cântat la evenimente în întreaga Scoție și Europa, câștigând în mod regulat premii la Campionatele Majore de Trupe de Cimpoi.

Program:

Piața William Shakespeare - 16 mai 16:30

Piața Frații Buzești - 16 mai 18:30

Piața Mihai Viteazul - 16 mai 20:30

Piața Mare - 17 mai 11:00

Craiovița - Părculeț Orizont - 17 mai 18:00

Piața Mihai Viteazul - 17 mai 19:30

Parcul Tineretului - 18 mai 11:00

Piața Frații Buzești - 18 mai 18:30

Shakespeare Village - 18 mai 20:00

SMASHED

DE JOHN-PAUL ZACCARINI

Nume companie: Gandini Juggling, Anglia

Regizor: Sean Gandini

Durată spectacol: 1h (fără pauză)

Mențiuni speciale spectacol: Pentru audiențe de peste 8 ani

Locație: Piața Frații Buzești

Data: 20 mai, ora 21:00 / 21 mai, ora 21:30

9 jongleri, 80 mere roșii, 4 seturi de vase, interpretate pe o coloană sonoră distinctivă: cântece populare de Tammy

Wynette, de la Music-Hall la Bach. Acest spectacol reprezintă un melanj senzațional de virtuozitate, inspirat de tanztheater-ul Pinei Bausch.

MACLOWNBETH DE WILLIAM SHAKESPEARE

Traducător: Lluís Graells

Nume companie: Projecte Longànime, Spania

Regizor: Lluís Graells

Durată spectacol: 1h 15 minute (fără pauză)

Mențiuni speciale spectacol: Pentru audiențe de peste 12 ani

Locație: strada Kogălniceanu

Data: 25 mai, ora 21:00

KRAKEN ORCHESTRA

Nume companie: Systeme Paprika, Franța

Regizor: Lena Viricel

Durată spectacol: 1h (cu pauză)

Traversând timpul la bordul unei navefosilă, echipajul Krakenului își propulsează improbabila navă cu melodiile copilăriei și bucuria vieții adunate ici și colo, din erele pe care le întâlnesc.

Program:

Piața Mare - 24 mai 11:00

Craiovița - Părculeț Orizont - 24 mai 19:00

Parcul Romanescu - 25 mai 16:30

Piața Mihai Viteazul - 25 mai 18:00

Grădina Botanică - 26 mai 16:30

Piața Frații Buzești - 26 mai 18:00

Scanează pentru programul complet

Spectacole Outdoor & Pop-Up Shakespeare

Locațiile festivalului Info bilete

Peste 300 de spectacole, în peste 30 de locații.

O ediție ce ne aduce împreună. Comunitățile construiesc festivalul și poți fi parte din asta. Ești pregătit?

Biletele au fost puse în vânzare pe https://ebilet.tncms.ro/ebilet, iar abonamentele sunt disponibile la agenția de bilete a teatrului.

SPECTACOLE INDOOR

Teatrul Național „Marin Sorescu”, sala Amza Pellea și sala I.D.Sîrbu

Str. AI Cuza nr. 11, Craiova

Casa de Cultură a Studenților

Str. Eugeniu Carada 10, Craiova

Hotel Ramada Plaza

Calea București 1, Craiova

Teatrul „Colibri”

Calea București 56, Craiova

Tipografia HUB

Str. Câmpia Islaz 97A, Craiova

PANORAMIC NIGHT

Zion Gardens - Zona dealul Bucovăț

SHAKESPEARE VILLAGE

Zona Hipodromul din Craiova

SHAKESPEARE DIMENSIONS

Promenada Mall Craiova

SPECTACOLE OUTDOOR ȘI POP-UP

Detalii pe:

Shakespearefestival.online/ outdoor-pop-up

UNATC FRINGE

Detalii pe:

Shakespearefestival.online/ unatc-fringe

Organizatori ai Festivalului Internațional Shakespeare: Fundația Shakespeare, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București

Finanțatori: Primăria Craiova, Consiliul Local Craiova, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Dolj, Ministerul Educației, Institutul Cultural Român

Sponsori principali: NEPI Rockcastle, Promenada Mall Bucuresti, Promenada Mall Craiova

Sponsori: UniCredit Bank, AQUA Carpatica, Epson, Drinks&more, Popeci Auto - Partener Autorizat Mercedes-Benz, Distribuție Oltenia

Partener de tehnologie: Vodafone România

Parteneri: Ambasada Marii Britanii la București, British Council, UNESCO, Ministerul de Externe, Universitatea din Craiova, Facultatea de Automatică Calculatoare și Electronică, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Litere, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Rotary Probitas, G Architecture

Parteneri media: TVR 1, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Cărturești, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Happening, BookHub, Liternet

Shakespeare Dimensions

Promenada Mall Craiova

Reimaginându-l pe Shakespeare – o experiență imersivă unică în România - în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

Anul acesta, Festivalul Internațional Shakespeare Craiova aduce în premieră o experiență imersivă unică în România, invitând publicul în Shakespeare Dimensions - Episode 1.

O lume în care participanții vor experimenta Furtuna într-o călătorie VR captivantă în lumea spectaculoasă pe care Prospero o aduce la viață. O ocazie de a explora un tărâm în care liniile dintre magie, natură și tehnologie se estompează, oferind o perspectivă unică asupra capodoperei scrise de Shakespeare.

Cubul imersiv este un experiment scenografic 3D în spațiu virtual, în care universul shakesperian din piesa „Furtuna” este integral generat de tehnologii de secol contemporan. Sprijinit de NEPI Rockcastle și găzduit de Promenada Mall din Craiova, Shakespeare Dimensions este o experiență de realitate

virtuală care, prin utilizarea unor tehnologii de ultimă oră în materie de producție și proiecție video, îmbină spectacolul de teatru și inteligența artificială într-un exercițiu de creație ce depășește limitele fizice a ceea ce ar putea fi perceput și înțeles pe o scenă convențională de teatru. O experiență unică, singulară, a fiecărui spectator cu tehnologia, o punte către trecut, prin prisma viitorului, demonstrând atemporalitatea poveștii lui Shakespeare.

În cubul imersiv, publicul va avea posibilitatea de a trăi fizic experiența pe care personajele Alonso, Sebastian, Antonio, Ferdinand și Gonzalo o trăiesc la începutul piesei. Așadar, publicul devine observator activ, un actor într-o versiune vie a primei scene din Furtuna lui Shakespeare. În doar câteva minute, cât durează experiența, publicul își va crea o perspectivă asupra uneia dintre dimensiunile lui Shakespeare, cea a fantasticului.

Shakespeare Dimensions poate fi trăit la Craiova, pe toată perioada Festivalului Internațional Shakespeare, între 16 și 26 mai, la Promenada Mall.

Durata experienței imersive personale este de 3 minute. Accesul este gratuit, în serii de câte maximum 5 spectatori. La intrarea în Shakespeare Dimensions, echipa de la primire va face un instructaj spectatorilor, pentru o experiență deplină. Publicul va fi avertizat, de asemenea, și în privința posibilității apariției unor senzații de vertij.

Shakespeare Dimensions este proiectat și produs de Ciprian Făcăeru (designul instalației imersive) , Kaustik (producția sistemului tehnologic), Augmented Space Agency (producția scenografiei virtuale).

Uimitor de ușor, pentru orice antreprenor.

Peste 110.000 de afaceri folosesc deja e-Factura de la SmartBill.

ÎPOP-UP STORiEs

În căutarea identității: Subculturi din spațiul japonez

n anul 1960, omul de afaceri japonez Shintaro Tsuji a înființat Yamanashi Silk Company, dorindu-și să producă și să comercializeze articole din mătase. Fără a avea succes, la începutul anilor ‘70, observând potențialul utilizării personajelor „drăguțe” pentru a promova produsele către copii și tineri, Tsuji s-a orientat către bunurile cu ilustrații, compania schimbându-și numele în Sanrio (derivat din cuvintele spaniole santo, însemnând „sfânt”, și rio, „râu”).

Fiind vorba despre o perioadă istorică marcată atât de o creștere economică rapidă, datorată industrializării, exporturilor și inovațiilor tehnologice, dar și de schimbări culturale semnificative, cultura Pop(ulară) a început să devină tot mai influentă (fiind momentul în care au apărut noi forme de divertisment, cum ar fi jocurile video și manga), în timp ce mișcările sociale dedicate efectelor poluării, feminismului și drepturilor minorităților au câștigat din ce în ce mai multă atenție. În acest context, oamenii și-au exprimat identitățile și interesele prin intermediul modei, artei și muzicii, contribuind la dezvoltarea subculturilor.

În 1974, după ce Tsuji a început să angajeze caricaturiști pentru a dezvolta o gamă originală de produse bazate pe personaje, graficianul Yuko Shimizu a creat o reprezentare a unei pisicuțe (gijinka) cu doi ochi ovali, un nas mic,

colorat cu galben sau roz, și o fundă uriașă plasată pe urechea stângă. Conform creatorului, Hello Kitty (care este de fapt o fetiță pe nume Kitty White) locuiește în suburbiile Londrei alături de părinții și sora ei geamănă, Mimmy, și are greutatea a trei mere, una dintre cele mai semnificative caracteristici ale sale fiind lipsa gurii (un simbol al viziunii și valorilor Sanrio, care au la bază respectul și dragostea, promovând importanța de a vorbi din inimă, nu doar prin cuvinte). În același an, personajul a apărut pentru prima dată pe un mic portofel transparent, începându-și ascensiunea către faima globală având alături de ea o sticlă cu lapte și un bol cu pești. Doi ani mai târziu, produsele au fost lansate și în Statele Unite, fiind în prezent, alături de creații precum Keroppi, Kuromi, Pompompurin, Cinnamoroll sau My Melody, cea mai populară și profitabilă figură a brandului.

Istoria modului în care Hello Kitty a devenit atât de cunoscută în întreaga lume se bazează pe răspândirea esteticii sanriocore, încorporată în subcultura kawaii, un termen care, deși în limba japoneză înseamnă „pregătit pentru afecțiune” sau „ușor de iubit”, a fost tradus prin „drăguț” și „adorabil”. Denumirea se referă la un stil cultural care integrează culori vii, pastelate și simboluri ale copilăriei pentru a exprima bucuria neîngrădită întâlnită în prezența lucrurilor inocente și inofensive. Începând din anii ‘70, când adolescenții japonezi au adoptat, ca răspuns la cultura rigidă de după cel de-Al Doilea Război Mondial, o scriere stilizată, cu linii curbate, inimi, stele și fețe specifice animațiilor, kawaii oferă personalitate lucrurilor aparent banale.

În Japonia regăsim, în acest spirit, produse de patiserie în formele personajelor „drăguțe”, desene pictate pe semne de circulație sau părți laterale ale avioanelor și mascote care emană sentimentul de familiaritate și căldură, elementele subculturii răspândindu-se în multiple aspecte ale vieții moderne, inclusiv în artă (unde Takashi Murakami și Yoshitomo Nara sunt figuri reprezentative), tehnologie sau modă (culorile și formele fiind folosite pentru a aduce bucurie celor din jur). Potrivit antropologilor, estetica vorbește despre sentimentul pe care obiectul lipsit de putere și ajutor îl inspiră în mintea observatorului, absența emoțiilor făcând personajele să pară adorabile (deoarece privitorul se poate identifica pe sine).

Alături de kawaii, în spațiul nipon există o diversitate bogată de subculturi, fiecare având propriile caracteristici, influențe și comunități care combină elementele tradiționale cu cele moderne pentru a crea ceva inovator. O altă mișcare devenită populară în Japonia anilor ‘80 este Visual Kei (Visual Style). Având ca punct de pornire scena muzicală underground (și artiști precum David Bowie și Queen), estetica, definită prin excentricitate, figuri androgine și teatralitate, împrumută elemente ale trupelor glam și punk rock, adepții săi fiind adesea recunoscuți datorită părului lung, vopsit, machiajului pronunțat și ținutelor monocrome, trupa X Japan fiind considerată cea care a revoluționat caracteristicile subculturii. Aspectul lor nu era inspirat doar de artiștii rock, ci și de teatrul kabuki, folosind costume, vopsea de față și mișcări expresive pentru a crea o atmosferă unică, în timp ce fanii adoptau motive precum pânze de păianjen și purtau platforme Creepers sau Dr. Martens.

Cele mai cunoscute subgenuri ale acestui stil sunt Kote Kei (care reflectă influențele goth și punk), diferențiat prin utilizarea accentelor întunecate, dantelei negre, accesoriilor cu ținte

și machiajului dramatic, Erguro Kei, dedicat temelor macabre, horror și uneori erotice prin care sunt explorate aspecte morbide sau înfricoșătoare ale existenței, și Tanbi Kei, care abordează o estetică romantică și rafinată, inspirată de moda victoriană și rococo, prin costume elegante, cu detalii elaborate (materiale fluide, dantelă și accesorii sofisticate) și printr-un machiaj subtil, care pune accent pe conturarea delicată a feței.

Mai departe, Otaku este o subcultură asociată pasiunii pentru anime, manga, jocuri video și alte forme de divertisment, termenul fiind folosit inițial pentru a descrie o persoană izolată social, care petrece mult timp acasă, consumând conținut media. Cu toate acestea, la sfârșitul anilor ‘90, datorită succesului unor producții ca Dragon Ball, Sailor Moon, Pokemon sau Naruto, Otaku a devenit o comunitate recunoscută și diversă, adepții săi implicându-se în activități precum colecționarea de figurine, cosplay (costumarea în personaje) și participarea la convenții sau evenimente meet-and-greet ale grupurilor J-Pop.

www.zilesinopti.ro

Pornind de la sensul inițial al termenului Otaku, Hikikomori reprezintă o subcultură a tinerilor care se retrag complet din interacțiunea socială și devin izolați în propriile case sau camere, evitând contactul cu lumea exterioară. Problemele legate de această separare extremă au atras atenția pentru prima dată în anii ‘90, când Japonia a fost afectată de un blocaj economic care a împiedicat tinerii să-și atingă obiectivele, mulți luând decizia de a se ascunde din cauza presiunii pe care o simțeau. Având în vedere că aproximativ un milion de persoane sunt afectate, Hikikomori reprezintă o problemă socială semnificativă, evidențiind o cultură puternică a rușinii, caracterizată de o sensibilitate crescută față de normele sociale și reputația familială, de grup sau comunitate în ansamblu.

În final, putem aminti de Bosozoku, o mișcare a pasionaților de mașini și motociclete care a luat naștere din dorința japonezilor de a păstra valorile tradiționale într-o perioadă în care cultura occidentală influența puternic spațiul (stilul lor, format din cizme înalte, pantaloni largi și salopete brodate cu sloganuri naționaliste, fiind un omagiu adus clasei muncitoare) și de subcultura iubitorilor de jazz, cafenelele de jazz (care funcționează ca biblioteci muzicale, în care oamenii se duc pentru a asculta, fără a vorbi, artiștii) devenind, în urma războiului, locuri de întâlnire pentru studenți și intelectuali. Funcționând ca manifestări ale schimbărilor sociale dintr-un spațiu aflat în continuă evoluție, subculturile rămân o parte vibrantă și semnificativă a identității japoneze contemporane.

Film

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/

Filme de Cannes pe care, poate, le vom vedea şi (la) noi

A77-a ediţie a prestigiosului festival de film de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai şi, ca de obicei, stârneşte un imens interes deopotrivă în rândul cinefililor şi criticilor de specialitate. Dintre basmele cinematografice care vor avea premiera pe Croisette sunt unele despre care ştim sigur că vor ajunge şi la noi, precum Kinds of Kindness, al lui Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone (Poor Things), sau Furiosa: A Mad Max Saga, al lui George Miller, care va rula în România începând chiar din mai, dar în privinţa celor mai multe habar n-avem dacă vor fi proiectate cândva în cinematografele din oraşul nostru. Un bun exemplu de film ce ar putea rămâne, pe nedrept, nevăzut este chiar Megalopolis, proiectul de suflet al marelui F. F. Coppola, dramă SF existenţială în care acesta şi-a investit aproape întreaga avere, primit însă cu rezerve de distribuitorii de film importanţi, în ciuda unei distribuţii galactice: Dustin Hoffman, Adam Driver, Jon Voight, Laurence Fishburne ş.a.m.d.

Aţi putea, totuşi, păstra pe radar câteva titluri ce ar merita testate dacă ar ajunge şi la noi, dintre care trei sunt perspective aparte asupra “visului american”: The Apprentice, al lui Ali Abbasi (The Last of Us), Biopic dedicat tinereţii celui mai controversat personaj al momentului, Donald Trump, jucat de Sebastian Stan, Oh Canada, al lui Paul Schrader (Taxi Driver), o bucăţică demitologizantă din istoria SUA spusă din experienţa unuia dintre cei 60.000 de tineri ce au refuzat încorporarea în timpul Războiului din Vietnam şi au dezertat în Canada, cu Richard Gere în rolul principal, şi The Damned, debutul în

ficţiune al apreciatului documentarist Roberto Minervini, în baza unui scenariu istoric western care intrigă chiar mai mult decât “orizontul” prezentat de Kevin Costner în festival (Horizon: An American Saga). Atrage atenţia în program varietatea stilistică a poveştilor selecţionate, fiindcă, de pildă, Parthenope, a lui Paolo Sorrentino(La grande bellezza), este un Fantasy epic ce pleacă de la miturile născute în jurul sirenei îndrăgostite fără speranţă de Ulise, considerată fondatoarea oraşului Napoli, The Surfer reprezintă un Thriller psihologic australian despre subcultura surfingului, cu Nicolas Cage ca părinte umilit de un grup de surferi pe plaja izolată pe care a copilărit, mult aşteptatul The Shrouds, al cineastului-cult David Cronenberg, este un Horror pur în care Vincent Cassel se conectează cu morţii, iar I, The Executioner, al lui Ryu Seung-wan, e un Actioner intens, sequel la succesul de box office Veteran (după care Michael Mann face un remake), fiind prima oară când un film dintr-o franciză coreeană este invitat la Cannes. Rămâne însă de văzut care dintre aceste filme ne vor deveni şi nouă accesibile. Să sperăm că toate!

The Shrouds

The Surfer

Premierele lunii mai

Planeta maimuțelor: Noul regat

Pisicile de la Muzeu

Titlu original: KINGDOM OF THE PLANET OF THE APES

Regia: Wes Ball

Cu: JFreya Allan, Kevin Durand, Dichen

Lachman, William H. Macy, Owen Teague

Gen: Acţiune, SF

Durata: 145 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 10 Mai 2024

Distrugătorul lumii

Titlu original: BOY KILLS WORLD

Regia: Moritz Mohr

Cu: Bill Skarsgård, Jessica Rothe, Michelle Dockery, Brett Gelman

Gen: Acţiune, Thriller

Durata: 115 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 10 Mai 2024

FURIOSA

Titlu original: FURIOSA: A MAD MAX SAGA

Regia: George Miller

Cu: Anya Taylor-Joy, Chris Hemsworth

Gen: Documentar

Durata: To Be Confirmed

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 24 Mai 2024

Titlu original: CATS IN THE MUSEUM

Regia: Mohammad Kheirandish

Cu: Michael Kleeman, Stephen Peter Krisel, Jordan Worsley

Gen: Animaţie, Aventuri

Durata: 83 de minute

Distribuit de: Ro Image

Premieră în România: 10 Mai 2024

În inima

NaționaleiDin vestiar până în Germania

Titlu original: ÎN INIMA NAŢIONALEI

Regia: Remus Achim

Gen: Documentar, Sport

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 17 Mai 2024

TAROT

Titlu original: TAROT

Regia: Spenser Cohen, Anna Halberg

Cu: Jacob Batalon, Humberly González, Wolfgang Novogratz, Avantika Vandanapu, Harriet Slater, Adain Bradley, Larsen

Thompson

Gen: Horror

Durata: 92 de minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Premieră în România: 31 Mai 2024

Titlu original: DIGIMON ADVENTURE 02: THE BEGINNING

Regia: Tomohisa Taguchi

Cu: Fukujurou Katayama, Junko Noda, Arthur Lounsbery

Gen: Animaţie

Durata: 87 de minute

Distribuit de: BAD UNICORN

Premieră în România: 10 Mai 2024

Aventura Digimon 02: Începutul GARFIELD

Titlu original: THE GARFIELD MOVIE

Regia: Mark Dindal

Cu: Hannah Waddingham, Samuel L.

Jackson, Nicholas Hoult, Chris Pratt

Gen: Animaţie, Aventuri, Comedie

Durata: 110 minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Premieră în România: 17 Mai 2024

Titlu original: IF

Regia: John Krasinski

Cu: Ryan Reynolds, John Krasinski, Phoebe

Waller-Bridge, Emily Blunt, Matt Damon

Gen: Comedie, Fantastic

Durata: 110 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 31 Mai 2024

Dolby Atmos

Dolby Atmos

Punct și de la capăt

Franciza „Planeta maimuțelor”, care debutase în 1968 cu filmul avându-l ca star pe Charlton Heston, a fost reînviată în noul mileniu de către 20th Century Studios prin „Rise of the Planet of the Apes”, din 2011, regizat de Rupert Wyatt, cu încasări de 480 de milioane de dolari la box office. „Dawn of the Planet of the Apes”, regizat de Matt Reeves, a fost lansat trei ani mai târziu, în 2014 (cu încasări de 710 milioane de dolari). „War for the Planet of the Apes”, regizat tot de Reeves, a urmat în 2017, dar de această dată încasările n-au mai fost așa de spectaculoase - 490 de milioane de dolari. Toate cele trei filme au folosit tehnologie de ultimă generație pentru a da viață maimuțelor, iar fiecare a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună

realizare în domeniul efectelor vizuale.

În urma succesului trilogiei „Planeta maimuțelor” - care a început cu un virus creat de om ce se răspândește pe tot globul, apoi continuă să ne arate dispariția omenirii și ascensiunea speciei maimuțelor, totul prin ochii lui Caesar -, 20th Century Studios a dorit să continue populara franciză cu un restart, dar unul ancorat în tot ce se întâmplase până acum. Astfel, noua poveste trebuia să fie proaspătă, să prezinte personaje complet noi și să creeze o nouă eră pentru „Planeta maimuțelor”. Regizorul Wes Ball a fost cooptat pentru această misiune, iar el a avut ideea unui nou film plasat cu câteva generații în viitor, după domnia lui Caesar, în care maimuțele sunt specia

dominantă care trăiește armonios, iar oamenii au fost reduși la a trăi în umbră.

sfârșit a fost o idee

Ca o mică paranteză, în copilărie, regizorul Wes Ball a primit o copie VHS a filmului „Planeta maimuțelor” din 1968, pe care l-a vizionat la nesfârșit timp de ani de zile. „Mi s-a părut o epopee istorică”, spune el. „Cu acest astronaut care călătorea în timp, a căzut într-o lume care părea oarecum medievală, populată de aceste maimuțe. A fost una dintre primele mele introduceri în SF. Dezvăluirea de la sfârșit a fost o idee uluitoare, care mi-a declanșat fascinația pentru sfârșitul lumii”, a completat Ball. El s-a făcut remarcat la

Hollywood în 2014 cu filmul de succes „The Maze Runner”, care a avut încasări de peste 348 de milioane de dolari la nivel mondial. „Maze Runner: The Scorch Trials” și „Maze Runner: The Death Cure”, ambele regizate de Ball, au urmat în 2015 și, respectiv, 2018. Trilogia „Maze Runner” a avut încasări de aproape 1 miliard de dolari în box office.

Așa cum susține Ball, dacă în ultimele trei filme maimuțele se aflau în epoca de piatră, în această a patra parte a francizei, ele intră în epoca de bronz. Începem să vedem cum se dezvoltă culturile în cadrul diferitelor clanuri.

Vedem ce s-a întâmplat cu lumea care a fost lăsată în urmă, ce s-a erodat în absența umanității. Noul film introduce personaje și povești noi, dar pentru fanii francizei există referințe la Caesar, pe care Ball îl numește „unul dintre marii protagoniști din istoria filmului”.

„Caesar este în acest nou film spiritual, în tot ceea ce se întâmplă”, explică Ball. „Ideile sale de moralitate și decență și relația sa cu oamenii - toate acestea sunt explorate printr-o perspectivă aproape mitică, despre care cred că este interesantă.”

În timp ce „Războiul pentru planeta maimuțelor” a fost o poveste despre Moise, cu Caesar, un lider cu greutatea lumii pe umeri, suferind pentru poporul său și ducându-l în cele din urmă pe un tărâm promis, „Planeta maimuțelor: Noul regat” este despre descoperire. Este o poveste despre maturizare și o aventură plasată într-un univers evoluat în care putem vedea degradarea și modul în care natura a recucerit pământul. În timp ce un nou lider tiranic al maimuțelor își construiește imperiul, o maimuță tânără întreprinde o călătorie chinuitoare, care o va face să pună la îndoială tot ceea ce a știut despre trecut și să facă alegeri care vor defini un viitor pentru maimuțe și oameni deopotrivă. Vedem cum se va întâmpla asta pe 10 mai, când „Planeta maimuțelor: Noul regat” intră în cinematografe.

Bill Skarsgård este...

„Distrugătorul lumii”

Produs de faimosul cineast Sam Raimi (The Evil Dead, Spider-Man), „Boy Kills World”/ este un Action Thriller cu accente satirice creat după reţetarul filmelor de serie B, care îmbină într-un mod captivant acțiunea intensă cu un sumbru scenariu post-apocaliptic, părând desprins dintr-o lume a comicsurilor şi jocurilor video. Într-o lume distopică, unde violența și haosul domină, urmărim povestea unui tânăr surdomut (Bill Skarsgård - It, John Wick: Chapter 4, Eternals) care își croiește drum prin ruinele unei societăți corupte în căutarea dreptăţii şi a pedepsirii celor vinovaţi pentru pierderea familiei sale.

În „Distrugătorul lumii”, Skarsgård interpretează rolul nenumitului Boy, care jură să se răzbune după ce aceia care îi erau apropiaţi au fost ucişi la ordinul Hildei Van Der Koy (Famke Janssen - X-Men, GoldenEye), matriarha unei dinastii post-apocaliptice corupte care l-a lăsat pe Boy orfan, fără auz şi voce. Călăuzit de vocea sa interioară - preluată dintr-un VG din copilărie -, acesta se antrenează în junglă cu un șaman misterios pentru a deveni un instrument al morții și intră în acţiune în ajunul sacrificării anuale a disidenților care se opun

www.zilesinopti.ro

regimului dictatorial, în cadrul unui... reality show de televiziune. Urmează un adevărat haos, în timpul căruia Boy, devenit expert în artele marțiale, provoacă un adevărat carnagiu. În timp ce încearcă să se orienteze în hăţişurile acestei societăţi putrefacte, Boy se alătură unui grup de rezistență format din personalităţi excentrice, deopotrivă reale şi... imaginare.

„Boy Kills World” este pus în scenă în stil de comic book de către cineastul independent german Moritz Mohr, care își face astfel debutul în regia de lungmetraj, după ce s-a antrenat

în televiziune (Viva Berlin!) şi în realizarea câtorva scurtmetraje premiate, precum Horror-ul „Akumi”. Scenariul este scris tot de el, în asociere cu un specialist în jocuri video (Tyler Burton Smith) și un altul în seriale TV (Arend Remmers), reprezentând, în fapt, dezvoltarea propriului său scurtmetraj cu acelaşi titlu. Michelle Dockery (Downton Abbey), Sharlto Copley (District 9), Jessica Rothe (Happy Death Day), Yayan Ruhian (The Raid), Andrew Koji (Bullet Train) şi Isaiah Mustafa (Shadowhunters) completează o distribuţie mai mult decât interesantă. Cu scene de acțiune care îți taie respirația și personaje dotate cu destul umor, „Boy Kills World” este un produs de pur entertainment pe care chiar merită să îl testaţi la cinema, începând din data de 10 mai.

„The Strangers: Chapter 1”

Despre frica de necunoscut și... necunoscuți

Opremieră interesantă din luna mai vine din spațiul Horror,, mai ales că regia poartă semnătura lui Renny Harlin (The Covenant, Exorcist: The Beginning)... The Strangers Chapter 1. În ultima vreme, de cele mai multe ori, asociem acest gen cu povești cu monștri sau fantome, dar sunt și producţii ce reuşesc să captiveze publicul, se inspiră creativ din poveşti adevărate, deoarece vorbesc despre teme(ri) reale, precum supravegherea sau urmărirea, în contexte în care se poate regăsi oricine în postura de victimă, care ajunge să trăiască sentimente de incertitudine și angoasă, simţinduse pândit(ă) de oameni necunoscuți în medii care, altfel, par prietenoase. De la această idee pleacă The Strangers: Chapter 1, al cărui titlu arată intenţia de a deschide o nouă și sângeroasă trilogie, şi nu de a fi un prequel mercantil al Horror-ului psihologic The Strangers, iniţiatorul francizei.

Bryan Bertino, creatorul clasicului cult din 2008, s-a inspirat la acea vreme pentru The Strangers dintr-o experiență personală: într-o noapte, în copilăria sa, fiind singur acasă, un necunoscut a bătut la ușă și a întrebat de o persoană ce nu locuia acolo, iar ulterior,

celebrul caz al crimelor Tate, comise de membrii familiei lui Charles Manson în 1969. Următorul film din serie, The Strangers: Pray At Night, din 2018, a păstrat reţeta, constituindu-se într-un sequel ce urmăreşte modul în care trei sociopați mascaţi, Dollface, Man in the Mask şi Pin-Up Girl, fac viaţa imposibilă unei familii plecată prin ţară împreună cu copiii, într-o călătorie cu rulota.

micuţul avea să afle de o serie de spargeri date în vecinătate. Această întâmplare l-a marcat, materializându-se apoi în portretizarea cuplului terorizat de trei străini în miez de noapte, într-o casă de vacanţă estivală. O altă sursă de inspiraţie a constituit-o pentru Bertino

Iată că anul acesta, conceptul ia avânt prin nașterea unei trilogii ambiţioase, concepută sub egida Lionsgate, companie de producţiece are în catalogfrancize de succes precum Saw sau Hostel. Acțiunea se concentrează de această dată pe cuplul jucat de Madelaine Petsch și Froy Gutierrez, aflat într-un voiaj cu mașina, care se va trezi în situația de a da piept cu trioul ucigaș atunci când opreşte la un airbnb, în urma unei neprevăzute pene auto. Prin urmare, spiritul şi esenţa precedentelor The Strangers se vor conserva în Chapter 1, însă într-o formă care să lege coerent universul Horror creat din frânturi disparate pe parcursul anilor. Regizorul Renny Harlin a dezvăluit că următoarele „capitole” vor explora povestea din spatele ucigașilor și motivul pentru care aceştia au folosit violența asupra victimelor alese, cel puţin aparent, la întâmplare. Așadar, din 17 mai, veţi face şi voi cunoştinţă cu... străinii, doar că în sălile de cinema. Nu ratați întâlnirea!

„În

Amintiri din viitor sau cronica unui lm

La urma urmei, de ce nu am merita și noi povești frumoase, cu happy-end? Suntem prea conectați, cu voie sau fără voie, la negrul și cenușiul din jurul nostru, pentru a nu spera că se întâmplă și lucruri bune. E adevărat că memoria face cumva să ne păstreze mult mai ușor amintirile fericite și să bage în magazia din spate cam tot ce ne-a indispus în viața asta? Eu cred că da. Asta mi-a trecut prin cap când m-am apucat să scriu despre filmul pe care o să-l vedem curând în cinematografe. Trailer-ul lansat de FRF nu lasă mister în jurul subiectului și e limpede că vom intra „În inima Naționalei” pentru a-i simți pulsațiile din ultima bătălie, cea pentru calificarea la Euro 2024.

inima Naționalei –Din vestiar până în Germania”

Ideea nu e originală și nici nu cred că s-a vrut. Sunt pline platformele de streaming cu filme despre povești glorioase sau dramatice din lumea sportului. Dar filmul ăsta e altceva. E despre noi. Chiar dacă risc să intru în zona patetismului, eu cred că noi, suporterii Naționalei, am fost mereu în inima ei. De fapt, noi suntem inima acestei echipe. Acest film, cum ar fi trebuit să fie și multe altele despre culmile fotbalului nostru, vine să preîntâmpine o nedreptate. Pentru că memoria noastră fotbalistică a comis multe nedreptăți de-a lungul anilor.

Trăim, mai ales în fotbal, între simpatii și antipatii necruțătoare. Sunt simpatii și antipatii care escaladează până la cel mai crunt negativism. Și asta doar în numele a ceea ce numim libertatea de exprimare. Și de înjurături, aș zice eu. Știu că Emil Cioran spunea că „atunci când nu sunt excesivi, românii sunt nuli”, dar cred că exagera. Doar punem prea mult la suflet. Mai ales la fotbal. Fiecare dintre noi a avut în viața asta o zi fatidică în care am stat, ne-am privit în oglindă și ne-am întrebat: de ce naiba nu înjurăm și plângem pentru un alt sport, așa cum o facem pentru fotbal?

Eu văd filmul „În inima Naționalei” ca pe un episod dintr-un serial care a început

în 1922. Atunci, la Belgrad, intra pentru prima dată pe un teren de fotbal o echipă căreia îi spunem și azi: ROMÂNIA. Episodul din zilele noastre e cu copii pe care îi strigăm Denis, Ianis, George, Alex sau Nicușor. Jucând în România și pentru România, nu au scăpat nici ei de înjurături. Dar, cumva, au trecut peste ele. Și au dus o treabă până la capăt: calificarea la Euro 2024. Peste vreo 20 de ani, lumea va fi uitat poate isprava lor. Sau poate nu. Poate vom spune ce am spus atunci, după Cardiff , în noiembrie 1993. Că acolo s-a născut de fapt „Generația de Aur”. O generație care a avut în Constantin Tufeanu un paznic al amintirilor. El a filmat tot ce ne-a rămas nouă din cantonamentele și din povestea „Naționalei” de atunci.

Despre film

„În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” spune povestea calificării la EURO 2024 a echipei naționale de fotbal a României. După o pauză de opt ani, echipa națională de fotbal a României se întoarce la Campionatul European, iar românii vor avea ocazia să vadă întreaga poveste a acestei calificări într-un film-eveniment, ce va fi lansat pe 17 mai în cinematografele din toată țara.

Filmul „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania”, regizat de Remus Achim, va oferi suporterilor o perspectivă unică și autentică asupra călătoriei echipei naționale spre EURO 2024. Cu un acces fără precedent în culisele antrenamentelor și meciurilor, filmul surprinde fidel întregul parcurs al echipei în drumul spre calificare, cu emoții, dezamăgiri și bucurii, epuizare și explozie de energie.

Filmul este distribuit de Forum Film și va putea fi văzut în sălile de cinema din toată țara începând din data de 17 mai, înainte de EURO 2024, un moment bun pentru a pune în lumină eforturile depuse de tricolori pentru a ajunge la Campionatul European și pentru a inspira viitoare performanțe ale fotbaliștilor și ale generațiilor viitoare. Ne vedem deci în cinematografe, din 17 mai, și la Campionatul European de Fotbal, din 14 iunie!

iunie!

TEXT DE IOAN BIG

GARFIELD Gardian al galaxiei... domestice

Garfield, cel mai faimos motan din Pop culture, inclusiv la noi, datorită revistei de B.D. scoasă sub egida Nickelodeon şi a seriei de volume apărute la editura Grafic, revine pe marile ecrane la exact 20 ani de la debutul său în

Garfield: The Movie, în care legendarul actor Bill Murray i-a împrumutat vocea

într-o producţie primită cu răceală de critici, însă cu entuziasm de către publicul larg. După un sequel din 2006, în care călătoreşte din Indiana la Londra, The Tail of Two Kitties, durdulia felină portocalie a luat o pauză în cinema aşteptând probabil ca evoluţia tehnologiei să îi îmbunătăţească ul şi iată-l că se întoarce triumfător ca supererou domestic într-o poveste scrisă de autorul lui

scrisă de autorul lui , care a (actor

Premisa noului film, regizat de veteranul Mark Dindal, un expert în pisici animate (Cats Don’t Dance, Tom and Jerry: The Movie), este inedită pentru fanii personajului de comics creat de Jim Davis în 1976, întrucât nu s-a vorbit aproape niciodată despre genealogia lui Garfield şi tot ce ştiam este că s-a născut în bucătăria unui restaurant italian, Mamma Leoni - de unde şi obsesia sa pentru lasagna şi pizza -, într-o familie numeroasă, cu care n-a ţinut însă legătura după ce s-a instalat în casa stăpânului său biped, Jon Arbuckle, pe care, după propriile spuse, el este cel care “l-a adoptat”. În The Garfield Movie, animat integral (spre deosebire de precedentele filme, hibrizi live action/CGI), care va avea premiera la noi pe 17 mai, simpaticul şi răsfăţatul animal de companie îşi reîntâlneşte după mulţi ani părintele biologic, pe vagabondul Vic (voce: Samuel L. Jackson), motan cu “şcoala vieţii” absolvită pe străzi, ale cărui învârteli îl forţează pe Garfield, alături de amicul său canin Odie, să renunţe temporar la modul său de viaţă ultraconfortabil şi să cocheteze cu o carieră de...

Finding Nemo îl antrenează într-o aventură mai puţin uzuală pentru firea sa leneşă, cinică şi pofticioasă. Cu alte cuvinte, o să vedem un Garfield ce dă semne de emoţie nu doar în faţa farfuriei ori a televizorului şi care acţionează energic (sigur, în limita posibilităţilor fizice), de data asta cu vocea “gardianului galaxiei” Chris Pratt deja obişnuit cu animaţiile, dacă avem în vedere Mario Bros Movie Movie), pentru a rezolva o problemă de familie întrun mediu... nefamiliar.

The Super sau The Lego ), pentru a rezolva o

ultraconfortabil cocheteze cu o carieră de... jefuitor.

Samuel L. Jackson, numărându-se ( ), ( Hannah Guy Lasso), Cecily look-

Heist-Movie imaginat cu simţ pentru pentru familie distribuţie

Avem deci de a face, cel puţin aparent, cu un Heist-Movie imaginat cu un simţ al umorului cu totul aparte, definitoriu pentru sarcasticul motan, care îmbracă în mod captivant pentru întreaga familie o “origin story” susţinută de o distribuţie stelară, printre cei ale căror voci se aud în film, alături de Chris Pratt şi Samuel L. Jackson, numărându-se Nicholas Hoult Mad Max: Fury Road Ving Rhames Mission: Impossible), Waddingham (The Fall Guy, Ted ), Cecily Strong (Saturday

www.zilesinopti.ro

Night Live) şi rapperul Snoop Dog, care şi interpretează, împreună cu Karl Urban, piesafanion al OST-ului, Let It Roll. Cu alte cuvinte, ni se promite un nou început - fresh, trendy & cool - pentru mâţul nesătul, care se apropie de vârsta de 50 de ani şi care continuă să urască zilele de... luni.

Pentru cei care îl vor descoperi pe Garfield abia prin intermediul acestei animaţii şi sunt interesaţi să-i exploreze istoria plină de un umor deseori... acid, căile pe care le au la dispoziţie sunt numeroase, plecând de la filmele cu Bill Murray din 2004/2006 (Garfield: The Movie, Garfield: A Tail of Two Kitties), ambele disponibile pe Disney+, până la cele trei lungmetraje animate lansate direct-to-video în perioada 2007-2009 de Paws Inc., compania de producţie fondată de Jim Davis, creatorul personajului (Garfield Gets Real, Garfield’s Fun Fest si Garfield’s Pet Force), la care se adaugă serialul CGI de televiziune The Garfield Show, ce a debutat pe Cartoon Network în 2007 şi a continuat pe Nickelodeon, al cărui mod de abordare grafică a personajului poate fi testat inclusiv pe canalul oficial de pe YouTube. Primele jocuri video cu Garfield au apărut la mijlocul anilor ’80 (Eat Your Words şi Double Dares) şi de atunci s-a ajuns la câteva zeci de titluri, cel mai recent fiind Lasagna Party, din 2022, pentru PlayStation, Xbox şi Nintendo Switch, iar în pregătire se află un video game inspirat din The Garfield Movie, care va fi lansat în cursul acestui an, după premiera filmului.

Nu ne rămâne în aceste condiţii decât să vedem mai întâi lungmetrajul de animaţie pe marile ecrane, ca să aflam cum s-a transformat un micuţ pisoi, capabil să golească de mâncare un restaurant întreg, într-un pet burghez cu tabieturi “domestice”, pentru care viaţa... nu este şi nu trebuie să fie una deosebit de aventuroasă. Doar că, de data asta, Garfield nu doarme exact aşa cum îşi aşterne. De ce? Vom descoperi în cinematografe, începând din data de 17 mai.

Viitorul este

despre Tarot...

în cinematografe

Cu destinul nu te joci. Aceasta este lecția pe care o învață un grup de prieteni care încalcă regula fundamentală a cititului în tarot: niciodată nu folosi pachetul de cărți al altcuiva. Ce au pățit... poate vă întrebați? Pentru a afla răspunsul vă recomand să vedeți cea mai nouă producție Horror a lui Spenser Cohen și Anna Halberg, Tarot, dar vă mai spun doar atât, este implicat un spirit malefic care până în acel moment fusese captiv în pachetul de cărți.

Dar cine sunt aceste persoane nesăbuite atât de curioase despre ceea ce rezervă viitorul? Haley (Hariet Slater), cea care crede cel mai mult în puterea tarotului și care și face citirea ce are să le schimbe viețile prietenilor ei, este acea persoană care consideră că întregul ei destin a fost deja scris de către Univers. Totuși, această credință o ajută să depășească pierderea mamei sale și a relației cu Grant (Adain Bradley). Dacă tot veni vorba de Grant, el este la polul opus față

de Haley, un sceptic guvernat de rațiune și un lider înnăscut. În acest grup de prieteni o mai avem pe Paige (Avantika), fata bogată care este foarte protectoare cu cei din jurul ei, pe Lukas (Wolfgang Novogratz), cel care iubește să își asume riscuri și care va depăși orice obstacol dacă acest lucru presupune menținerea unei prietenii, pe Madeline (Humberly González), cea căreia îi place să înregistreze orice amintire pe telefonul mobil, pe Elise (Larsen Thompson)

sărbătorita și cea care a reunit grupul, și pe Paxton (Jacob Batalon), băiatul care reușește să țină grupul unit.

Pentru Cohen și Halberg, ambii având experiență în regizarea producțiilor giganților Disney, Netflix sau Paramount, premisa de la care a pornit scrierea scenariului acestui film a fost simplă: este oare destinul nostru scris în stele sau ne putem influența soarta? Și dacă este deja prestabilit, oare tarotul ne poate ajuta să îl schimbăm?

Scott Glassgold s-a alăturat echipei de producție în calitate de producător din pură întâmplare, pentru a-i ajuta pe Cohen și Halberg cu viziunea asupra filmului, acesta având experiența producerii și altor pelicule, precum

Prospect, Freaks sau Blink. Echipa de producție a fost completată cu Leslie Morgenstein, cunoscut pentru producții precum

You sau Pretty Little Liars, și Elysa Koplovitz Dutton, care a făcut parte din echipa de producție a peliculelor

Purple Hearts sau Work It. Nu vom putea niciodată să fim siguri de ceea ce ne rezervă viitorul, dar acest lucru nu înseamnă că alegerile noastre nu îl pot influența. Spre exemplu, dacă până acum nu știați ce să faceți pe 31 mai, acum puteți alege să mergeți la cinema și să vedeți Tarot pentru a vă influența starea de spirit. În bine, zic eu.

„IF” Un film despre prietenie… imaginară PREMIERĂ

Ca să clarificăm de la bun început, acel IF din titlu nu se referă la „dacă”, ci este o abreviere pentru „imaginary friend” (prieten imaginar). Și despre asta este întregul film creat și regizat de John Krasinski. O tânără pe nume Bea (Cailey Fleming) dobândește abilitatea de a vedea prietenii imaginari ai oamenilor, denumiți pe scurt „IFs”, care au fost abandonați de copiii pe care i-au ajutat. Bea descoperă apoi că vecinul ei, Cal (Ryan Reynolds), cunoscut și ca Omul de la etaj, are aceeași abilitate. Împreună, ei pornesc în misiunea de a-i reuni pe IFs cu adulții care au uitat de ei, uitând astfel și de copiii care au fost odată.

„IF” este în totalitate opera lui Krasinski și este proiectul lui de suflet, pentru că a pornit din ceva extrem de personal. Krasinski, care are două fiice cu soția Emily Blunt, spune că ideea filmului a pornit de la faptul că a fost spectator la universul minunat al imaginației lor din copilărie. „Eram atât de îndrăgostit de lumea în care copiii mei mergeau singuri. Erau plecați de unii singuri și, în mod clar, erau adânciți în imaginație, fie că era vorba de un joc, fie că era vorba de pictură, fie că era vorba de a face artă, toate aceste lucruri.

Au intrat în acest loc închis în sine, pe care mi-aș fi dorit să-l pot vizita”, explică el.

De aici, lui Krasinski i-a venit ideea că ar trebui să facă ceva în care prietenii imaginari nu sunt doar niște creaturi adorabile. Ei sunt acele capsule ale timpului pentru speranțele, visele, ambițiile fiecăruia și acel loc în care ne putem întoarce mereu. Și, așa cum a mărturisit chiar el, pandemia i-a dat în sfârșit timp să scrie scenariul pentru această fantezie, iar când a terminat sezoanele 3 și 4 din „Jack Ryan”, era gata să filmeze. „A Quiet Place” și continuarea

Steve Carell, Matt Damon, Jon Stewart, Emily Blunt, Maya Rudolph, Sam Rockwell, Sebastian Maniscalco, Christopher Meloni, Richard Jenkins, Awkwafina, Louis Gossett Jr. și Phoebe Waller-Bridge sunt celelalte nume de vedete care dau voce celorlalți IFs pe care-i vom vedea pe marele ecran, începând cu 31 mai.

sa, „A Quiet Place Part II”, erau și ele finalizate, așa că era momentul ideal pentru un restart și pentru a merge într-o direcție neexploatată până atunci: filmele pentru copii/ familie. Însă, să faci un film pentru copii e mai complicat decât pare, pentru că implică și o incursiune în lumea incredibilă a psihologiei copilului, iar pentru asta, Krasinski a petrecut mult timp citind despre cercetările legate de prietenii imaginari și a încorporat în film fragmentele sale preferate.

Filmul Weekend de vis,în regia lui Ovidiu Georgescu, care va fi lansat în cinematografele din Româniala sfârşitul acestei luni, oferă o perspectivă autentică și sensibilă asupra eforturilor unui cuplu - interpretat de Ioana Mărcoiu, actriță a Teatrului Odeon, și Radu Micu, actor la Teatrul Excelsior din București - de a-și împlini visul de a deveni părinți, într-o societate în care presiunea idealurilor de familie devine din ce în ce mai apăsătoare.

Alex și Maria, doi tineri corporatiști, își doresc un copil, dar asta nu e simplu, pentru că cei doi sunt striviți de joburi și de stresul zilnic. Preț de trei ani la rând, ei încearcă să procreeze în trei weekenduri ‚organizate’, care eșuează lamentabil. Disperați, angajează o mamă-surogat. Însă relația lor se deteriorează, ajung să divorțeze, iar mama purtătoare rămâne să gestioneze singură problema.

Regizorul Ovidiu Georgescu, cunoscut atât pentru lungmetrajele de ficţiune 3 păzește, Ultimul zburător și Dirijorul tăcerilor, cât și pentru documentarele Oameni de aur, Învingătorii şi Memoria clipei, este şi co-autor al scenariului, alături de Theo Herghelegiu, şi, prin urmare, a fost cel mai în măsură să ne ofere câteva detalii despre cum s-a materializat Weekend de vis, lungmetrajul său care va avea premiera pe31 mai.

Cineastul OVIDIU GEORGESCU despre al său „Weekend de vis”

Ovidiu, cu exact 10 ani în urmă ai realizat Ultimul Zburător, un Fantasy pur, apoi, Dirijorul tăcerilor, în care elementul fantastic persista în realismul său. Acum, Weekend de vis este o poveste de un realism palpabil. Interesul tău pentru realitate pare că a început să câştige progresiv teren... Interesul meu pentru realism a fost întotdeauna prezent. Desigur, pentru un realism în care am picurat stropi ai magicului, ai fantasticului. Așa am putut să descopăr, în timp, că lângă noi sunt toate poveștile, personajele, situațiile prezente în creațiile noastre cinematografice. Trebuie doar să fim în starea magică de a le vedea, de a le dezvălui, apoi de a le asuma, cu tot bagajul nostru cultural, social, emoțional și, în finalul demersului nostru, de a le împărtăși cu publicul spectator. Elementul fantastic este prezent și în Weekend de vis.

Care a fost perspectiva din care ai tratat cinematografic problema celor doi tineri?

Judeci sau observi?

Am ales să observ acest cuplu care își testează limitele în căutarea visului de a deveni părinți. În fond, dacă vrei familie și copil, dar ești angajat într-o multinațională și timpul tău nu-ți mai aparține, singura șansă e să recurgi la măsuri riscante și să te lași surprins de consecințe.

Filmul se aşează pe credibilitatea interpretării cuplului. Cum i-ai ales, ce anume ai căutat în actori?

Da, e vorba de tipologie –întotdeauna la casting-urile de film e vorba de tipologie și, desigur, de chimia dintre parteneri, de chimia dintre actori și regizor, de felul în care ‚te iubește camera’. Ioana [Mărcoiu] și Radu [Micu] au fiecare sensibilități aparte, psiho-tipologii aparte, care, pe lângă talentul lor indiscutabil, i-au făcut să se ‚lipească’ de personaje așa cum mi le-am imaginat, încă de la construcția scriptului.

Cum s-a născut, de fapt, povestea şi apoi scenariul filmului?

Totul a început cu 16 ani în urmă, cu o idee a soției mele, Daniela, care s-a concretizat într-un scenariu de scurtmetraj. În timpul pandemiei, 2020-2021, inspirați de drama cu accente comice pe care o trăiam, am dezvoltat, împreună cu buna mea prietenă Theo Herghelegiu, plecând de la acel scenariu de scurt-metraj, povestea din Weekend de vis.

De ce sunt în film trei weekenduri de eforturi “de procreare” în trei ani?

Pentru toată lumea e clar, cred, că anul 2020 are un ÎNAINTE și un DUPĂ. Prin urmare, și în povestea noastră de procreare există un ‚înainte’, un ‚în timpul’ și un ‚după’. Fie și numai pentru o comparație necesară, dacă nu altceva… 

Colaborezi cu Theo Herghelegiu încă de la Ultimul Zburător. Acum, ea spunea că “o aventură cinema mai plină de neprevăzut, eu, una, n-am trăit niciodată.” La ce se referă?

În primul rând, situația absolut dezarmantă în care ne-a pus epidemia de COVID din vara

lui 2022, când am filmat

Weekend de vis. Primul a ‚căzut’ DoP-ul, Ovidiu Gyarmath, care a fost înlocuit de Dragoș Boldea, de la camera 2. Apoi am picat eu și echipa de sunet. După 24 de ore a picat și Theo. Dar, cu toate acestea, nu am abandonat! După o scurtă pauză, am revenit pe set. Nu ne-am lăsat! Am vrut cu tot sufletul să facem acest film. Și, pentru asta, le sunt profund recunoscător.

Unde se poziţionează

Weekend de vis, mai mult spre o dramă de familie sau spre o satiră a workaholismului corporatist?

Așa cum ne place să catalogăm, hai să încercăm și cu Weekend de vis. Filmul este un ‚dramedy’, adică o comedie dramatică sau o dramă cu multe accente comice, care va putea fi văzut în cinematografe începând din 31 mai.

Citiţi interviul complet cu OVIDIU GEORGESCU pe www.zilesinopti.ro

Andrew Scott

Sau ce înseamnă când talentul se întâlnește cu tehnica

Este destul de bine cunoscut faptul că Hollywood-ul ultimilor ani a fost năpădit de actori britanici sau irlandezi. Din ce în ce mai multe roluri arhicunoscute, de la supereroi la personaje din cărți, au fost distribuite unor actori care nu sunt de origine americană: Batman e englez (asta după ce a fost galez), Spider-Man e englez (asta după ce a fost tot englez), Oppenheimer e irlandez ș.a.m.d. Dar acest fenomen nu e ceva ce s-a întâmplat peste noapte. Spre deosebire de mulți dintre actorii americani a căror tehnică nu derivă din altceva decât din propriul talent și propria carismă, coroborată cu experiența dobândită în timp, o bună parte a actorilor britanici au la bază o școală. Foarte mulți au răzbit la Hollywood tocmai pentru că marile case de producție au ales să meargă pe mâna unor actori cu metodă. Iar subiectul nostru de azi, Andrew Scott, este unul dintre aceștia.

Născut pe 21 octombrie 1976, la Dublin, Scott a început să studieze actoria încă de tânăr, astfel că, în anii ’90, debuta deja pe scena teatrelor irlandeze și cele britanice și era unul dintre cei mai vogă tineri actori ai vremii, fiind distins

foarte repede cu un Laurence Olivier Award,în 2004. Ceva mai târziu s-a remarcat pentru spectatorii de pretutindeni pentru interpretarea doctorului Jim Moriarty din celebrul Sherlock, iar cariera sa a explodat. A jucat în Fleabag

POINT OF VIEW

și a furat inimile fetelor de pretutindeni, iar mai apoi a apărut în producții precum 1917 sau Black Mirror. În ciuda rolurilor din filme și seriale, Scott nu a rămas prea departe de scenă, astfel că în 2017, într-o adaptare realizată de Robert Icke, îl interpretează pe Hamlet într-o producție de excepție, care îi aduce un al doilea Laurence Olivier Award. Recent, am avut ocazia să-l văd în Vanya, o adaptare realizată anul trecut după piesa Unchiul Vanea, de A.P. Cehov. Un one-man-show absolut fascinant, în care Scott joacă toate personajele întruna dintre cele mai bune performanțe actoricești pe care am avut ocazia să le văd vreodată. Carisma, talentul și disponibilitatea la auto-ironie fac din rolul său unul memorabil, care însă e clar că nu se putea construi niciodată pe un fundament lipsit de tehnică și ani întregi petrecuți pe scenă, în care a acumulat lucruri. Scott reușește să își perfecționeze craft-ul și să se bată de la egal la egal cu mulți alți actori britanici sau irlandezi, mult mai în vârstă decât el și cărora le-a trebuit mult mai mult să ajungă la nivelul la care e el în Vanya. O performanță actoricească cu care sigur vor rămâne și pentru care nu pot decât să îi mulțumesc în aceste rânduri și, de aici, de departe, în calitate de actor aspirant, să îi fac o reverență.

zilesinopti.ro/arta-cultura

Vodafone sustine capitolul

Artă & Cultură din Zile și Nopti. În print și online.

artă &Cultură

„Fragile Beauty” - Cum se vede lumea prin ochii lui Sir Elton John și David Furnish

Te-ai întrebat vreodată cum se vede lumea prin ochii lui Sir Elton John și David Furnish? În special, ce se vede și ce atârnă pe pereții acestora? Răspunsul este... o colecție de peste 7.000 de fotografii adunate de-a lungul a 30 de ani. Interesul acestora pentru fotografie este atât de puternic încât suma de imagini aflate în posesia cuplului e considerată actualmente una dintre cele mai importante colecții private de fotografie din lume. În perioada 18 mai 2024-5 ianuarie 2025, Victoria and Albert Museum din Londra prezintă Fragile Beauty - o expoziție unde vor fi puse în evidență piesele lor preferate, împrumutate din colecția privată, dintre care multe vor fi expuse publicului pentru prima dată.

Pentru această expoziție majoră de fotografie din secolele XX și XXI, Sir Elton și David au curatoriat mai mult de 300 de printuri rare, realizate de peste 140 dintre cei mai importanți fotografi din lume, creând astfel cea mai mare expoziție temporară de fotografie de până acum a V&A. Printe fotografii selectați se numără Robert Mapplethorpe, Cindy Sherman, William Eggleston, Diane Arbus, Sally Mann, Zanele Muholi, Ai Weiwei și Carrie Mae Weems. Expoziția este prezentată în opt secțiuni diverse, de la farmecul modei și al muzicii la teme importante de persecuție, rezistență, perioade și mișcări cruciale din istorie. Imaginile înfățișează câteva nume celebre, precum portretele Arethei Franklin, Elizabeth Taylor și Beatles, dar

vor ilustra și momente cheie ale istoriei, de la mișcarea pentru drepturile civile din anii 1960, activismul împotriva SIDA din anii 1980 și evenimentele din 11 septembrie 2001.

Pentru mulți vizitatori, punctul culminant al expoziției l-ar putea reprezenta cele trei fotografii impresionante ale lui

Marilyn Monroe. Vorbim de portretul realizat de Richard Avedon, o fotografie timpurie bine cunoscută a actriței în New York, în 1957, portretul realizat de Eve Arnold, care o înfățișează pe Monroe repetându-și replicile pe platoul filmului „The Misfits”, în 1960, și fotografia lui

Bert Stern, „The Last Sitting” din 1962, care o surprinde pe vedetă cu două luni înainte de a muri.

Printre alte piese importante se numără o instalație monumentală de 149 de gravuri ale lui

Nan Goldin, din seria „Thanksgiving”, portrete cu legendele jazz-ului american Miles Davis și Chet Baker, precum și imagini emblematice ale modei realizate de Horst P. Horst, Irving Penn și Herb Ritts, unele dintre primele achiziții ale cuplului.

CAPITOLUL ARTĂ & CULTURĂ DIN ZILE ȘI NOPTI ESTE SUSȚINUT DE

CHRISTIAN FRIEDEL Zonele de interes ale lui

Macbeth în concert este titlul ineditului eveniment care va deschide cea de-a XXX-a ediţie al Festivalului Shakespeare de la Craiova, în seara de 16 mai, un hibrid performativ susţinut de colectivul artistic interdisciplinar Woods of Birnam Company, care incită deopotrivă prin originalitatea conceptului - drama personajului shakespearian devine propriul său coșmar - și prin resursele creative implicate, din moment ce trupa este fondată de către celebrul actor Christian Friedel, protagonistul lmului recent premiat cu Oscar și câștigător al Marelui Premiu la Cannes, e Zone of Interest. Dincolo însă de notorietatea globală adusă de rolurile din cinema sau TV, precum multipremiatul Panglica albă al lui Michael Haneke sau serialul Babylon Berlin, CHRISTIAN FRIEDEL este unul dintre cei mai valoroși artiști din spaţiul teatral german contemporan, cu interpretări memorabile în montări precum Dorian, în regia legendarului Robert Wilson, sau Hamlet, ale cărui reprezentaţii de la Staatsschauspiel din Dresda continuă să e sold-out de la premiera din 2012. Mai mult, de-a lungul anilor, Christian Friedel a pus el însuși în scenă spectacole, nu doar de

Christian, spectacolul pe care îl susţii cu trupa ta, Woods of Birnam, va prilejui întâlnirea ta live cu publicul român şi, ca atare, este resc să începem cu Macbeth, mai ales că acest show are ca punct de plecare nalul piesei de teatru. Evident,

teatru (Antigona lui Sofocle), ci și de muzică (Cîntecul lebedei, de Franz Schubert), întrucât, pentru el, “vorbirea reprezintă o formă de muzicalitate” și, drept urmare, rămâne în egală măsură atras de actorie și muzică. Cu toate că se a a în Tailanda, la lmările pentru noul sezon al serialului White Lotus, Christian Friedel a acceptat afabil să stăm pe îndelete de vorbă despre multiplele sale zone de interes artistic.

ai o perspectivă clar de nită asupra personajului, deci... cine este Macbeth?

Pentru mine, cel mai interesant aspect din această piesă îl reprezintă chestionarea ideii de culpabilitate, întrebările care se nasc în ceea ce privește vinovăția sa. Macbeth este un tiran care abuzează de putere,

dar, în același timp, duce o luptă cu propria vină şi atunci m-am gândit că ar putea interesantă perspectiva că este, de fapt, prizonier al unui coșmar creat de el însuși. Mâinile lui sunt pline de sânge, iar acel sânge nu dispare niciodată şi, de ecare dată când ajunge la un punct în care își conștientizează

foto © Carsten Beier

vinovăția și e pe cale să spună ‘Da, sunt vinovat și îmi cer iertare’ sau ceva de genul ăsta, de fapt, nu poate face asta... și atunci coșmarul lui se reia de la început. Este un infern continuu, după părerea mea, iar el este blocat în acest infern. Începem spectacolul cu sfârșitul, cu momentul în care el a realizat că asta se întâmplă dacă faci ceva greșit și apoi persiști în a repeta greșeala. Soția i-a murit... acum, ce mai înseamnă viața? Cred că în acest monolog din nalul piesei shakespeariene, „Mâine și apoi mâine și iar mâine”, el se gândește, în fond, la: ‘De fapt, nu suntem nimic. La fel ca niște actori pe scenă, doar pentru o clipă, părem a ceea ce suntem’. A te gândi la asta când ajungi la sfârșitul vieții a fost ceva foarte interesant pentru mine și m-a îmboldit să încep a construi plecand tocmai de la acest nal, pentru a aminti după aceea ce s-a întâmplat înainte. Pentru mine, Macbeth rămâne un personaj sumbru, dar, în același timp, este și o ință umană pentru care visul că viața i se va schimba atunci când va ajunge la conducere se dovedește a , până la urmă, doar un simplu vis. Ceilalţi oameni îi alimentează crezul, dar, după

cum știm, nu funcționează foarte bine... și iată că vedem cum, la fel, se întâmplă asta inclusiv în zilele noastre. [...]

Un personaj la fel de întunecat, dar de altă factură, este şi Rudolf Höss, comandantul de lagăr din Zone of Interest. Precum Macbeth, este mânat de ambiția excesivă și dorința de putere. Dacă am compara cele două personalităţi, crezi că am putea găsi şi alte asemănări?

Asemănări, dar și evidente deosebiri. Tocmai în perioada în care am început să lucrez la Macbeth, am primit oferta de a juca rolul lui Rudolf în lmul lui Jonathan Glazer, iar prima întâlnire cu acesta a fost foarte

interesantă, pentru că i-am povestit la ce lucrez și, până la urmă, conversația noastră a devenit o sursă de inspirație pentru mine în privinţa lui Macbeth. Pentru că ai dreptate, ambele personaje sunt personaje cu adevărat sumbre, doar că Rudolf Höss e mai degrabă un birocrat, un om obișnuit, deseori plictisitor, care se lasă condus de putere, ceea ce, de altfel, l-a făcut să declare după război că a vrut doar să e cel mai bun în meseria lui și a făcut ce a făcut pentru că era necesar, el crezând în sistem. În privinţa lui Macbeth, diferența este aceea că el visează să aibă toată această putere, urmăreşte să devină rege, să ajungă într-o anumită poziție, dar dacă te gândești la un aspect psihologic, cel al cuplului care a avut niște probleme, care a pierdut un copil, îţi poţi pune problema că, poate, sensul existenței sale ar putut altul, mai bun. [...]

Citiţi interviul complet cu CHRISTIAN FRIEDEL pe www.zilesinopti.ro

foto

Bo Nymann

Macbeth in concert | e Woods of Birnam Company

Macbeth

Muzică de cameră și arhitectură de patrimoniu în turneul SoNoRo Conac

Turneul SoNoRo Conac a ajuns în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue”. Din perspectiva SoNoRo, „Ora albastră” este un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit în unele dintre cele mai frumoase edificii din România. An după an, acest turneu a atras atenția asupra arhitecturii de patrimoniu, muzica de cameră răsunând deja în peste 120 de clădiri cu un istoric impresionant. O bună parte dintre conace au ajuns de-a lungul timpului în atenția autorităților, prin intermediul concertelor SoNoRo, iar câțiva ani mai târziu au beneficiat de reparații și au fost redate comunităților locale și turiștilor. Început în luna martie, turneul continuă în mai și iunie cu șase concerte, care vor adăuga spații noi pe harta locurilor SoNoRo Conac.

Concertul din 15 mai se va desfășura

într-un loc special, în casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea. Bine-cunoscut pentru respectul pe care îl are pentru zona

Transilvaniei, regele a decis ca acest spațiu să fie deschis publicului anual, în perioada aprilieoctombrie. Aici, șura reconvertită găzduiește o expoziție permanentă de artă și carte botanică

Transylvania Florilegium, precum și o serie de expoziții temporare. În Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de secol XIX. Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu biserica fortificată au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.

Concertul programat în 20 mai va avea loc în Casa Balș din Iași, o clădire care a aparţinut vistiernicului Alecu Balş. Aceasta a fost ridicată în jurul anului 1815, în stil neoclasic caracteristic sfârşitului secolului al XVIII-lea şi începutului secolului al XIX-lea. Între anii 1900-1910 a fost construită o completare în prelungirea vechii Case Balş, din strada Cuza Vodă, nr. 29. Ansamblul din str. Cuza Vodă cuprinde: Casa Alecu Balş, Filarmonica Moldova şi un corp de clădire destinat învăţământului muzical. În salonul situat la primul etaj al Casei Balş s-a jucat, în 1817, prima piesă de teatru în limba română, iar la 18 ianuarie 1847 a avut loc un concert susţinut de marele pianist şi compozitor Franz Liszt.

Viscri

Casa Balș

În 5 iunie, publicul SoNoRo Conac este invitat la Castelul Peleș din Sinaia – unul dintre superlativele turismului românesc. Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, care primeşte numele de Sinaia în anul 1874, din inițiativa suveranului. Între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia Castelului Peleş, iar ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875. Castelul Peleş i-a servit Regelui Carol I drept reşedinţă de vară, învestită cu funcţii politice, culturale şi simbolice.

Turneul va continua în 6 iunie, cu un concert programat la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe – una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din ţara noastră. Muzeul s-a deschis într-un conac din judeţ, în 1875, şi a intrat repede în dialogul ştiinţific european, în 1876, prin participarea la Congresul Internaţional de Istorie Veche şi Antropologie, ediţia a VIII-a. Strămutat la Sf. Gheorghe, în 1879, a fost imediat vizitat şi aici de valoroşi oameni de ştiinţă, precum academicianul Nicolae Densuşianu. Musée Sicule National a ajuns cu exponate la Paris – în 1900, la Viena – în 1906 a câştigat autoritate ştiinţifică în cercuri germane, ruseşti şi britanice, iar între 1911-1912 a reuşit să-şi ridice propria clădire, cea de acum. Muzeul a fost apreciat de elita românească interbelică şi postbelică, iar Regele Ferdinand I i-a trecut pragul încă dinainte de Primul Război Mondial.

ww

Următoarea oprire a turneului va fi în 7 iunie, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, o lucrare reprezentativă a stilului Art Nouveau local și din Ungaria, o valoare de nivel european în cadrul moștenirii acestui stil arhitectural. Proiectanții Palatului au fost arhitecții Marcell Komor și Dezső Jakab. Primăria (1905–1908) și Palatul Culturii (1908–1913) au fost două clădiri proiectate de Biroul Komor și Jakab, care definesc și în prezent identitatea orașului Târgu Mureș. Palatul Culturii găzduiește Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Biblioteca Județeană Mureș și Galeriile de Artă ale Muzeului Județean Mureș.

Ultimul concert SoNoRo Conac al ediției din acest an este cel de la Conacul Otetelișanu din Benești, județul Vâlcea, în data de 13 iunie. Conacul a fost construit la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Structura sa este de culă, cu elemente brâncovenești. Conacul de la Benești a fost construit de boierii Otetelișeni, o familie de mari patrioți, filantropi și iubitori de cultură națională. La 10 ianuarie 1799, în această casă s-a născut Petrache Poenaru, pedagog, învățător, inginer și matematician român, membru al Academiei Române și inventator al tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827. Pe la Conacul Otetelișanu a trecut și Tudor Vladimirescu, în mai 1821.

PAGINA

Castelul Peleș

Palatul Culturii din Târgu Mureș

Conacul Otetelișanu

„Ca

Unul dintre must-see-urile din cadrul

Festivalului Shakespeare (16-26 mai)

îl reprezintă, fără îndoială, spectacolul

Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, Hamlet, cu Vlad Udrescu în rolul titular, ce a avut premiera în primăvara aceasta, iar asta inclusiv pentru faptul că punerea în scenă îi are ca autori pe fondatorii celebrei companii

Cheek by Jowl, două nume legendare ale teatrului contemporan, regizorul Declan

Donnellan și scenograful Nick Ormerod, la a doua lor montare la Naţionalul din Bănie, după Oedip Rege, din 2022. Altfel, reputatul tandem creativ este familiar publicului român, fiind prezent de-a lungul anilor cu spectacole

Nick, pentru a fi xa un punct de plecare, spune-mi, te rog, de ce aţi ales Hamlet pentru această nouă colaborare cu teatrul din Craiova?

Faptul că puteam conta pe Vlad Udrescu a reprezentat elementul esenţial pentru Hamlet, existenţa acestui punct de plecare fiind

în festivalurile de teatru de la noi, indiferent că ne gândim la Măsură pentru măsură sau la Cavalerul înflăcărat. Despre modul în care a conceput lumea lui Hamlet, dar şi despre abordarea în general a procesului de creaţie scenografică, am stat de vorbă cu set designerul NICK ORMEROD, incitaţi fiind de faptul că, în viziunea sa, la sfârşitul unui spectacol, aplauzele spectatorilor sunt adresate inclusiv lor înşişi, nu doar performerilor, deoarece se angajează în jocul imaginaţiei de a dezvolta mental spaţiile pe care el doar le sugerează minimal sau, după cum puncta partenerul său Declan Donnellan, “our design process is discovering what the actor can do without the help of designer”...

realmente extraordinar de importantă. Plus că o trupă deja formată, coagulată, ajută enorm într-un demers atât de complex cum este o montare de felul acesta, iar pe lângă Vlad, îi mai avem şi pe Ramona [Drăgulescu], pe Claudiu [Mihail], iar în rolul Polonius este foarte inspirat distribuită

Raluca Păun. Şi atunci, de ce să nu montăm Hamlet? Mai ales că este o piesă pe care am mai pus-o în scenă deja în cadrul companiei noastre, ba chiar am făcut acum câţiva ani şi un balet la Teatrul Bolşoi [în 2015], tot inspirat din Hamlet. Dincolo de asta, am avut ocazia să lucrăm acum, în acest teatru, o versiune

mai intimistă, în faţa unui public mai puţin numeros, deci a fost o oportunitate excelentă. În centrul acestei piese se află o căutare existenţială a esenţei fiinţei umane, a ceea ce este omul, ce face el cu adevărat. Hamlet este un om care pune sub lupă lucruri simple, dar, în acelaşi timp, complicate. De la acest miez am plecat noi în căutările noastre. [...]

Cum diferă versiunea de acum a lui Hamlet faţă de cea pe care ai creat-o împreună cu Declan în 1990, care s-a jucat atunci de la Atena până în Hong Kong?

Cu mai bine de 30 de ani în urmă, ne-am lansat în realizarea acelei producţii având în minte o sumă de elemente foarte specifice pe care am vrut să le aducem pe scenă. Atunci am vrut să explorăm curtea regală şi, pentru asta, am folosit costume de epocă... privind retrospectiv, ştiu că a fost o greşeală, iar montarea de

acum are inclusiv menirea de a repara cumva erorile pe care le-am făcut în trecut. Pe de altă parte, este limpede că, în clipa de faţă, beneficiem ambii de o mai mare încredere în noi, deoarece avem în spate atâta experienţă acumulată şi ştim exact ce putem face, ştim întrun mod aproape radical până unde putem merge cu punerea în scenă a acestei piese, deci cât putem să o adaptăm sau să o decupăm. Un text precum Hamlet lasă mereu ceva nou de descoperit şi, la fiecare montare prin care revii asupra ei, sunt revelaţii şi amănunte interesante care ies la iveală.

Ca designer, eşti un creator de lumi. Lumea lui Hamlet, a lui Macbeth, a lui Othello. Asta presupune însă nu doar talent artistic, ci şi capacitatea de a răspunde nevoilor practice, cele ale unui turneu, să zicem. Cum abordezi o producţie ca să menţii echilbrul între diferitele cerinţe?

Limitările unei companii teatrale reprezintă un avantaj dintr-un anumit punct de vedere, pentru că te forţează să păstrezi o abordare minimalistă, simplificată, a oricăror piese puse în scenă. Dacă treci în

revistă multe dintre piesele montate de noi în ultima perioadă, precum Ubu

Roi [premiata producţie

Cheek by Jowl, care a avut premiera în 2013 - n.r.], vezi că perspectiva din care e conceput spaţiul este cea a personajului principal, în a cărui minte încercăm să pătrundem. De exemplu, în Măsură pentru măsură [pus în scenă la Puschkin

Drama Theatre din Moscova, în 2013 - n.r.] neam concentrat pe călătoria psihologică a Ducelui, iar aici, în Hamlet, ne-am axat pe spaţiul mental al lui

Hamlet, dacă vrei, a cărui manifestare a fost chiar una foarte concretă, pentru că stafia este prezentă pe întreg parcursul piesei, ea fiind în mintea acestuia. Publicul îl vede însă, în primul rând, pe Hamlet venind în faţa scenei pentru a-şi spune povestea, iar noi, cei din sală, explorăm în fapt spaţiul minţii sale... iar jobul meu ca designer este să construiesc acest spaţiu. Asta trebuie eu să fac. [...]

Citiţi interviul complet cu NICK ORMEROD pe www.zilesinopti.ro

foto

© Johan Persson

Measure for Measure (Cheek by Jowl)

foto

© Albert Dobrin

Hamlet, 2024 (TNCMS)

Hamlet, 1990 (Cheek by Jowl)

foto

© John Haynes

Expoziție aniversară VALI IVAN: „30 de ani de presă”

Cu o carieră impresionantă, ce se întinde pe o perioadă de trei decenii, VALI IVAN este un cunoscut jurnalist, caricaturist editorial şi creator de benzi desenate politice care au fost publicate în cele mai importante ziare românești. Artistul a adus în atenția publicului prin desen, uneori cu duritate, dar întotdeauna cu umor, aspecte semnificative ale realității cotidiene. Cu peste 15.000 de caricaturi realizate în decursul carierei sale, Vali Ivan a devenit un veritabil cronicar al epocii post-decembriste.

„Caricatura jurnalistică este, de fapt, un editorial, nu scris, ci desenat, care permite mai multă libertate de exprimare. În caricatură poți să exagerezi, poți să satirizezi, ca să transmiți un mesaj clar și puternic, dar obligatoriu trebuie să prezinți corect evenimentul, din punct de vedere jurnalistic. De aceea, m-am considerat întotdeauna jurnalist, un jurnalist care îşi exprimă opiniile prin imagini”, a declarat artistul, care a debutat cu caricaturi în

Evenimentul Zilei, în 1994, urmând colaborări cu România Liberă, Adevărul, Jurnalul

Național, Expres Magazin, Gazeta Sporturilor și multe alte reviste, precum TV Mania sau New Money. „În 1994 nu prea existau în presă caricaturi de personaje și mi-a venit ideea să fac câteva astfel de lucrări cu care m-am prezentat la redacția Evenimentului Zilei, ziar de doi ani înființat. Nu am putut trece de portar, dar mi-a spus să las lucrările acolo, că le dă el mai

departe. A doua zi m-a sunat Dan Andronic, care era redactorul-șef și mi-a spus că Ion Cristoiu vrea să mă angajeze. Așa am ajuns în presă, o lume care m-a atras ca un magnet”, a mai spus Vali Ivan.

Prima sa bandă desenată publicată a apărut în ziarul Dreptatea, în 1990, Isprăvile lui Zâmbărică, fiind prima bandă desenată de satiră politică din România de după ‘89. În perioada 2002-2011, în Jurnalul a publicat săptămânal pagini BD, după scenarii proprii: Aventurile lui Clanță și Gorobeții. În ziarul Adevărul, între anii 2011-2016, pe lângă caricaturi, a realizat și alte creații grafice (adaptări literare în benzi desenate, infografii și schițe din sălile tribunalelor). Au urmat albumele BD: Cinci săptămâni în balon,Iancu Jianu și Sherlock Holmes. În prezent lucrează la un nou album, al cărui subiect ni-l va dezvălui în curând.

Expoziția aniversară Vali Ivan este organizată în cadrul proiectului Muzeul Presei Românești, cu ocazia Zilei Mondiale a Presei, la Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti. În perioada 8 – 21 mai vor fi programate tururi ghidate ale expoziției și posibilitatea de a interacționa direct cu artistul.

RAD ART FAIR

Eveniment dedicat pasionaților de artă din

România

Ajuns la a doua ediţie, RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România, va avea loc între 16 și 19 mai, la Hotel CARO din București, propunându-și să consolideze și să promoveze scena artistică locală prin aducerea împreună a unor galerii de renume, alături de artiști, curatori și colecționari activi, atât din țară, cât și din străinătate. Ediția din 2024 prezintă publicului larg peste 90 dintre cei mai relevanți artiști români contemporani, explorând un spectru larg de exprimări artistice, de la figuri emergente care își asumă riscuri și experimentează cu diferite forme până la artiștii care au contribuit decisiv la conturarea scenei artistice românești începând cu anii ’70.

RAD ART FAIR, care invită pasionații de artă să descopere și să se inspire din diversitatea și creativitatea scenei contemporane într-un spațiu dedicat întâlnirilor culturale și dialogului artistic, reuneşte 26 dintre cele mai relevante galerii și spații expoziționale ale momentului, cu o creștere de 25% față de anul precedent, când a avut peste 6.000 de vizitatori: 2/3 Galeria (București), Atelier 35 (București), Biju (Cluj),

1 (București), Suprainfinit (București), Catinca Tabacaru (București, Harare) şi Zina (Cluj).

Borderline (Iaşi), Cazul 101 (București), Diptych (București), G15D (București), IOMO (București), Ivan (București), Jecza (Timișoara), Laborna (București), Lutnița (Chișinău), New Now (Frankfurt), Plan B (Cluj, Berlin), Gregor Podnar (Viena), Galeria Posibilā (București), Anca Poterasu (București), Relicvar (Cluj), Galeria Romană (București), Sabot (Cluj), /SAC (București), Sandwich (București), Sector

Departe de a se adresa doar cunoscătorilor, colecţionarilor sau curatorilor, RAD are potenţialul unei experienţe memorabile pentru publicul iubitor de artă în general, prin programul care include - pe lângă expoziţii - o serie atractivă de prezentări, dezbateri şi activităţi sociale. De neratat vor fi anul acesta şi panel-urile RAD Talks, cu nume importante din arta contemporană locală, mai exact sesiunile de discuţii

Art Patronage, Collecting 2.0 şi Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneția, cea din urmă reunind, de exemplu, figuricheie din istoria recentă a bienalei: Mihai Pop (comisar al Pavilionului în 2007, curator în 2017, manager de producție în 2019), Mihnea Mircan (curator în 2007), Ciprian Mureșan (curator în 2024) și Magda Radu (curator în 2017).

PAGINA 55

EGala Uniter 2023

Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER, repere pe harta teatrului românesc

© Andrei Gindac

diția a XXXII-a a Galei Premiilor UNITER îşi va desemna câştigătorii în seara de 27 mai, la Teatrul

Național I.L. Caragiale din București, în baza listei de nominalizărialcătuite de criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad, care au urmărit spectacolele ce au avut premiera în teatrele româneşti pe parcursul întreg anului trecut şi, evident, continuă să rămână accesibile publicului în repertoriul curent al acestora. Venind din partea reprezentanților breslei, propunerile, indiferent de rezultatul final, se constituie într-o sumă de repere de luat în seamă de către pasionaţii de artele spectacolului interesați inclusiv de experiențe teatrale relevante din afara ariei lor de acoperire curentă, care le-ar putea servi ca pretexte pentru escapade de going out cultural. Drept urmare, am privit lista de nominalizări din perspectiva dispersiei pe hartă a acestor spectacole cu caracter de potențial must-see.

Înainte de toate, trebuie salutată includerea printre categoriile de premii, în premieră, a celui mai bun spectacol de teatru de animaţie / teatru pentru copii, titlu pentru care, anul acesta, sunt nominalizate spectacolele Alice în Wonderland (r: Ana Crăciun Lambru), al Teatrului pentru

Copii şi Tineret Gulliver din Galaţi, propus şi la premiul pentru cel mai bun video design (Andrei Cozlac), Poveşti invizibile (r: Selma Dragoș), al Teatrului pentru Copii şi Tineret GONG din Sibiu, în colaborare cu Centrul de

Teatru Educaţional Replika Bucureşti, şi, nu în ultimul rând, Elixirul dragostei (r: Cristian Mihăilescu), de la Opera Comică pentru Copii Bucureşti, instituție care va primi şi un premiu special, acordat de către Senatul UNITER, pentru programele sale de educație prin artă a publicului tânăr.

Revenind la ideea de turism cultural, fiindcă am amintit de nominalizarea Teatrului GONG, ne oprim mai întâi la SIBIU, unde Woyzeck, spectacol montat la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu - Secţia

Woyzeck | foto © Andrei Valeanu, TNRS

PAGINA

Alice in Wonderland | foto © Teatrul Gulliver

Germană, este nominalizat la Premiile

UNITER 2024 atât pentru cea mai bună regie (Hunor Horváth), cât şi pentru cel mai bun lighting design (Michael Bischoff). CRAIOVA se aşează pe harta teatrală din acest an nu doar datorită Festivalului Shakespeare, ci şi a spectacolului de la Teatrul Naţional

Marin Sorescu, triplu nominalizat la Premiile UNITER pentru regie, scenografie şi muzică originală/sound design, Anomalia, ce poartă semnătura Nataszei Sołtanowicz, pe când la CONSTANŢA trebuie văzute 10 lucruri pe care le-am pierdut la festivalul de la Mamaia, imaginate la Teatrul de Stat de către Gabriel Sandu într-un spectacol - pus în scenă în colaborare cu Elena Morar - dublu nominalizat UNITER, pentru cel mai bun debut (actriţa Ramona Niculae) şi actor în rol secundar (Ştefan Mihai). Nu chiar atât de departe, la BRĂILA, se joacă Falsa servitoare, spectacol regizat de Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Maria Filotti, pentru care Emilian Oprea candidează la premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Nominalizat nu doar la categoria ‚cel mai bun spectacol’, dar şi pentru actriţă în rol secundar (Mălina Lazăr) şi video design (Mihai Nistor), Antologia dispariţiei, spectacol conceput de către Radu Afrim după proză feminină contemporană, la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din IAŞI, reprezintă un reper de neratat pentru cei care vizitează capitala Moldovei. În cealaltă parte a ţării, la TIMIŞOARA, fiecare dintre cele trei teatre locale are ceva notabil de oferit, TSCHICK. De ce am furat maşina, la Teatrul German de Stat, cu Irisz Kovacs nominalizată pentru cea mai bună regie, apoi

1978, de Simona Semenič (r: Tomi Janežič), la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, care concurează pentru cel mai bun spectacol, dar şi pentru scenografie (Branko Hojnik), precum şi Exod, de Marius Ivaškevičius (r: Oskaras Koršunovas), la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, tot cu două nominalizări, actor în rol principal (Marin Lupanciuc) şi muzică originală (The Bandits).

Oraşele din Ardeal merită vizitate fiecare, la rândul lor, din mai multe motive... teatrale. La SFÂNTU GHEORGHE pendulăm între Teatrul Tamási Áron, unde Conferinţa iraniană (r: László Bocsárdi) a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectacol, şi Teatrul Andrei Mureşanu, cu două montări remarcabile: Mobilă şi durere (r: Cristian Ban), ce i-a adus Mădălinei Muşat nominalizarea pentru rol secundar, şi Cum s-a măritat maimuţa, şi-a luat casă şi a găsit fericirea în Orlando (r: Dragoș Alexandru Mușoiu), nominalizat pentru video design (Cosmin Stancu). La TÂRGU MUREŞ, în schimb, toate drumurile duc la Teatrul Naţional, pentru că la Compania Liviu Rebreanu se joacă Nelinişte (r: Theodor-Cristian Popescu), dublu nominalizat pentru scenografie (Velica Panduru) şi lighting design (Cristian Niculescu), iar la Compania Tompa Miklós avem un combo: Deşteptarea primăverii, pentru care regizorul Ármin Ricz este în cărţi pentru cel mai bun debut, şi Lumânările dreptăţii, de Csaba Székely (r: Aba Sebestyén), cu nominalizări UNITER pentru actriţă în rol principal (Erzsébet B. Fülöp), muzică originală (Tibor Cári) şi cel mai bun text românesc montat în premieră absolută. La ultima categorie concurează, dar de la CLUJNAPOCA, şi Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith, de Cosmin Stănilă (r:

Anomalia | foto © Albert Dobrin, TNCMS

Exod | foto © TNTM

Doru Vatavului), de la Teatrul Naţional Lucian Blaga. Dacă am ajuns aici, Teatrul Maghiar de Stat trebuie avut la rândul său în vedere (cel puţin) pentru Rubedeniile (r: László Bocsárdi), care i-a adus nominalizarea pentru rol secundar lui Miklós Bács, şi Elektra, cu Botond Nagy remarcat de juriul UNITER deopotrivă pentru regie şi lighting design.

Încheiem, după cum era firesc, în BUCUREŞTI. În materie de interpretare, Teatrul Nottara impresionează, având reprezentanţi în toate cele patru categorii care premiază jocul actorilor, indiferent că e vorba de rol principal sau secundar: Şerban Gomoi şi Gabriel Răuţă din Don Juan, de Molière (r: Cristi Juncu), alături de Cristina Juncu şi Crenguţa Hariton din Agnes, aleasa lui Dumnezeu (r: Sânziana Stoican).

Fiecare actor sau actriţă are însă o competiţie extrem de puternică, fie și dacă ne raportăm doar la cea din Capitală, dacă îi avem în vedere pe Tudor Cucu Dumitrescu din Hedwig and the angry inch (r: Răzvan Mazilu), de la Teatrul Stela Popescu, Sorin Miron din Balena (r: Andrei Huțuleac), de la Teatrul Metropolis, Ana Bianca Popescu din Ex (r: Theodor-Cristian Popescu), de la Teatrul Mic, Ioana Calotă din

Decameron 135666 (r: Alexander Hausvater), de la Teatrul Dramaturgilor Români şi, nu în ultimul rând, Cerasela Iosifescu din Oedip (r: Andrei Șerban), de la Teatrul Bulandra, producţie nominalizată şi la categoria ‚cel mai bun spectacol’.

Tot pentru interpretare a fost remarcat de către juriu şi tânărul Adelin Tudorache, nominalizat pentru debut cu rolul din Cine l-a ucis pe tata?, de la Metropolis, spectacol care îi poate aduce un premiu UNITER şi lui Andrei Măjeri pentru regie. De altfel, Teatrul Metropolis e lider din punct de vedere al nominalizărilor în acest an, întrucât şi Lumea lui Frank (r: Vlad Zamfirescu) candidează la premiul pentru ‚cel mai bun text românesc montat în premieră absolută’. Lista se rotunjeşte cu (R)evoluţie (r: Radu Nica), de la Teatrul Excelsior, pentru care Adrian Piciorea şi-ar putea adăuga în palmares un premiu UNITER pentru cea mai bună muzică originală şi sound design. Cu alte cuvinte, dacă drumurile ne poartă în timpul stagiunii printr-unul dintre aceste oraşe ale României, cu siguranţă există spectacole de teatru care s-ar putea constitui în experienţe culturale memorabile.

Elektra | foto © huntheater.ro

Balena | foto © Anastasia Atanasoska

Oedip | foto © Teatrul Bulandra

DONALD DUCK la 90 de ani

În anul 1934, o rață albă, temperamentală, cu cioc galben și haine de marinar a intrat în universul animației ca o creație semnată de Walt Disney, debutând în scurtmetrajul The Wise Little Hen. Donald (Fauntleroy) Duck a apărut inițial ca personaj secundar în desenele cu Mickey Mouse, umorul și carisma vulcanică făcându-l rapid o figură iubită de publicul care a rezonat cu frustrarea sa constantă, natura explozivă și eșecurile repetate.

Pentru că majoritatea personajelor clasice de desene au evoluat treptat către forma lor finală (Mickey fiind singura excepție de la regulă), primele apariții ale eroului au fost construite în jurul vocii sale, care îi aparține lui Clarence Nash, deoarece aspectul era acela al unei rațe generice, cu cioc lung, gât prelungit și mers legănat. Schimbarea a avut loc în 1936, când, în Orphans’ Picnic și Moving Day, audiența a început să observe modificări: ciocul său a devenit mai maleabil, în timp ce ochii au crescut în dimensiune, transmițând o varietate largă de expresii.

Primul film dintr-o serie cu Donald în rol principal, intitulat Donald Duck, a fost lansat în ianuarie 1937, după ce animatorii grupului Duck Men au fost remarcați pentru abilitatea lor de a reda mișcările și stările eroului, căruia i-au adăugat, pentru prima dată, și trăsături

negative (ceva imposibil de făcut cu protagoniști precum Mickey sau Goofy). Astfel, odată cu schimbările în aspect, au început să îi construiască și personalitatea. În filmul de debut, caracteristica sa principală este lenea. Rățoiul evită, pe întreg parcursul peliculei, responsabilitatea de a ajuta protagoniștii să planteze și să adune porumb, făcându-i să creadă că este prea bolnav pentru a munci. În a doua sa apariție, el încearcă să susțină un spectacol pentru un grup de copii neascultători, eveniment care îl face să își piardă cumpătul și să explodeze într-un acces de furie, animatorul Dick Lundy fiind cel care a conceput cunoscuta sa acțiune distinctivă pentru a semnala mânia: sărind într-un picior, fluturându-și pumnii, rățoiul provoacă pe oricine la luptă. În filmele următoare, el și-a păstrat caracteristicile leneșe și răutăcioase, temperamentul devenind treptat o trăsătură definitorie.

Pentru a menține natura comică a ilustrațiilor, Studiourile Disney s-au folosit de umorul fizic exagerat (denumit slapstick), bazat pe situații comice și accidentale, însoțite de sunete și gesturi excesive. În anii care au urmat, rățoiul a avut parte de diverse întâmplări absurde, fiind prins într-o lamă de fierăstrău, luat de o cascadă, lovit cu bucăți de lemn, călcat de cai, atacat de albine, umflat ca un balon și trimis în spațiu, tras dintr-un tun și electrocutat, devenind astfel un simbol al omului de zi cu zi, care se confruntă cu obstacole și nedreptăți,

perseverând prin optimism și bunătate. Până la sfârșitul anilor ‘30, designul și personalitatea lui Donald erau perfect definite, audiența știind deja la ce să se aștepte în situații precum apariția relaxată a personajului într-un hamac în scenele de deschidere.

Începând cu Don Donald, din 1937, Donald și-a câștigat propria serie de desene animate, în care au fost introduse și figuri recurente, precum partenera sa, Daisy Duck, și nepoții Huey, Dewey și Louie (cunoscuți pentru farsele jucate). Tot atunci, creatorii săi au reușit să îl umanizeze și mai mult, adăugându-i, în contrast cu trăsăturile negative, caracteristici care l-au transformat într-un protagonist cald și iubitor. Atunci când nu se confruntă cu o problemă, Donald poate fi prietenos, depunând eforturi considerabile pentru a-și controla temperamentul de dragul celor din jur, în timp ce, atunci când greșește, este pregătit să accepte consecințele acțiunilor sale. Un alt element de bază în mitologia eroului este dificultatea de a menține un loc de muncă, încercările sale sfârșindu-se adesea într-un mod comic, folosind expresiile memorabile „What’s the big idea?”, „Aw, phooey!” și „Oh boy, oh boy, oh boy!”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea desenelor animate au devenit instrumente de propagandă, existând o serie în care Donald este recrutat în armata Statelor

www.zilesinopti.ro

Unite. Der Fuehrer’s Face, apărut în ‘43, este centrat pe coșmarul rățoiului ca prizonier al Germaniei naziste, scurtmetrajul fiind singurul pentru care Donald a câștigat un Premiu Oscar. După anii ‘50, imaginea sa a devenit cunoscută la nivel global, fiind utilizată pentru o gamă largă de produse de colecție și inspirând numeroase parodii și imitații în film și televiziune. La fel ca Mickey și Goofy, personalitatea lui a devenit puțin mai blândă, fiind prezentat ca un model pentru cei trei nepoți sau luptând împotriva veverițelor Chip și Dale. La 90 de ani, Donald Duck rămâne un personaj atemporal (cu propria stea pe Hollywood Walk of Fame), continuând să aducă bucurie și inspirație publicului din întreaga lume: „A fost întotdeauna o plăcere să lucrăm cu Mickey, Pluto și Goofy. Totuși, ca în multe familii mari, avem și un copil problemă. Aveți dreptate, este Donald Duck.” (Walt Disney)

MaTEO SaBaTiNO:

FOR GIVENCHY

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?

Stilul meu este într-o continuă schimbare, mai ales că abia recent încep să intru într-o maturitate artistică, care nu că mi-ar fi lipsit neapărat până acum la nivel de viziune, în schimb, mi-a lipsit la nivel de hotărâre, adică să stau pe un subiect și să-l declar ca fiind al meu. Abia ăsta este primul an în care pot să zic că am să spun Nu! la tot ce nu simt că este pentru mine, deci pun puțin capăt unei perioade lungi de explorare, în care

„Mi se pare absolut imposibil să nu ai un oarecare iz de mesaj politic în arta ta”

Mateo Sabatino și-a petrecut majoritatea vieții în Bacău, dar a locuit împreună cu familia și în Napoli, de unde este originar tatăl său. Are 26 de ani, o facultate de arte vizuale încheiată în urmă cu câțiva ani, iar printre pasiunile sale se mai află și muzica - fiind și un DJ foarte activ în scena de muzică underground de la The Stage (Bacău). Destul de recent s-a mutat în București, unde și-a luat mai în serios cariera în artele vizuale, fiind foarte bine primit de artistul Obie Platon, cu care a și colaborat timp de trei ani, înainte de a-și continua singur explorarea artistică.

am spus Da! din inerție. La capitolul „cunoscut și apreciat în România”, sunt sigur că am o mână de oameni care ori au început odată cu mine, dar în alte direcții artistice, ori i-am câștigat pe drum ca prieteni, datorită mentalității comune. Ei sunt cei care mi-au văzut evoluția și mă apreciază. Restul sunt doar o colecție de aprecieri de moment, foarte drăguță, de altfel.

Cum decurge procesul tău creativ?

Procesul meu creativ, de cele mai multe ori, începe foarte diferit, dar se termină aproape la fel. Deși în cele mai multe

cazuri ceea ce mă inspiră cel mai cel mai mult pe mine sunt efectiv discuțiile cu oamenii (pot și doar să asist la una), uneori mă pot inspira foarte mult și de la un sentiment produs de o interacțiune cu

@APOLLO foto © Tudor C.Popa

o piesă, un film, o idee nouă găsită într-o carte, chiar si un „fun fact”. Acum, de ce zic că se termină aproape la fel, pentru că în capul meu se adună o colecție/bibliotecă dintre toate elementele precizate mai sus și fix într-un moment în care mă așteptam poate cel mai puțin, de relaxare sau de obicei la o plimbare, toate gândurile dezvoltă o conexiune aproape neașteptată între ele, deci combinații infinite. Astfel, se generează o imagine care mă intrigă, restul este doar o alegere tehnică prin care o aduc în lumea fizică, prea puțin importantă, din punctul meu de vedere.

Povestește-mi un pic care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?

Pot să-ți spun chiar trei exemple. „Intuition” - murală la care am participat cu Obie Platon în Bacău și prima murală produsă cu vopsea purificatoare de aer din România, dedicată nevăzătorilor ce are ca subiect acest copil ce nu vede, dar e înzestrat cu puteri telekinetice. „Dragoste pe timp de SARS”care este titlul lucrării mele de licență și care a stat pe fațada Spitalului Municipal din Bacău timp de mai bine de doi ani. Murala a fost făcută în timpul pandemiei pentru a arăta recunoștință față de eforturile colosale ale doctorilor. Este, pe lângă asta, o lucrare foarte importantă pentru mine, pentru că deține recordul facultății FAVD Iași pentru cea mai mare murală realizată

CLEARLY CONFUSED (AUTOPORTRET)

ca licență și prima murală integral produsă în spray. Iar, clar, locul favorit pentru mine este mereu ultima murală finalizată. Oricare ar fi ea, o urăsc în secunda în care o termin, după care devine instant favorita mea după puțin timp.

Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic? Atâta timp cât ai o părere despre mediul înconjurător, mi se pare absolut imposibil să nu ai un oarecare iz de mesaj politic în arta ta, chiar și în arta nonfigurativă pot să-ți induc un sentiment printr-o asociere de culori. Vezi orice steag din orice țară în care există conflict armat la ora actuală și vezi ce sentimente negative îți provoacă. Iar când vine vorba de propriile mele lucrări, în majoritatea se află un îndemn sau o atenționare socială. Este totuși adevărat

că aceasta este subiectivă, dar așa văd eu lumea și așa mă raportez eu la agenda socială. Personal, nu prea concep lucrări de dragul tehnicii. Djeala și desenul mi-au arătat că oricine le poate asimila ca tehnică, dar nu toată lumea are ceva de spus. Iar când vine vorba de politic, în afară de îndemnul la vot, consider că arta trebuie să se mențină apolitică.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale? Street art-ul, cel puțin în România, are și o mare componentă de regenerare urbană. Într-o zi treci pe lângă un bloc pe care l-ai văzut gri de când te știi, iar a doua zi e plin de culoare și are un mesaj. Mi-aș dori în primul rând ca privitorul să sesizeze că, deși e învățat cu gri, există și alte variante. Și, dacă petrece suficient timp, să provoc un dialog între pictură și el. Dacă este de acord să ducă mesajul mai departe sau dacă nu este, rămân mulțumit că am stârnit o reacție.

Ce urmează pentru Mateo Sabatino?

Simt că abia acum începe totul, de parcă doar am învățat să merg prin lumea artei și acum scot primele cuvinte și îmi formez vocea. Voi continua să-mi definesc stilul și mesajul și pentru cine este curios de cum se va întâmpla asta, este binevenit să mi se alăture pe social media sau în orice fel își dorește.

Muzică

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII

DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ FESTIVALURI

Timpurile se schimbă: BOB DYLAN, la 83 de ani

Dcel mai mare compozitor al epocii noastre ulterioare. Criticii anti-Dylan merg până în punctul în care acuză

espre Bob Dylan s-au spus multe: „plagiator” este termenul pe care Joni Mitchell l-a folosit în cadrul unui interviu pentru Los Angeles Times, în timp ce criticul australian Jack Marx admite că nu reușește să vadă caracteristica lui Dylan de „mesia adolescentin”. Pe de altă parte, Johnny Cash l-a numit pe Dylan drept „cel mai mare compozitor al epocii noastre”, iar președintele Jimmy Carter l-a citat drept influență. De altfel, puține figuri ale culturii Pop din ultimul secol reușesc să separe atât de brutal publicul și criticii, căci nici acordarea Premiului Nobel pentru literatură nu a fost o decizie fără controverse ulterioare. Criticii anti-Dylan merg până în punctul în care acuză societatea de existență în mijlocul unei „iluzii în masă”, aceasta găsind caracteristici extraordinare în muzica lui Dylan, chiar și când ele nu sunt atât de evidente.

Îmbinarea suprarealismului, a poeziei Beat și a simbolismului cu acorduri rock and roll și chitare acustice (sau electrice, spre disperarea inițială a publicului) îl transformă pe Bob Dylan într-un unul dintre personajele artistice ce și-au extins creativitatea în diverse forme ale artei, condimentând universul pop cu tente intelectuale, comentarii sociale acide și trimiteri la cinematografie și literatură universală. Dacă pentru Joni Mitchell, Dylan nu este deloc un artist original, poetul britanic Sir Andrew Motion consideră că versurile acestuia ar trebui studiate în școli, în timp ce criticul Cristopher Riks îl aseamănă cu Milton, Keats și T.S. Eliot. Dilema rămâne, însă, căci Dylan este descris fie drept un poet care cântă, fie un muzician-poet. Pe parcursul a 40 de albume

www.zilesinopti.ro

de studio, comentarii sociale abstracte se îmbină cu meditații brutale inspirate de despărțiri romantice, trimiteri către artiștii pionieri ai rock and roll-ului american și preluări ale blues-ului și suprarealismului, creionând portretul unui muzician ce nu îmbrățișează melodia, ritmul sau armonia, așa cum aderă cu entuziasm la mesajul versului. Deși cântecul de protest nu mai este pe placul radiourilor de consum, Dylan rămâne unul dintre pionierii acestuia, cu toate că output-ul său creativ se extinde cu mult în afara zonei comentariului socialpolitic. Astfel, într-o lună în care acesta aniversează 83 de ani, n-ar fi rău să (re) descoperim una dintre figurile emblematice și controversate ale ultimului secol. WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

BERNIE TAUPIN

Dacă mentalul colectiv l-a păstrat pe Elton John drept cântăreț de succes în anii ’80, fapt ajutat și de hit-uri precum I’m Still Standing, Nikita sau Sacrifice, poate că am fi surprinși să aflăm că moștenirea creativă a celor doi este cu mult mai eclectică și îi transformă nu doar în staruri propulsate de MTV, ci în creatori ce își culeg influențele din multiple zone ale artelor. Taupin vorbește despre o trupă fictivă proto-sci-fi în Bennie and the Jets, descrie o zi din viața unui oraș al Wild West-ului american în

Country Comfort, aduce o odă personajului de benzi desenate Dan Dare în Dan Dare (Pilot of the Future) și creează un individ fantastic

Jumătate de secol

povești rock and roll

După ce a fost oferit unor personalități precum Paul Simon, Stevie Wonder sau Paul McCartney, iată că premiul Gershwin for Popular Song a ajuns de curând și în biblioteca lui Sir Elton John și a partenerului său de songwriting, Bernie Taupin. Ascuns în spatele cortinei, Taupin îi scrie versurile lui Elton de peste 55 de ani, iar întâmplarea face ca ei să se potrivească de minune: în timp ce John iubește atenția publicului, săriturile de pe pian și pantofii cu sclipici și platforme, Taupin îmbrățișează cu entuziasm semi-anonimatul, făcându-și rareori apariția în public. În plus, metoda lor de lucru este cât se poate de bizară, Bernie trimițându-i lui Elton plicuri întregi cu versuri, așteptând cu interes apariția albumului pentru a-și asculta în premieră poeziile puse pe note muzicale.

care este obsedat de umflatul baloanelor în Levon

Interesant parcurs, dacă stăm să ne gândim la copilăria lui Taupin în fermele din nordul Angliei, descrisă cu apăsare în cântecul The North: „Ochii unui tânăr privesc către sud”. În acel sud, Taupin l-a întâlnit pe Elton, după ce amândoi au răspuns aceluiași anunț publicat în ziarul New Musical Express.

„Ar fi putut să fie orice plic cu versuri”, declara recent Elton, făcând referire la mormanul de versuri trimise de către poeți din întreaga Anglie. Întâlnirea celor doi, comparabilă doar cu miracolul existenței celor patru Beatleși în Liverpool, a dat naștere unei moșteniri discografice imense, în care abilitatea lui Elton de a îmbina rock and roll-ul cu propria

viziune muzicală se împletește cu obsesia lui Taupin față de cultura pop americană.

Deși nu se consideră nici poet și nici muzician, Taupin rămâne unul dintre marii creatori ai rock-ului, iar la cei 74 de ani împliniți luna aceasta, nici nu dă semne că s-ar opri, căci zvonurile anunță un nou album marca John/ Taupin. Așadar, rămâne de văzut ce ne mai pregătește echipa „cowboy-ului” și a „omului-rachetă”, una dintre cele mai de succes colaborări muzicale ale ultimului secol.

Bernie Taupin și Elton John

MONSTER MIKE WELCH

„Nothing But Time”... la Brașov Jazz & Blues Festival

Judgement Day de foto

Virtuozul chitarist Monster Mike Welch (n. 1979), veteran al scenei internaționale de Blues, care va concerta în premieră în România, în cadrul Brașov Jazz & Blues Festival, este nominalizat în 2024 la Blues Music Awards, ai căror câștigători vor fi anunțați în seara de 9 mai, la categoria

Traditional Blues Album, pentru cel mai recent LP al său, Nothing

But Time. Este primul disc pe care îl lansează sub egida Gulf Coast Records, label-ul creat de influentul bluesman Mike Zito, unul dintre cei care l-au susținut constant în timpul celor peste 18 luni în care a fost afectat de COVID de lungă durată. Nothing But Time, produs în 2023, de către chitaristul Kid Andersen, este înregistrat într-o formulă stelară, cu Rick Estrin la muzicuță și legendarul dublu premiat cu Grammy, Jerry Jermott, la bas, alături de pianistul Bob Welsh și bateristul Fabrice Bessouat, pe care fanii festivalului de la Brașov l-au ascultat anul trecut concertând împreună cu Alabama Mike.

Multiplu nominalizat și câștigător de Blues Music Awards, Monster Mike Welch a colaborat de-a lungul unei cariere de peste trei decenii cu numeroși muzicieni de Blues iconici, precum Johnny Winter, Duke Robillard, Sugar Ray Norcia, Nick Moss sau Ronnie Earl, dar Welch, care a fost poreclit “Monster Mike”, de către celebrul actor Dan Aykroyd (The Blues Brothers), pe când avea doar 13 ani, la deschiderea

noului House of Blues din Boston, orașul lui natal, și-a dezvoltat propria identitate muzicală, făcându-se cunoscut pentru tehnica impecabilă, tonul puternic și abilitatea de a transmite emoție prin muzică. Nothing But Time conține în mare parte compoziții originale remarcabile, precum Jump for Joy sau Hard To Get Along With, dar și versiuni ale unor cover-uri ce rămân în memorie, precum cea după Robert Johnson (If

I Had Possession Over Judgement Day) sau The Beatles (I Me Mine). De altfel, cu muzica legendarilor Fab Four a crescut în casă, până când „Little Mikey” să pună mâna pe chitară, la vârsta de 8 ani, influențat de perspectiva lui Eric Clapton asupra Blues-ului tradițional, și să ajungă în scurt timp, la doar 14 ani, să performeze pe scenă cu Junior Wells, Hubert Sumlin și James Cotton.

Considerat actualmente unul dintre cei mai talentați chitariști de Blues ai generației sale, inclusiv de către Joe Bonamassa, alături de care a cântat în toamna trecută, Monster Mike Welch va susține, împreună cu band-ul său, un concert care se anunţă excepțional la Brașov Jazz & Blues Festival, a cărui ediție cu numărul XII se va desfășura în perioada 15-18 august.

TAYLOR SWIFT:

„The Tortured Poets Department”

Descris de artistă ca fiind o antologie de lucrări care reflectă evenimente, perspective și sentimente dintr-un interval trist, captivant, dureros și trecător, care lasă în urma sa povești încheiate, conturi reglate și răni vindecate odată cu lacrimile devenite, pe hârtie, picături de cerneală, The Tortured Poets Department, completat la doar două ore distanță de varianta The Anthology, este cel mai recent album al compozitoarei americane Taylor Swift, format din 31 de momente, emoții, speranțe și trăiri experimentate de-a lungul a doi ani din existența sa.

Având colaboratori precum Florence Welch, Aaron Dessner, Post Malone și Jack Antonoff,

LP-ul, numit de Rolling Stone o îmbinare perfectă a intimității proiectelor Folklore și Evermore cu strălucirea synth-pop din Midnights, expune cele mai adânci suferințe ale artistei, care ne dezvăluie, confuză, furioasă, directă și mult mai vulnerabilă decât am auzit-o până acum, că încă mai are foarte multe lucruri de învățat.

Materialul discografic începe cu un poem scris de Stevie Nicks special pentru cântăreață, ea revenind și în piesa Clara

Bow, numită după una dintre cele mai cunoscute actrițe din epoca filmului mut. Vorbind despre cum, deși termenul de It Girl a fost creat pentru ea, istoria și timpul au șters-o din amintirile oamenilor din prezent, Taylor explorează ideea celebrității (și superficialității) jucându-se cu versurile „You look like Clara Bow” și „You look like Stevie Nicks”, care în final devin „You look like Taylor Swift in this light, we’re loving it/ You’ve got edge, she never did”.

Continuând atât prin elemente pe care le putem lega de albumele sale din trecut, reinterpretate și reformulate din cauza schimbărilor din ultimii ani, cât și prin referințe precum poetul Dylan Thomas, Patti Smith, The Chelsea Hotel („You're not Dylan Thomas, I'm not Patti Smith/ We're modern idiots”) sau Mica Sirenă (But Daddy I Love Him), compozitoarea își alătură istoria și universul cinematografic vocilor și umbrelor celor care au pășit pe aceleași drumuri înaintea ei.

În varianta The Antology, ultima piesă, The Manuscript, se încheie cu o declarație: „Povestea pe care am împărtășit-o în acest volum nu mai este a mea, ci vă aparține vouă.” Astfel, parcurgând acest jurnal, pe care artista îl pune în fața noastră de aproape 20 de ani, putem prelua pagini și secvențe din scrierile ei pentru a le integra în propriile noastre existențe, deoarece, așa cum ne amintește Taylor, „odată ce neam spus cea mai tristă poveste, putem fi eliberați. Tot ce rămâne în urmă este poezie.”

Ce ascultăm în luna mai

Luna aceasta ascultăm coloane sonore fictive, scrise pentru a acompania detectivi în aventurile lor misterioase, și pop (fie că vorbim despre popul relativ previzibil sau despre cel ce primește inspirate completări din partea altor genuri muzicale).

Dua Lipa Radical Optimism

Coperta noului album al cântăreței britanice ne aduce aminte de legendarele scene din „Fălci”, singurul lucru care lipsește fiind soundtrackul înspăimântător al lui John Williams. Spre deosebire de personajele lui Spielberg, Dua nu se sperie, ci din contra, așteaptă încercările vieții cu un optimism debordant. Deși mulți internauți reclamă faptul că singleurile artistei nu prea diferă unul de celălalt, succesul acestora ne demonstrează contrariul: Houdini, prim single al acestui album, a fost inclus în Top 50 Songs of 2023 de către revistele NME și Rolling Stone. Dansant și plin de tente neo-psihedelice, Radical Optimism reprezintă un nou pas în evoluția uneia dintre marile staruri pop ale momentului.

WILLOW

empathogen

Îmbinând neo-soul-ul cu tente de pop progresiv, jazz și funk, noul album al lui WILLOW se anunță a fi una dintre marile lansări discografice ale lui 2024, căci pe lângă abilitatea acesteia de a compune linii melodice memorabile, întregul LP se prezintă sub forma unei coabitări a multiplelor genuri, însoțită de un interplay molipsitor între toți membrii ansamblului muzical.

Deși adesea caracterizată drept un exemplu veritabil de nepo baby, WILLOW demonstrează maturizarea unui artist ale cărui resurse îi permit explorarea fără bariere a pop-ului, într-un context

în care acesta pare că are nevoie de o revitalizare binemeritată.

John Carpenter

Lost Themes IV: Noir După ce ne-a înfricoșat decenii la rând cu filme precum Halloween, The Thing sau Christine, maestrul horrorului se întoarce cu cel de-al patrulea album din seria Lost Themes. Deși a declarat că nu își dorește să mai lanseze pelicule cinematografice, Carpenter ne oferă o coloană sonoră ale unor filme fictive, încă nerealizate. Nu avem de-a face cu forme de viață extraterestre mutante sau mașini care o iau razna, însă regizorul-muzician ne introduce în lumea filmului noir, captat alb negru, plin de mistere nerezolvate și detectivi gata să treacă la acțiune. În plus, în stilul său caracteristic, Carpenter nu se folosește de orchestră sau instrumente acustice, ci preferă să ne înspăimânte cu ajutorul sintetizatorului, instrument de nădejde al acestuia de peste jumătate de secol.

Superstarul italian Umberto Tozzi include România în ultima serie de concerte, care încheie o carieră de peste 50 de ani

Umberto Tozzi urmează să concerteze la București pe 29 mai, într-o show de neuitat la Sala Palatului. Artistul câștigător al Globului de Aur și nominalizat la Grammy, care umple cele mai mari arene din Italia și care în cinci decenii de carieră a înregistrat vânzări de peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume, care a compus unele dintre cele mai cunoscute hituri, a scris muzica unor producții marca Martin Scorsese, Quentin Tarantino și Netflix și a colaborat cu muzicieni precum Tina Turner sau Eros Ramazzotti, va cânta pentru prima oară în România. Spectacolul face parte oficial din „L’ultima Notte Rosa: The Final Tour”, turneul mondial de retragere a muzicianului.

Considerat unul dintre cei mai mari muzicieni italieni ai tuturor timpurilor, showman-ul și-a pus semnătura, încă de la debutul său din anii ’70, pe hituri nemuritoare cunoscute de toată lumea, precum „Gloria”, „Tu”, „Notte Rose” și mai ales „Ti Amo”, cu care bunul său prieten Toto Cutugno a scris istorie în muzica internațională. De-a lungul carierei sale artistice, Tozzi a colaborat în multe rânduri cu staruri precum Tina Turner, Cher, Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli, Dalida, Monica Bellucci, Eros Ramazzotti, Patsy Kensit, Joe Cocker, Laura Pausini, Ricky Martin și mulți alții. Este câștigător al Globului de Aur și al multor alte premii internaționale, nominalizat la Premiile Grammy, câștigător San Remo și reprezentant al Italiei când a ocupat locul trei la Eurovision Song Contest.

Dincolo de discografia cu peste 20 de albume, complexitatea artistică a lui Umberto Tozzi s-a regăsit și în lucrările sale din industria cinematografiei. Acesta a semnat mai multe coloane sonore ale unor producții celebre, printre care: „THE NEW MONSTERS”, de

Mario Monicelli, Dino Risi și Ettore Scola (1977), „FLASHDANCE”, de Adrian Lyne (1983), „ASTERIX AND OBELIX: Mission Cleopatra”, de Alain Chabat (2002), „HOSTEL”, de Quentin Tarantino (2005), „THE WOLF OF WALL STREET”, de Martin Scorsese (2013), „GLORIA BELL”, de Sebastian Lelio (2018), „TONYA”, de Margot Robbie (2018), „SPIDER MAN FAR FROM HOME”, de Jon Watts (2019), „LA CASA DE PAPEL 4”, de Jesus Colmenar (2020), și cele mai recente succese mondiale, producțiile Netflix: „SUPERSEX” (2024) și „GRISELDA” (2024).

După mii de concerte în toată lumea, fiind iubit de public pentru atmosfera pe care reușește să o creeze la show-urile lui și pentru timbrul și abilitățile sale vocale inconfundabile, muzicianul a decis să plece în ultimul său turneu. Fanii români ai muzicii italiene au norocul ca țara noastră, în care artistul nu a mai venit niciodată până acum, să fie inclusă printre destinațiile alese de Umberto Tozzi pentru ultima sa serie de concerte.

MIRCEA VINTILĂ

„Bucuria de a cânta n-are cum să ți-o ia cineva”

Mircea, ai intrat în al 75lea an de viață şi greu te mai prinde omul pe-acasă. Ba eşti în Bucovina, ba în Oltenia, din Constanța până în Timișoara, tot timpul ai concerte. Ce te mai mână pe drumuri? În fond, ai putea fi şi tu mai selectiv...

Da, dar este bucuria și dragostea oamenilor care sunt, aşa cum spuneai, și la Constanța, și la Satu-Mare, și la Craiova. Chiar am

În această primăvară, îndrăgitul cantautor Mircea Vintilă a împlinit 75 de ani și, din fericire pentru melomani, pare mai în formă ca oricând. Considerat a fi membru al primei generații de artiști Folk din România, venit însă, la acea vreme, dinspre Rock, Mircea Vintilă nu contenește să ne surprindă într-un mod minunat prin capacitatea de a se reinventa în acord cu timpurile, fără a-și pierde însă nici măcar o clipă identitatea artistică ce-i conferă unicitate. Ascultătorii mai în vârstă îl îndrăgesc încă din anii ’70, de la apariția în diversele cenacluri sau a albumului său de debut, orchestrat de către Dan Andrei Aldea, Crezul meu, optzeciștilor le stăruie încă în minte Strada Popa Nan ori piesele compuse cu Moțu Pittiș în bucătărie, mulți oameni l-au (re) descoperit după ’89 prin intermediul formulei colective Pasărea Colibri, iar fandomul lui MIRCEA VINTILĂ s-a consolidat post-2000 prin câștigarea noilor generații, deopotrivă prin reorchestrarea pieselor consacrate și colaborările cu artiști din alte zone muzicale, precum Pop, Rock sau Hip-Hop, dar și prin spectacole-eveniment de felul Povescilor din Bucureşti, de la Teatrul Bulandra, sau a Tandreţurilor pentru femei cu cei patru corifei, susținut alături de prietenii săi, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș și Mircea Baniciu. Despre toate acestea, câte puțin... sau mai pe larg, am stat de vorbă la ceas aniversar cu Mircea Vintilă, o veritabilă legendă vie a culturii Pop de la noi.

primit deunăzi un telefon de la Constanța, unde n-am mai fost de mult, și am acceptat, pentru că sunt prieteni și lumea a venit în număr foarte mare. Iar spectacolul nu este numai al meu, ci este și al celor care vin la spectacol, fiindcă noi cântăm împreună. Este

bucuria de a cânta, pe care n-are cum să ți-o ia cineva. Deci, într-adevăr, umblu peste tot, dar am hotărât, totuşi, ca anul acesta să fiu mai atent cu concertele și să lucrez mai mult la cântecele mele noi, dar și la anumite spectacole pe care să le prezint acolo unde sunt chemat. Pentru că unele nu sunt doar simple cântări, unde vii la microfon și cânți, ci sunt spectacole pe care m-am gândit să le fac în săli mai speciale, precum cele de teatru.

Acum eşti în postura de a alege, oamenii te caută ei ca să te invite să concertezi, deci lucrurile sunt simple, dar cum făceai cu 50 de ani în urmă să ai şansa de a cânta pe o scenă?

Trecând cu tine pe lângă Sala Palatului, chiar mi-am amintit că, atunci când eram mic și făceam muzică împreună cu prietenii, autodidact fiind - căci nu erau metode de chitară şi atunci învățam de la unul la celălalt acorduri -, treceam prin faza: ‘Voi ajunge să cânt și eu vreodată cu o formaţie la Sala Palatului?’. Pentru că, în perioada aceea, fiecare avea bucuria sau visul să aibă o trupă, iar eu am debutat ca solist al unei formații, deci nu singur. Cântam la chitară și eram foarte, foarte prețios, ca să spun aşa, pentru că era și criza aceea de instrumente, iar eu aveam un microfon Grundig... adică erai tare de tot pe atunci dacă aveai stativ și microfon, la care se adăuga faptul că aveam şi propria chitară. Bun! În toată lipsa asta de instrumente şi instalații de la casele de

cultură unde se mai cânta, la un moment dat, într-o emisiune a lui Cornel Chiriac și Geo Limbășanu, l-am ascultat pe Bob Dylan. Atunci cânta voce, muzicuță și chitară, iar eu miam zis: ‘Hopa! Foarte interesant! Deci se poate și așa!’. Tot în acea vreme, am ajuns să cânt într-o duminică dimineață la Casa Studenților din București, unde Radu Anton Roman avea un cenaclu literar studenţesc, Atlantida, în care fiecare venea și recita o poezie sau, mă rog, ceea ce scria. La prima întâmplare a cenaclului condus de Radu Anton Roman a cântat Mircea Florian și la următoarea am cântat eu două cântece [în 1968]. Atunci, mi-am zis, din nou, ‘Gata, deci se poate cânta și așa!’. [...]

Să revenim, totuşi, la cum a început totul. Biografia ta menţionează că erai “pasionat de muzică încă din copilărie”, dar nu explică şi cum s-a născut această pasiune. Singurul indiciu din cântecele tale pare a fi, eventual, că voiai să impresionezi “o liceană blondă cu maxi de mătase” de pe strada pe care ai copilărit...

Nașul meu, care era un muzician desăvârșit, ce studiase vioara și era și dirijor într-o mică orchestră simfonică, m-a învățat să cânt la vioară, deci, într-adevăr, dragostea pentru muzică am avut-o din copilărie. Am învăţat apoi la Şcoala numărul 3, care era o școală de muzică și de arte plastice, combinate, cu profesorul Florin Ionescu Fulger, dar acolo am intrat la violă, pentru că, în acel an, nu mai erau locuri la vioară. Deci, de mic, nașul meu a fost cel care m-a învățat să cânt la vioară, dar și la chitară, pentru că tatăl meu îmi făcuse cadou o chitară spaniolă cu corzi de plastic. [...]

Călătoria către

rock progresiv a lui

RICK WAKEMAN

În 2024, Rick Wakeman, magicianul fantastic al sintetizatoarelor, își ia adio de la reprezentațiile live, într-o încununare a unei cariere de peste jumătate de secol.

Artist eclectic, Wakeman

este un exemplu grăitor al creatorilor de la sfârșitul anilor ’60, atunci când o bună parte dintre tinerii muzicieni ai Marii Britanii îmbină muzica pop cu influențe clasice, iar dacă debutul discografic al tânărului pianist, The Six Wives of Henry VIII, este lansat în contextul constrângerilor financiare ale casei de discuri (Wakeman pozează pe copertă în fața unor statui de ceară ale nevestelor lui Henry al VIII-lea, uitând însă să tragă cortina, permițându-i unei statui a președintelui Richard Nixon să îi strice puțin estetica renascentistă), următorul LP, Journey to the Center of the Earth, se dovedește a fi un

exemplu de rock progresiv over the top, plin de virtuozitate instrumentală, melodii complexe și ritmuri excentrice. Bazat pe romanul lui Jules Verne, Journey to the Center of the Earth reprezintă o extensie a fascinației muzicienilor romantici față de crearea operelor inspirate din surse extra-muzicale, condimentate acum cu chitare electrice și sintetizatoare imense. Nu de alta, dar excentricitățile lui

Wakeman erau deja legendare: pentru a acoperi costurile astronomice ale înregistrării albumului, acesta și-a vândut câteva mașini și s-a împrumutat până peste cap. Lansat în luna mai a anului 1974, LP-ul

înregistrat live la Royal Festival Hall din Londra devine unul dintre punctele de referință ale rock-ului progresiv britanic, un gen de muzică ce nu îndemna publicul la dans, ci la ascultare activă.

Dacă Elton John l-a „aruncat pe Chopin pe fereastră” la auzul lui Elvis Presley, Wakeman nu se descotorosește atât de ușor de muzica clasică, ci o îmbină cu noul subgen al rockului, menit să demonstreze că muzica instrumentelor cu distors poate să ofere un spațiu de desfășurare tinerilor pasionați de istorie sau literatură. Succesul mainstream al rock-ului progresiv nu a durat mult, însă Wakeman a continuat să popularizeze genul, cu creații de mare virtuozitate și apariții scenice extrase din basme și povești cu cavaleri rock and roll.

O prezență cât se poate de fascinantă a muzicilor complexe, Wakeman continuă să influențeze generații întregi de artiști, fapt demonstrat și de reprezentațiile recente, realizate atât pe teritoriul Marii Britanii, cât și în Statele Unite. Desigur, pentru unii, prezența pe scenă a unui muzician septuagenar îmbrăcat într-o capă fantastică ar părea un eveniment curios, însă pe lângă apariția excentrică, Wakeman reprezintă una dintre marile voci ale unui gen ce pare că și-a părăsit de mult perioada de glorie.

Trei decenii alături de SPICE GIRLS

În 2024 marcăm 30 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai iubite trupe feminine din istoria muzicii Pop, SPICE

GIRLS, cvintet din Marea

Britanie cunoscut pentru hiturile care au captivat o lume întreagă

și pentru mesajul lor vibrant de „Girl Power”, care a influențat profund generații întregi de adolescente, de la apariție și până în prezent.

De la primele lor audiții, în 1994, Victoria Beckham (Posh Spice), Melanie Chisholm (Sporty Spice), Emma Bunton (Baby Spice), Melanie Brown (Scary Spice) și Geri Halliwell (Ginger Spice) au creat un fenomen global, lăsând în urmă melodii care au devenit imnuri ale independenței feminine și solidarității. Această aniversare este o ocazie de a rememora succesul lor artistic, dar și de a aprecia amprenta lăsată de un fenomen muzical asupra modei, televiziunii și drepturilor femeilor.

În perioada în care muzica britanică era dominată de trupe Rock precum Oasis, Pulp și Blur, Spice Girls a reprezentat o schimbare notabilă, aducând o nouă energie în peisajul Pop. Spice Girls a fost percepută ca un grup format din tinere pline de potențial, fiecare membră având o personalitate unică, ceea ce a permis fanilor să se identifice cu una dintre ele. Această strategie, împreună cu poreclele distincte date de programul de televiziune Top of the Pops a ajutat grupul să se conecteze la un nivel personal cu admiratorii lor.

Muzica Spice Girls:

Lansarea single-ului Wannabe în 1996 a fost momentul definitoriu pentru Spice Girls, propulsându-le la statutul de celebrități. Sloganul „Girl Power”, promovat de trupă, a fost primit iniţial cu reacţii amestecate. Deși ideea nu era nouă în muzica Pop, având predecesoare precum Madonna sau trio-ul Bananarama, versiunea propusă de către Spice Girls a fost una distinctă, adresându-se direct tinerelor și întărind mesajul feminist, termenul „Girl Power” fiind chiar adăugat în dicționarul Oxford.

Fenomenul Cool Britannia, care a coincis cu ascensiunea politică a lui Tony Blair și a Partidului Laburist, a fost simbolizat și de apariția Spice Girls, care a contribuit la redefinirea imaginii culturale a Marii Britanii. Deși trupa nu a fost direct asociată cu acest termen, ele au devenit un simbol al acestui nou val cultural. Toate aceste elemente au consolidat statutul Spice Girls nu doar ca un succes comercial, ci ca un fenomen cultural al anilor ’90.

fiecare în propriul domeniu de interes, reușind să

De-a lungul existenței, grupul a lansat trei albume de studio și a organizat mai multe turnee mondiale, înainte de a se despărți în 2001. În ciuda acestei separări, legăturile dintre membrele trupei au rămas puternice, cu reuniuni memorabile, precum cea de la ceremonia Jocurilor Olimpice din Londra din 2012 și turneul din Marea Britanie din 2019. Pentru a marca 30 de ani de la prima lor audiție, grupul a lansat un videoclip aniversar cu imagini de arhivă din 1994, celebrând parcursul lor remarcabil și relația cu fanii. Aniversarea a trei decenii de Spice Girls oferă o perspectivă asupra evoluției fiecărei artiste și modul în care au continuat să inspire, fiecare în propriul domeniu de interes, reușind să se reinventeze și să rămână relevante în peisajul cultural contemporan.

Parcursul individual al fetelor

Emma Bunton a avut o carieră variată, combinând muzica, radioul și televiziunea. A lansat mai multe albume solo, care au inclus hituri pop și balade. Emma a fost și o prezență constantă pe radio, devenind prezentatoare pentru Heart London. Pe lângă asta, Emma a apărut în diverse show-uri de televiziune și a lansat o linie de produse pentru copii.

după separare:

Victoria Beckham s-a transformat dintr-o figură pop într-o creatoare de modă respectată. Ea și-a lansat propria linie de modă în 2008, care a devenit populară în rândul celebrităților și a criticilor de modă. Victoria a extins brandul în mai multe categorii, inclusiv accesorii și ochelari. În afara modei, Victoria a rămas o figură publică proeminentă prin căsătoria sa cu David Beckham și prin aparițiile în media, păstrându-și eleganța care a consacrat-o.

Melanie Brown, sau Mel B, s-a afirmat ca personalitate de televiziune, participând la numeroase reality show-uri TV, cum ar fi „America’s Got Talent”. Ea a scris și o autobiografie, unde a discutat deschis despre experiențele sale personale și profesionale. Mel B este cunoscută pentru personalitatea sa vibrantă și pentru activismul ei, luptând pentru drepturile femeilor și împotriva violenței domestice.

Melanie Chisholm, sau Mel C, a continuat să aibă succes în muzică, lansând mai multe albume solo, care au fost bine primite. Artista a explorat diferite genuri muzicale, de la pop-rock la muzică electronică. Mel C este cunoscută pentru vocea sa puternică și pentru mesajele de empowerment prezente în cântecele sale. De asemenea, a fost implicată în producții teatrale și a continuat să fie activă în campanii de caritate și inițiative din sfera metal health.

Geri Halliwell a lansat câteva albume solo de succes după părăsirea trupei și a devenit o scriitoare de cărți pentru copii. De asemenea, Geri a fost implicată în multe activități caritabile și a devenit o figură importantă în televiziunea britanică, participând ca jurat în show-uri de talente. Totodată, a fost activă în promovarea programelor de consiliere psihologică și a luptat pentru diverse cauze sociale.

Emmet

Cohen

„Uptown in Orbit”

Orice întâlnire cu Emmet Cohen e o mare plăcere, pentru că în ultimii ani a devenit unul dintre muzicienii mei preferați, pentru că e sincer, pasionat, desigur, dar mai ales deoarece își folosește talentul incredibil pentru a ne prezenta jazz-ul în esență, altruist, ancorânduși tehnica fenomenală în trecut, pentru a o adapta la actualitate într-o varietate de stiluri, pe albumul „Uptown in Orbit”. Deschiderea lui, atitudinea pozitivă se reflectă în studio, concerte și apariții media, iar abordarea admirabilă a trio-ului condus de el ne convinge că jazz-ul, indiferent de perioada în care a fost conceput, devine modern când îl cânți. Aveam nevoie de Emmet Cohen, dar mai ales de felul lui de a valida orice stil cu limpezime și inteligență. Maniera sa e greu de descris, dar

ușor de simțit. Fiecare piesă urmează limbajul vremii în care a fost scrisă, apoi primește o discretă contribuție personală. O bucurie generală, eliberată de orice constrângere. Și cred că asta ne poate oferi jazz-ul în orice moment, dacă e cântat de cine trebuie. Emmet Cohen ne declară zâmbind că e cool să asculți jazz, în aceeași măsură în care e cool să-l cânți.

Eat&Drink

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/ OPINII, CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK

ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK

Cum ne povestim despre vin?

Când mergi în Spania, spaniolul îți dă vinul din zona în care ești, la fel franțuzul, la fel italianul, la fel și austriacul, chiar și neamțul. Da, România face vin, zice un slogan recent care vrea să poziționeze țara noastră drept un (mare) producător de vin, dar încă necunoscut. Se pare însă că alde cârciumarul român încă nu a prins informația, căci dacă ceri recomandare de un vin primești în top 5 zero vinuri românești. Da, piața internă absoarbe aproape toată producția locală de vin, doar că vinul ăsta nu se consumă la cârciumă decât în 30% din total volum.

Deci, întrebarea mare este poate legată de o reformulare a problemei: cum să vorbim interesant despre vinul românesc la cârciumă, atât pentru clientul român, dar și pentru turistul străin care e curios de ce există pe aici, dincolo de Merlot, Cabernet sau Chard, pe care le știe din toate țările în care a mai fost?

Păi, poate trebuie să-l vindem ca perechea mâncărurilor. Deci, cum? Ar zice a toate cunoscătorul cârciumar și falnicul producător. Da, soluția (una dintre) este să punem vinul în planul asocierii gastronomice vs. să-l facem vedetă. Da, am cam ratat niște teritorii de comunicare pentru vin, deci ne trebuie o platformă alternativă să-l facem vedetă.

acest cal troian: a auzit că pe Miorița în jos, mâncarea nu e rea și vine și pentru ea. Și așa se ivește și ocazia vinului. Pentru că o mâncare bună va cere un vin bun, dacă mâncarea e bună, înseamnă că și vinul poate fi.

De ce gastronomia? Pentru că realitatea ne arată că România e un mix de bucătării, e un mix de vechi și nou, de simplu și complicat. Și asta atrage și clientul român, dar mai ales străinul. Mai ales străinul se va bucura de

Și uite cum, încă o dată, faptul că străinul va descoperi vinul românesc ne va ajuta pe noi toți, căci va vorbi despre el, îl va povesti prietenilor, iar zumzetul acesta o să-l trezească și pe românul prea iubitor de Cabernet. Și îl va face curios să afle despre vinul românesc.

Ironic, nu? Da, dar măcar e util, căci știm că, din păcate, românul are încă nevoie de validare din afară pentru ce are bun în țară.

Poate nu e toată strategia, dar e un pas bun: cârciumari, puneți lângă preparate românești vinuri românești, iar în loc de discounturi mari, cereți și consultanță de la somelierii cramelor. Meniul vostru va fi mai bun. Și mai cerut.

Mazăre vs parizer, paradoxul inventivității

Patentată prin comunism de nevoie, nu din bucuria gustativă a înlocuirii cărnii sau cârnaților cu parizer, mâncarea de mazăre cu acest mezel încă este prezentă pe mesele românilor. Dovada e puzderia de rețete de pe net. Dar, în timp ce ne demonstram inventivitatea forțată de nevoia adaptării și descopeream versatilitatea parizerului, am rămas ostaticii puținelor rețete tradiționale cu mazăre.

lui mai alina dorul de erau, însă, pline de conserve

Cărțile de bucate din comunism, dar și cele tipărite după ’89, iar mai recent multe bloguri culinare abundă de rețete cu parizer sau crenvurști. Apogeul a fost atins în emisiunea lui Petrișor Tănase, de pe Digi24. Cele mai multe preparate folosesc cele două ingrediente ca surogat: de la salată de boeuf cu parizer la celebrele șnițele, de la capota Daciei 1310 la chef’s table. Dar să ne întoarcem în trecut, căci acolo e miezul subiectului meu. Parizerul înlocuia carnea „adevărată”, greu de procurat în acele timpuri, iar folosirea lui mai alina dorul de proteină animală. Parizer mai găseai, fleici nu. Rafturile dezolante ale alimentarelor comuniste erau, însă, pline de conserve stivuite în piramide care să acopere cât mai mult din spațiile goale ale raționalizării. Mazărea, fasolea verde, compotul sau ghiveciul de legume mimau bunăstarea.

canonul tradiționalității. Cum de inventivitatea demonstrată pe alte paliere culinare s-a blocat la boabele verzi pe care le găseai la discreție?

Mai mult, unii le-au scos și din salata de boeuf, indiferent de ce „boeuf” foloseau.

Bucătăria românească tradițională (atât rurală, cât și urbană) ne arată că am fost inventivi și conservatori deopotrivă. Inovativi la început și apoi consecvenți rețetei învățate, fideli obișnuinței, asanați de spirit exploratoriu. Avem sute de ciorbe, ceea ce demonstrează prima afirmație, dar foarte puține comune unui areal mai mare. Fiecare casă cu rețeta ei, neînstrăinată din cauza lipsei de interes.

Tot în cărțile comuniste de bucate găseai și mâncăruri altfel cu mazăre. Supă cremă sau piure, de exemplu. Am întrebat în stânga și-n dreapta și mai nimeni nu a mâncat în copilărie supă cremă sau piure de mazăre. Toți mi-au zis de clasicele mâncăruri, de parcă nici o mamă sau bunică nu a încercat să iasă din

la început și apoi consecvenți rețetei

Avem sute de ciorbe, ceea cauza lipsei de interes.

Există însă și o categorie

Există însă și o categorie mare care se exceptează de la regulă: deserturile. Aici, rețetele se plimbau din gură în gură, din caiet în caiet, de li s-a pierdut originea. Avem tortul aflat de la Ileana și marcat ca atare în rețetarul domestic caligrafiat și pătat. Doar că Ileana îl știa de la Rodica, iar cea din urmă de la Ioana. Telefonul fără fir – ca-n jocurile copilăriei. Și, dacă nu sunteți de acord cu mine, vă propun un exercițiu: mâncărurile noastre, majoritatea covârșitoare, încep cu o ceapă și, totuși, supa de ceapă n-a rupt gura târgului decât recent.

în gură, din caiet în caiet, de li s-a

6 terase din România pe care să le încerci în luna mai

E ultima lună de primăvară, dar deja poți experimenta farmecul unic al serilor de vară pe aceste terase încântătoare din România. În cele ce urmează am făcut o listă cu 6 terase unde să-ți dorești să-ți petreci o zi întreagă și poate și o noapte.

București

J’ai Bistrot

 Calea Griviței 55  0790.229.922

Dacă vrei să trăiești cu impresia că ai lucrat pentru o zi din Vama Veche, dar fără să părăsești Bucureștiul, atunci dă o fugă la J’ai Bistrot pe terasă. Mai ales că pentru pauza de masă nu trebuie să pleci nicăieri, pentru că meniurile de aici sunt și foarte bune, și foarte avantajoase.

Brașov

Manna Manna

 Str. Doctor Victor

Babeș 32

 0770.492.176

Fostul bistro Simone a trecut printr-un rebranding și acum terasa arată mult mai bine, păstrând aceeași atmosferă plăcută, prietenoasă și relaxată. Găsești aici cafea de specialitate, bere artizanală și un meniu de mâncare plin de lucruri bune. Fiind un pic mai departe de centru, vei găsi aici mai mult localnici și mai puțin turiști.

Cluj

Zazen

 Str. Frasinului 41

Zazen e un loc verde care și-a propus să

îmbine toate activitățile faine de timp liber: o ieșire cu prietenii, o masă bună și niște fancy drinks sau un super concert, care adună oamenii dragi la un loc. Merită să-l descoperi!

Timișoara

Naru

 Str. Matei Corvin 3  0740.669.985

Naru este renumit pentru că ar avea cea mai frumoasă terasă din centrul orașului. Mesele sunt așezate sub umbra unui bătrân cireș, într-o oază de verdeață, la doar câțiva pași de Piața Unirii. Primăvara aici arată superb, iar ce se întâmplă în meniu și în farfurii este un spectacol și mai atractiv.

Iași

Acaju

 Str. Anastasie Fătu 2A  0748.417.445

Acaju se recomandă drept „locul în care oamenii buni și deschiși la minte își găsesc semenii”, iar în cei peste 16 ani de existență a strâns în jurul său o comunitate numeroasă și frumoasă. Așadar, vei descoperi aici un spațiu în care poți să fii tu însuți în timp ce te destinzi pe frumoasa lor terasă. Sunt pet-friendly, au mâncare vegetariană, dar și spațiu de coworking la etaj.

Constanța RUMEN

 Str. Unirii 96  0741.618.828

Dacă ești în Constanța și cauți un loc cu brunch bun, e bine să-ți îndrepți pașii spre strada

Unirii, la numărul 96. Aici vei găsi RUMEN, un bar cu un design hip, decorat cu plante și care-ți promite o experiență culinară deosebită. Chiar dacă e la parterul unui bloc, strada pe care se află este foarte verde și umbroasă.

Cazul cozonacului: Se mănâncă și prin alte părți?

Paștele fără cozonac este ca un Crăciun fără cadouri. Se pare că nu suntem singurii care gândesc acest lucru, întrucât există și alte popoare care au versiunile proprii ale acestui desert tradițional.

Tsoureki

Babka

În Polonia și Ucraina, cozonacul se numește babka și este o versiune însiropată și mai densă a cozonacului nostru. Numele său provine de la denumirea slavă pentru „bunică”, deoarece în trecut, femeile bătrâne erau cele care găteau acest preparat. Pentru Babka avem nevoie de faină, drojdie, zahăr, coajă de lămâie și portocală, esență de vanilie și de rom, lapte, ouă, unt, ciocolată și pudră de cacao. După ce scoatem babka din cuptor, acesta ar trebui să fie dens și uscat, însă nu pentru mult timp, întrucât urmează să adaugăm siropul făcut din zahăr, apă și esență de portocală. Versiuni mai moderne de babka au înlocuit apa din sirop cu laptele și umplutura de cacao cu Nutella.

Cozonacul grecilor se numește tsoureki și se face cu drojdie uscată, apă călduță, mastic, mahleb, unt, zahăr, lapte, ouă, faină și coajă de portocală. Aluatul de tsoureki este, în mod tradițional, împletit pentru a simboliza Sfânta Treime. Pentru ornare se pot folosi fulgi de migdale, iar dacă vă gândiți că acest cozonac nu este destul de dulce, se poate adăuga și un sirop realizat cu zahăr și apă. Deși tsoureki este consumat cel mai des în perioada sărbătorilor pascale, acesta este un preparat comun și pe timpul anului, mai ales alături de cafea sau ceai.

Paasstol

Olandezii, de Paște și de Crăciun, mănâncă Paasstol, un tip de cozonac făcut cu fructe și cremă de migdale. Pentru preparare avem nevoie de migdale, zahăr, lămâie, ou, stafide, lapte, făină, drojdie și unt. Diferența dintre Paasstol-ul de Paște și cel de Crăciun o reprezintă faptul că pentru primul, fulgii de migdale sunt puși deasupra aluatului, pentru ornat, iar pentru cel de-al doilea, fulgii de migdale sunt încorporați în aluat sau în crema de migdale, pentru o textură mai crocantă.

Folar da pascoa

În Portugalia se mănâncă folar da pascoa, un cozonac rotund preparat cu făină, zahăr, ouă, drojdie, lămâie și scorțișoară. Ceea ce face acest preparat aromat și interesant de preparat este uleiul de anason stelat, care se adaugă în timpul frământării aluatului. Folar da pascoa are, la rândul ei, mai multe variante, una în care ouă fierte sunt adăugate în aluat, una în care se folosesc stafide și migdale pentru ornat și chiar și o versiune sărată, în care se adaugă șuncă în aluat.

Colomba pasquale

Pinca

Croația are, posibil, cea mai apropiată versiune de cozonac de o pâine clasică, însă doar din punct de vedere vizual. Pinca, pe numele său, are nevoie pentru preparare de făină, sare, zahăr alb, zahăr brun, suc de portocale, lichior de trandafiri și rom. Unele rețete, pentru a avea și mai multă aromă, folosesc unt sau grăsime pentru a prepara pinca.

Dacă vă așteptați să nominalizez ca reprezentant al cozonacului italian un panettone, vă înșelați amarnic. Colomba pasquale se prepară cu fructe confiate, apă rece, făină, zahăr, drojdie, ouă, unt, esență de vanilie și de portocală și migdale. Tradițional, acest cozonac este modelat în așa fel încât să semene cu un porumbel, însă astăzi, probabil din lipsa timpului, majoritatea celor care îl prepară aleg să îl modeleze în formă de cruce.

Kulich

Mona de Pascoa

Versiunea Spaniei de cozonac se numește Mona de Pascoa. Aceasta are de cele mai multe ori formă rotundă, iar în mijloc sunt plasate ouă fierte tari. Cu timpul, ouăle au fost înlocuite de ciocolată și Mona a ajuns să arate mai mult cu o prăjitură decât cu o pâine dulce. Mona poate fi cumpărată și în timpul anului, însă fără oul din mijloc, purtând și alte denumiri, precum: tonya, panou, pa socarrat sau coca bova. Tradițional, Mona este oferită copiilor de către părinții spirituali în Duminica Paștelui.

În Rusia, Kulich este numele cozonacului și se prepară cu lapte, ouă, zahăr, drojdie, unt, sare, smântână, esență de vanilie, făină și stafide, iar unele rețete conțin și rom. Ceea ce este special la Kulich este glazura de zahăr și lămâie de deasupra, peste care se pot adăuga bomboane sau fructe confiate.

Chiar dacă nu suntem dispuși să renunțăm la cozonacul nostru de Paște, putem oricând încerca unul sau mai mulți cozonaci de prin alte părți în călătoriile noastre sau, de ce nu, pe parcursul anului.

Supelor din lumea-ntreagă

Pentru luna mai, vă prezint o selecție de supe care satisfac gusturile pe toate meridianele

Supa e mângâiere și vigoare. E mama prânzului, din care poate ieși uneori și de-un antreu, și de-un fel principal – e cazul supei mele favorite, din rasol de vacă, din care mama extrăgea măduva oaselor și-o ungea pe pită prăjită, iar carnea se parca la felul doi, în selecta companie a unui sos de roșii, a unuia de mere și a unor cartofi fierți și apoi trași la tigaie cu ceapă și pătrunjel.

Supa de agrișe

Dar pentru că temperaturile continuă să o ia razna și ne aduc vara mai devreme, vă propun alte supe favorite, niște preparate răcoroase, de consumat în luna mai, și dacă aveți rădăcini ungurești, ca mine, și dacă nu. Poftă bună la supa de mere! Sau la cea de vișine – poate apar mai repede, dacă tot sărim din iarna tomnatică direct într-o primăvară toridă. Ori la cea de agrișe. Toate sunt sățioase, căci se fac cu rântaș, dulci-acrișoare, se consumă reci și sunt aducătoare de mari satisfacții. Pentru că e lună pascală, puteți încerca și o ciorbă de miel cu agrișe, căreia pe meleaguri sălăjene îi spune zamă de miel cu cosmetie. Dar dacă tot am pomenit agrișele, știu de la regretatul Radu Anton Roman, prin Oltenia, vara, ciorbele sunt acrite cu fructe verzi, de la agrișe ori corcodușe până la mere.

Borșul ucrainean

Îl numesc ucrainean, pentru că vecinii noștri au câștigat războiul culinar cu rușii, reușind să-l înscrie primii în patrimoniul universal. Tot Radu Anton Roman, la ale cărui

la

cunoștințe cultural-gastronomice mă raportez cu drag și dor, definea astfel borșul nostru: „Zeama este ca o dragoste de vară, la țară, cu o mândră mititică și frumușică, mai prin grâu, mai pe râu, noaptea târziu tare, dimineața până-n soare, totul e să nu dureze, ca să nu lezeze și să cauzeze”.

Supa Miso

În continuare, fie-mi permis să apelez la o selecție inspirată de o expertă milaneză, jurnalista culinară Claudia Concas, contribuie la Fine Dining Lovers, care adoră să scrie despre mâncare, căci o poate face cu gura plină. Supa Miso e o delicatesă japoneză, bazată pe ingredientul obținut din fermentarea unei leguminoase și a unei cereale, cel mai adesea, soia și orez sau orz. Se adaugă tofu, alge marine și se astâmpără o foame de lup.

Gazpacho

Supa asta spaniolă e rece, dar are temperament latino, îți încălzește sufletul cu castraveți, roșii, ardei, usturoi, ulei de măsline și tot cea ce conferă o savoare meridională unui fel de mâncare ce îngăduie crutoane, ca să nu ne panicăm că ne ridicăm înfometați după o porție de soare lichid andaluz.

Pho

Îi zice Pho, dar eu îi spun „Phaaaa!” de fiecare dată când o consum, asudat de bucurie, de picanterie și de fierbințeală, la un restaurant vietnamez din centrul Bucureștiului. O mâncare tradițională cu bulion, tăiței și tot ce vrei. Înghit în sec, pe luna viitoare!

Cum să mănânci

sănătos și corect?

PSugestiile pe care vi le oferim sunt perfecte pentru cei ce își doresc un plan alimentar echilibrat. După cum veți observa, „a mânca sănătos” nu este atât de plictisitor pe cât sună, dacă știi ce să alegi!

entru a avea un stil de viață sănătos este foarte important să avem un plan alimentar bine definit și echilibrat, din punct de vedere al nutrienților. Consumul haotic de produse nesănătoase, spre exemplu mâncarea de la restaurantele tip fast-food, contribuie la accelerarea îmbătrânirii metabolismului, consecințele începând să se vadă odată cu trecerea timpului. Astfel, apar problemele de sănătate de la o vârstă fragedă și nu reușim să ne mai desfășurăm activitățile de zi cu zi în același mod cum obișnuiam să o facem în trecut. De cele mai multe ori, cauza acestor disfuncționalități se datorează timpului liber insuficient, care nu ne permite să stăm cu orele în bucătărie și preferăm să recurgem la obiceiul shop&go. Miam propus să vă împărtășesc câteva rețete gustoase, sănătoase, ușor de făcut și, cel mai important, într-un timp scurt.

MOUSSE DE CiOCOLaTĂ CU OVĂZ

Este o rețetă ușoară de digerat, fără zahăr, care se servește dimineața la micul dejun. Se poate prepara cu o seară înainte, deoarece necesită o durată de aproximativ patru ore de stat la frigider. Ingredientele de care avem nevoie sunt următoarele: o banană, ovăz, unt de arahide, iaurt natural, miere, lapte și pudră de cacao, afine/zmeură.

Începem prin a pasa banana cu o furculiță într-un bol, peste care adăugăm pe rând ovăzul, iaurtul, untul de arahide și mierea. Amestecăm totul până obținem o pastă solidă. Mai apoi, ne apucăm de prepararea topping-ului, unde combinăm pudra de cacao cu miere și lapte. Luăm un pahar, turnăm primul amestec, iar peste acesta adăugăm toppingul de ciocolată obținut și câteva afine/zmeură. După timpul necesar de stat la temperatură scăzută este gata de savurat.

BaNaNa OaT PaNCaKES

Majoritatea persoanelor îndrăgesc clătitele, dar evită să le consume din frica de a nu acumula kilograme în plus. Astfel, am găsit soluția la această problemă: clătite

cu ovăz și banane, pentru a vă bucura de un mic dejun sănătos și consistent. Este ideal pentru diminețile în care sunteți pe grabă, deoarece se prepară rapid. Aveți nevoie de următoare ingrediente pentru a face aceste clătite delicioase: o banană, un ou, fulgi de ovăz, lapte, scorțișoară, praf de copt și sare.

Primul pas este decojirea bananei și tăierea acesteia în câteva bucăți. Mai apoi, le punem în blender și adăugăm o cană de fulgi de ovăz, jumătate de cană de

lapte, puțină scorțișoară, un vârf de sare și praf de copt. Pornim blenderul pentru a amesteca ingredientele. Ultima etapă constă în ungerea cu ulei a unei tigăi și turnarea compoziției obținute, cu ajutorul unui polonic, în formă de cerculețe medii. Este necesar să le întoarcem pe cealaltă parte, când sunt pe jumătate făcute. Le scoatem pe o farfurie și le servim împreună cu gem, ciocolată sau miere, bineînțeles, după propriile preferințe. De asemenea, putem adăuga și fructe de pădure.

În zilele friguroase de ianuarie, propun să încercați această rețetă caldă. Supa cremă de legume este extrem de rapid de făcut și perfectă să o savurați la ora prânzului împreună cu niște crutoane. Ingredientele necesare preparării sunt: roșie, morcov, ardei roșu, ceapă albă, bulb de usturoi, dovlecel, ulei de măsline, busuioc uscat, sare, piper, oregano și smântână de gătit.

CREaMY VEGETaBLE SOUP

Această rețetă bogată în proteine (38g) este perfectă pentru a fi servită la cină. Avem nevoie de următoarele ingrediente pentru prepararea ei: piept de pui,

Totul este simplu, tăiem legumele în bucăți proporționale

oregano, paprika, sare, piper, ulei, smântână, roșii, spanac și orez. Pentru început, tăiem pieptul de pui în câteva bucăți medii și le condimentăm cu oregano, paprika, sare și piper. Apoi, ungem cu ulei o tigaie și punem bucățile de pui, amestecând cu o lingură de lemn timp de aproximativ 10 minute, până când observăm că puiul s-a făcut. Ulterior, tăiem roșiile în bucățele și le adăugăm împreună cu sosul pesto, smântâna și frunzele de spanac în aceeași tigaie

și le condimentăm cu sare, piper și oregano. Mai apoi, adăugăm ulei de măsline peste acestea și le punem pe toate într-o tavă la cuptor aproximativ 40-45 de minute. După ce legumele sunt gătite, le punem pe toate într-un blender împreună cu o cană de apă clocotită și 500 ml smântână de gătit, mai apoi pornind blender-ul pentru a mixa toată compoziția. La final, turnăm supa într-un bol și adăugăm opțional busuioc uscat.

cu bucățile de pui. Amestecăm totul aproximativ 5 minute și turnăm la final compoziția într-o farfurie. Ultimul pas este prepararea orezului. Într-o oală de mărime medie punem apă la fiert împreună cu un praf de sare. Când apa începe să clocotească adăugăm orezul. Se fierbe 8-10 minute pe foc moderat. La final, turnăm orezul într-o strecurătoare și îl lăsăm la scurs. Servim puiul cu pesto și smântână împreună cu orezul.

CREaMY PESTO CHiCKEN

N-o văzusem venind pe asta, dar băutura concepută cu ajutorul

Inteligenței Artificiale e deja o realitate. TEXT DE

„M-am întâlnit aseară cu o Inteligență Artificială și am băut cu ea până lunea viitoare”. Sună plauzibil, cu excepția duratei în sine a degustării – și să nu uităm că la această rubrică milităm neabătut pentru consumul responsabil.

Ceea ce era clar că se va întâmpla a devenit realitate în această primăvară: au apărut băuturile pe bază de Inteligență Artificială. Nu e un ingredient fizic, firește, ci doar efortul unor oameni de știință cât se poate de serioși de a antrena un model de Inteligență Artificială cu scopul

de a anticipa ce tip concret de băutură vor oamenii și cum pot fi îmbunătățite rețetele. O echipă de la Universitatea belgiană KU Leuven a publicat un studiu în „Nature Communications”, în care explică în detaliu experimentul lor. Astfel, cercetătorii au analizat ce factori condiționează gustul, de la genetică și mediu la cultură și psihologia consumatorului. Or, acest studiu nu se putea realiza fără aportul a ceea ce se numește machine learning. „Aroma berii e un amestec complex de componente. E imposibil

de prevăzut cât de bună va fi o bere doar măsurând unul sau mai multe componente, așa că realmente avem nevoie de puterea unor computere”, a precizat unul dintre autorii studiului, citat de Euronews. „Marele nostru scop e să creăm o bere fără alcool mai bună. Folosind Inteligența Artificială, am reușit deja să creăm un cocteil de arome naturale care imită gustul și mirosul alcoolului fără riscul unei mahmureli”, a precizat alt profesor. Mai trebuie menționat că experimentele științifice se vor extinde și la alte produse, nu se opresc la bere. Am câteva decenii bune de experiență în materie de bere belgiană, ceea ce, dincolo de a-mi oferi posibilitatea de a cunoaște lumea, m-a și făcut, nu doar asta, evident, să trec de la măsura L la XL. Am apreciat-o de când a venit în România și am descoperit-o în prima tavernă cu specific belgian de pe o veche stradă bucureșteană. Apoi, când am început să călătoresc, la fiecare popas belgian m-am dedulcit la experiențe care mai de care mai memorabile. Ca să parafrazez niște versuri celebre, sunt tânăr, doamnă, berea belgiană mă știe pe de rost. Ne-am împrietenit pe unde ne-am întâlnit, adică și acolo unde-și făcea veacul Jacques Brel, în berăria și braseria „Á la mort subite”, și la terasele din Piața Mare. Amintirile sunt nepieritoare. Cred că berea de abație cu arome de fructe făcută de călugări nu va fi întrecută nici peste o sută de generații de Inteligență Artificială. Dar s-o poftim la masă cu noi, e loc pentru toată lumea.

6 locuri unde să bei un Aperol Spritz

Acest cocktail celebru, cu aromele sale inconfundabile de portocală și ierburi amare, este alegerea perfectă pentru a te răsfăța într-o seară caldă din ultima lună de primăvară. Deci, iată 6 baruri din diverse orașe ale țării unde poți gusta un Aperol Spritz autentic, alături de oameni veseli și peisaje încântătoare.

București Teoria Bar

 Str. Italiană 26  0750.462.724

Un loc nou deschis în

București este Teoria Bar. E vorba de un bar specializat în cocktailuri unde îți poți încheia seara de rătăcit prin oraș… sau, dimpotrivă, o poți începe. Localul este deschis într-o casă veche și are un aer de speakeasy bar, atmosfera este cât se poate de cool.

Brașov Opus 9

 Piața Enescu 9

 0744.290.115

În Piața George Enescu se află multe restaurante

bune, dar și un cocktail bar care te așteaptă să faci o baie de soare, atunci când nu plouă, și să te răcorești cu oferta lor de cocktailuri. Se numește Opus 9 și e imposibil să-l ratezi atunci când te plimbi prin centrul Brașovului.

Cluj

Hemingway Bar

 Str. Sextil Pușcariu 9

Hemingway este un cocktail bar cu vechime

în Cluj și unul dintre cele mai apreciate, când vine vorba de amestecat băuturi în pahare. De asemenea, găsești aici și narghilea, în cazul în care ești în căutare de așa ceva.

Timișoara

Cabinet 3

 Str. Lucian Blaga 3

 0771.260.898

Timișorenii susțin că acest cocktail bar este un „must visit” atunci când ești în

Timișoara, pentru că oferă o experiență la superlativ, atât în ceea ce privește băutura, dar și atmosfera. Aperol Spritz este și aici la loc de cinste în meniu.

Iași

Dead Soldier

 Str. Cuza Vodă 30-32

 0723.161.212

Dead Soldier este un local care are ca sursă de inspirație perioada prohibiției din America, de aceea se și recomandă drept bar speakeasy. Nu doar că o să bei multe cocktailuri bune „pe furiș”, dar aici vei avea parte și de numeroase evenimente care merg bine cu un pahar sofisticat de băutură.

Constanța

Barissimo

Cocktail Bar

 Str. Ferdinand 32  0736.366.101

Barissimo Cocktail Bar se descrie ca „the hypest cocktail bar in Constanța”. Are un design cald și modern, plin de plante, dar și de cărți. Chiar dacă în denumire iese în evidență faptul că sunt specializați în cocktailuri, găsești aici și o ofertă generoasă pentru micul dejun și brunch.

Karpaten susține capitolul LIFESTYLE din Zile și Nopți.

VIAȚA CA VACANȚĂ!O

karpaten.ro

Lifestyle

powered by

MAI, luna evenimentelor de elită

Ca niciodată până acum, urmează să avem poate cea mai bogată lună mai în evenimente de lifestyle şi modă, care începe cu două shooting-uri ample de campanii de imagine pe fashion, unul pentru viitoarea Gală a Comunităţii “CARDINALIA” şi unul pentru viitoarea ediţie a SUMMER GALA 2024, din 6 iunie, de la Veranda Mall Bucureşti. Şirul evenimentelor demarează cu Gala caritabilă DREAM BALOONS, creată de Manuela Holban, de la Radisson, dedicată femeilor ce au învins boala secolului, care include momente inedite de Fashion & Music.

Pe 17 mai este anunţată ediţia a treia al show-ului Modele în Viaţă, ‘Modele’ pe Podium, al Comunităţii “CARDINALIA” by Adina Cotiga, de la Timişoara, care se va desfăşura în show-room-ul Jaguar din oraş. Acolo or să-şi prezinte creaţiile o serie de designeri tineri locali, modele fiind doamnele de peste 35 de ani - “REGINE PENTRU O

ZI” în cadrul Galei -, care dovedesc forţa şi autenticitatea adevăratei pasiuni pentru modeling şi pentru modă. Celelalte două ediţii, ambele din Bucureşti, au fost mari reuşite. Finalul lunii este dedicat industriilor creative, al relaţiei speciale pe care o are moda cu designul în general, în cadrul evenimentului

Cabin, Daniel Radu, Ellida Toma, Made with Time, Hause of Creative Rebellion, Caravasili şi mulţi alţi artişti talentaţi din domeniile ilustraţiilor, designului grafic, designului de produs, cel interior sau din arhitectură, alături de numeroase proiecte internaţionale. Or să fie opt zile ultra-creative, un punct de maxim al tuturor acestor domenii în întregul an 2024.

Pe 29 mai o să aibă loc, ca un final aparte al unei luni de evenimente memorabile, o nouă ediţie a unui alt happening tradiţional, ATIPIC BEAUTY, al Magdei Coman, în marea

ROMANIAN DESIGN WEEK, între 24 mai

şi 2 iunie, moda fiind prezentă în cadrul unor expoziţii complexe şi show-uri de fashion în Bucureşti, în clădirea monument istoric din Piata George Enescu, mai exact fostul sediu “Cina”. Regăsim aici branduri interesante şi în plină evoluţie, precum Seen Users, Axente, Alexandra Irinciuc, Foraeva, Ioana Ciolacu, Murmur, Bogdan Neagu, Cristina Alexandru, Ana Farima, Bianca Petre, Claudia Ciotec, The

sală a Palatului

Parlamentului, dedicată relaţiei unice dintre modă şi fetele şi băieţii în scaune rulante, dovedind încă o dată că frumuseţea şi arta vestimentară nu sunt dependente de locomoţie, ci de parametri mult mai înalţi, ce ţin de forţă interioară, pasiune, evoluţie, speranţă şi încredere în sine. Şi, toate acestea, după cea  mai lungă vacanţă de 1 Mai din istorie, cuplajul cu Sărbătorile

Pascale mergând până pe 7 mai, sau chiar până pe 13 mai. Va fi o lună teribil de densă şi de interesantă în registrul acestui an pozitiv în evenimente.

Parfumul lunii mai:

„This is not a blue bottle 1/.7”

This is not a blue bottle 1/.7, care face parte dintr-o

serie de alte şase arome, este o reinterpretare din 2024 al clasicului This is not a Blue Bottle apărut chiar la lansarea renumitului brand francez “Histoires de Parfums”. El este derivat simbolic din operele maeştrilor Suprarealişti, precum Magritte, cu a sa renumita lucrare This is Not a Pipe, ambele sfidând realitatea prin metaforă şi mister.

Acest parfum este o rază de soare, o bucurie radiantă care încântă fiecare clipă. O căldură aparte vine din pendularea aromatică între lemnul de santal și notele de mosc alb. Un extaz vibrant. Totul mărginit de nuanțe ozonice, ce luminează într-o manifestare de extaz soft. Urmat de o strălucire tăcută de note de piper roz ce încălzește starea, adăugându-și amprenta fericirii de culoarea trandafirului amestecat cu nucă de cocos, venind parcă din marea carte a amintirilor.

E asemenea unei neaşteptate stări de bine, de radiantă aducere aminte a unor clipe de neuitat. E ca o încredere în viitor, în noroc, în vis şi sperante intense. Apoi, într-o îmbrățișare albă, pe note de lăcrămioară şi frangipani, ne regăsim reconfortați sub cele mai favorabile auspicii sub care ni se aşează fiecare zi.

By Histoires de Parfums, prin ELYSEE Perfumery

Strălucire supremă, minune nesfârșită, o rază de soare suavă ca un sărut al notelor de santal şi de mosc alb. Emoția arzătoare a unei călduri eterice de vanilie. Inimile par a se deschide, sufletele înfloresc, invadate parcă de lumină, într-un moment de fervoare blândă şi rafinată. E un parfum ultracreativ, solar, pozitiv, generous, senzual şi modern, dar, în primul rând, esenţial parizian.

NOTE

Note de bază: vanilie, lemn de santal, mosc alb

Note de mijloc: trandafir, lăcrămioare, frangipani

Note de vârf: nucă de cocos, piper roz, note ozonice

„UKIYO YUZU”

Gin

Am ales pentru luna mai unul dintre cele mai aromate, surprinzătoare şi răcoritoare ginuri din lume: Ukiyo Yuzu. În limba japoneză, „ukiyo” înseamnă „a trăi în prezent“, aceasta fiind și invitația pe care Ukiyo Yuzu Gin o face iubitorilor de gin care aleg să savureze acest sortiment în ideea asiatică de modernitate atemporală, de trăire a vieţii la intensitate maximă şi focusată pe bucuriile intense ale fiecărei zile.

Perfecționată de-a lungul generațiilor, distilarea tradițională japoneză își demonstrează acum măiestria printr-un produs creat în Kagoshima, chiar în apropierea vulcanului Sakurajima, în şcoala de gin niponă, fundamentată în capitala ţării, Tokyo, mixată cu elemente tradiţionale de fructe ori plante locale, specifice fiecărei regiuni.

Ginul își conturează esenţa specifică pe o bază de shōchū tradițional japonez, distilat din orz cultivat local și redistilat apoi în alambic tradițional alături de ienupăr, mandarină, mikan (portocală amară), coriandru, rădăcină de angelica, piper sansho, sakura (flori de cireş)așezate împreună pe o bază delicată de lavandă, pin și matcha. Tot acest mix se infuzează, după vechile tehnici seculare reinterpretate magistral, cu yuzu delicios.

Yuzu este un fruct citric foarte popular în Japonia, care se aseamănă vizual cu o lămâie, olfactiv dăruiește note intense, iar gustativ surprinde cu arome unice, ușor amărui și cu o aciditate plăcută. Gustul acestui fruct sinonim cu prospețimea este foarte bine surprins și redat în aromatica efervescentă a ginului Ukiyo Yuzu. Rezultatul este unul inedit, surprinzător şi versatil, extrem de potrivit pentru cocktailuri de vară. Japonezii reinventează gustul de gin, dându-i astfel o notă exotică şi perfect rafinată.

Adelina Petcan a creat brandul de bijuterii

Human APJ organic, din pasiunea pentru sculptură, integrând silueta umană minimizată ca laitmotiv în bijuteriile ei. „Be kind (be Human)” este un motto care a ghidat această călătorie creativă, aducând în prim-plan ideea de generozitate și de responsabilitate socială. Bijuteriile Human APJ sunt nu doar accesorii elegante, ci și mesageri ai unei atitudini pozitive față de lumea din jurul nostru. Mai mult decât atât, Adelina Petcan este un exemplu de sustenabilitate și calitate durabilă. Serviciile de mentenanță oferite asigură că aceste bijuterii rămân în valoare pe termen lung, contribuind astfel la promovarea unei abordări mai responsabile în domeniul bijuteriilor.

Bijuteriile Human APJ

Adelina, care a fost inspirația pentru a înființa brandul de bijuterii APJ?

Mesageri ai unei atitudini pozitive față de cei din jur

Poți să ne spui mai multe despre simbolismul din spatele siluetei umane minimizate?

Human APJ a apărut destul de organic, din nevoia de a crea piese de bijuterie purtabile care să conțină și elementul figurativ „omulețul”, reprezentant al formării mele ca sculptoriță. A fost țelul meu de a sculpta cel mai mic omuleț care să poată fi integrat într-o bijuterie purtabilă. Și, totodată, a fost felul meu de a aborda bijuteria, inspirată fiind din background-ul meu artistic.

Human background-ul meu artistic.  siluetei

Omulețul m-a fascinat ulterior, deoarece am fost martoră la relația pe care și-o creau cei care alegeau să-l poarte ca pe o bijuterie de zi cu zi. Devenea o piesă foarte personală și foarte prezentă în viața lor și mi-a plăcut foarte mult aspectul acesta.

Cum integrezi elemente ale naturii umane în bijuteriile tale minimaliste?

Cum integrezi elemente ale naturii umane în minimaliste?

Bijuteriile sunt o metodă foarte bună de comunicare vizuală și apartenență socială. Prin alegerile făcute poți comunica nonverbal ceva despre personalitatea ta. Mulți dintre clienții

Human mi-au comunicat ulterior că se simt foarte bine atunci când poartă bijuteriile noastre sau că au ales să le achiziționeze pentru a face un cadou unei persoane dragi, lucruri care nu pot decât să mă bucure. Iar prin opțiunea de produse custom consider că ajut pe omul respectiv să își creeze piese în care este investit emoțional și cu care are altă legătură.

de aceea, aceste metale destul de tradiționale se pretează foarte bine, ele având capacitatea de a trece testul timpului și de a folosi tehnici destul de tradiționale, moștenite cumva în acest domeniu al bijuteriei.

Ce valori sau mesaje își propune să comunice Human APJ prin bijuteriile tale?

Ce deosebește Human APJ bijuterii?

de alte branduri de fost

schimbă destul de mult de la o colecție

Fiecare bijutier are estetica lui personală și metodologia prin care se inspiră și creează. Cumulul meu personal de experiențe, cultura vizuală, precum și ceea ce am studiat fac ca produsele care ies din atelierul meu să reflecte asta. O perioadă nu am fost foarte sigură care este estetica mea, crezând că se schimbă destul de mult de la o colecție la alta, în schimb, mi s-a spus că din exterior se vede o continuitate a ceea ce creez.

Care este procesul de design pe care îl urmează Adelina

Petcan în creaţia de piese noi?

Depinde mult de la colecție la colecție.

elemente noi, pe care le tot testez pe parcursul

Câteodată este destul de spontan felul în care abordez o colecție nouă, iar alteori este un proces îndelungat, în care descopăr tehnici sau elemente noi, pe care le tot testez pe parcursul unor ani întregi până să se închege într-o colecție clară. Spre exemplu, colecția Naturalia, din 2023, a fost gândită și începută acum cinci ani, când eram încă studentă la master, secția de bijuterie în Stockholm, și am revenit pe ea ulterior până a ajuns în formula pe care am decis să o prezint.

Ce materiale folosești în fabricarea bijuteriilor Human APJ?

Materialele cel mai des folosite sunt aur, argint și pietre semiprețioase. Îmi place ideea de crea bijuterii purtabile, care ajung să facă parte din imaginea personală a purtătorilor lor și,

Be kind (be Human)

tale?

este un motto pe care l-am folosit în trecut, în cadrul unor campanii de donații. Bijuteria este foarte centrată pe sine, atunci când nu este făcută cadou, și mi-ar plăcea să pot integra cât mai mult ideea de a ne muta din atenție și în exterior. În acelaşi timp, fiind bijuterii făcute manual și de calitate, în serii limitate sau unicat, sunt produse destul de sustenabile, care rezistă în timp și pentru care oferim servicii de mentenanță. Oferim informații despre metodele noastre de lucru pentru o producție cât mai transparentă și pentru a educa publicul constant referitor la

sustenabile, care rezistă în timp și pentru care oferim servicii de domeniul bijuteriilor.

Care sunt proiectele de viitor la care lucrezi?

Avem o agendă destul de încărcată pentru anul acesta de colecții noi și vom extinde puțin gama de produse și în afara bijuteriilor, cel puțin online. Următoarea colecție este una

destul de personală,

plecând de la flori presate chiar de mama mea, o acțiune la care am asistat în copilărie și de care îmi aduc aminte cu drag.

PAGINA

FASHION

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

NEO-LIFE-FUTURE

În noul editorial de Fashion am explorat joncţiunea între reinterpretările unor creaţii ancestrale - făcute de noul „ZESTAL” - într-un spaţiu decupat din viziuni arhitectonice ale viitoruluiCrowne Plaza Hotel - puse în scenă de trei femei minunate, învingătoare în lupta cu boala secolului, care şi-au câştigat dreptul la Visare, la Speranţă şi la Evoluţie într-un mâine elevat şi încărcat de estetică şi umanitate.

Foto: Remus Nicolaescu

Modele: Viorica Neagu, Ioana Filip, Loredana Chiţu

Trenduri estivale

Ce scoatem de la naftalină vara aceasta?

Fiecare anotimp vine la pachet cu bagajul său de stereotipuri, de obiceiuri, de culori și de clișee. Adesea, vara poate fi considerată punct de reper în anumite rezoluții pe care le avem. Mai clar, nu de puține ori, auzim replicile de tipul „Până la vară o să slăbesc!”, „Mai am eu timp până la vară!” și multe altele care implică, șocant, cuvântul vară. Pe lângă aceste referințe, unde anotimpul devine, practic, un deadline

pe care ni-l setăm, voluntar sau nu, tindem să asociem vara și cu perioada (puțin mai) lungă de vacanță, cu ținutele diafane, cât mai relaxate, piele la vedere, dar totuși acoperită de protecție solară (sperăm și vă recomandăm) și bronz cât cuprinde. Și totuși, câtă piele lăsăm la vedere și cât acoperim în material? Și dacă o acoperim, ce materiale folosim? Ce combinații alegem? Altfel spus, ce scoatem de la naftalină pentru vara lui 2024?

Ambele sexe la atac

Dacă privim rapid finele anului trecut, observăm avansul pe care fustele îl iau în fața pantalonilor, în cadrul ținutelor de zi cu zi. Fie că vorbim de fustele din denim, care, recent, fac furori în chenarele de Instagram, sau despre cele maxi, mini (sau ultra mini)și lista poate continua glorios, ele sunt din ce în ce mai populare. Ce este preferat, însă, sezonul acesta, este alăturarea pieselor feminine, respectiv fusta, cu piesele masculine, precum un tricou, o cămașă masculină sau chiar și un sacou. Pare-se, deci, că masculinul și femininul fac dragoste în ținutele din vara asta.

Pune și o fundiță

Diafanul câștigă și el teren anul acesta, iar fundițele sunt în topul preferințelor, având o cotă foarte bună în rândul pariurilor vestimentare. Ok, e o fundă, ce are așa special?

Chiar dacă pare un detaliu nesemnificativ, aduce ținutei o notă romantică, jucăușă și o poate scoate cu ușurință din anonimat. Îți completează ținuta în cazul evenimentelor speciale, petrecerilor sau pur și simplu poate fi a final touch to your daily outfit. Totuși, oricât de drăguțe ar fi, nu exagera. Dacă alegi o piesă vestimentară cu astfel de detalii, atunci optează pentru accesorii ceva mai simple și reciproca. Iar în caz că nu le vrei pe haine, le poți purta oricând în păr.

Unde-i talia?

Controversele despre cum marcăm talia păreau să fi atins apogeul pe vremea războiului dintre Christian Dior și Coco Chanel, dar prezentul încearcă să ne dovedească opusul. Zilele în care talia înaltă domnea par să apună vara aceasta, cea căzută fiind considerată the new sexy. Rochiile cu talie căzută au devenit din ce în ce mai populare printre umerașe. În special, rochiile lungi sunt adeptele acestui tip de croială, contopit adesea cu un decolteu atipic, fie el asimetric, decupat sau făcut dintr-un alt material decât restul rochiei.

A zis cineva dungi?

Alb(ă) ca zăpada

Mult timp, albul a fost eclipsat de negru în preferințele vestimentare. Anul acesta, însă, a crescut apetitul pentru alb, magazinele gemând de rochii sau de seturi în această (non) culoare. Piesele albe sunt versatile, potrivite în (aproape) orice combinație vrei să alegi, fie că vorbim de ceva glam, simplu sau chic. Poți adăuga o mulțime de artificii acestor piese, ce se aseamănă cu o pânză care așteaptă să fie pictată – de la ruj roșu la accesorii ce ies în evidență, până la culori cât mai vibrante sau nuanțe neutre. Hainele albe sunt propriul tău canvas, joacă-te cum vrei tu!

Coco Chanel a intuit destul de bine popularitatea care avea să dăinuie pentru dungi. 2024 pare îndrăgostit de cămășile în dungi – cele albastre fiind în fruntea clasamentului, purtate cu pantaloni scurți, accesorizați cu o curea maro, fie cu jeans sau cu fuste. Pot fi purtate în modul obișnuit, deasupra unui top, lăsați desprinși nasturii de jos sau făcute crop top. Conferă ținutei un aer fresh, curat, îngrijit, mai ceva ca pe Riviera Franceză, unde-și au originile. Totuși, chiar și pentru aerul de Rivieră, ce e mult strică, astfel că rezumă-te la o singură piesă în dungi.

Firește, nu mulți dăm importanță trendurilor – purtăm ce vrem, cum vrem și, în mare parte, ce neam obișnuit că ne vine bine. Totuși, din când în când, poate că ne-am face un favor să ieșim din zona de confort și să încercăm lucruri noi. Gusturile se schimbă constant, asemenea trendurilor, astfel că explorându-ne preferințele vestimentare, cred că multe am fi surprinse să descoperim câte lucruri cărora nici nu le dăm importanță ajung să ni se potrivească. Pentru vara aceasta, în loc să urmărim „corpul perfect”, propunem să urmărim cum să ne înconjurăm de lucruri ce ne fac să ne simțim perfect în pielea noastră. The secret of great style is to feel good in what you wear.

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

Evenimentul momentului:

„FII REGINĂ PENTRU O ZI”, Ediţia a II-a

Comunitatea „Cardinalia”, creată de Adina Cotiga, aduce o nouă direcţie şi multă motivaţie pentru femeile splendide ale României: femei care deja şi-au dovedit valoarea în multiple domenii şi au adus o contribuţie fundamentală societăţii noastre prin joburile importante în care performează. Acum şi-au recăpătat visul de a deveni model... ceea ce nu au reuşit în copilărie. Şi o fac excelent!

Pe 19 aprilie, 26 de modele de peste 35 de ani, de diferite profesii, din diferite domenii, au strălucit pe catwalk-ul „Cardinalia”, practic demonstrând conceptul comunităţii: „Modele în Viaţă, Modele pe Podium”, la cea de a doua ediţie a showului de fashion «FII REGINĂ PENTRU O ZI», de la Palatul Ghica Tei din Bucureşti.

Comunitatea „Cardinalia” a crescut în timp, de la 25 la 200 de femei iubitoare de modă. Ele au căpătat experienţă participând la shooting-uri profesioniste, începând cu Palatul Ghica Tei, continuând cu Muzeul de Artă din Timişoara şi Miko Beauty Palace, apoi la Mansarda cu Poveşti şi, în final, la Villa Trevi din Timişoara. În plus, „Cardinalia” a devenit partener oficial la show-urile de modă AVANPREMIERE by Alin Gălăţescu: „Soirees de la Mode”, „Fashion Moments” şi Gala „Avanpremiere”.

A fost o imensă bucurie şi o mare onoare să fiu

Art Director-ul celei de-a doua Gale a acestei impresionante comunităţi, care dovedeşte forţa pasiunii, rezistenţa prin frumos şi complexitatea unor femei de excepţie. Fericirea de mă regăsi cu vechi şi dragi prietene, precum Octavia Geamănu şi Andreea Berecleanu, dar mai ales cu designerul ce urmează să-şi sărbătorească 33 (!) de ani de creaţie, Romaniţa Iovan, alături de tinerele ei colege de artă, Raluca Roman şi Corina Gheliuc, a fost realmente spectaculoasă.

Designeri: „Idyllic” by Corina Gheliuc, Raluca Roman Couture şi „Romanitza Iovan”

Bijuterii & Accesorii: Atelier „Danessa”, Teratai şi Iuliana Dincă

Invitați:

Romaniţa Iovan, Octavia Geamănu, Andreea Berecleanu, Liliana Curea (Pro TV), Oana Florentina Văduva (A7)

Muzica: Dan Tache

Au dansat: Cristina Popovici şi Sebastian Apostolescu

A cântat: Florentina Ghila

Foto:

Remus Nicolaescu şi Daniel Faluvegi

O celebrare a inovației și creativității 50 de ani de Cub Rubik:

În primăvara anului 1974, Ernő Rubik, un tânăr arhitect maghiar, inventa un puzzle tridimensional care avea să devină una dintre cele mai populare jucării la nivel mondial. Inițial conceput ca un instrument educațional creat pentru a-l ajuta să explice fundamentele mișcării tridimensionale studenților săi, cubul Rubik s-a transformat întrun fenomen cultural și într-un simbol recunoscut global.

Popularitatea sa a culminat în anii ’80, când cubul a devenit o prezență constantă în mass-media, reclame și chiar în emisiuni TV dedicate. Pe lângă aspectul de divertisment, cubul Rubik a inspirat și competiții globale de speedcubing, care atrag mii de participanți din întreaga lume. Aceste competiții testează abilitățile de rezolvare rapidă ale cubiștilor, iar pe lângă asta, promovează o comunitate pasionată și dedicată.

Cubul Rubik este și un instrument educațional valoros, utilizat pentru a preda principii matematice, cum ar fi teoria grupurilor și algoritmi. Complexitatea sa matematică oferă o modalitate interactivă și tangibilă de a explora concepte abstracte, ceea ce îl face popular în rândul educatorilor și studenților deopotrivă. Cu cele nouă pătrate colorate pe fiecare față, în starea sa inițială prezentând o singură culoare uniformă pe fiecare latură, reprezintă un puzzle de o complexitate uimitoare. Numărul de combinații posibile depășește 43 de quintilioane, un fapt care îl transformă dintr-un joc, într-o provocare matematică.

Până în 2024, aproximativ 500 de milioane de cuburi au fost vândute în întreaga lume. Acest lucru nu include doar varianta clasică, ci și diverse adaptări, cum ar fi cuburile 2x2, 4x4 sau 5x5, care extind și mai mult complexitatea și aplicabilitatea

www.zilesinopti.ro

principiilor de grup matematic. Celebrarea a 50 de ani de Cub Rubik în 2024 a fost marcată de o serie de evenimente și lansări de produse noi. Sub sloganul Make Your Move, Spin Master, compania care deține în prezent brandul Rubik, a lansat o campanie globală destinată să inspire noile generații. Produsele noi includ Rubik’s 50th Anniversary Retro Cube și Rubik’s Sensory Cube, un cub tactil destinat nevăzătorilor. De asemenea, au fost introduse jocuri noi, precum Rubik’s Gridlock și Rubik’s Connected X, un cub Bluetooth care permite utilizatorilor să-și urmărească progresul și să concureze cu alți jucători prin intermediul unei aplicații. Această nouă gamă de produse nu numai că onorează istoria cubului, dar împinge și mai departe limitele a ceea ce poate fi un cub Rubik.

Cubul Rubik rămâne dovadă perenă a ingeniozității umane, continuând să fascineze și să provoace mintea jucătorilor de toate vârstele, demonstrând că, întradevăr, fiecare sfârșit poate deveni un nou început. adevăr, fiecare sfârșit poate

Ernő Rubik

Rubik’s Connected

prezintă

Povești de succes

MIRAJ

EEmoția unei amintiri într-un parfum contemporan

mblemă a industriei de parfumerie din România de odinioară, Miraj a reprezentat pentru mulți români unul dintre puținele produse de lux la care aveau acces. Însă pentru copiii acelei epoci, Miraj era mai mult de atât –era parfumul mamei. În urmă cu câțiva ani, acest brand a renăscut ca un veritabil parfum de nișă ce reflectă maturitatea gusturilor societății moderne. Caracterul distinctiv al noilor parfumuri Miraj este sublimat de un design minimalist și rafinat, care evocă simplitatea recipientelor folosite de parfumier în laborator, reinterpretându-le întrun obiect de lux. Parfumierii Miraj, Stéphanie Bakouche, Luca Maffei și Paolo Cerizza, sunt artiști distinși în lumea parfumurilor. Bakouche, urmărindu-și visul din copilărie, aduce un ethos de modelare a viselor olfactive prin pasiunea și experiența sa vastă. Maffei, inspirat de farmecul

materiilor prime din fragedă pruncie, combină tradiția cu inovația, infuzând creațiile sale cu o profundă înțelegere a alchimiei aromelor. Cerizza, cu rădăcini într-o bogată moștenire de uleiuri esențiale, transformă senzațiile în parfumuri armonioase, evidențiind talentul, creativitatea și pasiunea sa. Împreună, ei încorporează spiritul brandului Mira. De asemenea, Esențele Miraj sunt create sub atenta supervizare a parfumierului la Domaine Sainte Blanche, în sudul Franței. Aici, celebrul Maestru Parfumier Edmond Roudnitska își instalează laboratorul în 1947 și creează parfumuri precum Diorama, Diorissimo și Eau Sauvage pentru Dior, Eau d’Hermès, primul parfum al casei Hermès, sau Femme pentru casa Rochas. Producția finală are loc la București. Florin Găină, fondator Miraj, ne-a povestit mai multe.

Cum a apărut Miraj? Cine sunt oamenii din spatele acestui brand și cum ați ajuns la acest concept? Miraj a apărut în România în anul 1954 (inițial sub numele Macul Roșu). După Revoluție și-a încetat activitatea, iar în 2018 a fost preluat ca un mic business de familie de către Florin și Cristina Găină. Recent, s-au alăturat în board-ul companiei Felix Pătrășcanu (FanCourier) și Cristina Bâtlan (Musette).

Spuneți-ne un lucru mai puțin știut despre brandul Miraj. Un aspect mai puțin cunoscut despre brandul Miraj este faptul că fiecare parfum este creat în colaborare strânsă cu parfumieri renumiți din industria internațională a parfumurilor, iar formulele sunt produse la celebrul Domaine Sainte Blanche, unde maestrul parfumier Edmond Roudnitska a creat pentru case de modă precum Rochas, Dior și Hermès.

Povestiți-ne un pic despre parfumurile voastre și prin ce se deosebesc de celelalte de pe piață. Parfumurile noastre se remarcă prin combinația de ingrediente de înaltă calitate, tehnici de producție tradiționale și inovație olfactivă. Fiecare parfum Miraj are o poveste unică și o personalitate distinctă, datorită compozițiilor complexe și acordurilor rafinate. De asemenea, ne deosebim prin designul minimalist și rafinat al sticlelor noastre, care reflectă eleganța și luxul subtil al brandului nostru.

Cât de greu a fost să ajungeți la publicul țintă?

Inițial, a fost o provocare, totuși, odată ce clienții au experimentat calitatea și unicitatea parfumurilor noastre, au început să aprecieze și să caute activ creațiile Miraj.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit în anii de activitate?

Cea mai mare provocare a fost adaptarea rapidă la schimbările din industrie și menținerea unui nivel înalt de inovație și creativitate în formulațiile noastre, în contextul unei concurențe tot mai acerbe.

Aveți și comenzi din afară țării, doriți să intrați și pe piețele de afară?

Da, primim comenzi din afară țării și suntem în proces de expansiune pe piețele internaționale. Primul nostru obiectiv este piața europeană, unde am identificat un interes crescut pentru parfumurile est-europene.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă brandul Miraj?

Ne dorim că Miraj să fie recunoscut ca un simbol al creativității culturii noastre și să inspire oamenii să aprecieze mai mult frumusețea și complexitatea parfumurilor autentice.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada în care ați dezvoltat acest brand?

Cea mai importantă lecție a fost să rămânem fideli viziunii noastre și să nu facem niciodată compromisuri când vine vorba de calitate, indiferent de presiunile pieței.

Ce planuri aveți pentru Miraj pentru restul anului?

să investim în cercetare și dezvoltare pentru a aduce inovații în portofoliul nostru de

Pentru restul anului plănuim să extindem colecția de parfumuri și prezența noastră în retail. De asemenea, vom continua să investim în cercetare și dezvoltare pentru a aduce inovații în portofoliul nostru de parfumuri. compromisuri când vine vorba de calitate, plănuim

Interviu de Gruia Dragomir

PAGINA

Florin Găină

O nouă înfăţişare pentru „Şcoala romano-catolică de fete” - Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita

De cele mai multe ori regăsite în

țesutul urban din centrul orașelor, instituțiile de învățământ din secolul XIX – începutul secolului XX păstrează parfumul perioadei în care au fost construite. Reabilitările acestor construcții se fac în primul rând din nevoia de a aduce dotările la standardele actuale, dar și pentru eliberarea spațiilor de improvizațiile realizate de cele mai multe ori fără să țină cont de context. Un astfel de exemplu îl întâlnim în Odorheiu Secuiesc - Liceul „Tamasi Áron”.

„În arhitectură nu este vorba despre spațiu, ci despre timp.”

- Vito Acconci

Ansamblul edificat în perioada 18791882, purtând înscripția pe fronton „Școala romano-catolică de fete”, supranumită și „claustrul”, oferea spații educaționale și ambianța de trai pentru călugărițe cultivate și fete dornice să învețe. Clădirea școlii de fete s-a bucurat de continuitatea funcțiunii educaționale pe tot parcursul existenței sale, însă a suferit un număr mare de intervenții mici cu scop adaptiv, răspunsuri imediate la cerințe constructive și funcționale iminente în diversele epoci prin care trecea. După încetarea învățământului confesional, în anii 1950 se transformă în școală normală, urmând ca din anii 1970 să fie înființat grupul școlar sanitar între vechile ziduri, iar mai apoi, în anul 2000, să revină la Arhiepiscopia Romano-Catolică acomodând secția gimnazială a liceului, păstrând și o educație sanitară postliceală.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Între provocările temei de proiectare s-au numărat reconceptualizarea ansamblului alterat prin evoluția organică - producând intervenții destructive și elemente parazitare - precum și redefinirea identității în contextul socio-cultural contemporan. Clădirea școlii face parte din ansamblul urban clasat pe LMI al Pieței Márton Áron, totodată fiind și un spațiu al educației pentru cei 250 de elevi dornici de a se descărca de energiile acumulate în timpul lecturilor.

Prin alungarea la subsolul reabilitat a funcțiunilor de depozitare excrescente și defragmentarea interiorului s-au eliberat spații prețioase, redefinite ca spații de recreație și în final și-a găsit locul și aula atât de dorită, încăpătoare pentru o audiență de o sută de persoane.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Pavaje de ciment produse manual cu texturi vibrante - a căror renaștere se produce sub ochii noștri, după un secol de uitare - înlocuiesc mozaicurile triste ale anilor 1970, iar amprenta minerală a cofrajelor din scânduri de brad pe tavane lasă specificul vremurilor noastre, contrapunct istoric în interioarele ce-și păstrează tâmplăriile originale.

Platforma de acces conectează diversele cote interioare ale clădirii, oferind totodată și un amfiteatru în aer liber, protejat de coridorul suspendat extins pe ambele aripi de clădire. În acest spațiu cvasi-urban se desfășoară spectacolul adolescenților, unde fiecare poate deveni actor sau spectator în orice moment.

La reconfigurarea anexelor tehnice de altădată, a gheretei de pază și depozitul deșeurilor, precum și spațiului vag al curții, în cadrul programului De-a arhitectura am cerut ajutorul celor mai buni cunoscători ai obiectivului - elevii - care și-au exprimat cu cea mai mare bucurie propriile viziuni desenate, ce ne-au inspirat în mare măsură (le-am inclus chiar și în documentații tehnice de avizare). Astfel ia naștere mica piațetă urbană a curții, înconjurată de diversele clădiri reinventate, păstrând și urma timpurilor trecute: un oraș în oraș.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Proiectul de reabilitare a liceului „Tamasi Áron” va participa la concursul “Nature Paths”, din cadrul Bienalei de arhitectură Arhitectura.6 2024, eveniment care își propune să inspire o schimbare de paradigmă în domeniul arhitecturii. Inspirată din soluții sustenabile, Bienala își invită participanții să exploreze posibilitățile oferite de arhitectura regională, ca exemplu, de durabilitate și echitate. “Prin premiile acordate de votul publiculuilarg,aducemcomunitățileîn mijlocultransformării.”

BucurEŞTI aLIVE

 PREMIERE: Revizorul / Matilda  CLIN D’OEIL: Oana Predescu  JURNAL DE BUCUREȘTEAN: „Hedda Gabler”, podoaba de muzeu  SUNETELE ORAȘULUI: Patru concerte în care muzica și poezia se întâlnesc  Design  Performing Arts  Pentru cei mici  HoReCa  BISCUIT.RO  La șosea  POVEȘTI DIN BUCUREȘTI: The Square Chess Studio  FitBucurEști  Unde ieșim

OaNa PREDESCU

CLIN D’OEIL: Pag. 120

Foto: Oana Predescu FB

Salut, București!

Ioan BIG, publisher

10 motive recente să mergem

la teatru în luna mai

Vacanţa prelungită din acest început de lună a avut drept consecinţă aglomerarea programării de premiere sau avanpremiere teatrale în zilele care au precedat-o, revigorând peisajul performativ primăvăratic, astfel încât probabilitatea e destul de mare să fi ratat unele dintre ele. Am selectat 10 titluri care post aspira să candideze - verb comun într-o perioadă de... alegeri - la un loc în agenda personală de going out cultural în săptămânile ce urmează.

Prin calitatea şi notorietatea resurselor creative, lista începe, natural, cu montarea de la TNB a celebrului regizor berlinez Thomas Ostermeier, Hedda Gabler, adaptarea într-o cheie modernă a piesei lui Ibsen, pe marginea căreia s-a polemizat deja suficient de mult încât să trezească dorinţa de a o urmări... amplificată de faptul că performanţa din rolul titular reprezintă un vârf de expunere pentru formidabilul talent al Ralucăi Aprodu, mai ales în tandem cu interpretarea ei, în egală măsură de apreciat, din IULIA. Atunci când viaţa te lasă să alegi, rescrierea Domnişoarei Iulia a lui

Strindberg, pusă în scenă recent de către Mara

Oprea la Metropolis. La acelaşi teatru, finele lunii aprilie a adus şi o a doua premieră, Părinţi, în regia lui Cristian Ban, un spectacol inedit în care şase actori din Bucureşti spun povestea unei fete crescută în Slatina anilor ’80-’90, în condiţiile în care majoritatea nu cunosc acel oraş sau nu au trăit acea perioadă.

Pentru amatorii de experienţe care să îi destindă, cel puţin două sunt titlurile care merită cu siguranţă atenţie, începând cu O noapte furtunoasă, a lui Caragiale, de la Teatrul de Comedie, noul spectacol regizat de Andrei Huţuleac - autor al savuroaselor comedii Interesul general de la TDR şi California

Suite de la Metropolis -, avându-l în rolul lui Jupân Dumitrache pe Sorin Miron, actor nominalizat în acest an la Premiul UNITER pentru Balena, dramă copleşitoare ce poartă tot semnătura lui Andrei. Celălalt eveniment din spaţiul comediei, reprezentând materializarea colaborării dintre Teatrul Stela Popescu din Bucureşti şi Teatrul Naţional Satiricus I.L. Caragiale din Chişinău, într-o formulă regizorală duală (Alexandru Grecu şi Cristian Şofron), este spectacolul ...Escu, de Tudor Muşatescu, care îl are în rolul principal pe ultrapopularul Pavel Bartoş.

Dintr-un registru dramatic diferit fac parte propunerile valoroşilor tineri regizori Alexandru Mâzgăreanu şi Andrei Măjeri, primul punând în scenă la ARCUB Bazinul de Nord, cu Şerban Pavlu şi Vlad Lintă, o poveste contemporană despre problemele de adaptare specifice adolescenţei, iar cel de-al doilea fiind atras de un controversat moment istoric pentru a explora tema credinţei în Mesia, la Teatrul Evreiesc de Stat. La acestea se adaugă propuneri interesante din zona Indie, Năpasta, viziunea asupra textului lui Caragiale a lui Marcel Ţop, şi adaptarea după filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind a lui Gondry, Remember Me, în regia Monicăi Pop, ambele producţii ale companiei The Creative Moustache, care se joacă la TNB, precum şi Cum vă place – Sensing Shakespeare, spectacol de Radu Popescu, care după un preview la Bucureşti, va putea fi văzut, în premieră, în cadrul Festivalului Shakespeare de la Craiova, înainte de a intra în repertoriul curent al Teatrului Apropo. Una peste alta, avem deci suficiente pretexte pentru a ieşi în oraş la teatru după întoarcerea din vacanţă.

Când primarul este eroul... noi de cine râdem?

Evenimentul teatral al lunii mai îl reprezintă premiera spectacolului Revizorul, de N.V. Gogol, în regia şi adaptarea lui Alexandru Dabija, la Teatrul Mic, şi asta nu neapărat doar pentru că realitatea este vremelnic mult mai absurdă, ilară sau năucitoare decât orice ficţiune, în contextul circului electoral dâmboviţean, ci tocmai fiindcă avem nevoie să ni se repete uneori, pe un ton pe care să-l ţinem minte, că parte dintre bolile sociale de care suferim sunt tratabile, poate până la a deveni suportabile, dar... nu trec. Iar piesa lui Gogol

„Revizorul”

la Teatrul Mic”

Am avea nevoie reală de un „revizor” să inducă panica în rândul celor aleşi sau numiţi „de sus”, doar că, iată, trebuie să ne mulţumim cu parabola, iar propunerea lui Alexandru Dabija, care ne coboară în subsolul Teatrului Mic de pe Gabroveni pentru a percepe organic şi... dureros de amuzant cât de jos(nic) funcţionează gândirea funcţionarilor publici ai lui Gogol, reprezintă un must-see al acestei stagiuni, mai ales că spectacolul trimite şi la Lucian Pintilie, dar nu atât la celebrul său Revizor, interzis de comunişti în 1972, după trei reprezentaţii, cât la decrepitudinea

face asta de aproape 200 de ani, vorbeşte despre banalitatea şi banalizarea răului social în toate interpretările posibile - de la viziunea expresionistă a lui Meyerhold, din 1926, la opera lui Klebe din 2008 -, peste tot în lume, din Mexic până la Bollywood, şi este cu atât mai relevantă pentru noi, în clipa de faţă, prin perspectiva sardonică asupra amoralităţii şi corupţiei asociate poziţiilor de putere în comunitate la nivelul administraţiei, justiţiei, sănătăţii sau educaţiei.

morală cu specific local pe care o degajă crâncena sa radiografie cinematografică De ce trag clopotele, Mitică?, pe care o regăsim în Revizorul lui Dabija, în varii forme, de la primar şi directorul spitalului până la diriginta poştei şi inspectorul şcolar. Montarea de la Teatrul Mic reprezintă, de asemenea, rezultatul unei fericite întâlniri între regizorul deja reputat pentru investiţiile de încredere în actori şi unul dintre cele mai talentate ansambluri performative de pe scena teatrală bucureşteană, iar distribuţia străluceşte in corpore în acest maraton ludic: Ovidiu Niculescu, Andreea Grămoşteanu, Alexandru Voicu, Ana Bianca Popescu, Vlad Logigan, Tudor Aaron Istodor, Irina Velcescu, Andrei Seuşan, Oana Puşcatu, Cezar Grumăzescu, Silvana Mihai, Liliana Pană, Claudiu Istodor, Virgil Aioanei. „Nu te supăra pe oglindă dacă eşti pocit” este proverbul folosit de Gogol ca motto al piesei... nu uitaţi asta când alegeţi să vedeţi Revizorul, pentru că, la final, întrebarea care vă este direct adresată de către primar (în fond, eroul piesei), „De ce râdeți?”, vine şi cu răspunsul: „De voi râdeți!”. Rămâne ca voi să decideţi cum îl veţi... interpreta.

foto © Andrei Gindac

OANA PREDESCU

„Sunt fericită că oamenii au redescoperit plăcerea teatrului”

Foxfinder, piesa lui Dawn King, pusă în scenă de Cristi Juncu la Teatrul Excelsior, care va avea premiera națională la începutul acestei luni, o are în distribuție pe remarcabila tânără actriță Oana Predescu, extrem de apreciată de public pentru roluri memorabile din repertoriul Excelsior precum Morticia din Familia Addams, pentru care a şi fost nominalizată la Premiul UNITER, Sartorius din Solaris sau Violet Hunter din KNOCKOUT. Dulcea ştiinţă de a face vânătăi. Este a treia premieră din această stagiune pentru OANA PREDESCU, după SF-ul (R)Evoluţie. Ghid de supraveţuire în secolul XXI, montarea lui Radu Nica a unui text inspirat de Yuval Noah Harari, şi ludica dramedie Adrenalină, a lui Gabriel Sandu, iar un asemenea sezon jalonat cu partituri de primplan ne-a oferit prilejul ideal să o provocăm la un dialog retrospectiv, plecând chiar de la noul spectacol, Foxfinder, o întunecată parabolă distopică în care vulpile sunt făcute responsabile de criza alimentară ce periclitează supraviețuirea speciei umane. foto © Adi Bulboaca

Oana, precum Solaris sau (R)Evoluție, Foxfinder pare a ne vorbi tot despre viitor, dar sub forma unei distopii. Care este perspectiva ta asupra acestui text dramaturgic?

Piesa este plasată cumva într-un illo tempore, nu are o încadrare clară. Cu toate că atmosfera pare din trecut, vorbește despre un eveniment care s-ar putea întâmpla. Cumva, îmi aduce foarte mult aminte de perioada de pandemie pe care am traversat-o. Asta mi se pare interesant şi anume cum un subiect, un eveniment, poate să schimbe total dinamica unei comunități, chiar a unei lumi, și cum oamenii tind să exagereze anumite efecte, anumite informații, neavând o bază reală, o viziune clară asupra lor. Aşa cum

s-a întâmplat cu noi în timpul pandemiei, pentru că nu știam exact de ce să ne ferim sau cum să ne ferim, era o nebuloasă, și atunci fiecare a făcut ce a putut să facă la momentul respectiv, pentru că nici știința nu oferea informații suficiente, având în vedere că era ceva foarte nou sau, mă rog, inedit. Și, cumva, Foxfinder de asta îmi amintește, de cum anume un eveniment, o informație, poate să ajungă să distrugă dinamica unei comunități. Piesa vorbește despre mintea omului și despre cum aceasta poate să fabrice o grămadă de scenarii... unele halucinante, dar, dacă sunt spuse cu convingere, pot să aibă trecere, pot să manipuleze, pot să schimbe felul de a gândi al celorlalţi oameni. Despre asta cred

că vorbește Foxfinder. Dacă spui un lucru - chiar dacă este o aberație - cu foarte multă convingere, dacă emițătorul are o putere de persuasiune foarte mare, poate să te facă să crezi că cerul e roșu. Despre asta vorbește piesa, în linii mari. [...]

Solaris, (R)Evoluție, Foxfinder... joci personaje în toate aceste povești, care sunt dramatice în esenţa lor. De ce crezi că nu pare nimeni fericit sau vesel atunci când se gândește la viitor?

O întrebare foarte bună! Pentru că trăim întrun amalgam de informație, într-un cocktail dement de păreri, de mijloace de comunicare, de platforme, de rețele de socializare care propun tot felul de idei şi opinii, iar omul nu mai are capacitatea de a decela. Este foarte influențabil, este bombardat din toate părțile cu informații mai mult sau mai puțin valabile și atunci e foarte greu, de fapt, să extragi esența din ele. Pentru că, acum, avem păreri despre tot, pe toate canalele de comunicare, în media, mai ales pe internet, și atunci, normal că omul e indecis, omul nu mai poate să înțeleagă ce e bine şi ce e rău, ce e valabil pentru el, este debusolat. De asta privim viitorul cu o oarecare incertitudine și nesiguranță și angoasă, pentru că știm de toate, dar nu știm, de fapt, nimic.

În 2009, spuneai: „ Viitorul nu știu dacă sună bine. Aproape nimic din ce s-a petrecut în societatea românească a

ultimilor ani nu mă poate duce cu gândul că vom trăi vremuri îmbucurătoare, nu pot decât să-mi doresc și să sper ”. Ne aflăm în 2024, deci suntem în viitor. Cum stau lucrurile apropo de ce ziceai atunci?

Apropo de societate, am cam aceeași părere, nu mi-am schimbat-o... nici n-am avut motive să mi-o schimb, apropo de tot ce înseamnă clasa politică. Acum, cred însă că sunt puțin subiectivă, fiindcă sunt extrem de bucuroasă că oamenii vin foarte mult la teatru. Spre deosebire de 2019, observ un fenomen, aşa, trepidant: oamenii au redescoperit plăcerea teatrului, sălile sunt pline, sunt dezbateri inclusiv pe acest internet pe care eu nu prea îl iubesc... dar ajută, și atunci, cumva, sunt fericită din această perspectivă, că există un apetit pentru cultură, pentru teatru. Cred că ăsta e un semn bun. Adică, faptul că oamenii încep să-şi dorească un contact cu realitatea, cu umanul şi nu cu virtualul, cu a vedea în carne și oase un actor, a-i simți respirația, a-i simți timbrul vocii... asta e o chestie care nu poate decât să mă bucure. [...] Citiţi

„Hedda

Gabler”, podoaba de muzeu

Cea mai mare calitate

a

montării

regizorului german omas Ostermeier la TNB e și principala ei neîmplinire

Am văzut spectacolul „Hedda Gabler” chiar la premieră – iar spectatorii care merg frecvent la teatru știu că nicio reprezentație nu poate semăna leit cu alta – unde jocul echipei de actori a fost la înălțimea primei scene a țării. Dar doar atât, în treacăt fie spus, sub evoluțiile de la repetiția generală. Numai că dezbaterea în jurul acestui spectacol n-a avut în colimator prestațiile actoricești, ci o frustrare

generată de convingerea că ni s-a livrat un spectacol reciclat. În viziunea nonconformistului creator german Thomas Ostermeier, „Hedda Gabler” a fost specială la premieră în urmă cu două decenii, acum însă pare o nestemată desuetă. Indiferent de montură, nu se mai poartă, îi șade mai bine la muzeu.

Așa cum vorbeam cu apropiați ai montării, cred că pentru publicul din România, posibilitatea de a vedea în țară un spectacol al lui Thomas Ostermeier, ba încă și în limba

română, e o șansă, se cuvine să ne bucurăm de ea. E marele câștig al invitării unui regizor de anvergură europeană să lucreze la București. În același timp, montarea, impresionantă în sine, suferă din cauza unei uzuri morale, ca un telefon inteligent care nu-și mai poate face „update”-urile și e depășit. Prin urmare, decizia de a se pune în scenă un spectacol conceput cu mult timp în urmă îmi pare că aduce a neîmplinire. Firește, am fost asigurați că montarea românească diferă nu doar prin distribuție, care e mai bună chiar decât cea originală – ceea ce, având în vedere că actorii de la Schaubühne erau foarte tineri, e plauzibil, artiștii aleși de la TNB sunt rodați împreună, ajunși la acea maturitate scenică optimă performanțelor.

A scăpătat Ibsen? Ne mai poate capta atenția în ziua de azi, când nerăbdarea tiranizează spiritul vremurilor, un autor devenit spaima studenților la teatru, cărora le iese pe nas teoria dramei? Cine vine la teatru urmărind canoanele unui norvegian sumbru, ca să facă paralela - nu s-au plâns puțini!dintre forma sintetică și cea analitică? Și e cineva interesat de sforăitoarele judecăți de valoare emise de teatrologi din vârful buzelor, prea îndrăgostiți de propriile lor epifanii ca să nu strice orice urmă de bucurie simplă a spectatorului? Pe de altă parte însă, adaptările moderne presupun riscuri din partea unor temerari, cum e Ostermeier. Se va fi revoltat când a învățat la școala de teatru prăfuita convingere că e nevoie de unitate între acțiunea dramatică și spiritul timpului, iar anacronismele spulberă această unitate. Dar rămâne cum s-a stabilit. Oricât ai introduce SIDA sau laptopuri în veacul al XIX-lea, contradicțiile tragice ale unei burgheze foarte plicitisită tot sună perimat azi.

Săpând la Ibsen

Thomas Ostermeier e un regizor dedicat lui Henrik Ibsen. A săpat în opera dramaturgului norvegian și o înțelege ca puțini alții. Acesta e un fapt, așa cum reiese din confesiunile sale, care se regăsesc în caietul-program al spectacolului, și care preia din volumul său „Teatrul și frica” (Nemira, 2016): din 2002 încoace, „cam la fiecare doi ani am montat o piesă a lui Ibsen: Nora. O casă de păpuși, la Berlin, în 2002, Constructorul Solness, la Viena, în 2004, Hedda Gabler, la Berlin, în 2015, John Gabriel Borkman în 2008 și Strigoii la Amsterdam, la sfârșitul lui 2010”. Aș adăuga că, anul acesta, a pus Inamicul poporului la Londra, o montare aplaudată. Și-a dorit să fie „puțin mai rock ’n’ roll” și i-a ieșit. Unul dintre personajele acestei piese s-a întrebat, iar regizorul, o dată cu el: „Când am încetat să mai credem în fapte?”. Or, și actualitatea lui Ibsen e un fapt, observă Ostermeier: „Când am intrat pentru prima dată în universul dramelor lui Ibsen (...), am fost frapat de faptul că personajele sunt supuse unor enorme presiuni economice, pe care Ibsen o utilizează întotdeauna ca motor principal al piesei. Or, pentru mine, tocmai aici se situează legătura cu epoca noastră și tocmai asta îl face pe Ibsen atât de actual. În Germania – dar îmi închipui că lucrul e valabil și pentru restul Europei – de la începutul anilor 90, convingerile neoliberale din societatea noastră sunt pândite de spaime economice tot mai mari”.

Așadar, Ibsen e actual. Sigur, asta nu-l împiedică să fie plictisitor – așa cum erau montările până la Ostermeier, care zice și ce le făcea neinteresante pe scenă: tăcerile, pauzele încărcate de emoție, privirile întristate pe fereastră.

Altfel, găsesc inspirate cheile de lectură ale lui Thomas Ostermeier – sper să nu mă înșel identificând îmbogățirea personajului Hedda Gabler cu ceea ce germanii numesc „Shadenfreude”, a te bucura de necazul altuia, sau interpretarea contemporană a faptului că personajul principal feminin riscă să fie agresată, dacă nu și e, de fiecare dintre masculii care gravitează în jurul ei.

Universul ibsenian închipuit de Ostermeier, cu aportul scânteietor al decorului-capodoperă, comparat, după cum mi-a mărturisit chiar regizorul, cu fațetele unui diamant, e bogat în semnificații și în teme de reflecție. Dar, ca orice obiect de muzeu, nu poate împiedica niște căscaturi sincere.

Thomas Ostermeier

Suitele lui Claude Bolling se aud la ARCUB Jazz Live

From Classic to Jazz, următorul concert din stagiunea ARCUB Jazz Live, propune iubitorilor de jazz, la ARCUB – Hanul Gabroveni, pe 29 mai, de la ora 19.00, o întoarcere la jazz-ul clasic. Georgiana Mihăilă (flaut), Cătălin Răducanu (pian), Vlad Rațiu (contrabas) și Bogdan Pop (tobe) vor prezenta, în formula de cvartet, Suitele 1 și 2 pentru flaut și trio de jazz ale celebrului pianist, compozitor, şef de orchestră și jazzman Claude Bolling.

Discipolul celebrului Duke Ellington, Claude Bolling (1930-2020), care la 14 ani

cânta deja cu Lionel Hampton şi Kenny Clarke, a lăsat în urma sa o carieră impresionantă şi o discografie ce include peste 100 de coloane sonore compuse pentru filme, fiind însă cunoscut în mod special drept inventatorul colaborărilor muzicale de tip crossover, în care combină un trio de jazz cu un solist clasic. În lucrările sale se regăsesc influențe variate, de la cele clasice și baroce până la ritmuri moderne de jazz.

Concertul From Classic to Jazz de la ARCUB – Hanul Gabroveni readuce în atenția publicului cele mai cunoscute

lucrări ale sofisticatului compozitor Claude Bolling, care au rezistat la vremea lansării lor, în anii ’70, timp de 530 de săptămâni în Top 40 Billboard, în interpretarea contemporană a tinerilor virtuozi Georgiana Mihăilă, Cătălin Răducanu, Vlad Rațiu și Bogdan Pop.

RECOMANDĂRI DE DELIA MITRACHE

Patru concerte în care muzica

și poezia se întâlnesc

Într-o lume în care muzica se întrepătrunde adesea cu poezia, exprimând emoții profunde și nuanțate, anumite concerte reușesc să capteze esența acestei arte. Bucureștiul va găzdui în curând patru astfel de evenimente muzicale, fiecare oferind o experiență unică, plină de pasiune și sensibilitate artistică. Fiecare dintre aceste concerte promite o experiență emoțională profundă, un dialog între artist și ascultător desfășurat prin limbajul universal al muzicii.

PAULINA

Expirat Halele Carol

Paulina ne va introduce pe scena de la Expirat Halele Carol, pe 9 mai, într-o atmosferă intimă cu concertul său Back to the Roots Acest concert promite să fie o călătorie muzicală personală și profundă, caracterizată prin stilul care îmbină elemente de muzică gipsy tradițională și ritmuri moderne. Paulina este recunoscută pentru abordarea sa sinceră și directă în muzică, fiecare cântec fiind o poveste nostalgică și dramatică despre iubiri neîmplinite.

MARIZA

Sala Palatului

Pe 18 mai, Mariza, regina necontestată a muzicii Fado, va umple Sala Palatului cu melodiile sale pline de patos și melancolie. Fado, un stil muzical portughez, este cunoscut pentru

capacitatea sa de a evoca melancolia. Mariza, cu vocea sa inconfundabilă și prezența scenică magnetică, transformă fiecare interpretare într-un act de comunicare profundă cu publicul, explorând teme precum dragostea, dorul și identitatea, fiind adesea lăudată pentru modul în care a revitalizat acest gen.

JONATHAN ROY

Hard Rock Cafe

interumane și căutarea unui sens în viața personală. La doar 13 ani, Jonathan începea să scrie poezie, iar ulterior a început să îmbine versurile sale cu muzica.

PUMA BLUE

Club Control

Jonathan Roy va performa la Hard Rock Cafe pe 28 mai, propunând un repertoriu plin de piese cu versuri care ne îndeamnă la introspecție. Fost poet, Jonathan își infuzează muzica cu o sensibilitate lirică rar întâlnită. Stilul său muzical navighează între folk și soft rock, iar textele sale explorează complexitățile relațiilor

iar

textele

În încheiere, pe 31 mai, Puma Blue va apărea la Club Control, propunând publicului o abordare complet nouă a muzicii alternative. Descriindu-se pe sine drept un poet, Puma Blue îmbină jazz-ul, blues-ul și soul-ul într-un amestec muzical captivant. Cunoscut pentru tonul vocal distinctiv și abordarea experimentală a muzicii, aduce o notă inovatoare în scena muzicală, folosindu-și talentul pentru a se exprima în moduri neconvenționale și adesea surprinzătoare

What’s Next? Corpul Colectiv

„Dansul este o piele arsă de atingeri și oase trosnite în miez de noapte lacrimi pierdute într-un șuvoi interior atingeri intime al unui corp blocat între trecut și viitor

Dansul este poate singurul loc de planetă unde liberatatea și catharsis-ul împreună, construiesc o inimă comună.

Dansul este generator de speranță, dorințe și plăceri ascunse platformă pentru solidaritate umană și o poartă larg deschisă către tine, simplu spectator al unei lumi nebune”.

Cosmin Manolescu, curator al rezidențelor What’s Next

Luna trecută am vorbit mult despre dans și despre tot ce înseamnă mișcarea pentru un corp sănătos și în echilibru. Despre cum dansul este o cale de a ajunge mai adânc în noi.

Luna aceasta este despre solidaritate cu artiști din Ucraina. La Fundația Gabriela Tudor este în plină desfășurare rezidența Performing Togetherness, în parteneriat cu Goethe Institut București și Institutul Polonez din București, în cadrul WHAT’S NEXT? Safe cultural multi-spaces for multidisciplinary reflection on (post)war and (post)crisis European identity, un proiect european co-finanțat de Uniunea Europeană și AFCN, în cadrul căruia artiști și operatori culturali caută căi comune de a merge înainte într-o lume marcată de conflicte și războaie. Rezidența, curatoriată de coregraful Cosmin Manolescu, este constituită dintr-o serie de laboratoare și ateliere care au loc la București, în spațiul AREAL, și outdoors, la Marea Neagră, ca de exemplu, atelierul Seeing you, seeing me, condus

de artista Ema Alexandrescu, dar și discuții, și sesiuni practice.

La final de mai vă invităm la o serie de evenimente, laboratoare și ateliere de dans deschise pentru publicul larg, după cum urmează: pe 22 mai, la ora 19 - The Collective Body, întâlnire și discuții cu cei opt artiști din cadrul rezidenței, la spațiul AREAL; pe 25 și 26 mai - orele 11 - 20, la Pavilion Goethe Institut, unde vor avea loc ateliere și formate experimentale de mișcare colectivă, discuții și propuneri performative, inclusiv o prezentare video a proiectului Let’s the body speak - un hub online al dansului contemporan din Ucraina, dezvoltat în timpul războiului. Programul final va fi disponibil în detaliu după data de 15 mai, pe site-ul fundației Gabriela Tudor - dans. ro. Participarea este liberă, cu rezervare însă, la adresa info@dans. ro, pentru că locurile sunt limitate.

Vă așteptăm să experimentăm împreună dansul și acest „împreună” de care avem atât de multă nevoie.

Viktoriia Khoroshylova

Agnieszka Gotowala

Alexandra Vieru

Thomas Rohe

Nana Biakova

Ce să faci la Romanian Design Week 2024

Anul acesta, Romanian Design Week (RDW), organizat de The Institute, prezentat de UniCredit Bank și finanțat de Ministerul Culturii, redesenează harta Bucureștiului, între 24 mai și 2 iunie.

Pe lângă conținutul variat găzduit de spațiul principal al festivalului din clădirea CINA (str. Benjamin Franklin, nr. 10), RDW populează orașul cu sute de evenimente și activități, investigând metodele prin care creativitatea și inovația pot modela spațiile urbane ale viitorului.

Având ca temă Unlock the City, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative a gândit opt formate distincte prin care bucureștenii se pot reconecta cu orașul, descoperind potențialul spațiilor creative urbane și al organizațiilor sau proiectelor culturale care le animă.

Ce te așteaptă la festivalul multidisciplinar al industriilor creative, între 24 mai și 02 iunie

Peste o sută de locuri creative de vizitat în București

Sute de business-uri și creativi independenți înscriși în programul RDW Design GO! creionează noi trasee și obiective în oraș, propun teme de gândire și creează experiențe pentru publicul larg în diverse galerii, studiouri, cafenele, institute culturale, showroom-uri, ateliere și magazine din tot Bucureștiul.

128 ZILE ȘI NOPȚI BUCUREŞTI

O expoziție centrală cu peste 200 de proiecte de design și arhitectură

Anul acesta, elementul-nucleu al spațiului

CINA - formatul RDW Exhibition - prezintă o selecție a celor mai vizionare 200 de proiecte de arhitectură și design realizate în decursul ultimului an de către profesioniștii industriilor creative locale din categoriile Arhitectură, Design Interior, Design Grafic, Design de Produs, Design Vestimentar și Ilustrație.

Repere din designul internațional

Dezvoltat alături de institute culturale, ambasade, organizații cultural-creative locale și susținut de Purcari, formatul RDW Design Flags revine în oferta culturală a RDW, reunind conținutul internațional al festivalului, aducând în fața publicului o serie de expoziții, proiecte și creativi relevanți în domeniile lor.

Biletele pentru Festivalul Romanian Design Week 2024 pot fi achiziționate de pe site-ul www.romaniandesignweek. ro. Elevii, studenții și pensionarii au acces gratuit, iar deținătorii de card UniCredit de la Mastercard beneficiază de un discount de 50% la achiziția biletelor.

www.zilesinopti.ro

Noua generație de creatori pe care trebuie să o cunoști

În cadrul RDW Young Design, 29 de tineri designeri și arhitecți vor putea fi văzuți într-o expoziție dedicată lor, susținută de Rompetrol și Institutul Cultural Român. Se contextualizează, astfel, traseul dezvoltării personale a acestora, într-o celebrare a începuturilor de drum, precum și a efervescenței și curajului tinerelor talente.

Design local de luat acasă

Designerii și brandurile, atât locale, cât și internaționale, ajung în fața publicului, în cadrul unui spațiu-capsulă dedicat consumului de design. Pe lângă produsele din RDW

Concept Store, festivalul va găzdui o zonă de dialog, o galerie de design, dar și o serie de evenimente atent curatoriate (întâlniri cu designerii, degustări, prezentări de produse).

Contexte de socializare și petrecere a timpului liber

Comunitatea iubitorilor de industrii creative locale va fi adusă laolaltă în contexte speciale de întâlnire și colaborare, prin intermediul celui mai dinamic format al festivalului: RDW Social. Acesta oferă un mediu relaxat pentru cunoașterea unor noi parteneri și colaboratori sau descoperirea unor inițiative de susținut și încurajat.

În dialog cu cele mai importante minți creative ale momentului

Cele mai noi subiecte de discuție ale scenei globale de design și arhitectură și cele mai recente perspective asupra evoluției industriilor creative vor fi dezbătute la RDW Talks, o serie de masterclass-uri realizate cu sprijinul Globalworth și al Primăriei Capitalei, prin Centrul Cultural ExpoArte, de către cele mai importante minți creative din România, împreună cu profesioniști internaționali, cu scopul de a redescoperi orașele în care trăim, totodată, trasând relația și interacțiunea cu acestea. Curatorii RDW Exhibition vor fi speakeri în cadrul acestui format și se vor întâlni direct cu publicul larg.

Uși deschise spre birourile

studiourilor de arhitectură locale

Continuând tradiția RDW, Noaptea

Studiourilor de Arhitectură deschide ușile birourilor și spațiilor de lucru ale specialiștilor în domeniu, prezentând, în același timp, cele mai noi proiecte ale acestora, în cadrul unor evenimente sociale pentru colegi, prieteni și publicul larg, timp de o seară, pe 30 mai.

Prin cele opt formate, RDW va oferi bucureștenilor oportunitatea de a experimenta diversitatea creativă a orașului, dinamizând mediul urban și creând momente de interacțiune.

4 mai, ziua în care Teatrul Ion Creangă împlinește 59 de ani

În luna mai, când natura revine la viață și explodează prin culoare și miresme florale, s-a născut, cu 59 de ani în urmă, o idee tare frumoasă: crearea unui spațiu dedicat exclusiv spectacolelor pentru copii. Spațiului i s-a adăugat timpul, iar jocului, joaca și toate împreună fac parte din ceea ce înseamnă azi Teatrul Ion Creangă.

La-nceput a fost un om, apoi o dorință și în final o poveste. O poveste fără sfârșit, care durează și în ziua de azi și care se va scrie mulți ani de-acum înainte. Titlul ei este Teatrul Ion Creangă, iar numele omului care i-a dat drumul în lume, plecând de la o dorință, este actorul Ion Lucian. Pe 4 mai se împlinesc 59 de ani de când Teatrul Ion Creangă a fost înscris, oficial, în cronica vremii. 59 de ani în care copiii – cu sinceritatea, curiozitatea și nevoia lor de joc și joacă – au stat întotdeauna pe primul loc când s-au creat spectacolele, activitățile interactive sau festivalurile tematice.

„Teatrul pentru copii este egalul teatrului pentru adulți„, obișnuia să spună Ion Lucian, referindu-se la rolul benefic al acestei forme de artă asupra spectatorilor. Să-i asculte pe alții, să vină cu propriile idei, să lucreze în echipă, să aibă mai multă încredere în ei înșiși, să viseze - sunt doar câteva „lecții„ pe care copiii le deprind. Să afle, nu în ultimul rând, că poveștile de pe scenă pot fi și metafore pentru întâmplările din viață, metafore redate printr-o stilistică potrivită fiecărei etape a copilăriei. Din 2005, repertoriul include și producții pentru vârsta 0-3 ani. În cazul lor, mijloacele teatrale mizează pe explorarea simțurilor, principalele instrumente de conectare a celor mici la lumea din jur. În prezent, conținutul programului este structurat în următoarele categorii de vârstă: #TICBEBE (0-3 ani), #TICPITIC (3-6 ani), #TICJUNIOR (6+ ani).

Dacă primele reprezentații TIC s-au văzut la sediul din Piața Lahovari, în puțin peste zece ani, acestea urmau să se mute în Sala Mare din Strada Piața Amzei nr. 13, devenită,

din 1976, un spațiu-reper, de care sunt legate amintirile multor copii, deveniți între timp părinți. Redeschisă recent, după o amplă renovare, Sala Mare, mai luminoasă și mai primitoare acum, este perfectă pentru a găzdui producții teatrale. Pe 4 mai va străluci în toată splendoarea sa, pentru că în această zi, aici se va juca prima reprezentație a spectacolului „Albă ca zăpada„, în regia lui Andrei Răduț, care va avea premiera oficială în data de 11 mai (orele 11:00 și 18:00). Biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe Entertix. ro și Myticket.ro. Spectacolul marchează Ziua Teatrului Ion Creangă și dă startul unor evenimente-surpriză pentru cei mici, care vor dura timp de un an, până când se vor împlini 60 de ani de povești TIC. Detalii, în curând, pe www.teatrulioncreanga.ro!

Va fi odată ca niciodată... „Shrek, Musicalul!”

Mde animație din istoria cinematografiei

nostru pornește alături de Donkey,

ult aşteptatul spectacol Shrek, Musicalul, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, cu Daniel Jinga dirijor, va avea premiera pe 8 şi 9 iunie, la Sala Palatului, având în spate echipa creativă care a cucerit publicul prin spectacolele muzicale Fantoma de la Operă, Mamma Mia și My Fair Lady. Prezentat la noi de Opera Naţională Bucureşti şi platforma Musicals.ro, acest spectacol inedit îşi bazează povestea şi personajele principale pe franciza de animaţie creată de studiourile DreamWorks Pictures, după cartea lui Wiliam Steig, Shrek!, publicată în 1990. Cel dintâi lungmetraj din serie, lansat în 2001, a fost primul film de animație din istoria cinematografiei nominalizat şi premiat cu Oscar. Comedia Fantasy destinată cinematografelor surprindea un căpcăun... mai mult sau mai puțin erou, Shrek, în timpul misiunii acceptate cu naivitate de a o salva pe prințesa Fiona la ordinul maleficului Lord Farquaad, pentru a i-o servi plocon acestuia drept viitoare mireasă. Și cum niciun erou nu pleacă singur la drum, căpcăunul nostru pornește alături de Donkey, un măgar în sensul cel mai denotativ al cuvântului. Ne-am obișnuit deja ca în povești, eroul și prințesa să se îndrăgostească, indiferent de diferențele dintre ei, dar până la a trăi fericiți până la adânci bătrâneți au destule aventuri de trăit și probe de trecut. Cam despre asta e vorba şi în musicalul ce a avut premiera pe Broadway, în 2008, al cărui libret a fost scris de David Lindsay Abaire, dramaturg premiat cu Pulitzer pentru Rabbit Hole, pe muzica creată de Jeanine Tesori, cea mai prolifică şi mai premiată compozitoare din istoria teatrului american contemporan.

Regizorul

În Shrek, Musicalul pe care îl vom putea vedea în reprezentaţiile cu caracter de premieră de la Sala Palatului, personajul Shrek va fi interpretat de doi solişti vocali extrem de populari: Dan Helciug (8 iunie) și Horia Brenciu (9 iunie). Restul distribuţiei este la fel de atractivă, cu Bianca Purcărea și Laura Gabriela Oana alternând în rolul Fionei, cu Adrian Nour furând zâmbete de la public în pielea lui Donkey, personaj de care Dragoneasa (Julie Mayaya) are să se îndrăgostească. Lordul Farquaad, pentru care Shrek trebuie să o salveze pe Fiona, va fi interpretat, tot alternativ, de către Andrei Petre și Ernest Fazekas.

alternând în rolul Fionei, cu

Razvan Ioan Dincă (foto ONB)

Dragoneasa ( să se îndrăgostească. Lordul

va fi interpretat, tot alternativ, divertismentul îndreptat cu precădere către cei mici, spectacolul își propune

să urmărească, într-o manieră

Pe lângă divertismentul îndreptat cu precădere către cei mici, spectacolul își propune să urmărească, într-o manieră amuzantă şi sensibilă, diferența dintre aparență și esență, reliefând ideea de a nu judeca pe cineva în funcție de aspectul său, de a prețui oamenii pentru cine sunt, şi nu pentru cum arată. Indiferent de categoria de vârstă, cu toții auzim sau spunem povești, astfel că Shrek, Musicalul pare a fi o bună ocazie pentru a ne bucura de una în care intenția moralizatoare a lui Slavici pare să stea ascunsă după cortine, astfel că, dintr-un spectacol ce poate părea copilăresc, putem învăța importante lecții de viață.

Musicalul „Matilda”, Premiera anului la Opera Comică pentru Copii!

Ce transformă o fetiţă într-un supererou?

Tim Minchin este un nume care poate nu îți spune la fel de multe ca Andrew Lloyd Webber sau Stephen Sondheim în lumea musicalurilor, dar cu „Matilda”, acest compozitor australian a reușit să lase o amprentă profundă în perimetrul contemporan al genului. Inspirat de romanul celebru cu același titlu, al lui Roald Dahl, „Matilda” a reuşit, încă de la premiera sa din 2010, să captiveze publicul și critica de specialitate deopotrivă, prin combinația inovatoare de muzică, poveste și coregrafie. Iar Opera Comică pentru Copii este prima instituție muzicală din România care abordează acest titlu de referință al secolului XXI, începând din 17 mai 2024. Un subiect cu ramificații multiple. „Matilda” spune

povestea unei fetițe extraordinare, supradotate, care, în ciuda neglijenței părinților și a tiraniei directoarei școlii, doamna Trunchbull, reușește să-și folosească inteligența, creativitatea și un dar neașteptat din sfera telekineziei pentru a-și schimba destinul. Ce diferențiază „Matilda” de alte titluri de gen? Veridicitatea şi forţa cu care Tim Minchin a reușit să transpună sonor umorul negru și sensibilitatea unică ale lui Dahl. Cunoscut pentru stilul satiric și adesea provocator, Minchin a abordat muzica din „Matilda” cu un amestec rafinat de melodii antrenante și balade emoționante. În plus, prin pasiunea sa pentru lectură, Matilda ilustrează puterea cunoașterii de a transforma și de a oferi refugiu și forță în vremuri

dificile. Într-o eră digitală, în care atenția este subminată și accesul la o informaţie cel mai adesea superficială este facilitat din toate părţile, „Matilda" subliniază importanța profundă a educației și a dezvoltării personale prin lectură și auto-educare.

Un show în adevăratul sens al cuvântului. Spectacolul este remarcabil și prin designul său scenic și coregrafia modernă. Montările cu „Matilda” sunt descrise adesea ca fiind vizual frapante, puternice, cu o amprentă ce constituie un melanj cuceritor între universul real şi cel imaginar. O contribuție notabilă la succesul musicalului o are și coregrafia originală a lui Peter Darling. Numerele de dans nu doar că amplifică energia și emoția scenei, dar și potențează povestea, accentuând prin expresivitatea mișcării corporale tema recurentă a revoltei și puterii schimbării. De fapt, „Matilda” nu este doar un musical despre o fetiță cu abilități neobișnuite; este o celebrare a imaginației, a inteligenței și a rezistenței umane, este un spectacol care, indiferent de vârstă, te invită să crezi în magia posibilităților infinite.

La Opera Comică pentru Copii, noua producţie beneficiază de o echipă spectaculoasă, coordonată regizoral de Emil Pantelimon, adeptul unei viziuni moderne, dinamice, pline de forţă, ingenioase în evitarea locurilor comune. Din 17 mai pătrundem în universul acestui musical de referinţă.

La Teatrul Odeon și la Filarmonica

George Enescu/Ateneul Român,

Ați auzit de proiectul Clasic e fantastic?

Răspunsul, mai exact răspunsurile pe care mi le-aș dori ar fi: TEXTE

1

Daaaaaa! Când eram mic, mama m-a dus la spectacolele Copilăria marilor muzicieni, de la Odeon,și apoi, când am mai crescut, m-a dus și la Ateneu, la concerte, unde am aflat cum să înțeleg muzica. Miau plăcut mult toate evenimentele Clasic e fantastic, care mi-au netezit drumul către muzica clasică. Nu pot spune că merg constant la concerte, dar… nici nu mă feresc de ele, când mi se oferă. (tânăr în jur de 20 de ani)

2

Daaaaaa! Acum 14 ani era singura ocazie să îmi duc copii într-un loc minunat, Ateneul Român, unde să asculte muzică clasică, explicată pe înțelesul lor. Și, trebuie să recunosc, am aflat și eu multe lucruri frumoase și interesante, pe care nu le știam. Toate vârstele au avut numai de profitat. (părinte încă tânăr)

Pentru cei care, totuși, nu au aflat încă de existența Clasic e fantastic, explic: este vorba de un proiect de educație prin și pentru muzică, realizat în parteneriat cu Teatrul Odeon și cu Filarmonica George Enescu. La Odeon, doi șoricei, Sică și Rică, împreună cu prietena lor, pisicuța Lola, vă povestesc cum au trăit ei, în timp, în vioara lui Vivaldi, în orga lui Bach, în clavecinul lui Mozart, în pianul lui Chopin, în grădina din fața casei familiei Enescu… despre cum au copilărit aceștia, despre bucuriile și tristețile lor, despre munca de zi cu zi în fața

3

Daaaaaa! În sfârșit am avut un eveniment la care să pot merge cu elevii mei din clasele I-IV, să le deschid calea spre universul muzicii clasice. În 14 ani am dus trei generații la Ateneu, acum o duc pe a patra. Câte patru ani fiecare. (această învățătoare chiar există)

4

Daaaaaa! Eu sunt dirigintă la clase mai mari, la un liceu din Ploiești. Ne-am organizat, am fost ajutați cu autobuze și am venit cât am putut de des. La început, i-am convins greu, apoi… fiecare concert era o bucurie! (și această dirigintă chiar există)

instrumentului și mai ales despre felul în care toți au învățat să scrie muzică și să se bucure de ea. 13 mari compozitori așteaptă la teatru copiii care doresc să îi cunoască.

Concertele de la Ateneu se adresează celor care au peste 7 ani. Lor li se propune să afle, o dată pe lună, cum să înțeleagă muzica și literatura, muzica și dansul, muzica și teatrul, muzica și filmul, muzica și artele plastice. Mă bucur să vă pot invita sâmbătă, 11 mai, ora 11, în Sala mare a Ateneului, la un concert Clasic e Fantastic.

Cum să înțelegem muzica veche, intitulat poetic „Așa a fost odată”. Veți avea ocazia să vedeți și să ascultați instrumente vechi, cu forme și nume ciudate, precum arciliuto, flauto traverso, viola da gamba, mânuite de membri ai Centrului de muzică veche al Universității Naționale de Muzică București. Și am lăsat ce e mai spectaculos la urmă: în acest concert va răsuna maiestuos și marea orgă din Ateneul Român! În program: lucrări de Bach, Haendel, Vivaldi, Abel, Lully, Merula… Vă așteptăm cu mare drag!

foto © Mihai Ciobanu

Colecţia de carte pentru copii

„Clasic

e fantastic. Copilăria marilor muzicieni”

Proiectul Clasic e fantastic este bine cunoscut și mult îndrăgit atât pentru piesele de teatru cu muzică de la Teatrul Odeon – suntem foarte mândri că, în 2022, seria Copilăria marilor muzicieni a primit Premiul special UNITER – cât și pentru concertele și spectacolele de pe scena Ateneului Român cuprinse sub genericul Cum să înțelegem muzica. Aș dori să vă vorbesc și despre noua colecție de carte Clasic e fantastic. Copilăria marilor muzicieni, scoasă de editura Grafoart, și care, până de ziua copilului, 1 Iunie, ar trebui să fie completată cu toate cele 13 titluri, cărțile fiind inspirate din piesele de teatru. La materialul deja existent s-au adăugat numeroase pagini menite a completa și îmbogăți povestirea, destinată acum lecturii.

Textele sunt semnate de autori profund implicați în acest demers: actrița și vocalista de jazz Irina Sârbu, timp de 13 ani interpret al șoricelului Rică, violonista Ana Sârbu, primul interpret al personajelor Mozart și Vivaldi, actrița Monica Ciuta, interpreta rolului pisica Lola și regizorul tuturor spectacolelor din seria Copilăria marilor muzicieni, și cu mine, muzicolog dr. Cristina Sârbu, autorul și coordonatorul întregului proiect Clasic e fantastic. Ilustrațiile minunate semnate de Carla Duschka, Annabella Orosz și Ana Maria Lemnaru îmbogățesc vizual paginile acestor cărți ce se adresează (aproape) în egală măsură copiilor, părinților și bunicilor. Colecția, din care se află deja zece titluri pe piață, vă propune:

1. Antonio Vivaldi sau despre pisici, muzică, măști și gondole;

2. Copilăria și tinerețea lui Johann Sebastian Bach (în curs de apariție);

3. Wolfgang Amadeus Mozart sau suferințele să fii un copil minune  (în lucru);

4. Copilăria lui Ludwig van Beethoven;

5. Gioachino Rossini și povestea lui Wilhem Tell;

6. Copilăria lui Chopin;

7. Copilăria lui Richard Wagner sau despre vasefantomă, lebede, balauri și pitici;

8. Când Dunărea valsează – Copilăria şi tinereţea lui Johannn Strauss-fiul;

9. Ceaikovski și povestea unui spărgător de nuci;

10. Eu, Henry Wieuxtemps! sau viața unui violonist copil-minune povestită de el însuși (în curs de apariție);

11. Bela Bartok sau despre un prinț cioplit în lemn și alte lucruri interesante;

12. Copilăria lui George Enescu;

13. George Gershwin și povestea unei rapsodii „in Blue”.

Aceste cărți s-au bucurat de apreciere și recunoaștere, ele obținând, în 2023, premiul MUZICRIT pentru calitatea textelor și cea a ilustrațiilor, pentru ingeniozitatea poveștii și corectitudinea informației, pentru stilul jucăuș și atractiv de punere în pagină. Tot atâtea argumente pentru ca ele să devină cadouri plăcute, frumoase și instructive. Volumele pot fi găsite pe site-ul www.librariamuzicala.ro şi în librăriile partenere: carturesti.ro, grupdzc.ro, librariaonline.ro, librariaeminescu.ro, librarie.net, libris.ro, libhumanitas.ro.

Ceaikovski și povestea unui spărgător de nuci

5 locuri nou deschise în oraș

Cu o combinație inedită de design modern și gastronomie creativă, aceste locuri nou deschise ne demonstrează încă o dată că Bucureștiul este un oraș viu și într-o permanentă schimbare, cu multe de oferit și un viitor care promite din ce în ce mai mult, atunci când vine vorba de going out.

Berliner Donuts

 Barbu Văcărescu 164 (One Verdi) Succesul gogoșilor artizanale de la Berliner Donuts

este confirmat încă o dată prin deschiderea unei noi locații, după cea superbă de pe Matei Millo 5. Acum este vorba de un loc la baza clădirii One Verdi, unde ești așteptat cu gogoși proaspete, cafea de specialitate și vibe bun.

Sfinx

 Slănic 2  0722.354.011

Sfinx Espresso

Bar este cea mai nouă cafenea de specialitate deschisă în oraș. Aceasta se află în clădirea monument istoric cunoscută sub denumirea de „Casa cu Sfinx”, de unde își trage și numele. Este chiar peste drum de Spitalul Colțea, iar prețurile sunt mai mult decât competitive pentru un astfel de loc.

MoMo

 Tudor Ștefan 25  0750.830.519

Deschis pe 1 martie, MoMo este un restaurant nepalez, care vine cu o ofertă irezistibilă de specialități asiatice mai

puțin cunoscute la noi. De asemenea, toate au prețuri mai mult decât accesibile. În plus, localul are și un design interesant, mai ales că aici vei mânca stând pe jos, pe pernițe.

Tapastick

 Piața Amzei 3

 0725.387.779

În Piața Amzei la numărul 3 găsești localul Tapastick, care mizează, așa cum îi spune numele, pe gustări ce pot fi împărțite la masă, între prieteni, în timp ce te bucuri de un pahar bun de vin sau de un cocktail. Terasa din curtea interioară este destul de interesantă și cu siguranță e una dintre noile atracții din Piața Amzei (s-a deschis la final de noiembrie).

French Revolution (Piața Rosetti)

 Tudor Arghezi 4

Cafea de specialitate, dar și cele mai renumite eclere din oraș le găsești, de pe la mijlocul lunii martie, și în Piața Rosetti. Asta pentru că French Revolution, cu ocazia împlinirii a 10 ani, a mai deschis o locație, pe strada Tudor Arghezi 4.

Look how far we’ve come

Prin 2009 organizam ateliere pentru copii sâmbăta – le dădeam bile de pastă de zahăr colorată și îi dădeam pe mâna Cristianei Iliescu, prietena mea, artist minunat și răbdător. Câteva ore lungi și limbi colorate mai târziu, cei mici expuneau ciupercuțe, iepurași și ursuleți mai strâmbi și mai ceacâri, mai grăsuți, slăbuți și poate chiar drăguți, după cât i-a lăsat inima și pofta de dulce. Meștereau cu mânuțele formele, dar modelau și dădeau expresie cu niște instrumente din plastic ca niște bețe cu capete subțiri/ rotunjite/ ascuțite/ etc. Le țin minte și azi – erau galbene, cu capete duble albe și costau o avere. Azi, aceleași cinci bețe costă 18 lei și se iau de la orice magazin.

Mai târziu, prin 2013-2014, când am deschis cofetăria, ni se părea super șmecher zahărul termostabil – acele pepite albe, dulci și crocante decor pe produse de patiserie. Importatorul vindea doar la sac de 20kg. Țin minte că am vorbit cu Codruța Popa din Timișoara, cea care a introdus maiaua în vocabularul multora din România - încercam să ne cuplăm să luăm un sac, dar și așa era prea mult pentru amândouă.

Ingredientele sunt astăzi la îndemână, în oferta a numeroși distribuitori, deschiși de ceva vreme să vândă și în cantități mici, pentru acasă sau business-uri cu nevoi mărunte.

Tot pe atunci am vrut să facem cupcakes. Distribuitorul avea o singură variantă de chese cerate (forme de hârtie). Erau mov și veneau la cutie de 2000 de bucăți. Meniu Biscuitului, laborator pe comandă, era schimbător ca sezoanele - nu aveam constant cereri de cupcakes. Le-am luat, că ne trebuiau vreo 200; mai aveam vreo 50 și prin 2019, când am închis cofetăria. Ciocolata se cumpăra la săculeț, coloranții buni pentru macarons se importau direct, factura fisticului de Bronte te făcea să plângi. Mai totul era disponibil doar pentru uz profesional, deci în volume minime imense pentru un business mic; se blocau bani și se puteau pierde bani când nu reușeai să consumi produsul în termenul lui de garanție (grație/ datorită modelului de business).

Instrumentele s-au ieftinit și ele. Și așteptările cumpărătorilor s-au schimbat. Când am deschis vitrina la stradă, un domn m-a întrebat dacă n-avem „prăjituri normale”. Pusesem în meniu baba au rum și choux. Era prin 2017 sau 2018; greu vandabile atunci, dar azi sunt cool. Ca micro-cofetărie de 12 mp pentru public și cu oameni puțini

în spate umpleam vitrina cu 12 feluri de prăjituri (doar atât? întrebau oamenii), la care se adăugau 5-6 tipuri de butter cookies vânduți la bucată (cum adică? se strâmbau clienții); când se terminau, se terminau (de ce nu mai aveți? se rățoiau la sold out).

cu 12 feluri de

Azi avem cofetării mono-produs și nu crâcnește nimeni când intră în Love you choux sau la French Revolution. Avem vitrine cu 6-8 produse mari și late și ne e suficient, ba chiar știm că dacă mergem după amiază sunt șanse să nu le găsim nici pe acelea. Și nu ne mai burzuluim, ne organizăm.

Unde ne bem cafeaua în weekend?

inCotro Specialty Coffee

Strada Ana Davila 2

Așa cum poate deja poți ghici din nume, inCotro este o cafenea simpatică din

Cotroceni și este fix spațiul de care avea nevoie cartierul pentru a-și coagula vecinii din jur.

Doar imaginează-ți: te trezești, fugi la cafeneaua de la colț cu măsuțe direct pe trotuar și te bucuri de o cafea gustoasă.

Popa Tatu 68

Strada Popa Tatu 68

Dacă ar fi să facem un top al locurilor din Europa cu cele mai bune cafenele, fără doar și poate, Bucureștiul ar prinde podiumul. Una dintre cele mai populare băuturi din lume, cafeaua (de specialitate) a fost rapid îndrăgită de bucureșteni, devenind mai mult decât o băutură, și anume un ritual de începere a dimineții sau un pretext pentru a ieși în oraș cu prietenii. Iar dacă la început puteam găsi cafenele de specialitate doar în zonele ultracentrale ale Capitalei, astăzi rar nu zărești o cafenea aproape în orice colț din oraș. Și pentru că a venit căldura, ar fi chiar păcat să nu le alegi pe cele cu terasă!

Fiind un spațiu interdisciplinar, la Popa Tatu 68 vei găsi atât cafea de specialitate, cât și Centrul de Resurse în Fotografie, precum și galeria Is this art?. Locația este una dedicată fotografiei și artei, unde au loc adesea întâlniri și activări care abordează arta fotografiei.

Printre altele, la Centrul de Resurse în Fotografie poți participa la cursuri facilitate de profesioniști, în cadrul galeriei poți vizita expoziții de fotografie, iar între timp să savurezi o cafea bună, bună!

Aflat în zona istorică a Capitalei, putem spune că

Popa Tatu 68 este divizată în mai multe zone - galeria de jos, în cadrul căreia găsești și partea de bar, terasa foarte relaxată, perfectă pentru câteva ore la soare, și biblioteca de la etaj, unde poți găsi numeroase titluri care abordează fotografia și celelalte domenii conexe.

Two by Two Espresso Bar

Strada Henri Coandă 13

Aflată într-o zonă numai bună de luat la pas, între Piața Victoriei și Romană, Two by Two este alegerea perfectă pentru iubitorii de cafea de specialitate, cu un meniu scurt, perfect executat. Dacă treci pe Henri Coandă, îți va fura privirea atât casa superbă în care se află cafeneaua, cât și grădina umbroasă cu mobilier urban modular. Spațiul din interior este unul primitor, deși nu este foarte mare, iar mobilierul de exterior este cu siguranță punctul forte al locației, încurajând la socializare și cunoaștere. Nu este de mirare, deci, că găsești cu greu un loc în zilele de weekend.

THOCafé

Bulevardul Lascăr Catargiu 27

Mad Goat

Strada Alexandru Constantinescu 41

Mad Goat este o cafenea micuță din zona Domenii, unde vei găsi o atmosferă relaxată, boemă și o cafea pe măsură. Spațiul dispune atât de o terasă afară, cât și de o zonă frumos amenajată între intrarea în cafenea și terasă, de o parte și de-a alta fiind scări din lemn pe care se stă foarte comod, dat fiind că ai la dispoziție perne, hamace și fotolii puf.

Dat fiind vibe-ul conferit de puzzle-ul format din mult lemn, hamac, pufuri și verdeața care îmbracă cafeneaua, Mad Goat este locul la care visează oricine în momentele în care are nevoie de câteva ore, la o cafea, departe de agitație.

Sărbătorind aproximativ un an de la deschidere, THOCAfé este o micuță și cochetă cafenea de specialitate cu vedere la bulevardul Lascăr Catargiu, chiar lângă Observatorul Astronomic.

THOCAfé se află la demisolul unei impresionante case interbelice, care, acum peste 50 ani, a fost locuită de scriitorul și omul politic

Nicu Porsenna. Astăzi, dacă treci pragul casei, vei descoperi un decor modern cu influențe scandinave, o cafea gustoasă, câteva gustări și prosecco. Yummy!

The Square Chess Studio, locul care-ți arată cât de cool este șahul

Cluburile de șah sunt de obicei asociate cu decoruri vechi și în niciun caz nu îți vin în minte atunci când te gândești unde poți să ieși în oraș într-o sâmbătă seara. The Square Chess Studio a apărut tocmai pentru a schimba această mentalitate. Este un loc dezvoltat de trei prieteni pasionați de sportul minții și care au reușit deja să strângă în jurul șahului o comunitate de oameni foarte cool. De asemenea, The Square iese în evidență prin adăugarea unei note contemporane în designul interior. Detaliile, culorile, texturile, funcționalitatea și emoția au fost infuzate cu grijă în spațiu pentru a reprezenta comunitatea din jurul brandului The Square. Am stat de vorbă cu Cristiana Stanciu, unul dintre cei trei fondatori The Square, pentru a afla mai multe despre acest loc unic în București.

Care a fost inspirația sau motivul principal din spatele deschiderii The Square și de ce ați ales să mizați pe șah?

În primul rând, inspirație ne-a fost experiența pe care eu și Georgiana, sora și colaboratoarea mea, am avut-o cu șahul. Amândouă am fost jucătoare de șah, ne-am antrenat și am fost în competiții mai mulți ani. Georgiana a avut rezultate chiar la nivel mondial pentru categoria ei de vârstă la fete. Șahul este o pasiune care s-a aprins încă de când eram copile. Georgiana a început la vârsta de 6 ani, eu de la 11 ani. Avem acasă o cameră plină de cupe, pe care le-am strâns amândouă de-a lungul anilor din competiții. Pe lângă jucat, noi am și lucrat ca antrenori la club în acest domeniu. Apoi, pe lângă pasiunea pentru șah, The Square Chess Studio a luat naștere din dorința de a dezvolta o comunitate creativă

de oameni. Este minunat să vezi cum oamenii se conectează și interacționează, adunând clipe memorabile împreună în jurul fiecărei partide sau lecții. De multe ori ni se întâmplă ca oamenii să vrea să stea mai mult după fiecare curs.

De asemenea, ne-am dorit ca în studioul nostru de șah The Square, oamenii să se simtă „acasă”. De aceea, am intenționat să creăm un spațiu primitor, cosy și, din punct de vedere al designului, să aducem un aer proaspăt, contemporan spațiului de șah. Pentru ca această magie a locului să se întâmple, am lucrat cu o echipă minunată. Am colaborat cu Maria Gîndac, care este designer de interior, artista Maria Love, care ne-a făcut muralul de pe perete, și cu Flavia Achim, care s-a ocupat de partea de branding vizual, care include logo, flyere, postări vizuale pentru social foto ©

Hasard Dimassi

media. Maria Gîndac și cu Flavia au lucrat îndeaproape pentru a defini paleta de culori a locului, iar apoi, Maria Love, cu ajutorul acestei palete de bază, ne-a pictat peretele cu o ilustrație care reflectă complexitatea șahului și care ne reprezintă. Apoi, o altă prietenă bună, Hasard Dimassi, ne-a ajutat cu fotografiile pentru social media. A fost o colaborare între prieteni buni.

Șahul, în general, este viața în miniatură. Te învață să-ți îmbrățișezi greșelile cu timpul, te învață răbdarea, te învață să gândești strategic, să anticipezi mutări. Este un joc în care nu contează dacă pierzi sau câștigi, ci contează să construiești partide complexe și frumoase, mutare cu mutare. Am miza pe asta și ne-am dori ca tot mai mulți oameni să descopere frumusețea jocului și a comunității.

Cine sunt oamenii care au făcut acest lucru posibil?

Suntem trei fondatori: Georgiana Stanciu, Cristiana Stanciu și Andrei Bîtcă, toți trei pasionați de șah și dornici să creăm o comunitate. Pe lângă noi trei, am avut o echipă minunată în spate care a muncit pentru a face acest business mic să se întâmple. The Square este și o poveste despre colaborare între prieteni buni.

Ce se întâmplă mai exact la The Square?

Povestiți-ne un pic despre oferta pe care o are acest loc unic în peisajul bucureștean. La The Square facem cursuri și organizăm seri de șah, în care se țin mini competiții. De obicei, organizăm serile de șah sâmbăta. Când se întâmplă, anunțăm pe pagina noastră de

Instagram: @thesquare_chess, dar facem tot posibilul să le ținem săptămânal. Referitor la cursuri, o parte implică strategie/ tactică și o parte joc. Ne adresăm atât copiiilor, dar și adulților.

Cum vedeți evoluția șahului în România, în următorii ani?

Șahul în România este în creștere continuă în ultimii ani, în special după apariția filmului The Queen’s Gambit. De asemenea, Federația Română de Șah este foarte implicată, sunt organizate multe competiții cu premii atrăgătoare și numărul de legitimări a crescut.

Care ar fi câteva dintre beneficiile practicării șahului de către copii?

Copiii își dezvoltă în principal capacitatea de a se concentra, devin mai atenți și răbdători cu timpul, șahul îi calmează. De asemenea, într-o lume tot mai orientată în zona de tehnologie, unde totul se bazează pe răspunsuri imediate și impuls, șahul le oferă posibilitatea să învețe să aștepte, să anticipeze mutări, să facă un plan, să gândească strategic. Mai mult decât atât, șahul îi dezvoltă mental, devin mai ageri în gândire și creativi, dar și mai rezilienți, deoarece îi învață să-și îmbrățișeze și micile greșeli sau eșecuri cu timpul.

Ce urmează pentru The Square?

Pentru The Square urmează să pregătim atât copii, dar și adulți pentru a participa în competiții. De asemenea, am dori ca în curând să facem workshopuri de șah în colaborare cu diverse locații sau companii, ca formă de teambuilding.

ANDREEA ANTON, instructor de yoga:

„Mișcarea e un act de iubire de sine”

Andreea Anton are 31 de ani și spune că se mișcă constant de cinci ani, dar abia de la finalul verii trecute a început să și predea yoga, după ce a terminat cursuri de formare la Fitness Scandinavia. De asemenea, pilates a început să predea recent, pentru că a terminat cursul de formare în primăvară, la Move On. Offline, Andreea predă yoga la studioul VacaPisica, yoga și pilates la Ichigo.Garage, iar de când e cald afară ține antrenamente în parc, pe ponton (anunță mereu pe instagramul ei programul). Online a început să țină clase chiar din luna mai și a pregătit un program de antrenamente tip body and mind, adică yoga și pilates (câte două pe săptămână, timp de o lună).

De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte joburi ai trecut până să ajungi instructor de yoga? Nu știu dacă am ales un domeniu sau pur și simplu am mers unde am simțit. Oricum ar fi, se simte foarte bine aici și acum. Cum a început? Mi-am făcut un cadou și m-am înscris la cursul de formare, pentru că îmi plăcea foarte mult să practic yoga și îmi doream să aprofundez. Nu m-am gândit și nu mi-am propus să predau, pentru mine a fost un proces de învățare lipsit de presiunea unei reprofilări profesionale. Practic, am făcut ce-am vrut. În plus, eu încă lucrez full time. Până anul trecut am avut joburi creative, iar acum sunt brand manager, deci am un rol nițel mai administrativ.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre jobul de instructor de yoga.

Emoțiile. Oamenii care aleg să se miște alături de mine pe saltea sunt total surprinși dacă mă aud povestind despre emoțiile pe care le simt în timpul unei clase. Probabil că nu se așteaptă și nici nu le văd neapărat manifestându-se, dar, da, le simt la fiecare clasă.

Care este cea mai importantă calitate pe care o instructor de yoga trebuie să o aibă?

O întrebare foarte bună. Eu am crezut o bună perioadă de timp că flexibilitatea, forța, un număr cât mai mic de kilograme, o voce cât mai plăcută, calmul sau răbdarea sunt lucrurile care te califică să predai yoga. Am trecut prin multe variante, dar mi-am dat seama că 1. e imposibil să te placă toată lumea și 2. că e extrem de dificil să execuți anumite posturi mai bine decât ar putea să o facă un acrobat. Adevărul e că tot

ce am enumerat eu mai sus sunt lucruri care ajută, dar din punctul meu de vedere, cea mai importantă calitate a unui instructor de yoga este autenticitatea.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

Cred că suntem un popor pentru care rușinea e deseori confundată cu bunul simț. Am luat rușinea și am transformat-o în fundația întregii noastre existențe, implicit și în contextul mișcării - „nu merg la sala că se uită lumea”, „nu ies să alerg, că râd oamenii de mine”, „nu îmi place să transpir”. În realitate, nimănui nu îi pasă. Nu poți să te faci de râs. Dacă tu te miști, deja ai „câștigat”. Apoi mai e și motivația, ceva ce nu ține de locul în care te-ai născut, dar pe care eu o consider o greșeală comună. E greu să o găsești zi de zi pe termen lung și mai vine la pachet și cu senzația de vinovăție. Eu cred mai mult în obiceiuri și disciplină, în pași mici, siguri și constanți. Și, last but not least, mai e felul în care ne raportăm la timp și modul în care ne setăm prioritățile. Eu una petrec la

jobul meu în jur de 8-9 ore pe zi în fața unui calculator. Pe lângă orele astea, aleg să introduc și o oră de mișcare. Pentru unii pare mult și exagerat, pentru alții ceva firesc. Depinde din ce perspectivă privești situația. Mișcarea e un act de iubire de sine și mi-aș dori să fie percepută asemenea spălatului pe dinți. Adică normal, sănătos și benefic. Ceva nenegociabil în viața noastră de zi cu zi.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

Cea mai mare bucurie e că am prilejul de a cunoaște oameni noi. E ca un filtru pe care îl pui și, bam, ești printre oameni care au mai mult sau mai puțin aceleași interese și valori ca tine. Dacă reușești să faci ceva bine pentru ei și sunt mai liniștiți, mai dezmorțiți și cu o stare overall pe plus, pur și simplu te umpli de bucurie.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să se facă antrenor de yoga?

Să ai curaj! Să faci ce îți dorești și să încerci să o faci fără să pui presiune pe tine. Posibil ca pe parcurs să îți dai seama că nu vrei să predai sau că asta îți doreai dintotdeauna, e ok. Important e să investești energie în pasiunile tale, indiferent de outcome.

Te antrenezi și în aer liber?

În aer liber ieșeam să alerg, obicei pe care l-am cam pus pe pauză și pe care îmi doresc să îl reiau. Eu, ca om și ca femeie, prefer zonele verzi, apropiate de casă sau accesibile, dar și safe.

Când vine vorba de sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta? Hmm, cu siguranță nu are legătură cu naționalitatea, dar pentru mine, pe scurt, sportul este un fel de „gift that keeps on giving”. Cu introspecție multă, cu sănătate, cu putere, cu comunități de oameni care mă inspiră, de la care învăț constant și pe care sunt recunoscătoare că i-am cunoscut.

Unde ieși luna asta în oraș?

Iată o listă de locații recomandate și testate de Zile și Nopți:

Unde mâncăm bine în București?

Acuarela, bistro

Str. Polonă, nr. 40

Tel. rezervări: 0745.662.889

Alt Shift

Str. Constantin Mille nr.4, Tel. rezervări: 0727 316 245

Bistro by Green Hours

Calea Victoriei, nr. 120

Tel. rezervări: 0751.772.275

Botanic Restaurant

Calea Piscului, Orășelul Copiilor

Tel. rezervări: 0721.261.262

Hare Garden Herăstrău

Bulevardul Mareșal Constantin

Prezan nr. 1, Herăstrău

Tel. rezervări: 0725.544.669

J’ai Bistrot

Calea Griviței, nr. 55. Tel. rezervări: 0790.229.922

Reper by ESS

Calea Victoriei nr. 176

Zilnic, de la 11:30 la 22:00 Tel. rezervări: 0749.053.163

Trattoria Angoli

Calea Piscului, Orășelul Copiilor

Tel. rezervări: 0728.264.654

Urban Dada

Strada Tudor Arghezi nr. 5

Tel. rezervări: 0729.997.405

Pizza Stămâzzancoadă & More

Str. Barbu Văcărescu nr. 56

0788 458 430, 0786 774 992 pizzastamazzancoada.ro office@stamazzancoada.ro

Zăganu

Bistro & Craft Beer Bar

Calea Victoriei, nr. 91-93

Tel. rezervări: 0770.550.234

Unde ne distrăm?

Control Club

Str. Constantin Mille, nr. 4

Lumea bună din București se adună la… Control.

Tel. rezervări: 0733 927 861

Green Hours

Calea Victoriei 120

Tel.: 0788 452 485

The Pub – Universității

Bd. Regina Elisabeta nr. 9

Distracție între prieteni, ca nicăieri

în altă parte!

Tel.: 0728843782

Club 16

Ion Câmpineanu nr. 16

Dance & Night Club.

Tel. rezervări: 0746 800 752

Club 99 - The Comedy Club

Bd. Dacia nr. 99

Tel. rezervări: 0733.500.301

Comics Club

Strada Nerva Traian nr. 4

Tel.: 0741 426 426

Trei Bețivi

Vasile Lascăr nr. 66

Tel.: 0753 238 484

J’ai Bistrot

Calea Griviței nr. 55

Tel.: 0790 229 922

Hard Rock Café

Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 32

„Love all. Serve all.” It’s a simple reminder to love one another and live for the moment... with a dash of rock! Vezi lista de evenimente pe www.zilesinopti.ro/locuri/ hard-rock-cafe

Tel. rezervări: 0754.400.900

Unde bei o cafea bună?

Coftale Coffee Shop

Str. Profesor Ștefan Mihăileanu nr. 42

Tel.: 0746 420 874

Tucano Coffee

Bd. Timișoara 26, București Plaza, et. 2 (food cort)

Tel.: 0763 032 930

Beans & Dots Cișmigiu

Strada Ion Brezoianu 23-25

Tel.: 0770 176 421

Bulevardul Primăverii 15

Tel.: 031 229 66 89

Cafeteca Cișmigiu

B-dul Elisabeta 61

Tel.: 0727 790 368