cluj-napoca www.zilesinopti.ro
25 - 31 octombrie
Map Inside Âť p. 65
sumar
săptămâna pe scurt
Home
l-aș putea identifica cu oricare din substantivele enumerate mai sus. Ci tocmai Se spune că nicăieri nu-i pentru că le însumează pe ca acasă. Acum 6 luni nu toate, rămânând în același prea eram în asentimentul timp o noțiune incompletă. acestei idei, ce-i drept nici În ultimii ani m-am simțit acum nu mă prea convinge. “ca acasă” în multe locuri “Acasă” pentru unii este un unde poate nu era cazul și loc special. O casă. Un apar- din contră, “deloc ca acasă” tament. O grădină plină cu acolo unde ar fi fost cel mai flori. Un parc. Un oraș sau o de dorit. Cam câte case cafenea. Pentru alții “acasă” avem de-a lungul anilor? se traduce prin prieteni sau Nenumărate, cred că e cofamilie. Un câine sau o pisi- rect spus. Casa părintească, că. Iar pentru restul, “acasă” creșa, căminul studențesc, poate să fie un moment din chiriile, casa prietenului, timp în care rămân ancorați casa socrilor și la un moși pe care încearcă să îl ment dar, și căsuța noastră. retrăiască, să îl recreeze, Locul nostru și numai al cu sau fără succes. Pentru nostru, pe care îl putem mine “acasă” este un terîmpărți sau nu cu cineva. men vag. Și nu pentru că nu Sau schimba. Sau vinde. Alexandra Alexa
alexandra@zilesinopti.ro
Sau părăsi. Toate casele în care am locuit au avut ceva în comun, dincolo de sentimentul de siguranță și confort pe care locuințele în general îl oferă locatarilor: pe mine. Se mai spune și că omul sfințește locul. Fiecare
casă în care locuim ne poartă amprenta, de la decor până la atmosferă, energii și alte chi-uri. Iar pentru a fi locatari ideali, trebuie întâi să învățăm să coabităm cu noi înșine. Și asta o putem face cel mai bine acasă!
Atenție, spirite rele!
Voi cum vă feriți în noaptea de Halloween de spiritele și fantomele care vor bântui orașul? Sperăm că vă veți deghiza în costume convingătoare și că veți merge la vreun party din centru, da?
How about some pizza?
Pizza nu are vreun sezon preferat. Oricând, la orice masă și orice oră este delicioasă! Iar noi am descoperit locul unde se servește cea mai bună din Cluj. Curioși?
Fii fan Zile și Nopţi pe Facebook! Dă-ne like:
facebook.com/zilesinoptiCluj
7
8
de văzut: 25 octombrie - 1 noiembrie
vineri, 25 octombrie
sâmbătă, 26 octombrie
duminică, 27 octombrie
luni, 28 octombrie
HIGH JET
ERB N DUB
INSULA
ACROBAT SOUND & The Shelter prezintă vineri seara concertul HIGH JET & CANS, HIGH JET / EUSEBIO & WAAR / BUCHAREST / RO.
Erb N Dub, Gojira & Planet H, Dj Snow & Mc Agent, Down vă dau întâlnire sâmbătă seara în Club Midi. Preț bilet: 15 / 25 Ron.
Vineri 25 octombrie
Sâmbătă 26 octombrie
INSULA muzicală a Adei Milea aduce pe scena Naţionalului clujean povestea lui Robinson, cel al lui Gellu Naum, un Robinson singur pe o insulă pustie dar plină de oameni.
Tequila & Beer Party
The Shelter
Club Midi
P-ța Unirii 25
Berăriei 6
Duminică 27 octombrie
22.00
23.00
Teatrul Național Cluj P-ța Ștefan cel Mare 2 – 4 19.00
LE GENERAL Deși week-endul e lung, noi vă prezentăm de vineri programul Generalului: vineri şi sâmbătă este o sărbătoare continuã cu oameni frumoşi şi drinkuri delicioase, iar duminică se ascultă muzicã funky, soul, raggae!
ARME ORIGAMI SOUND
Bienala Internaţională de Ceramică
Pentru că ne place să începem săptămâna în forță, vă dezvăluim secretul succesului: Tequila & Beer Party în Club Caro în fiecare luni începând cu orele 22.00! Luni 28 octombrie Club Caro Piața Muzeului 6 22.00
Expoziție de pictură
ARME (Arapaima şi Empt) este un duo de live performance, născut din gloria de demult a muzicii house şi garage din UK. Nu le ratați sâmbătă seara showul din Boiler!
Evenimentul reprezintă prima manifestare de anvergură internațională din România în domeniul ceramicii contemporane. Bienala prezintă lucrările a 150 artişti din 45 de ţări.
Astăzi este ultima zi în care puteți vizita expoziția de pictură semnată Amalia Crișan, găzduită de Centrul de Cultură Urbană Casino (Parcul Central).
25 – 27 octombrie
Sâmbătă 26 octombrie
Miercuri – Duminică
Centrul de Cultură Urbană
Le General
Boiler Club
Muzeul de Artă Cluj
Clădirea Casino
Eroilor 18, et.1
Henri Barbusse 59 – 61
P-ța Unirii 30
Parcul Central
20.00
22.00
10.00 – 17.00
10.00 – 20.00
Luni 28 octombrie
de văzut: 25 octombrie - 1 noiembrie
marți, 29 octombrie
miercuri, 30 octombrie
joi, 30 octombrie
vineri, 1 noiembrie
Stuf-Stud Party
Quiz Night
Retro Halloween
Flou Rege
În Janis la Stuf seara de marți e lungă. Întâi Warm up party și apoi Stuf-Stud Party. Intrare liberă între orele 23:00 - 23:30, după care e doar 7 Ron pentru fete și studenți și 10 Ron pt ceilalți! Marți 29 octombrie Janis la Stuf P-ța Uniri 19
Simon's Place te provoacă, din nou, să dovedești că ești deștept! Vino la o nouă ediție de Quiz, pentru a-ți testa cunoștințele și pentru a câștiga premiul: un voucher de consumație de 50 lei! Miercuri 30 octombrie Simon's Place Inocențiu Micu Klein 23 20.00
Vampiri, demoni, vrăjitoare, fantome, troli și câte și mai câte. Monștri și zâne, prinți și animale fantastice își dau întâlnire în noaptea de Halloween la After Eight! Joi 31 octombrie After Eight Samuel Brassai 12 22.00
Flou Rege strigă adunarea publicului dornic de a ieși din rutină şi ascultătorilor autentici de hip hop subteran. Artistul ne-a anunțat că va veni în forțe noi şi cu materiale proaspăt ieșite! Vineri 1 noiembrie La Gazette Călărașilor 1, Parcul Cetățuia 23.00
21.00 Warm up 23.00 Stuf Stud
Stand Up Comedy College Party
6 ani de Midi
Distracție, muzică bună și multă bere - rețeta dezmățului vă așteaptă și în această săptămână la College Party în Euphoria Music Hall!
În ultima zi a lunii octombrie, Dragoș Pop revine la Diesel Club cu un show exploziv! Comedie 100%! Intrare ~ 25 lei. Toate băuturile de la bar au reducere 20%!
Miercuri 30 octombrie
Joi 31 octombrie
Vineri 1 noiembrie
Euphoria Music Hall
Diesel Club
Club Midi
Pentru ore și locații consultați
Calea Mănăștur 2 – 6
P-ța Unirii 17
Berăriei 6
programul complet al filmelor.
22.00
21.00
23.00
Carrie În ajun de Halloween trebuie să vedeți Carrie! Un film de groază de referință, o reecranizare a celebrului roman semnat Stephen King!
Vineri 1 noiembrie Club Midi sărbătorește 6 ani de existență alături de Dinky (djset with live vocals), Nic Fanciulli & K!D Chriss. Preț intrare: 20 / 30 lei.
9
10
noutăți de timp liber
nou în oraş THE DUNGEON - Primul joc real de evadare din Cluj-Napoca
Dacă sunteți pasionați de jocuri sau de istorie, cu siguranță v-ați lovit cel puțin o dată de termenul dungeon. Celulele în care erau ținuți prizonierii în perioada medievală numite dungeons, erau plasate în general la subsolul marilor castele europene renascentiste, unde de multe ori deținuții erau torturați până la moarte. Acum, după această scurtă introducere serioasă, haideți să vă spunem partea ludică a termenului.
Ce ziceți de o nouă activitate de petrecere a timpului liber, o alternativă cu adevărat interesantă și inedită la lucrurile pe care le faceți în mod obișnuit? În subsolul situat pe strada Petru Maior la numărul 13 vă așteaptă „The Dungeon”, primul joc real de roomescape din Cluj, acțiunea acestuia fiind plasată în secolul XXI cu tema “The Mad Scientist”. „The Dungeon” se adresează grupurilor de 2 - 4 persoane, tineri și studenți, pasionați de aventură, dar
Hotspot Fashion: Retail meets Ecommerce
și de jocuri de echipă, comunicarea, creativitatea și gândirea strategică în acest caz fiind esențiale. Așadar, dacă îți place să descifrezi mistere, să găsești soluții și să accepți provocări, „The Dungeon” este pentru tine mai mult decât un joc: este o nouă experiență, pe care o poți trăi alături de prietenii tăi!
Dacă ai sau vrei să îți faci un magazine online de fashion, la Hotspot Fashion: Retail meets Ecommerce cu siguranță vei afla informații noi și interesante! Programul eventului care are loc la Cluj sâmbătă 26 octombrie este astfel construit încât participanții să fie introduși în lumea fashion ecommerceului, de la baza unui business plan, la dezvoltarea magazinelor, cunoașterea tipurilor de consumator etc.
The Dungeon
Sâmbătă 26 octombrie
Petru Maior 13 – la demisol
Răgaz, Decebal 22 – 24
Rez.: 0768.247.525
12.00
www.thedungeon.ro
Detalii: flashme.ro
www.facebook.com/thedungeoncluj
BOLERO Sâmbătă 26 octombrie, începând cu ora 20.00, Teatrul Maghiar de Stat Cluj ne invită la premiera absolută a spectacolului Bolero, în regia lui István Albu. “După premiera piesei Bolero ca teatru lectură András Visky m-a întrebat: de ce ai scris piesă, nu altceva? N-am putut răspunde în momentul acela, dar acum, după doi ani şi multe alte încercări aş zice:
pentru că în dramă nu poţi vorbi în echivocuri. Nu găseşti descriere de peisaj, portrete şi alte pasivităţi similare: tot ce trebuie dezvăluit este spus de cei care nu doresc să spună totul. (Péter Demény) Sâmbătă 26 octombrie - Premieră Duminică 27 octombrie Teatrul Maghiar de Stat Cluj Emil Isaac 26 – 28 20.00
12
evenimente
14
evenimente
recomandări
oraşul tău 25 - 31 octombrie 2013 UPCOMING EVENTS Le Général Café Pub
facebook.com/legeneralcafepub
EVENIMENT SUSȚINUT DE
19
20
Cumpără acum bilete la DRACULA FILM
film: recomandare
HORROR&FANTASY FESTIVAL
Nu sunt faimos, dar sunt aromân, din 25 octombrie în cinematografe
program cinematografe Program Cinema Florin Piersic 25 - 31 octombriE Stă să plouă cu chiftele 2 - 3D Ora: 14.00 – preț 15 lei Dublat în limba română Ora : 20.00 – preț 15 lei Dublat în limba română Nu sunt faimos, dar sunt aromân 2D Ora: 23.00 – preț 10 lei Atât timp cât voi trăi 2D Ora : 17.00 – preț 10 lei
Preț redus la toate spectacolele cu card de student (Studcard, OmniPass, ISIC): 2D – preț 5 lei, 3D – preț 8 lei
Program Cinema Victoria 25 - 31 octombriE CÂINELE JAPONEZ Producție: România 2013 Regia: Tudor Cristian Jurgiu Duminică, Miercuri Orele: 15.00; 19.00 Joi Ora: 17.30 Vineri, Luni Ora: 21.30
Lungmetrajul care marchează debutul lui Toma Enache în regia de film, dar şi o premieră în industria cinematografică românească, filmul Nu sunt faimos, dar sunt aromân va ajunge pe marile ecrane din 25 octombrie, fiind distribuit de MediaPro Distribution. Regizor artistic, actor şi poet, Toma Enache realizează un proiect cinematografic unic în ţară prin dialogurile în exclusivitate în limba aromână, echipa de actori şi realizatori formată aproape integral din aromâni şi printr-o poveste romanţată, centrată pe originile poporului aromân. O producţie cinematografică independentă, filmul Nu sunt faimos, dar sunt aromân, are un buget de aproximativ 360.000 de euro, finanţarea acestuia provenind în totalitate din surse private. Nu sunt faimos, dar sunt aromân (Nu hiu faimos ama hiu arman) este o dramă
romantică ce descrie călătoria lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, pornit în căutarea adevărului absolut despre originea neamului său. Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevărul şi femeia la care visează. Le va găsi? Şi, dacă da, cu ce preţ? Cunoscut îndeosebi pentru succesele sale la teatrul radiofonic, Toma Enache a mai realizat atât piese de teatru în aromână ca „Lali Nida s-ampuliseashti cu stranghilji”, „Tenda” sau „Secta a muljeriloru”, cât şi în limba română: „Pluralul englezesc”, „Richard al III-lea”, „Mincinosul”, „O noapte furtunoasă” sau „Alcesta”. Distribuit de MediaPro Distribution, filmul Nu sunt faimos, dar sunt aromân va avea premiera pe 25 octombrie în cinematografele din toată ţara.
AFACEREA TĂNASE. LEAPȘA PE NEMURITE Producție: România 2013 Regia: Ionuț Teianu Vineri, Sâmbătă, Duminică, Luni, Marți, Miercuri Ora: 17.30 STEVE JOBS. OMUL CARE A SCHIMBAT LUMEA / JOBS Producție: SUA 2013 Regia: Joshua Michael Stern Sâmbătă, Marți Orele: 15.00; 19.00 Duminică, Miercuri Ora: 21.30 MALAVITA: O FAMILIE CRIMINALĂ / THE FAMILY Producție: SUA/Franța 2013 Regia: Luc Besson Vineri, Luni, Joi Orele: 15.00; 19.00 Sâmbătă, Marți Ora: 21.30 Halloween powered by "Full Moon" Horror and Fantasy Film Festival 31 octombrie începând cu ora 22.00
Stitches/ Stitches - Ora 22.00 The Lords of Salem/ The Lords of Salem - Ora 23.45 Cockneys vs Zombies - Ora 01.45 Come out and play/Jocuri de copii - Ora 03.30 Preț bilete: 1 intrare – preț normal (întreg sau redus), 2 intrări – 12 lei, 4 intrări – 20 lei
CINEMA CITY Iulius Mall
Iulius Mall, tel. rezervări 0264-20 70 70 www.cinemacity.ro
25 - 31 octombrie 2013 Titlu film română/original
Rating
Avanpremieră Căpitanul Phillips - digital / Captain Phillips - digital Avanpremieră Jocul lui Ender - digital / Ender's Game - digital Avanpremieră Domnişoara Cristina - digital / Domnişoara Cristina - digital
Mi
20:30
Mi
21:20
J
19:50, 21:50
V,L-Ma,J AC
Premieră Insidious : Capitolul 2 - digital / Insidious 2 - digital
HO
Premieră Nu sunt faimos, dar sunt aromân - digital Nu sunt faimos, dar sunt aromân - digital
AG
Premieră Stă să plouă cu chiftele 2 - digital dublat Cloudy 2: Revenge of the Leftovers - digital dubbed
AG
S-D
13:30, 16:00
18:20, 20:50, 22:20 17:50, 19:00, 22:20
V-J
13:30, 15:50
18:00, 20:40, 22:50
V, L - Ma
14:40, 16:40
18:40, 19:30
14:40, 16:40
18:40, 19:30
Mi - J
14:40, 16:40
18:40, 19:20
V, L - Ma
14:50
17:10, 20:00
14:50
17:10, 20:00
S-D
S-D
HO
Justin şi Cavalerii dublat Justin and the Knights of Valour
AN
11:10
11:30, 12:40
12:30
Mi
14:20, 16:40
20:00
J
14:50
17:20, 20:00
13:00, 15:00
17:10
13:00, 15:00
17:10
V, L - J S-D
11:00
V-J
18:10, 20:20, 22:30
V, L - J S-D
14:10, 16:10 12:00
14:10, 16:10
V, L - Ma
Tentaţii Irezistibile - digital / Thanks for Sharing - digital
S-D
CO
17:20 11:40
17:20
Mi - J
Joc riscant -digital / Runner Runner -digital
AC
Prizonierii - digital / Prisoners - digital
DR
17:00
V - Ma
21:30
Mi
21:20
V-J
17:00, 20:10
V, L - Ma
Avioane
dublat / Planes
dubbed
AG
S-D
AN
13:10 11:10
Mi - J CO
Ucigaş cu suflet pur - digital / Man of Tai Chi - digital
AC
Rush:Rivalitate şi adrenalină - digital / Rush - digital
AC AN
S-D
SF
V-J
dublat / The Smurfs 2
Gravity: Misiune în spaȚiu
dubbed
AG
/ Gravity
13:10 13:00
V - Ma
Don Jon - digital / Don Jon - digital
Ştrumpfii 2
19:50
J
21:20
V - Ma, J
18:50, 21:00
Mi
18:50, 21:10
V - Ma
21:50 11:20 13:40, 15:40
V,L-Ma,J
Malavita:O familie criminală - digital / Malavita - digital
S-D
AC
Prinţesa Diana - digital / Diana - digital Machete: Ucigaş meseriaş - digital / Machete Kills - digital Conspiraţia - digital / Closed Circuit - digital Legenda AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
ANIMAŢIE AN
N -15
19:20, 21:50
COMEDIE CO
19:20, 21:40
CO
V-J
BI
V-J
16:30
AC
V-J
14:10
V - Ma
15:10
Mi - J
15:00
CR
DRAMĂ DR
17:40, 19:40, 21:40 19:20, 21:50
12:20
Mi
Era şi timpul - digital / About time - digital
18:20, 20:50, 22:20
13:10, 15:30
CO
AN
13:30, 16:00
Mi
AN
Carrie - digital / Carrie - digital dubbed
Seara 17:00 - 24:00
BI
DR
AG
După-amiază 13:00 - 17:00
SF
Premieră Escape Plan:Testul suprem-digital / Escape Plan - digital
Premieră Stă să plouă cu chiftele 2 dublat Cloudy 2:Revenge of the Leftovers dubbed
Dimineaţa 10:00 - 13:00
Gen
14:40
FANTASTIC F A
THRILLER TH
HORROR H
CINEMA CITY Polus Center
Polus Center Cluj - Comuna Floreşti, Telefon: +40-264-202-000 www.cinemacity.ro
25 - 31 octombrie 2013 Titlu film română/original
Rating
Dimineaţa 10:00 - 13:00
Gen
După-amiază 13:00 - 17:00
Seara 17:00 - 24:00
Avanpremieră Jocul lui Ender - digital / Ender's Game - digital
SF
Mi - J
19:00
Avanpremieră Domnişoara Cristina - digital / Domnişoara Cristina - digital
DR
J
20:10, 22:20
Avanpremieră Căpitanul Phillips - digital / Captain Phillips - digital
BI
Mi
21:00
J
21:20
V,L-Ma,J
Premieră Stă să plouă cu chiftele 2 dublat Cloudy 2:Revenge of the Leftovers dubbed
AG
S-D
AN
14:10, 16:10 11:30, 12:10
Mi
18:10
14:10, 16:10
18:10
13:50, 14:50, 16:50
18:50
14:30, 16:50
19:10, 21:40
14:30, 16:50
19:10, 21:40
13:30, 15:40
17:50, 20:00, 22:10
V, L - J
Premieră Escape Plan:Testul suprem-digital / Escape Plan - digital
AC
Premieră Insidious : Capitolul 2 - digital / Insidious 2 - digital
HO
V-J
Rush:Rivalitate şi adrenalină - digital / Rush - digital
AC
V - Ma
19:00
Joc riscant -digital / Runner Runner -digital
AC
V - Ma
20:20
S-D
12:10
V - Ma
Machete:Ucigaş meseriaş-digital / Machete Kills - digital
N -15
AC
AG
AN
AG
AN
21:50
Mi
14:40
J
Avioane
dublat / Planes
Ştrumpfii 2
dubbed
dublat / The Smurfs 2
dubbed
Malavita:O familie criminală -digital / Malavita -digital
Don Jon - digital / Don Jon - digital
17:10
V, L - J S-D
15:10 11:00
V-J
AC
15:10 13:00
V - Mi
17:10, 19:30, 21:50
J
19:30, 21:50
V - Ma
22:20
Mi
21:20
CO
J
Prinţesa Diana - digital / Diana - digital
BI
Conspiraţia - digital / Closed Circuit- digital
CR
Bătălia anului
DR
/ Battle of the Year
Gravity: Misiune în spaȚiu
/ Gravity
Justin şi Cavalerii subtitrat Justin and the Knights of Valour
SF
AN
subtitled
Carrie - digital / Carrie - digital Justin şi Cavalerii dublat Justin and the Knights of Valour
AN
Prizonierii - digital / Prisoners - digital
Legenda AVENTURI AV
ACŢIUNE AC
S-D
ANIMAŢIE AN
11:20
S-D
15:50 13:40
12:30
V - Ma, J
14:00, 16:00
18:00, 20:10, 22:10
Mi
16:00
18:00, 20:10, 22:10
V,L-Ma,J S-D
14:50 12:00
14:50
V-J
17:00, 19:20, 21:30
V, L - J
DR
COMEDIE CO
15:50
V-J
HO
dubbed
15:50
V, L - Mi
DRAMĂ DR
S-D
13:00, 15:00 11:00
13:00, 15:00
17:00 17:00
V - Mi
18:20, 21:20
J
17:50, 20:50
FANTASTIC F A
THRILLER TH
HORROR H
24
Cumpără acum bilete la DRACULA FILM
cultură
HORROR&FANTASY FESTIVAL
cultură
Post.Sync + Divas Două spectacole sunt programate săptămâna aceasta în calendarul de evenimente al Fabricii de Pensule. Sâmbătă 26 octombrie are loc spectacolul post.sync, termenul de post.sync fiind folosit în cinematografie pentru a marca procesul în care se adaugă peliculei sunetele și vocea actorilor, ulterior, în condiții de studio. Realizatorii acestui spectacol prezintă acest proces “real time”, corelând sunetele create pe loc cu proiecția, cu mișcarea, adăugând, comentând ironic sau subminând imaginea. Post.Sync este regizat de Ferenc Sinkó, care semnează de altfel și coregrafia spectacolului. Scenografia aparține lui András Szabó. Al doilea eveniment marca Fabrica de Pensule are loc marți, 29
octombrie. Divas este realizat în colaborare cu artiştii interpreţi Imola Kézdi, Csilla Albert, Zsuzsanna Vass, Missy. Costume: Bianca Imelda Jeremias. Regia, coregrafia și conceptul spectacolului aparțin lui Ferenc Sinkó, coloana sonoră: fiind realizată de Ion Coroi. Divas spune povestea a patru femei aflate în etape diferite ale traseului „femeie obișnuită” – „divă”. Vom asista la o călătorie în sufletul şi imaginația acestor personaje – un univers complex, influenţat ireversibil de publicaţiile adresate „sexului frumos”, de reclamele de cremă antirid, de capcana frumuseții şi a timpului. Durata spectacolului este de 60 minute. Bilete (aceleași prețuri pentru fiecare din cele 2 spectacole): 15 lei / 10 lei, reducere
pentru studenți și pensionari. Rezervări: studio@ fabricadepensule.ro. Sâmbătă 26 octombrie Marți 29 octombrie Fabrica de Pensule Henri Barbusse 59 – 61 Detalii și rezervări: studio@fabricadepensule.ro http://fabricadepensule.ro
Festival de Film Aleatoriu
ÎNSCRIE-ȚI SCURTMETRAJUL ÎN COMPETIȚIE O dată pe lună, vor fi alese prin tragere la sorți scurtmetrajele care vor fi proiectate la Casa TIFF. Câștigătorul fiecărei ediții va fi ales de public și premiat.
Detalii pe facebook.com/casatiff, www.casatiff.ro sau info@casatiff.ro.
POWERED BY
26
cultură cultură
Vineri, 25 octombrie Clasic Concert extraordinar de închidere a Festivalului Orchestra şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” Toamna Muzicală Clujeană Colegiul Academic 19.00
Expo Bienala de Ceramică Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Expoziţie de pictură Amalia Crișan Centrul de Cultură Urbană Casino Parcul Central Cluj 10.00 – 20.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Silviu Purcărete "Nopţile oraşului" - Expoziţie de fotografie Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Operă Giselle de Adolphe Charles Adam Opera Naţională Română P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4 18.30
Teatru Nu pot trăi fără muzică! Cu supratitreare în limba română. Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca Emil Isac 26 - 28 19.00
Conul Leonida faţă cu Reacţiunea! de I.L. Caragiale Regia: Laurian Oniga Teatrul Naţional Cluj P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4 19.00
Clasic Concert extraordinar de închidere a Festivalului
Orchestra şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” Toamna Muzicală Clujeană Colegiul Academic 19.00
Sâmbătă, 26 octombrie Expo Bienala de Ceramică Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Silviu Purcărete "Nopţile oraşului" - Expoziţie de fotografie Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Teatru Bolero – Premieră absolută de Peter Demeny Cu supratitreare în limba română Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca Emil Isaac 26 - 28 20.00
Crăiasa Gheţurilor Csipike Regia: Varga Ibolya. Spectacol în limba maghiară Teatrul de Păpuși Puck I.C.Brătianu 23 11.00
Hamlet de W. Shakespeare Regia: Roberto Bacci Teatrul Naţional Cluj P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4 19.00
post.sync De Ferenc Sinko Fabrica de Pensule Henri Barbusse 59 – 61 Detalii: http://fabricadepensule.ro
Duminică, Luni 28 27 octombrie octombrie
Miercuri, 30 octombrie
Expo
Expo
Expo
Bienala de Ceramică Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca
Bienala de Ceramică Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30
10.00 – 17.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30
Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Expoziţia temporară Faianţă fină germană în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca
Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca C. Daicoviciu 2 10.00 – 16.00
10.00 – 17.00
Silviu Purcărete "Nopţile oraşului" - Expoziţie de fotografie Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30
Marţi, 29 octombrie
10.00 – 17.00
Expoziţie A.C.T. Democ(k)racy
Operă Contesa Maritza De Kalman Imre Operetă în trei acte Opera Maghiară Cluj Emil Isaac 26 - 28 17.00
Teatru Bolero de Peter Demeny Cu supratitreare în limba română Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca Emil Isaac 26 - 28 20.00
Insula După Gellu Naum Spectacol concert de Ada Milea Teatrul Naţional Cluj P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4
Expo
Fundaţia AltArt Fabrica de Pensule, Str. Henri Barbusse 59-61 16.00 – 20.00
Expoziţia temporară Faianţă fină germană în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca
C. Daicoviciu 2 10.00 – 16.00
Teatru Ce nemaipomeniră aiureală! De Eugene Ionesco
Regia: Silviu Purcărete Teatrul Naţional Cluj P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4
10.00 – 17.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Silviu Purcărete "Nopţile oraşului" - Expoziţie de fotografie Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Operă Traviata de Giuseppe Verdi Spectacol interpretat în limba italiană. Opera Naţională Română P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4 18.30
Operă United Bogdan Ota și Nordic Sonata Orchestra Dirijor: Federico Crisanaz Opera Maghiară Cluj Emil Isaac 26 - 28 20.00
Teatru Idiotul După F.M. Dostoievski Regia: Anna Stigsgaard Teatrul Naţional Cluj P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4 19.00
Stand Up Comedy cu Dragoș Pop Diesel Club P-ţa Unirii 17 21.00
Vineri, 1 noiembrie Expo Bienala de Ceramică Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Teatru Artă De Yasmina Reza Regia: Sorin Misirianţu Teatrul Naţional Cluj P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4 19.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
Joi, 31 octombrie Expo Bienala de Ceramică Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30
Silviu Purcărete "Nopţile oraşului" - Expoziţie de fotografie Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30 10.00 – 17.00
10.00 – 17.00
George Banu „Nopţile muzeului”, expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30
Teatru Swing – Premieră Un solo coregrafic teatral cu Vava Ștefănescu Teatrul Naţional Cluj P-ţa Ștefan cel Mare 2 – 4
19.00
10.00 – 17.00
19.00
Scufiţa Roșie După Fraţii Grimm Regia: Bogdan Ulmu Teatrul de Păpuși Puck I.C.Brătianu 23
Divas De Ferenc Sinko Fabrica de Pensule Henri Barbusse 59 – 61 Detalii: http://fabri-
Silviu Purcărete "Nopţile oraşului" - Expoziţie de fotografie Muzeul de Artă Cluj P-ţa Unirii 30
Salonul Mireselor Expo Transilvania Aurel Vlaicu FN
11.00; 12.30
cadepensule.ro
10.00 – 17.00
10.00 – 20.00
19.00
Special
concerte şi petreceri
dansează Vineri 25 octombrie Jozif încinge petrecerea în Club Midi! Jozif este unul dintre acei DJ-i al cărui nume răsună în toate cluburile celebre. Cu mai bine de zece ani de carieră în DJ-ing, cartea de vizită a lui Jozif denotă succesul său ca artist, membru al uneia dintre cele mai titrate agenții și case de discuri, Crosstown Rebels, care promovează noul val de muzică electronică foarte apreciat în întreaga lume.
După un turneu european de succes, DIRTY SHIRT continuă activitatea intensivă din acest an, cu lansarea videoclipului "Ride", în colaborare cu brandul de mountaine bike "Commençal" și cu un turneu de promovare în România. Băieții ajung în The Shelter luni 28 octombrie!
Partizan se află în prezent în turneul național MANUALUL și poposesc vineri, 31 octombrie la Cluj Napoca, în Euphoria Music Hall, desigur!
27
2828
concerte şi petreceri | reduceri
concerte şi petreceri
Vineri, 25 octombrie
Janis Party Janis Club, Eroilor 5
Concert
Stuf Party Janis la Stuf P-ța Unirii 19
Acrobat Sound The Shelter, P-ța Unirii 25
23.00
22.00
22.00
(H)All Stars All Night Long Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6
P-ța Unirii 25 Party
22.00
Jazz Live Casa Jazz (Taufer) Vasile Goldis 2
Jazz Live Casa Jazz (Taufer) Vasile Goldis 2 22.00
22.00
Paraziții Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6
Warm-up Chef cu bere Moka! Janis Club Eroilor 5
New Disorder The Shelter, P-ța Unirii 25
Jazz Sunday Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6
22.00
21.00
22.00
18.00
Sâmbătă, 26 octombrie
Revolution Nights Revolution Club Regele Ferdinand 22 – 26, et.1
Student Party After Eight Samuel Brassai 12
Party Absolut Ladies Night After Eight Samuel Brassai 12
Concert
Cover & Karaoke Party + My Way Party My Way, P-ța Unirii 21 22.30
DUB Pistols Sound System Boiler Club Henri Barbusse 59 – 61
ERB N DUB Club Midi, Berăriei 6 23.00
Party
Friday Night Club Eclipse, Napoca 16
Stuf Party Janis la Stuf P-ța Unirii 19
Warm-up Chef cu bere gratis! Janis Club Eroilor 5
22.00
21.00
After Office Party My Way, P-ța Unirii 21
Duminică, 27 octombrie
22.30
22.00
Jozif & Mihigh Club Midi, Berăriei 6
Arme Origami Sound Boiler Club Henri Barbusse 59 – 61
23.00
22.00
Stuf Party Janis la Stuf P-ța Unirii 19 23.00
22.00
9 Years of After Eight After Eight Samuel Brassai 12
22.00
22.00
22.00
22.00
Concert Dirty Shirt The Shelter
Party
22.00
Warm-up Chef cu bere gratis! Janis la Stuf, P-ța Unirii 19 21.00
Luni, 28 octombrie Concert Monozoid The Shelter P-ța Unirii 25 22.00
Jazz Live Casa Jazz (Taufer) Vasile Goldis 2 22.00
Planet H, All in 1 Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6 22.00
Prestige Party After Eight Samuel Brassai 12 22.00
Stuf Party Janis la Stuf P-ța Unirii 19 23.00
Warm-up Chef cu bere gratis! Janis la Stuf P-ța Unirii 19 21.00
Marţi, 29 octombrie Party
Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6 22.00
Singles Party After Eight Samuel Brassai 12 22.00
Stuf Party Janis la Stuf P-ța Unirii 19 23.00
Warm-up Chef cu bere gratis! Janis la Stuf, P-ța Unirii 19 21.00
Miercuri, 30 octombrie Party College Party Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6 22.00
Jazz Live Casa Jazz (Taufer) Vasile Goldis 2 22.00
Jazz Live Casa Jazz (Taufer) Vasile Goldis 2 22.00
B the First!
Student Party Revolution Club Regele Ferdinand 22 – 26, et.1 22.00
3030
concerte şi petreceri | reduceri
concerte şi petreceri
Stuf Party Janis la Stuf, P-ța Unirii 19 23.00
Petrecerea Brățărilor After Eight Samuel Brassai 12 22.00
22.00
23.00
Halloween Retro Party After Eight Samuel Brassai 12
Cover & Karaoke Party + My Way Party My Way, P-ța Unirii 21
22.00
Stuf Party Janis la Stuf, P-ța Unirii 19 23.00
Warm-up Chef cu bere gratis! Janis la Stuf, P-ța Unirii 19 21.00
Warm-up Chef cu bere gratis! Janis la Stuf, P-ța Unirii 19 21.00
Joi, 31 octombrie Vineri, 1 noiembrie Concert
Concert Partizan Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6 22.00
Șuie Paparude Euphoria Music Hall Calea Mănăștur 2 – 6 22.00
Party After Office Party My Way, P-ța Unirii 21 22.30
Jazz Live Casa Jazz (Taufer) Vasile Goldis 2 22.00
Joia Dementă Beci 36, Regele Ferdinand 36
22.30
Halloween Special: Pop Killers Boiler Club Henri Barbusse 59 – 61 22.00
Friday Night Club Eclipse, Napoca 16 22.00
Halloween Night Karma P-ța Lucian Blaga 1 – 3 22.00
Janis Party Janis Club Eroilor 5 23.00
Party Absolut Ladies Night After Eight Samuel Brassai 12 22.00
6 ani de Midi Dinky, Nic Fanciulli, K!D Chriss Club Midi, Berăriei 6
Stuf Party Janis la Stuf P-ța Unirii 19 22.00
Warm-up Chef cu bere Moka! Janis Club Eroilor 5 21.00
36
evenimente
petrece-te
Electric Castle Festival goes BIGGER, BETTER, STRONGER! Electric Castle Festival a fost un adevărat succes! A fost unul dintre puținele festivaluri de la noi care s-a bucurat de un feedback atât de bun, atât înainte, cât și după eveniment. S-au scris multe rânduri despre ce a fost între 2123 Iunie 2013 la Bonțida, iar toate au fost apreciative.
mare, dar cu siguranță organizatorilor le va fi și mai greu să se mențină acolo. Primul pas a fost deja făcut, cei de la Boiler Events anunțând încă din vară ediția a doua, folosindu-se probabil de vibe-ul post eveniment. Este un semn însă, că la un festival se lucrează un an întreg, nu doar câteva luni înainte.
Este foarte greu ca din prima ediție să ai un success atât de
Ba mai mult, din 24 Octombrie, vor fi puse la vânzare primele
abonamente pentru festivalul ce va avea loc între 19-23 Iunie 2014, la prețul promoțional de 135 lei. Este un neobișnuit pentru România să vinzi bilete atât de repede, dar cu siguranță vor fi mulți ce-i ce vor profita de prețul promoțional, mai ales că unele zvonuri ne duc la idea că aceste bilete ar fi limitate. Organizatorii ne promit deja un Electric Castle care va fi Bigger, Better, Stronger! Dacă în 2013 în cele 3 zile de
festival, la Bonțida au fost 4 scene și 80 de artiști, în 2014, festivalul va dura 4 zile, vor fi 5 scene (dintre care una de Dub/Reggae) și sunt așteptați peste 100 de artiști. Așteptăm cu răbdare ediția numărul doi și sperăm ca standardul să fie la fel de ridicat și dacă nu o facem deja, să începem să ne mândrim că la Cluj, avem unul dintre cele mai tari festivaluri din România.
38
evenimente
42
gastronomie
mănâncă
Lux la primul nivel, economii la al doilea: BELLI FRESCHI - Restaurant & Fast Food
parter sau la etaj. Barul american care ocupă întregul spațiu superior al restaurantului vă oferă la masa de prânz o selecție de meniuri fast food la prețuri imbatabile și la o calitate garantată. În cursul serii sunteți așteptați la Happy Hour în stil italian, adică mâncare și băutură la Dragi studenți, discreție la un preț fix. "Prin situat în incinta Galeriilor nimic nu e mai Ferdinand găsiți o selecție de ce alte modalități se pot simplu decât să îndrăgosti oamenii de bucăsandwichuri, hamburgeri și iei un sandwich de la vânpaste de cea mai bună calita- tăria italiană?!" comentează zătorii ambulanți. Însă, de te la prețuri foarte mici. Pare G. Brizzi, proprietarul restauacum nu trebuie să mai rantului. incredibil, dar așa este: la cumpărați gustări din stra- Belli Freschi vă puteți bucura Luxul este prezent la parter, dă pentru că la Belli Freschi, de lux dar și de prețuri, la unde puteți admira și
achiziționa pe lângă produse alimentare, piese de mobilier în stilul anilor '70 și '80, fulare Versace sau mobilier antic de import. Fideaua cu ciuperci și trufe, fileul de biban de mare în crustă și bruschetele cu calmar au câștigat deja titlul de cele mai populare mâncăruri, însă dacă vrei să descoperi și alte surprize știi deja unde trebuie să mergi:la Belli Freschi Restaurant & Fast Food! Belli Freschi Regele Ferdiand 12
gastronomie
43
44
gastronomie
am gustat: ...un burger autentic american
Burger Lounge Alexandra Alexa alexandra@zilesinopti.ro
Bistrourile și restaurantele clujene se întrec în a ne ademeni cu ofertele lor tentante, specialități culinare care mai de care mai extravagante și originale. Acum, de multe ori un prânz este prelungit iar cinele pot deveni mult prea simandicoase. Mai țineți minte însă vremurile acelea sim-
ple, de suflet, în care ieșind de la facultate ne aminteam că trebuie să mai și mâncăm ceva? Și luându-ne colegii la braț poposeam într-un mic local unde savuram fiecare mușcătură dintr-un sandwich proaspăt făcut sub ochii noștri? Ei bine, dacă vă e dor de acele momente nepretențioase dar care vă sunt și acum dragi, nu trebuie decât să vă plimbați într-o după-masă târzie de toamnă pe strada Napoca, iar mirosul îmbietor și lumina primitoare a celui mai nou dinner – fast food 100% american din oraș numit
Burger Lounge vă vor atrage cu certitudine. Aici, veți avea ocazia de a savura cei mai delicioși burgeri din oraș, într-un cadru modern dar în același timp relaxant. Până când vă veți convinge că Burger Lounge este un loc de neratat, permiteți-mi să vă deschid apetitul: nu mai puțin de 10 tipuri de burgeri (picanți, cu sos bbq, cu bluecheese, cu ou sau dublu cheeseburger), 5 sortimente de hot dog, 5 feluri de buritto mexicane, picante (cu toții iubim mâncarea mexicană!) și chicken dishes (hot wings – picante, bbq sat
Louis - dulci, afumate), plus delicioase garnituri precum onion rings, cartofi wedges sau bacon chedar fries vă așteaptă la degustat! Iar cine crede că Burger Lounge este un loc bun pentru o gustare de prânz sau de sfârșit de zi, înseamnă că nu a savurat un autentic american breakfast (sandwichurile de mic dejun sunt printre preferatele noastre)! BURGER LOUNGE Napoca 10 Tel: +40 748 958 496 www.burgerlounge.ro www.facebook.com/burgerloungecluj
„Either you want a burger, hot dog, chicken dishes, a real breakfast or a buritto, you're more than welcome to try them all at the first american diner in Cluj-Napoca”! _Echipa Burger Lounge
gastronomie restaurante
45
46
gastronomie
gastronomie
47
restaurante
a Agape Str. Iuliu Maniu nr. 6
Aroma Calea Turzii nr. 295 (accesul prin Livada Palocsay) 0264 598 777 www.restaurant-aroma.ro
b
in cadrul West City Hotel Floresti, Str. AvramIancu442-446 www.westcityhotel.ro
Casa Boema str. Iuliu Maniu, nr. 34 Tel.: 0734.414.414 Facebook.com/ CasaBoemaCluj
Baracca Str.Ion Ratiu nr.10-12 0732 155 177
Casa Piratilor Str. Ravasului nr. 16 0264 486 636 www.casapiratilor.ro
www.baracca.ro
deschis non-stop
BRICK'S, (M)eating Point Str. Horea, Nr. 2
Casa Vikingilor Str. Hasdeu nr. 70 0264 595 280, deschis non-stop www.casavikingilor.ro Eremia Grigorescu, Nr. 34
0364 730 615
Berăria Ursus Piaţa Unirii, nr.20 Orar: non-stop Happy Hours: 09:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Beraria Ursus 0725 215 961
Bolero B-dul Titulescu nr.2 0744 838 046 www. restaurantbolero.ro
Burger Lounge Str. Napoca nr. 10 tel.: 0748 958 496 www.burgerlounge.ro
c Capriccio
0264-420581
Casa Zanelor Floresti, Str. Sportului nr. 5 0745 543 728 www.casa-zanelor.ro
Cristal Str. Moldovei Nr.17 0264.594.675
CULINA NOSTRA BISTRO Bd. 21 Decembrie, nr. 14 0753 551 596 www.culinanostra.ro
d DASHI - Noodle & Rice Bar
For Japanese Brunch, Lunch, Dinner Iulius Mall, FoodCourt 0755 056 215 L-D: 10:00 - 22:00 Facebook: Dashi - Noodle & Rice Bar DaVinci Ristorante str. Fagului, nr. 87 0726 689 933 rezervari@davinciristorante.ro www.davinciristorante.ro
Deutsches haus Str. Plopilor nr. 51-55 0364.405.599 / 0755.041.977 www.dhaus.ro
e Eclipse Restaurant & Café Napoca 16 Rezervări: 0752 820 416
Euphoria Biergarten Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25 non stop
Bistro Farm to Fork 21 Decembrie 1989 nr. 100 Tel: +40 743 039 163 www.facebook.com/ farmtoforkcluj
Fork & Cork Str. Mihai Veliciu, nr. 63 0264 282 353 / 0741 270 269 www.forkandcork.ro
g Gastroyal Pub & Restaurant str. Iuliu Hatieganu, nr.8 0744 989 124 / 0264 414 746
Motel Gilau Str. Republicii FN, Gilau 0264 371 745 www.motelGilau.ro
Havana Parking Leul Mihai Viteazu etj.7, 0788havana www.restauranthavana.ro Heltai str. Clinicilor, nr.18 0264.432.096 / 0756.156.206
www.vilaeuropa.ro
Restaurant Hotel Sun B-dul. 1 Decembrie 1918, nr. 120A 0740 380 570 / 0364 417 446
Fair Play Piata 14 Iulie nr. 22 0264 309 516
L - S: 10.00 - 04.00 D: 18.00 - 04.00
RESTAURANT IMPACT Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali Nr 15-17 contact@impactcluj.ro Rezervari si informatii zilnice: 0364.439009, 0771.166305
k KFC 1 Polus Center, str. Avram Iancu, nr. 492 - 500 0264 504 681
H
Europa Str. I. Bologa nr. 5 0264 420 406
f
I IRISH & MUSIC PUB Horea 5 Tel: +40 768.504.072 contact@irishmusicpub.ro www.irishmusicpub.ro Orar:
Hotel Transilvania Str. Regele Ferdinand, nr. 20 0264 594 429
KFC 2 str. Al. Vaida-Voievod, nr. 53-55 0264 555 502
KIOSK str. Eroilor, nr. 45/5 0264 590 200 / 0722 2KIOSK (non stop)
L
0264 504 012 www.laliga.ro
Livada str. Clinicilor, nr. 14 tel. 0722 111 115 facebook.com/restaurantlivada
Lugano Str. G-ral Eremia Grigorescu nr. 51 0264 594 593
Lunch Box Bd. 21Decembrie1989, 13-15 0264442400/0751142535
M Matei Corvin ( Intim ) Str. Matei Corvin nr. 3 0264 597 497
Marco Polo Str. Sindicatelor 9-11 0264 450 101
Marty Café 1 Str. Horea nr. 5 www.martycaffe.com
Marty Café 2 Str. G-ral Traian Mosoiu nr. 28 www.martyrestaurants.com
La Cina Str. Dobrogeanu Gherea 25 0264 590 281
Marty Café 3 Str. Victor Babes nr. 39 0264 591 212
www.la-cina.ro
www.martyrestaurants.com
La Liga Sports Bar Str. Republicii nr. 109
Maimuta Plangatoare
48
pentru lista completă a restaurantelor intră pe www.zilesinopti.ro
gastronomie restaurante
Str. Emil Isac nr. 3 0722 328 031
McDonald’s Manastur Str. Primaverii nr. 74
McDonald’s Piata Mihai Viteazu, Nr. 1 0264 432 885
n Napoca 15 Str. Napoca nr. 15 0730.083.883 / 0264 590655 facebook.com/Napoca15 www.napoca15.ro
o Old House Str. Crinului nr. 16
Opal Str.ConstantinBrancusinr.148-152 0264 403 136 www.opalhotel.ro
Subway Iulius Mall foodcourt
Sinaia B-dul 1 Decembrie 0264 354 840
www.hanul-dacilor.ro
SMEY Fresh Kitchen & Grill Bd. 21 Dec. 1989 vis a vis de SORA 0264 33 44 55 Facebook.com/smey. kitchen
Roata Str. Alexandru Ciura nr. 4
t
Valahia Str. Govora 54B
TOULOUSE CAFEBRASSERIE P-ta. Unirii, nr. 12 0730 112 354 www.toulouse.ro
Tabiet Cafe&Bistro Str.Virgil Fulicea nr.2
Opera Resto Caffee P-ta Stefan Cel Mare Nr. 18 0364.101.562, 0746 163 476
Tel:0364.438.904
www.opera-food-caffe.ro
Vila Rosa Str. Frunzisului, Nr. 4
Onix Str. Septimiu Albini, nr. 12 0264 414 076 www.hotelonix.ro
p Panoramic Str. Serpuitoare nr. 3 0264 432 080 www.panoramic-cluj.ro
PIADINE str. Vasile Goldis, nr.1
Pulp Fiction Str. Stramba nr. 23 0264 354 988 www.pulpfiction.ro
R Red House Str. C-tin Brancusi nr. 114 0264 441 829/0364 142 306 www.indigorestaurant.ro
s
h Hanul Dacilor Iulius Mall 0264 555 353 / 0752 067 459 Str. C-tin Brancusi, nr.86A L-J-D: 08.00-24.00 V-S: 08.00-02.00
V
0747 111 962
Vinny's b-dul. Eroilor, nr.29 tel.: 0736 899 899
Tradiţionale româneşti c Casa Ardeleana Sora Shopping Center B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 5 0264 439 451
Ciuleandra Str. Septimiu Albini nr. 10
r
0264 592 022
v
www.restaurantvalahiacluj.ro
Restaurant Vegetarian S Samsara Food house str. Stefan Ludwig Roth, nr. 5 orar 11:00 - 23:00 http://samsara.ro/ tel. 0364 889 278
Japoneze N NOBORI Plopilor 62 Tel:0749066193T
t Tokyo Str. Gh. Marinescu nr. 5 0264 598 662 www.tokyorestaurant.ro
TOKYO DELIVERY exclusiv Home Delivery 0753 070 000, 0726 331 117 www.sushitime.ro
w
0264 414 021
Wasabi Polus Center
Crama Haiducilor Str. Cometei nr. 12-14 www.crama-haiducilor.ro
0725 896 650
0264 438 385
e
WASABI Running Sushi Iulius Mall 0729 950 322
Serena Str. Dumitru Braharu FN 0264 480 337
Etno Bar & Grill Str. Memorandumului nr. 21
Wasabi Sushi Shop Centrul Comercial Central, la parter
www.pensiuneaserena.ro
0264 590 501
0753 103 270
Chinezești b Beijing Fast Food Str. Avram Iancu nr. 12 0264 408 484
Beijing Fast Food Emil Isac nr. 5 0264 594 418
s Shanghai express Memorandumului 4, Iulius Mall, Cora www.shanghaiexpress.ro
Restaurant Shanghai Str. Calea Turzii nr. 42
0727 833 453 www.restaurantshanghai.ro
y Yummy Yang Polus Center Str. Avram Iancu 492-500 0722 779 396 Iulius Mall Str. Al vaida Voievod, nr.53 B 0722 779 396
Rest. Indian i Indigo str. Piezișă, nr.10 Rezervări: 0740.910.688 Facebook.com/
IndigoRestaurant
Turcesc O Oz Istambul str. Hermann Oberth, nr 3 Telefon 0744518089 www.fastfoodcluj.ro
Thailandez L Lotus Restaurant Thailandez Str. Academician David Prodan, Nr. 4 tel.0746 855 461
50
cluburi Ĺ&#x;i baruri
cluburi și baruri
ieşi la băut am chef să ies
Baruri
...la o ciocolată caldă
Când revii eşti printre prieteni. Aseară am redescoperit Q Caffe. Mi se făcuse dor de ciocolată caldă.
B
Greu de decis, din câteva zeci de feluri în combinații irezistibile. Împreună cu fetele, am ales: Super Toffee, Cherry Dream şi Marzipan. Ne-am pus la poveşti, am depănat amintiri, am râs, am filozofat. Povești, muzică frumoasă, căldură, miros de vin fiert cu scorțișoară, oameni faini... Q CAFFE
Tel: 073 133 9943
Berăria Ursus Adresa: Piaţa Unirii, nr. 20 Orar: NON STOP Happy Hours: 9:00-12:00 şi 18:30-20:00 www.janis.ro facebook.com/BerariaUrsus Tel: 072 521 5961
Beraria Boema Str.Taberei, nr.4 www.boemaclub.ro
Beci 36 str. Regele Ferdinand, nr. 36\ 0756 287 045
www.facebook.com/qcaffe tel. 0752 104 641
Big Apple Str.Piezisa, nr.14
Petru Maior 13
0745 079 526
"Când vrei să simți că timpul nu doar fuge, ci și se savurează, la Q Caffe ai parte de un moment doar pentru tine..." _Echipa Q Caffe
...la un drink cu amicii Euphoria Biergarten este situat la un pas de Parcul Central și la 10 minute de mers pe jos din centrul orașului, fiind o locație pitorească, în principal datorită clădirii vechi în care se află localul. De la sortimente de bere filtrată sau nefiltrată, blondă sau brună, până la vinuri sau cocktailuri create după rețete originale, Euphoria Biergarten vă așteaptă cu o gamă impresionantă de
Biblioteca Centrală Janis (BCJ) Adresa: Piaţa Unirii, nr. 19 Orar: NON-STOP www.janis.ro facebook.com/bcjstuf
Bistro Bonjour Str. Costache Negri nr.1 tel.: 0755 168 675
Booha Bar Str. Piezisa, nr.19 0264 402 509
Bowling Club Str. Dorobantilor, nr.30-32 0264 450 561
Broadway Str.Victor Babes 0733 803 700
Bulgakov Str.I.M.Klein, nr.17 0264 450 156
Bruno Bistro and Wine bar
băuturi care vă merg direct la suflet! Euphoria Biergarten Cardinal Iuliu Hossu 25 (fosta Pavlov) /www.facebook.com/euphoria.cluj
P-ta Muzeului Tel: 0732 680 680 facebook.com/pages/ Bruno-Wine-Bar-Bistro Str. C-tin Daicoviciu nr.1
baruri, cafenele i Insomnia Str.Universitatii, nr.2 0742 072 955
C
k
Ce? Piata Muzeului, nr.5 0728 195 231 / 0728 195 230
Klausen Pub Str. Georges Clemenceau, Nr.1
www.cecandunde.ro
Cram In PUB Str.Regele Ferdinald, nr.16 0727 387 203
E Euphoria Biergarten Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25 non stop
F Fabrica de Bere URSUS Calea Mănăştur, Nr.2-6 0755 114 445
Funky Bar Str. Piezişă, Nr.21 0752 426 560
g GAP Str. Piezisa, nr.11 0747 538 839 / 0748 147 075
h hard club str. Republicii, nr. 110 0264 439 359
Heltai Folk-Pub str. Clinicilor, nr.18
0727 843 782
Klausen Burger str. Regele Ferdinand 22-26 Magazinul Cetral etaj IV 0372 717 552 / 0743 461 351
Krajczar Str.Matei Corvin
l L'Atelier Café Str. Memorandumului, nr.9 0264 450 655
La Solas Str.Piezisa, nr.16
La Gazette Parcul Cetatuia , Calarasilor nr.1 www.lagazette.ro
Le General b-dul. Eroilor, nr. 18 tel. 0740 900 350
p Propaganda Calea Motilor, nr.147 0744 158 120
Highlander’s Scottish Pub & Club Vasile Goldiş 2 Orar: Joi – Sâmbătă 20.00 – 06.00 www.janis.ro facebook.com/Highlander’s ScottishPub&Club
PICNICK UNDER THE ROOF Mansarda deasupra la Janis Cafe Eroilor 5, la mansardă Zile ploioase 18.00 – 02.00 Zile senine 20.00 – 02.00 V – S: 22.00 – 04.00 www.janis.ro facebook.com/JanisCafe
Tel: +40 735 884 946
Tel: +40 724 652 647
0264 432 096 / 0756 156 206
51
52
pentru lista completă a cluburilor intră pe www.zilesinopti.ro
cluburi şi baruri baruri, cafenele r
REY B-dul Eroilor Nr.15 facebook.com/ReyCluj Tel: 0751975806
t Toni's Pub str. M.Nicoara,nr.1(pta.Engels) 0264 441 133/0722 277 200
The Jack Str. Fortaretei, nr.10 0757 731 299
The Londoner Emil Zola Nr.5
The Soviet Str. Georges Clemenceau tel. 0749 902 484
z ZORKI off the record Str. Ion Raţiu, Nr. 10 0264 595 970 / 0753 636 022
Cafenele/ Ceainării a Act Cafe Str. Clinicilor, Nr. 41 0736 422 759
Amadeus Mozart Café Cardinal Iuliu Hossu nr.7
www.facebook.com/ ragaz.ro/info
Casa Tauffer Str. Vasile Goldis, nr.2 Orar: NON STOP www.janis.ro facebook.com/Casa Tauffer 0731 339 259
d Diesel Cafe Piata Unirii 17 0730.083.880 / 0264 439043 facebook.com/dieselcluj www.dieselclub.ro
Diesel Cafe Polus Center, etaj 1, 0730.083.882 / 0264 439043 facebook.com/dieselcluj www.dieselclub.ro
E Eclipse Restaurant & Cafe Napoca 16
0725 810 276
Royal Café Str.Donath nr.100E
High Life Cafe P-ta Unirii nr.18/5, 0747-225.632 www.highlifecafe.ro Bd.C-tin Brancusi nr 12A
0732 555 887
0264 441 506
i Insomnia Str.Universitatii nr.2 0742 072 955 Str.Matei Corvin
l Legends Str.Septimiu Albini nr.10 0264 414 021
Le General Bulevardul Eroilor nr.18 0751 019 315
N
Rezervări: 0752 820 416
NEW LIFE CAFE Str. Traian Mosoiu Nr.28
Enigma Café c’est la vie, cafenea & grădină de vară Strada Iuliu Maniu nr. 12 Orar 8 a.m. – 3 a.m. 0752/104642
Tel: 0364.105.357
Free Wi Fi Spot
Napoca 15 Cafe Str. Napoca 15, 0730.083.883 / 0264 590655, facebook.com/dieselcluj www.dieselclub.ro
h
o
0264 591 997
hard club str. Republicii, nr. 110
Olympos Str.21 Decembrie nr.11 si 75
ATMOSPHERA CAFE Bd. 21 Decembrie 1989, Nr. 18
0264 439 359
0364147318/0733 071 399
B BOULEVARD CAFE & BISTRO B-dul Eroilor, nr. 27 0755 050 558
c Cafenoar Str. Regele Ferdinand, nr. 36 0757 353 762
CARTEL str. Avram Iancu, nr. 21 0772 168 452
j
q
Janis Cultural Cafe Adresa: Eroilor, nr. 5 Orar: 09:00 - 02:00 Happy Hours: 9:00-12:00 şi 18:00-19:00 www.janis.ro facebook.com/JanisCulturalCafe
Q Caffe about people etaj şi terasă Strada Petru Maior nr. 13 Orar: 7.00 a.m. – 03.00 a.m. 0752/104641
Tel. : 073 588 4948
k Kharma emotion couture www.clubkharma.ro Lucian Blaga, nr. 1-3 0740 616 106
Cafenea Ragaz Decebal nr.22-24 Tel.: +40 753 353 398 www.ragaz.ro
0733 070 553
La Issaura Str. Republicii, nr.7 Program Non Stop
Free Wi Fi Spot
Quartz Caffe Iulius Mall etj.1
Quo Vadis Str.Mihai Eminescu nr.13
s
b
i
Bermudas Pub Str. Ion Ratiu, nr. 2
Irish & Music Pub str. Horea, nr.5
0747 417 639
0364 402 377
Samsara Chillout Teahouse Str. Emil Racoviţă 27 Orar: zilnic 14:00-02:00 Telefon: 0753.77.50.52
Boiler Club str. Henri Barbusse, nr.59-61 Fabrica de pensule
facebook.com/samsara_teahouse
Bamboo Cluj P-ta Mihai Viteazul Complex Leul
Shadow Café Str.Vasile Goldis nr.1 0264 594 141, 0771 164 743 www.shadowbar.ro
T Tabu Café Str.Motilor nr.14 0748 088 929 www.tabucafe.ro
Tabiet Cafe & Bistro str. Virgil Fulicea, nr. 2 tel. 0364 438 904
Time Café Str.Motilor nr.4 0740 380 570
u Uno Café Polus Center 0729 105 747
Vertigo Piata Unirii nr.9, 0753 907 867 www.vertigocafe.ro
Café Venezia Polus Center
Z Zorki Photo Cafe Ion Raţiu 10, la etaj Tel: +40 264 595 970 sau +40 723 636 457 facebook.com/zorkicafe
Zorki off the Record Ion Raţiu 10, demisol Tel: +40 744 341 413 facebook.com/zorkipub
www.boilerclub.ro
0264 432 239 / 0752 260 046
c Club 30 Plus str. Avram Iancu, nr.29 0264 431 618 / 0728 30PLUS
Cotton Club Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 35-37 tel.: 0747 268 866
d Diesel CLUB P-ta Unirii, nr.17 0730.083.880 / 0264 439043 acebook.com/dieselcluj www.dieselclub.ro
E Eclipse CLUB Napoca 16 Rezervări: 0752 820 416
Euphoria Music Hall Calea Manastur 2-6
f Flying Circus Str. Iuliu Maniu, nr.2 0754 039 089 facebook.com/flyingcircuspub
h hard club str. Republicii, nr. 110 0264 439 359
r
a
Reload Cafe&Cocktail bar str.Republicii109(Sigmacenter)
After Eight Cocktail Club str. Samuel Brassai, nr.12
Highlanders's Scottish Pub&Club Adresa: Vasile Goldiş, nr. 2 Orar: Joi - Sâmbătă 20:00 - 04:00 www.janis.ro facebook.com/HighlandersScottishPubClub
0755 388553
0264 595 353 / 0743 359 795
Tel: 073 588 4946
0264 450 472
Cluburi
J Janis Club Adresa: Eroilor, nr. 5 Orar: Luni - Sâmbătă 21:00 - 06:00 www.janis.ro facebook.com/JanisClub Tel: 072 465 2647
Janis la Stuf Adresa: Piaţa Unirii, nr.19 Orar: Luni - Sâmbătă 22:00 - 06:00 Duminică - 21:00 - 06.00 www.janis.ro facebook.com/JanislaStufClujCluj Tel: 073 133 9943
K kharma P-ta. Lucian Blaga, Nr.1-3 0743 770 396
m My Way Club Adresa: Piaţa Unirii, nr. 20 Orar: Miercuri: 21:30 - 02:00 Joi - Sâmbătă: 22:30 - 06:00 www.janis.ro facebook.com/MyWayClub Tel: 073 133 9258
Midi str. Berariei, nr.6 0752 238 782
p Phi 18 Str. Republicii, nr.110 0742 496 599 / 0728 123 100
S Sugar Club str. Iazului, nr. 21 Telefon 0754 590 593 www.sugarclub.ro
T The Shelter str. Piata Unirii nr 25 Telefon 0742193977 Facebook.com/ShelterCluj
54
cluburi şi baruri
ieși la băut
Băuturile Samsara Foodhouse - o călătorie interioară În fiecare ceașcă de băutură există o călătorie imaginară. Un prieten, nu imaginar, Samsara Foodhouse, face o călătorie cu noi...către sufletul nostru...către noi înșine. Mijlocul de transport este noul meniu de băuturi. Să urmăm calea ceaiului, întâi. A celui de ghimbir. Ghimbirul tratează semnele de răceala și gripă, dând claritate minții și nuanțare
gustului: iute, dulce, aromat, pișcător, proaspăt, revigorant. Un alt bilet de călătorie, tot pe drumul băuturii obținute din frunze de ceai sau plante medicinale, este ceaiul „peaceful moments”, un mix de plante a căror destinație este iubirea de pace, liniștea și calmul. Urmează o plimbare prin alt continent al sufletului, una spre care o luăm pe artera „super drinks”urilor. Înaintăm cu un
tonic feminin, „lady love”, apoi cu unul masculin, „green stamina”, la intersecția cărora este, așa cum ne așteptăm, „heaven drops”. Dacă ați uitat deja punctul de plecare, atunci „mental clarity” vă va echilibra mintal și vă va ajuta memoria. Ori dacă vreți să alungați toxinele sau amintirile veninoase, „fresh clean” este ruta de urmat. „Choco tea”, „spicy hot chocolate”, smoothie de cătină sau
de fructe de pădure, sunt alte vehicule care servesc pentru deplasarea noastră, cu mențiunea că cel care revine dintr-o călătorie nu va mai fi niciodată la fel ca atunci când a plecat, ci mai...plin de viață!
Samsara Foodhouse Ludwig Roth 5 www.samsara.ro www.facebook.com/samsara.foodhouse
night life
non-stop Farmacie online
Farmacia Remedium 1 B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 131 Tel: 0264 41.29.01 Farmacia CYNARA Cartier MANASTUR Calea Floresti (peste drum de Billa) Nr.75, 0264/426272 CENTRU - Farmacia FARMADON - Complex SORA SHOPPING CENTER Bld. 21 Decembrie1989, Nr.5, 0264/439450 Farmacia VIAFARM Piata MIHAI VITEAZU, FN (langa Mc'Donald's), 0264/434182
RESTAURANTE Berăria Ursus Piaţa Unirii, nr.20 Orar: non-stop Happy Hours: 09:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Beraria Ursus 0725 215 961
Casa Vikingilor Centru, Hasdeu Str. B.P.Hasdeu, nr.70 0264-595280 www.casavikingilor.ro
Mc Donald’s / Mc Drive Manastur Str.MaresalIonAntonescuNr.74 0264/427121
Casa Vikingilor Grigorescu Str. Al.Vlahuta nr.41 A 0264-588032 www.casavikingilor.ro
Donner Maxx Centru Str.Gh.Sincai 7 0264- 596429
Casa Piratilor Manastur Str. Ravasului 16 0264-486636 www.casapiratilor.ro/ cluj.html Euphoria Biergarten Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25 non stop KIOSK str. Eroilor, nr. 45/5 0264 590 200 / 0722 2KIOSK Mc Donald’s Centru P-ta Mihai Viteazu 0264-432885
BARURI Euphoria Biergarten Str. Cardinal Iuliu Hossu (Pavlov) 25 non stop Casa Tauffer Adresa: Vasile Goldis, nr.2 Tel: 0731339259 Orar: NON STOP Happy Hours: 07:00 - 15:00 www.janis.ro facebook.com/Casa Tauffer B.C.J. ( Biblioteca Centrala Janis ) Adresa: Piata Unirii, nr.19 Tel: 0731339943 Orar: NON STOP www.janis.ro www.facebook.com/B C J
STOMATOLOG
Bote-San Clinique Zorilor Str.ObservatoruluiNr.11BlOs12 O364/804677 ; 0745/655675 www.bote-san.ro
0264 - 584278, 0721 - 317696 www.multivet.ro
Taxi Napoca *9953(orange,vdf) 0264.953
Trivet Gheorgheni Str.C.Brancusi nr 45 0264 - 418599
Taxi Pro Rapid 0264.948
VETERINAR
Taxi
Multivet Grigorescu str. Milcov, nr. 2
Taxi Diesel 0264946 *9946(orange, vdf)
Taxi Nova 0264.949 *9949(orange,vdf)
Taxi Pritax 0264.942
55
56
night life
58
servicii servicii
servicii servicii
59
60
servicii servicii
62
servicii servicii
servicii servicii
63
64
servicii
www.mellis.ro
negociabil peste 3 înnoptări
servicii
Camere simple 90 lei, Camere duble 110 lei Cameră dublă+pat suplimentar 140 lei wireless, parcare, tv, room service, saună, solar, minipiscină
Str. Moldovei, nr. 5, Orar: non stop Tel.: 0264.596.777; 0744.645.800
Tarife începând de la 90 ron şi Parcare gratuită păzită! VILA EUROPA Cartier Grigorescu, Str. I. Bologa nr. 5 Mobil: 0742 250.840 Tel./Fax: 0264.420406, 0735802335
www.vilaeuropa.ro
Meniul zilei numai 9,9 lei!
Cazare, terasă, parcare păzită, sală de conferinţe, 2 săli de nuntă până în 250 pers.Servicii de mare calitate. www.hotelstil.com, contact@hotelstil.com Cluj Napoca, Str. Făgetului 5B (de pe Calea Turzii spre Făget) Tel.: 0264/438.171, 0788 271.609 Non Stop
68
agenda
agenda previe w
săptămânii viitoare
A.SKILLZ & KRAFTY KUTS Vineri 8 noiembrie de la ora 22.00 Electric Castle prezintă promo partyul A.SKILLZ & KRAFTY KUTS. Încălzirea: KRUEGER & PRYUS (NINJABREAKZ, HU), după: DJ SAUCE!
1-
7 noiembrie
SOCIAL ERROR Din punct de vedere formal, spectacolul este un „show de supravieţuire socială” care utilizează concomitent elementele unui reality-show, ale unui joc de societate şi ale unei experienţe socio-psihologice. Duminică 3 noiembrie Teatrul Maghiar de Stat Cluj Emil Isaac 26 – 28 20.00
Vineri 8 noiembrie Boiler Club
Transylvanian Deathfest
Henri Barbusse 59 – 61 22.00
După cum v-ați obișnuit deja, în fiecare an, în luna noiembrie la Cluj se desfășoară festivalul de muzică extreme Transylvanian Deathfest, în Irish & Music Pub! Sâmbătă 9 noiembrie Irish & Music Pub Horea 5 17.00
Director Revistă:
EDIŢIA de CLUJ
apare săptămânal - gratuit nr. 39 (397), 25 - 31 octombrie 2013
Publicitate: Hunor Ferencz 0740-012-790 hunor@zilesinopti.ro Flavia Gherman 0745 026 604 flavia@zilesinopti.ro Editată de: S.C. CRESCENT ADVERTISING S.R.L. Francizat ZNB Media, deţinător al mărcii înregistrate Zile şi Nopţi®
Dragoş Roncu dragos.roncu@zilesinopti.ro Redactor: Alexandra Alexa alexandra@zilesinopti.ro Layout & DTP Claudiu Oană claudiu@zilesinopti.ro Marketing: Mihaela Biriş 0755 055 588 PUBLICITATE NAŢIONALĂ:
Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro
Dacă vreţi să ne semnalaţi un eveniment sau un parteneriat, contactaţi-ne la adresa: P-ţa Ştefan Cel Mare nr.4 (Clădirea Roşie) et.1, cam.121, Cluj-Napoca e-mail: cluj@zilesinopti.ro Zile şi nopţi este marcă înregistrată a S.C. ZNB MEDIA S.R.L. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările de program survenite ulterior intrării în tipar. Responsabilitatea pentru exactitatea informaţiilor revine exclusiv instituţiilor care le furnizează. Zile şi Nopţi Cluj nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul machetelor publicitare şi eventualele greşeli de tipar. Conţinutul revistei aparţine în întregime Zile şi Nopţi Cluj.
Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al Zile şi nopţi Cluj. Ediţiile Zile şi nopţi în România: 720.000 exemplare lunar Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Constanţa (Litoral), Sibiu (Mediaş), Tg. Mureş (Sighişoara, Reghin, Sovata), Bacău, Piatra Neamţ, Baia Mare/Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Deva/ Alba Iulia (Sebeş, Cugir), Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Vâlcea