DEVA
AG E N DA TA D E T I M P L I B E R www.zilesinopti.ro
6 - 19 SEPTEMBRIE
editorial
zile şi nopţi pe scurt Talmeş-balmeş MIHAI FEIER miraco2005@yahoo.com
Unul dintre sensurile expresiei de mai sus este claie peste grămadă. O asemenea senzaţie miau creat-o multe dintre manifestările la care am participat. Până când, mama dracului, pe la diferitele evenimente ne vom mai izbi de tarabe pline cu tot felul de porcărioare? Până când, la aceleaşi evenimente, se vor mai izbi de noi tot felul de indivizi care vor să ne bage pe gât hidoşeniile lor? Las la o parte aspectul coloristic. Nu al hidoşeniilor
ci al indivizilor. Adevărul este că ce vor ei să-mi vândă n-aş cumpăra nici din mânuţele lu’ Jenifer Lopez. Şi nu pentru că la J. Lo. atrăgătoare este o altă parte a corpului (ăsta ar putea fi un subiect separat), ci pentru că obiectele în sine îmi repugnă. Departe de mine gândul de a impune cuiva părerile mele. Mă sperie doar asaltul subculturii. Cred că un pas spre normalitate ar fi eliminarea kitsch-ului din viaţa noastră. Îmi doresc să mă duc la un târg al meşterilor populari la care să nu mai văd jumătate din tatrabe
NOI ÎȚI RECOMANDĂM De văzut Fun mix
p. 6
pline de plasticăraie de un gust îndoielnic. Aş vrea ca la zilele cutărei sau cutărei localităţi să văd mult mai multe tonete cu manufactură tradiţională şi mai
Fii fan Zile și Nopţi pe Facebook!
p. 8/10
Turism
Dă-ne like:
p. 30
TU ALEGI CUM ÎȚI PETRECI TIMPUL
puţine yo-yo-uri, puşcoace de plastic şi chiloţei cu danteluţe. Sau poate că ar trebui, înainte de toate, să-mi doresc să fi e alţi organizatori...
zilesinoptiDeva ORAŞUL TĂU
ÎN DEVA Evenimente
p.16
Mănâncă
p. 18
Noi îți spunem ce se întâmplă azi prin oraș, iar tu poți alege cum vrei să îți petreci timpul liber.
Ieşi la băut
p. 24
Pagina 15
Beauty
p. 26
Hoteluri
p. 30
IEŞI LA BĂUT Dansează şi distrează-te până în zori în barurile şi cluburile din oraş
PUBLICITATE 0755 745 736
Pagina 24
ŢI-E FOAME Restaurantele din oraş te aşteptă cu tot felul de specialităţi. Pagina 16
3
4
MERG LA FILM
de văzut
IES CU GAȘCA
AȘ DANSA
AȘ MÂNCA
de văzut CENTENAR AUREL VLAICU
1000 POST TERRA O aterizare forţată îi aduce pe adolescentul Kitai Raige şi pe legendarul său tată, Cypher, pe Pământ, la 1.000 de ani după cataclismul care îi forţase pe oameni să-şi părăsească planeta. Tatăl şi fi ul trebuie să înveţe să conlucreze şi să aibă încredere unul în celălalt dacă nu vor să-şi rateze unica şansă de a se întoarce acasă. 6 – 11 septembrie 2013, ora 15.00, 17.00, 19.00,
CARAVANA TIFF Cea de-a patra ediţie a proiectului de succes Caravana Filmelor TIFF va poposi în premieră la Deva în perioada 9-11 septembrie. Timp de trei seri, în Piaţa Unirii, începând cu ora 21, cinefi lii vor avea ocazia să vadă trei dintre fi lmele de succes prezentate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania din 2013.
Cinema Patria Deva 9 – 11 septembrie 2013, ora 21.00
Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Deva organizează o manifestare consacrată împlinirii unui secol de la moartea celui care a fost pionierul aviației române, Aurel Vlaicu. Aceasta se înscrie în tradiția bibliotecii de a face cunoscute marile personalități ale județului, contribuția acestora la îmbogățirea patrimoniului cultural, știintifi c, spiritual al țării și al lumii. 18 septembrie 2013, ora 13.00, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva
Piața Unirii Deva
KICK-ASS 2 Kick-Ass, Hit Girl şi Red Mist sunt gata de acţiune în Kick Ass 2, după succesul imens din 2010 cu Kick Ass.De această dată, actele de bravură nebuneşti ale lui Kick Ass inspiră un nou val de eroi autoproclamaţi care pornesc mascaţi într-o cruciadă proprie. Conduşi de colonelul Star and Stripes, eroul nostru se alătură acestei patrule.
SKIRT BIKE TEQUILA PARTY Aiii, iaaaa…iaiaiaiiii!!! Tequila, Sombrero, ritmuri mexicane și binențeles shot-uri de tequila!!! Cele mai tari hituri vor fi mixate de DJ Alexandru Eftimie, iar atmosfera va fi întreținută de Mc Fan!!! Distracție garantată!!!
13 – 18 septembrie 2013, ora 15.00, 17.00,
7 septembrie 2013, ora 22.00 Tarabostes
19.00, Cinema Patria Deva
Club Geoagiu Băi
SkirtBike este singurul eveniment ciclist din România adresat doamnelor și domnișoarelor de toate vârstele iubitoare de frumos, de mișcare, și de bicicletă. Evenimentul promovează ciclismul urban în rândul femeilor și demonstrează că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare. 8 septembrie 2013, ora 11.00 Piața Unirii
6
film: premiere
Blue Jasmine departe de acel Woody Allen deştept şi proaspăt din “Manhattan” sau “Annie Hall”. Întoacerea lui Woody “Blue Jasmine” este fără îndoAllen în Statele Unite îl ială o operă de bătrâneţe (mă surprinde renunţând la îndoiesc că de maturitate) şi peisajul newyorkez în favoarea este cam cum au fost filmările Coastei de Vest şi a faimoaselor în Bucureşti pentru Porumstrăzi în pantă din San Francisboiu – ieşit din tipare. De data co. E prima oară când regizorul aceasta Allen nu mai filmează de Oscar va folosi San Francisla New York ci alege Coasta de co-ul drept fundal, de la debutul Vest. Asta după ce “şi-a făcut său regizoral din 1969, cu Take mâna” la Paris, cu “Midnight The Money And Run. Noul proin Paris”. iect îl face pe Allen, de 76 de ani, să revină în America după ce a fi mat ultimele sale trei proiecte la Londra, la Paris şi la Roma, luând un Oscar pentru scenariu cu Midnight in Paris.
ANA GHIŢĂ
bucuresti@zilesinopti.ro
PĂREREA EDITORULUI
Woody Allen este de mult
www.zilesinopti.ro
BLUE JASMINE Regia: Woody Allen Cu: Cate Blanchett, Alec Baldwin, Peter Sarsgaard Gen: Dramă. Durata: 98 minute
8
Focus pe film Premieră
Love Building încet încet de sub control. Într-o cursă continuă către "și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți", se ridică o singură întrebare: "Poți să repari dragostea în 7 zile?" Filmul, distribuit de MediaPro Distribution, este produs de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol și va avea premiera pe marile ecrane din România pe 13 septembrie 2013.
Love Building este o tabără dedicată relațiilor destrămate. 14 cupluri din program au la dispoziție 7 zile pentru a-și repara poveștile de dragoste. Dar cei trei traineri meniți să îi asiste au propriile lor probleme, iar lucrurile scapă
www.zilesinopti.ro
LOVE BUILDING GEN: Comedie REGIA: Iulia Rugina SCENARIUL: Ana Agopian, Oana Răsuceanu, Iulia Rugină PRODUCĂTORI: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă DISTRIBUŢIA: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Eugen Matei Lumezianu, Dana Sava, Claudia Ciurcă, Emil Ciuchi, Andreea Scrădeanu, Melania Brînză, Bogdan Ungureanu CASA DE PRODUCŢIE: Actoriedefilm.ro LIMBA: Română LANSARE ÎN ROMÂNIA: 13.09.2013
10
Focus pe film Premieră
Riddick Trădat de semenii săi şi lăsat să moară pe o planetă pustie, Riddick luptă pentru supravieţuire împotriva extratereştrilor, devenind astfel mai puternic şi mai periculos ca niciodată. Vânătorii de recompense din galaxie sunt însă pe urmele lui, fără să ştie că Riddick îi va folosi în planul său de răzbunare. Acesta pune la cale un atac impresinonant, ca după aceea să se întoarcă pe planeta sa, Furya, şi să o salveze de la distrugere.
RIDDICK GEN: acţiune, thriller REGIA: David Twohy SCENARIUL: David Twohy PRODUCĂTORI: Vin Diesel, Ted Field, Samantha Vincent DISTRIBUŢIA: Vin Diesel, Karl Urban, Katee Sackhoff CASA DE PRODUCŢIE: Lionsgate LIMBA: Engleză LANSARE ÎN ROMÂNIA: 13.09.2013
www.zilesinopti.ro
12 12
se întâmplă Focus Premieră pe film | unde
Instrumente mortale: Oraşul oaselor dey), Clary este cooptată şi antrenată pentru luptă de un grup de astfel de vânători care îi arată o altă faţă a New Yorkului, numită Downworld, un oraş dominat de vârcolaci, demoni, vampiri şi alţi monştri. Bazat pe cartea omonimă pentru adolescenţi, scrisă de Cassandra Clare, fi lmul Instrumente Mortale: Oraşul Oaselor vine în premieră pe marile ecrane din ţară din 6 septembrie.
O adolescentă obişnuită din New York, Clary Fray (Lily Collins), descoperă că este descendenta Vânătorilor de umbre, un clan mistic al tinerilor războinici pe jumătate îngeri, care încearcă să protejeze lumea de demoni. După dispariţia mamei sale, (Lena Hea-
THE MORTAL INSTRUMENTS: CITY OF BONES GEN: acţiune, aventură, dramă REGIA: Harald Zwart SCENARIUL: Cassandra Clare, Marlene King, Jessica Postigo PRODUCĂTORI: Don Carmody, Robert Kulzer DISTRIBUŢIA: Lily Collins, Jamie Bower Campbell, Jonathan Rhys-Meyers, Lena Headey, Jared Harris CASA DE PRODUCŢIE: Mr. Smith Entertainment LIMBA: Engleză LANSARE ÎN ROMÂNIA: 06.09.2013
15
deva
orașul tău 6 - 19 septembrie 2013 ce se întâmplă unde se întâmplă
BIG FM DEVA WWW.BIG-FM.RO
EVENIMENTE
16
RESTAURANTE
18
BARURI ŞI CLUBURI
22
BEAUTY
26
TURISM
30
ACEASTĂ SECŢIUNE ESTE RECOMANDATĂ DE
16
evenimente
18
unde se întâmplă
RECOMANDARE
Tabouleh - Salată libaneză de kuskus „Bucătăria soarelui și a inimii” cum mai este caracterizată, bucătăria libaneză este recunoscută pe plan mondial ca fi ind una dintre cele mai diversifi cate. Infl uențele mediteraneene alături de cele arabe au dat naștere unei bucătării sănătoase și spectaculoase prin diversitate și prospețime. Cereale, ulei de măsline, legume proaspete și verdețuri din abundență, pește, carne slabă de pui, vită, miel, preparată preponderent la grătar. Toate acestea, alături de aromele date de mirodeniile specifi ce ne transpun în lumea magică a celor 1001 de nopți (din punct de vedere culinar, bineînțeles). Ingrediente: 150 g kuskus, 4 roșii, 4 castraveți mici de grădină (sau 1 mare), 2 legături mari de pătrunjel verde, 1 legătură mentă, zeama de la 1 lămâie, 4 linguri ulei de măsline, sare, piper Mod de preparare: Într-un castron se opărește kuskusul cu apă sau zeamă de supă de legume. Se lasă circa 15 minute să se umfl e cu lichid și să se răcească, apoi se strecoară. Roșiile și castraveții (curățați de coajă) se taie în cubulețe foarte mici. Se toacă pătrunjelul și menta. Se amestecă ingredientele de mai sus iar cine dorește poate adăuga 1 cățel de usturoi presat. Cu puțin timp înainte de a fi servită se adaugă zeama de lămâie, uleiul, sarea și piperul. Tradițional se servește pe frunze mari de varză sau salată. Este un însoțitor ideal al preparatelor la grătar, peștelui (mai ales ton), creveților, dar poate fi consumată și ca fel de mâncare principal. Poftă bună!
restaurante
19
20
restaurante
B BRASERIE CEAPA ROŞIE Piaţa Unirii Nr.8 L-V 08:00-03:00; S 11:00 – 03:00; D 11:00 – 24:00 0254 21 09 47 WIRELESS FREE INTERNET
DUBLIN OUTDOOR Piața Victoriei Nr. 8 0723.660.661
F FRESH MAMA Str Horea bl 4 parter Luni – Duminică 8.00 – 24.00 0254 23 23 00 / 0788 23 23 00
RESTAURANT DUNĂREA B-dul Nicolae Bălcescu, nr.31 0254 23 40 87 RESTAURANT MAESTRO Calea Zarandului, DN 7, zona Gării 0254 21 28 21
C
H
CASA DADDY Deva, Str. Mărăşeşti Nr. 23 Luni – Duminică 11.00 – 22.00 0254.233.077, 0254.233.066
HANU LU’ MOŞ OPINCĂ Str. Coziei Nr.32 Luni – Duminică 10.00 – 23.00 0254.214.789 / 0726.490.037
CASA RUSTICĂ B-dul 22 Decembrie, vis-avis de Hotel Sarmis L-S 11:00 – 23:00 D 15:00 – 23:00 0254 22 23 00 / 0727 02 15 55
Magic Burger Deva, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 18 L – S 9:00 – 23:00 0254 214 444
COLIN’S BISTRO&FAST FOOD Str. Carpati Nr. 1 0254.232.230 / 0731.655.252
RESTAURANT CASTELLO Str. 1 Decembrie, vizavi de Prefectură. 0254 213.883
M
O OLD HOUSE Str. I.L.Caragiale, nr.14 Tel. 0723.262.449, 0760.614.767
P
CONACUL ARCHIA Archia, nr 92 0254 22 30 33 / 0735 88 61 30 www.conacularchia.ro
PIZZERIA VENEŢIA B-dul Iuliu Maniu. Nr. 4 0254 21 11 14
D
R
DHS XILAI Zilnic 10.00 – 22.00, Cazare NON STOP Deva, Str. Sântuhalm Nr.35 Tel. 0254.236.990 contact@moteldhs.ro www.moteldhs.ro
RESTAURANT CAPONE Str.Dragoş Vodă, nr.5 L-D 10:00 – 23:00 0254 22 11 66 RESTAURANT CASINA Piaţa Unirii, nr.9 0254.234.233 / 0722.579.039
RESTAURANT PRESIDENT Str. 22 Decembrie, nr.168 0254 23 40 57 RESTAURANT PIZZERIA PLAY Str. Mihai Eminescu nr. 124 L-V08:00 –23:00,S-D12:00 –23:00 0254 22 40 00 / 0720 53 53 53 RESTAURANT WIEN Calea Zarandului,nr.55 0254 23 33 20 / 0354 40 72 70 RESTAURANT BELAZUR Str. Cernei Nr. 6 0722 54 80 24, 0729 99 75 22 RESTAURANT TRIO B-dul 1 Decembrie, nr.14 Tel. 0254. 212.233 RESTAURANT LA BAIATU’ Aleea Anemonelor Nr. 21 L-S:10.00-23.30,D:13.00-23.30 0254 22 69 30 RESTAURANT SAVA Calea Zarandului FN langa REAL
22
restaurante
24
baruri și cluburi
RECOMANDARE
LONG ISLAND ICE TEA servită prima dată în localitatea Long Island din statul Tennessee, unde un barman a inventat băutura ideală, având un aspect nealcoolic, pentru a păcăli autorităţile. Cu toate acestea, Long Island Ice Tea are un volum ridicat de alcool, fiind unul din cele mai puternic alcoolizate cocktail-uri făcute în pahare mari. Ingrediente: 20 ml Tequila, 20 ml rom alb, 20 ml gin, 20 ml vodkă, 20 ml triplu sec, 20 ml suc proaspăt de lămâie, Cola. Pentru cei care preferă o băutură Băutura a apărut prima dată la Oak Mod de preparare: Amestecaţi tare, cu un gust delicios, le recoBeach Inn (pe insula newyorkeză toate băuturile alcoolice într-un mandăm cocktailul Long Island Long Island) în anii 70, fiind atripahar înalt, adăugaţi cola şi cubuIce Tea, o combinaţie năucitoare buită barmanilor Chris Bendicksen rile de gheaţă, iar apoi ornaţi pade rom, vodkă, tequila, triplu sec, sau Robert Butt, în funcţie de sur- harul cu o bucată de lămâie. gin, amestecate cu cola şi fresh de sa informaţiei. Totuşi, mai este o Long Island Iced Tea se serveşte lime. Mixul dintre băuturi şi cola dă poveste cum că această băutură rece. Cu moderaţie. Nu uitaţi că senzaţia vizuală şi numele de Iced şi-ar avea originile în anii prohieste un cocktail tare (aproximativ Tea (ceai rece). biţiei (vorbim de anii 1920), fiind 28%).
baruri și cluburi
A AKKADEMIA DE BERE Str. 1 Decembrie Bl.4A Parter L - D 9:00 – 24:00
AMIGO CAFÉ Piaţa Victoriei, lângă Casa de Cultură
B BOBO CLUB Str. 1 Decembrie Nr. 11A 0767 768 608
C CAFÉ BAR TNT B-dul Decebal Bl. M Parter CRAMA DACILOR Str. I.L.Caragiale nr.20 0723 49 18 92 / 0724 75 89 99
COFETĂRIA ARTA Str. 1 Decembrie, nr 21 0724 305 663 WWW.COFETARIAARTA. RO
D DAVA CAFE Piata Victoriei, lângă Casa de Cultură
DOWNTOWN CAFE Str. Avram Iancu (demisol Trezorerie) L-D 7:30 – ULTIMUL CLIENT DUBLIN IRISH PUB
Piaţa Victoriei Nr.8 demisol Joi şi Duminică - 17:00 - 24:00 Vineri şi Sâmbătă - 19:00 - 04:00 0723 660 661
K KARMA CAFFE Ulpia Shopping Center, etaj 1 KOSON CAFE Str. 22 Decembrie, zona Lido
L LACTO BAR CAFE Str. 22 Decembrie, Bl.11 Parter ZILNIC 07:00 – 22:00 CAFFE LEO.
Bd. 22 Decembrie Bl. 7 Parter L.-V. 7.30 – 23.00, S. 9.00 – 23.00, D. 10.00 – 23.00 O OPIUM IRISH PUB Str. 1 Decembrie Nr. 11A 0760 692 673
F
R
CAFENEA CEAPA ROŞIE Piaţa Unirii Nr.8 L-V 08:00-03:00; S 11:00 – 03:00; D 11:00 – 24:00 0254 21 09 47
FISCHER’S PUB Piaţa Unirii, nr.8
RED BAR Str. Mihai Eminescu Bl. 31A
WIRELESS FREE INTERNET
JOHN’S CAFÉ & CLUB UNDERGROUND Str. Mihai Eminescu Nr. 2 0254 23 35 11
RENO CLUB Str. 1 Decembrie 11A
WWW.JOHNSCAFE.RO
RENO CAFÉ Str. 1 Decembrie 11A
CAFE ROMA& CRAMĂ Bdul. Nicolae Bălcescu NR. 100 A 0731 49 89 60
CAFFE BAR COSMO Deva, Bdul. Decebal Bl. 111 Parter, Complex Romarta
WWW.FISCHERSPUB.RO
J
J’ADORE CAFFE Str. Dorobanti, Vila Park 3 A 0720 50 09 83
L.- S. 7.00 – 23.00, D. 8.00 – 22.00
COTTON CAFÉ STR. 1 DECEMBRIE, lângă Teatru
JOLIE CAFFE Str. 1 Decembrie, lângă Cinema Patria
L–V 8:00 – 24:00; S–D 8:30 – 24:00
0745 77 00 08
L-S 06:00 – 03:00; D 09:00 – 03:00
S SCALA CAFÉ Piata Unirii Nr. 5 0730 538 832
25
26
beauty
28
beauty
30
hoteluri și pensiuni RECOMANDARE
DRUMEŢII DE TOAMNĂ: SARMISEGETUZA REGIA
şase citadele: Sarmizegetusa, Cetăţuia, Blidaru, Luncani, Băniţa şi Căpâlna, toate fiind incluse în patrimonial mondial UNESCO. Acest centru politic şi militar al dacilor este, de fapt,un complex de sanctuare situate la 1200 m altitudine pe un platou terasat artificial. Ne atrag atenţia 2 sanctuare: sanctuarul mare rotund şi “soarele de andezit”, ale cărui blocuri de piatră sunt aşezate într-o anumită succesiune, simbolizând razele Sarmisegetuza Regia, dintre fortificaţiile dacice, soarelui, având astfel un capitala regilor daci, este aceasta a fost centrul rol calendaristic. În ceea situată în Munţii Orăştiei, strategic al sistemului ce priveşte sanctuarul în satul Grădiştea Munce- defensiv dac din Munţii mare rotund se remarcă lului. Fiind cea mai mare Orăştiei, care cuprindea o oarecare asemănare cu
Stonehenge, adăugând astfel un plus de mister acestor locuri. O constatare similară se poate face şi în ceea ce priveşte “soarele de andezit”, care este foarte asemănător cu celebrul calendar Maya. Cei mai mulţi istorici estimează ridicarea lor în secolele III-II î.Hr., dar sunt şi păreri care susţin că aceste sanctuare au o vechime cu 600 de ani mai mare. Cine vizitează rămăşiţele cetăţii vede doar o mică parte din construcţia iniţială. Totuşi, locul încă îşi mai păstrează sacralitatea, iar ruinele rămase în picioare îşi spun în continuare povestea…
hoteluri și pensiuni
A VILA AJARI Str. Nucilor, nr.6 Tel. 0354.415.262, 0722.983.085 rezervari@vilaajari.ro www.vilaajari.ro C CONACUL ARCHIA Archia, nr 92 0254 22 30 33 / 0735 88 61 30 www.conacularchia.ro H HOTEL DEVA Str. 22 Decembrie nr.110 0254 22 59 20
HOTEL SARMIS Str. Maresal Averescu Nr.7. 0254 21 47 30 / 0254 21 47 31
HOTEL WIEN Calea Zarandului, nr.55 0254 23 33 20 / 0354 40 72 70 www.hotelwien.ro M MOTEL ALASKA DN 7, la ieşirea spre Simeria 0254 21 09 97 / 0254 21 09 98 MOTEL OIL GLAT EXIM Calea Zarandului nr.1. 0254 21 28 21 P
PENSIUNEA DACIA Str. Pietroasa nr.18 0730 58 01 99, 0254 23 48 18 pensiunea.dacia@gmail.com www.pensiunea-dacia.ro PENSIUNEA OLIMPIA Str. Horia, nr.100A 0254 21 90 30 www.pensiunedeva.ro PENSIUNEA PONOR str. Câmpului Nr. 39 0745566651/0254681301
PENSIUNEA PRESIDENT Deva, B-dul Nicolae Balcescu 18A Tel/ Fax: 0254.234.057 Mobil: 0722.238.726 office@president-deva.ro
www.president-deva.ro PENSIUNEA PLAY Str. Mihai Eminescu nr. 124 0254-22 92 73 www.playdeva.ro PENSIUNEA SUB CETATE Str. Barbu Delavrancea Nr.6 0254 21 25 35 www.subcetate.ro V VILLA BRUSSELS Str. Mihai Eminescu nr.56. 0354 10 56 56 www.villa-brussels.ro VILA CASTELUL MARIA Banpotoc, (18 km de Deva) 0254 26 00 00 / 0788 26 00 03
www.castelulmaria.ro office@castelulmaria.ro VILA DADDY Str. Marasesti, nr. 23 0254 23 30 66 / 0254 23 30 77 VILA DOLCE VITA Simeria, Str. I. Creanga Nr. 21 0254 26 22 11 / 0721 23 55 32 / 0722 23 55 32 www.viladolcevita.ro contact@viladolcevita.ro VILA EUROPA Str.Avram Iancu, nr.5. 0254 23 55 86 vilaeuropadeva@yahoo.com VILLA GIORG IA
Str.Mihai Eminescu nr.18A 0254 21 22 43 / 0728 30 25 23 www.villavenus.ro office@villavenus.ro VILLA ONIX Str. Lucian Blaga Nr. 7 0254 22 62 50 / 0354 10 52 04 VILA PARADIS Aleea Crişului, nr.1A 0254 22 01 30 / 0729 90 22 63 www.vilaparadis.ro VILLA VENUS Str. Mihai Eminescu nr.16 0254 21 22 43 / 0728 30 25 23 office@villavenus.ro www.villavenus.ro
Devino fan Zile şi Nopţi pe Facebook! zilesinoptideva
31
32
servicii
DEVA 0727.348.021
34
esenţiale: globale
CINEMA
MUZICĂ
DIN LUME
MODA BEBELUȘILOR REGALI
Pentru a sărbători venirea pe lume a noului membru al familiei regale, Museum of London pune în vitrină ceva din vestimentația altor bebeluși regali, o istorie de peste 400 de ani fi ind parcursă prin obiecte precum pantofi orii liliputani purtați de cei trei copii ai Reginei Victoria.
UNIVERSUL AVATAR TOT CREȘTE
Lumea fantastică creată de James Cameron se va extinde de la cele doua sequel gândite după succesul primei părți la încă una. Conform Fox, regizorul a angajat câțiva scriitori renumiți pentru a contribui la scrierea acestei saga albastre. Josh Friedman, cunoscut pentru adaptarea în 2005 a War of the Worlds a lui H.G. Wells, duoul scenaristic al Rise of the Planet of the Apes din 2011, Rick Jaff a si Silver, sunt câteva dintre numele celor care își ascut deja creioanele pentru marea aventură. Cele trei părți vor încanta fanii întâi în decembrie 2016, urmatoarele succedând la câte un an diferență.
PSIHOLOGIE INVERSĂ A LA GAGA
În noul clip de promovare a albumului ARTPOP produs de Haus of Gaga, artista ni se arată purtând o mască de plastic, și în timp ce întinde niște aparente cabluri desprinse de la tâmple curge muzica de la Applause, single-ul proăspat scos pe iTunes înainte de lansarea ofi ciala a albumului. Clipul cu titlul ‘Lady Gaga is over’ se susține cu mesaje de genul: Lady Gaga nu mai e relevantă, să nu o aplaudați, nu dansați pe muzica Applause și să nu cumpărați ARTPOP pe 11 noiembrie. Lady Gaga zice să nu, voi?
Coordonator Distribuţie Reţea Denes Brok Tel.: 0745 326 307 denes.brok@zilesinopti.ro
OMUL SAU MAȘINA?
Expoziția găzduită de Technisches Museum din Viena oferă pasionaților de robotică posibilitatea de-a explora istoric viziunea omului asupra robotului, de la roboții industriali la automatonii vintage, de la roboții de jucărie la cei futuristici.
Financiar Mihaela Anuţoiu mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro
EDIȚIA de DEVA
Distribuţie Deva S.C.Publistar Media S.R.L
PUBLICITATE NAŢIONALĂ
Editată de:
Marketing Mihaela Biriş mihaela.biris@zilesinopti.ro
Miruna Toma Senior Sales Manager miruna.toma@zilesinopti.ro
SC PUBLISTAR MEDIA SRL Francizat ZNB Media, deţinător al mărcii înregistrate Zile şi Nopţi®
Editorial Mihai Feier miraco2005@yahoo.com
apare bilunar – gratuit nr. 16 (194) , 23 august - 5 septembrie
Director Revistă Ghitan Adrian Tel.: 0755-745736 adrian.ghitan@zilesinopti.ro Director Reţea Marius Vâlsănescu marius.valsanescu@zilesinopti.ro
Layout & DTP Bogdan Feldorean bogdan.feldorean@zilesinopti.ro
Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modifi cările survenite ulterior.
Contabilitate Raluca Brok raluca@zilesinopti.ro Mihaela Bordeian mihaela@zilesinopti.ro
Ediţiile Zile și nopţi în România: 670.000 exemplare lunar
Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Constanţa (Litoral), Sibiu (Mediaş), Tg. Mureş (Sighişoara, Reghin, Sovata), Bacău, Piatra Neamţ, Baia Mare/Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Deva/Alba Iulia (Sebeş, Cugir), Bistriţa Lunare: Suceava (Rădăuţi)