deva
AG E N DA TA DE T I M P L I B E R www.zilesinopti.ro
20 SEPTEMBRIE - 3 octombrie
editorial
zile şi nopţi pe scurt Bucuria trecerii timpului Mihai Feier miraco2005@yahoo.com
Poate sună ciudat dar, uneori, se întâmplă şi asta. Trecerea timpului te poate face să te simţi fericit. Acum când scriu aceste rânduri au trecut deja câteva ore bune din al nouălea an de existenţă a publicaţiei noastre în oraşul de sub cetate. Da, am împlinit opt ani. Mult, puţin? Hai să nu privim atât de simplist această aniversare. Pe 16 septembrie 2005 Zile şi Nopţi intra în viaţa publicistică a urbei. Mulţi au fost cei care au privit apariţia ca pe un
demers superfluu. Pe “plaja” noastră existau deja şi alte reviste cu acelaşi profil. Cam toate au devenit istorie. Cu excepţia celei pe care o ţineţi acum în mână. Este, indiferent de ce ar putea spune unii şi alţii, o performanţă. O performanţă pe care vi-o datorăm vouă. Vouă, celor care aţi ales să vă faceţi cunoscuţi prin intermediul paginilor acestei reviste. Vouă, celor care ne citiţi. Vouă, partenerii noştri. Îmi amintesc, nostalgic, că la aniversarea primului an scriam cam aşa: “Poate că dacă în locul nostru ar fi fost alţii ar fi transformat
NOI ÎȚI RECOMANDĂM De văzut Fun mix
p. 6
aniversarea într-un festival al cărămizilor izbite în pectorali. Daţi-ne voie să ne păstrăm decenţa şi modestia. Fără vorbe pompoase. Fără mese întinse,
Fii fan Zile și Nopţi pe Facebook!
p. 8/10
Turism
Dă-ne like:
p. 30
TU ALEGI CUM ÎȚI PETRECI TIMPUL
fără tacâmuri de argint. Şi fără şampanie.” Acum avem opt ani. Decenţi şi modeşti vă mulţumim că ne ajutaţi să ne bucurăm de trecerea timpului.
zilesinoptiDeva ORAŞUL TĂU
ÎN DEVA Evenimente
p.16
Mănâncă
p. 18
Noi îți spunem ce se întâmplă azi prin oraș, iar tu poți alege cum vrei să îți petreci timpul liber.
Ieşi la băut
p. 24
Pagina 15
Beauty
p. 26
Hoteluri
p. 30
IEŞI LA BĂUT Dansează şi distrează-te până în zori în barurile şi cluburile din oraş
PUBLICITATE 0755 745 736
Pagina 24
ŢI-E FOAME Restaurantele din oraş te aşteptă cu tot felul de specialităţi. Pagina 18
3
4
merg la film
de văzut
ies cu gașca
aș dansa
aș mÂnca
de văzut
NOI SUNTEM FAMILIA MILLER David Clark este un mărunt traficant de droguri care îşi câştigă existenţa vânzând iarbă unor oameni de afaceri şi casnice plictisite, dar niciodată copiilor. Deci, ce ar putea merge rău? Multe. Învaţă cum nu se poate mai greu că nicio faptă bună nu trece nepedepsită.
ENSAMBLE FOLKLORIKO ARZTLAN MEXICO Tinerii ambiţioşi care alcătuiesc grupul au ca obiectiv principal promovarea şi conservarea dansului, a tradiţiilor şi obiceiurilor mexicane, atât pe plan naţional cât şi internaţional, dar şi dorinţa de a progresa până la rangul de cel mai bun ansamblu folcloric din zonă. Repertoriul lor conţine dansuri şi obiceiuri din toate zonele statului Mexic.
20 – 25 septembrie 2013, ora 15.00, 17.00, 19.00, Cinema Patria Deva
22 septembrie 2013, ora 19.00 Teatrul de Artă Deva
CONCURS DE KARAOKE ȘI BANCURI Old House te provoacă la cântat! Ia-ți prietenii și vino în fiecare vineri începand cu orele 21.00 la cea mai tare seară de karaoke! Daca vocea nu este atuul tău, atunci vino cu tolba plină de bancuri, dacă crezi că stii să cânți, ai ocazia să demostrezi. Concurs de Karaoke și bancuri în fiecare seară de vineri la Old House. În fiecare vineri de la ora 21.00 la Old House
BĂTĂLIA ANULUI
SOȚ DE VÂNZARE
Având personaje bine conturate şi secvenţe vibrante de dans, Bătălia anului are loc în lumea B-boying.Filmul prezintă evoluţii electrizante de dans şi demonstraţii uimitoare de forţă şi graţie, arătând cum a evoluat un dans de pe străzile New York-ului devenind o formă înălţătoare de artă pentru o bună parte a generaţiei tinere de pe glob.
Subiectul tratează cu mult umor și nuanțe tragi-comice eterna temă a trio-lui conjugal, piesă contemporană într-un act cu multiple răsturnări de situații. Cele două personaje feminine sunt interpretate de actrițele Roxana Olșanschi și Andreea Pascu, personajul ,,soțului de vânzare’’ este întrupat de actorul și regizorul Dan Mirea.
27 septembrie – 2 octombrie 2013, ora 15.00,
26 septembrie 2013, ora 19.00 Teatrul de
27-29 septembrie 2013, la intrare în Cristur
17.00, 19.00, Cinema Patria Deva
Artă Deva
(vizavi de Macon)
ZIUA RECOLTEI În perioada 27-29 septembrie 2013, va avea loc „Ziua Recoltei” la Deva. Producătorii din toată ţara sunt aşteptaţi la un festival al legumelor, fructelor, vinului şi al produselor tradiţionale româneşti.
6
film: premiere
Marele Maestru monica felea monica.felea@zilesinopti.ro
China, anul 1936. Ip Man (Tony Leung), legendarul maestru Wing Chun (unul dintre multitudinea de stiluri de kung fu) și viitorul mentor al lui Bruce Lee, duce o viață prosperă în Foshan, unde își împarte timpul între familia sa și artele marțiale. Este momentul în care Marele maestru Gong Baosen, șeful Comunității de Arte Marțiale din China, își caută un succesor. Pentru ceremonia de rămas bun, el merge la Foshan cu fiica sa, Er Gong (Zhang Ziyi), și ea maestru al stilului Ba Gua și singura care cunoaște figura mortală «64 de mâini». În timpul ceremoniei, Ip Man se confruntă cu marii maeștri din Sud și o cunoaște pe Gong Er, pe
www.zilesinopti.ro
care o vede drept egalul său. Foarte curând, admirația lasă loc dorinței și apare o poveste de dragoste imposibilă.
PĂREREA EDITORULUI
În ciuda temei, filmul nu este despre artele marțiale. Cu o regie cum numai genialul Wong Kar-wai o poate realiza, producția aduce un plus artei cinematografice. Pentru The Grandmaster, regizorului i-au fost necesari șase ani de pregătire şi trei ani de filmare şi post-producţie. Pelicula a avut premiera anul acesta, în deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. The Grandmaster Regia: Kar Wai Wong Cu: Tony Leung Chiu Wai, Ziyi Zhang, Chen Chang Acțiune, biografic. Durata: 130 minute
8
film: premiere
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism Filmul despre un film filmat pe film Ana Ghiţă bucuresti@zilesinopti.ro
Suntem în mijlocul filmărilor. Paul, regizorul (interpretate de Bogdan “Boogie” Dumitrache), are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar (jucată de Diana Avrămuţ). A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Se hotărăşte (...) să filmeze o scenă nud cu ea. Paul Se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul
www.zilesinopti.ro
se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.
PĂREREA EDITORULUI
Se pare că acum este momentul pentru filme de animaţie cu tâlc, filme de animaţie despre personaje care cu puţin curaj şi cu ajutorul prietenilor îşi depăşesc condiţia. După ce în “Turbo” aveam un melc care voia să participe la curse, de data aceasta a venit rândul avioanelor să se poarte eroic. Un lucru e sigur: vor avea nişte generaţii de copii curajoşi, dacă e să ne luăm după desenele la care se uită.
10
film: premiere
Era şi timpul! Monica Felea
prinţese. Un film cu un scenariu amuzant şi cu o poveste romantică fără a deveni plicDupă încă o altă petre- tisitoare. Plină de speranţă cere nereuşită de Anul şi cu un ritm care te ţine cu Nou, tatăl lui Tim (Bill zâmbetul pe buze şi, din când Nighy) îi spune fiului său că în când, cu un oftat pe care nu bărbaţii din familia lor au avut ai vrea să-l audă restul specdintotdeauna abilitatea de a tatorilor din sală. O comedie călători în timp. Tim nu poate despre iubire şi despre faptul schimba istoria, dar poate că, deşi poţi călători în timp, schimba ceea ce se întâmplă în cel mai important e să ştii săviaţa lui, aşa că se hotărăşte ţi faci viaţa frumoasă, şi că să-şi facă viaţa mai bună... pentru asta nu ai nevoie să te găsindu-şi o iubită. tot plimbi în trecut şi să revii în prezent. monica.felea@zilesinopti.ro
PĂREREA EDITORULUI
SRichard Curtis, cel ce se face vinovat de un alt film romantic intrat în istorie, „Love Actually”, loveşte din nou cu un film care va fi văzut şi revăzut, şi nu doar de către femeile în căutare de romantismul din poveşti cu
www.zilesinopti.ro
About Time Regie: Richard Curtis C u: Rachel McAdams, Domhnall Gleeson, Bill Nighy Comedie, Dramă. Durata: 123 minute
12
muzică
Selah Sue
chiar Prince cerându-i să deschidă în show în Antwerp. Primul album, intitulat chiar “Selah Sue”, a fost lansat în 2011, cucerind publicul din întreaga lume. La numai 24 de ani, cântăreaţa şi compozitoarea Selah Sue se poate lăuda cu numeroase premii. Stilul original, un melanj de muzică reggae, soul Ana Ghiţă şi jazz, şi timbrul vocal unic au bucuresti@zilesinopti.ro adus-o în topul celor mai iubite si apreciate cântăreţe din lume, Originară din Belgia, Selah numai în Europa, albumul având Sue este o adevărată vânzări de peste 740.000 de revelaţie a noului val de copii, urmat de continentul nordmuzicieni, atragând atenţia încă de american, cu 400.000 de albume. la primul material lansat: “Black Pentru binecunoscutul single “This Part Love” (2009). Succesul de care World”, Selah Sue a primit discul de s-a bucurat acest prim EP al artistei platină, iar pentru “Raggamuffin”, a adus-o pe scenele celor mai mari “Crayz Vibes” şi “Zanna” a obţinut festivaluri din lume. Tânăra artistă discuri de aur. Printre premiile a colaborat cu artişti precum obţinute se numără şi trofeul Patrice, Farhot sau Cee-Lo Green, European Border Brakers Award.
Selah Sue la Arenele Romane
După ce publicul român a avut ocazia să o vadă şi anul trecut la B’estfest Summer Camp, Selah Sue revine în faţa fanilor în această toamnă. Cei care vor să asculte binecunoscuta melodie “This World”, dar şi alte piese, precum “Raggamuffin”, “Crayz Vibes”, “Summertime” sau “Zanna” sunt aşteptaţi pe 22 septembrie la Arenele Romane. Accesul publicului se va face de la ora 19:00.
15
deva
orașul tău 20 septembrie - 3 octombrie 2013 ce se întâmplă unde se întâmplă
BIG FM DEVA www.big-fm.ro
EVENIMENTE
16
restaurante
18
baruri Şi cluburi
22
BEAUTY
26
TURISM
30
aceastĂ secŢiune este recomandatĂ de
16
evenimente
www.zilesinopti.ro
18
restaurante
delicatese
Imam Bayildi Ingrediente: 4 vinete mici, 200 ml ulei de măsline, 1 ceapă mare, 1 ardei roşu, 1 ardei galben, 6 căţei de usturoi, 4 roşii, 2 linguri pastă de tomate, 1 linguriţă de zahăr, sare şi chimen.
Imam bayildi, tradus aproximativ prin expresia cutremurarea imamului, este o delicatesă vegetariană prin excelenţă, simbol al
Preparare: Tăiaţi ardeii şi roşiile cuburi. Aşezaţi vinetele într-o tavă şi decupaţi un capac pe laterala vinetelor. Îndepărtaţi o parte din miezul vinetelor şi tăiaţi-o bucătăriei turceşti. Nu se în cuburi. Încingeţi 4 cunoaşte cu certitudine linguri de ulei într-o tigaie originea numelui său, însă şi prăjiţi ceapa şi usturoiul se bănuieşte că imamul ar până când ceapa devine fi fost foarte încântat de sticloasă. Adăugaţi ardeii gustul deosebit al acestor graşi, vinetele sarea, vinete umplute. piperul şi chimenul.
Amestecaţi bine, apoi adăugaţi roşiile, pasta de tomate, zahărul şi un pahar de apă. Se înăbuşe totul bine timp de 10 minute. Umpleţi vinetele, scurse de lichidul adunat în interior, cu amestecul de legume. Turnaţi restul de ulei de măsline peste şi introduceţi la cuptor pentru 35-45 de minute până când vinetele s-au înmuiat şi legumele s-au rumenit. Se poate adăuga, spre final, puţin caşcaval ras deasupra. Imam bayildi se serveşte ca aperitiv sau mâncare în sine, cald, dar mai ales rece. Poftă bună!
restaurante
19
20
restaurante
b BRASERIE CEAPA ROŞIE Piaţa Unirii Nr.8 L-V 08:00-03:00; S 11:00 – 03:00; D 11:00 – 24:00 0254 21 09 47 WIRELESS FREE INTERNET
Dublin Outdoor Piața Victoriei Nr. 8 0723.660.661
F
RESTAURANT CASTELLO Str. 1 Decembrie, vizavi de Prefectură. 0254 213.883
fRESH mama Str Horea bl 4 parter Luni – Duminică 8.00 – 24.00 0254 23 23 00 / 0788 23 23 00
RESTAURANT DUNĂREA B-dul Nicolae Bălcescu, nr.31 0254 23 40 87
c
H
Casa Daddy Deva, Str. Mărăşeşti Nr. 23 Luni – Duminică 11.00 – 22.00 0254.233.077, 0254.233.066
HANU LU’ MOŞ OPINCĂ Str. Coziei Nr.32 Luni – Duminică 10.00 – 23.00 0254.214.789 / 0726.490.037
RESTAURANT MAESTRO Calea Zarandului, DN 7, zona Gării 0254 21 28 21
CASA RUSTICĂ B-dul 22 Decembrie, vis-avis de Hotel Sarmis L-S 11:00 – 23:00 D 15:00 – 23:00 0254 22 23 00 / 0727 02 15 55
Magic Burger Deva, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 18 L – S 9:00 – 23:00 0254 214 444
COLIN’S BISTRO&FAST FOOD Str. Carpati Nr. 1 0254.232.230 / 0731.655.252
M
O OLD HOUSE Str. I.L.Caragiale, nr.14 Tel. 0723.262.449, 0760.614.767
p
CONACUL ARCHIA Archia, nr 92 0254 22 30 33 / 0735 88 61 30 www.conacularchia.ro
PIZZERIA VENEŢIA B-dul Iuliu Maniu. Nr. 4 0254 21 11 14
D
r
DHS XILAI Zilnic 10.00 – 22.00, Cazare NON STOP Deva, Str. Sântuhalm Nr.35 Tel. 0254.236.990 contact@moteldhs.ro www.moteldhs.ro
RESTAURANT CAPONE Str.Dragoş Vodă, nr.5 L-D 10:00 – 23:00 0254 22 11 66 RESTAURANT CASINA Piaţa Unirii, nr.9 0254.234.233 / 0722.579.039
RESTAURANT PRESIDENT Str. 22 Decembrie, nr.168 0254 23 40 57 RESTAURANT PIZZERIA PLAY Str. Mihai Eminescu nr. 124 L-V08:00 –23:00,S-D12:00 –23:00 0254 22 40 00 / 0720 53 53 53 RESTAURANT WIEN Calea Zarandului,nr.55 0254 23 33 20 / 0354 40 72 70 RESTAURANT BELAZUR Str. Cernei Nr. 6 0722 54 80 24, 0729 99 75 22 rESTAURANT TRIO B-dul 1 Decembrie, nr.14 Tel. 0254. 212.233 RESTAURANT LA BAIATU’ Aleea Anemonelor Nr. 21 L-S:10.00-23.30,D:13.00-23.30 0254 22 69 30 RESTAURANT SAVA Calea Zarandului FN langa REAL
22
restaurante
24
baruri și cluburi
recomandare
Cocktail White Russian legătura a acestui cocktail cu Rusia este vodka. Prima menţiune a cocktailului White Russian datează din 1965, când într-un ziar din California apare numele cocktailului împreună cu reţeta lui. Ingredientele de bază pentru White Russian sunt vodka, lichiorul de cafea şi frişca lichidă, iar despre combinarea perfectă a acestor ingrediente există multe păreri care sunt White Russian dulceaţă şi consistenţă. împărţite: unii spun că cel este un cocktail Majoritatea oamenilor cred mai bun White Russian foarte cunoscut, că White Russian este este acela care conţine care poate fi descris cel mai cumva înrudit cu Rusia sau părţi egale din fiecare bine ca o prăjiturică tare, că este un cocktail ingredient (reţeta/ metoda deoarece tăria alcoolului tradiţional rusesc, dar se europeană), iar alţii sunt de principal este mascată prin înşeală deoarece singura părere că proporţia trebuie
să fie de 5 părţi vodkă, 2 părţi lichior de cafea şi 3 părţi frişcă (reţeta/ metoda americană). Există mai multe reţete alternative plecând de la reţeta originală, cele mai comune înlocuind frişca lichidă cu alte ingrediente ca Irish Cream sau lapte proaspăt. Există şi un cocktail derivat, bazat pe White Russian, care se numesşe Black Russian, având în compoziţie doar vodkă şi lichior de cafea. Oricare ar fi varianta pe care o preferaţi, singurul lucru care nu trebuie uitat este că White Russian este un cocktail fantastic.
baruri și cluburi
A AKKADEMIA DE BERE Str. 1 Decembrie Bl.4A Parter L - D 9:00 – 24:00
AMIGO CAFÉ Piaţa Victoriei, lângă Casa de Cultură
b BOBO CLUB Str. 1 Decembrie Nr. 11A 0767 768 608
c CAFÉ BAR TNT B-dul Decebal Bl. M Parter CRAMA DACILOR Str. I.L.Caragiale nr.20 0723 49 18 92 / 0724 75 89 99
Cofetăria Arta Str. 1 Decembrie, nr 21 0724 305 663 www.cofetariaarta. ro
d DAVA CAFE Piata Victoriei, lângă Casa de Cultură
DOWNTOWN CAFE Str. Avram Iancu (demisol Trezorerie) L-D 7:30 – ultimul client DUBLIN IRISH PUB
Piaţa Victoriei Nr.8 demisol Joi şi Duminică - 17:00 - 24:00 Vineri şi Sâmbătă - 19:00 - 04:00 0723 660 661
k KARMA CAFFE Ulpia Shopping Center, etaj 1 KOSON CAFE Str. 22 Decembrie, zona Lido
L LACTO BAR CAFE Str. 22 Decembrie, Bl.11 Parter Zilnic 07:00 – 22:00 CAFFE LEO.
Bd. 22 Decembrie Bl. 7 Parter L.-V. 7.30 – 23.00, S. 9.00 – 23.00, D. 10.00 – 23.00 O OPIUM IRISH PUB Str. 1 Decembrie Nr. 11A 0760 692 673
F
R
CAFENEA CEAPA ROŞIE Piaţa Unirii Nr.8 L-V 08:00-03:00; S 11:00 – 03:00; D 11:00 – 24:00 0254 21 09 47
FISCHER’S PUB Piaţa Unirii, nr.8
RED BAR Str. Mihai Eminescu Bl. 31A
WIRELESS FREE INTERNET
JOHN’S CAFÉ & CLUB UNDERGROUND Str. Mihai Eminescu Nr. 2 0254 23 35 11
RENO CLUB Str. 1 Decembrie 11A
www.johnscafe.ro
RENO CAFÉ Str. 1 Decembrie 11A
CAFE ROMA& CRAMĂ Bdul. Nicolae Bălcescu NR. 100 A 0731 49 89 60
CAFFE BAR COSMO Deva, Bdul. Decebal Bl. 111 Parter, Complex Romarta
www.fischerspub.ro
J
J’ADORE CAFFE Str. Dorobanti, Vila Park 3 A 0720 50 09 83
L.- S. 7.00 – 23.00, D. 8.00 – 22.00
COTTON CAFÉ Str. 1 Decembrie, lângă Teatru
JOLIE CAFFE Str. 1 Decembrie, lângă Cinema Patria
L–V 8:00 – 24:00; S–D 8:30 – 24:00
0745 77 00 08
L-S 06:00 – 03:00; D 09:00 – 03:00
s SCALA CAFÉ Piata Unirii Nr. 5 0730 538 832
25
26
beauty
28
beauty
www.zilesinopti.ro
30
hoteluri și pensiuni
destinații
Drumeţii de toamnă: pe culmile Retezatului câştigat renumele prin accesibilitate şi posibilităţi de drumeţii accesibile tuturor. Caracteristicile masivului sunt piscurile piramidale şi lacurile glaciare. În timpul drumeţiilor, veţi putea întâlni capre negre sau marmote iar florile din poieni vă vor cuceri pentru totdeauna.
Retezatul e superb în orice anotimp... iarna, masiv şi semeţ, domină Ţara Haţegului de sub mantia de zăpadă. Toamna e învăluit de toate nuanţele de roşu
www.zilesinopti.ro
şi galben iar vara, lacurile albastre bordate de jnepenişuri şi pajişti smălţuite de flori, răsfaţă privirea. Retezatul şi-a
Iar dacă laşi privirea să rătăcească asupra uriaşilor de piatră ce par estompaţi în pâcla depărtărilor, gândul te poartă înapoi la basmele copilăriei. Jos, în circurile glaciare ale văilor alpine se zăresc sclipirile de diamant ale celor peste 80 de lacuri, podoabe de mare
preţ ale Masivului Retezat. Aşadar, Retezatul este un munte al superlativelor. Valorilor peisagistice originale care suscită practicarea intensă a turismului li se adaugă o floră şi o faună bogată şi variată, ocrotită în cadrul Parcului Naţional Retezat. Fiind un adevărat muzeu de istorie naturală, Retezatul trebuie protejat de turişti, pentru că adevăratul sens al turismului nu este acela de a realiza performanţe de distanţă si de altitudine, ci de a cunoaşte natura, de a gusta din plin frumuseţile ei.
hoteluri și pensiuni
A VILA AJARI Str. Nucilor, nr.6 Tel. 0354.415.262, 0722.983.085 rezervari@vilaajari.ro www.vilaajari.ro c CONACUL ARCHIA Archia, nr 92 0254 22 30 33 / 0735 88 61 30 www.conacularchia.ro h HOTEL DEVA Str. 22 Decembrie nr.110 0254 22 59 20
HOTEL SARMIS Str. Maresal Averescu Nr.7. 0254 21 47 30 / 0254 21 47 31
HOTEL WIEN Calea Zarandului, nr.55 0254 23 33 20 / 0354 40 72 70 www.hotelwien.ro m MOTEL ALASKA DN 7, la ieşirea spre Simeria 0254 21 09 97 / 0254 21 09 98 MOTEL OIL GLAT EXIM Calea Zarandului nr.1. 0254 21 28 21
p PENSIUNEA DACIA Str. Pietroasa nr.18 0730 58 01 99, 0254 23 48 18 pensiunea.dacia@gmail.com www.pensiunea-dacia.ro PENSIUNEA OLIMPIA Str. Horia, nr.100A 0254 21 90 30 www.pensiunedeva.ro pensiunea ponor str. Câmpului Nr. 39 0745566651/0254681301
PENSIUNEA PRESIDENT Deva, B-dul Nicolae Balcescu 18A Tel/ Fax: 0254.234.057 Mobil: 0722.238.726
office@president-deva.ro www.president-deva.ro
www.castelulmaria.ro office@castelulmaria.ro
PENSIUNEA PLAY Str. Mihai Eminescu nr. 124 0254-22 92 73 www.playdeva.ro PENSIUNEA SUB CETATE Str. Barbu Delavrancea Nr.6 0254 21 25 35 www.subcetate.ro
VILA DADDY Str. Marasesti, nr. 23 0254 23 30 66 / 0254 23 30 77
v VILLA BRUSSELS Str. Mihai Eminescu nr.56. 0354 10 56 56 www.villa-brussels.ro VILA CASTELUL MARIA Banpotoc, (18 km de Deva) 0254 26 00 00 / 0788 26 00 03
VILA DOLCE VITA Simeria, Str. I. Creanga Nr. 21 0254 26 22 11 / 0721 23 55 32 / 0722 23 55 32 www.viladolcevita.ro contact@viladolcevita.ro VILA EUROPA Str.Avram Iancu, nr.5. 0254 23 55 86 vilaeuropadeva@yahoo.com VILLA GIORG IA Str.Mihai Eminescu nr.18A
0254 21 22 43 / 0728 30 25 23 www.villavenus.ro office@villavenus.ro VILLA ONIX Str. Lucian Blaga Nr. 7 0254 22 62 50 / 0354 10 52 04 VILA PARADIS Aleea Crişului, nr.1A 0254 22 01 30 / 0729 90 22 63 www.vilaparadis.ro VILLA VENUS Str. Mihai Eminescu nr.16 0254 21 22 43 / 0728 30 25 23 office@villavenus.ro www.villavenus.ro
Devino fan Zile şi Nopţi pe Facebook! zilesinoptideva www.zilesinopti.ro
31
32
servicii
DEVA 0727.348.021
34
esenţiale: globale
tv
muzică
Ultimul sezon din “True Blood”
Actriţa franceză Isabelle Adjani, o prezenţă rară pe micile ecrane, va interpreta un rol principal în „Résistance”, o miniserie TV produsă de postul de televiziune TF1, care va avea premiera în 2014.
EDIȚIA de DEVA
apare bilunar – gratuit nr. 18 (196), 20 septembrie - 3 octombrie 2013
Editată de: SC PUBLISTAR MEDIA SRL Francizat ZNB Media, deţinător al mărcii înregistrate Zile şi Nopţi® Director Revistă Ghitan Adrian Tel.: 0755-745736 adrian.ghitan@zilesinopti.ro Director Reţea Marius Vâlsănescu marius.valsanescu@zilesinopti.ro
Jason Statham
Beyonce
Veşti proaste pentru fanii True Blood. HBO a anunţat oficial că serialul cu vampiri se va încheia cu al 7-lea sezon, cele 10 episoade finale urmând să fie difuzate în vara anului 2014. “True Blood a fost unul dintre show-urile definitorii ale HBO-ului. Împreună cu legiunile de fani, va fi greu să ne luăm rămas bun de la locuitorii din Bon Temps, dar aştept cu entuziasm capitolul final al acestui serial incredibil, a declarat preşedintele HBO, Michael Lombardo.
Isabelle Adjani
cinema
Cântăreaţa Beyonce a fost dată jos de pe scenă şi trasă în mulţime de un admirator al ei, în timpul unui concert pe care artista americană l-a susţinut în Brazilia. Agenţii de securitate au intervenit imediat şi au ajutat-o pe artistă să urce din nou pe scenă.
Actorul britanic Jason Statham s-a aflat la un pas de a suferi o accidentare serioasă atunci când filma o scenă pentru lungmetrajul „The Expendables 3”, în timpul unei cascadorii care nu a decurs aşa cum ar fi trebuit.
Pink
Cântăreaţa Pink a fost desemnată Femeia Anului 2013, după ce artista americană a reuşit să ajungă în acest an pentru prima oară pe primul loc în topul Billboard al albumelor. Artista americană, al cărei nume real este Alecia Moore, a avut mare succes în anul care a trecut cu piese precum „Blow Me (One Last Kiss)”, „Try” şi „Just Give Me a Reason”, un duet cu Nate Ruess, membru al trupei rock Fun., care a ajuns pe primul loc în topul american al single-urilor (Billboard Hot 100).
Coordonator Distribuţie Reţea Denes Brok Tel.: 0745 326 307 denes.brok@zilesinopti.ro
Pedro Almodovar
Regizorul spaniol Pedro Almodovar va fi recompensat cu un premiu pentru întreaga carieră - European Achievement in World Cinema Award - la cea de-a 26-a ediţie a galei organizate de Academia de Film Europeană (European Film Academy/ EFA), în luna decembrie.
Financiar Mihaela Anuţoiu mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro
Distribuţie Deva S.C.Publistar Media S.R.L
PUBLICITATE NAŢIONALĂ
Marketing Mihaela Biriş mihaela.biris@zilesinopti.ro
Miruna Toma Senior Sales Manager miruna.toma@zilesinopti.ro
Editorial Mihai Feier miraco2005@yahoo.com Layout & DTP Bogdan Feldorean bogdan.feldorean@zilesinopti.ro
Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Contabilitate Raluca Brok raluca@zilesinopti.ro Mihaela Bordeian mihaela@zilesinopti.ro
Ediţiile Zile și nopţi în România: 670.000 exemplare lunar
Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara/Arad Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Constanţa (Litoral), Sibiu (Mediaş), Tg. Mureş (Sighişoara, Reghin, Sovata), Bacău, Piatra Neamţ, Baia Mare/Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Deva/Alba Iulia (Sebeş, Cugir), Bistriţa Lunare: Suceava (Rădăuţi)